dip copiute

21
17 Efectele tratatului international Un tratat isi produce efectele sale fata de partile acestuia in conformitate cu principiul –pacta sunt servanda, adica: partile legate de tratat trebuie sa-si execute obligatiile cu buna- credinta. Diferentiem, tratate fata de statele parti si efecte fata de statele terte. A. Efectele tratatelor fata de statele parti comporta urmatoarele doua situatii juridice: -efectele tratatelor fata de guvernanti, -efectele tratatelor fara de cei guvernati. Efectele tratatelor fata de guvernanti implica trei categorii de situatii: a-efectele tratatelor fata de puterea executive(determina obligatia executivului de a lua masuri pentru a publica tratatele, ca ele sa fie cunoscute de cetateni), b-efectele tratatelor fata de puterea legislativa(apar in situatiile in care este necesara adoptarea unor legi pentru ca tratatul sa-si poata produce efectele in ordinea juridical interna), c-efectele tratatelor fata de puterea judiciara(organelle judiciare pot aplica prevederile acestora dup ace au fost ratificate si publicate, pe de alta parte pot interpreta prevederile tratatelor la care statul este parte). B. Un grup insemnat de problem juridice il reprezinta efectele tratatelor asupra statelor terte. Prin stat tert se intelege un stat care nu este parte la tratat. In general, fata de terti tratatele nu produc nici obligatii si nici drepturi. Art. 36 din Conventia de la Viena(1969) stabileste doua conditii la intrunirea carora statele terte pot dobindi drepturi : 1.daca partile la tratat inteleg, prin asemenea dispozitii, sa confere acest drept, fie statului tert sau unui grup de state caruia acesta ii apartine, fie tuturor statelor. 2.daca statul tert consimte. In anumite conditii statele terte isi pot asuma obligatii prin dispozitiile unui tratat la ca nu sunt parti, pentru aceasta trebuie sa se respecte doua conditii: 1.partiel la tratat sa se fi inteles sa creeze o asemenea obligatie prin dispozitiile tratatului, 2.statul tert sa accepte in mod expres si in scris aceasta obligatie. Tratatele se aplica in spatiu si timp. Regula genera la aplicarea tratatelor in spatiu consta in rasfringerea efectelor acestora asupra ansamblului teritoriului statelor parti. De regula sfera de aplicare in spatiu a unui tratat si intinderea teritoriala a statelor parti la acesta, exista o coincidenta perfecta. Exceptie sunt: tratate localizare, care isi produc efectele numai intr-o anumita zona teritoriala a statului. O alta exceptie e cea prin care se creeaza o organizatie international. In ceea ce priveste aplicare in timp a tratatelor este in general admis principiul ca tratatele sunt obligatorii pentru pari din momentul in care angajamentele statelor au fost legal

Upload: madalina-bantea

Post on 21-Dec-2015

34 views

Category:

Documents


2 download

DESCRIPTION

Drept Insternational

TRANSCRIPT

Page 1: DIP Copiute

17 Efectele tratatului internationalUn tratat isi produce efectele sale fata de partile acestuia in conformitate cu principiul –pacta sunt servanda, adica: partile legate de tratat trebuie sa-si execute obligatiile cu buna-credinta.Diferentiem, tratate fata de statele parti si efecte fata de statele terte.A. Efectele tratatelor fata de statele parti comporta urmatoarele doua situatii juridice:-efectele tratatelor fata de guvernanti, -efectele tratatelor fara de cei guvernati.Efectele tratatelor fata de guvernanti implica trei categorii de situatii: a-efectele tratatelor fata de puterea executive(determina obligatia executivului de a lua masuri pentru a publica tratatele, ca ele sa fie cunoscute de cetateni), b-efectele tratatelor fata de puterea legislativa(apar in situatiile in care este necesara adoptarea unor legi pentru ca tratatul sa-si poata produce efectele in ordinea juridical interna), c-efectele tratatelor fata de puterea judiciara(organelle judiciare pot aplica prevederile acestora dup ace au fost ratificate si publicate, pe de alta parte pot interpreta prevederile tratatelor la care statul este parte).B. Un grup insemnat de problem juridice il reprezinta efectele tratatelor asupra statelor terte. Prin stat tert se intelege un stat care nu este parte la tratat. In general, fata de terti tratatele nu produc nici obligatii si nici drepturi. Art. 36 din Conventia de la Viena(1969) stabileste doua conditii la intrunirea carora statele terte pot dobindi drepturi : 1.daca partile la tratat inteleg, prin asemenea dispozitii, sa confere acest drept, fie statului tert sau unui grup de state caruia acesta ii apartine, fie tuturor statelor. 2.daca statul tert consimte. In anumite conditii statele terte isi pot asuma obligatii prin dispozitiile unui tratat la ca nu sunt parti, pentru aceasta trebuie sa se respecte doua conditii: 1.partiel la tratat sa se fi inteles sa creeze o asemenea obligatie prin dispozitiile tratatului, 2.statul tert sa accepte in mod expres si in scris aceasta obligatie.Tratatele se aplica in spatiu si timp.Regula genera la aplicarea tratatelor in spatiu consta in rasfringerea efectelor acestora asupra ansamblului teritoriului statelor parti. De regula sfera de aplicare in spatiu a unui tratat si intinderea teritoriala a statelor parti la acesta, exista o coincidenta perfecta. Exceptie sunt: tratate localizare, care isi produc efectele numai intr-o anumita zona teritoriala a statului. O alta exceptie e cea prin care se creeaza o organizatie international.In ceea ce priveste aplicare in timp a tratatelor este in general admis principiul ca tratatele sunt obligatorii pentru pari din momentul in care angajamentele statelor au fost legal perfectuate si pina cind tratatul, in conditiile prevazute de dreptul international, inceteaza sa-si produca efectele.Tratatul n-are forta retroactive, adica nu leaga o parte in ce priveste un act sau fapt anterior datei intratii in vigoare.Un aspect special al aplicarii tratatelor in timp este cel al tratatelor concurente ce impune xaminarea situatiilor de conflict intre dispozitiile unor tratate, cu acelasi obicet, intervenite succesiv intre aceleasi parti.

Page 2: DIP Copiute

18.Mecanismele internationale de protectie a drepturilor omuluiMecanismele intern. de protectie a dreputrilor omului au fost create in mare parte in cadrul sau sub egida ONU si institutiilor sale specializate.1. reglementatilor internationale cu caracter universal:CARTA ONU- semnat in 1945. Este inedit dupa natura sa juridical deoare: pe de o parte este actul constitutive al ONU si se supune normelor dreptului organizatiilor internationale iar pe de alta parte este un tratat international care se supune dreptului comun al tratatelor internationale. Carta ONU a servit drept pista de lansare prin scopul atribuit organizatiei mondiale in curs de formare de a realiza cooperarea international in promovarea si incurajarea respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie. De fapt Carta International a Drepturilor Omului constituie un ansamblu format din trei instrumente distincte: Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948(adoptata prin Rezolutia Adunarii Generale a ONU, a fost primul document international public care enunta in mod solemn drepturile si libertatile fundamentale. Nu este un tratat international si respective nu implica consecinte juridice, fiind un act interpretative care la timpul sau a pregatit domeniul unei codificari), Pactul cu privire la drepturile civile si politice si Pactul cu privire la drepturile economice, sociale si culturale din 1966(din punct de vedere juridic, sunt tratate internationale care instituie angajamente juridice opozabile pentru statele- parti pasibile de raspundere pentru incalcarea lor. Sunt protejate doua grupuri de drepturi: dr. economice, sociale si culturale, si drepturi civile, politice.

2.Cooperarea institutionala cu caracter de universalitate.

Organele ONU: Adunarea Generala( competenta: de a initia studii si a face recomandari in scopul respectarii drepturilor si libertatilor omului. Poate examina price chestiune care afecteaza exercitarea dr, om. In plan mondial si are dreptul sa sensibilizeze constiinta internationala.) Consiliul de Securitate( este abilitat sa se ocupe de situatiile incare au loc incalcari grave ale dr. om. Si care pot constitui un periclo pentru pacea si securitatea international, putind dispune de interventia in statul respective in scopul remedierii sitatiei) Curtea Internationala de Justitie(organul judiciar principal, este competenta sa examineze toate diferendele de ordin juridic care au ca obiect interpretarea unui tratat sau orice problema de drept international) Consiliul Economic si Social(poate intreprinde cercetari, face recomandari in scopul asigurarii respectarii effective a drepturilor omului si libertatilor fundamentale) Inaltul Comisariat pentru Drepturile Omului(are responsabilitatea principala apentru activitatile ONU, coordonarea activitatilor ONU in promovarea si protectia drepturilor omului) Consiliul pentru Drepturile Omului (compus din 47 reprezentanti, in competenta carora intra responsabilitatea pentru promovarea si protectia dre., scopul primordial- de a aborda situatiile de incalcare a drepturilor omului si de a emite recomandari in privinta lor) Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati( se preocupa de problemele specific refugiatilor)

Mecanismele conventionale Majoritatea conventiilor internationale multilaterale cu caracter de universalitate stabilesc propriile mecanisme de evaluare si monitorizare a gradului de respectare a dispozitiilor enuntate din partea statelor-contractante. Printre aceastea se numara: Comitetul pentru drepturile omului, comitetul pentru drepturile sconomice, sociale si culturale, comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale, comitetul pentru eliminarea discriminarii fata de femei, comitetul contra torturii, comitetul pentru drepturile copilului, comitetul pentru drepturile persoanelor handicapate.

Page 3: DIP Copiute

19 Subiectii dreptului international publicSubiectii dreptului international public sunt entitatile care participa direct la raporturile internationale reglemetate de dreptul international public, care prinactiunile volitive, obtin drepturi si isi asuma obligatii internationale, iar in cazul incalcarii acestora poarta raspundere international.Clasificare Feldman si G. Kurdiukov, clasifica subiectii dupa modul de manifestare a capacitatii:-s. universali(statele care dispun de toate drepturile si obligatiile internationale) –s.speciali(org. intern. care au capacitatea juridical intern. limitata prin vointa statelor). Dupa criteriuli suveranitatii: -s. suverani( popoarele si statele ce lupta pentru independenta) –s. nesuverane( organizatiile intern.)Autorul Miullerson clasifica: -s. ce discpun de drepturi si obligatii ce se deduc direct din normele drepturilui international si care participa direct la crearea acestor norme si vegheaza respectarea lor. –s. ce dispun de un anumit volum de drepturi si obligatii intern, destul delimitat si care nu participa direct la procesul de creare a normelor dreptului intern. In raport de drepturi pe care le pot dobindi si obligatiile pe care si le pot asuma sunt: -s.primari, originari, directi si cu capacitate deplina(statele), -s. derivati si cu capacitate limitata(entitati implicate in raporturile juridice intern.)Unii autor numesc statul subiect tipic, normal, inafara de stat mai sunt: membri neregulati(cei lipsiti de baza teritoriala si care nu se bucura decit de o component limitata), membri derivati( cei ale caror existent si component depend de un act de vointa al statelor, adica entitati interstatele- asociatiile de stat si organizatiile internationale).O alta clasificare: s. de nivelul unu: -statul suveran(s. originar si primar), -organizatia internationala( s. derivate si secundar), -popoarele care lupta pentru eliberarea nationala(s. provizoriu) –formatiunea de tip statat(s. specific). S. de nivelul doi: -persoanele fizice, -persoanele juridice, -corporatiile transnationale, -organizatiile internationale neguvernamentale.Republica Moldova ca subiect de drept international public contemporanConstituirea fundamentelor statului R.M. si ale societatii democratice a fost efectuata cu participarea active a populatiei si a trecut prin 2 etale relative distincte: prima: etapa confuza, contradictorie si de scurta durata. Incepe in 1990 odata cu desfasurarea primelor alegeri libere. Pornind de la realitate si fiind ghidati de conjunctura interna si externa, intr-o perioada relative scurta, Sovietul Suprem a elaborate si aprobat un set de legi si hotariri, care au creat baza juridical si au trasat directiile principale de dezvoltare a noului stat, R.M. S-a mers pas cu pas spre declararea independentei la 27.08.1991. La sesiunea intii a noului Parlament au fost create organelle abilitate cu realizarea politicii externe. Astfel Ministerului Afacerilor Externe al R.M. i-a fost pusa sarcina de a promova politica externa a R. cu alte state si organizatii internationale si negocierea sau participarea la negocierea tratatelor si acordurilor internationale. In calitate de stat suveran si independent, Moldova solicita tuturor statelor si guvernelor lumii recunoasterea independentei sale si isi exprima dorinta de a srabili relatii politice economice culturale si in alte domenii de interes comun, potrivit normelor de drept international si practicii existente in lume. Prima tara care a recunoscut independenta R.M. a fost Romania, care declara si acordarea spijinului necesar pentru consolidarea independentei statului nou. Acest process al recunoasterii a evoluat rapid, ajungindu-se astazi ca R.M. sa fie recunoscuta de toate statele ONU. In sirul evenimentelor importante ce s-au derulat in republica dupa proclamarea independentei, se inscribe si adoptarea la 25.07.1994 a noii Constitutii. Art. 1 al C. stabileste suveranitatea si independenta, iar art. 2 prevede ca suveranitatea nationala apartine poporului R.M., care exercita in mod direct si prin organele sale representative. R.M. se oblige, prin art. 8 sa respecte Carta ONU si tratatele la care este parte, sa-si bazeze relatiile cu alte state pe principiile unanim recunoscute ale dreptului international.

Page 4: DIP Copiute

20 instituiarea recunoasterii in dreptul international publicDoua teorii a recunoasterii: consitutiva(Doctrina Tobar-insemnatatea decisive se acorda actutlui de recunoastere in procesul constituirii noului stat ca subiect de drept international, nu exista asemean act- nu este nici noul subiect) si declarativa(confirma ca prin actul de recunoastere, nu se creeza noul subiect de drept intern., acest act este o declarative constatatoare a aparitiei unui subiect de drept international).In DIP prin recunoastere se intelege un act unilateral, prin care un stat constata existent anumitor fapte sau acte, care pot avea consecinte asupra drepturilor si obligatiilor sale sau asupra intereselor sale politice, si declara expres sau admite implicit ca acestea constituie elemente pe care se vor baza relatiile sale juridice viitoare in raport cu noua entitate sau situatie.Fiind un act unilateral, recunoasterea poate lua forma unor note diplomatice sau a unei notificari directe sare se face catre statul recunoscut, dar poate imbraca si forma unor comunicari publice- mesaje, telegrame, declaratii oficiale. Recunoasterea poate fi cuprinsa in textul unor tratate bilaterale sau multilaterale in care se precizeaza natura si continutul relatiilor ce se stabilesc, dupa cum ea poate proven din partea unui stat sau a unui grup de state in baza unui tratat multilateral. Recunoasterea are un caracter facultative, si decurge din suveranitatea de stat. Statele au dreptul si nu obligatia de a recunoaste noua entitate. Recunoasterea ajuta la dezvoltarea si promovarea relatiilor de dr. intern. de catre statul in cauza.Recunoasterea poate fi: expresa(printr-un act special al organului de stat competent- declarative sau notificare formala, adresata noului stat), tacita( estea cea care poate deduce prin faptele cocludente ale unui stat)Din punct de vedere al efectelor pe care le produce, recunoasterea este: de jure(relatiile dintre statul care recunoaste sic el recunoscut sint mai restrinse ca intindere, avind un caracter nestabil si provizoriu, in sensul ca ea opereaza in demeniile consimtite de catre statul care o acorda, recunoasterea este incomplete, consituind o faza premergatoare pentru recunoasterea de jure.), de facto(este cpmpleta si definitive, efectele ei se sting odata cu incetarea calitatii de subiect de drept ale statului recunoscut)

Page 5: DIP Copiute

21.Rezervele la tratatele internationalePotrivit Conventiei de la Viena(1969) rezerva este o declarative unilatarea, oricare ar fi continutul sau denumirea sa, facuta de un stat atunci cind semneaza, ratifica, accepta sau aproba un tratat, ori adera la acesta, prin care urmareste sa excluda sau sa modifice efectul juridic al unor dispozitii din tratat cu privire la aplicarea lor fata de statul respective. Cu alte cuvinte rezerva este un mijloc ce permite statelor care nu sunt de accord cu toate prevederile unui tratat sa devina totusi parti la acesta.Rezervele sunt caracteristici doar tratatelor multilaterale. Cerinte fata de formularea rezervelor:1-rezervele trebuie sa fie formulate in scris si communicate statelor contractante si alor state care au calitatea sa devina parti la tratat. Retragerea lor deasemenea trebuie facuta in scris. 2-rezervele pot fi formulate cu ocazia semnarii tratatului, ratificarii, aprobarii sau acceptarii sale ori in momentul aderarii.in cazul in care rezerva a fost formulate la semnarea tratatului, supus ulterior ratificarii, acceptarii sau aprobarii, aceasta rezerva trebuie sa fie reconfirmata in mod formal de statul rezervatar. 3- oricare state parti la tratat pot fie accepta rezervele care le-au fost notificate, fie formula obiectii fata de acestea. Acceptarea rezervelor poate fi expresa sau tacita. Neformularea de obiectii fara de o rezerva timp de 12 luni, este considerate drept acceptare tacita. Retragerea obiectiei la o rezerva necesita formularea ei in scris. Conditiile in care poate fi admisa formularea unei reserve sunt:1-rezerva sa nu fie interzisa de tratat, 2-rezervele sa nu se refere la acele dispozitii alte tratatului, la care in mod expres este exclusa posibilitatea formularii de rezerve. 3-rezervele sa se refere la acele dispozitii ale tratatului, la care in mod expres este prevazuta posibilitatea formularii de rezerve. 4-rezervele sa nu fie incompatibile cu obiectul si scopul tratatului.In functie de atitudinea adoptata fata de statul rezervatar din partea celorlalte state parti ale unui tratat international, se stabilesc urmatoarele grupuri de raporturi conventionale:1.intre statul care a formula tuna sau mai multe rezerve si statele care le-au acceptat continua sa actioneze tratatul, cu precizarea ca in ceea ce priveste articolele fata de care au fost formulate rezerve, dispozitiile care leaga aceste state sunt cele modificate conform rezervelor. 2.intre statul rezervatar si statele care au formulat obiectii la rezerve, in dependent de atitudinea diferita a acestora din urma, se pot crea doua posibile grupuri de raporturi: a-statele care au formulat obiectii la rezerve pot accepta ca restul dispozitiilor trataturlui neafectate prin rezerve, sa se aplice intre ele si statul rezervatar. B-aceleasi state pot insa, ca prin obiectiile lor la rezerve, sa refuze aplicarea in intregime a tratatului in raporturile dintre ele si statul autor al rezervelor.De regula, o rezerva autorizata in mod expres de un tratat nu are nevoie sa fie acceptata ulterior de celelalte state contractante, cu exceptia cazurilor cind tratatul prevede aceasta. Insa in cazul in care din numarul restrins de stat care au participat la negocieri ori din ratiunea obiectului si scopului tratatului ar rezulta ca aplicare tratatului in intregime de toate partile este o conditie esentiala a con-simtamintului fiecare dintre ele de a fi legat prin tratat, rezerva trebuie sa fie acceptata de toate pertile.

Page 6: DIP Copiute

22.Regimul de navigatie pe DunareStatutul juridic de fluviu internaţional al Dunării a fost stabilit prin reglementări internaţionale succesive. După ce la Congresul de la Viena din 1815 Dunărea a fost recunoscută ca fluviu internaţional, interesul pentru dominaţia asupra acestuia din partea marilor puteri a crescut, marile puteri europene încercând să-şi impună controlul în dauna Imperiului Otoman, apoi a Rusiei, iar prin înfrângerea Rusiei în războiul Crimeei puterile Europei occidentale şi-au asigurat dominaţia asupra gurilor Dunării şi implicit asupra întregului fluviu. Prin tratatul de la Paris din 1856 se stabilea pentru prima dată un regim juridic general privind navigaţia pe Dunăre. Tratatul prevedea libertatea de navigaţie atât pentru statele riverane, cât şi pentru cele neriverane şi împărţea fluviul, din punctul de vedere al administraţiei navigaţiei, în 2 sectoare: Dunărea fluvială şi Dunărea maritimă.Pentru ultima porţiune a fost creată Comisia Europeană a Dunării, formată din reprezentanţii marilor puteri (Anglia, Franţa, Prusia şi Sardinia) şi ai marilor imperii riverane (Austria, Rusia şi Turcia).După primul război mondial, în 1921, se încheia o nouă Convenţie a Dunării la Paris, care instituia un regim internaţional pe toată porţiunea navigabilă a fluviului, da la Ulm până la vărsarea în mare, precum şi asupra principalilor afluenţi ai Dunării (Mureşul, Tisa, Morava şi Drava) şi a canalelor.După primul război mondial, în 1921, se încheia o nouă Convenţie a Dunării la Paris, care instituia un regim internaţional pe toată porţiunea navigabilă a fluviului, da la Ulm până la vărsarea în mare, precum şi asupra principalilor afluenţi ai Dunării (Mureşul, Tisa, Morava şi Drava) şi a canalelor Se înfiinţau două organe internaţionale pentru administrarea navigaţiei pe Dunăre: Comisia Europeană a Dunării, formată din reprezentanţii Angliei, Franţei şi României, pentru Dunărea maritimă, de la vărsare până la Brăila, căreia i s-au conferit toate drepturile şi privilegiile pe care le avusese şi înainte de război, şi Comisia Internaţională a Dunării, pentru porţiunea de la Brăila la Ulm, din care făceau parte cele trei mari puteri şi toate ţările riverane.Regimul actual al navigaţiei pe Dunăre este cel stabilit prin Convenţia de la Belgrad din 1948, încheiată numai între statele riverane. El se referă la porţiunea navigabilă a Dunării, de la Ulm până la Marea Neagră, cu ieşire la mare prin Braţul Sulina. Convenţia recunoaşte suveranitatea deplină a statelor riverane asupra porţiunilor de fluviu aflate în limitele graniţelor lor.Fiecare stat riveran are dreptul să stabilească condiţiile de navigaţie în porţiunea de fluviu supusă suveranităţii sale în baza unor norme generale de navigaţie convenite între statele riverane, să efectueze controlul vamal şi sanitar şi să-şi exercite jurisdicţia în zona proprie, fiind obligate să menţină în stare de navigaţie zona respectivă şi să efectueze lucrările necesare în acest scop. Navigaţia este liberă pentru navele comerciale ale tuturor statelor, pe bază de egalitate în ce priveşte taxele şi condiţiile de desfăşurare a traficului. Navigaţia navelor militare ale statelor neriverane este interzisă, iar cea a navelor statelor riverane este permisă pe porţiunile ce revin altor state cu acordul acestora. Pentru realizarea colaborării statelor riverane şi adoptarea de recomandări privind regulile de navigaţie, de supraveghere a traficului, poliţia vamală sau sanitară şi pentru efectuarea unor lucrări comune de asigurare a navigaţiei a fost constituită Comisia Dunării, cu sediul actual la Budapesta, după ce până în 1957 acesta a fost la Galaţi.

Page 7: DIP Copiute

23 Organele internationale-subiecti de drept international publicOrganizatiile internationale reprezinta o forma de armonizare a eforturilor statelor in directia unei colaborari internationale pentru realizarea careia statele au creat un cadru juridico-organizatoric- o organizare cu caracter permanent. Calitatea de subiect de drept al organizatiilor internationale guvernamentale este exprimata prin posesia de drepturi si aptitudinea de a dobindi si indeplini atributiile in baza statutlui sau altor acte consecutive. Astfel, statele nu pot renunta la aceste instrumente de securitate colectiva, de cooperare economica si tehnica, de unificare a eforturilor collective pentru solutionarea unor problem actuale si acute de interes comun, care sunt mai necesare ca oricind sau chiar indispensabile in conditiile globalizarii.Caracteristici 1- membrii acestora sunt statele suverane 2-modul in care acestea au luat nastere. Asupra infiintarii lor s-a convenit in cadrul uneia sau mai multor intilniri sau conferinte la care au participat un anumit numar de state. La conferintele de constituire sunt stabilite o serie de reguli si norme referitoare la scopurile si obiectivele organizatiei, membrii si competentele acesteia, tipurile si formele de activitate, modul de formare si functionare a secretariatului si diverselor organe ale organizatiei, incetarea activitatii. 3-permanenta insitutiei: se refera la aspectul continuu, fara intreruperi al activitatii organizatiei. 4-org. intern. si functionarii acestora se bucura pe teritoriul statelor member de privilegii si imunitati.Clasificare: dupa vocative:- org. cu caracter universal, -org. cu caracter regional, -org. cu caracter subregional. Dupa calitatea mebrilor: -organizatii guvernamentale, -org. neguvernamentale. Dupa competenta org. intern. in domeniul relatiilor internationale: -org. cu competenta generala sau cu vocative de universalitate, -org. cu competenta speciala.Personalitatea juridical a organizatiilor internationale si statului ei special. Personalitatea juridical a organizatiei internationale guvernamentale este expresia autonomiei ei functionale si a calitatii ei de subiect de drept intern. public. Ea are un dublu aspect: -org. apre personalitate juridical interna, respective in ordinea juridical interna a statelor member, -personalitate juridical intern. care reprezinta aspectul cel mai importantn al personalitatii sale juridice.Personalitatea juridical intern. a org. intern. este esentiala pu functionarea corespunzatoare a acesteia, iar actele constitutive ale multor org. prevad drepturi si obligatii care confirma ca le confera cel putin un grad limitat de person. juridica. Pentru ca org. intern. sa-si poata atinge scopurile pentru care au fost create, trebuie ca acestea sa poata incheia acte juridice spre a dobindi drepturi si a-si asuma obligatii in conformitate cu dreptul intern., sa poate sta in justitie spre a-si valorifica eventualele pretentii sis a aiba un anumit statul juridic care le subliniaza pozitia lor international, beneficiind de anumite imunitati si privilegii. Pe linga aceste capacitati fundamentale legate de personalitatea juridical international s-a mai adaugat si aceea de a intretine relatii diplomatice.Org. intern. i se recunoaste indeosebi: -personalitatea de drept international, -inviolabilitatea sediului si libertatea de comunicare oficiala, -imunitatea de jurisdictie locala, precum si scutiri fiscal si vamale.Competentele si raspunderea international a organizatiei internationale: au competente limitate, sunt de natura functionala, fiind determinate de scopurile pentru care au fost create si limitate la prevederile statutelor lor. Ele sunt grupate in trei categorii:1.competenta normative a organizatiilor internationale(consta in posiblitatea org. de a crea norme juridice care se adreseaza unor destinatari diferiti, si care sa fie in concordanta cu normele dreptului intern. si principiile de baza ale org.2.competenta operationala a org. intern. guvernamentale. (consta in puterea de a acorda asistenta economica, financiara, administrative si militara)3.competenta de control si de sanctiune a organizatiilor internationale (statele member indeplinesc obligatiile ce le revin din calitatea de membru al org. si pot aplica sanctiuni impotriva membrelor ce nu le respecta)Doctrina dreptului internaţional public recunoaşte preceptul general al organizaţiilorinternaţionale de a răspunde pentru faptele lor contrare:1. Principilor şi normelor unanim recunoscute de drept internaţional;2. Normelor stipulate în actul de constituire;3. Normelor de drept intern al organizaţiei;4. Acordurilor încheiate de organizaţie cu alţi subiecţi de drept internaţional;5. Normelor de drept naţional al statelor.Considerăm că una din formele de răspundereOrganizaţia internaţională poate fi şi subiect de drept internaţional privat, ori subiect dedrept intern şi, în această calitate, posedă capacitate juridică ce vizează:• încheierea de acorduri şi contracte de muncă;• procurarea şi dispunerea de proprietăţi imobile şi mobile;• încheierea de contracte de arendă;

Page 8: DIP Copiute

• intentarea de dosare în instanţa de judecată.

24.Sistemul organelor principale ONU

Adunarea Generală. Ca organ reprezentativ al ONU, Adunarea Generală dispune de ocompetenţă generală, care printre alte include şi pe aceea de a iniţia studii şi a face recomandăriîn scopul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi. În acest sensAdunarea Generală poate examina orice chestiune care afectează exercitarea drepturilor omuluiîn plan mondial şi are dreptul să sensibilizeze conştiinţa internaţională prin rezoluţiile pe carele emite în materie. Consiliul de Securitate. Deşi nu are atribuţii directe în ceea ce priveşte garantarea drepturiloromului, Consiliul de Securitate este abilitat să se ocupe de situaţiile în care au loc încălcări graveale drepturilor omului şi care pot constitui un pericol pentru pacea şi securitatea internaţională,putând dispune de intervenţia în statul respectiv în scopul remedierii situaţiei. Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ). Potrivit prevederilor art.92 din Cartă, Curtea Internaţionalăde Justiţie este organul judiciar principal al Naţiunilor Unite. În raport cu jurisdicţiile specializateîn materia drepturilor omului, competenţa Curţii Internaţionale de Justiţie este una generală.Curtea este competentă să examineze toate diferendele de ordin juridic careau ca obiect interpretarea unui tratat sau orice problemă de drept internaţional.Consiliul Economic şi Social. Astfel cum prevede art.62 p.2 din Carta ONU, Consiliul Economicşi Social poate întreprinde cercetări, face recomandări în scopul asigurării respectării efective adrepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Este de asemenea abilitat să pregătească proiecteleconvenţiilor care urmează să fie supuse spre adoptare Adunării Generale şi să convoace conferinţeinternaţionale în domeniul drepturile omului. În plus, potrivit din Cartă acesta poatelua măsurile potrivite pentru obţinerea rapoartelor periodice din partea instituţiilor specializateîn vederea executării recomandărilor şi poate comunica Adunării Generale observaţiile propriiasupra acestor rapoarte. Iar conform art.68, este de competenţa lui să înfiinţeze comisii pentruprobleme economice, sociale şi pentru promovarea drepturilor omului, alte comisii necesarepentru îndeplinirea funcţiilor sale.Înaltul Comisariat pentru Drepturile Omului. are responsabilitatea principală pentru activităţile ONU în domeniul drepturilor omului, sub conducerea Secretarului General. Printre diversele atribuţii delegate Înaltului Comisar, cea mai însemnată este cea enunţată de paragraful 4 (f) al Rezoluţiei: “să joace un rol activ în depăşirea obstacolelor actuale şi înlăturarea piedicilor pentru deplina realizare a tuturor drepturilor omului şi prevenirea comiterii în continuare a încălcării drepturilor omului în întreaga lume”. Înaltul Comisar are rangul de Subsecretar General al ONU, fiind însărcinat cu conducerea generală a “Centrului pentru drepturile omului”, de pe lângă oficiul Naţiunilor Unite din Geneva, al cărui director general este. De asemenea el se ocupă de coordonarea activităţilor ONU în promovarea şi protecţia drepturilor omului. Înfiinţarea funcţiei de Înalt Comisar pentru drepturile omului a marchat un important pas în lupta pentru consolidarea capacităţii ONU de a se ocupa de încălcarea drepturilor omului.Consiliul pentru Drepturile Omului. Consiliul pentru Drepturile Omului este un organ interguvernamental, compus din reprezentanţii ai 47 de state-membre ale ONU, în competenţacărora intră responsabilitatea pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului pe întreg globpământesc. scopul primordial de a aborda situaţiile de încălcare a drepturilor omuluişi de a emite recomandări în privinţa lor. Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (ICNUR Acest organism se preocupă de problemele specifice refugiaţilor, având ca principală sarcină urmărirea modului de aplicare a Convenţiei privind statutul refugiaţilor (1951) şi a Protocolului la Convenţie (1978). Comitetul ONU pentru drepturile omului. Comitetul este compus din 18 membri resortisanţiai statelor-părţi, „care trebuie să fie personalităţi de înaltă moralitate şi având o competenţărecunoscută în domeniul drepturilor omului (p.2, art.28), exercitând această funcţie cu titlu individual(p.3, art.28), membrii Comitetului sunt aleşi prin vot secret de către statele părţi la Pactpentru un mandat de patru ani (art.32, p.1), fiind reeligibili dacă se propune repetat candidaturalor. Pentru alegerile în Comitet se va ţine seama de o repartiţie geografică echitabilă şi de reprezentareadiferitelor forme de civilizaţie, precum şi de principalele sisteme juridice (p.2, art.31).

Page 9: DIP Copiute

25.Dreptul intern aerianDreptul internaţional aerian este o ramură a dreptului internaţional public şi constituie unansam blul de norme juridice şi principii de drept destinate reglementării relaţiilor dintre subiectelesale, relaţii care iau naştere ca urmare a explorării şi folosirii spaţiului aerian de către aviaţiacivilă. unele reguli juridice, cu privire la spaţiul aerian au fost formulate înainteaapariţiei şi a dezvoltării aviaţiei. Dreptul roman, spre exemplu, privea spaţiul aerian ca res communisomnium (lucru care aparţine tuturor). Problema suveranităţii asupra spaţiului aerian a căpătat о însemnătate practică abia spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, о dată cu apariţia şl dezvoltarea navigaţiei aeriene, care a stârnit о luptă îndârjită între state pentru dominaţia aerului. Existau la acea etapă două teorii privind spaţiul aerian: libertatea aerului şi suveranitatea asupra spaţiului aerian. După primul război mondial, lupta dintre cele două principii s-a terminat cu triumful definitive al principiului suveranităţii statului asupra spaţiului aerian. Potrivit acestui principiu, statuleste suveran asupra coloanei de aer cuprinsă în limitele frontierelor sale, cuprinzând şi spaţiulaerian de deasupra mării teritoriale. Principiul suveranităţii statului asupra spaţiului aerian а fost consacrat într-o serie de convenţii internaţionale, cum ar fi Convenţia de la Paris din 1919, Convenţia de la Havana din 1928, Convenţia de la Chicago din 1944.Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (I.C.A.O.), instituţie specializatâ a O.N.U., care are 3 funcţii principale:a) funcţia de reglementare şi administrare;b) funcţia legislativă, de studiere şi pregătire a proiectelor de convenţii internaţionale privindaeronavigaţia internaţională;c) funcţia jurisdicţională şi de arbitraj, care revine Consiliului organizaţiei, în soluţionareadiferendelor ivite în activitatea statelor membre în domeniul aeronavigaţiei, precum şi celerefe ritoare la interpretarea şi aplicarea convenţiei şi a altor acorduri privind aeronavigaţia internaţională.Principii:Principiul suveranităţii complete şi exclusive a statelor оn spaţiul său aerianPrincipiul libertăţii zborurilor aeronavelor оn spaţiul aerian internaţional.Principiul asigurării securităţii zborurilor оn aviaţia civilă internaţionalăNaţionalitatea aeronavelor şi înmatricularea lorOrice aeronavă are naţionalitatea statului în ale cărui registre speciale este înscrisă. Cerinţelede bază privind înmatricularea oricărei aeronave reiese din necesitatea exercitării unui controlefectiv asupra acesteia de către statul sub al cărui pavilion navighează. Controlul menţionat sereferă la standardele tehnice privind securitatea navigaţiei bazate pe datele fixate în certificatelede navigabilitate ale aparatelor de zbor şi dosarele privind aptitudinile tehnice şi profesionale aleechipajului. Sunt distinse două tipuri de aeronave: aeronave de stat şi aeronave civile.În temeiul Convenţiilor de la Chicago pentru reglementarea traficului aerian internaţionalаu fost stabilite cinci categorii de aeronave, cărora li se acordă, în mod diferenţiat, cinci libertăţiale aerului:

1) Aeronave civile care nu efectuează un serviciu de transport pe baze comerciale.2) Aeronave civile care efectuează servicii comerciale regulate.3) Aeronave civile care efectuează servicii comerciale întâmplătoare4) Aeronave care efectuează servicii de cabotaj5) Aeronave de stat

Page 10: DIP Copiute

26. Dreptul international extraatmosfericAnul 1957 este socotit ca an de referinţă a începutului explorării spaţiului cosmic prin lansarea primului satelit la 4 octombrie. Aceasta a marcat necesitatea elaborării unor principii şi norme pentrua reglementa regimul juridic al spaţiului cosmic şi al activităţilor spaţiale. În 1958 Adunarea Generală a ONU creează un comitet special pentru utilizarea paşnică a spaţiului extraatmosferic. Până în 1963 oserie de rezoluţii ale Adunării Generale a ONU au dus la formarea principiilor generale şi speciale ale spaţiului extraatmosferic. paţiului extraatmosferic. În 1967 a fost adoptat tratatul cu privire la principiile ce trebuie respectate în materie de exploatare şi utilizare a spaţiului extraatmosferic. n 1968 se încheie Acordul cu privire la salvarea astronauţilor şi la întoarcerea lor şi obiectelor lansate în spaţiu. Sunt incluse prevederi referitoare la accidentele, situaţii periculoase şi aterizări forţate, acordarea de asistenţă personalului şi măsuri pentru întoarcerea astronauţilor în statul căruia îi aparţin. În 1971 se încheie Convenţia privind răspunderea internaţională pentru daunele cauzate de obiectele spaţiale, iar mai apoi în 1975 a fost adoptată Convenţia privind înmatricularea obiectelor lansate în spaţiu.Principiile spaţiului extraatmosfericPrincipiul liberei explorări şi utilizării spaţiului de către toate statele în condiţii de egalitate.Principiul ne apropierii a vreunei părţi a spaţiului extraterestru.Principiul folosirii şi utilizării spaţiului extraterestru în scopuri paşnice şi în interesul întregii omeniri.

Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţiale prevede că statele sunt obligate să se călăuzească după principiul cooperării şi asistenţei reciproce ţinând seama de interesele corespunzătoare ale celorlalte state. Toate statele trebuie să coopereze în domeniul cercetării ştiinţifice în spaţiul extraatmosferic. Jurisdicţia şi controlul asupra personalului şi obiectelor spaţialeaparţin statului de lansare în al cărui regim este înregistrat obiectul spaţial, cât timp acesta se află în spaţiu, pe corpurile cereşti sau revin pe pământ. Dacă lansarea a fost făcută de două sau mai multe statejurisdicţia îi revine statului de înmatriculare sau aceluia care a fost desemnat prin acord. Potrivit tratatului spaţial astronauţii trebuie consideraţi ca trimişi ai omenirii în spaţiul cosmic, iar statele suntobligate să le acorde toată asistenţa posibilă în caz de accident, în caz de pericol sau aterizare forţată. În cazul unei astfel de aterizări întoarcerea astronauţilor către statul lor va trebui efectuată de îndatăşi în deplină securitate. La rândul lor astronauţii care se găsesc în exerciţiul activităţii lor în spaţiu cosmic sau pe corpurile cereşti vor acorda întreaga asistenţă posibilă astronauţilor altor state. Toateaceste prevederi sunt reglementate de tratatul spaţial din 1967.Din principiul jurisdicţiei şi controlul statului de lansare rezultă şi principiul răspunderii unde statele sunt responsabile pe plan internaţional pentru daunele cauzate unui alt stat sau persoanelorfizice şi juridice de obiectele spaţiale lansate de ele sau de părţile lor componente indiferent dacă aceste daune se produc pe pământ, în aer, sau în spaţiul cosmic. Potrivit reglementărilor internaţionale este necesară înmatricularea tuturor obiectelor lansate în spaţiu pentru operaţiunile de securitate şi reglementarea tarifului pentru soluţionarea problemei daunelor cauzate de acestea unui stat sau organizaţie internaţională şi evitarea într-o oarecare măsură a curselor înarmării precum şi informarea celorlalte state în privinţa existenţei unor sateliţi folosiţi pentru teledetecţia transmisiunii de televiziune, de date meteorologice, pentru servicii de salvare pe mare şi a altor activităţi comerciale.

Page 11: DIP Copiute

27.Crimele de razboi si crimele contraumanitatii

Crima de război este fapta de încălcare, violare a legilor războiului din timpul unui conflict armat, care cade sub inciden a dreptului interna ional. Încălcarea legilor războiului poate fi făcută de o ț țpersoană sau un grup, de militari sau civili. Orice violare a legilor războiului în conflictele militare dintre state sunt considerate crime de război, pe când violările legilor războiului în cadrul conflictelor interne cad sub inciden a deptului na ional.ț țLegile războiului sau tradi ii care să reglementeze conflictele au existat de multe secole, iar țîncălcarea acestor legi a fost pedepsită diferit de-a lungul istoriei. La cumpăna dintre secolele al XIX-lea i al XX-lea, comunitatea interna ională a sim it nevoie să sistematizeze numeroasele ș ț țtradi ii, legi i reguli încă nescrise în Conven iile de la Haga. Conceptul modern de crimă de război aț ș ț fost dezvoltat în timpul Proceselor de la Nürnberg, având ca bază defini iile din Carta de la Londra țcu privire la Tribunalul militar interna ional publicată la 8 august 1945. Pe lângă crimele de război, țCarta definea i crimele împotriva păcii i crimele împotriva umanită ii.ș ș țArticolul 22 al Conven iei de la Haga din 18 octombrie 1907 stabilea că „Dreptul beligeran ilor de a ț țadopta măsuri de rănire a inamicului nu este nelimitat”.

Crime impotriva umanită ii este un concept care apare în practica judiciară ca o alternativă la țutilizarea termenului de genocid. Motivul este existen a unor cerin e de proba iune mult mai ț ț țu oare, în condi iile în care există anumite suprapuneri a sferelor celor două infrac iuniș ț țUnii autori consideră genocidul ca o forma agravantă a crimelor împotriva umanită ii, deoarece ținclude inten ia de a distruge un grup.țAl i speciali ti văd situa ia tocmai invers, invocând cerin a de „masă” i caracterul „sistematic” ț ș ț ț șnecesar pentru a se putea invoca infractiunea de crime împotriva umanită ii.țCert este că jurispruden a interna ională consideră genocidul i crimele împotriva umanită ii ca ț ț ș țfiind infrac iuni separate.țÎn dreptul interna ional, infrac iunea de crime împotriva umanită ii se referă la mai multe tipuri de ț ț țacte care sunt săvâr ite în mod sistematic împotriva oricărei popula ii civile, fie ini iate, încurajate ș ț țsau doar tolerate de orice autoritate, fie ea guvernamentală sau de fapt .Prin articolele 7 i 8 din Statutul de la Roma al Cur ii Penale Interna ionale, adoptat în 1998, violul, ș ț țsclavia sexuală, prostitu ia for ată, sarcinile for ate i sterilizarea for ată, sau orice formă de ț ț ț ș țviolen ă sexuală sunt definite drept crime împotriva umanită ii i crime de război i echivalate cu oț ț ș ș formă de tortură i o crimă gravă de război, fie că aceste acte sunt sau nu comise în mod sistematic șîn timpul conflictelor interna ionale sau interne.țAlte fapte ce intră în categoria de crime împotriva umanită ii sunt crima, exterminarea, sclavia, țtortura, persecu ia etc. Pentru a se proba crimele împotriva umanită ii i pentru condamnarea ț ț șfăptuitorilor, este necesară doar probarea crimelor săvâr ite, nefiind nevoie i de dovedirea ș șinten iei de a distruge un grup.ț

Crimele contra umanită ii, indiferent dacă sunt comise în timp de război sau în timp de pace, a a ț șcum sunt definite în Statutul Tribunalului Militar Interna ional de la Nürnberg din 8 august 1945 i ț șconfirmate prin rezolu iile Adunării Generale a Organiza iei Na iunilor Unite 3 (I) i 95 (I) din 13 ț ț ț șfebruarie 1946 i 11 decembrie 1946, sunt imprescriptibile.șLa Conferin a de la Praga cu titlul „Con tiin a europeană i comunismul” a fost adoptată o ț ș ț șdeclara ie care, pornind de la premisele că:țideologia comunistă este direct responsabilă pentru crimele comise împotriva umanită ii,țcon tientizarea crimelor împotriva umanită ii comise de regimurile comuniste pe tot continentul ș țtrebuie să lumineze toate min ile europene la fel ca cea a crimelor regimului nazist,țexistă similitudini substan iale între nazism i comunism în privin a caracterului lor oribil i ț ș ț șgroaznic i a crimelor lor împortiva umanită ii,ș țcere, între altele:recunoa terea faptului că multe crime comise în numele comunismului trebuiesc considerate crimeș împotriva umanită ii spre a servi ca i avertisment genera iilor următoare, la fel cum crimele ț ș țnaziste au fost apreciate de către Tribunalul din Nürnberg,atitudine responsabilă din partea parlamentelor na ionale în ceea ce prive te recunoa terea ț ș șcrimelor comuniste ca fiind crime împotriva umanită ii, ceea ce conduce la legisla ie adecvată i la ț ț șmonitorizarea parlamentară a acestei legisla ii.ț

Page 12: DIP Copiute

28. Metode si mijloace de purtare a razboiuluiDreptul international umanitar se prezinta,in esenta sa,ca un totunitar,normele,principiile si instituiile sale postuland eliminarea exceselor de violentade pe teatrele de operatiuni militare si din spatele acestora si protectia persoanelorcare nu participa direct sau nu mai participa la ostilitati si a bunurilor care nu au niciolegatura directa cu conflictul armat.Dar,totodata,pentru fiecare dintre cele trei medii incare se desfasoara operatiunile militare –terestru,,naval si aerian- iar in ultima vremesi in spatiul extraatmosferic,au fost create norme si principii speciale in raport cumijloacele si metodele de lupta specifice,de natura teatrelor de operatiuni si de naturafortelor combatante.I. Avertizarea prealabila a adversaruluiIn timp de pace,intre state exista o vasta retea de relatii,stabilite pe calebilaterala,regionala sau internationala,guvernate de normele dreptului internationalpublic.Inceperea razboiului pune,in principiu,capat acestor relatii,in special a celorbilaterale,instituind in locul starii de pace starea de beligeranta,guvernata de dreptulinternational umanitar.Momentul exact cand se produce trecerea de la starea de pacela cea de beligeranta prezinta o importanta deosebita,deoarece de atunci incep sa seproduca anumite efecte ,atat in ceea ce priveste partile beligerante,cat si statele carenu participa la acest conflict.Exista,in acest sens,o regula straveche,cunoscuta inca dinantichitate,conform careia juris temporis,acest moment este marcat printr-un act deavertizare publica a adversarului inainte de a porni importiva lui un razboi.II. Instituirea starii de beligerantaDin momentul nstituirii starii de beligeranta,fie ca urmare a unui avertismentprealabil,fie prin inceperea ostilitatilor,intra in vigoare normele,cutumiare siconventionale,,ale dreptului international umanitar.Un set de asemenea norme guverneaza efectele imediate ale starii debeligeranta asupra relatiilor interstatale.Alt set de norme vizeaza efectele juridice ale starii de beligeranta asuprarelatiilor dintre partile la un conflict armat si cetatenii inamici,iar ultimul,,se refera larelatiile dintre resortisantii statelor inamice.III. Principii fundamentale care guverneaza dreptul partilor la un conflictarmat de a recurge la mijloace si metode de razboiDin cele mai vechi timputi s-a urmarit ca prin norme juridice sa se limitezedreptul statelor de a recurge la mijloace si metode de razboi,acest lucru realizandu-seprivind trei factori:1. efectele lor destructive2. persoanele importiva carora sunt indreptate3. locurile si bunurile vizate

Page 13: DIP Copiute

Pe aceasta bazain dreptul international umanitar au fost consecrate treiprincipii fundamentale:1.partile unui conflict nu au drept nelimitat in ceea ce priveste alegereamijloacelor si metodelor de razboi2.in utlizarea acestor mijloace si metode trebuie sa se faca intotdeauna odistinctie neta intre obitivele militare,pe de o parte, si populatia,persoanele civile sibunurile cu carater civil,pe de alta parte,astfel incat atacurile sa nu fie indreptate decatasupra primelor3.sa se limiteze,pe cat posibil,suferintele pe care le-ar putea indura combatantiisi proportiile distrugerilor.

29. Misiunile diplomaticeare mai multe sensuri: raport juridic bilateral,are intelesuri de sarcina incredintata de statul trimitator agentului sau, de grup de personal insarcinate, institutie permanenta desitincta de personalul care o alcatuiesc. Elementele comune sunt: este o istitutie statala pentru relatii externe, este un organ alunui stat ca subiect de drept international, isi desfasoara activitatea in exteriorulgranitelor, are rolul de a reprezenta interesele statelor in exterior.Citeva definitiiMisiunea diplomatica este organul de stat rezidind permanent pe teritoriul unui stat strain spre a reprezenta statul acreditar in vederea mentinerii relatiilor diplomatice in statul acreditar. Misiunea ca organ al statului nu trebuie confundata cu membrii sai, cu grupul de agenti care actioneaza in cadrul ei, dupa cum ea nu poate fi confundata cu seful institutiei care detine aceasta functie temporar. Misunea diplomatica in sens ca institutie se deosebestede activitatea membrilor prin infiintarea ei, este rezultatul ueni proceduri distincta de cea a agentilor, crearea ei este aneterioara numirii personalului. Cele mai multe documente ale misunii sunt primite si intocmite dinafara ei pe numele misunii ei. Existenta misunii ca institutie nu este afectata de schimbarile ce pot interveni incomponenta personala. Cauzele de incetare a misiunii si agentilor sunt diferite: privilegiile si imunitatile ale misunii sunt distincte fata de cele ale membrilor. Misunea are un statut juridic cu dubla determinare: 1. este un organ al statului si este reglementata de normele dreptului international, 2. este un organ pt relatii si activitatea pe teritoriul altui stat din care considerent multe activitati sunt reglementate de normele dreptului international.2. Infiintarea misunilor diplomatice:Capacitatea de infiintarea a misunilor diplomatice o au subiectii de drept international: statele OIG, popoarele , natiunile. Acesta se numeste dreptul de legatie sau drept de ambasada, acest drept decurge din calitatea de subiect cu personalitate juridica. O alta conditie este ca in aceste subiecte sa existe relatii diplomatice si pt a fi infiintata misunea este nevoie de acord expres. Statul care trimute o misiune diplomatica poarta denumirea de stat acreditant si cel care o primeste stat acreditar. Intre state se respecta principiul reciprocitatii(la nivel de rangal misunii). Principiul dat nu este obligatoriu ce priveste trimiterea misunilor, in art 5 alConventiei din 1961 se prevede ca un stat poate trimite , acredita un sef de misune in 2 sau mai multe state dupa ce a facut notificarea corespunzatoare. In art 6 este mentionatca 2 sau mai multe state pot acredita unul sau mai multe persoane ca sef de misiune,conform si art 5 si 6-persoanele membre personalului diplomatic trebuie sa aiba princiupiul nationalitatiii statului acreditant.