Pentru examen - Cartea aVII-a NCC. Vom exclude partile in care se aplica regulamentele europene. Pana acum am vorbit despre o serie de institutii care se circumscriu teoriei generale a DIP (calificare, retrimitere, sistemele plurilegislative, aplicarea legislatiei starine, inlaturarea exceptionala a legii straine, legea nationala, starea si capacitatea persoanei, persoana juridica, casatoria, conditiile de fond cerute pt incheierea casatoriei, forma pentru casatorie, efectele casatoriei, regimul matrimonial, art. 2590 si urm.). In ceea ce priveste regimul matrimonial exista un proiect de regulament dar nu a fost inca adoptat, s-au lansat doua proiecte, unul pe regimuri matrimoniale si celalalt pe efectele patrimoniale ale relatiilor persoanelor de acelasi sex. Acestea nu au fost inca adoptate. Cand ne punem problema sa stabilim legea care va guverna regimul matrimonial vom folosi norma de conflict din codul civil. In raport cu tendintele si evolutiile care se manifesta constant in DIP, orientate in special spre autonomia de vointa, de alegere a legii aplicabile pe care vedeti ca o intalnim in toate institutiile dreptului privat, o intalnim si in caz regimului matrimonial, art. 2590 NCC. In acest caz posibilitatile de alegere sunt destul de largi, in situatia in care sotii au cetatenii diferite sau resedinte obisnuite stabilite pe teritorii diferite au inclusiv posibilitatea de a alege legea viitoarei lor resedinte unde intentioneaza sa se stabileasca dupa celebrarea casatoriei. Conditiile de forma alea conventiei de alegere nu ridica nicio problema.Domeniul de aplicare al legii aplicabile regimului matrimonial, art. 2593 care nu ridica niciun fel de probleme. Trebuie facuta o precizare in legatura cu art. 2591 al (2): ,, Conditiile de forma ale conventiei de alegere a legii aplicabile sunt cele prevazute fie de legea aleasa pentru a guverna regimul matrimonial, fie de legea locului incheierii conventiei de alegere. Vedeti dvs, in materie de contracte in general, mai nou forma este supusa legii care guverneaza fondul raportului juridic. Se porneste de la ideea ca atunci cand cand forma este ceruta ca o conditie de insusi validitate a actului si este impusa de legea care guverneaza fondul exista o legatura intrinseca intre fond si forma, prin intermediul formei indeplinidu-se mai mult o cerinta de control al actului. Un act incheiat in strainatate nu poate face abstractie de forma autentica daca ea este ceruta pentru insasi valabilitatea actului, chiar daca potrivit rigorilor acelei tari nu s-ar fi impus forma autentica daca ea este totusi ceruta de legea de la locul situarii imobilului. Art. 2591 (3): ,, Sotii pot alege oricand o alta lege aplicabila regimului matrimonial, cu respectarea conditiilor prevazute la alin. (2). Legea noua produce efecte numai pentru viitor, daca sotii nu au dispus altfel, si nu poate prejudicia, in niciun caz, drepturile tertilor. Aici este vorba despre modificarea legii aplicabile. Sotii doresc sa schimbe legea care guverneaza regimul matrimonial. Legat de acest aspect dvs ati vazut ca si in perimetrul dreptului intern vorbim despre mutabilitatea regimului, pot sa il schimb. Legiuitorul nostru prevede un termen de 1 an (dupa 1 an de la celebrarea casatoriei). Unii autori vorbesc despre asa numitul termen de ,,maturitate matrimoniala, ceea ce e o prostie! Ganditi-va ca insasi desfacerea casatoriei o poti desface foarte repede, in 30 de zile, dar ca sa modifici regimul matrimonial trebuie sa stai sa te gandesti un an. Mutabilitatea regimului se exercita in perimetrul dreptului intern, de pilda, daca sotii nu au alea un alt regim li se aplica ca regim legal comunitatea legala. Ei daca doresc pot sa modifice acest regim. Regimul este mutabil! Modificarea legii aplicabile regimului urmareste tot schimbarea regimului dar aria este mult mai larga pentru ca ea ma scoate din sistemul de drept care guverna efectele regimului matrimonial si ma duce in alt sistem de drept, oferindu-mi posibilitatile de optiune ale aceluia. Sigur ca modificarea legii aplicabile care ca scop final modificarea regimului. Art. 2591 alin (3) - daca ne uitam cu atentie observam faptul ca sotii pot alege oricand legea aplicabila regimului matrimonial. Sigur de regula, atunci cand modifici legea aplicabila regimului matrimonial si alegi legea altei tari alegi chiar un regim matrimonial dintre cele reglementate de legea aleasa. Dar mai poti sa nu alegi nimic, fie ca esti tantalau, fie ca iti convine regimul matrimonial legal al acelei tari.De pilda, francezii au regimul comunitatii universale in care toate bunurile trecute, prezente si viitoare sunt comune (totul e comun). Alte sisteme de drept au ca regim legal, in lipsa de optiune, regimul separatiei de bunuri (Asa a fost la noi sub reglementarea VCC, inainte de aparitia Codului familiei). Daca cititi cu atentie textul veti vedea ca sotii pot alege oricand o alta lege aplicabila regimului matrimonial, cu respectarea cerintelor de forma. Legea noua produce efecte pentru viitor, daca sotii nu au dispus altfel si nu pot prejudicia in niciun caz drepturile tertilor. Sigur ca, ca regula e normal ca orice conventie sa produca efecte pentru viitor. Dar pana la urma, si este normal sa fie asa, nimic nu impiedica sotii sa prevada ca noul regim matrimonial care urmeaza sa aplice ca urmare a modificarii legii aplicabile regimului, va produce efecte retroactive, cu singura conditie de a nu afecta drepturile sau interesele tertilor. De exemplu, daca unul dintre soti este debitor, nu pot produce mutatii in ceea ce priveste regimul matrimonial in scopul de a saraci patrimoniul lui si de a ingreuna posibilitatea de recuperare a creantei de catre creditorii celuilalt sot. Daca interesele creditorilor nu sunt afectate in niciun fel, nimic nu impiedica sotii sa convina orice, chiar si ca efectele sa se produca retroactiv. Codificarea partii din normele de conflict, din regimurile matrimoniale, a fost infleuntata si de dispozitiile Conventiei de la Haga din 1978 la care Romania nu este parte dar care a exercitat o puternica influenta asupra legislatiilor statelor membre. Divortul internationalDivortul este un efect al casatoriei insesi. :)) Internationalitatea divortului. Ce confera unui divort caracter international (transfrontalier)? De cele mai multe ori internationalitatea divortului decurge din insasi internationalitatea casatoriei. Sotii avand apartenente nationale diferite, cetatenii diferite sau o cetanteie comuna apartinand unui alt stat sau ei au resedinta lor obisnuita comuna este stabilita pe teritoriul unui alt stat sau au resedinte obiesnuite diferite. In aceasta materie intalnim doua instrumente europene. In ce ce priveste competenta internationala in materie de divort este reglementata in art. 3 din Regulamentul european Bruxelles II bis (2201 din 2003), regulament care este in vigoare din 1 martie 2005 si care in ceea ce priveste Romania se aplica de la data aderarii, 1 ianuarie 2007. Pe de alta parte, in ceea ce priveste determinarea legii aplicabile divortului avem Regulamentul european 1259 din 2010 (Roma III). Ori de cate ori vom auzi sintagma Roma imediat ne vom da seama ca obiectul sau nu il constituie chestiuni de competenta, de procedura, de recunoastere si executare de hotarari ci il constituie chestiuni de unificare in materie de norme de conflict, determinarea de norme aplicabile. Ori de cate ori auzim sintagma Bruxelles, ne vom da seama ca acesta nu reglementeaza legea aplicabila ci chestiuni de procedura (competenta internationala, recunoasteri si executare de hotarari judecatoresti). Exista si unele exceptii, precum Regulamentul 650 din materie succesorala care cuprinde si chestiuni de competenta internationala in materie succesorala dar si chestiuni de determinare a legii aplicabile succesiunilor. Competenta internationala in materie de divortAvem ca izvor normativ Regulamentul CE 2201 din 2003 (Bruxelles II bis). Chestiunile legate de competenta internationala in materie de divort le gasim reglementate in art. 3 al regulamentului.Articolul 3Competen de fond(1)Sunt competente s hotrasc n problemele privind divorul, separarea de corp i anularea cstoriei instanele judectoreti din statul membru:(a)pe teritoriul cruia se afl:reedina obinuit a soilor sauultima reedin obinuit a soilor n condiiile n care unul dintre ei nc locuiete acolo saureedina obinuit a prtului saun caz de cerere comun, reedina obinuit a unuia dintre soi saureedina obinuit a reclamantului n cazul n care acesta a locuit acolo cel puin un an imediat naintea introducerii cererii saureedina obinuit a reclamantului n cazul n care acesta a locuit acolo cel puin ase luni imediat naintea introducerii cererii i n cazul n care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv, fie, n cazul Regatului Unit i al Irlandei, are domiciliul n acel loc;(b)de cetenie a celor doi soi sau, n cazul Regatului Unit i al Irlandei, statul domiciliului comun.(2)n sensul prezentului regulament, termenul domiciliu se interpreteaz n sensul sistemelor de drept ale Regatului Unit i Irlandei. Observam o tendinta foarte moderna. Avem factori multipli atributivi de competenta internationala. Prin sintagma ,,instanta judecatoreasca in sensul acestui articol vom intelege nu stricto senso, nu numai instantele ci orice alta autoritate care se bucura in temeiul legislatiei unui stat membru de competenta in materie de divort. In art. 2 care defineste termenii se spune ca instan judectoreasc nseamn toate autoritile din statele membre competente n materiile care intr sub incidena domeniului de aplicare a prezentului regulament n temeiul articolului 1. Deci toate autoritatile care au competenta in materie de divort. Cu alte cuvinte intra in campul de aplicare al acestui regulament si notarii publici sau dupa caz, ofiterul starii civile. Este interesant faptul ca notarii publici sunt scosi din sfera regulilor de competenta ale R 650, desi materia succesiunilor este o materie traditionala in notariat atunci cand nu exista litigii intre mostenitori. Aceasta nu inseamna ca R650 nu se aplica notarilor, se aplica numai in ceea ce priveste determinarea legii aplicabile, nu in chestiuni legate de competenta. Notarii sunt scosi din materia succesorala, dar sunt inclusi intr-o materie in care doar doua state membre notarii au competenta in materie de divort. In rest, materia divortului este de competenta instantelor. Este asa intrucat materia succesiunilor este o materie destul de complicata, dintr-un alt punct de vedere, de a produce o randuire corecta asupra regimului transmiterii, constituirii de drepturi iar in unele state membre, cum este de exemplu Austria, procedura succesorala este una esentialmente judiciara, chiar daca exista un acord intre toti mostenitorii. Acolo transmiterea mostenirii opereaza numai in temeiul deciziei instantei succesorale. Transmiterea bunurilor, in Austria, nu opereaza din momentul deschiderii succesiunii ci din momentul ramanerii definitva a hotararii instantei succesorale. Daca un act notarial austriac nu poate transmite succesiunea, atunci a fortiori nu ar putea-o transmite nici nu act notarial strain. Daca intr-un alt stat membru este oferita competenta in materie de divort si altor autoritati decat instantelor, sigur ca notiunea ,,instanta judecatoreasca se va interpreta in sens larg, incluzand toate autoritatile din statul membru respectiv cu competenta in materie de divort.Daca va uitati in legea 36 din 1995 in art. 137 al. (2) este reglementata procedura divortului pe cale notariala. Art. 137 (1) Procedura divortului prin acordul sotilor este de competenta notarului public, in conditiile legii.(2) Inainte de verificarea competentei teritoriale, notarul public va verifica daca legea aplicabila divortului pentru casatoria solicitata a fi desfacuta prin cererea primita este legea romana.(Intotdeauna inainte de verficarea competentei teritoriale notarul va face acest lucru. Aceasta este modificarea facuta. Acest text desi exista in cuprinsul legii 36 trebuie considerat nescris, pentru ca el contravine art. 3 din R Bruxelles II bis. De cand si pana cand stabilesc competenta in functie de legea care se aplica divortului. Legea aplicabila divortului o fixez dupa ce am verificat competenta internationala, indiferent ca sunt instanta sau notar. Stabilirea competentei internationale se face potrivit art. 3 din regulament, indiferent si independent de legea aplicabila divortului. Dupa ce stabilesc competenta voi stabili legea aplicabila divortului in baza regulamentului european Roma III. Poate fi o lege aleasa sau o lege aplicabila in lipsa alegerii. Printr-o lege nu poti modifica dispozitiile din regulementele europene).Intotdeauna orice autoritate prima data isi stabileste competenta. In DIP o instanta sau o autoritate ajunge sa aplice o alta lege decat cea a sistemului de drept caruia autoritatea ii apartine. Separarea de corp este separarea de drept. Veti vedea ca in Regulamentul 1259 e folosita sintagma ,,separatie de corp si nu separatie de drept. Trebuie sa stiti ca exista state precum Regatul Unit cat si in Italia in care divortul este precedat obligatoriu de separatia de corp care are si ea un caracter judiciar. Separatia de corp a facut obiectul unei conventii de la Haga in 1902, la care si Romania a fost parte, dar care a devenit caduca. Privind insiruirea (divortul,separatia de corp si anularea casatoriei) din acest articol observam ca exista doua mari criterii de competenta internationala. Criterii fondate pe ideea de resedinta obisnuita (a unuia dintre soti, a sotilor, a paratului, a reclamantului) si criteriul fondat pe cetatenie, mai precis cetatenia comuna a celor doi soti.Tot la o privire a acestui articol observam o pozitie defavorabila a cetateniei. Sunt msi multe criterii atributive de competenta intemeiate pe resedinta obisnuita si la criteriul cetateniei imi spune de cetatenia comuna a celor doi soti. Deci cetatenia in sensul art. 3 poate juca un rol in materie de competenta internationala doar daca este cetatenia comuna a celor doi soti. Daca sotii au cetatenii diferite, cetatenia lor nu mai joc niciun rol dpdv al competentei internationale. Daca cuplu e format dintr-un intalian si o romanca, nu se poate deschide o procedura de divort in Romania sau el, in Italia. Cetatenia poate avea importanta dpdv al competentei internationale (Atentia!!! dpdv al competentei internationale, pentru ca dpdv al legii aplicabile eu pot sa aleg si daca nu e cetatenie comuna). Criteriul cetateniei poate juca un rol doar in materie de competenta doar daca este cetatenia comuna a sotilor. Daca sotii nu au cetatenie comun, ea nu mai are nicio importanta. Criteriul favorizat este cel al resedintei obisnuite. Intotdeauna cand veti intalni in practica, un sot roman si unul strain dpdv al competentei, daca nu au cetatenia comunca, s-a terminat. Nu va confera competenta in materie de divort. De exemplu, s-ar putea ca doi soti, ambii romani care sunt stabiliti in Spania (si-au stabilit resedinta obisnuita in Spania) si vor sa divorteze in Romania, sau unul dintre ei introduce un divort judiciar, sesizand instanta romana. In acest caz ea ar fi competenta pe criteriul cetateniei comuna a celor doi soti chiar daca ei ar mai avea si o alta cetatenie comuna, de exemplu cea spaniola. Daca unul dintre ei sesizeaza instanta romana si celalalt sesizeaza instanta spaniola, atunci ne aflam intr-un caz de litispendenta internationala, care veti vedea in regulament se rezolva potrivit principiului ca instanta ultim sesizata are obligatia sa suspende cauza pana cand instanta intai sesizata se pronunta asupra competentei si daca aceasta se va considera necompetenta, competenta va apartine primei instante. Cetatenia trebuie sa fie comuna! Legat de criteriul cetateniei existe o decizie a CJUE, legata de interpretarea notiunii de cetatenie (cauza Laszlo Hadadi c. Csilla Marta Mesko; C168/08). In aceasta cauza e vorba de un cuplu care avea dubla cetatenie comuna, maghiara si franceza. Avem doi soti care aveau dubla cetatenie comuna, maghiara si franceza. Unul dintre ei a deschis o actiune de divort in fata tribunalului din Pesta, Ungaria, iar ulterior celalalt sot a sesizat tribunalul din Paris. Era deci o situatie de litispendenta internationala. Doua instante apartinand unor state membre diferite erau sesizate cu aceeasi cauza, divortul celor doi. De la celebrarea casatorie pana in momentul introducerii cererii de divort, sotii au locuit permanent in Paris, resedinta comuna obisnuita era in Paris. Instanta franceza a formulat o intrebare preliminara Curtii legata de interpretarea art 3 al.(1) lit b legat de cetatenie, sustinand ca fiind doua instante sesizate, cuplul avand cetatenia fiecaruia dintre cele doua state mebre, totusi ar trebui preferata cetatenia franceza deoarece exprima o legatura de proximitate mult mai puternica tinand cont de faptul ca sotii erau stabili acolo, acolo locuiau si munceau. CJUE in mod corect a statuat ca e suficienta posesia unei cetatenii comune ca ea sa fie in sine atributiva de competenta internationala in materie de divort. Nu se cere conditia efectivitatii, nu se cere existent unei legaturi stranse cu statul de cetatenie, simpla posesia a cetateniei e in sine suficienta. Prin urmare, competenta va apartine tribunalului din Pesta, fiind prima instanta sesizataLegat de primul temei de competenta avem resedinta obisnuita. Resedinta obisnuita o intalnim si ca si criteriu de competent internationala si ca si criteriu de determinare a legii aplicabile, e un factor de conexiune extrem de des intalnit in DIP. Legiuitorul european confera acestei resedinte obisnuite in numeroase materii si in numeroase regulamente europene o importanta aparte. In ceea ce priveste dreptul consumatorului, ocrotirea acestuia se face potrivit legii tarii de resedinta obisnuita a consumatorului, in materie succesorala, legea ultimei resedinte obisnuite a defunctului (art 21) ca factor obiectiv de determinare a legii aplicabile in lipsa unei legi alese, in materie contractuala, extracontractuala, in materia familiei. Mai mult, unele modificari nationale, cum e si cea romana, in cazul persoanelor care poseda dubla sau multipla cetatenie supun legea nationala legii aceleiasi duble cetatenii unde se gaseste resedinta obisnuita a persoanei.O prima intrebare care se poate pune e legata de acceptiunea acestei notiuni. Prin ce se doesebeste resedinta obisnuita de domiciliu, ce inseamna ea? De ce a preferat legiuitorul european resedinta obisnuita in detrimentul domiciliului, in conditiile in care in statele membre, in dreptul lor civil, institutia clasica o reprezinta domiciliul? In primul rand, ganditi-va ca domiciliul nu are o semnificatie identica in statele mebre. In Marea Britanie, domiciliul are o cu totul alta acceptiune. Oricat timp cetateanul britanic ar locui in alta parte, el nu isi pierde domiciliul din Regatul Unit atata timp cat potrivit circumstantelor, instant putea stabili ca el traieste in alta parte cu intentia prezumata de reintoarcere. Nu e o chestiune pur subiectiva, ci ea decurge din toate circumstantele. Simplul fapt ca locuiesti in alta parte, daca familia iti este in Regatul Unit(nu continua fraza) Exista si o definitie care spunea ca domiciliul este unde iti este inima.In alte tari membre, stabilirea unui domiciliu e subordonata conditiei sederii legale, mai ales pentru cetatenii apartinand unui stat tert precum Irak. El daca sta ilegal in Romania, niciodata nu I se va recunoste un domiciliu in Romania. Domiciliul presupune o sedere legala. Exista tari precum Germania unde legislatia spune ca o persoana poate avea in acelasi timp domiciliul in mai multe locuri. Noi suntem incetateniti cu conceptia franceza a unicitatii domiciliului, orice persoana are domiciliu, o persoana nu poate avea decat un singur domiciliu. Mai mult, NCC spune ca poate avea numai o singura resedinta. Ideea care este pentru circuitul civil? Daca eu am mai multe proprietati si vreau sa imi stabilesc domiciliul in fiecare , e o chestie foarte buna pentru circuitul civil, pentru ca acea persoana poate sa fie actionata in judecata in oricare din locatiile de domiciliu si niciodata nu poate opune neregulata citare. Iata ca domiciliul, intotdeauna, si in al. (2) art. 3 din Bruxelles , si acolo spune: ,,domiciliul se determina potrivit legii statului membru respectiv si in art 650 spune, deci domiciliul constituie un concept national. Resedinta obisnuita e un concept European, e un concept care se stabileste si se interpreteaza in mod uniform. Daca va uitati la definitia domiciliului la noi, art. 87 ,, Domiciliul persoanei fizice, n vederea exercitrii drepturilor i libertilor sale civile, este acolo unde aceasta declar c i are locuina principal. Cand imi stabilesc domiciliul, ma duc la primarie, la evidenta persoanelor, formulez o cerere in care imi manifest intentia de stabilire a domiciliului si fac dovada unui titlu locativ. Nimeni nu masoara intensitatea locuirii in acel loc, dar domiciliul meu e acolo. O persoana care are dubla cetatenie, romana si maghiara, poate sa aiba domiciliul in buletinul roman in Cluj, iar in bulentinul maghiar in Budapesta. Resedinta obisnuita este chiar unica si ea se stabileste tinand seama de ansamblul imprejurarilor de fapt ale persoanei. O persoana care locuieste la diferite interval de timp, pe teritoriul mai multor state membre, orice locuire in alta parte devine concurenta sau competitive fata de locuirea anterioara, punand in discutie posibilitatea de schimbare a resedintei obisnuite anterioare. Legiuitorul european nu a stabilit o durata minima pentru stabilirea resedintei obisnuite, dar ceea ce e essential, nu e ca la stabilirea domiciliului unde, persoana in vederea exercitarii drepturilor declara, ci acolo intentia se deduce nu din declararea ei, ci din atributul locuirii, acolo unde persoana locuieste in mod constant. Locuirea presupune a fi constanta, neintrerupta. Pentru stabilirea resedintei obisnuite se iau in considerare un ansamblu de factori. In primul rand, durata si intensitatea locuirii, caracterul ei neintrerupt, circumstantele de natura profesionala, familial. CJUE in multe afaceri a stabilit sau a determinat semnificatia acestui concept, de exemplu intr-o cauza C68 din 2007 Curtea spune la punctul 2 din dispozitiv, notiunea resedinta obisnuita in sensul art 8(era vorba de minori, de copii) trebuie sa fie interpretata in sensul ca aceasta corespunde locului care exprima o anumita integrare a copilului, in mediul social si familial. In acest scop, trebuie sa fie luate in considerare: durata, regularitatea, conditiile si motivele sejurului pe teritoriul unui stat membru si ale mutarii familiei pe acest stat, cetatenia, locul si conditiile de scolarizare, cunostintele lingvistice, precum si raporturile de familie si sociale intretinute de copil in statul respectiv. Deci, un ansamblu de factori care presupune o aplecare concreta asupra acelei persoane. De exemplu, in materie succesorala, spune asa: in anumite cazuri poate fi dificil de stability resedinta obisnuita a defunctului. Un astfel de caz poate aparea I special atunci cand defunctul a plecat din motive profesionale sau economice sa traiasca sau sa munceasca intr-un alt stat, uneori o perioada lunga, dar a mentinut o legatura stanza cu familia din statul de origine. Intr-un astfel de caz s-ar putea considera, in functie de circumstantele cauzei, ca defunctul isi are inca resedinta in statul de origine in care se afla central de interese ale familiei sale si si-a desfasurat viata sociala. In alte cazuri complexe, pot aparea situatii cand defunctul a trait alternativ in mai multe state sau a calatorit dintr-un stat in altul, fara a se fi stabilit intr-un nume stat. In cazul in care defunctul era cetatean al unuia dintre aceste state si avea toate bunurile in acel stat, cetatenia sau locul unde sunt situate bunurile ar putea constitui un factor special in evaluarea de ansamblu a acestor circumstante. Deci, stabilirea resedintei obisnuite porneste de la atributul locuirii. Primul lucru care trebuie observant e constanta sederii intr-un anumit loc si regularitatea acestei sederi, caracterul ei neintrerupt, dar nu in mod mechanic. Intotdeauna trebuie avuta in vedere intreaga situatie de viata a acelei persoane, unde ii este situata familia, unde isi exercita profesia, fara a da prevalent unuia sau altuia, ci privindu-le in ansamblu. Oricum, ceea ce este essential este ca spre deosebire de domiciliu, unde de exemplu, de cele mai multe ori notarul sau instanta constata domiciliul din documentul de identitate, la resedinta obisnuita instanta trebuie sa determine, sa stabileasca, sa faca probatoriul intregii stari de fapt. Sigur ca resedinta obisnuita ca si concept se poate suprapune cu conceptul de domiciliu din cauza persoanelor ,,sedentare. In schimb, pot fi multe situatii cand o persoana lucreaza de 10 ani in strainatate, atunci dobandeste o noua resedinta obisnuita acolo, chiar daca in buletin domiciliul e in alta parte. Alteori poate fi chiar foarte delicat, poate fi un om de afaceri care are proprietati pe teritoriul mai multor state membre sau nemembre si care nu are o sedere constanta in niciunul din statele respective. Daca omul de afaceri moare, se pune problema determinarea resedintei obisnuite. Sigur ca vom evalua sederile de pe teritoriul statelor respective, dar nu avem o formula mecanica, sa spunem a stat in Germania cu doua saptamani mai mult decat in Anglia, atunci resedinta e in Germania. Trebuie sa ai in vedere toate circumstantele de fapt, daca are familie, unde ii este familia, daca are copii, astfel incat, in mod calitativ, tinand seama de concretetea situatiei, sa determine resedinta obisnuita. Resedinta obisnuita este factorul integrator cu caracter juridic, cetatenia este mai mult o legatura politica intre un individ si un anumit stat. Lucrul acesta este foarte important, mai ales in materie de divort international, in contextul in care Romania a devenit o tara de turism al divortului. Daca in Italia, divortul e esentialmente judiciar si esentialment precedat de separatia de corp care este si ea judiciara, se intinde pe ani de zile. Ganditi-va ca deja notarii publici din Romania, fiindca sotii nu se mai inteleg, doar vor sa scape repede unul de altul, atunci ea care e romanca spune mergem in Romania, chiar daca noi locuim in Italia de nu stiu cati ani, vin, imi inlocuiesc buletinul, imi fac domiciliul la mama, ma duc la un notar roman si spun, am domiciliul in Cluj-Napoca, deci resedinta mea obisnuita e aici. Ce spune art. 3? In caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia dintre soti. Vine cu sotul care si el e de accord si spune divortam. Legiuitorul european in conceptuul de resedinta obisnuita, ce cere? Cere ca autoritatea, ca e instanta sau ca e notar, are obligatia de determinare, el o stabileste in urma unei evaluari. Trebuie sa ceara inscrisuri, elemente, documente prin care sa determine resedinta, altfel speculeaza regulile de competent ale regulamentului si aceasta specula e mult inlesnita intr-o procedura gratioasa necontencioasa cum e cea notariala, decat intr-o procedura judiciara, care contrapune interese contrare ale partilor. In procedura notariala interesul e comun, sa fie o procedura facila, cu cost minim, rapida si aici notarul, care e integrat in sfera regulilor de competent ale regulamentului are obligatia de determinare, cu toate relativitatea, a resedintei obligatorii. Spre deosebire de domiciliul unde elementul declarativ al intentiei prevaleaza si care are un caracter formalizat,nu pot discuta de domiciliul unei persoane daca el sta illegal in Romania sau in tara respectiva, resedinta obisnuita e noul domiciliu European, de fapt, el are un caracter voluntar si aformal. Spuneam ca e un concept uniform si autonom, stabilirea resedintei obisnuite se stabileste in aceeasi maniera, indiferent de natura procedurii, ca e judiciara sau ca e notariala, conventional.In al doilea rand, in sensul art 3 din regulamentul european, cand vorbim despre resedinta obisnuita comuna a sotilor, ea nu trebuie sa existe neaparat in acelasi loc. E sufficient sa fie pe teritoriul aceluiasi stat membru, sotii pot avea resedinte obisnuite diferite, locuiesc in loc diferit, dar ei locuiesc ambii pe teritoriul unui anumit stat membru. Atunci ei au, in sensul regulamentului, o resedinta obisnuita comuna. Deci ea este international comuna, ambele resedinte, desi separate, sunt situate pe teritoriul aceluiasi stat membru.O alta precizare pe care vreau sa o fac este cea legata de calificarea notiunii de casatorie. Ce intelegem prin casatorie? Intra sub incidenta regulamentului si posibilitatea de divort, de desfacere si a casatoriilor intre persoane de acelasi sex? Chiar si legislatia franceza permite casatoria intre persoanele de acelasi sex. Aici comentariile care s-au facut, exista doua comentarii mari legate de aceasta. Opinia prevalent este ca art. 3 s-ar referi doar la casatoria traditionala, nu la casatoria intre persoane de acelasi sex, desi s-a exprimat, mai ales in peisajul doctrine olandeze, si opinia contrara, in sensul ca daca legiuitorul European nu distinge, vorbeste doar despre desfacerea casatoriilor fara sa precizeze nimic, atunci nu ar trebui nici noi sa distingem. Opinia prevalent este ca ar trebui avute in vedere (sigur totul ramane in discutie pana cand CJUE va califica notiunea de casatorie) doar casatoria traditional pentru ca in 2003 cand a fost adoptat regulamentul doar 3 state membre Olanda, Spania si Belgia permiteau casatoria intre persoane de acelasi sex. Pe de alta parte, exista deja un proiect de regulament legt de parteneriate si casatorii intre persoane de acelasi sex, de unde s-ar deduce ca intentia legiuitorului e de a atribui o reglementare speciala acestor casatorii.E de retinut de asemenea art. 6. Aceste criteria de competent international au un caracter obiectiv, exclusive si alternativ. In ceea ce priveste caracterul alternativ, vedeti peste tot folosita aceasta sintagma. Asta ce inseamna? Inseamna ca nu exista o ierarhizare, exista o subordonare sa spui de exemplu, resedinta obisnuita e preferata cetateniei commune, sau care din resedinte, ci are un character alternativ. In momentul in care o persoana sesizeaza instant, e sufficient ca instant sesizata sa intalneasca unul din criteriile, oricare din criteriile enumerate in art. 3. Nu exista nicio ierarhizare, ele sunt alternative.Art 6 sa il mai retineti, el prevede caracterul exclusiv. Daca un sot care are resedinta obisnuita pe teritoriul unui stat membru sau este resortisant al unui stat membru nu poate fi chemat in judecata in fata instantelor judecatoresti dintr-un alt stat membru decat pe temeiul regulilor de competenta, art. 3, 4 si 5.Art 7 se refera la competentele reziduale. Spune asa: ,,in cazul in care nicio instanta dintr-un stat membru nu este competenta in temeiul art. 3, 4, 5, competent este stabilita in fiecare stat membru de legislatia statului respectiv, adica vorbim despre posibilitatea aplicarii cu titlu residual a regulilor de competent nationale din Codul de procedura civila sau legislatia statului respectiv. Dar cand? Cand nicio instanta a niciunui stat membru nu intalneste criteriile de competenta international pe divort din cele amintite. Asta nu inseamna, de exemplu, ca daca e sesizata o instanta romana pentru ca, unul dintre soti are cetatenia romana, dar numai unul dintre ei, ei au resedinta obisnuita in Portugalia, si instant romana spune ca nu intrunesc criteriile de competent pe art. 3, ca nu au resedinta obisnuita in Romania, nu au avut-o niciodata. Nu, nu se poate aplica rezidual competenta nationala pentru ca exista un alt stat membru a carui instante sunt competente, cel portughez. Deci, cand se poate pune problema aplicarii reziduale a dispoziiilor romane? Numai atunci cand nicio instanta din niciun stat membru nu se bucura de competent pe temeiul art. 3 si urmatoarele. Mare atentie!! Asta e oricum o situatie de exceptie, pentru ca in alte regulamente europene, de exemplu, in regulamentul 650 pe succesiuni, nici macar nu exista posibilitatea, in materie de competenta, de aplicare reziduala a reglementarilor nationale, doar in materia divortului. De ce? Pentru ca criteriile de competenta din regulament prevaleaza fiecarei legislatii nationale. Daca o singura autoritate dintr-un stat mebru ar indeplini conditiile, una din conditiile de competent din art. 3, atunci nicio alta instanta care ipotetic ar putea fi sesizata de celalalt sot, in baza legislatiei nationale, nu mai poate sa se considere competenta. De aici rezulta ca trebuie sa exista o solidaritate intre statele membre in ceea ce priveste regulile de competenta. Oricare si-ar gasi temei de competent pe regulament, prevaleaza criteriilor nationale. In ce situatie vorbim de aplicarea reziduala? Doar atunci cand ar putea sa fie competente state terte, deci cand niciun stat membru nu se bucura de competent pe regulament, in sensul ca nu exista nicio cetatenie comuna a niciunui stat membru sau poate fi cetatenie, dar sunt diferite, cand resedinta obisnuita nici a unuia nici a celuilalt nu este pe teritoriul european, ci sunt in Canada, de exemplu, dar unul fiind roman, ceea ce nu are importanta pe regulament, si nico autoritate din nicio tara europeana nu e competenta, instanta romana ar putea sa spuna ca da, in baza cetateniei romane, eu pot sa ma consider competenta residual in materie de divort. 12