UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT –

CONTABILITATEA, AUDITUL ŞI GESTIUNEA AFACERILOR

Analiza performanţelor întreprinderii în termeni de flux

Profesor coordonator: Masteranzi:

ORADEA

2014

Introducere

În prezent se poate face distincţie între analiza tradiţională statică, care porneşte de la documentele contabile de sinteză ale exerciţiului – bilanţul si contul de rezultat – şi analiza dinamică, care se ataşează evoluţiei trecute şi previzionate şi care vizează cu precădere capacitatea beneficiară şi fluxurile financiare.

Se apreciază că studiul bilanţului furnizează analizei o viziune statică a întreprinderii, deoarece variabilele pe care le cuprinde bilanţul sunt redate sub forma unor stocuri ce caracterizează situaţia la un moment dat (la început şi la sfârşit de exerciţiu).

Studiul contului de rezultat dă o viziune dinamică a activităţii, deoarece variabilele sale sunt în principiu fluxuri, care decurg din ciclul de exploatare, permiţând înţelegerea modului în care este format rezultatul. Astfel, veniturile înscrise în creditul contului constituie fluxuri de intrări, iar cheltuielile înscrise în debitul contului reprezintă fluxuri de ieşiri.

Este cunoscut că activitatea întreprinderii este rezultatul unor operaţiuni multiple, economice şi financiare, operaţiuni ce afectează patrimoniul întreprinderii şi care se exprimă prin încasări şi plăţi. De aceea se produc fluxuri de intrări şi ieşiri în şi din patrimoniul întreprinderii, încât punctul central al analizei transformărilor patrimoniului îl constitue noţiunea de lichiditate degajată sau utilizată. Studiul lichidităţii permite aprecierea interdependenţei mecanismelor financiare, iar incidenţa lor asupra funcţionării întreprinderii va pune în evidenţă punctele “slabe” şi “forte“ ale relaţiei economic – financiar.

Referitor la fluxuri Gheorghe Manolescu subliniază: "Măsurarea fluxurilor reale este realizată pe baza unei evaluări în termeni monetari, însă fluxurile nu se pot naşte decât dintr-o acumulare prealabilă de bunuri, servicii sau monedă la fiecare agent economic şi fiecare flux modifică volumul bunurilor economice acumulate."1'La nivelul unei întreprinderi, principalele fluxuri potenţiale sau reale, „se referă la elementele de venituri încasabile şi cheltuieli plătibile care determină capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea întreprinderii, precum şi fluxurile nete de trezorerie”2.

Unii autori consideră că fluxurile reale au o contra-partidă monetară, dar de sens opus: vânzarea unor mărfuri su prestaţii se poate descompune în două fluxuri, unul fizic şi unul monetar de contrapartidă în schimbul celui fizic.

Fluxurile reale (fizice) cu contra-partida lor monetară se numesc fluxuri economice sau de exploatare, ele provenind din operaţiile de exploatare. Alături de acestea apar fluxurile monetare, pentru care suportul fizic sau real (bunuri, servicii) nu are relevanţă (variaţia datoriei, variaţia cheltuielilor financiare, a impozitului pe beneficii, creşterea capitalului), de aceea ele ar putea fi numite fluxuri autonome; fluxurile economice rămân însă predominante.

1Gheorghe Manolescu, Managementul financiar, Ed. Economică, 1995, pag. 482Conf.Univ.Dr.PopaDorina.ANALIZĂ FINANCIARĂ APROFUNDATĂ,note de curs,Oradea 2012,pag.92.

Principalele fluxuri la nivelul unei întreprinderi, potenţiale sau reale, se referă la elementele de venituri încasabile şi cheltuieli plătibile care determină capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea întreprinderii, precum şi fluxurile nete de trezorerie.

Cap. 1 Capacitatea de autofinanţare şi autofinanţarea

1.1. Capacitatea de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare a întreprinderii reprezintă „surplusul monetar generat de activitatea acesteia şi reflectă potenţialul financiar de creştere economică a întreprinderii, respectiv sursa internă de finanţare generală din activitatea industrială şi comercială a acesteia”3.

Destinaţia sa este să asigure:

- finanţarea unor nevoi ale gestiunii curente;- cresterea fondului de rulment;- finanţarea totală sau partială a noilor investiţii;- rambursarea împrumuturilor contractate;- remunerarea capitalurilor investite.

CAF – reprezintă o sursă internă de finanţare pe termen lung, reprezentată de amortizare, provizioane şi profitul net, repartizat pe investiţii. Provizioanele reprezintă sume constituite de către întreprindere pentru a se partaja împotriva riscurilor care pot apărea de-a lu ngul desfăşurării activităţii. Dacă pe perioada cât au fost constituite, riscul nu s-a produs, provizioanele neconsumate pot fi utilizate pentru autofinanţare. Aceste provizioane trebuie constituite pe termen limitat. Profitul net poate constitui o sursă de finanţare pe termen lung dacă nu i s-a dat o altă destinaţie.

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile

1.2. Metode de calcul al capacităţii de autofinanţare

Capacitatea de autofinanţare se poate determina prin două metode:a) Prin metoda fluxurilor, pornind de la excedentul brut al exploatării (EBE):

CAF = EBE

3 Mihaela Bîrsan, „Analiza economico-financiară a activităţii economice”-note de curs, Editura Universităţii Suceava 2011, p. 155

+ Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare ± Cote-părţi din rezultat din operaţiunile făcute în comun + Venituri financiare– Cheltuieli financiare + Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare – Participarea salariaţilor la profit – Impozit pe profit.

Această metodă pune în evidenţă originea capacităţii de autofinanţare, corectând excedentul brut de exploatare cu veniturile şi cheltuielile care sunt la originea fluxurilor de trezorerie.

b) Prin metoda aditivă, pornind de la rezultatul net al exerciţiului(Rnet):

CAF = Rezultatul net

Această metodă simplă şi rapidă nu explică originea capacităţii de autofinanţare şi ansamblul fluxurilor de trezorerie care vor naşte operaţiuni, ci informează asupra utilizării acesteia pentru: acoperirea pierderilor probabile şi a riscurilor (provizioanelor); finanţarea creşterii (rezultatul pus în rezervă); remunerarea capitalului propriu(dividende) şi rambursarea împrumuturilor.

În esenţă, capacitatea de autofinanţare poate fi caracterizată astfel4:a) Este un sold rezidual al fluxurilor generate de ansamblul operaţiunilor de

gestiune (exploatare, financiare) şi de unele operaţiuni extraordinare. Are caracterul unei resurse degajate în cursul exerciţiului şi se poate calcula ca diferenţă între intrări şi ieşiri de fonduri din care nu se deduce nici un element contabil calculat (amortizări, provizioane):

b) Este un flux de trezorerie efectivă sau potenţială care cuprinde inexactităţi. Este eterogenă, deoarece include mai multe feluri de resurse: resurse ce rămân timp scurt în întreprindere; resurse disponibile durabile pentru a asigura finanţări structurale; operaţiuni (cheltuieli şi venituri) extraordinare.

c) Trebuie să concure la menţinerea valorii întreprinderii, fiind un factor de creştere a acesteia prin propriile mijloace putând să dispună de capitaluri suplimentare, prin apelarea la împrumut.

d) Utilitatea CAF vizează: finanţarea (totală sau parţială) a noilor investiţii; întărirea fondului de rulment; rambursarea împrumutului la termen pentru completarea mijloacelor de finanţare a programului de investiţii; rambursarea datoriilor bancare de finanţare a investiţiilor; distribuirea de dividende.

4 Silvia Petrescu, „Analiză financiară aprofundată. Concepte-metode-studii de caz”, Iaşi,2005, p 63.

+Amortizări şi provizioane – Reluări amortizări şi provizioane + Valoarea contabilă a elementelor de activ cedate – Venituri din cesiuni de elemente de activ – Subvenţii investiţii virate încontul de rezultat – Participarea salariaţilor la profit

Pe baza capacităţii de autofinanţare, se pot stabili o serie de indicatori utili în aprecierea independenţei financiare a întreprinderii:

a) Capacitatea potenţială de rambursare a cheltuielilor financiare care reflectă numarul de ani necesari pentru a asigura rambursarea cheltuielilor financiare, pe baza capacităţii de autofinanţare anuale degajate de întreprindere.

Ra=Cheltuieli financiare

CAF

b) Rata de finanţare a investiţiilor anuale reflectă proporţia în care întreprinderea poate asigura finanţarea investiţiilor anuale pe seama CAF, în situaţia în care întreaga suma ar fi alocată în acest scop.

Rb= CAF

Investitii anuale×100

c) Rata de acoperire a excedentului brut reflectă participarea fluxului potenţial de lichidităţi, din activitatea de exploatare, la formarea fluxului total de disponibilităţi al întreprinderii

Rc=CAF

RBR×100

d) Rata de acoperire a rezultatului exerciţiului se determină ca raport între capacitatea de autofinanţare şi rezultatul exerciţiului astfel:

Rd= CAF

Re zultatul exercitiului×100

1.3. Autofinanţarea

Capacitatea de autofinanţare după distribuirea dividendelor reprezintă autofinanţarea globală (totală), care pune în evidenţă aptitudinea reală a întreprinderii de a se autofinanţa, dupădeducerea remunerării acţionarilor / asociaţilor.

Autofinanţarea = CAF – Dividende distribuite

Autofinanţarea reprezintă îmbogăţirea întreprinderii, fiind un mijloc de finanţare pe care aceasta îl găseşte în propriile forţe, care îi va întări structura financiară, mărind fondul de rulment. Ea constituie o resursă proprie de care dispune întreprinderea prin prezenţa capitalurilor proprii, a căror absenţă conduce la dezechilibrarea structurii bilanţului.

În analiza autofinanţării distingem trei trepte: minimă, de menţinere şi de dezvoltare.

Autofinanţarea minimă cuprinde suma amortizării şi are rolul de a permite menţinerea capacităţii întreprinderii. Datorită inflaţiei şi evoluţiei tehnologice, autofinanţarea minimă nu este suficientă pentru reînnoirea imobilizărilor necesare, păstrării capacităţilor de producţie existente;

Autofinanţarea de menţinere include sursele care vor asigura în viitor acoperirea cheltuielilor necesare menţinerii potenţialului productiv şi, respectiv, pentru reînnoirea imobilizărilor şi acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele izvoare de formare ale autofinanţării de menţinere sunt: amortizările normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizărilor) şi provizioanele;

Autofinanţarea de dezvoltare cuprinde, pe lângă cea de menţinere, o parte din rezultatul exerciţiului, astfel încât să permită modernizarea şi creşterea capacităţilor de producţie.

Importanţa autofinanţării poate fi argumentată printr-o serie de avantaje pe care aceasta le oferă întreprinderii:

Reprezintă o sursă independentă şi stabilă, respectiv un mijloc sigur de finanţare în anumite situaţii conjuncturale nefavorabile pentru întreprindere;

Conferă întreprinderii libertatea de acţiune, prin aceea că autonomia financiară dobandită prin autofinanţare îi îngăduie acesteia independenţa de gestionare faţă de organismele financiare şi de credit;

Este indispensabilă pentru finanţarea investiţiilor (de menţinere, de înlocuire, de creştere), cu condiţia realizării unor investiţii utile şi nu de irosire a resurselor;

Permite franarea indatorarii şi, implicit, reducerea cheltuielilor financiare; Constituie un indicator pe baza căruia se poate măsura randamentul

capitalurilor proprii, respectiv rentabilitatea financiară; Reprezintă premisa deschiderii accesului pe piaţa de capital şi în atragerea de

capital extern.În analiza economică, pe lângă evoluţia autofinanţării în mărime absolută, se

urmăresc şi ratele autofinanţării, şi anume:

a) Rata autofinanţării investiţiilor anuale:

Ra= Autofinantareinvestitii anuale

×100

b) Rata autofinantarii imobilizarilor corporale şi necorporale:

Ra= AutofinantareIm obilizari corporale+Im obilizari necorporale

×100

c) Rata de finanţare a nevoilor globale de finanţare:

Rc= AutofinantareNevoia de finantare

×100= AutofinantareActive imobilizate+Variatia NFR

Dar ce se intampla de fapt ? Pentru că firma doreşte să facă la un moment dat o investiţie concretizată intr-un activ imobilizat. În acest caz ea trebuie să-şi determine foarte riguros cât este partea cu care ea poate să contribuie din sursa proprie (autofinanţare) şi cât să se împrumute pe termen lung fără a deteriora echilibrul dat de fondul de rulment.

Cap. 2 Fluxurile de trezorerie

Termenul de flux de trezorerie, se poate întâlnit şi sub denumirile de fluxuri de lichidităţi, de disponibilităţi nete, de numerar, şi cash-flow.

Standardul Internaţional de Contabilitate IAS 7 defineşte fluxurile de trezorerie (denumite şi fluxuri de numerar sau cash-flow în unele lucrări) drept intrări sau ieşiri de numerar şi echivalente de numerar.Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare din cadrul cărora face parte şi „situaţia fluxurilor de trezorerie“ afirmă că obiectivul acestora „este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice“ [7, Cadrul general, par. 12].

Scopul unei situatii a fluxurilor de numerar este de a furniza informatii despre incasarile si platile din exploatare ale unei entitati in cursul unei perioade, dar si de a da o idee despre activitatile sale de finantare si de investitii.

Situatia fluxurilor de numerar ajuta investitorii si creditorii sa estimeze:1) Capacitatea de a genera in viitor fluxuri de numerar;2) Capaciatea de a-si plati obligatiile si dividendele;3) Cauzele diferentei de profit si incasari/plati nete;4) Atat aspecte monetare, cat si nemonetare ale tranzactiilor de finantare si de

investitii. Fluxul net de trezorerie global,este definit:“excedentul sau deficitul de trezorerie

global, rezultat în cursul unui exerciţiu,”5şi se poate stabili ca „diferenă între încasările şi plăţile generate de întreaga activitate a întreprinderii şi provine din: operaţii de exploatare, operaţii de investiţii şi de finanţare”.Cash-flow-ul de gestiune ester ezultatul tuturor operaţiunilor de gestiune(exploatare,investiţie şi finanţare) reprezintă cash-flow-ul de gestiune.

Formula de calcul este următoarea:CF gest. = Profitul Net + Dobânzi + Amortizări anuale sau,CF gest. = EBIT – Impozit + Amortizări anuale Unde: EBIT = Profit din exploatare înainte de dobânzi şi impozit

Cash flow-ul disponibil este “acea parte din profitul net care se distribuie investitorilor de capital după ce s-a plătit impozitul pe profit şi după ce s-a finanţat creşterea economică a firmei”6.

Cash flow-ul disponibil (CFD) exprimă sumele de bani pe care investitorii de capital (acţionarii şi creditorii) le vor încasa net de la firma pe toata perioada previzionată.

Cash-flow-ul disponibil poate fi analizat dupa:

a.       origine: cash-flow-ul disponibil reflecta surplusul disponibilitatilor banesti, generat de operatiuni de gestiune dupa finantarea cresterii economice.

5Conf.Univ.Dr.PopaDorina,” FLUXURILE DE TREZORERIE – UTILIZĂRI ÎN DIAGNOSTICUL FINANCIAR”-articol publicat în anlele Univ.din Oradea 20056Mihai Eremia, Paul Zaharescu- „Raport special cash-flow”Ed.Rentrop&Straron,2010,pag.11.

 

unde:          

creştere economică

b.      destinatie: are două componente

        pentru creditori:            

        pentru actioari:  

Dacă  cash-flow-ul disponibil este pozitiv atunci firma are o activitate eficientă, dispune de lichidităţi şi nu se pune problema insolvabilităţii.

După origine cash-flow-ul disponibil indică posibilitatea de acoperire a creşterii economice şi posibilitatea de remunerare pentru capitalul propriu si cel împrumutat.

Dacă în timp mărimea cash-flow-ul disponibil este pozitivă si crescătoare, firma va avea posibilitatea să îşi finaţeze investiţiile (strategice şi de exploatare) pe baza trezoreriei degajate din activitatea de exploatare şi va reusi să ramburseze o parte din credite fără sa apeleze la noi resurse externe.

Dacă  cash-flow-ul disponibil este negativ atunci firma devine vulnerabilă pentru că nu  îşi poate finanţa activitatea pe baza trezoreriei firmei şi nu va avea posibilitatea să-şi remunereze acţionarii şi creditorii, astfel că firma va încerca sa atragă noi fonduri externe de la creditori si acţionari. Cash-flow-ul de exploatare este rezultatul trezoreriei generate sau consumate de activitatea de exploatare pentru că ea e privită în sens larg. Astfel sunt luate în considerare nu numai fluxurile aferente activităţii de exploatare ci şi cele generate de operaţiile financiare (cu excepţia cheltuielilor cu dobânda şi impozitul pe profit) şi fluxurile aferente activităţii extraordinare.

Cash-flow-ul de exploatare oferă informaţii referitoare la performanţa firmei concretizată printr-un excedent de lichiditate sau informaţii referitoare la vulnerabilitatea ei in absenţa unei trezorerii disponibile. În acest caz, operaţiile de exploatare, în loc sa degajeze trezoreria utilizează sau consuma trezoreria. În acastă situaţie firma nu va mai avea capacitatea  de a face faţă nivelului de finanţare şi nu mai are posibiliatetea de a-şi autofinanţa activitatea, creşterea economică, şi nu va putea rambursa dobânda, ratele scadente, nu va putea plăti dividende şi impozite.

Pe termen lung este o situaţie gravă, consecinţa unei rentabilităţi economice insuficiente sau poate fi rezultatul unei politici nejustificative în domeniul finanţării activităţii firmei.

Analiza se poate realiza si in functie de sectorul din care face parte firma, pentru un sector caracterizat printr-o crestere economica cant. realizarea de investitii poate antrena un cash-flow negativ. Cu toate acestea investitiile vor trebui realizate.

Dacă întreprinderea face parte dintr-un sector cu un grad de imobilizări ridicat, din cash-flow vor fi finanţate cu precădere investiţiile de reînnoire. Daca firma face investiţii strategice pentru creşterea economică, ea va miza pe obţinerea unei rentabiliăţti economice mari, ceea ce poate duce la atragerea unor surse de finanţare externe (credite bancare) – situaţie favorabilă dacă se înregistrează un efect de pârghie de îndatorare, ceea ce reduce riscul economic, financiar, de faliment.

Toate operaţiunile pe care întreprinderea le realizează cu mediul său se traduc prin fluxuri de trezorerie.

Pentru un exerciţiu dat, diferenţa: Încasări-Plăţi reprezintă fluxul net global de trezorerie (∆T) obţinut în cursul acestui exerciţiu şi se determină prin relaţia fundamentală:

∆T = ∆FR - ∆NFR

∆T provine din trei origini distincte:

• Operatiuni legate de activitate;

• Operatiuni legate de investitii;

• Operatiuni legate de finantare.

Avem deci:Flux net de trezorerie legat de activitate + Flux net de trezorerie legat de

investiţie + Flux net de trezorerie legat de finanţare = ∆DFR +/- ∆NFR = ∆TFluxul net de trezorerie legat de activitate, relativ la un exerciţiu dat, este

diferenţa dintre veniturile de gestiune încasate în cursul acestui exerciţiu şi cheltuielile de gestiune plătite în cursul acestui exerciţiu.

FNTLA = Venituri de gestiune încasate - Cheltuieli de gestiune plătite

Cu ajutorul FNTLA putem ştii dacă operaţiile de gestiune ameliorează sau deteriorează trezoreria. O întreprindere ale cărei operaţiuni de gestiune ar reduce trezoreria (FNTLA<0) s-ar gasi intr-o situatie critica si ar risca să fie confruntată într-un interval scurt, cu probleme de non-lichiditate. Dacă, dimpotriva, FNTLA este larg pozitivă, el exprimă existenţa unui potentţal de autofinanţare si este semnul unei bune rentabilităţi.

Pe de alta parte, relaţia FNTLA = CAF - ∆NFR legata de activitate, pune în evidenţă o componenta fundamentală, ştiind că: CAF nu poate fi asimilată cu un excedent de trezorerie, adica o resursă disponibilă 100%.

În realitate, fluxul net de trezorerie legat de activitate depinde de importanţa CAF şi de variaţia NFR legată de activitate.

a) Excedentul de trezorerie al exploatăriiETE reprezintă trezoreria generată, în cursul exerciţiului, numai prin operaţiuni

de exploatare. Prin definiţie şi pentru un exerciţiu dat, avem:ETE = + Încasari din vânzări

- Plăţi aferente aprovizionărilor - Plăţi aferente altor cheltuieli de exploatare - Reglementarea TVA de plată

Analiza elementelor constitutive ale ETE conduce la formularea clasică si foarte cunoscută.

ETE = + Vânzări (fara TVA) + Producţia imobilizată - Cumpărături (fara TVA) - Alte cheltuieli de exploatare - ∆Creanţe de exploatare + ∆Datorii de exploatare ETE reprezinta trezoreria câstigată de întreprindere in cursul exerciţiului, numai

ca urmare a operaţiilor sale de exploatare.Dacă ETE este negativ, aceasta semnifică faptul că exploatarea consumă

trezoreria în loc de a degaja: încasările sunt inferioare plăţilor. Este vorba atunci de o situaţie gravă care traduce o rentabilitate insuficientă.

O asemenea situaţie nu se poate prelungi decât în masura în care întreprinderea găseşte, în alte operaţiuni ale sale, complementul trezoreriei necesar pentru a face faţă scadenţelor sale. Este deci necesar de a controla în mod regulat evoluţia ETE. Aceasta poate fii făcut trimestrial sau lunar, utilizând relaţia:

ETE = ESO - ∆Stoc comercial care se dispensează de evaluarea stocurilor. Cu cât ETE este mai importantă, cu atat rentabilitatea de exploatare şi potenţialul

de autofinanţare sunt mai mari. Fluxul net de trezorerie din operaţii de investiţii =

+ Cesiuni şi reduceri de active imobilizate - Achiziţii de active imobilizate - Cheltuieli de repartizat

Fluxul net de trezorerie din operaţii de finanţare =+ Creşterea de capitaluri proprii + Creşterea de datorii financiare - Dividente - Reducerea de capitaluri proprii - Rambursarea datoriilor financiare

Cap. 3 Studiu de caz.Analiza performanţelor în termeni de flux a întreprinderii

S.C. CONPET S.A.

3.1. Descrierea generală a societăţii

Societatea comercială ,, S.C. CONPET S.A.e ste o societate pe acţiuni, având activitatea preponderentă (cod şi denumire clasa CAEN) 4950 „Transporturi prin conducte,obiect de activitate aprovizionarea cu ţiţei, intern şi din import, şi derivate ale acestuia”.  Cu o existenţă de peste 110 ani, sub diverse denumiri şi forme organizatorice, CONPET S.A. continuă activitatea primului transportator de ţiţei din România, operând o reţea de conducte întinsă pe o mare parte din teritoriul României. 

Acţionariatul companiei este format din: Ministerul Economiei, cu 58,72% din acţiuni, Fondul Proprietatea S.A.(20,05% acţiuni) şi alţi actionari - 21,23% din acţiuni.

Titlurile Conpet se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq, sub simbolul COTE, din august 2004.

3.2. Calculul capacităţii de autofinanţare pe baza metodelor prezentate şi calculul autofinanţării.

Nr crt

Indicatori Exerciţiul financiar Abateri IndiciPrecedent Curent (± Δ) (%)

I Metoda fluxurilor1. Excedentul brut de exploatare

(EBE)107.007.32

798.503.994 -8.503.333 92%

2. + Alte venituri din exploatare 41.729.068 44.430.794 +2.701.726 106.473. - Alte cheltuieli de exploatare 60.872.726 57.470.463 -3.402.263 94.414. + Venituri financiare 24.330.888 18.123.049 -6.301.968 65,235. - Cheltuieli financiare 13.253.491 7.281.320 +5.972.171 54.946. + Venituri extraordinare 0 0 0 07. - Cheltuieli extraordinare 0 0 0 08. - Impozitul pe profit 9.281.661 9.030.045 +251.616 97.299. - Participare salariaţi la profit 1.236.828 2.430.622 +1.193.794 196,8510.

Capacitatea de autofinanţare (CAF) 88.422.577 84.845.387 -3.577.190 95.95

11.

- Dividende distribuite 22.262.904 28.291 .166

+6.028.262 127.07

12.

Autofinanţarea (AF) 66.159.673 56.554.221 -9.605.452 85.48

II Metoda aditivă1. Rezultat net (Rnet) 28.558.866 30.853.103 +489.222 101,592. + Ajustare valori imobilizări 62.310.309 56.135.842 -

19.473.09565,31

3. - Participare salariaţi la profit 1.236.828 2.430.622 935.278 196,854. Capacitatea de autofinanţare (CAF) 89.632.347 84.558.323 -5.074.024 94.345. - Dividende distribuite 22.262.904 28.291 .16

6+6.028.262 127,07

6. Autofinanţarea (AF) 67.369.443 56.266.374 - 83.51

11.030.069

1. Ambele metode utilizate pentru calculul capacităţii de autofinanţare arată scăderea acestui sold rezidual de flux cu aproximativ 3.5 milioane lei prin metoda fluxurilor si 5 milioane lei prin metoda aditivă (95 %).2. Metoda fluxurilor reflectă faptul că la originea scăderii capacităţii de autofinanţare a stat, pe de o parte, scăderea excedentului brut de exploatare şi pe de altă parte, diminuarea veniturilor financiare.3. Alte rezultate din exploatare au redus capacitatea de autofinanţare, ca urmare a depăşirii altor venituri din exploatare de către cheltuielile aferente.4. Metoda aditivă arată că această micşorare s-a datorat atât scăderii amortizării si provizioanelor, cât şi creşterii participării salariaţilor la profit.5. Autofinanţarea s-a micşorat cu o medie de 10 mil lei (85%), într-o proporţie mai mare decât capacitatea de autofinanţare, ca urmare a creşterii într-o proporţie mai mare a dividendelor distribuite acţionarilor: IDividende > ICAF (127,07%>95 %),(IAF = 85%).

Calculul altor indicatori bazaţi pe capacitatea de autofinanţare

a) Capacitatea potenţială de rambursare a cheltuielilor financiare

Ra=Cheltuieli financiare

CAF=> Ra2011=

13.253 .49189.632 .347

=0 ,15 ani

Ra2012=7 . 281. 320

84 .558 .323=0 ,09 ani

I: În anul 2012 capacitatea de rambursare a cheltuielilor financiare s-a îmbunătăţit faţă de 2011, datorită diminuării cheltuielilor financiare, fiind necesar mai putin de un an pentru rambursarea cheltuielilor.

b) Rata de finanţare a investiţiilor anuale

Rb= CAF

Investitii anuale×100 => Rb2011=

89 . 632. 347200 .335. 428

×100=44 ,74 %

Rb2012=84 .632 . 347205.488 . 9728

×100=41. 19 %

I:În anul 2012, rata de finanţare a investiţiilor anuale a scăzut faţă de 2011, datorită creşterii cuantumului investiţiilor pe termen scurt cu aprox 5 mil lei, întreprinderea putând finanţa numai 41% din investiţiile anuale.

c) Rata de acoperire a rezultatului exerciţiului

Rd= CAF

Re zultatul exercitiului×100=> Rd2011=

89 .632.34728 .558 .866

=313 .%

Rd2012=

84 .558 .32330 .853.103

=274 . %

I: Rata de acoperire a rezultatului exerciţiului s-a diminuat în anul 2012 datorită diminuării capacităţii de autofinanţare.

Calculul altor indicatori bazaţi pe autofinanţare.

a) rata autofinanţării investiţiilor anuale:

a i=Autofinan ţ are

Investi ţ ii anuale×100=¿a2012=

56.554 .221205.488.972

× 100=27,52 %

a2011=66.159 .673

200.335 .428× 100=33,02 %

b) rata autofinanţării imobilizărilor corporale:

a i=Autofinan ţ are

Imobiliz ă ri corporale×100=¿a2012=

56.554 .221349,677,757

× 100=16,17 %

¿>a2011=66.159.673200.335.428

×100=33,02%

c) rata autofinanţării nevoilor globale de finanţare

a i=Autofinan ţ are

Nevoie de finan ţ are×100=¿a2012=

56.554 .22115.835.271

×100=357,14 %

¿>a2011=66.159.673

−19.102.451× 100=−346,34 %

3.3. Fluxurile nete de trezorerie (cash-flow-ul)

a) Fluxul net de trezorerie al operaţiilor de gestiune

FNTG = CAF – ΔNFR – Producţia imobilizată

ΔNFR= NFR1-NFR0= 15.835.271+19.102.451=34.937.722 lei

NFR= Nevoie temporare- Surse temporareNFR2011= (19.509.879+ 29.136.389+ 189.218)-( 67.904.538+ 33.399)= -19.102.451

NFR2012=( 19.685.040+ 36.041.922+ 202.092)-( 40.065.131+ 28.652)= 15.835.271

FNTG2011= 89.632.347-34.937.722-37.762= 54.656.863 leiFNTG2012=84.558.323-34.937.722-30.526= 49.590.075 lei

b) Fluxul net de trezorerie legat de activitate

FNTLA = Venituri de gestiune incasate - Cheltuieli de gestiune platite

Excedent de trezorerie al exploatării

ETE = + Vânzări (fara TVA) + Producţia imobilizată - Cumpărături (fara TVA) - Alte cheltuieli de exploatare - ∆Creanţe de exploatare + ∆Datorii de exploatare

∆Creanţe de exploatare = 35.518.800-28.252.574=7.266.226 lei (R25-bilanţ)∆Datorii de exploatare = 17.676.413-23.942.943= -6.266.530 lei (R40-bilanţ)

ETE2011=341.768.185+37.762-14.784.356-185.256.286-7.266.226-6.266.530=128.232.549 leiETE2012=334.568.822+30.526-16.114.817-180.668.618-7.266.226-6.266.530=124.283.157 lei

I: Excedentul de trezorerie brut este pozitiv, rezultând astfel faptul că exploatarea degajă trezoreria, încasările sunt superioare plăţilor.

c) Fluxul net de trezorerie din operaţii de investiţii

Fluxul net de trezorerie din operaţii de investiţii =

+ Cesiuni şi reduceri de active imobilizate - Achiziţii de active imobilizate - Cheltuieli de repartizat

FNTI2012=56.795.725-33.755.090=23.040.635 lei (Situaţia activelor imobilizate si nota explicativă 1)

d) Fluxul net de trezorerie din operatii de finantare =+ Cresterea de capitaluri proprii + Cresterea de datorii financiare - Dividente - Reducerea de capitaluri proprii - Rambursarea datoriilor financiare

FNTF2011=133.721.797+0-22.262.904-124.343.435-1.256.899=5.858.559 LEIFNTF2012=136.246.801+0-28.291.166-115.388.182-19.143.787= -26.576.334 LEI

∆TN = ∆FR – ∆NFR

∆FR=FR2012-FR2011=204.678.560-160.652.318=44.026.242

FR2011=Cperm(R86-bilanţ)-Ainete(R19-bilanţ)=540.817.576-380.165.258= 160.652.318

FR2012=561.898.568-357.220.008=204.678.560

ΔTN = ΔFR – ΔNFR= 44.026.242-34.937.722=9.088.520 lei

Metode de stabilire a fluxurilor de trezorerieTrezoreria netă poate fi determinată prin două metode: metoda directă şi

metoda indirectă. Conform metodei directe, se operează cu încasări şi plăţi brute în numerar, pe total şi pe tipuri de activităţi (exploatare, investiţii şi finanţare).

Încasările în numerar sunt afectate cu semnul +, iar plăţile efectuate în numerar pentru aceleaşi activităţi sunt afectate cu semnul -.

Fluxul de numerar din activităţi de exploatare(principalele activităţi generatoare de venituri ale entităţii, precum şi alte activităţi care nu sunt activităţi de investiţie sau finanţare) este pozitiv, cu o valoare o tendinţă de creştere de la o perioadă la alta, aspect pozitiv pentru societate.

Fluxul de numerar din activităţi de investiţii în anul 2013 este pozitiv şi indică o intenţie de restructurare a activităţii întreprinderii care îşi disponibilizează activele imobilizate sau credite comerciale mari acordate de furnizorii de imobilizări.

În anul 2012 fluxul de numerar din activităţi de investiţii este negativ, aceasta semnifică realizarea de investiţii a căror valoare poate fi parţial compensată de încasările din vânzarea de imobilizări.

Fluxul de numerar din activităţi de finanţare în anul 2012 este pozitiv, şi indică apelul la surse de finanţare externe pentru completarea celor generate de activitatea de exploatare.

Fluxul de numerar din activităţi de finanţare în anul 2013 este negativ, aceasta semnifică existenţa unor posibilităţi de rambursare (cel mai probabil din activitatea de exploatare) a datoriilor sau a capitalurilor de la acţionari.

Creşterea netă de numerar şi echivalente ale numerarului are o valoare pozitivă în ambele perioade de raportare,ceea ce reflectă eficienţa şi lichiditatea rezultatului generat de activitatea de exploatare care permite acoperirea nevoilor curente şi eventual a celor pe termen lung (investiţiinefinanţate din vînzările de imobilizări), precum şi o politică de finanţare echilibrată.