Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Catedra "Finanţe şi Bănci"

Proiect de specialitate

la finanţele întreprinderii

Tema:"Previziunea falimentului la întreprindere"

Elaborat de studenta grupei FB1002

Bodarev Victorina

Coordonator ştiinţific

Gherjavca Svetlana

Chişinău 2010.

1

Cuprins

Introducere................................................................................................................. 3

Capitolul I.Procesul de faliment

1.1.Conceptul de faliment în studiile din literatura de specialitate.................................... 4

1.2.Tipurile de procese de faliment.................................................................................... 7

1.3.Drumul către faliment şi cauzele falimentului............................................................. 8

1.4.Principalii utilizatori ai informaţiei furnizate de predicţia falimentului....................... 10

Capitolul II.Analiza riscului de faliment

2.1.Analiza statică a riscului de faliment pe baza bilanţului patrimonial.......................... 11

2.2.Analiza riscului de faliment pe baza ratelor................................................................. 14

2.3.Analiza riscului de faliment pe baza scorurilor............................................................ 15

2.4.Analiza funcţională a riscului de faliment.................................................................... 16

Concluzii şi recomandări............................................................................................ 18

Bibliografie................................................................................................................... 19

Anexe

2

Introducere

În viaţa economică a unei firme pot să apară momente de regres şi chiar de eşec care să ducă la

punerea sub supraveghere financiară, reorganizare/restructurare şi, în final, lichidare.

Timpul acţionează ca un filtru, diferenţiind între succes şi insucces, între viabil şi

neviabil.Faptul că o firmă îşi continuă existenţa o perioadă îndelungată este un indiciu că

proprietarii sunt atreprenori capabili şi că acţionează într-o industrie viabilă.Pentru marea

majoritate a firmelor tinere aceasta nu înseamnă că ne aşteptăm să intre foarte repede în

probleme financiare.Companiile au nevoie de timp pentru a acumula datorii, creditorii să-şi dea

seama că lucrează cu o întreprindere care nu-şi plăteşte obligaţiile şi, de asemenea, pentru ca

procedurile legale să fie iniţiate.Iată de ce ne aşteptăm ca pentru firmele tinere să existe "o lună

de miere".Există ramuri în care ciclul activităţii este mai lung şi este nevoie de timp pentru ca

abilităţile antreprenorului să devină evidente, iar creditorii să devină nerăbdători să forţeze

lichidarea.

În acest context trebuie să înţelegem ideea de proces de faliment, inclusiv pentru a fi capabili

să previzionăm probabilitatea ca o firmă să intre în colaps.

Prin ceea ce vom discuta în paginile următoare ne vom da seama că în general modelele de

previziune a falimentului pornesc de la efecte, fără a preciza în mod clar procesul care determină

insuccesul.Clasicii studiilor de predicţie a falimentului analizează ratele financiare sau alte

variabile şi construiesc un scor ce permite clasificarea unei firme, dar o asemenea concluzie,

rezultă în urma unui demers tehnic (de regulă, statistic), nu explică cum o firmă ajunge să intre în

colaps sau, dimpotrivă, să aibă succes.Iată de ce apare important să dezvoltăm ideea de proces de

faliment ca mijloc de creştere a abilităţii predictive a modelelor Z Scor, dar şi de dezvoltare

teoretică şi metodologică a anlizei economico-financiare.

Numeroase studii circumscrise analizei economico-fiannciare se focalizează pe previziunea

falimentului, aceasta se întîmplă pentru că falimentul este mai uşor de definit din punct de vedere

metodologic decât succesul.

Importanţa predicţiei falimentului şi înţelegerea cauzelor este în cele din urmă o chestiune

practică şi pragmatică.Costurile directe ale falimentului (taxe legale, onorariile contabililor,

avocaţilor, etc) sunt scăzute în comparaţie cu scăderea de valoare a firmei (pierdere pentru

acţionari şi creditori).Orice progres în identificarea cauzelor falimentului şi în capacitatea

predictivă a modelelor poate minimiza costurile date.

Analiza pe baza ratelor are o istorie de peste un secol şi continuă să ocupe un loc major în

„trusa de instrumente” a oricărui analist financiar.Acest lucru se datorează într-o măsură

importantă includerii analizei discriminante în câmpul metodologic al analizei economico-3

financiare.Atît cercetătorii,cît ţi practicienii şi utilizatorii de analiză sunt de acord că ratele

financiare pot furniza un profil al întreprinderii, a particularităţilor economice şi avantajelor

competitive ale acesteia, precum şi a caracteristicilor de exploatare, financiare şi investiţionale

specifice.Prin extensie, înseamnă că ele sunt utile în realizarea unui profil al

succesului/insuccesului întreprinderii.

În fond, utilitatea ratelor financiare poate fi susţinută doar prin testarea pentru un scop

particular: predicţia falimentului, utilizînd ca “motor de testare” metoda analizei discriminante.

Este important să reţinem că predicţia falimentului nu este unica utilizare posibilă, dar

reprezintă un punct de plecare de la care s-a putut construi o verificare empirică a utilităţii ratelor

pentru analiza întreprinderilor.

Este de aşteptat ca şi în cazul ţării noadtre, după o dezvoltare a cercetărilor din mediul

academic, ştafeta să fie preluată de mediul instituţional, care beneficiază de o capacitate

superiora (infrastructura pentru cercetare, acces la baze de date) şi de un interes major (să ne

gîndim la autorităţile însărcinate cu supravegherea pieţei finanziare, a băncilor, etc).

Totuşi, într-o oarecare măsură, falimentul ajută societatea să se elibereze de întreprinderile

sufocante şi să creeze noi posibilităţi în cîmpul muncii.În acest sens, falimentul ar putea fi numit

“sanitar al societăţii”.

4

Capitolul I.Procesul de faliment

1.1.Conceptul de faliment în studiile din literatura de specialitate

Termenul "faliment" provine din latinescu "faliere", ceea ce înseamnă "a greşi,a înşela".

În dreptul roman falimentul reprezenta o procedură prin care o societate înceta, confiscîndu-i-se

sau vînzîndu-i-se bunurile, iar comercianţii falimentari erau consideraţi infractori, fiind deseori

vînduţi sau chiar omorîţi pentru neonorarea obligaţiilor sale.

Este des utilizat şi termenul de bancrută, care se presupune că a apărut în oraşele italiene din

epoca medievală de la cuvîntul "bankarupta", ceea ce înseamnă "bancă distrusă,ruinată".1

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române DEX, bancruta este definită ca:

1."faliment însoţit de nereguli financiare facute în dauna creditorilor".

2. "situație de insolvabilitate a unui om de afaceri, constatată de o instanță judecătorească".

3. "stare a unui debitor care nu-și poate plăti datoriile sau nu-și poate respecta angajamentele".

4. "eșec complet; nereușită totală; fiasco".

În dicţionarul economic şi financiar falimentul este definit ca "situaţie economică dificilă a

unui debitor, aflat în imposibilitate de a-şi onora datoriile comerciale (faţă de creditori); stare de

insolvabilitate a debitorului constatată de către tribunal pe baza declaraţiei falitului sau la cererea

unuia sau mai multor creditori.

Intentarea , derularea si incetarea proceselor de insolvabilitate al debitorilor aflati in

capacitate de palta este prevazuta de Legea insolvabilitatii nr.632-XV din 14.11.2001. Odata cu

intrarea in vigoare a Legii insolvabilitatii a fost abrogata Legea cu privire la faliment nr.786-XIII

din 26.02.1996, iar termenul de „faliment”a fost inlocuit cu cel de „insolvabilitate”

Insolvabilitatea are doua sensuri: in sens larg prin faliment este desemnat o institutie juridica

,un ansamblu de norme juridice ce reglementeaza relatiile in legatura cu urmarirea bunurilor

debitorului insolvabil, indiferent de faptul daca este supus lichidarii sau isi restabileste

capacitatea de plata2 .In sens restrins , insolvabilitatea reprezinta un ansamblu de norme juridice,

conform carora bunurile debitorului sunt expuse vinzarii, banii se impart intre creditori, iar

debitorul insolvabil pesoana fizica este privat de statutul de intreprinzator, iar cel persoana

juridica se lichideaza.

1 Furdui Viorel,Faliment-concept şi reglementări actuale,Chişinău,2004,pag.10 2 Legea insolvabilitatii nr.632-XV din 14.11.2001

5

În lucrarea sa "Finanţele întreprinderii", Onofrei Mihaela defineşte falimentul ca "o

procedură juridică pentru reorganizarea sau lichidarea unei firme, cînd reorganizarea sau

lichidarea sunt organizate de tribunale speciale".3

Eşecul economic al unei firme este cauzat de mai mulţi factori, dintre care se pot enumera:

1. evoluţia nefavorabilă a pieţei (circa 20%).

2. incompetenţă şi greşeli de conducere (60%);

3. fenomene naturale, incendii, calamităţi, cutremure (10%);

4.alte cauze (10%).

Se observă că principala cauză are în vedere greşelile în procesele de conducere şi de

cunoaştere a pieţei. Procedurile de faliment încep atunci cînd un debitor este incapabil să

îndeplinească sau se poate prevedea incapacitatea de îndeplinire, la timp, a obligaţiilor de plată

către debitori.

În acest moment, creditorii trebuie să ia decizia dacă vor dizolva compania prin procedura

de lichidare,sau o vor menţine în viaţă printr-o reorganizare.Această decizie depinde de

determinarea valorii firmei în condiţiile în care este realizată, faţă de valoarea activelor sale, dacă

acestea sunt vîndute separat.2

Diferenţa între faliment şi eşec este că falimentul este un proces care începe financiar şi se

termină legal,în vreme ce eşecul nu are neapărat o componentă juridică.

Momentul precis în care apare falimentul este dificil de precizat.El apare în urma unor

decizii subiective din perioada în care firma are probleme financiare.Creditorii sunt adesea cei

care decid acţiunea legală de lichidare.Eşecul financiar e necesar, dar nu suficient ca condiţie a

falimentului.

Din perspectiva financiară falimentul poate fi definit ca:

Activ net negativ;

Încetarea platino către creditor/neplata creditorilor;

Incapacitatea de răscumpărare a obligaţiunilor emise;

Incapacitatea de achitare a creditelor;

Neplata dividendelor pentru acţiuni preferenţiale.

Trebuie să reţinem că, pe termen scurt, o companie poate continua activitatea operaţională

chiar în condiţiile prezentate mai sus.

În literatura de specialitate, eşecul este interpretat în mai multe feluri, în funcţie de

problemele pe care le implică sau în funcţie de situaţia cu care se confruntă firma.În general sunt

acceptaţi următorii termeni:4

3 Onofrei Mihaela,Finanţele întreprinderii,Bucureşti,Editura Economică,2004,pag301-3024 Anghel Ion,Falimentul.Radiografie şi predicţie,Bucureşti,2002,pag.24-26

6

1. Eşec economic - semnifică faptul că veniturile unei firme nu acoperă costurile totale (inclusiv

costul capitalului investit).

2. Eşec al firme - situaţia în care o întreprindere şi-a încetat activitatea generînd o pierdere

pentru creditori.

3. Insilvabilitate tehnică - situaţia unei firme care nu îşi poate îndelpini obligaţiile curente, pe

măsură ce acestea devin scadente.Situaţia denotă o lipsă de lichidităţi ce se poate dovedi doar

temporară.Totuşi, ea oferă creditorilor un semnal privind o problemă fundamentală, iar aceştia

pot

reacţiona în sensul creşterii garanţiilor pentru acoperirea creanţelor.

1. Insolvabilitatea de faliment - o firmă este în această situaţie atunci cînd totalul datoriilor

depăşeşte valoarea de realizare pe piaţă a activelor.Aceasta reprezintă o situaţie mai delicată

decît insolvabilitatea tehnică şi cel mai adesea se încheie cu falimentul firmei.

2. Incapacitatea de plată - un termen frecvent pentru a acoperi toate situaţiile în care firma nu şi-

a indeplinit toate condiţiile contractuale prin care creditorii au avansat fonduri sau bunuri

firmei.Astfel, în această situaţie se includ atît firmele în insolvabilitate tehnică, cît şi cele în

insolvabilitate în faliment

3. Falimentul juridic. Deşi adesea se utilizează termenul falit pentru orice caz de eşec al unei

firme, din punct de vedere juridic o firmă este falimentară atunci cînd:

este în eşec conform criteriilor stabilite de Legislaţia ţării respective în domeniul falimentului;

a fost declarată falită de o instituţie judecătorească.5

1.2.Tipuri de procese de faliment

Onofrei Mihaela, autorul manualului "Finanţele înteprinderii" clasifică falimentul în două

tipuri:

a) faliment voluntar, cînd firma falită înaintează o cerere instanţei judecătoreşti.

În această situaţie nu există ordin de supraveghere şi administratorul averii/sindicul este numit

direct.

b)faliment involuntar, cînd creditorii firmei înaintează o cerere către instanţa judecătorească

şi dovedesc că debitorul nu onorează datoriile la scadenţă.

În acestă situaţie, instanţa instituie ordinul de supraveghere asupra debitorului şi numeşte

administratorul averii.

Putem considera că falimentul este o funcţie de trei mari variabile:

Capacitatea individuală a proprietarilor şi a managementului;

Caracteristicile industriei;

5 LaitinenE,Financial Ratios and different Failure Processes,Journal of Business Finance&Accounting,1991,pag.64

7

Mediul economic în care acţionează.

Pentru a susţine ideea existenţei mai multor tipuri de procese de faliment Laitinen (1991)6 a

efectuat o analiză pe un eşantion de companii filandeze, pornind aprioric de a următoarele

dimensiuni ale falimentului:

profitabilitatea;

creşterea;

intensitatea utilizării capitalului;

armonia structurii de finanţare.

Concluziile autorului au arătat existenţa a trei tipuri alternative ale procesului de faliment,

denumite prin preluarea unor termeni sugestivi din domeniul medical:

Falimentul cronic, în situaţia în care toate ratele financiare arătau o situaţie delicată cu patru

ani consecutiv înainte de faliment;

Falimentul prin insuficienţa veniturilor, în cazul în care firmele arătau o îndatorare şi un

nivel al lichidităţii apropiate de medie în întreaga perioadă înainte de faliment, însă insuficienţa

veniturilor determină o rentabilitate redusă şi imposibilitatea de a acumula surse pentru a susţine

creşterea.

Falimentul acut, în cazurile în care majoritatea indicatorilor financiari arată o deteriorare

puternică cu un an înainte de faliment.

1.3.Drumul către faliment si cauzele falimentului

Punctul de vedere general al dezechilibrului financiar este că el reprezintă rezultatul

incongruenței dintre activele disponibile (lichide) și obligațiile curente rezultate din contractele

tari (contracte ce trebuie respectate necondiționat).

Activele lichide reprezintă o parte considerabilă din activele totale și au o implicație majoră atît

în a lichidităților și creștere a dezechilibrului dintre activele disponibile (lichide) și obligațiile

curente ale întreprinderii care, în cele din urmă, conduc către faliment

Tabel 1.1.Cele șase etape către faliment (perspectiva dezechilibrului finaciar)

Nr. Stadiul Observații

6 Anghel Ion,Falimentul.Radiografie şi predicţie,Bucureşti,2002,pag.12-15.

8

crt.

1.

Corelație bună între obligațiile curente și cash-flow-ul curent, între investițiile pe termen scurt și volumul de lichidități.

Firma nu are probleme în achitarea la timp a obligațiilor.

2. Utilizarea creditelor pe termen scurt.Acoperirea unor nevoi temporare de lichidități sau finanțarea unei creșteri a cifrei de afaceri se face prin credite.

3.Management strict al cash-flow-ului prin controlul politicii de credite și a nivelului stocurilor.

De regulă, firma își amînă obligațiile către furnizori și ratele scadente la credite.

4.Renegocierea contractelor de credit, contractelor cu furnizorii, etc.

Fiind în imposibilitate de a-și plăti într-un termen rezonabil datoriile scadente, firma renegociază contractele.

5. Vînzarea de active.Pentru a crește volumul activelor lichide firma transformă o parte din imobolizări în lichidități.

6. Falimentul.

În măsura în care etapele anterioare au avut o desfășurare ireversibilă și nu afost posibilă resuscitarea economico-financiară, (chiar prin vînzarea de active) firma va intra în colaps.

Sursa: Anghel Ion, "Faliment.Radiografie şi predicţie", Bucureşti, 2002, pag 16

Cauzele falimentului

Factorii interni. Prima cauză a falimentului o reprezintă inabilitate managementului, acesta fiind responsabil pentru mai mult de 50% din numărul de falimente.

Principalele greșeli manageriale sunt: supradezvoltarea; consulanța fianaciară greșită; o forță slabă de vînzări; pierderea controlului asupra costurilor; comunicare inadecvată.

În cadrul factorilor interni trebuie să avem în vedere și:o incapacitatea firmei de reacție la schimbare;

o pierderea unor proiecte importante;

Factorii externi rețin îndeosebi: probleme de forță de muncă; reglementările statului; cauze naturale.

Ca factori externi trebuie să avem în vedere, de asemenea, influențe determinate de:o activitatea economică.Ciclurile economice pot afecta semnificativ numărul falimentelor

dintr-o economie. Este dovedit că rata falimentelor este mai ridicată în condiții de recesiune;

9

o ciclul de viață al firmei.Firmele, ca și oamenii, au o viață finită și deci putem vorbi de o

componentă naturală în procesul de faliment al întreprinderii.7

Schema1.2.Model de prezentare a procesului de faliment al firmei(explicaţia faliemtnului ca proces)1.a) reducerea fluxului de

lichidități;b) modificarea structurii

contracte tari/slabe

Ca urmare a unor factori interni și/sau externi se reduce fluxul de disponibil generat de întreprindere(poate fi acompaniat de csăderea profitabilității).

Ca urmare a unor factori interni și/sau externi crește ponderea contractelor tari în structura de finanțare a afacerii.

2.crește perioada de achitare a obligațiilor , apare tedința de refacere a structurii contracte tari/slabe.

Firma este nevoită să sporească perioada de achitare a obligațiilor pentru a echilibra fluxul de lichidități, respectiv, încearcă să refacă ponderea contractelor slabe.

3.crește costul finanțării În mod normal partenerii ar trebui să solicite o primă adițională de risc.Acesta va crește costul finanțării și, implicit, va genera sporirea ieșirilor de lichidități.Această idee este valabilă în condițiile unui mediu economic normal.

4.cresc sursele de finanțare:capitaluri propriiîmpumuturiplăți restante

Pentru a balansa ieșirile de lichidități firma va acționa în sensul sporirii surselor de finanțare fie prin creșterea capitalurilor proprii sau a datoriilor ,sau chiar prin acumularea unor plăți restante.

5.vînzarea de active În măsura în care nu a fost posibilă sporirea suficientă a surselor de finanțare prin contracte slabe (de exemplu, majorarea de capital) firma va fi nevoită să transforme o parte din activele imobilizate în lichidități (vînzare de active).

6.faliment/eșec financiar Dacă măsurile anterioare nu au reușit să echilibreze fluxul de lichidități/activele lichide cu dimensiunea contractelor tari firma va intra în faliment.Este posibil ca însăşi acționarii să declanșeze, într-una din etapele prezentate, procedură de lichidare.

Sursa: Anghel Ion, "Faliment.Radiografie şi predicţie", Bucureşti, 2002, pag. 23

1.4.Principalii utilizatori ai informaţiei furnizate de predicţia falimentzului

Principalii utilizatori ai acestui tip de analiză sunt:

1. Băncile şi celelalte insituţii financiare.Companiile care acordă finanţarea sunt extrem de

interesate de predicţia falimentului întreprinderilor finanţate din două puncte de vedere:

decizia de acordare a unei finanţări (inclusiv condiţiile finanţării);

orientarea politicii de monitorizare a împrumutului acordat.

7 Anghel Ion,Falimentul.Radiografie şi predicţie,Bucureşti,2002,pag.15-23

10

2. Investitorii sunt foarte interesaţi să-şi orienteze deciziile în funcţie de probabilitatea ca o

firmă să-şi continue activitatea, pentru că pierderile pe care aceştia le suferă în situaţia

falimentului unei companii sunt uriaşe.Studiile au arătat pierderi pentru investitori de circa 40%

în ultimele patru zile înainte de declararea falimentului din care cea mai mare parte chiar în ziua

anunţului.

3. Autorităţile de reglare, ce acţionează în domenii specifice şi care au ca sarcină să

monitorizeze şi să menţină solvabilitatea entităţilor individuale din cadrul sistemului.

4. Oficialităţile guvernamentale, obţine informaţii valoroase din analiza şi predicţia

falimentului întreprinderilor.Informaţiile sunt utile în susţinerea şi dezvoltarea politicilor şi

reglementărilor specifice.

5. Managementul, este în mod direct interesat de predicţia falimentului.Chiar se discută de

utilizarea funcţiilor scor ca instrumente utile în decizia tactică şi strategică a

managementului.Falimentul presupune costuri (directe şi indirecte); costurile directe au în vedere

onorariile consultanţilor, avocaţilor şi contabililor, iar costurile indirecte includ pierderi de

vînzări şi implicit de profit ca urmare a constrîngerilor ce apar în procedura de faliment.Altman a

estimat pe un eşantion de 19 întreprinderi, costurile indirecte la 11-17% din valoarea firmei.

6. Auditorii. Orice judecată a auditorilor se sprijină pe continuitatea versus noncontinuitatea

exploatării ca fundament al evaluării activelor şi datoriilor firmei.Analiza falimentului oferă

informaţi

7. valoroase pentru aprecierea continuităţii exploatării, iar standartele de audit fac referire la

tehnicile şi metodele de previzionare a eşecului întreprinderii.

Alte profesii liberale ca avocat, contabil, lichidator, evaluator, etc. sunt printre utilizatorii

informaţiei furnizate de predicţia falimentului.

11

Capitolul II.Analiza riscului de faliment

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor scadente care

rezultă din angajamentele anterioare contractate, fie din operaţii curente a căror realizare

condiţionează continuarea activităţii ,fie din prelevări obligatorii.

În sistemul analizei financiar-patrimoniale,analiza aptitudinii întreprinderii de a fi solvabilă şi

de a învinge riscul de faliment ocupă un loc central.

În practica economică,se poate concepe că o întreprindere care cunoaşte o perioadă mai

dificilă să renunţe provizoriu la unele obiective de creştere,obiective economice sau sociale.În

schimb ea nu poate renunţa la asigurarea obiectivului de solvabilitate,care constituie condiţia

finaciară de supravieţuire7.

Soluţii simple pot permite trecerea peste aceste dificultăţi şi reinstaurarea continuităţii

plăţilor:obţinerea de termene suplimentare din partea furnizorilor,amînarea datoriilor financiare,

obţinerea de împrumuturi pe termen scurt.

Aspectele esenţiale pentru procesul decizional privind riscul de faliment8 sunt următoarele:

1.Analiza statică a riscului de faliment pe baza bilanţului patrimonial;

2. Analiza pe baza ratelor;

3.Analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor;

4.Analiza functională a riscului de faliment.

2.1.Analiza statică a riscului de faliment pe baza bilanţului patrimonial

Principalele instrumente operaţionale la care recurge analiza financiară pentru investigarea

riscului de faliment sunt:fondul de rulment şi ratele de solvabilitate.

Analiza fondului de rulment patrimonial

Potrivit teoriei patrimoniale,o întreprindere este solvabilă dacă asigură echilibrul maselor de

aceeaşi durată,dacă respectă următoarele regulei financiare:

1.Activ imobilizat(Ai)=Capital permanent(Cp)

2.Activ circulant(Ac)=Obligaţii pe termen scurt(OTS)

Respectarea strictă a acestor ecuaţii de echilibru presupune o activitate fără întreruperi şi de

o regularitatea perfectă în privinţa încasărilor şi plăţilor.Cu alte cuvinte,întreprinderea trebuie să

dispună la fiecare scadenţă a unei obligaţii,de disponibilităţi suficiente pentru a le achita.

8 M.Nicolescu,Metode de analiză a riscului,Revista Finanţe,Credit,Contabilitate,nr.5şi6,1992

12

Fondul de rulment poate fi definit 9 :

a)Fondul de rulment reprezintă acea parte din capitalul permanent care depăşeşte valoarea

imobilizărilor nete şi poate fi afectatafinanţării activelor circulante. FR=CP-Ai

b)Fondul de rulment reprezintă excedentul activelor circulante peste valoarea obligaţiilor pe

termen scurt. FR=Ac-OTS

Fondul de rulment propriu măsoară excedentul de capital propriu peste valoarea activelor

imobilizate. Se calculează astfel:

Fond de rulment propriu = Fond de rulment patrimonial - Obligaţii pe termen lung şi

mediu

Pot exista următoarele situaţii:

a)Ac=OTS →FR=0

Solvabilitatea pe termen scurt poate fi asigurată,dar acest echilibru este fragil,putând fi

compromis de orice dereglare în realizarea creanţelor.

b)Ac>OTS →FR>0

Se inregistrează un excedent de lichidităţi potenţiale pe termen scurt faţă de exigibilitatea

potenţială pe termen scurt.Întreprinderea are o situaţie favorabilă în termeni de

solvabilitate,pentru că este în măsură să facă faţă obligaţiilor la scadenţă.

c)Ac<OTS→FR<0

Lichidităţile potenţiale nu acoperă în totalitate exigibilităţile potenţiale,întreprinderea având

dificultăţi în ce priveşte echilibrul financiar.

Totuşi nu există o relaţie simplă şi clară între fondul de rulment şi riscul de faliment al unei

firme.Anumite unităţi satisfac cerinţele echilibrului financiar cu un fond de rulment negativ,în

timp ce altele se dovedesc insolvabile în ciuda unui fond de rulment pozitiv.De asemenea,unele

întreprinderi îşi menţin solvabilitatea cu un fond de rulment scăzut,în timp ce altele cunosc

dificultăţi financiare în ciuda unui fond de rulment de valoare foarte mare.

Analiza ratelor de solvabilitate

Ratele de solvabilitate realizează o raportare a activelor realizabile la obligaţiile exigibile în

vederea evaluării riscului de faliment.

Ratele frecvent utilizate sunt:

a)Rata solvabilităţii generale(RSG),care compară ansamblul lichidităţilor potenţiale asociate

activelor circulante cu ansamblul obligaţiilor scadente sub un an.

Se calculează astfel:

9 M.Nicolescu,Analiza economico-fianciară,Bucureşti,1993,pag.283

13

RSG=(Activ circulant)/(Obligaţii pe termen scurt)

RSG permite aprecierea gradului de acoperire a obligaţiilor pe termen scurt de către activul

circulant.

O valoare supraunitară acestei rate indică existenţa unor active mai mari decît obligaţiile pe

termen scurt şi,prin urmare, utilizarea unei părţi din capitalul permanent pentru finanţarea

exploatării.

b)Rata solvabilităţii parţiale(RSP),care exclude stocurile din activele circulante,acestea

constituind elementul cel mai incert din punct de vedere al valorii şi lichidităţii sale:

RSP=(Activ circulant-Stocuri)/(Obligaţii pe termen scurt) sau

RSP=(Creanţe+Plasamente+Disponibilităţi)/(Obligaţii pe termen scurt)

RSP exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiunile pe termen scurt din creanţe

şi disponibilităţi.Această rată,de regulă subunitară,trebuie analizată şi interpretată cu prudenţă

prin luarea în calcul a unor aspecte de detaliu privind structura creanţelor (numărul de

clienţi,ponderea lor în totalul creanţelor).În teoria economică sunt păreri potrivit cărora o rată

cuprinsă între 0,8 şi 1 ar reprezenta o situaţie optimă în ce priveşte solvabilitatea10.

c)Rata solvabilităţii imediate(RSI),care pune în corespondenţă elementele cele mai lichide

ale activului cu obligaţiile pe termen scurt:

RSI=(Plasamente + Disponibilităţi)/(Obligaţii pe termen scurt)

În teoria economică se apreciază ca: RSI>0,3.

Interpretarea ratei11 trebuie să mai implice şi alte informaţii privind condiţiile de desfăşurare

a activităţii.Deşi,teoretic,o rată ridicată indică o lichiditate,respectiv o solvabilitate ridicată,ea

poate avea şi alte semnificaţii,ca de exemplu,o folosire mai puţin performantă a resurselor

disponibile.De asemenea,o valoare ridicată a acestei rate,nu este o garanţie a solvabilităţii dacă

celelalte active au un grad redus de lichiditate.

Majoritatea organismelor financiare din ţările cu economie de piaţă recurg şi la alte rate în

vederea evaluării riscului financiar.Una dintre acestea este rata autonomiei fianciare(RAF).

RAF=(Obligaţii pe termen mediu şi lung)/(Capital propriu)

Creditorii impun ca această rată să fie subunitară.Anumite organisme financiare pretind ca

activul net contabil să fie mai mare ca o treime din pasiv: Activul net contabil > ⅓ Pasiv.

Aprecierea solvabilităţii prin metoda ratelor este adesea puţin semnificativă datorită

aprecierii generale a lichidităţii,respectiv solvabilităţii,fără luarea în analiză a gradului(duratei)

de realizare a

activelor,respectiv pasivelor.

10 M.Assaeaf,Analyse financiere de l'entreprise europeenne,Note de curs,Toulouse,199111 www.contab-audit.ro

14

2.2Analiza riscului de faliment pe baza ratelor

În predicţia falimentului nu se poate face abstracţie de atît de populara metodă a

ratelor.Cunoaşterea şi înţelegerea ratelor financiare s-a dovedit cel puţin la fel de importantă ca şi

tehnicile statistice pentru cercetătorii funcţiilor scor.

Ratele fianciare reprezintă o modalitate tradiţională de analiză a situaţiei financiare a

firmei.Atît practicienii, cît şi cercetătorii sunt de acord că ratele fianciare sunt utilizate pentru a

compara riscul şi

rentabilitatea la firme diferite ca dimensiune şi ramură de activitate, în scopul de a ajuta

investitorii şi creditorii în luarea unor decizii inteligente.

Analiza pe baza ratelor este procesul de calcul şi interpretare a raportului dintre două mărimi

comparabile logic şi economic.

Principalul avantaj al ratelor financiare este că permit compararea rentabilităţii şi riscului

întreprinderilor de dimensini diferite şi din ramuri diferite.Ratele pot furniza un profil al

întreprinderilor, a particularităţilor economice şi avantajelor competitive, precum şi a

caracteristicilor de exploatare, financiare şi investiţionale specifice.Aceste instrumente de analiză

pot furniza şi un profil al diferitelor grupuri de întreprinderi.

În mod fundamental ratele financiare ajută la:

evaluarea performanţelor managementului;

aprecierea stării de sănătate a firmei;

realizarea unor predicţii privind situaţia şi performanţele financiare ale companiei;

efectuarea unor angrenări şi prezentarea nivelurilor ratelor financiare medii pe activităţi

economice specifice.

Clasificarea ratelor

Majoritatea clasificărilor ratelor reţin patru categorii de rate financiare:

a) Ratele activităţii (operaţionale) care evaluează veniturile şi principalele fluxuri generate de

activele firmei;

b) Ratele lichidităţii, care măsoară adecvarea între sursele disponibile pe termen scurt şi

obligaţiile exigibile pe o perioadă similară;

c) Ratele de îndatorare şi echilibru pe termen lung, care examinează structura capitalului firmei,

în scopul de a evidenţia abilitatea acesteia de a satisface obligaţiile pe termen lung şi nevoile

de investiţii;

15

d) Ratele rentabilităţii, care vizează rezultatele firmei în comparaţie cu vînzările, capitalul

investit, costurile, etc.

În cărţile de analiză financiară şi în activitatea practică sunt calculate şi prezentate peste 150

rate fianciare.

Analiza financiară pe baza ratelor este un perimetru în care mai mult nu înseamnă neapărat

mai bine.Utilizarea unui număr mai mare de rate nu determină neapărat o creştere a relevanţei

analizei.

2.3.Analiza riscului de faliment pe baza scorurilor

Diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o importantă dezvoltare datorită utilizării unor

metode statistice de analiză a situaţiei financiare pornind de la un ansamblu de rate12.

Scorul este o metodă de diagnostic extern care constă în măsurarea şi interpretarea riscului

la care se expune investitorul,creditorul firmei,dar şi firma,ca sistem în activitatea viitoare.

Determinarea scorului necesită parcurgerea următoarelor etape de lucru:

alegerea unui eşantion de firme,care să cuprindă două grupuri,de exemplu,firme falimentare

sau aflate în dificultate şi societăţi care nu întîmpină probleme financiare;

compararea firmelor din cele două grupuri pe parcursul unui interval de timp,prin utilizarea

unor indicatori consideraţi cei mai reprezentativi;

selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare;

elaborarea,prin tehnica analizei discriminante,a unei combinaţii liniare Z a indicatorilor

semnificativi, Xi:

Z=a1x1+a2x2+a3x3...anxn , unde:

x - reprezintă ratele implicate în analiză;

a - reprezintă coeficientul de ponderare al fiecărei rate.

alegerea unui punct (sau a unor puncte) de inflexiune care să ralizeze clasificarea predictivă a

întreprinderilor în cele două grupuri. Scopul îl reprezintă minimizarea erorilor sau al costului

erorii;

analiza apriori a ratelor de succes a scorului Z prin compararea clasificării predictive cu

situaţia cunoscută a întreprinderilor din eşantion.Aceasta reprezintă o rată de succes apriorică, în

sensul că ea se bazează pe o testare cu eşantionul care a stat la baza construirii funcţiei scor;

analiza aposteriori a ratei de succes a scorului Z prin analiza gradului de relevanţă pentru un

alt eşantion de firme. Desigur că funcţia Z construită este susceptibilă de a fi utilă şi credibilă

12 A.Leiritz,La practique de la question financiere,Paris,1990

16

pentru o perioadă ulterioară şi pentru o populaţie mult mai largă de întreprinderi. Certificarea

acestei ipoteze se poate realiza doar printr-o testare ulterioară a scorului construit.

Principalele modele de analiză discriminantă utilizate în predicţia falimentului,prezentate

în literatura economică sunt:

Funcţia scor dezvoltată de Altman;

Modelul Fulmer;

Modelul SPRINGATE;

Modelul Koh;

Modelul Ion Anghel

2.4.Analiza funcţională a riscului de faliment

Analiza funcţională este adesea calificată ca o analiză dinamică, prin opoziţie cu analiza

patrimonială fundamental statică.În realitate, analiza funcţională are un caracter static cînd e

bazată pe analiza stocurilor, sau dinamic, cînd operează cu fluxuri de utilizări şi resurse.

Fondul de rulment functional şi nevoia de fond de rulment

Fondul de rulment funcţional reprezintă diferenţa dintre resursele aciclice stabile şi activele

(utilizările) aciclice stabile.

FRF = RAS - AAS

Fondul de rulment este destinat pentru acoperirea unei părţi din nevoia de finanţare legată de

ciclul de exploatare.

Nevoia de fond de rulment13 reprezintă partea din activele ciclice ce trebuie fianţate din resurse

stabile.Nevoia de fond de rulment(NFR) se calculează astfel :

NFR=AC(Active ciclice) - RC(Resurse ciclice)

Relaţiile de trezorarie şi aprecierea riscului de faliment

Diferenţa dintre fondul de rulment funcţional şi nevoia de fond de rulment reprezintă soldul de

trezorărie(T) :

T=FRF - NFR

Trezorăria se mai poate calcula şi după relaţia:

T=TA - TP

13 W.Pavaloaia,Modele de contabilitate şi analiza fianciară,Editura Neuron,Focşani,1994

17

Relaţiile de trezorărie pun în evidenţă modul de realizare a ciclurilor financiare ale

întreprinderii14.

a)Dacă FRF > NFR, atunci este respectat echilibrul financiar; aceasta implică un sold pozitiv de

trezorărie : T > 0.Deci, fondul de rulment este suficient de mare nu numai pentru finanţarea

nevoii de fond de rulment de exploatare, ci şi pentru asigurarea unei trezorării care să-i permită

efectuarea de plasamente şi deţinerea unor disponibilităţi.

Capitalul permanent, asigură în acest caz, finanţarea stabilă a:

- ansamblului imobilizărilor;

- nevoii de fond de rulment pentru exploatare;

- lichidităţi excedentare.

b) Dacă FRF < NFR, întreprinderea are un sold negativ de trezorărie : T < 0.În acest caz,

nevoia de fond de rulment nu poate fi finanţată în întregime din resurse permanente,

întreprinderea fiind obligată să apeleze la resurse de trezorărie(mai ales credite bancare) pentru a

acoperi parţial nevoia de finanţare generată de ciclul de exploatare.

c) Dacă FRF=NFR, soldul de trezorărie este nul: T = 0.Această egalitate este numai

teoretică, în activitatea practică ea nu poate avea decît caracter temporar.Menţinerea unei

trezorării care să tindă spre zero, chiar în condiţiile unei fluctuaţii în sensul creşterii sau scăderii,

poate fi expresia unei politici de gestiune fianciară.

O asemenea practică (T→0) apără întreprinderea împotriva riscurilor pe care le prezintă, atît

deţinerea unor supralichidităţi (folosire ineficientă a resurselor), cît şi o trezorărie negativă

(dependenţa faţă de bănci).

Calculul şi analiza nevoii de fond de rulment pentru exploatare cu ajutorul ratelor de

gestiune

Calculul nevoii de fond de rulment din exploatare se poate face şi prin folosirea ratelor de

gestiune, stabilite ca raport între un stoc şi un flux de aceeaşi natură.Aceste rate se calculează

pentru elementele de activ şi pasiv care definesc conţinutul nevoii de fond de rulment.

a) Rata globală a nevoii de fond de rulment:

RgNFR=NFR x 360/CA (cifra de afaceri)

Aceasta rată permite aprecierea globală a nevoii de fond de rulment în raport cu volumul de

activitate

b) Ratele de gestiune de activ:

Ratele de gestiune a stocurilor se calculează, în măsura în care este posibil, pe fiecare categorie

de stoc în parte, astfel:

14

18

Rata stocului de mărfuri:

Rmf=Stoc de mărfuri x 360/Costul de cumpărare al mărfurilor vîndute

Rata produselor finite:

Rpf=Stoc de produse finite x 360/Costul de producţie

Rata creditului -clienţi:

Rcc=Clienţi x 360/CA

c) Rate de gestiune de pasiv:

Rata creditului furnizori:

Rcf=Furnizori de exploatare x 360/Intrări(cumpărări) de mărfuri

Această metodă de determinare a nevoii de fond de rulment e cunoscută în teoria economică

sub denumirea de "metoda experţilor contabili".

19

Concluzii şi Recomandări:

Studiul teoretic ne permite formularea următoarelor concluzii, care sunt îndreptate spre

rezolvarea problemelor financiare şi prevenirea situaţiei de insolvabilitate în cadrul unităţilor

economice ale sistemului cooperaţiei de consum din Republica Moldova:

1. În scopul gestiunii întreprinderii insolvabile, este necesară o legislaţie stabilă şi bine

formulată, care să nu afecteze realizarea procedurii de restructurare.

2. Problemele gestiunii anticriză a întreprinderilor includ în sine aspectele aferente depistării

stării de insolvabilitate, determinarea volatilităţii întreprinderii şi prognozarea crizelor.

3. În viziunea noastră, noţiunea de gestiune anticriză constă în restructurarea financiară a

întreprinderii şi modelarea proceselor interne, desfăşurate în cadrul acesteia.

4. Considerăm că stabilitatea activităţii întreprinderilor este determinată de situaţia resurselor

financiare deţinute, repartizarea şi folosirea lor, de starea ce ar asigura dezvoltarea acesteia pe

baza creşterii venitului şi a capitalului, păstrând, în condiţiile de incertitudine, nivelul respectiv

de lichiditate şi credibilitatea.

5. Remarcăm că starea de faliment, cu care se pot confrunta entitatile economice , constituie

rezultatul impactului factorilor nefavorabili cu caracter exogen, endogen şi specific. În cazul

influenţei câtorva factori, concomitent, se produce o creştere mai pronunţată a crizei, ceea ce

diminuează impactul asupra procesului anticriză.

6. În cadrul sistemului de monitorizare şi gestionare a finanţelor, în condiţii de insolvabilitate,

rolul de bază îi revine implementării mecanismelor interne de stabilizare financiară, aplicarea

eficientă a cărora va permite înlăturarea stresului financiar al pericolului de faliment .

7. Asigurarea stabilităţii financiare a întreprinderilor , se obţine în cazul înregistrării echilibrului,

iar perioada maximă de funcţionare stabilă se determină ţinând cont de ritmul majorării

capitalului propriu şi de valorile estimate prin modelul creşterii economice stabile.

8. Mecanismul elaborării strategiei de evitare a insolvabilităţii şi a crizelor financiare stipulează

scopurile politicii tehnico-ştiinţifice şi tehnologice, la care se referă: formarea unei structuri

optime de producţie; implementarea tehnologiilor noi, folosirea potenţialului ştiinţelor aplicate,

susţinerea inovaţiilor.

Recomandari: În scopul revigorării activităţii întreprinderilor din sistemul se propun asemenea

soluţii, ca: implementarea proceselor inovaţionale; sporirea eficacităţii proceselor de producere

şi de desfacere; restructurarea patrimoniului cooperatist; vânzarea sau darea în folosinţă a

mijloacelor fixe neutilizate; formarea condiţiilor favorabile de dezvoltare a activităţii;

raţionalizarea proceselor manageriale; asigurarea viabilităţii.

20

Bibliografie

Lege insolvabilitatii nr.632-XV din 14.11.2001.

Anghel Ion,"Faliment.Radiografie şi predicţie", Bucureşti, 2002

Furdui Viorel, "Falimentul - concept şi reglementări actuale", Chişinău,Ed. TISH, 2004

Onofrei Mihaela, "Finanţele întreprinderii", Bucureşti, Ed. Economică, 2004

Covaliu Gheorghe, "Comentariu la legea cu privire la faliment", Epigraf, 2000

Petrescu Raoul, "De la faliment la reorganizare judiciară", Ed.Oscar Print, 2001

Costin Mircea, "Falimentul.Evoluţie şi actualitate", Bucureşti, Ed.Lumina LEX, 2000

M.Nicolescu,Analiza economico-fianciară,Bucureşti,1993

M.Nicolescu,Metode de analiză a riscului,Revista Finanţe,Credit,Contabilitate,nr.5şi6,1992

G.Vintila,Gestiunea financiară a întreprinderii,Buruceşti,1995

Băileşteanu Gh. "Diagnostic, risc şi eficienţă în afaceri", Timişoara, Ed. Mirton, 1997

Cristea, H., Talpos I.," Gestiunea financiară a întreprinderilor", Timişoara, Ed. Mirton ,1998.

21

Anexe:

Tabel 2.3.Principalele metode de analiză discriminantă utilizate în predicţia falimentului

Modelul Descifrarea variabilelor Aprecierea riscului GeneralizăriAltman

Z=1,2X1+1,4X2+3,3X3++0,6X4+1,05X5

X1 = A.circulant/ Total Active, este o măsură a flexibilităţii financiare;X2 = Profit reinvestit/Total Active, este o măsură a capacităţii de finanţare activă;X3 = Profit brut/ Total Active, reprezintă măsura rentabilităţii resurselor avansate;X4 = Valoarea de piaţă a capitalului/ Datorii pe termen lung, reprezintă o măsură a nivelului de îndatorare a firmei;X5 = Cifra de Afaceri/Total Active, arată intensitatea utilizării activelor.

Conform acestui model, obţinerea unui scor de 1.8 sau mai puţin indică potenţialul de eşec al unei firme.Un scor între 1.8 şi 2.7 este neutru, iar un scor mai mare de 2.7 elimină posibilitatea de eşec.

Acest model a rezultat în urma analizei indicatorilor de performanţă pentru mai multe companii din USA.Modelul prezintă dezavantajul că nu poate fi utilizat decît de către companiile cotate, datorită, introducerii în model a variabilei X4.

Modelul SPRINGATE (1978)

Z=1,03A+3,07B+0,66C++0,4D

A = Capital de lucru / Total Active;B = PRofit brut înainte de dobînzi / Total Active;C = Profit brut / Datorii curente;D = Cifra de afaceri / Total Active.

Dacă Z < 0,862 ; firma este clasificată ca falimentară.

Modelul asigură o rată de succes de 92,5% pe un eşantion de 40 de companii; pe un eşantion de 50 companii a stabilit o rată de 88%.

Modelul Fulmer(1984)H = 5,528V1+0,212V2 + +0,073V3+1,270V4- -0,120V5+2,335V6+ +0,575V7+1,083V8+ +0,894V9-6,075,

V1 = Profit reţinut / Total Active;V2 = Cifra de Afaceri / Total Active;V3 = Profit brut / Capital propriu;V4 = Cash-flow / Total Datorii;V5 = Datorii / Total Active;V6 = Datorii curente / Total Active;V7 = Log Total Active Corporale;V8 = Capital de lucru / Total Datorii;V9 = LogProfit brut înainte dedobînzi

Dobînzi;

Rata de succes pe care a stabilit-o autorul a fost destul de ridicată: 98% din firmele de eşantion cu un an înainte de faliment; 81% cu mai mult de doi ani înainte de faliment.

Modelul Koh (1992)Z = 1,7791+2,0677X1+ +0,9424X2-9,2431X3- -0,007X4+18,42X5+ +2,253X6

X1 = Active rapide / Datorii curente;X2=Valoarea de piaţă a Capitalului / Active;X3 = Datorii / Active;X4 = Dobînzi / Profit înainte Impozit şi dobînzi;X5 = Profit net / Active;X6 = Profit pentru dezvoltare / Active.

Dacă Z < -4,0197, firma este clasificată ca falimentară.

Metodologia "Credit-Man" sau "Security-Analysis"

Z=0,25R1+0,25R2+0,10*R3+0,20R4+0,20R5

R1- rata lichidităţii imediate = (Disponibil+Creanţe) / Datorii pe termen scurt;R2 - rata solvabilităţii = Capital Propriu / Datorii Totale;R3 - rata imobilizării capitalului

R = rata de sinteză a firmei examinate / Rata de sinteză a sectorului.Situaţia întreprinderii

Acest model complex este deja bine cunoscut în lumea creditorilor, scopul său fiind acela de a studia

22

propriu = Capital Propriu / Imobilizări;R4 - rotaţia stocurilor = Vînzări / Stocuri;R5 - rotaţia clienţilor = Vînzări / Clienţi;

analizate se apreciază funcţie de relaţia:1>R → Situaţie nefavorabilăR>1 → Situaţie favorabilă

riscul în materie de acordare a creditelor.

Modelul Conan şi Holder (1979)

Z = 0,24R1+0,22R2+ +0,16R3-0,87R4-0,10R5

R1 , rentabilitatea faţă decreditori= E .B . E .DatoriiTotale

;

R2 , solvabilitateaCapitaluri p roprii

Total Pasiv

;

R3 , lichiditatea= Disponibil şi valorirealizabile pe termen scurtTotal Pasive

;

R4 , rata cheltuielilor financiare=Cheltuieli financiareCifra de Afaceri

;

R5 , rata cheltuielilorcu personalul=Cheltuieli cu personalulValoarea adăugată

;

Regula de decizie în modelul Conan şi Holder:Z < 4% → Pericol P > 65%;4% < Z < 9% → Prudenţă,30% < P < 65%;Z > 9% → Situaţie bună, P < 30%P = probabilitatea

Întreprinderile analizate au fost grupate pe sectoare de activitate, Conan şi Holder determinînd o funcţie scor aplicabilă pentru: întreprinderile industriale; întreprinderile de construcţii; întreprinderile de comerţ en-gros; întreprinderile de transport.

Modelul I - Ivonciu (1998)I = 0,333R1+5,555R2+ +0,333R3+0,714229R4+ +1,333R5+4,0R6-1,6603

R1 - viteza de rotaţie a Activului Total;R2 - profitabilitatea veniturilor totale;R3 - viteza de rotaţie a creanţelor;R4 - capacitatea de rambursare a datoriilor;R5 - lichiditatea rapidă;R6 - marja relativă a stabilităţii pe termen lung.

I < 0,0 → faliment iminent; 0,0 < I < 1,5 → risc mare de faliment; 1,5 < I < 3,0 → zonă de incertitudine; 3,0 < I < 4,5 → risc mediu de faliemnt; 4,5 < I < 6,0 → risc redus de faliemnt; I > 6,0 → risc foarte redus de faliment.

Pornind de la studiile tradiţionale (Altman, Conan şi Holder) autorul consideră că stările care preced apariţia falimentului sunt: imposibilitatea achitării obligaţiilor curente; lipsa de surse financiare pentru rambursarea creditelor; încasarea cu mare întîrziere a contravalorii produselor livrate; înregistrarea de pierderi.

23