Universitatea Dimitrie CantemirTg.Mureş

Psihologie JuridicăDELICVENŢA JUVENILĂ

Studente: Săvîşcă Simona Maria Bucur Bianca Simona-2011-

Delicvenţa juvenilă

Noţiunea de delicvenţă juvenilă

  Conceptul de”delicvenţă juvenilă”cuprinde două noţiuni distincte,care trebuie precizate,şi anume conceptul de”delicvenţ㔺i cel „juvenil”.Deşi ambii termeni au intrat în limbajul comun şi par să aibă semnificaţii bine determinate şi univoce, ei sunt folosiţi adesea cu înţelesuri diferite,nu numai în vorbirea curentă,ci şi în limbajul ştiintific.

Prin delicventă se întelege o serie de fapte ilicite (nelegale), indiferent dacă au sau nu caracter penal (fuga de la domiciliu,absenţa repetată şi îndelungată de la şcoală,abandonul şcolar nemotivat de cauze obiective,precum şi anumite fapte imorale care nu constituie infracţiuni).

DELINCVÉNŢĂ, delincvenţe, s.f. 1. Fenomen social care constă în săvârşirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor săvârşite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vârstă. [Var.: delicvénţă s.f.] – Din fr. délinquance. (DEX '98).

Noţiunea de “delicvenţa juvenilă” este des întâlnită atât în vorbirea curentă cât şi în ştiinţa dar de foarte multe ori se fac confuzii şi acest concept este greşit înţeles datorită disocierii celor doua noţiuni.

DELICVENŢA JUVENILĂ: acest termen desemnează ansamblul abaterilor şi încălcarilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de minorii de până la 18 ani.

Factorii de risc pentru comportamentul deviant al minorului.

1. Influenţa factorilor prenatali.2. Hiperactivitate şi impulsivitate.În cercurile ştiinţifice s-a

conturat tot mai pregnant opinia potrivit căreia,factorii de personalitate, care mai târziu pot duce la delicvenţă, sunt hiperactivitatea şi impulsivitatea.

3. Rolul părinţilor în dezvoltarea disciplinei şi atitudinii juvenile. Studii de specialitate prezintă că între protecţia părintească, disciplină, atitudine şi delicvenţă există o strânsă legătură.

Teoria integrativă privind etiologia delincvenţei juvenile ( Caplan Le Blanc, 1993) Delicvenţa juvenilă are la bază 4 factori explicativi:

1- legăturile sociale-investiţia copilului în activităţi sociale (timpul acordat), angajamentul faţă de instituţii (religie, familie, sport)

2 - allocentrismul (orientarea către ceilalţi, capacitatea de a te interesa de aţii pentru ei însăşi) cu cât educaţia în familie este mai pro-socială, cu atât ea

protejează mai mult împotriva delicvenţei juvenile

3 - constrângerile - Informale (provin din partea persoanelor intime)

- formale (provin din partea instituţiilor)

- externe (din anturaj)

- interne (normele morale asimilate şi interiorizate)

4- expunerile la influenţe şi oportunităţi antisociale

Mecanismele devenirii infracţionale

I. coeficient de inteligenţă slab→stimă de sine scazută→tulburări de

conduită nespecifice→infracţiune

II. tulburări de conduită→eşec şcolar→subestimare de sine→cautare

compensatorie a identităţii→infracţiune

Stadiile dezvoltării activităţii delicvenţei la minori

1.Stadiul de apariţie (8-10 ani) - infracţiuni omogene şi benigne (sunt luate ca o copilărie dar atrage atenţia frecventă)

2.Stadiul de explorare (10-12 ani) - infracţiunile se diversifică şi se agravează.

3. Explozia (în jurul vârstei de 13 ani) - predomină furtul prin efracţie.

4. Conflagraţia (în jurul vârstei de 15 ani) - furturi şi spargeri de automobile, comerţ cu droguri, atacul asupra unor persoane.

5. Debordarea (17-18 ani) – apar forme subtile şi violente.

Aceste stadii coexistă cu inadaptarea şcolara, revolta familială, consum de droguri şi alcool, promiscuitate sexuală.

Indicatori privind înclinarea spre delicvenţă a copiilor sunt:

- absenţe frecvente de la şcoala- atitudine indiferentă faţă de şcoală- atitudine rebelă faţă de autorităţile şcolare şi

reprezentanţii ordinii- reacţii dispropoţionate faţă de diferite situaţii şi

faţă de colegi- tendinţa de a se asocia cu elemente depravate- utilizarea precoce a unui limbaj obscen şi

violent- minciuni şi furturi frecvente, chiar înainte de

vârsta de 9 ani- preocupări sexuale precoce- « consum » de literatură pornografică- vizionarea foarte frecventă a filmelor cu

conţinut necorespunzător, din punct de vedere educativ .

Aceştia ţin de capacitatea personală a fiecărui minor de a reacţiona, adică de resursele personale, de bogăţia şi calitatea "schemelor de adaptare"; astfel, unii au un potenţial mai mare de adaptare (de maleabilitate, comunicare, acceptare a interdicţiilor, de toleranţă la frustrare), iar alţii unul mai redus (sunt mai rigizi, mai intoleranţi, mai putin permisivi în raportul cu ceilalţi), în general, aceşti factori individuali pot fi:

a. Ereditatea. Factorii ereditari (sau predispozanţi) acţionează indirect, prin intermediul celor de mediu, care vor favoriza sau nu exprimarea acestor potenţialităţi ereditare. Prin intermediul eredităţii nu se transmite criminalitatea (infracţiunea) ca atare, ci doar anomaliile psihice care facilitează apariţia ei, dintre care amintim coeficientul scăzut de inteligenţă, o conduită necontrolată sau slab controlată, absenţa simţului moral.

b.Factorii fizici. Unii psihologi şi criminologi susţin că infractorii minori ar fi inferiori celorlalţi copii de aceeaşi vârstă din punct de vedere fizic: înălţime şi greutate, dar cercetările cazuistice nu au confirmat.

Factorii si cauzele delincvenţei în structura personalităţii sunt mai puţin generali, întotdeauna concreţi şi legaţi de condiţiile şi evenimentele existenţiale, de procesul educaţional, de modul specific în care individul interacţionează cu colectivitatea.

Munchielli (1965), care pune accent pe o serie de factori psihosociali în explicarea delincvenţei juvenile şi se exprima în:

*Neacceptarea colectivităţii, a societăţii;

*Falsa percepţie socială a celor din jur;

*Lipsa anticipării şi evaluării adecvate a consecinţelor actelor comise;

*Respingerea rolului social ce i s-a acordat inainte de a deveni delincvent şi pe care i-l pretinde colectivitatea.

Devianţele sunt de diferite naturi şi de diferite tipuri, relaţionându-se cu fenomene de inadaptare sau de dezdaptare socială.

Conceptul delincvenţă juvenilă este abordat, în majoritatea clasificărilor care vizează comportamentul uman sub unghiul evaluărilor normative, în cadrul mai larg al devianţei.

Noţiunea de devianţă a fost elaborata de Sellin (1938) care a studiat problemele complexe ale socio-crimino-genezei. Sellin definea devianţa ca ansamblul comportamentelor indreptate împotriva normelor de conduită sau impotriva ordinii instituţionale. Merton (1957) spunea ca devianţa reprezintă ansamblul comportamentelor disfuncţionale, ce ameninţă echilibrul sistemului social.

Infracţionalitatea este analizată prin gradul de încălcare a legilor penale, iar cei care le încalcă se caracterizează mai ales prin lipsa sentimentului responsabilităţii, a sentimentului ruşinii şi a sentimentului de culpabilitate. Delicvenţii recidivişti sunt de fapt sociopaţi, care refuză schimbarea modului de existenţă caracterizat prin acte antisociale.

Portretul psihic, comportamental al delincventului înglobează următoarele trăsături: - existenţa marginală,

- inactivitate,

- parazitism,

- respingerea valorilor morale,

- disociere între eul personal şi cel social,

- absenţa orizontului temporal existenţial şi

resentimente contra societăţii.

Toate aceste trăsături sunt generatoare de comportamente indezirabile, disociale şi antisociale.

Tipurile delicvenţelor de către delicvenţii juvenili

1.Delicte violenţe- În noţiunea de delicte violente se încadrează omuciderea, vătămarea corporală, delictele în cadrul familiei, actulul sexual violent, hărţuirea sexuală, tâlhărie, sechestrarea de persoane,

Pe baza caracterizărilor martorilor oculari, a modului de atatc, a locului a infractorilor şi a victimelor, Margaret Zahn si Philipi Sagi (1987) au deosebit următoarele forme de omucidere:

- omucidere în sânul familiei - omucidere în rândul prietenilor şi cunoştinţelor - omiciderea împotriva străinilor - omuciderea fară motiv vizibil crime de omor

săvârşite de bandă2.Delicvenţa organizată3. Delicvenţa legată de consum de alcool şi

droguri, delicvente sexualeDupa Pitulescu infracţiunile sexuale săvârşite de

delicvenţii juvenili au următoarele caracteristici:

- prezenţa mai multor persoane în timpu săvârşirii infracţiunii

- în 58% din cazuri delicvenţii nu au cunoscut victima înaite de săvârşirea actului

- 32% din delicte se consumă în locuinţa delicventului, iar 68% în case părăsite, pe câmp sau în alte locuri.

- infracţiunea sexuală se săvârseşte la fete tinere sau femei învârstă.

Bibliografia:

1.Andrea Kurko- Fabian-” Delivenţa juvenila în Romania după 1989”,Ed. Studia,Cluj, 2006

2.Oana Ciuchi- “ Delicvenţa- abordare psihosocială”, Ed. Junimea, Iasi, 2002.