UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI”FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂCATEDRA DE SOCIOLOGIE

PROF. UNIV. TRAIAN VEDINAŞ

INTRODUCERE ÎN ANTROPOLOGIE

-SUPORT DE CURS-

2006

OBIECTIVE:

- stabilirea matricei disciplinare a antropologiei sociale, în raport cu

antropologia culturală, sociologia şi etnologia;

- prezentarea principalelor momente din constituirea şi dezvoltarea antropologiei;

- familiarizarea cu specificul de bază al antropologiei sociale: noţiuni, concepte,

teme de cercetare.

EVALUARE: Examen scris şi anchetă de teren.

SISTEMUL ŞTIINŢELOR DESPRE OM

O sintagmă precum “ştiinţe socio-umane “ este dominantă pentru o dimensiune

expresivă a gândirii umane şi concentrează, în puţinătatea ei, o seamă de discipline

istorice, economice, lingvistice, sociologice, filosofice, teologice şi antropologice, care,

în timp şi spaţiu, se ocupă succesiv şi în acelaşi timp de om şi societate.

Acest “socio-uman” de care se preocupă ştiinţele din profilurile de mai sus,

primeşte din partea fiecărei ştiinţe o anumită întruchipare. Astfel, există un “socio-uman”

specific în ştiinţele istorice, în ştiinţele economice, în ştiinţele lingvistice, în ştiinţele

sociologice, ştiinţele filosofice, ştiinţele teologice şi ştiinţele antropologice. Toate acestea

cu specificul fiecăreia alcătuiesc sistemul ştiinţelor despre om şi societate, un sistem

diferit de ştiinţele naturii (biologie, fizică, matematică, etc.). În cadrul acestui sistem

distingem între subsistemul ştiinţelor sociale şi subsistemul ştiinţelor umaniste.

Antropologia este atât o ştiinţă socială, cât şi o ştiinţă umanistă.

Ca ştiinţă socială şi umanistă antropologia are mai multe matrici disciplinare.

Avem astfel o antropologie generală, cum există o sociologie generală, o economie

politică generală, o psihologie generală, o pedagogie generală. Funcţia principală a

antropologiei generale o reprezintă formarea culturii generale a unor specialişti.

În practica academică nu vom găsi însă tratate de “antropologie generală” după un

singur tipar. Astfel, George-Hubert de Radkowski, a elaborat o Antropologie generală

(Amarcord, 2000) din studii ce reprezintă diversitatea abordărilor antropologice şi nimic

altceva. În spaţiul cultural american manualele, micile tratate şi marile tratate ce vizează

o antropologie generală se numesc “Cultural Antropology”, cu o nuanţă specifică a

termenului “cultural”: comportament social uman integrat în structuri axiologice

organizaţionale şi simbolice complexe şi specifice. În spaţiul european “cultura”

înseamnă creaţie spirituală : filosofie, literatură, artă, arhitectură, pe când în viziunea unei

“cultural antropology”, cultura reprezintă un “ansamblu complex ce include cunoasterea,

credinţele, arta, morala, dreptul, tradiţiile şi orice alte producţii şi modalităţi de viaţă

create de omul ce trăieşte în societate”(Tylor, 1871).

În ce ne priveste îi vom spune acestei antropologii de problematică generală:

antropologie socială, iar problematica ei este studiul omului ca fiinţă bio-psiho-socio-

cultural-spirituală. Se conturează o serie de raporturi : în“bio” avem conturat raportul

om-natură, în“psiho” este implicat raportul om-sine, în “socio” este conturat raportul

om-societate şi comunitate, în“cultural” se instituie raportul dintre om şi gândire, om şi

limbă, om şi civilizaţie, om şi valori morale, estetice, ştiinţifice, iar în“spiritual” citim

raportul dintre om şi divinităţi, dintre om şi religie, dintre om şi sacru, în variantele

complexe şi tainice ale acestuia.

Aceste raporturi au generat matrici antropologice distincte, conturând un sistem al

ştiinţelor despre om, ce însumează următoarele antropologii:

Antropologia biologică şi antropologia fizică cercetează şi interpretează

variaţiile caracteristicilor biologice ale omului, în timp şi spaţiu, relaţiile dintre

patrimoniul genetic şi mediul geografic, ecologic şi social. Pornind de la particularităţi

morfologice, psihologice şi evoluţii particulare, antropologia biologică îşi formează

interogaţii precum “ Pentru ce dezvoltarea psihomotorie a copilului african e mai

avansată ca a celui european?” (Laplantine, 2001, 13). Pe temeiul unei astfel de

problematizări e firesc ca domeniul antropologiei biologice sau fizice să-şi subsumeze

studiul formelor craniilor, măsurarea scheletelor, talia, picioarele, culoarea părului,

comparaţiile anatomice între rase şi sexe, genetica populaţiilor, ce este înnăscut şi ce este

dobândit prin experienţă în biosul uman.

În vecinătatea antropologiei biologice sau fizice se inscrie paleo-antropologia, o

reconstituire arheologică a componentelor organizaţionale, tehnice şi culturale a omului

societăţilor dispărute. E o cercetare arheologică de teren centrată nu pe relicve de

civilizaţie şi epoci istorice,ci pe omul şi întruchiparea condiţiei lui sociale, culturale şi

spirituale în societăţi ascunse sub straturile timpului şi spaţiului.

Antropologia culturală, cum deja am subliniat îşi asumă un domeniu larg de

cercetare precum culturi şi civilizaţii străvechi, organizarea socială, politică, spirituală,

ritualică a unor comunităţi privite întotalitatea lor. Studiază sisteme de înrudire şi sisteme

de cunoaştere, sisteme lingvistice, sensurile simbolurilor, relaţiile interetnice, fenomenul

multiculturalismului. Datorită lui Claude Lévi-Strauss domeniul antropologiei culturale a

4

fost fixat într-un cadru general, sintetic şi teoretic, etnologia şi etnografia fiind numite

subdomeni sau subramuri ale antropologiei culturale (Claude Lévi-Srauss, 1978).

Autorul celebrelor lucrări: Tropice triste şi Gândire sălbatică a numit etnografia

“observaţie şi descriere, muncă de teren (field-work), dezvăluind chemarea esenţială a

antropologului de a observa mici comunităţi umane, cu ocupaţiile lor, configuraţiile

sociale, organizarea, viaţa cotidiană, în familie, în grup, în comunitate, în activităţi

economice, activităţi ritualice şi sărbătoresti. În calitate de observator şi descriptor al

comunităţilor mici şi accesibile contactului direct, antropologul-etnograf reproduce

(descrie) obiectiv, detaşat, distant de tot ceea ce vede, aude, i se spune, i se arată, i se

oferă spre participare în viaţa unei comunităţi, în care trăieste şi studiază un anumit timp

sau în care a revenit. Rezultatul observării şi descrierii e un material brut, cu asperităţi şi

traiectorii ce reproduc ştiinţific fapte şi acte ce se petrec în realitate. Antropologul

etnograf consemnează, nu interpretează, descrie, nu idealizează, oferă documente – în

măsura în care poate un corpus complet – produse de propria lui cercetare ştiinţifică, ce

se validează numai şi numai prin realismul observaţiei şi descrierii.

Etnologia reprezintă o sinteză ce poate opera “ în trei direcţii: geografică, dacă

dorim să integrăm cunoştinţe relative la grupuri învecinate; istorică, dacă urmărim

reconstituirea trecutului uneia sau mai multor populatii; în sfârşit, sistematică, dacă

izolăm, pentru a-i acorda o atenţie specială, un anumit tip de tehnică, de cutumă, sau de

instituţie”.

Iar, antropologia culturală sau socială “vizează o cunoaştere globală a omului,

cuprinzând subiectul şi toată extinderea lui istorică şi geografică aspirând la o

cunoaştere aplicabilă ansamblului dezvoltării umane de la, să spunem, homini până la

rasele moderne şi căutând să ajungă la concluzii pozitive sau negative, valabile însă

pentru toate societăţile umane, de la marele oraş modern la cel mai mic trib

melanezian”.

Concluzia lui Claude Lévi-Strauss nu putea fi decât aceea că etnografia, etnologia

şi antropologia socială reprezintă “ trei momente ale aceleaşi cercetări ”.

Activitatea şi opera lui Bronislaw-Malinowski ilustrează teza de mai sus, întrucât

el a fost etnograf – cercetător de teren - în insulele Trobiand, are lucrări de etnologie şi o

admirabilă sinteză de antropologie socială. Pentru dimensiunea etnografică a operei sale

5

este relevant: Jurnal etnografic , pentru sinteza etnologică capodopera este: Argonauţii

Pacificului, iar pentru antropologie, însăşi istoria acestei discipline a reţinut ca

memorabilă şi remarcabilă : O teorie ştiinţifică a culturii .

Antropologia lingvistică ieşită din preocupările unui Franz Boas, dar şi a unui

Edward Sapir îşi asumă un raport esenţial: om – limbă - gândire, triadă de perspectivă

hermeneutică în discursul antropologic, mai ales când dezvoltă şi o antropologie

cognitivă al cărei obiect este etno-ştiinţa, adică adeveriri şi realităţi ştiinţifice: botanice,

fizice, astronomice, exprimate în limbi vernaculare.

Antopologia economică cu originea în Eseu despre dar a lui Marcel Mauss îşi

asumă nu numai prezenţa schimbului economic în rituri şi ceremonii, ci chiar investigaţii

calitativiste ale schimbării sociale şi ale stratificării sociale. Ilustrează bine o posibilă

antroplogie economică, prin domeniul investigat, schimbarea socială, sinteza: Ţăranii

transilvăneni (Transilvanian villagers—1983) de Katherin Verdery. E vorba despre o

cercetare monografică asupra localităţii Binţinţi, ce are drept subtitlu: “Trei secole de

schimbări politice, economice şi etnice”. Verdery utilizează în lucrare documente

istorice, date statistice, mărturii şi notaţii din anchetarea etnografică a localităţii. Sigur că

nu avem de a face cu o antropologie economică declarată şi pură, ci numai cu dezvăluirea

prin date economice a unor diferenţe etnice şi politice, cum rezultă din următorul tabel;

cu o structură economică la 1910, din Imperiul Austro-Ungar, comparată cu a Romaniei

la 1930 :

Sectoare ocupateProvinciilecehe

Provinciileaustriece

Ungaria fără Transilvania

Transilvania Romania1930

Agicultură 38% 42% 71% 72% 78%

Industrie 34% 25% 19% 14% 7%

Comerţ/Transport 11% 14% 7% 4% 5%

Alte ocupaţii 17% 11% 13% 10% 10%

Katherin Verdeny, loc. cit., p. 203

Antropologia filosofică cu o tradiţie reprezentată de Lucian Blaga în cultura

românească, dar şi de Emil Cioran s-a constituit nu atât ca o ramură a antropologiei, cât

ca o replică a filosofiei seculare la dezvoltarea diverselor antropologii. S-a constituit

astfel o antropologie filosofică marxistă, în special în spaţiul cultural francez. În ce ne

6

priveste reţinem că italianul Battista Mondin în Antropologia filosofică oferă asupra

filosofiei europene, una dintre cele mai coerente perspective. Pentru filosoful italian

există o antropologie cosmocentrică la Platon, Aristotel şi Plotin, o antopologie

teocentrică la Sfântul Augustin, la Sfântul Toma şi o filosofie antropocentrică la

Descartes, la Spinoza, Hume, Pascal, Malebranche, Vico, Leibniz, Kant (Germinario,

1996).

Teologii şi filosofii de inspiraţie teologică propun o antropologie religioasă,

politologii o antropologie politică, psihologii o antropologie psihologică, iar cercetarea

cu instrumente antropologice (ancheta etnografică, observaţia coparticipativă, interviul,

metoda biografică) a comunităţilor rurale şi urbane, conturează azi existenţa unei

antropologii rurale şi a unei antropologii urbane. Obiectul acestora din urmă îl

reprezintă culturile şi identităţile rurale, “culturile şi identităţile urbane”(Raulin, 2001,

p.8).

Putem spune că în jurul lui “antropos” – numele grecesc al omului – s-a

configurat un sistem de ştiinţe, cu domeniu clar în cercetarea naturii umane, domeniu

distribuit în subdomenii, în hibridări cu alte domenii, consfinţind în esenţă un sistem

deschis al ştiinţelor despre om, ştiinţe în care mai este loc de inovaţie şi creativitate.

7

INTEROGAŢII ŞI DOMENII

Antropologia socială s-a constituit ca ştiinţă prin metodă proprie: observaţia

participativă sau coparticipativă şi are tot atâtea întruchipări câţi autori au practicat

metoda şi au alcătuit sinteze etnografice şi antropologice, precum în cazul deja evidenţiat

al lui Bronislaw Malinowski.

Alături de această metodă proprie, utilă astăzi şi altor ştiinţe socio-umane,

antropologia socială are interogaţii şi domenii specifice. Interogaţiile, ca formulări

problematice de maximă generalitate, nu sunt numeroase în cadrul acestei ştiinţe şi, chiar

dacă pentru diverşi autori, sunt mai multe, în concepţia noastră sunt reductibile la două:

Ce este natura umană? şi Care este sensul naturii umane? Domeniile antropologiei se

pot formula şi reformula, în funcţie de raportul şi diferenţele dintre sociologie, etnologie

şi antropologie.

Prima interogaţie, privitoare la natura umană (human nature), poate fi exprimată

concentrat prin aceea că antropologul “caută să explice o diferenţă, privilegiindu-l pe

Celălalt, iar nu cercetându-se pe sine” (Copans, 1999, p.27). Acest “Celălalt” nu este,

însă, o abstracţie, ci o existenţă umană concretă ce poate fi ipostaziată în mai multe

întruchipări.”Celălalt” este astfel, pentru antropologia clasică : exoticul, primitivul,

străinul, barbarul, sălbaticul, necivilizatul, iar pentru antropologia modernă şi actuală

acest “Celălalt” este autohtonul, ţăranul, etnicul. Prin aceste ipostaze ale lui ”Celălalt”,

reprezintă un studiu al omului- prin interogaţia: ce este natura umană? - “În toate

societăţile, sub toate latitudinile, în toate stările şi în toate epocile.”(Laplantine, 2001,

p.12)

Cercetate şi interpretate toate acestea, în stiluri, perspective, viziuni şi modalităţi

diferite, se conturează “antropologii”, care se diferenţiază după autori şi epoci, după

paradigme şi şcoli antropologice naţionale.

În chip esenţial, natura umană, distribuită spre cercetare diverselor matrici

antropologice, este identificată în originea ei materială sau spirituală, în organizarea

teritorială, socială şi culturală, în proiecţii simbolice şi mitologice structurate în

mentalităţi, întruchipări spirituale. Se poate observa astfel că, deşi interogaţia

antropologiei este: “Ce este natura umană?”, răspunsurile primite se circumscriu

problematicii lui cum este natura umană, de aceea fiind cu putinţă existenţa celei de-a

doua interogaţii a antropologiei: ”Care este sensul naturii umane?”, iar răspunsurile se

înseriază: naşterea, creşterea şi educarea progeniturilor, desfăşurarea de activităţi

economice, politice, sociale, organizaţionale, pentru întreţinerea şi perpetuarea naturii

umane, creaţia bunurilor spirituale, culturale şi simbolice, credinţa în sacru, în divinităţi

protectoare, în şamani, profeţi şi preoţi.

În ceea ce priveşte stabilirea domeniilor antropologiei, lucrurile sunt relativ

simple, dacă păstrăm identificarea acestor domenii prin analiza raportului, deja

menţionat, dintre antropologie, sociologie şi etnologie. În raportul dintre antropologie şi

etnologie, situaţia e cât se poate de clară, întrucât etnologia, aşa cum a dovedit Claude

Lévi-Strauss, este un subdomeniu al antropologiei. Astfel, etnologia este o ştiinţă

particulară, iar antropologia este o ştiinţă generală, în abordarea naturii umane şi a

sensurilor complexe şi diverse ale manifestării acestei naturi. Antropologia şi sociologia

au câteva domenii comune, adică antropologia îşi asumă câteva domenii ale sociologiei:

stratificarea socială, schimbarea socială, tipologiile societale.

Domenii specifice antropologiei sunt: inculturaţia - creşterea şi educarea

progeniturilor în mentalitatea şi comportamentul părinţilor şi al străbunilor; aculturaţia -

contactul şi influenţele sociale, culturale între comunităţi diferite; multiculturalismul,

cercetarea comunităţilor sociale simple şi mici, în configuraţie proprie, şi prin

comparaţie, integrarea discursului în perspective paradigmatice, studiul limbilor,

religiilor, obiceiurilor şi simbolurilor, structurilor economice şi politice ale comunităţilor

mici şi simple.

9

COMUNITĂŢI SIMPLE –FRAGMENTARIU PANORAMIC

1 2 3 4 5 6

Numele Teritoriul Organizarea OcupaţiiIdentitateaSimbolică

Populaţia

Aborigenii Australia51 grupări

clanice

Vânători şi culegători

nomazi

Strămoşi totemici picturi

figurative

250.000

AngaPlatorurile nigeriene

”munteni” ”câmpeni”

AgricultoriRituri iniţiatice

cultul strămoşilor

100.000

AnuakSudan şi Etiopia

Grupuri de 50-500 membrii

Păstori nomazi agricultori

Jwok-principiul vital

50.00080.000

AshanincaAmazonia,

Peru şi Brazilia

LemnariPlantatori:

cafea cacao, rucucu, banane

Muntele Sării 100.000

1 2 3 4 5 6

Numele Teritoriul Organizarea OcupaţiiIdentitateaSimbolică

Populaţia

ApasiiArizona

Noul MexicVânători

Agricultori

Yusu,Usen divinităţi supreme

50.000

Basotho Africa de SudPăstori

AgricultoriCultul

strămoşilor600.000

Bemba ZambiaAgricultoriItineranţi

Cultul strămoşilor

600.000

BoraAmazonia

Columbia şi Peru

f.plantatoareb.vânători

pescari

Malocas centre ceremoniale

2.000

BosimaniiNamibiaBotswana

Gwi, Gana, Nhoro, Aueisi,

Auni-Khomuni,

Xoo, Juhoasi, Xu, Kxoe,

Shua

Vânători şi culegători

Cultul strămoşilor

picturi rupestre

60.000

CeyeniiOklahomaMontana

VânătoareaDansul Soarelui

12.000

Crow MontanaVânătoareaAgricultura

Dansul Soarelui

6.000

Cuiba(araucani)

ColumbiaVenezuela

VânătoriCulegătoriAgricultori

Rituri de trecere

2.300

EvheTogoGhana

AgricultoriPescariArtizani

Mawu(pr. feminin)

Lissa(pr.masculin)

3 milioane

FangCamerunGabonCongo

Clanuri exogame (80)

VânătoriCulegători

Bilaba(Potlach)Mebere

(creatorul)525.000

Dagota Tanzania Clase de vârstăPăstori nomazi

Rituri ce comunică direct cu

divinitatea

150.000

DelawareOklahoma

HudsonBaltimor

VânătoriMarea Casa

(rit)800

Douala Litoralul -Pescari,

cultivatori de cacao

Nyambe- divinitate supremă acvatică

100.000

1 2 3 4 5 6

Numele Teritoriul Organizarea OcupaţiiIdentitateaSimbolică

Populaţia

Gbaya

Republica Central

Africană,Camerun

Bouli, Kaha, Bokoto,

Bodomo, Lai, Yaiyuwe,

Dooka, Kara

AgricultoriItineranţi

Gbason- divinitate creatoare

1,2 milioane

GuambianoCordilierii Centrali

Cultivatori de cafea,

Păstoritul ,Artizanatul

Murbic- şamanul

16.500

HaidaColumbia BritanicăAlaska

MassetSkidegateKunghit

PescariVânătoriLemnari

Potlach 2.300

HidastaDakoata

Fort BetholdAgricultoriVânători

Dansul Soarelui

-

Hopi ArizonaAgriculturaCreşterea animalelor

DansulŞerpilor

6.000

Igala NigeriaAgricultori

ArtizaniComercianţi

Ata- ritualul întronizării

400.000

11

IkaSierra

NevadaClanul

AgricultoriPăstori

ApiculturiOrfervrieri

Mamo- şamanul

13.500

Inuiti Siberia

Nomadismsezonier

Vânători de mamifere

marine

Şamanul 150.000

Kamsa Columbia

Culegători (plante

medicale)PăstoriArtizani

Rituri magice psihotrope

3.500

Kikuyu Kenya

EmbaMbeereChukaMeru

Agricultoridiversificaţi pe

altitudini

RitualulMugwe

4 milioane

HimbaDeşertul

KaokolandClanuri

Crescători de vite cornute

Mukuru - divinitate creatoare

12.000

Kogui Columbia

Plantatori: banane,

monioc, cafea, trestie de zahar

Mamo- samanul

6.700

Kurripako Columbia

HorticultoriCulegătoriVânătoriPescari

”Căpitan” şef politic

7.000

1 2 3 4 5 6

Numele Teritoriul Organizarea OcupaţiiIdentitateaSimbolică

Populaţia

LalaZambiaCongo

AgriculturaItinerantă

Kisenga strămoş feminin

200.000

Maku AmazoniaHorticultori

VânătoriPescari

Yurupari - rit iniţiatic

7.860

Mapuche ChileSeminomaziCulegătoriVânători

Nemchen- fiinţă supremă

550.000

Mangbetu Congo

AgriculturăitinerantăPescuit

Vânătoare

Sculpturile ”Mangbetu”

coafura feminină cilindrică

100.000

MiranaAmazoniaColumbia

Plantatori: monioc

VânătoareaCulegători

Maloca - casa comunitară

1.000

Maorii Noua Zeelanda 46 ivi (triburi) AgricultoriVânătoriPescariArtizani

Te tapu- interzisulTe mana- autoritatea spirituală

440.000

12

mostenită

Melanezienii Melanezia -

HorticultoriCrescători de

porci şi orătănii

SistemulKula

4.milioane

Piapaco Columbia

Plantatori: monioc, porumbPăstorit

VânătoarePescuit

Pasărea”Piapaco”

4.600

Pueblo Noul MexicAricultoriArtizani

Dansul Şerpilor

55.000

Sikuani ColumbiaVânători

CulegătoriPlantatori

Uuunma - arborele

primordial18.700

Uwa Columbia

Agricultori migranti

Apicultori Vânători Pescari

Yopo - ierburile spiritului

4.300

Zulu Africa de SudAgricultori

PăstoriZulu - erou

fondator5.milioane

Zunii Noul MexicAgricultori

OlariOrfevrieri

Tatăl: SoareMama: Luna

5.000

Yoruba NigeriaAgricultori

Păstori

Olondumare - divinitate creatoare

-

13

ŞCOLI ANTROPOLOGICE

Fie şi numai pentru faptul că: “ Ceea ce se numeste antropologie în Germania

corespunde “antropologiei fizice” în Statele Unite, iar ceea ce cercetătorii americani

desemnează prin “antropologie socioculturală” se numeste în alte părţi “etnologie” “

(Dogan, Phare, 1997, p.75-76), putem formula ipoteza, concret verificabilă de existenţă a

unor şcoli antropologice. Există astfel, şcoala antropologică anglosaxonă (engleză şi

americană), şcoala antropologică germană, şcoala antropologică franceză, direcţii

redutabile în abordarea interogaţiilor cu privire la natura umană şi la sensurile

existenţiale, sociale, spirituale şi organizaţionale, în special ale comunităţilor umane

sociale simple, dar şi a celor complexe, de tip urban şi industrial. Nu în ultimul rând, vom

contura şi existenţa unei şcoli antropologice românesti, e drept, fragmentată de optiuni,

unele deschise chiar spre şcolile antropologice mai sus menţionate.

Antropologia anglosaxonă, engleză şi americană, îl are ca reprezentant primar pe

Burnett Edward Tylor (1832 -1917), în primul rând lucrarea de observare şi descriere

istorică şi etnografică: Abahuac or Mexico and the Mexicans, Ancient and Modern

(1865), dar mai ales prin: Primitive Culture. Researches into the Develpoment of

Mythology, Philosophy, Religion, Art and Custom (1871), din care am reţinut deja

definiţia culturii în perspectiva antropologică, şi: Antropology. An Introduction to the

Study of Man and Civilization (1881). În aceasta din urmă domeniul antropologiei este

fixat ca “studiu al omului” (Study of Man).

Dincolo de ocean îl găsim contemporan cu Tylor pe Henry Lewis Morgan (1818 –

1881), cu System of Consanquinity and Affinity of the Human Family (1871) în cadrul

căreia a fost fixată o temă privilegiată a antropologiei: “ relaţiile de înrudire ”

(paternalitatea). Sistemul de înrudire asigură permanenţă grupurilor sociale, iar înrudirea

(paternalitatea) “reprezenta pentru antropologie ceea ce logica reprezenta pentru filosofie

şi ceea ce studiul nudului reprezenta pentru artele plastice (R. Fox)” (Colleyen 1979).

Celebritatea lui Morgan va fi provocată însă de Ancient Society (1877), temeiul

evoluţionismului antropologic, din care prin studiul lui Engels despre” originea familiei “

s-a derivat evoluţionismul marxist şi antropologia marxistă. Părintele evoluţionismului

este însă Herbert Spencer. El şi-a formulat ipotezele în1854 şi “ au reapărut în1857 în

Originea speciilor a lui Ch. Darwin “ (Coandă, Curta, 1994, p. 174).

Un discipol al lui Tylor a fost George James Frazer (1854 – 1941). Numit

“antropolog de bibliotecă “, întrucât n-a făcut cercetări de teren, are meritul de a fi dat

preocupărilor de antropologie, prin capodopera sa, The Golden Bough. A Study in Magic

and Religion (1880 – 1935) o anvergură universală. Mai ales stilul limpede şi fastuos, în

care erudiţia e topită până la imperceptibil, a făcut din Creanga de aur o lucrare care a

impus antropologia şi temele ei unei diversităţi de deschideri, de la domeniul

antropologiei până la filosofiile culturii şi istoriile religiilor. Bronislaw Malinowsky a fost

unul dintre antropologii moderni a cărui destin a fost hotărât de cartea lui Frazer, cum s-a

întâmplat pentru istoria religiilor cu Mircea Eliade. Descoperim în Creanga de aur, în

chip exemplar, referinţe la magia din cultura tradiţională a românilor, datorită faptului că

celebrul antropolog englez a avut în biblioteca sa câteva sinteze etnologice elaborate şi

publicate de etnografi saşi din Transilvania: J. K. Schiller, Schott Arthur, W. Schmidt,

W. Manhort, J. Hillner, A. Heinrich, H. Wislocki.

Peste ocean, antropologia modernă se iveşte datorită lui Franz Boas (1858 –

1942). Sintezele principale ale acestuia sunt: Handbook of American Indian Languages

(1888), Tsimshian Mythology (1916), Primitiv Art (1927), The Mind of Primitiv Man

(1938), Race, Language and Culture (1940), precum şi studii publicate în“ American

Antropologist “. Toate lucrările sale se bazează pe cercetări de teren, între 1883 – 1884 la

eschimoşii canadieni, în1886, 1888 şi 1896 cercetările sale de teren au avut loc la

comunităţile indigene de pe coasta de nord – vest a Americii de Nord. De asemenea, între

anii 1919 şi 1922 a cercetat comunităţile indienilor pueblos.

Franz Boas are o operă mult mai bogată decât textele nominalizate mai sus, pe

lângă calitatea de antropolog de teren, a mai îndeplinit-o şi pe cea de profesor de

antropologie fizică la Universitatea Columbia şi în paralel cu aceea de conservator la

Muzeul de Istorie naturală al Americii, tot ceea ce a făptuit el însemnând deschideri spre

multiple matrici antropologice, de la antropologia fizică, la antropologia lingvistică,

etnografie şi etnologie. Discipolii direcţiei lui Boas au fost Margaret Mead, cu cercetările

ei din Oceania şi Ruth Benedict, celebră prin Pattern of Culture, nu atât pentru că a fost

ucenic al lui Boas ci pentru că a impus conceptul de “pattern“, şi a interpretat cultura

15

comunităţilor cercetate de ea prin prisma conceptelor de filosofia culturii: apolinic şi

dionisiac, preluate tacit din Naşterea Tragediei a lui Friedrich Nietzsche. Această

proiecţie dinspre filosofia culturii spre comunităţile simple a generat în spaţiul american

cultivarea acelei antropologii “generale“, la care deja ne-am mai referit, numită:

antropologie culturală sau socioculturală.

În antropologia engleză îl găsim mai tânăr, dar contemporan cu Boas, pe Alfred

Reginald Radcliffe – Brown (1881 – 1950). Şi Radcliffe – Brown a excelat în cercetări

de teren, între 1906 – 1908, în insulele Andamann, în1910 şi 1916 în Australia, în 1918 în

Africa. Din toate acestea vor rezulta: The Andamann Islander (1922), The Organization

of Australian Tribes (1931), Structure and Functions in Primitive Society (1952), Method

in Social Antropology (1958).

Interesul lui Radcliffe – Brown s-a concentrat asupra organizării şi funcţionării

comunităţilor simple. El aduce în cercetările şi sintezele de antropologie o prevalenţă a

studiului de mici dimensiuni, în defavoarea lucrărilor erudite şi monumentale, în gen:

Creanga de aur. El înclină astfel cercetarea spre specificitatea esenţială a comunităţilor

simple, în care pot să se manifeste, în prim plan, în organizarea socială, sisteme de

înrudire, relaţii ludice, configuraţii simbolice (totem, tabu) toate dezvăluind funcţii şi

structuri specifice. Datorită acestei tratări esenţializate a realităţilor din comunităţile

cercetate, Radcliffe – Brown a reuşit să despartă antropologia socială de etnologia

istorică şi evoluţionistă, a separat antropologia clasică (evoluţionistă) de antropologia

modernă (funcţionalistă).

În ofensivă faţă de evoluţionismul clasic, alături de autorul lucrării: Structură şi

funcţie în societatea primitivă, s-a aflat chiar în chip mai pronunţat în clarificarea teoriei

funcţionaliste, Bronislaw Malinowski (1884 – 1942). Dacă Radcliffe – Brown a oferit

numai studii, de anvergură şi profunzime statornicind temele antropologiei sociale,

Malinowski prin Argonauts of the Western Pacific (1922), prefaţată de Frazer, şi

A Scientific Theory of Culture (1944) a oferit antropologiei moderne vocaţia marilor

sinteze. Cercetările sale de teren în Noua Guinee (1914) şi în Arhipeleagul Trobriand

(1915 – 1918) l-a condus pe de-o parte la cosfinţirea metodei ştiinţifice de cercetare

antropologică: observaţia participativă şi stabilirea corelaţiilor de profunzime între funcţii

16

primare (biologice) şi necesiţăti integratoare (culturale), consfinţind astfel

funcţionalismul ca paradigmă originar antropologică.

Evan Edward Evans – Pritcheard (1902 – 1973) a desăvârsit contururile

antropologiei sociale, mai înâtai prin cercetarea populaţiilor sud – sudaneze, şi apoi prin

lucrările The Nuer (1940), African Political Sistem (1940), în colaborare cu M. Fortes.

Social Antropology (1951) şi The Position of Woman in Primitive Societies and other

Essays in Social Antropology (1965) consacră prin Evans – Pritcheard profilul

antropologiei sociale ca ştiinţă, în spiritul clarificărilor făcute mai ales de Radcliffe –

Brown.

În momentul de faţă o figură celebră în antropologia socială anglo – saxonă,

engleză şi americană – inclusiv prin recunoastere europeană – este Cliford Geertz

(n. 1926). A realizat cercetări de teren în Jawa (1952 – 1953), în Bali (1957 – 1978), şi în

ultimele două decenii în Maroc. Lucrările lui The Religion of Jawa (1961), The

Interpretation of Culture şi Local Knowledge (1963), aduc o substanţială revizuire a

observaţiei participative (metoda etnografică) şi opţiunea pentru hermeneutică în

demersul antropologic.

Antropologia franceză, deşi a acceptat această identitate doar în a doua jumătate

a secolului al XX-lea, s-a constituit ca şcoală, în varianta etnologică, într-o creştere

organică de la precursorii moderni.

Precursorii antropologiei franceze sunt plasaţi într-un trecut mai îndepărtat, decât

pot să o facă anglosaxonii. Astfel e consemnat Buffon cu De l’homme (1774) şi “ Societé

des Observateurs de l’Homme”, constituită în timpul Consulatului (1799), la iniţiativa

naturalistului L. F. Jauffre.

În fapt antropologia (etnologia) franceză debutează la cumpăna secolului al XIX-

lea şi al XX-lea prin Emil Durkheim (1858 – 1917), sinteza lui Les forme elementaire de

la vie religieuse (1912) este o lucrare fondatoare pentru antropologia religioasă şi pentru

o posibilă hermeneutică a reprezentărilor simbolice (“reprezentări colective”) pe care le

găsim dezvăluite şi în sociologia sa. El a pus în circulaţie o teorie a înţelegerii religiilor

primare ca religii totemice, fapt discutabil şi nuanţabil, într-un context mai larg, precum

cel al ideilor antropologice.

17

Marcel Mauss (1872- 1950) este, însă, adevăratul fondator al antropologiei

franceze. El a descoperit viziunea antropologică asupra societăţii prin lecturi din Tylor şi

Frazer. El este în căutarea “faptului social total“ pe care îl dezvăluie, într-un mod cât se

poate de original în Essai sur le don (1924). Între 1926 – 1940 el a predat la Sorbona

etnografia descriptică, fiind mentorul primilor etnografi francezi de teren, pe care-i

orientează spre cercetarea etnografică şi prin: Manuel d’etnographi (1947). Un beneficiar

al modului de gândire al lui Marcel Mauss a fost şi antropologul român Ion I. Ionică.

“Faptul social total “ se va constitui într-o temă majoră a antropologiei franceze, Claude

Lévi – Strauss exprimându-se polemic faţă de consistenţa teoretică a acestuia.

Lucien Lévy – Bruhl (1857 – 1939) e cunoscut prin: Le fonction mentales dans le

societes inferieures (1910), L’éxperience mystiques et les symboles chez les primitifs

(1937), La mentalité primitive (1927). Antropologia (etnologia) lui Levy Bruhle se mişcă

într-o paradigmă a distincţiei între gândirea “ logică “ şi gândirea “ prelogică “ fapt

contestat şi deconstruit de către antropologia contemporană, opera antropologului fiind

însă activă prin prisma unei sociologii şi antropologii a mentalităţilor.

M. Griaule (1898 – 1956) a cercetat comunităţi din Sudanul francez din care a

rezultat lucrarea Masques dogons (1938) şi alte studii. Experienţa de teren şi-o comunică

în Méthode de l’ethnographie (1957), întreaga lui operă putându-se circumscrie într-o

antropologie a Africii.

În acelasi orizont al antropologiei Africii şi-a afirmat personalitatea Georges

Balandier (n. 1920). Circulaţia ideilor antropologice reţine din Balandier Antropologie

politique (1971) şi Antropo-logiques, lucrări determinate de axarea cercetărilor sale

sociologice şi etnografice din spaţiul african pe o problematică politică, aceea a relaţiilor

de putere, relaţii dominante chiar în organizarea unor comunităţi simple din teritoriile

africane.

Claude Lévi – Strauss este cu siguranţă cel mai celebru antropolog francez din

secolul al XX-lea. Între anii 1935 – 1938 a făcut cercetări de etnografie în Mato Grosso şi

în Amazonia. Îsi înscrie preocupările într-o antropologie a parentalităţii, prin Les

structure élémentaires de la perenté (1948), într-o racordare a cercetării etnografice la

structuralism Tristes tropique (1955) şi printr-o interpretare a totemismului în La pensée

sauvage (1962) în aceeasi paradigmă a structuralismului, o paradigmă foarte diferită de

18

prezenţa unui “ structuralism “ în paradigma funcţionalistă, numită prin prisma cărţii lui

Radcliffe – Brown Structură şi funcţie în societatea primitivă şi paradigma structuralim –

funcţionalism.

Există şi şcoala germană de antropologie, cu două ramuri Volkerkunde (“ştiinţa

popoarelor”) şi Volkskunde (“ştiinţa poporului”), cea dintâi practicând cercetarea

comunităţilor umane din afara teritoriului german, iar cea de-a doua axându-se pe cultura

“populară” autohtonă, “germană”.

Mai ales sociologia germană actuală, cea de după 1945, respinge existenţa, nu atât

a unei etnologii germane, cât mai ales faptul că etnologia germană, cea din a doua

jumătate a secolului al XIX-lea şi cea din prima jumătate a secolului al XX-lea ar conţine

în propria-i viziune o anumită “distorsionare” a spiritului, demersul etnologilor germani

fiind asumat ca eşec.

Această judecată trebuie privită într-un context mai larg, istoric şi politic,

despărţirile de clasicii etnologiei, pe motive de distorsionare, fiind şi o modalitate de a

privi cât mai critic o istorie socială şi politică, încărcată de drame monumentale,

insuportabile şi de neuitat, precum “holocaustul”.

Pentru necesităţile discursului de faţă reţinem, mai întâi câteva lucrări : Antropo-

Geographi oder Grundzuge der Anwendung der Erdkunde auf die Geschichte (1882-

1891) de F. Ratzel şi Handbuch der Methoede der Kulturhistorischen Ethnologie, 1937,

de W. Schmidt, lucrări care au promovat şi cultivat teoria ariilor culturale şi ale

difuzionismului. Cel care a desăvârşit această dimensiune majoră a etnoantropologiei

germane a fost Leo Frobenius (1873-1938). Acesta a făcut cercetări în Africa, în Nubia şi

Eritrea, în Senegal, Liberia, Togo, Nigeria, Camerun , Zair, Africa Australă. Acestea se

vor concretiza în capodopera sa Kulturgeschichte Africas, 1933, în care teoria

antropologică a ariilor culturale apare ca desăvârşită.

În aceeaşi şcoală germană de antropologie îl putem integra şi pe Sigmund Freud

(1857-1939), cel puţin pentru lucrarea Totem şi tabu (1913) care a dat antropologiei

parentalităţii (relaţiilor de înrudire) tema psihanalitică a “complexului Oedip”.

Sigur că există şi o şcoală românească de antropologie, ce nu are însă continuitate

şi anvergură, ci mai de grabă, se manifestă printr-un sincronism discontinuu. Mai întâi s-a

manifestat în opera lui Bogdan Petriceicu Hasdeu o influenţă a antropogeografiei

19

germane, termen pe care îl şi pune în circulaţie în cercetările româneşti. Apoi, teoria

ariilor culturale a lui Frobenius va influenţa filosofia culturii a lui Lucian Blaga, ce a

oferit în spiritul acestei teorii constructul etnocultural “spaţiul mioritic”. În cadrul

sociologiei monografice, cercetările antropologice au suferit influenţe cel puţin din două

orizonturi. Ion I. Ionică şi-a elaborat lucrarea Dealul Mohului (1941) după metoda

monografiei etnografice a lui Marcel Mauss, iar raportul dintre mitologie şi folclor, dar şi

alte demersuri ale antropologiei lui Traian Herseni descind din contactul livresc al

acestuia cu antropologia lui Franz Boas. Raportul dintre mitologie şi folclor, o temă

colaterală în antropologia lui Boas, se va manifesta ca temă centrală în cercetările de

antropologie şi etnologie românească sub totalitarism, prin sintezele Mitologia română

(1970) de Romulus Vulcănescu şi Mitologie românească, vol. I, II, de Mihai Coman. În

acest sincronism discontinuu nu trebuie uitată influenţa lui Frazer asupra gândirii lui

Mircea Eliade. După 1990, putem observa sincronizări atât la şcoala antropologică anglo-

saxonă, cât şi la şcoala franceză, o direcţie fiind şi aceea de recuperare echilibrată şi bine

temperată a reperelor autohtone, care nu pot fi altele decât cele reprezentate de Haşdeu,

Blaga, Eliade, dar şi reprezentanţi ai şcolii sociologiei monografice, alături de Ion I.

Ionică şi Herseni fiind prezent şi Henri H. Stahl, promotorul unei antropologii de teren

orientată spre comunităţile ţărăneşti, ca şi aceea a celor de mai sus.

20

TIPOLOGII SOCIETALE

De la început, de la afirmarea antropologiei clasice, această stiinţă despre om, a

oferit periodizări ale istoriei omenirii, încadrarea acestei istorii în tipologii societale.

Astfel pentru Levis Morgan există trei perioade ale umanităţii : perioada sălbatică

(descoperirea focului), perioada barbară (domesticirea animalelor) şi perioada civilizată

(apariţia scrisului). De aici au derivat şi alte clasificări, dar numai în formulări

comparabile şi opozabile. Există societăţi aliterate (care nu cunosc scrisul) şi societăţi

literate (care cunosc scrisul). Apoi există societăţi aistorice (fără istorie) şi societăţi

istorice ( societăţi cu o istorie bazată pe documente scrise).

Pe aceasi linie, în momentul de faţă antropologia distinge între societăţi simple

(obiectul predilect al antropologiei) şi societăţi complexe (obiectul predilect al

sociologiei).

În mod cert această ultimă tipologie este cea mai operabilă pentru antropologie, şi

datorită faptului că cercetările antropologice, cele întemeiate pe observaţie participativă,

se desfăsoară în societăţi simple, ca şi cele studiate de Malinowski şi Claude Lévi –

Strauss. Dimensiunea simplă sau complexă a unei societăţi este dată de mai multe

elemente: ocupaţiile şi diviziunea pe gen a ocupaţiilor, structurile organizaţionale, aspecte

de stratificare socială, distribuirea şi funcţionarea puterii.

Din punctul de vedere al ocupaţiilor, în comunităţile simple, bărbaţii practică

vânătoarea, iar femeile sunt culegătoare. Asumarea acestor ocupaţii se face prin procesul

inculturaţiei (învăţarea în familie şi în interiorul comunităţii a abilităţilor necesare

practicării vânătorii şi culesului). Ocupaţii simple sunt : păstoritul nomad, agricultura

itinerantă, activităţi horticole, pescuitul, artizanatul. În general aceste societăţi simple au

o stratificare socială neclasială şi fără tendinţe clasiale. În general puterea este în mâinile

unui lider religios (şamanul), sau al unui şef religios şi al unui şef militar. Societăţile

complexe dezvoltă activităţi economice industriale, au ierarhie religoasă, ierarhie politică,

elite religioase, elite politice şi elite economice, partide politice, cunosc stratificarea

socială şi o organizare teritorială diversă. În societăţile simple se manifestă o unitate

dintre teritoriu şi limbă, ceea ce înseamnă că etnicitatea e un element definitoriu, în timp

ce în societăţile complexe funcţia acesteia este în declin, cu excepţia extremismelor

naţionaliste.

O polarizare a acestui raport între simplu şi complex îl regăsim în organizarea

teritorială a comunităţilor umane, în sate şi orase, în comunităţi rurale şi comunităţi

urbane, în momentul de faţă conturânde-se o antropologie urbană şi o antropologie rurală.

Există şi alte tipologii societale: societatea preindustrială, societatea industrială şi

societatea postindustrială sau societăţi tradiţionale, societăţi industriale şi societăţi

informationale, dar acestea sunt specifice discursului sociologic, nu celui antropologic.

22

George Balandier- Antropologia politica

I.Construirea antropologiei politice.

Antropologia politica se defineste ca proiect (încearca sa fondeze o stiinta a politicului) si ca specialitate a cercetarii antropologice (se ocupa cu analiza sistemelor politice proprii societatilor primitve/arhaice).

1. Semnificatia antropologiei politice- ca disciplina ce încearca sa dobândeasca statut stiintific, se impune ca mod de cunoastere sau recunoastere a formelor 18318w223s politice diferite. Montesquieu se afla printre primii fondatori ai antropologiei politice prin clasarea societatilor în functie de traditii. Antropologia a încercat sa determine succesiunile culturale pe baza criteriilor tehnico-economice a elementelor de civilizatie si a formelor strucuturilor politice. Studieaza societati "arhaice", în care statul nu este clar constituit sau prezinta configuratii deosebite.

Scopurile antropologiei politice: a) o determinare a politicului care nu îl leagp nici de singurele societati istorice, nici de existenta aparatului statal; b) elucidarea proceselor de formare si transformare a sistemelor politice cu ajutorul unei cercetari paralele cu cea a istoricului; c)un studiu comparativ care sa perceapa diferitele expresii ale realitatii politice nu în limitele unei istorii anume, ci în toata întinderea ei istorica si georgrafica.

2. Elaborarea antropologiei politice. a) Precursorii: Aristotel (prin cautarea cauzelor care produc degradarea guvernelor instaurate), Machiavelli (prin distinctia facuta în Principele între doua tipuri de guvernare- republica si principat- prefigureaza sociologia lui Weber- sultanism si patrimonialism), Montesquieu (Spiritul legilor este prima încercare de inventariere si clasificare a tipurilor de societati), Marx si Engels (schita de antropologie economica si politica, îsi elaboreaza teoriile pornind de la documentatie exotica- descrieri ale calatorilor, opere ale etnografilor); b) Primii antropologi: Henry Maine (Ancient Law, 1861), L.H. Morgan (Ancient Society, 1877); c) Antropologii politici: W.C MacLoad, R.H. Lowie- trateaza rolul factorilor interni si externi ai formarii statului, Sir James G. Frazer- studieaza raportul magie-religie-regalitate; majoritatea studiilor sunt facute pe societatile africane;

3. Metode si tendinte ale antropologiei politice: a) demersul genetic- pune problema originii si evolutiei, poate fi comparativ; b) demersul functionalist- identifica institutiile politice în societatile primitive dupa functiile asumate, permite definirea relatiilor politice; c) demersul tipologic- vizeaza determinarea tipurilor de sisteme politice, organizarea si clasificarea lor; d) demersul terminologic- elaborarea categoriilor fundamentale (sarcina foarte dificila, pentru elaborarea conceptelor de cele mai multe ori este nevoie de apel la lingvistica); e) demersul structuralist- politicul este vazut sub aspectul relatiilor formale, care explica raporturile de putere instaurate între indivizi/grupuri; f) demersul dinamist- sesizeaza dinamica structurilor si sistemul relatiilor ce le constituie(continuare a celui structuralist).

23

II. Domeniul politicului

Atât antropologia politica, cât si filosofia politica vor sa studieze esenta politicului, iar relatia dintre ele este ambigua. Antropologii moderni opun caracterul stiintific al cercetarii lor, caracterului normativ al filosofiei politice.

1.Maximalisti si minimalisti. Informatia etnografica dezvaluie o mare varietate de forme politice primitive, asadar este necesara clasificarea si tipologia lor. Dar înainte de acest demers, este nevoie de descoperirea si delimitarea domeniului politicului. Aici apar doua tabere: a) maximalistii- cei care sustin ca nu exista societate fara guverbare; viziunea lui Aristotel cu omul ca animal politic si anterioritatea statului fata de individ; b) minimalistii- se arata sceptici fata de aceasta abordare; W. C. MacLeod analizeaza popare pe care le considera lipsite de organizare politica, traind în anarhie. Cel mai adesea, aceasta abordare nu exprima decât absenta institutiilor politice comparabile cu cele care exista în statul modern. Este nevoie însa de stabilirea unui prag de la care sa existe politicul. Majoritatea autorilor considera ca acesta începe, acolo unde se sfârsesc relatiile de rudenie.

2. Confruntarea metodelor. Definiri diferite ale politicului: a) definirea prin modurile de organizare spatiala- criteriu teritorial: domeniul politic ca sistem de organizare ce opereaza în cadrul unui teritoriu delimitat; b) definirea prin functii- functia de conservare, de decizie, de organizare a treburilor publice; G. Almond defineste sistemul politic ca îndeplinind functii de integrare si adaptare, prin recurgerea/amenintarea cu recurgerea legitima la constrângere fizica; c) definire prin modalitatile actiunii politice- actiunea sociala este actiune politica atunci când încearca sa controleze/inlfluenteze deciziile privind treburile publice; M.G. Smith opune actiunea politica celei administrative( prima se refera la decizii, iar cea de-a doua la executie si organizare, prima este putere, cea de-a doua autoritate); guvernarea unei societati implica întotdeauna aceasta forma dubla de actiune; d) definirea prin caracteristicile formale- metoda comparativa care justifica cercetarea antropologica impune apelul la unitati si procese abstracte; cercetarile structuraliste (nivel înalt de formalizare si abstractizare) nu sunt aproape deloc consacrate asupra sistemului politic, sunt adecvate mai mult "sistemului ideilor"; e) evaluarea- acest inventar arata ca delimitarile ramân imprecise/contestabile cu efect asupra dificultatii definirii politicului;

3. Putere politica si necesitate. Puterea este capacitatea de a produce efecte asupra persoanelor/lucrurilor sau capacitatea de a actiona efectiv asupra persoanelor/lucrurilor recurgând la mijloace ce varieaza între persuasim si coercitie; Puterea este recunoscuta în orice societate, indiferent cât de rudimentara este, pentru ca nu exista nici o societate în care regulile sa fie respectate automat. Puterea apare ca urmare a depasirii sferei de rudenie, pentru a limita efectele competitiei aparute între indivizi, puterea este vazuta ca necesitate, ca disimetrie (existenta inegalitatilor o face posibila), ca sacralitate, ca ambiguitate (puterea tinde sa se dezvolte ca raport de dominatie, dar consimtamântul care o legitimeaza tinde sa-i reduca autoritatea).

24

4. Relatii si forme politice. Definirea relatiilor politice independent de formele de guvernare pe care le organizeaza: sunt relatiile prin care persoane/grupuri exercita putere sau autoritate pentru mentinerea ordinii sociale într-un cadru teritorial. Max Weber porneste de la relatia fundamentala, aceea de comanda-supunere, pentru investigatia politicului.

III. Rudenie si putere

Pentru majoritatea autorilor, categoria rudeniei o exclude pe cea a politicului, una evoca structurile de reciprocitate iar cealalta structurile de subordonare. Antropologia politica dezvaluie legaturile între cele doua sisteme si le analizeaza raporturile.

1. Rudenie si lignaje. Societatile lignajere sunt cele în care functiile si institutiile politice sunt mai putin diferentiate. Criterii pentru determinarea domeniului politic: 1) Lingajele se bazeaza pe oamenii care sunt legati uniliniar de un stramos unic; în functie de numarul de generatii si extinderea lor varieaza numarul de segmente care îl compun. Din acest motiv grupurile lignajere se numesc segmentare. Semnificatia politica a acestor grupuri este derivata din faptul ca folosesc simboluri comune, rolul politic fiind determinat de ordonarea generala a segmentelor lignajere. 2) principiul descendentei si principiul teritorial- MG Smith considera relatiile externe ale unui lignaj (fie ele de razboi sau schimburi matrimoniale) ca fiind relatii politice, iar pe cele interne ca relatii administrative bazate pe ierarhie. În societatile segmentare, legea care determina pozitiile politice este structura genealogica.

2. Dinamica lignajera. Se ocupa cu studiul conditiilor necesare expresiei vietii politice, a cailor si mijloacelor ei. A) conditii- societatile lignajere nu sunt egalitare, clanurile si lignajele nefiind echivalente; dinamica lignajera rezulta din inegalitatile ce tin de diferentele de rang. Societatile fac din dezechilibru si confruntare un factor producator de coeziune sociala si de ordine, folosind ca instrument politicul. B) manifestarile si mijloacele- în societatile segmentare, viata politica difuza se manifesta mai mult prin situatii politice decât prin institutii politice (luarea deciziilor determina aparitia oamenilor cu rang superior, antagonismele pun în evidenta mediatorii si detinatorii puterii). Raporturile de putere (superioritate numerica si potential militar) determina relatiile dintre clanuri si lignaje. Rangul unul lignaj depinde de 3 factori: capacitatea sa economica, calitatea sa de centru integrator al activitatilor economice desfasurate de vecini, pozitia sa în retelele de aliante.

3. Aspecte ale puterii segmentare. Tipologia sistemelor segmentare ramâne o problema delicata din doua categorii de motive: instabilitatea lor fundamentala (puterea ramâne difuza, institutii politice schimbatoare, aliante precare) si variantele pe care le prezinta uneori un acelasi ansamblu etnic. J. Middletan si D. Tait construiesc 3 modele de clasificare: 1) societati cu geneaologie unitara si lignaje integrate într-un singur sistem piramidal; 2) societati formate din mici grupuri de descendenta devenite interdependente; 3) societati constituite din lignaje asociate care nu se pot situa în acelasi cadru genealogic.

25

IV. Stratificare sociala si putere

Nu exista societate fara putere politica (înteleasa ca forta de ordine prin excelenta) si nici putere fara ierarhii si fara raporturi inegale instaurate între indivizi si grupuri sociale.

1.Ordine si subordonare. Exista dezbateri nesolutionare în antropologia politica pe baza ierarhiei- unele teorii sustin ca manifestarea raporturilor de ierarhie si dominatie se gasesc în natura, iar altele sustin ca stratificarea sociala este înradacinata în cultura. Exista o multitudine de stratificari si ierarhii, care face dificila reducerea la un numar limitat de tipuri. Este legitim însa, sa se restrânga aplicarea conceptului de stratificare la societatile care satsfac cel putin doua conditii: 1) inegalitatile dominante se formuleaza pe alte criterii decât cele de vârsta, sex, rudenie, descendenta; 2) rupturile între grupuri ierarhizate se produc la scara societatii globale sau a unitatii politice nationale.

2. Forme ale stratificarii sociale si putere politica. Notiunea de statut este definita ca pozitia personala a unui individ fata de ceilalti, în cadrul unui grup; ea permite aprecierea distantei sociale existente între persoane pentru ca determina ierarhiile. Notiunea de rol este definita ca statutul în termeni de actiune, aspectul dinamic al acestuia. Oficiu (sau functie cu titlu) este un termen generic, rol si status fiind pentru el cazuri particulare. Oficiu desemneaza distinctia între functia detinuta si persoana care o detine pentru o vreme; conoteaza notiunile de rang/ordin/stare;

3. Feudalism si raporturi de dependenta. Feudalismul e un regim politic, o maniera de a defini rolurile de guvernanti si guvernati. Elementul specific este legatura interpersonala- relatii de protectie pe de o parte si fidelitate si aservire pe de alta parte.

VI. Aspecte ale statului traditional.

Interpretarile statului care îl identificau cu orice organizare politica autonoma sunt în regres, în vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confunda cu teoria statului.

1.Punerea în discutie a conceptului de stat. Statul este identificat cu mijloacele ce permit crearea si mentinerea ordinii în limitele unui spatiu determinat. Criteriile de identificare a formei statale: caracterul sau totalizant, autonomia si puterea sa de dominatie. Juristii i-au restrâns întrebuintarea, definindu-l ca fenomen juridic- ca sistemul normelor juridice în vigoare. Interpretarea lor este eronata, întrucât nu cuprinde si nivelul politic. Între aceste doua interpretari (una laxista si una restrictiva) se gasesc interpretarile comune ce caracterizeaza statul prin 1) teritoriu; 2) consimtamântul populatiei ce traieste între respectivele granite; 3) existenta de structuri organice mai mult sau mai putin complexe care constituie baza unitatii politice. Problema cu aceste interpretari este ca nu sunt specifice, abordând o acceptiune prea toleranta. De aceea, J. Freund introduce conceptul de rationalitate statala- ce îi permite sa opuna creatiile politice instinctive (triburile, cetatile) si strucuturile politice improvizate provenite din cuceriri, statului, care este opera ratiunii. Pentru Proudhon, statul deriva din viata sociala, îi ramâne acesteia exterior si realizeaza acapararea fortei colective. Viata sociala si statul centralizat se gasesc în mod necesar în raport de contradictie radicala. Viata sociala implica schimburi care implica

26

reciprocitate, în timp ce statul implica autoritate si constrângere ce implica nereciprocitate.

2. Incertitudini ale antropologiei politice. examinarea criteriilor cel mai des utilizate în definirea statului: a) legatura teritoriala- fondarea statului implica o capacitate de a concepe o unitate ce largeste limitele rudeniei si a învecinarii spatiale; rudenia e înlocuita cu proprietatea ca baza a organizarii sociale. Lucrarile antropologice pun în evidenta 3 caracteristici ale acestui proces: numarul de oameni ca determinant as stergeii rudeniei, organizarea spatiului în scopuri politice, aparitia ideii de proprietate care intra în concurenta cu relatiile personale;

b) Segmentar si centralizat- sub vechea forma statul îsi putea asigura puterea mult mai bine la centru, fata de periferii. Instrumentele de care dispune puterea centralizata pentru a se mentine depind mult de dezvoltarea tehnica si a mijloacelor de informare (multe imperii africane au disparut din cauza spatiului mult prea vast). Opozitia segmentar- centralizat nu exista legat doar de teritoriu, se refera chiar la organizarea statala, a carei tendinta unitara o combate. A. Southal distinge între stat unitar (complet dezvoltat) si stat segmentar, statul unitar realizându-se foarte rar. sase caracteristici ale statului segmentar: 1) suveranitate teritoriala limitata- se estompreaza pe masura ce se aplica regiunilor mai departate de centru; 2) guvernarea centralizata coexista cu puteri locale asupra carora nu exercita decât un control relativ; 3) centrul dispune de o administratie specializata; 4) autoritatea centrala nu are monopolul absolut al utilizarii legitime a fortei; 5) relatii de tip piramidal; 6) autoritatile subordonate au cu atât mai multe posibilitati de schimbare cu cât ocupa o pozitie mai periferica.

c) rationalitatea statului traditional- statul rezulta din lenta rationalizare a structurilor politice existente, pe care o evidentieaza o vointa unitara, o administratie competenta, o tendinta de organizare a ansamblului vietii colective. Rationalitatea astfel definita exista în cazuri rare de stat traditional; ea devine mai accentuata în cazul "despotismului oriental" - acolo unde exista proprietate birocratica, capitalim birocratic, aristocratie rurala birocratica- acolo unde statul devine mai puternic decât societatea.

d) Caracteristicile statului traditional- statul traditional privit ca o mare familie, personalizarea raporturilor sociale si politice; instabilitatea- fragilitatea bazei teritoriale, rivalitatea politica pentru putere si a rebeliunilor lipsite de eficienta revolutionara. Statul traditional nu se poate defini printr-un model sociologic ce l-ar opune radical statului modern; în masura în care e stat el se conformeaza caracteristicilor comune. Nu trebuie ignorat de catre antropologie anumite aspecte: statul traditional permite unei minoritati sa exercite o dominatie durabila, luptele pentru putere (care reprezinta forma de politica pe care o cunoaste statul traditional) contribuie mai mult la întarirea dominatiei decât la slabiciunea ei (aspecte puternic accentuate în despotismul oriental). Trasaturi distinctive ale statului traditional: locul important acordat empirismului, se formeaza de la unitati politice preexistente, pastreaza un caracter difuz care îl diferentieaza de statul modern centralizat, ramâne amenintat de segmentarea teritoriala, corespunde tipului de "patrimonialism" definit de Weber (suveranul detine puterea pe baza unor atribute personale, actioneaza printr-un mandat primit din cer/ zei în numele traditiei.

27

3. Ipoteze asupra originii statului. R. Linton- 2 mijloace de construire a statului: asocierea voluntara si dominatia impusa printr-o putere superioara; S. Nadel sustine de asemenea ca factorul de cucerire este necesar pentru formarea statului. Lowie vede doua conditii care trebuie a fi împlinite pentru constituirea statului: existenta unor raporturi sociale exterioare rudeniei si existenta unor grupuri/asociatii care sa permita în cadrul lor sa se desfasoare raporturi de inegalitate.

VII. Traditie si modernitate

1.Factori si aspecte ale schimbarii politice. Transformarea sistemelor politice traditionale se raporteaza în general la colonizare/dependenta, colonizarea aparând drept un factor modernizator. Coloniile africane prezinta 5 caracteristici ce pot fi aplicate si altor societati în curs de modernizare: denaturarea unitatilor politice traditionale, degradarea prin depolitizare, distrugerea sistemelor traditionale de limitare a puterii, incompatibilitatea celor sisteme de putere si autoritate, desacralizarea partiala a puterii. Dinamica tranfsormarii sociale si dinamica modernizarii politice a fost analizata de catre D. Apter foarte elocvent. El sustine ca rezultatul modernizarii este aparitia de noi roluri sociale, celor traditionale li se adauga cele adaptative (transformare partiala a primelor) si cele novatoare, toate fiind în incompatibilitate. Exista trei forme de stratificare sociala în societatile în curs de modernizare: sistemul castelor, al claselor si al ierarhiilor. Cele 3 tipuri de roluri se gasesc în fiecare din cele 3 forme de stratificare, rezultând conflice, a caror linie de rezolvare trebuie gasita pe plan politic.

2. Dinamica traditionalismului si modernitatii. Notiunea de traditionalism este definita imprecis de catre antropologi, fiind definita mai ales prin respectarea normelor imemoriale, pe care mitul sau ideologia dominanta le afirma si le justifica. Traditionalismul fundamental asigura protectia valorilor, organizarii sociale si culturale din trecut. Traditionalismul formal coexista cu cel precedent- din mostenirea trecutului sunt pastrate doar anumite mijloace, functiile si scopurile schimbându-se. Traditionalismul de rezistenta a servit, în perioada de dominatie coloniala, drept ecran protector, prezentând disimularea reactiilor de refuz; Pseudo-traditionalismul dupa perioada coloniala- traditia manipulata devine mijlocul prin care se da sens noilor realitati sau prin care se exprima o revendicare. Trebuie luat în considerare, de asemenea, ca structurile politice rezultate în urma formarii statelor nu pot fi interpretate în perioada de tranzitie, decât recurgând la vechiul limbaj. Sugestii pentru studiul modernizarii:

a) comunitatea sateasca este unitatea de cercetarea cea mai pertinenta, pentru ca ea constituie câmpul de confruntare între traditie si modernitate; b) partidul politic, instrument modernizator, având în vedere ca în societatile traditionale în curs de modernizare, partidul îndeplineste functii multiple: orienteaza economia nationala, organizeaza suprematia politicului, participa la schimbare; este mijloc de modernizare pentru ca are avantajul, spre deosebire de autoritatile administrative, de a avea un contact direct cu comunitatea; c) ideologia, ca expresie a modernitatii- ideologia are o functie stimulata în perioadele modernizatoare (în cazul societatilor traditionale, ideologia apare odata cu epoca moderna, pe ruinele mitului ce garanta vechea ordine); ideologiile se prezinta în doua versiuni: una minutioasa destinata elitelor politice si intelectuale pentru

28

difuzarea în exterior si una simplificata pentru taranime si clasele mai putin educate; ideologiile modernizatoare se caracterizeaza prin instabilitate- nu sunt semnificative decât o perioada de timp scurta.

Încheiere. Perspective ale antropologiei politice.

Antropologia politica se prezinta ca un proiect în curs de realizare decât ca un domeniu constituit. Ea a dus la decentrare pentru ca a universalizat reflectia (pâna si la grupurile cu putere minimala). Detine eficienta critica fata de antropologie- disciplina mama. Ea necesita luarea în considerare a dinamicii interne a societatilor traditionale, pentru ca opereaza pe o realitate esential dinamica.

29