Universitatea “Stefan cel Mare” SuceavaFacultatea de Stiinte Economice si Administrare Publica

Proiect Moneda si credit

Titlu: “Riscul creditarii persoanelor fizice”

Realizator: Agavriloaei CiprianManagement Grupa I

Cuprins:

Capitolul 1 Activitatea de creditare realizată de băncile comerciale1.1 Creditarea – activitatea specifică băncilor comerciale şi formele

creditului1.2. Clasificarea creditelor bancare1.3. Forme ale creditelor acordate persoanelor fizice

Capitolul 2 Riscul în activitatea de creditare a băncilor comerciale2.1 Riscul în activitatea bancară2.2 Clasificarea riscurilor de credit2.3 Prevenirea riscului de credit2.4 Controlul riscului de credit

Capitolul 3 Creditarea persoanelor fizice şi riscurile specifice la banca comercială Raiffeisen Bank

3.1 Tipuri de credite acordate de banca comercială Raiffeisen Bank3.2 Fazele procesului de creditare a persoanelor fizice la banca comercială

Raiffeisen Bank3.3. Descrierea procesului de creditare pentru creditele de consum3.4 Analiza bonităţii solicitantului de credit3.5 Riscurile specifice creditelor acordate persoanelor fizice de către

Raiffeisen Bank3.6 Stabilirea nivelului creditelor performante şi a celor neperformante

acordate de banca comercială Raiffeisen Bank

Concluzii

1

Capitolul 1 Activitatea de creditare realizată de băncile comerciale

1.1 Creditarea – activitatea specifică băncilor comerciale şi formele creditului

Domeniul financiar-bancar reprezintă unul dintre cele mai importante domenii ale activităţii economice. Activitatea de creditare bancară prezintă importanţă atât în ţările dezvoltate, cât şi în ţările aflate în tranziţie la economia de piaţă fiind specifică şi României. Datorită slabei dezvoltări a pieţei de capital creditul bancar este utilizat ca principală sursă de finanţare a economiei româneşti şi de stimulare a creşterii economice.

Sectorul bancar are rolul de a colecta resursele disponibile în economie şi de a redistribui fondurile respective în sectoarele productive ale economiei care înregistrează deficit de resurse punând în legătură pe cei care economisesc cu cei care doresc sa investească.

Activitatea de creditare bancară reprezintă „operaţiunea activă a băncilor comerciale de realizare a echilibrului la nivel macroeconomic”. Banca urmăreşte în permanenţă modul de derulare a activităţii de creditare, începând cu activitatea de acordare, urmată de rambursarea creditelor, verificarea existenţei garanţiei creditului, radierea ipotecilor până în momentul în care nu mai există raporturi juridice între beneficiarul de credite şi bancă.

Principiile activităţii de creditare se referă la următoarele elemente: solicitantul creditului sau debitorul; cererea de creditare sau obiectivele urmărite; rambursarea creditului referindu-se la rate şi la termenele de rambursare; dobânzile şi comisioanele percepute de bancă sau remunerarea creditului; garantarea creditului adică, modalităţile de asigurare şi recuperare.

Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului şi constituie preţul capitalului utilizat sau „chiria” pe care o plăteşte debitorul pentru dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat.

Nivelul dobânzii se corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător. În raporturile de credit se utilizează două tipuri de dobândă: fixă şi variabilă. Dobânda fixă este stabilită în contractul de credit şi este valabilă pe întreaga durată a creditului, în timp ce dobânda variabilă (sensibilă) se modifică în funcţie de presiunile inflaţioniste şi de evoluţia nivelului dobânzii pe piaţă.

Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii de mică întindere (acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit). Acordarea creditului necesită o bună informare şi documentare din partea creditorului pentru evitarea riscului. Pentru aceasta, băncile creează un cadru propice de informare şi documentare sau apelează la ajutor specializat care studiază capacitatea de plată (potenţialul economic al firmei).

1.2. Clasificarea creditelor bancareNr.crt. Criteriul de clasificare Formele creditului1. După natura economică şi participanţii

la relaţia de creditareCredit comercialCredit bancarCredit de consumCredit obligatarCredit ipotecar

2. După calitatea debitorului Credite acordate persoanelor fiziceCredite acordate persoanelor juridice

2

Credite acordate altor bănciCredite acordate statului

3. După calitatea debitorului şi a creditorului

Creditul privatCreditul public

4. După scopul acordării creditului Credite de producţieCredite de circulaţieCredite de consum

5. După natura garanţiilor Credite realeCredite personale

6. După întinderea drepturilor creditorului

Credite denunţabileCredite nedenunţabileCredite legate

7. După modul de stingere al obligaţiilor de plată

Credite amortizabileCredite neamortizabile

8. După termenul la care trebuie rambursat creditul

Credite pe termen scurtCredite pe termen mijlociuCredite pe termen lung

9. După calitatea creditelor Credite performanteCredite neperformante

10. După obiectul creditului Credite de scontCredite de exploatareCredite pentru stocuriCredite de trezorieCredite sub forma liniilor de credit de tip revolvingCredite pentru cumpărarea de acţiuniCredite pentru nevoi foarte urgenteCredite pentru stimularea exportatorilorCredite pentru importuriCredite pentru investiţii

Dintre criteriile de clasificare ale creditelor enumerate mai sus cel mai important este cel în funcţie de natura economică şi participanţii la relaţia de creditare.

Prin lege, creditul bancar este definit ca fiind orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului de rambursare a sumei plătite, precum şi plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plată unei sume de bani. 1

1.3. Forme ale creditelor acordate persoanelor fizice

Creditele acordate persoanelor fizice sunt, în general, credite de consum, pentru finanţarea achiziţionării de bunuri de folosinţă îndelungată sau pentru locuinţe. Pentru

1 Dardac N., Barbu T., „Monedă, bănci şi politici monetare”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2005

3

acordarea unor astfel de credite sunt necesare garanţii certe din partea contractanţilor, iar nivelul dobânzilor percepute este uniformizat de-a lungul perioadei de creditare.

Principalele forme ale creditelor acordate persoanelor fizice de către băncile comerciale au următoarele destinaţii: finanţarea construirii sau achiziţionării unei locuinţe; cumpărarea unor bunuri de folosinţă îndelungată; credite pentru nevoi personalizate.

Pe lângă aceste destinaţii principale ale creditelor acordate persoanelor fizice, băncile mai acordă şi alte tipuri de credit cum ar fi creditele pentru studii pentru elevi şi studenţi şi creditarea de trezorerie ce se poate efectua prin intermediul cărţilor de credit şi care este acordată de bănci clienţilor persoane fizice care se bucură de o bună reputaţie.

Potrivit normelor emise de Banca Naţională a României instituţiile de credit din România sunt obligate să grupeze creditele destinate persoanelor fizice în: credit de consum – definit ca orice credit contractat de o persoană fizică, în vederea

satisfacerii nevoilor personale ale solicitantului şi/sau ale familiei acestuia ori pentru achiziţionarea de bunuri, altele decât cele care se circumscriu unei investiţii imobiliare;

credit pentru investiţii imobiliare – reprezintă orice credit contractat de o persoană fizică, inclusiv credit ipotecar, având ca destinaţie dobândirea sau menţinerea drepturilor de proprietate asupra unui teren şi/sau unei construcţii, realizate sau care urmează să se realizeze, precum şi creditul acordat în scopul reabilitării, modernizării, consolidării sau extinderii unei construcţii ori pentru viabilizarea unui teren.2

Anul 2005 a fost supranumit de specialiştii în domeniu „anul creditelor” deoarece evoluţia acestora, considerată de unii specialişti ca fiind îngrijorătoare, iar de alţii insuficient de dinamică în comparaţie cu ţările din Uniunea Europeană, a fost una constantă, chiar dacă Banca Naţională a României, prin noile norme de creditare a persoanelor fizice, a încercat o reducere a volumului acestora.

Numărul persoanelor fizice cu credite la bănci sau la instituţii financiare nebancare (IFN) a ajuns la circa 4,5 milioane, reprezentând aproape 50% din populaţia activă a României, din care peste 500.000 aveau credite atât la bănci, cât şi la IFN în iunie 2010, arată un raport al BNR.

“În medie, o persoană debitoare trebuie să onoreze circa 1,75 credite (iunie 2010). Îndatorarea semnificativă şi rapidă a populaţiei în ultimii ani reclamă o monitorizare atentă, având în vedere că nu există o experienţă la nivelul gospodăriilor în gestionarea unor stocuri importante de datorii bancare de-a lungul unui întreg ciclu de afaceri şi cu precădere în faza descendentă a acestuia, iar evoluţiile actuale sunt preocupante”, se arată în raport.Potrivit BNR, creditarea populaţiei în 2009 şi în prima jumătate a acestui an a fost redusă (creditele nou acordate în acest interval fiind sub 50% din volumul creditelor nou acordate în 2008). La această evoluţie au contribuit deopotrivă restrângerea ofertei, cât şi a cererii de finanţare.

“Cei care s-au îndatorat atât la bănci, cât şi la IFN reprezintă cea mai riscantă categorie a populaţiei debitoare (peste 500.000 de persoane fizice, totalizând o datorie de 13,8 miliarde lei, iunie 2010). Aceste persoane au în general trei credite (două la bănci şi unul la IFN) şi prezintă o rată a neperformanţei de 13,4% (iunie 2010), similară pe cele două categorii de creditori”, se mai arată în raport.

Populaţia solicită credite de la băncile autohtone preponderent în valută (peste 60%), atât stocul existent de împrumuturi cât şi creditele noi fiind în proporţie covârşitoare denominate în euro. Creditul garantat cu ipoteci (credit imobiliar şi credit de consum garantat cu ipoteci) reprezintă aproape 80% din creditul în valută acordat populaţiei.

2 www.BNR.ro

4

“Creditele imobiliare au o rată de neperformanţă care s-a menţinut la valori reduse, o explicaţie fiind motivaţia mai puternică de onorare a serviciului datoriei în cazul debitorilor îndatoraţi pentru achiziţionarea primei locuinţe. Maturitatea medie a unui credit în valută acordat populaţiei este de peste 19 ani, în timp ce creditul în lei este acordat pe un orizont de 2,5 ori mai mic (iunie 2010). Aceeaşi situaţie este valabilă în linii mari şi în cazul creditului acordat companiilor (maturitatea medie a creditelor în valută fiind de 3,3 ani, iunie 2010)”, se mai arată în raport.

În condiţiile crizei, gradul mare de îndatorare şi pe o durată mai lungă a contribuit însă la diminuarea capacităţii debitorilor care au luat credite în valută de a face faţă unor evoluţii nefavorabile. Dinamica neperformanţei la finanţarea în valută a devenit de la începutul anului 2010 superioară neperformanţei la creditele în lei. 3

Capitolul 2 Riscul în activitatea de creditare a băncilor comerciale

2.1 Riscul în activitatea bancarăRiscul bancar reprezintă un fenomen care poate apare pe parcursul derulării

operaţiunilor bancare şi care provoacă efecte negative asupra activităţilor respective prin deteriorarea calităţii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi cu afectarea funcţionalităţii băncii.

Variabilele generatoare de risc bancar sunt determinate de4: evoluţiile macroeconomice, în special, dinamica PIB pe total şi pe componente, evoluţia

ratei inflaţiei, precum şi utilizarea instrumentelor de politică monetară; modificări intervenite în legislaţia economică în general şi în cea financiar-bancară în

special, care se repercutează asupra eficienţei şi siguranţei activităţii bancare; situaţia politică şi economică actuală şi de perspectivă a ţării, cu implicaţii asupra

eficienţei şi siguranţei activităţii bancare; perturbaţii provocate de deficienţele structurii organizatorice a băncii, pregătirea

necorespunzătoare a personalului, realizarea unor operaţiuni ineficiente sau insuficient supravegheate care pot genera pierderi;

luarea unor decizii financiare cu efecte negative asupra masei creditului, ratei dobânzii, lichidităţii sau capitalului propriu al băncii.In conformitate cu prevederile Băncii Reglementelor Internaţionale de la Basel, riscurile

sunt clasificate astfel:1.riscuri financiare: riscul ratei dobânzii; riscul de lichiditate; riscul cursului de schimb; riscul titlurilor cu venit variabil2.riscuri legate de parteneri: riscul clientelei; riscul de ţară; riscul apărut pe piaţa interbancară; riscul de credit (furnizor, piaţă) 3.riscuri comerciale: riscul de produse; riscul serviciilor; riscul de piaţă; riscul de imagine; riscuri legate de forţa de muncă; riscuri operaţionale şi tehnice4.riscul gestionării interne: riscuri de reglementare; riscul de deontologie; riscul de comunicare; riscul controlului intern total şi financiar; riscul de ineficienţă funcţională; riscul de strategie; riscul resurselor umane.

Dintre toate aceste categorii de risc, riscurile financiare sunt cele mai importante, ele având capacitatea de a provoca dificultăţi complexe instituţiilor bancare.O gestionare incorectă a riscurilor financiare înseamnă falimentarea treptată a societăţii bancare; în sens invers, o bună gestionare a lor poate aduce un plus semnificativ de soliditate băncii.

2.2 Clasificarea riscurilor de credit3 www.gazeta-afacerilor.ro4 Vlaicu Alexandru, Management financiar-bancar., Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004, p.102

5

Cum orice activitate este generatoare de risc, nici operaţiunile de credit nu fac abstracţie de acest factor – riscul:-în primul rând, activitatea de creditare presupune plasarea cu preponderenţă a resurselor clienţilor persoane fizice şi juridice. Aşadar, banca îşi asumă un risc, şi anume, acela al plasării unor resurse care nu-i aparţin;-în al doilea rând, societatea bancară trebuie să valorifice resursele atrase prin intermediul creditelor astfel încât să îşi recupereze, la termenul stabilit în contract, suma împrumutată şi dobînda aferentă.

Riscul de credit este primul risc bancar cu care se confruntă o societate bancară şi exprimă posibilitatea ca împrumutaţii sau emitenţii să nu-şi onoreze obligaţiile la scadenţă. Riscul creditului se manifestă ca urmare a nerespectării clauzelor prevăzute în contractul de creditare de către clienţi.

Cel mai important risc pentru o bancă este cel de credit, deoarece producerea lui facilitează apariţia şi a celorlalte riscuri specifice activităţii din domeniul bancar.

Factorii care generează acest tip de risc se referă la5:-insuficienţa fluxurilor de venituri obţinute de persoana care s-a împrumutat, care să-i permită achitarea ratelor şi a dobânzilor la termenele convenite cu banca;-deteriorarea mediului economic sau al afacerilor celui împrumutat, care au dus la nerealizarea previziunilor avute în vedere la negocierea şi contractarea creditului;-deciziile politice şi condiţiile legislative restrictive adoptate după acordarea creditului, care nu au putut fi prevăzute în momentul contractării creditului;-modificarea condiţiilor de pe pieţele interne şi externe, apariţia unor noi reglementări restrictive pe aceste pieţe;-apariţia unor evenimente neprevăzute care au făcut ca afacerea sau proiectul creditat să nu mai poată fi derulat integral;-eroarea băncii în aprecierea eficienţei creditului şi a posibilităţilor de rambursare şi achitare a dobânzilor;-necinstea împrumutatului, atunci când banca nu dispune de suficiente informaţii despre acesta şi nesesizarea comportamentului acestuia;-calitatea şi moralitatea împrumutatului;-incapacitatea întreprinderii de a se adapta pieţei;-blocajul financiar, specific economiei româneşti actuale;-calitatea personalului bancar;-supracreditarea unui proiect sau a unei afaceri.

În activitatea de creditare, băncile comerciale sunt obligate să-şi asume un risc global de credit ceea ce presupune existenţa cumulată a trei tipuri de risc: riscul tranzacţiei, riscul clientului şi riscul garanţiei.

Riscul tranzacţiei are în vedere acele aspecte funcţionale şi operaţionale ale riscului afacerii. Pentru gestionarea acestui tip de risc, banca comercială trebuie să cunoască tipul de credit, scopul pentru care este solicitat respectivul credit, termenul pentru care se acordă împrumutul, sursa identificabilă de rambursare a împrumutului, calitatea sursei de rambursare şi, de asemenea, modul de plată al creditului.

Riscul clientului presupune asumarea de către bancă a riscului că la data scadenţei clientul nu va achita suma împrumutată şi dobânda specifică. Cunoaşterea activităţii debitorului precum şi a surselor şi posibilităţilor de rambursare a împrumutului este posibilă prin analiza aspectelor financiare şi non-financiare asupra acestuia.

Riscul garanţiei este determinat de o incertitudine a recuperării creanţelor din ultima sursă pe care societatea bancară o are la dispoziţia sa. Garanţia se utilizează numai atunci când nu există alte posibilităţi de rambursare a creditului şi a dobânzilor aferente acestuia.

5 Troacă Victor, Management financiar-bancar, Editura Academică Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2002, p. 290

6

Principalele trei tipuri de risc de credit (al celeilate părţi) sunt: riscul personal sau al consumatorului; riscul corporatist sau al companiei; riscul „suveran” sau de ţară.

Limitarea riscului de credit este o preocupare permanentă a managementului bancar din cadrul băncilor comerciale performante. În ultimii ani, din experienţa bancară românească, a reieşit că atunci când nu a existat această preocupare, iar persoanele împuternicite să facă acest lucru au acţionat într-un sens contrar, a condus băncile spre faliment, acesta având implicaţii majore asupra sistemului bancar.

Pentru a permite limitarea riscului de credit, Banca Naţională a României stabileşte următoarele reguli6:-limitarea riscului creditării unui singur debitor – în conformitate cu prevederile legale, împrumuturile acordate unui singur debitor nu pot depăşi, cumulat, 20% din fondurile proprii ale acesteia;-limitarea împrumuturilor mari acordate debitorilor – potrivit reglementărilor Băncii Naţionale a României, suma totală a împrumuturilor mari acordate debitorilor nu poate depăşi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii (este considerat împrumut mare suma tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv garanţiile şi alte angajamente asumate care depăşesc 10% din fondurile proprii);-constituirea provizioanelor – expunerea debitorului poate fi micşorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din depozite gajate, colaterale acceptate de bancă, garanţii necondiţionate primite de la Guvern, Banca Naţională sau de la o altă bancă din România.

2.3 Preveniea riscului de creditUna dintre măsurile principale de prevenire a riscului în domeniul bancar este

sistemul de delegare a deciziilor de acordare a creditelor în funcţie de riscuri. Acesta permite7: descentralizarea deciziilor: angajarea responsabilităţii personale în anumite limite, de regulă minore; angajarea responsabilităţii colective prin comisii, comitete şi alte grupuri constituite ca

atare şi abilitate de a decide asupra acordării creditului, potrivit unei scări graduale stabilite.

După experienţele anterioare cu privire la riscul de credit băncile s-au orientat în două direcţii, în lupta lor împotriva riscului de credit:1.abordarea unor domenii de angajare cât mai diversificate în scopul limitării creditului;2.specializarea în câteva segmente de piaţă bine conturate, unde se poate exercita o activitate de prevenire şi evitare a riscurilor folosind aparate şi instrumente perfect strunite.

Prevenirea riscului vizează două aspecte: divizarea riscului şi costituirea garanţiilor.Divizarea riscului – are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea

probabilităţilor să permită reducerea posibilităţii înregistrării unor pierderi mari din partea băncii.

Constituirea garanţiilor – garanţia reprezintă condiţia de bază în acordarea creditelor, ea fiind constituită înaintea acordării creditelor, îmbrăcând forme diferite, şi anume: gaj, ipotecă. Garanţiile trebuiesc privite ca o siguranţă subsidiară, decizia de acordare a creditului trebuie să fie luată în funcţie de posibilitatea de rambursare a creditului iar aceasta rezultă din analiza afacerii pe care societatea bancară o creditează. Garanţiile ar trebui luate în considerare în condiţiile în care banca creditează o afacere riscantă (acordă un credit riscant),

6 www.BNR.ro7 Vlaicu Alexandru, Management financiar-bancar., Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004, p.105

7

asumându-şi astfel, responsabilitatea pentru recuperarea creditului prin executarea garanţiilor respective.

2.4 Controlul riscului de creditEtapa de control a riscurilor vizează minimizarea cheltuielilor asociate riscurilor

pentru expunerile care au fost identificate, însă acestea nu pot fi evitate sau eliminate, luând în considerare nivelurile de risc identificate pentru fiecare categorie de riscuri. Controlul riscurilor este o componentă a gestiunii acestora şi utilizează tehnici specifice fiecărei categorii de risc8: tehnici de gestiune a bilanţului sau de diversificare a portofoliului pentru riscul de piaţă; titrizarea creditelor pentru riscul de lichiditate; calitatea produselor bancare, analiza creditelor neperformante pentru riscul operaţional.

Societatea bancară trebuie să adopte politici corespunzătoare în planul organizării sale, pentru a monitoriza în mod adecvat riscul în general şi, de asemenea, fiecare categorie de risc în parte. Conducerea executivă a băncii, reprezentată de Consiliul de Administraţie, este cea în a cărei responsabilitate se află gestionarea riscurilor.

Responsabilitatea pentru riscul de creditare este în sarcina Comitetului de credite, a cărui menire este de a stabili politici, orientări strategice, alocarea şi revizuirea portofoliului, monitorizarea expunerilor mari.

Capitolul 3 Creditarea persoanelor fizice şi riscurile specifice la banca comercială Raiffeisen Bank

3.1 Tipuri de credite acordate de banca comercială Raiffeisen Bank

Politica generală de creditare a băncii comerciale Raiffeisen Bank se circumscrie principalelor obiective strategice propuse pentru, dintre care menţionăm: diminuarea dependenţei de piaţa financiară a resurselor de creditare prin atragerea de noi

clienţi cu situaţie finaciară bună şi în mod deosebit a economiilor băneşti ale populaţiei, în special din mediul rural, atât prin extinderea reţelei de unităţi cât şi prin oferirea de facilitaţi pentru persoane fizice care îşi depun banii la bancă;

perfeţionarea cadrului de relaţii cu clienţii prin diversificarea si creşterea calităţii serviciilor oferite;

ridicarea nivelul de pregatire profesională a personalului băncii şi, pe aceasta bază, asigurarea creşterii competenţei în exercitarea atribuţiilor de serviciu, aprecierea fenomenelor ce apar în activitatea economico-finaciară, selectarea clienţilor şi evaluarea corectă a posibilităţilor financiare prezente şi viitoare ale acestora.

Prin politica de creditare adoptată, banca urmăreşte consolidarea încrederii clienţilor în disponibilitatea băncii de a-i servi cu promtitudine şi în codiţii corespunzătoare, precum şi a băncii în posibilităţile clienţilor de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de bancă la termenele stabilite.

Raiffensen Bank prin startegia adoptată, prezintă perspective în a deveni o instituţie modernă, de mare încredere pentru clienţii săi, continuand să îşi perfecţioneze activitatea şi prin folosirea experienţei băncilor din ţări cu economie de piaţă dezvoltată, în care scop îşi extinde tot mai mult relaţiile internaţionale.

Clienţii persoane fizice ai băncii comerciale Raiffeisen Bank au la dispoziţie un portofoliu complet de produse şi servicii financiare. Prin intermediul unei reţele de distribuţie cu acoperire naţională de peste 200 de unităţi, clienţii Raiffeisen Bank beneficiază de:

8 Troacă Victor, Management financiar-bancar, Editura Academică Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2002, p. 294

8

-conturi curente (cu posibilitatea de ieşire în descoperit şi acces prin card, telefon fix sau mobil);-conturi de economii (depozite la termen, cu sau fără capitalizare);-carduri de debit şi de credit;-credite de consum;-credite pentru nevoi personale;-credite auto; -credite ipotecare şi imobiliare.

Tipurile de credite acordate de Raiffeisen Bank solicitanţilor, persoane fizice sunt: Flexicredit, creditul de nevoi personale   Flexicredit Integral, creditul de refinantare Flexicredit Plus, creditul de nevoi personale garantat cu ipoteca  Casa Ta, creditul imobiliar  Prima Ta Locuinta creditul pentru achizitia primei locuinte de la Raiffeisen Bank Overdraft, descoperit de cont

3.2 Fazele procesului de creditare a persoanelor fizice la banca comercială Raiffeisen Bank

Raiffeisen Bank ocupă al treilea loc pe piaţa românească din punct de vedere al reţelei de sucursale şi agenţii, acoperind toate concentrările urbane importante. Accesibilitatea serviciilor - un avantaj competitiv important - a implicat investiţii semnificative, financiare şi umane, în ultimii ani. După implementarea în 2002 a unui sistem informatic care permite clienţilor efectuarea de tranzacţii în timp real sau consultarea soldului conturilor de oriunde ar fi şi chiar fără a se deplasa des la bancă, îmbunătăţirea şi diversificarea canalelor de distribuţie a continuat şi în următorii ani.

Persoanele fizice reprezintă al doilea mare segment de clienţi, după persoanele juridice, vizat de către bănci în operaţiunile lor de plasare a fondurilor atrase în cadrul activităţii sale de intermediere. Activitatea bancară desfăşurată în relaţie cu persoanele juridice mai este cunoscută şi sub denumirea de retail banking.

Persoanele fizice române sau străine rezidente sau nerezidente în România ce au împlinită vârsta de 18 ani pot beneficia de credite bancare. Persoanele fizice nerezidente pot beneficia de credite numai cu respectarea dispoziţiilor legale.

În vederea contractării unui credit, persoanele fizice trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie angajat cu contract de muncă pe o perioadă determinată şi să realizeze venituri certe, cu caracter de permanenţă care să asigure plata lunară a ratelor de credite şi a dobânzilor aferente.

Solicitantul creditului poate avea şi calitatea de: pensionar; salariat cu contract de muncă pe perioadă determinată, cu condiţia rambursării creditului şi achitării dobânzilor pe perioada valabilităţii contractului de muncă; persoană fizică ce realizează venituri, pe baza declaraţiei de venituri, confirmate de administraţia financiară.

Creditarea persoanelor fizice reprezintă un domeniu dinstinct al activităţii bancare, deşi o lungă perioadă de timp, îndatorarea unei persoane părea suspectă. Creditele contractate de persoanele fizice sunt de două feluri: credite pe termen scurt, pentru acoperirea unor decalaje temporare între venituri şi cheltuieli, şi credite pe termen lung, destinate finanţării unor investiţii imobiliare.

3.3 Descrierea procesului de creditare pentru creditele de consumCreditele de consum au ponderea cea mai mare în cadrul creditelor acordate de către

Raiffeisen Bank persoanelor fizice şi acestea implică şi cele mai mari riscuri. Din acest

9

motiv, pentru acordarea acestora este necesară o analiză minuţioasă a clientului cu privire la bonitatea sa şi la eventualele relaţii anterioare cu banca.

Fluxul la solicitantul creditului este compus din următoarele etape:1. Etapa de pre-selecţie presupune

-informarea clientului prin acordarea ofertei de credit a băncii comerciale Raiffeisen Bank;-analiza bonităţii solicitantului pe baza programului furnizat de banca. Clientul poate efectua o simulare a creditului solicitat cu ajutorul programului furnizat de banca şi se va efectua analiza bugetului sau, în cazul în care veniturile sale nu sunt suficiente, se va efectua analiza bugetului familiei pentru solicitarea de credit;-întocmirea cererii de credit;-efectuarea pre-scoring-ului folosind sistemul de analiză automată prin Internet sau Call-Center-ul. În urma analizei se va specifica clientului că un eventual răspuns favorabil nu atrage în mod automat aprobarea cererii de credit de către Raiffeisen Bank, răspunsul definitiv urmând a fi comunicat numai după prezentarea documentaţiei de credit;-înmânarea formularelor clientului;-depunerea documentaţiei – cererea de credit;-întocmirea documentaţiei de cont curent: cererea de deschidere cont curent pentru persone fizice;-verificarea documentaţiei pe seama condiţiilor generale de derulare a afacerilor. Analistul creditului va verifica, va semna şi ştampila pe următoarele documente: pe cererea de credit, pe adeverinţele de salariu, pe copiile după buletinul sau cartea de identitate ale solicitantului, soţului/soţiei (dacă e cazul), pentru conformitatea cu originalul;-analiza documentaţiei creditului utilizând sistemul de pre-scoring Internet şi Call Center-ul.

2. Etapa de depunere a dosarului de credit – cuprinde în principal două tipuri de documente: unele de ordin juridic şi altele de natură economică.

3. Etapa de analiză şi aprobare – în termen de maxim 2 zile bancare de la depunerea dosarului de credit, de către furnizor, acesta va avea răspunsul cu privire la solicitarea de credit.

4. Etapa de acceptare – depunerea avansului şi semnarea contractului de credit, întocmirea graficului de rambursare, ordinul de schimb valutar, ordinul de plată.

5. Etapa de decontare – virarea creditului din contul curent al împrumutatului în contul curent al furnizorului.

3.4 Analiza bonităţii solicitantului de creditAnaliza bonităţii solicitantului de credit se va face prin luarea în calcul a veniturilor

cu caracter permanent ale solicitantului, iar în cazul în care veniturile solicitantului nu sunt suficiente, se pot lua în calcul şi veniturile cu caracter permanent ale familiei.

Solicitantul de credit şi soţul/soţia acestuia (în cazul în care veniturile acestuia/acesteia sunt luate în calcul la verificarea bonităţii) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată sau pe o durată cel puţin

egală cu perioada de creditare (minim 3 luni vechime la locul de muncă prezent sau minim 1 an la locul anterior);

să realize venituri cu caracter permanent din exercitarea profesiei; în cazul persoanelor fizice (minim 2 ani de desfăşurare a activităţii);

să realizeze venituri din pensiiÎn mod obligatoriu se iau în calcul atât angajamentele de plată ale solicitantului cât şi

ale soţului/soţiei acestuia (dacă e cazul), indiferent dacă veniturile soţului/soţiei sunt sau nu în calcul la analiza bonităţii. Nu sunt acceptate venituri din alte surse decât cele menţionate mai sus.

10

În cazul în care veniturile solicitantului nu se încadrează în condiţiile de bonitate specificate, calculul se va face pe veniturile familiei: ponderea ratei în venitul total net al solicitantului/familiei; gradul de îndatorare al solicitantului/familiei.

În cazul în care solicitantul, soţul sau soţia acestuia (dacă e cazul) figurează în Lista neagră a băncii creditul nu va putea fi acordat. Acest lucru nu se comunică clientului, ci i se va transmite că nu îndeplineşte condiţiile de creditare, ca urmare creditul nu poate fi acordat.

În cazul în care solicitantul de credit sau soţul/soţia acestuia înregistrează restanţe la achitarea angajamentelor de plată contractate anterior la Raiffeisen Bank, nu se va putea aproba un alt credit până la achitarea restanţei, dar numai dacă respectivele întârzieri nu depăşesc 60 de zile şi achitarea lor se face în maxim 15 zile calendaristice de la data depunerii cererii de credit. În caz contrar, se va respinge acordarea creditului.

Creditul acordat se va rambursa în rate lunare egale (rata de credit plus dobânda), în conformitate cu graficul de rambursare în valută în care s-a acordat creditul.

Constituirea de provizioane se face pentru creditele acordate în conformitate cu normele Băncii Naţionale a României şi procedurile interne ale băncii.

Documentele necesare pentru acordarea creditului solicitate de către Raiffeisen Bank România sunt: actele de identitate ale solicitantului, soţului/soţiei (carte sau buletin de identitate, original

şi copie) documente care fac dovada veniturilor: Adeverinţa de salariu a solicitantului sau soţiei

acestuia, dacă e cazul, emisă cu maxim 30 zile calendaristice înaintea datei semnării cererii de credit; Autorizaţia de funcţionare, declaraţia de venit/certificatul fiscal confirmat/emis de autorităţile fiscale competente şi copia Registrului de încasări şi plăţi pentru ultimile 6 luni, semnat şi ştampilat, pentru liber profesionişti; ultimul talon de pensie în original sau copie cu menţiunea “conform cu originalul”;

factură proformă /fiscală – emisă de furnizorul bunului; copie a contractului de închiriere (dacă solicitantul locuieşte cu chirie) copii după documente doveditoare în cazul existenţei unor surse de venit suplimentare; factura de utilităţi emisă pe adresa domiciliului sau reşedinţei actuale Acord de Consultare a Bazei de Date a Centralei Riscurilor Bancare; declaraţie.

3.5 Riscurile specifice creditelor acordate persoanelor fizice de către Raiffeisen Bank

În principal, activitatea de risc de creditare este responsabilă cu evaluarea riscului pentru creditele solicitate de către clienţii corporaţii şi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), dar şi implementarea politicilor de risc de creditare şi politicile de împrumut ale băncii atât la nivel central, cât şi în teritoriu, în toate unităţile din reţea implicate în procesul de creditare.

Cel mai important risc pentru o bancă este cel de credit, deoarece producerea lui facilitează apariţia şi a celorlalte riscuri specifice activităţii din domeniul bancar.

Riscurile specifice care intervin în activitatea de creditare a persoanelor fizice se referă, în general, la9:1.neexecutarea sau neîndeplinirea obligaţiilor rezultate din raportul de credit;2.modificarea dobânzilor în perioada angajării capitalului în raportul de credit;3.modificarea puterii de cumpărare a monedei în aceeaşi perioadă.

9 Vlaicu N. Alexandru, Management financiar-bancar. Concepte. Aplicaţii. Studii de caz, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 2004, p. 169

11

1. Neîndeplinirea contractului de credit se datorează lipsei de lichiditate şi solvabilitate a debitorului. Astfel, unele creanţe pot fi recuperate parţial, în timp ce altele devin nerecuperabile.

Băncile se protejeaz de acest risc prin:-diversificarea portofoliului de credite în scopul dispersării riscuroilor;-includerea unei prime de risc în cadrul ratelor de dobânzi practicate;-includerea unei clauze protectoare, de garantare, în contractul de credit, pentru a reduce efectele neexecutării de către debitor.

2. Riscul modificării dobânzii de piaţă. Creditele pot fi contractate cu dobânzi fixe, valabile pe toată durata contractului, sau cu dobânzi variabile sau sensibile, care se modifică trimestrial sau semestrial, în funcţie de fluctuaţiile ratei dobânzii. În cazul dobânzilor fixe, banca este afectată în special când dobânzile cresc şi deci acesta, în comparaţie cu posibilităţile modificate de valorificare a capitalului, este dezavantajat. Astfel, în condiţiile creditării cu dobânzi fixe, creditorul trebuie să aibă în vedere eventualele posibile modificări ce îl afectează, procedând la o majorare a dobânzilor practicate.

3. Riscul modificării puterii de cumpărare este determinat de intensitatea procesului inflaţionist şi poate fi măsurat prin calcularea dobânzii reale.

Principalele scopuri şi responsabilităţi ale activităţii privind riscul de creditare:-administrarea expunerii băncii faţă de corporaţii, întreprinderi mici şi mijlocii şi persoane fizice în scopul creării şi menţinerii unui portofoliu care satisface cerinţele de profitabilitate şi risc ale băncii, în concordanţă cu planurile anuale de afaceri şi marketing;-realizarea unui control independent şi continuu în organizaţie, conform "principiului celor patru ochi" şi asigurarea unei bune calităţi a deciziilor de creditare;-asigurarea conformităţii cu legile şi regulamentele locale, cu politica de creditare a băncii şi, totodată, cu procedurile interne de acordare a împrumuturilor

În privinţa verificării dosarelor de credit, analiza expunerii la riscul de credit are obligaţia de a acoperi atât aspecte legate de analiza riscului cât şi cele legate de gestiunea creditelor (natura juridică şi cea financiar-contabilă).

Principalele responsabilităţi urmărite, cu privire la analiza expunerii la riscul de creditare, sunt:

A. Analiza evoluţiei globale a portofoliului de credite, evidenţierea celor mai importante modificări ale indicatorilor globali, identificarea cauzelor globale care au dus la înrăutăţirea acestora, propuneri de ameliorare a situaţiei globale a activităţii de creditare la unitatea auditată.

B. Verificarea dosarelor de credit presupune:-respecterea normelor privind ratingul (performanţa financiară);-calitate analizei de management (rapoarte de vizită, studiul structurii organizatorice, experienţa);-verificarea aportului clienţilor de minim 25%, la nivelul de competenţă local, în cazul creditelor de investiţii (imobiliare);-calitatea şi veridicitatea proiecţiilor financiare; -gradul de utilizare a surselor de informaţii disponibile (Centrala Riscurilor Bancare, certificate fiscale privind existenţa datoriilor faţă de stat, nivelul acestora, restanţele, reeşalonările, majorările de întârziere, Comisia de statistică , altele).-calitatea formei de prezentare a fişei sintetice de analiză a creditului; -conţinutul dosarului de credit; -verificarea modalităţilor de păstrare a documentelor originale (contracte de credit, de garanţie, poliţe de asigurare, acţiuni, titluri, scrisori de garanţie, etc). -respectarea competenţelor de aprobare ; -nivelul de competenţă la aprobare;

12

-expunerea pe un singur debitor;-identificarea grupurilor, nivelul expunerilor pe grup şi efectuarea analizei consolidate a grupului, verificarea gradului de utilizare a tuturor surselor de informaţii disponibile (declaraţii client, surse terţe, etc. );-dacă la data aprobării existau restanţe şi/sau litigii confirmate de Centrala Riscurilor Bancare, popriri AVAB.

Pentru verificarea contractelor de credit şi a accesoriilor de garantare se ţine seama de următoarele elemente:-identificarea riguroasă a bunurilor aduse în garanţie, atât în contractele de credit cât şi în cele de garanţie aferente; -data de constituire a garanţiilor trebuie să fie anterioară datei de încheiere a contractului de credit;-creanţa garantată trebuie să includă valoarea aprobată a creditului şi dobânzile aferente;-valoarea bunurilor aduse în garanţie va fi valoarea de circulaţie, evaluată de creditor;-valabilitatea garanţiilor va depăşi valabilitatea contractului de credit;-identificarea riguroasă a garanţilor atât în contractele de credit cât şi în cele de garanţie aferente; contractele de credit vor fi semnate şi de garanţi; -verificarea rangurilor de ipotecă;-verificarea extraselor din Cartea Funciară, la încheierea ipotecilor cât şi după;-verificarea avizelor Arhivei Electronice;-verificarea notificărilor judecătoreşti în cazul cesiunilor de creanţe.

În privinţa verificării poliţelor de asigurare se ţine seama de:-în caz că valoarea de circulaţie a bunurilor aduse în garanţie este mai mare decât valoarea creditului/angajamentului şi a dobânzilor, valoarea poliţei de asigurare va fi cel puţin la nivelul creditului şi a dobânzilor aferente;-valabilitatea poliţelor de asigurare;-plata la zi a primelor de asigurare;-valoarea nominală a poliţei de asigurare va fi denominată în valuta creditului;-cesionarea în favoarea băncii, pentru valoarea creditului şi a dobânzilor aferente;-credibilitatea societăţii de asigurare;existenţa unui sistem riguros de urmărire a valabilităţii poliţelor de asigurare, precum şi a frecvenţei de plată a ratelor primelor de asigurare.

C. Propunerile privind analiza expunerii la riscul de credit sunt de natura deciziilor.a. Pentru problemele identificate privind asigurările se vor face propuneri de

soluţionare într-un termen stabilit.b. Pentru problemele identificate privind competenţele se vor propune:

-măsuri de prezentare a dosarului pentru revizuirea expunerii într-un termen stabilit;-sancţionarea persoanelor respective.

c. Pentru problemele identificate privind calitatea analizei de credit se vor propune:-măsuri de reanalizare a dosarului pentru revizuirea expunerii într-un termen stabilit;-măsuri de formare profesională;-sancţionarea persoanelor responsabile;-alte măsuri (redistribuire, restructurare, recrutare personal, etc.).

d. Pentru problemele identificate privind acoperirea expunerii, atât în structura (pe contract) cât şi global (pe client) se vor face propuneri de soluţionare într-un termen stabilit.

e. Pentru problemele identificate privind calitatea urmăririi dosarelor de credit se vor propune:-măsuri de reanalizare a dosarului pentru revizuirea/reeşlonarea/restructurarea expunerii, precum şi revizuirea garanţiilor, într-un termen stabilit;-măsuri de recuperare a creanţei;

13

-măsuri de formare profesională;-sancţionarea persoanelor responsabile;-alte măsuri (redistribuire, restructurare, recrutare personal, etc.).

Expunerea la riscul de credit trebuie analizată riguros, iar deciziile care se iau pe această bază sunt foarte importante pentru vulnerabilitatea unei bănci. Calculul valorii riscului în condiţii de incertitudine nu presupune întotdeauna solicitarea de garanţii consistente, în condiţiile concurenţei bancare fiind suficientă de multe ori încrederea. Cuantificarea încrederii presupune analize complexe ale managementului.

Pentru a reduce, până la eliminare, riscul de credit banca trebuie să analizeze în amănunt activitatea clienţilor şi să evalueze factorii care ar putea influenţa negativ derularea afacerii şi pot induce pierderi în firmă, periclitând rambursarea ratelor creditului în volumul şi la termenul stabilit.

Riscul de creditare pentru persoane fizice este coordonat printr-o unitate separată, care asigură managementul corect al portofoliului de credite pentru persoane fizice al băncii, la nivel central şi local. Unitatea cooperează îndeaproape cu partea comercială pentru a asigura actualizarea şi implementarea produselor de credit pentru persoane fizice, precum şi respectarea regulamentului local şi a procedurilor interne de creditare pentru persoane fizice.

Structura creditelor pe perioada 2006-2008

2006 2007 2008

Valoarea justa a garantiilor aferente creditelor provizionate individualProprietati 72247 34584 57480

Titluri de imprumut 656 217 0

Echipamente si mijloace de transport 10418 20507 34712

Alte garantii 4031 12010 14212

87353 67318 111484

Valoarea justa a garantiilor aferente creditelor provizionate colectiv

Proprietati 1980903 2112135 2147289

Titluri de imprumut 7683 10738 221455

Echipamente si mijloace de transport 141380 116371 998180

Materiale de constructii si bunuri 94905 27931 102413

Cesiune de creante 147489 62323 0

Actiuni 5931 14258 19291Depozite colaterale 63415 870152 54200

Garantii emise de institutii financiare 42271 0 17191

Alte garantii 21203 66113 43931

14

2504630 3280021 3995342

Valoarea justa a garantiilor aferente creditelor restante dar fara provizion

Echipamente si mijloace de transport 0 152381 453

0 152381 453

Valoarea justa a garantiilor aferente fara restante si fara provizion

Proprietati 944899 6197312 2591795

Titluri de imprumut 7843 17954 53093

Garantie de stat 161643 129401 39412

Garantie corporatista 0 1190 454

Garantii emise de institutii financiare 13779 25296 0

Echipamente si mijloace de transport 311336 539188 21882

Materiale de constructii si bunuri 123847 39185 23

Cesiune si creante 204246 182187 0

Actiuni 6024 6283 0

Depozite colaterale 192852 1104576 9503

Alte garantii 109242 44489 9529

Total 2075711 2706480 2725691

3.6 Stabilirea nivelului creditelor performante şi a celor neperformante acordate de banca comercială Raiffeisen Bank

Activitatea de creditare generează atât credite performante cât şi credite problemă şi neperformante, datorită gestionării greşite a riscului. Creditele neperformante apar atunci când există o întârziere în rambursarea şi recuperarea ratelor de credit, iar achitarea obligaţiilor de plată asumate nu sunt asigurate sau sunt asigurate parţial. Creditele problemă sunt acele credite care, în momentul analizei, prezintă semnale evidente referitoare la imposibilitatea rambursării viitoare la termenele stabilite, ca urmare a deteriorării activităţii clientului.

15

În scopul reducerii nivelului creditelor neperformante şi a impactului acestora asupra profitabilităţii băncii este necesară practicarea unei politici de creditare prudente şi eficiente, care să conducă atât la prevenirea acestor credite, cât şi la posibilitatea de recuperare a lor.

Cu toate acestea, creditele neperformante reprezintă o consecinţă inevitabilă a activităţii de creditare. Fiecare credit presupune apariţia unor evenimente neprevăzute care fac dificilă respectarea de către client a termenilor contractului de creditare.

Unele credite calificate ca neperformante pot apărea ca urmare a unor erori ale ofiţerului de credit, deoarece e posibil ca acesta să evalueze în mod necorespunzător situaţia solicitantului sau să interpreteze greşit cifrele în cadrul unei analize financiare. Un ofiţer de credit competent poate să menţină numărul creditelor neperformante la un nivel acceptabil şi să reducă la minimum pierderile înregistrate de către unitatea bancară, în condiţiile în care calitatea creditului acordat nu se deteriorează. Unele credite neperformante sunt inevitabile, însă pierderile suferite de către bancă pot fi neglijabile dacă acestea sunt identificate la timp. Ofiţerul de credit monitorizează constant circumstanţele fiecărui debitor, spre a detecta eventualele probleme ale creditului, înainte ca ele să devină imposibil de corectat. El se informează despre calitatea datelor financiare, istoria creditului ca rezumat în fişierul creditului, completarea documentaţiei creditului şi valoarea garanţiilor. Dacă descoperă anumite nereguli, el poate clasa împrumutul ca fiind substandard, îndoielnic sau pierdere, iar în această situaţie banca trebuie să aloce rezerve în diferite procente, proporţional cu creditul acordat, reducând astfel pierderile potenţiale.

Cele mai mari costuri pentru banca comercială apar în situaţia în care un credit neperformant nu mai poate fi recuperat. Pe lângă pierderea propriu-zisă a creditului acordat există şi alte costuri, mai greu de detectat, care pot, de asemenea, să scadă profitul băncii.

Factorii care pot genera apariţia creditelor neperformante sunt numeroşi. Cel mai adesea, apariţia unui credit neperformant este rezultatul acţiunii conjugate a mai multor factori iar majoritatea dintre ei sunt descoperiţi în faza de control a băncii. Un singur factor (greşelile comise de ofiţerul de credit) poate fi menţinut la un nivel minim, dacă acesta a parcurs şi executat cu atenţie şi minuţiozitate fiecare etapă a procesului de creditare.

Activitatea de restructurare şi recuperare a creditelor contribuie la îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite al băncii, prin diminuarea procentului creditelor neperformante în total plasamente, ca urmare a recuperării acestora.

Misiunea este recuperarea creanţelor neperformante de la întreprinderi mici şi mijlocii şi companii mari, aplicând cele mai adecvate proceduri pentru a creşte volumul creanţelor recuperate, pentru a diminua perioada de recuperare şi a îmbunătăţi eficienţa acestei activităţi.

Creanţele neperformante pentru persoane fizice sunt monitorizate prin activitatea de colectare, care reprezintă un sistem complet de acţiuni efectuate din timp, pentru a asigura o rată mare de recuperare pentru aceste credite, cu implicaţii minime asupra băncii.

Situaţia variabilelor necesare calculului indicatorilor de risc la Raiffeisen Bank

- mil lei - Elementele de calcul

2006 2007 2008

Credite totale 28.661.326 46.594.084 74.375.020Credite neperformante 6.512.178 18.229.035 25.231.250Total active 44.028.403 82.079.148 143.273.400

Sursa: Rapoartele anuale ale băncii comerciale Raiffeisen Bank 2006 – 2008

Situaţia creditelor neperformante înregistrate la Raiffeisen Bank

Anul Volumul creditelor neperformante (mil lei) % în total credite

16

2006 6.512.178 22,722007 18.229.035 39,122008 25.231.25 33,92

Sursa: Rapoartele anuale ale băncii comerciale Raiffeisen Bank 2006 – 2008

Concluzii

Gestionarea riscurilor constituie baza procesului de management, iar riscul de creditare reprezintă cea mai periculoasă categorie de riscuri bancare, întrucât se infiltrează la nivelul unei game largi de servicii şi expuneri. Din acest motiv, băncile comerciale, în general, trebuie să urmărească, în principal limitarea sau chiar eliminarea acestui tip de risc.

Pentru reducerea riscurilor, se impune analiza periodică şi exigenţa calităţii portofoliului de credite, de dorit la intervale cât mai scurte de timp, precum şi constituirea de provizioane şi rezerve pentru acoperirea eventualelor pierderi.

Bibliografie:

1. Dardac N., Barbu T., „Monedă, bănci şi politici monetare”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005

2. Vlaicu Alexandru, Management financiar-bancar., Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2004

3. Troacă Victor, Management financiar-bancar, Editura Academică Brâncuşi, Târgu-Jiu, 2002

4. www.BNR.ro 5. www.gazeta-afacerilor.ro6. www.raiffeisen.ro

17