disertatie

Dinca Iuliana Gabriela



INTRODUCERE

Libera circulatie a persoanelor n cadrul Comunitatii Europene a fost definita de Actul Unic European (1987) drept una dintre cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne . Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de libera circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activitati economice, dar au resurse suficiente de trai). Termenul de cetatenie europeana a fost prima oara introdus prin Tratatul de la Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta n interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat n domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe si politica referitoare la imigratie (Titlul VI - cooperarea n domeniul justitiei si afacerilor interne, cunoscut si sub numele de al Treilea Pilon al UE). Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte n Tratatul de la Roma (Titlul IV - vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor) si a prevazut o perioada de 5 ani pna la momentul n care se vor aplica procedurile comunitare si n aceste domenii. Prin politica sa, Uniunea Europeana are n vedere crearea unei zone europene de libertate, securitate si justitie n care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent de nationalitate. n acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de implementare a unor standarde comune n ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie. Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia parte la masurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar n cadrul masurilor referitoare la politica de vize. Libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a capitalurilor. Cetatenii europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili unde


doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat n avantajul tuturor, libertatea de circulatie a persoanelor trebuie nsotita de un nivel corespunzator de securitate si justitie. La Amsterdam, aceasta dubla cerinta a fost nscrisa n Tratat sub forma nfiintarii progresive a unei zone de libertate, securitate si justitie. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost nsa pe deplin nfaptuita n cadrul Uniunii. Obiectivul a fost realizat doar de cteva state membre n baza Conventiei de Implementare a Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata n vigoare la 26 martie 1995). Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezinta unul dintre principiile de baza ale dreptului comunitar, dar nici Tratatul de la Roma, si nici Tratatul asupra Uniunii Europene, cunoscut si sub denumirea de Tratatul de la Maastricht, nu contin o lista a drepturilor fundamentale. Obiectivul demersurilor privind respectarea drepturilor omului n Uniune este acela de a asigura protejarea acestor drepturi n proiectarea, aplicarea si interpretarea legislatiei comunitare. n contextul necesitatii de compatibilitate cu drepturile fundamentale recunoscute si protejate de constitutiile statelor membre, Curtea Europeana de Justitie a recunoscut o serie de drepturi cunoscute ca fiind fundamentale (ex. aspecte ale liberei circulatii: tratamentul egal, nediscriminarea, libertatea de asociere, libertatea de profesare, libertatea comerciala, libertatea industriala, libertatea concurentiala). Toate acestea au facut obiectul unor procese desfasurate n fata Curtii de Justitie, dar aceasta nu a dat o definitie abstracta a scopului protejarii drepturilor fundamentale ale individului. Astfel, au aparut probleme n distingerea unui drept economic fundamental de altul si n distingerea acestora de libertatile fundamentale mentionate explicit n Tratatul de la Roma libera circulatie a persoanelor, libera circulatie a bunurilor, libertatea de a furniza servicii si libertatea de stabilire. n cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE, Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, document ce aduce ntr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale stipulate ntr-o serie de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire ntre cetateni, ntrunind - pentru prima data - n cadrul unui document unic drepturile tuturor persoanelor care se gasesc n mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricarui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii n orice stat membru. Tot acest articol, n alineatul 3 dispune ca rezidentii tarilor parti, care sunt autorizati sa munceasca pe teritoriul statelor membre, au dreptul la conditii de munca


echivalente cu acelea de care beneficiaza cetatenii sau cetatenele Uniunii Europene . Carta cuprinde si importante elemente de supra-nationalitate, n special n legatura cu cetatenia europeana si consecintele sale. Astfel, n spiritul prevederilor Tratatului Uniunii europene, modificat la Amsterdam, se recunoaste dreptul de vot oricarui cetatean al Uniunii si dreptul de a fi ales n cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, n oricare stat membru al Uniunii n aceleasi conditii ca si rezidentii acelui stat . n acelasi timp, toti cetatenii Uniunii Europene au dreptul sa circule liber n spatiul european, sa aiba acces la documente si sa se adreseze Mediatorului European pentru exercitarea dreptului de petitionare.


CAPITOLUL I CONTEXTUL ISTORIC SI ORGANIZATIONAL AL APARITIEI SI ETAPELE PROCESULUI DE CONSTITUIRE A COMUNITATILOR EUROPENE 1. Contextul istoric si organizational. Dupa cel de-al doilea razboi mondial reconstructia continentului European s-a realizat sub forma organizatiilor de cooperare, unele dintre ele datorandu-se initiativelor americane. Astfel, au aparut mai multe categorii de organizatii internationale, dintre care mentionam: In domeniul militar, au fost infiintate doua organizatii, si anume: Uniunea Europei Occidentale (UEO); Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO);

In materie economica, trebuie amintita constituirea Organizatiei Europene de Cooperare Economica (OECE), la 16 aprilie 1948, aceasta devenind Organizatia Europeana de Cooperare Economica (OECE) in anul 1960.

In plan politic, a fost infiintat Consiliul Europei . 2. Etapele procesului de constituire a Comunitatilor Europene.

Trebuie mentionat faptul ca toate cele trei Comunitati Europene au urmarit drept obiectiv realizarea, intre statele membre, a unei cooperari mai puternice decat cea care rezulta din cadrul organizatiilor de cooperare. Avand acest scop, ele s-au plasat intr-o perspectiva mai apropiata aspiratiilor federale. A. Comunitatea Europena a Carbunelui si Otelului (CECO/CECA). Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului - prima dintre cele trei comunitati a aparut prin initiativa franceza. Un rol important i se atribuie lui Jean Monnet, seful Organizatiei nationale a planificarii din Franta, datorita caruia s-au facut primele demersuri in scopul realizarii unei noi unitati europene. Acesta, primind de la Robert Schuman, ministrul afacerilor externe al


Frantei, misiunea de a infiinta un sistem prin intermediul caruia sa reintegreze Republica Federala Germania in concernul european, a propus ca productia de carbune si otel din Franta si Germania sa fie administrata de catre un organism supranational. La 9 mai 1950 , Robert Schuman, primind fara rezerve propunerea lui Jean Monnet, lansa declaratia care concretiza ideea acestuia din urma , declaratie prin care se propunea crearea unei piete a carbunelui si otelului care sa fie condusa potrivit metodelor supranationale ceea ce implica abandonarea metodelor traditionale de cooperare dintre state. Realizarea acestei piete nu a fost considerata un demers final, ci un prim pas pe calea dezvoltarilor urmatoare. Este vorba de a da nastere solidaritatilor sectoriale, in special in domeniul economic. Astfel, Planul Schuman, conceput pentru a evita o noua conflagratie mondiala, prin punerea ramurilor de baza ale industriei de armament sub control international si intermediul unui tratat inviolabil, a fost acceptat de Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, care alaturi de Franta, devin cele sase state fondatoare a ceea ce astazi numim Uniunea Europena. Tratatul instituind Comunitatea Europena a Carbunelui si Otelului a fost semnat pe data de 8 aprilie 1951 la Paris si a fost incheiat pentru o durata de 50 de ani. Tratatul a fost ratificat de cele 6 state semnatare (Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) si a intrat in vigoare la 10 august 1952. B. Premisele semnarii Tratatelor de la Roma. Realitatea vremii, reprezentata de razboiul din Coreea, a determinat reinarmarea Germaniei, ceea ce a condus, destul de repede, la formularea unor noi propuneri franceze. Planul Pleven, prezentat in octombrie 1950, propunea sa se recurga, cu anumite adaptari, la metoda supranationala de aparare. Comunitatea Europeana de Aparare(CEA) trebuia sa asigure construirea unei armate europene integrate, ceea ce implica crearea unei comunitati politice. Proiectul CEA a fost insa abandonat , ca urmare a refuzului Adunarii Nationale Franceze, la 30 august 1954 de a deschide dezbaterea asupra autorizatiei de ratificare. Invatand din aceste esecuri ale constructiei comunitare, oficialii europeni au inceput relansarea acesteia. O negociere a fost angajata pe baza Raportului Spaak, din 21 aprilie 1956. Raportul avea drept tema principala infiintarea a doua uniuni: pe de o parte, o uniune economica generala, iar pe de alta parte, o uniune in domeniul utilizarii pasnice a energiei atomice.


C. Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (CEEA/EURATOM). Comunitatea Economica Europeana(CEE). In anul 1957, la Roma, au inceput negocierile pentru infiintarea a doua noi comunitati: Comunitatea Europeana a Energiei Atomice, care urmarea o solidaritate sectoriala si Comunitatea Economica Europeana care viza crearea unei piete comune generalizate. Tratatele1 au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958. Desi, o perioada au existat, in paralel, trei sisteme institutionale internationale, inca de la intrarea in vigoare a Tratatelor de la Roma (1958) s-a avut in vedere reunirea institutiilor celor trei Comunitati in institutii unice. Unificarea s-a finalizat in anul 1965, prin Tratatul de la Bruxelles instituind o Comisie unica si un Consiliu unic.

D. De la 6 la 25 de stste membre ale Comunitatilor Europene. Odata cu inlocuirea lui Charles de Gaulle cu Georges Pompidou la presedintia franceza, in anul 1970, au inceput negocierile cu 4 state candidate la aderare, negocieri care s-au finalizat cu semnarea tratatului de aderare, la 22 ianuarie 1972, de catre Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord, Irlanda si Danemarca. Norvegia, care a participat la negocieri a decis sa nu ratifice Tratatul. Celelalte 3 state devin membre ale Comunitatilor Europene, incepand cu 1 ianuarie 1973. Prin semnarea Tratatului de aderare, in anul 1981, dintre Grecia si Comunitati, numarul statelor membre se ridica la 10, pentru ca, in anul 1986, acestea sa fie in numar de 12 (prin aderarea Spaniei si a Portugaliei). Prima extindere a Uniunii Europene2, si in acelasi timp ultima extindere de tip clasic a Comunitatilor a avut loc in anul 1995 cand Austria, Finlanda si Suedia devin state memebre ale Comunitatilor, astfel incat numarul total al acestora ajunge la 15.

1

Au fost elaborate doua tratate: unul cu vocative generala(Tratatul constituind CEE) si altul cu vocative sectoriala(Tratatul constituind CEEA). 2 Dupa intrarea in vigoare, in anul 1993, a Tratatului asupra Uniunii Europene(semnat la Maastricht in 1992).


In anul 2004, alte 10 state din Europa centrala si de est devin membre ale Uniunii Europene: Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia si Ungaria. In prezent, alte doua state, Romania si Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene.

E. Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht, in anul 1992 (intrat in vigoare in anul 1993). Cele mai importante modificari realizate prin Tratatul de la Maastricht sunt cele cu privire la dispozitiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana (CE), Comunitate ale carei obiective sunt redefinite in functie de modificarile aduse competentelor comunitare si in care au fost introduse un anumit numar de schimbari institutionale. Titlul V al Tratatului de la Maastricht, consacrat politici externe si de securitate comuna a inlocuit dispozitiile Actului Unic European privind cooperarea politica europeana. Titlul VI al aceluiasi Tratat, cu privire la cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor interne isi propune sistematizarea cooperarii realizate pana atunci intr-o maniera informationala sau pe baza de conventii extra ori paracomunitare incheiate de catre toate statele membre sau numai de unele dintre acestea.

F. Tratatul de la Amsterdam-1997 (intrat in vigoare in anul 1999) Prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeana cunoaste, intr-o anumita masura unele transformari. Noi sarcini ii sunt incredintate , rolul cetateanului este accentuat, iar caracterul democratic al institutiilor este consolidat. Tratatul de la Amsterdam se prezinta ca o revizuire a Tratatelor constitutive, desi acestea au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht. Acesta cuprinde 3 parti, si anume: modificari ale Tratatului UE; simplificarea Tratatelor; dispozitii generale si finale. Acestora li se adauga: Actul final, 13 Protocoale, si 58 de Declaratii comune. Tratatul vizeaza realizarea unui spatiu de libertate, securitate si justitie, prin comunitarizarea unei parti din cel de-al treilea pilon (noul Titlu IV din cadrul Tratatului CE, vize, azil, emigrare


si alte politici cu privire la libera circulatie a persoanelor), acesta din urma fiind redus la cooperarea politiei si a organelor judiciare in materie penala.


CAPITOLUL II. CETATENIA EUROPEANA. 1. Despre cetatenia europeana. Sub aspect strict constitutional, noua institutie creata prin Tratatul de la Maastricht nu este comparabila cu cea atribuita unui cetatean al unuia din cele 25 de state membre; conceptul de status civitatis incepe sa capete din ce in ce mai mult aspectul de status civitatis national oarecare. Cetatenia europeana a plasat cetatenii sub protectia dreptului comunitar, furnizand o eventuala platforma in favoarea dezvoltarii federale a Uniunii Europene actuale. Integrarea devine, astfel, un mijloc de a ajunge la un federalism by analogy. Tratatul de la Amsterdam a adus o serie de completari in materie. Astfel, prima vizeaza articolul 17 din TCE3 in care se precizeaza ca cetatenia Uniunii completeaza si nu inlocuieste cetatenia nationala. Altfel spus, se institutionalizeaza un principiu, deja continut in Declaratia Conferintei Interguvernamentale anexata Tratatului de la Maastricht. Aceasta modificare, aparent nesemnificativa, consolideaza una dintre caracteristicile cetateniei comunitare, si anume faptul ca aceasta este inseparabila de cetatenia nationala, care ramane, orice s-ar spune, primara si originara. Trebuie subliniat faptul ca acest caracter aditional si complementar al cetateniei comunitare, cu drepturile si obligatiile care o caracterizeaza, precum si prevederile Tratatului instituind CE nu conduc la situatia ca un individ sa posede doua cetatenii, ca in cazul in care o persoana are cetatenia a doua sau a mai multor state. Pierderea de catre o persoana fizica a cetateniei unui stat membru determina, in mod implicit, pierderea de catre aceeasi persoana a cetateniei europene. De asemenea, pierderea, de catre un stat, a calitatii de stat membru, este de presupus ca genereaza, in mod implicit, pierderea cetateniei europene de catre toti cetatenii acelui stat.

3

Tratatul instituind Comunitatea europeana.


Articolul 17 mentioneaza ca, prin dispozitiile Tratatului, cetatenii Uniunii Europene se bucura de anumite drepturi, dar, in mod egal, acestia au o serie de obligatii, fara insa a le specifica, de unde deducem ca obligatiile sunt corelative drepturilor dobandite. Cea de-a doua noutate adusa de Tratatul de la Amsterdam se refera la articolul 21 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, in care se stipuleaza ca orice cetatean al Uniunii se poate adresa institutiilor si poate primi raspuns in una dintre cele 20 de limbi oficiale ale Comunitatii. Cele mai importante modificari, insa, fac trimitere la articolul 18 la Tratatului instituind CE, in care se precizeaza, cu privire la dreptul la libera circulatie si la dreptul de sejur, ca institutia Consiliului poate lua decizii care sa vizeze favorizarea exercitarii acestor drepturi, statuand conform procedurii de co-decizie prevazuta la articolul 251 din Tratatul instituind CE. Printre modificarile aduse de Tratatul de la Amsterdam se numara si consacrarea unei norme negative, cu privire la principiul nediscriminarii pe baza de cetatenie/nationalitate, potrivit careia Consiliul, hotarand cu unanimitate de voturi, pe baza unei propuneri din partea Comisiei, si cu consultarea prealabila a Parlamentului European, poate lua deciziile necesare cu privire la lupta impotriva discriminarii intemeiate pe sex,rasa sau origine etnica, religie ori convingeri personale, handicap, varsta sau orientari sexuale.

2. Drepturile cetatenilor europeni. Cetatenia Uniunii Europene confera o serie de drepturi cetatenilor statelor membre si consolideaza protectia intereselor acestora. Astfel sistematizate, acestea sunt: Dreptul la libera circulatie, dreptul de sejur si stabilire, dreptul la munca si la studiu in toate statele membre; Dreptul la vot si dreptul de a candida la alegerile Parlamentului european si la alegerile localein statul de rezidenta, in aceleasi conditii ca si cele stabilite pentru cetatenii statului respectiv; Dreptul de petitie in fata Parlamentului European si dreptul de a se adresa Mediatorului european pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasa a afacerilor comunitare de catre institutiile si organele comunitare (mai putin Curtea de Justitie a Comunitatilor europene);


-

Dreptul de a beneficia,pe teritoriul unui stat tert, de protectie diplomatica si consulara din partea autoritatilor diplomatice sau consulare ale unui alt stat membru, in cazul in care statul de unde provine nu are reprezentanta diplomatica sau consulara in statul respectiv.

In cadrul acestui capitol, vom aprofunda dreptul la libera circulatie, dreptul de sejur si de stabilire, dreptul la munca si la studiu in toate statele membre. Dreptul recunoscut cetatenilor Uniunii prin articolul 18 din Tratatul instituind CE este considerat ca fiind nucleul cetateniei europene, pentru ca, evident, el constituie conditia obiectiv necesara de indeplinit, fara de care exercitarea altor drepturi conferite cetatenilor comunitari ar fi, practic, imposibila. Reglementarile cu privire la dreptul la libera circulatie si-au gasit, datorita interpretarii extensive facute atat de legislatia comunitara derivata, cat si de jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, o aplicare mult mai larga care a lasat sa se atinga forta subiectiva si materiala a unor astfel de dispozitii. Rezulta astfel, ca, in practica, Curtea de Justitie si legiuitorul comunitar au asigurat dreptul la libera circulatie si dreptul la sejur unui grup larg de indivizi, si anume: celor care isi cauta un loc de munca, pensionarilor, studentilor, celor care doresc sa urmeze cursurile de formare profesionala; tuturor celor care vin din alt stat membru pentru turism; tuturor cetatenilor care nu beneficiaza, inca de acest drept in virtutea dreptului comunitar, sub conditia ca ei sa detina, pentru ei si pentru familiile lor, de o asigurare de boala si de resurse economice suficiente pentru a supravietui.4

Dreptul la libera circulatie este asigurat, independent de cetatenia lor, membrilor familiilor muncitorilor5; pensionarilor6; studentilor7; oricarui cetatean comunitar care nu beneficiaza de dreptul la libera circulatie in virtutea altor dispozitii ale Tratatului.

4

Art.1 din Directiva Consiliului nr.90/364/CEE, din 28 iunie 1990, cu privire la dreptul de sejur (JOCE nr.L 180 din 13 iulie 1990). 5 Art. 10 din Regulamentul Consiliului nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968, cu privire la libera circulatie a muncitorilor in interiorul Comunitatii (JOCE nr. L257, din 19 octombrie 1968) 6 Art.2 din Directiva Consiliului nr. 90/365/CEE, din 28 iunie 1990, cu privire la dreptul de sejur al muncitorilor salariati si nesalariati. 7 Art.2 din Directiva Consiliului nr. 93/96/CEE, din 29 octombrie 1993, cu privire la dreptul de sejur al studentilor.


Cetatenii europeni se bucura de posibilitatea de a se deplasa, oricare ar fi motivul, dintr-o regiune in alta a Uniunii, numai pe baza a unui document de identitate sau a unui pasaport valabil.


CAPITOLUL III LIBERA CIRCULATIE A LUCRATORILOR

n cadrul acquis- ului, lucratorul este definit ca fiind orice persoana care, pentru o perioada determinata de timp furnizeaza servicii pentru si sub ndrumarea unei alte persoane, n schimbul acestei activitati fiind remunerata. O definitie mai ampla a lucratorului poate fi utilizata pentru a include: revina sau care deja lucreaza; -

care sunt n somaj involuntar si cauta de lucru ntr-o alta tara care a ratificat Acordul Economic European; incapacitati generate de boala, accident sau care au ajuns la vrsta de pensionare. Pe lnga dreptul la libera circulatie, lucratorul dispune si de alte drepturi referitoare la: -Dreptul de rezidenta. Dupa 3 luni se emite o Carte de rezidenta pentru un cetatean avnd nationalitatea unuia din statele membre ale CEE pe baza cartii de identitate sau a pasaportului si a unei scrisori din partea angajatorului care sa confirme faptul ca acesta lucreaza. membru al

Comunitatii, copiii acestuia care nu au mplinit 21 de ani sau cei aflati n ntretinere au dreptul de a se stabili mpreuna cu acel lucrator, cu conditia ca acesta sa dispuna de conditii decente de locuit. Daca membrii familiei sunt cetateni ai unui stat membru, nu sunt obligati sa detina o viza de intrare, fiind ndreptatiti la obtinerea unei Carti de Rezidenta pentru un cetatean al statului membru al CE. Daca acestia sunt cetateni ai unei terte tari, este posibil sa aiba nevoie de viza, nsa acestia primesc o carte de rezidenta avnd aceeasi validitate cu cea a lucratorului.


loc de munca pe teritoriul unui alt stat membru n aceleasi conditii ca lucratorii acelui stat egal ca lucratorii nationali, n privinta conditiilor la angajare, avantajelor de ordin fiscal si social, precum si al reprezentarii la nivel sindical. l de a ramne n tara gazda dupa ncheierea activitatii desfasurate (cu conditia

sa fi lucrat si locuit pe teritoriul acelui stat membru timp de 3 ani, sa fi ndeplinit vrsta de pensionare sau sa sufere de incapacitati permanente)

1. Consideratii cu privire la conceptul de lucrator. Potrivit art. 39 (2) din Tratatul Comunitatii Europene, este interzisa orice discriminare, pe baza de cetatenie, ntre lucratorii statelor membre, conceptul de lucrator fiind definit de catre dreptul comunitar independent de legislatia statelor membre. S-a considerat, astfel, ca daca definitia ar fi fost lasata la ndemna statelor membre, n functie de interesele acestora de a-si proteja piata fortei de munca, o parte din persoanele carora le sunt recunoscute drepturi nu ar fi avut posibilitatea de a le exercita.1 n definirea conceptului de lucrator, Curtea Europeana de Justitie a folosit criterii care se concentreaza n jurul existentei unui raport de munca si a unei remuneratii. Prin urmare, lucratorul a fost definit ca fiind persoana care, pentru o anumita perioada de timp, presteaza o activitate remunerata pentru sau n subordinea altei persoane. Termenul de lucrator este mult mai larg n sensul dreptului comunitar al muncii n comparatie cu sensul utilizat n dreptul national al muncii. Astfel, consideram ca dreptul de libera circulatie se extinde si la persoanele care si cauta de lucru n alt stat membru, iar statele membre trebuie sa permita acestora intrarea pe teritoriul lor pentru a studia piata


fortei de munca si pentru a depune diligentele necesare pentru a fi angajate. Celui care si cauta de lucru i se poate cere de catre statul membru sa paraseasca teritoriul dupa 6 luni de la intrare, daca nu face dovada ca este n continuare n cautarea unui loc de munca si are sanse sa fie angajat.2 De asemenea, potrivit art. 7 alin. 3 din Directiva 2004/38, un cetatean al Uniunii Europene care nu mai este lucrator sau persoana care exercita o activitate independenta si mentine statutul de lucrator sau persoana care exercita o activitate independenta n urmatoarele conditii: a) se afla n incapacitate temporara de a munci, ca rezultat al unei boli sau al unui accident; b) este nregistrat n mod corespunzator ca fiind n somaj involuntar, dupa ce a fost angajat pe o perioada de peste un an, si s-a nregistrat ca persoana care cauta de lucru la oficiul relevant de plasare a fortelor de munca; c) este nregistrat n mod corespunzator ca fiind n somaj involuntar, dupa ce a ndeplinit un contract de munca pe termen limitat, cu durata de sub un an sau dupa ce a devenit somer n mod involuntar n timpul primelor 12 luni si s-a nregistrat ca persoana care cauta de lucru la oficiul de plasare a fortelor de munca, n acest caz, statutul de lucrator mentinndu-se pentru o perioada de cel putin 6 luni; d) ncepe un stagiu de formare profesionala, cu exceptia cazului n care se afla n somaj involuntar, mentinerea statutului de lucrator presupunnd ca pregatirea sa aiba legatura cu activitatea profesionala anterioara. 2. Dreptul de sedere conferit lucratorilor si familiilor acestora. Potrivit art. 6 al Directivei 2004/38 cetatenii Uniunii au dreptul de sedere pe teritoriul altui stat membru pe o perioada de cel mult trei luni fara nici o alta conditie sau formalitate n afara cerintei de a detine o carte de identitate valabila sau un pasaport valabil. Aceste dispozitii se aplica si membrilor de familie care detin un pasaport valabil, care nu au cetatenia unui stat membru si care l nsotesc pe cetateanul Uniunii ori se alatura acestuia.


Art. 7 al Directivei 2004/38 precizeaza ca toti cetatenii Uniunii au dreptul de sedere pe teritoriul altui stat membru pentru o perioada mai mare de trei luni n cazurile n care: a) sunt lucratori care desfasoara activitati salariate sau activitati independente n statul membru gazda sau b) dispun de suficiente resurse pentru ei si pentru membrii familiilor lor, astfel nct sa nu devina o sarcina pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda n cursul sederii si detin asigurari medicale complete n statul membru gazda sau c) sunt nscrisi ntr-o institutie privata sau publica, acreditata sau finantata de catre statul membru gazda pe baza legislatiei sau practicilor sale administrative, cu scopul principal de a urma studii, inclusiv formare profesionala si detin asigurari medicale complete n statul membru gazda si asigura autoritatea nationala competenta, printr-o declaratie sau o alta procedura echivalenta la propria alegere, ca poseda suficiente resurse pentru ei nsisi si pentru membrii de familie, astfel nct sa nu devina o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda n timpul perioadei de sedere. Pe de alta parte, potrivit art. 14 al Directivei 2004/38 recurgerea de catre un cetatean al Uniunii sau de catre un membru al familiei sale la sistemul de asistenta sociala al statului membru gazda nu conduce n mod automat la luare unei masuri de expulzare. O masura de expulzare nu poate fi n nici un caz adoptata mpotriva unor cetateni ai Uniunii sau membrilor de familie ai acestora n cazurile n care: a) cetatenii n cauza ai Uniunii sunt lucratori care desfasoara activitati salariate sau independente ori b) cetatenii n cauza ai Uniunii au intrat pe teritoriul statului membru gazda n cautarea unui loc de munca iar, n acest caz, ei si membrii familiilor lor nu pot fi expulzati att timp ct cetatenii Uniunii pot dovedi ca sunt n continuare n cautarea unui loc de munca si ca au sanse reale de a fi angajati.


3. Dreptul de a ramne pe teritoriul unui stat membru dupa desfasurarea unei activitati salariate n acel stat. Potrivit art. 17 al Directivei 2004/38, dreptul de sedere permanenta n statul membru gazda se acorda naintea unei perioade nentrerupte de 5 ani de sedere daca: a) lucratorii sau persoanele care exercita o activitate independenta, n momentul n care nceteaza sa lucreze, au atins vrsta stabilita de legislatia statului membru respectiv pentru acordarea unei pensii pentru limita de vrsta, sau lucratorii care nceteaza sa exercite o munca salariata pentru a se pensiona nainte de limita de vrsta, cu conditia sa fi lucrat n statul membru respectiv cel putin n cele 12 luni precedente si sa-si fi avut resedinta acolo pe o perioada nentrerupta mai mare de 3 ani; sau b) lucratorii ori persoanele care exercita o activitate independenta si au avut resedinta n statul membru gazda timp de cel putin 2 ani si au ncetat munca din cauza unei incapacitati permanente de munca iar daca aceasta incapacitate este rezultatul unui accident de munca sau al unei boli profesionale, care ndreptateste persoana respectiva la o indemnizatie platita integral sau partial de o institutie a statului membru gazda, nu se impune nici o conditie privind durata sederii; sau c) lucratorii sau persoanele care exercita o activitate independenta si care, dupa 3 ani de munca si sedere nentrerupta n statul membru gazda, lucreaza ca angajati sau persoane care exercita o activitate independenta pe teritoriul unui alt stat membru, pastrndu-si resedinta pe teritoriul primului stat, la care revin, de obicei, zilnic sau cel putin o data pe saptamna. Perioadele de somaj involuntar, nregistrate corespunzator la oficiul de plasare a fortelor de munca relevant, perioadele n care persoana nu a lucrat din motive independente de vointa sa, precum si absentele de la lucru si ncetarea lucrului datorita unei boli sau accident se considera perioade de munca. Membrii familiei muncitorului vor avea dreptul de sedere permanenta n urmatoarele conditii: a) daca salariatul sau persoana care exercita o activitate independenta


a dobndit dreptul de sedere permanenta n statul membru respectiv; b) daca n momentul decesului, salariatul sau persoana care a exercitat o activitate independenta si avusese resedinta pe teritoriul statului membru respectiv timp de 2 ani nentrerupti; c) daca decesul lucratorului sau al persoanei care a exercitat o activitate independenta a fost rezultatul unui accident de munca sau boala profesionala; d) daca sotul/sotia care a supravietuit si-a pierdut nationalitatea statului membru respectiv prin casatoria cu salariatul sau cu persoana care a exercitat o activitate independenta. Membrii familiei unui cetatean al Uniunii care au dreptul de sedere sau de sedere permanenta ntr-un stat membru sunt ndreptatiti sa se angajeze sau sa exercite o activitate independenta n statul respectiv. Statele membre vor elibera, la cerere, cetatenilor Uniunii ndreptatiti la sedere permanenta un document care sa ateste acest drept. n schimb, pentru membrii de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, dar sunt ndreptatiti la sedere permanenta, se elibereaza un permis de sedere permanenta care se rennoieste n mod automat la fiecare 10 ani. 4. Dreptul de acces la avantaje sociale n virtutea principiului egalitatii de tratament. Art. 39 alin. 2 din Tratatul CE, care statueaza libertatea de circulatie a lucratorilor, instituie principiul unui tratament egal al lucratorilor si deci, o interdictie de discriminare directa sau indirecta.3 Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulatie a lucratorilor n cadrul Comunitatii este actul care dezvolta art. 39 din TCE din acest punct de vedere. Astfel, orice resortisant al unui stat membru, indiferent de resedinta sa, are dreptul de acces la o activitate salariata si de a


desfasura aceasta activitate pe teritoriul altui stat membru. Acesta beneficiaza, n special, pe teritoriul unui alt stat membru, de aceeasi prioritate ca si resortisantii statului respectiv n ceea ce priveste accesul la locurile de munca disponibile.4 De asemenea, este interzisa discriminarea directa, respectiv orice prevedere care restrnge sau supune unor conditii, care nu se aplica cetatenilor statului membru respectiv, cererea si oferta de locuri de munca, accesul la ocuparea unui loc de munca sau dreptul strainilor de a desfasura o activitate. Este interzisa si discriminarea indirecta, respectiv prevederile ce se aplica indiferent de cetatenie. Potrivit art. 48(4) al Tratatului CEE, statele membre pot refuza sau restrnge accesul la locurile de munca din domeniul administratiei publice pe temeiul cetateniei care au ca scop sau efect mpiedicarea accesului resortisantilor altui stat membru la locurile de munca oferite. Orice bariere (prevederi legale si practici administrative) n calea accesului la munca sunt interzise. De exemplu: cele care fac obligatorie recurgerea la proceduri speciale de recrutare pentru straini sau supun unor conditii diferite de cele aplicabile angajatorilor care desfasoara activitati pe teritoriul statului membru respectiv oferta de munca publicata n presa sau prin orice alt mijloc; ori supun eligibilitatea pentru ocuparea unui loc de munca unor conditii de nregistrare la oficiile de ocupare a fortei de munca sau mpiedica recrutarea nominala a lucratorilor n cazul persoanelor care nu si au resedinta pe teritoriul statului membru respectiv. Statele membre sunt obligate sa ofere solicitantilor straini aceeasi asistenta n cautarea locurilor de munca pe care o acorda propriilor cetateni. De asemenea, n ceea ce priveste egalitatea de tratament, Regulamentul nr. 1612/68 mai prevede: a) un muncitor care are cetatenia unui stat membru nu poate, pe teritoriul altui stat membru, sa fie tratat n mod diferit fata de muncitorii acelui stat pe temeiul cetateniei cu privire la oricare din


conditiile de munca si, n special, n ceea ce priveste remuneratia, concedierea, ca si situatiile n care ar fi somer, reinstalat sau reangajat; b) muncitorii migranti au acces n scolile de pregatire profesionala si la casele de pensionari n aceleasi conditii ca si muncitorii autohtoni; c) muncitorii migranti au dreptul la tratament egal n ceea ce priveste apartanenta la sindicate si exercitiul drepturilor derivnd din aceasta; d) ei se bucura de toate drepturile si beneficiile acordate muncitorilor nationali n domeniul locuintelor. Pe de alta parte, un lucrator dintr-un alt stat membru beneficiaza de aceleasi avantaje fiscale si sociale ca si lucratorii nationali. Curtea Europeana de Justitie a considerat ca avantajele sociale sunt acele avantaje care, indiferent daca sunt sau nu legate de un contract de munca, sunt acordate lucratorilor nationali datorita statutului obiectiv de lucratori ori n virtutea rezidentei pe teritoriul national si a caror extindere pentru lucratorii, cetateni ai altor state membre, este menita sa faciliteze mobilitatea lor n cadrul Comunitatii. Avantajele sociale includ, de exemplu, alocatia pentru copii si dreptul la folosirea limbii materne n procedurile penale. De asemenea, membrii familiei lucratorului se bucura de egalitate de tratament n ceea ce priveste avantajele sociale. Directiva 2004/38 ntareste principiul egalitatii de tratament si prevede ca toti cetatenii Uniunii Europene care si au resedinta pe teritoriul statului membru gazda se bucura de tratament egal cu cel al resortisantilor statului membru respectiv, n sfera de aplicare a Tratatului, avantajele acestui drept extinzndu-se la membrii de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru si care au dreptul de sedere sau dreptul de sedere permanenta. Totusi, statul membru gazda nu este obligat sa acorde dreptul la asistenta sociala n timpul primelor 3 luni de sedere si nici nu este obligat ca, nainte de dobndirea


dreptului de sedere permanenta, sa acorde ajutoare pentru studii, inclusiv pentru formare profesionala, constnd n burse studentesti sau credite studentesti unor persoane altele dect lucratorii, persoanele care exercita o activitate independenta, persoanele care si mentin acest statut si membrii familiilor acestora. Nediscriminarea n ceea ce priveste accesul la pregatire include si egalitatea taxelor pentru nvatamnt, att n cadrul statului gazda, ct si n situatia n care statul gazda si asista cetatenii n urmarea cursurilor la colegii si universitati din alte state membre. Potrivit art. 12 al Regulamentului nr. 1612/68, copiii unui cetatean al unui stat membru, care este sau a fost angajat pe teritoriul unui alt stat membru, vor fi admisi n sistemul educational al acelui stat, la cursuri profesionale sau de ucenicie n aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat, daca acesti copii locuiesc pe teritoriul sau, iar statele membre sunt chemate sa ncurajeze toate eforturile pentru a da acestor copii posibilitatea sa frecventeze cursurile n cele mai bune conditii. n articolul 26 al Directivei 2004/38 se mai precizeaza ca statele membre pot controla respectarea oricarei dispozitii din legislatia lor interna prin care se cere resortisantilor straini sa detina n permanenta asupra lor certificatul de nregistrare sau permisul de sedere, cu conditia sa aplice aceeasi cerinta n cazul resortisantilor cu privire la cartea de identitate. n cazul nerespectarii acestei cerinte, statul membru poate impune aceleasi sanctiuni ca si cele impuse propriilor resortisanti care nu au asupra lor cartea de identitate. Dispozitia cuprinsa n acest articol este expresia principiului egalitatii de tratament. 5. ngradirea dreptului la libera circulatie a lucratorilor din motive de ordine


publica, securitate publica sau sanatate publica. Statele membre pot restrnge libertatea de circulatie si de sedere a lucratorilor Uniunii si a membrilor lor de familie, indiferent de cetatenie, pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica. Aceste motive nu pot fi invocate n scopuri economice. Masurile luate din motive de ordine publica sau siguranta publica trebuie sa respecte principiul proportionalitatii si sa se ntemeieze exclusiv pe conduita persoanei n cauza. Astfel, condamnarile penale anterioare nu pot justifica n sine luarea unor asemenea masuri. Conduita persoanei n cauza trebuie sa constituie o amenintare reala, prezenta si suficient de grava la adresa unui interes fundamental al societatii, neputnd fi acceptate motivari care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de consideratii de preventie generala. Principiul proportionalitatii stabilit de Directiva 2004/38 implica faptul ca la aplicarea unor asemenea masuri restrictive trebuie sa se tina seama de gradul de integrare a persoanelor n cauza, de durata sederii acestora n statul membru gazda, de vrsta, starea de sanatate, situatia lor familiala si economica, precum si de legaturile cu tara de origine, avnd n vedere faptul ca expulzarea cetatenilor Uniunii si a membrilor familiilor lor din motive de ordine sau securitate publica poate afecta grav persoane care, beneficiind de dreptul la libera circulatie conferit de Tratatul CEE, s-au integrat n mod real n statul membru gazda. Nu se poate lua o decizie de expulzare mpotriva cetatenilor Uniunii, indiferent de cetatenia acestora, cu exceptia cazului n care decizia se bazeaza pe motive imperative de siguranta publica definite de statele membre, daca acestia: a) si-au avut resedinta n statul membru gazda n cei zece ani anteriori sau, b) sunt minori, cu exceptia cazului n care


expulzarea este n interesul copilului, n conformitate cu Conventia Organizatiei Natiunilor Unite privind drepturile copilului, ncheiata la 20 noiembrie 1989. De asemenea, singurele boli care justifica masuri de restrictionare a liberei circulatii sunt bolile cu potential epidemic, astfel cum sunt acestea definite de documentele relevante ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii, precum si alte boli infectioase sau parazitare contagioase, daca acestea fac obiectul unor dispozitii de protectie ce se aplica resortisantilor din statul membru gazda. Bolile ce se declanseaza dupa o perioada de trei luni de la data sosirii nu pot motiva expulzarea de pe teritoriul respectiv. Persoanelor care fac obiectul unei interdictii de acces pe teritoriul statelor membre li se recunoaste dreptul la aparare si beneficiaza de anumite garantii procedurale prevazute de art. 31 din Directiva 2004/38. Astfel, persoanele interesate sunt notificate n scris cu privire la orice decizie adoptata n privinta lor referitoare la restrictionarea libertatii de circulatie si de sedere, astfel nct sa poata ntelege continutul notificarii si implicatiile acesteia. Persoanele interesate sunt informate n mod precis si complet cu privire la motivele de ordine publica, securitate publica sau sanatate publica pe care se bazeaza decizia luata n cazul lor, cu exceptia situatiilor n care acest lucru este contrar intereselor de securitate ale statului. Notificarea precizeaza tribunalul sau autoritatea administrativa la care persoana interesata poate face recurs si, daca este cazul, termenul acordat persoanei respective pentru a putea parasi teritoriul statului membru, care nu poate fi mai mic de o luna de la data notificarii. Ct priveste garantiile procedurale, persoanele interesate au acces, n statul membru gazda, la cai de recurs judiciare si, daca este cazul, administrative, pentru a face


apel sau a solicita o revizuire n legatura cu o decizie luata mpotriva lor din motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica. De asemenea, persoanele care fac obiectul unei interdictii de acces n teritoriu din motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica pot prezenta o cerere pentru ridicarea interdictiei dupa o perioada de timp rezonabila, n functie de circumstante, si, n orice caz, dupa 3 ani de la executarea hotarrii definitive de interdictie care a fost pronuntata n mod valabil n conformitate cu dreptul comunitar, aducnd argumente ce atesta ca s-a produs o schimbare reala a circumstantelor care au justificat decizia de interdictie pronuntata mpotriva lor. Statul membru respectiv va lua o decizie privind aceasta cerere n termen de 6 luni de la prezentarea ei. Daca un ordin de expulzare este executat dupa scurgerea a peste 2 ani de la emiterea sa, statul membru verifica daca persoana respectiva continua sa fie un pericol real la adresa ordinii publice sau a sigurantei publice si stabileste daca s-a produs vreo schimbare reala a circumstantelor de la data emiterii ordinului de expulzare. Ordinele de expulzare nu pot fi emise de statul membru gazda ca pedeapsa sau masura accesorie a unei pedepse privative de libertate, dect cu respectarea cerintelor prevazute n art. 27, 28 si 29 din Directiva 2004/38. 6. Restrictii ale circulatiei fortei de munca prevazute n Tratatul de Aderare. n cursul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana a statelor candidate din Europa Centrala si de rasarit, libertatea de circulatie a persoanelor a constituit subiect de dezbateri aprinse. Aceasta pentru ca, n primul rnd, unele state membre au sustinut ca va exista un flux de lucratori migranti din noile state datorita diferentelor de salarizare existente. n al


doilea rnd, au fost exprimate dubii cu privire la capacitatea administrativa a noilor state membre de a controla frontierele externe ale Uniunii Europene.11 Aceste temeri au determinat introducerea unor seturi de masuri tranzitorii n tratatele de aderare cu privire la libera circulatie a persoanelor. Masurile tranzitorii n acest domeniu nu reprezinta o noutate pentru ca perioade lungi de tranzitie n materia liberei circulatii a persoanelor au fost impuse si cetatenilor spanioli si portughezi cu ocazia aderarii acestor tari la Comunitatea Europeana.12 Uniunea Europeana a solicitat tuturor statelor candidate, inclusiv Romniei, o perioada de tranzitie pentru libera circulatie a lucratorilor de 2 pna la 7 ani, dupa aderare. Astfel Uniunea Europeana a propus urmatorul aranjament: statele membre vor continua sa aplice masurile nationale pe o perioada de 2 ani dupa aderare cu privire la dreptul de munca al cetatenilor noului stat membru. Aceasta perioada poate fi prelungita cu nca 3 ani n functie de o evaluare prealabila si, n continuare cu nca 2 ani n cazul unor dereglari grave pe piata muncii noului stat membru. n tot acest timp, orice stat membru poate introduce, n dreptul national, o libertate mai mare cu privire la circulatia lucratorilor dect n prezent, inclusiv libertatea deplina de circulatie. Acordurile bilaterale curente vor continua sa se aplice si pot fi chiar dezvoltate. n plus, statele membre pot introduce anumite masuri speciale, de preferinta pentru cetatenii noului stat membru n comparatie cu un altul, astfel nct un nou stat membru poate beneficia de mai multe drepturi cu privire la libera circulatie a lucratorilor dect un alt nou stat membru. naintea celui de-al doilea an dupa aderare, va fi facuta o evaluare a masurilor nationale luate n domeniu, pe baza sugestiilor si rapoartelor Comisiei. n completarea


acestei evaluari si nu mai trziu de sfrsitul celui de-al doilea an de dupa aderare, statele membre vor notifica Comisiei daca intentioneaza sa continue aplicarea masurilor nationale pe urmatoarea perioada de 3 ani sau daca intentioneaza sa aplice acquis-ul pe viitor. La 5 ani dupa aderare, un stat membru care a mentinut n tot acest timp masurile nationale, poate, n cazul unor serioase distorsionari pe piata muncii statului care a aderat sau a unor amenintari n acest sens, sa prelungeasca cu nca maximum 2 ani aceasta perioada de tranzitie, dupa ce va notifica n prealabil acest lucru Comisiei Europene. Romnia a acceptat prin documentele de pozitie de la acest capitol aranjamentul tranzitoriu pentru liberalizarea circulatiei lucratorilor propus de Uniunea Europeana, asa cum acesta a fost agreat n Tratatul de Aderare cu statele candidate (cu exceptia Ciprului si Maltei). Romnia si rezerva dreptul ca n contextul acestui aranjament tranzitoriu, sa poata aplica cetatenilor unui stat membru actual masurile nationale echivalente masurilor aplicate de acel stat membru Romniei cu privire la libera circulatie a lucratorilor si furnizarea de servicii. Membrii de familie (indiferent de cetatenie) ai lucratorilor provenind din statele membre ale Uniunii Europene care nu au aplicat restrictii n ceea ce priveste circulatia lucratorilor romni (Bulgaria, Republica Ceha, Cipru, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia) beneficiaza de acces liber pe piata muncii din Romnia, fara a le fi necesara obtinerea permisului de munca. n ceea ce priveste membrii de familie (cetateni ai unor state terte sau cetateni ai unuia dintre statele membre ale UE sau SEE care au aplicat restrictii circulatiei lucratorilor romni) ai lucratorilor provenind din state membre ale UE sau din Spatiul Economic European care au aplicat restrictii n ceea ce priveste accesul lucratorilor romni (Belgia,


Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franta, Italia, Luxembrug, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Norvegia, Islanda si Liechtenstein), accesul acestora pe piata muncii din Romnia se realizeaza potrivit dispozitiilor Tratatului de Aderare 2005: - sotul unui lucrator si descendentii acestora care nu depasesc vrsta de 21 de ani sau care se afla n ntretinerea acestora, care locuiesc legal mpreuna cu lucratorul pe teritoriul unui stat membru la data aderarii, beneficiaza, dupa aderare, de acces imediat pe piata fortei de munca din acel stat membru. Aceasta dispozitie nu se aplica membrilor familiei unui lucrator care a fost admis legal pe piata fortei de munca din acel stat membru pentru o perioada de mai putin de 12 luni; sotul unui lucrator si descendentii acestora care nu depasesc vrsta de 21 de ani sau care se afla n ntretinerea acestora, care locuiesc legal mpreuna cu lucratorul pe teritoriul unui stat membru la o data ulterioara aderarii, dar n cursul perioadei de aplicare a dispozitiilor tranzitorii stabilite, beneficiaza de acces pe piata fortei de munca din respectivul stat membru n cazul n care au locuit n acel stat membru cel putin 18 luni sau din al treilea an dupa data aderarii, oricare din aceste date intervine prima n ordine cronologica. Strainii, membri de familie al cetatenilor UE sau SEE care au obtinut accesul pe piata muncii din Romnia pentru o perioada de cel putin 12 luni si care locuiau mpreuna cu acestia anterior datei aderarii pot fi ncadrati fara permis de munca de la 1 Ianuarie 2007. De asemenea, strainii, membri de familie ai cetatenilor UE sau SEE care au obtinut accesul pe piata muncii si care locuiesc mpreuna cu acestia dupa data aderarii, vor obtine permise de munca pe durata primelor 18 luni de cnd au nceput sa locuiasca pe teritoriul Romniei, sau pe durata primilor trei ani de la data aderarii, oricare din aceste date intervine prima n


ordine cronologica. Obtinerea permisului de munca, n vederea accesului pe piata muncii din Romnia, se face potrivit dispozitiilor Legii nr. 203/1999 privind permisele de munca, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

CAPITOLUL IV. JURISPRUDENTA.

Cazul: Isabel Burbaud c. Ministerul Muncii i Solidaritii, Frana, 9 septembrie 2003 Situaia de fapt Doamna Burbaud, cetean portughez, a contestat n faa tribunalului francez faptul c i s-a refuzat n Frana admiterea n cadrul corpului de directori de spitale, pe motivul c ar fi trebuit s susin n prealabil concursul de admitere la coala Naional de Sntate Public din Frana


(dei ea obinuse nc din 1983 titlul de administrator de spital la coala Naional de Sntate Public din Lisabona). Dreptul aplicabil: Art. 39 TCE (privind libera circulaie a lucrtorilor) i Directiva 89/48 privind sistemul general de recunoatere a diplomelor din nvmntul superior. Soluia i principiile degajate de CJCE Curtea a trebuit s stabileasc dac titlul oferit de coala Naional de Sntate Public este echivalent cu o diplom (n sensul dat de Directiva 89/48 privind sistemul general de recunoatere a diplomelor din nvmntul superior). n conformitate cu Directiva, diploma este definit ca fiind orice titlu sau certificat eliberat de autoritatea competent a unui stat membru, ce atest absolvirea unui ciclu de nvmnt de minimum 3 ani i prevznd calificrile profesionale cerute pentru a accede la o anumit profesiune reglementat. Titlul eliberat de coala Naional de Sntate Public din Frana ntrunete aceste elemente; n consecin, jurisdicia de trimitere va trebui s stabileasc dac cele dou titluri sunt comparabile ca durat i materii absolvite Curtea a subliniat, totodat, faptul c acest mod de recrutare, care nu ine seama de calificrile specifice dobndite de candidaii venii din alte state membre i dezavantajeaz pe acetia din urm i este de natur a-i descuraja n a-i exercita dreptul de liber circulaie. Cazul: Christine Morgenbesser c. Consiglio dell' Ordine degli Avvocatidi Genova, Italia - recurs prealabil, 13 noiembrie 2003 Situaia de fapt Doamna Christine Morgenbesser, de cetenie francez, cu reedina n Italia, este titulara unei licene de drept acordat n Frana n 1996, dar nu a obinut certificatul de aptitudine pentru profesia de avocat. Dup un scurt stagiu n cabinetele de avocatur franceze, din 1998 a lucrat la un cabinet din Genova, Italia. n consecin, a cerut s fie nscris n registrul practicanilor din Italia, pentru a-i efectua n mod valabil perioada de practic n vederea susinerii examenului de aptitudine pentru practicarea avocaturii. Cererea sa a fost respins de Consiliul Ordinului Avocailor din Geneva, ct i de Consiliul Naional din Florena, pe motivul c legea italian privind profesia de avocat pune condiia existenei unei diplome de drept obinute de la o universitate italian i faptul c doamna Christine M. nu are calitatea de avocat n Frana.


Curtea de Casaie din Italia a cerut CJCE s se pronune asupra faptului dac dreptul comunitar admite ca autoritile italiene s refuze nscrierea titularului unei diplome obinute ntr-un alt stat membru, pe simplul motiv c aceast diplom nu a fost eliberat n Italia. Dreptul aplicabil: Art. 43 (privind libertatea de stabilire). Soluia i principiile degajate de CJCE Curtea precizeaz mai nti c, n situaia doamnei Christine M., nu se aplic nici Directiva 98/5 privind exerciiul permanent al profesiunii de avocat, nici Directiva 89/45 privind recunoaterea diplomelor din nvmntul superior, pentru c prima directiv vizeaz doar avocaii pe deplin calificai, iar calitatea de practicant, fiind limitat n timp i constituind o parte din formarea necesar dobndirii calitii de avocat, nu poate fi calificat ca profesiune reglementat conform Directivei 89/48. tiindu-se c perioada de practic presupune exerciiul unor activiti remunerate (de ctre clieni sau de ctre cabinetele de avocatur, sub form de onorarii sau de salarii), principiile stabilite n Tratat privind libertatea de stabilire sau viznd libera circulaie a lucrtorilor sunt aplicabile. n consecin, Curtea reamintete principiile pe care le-a stabilit n jurisprudena anterioar: dac regulile naionale nu in cont de cunotinele i calificrile deja dobndite de un cetean al unui alt stat membru, n afara statului de primire, exerciiul libertii de stabilire i de circulaie este restricionat. Diploma deinut de doamna Christine M. trebuie considerat ntr-un cadru mai larg de ctre autoritile italiene, verificndu-se n ce msur cunotinele atestate de diplom, calificrile sau experiena profesional obinute ntr-un alt stat membru, cumulate cu experiena dobndit n Italia, pot satisface, chiar i parial, condiiile necesare accesului la activitatea de practicant


CONCLUZII Aplicarea drepturilor si libertatilor cetatenilor statelor membre, care sunt si cetateni ai Uniunii Europene, este guvernata de principiul egalitatii, care implica excluderea privilegiilor si discriminarii; dreptul la un tratament egal n fata instantelor judecatoresti si a oricarui alt organ jurisdictional; dreptul la securitatea persoanei si la obtinerea protectiei statului mpotriva violentelor sau maltratarilor din partea oricarui individ, grup sau institutie; drepturi economice, sociale si culturale. Tratatul asupra Uniunii Europene a facut din libertatea de circulatie si de sedere


unul dintre drepturile esentiale atasate cetateniei europene. ntre cetatenia europeana si libera circulatie a persoanelor s-au instituit, astfel, numeroase legaturi. De exemplu, art. 12 din Tratatul Comunitatii Europene restrnge dreptul la nediscriminare pe baza nationalitatii la cetatenii statelor membre. Art. 39 referitor la libertatea de circulatie a muncitorilor se refera numai la cetatenii statelor membre, desi acest lucru nu este n mod explicit statuat, el trebuie, totusi, dedus din practica Curtii de Justitie. De asemenea, art. 43 si 44 prevad n mod expres abolirea restrictiilor privind libertatea de stabilire numai pentru nationalii statelor membre. Preocuparea pentru asigurarea efectiva a drepturilor fundamentale a rezultat si din adoptarea Deciziei 1904/2006/CE a Parlamentului si Consiliului, referitoare la stabilirea, pentru perioada 2007 2013, a programului Europa pentru cetateni, viznd promovarea unei cetatenii europene active. n preambulul acestui document se evidentiaza ca ,,promovarea unei cetatenii europene active constituie un element cheie pentru ntarirea nu numai a luptei contra rasismului, xenofobiei si intolerantei, dar si pentru coeziune si dezvoltarea democratiei. De asemenea, prin Decizia Consiliului din 19 aprilie 2007 a fost instituit pentru perioada 2007-2013 programul specific ,,Drepturi fundamentale si cetatenie, care are ca obiectiv, printre altele, ,, promovarea drepturilor fundamentale recunoscute de articolul 6 paragraf 2 din Tratatul asupra Uniunii Europene si informarea tuturor cetatenilor cu privire la drepturile lor, inclusiv acelea care rezulta din cetatenia Uniunii, pentru a ncuraja cetatenii Uniunii sa participe n mod activ la viata democratica a Uniunii.


11 T. Stefan, B. Andr12 U. Becker EU Enlargements and Limits to Amendents of the EC Treaty, New York University Law School, Jean Monnet Working Paper, 15/01, pg. 4. esan Grigoriu 9 T Drept comunitar, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2007, . Stefan, B. Andresan Grigoriu Drept comunitar, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2007, 5 T. Stefan, B. Andresan Grigoriu op. cit., pg. 400.


6 T. Stefan, B. Andresan Grigoriu op. cit., pg. 400. 7 Art. 7 9 din Regulamentul nr. 1612/68. 8 Art. 24 din Directiva 2004/38. 3 G. Gornig, I. E. Rusu Dreptul Uniunii Europene, editia 2, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2007, pg. 158. * Universitatea din Caiova, Facultatea de Drept si Stiinte Administrative 1 T. Stefan, B. Andresan Grigoriu Drept comunitar, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2007, pg. 385. 2 Art. 7 alin. 3 lit. c din Directiva 2004/38 coroborat cu art. 14 alin. 4 lit. b din Directiva 2004/38.

disertatie

Documents