Delincvenţa juvenilă

M. Cusson (1981) defineşte delincvenţa juvenilă ca fiind „totlitatea infracţiunilor

comise de adolescenţi, pedepsite de Codul penal” (apud. Stănişor, 2003). Conform

acestei definiţii în sfera delincvenţei juvenile ar intra două categorii de fapte:

a) fapte săvârşite de minori, prevăzute de Codul penal, pentru care aceştia au primit

şi executat o pedeapsă

b) fapte săvârşite de minori, prevăzute de Codul penal, dar nepedepsite.

Mai mult decât atât în viziunea unor autori, în definirea conceptului de delincvenţă

juvenilă ar trebui să se ţină seama nu doar de acele acte săvârşite de minori şi prevăzute

de Codul penal ci şi de acei minori care deşi nu au încălcat legea penală prezintă un grad

crescut de risc în acest sens.

În tratarea acestui subiect se impune cu necesitate definirea şi delimitarea a trei

concepte: minor în pericol, minor delincvent şi minor infractor.

• Minorul în pericol

Minorul este din punct de vedere juridic persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu

are capacitate deplină de discernământ. I. Filipescu distinge două categorii de minori în

pericol: copiii a căror dezvoltare fizică sau morală este pusă în pericol, deoarece părinţii

nu pun în aplicare în mod corespunzător drepturile şi obligaţiile pe care le au faţă de copii

şi copiii lipsiţi de ocrotirea părintească. Motivele ce stau la baza calificării unui minor ca

fiind în dificultate sunt următoarele:

- alcoolismul părinţilor (un studiu realizat în Franţa în 1992 relevă că 47,6% dintre

minorii în pericol au mama alcoolică şi 54,5% au tatăl alcoolic)

- antecedente penale (50% dintre minorii în pericol au tatăţ cu antecedente penale)

- situaţia materială precară în familie

- dificultăţi relaţionale între părinţi şi copii.

Pe lângă aceşti copii care se nasc şi cresc într-un mediu familial nociv, ce poate

favoriza apariţia comportamentelor delincvente, trebuie menţionată o altă categorie de

minori „în pericol” şi anume - cei aflaţi în centrele de plasament.

• Minorul delincvent

În această categorie intră, pe de o parte, minorii care au săvârşit o faptă penală şi răspund

penal (minorii infractori) iar pe de altă parte minorii care au săvârşit o faptă penală dar nu

răspund penal. Conform legislaţiei în vigoare din România, minorul care nu a împlinit

vârsta de 14 ani nu răspunde penal, iar cel are are vârsta între 14-16 ani răspunde penal

doar dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

• Minorul infractor

Minorul infractor este cel care a săvârşit fapta penală şi răspunde penal (între 14-16 ani

doar în cazul în care a existat discernământ în momentul comiterii faptei; aproape fără

excepţie cei peste 16 ani). În acest caz poate fi aplicată de instanţa de judecată fie o

măsură educativă, fie o pedeapsă.

a) Măsuri educative (mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru

de reeducare, internarea într-o instituţie medical-educativă)

b) Pedepse (amenda, închisoarea – NU EXISTĂ DETENŢIE PE VIAŢĂ ÎN

CAZUL MINORILOR)

Mustrarea este o măsură educativă ce constă în dojenirea minorului, în arătarea

pericolului social al faptei săvârşite, în sfătuirea minorului să se poarte în aşa fel încât să

dea dovadă de îndreptare şi în precizarea consecinţelor pe care le atrage după sine

săvârşirea unei noi infracţiuni. Această măsură este aplicată într-un cadru restrâns, în

camera de consiliu, putând participa părinţii şi/sau alte rude ale minorului.

Libertatea supravegheată presupune lăsarea minorului timp de un an în libertate sub

supraveghere deosebită. Instanţa poate decide după caz cui revine sarcina supravegherii:

părintelui, tutorelui, altor rude sau unei instituţii însărcinate cu supravegherea minorului.

În această perioadă de timp (1 an) minorul trebuie să respecte o serie de obligaţii precum:

să presteze o activitate neremunerată, 3 ore/zi, după orele de curs sau în vacanţe; să nu

frecventeze anumite locuri; să nu intre în legătură cu anumite persoane.

Internarea într-un centru de reeducare – această măsură se ia în cazul în care se

consideră că celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare. Scopul acestei măsuri este

reeducarea minorului, căruia i se asigură pe de o parte posibilitatea de a învăţa şi pe de

altă parte de a dobândi o calificare profesională. Centre de reeducare pentru minori în

România sunt la Buziaş, Tg. Ocna, Găeşti.

Internarea într-un institut medical-educativ – această măsură are un caracter special

deoarece se ia faţă de minorul care a săvârşit o infracţiune de o anumită gravitate şi care

datorită stării sale fizice sau psihice are nevoie de un tratament medical şi de un regim

special de educaţie.

Conduitele delincvente la minori

• Infracţiuni împotriva bunurilor (furtul) – ponderea cea mai mare a infracţiunilor

este deţinută de cele împotriva bunurilor (furtul din buzunare, din locuinţe, din

magazine). În 1990, din totalul de 2518 minori, 1791 sunt sancţionaţi pentru astfel de

infracţiuni (aproximativ 70%) iar in 2002, 85%.

• Infracţiuni contra persoanelor (omorul şi tentativa de omor, lovituri cauzatoare de

moarte şi alte tipuri de lovituri săvârşite cu intenţie, lipsirea de libertate, ameninţarea, alte

violenţe săvârşite cu intenţie). Statisticile Ministerului de Justiţie şi Libertăţilor

Cetăţeneşti privind criminalitatea juvenilă indică faptul că din totalul de 2518 minori, 210

sunt sancţionaţi pentru omor, în 1990 însă numărul lor scade de la un an la altul

ajungându-se în 2001 la 58 minori din totalul de 1401. O caracteristică a acestui tip de

conduită este aceea că minorii care comit agresiuni fac apel la alcool sau drog şi fac parte

dintr-un grup de 2-3 persoane. De asemenea astfel de acte săvârşite împotriva persoanelor

nu au de multe ori o motivaţie reală, victimele fiind în general persoane necunoscute.

Infracţiunile de omor apar de cele mai multe ori ca fapte impulsive şi puţin organizate.

• Infracţiuni contra moravurilor (violul, proxenetismul şi prostituţia, incestul)

Deşi numărul acestor infracţiuni este în scădere se consideră că cifra neagră a

criminalităţii sexuale este foarte mare. După unele sondaje aceste infracţiuni, descoperite

de organele de poliţie nu reprezintă mai mult de 5 % din numărul real de infracţiuni

comise. Multe dintre violuri rămân necunoscute din diverse raţiuni: teama de sancţiune,

de răzbunare, de dezonoare etc. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul relaţiilor incestuoase

între frate-soră, părinţii (chiar dacă află) păstrând secretul.

E. Stănişor consideră că delincvenţa juvenilă din ultimii ani se caracterizează prin

următoarele trei elemente:

a) a devenit mult mai violentă şi mai brutală

b) mulţi delincvenţi minori manifestă aceeaşi indiferenţă faţă de suferinţele cauzate

victimelor ca şi unii criminali adulţi

c) delincvenţa juvenilă evoluează către forme care aduc atingere echilibrului

structurilor sociale