1

1.Notiunea de drept international public

Dreptul international public reprezinta totalitatea normelor si principiilor sanctionate de subiectii acestuia si contin drepturi si obligatii conform dreptului international precum si raspunderea in caz de incalcare a unei norme indiferent de caracterul acesteia fie conventionala fie cutumiara.

Dreptul international se divizeaza in doua mari parti:

-partea generala care include : subiectele, obiectul, izvoarele, teritoriu, populatia, raspunderea.

-partea speciala include: dr. diplomatic si consular, dr. tratatelor, dr. marii, dr. aerian ect.

2. Obiectul dreptului international public.

Spre deosebire de dreptul intern, care reglementeaz relaiile sociale n cadrul statelor, obiectul dreptului internaional l formeaz n principal relaiile dintre state, care reprezint domeniul cel mai cuprinztor al relaiilor internaionale. Inspirndu-se n general din dreptul intern al statelor, unde diferitele ramuri ale sale au ca obiect instituirea ori sancionarea unui sistem de raporturi corespunztoare nevoilor sociale la un moment dat, dreptul internaional public rspunde nevoii de a reglementa relaiile dintre state i de a satisface nevoile comune ale membrilor societii internaionale.Dar cum orice drept reprezint o reflectare a societii care i-a dat natere, tot astfel i dreptul internaional public constituie acel ansamblu de norme juridice care guverneaz funcionarea societii internaionale. Alturi de relaiile dintre state, dreptul internaional mai are drept obiect i relaiile care se creaz ntre state i alte subiecte de drept international (organizaiile internaionale, de exemplu, sau relaiile dintre acestea din urm). Dreptul internaional public contemporan avnd un caracter universal, obiectul su l constituie relaiile dintre toate statele lumii, indiferent de mrimea sau puterea lor ori de regiunea de pe glob n care sunt situate.

3. Izvoarele principale de drept international publicNormele de drept internaional sunt consacrate prin anumite forme specifice recunoscute de comunitatea statelorca fiind izvoare de drept. Prin izvoarele dreptului internaional se neleg acel e mijloace juridice de exprimarea normelor de conduitrezultat e din acordul de voina dou sau mai multe state orialt e subiecte de drept internaional.

a) Tratatul internaional. Tratatul este cel mai important izvor de drept internaional datoritclaritii

exprimrii normei juridice,tehnicii sofisticate de redactare i frecvenei utilizrii sale. Tratatu l internaional este definit caforma expres de manifestare a acordului de voin dintre dou sau maimulte stateori alte subiecte de drept internaional,ncheia t n form scris i guvernat de dreptul internaional, cu scopul dea crea,a modifica sau a abroga norme de drept internaional.

b) Cutuma internaional. Cutuma constituie un izvor nescrisal dreptului internaional,ce l mai vechi n ordinea istoric i cel mai frecvent n perioada de nceputa formrii dreptului internaional public. Ulterior, n mare parte, cutumele au fost ncorporate ntratate , dar ele joac un rol important i n dreptul internaional contemporan. Cutuma internaional este definit ca o practic general,relativ ndelungat i uniform, considerat de ctre state ca exprimnd o regul de conduit cu for juridic, obligatorie. Ori decte ori se invoc o cutum, existena i coninutul acesteia trebuie s fie probate, prin invocarea documentelor i a practicilor relevante i convingtoare.

c)Principiile generale de drept sunt acel e principii de drept care sunt identic e sau nu difer substanial n legislaiaintern aldiferitelor state, ele fiind comune marilor sisteme de drept i impunndu-se caprincipii fundamentale nlegisl aia majoritii statelor,ca noiuni intrinseci ideii de drept. Principiile generale de drept nu trebuie s fie confundate cu principiile fundamentale ale dreptului internaional,ele fcnd parte din dreptul internal statelor.

d) Jurisprudena internaionalr eprezint practic a instanelor de judecat,aa cum rezult din hotrrile date de acestea , care au relevan pentru existena unei norme de drept internaional. O deosebit importan prezint pentru dreptul internaional hotrrile date de Curtea Internaional de Justiie, dar i de alte instane judiciare internaionale, iar uneori i de tribunalele interne ale statelor.

e) Doctrina dreptului internaional reprezint opiniile formulate de specialitii cei mai calificai n aceast materie, dar i de forurile tiinifice internaionale, cum ar fi Institutul de Drept Internaional, care se impun prin analiz tiinific profund a ordinii normative internaionale n lumina principiilor de drept i a finalitii dreptului. f)Principiile echitii pot fi invocate n soluionarea unor probleme internaionale n lipsa unor izvoare de drept clasic e sau n situaia cnd aplicare a unor principii de drept ar duce la soluii inechitabile

4.Izvoarele derivate de drept internaional public.

Obiectul acestora este interpretarea normelor existente si aplicarea lor in conformitate cu esenta si spiritul acestora:

Rezolutiile org.internationale- evidentiem rezoluiile Adunarii Generale si a Consiliului de securitate a ONU.Rezolutiile adunarii generale desi au caracter de recomandare contribuie la interpretarea corecta a normelor de dr.international.

Hotaririle judecatoresti-rolul acestora este aplicarea corecta a normelor de dr.intern. indeferent de natura acestora fie ca sunt conventionale fie cutumiare.Printre institutiile de acest gen sunt:Curtea Internationala de Justitie a ONU;Tribunalul nominalizat anterior;Curtea Penala Internationala,

5.Izvoarele secundare de drept internaional public.

Rolul acestora consta in argumentarea unor sau altor pozitii ce ar facilita codificarea progresiva a dr.intern.

In doctrin se disting doua categorii eseniale de izvoare ale dreptului comunitar: izvoare primare si izvoare secundare .Cea de-a doua categorie, izvoarele secundare, cuprind, in mod obligatoriu, actele adoptate de instituiile comunitare in scopul aplicrii prevederilor tratatului: regulamente, directive, decizii. Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezoluii sau recomandri in dreptul internaional .6.Procesul de creare a normelor de drept internaional.

7. Codificarea dreptului internationalPrin codificarea dreptului international se intelege operatiunea prin care se realizeaza sistematizarea normelor sale pe anumite ramuri cum ar fi dreptul diplomatic, dr. marii, dr. tratatelor etc. Codificarea deasemenea contribuie la precizarea continutului normelor dreptului international public, in primul rind la codificarea normelor cutumiare.

Activitatea de codificare a dreptului international se desfasoara in doua forme principale: codificare oficiala si neoficiala.

Codificarea neoficiala se realizeaza sub forma numeroaselor proiecte individuale elaborate de unii doctrinari, specialist in domeniul dr intern public, unele institutii si oranizatii stiintifice interne sau international cum ar fi: institutul de dr. intern, asociatia de dr. inren si institului American de dr. intern. Codificarea neoficiala nu are o forta obligatorie pentru subiectele sale, dar poate fi luata in consideratie in cadrul conflictelor oficiale, pactica statelor, jurisprudenta international.

Codificarea oficiala este realizata de catre state, are o forta obligatorie pentru subiectele dr. intern, in masura in care acestea recunosc si acepta caracterul obligatoriu al actelor de codificare astfel devenind parti contractante la tratalele de codificare.

Hugo Grotius indentifica doua domenii: dr. pacii si al razboiului, astfel putem spune ca dr. intern public este considerat un dr. al pacii.

Activitatea de codificare a dr. intern public incepe in sec XIX. Congresul de la Viena din 1815 este considerat primul forum international care codifica, desi partial, normele dr. intern referitoare la regimul de navigatie pe anumite fluvii international, norme referitoare la dr. diplomatic.

Dupa cel de-al II-lea razboi mondial codificarea se intensifica sub egida ONU. Adunarea Generala a ONU creaza in anul 1947 comisia de dr. inrenational in calitate de organ subsidiar al sau cu misiunea de a pregati actele internationale de codificare a dr. intern, de a formula cu precizie si sistematic regulile dr. inern, in domeniile in care exista o practica juridica considerabila, precedente sau opinii dotrinare. In present comisia de dr. intern se preocupa de codificarea urmatoarelor domenii: rs intern a statelor, imunitatea de jurisdictie a statelor si a bunurilor acestora, statutul curierului diplomatic si a valizei diplomatice, reglementarea relatiilor dintre state si organizatiile international, codificarea crimelor impotriva pacii si securitatii omenirii.

8. Aparitia si periodizarea dr. international

Exista mai multe pareri contraversate, in unele lucrari se mentioneaza ca dr. intern a aparut si s-a dezvoltat odata cu aparitia statelor. In altele se stipuleaza ca originea normelor de dr. intern poate fi constatata din cele mai vechi timpuri. De la aparitia unor reguli fragmentate insa pina la aparitia unor norme si institutii de dr. intern.

Pe masura evolutii istorice, relatiile intern. s-au dezvoltat si diversificat, statelor revenind un rol important. Cu timpul relatiile intern. au cuprins toate domeniile in care interesele statelor sunt in cauza. In present acestea au aspect politic, economic, militar, social, cultural si stiintific. Evolutia principiilor si normelor au avut loc intr-un proces indelungat si a fost un rezultat firesc al dezvoltarii statelor si relatiilor dintre ele.Din punct de vedere istoric dr. intern a aparut odata cu statele si aparitia raporturilor dintre ele.

Dr. intern capata noi dimensiuni odata cu aparitia si manifestatrea unor noi entitati pe scena relatiilor intern, organizatiilor intern, a natiunilor si poarelor care lupta pentru eliberarea si formarea statului propriu.

9. Dr. intern in epoca antica

Aparitia si evolutia normelor si institutiilor drept intern au luat nastere odata cu descompunerea comunei primitive, cu impartirea societatii in clase antagoniste, cu aparitia statelor si relatiilor dintre ele.

Izvoarele istorice ale dr intern isi iau inceputurile in China, India, Egipt si alte state ale orientului antic.

Astfel in sec VI-lea i.H statele Chinei antice incheie un tratat privind renuntarea la razboi si solutionarea diferendelor prin arbitraj.

Monumentele legislative din India antica, atesta o bogata practica de drept intern.Legile lui Manu, elaborate in sec al V-lea i.H, consemneaza existent unor misiuni diplomatice ad hoc.Tratatele incheiate in india antica erau considerate sacre si se incheiua cu pronuntarea unui juramint religios, executarea se garanta prin predarea unor ostatici.

Egiptul antic a jucat un rol important in dezvoltarea relatiilor international deoarece intretin legaturi comerciale si politice cu toate tarile orientului.

Cel mai vechi tratat intern, conceput si redactat este acela incheiat la 1296 i.H intre Ramses al 2, faraonul Egiptului si Hattusel al 3. Tratatul este compus din:introducere, din textul propriu zis si formele religioase.Astfel prin tratatul dat sa instituit o alianta intre cele doua state, care se obligau sa traiasca in pace sis a-si acorde ajutor in eventualitatea unui atac din partea unui stat tert, sa-si acorde ajutor mutual pentru inabusirea rascoalelor sclavilor, sa-si extradeze fugarii.

O puternica influenat asupra dr intern a avuto imepriu roman.Problemele relatiilor intern intrau in competenta senatului si a unui colegiu sacerdotal, care avea un rol deosebit in transarea diferendelor, in declararea razboiului, in inchierea pacii, tratatelor de alianta.Romanii incheiau tratate de prietenie sau neutralitate sau de alianta, cu cei pe care ii considerau egali.Alte tratate consacrau diferite forme de dependenta. Tratatele la romani trebuiau respectate cu buna credinta, iar in relatiile lor diplomatice erau folositi ambasadorii.

Din cele expuse rezulta ca in perioada sclavagista au aparut si sau dezvoltat anumite norme si institutii ale dr intern.Influentate de rituri religioase, ele sunt legate si poarta amprenta razboaielor de expansiune si de subjugare a altor popoare, exprimind interesele clasei dominante si ale stapinilor de sclavi.

10.Dreptul international in evul mediu

Dezvoltarea dr intern in evul mediu este influentata de conditiile si cerintele specifice raporturilor dintre statele feudale in diferite etape de dezvolatre a acestora. In urma destramarii imperiului roman, are a avut loc in anul 476 si formarea pe ruinele acestuia a unor noi state, ca de exemplu imperiu bizantin, statele feudale germane, statele sclave de rasarit dreptul international cunoaste mai degraba o stagnare decit in progres.

In aceasta perioada a evului mediu, iau o deosebita amploare pracitca incheierii tratatelor mai ales in problemele de purtare a razboaielor.Caracteristic acestor tratate este garantarea lor prin juramint, darea in gaj a unor castele, bijuterii sau alte bunuri de valoare.

Practicarea garantarii tratelor demonstreaza faptul ca acestea erau inculcate fregvent. Tot in acea perioada se incheie tratate comerciale. Aceste tratate creau privilegii economice si comerciale, interziceau pirateria, iar in unele cazuri aplicau jurisdictia consulara.

Un moment de semnificatie speciala pentru dezvoltarea dr intern reprezinta tratatele de pace de la Wesfalia din 1648, prin care sa pus capat razboiului de 30 ani. Pacea de la Westfalia contribuie la afirmarea suveranitatii si egalitatii in drepturi a a statelor, constituind piatra unghiulara a dreptului international. Negocierile pacii Westfalice reunesc statele europene fara deosebire de regim politic ori de credinta religioasa.

In aceasta perioada are loc formarea si dezvoltarea dr intern ca stiinta juridical de sine statatoare. O importanta contributie in aceasta materie este adusa de scoala din Salamanca, formata din teologi catolici spanioli in frunte cu Francisco de Vitoria(1480-1546) urmat de Francisco Suarez(1548-1617).

Cel mai important doctrinar al acestei perioade a fost olandezul Hugo Grotius (1583-1645) care este considerat parintele stiintei dr intern.Prin operele sale Marea Libera si Despre dreptul razboiului si a pacii el face prima expunere de ansamblu in dr intern; el a afirmat principiul libertatii marilor care a fost acceptat ulterior ca un principiu de baza al dr intern si a dezvoltat conceptia razboiului just.Grotius a elaborate conceptual de extrateritorialitate in dr diplomatic ca fundament al imunitatii diplomatice.

Dupa el stiinta dr intern se divizeaza in 3 curente:

1.scoala dr natural-care fundamenteaza dr intern pe natura omului

2.scoala dr pozitiv-care admitea dr inter conventional si cutumiar, bazat pe acordul dintre state

3.scoala sintetica-care era o imbinare de conceptii atit de drept natural cit si de cel poziti.

11.Dreptul interational clasic

Primele evenimente care defines caracterul societatii international si care au influentat dezvoltarea progresiva a dr intern se situeaza transformare monarhiilor europene in state modern, noile descoperiei geografice, dobindirea independentei SUA, revolutia franceza din 1789.

Elaborarea coloniilor din America de nord si adoptarea declaratiei de independent a SUA in 1776 reprezentata prin afirmarea a dreptului popoarelor de asi hotari singure soarta un viitor principiu important al dr intern.

O contributie esentiala la dezvoltarea institutiilor dr intern o aduc revolutia franceza din 1789 si revolutiile burgheze ulterioare. Sub influenta acestor revolutii, sunt incorporate idei umaniste de mare valoare, principiu suveranitatii capata o recunoastere deplina cu respectful integritatii teritoriale si neamestecul in treburile interne ale statelor.

O importanta deosebita pentru dezvoltarea dr intern a avuto actul final de la Viena din 1815. Acest document pune capat razboaielor lui napoleon si instituie un sIstem politic, economic, si de cooperare in europa.

Un alt eveniment remarcabil pt dezvoltarea dr intern a fost congresul de la Paris din 1856 care a constatat infringerea rusiei in razboiul din Crimeea. Conform deciziilor congresului de la Viena, Marea Neagra devine neutralizata, Rusia este obligata sa-si distruga atit flota de razboi cit si fortificatiile de pe coastele Marii Negre.Cele mai importante decizii ale congresului vizeaza codificarea partial a razboiului maritime si reglementeaza regimul de navigatie pe dunare ca fluviu international.

Procesul de eloborare a regulilor international de purtare a razboiului continua cu adoptarea conventiilor international de la Haga din 1899 si 1907 la lucrarile conferintei din 1899 au participat 26 de state care au adoptat reglementari ce interziceau lansarea proiectelor si materialelor explosive din inaltul baloanelor, folosirea proiectelor care au drept scop raspindirea gazelor asfixiante sau vatamatoare, utilizarea gloantelor care se latesc sau se turtesc usor in corpu omenesc. Deasemenea la conferinta sau codificat legile si obiceiurile de purtare a razboiului terestru, precum sis a decis adaptarea la razboiul maritim a principiilor conventiei de la Geneva din 1864 cu privire la imbunatatirea soartei militarilor raniti in companie.

Conventiile din 1907 faceau referire la regulile de purtare a razboiului maritim la regimul de neutralitate si la problema creerii unei curti international de prize maritime.La sfirsitul sec XIX apar o serie de lucrari si tratate de dr intern care nu si-au pierdut actualitatea nici astazi: tratat de dr international 1880, drept international contemporan al popoarelor civilizate 1883.

12.Dreptul international contemporan

Un moment important in dezvoltarea dr intern este marcat de tartatul de la Paris din 1919 prin care sa instituit sistemul de la Versailles si care a marcat aparitia unor noi state independente pe harta europei: ca Austria, Ungaria, Iugoslavia, Polonia, Cehoslovacia.

Deasemenea prin acest tratat a fost fondata prima organizatie international cu character general, Liga Natiunilor. Unul din scopurile principale ale acestei organizatii a fost mentinerea paciii si ingradirea recurgerii la razboi precum si respectarea dr intern.

Un eveniment deosebir de important pt dezvoltarea dr intern si punerea lui in serviciu pacii la constituit incheierea la 27 august 1928 pactului de la Paris.Prin prevederile pactului statele parti isi ausmau obligatia sa renunte la razboi ca instrument al politicii lor nationale.Acesta a fost primul document international care a consacrat principiul reglementarii pasnice a diferendelor dintre state.

Adoptarea Cartei ONU a constituit un eveniment important in dezvoltarea dr intern, in carta sunt stipulate principiile fundamentale a dr intern. In prevederile cartei ONU a fost consacrat dreptul fiecarui popor de asi hotari singur soarta. Sub ediga Onu sa elaborate o serie de documente care au avut un puternic impact asupra dezvoltarii dr intern:declaratia cu privire la lichidarea colonismului, conventii referitoare la prohibirea oricaror discriminari fata de femei a discriminarii rasiale.

In cadru ONU au fost infiintate o serie de institutii specializate, care potrivit statutelor lor au largi abilitatii international in domeniu economic, social, cultural, al invatamintului ca de exemplu fondu monetary international, organizatia mondiala a sanatatii, organizatia international a muncii.

In etapa contemporana dr intern se caracterizeaza printro dezvoltare rapida a normelor sale, prin sporirea numarului de organizatii international ca subiecte de dr intern, tinzind astfel ca de la un drept de coordonare in perioada dezvoltarii clasice, sa fie investit cu un rol crescind in promovarea intereselor de termen lung ale intregii comunitati internationale.

13.Notiunea si clasificarea principiilor fundamentale ale dreptului international contemporan

In dr intern exista o categorie de norme principia care sunt niste reguli juridice internationale si care au ca obiect cele mai importante raporturi dintre subiectele dr intern, unele avind un character fundamental, pt ca guverneaza dr intern general in ansamblu sau, iar altele sunt principii specific fiecarei ramuri a dr inter public aplicindu-se doar raporturi din domenii mai restrinse.

Principiile fundamentale se detaseaza din totalitatea normelor principale, reprezentind nucleul de baza a dr intern public, intrucit toate celelalte principii si norme adoptate, fie pe cale conventionala, fie pe cale cutumiara, trebuie sa se conformeze principiilor fundamentale ale dr intern.

Carta ONU si Declaratia adunarii generale a ONU privind principiile de dr intern ale relatiilor prietenesti si de cooperare intre state in conformitate cu carta ONU din 1970. Carta ONU enunta 7 principii fundamentale ale dr intern:

1.principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta in relatille international sau principiul neagresiunii

2.principiul reglementarii pe cale pasnica a diferendelor international

3.principiul neamestecului in treburile interne ale altui stat sau principiul neingerintei

4.obligatiunea statelor de a coopera unele cu altele in conformitate cu carta ONU

5.principiul egalitatii popoarelor si dreptului lui de a dispune de ele insele

6.principiul egalitatii suverane a statelor

7.principiul indeplinirii cu buna credinta de catre state a obligatiunilor asumate in conformitate cu carta ONU

Declaratia privind principiile care guverneaza relatiile dintre statele participante la conferinta pt securitate si cooperare in europa din 1975 enunta si dezvolta 10 principii fundamentale. La cele expuse in carta ONU si declaratia adunarii generale din 1970 au mai fost retinute inca 3:

1.principiul inviolabilitatii frontierelor

2.principiul integritatii teritoriale ale statelor

3.principiu respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.

Carta de la Paris pt o noua europa din 21 noiembrie 1990 avea sa reitereze importanta celor 10 principii retinute in actul final de la Helsinki mentionind cainfaptuirea deplina a tuturor angajamentelor CSCE trebuie sa prezinte temelia initiativelor statelor europene, pt ca natiunile si popoarele de pe continental European sa traiasca potrivit aspiratiilor lor.

14.Neaplicarea fortei si neamestecul cu forta

In present razboiul este considerat cea mai grava crima internationala. Primul act care consacra acest principiu este pactul general de renuntare la razboi ca instrument a politicii nationale a statelor din 27 august 1928 cunoscut sub denumirea Pactul Biand-Kellogg.

Carta ONU defineste in articolul 2 principiul neagresiunii astfel: toti membrii organizatiei se vor abtine, in relatiile internationale, de a recurge la amenintarea cu forta sau folosirea ei, atit impotriva integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat, cit si in alt mod incompatibil cu scopurile ONU.

Definitia agresiunii adoptat de adunarea generala din 1974 arata ca prin agresiune armata se intelege folosirea fortei armate de catre un stat impotriva suveranitatii teritoriale sau independentei politice a altui stat, sau in orice alta maniera incompatibila cu carta ONU. Pentru calificarea agresorului se aplica regula prioritatii in timp adica cine a comis primul actele de agresiune este considerat agresor.

Notiunea din 1974 enumera urmatoarele acte de agresiune :

1.invadarea sau atacarea teritoriului unui stat de catre fortele armate ale altui stat, sau orice ocupatie militara, chiar temporara rezultind dintr-o astfel de invazie sau un astfel de atac.

2.bombardarea de catre fortele armate ale unui stat a teritoriului altui stat sau folosirea oricaror arme de catre un stat impotriva teritoriului altui stat

3.atacarea de catre fortele armate ale unui stat a fortelor armate terestre, navale, aeriene, ale altui stat sau a marinei ori a aviatiei civile ale acestuia

4.folosirea fortelor armate ale altui stat care sunt stationate pe teritoriul altui stat, cu acordul acestuia, contrar conditiilor prevazute in accord sau orice prelungire a sederii acestor forte armate pe teritoriul dupa expirarea acordului.

Dreptul international actual admite in mod cu totul exceptional trei cazuri cind se poate recurge la forta in relatiile internationale:

1.drepul la autoaparare individuala sau colectiva

2.masuri colective de constringere

3.dreptul popoarelor aflate sub dominatie colonial de a lupta pt dobindirea independentei

Prima rezolutie a consiliului de securitate adoptata dupa evenimentele din 11 sepembrie 2001 se refera expres la dreptul inerent la autoaparare individuala sau colectiva in conformitate cu carta.

Principalele context legale care ar determina folosirea sau amenintarea cu forta sunt urmatoarele:

1.incidenta responsabilitatii statului pt a ctele ilegale sau omisiunii si obligatia rezultata de a plati reparatii

2.responsabilitatea criminal a persoanelor pt actele de agresiune:

3.responsabilitatea pt actele criminale a statelor pr actele de agresiune

4.aplicarea cartei natiunilor unite de catre organele politice, si in particular, executarea de catre consiliu de securitate a componentei sale conform capitolul 7 a cartei vizind:orice amenintare la adresa pacii, incalcarea pacii, sau act de agresiune

5.aplicarea prevederilor conventiilor multilateral privind autoapararea colectiva si mentinerea pacii regionale

6.aplicarea prevederilor tratatelor bilaterale de asistenta reciproca sau cooperare, comert si navigatie.

15.Solutionarea pe cale pasnica a diferendelor international

Primele incercari de eliminare a razboiului ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state si de impunere a mijloacelor pasnice a avut loc la finele sec XIX-lea. Conferintele de la Haga din anul 1899 si 1907 reunite sub auspiciile pacii, dezarmarii si arbitrajului, au reusit doar in privinta perfectionarii procedurilor diplomatice de reglementare a diferendelor.

Ideea interzicerii razboiului ca mijloc de desfasurare a relatiilor international a aparut pt prima data in actul societatii natiunilor care isi propunea printer principalele sale scopuri si pe acela de a veghea la mentinerea pacii si de a oferi cadrul international al unei organizatii in vederea evitarii razboaielor , aplicinduse importante limitari ale competentei statelor de a recurge la razboi.

In afirmarea principiului solutionarii pasnice a diferendelor, semnarea la San Francisco la 26 iunie 1845 a cartei ONU si a statutului curtii international de justitie la incheierea conferintei international pt organizarea internationala, si intratea acesteia in vigoare la 24 octombrie 1945 a reprezentat prin caracterul sau de tratat international un moment crucial.

Cu prilejul codificarii dr intern, principiul solutionarii pasnice a disputelor international a cunoscut importante dezvoltari, in acest context retinem declaratia adunarii generale a ONU asupra principiilor de dr international din 1970, declaratia de la Manilla cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor international adoptata de adunarea generala a ONU la 15 noiembrie 1982.

Declaratia adunarii generala a ONU asupra principiilor de dr intern din 1970 indica urmatoarele:

1.obligatia statelor de a cauta rapid o solutie echitabila a diferendelor internationale si atunci cind nu ajung la o solutie din mijloacele retinute in carta, sa caute o reglementare a diferendului prin mijloace pasnice pe care le vor conveni

2.statele parti la diferend, precum si alte state trebuie sa se abtina de la orice act susceptibil sa agraveze situatia, astfel incit sa nu puna in pericol pacea si securitatea internationala.

3.diferendele internationale vor fi solutionate pe baza egalitatii suverane a statelor si in baza principilului liberei alegeri a mijlocului de reglementare

In anul 1982 adunarea generala a ONU adopta declaratia cu privire la reglamentarea pasnica a diferendelor internationale care prevede obligatia statelor de a actiona cu buna credinta in relatiile dintre ele pt a evita ivirea la diferende, urmarind sa traiasca in pace si ca buni vecini sa contribuie la consolidarea pacii si securitatii international, obligatia de a nu inceta procesul de solutionare a diferendelor numai prin mijloace pasnice, posibiliattea de a incheia tratate speciale cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor care se poate ivi intre ele.

16.Egalitatea suverana a statelor

Suveranitate de stat reprezinta un principiu atit a dreptului intern cit si a dreptului international. Suveranitatea reprezinta dreptul unui stat de a rezolva liber si dupa propria sa apreciere problemele sale atit pe plan intern cit si extern, fara a transgresa in nici un fel drepturile altor state si nici principiile fundamentale ale dreptului international.

Una din consecintele principale ale egalitatii suverane o reprezinta inalienabilitatea si indivizibilitatea teritoriului de stat. Inaliebilitatea semnifica ca prerogativele esentiale ale suvernatitatii nu pot fi cedate sau transferate, iar prin indivizibilitate se intelege ca atributele suvernatitatii nu pot fi fragmentate, nu pot apartine mai multor titular, cu alte cuvinte inadmisibilitatea oricarei atingeri aduse teritoriului unui stat prin acte de agresiune sau a unor actiuni de aplicare cu forta, de dezmembrare a unui teritriu sau de modificare prin constringere a frontierelor unui stat.

Dreptul la egaliate este o consecinta directa a dreptului la suveranitate si independenta, care postuleaza ca toate statele se bucura de drepturi si obligatii egale, in calitatea lor de member a comunitattii international.

Din acest principiu decurg urmatoarele drepturi ale statelor:dreptul la personalitate internationala, dreptul statului de a I se respecta integritate teritoriala, dreptul inerent la legitima aparare, dreptul de a-si stabili singur sistemul sau economic, cultural, si normative, dreptul de a define si conduce in mod liber relatiile sale cu alte state conform dreptului international etc.17. Neamesticul in afacerile interne ale unui stat un principiu fundamental a dr int cont. in cazul unei interventii se incalca egalitatea suverana a statelor cit si dr popoarelor de asi hotari singure soarta. respectarea acestui principiu garanteaza dezvoltarea libera si independente a fiecarui popor. Apara : valorile suverantitatii , independentei , dezvoltarii pasnice a popoarelor, condamnind orice fel de imixtiune in treburile lor. Acest principiu semnifica obligatia statelor de a nu se amestica in afacerile interna si externe ale statelor si popoarelr, de a nu le impune regimul sau de stat sau ideologia sa . acest principiu prevede interdictia interventiei sub orice forma: armata, economic, diplomatica , idieologica etc. interventia armata poate avea loc nu neaparat introducerea pe un teritoriu strain trupele militare, ea poate realiza si prin organizarea razboaie civile in stat, trimiterea trupelor armate etc. interventia economica- ajutor financiar sau alt tip de ajutor economic cu impunerea anumitor conditii politice, blocarea economiei,contracte neechitabile , care deschid capitalului strain posibilitati largi de interventie in economie si politica unui stat strain. Interventia diplomatica-amesticul in afacerile interne pri intermediu aparatului diplomatic , mai ales prin intermediu ambasadorului. Interventia ideological- are loc prin mijloacele de informare: radio , presa, tv, film. Exceptii de la princiupiul: interventia solicitata. Consacrat de art.2, p.7 Carta ONU, statutul organizatiilor internat cum ar pactul ligii arabe , carta osa si carta oua, conventia de la Viena 1961 cu privire la relatii diplomare si 1963 cu privire la relatiile consulare.

18.indeplinirea cu buna credinta a obligatiilor asumate in conformitate cu dr internat- postuleaza respectarea cuvintului dat , executarea cu buna credinta intelegirilor internat , o atitudine constructive in indeplinirea obligatiile internat asumate de catre stat. buna credinta este o cerinta elementara a dreptului si echitatii , ea trebuie sa calauzeasca statele in relatiile mutuale .in exercitarea dr lot suverane , statele sunt tinute sa se conformeze acelor obligatii impuse de dr internat. Consacrat de preambulul Ligii natiunilir, in preambulul Cartei ONU, Conventia de la Viena 1969 cu privire la tratatele internat. Statele au oblige de a respecta cu buna-credinta doar tratatele legale,licite sau juste. Garanteaza respectful intereselor nationale aale tuturor statelor.19. respactarea dr si libertatilor fundamentale ale omului- are un caracter universal si capata din ce in ce mai mult un character de generalitate, impunindu-se celor mai diverse domenii ale raporturilor dintre state. In virtutea acestul principiu statelor le revin si o serie de obligatii de drept international cum ar fi : - oblige statelor de a respecta standartele internat privind dr omului; - oblige de a nu permite nici un fel de incalcare a dr omului , creind mijoacele juridiciare la indemina celorale caror dr au fost inculcate ; - sa se preocupe de asigurarea pu toti oamenii a unui nivel de viata corespunzator asigurarii sanatatii si bunastarii lor, preocupinduse de adoptarea masurilor sociale necesare;- sa asigur minaritatilor nationale dr de a se asocial , de a duce impreuna o viata spirituala si de asi prezerva identitatea etnica , lingvistica si religioasa;- oblige de a informa cu buna credinta a forumurile internat in legatura cu modul in care statele respecta si aplica conventiile internat privind dr om , manifestind o receptivitate fata de sugestiile si propunerile altor state, fata de recomandarile organizatiilor internat. Prima consacrare a dr om apare in SUA in 1776 12 iunie , in declartia dr . Cata ONU consacra art 56 in mod expres oblige statelor privind respectarea univ si efeectiva a dr omului si libertatilor fundmentale pu toti , fara dosebire de sex, rasa, reigie, limba etc. documente care au fundamentat acest principiu: Declaratia Universala a Dr Om din 10 dec 1948; Carta de la Paris 21 noiembrie 1990, cele 2 pacte internat cu privire la dr economice , sociale , politice adoptate de Adunarea Generala aONU, etc. in cadrul ONU sunt organe principale care se ocupa de protectia dr om, creindusi mai multe organe subsidiare in domeniu.

20.dr popoarelor de a dispune de ele insele- in virtutea acestui princip , toate popoarele si natiunile au dr. de a determina liber statutul lor politic, economic social si cultural. Au dr. la autodeterminare doar natiunile si popoarele dar nu si minoritatile nationale. Toate poparele sunt egale si nu exista natiuni priveligizate. Dr popoarelor de a dispune de ele insele implica urmatoarele dr:- dr popoarelor asuprite de a se constitui in stat propriu si independent; - dr popoarele asuprite de a lupta impotriva dominatiei straine si caracterul legal acestei lupte; - dr de a benifecia de protectia dr internat; - dr de a stabili relatii oficiale cu state si de a participa la organiz inernat ,de regula cu statut de observator;- dr de a-si alege si dezvolta in mod liber sistemul lor economic, politic si social;- dr la libera exploatare a resurselor si bogatiile sale minerale etc. Obligatiile: - oblig. statelor de a respecta acest dr in conformitate cu dispozitiile Carti ONU; - sunt obligate sa acorde ajutor ONU in vederea achitarii acesteia de raspunderile pe care I le confera Carta ONU in privinta aplicarii acestui principiu;- obli. statelor de a se abtine de la orice masura de constringere care ar priva popoarele de acest dr. acest principiu este consacrat in Carta ONU, in rezolutia Adunarii Generale din 1960 privind acordarea indepent tarilor si popoarelor colonii, Declaratie din 1970, in Actul final de la Helsinki, etc.

21.Integritatea teritoriala a statelor- dr statului de a exercita suprematia sa deplina pe teritoriu sau, delimitat prin frontiere de stat, suprematie ce si gaseste expresie in organizarea politico-admin a teritoriului,in stabilirea regimului juridic al persoanelor ce se afla pe teritoriul sau , in folosirea libera a resurselor sale naturale. Principiul presupune interzicerea oricaror tentative de a urmari rupererea partiala sau totala a unitatii nationale , manifestarile de forta indreptate impotriva teritoriului unui anumit stat. statelor la revin obligatia de a nu viola terioriul altui stat, de anexa cu forta teritoriul unui stat, precum si de a nu exercita puterea sa pe teritoriul unui stat. o consecinta a acestui principiu este inadmisibilitatea recunoasterii ca legala a oricarei achizitii teritoriala efectuata prin forta , precum si a oricaror tendinte sau practice care urmaresc sa lipseasca un stat de o parte din teritoriul sau national. Acest principiu este consacrat in Carta ONU, Actul Final de la Helsinki22.Inviolabilitatea frontierelor- Actul finl de la Helsinki : Statele participante considera inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum si frontierele tuturor statelor din Europa, si in consecin ele se vor abine acum si in viitor de la orice atentat mpotriva acestor frontiere.In consecin, ele se vor abine, de asemenea, de la orice cerere sau de la act de acaparare si de uzurpare a ntregului sau a unei pri a teritoriului oricrui stat participant. dr internat admite modificarea frontierelor dintre state pe cale pasnica. Frontiele fiecarui stat vor trebui sa fie respectate de toate celelalte state , de unde decurge caracterul illicit al oricaror manifestari sau demonstartii de forta in apropierea acestor frontiere, a oricaror acte de violare a hotarilor nationale.

23.principiul cooperarii statelor- cooperarea este necessitate obiectiva de existenta a relatiilor internation, statele trebuie sa coopereze in rezolvarea problem econom, social, cultural sau umanitar, precum si in incurajarea si promovarea respectarii dr omul si libertatile fundamentale , fara deosebiree de rasa , sex, religie sau limba. Principalele aspece ale cooperarii: - statele sunt obligate sa coopereze intre ele in vederea mentinerii pacii si securitatii internat;- statele tre sa coopereze pu a asigura respectarea universala si apliarea dr om si a libert fundament pu toti , precum si eliminarea discriminarii rasiale si intolerantei relioase sub toate formele lor; - in relatiile lor internat statele tre sa se conduca i domeniile economic, social, cultural, tehnic si comercial in conformitate cu principiile egalitatii suverane si neimixtiunii;- statele membre ale ONU sunt obligate sa actioneze atit impreuna , cit si individual, in cooperare cu ONU, conform dispozitiilor pertinente ale Cartei; - statele membre ale ONU sunt chemate sa coopereze in domeniul economic, cultural, social, ca si in cel al stiintei si tehnicii si favorizind progresele culturii si invatamintului in lume;- statele au datoria de a-si uni efortorile pu a promova dezvoltarea economiei si ridicarea nivelului de viata in toate tarile lumii, si in mod particular in tarile in curs de dezvoltare; - cooperarea statelor pu eliminarea progresiva a obstacolelor din calea comertului mondial, pu promovarea unei expansiuni stabile si a unei liberalizari crescind a acestui; - cooperarea in domeniul dezarmarii generale si complete. Acest principiu este consacrat catre Carta ONU

24. Aspecte teoretice privind coraportul dintre dreptul international si dreptul national.

Coraportul dintre dr internat si dr national are la baza 2 teorii principale : T monista si T dualista..Teoriile dualiste susin c dreptul internaional i dreptul intern sunt dou sisteme distincte, rupte ntre ele , cu o existen paralel, cu domenii diferite de aplicare, avnd izvoare distincte i destinatari deosebii, care nu se influeneaz reciproc. Potrivit acestei concepii, normele de drept internaional nu au valoare pentru dreptul intern, dup cum normele de drept intern nu au valoare pentru dreptul internaional, ele aplicndu-se indiferent dac sunt sau nu n concordan unele cu altele.Teoriile moniste susin existena unei singure ordini juridice, format din dreptul intern i dreptul internaional, dreptul avnd astfel o structur unitar, compus din norme obligatorii, indiferent dac acestea se adreseaz indivizilor, statelor sau altor entiti asimilate acestora, aflate ntr-o strict ierarhie .25.Influenta dr national asupra procesului de creare si aplicare a normelor de dr internat- dat fiindca dr national a aparut si sa fondat pina la consolidarea dr international, unele domenii ale dr internat au receptionat concepte consolidate in cadrul dr national. Drept exemplu pot servi dr internat a dr omului care a fost influentat in mare parte de valorile promovate in marea revolutie burgheza si legislatia interna a Frantei, a SUA, M.Brit,etc. un alt exemplu poate fi dr marii, prevedere conventionale ale caruia se bazeaza in mare parte pe normele ce reglementeaza regimul teritoriilor respective a statelor riverale. Odata cu adoptarea declarat ONUprivind decolonizarea Africii si Asiei in anii 60, sec 20. statele in cauza a adoptat a.n . internr prin care au stabilit suveranitatea poporului asupra resurselor naturale ale statului. Ulterior aceasta regula a preluat forma principiului de baza a dr internat economic, iar a n internat ce reglementeaza relatii econom internat recunosc acest principiu in calitate de norma imperativa.26. Influenta dreptului international asupra procesului de creare , functionare si dezvoltare a dreptului national.

Dreptul international public i dreptul intern al statelor sunt dou sisteme de norme i dou tipuri de drept distincte, cu obiect de reglementare, izvoare i metode diferite. Dreptul internaional exercita o influen substanial n sensul unificrii unor concepte i reglementri de drept intern. Pornindu-se de la ideea c dreptul internaional exprim interesele superioare comune ale societii internaionale, statelor le revine obligaia de a-i adapta propria legislaie la exigenele i la regulile de drept internaional, existnd astfel elemente ale unui proces de internaionalizare a dreptului intern.Unele tratate internaionale cuprind prevederi exprese in temeiul crora statele care devin pri sunt obligate s ia anumite msuri n planul legislaiei lor interne pentru aducerea la ndeplinire a obligaiilor ce le revin din aceste tratate.

De asemenea-admiterea n organizaiile de colaborare pe plan european a unor noi state este nsoit de asumarea de ctre acestea a obligaiilor de a-i pune de acord legislaia intern cu reglementrile comunitare din domeniul drepturilor omului i din alte domenii;-conveniile internaionale referitoare la dreptul internaional aplicabil n conflictele armate cuprind obligaia statelor semnatare de a-i ncorpora in dreptul intern reglementri i sanciuni, inclusiv penale, pentru nclcrile prevederilor acestora;

Dreptul internaional apare, de aceea, ca avnd un caracter de coordonare ntre state suverane, iar dreptul intern este considerat un drept de subordonare, n care statul se manifest ca autoritate politic suprem ce prescrie o anumit conduit persoanelor ce-i sunt subordinate.

27. Formele juridice de racordare a sistemelor de drept international si national.

participarea statelor la relatiile internationle ofera acestora anumite drepturi si obligatii reglementate de normele dretului international. Acest proces obliga statele sa se introduca normele respective si in ordinea juridica interna . deptul international cunoaste citeva forme de racordare sau ajustare a dreptului national la dreptul international, prin acestea se enumera; transformarea-procedura ce presupune modificarea legislatiei in conformitate cu prevederile conventionale internationale si poate avea loc dupa expunerea consimtamintului statului de a fi legat prin tratat sau anterior acestuia; incorporarea-presupune introducerea in integruma prevederilor, acordurilor interntionale semnate de catre stat in ordinea juridica interna; receptionarea-implimentarea unor prevederi continute in acordurile internationale semnate de catre stat. si trimiterea-procedura ce presupune aplicarea unor acte interne in cazurile in care actul normativ national face trimitere directa la el. Obligatia statului de a implimenta dreptul international este dictata de mai multi factori:1- in primul rindeste vorba despre indeplinirea obligatiilor principale asumate.conform prevederilor art.29al conventiei din 1969 privind dr.tratatelor, statul nu poate face trimitere la prevederile nationale p\u asi motiva neindeplinirea obligatiilor internationale asumate.majoritatea statelor prevad in mod direct in constitutiile nationale faptul ca se obliga sa-si onoreze obligatiile internationale.2- o alta procedura de influentarea adreptului national este practica judiciara internationala, adica hotaririle acelor instante jurisdictia carora este recunoscuta de catrestatele respective(curtea internationala de justitie sau CEDO) 28. notiunea de subiect de drpt internat- subiect de dr internat sunt actorii participanti la relatiile internat care au capacitatea de a avea dr si asi asuma oblige in baza dr internat. Subiectele sunt participantii la crearea n de dr intr sau cei cui sunt destinate n de dr inter. Sub se impart in 2 categ: recunoscute si nerecunoscute. Din cele recunoscute fac parte : statele suverane, popoarele ce lupta pu elib nationala, organiz internat, interguvernament, formatiuni de tip statal. Din cele nerecunoscute ; persona fizica,organiz intern nonguvernament, companiile transnationale. Subiectele poseda capacitatea de exercitiu, de folosinta si sunt responsabili pu actiunile sale in baza dr internat. Statele poseda capacite de exerc din momentul aparitiei sale , popoarele din momentul constientizarii a dr la autadeterminare, organiz din momentul adoptarii actul constitutive. Capac de folosinta tine de specificul si natura fiecarui subiect. Statele au capacite de folos universala iar organizat si formatiunile speciala in baza actului constitutive. Subiectele recunoscute sunt derivat si principale. Princip- statele suverane,popoarele ce lupta pu elib nation; derivate organiz inter interguvernament si formatiunile de tip statal. Subiectul sa aiba oblige, sa fie capabil a reclama beneficial dr sale sa aiba capaciatea de a intra in raporturi cu alte persoanr jurid recunoscute de sistemul particular de dr.

29. Statele-subiecte primare si originare de drept international.

Statele constituie principalele subiecte de drept internaional.Acestea au caracterul de subiecte originare, tipice, fundamentale ale dreptului internaional, ntruct numai statele, au dreptul nelimitat de a participa la elaborarea normelor de drept internaional i i pot asuma n totalitate drepturile i obligaiile prevzute de dreptul internaional.Statul particip n relaiile internaionale ca purttor de suveranitate.Ca atribut esenial al statului, suveranitatea nseamn supremaia puterii de stat pe plan intern i independena acesteia fa de orice alt putere n sfera raporturilor internaionale.

Statutul de subiecte primare este determinat de locul pe care acesta il ocupa in sistemul relatiilor internationale. Prin intermediul si sub controlul statelor isi desfasoara activitatea si alti participanti la viata sociala internationala- unitatile administrative ale statelor, asociatiile obstesti, indivizii. Nici o societate umana nu poate exista in afara statului. Chiar insusi dreptul international, este conceput in mare parte ca un drept al relatiilor dinter state, fara existenta acestora nici nu ar putea functiona, deoarece statele creaza normele de drept international, le confera forta juridica obligatorie, aducind la indeplinire mecanismul lor de functionare. Statele sunt obiecte originare deoarece alte subiecte cum ar fi organizatiile internationale capata acest statut numai ca urmare a existentei statelor principale.

30. Popoarele ce lupta pentru eliberarea nationala ca subiecte de drept international.

Miscrile de eliberare natioanl spre deosebire de stat sunt subiect cu caracter provizoriu. Devin subiect din momentul recunoasterii sale n calitate de organizatie ce reprezint poporul sau natiunea ce lupt pentru eliberare national si si pierd aceast calitate din momentul atingerii scopului fie crearea unui stat nou fie intrarea n componenta altui stat a teritoriului respectiv.

Calitatea de subiect a miscrilor de eliberare national reiese din unul din principiile fundamentale ale dreptului international si anume dreptul popoarelor de a dispune de ele nsele. Declaratia Adunrii Generale din 1960 prevede n mod expres dreptul popoarelor colonizate la lupta armat organizat obiectivul creia const n autodeterminarea poporului respectiv.

Pentru a fi recunoscut n calitate de reprezentant al poporului ce lupt pentru eliberare national organizatia respectiv trebuie s ntruneasc urmtoarele criterii:1-organizatia trebuie s apar ca reprezentant legal al poporului respectiv; 2-trebuie s controleze efectiv teritoriul respectiv; 3-s aib o structur bine organizat; 4-lupta armat pe care o duce s fie n conformitate cu prevederile dreptului international umanitar. La moment unicul subiect de drept international din acest categorie este organizatia pentru eliberarea Palestinei care este reprezentantul poporului palestinian n lupta sa pentru crearea propriului stat. Organizatia respectiv ncheie acorduri internationale, particip la reuniuni, conferinte internationale fie cu statut de participant sau de observator. 31. organizatiile internationale ca subiect de dr internat- calitatea de subiect a dr este caracterizata prin posesia de dr si aptitudenea de de a dobind si indeplini atributiile in baza statutului sau altor acte constitutive. Organiza internat guvernam au la baza crearii lor un tratat incheiat intre doua sau mai multe state suverane si egale in dr. la conferintele de constituiere sunt stabilite o serie de regui si norma refiretoare la scopurile si obiectivele organizatiei, membrii, competentele acesteia,, tipurile si formele de activitate , modul de formare si functionare a secretariatului si diverse organe ale oranizat ,etc. au character de permanenta care se refera la aspect continuu intreruperi al activitati organiz. Au vointa proprie . dipsune de organele sale proprii care asigura realizarea actiunilor prevazute de catre programul stabilit de catre statele membr e si indeplinesc diferite functii tehnico-administrative. Organizatiile internationale si membrii sai se bucura pe teritoriul statelor membere de privilegii si imunitati. Exista organizatii cu capacitate universala sau speciala. Cu caracter universal- ONU si institutile sale specializate.

32. Formatiunile de tip statal ca subiecte de drept international.

Din aceast categorie un timp ndelungat au fcut parte orasele libere iar la moment Vaticanul si Ordinul Cavalerilor de Malta. Aceste subiecte la fel au un caracter derivat dat fiind posibilittile limitate de a participa la relatiile internationale.Printre orasele libere evidentiem: 1-Uniunea Hansa. 2-Orasul Cracov statutul cruia a fost stabilit prin acordul dintre Austria si Rusia pe parcursul secolului XVIII nceputul secolului XIX. 3-Orasul Kdansc a avut statut de oras liber stabilit prin tratatul de pace de la Versailles 1919. 4-Orasul Triest -statutul Triestului a fost stabilit dup cel de-al doilea rzboi mondial conform cruia sectorul A n care intra nssi orasul Triest a intrat n componenta Italiei iar sectorul B a revenit Iogoslaviei.

Vaticanul. Statutul su a fost stabilit prin acordul de la Laterano din 1929 semnat ntre reprezentantul Papei si guvernul lui Musolini. Conform acestui acord, Vaticanul preia suveranitatea asupra unei portiuni din jurul catedralei Sfntul Petru. Sfntul sediu are dreptul s ncheie acorduri internationale inclusiv concordate i tratate internationale laice. Particip n calitate de observator la diverse organizatii internationale, are drept de legatie activ (a trimite reprezentanti diplomatici) i pasiv (a primi reprezentanti diplomatici). Reprezentantii diplomatici ai Vatcanului se numesc Nuntii papali iar Misiunea papal Nuntiatur papal.

33. Persoana fizica si recunoasterea ei ca subiect de drept international.

Individul mpreun cu companiile transnationale i organizatiile internationale non-guvernamentale formeaz aa numita categorie a subiectelor nerecunoscute. Persoanele fizice, sunt subiecte ale dreptului intern al statelor .n dreptul internaional contemporan persoanelor fizice li s-a creat un statut tot mai favorabil n raport cu statele, recunoscndu-li-se anumite drepturi a cror ocrotire trebuie s se realizeze dincolo de limitele legislaiilor naionale.n anumite limite, n special n cadrul european, persoanele fizice pot reclama statele, inclusiv cele ale cror ceteni sunt, n faa unor foruri internaionale cu caracter administrativ i chiar jurisdicional, ale cror hotrri devin opozabile statelor respective. De asemenea, persoanele fizice pot fi trase la rspundere pentru anumite fapte penale grave (crimele internaionale), cum ar fi crimele mpotrive pcii, crimele mpotrive umanitii i crimele de rzboi, sau alte crime stabilite prin convenii internaionale (genocidul, apartheidul, pirateria, traficul de stupefiante etc.) de ctre tribunalele penale internaionale.Dei sub ambele aspecte menionate persoanele fizice sunt tot mai prezente n plan internaional, perspectiva consolidrii acestei evoluii fiind favorabil, nu se poate vorbi nc de o recunoatere a calitii lor de subiecte de drept internaional, drepturile i obligaiile lor fiind stabilite de ctre state att n baza legilor interne, ct i prin conveniile internaionale semnate de acestea.

34. Recunoasterea statelor si a guvernelor in dreptul international.

Institutia recunoaterii n dreptul international are la baza sa dou teorii:Teoria constitutiv. Conform acestei teorii statul devine subiect de drept international din momentul recunoaterii sale de ctre alte state. Aceast teorie este respins de dreptul international contemporan dat fiind c ea vine n contradictie cu caracterul originar al calittii de subiect de drept international al statului.

Teoria declarativ este cea ce domin astzi n dreptul international i presupune c statul devine subiect de drept international din momentul constituirii sale. Recunoaterea n dreptul international de jure are loc de regul n baza unei declaratii privind recunoaterea statului sau prin ncheierea unui acord cu privire la stabilirea relatiilor diplomatice. Ea este definitiv i nu poate fi rechemat. Recunoaterea de facto este neoficial prin intermediul ncheierii unor acorduri comerciale / economice sau care are drept scop participarea ct mai larg a unor state n cadrul organizatiilor internationale. Recunoaterea ad-hoc are ca scop acordarea posibilittii ntretinerii unui dialog pe o problem concret ntre dou state ce nu se recunosc reciproc.

Recunoasterea statelor- actul prin care un stat admite ca o entitate statala terta in virtutea elementelor sale constitutive(teritoriu, populatie, guvern) intruneste conditiile necesare pentru posedarea personalitatii juridice depline in ordinea internationala. Recunoaterea statului este definitiv i poate fi retras doar n cazul n care formatiunea respectiv i pierde calitatea de subiect de drept internationalRecunoasterea guvernelor- act liber al unui stat sau al mai multor state prin care se manifesta intentia de a intretine relatii oficiale cu acesta si implicit de incetare a unor astfel de raporturi cu vechiul guvern. La originea teoriei recunoaterii guvernului stau 2 elemente:

Elementul eficacittii presupune control efectiv asupra teritoriului statului respectiv iar elementul legalittii presupune caracterul legal al prelurii puterii de ctre guvernul respectiv, si elementul legalitatii.

35.Succesiunea Statelor in Dr.Inter. reprezinta substituirea unui stat de catre altul,in limitele unui teritoriu determinat si cu privire la populatia respectiva.Exemple:1.unirea a doua sau mai multe state,prin fuziune sau absortie;2.dezmembrarea unui stat in doua sau mai multe state suverane;3.separarea unuia sau mai multor parti dintr-un stat si constituirea lor ca state suverane;4.aparitia de state noi,ca urmare a eliberarii de sub dominatie coloniala sau ocupatie straina;5.transferul de teritorii.In cazul succesiunii statelor la tratatele internationale statele deasemenea au diferite drepturi si obligatii,exact ca si in succesiunea cu privire la bunurile de stat,arhive si datoriile de stat.Iar in cazurile succesiunii statelor la calitate de membru ale organizatiilor internationale,acest aspect nu a fost niciodata codificat,dar din practica cutumiara a statelor si a organizatiilor internationale aceste state pot deveni membre ,fie prin succesiune,fie prin proceduri de primire a noi membri.Institutia succesiunii n dreptul international este reglementat de dou conventii universale: Conventia de la Viena din 1978 privind succesiunea statelor la tratatele internationale;

Conventia de la Viena din 1983 privind succesiunea statelor la arhive, bunuri i datorii (nu a intrat n vigoare pn n prezent).Chestiunea succesiunii altor subiecte de drept international nu este reglementat de acorduri internationale i este solutionat n fiecare caz aparte. Pe lng problemele mentionate un domeniu al succesiunii reprezint succesiunea la cettenie.

36. Delimitarea diferendelor si a situatiilor in dreptul international.

Conform prevederilor normelor de drept international, statele sunt obligate sa solutioneze diferendele care au aparut intre ele prin mijloace pasnice , p\u a nu supune pericolului pacea si securitatea in-ala.principiul unanim recunoscut al dreptului international privitor la solutionarea pasnica a diferendelor internationale are character imperative si este stipuat in Carta ONU. Astfel conform art.2 p.3 toti membrii organizatiilor vor rezolva diferendele lor internationale prin mijloace pasnice in asa fel incit pacea si securitatea In-ala , precum si justitia san u fie puse in primejdie.problematica privind solutionarea pasnica a diferendelor In-ale au fost puse in discutie inca la conferinta de pace de la Haga din 1899-1907,insa in cadrul conventiilor incheiate razboiul nu a fost interzis ca mijloc de solutionare a diferendelor , abia in 1928 prin pactul de la Paris au fost recunoscute ilegale mijloacele militare de solutionare a conflictelor. Statutul ONU divizeaza diferendele in 2 categorii: 1)extreme de periculoase-continuarea carora pot duce la afectarea securitatii In-ale si mentinerea pacii mondiale; 2)alte diferende. Diferendele internationale apar intre urmatoarele subiecte: state; statele si organizatiile internationale; organizatiile internationale; alte subiecte ale dreptului international.

37. Mijloacele diplomatice de reglementare pasnica a diferendelor internationale.

Diferendele internationale se solutioneaza pe cale pasnica cu respectarea principiilor egalitatii suverane al statelor si in conformitate cu liberatea de alegere a modalitatilor si mijloacelor de reglementare pasnica a diferendelor. In categoria de mijloace politico-diplomatice de solutionare a diferendelor internationale fac parte: negocierele-sunt cele mai eficiente mijloace , mai ieftine,si la indemina partilor care pot fi de 2 tipuri:bilaterale si multilaterale.pe parcursul negocierilor pot fi acceptate diverse forme si metode de solutionare a diferendului in-al. toate mijloacele de solutionare pasnica a diferendelor se initiaza de regula prin negocieri si se finalizeaza de multe ori de asemenea prin negocieri. Bunele oficii-implica prezenta unui tert acceptat d catre partile in diferend ce ajuta la negocieri si chiar la evitarea unor conflicte. Dreptul de a acorda bunele oficii il au statele care nu sut implicate in conflict, precum si organizatiile internationale. Statele si org,in-ale, care acorda bunele oficii de obicei nu participa la negocieri, decit cind partile in diferend solicita a ceasta participare.

Medierea- preconizeaza ca tertul participa nu numai la negocieri ci formeaza si propuneri de solutionare , insa care nu sunt obligatorii p\u parti in diferend.scopul mediatorului se limiteaza doar la stabilirea pretentiilor reciproce intre parti in diferend si indemnarea lor spre solutionarea pasnica a diferendelor. Rolul de mediator inceteaza cind una din parti sau chiar insusi mediatorul constientizeaza ca propunerile sale nu sunt acceptate..

38. Mijloacele jurisdictionale de reglementare pasnica a diferendelor internationale.

Din aceasta categorie fac parte:arbitrajul international, instantele de judecata internationale permanente,unde diferendele se rezolva prin hotarirea unui organ,iar partile se angajeaza sa accepte si sa execute hotarirea care este obligatorie p\u toti. A.Arbitrajul-este modul de reglementare a diferendelor internationale in care partile,printr-o conventie formala,se supun deciziei unei terte parti,care poate fi una singura sau mai multe,in urma unei proceduri contencioase din care rezulta o hotarire definitive.Arbitrajul isi gaseseste temeiul in vointa partilor,care se poate exprima in mai multe feluri : a)Compromisul este un tratat caruia i se aplica toate principiile si regulile dr.tratatelor,el stabileste daca arbitrajul va fi efectuat de un tert,de un arbitru unic sau de un organ collegial ad-hoc ori de un tribunal preconstituit.b)Clauza compromisorie reprezinta o stipulare cu caracter special sau general dintr-un tratat bi-sau multilateral,prin care statele-parti se oblige ca,in cazul aparitiei unui different intre ele,sal solutioneze prin recurgerea la arbitraj.c)Tratatul de arbitraj permanent ce are ca scop principiul de a recurge la arbitraj.Partile,tribunalul,procedura,si sentinta fiind necesare,sentinta fiind obligatorie pentru parti.

B.Justitia Internationala care este bazata pe:a)Instantele Judiciare Internationale-CEDO si Curtea Interamericana a drepturilor Omului,Curtea de Justitie a Comunitatiilor Europene(Uniunea Europeana),CJCE,Tribunalul pentru Dreptul Marii.

Infiintarea si Compunerea Curtii Internationale de Justitie-curtea are o proprie jurisdictie,competenta contencioasa,consultative,hotarirea curtii este adoptata cu majoritatea judecatorilor prezenti,in caz de voturi egale votul presedintelui fiind preponderent.39. Procedura de reglementare a diferendelor in cadrul O.N.U.

In cadrul sistemului ONU, Consiliul de Securitate si Adunarea Generala au competente speciale in reglamentarea pasnica a diferendelor. Consiliul de Securitate- de competenta sa tine solutionarea diferendelor de natura a pune in pericol pacea si securitatea internationala. Astfel Consiliul poate sa recomande partilor diverse metode de solutionare cum ar fi negocierele, bunele oficii, medierea., sa faca recomandari cu privire la modul de reglementare a diferendului, sa recomande partilor continutul reglementarilor . Consiliul poate ancheta orice diferend ori poate incredinta aceasta Secretarului General. Adunarea Generala discuta si favce recomandari partilor p\u rezolvarea oricarui diferend sau situatie daca acestea afecteaza bunastarea generala sau relatiile prietenesti intre natiuni. Secretarul General-indeplineste misiuni de bune oficii, mediere, invita partile in diferend sa-l solutioneze prin negocieri. Institutiile specializate ale ONU au in structural or si organe cu competente de solutionare pasnica a diferendelor. Statele in plan regional au creat urmatoarele organizatii internationale:Liga Statelor Arabe(LSA) 1945-care nu sa dovedit eficienta in problematic ace vizeaza solutionarea pasnica a diferendelor internationale. Organizatia Statelor Americane (OSA) in Tratatul interamerican de Ajutor Reciproc este prevazut atit principiul solutionarii pasnice a diferendelor, cit si mijloacele de reglementare a lor. Organizatia Uniunii Africane din 2002Uniunea Africana, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa OSCE.

40.Reglementarea diferendelor n cadrul OSCE.

Conventia privind concelierea si arbitrajul 1992 a adus in cadrul OSCE urmmatoarele inovatii:

- a creat CURTEA EUROPEANA de CONCILIERE si Arbitraj

- procedura de conceliere obligatorie

- neacceptarea solutiilor propuse,intr-un anumit termen,poate duce la aplicarea unor mijloace de presiune de catre Consiliul OSCE

Procedura de conceliere este confediniala si contradictorie.Propunerile de solutionare sunt cuprinse in raportul final al Comisiei de conceliere care se notifica partilor.Arbitrajul prevazut de Conventie are caracter facultativ.Tribunalul arbitral poate fi constituit pe baza acordului partilor sau la solicitarea unei parti daca a fost recunoscuta cmpetenta Curtii41.Notiunea de Raspundere Internationala s-a consacrat ca un adevarat principiu al dreptului international public, conform caruia orice incalcare a unei obligatii internationale antreneaza raspunderea autorului incalcarii si obligatia acestuia de a repara eventualul prejudiciu produs.Incalcarea unei norme internationale de catre un stat are drept consecinta stabilirea unui raport juridic intre statul lezat si statul vinovat. Raspunderea internationala reprezinta o manifestare a personalitatii juridice a statelor, a suveranitatii sale. Institutia raspunderii contribuie la garantarea legalitatii ordinii internationale.La nivel international poate fi angajata si raspunderea persoanelor fizice in cazul comiterii de catre acestea a unor infractiuni internationale. in acest caz, persoana fizica raspunde in fata organelor jurisdictionale internationale, fiind vorba de o raspundere penala individuala.42.Rspunderea statelor pentru aciunile organelor sale i a persoanelor cu funcii de rspundere.

Atribuirea raspunderii pentru prejudiciul cauzat de un organ bsau de catre o persoana ce se afla sub autoritatea sa este larg admisa in dreptul international.Precizind ca un organ de stat cuprinde orice persoana sau entitate care are acest statut in baza dreptului national al statului.Art 4 al protocolului CDI enunta acest principiu cit de cit realizind un echilibru satisfacator intre cele doua exigente contradictorii :autonomia statului ,adica a organizarii interne si raspunderea oricarui subiect pentru actiunile sale indiferent de statutul pe care il detine.

Drept actiune a statului este considerat comportamentul oricarui din organele sale ,indiferent de locul pe care il ocupa in sistemul de stat cu conditia ca acest organ sau persoana sa desfasoare o activitate oficiala .

Va fi considerat drept actiune a statului orice fapta a unei persoane sau a unei formatiuni care desi nu activeaza ca organ al statului toptusi poseda unele particularitati ale puterii de statFaptul lca orgaul sau persoana care si depaseste atributiile nu scuteste statul de raspundere pentru un asemenea comportament.

43.Rspunderea statului n legtur cu fapta comis de alt stat.

Conform regulii principale raspunderea ia nastere in cazul incalcarii unei obligatii internationale,iar conform principiului raspunderii statul poarta raspundere numai pentru fapta proprie sau pentru propriull comportament.Dar uneori fapta ilicita poate fi rezulttul actiunilor citorva state .In cazul in care un stat acorda ajutor altui sta la comiterea unui act ilicit ,el va purta raspundere daca:

-Statul constientizeaza ca fapta este ilicita

-fapta ar fi fost ilicita in cazul in care ar fi fost comisa de statul care acorda ajutor.

In cazul dat este vorba de o coparticipare la fapta ilicita.desi al doilea punct de vedere este discutabil deoarece acordarea ajutorului unui stat nu est eobligatorie pentru survenirea consecintelor.

Raspunderea statului pentru actiunile comise pe teritoriul sau preia o noua forma in conditiile intensificarii reciprocitatii statelor.Practica internationala si anterior mentiona ca principiul egalitatii suverane a statelor include obligatia statelor de a nu admite utilizarea proprilui teritoriu pentru actiunile ce incalca drepturile altor state.

44.Formele de rspundere internaional a statelor.

Dreptul internaional a consacrat mai multe forme ale rspunderii internaionale n raport de natura nclcrilor aduse prin actul ilicit.Formele rspunderii internaionale sunt: politic, moral, materiali penal.

n realitatea vieii internaionale aceste forme de rspundere pot fi angajate separat, n raport de natura valorilor lezate, dar n cazul unor nclcri grave ale dreptului internaional, n special ca urmare a unor acte de agresiune, formele rspunderii se pot cumula, rspunderea politic i moral fiind nsoit de obligaii de despgubire i de sancionare a persoanelor care au svrit fapte penale.

Rspunderea penal

Aceast form de rspundere este o consecin direct a nclcrii normelor dreptului internaional de ctre persoanele fizice care reprezint statul, ndeosebi cnd se comit crime contra pcii, crime de rzboi i crime mpotriva umanitii, sau de ctre persoanele carea cioneaz cu titlu personal, cnd este vorba de alte crime ce se sancioneaz potrivit reglementrilor internaionale cu caracter penal.Rspunderea penal, ca form a rspunderii juridice, nseamn obligaia unei persoane care a nclcat o norm penal de a suporta o pedeaps pentru infraciunea comis i dreptul organelor judiciare de a aplica aceast pedeaps.

Rspunderea internaional-penal este astzi bazat pe nclcarea unor norme imperative de jus cogens ale dreptului internaional, care interzic n mod expres categorii de fapte de o deosebit periculozitate pentru comunitatea internaional svrite n domenii foarte variateale relaiilor internaionale, att n timp de pace, ct i n timp de rzboi, ntre care cele care atenteaz la:

- meninerea pcii i securitii internaionale;- asigurarea dreptului popoarelor la autodeterminare;

- protecia drepturilor omului i a unor grupuri umane;- protecia, n perioada de conflict armat, a unor persoane i bunuri;- asigurarea i conservarea mediului nconjurtor;- desfurarea unor activiti vitale pentru comunitatea internaional (transporturi, telecomunicaii etc.).

n astfel de cazuri rspunderea internaional a statului este angajat datorit nclcrii obligaiei sale de a veghea ca pe teritoriul propriu s nu se pregteasc i s nu se favorizeze aciuni de natur a leza alte state, el avnd obligaia de a mpiedica prin intermediul organelor sale competente comiterea unor asemenea fapte

Rspunderea moral

n situaia n care s-au produs daune de ordin moral unui stat, acesta este ndreptit s cear reparaii de aceeai natur.

Faptele care angajeaz rspunderea moral pot fi: ofensarea drapelului sau a imnului de stat ori a reprezentantului diplomatic al altui stat, denigrarea politicii duse de un stat ori a istoriei acestuia,tratamentul necorespunztor acordat unui ef de stat aflat n vizit n alt ar, punerea n pericol a vieii sau integritii fizice a acestuia etc. Rspunderea se concretizeaz, de regul, n obligarea statului care a adus ofens altui stat de a prezenta acestuia scuze, fie pe cale

diplomatic, fie n orice alt form considerat ca adecvat.

Rspunderea moral poate lua i forma aplicrii de sanciuni de ctre statul considerat ca vinovat mpotriva agenilor sau a cetenilor si care au comis acte ilicite fa de un alt stat sau fa de cetenii acestuia. n esen, rspunderea moral a unui stat const n obligaia sa de a da satisfacie celuilalt stat, prin msuri care s exprime dezaprobarea fa de actele svrite mpotriva suveranitii sau demnitii reprezentanilor acestuia de ctre funcionarii ori cetenii proprii. Situaii de aceast natur se ntlnesc destul de frecvent n relaiile internaionale, iar natura i intensitatea satisfaciei ce se acord statului lezat depind de situaie, esenial fiind ca, urmare msurilor luate, statul ofensat s se considere satisfcut.

45.Rspunderea politic a statelor.

n cazul n care un stat, prin conduita sa contrar normelor dreptului internaional, a adus prejudicii de natur politic altui stat sau comunitii internaionale n ansamblu, statul respectiv este inut s rspund n acest cadru, mpotriva sa putndu-se adopta sanciuni politice sau de alt natur. Sanciunile politice pot fi destul de variate, ele materializndu-se n ruperea relaiilor diplomatice, excluderea dintr-o organizaie internaional, boicotarea relaiilor cu alte state, ntreruperea relaiilor economice, comerciale ori de comunicaii sub diverse forme, excluderea din forurile de colaborare internaional, iar n cazul comiterii unor agresiuni se pot aplica i msuri de limitare a suveranitii statului n culp.Astfel, dup capitularea necondiionat a Germaniei n al doilea rzboi mondial, guvernele U.R.S.S., S.U.A., Marii Britanii i Franei au preluat temporar puterea suprem n Germania, exercitnd un control direct asupra acesteia, pentru a se asigura poporului german calea restabilirii integrale a suveranitii sale uzurpate de regimul nazist i a se asigura c n viitor statul german nu va continua politica sa agresiv i i va ndeplini obligaiile internaionale. mpotriva Republicii Sud-Africane au fost luate msuri de boicotare pe planul relaiilor internaionale pentru a determina aceast ar s renune la politica sa de apartheid, contrar normelor i principiilor dreptului internaional. Mai recent, Irakul este supus unor sanciuni internaionale i unor msuri de limitare a suveranitii ca urmare a nclcrii de ctre acesta a suveranitii statului Kuweit, pe care l-a anexat prin cucerire, folosind fora armat. n condiiile vieii internaionale contemporane un rol important n aplicarea sanciunilor politice revine Organizaiei Naiunilor Unite, n exercitarea atribuiilor ei conferite de statele membre pentru menine rea i restabilirea pcii i securitii internaionale.

46.Rspunderea material a statelor.Rspunderea material poate interveni atunci cnd un stat reclam pagube ce i s-au cauzat de ctre un alt stat, fie direct, printr-o nclcare a dreptului internaional ori a unui angajament convenional asumat, fie cnd este vorba de o pagub creat unui cetean al su printr-un act de guvernmnt. Ea const n obligaia de a repara prejudiciul produs, reparaie ce se poate face att pe calea restituirii ct i prin plata unei despgubiri.

Restituirea const n restabilirea drepturilor nclcate, aducerea acestora n starea anterioar producerii actului ilicit. Este o form de reparare n natur, prin restituirea bunurilor sau a valorilor preluate, ori prin nlocuirea acestora cu bunuri similare.

Despgubirea se angajeaz atunci cnd reparaia n natur, prin restituire, nu mai este posibil. Ea se concretizeaz, n general,printr-o despgubire bneasc just.

Reparaia trebuie s fie integral. Ea trebuie s cuprind att dannum emergens, ct i lucrum cesans. Despgubirea nu poate avea,ns, dect un caracter compensator i nu unul represiv, ea tinznd la reintegrarea celui pgubit ntr-o situaie echivalent celei existente anterior producerii pagubei i nu la pedepsirea autorului.

n raport de situaie, despgubirea poate consta fie ntr-o sum reprezentnd echivalentul unui bun concret de care a fost pgubit statul respectiv, fie dintr-o sum forfetar, apreciat in abstracto prin evaluarea global a diverselor elemente constitutive ale prejudiciului produs, mai ales dac ntre data plii i cea a producerii prejudiciului a trecut un timp ndelungat sau dac prejudiciul produs este greu s fie de limitat n toate componentele sale (de exemplu naionalizarea sau exproprierea unor categorii de bunuri aparinnd altui stat).

47.Clauzele ce exclud rspunderea internaional a statului.

Caracterul ilicit al faptului prin care a fost violat o obligaie internaional poate fi nlturat n cazul n care intervin anumite mprejurri, cu urmarea c rspunderea internaional nu mai poate fi angajat.

Aceste mprejurri, care au un caracter de excepie, sunt urmtoarele:

a) consimmntul statului ca cellalt stat s fac un anumit act neconform cu obligaiile anterior asumate i prin care i se produce un prejudiciu, dac actul respectiv nu depete limitele consimmntului dat;

b) luarea unor msuri de constrngere autorizate de dreptul internaional, msuri care n principiu sunt considerate ca ilicite, dar care atunci cnd sunt ndreptate mpotriva actului ilicit al altui stat,pentru a-l determina pe acesta s revin la legalitate, i pierd acest caracter;

c) fora major. Aceasta exonereaz un stat de rspundere, prin intervenia sa actul ilicit pierzndu-i caracterul de nclcare a unei obligaii. Pentru a fi exoneratoare de rspundere fora major trebuie, ns,s ndeplineasc unele condiii: s fie irezistibil, deci n afara controlului statului; s fie imprevizibil, fcnd imposibil comportarea statului n conformitate cu obligaia respectiv; s fie exterioar statului care o invoc, n sensul c acesta s nu fi contribuit el nsui la producerea evenimentului cu caracter de for major.

d) starea de necesitate. Este situaia n care se gsete un stat care nu avea absolut nici un alt mijloc de a-i salva un interes al su ameninat de un pericol grav i iminent dect de a adopta o comportare neconform cu ceea ce i cere o obligaie internaional fa de un alt stat.

e) legitima aprare. Este o msur ntreprins de un stat mpotriva actului ilicit al altui stat, pentru nlturarea strii de pericol rezultat dintr-un asemenea act. Se aplic n deosebi n domeniul recurgerii la for, n cazurile prevzute de dreptul internaional, ca utilizare legal a forei mpotriva agresiunii.

48.Rspunderea organizaiilor internaionale.

Ca si statele organizatiile internationale se cad responsabile in plan international in baza unui comportament ilicit care le este imputat.conditia de baza la atragerea la raspundere este existenta personalitatii juridice a organizatiei.Deseori responsabilitatea organizatiei este prevazuta a priori :fie printro pronuntare a statului de a exercita o protectie diplomatica asupra acesteia ,fie prin prelucrarea prejudiciului cauzat de catre resortisantii statului de catre organizatie.etc

Responsabilitatea organizatiei poate fi impusa prin activitatea organelor normative ,a serviciilor administartive si jurisdictionale ale organizatiei.Prima dificultate in tragerea la raspundere a unei organizatii consta ca in cazul lipsei unei prevederi explicite va fi foarte greu de demonstrat legatura cauzala dintre fapta si prejudiciu.

49.Rspunderea persoanelor fizice n baza dreptului internaional.Crimele contra pacii,umanitatii si crimele de razboi sunt cele mai grave infractiuni internationale,savirsite de persoanele fizice actionind in numele statului,in primul rind va raspunde statul si apoi persoanele fizice la asa numitul Drept International Penal.Deci pentru raspunderea internationala a persoanelor fizice sa creat si Curtea Internationala Penala cu caracter permanent,aceasta curte este competenta sa judece indivizii raspunzatori de savirsirea de infractiuni penale importante,sau infiintat Tribunale penale Internationale ad-hoc.50.Noiunea i procesul de codificare a dreptului tratatelor.

Tratatul reprezinta actul juridic care exprima acordul de vointa ntre doua sau mai multe state, sau alte subiecte de drept international n scopul de a creea, modifica sau stinge drepturi si obligatii n raporturile dintre ele . Ansamblul normelor care reglementeaza ncheierea, aplicarea, respectarea, interpretarea, modificarea, cazurile de nulitate si de ncetare a tratatelor constituie dreptul tratatelor.

Regimul juridic al tratatelor este reglementat n doua documente internationale de referinta Conventia privind dreptul tratatelor ncheiate de catre state (Viena, 1969) si Conventia privind dreptul tratatelor ncheiate de catre state si organizatii internationale (Viena, 1986). Conform primei Conventii, tratatul reprezinta un acord international ncheiat ntre state n forma scrisa si guvernat de dreptul international, fie ca este consemnat ntr-un singur instrument sau n doua, ori mai multe instrumente conexe si oricare ar fi denumirea sa particulara (art.2.a).

Clasificarea tratatelor internationale se poate face dupa mai multe criterii:

- dupa numarul partilor contractante: tratate bilaterale si multilaterale;

- dupa obiectul lor de reglementare: tratate politice, acorduri economice, culturale, sau juridice etc.;

- dupa durata valabilitatii lor: tratate cu termen si tratate pe durata nedeterminata (de exemplu, tratatele de pace);

- dupa posibilitatea de aderare la tratat: tratate deschise si tratate nchise;

- dupa calitatea partilor contractante: tratate ncheiate numai de state, tratate ncheiate ntre alte subiecte de drept international;

- dupa continutul material: tratate contract (care urmaresc realizarea unei operatii juridice, cum sunt tratatele de comert) si tratate lege (cele prin care se stabilesc reguli de drept, cum este Carta O.N.U.).

51.Capacitatea de a ncheia un tratat. Prile la tratat.Capacitatea juridic de a ncheia un tratat, deci calitatea de subiect de drept internaional, o au n principal statele care, n virtutea suveranitii lor egale, pot ncheia orice fel de tratat internaional i n orice domeniu al relaiilor internaionale.

n anumite limite pot ncheia tratate internaionale i naiunile i popoarele care lupt pentru eliberarea lor i constituirea de state independente, n vederea promovrii i realizrii acestor idealuri, precum i organizaiile internaionale, acestea din urm potrivit principiului specialitii, numai n domeniile compatibile cu scopurile i funciile lor, aa cum rezult din statutul lor constitutive

52.Etapele de ncheiere a unui tratat internaional.

Tratatul poate fi ncheiat n form scris sau verbal, aceasta neavnd efect asupra valorii juridice a tratatului, dreptul internaional neimpunnd n general o form obligatorie. De regul, ns, tratatele se ncheie n form scris, ntruct astfel se ofer garanii mai mari n ce privete consemnarea exact a voinei prilor, att pentru respectarea lor riguroas, ct i pentru probarea coninutului obligaiilor atunci cnd una din pri nu le respect.

Procedura de ncheiere a tratatelor se desfoar n trei faze principale: negocierea textului tratatului, semnarea tratatului i exprimarea consimmntului statului de a fi luat parte la tratat.

1) Negocierea tratatului

Este faza n care prin tratative duse ntre reprezentanii statelor abiliti n acest sens se elaboreaz textul unui tratat.

Abilitarea de a negocia se d de ctre autoritile competente ale fiecrui stat conform regulilor de drept intern. Documentul de abilitare poart denumirea de depline puteri i se elibereaz de regul n numele guvernului de ctre Ministerul Afacerilor Externe, sub semntura ministrului.

Deplinele puteri se pot da fie numai pentru a negocia, fie pentru a negocia i semna tratatul, sau pentru alte operaiuni ( cum ar fi parafarea, de exemplu) ntotdeauna precis circumscrise.

2) Semnarea tratatului

Constituie a dou faz a ncheierii tratatului. Semnarea unui tratat se poate face pur i simplu sau ad referendum ( n acest caz semntura este valabil sub rezerva aprobrii de ctre un organ superior).

Semnarea exprim voina prilor de a accepta coninutul tratatului i a se obliga la cele prevzute de acesta. Semnarea poate avea, ns, o valoare juridic diferit, n raport de voina prilor contractante. Din acest punct de vedere se distinge ntre:

-tratatele care urmeaz s dobndeasc for juridic obligatorie numai printr-o procedur ulterioar, distinct de semnare, denumit ratificare;

-tratatele care dobndesc for juridic prin semnarea lor;

n primul caz, semnarea are ca efect juridic numai autentificarea textului tratatului, confirmarea c textul semnat reprezint versiunea definitiv. Ea implic dreptul statului semnatar de a ratifica tratatul i obligaia de a se abine de la orice aciuni contrare spiritului tratatului pn la ratificarea acestuia.

3) Exprimarea consimmntului statului pentru a fi parte la tratat.

Cea de a treia faz a ncheierii tratatelor apare ca necesar pentru tratatele care nu se consider ncheiate numai prin depunerea semnturii, n fapt ns majoritatea tratatelor internaionale.

Textul autentificat al tratatului ca urmare a semnrii lui capt for prin recurgerea la unul din urmtoarele mijloace juridice: ratificarea, aderarea, acceptarea sau aprobarea.

Ratificarea este operaiunea juridic prin care tratatul semnat de persoana mputernicit n acest scop este aprobat de organele de stat competente a angaja statul n relaii internaionale.

Ratificarea se justific prin motive de oportunitate, pentru mai mult siguran n ce privete volumul i caracterul obligaiilor asumate. ntruct nu este necesar ca toate tratatele s fie supuse ratificrii, s-a ncercat a se stabili o delimitare ntre acestea, fr a se putea face, ns, cu destul precizie. Problema este de competena intern a statelor.

Aderarea. Este procedeul juridic la care se recurge n situaia n care statele nu au semnat un tratat multilateral, indiferent dac au participat sau nu la negocierea acestuia, iar ulterior apreciaz c este necesar s devin parte la acel tratat.

Aderarea este posibil numai dac tratatul n cauz prevede aceasta n mod expres n textul su, ori dac din tratat rezult intenia prilor de a permite ca i alte state s poat adera la acesta.

Acceptarea sau aprobarea tratatului constituie procedee mai noi pe care statele le pot folosi pentru a deveni pri la tratat, pentru a se evita procedura mai ndelungat i mai complicat a ratificrii de ctre parlament.53.Forma i structura unui tratat internaional.De regul, un tratat internaional cuprinde urmtoarele pri:

a) Preambulul cuprinde meniuni referitoare la scopul tratatului, hotrrea statelor de a-l ncheia, principiile directoare ale reglementrii ce urmeaz, participanii, nivelul negocierilor, locul ncheierii, eventual interpretarea unor termeni din tratat (acetia pot fi explicai i n primul articol al tratatului, sau n partea sa final).

b) Dispozitivul cuprinde precizarea problemelor de reglementat, ntr-o ordine logic a acestora, astfel ca primele formulri s stabileasc un cadru mai general al problemei i, n continuare, folosindu-se i prevederile din partea iniial, s se fac formularea amnunit a tuturor aspectelor pe care prile doresc s le reglementeze.

c) Partea final face referiri la termenul i condiiile de intrare n vigoare a tratatului, durata acestuia, modalitile prin care se pot stinge efectele lui, dac tratatul poate sau nu s fie denunat, condiiile de denunare sau de prelungire a efectelor tratatului, statul depozitar, dac e necesar ratificarea, condiiile de aderare etc.

d) Semnturile se depun dup ultima formulare din tratat, astfel: la tratatele bilaterale, prin metoda alternatului, fiecare parte avnd prima semntur (n stnga pe exemplarul care i revine; la tratatele multilaterale, n ordinea literelor alfabetului asupra creia prile sunt de acord ( n practica general internaional alfabetul englez); n trecut se folosea tehnica semnturii n cerc, pentru a nu dazavantaja pe nici un participant.

e) Anexele cuprind de obicei probleme tehnice, elemente ilustrative, de calcul economic, concretizri ale unor dispoziii din cuprins, cifre, date, scheme, hri, etc.

Anexele la tratat nu constituie acte juridice separate, ci fac corp comun cu nsui tratatul, urmeaz situaia acestuia, tratatul i anexele sale constituind un tot unitar. Pentru acest motiv, de regul, anexele nici nu se semneaz.

54.Condiiile de valabilitate i de nulitate a unui tratat.

Orice tratat, pentru a fi valabil (valid) din punct de vedere juridic, trebuie s satisfac unele condiii eseniale de form i de fond. El trebuie s cuprind anumite elemente obligatorii i poate cuprinde i unele elemente accesorii, referitoare la termene sau condiii, a cror includere n coninut este lsat la aprecierea prilor.

Elementele eseniale ale tratatului sunt:

1) Subiecte (pri) ale tratatului pot fi n principal statele, care pot ncheia orice fel de tratate internaionale i n orice domeniu, n virtutea principiului egalitii suverane a statelor.n anumite limite, pot ncheia tratate internaionale i uniunile de state, naiunile care lupt pentru eliberare, precum i organizaiile internaionale (acestea, potrivit principiului specialitii capacitii lor juridice, pot ncheia numai acele tratate necesare ndeplinirii scopurilor lor, n conformitate cu statutul constitutiv).

2) Voina liber exprimat a prilor. La ncheierea unui tratat fiecare parte trebuie s aib posibilitatea de a-i exprima n mod liber propria voin, numai n aceste condiii tratatul ce-l ncheie fiind perfect valabil din punct de vedere al dreptului internaional.Tratatele ncheiate prin alterarea voinei prilor sub orice form s-ar manifesta aceasta sunt nule de drept.Alterarea voinei prilor poate s se fac prin mai multe mijloace i n forme diferite: eroare, dolul, coruperea reprezentantului unui stat,constrngerea mpotriva reprezentantului unui stat, constrngerea exercitat mpotrive statului, toate acestea constituind vicii de consimmnt la ncheierea tratatelor.

3) Conformitatea cu dreptul internaional-Tratatele ncheiate de state trebuie s aib un obiect licit, s fie n strict conformitate cu principiile i normele recunoscute ale dreptului internaional, ndeosebi s nu contravin principiilor fundamentale ale acestuia i normelor imperative de la care nici o derogare nu este permis (jus cogens), precum i eticii internaionale.Sunt considerate ca nule de la nceput i tratatele ncheiate n urmtoarele condiii:

a) Recurgerea la for sau la ameninarea cu fora, pentru ncheierea unui tratat internaional