Instrumentele conceptuale prin care se realizeaza acest lucru formeaza disciplina analizei economice.Din aceasta cauza rezulta limitele in cadrul carora analiza economica isi poate dovedi eficienta ca metoda.

Utilizarea intelesului formal explica economia ca o succesiune de acte de alocare judicioasa a resurselor ,adica de alegeri determinate de situatiile in care se manifesta raritatea resurselor.Desi regulile ce guverneaza astfel de acte sunt universale,masura in care aceste reguli sunt aplicabile unei economii anume depinde de faptul daca aceea economie este sau nu,in realitate ,o succesiune de astfel de acte.

Relatia dintre stiinta economica formala si economia umana este,ca rezultat,una contigenta.In afara unui sistem de piete ce determina formarea preturilor,analiza economica isi pierde cea mai mare parte a relevantei sale ca metoda de cercetare a modului in care functioneaza economia. Un exemplu bine cunoscut este o economie planificata centralizat,care se bazeaza pe preturi ce nu sunt determinate de piata.

Originea conceptului substantial este economia reala.Poate fi definit pe scurt ca procesul institutionalizat al interactiunii dintre om si mediul sau,care asigura furnizarea continua de resurse materiale ce satisfac necesitatile.Satisfacerea necesitatilor este „materiala” daca implica utilizarea necesitatii fiziologice, precum hrana sau adapost,aceasta implica doar utilizarea asa-numitelor servicii.

Prin urmare,economia este un proces institutionalizat.Doua concepte se disting clar,acela de „proces” si calitatea sa de a fi „institutionalizat” .

Asadar,acestea isi aduc contributia in acest cadru de referinta.

Procesul sugereaza analiza in termenii miscarii.Elementele materiale isi pot modifica pozitia fie prin schimbarea locatiei fie prin schimbarea „proprietarului”.Acestea pot avea loc simultan sau nu.Aceste tipuri de schimbari includ toate posibilitatile cuprinse in procesul economic vazut ca fenomen natural si social.

Schimbarile de loc includ productia ,alaturi de transport,pentru care deplasarea spatiala a obiectelor este esentiala in egala masura iar bunurile sunt de ordin superior ori inferior,potrivit utilitatii lor din punctul de vedere al consumatorului.

Schimbarea proprietarului se refera atat la ceea ce in mod obisnuit este numit circulatia bunurilor,cat si la administrarea acestora.Intr-un prim caz,schimbarea proprietarului rezulta din tranzactii iar cel de-al doilea caz,din repartizari.O tranzactie este o schimbare a posesorului de tipul trecerii de la un detinator la altul.O repartizare este un act unilateral al posesorului,caruia in virtutea obiceiului sau a legii ii sunt asociate efecte precise in ceea ce priveste apropierea.Termenul „posesor” desemneaza atat institutiile si organismele publice, cat si persoanele private sau firmele.In secolul al XIX-lea posesorii privati erau,de regula,asociati cu tranzactiile in vreme ce posesori publici erau asociati cu repartizarile.

Procesul economic contine doar scheletul proceselor de productie si transport, precum si schimbarile de proprietar.In absenta oricarui indiciu al conditiilor societale , care determina motivele indivizilor,nu ar mai exista decat prea putin, in cazul in care ar exista ceva,care sa asigure interdependenta schimbarilor si recurenta acestora,elemente de care depinde unitatea si stabilitatea procesului.Procesorului i-ar lipsi chiar calitatile care determina gandirea comuna,dar si gandirea stiintifica,sa se aplece asupra problemelor existentei umane ca domeniu de un inalt interes practic,dar si de importanta teoretica si morala.Din aceatsa rezulta importanta deosebita a aspectului institutional al economiei.Ceea se se intampla la nivel procesual intre om si teren atunci cand acesta lucreaza o bucata de pamant nu este prima facie (prima vedere) decat un du-te-vino de miscari

umane si non-umane.Din punct de vedere institutional ,este doar un referent al unor termeni precum munca si capital,corporatie si sindicat,incetinire si accelerare,dispersarea riscurilor si alte unitati semantice ale contextului social.Distinctia conceptuala este vitala pentru orice intelegere a interdependentei dintre tehnologie si institutii,dar si a relativei lor independete.

Institutionalizarea procesului economic ii confera acestuia unitate si stabilitate;produce o structura cu o functie definita in societate;centreaza interesul pe valori,motive si politici.Afirmatia ca economia umana este un proces institutionalizat este explicata de unitatea si stabilitatea,structura si functia si nu in ultimul rand de istoria si politicile economice.

Economia umana, este incorporata si cuprinsa in institutii ,atat economice,cat si non-economice.

Studierea locului schimbator ocupat de economie in societate nu inseamna,decat studierea modului in care procesul economic este institutionalizat in diferite perioade si locuri.

Reciprocitate,redistribuire si schimb

Un studiu asupra modului in care economiile reale sunt institutionalizate ar trebui sa porneasca de la modul in care economia capata unitate si stabilitate.Acest lucru este obtinut printr-o combinare a catorva modele,care pot fi numite forme de integrare.Prin diferentierea intre sectoare si niveluri ale economiei,aceste forme ofera un mijloc de descriere a procesului economic in termeni aproximativ simpli.

Din punct de vedere empiric,principalele modele sunt reprocitatea,redistribuirea si schimbul.Reprocitatea denota miscarile intre punctele corelate ale unor grupari simetrice,redistribuirea desemneaza miscarile ce au ca efect schimbarea proprietarului catre un centru si apoi dinspre centru spre exterior.Prin urmare ,reciprocitatea presupune un cadru de grupuri pozitionate simetric,redistribuirea este dependenta de prezenta unei anumite centralizari in cadrul grupului.

Comportamentul de reciprocitate intre indivizi integreaza economia doar daca exista structuri organizate simetric,precum sistemul simetric al grupurilor de rudenie.Dar un sistem de rudenie nu apare niciodata ca rezultat al simplului comportament de reciprocitate la nivel individual.La fel se intampla si in cazul redistribuirii.Presupune existenta unui centru de alocare in comunitate,iar organizarea si validarea unui asemenea centru nu apar doar ca o consecinta a frecventelor acte de impartire a resurselor intre indivizi.