Notă de curs. Masterat, anul II. Disciplina: Geopolitica frontierelor şi a euroregiunilor. Titlul: Noţiuni introductive de geopolitică, geografie politică,

geostrategie şi geoeconomie

1. GeopoliticaGeopolitica s-a format şi a evoluat ca o doctrină social-politică referitoare la

raporturile politice dintre state şi influenţa factorilor geografici asupra evoluţiei bilaterale, multilaterale şi regionale în diferite domenii.

Sub influenţa nefastă a ideilor naţional socialiste şi a nazismului, geopolitica ca ştiinţă, s-a rezumat în perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale la unele concepte de geografie politică.

Prin lucrările sale, Friederich Ratzel, geograf şi etnograf german (1844-1904), profesor la Universitatea din Leipzig, a pus bazele geopoliticii.

În „Politische Geographie oder die Geographie der Staten, der Werkehrs under des Krieges,” editată la München şi Berlin în 1897, a abordat spaţial frontiera şi statul, ca o periferie a teritoriului statal, economic şi a poporului, un produs al mişcării concentrice în jurul „Mittelpunct-ului” – centru statal, cu următoarele caracteristici geografice: spaţiul (das raum), poziţia (die lage) şi frontierele (die grenzen).

Statul, era definit ca un organism care reuneşte o fracţiune a umanităţii într-o fracţiune a teritoriului planetei şi depindea de spaţiu, poziţie şi graniţe, noţiuni în esenţă antropogeografice, dar care raportate la organismul statal devin caracteristici politico-geografice.

Viziunea organicistă a şcolii germane, preluată de la Fr. Ratzel, a exagerat în continuare rolul spaţiului (das raum) şi poziţiei geografice (die lage), analizând frontiera ca un organ periferic ce avea o mişcare dublă: de avansare sau recul, pe fondul politicilor anexioniste sau a negocierilor, evoluând astfel spre determinism fizic si naţionalism politic.

Politica Germaniei din secolul XX a confirmat orientările spre principiile ratzeliene, Adolf Hitler preluând ca principiu al politicii externe şi contestatul termen „lebensraum” – teoria spaţiului vital, a cărui aplicare prin utilizarea ilegală a forţei şi anexiunilor, a produs imense pierderi de vieţi umane şi pagube materiale.

Aceleaşi teorii au fost dezvoltate şi promovate de către Rudolf Kjellen (1864-1922) şi Karl Ernst Haushofer (1869-1946).

Pe lângă şcoala germană, în aceeaşi perioadă, în Franţa s-au remarcat Paul Vidal de

1

la Blache (1845-1918), care considera geografia politică drept parte a unui ansamblu – geografia umană şi acorda importanţă factorilor politici, precum şi Albert Demageon (1872-1940), care a propus termenii de Comunitate Europeană, Statele Unite ale Europei şi a formulat conceptul de „ascensiune a islamului militant”.

Printre precursorii geopoliticii s-au remarcat americanul Alfred Thayer Mahan (1840-1914), acesta susţinând că statul care va domina mările şi oceanele va stăpâni lumea şi britanicul Halford J. Mackinder (1861-1947), acesta apreciind că statul care va domina Eurasia va avea controlul total asupra lumii.

În contextul orientărilor prezentate se poate concluziona că geopolitica nu era o ştiinţă de sine stătătoare, ci mai mult o metodă de cercetare, menită să evidenţieze anumite trăsături ale statelor.

Şcoala românească, reprezentată la începutul secolului XX de Ion Conea, plasează obiectul de studiu al geopoliticii în domeniul relaţiilor internaţionale, considerând că geopolitica nu va studia fiecare stat în parte ci jocurile politice dintre acestea.Ca ştiinţă a mediului politic mondial are rolul de prezenta şi explica harta politică a lumii.

Din acest punct de vedere a abordat fundamentul geopoliticii ca o interrelaţie dintre geografie şi politică şi o analiză politică din perspectiva mediului geografic, iar orientările politice ale unui stat erau condiţionate de poziţia geografică, suprafaţa, resursele naturale, populaţia, ş.a.

În perioada interbelică, Anton Galopenţia considera geopolitica o ştiinţă de contact, la interferenţa dintre geografie şi sociologie, politică, demografie, societate, economie şi istorie. Sociologul Ilie Bădescu a aprofundat acest concept, subliniind importanţa etnicului în domeniul geopolitic şi a complexităţii relaţiilor stabilite între elementele de analiză.

Abordând sociologic geopolitica, I. Bădescu a definit-o ca ştiinţa relaţiilor dintre organizarea etnică a spaţiului organizările economice, politice, culturale, religioase, ş.a, dintr-un anumit areal.

După 1989, în România s-au conturat patru direcţii de abordare a geopoliticii: - geografico-istorică, axată pe problematica raporturilor de vecinătate şi a studiului

problemelor etnice;- sociologică, bazată pe rolul sociologiei în abordarea geopoliticii;- economică, axată pe relaţiile internaţionale;- geostrategică, utilizată în domeniul militar la nivel regional şi global.Şcoala franceză a abordat geopolitica orientând-o spre geostrategie, adică spre

analiza relaţiilor dintre state la nivel global. Astfel, geopolitica este definită ca fiind studiul influenţelor factorilor demografici asupra politicilor internaţionale şi ştiinţa care studiază raportul dintre geografia statelor şi politica acestora.

Revenirea geopoliticii în actualitatea ştiinţifică după evenimentele din 1989-1991, s-a datorat mediilor academice şi mass-mediei, care au utilizat conceptele de putere, mare putere, superputere, sfere de influenţă şi interes, zonă geopolitică, punct geostrategic, conflictualitate, ş.a., la acestea contribuind şi o serie de fenomene politice ale secolului

2

XX., respectiv: - după „războiul rece”, când omenirea se aştepta la „dezgheţul” conflictului dintre

statele vestice şi cele socialiste din sfera de influenţă a U.R.S.S., s-a trecut la starea de „pace rece”, ca urmare a contrapunerii S.U.A. pe fondul refacerii Rusiei şi ascensiunii Chinei;

- bipolaritatea marilor puteri S.U.A. şi U.R.S.S. s-a transformat în unipolaritate prin devenirea S.U.A. a unei superputeri mondiale, urmată de tendinţa de multipolaritate, prin apariţia unor noi superputeri, de exemplu China, fie a unor blocuri regionale;

- marile puteri şi-au reîmpărţit sferele de influenţă după căderea „cortinei de fier”; - conflictele existente s-au acutizat şi accentuat.Ca fenomen obiectiv în cadrul relaţiilor internaţionale, geopolitica s-a manifestat

atunci când un stat şi-a impus suveranitatea sau controlul în alt spaţiu, în care s-a constituit ca entitate politică de sine stătătoare.

Fenomenul geopolitic sau situaţia geopolitică se definesc prin rivalităţile de putere dintre state (politice, economice, financiare, diplomatice, militare), şi prin raporturile dintre forţele angrenate în dispută într-un spaţiu.

Şcoala rusă, prin E.A. Pozdneakov, consideră geopolitica o ştiinţă a descoperirii şi studierii posibilităţilor de folosire a factorilor de mediu în folosul securităţii militare, politice, economice şi ecologice a statului.

Geopolitica, ca parte componentă a relaţiilor internaţionale, poate fi definită ca disciplină care studiază rivalităţile de putere şi disputele de interese dintre actori (state) pe un spaţiu, într-un timp determinat.

2. Geografia politicăPentru a distinge deosebirea dintre geografia politică şi geopolitică, a fost necesară

o analiză a domeniilor de cercetare, pentru a constata particularităţile şi apropierile dintre cele două discipline.

Geografia politică este definită ca o disciplină aflată în interdependenţă cu geopolitica, care studiază diferenţele dintre fenomenele politice în funcţie de locul unde sunt aşezate populaţiile, sau ca o ştiinţă a teritoriilor, a organizării şi diferenţierii spaţiilor.

Atât geopolitica cât şi geografia politică au ca element comun spaţiu (teritoriu de stat, zonă, regiune), dar fiecare în mod diferit şi cu finalităţi specifice.

Geografia politică se ocupă de aspectul şi împărţirea politică şi ne oferă imagini, instantanee la un moment dat.

Spre deosebire de geografia politică, geopolitica nu este interesată de stat ca fenomen natural, adică de teritoriu, suprafaţa, aşezarea şi componentele geografice, forma frontierelor, ci de dimensiunea relaţiilor dintre state în legătură cu spaţiul în care acestea îşi exercită anumite interese.

Geopolitica studiază deci raporturile de putere dintre state într-un spaţiu determinat, analizând evoluţia relaţiilor internaţionale sub impactul globalizării economice şi multiplicării factorilor nonstatali.

3

Din perspectiva geopolitică a spaţiului se poate vorbi despre spaţiu în domeniile politic, economic, financiar, demografic, de cooperare, financiar, mediatic, conflictual, informatic, de suveranitate spiritual religios, etc.

Spaţiul statal fiind delimitat de frontiere, sub impactul globalizării problematica frontierelor a devenit de actualitate, prin divizarea fostei U.R.S.S., dezmembrarea Iugoslaviei şi unificarea Germaniei, constatând că acestea fie urmăresc matricea statului - naţiune, fie au contribuit la divizarea teritorială şi politică a unor state în state mai mici.

În condiţiile în care în diferite spaţii de suveranitate, cum sunt U.E. şi S.U.A, prosperitatea şi stabilitatea sunt trăsături dominante, se constată o deschidere spre circulaţia liberă a persoanelor, serviciilor, mărfurilor şi capitalurilor, însă în situaţiile când aceste spaţii interferează sau sunt limitrofe cu alte spaţii defavorizate economic şi pauperizate social, asistăm la o autarhizare (izolare) a acestor spaţii prin restricţii de natură economico-financiară sau chiar a restricţionării dreptului la liberă circulaţie a persoanelor.

3. GeostrategiaConceptul de geostrategie a fost lansat la jumătatea secolului XIX de italianul G.

Durando şi a avut iniţial o utilizare esenţialmente militară. Abordarea din Dicţionarul „Larrousse-De la Defense et des Forces Armees”,

defineşte geostrategia ca o disciplină care analizează raporturile existente între politica promovată de un stat sau grup de state în planul relaţiilor internaţionale şi cadrul geografic.

Geostrategia studiază relaţiile dintre conducerea politică a unei mari puteri pe plan internaţional şi cadrul geografic în care se exercită.

Geopolitica ne poate indica, la un moment dat, poziţia unui stat ca actor în structura sistemului internaţional şi relaţiilor internaţionale, iar geostrategia ne spune cu ce strategii poate obţine actorul ceea ce şi-a propus, utilizând o serie de paradigme, ca teorii şi concepţii verificate de practică.

Geostrategia analizează datele din domeniile economic, comercial, demografic, financiar, dar şi din domeniul militar, date susceptibile de a influenţa strategia generală a unui stat. În condiţiile în care conflictele, indiferent de natura lor (politice, economice, financiare, teritoriale, diplomatice, etc.) nu vor fi soluţionate decât prin mijloace paşnice, fără a se recurge la utilizarea forţei sau ameninţarea cu folosirea acesteia, geopolitica şi geostrategia se vor întrepătrunde, până aproape de identificare.

Dinamica relaţiilor internaţionale a demonstrat că este necesară armonizarea dintre geopolitică (geografie politică) şi geostrategie (geografie strategică), prin realizarea unei stabilităţi politice generale, ca bază a continuităţii politicilor economice în plan zonal şi regional.

Practica geostrategică a evidenţiat că pot fi administrate teritorii şi resurse în mod facil, dar în unele situaţii prin utilizarea forţei şi sub conceptul democratizării (de exemplu în cazul Irakului), dificultăţile sporesc în cazul lezării drepturilor colectivităţilor

4

umane, patrimoniilor spirituale şi cultural-istorice. Deoarece fenomenul globalizării presupune şi o recunoaştere a legitimităţii

acesteia prin schimbări în structura instituţională internaţională şi în reorientarea pieţelor, analiştii se străduiesc să înţeleagă evoluţiile geopolitice globale şi să găsească geostrategia adecvată pentru a răspunde provocărilor globalizării.

Raportul dintre geopolitică şi geostrategie devine astfel esenţial. Prin metode geopolitice pot fi determinate interesele unui actor într-un câmp geopolitic, iar prin metode geostrategice se poate anticipa cum îşi va materializa interesele respectivul stat/grup de state.

Geostrategia ca şi geopolitica se găseşte într-o stare de precaritate în ce priveşte identificarea metodelor de analiză, fiind analizată din perspectiva determinismului geografic şi a rolului mediului înconjurător în desfăşurarea conflictelor militare.

Din aceste considerente nu numai că nu se realizează o diferenţiere, ci se accentuează confuzia dintre geostrategie şi geografie militară. Astfel, se suprapune acţiunea sau fenomenul geostrategic (calea şi mijlocul de realizare a unui interes într-un spaţiu geografic) cu teoria geostrategică, ca rezultat al observaţiei, analizei şi cercetării comportamentului actorilor geopolitici.

Se poate concluziona că există o diferenţiere clară între fenomenul geostrategic sau geostrategia operaţională, care ţine de acţiunea/practica actorilor în cadrul relaţiilor internaţionale şi teoria geostrategică ca parte a teoriei generale a relaţiilor internaţionale.

4. Geoeconomia. Mondializarea pieţelor de pe mapamond şi globalizarea se realizează ireversibil,

chiar dacă asistăm la subdezvoltare, criza economico-financiară şi alimentară, creşterea rapidă a populaţiei, în special în regiunile, zonele şi statele subdezvoltate, restricţiile privind materiile prime şi energia, afirmarea supremaţiei pentru controlul spaţiului cosmic în scopuri strategice, inflaţiei şi dezvoltarea asimetrică a economiilor naţionale, degradarea mediului, ş.a.

Descoperirea de noi alternative energetice, capabile să asigure înlocuirea petrolului, va atenua, probabil, criza economică însă nu şi pauperizarea socială, creşterea decalajelor dintre statele bogate şi cele subdezvoltate.

Pe fondul creşterii accentuate a diferenţei dintre moneda Euro şi dolarul american, în favoarea monedei europene, dolarul S.U.A. care deţinea în secolul XX o pondere tranzacţională de 80% din economia mondială, a rămas cantonat la nivelul tranzacţional al petrolului, pierzând supremaţia în tranzacţiile economico-financiare.

De exemplu Iranul, al patrulea mare producător şi exportator de petrol, a scăzut exporturile de petrol în moneda americană la numai 15% din producţie, oficialii iranieni afirmând că menţinerea capitalurilor în dolari ar însemna o diminuare semnificativă a profiturilor obţinute.

Recentele întâlniri ale miniştrilor de externe din China, India şi Rusia au avut ca scop evitarea destabilizărilor economice interne, cu impact negativ asupra resurselor

5

energetice şi de materii prime, precum şi contrabalansarea poziţiei S.U.A de lider mondial.

Începând cu primi ani din secolul XXI, interesele geopolitice, manifestările geostrategice şi geoeconomice ale marilor puteri s-au intensificat, în sensul redimensionării zonale a Europei de Sud-Est, cum ar fi: zona Mării Negre, spaţiile sud-caucazian şi caspic, dar indiferent de teoriile geopolitice, România, ca stat membru U.E. şi N.A.T.O. va trebui să aplice propriile geostrategii în concordanţă cu geostrategiile Uniunii şi a N.A.T.O, în cadrul politicilor de bună vecinătate şi de securitate comună.

Geoeconomia s-a dezvoltat ca o ştiinţă interdisciplinară, utilizând concepte din economie, geografie economică şi umană, geografie politică şi geopolitică, pe fondul:

- intensificării procesului de divizare geografică a muncii, dintre statele şi regiunile lumii;

- aprofundării interdependenţelor dintre sistemele economice, economiile naţionale şi agenţii economici (STN);

accentuării dependenţelor economice a statelor în sfera comerţului, investiţiilor, mişcării capitalului, tehnologiilor şi forţei de muncă;

integrării statelor în sisteme economice comune şi spaţii economice.Geoeconomia este ştiinţa care studiază concurenţa dintre subiecţii geoeconomici de

ranguri diferite, în vederea dobândirii, utilizării şi valorificării resurselor naturale şi economice, analizând totodată politica şi geostrategia subiecţilor economici, utilizate pentru a-şi întări capacitatea lor concurenţială.

De asemenea, studiază modificările produse în cadrul economiei mondiale pe fondul globalizării, ca rezultat al creşterii dependenţei economice dintre state, al internaţionalizării producţiei şi integrării pieţelor de consum.

Obiectul de cercetare al acestei ştiinţe de sinteză, geoeconomia, este reprezentat de raporturile dintre economie (activităţi economice) şi spaţiu (teritoriul statal, zonă, regiune), studierea influenţelor reciproce dintre acestea, precum şi strategiile de dezvoltare economico-spaţială a relaţiilor dintre regiuni, zone, organizaţii economice, etc.

BIBLIOGRAFIE: 1. NEGUŢ, Silviu: Introducere în Geopolitică, Ed. Meteor Press, Bucureşti, 2005;2. LACOSTE, Yves: Dicţionaire de Geopolitique, Edition Fllamarion, Paris, 1993;3. CLAVAL, Paul: Geopolitică şi geostrategie. Gâdirea politică, spaţiul şi

teritoriul în secolul al XX-lea, Editura Corint, Bucureşti, 2001;4. CONEA, Ion, GALOPENŢIA Anton, POPA VEREŞ M., Geopolitica, Craiova,

1940; 5. DAUDEL, Christian: Geografie, geopolitică şi geostrategie – termeni în

schimbare, în Geopolitica, vol. I, Ed. Glasul Bucovinei, Iaşi 1994; 6. HAUSHOFER, Karl: Grenzen in ihrer Geographischen und Politischen

Bedeutung, Berlin, 1927; 7. RATZEL, Friederich: Politische Geographie oder die Geographie der Staten,

6

der Werkehrs under des Krieges, editată la München şi Berlin în 1897;8. HLIHOR, Constantin: Geopolitica şi geostrategia în analiza relaţiilor

internaţionale contemporane, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005;

9. CUCU, V. S.: Geopolitica, Iaşi 1994; 10.BĂDESCU, Ilie, Tratat de geopolitică, Ed. Mica Valahie, Bucureşti, 2004;11.COSTACHE, Silviu: Geografie politică, Ed. Universităţii din Bucureşti, 2004.

7