s t e n o g r a m a · 2016. 4. 7. · - 3 - s t e n o g r a m a şedinţei senatului din 6 aprilie...

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 6 aprilie 2016

S U M A R

1. Declaraţii politice prezentate de senatorii:

- Sorin-Constantin Lazăr (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Autorizaţiile

grădiniţelor”;

- Viorel Grigoraş (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „De ce?”;

- Haralambie Vochiţoiu (UNPR) – declaraţie politică având ca temă iniţiativa legislativă

privind conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu;

- Dumitru Oprea (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Succesul salarizării unice

depinde de rezistenţa Guvernului faţă de presiunile populiste ale Partidului Social

Democrat”;

- Vasile Nistor (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Sprijinirea pregătirii cadrelor

medicale”;

- Florian-Dorel Bodog (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „7 aprilie – Ziua

Mondială a Sănătăţii”;

- Doina-Elena Federovici (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „2 aprilie – Ziua

Internaţională de Conştientizare a Autismului. Autismul este o realitate pe care nu o

putem ocoli, dar cred cu tărie că împreună o putem învinge.”;

- Petru-Alexandru Frătean (PSD) – declaraţie politică având ca titlu „Instituţii şi oameni

Pro Patria, Pro Democraţie!”;

- Alin-Păunel Tişe (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Hidră administrativă sau

performanţă prin reorganizare?”;

- Marius-Petre Nicoară (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Punct de vedere

privind interpretarea eronată a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 53/2003 – Codul muncii!”;

- Ioan Cristina (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Necesitatea unui sistem medical

şi farmaceutic mai performant în judeţul Arad”;

- Emil-Marius Paşcan (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Arată-ne, Doamne, că

mă înşel şi binecuvântează acest popor şi România!”;

- Paul Ichim (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Ziceri de campanie electorală”;

- Traian-Constantin Igaş (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Securitatea rutieră în

România este la cote de avarie”;

3

- 2 -

- Dragoş Luchian (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Cum se ridică noii lideri ai

PNL-ului, în principal în mediul administraţiei locale – drept la replică la declaraţiile

domnului Andrei Pleşu”;

- Găvrilă Ghilea (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Căutând acul evaziunii în

carul cu bonuri fiscale…”;

- Nelu Tătaru (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Alegerile în două tururi –

contracronometru”;

- Dorin Păran (PNL) – declaraţie politică având ca titlu „Ziua NATO în România”;

- Marius-Ovidiu Isăilă (UNPR) – declaraţie politică având ca titlu „Curajul în societate”;

- Eugen Durbacă (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Galaţi – oraşul fără zone de

agrement”;

- Mihai Niţă (LC) – declaraţie politică având ca titlu „Un sistem de sănătate bolnav

generează o societate bolnavă”;

- Valer Marian (independent, fără apartenenţă la grupurile parlamentare) – declaraţie

politică având ca titlu „Jocul duplicitar al unor ambasadori occidentali”;

- Gheorghe Saghian (independent, fără apartenenţă la grupurile parlamentare) –

declaraţie politică având ca titlu „Accesul la hrană corespunzătoare din punct de vedere

al siguranţei alimentelor, al normelor de igienă şi al aportului nutriţional”.

- 3 -

S T E N O G R A M A

şedinţei Senatului din 6 aprilie 2016

Şedinţa a început la ora 9.20.

Lucrările şedinţei au fost conduse de domnul senator Vasile Nistor, vicepreşedinte al

Senatului, asistat de domnii senatori Mario-Ovidiu Oprea şi Ion-Simeon Purec, secretari ai Senatului.

Domnul Vasile Nistor:

Stimaţi colegi,

Declar deschisă şedinţa consacrată declaraţiilor politice de astăzi, 6 aprilie 2016.

Invit la microfon pe domnul senator Lazăr Sorin-Constantin. Se pregăteşte domnul senator

Viorel Grigoraş.

Aveţi cuvântul, domnule senator.

Domnul Sorin-Constantin Lazăr:

Bună dimineaţa!

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Declaraţia politică pentru astăzi am intitulat-o „Autorizaţiile grădiniţelor”.

Stimaţi colegi prezenţi,

Educaţia şi sănătatea copiilor noştri şi a tuturor copiilor din România ar trebui să fie una dintre

priorităţile noastre. Este de datoria noastră să facem tot ceea ce ne stă în puteri să asigurăm crearea

unui cadru legislativ clar şi coerent, care să cuprindă cât mai multe dintre elementele care sunt

implicate în siguranţa copiilor noştri.

Din păcate, unele evenimente recente aduc la iveală anumite probleme în ceea ce priveşte

autorizarea şi acreditarea unităţilor de învăţământ preuniversitar. În acest sens, mă refer la cazul recent

al unei grădiniţe particulare din Bucureşti, unde educatoarea a agresat mai mulţi copii. Faptul că

respectiva unitate nu era nici măcar autorizată trebuie să tragă un semnal de alarmă. Din păcate, la

nivel naţional funcţionează numeroase aşa-zise grădiniţe particulare, care însă nu deţin niciun fel de

autorizaţie de funcţionare şi care nu au fost supuse niciunui proces de control şi acreditare.

Această stare de fapt este evidenţiată prin simpla confruntare a datelor furnizate de Agenţia

Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) cu oferta publică a

grădiniţelor şi vom observa că numeroase astfel de unităţi funcţionează în afara legii. Numeroase

unităţi funcţionează fără forme legale sau se ascund în spatele unor forme de organizare alternative,

pretinzând că sunt cluburi pentru copii, şcoli de limbi străine sau furnizori de educaţie alternativă.

Tocmai aceste situaţii le permit operatorilor economici în cauză să nu permită efectuarea controalelor

- 4 -

de către instituţiile abilitate, invocând că în respectivul imobil funcţionează un club privat, care nu

desfăşoară activităţi educative şi economice.

Mai mult decât atât, din totalul grădiniţelor particulare autorizate, foarte puţine sunt şi acreditate în

condiţiile legii. Conform ARACIP, acreditarea unei grădiniţe se face prin raportarea la standardele

specifice, instrumente care măsoară capacitatea unei unităţi de învăţământ de a funcţiona în parametrii

obligatorii. Practic, acreditarea constituie garanţia că unitatea respectivă asigură servicii de calitate.

Nu putem accepta ca organele de control aflate în subordinea Ministerului Educaţiei să susţină

că nu au cum să verifice dacă o grădiniţă funcţionează ilegal. Este nevoie de o reglementare mai clară

şi precisă privind funcţionarea acestor grădiniţe şi a instituţiilor de tip after school. Desigur, părinţii au

o responsabilitate majoră privind creşterea copiilor, dar statul nu poate arunca asupra acestora

responsabilitatea de a verifica legalitatea unei instituţii menite să îngrijească şi să educe copiii.

Nu în ultimul rând, subliniez importanţa instituţiilor de învăţământ private şi faptul că acestea

trebuie să existe pentru a oferi o alternativă reală părinţilor şi copiilor, dar acestea trebuie supuse unui

control permanent şi, mai ales, trebuie să funcţioneze pe baza unor criterii şi condiţii specifice, bine

stabilite. Iată de ce este necesar să luăm măsurile cuvenite pentru a oferi unei instituţii a statului

responsabilitatea de a verifica felul în care funcţionează grădiniţele de stat şi cele private.

Vă invit să ne implicăm în aceste demersuri pentru a evita situaţii tulburătoare precum cele

petrecute în grădiniţa menţionată mai sus.

Vă mulţumesc.


Vă mulţumesc, domnule senator.

Invit la microfon pe domnul senator Grigoraş Viorel.


Domnul Viorel Grigoraş:

Domnule preşedinte,

Domnilor secretari,

Bună dimineaţa!

Declaraţiei politice de astăzi i-am dat denumirea următoare: „De ce?”. Un „de ce” care se vrea,

de ce nu, chiar un strigăt de mânie.

Singura problemă a Ministerului Transporturilor este aceea de a şterge Moldova de pe harta

României. Este concluzia pe care o putem trage cu toţii după ce studiem proiectele prioritare ale

Ministerului Transporturilor pentru anul 2016 şi perspectiva 2017 – 2018, prezentate de ministrul

transporturilor în plenul şedinţei comune a Comisiilor pentru transporturi din Senatul României şi

Camera Deputaţilor la data de 5 aprilie 2016.

- 5 -

Planul de investiţii prezentat cuprinde zonele pentru care se vor aloca banii pentru

infrastructura rutieră, cea feroviară, navală şi aeriană. În întreg cuprinsul documentului nu găsim nicio

localitate din Moldova care să reprezinte un punct de legătură cu celelalte regiuni ale ţării. Găsim

amintit doar un proiect finanţat din fonduri europene pentru realizarea variantei ocolitoare a Bacăului,

circa 8 kilometri.

Repet, banii provin din fonduri europene, nicidecum din fonduri guvernamentale. Or, dacă

există proiecte cu finanţare externă, de ce nu poate fi cuprinsă în strategia pentru transporturi şi

Moldova, regiune care are nevoie de conectare terestră şi feroviară de mare viteză la fel ca şi celelalte

regiuni? Rămâne Moldova cea mai defavorizată regiune a ţării, fără acces la infrastructura de

transporturi de orice fel, doar aşa, pentru că se doreşte în Ministerul Transporturilor? Când se vor putea

îndrepta aceste erori grave?

Credeţi, domnule ministru al transporturilor, că Moldova este, aşa, o regiune pustie, deşertică,

unde nu există nicio urmă de viaţă? Este cumva, în opinia dumneavoastră, Moldova o zonă

neimportantă şi de care vă puteţi debarasa?

Vreau doar să vă spun că în istoria României stă scris că au existat momente când ora exactă s-a dat

în toată ţara din Moldova. Şi atunci Moldova şi locuitorii acestor meleaguri nu au uitat de restul românilor.

Declaraţia mea politică îşi doreşte să vă amintească de această regiune şi să vă atenţioneze că

nu aţi inclus niciun proiect în dezvoltarea infrastructurii în perioada 2016 – 2018, motiv pentru care nu

cred că există parlamentar din Moldova care vă va susţine proiectul. Suntem suficient de mulţi

parlamentari din Moldova pentru ca Master Planul General de Transport, pe care vi-l doriţi lege, să nu

treacă în Parlament, domnule ministru.

Vă mulţumesc.



Mai aşteptăm colegi. Poate avem şansa să mai vină cineva.

PAUZĂ


Îl invit la microfon pe domnul senator Vochiţoiu Haralambie.


Domnul Haralambie Vochiţoiu:


Stimaţi colegi,

Săptămâna aceasta se împlinesc doi ani de când Senatul României a adoptat, aproape în

unanimitate, spre cinstea sa, Proiectul de lege privind conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române”

- 6 -

lui Avram Iancu, pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc. În 2015, acest

proiect era adoptat şi de Camera Deputaţilor, fiind trimis la 7 martie Preşedintelui României, domnul

Klaus Werner Iohannis, pentru promulgare. Invocând nişte argumente pe care le apreciem ca

neîntemeiate şi inoportune, domnul Iohannis a cerut reexaminarea proiectului.

În calitatea de senator hunedorean, am luat poziţie tranşantă atunci când, reîntors proiectul în

plenul Senatului, unii dintre colegii mai slabi de înger au găsit de cuviinţă să bată în retragere. Am

amintit cu acel prilej că personaje politice efemere, care se afişează la Panteonul Moţilor de la Ţebea

doar în goană după voturi, nu au căderea să se pronunţe cu „dacă” sau „în ce condiţii” Crăişorului

Munţilor i se poate acorda prin lege un titlu pe care atâtea generaţii succesive de români i l-au

recunoscut. E cam mult să priveşti cum tot soiul de venetici ajung să ne bată obrazul şi să ne înveţe cum

trebuie să ne cinstim eroii, de parcă moşii şi strămoşii lor au căzut în luptele grele pentru eliberarea

românilor din Ardeal, la Revoluţia de la 1848 sau în marele război pentru întregirea neamului românesc.

Doamnelor şi domnilor senatori,

Vă adresez încă o dată felicitări că la acel moment nu am cedat şi propunerea legislativă fost

aprobată pentru a doua oară, însă constat cu amărăciune că acest bine-venit act nu a devenit încă lege.

Vreau, pe această cale, să transmit colegilor deputaţi şi întregii ţări câteva consideraţii care vor înlesni

urgentarea acestui proces.

Această lege nu urmăreşte să instituie un cadru legal special pentru o singură persoană, ci este o

expresie de reafirmare a conştiinţei naţionale, de adânc respect nu doar pentru Avram Iancu, ci pentru

moţii din Apuseni, pentru toţi românii din Ardeal, şi nu numai, pentru care valorile întruchipate de

memoria Crăişorului vor răzbi pentru toate vremurile.

Această lege nu creează drepturi sau onoruri discreţionare sau necuvenite unui particular, unui

„caz individual”, cum s-a indus, ci reconfirmă onoarea şi locul datorate unui simbol naţional de primă

importanţă, care a fost denigrat în ultimele decenii de anumite elemente indezirabile şi antinaţionale.

Trebuie spus apăsat că acele elemente care au batjocorit memoria Iancului nu au primit o replică

suficient de fermă din partea statului român, aşa cum legea ar fi impus-o, şi nici măcar nu au fost

mustraţi la timpul potrivit de cei care astăzi pozează în custozii Constituţiei, făcându-se responsabili de

tergiversarea nepermisă a promulgării legii. Avram Iancu nu este un „caz individual”.

Conferirea titlului de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu nu este o găselniţă legislativă

curentă care să convertească juridic sau politic o recunoştinţă firească, în aşa fel încât raţionalitatea

legii să fie în vreun fel afectată, cum suna motivarea cererii de reexaminare, ci este o consfinţire şi

întărire prin lege a unei realităţi istorice stabilite deja de o generaţie mult mai vrednică decât a noastră.

Pentru cei care nu au aflat încă, Avram Iancu a fost deja declarat „Erou al Naţiunii Române” de

Comitetul de înmormântare şi miile de români care l-au aşezat cu funeralii naţionale la loc de odihnă

- 7 -

pe Crăişor, la 13 septembrie 1872, lângă Gorunul lui Horea. În locul acela, pe unde n-aţi mai călcat,

domnule Iohannis, decât înainte de alegeri, când alergaţi cu Blaga şi Moloţ după băi de mulţime.

Pentru a-i ajuta pe cei care se preocupă de formă, mai mult decât de fond, vă invit să priviţi această

lege ca o republicare, şi nu ca o iniţiativă legislativă propriu-zisă.

Poate nu s-a explicat suficient, dar votarea acestei propuneri nu serveşte câtuşi de puţin la

sporirea legitimităţii unui erou deja în legendă, cântat de baladele populare şi alte cântece patriotice,

ale cărui nume şi prestigiu împodobesc şcoli, instituţii, sunt evocate la serbări naţionale şi aşa mai

departe, ci legitimează, prin forţa valorii sale, însăşi ordinea de drept, principiile pe care se bazează

Constituţia şi acest Parlament, cât şi alte instituţii publice de astăzi. Eu unul mi-aş dori ca aici, în

Senatul României, să avem bărbaţi de stat cum se vedeau în Adunarea Naţională de la Blaj, iar spiritul

dreptăţii şi iubirii de ţară care l-a animat pe Avram Iancu să dăinuie naţiunea noastră.

S-a invocat în cererea de reexaminare că se stipulează în Constituţia României, la art. 94 lit. a),

coroborat cu art. 100, „prerogativa exclusivă” a Preşedintelui României de a conferi titluri de onoare.

Constituţia vorbeşte în art. 94 lit. a) de alte atribuţii ale Preşedintelui, nu de atribuţii exclusive. Nicăieri

în Constituţie nu se vorbeşte de vreo „prerogativă exclusivă” în acest sens.

Ştim că venerabilul Mihai I al României acordă la data de 10 mai o serie de distincţii, cum ar fi

Ordinul „Carol I” sau Ordinul „Coroana României”, ordine importante existente şi înainte de 1948. Alte

instituţii sau ordine cavalereşti acordă şi ele o serie de titluri şi distincţii universal recunoscute. Deci

fântâna de onoare nu a inundat doar grădinile Cotrocenilor. Ne amintim din vechime, pentru că s-a făcut

referire la principii ale dreptului roman, că Senatul Romei acorda, spre exemplu, titlul de „Pater

Patriae” – sau „Părinte al Naţiunii” – unei întregi pleiade a împăraţilor şi bărbaţilor de stat, care i-a

numărat pe Romulus, Iulius Cezar, Augustus, Traian sau Constantin cel Mare. La fel se întâmpla şi cu

instituţia unui triumf public. Acordând titlul de „Erou al Naţiunii Române” lui Avram Iancu, prefect al

Legiunii Auraria Gemina, se creează un precedent demn, care impune un standard înalt pentru alte

personalităţi ce pot fi luate în considerare pentru acest titlu.

Ca o paranteză, eu am convingerea că instituţia Senatului României nu a fost în toată

funcţionarea ei într-atât de labilă încât să acorde Ordinul „Steaua României” unui personaj cum este

László Tökés. Aici punctez şi apreciez că domnul Iohannis a avut înţelepciunea de a-i retrage

personajului acest ordin, deşi iniţiativa nu-i aparţine.

Stimaţi colegi şi dragi compatrioţi,

Unele voci şi-au permis să afirme că această propunere, care face mare cinste prezentei

legislaturi, ar putea fi atacată la Curtea Constituţională. Închei spunând că în sala de judecată a acelei

Curţi, cât şi la Comisia juridică ar trebui să se regăsească permanent, în granit, marmură şi aur, un bust

al Crăişorului Munţilor, neobosit luptător pentru drepturile naţiunii române.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

- 8 -



PAUZĂ


Îl invit la microfon pe domnul senator Oprea Dumitru. Se pregăteşte – probabil o să-mi prezint

şi eu declaraţia politică –, se pregăteşte senatorul Vasile Nistor.


Domnul Dumitru Oprea:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Declaraţia de astăzi are titlul „Succesul salarizării unice depinde de rezistenţa Guvernului faţă

de presiunile populiste ale Partidului Social Democrat”.

Dezbaterile despre Legea salarizării unice din spaţiul public sunt destul de intense, ceea ce

anunţă deja presiuni pentru modificarea fundamentală a proiectului. Deşi au fost numeroase propuneri

legislative, inclusiv legi privind schimbarea sistemului de salarizare, aplicarea lor a fost blocată de

nemulţumirea diferitelor plăţi implicate şi inegalităţile generate. Era de aşteptat ca şi noua propunere

să fie întâmpinată cu discuţii aprinse despre categoriile sociale care primesc mai mult, dacă este un

raport just între funcţii sau despre cum apreciază statul anumite meserii, în funcţie de nivelul salarial

prevăzut.

Mai mult, creşterea medie a salariilor cu 20%, ce ar urma să fie aplicată până în anul 2020, a

provocat reacţii negative din partea celor afectaţi. Vor fi numeroase intervenţii şi presiuni, unele mai

populiste decât altele, aşa cum sunt intenţiile PSD, considerate irealizabile de către premierul Cioloş,

din motive bugetare. Fiecare va dori să arate oamenilor că le apără interesele, punând o nouă presiune

pe Executiv, care va trebui să găsească o soluţie de mijloc, pentru a împăca pe toată lumea, fără a

depăşi limitele permise de buget.

În aceste condiţii, considerăm că actualul Guvern, pentru a evita blocarea proiectului de lege,

trebuie să urmărească mai multe aspecte esenţiale. În primul rând, să analizeze cât mai atent şi să

refacă toate calculele pentru a stabili nivelul optim al salariului minim, care să garanteze, pe de o parte,

un trai decent, iar, pe de altă parte, să fie baza de stabilire a celorlalte tranşe salariale. În al doilea rând,

pentru că sunt multe nemulţumiri în legătură cu avantajele unor demnitari sau ale altor categorii

profesionale favorizate, Guvernul trebuie să îngheţe pensiile speciale, creşterea sumelor forfetare,

emiterea ordonanţelor pentru reglementarea salariilor preferenţiale ale angajaţilor din anumite

domenii. Sunt doar câteva măsuri prin care Executivul poate asigura populaţia că noua lege a

salarizării se bazează pe echitate şi pe bun-simţ.

Vă mulţumesc.

- 9 -



(Domnul senator Vasile Nistor, vicepreşedinte al Senatului, se deplasează la microfonul

central pentru a lua cuvântul.)

Stimaţi colegi,

Declaraţie politică – „Sprijinirea pregătirii cadrelor medicale”.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Mâine se împlinesc 68 de ani de când Naţiunile Unite au înfiinţat Organizaţia Mondială a

Sănătăţii, eveniment cu ocazia căruia se celebrează în fiecare an Ziua Mondială a Sănătăţii, pe data de

7 aprilie. O astfel de sărbătoare are rolul de a ne aminti cât de preţioasă este sănătatea noastră şi a

apropiaţilor noştri şi cât de fragilă poate fi aceasta dacă nu beneficiem de atenţia zilnică necesară şi de

supravegherea cadrelor medicale.

Pentru a putea beneficia de servicii medicale de calitate, este nevoie ca medicii noştri să aibă

acces la pregătire şi informaţii de actualitate, iar acest lucru se poate realiza şi prin prezenţa lor la

conferinţele internaţionale de specialitate. Aceste întâlniri constituie nu numai o oportunitate pentru

medicul român de a reprezenta ţara sa, ci şi un bun prilej de a se întoarce în România cu cunoştinţe

proaspete şi extrem de valoroase pentru comunitatea medicală autohtonă. Însă, pentru a putea participa

la conferinţele respective, medicii sunt nevoiţi să suporte cheltuielile aferente, una din alternativele

folosite fiind sponsorizarea din partea companiilor din industria farmaceutică.

În alte ţări, precum cazul Statelor Unite ale Americii, doctorilor li se oferă şansa de a li se

deduce sumele plătite pe perioada participării la conferinţe şi convenţii dedicate practicii lor. Un astfel

de sistem nu poate decât să încurajeze dorinţa acestora de a-şi îmbunătăţi şi de a-şi uni forţele pentru a

oferi publicului larg cele mai noi şi eficiente servicii medicale disponibile la momentul actual.

De asemenea, medicii au prilejul de a învăţa unii de la alţii, comparând experienţe şi practici

folosite în ţările din care provin, reuşind astfel să-şi perfecţioneze pregătirea şi tehnica necesară. O

astfel de filozofie trebuie urmată şi în România.

Pentru ca medicina să poată ţine pasul cu progresele făcute, trebuie să avem în vedere

posibilităţile folosite în Uniunea Europeană şi pe plan mondial. După cum împărtăşea şi marele om

politic britanic Churchill, „a avea cetăţeni sănătoşi reprezintă cel mai mare atu al unui stat”. Iar pentru

a putea realiza acest lucru trebuie să asigurăm pregătirea medicilor noştri şi să conştientizăm

importanţa sănătăţii poporului român.

(Domnul senator Vasile Nistor, vicepreşedinte al Senatului, revine la prezidiu.)

PAUZĂ

- 10 -


Constat că nu mai sunt colegi în sală. Putem considera că sunt depuse declaraţiile politice ale

următorilor colegi:

- Firea Gabriela, Bodog Florian-Dorel, Silistru Doina, Cadăr Leonard, Federovici Doina-Elena,

Frătean Petru-Alexandru, Bădălău Nicolae, Creţu Gabriela, Pop Liviu-Marian – Grupul parlamentar al

PSD;

- Tişe Alin-Păunel, Nicoară Marius-Petre, Cristina Ioan, Paşcan Marius-Emil, Ichim Paul, Igaş

Traian-Constantin, Luchian Dragoş, Ghilea Gavrilă, Tătaru Nelu, Păran Dorin – Grupul parlamentar al

PNL;

- Agrigoroaei Ionel, Bujor Dumitru-Marcel, Vochiţoiu Haralambie – dar domnul Vochiţoiu şi-a

prezentat declaraţia –, Isăilă Marius-Ovidiu, Rogojan Ciprian, Popa Constantin – Grupul parlamentar

al UNPR;

- Durbacă Eugen, Niţă Mihai – Grupul parlamentar Liberal Conservator;

- Marian Valer şi Saghian Gheorghe – senatori independenţi.

Declar închisă sesiunea de declaraţii politice.

O zi bună!

Declaraţii politice consemnate conform materialelor depuse în scris de către senatori:

Domnul Florian-Dorel Bodog:

Declaraţia politică se intitulează „7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătăţii”.

Stimaţi colegi,

În declaraţia mea de astăzi aş dori să vă vorbesc despre Ziua Mondială a Sănătăţii şi tematica

generală pe care aceasta se orientează anul acesta, şi anume creşterea informării cu privire la diabetul

zaharat.

Ziua Mondială a Sănătăţii se celebrează anual pe data de 7 aprilie pentru a marca întemeierea

Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în anul 1948 şi reprezintă o oportunitate pentru indivizii din orice

comunitate de a se implica în activităţi care pot duce la o stare de sănătate mai bună. După cum ştiţi, în

fiecare an se alege o tematică diferită care să evidenţieze o arie prioritară de îmbunătăţit a sănătăţii

publice. Anul acesta, Organizaţia Mondială a Sănătăţii consacră această zi diabetului, care este în

continuare o problemă de sănătate de maximă importanţă atât la nivel global, cât şi naţional. Una dintre

cele mai importante manifestări ştiinţifice din domeniul diabetologiei româneşti din ultimii ani se va

desfăşura în perioada 5 – 9 aprilie la Bucureşti, pentru a fi sincronizată cu această dată importantă.

Diabetul este o boală care se răspândeşte epidemic la nivel mondial în special în ţările în curs

de dezvoltare, iar OMS a evidenţiat faptul că prevalenţa diabetului la nivel mondial a trecut de 10% în

cazul persoanelor cu vârsta de cel puţin 18 ani. Doar în 2015 diabetul a produs peste 5 milioane de

- 11 -

decese la nivel global, iar specialiştii se aşteaptă la o creştere a acestei cifre în anul 2016. Din păcate,

diabetul nu ocoleşte nici ţara noastră, aproximativ 2 milioane de oameni trăind cu această boală în

România. Evenimentele organizate în toată lumea cu ocazia acestei zile reprezintă, aşadar, o necesitate

crucială în evidenţierea problematicii ridicate de această boală şi de conştientizare a eforturilor

necesare pentru a se implementa politici eficiente de prevenţie.

În acest context, fac şi eu un apel la dumneavoastră, stimaţi colegi, să intensificăm iniţiativele

pentru ca această boală cruntă, care afectează aproximativ 10% din cetăţenii ţării noastre să facă din ce

în ce mai puţine victime. Prin ideile şi programele propuse de noi, trebuie să le asigurăm românilor din

toate păturile sociale oportunitatea de a avea un stil de viaţă sănătos şi o dezvoltare echilibrată din

punct de vedere nutriţional, o dezvoltare ferită de riscuri precum obezitatea şi care pot declanşa

oricând boli cronice severe precum diabetul zaharat. Este responsabilitatea noastră, prin încrederea

învestită în noi de către cetăţeni, să ne asigurăm de faptul că facem tot posibilul pentru a trage semnale

de alarmă la momentul potrivit şi pentru a rezolva problemele cu care se confruntă persoanele având

această boală.

Vă mulţumesc pentru atenţia acordată.

Doamna Doina-Elena Federovici:

Declaraţia politică se intitulează „2 aprilie – Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului.

Autismul este o realitate pe care nu o putem ocoli, dar cred cu tărie că împreună o putem învinge.”.

Stimaţi colegi,

James Scot, într-un citat celebru, spunea: „Nu sunt orb, dar nu văd întotdeauna./Nu sunt surd,

dar lucrurile îmi sună ciudat./Nu sunt prizonier, dar e greu să mă simt liber./Imaginează-ţi cum e să fii

în locul meu.”

Ziua Internaţională de Conştientizare a autismului (World Autism Awareness Day) este

marcată anual la nivel mondial pe data de 2 aprilie, cu scopul de a dinamiza eforturile mondiale de

promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare a publicului larg

privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora.

Această zi nu este o sărbătoare, este o zi în care ar trebui să ne luăm măcar puţin din timpul

nostru şi să ne gândim la copiii şi adulţii care înfruntă această boală zi de zi.

Copiii cu autism sunt frumoşi şi speciali, iar unii dintre ei pot avea abilităţi extraordinare şi o

inteligenţă genială. Dar aceasta este partea plăcută a poveştii lor. Din păcate, ei trăiesc în lumea lor, nu

pot relaţiona şi comunica în mod normal şi riscă de multe ori să fie marginalizaţi.

În zilele noastre, mulţi oameni ştiu câte ceva despre autism, dar foarte puţini înţeleg exact ce

înseamnă viaţa de zi cu zi a unei persoane ce suferă de autism. Discriminarea şi lipsa de înţelegere cu care

se confruntă zilnic sunt unele dintre cele mai importante probleme. Înţelegerea acestor persoane ar fi primul

- 12 -

pas în crearea unei societăţi mai incluzive şi, bineînţeles, mai tolerante. O societate în care drepturile

acestor persoane sunt respectate, iar ei sunt trataţi ca adevăraţi cetăţeni europeni cu drepturi şi libertăţi este

idealul către care tind să aspire părinţii acestor copii şi profesioniştii care lucrează zilnic cu ei.

La nivelul judeţului Botoşani, statistica este una dureroasă, aproximativ 450 de copii suferind

de autism, o boală ce îi ţine prizonieri într-o lume a lor. Pentru aceşti mici îngeraşi, un vis devine

realitate. Astfel, la cerinţa Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism, primarul municipiului Botoşani a

alocat în acest an suma necesară pentru amenajarea unei camere senzoriale, o încăpere specială cu

lumini, jucării şi sunet, care le va îmbunătăţi viaţa. Fiind o cerinţă a Asociaţiei Părinţilor, este un pas

important şi, de aceea, solicit public şi altor instituţii, în speţă Consiliului Judeţean Botoşani, să se

implice pentru a sprijini aceste persoane.

Copiii cu autism din Botoşani, alături de părinţii lor, ne-au amintit zilele acestea că diferenţa

apropie, că a fi special înseamnă să ai mai mult de dăruit, că sprijinul oferit copiilor cu autism

înseamnă o investiţie în propriul suflet, înseamnă exerciţiu de înţelegere şi de compasiune, probă de

răbdare şi de iubire de aproape. Am participat alături de alţi botoşăneni la evenimentul „Azi aleg

albastru!” – eveniment organizat de Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism din judeţul Botoşani,

menit să tragă un semnal de alarmă asupra necesităţii conştientizării problematicii cu care se confruntă

copii diagnosticaţi cu TSA din judeţul Botoşani.

În România încă nu avem o legislaţie clară, unitară, care să reglementeze drepturile persoanelor

cu autism, încă nu există o infrastructură solidă de servicii şi intervenţii specializate care să le ajute să-şi

crească abilităţile pentru a fi autonome şi nu există nici disponibilitatea alocării fondurilor necesare

dezvoltării acestor servicii.

În acest context, consider că fiecare dintre noi are obligaţia morală de a contribui prin orice

mijloace la promovarea incluziunii acestor persoane în societate, iar noi, ca oameni politici, suntem

datori cu un cadru legislativ adecvat care să asigure servicii de calitate şi care să redea speranţa la o

viaţă cât de cât normală tuturor copiilor ce suferă de această boală.

Tema sub care a fost marcată în 2016 această zi a fost „Autism şi Agenda 2030: Includere şi

neurodiversitate”, iar sub acest titlu cred că putem pune împreună bazele unei societăţi capabile să

elimine discriminarea şi să lupte pentru cei aflaţi în suferinţă.

În final doresc să transmit tuturor că avem nevoie de respect, solidaritate şi implicare pentru a

construi o societate mai bună!

Vă mulţumesc.

Domnul Petru-Alexandru Frătean:

Declaraţia politică este intitulată „Instituţii şi oameni Pro Patria, Pro Democraţie!”.

- 13 -

Am aniversat în această perioadă evenimente, instituţii şi oameni cu un rol deosebit de

important în garantarea stabilităţii interne, a democraţiei şi a statului de drept: Ziua Poliţiei Române pe

25 martie, Ziua Jandarmeriei Române pe 3 aprilie şi 12 ani de când România este membru NATO,

eveniment aniversat pe 29 martie, sub coordonarea Ministerului Apărării.

Aceste aniversări sunt un bun prilej de a ne reaminti locul şi rolul structurilor Ministerului

Afacerilor Interne – Poliţia Română şi Jandarmeria Română şi ale Ministerului Apărării în cadrul

sistemului naţional, european şi euroatlantic de ordine, legalitate şi siguranţă publică. În această

perioadă, în care suntem martorii provocărilor generate de fenomenul migraţiei, de tendinţele de

radicalizare şi de accentuare a riscului terorist, rolul acestor instituţii este cu atât mai important.

Cu responsabilitate şi profesionalism, îşi fac datoria şi îşi îndeplinesc menirea de a asigura

climatul de siguranţă şi linişte în care libertatea, dreptatea şi solidaritatea se pot manifesta ca valori

fundamentale ale democraţiei. În acest context, subliniez două deziderate care trebuie să stea la baza

funcţionării statului de drept: siguranţa cetăţenilor şi consolidarea încrederii în instituţii. Poliţia,

Jandarmeria şi Armata sunt trei dintre pilonii pe care s-a construit România şi care, în continuare,

contribuie la asigurarea stării de ordine generală fără de care o ţară nu poate exista şi nu poate

progresa. Aceste instituţii de tradiţie s-au modernizat odată cu statul român şi au răspuns prin

profesionalism, echidistanţă, performanţă şi credibilitate nevoilor de ordine şi legalitate, de protecţie a

cetăţenilor, de garantare a drepturilor fundamentale şi a libertăţilor individuale, de protejare şi

promovare a intereselor naţionale, atât în misiunile interne, cât şi în cele din afara frontierei.

Apreciez eforturile depuse de oamenii care, purtându-şi uniforma cu mândrie, fie ea de poliţist,

jandarm sau militar, îşi fac datoria cu maximum de profesionalism şi dăruire. Le adresez mulţumiri

pentru devotamentul şi responsabilitatea cu care tratează rigorile meseriei şi le urez tuturor să aibă

parte de cât mai multe realizări profesionale şi personale. Ei sunt o forţă credibilă în slujba semenilor şi

rămân Pro Patria, Pro Democraţie!

Domnul Alin-Păunel Tişe:

Declaraţia politică este intitulată „Hidră administrativă sau performanţă prin reorganizare?”.

Distinşi colegi,

De 26 de ani se cere şi cerem administraţie publică performantă, dar, totodată, se cere reducerea

costurilor cu administraţia, în special a salariilor.

Trebuie să ne hotărâm ce vrem!

Nici în mediul privat nu se cere performanţă fără salarizare corespunzătoare.

E adevărat că acum avem, în cadrul funcţionarilor şi angajaţilor instituţiilor publice, şi salarii la

limita salariului minim pe economie, dar şi salarii ale unor subordonaţi mult mai mari decât ale

conducătorilor de instituţie, ceea ce creează inclusiv demotivarea personalului din administraţie. Nici

- 14 -

măcar nu am amintit aici de companiile publice! Când se creează acest cadru demotivant, nu va mai

apărea acea performanţă dorită.

Vedem însă zilnic, de 26 de ani, ce urmări are un sistem nereorganizat, nereformat, dar pe care

îl cârpim efectiv umblând doar la salarii. Hidra administrativă are mai mult de şapte capete. Şi,

ocazional, le vedem în toată monstruozitatea lor!

În lipsa performanţei administrative, „victimă” este cetăţeanul!

Sistemul de salarizare în administraţie trebuie regândit. Dar trebuie regândită şi, totodată,

reorganizată administraţia, atât cea locală, cât şi cea centrală!

Pentru că atât timp cât anumite autorităţi/instituţii sau departamente sunt supraîncărcate de

atribuţii, iar altele nu, dar salarizarea este fie la fel, fie inferioară, nu se vor obţine rezultate. Cu

siguranţă, nu performanţă!

Iar singurul rezultat va fi, pe de o parte, plimbarea cetăţenilor de la Ana la Caiafa, pe de altă

parte, nemulţumire şi neperformanţă generalizată.

Mai mult, de frica unui potenţial subiectivism şi a politizării politicii de salarizare a

funcţionarilor, legislaţia este inflexibilă: nu permite motivarea sau sancţionarea corespunzătoare prin

instrumentul de salarizare.

Este cert că trebuie să discutăm serios, atât la nivel de minister, cât şi în Parlament, normele şi

legislaţia atât a reformării administraţiei, a unificării normelor, dar şi a salarizării.

Însă trebuie să decidem dacă vrem doar reducerea costurilor sau performanţă.

În opinia mea, sunt de dorit reorganizarea şi performanţa!

Performanţa este cea care va şi reduce ulterior costurile. Să nu uităm că până şi înţelepciunea

străbună ne învaţă că suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine!

Domnul Marius-Petre Nicoară:

Declaraţia politică se intitulează „Punct de vedere privind interpretarea eronată a propunerii

legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii!”.


Stimaţi colegi senatori,

Ca urmare a comentariilor apărute în presa naţională privind propunerea mea legislativă pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (cu numărul de înregistrare de la Senatul

României L685/2015), cu privire la posibilitatea reducerii zilelor de muncă, dar a creşterii numărului

de ore alocate, în condiţiile în care am avut susţinerea mai multor companii şi reprezentanţi ai opiniei

publice, vă prezint următoarele argumente pentru susţinerea punctului meu de vedere:

- prezenta iniţiativă legislativă are în vedere un precedent apărut la nivel internaţional privind

creşterea productivităţii muncii angajaţilor. Astfel, conform unui reportaj al unei televiziunii de ştiri

- 15 -

româneşti (DIGI 24) preluat de toată mass-media românească, „un studiu citat de CNN Money spune

că tot mai multe companii americane le oferă angajaţilor posibilitatea să lucreze patru zile pe

săptămână, câte 10, 11 ore pe zi. Specialiştii în resurse umane spun că soluţia poate creşte

productivitatea angajaţilor, însă ar fi nevoie de o perioadă de acomodare la noul program”;

- tinerilor absolvenţi de studii superioare, precum şi persoanelor între 25 şi 40 de ani, care sunt

extrem de adaptabile, o să le fie mai uşor să se integreze în acest program;

- persoanele de peste 30 de ani cu familii (unu-doi copii) vor accepta această transformare ca pe

un impuls pentru petrecerea timpului liber pentru o perioadă mai îndelungată alături de cei dragi;

- conform specialiştilor în resurse umane, perioada de adaptare la un astfel de program depinde

de la om la om, dar, în medie, un astfel de obicei se formează cam în trei luni;

- pe de altă parte, numeroşi angajaţi din România stau la serviciu de obicei 10, 11 ore pe zi, iar

opt ore doar în cazuri excepţionale. Dar nu patru, ci exact cinci zile pe săptămână. Şi nu întotdeauna o

fac pentru bani;

- prin această propunere s-ar crea mai multe locuri de muncă, dar nu neapărat pentru că ar

exista o creştere a productivităţii;

- după ce angajatul va trece de perioada de acomodare, va realiza că are la dispoziţie un

weekend prelungit, în care se odihneşte mult mai bine, ţinând cont de cele trei zile libere;

- în prezent în Statele Unite, 43% dintre companii le oferă angajaţilor posibilitatea de a munci

doar patru zile pe săptămână. Însă numai o mică parte le permite acest lucru tuturor angajaţilor, în

funcţie de departamentul în care lucrează.

În acest sens, principalele concluzii ale celor argumentate sunt următoarele:

1. Se pot realiza mai multe locuri de muncă;

2. Angajaţii se vor putea odihni şi destinde suficient pentru a-şi reîncărca bateriile şi a fi mai

eficienţi în următoarea săptămână;

3. Familiile tinere vor avea mai mult timp pentru a şi-l petrece împreună cu familiile sau

apropiaţii lor;

4. Mai multe zile libere pentru angajaţi înseamnă odihnă şi agrement la munte, la mare, la

diverse pensiuni etc., de unde va rezulta o dezvoltare reală a industriei turismului.

Ca o concluzie finală privind promovarea acestei iniţiative legislative, putem preciza că

prezentul proiect parlamentar nu are rolul de a înlocui un articol privind cele opt ore şi cinci zile, din

contră, se creează o opţiune de zece ore şi patru zile acolo unde se poate şi unde angajatul şi

angajatorul cad de comun acord, au o voinţă comună. Deci există încă o opţiune. 10 ore/zi lucrează

foarte mulţi în agricultură, în domeniul IT, în construcţii, în sistemul bancar etc. De asemenea, există şi

oameni care lucrează 12 ore/zi, 12 cu 24, 12 cu o zi liberă etc.

- 16 -

Stimaţi colegi,

Am dorit prin această propunere legislativă să creez o alternativă la legislaţia actuală, adică o

oportunitate pentru angajaţii şi angajatorii fie din mediul public, fie din mediul privat.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Cristina:

Declaraţia politică este intitulată „Necesitatea unui sistem medical şi farmaceutic mai

performant în judeţul Arad”.



Un articol recent din presa locală arădeană, conform căreia „Aradul este codaş la vaccinare”,

mi-a atras atenţia, în contextul în care am iniţiat o propunere legislativă în scopul facilitării accesului

cetăţenilor din mediul mic urban şi rural la farmacii, ca forme de distribuire a vaccinurilor şi

medicamentelor necesare copiilor şi adulţilor care nu se pot deplasa zeci de kilometri pentru a ajunge

la o farmacie din cel mai apropiat centru zonal.

Judeţul Arad este pe ultimul loc în ceea ce priveşte procentajul copiilor care au fost vaccinaţi,

potrivit unor statistici la nivel naţional. Este judeţul cu cei mai puţini copii vaccinaţi. Lipsa dozelor de

vaccin, „comoditatea părinţilor sau a medicilor, informaţiile venite pe diferite surse mai credibile sau

mai puţin credibile, paranoia generală instalată în rândul părinţilor când vine vorba de vaccin, toate

acestea nu fac altceva decât să pună în pericol sănătatea copiilor noştri”. Ca cifre, vorbim de circa

70%. Un procentaj care situează judeţul nostru direct la coada clasamentului naţional.

Conform articolului, „problema vaccinurilor mocnea de ceva vreme, dar acum a explodat

datorită faptului că în judeţele Cluj şi Bistriţa, chiar la graniţa lor, a fost identificat un focar de rujeolă,

fiind confirmate deja 79 de cazuri. În această situaţie, Ministerul Sănătăţii a «pus pe jar» toate

direcţiile de sănătate publică din ţară, inclusiv cea din Arad. Oficialii cer situaţia din teritoriu a

vaccinării şi fac apel la toţi factorii implicaţi să intervină cât de repede posibil. Pentru că altfel riscăm

să ne întoarcem cu câteva zeci, sute de ani în urmă, când boli care acum pot fi prevenite uşor făceau

mii de victime. (…) Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a vorbit

despre situaţia la zi în ceea ce priveşte vaccinarea. «Acoperirea vaccinală în cazul rubeolei, rujeolei,

oreionului este de 83 la sută la nivel naţional, iar la vaccinul hexavalent, care înseamnă împotriva

difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, avem puţin peste 60 la sută. În ultimii ani s-a ajuns

ca rata de vaccinare pentru bolile grave să fie de 83 la sută, iar în unele zone, precum Arad şi

Bucureşti, este de 70 la sută», a spus Rafila. (…) Pentru că de multe ori părinţii sunt cei care refuză

vaccinarea, autorităţile s-au gândit la modificarea legislaţiei în domeniu. Vaccinarea ar putea deveni

obligatorie, iar în acest moment se lucrează la un proiect de lege în acest sens”.

- 17 -

În sprijinul acestei iniţiative am iniţiat Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea

articolului 12 din Legea farmaciei nr. 266/2008, prin care am propus creşterea numărului de farmacii

în mediul rural, pentru diminuarea diverselor boli şi chiar pentru o distribuire a vaccinurilor necesare

în diferite localităţi unde nu există posibilitatea de a achiziţiona măcar un antibiotic.

Stimaţi colegi,

Sper ca măcar astfel să conştientizăm o reală organizare a sistemului medical şi farmaceutic

pentru informarea, mediatizarea şi aplicarea mijloacelor necesare pentru vaccinare, în particular, şi a

sănătăţii populaţiei, în general.

Vă mulţumesc.

Domnul Emil-Marius Paşcan:

Declaraţia politică se intitulează „Arată-ne, Doamne, că mă înşel şi binecuvântează acest popor

şi România!”.


Distinşi colegi,

Este tot mai clar că economia României este cotropită, aservită şi asimilată de capitalul străin.

În timp ce românii sunt preocupaţi prin actualitate, prioritar, de spectacolul încătuşărilor de la DNA,

iar publicul exultă conectat majoritar la circul mediatic de rigoare, România rămâne la coada

clasamentului economic al ţărilor din Uniunea Europeană, fără vreo perspectivă de redresare realist

pozitivă. În ultimul sfert de secol, ţara noastră nu şi-a identificat o direcţie economică pragmatică,

validă, reuşind doar să consacre şi să perpetueze un sistem versatil al „elitelor” politice, contaminat de

corupţie, viciat de impostură, veleitarism şi lipsă de profesionalism.

De altfel, în urmă cu un sfert de secol, fără a beneficia măcar intelectual, prin inteligenţă, de

vreun sistem imunitar defensiv, preventiv, fără a cunoaşte simptomatologia sau specificităţile

capitalismului feroce, devorant, din care urma să facem parte, România a intrat cu inocenţă, naiv şi

multă speranţă în confruntarea unei competiţii economice de pe poziţii de crasă inferioritate. Habar nu

aveau românii ce înseamnă capitalul străin, câtă vreme erau familiarizaţi doar cu cel al lui Marx şi

Engels, nu aveau nicio şansă să facă faţă unor reţete investiţionale capitalist verificate şi de succes,

prin care resursele energetice ale ţării au fost vândute către diverse concerne multinaţionale şi

corporaţii internaţionale, fie din neştiinţă, dar şi ca urmare a unor complicităţi culpabilizante ale

corupţiei politic generalizate. Într-o ultimă ofensivă de renunţare la avuţia naţională, astăzi se vând cu

elan până şi terenurile agricole, pământul ţării care s-ar cuveni să reprezinte cea din urmă redută, de

prezervare, de apărare a suveranităţii şi a independenţei poporului, a naţiunii române.

Deşi ne valorificăm integritatea cu destoinicie şi nonşalanţă, deşi respectăm cu sfinţenie

imperativele legislative ale pieţei comune şi ne raliem servili unor normative care adeseori ne sunt

- 18 -

defavorabile din partea Uniunii Europene, la dezvoltare economică rămânem tot pe ultimul loc în

rândul ţărilor europene. Şi cum am putea să facem faţă în competiţia dezechilibrată şi inegală din

cadrul UE?!

Să ne referim, de pildă, la agricultură, câtă vreme România dispune de o treime din suprafaţa

agricolă a UE, şi s-ar cuveni ca acest domeniu să constituie un veritabil motor al dezvoltării noastre

economice. Datele Eurostat arată că România rămâne în continuare o ţară agricolă, în comparaţie cu

alte state europene, şi peste o treime din gospodăriile agricole din Uniunea Europeană sunt în ţara

noastră (3,7 milioane de gospodarii agricole, respectiv 33,5% din numărul total din UE). Astfel, România

are o pondere a populaţiei ocupate în agricultură de 25,4%, ocupând primul loc din Uniunea Europeană, la

o distanţă considerabilă faţă de următoarele state clasate: Grecia (13%) şi Polonia (11,2%).

Cu toate acestea, fermierii români primesc cea mai mică subvenţie reprezentând plata pe

suprafaţă, în valoare de 157 de euro/hectar, în timp ce în Uniunea Europeană cea mai mare subvenţie

pe suprafaţă (SAPS) o iau fermierii din Malta, aceştia primind circa 600 de euro/ha. De asemenea,

sume considerabile li se oferă şi agricultorilor din Olanda (459 de euro/ha), Grecia (418 euro/ha), Italia

(394 de euro/ha), Franţa (291 de euro/ha), Polonia (212 euro/ha). Câtă vreme concurăm pe aceeaşi

piaţă, cu o agricultură depăşită tehnic şi subvenţionată deliberat discriminatoriu, intrăm fără vreo şansă

într-o competiţie economică dezechilibrată, absolut inegală.

Experţii UE motivează că subvenţiile sunt stabilite prin raportare la producţia medie la hectar

obţinută în anii anteriori, însă cum poţi să ajungi productivitatea fermierilor din statele dezvoltate, când

aceştia funcţionau performant cu ferme la standarde moderne încă din momentul în care agricultorii

români mai făceau încă agricultură individuală de subzistenţă (cu plugul tras de boi sau cu utilaje de la

începutul secolului al XX-lea)?! Evident, nici nu ai cum să mai ajungi vreodată la acelaşi nivel de

performanţă cu fermierul german, francez, italian, polonez şi alţii, câtă vreme de pe poziţii de

inferioritate, în continuare, primim subvenţii mai mici comparativ cu cele acordate statelor

dezvoltate… E un cerc vicios din care, perpetuându-se aceleaşi politici europene, evident nu avem cum

să ieşim, ci suntem apriori condamnaţi să rămânem săracii de la coada clasamentului Europei. Poate

acesta este preţul pe care trebuie să îl plătim pentru securitatea noastră militară, ca parte a NATO şi a

structurilor euroatlantice…

Consider însă că, în mod deliberat, normativele europene impuse coercitiv în ultimii ani au

dăunat şi au îngreunat tot mai mult situaţia agricultorilor, denaturând specificul agriculturii din

România. Odată cu dispariţia cotei din 2015, laptele provenit din alte state membre determină

eliminarea treptată a fermierilor români cu două-trei vaci; vorbim de peste 800 000 de crescători de

animale. Iar falimentarea acestora a fost consfinţită de normativele privind procesarea laptelui

neconform (lapte care, potrivit normelor UE, nu respectă anumite limite biologice, precum un anumit

nivel maxim de germeni, de celule somatice etc.).

- 19 -

Corelativ, Ministerul Agriculturii nu a primit acceptul Comisiei Europene de a finanţa

programul de reabilitare a sistemului naţional de irigaţii din fonduri europene, iar Guvernul nu dispune

de banii necesari pentru a finanţa sistemul de irigaţii la nivel naţional. Pe de altă parte, accesul

agricultorilor la sistemele de irigaţii aflate în funcţiune, atâtea câte mai sunt, devine din ce în ce mai

costisitor, din cauza creşterii constante a preţului energiei electrice şi al combustibilului, majorare care

a fost efectuată tot ca urmare a cerinţelor organismelor europene pentru liberalizarea pieţei.

Toate aceste măsuri agricole europene, la care este obligată şi România să se ralieze, conduc nu

doar la dispariţia micilor fermieri, ci şi la dispariţia unui mod de viaţă, care în România, atât în zonele de

câmpie, cât mai ales în cele de deal şi de munte, dăinuie de mii de ani. Clasica gospodărie ţărănească,

ouăle, laptele şi brânza „de la ţară”, treptat şi premeditat, vor dispărea. Fără a mai putea face faţă

concurenţei marilor fermieri, lipsiţi de finanţare şi îngrădiţi permanent de diverse „reguli europene”,

mulţi ţărani se văd nevoiţi să-şi înstrăineze pământul, să devină salariaţi ai marilor companii.

În registrul actualităţii, cele necesare traiului le găsim la supermarketuri, iar, de regulă,

produsele agricole comercializate în aceste spaţii comerciale nu provin din România. Aşa arată, de

fapt, europenizarea şi cea mai mare, mai profundă „revoluţie” din agricultură şi din mediul rural din

istoria României.

În acest timp al prefacerilor europene abrupte, noi, românii, în postura de victime ale unei

competiţii economice inegale, reuşim să contabilizăm constant poziţii codaşe în rândul ţărilor Uniunii

Europene: România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte accesarea

fondurilor europene, de asemenea, ultimii când vine vorba de ponderea cheltuielilor pentru cercetare şi

dezvoltare în PIB, mult sub media europeană. România este singura ţară din Uniunea Europeană în

care sănătatea este finanţată cu mai puţin de 6% din PIB, iar problemele din sistem se agravează, sunt

tot mai greu de rezolvat, şi tot la acest capitol suntem pe ultimul loc în privinţa rezultatelor

tratamentelor medicale. România se află la coada clasamentului UE în privinţa cuantumului salariilor

din educaţie şi tot la coada clasamentului privind productivitatea muncii pe angajat; pe ultimul loc în

UE la numărul de deşeuri valorificate; şi am putea continua la nesfârşit… Iar în aceste vremuri de

„glorie” europenistă, am ajuns codaşi, aproape în mod firesc, şi la speranţa de viaţă, care este sub 75 de

ani în România.

Este clar că trebuie să schimbăm radical, fundamental, politica României, implicit pe cea a

reprezentanţilor noştri din cadrul structurilor Uniunii Europene. Circul politic intern, spectacolul

sordid al corupţilor şi al încătuşărilor nu pot ţine locul unei serioase politici de stat, menită a ne proteja

interesele naţionale şi a consolida economia şi prestigiul ţării. S-ar mai putea salva ceva dacă, printr-o

mare revelaţie, printr-un spectaculos pact politic şi social naţional, vom reuşi cumva să ne stabilim

priorităţile economiei şi mizele naţionale, asumându-le faptic, nu doar politic declamativ sau

- 20 -

demagogic. Evident, aş prefera să fiu optimist în această privinţă, dar confruntat cu realităţile

năbădăioase ale Capitalei, strict contextual şi pătimaş risipitoare de orgolii şi sinergii subsumate unor

problematici mărunte, adesea insignifiante, cu politica maliţioasă şi dominant gregară de la vârful ţării,

cu ispitirile „circăreşti” care domină spaţiul mediatic, mă declar sceptic că vom mai putea, în timp util,

schimba ceva semnificativ spre binele acestei ţări. Arată-ne, Doamne, că mă înşel şi binecuvântează

acest popor şi România!


Domnul Paul Ichim:

Declaraţia politică este intitulată „Ziceri de campanie electorală”.

În 2010, ministrul sănătăţii de atunci, juristul Cseke Attila, face un pas în reforma din sistemul

sanitar şi îl „deformează” împărţind reţeaua spitalelor de la nivel naţional în cele dependente de

minister, cele dependente de autorităţile locale, de Ministerul Apărării şi de Ministerul Transporturilor.

La vremea respectivă am fost total împotriva acestei idei. Să trec succint în registru

argumentele pe care le-am considerat a fi împotriva modificării Legii nr. 95/2006:

1. Autorităţile locale nu au departamente de specialitate pentru a analiza şi coordona activitatea

medicală din spitale;

2. Politizarea excesivă a conducerii spitalelor până la nominalizarea şefilor de secţii după

simpatii politice, şi nu după performanţa profesională;

3. Gestionarea bugetului va determina foarte rapid apariţia unor elemente de corupţie la nivelul

conducerilor spitalelor şi al autorităţilor locale;

4. Ministerul s-a dispensat foarte rapid de gestionarea spitalelor aruncând reproşurile

consecutive subfinanţării reţelei sanitare în ograda autorităţilor locale şi aşa mai departe.

Cu rare excepţii, la nivel naţional, argumentele prezentate s-au verificat în timp.

Previziunile ministerului de la acea vreme precum că autorităţile locale vor avea disponibilitatea

financiară de a investi în sistemul sanitar nu s-au confirmat în majoritatea judeţelor ţării.

Am spus previziunile ministerului deoarece am rezerve mari că fostul ministru Cseke, de altfel

un onorabil jurist, ar fi avut o astfel de idee.

Şi acum să revenim la anul 2016.

După ce au apărut problemele epidemiologice prin spitalele din ţară, Ministerul Sănătăţii s-a

evidenţiat prin trimiterea de controale încrucişate şi prin amendat în „voioşie”.

Nu se explică faptul că pentru a avea condiţii optime de asistenţă sanitară îţi trebuie finanţare şi

buni gospodari, nu „politruci”.

Deoarece a început furia electorală, toată lumea se bate în declaraţii.

- 21 -

Fostul preşedinte al ţării, aflat la conducerea unui partid, în vizită la Hunedoara, evidenţia în

discursul lui chiar deficienţele prezentate în debutul materialului.

Ce mă miră este faptul că în 2016 a uitat că în 2010 Guvernul ce conducea ţara era alcătuit

majoritar din persoanele cu carnet de partid.

Prim-ministrul din acea vreme era domnul Boc, considerat de preşedinte a fi un prim-ministru

foarte performant.

Ministrul sănătăţii era de la UDMR, partener de guvernare, dar nu cred că ar fi propus o astfel

de modificare legislativă fără a o discuta în Guvern, fără ştiinţa premierului.

Absurdul situaţiei nu permite decât încadrarea la „ziceri” sau „ipocrizii” de campanie electorală.

Şi uite aşa, cu experimente şi ipocrizii, lumea medicală este aproape în stradă.

Cu stimă, dr. Paul Ichim, senator PNL

Domnul Traian-Constantin Igaş:

Declaraţia politică se intitulează „Securitatea rutieră în România este la cote de avarie”.

Stimaţi colegi,

Cifrele unui raport al Comisiei Europene vin să confirme, parcă la nesfârşit, starea proastă a

drumurilor din România şi, mai grav, lipsa de siguranţă pentru conducătorii auto. Raportul Comisiei

Europene privind securitatea rutieră evidenţiază o situaţie îngrijorătoare pentru România. Ţara noastră

a rămas şi anul trecut ţara cu cel mai mare număr de decese rutiere: 95 de persoane la un milion de

locuitori. Valoarea este aproape dublă faţă de media europeană, care se situează la 51,5 decese.

România este însoţită în top de Bulgaria, dar şi de Letonia, cu 94 de decese, şi Lituania şi Croaţia, cu

82 de decese. Cifrele sunt seci, dar în spatele lor sunt drame individuale şi colective faţă de care

trebuie să existe responsabilitate!

Raportul CE relevă faptul că aproximativ 135 000 de persoane au suferit accidente grave pe

drumurile din UE. Costul social (reabilitare, asistenţă medicală, daune materiale etc.) generat de

decesele şi de vătămările corporale survenite ca urmare a accidentelor rutiere este estimat la cel puţin

100 de miliarde de euro.

Stimaţi colegi,

România deţine cea mai mică reţea de autostrăzi pe cap de locuitor din Uniunea Europeană,

mai exact 2,4 centimetri de autostradă pe cap de locuitor. În ţara noastră sunt aproximativ 700 de

kilometri de autostrăzi.

Până şi aceste tronsoane de autostradă sunt cu probleme. Asistăm zilele acestea la un spectacol

mediatic deloc îmbucurător, în care actorii sunt angajaţii şi conducerea CNADNR. Pe de o parte,

angajaţii care în trecut au deţinut funcţii de conducere a companiei spun că toate tronsoanele noi de

- 22 -

autostradă sunt prost construite, iar, pe de altă parte, avem actuala conducere a CNADNR, care

vorbeşte de resentimentele angajaţilor destituiţi din funcţii.

Realitatea de necontestat este însă alta: şoferii riscă în orice moment să facă accidente pe

autostrăzile din România, care sunt pline de gropi şi au mari probleme.

Numărul deceselor sau al vătămărilor corporale grave din raportul publicat ar trebui să tragă un

semnal mare de alarmă. În ultimele decenii, la nivel european, s-au obţinut rezultate impresionante în

ceea ce priveşte reducerea accidentelor rutiere, însă stagnarea actuală este alarmantă. Reprezentanţii

CE ne atenţionează că, dacă dorim să atingem obiectivul de înjumătăţire a numărului accidentelor

rutiere până în 2020, mai rămân încă multe de făcut.

Potrivit Master Planului General de Transport, pe care Comisia Europeană şi-a dat deja

acordul, în România se vor construi, până în 2030, 1 200 de kilometri de autostrăzi, precum şi 1 900 de

kilometri de drumuri expres, naţionale şi variante de ocolire.

Stimaţi colegi,

Trebuie să avem în vedere faptul că investiţiile totale de 43,5 miliarde de euro cuprinse în

Master Planul General de Transport trebuie aprobat în Guvern până pe 15 aprilie, iar ulterior trimis în

Parlament pentru aprobare.

Cifrele alarmante publicate de raportul Comisiei Europene şi, mai ales, tendinţa de stagnare a

situaţiei de pe drumurile din România trebuie să fie cel mai mare semnal de alarmă pentru noi atunci

când Master Planul va veni la dezbaterea în Parlament.

Ideile şi planurile, chiar master planurile, pot fi motorul progresului unei naţiuni doar în măsura

în care există un context al stimulării şi punerii lor în practică. Securitatea rutieră din România este la

cote de avarie! Este şi de datoria noastră să fim vigilenţi în ceea ce priveşte dezbaterile pe marginea

Master Planului General de Transport şi votul pentru acest proiect major!

Vă mulţumesc.

Domnul Dragoş Luchian:

Declaraţia politică este intitulată „Cum se ridică noii lideri ai PNL-ului, în principal în mediul

administraţiei locale – drept la replică la declaraţiile domnului Andrei Pleşu”.



Această scurtă declaraţie politică vine în contextul unui articol care a apărut în ziarul

„Adevărul” şi care îl are ca autor pe cunoscutul om de cultură şi filosof Andrei Pleşu.

O să citez, pentru început, câteva fraze din articolul domnului Pleşu, în special partea, să zicem,

de apel la adresa noastră, a politicienilor liberali:

- 23 -

„Din punctul meu de vedere însă, nu vom progresa politic şi nu vom schimba nimic dacă nu

vom reflecta cît de cît şi asupra inaptitudinii celor care pierd. Şi perdanţii sunt, totuşi, responsabili de

înfrîngerea lor. O fi de vină PSD-ul pentru (mai) tot, dar niţel vinovat e şi PNL-ul pentru poziţia de

inferioritate în care se complace, în ciuda unor declaraţii ţanţoşe, a unor «provocări» belicoase (şi fără

rezultat), a unui «optimism» de paradă, fără acoperire (dacă statisticile sunt, fie şi parţial, valide) (…).

Ce probleme au liberalii? Mai întîi, o problemă de cadre. M-am uitat pe lista parlamentarilor lor

şi n-am prea găsit figuri impunătoare sau, măcar, plauzibile. Un politician devine, cred, plauzibil (şi

eligibil…) cînd beneficiază de cel puţin două calităţi: carismă şi prestigiu. Fie prestigiu profesional

(pricepere dovedită în meseria proprie), fie prestigiu politic (isprăvi notabile în activitatea

parlamentară şi de partid). Altfel, totul rămâne o chestie de «relaţii», de gaşcă, de interese sau ambiţii

private. Selecţia oamenilor de calitate e, în acest context, suspendată, în beneficiul unor «particulari».

Nu mă îndoiesc că, în straturile mai de jos ale partidului, vor fi fiind şi personaje meritorii, capabile, în

principiu, să schimbe un pic, dacă li se dă ocazia, portretul de ansamblu al formaţiunii lor. Dar am

senzaţia că, pur şi simplu, nu sunt lăsaţi să iasă la lumină. Partidul e confiscat de o «conducere»

inerţială, de care cam toată lumea s-a plictisit şi care nu-şi mai pot depăşi limitele. La nivelul liderilor,

să fiu iertat, nu pot identifica nicio prezenţă care să-mi provoace interesul, adeziunea, preţuirea. În cel

mai bun caz: oameni cumsecade, dar uzaţi. (…)

Aşa că, domnilor liberali, faceţi ceva! Luaţi-vă misiunea în serios. Scăpaţi de «feţele palide» cu

care ieşiţi, de regulă, pe piaţă, nu mai fiţi aşa de amabili unii cu alţii. Nu mai luaţi mica (şi mereu

perdanta) hîrjoană parlamentară cu adversarii drept vitejească şi vijelioasă «acţiune politică». Mai mult

curaj! Mai multă imaginaţie! Mai multă substanţă! Ajutaţi-mă să vă votez!”

Analizând duritatea mesajului domnului Pleşu, nu pot, ca tânăr lider al Partidului Naţional

Liberal, filiala Bacău, să nu am o poziţie care contrazice multe dintre afirmaţiile omului de cultură.

Mesajul filosofului şi intelectualului de remarcă este un semnal de alarmă privind necesitatea

schimbării clasei politice, în special a acelei părţi care are viziune reformatoare, să spunem „de

dreapta”.

În primul rând, Partidul Naţional Liberal, prin organizaţiile sale locale, a promovat o serie de

tineri care, prin diverse forme de luptă politică, s-au impus şi au adus plusvaloare organizaţiilor de care

aparţin.

În cazul meu, de exemplu, schimbarea pentru mine a venit în 2008, când am acceptat să fiu

viceprimar, în urma unei discuţii cu conducerea partidului din acea vreme. M-am implicat cu toată

dăruirea. Veneam din mediul privat, unde munceşti pentru bani, pentru familia ta. Am intrat în

administraţia locală, unde munceşti pentru oameni. Nu regret acum nici zilele în care munceam mai

bine de 12 ore, nici nopţile nedormite, când am avut situaţii de urgenţă.

- 24 -

Acum, adversarii politici ne vor acuza de unele neîmpliniri ale administraţiei locale. Ni le

asumăm din fairplay. Dar trebuie să spunem că PNL-ul nu trebuie să poarte vina unor primari care au

în prezent sau au avut probleme cu justiţia. Liderii se schimbă, iar la Bacău cred că se impune un nou

primar, cu o viziune liberală necesară societăţii în schimbare. În urmă cu ani, speranţele opiniei publice

s-au oglindit în imaginea unor primari care s-au erodat sau au căzut în ispita corupţiei, cu toate că

realizările lor pentru comunitate vor fi amintite indiferent cine va prelua puterea locală. Acum e nevoie

de adaptare, de lideri tineri care comunică prin social-media (facebook, twitter, bloguri, site-uri etc.)

sau diverse alte mijloace de comunicare on-line, de oameni care au o meserie şi pentru care politica nu

reprezintă singura sursă de venit.

Şi aici, domnule Pleşu, vă pot spune că PNL-ul are o nouă generaţie, care în anumite filiale are

şanse de a impune tipuri noi de politicieni. Eu pot privi în ochi pe oricine. Şi vă îndemn şi pe

dumneavoastră să vă uitaţi în ochii celor din familie, ai rudelor şi prietenilor, fiindcă nu trebuie să vă

fie ruşine să votaţi Partidul Naţional Liberal!

Din funcţia de senator, cu activitate locală şi la Bucureşti, am reuşit să atrag fonduri pentru

Bacău. Astfel, am considerat că Bacăul trebuie să redevină o forţă economică în regiunea Moldovei. Să

facem asta prin noi înşine! În viitoarea guvernare liberală, autostrada Bacău – Braşov trebuie să devină

prioritatea zero în viitorul Master Plan pentru Transporturi. Iar între Bacău şi Iaşi nu trebuie să mai fie

adversitate, ci complementaritate. Iar aici, pe principii liberale trebuie să construim nu doar un oraş, ci

o comunitate dinamică şi prosperă. Trebuie să aducem investiţii directe, care să creeze locuri de

muncă, şi să stimulăm spiritul antreprenorial al tinerilor.

Acesta este unul dintre obiectivele mele prin care consider că pot contrazice criticile domnului

Andrei Pleşu şi pot contribui la convingerea marelui om de cultură că votul său merită să fie acordat

noii generaţii din Partidul Naţional Liberal.

Vă mulţumesc.

Domnul Găvrilă Ghilea:

Declaraţia politică se intitulează „Căutând acul evaziunii în carul cu bonuri fiscale…”.

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Adresam în urmă cu câteva săptămâni distinsei doamne ministru de finanţe şi onorabilului

preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală o interpelare pe marginea iminentei – la acea

dată – intrări în vigoare, de la 1 aprilie 2016, a Ordinului preşedintelui ANAF nr. 3769/2015 privind

declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate

în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative aferente, care

au creat îngrijorare şi nemulţumiri în mediul de afaceri.

- 25 -

Demersul meu a fost justificat atât de memoriul redactat de un grup de experţi contabili, pe care

l-am primit la cabinetul parlamentar, cât şi de circulaţia în spaţiul on-line a două petiţii susţinute de

peste 10 000 de semnături, prin care se solicita conducerii ANAF anularea Ordinului nr. 3769/2015 şi

revenirea la forma iniţială a formularului 394, ale cărui conţinut şi rubricatură, prin actul normativ

citat, au fost extinse de la 2 la circa 19 pagini.

Printre argumentele invocate de către reprezentanţii agenţilor economici în sprijinul solicitării

lor, se numărau atât creşterea timpului alocat operării documentelor, cât şi majorarea considerabilă a

cheltuielilor de personal şi a celor aferente upgradării programelor de contabilitate.

Din păcate, răspunsul primit din partea reprezentanţilor Ministerului de Finanţe nu a fost în

măsură să risipească îndoielile mediului de afaceri privind raţiunile fiscale pe baza cărora s-a

fundamentat actul normativ citat, chiar dacă acesta era încadrat „în contextul larg de schimbare de

paradigmă la nivel internaţional privind modul de abordare a fenomenelor de evaziune şi fraudă fiscală

prin manifestarea unei atitudini de tip preventiv şi, în acelaşi timp, proactiv”.

Despre cât de „proactivă” va fi completarea celor aproape 20 de pagini ale formularului D394 îi

vom lăsa pe contabili să vorbească. Cert este că lupta cu evaziunea fiscală nu se dă prin raportări

statistice sterile ale unor informaţii inutile, care oricum consemnează tranzacţii comerciale deja

efectuate, evidenţiate în documentele contabile curente.

Alte argumente în susţinerea controversatului Ordin 3769/2015 vizează „regresia semnificativă

a numărului de controale directe efectuate de către structurile ANAF” în favoarea „controlului indirect,

realizat prin analiza informaţiilor colectate, având ca şi consecinţă o mai bună gestionare a resurselor

umane la nivelul ANAF”, dar şi „un mesaj de fermitate şi consecvenţă în combaterea evaziunii fiscale,

cu impact inclusiv asupra imaginii instituţiei”.

Având în vedere că actul normativ a intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2016, mostrele de

umor involuntar citate mai sus pot fi, într-o oarecare măsură, scuzate.

Pentru că a vorbi despre „fermitate şi consecvenţă” în lupta cu un fenomen care de 26 de ani

macină economia naţională, trâmbiţând retragerea inspectorilor de pe teren în birourile administraţiilor

judeţene ale finanţelor publice, unde vor scormoni în aşteptarea vârstei de pensionare după acul

evaziunii în carul cu bonuri fiscale, ar fi ilar, dacă n-ar fi trist.

Sau poate că ANAF se recunoaşte deja învinsă fără luptă în războiul pe care ar fi trebuit să-l

declare marii evaziuni fiscale care guvernează peste 90% din piaţa de alcool din România, aducând

statului un prejudiciu anual de peste 2 miliarde de euro? Ori face temenele şi plecăciuni în faţa regilor

neîncoronaţi ai uriaşei evaziuni din agricultură, care a adus producătorii autohtoni la sapă de lemn? Ori

închide ochii şi ridică neputincios – sau (dez)interesat?! – din umeri la traficul transfrontalier cu tutun

sau produse petroliere, aşteptând până la calendele greceşti ca malaxorul Loteriei bonurilor fiscale să

- 26 -

stârpească evaziunea fiscală prin răstignirea micilor comercianţi şi ţintuirea obloanelor buticurilor în

cuie…

Vă mulţumesc.

Domnul Nelu Tătaru:

Declaraţia politică este intitulată „Alegerile în două tururi – contracronometru”.

Încă din septembrie 2015, PNL a înaintat spre dezbatere propunerea legislativă privind

modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei

publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind

Statutul aleşilor locali. Sunt, aşadar, şase luni de când această propunere legislativă privind alegerile

locale se află la comisiile de resort ale Senatului. În şedinţa de plen de luni trebuia să fie dezbătută, în

schimb s-a prelungit la 60 de zile termenul de dezbatere. Această propunere a fost plimbată de la o

comisie la alta, întoarsă, amânată, au fost cerute rapoarte peste rapoarte, iar acum s-a prelungit, fără un

motiv plauzibil, termenul de dezbatere, totul pentru că PSD se opune vehement alegerilor în două tururi.

Cu cei mai mulţi primari în funcţie şi favorizaţi clar de legea în vigoare, social-democraţii s-au

opus revenirii la două tururi de scrutin încă de la început şi continuă să o facă, pe orice cale. Net

dezavantajat de un scrutin pentru primării în două tururi, pentru că are un electorat compact şi nu are

competitori în propriul bazin electoral, PSD doreşte menţinerea acestei poziţii dominante. Ce înseamnă

două tururi pentru PSD?! Răspunsul îl găsim în ultimele trei alegeri prezidenţiale, când, deşi au plecat

ca favoriţi, candidaţii PSD au pierdut în al doilea tur de scrutin. În acest context, bineînţeles că văd

numai conspiraţii şi aruncă acuze la orice pas, dar uită un lucru esenţial – legislaţia electorală poate fi

modificată şi cu mai puţin de un an înaintea alegerilor, dacă şi numai dacă scopul acestor modificări

este de a lărgi, şi nu de a limita drepturi electorale individuale sau colective. Or, în acest caz vorbim,

evident, despre o lărgire a drepturilor electorale.

Vocile care susţin că nu se pot face modificări în materie electorală cu mai puţin de un an

înainte de alegeri se bazează pe recomandările Comisiei de la Veneţia sau chiar pe jurisprudenţa CCR.

Ce omit aceste voci să spună este că s-a mai încercat modificarea legii electorale cu mai puţin de un

înainte şi unele demersuri au fost respinse, dar altele au fost acceptate de Curtea Constituţională.

Acum, PNL încearcă să obţină revenirea la două tururi de scrutin prin procedura contenciosului

administrativ. Procedura este lungă şi complicată, mai ales că alegerile ar urma să fie organizate pe 5

iunie. Cu toate acestea, premisele sunt bune. PNL a mai câştigat în instanţă în faţa Guvernului Ponta,

care a refuzat să organizeze alegeri parţiale la nivelul funcţiilor de primar şi preşedinte de consiliu

judeţean vacante.

Contenciosul administrativ deschide calea invocării excepţiei de neconstituţionalitate a

alegerilor într-un singur tur, urmând ca CCR să tranşeze această chestiune. În articolul 2 din

- 27 -

Constituţie se vorbeşte despre suveranitatea naţională, care aparţine şi este exercitată de poporul român

prin organe reprezentative, „constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte”. Oricât de libere,

periodice şi corecte ar fi, oare putem vorbi despre reprezentativitate în cazul unui primar ales cu 20%

din voturi?

Domnul Dorin Păran:

Declaraţia politică se intitulează „Ziua NATO în România”.

Domnule preşedinte al Senatului,


Începând cu anul 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în România sărbătorim Ziua NATO.

Ca de obicei, prinşi fiind cu o serie de activităţi cotidiene, şi de această dată această zi a trecut

neobservată pentru noi, clasa politică, fiind cuprinşi de febra alegerilor locale din 5 iunie 2016 şi a

celor parlamentare din noiembrie 2016.

România este stat membru NATO, iar semnificaţiile zilei asociate trebuie să fie o sărbătoare

publică dedicată democraţiei şi spiritului euroatlantic şi european.

Este adevărat că în România MApN a evidenţiat Ziua NATO şi în acest an printr-o ceremonie

militară şi Ziua Porţilor Deschise. De asemenea, statele majore ale categoriilor de forţe ale Armatei

Române au organizat pe întreg teritoriul României ceremonii militare, simpozioane şi expoziţii

dedicate acestei zile.

Dacă partea militară a României şi-a făcut datoria, prin manifestările organizate, noi ceilalţi,

„civilii”, cred că am făcut foarte puţin, deşi sigur puteam să facem mult mai mult.


Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis un mesaj cu ocazia Zilei NATO în

România, în care evidenţiază succesul remarcabil al României în politica externă, creând asigurarea

celei mai puternice garanţii de securitate pentru România şi poporul român.

Dar noi, Parlamentul României, mai precis Senatul României, nu am făcut nimic pentru

evidenţierea acestui eveniment. Ne punem cenuşă în cap şi ne prefacem că plouă, furaţi fiind, aşa cum

relatam mai la începutul declaraţiei, de activităţile cotidiene ale Senatului şi senatorilor: proiecte de

legi, grija faţă de alegerile locale, propuneri de schimbare a preşedintelui Tăriceanu – apropo, şi acesta

este unul din motivele schimbării, votarea sau nevotarea în plenul reunit a preşedintelui Televiziunii

Române, pe care sunt convins că doar insolvenţa o mai poate salva şi… etc.

Nu trebuie să uităm un lucru, dragi colegi senatori, că intrarea în NATO în 2004 a fost şi poarta

de intrare a României în UE. Iar intrarea în UE şi NATO sunt cele mai mari realizări ale României şi

ale politicienilor din ultimii 25 de ani.

La mulţi ani, NATO!

- 28 -

La mulţi ani, UE!

La mulţi ani, România!

Vă mulţumesc.

Domnul Marius-Ovidiu Isăilă:

Declaraţia politică este intitulată „Curajul în societate”.


Stimaţi colegi,

Curajul, în Dicţionarul explicativ al limbii române, este definit ca fiind „forţa morală de a

înfrunta cu îndrăzneală primejdiile şi neajunsurile de orice fel; îndrăzneală, fermitate în acţiuni sau în

manifestarea convingerilor; bărbăţie, tărie de caracter”.

Rollo May spune despre curaj că este fundaţia pe care se clădesc toate celelalte virtuţi şi valori

personale şi doar curajul poate face ca acestea să fie reale.

Platon diferenţia curajul de impetuozitate, neînfricare, curajul având în plus previziunea şi

premeditarea.

Curajul fizic îl putem exprima în cuvinte ca o tărie în faţa durerii fizice, iar curajul moral este

exprimat ca o capacitate de a acţiona în mod întemeiat în faţa opoziţiei.

Dragi colegi,

Vă întreb deschis, după scurta relatare: câţi dintre noi putem susţine că ne însuşim această

virtute? Suntem curajoşi?

A fi curajos înseamnă să îţi asumi!


Domnul Eugen Durbacă:

Declaraţia politică se intitulează „Galaţi – oraşul fără zone de agrement”.

Nu mai este mult până când vara îşi va intra în drepturi, iar locurile de agrement din Galaţi

lipsesc cu desăvârşire.

Plaja Dunărea este închisă de ceva vreme, Lacul Vânători este debranşat de la curent electric şi

apă potabilă, iar cele 10 căsuţe amplasate pe malul lacului nu pot fi folosite.

Înconjurat de ape curgătoare precum Dunărea şi lacuri cu aproximativ 2 500 ha luciu de apă,

oraşul Galaţi este repetent la capitolul locuri de agrement.

Gălăţenii care doresc să iasă la un grătar, la iarbă verde, la plajă nu o pot face, deoarece oferta

este extrem de redusă: Plaja Brateş, unde nu s-a mai investit de mult, Lacul Vânători este plin de mâl,

nici vorbă de nisip, buruienele fiind crescute pe malul lacului.

Cred că oraşul Galaţi ar putea avea locuri de agrement, ţinând cont că Plaja Dunărea, Lacul

Vânători, Plaja Cocuţa ar putea fi redeschise şi transformate în baze de agrement moderne, cu bazine

- 29 -

pentru adulţi, terenuri de minigolf, spaţii pentru joacă, bazine pentru copii şi o discotecă pentru tineri

în aer liber.

În calitate de senator al României şi al municipiului Galaţi, am primit numeroase mesaje care

vin să întărească faptul că locuitorii acestui oraş sunt preocupaţi de modul în care arată oraşul lor şi nu

sunt indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Cetăţenii sunt dezamăgiţi, deoarece consideră că nu

s-a investit în Galaţi în ultimii ani şi cred ei că se putea face ceva frumos.

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Niţă:

Declaraţia politică este intitulată „Un sistem de sănătate bolnav generează o societate bolnavă”.

În 1948, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a organizat prima întrunire la nivel mondial dedicată

sănătăţii, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea, la 7 aprilie a fiecărui an, a Zilei Mondiale a Sănătăţii,

zi care s-a aniversat începând din 1950. Scopul organizaţiei este sprijinirea acţiunilor privind

îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Se are în vedere, în primul rând, susţinerea unor campanii

la scară mondială pentru combaterea unor maladii care se manifestă pe scară largă.

Sistemul de sănătate al României se află într-o situaţie gravă, chiar dacă unii oficiali refuză să

recunoască realitatea. Lipsa medicamentelor din spitale, condiţiile de igienă precare, frigul şi insuficienţa

cadrelor medicale sunt prezentate zilnic în presă. Cazurile sunt clare şi concrete. Ar fi suficient să

amintim numai cazul „Colectiv” sau al bebeluşilor aduşi în Capitală de la spitalul din Piteşti.

În aceste zile, guvernanţii s-au gândit să evalueze starea de sănătate a copiilor printr-un

program naţional. Foarte bine, am putea zice, numai că starea în care se află aceşti copii trebuia să fie

de mult timp cunoscută. Cum ar putea să fie sănătoşi copiii din satele izolate ale ţării, care se hrănesc

cvasicotidian cu fasole şi cartofi? Cât de sănătoşi ar putea să fie copiii care merg la şcoală prin frig şi

zăpadă, îmbrăcaţi sumar şi încălţaţi cu nişte tenişi cârpiţi? Cât de vig

s t e n o g r a m a · 2016. 4. 7. · - 3 - s t e n o g r a m a şedinţei senatului din 6 aprilie...

Documents