s t e n o g r a m a s u m a r...- 3 - s t e n o g r a m a şedinţei senatului din 17 septembrie...

63
- 1 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 S U M A R 1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru. 3 2. Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra următoarei legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată: - Lege privind distribuţia de asigurări procedură de urgență. 4 3. Aprobarea numărului de funcții în birourile de conducere ale comisiilor permanente ale Senatului și a repartizării acestora pe grupuri parlamentare. Informare privind componența nominală a birourilor de conducere ale comisiilor permanente ale Senatului. Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului. 5-21; 25-26 4. Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor iniţiative legislative: - Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001; (b619/2017/2018) - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale – republicare. (b651/2017/2018) 21 5. Adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare la data de 12 septembrie 2018, a Propunerii legislative referitoare la modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare. (L209/2018) 23 6. Prezentarea Raportului asupra petițiilor primite la Comisia pentru petiții, cercetarea abuzurilor și combaterea corupției în trimestrul al II-lea 2018. 24

Upload: others

Post on 18-Jan-2020

4 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 1 -

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018

S U M A R

1. Aprobarea ordinii de zi şi a programului de lucru. 3

2. Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii

Constituţionale asupra următoarei legi depuse la secretarul general al Senatului,

conform prevederilor art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

- Lege privind distribuţia de asigurări – procedură de urgență.

4

3. Aprobarea numărului de funcții în birourile de conducere ale comisiilor

permanente ale Senatului și a repartizării acestora pe grupuri parlamentare.

Informare privind componența nominală a birourilor de conducere ale

comisiilor permanente ale Senatului.

Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente

ale Senatului.

5-21;

25-26

4. Aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor iniţiative

legislative:

- Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 273/2006 privind

finanţele publice locale şi a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001;

(b619/2017/2018)

- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 a

administraţiei publice locale – republicare. (b651/2017/2018)

21

5. Adoptarea tacită, prin împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare la

data de 12 septembrie 2018, a Propunerii legislative referitoare la modificarea

şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind

protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu

modificările şi completările ulterioare. (L209/2018)

23

6. Prezentarea Raportului asupra petițiilor primite la Comisia pentru petiții,

cercetarea abuzurilor și combaterea corupției în trimestrul al II-lea 2018.

24

Page 2: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 2 -

7. Dezbaterea și adoptarea Propunerii legislative privind instituirea Zilei dăruirii.

(L371/2018)

26

8. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 47/2018 privind stabilirea unor măsuri de urgentare a

absorbţiei fondurilor europene. (L373/2018)

31

9. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea Programului

guvernamental „Investește în tine”. (L391/2018)

33

10. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 54/2018 privind prorogarea termenului reglementat de

alin. (4) al art. II din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi

completarea Legii nr. 64/2008 privind funcționarea în condiţii de siguranţă a

instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de

combustibil. (L413/2018)

41

11. Dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru completarea menţiunii

privind transpunerea normelor Uniunii Europene din Legea nr. 204/2006

privind pensiile facultative. (L395/2018)

42

12. Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei

Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe

teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

privind regimul străinilor în România. (L323/2018)

43

13. Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi

completarea Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului. (L344/2018)

46

14. Propunerea legislativă pentru declararea lui Vasile Lucaciu „Erou al Naţiunii

Române”. (L548/2018)

(Retrimitere la Comisia pentru cultură şi media.)

47

15. Propunerea legislativă pentru completarea art. 421 din Legea audiovizualului

nr. 504/2002. (L383/2018)

(Retrimitere la Comisia pentru cultură şi media.)

48

16. Întrebări și interpelări adresate Guvernului de către senatorii:

Victorel Lupu, Remus Mihai Goțiu, Gheorghe Baciu, Emilia Arcan, Dan Lungu,

Severica-Rodica Covaciu, Liliana Sbîrnea, Ion Ganea, Vasile-Cristian Lungu.

48

Page 3: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 3 -

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018

Şedinţa a început la ora 16.15.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Adrian Țuțuianu,

vicepreşedinte al Senatului, înlocuit de doamna senator Alina-Ștefania Gorghiu,

vicepreședinte al Senatului, asistați de domnii senatori Ion Ganea şi Mario-Ovidiu Oprea,

secretari ai Senatului.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Domnule senator Ganea, vă rog să veniți la prezidiu.

Doamnelor și domnilor senatori,

Vă rog să luați loc, să putem începe ședința plenului de astăzi.

PAUZĂ

Domnul Adrian Țuțuianu:

Doamnelor și domnilor,

Vă rog să poftiți în sală.

Ședința Comitetului liderilor s-a terminat și începem ședința de plen.

(Discuții la prezidiu.)

Doamnelor și domnilor senatori,

Declar deschisă ședința plenului Senatului de astăzi, 17 septembrie 2018, și vă

anunț că, din totalul de 136 de senatori, până la acest moment și-au înregistrat prezența la

lucrări un număr de 91.

Ședința plenului este condusă de Adrian Țuțuianu, vicepreședinte al Senatului,

asistat de domnul senator Ion Ganea și domnul senator Mario-Ovidiu Oprea, secretari ai

Senatului.

Ordinea de zi pentru ședința plenului a fost distribuită.

Dacă sunt comentarii.

Doamna vicepreședinte Alina Gorghiu, microfonul central.

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Domnule președinte de ședință,

O rugăminte. La punctul 9 de pe ordinea de zi, am discutat cu colegii de la celelalte

grupuri parlamentare, este o lege importantă, Legea audiovizualului, care are raport negativ

Page 4: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 4 -

astăzi pe ordinea de zi. Avem rugămintea să acceptați propunerea de reîntoarcere la

comisie, pentru a încerca s-o amendăm astfel încât să devină o inițiativă cu raport

favorabil.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc și eu.

Când ajungem la punctul 9 o să rezolvăm această chestiune. Înțeleg că toate

grupurile vor retrimiterea la comisie.

Dacă sunt alte comentarii pe ordinea de zi.

Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră ordinea de zi pentru ședința plenului de

astăzi.

Cine este pentru? Mâna sus.

Rugămintea la domnii secretari: să numere corect; și rapid.

94 de voturi pentru.

Dacă sunt voturi împotrivă. Nu.

Abțineri? Nu.

Cu unanimitate, ordinea de zi a ședinței de astăzi a fost aprobată.

Programul de lucru pentru această zi: între orele 16.00 și 18.00, lucrări în plenul

Senatului – dezbaterea inițiativelor legislative înscrise în ordinea de zi, cu vot final pe

inițiative legislative cu caracter organic, la ora 17.00; 18.00 – 18.15, pauză; 18.15 – 19.45,

întrebări, interpelări și răspunsuri, transmisie radio.

Dacă sunt intervenții legate de program. Înțeleg că nu.

Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru acest program? Vă rog, mâna sus.

93 de voturi pentru.

Abțineri, dacă sunt.

Voturi împotrivă? Nu avem.

În unanimitate, programul de lucru a fost aprobat.

*

Avem o notă pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a

Curţii Constituţionale.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a depus la secretarul general al

Page 5: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 5 -

Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curţii

Constituţionale, următoarea lege: Lege privind distribuţia de asigurări – procedură de

urgență.

Termenul pentru sesizare este de două zile pentru această lege, adoptată în

procedură de urgență, de la data depunerii – astăzi, 17 septembrie 2018.

Termenul se calculează luând în considerare ziua anunţului de astăzi, 17 septembrie

2018.

*

La punctul 1, Secțiunea I a ordinii de zi…

Da, domnul Șerban Nicolae, microfonul central.

Domnul Șerban Nicolae:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Vă solicit atenția pentru a anunța o chestiune legată de funcțiile în birourile

comisiilor permanente ale Senatului, cele 21 de comisii. Funcțiile au fost repartizate

conform algoritmului, așa cum am comunicat. Se cunoaște repartizarea și se respectă

repartizarea algoritmică pentru toate comisiile pe grupuri parlamentare.

Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE și UDMR, conform protocolului de

colaborare parlamentară, au făcut opțiunea pentru 15 comisii pentru funcția de președinte,

după cum urmează:

- Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări – PSD;

- Comisia pentru transporturi și infrastructură – PSD;

- Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital – PSD;

- Comisia pentru afaceri europene – PSD;

- Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală – PSD;

- Comisia pentru politică externă – PSD;

- Comisia pentru administrație publică – PSD;

- Comisia pentru cultură și media – PSD;

- Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport – PSD;

- Comisia pentru muncă, familie și protecție socială – ALDE;

- Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională – PSD;

- Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – PSD;

Page 6: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 6 -

- Comisia pentru ape și păduri… nu, îmi cer scuze, Comisia pentru drepturile

omului, egalitate de șanse, culte și minorități – ALDE;

- Comisia economică, industrii și servicii – PSD;

- Comisia pentru comunicații… nu, scuze, Comisia pentru sănătate publică – UDMR.

În aceste condiții, am prezentat Comitetului liderilor propunerea de repartizare

pentru funcțiile Grupurilor PNL și USR: Grupul PNL deține 4 președinții de comisie

permanentă, Grupul USR – 2 președinții.

Așa cum am spus, vă aduc la cunoștință faptul că nu am putut cădea de acord

asupra unei soluții convenabile tuturor grupurilor parlamentare, motiv pentru care, potrivit

Regulamentului, vom ajunge la vot.

Astfel, Grupul parlamentar al PNL urmează să dețină președinția:

- Comisiei pentru ape și păduri;

- Comisiei pentru mediu;

- Comisiei pentru comunicații și tehnologia informației;

- și Comisiei pentru petiții, cercetarea abuzurilor și combaterea corupției.

La rândul său, Grupul parlamentar al USR urmează să dețină președinția:

- Comisiei pentru constituționalitate;

- și Comisiei pentru comunitățile de români din afara țării.

În ceea ce privește funcțiile de vicepreședinte, am să le citesc pe comisii:

- Comisia juridică, vicepreședinte din partea PNL;

- Comisia pentru transporturi și infrastructură, vicepreședinte din partea ALDE;

- Comisia pentru buget, vicepreședinte din partea PSD;

- Comisia pentru afaceri europene, vicepreședinte din partea USR;

- Comisia pentru agricultură, vicepreședinte din partea UDMR. Dau varianta

prescurtată a comisiilor, știu că se consemnează în stenogramă, dar votul este în cunoștință

de cauză;

- Comisia pentru politică externă, vicepreședinte USR;

- Comisia pentru administrație publică, vicepreședinte PNL;

- Comisia pentru cultură și media, vicepreședinte UDMR;

- Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, vicepreședinte PNL;

- Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, vicepreședinte UDMR;

- Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, vicepreședinte PNL;

- Comisia pentru energie, vicepreședinte ALDE;

Page 7: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 7 -

- Comisia pentru ape și păduri, vicepreședinte PSD;

- Comisia pentru constituționalitate, vicepreședinte PSD;

- Comisia pentru comunitățile de români din afara țării, vicepreședinte PSD;

- Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități,

vicepreședinte PSD;

- Comisia economică, industrii și servicii, vicepreședinte PSD;

- Comisia pentru comunicații și tehnologia informației, vicepreședinte PSD;

- Comisia pentru mediu, vicepreședinte PSD;

- Comisia pentru petiții, vicepreședinte PSD;

- Comisia pentru sănătate publică, vicepreședinte PSD.

În continuare, pentru a completa biroul comisiilor permanente, avem următoarele

propuneri:

- Comisia juridică, secretar PSD;

- Comisia pentru transporturi și infrastructură, secretar PSD;

- Comisia pentru buget, finanțe, secretar PNL;

- Comisia pentru afaceri europene, secretar PNL;

- Comisia pentru agricultură, secretar PSD;

- Comisia pentru politică externă, secretar PSD;

- Comisia pentru administrație publică, secretar PSD;

- Comisia pentru cultură și media, secretar PSD;

- Comisia pentru muncă, secretar PSD;

- Comisia pentru învățământ, secretar PSD;

- Comisia pentru apărare, secretar PSD;

- Comisia pentru energie, secretar PSD;

- Comisia pentru ape și păduri, secretar ALDE;

- Comisia pentru constituționalitate, secretar PSD;

- Comisia pentru comunitățile de români din afara țării, secretar PNL;

- Comisia pentru drepturile omului, secretar PNL sau UDMR. Rămâne să discutăm

între lideri și am să vă anunț imediat programul;

- Comisia economică, secretar USR;

- Comisia pentru comunicații și tehnologia informației, secretar PSD;

- Comisia pentru mediu, secretar PSD;

- Comisia pentru petiții, cercetarea abuzurilor, secretar USR;

Page 8: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 8 -

- Comisia pentru sănătate publică, secretar ALDE.

Întrucât, așa cum v-am comunicat, potrivit Regulamentului, dacă nu se ajunge la o

soluție convenită în Comitetul liderilor, propunerile de repartizare pentru birourile

comisiilor permanente se supun votului plenului.

În aceste condiții, domnule președinte, vă rog să supuneți plenului repartizarea pe

comisii, atrăgând atenția totodată asupra faptului că am respectat reprezentarea algoritmică

în ceea ce privește numărul de funcții de președinte, vicepreședinte, secretar pentru toate

grupurile parlamentare.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Domnul Vlad Alexandrescu, microfonul central.

Domnul Vlad-Tudor Alexandrescu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Asist cu mare mirare cum se încalcă Regulamentul Senatului, care este o lege

organică a statului nostru. Asist și pentru faptul că un senator de la alt partid anunță

configurația președințiilor comisiilor Senatului fără să consulte pe liderii de grup ai

partidelor respective.

În momentul de față, Grupul USR constată că a fost încălcat Regulamentul

Senatului, care este o lege organică. În mod normal, repartiția președințiilor,

vicepreședințiilor și secretariatelor comisiilor Senatului se repartizează conform ponderii,

astfel încât să se respecte configurația politică a Senatului rezultată din alegeri, art. 51 din

Regulament, astfel încât să se respecte configurația politică a Senatului rezultată din

alegeri. În tradiția Senatului nostru, de regulă, aceste comisii se repartizau prin aplicarea

regulii pasului. În momentul de față, ca și la începutul acestei legislaturi, nu s-a mai aplicat

nicio regulă a pasului.

De asemenea, a fost încălcat art. 43, care spune foarte clar că este în atribuția

Comitetului liderilor să stabilească algoritmul de reprezentare a grupurilor parlamentare în

organele de lucru ale Senatului. Comitetul liderilor nu a căzut de acord. Noi am spus de la

început că, dacă se restructurează toate comisiile Senatului, atunci trebuie aplicată regula

pasului pentru toate comisiile Senatului, iar dacă se atribuie conducerile doar ale comisiilor

Page 9: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 9 -

nou create, trebuie, de asemenea, aplicată regula pasului. Nu s-a făcut nici una, nici alta.

Nu am putut să fim de acord și asistăm în continuare la principiul pumnului în gură.

Coaliția, așa-zisa coaliție – care nu este de fapt o alianță politică –, PSD, ALDE,

UDMR și-a ales comisiile pe care le-a dorit, lăsând opoziției ceea ce nu a putut alege, ceea

ce a rămas la urmă. Refuzăm acest mod de lucru și considerăm că această propunere este

vădit anticonstituțională, pentru că încalcă principiul însuși al reprezentării politice, al

votului cetățenilor.

Votul cetățenilor a stabilit foarte clar ierarhia partidelor în acest Parlament: există

un partid care a avut cel mai mare număr de voturi, e PSD; după aceea, există un al doilea

partid, PNL; și există USR, al treilea partid. Ar trebui ca aceste mandate să fie alese în

funcție de configurația politică, de reprezentarea politică a acestor partide în Senat.

Prin urmare, refuzăm această împărțire aleatorie, care a fost decisă de un singur om,

și vom face ceea ce considerăm necesar mai departe.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte intervenții.

Doamna Alina Gorghiu, microfonul central.

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Subiectul comisiilor permanente poate părea unul tehnic, dar e unul extrem de

important. Nu cred că ne putem permite să schimbăm comisii după comisii în fiecare

sesiune parlamentară, în funcție de „pohta ce-a pohtit” coaliția aflată la guvernare, pentru

că nu e în regulă. Mai sunt și niște articole în Regulament, despre care a făcut vorbire și

colegul meu de la USR, pe care trebuie să le respectăm. Că ne place, că nu ne place,

acestea trebuie respectate.

Și îmi pare rău să văd că se practică aceeași politică ca pe vremea lui Băsescu –

avem majoritate, luăm toți… domnul Băsescu, scuzați-mă. Speram să nu mai văd genul

ăsta de abuz pe care astăzi îl practicați în Senatul României. Credeam totuși că nu e

necesar să văd că se iau comisii intuitu personae pentru că mai trebuie motivat sau

mulțumit cineva de la ALDE sau PSD. Speram că totuși comisiile se pot repartiza în baza

Regulamentului și, repet, nu a unor dorințe personale ale unor senatori din coaliția aflată la

guvernare.

Page 10: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 10 -

Motiv pentru care, domnule președinte de ședință, în numele Grupului parlamentar

al PNL, vă fac în primul rând o propunere de procedură, și anume să aveți amabilitatea să

supuneți la vot o pauză de consultări. Pentru că mi se pare înțelept ca liderii să discute în

concret această propunere care a fost pusă acum în discuție, iar liderii nu au reușit să ia

deloc la cunoștință despre conținutul acestor modificări. Și în subsidiar o să-mi permit,

dacă această propunere pică la vot, să vă rog să țineți cont că suntem complet împotriva

acestei reorganizări a comisiilor permanente și că începând cu astăzi, dacă propunerea

trece în această formă abuzivă și neregulamentară de plenul Senatului, vom strânge

semnături. Grupul PNL va contesta la CCR acest abuz.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul senator Cseke Attila.

Doriți microfonul central, domnule senator?

Microfonul 2 pentru domnul senator.

Domnul Cseke Attila-Zoltan:

Doar pentru un anunț, domnule președinte de ședință.

Așa cum a menționat unul dintre antevorbitori, în urma și a discuțiilor pe care le-am

avut cu ceilalți lideri, de la PSD și PNL, v-aș face anunțul că la Comisia pentru drepturile

omului, egalitate de șanse, culte și minorități, pentru poziția de secretar, propunerea va

veni de la UDMR.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Domnul senator Chițac, microfonul 2.

Domnul Vergil Chițac:

Domnule președinte de ședință,

Vă mulțumesc că-mi dați voie să am o scurtă intervenție.

Eu nu vreau să discut asupra acestei reconfigurări de comisii, au discutat colegii

anterior. Dar văd că lucrurile au evoluat și s-a intrat și la componența comisiilor.

Sigur, aici sunt orgolii legate de șefi, de secretari, de președinți. Eu nu am astfel de

orgolii, pentru că în viața mea profesională am fost șef. Însă am crezut când am venit în

Parlament că oamenii sunt repartizați în comisii în funcție de domeniile lor de expertiză și

Page 11: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 11 -

ce au făcut a priori. Uitați, așa am fost dat afară și de la apărare, și de la transporturi și s-au

preferat oamenii cu carnete de partid. Dacă așa stau lucrurile, să nu ne mirăm de ce

imaginea Parlamentului este cea care este.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Invit liderii grupurilor parlamentare… domnule Șerban Nicolae, vă invit aici să

stăm două minute de vorbă.

Invit toți liderii grupurilor parlamentare, să vedem dacă-i utilă o pauză de

consultări. Dacă nu, voi proceda potrivit Regulamentului.

PAUZĂ

Domnul Adrian Țuțuianu:

Stimați colegi,

Consultarea dintre liderii grupurilor parlamentare a avut loc. Înțeleg că nu s-a putut

trage o altă concluzie.

Ca urmare, potrivit dispozițiilor art. 51 teza finală din Regulamentul Senatului,

supun votului componența membrilor birourilor comisiilor permanente așa cum a fost

prezentată de liderul Grupului parlamentar al PSD, domnul Șerban Nicolae, cu

amendamentul făcut de domnul senator Cseke Attila.

Vă rog să votați.

Rugămintea e să fiți atenți.

Cine este pentru? Vot pentru? Vă rog să votați.

Rog secretarii să numărați cu atenție. (Discuții la prezidiu.)

Rog mâna sus cei care sunteți pentru, că există controversă între secretari.

Poate că ar fi util să luați loc cu toții, ca să putem număra mai ușor. (Discuții la prezidiu.)

73 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Vă rog, încă o dată, mâna sus. Din nou am controversă între secretari.

33 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

A fost aprobată componența membrilor birourilor comisiilor permanente.

Da, domnule Goțiu, vă rog, microfonul central.

Page 12: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 12 -

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Bună ziua, stimate colege și stimați colegi!

E foarte interesant acest vot și cum ați împărțit aceste comisii și dovedește că, deși

sunteți majoritari, cvasimajoritari, aveți câte șapte membri în fiecare comisie, vă este frică

să nu care cumva pe la vreo comisie să fie cineva care să vă încurce. Ați dovedit că sunteți

slabi, în ciuda numărului pe care-l aveți aici, în bănci.

Evident, USR a votat împotriva acestei cacealmale democratice.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Mergem mai departe.

Dau cuvântul… domnul Vela, microfonul 2.

Rugămintea… (Discuții la prezidiu.)

Microfonul central pentru domnul Vela.

Domnul Ion Marcel Vela:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă rog.

Domnul Ion Marcel Vela:

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor senatori, de la putere sau din opoziție,

Astăzi, 17 septembrie, actuala coaliție a îngropat democrația și rezultatul votului

din decembrie 2016. Nu scrie niciunde că ALDE sau UDMR poate lua voturi înaintea

PNL-ului. Ați anunțat 15 comisii ale PSD, ALDE și UDMR. Ce ați făcut dumneavoastră

astăzi rămâne o pată neagră pe Senatul României și pe istoria lui.

Înțeleg că vă deranjează unii președinți de comisie. Eu, ca președinte al Comisiei…

de acum, fost președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională,

trebuie să aduc la cunoștința plenului că în luna august colegii de la putere, parte, au

boicotat ședința comisiei pentru a nu afla adevărul despre 10 august, în următoare ședință,

din 4 septembrie, au părăsit plenul comisiei pentru a nu afla adevărul despre 10 august, la

ultima ședință au votat împotriva aflării adevărului despre 10 august.

A schimba o comisie nu înseamnă a îngropa un adevăr. Aș fi înțeles acest lucru

dacă…

Page 13: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 13 -

Domnul Adrian Țuțuianu:

Domnule Vela…

Domnul Ion Marcel Vela:

… nu ați fi umblat și la componența biroului.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Domnule Vela, rugămintea: nu discutăm despre 10 august aici.

Domnul Ion Marcel Vela:

Dar ca să conduceți această comisie așa cum doriți, ați schimbat și secretarul

comisiei, respectiv pe domnul Fălcoi, militar de carieră, secretar al Comisiei pentru

apărare, ordine publică și siguranță națională. Sper ca în următorul ciclu electoral, când

veți fi în opoziție, să vă aduceți aminte cu regret despre această zi.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Mergem mai departe. Dau cuvântul liderilor grupurilor parlamentare pentru a

prezenta propunerile nominale pentru funcțiile din birourile comisiilor.

Domnul Șerban Nicolae, Grupul PSD. Vă rog.

Domnul Șerban Nicolae:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să fac o declarație scurtă, pe procedură.

Probabil că unii dintre colegii noștri senatori – nu știu, bănuiesc, probabil – nu au

citit foarte atent regulamentul, motiv pentru care... (Rumoare, discuții în sală.) … motiv

pentru care explicația votului grupului parlamentar… unii o explică pe a altui grup

parlamentar. Explicația votului la PNL trebuie să vizeze Grupul parlamentar al PNL,

explicația votului USR – al Grupului USR, și explicația votului PSD – al Grupului PSD. Să

explice un parlamentar votul altui grup, mi se pare de o schizoidie nefirească... (Discuții în

sală.) … și aș fi vrut să nu fie prilej de declarații politice. Noi niciodată nu am spus: de ce a

votat USR-ul ce a votat, de ce a votat PNL-ul ce a votat, mai ales că am avut și revizuirea

Constituției și puteam da multe interpretări de ce USR-ul s-a opus căsătoriei între un bărbat

și o femeie. (Discuții, râsete în sală.)

Din sală: De ce?

Domnul Șerban Nicolae:

Vă spun în particular. Dumneavoastră știți foarte bine, din experiență proprie.

(Discuții, râsete în sală; aplauze.)

Page 14: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 14 -

Dați-mi voie să fac anunțul pe comisii. Am să anunț și componența comisiilor,

chiar dacă nu sunt modificări, în așa fel încât să rămână validate, și pe funcții. Astfel:

Membri în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, senatori:

Robert-Marius Cazanciuc, Adrian-Nicolae Diaconu, Tit-Liviu Brăiloiu, Șerban Nicolae,

Adrian Țuțuianu, Ion Ganea.

Pentru funcția de președinte, nominalizarea noastră este Robert-Marius Cazanciuc

și pentru funcția de secretar, nominalizarea – Adrian-Nicolae Diaconu.

Comisia pentru transporturi şi infrastructură, senatori: Ionel-Daniel Butunoi, Scarlat

Iriza, Vasilică Toma, Dan Manoliu, Gheorghe Marin, Miron-Alexandru Smarandache.

Nominalizările pentru funcțiile din birou: președinte – Ionel-Daniel Butunoi,

secretar – Vasilică Toma.

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, componență,

senatori: Viorel Arcaș, Ștefan Mihu, Victorel Lupu, Roxana-Natalia Pațurcă, Eugen-Orlando

Teodorovici, Aurel-Horea Soporan.

Nominalizările pentru funcțiile de conducere din biroul comisiei, pentru funcția de

președinte – Viorel Arcaș, vicepreședinte – Ștefan Mihu.

Comisia pentru afaceri europene, componența comisiei, senatori PSD: Gabriela

Creţu, Titus Corlățean, Alexandru-Marius Dunca, Siminica Mirea, Ecaterina Andronescu,

Eugen-Orlando Teodorovici.

Pentru conducerea comisiei, pentru funcția de președinte, nominalizarea noastră

este Gabriela Crețu.

Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală, componența

comisiei: Doina Silistru, Lucian Trufin, Emilia Arcan, Nicolae Avram, Siminica Mirea,

Ioan Stan.

Pentru biroul comisiei, nominalizările noastre sunt: președinte – Doina Silistru,

secretar – Lucian Trufin.

Comisia pentru politică externă, componența: Lucian Romașcanu, Cristian-Sorin

Dumitrescu, Vasile Ilea, Mihnea-Cosmin Costoiu, Adrian-Nicolae Diaconu și Șerban-Constantin

Valeca.

Nominalizările pentru funcții: președinte – Cristian-Sorin Dumitrescu, secretar –

Vasile Ilea.

Comisia pentru administraţie publică, componență: Florin Cârciumaru, Eugen

Dogariu, Adrian-Dragoș Benea, Liviu-Lucian Mazilu, Lucian Trufin, Niculae Bădălău.

Page 15: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 15 -

Propunerile pentru biroul comisiei: președinte – Florin Cârciumaru, secretar –

Eugen Dogariu.

Comisia pentru… cultură şi media...

Nu, dați-mi voie să anunț Comisia pentru muncă, familie și protecție socială: Ion

Rotaru, Valer-Daniel Breaz, Elena-Lavinia Craioveanu, Emanuel-Gabriel Botnariu,

Ovidiu-Cristian-Dan Marciu, Florian Bodog.

Nu avem nominalizare pentru funcția de președinte.

Comisia pentru cultură şi media, componență: Radu-Cosmin Preda, Ioan-Iustin

Talpoș, Valer-Daniel Breaz, Lucian Romașcanu, Ioan Vulpescu, Gabriela Crețu.

Pentru conducerea comisiei, președinte – Radu-Cosmin Preda, secretar – Lucian

Romașcanu.

La Comisia pentru muncă, îmi cer scuze, nu am nominalizat pentru funcția de

secretar pe domnul Breaz Valer-Daniel.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, componență: Marian Liviu Pop,

Virginel Iordache, Ecaterina Andronescu, Mihnea-Cosmin Costoiu, Elena-Lavinia

Craioveanu, Liliana Sbîrnea.

Pentru conducerea comisiei, funcția de vicepreședinte nominalizat..., de președinte,

îmi cer scuze, nominalizat – Liviu-Marian Pop, secretar – Liliana Sbîrnea.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, componența comisiei

din partea PSD: Liviu Tit Brăiloiu, Niculae Bădălău, Gabriel-Beniamin Leș, Nicolae

Moga, Șerban Nicolae, Viorel Salan.

Iar pentru biroul comisiei, nominalizările pentru funcția de președinte – Liviu Tit

Brăiloiu și secretar – Gabriel-Beniamin Leș.

Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, componența

comisiei din partea PSD: Gheorghe Marin, Miron-Alexandru Smarandache, Ionel-Daniel

Butunoi, Vasilică Toma, Marius-Alexandru Dunca, Cristian Cornel Resmeriță.

Iar nominalizările pentru biroul comisiei: pentru funcția de președinte – Gheorghe

Marin, pentru funcția de secretar – Alexandru Miron Smarandache.

Comisia pentru ape și păduri, componența din partea PSD, senatori: Gheorghe Pop,

Cristina Stocheci, Emanoil Savin, Dragoș-Adrian Benea, Nicolae Avram, Liviu-Lucian

Mazilu.

Iar pentru biroul comisiei nominalizăm pentru funcția de vicepreședinte pe domnul

senator Gheorghe Pop.

Page 16: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 16 -

Comisia pentru constituționalitate, membri din partea PSD: Viorel Salan,

Bogdan-Constantin Matei, Titus Corlățean, Cristian-Sorin Dumitrescu, Gheorghe Pop.

Nominalizările pentru biroul comisiei, vicepreședinte – Viorel Salan, secretar –

Bogdan-Constantin Matei.

Comisia pentru comunitățile de români din afara țării, componență din partea PSD,

senatori: Dan Manoliu, Ioan-Narcis Chisăliță, Marian Pavel, Șerban-Constantin Valeca,

Ovidiu-Florin Orțan, Renică Diaconescu.

Iar pentru biroul comisiei, funcția de vicepreședinte – Dan Manoliu.

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi, compoziția

comisiei din partea PSD: Ioan-Narcis Chisăliţă, Carmen Daniela Dan, Mihai Fifor…,

Mihai-Viorel Fifor, Ștefan-Radu Oprea, Ioan Vulpescu, Paul Stănescu.

Nominalizările pentru biroul comisiei, pentru funcția de vicepreședinte – Ioan-Narcis

Chisăliţă.

Comisia economică, industrii şi servicii, din partea PSD, componența: Aurel-Horea

Soporan, Dan Ovidiu Marciu, Vasile Ilea, Pop Liviu-Marian, Marian Pavel, Bogdan-Constantin

Matei.

Pentru funcția de președinte – Aurel-Horea Soporan.

Comisia pentru comunicații și tehnologia informației, componență din partea PSD:

Scarlat Iriza, Gabriel-Beniamin Leș, Doru-Adrian Pănescu, Ștefan Mihu, Iordache

Virginel.

Nominalizările pentru biroul comisiei: pentru funcția de vicepreședinte – Scarlat

Iriza, pentru funcția de secretar – Virginel Iordache.

Comisia pentru mediu, componență din partea PSD: Emanoil Savin, Ion Ganea,

Iustin Talpoș…, Ioan-Iustin Talpoș, Roxana-Natalia Pațurcă, Eugen Dogariu, Cristian

Cornel Resmeriță.

Iar nominalizările pentru funcțiile de conducere din biroul comisiei, vicepreședinte

– Emanoil Savin, secretar – Cristian Cornel Resmeriță.

Și, în fine, comisia nr. 21 în lista mea, pentru sănătate publică, componența

comisiei din partea PSD: Renică Diaconescu, Florian-Dorel Bodog, Emanuel-Gabriel

Botnariu, Ovidiu-Florin Orțan, Cristina Stocheci, Emilia Arcan.

Iar pentru funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate publică – domnul

senator Renică Diaconescu.

Page 17: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 17 -

Aceasta este repartizarea pe comisii a Grupului PSD… și pe funcții, așa cum i-am

nominalizat.

Mulțumesc.

Domnul Ion Marcel Vela (din sală):

Procedură.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Din partea Partidului Național Liberal?

Domnul Dumitrescu Iulian, microfonul central.

Numai puțin, domnule Vela, să terminăm această procedură și apoi interveniți.

Domnul Iulian Dumitrescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

În primul rând, protestez și eu, ca și colegii mei, că nu ați respectat regulamentul,

protestez ferm, că nu ați respectat nici cutuma Parlamentului care este din 1990, înțeleg,

aici, în Parlament!

În ceea ce privește nominalizările la comisii, noi nu o să facem nominalizări acum

pentru președinții, din cauza timpului foarte scurt, și pentru celelalte funcții. Colegii care

sunt în comisia respectivă o să îndeplinească, provizoriu, mâine, rolul de președinte, sau de

vicepreședinte, sau de secretar.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Domnul Vela.

Domnul Ion Marcel Vela:

Pentru că liderul Grupului PSD își permite…, și nu este prima dată când jignește

alți senatori din acest for reprezentativ al României cu calificative gen „stupizenie” sau i se

pare Domniei Sale că un coleg de la USR este sau nu este într-un fel sau altul, aș face un

apel către colegii de la PSD și, în special, către domnul Șerban Nicolae: să-și păstreze

epitetele, calificativele, pentru Grupul PSD sau în relațiile personale pe care le are cu

prietenii, cu colegii, cu cine dorește Domnia Sa. (Discuții în sală.)

Pentru că și noi cunoaștem din dicționarul limbii române foarte multe cuvinte care

îl pot evoca extraordinar de bine pe domnul Șerban Nicolae, epitete calificative pe care eu

mă abțin să le pronunț aici, din respect pentru Senatul României.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Domnule Vela, și eu cred că e bine să vă opriți, că ieșim din logica ședinței de astăzi.

Page 18: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 18 -

Grupul USR, domnul senator…

Vă rog. Microfonul central.

Domnul Vlad-Tudor Alexandrescu:

Nu facem nicio nominalizare pentru rolurile care ne-au fost atribuite fără

consultare. Pentru a nu stânjeni activitatea în comisii, îi rog pe colegii mei (membri ai

comisiilor) să îndeplinească provizoriu funcțiile care ar trebui să revină USR-ului.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Da, mergem mai departe. Pentru Grupul ALDE?

Domnul senator Zamfir. Microfonul central.

Domnul Daniel-Cătălin Zamfir:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Încep cu nominalizarea pentru birourile comisiilor:

- la Comisia pentru muncă şi protecţie socială, funcția de președinte, subsemnatul,

Daniel Zamfir;

- la Comisia pentru drepturile omului, pentru funcția de președinte, domnul Dorin

Bădulescu.

La comisiile unde ALDE are membri în birou:

- la Comisia de transporturi este vorba de domnul vicepreședinte, domnul senator

Mihai Ruse;

- la Comisia de energie, vicepreședinte, domnul senator Ilie Niță;

- la Comisia de sănătate avem pe Ionuț Sibinescu în funcția de secretar;

- la Comisia de ape, îl avem pe domnul Simionca, secretar.

În ceea ce privește componența sau repartizarea membrilor în comisii:

- la Comisia juridică, îl avem pe domnul Dorin Bădulescu;

- la Comisia pentru transporturi și infrastructură, pe domnul Mihai Ruse;

- Comisia pentru buget, finanţe şi piaţă de capital, domnul senator Ilie Niță;

- Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală, pe domnul

Marius Nicoară;

- Comisia pentru politică externă, domnul senator Ion Popa, alături de domnul

președinte Călin Popescu-Tăriceanu;

- la Comisia pentru administraţie publică, domnul senator Mihai Ruse;

- Comisia pentru cultură şi mass-media, Ioan Simionca;

Page 19: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 19 -

- Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, Daniel Zamfir;

- Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, domnul Ion Hadârcă;

- Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, domnul Teodor

Meleșcanu;

- Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, domnul Ilie

Niță;

- Comisia pentru ape și păduri, domnul senator Simionca;

- Comisia pentru constituţionalitate, Ionuț Sibinescu;

- Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, domnul

Dorin Bădulescu;

- Comisia economică, industrii şi servicii, Daniel Zamfir;

- Comisia pentru comunicații și tehnologia informației, domnul Viorel Ilie;

- Comisia pentru mediu, domnul Ion Popa;

- Comisia pentru petiţii, cercetarea abuzurilor, domnul Marius Nicoară;

- Comisia pentru sănătate publică, Ionuț Sibinescu.

Oricum, domnule președinte, cu rugămintea ca lista pe care am citit-o să o și

depunem la Secretariatul Biroului permanent.

Mulțumesc mult.

Domnul Adrian Țuțuianu:

E în regulă, vă mulțumesc.

Pentru Grupul UDMR?

Domnul senator Cseke Attila. Microfonul central.

Domnul Cseke Attila-Zoltan:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Grupul UDMR și-a păstrat exact aceleași funcții pe care le-a avut în conducerea

comisiilor permanente și propunem aceiași senatori în aceste funcții, și anume:

- la Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală, în funcția

de vicepreședinte, pe domnul senator Tánczos Barna;

- la Comisia pentru cultură și media, în funcția de vicepreședinte, pe domnul

senator Turos Lóránd;

- la Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, în funcția de vicepreședinte,

domnul senator Novák Zoltán;

Page 20: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 20 -

- iar la Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități, în

funcția de secretar, pe domnul senator Derzsi Ákos.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

În aceste condiții...

Domnule Șerban Nicolae, doriți să interveniți?

Vă rog. Microfonul central.

Domnul Șerban Nicolae:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Trebuie să fac un anunț: am convenit cu liderul Grupului ALDE o schimbare între

cele două comisii, astfel încât Grupul PSD urmează să preia președinția Comisiei pentru

muncă, familie și protecție socială, nominalizarea pentru funcția de președinte urmând să

fie domnul senator Ion Rotaru, iar Grupul ALDE – mi-a permis să fac eu acest anunț –

preia președinția Comisiei economice, industrii și servicii, nominalizarea fiind senatorul

Daniel Zamfir. (Rumoare, discuții în sală.)

Totodată, vreau să fac un anunț – e posibil să-mi fi scăpat, dar ce e în plus nu strică

–, pentru funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru petiții, cercetarea abuzurilor,

combaterea corupției, senator Victorel Lupu.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Bun. Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

În condițiile în care au fost făcute nominalizări pentru componența nominală a

Birourilor comisiilor permanente, dar avem și modificări în componența acestor comisii,

supun votului dumneavoastră modificările produse.

Cine este pentru?

Vă rog să ridicați mâna, să putem număra.

Rog colegii secretari să numere cu atenție.

73 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? (Discuții la prezidiu.)

30 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu avem.

Page 21: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 21 -

Am finalizat și acest punct și mergem la punctul 1, Secțiunea I a ordinii de zi...

(Domnul senator Remus Mihai Goțiu solicită cuvântul.)

Domnul Goțiu.

Microfonul 2. Vă rog. (Discuții în sală.)

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Dacă mai era nevoie de confirmare, a venit prin acest troc pe ultima sută de metri,

care demonstrează o dată în plus că nu ați venit aici pentru a reprezenta interesele

cetățenilor români în funcție de competențele pe care le aveți fiecare, ci în funcție de

înțelegerile pe care le aveți între partide și de oamenii pe care îi cumpărați, într-un fel sau

altul, cu funcții.

Evident, USR a votat împotrivă și acesta a fost unul dintre motivele pentru care a

votat împotrivă la această bătaie de joc la adresa Senatului României și a Parlamentului

României.

Aveți pe site-ul Senatului o declarație foarte pompoasă despre rolul și prestigiul

Parlamentului României. L-ați mai făcut o dată praf!

Felicitări, domnule Tăriceanu!

Felicitări, domnule Șerban Nicolae!

Felicitări, domnule Țuțuianu!

Felicitări tuturor celor care ați votat această mizerie!

Domnul Adrian Țuțuianu:

E în regulă.

Rugămintea mea este să vă referiți la – e valabil pentru toți – ce dezbatem, și nu să

facem declarații politice, că am să vă întrerup și nu aș vrea să fac lucrul acesta.

Pentru a fi consemnat corect, 73 de voturi pentru, 30 împotrivă, hotărârea de mai

devreme a fost adoptată.

*

Punctul 1, Secțiunea I, aprobarea procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi

adoptarea unor iniţiative legislative.

Punctul 1, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 273/2006 privind

finanţele publice locale şi a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.

(b619/2017/17.09.2018)

Inițiatori, un grup de senatori PSD.

Vă rog, domnul senator Mazilu. Microfonul 3.

Page 22: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 22 -

Domnul Liviu-Lucian Mazilu:

Mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Susținem procedura de urgență. Considerăm că este foarte important pentru

comunitățile românești din Serbia și Bulgaria să beneficieze de aceleași prevederi legale

de care se bucură românii din Republica Moldova și din Ucraina, în sensul de a permite

autorităților publice locale din România să sprijine investiții în țările respective.

Susținem procedura de urgență.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră procedura de urgență.

Cine este pentru?

Vă rog să votați cei care sunteți pentru.

73 de voturi pentru.

Împotrivă?

Vă rog să votați cei care sunteți împotrivă.

26 de voturi împotrivă.

Abțineri? 9 abțineri.

Procedura de urgență a fost aprobată.

Punctul 2, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 a

administraţiei publice locale – republicare. (b651/2017/17.09.2018)

Inițiator, domnul senator Bădulescu.

Dacă susțineți procedura de urgență.

Vă rog. Microfonul central.

Domnul Dorin-Valeriu Bădulescu:

Susținem procedura de urgență, domnule președinte.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru?

Page 23: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 23 -

Vă rog să votați.

73 de voturi pentru.

Împotrivă? 17 voturi împotrivă.

Abțineri? 9 abțineri.

Procedura de urgență a fost aprobată.

*

La punctul 2, Secțiunea I a ordinii de zi, avem notă privind adoptarea tacită, prin

împlinirea termenului pentru dezbatere şi adoptare la data de 12 septembrie 2018, a unei

iniţiative legislative, respectiv Propunerea legislativă referitoare la modificarea şi

completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(L209/10.04.2018).

Inițiativa legislativă se consideră adoptată prin împlinirea termenului, în

conformitate cu art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituția României, coroborat cu

prevederile art. 145 alin. (2) din Regulamentul Senatului, și urmează să fie transmisă

Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare, în calitate de Cameră decizională.

La punctul 3...

Domnul Mario-Ovidiu Oprea (de la prezidiu):

O secundă, Allen Coliban vrea.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Domnul Coliban. Vă rog. Microfonul central.

Domnul Allen Coliban:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Vreau doar să fac un scurt comentariu la punctul de pe ordinea de zi la care s-a

ajuns, respectiv vorbim despre Legea mirosurilor. Este o inițiativă care este, pe de o parte,

necesară, pentru că vine să întregească un cadru legislativ de luptă împotriva poluării

aerului, în cazul acesta al poluării olfactive.

Este o inițiativă care are sprijinul Guvernului și printre inițiatori este și doamna

ministru Gavrilescu. Din păcate, colegii de la PSD au blocat aceste dezbateri și e regretabil

faptul că a trecut prin Senat fără să avem o dezbatere reală.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

În regulă.

Page 24: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 24 -

*

Mergem la punctul următor, punctul 3, Secțiunea I, Raportul asupra petițiilor

primite la Comisia pentru petiții, cercetarea abuzurilor și combaterea corupției în trimestrul

al II-lea 2018.

Vă reamintesc că, potrivit art. 183 alin. (3) din Regulamentul Senatului, Comisia

pentru petiții, cercetarea abuzurilor și combaterea corupției prezintă trimestrial Biroului

permanent un raport asupra petițiilor primite și asupra modului de soluționare a acestora.

Acest raport este prezentat plenului Senatului la începutul fiecărei sesiuni parlamentare.

De asemenea, vă informez că raportul se regăsește în format electronic pe pagina de

internet a Senatului.

Dau cuvântul domnului senator Șoptică Costel, microfonul 7, pentru prezentarea

acestui raport.

Domnul Costel Șoptică:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În temeiul prevederilor art. 183 alin. (3) din Regulamentul Senatului, vă prezint

raportul asupra petițiilor primite la Comisia pentru petiții, cercetarea abuzurilor și

combaterea corupției pentru trimestrul II al anului 2018.

Astfel, în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2018, Comisia pentru petiții, cercetarea

abuzurilor și combaterea corupției a fost sesizată pentru a analiza și soluționa 163 de

petiții.

Din cele 163 de petiții analizate, 155 de petiții au fost luate în considerare și 8

petiții au fost clasate.

Pentru 91 de petiții au fost sesizate organele competente pentru analiză și

soluționare a problemelor care fac obiectul petițiilor, evidențiate în anexele 2, 3 și 4, iar în

64 de cazuri comisia s-a adresat direct petiționarilor pentru a răspunde la întrebările

formulate, la solicitările de comunicare a unor informații sau a unui punct de vedere, la

cererile de audiere sau de inițiere a unor anchete parlamentare efectuate în cadrul comisiei,

de înființare a unor comisii parlamentare de anchetă, et cetera, ori pentru a le prezenta

explicații sau îndrumări când soluționarea petițiilor excede competența Parlamentului,

după caz.

Așa cum am prezentat în anexele 2, 3 și 4, pentru soluționare, cele 91 de petiții au

fost înaintate unor organe sau structuri ale statului. S-au făcut 114 sesizări, din care 94

Page 25: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 25 -

către instituții reprezentând administrația publică centrală sau locală, 10 sesizări către

instituții ale sistemului judiciar, alte 10 vizând structuri ale Parlamentului.

De asemenea, comisia a continuat ancheta privind situația existentă la Certeju,

județul Hunedoara.

Totodată, comisia acordă o importanță deosebită problemelor care țin de restituirea

proprietății, de situația din penitenciare, de problemele edilitar-gospodărești aduse la

cunoștință de cetățeni prin memoriile înaintate.

Stimați colegi,

Am prezentat aici o sinteză a raportului, anexele și raportul detaliat se regăsesc pe

site-ul comisiei.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Dacă sunt comentarii, observații pe marginea acestui raport.

El nu se supune votului. Luăm act de prezentarea în ședința de plen de astăzi.

*

Domnul Daniel Zamfir are de făcut un anunț.

Domnul Daniel-Cătălin Zamfir:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Microfonul central.

Domnul Daniel-Cătălin Zamfir:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să vă anunț: întrucât săptămâna trecută s-a anunțat în plenul Senatului un

schimb la comisii între Grupul ALDE și Grupul senatorilor neafiliați, și anume: Comisia de

agricultură, unde era membru domnul Nicoară, am cedat-o domnului senator Baciu, ca

atare, domnul Nicoară, în această nouă formulă, va fi membru al Comisiei de

constituționalitate.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

În aceste condiții, mai trebuie să dăm încă un vot.

Supun votului dumneavoastră această modificare în componența comisiilor.

Cine este pentru? Mâna sus.

Page 26: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 26 -

Rog colegii secretari să numărăm cât se poate de rapid.

77 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Deci înțeleg că ceilalți colegi nu votează.

Deci este adoptată hotărârea. Am avut numărul de voturi necesar.

*

Mergem la Inițiative legislative, punctul 1, Propunerea legislativă privind instituirea

Zilei dăruirii. (L371/11.06.2018)

Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.

Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent. Înțeleg că nu.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul Ion-Ardeal Ieremia, secretar de

stat, Ministerul Culturii și Identității Naționale, microfonul 8.

Vă rog.

Domnul Ion-Ardeal Ieremia – secretar de stat la Ministerul Culturii și

Identității Naționale:

Domnule președinte,

Doamnelor senator,

Domnilor senatori,

Acum, în absența inițiatorului, să-mi permiteți să fac o expunere succintă de motive

care conduc la această inițiativă legislativă.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Foarte scurtă, domnule secretar de stat.

Domnul Ion-Ardeal Ieremia:

Ea are ca obiect de reglementare instituirea Zilei dăruirii din data de 25 septembrie,

după modelul american Giving Tuesday.

Potrivit inițiativei legislative, aceasta prilejuiește ocazia prin care pot fi organizate

de către autoritățile publice centrale și locale și instituțiile aflate în subordinea sau

coordonarea acestora de către societatea civilă, măsuri și manifestări cultural-educative,

artistice și voluntariat cu caracter social.

Având în vedere această scurtă prezentare și expunere de motive, pot să vă spun că,

din acest punct de vedere, Guvernul susține adoptarea acestei inițiative legislative.

Page 27: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 27 -

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Invit la cuvânt reprezentantul Comisiei pentru administrație publică pentru

prezentarea raportului acestei comisii, domnul senator Florin Cârciumaru.

Vă rog, microfonul 7.

Domnul Florin Cârciumaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Membrii Comisiei de administrație au analizat propunerea legislativă și au hotărât,

cu majoritatea voturilor membrilor prezenți, să adopte raport de admitere, fără

amendamente.

Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului supune spre

dezbatere și adoptare plenului Senatului, raportul de admitere, fără amendamente,

împreună cu propunerea legislativă.

Consiliul Legislativ a dat aviz favorabil. Comisia pentru cultură, aviz favorabil.

Comisia pentru drepturile omului, aviz favorabil. Guvernul susține.

Domnul Adrian Țuțuianu:

În regulă.

Vă mulțumesc.

Dacă sunt luări de cuvânt pe marginea acestui proiect.

Domnul Mario-Ovidiu Oprea (de la prezidiu):

Domnul Goțiu.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Domnule Goțiu, microfonul 2, vă rog.

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Până la luările de cuvânt, am o întrebare adresată inițiatorului, dacă ne poate

răspunde.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Nu este prezent, domnule Goțiu.

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Poftim?

Domnul Adrian Țuțuianu:

Nu este prezent. Ca urmare...

Page 28: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 28 -

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Păi, să i se transmită, poate ne transmite în scris răspunsul.

Sunt curios, pentru că am înțeles că a fost luat ca și model „Ziua recunoștinței” de

la americani. Stimulăm și curcanii din România, creșterea curcanilor? Ca să știm exact ce

votăm.

Mulțumesc.

Aștept răspunsul.

Domnul Adrian Țuțuianu:

În regulă. O să-l rugăm pe domnul Bădălău să-l transmită în scris miercuri, când va

fi prezent la plen.

Vă rog, dacă sunt alte comentarii. Înțeleg că nu.

(Domnul senator Radu-Mihai Mihail solicită cuvântul.)

Da. Vă rog. Domnule senator Mihail, microfonul 2.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Mulțumesc, domnule președinte.

PSD este un partid al cărui guvern, ai cărui parlamentari, ai cărui primari și-au făcut

un titlu de glorie în a da pomeni și acum încearcă să schimbe prin lege noțiunea de dar.

„Dar” înseamnă să dai de la tine, din ceea ce-ți aparține. Da?

PSD a făcut nenumărate daruri – da? –, a dăruit suficient de multe gaze

lacrimogene și bastoane diasporei, a dăruit vieți suficient de mizerabile milioanelor de

români care au trebuit să plece din țară...

Domnul Adrian Țuțuianu:

Am rugămintea să vă referiți la obiectul legii.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

… și, în acest context...

Domnul Adrian Țuțuianu:

Domnule senator…

Domnule senator, rugămintea, dacă nu vă referiți la obiectul de reglementare al

legii...

Domnul Radu-Mihai Mihail:

... este foarte bine că majoritatea cetățenilor României...

Domnul Adrian Țuțuianu:

Am să vă întrerup, îmi pare rău.

Page 29: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 29 -

Domnul Radu-Mihai Mihail:

... nu mai merg după această fentă și USR nu va vota această lege a pomenii care vă

caracterizează, domnilor.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

E în regulă.

Vă mai spun ceva. Pentru că ați vorbit doi din partea aceluiași grup parlamentar,

data viitoare nu mai fac această concesie.

Dacă mai sunt alte comentarii.

De la prezidiu: Nu.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Înțeleg... domnule Mihail, vă rog să luați loc. Ați vorbit.

Domnul Radu-Mihai Mihail (din sală):

Procedură.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Da, vă rog. Procedură. Microfonul 2.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Din câte știu, Regulamentul prevede foarte clar că este o secțiune de întrebări

adresate inițiatorilor și, separat, dezbaterea.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Cunosc și eu Regulamentul și vă asigur foarte bine.

Domnul Radu-Mihai Mihail:

Și vă rog să nu ne amenințați cu luări de măsuri care sunt împotriva

Regulamentului.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

E în regulă.

Vă rog să mergeți în sală.

Declar încheiate dezbaterile generale.

Trecem la votul asupra propunerii legislative.

Raportul comisiei este de admitere. Lege ordinară. Senatul este primă Cameră

sesizată.

Supun votului dumneavoastră raportul și propunerea legislativă.

Page 30: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 30 -

Cine este pentru?

Vă rog să votați cei care sunteți pentru.

Rog secretarii să numărați. (Discuții la prezidiu.)

58 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Vă rog să votați cei care sunteți împotrivă. (Discuții la prezidiu.)

Vă rog încă o dată voturile împotrivă. Controversa e maximă între secretarii de

ședință. (Discuții la prezidiu.)

Domnul Ion Ganea (de la prezidiu):

20 de voturi.

Domnul Adrian Țuțuianu:

20 de voturi împotrivă.

Abțineri?

Vă rog, cei cu abțineri să vă exprimați prin ridicarea mâinii.

11 voturi „abținere”.

Raportul și propunerea legislativă au fost adoptate.

Mergem la punctul 2 al ordinii de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea ...

Domnul Mario-Ovidiu Oprea (de la prezidiu):

Goțiu ridică mâna.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Da, domnule Goțiu, vă rog. Microfonul 2.

Domnul Remus Mihai Goțiu:

O scurtă intervenție pe procedură.

Vă rugăm să respectați Regulamentul acestei Camere. Aprecierea că o motivare sau

o susținere în plen este sau nu este declarație politică este subiectivă și abuzivă, dacă îl

întrerupeți pe cel care vorbește.

Sper că pe viitor nu mai calificați dumneavoastră ce considerăm noi sau alții că sunt

sau nu argumente.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Îmi pare rău, domnule Goțiu, ședința o conduce președintele. Ca urmare,

președintele apreciază subiectiv, pot accepta asta.

Vă rog frumos să luați loc.

Page 31: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 31 -

*

Mergem la punctul 2, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 47/2018 privind stabilirea unor măsuri de urgentare a absorbţiei fondurilor

europene. (L373/18.06.2018)

Declar deschise dezbaterile generale.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul Nicolae Tudose, secretar de

stat, Ministerul Dezvoltării Regionale, microfonul 10, cu rugămintea, scurt și la obiect.

Domnul Nicolae Tudose – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale

și Administrației Publice:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor, domnilor senatori,

Prezenta inițiativă legislativă stabilește cadrul instituțional pentru implementarea de

către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în parteneriat cu unitățile

administrativ-teritoriale, a unor proiecte finanțate prin Programul Operațional Regional

2014 – 2020 pentru dotarea unităților administrativ-teritoriale cu mijloace de transport,

tramvaie, troleibuze, autobuze electrice, precum și autobuze școlare tip Euro 6.

Toate aceste activități sunt derulate cu sprijinul consultanței JASPERS și estimăm

atragerea de fonduri europene de aproximativ 400 de milioane euro.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru transporturi şi infrastructură,

domnul senator Ionel Butunoi, microfonul 6, vă rog.

Domnul Ionel-Daniel Butunoi:

Mulțumesc, domnule președinte.

Asupra acestui proiect de lege, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a votat,

în unanimitate de voturi, un raport de admitere, cu un amendament admis.

Ca atare, propunem spre dezbatere și aprobare plenului Senatului această formă.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții pe acest proiect.

Înțeleg că nu.

Page 32: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 32 -

Declar încheiate dezbaterile generale.

Trecem la votul asupra proiectului de lege.

Raportul comisiei este de admitere, cu un amendament admis. Legea este ordinară.

Senatul este primă Cameră sesizată.

Raportul, cu amendamentul admis, îl supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru?

Domnul Mario-Ovidiu Oprea (de la prezidiu):

Unanimitate, 83.

Domnul Adrian Țuțuianu:

83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Nu sunt nici voturi împotrivă, nici abțineri.

Supun votului proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 83 de voturi pentru.

Împotrivă?

Abțineri?

Nu sunt.

Proiectul de lege a fost adoptat.

Domnul Goțiu. Microfonul 2.

Vă rog, microfonul 2 pentru domnul Goțiu.

Domnul Remus Mihai Goțiu:

E vorba de un drept la replică legat de încheierea dezbaterii pe legea anterioară.

Domnule președinte, vă rog să respectați Regulamentul. Regulamentul nu este

facultativ nici măcar pentru președintele ședinței.

Dacă mi-ați rostit numele și eu consider că mi-ați adus un prejudiciu, am acest drept

la replică, la fel cum Regulamentul se aplică, chiar dacă aveți majoritate, și când avem

dreptul la a pune întrebări inițiatorilor și când avem dreptul la explicarea votului sau la

dezbaterile pe fond.

Așadar, vă rog nu mai veniți cu acest argument „eu conduc ședința”. Da, conduceți

această ședință, dar în limitele Regulamentului.

Mulțumesc.

Page 33: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 33 -

Sper că în limitele Regulamentului.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Mai aveți ceva?

Mergem mai departe.

*

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018

privind implementarea Programului guvernamental „Investește în tine”. (L391/25.06.2018)

Declar deschise dezbaterile generale și dau cuvântul reprezentantului Guvernului,

domnul Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză,

microfonul 8.

Domnul Ion Ghizdeanu – președintele Comisiei Naționale de Strategie și

Prognoză:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare Programul guvernamental

„Investește în tine” prin care se asigură un sprijin persoanelor între 16 și 55 de ani care

doresc să se pregătească, dar sprijinul este acordat pentru cinci domenii prioritare:

educație, sănătate, cultură, sport și cele privind habitatul, și facilitatea de finanțare constă,

pe de o parte, în acoperirea tuturor cheltuielilor legate de credit, dobândă, comisioane din

bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză și cea de-a doua facilitate – garantarea

acestor credite.

Având în vedere conținutul acestui act normativ, adresez rugămintea aprobării, în

consens cu Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, aprobarea

variantei transmise... proiectului de lege în varianta Guvernului.

Mă scuzați, sunt obosit.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Pentru prezentarea raportului Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și

piață de capital invit pe domnul senator Mihu Ștefan, microfonul 7.

Domnul Ștefan Mihu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Membrii comisiei au analizat proiectul de lege, avizele și amendamentele și au

hotărât, cu majoritatea voturilor senatorilor prezenți, să adopte raport de admitere.

Amendamentele respinse sunt cuprinse în anexa la prezentul raport.

Page 34: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 34 -

Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital supune spre

dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere și proiectul de lege.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt înscrieri la cuvânt pe marginea acestui proiect.

Vă rog. Domnul senator Radu Mihail. Microfonul 2.

Domnul Mario-Ovidiu Oprea (de la prezidiu):

Nu e. E Wiener.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Wiener. Scuzați-mă, domnul Adrian Wiener.

Domnul Adrian Wiener:

Nu e o problemă.

Vreau să vă împărtășesc și o altă perspectivă asupra acestei legi, care ar putea să fie

consecințele și, de altfel, care au fost consecințele în țările unde s-a aplicat acest sistem,

partajarea costurilor între petent și familie, pe de-o parte, și stat, pe de altă parte, în ceea ce

privește cheltuielile pentru educație.

Evident, este începutul unui dezechilibru major între cerere și ofertă.

Consecința netă va fi, probabil, o creștere masivă a costurilor, a taxelor pentru

învățământ, deoarece va fi disponibilă dintr-odată o cantitate de bani pe care universitățile

ar putea-o absorbi prin intermediul acestor împrumuturi. Va scădea contribuția statului

pentru educație, pentru că va crește contribuția personală a elevilor. Asta s-a întâmplat în

Olanda, în Marea Britanie, peste tot unde acest sistem a început să se aplice. (Discuții la

prezidiu.)

Atragem atenția și asupra faptului că nu există norme foarte clare de aplicare în

ceea ce privește restituția împrumutului sau...

În consecință, Grupul USR se va abține, dat fiind cele menționate.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt.

Doamna senator Lavinia Craioveanu, microfonul central.

Doamna Elena-Lavinia Craioveanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Page 35: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 35 -

În legătură cu acest proiect, eu cred că este unul care vine în sprijinul tinerilor în

primul rând din această țară, dându-le o șansă în plus la educație prin acest credit, care este

limitat, de altfel, la o sumă de 40 000 de lei.

Eu nu cred că vom determina o creștere a taxelor în universități.

Mai mult decât atât, acest credit este rambursat, în mod categoric, de către

beneficiar, însă statul plătește numai dobânda pentru acest credit și, evident, este acel

procent de 80% de garantare.

De asemenea, se vine în sprijinul persoanelor cu vârste cuprinse între 26 și 55 de

ani, în măsura în care acestea sunt cuprinse în sistemul de învățământ sau efectuează

cursuri de reconversie sau specializare profesională. Or, cred că sunteți cu toții de acord cu

mine că este nevoie ca persoanele adulte, în situația în care și-au pierdut locul de muncă

sau nu găsesc un loc de muncă corespunzător calificării, să recurgă la cursuri de conversie,

astfel încât să se poată încadra în muncă.

Prin urmare, Grupul PSD va vota acest proiect și considerăm că este unul benefic

pentru populația țării, atât pentru tineri, cât și pentru adulții până la vârsta de 55 de ani.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc, doamna senator.

Domnule senator Florin Cîțu, microfonul 2.

Domnul Florin-Vasile Cîțu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Ca de obicei, diavolul stă ascuns în detalii, și mă surprinde acest proiect venit din

partea Guvernului, având în vedere retorica acestui Guvern împotriva sistemului bancar,

pentru că este un proiect care pare scris de sistemul bancar. Și vreau să vă spun, să vă dau

un detaliu: de exemplu, există o perioadă de garanție de 5 ani. Păi, eu țin minte că au fost

dezbateri în acest plen și chiar și la deputați pentru faptul că băncile ne înșală și au tot felul

de credite, și acea perioadă de garanție îi face pe oameni să se împrumute mai mult decât ar

putea. Faptul că nu se plătește, că omul, când își ia un credit, știe că nu plătește dobânda,

iarăși este o caracteristică luată din trade book-uri, din arta băncilor.

Și mai e ceva – și văd că nimeni nu spune acest lucru. În afară de faptul că este

garantat 80% de stat, ca să putem să fie garantat 80% de stat, se mai face un artificiu și se

spune că această garanție nu va fi inclusă în datoria publică. Ceea ce nu se spune este că,

atunci când cei care au luat un credit, nu-l vor mai plăti, imediat se va duce în deficitul

bugetar și datoria publică. Și cine sunt... Cine plătește atunci când cel care a luat credit și

Page 36: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 36 -

nu poate să-l plătească? Scrie foarte clar aici și văd că Ministerul Finanțelor Publice este de

acord cu așa ceva, se pare. „În cazul în care beneficiarul pierde și nu plătește la scadență,

ratele de capital, sumele plătite de Comisia Națională de Statistică și Prognoză,

reprezentând dobânzi, comisioane, se recuperează de Agenția Națională de Administrare

Fiscală, ANAF”. Păi, atunci când iei un credit și nu ai un loc de muncă, cum se duce

ANAF să ia acei bani de la cineva? De fapt, este un ajutor de stat mascat și ar trebui să

spunem la revedere acestor bani când îi dăm mai departe.

În plus, văd aici pentru ce sunt acest... destinația creditului. Și avem aici câteva

lucruri care par foarte interesante din punct de vedere al unui proiect care încearcă să-i

ajute pe tineri: plata... o parte din construcție sau achiziția unei locuințe, modernizarea sau

renovarea unei locuințe. Aceste lucruri par credite ipotecare și analiza unui credit ipotecar

o face doar banca. Acum, gândiți-vă că banca știe că acest credit este garantat 80% de stat

și face analiza. Credeți că cei de la bancă vor face o analiză serioasă, vor alege oameni care

vor putea plăti banii înapoi? Niciodată. Vor alege clienți doar să dea creditele mai departe,

iar noi, ceilalți plătitori de taxe, vom rămâne cu plata acestor credite în viitor.

Și mai sunt mult mai multe lucruri. Am și un amendament. Este greu de justificat

pentru o persoană de 50 de ani să ia un credit pentru reconversie când este foarte aproape

de pensie, are 5 ani perioadă de grație și are un credit până la 10 ani. Să fim serioși, nimeni

nu se mai gândește atunci să ia un credit de la reconversie sau pentru plata studiilor.

Grupul PNL va vota împotriva acestei pomeni electorale, pentru că sunt bani irosiți.

Și, din câte știm, la buget, după 7 luni de zile, avem cel mai mare deficit din 11 ani. Nu ne

permitem să mai aruncăm bani pe fereastră!

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt. Înțeleg că nu.

Declar încheiate dezbaterile generale.

Trecem la votul asupra proiectului de lege.

Raportul comisiei este de admitere, cu amendamente respinse. Legea este ordinară,

Senatul, prima Cameră sesizată.

Dacă amendamentele respinse de comisie sunt susținute în plen.

Domnul Mario-Ovidiu Oprea (de la prezidiu):

Da, sunt.

Page 37: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 37 -

Domnul Adrian Țuțuianu:

Doamna senator Dinu Ramona. Microfonul 2. Cu rugămintea, să indicați

amendamentul și poziția din anexa la raport.

Doamna Nicoleta-Ramona Dinu:

Mă refer în primul rând la număr curent. 1, art. 1 alin. (4). Citesc textul...

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă rog.

Doamna Nicoleta-Ramona Dinu:

... din proiectul de lege și apoi, amendamentul propus.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Cu rugămintea...

Doamna Nicoleta-Ramona Dinu:

„În cazul în care beneficiarul nu plătește la scadență...

Domnul Adrian Țuțuianu:

Doamna senator, cu rugămintea să citiți textul modificat, cum îl propuneți

dumneavoastră, că, altfel, facem o jumaˋ de oră dezbateri pe subiectul acesta.

Doamna Nicoleta-Ramona Dinu:

În regulă.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă rog.

Doamna Nicoleta-Ramona Dinu:

Direct textul amendat: „În cazul în care beneficiarul nu plătește la scadență ratele

de capital aferente creditului – completare de text –, sumele reprezentând ratele de credit se

recuperează de la garanți, în baza prevederilor prezentei legi și contractului de credit, iar

sumele plătite de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, reprezentând dobânzi,

comisioane și speze bancare, se recuperează de către Agenția Națională de Administrate

Fiscală, în baza titlului executoriu emis de către aceasta.”

În susținerea acestui amendament, vă rog frumos să aveți în vedere prevederile art.

1, coroborat cu prevederile art. 4 și art. 7, ca să constatăm cu toții că nu sunt norme

enunțate privind obligațiile, distribuția echitabilă a obligațiilor atunci când ratele nu sunt

plătite la scadență.

Vorbim despre scadențe care, probabil, vor fi lunare și de... probabil, de o punere a

întregilor... a sumelor, în întregime, pe nota de plată a statului, pentru că în tot textul

Page 38: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 38 -

actului normativ sunt doar norme privind garanția acoperită de stat, nu sunt norme care să

greveze asupra beneficiarului, asupra codebitorilor, respectiv garanțiilor persoane fizice.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Supun votului acest amendament.

Cine este pentru?

Rugămintea mâna sus cine votează pentru.

22 de voturi pentru.

Împotrivă? Rog mâna sus cei care votați împotrivă.

66 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, în continuare, microfonul 2 pentru doamna senator.

Doamna Nicoleta-Ramona Dinu:

Număr curent 2. Amendament referitor la art. 2 alin. (4), care se modifică și va avea

următorul cuprins: „Împrumutul se va acorda sub forma unui credit cu una sau mai multe

tranșe, trase începând cu data acordării creditului și până la maxim jumătatea perioadei de

acordare a creditului, în funcție de facturile prezentate la decontare sau plata directă a

furnizorului pe baza facturii proformă”.

În susținerea acestui amendament, precizez faptul că, dacă nu se completează textul

de o manieră… de maniera propusă, actul normativ permite să se facă trageri până la suma

maximă până în ultima zi a perioadei de acordare. Dacă persoanele care beneficiază de

această facilitate de credit se înrolează la un curs de perfecționare în al zecelea an, atunci și

acea sumă se adaugă la împrumut, urmând ca rambursarea să se facă pentru toate sumele

într-un timp foarte scurt. Și această situație poate să genereze o situație anormală, ca ratele

de capital să fie atât de ridicate, și beneficiarii să nu poată în mod real să le ramburseze. Și

din nou…

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Supun votului…

Doamna Nicoleta-Ramona Dinu:

… amintesc că nota de plată va fi pe numele statului.

Page 39: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 39 -

Domnul Adrian Țuțuianu:

Supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru acest amendament?

Vă rog să votați.

23 de voturi pentru.

Împotrivă?

Vă rog să votați.

Voturi împotrivă? Colegii din gruparea din spatele sălii, vă rog să votați.

66 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să continuați.

Doamna Nicoleta-Ramona Dinu:

Numărul curent 4. La art. 2 alin. (6) avem următoarea modificare propusă:

„Beneficiarul, împreună cu finanțatorul, stabilește de comun acord o perioadă de grație, cu

obligația finanțatorului de a asigura o perioadă de grație cel puțin egală cu perioada

studiilor, nu mai mult de 6 ani, începând de la data acordării creditului”.

Propunerea de modificare este, practic, de a se stipula 6 ani în loc de 5, pentru a

include între beneficiari și persoanele care frecventează studii de licență în domeniul

medicinii, de pildă, arhitecturii, et cetera în care durata școlarizării este de 6 ani.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru?

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 23 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

Vă rog să votați.

66 împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

A fost respins.

Vă rog, dacă mai aveți de susținut.

Page 40: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 40 -

Doamna Nicoleta-Ramona Dinu:

Număr curent 5. La art. 2, după alineatul (8) se introduce un nou alineat (8ˋ), cu

următorul cuprins: „Cheltuielile eligibile enumerate la literele f) – p) pot însuma până la

20% din valoarea creditului”.

În motivarea amendamentului precizăm că pentru coerența textului proiectului

legislativ este nevoie să se includă această limitare.

În preambulul textului proiectului normativ avem… proiectului legislativ avem

doar deziderate legate de educație.

Prin urmare, ne așteptăm ca, în mod predilect, studiile să fie cele finanțate și nu

neapărat alte nevoi legate de modernizarea locuinței și așa mai departe.

În limita textului existent, putem să spunem că s-ar încadra și persoane care vor

accesa cursuri de perfecționare de 40 de ore și pot să acceseze un astfel de credit pentru

modernizarea locuinței. Este în litera legii un astfel de caz. Nu credem că aceasta a fost

intenția inițiatorilor.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 23 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 66 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Dacă se mai susține vreun amendament.

Domnul senator Cîțu.

Vă rog. Microfonul 2.

Domnul Florin-Vasile Cîțu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Prin acest amendament se elimină art. 3, care scoate tinerii între 26 și 55 de ani de

la accesul acestui credit.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Supun votului acest amendament.

Cine este pentru? 24 de voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să votați cei care sunteți împotriva amendamentului.

67 de voturi împotrivă.

Page 41: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 41 -

Amendamentul a fost respins.

Am finalizat și acest subiect.

Supun votului dumneavoastră proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței.

Vă rog să votați.

Cine este pentru? 67 de voturi pentru.

Împotrivă? 13 voturi împotrivă.

Abțineri? 7 abțineri.

Fac o precizare, e vorba de raportul și proiectul de lege pentru aprobarea

ordonanței.

Deci sunt 67 de voturi pentru, 13 voturi împotrivă, 7 abțineri.

Raportul și proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței au fost adoptate.

*

Punctul 4 de pe ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 54/2018 privind prorogarea termenului reglementat de alin. (4) al

art. II din Ordonanța Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii

nr. 64/2008 privind funcționarea în condiţii de siguranţă a instalațiilor sub presiune,

instalațiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil. (L413/03.07.2018)

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul Constantin Ivan, secretar de

stat, Ministerul Economiei, microfonul 10.

Domnul Constantin Ivan – secretar de stat la Ministerul Economiei:

Mulțumesc, domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Necesitatea promovării acestui act normativ rezultă din faptul că sunt necesare

menținerea gradului de siguranță în funcționarea acestor instalații și continuarea

controlului statului asupra acestor verificări, până cel puțin la data de 1 august 2019, timp

în care Legislativul va lua o decizie cu privire la reglementarea domeniului instalațiilor sub

presiune și instalațiilor de ridicat.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc, domnule secretar de stat.

Pentru raportul Comisiei economice, industrii și servicii, doamna senator Liliana

Sbîrnea.

Microfonul 7.

Page 42: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 42 -

Doamna Liliana Sbîrnea:

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei economice, industrii și servicii au hotărât,

în unanimitate de voturi ale celor prezenți, să adopte raport de admitere, cu un amendament

admis, cuprins în anexa la raport.

Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au avizat favorabil.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima

Cameră sesizată.

Față de cele prezentate, supunem plenului spre dezbatere și adoptare raportul de

admitere, amendamentul și proiectul de lege.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt înscrieri la cuvânt din partea grupurilor parlamentare. Nu.

Declar încheiate dezbaterile generale.

Trecem la vot asupra proiectului de lege.

Raportul comisiei este de admitere, cu un amendament admis. Proiectul de lege

face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.

Supun votului dumneavoastră raportul cu amendamentul admis.

Cine este pentru? (Discuții la prezidiu.) 88 de voturi pentru.

Împotrivă, dacă sunt voturi. Nu.

Abțineri? Nu.

A fost adoptat.

Supun votului proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței.

Cine este pentru? 88 de voturi pentru.

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanței a fost adoptat.

*

Punctul 5 al ordinii de zi, Proiectul de lege pentru completarea menţiunii privind

transpunerea normelor Uniunii Europene din Legea nr. 204/2006 privind pensiile

facultative. (L395/25.06.2018)

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul Nicea Mergeani, secretar de

stat, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, microfonul 10.

Domnul Nicea Mergeani – secretar de stat la Ministerul Muncii și Justiției

Sociale:

Mulțumesc, domnule președinte.

Page 43: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 43 -

Guvernul susține adoptarea Proiectului de lege pentru completarea menţiunii

privind transpunerea normelor Uniunii Europene din Legea nr. 204/2006.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dau cuvântul reprezentantului Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială,

domnul senator Rotaru, microfonul 7.

Domnul Ion Rotaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea declarației de

transpunere a normelor Uniunii Europene din Legea nr. 204/2006 privind pensiile

facultative pentru a asigura trimiterea la Directiva 2014/50 a Uniunii Europene privind

cerințele minime de creștere a mobilității lucrătorilor între statele membre prin

îmbunătățirea dobândirii și păstrării drepturilor la pensie suplimentară.

Comisia de muncă a dezbătut acest proiect de lege și a fost adoptat, cu unanimitate

de voturi, un raport de admitere.

Pe care de consecință, supunem plenului raportul de admitere a proiectului de lege.

Legea este ordinară, Senatul fiind prima Cameră sesizată.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt înscrieri la cuvânt din partea grupurilor parlamentare. Nu.

Declar încheiate dezbaterile generale și trecem la vot.

Lege ordinară, Senatul primă Cameră sesizată.

Supun votului raportul și proiectul de lege.

Cine este pentru? 88 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt voturi?

Abțineri? Nu.

Adoptate raportul și proiectul de lege.

*

Punctul 6, Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014

privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru

modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.

(L323/29.05.2018)

Page 44: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 44 -

Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.

Da, domnule senator Cîțu, microfonul 2.

Domnul Florin-Vasile Cîțu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Proiectul de lege este foarte simplu. E un proiect de lege pe care l-a cerut mediul de

afaceri, un proiect de lege care, am presupus din declarațiile publice, că este susținut și de

domnul ministru Teodorovici. Schimbările sunt foarte simple. Atunci când angajăm în

România forță de muncă din spațiul non… extracomunitar, trebuie să… este o condiție să

fie plătiți la un salariu mediu, deși în România, obligativitatea pentru ceilalți cetățeni este

pentru salariul minim.

Acest proiect de lege suspendă pe o perioadă de 5 ani această condiție. Mai sunt și

alte câteva condiții, dar care au fost oarecum eliminate… pentru…și de… la sugestia

Consiliului Legislativ.

Acesta este un proiect de lege… Cred că este foarte așteptat. Știu că colegii de la

PSD au avut un proiect de lege similar care a trecut deja de Senat, dar tocmai acest punct

nu a fost schimbat nici acolo. Lucrurile rămân astăzi foarte dure și, dacă vrem să eliminăm

deficitul de forță de muncă, nu ajutăm cu ajutoare… nu ajutoare de stat și nici dacă plătim

angajatorilor 1 000 de lei nu vom elimina acest deficit de muncă, ci mai multă forță de

muncă. Acest proiect de lege va ajuta importul de forță de muncă mai rapid și este cerut de

oamenii de afaceri. De aceea, am venit cu el și sper să primească votul pozitiv astăzi.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul secretar de stat Mergeani,

Ministerul Muncii, microfonul 10.

Domnul Nicea Mergeani:

Mulțumesc, domnule președinte.

Guvernul lasă la latitudinea Parlamentului să decidă.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Invit la cuvânt comisia pentru prezentarea unui raport comun al Comisiei

economice, industrii și servicii și Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială.

Page 45: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 45 -

Îl prezintă domnul senator Rotaru. Microfonul 7.

Domnul Ion Rotaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Cele două comisii au dezbătut această propunere legislativă. Precizez că există

avize negative de la Comisia juridică și, de asemenea, de la Consiliul Legislativ.

Cele două comisii au ajuns la concluzia să adopte un raport comun de respingere,

cu amendamente respinse, a propunerii legislative, motivat în principal de faptul că

soluțiile propuse nu asigură compatibilitatea cu normele Uniunii Europene.

Pe cale de consecință, Comisia de industrii și servicii și Comisia pentru muncă

supun plenului Senatului spre dezbatere și adoptare raportul comun de respingere, cu

amendamente respinse.

Legea este ordinară, Senatul e prima Cameră sesizată.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt înscrieri la cuvânt.

Domnul senator Fălcoi, microfonul 2.

Domnul Nicu Fălcoi:

Mulțumesc, domnule președinte.

Uniunea Salvați România susține acest proiect de lege. Este un proiect de lege cerut

de mediul de afaceri. Tot ce pot să vă spun este că în vestul României se închid foarte

multe firme din lipsa personalului. De câțiva ani deja, oamenii de acolo își doresc să se

schimbe ceva în modul cum pot să angajeze străinii din afara Uniunii Europene, și acesta

ar fi momentul potrivit să le dăm o mână de ajutor, să nu mai plece din țară, cum fac în

acest moment.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dacă mai sunt alte înscrieri la cuvânt. Nu.

Declar încheiate dezbaterile generale.

Avem un raport comun al comisiilor, de respingere, cu amendamente respinse.

Lege ordinară, Senatul primă Cameră sesizată.

Avem mai multe… (Discuții la prezidiu.)

Page 46: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 46 -

Supun la vot raportul de respingere.

Cine este pentru.

Vă rog să votați.

64 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 19 voturi împotrivă.

Abțineri?

În aceste condiții, raportul de respingere a fost adoptat.

Și propunerea este respinsă… propunerea legislativă.

*

Punctul 7 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului. (L344/04.06.2018)

Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent. Nu este prezent.

Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul Emil Niță, vicepreședinte,

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, microfonul 9.

Domnul Emil Niță – vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția

Consumatorilor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor nu susține această propunere

legislativă, toate propunerile fiind deja reglementate.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Comisia economică, industrii și servicii a întocmit un raport.

Doamna senator Sbîrnea Liliana, microfonul 6, vă rog.

Doamna Liliana Sbîrnea:

Mulțumesc.

Propunerea legislativă are ca obiect reglementarea, modificarea și completarea

Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei

economice, industrii și servicii au hotărât, în unanimitate de voturi ale celor prezenți, să

adopte raport de respingere.

Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și Social au avizat favorabil. Guvernul

nu susține adoptarea inițiativei legislative. Senatul este prima Cameră sesizată și supunem

plenului spre dezbatere raportul de respingere și propunerea legislativă.

Page 47: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 47 -

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt înscrieri la cuvânt pe marginea acestui proiect. Nu.

Declar încheiate dezbaterile generale.

Trecem la vot.

Raportul comisiei este de respingere, lege ordinară, Senatul primă Cameră sesizată.

Supun votului raportul de respingere.

Cine este pentru? Vă rog să votați cine este pentru respingere… pentru raportul de

respingere.

71 de voturi pentru.

Împotrivă? Nu avem.

Abțineri? Nu avem.

Raportul de respingere a fost adoptat și, ca urmare, propunerea legislativă este

respinsă.

*

Punctul 8, Propunerea legislativă pentru declararea lui Vasile Lucaciu „Erou al

Naţiunii Române”. (L548/04.09.2018)

Domnule Șerban Nicolae, microfonul central.

Domnul Șerban Nicolae:

Mulțumesc, domnule președinte.

În numele Grupului parlamentar al PSD, solicităm retrimiterea la comisie. S-a

adoptat un raport de respingere, punctul de vedere al Guvernului nu a venit și aș vrea să

clarificăm câteva aspecte legate de implicațiile unui asemenea proiect. Să analizeze

comisia, în noua formulă, această propunere legislativă.

Termen, două săptămâni. Are termen de adoptare tacită în noiembrie.

Mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie.

Cine este pentru? 67 de voturi pentru.

Împotrivă? 2 voturi… 4 voturi împotrivă.

Abțineri? 7 abțineri.

Propunerea de retrimitere a fost aprobată, două săptămâni pentru completarea

raportului.

Page 48: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 48 -

*

Punctul 9, Propunerea legislativă pentru completarea art. 421 din Legea

audiovizualului nr. 504/2002. (L383/18.06.2018)

Aveți o… (Discuții la prezidiu.) Doamna senator Gorghiu, vă rog, microfonul 2.

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Domnule președinte de ședință,

Vă rog să supuneți la vot propunerea de reîntoarcere la comisie.

Vă mulțumesc.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Rugămintea să formalizăm printr-un lider de grup această solicitare. Doamna

Lavinia Craioveanu? Sau de la Grupul PNL.

Vă rog, domnule… Am înțeles că există opinia tuturor grupurilor în acest sens.

Vă rog, microfonul central pentru doamna Craioveanu.

Doamna Elena-Lavinia Craioveanu:

Domnule președinte.

Mulțumesc frumos.

Și Grupul PSD susține această propunere.

Prin urmare, vă solicităm retrimiterea la comisie, termen – două săptămâni, a

acestei inițiative legislative.

Domnul Adrian Țuțuianu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie.

Cine este pentru? 74 de voturi pentru.

Împotrivă?

Abțineri?

Nu avem nici împotrivă, nici abțineri.

A fost aprobată retrimiterea la comisie.

Ordinea de zi a fost parcursă.

Vă mulțumesc pentru participarea la lucrările plenului.

PAUZĂ

*

(Conducerea ședinței a fost preluată de doamna senator Alina-Ștefania Gorghiu,

vicepreședinte al Senatului.)

Page 49: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 49 -

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Bună seara, stimați colegi!

Astăzi, Biroul permanent a aprobat ca ședința de întrebări, interpelări și răspunsuri

de astăzi, 17 septembrie 2018, să fie asigurată de mine, senator Alina Gorghiu, în calitate

de vicepreședinte al Senatului, asistată de domnul senator Ion Ganea și de domnul senator

Mario-Ovidiu Oprea, secretari ai Senatului.

O să deschid această listă cu Grupul parlamentar al PSD și îl invit la microfon,

pentru a-și expune întrebarea, pe domnul Lupu Victorel, urmând să se pregătească să ia

cuvântul domnul Mihai Goțiu, senator al Grupului USR.

Domnul Victorel Lupu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Doresc să adresez o întrebare doamnei Grațiela Gavrilescu, ministrul mediului.

Obiectul întrebării: „Stadiul dezvoltării Rețelei Naționale de Monitorizare a

Calității Aerului.”

Stimată doamnă ministru,

Îmbunătățirea calității aerului reprezintă una dintre preocupările presante, mai ales

că vorbim despre marile aglomerări urbane din România. Însă, pentru ca planurile de

măsuri adoptate de autoritățile centrale și de cele locale să fie cât mai eficiente, avem

nevoie, în primul rând, de o imagine reală, de ansamblu, asupra situației actuale, a gradului

și a tipurilor de poluare.

În acest context, vă rog să comunicați care este în acest moment stadiul dezvoltării

și optimizării Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, dacă sunt programate

investiții viitoare și care ar fi calendarul implementării acestora.

Solicit răspuns scris.

Mulțumesc.

Senator de Iași, Victorel Lupu

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Mulțumesc, domnule senator.

Domnule Goțiu, vă rog să luați cuvântul și să citiți interpelarea și întrebarea pe care

le-ați depus. Se pregătește domnul senator Baciu.

Vă rog.

Vă mulțumesc.

Page 50: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 50 -

Domnul Remus Mihai Goțiu:

Bună seara!

Interpelarea din această seară este adresată Ministerului Mediului, doamnei

ministru Grațiela Leocadia Gavrilescu, și Ministerului Apelor și Pădurilor, domnului

ministru Ioan Deneș.

Stimată doamnă ministru,

Stimate domnule ministru,

6 sesizări, 4 instituții, 50 de zile. De toate aceste demersuri și de tot acest timp a

fost nevoie pentru ca ONG-ul Agent Green să fie luat în seamă de autorități cu privire la

tăierile pe care le-a identificat în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, în comuna

Padeș, județul Gorj, la începutul lunii iulie a acestui an. După demersuri ignorate timp de

50 de zile, dosarul faptelor care prezintă indicii clare de tăieri ilegale și sustragere de

material lemnos a fost, în final, transmis organelor de cercetare penală.

Saga sesizărilor a început în data de 3 iulie 2018, când președintele Agent Greeen,

Gabriel Păun, a filmat cum cantități importante de fag din Parcul Național Domogled –

Valea Cernei erau scoase din pădure cu camioane ale unor firme private, sub

supravegherea șefului Ocolului Silvic Baia de Aramă. Transportul de fag figura în baza de

date SUMAL ca transport de molid.

Prima verificare a sesizării a fost făcută de Poliția Tismana, împreună cu Ocolul

Silvic Baia de Aramă și Garda Forestieră Vâlcea și s-a soldat cu clasarea cauzei, pe motiv

că nu s-ar fi săvârșit vreo ilegalitate. Cauza acestei clasări? Instituțiile au făcut verificări pe

teren într-un cu totul alt loc decât cel în care se tăiaseră arborii, loc în care exploatările de

parchete fuseseră autorizate și care nu se suprapuneau pe zona de protecție strictă a

parcului.

Abia după adrese transmise și audieri cerute la șefii instituțiilor abilitate, inclusiv la

Ministerul Mediului și la Ministerul Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Vâlcea, instituție

care nu a găsit nereguli la prima cercetare a cazului, a reluat investigația și a întocmit un

raport conform căruia s-au identificat fapte de sustragere ilegală de material lemnos, specia

fag.

Acest caz de neglijență a autorităților de reglementare și de control este, din păcate,

regula, nu excepția. Este grav și inadmisibil ca numai insistențele unor persoane

preocupate în mod real de soarta ariilor protejate să facă astfel încât abuzuri de acest gen să

fie totuși dezvăluite și luate în seamă de autorități.

Page 51: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 51 -

Ținând cont de cele arătate mai sus, vă solicit să dispuneți trimiterea Corpului de

Control al ministerelor pe care le conduceți la toate instituțiile care au fost sesizate în acest

caz și să anchetați felul în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile legale. Solicit ca raportul

rezultat în urma anchetei corpurilor de control să răspundă cel puțin la următoarele

întrebări:

1. Cine sunt reprezentanții celor trei instituții (Poliția Tismana, împreună cu Ocolul

Silvic Baia de Aramă și Garda Forestieră Vâlcea) care au făcut inițial verificări în cauză și

au concluzionat că tăierile erau legale?

2. Ce măsuri sancționatorii au fost luate față de aceste persoane?

3. Care este explicația pentru care șeful Ocolului Silvic Baia de Aramă, domnul

Dumitru Ciorbă, se afla în pădure la momentul tăierii arborilor de fag și supraveghea

activitatea, folosind camionul având numărul AB 08 JLA, aparținând unei firme private?

4. Care a fost rolul firmei private, proprietara camionului AB 08 JLA, în acțiunea

de sustragere a arborilor de fag?

Vă rog să îmi transmiteți răspunsul la prezenta interpelare în scris.

Mihai Goțiu, senator USR de Cluj

Întrebarea este adresată Ministerului Apelor și Pădurilor, domnului ministru Ioan

Deneș, și are ca obiect: „Protejarea râurilor și a cursurilor de râuri aflate în pericol în

România”.

Stimate domnule ministru Ioan Deneș,

Ținând cont de faptul că ministerul pe care îl conduceți a finalizat recent a doua

formă a Proiectului de hotărâre de Guvern de punere în aplicare a prevederilor Ordonanței

de urgență nr. 78/2017 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr. 107/1996, vă

solicit să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care a fost metodologia de stabilire a criteriilor de selectare a sectoarelor de râuri

incluse în proiectul hotărârii de guvern, respectiv cine a realizat-o?

2. Care a fost componența grupului de lucru care a întocmit hotărârea de guvern?

Vă rog să nominalizați fiecare specialist în parte, precum și specializarea pe care o deține.

3. Vă solicit să-mi transmiteți întreaga documentație a consultării publice, realizată

față de prima formă de hotărâre de guvern – publicată în 7 mai 2018 pe site-ul ministerului,

în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.

Page 52: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 52 -

4. Vă solicit să nu finalizați procedura de aprobare a hotărârii de guvern în lipsa

unui punct de vedere al Comisiei Europene privitor la metodologia pe care ați folosit-o

pentru stabilirea criteriilor, precum și la hotărârea de Guvern în sine.

Vă rog să-mi transmiteți răspunsurile la întrebările și solicitările de mai sus în scris.

Mihai Goțiu, senator USR de Cluj

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Mulțumesc, domnule senator.

Domnul senator Baciu.

Vă rog frumos să preluați microfonul.

O rog să se pregătească pe doamna senator Arcan Emilia.

Domnul Gheorghe Baciu:

Bună seara, dragi colegi!

Doamnă președinte,

Conform înțelegerii anterioare, o să sintetizez, doar, interpelarea, urmând ca

ministrul vizat în interpelare să primească materialul integral și să răspundă la el.

Mă adresez astă-seară domnului Dănuț Andrușcă, ministrul economiei – Gheorghe

Baciu, Circumscripția electorală nr. 15 – Covasna, PMP, neafiliat.

Subiectul: „Rețeaua de alimentare cu gaz metan a populației în Depresiunea Buzăul

Ardelean, traseu Brașov – Buzău”.

Stimate domnule ministru,

Pentru orice țară din lume, existența resurselor naturale este o binecuvântare. Odată

cu începerea exploatării rezervelor de gaze naturale din platforma continentală a Mării

Negre, se impune nevoia de revizuire a viziunii ministerului pe care îl coordonați în

actualul Guvern în privința gospodăririi resurselor proprii, în funcție de priorități și

necesități interne.

În România, din cele 8 milioane de locuințe, o treime se încălzesc la lemn de foc și

fac mâncarea pe butelia de aragaz. La o suprafață triplă și o populație dublă, România are o

rețea de conducte de distribuție a gazului metan de doar 53 000 de kilometri. Sigur că, în

acest caz, se impune ca ministerul să se gândească la dezvoltarea rețelei de gaz metan și

acolo unde acesta nu este introdus.

În urmă cu aproape 10 ani, în perioada când îmi exercitam unul din multiplele

mandate de primar la conducerea orașului Întorsura Buzăului, am avut prime discuții cu

Societatea Națională de Gaze Naturale Transgaz, care și-a dat acordul pentru a demara o

Page 53: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 53 -

astfel de lucrare care să ne alimenteze și pe noi, și toată Valea Buzăului, până la limita… în

interiorul Buzăului, până aproape la limita orașului Buzău, pornind de la Săcele, Brașov,

prin Întorsura Buzăului, Nehoiu, apoi Berca și mai în jos chiar. În acest caz, această

investiție ar deservi o populație de peste 50 000 de locuitori și ar fi un lucru destul de bun

pentru ca și populația din această zonă să pătrundă, să aibă acces la acest gaz metan.

În spiritul celor invocate mai sus, aș vrea de la domnul ministru să-mi comunice

următoarele aspecte:

1. Ce intenționează să facă pentru atragerea investitorilor care să proceseze gazul

metan ca resursă naturală?

2. Care este strategia proprie a celorlalte entități care își desfășoară activitatea sub

autoritatea ministerului (e vorba de cele două societăți: Romgaz și Transgaz), să dezvolte

rețeaua de distribuție a gazului metan pentru folosința populației?

3. Care este aprecierea termenului în care locuitorii din Valea Buzăului (atât din

Depresiunea Buzăului Ardelean, cât și din Siriu, Nehoiu, Pătârlagele) vor putea să

beneficieze de această importantă resursă?

Cu stimă, Gheorghe Baciu, senator, Partidul Mișcarea Populară – neafiliat

Mulțumesc.

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Mulțumesc frumos.

Vă rog, doamna senator Arcan, să preluați cuvântul. Se pregătește, de la Grupul

USR, domnul Lungu.

Vă rog.

Doamna Emilia Arcan:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Bună seara, distinși colegi!

Întrebarea mea este adresată domnului George Ivașcu, ministrul culturii și

identității naționale.

Obiectul întrebării: „Ponderea investițiilor în activitățile culturale”.

Distinse domnule ministru,

Recent Biroul de Statistică al Comisiei Europene, Eurostat, a dat publicității datele

privind investițiile publice în cultură pentru activități recreaționale, culturale și religioase.

Page 54: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 54 -

Cu satisfacție am aflat că... am luat la cunoștință că România se situează foarte

aproape de media statelor europene în acest domeniu, căruia i se acordă un procent de 1,1

din produsul intern brut.

Statele mai bogate ale Uniunii Europene stau mai bine la acest capitol, prin faptul

că investițiile private în cultură au mai multă consistență decât la noi. Pe această direcție,

cred că și cetățenii României, iubitori de cultură și artă, ar putea contribui mai mult în acest

domeniu.

Din acest punct de vedere, și mai ales că ne aflăm în anul centenar, anul Marii

Uniri, doresc să știu care este strategia sau modalitatea prin care Ministerul Culturii și…

din instituțiile dumneavoastră… care este implicarea Ministerul Culturii pentru a stimula

investițiile în cultură, atât cele publice, cât și cele private, în proiecte noi și activități de

dezvoltare culturală, de îmbogățire a patrimoniului cultural, cât și pentru viața spirituală

din comunitățile românești.

În legătură cu această problematică, vă solicit un punct de vedere al ministerului pe

care dumneavoastră îl conduceți și, cu mult respect, vă mulțumesc și aștept răspuns în scris

la Senatul României.

Cu permisiunea dumneavoastră, dacă îmi dați voie să dau citire și...

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Vă rog să citiți și cealaltă...

Vă rog.

Doamna Emilia Arcan:

... interpelării mele, pe care o adresez domnului Ioan Deneș, ministrul apelor și

pădurilor.

Obiectul interpelării: „Programele de împădurire și apărarea de inundații”.

Domnule ministru,

România s-a confruntat și în această vară cu inundații soldate cu pierderea de vieți

românești și distrugeri materiale. Totodată, date publice recente ne arată că se continuă

tăierile de păduri. Astfel, aflăm că volumul de masă lemnoasă tăiat anul acesta din pădurile

proprietate publică a statului s-a ridicat la aproximativ 12,2 milioane de metri cubi,

conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.

În anul 2017 s-au tăiat și valorificat 18,3 milioane de metri cubi (volum brut) de

lemn, cu 1,1 milioane de metri cubi mai mult față de anul 2016, din care: 67,1% din

Page 55: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 55 -

pădurile proprietate publică, restul fiind recoltat din pădurile proprietate privată, respectiv

27,6%, și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara fondurilor forestiere, 5,3%.

Cunoscute fiind tăierile masive de păduri din țara noastră, nu-mi dau seama dacă

aceste creșteri sunt vești bune sau mai puțin bune.

Apreciez că realizarea programelor de împădurire și a lucrărilor de apărare și…

inundații ar putea fi un răspuns corespunzător la realitățile cu care ne-am confruntat în

acest an. Cetățenii din comunitățile din județul Neamț au avut de suferit în această vară și

solicită măsuri de prevenire în viitor.

În legătură cu cele de mai sus, doresc să cunosc punctul de vedere al ministerului pe

care dumneavoastră îl conduceți.

Cu respect, aștept răspunsul dumneavoastră în scris la Senatul României și vă

mulțumesc.

Sunt Emilia Arcan, senator PSD de Neamț

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Îi mulțumesc doamnei senator Emilia Arcan.

Îl invit să ia cuvântul pe domnul senator Lungu Dan, din partea Grupului USR. Se

pregătește doamna Covaciu Rodica pentru expunerea interpelării Domniei Sale.

Domnul Dan Lungu:

Bună seara, tuturor!

În această seară am o interpelare adresată ministrului educației naționale, domnul

Valentin Popa, de către subsemnatul, Dan Lungu, senator USR de Iași.

Obiectul interpelării: „Un caz de management educațional defectuos în județul

Neamț”.

Stimate domnule ministru,

Dați-mi voie să-mi exprim, pe această cale, îngrijorarea față de o întâmplare

petrecută la începutul acestui an școlar în sistemul educațional al județului Neamț. Deși

prezintă un caz particular, lucrurile petrecute trădează un fenomen din ce în ce mai amplu

în spațiul educațional românesc și, întrucât acestea duc la degradarea procesului de

învățământ, nu pot fi ignorate. Mai precis, un cetățean mi-a semnalat la cabinetul

parlamentar lipsa transparenței și a respectării legii în ceea ce privește felul în care

Consiliul de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare Piatra-Neamț a hotărât și a numit,

prin directorul instituției, cadrele didactice care au preluat funcțiile de diriginți în anul

școlar 2018 – 2019.

Page 56: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 56 -

Această abatere mi-a fost adusă la cunoștință de către Vasile Baghiu, profesor de

instruire practică la Școala Postliceală Sanitară Piatra-Neamț. Deși cu o vechime de patru

ani în care, pe lângă funcția de îndrumător de practică, a avut-o și pe cea de diriginte,

profesorul Vasile Baghiu, conform spuselor sale, nu a mai fost numit în funcția secundară

și anul acesta, fără ca decizia conducerii să fie una bazată pe vreun temei legislativ. Acest

abuz a fost, ulterior, semnalat și Inspectoratului Școlar Județean Neamț, însă nu a existat

nicio intervenție concretă a acestuia pentru clarificarea situației. Consiliul profesoral nu

și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în art. 73 alin. (1) din Ordinul Ministerului Educației

Naționale nr. 5079/2016, care sună astfel:

„Profesorii diriginți sunt numiți, anual, de către directorul unității de învățământ, în

baza hotărârii consiliului de administrație, după consultarea consiliului profesoral.”

Profesorul Vasile Baghiu a avut, pe lângă activitatea sa de scriitor, și o activitate

dedicată domeniului în care a ales să fie profesor de instruire, anume cel medical. Ultima

și, conform spuselor sale, și cea mai importantă pentru învățământ, fiind publicarea a două

volume numite „Teoria și practica nursing”, care au și primit avizul Ministerului Educației

Naționale pentru a fi utilizate în clasă.

Dată fiind situația creată, domnule ministru, vă rugăm să verificați maniera în care

conducerea Școlii Postliceale Sanitare Piatra-Neamț a hotărât și a numit în funcții diriginții

claselor din anul școlar 2018 – 2019 și care au fost criteriile conform cărora aceștia au fost

selectați?

Vă mulțumesc.

Solicit răspuns scris.

Senator Dan Lungu, USR Iași

Și, cu permisiunea dumneavoastră, voi trece la întrebare.

Este adresată domnului Valentin Popa, ministrul educației naționale.

Obiectul întrebării: „Situația autorizațiilor de incendiu și sanitare de funcționare

pentru școlile din Iași”.

Domnule ministru,

Unul dintre lucrurile care ne diferențiază cel mai mult de o țară în care educația este

prioritate pentru toți cetățenii, indiferent de mediul din care provin, este felul în care

asigurăm condițiile în care învață elevii români, felul în care aceștia sunt încurajați să vină

la școală. În momentul de față, conform mai multor statistici transmise oarecum disparat de

către Inspectoratul Școlar Județean Iași, există mai mult de 100 de clădiri care aparțin

Page 57: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 57 -

unităților de învățământ cu personalitate juridică care nu au autorizație de incendiu, printre

care se numără și câteva colegii importante din Iași, printre care și Colegiul Național

„Mihai Eminescu” sau Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”. Printre acestea se

numără și câteva cazuri care au un risc sporit de catastrofă, precum sala de festivități de la

Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” sau sala de sport de la Colegiul Național

„Costache Negruzzi” din Iași, unde existau promisiuni de rezolvare a situației până la

startul anului universitar. Totodată, în Iași există rapoarte că peste 40 de unități de

învățământ nu au autorizație sanitară de funcționare, că elevii folosesc toalete insalubre, în

condiții care le pun sănătatea în pericol.

Domnule ministru,

Cred că sunteți de acord cu ideea că tocmai în mediul rural școlile ar trebui să fie

dotate la cele mai înalte standarde de igienă și de echipamente didactice, fiindcă de acolo

elevul se va întoarce acasă, în familia sa cu puține posibilități, și va învăța regulile

elementare de igienă, de comportament social, va învăța că există o opțiune la traiul său

din acel moment și că poate aspira la mai mult chiar și pentru familia sa.

De aceea, domnule ministru, vă rog să ne oferiți următoarele informații exacte

pentru a putea lansa o campanie de informare cu privire la situația școlilor din mediul

rural:

- Câte unități de învățământ (și, în mod concret, câte clădiri ale acestora, corpuri

principale, dependențe, anexe) nu au autorizația de incendiu, care sunt acestea, unde se află

și care este motivul pentru care nu a fost obținută aceasta până în prezent?

- În cazul Colegiului Național „Costache Negruzzi” și al Colegiului Național de

Artă „Octav Băncilă” au fost soluționate situațiile de autorizare pentru incendiu a sălii de

sport, respectiv a celei de festivități? Care au fost problemele pentru care acestea nu aveau

autorizații și cum au fost soluționate?

- Câte unități de învățământ nu au autorizare sanitară de funcționare și care este

lista completă a acestora? În situațiile în care ați fost informați, care sunt motivele pentru

care nu au fost făcute investițiile necesare în fiecare dintre aceste unități?

- Câte corpuri noi de clădiri aferente unităților de învățământ din mediul rural au

fost inaugurate în Iași în ultimii 10 ani și care au fost costurile necesare construirii?

Solicit răspuns scris.

Senator USR Dan Lungu, senator de Iași

Mulțumesc.

Page 58: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 58 -

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Mulțumesc domnului senator.

Doamna Covaciu Rodica este invitată la microfon și o rog pe doamna senator

Sbîrnea Liliana să se pregătească.

Mulțumesc.

Doamna Severica-Rodica Covaciu:

Mulțumesc.

Interpelarea mea se adresează domnului Valentin Popa, ministrul educației

naționale.

Stimate domnule ministru,

În plin scandal al manualelor școlare, s-a luat decizia retragerii acelora care cuprind

greșeli inacceptabile și înlocuirea lor cu altele, retipărite.

Acum, după începutul anului școlar, cu stupoare constat, în calitate de reprezentant

al Maramureșului, că singura referire la acest colț superb al României în manualul de

istorie de clasa a IV-a este făcută la adresa bisericilor de lemn, un simbol al județului, cum

că sunt construite în perioada 1900 – 1945. Dar, domnule ministru, realitatea este cu totul

alta. Cele peste 100 de biserici de lemn maramureșene, din care s-au păstrat câteva zeci

(opt făcând parte din patrimoniul UNESCO), au fost construite (în cea mai mare parte) în

perioada cuprinsă între secolele XIV și XVIII. Unicitatea bisericilor de lemn din

Maramureș este dată de armonia stilului, fapt pentru care, din aproximativ 900 de biserici

de acest tip din România, cele maramureșene sunt recunoscute la nivel mondial.

Prin urmare, vă solicit, imperativ, să dispuneți de îndată retragerea tuturor

manualelor școlare de clasa a IV-a care cuprind această eroare, retipărirea lor și distribuirea

acestora în formă corectă. Este imposibil de acceptat ca unul dintre elementele definitorii

ale Țării Maramureșului, un simbol al acestor locuri, să fie știrbit de valoare din cauza unei

regretabile erori.

Vă mulțumesc.

Aștept răspuns scris.

Senator PMP, Severica Covaciu

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Vă mulțumesc, doamna senator.

Page 59: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 59 -

O rog pe doamna senator, membru al PSD, Sbîrnea Liliana, să ia cuvântul, cu

scuze, că trebuia să fie mult mai în față doamna senator. Se pregătește domnul senator

PSD, Ganea.

Doamna Liliana Sbîrnea:

Mulțumesc frumos, doamna președinte de ședință.

Întrebarea mea este adresată doamnei ministru Carmen Dan, ministrul afacerilor

interne.

Obiectul întrebării: „Recunoașterea pe bază de reciprocitate a permiselor de

conducere din țări terțe în România”.

Stimată doamnă ministru,

Începând din anul 2018, au intrat în vigoare o serie de modificări ale Codului rutier

și în ceea ce privește procedura de eliberare a permiselor de conducere. Este cunoscut deja

faptul că acest lucru a fost stabilit de Ministerul de Interne și este evidențiat în Codul rutier

din 2018. Astfel, conducătorii auto care vor să-și schimbe permisul de conducere (din

motive legate de expirarea documentului) sau să aplice pentru un permis de conducere nou

trebuie să fie la curent cu aceste modificări.

România se aliniază, după cum se știe, normelor comunitare și în cazul eliberării

permiselor de conducere. Potrivit Directivei nr. 126/2006 a Parlamentului European și a

Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere: „normele privind

permisele de conducere sunt elemente esențiale ale politicii comune în domeniul

transporturilor, contribuie la îmbunătățirea siguranței rutiere și facilitează libera circulație a

persoanelor care își stabilesc reședința într-un stat membru, altul decât statul care a eliberat

permisul”.

Problema de fond este, astfel, rezolvată pentru cetățenii statelor membre, este

adevărat, dar ce se întâmplă în cazul unor state extracomunitare care, deși recunosc

permisele eliberate de țara noastră, permise care sunt preschimbate automat, dacă șoferii au

împlinit vârsta de 25 de ani, nu beneficiază de același tratament în România și cetățenii

acestora sunt supuși unui examen auto, deși au reședința la noi în țară.

Spre exemplificare, am dat adresa paginii web.

Având în vedere că unii dintre cetățenii străini rezidenți în România au ca principal

obiect de activitate conducerea autovehiculelor sau au meserii care sunt legate de acest

aspect, v-aș ruga să îmi comunicați, stimată doamnă ministru, de cine depinde introducerea

sau eliminarea unor țări pe/de pe listele emise prin ordin al ministrului de resort, dacă ele

Page 60: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 60 -

sunt rezultatul unor înțelegeri și acorduri și dacă principiul reciprocității este sau nu un

argument în favoarea completării acestor liste.

Solicit răspuns scris.

Cu aleasă considerație, senator PSD Liliana Sbîrnea, Circumscripția electorală nr. 10 –

Buzău

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Mulțumesc mult, doamna senator.

Îl rog pe domnul secretar al Senatului, domnul senator Ganea Ion, să ia cuvântul. Se

pregătește domnul senator din grupul senatorilor neafiliați, domnul Lungu Vasile-Cristian.

Vă rog.

(Domnul senator Ion Ganea, secretar al Senatului, se deplasează la microfonul

central pentru a lua cuvântul.)

Domnul Ion Ganea:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Interpelarea se adresează domnului profesor universitar doctor Tudorel Toader,

ministrul justiției.

Obiectul interpelării: „Clarificarea situației retrocedărilor ilegale de terenuri și

clădiri aduse la cunoștința opiniei publice de către domnul profesor universitar doctor Ioan

Sabău Pop”.

Stimate domnule ministru,

Sunt convins că sunteți la curent cu demersurile domnului Ioan Sabău-Pop, avocat

și profesor universitar din Târgu Mureș, care învederează opiniei publice problema gravă a

retrocedărilor ilegale din Ardeal. În calitatea dumneavoastră de reputat profesor

universitar, de autoritate unanim recunoscută și apreciată în materia dreptului și de

ministru al justiției în funcție, considerăm că puteți contribui la clarificarea acestor situații

sensibile, cărora nicio autoritate națională nu le-a găsit până acum rezolvarea.

Prin urmare, am dori să cunoaștem opiniile dumneavoastră referitoare la

posibilitățile îndreptării legilor, uneori ambigui ori confuze, la măsuri legale care se mai

pot întreprinde pentru recuperarea prejudiciilor și restabilirea ordinii de drept, precum și

pentru tragerea la răspundere a celor vinovați de prejudicierea avuției publice și private

prin retrocedări frauduloase.

Pot fi declarate toate procesele retrocedărilor dubioase „reversibile”, așa cum

opinează domnul Ioan Sabău Pop?

Page 61: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 61 -

Solicit răspunsul dumneavoastră în scris și în format electronic.

Cu deosebită considerație, senator Ion Ganea, PSD Tulcea

Mulțumesc.

(Domnul senator Ion Ganea, secretar al Senatului, revine la prezidiu.)

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Mulțumesc foarte mult.

Îl rog pe domnul senator Lungu Vasile-Cristian care este, cred, și ultimul vorbitor

din sesiunea de astăzi.

Domnule senator Goțiu, vreți să mai prezentați ceva?

Nu. Mulțumesc.

Sunteți chiar ultimul vorbitor.

Vă rog să luați cuvântul.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile-Cristian Lungu:

Mulțumesc mult, doamna președinte.

Stimate domnule ministru al educației naționale,

Interpelarea mea se intitulează, în această seară, „Riscul psihologic al expunerii

elevilor la informațiile despre teoria de gen”.

Stimați colegi,

În presa națională circulă informații despre o reclamație făcută de un conferențiar

transgender împotriva unei organizații de părinți din Vrancea, compusă de 26 000 de

membri. Părinții au fost reclamați la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

după ce și-au exprimat nemulțumirea despre informațiile la care au fost expuși 300 de elevi

într-o conferință. Acestor elevi li s-a prezentat că pot reprezenta, în orice moment, un alt

gen decât cel propriu. Aceasta este o temă extrem de sensibilă și greu de înțeles la anumite

vârste, temă care poate da naștere unor neliniști nejustificate, legate de propria persoană

acestor copii.

Reacția părinților a fost potrivită, deoarece sunt responsabili de informațiile la care

sunt expuși minorii. Faptul că au fost reclamați însă nu reprezintă decât o victimizare, care

nu era necesară, din partea unor minorități sexuale. Părinții și-au exprimat liber opinia,

având în mână responsabilitatea de a se ocupa de educația propriilor copii, indignarea lor

este, deci, firească, iar reclamația reacției lor este nefirească.

Page 62: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 62 -

Mă întreb, așadar, domnule ministru, cât de mult ar crește indignarea acestor

părinți, dacă astfel de lecții s-ar ține în mod obligatoriu în școlile publice din România?

Câți dintre ei și-ar dori ca propriii copii să ajungă într-o criză a propriei identități, când li

s-ar spune că își pot modifica genul nelimitat? Psihicul lor nematurizat s-ar degrada

considerabil și ar deveni dezorientați în legătură cu propria persoană.

Într-adevăr, ar fi folositor ca elevii să cunoască aspecte legate de sănătatea sexuală

și despre cum se poate depăși un stereotip de acest fel, să învețe cum să se comporte în

societate, care sunt drepturile și obligațiile lor. Ar fi, deci, utilă o educație morală, o

educație ancorată în realitate, dar nicidecum o încercare de androginizare umană.

Având în vedere aspectele menționate mai sus, vă rog să-mi răspundeți la

următoarele patru întrebări:

1. Persoanele care realizează prezentări și/sau activități fundamentate pe teoria de

gen în România primesc aprobări de la instituții aflate sub patronajul ministerului

dumneavoastră?

2. Părinții elevilor minori sunt contactați pentru a li se cere aprobarea în legătură cu

expunerea la astfel de informații înaintea unei prezentări?

3. Se ia în considerare faptul că minorii (insuficient de maturi) ar putea fi afectați

psihic de expunerea la informații privind teoria de gen?

4. Există campanii în derulare în legătură cu ideile teoriei de gen în care ministerul

dumneavoastră este implicat?

Vă mulțumesc.

Vă solicit răspuns scris și oral.

Senator Cristian Lungu

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Mulțumesc tare mult, domnule senator.

Acestea fiind zise, dat fiind faptul că băncuța Guvernului este, ca de obicei la

această ședință de întrebări, interpelări și răspunsuri, goală, nu putem să vă oferim, stimați

colegi senatori, niciun fel de răspuns din partea onorabilului Guvern, motiv pentru care o

să dau acum citire listei senatorilor care au depus întrebări și interpelări în scris:

- Toma Vasilică, Smarandache Miron-Alexandru, Chisăliță Ioan-Narcis – din partea

Grupului PSD;

- din partea Grupului senatorilor PNL: Pîrvulescu Eugen, Stângă George-Cătălin,

Cristina Ioan, Caracota Iancu, Șoptică Costel, Popa Cornel, Hărău Carmen;

Page 63: S T E N O G R A M A S U M A R...- 3 - S T E N O G R A M A şedinţei Senatului din 17 septembrie 2018 Şedinţa a început la ora 16.15. Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul

- 63 -

- din partea Grupului USR: Wiener Adrian, Fălcoi Nicu, Alexandrescu Vlad-Tudor…,

Mihai Goțiu a citit interpelarea, Mihail Radu-Mihai;

- din partea grupului senatorilor fără apartenență: domnul Ionașcu Gabi…, domnul

senator Ionașcu Gabi.

Aceștia sunt senatorii care au depus interpelări în scris, în vreme ce senatorii care

au depus întrebări în scris sunt următorii:

- de la PSD: domnul senator Smarandache Miron-Alexandru, Toma Vasilică,

Botnariu Gabriel, Chisăliță Ioan;

- din partea Grupului PNL: Toma Cătălin Dumitru, Stângă George-Cătălin,

Caracota Iancu, domnul senator Popa Cornel, domnul Bulacu Romulus și doamna senator

Hărău Carmen Eleonora;

- din partea Grupului USR: Alexandrescu Vlad-Tudor, Mihail Radu-Mihai.

Și aceasta este lista cu întrebările care au fost depuse în scris.

Constat că am finalizat și această sesiune de întrebări și interpelări, motiv pentru

care declar închisă sesiunea de astăzi.

Vă mulțumesc tuturor!

O seară plăcută!

Ședința s-a încheiat la ora 18.40.