sj nr. 39_2013

Săptămâna

JJuridicăNu spune puţin în vorbe multe, ci mult în vorbe puţine!

Anul V▪ Nr. 39Preţ: 8 lei

Jurisprudenţă ›› Studii ›› Comentarii

Consiliu ştiinţifi cMonna Lisa BELU MAGDO

Pavel PERJU

Director editorialAdriana PENA

Litterise-publishing

Din cuprins›› Constatarea nulităţii absolute a procurii care a stat la baza înche-

ierii contractului de vânzare-cumpărare a unui bun imobil. Admi-terea acţiunii în revendicare

›› Suspendarea facultativă a judecăţii cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. Perimare

›› Soluţionarea unui litigiu în absenţa părţilor fără ca acestea să fi soli-citat judecata în lipsă. Încălcarea principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare. Nulitatea hotărârii judecătoreşti

›› Aplicarea în timp a legii civile. Acţiune în pretenţii. Întreruperea pres cripţiei

›› Exercitarea dreptului de retragere din societate întemeiată pe dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990. Condiţii de admisibi-litate

›› Act administrativ emis în temeiul art. 1312 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 8/1996. Stabilirea naturii juridice

›› Achiziţie intracomunitară de bunuri second-hand. TVA. Corecta sta bilire a regimului de taxare

›› Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii pu-blice

›› Cazuri de casare. Legea nr. 2/2013

11 - 17 noiembrieapare în fi ecare joi

2

Cuprins IndexA

Achiziţie intracomunitară ............................. 18Act administrativ ........................................... 16Acţiune în constatare ..................................... 12Acţiune în pretenţii ....................................... 10Acţiune în revendicare ..................................... 4Aplicarea legii în timp .................................... 10Aprobare de principiu .................................... 12Arbitraj ........................................................... 16Artist interpret .............................................. 14Asigurări sociale ............................................... 8

BBunuri second-hand ...................................... 18

CCalitate procesuală pasivă ............................. 17Casa de pensii ................................................. 17Cazuri de casare ............................................. 20Cesiune ........................................................... 14Comparare de titluri ........................................ 4Competenţă teritorială .................................... 8Consimţământ ................................................. 4Contract de vânzare-cumpărare ...................... 4Control fi scal .................................................. 18

DDivizare .......................................................... 12Drept de autor .........................................14, 16Drept la apărare ................................................9

GGrupă de muncă ..............................................17

HHotărâre AGA .................................................12Hotărâre judecătorească .................................. 9

IInsolvenţă ......................................................10

continuarea pe pagina următoare »continuarea pe pagina următoare »

DREPT CIVILConstatarea nulităţii absolute a procurii care a stat la baza încheierii contractului de vânzare – cumpărare a unui bun imobil. Admiterea acţiunii în revendicare « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 3224 din 11 iunie 2013 ____ 4

DREPT PROCESUAL CIVILSuspendarea facultativă a judecăţii cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. Perimare « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 888 din 21 februarie 2013 ______________ 6

Litigiu privind drepturi de asigurări sociale. Competenţă teritorială « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 103 din 17 ianuarie 2013 _____________________________________ 8

Soluţionarea unui litigiu în absenţa părţilor fără ca aces-tea să fi solicitat judecata în lipsă. Încălcarea princi piilor contradictorialităţii și a dreptului la apărare. Nulitatea hotărârii judecătorești « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 2859 din 27 mai 2013 ____________________________ 9

DREPT COMERCIALAplicarea în timp a legii civile. Acţiune în pretenţii. Întreruperea prescripţiei « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 2288 din 6 iunie 2013 _____________________10

Exercitarea dreptului de retragere din societate întemeiată pe dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990. Condiţii de admisibilitate « I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 2052 din 23 mai 2013 ____________________ 12

DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE Cesiunea gratuită de către artiștii interpreţi a dreptului de radiodifuzare a prestaţiilor fi xate pe fonograme. Respingerea acţiunii organismului de gestiune colectivă de obligare a postului de radio la plata remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi « I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 317 din 29 ianuarie 2013 ___________________14

3

JJudecata ............................................................6

MMandat ..............................................................4

NNulitate absolută ......................................... 4, 9

PPensie ............................................................. 17Perimare ............................................................6Prescripţie extinctivă .................................... 10Principiul contradictorialităţii .........................9Proces echitabil .................................................9Procură ..............................................................4Proprietate ........................................................4

RRecurs ............................................................ 20Regim de taxare ............................................. 18Remuneraţie .................................................. 14Retragere din societate ................................. 12

SSchimbarea încadrării juridice ...................... 19Suspendarea facultativă ...................................6

TTitular de drepturi conexe ............................ 14Tulburarea ordinii şi liniştii publice ............. 19TVA ............................................................... 18

UUltraj contra bunelor moravuri .................... 19

Cuprins (continuare)

DREPT ADMINISTRATIV Act administrativ emis în temeiul art. 1312 alin. (3) și (4) din Legea nr. 8/1996. Stabilirea naturii juridice « I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 59 din 10 ianuarie 2013 _________________________16

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE Acordarea grupelor de muncă, întocmirea și eliberarea adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă (potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001). Lipsa calităţii procesuale pasive a Casei Judeţene de Pensii « Curtea de Apel Ploiești, secţia I civilă, decizia nr. 1411 din 22 mai 2013 _____________________17

DREPT FINANCIAR ŞI FISCAL Achiziţie intracomunitară de bunuri second-hand. TVA. Corecta stabilire a regimului de taxare « I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fi scal, decizia nr. 777 din 14 februarie 2013 ___________________________________18

DREPT PENAL Ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 222 din 23 ianuarie 2013 _________________________________19

DREPT PROCESUAL PENAL Cazuri de casare. Legea nr. 2/2013 « I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1605 din 13 mai 2013 _______________21

4 Săptămâna Juridică nr. 39/2013 » Litteris e-Publishing

Drept civil

DREPT CIVIL

Proprietate

I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 3224 din 11 iunie 2013

(cuvinte cheie: proprietate, acţiune în revendicare, contract de vânzare-cumpărare, procură, nulitate

absolută, comparare de titluri, consimţământ, mandat)

Constatarea nulităţii absolute a pro-curii care a stat la baza încheierii con-trac tului de vânzare – cumpărare a unui bun imobil. Admiterea acţiunii în re ven dicare

C. civ. din 1864, art. 480, art. 481

Constatarea nulităţii absolute a procurii care a stat la baza încheierii contractului de vânzare – cumpă-rare a unui bun imobil, determină, în aplicarea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipien-tis, constatarea nulităţii actului subsecvent. Prin urmare, în cadrul acţiunii în revendicare, procedând la compararea titlurilor părţilor și reţinând că semnăturile de pe procura a cărei nulitate s-a solicitat a se constata, nu aparţin adevăraţilor proprietari ai bunului, lipsind, în consecinţă, voinţa juridică a acestora la încheierea actului, în mod legal instanţa a admis acţiunea în revendicare, dând efi cienţă dreptului ade-văraţilor proprietari, care nu au consimţit niciodată la înstrăinarea dreptului lor de proprietate.

Speţa: Reclamanţii A.M.Y. și Z.T. au chemat în judecată pe pârâţii D.G., V.C.S. și SC I.G. SRL, solicitând să se dispună nulitatea absolută a procurii autentifi cate sub nr. 12xx din 16 iunie 2005, deoarece nu au semnat niciodată această procură și nu l-au împuternicit pe pârâtul D.G. să vândă imobilul proprietatea lor.

S-a solicitată, totodată, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentifi cat sub nr. 12xx din 1 iulie 2005, pentru lipsa consimţământului reclamanţilor în calitate de vânzători și să fi e obligată pârâta S.C. I.G. SRL să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafaţă de 721,05 m.p situat în București, intabulat.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu prin contrac-tul de vânzare-cumpărare autentifi cat sub nr. 21xx din 12 noiembrie 2004, construcţia afl ată pe teren, în suprafaţă utilă de 212,55 m.p. fi ind în stare avansată de degradare. Ulterior, potrivit încheierii de rectifi care nr. 7366 din 9 decembrie 2004, s-a completat contractul de vânzare - cumpărare, în sensul că Z.T., cetăţean străin, a dobândit dreptul de folosinţă asupra terenului.

Reclamanţii au arătat că la data de 4 septembrie 2005 au afl at că pârâtul D.G., în baza unei procuri false, a vândut imobi-lul pârâtului V.C.S., la o scurtă perioadă de timp acesta din urmă înstrăinându-l către pârâta SC I.G. SRL, prin contractul de vânzare - cumpărare autentifi cat sub nr. 7xx din 24 august 2005.

Prin sentinţa civilă nr. 2100 din 7 decembrie 2011, Tribunalul București, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Z.T. pe capătul de cerere relativ la revendicarea imobiliară.

S-a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.M.Y. și Z.T. în contradictoriu cu pârâţii D.G., V.C.S. și SC I.G. SRL și s-a constatat nulitatea absolută a procurii autentifi cate sub nr. 12xx din 16 iunie 2005 și a contractului de vânzare - cumpărare autentifi cat sub nr. 12xx din 1 iulie 2005.

A fost obligată pârâta SC I.G. SRL să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului A.M.Y. terenul în supra-faţă de 721,05 m.p. situat în București.

Prima instanţă a reţinut că, prin rezoluţia nr. 38xx/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a confi rmat începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (3), 288 și 291 C.pen., reţinându-se că autori necunoscuţi au falsifi cat cartea de identitate a reclamantului A.M.Y. și au întocmit o procură specială în baza căreia au vândut imobilul.

S-a avut în vedere că, la data de 31 ianuarie 2011, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de pârâtul D.G. și că din cele două rapoarte de expertiză efectuate în cursul cercetării penale a rezultat că semnăturile mandanţilor pe înscrisul intitulat procură cu nr. de autentifi care nr. 12xx din 16 iunie 2005 nu au fost executate de reclamanţi.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Z.T. pe capătul de cerere privind revendicarea, prima in-stanţă a reţinut că aceasta are doar un drept de folosinţă asupra terenului, fi ind cetăţean străin.

În ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a procurii tribunalul, având în vedere cele două rapoarte de constatare tehnico-știinţifi că efectuate în cursul urmăririi penale, a apreciat că, și în lipsa unei soluţii penale de-

5Săptămâna Juridică nr. 39/2013 » Litteris e-Publishing

Drept civil

fi nitive în dosarul penal în ceea ce privește procura, coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, este evidentă lipsa voinţei juridice (a consimţământului și a cauzei) reclamanţilor la încheierea mandatului.

S-a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine teoria mandatului aparent, neexistând vreo culpă în sar-cina reclamanţilor în crearea aparenţei în prezenta cauză.

Asupra capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentifi cat sub nr. 12xx din 1 iulie 2005 între pretinsul mandatar D.G. și pârâtul V.C., la un preţ de 380.000 lei, Tribunalul a reţinut că se impune consta-tarea nulităţii actului juridic subsecvent, în aplicarea principiului resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis.

Faţă de circumstanţele în care contractul a fost încheiat, tribunalul a apreciat că nu se poate reţine eroarea comună invin-cibilă în privinţa persoanei cumpărătorului V.C.

Astfel, s-a reţinut că intervalul extrem de scurt între data la care s-a autentifi cat procura și data încheierii contractului, coroborat cu inexistenţa vreunui anunţ de vânzare la locul situării terenului nasc prezumţia simplă a preexistentei unor relaţii între pârâtul V.C. și pretinsul mandatar D.G.

S-a considerat, totodată, că un alt element care dovedește caracterul speculativ al vânzării intermediate către pârâtul V. îl constituie preţul derizoriu, menţionat a fi plătit cu ocazia încheierii contractului din 1 iulie 2005, faţă de preţul încasat de pârâtul V., la un interval de timp foarte scurt, la 24 august 2005, cu ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare cu pârâta SC I.G. SRL, de 250.000 euro (878.550 lei).

Asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei SC I.G. SRL de a lăsa în deplină proprietate și posesie terenul recla-manţilor, prima instanţă a reţinut, comparând titlurile de proprietate ale părţilor, preferabilitatea titlului reclamantului, care provine de la adevăraţii proprietari, a fost înscris în cartea funciară anterior înscrierii dreptului pârâtei, care provine de la un non dominus, în baza unor acte juridice lovite de nulitate absolută (procura autentifi cată din 16 iunie 2005 și contractul de vânzare-cumpărare autentifi cat sub nr. 12xx din 1 iulie 2005).

Prin decizia civilă nr. 364/A din 29 octombrie 2012, Curtea de Apel București, a respins apelul declarat în cauză ca nefondat.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs pârâta SC I.G. SRL.

Recursul nu este fondat.

Criticile recurentei pârâte referitoare la modul de solu-ţionare a cererii de constatare a nulităţii procurii auten-tifi cate sub nr. 12xx din 16 iunie 2005 nu sunt fondate.

Lipsa semnăturilor mandanţilor pe procura menţio-nată echivalează cu lipsa consimţământului la încheierea actului, ceea ce determină nulitatea absolută, indepen-dent de soluţia ce se va da în procesul penal.

Instanţa de fond și apel nu s-au pronunţat asupra carac terului fals al înscrisului în discuţie, nesubstituin-du-se instanţei penale, ci au constatat nulitatea absolută a acestuia, în baza probelor administrate în cauză, din care a rezultat lipsa consimţământului intimaţilor recla manţi.

Prin urmare, lipsa consimţământului reclamanţilor la încheierea procurii, determinată de lipsa semnăturilor conform constatărilor tehnico - știinţifi ce necontestate, are drept consecinţă nulitatea actului juridic, corect con-statată de instanţele de fond și apel.

Nici motivul de recurs vizând legalitatea aplicării principiilor efectelor nulităţii, cu referire la contractul de vânzare cumpărare autentifi cat sub nr. 12xx din 1 iulie 2005, nu este întemeiat.

Constatarea nulităţii absolute a procurii care a stat la baza încheierii contractului de vânzare - cumpărare de-termină, în aplicarea principiului care guvernează efecte-le nulităţii actelor juridice, resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, constatarea nulităţii actului subsecvent.

Instanţele de fond și apel au reţinut corect inaplicabi-litatea teoriei mandatului aparent având în vedere pro-bele administrate sub aspectul circumstanţelor în care a fost încheiat actul de vânzare-cumpărare, de natură să înlăture buna credinţă a dobânditorului și caracterul co-mun al pretinsei erori în care s-ar fi afl at acesta, cu privi-re la calitatea de proprietar a transmiţătorului.

Curtea a constatat, totodată, legalitatea soluţiei de ad mitere a acţiunii în revendicare prin compararea drep-turilor autorilor de la care provin titlurile părţilor și ne-temeinicia criticilor recurentei sub acest aspect.

Procedând la compararea titlurilor părţilor, s-a consi-derat în mod legal de către instanţele de fond și apel că trebuie să se dea efi cienţă dreptului adevăratului propri-etar, care nu a consimţit niciodată la înstrăinarea drep-tului său de proprietate, încălcându-se, astfel, aplicarea principiului aparenţei în drept.

În mod corect s-a constatat, astfel, că intimaţii recla-manţi au dobândit imobilul în litigiu de la adevăraţii pro prietari, spre deosebire de recurenta pârâtă, care a dobândit imobilul de la un non dominus, intimatul pârât V.C., în baza unor acte lovite de nulitate absolută.

Prin urmare, s-a constatat corect preferabilitatea ti-tlului intimaţilor reclamanţi, mai bine caracterizat, în-scris în cartea funciară anterior înscrierii dreptului recu-rentei pârâte, provenit de la un non dominus.


Drept procesual civil

DREPT PROCESUAL CIVIL

Judecata

I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 888 din 21 fe-bruarie 2013

(cuvinte cheie: judecata, suspendarea facultativă, perimare)

Suspendarea facultativă a judecăţii cau zei în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. Perimare

C.proc.civ., art. 244 alin. (1), art. 248

Formularea unei cereri de lămurire a hotărârii după rămânerea irevocabilă, nu înseamnă că aceasta nu este irevocabilă, iar faptul că, ulterior suspendării judecăţii apelului și rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în dosarul care a pricinuit suspendarea, părţile au declanșat procedura de lămurire a dispozi-tivului sentinţei primei instanţe, acest proces nu prilejuiește de drept suspendarea judecăţii, ci ar fi putut constitui, cel mult, temei pentru o nouă suspendare, după repunerea cauzei pe rol înlăuntrul termenului legal de perimare, deoarece, suspendarea fi ind facultativă, numai instanţa la care procesul este în curs de desfășurare poate aprecia dacă se impune o nouă suspendare a judecăţii.

Speţa: Prin cererea înregistrată la data de 24.03.2003, reclamanta J.R. a solicitat în contradictoriu cu Primăria comunei C. prin Primar, să dispună anularea dispoziţiei din 24.02.2003 emisă de pârâtă, și totodată, obligarea pârâtei să-i restituie suprafaţa de 1.202 m.p. teren intravilan, situat în localitatea C.

Tribunalul Mureș, prin sentinţa civilă nr. 319 din 10 septembrie 2003, a respins cererea reclamantei, reţinând că terenul afl at în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fi ind atribuit în proprietate numitei V.R. - mama reclamantei - prin Ordinul Prefectului din 22.07.1996. Ca urmare, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și terenul solicitat nu poate face obiectul prezentei legi de reconstituire a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

La termenul de judecată din data de 6 ianuarie 2004, cauza a fost suspendată până la soluţionarea dosarului nr. 7xxx/2003, având ca obiect cererea de anulare a Ordinului Prefectului nr. 1xx/1996.

La termenul de judecată din 8 noiembrie 2006, instanţa a dispus menţinerea măsurii suspendării până la soluţionarea acţiunii ce face obiectul dosarului nr. 57xx/2005 al Judecătoriei Târgu Mureș, măsura suspendării fi ind menţinută ulterior și prin încheierea din 03.04.2009, respectiv prin încheierea din 30.09.2010.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 01.11.2011 și la termenul de judecată din 07.02.2012 s-a constatat soluţionarea în mod irevocabil a cauzei ce face obiectul dosarului nr. 17xx/102/2007.

La termenul din data de 29.09.2010, B.S. și B.J.A. au formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul Primăriei C., solicitând respingerea apelului declarat de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 24 A din 8 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 319/2003, pronunţată de Tribunalul Mureș. A schimbat hotărârea atacată în sensul că a admis contestaţia formulată împotriva dispoziţiei din 24.02.2003 emisă de Primăria C. și în consecinţă: a anulat dispoziţia atacată, a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilului înscris iniţial în C.F. nr. 124 Cristești, transcris în prezent în C.F. nr. 50942 Cristești, teren în suprafaţă de 1.202 m.p., reprezentând cota actuală de 601/751 din suprafaţa totală de 1.502 m.p. S-a respins cererea de intervenţie formulată de B.S. și B.J.A.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta Primăria comunei C. prin Primar și intervenienţii B.S. și B.J.A.

Recursul este fondat.

Analizând, cu prioritate, critica comună ambelor re-cursuri, care vizează greșita soluţionare a excepţiei pe-rimării apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 319/2003 a Tribunalului Mureș, de către apelanta re-clamantă J.R., Înalta Curte a constatat că este fondată pentru considerentele ce succed:

La data de 02.04.2012, intimata pârâtă Primăria co-munei C. prin Primarul comunei Cristești a depus la do-

sarul de apel o cerere, intitulată ”Notă”, prin care a ridi-cat excepţia perimării apelului declarat de către apelanta J.R., pentru argumentele expuse pe larg în conţinutul acelei cereri.

La termenul de judecată din 8 mai 2012, instanţa de apel s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei peri-mării apelului, ca neîntemeiată, „apreciind că suspen-darea judecăţii a fost dispusă de instanţa de apel până



la soluţionarea defi nitivă și irevocabilă a dosarului nr. 57xx/2005 și menţinută în continuare, și după înregis-trarea dosarului în programul Ecris sub un alt număr, iar în ultima încheiere din 30.09.2010 s-a dispus suspenda-rea apelului până la soluţionarea defi nitivă și irevocabilă a dosarului nr. 17xx.x/102/2007, și că această cauză nu a putut fi soluţionată până nu s-au soluţionat toate cere-rile care ţineau de recursul respectiv.”

Apreciind în acest sens, instanţa de apel a făcut o gre-șită aplicare a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C.proc.civ., invocate ca temei al perimării apelului de către intimată pârâtă.

Astfel, în apel, la termenul de judecată din data de 08.11.2006, s-a dispus suspendarea judecăţii apelului, conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., până la solu-ţionarea acţiunii ce face obiectul dosarului nr. 57xx/2005 afl at pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureș.

La termenul din 03.04.2009, instanţa de apel având în vedere faptul că motivele de suspendare a cau-zei sub zistă, a menţinut suspendată pricina în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., până la soluţionarea defi nitivă și irevocabilă a dosarului nr. 17xx/102/2007 al Tribunalului Mureș.

La termenul din 30.09.2010, instanţa de apel pentru aceleași motive ca și în precedent, a menţinut măsura sus-pendării cauzei în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ.

Conform rezoluţiei din 21.10.2011, puse pe verso-ul încheierii întocmite la cel din urmă termen, instanţa, din ofi ciu, a dispus citarea părţilor pentru verifi carea măsu-rii suspendării, fi xând termen de judecată la 01.11.2011.

La termenul din 01.11.2011, instanţa de apel a acor-dat un nou termen pentru a se depune la dosar hotărârea pronunţată în dosarul nr. 17xx/102/2007, cu menţiunea rămânerii irevocabile.

La termenul din 07.02.2012, instanţa a acordat un nou termen pentru atașarea dosarului nr. 17xx/102/2007, afl at la dosarul nr. 17xx/102/2007* al Curţii de Apel Târgu Mureș.

În dosarul curţii de apel s-a depus decizia nr. 94/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureș, pronunţată în dosarul nr. 17xx.x/102/2007, care a pricinuit suspenda-rea judecăţii apelului reclamantei.

Faţă de datele relevate este de menţionat că, perima-rea nu curge cât timp durează suspendarea judecăţii pro-nunţată în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., deci până la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a motivat suspendarea judecăţii. Însă, după acest moment, peri-marea începe să curgă.

Conform art. 248 alin. (1) C.proc.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se peri-

mă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.”

În speţă, de la data de 11.02.2010, când a fost pro-nunţată decizia irevocabilă nr. 94/R a Curţii de Apel Târgu Mureș, a început să curgă termenul de un an în-lăuntrul căruia părţile ar fi trebuit să stăruie în judecată prin efectuarea unui act de procedură.

Așa cum rezultă din datele dosarului, înlăuntrul aces-tui termen, care s-a împlinit la data de 11.02.2011, nu s-a efectuat nici un act de procedură, cauza rămânând suspendată în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., chiar și după această dată.

Abia la data de 21.10.2011, conform rezoluţiei puse pe verso-ul încheierii întocmite la termenul din 30.09.2010 (când s-a menţinut măsura suspendării), instanţa, din ofi ciu, a dispus citarea părţilor pentru verifi carea măsu-rii suspendării, fi xând termen de judecată la 01.11.2011.

În consecinţă, cum de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești care a motivat suspendarea jude-căţii apelului reclamantei, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an, fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii, până la data de 11.02.2011, când s-a împlinit termenul de pe-rimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C.proc.civ., în mod corect intimata pârâtă a invocat în cauză ex-cepţia perimării apelului.

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală care operează, atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât și în etapa judecăţii în căile de atac și are o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune pro-cedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumţie de desistare a părţilor, dedusă din faptul nestăruinţei un timp îndelungat în judecată.

În speţă, nu poate fi primită motivarea sumară, la-pidară, dată de curtea de apel soluţiei de respingere a excepţiei perimării apelului, în sensul că suspenda-rea judecăţii a fost dispusă de instanţa de apel până la soluţionarea defi nitivă și irevocabilă a dosarului nr. 17xx.x/102/2007, „și că această cauză nu a putut fi solu-ţionată până nu s-au soluţionat toate cererile care ţineau de recursul respectiv”.

S-a avut în vedere de către instanţa de apel faptul că împotriva deciziei nr. 94/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureș, irevocabilă, s-a formulat contestaţie în anulare care a fost soluţionată în sensul respingerii, prin decizia nr. 713/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureș.

De asemenea, împotriva sentinţei civile nr. 6385/2008, pronunţată în al doilea ciclu procesual de Judecătoria Târgu Mureș, rămasă defi nitivă prin decizia nr. 164/2009 a Tribunalului Mureș și irevocabilă prin decizia nr. 94/R/2010 a Curţii de Apel Târgu Mureș, s-a



formulat la data de 23.02.2010, cerere pentru lămurirea dispozitivului, soluţionată prin încheierea pronunţată la data de 28.03.2011, rămasă defi nitivă prin decizia nr. 217/2011 a Tribunalului Mureș și irevocabilă prin deci-zia nr. 46/R/2012 a Curţii de Apel Târgu Mureș.

Înalta Curte reamintește că suspendarea facultativă întemeiată pe prevederile alin. (1) al art. 244 C.proc.civ., dăinuie până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă, ca act fi nal prin care instanţa soluţionează litigiul. Formularea unei cereri de lămurire a hotărârii după rămânerea irevocabi-lă, nu înseamnă că aceasta nu este irevocabilă, deoarece pe această cale a lămuririi dispozitivului, nu se modifi că dispozitivul, ci se clarifi că, se interpretează doar măsu-rile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispo-zitivul hotărârii nu este sufi cient de clar, ceea ce poate genera difi cultăţi la executare.

În speţă, faptul că ulterior suspendării judecăţii ape-lului și rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în dosarul care a pricinuit suspendarea, părţile au declan-șat procedura de lămurire a dispozitivului sentinţei primei instanţe, acest proces nu prilejuiește de drept suspendarea judecăţii, ci ar fi putut constitui, cel mult,

temei pentru o nouă suspendare, după repunerea cauzei pe rol înlăuntrul termenului legal de perimare, deoare-ce, suspendarea fi ind facultativă, numai instanţa la care procesul este în curs de desfășurare poate aprecia dacă se impune o nouă suspendare a judecăţii.

De altfel, demersul efectuat de instanţă din ofi ciu, prin rezoluţia administrativă din 21.10.2011, prin care a dispus citarea părţilor pentru verifi carea măsurii sus-pendării apelului, a fost efectuat cu mult peste termenul legal de perimare, de un an, care s-a împlinit la data de 11.02.2011.

În condiţiile date, instanţa de apel legal învestită cu soluţionarea excepţiei perimării apelului declarat de re-clamantă ar fi trebuit să reţină întrunirea în cauză a con-diţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (l) C.proc.civ. și să constate perimată cererea de apel.

Drept consecinţă, admiţând acest motiv de recurs, Înalta Curte nu a mai analizat critica comună ambelor recursuri referitoare soluţia pronunţată de instanţa de apel pe fondul cauzei și anume, în privinţa modului de soluţionare a contestaţiei formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, apelul declarat de reclamanta J.R. fi ind perimat.


Competenţă

I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 103 din 17 ia-nuarie 2013

(cuvinte cheie: competenţă teritorială, asigurări sociale)

Litigiu privind drepturi de asigurări so-ciale. Competenţă teritorială

Legea nr. 263/2010

Dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010 regle-mentează două ipoteze distincte în ceea ce privește com-petenţa teritorială a tribunalului în litigiile privind drep-turile de asigurări sociale.

Într-o primă ipoteză, se prevede că cererile îndrep-tate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoria-le de pensii și a caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. În situaţia în care pârâtul este altul decât casele teritoriale de pensii sau casele de pensii sec-toriale, ipoteza a doua a textului stabilește că va fi com-petentă să soluţioneze litigiul instanţa în a cărei rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, la data de 1 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art. 196 lit. a) din lege, competenţa teritorială de soluţionare a ce-rerilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sec-

toriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei și Internelor și S.R.I., s-a modifi cat în sensul că aceste ce-reri se soluţionează de către instanţa de la domiciliul reclamantului.

La data sesizării instanţei, și anume 3 februarie 2011, dispoziţiile Legii nr. 263/2010 erau în vigoare. Prin ur-mare, în raport de dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, norma de competenţă aplicabilă în ca-uză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Cum, în speţă, instanţa a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere trebuie adresată instanţei de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.




Judecata

I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 2859 din 27 mai 2013

(cuvinte cheie: hotărâre judecătorească, principiul contradictorialităţii, drept la

apărare, nulitate absolută, proces echitabil)

Soluţionarea unui litigiu în absenţa păr ţilor fără ca acestea să fi solicitat ju decata în lipsă. Încălcarea principiilor con tradictorialităţii şi a dreptului la apă rare. Nulitatea hotărârii jude căto-reşti

C.proc.civ.[1], art. 105, art. 129, art. 242Convenţie, art. 6

În cazul în care instanţa procedează la judecarea pricinii în lipsa părţilor, care însă nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, se aduce atingere atât dreptului la apărare, principiului contradictorialităţii cât și dreptului la un proces echitabil, soluţia care se impunea fi ind aceea a suspendării procesului și nu a soluţionării.

Speţa: Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii C.I.A. și C.E.A.A. au solicitat, în contradic-toriu cu pârâta S.C. T.H.R. M.N. S.A. anularea deciziei nr. 153/2005 emisă de pârâtă în procedura Legii nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 926 din 26.04.2006, Tribunalul Constanta a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.Prin decizia nr. 106 din 26 septembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, s-a respins apelul.Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.I.A.(...) Recurentul a susţinut că în condiţiile în care nici una din părţi nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nici nu s-a solicitat

judecarea cauzei în lipsă, se impunea din punct de vedere procedural suspendarea cauzei în temeiul art. 242 C.proc.civ.Recursul este fondat.

Este real că la termenul de judecată din 19 septem-brie 2012, reclamantul a formulat o cerere de amânare în vederea depunerii unor înscrisuri relevante cauzei, motivată de imposibilitatea obiectivă de prezentare în instanţă dovedită cu existenţa unui alt litigiu afl at pe rolul Tribunalului Prahova dosar nr. 6xxx/105/2010 cu același termen de judecată la 19 septembrie 2012.

Din nici un înscris de la dosar nu rezultă faptul că păr-ţile ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel că faţă de respingerea cererii de amânare a cauzei, și de lipsa de la dezbateri a tuturor părţilor, erau incidente dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ.

Astfel potrivit textului legal evocat, „instanţa va sus-penda judecata dacă nici una din părţi nu se înfăţișează la strigarea pricinii”. Dispoziţia cuprinsă astfel în art. 242 pct.2 C.proc.civ. are un caracter imperativ și nu facultativ .

Nesocotirea acesteia este sancţionată cu nulitatea ho-tărârii pronunţată în urma judecării cauzei în lipsa păr-ţilor conform art. 105 alin. (2) C.proc.civ. Nulitatea este de ordine publică , întrucât regulile de procedură institu-ite privesc desfășurarea activităţii de judecată și urmă-resc ocrotirea unui interes general. Or, în cazul în care instanţa procedează la judecarea cauzei în lipsa părţilor, care însă nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, se adu-ce atingere atât dreptului la apărare, principiului contra-dictorialităţii cât și dreptului la un proces echitabil.

Principiul dreptului la apărare impune să fi e asigura-tă, tuturor părţilor posibilitatea de a participa la toate

fazele procesuale, inclusiv în faza formulării concluziilor cu ocazia soluţionării cauzei.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că dreptul la un proces echita-bil impune să fi e respectat dreptul fi ecărei părţi să-și ple-deze cauza în aceleași condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnifi cativ faţă de partea adversă.

Drepturile legale ale participanţilor la judecată sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialităţii. Pentru asigurarea contradictorialităţii în procesul civil, instanţa are obligaţia de a pune în discuţia părţilor toate aspecte-le de fapt și de drept pe baza cărora va soluţiona litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, este sancţionată cu nu-litatea hotărârii.

Noţiunea de proces echitabil presupune astfel respec-tarea și aplicarea principiului contradictorialităţii, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C.proc.civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialităţii și celelalte principii ale procesului civil.

Cum din niciun înscris de la dosar nu rezultă faptul că păr ţile ar fi solicitat judecarea cauzei în lipsă, fi ind inciden-te dispoziţiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., se im pu-nea suspendarea soluţionării cauzei și nu soluţionarea ei.

Din această perspectivă, s-a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanţe.

[1] Au fost avute în vedere dispoziţiile Codului de procedură astfel cum erau în vigoare la momentul învestirii instanţei cu cererea de chemare în judecată.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Prescripţie extinctivă

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 2288 din 6 iunie 2013

(cuvinte cheie: prescripţie extinctivă, acţiune în pretenţii, insolvenţă, aplicarea legii în timp)

Aplicarea în timp a legii civile. Acţiune în pretenţii. Întreruperea prescripţiei

C. civ., art. 6 alin. (4), art. 2539 alin. (2)Legea nr. 71/2011, art. 204

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) C. civ., prescripţiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmpli-nite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, iar potrivit art. 204 din Legea nr. 71/2011 dispoziţiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a Codului civil.

Conform art. 2539 alin. (2) C. civ., prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chema-re în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renun-ţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă defi nitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas defi nitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fi e admisă. Astfel, în cazul în care cererea de chemare în judecată ulterioară a fost introdusă după expirarea termenului de 6 luni, de decădere, prescripţia va fi examinată potrivit dispoziţiilor legale care au instituit-o, iar în situaţia în care noua acţiune a fost introdusă înăuntrul acestui termen de 6 luni, instanţa de judecată va proceda la examinarea cauzei pe fond, prescripţia dreptului la acţiune considerându-se întreruptă numai dacă cererea este admisă.

Speţa: Prin sentinţa civilă nr. 1062/24.04.2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa a fost admisă excepţia invocată de pârâta SC A.S.C. SRL, respingându-se ca fi ind prescrisă acţiunea formulată de către reclamanta SC M.F. SRL, reprezentată prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâta sus menţionată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanta SC M.F. SRL a pretins prin acţiunea formulată că a livrat pârâtei mărfuri, în perioada 2007 – 2009, în va-loare totală de 1.826.080,30 lei, din care s-a achitat numai suma de 1.423.846,05 lei, ultima plată fi ind efectuată la data de 03.02.2009.

În legătură cu pretenţiile sale, reclamanta a formulat împotriva pârâtei o acţiune pentru deschiderea procedurii insol-venţei, ce a făcut obiectul dosarului nr. xx175/3/2011 al Tribunalului București, Secţia a VII-a comercială, soluţionată prin sentinţa comercială nr. 4368, în sensul admiterii contestaţiei formulată de SC A.S.C. SRL și respingerii cererii SC M.F. SRL.

Din cuprinsul menţionatei sentinţe rezultă că suma pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii a fost de 402.233,98 lei, aceasta fi ind solicitată și prin prezenta acţiune, ca reprezentând contravaloare marfă.

Având în vedere înscrisul depus de către reclamantă privind situaţia facturilor neîncasate de la SC A.S.C. SRL la 31.03.2009, tribunalul a reţinut că ultima factură menţionată ca fi ind emisă de SC M.F. SRL este datată 13.12.2008, iar ultima plată efectuată de către pârâtă s-a făcut la data de 09.10.2008, fi ind împlinit termenul general de prescripţie în raport de data introducerii acţiunii.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC M.F. SRL, prin lichidator judiciar.

Analizând actele dosarului, Curtea de apel a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește legea aplicabilă litigiului, respectiv soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, potrivit art. 3 din Legea nr. 287/2009 actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse îna-inte de intrarea în vigoare a N.C.C. nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

În consecinţă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Decretului 167/1958 care prevăd un termen general de prescripţie de 3 cereri, și nu dispoziţiile noului Cod Civil.

Întrucât cererea pentru deschiderea procedurii insolvenţei promovată de către apelantă a fost respinsă și, ca atare, nu se poate vorbi despre o suspendare a cursului prescripţiei, astfel cum încearcă să susţină apelanta.


Drept comercial

Criticile recurentei legate de modul de apreciere a probelor administrate în cauză care ar dovedi, în opi-nia acesteia, întreruperea cursului prescripţiei, nu pot fi analizate de instanţa de recurs care este abilitată numai să examineze decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate.

În consecinţă, Înalta Curte va examina numai motivul de recurs care se referă la aplicarea greșită a legii, respec-tiv a dispoziţiilor care reglementează prescripţia drep-tului material la acţiune în raport de data introducerii acţiunii reclamantei.

Se constată, astfel, că acţiunea a fost înregistrată la data de 2.02.2012 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, iar obiectul acesteia îl reprezintă pretenţii în valoare de 507.143 lei rezultate din neachitarea facturilor fi scale emise în perioada 17.01.2008-31.12.2008.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) C. civ., prescrip-ţiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Ceea ce invocă recurenta sunt dispoziţiile art. 204 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil care prevăd că dispo-ziţiile art. 2.539 alin. (2) teza a II-a C. civ. se aplică și în cazul cererii de chemare în judecată sau de arbitrare introduse după intrarea în vigoare a Codului civil.

Conform art. 2539 alin. (2) C. civ., prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în ju-decată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura in-solvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă defi nitivă. Cu toate acestea, dacă recla-mantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas defi nitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare prece-dentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fi e admisă.

Faţă de conţinutul dispoziţiilor tranzitorii, Înalta Curte a reţinut că în cazul cererilor de chemare în ju-decată înregistrate pe rolul instanţelor după intrarea în vigoare a Codului civil, atunci când se invocă existenţa unei alte acţiuni având același obiect, care a fost respinsă sau anulată, instanţa de judecată are obligaţia de a veri-fi ca dacă cererea pendinte a fost introdusă în termen de

6 luni de la data când hotărârea anterioară, pronunţată sub imperiul legii vechi, a rămas irevocabilă.

În cazul în care cererea de chemare în judecată ulte-rioară a fost introdusă după expirarea termenului de 6 luni, de decădere, prescripţia va fi examinată potrivit dispoziţiilor legale care au instituit-o, conform dispozi-ţiilor art. 6 alin. (4) C. civ.

În situaţia în care noua acţiune a fost introdusă înă-untrul acestui termen de 6 luni, instanţa de judecată va proceda la examinarea cauzei pe fond.

Dacă, în urma acestei examinări, pretenţiile recla-mantului sunt apreciate ca fi ind fondate, prescripţia dreptului la acţiune se consideră că este întreruptă.

Dimpotrivă, în situaţia în care acţiunea nu este înte-meiată, aceasta nu va fi respinsă pe fond, ci, ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, ca prescrisă, apreciindu-se că cererea anterioară de chema-re în judecată nu a întrerupt cursul prescripţiei.

Prin urmare, noul Cod civil propune o abordare di-ferită a modului de examinare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune care, în concepţia anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, împiedica examinarea fondului pricinii.

În prezenta cauză se observă că nici instanţa de fond, nici cea de apel nu au examinat incidenţa dispoziţiilor legale evocate de reclamantă și nici nu au făcut verifi -cări cu privire la respectarea termenului de decădere de 6 luni de la data la care prima acţiune a fost respinsă ca nefondată printr-o hotărâre irevocabilă (aspecte care, de altfel, nu rezultă din actele dosarului).

De asemenea, se constată că, în cazul respectării aces-tui termen, instanţa ar fi fost datoare să examineze fon-dul pricinii pentru a fi în măsură să constate dacă terme-nul de prescripţie a fost sau nu întrerupt.

Întrucât astfel de verifi cări și, eventual, examinarea fondului pricinii nu se pot face în recurs, Înalta Curte, constatând că în cauză se aplică dispoziţiile tranzitorii evocate de recurentă, a admis recursul și a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanţe.

S-a reţinut că nu se poate vorbi despre întreruperea cursului prescripţiei nici ca urmare a pornirii executării silite efectuate de o altă persoană – A.F.P. Ialomiţa.

Din probele administrate în cauză s-a stabilit că ultima plată efectuată de către intimata-pârâtă a fost la data de 9.10.2008, dată de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, termen care s-a împlinit la data de 9.10.2011.

În consecinţă, Curtea de Apel București, Secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 347 din 21.09.2012, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Recursul este fondat.


Drept comercial

DREPT COMERCIAL

Funcţionarea societăţilor comerciale

I.C.C.J., secţia a II-a civilă, decizia nr. 2052 din 23 mai 2013

(cuvinte cheie: acţiune în constatare, retragere din societate, divizare, aprobare de principiu, hotărâre

AGEA)

Exercitarea dreptului de retragere din societate întemeiată pe dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 . Condiţii de admisibilitate

Legea[1] nr. 31/1990, art. 134

Potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, acţionarii care nu au votat în favoa-rea unei hotărâri a adunării generale au dreptul de a se retrage din societate și de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect fuziu-nea sau divizarea societăţii.

Nu sunt îndeplinite condiţiile de retragere din societate prevăzute în mod expres de art. 134 în situaţia în care divizarea a fost aprobată de principiu de către acţionari, deoarece această aprobare nu echivalea-ză cu o votare în favoarea unei hotărâri de divizare a societăţii.

Speţa: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 21 octombrie 2010 sub nr. xx902/3/2010, reclamantele A.I. și A.E.S. au chemat în judecată pe pârâta SC A.C. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pro-nunţa să se constate că acestea și-au exercitat în conformitate cu art. 134 lit. d) dreptul de retragere din societate și, pe cale de consecinţă, să fi e obligată pârâta să cumpere acţiunile pe care acestea le deţin la pârâtă, ca urmare a exercitării dreptului lor de retragere din această societate, la preţul stabilit în urma expertizării de către un expert independent autorizat; să fi e obligată pârâta să facă cuvenitele demersuri pentru înregistrarea retragerii acestora din societate.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a fost invocată nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 7203 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., respectiv cererea nu cuprinde și probele pe care se întemeiază. De asemenea, a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., pârâta precizând că acţiunea are caracter pecuniar, aspect ce trebuie apreciat și în lumina deciziei nr. 32/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

Prin întâmpinare a fost invocată și excepţia lipsei de interes, pârâta arătând că prin hotărârea AGEA din 21 mai 2010 s-a votat numai divizarea de principiu, fără ca acţionarii să decidă și demararea efectivă a procesului de divizare.

Cu privire la fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea cererii.

La data de 11 ianuarie 2012 instanţa a luat act de faptul că pârâta a înţeles să renunţe la invocarea excepţiei prematu-rităţii și a dispus unirea excepţiei lipsei de interes cu fondul cauzei pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de ședinţă întocmită la acea dată.

La același termen de judecată pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii motivată de împrejurarea că art. 134 din Legea nr. 31/1990 prevede o procedură specială de evaluare a acţiunilor, iar expertul este numit de directorul Registrului Comerţului, iar nu de instanţă.

De asemenea, pârâta a invocat și excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor raportată, de asemenea, la art. 134 alin. (1) din lege, apreciind că se poate constata o veritabilă prerogativă intuitu personae de solicitare a evaluării societăţii.

Prin sentinţa civilă nr. 766 din 20 ianuarie 2012 instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii și a respins cererea for-mulată de reclamantele A.I. și A.E.S. în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA ca inadmisibilă. Totodată, a obligat reclamantele să plătească pârâtei suma de 21.443,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii, în termen legal, au declarat apel reclamantele A.I. și A.E.S.

[1] În decizie a fost avută în vedere forma Legii nr. 31/1990 afl ată în vigoare la 21 mai 2010.


Drept comercial

Prin decizia civilă nr. 316/2012 din 4 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel București, s-a respins apelul formulat de apelantele A.I. și A.E.S. împotriva sentinţei civile nr. 766 din 20 ianuarie 2012 în contradictoriu cu intimata SC A.C. SA ca nefondată, apelantele au fost obligate la plata către intimată a sumei de 16.540,24 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut în principal că din analiza hotărârii Adunării Generale Extraordinare nr. 2 din 21 mai 2010 s-a constatat că prin această hotărâre s-a votat aprobarea de principiu a divizării societăţii SC A.C. SA în termenii și condiţiile care se vor agrea ulterior de către acţionari. În cauză nu s-a făcut nici măcar dovada existenţei vreunui proiect de divizare, care să fi fost adus la cunoștinţa acţionarilor, cu atât mai puţin a publicării lui în Monitorul Ofi cial.

Mai mult, în adunarea generală din 27 iulie 2010 s-a votat împotriva divizării, astfel încât s-a revenit asupra propunerii de principiu referitoare la divizarea SC A.C. SA, potrivit celor consemnate în procesul-verbal depus în copie la fi lele 62-65 dosar de fond, votându-se și împotriva împuternicirii Consiliului de Administraţie pentru întocmirea proiectului de divizare. Astfel că, faţă de dispoziţiile legale incidente în cauză și conţinutul concret al hotărârii din 21.05.2010 în raport cu care apelantele au înţeles să-și exercite dreptul de retragere, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de retragere din societate prevăzute în mod expres de art. 134 din Legea nr. 31/1990 în cazul divizării societăţii.

Împotriva deciziei civile nr. 316/2012 din 4 iulie 2012 pronunţată de Curtea de Apel București au declarat recurs A.I. și A.E.S.

În motivarea cererii, recurentele au arătat că interpretarea făcută de instanţa de apel în ceea ce privește întrunirea con-diţiilor pentru a putea fi exercitat dreptul de retragere este una eronată, care tinde să schimbe însăși natura acestui drept.


În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la încălcarea dis-poziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 Înalta Curte a reţinut că este neîntemeiat.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de retragere din societate pre-văzute în mod expres de art. 134 din Legea nr. 31/1990 în cazul divizării societăţii.

Este de reţinut că din conţinutul hotărârii AGEA nr. 2 din 21 mai 2010 rezultă fără echivoc că acţiona-rii au votat „aprobarea de principiu a divizării societăţii A.C. SA în termenii și condiţiile care se vor agrea ulterior de către acţionari”.

Faţă de faptul că acţionarii au „aprobat de principiu divizarea” societăţii A.C. SA rezultă că votarea de prin-cipiu a unei măsuri nu produce efecte și nu urmează a fi pusă în executare, astfel că aceasta nu prejudiciază persoanele interesate. Așadar, atât timp cât nu s-a votat în mod defi nitiv divizarea societăţii este mai mult de-cât evident, că nici dreptul de retragere din societate nu poate fi exercitat deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 134 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 (în forma afl ată în vigoare la 21 mai 2010), acţionarii

care nu au votat în favoarea unei hotărâri a adunării ge-nerale au dreptul de a se retrage din societate și de a so-licita cumpărarea acţiunilor lor de către societate, numai dacă respectiva hotărâre a adunării generale are ca obiect fuziunea sau divizarea societăţii.

Având în vedere dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 și conţinutul hotărârii Adunării Generale Extraordinare nr. 2 din 21 mai 2010 în raport cu care recurentele au înţeles să-și exercite dreptul de retragere din societate Înalta Curte a reţinut că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite dispoziţiile legale menţionate.

Într-o altă exprimare, aprobarea de principiu a diviză-rii nu echivalează cu o votare în favoarea unei hotărâri de divizare a societăţii astfel că intimata nu a fost supusă unui proces de divizare și, în consecinţă, recurentele și-au păstrat calitatea de acţionari. Mai mult, prin hotărâ-rea AGEA din 27 iulie 2010 (în care s-a votat împotriva divizării) s-a revenit la propunerea de principiu referi-toare la divizare, acest fapt având efectul de a confi rma că intimata nu a fost supusă nici unui proces de divizare.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

14

Dreptul proprietăţii intelectuale

Săptămâna Juridică nr. 39/2013 » Litteris e-Publishing

DREPTUL PROPRIETĂŢII INTELECTUALE

Drept de autor

I.C.C.J., secţia I civilă, decizia nr. 317 din 29 ianuarie 2013

(cuvinte cheie: drept de autor, artist interpret, remuneraţie, titular de drepturi conexe, cesiune)

Cesiunea gratuită de către artiştii interpreţi a dreptului de radiodifuzare a prestaţiilor fixate pe fonograme. Res-pingerea acţiunii organismului de ges-tiune colectivă de obligare a pos tului de radio la plata remuneraţiei cuve nite titu larilor de drepturi

Legea nr. 8/1996, art. 123, art. 1231, art. 130

În situaţia în care artiștii interpreţi ale căror prestaţii sunt fi xate pe fonograme pe care un post de radio le difuzează, au înţeles să-i cedeze gratuit dreptul de radiodifuzare a prestaţiilor lor, organismul de gestiune colectivă nu poate solicita obligarea acestuia la plata remuneraţiei cuvenite artiștilor inter-preţi, întrucât acest fapt reprezintă chiar voinţa titularilor de a renunţa la dreptul lor.

Speţa: Prin decizia nr.48A din data de 20 martie 2012, Curtea de Apel București, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - reclamant Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreţi - CREDIDAM împotriva sentin-ţei civile nr. 556 din 17.03.2011 pronunţată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata – pârâtă SC H&H M. SRL.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 12.01.2010 pe rolul Tribunalului București, reclamantul CREDIDAM a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC H&H M. SRL, obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând remuneraţie datorată artiștilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către postul de radio X, în perioada 12.10.2004 (data obţinerii deciziei de autorizare din partea CNA) până la data întocmi-rii raportului de expertiză contabilă; obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând penalităţi legale de întârziere în plată a obligaţiilor, sumă ce se va stabili în urma efectuării expertizei contabile; actualizarea sumelor datorate cu indicele de infl aţie de la data pronunţării sentinţei până la data plăţii efective; obligarea pârâtei să pună la dispoziţia reclamantei lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe transmise în emisiuni pentru perioada 12.11.2004 până în prezent; obli-garea pârâtei la publicarea integrală a sentinţei în mijloacele de comunicare în masă, respectiv în două ziare cu tiraj la nivelul naţional, pe cheltuiala sa, în temeiul art. 139 alin. (14) lit. d) din Legea nr. 8/1996.

Prin sentinţa civilă nr. 556 din 17.03.2011, pronunţată de Tribunalul București, cererea a fost respinsă ca nefondată, pentru următoarele motive:

Pârâta este deţinătoarea postului de radio X, autorizat de CNA, având în structura sa de programe un procent de 30 % din timpul de emisie alocat programelor de divertisment, astfel cum rezultă din anexa 6 la licenţa audiovizuală. Bazându-se pe această calitate, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata remuneraţiei echitabile pentru artiștii interpreţi sau executanţi, titulari de drepturi conexe celui de autor, conform art. 94 și art.98 din Legea nr. 8/1996, pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și pentru utilizarea repertoriului de prestaţii artistice din domeniul audiovizual.

Reclamantul nu a făcut însă dovada faptului că pârâta a radiodifuzat fonograme sau a utilizat prestaţii audiovizuale din repertoriul gestionat colectiv de către reclamant, în condiţiile în care pârâta difuzează muzică religioasă, în baza contractelor de difuzare radio din 30.12.2003, 26.03.2009 încheiate cu SC K.S., contracte de cedare drepturi difuzare nr. 8xx/2006, nr. 13xx/2008, nr. 16xx/2009 încheiat între SC S.S. și pârâtă, din anexele cărora rezultă că piesele difuzate au caracter religios.

La dosar au fost depuse și declaraţiile interpreţilor pieselor muzicale înregistrate de Studio T. și Studio S., din care rezultă că aceștia nu sunt membri CREDIDAM și nu au mandatat acest organism de gestiune să acţioneze în numele lor.

Cu privire la apelul formulat de reclamant, instanţa a reţinut următoarele:

Atât timp cât dreptul patrimonial al artiștilor interpreţi ale căror prestaţii fi xate au fost utilizate de către pârâtă a fost exercitat chiar de către titulari, iar reclamantul nu a făcut nicio dovadă în sensul că pârâta ar mai radiodifuza și alte fono-grame decât cele care cuprind prestaţiile artiștilor interpreţi cu care pârâta a încheiat înţelegeri în mod direct, în mod corect prima instanţa a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul CREDIDAM.


15

Dreptul proprietăţii intelectuale

Săptămâna Juridică nr. 39/2013 » Litteris e-Publishing

Prin decizia ORDA nr. 216/2011 s-a dispus publicarea în Monitorul Ofi cial al României, Partea I, a deciziei civi-le nr. 153A din 12 mai 2011 a Curţii de Apel București, Secţia a IX-a civilă și pentru cauze de proprietate intelec-tuală, privind schimbarea în parte a Hotărârii arbitrale din 22 septembrie 2010 pentru stabilirea formei fi nale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiștilor interpreţi sau executanţi și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organis-mele de radiodifuziune, publicată în Monitorul Ofi cial al României, Partea I, nr. 668 din 30 septembrie 2010, în baza Deciziei directorului general al Ofi ciului Român pentru Drepturile de Autor nr. 284/2010.

Fără a intra în amănunte privind eventuala relevanţă a datei publicării acestei decizii sau a efectelor hotărârii arbitrale din 22 septembrie 2010 pentru stabilirea for-mei fi nale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiștilor interpreţi sau executanţi și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publica-te în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, a cărei formă defi nitivă a fost astfel stabilită - hotărâre care se aplica oricum nu-mai după data publicării în Monitorul Ofi cial, respectiv data de 30 septembrie 2010 (care este data limită în care se circumscrie obiectul litigiului de faţă), acest consi-derent nu este de natură oricum să ducă la schimbarea soluţiei. Aceasta întrucât, pe de o parte, reclamantul-re-curent nu are niciun interes în formularea acestei critici, în condiţiile în care nu i s-a produs nicio vătămare prin considerentul respectiv, confi rmându-se în speţă gestiu-nea colectivă obligatorie.

Pe de altă parte, instanţa a optat în califi carea celor două tipuri de fonograme, reglementate de art. 1231 și art. 1232 din lege, pe modul de interpretare cuprins în această decizie, faţă de distincţia făcută între cele două tipuri de fonograme prin modifi cările legislative interve-nite și în lipsa altor elemente cârmuitoare în acest sens. Art. 1231, care include la lit. f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiștilor interpreţi și producăto-rilor de fonograme pentru comunicarea publică și radi-odifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora și art. 1232, care include la lit. f) dreptul la re-muneraţie echitabilă recunoscut artiștilor interpreţi și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publi-că și radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop co-mercial sau a reproducerilor acestora, au fost introduse prin punctul 90 din Legea nr. 285/2004.

În cadrul celei de-a doua critici reclamantul-recurent a invocat că, în înlăturarea dreptului conferit de gestiu-nea colectivă obligatorie, intimata - pârâtă nu a făcut do-vada că toţi artiștii interpreţi ale căror prestaţii artistice sunt radiodifuzate pe postul de radio deţinut de intima-ta - pârâtă au încheiat contracte de cesiune de drepturi; acestea nu acoperă întreaga perioadă în discuţie și sunt declaraţii pe proprie răspundere, date în anul 2010, după promovarea acţiunii; actele reţinute de instanţă, respec-tiv contractele depuse de intimata-pârâtă sunt contracte încheiate cu producătorii de fonograme care nu au legă-tură cu obiectul cauzei deoarece, în speţa de faţă, titula-rii de drepturi sunt artiștii interpreţi, nu producătorii de fonograme.

Instanţa de apel a reţinut că pârâta a făcut dovada că artiștii interpreţi ale căror prestaţii sunt fi xate pe fono-gramele pe care pârâta le radiodifuzează au înţeles să cedeze gratuit pârâtei dreptul de radiodifuzare a presta-ţiilor lor fi xate, așa cum rezultă din declaraţiile depuse în dosarul primei instanţe, iar reclamantul nu a făcut nicio dovadă în sensul că pârâta ar mai radiodifuza și alte fo-nograme decât cele care cuprind prestaţiile artiștilor in-terpreţi cu care pârâta a încheiat înţelegeri în mod direct.

Pe de altă parte, în ipoteza în care reclamantul-recu-rent ar fi contestat sufi cienţa probatoriilor făcute sub acest aspect, acesta era obligat să solicite completarea probatoriului – art. 295 C.proc.civ. prevăzând că instan-ţa de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum și ad-ministrarea altor probe, dacă le consideră necesare pen-tru soluţionarea cauzei. În acest context, instanţa de re-curs este chemată să verifi ce legalitatea deciziei de apel, inclusiv sub aspectul respectării drepturilor procesuale ale părţilor.

Declaraţiilor respective nu li se poate nega relevanţa juridică, acestea reprezentând practic voinţa titularului de a renunţa la drept faţă de pârâtă pentru remuneraţiile ce fac obiectul litigiului de faţă.

Cum în mod corect a reţinut și instanţa de apel, aces-te acte nu pot fi înlăturate și să se permită astfel unui mandatar să exercite un drept în numele mandatarului, drept la care chiar acesta din urmă a renunţat.


Drept administrativ

DREPT ADMINISTRATIV

Acte administrative

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 59 din 10 ianuarie 2013

(cuvinte cheie: act administrativ, arbitraj, drept de autor)

Act administrativ emis în temeiul art. 1312 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 8/1996. Stabilirea naturii juridice

Legea nr. 8/1996, art. 1312 alin. (3) şi (4)Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c)

Actul emis de ORDA în vederea convocării părţilor în procedura arbitrală potrivit art. 1312 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 nu are caracterul juridic al unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În succesiunea operaţiunilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art. 130, 131, 1311 și 1312 din Legea nr. 8/1996, actul care produce efecte juridice îl re-prezintă metodologiile negociate, iar activităţile anterioare, premergătoare au valoarea juridică a unor operaţiuni administrative sau simple operaţiuni materiale care pregătesc, însoţesc adoptarea actului producător de efecte juridice.

În cauză este necontestat că obiectul cererii de suspen-dare îl formează Adresa nr. RGII/4572 din 15.05.2012, comunicată de ORDA părţilor din dosarul de arbitraj nr.x/2012, între care și intimatele-reclamante, care avea ca obiect stabilirea formei fi nale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiștilor interpreţi sau executanţi și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor din co-merţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colec-tivă obligatorie, la solicitarea UPFR, în conformitate cu prevederile art.1312 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, cu mo-difi cările și completările ulterioare.

Convocarea s-a făcut pentru data de 18.05.2012, ora 14.00, la sediul ORDA, în vederea desemnării, prin tra-gere la sorţi, a 5 arbitri titulari care urmau să constituie completul de arbitraj și a 3 arbitri de rezervă.

Instanţa de fond, așa cum s-a arătat la pct. 1 al aces-tor considerente, a califi cat acest act, denumit de părţile reclamante ca fi ind Decizia nr. 457/2012, ca fi ind un act administrativ producător de efecte juridice care vatămă drepturile și interesele legitime.

Autoritatea recurentă a susţinut în criticile sale, în pri-mul rând, că actul dedus judecăţii nu are valoarea juridi-că a unui act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004.

Într-adevăr, actul dedus judecăţii a fost emis în teme-iul art. 1312 alin. (3) și (4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, potrivit cărora: „(3) Ofi ciul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri în următoarele situaţii: a) entităţile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun

ce trebuie prezentat celeilalte părţi; b) cele două părţi afl ate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. 1; c) organis-mele de gestiune colectivă nu au putut conveni înche-ierea unui protocol de repartizare as remuneraţiilor și de stabilire a comisionului datorat colectorului unic. (4) ORDA, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părţile în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulare care vor constitui completul de arbitraj și 3 arbitri de rezervă. Aceștia din urmă îi vor înlocui în ordinea tragerii la sorţi pe arbitrii titulari in-disponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorţi se face și în cazul absenţei părţilor convocate”.

Instanţa de recurs reţine că, în succesiunea operaţi-unilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art. 130, 131, 1311 și 1312 din Legea nr. 8/1996, actul care produce efecte juridice îl reprezin-tă metodologiile negociate, iar activităţile anterioare/ premergătoare au valoarea juridică a unor operaţiuni administrative sau simple operaţiuni materiale care pre-gătesc/ însoţesc adoptarea actului producător de efecte juridice.

Astfel fi ind, Actul nr. RGII/4572 din 15.05.2012 are valoarea unei operaţiuni administrative premergătoare adoptării actului producător de efecte juridice, ceea ce face să poată fi cenzurat de instanţa de contencios, po-trivit art. 18 alin.(2) din Legea nr. 554/2004, doar odată cu actul producător de efecte juridice.

În concluzie, acest motiv de recurs este întemeiat, recursul fi ind admis cu consecinţa desfi inţării sentin-ţei pronunţate și respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă.


Dreptul securităţii sociale

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE

Calitate procesuală

Curtea de Apel Ploiești, secţia I civilă, decizia nr. 1411 din 22 mai 2013

(cuvinte cheie: calitate procesuală pasivă, Casa de pensii, grupă de muncă, pensie)

Acordarea grupelor de muncă, întoc-mi rea şi eliberarea adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfă şu ra-tă în locuri de muncă încadrate în gru pele I şi/sau a II-a de muncă (po-tri vit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001). Lipsa calităţii procesuale p a sive a Casei Judeţene de Pensii

Legea nr. 263/2010, art. 158 alin. (2)

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Casa Judeţeană de Pensii nu are nicio atribuţie referitoare la acordarea grupelor de muncă, întocmirea și eliberarea adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în gru-pele I și/sau a II-a de muncă (potrivit legislaţiei anterioare datei de 1.04.2001), ci numai la valorifi carea acestor adeverinţe, în situaţia în care au fost emise conform legii.

Prin decizia civilă nr. 1411/22.05.2013, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat recursul de-clarat de reclamantul P.G. împotriva sentinţei civile nr. 2281/14.11.2012 a Tribunalului Dâmboviţa, apreci-ind-o ca fi ind legală.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Procesul civil presupune existenţa unei persoane care este chemată în judecată, întrucât se pretinde că ar fi în-călcat sau contestat dreptul afi rmat ori faţă de care se dorește realizarea unui interes ocrotit de lege. Or, în ca-zul în speţă, cum în mod corect a reţinut prima instanţă, calitatea procesuală pasivă a pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa nu este justifi cată.

Astfel, potrivit dispoziţiilor pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990 emis de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătăţii și Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii (pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor și categoriilor profesionale cu condiţii deo-sebite care se în cadrează în grupele I și a II-a de muncă în vederea pensionării), nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și/sau a II-a de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deose-bite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

Pe de altă parte, conform pct. 4 din anexa Ordinului nr. 590/2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei și

Egalităţii de șanse (pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă înca-drate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legisla-ţiei anterioare datei de 1.04.2001, necesare stabilirii și/sau modifi cării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000), angajatorul este singurul răspunzător de legalitatea, exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informaţiilor înscrise în adeve-rinţele pe care le emite.

Din coroborarea dispoziţiilor legale anterior menţio-nate cu cele ale art. 158 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se reţine că pâ-râta Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa nu are nicio atribuţie referitoare la acordarea grupelor de muncă, în-tocmirea și eliberarea adeverinţelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă (potrivit legislaţiei ante-rioare datei de 1.04.2001), ci numai la valorifi carea aces-tor adeverinţe, în situaţia în care au fost emise conform legii.

În considerarea tuturor acestor argumente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. (forma în vigoare la data introducerii acţiunii, aplicabilă în speţă faţă de dispoziţiile art. 24 și art. 25 alin. (1) C.proc.civ., forma actuală) a respins recursul ca nefondat.


Drept fi nanciar şi fi scal

DREPT FINANCIAR ȘI FISCAL

TVA

I.C.C.J., secţia de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 777 din 14 februarie 2013

(cuvinte cheie: TVA, achiziţie intracomunitară, bunuri second-hand,

regim de taxare, control fi scal)

Achiziţie intracomunitară de bunuri second-hand. TVA. Corecta stabilire a regimului de taxare

Legea nr. 571/2003

În situaţia în care achiziţia de bunuri second-hand din interiorul Uniunii Europene s-a făcut cu apli-carea regimului normal de taxare, vânzarea ulterioară a respectivelor bunuri pe teritoriul României nu poate benefi cia de regimul special de taxare pentru bunurile second-hand, prevăzut de dispoziţiile art. 1522 C. fi sc., TVA aferentă acestora urmând a fi colectată la preţul de vânzare al acestor bunuri și nu doar la marja de profi t.

Reclamanta SC TT S.R.L. a contestat obligaţiile supli-mentare stabilite de controlul fi scal prin Decizia de im-punere nr. 827/16 iunie 2010, emisă în baza Raportului de inspecţie fi scală parţială nr. 21957/16 iunie 2010, în condiţiile în care în perioada ianuarie 2008-martie 2009 a efectuat achiziţii de autoturisme second-hand din inte-riorul Comunităţii Europene aplicând regimul normal de taxare („taxare inversă”) și ulterior a revândut autovehi-culele în România, către clienţi persoane fi zice, aplicând regimul special de taxare prevăzut de art. 1522 C. fi sc., respectiv aplicând cota de 19% TVA doar asupra marjei de profi t.

În mod just, instanţa fondului a reţinut ca legale obli-gaţiile stabilite prin decizia de impunere și menţinute de DGFP Cluj în soluţionarea contestaţiei administrative.

Regimul special de taxare pentru bunuri second-hand se aplică în cazul în care achiziţia s-a efectuat din inte-riorul Comunităţii Europene, de la unul din furnizorii prevăzuţi la art. 1522 alin. (2) lit. a)-d) C. fi sc.

Conform art. 1522 alin. (12) C. fi sc., o persoană impo-zabilă revânzătoare care aplică regimul special de taxare va înscrie pe facturi „TVA inclusă și nedeductibilă”.

În speţă, potrivit documentelor existente în dosarul contestaţiei administrative, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achiziţionării bunurilor second-hand de la unul din furnizorii prevăzuţi la art. 1522 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fi scal, modifi cată și completată, în vigoare la momentul controlului fi scal.

În Raportul de inspecţie fi scală parţială din 16 iunie 2010 s-a stabilit că pe facturile de cumpărări primite de S.C. TT S.R.L. de la furnizorii din Uniunea Europeană nu este înscrisă menţiunea „TVA inclusă și nedeductibilă”, potrivit alin. (12) al art. 1522 C. fi sc., legislaţia referitoa-re la TVA în această privinţă fi ind aceeași pentru toate statele membre ale Comunităţii.

Corect s-a reţinut cu ocazia întocmirii Raportului fi s-cal că societatea reclamantă a aplicat regimul normal de

TVA la achiziţii, le-a refl ectat în jurnalele de cumpărări, în balanţele de verifi care și în deconturile de TVA, rezul-tând astfel că furnizorul nu a aplicat regimul special de taxare pentru operaţiunile respective pentru a putea fi considerate neimpozabile în România în sensul art. 126 alin. (8) C. fi sc.

Adiţional, s-a reţinut, conform datelor transmise prin sistemul VIES referitor la livrările intracomunita-re declarate de către toţi contribuabilii din toate statele membre către petenta, că scutirea practicată de societă-ţile vânzătoare din Uniunea Europeană îngrădește drep-tul reclamantei de a aplica regimul special de taxare pen-tru bunurile second-hand.

Aplicarea dispoziţiilor art. 126 alin. (8) C. fi sc. este limitată la cazurile în care vânzătorul are calitatea de persoană impozabilă revânzătoare sau calitatea de orga-nizator de vânzări prin licitaţie publică, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor în ambele cazuri, conform regimului special.

În speţă, societăţile vânzătoare au aplicat în statul membru scutirea de TVA pentru livrările intracomunita-re și nu regimul special de taxare.

Concluzia care se desprinde în raport de probatoriul existent și de normele legale invocate este aceea că recu-renta-reclamantă avea obligaţia ca, la vânzarea autovehi-culelor second-hand pe teritoriul României, să aplice re-gimul normal de TVA în sensul de a colecta TVA la preţul de vânzare al acestor bunuri și nu doar la marja de profi t.

În acest context, organul fi scal a procedat corect sta-bilind în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare în sumă totală de 588.142 lei, reprezentând TVA și majo-rări de întârziere aferente, astfel că sentinţa recurată a fost menţinută fi ind legală și temeinică.


Drept penal

DREPT PENAL

Infracţiuni privind convieţuirea socială

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 222 din 23 ianuarie 2013

(cuvinte cheie: ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, schimbarea

încadrării juridice)

Ultraj contra bunelor moravuri şi tul-bu rarea ordinii şi liniştii publice

C. pen., art. 321

În cazul infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, condiţia prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen. referitoare la existenţa unei tulburări grave a liniștii și ordinii pu-blice este îndeplinită, dacă fapta comisă prin acte de agresiune, ameninţări și injurii a implicat un număr mare de persoane, iar inculpaţii nu au încetat actele de agresiune nici în prezenţa organelor de poliţie, fi ind necesară suplimentarea forţelor de ordine pentru aplanarea confl ictului, precum și dacă fapta a fost săvârșită în prezenţa unui număr mare de persoane, cărora le-a creat o stare gravă de insecuritate.

Speţa: Curtea de Apel Craiova a respins cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen., formulată de inculpatul S.E.

În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut următoarea stare de fapt:

În noaptea de 2/3 august 2008, în discoteca societăţii comerciale I. se afl au - potrivit declaraţiilor martorilor T.N., F.A., M.I., T.D. - aproximativ 100 de persoane.

În acest context, în jurul orei 0300, în timp ce consuma băuturi alcoolice și răcoritoare împreună cu inculpaţii B.A., T.C., S.E., I.M., Ș.C. și martorii S.C., S.R., P.M. șa., în jurul unei mese, inculpatul T.B. a fost călcat din greșeală pe picior de către martorul T.C.

În replică, după aproximativ 5 minute, trecând pe lângă martorul T.C., inculpatul T.B. l-a lovit cu pumnul, în zona feţei. Deși acest prim incident a fost aplanat, ca urmare a intervenţiei altor persoane, martorul T.C. a mers în bar, unde se afl au inculpaţii Ș.A., S.C., C.T. și G.Ș. și le-a spus că a fost lovit de T.B. Auzind ce s-a întâmplat, inculpaţii Ș.A., S.C., C.T. și G.Ș. s-au deplasat la masa la care se afl au inculpaţii T.B., B.A., T.C., S.E., I.M., Ș.C. și le-au cerut să părăsească discoteca.

Pentru că aceștia au refuzat să dea curs cererii, Ș.A., S.C., C.T. și G.Ș. - pe de o parte - și B.A., T.C., S.E., I.M., Ș.C., T.B. - pe de altă parte - au început să se lovească reciproc. În aceste împrejurări, inculpaţii C.T. și G.Ș. i-au lovit pe inculpaţii - părţi vătămate B.A. și T.C. cu pumnii, dar și cu bâte din lemn, provocându-le leziuni care au necesitat pentru vindecare 12 zile de îngrijiri medicale, respectiv 9 zile de îngrijiri medicale, conform certifi catelor medico-legale din 5 august 2008, eliberate de Institutul de Medicină Legală Craiova.

După aproximativ 10-15 minute de la declanșarea scandalului, pentru că, pe parcursul confl ictului, inculpaţii Ș.A. și Ș.C. au folosit spray lacrimogen, atât persoanele participante la confl ict, cât și celelalte persoane neimplicate, au părăsit discoteca.

Inculpaţii Ș.A., S.C., C.T. și G.Ș. au rămas pe terasă, la intrarea în discotecă, în timp ce inculpaţii B.A., T.C., T.B., S.E., Ș.C. și I.M. s-au retras în drumul public. Din aceste poziţii, cei 10 inculpaţi au continuat să-și adreseze insulte și ameninţări și să se apropie unii de alţii, lovindu-se reciproc, până la apariţia agenţilor de poliţie B.M. și A.C., dar și după apariţia acestora.

Potrivit declaraţiilor celor doi lucrători de poliţie, încercarea de a aplana confl ictul a eșuat, acesta, dimpotrivă, amplifi cân-du-se în prezenţa lor.

În contextul în care cei 10 inculpaţi continuau să se lovească reciproc chiar și în prezenţa celor doi lucrători de poliţie, la un moment dat, inculpatul Ș.A. a luat din bar un cuţit de aproximativ 30 cm lungime (lamă plus mâner) și s-a îndreptat ame-ninţător în direcţia inculpatului - parte vătămată T.C., care se afl a pe terasa barului. Sesizând intenţia acestuia, inculpatul - parte vătămată T.C. a început să se deplaseze cu spatele, s-a împiedicat de o sârmă care făcea legătura între două ţevi metalice și a căzut cu faţa în sus. În timp ce inculpatul - parte vătămată T.C. se afl a în această poziţie, inculpatul Ș.A. s-a apropiat de el, gesticulând și ameninţând că-l va lovi.

Văzând ce se întâmplă, agentul de poliţie B.M. s-a apropiat de inculpatul Ș.A. și a încercat să-l deposedeze de cuţitul pe care îl avea asupra sa, prinzându-l de mâini, pe la spate. Pentru că, în acest timp, inculpatul Ș.A. gesticula ameninţător la adresa inculpatului - parte vătămată T.C., agentul B.M. a fost lovit cu cuţitul în coapsa dreaptă, suferind leziuni pentru a


Drept penal

căror vindecare au fost necesare 10 zile de îngrijiri medicale, conform certifi catului medico-legal din 4 august 2008, eliberat de Institutul de Medicină Legală Craiova.

În același timp, agentul de poliţie A.C. a tras un foc de armă, după ce, în prealabil, a avertizat verbal. Cu toate acestea, confl ictul a fost aplanat doar după apariţia la faţa locului a altor lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj și a două echipaje de jandarmi, compuse dintr-un ofi ţer și 15 subofi ţeri.

S-a stabilit că, în drept, fapta inculpaţilor Ș.A., S.C., C.T., G.Ș., B.A., T.C., S.E., I.M., Ș.C. și T.B. - săvârșită în noaptea de 2/3 august 2008, constând în aceea că, prin comportamentul lor, așa cum a rezultat din probele administrate, respectiv proferarea de expresii și cuvinte jignitoare, ameninţări, loviri, folosirea sprayului lacrimogen, într-un loc în care se afl au peste 50 de persoane, prin fapta lor tulburând grav liniștea și ordinea publică - întrunește elementele constitutive ale infracţiunii ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen.

Cererea formulată de inculpaţi privind schimbarea în-cadrării juridice din infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută în art. 321 alin. (1) C. pen. - s-a apreciat ca fi ind nefondată.

Pentru existenţa agravantei prevăzută în art. 321 alin. (2) C. pen., a condiţiilor care să determine încadra-rea faptei în acest text de lege, tulburarea se impune a fi săvârșită într-o adunare numeroasă de oameni și să producă opiniei publice o neliniște persistentă, să creeze o stare gravă de insecuritate în sfera relaţiilor de convie-ţuire socială, autorului impunându-i-se să prevadă posi-bilitatea gravei tulburări a liniștii publice, iar prin com-portamentul său acesta a urmărit sau a acceptat acest rezultat.

Raportat la circumstanţele cauzei - modul în care s-au comportat inculpaţii (s-au agresat și și-au adresat injurii și ameninţări), intensitatea și modalitatea de producere a scandalului, locul unde s-a desfășurat, numărul mare de persoane care au fost implicate (inculpaţii, agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie G., două echipaje de jan-darmi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, compuse dintr-un ofi ţer și 15 subofi ţeri), numărul de persoane care au asistat la confl ict (aproximativ 50 de persoane, așa cum declară martorul B.M.), starea de teamă și indignare creată ca urmare a activităţii infracţi-onale a inculpaţilor, comportamentul inculpaţilor (nu au încetat agresiunile nici în prezenţa organelor de poliţie), Înalta Curte de Casaţie și Justiţie apreciază că s-a pro-dus o tulburare gravă a liniștii și ordinii publice, în sensul prevăzut în alin. (2) al art. 321 C. pen., nejustifi cându-se schimbarea încadrării juridice.

Inculpatul C.T. a criticat hotărârea și prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj pentru care a fost trimis în judecată, respectiv latura subiectivă, el acţio-nând în scopul de a se apăra și nu de a tulbura ordinea publică, însă, raportat la situaţia de fapt reţinută în ca-uză și dovedită prin probele administrate, critica este considerată nefondată.

Analizând elementele constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul C.T. a fost trimis în judecată, art. 321 alin. (2) C. pen., Înalta Curte de Casaţie și Justiţie constată că sunt întrunite condiţiile conţinutu-lui obiectiv și subiectiv al acesteia.

Inculpatul C.T. nu a acţionat conform sarcinilor de serviciu prevăzute în planul de pază, în sensul că trebu-ia să intervină politicos, dar ferm, să solicite, dacă este nevoie, sprijinul organelor de poliţie și să oprească și să predea poliţiei pe făptuitori în cazul infracţiunii fl agran-te, ci, așa cum rezultă din declaraţiile martorilor S.R., B.M. și S.C., inculpatul C.T. s-a implicat activ în confl ict, lovindu-l pe inculpatul C.T. și neîncetând agresiunea nici la sosirea organelor de poliţie.

Bunele moravuri au fost defi nite în literatura de spe-cialitate ca fi ind acele obiceiuri, deprinderi, comportări care, în raporturile dintre membrii unei colectivităţi, sunt compatibile cu respectul reciproc, cu păstrarea demnităţii umane, cu observarea decenţei în atitudini și cuvinte. La stabilirea exigentelor impuse de bunele moravuri trebuie să se aibă în vedere normele moralei, bunele moravuri incluzând atât moravurile corespun-zătoare acelui minim etic fără de care nu este posibilă convieţuirea normală în societate, cât și sentimentele morale comune membrilor societăţii.

Elementul material al laturii obiective a acestei in-fracţiuni constă în manifestările agresive ale inculpatu-lui, atât fi zice, cât și verbale, în public, la adresa celorlalţi inculpaţi, urmarea imediată fi ind starea de pericol creată pentru relaţiile de convieţuire socială, iar legătura de ca-uzalitate între acţiunea incriminată și urmarea imediată rezultă din însăși săvârșirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă; acesta, deși nu a urmărit, a accep-tat posibilitatea producerii rezultatului infracţiunii - atingerea bunelor moravuri.


Drept procesual penal

DREPT PROCESUAL PENAL

Căi de atac

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 1605 din 13 mai 2013

(cuvinte cheie: recurs, cazuri de casare)

Cazuri de casare. Legea nr. 2/2013

C. proc. pen., art. 3859, art. 38510

1. În cazul hotărârilor supuse atât căii de atac a apelului, cât și căii de atac a recursului, controlul ju-diciar exercitat în recurs - cale de atac declarată sub imperiul Legii nr. 2/2013, împotriva unei hotărâri pronunţate în apel după intrarea în vigoare a acesteia - nu poate fi realizat prin prisma cazului de casa-re prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. referitor la eroarea gravă de fapt sau în art. 3859 alin. (1) pct. 14 teza I C. proc. pen. referitor la aplicarea unor pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., întrucât cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, iar cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a fost modifi cat prin Legea nr. 2/2013, în sensul restrângerii incidenţei acestuia la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

2. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. nu se ia în considerare din ofi ciu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modifi cat prin Legea nr. 2/2013. Prin urmare, în cazul recursului declarat sub imperiul Legii nr. 2/2013, împotriva unei hotărâri pronunţate în apel după intrarea în vigoare a acesteia, dacă nu sunt respectate dispoziţiile art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanţa nu poate lua în considerare din ofi ciu cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 din același cod.

Speţa: Prin sentinţa nr. 989 din 16 noiembrie 2012 a Tribunalului București, s-a dispus, condamnarea inculpatei B.T. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor califi cat.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D. la pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor califi cat.

Prin decizia nr. 54/A din 25 februarie 2013, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de procuror, a desfi inţat, în parte, sentinţa penală atacată și, rejudecând în fond, a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. cu privire la inculpata B.T., iar, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., a dispus con-damnarea acesteia la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii. Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.D.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii B.T. și M.D.Recursul nu este fondat.

Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului re-glementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 3856 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenţii și nici instanţa nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevă-zute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 3859 C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluţiei re-cursului, art. 38510 C. proc. pen. prevede, în alin. (21), că instanţa de recurs nu poate examina hotărârea ata-cată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 3859

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singu-ra excepţie a cazurilor de casare care, potrivit art. 3859

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din ofi ciu.În cauză, se observă că decizia recurată a fost pro-

nunţată de Curtea de Apel București, secţia a II-a pena-lă, la data de 25 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 pri-vind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor jude-cătorești, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 3859 C. proc. pen., astfel cum au fost modifi cate prin actul normativ menţionat, dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor


Drept procesual penal

de casare prevăzute de Codul de procedură penală ante-rior modifi cării - vizând exclusiv cauzele penale afl ate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speţă.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limi-tare a devoluţiei recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modifi cate substanţial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., intenţia clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fi ind aceea de a restrânge controlul judiciar re-alizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Așa fi ind, se constată că unul dintre cazurile de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile circumscrise de recurentul M.D. acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul exami-nării de către instanţa de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltări-le anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege și în care nu se mai regăsește și eroarea gravă de fapt invocată de inculpat.

Totodată, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanţa de recurs numai aspecte de drept, a fost modifi cat și pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Or, în cauză, atât inculpata B.T., cât și recurentul M.D. au criticat decizia penală pronunţată în apel sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce le-au fost aplicate, considerate prea mari în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei și datele lor personale, situaţie exclusă, însă, din sfera de cenzură a Înaltei Curţi în calea de atac a recursului, po-trivit art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., astfel cum a fost modifi cat prin Legea nr. 2/2013.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 3859

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., invocat de ambii recurenţi inculpaţi, se constată că, într-adevăr, acesta a fost men-ţinut și nu a suferit nicio modifi care sub aspectul con-ţinutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considera-re din ofi ciu, fi ind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanţa de ultim control judiciar, respectarea condiţiilor formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verifi când îndeplinirea acestor cerinţe, se observă, însă, că inculpata B.T. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecaţii, iar recurentul M.D., prin apărătorul său ales, a depus la dosar memoriul cuprinzând motive-le de recurs în ședinţa publică din data de 13 mai 2013 (pri mul termen de judecata acordat în cauză), încălcân-du-și, astfel, obligaţia ce le revenea potrivit art. 38510 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, faţa de această împrejurare, I.C.C.J., ţinând seama de prevederile art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modifi cate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumeră printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din ofi ciu și pe cel reglementat de pct. 172 al art. 3859 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de cei doi recurenţi acestui motiv de recurs, nefi ind îndepli-nite condiţiile formale prevăzute în art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., invocat de recurentul incul-pat M.D., se constată că și acesta a fost modifi cat prin Legea nr. 2/2013, potrivit textului de lege în noua re-dactare, hotărârile fi ind supuse casării doar atunci când judecata a avut loc în lipsa apărătorului, dacă prezenţa acestuia era obligatorie. Așadar, potrivit actualei regle-mentari, în vigoare și la data pronunţării deciziei ataca-te, critica recurentului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare în cursul urmăririi penale nu se mai înca-drează în motivul de recurs invocat, nemaiputând fi exa-minată de I.C.C.J. prin raportare la dispoziţiile pct. 6 al art. 3859 C. proc. pen., care au păstrat în sfera controlu-lui judiciar exercitat de instanţa de recurs doar situaţiile în care se invocă lipsa de apărare în cursul judecăţii, când asistenţa juridică era obligatorie.

Chiar dacă s-ar accepta opinia potrivit căreia criticile for mulate de inculpatul M.D. se circumscriu cazului de ca-sare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., I.C.C.J. nu poate proceda la examinarea lor, nefi ind res-pectate cerinţele formale prevăzute în art. 38510 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care condiţionează analizarea respec-tivelor critici de motivarea, în scris, a recursului cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

Litteris e-publishing

Str. Teiul Doamnei nr. 6, bl. 22, ap. 10Cod 23581, Sector 2, BucureştiTel 021.242.01.61Mobil: 0745.327.443Email: [email protected] [email protected]

INFORMAŢII GENERALE:Număr de exemplare pe an: 44 Număr de pagini: 24 / exemplar Frecvenţa: săptămânală În luna Iulie și în luna August va apărea câte un singur număr

Litterise-publishing

Săptămâna Juridică

sj nr. 39_2013

Documents