referat delincventa juvenila

of 21 /21
Cuprins Introducere.......................................................... 2 1.Evoluţia teoriilor.................................................3 1.1Reprezentanţii teoriilor preclasice..............................3 1.2 Şcoala pozitivistă..............................................3 2.Teorii bazate pe caractere fizice..................................4 2.1 Teoriile tipurilor fizice : fizionomia şi frenologia............5 2.2 Teoriile antropologiei criminale................................6 6.Teoriile tipurilor de corp.........................................6 Teoria constituţiei predispozant delincvenţiale.....................6 7.Teoriile privind factorii biologici şi comportamentul criminal.....9 3.Teoriile privind dezechilibrul biochimic..........................10 3.1 Funcţionarea sistemului nervos central.........................11 3.2 Incapacitatea de a învăţa......................................11 3.3 Funcţionarea autonomă a sistemului nervos......................11 Concluzie........................................................... 13 Bibliografie:....................................................... 14

Upload: daniela-odajiu

Post on 11-Jul-2016

235 views

Category:

Documents


4 download

DESCRIPTION

referat

TRANSCRIPT

Page 1: Referat Delincventa Juvenila

CuprinsIntroducere.................................................................................................................................................2

1.Evoluţia teoriilor.......................................................................................................................................3

1.1Reprezentanţii teoriilor preclasice......................................................................................................3

1.2 Şcoala pozitivistă...............................................................................................................................3

2.Teorii bazate pe caractere fizice...............................................................................................................4

2.1 Teoriile tipurilor fizice : fizionomia şi frenologia................................................................................5

2.2 Teoriile antropologiei criminale.........................................................................................................6

6.Teoriile tipurilor de corp...........................................................................................................................6

Teoria constituţiei predispozant delincvenţiale.......................................................................................6

7.Teoriile privind factorii biologici şi comportamentul criminal..................................................................9

3.Teoriile privind dezechilibrul biochimic..................................................................................................10

3.1 Funcţionarea sistemului nervos central...........................................................................................11

3.2 Incapacitatea de a învăţa.................................................................................................................11

3.3 Funcţionarea autonomă a sistemului nervos...................................................................................11

Concluzie...................................................................................................................................................13

Bibliografie:...............................................................................................................................................14

Page 2: Referat Delincventa Juvenila

IntroducereTradiţional, justiţia este definită ca activitatea de soluţionare a litigiilor de către instanţele de

judecată. Justiţia juvenilă nu se referă numai la înfăptuirea justiţiei în privinţa copiilor, ci

cuprinde cu mult mai multe activităţi.

Termenul „justiţie juvenilă”, aşa cum este înţeles de obicei în Republica Moldova, se referă strict

la copiii aflaţi în conflict cu legea. Acest termen însă poate manifesta sensuri diferite. Astfel,

acesta, de exemplu, poate exclude copii sub vîrsta responsabilităţii penale sau, dimpotrivă, să-i

includă, poate fi restrîns la statutul legal al copiilor în conflict cu legea sau folosit într-un sens

mai larg, care include toate situaţiile în care este nevoie de soluţionat o problemă în legătură cu

vreun copil, inclusiv situaţii ce nu au caracter penal.

Justiţia juvenilă este o activitate juridico – socială, care, pe lîngă soluţionarea conflictelor penale

apărute cu participarea copiilor, include şi activităţi de prevenire a delincvenţei, reabilitare

socială şi psihologică a copiilor în conflict cu legea. Astfel, justiţia juvenilă nu priveşte numai

modalitatea de tratare a copiilor aflaţi în conflict cu legea, dar la fel se ocupă şi de cauzele

săvîrşirii infracţiunilor, de măsurile de prevenire a comportamentului deviant şi de reintegrare

socială a acestor copii.

Apreciind că delincvenţa juvenilă la problemă socială nu ţine seama de bariere geografice sau

niveluri de dezvoltare, un expert american în acest domeniu o caracteriza, cu mai multe decenii

în urmă, ca un veritabil „simptom al decadenţei unei naţiuni” (Launden A. W., 1964, p.5), care

sintetizează principalele deficienţe ale politicii culturale, educaţionale şi economice. Un Raport

mai vechi al Naţiunilor Unite (Second U.N. Congress, 1960) evidenţia, totuşi, faptul că

delincvenţa juvenilă este preponderentă în ţările industrializate şi se menţine la niveluri minime

în ţările unde prevalează agricultura şi unde familia continuă să rămînă principala agenţie de

control social.

În vederea studierii naturii delincvenţei juvenile şi depistării formelor, modalităţilor de prevenire

a acestui fenomen, oamenii de ştiinţă au început în acest sens procesul de amănunţire a tipurilor

de delincvenţi, a modului de gîndire a acestora şi clasificarea lor cu scopul de a găsi răspunsul la

întrebările des auzite referitoare la apariţia şi dezvoltarea caracterului delincvenţial al persoanei.

Au fost create în acest sens mai multe şcoli, curente şi teorii care studiau apariţia fenomenului

delincvenţial. În această lucrare voi menţiona unele din acestea pentru a arăta evoluţia gîndirii şi

informării oamenilor de ştiinţă despre persoana delincventului.

2

Page 3: Referat Delincventa Juvenila

1.Evoluţia teoriilor Deseori, în lucrările criminologice se face referire la şcolile de gîndire clasică şi neoclasică din

domeniu. Şcoala clasică este frecvent asimilată cu numele şcolii italiene şi a lui Cesare Bonesana

Marchiy de Beccaria (1738-1794). Ceea ce a intervenit ulterior, prin modificările aduse la unele

teorii, coincide în mare măsură cu ideile şi conceptele de bază despre natura umană.

1.1Reprezentanţii teoriilor preclasiceCriminologii acestei perioade au dezvoltat şi explicat mai detaliat teoria societăţii, axîndu-şi

eforturile pe înţelegerea şi descrierea relaţiilor dintre individ şi grup.

Beccaria a inclus teoriile scolastice ale lui Toams d’ Aquino în alambicul cercetărilor sale,

acelaşi lucru la făcut şi cu teoreticienii contractului social reprezentaţi de Hobbes, Locke,

Voltaire şi Rousseau.

-Montesquieu a considerat că societatea rezultă din patru impulsuri sau dorinţe:pacea, foamea,

sexul şi dorinţele sociale;

-Rousseau credea că baza formării societăţii este dorinţa de a avea prieteni;

-Hobbes a perceput frica drept motivul principal care i-a determinat pe oameni să formeze

societatea şi să-i accepte şi restricţiile, Aparent, toate acestea ar afecta opţiunea liberă

individuală, însă în alegerea acţiunii individuale există libertatea de a hotărî;

-Voltaire a recunoscut că va putea fi mai puternic sau mai slab prin prisma comportamentului

său, dar este încă prematur ca să testeze această doctrină ca element esenţial al comportamentului

uman.

1.2 Şcoala pozitivistăPe parcursul acestui secol, metodologiile de bază şi logice ale obiectivului ştiinţei criminologice

au devenit bine determinate. Investigaţiile ştiinţifice şi interpretările care au început să fie date pe

baza acestora au furnizat un nou sistem de explicaţii al tuturor fenomenelor, incluzînd totodată şi

moştenirea acumulată din istoria religiei şi obiceiurilor. La întrebările vechi despre natura umană

au început să fie date răspunsuri, mai degrabă în termenii obiectivelor ştiinţei decît în aceia ai

religiei sau filozofie.

Cesare Lombroso, în ultima carte a sa „Crima – cauzele acesteia şi remediile”, susţine că

există trei mari categorii de criminali:

1. Criminali născuţi, înţeleşi ca rămăşiţe atavistice ale unei forme de evoluţie înapoiată şi,

de aceea, ei constituiau doar o treime din numărul total de agresori. Crima provine din

3

Page 4: Referat Delincventa Juvenila

condiţii organice, fiind un fenomen biologic şi astfel, crima este sînge, este congenitală.

Criminalul se naşte criminal. O constatare interesantă pe care a făcut-o Cesare Lombroso

a fost în legătură cu lipsa durerii (analgezia), care vine şi îl apropie pe criminal şi mai

mult de omul sălbatic;

2. Criminalii bolnavi, adică idioţii, imbecilii, paranoicii, melancolicii şi cei afectaţi de

paralizie generală, alcoolicii, epilepticii sau istericii;

3. Criminoloizii – o clasă largă, fără caracteristici fizice speciale, care nu sunt afectaţi de

boli mintale, dar al căror sisteme emoţional şi mintal conduce, sub anumite circumstanţe,

la comportamentele criminale.

Cesare Lombroso a formulat teza atavistică potrivit căreia criminalii sunt nişte rămăşiţe

biologice ale unui stadiu de dezvoltare timpuriu şi că sunt indivizi mai primitivi şi mai puţin

evoluaţi decît concetăţenii lor care nu sunt criminali.

Enrico Ferri

Autorul publicaţiilor „Homicidul” şi „Sociologia criminală” a clasificat criminalii în : nesănătoşi,

născuţi, ocazionali şi criminali din pasiune.

Teza originală a lui Ferri constă în aceea că fapta criminală s-ar datora unui mare număr de

factori, clasificaţi ca:

1. Factorii fizici – climă, localizare geografică, temperatură, efecte sezoniere etc;

2. Factorii antropologici – vîrstă, sex, condiţii psihologice şi organice;

3. Factorii sociali – densitatea de populaţie, religie, obiceiuri, forme de organizere etc.

2.Teorii bazate pe caractere fiziceUna din cele mai dese abordări desfăşurate în cercetarea criminologică a fost scoaterea în

evidenţă a defectelor biologice şi fizice, ca stigmat distinctiv pentru criminali. Astfel, ei sunt

văzuţi ca diferiţi caracteristic, anormali, defectuoţi şi, de aceea, inferiori biologic.

Acest defect biologic este capabil să producă la criminali anumite caracteristici fizice, care îi fac

să apară diferiţi faţă de omul obişnuit, de aceea teoreticieni criminologici, încă de la început, au

studiat înfăţişarea fizică a criminalilor în tentativa de a identifica aceste caracteristici.

4

Page 5: Referat Delincventa Juvenila

2.1 Teoriile tipurilor fizice : fizionomia şi frenologia.Convingerea că unele caracteristici fizice neobişnuite marchează persoanele cu înclinaţie de a

comite crime este mai veche în timp. Judecarea caracterului după particularităţile fizionomice

faciale a fost recunoscută şi studiată în Europa în timpul vieţii lui Beccaria.

Un teolog elveţian, John Caspar Lovater, a publicat la Zurich, în 1775, o lucrare despre

fizionomie în 4 volume, intitulată „Fragmente fizionomice”.

Lovater a sistematizat în lucrarea sa mai multe observaţii cunoscute şi a făcut presupuneri ce s-au

dovedit a fi extravagante, despre pretinsa legătură care ar exista între particularităţile faciale şi

conduita umană.

Principala semnificaţie a fizionomiei a constat în aceea că ea a dat impuls unei viziuni cu mult

mai bine organizată, mai logică şi mai impresionantă, care avea să fie cunoscută sub denumirea

de frenologie.

Teoreticienii frenologi au prelucrat ideea lui Aristotel, potrivit căreia organul minţii este creierul.

La baza acestei teorii au stat trei principii:

1. Exteriorul craniului se conformează interiorului şi formei creierului;

2. „mintea” constă în facultăţi şi funcţii;

3. Aşa cum creierul este „organul minţii”, diferitele malformaţii ale feţei sau craniului sunt

indiciile „organelor” cu facultăţi speciale.

Franz Joseph Gall, un eminent anatomist european, a acordat, în general, credit dezvoltării

sistematice a doctrinelor frenologiei.

Gall substituie fizionomiei speculative cranioscopia, studiul craniului şi îndeosebi al creierului,

prin însuşirile omului, şi astfel se poate cunoaşte şi criminalitatea lui. Gall susţine că toate

instinctele, sentimentele, pasiunile, facultăţile omului sunt localizate în creier. Natura, calitatea

fiecărei facultăţi depinde de dimensiunea, structura şi funcţiunea organului său particular din

creier. Dacă organul este redus, alterat, sau chiar absent, atunci facultatea, funcţiunea respectivă

va fi absentă, redusă sau viciată.

Aşa se explică aptitudinile, facultăţile, calităţile, viciile, dispoziţiile, înclinaţiile şi infirmităţile

omului. Cum aceste organe ocupă un loc pe suprafaţa creierului, şi cum creierul determină

structura şi forma craniului, prin examenul acestuia vom putea cunoaşte şi dispoziţia, înclinaţia

ori însuşirile criminale ale omului.

5

Page 6: Referat Delincventa Juvenila

Gall a enumerat 26 de facultăţi speciale ale creierului, iar colaboratorul său, Spurzheim, a ridicat

numărul acestora la 35.

Enumerarea lor a inclus facultăţi ca: conjugalitatea, dragostea de urmaşi, prietenia,

combativitatea, amabilitatea, distructivitatea, prudenţa, constructivitatea, idealismul şi

imitivitatea - toate grupate pe 3 compartimente, cel mai de jos fiind cel al tendinţelor active,

următorul al sentimentelor morale, iar cel superior al facultăţilor intelectuale.

Despre doctrina lui Gall, A. Franck, în dorinţa de a o combate, insistă asupra consecinţelor

morale dezastruoase şi absurde, că omul ar fi supus în întregime stării organelor din creier. El ar

fi, independent de puterea şi voinţa sa, în mod necesar şi inevitabil, om onest sau criminal.

Franck concluzionează că, dacă omul nu este stăpîn pe actele sale, ar fi injust şi absurd a-l

pedepsi.

Doctrina lui Gall a fost abandonată, dar nu din motivul consecinţelor ce i-au fost atribuite de

Franck, ci din cauza constatărilor făcute de către ştiinţă.

Totuşi, critica ştiinţifică întemeiată a teoriei privind frenologia crimei este aceea că aceasta este

ipotetică.

2.2 Teoriile antropologiei criminaleTeoria evoluţionistă a timpului a indicat atavismul ca pe o formă incipientă a vieţii animale. Cu

alte cuvinte, criminalul semăna cu strămoşii săi, cărora le-a păstrat caracteristicile fizice.

Din examinarea a 383 de criminali italieni, Lombroso a stabilit că 21% prezintă o asemenea

anomalie, în timp ce 43% au 5 sau chiar mai multe. Lombroso a afirmat că prezenţa a 5 sau mai

multe anomalii le indică faptul că individul este un „criminal născut”.

6.Teoriile tipurilor de corp

Teoria constituţiei predispozant delincvenţialeO distingere importantă a tipurilor de caracter o întîlnim în lucrarea medicului psihiatru

Kretschmer „Structura corpului şi caracterul (1921)”, în care acesta a formulat teoria existenţei

unei corelaţii între structura corpului uman şi trăsăturile sale fizice, pe de o parte, şi caracterul

omului, pe de altă parte. Autorul distinge :

Constituţia – totalitatea caracteristicilor individuale, derivate din ereditate;

Caracterul – totalitatea posibilităţilor reacţionale ale unui individ;

Temperamentul – partea psihicului ce se află în corelaţie cu structura corporală.

6

Page 7: Referat Delincventa Juvenila

Pornind de la constituţia corporală, Kretschmer stabileşte următoarele tipuri consitutţionale

distincte:

Tipul picnic (scund şi gras);

Tipul astenic (înalt şi slab);

Tipul atletic (tipul cu o musculatură bine dezvoltată);

Tipul displastic (amestecat, metis).

Profesorul Hooton de la Universitatea Harvard, mai bine de 15 ani a efectuat cercetări

antropologice ale criminalilor măsurînd volumul cutiei toracice, dimensiunile craniului şi alte

organe la peste 13 mii de condamnaţi. Aceste date au fost comparate cu cele ale 3.208 cetăţeni –

noninfractori. După valorificarea datelor, Hooton a publicat în anul 1939, rezultatele obţinute în

volumul „Criminalul american”. Cercetătorul a ajuns la concluzia existenţei tipului criminal cu o

constituţie predispozant delincvenţială.

Mai tîrziu, William Sheldon, în cartea sa despre tinerii delincvenţi, aduce o îmbunătăţire

metodologică remarcabilă. Sheldon şi-a extras ideile de bază şi terminologia tipurilor din

explicarea că viaţa umană începe ca un embrion şi care, în esenţă, este un tub făcut din 3 straturi

diferite de ţesut: primul este un strat intern (sau endodermul), al 2-lea este stratul mijlociu (sau

mesodermul) şi al 3-lea este stratul de suprafaţă (sau ectodermul). Apoi, Sheldon a construit o

tipologie fizică şi mentală conţinînd fapte cunoscute din embrinologie şi fiziologia dezvoltării.

Endodermul dă naştere viscerelor digestive; mesodermul – oaselor, muşchilor şi tendoanelor

sistemului organo-motor, iar ectodermul dă naştere conexiunilor ţesutului sistemului nervos şi

pielii.

Autorul Tudor Amza în manualul său Criminologie teoretică sintetizează tipurile de bază ale

caracteristicilor fizice şi temperamentale în următoarea schemă:

7

Page 8: Referat Delincventa Juvenila

Fizic Temperament

1.Endomorfic: dezvoltare relativ mare a

viscerelor; tendinţe de îngrăşare, rotunjimi

domoale în diferite părţi ale corpului,

extremităţi scurte şi subţiri, oase mici, piele

netedă şi catifelată.

2.Mezomorfic: predominare relativ mare a

muşchilor, oaselor şi organelor motorii ale

corpului, trup mare, piept puternic, mîini mari

şi încheieturi puternice.

3.Ectomorfic: dominantă relativă a pielii şi a

pilozităţilor, a sistemului nervos, corp fragil şi

delicat, oase mici li delicate, umeri înguşti, faţă

mică, nas bine conturat, păr fin, corp cu masă

relativ mică şi cu o mare suprafaţă.

1.Viscerotonic: relaxare generală a corpului,

persoană confortabilă, iubeşte luxul, un rafinat,

dar încă în esenţă un extravertit.

2.Stomatotonic: persoană activă, dinamică,

merge, vorbeşte şi gesticulează convingător, se

comportă agresiv.

3.Cerebrotonic: un introvertit, suferă de

afecţiuni funcţionale, alergii, sensibilităţi ale

pielii, oboseală cronică, insomnie, sensibil în

zgomot şi la distracţii, se fereşte de

aglomeraţii.

Potrivit comentariilor autorului Tudor Amza, fiecare persoană, într-o măsură mai mare sau mai

mică, posedă caracteristicile acestor 3 tipuri. Sheldon a folosit, de aceea, 3 numere între 1 şi 7 ca

să indice prezenţa caracteristicilor cuprinse în cele 3 tipuri într-un anumit individ.

Sheldon vorbeşte despre „delincvenţa biologică”, „delincvenţa mentală” şi „criminalitate

primară” nu ca aspecte ale unui comportament ce aparţine unui criminal, ci ca factori de

măsurat, atunci cînd avem în atenţie un comportament observat al unui individ căruia se

presupunea că i-ar aparţine. El atribuie clasificării mezomorfice un rol care domină

comportamentele criminale ale indivizilor, îndeosebi ale celor tineri.1

Asocierea dintre mezomorfic şi delincvenţă este regăsită şi într-un studiu al lui Clueck, care a

comparat 500 de delincvenţi recidivişti cu 500 de indivizi care nu au comis infracţiuni. Cele

două grupuri se asemănau în ceea ce priveşte vîrsta, inteligenţa generală, provenienţa etnică şi

zona de domiciliu. Fotografiile băieţilor au fost amestecate împreună şi apoi extrase vizual după

tipul de corp predominant.2

1 Criminologie teoretică, Tudor Amza, Bucureşti, 2000 (pag.151)2 S. Glueck, E. Glueck. Rezolvarea delincvenţei juvenile, 1990

8

Page 9: Referat Delincventa Juvenila

Prin această metodă, 60,1% dintre delincvenţi şi doar 30,7% dintre nedelincvenţi au fost găsiţi

mezomorfi. Analiza a inclus studierea a 67 de trăsături specifice personalităţii şi a 42 de factori

socioculturali, în scopul de a determina care dintre acestea erau asociate cu delincvenţa.3

Glueck a stabilit că mezomorfii „sunt caracterizaţi mai mult de trăsături particulare susceptibile

la comiterea actelor de agresiune (puterea fizică, energie, insensibilitate, tendinţa de a încerca

eliberarea de stări tensionale şi de frustrare prin folosirea forţei, împreună cu o libertate relativă

de la interdicţiile sociale, marcaţi de lipsa autorităţii, instabilitatea emoţională etc.). Ei au

observat că acei mezomorfi care devin delincvenţi sunt caracterizaţi de un număr mare de

trăsături de personalitate care sunt anormale, susceptibile la boli avute în copilărie,

distructivitate, sentimente de neadecvare, instabilitate şi conflicte emoţionale. În plus, trei factori

socioculturali erau strîns asociaţi cu delincvenţa şi mezomorfismul: lipsa unei supravegheri

părinteşti; lipsa unei familii şi lipsa unor facilităţi în cadrul familiei. Studiul lui Glueck a fost

criticat, deoarece nu oferea soluţia unui control pentru rapidele schimbări ale corpului care apar

în adolescenţă, metoda folosită se baza doar pe aprecieri vizuale şi nu pe măsurători de precizie,

iar subiecţii folosiţi erau numai delincvenţi aflaţi sub supravegherea în instituţii speciale.

Au fost desfăşurate mai multe cercetări în acest sens, ca exemplu este Juan B. Cortes. El a folosit

o tehnică a măsurării precise a somatipului a 100 de delincvenţi, dintre care 70 se aflau în

executare în instituţii speciale, iar 30 aveau suspendată executarea pedepsei. De asemenea, a mai

cercetat 100 de elevi adolescenţi ai unei şcoli private, care nu au avut vreodată probleme de

încălcare a legii şi 20 infractori adulţi închişi. Cu această ocazie, a stabilit că 57% dintre

delincvenţi aveau valori mari de mezomorfie, iar dintre persoanele nedelincvente doar 19%.

În scopul de a descoperi dacă tipul corpului este asociat cu temperamentul, Cortes a făcut un

experiment pe 73 de băieţi, 100 de fete de colegiu şi de 20 de infractoare adulte, stabilind că

fizicul este asociat în mod clar cu autodescrierea temperamentului. În final, folosind Testul lui

Mc Clelland pentru „Nevoia de realizare”, Cortes a stabilit că mezomorfismul era asociat cu

nevoia de realizare şi cu nevoia de putere.

7.Teoriile privind factorii biologici şi comportamentul criminalTeoriile privind factorii biologici şi comportamentul criminal prezintă rolul pe care factorii

biologici îl joacă direct în originea comportamentului criminal şi aceasta separat de vreo

eventuală asociere cu aparenţa fizică sau cu deficienţa mentală.

3 S. Glueck, E. Glueck, Fizicul şi delincvenţa, p.2219

Page 10: Referat Delincventa Juvenila

Factorii biologici sunt descrişi ca avînd origine ereditară şi că, în consecinţă, ei sunt rezultatul

genelor pe care individul le-a moştenit de la părinţi. Aceasta pe o parte, pe de altă parte, un

anumit factor biologic ar putea fi rezultatul unor mutaţii genetice care se pot dezvolta în perioada

cît fătul se află în uter. Cum tot la fel de valabilă poate să fie şi explicaţia că alţii pot fi rezultatul

unor factori determinaţi de o hrană necorespunzătoare sau de un stil de viaţă parazitar şi

necontrolat.

Charles Goring face analiza fenomenului criminal şi ajunge la concluzia că crima este moştenită

în acelaşi mod în care erau moştenite şi trăsăturile fizice şi de personalitate.

Goring a considerat că frecvenţa şi lungimea unei perioade de detenţie ar putea să ofere

explicarea unor factori fizici, mentali şi morali, care să demonstreze „seriozitatea” crimei. De

aceea, el a şi găsit, în urma investigaţiilor sale, mai mulţi „criminali serioşi” care îşi petrecuseră

perioade mai mari în detenţie şi care, fizic erau mai mici, iar mintal inferiori altor cetăţeni. Aceşti

factori puteau fi explicaţi şi ca influenţă a mediului, Goring susţinînd că ambii factori (fizic şi

mintal) erau nişte caracteristici pe care cei în cauză le moşteneau.

De asemenea, a menţionat că a găsit mari asemănări între particularităţile crimei comise de

părinţi şi particularităţile crimei comise de copii, ca şi între crimele comise între fraţi.

Lee Lewis a încercat să reanalizeze problema acestor studii, iar dovada că „crima tinde să bîntuie

familia” avea să fie găsită doar într-o foarte mică măsură.

3.Teoriile privind dezechilibrul biochimicImplicaţiile echilibrului şi dezechilibrului hormonal au pătruns profund în limbajul biologiei şi

fiziologiei umane, efectele sale făcînd obiectul mai multor studii, nu numai în rîndul

biochimiştilor dar şi al criminologilor.

În acest sens, prima lucrare care aparţine lui Louis Berman prezintă chimia corpului uman şi

dezichilibrul hormonal ca două concepte centrale ce stau la baza unei noi criminologii care se

bazează pe biochimie. Ideea de bază era că tulburările emoţionale crescînde, datorate

dezichilibrului hormonal, creează ocazii propice pentru producerea crimei.

Singura cercetare mai realistă a timpului a fost cea desfăşurată de Berman. Pe 250 de criminali,

pe care i-a comparat cu un grup de control de bărbaţi normali, necriminali, din New York. Cei

consideraţi criminali aveau o distribuire a defectelor glandulare de 2-3 ori mai mare decît a celor

din grupul de control. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi la un grup de delincvenţi tineri, comparaţi cu

10

Page 11: Referat Delincventa Juvenila

un alt grup de nondelincvenţi şi la un grup de delincvenţi tineri, comparaţi cu un alt grup de

nondelincvenţi de aceeaşi vîrstă.

Autorul acestor cercetări nu a menţionat detaliile privind selectarea pacienţilor şi rezultatele

acestor teste.

3.1 Funcţionarea sistemului nervos centralSe cunoaşte că sistemul nervos central are ca localizare şi coloana vertebrală, fiind implicat în

gîndirea conştientă şi în activităţile motorii voluntare. Potrivit unor cercetări, o mare parte din

deţinuţi suferă de disfuncţii cerebrale, în special în regiunile lobilor temporal şi frontal, dar

comportamentul criminal nu poate fi generalizat numai la aceste disfuncţiuni. În ceea ce priveşte

delincvenţa juvenilă, se presupune că „ cei care au părinţii infractori, copiii, pot să reflecte mai

degrabă efectele combinate fizice şi psihologice ale neglijenţei şi bătăilor părinteşti, decît vreun

factor genetic.

3.2 Incapacitatea de a învăţaTeoretic, dacă există incapacităţi de învăţare, acestea ar putea fi raportate la delincvenţă, fie prin

legături biologice, fie prin lanţul de evenimente sociale. Cei care optează pentru o legătură

biologică susţin că copiii cu incapacităţi de învăţare sunt impulsivi, pe cînd ceilalţi susţin că nu

sunt receptivi la ceea ce se petrece în societate.

3.3 Funcţionarea autonomă a sistemului nervosÎn toate împrejurările, omul realizează că există, practic, o parte care se separă de sistemul nervos

şi care controlează majoritatea funcţiilor involuntare ale corpului. Această parte se constituie

într-un sistem nervos autonom şi intră în funcţiune îndeosebi în situaţii de „luptă sau fugă”.

Deoarece reacţia de iritare în anticiparea pedepsei este, în esenţă, o funcţie a sistemului nervos

autonom şi care se raportează la răspunsul de luptă sau fugă, nivelul socializării la copii poate

depinde de acest sistem.

Deşi apelarea la factorii biologici s-a făcut din convingerea că aceştia reprezintă cauzele

producerii fenomenului criminal, se poate spune, cu bunăvoinţă, că prezenţa acestora poate spori

predispoziţia, dar nu determină în mod absolut că un individ poate avea un comportament

criminal. Aceşti factori pot să genereze comportamente criminale atunci cînd acţionează

împreună cu factori psihologici şi sociali.

11

Page 12: Referat Delincventa Juvenila

Teoriile biologice ale comportamentului criminal pot fi judecate în măsura în care diferenţele

biologice între criminal şi noncriminal sunt şi demonstrabile.

Datele statistice oferite de unele testări nu sunt suficiente pentru a concluziona că diferenţele

biologice se întîlnesc la majoritatea criminalilor, iar acolo unde ele sunt găsite, legăturile cauzale

cu comportamentul criminal sunt încă slabe.

12

Page 13: Referat Delincventa Juvenila

ConcluzieDelincvenţa juvenilă are ca izvor principal atît sfera de influenţă exterioară cît şi interioară. Tot

ceea ce-l înconjoară, toate persoanele, dar şi însăşi tendinţele care se exteriorizează pe parcursul

vieţii sale îl influenţează pe minor să săvîrşească ceea ce poate în alte circumstanţe nu l-ar fi

atins.

În general, delictele minorilor sau tinerilor sunt determinate de cauze economice , numeroase

variabile psihologice şi culturale.

De aceea, orice încercare de a explica cauzele creşterii delincvenţei juvenile pe termen lung

trebuie să ţină seama de evoluţia factorilor economici şi culturali,a mentalităţilor şi atitudinilor,

de tranziţie de la vechile la noile moduri sau stiluri de viaţă, norme de conduită, modele de

comportament, resurse comunitare etc.

Un asemenea efort implică, în mod evident, preocupări convergente din partea criminologilor,

antropologilor, sociologilor, psihologilor, pedagogilor, a altor categorii de specialişti din

domeniul ştiinţelor sociale şi juridice. Delincvenţa juvenilă, însăşi, este un fenomen cu valenţe

multidisciplinare, a cărei etiologie nu constă doar într-o simplă însumare de factori, ci într-o

determinare complexă, care pune în relaţie multiple lanţuri cauzale şi variabile intermediare.

13

Page 14: Referat Delincventa Juvenila

Bibliografie:1.Anatolie Andronache, Justiţia juvenilă. Academia de poliţie „Ştefan cel Mare şi Sfînt”.

Chişinău, 2014;

2.Dr. Florentina Grecu, Delincvenţa Juvenilă în societatea contemporană. Bucureşti, 2003;

3.Tudor Amza, Criminologie teoretică, Bucureşti, 2000;

4.Mariana Strulea, Dorina Gurev, Delincvenţa juvenilă. Suport de Curs, Chişinău.

14