51462970 fitotehnie final

400
VICTOR STARODUB TEHNOLOGII Î N FITOTEHNIE CHIŞINĂU, 2008 UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

Upload: azareea

Post on 09-Aug-2015

705 views

Category:

Documents


30 download

TRANSCRIPT

Page 1: 51462970 Fitotehnie Final

VICTOR STARODUB

T E H N O L O G I IÎ N F I T O T E H N I E

CHIŞINĂU, 2008

UNIVERSITATEA AGRARĂ DE STAT DIN MOLDOVA

Page 2: 51462970 Fitotehnie Final

CZU 633 (075.8)S 79

Lucrarea a fost aprobată de Senatul Universităţii Agrare de Stat din Moldova încalitate de manual pentru învăţământul universitar agronomic, specialităţiledomeniului „Ştiinţe economice”.

Recenzenţi:Ion Perju, viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, doctor

în economiePintilie Pârvan, şef al Direcţiei Generale Tehnologii Agroalimentare

a Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, dorctorîn agricultură

ISBN 978-9975-64-121-0

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a CărţiiStarodub, Victor

Tehnologii în fitotehnie / Victor Starodub. - Ch.:S.n., 2008 (Centrul Ed. UASM). - 399 p.

Bibliogr.: p. 398-399 (50 tit.). - 50 ex.ISBN 978-9975-64-121-0

633 (075.8)S 79

Page 3: 51462970 Fitotehnie Final

3

CUPRINS

CAPITOLUL 1. PROBLEME GENERALE DE FITOTEHNIE ............................ 51.1. Fitotehnia ca ramură a agriculturii şi disciplină ştiinţifică ....................................... 51.2. Obiectivele fitotehniei, obiectul şi metodele de cercetare .................................... 91.3. Definirea tehnologiei în fitotehnie, tipuri de tehnologii şi factorii principali

de sporire a producţiei ..................................................................................... 101.4. Gruparea culturilor de câmp ........................................................................... 121. 5. Procesul fotosintetic şi legităţile de formare a producţiei fitotehnice .................... 131.6. Suprafaţa de nutriţie şi productivitatea plantelor ................................................ 171.7. Tipurile de producţie şi factorii care le condiţionează ......................................... 171.8. Bazele fundamentale utilizate la modelarea tehnologiilor de cultivare

a plantelor de cultură mare ................................................................................ 221.9. Sămânţa – factor biologic de producţie ............................................................ 551.10. Aspecte ecologice la producerea producţiei fitotehnice .................................... 64

CAPITOLUL 2. CEREALELE .............................................................................. 752.1. Aspecte generale ........................................................................................... 752.2. Problema producerii cerealelor şi modalitatea de soluţionare a ei ....................... 792.3. Grâul ............................................................................................................ 81

2.3.1. Grâul comun de toamnă .......................................................................... 892.3.2. Grâul durum de toamnă ........................................................................ 114

2.4. Secara ........................................................................................................ 1192.5. Triticale ....................................................................................................... 1242.6. Orzul .......................................................................................................... 1282.7. Ovăzul ........................................................................................................ 1382.8. Porumbul .................................................................................................... 1422.9. Sorgul ........................................................................................................ 1632.10. Meiul ........................................................................................................ 1682.11. Hrişca ....................................................................................................... 172

CAPITOLUL 3. LEGUMINOASELE PENTRU BOABE ................................... 1793.1. Aspecte generale ......................................................................................... 1793.2. Problema proteinei vegetale şi modalitatea de soluţionare a ei .......................... 1813.3. Mazărea ..................................................................................................... 1833.4. Fasolea ....................................................................................................... 1903.5. Soia ........................................................................................................... 1953.6. Năutul ........................................................................................................ 2023.7. Lintea ......................................................................................................... 205

Page 4: 51462970 Fitotehnie Final

4 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

CAPITOLUL 4. PLANTELE OLEAGINOASE................................................... 2094.1. Aspecte generale ......................................................................................... 2094.2. Floarea-soarelui .......................................................................................... 2144.3. Rapiţa ........................................................................................................ 230

CAPITOLUL 5. PLANTELE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE............. 2365.1. Cartoful ...................................................................................................... 2365.2. Sfecla pentru zahăr ...................................................................................... 2515.3. Sfecla furajeră ............................................................................................. 280

CAPITOLUL 6. PLANTELE TEXTILE – ASPECTE GENERALE .................... 282

CAPITOLUL 7. TUTUNUL ................................................................................. 284

CAPITOLUL 8. PLANTELE AROMATICE ŞI MEDICINALE ........................ 3068.1. Levănţica .................................................................................................... 3068.2. Menta ........................................................................................................ 3148.3. Salvia ......................................................................................................... 3168.4. Mărarul ...................................................................................................... 3238.5. Coriandrul .................................................................................................. 3308.6. Feniculul ..................................................................................................... 3378.7. Armurariul ................................................................................................... 3428.8. Gălbenelele ................................................................................................. 3468.9. Isopul ......................................................................................................... 350

CAPITOLUL 9. BOSTĂNOASELE .................................................................... 359

CAPITOLUL10. IERBURILE LEGUMINOASE ............................................... 36810.1. Aspecte generale ....................................................................................... 36810.2. Lucerna .................................................................................................... 37110.3. Sparceta ................................................................................................... 379

CAPITOLUL 11. IERBURILE GRAMINEE ...................................................... 38611.1. Aspecte generale ....................................................................................... 38611.2. Iarba-de-sudan.......................................................................................... 394

CAPITOLUL 12. CULTURI FURAJERENETRADITIONALE – ASPECTE GENERALE ........................................... 397

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE ....................................................................... 398

Page 5: 51462970 Fitotehnie Final

51. Probleme generale de fitotehnie

C A P I T O L U L 1P R O B L E M E G E N E R A L E

D E F I T O T E H N I E

1.1. Fitotehnia ca ramură a agriculturiişi disciplină ştiinţifică

Fitotehnia este ştiinţa agronomică care studiază particularităţile morfobiologiceale plantelor de cultură mare şi elaborează tehnologiile moderne de cultivare aacestora în scopul creşterii cantitative şi calitative a producţiei agricole, în limiteleeficienţei economice. Baza teoretică a fitotehniei o constituie biologia – ştiinţacare studiază legile vieţii şi dezvoltării plantelor cultivate. Dintre legile funda-mentale ce se iau în calcul la modelarea tehnologiilor de cultivare a culturilor decâmp fac parte: legea egalităţii şi nesubstituirii factorilor de vegetaţie; legea acţiuniiîn complex a factorilor de vegetaţie; legea factorului limitativ al producţiei; legearevenirii în sol a substanţelor nutritive extrase de către plantă.

1) Legea egalităţii şi nesubstituirii factorilor de vegetaţie. Pentru a creşteşi a se dezvolta normal, planta trebuie să beneficieze de acţiunea tuturor factorilorde vegetaţie. Factorii de vegetaţie sunt egali ca valoare şi nu pot fi substituiţi unulcu altul: în caz contrar, planta nu poate vegeta.

2) Legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie. Factorii de vegetaţietrebuie să acţioneze asupra plantelor în complex şi nu în mod izolat, deoarece culturiletrebuie asigurate – în acelaşi timp şi în cantităţi optime – cu toţi aceşti factori.

Atunci când ei acţionează în complex, planta îi utilizează mai bine, sporindu-şiconsiderabil producţia.

3) Legea factorului limitativ al producţiei. Factorii de vegetaţie sunt beneficipentru plantă numai în cazul în care sunt utilizaţi în cantităţi optime. Dacă suntfurnizaţi în volum prea mic sau prea mare, ei au o influenţă negativă asupra producţiei,manifestându-se ca factori limitativi.

Page 6: 51462970 Fitotehnie Final

6 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

4) Legea restituirii în sol a substanţelor nutritive extrase de către plantă.Scopul este de a spori cantitativ şi calitativ producţia. Solul are proprietatea de afurniza elemente nutritive necesare creşterii şi dezvoltării plantelor. La fiecarerecoltă, din sol se extrag mari cantităţi de substanţe nutritive. De exemplu, la fiecaretonă de grâu sau porumb pentru boabe se extrag circa 25 kg de azot, 12 kg de fosfor,30 kg de potasiu etc., care, ulterior, trebuie compensate.

Se ştie că starea de fertilitate este condiţionată, în primul rând, de prezenţa însol a materiei organice. Menţinerea şi îmbunătăţirea acesteia se realizează prinadministrarea de îngrăşăminte organice sau prin valorificarea resturilor vegetale,această ultimă modalitate fiind recunoscută ca extrem de rezonabilă şi eficientă.Pentru a îmbunătăţi fertilitatea solului, se cer valorificate nu doar miriştile şirădăcinile culturilor, ci şi cele circa 1,5-2 t paie, 5-6 t coceni de porumb, 1,5-2 t detulpini de floarea-soarelui etc., care se obţin, de regulă, de pe fiecare hectar cultivat.

Faptul că o perioadă îndelungată în agricultură s-a practicat „sistemul minerit”,care presupunea doar extragerea substanţelor din sol – fără a returna ceea ce seconsuma – a condus la reducerea continuă a materiei organice din substrat,diminuându-se regretabil conţinutul de humus şi fertilitatea solului.

Indiferent în ce cantităţi se aplică îngrăşămintele chimice, dacă în sol nu seintroduc şi anumite cantităţi de materie organică, nu se pot obţine rezultatesatisfăcătoare. Experimental s-a demonstrat că în cazul în care de pe terenuri aufost înlăturate complet paiele, chiar dacă a fost mărită considerabil doza deîngrăşăminte chimice, producţia de grâu a scăzut continuu. În ultimii 10 aniadministrarea îngrăşămintelor chimice a fost redusă substanţial, de la doza de circa180 kg /ha s. a. la o doză de mai puţin de 10 kg/ha ş. a.

Este contraproductivă şi practica de eliberare a terenurilor – cu scopul de a lelucra mai uşor – prin înlăturarea de pe ele a tuturor resturilor vegetale. Or, tocmairesturile vegetale menţin în sol cantitatea necesară de azot – 20-40 kg/ha – şi joacăun rol decisiv în păstrarea echilibrului dintre materia organică şi sinteza compuşilorhumusului. Resturile vegetale menţinute pe 1 ha de cereale păioase pot îmbogăţisolul cu peste 400 kg de humus.

Exploataţiile agricole care au în gestiune sectoare zootehnice trebuie să calculezeexact necesarul de paie şi strujeni, să le adune şi să le depoziteze, iar suprafeţelerămase să le lucreze cu ajutorul combinelor echipate cu tocătoare. Materialul vegetaltocat mărunt, în segmente de 4-6 cm, trebuie distribuit uniform pe suprafaţa recoltatăcu ajutorul unui dispersor special, deoarece solul reprezintă un sistem natural complex,un agregat structurat de substanţe aflate în continuă schimbare, un complex biologicîn care viaţa pulsează continuu datorită activităţii extraordinare a microorganismelor.

Page 7: 51462970 Fitotehnie Final

71. Probleme generale de fitotehnie

Fertilitatea solurilor este astăzi în continuă scădere. 62% din solurile planeteiau fertilitate redusă sau foarte redusă, 27% – fertilitate moderată şi doar 11% –fertilitate sporită. În acest context, acum 100 de ani, acad. V. Dokuceaev constatacă solurile Moldovei conţin 6-8% de humus, adică sunt foarte bune –, pe atunciprocesele de sinteză a humusului predominau asupra proceselor de mineralizare.Conform lui, anual în sol se depozitau 10-12 t/ha de substanţă organică uscată,ceea ce reprezenta echivalentul a 40-50 t de îngrăşăminte organice. 50 de ani maitârziu, acad. N. Dimo atenţiona: conţinutul de humus din sol a scăzut la 4-5%. Astăzi,acesta constituie doar 3-3,5%.

Pe acest fundal, agricultura, care este un mod de viaţă, trebuie să pună în toateaccentul pe fitotehnie, acordând domeniului o importanţă maximă. Nu întâmplător,savantul francez A. Demolon, încă în 1961, asocia fitotehnia cu o maşină al căreimotor este soarele, susţinând că procesul biologic de fotosinteză este capabil săasigure cu substanţe organice toate vieţuitoarele superioare ale planetei.

Plantele conţin 2 grupuri esenţiale de substanţe: anorganice şi organice.Substanţele anorganice sunt formate din apă şi săruri minerale. Dar pentru

că, asemeni altor organisme vii, plantele nu pot sintetiza substanţele minerale, elele împrumută din mediul înconjurător, motiv pentru care compoziţia solului şi ceaa plantelor terestre este aproape asemănătoare.

Substanţele organice reprezintă elementele fundamentale ale organismelorvegetale, plantele sintetizându-le din substanţe anorganice. În funcţie de rolul pecare îl au în organism, substanţele organice au fost sistematizate în următoarele 3categorii:

1) substanţe plastice: glucide, lipide, proteide. În calitate de constituenţi debază ai materiei vii, aceste substanţe au un rol structural şi energetic fundamentalîn creşterea şi dezvoltarea plantelor;

2) substanţe cu rol biologic activ: enzime – fermenţi care dirijează procesulde sinteză şi degradare; vitamine – compuşi organici indispensabili în menţinereaproceselor celulare vitale; fitohormoni – substanţe care stimulează activitateaanumitor organe; anticorpi – substanţe care se formează în organism pentru aneutraliza o infecţie; pigmenţi etc. Aceste substanţe influenţează, controlează şireglează transformările metabolice, contribuind la funcţionarea organismului caun tot unitar şi la realizarea schimbului de substanţe cu mediul înconjurător.

3) substanţe intermediare şi finale de metabolism: glicozide – substanţe careconţin hidraţi de carbon; lignine – substanţe organice care se depun în ţesuturileplantelor lemnoase, conferindu-le rigiditate şi impermeabilitate; taninuri – acidtanic, care contractează ţesuturile; uleiuri eterice; alcaloizi – substanţe bazice,

Page 8: 51462970 Fitotehnie Final

8 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

azotate, toxice; substanţe antibiotice – substanţe organice, produse de microorga-nisme, care distrug anumiţi microbi; alcooli – obţinuţi prin substituirea unui atomde hidrogen din molecula unei hidrocarburi cu un oxidril (OH); amine – compuşiorganici derivaţi ai amoniacului; amide – compuşi organici obţinuţi prin substituireaunui atom de H al amoniacului (NH4) cu radicalul unui acid (CH3COO); aldehide –substanţe organice obţinute prin oxidarea unor alcooli; cetone – substanţe organiceobţinute prin oxidarea alcoolilor secundari; esteri – compuşi organici obţinuţi prineliminarea unei molecule de apă între alcool şi un acid organic. Aceste substanţese formează preponderent din substanţe plastice, în urma unor transformări metabo-lice în organism; au rol de protecţie şi contribuie la formarea aromei, a gustului şia mirosului de fructe şi flori.

În baza mai multor cercetări, s-a stabilit că plantele conţin compuşii a 12elemente de bază – C, H, O, N, P, S, CI, K, Na, Mg, Ca, Si – numite şi elementeplastice, macroelemente sau elemente de constituţie. Aceste elemente contribuiela formarea organismelor vegetale şi reprezintă peste 99% din masa lor. Pe lângăelemente plastice, plantele conţin, în cantităţi mici – mai puţin de 1% – şi alteelemente – Mo, Cu, Zn, Fe, B, Mn, Ni, Co, As, F, Br, Al etc., numite oligoelementesau microelemente.

Oligoelementele, în afară de rolul de constituent al plantelor, au şi un importantrol funcţional în reacţiile de oxidoreducere, în reglarea presiunii osmotice şi aechilibrului acido-bazic, în menţinerea integrităţii celulare etc. În acest sens,fitotehnia asigură raţia alimentară a populaţiei de pe glob cu 88% în hidraţi de carbonşi grăsimi; cu 80% în substanţe proteice, vitamine, săruri minerale etc., produselevegetale ocupând 93% din raţia alimentară a omului. 80% din biomasa secundarăparticipă la formarea fertilităţii solului.

Importanţa fitotehniei mai constă în faptul că procesele biologice ce se producliber în plante, sol, agrocenoze, biosferă sunt utilizate de om, fitotehnia devenind,astfel, ştiinţă de sinteză ce interacţionează cu ştiinţe fundamentale precum botanica,fiziologia plantelor, ecologia, pedologia, biochimia şi agrochimia, biofizica,matematica statistică, agrotehnica, ameliorarea plantelor, mecanizarea agriculturii,zootehnia, economia, protecţia plantelor etc. În acest context, modelareatehnologiilor performante de cultivare implică utilizarea cunoştinţelor din domeniulmai multor ştiinţe fundamentale şi aplicative.

Page 9: 51462970 Fitotehnie Final

91. Probleme generale de fitotehnie

1.2. Obiectivele fitotehniei, obiectul şimetodele de cercetare

Obiectivele fitotehniei sunt:1. Asigurarea populaţiei cu produse alimentare, a sectorului zootehnic cu furaje

şi a industriei cu materie primă.2. Îmbunătăţirea fertilităţii solului.3. Protecţia mediului ambiant.4. Combaterea eroziunii.5. Majorarea produsului intern brut.Obiectul principal al fitotehniei este planta de cultură mare, generatoare de

substanţe organice. Pentru fitotehnie, planta reprezintă nu doar obiectul, ci şiinstrumentul muncii. Ca obiect al muncii, planta este supusă proceselor de creare anoi soiuri, a noi hibrizi de plante agricole, studierii diferitor elemente tehnologicede cultivare. Ca instrument al muncii, planta transformă energia cinetică a luminiisolare în energie potenţială a compuşilor organici.

Principala metodă de studiu a fitotehniei este metoda experienţei în câmp,axată pe două aspecte fundamentale ale cercetării: experienţa în câmp şi în laboratorşi experienţa în procesul de producţie.

1. Experienţa în câmp şi în laborator se aplică cu scopul de a studia – înfuncţie de biotip şi de condiţiile pedoclimaterice – elementele tehnologice peparcele mici; de a stabili gradul de fertilizare (doze, perioade şi modalităţi de aplicarea îngrăşămintelor) şi cele mai adecvate modalităţi de lucrare a solului; de a soluţionaunele probleme ce ţin de însămânţarea culturii (timpul semănatului, desimea,distanţa dintre rânduri, adâncimea încorporării în sol şi cantitatea de sămânţă la 1ha) şi de lucrările de întreţinere.

2. Experienţa în procesul de producţie se realizează cu scopul de a testaeficienţa elementelor tehnologice în condiţii de producţie pe suprafeţe mari, fiindconsiderată şi etapă finală a experienţei.

În fitotehnie se foloseşte pe larg şi un al treilea tip de experienţă – experienţaîn casa de vegetaţie – care oferă posibilitatea de a urmări planta în procesul dedezvoltare şi modul în care este ea este influenţată de diferiţi factori. Experienţa încasa de vegetaţie se realizează în sere, în vase de vegetaţie umplute cu sol, nisip sausoluţie de sare, numită şi cultură de apă. Pentru a determina modul în care factoriide mediu influenţează planta, se utilizează aşa-numitele fitotroane – instalaţiispeciale de dimensiuni mari, în care plantele se cultivă în condiţii experimentale,dirijându-se regimul şi condiţiile lor de viaţă: lumină, temperatură, umiditate.

Page 10: 51462970 Fitotehnie Final

10 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

1.3. Definirea tehnologiei în fitotehnie, tipuri de tehnologiişi factorii principali de sporire a producţiei

Tehnologia de cultivare sub aspect fitotehnic presupune lucrări succesive deîngrijire a culturilor agricole, recoltare, curăţare şi condiţionare a producţiei.

Tipuri de tehnologii:1. Tehnologii convenţionale, clasice.2. Tehnologii ecologice.3. Tehnologii la îmbinare.Astăzi este unanim acceptat că agricultura convenţională şi greşelile

tehnologice, indiferent de nivelul dezvoltării societăţii, au avut un puternic impactnegativ asupra solului şi a altor resurse ale mediului înconjurător.

O tehnologie de cultivare a plantelor nu poate fi generalizată în timp şi spaţiu,întrucât determină procese negative cu grave consecinţe asupra mediuluiînconjurător. Totuşi tehnologia agricolă convenţională bazată pe afânarea intensă asolului prin arătură cu răsturnarea brazdei şi eliminarea resturilor vegetale, urmatăde numeroase lucrări secundare, a rămas încă cea mai răspândită, devenind„tradiţională” şi intrând în mentalitatea comunităţilor umane de pretutindeni.

În politicile agrare ale diferitor ţări, mai ales cu un nivel ridicat de industrializare,cu precădere în ultimii 50 de ani, au fost depuse eforturi uriaşe pentru modernizareaagriculturii în scopul sporirii productivităţii, creşterii aportului agriculturii ladezvoltarea economică, dar, din păcate, această modernizare a fost însoţită de omultitudine de efecte negative grave asupra mediului înconjurător.

În consecinţă, comunităţile umane, îngrijorate mai mult de degradarea mediuluiambiant decât de propria securitate alimentară, cercetarea ştiinţifică agricolă s-auvăzut nevoite să găsească o alternativă tehnologică de cultivare a plantelor, maipuţin agresivă şi care să contribuie pe termen lung la ameliorarea resurselordegradate, la conservarea stării lor calitative. Această nouă tehnologie agricolă afost denumită „conservativă”, ea exclude afânarea intensivă a solului prin arătură curăsturnarea brazdei şi eliminarea resturilor vegetale, dar impune acoperirea cu resturivegetale a peste 30 % din suprafaţa solului după semănat.

Tehnologia alternativă presupune tehnici de reducere a costurillor şi de menţi-nere a nivelelor de producţie prin aplicarea unor principii şi practici cum sunt:

– rotaţia culturilor;– sisteme integrate vegetaţie/animale;– cultivarea leguminoaselor fixatoare de azot;– generalizarea lucrărilor de protecţie, ameliorare şi valorificare a solului;– gospodărirea integrată a elementelor nutritive.

Page 11: 51462970 Fitotehnie Final

111. Probleme generale de fitotehnie

Tehnologia ecologică (termen similar cu tehnologia organică sau biologică)diferă fundamental de cea convenţională. Rolul ei este de a da producţie cât maipură din punct de vedere ecologic, mai potrivită metabolismului organismului uman,dar în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului în respect faţă denatură şi legile ei. Tehnologia ecologică contribuie la creşterea activităţiloreconomice de mare randament şi are o contribuţie majoră la sporirea interesuluipentru spaţiul rural.

Tehnologia ecologică nu utilizează: fertilizanţi şi pesticide sintetice,stimulatori şi regulatori de creştere. Organismele modificate genetic şi derivatelelor sunt interzise în tehnologia ecologică.

Trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică se face prinrespectarea perioadei de conversie, care în producţia vegetală are o durată de 2 anipentru culturile anuale şi de 3 ani pentru culturile perene.

Producţie ecologică înseamnă obţinerea de produse agroalimentare fărăutilizarea produselor chimice de sinteză. Producţia agroalimentară ecologică areca scop realizarea unor sisteme agricole durabile, diversificate şi echilibrate, careasigură protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor. Principiile debază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt:

– eliminarea oricăror tehnologii poluante;– realizarea unor structuri de producţie şi asolamente, în cadrul cărora rolul

principal îl deţin speciile şi soiurile de înaltă adaptabilitate;– susţinerea şi ameliorarea continuă a fertilităţii naturale a solului;– integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi a

produselor din plante;– utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea

acestora în mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundarerefolosibile;

– aplicarea unor tehnologii care să satisfacă cerinţele speciilor, soiurilor.Tehnologia de cultivare se axează pe principalii factori de sporire a producţiei:♦ seminţe de clasa întâi de categorie superelită, elită sau de prima reproducţie;♦ asortiment tehnic care va permite efectuarea lucrărilor de câmp în termene

optime şi la nivel înalt de calitate;♦ aplicarea îngrăşămintelor echilibrate după substanţele nutritive;♦ mijloacele integrate de protecţie a plantelor: agrotehnice, chimice, biologice;♦ metode eficiente de organizare a muncii.Tehnologia modernă prevede efectuarea la timp, permanent şi argumentat a

elementelor tehnologice.

Page 12: 51462970 Fitotehnie Final

12 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

1.4. Gruparea culturilor de câmpCulturile de câmp diferă prin caracterul lor morfobiologic, dar şi prin metodele

de cultivare. Din aceste motive, este foarte important să se stabilească condiţiileecologice care determină o anumită specie să formeze producţie optimă.

După modul în care plantele reacţionează la condiţiile naturale de vegetaţie şi,în funcţie de particularităţile lor biologice, poate fi stabilită microzona soiurilor şihibrizilor cultivaţi. Fiecare soi sau hibrid de plante are un areal propriu de adaptare,aflat în corelaţie directă cu condiţiile originare de creştere şi dezvoltare. Plantelecultivate în condiţii improprii de mediu sunt supuse unor efecte de stres ceinfluenţează negativ asupra producţiei. De aceea, la zonarea şi microzonareasoiurilor şi hibrizilor trebuie să se ţină cont de tipul biologic, plasticitatea plantelor,durata perioadei de vegetaţie, necesitatea faţă de temperaturi biologic active, tipulbiologic. Un câmp cu o înclinare de 1° spre nord primeşte aceeaşi cantitate decăldură ca şi un câmp drept amplasat cu 100 km mai la nord. În funcţie de înclinaţiapantei sau de expoziţie, pe teritoriul Republicii Moldova, diferenţa dintre perioadelefără îngheţ constituie până la 30 de zile; iar suma temperaturilor active – 800-900°.Cea mai mare sumă de temperaturi se poate atesta pe pantele cu expoziţie sudică,după care urmează cele cu expoziţie vestică, apoi estică, cea mai rece temperaturăatestându-se pe terenurile cu expoziţie nordică.

Pe panta sudică, plantele fructifică cu 7-14 zile mai devreme decât pesuprafeţele cu pantă opusă.

Dacă diferenţa dintre temperatura minimă a aerului la nordul şi sudul republiciiconstituie 3-4°, atunci, în limitele unei gospodării cu diferite forme de relief,diferenţa de temperatură în nopţile senine şi fără vânt variază semnificativ.

În părţile superioare ale pantelor, umiditatea solului – pe un strat de 0-50 cm –poate fi de două ori mai mică decât în vâlcea. În funcţie de amplasamentul pe pantă,diferenţele de recoltă pot constitui 27% – la grâu, 79% – la porumb şi 43% – la floarea-soarelui. Diferenţa privind durata fazei de vegetaţie în diferite locuri de pe pantă constituie10-17 zile. Cu cât este mai mare potenţialul de productivitate al soiului şi cu cât suntmai nefavorabile condiţiile pedoclimatice, cu atât este mai mare variabilitatea niveluluide recoltă şi calitatea acesteia în funcţie de relief, microclimă şi tipul de sol.

Botaniştii au descris aproximativ 350 000 de specii de plante – 20 000 dintreele au utilizări diverse; 640 de specii au o importanţă majoră; aproape 100 dintreculturile de câmp, ce aparţin la 21 de familii botanice şi de studiul cărora se ocupăfitotehnia, sunt cultivate pentru obţinerea produselor alimentare, a nutreţurilor şifibrelor vegetale. În funcţie de destinaţia utilizării recoltei, culturile de câmp suntdivizate în:

Page 13: 51462970 Fitotehnie Final

131. Probleme generale de fitotehnie

1) cereale păioase: grâul, orzul, secara, ovăzul, porumbul, sorgul, meiul,triticale, orezul, hrişca.

2) leguminoase pentru boabe: mazărea, soia, fasolea, năutul, latirul, bobulfurajer, arahida, măzărichea, dolihosul, lupinul, fasoliţa.

3) rizocarpi: sfecla pentru zahăr, sfecla furajeră, morcovul, napul-broajbă,cicoarea, turnepsul.

4) tuberculifere: cartoful, topinamburul.5) plante oleaginoase: floarea-soarelui, ricinul, rapiţa, muştarul, camelina,

susanul, şofrănelul, varza de mare, perila, lalemanţia, macul.6) plante aromatice: levănţica, salvia, menta, trandafirul, coriandrul, anasonul,

molura, chimionul, busuiocul, muşcata.7) plante textile: bumbacul, inul, cânepa, teişorul, zămoşiţa, ramia, iuta, sisalul,

inul-de-Noua-Zeelandă, cânepa-de-Manila.8) bostănoase: bostanul, harbuzul, zămosul.9) tutunul, hameiul.10) ierburi furajere: lucerna, sparceta, trifoiul, sulfina, ghizdeiul, seradela, go-

lomăţul, ciumiza, dughia, raigrasul, păiuşul-de-livadă, obsiga nearistată, iarba-de-Sudan.11) culturi furajere netradiţionale: silifia cu frunza perfoliată, crambe cu

frunza cordată, simfitum, ropontic, ciumarea.12) plante medicinale: mărarul, valeriana, armurariul, muşeţelul, nalba mare,

gălbenelele, isopul, mătrăguna, cimbrul de grădină, talpa-gâştei.S-a stabilit că, în principiu, oamenii utilizează pe larg 24 din aceste culturi,

care, în ordinea descreşterii necesare, ar trebui distribuite astfel: orezul, grâul,porumbul, cartoful, batatul, casava, soia, ovăzul, sorgul, meiul, trestia-de-zahăr,secara, alunele-de-pământ, bobuşorul-de-nutreţ, fasoliţa, mazărea-de-hulub, fasoleamungo, năutul, fasolea comună, iamsul, bananierul şi cocotierul.

1. 5. Procesul fotosintetic şi legităţile deformare a producţiei fitotehnice

Fotosinteza este un proces natural fundamental în cadrul căruia, cu ajutorulenergiei luminoase, plantele verzi produc substanţe organice (glucide, lipide,proteide) din substanţe anorganice (bioxid de carbon, apă, săruri minerale etc.),eliberând oxigenul necesar pentru respiraţie şi arderea diferitor substanţe.

Procesul fotosintetic se desfăşoară prin intermediul clorofilei din planteleverzi. Plantele verzi reprezintă, aşadar, laboratorul natural de fabricare asubstanţelor organice şi transformare a carbonului mineral în carbon organic,

Page 14: 51462970 Fitotehnie Final

14 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

necesar alimentaţiei omului, animalelor şi organismelor vegetale lipsite de clorofilă.Dacă vreun virus ar distruge clorofila, pe planeta noastră n-ar mai rămâne dinorganismele vii, decât unele bacterii.

Prin structura sa moleculară, clorofila (sau „sângele verde” al plantelor) estecomparabilă cu hemoglobina (substanţă organică feruginoasă din componenţasângelui), unica diferenţă dintre ele constând în faptul că hemoglobina conţine fier,iar clorofila – magneziu. Plantele superioare conţin 2 tipuri de clorofilă: clorofilaa şi clorofila b. Clorofila a, numită şi pigment principal, are un rol esenţial înprocesul de fotosinteză; clorofila b are rol secundar, deoarece nu poate transformaenergia luminoasă în energie chimică în mod direct, ci doar prin intermediulclorofilei a. Frunzele verzi conţin 0,1-0,3% de clorofilă.

Din totalul radiaţiei fotosintetice care ajunge pe suprafaţa frunzelor, înfotosinteză sunt utilizate doar 2-5% ca radiaţie activă fotosintetică (RAF), restulenergiei fiind repartizată în următorul mod:

a) 10-15% se reflectă de pe suprafaţa frunzei, în funcţie de însuşirile cuticulei(netedă, lucioasă, mată) şi se risipesc în spaţiu;

b) în funcţie de grosimea limbului şi de intensitatea pigmentului verde, 10%trec prin frunze, fără a fi absorbite;

c) peste 70% sunt absorbite de frunze, dar se transformă în energie calorică,consumată în procesul de transpiraţie şi risipită în spaţiu sub formă de radiaţiicalorice.

Energia activă fotosintetică ajunsă pe pământ reprezintă, în medie, 3000-4000ckal/zi m2.

În medie, frunza absoarbe aproape 85-90% din energia fotosintetică activă(radiaţia solară absorbită de clorofilă) nimerită pe ea, iar circa 10-15% se reflectă depe suprafaţa frunzei ori trec fără a fi absorbite. Radiaţia activă fotosintetic reprezintăacea parte a spectrului luminii, care induce procesul de fotosinteză prin absorbţialuminii de către pigmenţii asimilatori ai plantei. Limitele aproximative ale acesteizone constituie 380-760 nm. Coeficientul de utilizare sau de convertire se află încorelaţie directă cu cantitatea de energie fotosintetic activă absorbită de plante.Valorile coeficientului de convertire a radiaţiei active fotosintetic variază de la speciela specie, în funcţie de particularităţile fiziologice şi condiţiile pedoclimaterice, detehnologia de cultivare. Conform modului de utilizare a coeficientului de convertirea RAF, semănăturile pot fi divizate în următoarele categorii:

Semănături suficiente – 0,5-1,5%;Semănături bune –1,5-3,0%;Semănături record – 3,5-5,0%;

Page 15: 51462970 Fitotehnie Final

151. Probleme generale de fitotehnie

Semănături teoretic posibile – 6,0-8,0%.Radiaţia solară dispersează raze de diferită lungime de undă şi intensitate.

Lungimea de undă este egală cu spaţiul parcurs de undă într-un anumit interval detimp. Lungimea de undă se măsoară în microni (µ), milimicroni (mµ), angströmi(Å). Spectrul de raze cu lungimea de undă mai mică de 0,4 µ (47%) este numitspectru de raze ultraviolete, care sunt absorbite de stratul de ozon. Spectrul vizibilocupă diapazonul 380-760 mµ, cu diverse raze color: peste 760-800 mµ (7%) suntraze infraroşii invizibile, care produc efect termic. 1 mµ = 1 nm = 10-9 m.

Frunzele asimilează din spectrul vizibil razele fiziologice albastre-violete şiportocalii-roşii. Procesul fotosintetic decurge mai energic pentru razele roşii culungimea de undă de ≈ 700 nm.

Este foarte important ca fitomasa acumulată într-o unitate de timp să fie câtmai mare, acest fapt presupunând – sub aspect fitotehnic – o corelare avantajoasă aurmătorilor factori: o suprafaţă foliară activă cât mai durabilă şi cât mai mare(exprimată prin indicele suprafeţei foliare) şi un randament fotosintetic cât maiînalt (exprimat prin eficienţa radiaţiei active fotosintetice). Intensitatea fotosintezeieste influenţată de concentraţia de CO2 şi de O2 şi condiţionată de densitatea lanului,densitate care nu trebuie să depăşească limitele ce ar împiedica circulaţia normalăa aerului şi, respectiv, îmbogăţirea lui cu CO2. Excesul şi insuficienţa elementelornutritive conduc la diminuarea randamentului fotosintezei, ceea ce influenţează, larândul său, microelementele. Carenţele de magneziu conduc la formarea unorcantităţi mici de clorofilă şi la intensificarea respiraţiei; manganul se implică înprocesul enzimatic de eliminare fotosintetică a oxigenului; zincul faciliteazădifuziunea CO2. Din aceste considerente, procesul fotosintetic, în cadrul căruia seformează circa 95% de substanţe organice, este fundamental pentru formareaproducţiei vegetale. Pentru a obţine o producţie sporită sunt necesare:

– crearea unei suprafeţe foliare optime;– asigurarea de lungă durată a activităţii aparatului foliar;– obţinerea unui coeficient maxim de convertire a RAF;– majorarea afluxului de substanţe plastice spre seminţe, fructe, rădăcini,

tuberculi, frunze etc.Aparatul foliar trebuie menţinut activ cât mai mult. Direcţiile de intervenţie

ale omului trebuie să implice dirijarea corectă a densităţii, fertilizarea echilibrată,combaterea bolilor şi dăunătorilor, irigarea, menţinerea microelementelor prinfertilizare extraradiculară şi prin utilizarea regulatorilor de creştere.

Dezvoltarea rapidă a suprafeţei foliare (la începutul perioadei de vegetaţie) şidezvoltarea suprafeţei optime a frunzelor constituie obiectivele fundamentale ale

Page 16: 51462970 Fitotehnie Final

16 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

procesului. În cadrul lui, se formează potenţialul fotosintetic al suprafeţei foliare.Acest indice variază între 1,2 şi 5 mil. m2/zi şi depinde de particularităţile biologiceşi durata perioadei de vegetaţie: pentru soiurile timpurii, potenţialul fotosinteticconstituie 1,2-2,0 mil. m2/zi; pentru cele tardive – 3-5 mil. m2/zi.

Indicele suprafeţei foliare constituie 30-40 mii m2/ha pe teren obişnuit şi50-60 mii m2/ha, pe terenuri irigate. Suprafaţa optimă a frunzelor diferă în funcţiede modul de amplasare a frunzelor pe plantă. Cu cât mai vertical sunt amplasatefrunzele, cu atât mai puţin se umbresc ele reciproc şi cu atât mai mare este valoareaindicelui foliar. Scăderea valorilor potenţialului fotosintetic până la 0,5-1,0 mil.m2/zi, micşorarea indicelui suprafeţei foliare până la 1,5-2,0 mil. m2/zi conduc lamicşorarea recoltelor.

Pentru a majora durata de lucru activ al aparatului fotosintetic pe parcursul zileişi pe parcursul întregii perioade de vegetaţie (prin măsuri agrotehnice), e necesar săse ia în calcul durata perioadei de vegetaţie, particularităţile biologice ale plantei,precum şi condiţiile pedoclimaterice. Durata perioadei de vegetaţie se află într-ocorelaţie directă cu lucrul activ al aparatului fotosintetic şi productivitatea plantelor.

Aparatul fotosintetic poate fi influenţat de fenomenele atât pozitive (cum ar fi,de exemplu, creşterea dimensiunilor), cât şi negative, precum:

– micşorarea gradului de iluminare a frunzelor, ca efect al umbririi lorreciproce;

– scăderea aeraţiei semănăturilor;– blocarea transportului de CO2 din masa de aer către frunze;– micşorarea intensităţii medii a fotosintezei;– accentuarea creşterii vegetative a plantelor, organele lor alungindu-se excesiv;– creşterea rapidă a frunzelor noi, frunzele de la etajele inferioare uscându-se intens;– creşterea excesivă a plantelor, care conduce la consumul neproductiv al

asimilatelor, reducându-se calitatea organelor reproductive şi de rezervă şi crescândcantitatea de substanţe utilizată pentru formarea lor;

– reducerea bruscă a coeficientului de utilizare a apei (creşte coeficientul detranspiraţie şi se reduce productivitatea transpiraţiei);

– degradarea coeficientului de utilizare a îngrăşămintelor minerale;– creşterea gradului de îmbolnăvire a plantelor, fapt ce influenţează negativ

formarea producţiei de plante.Aşadar, indicii şi condiţiile activităţii fotosintetice în semănături, ca sisteme

fotosintetice integrale, joacă un rol decisiv în formarea producţiei vegetale. Îndiferite condiţii pedoclimaterice, obiectivele şi metodele de creştere a activităţiifotosintetice şi a productivităţii plantelor diferă şi trebuie direcţionate.

Page 17: 51462970 Fitotehnie Final

171. Probleme generale de fitotehnie

1.6. Suprafaţa de nutriţie şiproductivitatea plantelor

Suprafaţa de nutriţie, selectarea ei reprezintă o problemă fundamentală încontextul tehnologiilor performante de cultivare a plantelor de cultură mare.

Suprafaţa de nutriţie reprezintă suprafaţa de teren ce implică stratul de sol şivolumul de aer ce revin unei singure plante în cadrul unei semănături sau plantaţii.Suprafaţa nutritivă este invers proporţională cu desimea semănăturii: cu cât maimică este suprafaţa de nutriţie a unei singure plante, cu atât mai mare este desimea,şi viceversa. În funcţie de dimensiunile pe care le acoperă, suprafeţele de nutriţiesunt minime sau maxime. Trebuie specificat însă că în cazul unei suprafeţe minimereducerea acesteia în continuare nu asigură o producţie pentru marfă, iar în cazulsuprafeţei maxime, majorarea ei ulterioară nu asigură creşterea producţiei medii aplantelor individuale.

Suprafaţa de nutriţie care corespunde producţiei maxime la hectar se numeştesuprafaţă optimă. Suprafaţa de nutriţie contribuie la formarea structurii optime asemănăturilor prin:

• optimizarea ritmului de creştere şi dezvoltare a plantelor;• extinderea sistemului radicular şi utilizarea posibilităţilor solului;• asigurarea plantelor cu elemente nutritive;• utilizarea raţională a umidităţii;• amplasarea uniformă a plantelor;• combaterea integrată a buruienilor;• protecţia solului şi combaterea eroziunii;• mecanizarea proceselor tehnologice.Suprafaţa de nutriţie influenţează înălţimea, grosimea, ramificarea tulpinii,

înfrăţirea, mărimea frunzelor, durata de activitate şi productivitatea plantelor.Suprafaţa de nutriţie determină valorile componentelor de producţie.Suprafaţa de nutriţie depinde de metoda de semănat sau plantat: în rânduri dese,

distanţat, distanţat programat, în benzi.Suprafaţa de nutriţie influenţează calitatea producţiei.

1.7. Tipurile de producţie şi factoriicare le condiţionează

Producţia vegetală reprezintă totalitatea organelor aeriene şi subterane aleplantelor de pe o unitate de suprafaţă. Numai o mică parte din această producţieeste utilizată de om – producţia vegetală, sau agricolă. Producţia agricolă este

Page 18: 51462970 Fitotehnie Final

18 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

constituită din 2 tipuri de produse: produsul principal şi produsul secundar,raporturile dintre ele variind de la o plantă la alta. De exemplu, la grâu, boabele, caindice de producţie din produsul util obţinut, reprezintă produsul principal, paieleşi pleava – produse secundare.

În baza acestor indici, au fost stabilite 7 tipuri de producţie: 1) producţiapotenţială teoretic; 2) producţia potenţială real posibilă; 3) producţia biologică; 4)producţia recoltată; 5) producţia transportată şi curăţată; 6) producţia prelucrată şicomercializată; 7) consumul final al producţiei.

Producţia potenţială reală este cea obţinută cu ajutorul resurselor existente îngospodărie şi a culturii agronomice. Producţia biologică sau producţia pe rădăcinieste cea calculată în baza componentelor de producţie; ea este mai mare decâtproducţia agricolă recoltată. Diferenţa dintre volumul şi tipul de producţie se faceîn funcţie de modul în care se respectă termenul de recoltare, infrastructura,amenajarea agregatelor etc. În principiu, produsul final al producţiei trebuie săcorespundă cu producţia biologică. În cazul plantelor cultivate, nivelul producţieivegetale totale, dar şi raportul dintre aceasta şi produsul agricol principal sau celsecundar, sunt condiţionate de 4 categorii de factori, definiţi ca:

1) factori ecologici, climaterici, edafici, orografici;2) factori biologici: soiul sau hibridul cultivat, calitatea materialului de semănat,

buruienile, bolile, dăunătorii, microflora solului;3) factori tehnogeni: tehnica agricolă, tehnologia fertilităţii, tehnologia de

cultivare, pesticidele, sursele de energie;4) factori social-economici.Factorii cosmici (radiaţia fotosintetică activă, suma temperaturilor active, suma

depunerilor atmosferice, intensitatea depunerilor) nu pot fi reglaţi, cultivatorii tre-buind doar să se adapteze la ei, pentru a-i utiliza eficient. Factorii tereştri, în schimbsunt reglabili.

La unii dintre aceştia ne referim mai amănunţit.1. Potenţialul productiv al soiului, hibridului. Pentru ca soiul sau hibridul să

corespundă cerinţelor, trebuie să satisfacă 3 condiţii importante:1) să fie rezistent la condiţiile nefavorabile de mediu;2) să utilizeze la maximum condiţiile favorabile de mediu.3) să manifeste o productivitate înaltă în semănătură.2. Regimul de umiditate. În Republica Moldova, regimul de umiditate

reprezintă un factor instabil şi insuficient şi poate fi reglat prin aplicarea irigaţiei.Actualmente, Republica Moldova dispune de 144,6 mii ha de terenuri irigabile. Ocomponentă a agriculturii irigabile este aşa-numita „irigare mică”, care poate fi

Page 19: 51462970 Fitotehnie Final

191. Probleme generale de fitotehnie

dezvoltată în baza a 400 de iazuri, cu un volum de apă suficient pentru irigarea acirca 36 mii ha de terenuri agricole. În prezent, „irigarea mică” se aplică doar pecirca 18-20 mii ha.

3. Asigurarea plantelor cu elemente de nutriţie. Îngrăşămintele minerale sporescproducţia cu 50-60%. Prin aplicarea îngrăşămintelor se urmăreşte sporirea producţiei,îmbunătăţirea calităţii acesteia şi menţinerea sau creşterea fertilităţii solului la cotemaxime. Prin aplicarea corectă a îngrăşămintelor, pe lângă asigurarea, pe tot parcursulvegetaţiei, a necesităţilor plantelor cu elemente nutritive, se urmăreşte valorificareamaximă a acestora, reducerea pierderilor de substanţă activă. Dozele de îngrăşămintepentru fiecare cultură şi solă în parte, perioadele şi metodele de aplicare a acestora,forma lor chimică şi starea fizică adecvată unei eficienţe economice sporite depindde particularităţile biologice ale plantelor, de o multitudine de alţi factori.

Plante precum sfecla, cartoful, porumbul etc. necesită cantităţi mult mai maride îngrăşăminte decât leguminoasele cultivate pentru boabe. În cadrul aceleiaşispecii, soiurile mai intensive valorifică mai multe îngrăşăminte decât soiurileextensive. Diferenţierea dozelor de îngrăşăminte se face şi în funcţie de tipul desol şi de elementele nutritive necesare, de analizele de sol în baza cărora sedetermină principalii indici agrochimici ai acestuia.

O influenţă majoră asupra necesarului de îngrăşăminte o are gradul de asigurarecu apă a plantelor. În anii mai bogaţi în precipitaţii sau în condiţii de irigare, seaplică cantităţi mai mari de îngrăşăminte decât în anii mai secetoşi sau în condiţiide neirigare, când necesarul de fertilizare este mic. Plantele premergătoare au şiele un rol important pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte, în special a celor ceconţin azot. După premergătoarele consumatoare de elemente nutritive, dozele semajorează; în schimb, după premergătoarele ce consumă cantităţi reduse de elementenutritive (leguminoasele, de exemplu, care contribuie la îmbogăţirea solului cuazot), dozele se micşorează. Dozele de îngrăşăminte trebuie să difere nu numai înfuncţie de planta premergătoare, ci şi de modul în care a fost ea fertilizată. Dozeletrebuie să fie mai mici dacă planta premergătoare a primit cantităţi mari deîngrăşăminte, în special organice, şi să se majoreze după premergătoarele care n-au fost fertilizate sau au primit cantităţi mici de îngrăşăminte. La stabilirea dozelorse ia în calcul nivelul producţiilor planificate. Cu cât producţia scontată este maimare, cu atât se cer aplicate cantităţi mai mari de îngrăşăminte. La stabilirea dozelorde îngrăşăminte chimice, trebuie să se ţină cont de cantitatea de îngrăşăminteorganice aplicate la cultura din anul respectiv, cât şi de cea pentru plantelepremergătoare, luându-se, desigur, în calcul şi remanenţa acestora. Se consideră căgunoiul de grajd acţionează asupra solurilor medii timp de 4 ani: în primul an se

Page 20: 51462970 Fitotehnie Final

20 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

consumă 50%, în al doilea 30%, în al treilea – 15%, în al patrulea –5% dinelementele nutritive.

4. Calitatea seminţelor se dirijează prin producerea seminţelor. Producerea unorseminţe de calitate din soiuri şi hibrizi cu valoare biologică înaltă reprezintă o verigăimportantă în cadrul procesului tehnologic de obţinere a unor producţii sporite, stabileşi de calitate. Din punct de vedere biologic, sămânţa reprezintă un organism viu, destinatînsămânţării, care stochează în stare latentă totalitatea particularităţilor individuale,genetice, morfofiziologice şi agroproductive ce caracterizează un anumit soi, hibridcultivat sau populaţie locală. Din punct de vedere tehnic, sămânţă sau material săditoreste considerat materialul destinat înmulţirii plantelor (seminţe, fruct, tubercul, butaşetc.), având însuşiri biologice şi tehnologice valoroase, obţinut în baza uneimetodologii şi tehnologii specifice, prin care se asigură menţinerea caracteristiciloriniţiale ale plantei cultivate, precum şi o stare fitosanitară şi o valoare culturalăcorespunzătoare, pentru care există acte de provenienţă şi valoare biologică.

Producerea de sămânţă îşi propune realizarea următoarelor obiective:– obţinerea unor seminţe capabile să reproducă fidel planta cultivată, având în

vedere ansamblul de particularităţi individuale ale acesteia;– obţinerea unor seminţe cu o stare fitosanitară, vigoare şi valoare culturală

conforme cu standardele în vigoare;– înmulţirea materialului destinat însămânţării (plantării), în condiţii economice

şi în cantitate suficientă.În contextul unei agriculturi moderne, de tip intensiv, producerea de seminţe

reprezintă o investiţie eficientă şi garantează obţinerea unor producţii sporite şistabile, permiţând valorificarea optimă a condiţiilor specifice diferitor zone decultură, prin menţinerea însuşirilor agroproductive ale celor mai adaptate soiurisau hibrizi. Prin utilizarea unor seminţe cu valoare biologică înaltă pot fi asiguratesporuri de producţie, prevăzându-se ca, în perspectivă, cultura mare să beneficieze,în ansamblul ei, de aceste categorii biologice ale seminţei.

Obţinerea seminţelor de calitate solicită măsuri deosebite de îngrijire şi uncontrol permanent. Din sămânţa brută, la condiţionare, randamentul de seminţe debună calitate este de numai 20%.

5. Starea sanitară a mediului asigură protecţia contra bolilor, dăunătorilor şiburuienilor. Bolile şi vătămătorii plantelor agricole reduc recolta potenţială cu 35%.

Dăunează:2 mii specii de buruieni; 1500 agenţi patogeni;8 mii specii de ciuperci; peste 10000 specii de insecte;250 specii de viruşi; 1500 specii de nematode.160 specii de bacterii;

Page 21: 51462970 Fitotehnie Final

211. Probleme generale de fitotehnie

Resursele biologice de protecţie a plantelor trebuie estimate cu scopul de aobţine o protecţie maximă a plantelor: unele insecte, de exemplu, îşi depun ouăle peouăle insectelor-vătămători, iar larvele lor, dezvoltându-se, distrug locuinţa tempo-rară a acestora. Căpuşa răpitoare – fitoseiulius – nimiceşte păduchele, leul-afidelorşi alte insecte răpitoare. O familie medie de furnici, compusă din 500-800 mii deindivizi, nimiceşte zilnic 15-20 mii de insecte, iar în total, pe vară, 3-5 milioane.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor se realizează cu ajutorul a 5 instrumenteeficiente, printre care:

a) mijloacele agrofitotehnice, care implică:• crearea unor soiuri rezistente la atacul bolilor şi al dăunătorilor, utilizându-

se practica de ameliorare;• aplicarea tuturor măsurilor agrotehnice raţionale concretizate în agrocomplex:

în primul rând, utilizarea asolamentului cu ierburi perene şi alternarea raţională aplantelor, pentru a evita înmulţirea dăunătorilor şi agenţilor patogeni din sol; lucrareala timp şi în condiţii bune a solului, pentru a reduce pericolul de atac al dăunătorilorşi paraziţilor, oferind plantelor posibilitatea să crească şi să se dezvolte mai repede;respectarea perioadei optime de semănat, care oferă seminţelor posibilitatea săîncolţească repede şi la timp, plantele reuşind să se dezvolte şi să se fortifice pânăla momentul în care dăunătorii şi paraziţii apar în număr mare;

b) mijloace mecanice de combatere – prinderea şi strângerea dăunătorilor cuajutorul diferitor dispozitive;

c) mijloace fizice – tratamentul termic al seminţelor contra agenţilor patogenicare se transmit prin sămânţă;

d) mijloace biologice de combatere – utilizarea păsărilor, insectelor,microorganismelor care distrug dăunătorii;

e) mijloacele chimice de combatere – utilizarea diferitor substanţe chimice.Preparatele folosite contra bolilor – fungicidele – se prepară din substanţe minerale,organico-minerale sau organice, insecticidele şi fungicidele utilizându-se sub formăde prafuri sau soluţii.

6. Îmbunătăţirea fertilităţii solului. Pentru a-şi forma recoltele scontate,fiecare cultură agricolă extrage din sol cantităţi considerabile de elemente nutritive,principalele fiind azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziul, sulful (macro-ele-mente), cuprul, zincul, fierul, molibdenul, manganul, borul (microelemente). Expor-tul anual, odată cu recoltele obţinute, al elementelor biofile conduce la diminuareafertilităţii solului. Sursa principală de creştere a fertilităţii solului şi de optimizarea nutriţiei minerale a culturilor agricole o constituie aplicarea îngrăşămintelororganice şi minerale. Utilizarea fertilizanţilor reprezintă un procedeu care conducela utilizarea mai eficientă – cu 20-30% – a umidităţii solului.

Page 22: 51462970 Fitotehnie Final

22 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

1.8. Bazele fundamentale utilizate la modelareatehnologiilor de cultivare a plantelor de cultură mareModelarea tehnologiilor de cultivare a plantelor de cultură mare impune o

bună cunoaştere a solului.

SolulPrin sol se înţelege stratul superficial al scoarţei terestre rezultat în urma

dezagregării şi alternării rocilor sub acţiunea factorilor de climă, a factorilorbiologici care asigură viaţa organismelor.

Solul este materialul fragil şi afânat care acoperă într-un strat subţire toată suprafaţascoarţei terestre. Fără el, continentele ar fi lipsite de majoritatea faunei şi florei.

Solul prin natura şi rolul său este un produs al interacţiunii între mediul bioticşi abiotic, reprezentând un organism viu în care se desfaşoară o viaţă intensă şi încare s-a stabilit un anumit echilibru ecologic.

Solurile determină producţia agricolă, condiţionează învelişul vegetal, calitateaapelor de suprafaţă şi a celor subterane şi acţionează ca o membrană pentru dimi-nuarea poluării aerului şi a apelor prin reţinerea, reciclarea şi neutralizarea poluan-ţilor din substanţele chimice folosite în agricultură, din deşeurile şi reziduurileorganice şi a altor substanţe toxice.

Formarea solului este un proces complex, de lungă durată, care reflectă efectulfactorilor pedogenetici naturali (clima, relieful, rocile geologice, vegetaţia şi fauna)şi antropici.

Solul este alcătuit din: materiale minerale provenite din dezagregarea şialternarea reacţiilor, materiale organice provenite din transformarea resturilorvegetale, apa provenită din precipitaţii şi aer. Raportul în care aceste componentese găsesc în sol determină gradul de fertilitate al solului (redus, moderat, ridicat).

Procesele care au determinat transformarea acestor elemente primare înpedosferă sunt dezagregarea şi alterarea.

Solul fiind un sistem eterogen, polidispers, este alcătuit din trei faze: solidă(partea minerală şi organică), lichidă (apa cu diferiţi compuşi dizolvaţi în ea – soluţiasolului) şi gazoasă (aerul din sol). În volum, partea solidă reprezintă circa 50%(45% partea minerală şi 5% cea organică), iar cea lichidă şi gazoasă restul de 50%.Dupa formă şi mărime, fracţiunile granulometrice au fost clasificate în nisip, praf,argilă, fragmente care intră în alcătuirea solului propriu-zis şi în fracţiuni maigrosiere, care alcătuiesc scheletul solului.

Page 23: 51462970 Fitotehnie Final

231. Probleme generale de fitotehnie

Clasificarea fragmentelor şi particulelor de sol

Diametrul fragmentelor şi particulelor, (mm) Fracţiunea granulometrică După Atterberg După Kacinski

Bolovani Pietre Pietriş Nisip Nisip grosier Nisip mediu Nisip fin Praf sau pulbere Praf mare Praf mijlociu Praf fin Argilă Argilă grosieră Argilă fină Argilă coloidală

>200 200-20 20-2

2-0,02 2-0,2 -------

0,2-0,02 0,2-0,002

------- ------- -------

0,002-0,001 ------- -------

<0,001

---- 3

3-1 1-0,05 1-0,5

0,5-0,25 0,25-0,005 0,5-0,001 0,05-0,01 0,01-0,005 0,005-0,001 0,001-0,0001 0,001-0,0005 0,0005-0,0001

<0,0001

Constituenţii minerali ai solului sunt dependenţi de fracţiunile granulometrice.Argila este constituentul mineral principal. Din punct de vedere chimic argila

este un material compus din silicaţi complecşi hidrataţi: hidroxizi de fier, dealuminiu, de mangan, siliciu coloidal etc. foarte dispersaţi. Capacitatea sa deabsorbţie a apei şi a cationilor (Ca, Fe, Mn, Na, K) în general este mare. Argila estede diferite culori: galbenă, cenuşie, brună, negricioasă etc.

Pulberile – praf, mâl sunt particule foarte fine de minerale: cuarţ, foldespaţ,mice de siliciu amorf şi se găsesc în toate solurile.

Nisipul reprezintă particule mici de roci şi minerale, în special cuarţ. Se carac-terizează printr-o deosebită permeabilitate pentru apă şi aer şi o capacitate deabsorbţie foarte mică. Solurile fertile conţin în medie 30-80% de nisip.

Pietrişul este constituit din fragmente mai mari de roci. Scade coeziunea şimăreşte permeabilitatea solului. Reprezintă rezerva de noi minerale în sol.

În compuşi minerali se cuprind şi unele săruri minerale, cele mai frecventefiind CaCO3, CaSO4, SiO2, KNO3, NaCl, hidroxizi de fier, hidroxizi de mangan,fosfaţi de calciu, precum şi compuşi ai microelementelor Co, Zn, Cu. Sărurileminerale sunt dizolvate si antrenate – procesul numit levigare-de, apă şi reţinute însol la diverse adâncimi în funcţie de solubilitatea acestora.

Page 24: 51462970 Fitotehnie Final

24 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Constituenţii organiciComponenţa organică a solului este constituită din substanţe humice ce servesc

drept hrană microorganismelor. Stratul de frunze, ramuri, fructe moarte poartă numelede litieră; are rol de a apăra solul de eroziune, asigură pătrunderea lentă a apei în solşi este o importantă sursă de substanţe organice generatoare de humus, care seformează prin descompunerea resturilor organice moarte, sub influenţa microflorei– bacterii, ciuperci, a viermilor şi a insectelor. Humusul este alcătuit în special dinacizi humici de culoare de la cenuşiu până la negru-închis. În procesul de humificare,formare a fertilităţii un rol important îl joacă microorganismele, bacteriile,ciupercile, algele microscopice, al căror număr poate ajunge în total la un miliard peun gram de sol. Microflora solului poate atinge 2 t de masă uscată la 1 ha. În circuitulsubstanţelor în sol un rol important îl au bacteriile, care descompun substanţeleorganice până la substanţe minerale. Există bacterii anaerobe şi bacterii aerobe.

Primele sunt reducătoare – descompun azotaţii până la amoniac, adicăînfăptuiesc procesul de amonizare, celelalte îl reduc până la azot şi realizeazădenitrificarea solului. Acest proces de oxidoreducere constă în oxidarea glucozeişi reducerea azotatului de potasiu KNO3.

Însuşirile fizice ale soluluiTextura solului. În funcţie de ponderea cu care participă diferite grupe de

particule granulometrice (nisip, praf, argilă) în masa solului, se disting mai multespecii texturale, care au proprietăţi productive diferite.

Argila este componenta cea mai importantă din sol, deoarece are însuşiri fiziceşi chimice deosebite. Este unsuroasă la pipăit, greu permeabilă, umezită gonfleazăşi devine impermeabilă pentru apă. Argila imprimă solului coeziune, aderenţă şicompactitate. Procesul de adsorbţie reglează mecanismul nutriţiei plantelor. Solurilecu textura uşoară (nisipoasă) conţin 80–90% de nisip şi 5–10% de argilă şi praf.Sunt foarte permeabile pentru apă şi aer, uşor levigabile şi au coeziunea şi plastici-tatea foarte mică. Se lucrează uşor, se încălzesc şi se răcesc repede, sunt sărace însubstanţe nutritive, nu reţin apa şi substanţele minerale şi sunt usor erodabile. Solurileargiloase grele conţin între 5 şi 30% de nisip, între 20 şi 45% de praf şi 50%argilă; sunt soluri grele, reci, puţin permeabile, reţin puternic apa, sunt slab levigabileşi se lucrează greu; la umezeală excesivă devin plastice şi aderente, iar când seusucă crapă. Reţin bine substanţele nutritive, uneori au însă un regim deficitar. Lucrateîn mod raţional, la timp, sunt soluri fertile. Solurile lutoase conţin nisip în limita30-55%, praf 15-40%, argilă 25-30%. Solurile cu textura mijlocie prezintăproprietăţi pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor cultivate.

Page 25: 51462970 Fitotehnie Final

251. Probleme generale de fitotehnie

Clasificarea solurilor după conţinutul lor în argilă, praf şi nisipSpecia texturală de sol Argilă % Praf % Nisip %

Soluri nisipoase (uşoare) 0-5 0-5 90 Soluri nisipoase coezive 5-10 5-10 80-90 Soluri nisipo-lutoase 10-20 10-30 60-80 Soluri luto-nisipoase 15-30 10-35 40-70 Soluri lutoase (mijlocii) 25-35 15-40 30-55 Soluri luto-argiloase 35-45 20-45 20-45 Soluri argilo-lutoase 40-50 20-50 10-30 Soluri argiloase (grele) 50 20-45 5-30

Când solurile conţin în masa lor şi particule granulometrice cu diametru mai mare– ca bolovani, pietre, pietriş – se pot grupa după ponderea lor în soluri slab scheletice(25%) şi solurile scheletice (50-70%). Alcătuirea granulometrică a solurilor, adicătextura lor, prezintă o deosebită importanţă atât pentru procesul de geneză, cât şi deproducţie, prin proprietăţile fizice şi hidrice pe care i le imprimă şi care determină, înultimă instanţă, aplicarea diferenţiată a procedeelor de lucrare a solului, a îngrăşămintelor,lucrărilor de îmbunătăţire funciară şi a altor măsuri agrotehnice.

Structura solului reprezintă modul de grupare şi aşezare a particulelor granulo-metrice în masa solului sub forma unor agregate structurale. Acestea iau naştere prinlegarea sau cimentarea particulelor elementare de către diferiţi compuşi minerali,organici sau de către diferite săruri. Structura solului are o importanţă esenţială înaprovizionarea plantei cu apă, aer şi substanţe nutritive, determinând şi profunzimeapătrunderii rădăcinilor. În raport cu marimea lor, agregatele structurale pot fi:ultramicroagregate cu diametrul cuprins între 1mµ si 0,25µ, microagregate (0,25 µ-0,25mm), macroagregate (0,25 mm-10 mm) şi agregate grosiere, cu diametrul mai mare de10 mm. După forma agregatelor se disting structurile: solurile lipsite de structură saucu structura degradată (ca urmare a proceselor de dizolvare şi de hidroliză, carefavorizează înlocuirea cationilor de calciu din complex cu ioni de H sau de sodiu) prezintămai multe neajunsuri: apa de precipitaţii nu poate pătrunde prea mult în adâncime, auaeraţie insuficientă, formează crustă la suprafaţă (crusta favorizează pierderea apei prinevaporare şi stânjeneşte răsărirea şi creşterea normală a plantelor).

Porozitatea solurilor este dată de către spaţiile de diferite mărimi rămaseîntre particulele elementare şi agregatele structurale din masa solului, reprezentateprintr-o reţea de pori. Când diametrul acestora este mai mare de 0,1-0,2 mm, eipoartă denumirea de pori necapilari; când diametru este mai mic de 0,1-0,2 mm, senumesc pori capilari (care se găsesc în interiorul agregatelor structurale).Aprovizionarea plantelor cu apă şi aer este strâns legată de volumul şi caracterul

Page 26: 51462970 Fitotehnie Final

26 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

porilor. În porii capilari apa circulă în toate direcţiile, supunându-se legilor capilari-tăţii şi forţei tensiunii superficiale, iar în cei necapilari, legii gravitaţiei. Cantitateade aer din sol este determinată de către felul porozităţii, raportul dintre porozitateacapilară şi necapilară şi conţinutul de apă din sol.

Coeziunea sau compactitatea solului rezultă din neuformitatea forţelor de atracţiereciprocă dintre particulele sale. Datorită coeziunii particulelor elementare, masa soluluiopune rezistenţă oricăror încercări de afânare, despicare, comprimare sau tăiere.

O coeziune mai mare prezintă solurile fără structură, cu umiditate mai mare,un conţinut mai scăzut de substanţe organice şi cu complexul adsorbtiv saturat încationul de sodiu. Cunoaşterea acestei însuşiri prezintă importanţă deoarece solurilecu coeziune mare (soloneţurile, unele tipuri de lăcovişti si unele soluri din zonaforestieră), pentru a fi bine lucrate, au nevoie de maşini şi utilaje de mare putere cuconsum mai mare de carburanţi şi lubrifianţi.

Consistenţa este o însuşire determinată de conţinutul de apă al solului. Laadăugarea unor cantităţi din ce în ce mai mari de apă, forţa de atracţie dintre particu-lele elementare din masa solului slăbeşte atât de mult, încât poate fi adus treptatdin stare solidă (consistenţă tare) la starea de curgere ca un fluid vâscos (consistenţăde curgere subţire). Trecerea se face prin mai multe faze intermediare: consistenţăsemitare sau friabilă, consistenţă plastică nelipicioasă, lipicioasă, vâscoasă şi decurgere într-un strat subţire.

Cunoaşterea limitelor de consistenţă a unei suprafeţe de teren prezintă impotanţăatât pentru stabilirea momentului optim de efectuare a unor lucrări ale solului, câtşi pentru rezolvarea unor probleme de construcţii, fundaţii, drumuri.

Plasticitatea este modificarea formei solului cu o anumită umiditate subacţiunea unor forţe exterioare. Această modificare de formă se plasează chiar dupăîncetarea forţei care a acţionat şi îndepărtarea apei. Plasticitatea este influenţatădirect de către conţinutul solului în argilă. Se manifestă la anumite grade de umiditate.Practic deosebim: sol fără plasticitate (nu se formează suluri), slab plastic, plasticşi foarte plastic (formeză suluri şi panglici care nu crapă la îndoire).

Cantitatea minimă de apă, exprimată la 100 g de sol, la care apare plasticitatea,prezintă limita inferioară a plasticităţii.

În practică se constată că la solurile cu plasticitate ridicată, aratul necesită un consummai mare de energie, mai ales atunci când nu se execută la maturitatea fizică.

Aderenţa sau adeziunea, reprezintă o însuşire a solului care, la un anumit gradde umiditate, îl face să se lipească de obiectele cu care vine în contact. Ea semanifestă în mod deosebit la umiditatea corespunzătoare limitei superioare aplasticităţii şi este determinată de către natura bazelor absorbite, de către complexul

Page 27: 51462970 Fitotehnie Final

271. Probleme generale de fitotehnie

coloidal, gradul de structurare, nivelul de umiditate şi pH-ul solului. Cu cât aderenţaeste mai mare, cu atât rezistenţa solului opusă la arat va fi mai mare. Rezistenţa la aratdepinde de: textura, structura, gradul de îndesare, umiditate. De exemplu: solurileargiloase, nestructurate, îndesate opun rezistenţă mai mare decât solurile nisipoasestructurate, afânate. Dacă arătura se execută la umiditate necorespunzătoare, rezistenţala arat şi consumul de energie sunt mari, iar lucrarea nu este de calitate; umiditateamare = brazde curele; umiditate mică = bulgări mari (în ambele cazuri sunt necesarelucrări suplimentare); umiditatea pozitivă = brazda se revarsă în urma plugului.

Maturitatea fizică reprezintă starea solului la care conţinutul său de umiditatepermite efectuarea unor lucrări de bună calitate, cu minimum de efort, şi corespundeunei umidităţi echivalene cu 40% din capacitatea maximă a solului pentru apă. Limitamaximă de apă la care se poate lucra solul în condiţii satisfăcătoare este în jurulcoeficientului de ofilire, iar cea superioară la punctul limită de aderenţă.

În teren, momentul optim de executare a arăturii se determină astfel: se strângeun bulgăre de pământ în mână, dacă se lipeşte de mână, solul este prea umed; dacănu poate fi sfărâmat, este prea uscat; dacă se sfarâmă uşor şi nu se lipeşte de mână,solul se găseşte la umiditatea optimă de lucru.

Apa şi aerul din sol reprezintă componentele cele mai importante ale solului;prezintă importanţă atât pentru procesele de dezagregare şi alternare chimică, câtşi pentru cele formate propriu-zis ale solului.

În funcţie de repartiţia sa faţă de fracţiunile granulometrice, agregatele structu-rate, porii solului, dar şi de gradul său de mobilitate, apa din sol se reprezintă ca:apă chimic legată, apă în stare de vapori, apă sorbită sau legată, apă liberă ş.a.

Apa chimic legată este puternic reţinută, nu participă în procesele fizice alesolului, nici în procesele de nutriţie a plantelor, şi se prezintă sub forma apei deconstrucţie şi de cristalizare.

Apa de construcţie intră în compoziţia mineralelor (sub forme de OH) şi nu îşipăstrează unitatea moleculară: apa de cristalizare este legată de reţeaua cristalină amineralelor sub formă moleculară (CaSO4; 2H2O).

Apa în stare de vapori se găseşte în toţi porii solului neocupaţi cu apă lichidăşi ia naştere prin evaporarea altor forme de apă; ea prezintă mare importanţă deoarececonstitue singura formă de mişcare a apei la un conţinut redus de umiditate în sol.

Tensiunea vaporilor de apă depinde atât de gradul umidităţii, cât şi de gradul termical diferitor orizonturi genetice; în urma variaţiei temperaturii de zi la noapte are locpierderea prin evaporare a apei din sol şi micşorarea cantităţii de apă în stare devapori din straturile superficiale către cele din profunzime (în timpul nopţii, aceştivapori se condensează formând asa-zisa rouă a pamântului, folosită de către plante).

Page 28: 51462970 Fitotehnie Final

28 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Apa sorbită (legată) se poate prezenta ca apă de higroscopicitate sau strâns legatăşi ca apă peliculară sau slab legată; particulele de sol în contact cu moleculele de apălichidă sau în stare de vapori au proprietatea de a se fixa pe suprafaţa lor sub formă dedipol – proces denumit sorbţie. Cantitatea maximă de apă puternic legată de solreprezintă capacitatea maximă de absorbţie a solului şi se exprimă în procente dingreutatea solului uscat. Higroscopicitatea maximă reprezintă cantitatea cea mai marede apă legată de sol la 25°C într-o atmosferă închisă unde se creează umiditatea aeruluide 84% deasupra unei soluţii de H2SO4 (concentraţie 10%). Apa de higroscopicitate nusolubilizează solurile şi este reţinută cu o presiune de 10 000 de atmosfere, în cazulprimelor strate de molecule, şi cu 50 de atmosfere în straturi periferice; rădăcinileplantelor absorb apa reţinută cu o putere cuprinsă între 15 şi 30 de atmosfere, de underezultă că asemenea formă de apă nu poate fi folosită în procesele biologice.

Apa peliculară este mai slab legată (0,5-50 atm.) şi se comportă ca o apălichidă cu o viscozitate ridicată, cu capacitatea de a se mişca lent, de la pelicule maigroase de apă către cele mai subţiri.

Apa liberă umple spaţiile capilare şi necapilare din masa solului şi poate fisubdivizată în apa capilară şi necapilară, sau gravitaţională.

Apa capilară se mişcă prin porii capilari datorită forţei capilare sau de meniscşi poate fi, la rândul său, separată în: apă capilară imobilă, denumită şi apă de colţurisau izolată; apa capilară mobilă sau funiculară şi capilară uşor mobilă.

Apa capilară imobilă se formează prin umezirea solului peste nivelulcorespunzător apei peliculare, se prezintă sub forma unei picături izolate, aflate lapunctele de contact dintre particulele de sol. Este greu accesibilă pentru plante şidetermină formele de ofilire permanentă a plantelor. Solurile cu textura grea aucoeficientul de ofilire cuprins între 10 si 15%, cele cu textura mijlocie între 3 şi10%, iar cele nisipoase între 1 şi 3%.

Apa capilară mobilă sau funiculară se prezintă sub forma unor fâşii înguste înunghiurile dintre particulele din sol, circulă destul de uşor dar pe distanţe mici, dinzonele mai umede către cele mai uscate şi este în întregime accesibilă plantelor.Capacitatea sa maximă corespunde capacităţii minime de apă a solului.

Apa gravitaţională reprezintă totalitatea apei lichide care nu mai este reţinutăde către sol şi se scurge în profunzime sub acţiunea forţei gravitaţiei. Se poateprezenta ca apă gravitaţională de infiltraţie şi apă freatică. Apa gravitaţională deinfiltraţie apare după ploi sau irigare, când surplusul de apă nu mai este reţinut decătre sol şi se infiltrează pe verticală în profunzime. Apa freatică rezultă din acumu-larea în profunzime, deasupra unui strat impermeabil, a apelor gravitaţionale deinfiltraţie.

Page 29: 51462970 Fitotehnie Final

291. Probleme generale de fitotehnie

Permeabilitatea solului reprezintă proprietatea fizică prin care se reflectăcompoziţia mecanică, starea structurală, porozitatea, gradul saturării în baze a soluluirespectiv. În procesul de pătrundere a apei se disting mai multe faze: îmbibarea,sorbţia şi umectarea completă. Îmbibarea se realizează datorită forţei capilare;urmează sorbţia şi, în cele din urmă, faza de umezire completă a solului, datorităforţei capilarităţii şi a gravitaţiei. Din această cauză, caracterul tuturor măsurilorhidroameliorative ale unui sol se stabileşte în funcţie de gradul său de permeabilitate.

Bilanţul de apă al organismelor vegetale depinde de o serie de factori interni şiexterni, ca starea de hidratare a protoplasmei sau potenţialul de apă al celulei, vitezade translocare a apei în organismul vegetal, care la rândul său este supus unorfluctuaţii ale microclimatului local etc. Apa contribuie la menţinerea uneitemperaturi constante a corpului plantelor, prin eliminarea acesteia în procesul detranspiraţie. Este deci un termoregulator, fără de care temperatura plantelor s-arridica la limite pe care acestea nu le-ar putea suporta.

Pe parcursul vegetaţiei există unele perioade, numite critice, când cerinţelepentru apă ale plantelor sunt mai mari. O perioadă critică pentru apă poate fi socotităşi cea a germinării seminţelor. Cantitatea de apă necesară îmbibării seminţelor pentrugerminare diferă de la o specie la alta, fiind, de regulă, mai mică la cele care conţinmai mult amidon şi mai mare la care conţin mai multe substanţe proteice. Dupărăsărire, consumul de apă al plantelor creşte, deoarece acestea pierd cantităţi maride apă prin transpiraţie.

Cerinţele faţă de apă ale plantelor cultivate variază în funcţie de specie şi soi,de condiţiile climatice, precum şi de alţi factori. Pentru a sintetiza o unitate desubstanţă uscată, plantele cultivate consumă câteva sute de unităţi de apă.

Numărul unităţilor de apă utilizate pentru a produce o unitate de substanţă uscatăse numeşte coeficient de transpiraţie.

Apa dizolvă sărurile minerale din sol, contribuind la formarea soluţiei nutritive(la solurile cu textura mijlocie aceasta are concentraţia de 0,5g/l), ajută la transportulsubstanţelor nutritive prin vasele lemnoase până la frunză şi apoi prin vasele liberiene,a substanţelor de sinteză, în toate organele plantei. Apa reprezintă cea mai mare partedin masa plantei verzi (frunzele conţin în medie 80-90%, iar rădăcinile 70-80% deapă) şi asigură echilibrul mecanic al celulelor şi ţesuturilor, adică starea de turgescenţă.

Principalii indicatori hidrofizici care au importanţă în aplicarea unor măsuriagrotehnice sunt: capacitatea totală pentru apă, capacitatea de câmp pentruapă a solului şi coeficientul de ofilire.

Capacitatea totală pentru apă reprezintă umiditatea solului realizată în fazaîn care toţi porii sunt plini cu apă. Capacitatea de câmp pentru apă este stadiul în

Page 30: 51462970 Fitotehnie Final

30 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

care cea mai mare cantitate de apă poate fi reţinută în sol timp îndelungat după cese scurge apa gravitaţională (se mai numeşte şi capacitatea minimă şi reprezintăsituaţia în care apa ocupă porii din interiorul agregatelor, cât şi o parte din poriidintre agregatele structurale).

Apa cuprinsă în intervalul dintre capacitatea totală şi cea minimă (de câmp)este uşor mobilă şi uşor accesibilă plantelor.

Coeficientul de ofilire reprezintă conţinutul de apă la care plantele se ofilescîn mod permanent şi nu îşi mai revin dacă sunt puse într-un mediu saturat cu vaporide apă. Umiditatea din sol corespunzătoare coeficientului de ofilire este consideratăca limită a conţinutului productiv de apă la majoritatea plantelor cultivate. Forţamaximă cu care rădăcinile absorb apa din sol este de 10-15 atmosfere. Valorilecoeficientului de ofilire şi ale capacităţii pentru apă în câmp variază în funcţie departicularităţile solurilor.

Valorile coeficientului de ofilire şi ale capacităţii pentru apăîn câmp la principalele soluri din sudul ţării

(Umiditatea, în %, faţă de greutatea solului uscat laadâncimile de 0,5 m, 1,0 m şi 1,5 m)

Coeficientul de ofilire Capacitatea de câmp Grupa de soluri 0,5 m 1,0 m 1,5 m 0,5 m 1,0 m 1,5 m Soluri zonale

Ceornoziomuri (luto-nisipoase, lutoase) Ceornoziomuri levigate (lutoase, luto-argiloase) Brun-roşcate de pădure (luto-argiloase)

Soluri de dune Nisipuri de dune semimobile Ceornoziomuri levigate

Soluri aluviale Nisipoase şi nisipo-lutoase Luto-nisipoase Luto-argiloase

9,9 12,0 11,9 1,7 6,8 5,5 8,1 12,5

9,5 12,5 13,8 2,0 6,9 4,9 8,0 14,6

9,0 12,2 14,1 2,0 5,7 5,2 8,9 13,6

24,7 24,0 23,7 0,2 20,1 21,1 23,9 29,3

27,7 23,1 23,0 10,5 16,7 19,5 22,2 27,9

22,9 22,2 22,5 10,8 15,1 19,6 24,0 27,3

Apa accesibilă plantelor într-un moment oarecare este diferenţa dintre

umiditatea solului în acel moment şi coeficientul de ofilire. Pentru majoritateaplantelor cultivate, cele mai favorabile condiţii de viaţă se creează când umiditateasolului are valori cuprinse între 70 şi 80% din capacitatea de câmp pentru apă.

Pierderile neproductive de apă se produc prin: scurgerea apei la suprafaţasolului (pe solurile cu permeabilitatea redusă, pierderile prin scurgere pot depăşi40%), evaporarea (care se petrece aproape tot timpul anului, dar mai ales primăvara

Page 31: 51462970 Fitotehnie Final

311. Probleme generale de fitotehnie

şi după recoltări de vară, când terenul este descoperit şi liber de plante), infiltrareaîn profunzime (care este mai intensă pe solurile cu porozitate necapilară,permeabilitate excesivă, care permite scurgerea gravitaţională a apei în profunzime),consumul apei de către burueni.

Aerul atmosferic şi aerul din solPentru creşterea şi dezvoltarea lor normală, plantele au nevoie de un regim favorabil

de aer, deoarece, ca şi alte organisme vii, plantele respiră absorbind oxigen şi eliminânddioxid de carbon, atât prin organele de deasupra solului, cât şi prin cele din sol.

Aerul reprezintă un amestec gazos compus din: oxigen, azot, bioxid de carbon,vapori de apă, amoniac şi alte gaze. Componentele aerului sunt aceleaşi în atmosferăca şi în sol, însă proporţia lor este diferită. De exemplu, în aerul din sol scadecantitatea de oxigen (ca urmare a consumului în procesul de respiraţie a rădăcinilorplantelor şi a activităţii microorganismelor aerobe) şi creşte cea de bioxid de carbonşi de amoniac (în urma proceslor de respiraţie a rădăcinilor plantelor şi activităţiimicroorganismelor din sol.

Compoziţia aerului atmosferic şi a aerului din sol, %Aerul atmosferic Aerul din sol Componente (în procente din volum, date medii)

Oxigen (O) Azot (N) Argon (Ar) Bioxid de carbon (CO2) Amoniac (NH3) Alte gaze

20,87 76,31 0,76 0,03 urme 0,03

19,00 79,00 0,76 1-0,3 urme urme

Oxigenul este tot atât de necesar plantelor ca şi animalelor, fiind folosit în

procesul de respiraţie. Cu ajutorul oxigenului are loc oxidarea unei părţi din glucide,prin care se produce energia necesară pentru sintetizarea substanţelor proteice.

Plantele de cultură au nevoie de oxigen în tot cursul vieţii, începând cu germi-narea seminţelor. Necesarul de oxigen pentru încolţire diferă de la o specie la alta.Astfel, unele culturi (porumbul, grâul, mazărea, fasolea ş.a.) au nevoie de o cantitatemare de oxigen, altele (orezul, trifoiul, lucerna, sulfina ş.a.) de cantităţi mai mici.

Părţile aeriene ale plantelor sunt, în general, bine aprovizionate cu oxigen dinaerul atmosferic (doar atunci când sunt acoperite de apa stagnantă, de inundaţii saude o pojghiţă de gheaţă, se produce asfixierea semănăturilor şi plantele mor dinlipsă de oxigen).

Page 32: 51462970 Fitotehnie Final

32 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Bioxidul de carbon din aer este sursa principală din care plantele îşi primesccarbonul, care reprezintă circa 45% din întreaga masă a corpului plantei. Acest gazprovine din respiraţia tuturor vieţuitoarelor, din oxidări prin arderi şi dindescompunerea substanţelor organice şi este indispensabil procesului de asimilaţieclorofiliană, fiind absorbit de către plante mai ales prin organele lor verzi.

Conţinutul aerului atmosferic în bioxid de carbon (0,03%) este apreciat cafiind departe de nivelul optim al plantei cerut de asimilaţia clorofiliană (pentrumulte plante se apreciază ca optimă o concentraţie de 1%). În viaţa plantelor însăbioxidul de carbon poate avea şi rol indirect, în sensul că, dizolvat în apă, măreşteputerea de solubilizare a compuşilor chimici mai greu solubili în sol, sporind putereade utilizare de către plante a substanţelor nutritive greu solubile.

La o sporire a conţinutului de bioxid de carbon de la 0,03% la 0,28%, asimilaţiaclorofiliană creşte de 3 ori.

Azotul reprezintă componentul principal al aerului atmosferic, unde se găseşteîn proporţie de 78,31%. Este un gaz inert atât pentru viaţa plantelor, cât şi pentruviaţa animalelor, neputând fi asimilat sub formă de azot elimentar, gazos. Poate fiutilizat de către plante sub formă de săruri ale acidului azotic sau sub formă desăruri amoniacale. Din această cauză, azotul trebuie să fie combinat cu oxigen, atâtîn urma descărcărilor electrice (rezultă oxid de azot, iar din combinaţia cu apărezultă acid azotic, care, ajungând în sol cu apa de precipitaţii, se combină cu bazelegenerând azotaţi), cât şi sub acţiunea microorganismelor (simbiotice şinesimbiotice). Prin tehnica agricolă se stimulează, în general, aceste procesemicrobiologice prin care azotul liber este fixat şi transformat în compuşi ai azotuluiîn formă accesibilă plantelor în procesul de nutriţie.

Amoniacul se găseşte în aerul atmosferic în cantităţi extrem de mici, în schimbîn aerul din sol se găseşte în proporţii mai mari, ca urmare a descompuneriisubstanţelor organice care conţin azot şi, în primul rând, a proteinelor.

Amoniacul se comportă ca o bază şi, împreună cu acizii din sol, formează săruriamoniacale, care pot servi ca hrană pentru plante, sau sunt oxidate de către bacteriilenitritificatoare şi transformat mai întâi în azot şi apoi în azotaţi (o parte din amoniaculdin sol se pierde în atmosferă).

Aerul din sol ocupă în general porii necapilari, dar şi porii capilari eliberaţi deapă, şi are aceeaşi compoziţie ca şi aerul atmosferic, deosebindu-se însă prinproporţia gazelor.

În condiţiile unei umidităţi excesive, solul poate fi saturat în întregime cu apă,iar în condiţii de secetă avansată el poate conţine numai aer. La o umiditate optimă,spaţiile capilare reţin apa, iar cele necapilare, aerul provenit din atmosferă. Aerul

Page 33: 51462970 Fitotehnie Final

331. Probleme generale de fitotehnie

din sol devine însă mai bogat în CO2 (conţinând între 0,15 şi 0,65% faţă de numai0,03% în aerul atmosferic) şi ceva mai saturat în oxigen.

Aceste modificări în compoziţia aerului din sol se datorează respiraţieirădăcinilor şi activităţii microorganismelor, care determină oxidarea şi reducereadiferitor combinaţii organo-minerale din sol. Astfel, în cazul solurilor cupermeabilitatea mai scăzută şi deci mai puţin aerisite, predomină procesele anaerobe,din care rezultă nu numai CO2, ci şi gaze ca H2S, CH2 etc.

În afară de aer, în porii solului se întâlnesc gazele reţinute la suprafaţaparticulelor, ca şi cele dizolvate în soluţia de sol. Din această cauză, este necesarăo primenire permanentă a aerului, prin îmbunătăţirea permeabilităţii solului (prinlucrări de afânare). Aceasta comportă diferite măsuri agrotehnice, în aşa fel încâtvolumul aerului în spaţiile necapilare să aibă o pondere de minimum 10%.

Prin componentele sale, aerul din sol are un efect pozitiv asupra creşterii şidezvoltării normale a plantelor. Aşa, de exemplu, grâul şi ovăzul necesită un volummaxim de aer în sol de 10-15%, iar alte plante de cultură, ca orzul şi sfecla-de-zahăr, un volum minim de 15-20%.

Experimental s-a dovedit că, într-un mediu bine aerat al solului, rădăcinileplantelor sunt bine dezvoltate, sunt lungi şi prezintă un număr mare de perişoriradiculari absorbanţi. De asemenea, la un conţinut mai mic de 6-9% de aer în sol,procesul germinării seminţelor scade brusc.

În vederea evitării efectelor negative ale unei aeraţii insuficiente sunt necesare,în primul rând, îmbunătăţirea structurii solului şi executarea la timp a tuturorlucrărilor agrotehnice, care îi asigură o aerisire permanentă.

Elementele nutritiveElementele minerale (substanţele nutritive) pătrund, împreună cu apa, în corpul

plantei fiind asimilate şi apoi transformate în compuşi organici. Regimul de nutriţiereprezintă o altă componentă indespensabilă creşterii şi dezvoltării plantelor.

În afară de carbon, hidrogen şi oxigen, pe care plantele le iau din apă şi aer, elemai au nevoie de N, P, K, Ca, Fe, S, Si, Na, Mg, Al, Bo, Cu, Mo, Zn, Mn ş.a., pe carele iau din substratul mineralogic al solului. Acestea intră în compoziţia plantei înproporţie diferită; de exemplu, o plantă de porumb aproape de maturitate completăeste alcătuită din 44,57% de oxigen, 43% de carbon, 6,2% de hidrogen, iar azotul,fosforul, potasiul, calciul împreună cu toate celelalte elemente constituie 5,47%.

Absorbţia elementelor nutritive din sol se face prin intermediul rădăcinilor şipoartă denumirea de hrănire radiculară, iar într-o anumită măsură şi prin intermediulfrunzelor, purtând denumirea de nutriţie extraradiculară.

Page 34: 51462970 Fitotehnie Final

34 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Diferite culturi agricole extrag din sol cantităţi variate de elemente nutritive,dar au nevoie în cea mai mare măsură de azot, fosfor, potasiu şi calciu.

Plantele au nevoie de elemente nutritive în tot cursul vieţii, recolta depinzândde cantitatea de săruri minerale extrase din sol. Pe parcursul vegetaţiei, plantelesolicită cantităţi din ce în ce mai mari de elemente nutritive, atingând cota maximăîn fazele de creştere intensivă, de înflorire şi de fructificare, pentru ca, spre sfârşitulvegetaţiei, aceste cerinţe să descrească treptat.

Starea de aprovizionare a solului cu elemente nutritive şi forma în care acestease găsesc constituie regimul nutrituv al solului şi, în cea mai mare parte a cazurilor,plantele absorb elementele nutritive din sol prin perişorii absorbanţi, sub formă deioni (cel mai adesea sub formă de cationi Ca++, K+, Fe+++ ş.a., dar sub forma deanioni NO3

—, HPO4- ş.a.).

Azotul are un rol deosebit în viaţa plantei, deoarece el participă la sinteza proteinelorşi intră în compoziţia unui număr mare de substanţe organice. Nu este substanţă vie fărăsă conţină azot, iar lipsa acestuia determină încetarea creşterii plantelor, sinteza clorofileiîncetează, iar frunzele se decolorează, din verzi devenind galbene.

Lipsa sau insuficienţa acestui element de nutriţie aduce mari prejudicii producţiei,făcând ca plantele doar să crească, nu şi să fructifice, sau să dea recolte slabe. Cândazotul este în exces, plantele au o creştere vegetativă puternică, în detrimentulfructificaţiei, ţesuturile de susţinere se dezvoltă mai puţin şi plantele sunt predispusela cădere, transpiră mai mult, sunt mai puţin rezistente la ger, secetă, boli şi dăunătorişi se prelungeşte perioada de vegetaţie, iar calitatea producţiei lor este inferioară.

Sub acţiunea microorganismelor din sol, cea mai mare parte din azotul organicse transformă în azot amoniacal, care apoi se transformă în compuşi azotaţi ce potfi utilizaţi de către plante. Procesul de nitrificare determină acumularea în sol aunei cantităţi apreciabile de azot mineral şi este favorizat de reacţia neutră sau slabalcalină a solului, o temperatură de 25-37oC, o stare bună de afânare şi de umiditatea solului, condiţii ce pot fi dirijate într-o anumită măsură de către om.

Azotul atmosferic poate fi pus la dispoziţia plantelor de către bacteriile denodozităţi (care trăiesc pe rădăcinile leguminoaselor) sau nesimbiotice (care trăiescliber în sol), care fixează acest element gazos. Bacteriile simbiotice aparţin genuluiRhizobium şi trăiesc o bună parte din timp în sol, unde pătrund în perii radiculari, înţesutul meristematic al rădăcinilor, se înmulţesc formând colonii (milioane debacterii) în nodozităţi.

Bacteriile fiind heterotrofe, îsi extrag hrana (hidraţi de carbon) din ţesuturilerădăcinii, comportându-se la început ca paraziţi, apoi încep a fixa azotul din aerulsolului, o parte din care este folosită de planta-gazdă.

Page 35: 51462970 Fitotehnie Final

351. Probleme generale de fitotehnie

Fosforul participă la sinteza proteinelor, mai ales în organele de reproducere(seminţe şi fructe) şi mai puţin în frunze.

Conţinutul în fosfor al ţesuturilor plantelor variază între 0,05 şi 0,5% în funcţie despecia plantei, conţinutul de fosfor din sol, ţesutul analizat etc. Acest element de nutriţieinfluenţează pozitiv dezvoltarea rădăcinilor şi stimulează germinarea seminţelor,procesul de înfrăţire la cereale, precum şi alte procese fiziologice: grăbeşte maturizareaplantelor, contribuie la sporirea recoltei, măreşte rezistenţa la ger, la boli.

Insuficienţa acestui element poate provoca anumite dereglări: formarea unorrădăcini mai scurte şi mai puţin ramificate, neînfrăţirea cerealelor şi scădereaproducţiilor.

Fosforul provine prin alterarea chimică a mineralelor din rocile pe care s-aformat solul respectiv (este deci de origine minerală). În proporţie de 0,05-0,3%se găseşte în sol sub forma unor compuşi organici, dar mai ales sub forma unorsăruri neutre ale acidului fosforic şi a unor baze de Ca, Fe, Al etc. Sub acţiuneamicroorganismelor compuşii organici sunt mineralizaţi, iar fosforul pus la dispoziţiaplantelor. Plantele din familia leguminoaselor au capacitatea de solvire a compuşilorminerali cu fosfor mai greu solubili, iar mărirea rezervei solului în acest elementse realizează prin administrarea îngrăşămintelor cu fosfor.

Potasiul (kaliul) este prezent în toate ţesuturile şi organele plantelor şi arefuncţii importante în creşterea şi dezvoltarea acestora. Sub forma de ioni liberi, eleste localizat în cantităţi mari în organele tinere şi mai cu seamă în cele cumetabolism ridicat.

Prezenţa sa contribuie la micşorarea transpiraţiei şi la mărirea rezistenţeiplantelor la secetă şi la cădere, la mărirea concentraţiei sucului celular, ceea cedetermină o sporire a rezistenţei plantelor la ger; contribuie la formarea hidraţilorde carbon (glucoză, amidon etc.), ca şi a lipidelor; sporeşte activitatea de fotosintezăşi favorizează migrarea hidraţilor de carbon către tuberculi, rădăcini, seminţe ş.a.Insuficienţa potasiului în sol determină încetinirea procesului de creştere a plantelor,care se soldează cu reducerea cantitativă şi calitativă a producţiei.

Solurile din ţara noastră sunt, în general, bine aprovizionate cu potasiu (între0,3 şi 2,9%), iar îngrăşămintele chimice cu potasiu sunt folosite mai cu seamă laculturile tehnice, pe solurile nisipoase şi pe cele puternic levigate.

Calciul joacă un rol imporatant atât în viaţa plantelor, cât şi în proceselebiochimice din sol. El participă la formarea membranelor celulare şi are un rolimportant în creşterea ţesuturilor tinere. În proporţie mai mare se găseşte în plante,fiind localizat mai ales în frunze, în special în nervuri şi în peţiol (sub forma deoxalat de calciu). Formează cimentul de legătură dintre celule şi dă mai multă

Page 36: 51462970 Fitotehnie Final

36 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

consistenţă frunzelor bătrâne şi ţesuturilor de protecţie. Neutralizează acizii organicidin plante, mai cu seamă când sunt în exces, făcându-i inofensivi.

Calciul se găseşte în sol în proportie de 0,3-3 %, sub formă de oxid de calciu, şieste folosit de către plante, sub această formă, din sărurile uşor solubile (sulfat, nitrat,bicarbonat de calciu). Carenţa de calciu se manifestă prin aceea că plantele devinclorotice, frunzele tinere se răsucesc, iar rădacinile rămân scurte şi se deformează.

În sol, calciul neutralizează acizii organici şi anorganici (lactic, acetic, butiric,nitric, sulfuric, fosforic etc.), contribuind la reglarea reacţiei solului, adică larealizarea unui pH aproape de 7. Deplasează din complexul coloidal alţi cationi(K+, Mg++) necesari nutriţiei plantelor. Este absorbit de humusul coloidal, formândaşa-numitul humus activ, care contribuie la formarea unor glomerule (agregatestructurale) cu stabilitate hidrica ridicată.

Magneziul participă la formarea clorofilei şi are un rol însemnat în viaţa plantei.Este prezent în măsură mai mare în ţesuturile tinere, de asemenea în sucul celularşi în protoplasmă.

Sulful are rol principal în formarea unor aminoacizi şi a unor hormoni. Esteabsorbit de către plante din sol, sub forma anionului SO4, iar din aer prin frunze, subformă de bioxid de sulf.

Microelementele, deşi se găsesc în cantităţi mici în organismul vegetal, îndepli-nesc roluri foarte importante pentru viaţa plantei atât ca elemente nutritive, cât şi lasinteza unor enzime, vitamine, hormoni şi în activitatea microorganismelor din sol.

Manganul, de exemplu, activează sistemul enzimatic şi favorizează sintezaunor vitamine; cuprul măreşte rezistenţa plantelor la ger şi secetă şi favorizeazăprocesul de creştere; borul prezintă importanţă în procesul de fructificare alplantelor şi ajută la dezvoltarea rădăcinilor în condiţii anaerobe, favorizează formareanodozităţilor pe rădăcinile leguminoaselor şi stimulează activitatea unor enzime;molibdenul joacă rol de catalizator în transformările ce le suferă nitraţii în plantăşi favorizează, de asemenea, formarea nodozităţilor pe rădăcinile leguminoaselor;clorul măreşte concentraţia sucului celular şi contribuie la reacţiile de fotosinteză.Optimizarea regimului de nutriţie al plantelor se realizează prin: rotaţia raţională aculturilor în cadrul asolamentului; executarea lucrărilor solului în condiţii optime;fertilizarea corespunzătoare a solului; combaterea buruienilor la timp etc.

Soluţia solului şi proprietăţile eiApa din sol, împreună cu substanţele minerale, organo-minerale şi organice,

aflate în stare de dispersie ionică, moleculară şi coloidală, formează soluţia solului.Soluţia solului are o alcătuire complexă, conţinând aproape toate elementele pe

Page 37: 51462970 Fitotehnie Final

371. Probleme generale de fitotehnie

care le conţin şi plantele. Compuşii chimici, reprezentaţi prin săruri, acizi etc., segăsesc în soluţia solului sub formă de ioni (Ca++, Mg++, Na+, H+, Cl-; OH-, SO4

-,NO3

-). Concentraţia soluţiei solului este redusă, nu depăşeşte câteva grame de sărurila 1 litru. Soluţia solului îngheaţă sub 0oC şi joacă un rol important în schimbul desubstanţe dintre sol şi plantă, constituind pentru acestea sursă de aprovizionare cuelemente de nutriţie. Sărurile minerale, pătrunse în soluţie, pot fi cedate plantelorîn funcţie de cerinţele acestora în procesul de nutriţie. Prezintă importanţă sărurilede N, P, Ca, K. În unele soluri pot trece în soluţie şi alte săruri nefolositoare planteişi care pot să devină chiar vătămătoare, dacă depăşesc anumite limite.

Reacţia soluluiReacţia solului este în strânsă legătură cu compoziţia solului, fiind determinată

de raportul dintre concentraţia de ioni de H+ şi OH-.O parte din sărurile dizolvate în apa din sol se află în stare disociată în ioni

componenţi. O cantitate foarte mică de apă din soluţia solului este disociată în ionide hidrogen (H+) şi de hidroxid (OH-). Apa pură, la 25oC, nu conţine numai moleculede H2O, ci şi ioni de hidrogen în concentraţie de circa 10-7 mol/l şi ioni de hidroxidîn aceeaşi concentraţie. Aceşti ioni se formează prin disocierea apei:

H2O↔H++OH-

Deci (H+)= 1/10000000= 10-7

Înlocuind expresia –log (H+) prin simbolul pH, rezultă că apa pură are pH = 7.pH-ul reprezintă logaritmul cu semnul negativ al concentraţiei ionilor de hidrogendin soluţie. Dacă în soluţia solului predomină ioni de H+, solul este acid, iar dacăpredomină ioni de OH–, solul este alcalin. În cazul când există un raport echilibratîntre ionii de H+ şi de OH-, reacţia solului este neutră. În această situaţie valoareapH este egală cu 7. În cazul reacţiei acide pH-ul are valori sub 7, iar dacă estealcalină, mai mari de 7.

Majoritatea speciilor de plante cultivate şi spontane preferă reacţia neutră slabacidă sau slab alcalină.

Sunt însă şi plante care suportă o reacţie acidă sau alcalină, acestea servind caindicatori ai reacţiei solului. Reacţia acidă a solului poate fi suportată de lupin,ovăz, orz, secară şi cartof etc., iar dintre speciile spontane măcrişul mărunt şi altele.

Reacţiile alcaline se întâlnesc la solurile bogate în calciu şi la sărături. Pesolurile bogate în calciu sunt frecvente leguminoasele: lucerna-albastră, sparceta,sulfina, numite şi plante calcifile. Pe sărături cresc specii de plante fără valoarefurajeră, denumite halofile. Corectarea reacţiei solului, acidă sau alcalină, se poate

Page 38: 51462970 Fitotehnie Final

38 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

face prin operaţia denumită amendare şi se realizează folosind anumite substanţenumite amendamente. Pentru corectarea reacţiei acide a solului se folosesc caamendamente piatra de var măcinată (CaCO3), varul nestins (CaO), varul stins(Ca(OH)2), marna etc., iar pentru corectarea reacţiei alcaline se tratează solul cughips (CaSO4.2H2O), fosfoghips, praf de lignit.

Regimul termic al soluluiRegimul termic al solului reprezintă totalitatea fenomenelor care determină

fluxul, transmiterea şi pierderea căldurii solului. Sursa principală de căldură oconstituie pentru sol energia solară, care asigură 1,946 calorii într-un minut pefiecare cm2 de pe scoarţa terestră şi, în mai mică măsură, energia termică biologicădegajată în urma activităţii microorganismelor din sol sau cea provenită din interiorulpământului. Regimul termic al solului este influenţat de condiţiile mediuluiînconjurător, ca zonă geografică, expoziţia învelişului vegetal etc., cât şi de uneleproprietăţi ale solului, ca granulometria, humusul, culoarea, umiditatea.

Solurile argiloase, fiind în general mai umede, au nevoie de mai multă căldurăpentru a se încălzi, pierd mai repede căldura, în timp ce solurile bine structuratebogate în humus şi cu un conţinut optim de aer sunt capabile să reţină timp maiîndelungat căldura pe care au acumulat-o.

Solurile situate pe pantele cu expoziţie sudică primesc o cantitate mai mare decăldură, se încălzesc mai repede şi mai mult, comparativ cu cele situate pe versanţiinordici.

Regimul termic optim al solului este important pentru germinarea seminţelor,cât şi pentru dezvoltarea rădăcinilor, care au nevoie de niveluri diferite detemperatură, în funcţie de specia plantei cultivate.

Pentru asigurarea activităţii optime a microorganismelor de transformare amateriei organice în substanţa minerală, este de asemenea necesar ca regimul termical solului să oscileze între 10 si 400C. Pentru fiecare specie de plante se cunosctemperaturile minime, optime şi maxime, corespunzătoare anumitor faze de vege-taţie. Pentru majoritatea plantelor de cultură din ţara noastră, se consideră optimetemperaturile cuprinse între 25 şi 350C.

Temperaturile mai mari determină mersul normal al proceselor vitale, iar la45-500C procesele fiziologice sau intensitatea lor încetează. Dacă în perioada for-mării fructelor temperatura mediului ambiant este prea ridicată, intensitatea respi-raţiei depăşeşte pe cea a asimilaţiei clorofiliene şi are loc fenomenul de şiştăvire(zbârcire) a boabelor la cereale.

Deosebit de păgubitoare sunt şi temperaturile scăzute. Din acest punct de vedere

Page 39: 51462970 Fitotehnie Final

391. Probleme generale de fitotehnie

plantele de cultură se deosebesc foarte mult. Astfel, lucerna rezistă iarna până la –25°C pe teren fără zăpadă, grâul pâna la –180C, iar mazărea pâna la –60C, când seproduc îngheţuri târzii de primăvară. Cunoaşterea temperaturii minime (înregistratăîn sol) de germinaţie a seminţelor are o mare importanţă practică în stabilireamomentului optim de însămânţare a diferitor culturi.

În cursul perioadei de vegetaţie, pentru a ajunge la maturitate plantele au nevoiesă înmagazineze o anumită cantitate de căldură denumită constantă termică (sausumă a gradelor). Aceasta rezultă din însumarea temperaturilor medii zilnice (caredepăşesc 5°C şi, respectiv, 100C) de-a lungul întregii perioade de vegetaţie.

Constanta termică a unor plante de cultură

Temperatura minimă şi optimă a solului pentru germinareaunor specii de plante cultivate

Temperatura, Co Specia de plante Minimă Optimă Mazăre, măzăriche, lucernă, trifoi Grâu, secară, orz, ovăz, in Mac, bob, cânepă Sfeclă pentru zahăr Floarea-soarelui, rapiţă Cartof Porumb pentru boabe, fasole, soia Dovleci Tutun şi orez

1-2 2-3 3-4 4-5 5-6 7-8 8-10 10-12 12-14

21-27 20-25 20-25 25-30 25-30 25 30-35 30-35 30-35

Planta cultivată Suma gradelor, 0C Planta cultivată Suma gradelor, 0C Grâu de toamnă Secară de toamnă Ovăz Porumb pentru boabe Orez

2000-2300 1700-2126 1940-2310 1700-3700 2200-5000

Floarea-soarelui Sfeclă pentru zahăr Soia Mazăre Cartof

1700-2500 2400-3700 2000-3000 1352-1900 1300-3000

Cunoaşterea constantei termice, cât şi a condiţiilor climatice din fiecare zonă,

permite repartizarea raţională a culturilor pe teritoriul ţării, în funcţie de cerinţelelor faţă de căldură. Dacă temperatura mediului este prea scăzută sau excesiv deridicată faţă de cerinţele specifice codului său genetic, planta suferă o autoreglareprin modificări ale habitusului, dar şi a proceselor sale biochimice (sintezaclorofiliană, transpiraţie, respiraţie, nutriţie, transport, depunere etc.).

Dirijarea regimului termic în mod direct se poate realiza în casa de vegetaţie,în sere, răsadniţe etc. În cultura de câmp prin tehnologii adecvate ce poate îmbunătăţi

Page 40: 51462970 Fitotehnie Final

40 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

regimul termic al solului (pe solurile reci, grele şi compacte, cu exces de umiditate,se recomandă aplicarea îngrăşămintelor organice puţin descompuse; executareaunor arături adânci şi a lucrărilor de eliminare a excesului de apă. Reglarea regimuluitermic al solului se poate realiza prin mulcire; pe solurile argiloase, reci serecomandă acoperirea acestora cu material organic de culoare nisipoasă, care seîncălzesc uşor, mulcirea se face cu materiale deschise la culoare (paie tocate).

Formarea humusuluiGraţie stabilităţii condiţiilor vitale pe care le asigură, solul este cel mai populat

mediu de viaţă. Totalitatea animalelor ce trăiesc în sol constituie pedofauna acestuia.Pedofauna este şi ea la rândul ei împărţită în 3 categorii: microfauna – organismece nu depăşesc lungimea de 0,2 mm, mezofauna – organisme ce au lungimea cuprinsăîntre 0,2 şi 0,8 mm şi macrofauna-organisme ce au lungimea de 8-80 mm.

S-a constatat că pe o suprafaţă de un hectar de sol se conţin aproximativ 3 t debacterii, 3 t de ciuperci microscopice, 1,5 t actinomicete, 100 kg alge, 100 kg deprotozoare, 500 kg de râme, 50 kg de nematode, 40 kg de artropode, 30 kg demoluşte, 20 kg de şerpi şi rozătoare etc., în fiecare cm cub de sol se găsesc până la7-10 miliarde de microorganisme.

După pieirea organismelor vii din sol, resturile vegetale şi animale sunt trans-formate în humus. Acesta este o parte esenţială a materiei organice a solului şi celmai important component al lui. Cele mai mari cantităţi de resurse organice seacumulează de pe urma plantelor ierboase perene (10-12 t/ha). Plantele anuale lasăîn sol în jur de 3-5 t/ha, cantităţi mai mari rezultând de la speciile leguminoase.

Fauna şi microfauna din sol contribuie cu 0,1-0,2 t/ha de resturi organice.Derivaţii fenolici din lignină, cei glucidici rezultaţi din descompunerea celulo-

zei, aminoacizii sau amoniacul rezultaţi din peptide sunt integraţi odată cu particuleleminerale de către viermii oligocheţi. În tubul digestiv al anelidelor, toate acesteasunt supuse unui proces complex de sinteză, în care intervin şi anumite enzimespecifice tubului digestiv al viermilor. Produsul principal al acestui proces biochi-mic sunt acizii humici bruni. Astfel, excrementele oligochetelor constituie mediulpentru alte microorganisme implicate în sinteza unui alt tip de humus – humusulcoprogen. În solurile bogate, slab acide, sau neutre, principalul rol în formareahumusului îl au viermii obisnuiţi, pe când în solurile sărace în substanţe, mai acide,acest rol revine viermilor albi. În sol numărul lor este foarte mare – câteva zeci demii la hectar, iar cantitatea de sol ce trece anual prin tubul digestiv al unui vierme estede aproximativ 500 g. Astfel, cca 25 tone de sol sunt astfel îmbogăţite cu humus brunşi coprogen. În acest proces se pot forma şi compuşii complecşi argilo-humici.

Page 41: 51462970 Fitotehnie Final

411. Probleme generale de fitotehnie

O altă cale de formare a humusului este cea microbiană. Microorganismeledin clasa Fungi, cum ar fi Aspergillus niger, elaborează compuşi apropiaţi castructură biochimică de humus. După moartea lor, aceşti compuşi de culoare neagrărămân în sol. Pe de altă parte, prin autoliza în masă a bacteriilor celulotice seeliberează protoplasma şi enzimele acestora şi se amestecă cu gelul din sol. Enzi-mele provoacă reacţii de polimerizare, în urma cărora rezultă monozaharide, aminoa-cizi, derivaţi chinonici. Prin reacţiile ulterioare de repolimerizare se formează aciziihumici cenuşii. Acest proces se numeşte neoformarea humusului pe caleamicrobiană, la care nu participă lignina ci numai celuloza şi proteinele. În solurilefoarte acide iau naştere produşi milanici de culoare neagră săraci în azot care suntprecursori ai humusului. Ei se acumulează în sol împreună cu o parte din miceliulfoarte abundent al ciupercilor, sub forma humusului brut (humusul microgen).Mineralizarea humusului reprezintă ultima etapă în circuitul substanţei, în careultimele resturi de compuşi organici constituenţi ai humusului sunt mineralizate.Procesul de mineralizare este caracterizat într-o prima etapă de o anumită microflorăcare descompune moleculele complexe până la CO2 şi NH3. Aceasta este etapa deamonificare. Dacă substratul este sărac în produsul glucidic, bacteriile îşisintetizează glucoza din CO2 aflat în sol, utilizând ca sursă de energie oxidareaamoniacului în nitriţi şi nitraţi.

NH4++3/2O2 NO2

-+2H++H2O +energieNO2

- + 3/2O2 NO3- +energie.

Azotul din nitraţi poate fi din nou utilizat de plante, ca şi dioxidul de carboncare rezultă în etapa de amonificare. Etapa finală a procesului de mineralizare estecea de formare a azotului molecular, care are loc sub acţiunea bacteriilordenitrificatoare ce utilizează acidul azotic ca acceptor de protoni şi reduc azotulpână la starea de oxidare zero.

Fertilitatea soluluiPrin fertilitate se înţelege proprietatea solului de a asigura plantele cu substanţe

nutritive (compuşi ai elementelor chimice cu care se hrănesc plantele), apă şi aer,necesare dezvoltării normale în perioada de vegetaţie. Deci solul este format atâtdin substanţe organice, cât şi din substanţe minerale.

S-a constatat ştiinţific că un strat de sol cu grosimea de 1 m pe o suprafaţă de 1ha conţine în medie 290 t de humus, 15 t de azot, 19 t de fosfor, 204 t de potasiu,precum şi o cantitate importantă de microelemente: cupru, zinc, mangan, molibdenetc. Fertilitatea este şi ea de două tipuri: fertilitatea naturală şi fertilitatea economică.

Page 42: 51462970 Fitotehnie Final

42 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Fertilitatea naturală (potenţială) a solului este un rezultat al fenomenelornaturale (fizice, chimice, biologice), neinfluienţate de om. Ea se dezvoltă continuuşi este determinată de compoziţia fizică şi biochimică a solului, de condiţiile declimă şi de relief şi se manifestă prin capacitatea de reproducere spontană a vegetaţiei.

Fertilitatea economică (antropogenă) a solului apare ca urmare a unor activităţimodificatoare ale omului. Ea depinde de aplicarea corectă a tehnicilor agricolecorespunzătoare (lucrări agrotehnice, îngrăşăminte, irigaţii, desecări etc.).

În scopul sporirii fertilităţii, omul aplică deşeuri ale industriei prelucrătoareşi gospodăriei urbane în calitate de fertilizanţi, inclusiv nămoluri provenite de laepurarea apelor uzate, a gunoiului menajer, a nămolului de la fabricile de zahăr. Osursă potenţială semnificativă pentru restabilirea productivităţii solurilor erodateşi slab productive sunt solurile deluviale, care ocupă 100 mii ha. Cele mai bogateîn elemente nutritive dintre ele pot fi utilizate la ameliorarea solurilor puternicerodate prin aport de material pământos.

În ţară există peste 3500 de bazine artificiale de acumulare a apei, dintre carecca 1200 sunt înnămolite excesiv sau deteriorate. Nămolurile au o grosime de2,5–3,5 m, conţin de la 2,5 până la 5,5% de humus şi sunt mult mai bogate în formemobile de fosfor decât solurile afectate de eroziune, deseori depăşind în aceastăprivinţă şi solurile cu profil întreg. Cel mai eficient mod de utilizare a nămolurilorlacustre este amestecarea lor cu deşeuri organogene. Nămolurile mai bogate serecomandă spre folosire prin copertarea solurilor cu productivitate scăzută.

Apele uzate din sectorul zootehnic conţin cantităţi însemnate de elementenutritive, în special potasiu şi azot, în forme uşor accesibile plantelor. Aplicarealor la fertilizarea culturilor necesită o testare complexă pentru evitarea poluăriisolurilor şi producţiei agricole cu substanţe nocive.

Necesarul total de îngrăşăminte pentru agricultura Moldovei în anii 2010-2020şi după anul 2020 va constitui 236,7 mii tone de substanţe active, inclusiv 99,9 miitone de azot, 91,0 mii tone de fosfor şi 45,8 mii tone de potasiu. Sporul de recoltăla aplicarea 1 kg de elemente nutritive (NPK) constituie: 5,2 kg de grâu de toamnă,5,8 de kg porumb pentru boabe, 2,9 kg de seminţe de floarea-soarelui, 38,8 kg derădăcini de sfeclă pentru zahăr. Implementarea sistemului optim de fertilzare cuîngrăşăminte minerale conduce la majorarea recoltelor cerealiere cu 23-26%, acelor tehnice – cu 23-42%.

Page 43: 51462970 Fitotehnie Final

431. Probleme generale de fitotehnie

Sortimentul principalelor îngrăşăminteConţinutul Denumirea

îngrăşământului Formula chimică (produs

principal) N P2O5 K2O Starea fizică

Fosfaţi de amoniu NH4H2PO4 (NH4)2HPO4 11 12 21

44 52 53

0 0 0

granulat

Amofos NH4H2PO4 + HN4NO3 + CO(NH2)2

23 23 0 granulat

Nitrofosfaţi CaHPO4 + Ca(H2PO4)2 + Ca(NO3)2

20 10 0 granulat

Polifosfaţi de amoniu

(NH4)n + 2PnO3n+1 13-18 56-66 0 granulat sau lichid

Fosfat – uree CO(NH2)2 + H3PO4 17 44 0 granulat Azotat de potasiu KNO3 13 0 46 cristale albe Fosfat de potasiu KH2PO4 0 52 35 granulat Metafosfat de potasiu

(KPO3)n 0 60 39 granulat

Fosfat de amoniu şi de potasiu

NH4H2PO4KH2PO4 6 56 18 granulat

Nitrofosca NH4NO3+(NH4)2SO4+ KNO3+CaHPO4+Ca(H2PO4)2 K2HPO4+K2SO4+KCl

15 17 13 13 13

15 17 13 26 40

15 17 21 13 13

granule de culori diferite

Salpetru de amoniu

NH4NO2 34,3 granule de culoare albă

Ureea (carbamidă)

CO(NH2)2 46,0 granule de culoare albă

Superfosfat simplu

Ca(H2PO4)2 * H2O + CaSO4 19-20 granule de culoare albă

Clorură de potasiu

KCl 60,0 granule de culoare albă

Sare de potasiu KCl cu impurităţi de NaCl 30-40 microcristale roşu-deschis

Solurile MoldoveiÎn baza unor investigaţii, solurile Moldovei sunt apreciate ca unele dintre cele

mai fertile din lume – cca 1 miliard de tone de humus, 50 milioane de tone de azot,60 milioane de tone de fosfor, 700 milioane de tone de potasiu. Ele prezintăprincipala bogăţie naturală a ţării şi merită, necondiţionat, o atenţie permanentă astatului, a instituţiilor de profil şi a fiecărui cetăţean aparte.

Page 44: 51462970 Fitotehnie Final

44 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

În Republica Moldova principalele tipuri de soluri, cernoziomurile, constituie70% din suprafaţa totală. Cernoziomurile luvice (podzolite) ocupă 117,7 mii ha(3,49%), cernoziomurile cambice (levigate) 395,5 mii ha (11,71%), cernoziomuriletipice 281,6 mii ha (8,34%), cernoziomurile obişnuite 634,1 mii ha (18,78%),cernoziomurile carbonatice 671,9 mii ha (19,91%), cernoziomurile sudice 1,7 miiha (0,05%), cernoziomurile compacte 13,6 mii ha (0,4%), cernoziomurilexeroforestiere 18,2 mii ha (0,54%).

Tipul de sol mii ha % din teritoriul ţării

1. Cernoziomuri podzolite şi levigate, soluri cenuşii-închise de pădure; silvostepa Platoului Moldovei de Nord

281,4 8,3

2. Cernoziomuri tipice şi levigate, cu porţiuni de cernozio-muri podzolite de soluri cenuşii-închise; Podişul Prutului

117,3 3,5

3. Cernoziomuri tipice şi levigate; pratostepa Bălţilor 317,7 9,4 4. Cernoziomuri obişnuite şi levigate, cu porţiuni de cernoziomuri podzolite, soluri cenuşii şi cenuşii-închise de pădure; silvostepa Podişului Soroca

64,0 1,9

5. Cernoziomuri tipice, levigate şi podzolite, soluri cenuşii şi cenuşii-închise de pădure; silvostepa podişului Rezina

227,7 6,7

6. Cernoziomuri tipice, levigate şi obişnuite, cu porţiuni de soluri cenuşii-închise de pădure; silvostepa din sud-vestul Podişului Podoliei

136,6 4,1

7. Soluri brune şi cenuşii de pădure; pădurile de fag şi stejar, de carpen ale înălţimii Codrilor Centrali

99,9 9,0

8. Soluri cenuşii de pădure, cernoziomuri levigate şi podzolite; păduri de gorun şi carpen, de stejar din Codri

270,3 8,0

9. Cernoziomuri tipice, levigate obişnuite şi soloneţizate, cu porţiuni de soloneţuri şi soluri cenuşii; silvostepa din vestul Codrilor

55,2 1,6

10. Cernoziomuri tipice şi levigate, cu porţiuni de soluri cenuşii; pădurile de carpen din Codri

116,1 3,4

11. Cernoziomuri obişnuite şi levigate, cu porţiuni xerofite de pădure, cernoziomuri compacte şi soloneţizate; silvostepa gârniţelor din câmpia Moldovei de Sud

372,9 11,1

12. Cernoziomuri levigate şi xerofite de pădure cu porţiuni de cernoziomuri podzolite şi soluri cenuşii-închise de pădure; silvostepa podişului Tigheciului

61,0 1,8

13. Cernoziomuri obişnuite şi carbonatice de stepă, cu amestec de ierburi şi poacee; câmpia Moldovei de Sud

354,2 10,5

14. Cernoziomuri obişnuite, carbonatice sudice şi soluri de luncă inundabilă; câmpia Nistrului inferior

171,9 5,0

Raionarea solurilor din Republica Moldova

Page 45: 51462970 Fitotehnie Final

451. Probleme generale de fitotehnie

Solurile brune tipice şi luvice ocupă 27,2 mii ha (0,8%), griziomurile 329,8mii ha (9,76%), solurile hidromorfe nealuviale 23,2 mii ha (0,7%), solurilehidromorfe aluviale – lăcoviştile, solurile mlăştinoase 259,1 mii ha (7,685), iarsolurile sărăturate – soloneţurile, solonceacurile 260 mii ha (7,7%).

Astfel, Republica Moldova a fost împărţită în patru provincii:1. Provincia de silvostepă, care ocupă 38,8% din teritoriul republicii. În această

regiune predomină cernoziomurile tipice şi cele levigate. Solurile cenuşii de pădureconstituie circa 10%. Suprafaţa solurilor hidromorfe, precum şi a celor humicecarbonatice, este neînsemnată.

2. Provincia de păduri a Moldovei Centrale (Codrii) ocupă 16% din teritoriulrepublicii. Suprafaţa solurilor cenuşii şi brune de pădure constituie 40%, acernoziomurilor podzolite şi a celor levigate – circa 30%.

3. Provincia de stepă a Dunării ocupă 34,7% din teritoriul republicii. Genetic,ţine de vegetaţia de stepă. Aici predomină cernoziomurile obişnuite şi celecarbonatice, pe alocuri se întâlnesc cernoziomuri xerofite de pădure şi cernoziomuricompacte.

4. Provincia de stepă ucraineană cu cernoziomuri sudice ocupă 21,5% dinteritoriul republicii. Se caracterizează prin cernoziomuri obişnuite, carbonatice şicernoziomuri sudice. În lunca Nistrului solurile salinizate se întâlnesc rar.

Fondul funciar după modul de folosinţă (la 01.01.2007)Suprafaţa, mii ha Structura, %

2005 2006 2007 2005 2006 2007 Terenuri – total 3384,6 3384,6 3384,6 100,0 100,0 100,0 inclusiv: terenuri agricole 2521,6 2518,2 1974,1 74,5 74,4 58,3 din acestea: teren arabil 1840,2 1833,2 1651,4 54,3 54,1 48,7 plantaţii multianuale 297,8 299,0 246,8 8,7 8,83 7,29 din care: livezi 131,9 131,1 117,3 3,8 3,87 3,46 vii 155,5 157,3 124,4 4,5 4,64 3,67 păşuni 370,8 368,1 364,2 10,9 10,8 10,7 fâneţe 2,7 2,1 0,07 0,06 10,7 pârloagă 10,1 15,8 25,8 0,29 0,46 0,76 Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră

439,5 443,3 435,4 13 13,09 12,8

Râuri, lacuri, bazine şi bălţi 96,8 96,1 84,8 2,86 2,83 2,5 Alte terenuri 326,7 327,0 890,3 9,65 9,66 26,3

Page 46: 51462970 Fitotehnie Final

46 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Suprafaţa cultivată cu principalele grupuri fitotehnice de toate categoriile (mii hectare)

1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 Suprafeţe însămânţate – total 1526,9 1483,7 1527,3 1555,1 1573,8 1484,0 1567,5 1540,3 1483,4

Culturi cerealiere şi leguminoase pentru boabe – total

937,4 935,7 987,6 1076,5 1071,5 896,6 1077,1 1034,7 917,6

din care: grâu de toamnă 356,2 340,0 369,9 433,9 442,7 202,0 310,8 401,2 290,2 orz de toamnă 42,0 41,3 50,8 60,9 68,1 8,8 54,1 56,4 39,4 orz de primăvară 65,7 66,7 54,8 37,1 44,4 69,9 70,9 62,4 69,3 porumb pentru boabe 399,5 403,2 441,5 471,3 446,7 553,5 584,3 455,9 459,3 leguminoase pentru boabe 54,1 59,4 50,5 51,2 57,0 46,1 37,2 41,5 93,3 Culturi tehnice 309,1 320,3 330,4 301,0 331,0 417,1 344,7 358,0 400,8 dintre care: sfeclă-de-zahăr (industrială) 71,5 61,1 62,7 59,5 49,7 37,8 34,9 34,2 42,4 floarea-soarelui 204,3 216,7 227,7 208,4 256,7 352,4 270,6 275,7 287,4 soia 6,3 17,0 11,6 9,4 10,2 18,3 28,5 36,2 55,7 tutun 21,8 18,6 23,5 16,9 9,2 5,6 5,7 4,7 3,5 Cartofi, legume şi bostănoase 117,8 121,8 124,8 114,2 107,7 89,9 79,1 79,8 87,6

din care: cartofi 61,9 66,5 65,3 42,7 45,0 38,5 34,6 35,9 34,4 Plante de nutreţ 162,6 105,9 84,5 63,4 63,6 80,4 66,6 67,8 77,5

Producţia medie la hectar pentru principalele culturi agricole(în gospodăriile de toate categoriile), kg

2003 2004 2005 2006 Cereale şi leguminoase pentru boabe 1800 2780 2740 2510 Grâu de toamnă 500 2750 2610 2350 Orz (de toamnă şi primăvară) 720 2150 1780 1860 Porumb pentru boabe 2550 3070 3270 2880 Leguminoase pentru boabe 620 1350 1560 1630 Floarea-soarelui 1110 1240 1200 1320 Soia 1060 1410 1810 1440 Sfeclă pentru zahăr 17400 26140 29010 27860 Tutun 1250 1390 1420 1380 Cartofi 7870 9190 10540 10950

Page 47: 51462970 Fitotehnie Final

471. Probleme generale de fitotehnie

Producţia recordCultura Producţia, t/ha Ţara

Porumb 27,2 SUA Grâu 19,2 Marea Britanie Soia 9,8 SUA Sorg 28,4 SUA Orez 31,1 Japonia Orz 18,8 Dania Ovăz 26,3 SUA Cartof 124,4 Olanda Sfeclă pentru zahăr 133,3 SUA

Eroziunea soluluiSolul este expus permanent procesului natural de eroziune ca rezultat al acţiunii

factorilor de mediu (apă, aer, temperatură).Activitatea omului a condus la intensificarea pronunţată a eroziunii naturale

datorită despăduririlor masive, păşunatului excesiv, monoculturilor etc. Cantitativ,intensitatea de eroziune se reflectă în volumul de detritus transportat de ape, caurmare a spălării stratului de sol de pe terenurile naturale. La producerea eroziunilorparticipă mai mulţi factori: vântul, apele, lipsa vegetaţiei etc.

Vântul spulberă particulele de la suprafaţa solului şi le transportă prin curenţide aer la mari distanţe, unde acestea cad din nou pe sol. Cantitatea spulberată devânt poate fi uneori destul de mare. De exemplu, în urma unei furtuni de vânt poatefi dezgolit un strat de circa 25 mm în doar câteva ore.

Acţiunea apei este un alt mod de producere a eroziunii. Apa acţionează fie lasuprafaţă (de exemplu, prin ploi torenţiale), prin îndepărtarea particulelor fine alesolului, fie prin pătrunderea în adâncime şi dislocare, transportul solului cu şuvoaielede apă la distanţe mari.

Totuşi cauza principală a eroziunii constă în lipsa unei vegetaţii care să asigurestabilitatea solului, chiar dacă aceasta s-ar limita doar la un covor de iarbă întreţinutpermanent în stare vie. Împădurirea este cel mai eficient mijloc de obţinere a uneirezistenţe la eroziune. În solul din preajma pădurilor rădăcinile plantelor se înteţesc,formând o reţea protectoare. Dacă acest dens covor vegetal este îndepărtat pentrua se face loc monoculturilor, capacitatea de rezistenţă scade foarte mult.

Cauzele principale care contribuie la intensificarea proceselor erozionale alăturide factorii naturali sunt: desţelenirea aproape completă a terenurilor, ca rezultatcota terenurilor agricole este destul de mare – 74,5%; desfundarea solurilor peversanţi şi micşorarea capacităţii de rezistenţă antierozională a acestora; cota mare

Page 48: 51462970 Fitotehnie Final

48 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

a culturilor prăşitoare în asolamentele de câmp; lichidarea, în mare parte, în ultimii10-20 de ani a fâşiilor forestiere de protecţie; repartizarea în procesul de privatizarea cotelor de teren, fără organizarea antierozională preventivă a terenurilorcomunelor; distribuirea cotelor pe versanţi pe direcţia deal–vale.

Drept consecinţă, suprafaţa solurilor erodate numai în ultimii 40 de ani a crescutde la 594,2 mii (23,6%) până la 877,6 mii ha sau 34,7%. Ponderea solurilor moderat şiputernic erodate care au pierdut 40-70 % din fertilitatea iniţială constituie 354,4 saucirca 40 %. Anual, de pe terenurile agricole se pierd 26 mil. tone de sol fertil, 700 miide tone de humus şi o cantitate mare de elemente nutritive: azot, fosfor, potasiu.

Eroziunea solurilor şi alunecărilor de teren prezintă un pericol şi un fenomende risc, care condiţionează pierderi enorme economiei, populaţiei şi diminueazăesenţial fondul funciar al republicii. Anual, pentru necesităţile sociale şigospodăreşti, din circuitul agricol se scot suprafeţe considerabile de terenuriagricole, ceea ce la fel contribuie la reducerea suprafeţei ce revine pe cap de locuitor(0,43 ha), vizavi de 0,60 ha, normativ.

AsolamentulDefiniţii — Tehnică a împărţirii unui teren cultivabil în mai multe loturi (în

raport cu numărul de plante care urmează a fi cultivate) şi a repartizării prin rotaţiea fiecărei plante pe un lot anumit;

– Succesiunea culturilor pe acelaşi teren (însoţită de lucrări corespunzătoare),cu scopul de a păstra fertilitatea solului;

– Tehnica de cultivare a solului constând în împărţirea unui teren cultivabil înparcele, pe care se cultivă un anumit grup de plante;

– Alternarea periodică a culturilor agricole de pe o anumită suprafaţă de teren;– Divizarea terenurilor în sole (parcele) şi alternarea culturilor pe acestea de

la un an la altul;– Împărţirea terenului unei exploataţii agricole în câteva sole.Într-un an culturile vor ocupa fiecare câte o solă din asolamentul respectiv. În

anul următor fiecare cultură va trece pe o altă solă. Această trecere nu se va face laîntâmplare, ci se va planifica astfel ca, în timp culturile să se succeadă în aceeaşiordine. De aceea asolamentul mai este definit astfel: „rotaţia culturilor în timp şispaţiu”. Când spunem “în timp”, înţelegem rotaţia culturilor pe aceeaşi solă, iarcând spunem “în spaţiu”, înţelegem că fiecare plantă se va cultiva în fiecare an pe oaltă solă. Trecerea oricărei culturi pe o altă solă se face în aşa fel ca pe fiecare solăsă se păstreze aceeaşi rotaţie a culturilor. Numărul de sole ale asolamentului esteegal cu numărul de ani al rotaţiei culturilor încât pe durata unei rotaţii fiecare culturăa rotaţiei respective trece o dată pe fiecare solă.

Page 49: 51462970 Fitotehnie Final

491. Probleme generale de fitotehnie

Solă este o suprafaţă de teren cu sol cât mai omogen, pe care se cultivă plantele.De regulă, ea este delimitată cu drumuri pe care circulă tractoarele şi maşinileagricole. Într-o fermă agricolă, cel mai adesea asolamentul optim este de 4–6 sole.Suprafaţa unei sole variază mult în funcţie de tipul de fermă, relief şi alţi factori.

Planta premergătoare este aceea care a fost cultivată în anul precedent pe oanumită solă.

Măsuri avantajoase:– Alternarea în timp şi spaţiu a culturilor agricole;– Reducerea infestării cu patogeni şi a gradului de îmburuienare a terenurilor

prin alternarea metodelor de lucrare a solului şi tehnologiilor specifice acestorapentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor;

– Valorificarea superioară a resurselor naturale (apă din precipitaţii, nutrienţiisolurilor, reciclarea materiilor organice);

– Amplasarea culturilor în cadrul asolamentelor raţionale nu necesită investiţii;– Definim profilul exploataţiei agricole (structura culturilor);– Obţinem creşteri semnificative ale ratei rentabilităţii şi producţiei stabile de

la un an la altul.Rotaţia culturilor reprezintă alternanţa culturilor de la un an la altul, pe aceeaşi

suprafaţă.Măsuri avantajoase:– Alegerea culturilor (cereale, plante tehnice, plante furajere anuale sau perene,

plante aromatice şi medicinale).Numărul culturilor anuale indică lungimea rotaţiei şi determină durata

asolamentului.– Diversificarea culturilor conduce la eşalonarea activităţii (lucrări mecanice,

braţe de muncă, cheltuieli, venituri etc.).Exemple de asolamente

La neirigat La irigat Asolament de 3 ani 1. Mazăre, 2. Grâu, 3. Porumb

Asolament de 3 ani 1. Soia, 2. Grâu, 3. Porumb

Asolament de 5 ani 1. Mazăre, 2. Grâu, 3. Floarea-soa-relui, 4. Grâu, 5. Porumb

Asolament de 6 ani 1. Sfeclă pentru zahăr, 2. Grâu, 3. Porumb + soia, 4. Porumb siloz, 5. Floarea-soarelui, 6. Triticale + orz

Categorii şi sisteme de lucrări ale solului:– Sisteme convenţionale (clasice) – pluguri, cizel – mobilitare adâncă cu sau

fără răsturnarea brazdei, implică consumuri energetice sporite.– Sisteme reduse de lucrări – lucrări superficiale (discuit).

Page 50: 51462970 Fitotehnie Final

50 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

– Fără lucrări – semănat direct în teren nelucrat (bilonat sau nebilonat) cumaşini speciale care pregătesc parţial terenul pentru semănat, la adâncimea optimăpe o fâşie de 12–15 cm înaintea brăzdarului semănăturii.

Sisteme de lucrări pentru cereale de toamnă:– Metode clasice – afânat (pluguri, cizel) – mărunţit (disc, combinator) – aşezat

(tăvălug);– Metode reduse de lucrări – lucrări superficiale repetate (discuit, grapat);– Metoda de semănat direct în mirişte.Sisteme de lucrări pentru cereale de primăvară:– Metode clasice – pluguri, cizel;– Metode reduse de lucrări – lucrări superficiale (discuit);– Metoda de semănat direct în teren bilonat sau nebilonat;– Sisteme de lucrări pentru culturi compromise;– Sisteme de lucrări mixte;– Semănat direct în teren nelucrat.

Raportul optim dintre culturile agricole pe versanţi, %

Cota culturilor în asolamente Panta Prăşitoare Culturi dese Ierburi perene Gradul de protecţie a solului de eroziune

<10 50-60 25-30 10-15 100

1-30 40-50 30-35 15-20 69

3-50 30-40 35-45 20-25 73

5-70 20-25 45-50 25-30 83

>70 – 30-35 65-70 93

Starea actuală a învelişului de sol poate fi caracterizată prin suprafeţele

terenurilor cu diferite clase de bonitate.

Bonitatea solurilor din Republica Moldova

Clasa de bonitate

Nota de bonitate, puncte

Suprafaţa, mii ha

Cota din suprafaţa terenurilor agricole, %

Recolta grâului de toamnă, kg/ha

I 81-100 689 27 3200-4000 II 71-80 536 21 2800-3200 III 61-70 382 15 2400-2800 IV 51-60 382 15 2000-2400 V 41-50 303 9 1600-2000 VI 21-40 153 6 800-1600 VII <20 178 7 –

Media pe ţară 65 2556 100 2600

Page 51: 51462970 Fitotehnie Final

511. Probleme generale de fitotehnie

Starea actuală a fertilităţii efective a solurilor este nesatisfăcătoare, iar pe cca10% din terenurile agricole – critică. Deformarea asolamentelor (majorarea coteiculturilor prăşitoare şi micşorarea suprafeţei ocupate cu culturi leguminoase),micşorarea volumului de îngrăşăminte organice de 20–30 de ori, celor mineralede 15–20 de ori au condus la formarea unui bilanţ profund negativ al humusului şielementelor biofile în soluri şi la degradarea biologică a lor.

Lucrarea soluluiActivitatea microorganismelor şi procesele biochimice din sol se desfăşoară în

condiţii normale atunci când solul este corect lucrat, când are un anumit grad de afânareşi când apa, aerul şi temperatura se găsesc la parametrii adecvaţi acestor activităţi.

Pe solul nelucrat, microorganismele pot activa numai la suprafaţă, unde găsesc oxi-genul pentru oxidarea substanţei organice, pentru obţinerea de CO2 şi a energiei necesare.Pe terenul lucrat, activitatea microorganismelor se desfăşoară şi în interiorul solului,unde găsesc condiţiile prielnice şi unde, în special procesul de nitrificare, se desfăşoarăfoarte intens; conţinutul în azotaţi, în solul lucrat, este de peste 50 de ori mai mare.

Acidul azotic rezultat contribuie la solubilizarea fosforului şi calciului. Dindescompunerea materiei organice rezultă CO2, care, combinându-se cu apa,formează acid carbonic cu însuşiri de solubilizare a formelor greu solubile de fosfor,potasiu, calciu ş.a.

S-a stabilit că procesul de nitrificare se desfăşoară cu intensitate maximă atuncicând densitatea aparentă a solului are valori de 1,11–1,15 g/cm3, iar conţinutul deapă se găseşte la nivelul capacităţii de câmp.

Principalele lucrări ale soluluiDezmiriştitul. O bună parte din suprafaţa arabilă este eliberată de culturi (rapiţă,

mazăre, borceag, orz, grâu etc.) în cursul verii. Normal ar fi ca, imediat dupăeliberarea terenului, să se execute arătura. Dar înaintea arăturii este necesar să seaplice îngrăşămintele chimice cu fosfor şi potasiu, îngrăşămintele organice, uneoriamendamente calcaroase etc., care trebuie încorporate sub brazdă concomitent.Cum arătura nu poate fi executată imediat, deoarece majoritatea tractoarelor suntfolosite la alte lucrări şi deseori terenul este prea uscat pentru a putea fi arat, înasemenea condiţii, cel mai indicat este să se lucreze cu dezmiriştitorul, cu grapa dediscuri, la adâncimea de 6-8 cm.

Efectuarea dezmiriştitului, imediat după recoltarea culturilor de vară, prezintăurmătoarele avantaje:

Page 52: 51462970 Fitotehnie Final

52 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Ø Înlesneşte pătrunderea şi înmagazinarea în sol a întregii cantităţi de apăprovenite din precipitaţii;Ø Asigură păstrarea umidităţii în sol prin distrugerea capilarităţii şi astuparea

crăpăturilor prin formarea unui strat izolator la suprafaţă, un mulci rezultat dinamestecarea miriştii cu solul;Ø Asigură germinarea şi răsărirea seminţelor de buruieni care se găsesc în

stratul de mulci şi care ulterior vor fi încorporate sub brazdă, prin arătură;Ø Asigură condiţii optime pentru activitatea microbiologică în sol, pentru

descompunerea materiei organice, pentru procesele de nitrificare (conţinutulsolului în nitraţi creşte de 2–6 ori);Ø Se distrug cuiburile de insecte, spori, ouă şi alte organe de înmulţire a bolilor

şi dăunătorilor perturbând ciclul de dezvoltare normală al acestora;Ø Pe terenul dezmiriştit arătura se execută mai uşor, efortul la tracţiune scade

cu 10–14%, consumul de combustibil se reduce cu 8–12%, iar randamentul la aratcreşte cu 15–20%.

Aratul. Este principala lucrare efectuată asupra solului din ţara noastră. Prinarat se întoarce, se mărunţeşte, se amestecă şi se afânează un anumit strat de solnumit brazdă.

În scopul valorificării raţionale a forţei de tracţiune şi economisiriicombustibilului, adâncimea la care se execută arătura variază în funcţie de sol, starealui culturală şi mai ales de plantele ce urmează a se cultiva.

La executarea lucrării de arat trebuie să se respecte o serie de cerinţeagrotehnice:

– să se efectueze la timpul optim, când solul este reavăn şi când se realizeazăminimum de consum de combustibil şi de uzură a utilajelor folosite;

– să se realizeze adâncimea stabilită şi uniformă pe întreaga suprafaţă, cu abateride maximum +/- 10%;

– să asigure nivelarea şi mărunţirea solului (bulgării cu diametru de 5 cm săreprezinte peste 75% din totalul bulgărilor), să nu prezinte greşuri şi răzoare mari.În acest scop plugul va lucra obligatoriu în agregat cu grapa;

– brazdele să fie bine răsturnate pentru a încorpora resturile vegetale,îngrăşămintele organice şi chimice administrate;

– anual se va schimba sensul arăturii şi metoda de arat pentru a prevenidenivelarea solului prin coame şi şanţuri;

– terenurile puternic îmburuienate şi cu resturi vegetale la suprafaţă, în prealabil,se vor discui de 1–2 ori pentru a se asigura fragmentarea acestora şi o bunăîncorporare a lor sub brazdă;

Page 53: 51462970 Fitotehnie Final

531. Probleme generale de fitotehnie

– pe terenurile în pantă, lucrarea se va executa numai de-a lungul curbelor de nivel;– pentru a executa o arătură de calitate, viteza de deplasare a agregatului de arat

va fi de 4,5–7 km/h. Se va recurge la reducerea lăţimii de lucru, când este necesar,şi nu la reducerea vitezei;

– lucrarea se va executa cu organe active bine ascuţite şi cu agregatul de aratcorect reglat.

După adâncimea la care se efectuează, arăturile se pot clasifica în:Lucrarea cu cizelul are rolul de a asigura afânarea solului pe adâncimea de

20–25 cm fără întoarcerea brazdei. Cizelul este o maşină cu lăţimea de lucru marede 2,5–3,5 m (în funcţie de puterea tractorului cu care lucrează în agregat) şi esteprevăzut cu organe active tip daltă, puternice, care pătrund în sol şi-l afânează.

Grapatul se foloseşte cu scopul de a mărunţi arătura, afâna şi nivela stratul desol de la suprafaţă. Prin grapat se pot distruge buruienile abia răsărite sau în curs derăsărire, dar şi buruienile înrădăcinate, când se lucrează cu grapa cu discuri. Seîntâlneşte o diversitate de tipuri de grape şi fiecare se recomandă a se utiliza încondiţiile pentru care este destinată. Astfel sunt: grape cu dinţi, grape stelate, grapecu discuri etc. Lucrarea de grapat se recomandă a se efectua când terenul este reavăn.

Lucrarea cu tăvălugul. Tăvălugul neted se foloseşte pe solurile afânate, învederea însămânţării culturilor cu seminţe mici (lucernă, trifoi, ierburi). Prin aceastase asigură încorporarea seminţelor la adâncimea stabilită şi un contact mai bun alseminţelor cu solul, în vederea germinării. Tăvălugul va lucra în agregat cu grapa,care afânează stratul superficial al solului de 2–3 cm, pentru a împiedica pierdereaapei prin evaporare.

Tăvălugul inelar sau zimţat se foloseşte, mai ales, pentru mărunţirea arăturiibulgăroase. Este recomandat ca lucrarea cu tăvălugul să fie precedată de lucrareacu grapa cu discuri.

Lucrarea cu tăvălugul se mai practică pe suprafeţele cultivate cu plante pentruîngrăşământ verde, înainte de arătură şi introducerea acestuia sub brazdă. Deasemenea se tăvălugesc culturile de cereale ieşite din iarnă neînfrăţite, pentru adistruge crusta.

Viteza de deplasare a agregatului de tăvălugit este mai mare când se urmăreştesfărâmarea bulgărilor (5-7 km/h) şi mai mică, atunci când se urmăreşte acţiunea deîndesare a solului (3-4 km/h).

Lucrarea cu cultivatorul este socotită ca lucrare intermediară între arătură şigrapat. Cultivatoarele pot fi activate cu câteva tipuri de organe active în funcţie descopul principal urmărit prin lucrarea executată: tăierea buruienilor şi afânareasolului (cuţite săgeată); numai afânarea solului (cuţite daltă); deschderea de rigole

Page 54: 51462970 Fitotehnie Final

54 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

pentru irigat sau muşuroirea. Cultivatoarele, cu organele active montatecorespunzător, se folosesc şi la pregătirea patului germinativ.

Dar destinaţia cea mai principală a cultivatoarelor este executarea lucrării deprăşit intervalul dintre rândurile plantelor prăşitoare (porumb, floarea-soarelui, soia,sfeclă etc.). Când pe acest cultivator se montează secţii pentru administratîngrăşăminte, poartă numele de cultivator hrănitor.

Când se montează organe active tip rariţă se foloseşte la deschiderea brazdelorpentru irigat sau la muşuroirea plantelor.

Pe terenuri grele, tasate, este necesară lucrarea de afânare şi în acest caz semontează organe tip daltă. Pentru afânarea mai profundă se foloseşte cultivatorultip cizel, care realizează afânarea fără întoarcerea brazdei.

Pregătirea patului germinativ este lucrarea hotărâtoare în reuşita înfiinţăriiculturilor.

Patul germinativ este definit ca stratul de la suprafaţa solului, gros cât adâncimeade semănat, pregătit pentru lucrări ale solului în vederea creării condiţiilor optime pentruînsămânţarea, germinarea seminţelor şi creşterea plantelor în fazele iniţiale de dezvoltare.

Calitatea pregătirii patului germinativ asigură în mare măsură calitatea semăna-tului, germinarea seminţelor şi răsărirea plantelor, realizarea densităţii stabilite, creşte-rea şi dezvoltarea plantelor, ocuparea terenului şi învingerea concurenţei buruienilor.

În patul germinativ pregătit necorespunzător (lucrat prea adânc, fără asigurareamărunţirii şi nivelării) este favorizată pierderea apei din sol, sămânţa esteîncorporată la diferite adâncimi, germinarea şi răsărirea au loc eşalonat, creândgoluri în cultură, plantele ajung la suprafaţă debilitate şi sunt uşor atacate de diferiteboli, iar buruienile câştigă în concurenţă cu asemenea plante, cu efecte directeasupra scăderii producţiei.

Terenul mobilizat pe adâncimea de încorporare a seminţelor asigură plasareaacestora pe un substrat „aşezat”, la care apa ajunge prin ascensiune capilară, iardeasupra solul este afânat, permiţând pătrunderea cu uşurinţă a aerului şi căldurii lanivelul seminţei. În acest mod se asigură condiţii optime pentru declanşareaprocesului de germinare şi răsărirea plantelor, adică sămânţa este aşezată pe „pattare şi învelită cu plapumă moale”.

Sintetizând cele de mai sus, cerinţele agrotehice la pregătirea patului germinativsunt:

– realizarea afânării şi mărunţirea solului numai pe adâncimea de semănat, cumenţinerea continuităţii capilarelor până la nivelul de încorporare a seminţelor;

– reducerea numărului de lucrări şi de treceri cu agregate agricole;– distrugerea buruienilor şi realizarea unei bune mărunţiri şi nivelări a solului;

Page 55: 51462970 Fitotehnie Final

551. Probleme generale de fitotehnie

– încorporarea uniformă a îngrăşămintelor şi erbicidelor aplicate.Patul germinativ trebuie să asigure apa şi căldura, un conţinut satisfăcător de

aer şi un contact intim al seminţei cu solul pentru a se favoriza aprovizionarea cuapă pe cale capilară.

Pentru aceasta, regula generală este ca lucrările de pregătire a patului germinativsă nu se efectueze la adâncime mai mare decât adâncimea de încorporare aseminţelor. În cazul când, la data semănatului, terenul este destul de afânat, adâncimeade pregătire a patului germinativ poate fi chiar mai mică, contând pe faptul căbrăzdarele semănătorilor, datorită propriei greutăţi, pot pătrunde cu cca 1–1,5 cmîn substratul nelucrat. Prin aceasta se asigură un contact intim al seminţei cu solulşi crearea tuturor condiţiilor pentru germinarea şi răsărirea „explozivă”.

1.9. Sămânţa – factor biologic de producţieSeminologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul formării şi dezvoltării

seminţelor pe planta-mamă, al cerinţelor seminţelor faţă de mediul ambiant; al stăriilor şi proceselor ce decurg în ele de la recoltare până la semănat şi în perioadacuprinsă între semănat şi apariţia plantelor; studiul şi elaborarea sistemului deprocedee tehnologice care urmăreşte obţinerea unui material semincer şi a unorseminţe de calitate, precum şi a metodelor de determinare a acestora.

Obiectul seminologiei este materialul de semănat.Metodele de cercetare (fiziologice, biochimice, citologice) ale seminologiei

implică modalităţile de apreciere a calităţii materialului de semănat în câmp şi laborator.Sarcina seminologiei constă în îmbunătăţirea calităţii materialului semincer.Seminologia diferă de producerea seminţelor ameliorate, fiind implicată în

studiul şi stabilirea unui sistem de procedee pentru înmulţirea seminţelor ameliorate,păstrarea purităţii lor genetice. Materialul semincer este principalul mijloc deproducţie, pentru că recolta – calitativ şi cantitativ – depinde de materialul săditor,seminţele fiind purtătoare de proprietăţi biologice şi economice.

În fitotehnie, noţiunea de sămânţă (seminţe) are un sens mai larg decât înbotanică, presupunând părţile cu ajutorul cărora plantele se reproduc, se înmulţesc.Există seminţe care, din punct de vedere botanic, sunt considerate fructe.

Astfel, fructele uscate indehiscente ale cerealelor sau florii-soarelui, fiindpărţile plantelor utilizate ca material de însămânţare, sunt denumite în fitotehnieseminţe. La leguminoase, brassicacee, la unele plante textile, noţiunea de seminţecoincide cu noţiunea botanică. În cazul cartofului, a cărui înmulţire se face printuberculi, adică pe cale vegetativă, în fitotehnie se utilizează termenul „cartofi pentruseminţe”, „cartofi de sămânţă” sau „material de plantare”.

Page 56: 51462970 Fitotehnie Final

56 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Repausul seminal. Depăşirea repausului seminal sau atingerea maturităţiifiziologice a seminţelor are o importanţă deosebită pentru parcurgerea şidefinitivarea procesului de germinaţie. La multe specii de plante: cereale, tutun,sfeclă pentru zahăr, tuberculi de cartof, unele ierburi perene, capacitatea seminţelorde a germina normal se reduce imediat după recoltare şi sporeşte pe măsură ceseminţele ei se învechesc. O sămânţă cu germene viabil, care nu a parcurs repausulseminal, poate să germineze normal dacă, în laborator, se iau măsuri de alternare atemperaturilor în timpul procesului germinării, secţionării seminţelor puse lagerminat etc. Unii specialişti în domeniu susţin că repausul seminal este cauzat desubstanţele care împiedică germinaţia, acumulate în seminţe. Pe parcursul repausuluiseminal, aceste substanţe trec prin multe transformări şi îşi pierd caracterul nocivîn raport cu startul procesului de germinaţie; alţii că în această perioadă se atestăimpermeabilitatea învelişului pentru aer şi apă; odată cu trecerea timpului,permeabilitatea învelişului creşte.

Structura tegumentului seminal influenţează procesul germinaţiei. Uneleplante leguminoase: măzărichea, trifoiul, lucerna, sulfina, sparceta etc. au seminţecu coajă tare. Ţesutul palisadic al tegumentului acestor seminţe este foartecomprimat, apa şi aerul nu pătrund în sămânţă; asemenea seminţe trebuie scarificate.

În cadrul repausului adevărat, real, seminţele nu încolţesc, chiar în condiţiiexterne favorabile. Pentru a încolţi, ele au nevoie de maturizare suplimentară, latemperaturi scăzute şi în stare umectată – stratificare.

Temperaturile scăzute influenţează pozitiv încolţirea seminţelor de cerealeproaspăt recoltate. La asemenea temperaturi, afluxul oxigenului este mai mare,deoarece la temperaturi scăzute solubilitatea lui în apă creşte. O perioadă lungă dematurizare au seminţele de orz, mei, floarea-soarelui, in, bumbac.

Durata perioadei de maturizare după recoltare este influenţată de mediulambiant. Seminţele care s-au copt în condiţii de căldură au o perioadă mai scurtă dematurizare; pentru vremea rece şi ploioasă, perioada de maturizare este mai lungă.Şi vechimea seminţelor influenţează germinaţia. Durata pe parcursul căreiaseminţele îşi păstrează capacitatea de germinaţie se numeşte longevitate. Deexemplu, seminţele de salcie, plop îşi păstrează capacitatea germinativă – dupămaturizarea în cadrul plantei-mamă – numai câteva zile.

O importanţă practică are şi longevitatea economică, adică intervalul de timpîn cadrul căruia procentul de seminţe germinabile, deşi aflat în scădere, nu ajungetotuşi sub valoarea minimă admisă de standardele în vigoare. O longevitate mare auseminţele leguminoaselor; seminţele ierburilor leguminoase îşi păstrează

Page 57: 51462970 Fitotehnie Final

571. Probleme generale de fitotehnie

longevitatea economică până la 100 de ani. Seminţele de secară au longevitatea de2-5 ani, cele de grâu, ovăz, orz, porumb, orez – de 5-10 ani.

Longevitatea biologică – timpul după care, în partida supusă analizei, se maigăsesc seminţe germinabile care prezintă interes ştiinţific pentru păstrarea colecţiei,în selecţie. Pierderea capacităţii de germinaţie a seminţelor în timpul păstrării esteprovocată de alterarea enzimelor, coagularea proteinelor din embrion, de produseletoxice ale respiraţiei. Longevitatea mai mică a seminţelor de secară se explică prinporozitatea tegumentului seminal. Cea mai mare intensitate de respiraţie se remarcăla plantele oleaginoase, ele având o longevitate scurtă. În cazul cerealelor, respirămai intensiv seminţele de porumb, apoi cele de ovăz, secară, grâu, hrişcă.

Impactul ecologic asupra calităţii seminţelor.Condiţiile climaterice influenţează considerabil calitatea seminţelor. S-a con-

statat că la cultivarea aceluiaşi soi, dar cu seminţe de diferită origine, diferenţa derecoltă poate atinge 80%.

Seminţele care s-au format pe timp umed asigură o recoltă cu 8% mai maredecât cele care s-au format pe timp uscat. În condiţii de umiditate excesivă seformează seminţe cu un conţinut ridicat de glucoză şi conţinut scăzut de zaharoză.

Calitatea seminţelor este influenţată şi de polignirea plantelor. Cu cât maidevreme se polignesc plantele, cu atât mai mult scade recolta şi calitatea ei; seînrăutăţeşte regimul de lumină; se reduce activitatea fotosintetică şi acumulareasubstanţelor plastice în seminţe. În urma polignirii plantelor, seminţele formatedevin mici, uşoare, şiştave; au un conţinut mai mare de substanţe proteice şi unulmai mic de amidon, fapt ce înrăutăţeşte calitatea materialului semincer şi depanificaţie. Pe terenul semincer, plantele polignite trebuie recoltate separat, iarrecolta obţinută, utilizată în furaj sau alimentaţie.

Influenţa elementelor tehnologice de cultivare asupra calităţiiseminţelor

În timp, soiul îşi pierde calităţile; o dată la 4-6 ani, trebuie reînnoit cu seminţeameliorate ale aceluiaşi soi. Conform legităţii biologice, soiurile mai productivesolicită condiţii mai bune de creştere şi dezvoltare: altfel ele nu-şi pot realizapotenţialul. Soiurile superintensive, cu un potenţial înalt de productivitate, trebuierepartizate după premergători buni: ogor ocupat, mazăre pentru boabe, lucernă,sparcetă. Soiurile plastice – după cereale păioase, porumb pentru siloz. Îngrăşareacu fosfor influenţează pozitiv asupra formării şi coacerii seminţelor. Rezerva sporităde P2O5 în seminţe contribuie la intensificarea procesului de încolţire. Excesul de

Page 58: 51462970 Fitotehnie Final

58 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

azot reţine sinteza substanţelor proteice şi contribuie la acumularea azotului nitricşi amoniacal, dăunător pentru plante, iar fosforul înlătură acest fenomen. Azotulreţine afluxul de potasiu, calciu şi magneziu, în timp ce fosforul favorizeazăacumularea acestor elemente şi îmbunătăţeşte calitatea seminţelor. Potasiulcontribuie la formarea şi depozitarea în seminţe a amidonului şi, în acest sens, esteantagonist azotului, deoarece cu cât mai mulţi hidraţi de carbon conţin seminţele,cu atât mai puţine sunt substanţele proteice. Îngrăşămintele aplicate tardiv influen-ţează puternic calitatea seminţelor, iar cele aplicate timpuriu – nivelul recoltei.

Îngrăşarea suplimentară extraradiculară cu uree asigură un efect bun. Erecomandabil ca înfrăţirea productivă să fie de aproape o unitate, iar suprafaţa foliarăa plantelor de pe un hectar să constituie 45-50 mii m2. Accelerarea coacerii prinaplicarea defoliaţiei, desicaţiei, sinicaţiei şi preparatelor fiziologic activeinfluenţează şi ea pozitiv asupra calităţii seminţelor. Considerabilă este şi influenţaepocii şi a metodei de recoltare. Recoltarea divizată are mai multe aspecte pozitive:seminţele se usucă mai repede în poloage, au o umiditate uniformă, se treieră maibine şi au mai puţine impurităţi. Înainte de a fi acceptate pentru semănat, seminţeleplantelor cultivate trebuie supuse unor analize aprofundate: genetice, fizice,fiziologice şi pentru determinarea stării sanitare.

Analizele genetice. Cu ajutorul analizelor genetice se determină puritateabiologică şi genetică a seminţelor, adică se stabileşte dacă sămânţa aparţine soiuluizonat şi dacă acesta include indivizi ce aparţin altor soiuri sau populaţii. Puritateagenetică a unei seminţe presupune că aceasta reprezintă o entitate botanică binedefinită şi că toţi indivizii care o compun au aceeaşi constituţie genetică şi aceleaşiproprietăţi biologice.

Recunoaşterea propriu-zisă a culturii semincere pentru stabilirea purităţiibiologice se realizează la faza de vegetaţie a plantelor, când caracterele morfologicestrăine pot fi distinse mai uşor de către aprobatori.

Analizele fizice se efectuează cu scopul de a determina puritatea masei a 1000 de seminţe şi a masei hectolitrice, umiditatea, culoarea, luciul şi mirosul.

Puritatea seminţelor reprezintă procentul de seminţe pure din specia analizată,raportat la greutate. Seminţe pure se consideră toate seminţele speciei analizate,capabile să germineze şi să producă germeni normali. În categoria impurităţilorintră: resturi ale culturii de bază, impurităţi vii: seminţe ale altor plante de cultură,seminţe de buruieni, seminţe mălurate, insecte vii etc. şi impurităţi moarte:pietricele, nisip, pleavă, insecte moarte etc.

Page 59: 51462970 Fitotehnie Final

591. Probleme generale de fitotehnie

Termeni uzuali în controlul seminţelorPartida: orice cantitate de seminţe obţinută de pe o suprafaţă de teren

însămânţată cu exemplare de aceeaşi valoare biologică (soi, categorie, provenienţă),supusă până la recoltare aceloraşi lucrări agrotehnice de însămânţare.

Lotul: o anumită cantitate de seminţe, dintr-o anumită partidă, limitategravimetric în funcţie de specie, condiţionate şi omogenizate identic, valoarea utilăa cărora se determină în baza unei singure probe de laborator.

Proba elementară sau proba primară, proba mică: cantitatea de seminţeextrasă o singură dată, dintr-un loc al lotului, cu mâna sau cu sonda.

Proba omogenizată: proba obţinută prin amestecarea tuturor probelorelementare, după o examinare sumară prealabilă a acestora.

Proba de laborator: cantitatea de seminţe obţinută din proba omogenizată.Această probă se expediază la laboratorul de control al calităţii seminţelor.

Proba de analiză: cantitatea de seminţe cu ajutorul căreia, în laborator, sedetermină indicele de calitate al seminţelor.

Probele primare se extrag din loturile depozitate în vrac, vagoane sau înconducte de scurgere cu ajutorul sondei conice sau cilindrice. Sondarea seefectuează în diferite puncte ale suprafeţei şi adâncimii stratului de depozitare alotului.

Constituirea probei compuse şi de laborator. Probele primare extrase dintr-un lot se examinează organoleptic. Dacă ele sunt similare ca aspect şi compoziţie,se trece la omogenizarea lor, formându-se astfel o probă compusă.

Din proba compusă omogenizată se extrag probele de laborator, utilizându-se, pentru seminţele mari şi medii, metoda sferturilor şi, pentru seminţele mici –metoda şahului. Proba compusă bine omogenizată se întinde pe o suprafaţă plană,într-un strat uniform, de circa 2 cm, căruia i se dă o formă pătrată. Cu ajutorul uneirigle, stratul de seminţe se împarte în patru părţi, pe linia diagonalelor. Seminţeledin 2 sferturi opuse se elimină, iar pentru seminţele din celelalte 2 sferturi, procedurase repetă, până se ajunge ca în fiecare sfert din ultimul pătrat să rămână o cantitateminimă, corespunzătoare normelor standardului pentru formarea unei probe delaborator. Probele extrase se ambalează în săculeţe de pânză deasă, iar probeledestinate determinării umidităţii şi afectării de boli şi dăunători se ambalează înborcane cu dop redat, butelii de sticlă care se pot închide ermetic. Pentru fiecareprobă se completează câte două etichete identice.

Page 60: 51462970 Fitotehnie Final

60 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Greutatea maximă a unui lot şi greutatea minimă a unei probe

Greutatea maximă a unui lot (tone)

Greutatea minimă a probei (grame)

Seminţe de cereale 60 1000 Seminţe de plante oleaginoase:

a) seminţe de floarea-soarelui şi soia b) seminţe de rapiţă

25 10

1000 100

Seminţe de sfeclă 20 500 Seminţe de lucernă 10 250 Seminţe de sparcetă 20 500 Seminţe de ciumaria 10 250 Seminţe de iarbă-de-Sudan 10 250 Mărimea probei de laborator

Cultura Cantitatea de seminţe, g

1. Porumb, mazăre, fasole, năut, arahidă, ricin, bob furajer 200 2. Latir, floarea-soarelui, soia, harbuz, bostan 100 3. Grâu, secară, orez, orz, ovăz, hrişcă, linte, şofrănel, măzăriche, dovlecel 50 4. Mei, sorg, teişor, zămoşiţă, cânepă, sfeclă, iarbă-de-Sudan, sparcetă, zămos 20 5. In, susan, lalemanţia, coriandru, fenicul, salvie 10 6. Muştar, iută, varză-de-mare, perilă, rapiţă, camelină, părâng, obsigă nearistată, raigras, ciumiză, paiză, facelie 5

7. Anison, chimion, morcov, trifoi, lucernă, sulfină, pir, ghizdei, păiuş-de-livadă, busuioc 4

8. Cartof, golomăţ, timoftică 2 9. Mac, firuţă 1 10. Tutun, ramie 0,5 Masa a 1 000 de boabe. Se ştie că seminţele mari şi grele, folosite laînsămânţări, dispun de germeni bine dezvoltaţi şi de rezerve mai mari de hrană: dinele rezultă plante mai viguroase, care asigură şi o recoltă mai mare. Masa relativă a1 000 de seminţe reprezintă masa a 1 000 de seminţe exprimată în grame, laumiditatea seminţelor la momentul determinării. Pentru determinarea ei, se numărărepetat, la rând, câte 500 de seminţe pure din proba de laborator. Acestea secântăresc separat cu o balanţă tehnică. Dacă diferenţa dintre cele 2 repetiţii depăşeşte3% din masa medie, se realizează alte 2 numărări; dacă şi de această dată sedepăşeşte limita admisă a diferenţei, se face media dintre masele celor 4 repetiţii.

Exemplu: Masa probei I = 35,52 g; a probei II = 34,10 g; masa medie = 34,81 g.

Page 61: 51462970 Fitotehnie Final

611. Probleme generale de fitotehnie

În realitate, diferenţa constituie 35,52-34,10 = 1,42 g, adică depăşeşte limitaadmisă.

Masa volumetrică. Masa volumetrică reprezintă masa în kilograme a unuivolum determinat de seminţe, raportată la 1 hectolitru. Ea constituie un indicecalitativ în relaţiile comerciale ale întreprinderilor de morărit, indicând, în anumitelimite, randamentul de extracţie a făinii şi calitatea acesteia, servind şi la calculareavolumului necesar pentru depozitarea produselor respective. Determinarea MV aseminţelor se face cu ajutorul balanţelor de tip samovar, capacitatea cilindrului delucru al cărora poate fi de 250 şi, respectiv, 1 000 cm3.

Determinarea umidităţii seminţelor este extrem de importantă, deoareceîn seminţele cu umiditate mare au loc procese intense de respiraţie, care provoacăîncălzirea lor, seminţele pierzându-şi facultatea germinativă. În cazul în care, larecoltare, umiditatea seminţelor este mai mare decât cea admisă, se iau măsurilenecesare pentru a elimina surplusul de apă.

Examinarea umidităţii seminţelor se realizează prin diferite metode, o valoaredeosebită având metoda uscării în etuvă. Din proba de laborator, destinatădeterminării umidităţii, se extrag, pentru culturile cu seminţe mari, 45-50 g; pentrucele cu seminţe mici – 23-25 g. Proba se împarte în 2 părţi: una pentru analiză, altase pune într-un pahar cu dop şi se păstrează până la sfârşitul analizei, în caz căaceasta va trebui repetată.

În funcţie de cultură, câte 2 probe a câte 5 g din masa măcinată (sau nu), secântăresc în fiole de aluminiu şi se introduc în etuve. Fiolele cu probele uscate sescot apoi din etuvă şi se introduc, pentru răcire, timp de 30 de minute, într-unexicator, se cântăresc, stabilindu-se umiditatea în procente conform formulei:

unde:m – masa probei înainte de uscare, g;m1 – masa fiolei cu proba înainte de uscare, g;m2 – masa fiolei cu proba după uscare, g.

Seminţele destinate determinării umidităţii se macinăla morile de laboratorCultura Durata

măcinatului, sec. Hrişcă, mei, sorg 20 Grâu, secară, triticale, orez, măzăriche, sparcetă, linte, ricin, arahidă 40 Porumb, orz, ovăz, mazăre, fasole, năut, latir, bob de grădină, soia, lupin 60

Page 62: 51462970 Fitotehnie Final

62 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Regimul uscării

Cultura t uscării, Co

Durata min.

Grâu, secară, triticale, orz, ovăz, hrişcă, mazăre, măzăriche 150 20 Cereale şi leguminoase pentru boabe care nu sunt indicate la punctul 1, sparceta, floarea-soarelui, arahida, ricinul, soia 130 40

Ierburi furajere, rizocarpi, in, cânepă, muştar, zămoşiţă 130 60 Tutun 130 20 Oleaginoase, în afară de cele indicate: plantele aromatice şi tehnice neindicate la punctele 3,4 105 300

Facultatea germinativăÎn tehnica determinării germinaţiei conform Standardelor se definesc noţiunile

de facultate germinativă şi putere de străbatere. Facultatea germinativă reflectăcapacitatea seminţelor de a germina în condiţii optime de laborator, într-un timpstabilit pentru fiecare specie. Ea se exprimă în procente din numărul seminţelorpure, germinate normal.

Energia germinativă reprezintă proprietatea seminţelor de a germina cât mairepede, în condiţii optime de laborator. Ea se exprimă în procente din numărulseminţelor germinate normal în prima treime sau în prima jumătate a intervaluluide timp stabilit pentru determinarea facultăţii germinative.

Puterea de străbatere este proprietatea plantelor de a străbate, într-un anumitinterval de timp, un strat acoperit de nisip, a cărui grosime este de 1 cm pentruseminţele mici, 3 cm – pentru seminţele medii şi 6 cm – pentru seminţele mari.Puterea de străbatere exprimă în procente numărul de germeni ieşiţi la suprafaţastratului acoperitor. La aprecierea grosimii stratului germinativ trebuie urmărit caîntre suprafaţa stratului germinativ şi marginea superioară a vasului să rămână circa8 cm, 600 g de H2O la 1 kg de nisip. Probele pregătite se acoperă cu o placă desticlă, menţinându-se la temperatura de 16-18°C, până când germenii ating placaacoperitoare. Rezultatele se determină, de obicei, cu 2-3 zile mai târziu decât celeale facultăţii germinative prescrise pentru specia respectivă. Plantulele se taie lasuprafaţă şi se numără. Puterea de străbatere este egală cu raportul dintre planteletăiate şi numărul seminţelor puse la încolţit, exprimat în procente.

Cold-testul. Această metodă – testul rece – presupune germinarea seminţelorîn condiţii de temperatură minimă şi este utilizată pe scară largă în cazul speciilortermofile, oferind informaţii cu privire la comportarea seminţelor în condiţii deumezeală şi răcoare, care pot surveni după semănat, provocând pierdericonsiderabile. Iniţial, trebuie semănate soiuri care au un cold-test cu valoare mai

Page 63: 51462970 Fitotehnie Final

631. Probleme generale de fitotehnie

ridicată. Pentru determinarea capacităţii germinative se iau 4 probe a câte 100 deseminţe. La seminţele aflate în stare de repaus germinal şi care, din această cauză,au temporar o facultate germinativă scăzută, viabilitatea embrionilor se determinăprin metode biochimice:

• metoda cu săruri de tetrazoliu – bazată pe proprietatea soluţiei uşor acide –pH-6-7 – de 2, 3, 5 trifenil-tetrazoliu (preferabil de 1%) de a veni în contact cuenzimele embrionilor viabili, punând în libertate formozanul de culoare portocaliecare colorează embrionii vii în roşu-carmin. Seminţele se înmoaie, timp de 6-18ore, în apă de temperatura camerei, după care se detaşează embrionii, introduşiapoi în soluţie de tetrazoliu de 1% şi menţinuţi timp de 7-8 ore la întuneric. Ulterior,embrionii se scot pe o placă de sticlă şi se numără;

• metoda de indigo-carmin. Se bazează pe proprietatea plasmei celulare aembrionilor morţi de a se colora într-o soluţie de indigo-carmin de 0,2%. Embrioniidetaşaţi se ţin 1-2 ore, după care se numără.

Determinarea sticlozităţii. Sticlozitatea este o proprietate prin intermediulcăreia se stabileşte o apreciere orientativă asupra conţinutului substanţelor proteice.Ea constituie o caracteristică de calitate a boabelor de grâu, orz, orez şi porumb.Sticlozitatea se examinează cu ajutorul diafanoscopului sau farinotomului. Seexecută 2 determinări. Seminţele sunt grupate conform următoarelor categorii:

- sticloase, care au suprafaţa complet sidefie- 3/4 sticloase- 1/2 sticloase- 1/4 sticloaseSticlozitatea se exprimă în procente şi se calculează în baza formulei:

S = 2 (n + 0,75n1 + 0,5n2 + 0,25n3)S – gradul de sticlozitaten – numărul boabelor complet sticloase – transparenten1 – numărul boabelor 0,75 sticloasen2 – numărul boabelor 0,5 sticloasen3 – numărul boabelor 0,25 sticloaseLimita admisă dintre 2 determinări este de 5%, în caz contrar, analiza trebuie

repetată.Valoarea utilă a seminţelor. Cantitatea de seminţe semănată la hectar se

calculează ţinându-se cont de valoarea utilă a seminţelor, care se stabileşte dupăurmătoarea relaţie:

100PCVU ⋅

= ,

Page 64: 51462970 Fitotehnie Final

64 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

unde:P – puritatea seminţelor, %;C – capacitatea germinativă, %.

1.10. ASPECTE ECOLOGICE LA PRODUCEREAPRODUCŢIEI FITOTEHNICE

Agricultura ecologică este un sistem de agricultură care asigură crearea unuiagrosistem echilibrat şi durabil, fără folosirea îngrăşămintelor minerale sintetice,a pesticidelor şi stimulentelor neadmise de standardele sistemului de certificare,pentru întreg ciclul de obţinere, depozitare şi fabricare a agroelementelor ecologice.

În ultimii ani, în locul tehnologiilor intensive, se propun sisteme alternative deagricultură, denumite în mod diferit: organice, regenerative, biodinamice, biologice.

Agricultura ecologică este o alternativă a agriculturii moderne, intensive, caretinde să respecte „legile naturii”, „legile vieţii”. Ca urmare a agriculturii intensive,bazată pe aplicarea preparatelor chimice de sinteză, în aer, apă, sol şi în bazineleacvatice se acumulează nitraţi, nitriţi, chiar şi pesticide care au o influenţă foartenegativă asupra diversităţii biologice, inclusiv a sănătăţii omului. Astfel, a apărutnecesitatea desfăşurării unor lucrări agricole inofensive din punct de vedere ecologic.

Republica Moldova, fiind o ţară cu agricultură dezvoltată, trebuie să iasă pepiaţa internaţională cu produse agroalimentare de cea mai înaltă calitate, competitive,obţinute în baza tehnologiilor ecologice. În Moldova se pot implementa cu succesprincipiile agriculturii ecologice, deoarece dispune de soluri fertile, condiţiifavorabile pentru creşterea şi dezvoltarea culturilor.

Spre deosebire de practicile agricole intensive, tehnologiile agriculturiiecologice nu afectează condiţiile de viaţă ale omului şi ale biodiversităţii din sol.Dimpotrivă, ele tind să păstreze structura şi compoziţia biologică a solului, fertilitatealui, contribuind astfel la menţinerea umidităţii şi sporirea cu circa 85% amicroorganismelor utile pentru plante. Practicile agriculturii ecologice nu afecteazăspeciile din flora şi fauna spontană. Produsele ecologice îmbunătăţesc funcţiileaparatului reproductiv al animalelor, productivitatea lor sporeşte cu 28-35%.

Tehnologiile agriculturii ecologice sunt mai rentabile în zonele cu umiditateinsuficientă. Excluderea chimicalelor şi aplicarea largă a îngrăşămintelor organiceconduce la o dezvoltare mai bună a sistemului radicular şi la reducerea gradului decondensare a solului. Drept rezultat, se păstrează gradul de umiditate al solului,ceea ce este benefic pentru rădăcinile plantelor. Astfel, în anii secetoşi, practicândo agricultură ecologică, putem obţine recolte de cereale, leguminoase şi culturitehnice mai mari decât în cazul utilizării tehnologiilor convenţionale.

Page 65: 51462970 Fitotehnie Final

651. Probleme generale de fitotehnie

Agricultura ecologică prevede producerea produselor agroalimentare cu unconţinut ridicat în substanţe cu rol biologic activ, astfel ca să nu prejudicieze sănătateaomului şi mediul înconjurător.

Agricultura ecologică se bazează, în principiu, pe ridicarea conţinutului dematerie organică în sol prin folosirea îngrăşămintelor organice naturale: gunoi degrajd, compost, îngrăşăminte verzi, urină + must de gunoi de grajd, resturi vegetaleetc. De aceea ea se poate practica cu succes în exploataţiile agricole care au sectorzootehnic taurin.

Agricultura ecologică prevede:♦ asolament multianual cu leguminoase fixatoare de azot;♦ lucrarea solului cât mai la suprafaţă, fără întoarcerea brazdei şi practicarea

periodică a subsolajului;♦ reducerea sau renunţarea la combaterea chimică a buruienilor, a dăunătorilor

şi a bolilor plantelor;♦ seminţe de calitatea întâi ale soiurilor şi hibrizilor plastici.

Solul hrăneşte planta, planta hrăneşte solulPrin producţia agroalimentară ecologică se urmăreşte obţinerea unor sisteme

agricole durabile, menite să asigure protejarea resurselor naturale şi sănătateaconsumatorilor.

Pentru realizarea obiectului său de activitate agricultura ecologică prevedeurmătoarele obiective principale:

• elaborarea Programului Naţional privind agricultura ecologică;• iniţierea proiectelor de acte normative privind agricultura ecologică;• emiterea şi revizuirea periodică a caietelor de sarcini pentru produsele ecologice;• elaborarea regulilor şi normelor de control, de certificare şi comercializare

a produselor agroalimentare ecologice, respectând reglementările organismelorinternaţionale;

• înregistrarea şi evidenţa la zi a operatorilor, a persoanelor fizice şi juridice,care produc, prepară sau importă/exportă produse agroalimentare;

• acreditarea persoanelor fizice şi juridice din sectorul public şi privat pentruefectuarea inspecţiei şi a testelor de calitate pentru producţia ecologică;

• controlarea şi supravegherea activităţii organismelor de inspecţie şicertificare acreditate;

• aprobarea Programului de inspecţie şi certificare propus de organismeleacreditate;

Page 66: 51462970 Fitotehnie Final

66 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

• retragerea acreditării organismelor de inspecţie şi certificare care nu respectănormele şi reglementările adoptate;

• organizarea programelor de formare şi pregătire a operatorilor din agriculturaecologică;

• întreţinerea relaţiilor cu organismele internaţionale specializate în domeniulagriculturii ecologice.

Producţia agroalimentară ecologică se obţine cu respectarea următoarelor cerinţe:• respectarea principiilor producţiei ecologice;• neutralizarea de fertilizatori şi amelioratori ai solului, pesticide, materiale

furajere, aditivi alimentari, ingrediente pentru prepararea alimentelor, substanţefolosite în alimentaţia animalelor, substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor,produse pentru curăţarea şi dezinfectarea adăposturilor pentru animale şi de alteproduse decât a celor permise spre folosire în agricultura ecologică;

• folosirea de seminţe sau material vegetativ săditor obţinut prin metode deproducţie ecologică.

Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt:• eliminarea oricărei tehnologii poluante;• realizarea structurilor de producţie şi a asolamentelor, în cadrul cărora rolul

principal îl deţin rasele, speciile şi soiurile cu înaltă adaptabilitate;• susţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului;• integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi

produselor din plante;• utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea aces-

tora în mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile;• aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor, cât şi pentru creşterea

animalelor, care să satisfacă cerinţele speciilor, soiurilor şi raselor.Conversia actualelor sisteme de producţie agroalimentară convenţionale se

poate realiza în concordanţă cu standardele ecologice naţionale şi internaţionale,într-o anumită perioadă, specifică pentru fiecare activitate, după cum urmează:

• 2 ani pentru culturile de câmp anuale;• 3 ani pentru culturile perene şi plantaţii;• 2 ani pentru pajişti şi culturi furajere;• 12 luni pentru vite pentru carne;• 6 luni pentru rumegătoare mici şi porci;• 6 luni pentru animale de lapte;• 10 săptămâni pentru păsări producătoare de ouă sau carne, cumpărate la vârsta

de 3 zile;

Page 67: 51462970 Fitotehnie Final

671. Probleme generale de fitotehnie

• 1 an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale.Etichetarea produselor ecologice se face cu respectarea următoarelor reguli:• numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;• denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;• numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare;• condiţiile de păstrare;• termenul minim de valabilitate;• interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de

alte produse.Etichetele vor conţine şi o siglă specifică produselor ecologice controlate,

înregistrată la AGEPI, emisă şi aplicată pe baza sistemului de certificare, indicândcă produsul respectiv este conform cu regulile de producţie ecologică.

Calitatea biologică a produselor ecologiceNoţiunea de calitate include trei tipuri de caracteristici:♦ din punct de vedere organoleptic: aspectul, culoarea, aroma, gustul;♦ din punct de vedere igienic, adică al absenţei microorganismelor patogene

sau a unor reziduuri toxice (pesticide, metale grele);♦ din punct de vedere al valorii biologice, adică al valorii nutritive, al conţi-

nutului în vitamine, enzime, proteine, zaharuri, săruri minerale, microelemente etc.În agricultura ecologică se pune un accent deosebit pe calitatea biologică şi

igienică a produsului ce se comercializează.Astăzi, sunt puţine produse agricole a căror valoare comercială se apreciază

după calitatea biologică.Agricultura modernă intensivă foloseşte pentru sporirea producţiei numeroase

substanţe chimice obţinute pe cale industrială. Chiar şi atunci când se respectăregulile de folosire, pe plante şi pe fructe rămân anumite reziduuri ale substanţelorcu care s-au făcut tratamentele.

Specialiştii şi cercetătorii admit că, din anumite substanţe folosite ca pesticide,pot fi ingerate cu alimentele anumite cantităţi, fără ca acestea să aibă vreo acţiunetoxică imediată sau în tot timpul vieţii celui care le ingerează, care în modconvenţional poartă denumirea de „doză zilnică admisibilă” şi se notează cu DZA.Sunt şi substanţe pesticide pentru care nu se admite nici o unitate DZA. Acestelimite admisibile sunt de circa 1000 de ori mai mici decât pragul real de intoxicare,ceea ce constituie un coeficient de siguranţă destul de înalt. Consumatorul deproduse agroalimentare cumpără, de regulă, după aspectul vizual. Evident că existăo anumită legătură între aspectul vizual şi calitatea unor produse agroalimentare,însă în prezent tehnologia agricolă foloseşte o serie de produse chimice industriale

Page 68: 51462970 Fitotehnie Final

68 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

(îngrăşăminte, pesticide, erbicide, biostimulatori), care, fiind utilizate fărăcompetenţă profesională, pot lasa reziduuri în produsele agroalimentare, deveninduneori dăunătoare, mai ales pentru copii, bătrâni, convalescenţi, persoane alergice.

Dacă consumatorii au convingerea că folosirea în hrana zilnică a produseloragroalimentare obţinute prin agricultura ecologică corespunde intenţiilor lor, atuncinivelul preţului nu-i interesează.

De regulă, preţul acestor produse este mai ridicat. Dacă aceste produse suntde calitate mai bună, atunci preţul lor este justificat.

Exploataţiile agricole ce realizează bioproduse au costuri mai ridicate la unitateade produs şi unitatea de suprafaţă, uneori de 3-4 ori mai mari.

Gospodăriile ce practică agricultura ecologică trebuie să folosească mai multebraţe de lucru, în primul rând, pentru pregătirea „composturilor biodinamice”, careconstituie unul din factorii de bază ai producţiei. Nefolosind îngrăşăminte chimicecu azot şi produse chimice pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, producţiilesunt mai mici, iar uneori fără aspect comercial deosebit.

Aşa cum s-a mai amintit, în desfacerea produselor obţinute prin aplicareatehnologiei agriculturii ecologice există o piaţă separată, care poartă diferitedenumiri: „Produse BIO”, „Piaţa Eco”, „Produse prin agricultura ecologică” etc.

Tehnologia ecologică referitor la fitotehnie prezintă lucrări succesive înansamblu la cultivarea culturilor de câmp, recoltare, curăţire şi condiţionareaproducţiei cu excluderea preparatelor chimice.

Asolamentul ecologic prevede alternarea periodică a culturilor agricole de peo anumită suprafaţă de teren, care asigură creşterea fertilităţii solului şi sporireaproducţiei agricole. După perioada de rotaţie, se deosebesc următoarele asolamente:bienale, trienale şi cvadrienale.

Componentele asolamentului:1. sistemul de rotaţie;2. sistemul lucrărilor solului;3. sistemul de fertilizare;4. sistemul de maşini;5. sistemul de protecţie pe cale biologică etc.

La întocmirea asolamentului neapărat se vor lua în consideraţie următoarele:– raportul argumentat între culturile prăşitoare şi cele care se seamănă compact;– caracterul antierozional;– saturaţia cu plante leguminoase pentru boabe şi perene;– culturile incluse în asolament trebuie să fie tipice pentru zona respectivă.Sistemul de fertilizare va include: resturi vegetale mărunţite şi incorporate,

composturi, biohumus etc.

Page 69: 51462970 Fitotehnie Final

691. Probleme generale de fitotehnie

Se vor exclude soiuri şi hibrizi modificaţi genetic.Rotaţia culturilor constă în succesiunea în timp pe acelaşi teren a plantelor

cultivate, în aşa fel încât solul să nu obosească, să nu se epuizeze, ci din contra să-şi menţină sau chiar să-şi îmbunătăţească fertilitatea, deoarece nu toate plantele aunevoie de aceleaşi cantităţi de elemente de hrană pe care le ridică din pământ.

Avantajele rotaţiei culturilor într-o exploataţie agricolă sunt multiple,principalele fiind următoarele :

♦ economie de îngrăşăminte;♦ un mijloc eficient pentru prevenirea bolilor şi combaterea dăunătorilor

culturilor agricole;♦ ameliorarea însuşirilor solului prin folosirea de către rădăcinile plantelor

şi a straturilor mai adânci.Pentru unele plante este posibilă cultivarea lor pe acelaşi teren timp de 3-4 ani

(porumbul).Agricultura ecologică prevede, în conformitate cu standardele, un ciclu întreg

de obţinere, depozitare şi comercializare a produselor ecologice. Standardele pentru agricultura ecologică prevăd şi o perioadă de conversie

(tranziţie) – ea este necesară şi pentru combaterea buruienelor în sectorul respectivprin includerea culturilor semănate compact.

Asocierea plantelor cultivateEfectul pozitiv al asocierii unor plante cultivate, precum şi cel al acţiunii

defavorabile al unei astfel de asocieri, este cunoscut de mult.În continuare urmează exemple de asociere a plantelor cultivate:Asocieri favorabile:• bostan cu porumb;• cartof cu fasole, gulie, mazăre;• dovleac cu porumb;• fasole cu cartof, sfeclă;• nap cu mazăre, mentă, plante aromatice;• sfeclă cu fasole, gulie;• cartof cu salvie, sfeclă.Asocieri nefavorabile:• bostan cu cartof;• cartof cu dovleac, floarea-soarelui;• dovleac cu cartof;• dovleac cu zămos.

Page 70: 51462970 Fitotehnie Final

70 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilorÎn agricultura ecologică combaterea buruienilor se face atât preventiv, prin practi-

carea unui asolament raţional cu respectarea raportului între culturile semănate în rânduridese şi prăşitoare, cât şi prin lucrări mecanice sau manuale fără substanţe chimice.

Destul de eficientă este graparea înainte de semănat pentru distrugerea buruie-nilor tinere, sau după semănat pentru spargerea crustei şi distrugerea unor buruieniîn curs de răsărire.

Praşilele manuale sau mecanice, între rânduri şi pe rând, făcute cât mai timpuriuşi repetat sunt de regulă satisfăcătoare pentru combaterea buruienilor. Combatereaburuienilor prin lucrări mecanice se face diferenţiat în raport cu planta cultivată.

Lucrarea oarbă a solului cu grapa după semănat, la plantele ce se seamănădistanţat (sfeclă, porumb, floarea-soarelui etc.) este admisă, însă trebuie efectuatădelicat şi nu agresiv, când buruienile se află în faza de filament alb.

La cereale, după răsărire, combaterea buruienilor prin lucrări mecanice se poateface până la apariţia frunzei a treia. La sfeclă şi leguminoase, după răsărire, combatereaburuienilor prin lucrări mecanice se poate face până la apariţia primei şi celei de a douaperechi de frunze, după care lucrările oarbe de combatere a buruienilor trebuie evitate.La culturile prăşitoare combaterea buruienilor se face prin lucrări mecanice sau manuale.

În ultimii ani, în combaterea dăunătorilor utilizarea feromonilor sexuali cedetermină atractivitatea sexuală şi a unor hormoni s-a extins cu notabile succese.

Împotriva buruienilor, de asemenea, s-a iniţiat lupta biologică dat fiind faptul căunele insecte fitofage au anumite preferinţe. Rezultate promiţătoare au fost obţinuteîn acest sens în SUA, prin limitarea dezvoltării unor specii de Hypericum. Luptabiologică împotriva ciupercilor parazite se realizează prin folosirea unor ciuperciantagoniste. S-a imaginat inocularea unor plante tinere cu suşe hipovirulente, dupăprincipiul vaccinării. Împotriva unor ciuperci parazite sau virusuri s-au obţinut rezultatebune, exemplificate prin combaterea virusului mozaicului la tomate.

Însă cu toate succesele dobândite, lupta biologică are anumite limite dat fiindspectrul redus din totalul dăunătorilor, bolilor şi buruienilor care se cer combătute.Ea rămâne a fi însă o armă care poate fi inclusă în combaterea integrată, folosită înagricultura ecologică.

Pe lângă aceste măsuri, în cadrul combaterii integrate mai sunt şi alte mijloace,între care: cultivarea soiurilor cu rezistenţă (sau toleranţă) ridicată la boli şidăunători; aplicarea celor mai raţionale măsuri agrotehnice, cuprinzând lucrărilesolului, fertilizarea raţională şi echilibrată la nivelul cerinţelor plantei, pentruanumite nivele de producţie şi ţinând cont de fertilitatea soiului, condiţiile climaticeetc., semănat (epoca, desimea, distanţa dintre rânduri, adâncimea de semănat),mijloace chimice de întreţinere a culturilor care folosesc substanţe cu specificitate

Page 71: 51462970 Fitotehnie Final

711. Probleme generale de fitotehnie

ridicată şi cu grad înalt de descompunere, cu dispersare şi acumulare redusă înmediul extern, cu aceeaşi eficienţă în dozări mai mici decât cele pentru pesticidelefolosite intensiv; utilizarea mijloacelor fizice (nepoluante) de combatere apopulaţiilor dăunătoare cum sunt ultrasunetele, infrasunetele, radiaţiile X şi gamma,razele ultraviolete (împotriva bacteriilor); termoterapiile în cadrul virusurilor;semnale acustice împotriva rozătoarelor şi păsărilor; tratarea solului cu aburi etc.

În agricultura ecologică, pentru combaterea bolilor şi a dăunătorilor plantelorse pune accentul pe metode preventive şi pe mijloace fizice şi biologice:

♦ folosirea de soiuri rezistente, adaptate la condiţiile locale;♦ fertilizarea raţională, care favorizează creşterea de plante viguroase,

rezistente la parazitism;♦ tratarea seminţelor cu aer fierbinte, într-o încăpere special amenajată;♦ folosirea composturilor biodinamice, care măresc potenţialul antifito-

patologic al solului, datorită dezvoltării unor grupe de microorganisme antagonisteagenţilor patogeni;

♦ tratarea cu apă fierbinte, la temperatură controlată a seminţelor ambalateîmpotriva unor ciuperci saprofite sau parazite, care pătrund în seminţe, de unde,după semănat, germinează şi atacă spicul (mălura, tăciunele) sau frunzele;

♦ spălarea seminţelor cu apă rece, pentru îndepărtarea seminţelor bolnave plinede spori;

♦ blocarea sporilor ciupercilor fitopatogene de la suprafaţa seminţelor prinîmbăiere într-o suspensie cu 2-3 % de răşini acrilice;

♦ semănatul mai timpuriu uneori, sau din contra mai târziu pentru evitarea unoratacuri de boli sau dăunători (musca de Hessa la grâu).

În agricultura ecologică în cazul atacurilor de boli şi dăunători se face apel lamijloace netoxice, ca de exemplu:

♦ macerat de urzică – care se obţine prin ţinerea timp de 48 de ore în apă aurzicii zdrobite în raport de 10/1–20/1, şi apoi prin stropirea plantelor verzi cuaceastă infuzie; se măreşte rezistenţa acestora la boli;

♦ decoct de barba-ursului şi coada-calului – Equisteum, ce se obţine prinfierberea a 150 g plante uscate în 15 l de apă care se fierbe timp de o oră; după răcirese utilizează prin stropirea plantelor împotriva puricilor de frunze, a manei şi a ruginii;

♦ decoct de pelin şi scoarţă de stejar, ce se obţine din 150-200 g substanţăuscată la 15 l de apă şi se fierbe timp de o oră;

♦ produse comerciale extrase din plante Crhisanthemum, Rotenona, tutun,împotriva insectelor; se utilizează prin pulverizarea plantelor, nu sunt selective.

Page 72: 51462970 Fitotehnie Final

72 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Combaterea unor dăunători care trăiesc în solCoropişniţa. Pentru combaterea ei se pot folosi următoarele mijloace:• bălegar proaspăt de cal, care se pune în diferite locuri din grădină, se

inspectează zilnic şi se distrug coropişniţele;• în luna septembrie, se fac în mai multe locuri gropi de 10 cm adâncime care

se umplu cu bălegar proaspăt de cal; se acoperă cu diferite materiale; se viziteazăperiodic şi se distrug indivizii apăruţi;

• la nivelul solului se îngroapă cutii goale de conserve în care vor cădeacoropişniţele.

• la nivelul solului se introduc cutii goale de conserve care se umplu pejumătate cu bere; mirosul berii exercită o atracţie deosebită a limacşilor, care seîneacă în acest lichid.

Cârtiţa: pentru combaterea ei se folosesc următoarele procedee:• se introduc la capătul galeriei capete de sârmă ghimpată, sau ramuri de

trandafiri cu ghimpi, în care se înţeapă şi întrucât cârtiţa suferă de hemofilie,înţepăturile sunt mortale;

• se introduce în galerie o coardă lungă de alun, la capătul rămas afară se puneo cutie goală de conserve, în caz de vânt se produce un uşor zgomot suficient pentrua alunga cârtiţa.

Insectele păgubitoare mai sunt distruse şi de diferite păsări zburătoare: rându-nica, privighetoarea, cintezoiul, vrabia, piţigoiul, coţofana, mierla, gaiţa, graurul,pitulicea, bufniţa. Piţigoiul este un mare mâncător de purici de frunze; pupăzadistruge coropişniţele, şoarecii de câmp; gaiţa distruge moluştele, limacşii. Deasemenea unele insecte distrug ouăle, larvele sau adulţii altor prădători, de exemplububuruzele şi urechelniţele care distrug puricii de frunze.

Combaterea biologică constă în introducerea în mediul de creştere a plantelora inamicilor specifici, care împiedică înmulţirea prădătorilor sau a paraziţilor, saua produselor naturale sau de sinteză chimică care schimbă comportamentuldăunătorilor: insecte, rozătoare.

Combaterea biologică constituie o măsură eficientă când este aplicată în cadrulcombaterii integrate. Numeroase microorganisme, bacterii, ciuperci, virusurisecretă o serie de substanţe toxice specifice şi periculoase pentru alte vieţuitoare.Cele mai cunoscute preparate pentru combaterea insectelor sunt:

Turingin – obţinut în laborator din Bacillus thuringiensis, se condiţionează subformă de pulberi umectabile, pulberi de prăfuit, granule pentru suspensii. Se foloseştepentru combaterea larvelor de lepidoptere, de exemplu: buha – Mamestra brassicae.

Dendrolin – obţinut în laborator din Trichogramma dendrolini, preparat ceparazitează ouăle moliei cerealelor – Sititroga cerealella.

Page 73: 51462970 Fitotehnie Final

731. Probleme generale de fitotehnie

Tricfaodermin (Binab-spic) – obţinut din ciuperca Trichoderma viride,preparatele se folosesc în combaterea a peste 70 de agenţi fitopatogeni cu acţiuneparazitară, dintre care: putregaiul cenuşiu – Botrytis, fuzarioza – Fusarium sp.,uscarea rădăcinilor, sfâşierea frunzelor – Helminthosporium şi altele.

Trichothecina – obţinută din Trichothecium roseum, acţionează asupra unoragenţi fitopatogeni ce produc alternarioza, putregaiul cenuşiu, făinarea, monilioza,mana, rugina, tăciunele etc.

O altă direcţie în combaterea insectelor, rozătoarelor şi a păsărilor de pradă oconstituie utilizarea de produse ce schimbă comportamentul dăunătorului, fapt cese manifestă sub forma unui tropism pozitiv – atractive sau apetisante sau tropismnegativ: insectifuge, corbifuge, ratifuge, unele din ele cunoscute şi sub numelegenetic de feromoni.

Folosirea acestor produse prezintă avantaje din, următoarele considerente:♦ sunt nepoluante;♦ micşorează invazia şi atacurile de insecte;♦ reduc celelalte tratamente.Există numeroase produse comerciale cu însuşiri de atractanţi sexuali sau de

nutriţie care se aplică sub formă de capcane, ce se instalează pe anumite zone;acestea reţin masculii pe o placă lipicioasă, cum este: Ostramone – împotrivasfredelitorului porumbului.

Calitatea biologică a producţieiCalitatea recoltei este rezultatul unui complex de factori cum sunt: însuşirile

genetice ale soiului, hibridului cultivat, interacţiunea cu factorii de mediu: sol,climă; tehnologia aplicată: îngrăşăminte, combaterea bolilor, irigat, neirigat.

La folosirea îngrăşămintelor organice naturale, plantele conţin o cantitate maimică de nitraţi, comparativ cu cele unde s-au folosit îngrăşăminte chimice cu azot,ceea ce conferă o calitate biologică superioară.

Excesul de îngrăşăminte chimice slăbeşte rezistenţa plantelor la atacul unorboli: făinare, mană, ceea ce duce la deprecierea produselor.

Prin folosirea îngrăşămintelor organice naturale, s-a constatat o creştere aconţinutului plantelor în caroten.

S-a constatat că animalele preferă furajele provenite de pe terenuri unde s-auutilizat îngrăşăminte organice naturale.

În gunoiul de grajd se găsesc şi diferite substanţe estrogene provenite de lafemele, care se regăsesc apoi în recoltă.

Cercetările efectuate de Pfeiffer, cu animale de laborator şi cu pui de găină, aupus în evidenţă o uşoară creştere în greutate a animalelor atunci când s-au folosit în

Page 74: 51462970 Fitotehnie Final

74 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

hrana lor furaje provenite din terenuri unde s-a aplicat gunoi de grajd fermentat saucompost, comparativ cu lotul furajat cu produse ce proveneau de pe terenuri undes-au utilizat îngrăşăminte chimice.

Exploataţiile ce practică agricultura ecologică au întotdeauna şi sectorzootehnic de taurine. Laptele şi produsele lactate obţinute de la animalele furajatecu produse provenite de pe terenuri unde s-a folosit compost biodinamic sau gunoide grajd fermentat au calităţi deosebite. Aceste furaje sunt libere de nitraţi, caredepreciază calitatea laptelui.

Calitatea furajelor depinde şi de compoziţia chimică a solului, care trebuie săse încadreze în următorii parametri medii:

Taurinele ţinute vara pe păşuni situate pe soluri subţiri, calcaroase, cu un conţinutscăzut în magneziu asimilabil şi cupru asimilabil, suferă dereglări funcţionale aleorganismului, care se manifestă prin anemie, slăbire, întârziere în creştere, fracturispontane, sterilitate, leziuni ale pielii.

Prin faptul că în agricultura ecologică se evită combaterea bolilor plantelor cuproduse chimice de sinteză face ca uneori recolta comercială să fie atacată de diferiteciuperci microscopice care produc micotoxine, ce contaminează produsele alimentare.

Unele micotoxine au caracter cancerigen sau produc dermatoze, nefrite,eczeme, vaginite vulvare.

Implementarea agriculturii ecologice în Republica Moldova va duce la creareaunor noi locuri de muncă, creşterea veniturilor şi, nu în ultimul rând, la ameliorareacondiţiilor de viaţă ale populaţiei. Concluzia este că trebuie să depăşim etapadiscuţiilor şi declaraţiilor şi să trecem la acţiuni practice şi eficiente. RepublicaMoldova are nevoie de agricultori îndrăzneţi, informaţi, ambiţioşi, cu planuri şivise frumoase, capabili să facă faţă cerinţelor pieţei externe.

Conţinutul mediu humus >3 % pHH 2O 6,8-7,2 pHHCl 6,2-6,5 Calciu (HCl/H2SO4) 200-800 Fosfor: § acid acetic 5-8 § lactat de calciu 15-30 ppm § acid citric 45-75 ppm § potasiu (AL) > 150 ppm

Magneziu: § acid lactic 10-20 ppm

Cupru (HNO3) 1,5-3 ppm Zinc (Ac. NH4) 2-2,5 ppm.

Page 75: 51462970 Fitotehnie Final

752. Cerealele

C A P I T O L U L 2C E R E A L E L E

2.1. Aspecte generaleCerealele se împart în 3 grupuri biologice: de toamnă, de primăvară şi umblători

de toamnă şi primăvară.Cerealele de toamnă fructifică doar dacă sunt semănate toamna, în cazul în

care sunt semănate primăvara ele se înfrăţesc, dar nu formează paie şi spic. Ca săfructifice, cerealele de toamnă au nevoie, la începutul creşterii şi dezvoltării lor,de temperaturi scăzute –1+10oC: secara – timp de 60-70 de zile; grâul – timp de50-60 de zile; orzul – timp de 35-45 de zile – perioadă numită stadiu de iarovizaresau vernalizare.

Umblătorii (de toamnă şi de primăvară) semănaţi primăvara reuşesc să formezespice şi să fructifice, cei semănaţi toamna, dacă au parte de o iarnă blândă, reuşescşi ei să asigure producţii bune. Umblătorii rezistă greu la ger.

Ciclul vital al cerealelor include 3 perioade: prima durează de la semănat(toamna) până la îngheţurile stabile; a doua începe primăvara şi se încheie cu fructi-ficarea şi uscarea plantelor, iar intervalul cuprins între aceste perioade, când plantelese află în repaus, constituie cea de-a treia perioadă, numită şi criptovegetaţie.

Superioritatea cerealelor de toamnă1. Cerealele de toamnă reuşesc să acumuleze mai multă masă vegetală, fiindcă,

în cazul lor, perioada de asimilare durează 120-150 de zile, cea a cerealelor deprimăvară durând 90-100 de zile.

2. Plantele care suportă bine iarna îşi sporesc mai repede masa vegetalăprimăvara şi suferă mai puţin din cauza secetei de primăvară.

3. Graţie faptului că se coc cu 12-15 zile mai devreme decât cerealele deprimăvară, cerealele de toamnă sunt ocrotite şi de pericolul vânturilor puternice şiuscate.

Page 76: 51462970 Fitotehnie Final

76 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

4. Recoltarea timpurie face posibilă începerea mai devreme a lucrărilor solului.5. După recoltarea cerealelor de toamnă se pot semăna culturi succesive.6. În condiţii favorabile de iernare, cerealele de toamnă asigură producţii mai

mari decât cele de primăvară.Călirea cerealelor de toamnă. Capacitatea plantelor de a rezista la condiţii

nefavorabile de iernare se numeşte rezistenţă la iernare. Capacitatea plantelor dea rezista la temperaturi joase se numeşte rezistenţă la ger. Fenomenul călirii, sauadaptarea la condiţiile de iernare, se produce toamna, când plantele cerealiere îşischimbă consistenţa biochimică. Acest proces fiziologic complicat include 2 faze,care durează circa 50 de zile, în principiu, în timpul vernalizării.

Prima fază decurge în prezenţa luminii intensive şi la temperaturi cuprinseîntre 0oC (pe timp de noapte) şi 10-15oC (pe timp de zi). Pe parcursul ei, în vaginelefrunzelor şi nodurilor de înfrăţire se acumulează hidraţi de carbon. Hidraţii de carbonsintetizaţi ziua nu se consumă integral la construirea masei vegetale şi la respiraţiacompletă, deoarece, în nopţile răcoroase, procesul de creştere este stopat.

A doua fază de călire are loc la temperaturi mai mici, de la 0oC (pe timp de zi)până la –5oC (pe timp de noapte). În asemenea condiţii se produce deshidratareatreptată a cerealelor, trecerea apei din citoplasmă în spaţiul dintre celule,transformarea substanţelor organice insolubile în substanţe solubile, creştereaconcentraţiei sucului celular în vaginele frunzelor şi în nodurile de înfrăţire. Seacumulează 20-25% de zaharoză, calculată în funcţie de substanţa uscată. Cu câtconcentraţia sucului celular este mai mare şi conţine mai multe zaharuri, cu atâteste mai mare rezistenţa lui la ger. Cel mai intensiv este procesul de călire al secarei,mai puţin intensiv – al grâului şi mai slab – al orzului. Cerealele de toamnă care autrecut fazele de călire suportă, la adâncimea nodului de înfrăţire, temperaturi de: –16-18oC (grâul), – 20oC şi mai mult (secara), până la – 12oC (orzul).

Fenomene ce cauzează pieirea cerealelor de toamnă şi prevenirea lorDegerarea este condiţionată de acţiunea temperaturilor scăzute asupra

plantelor. Dacă temperatura critică se menţine timp de o zi la adâncimea nodului deînfrăţire, semănăturile se răresc. Se răresc esenţial atunci când temperatura scadeîn urma dezgheţurilor ce reduc rezistenţa la ger cu 2-3oC. Dacă temperatura criticăse menţine 2-3 zile, semănăturile pier complet. De regulă, cristalele de gheaţăformate în spaţiul dintre celule se măresc în volum şi apasă asupra citoplasmei,provocându-i leziuni mecanice; deshidratează complet citoplasma şi distrugimpermeabilitatea plantelor; frunzele afectate se îngălbenesc, nodul de înfrăţire şirădăcinile se brunifică, îşi pierd turgescenţa. Uneori, în lunile de iarnă, când

Page 77: 51462970 Fitotehnie Final

772. Cerealele

temperatura scade sub zero grade, plantele încep să asimileze şi îşi pierd rezistenţala ger, iar temperaturile de până la –5oC pot cauza pierderi mari.

Măsuri de prevenire:1. Respectarea elementelor tehnologice cu scopul de a asigura o stare bună a

semănăturilor înainte de iernare, formarea de plante înfrăţite cu 3-4 fraţi sincronicdezvoltaţi, cu o adâncime a nodului de înfrăţire de circa 3 cm.

2. Reţinerea zăpezii, care măreşte diferenţa dintre temperatura aerului şi cea asolului.

3. Menţinerea diferenţei dintre temperaturile aerului şi solului cu ajutorul unuistrat de zăpadă cu grosimea de 1 cm.

Epuizarea se atestă la semănăturile din solurile neîngheţate, dar acoperite cuun strat gros de zăpadă. Aflându-se timp îndelungat sub zăpadă, la o temperatură decirca 0oC, plantele îşi consumă la respiraţie rezervele de substanţe nutritive şi,istovite, sunt uşor atacate de mucegaiul de zăpadă sau de alţi factori nefavorabili.Semănăturile epuizate pot fi reabilitate primăvara, prin fertilizare suplimentară cuazot.

Măsuri de prevenire:Tăvălugirea semănăturilor imediat după căderea zăpezii, care accelerează

îngheţul solului şi stimulează trecerea plantelor la starea de repaus.Saltarea plantelor este cauzată de îngheţul-dezgheţul repetat, la temperaturi

variabile, care provoacă ruperea rădăcinilor, ridicarea la suprafaţă a nodului deînfrăţire şi, în consecinţă, uscarea şi moartea plantelor.

Măsuri de prevenire:1. Realizarea în timp util a lucrărilor solului;2. Tăvălugirea arăturii – înainte şi după semănat;3. Semănarea soiurilor care formează nodul de înfrăţire mai adânc;4. Prelucrarea seminţelor cu retardanţi.Sufocarea plantelor se atestă de obicei primăvara după topirea zăpezii, în

semănăturile acoperite cu apă. Din lipsă de oxigen, în ţesuturile plantelor sporescprocesele anaerobe, plantele se intoxică şi pier. Dacă sunt acoperite cu apă timp de 8-10 zile, plantele se îngălbenesc, se decolorează, apoi pier.

Fenomenul poate fi prevenit prin devierea apei provenite de la zăpadă şidrenajul la suprafaţă, bazate pe scurgerea apei.

Crusta de gheaţă deseori vatămă şi distruge cerealele de toamnă. Ea poate fialipită de sol sau suspendată. Mai periculoasă este crusta alipită, formată atuncicând apa provenită de la topirea completă a zăpezii îngheaţă la suprafaţa solului:plantele sunt prinse în crustă, gheaţa presând mecanic plantele şi vatămându-le.

Page 78: 51462970 Fitotehnie Final

78 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Atunci când zăpada îngheaţă doar la suprafaţă, se formează o crustă suspendată carevatămă mecanic plantele, le lipseşte de aer, le expune la mucegai, le epuizează,provocând rărirea şi distrugerea lor.

Măsuri de prevenire:1) Reţinerea zăpezii;2) Fisurarea;3) Presărarea semănăturilor cu cenuşă, sare de potasiu, superfosfat.Plantule cu răsărire provocată. Unul dintre motivele din care, în condiţiile

Republicii Moldova, cerealele se răresc şi pier e faptul că ele se seamănă în solsemiuscat. Seminţele se umflă, tulpiniţa porneşte să crească, dar, din insuficienţăde umiditate, se usucă până a ieşi la suprafaţa solului.

Fenomenele care cauzează pălirea şi şiştăvireaboabelor de cereale păioase

consecinţe Nr. crt. Specificare

pălire şiştăvire 1. Temperaturi › de 30oC mai mult de 2-3 zile influenţează negativ

2. Vânt slab până la potrivit, umiditatea relativă a aerului ‹ 30 %, to › 30oC - +

3. Umiditatea relativă a aerului înaltă 60-70 %, to › 30oC + - 4. Transpiraţia înaltă - +

5. Transpiraţia scăzută, to › 30oC, umiditatea relativă a aerului 60-70 % + -

6. Tegument şiştăvit + +

7. MMB, energia germinativă, puterea de străbatere, valoarea utilă se reduce

Umiditatea relativă a aerului de 40-60% nu influenţează negativ termoreglarea.Dacă umiditatea relativă a aerului este mai mică de 30%, aerul devine uscat şi

sporeşte pierderea de apă prin transpiraţie.Dacă umiditatea relativă a aerului este mai mare de 60-70%, se reduce termoliza

– proces fiziologic prin care organismul pierde surplusul de căldură. În asemeneasituaţii, cu cât mai mare este temperatura aerului, cu atât este mai negativ influenţatătermoreglarea; cu cât temperatura aerului este mai scăzută, cu atât umiditatea estemai mare, iar termoliza creşte. În acest caz căldura se pierde prin iradiere şi convecţie– adică prin mişcarea curenţilor fluizi cu forţe mici.

Page 79: 51462970 Fitotehnie Final

792. Cerealele

Ştiinţa şi practica agronomică propun variante de determinare a consecinţelorfenomenelor care cauzează pălirea şi şiştăvirea cerealelor păioase:

1. Selectarea soiurilor cu precocitate timpurie care vor evita vânturiledogoritoare şi stresul hidric;

2. Aplicarea irigării prin aspersiune;3. Practicarea recoltării divizate;4. Fertilizarea suplimentară extraradiculară în faza de înspicare – împăiere a

boabelor;5. Combaterea ploşniţei, cărăbuşului şi altor dăunători prin stropire cu soluţie

de insecticide, care sporeşte calitatea glutenului şi diminuează fenomenele negativede coacere.

2.2. Problema producerii cerealelor şimodalitatea de soluţionare a ei

Producerea cerealelor este o problemă de bază a agriculturii mondiale şi acelei din Republica Moldova.

Pentru a asigura populaţia Republicii Moldova cu produse de panificaţie şisectorul zootehnic cu combifuraj este necesar să se producă anual circa 3,6 mil. tde cereale, inclusiv 375-450 mii t de grâu, 2 mil. t de cereale pentru furajareaanimalelor şi 1 mil. t pentru diverse utilizări.

Producerea cerealelor pe plan mondial, FAO-2006

Ţara Suprafaţa, mil. ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mil. tone

China 82,927 5156 427,613 SUA 56,807 6451 366,515 India 99,455 2372 235,913 Rusia 40,451 1885 76,420 Franţa 9,185 6982 64,129 Canada 16,615 3031 50,362

Germania 6,839 6725 45,995 Australia 19,569 2036 39,859

Turcia 14,094 2453 34,569 România 5,857 3176 18,605 Moldova 0,891 3120 2,781 În lume 685,674 3266 2.239.399

Page 80: 51462970 Fitotehnie Final

80 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Producerea cerealelor în Republica Moldova

Anii Suprafaţa, mii ha Recolta, kg/ha Recolta globală, mii tone

1913 1980 1010 2008,0 1940 1970 1080 1810,0

1961-1965 971,3 2210 2150,0 1966-1970 867,0 2570 2231,0 1971-1975 814,1 3200 2600,0 1976-1980 870,2 3310 2893,1 1981-1985 759,0 3310 2512,1 1986-1990 745,5 3480 2629,2

1991 830,6 3700 3096,0 1992 739,4 2810 2096,0 1993 908,4 3680 3534,0 1994 832,1 2200 1829,0 1995 823,1 2880 2398,0 1996 800,1 2220 1821,0 1997 940,6 3340 3179,0 1998 859,0 2410 2072,0 1999 923,8 2350 2198,0 2000 987,6 1060 1942,4 2001 1076,8 2440 2621,9 2002 1071,5 2410 2585,6 2003 1478,5 2180 1676,5 2004 991,1 2916 2943,0 2005 891,4 3119 2781,0 2006 917,4 2510 2298,0

În plan mondial principalii producători de cereale sunt:China – 20% din recolta mondială – principalul producător de orez.SUA – 16% – cel mai mare producător de porumb – 80%.Selecţionerul mexican Norman Borloug a constatat că pe pământ se produc

atâtea cereale, încât cu ele s-ar putea încinge globul pământesc (40 075 690 m) cuo şosea cu lăţimea de 20 m şi grosimea de 2 m.

În fiecare an, populaţia globului se măreşte cu 100 mil. de oameni, şi, pentrua-i asigura cu hrană, trebuie anual să alungim şoseaua cu mai mult de 1250 km.

Articolul de consum la 1 t de cereale:1. Alimentaţia, prelucrarea materiei prime – 158 kg;2. Furaj pentru animale – 600 kg;3. Material semincer – 127 kg;4. Alte cheltuieli, fond de asigurare – 115 kg.

Page 81: 51462970 Fitotehnie Final

812. Cerealele

Către anul 2025, volumul producţiei pe plan mondial va constitui 7,5 mld. tonepe an.

La momentul actual, anual, pe cap de locuitor pentru alimentaţie şi respectivpentru furajarea animalelor se cheltuiesc următoarele cantităţi de cereale:

SUA – 700 kg; la fel şi în Republica Moldova;Franţa – 530 kg;Olanda – 339 kg.Producţia de carne pe cap de locuitor constituie:SUA –130 kg;Franţa – 110 kg;Olanda – 136 kg;Republica Moldova – 24 kg.La producerea 1 kg de albumină de origine animală se cheltuiesc, în medie,

7 kg de albumină vegetală.La fiecare tonă de boabe furajate de animale s-a înregistrat o insuficienţă de

lizină. Corespunzător: la orz – 1,2 kg; la porumb – 1,9 kg, la grâu – 2,9 kg.Mai multă lizină s-a atestat în leguminoasele pentru boabe – 2,5-3,5 kg şi în

soia – 8-10 kg.Aşadar, pentru a balansa 1 t de boabe de grâu după substanţele proteice sunt

necesare aproximativ 1 t de leguminoase pentru boabe sau 300 kg de soia. Pentrubalansarea a 1 t de orz – 500 kg de leguminoase pentru boabe sau 150 kg soia.

Căile de soluţionare:1. Crearea unor soiuri şi hibrizi cu potenţial productiv înalt;2. Îmbunătăţirea structurii semănăturilor cu culturi de înaltă productivitate

rezistente la secetă şi îngheţ; 3. Aplicarea tehnologiilor moderne.

2.3. GRÂULImportanţa. Grâul este una dintre cele mai importante cereale. Cu pâine de

grâu şi produse de panificaţie din grâu se alimentează circa 40% din populaţiaglobului, grâul fiind cultivat în peste 100 de ţări. Boabele de grâu constituie materiaprimă pentru producerea făinii destinate coacerii pâinii şi produselor de panificaţie,mai fiind şi un furaj concentrat, cu valori nutritive superioare porumbului sub aspectulconţinutului de proteine, materiei prime pentru producerea amidonului, alcooluluietilic etc.

Page 82: 51462970 Fitotehnie Final

82 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Tărâţele obţinute la morărit (25-30%) reprezintă un furaj valoros, bogat înaminoacizi esenţiali, lipide şi substanţe minerale.

Paiele de grâu se utilizează la fabricarea celulozei, hârtiei, sunt folosite şi caaşternut, combustibil, ambalaj, nutreţ grosier şi la împletituri. Mărunţite la recoltareşi încorporate în sol, servesc ca îngrăşământ organic.

Sub aspect agronomic, grâul este o bună plantă premergătoare pentrumajoritatea culturilor, deoarece eliberează terenul devreme, creând condiţii optimepentru lucrările solului, iar după recoltarea soiurilor de grâu timpurii se pot plantaunele culturi succesive.

Sistematica. Grâul aparţine familiei Poaceae, genul Triticum, care includepeste 22 de specii. În funcţie de numărul de cromozomi, aceste specii au fost divizateîn 4 categorii genetice:

I. Diploidă 2n = 14II. Tetraploidă 2n = 28III. Hexaploidă 2n = 42IV. Octaploidă 2n = 56

Figura 1. Grâu comun

Page 83: 51462970 Fitotehnie Final

832. Cerealele

Conform caracterelor morfologice, speciile de grâu se împart în 2 categorii:1) grâul propriu-zis sau adevărat – grâu golaş; cu rahis rezistent; la maturitate,

spicul nu se separă în spiculeţe, iar la treierat, boabele se separă uşor de palee;2) grâu neadevărat, sau alacuri, grâu îmbrăcat; cu rahis fragil; la maturitate,

spicul se desface în spiculeţe şi, la treierat, boabele nu se separă de palee. Dupătreierat alacurile sunt supuse prin metode speciale decorticării. Din prima categoriefac parte 11 specii, din a doua – tot 11.

Cele mai mari suprafeţe cu grâu sunt ocupate de speciile grâu comun şi grâudurum, celelalte având o pondere mai mică şi fiind cultivate pe suprafeţe mici sauneimportante pentru procesul de ameliorare.

La încolţire, grâul formează 3-5 rădăcini embrionare; cel de toamnă, de obicei,3 rădăcini, iar cel de primăvară – până la 5. În scurt timp, apar rădăcinile adventive,care formează în pământ o reţea densă, răspândită în jurul plantei pe o rază de25-35 cm. Rădăcinile grâului pătrund în pământ până la 1 m adâncime, în anumitecazuri chiar până la 2 m. Sistemul radicular al grâului de primăvară este mai slabdezvoltat decât al celui de toamnă.

Tulpina sau paiul grâului este cilindrică, formată din 5-7 internoduri goale îninterior, cu excepţia celui superior care la Triticum durum este plin cu măduvă.

Frunzele au limbul variabil ca lungime, lăţime şi culoare, cu sau fără perişori,în funcţie de factorii de vegetaţie şi de soi, cu urechiuşe de mărime medie, uneoriacoperite cu perişori. Ligula este, de asemenea, de mărime potrivită.

Inflorescenţa grâului este un spic. Rahisul, format din mai multe articule, poartăde o parte şi de alta spiculeţe. Fiecare spiculeţ este învelit de 2 glume terminate cu unvârf care, uneori, se prelungeşte cu o aristă. Între aceste 2 glume se găsesc 2-5 flori.Fiecare floare este învelită în 2 palee: una inferioară sau externă, care poate fi aristatăsau nearistată, şi una superioară sau internă, mai mică, membranoasă şi nearistată.Între palee se găsesc organele sexuale masculine şi feminine, la baza celor femininese găsesc 2 formaţiuni mici, membranoase şi acoperite cu peri lungi, numite lodicule,care ajută la deschiderea florilor. Mai întâi se deschid florile situate la mijlocul spiculuişi continuă treptat spre cele 2 extremităţi ale lui. Odată cu deschiderea florii, stigmatulcreşte şi se desface, iar datorită creşterii rapide a filamentelor, anterele ies afară dinfloare. Înainte ca filamentul să fi ieşit dintre palee, anterele crapă, răspândind pestigmat aproximativ 1/3 din polenul pe care îl conţin. Majoritatea florilor se deschiddimineaţa şi rămân deschise timp de 5-30 de minute. Un spic înfloreşte în 3-5 zile,iar toate spicele unei plante – în 6-7 zile. Dacă în timpul înfloririi vremea este uscatăşi călduroasă, durata înfloririi este mai scurtă.

Fructul grâului este o cariopsă de culoare galbenă, brună sau roşietică, fiecare

Page 84: 51462970 Fitotehnie Final

84 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

dintre aceste culori având şi diferite nuanţe. Bobul este lung de 5-8,5 mm, lat de1,6-4,7 mm şi gros de 1,5-3,5 mm. Masa a 1 000 de boabe este de 30-40 g, iar ceahectolitrică – 77-82 kg.

Compoziţia chimică şi calitateaBobul de grâu conţine:Apă 12-14%Substanţe extractive neazotate 61-75%Proteine 12-20%Grăsimi 1,5-2,5%Substanţe minerale 1,5-2,3%Substanţele extractive neazotate constituie componentul principal al bobului

de grâu; ele sunt situate preponderent în endosperm, amidonul reprezentând 1/4 dinsubstanţa lui; glucoza, fructoza şi maltoza sunt prezente într-o cantitate mai mică.Un conţinut sporit de glucide solubile se observă în boabele încolţite, degerate. Ami-donul şi zaharurile sunt asimilate foarte bine de organismul omului şi al animalelor.Celuloza şi pentoza practic nu sunt asimilate de organismul uman şi fac parte dincategoria substanţelor de balast, asimilate foarte bine de animalele rumegătoare.

Amidonul din bobul de grâu conţine 75% de amilopectin şi 25% de amiloză, iarîn cantităţi mici: albumină (0,38%), celuloză (1,29%), substanţe minerale (0,38%).

Sub aspectul valorii alimentare, substanţele proteice constituie partea cea maiimportantă a bobului de grâu, conţinutul şi structura lui fracţională determinândînsuşirile de panificaţie ale făinii. Conţinutul elementar al proteinei grâului include:51-53% de carbon, 16,8-18,4% de azot, 6,9% de hidrogen, 21,7-23,0% de oxigen,0,7-1,3% de sulf. Albumina grâului conţine, în medie, 17,5% de azot, iar coeficientulproteic al grâului constituie 100 : 17,5 = 5,7.

Conţinutul de proteine în bobul de grâu se calculează în baza conţinutului deazot, determinat cu ajutorul metodei Kielidal. Proteinele se distribuie în 2 categorii:simple şi compuse.

Proteinele simple ale grâului includ 4 grupuri:1. Albumine – solubile în apă;2. Globuline – solubile în soluţie de sare: de exemplu în soluţie de 10% NaCl;

de 5% de K2SO4 – 600-800 kg/100 g, îndeosebi edestină;3. Prolamine – 4-5 g la 100 g boabe, preponderent gliadină – solubile în alcool

de 50-70%;4. Glutenine – 3-4 g la 100 g boabe, solubile în soluţie alcalină sau acidă de

0,2-0,3%, predominând glutenina.

Page 85: 51462970 Fitotehnie Final

852. Cerealele

În general, proteinele grâului conţin 40-50% gliadină, 30-40% glutenină, 6-8%globulină, 3-5% albumină, care formează glutenul, de cantitatea şi calitatea căruiadepinde randamentul de pâine.

Glutenul constituie 75% din masa substanţelor azotate şi, la rândul lui, conţine circa75% de gliadină şi 25% de glutenină. Randamentul pâinii şi calitatea ei depinde de raportuldintre gliadină şi glutenină, considerat foarte bun în limitele a 66 : 34 şi slab – 80 : 20.

Gliadina conţine circa 46,6% de acid glutaminic şi 17% de proteină.Glutenina conţine circa 43,1% de acid glutaminic.Fracţiile albuminei de gluten se deosebesc prin conţinutul de aminoacizi critici.

Gliadina conţine circa 1,2% de lizină, 1,6% de metionină şi nu conţine triptofan, iar glu-tenina, respectiv, 1,9%- 1,7%. Glutenul conţine 2/3 de apă şi 1/3 de substanţă uscată.

Substanţa uscată a glutenului conţine, în medie, 80-85% de proteine; 10-15% deglucide, în general amidon, 2-6% de lipide şi 0,5-2,0% de substanţe minerale. Degluten depind însuşirile de panificaţie: elasticitatea, gonflarea, puterea de fermentare,gelatinizarea amidonului. Calitatea glutenului se determină în funcţie de culoare,extindere şi elasticitate. Glutenul de calitate bună are o culoare albă cu nuanţe gălbui,nu se lipeşte de mâini, iar cel de calitate proastă are o culoare mai închisă, cu nuanţede gri şi se lipeşte de mâini. Glutenul poate fi de culoare deschisă, cenuşie sau închisă.

Extinderea şi elasticitatea reprezintă capacitatea glutenului de a-şi restabiliforma iniţială după întindere şi se determină prin întinderea unui bulgăraş de glutende 4 g timp de 10 sec., măsurând lungimea de rupere a glutenului. Dacă glutenul serupe la o întindere de până la 10 cm, el se caracterizează ca gluten scurt; între 10-20 cm – mediu şi mai mult de 20 cm – lung. La o elasticitate bună glutenul seîntinde destul de bine şi, treptat, îşi restabileşte aproape definitiv forma şi lungimeainiţială. Glutenul de calitate inferioară nu-şi restabileşte forma şi, la întindere, serup des straturile aluatului, nu este elastic, flexibil.

În funcţie de extindere şi elasticitate, glutenul se divide în 3 grupuri:1) cu elasticitate bună, extindere lungă sau medie;2) cu elasticitate bună şi extindere scurtă, sau elasticitate suficientă, iar

extindere lungă, medie sau scurtă;3) neelastic, se fărâmiţează sau se întinde mult atunci când atârnă, după întindere,

se împrăştie şi nu revine la forma iniţială.Glutenul din primul grup se estimează ca bun; din grupul al doilea – suficient;

din grupul al treilea – de calitate inferioară.În practica de panificaţie se utilizează grâul comun, iar grâul durum – la

fabricarea macaroanelor, spaghetelor, fidelei, tăiţeilor. Prin urmare, grâul comuneste, de obicei, numit grâu pentru pâine, iar grâul durum – grâu pentru macaroane.

Page 86: 51462970 Fitotehnie Final

86 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Pâinea coaptă din făina de grâu durum nu corespunde cerinţelor standard din cauzacalităţii inferioare a glutenului (foarte elastic, cu o capacitate mică de gonflare).Endospermul tare şi compact al grâului durum asigură un volum mare de crupe şimacaroane de calitate, cu o valoare nutritivă mare.

În funcţie de calitate, grâul comun se împarte în 3 categorii:1) grâu puternic, din care fac parte soiurile cu un conţinut de peste 14% de

substanţe proteice; peste 28% de gluten de prima categorie, adică de o elasticitatebună şi extindere medie sau lungă (20-27 cm); cu indici ai aparatului MDG-1 cuprinşiîntre 45 şi 75; puterea făinii – peste 280 de unităţi ale alviografului (măsurătoruldeformării aluatului); sticlozitatea nu mai mică de 60%; volumul pâinii coapte din100 g de făină – peste 550 cm3; formostabilitatea mai mare de 0,4 h/d; masavolumetrică – 755 g/l. Făina de grâu puternic absoarbe relativ multă apă şi aluatulare o capacitate mare de reţinere a bioxidului de carbon la frământare şi fermentare.

Din făină de grâu puternic se fabrică pâine de calitate superioară, crescută bine,cu miez afânat, elastic, cu pori mici, uniformi, cu coajă rumenă şi fără crăpături.Grâul puternic mai este numit grâu ameliorator, folosit la îmbunătăţirea însuşirilorde panificaţie ale glutenului de calitate inferioară. Randamentul pâinii coapte din100 kg făină de grâu puternic constituie circa 136 kg, iar al celei din 100 kg făinăde grâu slab – 91 kg, cu 45 kg mai puţin;

2) grâu preţios, cu o calitate de panificaţie foarte bună, însă nu poate amelioracalitatea făinii de grâu slab. Boabele de grâu preţios trebuie să conţină 11-13,9%de substanţe proteice, 23-27% de gluten, calitatea glutenului – categoria a doua, cuelasticitate bună şi extindere scurtă sau elasticitate suficientă şi extindere lungă/scurtă 28-33 cm; indicii aparatului MDG-1 cuprinşi între 20 şi 40 sau 80 şi 100;sticlozitatea – mai mare de 60%; puterea făinii – peste 280 de unităţi alealviografului; volumul pâinii coapte din 100 g de făină – peste 550 cm3; masavolumetrică – 755 g/l.

3) grâu slab, care conţine 11% substanţe proteice; peste 23% de gluten decategoria a treia; elasticitate insuficientă şi extindere tare sau slabă, cu indiciiaparatului MDG-1 cuprinşi între 0 şi 15 sau peste 115, incapabil să reţină bioxidulde carbon la fermentare.

Grăsimile (lipide) sunt repartizate, în cea mai mare parte, în embrion şi înstratul aleuronic şi sunt formate, în special, din acid oleic şi linoleic, uşor oxidabili,influenţând negativ păstrarea producţiei, ca urmare a râncezirii. Uleiul din germenide grâu conţine acizi graşi şi nesaturaţi.

Substanţele minerale se găsesc în tegument (pericarp şi testă). În endospermse găseşte o cantitate mică de substanţe minerale (0,4-0,6%), de aceea făinaintegrală este mai bogată în asemenea substanţe decât făina măcinată fin. 38% din

Page 87: 51462970 Fitotehnie Final

872. Cerealele

cenuşa bobului de grâu le constituie pentoxidul de fosfor P2O5, 45% – oxidul depotasiu (K2O). Este mai mic conţinutul de sulf, magneziu, clor. În principiu,substanţele minerale din compuşii organici sunt distribuiţi în soluţia celulelor care,în urma arderii la temperatura de 750-8000 C, se transformă în cenuşă.

Fermenţii contribuie la reglarea proceselor biochimice. În calitate decatalizatori de provenienţă proteică, aceştia sunt capabili să accelereze proceselebiochimice şi metabolismul, să catalizeze biodegradarea substanţelor de rezervă.Importante sub acest aspect sunt proteinoza (peptitoza), care acţionează asuprasubstanţelor proteice; â-amilaza, care detaşează unităţile de maltoză din moleculede amidon; d-amilaza, care hidrolizează amidonul la maltoză şi glucoză; 3-glicerolul(lipaza), care biodegradează grăsimile.

Răspândire, suprafeţe, producţii. Grâul îşi are locul de origine în Asia deSud-Vest. Cele mai vechi probe arheologice referitoare la cultivarea grâului au fostdescoperite în Siria, Iordania, Turcia, Armenia şi Irak. Cu aproximativ 7 000 de aniîn urmă, în aceste regiuni se cultiva o specie sălbatică de grâu, numită Triticumboeoticum. Aproximativ 1 000 de ani mai târziu, a survenit o mutaţie de grâu, Triticumdicoccoides, din care a rezultat o plantă cu boabele mai mari, pe care vântul nu oputea împrăştia. Planta a început să fie cultivată, folosită drept hrană şi a devenitprimul strămoş al varietăţilor moderne de grâu. Se cultivau specii precum T.monococcum, T. dicoccum, T. compactum. Cele mai importante şi mai frecventutilizate sunt speciile de grâu comun şi grâu durum.

Grâul comun (de toamnă şi de primăvară) – T. aestivum L. ocupă 90% dinsuprafaţa mondială cultivată cu grâu, este cunoscut sub denumirea de grâu pentrupâine. Aceste specii au destinaţie diferită, formă fusiformă, eliptică, cilindrică saumăciucată, aristate sau nearistate. Glumele acoperă 2/3 din lungimea paleelor florilorde la baza spiculeţului şi au forme, mărimi, culori, perozitate şi dinte carenal diferite.Boabele sunt alungit-ovale, de culoare albă sau roşie. Cuprinde numeroase varietăţi,diferenţiate morfologic în funcţie de particularităţile spicului matur: prezenţa sauabsenţa aristelor; culoarea glumelor; pubescenţa glumelor; culoarea boabelor.

Soiurile omologate în prezent aparţin varietăţilor:– erythrospermum (spic alb, aristat, glume glabre, bob roşu)– lutescens (spic alb, nearistat, glume glabre, bob roşu)– ferrugineum (spic roşu, aristat, glume glabre, bob roşu)– milturum (spic roşu, nearistat, glume glabre, bob roşu).Grâul durum (arnăut) – T. durum – considerat al doilea ca importanţă, se cultivă

ca grâu de primăvară, iar în condiţii cu climă mai caldă (asemănătoare cu cea dinRepublica Moldova), se cultivă şi ca specie de toamnă.

Ultimul internod al tulpinii grâului durum este plin cu măduvă. Spicul obişnuit

Page 88: 51462970 Fitotehnie Final

88 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

aristat, cu ariste lungi, paralele cu rahisul, diferit colorate, de formă prismatică,dens; glumele egale cu paleele; carena bine pronunţată până la bază; dintele glumei– scurt; boabele – alungite, sticloase, cu un smoc de perişori puţin pronunţaţi.

Cele mai răspândite varietăţi sunt:– hordeiforme (spic roşu, ariste roşii, glume glabre, boabe albe)– apulicum ( spic roşu, ariste negre, glume păroase, boabe albe)– melanopus (spic alb, ariste negre, glume păroase, boabe albe)– coerulescens (spic negru, ariste negre, glume păroase, boabe albe).Soiurile de grâu au fost clasificate în: soiuri de toamnă, soiuri de primăvară şi

soiuri umblătoare.Soiurile de toamnă au o răspândire mai largă decât cele de primăvară, ocupând

circa 70% din suprafaţa mondială. În ţară noastră soiurile de toamnă deţin circa98% din suprafaţa cultivată cu grâu, deoarece, în condiţii de climă temperată, soiurilede toamnă sunt mai productive. Pentru a trece la etapa generativă, soiurile tipice detoamnă trebuie să parcurgă stadiul de vernalizare (0-20C). Dacă s-ar însămânţaprimăvara, aceste soiuri nu ar fructifica.

Grâul de primăvară are extindere mai mare în zonele nordice din Rusia, Canadaşi SUA. Soiurile de primăvară semănate primăvara fructifică normal, deşi nu trecprin stadiul de vernalizare. Semănate şi toamna, ele fructifică normal, iar dacă nusunt distruse de îngheţuri – dau producţii mari.

Soiurile umblătoare sau intermediare sunt mai productive decât soiurile deprimăvară, dar mai puţin productive decât cele de toamnă. Semănate primăvara –sunt tardive, iar semănate toamna – devin mai sensibile la îngheţ decât soiurile deprimăvară.

Suprafeţele şi producţiile de grâu pe plan mondial, FAO - 2006

Ţara Suprafaţa, mil. ha Recolta, kg/ha Recolta globală, mil. t

China 23,4 4455,0 104,4 India 26,4 2618,9 69,3 SUA 20,2 2825,2 57,2 Rusia 23 1952,6 45,0

Canada 10,5 2589,2 27,2 Australia 11,1 8815,8 9,8 România 1,9 2773,6 5,5 Moldova 0,298 2319,5 0,682 Mondial 216,1 2804,0 605,9

Page 89: 51462970 Fitotehnie Final

892. Cerealele

2.3.1. Grâul comun de toamnă

Suprafeţele şi producţia de grâu comun de toamnă în Republica MoldovaAnii Suprafaţa, mii ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mii tone 1940 411,7 701,0 343,0

1961-1965 357,6 1550,0 590,0 1967-1980 342,0 3490,0 1251,0 1981-1985 279,2 3450,0 961,0

1987 228,7 3240,0 750,0 1989 282,0 4180,0 1178,0 1990 286,7 4100,0 1176,0 1991 301,1 3490,0 1056,0 1992 281,5 3290,0 923,0 1993 345,5 4030,0 1392,0 1994 297,8 2200,0 655,0 1995 340,3 3270,0 1111,5 1996 331,4 2011,0 673,6 1997 353,1 3240,0 1152,6 1998 302,6 2880,0 871,4 1999 339,5 2350,0 797,8 2000 369,9 1960,0 725,0 2001 433,8 2720,0 1180,0 2002 442,6 2510,0 1113,0 2003 143,3 680,0 1015,0 2004 271,5 3206,0 870,7 2005 36,68 31,38 1055,0 2006 209,2 2350,0 682,0

Particularităţile biologiceCerinţele faţă de temperatură. Pragul termic minim de începere a proceselor

de germinare este de 1-2°C, iar temperaturile optime pentru germinare şi răsăriresunt considerate 20-25°C (valori medii zilnice în sol la o adâncime de 10 cm). Laasemenea temperaturi, plantele răsar la 6-8 zile după semănat. Pentru perioadasemănat-răsărire este necesar ca în sol să se acumuleze temperaturi de 120-140°C,şi în aer de 100-120°C peste pragul biologic de 0°C al grâului sau de 70-90°C şi,respectiv, 50-70°C de temperaturi efective. Această sumă de temperaturi (grade,zile) este acceptată drept indice termic al răsăririi. În perioada răsărit-înfrăţire,temperatura optimă trebuie să constituie 12-14°C. La temperaturi de 3-5°C,procesele de înfrăţire încetează; nefavorabile pentru înfrăţire sunt temperaturile

Page 90: 51462970 Fitotehnie Final

90 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

care, în sol, depăşesc 25°C. Indicele termic al grâului pentru perioada semănat –începutul iernii este de 500-550°C. Temperatura critică – 16-18°C.

Vegetaţia de primăvară are loc în cazul în care condiţiile de temperatură alesolului depăşesc pragul de 5°C mai mult de 3 zile consecutiv; cele mai potrivitesunt temperaturile de 12-15°C. La împăiere, temperatura favorabilă este de 15-16°C.Îngheţurile de –5°C vatămă lăstarii, aceştia iniţial îşi încetează creşterea, apoi pier.

Înspicarea şi înflorirea decurge normal la temperaturi medii, limitele zilniceale cărora sunt 20-22°C. La temperaturi mai mici de 10°C anterele nu capătă polen,iar la temperaturi mai mari de 32°C se ofilesc stigmatele şi nu încolţesc grăun-cioarele de polen. Formarea boabelor şi acumularea substanţei uscate decurge normalla temperaturi medii zilnice de 22-24°C. Temperaturile mai mari de 32°C creeazădezechilibru între transpiraţie şi absorbţie, boabele se zbârcesc şi devin şiştave.

Cerinţele faţă de umiditate. Pentru o germinare normală, seminţele de grâuau nevoie de o cantitate de umiditate de circa 50% din masa lor. Acest lucru seatestă atunci când stratul superficial 0-10 cm conţine cca 10 mm de umiditateaccesibilă, optimă pentru răsărire. În asemenea condiţii, plantele răsar rapid.Înfrăţirea decurge normal atunci când conţinutul de apă accesibilă în stratul arabileste de cca 30 mm. Coeficientul de transpiraţie constituie circa 450, iar coeficientulde consum al apei – 700 t. La transpiraţie, considerată şi motorul absorbţiei, apa şisărurile minerale circulă prin plantă, evitând supraîncălzirea plantelor. Frunzele au,de regulă, o temperatură cu 6-7°C, mai mică decât temperatura aerului; pentrutransformarea 1 g de apă în vapori se consumă 536 cal. Când, ca urmare a aplicăriiîngrăşămintelor, soluţia solului este mai concentrată, cantitatea de apă consumatăîn procesul de transpiraţie e mai mică. În condiţii de nefertilizare, consumul specificeste de 1,5-2,5 ori mai mare decât la fertilizare.

Cele mai mari cerinţe faţă de apă, grâul le manifestă în perioada împăierii–înspicării. Formarea şi umplerea boabelor decurge normal în situaţia în careumiditatea relativă a aerului este de 60-80% şi umiditatea accesibilă în stratul desol de 0–100 cm e cuprinsă între 60 şi 90% din capacitatea de câmp pentru apă(CCA); în condiţii de umiditate relativă a aerului mai mică de 30% şi o temperaturăa aerului mai mare de 30°C se produc boabe şiştave. Sunt optime pentru culturagrâului condiţiile în care toamna, în luna septembrie, precipitaţiile atmosfericeconstituie 40-60 mm, în octombrie – 40-60 mm şi în noiembrie – 40-50 mm, iarîn perioada repausului vegetativ – noiembrie-martie – 250 mm.

În timpul răsăririi, grâul absoarbe 5-7% de apă; la formarea paiului şi la înspicare–50-65%; la coacerea în lapte – 20-30%; la coacerea în pârgă – 3-7% din umiditateatotală întrebuinţată în perioada de vegetaţie. La procesul de fotosinteză, alături de

Page 91: 51462970 Fitotehnie Final

912. Cerealele

apă şi bioxid de carbon, participă direct şi intens radiaţia şi lumina solară. Optimpentru creşterea şi dezvoltarea plantelor este spectrul violet-albastru, oranj şi roşu,cu lungimea de undă 380-760 de nanometri.

Cerinţele pentru lumină. Grâul este o plantă de zi lungă. Cu cât ziua este mailungă, cu atât planta înfloreşte şi fructifică mai repede. Pentru înfrăţire suntfavorabile zile însorite, mai lungi de 12 ore. Iluminarea insuficientă alungeşte primulinternod şi formează nodul de înfrăţire mai la suprafaţă. Infoliaţia bună favorizeazăformarea nodului de înfrăţire mai în profunzime şi asigură o iernare bună. Atuncicând ziua durează 14-16 ore, grâul fructifică bine; la o durată de 8 ore a zilei grâulnu fructifică.

Cerinţele faţă de sol. Grâul de toamnă este foarte pretenţios faţă de fertilitateasolului. Solurile pentru grâu trebuie să dispună de o capacitate mare de reţinere aapei şi un subsol permeabil. Solurile pe care apa stagnează sunt nepotrivite pentrugrâu, deoarece, în timpul iernii, plantele sunt expuse la degerare şi asfixiere. Suntnepotrivite şi solurile nisipoase, cu permeabilitate ridicată, pe care plantele potsuferi de secetă, iar în timpul iernii pot fi expuse la dezrădăcinare. Grâul oferăproducţii mari pe cernoziomuri structurale, bogate în substanţe nutritive, cu unconţinut mediu de humus de 3-5% din masa totală a solului. Reacţia soluţiei de soltrebuie să fie neutră sau puţin acidă. Valoarea pH-ului din sol – 6,0-7,5. Soluţiile ceconţin săruri nutritive sunt accesibile numai în concentraţiile de 0,05-0,2%; 0,5-2g la un litru de soluţie a solului.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Premergătoarele grâului trebuie să corespundă

următoarelor cerinţe:• să elibereze devreme terenul, pentru ca acesta să fie bine pregătit; să acumuleze

apă şi nitraţi; să fie disponibil pentru lucrări de distrugere a buruienilor;• să lase terenul liber de buruieni, cu însuşiri fizice şi chimice ameliorate,

bogat în substanţe organice şi nutritive.Cele mai bune premergătoare sunt culturile recoltate devreme: leguminoasele,

mazărea, fasolea, borceagul de toamnă şi primăvară, porumbul cultivat pentru masăverde şi siloz, cartoful timpuriu.

Porumbul este o premergătoare mediocră pentru grâu, deoarece, în majoritateaanilor, la data recoltării porumbului, solul este sărac în apă. Porumbul ar deveni obună premergătoare dacă s-ar respecta următoarele condiţii:

• cultivarea de hibrizi timpurii şi semitimpurii;• fertilizarea porumbului cu îngrăşăminte organice şi minerale;

Page 92: 51462970 Fitotehnie Final

92 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

• însămânţarea porumbului în condiţii de semănătură adâncă de toamnă şi câtmai devreme;

• combaterea energică a buruienilor;• irigarea, acolo unde situaţia o impune;• recoltarea şi eliberarea terenului în scurt timp;• pregătirea imediată a terenului pentru grâu;• folosirea îngrăşămintelor la cultivarea grâului.Grâul nu se poate cultiva după porumb, dacă în cazul acestuia au fost folosite

erbicide triazinice într-o doză mai mare de 2 kg/ha, sau dacă porumbul a fost atacatde fuzarioză.

Practica admite monocultura timp de 2 ani; după aceea producţia de grâu scadeşi, în acest caz, se cer cheltuieli mai mari pentru protecţia plantelor de boli şi dăunători.

Fertilizarea. Pentru a creşte şi a se dezvolta, plantele au nevoie de o serie deelemente, provenite direct din mineralele din sol sau de la mineralizarea substanţelororganice intrate în putrefacţie.

Fertilizarea constituie un mijloc de suplimentare, prin aplicarea îngrăşămintelor,a cerinţelor plantelor faţă de azot, fosfor, potasiu, microelemente şi alte substanţenecesare. Fertilizarea poate fi:

• de bază sau anterioară semănatului, efectuată în scopul asigurării plantei cuelemente nutritive pentru întreaga perioadă de vegetaţie, îndeosebi în perioadaconsumului maxim;

• la semănat, urmărind asigurarea plantelor cu elemente nutritive la începutulperioadei de vegetaţie;

• fazială, pe parcursul vegetaţiei, cu ajutorul căreia se completează necesarulde elemente nutritive la anumite faze de vegetaţie; faze critice cu un consum maimare de elemente nutritive.

În funcţie de modul de aplicare a îngrăşămintelor, fertilizarea poate fi:• prin împrăştiere la suprafaţa solului, localizat, pe rând, simultan cu semănatul;• prin apa de irigare;• extraradiculară sau foliară. Grâul consumă relativ puţine substanţe nutritive: pentru 100 kg de boabe şi

producţia secundară aferentă extrage 2,3-3,3 kg de N; 1,1-1,8 kg de P2O5 şi 1,9-3,7kg de K2O. 70% din potasiu se acumulează în paie. Deşi consumul de substanţenutritive este relativ redus, grâul manifestă pretenţii destul de mari faţă deîngrăşăminte, datorită următoarelor particularităţi de nutriţie:

• sistemul radicular este slab dezvoltat şi are o putere slabă de solubilizare faţăde compuşii mai greu solubili din sol;

Page 93: 51462970 Fitotehnie Final

932. Cerealele

• majoritatea elementelor nutritive sunt extrase în intervalul de timp cuprinsîntre împăiere şi maturitatea în lapte: 70-92% de N, 75-88% de P2O5 şi 85-88% deK2O. În acest interval de circa 60 de zile din lunga perioadă de vegetaţie a grâului,necesarul nu poate fi asigurat doar din rezervele solului, îngrăşămintele fiindindispensabile. Nu trebuie, totuşi, neglijată nici nutriţia din perioada cuprinsă întregerminare şi împăiere, adică cea de toamnă-iarnă, când plantele vegetează latemperaturi scăzute.

Îngrăşămintele minerale se aplică în funcţie de recolta planificată, ţinând contde exportul elementelor de nutriţie în recoltă şi de conţinutul lor în sol. Pentru aobţine recolte medii pe soluri asigurate suficient cu substanţe hrănitoare, dozaelementelor de nutriţie trebuie calculată prin metoda de bilanţ.

KîmKs)A x x V x (Cs E) x R x (100 D.s.a. =

unde:D.s.a – doza NPK pentru asigurarea recoltei planificate, kg/ha;R – recolta planificată, t/ha;E – extragerea NPK cu o tonă de recoltă, kg;Cs – conţinutul NPK, mg/100 g sol;V – densitatea aparentă, g/cm3;A – adâncimea stratului de determinare, cm;Ks – utilizarea elementelor nutritive din sol, %;Kîm – utilizarea elementelor nutritive din îngrăşămintele minerale, %.

La planificarea recoltelor mari pe soluri cu fertilizare scăzută, dozele deelemente nutritive pot fi calculate mai corect în baza următoarei formule:

100Kr x E x R D.s.a.=

D.s.a. – doza NPK pentru asigurarea recoltei planificate, kg s. a.;R – recolta planificată, t/ha;E – extragerea elementelor de nutriţie, kg/t;Kr – coeficientul de restituire a elementelor extrase, %.

Conţinutul optim de fosfor mobil este de 3,5-4 mg /100 g de sol uscat; depotasiu – 25-30 mg; de azot – 12- 15 mg/100 g de sol.

Un procedeu tehnologic eficient pentru cultivarea grâului de toamnă esteincorporarea în rând, la semănat, a îngrăşămintelor ce conţin fosfor în doză de

Page 94: 51462970 Fitotehnie Final

94 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

P20O. Pentru aplicarea în rânduri, se recomandă: amofos – 50 kg/ha, nitroamofos,amofoscă sau nitroamofoscă în cantitate de 100 kg/ha.

Consumul azotului depinde de calitatea producţiei. La cultivarea grâului puternicde toamnă, consumul de azot constituie 3,5-3,8 kg la 1 kg de boabe. Îngrăşămintelecu azot (de la 1/3 până la 1/2 din doză) se vor aplica toamna, la pregătirea patuluigerminativ, iar restul se va administra primăvara, la regenerarea plantelor, până laformarea bobului. Din cauza solubilităţii mari în sol şi a pericolului levigării peprofilul solului, azotul se aplică fazial, în funcţie de cerinţele plantelor. Toamna,până la faza de înfrăţire, cerinţele cerealelor păioase sunt relativ reduse şi, pentru aevita fenomenul de levigare, se recomandă aplicarea unor cantităţi de 30-40 kg deN/ha, înainte sau chiar după semănat, la suprafaţa solului. Dozele mari de azotinfluenţează negativ şi rezistenţa la cădere a plantelor. Pe solurile fertile sau încazul în care cultura premergătoare a fost lucerna sau mazărea, se poate renunţa laaplicarea azotului toamna.

Grâul este foarte sensibil la microelementele: magneziu, mangan, cupru şisensibil la sulf şi zinc. Microelementele pot fi aplicate înainte de semănat:

sulfat de mangan – 5 kg/ha;sulfat de cupru – 15 kg/ha;sulfat de zinc – 10 kg/ha.O altă variantă de utilizare a lor este pregătirea seminţelor pentru semănat.Lucrarea solului. Tradiţional lucrarea solului constituie principalul mijloc de

asigurare a unor condiţii optime pentru incorporarea, germinarea, răsărireaseminţelor şi pentru reglarea regimului aerohidric şi de nutriţie, necesar creşteriişi dezvoltării plantelor. Lucrarea solului influenţează însuşirile lui fizice, chimiceşi biologice; implică afânarea, care asigură pătrunderea plantelor în sol, fapt ce lepermite să se ramifice mai uşor, să absoarbă mai multă apă şi elemente nutritive.Afânarea nu trebuie, însă, să depăşească anumite limite. În funcţie de tipul solului,perozitatea (care asigură toate cerinţele) este de circa 48-60%, inclusiv 30-35% –perozitatea capilară şi 18-25% – perozitatea de aeraţie. Nu se recomandă nici tasareasolului. Sistemul radicular se dezvoltă la nivel optim atunci când densitatea aparentăeste cuprinsă între 1,0 şi 1,2 g/cm3. Activitatea microorganismelor şi proceselebiochimice din sol se desfăşoară în condiţii normale atunci când solul este lucratcorect, când are un anumit grad de afânare, iar apa, aerul şi temperatura au parametrifavorabili activităţilor agricole. În cazul în care solul nu este lucrat,microorganismele pot activa numai la suprafaţă, unde găsesc oxigenul necesar pentruoxidarea substanţei organice, procurarea de CO2 şi obţinerea energiei necesare. Peun teren lucrat, microorganismele acţionează şi în interiorul solului, unde există

Page 95: 51462970 Fitotehnie Final

952. Cerealele

condiţii favorabile şi unde procesul de nitrificare este foarte intens, conţinutul deazotaţi în solul lucrat constituind peste 50%.

Dezmiriştirea, ca primă procedură de lucrare a solului, se efectuează imediatdupă recoltarea plantei premergătoare.

Dezmiriştirea trebuie:• să asigure un amestec cât mai omogen al miriştii şi resturilor vegetale cu

solul;• să se realizeze la adâncimea stabilită, cât mai uniform pe întreaga suprafaţă

lucrată;• să asigure o cât mai bună mărunţire şi nivelare a solului;• să asigure distrugerea a peste 98% din buruieni.Dacă solul este bine aprovizionat cu apă, la două săptămâni după dezmiriştire se

efectuează aratul, la o adâncime de 20-22 cm, utilizându-se pluguri utilate cu grape.În condiţii de secetă, este mai indicat să se lucreze solul superficial, la o adâncime de10-12 cm. În acelaşi mod, trebuie lucrat solul şi după mazărea cultivată pentru boabe.

După porumbul pentru siloz se efectuează discuirea în două direcţii, la oprofunzime de 10-12 cm, aplicând grapa cu discuri BDT-7. Ulterior, după depuneriatmosferice, solul se grăpează din nou, iar la apariţia buruienilor, se cultivează la oadâncime de 5-6 cm. Rezultate bune asigură, în acest caz, aplicarea cultivatoruluirotativ (freza KFG-3,6) sau a agregatului combinat KA-3,6.

Aratul se efectuează după premergători de tipul lucernei din anul trei de viaţă, dupăprima coasă şi după păioase, la o adâncime de 25-27 cm, în funcţie de grosimea stratuluide humus, gradul de îmburuienare al plantei premergătoare şi de umiditatea solului.

În cazul cultivării grâului de toamnă după culturile păioase, odată cu recoltareaproducţiei trebuie colectate şi paiele, şi pleava, pentru a evita răspândirea bolilor şivătămătorilor. Imediat după aceea, se efectuează dezmiriştirea, apoi arătura, la oadâncime de 20-22 cm, cu plugul de cormană la care, în funcţie de umiditatea solului,se ataşează tăvălugul din inele cu pinteni sau grapele. După lucerna cultivată ca masăverde, se efectuează discuirea la o adâncime de 5-7 cm, apoi aratul, la o adâncime de25-27 cm, cu plugul cu cormană echipat cu grape sau tăvălugi din inele cu pinteni. Laapariţia buruienilor, se efectuează cultivaţia, la o adâncime de 6-8 cm.

Cultivaţia anterioară semănatului trebuie realizată nu mai adânc de adâncimeaîncorporării seminţelor, 5-6 cm, permiţând amplasarea seminţelor într-un strat desol tasat şi umed.

Soiuri omologate. În funcţie de durata perioadei de vegetaţie, soiurile de grâude toamnă se clasifică în soiuri timpurii (262-278 zile); soiuri mediu precoce(265-284 zile); soiuri tardive (268-290 zile).

Page 96: 51462970 Fitotehnie Final

96 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Soiuri plastice de talie înaltă:Odesskaia-51 – varietatea erythrospermumBalada – varietatea erythrospermumOdesskaia-267 – varietatea erythrospermumBelcianka-7 – varietatea lutescensOdesskaia-117 – varietatea erythrospermumIzvoraş – varietatea erythrospermum

Aceste soiuri se amplasează pe pante, soluri spălate, pe agrofonduri maipuţin asigurate.

Soiuri intensive de talie mijlocie, rezistente la polignire:Ucrainka odesskaia – varietatea erythrospermumViktoria odesskaia – varietatea erythrospermumStrumok – varietatea erythrospermumColumna – varietatea erythrospermumDumbrăviţa – varietatea erythrospermumMoldova-5 – varietatea erythrospermum

Se cultivă după culturile multianuale, mazăre, fasole, porumb pentru siloz.

Soiuri superintensive de talie mică:Belcianka-5 – varietatea lutescensCobra – varietatea erythrospermumChiria – varietatea erythrospermumLada odesskaia – varietatea erythrospermum

Se amplasează pe soluri de mare fertilitate şi pe terenuri irigabile.

Toate soiurile de grâu cu productivitate înaltă se caracterizează prin îmbătrânirealentă a frunzelor superioare şi o activitate fotosintetică intensă în perioada coaceriiîn lapte şi în pârgă. Inhibarea frunzelor etajului superior scade brusc recolta şicalitatea ei. În faza înspicării grâului, intensitatea fotosintezei frunzei superioare –vexile – este de 5 ori mai mare decât la a doua sau a treia frunză.

Sămânţa şi semănatulPregătirea seminţelor pentru semănat. Seminţele trebuie să facă parte din

categoriile biologice de elită R1 sau cel mult R2, cu puritatea 99% şi capacitateagerminativă de peste 90%. Masa a 1 000 boabe trebuie să constituie 40-50 g, putereade străbatere – nu mai puţin de 80%. Capacitatea germinativă în câmp este cu 19-23%

Page 97: 51462970 Fitotehnie Final

972. Cerealele

mai mică decât cea în condiţii de laborator. Pe învelişul boabelor se găsesc spori aispeciilor de Tiletia, care produc mălura comună, spori de Fuzarium, care producfuzarioza, diferiţi agenţi patogeni. Dacă materialul semincer a fost atacat de tăciunelezburător, atunci în interiorul bobului se găsesc germeni ai acestei boli. În procesulde germinaţie a seminţei plantei, agenţii patogeni trec la starea activă, producândpagube considerabile. În sol, planta este afectată de diferiţi dăunători, mai ales delarvele gândacului-ghebos şi de viermii-sârmă. Din cauza eventualelor boli transmiseprin sămânţă şi sol, precum şi a dăunătorilor, mai ales de sol, care pot afecta culturilede grâu, ele trebuie protejate în baza unui sistem de măsuri de prevenire şi combatereintegrată. Pentru a evita atacul bolilor şi dăunătorilor, înainte de semănat, seminţelese tratează obligatoriu cu microelemente, retardanţi. Pentru prevenirea şi combatereamălurii comune şi a fuzariozei rădăcinilor, a coletului şi a plantulelor, cu 10 zileînainte de semănat seminţele de grâu de toamnă se tratează cu unul din preparatele:Vitavax-200 WP – 3 kg/t, Dino SC – 2 l/t, Sprint 40 FS – 1,0 l/t, Raxil 060 FS – 0,5l/t, Fundazol 50 WP – 6 kg/t, Signal –2 kg/t , TMTD, VSC – 3,5 kg/t.

Dacă grâul este cultivat după alte cereale păioase sau în sole cu densităţi maride viermi-sârmă, o atenţie deosebită trebuie acordată şi prevenirii atacului larvelorgândacului-ghebos şi viermilor-sârmă, iar seminţele trebuie tratate cu Singal(1,2-2,0 l/t). Tratarea se face cu soluţie formatoare de peliculă, prin incrustare,evitând astfel pierderea preparatelor chimice la ambalarea şi descărcarea pentrusemănat, poluarea mediului ambiant şi otrăvirea lucrătorilor de câmp.

Formatorii de peliculă:1. Sare de sodiu carboxil-metil celuloză în concentraţie de 2%-200 g + 10 l H2O;2. APV de 5% – 500g + 10 1 H2O;3. ÎLC – 3 1+7 1 H2O.Tratarea este eficientă dacă apa se substituie cu soluţie biologic activă. Drept

material iniţial pentru obţinerea acestui compus servesc seminţele înseşi, care,încolţind, elimină în mediul înconjurător diferite substanţe organice, inclusivbiologic active: vitamine, fermenţi, fitohormoni care participă la proceselemetabolismului. Ele creează în jurul seminţei un mediu biochimic care stimuleazăşi reglează creşterea şi dezvoltarea plantei, are efect fungicid şi bactericid. Pentrua pregăti extractul, seminţele sunt puse la germinat timp de 3 zile la temperaturi de+18-20°C, în termostate sau în încăperi întunecate, apoi se spală în apă şi se storc.La 1 kg de seminţe iniţiale se iau 2 1 de apă. Volumul substanţei obţinute se dizolvăîn apă în proporţie de 1 : 3.

Doza extractului dezvoltat la norma de însămânţare trebuie să reprezinte 3-4%

Page 98: 51462970 Fitotehnie Final

98 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

din masa seminţelor uscate. Dacă în soluţia obţinută se adaugă 1 g/l de P2O5,activitatea stimulatoare creşte. La această soluţie se adaugă:

Microelemente Stimulator de creştere 1. Sulfat de zinc Sn SO4 (35g/l t) l. Heteroauxină (10 g) 2. Acid boric H3 PO3 (20 g) 2. Substanţe biologic active (10 1) 3. Nitrat de amoniu NH4 NO3 (35 g) 3. Humat de natriu (750 g/l t) 4. Nitrat de molibden (40 g) 5. Acid succinic (50 g) 6. Sulfat de mangan MnSO4 (45 g) Retardanţi: TUR (3 l) + Campozan (2 l). Contribuie la formarea unui sistemradicular viguros, des ramificat, care pătrunde adânc în sol. Nodul de înfrăţire seformează mai adânc, creşte rezistenţa la ger, plantele suportă mai uşor seceta, rezistămai bine la rugină, putregai de rădăcină şi la acţiunea muştelor cerealelor. Retardanţiifrânează creşterea în lungime a celulelor lăstarului tânăr şi intensifică diviziuneacelulară în secţiune transversală, măresc diametrul lăstarului, previn polignirea. Acesteelemente pozitive sunt obţinute la aplicarea retardanţilor cu ajutorul a 2 procedee:

1) tratarea seminţelorşi

2) stropirea plantelor în timpul vegetaţiei,utilizându-se maşini de tratat Mobitox; PS-10.La tratarea în prealabil a seminţelor, norma de consum a soluţiei trebuie să

constituie 10 l/t, iar imediat înainte de semănat – 15 l. Se admite tratarea în prealabila seminţelor cu umiditatea mai mică cu 1% decât normele Standardului. După tratare,umiditatea seminţelor creşte cu circa 0,6-1%.

Epoca de semănat. Semănatul grâului de toamnă începe când temperatura aeruluieste de 13-15°C şi se termina când temperatura scade la 8-9°C. Până la intrarea îniarnă, plantele trebuie să vegeteze 45-50 de zile, la temperaturi medii zilnice maimari de +5°C. În această perioadă, grâul de toamnă necesită 500°C temperaturibiologic active. Dacă există suficientă apă în sol, drept epocă optimă de semănat esteconsiderată perioada 10-20 septembrie – pentru raioanele de nord şi 15-25 septembrie– pentru sudul republicii. Dacă înainte de semănat se menţine vreme secetoasă şiexistă pericolul de pierdere a umidităţii din stratul superior al solului, se seamănăsoiul Odesskaia 51 în primele zile ale lui septembrie. Acest soi este mai puţin expusdecât altele pericolului de a-şi micşora recolta. Dacă în epoca optimă de semănat,stratul de însămânţare este lipsit de sau are insuficientă umezeală pentru a asigurarăsărirea plantelor, trebuie reţinut până la căderea precipitaţiilor atmosferice. În absenţa

Page 99: 51462970 Fitotehnie Final

992. Cerealele

precipitaţiilor, semănatul se efectuează în a doua decadă a lui octombrie, în sol binelucrat şi uscat. În acest caz, norma de însămânţare trebuie mărită cu 15-20%.

Metoda de semănat. Grâul de toamnă este de obicei semănat în rânduri dese,intervalul dintre rânduri constituind 15 sau 7,5 cm. Destul de progresistă esteconsiderată metoda de semănat prin împrăştiere şi în cruce. În zonele cu umiditateexcesivă se recomandă semănatul pe coame. Rândurile se amplasează de la nord lasud, astfel plantele utilizează mai bine razele solare de dimineaţă şi de seară, evitândsupraîncălzirea în orele de prânz. Semănatul se efectuează lăsând cărări tehnologicepermanente. Dacă gospodăria dispune de semănători SZ-3,6 sau SZP-3,6; deîmprăştietoare: NPU-0,5, HMS-6; de stropitoare: OVT-1, OPŞ-15 şi tractoare MTZcu anvelope înguste, trebuie create făgaşe tehnologice cu lăţimea de 1350 mm, distanţaîntre ele 10,8 m şi lăţimea cărărilor de circulaţie de 300 mm. În acest scop, trebuieînchise aparatele distribuitoare 8 şi 17 ale semănătorii din mijloc a agregatului dintrei semănători. Intervalul dintre semănătorile vecine şi trecerile învecinate trebuiesă constituie 150 mm. Dacă în gospodărie se folosesc dispersoare de tipul 1-RMG-4sau RUM-5, atunci se formează făgaşe tehnologice cu lăţimea de 1800 mm şi lăţimeacărărilor de circulaţie de 450 mm. În acest caz, de la semănătoarea SZ-3,6 A, caremerge imediat după tractor, se deconectează aparatele de semănat 6 şi 7, 18 şi 19 alebrăzdarelor. Pe asemenea făgaşe tehnologice pot circula tractoare cu anvelopeobişnuite. Prima trecere a agregatului se face la distanţa de 5,4 m de la margineacâmpului. Suprafaţa neînsămânţată constituie 833 m2 sau 8,3% din fiecare hectar.

Figura 2. Câmp de grâu comun de toamnă cu cărări tehnologice

Page 100: 51462970 Fitotehnie Final

100 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Desimea de semănat. Pentru recoltare, pe 1 m2 trebuie să existe minimum500-600 de fraţi productivi şi 350 de plante şi trebuie să răsară 400-500 de plantule,care, înainte de iernare, formează 2-3 lăstari dezvoltaţi sincronic, conul de creştereavând diametrul de 0,25-0,4 mm. Capacitatea germinativă în câmp stabileşte numărulde plante răsărite în raport cu numărul seminţelor viabile semănate. Dacă la 1 m2 aufost semănate 500 de seminţe viabile şi au răsărit 396 de plante, atunci capacitateagerminativă în câmp va constitui:

,

unde:K – norma numerică de semănat, mil./ha;M – masa a 1 000 boabe, g;Vu – valoarea utilă, %.

unde:P – puritatea, %;C – capacitatea germinativă în câmp.În fiecare gospodărie trebuie semănate 2-3 soiuri cu diferite perioade de

vegetaţie. Înainte de semănat, semănătoarea se ajustează la desimea de semănat,conform următoarei relaţii:

,

unde:l – lungimea colacului roţii, m;M – masa seminţelor (kg) semănate cu semănătoarea în n rotaţii a roţii motoare;n – numărul de rotaţii ale roţii motoare;L – lăţimea de lucru a semănătorii, m;N – norma de însămânţare, kg/ha.Semănătoarea se consideră ajustată la norma de însămânţare, dacă la 2-3

repetiţii cantitatea de seminţe semănate va fi egală cu cea calculată sau cu 2-3%mai mare. Brăzdarele care se abat, în medie, cu mai mult de 3% faţă de masa deseminţe semănate, trebuie reglate. În condiţiile de câmp, norma de însămânţare secontrolează în felul următor:

Adâncimea de semănat se determină în funcţie de textura solului, însă nu trebuiesă depăşească 4-5 cm. La o asemenea adâncime, plantele răsar la timp, rizomuleste scurt, adâncimea nodului de înfrăţire constituie 2,5-3 cm.

Page 101: 51462970 Fitotehnie Final

1012. Cerealele

Elemente tehnologice care condiţionează majorarea capacităţii germinative aseminţelor în câmp

1. Termenul de arat trebuie determinat corect. Pentru a evita tasarea solului şiformarea tălpii plugului, aratul trebuie efectuat la maturitatea fizică a solului. Nuse admite o arătură prea adâncă, deoarece ea scoate la suprafaţă sol biologic inactiv,împiedicând încolţirea seminţelor. Printre elementele tehnologice importante înacest context, trebuie menţionate:

2. Evitarea formării ecartamentului, care tasează solul şi contribuie la apariţianeuniformă a plantulelor răsărite.

3. Lucrarea calitativă a solului înainte de semănat. Lucrarea timpurie taseazăsolul; cea adâncă complică aşezarea solului şi întrerupe asigurarea cu apă princapilare; cea frecventă şi rapidă distruge structura glomerulară a solului şi contribuiela năclăirea lui.

4. Evitarea concentraţiei soluţiei solului. Îngrăşămintele de bază se adminis-trează toamna, cele ce conţin azot – primăvara, cu mult înainte de semănat. Aciditateasolului contribuie la dezvoltarea unor plante sănătoase, rezistente la boli şi dăunători.

5. Determinarea corectă a epocii de semănat.6. Utilizarea seminţelor de calitate superioară.7. Încorporarea optimă a seminţelor în sol şi formarea unui pat germinativ

ideal; semănătoarea trebuie să se mişte cu viteza de 4,5 km/oră.8. Reglarea minuţioasă a semănătorii.9. Controlul calităţii semănatului după fiecare aparat distribuitor.10. Dozarea corectă a erbicidelor.11. Protecţia completă contra bolilor şi dăunătorilor.

Lucrări de întreţinereTăvălugirea după semănat este necesară atunci când solul a fost prea afânat,

neaşezat, pentru a îmbunătăţi contactul seminţelor cu particulele de sol şi a favorizaascensiunea apei din straturile mai profunde; a influenţa pozitiv răsărirea şi a prevenidescălţarea. La tăvălugire, se utilizează tăvălugul din inele cu pinteni 3KKŞ-6-A.

Fisurarea şi reţinerea zăpezii. Pe pante cu înclinaţii mai mari de 3o, toamnatârziu, când solul îngheaţă, zăpada trebuie fisurată la adâncimea de 45 cm, pe urmaşenilei tractorului sau la mijlocul cărărilor tehnologice, utilizând agregatulŞN-2-140.

Reţinerea zăpezii se efectuează cu ajutorul plugului de zăpadă SUU-2,6formator de poloage, când stratul de zăpadă constituie 12-15 cm. Poloagele dezăpadă trebuie formate peste fiecare 6-8 m, de-a lungul şi de-a curmezişul terenului.

Page 102: 51462970 Fitotehnie Final

102 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

După căderea zăpezii şi egalarea cu poloagele, aratul se repetă. 1 cm de zăpadă, densi-tatea aparentă a căreia este de 0,2 g/cm3, asigură 2 l de apă pe m2. Pe terenurileprivate, cu suprafeţe mici, pot fi construite fâşii de protecţie din tulpini de floarea-soarelui, plase etc.

Un element tehnologic important care previne polignirea grâului îl reprezintăutilizarea reglatoarelor de creştere cu acţiune retardantă. Din categoria acestorafac parte preparatele: clorura de clorcolină sau CCC, TUR, Compozan. Dozapreparatului este de 4,5-6 l/ha. Clorura de clorcolină reduce talia plantelor de grâuprin scurtarea internodurilor 1 şi 2 şi provoacă îngroşarea lor; frânează creştereacelulelor la tulpinile tinere şi intensifică diviziunea celulară în secţiuneatransversală; măreşte diametrul tulpinii şi previne polignirea.

Administrarea bioreglatorilor se efectuează în două faze: la sfârşitul înfrăţirii– începutul formării paiului, când plantele ating înălţimea de 15-20 cm, adică 75%din norma maximă, şi la 8-10 zile de la începutul împăierii, la începutul formării a2-3 internoduri, aplicându-se 25% din norma calculată.

Cel mai eficient este amestecul de preparate TUR şi Campozan (2-3 l/ha).Semănăturile trebuie stropite cu bioreglatori dizolvaţi în 75-100 1 de apă; dacă seaplică mijloace terestre, trebuie utilizate cărările tehnologice. Prima stropire trebuieîmbinată cu aplicarea erbicidelor, a doua – cu fungicide, microelemente şi uree. Laregenerarea întârziată de primăvară, preparatul TUR se aplică numai pe soiuripredispuse la polignire, în condiţii de umiditate suficientă şi iernare bună. Începutulregenerării de primăvară pune plantele în condiţii de lumină şi căldură, care depindde înălţimea soarelui la orizont.

În anii cu regenerare timpurie, plantele se dezvoltă când soarele este relativcoborât faţă de orizont, zilele – relativ scurte, radiaţia solară – slabă (305-420 kcal/cm2 pe zi), când razele de undă lungă portocalii-roşii, cu energie mică, predominăasupra razelor de undă scurtă, albastre-violete. În aceste condiţii decurg favorabilprocesele de regenerare (înfrăţirea, acumularea biomasei) şi se formează recoltemari. În anii cu regenerare târzie, plantele încep să se dezvolte în condiţii de zilungă, cu soarele ridicat deasupra orizontului, radiaţie solară intensivă – 530-684kcal /cm pe zi, când energia razelor albastre predomină asupra energiei razelorroşii. În asemenea condiţii, plantele se înrădăcinează şi se înfrăţesc într-o măsurămică, semănăturile sunt vătămate, nu întotdeauna supravieţuiesc, dau în spic repede,sunt de talie mică şi, deseori, formează recolte reduse.

Regenerarea vegetaţiei de primăvară este considerată optimă atunci când datamedie multianuală are o deviere de ± 8 zile.

În alte cazuri, regenerarea este considerată timpurie sau întârziată.

Page 103: 51462970 Fitotehnie Final

1032. Cerealele

Completarea şi reînsămânţarea semănăturilor în funcţiede regenerarea vegetativă de primăvară

RVDP a semănăturilor: neînfrăţite/înfrăţite Operaţiile Timpurie Medie Târzie 1. Completarea cu ½ din norma deplină 200/100 250/125 300/150 2 Completarea cu norma deplină 150/75 200/100 250/125 1. Reînsămânţarea se efectuează cu altă cultură, în afară de orz: umblător, mazăre 100/50 150/75 200/100 Grăparea cerealelor de toamnă se efectuează în prezenţa crustei pe suprafaţasolului şi când trebuie rărite semănăturile. În primul caz, trebuie utilizate grapeuşoare 3-BP-0,6 sau medii 3-BZS-1,0, în al doilea – grape grele 3-BZTU-1. Pesemănăturile neînfrăţite, pentru sfărâmarea crustei se recomandă utilizareatăvălugului din inele cu pinteni 3-KKŞ-6A.

Fertilizarea suplimentară. Dacă toamna, la diagnosticul solului, se constatăcă el conţine insuficient azot mineral (N2), înainte de semănat trebuie să se introducăîngrăşământ azotat, calculat în baza normei totale, constituind 15-20% din ea. Înfaza de înfrăţire, conţinutul optim de azot din frunzele de grâu de toamnă trebuie săconstituie 4,9-5,5%; la faza de formare a paiului – 4,6-5,0%; la înspicare – 3,0-4,5%, iar de fosfor – în mod corespunzător: 0,55-0,60; 0,45 -0,50; 0,35-0,45.Prima îngrăşare radiculară suplimentară se efectuează la startul vegetaţiei. Pesemănăturile bine înfrăţite din toamnă, îngrăşământul azotic se introduce în zonanodului de înfrăţire, cu ajutorul semănătorilor pentru cereale. Pe semănăturileneînfrăţite din toamnă, prima îngrăşare suplimentară se efectuează la suprafaţasolului, primăvara în prima urgenţă; a doua îngrăşare suplimentară se face cu soluţiede carbamidă (NH2CONH2) în concentraţie de 15-20%, înaintea formării paiului, atreia – la faza de înspicare – începutul împlinirii bobului, utilizând cărăriletehnologice. A treia îngrăşare extraradiculară suplimentară sporeşte cu 1-1,5%conţinutul substanţelor proteice şi cu 2-3% glutenul. În timpul vegetaţiei plantelornu se permite aplicarea azotatului de amoniu, fiindcă acesta provoacă arsuriputernice. Sporirea cu numai 1% a conţinutului de albumine permite obţinereasuplimentară a circa 1 200 t de albumine pe o suprafaţă de 300 mii ha. Doza de azotpentru hrănirea radiculară suplimentară a grâului de toamnă se determină în funcţiede rezerva azotului mineral din sol.

În condiţii de umiditate suficientă, la prima hrănire suplimentară se introduc30%, la a doua – 50% din doza totală calculată de azot, iar în anii secetoşi, la prima

Page 104: 51462970 Fitotehnie Final

104 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

hrănire se introduc 50% din norma necesară de azot. Pentru sporirea conţinutuluide gluten şi a recoltei de boabe, la faza de înspicare – împlinire a bobului, plantelese stropesc cu soluţie de humat de natriu – 80 g /ha.

Combaterea buruienilor. În condiţiile Republicii Moldova, cele maipericuloase pentru cultura grâului sunt dicotiledonatele anuale şi perene: pălămida,albăstrelele, volbura, muştarul-de-câmp, hrişca-urcătoare, voinicica, fumăriţa,susaiul, traista-ciobanului, ridichea sălbatică, muşeţelul-prost, punguliţa, macul-de-câmp etc. Celelalte buruieni sunt înăbuşite de plantele de grâu. Combatereaburuienilor în cultura grâului trebuie realizată integrat. Rolul de bază îi revineasolamentului şi lucrării solului. Dacă acestea nu sunt suficiente, se aplică stropireasemănăturilor cu erbicide, la faza de înfrăţire, până să înceapă împăierea. Buruienilesunt mai sensibile la erbicidare începând cu faza cotiledoanelor şi până la formareacelei de-a patra frunze. În ultimii ani, aplicarea sistematică a erbicidelor din grupul2,4-DA în semănăturile de grâu de toamnă a favorizat răspândirea, în urma selecţieinaturale, a unor specii de buruieni rezistente la acest grup de produse (fumăriţa,drăgaica, muşeţelul ş. a.). Eficiente pentru combaterea buruienilor dicotiledonateanuale (peliniţa, turiţa, muşeţelul, cicoarea, traista-ciobanului, punguliţa, albăstriţa,voinicica, ridichea sălbatică, muştarul sălbatic, fumăriţa, macul ş. a.) sunt produsele:Basagran 48 SA. – 2,0 l/ha; Granstar 75 WG – 20 g/ha, Harmony WG – 25 g/ha,Esteron – 1 l/ha. Eficientă pentru combaterea buruienilor perene (pălămida, susaiul,volbura) este aplicarea produsului: Lontrel 300 SA. – 0,3 l/ha. De regulă, buruienilesunt mai sensibile la erbicide în perioadele iniţiale de dezvoltare; atunci, pentrucombaterea lor, sunt suficiente dozele minime de aplicare. Tratamentele trebuieefectuate în perioada de înfrăţire, până la împăiere. Erbicidele trebuie administratepe timp cald şi senin, la o temperatură a aerului nu mai mică de 18°C.

Combaterea bolilor. Pe semănăturile cerealelor de toamnă din RepublicaMoldova se dezvoltă circa 50 de specii de boli şi dăunători, pagube esenţialeprovocând doar 10-12 specii.

Putregaiul de rădăcină. Inhibă creşterea şi dezvoltarea plantelor, sporeştenumărul de spice albe şi goale. Nocivitatea acestuia creşte puternic în anii cuumiditate instabilă a solului şi oscilaţii bruşte ale temperaturii solului şi aerului,conducând la pierderi în recoltă de până la 50%.

Făinarea. Se dezvoltă intens pe semănăturile dese şi timpurii, hrănite excesivcu azot, pe terenurile irigate şi în anii cu oscilaţii semnificative de temperatură.Pierderile cresc brusc atunci când sunt atacate frunzele etajului superior (etajul IIIşi mai sus) şi spicul şi pot constitui 10-55% din recolta potenţială.

Page 105: 51462970 Fitotehnie Final

1052. Cerealele

Rugina brună a grâului. Infectarea frunzelor măreşte cu 32-104% consumulde apă la o unitate de masă uscată. Boala atacă frunzele şi teaca lor, pe care formeazăuredopustule ovale prăfoase, de culoare brună, dispuse neregulat. Se dezvoltă intensla temperaturi de 18-22°C şi la umidităţi relativ înalte ale aerului. În aceste condiţiipericolul infectării creşte. Cea mai înaltă nocivitate se observă la faza de înspicare– începutul coacerii în pârgă, fiind infectată mai ales frunza „vexil”: se pot pierdepână la 10-35% din recoltă.

Mucegaiul de zăpadă fuzarioza cerealelor – Fusarium nivale – atacă episodicsemănăturile, după iernile cu zăpadă bogată. Provoacă moartea frunzelor şi a plantelorîn întregime; pierderile pot ajunge până la 10-15%.

Mălura grâului – Ustijago tritici. Boala atacă frecvent soiurile de grâu.Semnele îmbolnăvirii se manifestă evident în faza de coacere în lapte a boabelor. Înacest timp, ciuperca distruge complet partea internă a bobului şi formeazăcladimospori de culoare brună, care se menţin în membranele seminţelor rămase,adică în „săculeţele cu tăciune”. Spicele bolnave sunt erecte, nu se îndoaie subgreutatea boabelor; aristele şi paiele spicelor se desfac în părţi: în timpul treieratului,„săculeţele cu tăciune” se distrug, clamidosporii se lipesc de suprafaţa seminţelorsănătoase, unde se păstrează până la semănat. La încolţirea seminţelor, miceliulpătrunde în ţesutul coltelui plantei. Ulterior, parazitul nimereşte în ovar şi distrugeembrionul şi endospermul.

În anii în care făinarea şi rugina manifestă un grad înalt de dezvoltare, planteletrebuie tratate cu unul din preparatele Folicur BT 22,5 EC – 1,0 l/ha, Impact 25 SC– 0,5 l/ha, Rex – 0,6 l/ha, Fundazol 50 WP – 0,6 l/ha.

Combaterea dăunătorilorMuştele cerealelor: musca-neagră, musca-de-hesa, muştele suedeze

pricinuiesc mari pagube semănăturilor timpurii şi foarte timpurii. De regulă, suntvătămate puternic fâşiile marginale şi afectate toate tipurile de culturi cerealiere.Pierderile sporesc în toamnele secetoase şi pot ajunge la 7-15% din recoltă.

Buha semănăturilor. O singură femelă poate depune până la 2 000 de ouă.Cele mai periculoase sunt omizile din a doua generaţie, care vatămă colţii plantelorsemănate toamna, iar ulterior rod plantulele cerealierelor la nodul de înfrăţire.Nocivitatea se măreşte în anii cu vară umedă şi rece. Pierderi – 5-25%.

Gândacul-ghebos. Populează semănăturile de după premergătorii cerealieri.Pierderi – 7-40%.

Ploşniţele-cerealelor. Iniţial, plantele tinere sunt vătămate de către larve, faptce conduce la pieirea frunzei centrale, albeaţa parţială sau totală a spicelor. La faza

Page 106: 51462970 Fitotehnie Final

106 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

de coacere în lapte, ploşniţele sug boabele; degradează calitatea glutenului. Pierderide recoltă – 5-7%.

Păduchii-verzi ai cerealelor. Populează frunzele şi spicele plantelor în anii cutemperaturi moderate, de 18-24%, cu depuneri torenţiale şi cu o umiditate a aeruluirelativ mare. La colonizarea timpurie, până la înspicare, când se formează coloniimari – mai mult de 20-25 de indivizi la 1 m2 – recolta scade brusc. Pierderileconstituie 10-15%.

Cărăbuşii-cerealelor. Populează fâşiile marginale ale câmpurilor la fazacoacerii în lapte şi în pârgă. Numărul cărăbuşilor creşte semnificativ în anii ulterioricelor cu depuneri atmosferice abundente. Cauzează pierderi de 7-12%.

Pentru combaterea larvelor de gândacul-ghebos, buha-semănăturilor, păduchii-cerealieri, ploşniţele-cerealelor, tripşi se aplică Actelic 50 EC – 1,0 l/ha, Arrivo250 CE – 0,2 l/ha, Bi-58 nou – 1,5 l/ha, Bravo 500 SC – 2,0 l/ha.

Particularităţile de cultivare a grâului comun de toamnă pe terenuriirigabile

Grâul asigură 1,23 kg de boabe la 1 mm de apă stropită. Dacă rezerva de apă din solconstituie 10 mm, starea de încolţire e considerată suficientă, dacă umiditatea esteaproape de capacitatea minimă pentru apă a solului – 27-30%, starea de încolţire esteexcelentă. Pe câmpurile îmburuienate cu buruieni multianuale şi după lucernă, aceastălucrare a solului se efectuează la 10-12 cm adâncime cu ajutorul cultivatorului KПГ-250. Când stratul superficial al solului este prea uscat, calitatea lucrărilor realizate cudiscurile şi a arăturii se îmbunătăţeşte considerabil după udare (200-250 m2/ha).

Aratul după lucernă şi pe sectoarele cu buruieni multianuale se realizează la10-12 zile după discuire, la o adâncime de 20-22 sau 25-27 cm, cu un agregat cutăvălug, cu 15-20 de zile înainte de semănat.

Prima udare de toamnă se efectuează la 10-15 zile după arat, când, în stratul de10 cm, umiditatea solului scade cu 70% din capacitatea de menţinere a umidităţii.Pentru zona de nord, norma de udare constituie 250-300 m3/ha, pentru cea de sud –350-400 m3/ha. Termenele de stropit – înainte de sau după semănat – se stabilescîn funcţie de premergător. După mazărea pentru boabe, lucerna pentru masă verde,porumbul pentru siloz, terenul se stropeşte până la semănat; după premergătoare curecoltare timpurie, care eliberează câmpul în a doua jumătate a lunii septembrie–începutul lunii octombrie, precum porumbul pentru boabe, soia pentru boabe,irigările până la semănat sunt mai puţin eficiente, deoarece amână semănatul. Încazul în care stratul de la suprafaţa solului se usucă, sau când se depun precipitaţiiatmosferice, se realizează grăparea cu grape uşoare.

Page 107: 51462970 Fitotehnie Final

1072. Cerealele

Regimul de irigaţie primăvara şi varaDenumirea stropitului Epoca de calendar Norma de stropit, m3/ha

Primul stropit Al doilea stropit Al treilea stropit Al patrulea stropit

25-30.IV 10-15.V 20-25.V 5-10.VI

300-400 500-600 500-600 500-600

până la 10 mm: următoarea stropire se efectuează - " - 30 mm următoarea stropire se anulează între 10 şi 30 mm următoarea stropire se amână cu o zi pentru

fiecare 2 mm de precipitaţii ce depăşesc 10 mm adâncimea apei de subsol – 1,5-2,5 m norma de udat se micşorează cu 25-30%, cu

excepţia stropitului de toamnă adâncimea apei de subsol – 1,5 m udarea se anulează, cu excepţia stropitului de

toamnă

Epocile de calendar pe zone Caracteristica epocilor Zona de nord

şi centrală Zona de sud

t° solului la adâncimea de

10-12 cm

Norma de însămânţare mil.

boabe la ha Optime 20-30.IX 25.IX-5.X 14-11 4,5 Permise 1-10.X 6-15.X 11-9 5 Târzii-periculoase 11-20.X 16-25.X 8-5 6,5

Suma precipitaţiilor în perioada de stropire

În cazul insuficienţei de apă sau din motive organizatorice, irigarea înainte desemănat poate fi înlocuită cu udatul după semănat, în acest caz norma de irigaremicşorându-se cu 30-40%. În toamnele secetoase, după ce plantele răsar şi formează2-3 frunze, ele trebuie udate cu 200-300 m3 de apă la hectar.

Epoca şi desimea de semănat a grâului de toamnă pe terenurile irigate

Irigarea este recomandabilă pentru o serie de soiuri autohtone omologate:Belceanka-5, Belceanka-7, Belceanka-9, Dumbrăviţa, Dana, Măgura, Izvoraş, Dacia.În perioada de primăvară-vară, irigările trebuie aplicate în funcţie de umiditateasolului în stratul de 0-30 cm, în zona de nord, şi 0-40 cm, în zona de sud. Dacăumiditatea solului scade la 70% din capacitatea solului de menţinere a umidităţii,se realizează udări cu norme orientative de 300-350 m3 /ha, în zona de nord, şi350-400 m3/ha, în zona de sud. Pe câmpurile irigate, dozele de îngrăşăminte trebuiemărite cu 30-50% faţă de cele de pe câmpurile neirigate.

Page 108: 51462970 Fitotehnie Final

108 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

RecoltareaGrâul se recoltează prin două metode: divizat şi direct. Metoda de recoltare se

determină în funcţie de starea semănăturilor şi de condiţiile de climă. Recoltareaîn 2 faze se realizează în 2 etape. Iniţial, plantele se seceră cu secerătorile cutransportor şi se aşază în poloage. Secerişul începe la mijlocul fazei de coacere înpârgă, când umiditatea boabelor constituie circa 32%. Ulterior, peste 4-6 zile,brazdele uscate se treieră cu combina cu colector. Recoltarea în 2 faze se aplică lasoiurile de talie înaltă, predispuse la polignire şi scuturare, precum şi la semănăturileîmburuienate. Densitatea trebuie să fie nu mai mică de 280-300 de tulpini la 1 m2.Plantele sunt secerate de-a curmezişul rândurilor, astfel încât ele să se aşeze maibine în brazde, să se zvânteze mai bine. Înălţimea de tăiere a tulpinilor la secerattrebuie să constituie 12-25 cm. Dacă tăierea se face prea jos, spicele secerate potsă atingă solul, iar la tăierea prea sus – poloagele grele îndoaie şi culcă miriştea. Înambele cazuri, condiţiile de zvântare se înrăutăţesc. Este foarte important şi capoloagele să aibă peste tot aceeaşi grosime şi lăţime şi să fie rectilinii. Aceastacreează condiţii prielnice pentru lucrul productiv al combinelor.

Lăţimea poloagelor nu trebuie să depăşească 1,6-1,7 m, grosimea pe timpsecetos – până la 12-15 cm, iar umed – 20-25 cm. Cerealele se usucă în poloage

Figura 3. Formarea rulourilor de paie după recoltarea grâului

Page 109: 51462970 Fitotehnie Final

1092. Cerealele

până când umiditatea boabelor constituie 17-18%. În acest timp, tulpinile auumiditatea cu 3-4% mai mică. Treieratul cerealelor uscate excesiv este însoţit deun grad sporit de traumare a boabelor. În comparaţie cu cea directă, recoltarea în 2faze are următoarele avantaje:

1. Permite începerea recoltării cu 5-6 zile mai devreme;2. Reduce pierderile de la scuturare;3. Oferă posibilitatea de a obţine boabe uscate.În poloage, cerealele secerate îşi desăvârşesc coacerea şi se zvântează mai

repede. Totodată, calitatea boabelor se îmbunătăţeşte; ele se împlinesc mai binedatorită accesului de substanţe nutritive din frunze.

Recoltarea în 2 faze trebuie îmbinată cu cea directă; când timpul este nefavorabile mai bine ca grâul să fie recoltat direct cu combina, fiindcă pe tulpini spicele seusucă mai repede decât în poloage. Recoltarea directă cu combina se face la fazade coacere deplină. Se recoltează semănăturile de talie joasă, cu densitatea maimică de 300 de tulpini pe 1 m2, curate de buruieni, cu umiditatea de 14-17%.Înălţimea de tăiere – 12-15 cm. Termenul secerişului trebuie stabilit corect. Cândsecerişul începe prea devreme, se obţin boabe şiştăvite, zbârcite. Secerişul tardivreduce avantajul recoltării divizate.

Pentru stabilirea epocii de cosire se urmăreşte starea plantelor în câmp,începând cu starea boabelor. Termenul recoltării se determină ţinându-se cont de:

1. Umiditatea boabelor;2. Masa a 1 000 de boabe jilave;3. Colorarea spicului cu eozin;4. Caracterele exterioare.Umiditatea boabelor este unul dintre cele mai eficiente criterii de stabilire a

termenelor de recoltare. Coacerea în ceară se atestă când umiditatea boabelorconstituie 36-40%. Cea mai bună perioadă pentru recoltarea divizată este atuncicând umiditatea boabelor constituie 32-35%.

Masa maximă a 1 000 de boabe se stabileşte în momentul când boabele suntsub formă de aluat, cu 3-4 zile înainte de începerea coacerii în pârgă. Imediat cemasa a 1 000 de boabe începe să scadă, trebuie început cositul împrejur, peste 2-3zile – cositul grânelor în poloage.

Colorarea spicului cu eozin se face cu o soluţie de eozin cu concentraţia de1% – 1 g de eozin la 100 ml de apă. Se taie 15-20 spice cu lungimea paiului de 15-20 cm deasupra nodului superior. Spicele se introduc la o adâncime de 10 cm într-un pahar cu eozin; se ţin 3 ore. În baza intensităţii culorii spicului se determină fazade coacere a boabelor şi gradul de pregătire pentru recoltare. Colorantul intră mai

Page 110: 51462970 Fitotehnie Final

110 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

intensiv în spic la faza de coacere în lapte a boabelor. La faza de pârgă, întreg spicule roşu. Aristele sunt primele care se colorează. La începutul coacerii în pârgă, secolorează cu eozin doar o parte din spice; la sfârşitul coacerii în pârgă, glumelespiculeţelor nu se colorează.

Caracterele exterioare. La începutul coacerii în pârgă, boabele de grâu îşipierd complet culoarea verde. Boabele sunt galbene, de textura cerii, se taie cuunghia, conţinutul nu se stoarce. Masa ierboasă este galbenă, verzi rămân doarnodurile superioare şi, într-o măsură mai mică, o parte din glumele spiculeţelor.Conform datelor ştiinţifice, pierderile de boabe provocate de scuturarea în ziua acincea de la coacerea deplină constituie 4% din recoltă; cele din ziua a opta – 8%;cele din a noua – 12%; cele din a douăsprezecea – 28% din producţia biologică agrâului. Pierderile sunt cauzate şi de prăfuirea semănăturilor, provocată de transportulauto, care stârneşte mult praf ce se aşează pe semănăturile de la marginile drumurilor.În aceste cazuri, recolta de cereale se micşorează cu aproximativ 40-50%.

Evaluarea producţiei, recoltarea, condiţionarea şi păstrarea ei.Pentru a organiza judicios transportul şi depozitarea, volumul de producţie

trebuie cunoscut din timp. Înainte de recoltare, trebuie evaluate producţia medie lahectar şi cea totală. Pentru a determina aspectul mediu al lanului, în fiecare solă, înfuncţie de mărimea şi uniformitatea lanului şi de omogenitatea desimii culturii, sestabilesc puncte de control. În cazul unui lan uniform de 100 ha, se stabilesc 5puncte, iar pe sole de peste 100 ha – 10 puncte de control, situate echidistant pediagonala parcelei. Suprafaţa unui punct de control reprezintă 1 m2.

Producţia medie se evaluează prin determinarea următorilor indici:a – numărul de spice din interiorul ramei metrice;b – proporţia spicelor mari, mijlocii şi mici;c – numărul de boabe din 10 spice alese conform proporţiei de mai sus;d – numărul mediu de boabe în spic.Producţia medie P kg/ha se calculează după formula:

,

în care: Nsp – numărul mediu de spice pe metru pătrat;Nb – numărul mediu de boabe în spic;MMB – masa a 1 000 de boabe, g.De exemplu: Nsp = 600 spice/m2

Nh = 30 de boabeMMB = 38 g

Page 111: 51462970 Fitotehnie Final

1112. Cerealele

.

Masa a 1 000 de boabe variază în funcţiile de soi, condiţiile de cultură şi celeclimatice din perioada de vegetaţie. Pentru determinări curente, se numără, în douărepetiţii, câte 500 de seminţe, la întâmplare, care se cântăresc separat, suma celordouă valori indicând MMB.

Recepţionarea şi condiţionarea producţiei. Producţia provenită direct din lanconţine diferite corpuri străine: impurităţi minerale, resturi organice, seminţe de buruienişi alte seminţe a căror prezenţă exercită o influenţă negativă asupra conservării ei,diminuându-i valoarea tehnico-alimentară şi proprietăţile germinative. Pentru eliminareaacestor inconveniente se recurge la curăţarea şi sortarea produsului, utilizându-sevânturători de tipul OVP-20, OS-4,5. Sortarea se realizează cu triorul sau selectorul,rezultând mai multe categorii de seminţe, grupate conform dimensiunii şi formei.

Calitatea producţiei se determină la diferite faze de producţie, începând curecoltarea, continuând cu depozitarea, curăţarea, sortarea, uscarea, aerarea, combatereadăunătorilor specifici produselor depozitate, conservarea şi terminând cu prelucrareasau consumul boabelor. În fiecare fază, se analizează caracteristicile calitative pebaza cărora se stabilesc măsurile de menţinere şi, după caz, de îmbunătăţire a calităţiiproduselor, precum şi valorificarea corespunzătoare a acestora. Analiza calităţiiproducţiei se face cu instrumente, materiale şi metodologii stabilite prin normativelece reglementează determinarea calităţii produselor agricole.

Astfel se determină:• proprietăţile organoleptice;• masa hectolitrică – MH;• conţinutul de umiditate;• conţinutul şi natura corpurilor străine în produsele destinate consumului;• puritatea produselor destinate însămânţării;• starea sanitară.Proprietăţile organoleptice se determină vizual, olfactiv, gustativ şi tactil –

aspectul, culoarea şi mirosul produselor. Analizatorul trebuie să posede cunoştinţeprivind caracterele morfologice, însuşirile fizico-chimice şi starea sanitară aseminţelor; în unele cazuri, se folosesc probe-martor.

De exemplu:a – pentru aspect şi culoare se folosesc eşantioane;b – pentru miros, seminţele se pun într-un vas, se agită şi apoi se miroase;c – pentru gust, se mestecă 3 g de seminţe – fără produse toxice.

Page 112: 51462970 Fitotehnie Final

112 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Masa hectolitrică reprezintă masa exprimată în kg a unui volum de 0,1 m3,echivalent cu capacitatea unui hectolitru. Determinarea se face cu balanţa hectolitrică,alcătuită dintr-un cilindru de 1 litru, care se umple cu boabe şi apoi se cântăreşte cubalanţa. Valoarea masei hectolitrice serveşte la estimarea cantităţii de produse princubaj, la calcularea capacităţii de lucru a maşinilor cu manevrare mecanică, la curăţarea,uscarea etc. a produselor, precum şi la calcularea preţului unor produse.

Masa hectolitrică variază în funcţie de:a – umiditate;b – natura corpurilor străine din masa de seminţe;c – starea suprafeţei seminţelor;d – grosimea cojii seminţelor;e – greutatea specifică a seminţelor.Umiditatea reprezintă cantitatea procentuală de apă liberă conţinută în masa de

boabe. Se determină prin:a) metoda uscării – pierderea procentuală de masă a seminţelor, cu ajutorul

etuvei;b) metoda electrometrică – cu ajutorul umidometrului.Corpuri străine. În masa de seminţe pentru consum se pot întâlni următoarele

corpuri străine: impurităţi, corpuri minerale, resturi organice, boabe putrezite,încinse, alterate, mucede, atacate de boală sau insecte, seminţe de buruieni, seminţeîncolţite, boabe sparte, boabe sub dimensiunile stabilite, alte plante de cultură.

Pentru determinarea corpurilor străine, după formarea probei de analiză, corpu-rile străine se separă pe categorii şi se procedează la cântărirea şi stabilirea procen-tului parţial şi total al acestora.

Seminţele pure includ, în general, seminţele mature şi intacte ale speciei res-pective.

Impurităţile includ:a) seminţe ale altor plante de cultură;b) seminţe de buruieni;c) alte impurităţi: resturi ale culturii de bază; impurităţi moarte: pământ, nisip;

impurităţi vii: seminţe vătămate, insecte. Pentru analiză, proba se separă pe compo-nente cântărite separat, apoi se stabileşte rezultatul procentual. Seminţele altorplante de cultură şi cele de buruieni din probă se grupează după specii, se numără,iar rezultatele se raportează la 1 kg.

Starea sanitară se referă la prezenţa sau absenţa dăunătorilor (infestare) şi aagenţilor patogeni (infectare) care se transmit prin seminţe şi a organismelorvătămate.

Page 113: 51462970 Fitotehnie Final

1132. Cerealele

Calcularea producţiei la umiditatea şi puritatea standard

( ) kg,Us-100

U-100P Pc R=

în care:PC – producţia calculată la umiditatea standard, %PR – producţia recoltată, kg/haU – umiditatea boabelor la recoltare, %US – umiditatea standard, 14 %.

Dacă:PR = 4000 kg/ha

U = 20 %US = 14%,

atunci:( ) kg372100

==14-100

20-1004 Pc

Recalcularea producţiei prin corecţie la puritate:( ) kg,

Is-100 I-100P

Pc R=

unde:I – impurităţi la recoltare, %IS – impurităţi de referinţă, admisibile, %.

Dacă:I = 7%IS = 1%,

atunci:( ) kg375700

==1-100

7-1004 Pc

Recalcularea producţiei prin corecţie la umiditate şi puritate se efectueazădupă următoarea relaţie:

( )( )( )( ) kg,

Is-100Us-100 I-100U-100P Pc R=

Luând în consideraţie datele anterioare, obţinem:( )( )

( )( ) kg349500==

1-10014-100 7-10020-1004 Pc

Depozitarea şi păstrarea. În general, boabele prezintă un conţinut scăzut deumiditate şi se păstrează în magazii şi silozării. Magazia găzduieşte în condiţii sigureproducţia de grâu.

Page 114: 51462970 Fitotehnie Final

114 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

2.3.2. GRÂUL DURUM DE TOAMNĂ

ImportanţaCa tip biologic, grâul durum de toamnă este o specie nouă nu doar pentru

Republica Moldova, ci şi în plan mondial. În agricultura mondială, se situează pelocul al doilea ca extensie după grâul comun. În principiu, boabele de grâu durumde toamnă se utilizează la prepararea pastelor făinoase – macaroane, spaghete,diferite crupe, precum şi în industria de cofetărie.

Figur 4. Grâu durum

Răspândire, suprafeţe, producţiiÎn agricultura mondială, grâul durum ocupă 5-10% din suprafeţele cultivate cu

grâu. În Republica Moldova, se cultivă numai în raioanele sudice (Vulcăneşti,Cimişlia), după premergătoare ce eliberează devreme solul (leguminoase pentruboabe, ierburi multianuale, ogor ocupat etc.). Grâul durum de toamnă formeazărecolte de 3-4 t/ha, în unele cazuri până la 5 t/ha.

Page 115: 51462970 Fitotehnie Final

1152. Cerealele

SistematicaGrâul durum de toamnă include 48 de varietăţi care se deosebesc între ele prin

pubescenţa spicelor, culoarea spicelor, a aristelor şi boabelor. Soiurile omologateîn Republica Moldova (Koral Odesski, Hordeiforme-333, Auriu-273, Delfin)aparţin varietăţii hordeiforme (spic roşu, ariste roşii, glume glabre, bob alb). Pânăîn prezent au fost descrise 24 de varietăţi de grâu durum cu ariste şi 24 de varietăţifără ariste, 14 dintre ele fiind obţinute în procesul ameliorării. Dintre varietăţile cuariste, glume glabre şi bob alb, cele mai răspândite sunt leucurum, leucomelan,eritromelan, alboprovinciale, iar dintre varietăţile cu glume pubescente, bob albşi cu ariste – valensia, melonapus, italicum, apulicum, coerulescens. Au fostidentificate şi varietăţi fără ariste: candicans.

Particularităţile biologiceÎn Republica Moldova, grâul durum de toamnă se cultivă pe suprafeţe mici în

zona de sud; există şi soiuri omologate pentru zona centrală şi de nord. În ansamblu,condiţiile pedoclimatice sunt favorabile, dar grâul durum de toamnă este mai puţincunoscut în agricultură.

Cerinţele faţă de temperatură. Grâul durum de toamnă germinează latemperatura de 2-3°C, iar temperatura de 10-15°C îi asigură condiţii optime pentrugerminare, creştere şi dezvoltare. Pe parcursul vegetaţiei, grâul durum de toamnănecesită temperaturi diferite. Optimă pentru înfrăţirea plantelor în perioada activăde toamnă este temperatura de 6-10°C. Primăvara, în faza de împăiere, optimă esteconsiderată temperatura de 15-20°C. Cele mai mari cerinţe grâul durum de toamnăle manifestă în perioada de înspicare–înflorire – 20-25°C. Dacă plantele sunt binecălite, grâul durum de toamnă rezistă la temperaturi negative de – 13-15°C.

Cerinţele faţă de umiditate. În Republica Moldova, deseori, nivelul producţieieste limitat de condiţiile hidrice. Regimul hidric este repartizat instabil şi neuniformpe anotimpuri. Producţii înalte (5-6 t/ha) pot fi obţinute în cazul în care, pe toatăperioada de vegetaţie, cad 200 mm de precipitaţii, rezerva de apă în sol înainte desemănat atingând 150-170 mm de apă accesibilă. La umflarea şi încolţirea boabelor,grâul durum de toamnă necesită o cantitate de apă mai mare decât grâul comun –55-60% din greutatea seminţelor. Înainte de semănat, în stratul de 0-10 cm trebuiesă existe 10 l de apă accesibilă pe 1 m2.

În funcţie de condiţiile anului, coeficientul de transpiraţie constituie 500-600de unităţi. Critice, sub aspectul umidităţii, sunt perioadele cuprinse între înspicareaşi umplerea boabelor. Dacă la temperaturi înalte (mai mari de 30°C), se atestă deficitmare de apă, planta formează boabe şiştave. Boabele grâului durum de toamnă devinşiştave în condiţii de secetă, când transpiraţia majorată are efect negativ.

Page 116: 51462970 Fitotehnie Final

116 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Grâul durum de toamnă are cerinţe ridicate şi faţă de fertilitatea şi tipul solului.Tipurile optime de sol sunt cernoziomurile cu textura fizică uşoară. Dacă se utilizeazăîngrăşăminte în dozele calculate, grâul durum de toamnă formează producţii marişi pe alte soluri.

Cerinţele faţă de lumină. Grâul durum de toamnă este o plantă de zi lungă.Dacă durata zilei este mai mică de 12 ore (în perioada de dezvoltare de toamnă),organele lui vegetative se formează mai intens şi începe faza de înfrăţire. În perioadaactivă a creşterii şi dezvoltării de primăvară, în condiţii de zi lungă, cu tendinţă demajorare a duratei, predomină procesele de formare a organelor reproductive. Grâuldurum de toamnă iese din iarnă mai slăbit decât grâul comun de toamnă. Durata deregenerare a grâului durum de toamnă influenţează considerabil dezvoltarea lui şidetermină nivelul producţiei. Regenerarea în condiţii de zi scurtă contribuie laformarea rădăcinilor adventive şi a unor lăstari noi de înfrăţire. Prin acest proces,semănăturile se îndesesc, şi producţia sporeşte corespunzător.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Pentru grâul durum de toamnă, ca şi pentru cel comun,

sunt potrivite premergătoarele care eliberează devreme terenul şi nu au boli şidăunători comuni – secara cu măzăriche-de-toamnă, ovăzul cu măzăriche-de-primăvară, triticale cu măzăriche-de-toamnă, mazăre pentru boabe, mazăre de grădină,ierburi perene, rapiţă de toamnă etc. Grâul durum de toamnă este bun ca plantăpremergătoare pentru culturile de primăvară.

Fertilizarea. La formarea unei tone de producţie-marfă se extrag din sol 32-35 kg de N; 10-12 kg de P2O5-; 24-26 kg de K2O.

Grâul durum de toamnă are pretenţii ridicate faţă de elementele de nutriţie,deoarece sistemul lui radicular este mai slab dezvoltat decât cel al grâului comunşi are o capacitate mică de solubilizare a rezervelor nutritive din sol. Cea mai mareparte a elementelor nutritive este utilizată într-un răstimp scurt, în perioada activăde dezvoltare de primăvară, cuprinsă între împăiere şi înspicare. Grâul durum detoamnă solicită elementele nutritive şi în perioada de dezvoltare de toamnă, cândse formează sistemul radicular, frunzele, lăstarii de înfrăţire.

Lucrarea solului. Se vor lua în consideraţie aceleaşi procedee ca şi la grâulcomun de toamnă.

SemănatulSemănatul, ca proces, include următoarele elemente: selectarea soiurilor,

pregătirea seminţelor pentru semănat, metoda, epoca de semănat şi densitateaplantelor, adâncimea de încorporare a seminţelor. În Republica Moldova sunt

Page 117: 51462970 Fitotehnie Final

1172. Cerealele

omologate soiurile Hordeiforme-335 şi Hordeiforme-333 în zona sudică; Auriu-273 şi Delfin în zona de centru; potenţialul de boabe constituie 4,0-5,0 t/ha.Seminţele grâului durum de toamnă trebuie supuse următoarelor procedee:

1) sortarea seminţelor cu MMB mai mare;2) adecvarea la cerinţele calităţii de clasa I: puritatea – peste 98% şi capacitatea

germinativă – peste 96%.3) tratarea seminţelor contra bolilor prin incrustare cu Sprint 40FS – 1 l/t,

Semafor 20ST – 4 kg l/t; Dino SC – 2 l/t etc. şi adăugarea stimulatorilor de creştere,a microelementelor, a retardanţilor.

Metoda de semănat. Grâul durum de toamnă se seamănă în rânduri dese cuintervalul dintre rânduri de 15 sau 7,5 cm. Repartizarea uniformă a seminţelor seobţine la semănatul în cruce. Semănatul se realizează prin formarea unor cărăritehnologice permanente de 30 ori 45 cm. Distanţa dintre cărări depinde de lăţimeade lucru a agregatelor, cea optimă este de 10,8 m. Cărările tehnologice se utilizeazăla îngrijirea semănăturilor grâului durum, care este afectat de boli şi dăunători într-o măsură mai mare decât grâul comun.

Optimizarea densităţii recoltabile a plantelor se obţine cu ajutorul normei deînsămânţare, care constituie, în condiţii favorabile, 5,0-5,5 mil. de seminţegerminabile la ha sau circa 250-275 kg/ha, dacă MMB este egală cu 45-50 g.

Epoca de semănat. Perioada de dezvoltare activă de toamnă a grâului durum detoamnă constituie 30-35 de zile sau 300-350°C de temperaturi active. Epoca optimăde semănat se încadrează în limitele 10-20 septembrie în sectoarele de nord şi 15-25 septembrie în sectoarele de centru şi sud. Dat fiind faptul că grâul durum de toamnăse amplasează după premergători care eliberează solul devreme, există condiţii realepentru obţinerea unor plantule răsărite uniform şi călirea lor înainte de intrarea îniarnă. Determinarea perioadei optime de semănat se bazează pe caracteristicilerezistenţei la ger şi iernare, care, la grâul durum de toamnă, sunt mai reduse decât lagrâul comun. Adâncimea de încorporare a seminţelor se determină în funcţie deumiditatea şi textura solului şi constituie 4-5 cm. Patul germinativ trebuie să fieuniform şi să contribuie şi la uniformitatea repartizării seminţelor şi a semănăturilor.

Lucrările de întreţinereLucrările de întreţinere includ tăvălugirea, după semănat, cu ajutorul unui tăvălug

din inele cu pinteni; fisurarea şi reţinerea zăpezii; grăparea de primăvară pentru adistruge crusta; fertilizarea suplimentară; utilizarea retardanţilor, combatereaburuienilor, a bolilor şi a dăunătorilor.

Tăvălugirea după semănat ori concomitent cu semănatul tasează solul afânat,creează un contact mai bun al seminţelor cu solul şi previne descălţarea plantelor.

Page 118: 51462970 Fitotehnie Final

118 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Fisurarea şi reţinerea zăpezii se face pe versant, dacă înclinarea depăşeşte3o. Fisurarea se efectuează la o adâncime de 45 cm, la mijlocul cărărilor tehnologice,pe urma şinelor de tractor. Zăpada se reţine iarna, cu ajutorul unui plug special oricu alt utilaj, când stratul de zăpadă atinge nivelul de 15-20 cm. Poloagele de zăpadăse formează la depărtarea de 8-10 m unul de altul, de-a lungul, de-a curmezişul şiîmprejurul terenului, în cazul în care 1 cm de zăpadă are densitatea medie aparentăşi asigură 2 l de apă pe m2.

În cazul în care pe semănăturile înfrăţite mediu se formează o crustă, culturilede grâu durum de toamnă se lucrează prin metoda grăpării.

Fertilizarea suplimentară. Îngrăşămintele fosfatice şi potasice se încorporea-ză în cultura grâului durum de toamnă în timpul lucrărilor de bază. În condiţiile Re-publicii Moldova, 1/3 sau 1/2 din doza de azot calculată se administrează pe par-cursul vegetaţiei de primăvară. Prima aplicare suplimentară (doza de N30-45 kg/ha)se realizează în perioada de regenerare a grâului durum de toamnă, cu ajutorulsemănătorilor SZ-3,6 ori SZU-3,6 etc. A doua aplicare suplimentară (cu N30-45 kg/ha)se administrează prin stropire, la faza de împăiere. Ambele procedee contribuie lamajorarea producţiei grâului durum de toamnă. Pentru creşterea conţinutului deproteină se recomandă fertilizarea foliară cu uree de 20%, la faza de înspicare–umplere a boabelor.

Combaterea buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor se efectuează prin aceeaşimetodă ca şi în cazul grâului comun de toamnă.

RecoltareaGrâul durum de toamnă poate fi recoltat prin 2 metode: divizat şi direct. Specia

este mai rezistentă la scuturare, fapt ce permite recoltarea directă. Majoritatea soiurilorde grâu durum de toamnă au talie înaltă, ceea ce favorizează recoltarea divizată lamijlocul etapei de coacere în pârgă, iar umiditatea boabelor nu depăşeşte 32%.

Plantele grâului durum se seceră cu vindroverul la o înălţime de 15-20 cm dela nivelul solului şi rămân suspendate pe mirişte până când umiditatea lor atinge14-16%. După 4-5 zile, poloagele se treieră cu ajutorul combinelor Niva, Don-155, Clas Dominator, asamblate cu un ridicător de poloage.

În funcţie de condiţiile de mediu, recoltarea divizată poate fi combinată cucea directă. Recoltarea grâului durum de toamnă trebuie realizată în timp scurt(5-6 zile), fiindcă în afară de pierderi fizice se atestă şi pierderi biologice, de 30-50 kg în fiecare zi după coacerea deplină. La recoltarea directă, umiditatea boabelortrebuie să fie cât mai aproape de 14%. Aceste condiţii minimizează pierderile,fiindcă treieratul grâului durum de toamnă se desfăşoară uşor, iar în depozitele depăstrare nu este nevoie de energie suplimentară pentru reglarea umidităţii.

Page 119: 51462970 Fitotehnie Final

1192. Cerealele

2.4. SECARA

ImportanţaSecara se utilizează la fabricarea pâinii. Pâinea de secară este mai utilă decât

cea de grâu comun, are un gust plăcut, o aromă deosebită şi a devenit un tip principalde pâine intermediară.

Boabele de secară şi deşeurile de la prelucrarea ei se utilizează ca furajconcentrat pentru sectorul zootehnic. Împreună cu măzărichea de toamnă sau separat,secara se cultivă ca nutreţ verde timpuriu cu valoare nutritivă furajeră bună. Secaraare şi importanţă agrotehnică: valorifică terenurile slab fertile, are sistemul radicularbine dezvoltat şi poate fi folosită în asolamentele antierozionale, părăseşte devremecâmpul şi este o bună premergătoare pentru majoritatea speciilor de primăvară, înunele cazuri şi pentru cerealele de toamnă. Secara are o creştere iniţială intensivă,este mai rezistentă la boli şi dăunători, înăbuşă buruienile şi favorizează protecţiamediului ambiant.

Figura 5. Secara

Page 120: 51462970 Fitotehnie Final

120 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Răspândire, suprafeţe, producţii Pe plan mondial, suprafeţele cultivate cu secară constituie circa 9,5 mil. ha.

Principalele ţări producătoare de secară sunt ţările europene.

Principalele ţări producătoare de secară

Ţara Suprafaţa, mii ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mii tone Rusia 3900 1831 7139

Polonia 1585 2411 3822 Germania 728 5033 3666 Bielorusia 672 2239 1504 Ucraina 853 1758 1500 Moldova 1 1478 2 Mondial 9519 2228 21212

În Republica Moldova, secara ocupă suprafeţe mici, care, în perspectivă, pot fi

majorate în primul rând în asolamentele antierozionale.

SistematicaSecara aparţine familiei Poaceae, genul Secale, care cuprinde 7 specii,

importantă pentru producţie fiind una – S.cereale. Această specie include 13varietăţi. Soiul de secară omologat în Republica Moldova, Belta, face parte dinvarietatea vulgare (secară comună cu spic alb, aristat, bobul deschis cu 1/3 dinpalee, golaş, rahisul rezistent).

Compoziţia chimică şi calitatea. Boabele de secară au un conţinut chimicsimilar cu cel al grâului comun:

• proteine – 9,0-10,0%;• hidraţi de carbon – 70-71%;• lipide – 1,7-2,0%;• celuloză – 1,9-2,0%;• substanţe minerale – 1,7-1,8%;• apă – 14%.Secara are o valoare nutritivă bună, un conţinut de aminoacizi (în primul rând

de lizină, triptofan, valină, arginină etc.) mai mare decât grâul.După polenizare, secara de toamnă este alogamă obligată. Florile ei se deschid

la 10-12 zile după înspicare. În funcţie de temperatura aerului, în timpul polenizării,efectuată, în principiu, cu ajutorul vântului, o parte din polen devine steril, iarnumărul de boabe în spiculeţ şi spic scade cu 25-35%. Acest fenomen influenţeazănegativ nivelul de producţie al secarei.

Page 121: 51462970 Fitotehnie Final

1212. Cerealele

Particularităţile biologiceSecara de toamnă este una dintre plantele cerealiere cele mai rezistente la ger.

Plantele înfrăţite, fără a fi acoperite de zăpadă, suportă temperaturi de -18-20°C sauşi mai mult (la nivelul nodului de înfrăţire). Temperatura minimă de germinare aseminţelor de secară de toamnă este de 1-2°C. Temperatura optimă de germinare –10-12°C. Pe parcursul vegetaţiei, secara manifestă cerinţe moderate faţă de căldură.

Temperatura optimă pentru înspicare–înflorire este de 14-15°C, umplereaboabelor şi coacerea se produce la 16-20°C. Temperatura maximă – 30°C. Sumatemperaturilor active pentru soiurile timpurii constituie 1 000-1 700°C,semitimpurii – 1 200-1 800°C, şi pentru cele tardive – 1 300-1 850°C.

Secara manifestă cerinţe mari şi faţă de umiditate, determinate, în mare măsură,prin coeficientul de transpiraţie, care constituie 350-630. Variaţia mare a acestuiindice se explică prin condiţiile climaterice inconstante ale Republicii Moldova.

Pentru umflare şi încolţire seminţele absorb circa 55% de apă raportată la masauscată a boabelor. Critică pentru umiditate este perioada cuprinsă între împăiere şiînspicare. Secara de toamnă îşi satisface necesarul de apă reîncepându-şi creştereaprimăvara devreme şi utilizând rezervele solului chiar în zonele mai sărace în precipitaţii.

Secara de toamnă are mai puţine pretenţii faţă de sol decât alte plante cerealiere;valorifică soluri sărace, nisipoase şi acide (pH – 4-5). Această particularitate oindividualizează în raport cu alte plante cerealiere, dar totuşi, secara realizeazăproducţii înalte doar pe soluri de tip cernoziomic cu textura medie, fertile şi cupH-ul de 4-8. În condiţiile Republicii Moldova, în asolamentele antierozionale,pot fi valorificate şi terenurile în pantă.

Sub aspectul reacţiei fotoperiodice, secara este o plantă de zi lungă. Datorităacestei particularităţi, toamna, în condiţii de zi scurtă, secara parcurge numai 2etape de organogeneză (fenofazele de răsărire şi înfrăţire, formează lăstari productivisau organe vegetative), iar primăvara, în condiţii de zi lungă, trece la formareaorganelor reproductive.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Secara are o durată lungă de vernalizare. Premergătorii

optimi ai secarei sunt leguminoasele anuale ori perene, ogorul ocupat (borceagulde toamnă, borceagul de primăvară), rapiţa, porumbul pentru siloz, porumbul pentruboabe. Suportă şi cultura repetată. Secara valorifică terenuri slab fertile şi poate fiamplasată şi pe pante. Când este utilizată ca plantă furajeră, poate fi semănată înamestec cu măzărichea de toamnă. Este o premergătoare bună pentru majoritateaplantelor de primăvară: porumbul, cartoful, sfecla-de-zahăr şi sfecla furajeră etc.

Page 122: 51462970 Fitotehnie Final

122 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Fertilizarea. Secara valorifică elementele nutritive cu forme mai greu solubileşi are producţii mari atât ca efect al fertilizării directe cu îngrăşăminte minerale,cât şi al postacţiunii acestora. Pentru formarea unei tone de producţie, secara exportădin sol 27 kg de N, 10 kg de P2O5, 25 kg de K2O.

Îngrăşămintele minerale utilizate în cazul secarei sunt eficiente. 1 kg de NPKcontribuie la formarea unui spor de 6-7 kg, iar în condiţii de irigaţie – până la 10 kgde producţie-marfă. Dozele de elemente nutritive se determină în funcţie de nivelulpreconizat al producţiei, potenţialul soiului, gradul de asigurare a solului cu elementenutritive solubile.

În cazul în care solul nu este bine asigurat cu elemente nutritive, exportul caretrebuie compensat pentru 4 tone de boabe de secară la 1 hectar constituie N135P68K80kg /ha.

Lucrarea solului. La cultivarea secarei, lucrarea solului urmăreşte aceleaşiobiective şi se realizează în acelaşi mod ca şi în cazul grâului comun de toamnă.Există însă şi o excepţie: mărunţirea şi aşezarea patului germinativ trebuie efectuatăminuţios şi intensiv, fiindcă secara se însămânţează cu 1-2 cm mai în faţă decâtgrâul. O altă problemă o constituie faptul că perioada optimă de semănat a secareiîncepe cu 8-10 zile mai devreme, planta formează nodul de înfrăţire mai aproapede suprafaţa solului şi este expusă la „descălţare”.

SemănatulPentru semănat se utilizează seminţe de soiul omologat în Republica Moldova,

Belta. Pregătirea seminţei pentru semănat include următoarele procedee: sortareaşi separarea seminţelor cu MMB peste 50-55 g, condiţionarea privind creştereacalităţii seminţelor până la nivelul I al standardului calităţii, cu puritatea peste 99%şi capacitatea germinativă de minimum 95%. Ca excepţie pot fi admise seminţe decalitatea a II-a, cu puritatea peste 98% şi capacitatea germinativă de minimum 90%.

Pentru a evita atacul unor boli, inclusiv a scleroţilor, care atacă florile secarei,cauzând pierderi în cantitatea şi calitatea producţiei, înainte de semănat, seminţelese tratează cu fungicide şi insecticide. În cazul în care se introduc dozele calculatede NPK pentru o producţie de 4-5 t /ha, se adaugă şi microelemente, retardanţi.

Epoca de semănat. Pentru perioada de creştere şi dezvoltare activă de toamnă,secara are nevoie de 45-50 de zile, epoca optimă de semănat se instalează atuncicând temperatura medie a aerului atinge 15oC şi nu scade sub 8-10oC. În acestecondiţii, secara formează 3-4 lăstari de înfrăţire, acumulează substanţe organice înnodul de înfrăţire şi, pe parcursul iernii, suportă mai bine temperaturile scăzute. Înplan calendaristic, epoca optimă de semănat a secarei se încadrează în limitele

Page 123: 51462970 Fitotehnie Final

1232. Cerealele

5-15 septembrie pentru boabe şi 25 august–1 septembrie în borceag, împreună cumăzărichea de toamnă. Desimea optimă de semănat este 400-450 de boabegerminabile/m2, forma gravimetrică constituie 210-235 kg/ha. Când solul are oumiditate insuficientă, norma de semănat se măreşte cu 10-15%. Desimea are valoricuprinse între 450 şi 600 de boabe germinabile/m2. Limita superioară se foloseşteatunci când condiţiile climaterice nu sunt favorabile (umiditate insuficientă,întârzierea semănatului etc.), provocând o capacitate redusă de înfrăţire. Densitateaadmisă la recoltarea secarei, stabilită şi argumentată ştiinţific, ţinându-se cont deautoreglarea prin înfrăţire, constituie circa 550-650 de spice/m2.

Metoda de semănat. Secara se seamănă în rânduri dese, cu intervalele dintrerânduri egale cu 7,5 sau 15 cm. Rândurile se direcţionează dinspre nord spre sud.Semănatul trebuie realizat cu cărări tehnologice permanente, care permit protejareasemănăturilor pe parcursul vegetaţiei. În funcţie de textura fizică a solului, adâncimeade semănat trebuie să constituie 3-5 cm.

Lucrările de întreţinereÎn linii mari, sistemul de îngrijire a secarei include aceleaşi elemente

tehnologice ca şi cel al grâului, în primul rând tăvălugirea după semănat, deoarecesecara este predispusă la descălţare, iar nodul de înfrăţire – dispus aproape desuprafaţa solului. Ca plantă alogamă, secara asigură o polenizare suplimentară, maiales în sectoarele semincere şi la faza de înflorire.

RecoltareaÎn funcţie de condiţiile climaterice, recoltarea secarei se efectuează prin 2

metode: direct şi divizat.Recoltarea directă se realizează la coacerea deplină, când umiditatea boabelor

nu depăşeşte 18%. Recoltarea divizată se realizează la faza de coacere în pârgă, la oumiditate de 30% a boabelor. La determinarea metodei şi termenelor de recoltarese iau în calcul uniformitatea de coacere a boabelor, condiţiile climaterice şipericolul de scuturare, fiindcă boabele sunt mai puţin prinse în palee.

Dacă se respectă tehnologia, producţia de secară depăşeşte 4-5 t /ha; imediatdupă recoltare, aceasta se condiţionează şi se pune la păstrare, la umiditatea de bazăa boabelor.

Page 124: 51462970 Fitotehnie Final

124 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

2.5. TRITICALE

ImportanţaTriticale reprezintă o cereală nouă, creată prin hibridare între genurile Triticum

şi Secale. Denumirea de triticale a provenit de la prima parte a cuvântului triticumşi partea a doua a cuvântului secale. A moştenit atât însuşiri specifice grâului, cât şiproprietăţi specifice secarei.

Boabele de triticale se folosesc în alimentaţia omului, servesc drept hranăpentru animale, sunt utilizate la producerea malţului pentru bere, în industria spirtuluişi amidonului. Valorile de panificaţie sunt mai scăzute decât la grâu, iar dacă 20-30% de făină de triticale se amestecă cu 70-80% de făină de grâu, se obţine pâinede calitate superioară.

Ca masă verde, fân sau fânaj, triticale oferă o producţie de peste 30-35 t /ha, cuun conţinut de celuloză mai scăzut decât al secarei şi, respectiv, cu o masă vegetalămai fragilă. Boabele de triticale au un conţinut sporit de proteine, inclusiv lizină, şio înaltă valoare nutritivă.

Triticale are şi alte avantaje: productivitate ridicată, determinată de numărulmare de spiculeţe în spic; plasticitate ecologică bine pronunţată: poate fi cultivatăîn condiţii dure de mediu, suportându-le mai bine decât grâul; valorifică mai binesolurile slab fertile; părţile aeriene cresc rapid, formând o masă vegetală bogată;este un concurent puternic pentru buruieni.

Figura 6. Triticale

Page 125: 51462970 Fitotehnie Final

1252. Cerealele

Răspândire, suprafeţe, producţiiExistă numeroase soiuri de triticale care, prin însuşirile lor valoroase, au

favorizat introducerea în agricultură şi extinderea rapidă în producţie a acestei noicereale. Triticale poate fi cultivată în cele mai diverse condiţii pedoclimatice şi înprezent ocupă peste 3 mil. ha.

Principalele ţări producătoare de triticaleŢara Suprafaţa, mil. ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mil. t

Mondial 3,1 3820 11,7 China 0,5 3000 1,6

Austria 0,03 5030 0,2 Polonia 0,8 3260 2,7

Germania 0,5 6470 3,5 Suedia 0,04 7140 0,3

Triticale formează o producţie medie înaltă (3,8 t/ha), iar unele ţări (Germania,

Suedia) obţin câte 6,47-7,14 t/ha.Republica Moldova este la faza de introducere a culturii, pe teritoriul republicii

fiind omologate doar câteva soiuri pentru boabe şi masă verde.

SistematicaTriticale este un gen aparte al familiei Poaceae şi include următoarele varietăţi:1. Triticale aestiforme (inclusiv Triticale aestivum);2. Triticale durumforme (inclusiv Triticale durum);3. Triticale turgidoforme (inclusiv Triticale turgidum);4. Triticale dicoforme (inclusiv Triticale dicoccum);5. Triticale dicoccoidesforme (inclusiv Triticale dicoccoides);6. Triticale trispecies (care include 3 specii). Această sistematizare a fost elaborată de A. Şulândin în baza criteriilor de

răspândire şi a metodelor de creare a culturii. În Republica Moldova sunt omologatesoiurile Kişiniovski AD 2/917 şi Ingen-93.

Particularităţile biologiceTriticale rezistă la ger mai bine decât grâul comun, suportând temperaturi de

-17-19°C, dar mai rău decât secara. Temperatura minimă pentru germinare constituie5°C. Temperatura optimă +20°C. Triticale este mai puţin plastică decât grâul comunde toamnă, motiv din care perioada optimă de semănat este mai scurtă. Are un sistem

Page 126: 51462970 Fitotehnie Final

126 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

radicular bine dezvoltat şi suportă bine seceta. Coeficientul de transpiraţie constituie400-450, cantitatea de apă pentru umplerea boabelor – 60-65% din masa lor. Aremai puţine pretenţii faţă de sol decât grâul comun şi se poate utiliza cu succes înasolamentele antierozionale. Sunt mai sensibile la textura mecanică a solului.

Triticale este plantă de zi lungă, iar condiţiile de toamnă ale Republicii Moldovasunt favorabile pentru formarea intensivă a masei vegetale. Zilele lungi de primăvară–vară favorizează formarea organelor sale reproductive.

Compoziţia chimică şi calitateaPrin conţinutul principalelor componente chimice din boabe, planta se situează

între valorile grâului şi ale secarei.

Componenţa chimică a boabelor şi proporţia principaliloraminoacizi de triticale, grâu, secară

Triticale conţine mai multă proteină decât secara, pot fi utilizate ca masă furajeră;% din S.U. a boabelor % din total proteine Componente Grâu Triticale Secară Aminoacizi Grâu Triticale Secară

Proteine brute 14,6 14,2 11,9 Lizină 3,03 3,44 4,5 Amidon 62,8 62,0 59,1 Triptofan 0,86 1,03 6,77

Grăsimi brute 1,8 1,6 1,7 Cistină 2,15 3,38 2,87 Cenuşă 2,2 2,0 1,9 Cistidină 1,43 1,49 1,53

Tirozină 1,42 1,31 1,88 Alanină 2,87 4,08 3,54

se caracterizează printr-o proporţie sporită de aminoacizi, conţinând mai multălizină decât grâul; mai mult triptofan, Gistină şi alanină decât grâul şi secara. Valoareaenergetică a triticalei este de 3 603 kcal/kg; alte cereale utilizate ca plante furajereau valori energetice de 3 796 kcal/kg, (porumbul); 3 709 kcal/kg (grâul) 3 375kcal/kg (orzul). Compoziţia chimică a triticalei permite utilizarea ei şi în panificaţie.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Triticale de toamnă are cerinţe mari faţă de premergători.

Sunt mai potrivite culturile care părăsesc câmpul devreme: borceaguri de toamnăşi de primăvară, leguminoase pentru boabe (mazărea, fasolea), ierburile perene(lucerna, sparceta), cartoful timpuriu, porumbul pentru siloz, porumbul pentru boabe(hibrizi timpurii).

Lucrarea solului. Drept lucrare de bază a solului, efectuată după ce premergă-torii părăsesc câmpul, este considerată arătura la 20-22 cm (în anii asiguraţi cu

Page 127: 51462970 Fitotehnie Final

1272. Cerealele

precipitaţii). În anii secetoşi, se recomandă ca, după plante premergătoare ce părăsesctârziu câmpul, solul să fie lucrat cu grapa cu discuri într-o singură sau în 2 direcţii,lucrarea de bază a solului contribuind la acumularea apei şi nimicirea buruienilor încăînainte de semănat. Înainte de semănat se realizează şi cultivaţia la adâncimea încorporăriiseminţelor – element tehnologic ce ajută la formarea unui pat germinativ uniform.

Fertilizarea. După cantitatea de elemente nutritive exportate, triticale estecomparabilă cu grâul şi secara: pentru formarea unei tone de boabe, extrage din solN25-30P10-12K24-26 kg. În baza acestor date, a fost stabilit sistemul de fertilizare: 100%din PK şi 25-50% din N se utilizează pentru fertilizarea de bază, restul de azot seadministrează primăvara, pentru hrană suplimentară.

SemănatulÎnainte de semănat se realizează selectarea soiurilor. Până la momentul de faţă,

în Republica Moldova se cultivă soiurile Kişiniovski - AD - 2/917 şi Ingen - 93.Seminţele sunt pregătite pentru semănat prin sortarea şi colectarea fracţiilor de

seminţe măşcate, care trebuie să posede forţă puternică de străbatere; ameliorarea lorpână la standardele primei clase a calităţii; tratarea cu preparate de tipul Dividend, Racsil.

Epoca de semănat a triticalei trebuie determinată cu exactitate, deoarece aceastăspecie încă nu s-a acomodat bine la condiţiile pedoclimatice instabile ale RepubliciiMoldova. Optimă pentru semănat este considerată perioada 10-20 septembrie. Desimeaoptimă de semănat constituie 4,5-5,5 mil. de boabe germinabile la 1 ha, triticalecaracterizându-se printr-o plasticitate mai scăzută decât grâul comun de toamnă.

Triticale are o energie de străbatere mai mică decât grâul; din acest motiv,adâncimea optimă de încorporare a seminţelor trebuie să constituie 4-5 cm.Uniformitatea adâncimii de încorporare a seminţelor constituie un factor pozitivpentru producţia de plante.

Metoda de semănat. Triticale se seamănă în rânduri dese, distanţa dintre rânduritrebuie să constituie 7,5 şi 15 cm. Metoda de semănat trebuie să prevadă formareade fâşii tehnologice; să favorizeze implementarea unui sistem de îngrijire(întreţinere) a semănăturilor şi promovare a lucrărilor eficiente de combatere aburuienilor, bolilor şi dăunătorilor.

Lucrări de întreţinereConcomitent cu semănatul sau imediat după trebuie realizată tăvălugirea. Alte

elemente de bază ale întreţinerii semănăturilor sunt: fertilizarea suplimentarăradiculară şi foliară; protecţia plantelor contra bolilor şi dăunătorilor; utilizarearetardanţilor şi reglatorilor de creştere etc.

Pentru combaterea buruienilor, cultura triticalei trebuie integrată cu rol dominant

Page 128: 51462970 Fitotehnie Final

128 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

de rotaţie în cadrul asolamentului. În cazuri excepţionale, în funcţie de tipul de îmburuie-nare, se recomandă stropirea cu erbicide la faza de înfrăţire, până la începutul împăierii;plantele sunt sensibile la erbicide mai ales la faza de cotiledoane şi la faza de 4 frunze.

Sistemul de combatere a bolilor şi dăunătorilor include aceleaşi procedee caşi în cazul grâului şi al secarei.

RecoltareaÎn funcţie de starea semănăturilor şi de condiţiile climaterice, recoltarea

triticalei se realizează prin 2 metode: direct şi divizat. Metoda directă de recoltarese aplică la faza de coacere deplină, când umiditatea boabelor este cât mai aproapede 14%; astfel pierderile sunt minime şi boabele se păstrează mai bine. Durataoptimă a recoltării este de 5-6 zile. Metoda divizată de recoltare se aplică la faza decoacere în pârgă, umiditatea boabelor constituind 30-32%. Plantele se cosesc cuajutorul secerătorii, la înălţimea de 20-25 cm de la suprafaţa solului şi rămânsuspendate pe mirişte câteva zile, până când umiditatea lor atinge circa 14-18%;apoi se treieră cu o combină echipată cu ridicător de brazdă.

Producţia recoltată se curăţă, se condiţionează şi se depozitează, la umiditateade bază a boabelor de 14%.

2.6. ORZULImportanţaÎn Republica Moldova, orzul de toamnă, ca şi cel de primăvară (orzoaica), se cultivă

pentru boabe cu destinaţie furajeră şi industrială, pentru fabricarea berii. Boabele orzuluide toamnă au calităţi furajere superioare: 1 kg de boabe conţine 1,25 unităţi nutritive şicirca 100-105 g de proteină. Boabele de orz conţin şi aminoacizi indispensabili, înprimul rând lizină, de 1,5-2 ori mai mult decât cele de grâu. Boabele de orz se utilizeazăşi în alimentaţia oamenilor, sub formă de crupe, făină, malţ etc. El reprezintă şi cel maitimpuriu nutreţ concentrat, utilizat pe larg în hrana porcinelor, bovinelor, a păsărilor,având valoare nutritivă sporită. Industrial, boabele de orz se utilizează la producereaamidonului, glucozei, alcoolului, a berii etc. Orzul de toamnă are şi importanţăagronomică: eliberează devreme câmpul; contribuie la micşorarea îmburuienării; permitesemănatul culturilor succesive; este un bun premergător pentru majoritatea culturilorde primăvară (mei, hrişcă, porumb etc.); intră în componenţa borceagului de toamnă (cumăzărichea de toamnă); se utilizează ca nutreţ verde. Orzul de toamnă este fragil,vulnerabil la boli şi dăunători, dar are aspect ecologic: poate fi inclus cu succes înrotaţia asolamentului, în vederea obţinerii unei producţii ecologic pure.

Page 129: 51462970 Fitotehnie Final

1292. Cerealele

Figura 7. OrzÎn centru – spic de orzoaică

Răspândire, suprafeţe, producţiiCultivat ca specie cerealieră de toamnă şi de primăvară, orzul ocupă locul al

patrulea în lume ca producţie (după grâu, orez, porumb). Are răspândire în regiunilesudice.

Suprafeţele şi producţia de orz în diferite ţări

Ţara Suprafaţa, mii ha

Producţia globală, mii t

Producţia medie, kg/ha

Canada 4,45 12,328 2700 China 775 2,717 3500 Franţa 1,757 9,844 5600 Germania 2,087 10,596 5100 India 701 1,406 2000 România 317 541 1700 Federaţia Rusă 9,185 17,970 1900 Ucraina 4,601 6,833 1500 Marea Britanie 1,078 6,370 5900 SUA 1,913 6,059 3200 Mondial 56,814 140,978 2500 Republica Moldova 78,5 56,583 700

Page 130: 51462970 Fitotehnie Final

130 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Compoziţia chimică şi calitateaDin punct de vedere chimic, boabele orzului cultivat (comun) diferă de boabele

altor cereale prin conţinutul mare de celuloză, datorat plevelor care îmbracă bobul.Orzul (orz cu mai multe rânduri) şi orzoaica (orz cu două rânduri) conţin, în medie,10-14% de substanţe proteice (în cazuri excepţionale până la 20%). Conţinutul desubstanţe proteice al boabelor de orz şi orzoaică este influenţat de particularităţilesoiurilor cultivate, condiţiile climaterice, tehnologia de cultivare etc. În linii mari,în condiţii egale, orzul acumulează mai multe substanţe proteice decât orzoaica.

Fracţiile proteinelor sunt prezente în următoarele categorii: albumine,globuline, hordeine, glutamine. Fracţiile care formează glutenul (hordeina şiglutamina) sunt prezente în proporţii mai mici, fapt ce condiţionează calitatepanificabilă slaba a făinii de orz. Conţinutul substanţelor extractive neazotateconstituie 65-67%; în compoziţia lor intră amidon (peste 95%) şi zaharuri simple(circa 5%). Conţine 4,5-5% de celuloză, 2,5-3,0% de cenuşă, 1,8-2% de grăsimi.

Cenuşa de orz şi orzoaică au următoarea compoziţie:Orzul: P – 29,2%; K – 28,8%; Si – 21,7%; Mg – 7,1%.Orzoaica: P – 33,3%; K – 21,6%; Si – 23,5%; Mg – 6,2%.Calitatea orzului se apreciază în funcţie de destinaţie şi utilizare. Orzul

furajer trebuie să aibă boabele bogate, în primul rând, în substanţe proteice, conţinândcantităţi mai mari de aminoacizi, lizină şi triptofan. Aceste cerinţe corespund maiales orzului de toamnă.

Orzul pentru bere, dimpotrivă, trebuie să aibă un conţinut scăzut de proteine(10-11%) şi mai sporit de amidon, deoarece acest element chimic îngreuneazălimpezirea berii. Din această perspectivă, orzoaica posedă calităţi mai bune: pelângă conţinutul chimic cerut, mai trebuie să asigure boabe mari (MMB 42-48 g),uniforme, cu încolţire uniformă şi energie germinativă mare, care să favorizezeobţinerea în timp scurt a malţului (poate mucezi şi putrezi) şi are prioritate ca orzalimentar pentru arpacaş, surogat de cafea etc.

SistematicaOrzul cultivat – Hordeum sativum – include 3 convarietăţi: Hordeum vulgare

(orz cu mai multe rânduri), Hordeum Distichum (orz cu două rânduri; orzoaica),Hordeum Intermedium.

Orzul din convarietatea Hordeum Vulgare se împarte în 3 categorii:a) Hordeum vulgare tetrastichum – orz cu patru rânduri, spic lax şi spiculeţe

laterale care se întrepătrund;

Page 131: 51462970 Fitotehnie Final

1312. Cerealele

b) Hordeum vulgare hexastichum – orz cu 6 rânduri, spic dens şi boabe aranjatestrict în linii drepte;

c) Hordeum distichum (orzoaica) – orz cu două rânduri; doar spiculeţul dinmijloc este fertil, cele laterale – sterile.

Pe lângă formele de toamnă şi de primăvară ale orzului şi orzoaicei, în RepublicaMoldova se cultivă şi orzul „umblător” (poate fi cultivat atât toamna, cât şi primă-vara), o bună parte din soiurile căruia sunt omologate.

Particularităţile biologiceOrzul s-a adaptat la diferite condiţii pedoclimaterice, având cea mai întinsă

arie de cultură pe glob. Limita nordică ajunge până la latitudinea de 70°, iar ceasudică atinge zona ecuatorială. Altitudinea plantaţiilor de orz ajunge la 2 700 m – înCaucaz şi 4 700-5 000 m – în Tibet şi Himalaya.

Durata vegetaţiei orzului de toamnă variază în limitele de 260 şi 280 de zile, iarcriptovegetaţia – 110-120 de zile. Durata vegetaţiei pure constituie 145-170 de zile.

Cerinţele faţă de temperatură. Orzul şi orzoaica sunt specii de coaceretimpurie. Pentru ca plantulele lor să se poată forma, sunt necesare 157-196°C detemperaturi active şi 104-125°C de temperaturi efective. În perioada activă detoamnă, orzul are un necesar de 545-549°C de temperaturi active şi 315-320°C detemperaturi efective. În total, pentru vegetaţie, orzul de toamnă are un necesar de2.200-2.250°C de temperaturi active şi 1.400-1.460°C de temperaturi efective.Pe parcursul vegetaţiei, orzoaica de primăvară necesită 1.100-1.300°C de tempe-raturi efective. Cerinţele orzului faţă de temperatură sunt moderate şi diferă înfuncţie de faza de creştere şi dezvoltare. Seminţele orzului germinează la tempera-tura minimă de 1-2°C, cea optimă constituie 20-22°C, iar cea maximă – 30°C.

Orzul de toamnă are cea mai slabă rezistenţă la temperaturi scăzute şi la iernare;suportă geruri de până la -12°C la nivelul nodului de înfrăţire doar dacă este bineînfrăţit şi călit. Acoperit cu un strat uniform de zăpadă (de 15-20 cm), orzul poatesuporta geruri de scurtă durată de până la -30°C. Sensibilitatea maximă a orzului detoamnă la ger şi la condiţiile nefavorabile de iernare se manifestă la desprimăvărare,când plantele îşi consumă substanţele de rezervă şi pot pieri la o temperatură de -10°C, mai ales dacă aceasta durează.

Cerinţele faţă de umiditate. Ca reprezentant al primei grupe de cereale, orzulare cerinţe sporite faţă de apă, deşi acestea sunt mai reduse decât ale grâului, secarei,triticalei, ovăzului. Cerinţe reduse faţă de apă manifestă şi orzoaica de primăvară.

Coeficientul de transpiraţie al orzului de primăvară este de 400-450 (în aniiextrem de secetoşi ajunge la 500), iar al orzoaicei – de 350-400. Necesarul de apă

Page 132: 51462970 Fitotehnie Final

132 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

pentru umflarea seminţelor atinge limitele de 48-57%. Apa se consumă neuniformpe parcursul întregii vegetaţii. Perioada critică, când se consumă cele mai maricantităţi de apă, este cea cuprinsă între împăiere şi înspicare.

Rezervele de apă din sol, care contribuie la înfrăţirea şi formarea lăstarilor pro-ductivi, influenţează pozitiv nivelul de producţie, în primul rând, al orzului de toamnă

Ca şi celelalte plante cerealiere, orzul manifestă cerinţe mari faţă de echilibruldintre temperatura aerului şi umiditatea lui. Cea mai eficientă umplere a boabelorse produce la o umiditate a aerului de 50-60% şi o temperatură de 20-25°C;umiditatea scăzută (10-12%) sau ridicată (70-80%) a aerului are influenţe negativeasupra umplerii boabelor. Dereglarea echilibrului între temperatură şi umiditatecontribuie la apariţia unor fenomene precum pălirea şi şiştăvirea boabelor de orz şiorzoaică, care reduc considerabil producţia.

Şiştăvirea se produce în anii secetoşi, când temperatura ridicată a aerului(depăşind 30-35°C) şi umiditatea scăzută a solului contribuie la majorareatranspiraţiei; boabele pierd mari cantităţi de apă şi, la coacerea deplină, devin şiştave.Metoda de bază pentru prevenirea acestui fenomen este recoltarea divizată în fazade coacere în pârgă.

Pălirea se produce când temperatura aerului şi umiditatea lui constituie 30-35°C şi, respectiv, 80-90%, în lipsa vântului. În asemenea condiţii, în fazele deumplere şi coacere a boabelor, se stopează transpiraţia, apa din celule se evaporăfără a se absorbi doze noi de apă odată cu elementele nutritive. În ambele cazuri seformează boabe şiştave şi se reduce producţia.

Cerinţele faţă de sol. Cerinţele orzului faţă de sol sunt determinate de capacitatealui redusă de a solubiliza elementele nutritive şi de a creşte relativ rapid, într-o perioadăde vegetaţie de scurtă durată. Cele mai potrivite tipuri de sol sunt cernoziomurilebine structurate, cu textură fizică uşoară şi un pH cu valorile de 5,6-6,8. Orzul secaracterizează printr-un ritm rapid de absorbţie a elementelor de nutriţie din sol. Lafaza de împăiere, orzul utilizează mai mult de 2/3 din potasiu, circa 50% de fosfor şicantităţi mari de azot. Utilizarea elementelor de nutriţie se încheie la sfârşitul fazeide înspicare. Din aceste considerente, orzul trebuie asigurat cu elemente accesibileîn prima jumătate a vegetaţiei, cerinţă realizabilă prin monitorizarea tehnologiilormoderne de cultivare şi, în primul rând, prin amplasarea după premărgătoarefitoamelioratoare, introducerea dozelor calculate de elemente de nutriţie, prinselectarea şi utilizarea soiurilor cu un înalt potenţial biologic de producţie etc.

Cerinţele faţă de lumină. Orzul şi orzoaica sunt plante de zi lungă, dar necesităşi condiţii de zi scurtă, care se instalează după 22 septembrie – pentru orzul detoamnă – şi primăvara devreme, până la 22 martie – pentru orzoaică. În aceste condiţiise formează sistemul radicular şi lăstarii de înfrăţire.

Page 133: 51462970 Fitotehnie Final

1332. Cerealele

În condiţii de zi lungă, faza de lumină durează 80-90 de zile (la orzul de toamnă)şi 50-60 de zile (la orzoaică). În condiţii de zi lungă, orzul şi orzoaica se dezvoltăîntr-un ritm rapid şi îşi formează organele reproductive. Organele vegetative şicele reproductive trebuie să respecte succesivitatea şi echilibrul. Formareaeşalonată a organelor reproductive ale orzului şi orzoaicei se realizează mai bineprimăvara, când plantele sunt asigurate cu elemente nutritive, apă din sol, temperaturimoderate (20-24°C). Pe parcursul perioadei de vegetaţie, lumina este o sursănecesară şi indispensabilă pentru procesul de fotosinteză.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Orzul de toamnă realizează producţii mari după

premergătoarele cu caracter fitoameliorator, precum mazărea, borceagul de toamnă,borceagul de primăvară, fasolea, rapiţa de toamnă, rapiţa de primăvară, şerlaiul,ierburile perene (lucerna, sparceta etc.), considerate premergătoare foarte bune;cartoful timpuriu, soia (soiuri timpurii), porumbul pentru boabe (hibrizi timpurii),considerate premergătoare bune; după sfecla furajeră, sfecla-de-zahăr (recoltatăpână la 20-25 septembrie), floarea-soarelui (hibrizi timpurii) etc., consideratepremergătoare potrivite. Orzul de toamnă poate fi cultivat şi în cultură repetată,într-un lanţ de premergătoare foarte bune sau bune. Orzoaica de primăvară se seamănădupă porumbul pentru boabe şi după sfecla pentru zahăr. La rândul lor, orzul detoamnă şi orzoaica sunt bune premergătoare pentru culturile de primăvară, deoarecepărăsesc cel mai devreme terenul; după recoltarea lor pot fi cultivate culturi succesive(porumb, mei, hrişcă etc.). Orzul şi orzoaica pot fi folosite şi în calitate de culturiprotectoare pentru lucernă, şerlai etc.

Fertilizarea se efectuează ca la grâul comun de toamnă.Lucrarea solului. Se recomandă ca lucrarea de bază a solului să se realizeze

superficial, fără a utiliza plugul, cu ajutorul dezmiriştitorului sau grapei grele cudiscuri BDT-7. Metoda trebuie aplicată în anii secetoşi, după toate premergătoarele,inclusiv după cele care părăsesc terenul devreme. În anii cu umiditate suficientă,premergătoarele cu un termen timpuriu de recoltare se pregătesc printr-o arăturăcu răsturnarea brazdei, la 20-22 cm, sau o arătură fără răsturnarea brazdei, la14-16 cm, în funcţie de condiţiile pedoclimatice.

Orzoaica de primăvară se amplasează, în majoritatea cazurilor, după porumb, sfeclăpentru zahăr etc.; lucrarea de bază a solului se efectuează prin metoda arăturii detoamnă târzie, care include discuirea în 1-2 direcţii şi arătura cu răsturnarea brazdeila o adâncime de 20-22 sau 23-25 cm. Înainte de semănat, se efectuează cultivaţia, laadâncimea încorporării seminţelor (4-5 cm), creând un pat germinativ uniform.

Page 134: 51462970 Fitotehnie Final

134 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Soiurile, seminţele şi semănatulSoiurile de orz de toamnă omologate în Republica Moldova se împart în 2

categorii: plastice, cu un potenţial relativ stabil de producţie şi intensive, mai puţinadaptate la condiţiile climaterice.

Soiurile plastice (Osnova) sunt omologate pentru toată republica. Pentru zonade nord au fost omologate soiurile Tighina şi Mugurel. Soiurile plastice valorificăterenurile ocupate cu premergătoare târzii, iar pentru cele intensive se recomandăamplasarea după premergătoare care părăsesc devreme terenurile.

Cel mai bine sunt adaptate la teritoriile întregii republici soiurile de orzoaicăde primăvară: Odesski 100, Prestij, Galactic, Ghetman. Celelalte soiuri de orzoaicăde primăvară (Unirea, Odesski 115, Ionel, Stalker, Sonor etc.) sunt omologatepentru zone concrete.

Seminţele sunt pregătite pentru semănat prin următoarele procedee: sortareaşi selectarea seminţelor cu MMB mai mare de 40 g (pentru orz de toamnă) şi cuMMB mai mare de 45 g (pentru orzoaica de primăvară); determinarea purităţii şicapacităţii germinative, care trebuie să corespundă standardelor clasei I a calităţii;incrustarea seminţelor strict înainte de semănat.

Epoca de semănat trebuie să asigure orzului de toamnă o durată de vegetaţie de30-35 de zile şi intrarea în criptovegetaţie la faza de înfrăţire; pentru orzoaica deprimăvară, perioada optimă de semănat este primăvara timpurie. Epoca optimă desemănat pentru orzul de toamnă se încadrează în limitele 20 septembrie –10 octombrie.Semănatul mai devreme sau mai târziu are aceleaşi dezavantaje ca şi la grâu: rărireasemănăturilor pe parcursul vegetaţiei de toamnă, a criptovegetaţiei şi la desprimăvărare.Pentru orzoaică, epoca optimă coincide cu maturitatea fizică a solului.

Desimea optimă de semănat (pentru orzul de toamnă şi orzoaică) reprezintă400-450 de boabe germinabile /m2, astfel încât să rezulte 600-800 de spice/m2 pentruorz şi 450-600 de spice/m2 pentru orzoaica de primăvară. Acestor densităţi le corespundeo cantitate de seminţe de 176-220 kg – în cazul orzului de toamnă (MMB – 40 g,valoarea utilă 90%) şi 200-220 kg – în cazul orzoaicei de primăvară (MMB – 45 g,valoarea utilă 90%). În condiţiile secetoase, când în stratul de 0-10 cm, în perioadaoptimă, se acumulează cantităţi insuficiente de apă, semănatul se efectuează mai târziu,la 15-20 octombrie, iar desimea se majorează cu 15-25%, adică un supliment de 60-100 seminţe germinabile /m2; asemenea semănături intră în iarnă neînfrăţite.

Metoda de semănat. Orzul de toamnă şi orzoaica de primăvară se seamănă înrânduri dese, compact, cu semănători utilizate şi la semănatul grâului; distanţa dintrerânduri trebuie să constituie 7,5-15 cm; adâncimea încorporării seminţelor, în funcţiede textura fizică şi umiditatea solului.

Page 135: 51462970 Fitotehnie Final

1352. Cerealele

Lucrările de întreţinereÎn linii mari, orzul de toamnă şi orzoaica suportă aceleaşi lucrări de îngrijire

ca şi grâul comun de toamnă, cu unele deosebiri determinate de particularităţilebiologice. Un element obligatoriu, important şi cu eficienţă economică estetăvălugirea concomitent cu semănatul sau imediat după semănat, deoarece orzul detoamnă are germinare bipolară şi, la o adâncime mai mică de încorporare aseminţelor, la 4-5 cm, amplasat după premergătoarele care părăsesc terenul maitârziu, este predispus la „descălţarea” plantelor după iernare.

Controlul periodic al culturii în timpul iernii este important, deoarece orzulmanifestă sensibilitate la ger. Din aceste considerente, este extrem de importantăşi reţinerea zăpezii. După topirea zăpezilor, pe solele semănate cu orz de toamnă seîntind pe diagonală, în 3-4 locuri, pelicule de polietilenă cu suprafaţa de 1 m2. Subpeliculă se formează o microclimă (efect de seră) şi plantele încep să vegeteze cu8-10 zile mai devreme; în baza acestui procedeu se poate decide dacă este necesarăsau nu hrana suplimentară, completarea sau reînsămânţarea semănăturilor.

Aceste elemente tehnologice asigură majorarea producţiei orzului de toamnă,dar sunt dependente de perioada (sau vremea) regenerării de primăvară (VRP), careintegrează acţiunea factorilor cosmici (lumină, căldură) în procesul de îngrijire deprimăvară. VRP creează condiţii corespunzătoare de lumină şi căldură pentru plantelecare regenerează primăvara şi depind mai mult de înălţimea soarelui decât de variaţiacondiţiilor climaterice. Convenţional, VRP se împarte în 2 categorii:

VRP timpurie – plantele cerealelor de toamnă, inclusiv ale orzului de toamnă, sedezvoltă la o poziţie joasă a soarelui faţă de orizont, independent de latitudinea geograficăa solului, în condiţii de zi scurtă şi radiaţie solară joasă (305-420 cal/cm2) în diurnă, înspectrul căreia razele infraroşii predomină asupra celor violete. În anii cu VRP timpuriese intensifică procesele de regenerare, accelerare a înfrăţirii şi a proceselor de creştereşi acumulare a substanţelor organice, umbrirea reciprocă, tendinţa de polignire. În acestecondiţii se realizează producţii mari, dar de calitate inferioară.

VRP târzie (se exclud perioada de lungă durată a creşterii plantelor, poziţiajoasă a soarelui faţă de orizont şi timpul răcoros) asigură trecerea bruscă latemperaturi mari: plantele îşi încep vegetaţia în condiţii de zi lungă, la o înălţimemare a soarelui faţă de orizont, la o radiaţie solară intensivă (530-684 cal/cm2) îndiurnă, în spectrul căreia razele ultraviolete predomină asupra celor infraroşii. Înanii cu VRP târzie, dimpotrivă, plantele se înrădăcinează şi înfrăţesc slab; seaccelerează procesele de formare a organelor reproductive; substanţa organică seacumulează în cantităţi mai mici. În aceste condiţii, semănăturile rămân rare, cutalie joasă, producţia scade cantitativ şi creşte calitativ.

Page 136: 51462970 Fitotehnie Final

136 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Datele trecerii temperaturii medii multianuale peste 0°C, 5°C, 10°Cprimăvara şi toamna, VRP medie, ±3 zile; VRP târzie ± 8-10 zile

Primăvara Toamna Zona Republicii Moldova 0°C 5°C 10°C 0°C 5°C 10°C Nord 11,03 4,02 23,04 8,10 1,11 28,11

Centru 4,03 27,03 17,04 17,10 10,11 9,12 Sud 27,02 23,03 16,04 20,10 14,11 13,12

VRP determină desimea plantelor. VRP timpurie favorizează creşterea desimii,

fapt ce conduce la reducerea dozelor de azot ca hrană suplimentară; VRP târzieimpune majorarea dozelor de azot.

Creşterea producţiei de orz de toamnă trebuie raportată la efectul ecologic alVRP. Pentru majorarea desimii plantaţiilor rărite pot fi utilizate soiuri de orzumblător (Osnova), orzul de primăvară, mazărea etc. Metoda de completare orireînsămânţare se aplică în funcţie de numărul de plante şi caracteristicile VRP.

Sporirea producţiei semănăturilor rărite de orz de toamnăVRP Variantele timpurie medie târzie

Semănatul de completare până la desimea completă 200* 250 300 Semănatul de completare cu norma completă 150 200 250 Reînsămânţare cu altă cultură 100 150 200

* – numărul de plante neînfrăţite, bucăţi/m2.

În unele cazuri, când orzul de toamnă şi orzoaica se amplasează după premer-gătoarele care părăsesc devreme solele (ierburi perene, ogor ocupat, leguminoasepentru boabe etc.), când semănatul se efectuează în epoca optimă şi în condiţiiclimaterice favorabile, apare riscul polignirii. În aceste situaţii, la faza de înfrăţire,se recomandă utilizarea retardanţilor: tur (3-4 kg/ha), compozan M (2 kg/ha de ş. a.)ori un amestec de 1,5-2 kg tur + 0,7-1,0 kg/ha compozan M.

RecoltareaOrzul de toamnă şi orzoaica posedă particularităţi care trebuie luate în calcul

la recoltare: la coacerea deplină, spicul este fragil şi se rupe uşor; temperaturileînalte (mai mari de 30°C) au asupra lor acţiune negativă, provocând pălirea şişiştăvirea; la coacerea deplină, pierderile biologice constituie 30-50 kg de boabepe diurnă. Din acest motiv, recoltarea trebuie realizată în termene reduse şi în mod

Page 137: 51462970 Fitotehnie Final

1372. Cerealele

diferenţiat, luându-se în calcul starea semănăturilor şi condiţiile climaterice. Întârzierearecoltării provoacă pierderi mari. Recoltarea orzului se efectuează cu 6-10 zile maidevreme decât cea a grâului. Semănăturile fără buruieni, cu talie joasă se recolteazăprin metoda directă; la faza coacerii depline, umiditatea boabelor nu trebuie să depăşească14%. Metoda divizată de recoltare se aplică la faza de coacere în pârgă, în cazurile încare semănăturile sunt înalte, dese, umiditatea boabelor este de circa 30-32%.

Producţia. Boabele recoltate se condiţionează şi se depozitează la fel ca şi cele degrâu. În condiţii favorabile, în Republica Moldova, soiurile omologate ale orzului detoamnă realizează o producţie de 5-6 t /ha, iar cele de orzoaică de primăvară – 4-5 t/ha.

Particularităţile tehnologiei de cultivare a orzului pentru bere Fabricarea berii înaintează cerinţe deosebite privitor la materia primă. Aceste

cerinţe sunt incluse în standarde speciale şi implică:1) boabe măşcate (MMB mai mare de 40 g);2) uniformitatea boabelor;3) germinaţia sporită;4) conţinutul de plevi nu mai mare de 9%;5) culoare şi aromă tipice;6) lipsa impurităţilor;7) conţinutul de proteină de 9-12,5%;8) conţinutul de amidon nu mai mic de 60-64%.Orzoaica corespunde mai bine cerinţelor standardului. Orzoaica pentru bere

trebuie cultivată în condiţii favorabile, după premergătoare care nu fixează azot pecale biologică: porumb, cartof, sfeclă pentru zahăr, sfeclă furajeră etc.

Importantă este şi selectarea soiurilor de orzoaică, actualmente, în RepublicaMoldova fiind omologate soiuri precum: Odesski-100, Odesski-115, Sonor, Ionel,Galactic, Ghetman. În cadrul fertilizării se cer reduse dozele de azot, iar fosforulşi potasiul – utilizate în doze scontate pentru producţii mari. Un aspect esenţialpentru semănatul orzoaicei îl reprezintă perioada timpurie şi desimea mică asemănatului (4,0 mil. de boabe germinabile/ha). Sistemul de îngrijire includeaceleaşi elemente tehnologice ca şi în cazul orzului furajer, cu o singură excepţie:fertilizarea suplimentară cu azot trebuie efectuată în fazele de regenerare şi înfrăţirede primăvară, care favorizează majorarea producţiei.

În zona de nord, recoltarea orzoaicei pentru bere se realizează la faza de coaceredeplină, când boabele au o energie germinativă ridicată. În zona de sud, se dă prioritaterecoltării prin metoda divizată, cu scopul de a evita influenţa negativă a pălirii şişiştăvirii boabelor.

Page 138: 51462970 Fitotehnie Final

138 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

În zona de sud, frecvent afectată de secetă, sporul de producţie se poate obţineprin irigarea eficientă a culturii sau cultivarea a 2 recolte de plante pentru furaj saupentru boabe (porumb, hrişcă, mei etc.). Pentru orz, orzoaică de toamnă şi orzoaicăde primăvară, cea mai eficientă irigare este irigarea de aprovizionare (de toamnă),realizată înainte de lucrarea de bază a solului, cu norme relativ mici (250-300 m3/ha),care asigură rezerve suficiente de apă pentru orzoaica de primăvară, iar pentru orzşi orzoaica de toamnă asigură formarea semănăturilor uniforme, înfrăţirea lor. Ladesprimăvărare, în funcţie de necesităţi, irigarea se aplică până la fazele critice –împăiere şi înspicare – în doze strict calculate (200-250 m3/ha).

Cerinţele standardului faţă de orzul pentru bere

Normele Specificare 1 2 1. Culoarea Galbenă, galben-deschisă Galbenă, cenuşie 2. Mirosul Obişnuit pentru orz Obişnuit pentru orz 3. Umiditatea, % 15 15,5 4. Impuritatea, % 1,0 2,0 5. Conţinutul boabelor de alte specii 3,0 5,0 6. Seminţe măşcate, % 80 60 7. Capacitatea de germinare la 5 zile, %* 95 90 8. Afectarea cu dăunători Nu se permite

2.7. OVĂZUL

ImportanţaBoabele nedecorticate de ovăz conţin peste 11% de substanţe proteice, circa

4,1% de grăsimi, 12% de celuloză, peste 57% de substanţe extractive neazotate,vitaminele A, B, săruri minerale de fosfor etc. Se folosesc sub formă de fulgi,făină, griş, surogat de cafea în alimentaţia oamenilor. Datorită valorii lor nutritiveînalte, sunt recomandate mai ales copiilor şi bolnavilor cu regim dietetic.

Boabele de ovăz sunt extrem de valoroase pentru hrana cabalinelor, dar şi aaltor animale, mai ales a celor ţinute pentru reproducere sau a celor tinere. 100 kgde boabe conţin 100 de unităţi nutritive şi 78 kg de proteină digestibilă. Paiele şipleava au valoare furajeră superioară celor de grâu, secară, orz, triticale. 100 kg depaie conţin 44 g şi 100 kg de pleavă – 35 g de proteină uşor digestibilă. Se cultivăşi pentru producerea de nutreţ verde sau fân; constituie principala cereală care, în

Page 139: 51462970 Fitotehnie Final

1392. Cerealele

amestec cu măzărichea de primăvară, se utilizează ca asociat în borceagul deprimăvară. Semănat în amestec cu măzărichea de primăvară, se utilizează cu succesîn „conveierul verde”, plantat în 3-4 epoci, şi rezolvă problema „ferestrelor” dinluna iunie.

Ovăzul are şi importanţă agronomică: plantele de ovăz suportă mai uşorputregaiul rădăcinilor şi au un rol sanitar în asolament.

Figura 8. Ovăz

Răspândire, suprafeţe, producţiiConform datelor FAO, în anul 2006 pe glob au fost atestate 9,9 mil. ha cultivate cu

ovăz, producţia medie a cărora constituie 2015 kg/ha; producţia globală – 20 mil. detone. Cele mai mari ţări cultivatoare de ovăz sunt Canada, Rusia şi Polonia. În RepublicaMoldova, ocupă o suprafaţă de 4028 ha, cu o producţie medie de 1379 kg/ha.

SistematicaOvăzul aparţine familiei Poaceae, genul Avena, care include atât specii

cultivate, cât şi specii sălbatice. Printre speciile cultivate, importanţa cea mai mareo are Avena sativa, răspândită pe toate continentele. În cadrul acestei specii seevidenţiază varietăţi ce diferă prin prezenţa sau absenţa aristelor, prin bob îmbrăcat

Page 140: 51462970 Fitotehnie Final

140 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

în pleve sau golaş, prin culoarea bobului. Specia acoperă circa 90% din suprafeţelesemănate cu ovăz şi 90% din producţia globală.

Specia Avena byzantina este mai puţin răspândită şi se cultivă în ţărilemediteraneene ca ovăz de toamnă şi de primăvară (9% din producţia mondială);Avena strigosa, supranumit „ovăz al nisipului”, se cultivă în regiunile muntoase şiface parte dintre cele mai vechi şi mai puţin răspândite specii de ovăz. Printrespeciile sălbatice, răspândite ca buruieni în Europa, Asia, se numără Avena fatua(odosul), care se distinge prin pubescenţa aristelor şi prin cele 2 „potcoave”; spredeosebire de odos, Avena ludoviciana are o singură „potcoavă”; este răspândită şiîn Republica Moldova.

Soiuri. Conform datelor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, înRepublica Moldova sunt omologate soiurile Skakun, originar din Federaţia Rusă, şiCory, creat la Euroces-Moldova, mun. Chişinău.

Particularităţile biologiceOvăzul are o arie de cultură mai restrânsă decât orzul, ocupând cele mai mari

suprafeţe în zonele umede, răcoroase, inclusiv în zonele muntoase. Cerinţele faţă de temperatură. Ovăzul are cerinţe scăzute faţă de temperatură,

este o plantă cu reacţie moderată la căldură. Germinează la temperatura de 2-3oC,iar plantele tinere suportă temperaturi negative de scurtă durată de până la -4– -5oCşi mai mult. Pentru înfrăţire, temperatura optimă este de 10-11oC; pentru înflorireşi fecundare – 16-18oC; pentru coacere – 18-20oC; temperatura maximă – 38-40oC.În ultimii ani (2003) ovăzul s-a manifestat ca plantă cerealieră care suportă maibine decât celelalte cereale (grâul, orzul) temperaturile maxime.

Cerinţele faţă de umiditate. Ovăzul are cerinţe mari faţă de umiditate.Coeficientul de transpiraţie constituie 450-500, iar necesitatea de apă pentruumplerea boabelor – 65%. Perioada critică este cuprinsă între apariţia inflorescenţeişi umplerea boabelor. Deficitul de umiditate la faza coacerii influenţează formareaboabelor şiştave (mai rar formarea boabelor „pălite”).

Cerinţele faţă de sol. Ovăzul este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol (cedeazănumai secarei); datorită sistemului radicular bine dezvoltat, el valorifică şi terenurileslab fertile şi cu reacţie acidă (pH 4-5). Cele mai mari producţii de ovăz se obţin pesolurile lutoase, luto-nisipoase de tip cernoziomic.

Cerinţele faţă de lumină. Ovăzul este o plantă de zi lungă. În anii cu primăvarătimpurie se dezvoltă în prima perioadă de vegetaţie, în condiţii de zi scurtă, fapt ce îiajută să-şi formeze un sistem radicular bine dezvoltat şi o masă subterană solidă.Perioada de vernalizare are o durată scurtă (10-12 zile), solicită temperaturi de 2-3oC

Page 141: 51462970 Fitotehnie Final

1412. Cerealele

la răsărire şi în primele zile de vegetaţie. Etapa de lumină are o durată lungă (60-70 dezile), ovăzul necesitând condiţii de zi lungă pentru formarea organelor reproductive.Are o durată de vegetaţie mai mare (100-120 de zile) decât cerealele de primăvară.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. În Republica Moldova, ovăzul se cultivă după porumb, cartof,

bostănoase, după floarea-soarelui. Nu se recomandă cultura repetată şi nici cultivareadupă sfeclă, pentru că riscă să fie afectat de nematozi comuni ambelor specii. La rândullui, ovăzul este o bună premergătoare pentru porumb, floarea-soarelui, leguminoaselepentru boabe, lucerna. Când ovăzul se cultivă pentru masă verde, în amestec cumăzărichea de primăvară, după el se amplasează grâul, secara, triticale.

Fertilizarea. Ovăzul consumă cantităţi mari de substanţe nutritive. Pentru otonă de boabe şi producţia aferentă de paie, indicii de extragere constituie N33P11K27kg. Ovăzul realizează producţii mari în urma acţiunii directe a îngrăşămintelor. Dozelede îngrăşăminte se stabilesc în funcţie de nivelul producţiei, asigurarea solului cusubstanţe solubile de NPK, planta premergătoare etc. Dozele scontate de PK şiparţiale de N se administrează în timpul lucrării de bază a solului, iar restul de azotse aplică primăvara, sub formă de hrană suplimentară.

Ovăzul valorifică bine resturile de substanţe nutritive din sol rămase de la plantapremergătoare (efectul de postacţiune). O parte din îngrăşăminte poate fi aplicatăconcomitent cu semănatul, mai ales în anii când desprimăvărarea este timpurie seadministrează 50 kg de superfosfat granulat ori 50 kg de amofos.

Lucrarea solului. După recoltarea plantei premergătoare, solul se pregăteştela fel ca pentru alte culturi semănate primăvara timpuriu (grâu, orz, triticale), fiindobligatorie nivelarea arăturii din toamnă. Primăvara, la maturitatea fizică a solului,se pregăteşte patul germinativ, cât mai nivelat şi mărunţit, având în vedere faptul căadâncimea de semănat a ovăzului este mică (2-3 cm).

Seminţele şi semănatulPregătirea seminţelor pentru semănat include următoarele procedee: selectarea

şi separarea boabelor mai mari şi mai grele, care au o mare energie de germinaţieşi asigură un spor esenţial; alegerea seminţelor ce corespund, prin calitate,standardelor în vigoare; incrustarea, înainte de semănat, cu preparate chimice, învederea ocrotirii de boli şi dăunători.

Epoca de semănat. Ovăzul se seamănă primăvara, timpuriu, la maturizarea fizicăa solului. Prin epoca timpurie de semănat, ovăzul se asigură cu umiditatea necesarăpentru germinaţia uniformă. Întârzierea semănatului favorizează afectarea plantelorcu dăunători şi boli şi atrage după sine scăderi importante de producţie.

Page 142: 51462970 Fitotehnie Final

142 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Densitatea optimă de semănat constituie 450-500 de boabe germinabile/m2; raportatla MMB (30 g) şi valoarea utilă (90%) – 150-160 kg/ha. Ovăzul se seamănă în rânduridese (7,5-15 cm). Adâncimea de semănat trebuie să fie mai mică decât la celelalte ce-reale: de 2-3 cm pe solurile cu textura mecanică grea şi de 3-4 cm – pe solurile uşoare.

Lucrările de întreţinereÎn linii generale, lucrările de întreţinere reprezintă elemente tehnologice

utilizate la cultura orzoaicei de primăvară (tăvălugirea după semănat, combatereaburuienilor, dăunătorilor, bolilor).

RecoltareaLa ovăz, coacerea este mai puţin uniformă decât la celelalte cereale păioase,

fiind eşalonată de la vârful paniculului spre bază. Din motiv că ovăzul este predispusla scuturare, metoda optimă pentru recoltare este considerată cea divizată, careimplică tăierea plantelor (la mijlocul coacerii în pârgă a boabelor) de la jumătateasuperioară a paniculului şi treierarea lor la 3-4 zile după aceasta.

Pentru a preveni pierderile provocate de scuturare, recoltarea trebuie realizatăîn termene restrânse. La coacerea deplină a boabelor, recoltarea se efectuează direct,la o umiditate cât mai aproape de 14%, pe terenuri lipsite de buruieni.

Producţia. Respectarea tehnologiilor moderne de cultivare permite obţinerea,în condiţiile Republicii Moldova, a unei producţii de boabe în limitele a 4-5 t/ha;potenţialul biologic al culturii se ridică la 6 t/ha.

2.8. PORUMBULImportanţaPorumbul este întrebuinţat pe larg în alimentaţie, ca furaj şi în calitate de materie

primă în industria spirtului, amidonului, dextrinei şi celulozei. În plan mondial,schema de utilizare a producţiei de porumb se prezintă astfel:

– 21% – direct în alimentaţie (în ţările dezvoltate – 6,8%, în cele în curs dedezvoltare – 60%);

– 72% – ca furaj pentru animale (87,7 şi, corespunzător, 27,9%);– 4,7% – în industrie;– 2,3% – ca seminţe (0,8 şi, corespunzător, 6,4%).Valoarea nutritivă a 1 kg de boabe de porumb constituie 1,34 unităţi nutritive şi

conţine 78 g de proteină digestibilă. Albumina porumbului este săracă în aminoacizinesubstituiţi (lizină şi triptofan) şi bogată în zeină, nesemnificativă pentru furajare.

Page 143: 51462970 Fitotehnie Final

1432. Cerealele

Porumbul recoltat la faza de coacere în pârgă se utilizează ca materie primă pentrunutreţul murat (silozul ocupă 50% din raţia alimentară a animalelor). Valoarea nutritivăa 100 kg de siloz confecţionat din tulpini, frunze şi ştiuleţi recoltaţi la faza de coacereîn ceară constituie 21 de unităţi nutritive şi ele conţin 1,8 kg de proteină digestibilă.

Tulpinile uscate – tuleii, strujenii sau hlujdanii – se utilizează ca hrană pentruvitele mari cornute şi pentru oi. Un kg de strujeni conţine 0,37 de unităţi nutritiveşi 20 g de proteină digestibilă. Porumbul se foloseşte şi ca masă verde.

Din germenii de porumb se extrage ulei de foarte bună calitate, întrebuinţat înalimentaţia dietetică. Din 100 kg de boabe se pot obţine: 77 kg de făină, 63 kg deamidon, 71 kg de glucoză sau 44 l de alcool; din embrioni – 1,8-2,7 l ulei şi 3,6 kg turte.

Făina de porumb se foloseşte la prepararea produselor de cofetărie şi înpanificaţie ca adaos la făina de grâu; se consumă şi ca mămăligă.

Boabele de porumb zaharat se consumă ca porumb fiert sau în formă conservată.20-30% din cantitatea de zahăr consumată în SUA aparţine izomerozei din porumb.Un kg de boabe de porumb zaharat se obţine din 3 kg de boabe de porumb obişnuit.Boabele de porumb sunt consumate şi ca floricele sau cocoşei.

Din strujeni se fabrică hârtie, celuloză, lemn artificial, răşină artificială.Ciocălăii se întrebuinţează la fabricarea linoleumului, plutei artificiale, a cleiului.Pănuşile se utilizează ca ambalaj şi la împletituri.Stilul şi stigmatele se folosesc în medicină.Porumbul are şi o mare importanţă agrotehnică: fiind o cultură prăşitoare,

contribuie la combaterea buruienilor şi dăunătorilor agricoli.

Figura 9. Porumb

Page 144: 51462970 Fitotehnie Final

144 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Răspândire, suprafeţe, producţiiSăpăturile arheologice arată că locul de origine a porumbului este America

Centrală şi regiunile de sud ale Mexicului. Se cultiva acolo din epoca precolumbiană.La începutul sec. XVI a fost adus în Spania şi, de acolo, răspândit în alte ţărieuropene. Există opinii că ar proveni de la o ruda a sa îndepărtată – teo-sinteEuchlianu mexinu, puţin asemănătoare cu porumbul propriu-zis, care aparţinetribului Maydeae şi are acelaşi număr de cromozomi – 2n = 20. Unii cercetătoriconsideră că a fost creat în baza altui gen din acest trib – tripsacum dactiloides.Aceste specii de porumb formau boabe în panicul şi nu aveau ştiuleţi.

În 1954, în timpul săpăturilor arheologice realizate în apropiere de regiuneaMexico-City, la adâncimea de 70 m a fost descoperit polen de porumb. Vârstastratului de la acea adâncime este de aproximativ 60 de mii de ani.

La începutul sec. XVI, porumbul a pătruns în Basarabia.În agricultura mondială, ocupă locul III după suprafaţa cultivată, fiind precedat

de grâu şi orez; se extinde pe o suprafaţă de 147 mil. ha. Cel mai mare producătorde porumb sunt SUA (circa 29 mil. ha), considerate „brâul porumbului”, urmeazăChina (circa 25 mil. ha) şi Brazilia (12 mil. ha).

Suprafeţele şi producţiile de porumb pe plan mondial, 2006

Ţara Suprafaţa, mil. ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mil. t SUA 28,5 9359,8 267,5 China 27,1 5365,1 145,6 Brazilia 12,6 3382,7 42,6 Mexic 7,3 2966,0 21,7 India 75,9 1938,0 14,7 România 2,5 3575,3 8,9 Moldova 0,459 2878,7 0,132 Mondial 144,3 4815,3 695,2

Pentru Republica Moldova, importanţa economică a porumbului rezultă nu doardin mărimea suprafeţelor de cultivare, ci şi din producţia mare pe care o oferă.Condiţiile de mediu sunt favorabile cultivării; ani nefavorabili (ca în cazul grâului)se atestă rar. Producţia record reprezintă 27,2 tone la ha (a fost obţinută în SUA).Indicele de producţie – 0,45. Pănuşile reprezintă circa 1/10 din producţia de boabe,iar rahisul 1/5.

Page 145: 51462970 Fitotehnie Final

1452. Cerealele

Dinamica producţiei de porumb în Republica Moldova

Anii Suprafaţa, mii ha

Producţia medie, kg/ha

Producţia globală, mii t

1989 314,3 5020 1585,7 1990 258,0 3420 885,5 1991 310,1 4840 1501,2 1992 259,6 2450 635,2 1993 342,6 3870 1324,5 1994 283,4 2220 629,3 1995 307,0 2940 908,2 1996 339,4 2400 988,6 1997 424,8 3970 1717,0 1998 400,0 2270 910,0 1999 396,0 2830 1140,0 2000 414,4 2340 1031,0 2001 474.1 2370 1116,5 2002 446,7 2670 1192,7 2003 557,6 2710 1510,9 2004 584,3 3071 1794,0 2005 361,1 3450 1245,8

Particularităţile morfologicePorumbul este o plantă ierboasă anuală cu germinare unipolară: embrionul

dezvoltă o singură rădăcină. Din mezocotilul embrionului pornesc 3-7 rădăciniadventive seminale. Împreună cu rădăcina embrionară, acestea formează sistemulradicular „temporar” al plantei. La câteva zile după ce răsare, planta formează, laadâncime mică, primul nod tulpinal. Distanţa dintre sămânţă şi primul nod variazăîn funcţie de adâncimea de semănat. Apoi, planta formează pe tulpină, în sol, maimulte noduri succesive (apropiate mult între ele) şi internoduri scurte, care creeazăimpresia unui singur nod, comparabil cu nodul de înfrăţire al grâului. Numărul denoduri formate în sol este specific soiului sau hibridului, variind între 6 şi 10. Dinfiecare nod subteran se dezvoltă 8-16 şi chiar 20 de rădăcini (numite rădăciniadventive) propriu-zise ale porumbului sau rădăcini permanente.

Între numărul de noduri subterane şi durata perioadei de vegetaţie a porumbuluiexistă o relaţie determinată. Cu cât e mai mare numărul de noduri, cu atât perioadade vegetaţie a soiurilor sau hibrizilor este mai lungă. Nodurile 2-3 de la suprafaţăformează rădăcini adventive aeriene, care îndeplinesc funcţia de absorbţie şisusţinere. În prima perioadă de vegetaţie, la o temperatură favorabilă a solului,rădăcinile cresc cu viteza de 5-6 cm pe zi. În general, rădăcinile porumbului se

Page 146: 51462970 Fitotehnie Final

146 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

dezvoltă bine atunci când temperatura solului atinge circa 24oC şi acesta conţine2% oxigen. Sistemul radicular al porumbului este fasciculat.

Tulpina porumbului este formată din 8-12 internoduri, variază mult ca înălţime:de la 60 cm la 500 cm. Formele de porumb cu perioada de vegetaţie scurtă au tulpinamai scundă decât formele semitardive sau tardive. În interior, tulpina este plină demăduvă; la plantele tinere, măduva este mustoasă şi conţine până la 5% de zahăr.

Hibrizii mai tardivi au un număr mai mare de noduri supraterestre, dar şi denoduri subterane. Hibrizii foarte precoce formează 8-10 internoduri, hibrizii cuprecocitate mijlocie – 14-18 şi hibrizii tardivi – 20-24. 30% din recoltă se formeazădin contul fotosintezei tulpinii şi 14% din contul pănuşilor ştiuletelui.

Înfrăţirea se manifestă într-o măsură mult mai mică decât la alte cereale. Lăstariilaterali sau fraţii pornesc din nodurile tulpinii de la suprafaţa solului. Cea mai redusăcantitate de lăstărire o au formele ce aparţin porumbului „dinte de cal” şi cea maidezvoltată – cele ce aparţin porumbului zaharat.

Frunzele sunt late, mari, dispuse alternativ pe 2 rânduri, pornind câte una de lafiecare nod. Pe faţa interioară, limbul este glabru, iar pe faţa superioară, pubescent,păros. În funcţie de condiţiile anului şi de hibrid, suprafaţa frunzelor la o plantăconstituie 0,3-1,5 m2. Pe faţa superioară, în epidermă, se găsesc mai multe celulebiliforme. În condiţii de secetă, acestea pierd apa, limbul lor răsucindu-se spreinterior. Prin acest proces, planta îşi reduce mult suprafaţa de transpiraţie, mărindu-şi rezistenţa la secetă. Numărul stomatelor este de 7000-8000 buc./cm2 pe faţasuperioară a limbului şi 9000-10000 pe faţa inferioară. În condiţii corespunzătoarede nutriţie şi umiditate, suprafaţa de asimilaţie la hectar atinge 40000-50000 m2.Suprafaţa de asimilaţie încetează să mai crească după ce apare paniculul. În condiţiide irigare însă suprafaţa foliară continuă să crească şi la apariţia inflorescenţeifeminine. Într-o zi, 1m2 de frunze asimilează, în medie, 4-5 g de substanţă uscatănetă; în timpul înfloririi şi al formării boabelor – 8-12 g. Plantele cu frunzele înguste,care cresc sub unghi ascuţit în raport cu tulpina, sunt mai fecunde, fiindcă se umbrescmai puţin una pe alta. Frunzele de porumb fără ligulă formează cu tulpina un unghide aproximativ 10o, în timp ce frunzele cu ligulă sunt dispuse aproape orizontal. Cucât e mai mare numărul de frunze, cu atât mai mare va fi perioada cuprinsă întrerăsărirea plantei şi apariţia paniculului.

Porumbul este o plantă unisexuat-monoică. Florile masculine sunt grupateîntr-o inflorescenţă de forma unui panicul, situată terminal pe internodul superioral tulpinii. Paniculul este compus dintr-un ax principal pe care se prind 10-40ramificaţii laterale. Pe toată lungimea axului principal şi a ramificaţiilor lateraleale paniculului sunt inserate spiculeţele, grupate câte 2 la un loc; pe ramurile laterale

Page 147: 51462970 Fitotehnie Final

1472. Cerealele

acestea sunt aşezate în 2 rânduri, iar pe axul principal – în mai multe. Fiecare spiculeţprezintă 2 flori: floarea are 3 stamine cu antere, în care se află polen de culoaregalbenă-aurie. Pe fiecare panicul se formează 1100-1200 de spiculeţe; 2500 de flori;7 mii de antere, iar în fiecare anteră se află 2000-2500 de grăuncioare de polen. Unsingur panicul conţine aproximativ 14-18 mil. de grăuncioare de polen, iar pentrupolenizarea tuturor florilor feminine dintr-un singur ştiulete sunt necesare doar 800-1000 de grăuncioare de polen. În momentul înfloririi, filamentele se alungesc, motivdin care anterele ies afară din floare, depăşind cu mult glumele şi paleele.

Planta produce o cantitate maximă de polen a treia zi de la începutul înfloririi,eliberarea maximă de polen producându-se între orele 7.30 şi 9.00. Inflorescenţamasculină apare înaintea celei feminine, deschiderea anterelor se produce cu 5-7zile înainte să înflorească florile feminine. Polenul îşi păstrează viabilitatea timp de1-2 zile. Pe timp uscat, polenul căzut dimineaţa nu mai este viabil în orele de dupăamiază; pe timp umed, viabilitatea polenului scuturat se păstrează circa 24 de ore.Florile feminine se grupează în spice-ştiuleţi cu axul îngroşat, care se dezvoltă subteaca frunzei. Ştiuleţii sunt îmbrăcaţi în aşa-numitele pănuşi, care reprezintă teacaunor frunze modificate. Pe rahisul ştiuletelui (numit ciocălău), spiculeţele sunt dispuseîn rânduri verticale. Rahisului îi revin circa 20-25% din greutatea totală a ştiuletelui.Datorită aşezării în perechi a spiculeţelor pe rahis, ştiuletele prezintă, de obicei, rânduride boabe cu soţ: 8-20. Fiecare spiculeţ are 2 flori: una superioară, fertilă, şi altainferioară, sterilă. Glumele şi paleele sunt scurte, aşezate la baza bobului matur.

Ovarul reprezintă un stigmat filamentos, lung, bifurcat la vârf şi acoperit petoată suprafaţa cu papile stigmatice. La înflorire, stigmatele se alungesc, ieşindafară din pănuşi sub forma unui smoc, numit mătasea porumbului. Dacă timpul estefavorabil, mătasea apare în 2-4 zile. Stigmatele sunt gata de fecundare încă până aieşi din pănuşi. La 2-3 zile după fecundare smocul de stigmate începe să seveştejească şi, treptat, se usucă.

Ştiuletele este prins de tulpină printr-un peduncul. Pedunculul este prevăzut cunoduri de care sunt prinse pănuşile. Numărul acestora corespunde numărului defrunze dispuse mai sus de punctul de inserţie al ştiuletelui.

Porumbul este o plantă alogamă. Autogamia, adică fecundarea ştiuletelui decătre polenul aceleiaşi plante aproape că este exclusă în condiţii naturale. În cazulautopolenizării artificiale, producţia de boabe scade. Descendenţa obţinută dinboabele de porumb prin autogamie se numeşte linie genealogică sau linieconsanguinizată. Liniile nu sunt recomandabile pentru producţie, deoarece auproductivitatea redusă, în schimb, ele pot fi aplicate pe larg la producerea seminţelorhibride. Decurge favorabil polenizarea ce are loc pe timp cald şi umed, cu vânt slab.

Page 148: 51462970 Fitotehnie Final

148 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Ploaia căzută în perioada înfloririi poate spăla polenul din panicul, iar pe timp uscat,grăuncioarele de polen îşi pierd viabilitatea. În condiţii nefavorabile de polenizare,deseori, are loc ştirbirea porumbului. Dacă un hibrid este polenizat cu grăuncioarelede polen ale altui hibrid, boabele căruia au altă culoare şi altă consistenţă, acestecaractere vor fi remarcate şi la boabele plantei-mamă. Fenomenul poartă denumireade „xenie” (schimbări de culoare, formă, compoziţie chimică în caractereleendospermului).

O plantă de porumb formează unul sau mai mulţi ştiuleţi. Întâi apare ştiuletelesuperior, el fiind şi cel mai dezvoltat. Punctul de inserţie a ştiuletelui pe tulpinăjoacă un rol important la cultivarea porumbului. Dacă ştiuleţii sunt fixaţi aproapede suprafaţa solului, ei se usucă greu şi deseori se deteriorează; fac imposibilăaplicarea maşinilor de recoltat. Dacă ştiuleţii se află la un nivel prea înalt, tulpinapoate fi frântă uşor de vânt. Optimă este inserţia ştiuleţilor la înălţimea de 60-70cm de la suprafaţa solului.

Fructul de porumb este o cariopsă. Endospermul porumbului este format dinpartea făinoasă şi din partea cornoasă. Endospermul cornos conţine o cantitate marede substanţe proteice. Gradul de dezvoltare a endospermului are un caracter distinctivpentru diverse convarietăţi de porumb. O altă caracteristică a bobului de porumb esteembrionul mare – 10-15% din greutatea bobului – bogat în substanţe grase.

Compoziţia chimică medie constituie:– umiditate – 13,32%;– proteină brută: N x 6,25 – 10,05%;– grăsime brută – 4,76%;– extractive neazotate – glucide – 68,17%;dintre care:– zaharuri – 2,23%;– dextrine – 2,47%;– amidon – 59,08%;– pentozani – 4,38%;– celuloză brută – 2,25%;– cenuşă – 1,45%.Cea mai mare parte din materia proteică a bobului de porumb, circa 45%, o

formează prolaminele, şi anume zeina, urmând glutelinele (35%) şi globulinele(20%). Zeina se caracterizează printr-un conţinut ridicat de acid glutamic (31,30%)şi leucină (25%). La unele forme de porumb a fost atestată şi gena Opaque-2, caredetermină creşterea conţinutului de lizină şi triptofan, iar la unele biotipuri, genaFluory-2, care condiţionează conţinutul de metionină. Hibrizii care au asemenea

Page 149: 51462970 Fitotehnie Final

1492. Cerealele

gene produc boabe cu valoare nutritivă înaltă. Lizina este un aminoacid esenţialnecesar creşterii organismelor tinere. Triptofanul este precursorul vitaminei PP(acid nicotinic); în lipsa lui apar tulburări neurofiziologice. Gena WXi determinăstructura amidonului care, la hibrizii obişnuiţi, este formată din 75% amilopectinăşi 25% amiloză. Hibrizii cu gena Wxi conţin 100% de amilopectină.

SistematicaPorumbul – Zea mays – face parte din familia Poaceae, subfamilia Panicoidae,

tribul Maydeae. Din tribul Maydeae fac parte şi genurile Teosinte şi Tripsacum.În funcţie de caracteristicile endospermului, Zea mays a fost clasificată înurmătoarele convarietăţi:

Z. M. indurata – porumb cornos, cu boabe tari, lucioase; cu textură cornoasăîn cea mai mare parte a endospermului; cu o cantitate foarte mică de strat amidonosîn jurul embrionului; boabele conţin 65-83% amidon şi 7,7-14,5% proteine. Includeşi forme cu boabe mari şi cu boabe mici, rezistente la frig şi secetă. Se utilizează înalimentaţie: la prepararea făinii şi ca furaj.

Z. M. indentata sau porumbul dentiform. Se caracterizează prin endospermcornos repartizat în părţile laterale ale bobului, textura făinoasă ocupând partea demijloc şi cea superioară. La uscare, partea făinoasă se contractă, formând pe parteasuperioară a bobului o depresiune asemănătoare cu mişuna dintelui de cal, fapt ce adeterminat denumirea subspeciei. Suprafaţa bobului conţine încreţituri. Boabeleconţin 68-76% amidon şi 8-13% proteine. Este cea mai răspândită subspecie deporumb cultivată în Republica Moldova.

Z. M. amylaceae – porumbul amidonos. Are bobul rotund, cu suprafaţă mată;este lipsit de endosperm cornos sau acesta prezintă un strat cornos foarte subţire;endospermul făinos este format din grăuncioare sferice de amidon, între care seatestă puţină proteină; are rădăcini adventive slab dezvoltate; capacitate înaltă deînfrăţire; din cauza higroscopicităţii mari, boabele lui se usucă încet şi se păstreazăprost: conţin 71,5-82,7% amidon şi 6,9-12,2% substanţe proteice. Datorităembrionului mare, bogat în substanţe grase, acest porumb este foarte importantpentru industria alcoolului, a amidonului şi glucozei.

Z. M. everta – porumbul pentru floricele. Are bobul relativ mic, cu endospermcornos, puternic dezvoltat; este lipsit de endosperm făinos, dar dacă şi există, acestase află lângă embrion. Când boabele sunt puse la prăjit, apa din grăuncioarele deamidon se evaporă rapid, iar vaporii presează asupra învelişului şi-l sfârtecă, rezultândaşa-zisele floricele sau cocoşei. După forma bobului, această subspecie se împarteîn 2 grupuri: 1) orizat, cu boabe restrate în partea coronară şi 2) perlat, cu boaberotunde în partea coronară; bobul conţine 62-72% amidon şi 10-14,6% substanţe

Page 150: 51462970 Fitotehnie Final

150 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

proteice. Se foloseşte la prepararea crupelor şi floricelelor. Porumbul evertaformează mulţi ştiuleţi şi are capacitate înaltă de lăstărire. Se cultivă din timpuristrăvechi. Se consideră că a fost primul tip de porumb cultivat.

Z. M. saccharata – porumbul zaharat. În partea coronară şi din flancuri, bobuleste zbârcit şi umplut cu endosperm cornos; conţine foarte puţin amidon (32%) şi32% amilodextrină, 18-20% substanţe proteice şi 8-9% grăsimi. Se foloseşte înalimentaţie sub formă de boabe proaspete, fierte şi conservate.

Z. M. ceratina – porumbul ceros. Stratul exterior al endospermului este dur,asemănător cu ceara, motiv din care suprafaţa bobului este mată, proprietate care îldiferenţiază de porumbul cornos.

Z. M. tunicata – porumbul îmbrăcat. Se caracterizează printr-o creştereexcesivă a glumelor, ce ajung să acopere complet boabele. Este cel mai vechi porumbatestat.

Z. M. amylea-saccharata – porumbul amidonos-zaharat. Este o subspecieintermediară, cu particularităţi specifice formei amylaceae şi formei saccharata:boabele lui sunt zaharate în partea coronară şi amidonoase în partea inferioară.

Producerea seminţei hibrideParticularităţile porumbului hibrid sunt determinate de fenomenul biologic

cunoscut sub denumirea de vigoare hibridă sau heterozis. Graţie acestui fenomen,organismele hibride au o vitalitate şi productivitate mai mare decât părinţii lor.

În funcţie de formele iniţiale de porumb, hibrizii au fost sistemetizaţi în câteva tipuri:1. Hibrizi simpli între soiuri, obţinuţi prin încrucişarea a 2 soiuri.2. Hibrizi simpli între linii consanguinizate, obţinuţi prin încrucişarea a 2 linii

consanguinizate.3. Hibrizi simpli între soiuri şi linii consanguinizate, obţinuţi prin încrucişarea

unui soi cu o linie.4. Hibrizi dubli, obţinuţi prin încrucişarea a 2 hibrizi simpli.5. Hibrizi triliniari, obţinuţi prin încrucişarea unui hibrid simplu cu o linie

consanguinizată.

Clasificarea hibrizilor în funcţie de perioada de vegetaţiePrecocitatea Grupul Numărul de frunze F A O toC medie

Extratimpurii 1 12-14 100-199 - Timpurii 2 15-16 200-299 15o

Semitimpurii 3 17-18 300-399 17o

Semitardivi 4 19-20 400-499 19o

Tardivi 5 21-23 500-599 20,5o

Foarte tardivi 6 >23 600-699 -

Page 151: 51462970 Fitotehnie Final

1512. Cerealele

200 ore de iradiere = 1oC, temperatură medie.Hibrizii cu o perioadă de vegetaţie de 105-125 de zile sau FAO 300-450 sunt

mai adaptaţi la condiţiile pedoclimatice ale Moldovei şi asigură producţii mai mari.

Fazele de creştere şi dezvoltareI. Semănat – răsărire = 12-18 zile.II. Răsărire – apariţia celei de-a treia frunze = 8-10 zile.III. Apariţia celei de-a treia frunze – formarea primului internod = 18-32 de zile.IV. Formarea primului internod – apariţia paniculului = 15-20 de zile.V. Apariţia paniculului – apariţia stigmatelor = 2-10 zile.VI. Apariţia stigmatelor – coacerea în lapte = 25-30 de zile.VII. Coacerea în lapte – coacerea în pârgă = 10-15 zile.VIII. Coacerea în pârgă – coacerea deplină = 10-15 zile. Total 100-150 de zile.Iarovizarea porumbului are loc la faza de încolţire – apariţia celei de-a patra

frunze.

Particularităţile biologiceCerinţe faţă de temperatură. Porumbul este o plantă cu cerinţe sporite faţă

de temperatură; doar temperatura de 10-12oC asigură plante răsărite în termen.Temperatura optimă pentru creştere şi dezvoltare este cea de 25-30oC; maximă

– la care porumbul încetează creşterea – 45-47oC; la o temperatură de 49-51oC, întimp de 10 minute, plantele pier. La temperatura de 32-35oC şi umiditatea relativăa aerului de aproximativ 30%, în răstimp de 1-2 ore după crăparea anterelor,grăuncioarele de polen se usucă, pierd capacitatea de încolţire, condiţionândîmplinirea slabă a ştiuleţilor. La o temperatură diurnă medie mai mică de 15oC şimai mare de 30oC, procesele de creştere se reţin semnificativ. Dacă începutulvegetaţiei durează (la temperatura de 15oC), porumbul va creşte încet, va avea culoaregalbenă, sistem radicular prost dezvoltat; plantele vor fi uşor atacate de boli, faptce diminuează producţia. Brumele uşoare de -2-3oC distrug frunzele plantelor tinere,iar temperatura de -4oC distruge întreaga plantă; brumele de -2-3oC, atestate lasfârşitul vegetaţiei, distrug plantele, reduc capacitatea germinativă a boabelor. Încondiţii de temperaturi ridicate în timpul zilei şi scăzute pe timp de noapte, ritmulde creştere a plantelor de porumb se reduce, perioada de vegetaţie se prelungeşteşi producţia scade.

În Republica Moldova, media optimă pentru cultura porumbului o constituietemperatura de 16-20oC (în luna mai), 19-21oC (în luna iunie), 20-23oC (în luna

Page 152: 51462970 Fitotehnie Final

152 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

iulie), 19-22oC (în luna august) şi 14-17oC (în luna septembrie). Cerinţeleporumbului faţă de căldură se apreciază prin necesarul unităţilor termice (UT), carese calculează în baza formulei:

unde t1, t2, t3, t4 – temperatura aerului la orele 1, 7, 13, 19, iar 10 este pragul biologictermic al porumbului.

Deoarece la temperaturi mai mici de 10oC şi mai mari de 30oC creştereaporumbului încetează, temperaturile mai coborâte sau mai ridicate echivalează cu0o. Necesarul de UT diferă în funcţie de precocitate:

801-1000 UT – la hibrizii extratimpurii;1001-1100 – la hibrizii timpurii;1101-1200 – la hibrizii semitimpurii;1201-1350 – la hibrizii semitardivi;1351-1400 – la hibrizii tardivi.Cerinţele faţă de umiditate. Porumbul este o plantă mezofilă, rezistentă la

secetă, particularitate asigurată de sistemul radicular bine dezvoltat şi de capacitateaplantei de a se adapta la condiţii de secetă prin reducerea suprafeţei de transpiraţie.În condiţii climaterice variate, coeficientul de transpiraţie constituie 400. Consumulde apă în perioada de vegetaţie constituie 3500-4000 t/ha.

Pentru germinare, boabele de porumb absorb o cantitate de apă egală cu 27-34%din greutatea lor. În perioada intensivă de creştere, plantele mature evaporă zilnic 4-4,5l de apă; 6-10 mm la ha. Pentru a forma 1 t de boabe, porumbul consumă circa 800 t deapă. Este sensibil la secetă cu 10 zile până la apariţia paniculului şi 20 de zile de laînceputul înfloritului – considerată şi perioadă critică faţă de umiditate a porumbului.

Dacă în perioada cuprinsă între apariţia celei de-a opta frunze şi apariţia panicu-lului umiditatea este moderată, iar de la apariţia paniculului şi după – scăzută, produc-ţia de porumb se reduce la jumătate. Producţia se reduce la jumătate şi atunci cândplantele cresc în condiţii de secetă până la formarea primelor 8 frunze şi în condiţiide umiditate moderată până la înspicare, chiar dacă după aceasta beneficiază deumiditate optimă.

În cultura porumbului, fără irigare se pot obţine recolte bogate în cazul în careîn lunile iunie, iulie şi august cad nu mai puţin de 200 mm de precipitaţii. Cantitateaanuală de 500 mm de precipitaţii asigură cele mai bune condiţii de vegetaţie pentruporumb, sub aspectul regimului de umiditate. Este important ca până la 1 mai să

Page 153: 51462970 Fitotehnie Final

1532. Cerealele

cadă cel puţin 100 mm de precipitaţii. Vremea relativ secetoasă din octombrie influ-enţează pozitiv calitatea porumbului şi asigură cele mai bune condiţii de recoltareşi condiţionare a recoltei. Însă, multianual, în stratul de 1 m, asigurarea cu apăpentru perioada de vegetaţie nu depăşeşte 45-55% faţă de nivelul optim. În zonelede nord ale Republicii Moldova, deficitul de umiditate constituie 150-200 mm, încele de centru şi de sud – 260-340 mm; în asemenea condiţii porumbul trebuieirigat. În perioada de semănat, stratul arabil trebuie umectat până la 25-40 mm,umectarea fiind insuficientă (mai mică de 20 mm) doar în 5-10% din ani.

Perioada cuprinsă între faza de formare a frunzelor şi apariţia panicululuidurează 60-70 de zile. Creşterea intensivă a frunzelor începe de la frunza a şasea şicoincide cu prima decadă a lunii iunie.

Condiţiile optime: t = 20-24oC; rezerva de umiditate a stratului de 0,5 m= 60-70 mm.

La faza de coacere în lapte, umiditatea din stratul de 0,5 m este extrem deimportantă. O cantitate de apă mai mică de 20-25 mm frânează începutul coacerii înlapte. Conform datelor medii multianuale, în stratul de 0,5 m, cantitatea de apăaccesibilă în raioanele agroclimaterice de nivelul I-II constituie 40-50 mm, în raioanelede nivelul III – 25-40 mm. Probabilitatea anilor cu rezervă de apă mai mică de 20-25mm în stratul de 0,5 m constituie 10-20% la nordul şi 30-50% la sudul republicii.

Cerinţele faţă de lumină. Fiind o plantă de origine sudică, porumbul, consideratplantă de zi scurtă, manifestă pretenţii mari faţă de lumină. Înfloreşte mai repedeatunci când ziua durează 9-8 ore; dacă durata zilei este mai mare de 12-14 ore, perioadade vegetaţie se lungeşte. La aceeaşi latitudine, la fiecare deplasare cu 16,0 km spresud sau spre nord faţă de zona în care a fost creat, un hibrid devine cu o zi mai timpuriusau mai tardiv. Insuficienţa luminii, ca urmare a umbririi porumbului de către buruienisau a semănatului prea des, conduce la diminuarea suprafeţei foliare, reducândproducţia. Porumbul parcurge stadiul de lumină în timp de 20-25 de zile.

Cerinţele faţă de sol. Porumbul creşte bine şi asigură producţii pe soluri curate deburuieni, cu textură medie, strat de humus adânc, reacţie neutră a solului (pH – 6,5-7,0).Porumbul nu rezistă la soluri sărate, înmlăştinite, cu pH mai mic de 5. Cele mai potrivitepentru porumb sunt cernoziomurile levigate şi solurile aluviale uşoare (nisipo-lutoase şiluto-nisipoase). În Republica Moldova, solurile cernoziomice ocupă circa 80%.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Porumbul nu manifestă pretenţii faţă de planta premergă-

toare, dar asigură producţii mai mari după culturile care lasă terenul liber de buruieni,asigurat cu apă şi elemente de nutriţie. Cele mai bune premergătoare pentru porumb

Page 154: 51462970 Fitotehnie Final

154 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

sunt cerealele de toamnă şi tutunul; mai puţin indicată e sfecla pentru zahăr, careîntrebuinţează multă apă şi extrage un şir de microelemente, în special zinc, necesarpentru creşterea şi dezvoltarea porumbului. Indiferent dacă se aplică macro- şimicroelemente, această premergătoare asigură oricum producţii scăzute.

Porumbul poate fi cultivat pe acelaşi spaţiu 2 ani consecutiv, iar dacă se intro-duce sistematic gunoi de grajd – 3-5 ani pe aceeaşi solă. Este o bună premergătoarepentru culturile de primăvară, deoarece, fiind o prăşitoare, contribuie la distrugereaburuienilor şi la afânarea solului; datorită îngrăşămintelor chimice şi celor organicece i se aplică, lasă solul în stare bună de fertilitate. Este un bun premergător şipentru grâul de toamnă, dacă se utilizează hibrizi cu perioada de vegetaţie scurtă. Încazul în care este utilizat ca premergătoare pentru grâul de toamnă, trebuie luat încalcul efectul remanent al erbicidelor pe bază de Atrazin. Mazărea, cartoful, soia,lucerna sunt destul de rezistente la acţiunea remanentă a dozelor de Atrazin.

Fertilizarea. Pentru a forma 1 t de boabe şi a asigura dezvoltarea în bune condiţiia celorlalte părţi ale plantei, porumbul consumă 26-30 kg de N; 11-12 kg de P2O5 şi24-25 kg de K2O. Cele mai importante pentru alimentarea porumbului suntperioadele care includ:

1. Formarea primelor 5-7 frunze, când se pune temelia organelor generativeale plantei. În acest timp, insuficienţa de hrană conduce la micşorarea numărului şidimensiunii ştiuleţilor.

2. Apariţia paniculului, când se atestă o creştere intensivă a tuturor organelorporumbului şi o absorbţie intensivă a substanţelor nutritive. Perioada durează 20 dezile şi epuizează ½ din cantitatea de substanţe nutritive.

Pentru principalele soluri ale Moldovei, indicii optimi ai componenţei nutritivesunt următorii:

N = 3 mg;P2O5 = 2,7 mg;K2O = 25 mg la 100 g sol,recomandabile fiind:40-60 t/ha de îngrăşăminte organice;100-120 t/ha de îngrăşăminte organice umede;14-20 t/ha de îngrăşăminte organice avicole.Insuficienţa zincului (mai puţin de 0,3 mg la 1 kg de sol) şi surplusul de fosfaţi

mobili provoacă cloroza plantelor. La insuficienţa de zinc, plantele tinere au culoareamai deschisă, albicioasă, cu fâşii galbene, nervura rămânând totuşi verde. Creştereaeste redusă, internodurile sunt scurte şi înguste. Cu timpul, aceste semne dispar,dar se formează ştiuleţi mici, slab dezvoltaţi. Pentru prevenirea clorozei, în sol seintroduc 10-15 kg/ha de sulfat de zinc, sub formă de soluţie cu stropitor cu bară.

Page 155: 51462970 Fitotehnie Final

1552. Cerealele

Îngrăşămintele ce conţin microelemente sunt mai eficiente când sunt introduse înbrazdă în timpul aratului. Dacă nu s-a introdus în brazdă, sulfatul de zinc trebuie introdusprimăvara, împreună cu erbicidele. Acţiunea negativă a clorozei poate fi micşoratăprin aplicarea, extraradicular, a unor îngrăşăminte suplimentare (soluţie de sulfat dezinc de 0,8%). Plantele bolnave se tratează la faza de 5-6 şi de 10-12 frunze.

Dacă până la etapa semănatului nu s-au introdus suficiente îngrăşăminte azotate,în timpul realizării lucrărilor între rânduri trebuie aplicată, cu ajutorul unui cultivator-hrănitor de plante, hrănirea radiculară suplimentară, doza de N30. În timpulsemănatului, se aplică 100 kg de superfosfat granulat sau 50 kg de amofos.

Colţii de porumb sunt sensibili la concentraţia sărurilor minerale din soluţia solului;din acest motiv, semănătorile moderne îngroapă granulele de superfosfat cu 2-3 cmmai adânc şi lateral faţă de seminţe, ca să nu poată veni în contact unele cu altele.

Lucrarea solului. La lucrarea solului se ţine cont de condiţiile de climă,premergători şi gradul de îmburuienare a câmpurilor. După culturile timpurii, câmpultrebuie lucrat cu dezmiriştitoarele cu discuri de tip LDG-10 sau cu grape cu discuriBD-10, BDT-7, la o adâncime de 6-8 cm. Când terenurile sunt îmburuienate cu buruienicu lăstărire din rădăcină, discuirea se înlocuieşte cu lucrări de cultivaţie, realizate cuajutorul cultivatorului extirpator suspendat (KPŞ-5, KPŞ-9, T-3). Prima cultivaţie seface imediat după recoltare, la adâncimea de 8-10 cm; a doua – după apariţia rozeteicu frunze la buruienile multianuale cu lăstărire din rădăcină – la adâncimea de 10-12cm. Afânarea solului (cu un cultivator extirpator suspendat) se efectuează sub unghide 45o faţă de lucrarea precedentă. Peste 2 săptămâni se aplică arătura de toamnă, la oadâncime de 25-27 cm. Cele mai bune rezultate se obţin la lucrarea cu grape PL-3-35, înzestrate cu boroane sau cu tăvăluguri, care ară în 2 straturi (PNT-3-40, PNT-4-40) şi cu plugurile reversibile (PON-3-30, PNO-3-35).

Pe pante, la fiecare 12-15 m, la o adâncime de 50 cm, se efectuează scarificareaŞN-2-140.

Lucrări de pregătire a solului înainte de semănat. Primăvara timpuriu, lastarea de maturitate a solului, câmpul se nivelează. În funcţie de starea solului, decalitatea arăturii şi de înclinarea pantei, lucrările se realizează cu ajutorul grapelorcu dinţi, grapelor combinate cu târşitoare sau al cultivatoarelor înzestrate cu grape.Lucrările de pregătire a solului nu sunt recomandabile până la semănat. Dacă înperioada dintre nivelare şi semănat apar în masă plantulele buruienilor, acesteatrebuie distruse. Cu cât mai multe buruieni răsar în perioada anterioară semănatului,cu atât mai puţine vor trebui distruse în timpul vegetaţiei.

Combaterea buruienilor constituie principala lucrare de îngrijire a porumbuluişi consună cu ritmul lent de creştere, în fazele iniţiale; cu densitatea redusă a plantelorla o unitate de suprafaţă; cu rezistenţă la rivalitatea buruienilor. Buruienile pot fi

Page 156: 51462970 Fitotehnie Final

156 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

combătute prin lucrări mecanice, prin utilizarea erbicidelor, prin lucrări mecanicecombinate cu utilizarea erbicidelor. Combaterea pe cale chimică a buruienilor seface prin stropirea solului cu erbicide de tip Harness 900 EC – 2,5 l /ha, Trophy90 EC – 2,5 l /ha, Dual Gold 960 EC – 1,6 l/ha, Gesagard 50 FW – 3 l/ha. Erbicidelese încorporează în funcţie de umiditate şi nivelul de pregătire a solului. Pe terenurilebine pregătite şi nivelate, unde lipsesc buruienile înrădăcinate, samurasla de floarea-soarelui şi de grâu de toamnă, erbicidele se încorporează cu ajutorul grapei cu dinţiflexibili (БП-6A), la o viteză de 7-9 km/oră; cu ajutorul cultivatorului KKУ-5,4,care asigură rezultate satisfăcătoare. În alte cazuri, erbicidele se încorporează însol la o adâncime de 6-8 cm cu ajutorul cultivatoarelor KПC-4 cu grapă ataşată. Încazul în care erbicidele se aplică după semănat şi până la răsărirea porumbului, eletrebuie încorporate în sol cu ajutorul grapelor cu dinţi.

Dacă la starea de maturitate a solului, acesta conţine rezerve suficiente de apă,lucrările se realizează cu ajutorul boroanelor cu discuri (BDT-7) la viteza de 8-10km/oră şi se lucrează obligatoriu înainte de semănat cu cultivatoare KPS-4, USMC-5,KŞP-8. Dacă solul este supraumectat sau dacă stratul superior este uscat, erbicidelese încorporează cu ajutorul cultivatorului KPS-4 sau al grapei flexibile BP-8,prevăzute cu scuturi şi rotoare metalice subţiri. Rezultate bune se obţin şi atuncicând erbicidele se introduc în bandă, folosindu-se elementele din tehnologiaastrahană (erbicidele se introduc în bandă de 24-26 cm pe rândul de porumb conco-mitent cu tăierea fisurilor pentru orientare, cu 5 cm mai adânc decât stratul arabil).

Semănatul şi lucrările de întreţinere se realizează mecanizat, agregatele de pefisurile pentru orientare asigurând micşorarea zonei de protecţie a plantelor pe rând şicombaterea buruienilor prin mijloace agrotehnice, protejând plantele de tăiere.Terenurile îmburuienate cu mei mărunt trebuie cultivate cu culturi ce se seamănă înrânduri dese, care înăbuşă creşterea şi dezvoltarea buruienilor. Combate eficientburuienile de mei şi asolamentul mazăre–grâu de toamnă. În cazul în care aceste lucrărinu pot fi realizate primăvara, înainte de semănarea porumbului pe teren nivelat, se aşteaptărăsărirea în masă a buruienilor de mei mărunt, care urmează a fi distruse. Aceste câmpurise seamănă printre ultimele. Meiul mărunt poate fi distrus şi prin grăpare, până la răsărireaplantelor şi după; prin cultivaţia între rânduri cu grape de plivit; prin muşuroire.

Sămânţa şi semănatulPregătirea seminţelor pentru semănat. Pentru a fi protejate de boli, ferite de

mucezire, ocrotite de tăciunele comun, tăciunele prăfos, putregaiul fibros, bolileştiuleţilor, seminţele de porumb trebuie tratate cu fungicide precum Vincit minimaSC – 1,5 l/1t, Rolial FLO SL – 2,5 l/t, Maxim Gold 035 FS – 3 kg/t, Raxil 060 FS– 0,5 kg/t, Signal –3 kg/t, Cosmos 250 FS – 5 kg/t, TMTD,VSC – 4 kg/t.

Page 157: 51462970 Fitotehnie Final

1572. Cerealele

Figura 10. Câmp de porumb

Pentru a evita pierderile de pesticide la tratarea, încărcatul, descărcatul,transportarea seminţelor, acestea se incrustează în bază de polimeri formatori depeliculă – sare de sodiu carbonic metil celuloză (SSCMC) – praf sau granule deculoare albă, solubile în apă; norma de consum – 0,2-0,25 kg la 10 l de apă sau cusoluţie biologic activă sau alcool polivinilic (APV) – praf de culoare albă, solubilîn apă caldă; norma de consum – 0,5 kg la 10 l de apă. Incrustarea seminţelor serealizează într-un rezervor, 1/3 din volumul căruia se umple cu apă încălzită până la30oC, în care, prin agitare permanentă, se introduce cantitatea necesară de polimer.Soluţia se agită încă 10-15 min., apoi se adaugă apă fierbinte de 80-95oC, pentruAPV, şi de 40°C, pentru SSCMC. În soluţia răcită se introduce, prin agitarepermanentă, cantitatea prescrisă de preparat insecto-fungicid. Seminţele se trateazăcu ajutorul maşinilor Mobitox-super, PS-10, PSŞ-3.

Epoca de semănat. Semănatul se realizează atunci când temperatura solului,la adâncimea de 10 cm, constituie 8-9oC, la ora 8 dimineaţa, când vremea e în cursde încălzire, este stabilă. Semănatul nu trebuie început înainte ca în sol să sestabilească temperatura respectivă, deoarece, îmbibate cu apă, seminţele care îşiprelungesc perioada de germinaţie sunt expuse la mucegai, pot fi atacate dedăunătorii din sol, motiv din care pot răsări neuniform şi incomplet. Nici întârziereasemănatului nu este recomandabilă, deoarece, la suprafaţă, solul se usucă repede;multe boabe nu reuşesc să încolţească, fapt ce conduce la scăderea producţiei.

Page 158: 51462970 Fitotehnie Final

158 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Calendaristic, în Republica Moldova solul atinge asemenea temperaturi în a treiadecadă a lunii aprilie – prima decadă a lunii mai. Întârzierea cu o zi a semănatuluireduce producţia cu 300 kg/ha. În fiecare unitate agricolă se seamănă 2-3 hibrizi cuperioadă diferită de vegetaţie. Se recomandă să se semene în primul rând hibriziimai tardivi, încheind semănatul cu hibrizii medio-precoci. Fiecare câmp trebuiesemănat în timp de 1-2 zile.

Porumbul se cultivă şi în mirişti, după recoltarea cerealelor sau pe suprafeţelede pe care s-a evacuat masa verde. Porumbul cultivat în mirişti asigură recolte bunepentru siloz, iar după culturile pentru masă verde – pentru boabe.

Metoda de semănat. În condiţiile Republicii Moldova, porumbul pentru boabese seamănă distant programat, cu intervalul dintre rânduri de 70 cm; cel pentrusiloz – cu distanţa dintre rânduri de 60 cm; cel pentru masă verde – în rânduri dese,la 15 cm distanţă unul de altul sau distant, la distanţă de 45 cm.

Adâncimea de semănat. Seminţele de porumb se încorporează în sol la oadâncime de 5-7 cm, pe un pat germinativ umed. Însămânţarea se realizează cuajutorul semănătorilor SPC-6MF, SUPN-8, SKPP-12 (de diferite modificaţii),Multicorn SK-4, SK-6, SK-8, SK-12, SPC-6FS şi SPP-6, de-a curmezişul direcţieiarăturii, la viteza de 5,5 km/oră. Întâi se seamănă fâşia de întoarcere.

Desimea de semănat. Pentru a asigura densitatea recomandabilă, trebuiesemănate cu 10-15% mai multe seminţe viabile decât prevede norma. Dacă se preco-nizează operaţii mecanice (grăparea plantaţiilor răsărite, cultivarea între rânduri) –cu 15-20% mai mult; coeficientul de perisabilitate trebuie să constituie 1,5-2.

Densitatea plantelor de porumb la recoltare, mii plante/haZona Hibridul Nordică Centrală Sudică

Porumbeni 295 ACRf semitimpuriu 110-115 60-65 55-60 50-55 Moldavski 291 AMRf mg 115-116 60-65 55-60 50-55 Porumbeni 351 ACRf, mg 113-116 60-65 55-60 50-55 Porumbeni 359 AMRf mg 115-117 55-60 50-55 50-55 Porumbeni 393 MRf 55-60 50-55 50-55 Moldavski 411 MRf, 55-60 50-55 45-50 Moldavski 425 AMRf, semitardiv 120-125 55-60 50-55 50-55 Moldavski 450 MRf, semitardiv 120-125 60-65 50-55 50-55 Porumbeni 457 MRf, semitardiv 125-130 55-60 50-55 50-55 Porumbeni 458 CRf, semitardiv 120-125 55-60 50-55 50-55 Porumbeni 459 MRf, semitardiv 120-125 55-60 50-55 50-55 * La cultivarea pentru siloz, densitatea recomandată a plantelor trebuie majorată cu 5 mii de plante la hectar. Pe solurilenefertilizate şi cele supuse eroziunii – redusă cu 5-10 mii de plante/ha.

Page 159: 51462970 Fitotehnie Final

1592. Cerealele

Densitatea minimă se reglează în condiţiile unei rezerve reduse de umiditateîn sol şi a unui nivel scăzut de fertilizare.

Norma gravimetrică de semănat se va calcula conform următoarei relaţii:

,

unde:D – densitatea recoltabilă a hibridului, mii plante /ha;M – masa a 1000 boabe, g;K – coeficientul de perisabilitate, %;VU – valoarea utilă, %.Porumbul este mai sensibil la buruieni decât alte plante prăşitoare şi reacţionează

cu scăderi importante de producţie. Un obiectiv determinat al lucrărilor de îngrijireîl reprezintă şi combaterea insectelor dăunătoare. Combaterea buruienilor se facediferenţiat, în funcţie de felul în care a fost erbicidată cultura de porumb. Contraburuienilor anuale dicotiledonate şi a unor buruieni perene, plantele se stropesc lafaza de 3-5 frunze cu DMA-6 (1 l/ha), Efiron-EC (0,8 l/ha); contra buruienilor anualedicotiledonate – cu Harness 900 EC – 3 l/ha; Gesagard 500 FW –3 l/ha.

Sectoarele îmburuienate cu specii dicotiledonate sau cu samuraslă de floarea-soarelui trebuie stropite, la faza de 3-5 frunze a porumbului, cu unul din erbicidele:Certo Plus – 0,2 kg/ha, Lontrel 300 SL – 0,5 l/ha, Basagran 48 SA – 2,5 l/ha.Soluţia de lucru se aplică în proporţie de 250-300 l/ha. După răsărirea porumbului,preparatele se aplică la temperatura aerului de cel puţin 16°C şi cel mult 25°C.Când se lucrează intervalele dintre rânduri trebuie să se ţină cont ca lăţimea zoneide protecţie să nu depăşească 13-15 cm de fiecare parte a rândului. Zonele deprotecţie se lucrează cu grape plivitoare de tip KLŢ-38, între colţii din mijloc aicărora se stabileşte o distanţă de 10 cm, iar între ceilalţi – de 4-6 cm; adâncimea delucru a grapelor plivitoare se modifică în funcţie de faza dezvoltării buruienilor şide compacitatea solului. În cazul în care buruienile din zonele de protecţie alerândurilor trebuie acoperite cu sol, iar înălţimea plantelor de porumb este de12-15 cm, se utilizează muşuroitoare (rariţe) de tip greder. Pentru lucrarea zonelorde protecţie, atunci când plantele au înălţimea de 25-30 cm, se utilizeazămuşuroitoarele cu cormană, de tip KPH-52, KPH-53, sau muşuroitoarele cu discuri,care se fixează la adâncimea de 6 cm şi la distanţa de 15 cm de la rândul cu plante.Cele mai bune rezultate se obţin atunci când viteza agregatului depăşeşte 7 km /oră.

Atunci când plantele de porumb ating înălţimea de 50-60 cm, la faza de10-12 frunze, se aplică suplimentar îngrăşăminte cu azot, câte 30-40 kg de substanţăactivă la ha, cu ajutorul cultivatoarelor KRN-4-2 asamblate cu hrănitoare de plante.

Page 160: 51462970 Fitotehnie Final

160 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

La a doua cultivare, se reînnoiesc fisurile, plantele se muşuroiesc şi se formeazădiguri pentru prevenirea scurgerii apelor. Protecţia plantelor contra gărgăriţelor seface – marginal sau pe întreaga suprafaţă a semănăturilor – cu Karate Zeon 5 CS –0,2 l/ha sau Decis 2,5 EC – 0,25 l/ha. Soluţia de lucru constituie 300 l/ha. În caz căapar omizile de stepă (prima generaţie – peste 10 omizi de m. p., a doua şi a treia –peste 20 de omizi de m. p.), semănăturile se tratează cu Karate Zeon 5 CS – 0,2 l/ha.Pentru combaterea omizilor de vârste superioare, normele de substanţe chimice semăresc de 1,5 ori. În caz că planta este atacată de păduchele verde (peste 300-500de insecte pe o plantă de porumb şi peste 20% din plante colonizate cu acestdăunător), în lipsă de entomofagi, semănăturile (mai cu seamă sectoarele semincere)trebuie tratate cu Bi-58 Nou (1,5 litri la 1 ha). În cazul în care raportul entomofagilorşi al păduchelui verde la porumb constituie 1:30-40 şi sunt colonizate 50% dinplante, tratările cu substanţe chimice sunt insuficiente.

Întreţinerea semănăturilor. Imediat ce se încheie însămânţarea, terenurile setăvălugesc cu tăvăluguri inelate cu zimţi de tip 3KNN-2, ajustate la tractorul T-74.În acest mod, solul se îndeasă, se încălzeşte mai bine şi plantulele răsar mai devremeşi mai uniform. Cu scopul de a păstra umezeala în sol şi de a distruge cât mai eficientburuienile, pe terenurile unde porumbul se cultivă fără aplicarea erbicidelor seexclud toate operaţiile. În funcţie de intervalul de timp cuprins între semănat şirăsărirea plantelor, pe lan se efectuează 1 sau 2 grăpări.

La faza de 4-5 frunze, buruienile trebuie stârpite prin grăparea semănăturilor.Această operaţie se efectuează pe diagonală sau de-a curmezişul direcţiei rândurilor,cu grapele medii de tip BZS-1,0. Ulterior, intervalele dintre rânduri se lucrează cucultivatoarele KRN-4,2A, KRN-5,6A, KUP-4,2 şi KUP-5,6 prevăzute cu labe-săgeatăşi labe plate unilaterale, la adâncimea de 5-7 cm. Buruienile pot fi combătute eficientşi prin aplicarea următoarelor elemente tehnologice:

1. Cultivaţia până la apariţia plantulelor, realizată în combinare cu grapele,USMK-5,4 + BZSS-1, se aplică la 4-5 zile după semănat, de-a curmezişul rândurilor,la adâncimea de 3-4 cm, la viteza maximă a agregatului.

2. Cu 2-3 zile până la apariţia plantelor, când germenii ating lungimea de 3-5 cm, seefectuează grăparea cu grape medii de tip BZSS-1, de-a curmezişul semănăturilor.

În acest caz, buruienile apar la 10-12 zile după apariţia plantelor de porumb.

RecoltareaPorumbul se maturizează la 55-60 de zile după apariţia stigmatelor, procesul

de maturizare incluzând:I. Coacerea în lapte, care începe la circa 30 de zile după apariţia stigmatelor:

boabele conţin mai mult de 50% de apă.

Page 161: 51462970 Fitotehnie Final

1612. Cerealele

II. Coacerea în lapte-ceară – 45-50% de apă.III. Coacerea în ceară, care are loc la circa 40-43 de zile după apariţia stigmatelor;

umiditatea boabelor – 32-37%.IV. Coacerea deplină, care se produce la 55-60 de zile după apariţia stigmatelor;

umiditatea – 30-32%.La coacerea deplină, atunci când sunt răsuciţi în mână, ştiuleţii de porumb

produc un zgomot distinct de frecare a boabelor; pănuşile sunt uscate; la bazaboabelor apar pete negre. Culoarea plantelor nu constituie un indiciu de maturitate.Există hibrizi care îşi menţin verde culoarea frunzelor şi a tulpinii şi suculenţaacestora până la maturitatea completă a boabelor. În toamnele secetoase, porumbulse maturizează mai devreme şi, în asemenea condiţii, la coacerea completă aboabelor, se usucă şi frunzele. În cazul în care brumele de toamnă cad mai timpuriu,frunzele şi tulpinile se usucă înainte de coacerea completă a boabelor. Sporul decreştere al recoltei boabelor de porumb încetează atunci când umiditatea boabelorscade până la 33%. În această perioadă trebuie începută recoltarea, realizată în bazaa 2 scheme tehnologice: ruperea şi curăţarea ştiuleţilor; ruperea şi treierareaştiuleţilor. Ştiuleţii se recoltează cu combinele ККP-2, ККP-3, Hersoneţ-9,КSКU-6, Hersoneţ-200, care rup şi curăţă ştiuleţii; taie şi mărunţesc separattulpinile şi le evacuează în mijloacele de transport. Ştiuleţii se transportă pe arii detreierat, se curăţă suplimentar şi se livrează la centrele de colectare a cerealelorsau se usucă până la umiditatea de 12-14% şi se pun la păstrare.

Porumbul pentru boabe se recoltează cu combine cerealiere, cu adaptorulPPC-4, KMD-6, HPH-6 ataşat la combinele Niva sau Dоn-1500, care rup şi treierăştiuleţii, curăţă boabele, mărunţesc tulpinile, le evacuează în mijloacele de transport.Această schemă este mai convenabilă decât schema de recoltare în ştiuleţi şi seaplică în cazul în care umiditatea boabelor nu depăşeşte 30-32%; capacitatea lorenergică este mică. Nerespectarea termenelor de recoltare reduce producţia înprimele 2 săptămâni cu 10-15%, iar peste 30 de zile – cu 20-25%.

Particularităţile de cultivare a porumbului pe terenuri irigabileCu 2 săptămâni până la apariţia paniculului şi 20 de zile după apariţia lui, porumbul

este destul de sensibil la insuficienţa de apă. În această perioadă, solul trebuie săconţină nu mai puţin de 80% din capacitatea minimă pentru apă. Dacă solul esteinsuficient umectat, înainte de arat, terenul trebuie irigat cu 250-350 m3 apă/ha. Înperioada de vegetaţie, irigarea trebuie aplicată la faza de 14-15 frunze şi anume:

– la înflorirea în masă – 500-600 m3/ha;– la formarea bobului – 650-750 m3/ha;

Page 162: 51462970 Fitotehnie Final

162 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

– la umplerea bobului – 650-750 m3/ha.Pe terenurile irigabile, densitatea plantelor trebuie să fie mai mare decât pe cele

neirigabile. Pentru hibrizii medio-tardivi – 60-65 mii/ha; pentru cei medio-timpurii– 70 mii/ha; pentru siloz – 80-90 mii/ha. Pe terenurile irigabile, dozele de îngrăşămintetrebuie mărite cu 50-60%. Irigarea prin aspersiune se realizează cu ajutorul agregatelorDDA-100M; DDN-70;Voljanca DKŞ-64; Fregat BM-100; Dnepr DF-120. În cazulirigării, recolta de porumb se calculează în baza gradului de asigurare cu apă;coeficientul consumului de apă trebuie să constituie 600-700 m3 /t de boabe sau60-70 mm; coeficientul de folosire a apei productive din sol – 0,9; a precipitaţiilor– 0,7; a apei pentru irigaţie – 0,8. Dacă înainte de semănat, în stratul de sol de100 cm se află 120 mm de apă productivă şi cantitatea medie anuală de precipitaţiiconstituie 250 mm, iar norma de irigaţie – 2 000 m3/ha, nivelul recoltei va constitui:

120 mm • 0,9 = 108 mm;250 mm • 0,7 = 175 mm;2000m3 • 0,8 = 1600 m3/ha sau 160 mm;443 mm : 60 mm = 7,4 t/ha.Norma de udare se calculează în baza formulei:N = 100 · A · C (Bn – Bf),

unde:N = 100 • A • C (Bn – Bf),

unde:N = norma de udare, m3/ha,A = adâncimea stratului de sol socotit pentru umectare, m;C = greutatea volumetrică a solului, g/cm3;Bn = umiditatea solului, care corespunde capacităţii minime pentru apă a

solului, % din masa uscată a solului;Bf = umiditatea reală a stratului de sol calculat înainte de irigaţie, % din masa

solului uscat.

Particularităţile tehnologiei de cultivare a porumbului pe câmpurilede hibridizare

Porumbul pentru seminţe se cultivă pe soluri fertile, care pot fi irigate sauasigurate cu apă (lunci, vâlcele). Terenurile de hibridizare trebuie amplasate la odistanţă nu mai mică de 200 m de alte plantaţii de porumb. Îngrăşămintele mineralese introduc în funcţie de prezenţa în sol a substanţelor nutritive şi de extragerea lorde către hibrizi. Pe terenurile de hibridizare, densitatea plantei polenizatoare semăreşte cu 8-10 mii de plante la ha faţă de cea a plantei-mamă; se reduce numărul

Page 163: 51462970 Fitotehnie Final

1632. Cerealele

de spiculeţe fără boabe în ştiulete. Densitatea plantelor-mamă trebuie să constituie55-60 mii /ha. Se seamănă 8 rânduri materne şi 4 rânduri paterne. Terenurile pecare, în calitate de forme parentale, sunt semănate linii autopolenizate, trebuie plivitede 2-3 ori. Până la înflorire, se înlătură toate plantele hibride atipice, operaţie caresolicită atenţie maximă faţă de rândurile paterne. Pe terenurile de hibridizare cuformă maternă fertilă, principala operaţiune constă în înlăturarea paniculului. Înaintede înflorire, planta se inspectează zilnic, pentru a determina momentul exact încare trebuie înlăturate paniculele. Când încep să apară paniculele, este supravegheatşi terenul pe care seminţele de hibrizi cresc pe baza plantelor sterile. Acestesupravegheri urmăresc determinarea gradului de sterilitate al formelor materne.

Porumbul pentru seminţe se recoltează la faza coacerii depline, preferabil manual.În această perioadă, pănuşile sunt galbene, uscate, se desprind uşor de ştiulete.

Cultura intercalată a porumbului şi a plantelor leguminoaseMasa verde de porumb e foarte bogată în hidraţi de carbon, însă conţine puţină

proteină. De aceea, cultura intercalată a porumbului şi leguminoaselor are orăspândire largă. Cele mai bune plante asociate sunt soia şi bobul pentru nutreţ. Unhectar de porumb intercalat cu leguminoase asigură cu 150-200 kg de proteină maimult decât porumbul pur. Dacă porumbul se cultivă pentru masă verde, cu distanţaîntre rânduri de 45-60 cm, trebuie semănate 25-30 kg de porumb şi 30-35 kg desoia. În rânduri dese – 40-45 kg de porumb şi 45-50 kg de soia. Dacă porumbuleste cultivat pentru siloz, se seamănă două rânduri de porumb şi un rând de soia.

2.9. SORGULImportanţaCultura sorgului are întrebuinţări multiple şi extinse pe aproape toate

continentele, fiind alimentul de bază a mai multor popoare. Cele mai mari suntsuprafeţele de sorg din India, China, SUA, Argentina şi din unele ţări africane.

În ultimul timp, odată cu introducerea în cultură a hibrizilor, sorgul se cultivăatât pentru boabe, cât şi pentru furaj; boabele de sorg sunt pe larg utilizate înalimentaţia taurinelor, pentru îngrăşarea acestora şi a păsărilor (având o valoarenutritivă apropiată de cea a boabelor de porumb) sau ca materie primă în industriaalcoolului, iar în unele ţări din Africa şi Asia – ca aliment.

În Republica Moldova, se cultivă pe suprafeţe relativ reduse, folosindu-se mai multpentru mături şi ca furaj, utilizându-se boabele obţinute de la hibrizii de talie mică.

Page 164: 51462970 Fitotehnie Final

164 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Fânul de sorg este relativ sărac în proteine, conţine, în schimb, cantităţi maride săruri de calciu şi fosfor, caroten etc.; sub acest aspect este superior porumbului.Nutreţul murat de sorg are o valoare nutritivă apropiată de cea a porumbului. Plantelede sorg sunt suculente până la maturitatea boabelor şi conţin cantităţi mari de hidraţide carbon, în special zaharuri, fapt ce plasează sorgul printre plantele care seînsilozează uşor.

Compoziţia chimică şi valoarea nutritivă a sorgului sub diferite forme

Figura 11. Inflorescenţe de sorg1 – sorg pentru mături, 2 – sorg zaharat furajer, 3 – sorg djugara, 4 – sorg pentru boabe

% din substanţa uscată Tipul

nutreţului Apă Proteine Grăsimi Extracte neazotate Celuloză Cenuşă

U.n. la 100 kg de

nutreţ Masă verde 72,1 10,1 2,5 50,2 29,8 7,5 23,4 Otavă 77,0 14,4 2,6 44,4 27,4 11,3 19,4 Nutreţ murat 71,5 8,8 3,8 48,2 29,8 9,8 22,0 Fân de otavă 15,0 12,6 3,7 52,0 22,2 9,5 57,4 Fân 15,0 11,3 2,4 45,1 31,7 9,7 49,2 Boabe 16,0 12,9 3,2 77,9 3,5 2,6 118,8

1 2 3 4

Page 165: 51462970 Fitotehnie Final

1652. Cerealele

Cea mai mare cantitate de zaharuri se conţine în sorgul zaharat. Plantele tinerede sorg conţin însă şi elemente toxice, precum glicozidul cianogen durina care,intrând în contact cu o enzimă din stomacul animalelor (emulsina), se descompuneşi pune în libertate acidul cianhidric. Conţinutul de elemente toxice este condiţionatde vârsta plantelor, climă, sol, precum şi de specie sau soi: este mai înalt la planteletinere, în special la otavă, iar pe măsură ce plantele cresc – scade. Condiţiilenefavorabile pentru creşterea plantelor – seceta, temperaturile scăzute,îmburuienarea excesivă etc. – conduc la intensificarea acumulării elementelortoxice. Îngrăşarea excesivă cu azot şi irigarea sporesc conţinutul de durină alplantelor, deoarece în aceste condiţii se formează în permanenţă lăstari noi, caresunt deosebit de toxici.

Cele mai sensibile la intoxicaţii sunt vitele cornute mari şi, în general, rumegă-toarele. La rumegătoare, sucul din rumen are o reacţie apropiată de cea neutră. Subinfluenţa florei microbiene din rumen şi a emulsinei se produce hidroliza glicozidelor,cu eliberarea elementului toxic – acidul cianhidric. La monogastrice, sucul din rumeneste puternic acid, deoarece conţine acid clorhidric care, împreună cu acidul cianhidricliber, formează compuşi mai puţin toxici sau netoxici. În proporţie de 0,06%, acidulcianhidric din sorg nu este toxic, doza letală fiind de 1 mg la 1 kg de greutate viepentru vitele cornute mari şi 0,1 mg pentru oi. Sorgul zaharat nu este toxic şi nuprezintă pericol pentru animale. Pentru a evita intoxicarea animalelor, sorgul nu trebuieutilizat în stare umedă sau ca iarbă de păşunat. La 3-4 ore după cosire, acidul cianhidric(care este instabil), se descompune în compuşi netoxici.

SistematicaSpecia de sorg cultivat, Sorghum vulgare, sin. Andropogon sorghum, cuprinde

2 subspecii, care diferă prin morfologia paniculului şi a boabelor: effusum arepaniculul răsfirat; contractum – dens, compact. În funcţie de scopul şi modul deutilizare, sorgul se divide în mai multe categorii: pentru boabe, pentru mături(tehnic), pentru extragerea siropului (zaharat), pentru furaj.

Sorgul pentru boabe este cel mai răspândit şi ocupă cele mai mari suprafeţe.Se cultivă mai multe varietăţi şi forme din subspecia contractum: cu tulpini scurtesau medii, cu frunze relativ rigide, panicul compact, globulos şi dens, boabe mari.În ultimul timp, au fost creaţi numeroşi hibrizi de sorg cu talie mică (până la 100cm înălţime), panicul erect, cu boabe ce se desprind uşor din glume şi care, înproducţie, depăşesc cu 20-30% vechile soiuri; aceşti hibrizi asigură producţii marinumai în prima generaţie. În Republica Moldova, au fost omologaţi hibrizi precumMoldavski - 40, Moldavski - 51, Pişcevoi - 1, Porumbeni - 7.

Page 166: 51462970 Fitotehnie Final

166 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Sorgul zaharat (Sorghum saccharatum) posedă tulpini înalte (până la 3 m),suculente, cu un conţinut sporit de zahăr. Se foloseşte atât pentru extragerea siropului,cât şi ca nutreţ, fiind cultivat pentru masă verde sau pentru siloz. În Republica Moldova,se utilizează hibrizi furajeri ai sorgului zaharat: Porumbeni - 4, Porumbeni - 5.

Sorgul pentru mături (Sorghum vulgare var. technicum) are tulpini mai puţinsuculente, panicul cu ax scurt şi ramificaţii laterale foarte lungi. Se utilizează laconfecţionarea măturilor.

Sorgul furajer are tulpini înalte, subţiri, bogate în zahăr şi cu o capacitatemare de lăstărire. Hibridul MCS 8203989 a fost omologat şi în Republica Moldova.

Cerinţele faţă de climă şi sol. Fiind originar din zonele călduroase, sorgul arecerinţe mari faţă de căldură. Temperatura minimă de germinaţie este de 12oC, iarsuma temperaturilor efective variază între 2000 şi 5000oC. Hibrizii cultivaţi înRepublica Moldova ajung la maturitate cu 2300-2500oC. La o temperatură mai micăde 5oC, sorgul nu mai creşte, iar la -1 -2oC plantele pier.

Sorgul este puţin pretenţios faţă de umiditate, fiind foarte rezistent la secetă.Coeficientul de transpiraţie este de 153-190, cantitatea de apă pentru umplereaboabelor constituie 25%. Are nevoie de apă în prima parte a perioadei de vegetaţie,până la apariţia paniculului, apoi suportă bine seceta. Soiurile şi formele de sorgpentru boabe sunt mai rezistente la secetă decât cele pentru mături sau furaj. Sorgul,mai ales cel furajer, acceptă irigarea. Cele mai bune pentru sorg sunt solurile luto-nisipoase, profunde, cu reacţie neutră sau alcalină. Sorgul valorifică şi solurile slabsărăturate. Ca reacţie fotoperiodică, este o plantă de zi scurtă. Sorgul pentru boabepoate fi cultivat în zonele de sud ale Republicii Moldova, unde cultura porumbuluinu este sigură, dând producţii mici (anul 2007).

Tehnologia de cultivarePremergătoarele. Cele mai potrivite premergătoare pentru sorg sunt cerealele

de toamnă, deoarece părăsesc devreme terenul, lăsând timp suficient pentrucombaterea buruienilor şi pregătirea terenului; bune premergătoare sunt şi cerealelede primăvară, porumbul, alte prăşitoare, care lasă terenul liber de buruieni. Dupăsorg se pot amplasa doar culturi de primăvară, întrucât el lasă solul secătuit de apăşi de substanţe nutritive, în special de azot.

Lucrarea solului. Arătura trebuie executată la o adâncime de 25-27 cm, cupluguri de care se ataşează scormonitori. După ce sunt colectate premergătoarelecare lasă resturi vegetale, terenul se discuieşte la 10-15 cm, apoi se ară. Înainte desemănat, terenul se cultivă la adâncimea de 3-4 cm.

Semănatul. Seminţele ce urmează a fi semănate (de regulă, de clasa I) se

Page 167: 51462970 Fitotehnie Final

1672. Cerealele

incrustează cu fungicide şi insecticide împotriva bolilor şi dăunătorilor. Semănatulse realizează la temperatura solului de 14-15o C, la o adâncime de 10 cm. Adâncimeade încorporare a seminţelor trebuie să reprezinte 3-4 cm. Distanţa dintre rânduritrebuie să constituie 60-70 cm. Distanţa dintre plante se stabileşte în funcţie descopul culturii şi de caracteristicile soiului. La recoltare, sorgul pentru boabe trebuiesă aibă densitatea de 150-200 mii plante/ha, cel pentru siloz –100-120 mii plante/ha,60-80 mii plante /ha pentru mături.

Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare celor pentru porumb.

Figura 12. Câmp de sorg

RecoltareaRecoltarea se efectuează la umiditatea de 17% a boabelor, dacă acestea urmează

a fi depozitate sub formă de boabe, şi la umiditatea de 25-30%, dacă urmează a seutiliza ca pastă pentru însilozare. Sorgul pentru boabe se recoltează la maturitatecompletă (numai inflorescenţele), cu ajutorul combinei. La hibrizii pentru boabe,tulpinile rămân verzi şi suculente până la maturitatea boabelor, ceea ce face posibilăstocarea şi însilozarea acestora în condiţii bune. Sorgul pentru siloz se recoltează– ca şi porumbul – la faza de lapte-ceară sau de ceară. La această fază, sorgul zaharatconţine în tulpini 16-18% zahăr ce nu cristalizează.

Page 168: 51462970 Fitotehnie Final

168 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

2.10. MEIULImportanţa Meiul este o cereală utilizată în alimentaţia omului şi furajarea animalelor. În

alimentaţie, boabele de mei sunt utilizate sub formă de crupe sau păsat. Făina demei se utilizează în amestec cu cea de grâu. Din mei se prepară spirt şi bragă. Boabelede mei sunt utilizate în hrana animalelor domestice, îndeosebi a vacilor, păsărilor.O importanţă deosebită pentru hrana animalelor o au paiele (1 kg de paie conţine0,51 unităţi nutritive) şi pleava (1 kg de pleavă – 0,42 unităţi nutritive). Meiul are şiunele priorităţi agronomice şi economice. Având o perioadă scurtă de vegetaţie,epoca de semănat eşalonată în timp, un coeficient mare de înmulţire (cu o tonă deseminţe se pot însămânţa mai mult de 60 ha), meiul poate fi folosit ca rezervă înfondul de seminţe, ca a doua cultură succesivă, iar în unele cazuri, pentrureînsămânţarea plantaţiilor distruse de gerurile puternice.

Figura 13. Mei comun

Page 169: 51462970 Fitotehnie Final

1692. Cerealele

Răspândire, suprafeţe, producţiiMeiul este o specie răspândită pe toate continentele şi, în agricultura mondială,

ocupă mai mult de 32 mil. ha (FAO, 2006), producţia globală constituie 31,8 mil.tone, iar producţia medie – 9,80 kg/ha. Se cultivă preponderent în regiunilesecetoase; ocupă suprafeţe mari în India (circa 9,5 mil. ha), China (9,0 mil. ha) etc.Meiul dispune de un înalt potenţial biologic de producţie. Producţia record – 20,1 t/haa fost obţinută în Kazahstan, în regiunea Aktiubinsk.

În Republica Moldova se recomandă cultivarea meiului ca plantă succesivă.

SistematicaMeiul – Panicum miliaceum – face parte din familia Poaceae şi Setaria italica,

incluzând două subspecii: ciumiza – Setaria italica maxima – şi mogarul (părâng) –Setaria italica mocharium. Specia Panicum miliaceum întruneşte 5 subspecii,deosebite prin forma paniculului, compacitate şi orientare a ramificaţiilor:

1) subspecia patentissimum – cu panicul foarte răsfirat şi pernuţe la toateramificaţiile laterale;

2) subspecia effusum – cu panicul semirăsfirat şi pernuţe numai în parteainferioară a ramificaţiilor laterale;

3) subspecia contractum – cu panicul adunat şi orientat lateral; 4) subspecia ovatum – cu panicul scurt, oval şi fără pernuţe; 5) subspecia compactum – cu panicul foarte strâns şi ramificaţii laterale. Varietăţile din cadrul subspeciilor diferă prin culoarea paleelor care îmbracă

bobul. Cele mai răspândite varietăţi ale subspeciei Patentissimum sunt vitellinum(palee aurii şi galbene, panicul fără antocian), subvitellinum (palee aurii şi galbene,panicul cu antocian); ale subspeciei effusum-afganicum (palee albe, panicul fărăantocian), afganicum (palee albe, panicul cu antocian); ale subspeciei contractum-aureum (palee aurii şi galbene, panicul cu antocian).

În Republica Moldova sunt omologate soiurile Mironovskoe 51, Soiuz,Moldrom 1.

Compoziţia chimică şi calitateaBoabele de mei au o compoziţie apropiată de cea a porumbului, incluzând

10-11% proteină, 60-62% amidon, 3-4% grăsimi, 7,5-8% celuloză.Aceşti indici variază în funcţie de particularităţile soiului, condiţiile pedocli-

matice, tehnologia de cultivare etc. Crupele din boabele de mei se utilizează înalimentaţia omului şi se caracterizează printr-o valoare nutritivă deosebită.

Page 170: 51462970 Fitotehnie Final

170 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Compoziţia chimică a diferitor crupe (%)Specificare Proteină Grăsimi Amidon Zahăr Celuloză

Mei 12,0 3,5 81,0 0,15 1,04 Orez 6,0 0,5 88,0 0,50 0,30 Hrişcă 10,0 3,0 82,0 0,30 2,00 Ovăz 16,0 6,0 72,0 0,25 2,87 Porumb 12,5 0,6 86,0 - 0,25 Grâu 12,7 0,9 84,2 0,96 0,24 Particularităţile biologice

Cerinţe faţă de temperatură. Meiul este o plantă iubitoare de căldură.Temperatura minimă de germinaţie este de 8-10oC, cea optimă – 20-25oC. Meiulsuportă temperaturile înalte şi vânturile fierbinţi. Temperatura de 38-40oC (care lamulte plante paralizează funcţiile staminelor la doar câteva ore) nu afecteazăstaminele meiului nici în 48 de ore. La răsărire, meiul este sensibil la temperaturiscăzute: la o temperatură a aerului de -2-3oC, plantele suferă mult şi pot pieri.

Cerinţe faţă de umiditate. Meiul este una dintre plantele cele mai rezistentela secetă. Coeficientul lui de transpiraţie constituie 150-250. Pentru germinaţieeste suficientă o cantitate de apă echivalentă cu 25% din masa bobului. Rezistenţasporită la secetă este determinată de celulele lui mici şi de parametrii staminelor.Dacă la ovăz lungimea staminelor este de 72,8 µ, la grâu de 68 µ, atunci la mei edoar de 35 µ. Pe parcursul perioadei de vegetaţie, plantele necesită cantităţi variatede apă: în prima treime a vieţii, când masa supraterestră este slab dezvoltată, consumădin sol, în medie, 27%; în cea de-a doua treime – 41% şi în ultima – 32% dincantitatea totală. Perioada critică, în care consumă cea mai mare cantitate de apă,este cea a formării paniculului. În condiţii extrem de secetoase, meiul manifestărara particularitate de a reduce ritmul vegetaţiei, iar în unele cazuri – de a o stopacu totul. Când apar condiţii favorabile, meiul îşi reîncepe vegetaţia.

Cerinţe faţă de sol. Meiul vegetează pe diferite tipuri de sol. Cele mai mariproducţii le asigură pe soluri cu fertilitate sporită, comparabile cu cernoziomuriledin Republica Moldova, cu textură fizică uşoară şi reacţie neutră. Solurile cu texturafizică grea şi supraumectate nu sunt favorabile meiului.

Cerinţe faţă de lumină. Meiul este o plantă de zi scurtă şi, în aceste condiţii,îşi accelerează formarea organelor reproductive. În condiţii de zi lungă predominăprocesele de creştere. Fiind semănat primăvara, în epoca optimă (luna mai), cândziua este lungă şi cu tendinţă de majorare, meiul are un ritm lent de creştere. După22 iunie, când durata zilei se reduce, se schimbă brusc ritmul lui de creştere şidezvoltare. Reacţia sa fotoperiodică oferă reala posibilitate de a cultiva meiul ca adoua cultură (succesivă), după mirişte de orz şi grâu de toamnă.

Page 171: 51462970 Fitotehnie Final

1712. Cerealele

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. În primele 30-35 de zile meiul manifestă creştere slabă,

fapt ce argumentează intoleranţa meiului faţă de îmburuienare. Din aceste motive, epreferabil ca meiul pentru boabe să fie cultivat după premergătoare ce corespundacestor cerinţe. În condiţiile Republicii Moldova, meiul formează producţii maridacă se seamănă după cerealele păioase de toamnă şi primăvară. Rezultate bune seobţin şi după prăşitoare (porumb, sfeclă-de-zahăr, sfeclă furajeră, cartof, harbuz etc.).În unele cazuri, poate fi cultivat şi după borceagurile de toamnă sau de primăvară.Meiul se foloseşte la reînsămânţarea terenurilor de pe care au fost distruse, de diversecalamităţi (secetă, inundaţie), cerealele de toamnă. Se poate semăna cu succes şi ca adoua cultură (succesivă) în miriştea unor plante care părăsesc terenul devreme (orz,grâu de toamnă). După recoltarea meiului, rămân încă cel puţin 100 de zile cutemperaturi moderate, când o nouă cultură (meiul având o perioadă scurtă de vegetaţie)poate realiza o nouă producţie de boabe sau de masă vegetală preţioasă pentru animale.

La rândul său, meiul este bun premergător pentru culturile de primăvară şi poatefi utilizat ca plantă protectoare pentru lucernă.

Fertilizarea. Pentru 1 t de boabe şi producţie secundară, meiul extrage din solsubstanţe nutritive în proporţie de N30P12K30. Dozele programate de fosfor şi depotasiu şi, parţial, de azot se administrează la lucrarea de bază a solului. Restul deazot trebuie aplicat ca hrană suplimentară în timpul vegetaţiei, în baza diagnozeifoliare. Meiul foloseşte eficient şi efectul remanent al îngrăşămintelor administratepentru cultura protectoare (porumb, sfeclă etc.).

Lucrarea solului este asemănătoare celei pentru porumb.

Seminţele şi semănatulSeminţele folosite la semănat trebuie să corespundă cerinţelor: să fie de clasa I, să

aibă o puritate nu mai mică de 99% şi capacitatea germinativă mai mare de 95%. Înaintede semănat, seminţele se tratează prin metoda incrustării.

Metoda de semănat. În funcţie de condiţiile naturale, meiul poate fi semănatîn rânduri dese (7,5-15,0 cm) ori distanţat (45 cm). În anii secetoşi, în zona de suda Republicii Moldova, se recomandă semănatul distanţat.

Epoca de semănat. Meiul manifestă cerinţe înalte faţă de căldură. Pentru meiulîn cultură pură, optimă pentru semănat este perioada în care, la adâncimea de 10 cm,solul se încălzeşte până la temperatura de 12-14oC. În condiţiile Republicii Moldova,asemenea temperaturi constante se atestă, de obicei, în prima decadă a lunii mai. Îna doua cultură, meiul se seamănă până la jumătatea lunii iulie.

Page 172: 51462970 Fitotehnie Final

172 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Desimea de semănat constituie 300-450 de boabe germinabile la m2, dacăsemănatul se realizează în rânduri dese, şi 150-250 de boabe germinabile la m2,dacă se aplică metoda distanţată de semănat. Norma de semănat, gravimetriaconstituie 18-25 kg/ha; adâncimea de semănat – 3,0-4,0 cm (pe soluri cu texturafizică uşoară) şi 2,0-3,0 cm (pe soluri cu textura fizică grea).

Lucrările de întreţinereLucrările de întreţinere sunt similare cu lucrările de întreţinere a porumbului

şi sorgului.

RecoltareaCoacerea meiului este neuniformă, se realizează de la partea superioară a

paniculului spre cea inferioară. La coacerea deplină, boabele se scutură. Din acestemotive, meiul se recoltează divizat, atunci când 80-85% din boabe sunt la fazacoacerii depline sau cu 3-4 zile înainte de coacerea deplină a întregului panicul. Latreierat, combinele se ermetizează. Recoltarea se realizează în termene scurte (2-3 zile). În funcţie de condiţiile climatice, meiul poate fi recoltat şi direct,respectându-se aceleaşi cerinţe.

2.11. HRIŞCAImportanţaSeminţele de hrişcă sunt utilizate în alimentaţie sub formă de crupe sau produse

din făină de hrişcă şi în industria spirtului şi amidonului. Un loc deosebit îl ocupă şiîn raţia animalelor, unde sunt utilizate, în special, rămăşiţele de la prelucrarea ei.Paiele de hrişcă, care, prin valoarea lor nutritivă, sunt plasate între paiele de cerealeşi cele de leguminoase, sunt şi ele utilizate în alimentaţia animalelor.

Ca plantă cu epocă târzie de semănat şi cu perioadă scurtă de vegetaţie, hrişcaeste utilizată uneori şi în calitate de cultură de rezervă pentru reînsămânţareasuprafeţelor de cereale distruse de îngheţuri sau de alte calamităţi. Având o perioadălungă de înflorire (25-35 de zile), hrişca este valoroasă şi ca plantă meliferă: miereade hrişcă posedă proprietăţi curative; în condiţii favorabile, albinele adună 60-100kg de miere de pe un hectar, iar în unele cazuri, până la 300 kg. Uneori, se procedeazăla formarea unui conveier de colectare a mierii în lunile iulie – septembrie prinsemănatul hriştii în 3-4 epoci.

Page 173: 51462970 Fitotehnie Final

1732. Cerealele

Răspândire, suprafeţe, producţiiÎn agricultura mondială, hrişca ocupă 2,8 mil. ha (FAO 2006), producţia ei

globală constituie 2,3 mil. tone, iar producţia medie 861 kg/ha. În anul 2006, înRepublica Moldova hrişca ocupa o suprafaţă de cca 700 ha; producţia medie –1400 kg/ha.

SistematicaHrişca face parte din familia Polygonaceae. Genul Fagopyrum al acestei

familii include 2 specii: Fagopyrum esculenthum – hrişca cultivată şi Fagopyrumtataricum – răspândită ca buruiană în semănăturile grâului şi orzului de primăvară.Din specia Fagopyrum esculenthum fac parte 2 subspecii: subspecia vulgare, carese cultivă în ţările europene, inclusiv în Rusia, Ucraina, Polonia, Franţa, RepublicaMoldova etc. şi subspecia multifolium, răspândită în special în ţările asiatice.Subspecia vulgare include varietăţi precum alata, caracterizată prin prezenţaaripioarelor pe fruct şi aptera – fără aripioare.

Figura 14. Hrişcă

Page 174: 51462970 Fitotehnie Final

174 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Compoziţia chimică şi calitateaSeminţele de hrişcă conţin 62% substanţe extractive neazotate (făina sau crupele

– 76%); 10-11% de substanţe proteice (crupele sau făina – 7-8%), 7-8% grăsimi(făina sau crupele – 1,5%), până la 2% de substanţe minerale şi cenuşă. Hrişcaconţine şi vitamine (B, B2, PP, P) şi microelemente (cupru, zinc, iod etc.). Pro-teinele hriştii conţin cantităţi mari de aminoacizi, inclusiv aminoacizi indispensabili– lizină (7,9%), argenină (12,7%).

Creşterea şi dezvoltarea. Pe parcursul vegetaţiei, care durează 60-90 de zile,hrişca parcurge 7 faze de creştere şi dezvoltare.

Germinarea hriştii începe la 2-4 zile după semănat şi se produce la temperaturade 7-8oC. O răsărire uniformă se obţine la temperatura de 15oC.

Plantulele apar la 7-10 zile de la semănat. Răsărirea este epigeică şi, atuncicând apar la suprafaţa solului, cotiledoanele sunt învelite în coaja fructului, pe careo înlătură în ziua următoare. Această particularitate reglementează strict adâncimeade încorporare a seminţelor. La răsărire, plantula are o culoare roşiatică, dar lalumină înverzeşte repede. La 4-7 zile de la răsărire apare prima frunză adevărată,peste încă 3-5 zile – a doua, după care urmează ramificarea tulpinii. Paralel, are locformarea mugurilor florali; în condiţii favorabile, acest proces este eşalonat pânăla recoltare. Lăstarii, frunzele şi fructele hriştii se formează concomitent şi, încondiţii favorabile de umiditate şi hrană, continuă până la recoltare. În funcţie desoi şi de condiţiile pedoclimatice, la 4-5 săptămâni de la apariţia plantulelor începeînflorirea, care durează mai mult de 30-40 de zile. Polenizarea este alogamăentomofilă, se realizează de către albine şi viespi, dar nu este exclusă nici autogamiaredusă. Polenizarea poate fi de 2 tipuri: legitimă, între organe sexuale de acelaşifel (stamine şi stiluri scurte sau lungi) şi nelegitimă, între stamine şi stiluri delungimi diferite; mai răspândită este polenizarea legitimă: constituie circa 75%.

La 17-20 de zile după fecundare, bobul trece la faza de coacere în lapte şi,peste 6-7 zile – la coacerea în pârgă. Perioada de vegetaţie este foarte scurtă; înfuncţie de soi şi de condiţiile pedoclimatice, constituie 60-90 de zile.

Hrişca este o plantă precoce, cu o perioadă de vegetaţie de 60-90 de zile şipoate fi semănată cu succes ca a doua cultură (succesivă) după orz şi grâul de toamnă;este şi o bună premergătoare pentru alte culturi. Normele fiziologice recomandăconsumarea a câte 7,5 kg de hrişcă pe cap de locuitor. Deoarece hrişca reprezintă adoua cultură după cerealele de toamnă, necesităţile populaţiei faţă de această culturăpot fi real asigurate, fiind reală şi posibilitatea majorării producţiei globale până la30 mii de tone.

Page 175: 51462970 Fitotehnie Final

1752. Cerealele

Particularităţile biologiceSistemul radicular al hriştii este pivotant, pătrunde până la 1 m în sol, iar ramifica-

ţiile ei de bază se dezvoltă până la distanţa de 30 cm; cotiledoanele hriştii se ridicăla suprafaţa solului, fapt ce reglementează strict adâncimea de încorporare aseminţelor.

Tulpina hriştii este rezistentă la polignire şi se ramifică atunci când e semănatădistanţat şi, rar, când e semănată compact.

Înflorirea, formarea fructului şi maturizarea seminţelor au loc eşalonat. Seminţele germinează la temperatura de 7-8oC, optimă pentru germinare fiind

temperatura de 12-15oC. Hrişca este o plantă pretenţioasă faţă de temperatură.Îngheţurile târzii de primăvară (-2oC) pot ataca plantele. Temperatura optimă pentrucreştere şi dezvoltare constituie 20-25oC, la umiditatea aerului nu mai mică de60%. La o temperatură de 12-13oC, hrişca creşte încet.

Hrişca este pretenţioasă şi faţă de umiditate, are un coeficient de transpiraţiede 500-600. La germinaţie, în funcţie de temperatură, se absorb cantităţi de apăechivalente cu 40-50% din greutatea seminţelor. Perioada critică este cuprinsăîntre înflorire şi formarea boabelor.

Hrişca face parte din categoria plantelor de zi scurtă. La o vegetaţie de zilungă, cu tendinţa de alungire, formează doar masă vegetală (sistemul radicular,ramificarea de tulpină), formarea florilor şi fructelor încetează. În condiţii de ziscurtă sau cu tendinţă de reducere a duratei, trece la formarea fructelor. Aceastăparticularitate biologică permite efectuarea semănărilor succesive după orz şi grâude toamnă.

Hrişca nu este pretenţioasă faţă de sol. Cele mai mari producţii se obţin pesolurile de cernoziom, bogate în humus şi cu textura uşoară.

Hrişca formează concomitent lăstari noi, frunze şi fructe, motiv din care trebuiedeterminate clar fazele ei de creştere şi dezvoltare şi determinată realizarea unorprocedee tehnologice deosebite: polenizarea cu ajutorul albinelor, polenizareasuplimentară, recoltarea în 2 faze, tratarea primară urgentă a seminţelor cu scopulde a reduce umiditatea lor până la cea de bază etc.

Condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova sunt favorabile pentru cultivareahriştii şi oferă posibilitatea de a asigura populaţia cu produsele obţinute din ea.

Tehnologia de cultivare Fiind extrem de solicitată pe piaţă, hrişca are o tehnologie de cultivare complet

mecanizată, fără aplicarea preparatelor chimice şi cu eficacitate economică.Amplasarea culturii. Terenul pe care urmează a fi semănată hrişca trebuie

Page 176: 51462970 Fitotehnie Final

176 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

curăţat de buruieni, deoarece, la începutul vegetaţiei, ca efect al creşterii reduse,cultura este atacată de buruieni. În Republica Moldova, hrişca poate fi plantată dupăpremergătoare precum sfecla-de-zahăr, sfecla furajeră, cartoful, porumbul pentruboabe, porumbul pentru siloz, cerealele de toamnă şi de primăvară, legumeletimpurii, soia, rapiţa etc.

În zona centrală şi de sud, poate fi semănată ca a doua cultură, după orz şi grâude toamnă (prima şi a doua decadă ale lunii iulie). Ca a doua cultură, în zona denord, poate fi semănată după borceagul de toamnă şi de primăvară, rapiţa pentrumasă verde, cartoful timpuriu etc.

Fertilizarea. Dacă nu se aplică îngrăşăminte suplimentare, producţii stabile dehrişcă nu pot fi obţinute nici chiar pe solurile fertile. Hrişca trebuie fertilizată cuelemente nutritive, deoarece sistemul ei radicular este slab dezvoltat. Pentru a forma1 t de boabe şi 3 t de paie, din sol se extrag 44 kg de azot, 30 kg de fosfor, 75 kg depotasiu. Hrişca utilizează postacţiunea îngrăşămintelor administrate plantelorpremergătoare. La lucrarea de bază a solului, se recomandă administrarea N30P60K60,a substanţelor active sau a 80 kg de salpetru amoniacal, 300 kg de fosfor, 150 kg depotasiu. Îngrăşămintele sunt eficiente dacă sunt administrate concomitent cu seminţele:câte 50-75 kg de superfosfat granulat sau 50 kg de amofos la fiecare hectar.

Lucrarea solului se efectuează în funcţie de cultura premergătoare, asigurareacu umiditate şi gradul de îmburuienare a solului.

SemănatulÎn Republica Moldova sunt omologate soiurile Kazanka, Leana, Roma.

Seminţele de hrişcă sunt uniforme ca mărime şi masă, fiindcă se formează într-operioadă îndelungată. Seminţele uniforme, cu MMB peste 23-30 g, asigură un sporde 300-400 kg/ha, dacă corespund categoriei I şi II a calităţii, au puritatea biologicămai mare de 98,5% şi o capacitate germinativă de 92-95%. Tratarea seminţelor cucenuşă (6 kg) în ziua semănatului asigură un spor esenţial la recoltă.

Protecţia semănăturilor de boli şi dăunători se realizează prin metodeagrotehnice (rotaţia culturilor, lucrarea solului, fertilizarea, pregătirea seminţelor,epoca optimă de semănat etc.), deoarece albinele care efectuează polenizarea nusuportă aplicarea preparatelor chimice.

Hrişca se seamănă cu intervale de 15 cm între rânduri, pe teren slab îmburuienat,îndeosebi după orz şi grâu de toamnă, ca a doua cultură. În aceste condiţii se aplicăsemănatul distanţat, cu intervale de 45 cm între rânduri. Metoda permite distrugereaburuienilor, pe parcursul vegetaţiei, prin remedii tehnologice (grăparea înainte derăsărire, lucrări mecanice între rânduri etc.).

Page 177: 51462970 Fitotehnie Final

1772. Cerealele

Epoca optimă de semănat constituie un element responsabil al tehnologiei decultivare. Hrişca suportă o perioadă întinsă de semănat şi, practic, nivelul recolteinu se schimbă esenţial. Principiale pentru acest element tehnologic sunt proceselede acumulare a apei în sol, combatere a buruienilor şi pregătire calificată a patuluigerminativ. Pentru cultura pură, optimă este prima decadă a lunii mai, iar dupăborceagul de toamnă şi de primăvară – a treia decadă a lunii mai–prima decadă alunii iunie, după orz şi grâu de toamnă – prima şi a doua decadă a lunii iulie. În bazametodei şi desimii de semănat se reglează densitatea plantelor. Semănăturile desereduc ramificarea şi recolta seminţelor, semănăturile rărite majorează ramificarea,lungind durata dintre perioada de înflorire şi maturitate. În acest caz, seminţele sescutură, fapt ce reduce recolta. Actualmente, parametrii desimii de semănat suntstabiliţi în funcţie de metoda de semănat.

Aşadar, în condiţii favorabile, trebuie utilizată o normă de însămânţare mai micăsau egală cu 1,5 mil. seminţe/ha (40 kg/ha) în cazul metodei distanţate de semănat şi3,0 mil. seminţe/ha (75 kg/ha) – în cazul metodei de semănat în rânduri dese. Încondiţiile mai puţin favorabile (secetoase), norma de însămânţare se măreşte, deoarecese reduce capacitatea germinativă şi capacitatea de supravieţuire a plantelor.

Adâncimea de încorporare a seminţelor se reglementează în funcţie departicularităţile biologice şi condiţiile pedoclimatice. Din considerentul că hrişca îşiridică la suprafaţa solului cotiledoanele, adâncimea de încorporare optimă a seminţelorconstituie 3-4 cm, pe solurile cu textura grea, şi 5-6 cm – pe solurile uşoare. Încorporareaseminţelor de hrişcă la adâncimea optimă şi în mod uniform pe patul germinativ contribuiela formarea unui sistem radicular suplimentar, fapt ce majorează radical utilizareaelementelor nutritive din sol şi favorizează producţii mai mari.

Lucrările de întreţinere. Din primele faze de creştere până la acoperireacompletă a terenului, hrişca este foarte sensibilă la îmburuienare. Buruienile dinplantaţiile de hrişcă pot fi combătute prin lucrări mecanice. Imediat după semănat,ori concomitent cu acesta, se impune realizarea unei tăvălugiri. Deosebit de eficientăeste şi grăparea la 3-4 zile după semănat, când buruienile se află la faza de filament.Cu ajutorul grapei, se pot distruge până la 80-85% din buruienile răsărite. În timpulvegetaţiei hriştii, buruienile se combat prin 2-3 lucrări mecanice între rânduri, dacăsemănatul este efectuat distanţat – până plantele acoperă complet terenul şi, biologic,înăbuşă creşterea buruienilor. Eficientă este şi procedura de amplasare – în perioadaînfloririi – a 2-4 familii de albine la fiecare hectar, pentru a favoriza polenizarea şipentru a obţine producţii mai mari de seminţe şi de miere. Dacă familia de albineeste amplasată la distanţa de 0,5 km, recolta se reduce cu 28%, iar la 1 km – cu48%. În unii ani, se obţin şi recolte majorate şi cantităţi suficiente de miere (60-

Page 178: 51462970 Fitotehnie Final

178 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

100 kg/ha), ambele produse fiind ecologic pure. La faza de înflorire deplină a hriştii,trebuie realizată polenizarea suplimentară, operaţie care, de regulă, se răscumpărăcu 180-210 kg/ha de seminţe. Polenizarea suplimentară se face prin purtarea uneisfori cu lungimea de 15-20 m, de-a lungul plantaţiei, cu 25-30 cm mai jos de vârfulinflorescenţelor.

Producţii sporite de hrişcă pot fi obţinute şi pe terenuri irigate. Irigarea trebuierealizată pe plantaţiile din zonele de sud şi de centru, pe culturile succesive. Seaplică în doze mici (200-250 m3/ha), înainte de semănat şi pe parcursul vegetaţiei– înainte de faza critică (între butonizare, înflorire şi formarea fructelor), obţinându-se 1,5-2,0 t/ha.

Recoltarea. Hrişca se maturizează timp de 25-35 de zile: fructele ei se cocneuniform. Se recoltează în 2 faze, când 2/3 din fructe au culoare brună, ceea cecorespunde coacerii în pârgă. Pentru a nu trauma fructele, contrabătătorul combineise deschide mai larg, iar turaţiile tobei se reduc la 600 pe minut. După recoltare,seminţele se curăţă şi se usucă până la umiditatea de bază (14%), fiindcă la o umiditatemai mare de 15% seminţele se pot strica. Umiditatea sporită prezintă pericol, maiales pentru seminţele rezervate ca material semincer.

Page 179: 51462970 Fitotehnie Final

1793. Leguminoasele pentru boabe

C A P I T O L U L 3

L E G U M I N O A S E L EP E N T R U B O A B E

3.1. Aspecte generale

Leguminoasele cultivate pentru boabe fac parte din familia Fabacee. Aceastăfamilie include culturi precum mazărea, fasolea, soia, năutul, lupinul, bobul mare,alunele de pământ, lintea plată, latirul, măzărichea, vigna, dolihosul.

Importanţa. Cultivarea leguminoaselor pentru boabe a favorizat realizarea atrei obiective esenţiale ale agriculturii:

– sporirea producţiei de boabe;– sporirea conţinutului de proteine vegetale;– creşterea fertilităţii solului.Fiind de 2-3 ori mai bogate în proteine decât cerealele, leguminoasele au fost

clasate în 3 categorii esenţiale, constituite în funcţie de cantitatea de proteinăconţinută:

1) leguminoase cu conţinut sporit de proteine: soia, lupinul, aluna de pământ,lintea;

2) leguminoase cu conţinut mediu de proteine: bobul, latirul, năutul, mazărea,fasolea;

3) leguminoase cu conţinut scăzut de proteine: vigna, dolihosul, măzărichea.În plus, seminţele leguminoaselor mai conţin şi triptofan, treonină, leucină,

lizină, meteonină, iar aminoacizii constituie 4-5% din greutatea lor. Pe rădăcinileleguminoaselor se dezvoltă bacteriile Radicicola (genul Rizobium), care formeazănodozităţi – umflături în care se acumulează azotul atmosferic şi, graţie compuşilorazotaţi care rămân în sol împreună cu rădăcinile plantelor, contribuie la îmbogăţireaacestuia. Bacteriile transformă N2 din atmosferă în amoniac (NH3) care, ulterior,

Page 180: 51462970 Fitotehnie Final

180 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

CULTURA Proteine limite, %

Media, %

Amidon, %

Grăsimi, %

Celuloză, %

Cenuşă, %

Mazăre 20,4-35,7 27,8 29,2-54,5 0,7-1,5 5,2-7,7 2,5-3,5 Fasole 17,0-32,1 24,3 50-60 0,7-3,6 2,3-7,1 3,1-4,6 Soia 27,0-50,0 39,0 20-32 13,0-27,0 3,0-7,2 4,0-5,8 Linte 21,3-36,0 30,4 47-60 0,6-2,1 2,4-4,9 2,3-4,4 Năut 18,5-29,7 24,5 47-60 4,0-7,2 2,4-12,8 2,3-4,9 Latir 23,1-34,7 28,7 24,45 0,5-0,7 4,0-4,5 2,5-3,0 Bob 25,9-33,8 30,0 50-55 0,8-1,5 3,0-3,6 2,1-4,0 Lupin albastru 26,3-36,8 32,3 17-39 3,7-21,5 10,5-18,0 2,9-4,2 Arahide 25,0-34,0 29,1 13,7 45-60 1,6 2,9

în prezenţa unor fermenţi precum pepsinul, tripsinul şi himotripsinul, se transformăîn aminoacizi şi proteine.

Prin perii absorbanţi, bacteriile pătrund din sol în rădăcinile leguminoaselor,iar substanţele secretate de rădăcinile plantelor atrag bacteriile către sistemulradicular. Rădăcinile se pot infecta numai în cazul în care bacteriile au dimensiunimai mici de 0,3 x 10-6. Pătrunse în sistemul radicular, bacteriile se adună într-unfilament de infecţie, unde se şi divid, iar filamentul înaintează, traversând celulelescoarţei până aproape de endoderm. Celule radiculare aflate în vecinătateafilamentului de infecţie încep să se dividă intens, constituind începutul nodozităţii.În perioada cât bacteriile pătrund în plantă, se atestă o stopare în creşterea ei, o„criză”. Uneori, când planta este slabă şi infecţia puternică, planta poate chiar sămoară. În tot acest răstimp, bacteria se comportă ca parazit şi consumă hidraţi decarbon din plantă. Ulterior, când bacteria devine lucrătoare, în rădăcină se acumuleazăcantităţi mari de azot, care sunt utilizate deja de plantă. Astfel, între bacteriilefixatoare de azot şi plantele leguminoase se stabileşte o legătură simbiotică: planteleaprovizionează bacteriile cu hidraţi de carbon şi săruri minerale, iar bacteriile, larândul lor, asigură planta cu compuşii azotului. Leguminoasele pentru boabeacumulează în sol până la 150 kg de azot şi sunt bune premergătoare pentru cerealelede toamnă şi de primăvară.

Pentru a fixa N2, bacteriile de nodozităţi au nevoie de circa 20 kg de hidraţi decarbon la 1 kg de N2 fixat; 80 kcal la 1g de N2 fixat, ceea ce constituie de 2,5 ori maimult decât necesarul bacteriilor libere fixatoare de N2 – Azotobacter şi Clostridia.

Compoziţia chimică a boabelor de leguminoase

Page 181: 51462970 Fitotehnie Final

1813. Leguminoasele pentru boabe

3.2. Problema proteinei vegetale şimodalitatea de soluţionare a ei

Proteinele sunt substanţe chimice naturale cu structură macromoleculară, carese găsesc în toate celulele vii şi au funcţii biologice fundamentale: enzimatice,hormonale, imunologice. La microscop, proteinele apar ca nişte bastonaşegelatinoase subţiri, iar în organele animalelor – sub formă de muşchi, piele, păr. Înplante, se atestă în cantităţi mai mici, toate reprezentând amestecuri de compuşiorganici, care conţin carbon, hidrogen, azot, oxigen, uneori fosfor şi fier şi formează15% din substanţa uscată a celulelor somatice animale.

Primul aminoacid, component de bază al proteinelor, a fost descoperit denaturalistul francez Henri Braconnt, în 1818. A fost numit pectină şi inclus încategoria glucidelor, la fel ca şi glicina, izolată de acelaşi autor doi ani mai târziu,din hidraţii de gelatină.

Primele cercetări cu privire la descifrarea proteinelor au fost efectuate de chimistulgerman Emil Hermann Fischer. El a demonstrat modul în care aminoacizii se combinăîn molecula proteică şi modalitatea de legare a acestora. În principiu, substanţele proteiceconţin 54,5-50,6% carbon, 21,5-23,5% oxigen, 6,5-7,3% hidrogen, 0,3-2,5% sulf,15,0-17,6% azot. În culturile furajere, la o parte de azot revin 6,25 părţi de albumină(100:16 = 6,25); la cereale – 5,75. Numărul 6,25 sau 5,75 se numeşte coeficient proteicşi se utilizează la transferarea azotului total în proteină.

Termenul protein include toate substanţele organice care conţin azot:aminoacizi liberi, amine etc.; albumina este substanţa care conţine azot numai înaminoacizii care o constituie. În natură, se întâlnesc circa 1010-1012 albumine,care asigură existenţa speciilor, de la virus până la om. Au fost atestaţi circa 500 detipuri de aminoacizi, inclusiv 150 de provenienţă vegetală. Descoperirile anterioareau demonstrat că din multitudinea de aminoacizi existenţi, viaţa a selectat doar 20:glicina, alanina, valina, leucina, izoleucina, fenilalanina, prolina, triptofanul, serina,treonina, metionina, asparagina, acidul glutamic, cisteina, tirozina, histidina, lizinaşi arginina. Plantele şi microorganismele pot sintetiza toţi cei 20 de aminoacizinecesari pentru organism.

O parte din aminoacizi sunt sintetizaţi şi de organismele animalelor, însă organismuluman nu poate sintetiza 10 dintre ei: valină, izoleucină, leucină, lizină, metionină, treonină,triptofan, fenilalanină, arginină, histidină, aceştia fiind obţinuţi din albumina vegetală.Este vorba de aminoacizii esenţiali, care nu pot fi substituiţi, iar o parte din ei (lizina,metionina şi triptofanul) sunt consideraţi limitativi, critici.

Problema creşterii producţiei de proteină cu scopul de a îndestula populaţia şisectorul zootehnic devine din ce în ce mai acută. Conform datelor FAO, 1/3 din

Page 182: 51462970 Fitotehnie Final

182 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

populaţia globului suferă de deficit de calorii în raţie, iar 1/2 – de deficit de albumină.Doza zilnică necesară de albumină constituie 90-100 g de persoană, cota albumineide provenienţă animală – 0,6 g; adică 35 kg pe an, inclusiv 21 kg de provenienţăanimală, 1-1,2 g la 1 kg de masă corporală.

Producţia globală de proteină vegetală este de 1,5 ori mai mică decât cantitateanecesară, iar a celei de provenienţă animală este de 3 ori mai mică.

Valoarea biologică a albuminei este nulă în lipsa unui aminoacid esenţial; iarconţinutul insuficient al unui aminoacid esenţial în comparaţie cu albumina deprovenienţă animală reduce corespunzător valoarea ei biologică. Dacă albuminacerealelor conţine lizină numai în proporţie de 0,6, comparativ cu cantitatea acesteiaîn albumina de provenienţă animală, atunci din 100 g de proteină digestibilă, doar60 g sunt utilizate de organism la biosinteza ţesutului, restul servind ca materialenergetic. Utilizarea reală a albuminei se exprimă prin derivata de la înmulţireaindicelui valorii biologice a albuminei în % faţă de indicele digestibilităţii. Deexemplu, valoarea albuminei oului constituie 94%, a laptelui – 86%, a cărnii deporcine – 79%, de bovine – 76%, a albuminei de pâine de grâu – 42%, a mazărei –44%, a cartofului – 67%.

Valoarea albuminei pâinii de secară este cu mult mai mare decât a celei de grâu,suficient de mare este şi valoarea albuminei de orez şi a celei de hrişcă. În cazulgrâului, care conţine 12% albumină, se utilizează eficace doar 6%; în cazul orzului –de asemenea 6% din cele 10%; în cazul porumbului şi sorgului acest indice este de4,5% din 9%; iar al fasolei – 11% din 23%. Din cele 18,75 g de albumină conţinutede 100 g de carne se asimilează 18 g, iar din cele 8,68 g de albumină din 100 g depâine – 4 g. Prin urmare, este important ca albumina vegetală să se utilizeze încombinaţie cu acizii esenţiali, pentru a se stabili un echilibru cu aceşti aminoacizi.

În raţia medie a animalelor, la fiecare unitate nutritivă revin 85-86 g de proteinădigestibilă, norma fiind de 105-110 g. Acest deficit reduce producţia cu 30-35%,consumul de furaj trebuie mărit de 1,5 ori. La producerea 1 kg de proteină deprovenienţă animală se consumă 7 kg de proteină vegetală.

Funcţia albuminei în organismÎn organism, albumina îndeplineşte câteva funcţii:1) de construcţie – constituie 15-20% din masa brută a ţesuturilor sau circa 50%

din masa uscată. Lipidele şi hidraţii de carbon – numai 1-5%; în unele cazuri, în plante,tuberculii de cartof, boabe, hidraţii de carbon reprezintă circa 90% din masa uscată.

2) catalitică – reprezintă componentul de bază al tuturor fermenţilor şi au rolexcepţional în asimilarea elementelor de nutriţie de către organism;

3) hormonală – prin natura lor, majoritatea hormonilor sunt de origine proteică(insulina, gonadotrop de stimulare foliculară etc.);

Page 183: 51462970 Fitotehnie Final

1833. Leguminoasele pentru boabe

4) de asigurare a imunităţii – au funcţie de protecţie;5) de transportare a oxigenului, lipidelor, hidraţilor de carbon, vitaminelor,

hormonilor.6) motrice – participă la toate tipurile de mişcare: contractarea muşchilor – la

animale, mişcarea frunzelor – la plante etc.7) energetică celulară – la scindarea completă a 1 g de proteină se elimină

17,6 kJ de energie.

3.3. MAZĂREAImportanţaBoabele de mazăre se folosesc la producerea crupelor, a concentratelor

alimentare şi furajere.Ele conţin 17,5 –30% de proteină, 47 –58% de amidon, 1,2 –1,5% de grăsimi,

3–6% de celuloză şi 2,4–3,5% de cenuşă.Boabele verzi sunt o materie primă valoroasă pentru prepararea conservelor.

100 g de boabe verzi conţin 4,65 g de zahăr, 4,69 g de proteină, 0, 65-0,80 mg decarotină, 50-62 mg de acid ascorbic.

Mazărea este o cultură preţioasă ca cereală furajeră. 1 kg de boabe conţin

Figura 15. Mazăre

Page 184: 51462970 Fitotehnie Final

184 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

1,17 u.n. şi 180–240 g de proteină digestibilă, 12,5 g de lizină. Masa verde laînceputul înfloritului conţine:

2,5% de proteină; 0,4 grăsimi, 5,1% de hidraţi de carbon, 4,4% de celuloză;1,2% de cenuşă.

1 kg de paie conţine 0,23 u.n. şi 31 g de proteină.Cu mai mult de 20 000 de ani în urmă, în perioada neolitică, de rând cu alte

culturi – grâul, orzul, meiul, lintea, latirul – a fost introdusă în cultură şi mazărea.Patria mazării cultivate – Transcaucazia; Iranul, Turkmenistanul. În Republica

Moldova mazărea a apărut cu 2–3 mii de ani până la era nouă.

Dinamica producţiei de mazăre înRepublica Moldova

Anii Suprafaţa, mii ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mii t 1989 71,1 2170,0 154,4 1990 60,7 1650,0 99,0 1991 60,1 1420,0 86,7 1992 52,6 1960,0 103,5 1993 48,2 1919,0 92,5 1994 43,6 1170,0 51,6 1995 28,1 1210,0 34,4 1996 18,3 730,0 13,6 1997 18,7 1580,0 30,4 1998 25,6 2000,0 51,2 1999 30,8 1090,0 34,3 2000 24,5 610,0 15,0 2001 19,5 1940,0 37,8 2002 25,6 960 24,6 2003 19,9 590 11,0 2004 18,4 2500 37,3 2005 20,4 2120 43,3

Sistematica şi caracterizarea morfologicăMazărea – genul Pisum – include două specii:P. sativum – mazăre cultivată – are flori albe şi boabe rotunde de culoare albă,

galbenă sau verde: la baza stipelor lipseşte pata de antocian.P. arvense – mazăre-de-câmp – are de obicei flori roşii-violete şi boabe de

formă unghiulară şi de culoare cenuşie, brună sau neagră: la baza stipelor se găseşteo pată de antocian.

Page 185: 51462970 Fitotehnie Final

1853. Leguminoasele pentru boabe

Mazărea-de-câmp este mai puţin pretenţioasă faţă de sol; creşte bine pe solurinisipoase uşoare şi de obicei îmburuienează semănăturile mazării cultivate, reducândpuritatea şi calităţile gustative ale acesteia.

P. sativum se împarte în trei subspecii:1. ssp. asiaticum;2. ssp. transcaucasicum;3. ssp. commune.Toate soiurile cultivate în Moldova aparţin ssp. commune.Între soiurile de mazăre deosebim soiuri zaharate, la care păstaia poate fi folosită

în alimentaţie în întregime, şi soiuri nezaharate, la care se întrebuinţează numaiboabele. La formele nezaharate păstaia are un strat de celule pergamentoase, carelipseşte la formele zaharate.

Soiuri omologate: Alifa, Attica, Gloria, Neosâpaiuşciisea, Omega, Pitulice,Sandrina, Smaragd, Taloveţ - 60, Verde 1, Vomo-84.

Rădăcina este pivotantă, cu adâncimea de pătrundere până la 100 cm.Nodozităţile sunt mici, mai mult repartizate pe ramificaţiile laterale.

Soiurile timpurii de mazăre au tulpina scurtă, iar soiurile tardive – înaltă.La începutul vegetaţiei tulpina este erectă. Mai târziu, prima jumătate se întinde

pe suprafaţa solului.Frunzele au 2-3 perechi de foliole, ultima foliolă fiind redusă la cârcel ramificat.

Cu ajutorul acestor cârcei plantele se prind unele de altele. La baza frunzelor segăsesc două stipele mult mai dezvoltate decât foliolele.

În prezent sunt soiuri de mazăre numai cu stipele, foliolele fiind modificate încârcei.

Asemenea tip de mazăre este denumit şi „leaf-less”, adică fără foliole, genamutantă afila.

Florile sunt solitare, 1-3 la subţioara frunzelor.Mazărea este plantă autogamă. O plantă înfloreşte 10-12 zile, treptat de la bază

la vârf. O păstaie cuprinde 3-9 seminţe. Păstăile sunt dehiscente: MMB – 50-450 g;MH – 74-80 kg. Are germinaţie hipogeică.

Particularităţile biologiceDupă durata perioadei de vegetaţie deosebim soiuri:– timpurii precoce – 60–70 de zile;– medii precoce – 75–90 de zile;– tardive – 100–120 de zile.Seminţele germinează la temperatura de 1–20C, iar plantulele viabile apar la

Page 186: 51462970 Fitotehnie Final

186 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

temperatura medie zilnică de circa 4-50C, plantele de mazăre abia răsărite suportăuşor îngheţuri de -7-80C. Temperatura optimă pentru creşterea, înflorirea şimaturizarea mazării este 15–200C, peste 260C influenţează negativ la calitatea şicantitatea recoltei.

Mazărea este iubitoare de apă – plantă hidrofilă.La încolţire seminţele au nevoie de 100-120% de apă faţă de greutatea seminţelor.Datorită sistemului radicular puternic, cu ajutorul căruia absoarbe apa din

straturile adânci ale solului, mazărea suportă secete de scurtă durată mai bine decâtmulte alte culturi de primăvară. Faţă de umiditate mazărea este mai sensibilă înperioada înfloririi şi împlinirii boabelor. Coeficientul de transpiraţie = 400–500.

Cele mai prielnice pentru mazăre sunt solurile lipsite de aciditate, deoareceaciditatea sporită înhibă dezvoltarea bacteriilor de nodozităţi.

Pentru mazăre sunt nepotrivite terenurile cu soluri nisipoase uşoare, mai alescu umiditate insuficientă şi nestabilă, precum şi terenurile joase, cu nivelul ridicatal apelor freatice, reacţia pH a solului de 6,7–7,5.

Mazărea este o plantă de zi lungă.Temperatura cea mai indicată pentru iarovizare este 3-50C şi stadiul durează

10-20 de zile.Nodozităţile încep să se formeze în faza de 5-8 frunze. Sporirea masei vegetale

atinge valoarea optimă în faza de formare a păstăilor.Înflorirea începe peste 25-30 de zile după răsărirea plantelor. Mazărea este plantă

autogamă, însă şi polenizarea încrucişată are loc pe timp uscat şi la temperaturi mari.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Cele mai bune premergătoare pentru mazăre sunt:

cerealele păioase de primăvară, sfecla pentru zahăr, porumbul.Nu se permite de semănat mazăre pe terenuri învecinate cu ierburi leguminoase

multianuale.Pe acelaşi câmp mazărea revine peste 5–6 ani.Lucrarea solului. La lucrarea solului trebuie să se ţină cont de faptul că mazărea

este foarte sensibilă la buruieni.În condiţiile Moldovei factorul hotărâtor pentru obţinerea unor semănături de

mazăre răsărite uniform şi la timp este umiditatea, totodată mazărea necesită soluribine nivelate. De aceea până la semănat solul trebuie lucrat în aşa fel ca să se poatăpăstra o cantitate suficientă de umiditate în stratul superior şi să fie bine nivelat.

Dacă mazărea se seamănă după porumb, solul în acest caz trebuie bine curăţatde resturile vegetale.

Page 187: 51462970 Fitotehnie Final

1873. Leguminoasele pentru boabe

Sistemul lucrării de toamnă a solului depinde de premergătoare.După cerealele păioase se efectuează dezmiriştirea. Peste două săptămâni se

ară la adâncimea de 23-25 cm. Mai departe solul se lucrează după metoda semiogor:la creşterea buruienilor solul se lucrează cu cultivatorul, iar după depuneri atmosfe-rice se grăpează.

Dacă în timpul recoltării cerealelor păioase vremea este excesiv uscată şiarătura formează bulgări, prost se fărâmiţează, pentru fărâmiţare este nevoie delucrări suplimentare, ceea ce duce la pulverizarea de prisos a solului şi creştereacheltuielilor, atunci, pentru a evita această situaţie, după recoltare se efectueazădezmiriştirea, repetând acest proces la apariţia buruienilor şi samuraslei şi câmpulse ară când se creează condiţii favorabile.

Tot aşa se procedează când solul este prea umed.Cea mai mare parte a semănăturilor de mazăre se amplasează după porumb şi

sfecla pentru zahăr, care se recoltează în septembrie–octombrie, de aceea lucrareasolului se efectuează prin metoda clasică.

Pentru a tăia şi mărunţi rămăşiţele de tulpini de porumb, câmpul trebuie discuitîn două direcţii cu grape grele BDT-7, BD-10. Acest lucru va îmbunătăţi calitateaarăturii şi încorporarea în sol a resturilor vegetale.

După recoltarea sfeclei pentru zahăr, câmpul trebuie arat imediat. Dacă solulse fărâmiţează, el trebuie nivelat. Arătura nivelată din toamnă va uşura executareaacestei operaţii primăvara, va reduce numărul lucrărilor suplimentare şi vaîmbunătăţi calitatea solului înainte de semănat.

Dacă solul este bine nivelat de cu toamnă, în starea de maturitate a soluluiprimăvara se poate reduce grăparea şi efectuată cultivaţia înainte de semănat, nivelândsolul suplimentar cu grape combinate cu târşitoarele, nefiind de prisos un tăvălugit.

Fertilizarea. Pentru 100 kg de producţie (boabe şi paie), mazărea utilizeazăurmătoarea cantitate de substanţe nutritive:

N = 4,5-6 kg; Mn, B, Mo = 0,8-1,3 kg;P2O5 = 1,7-2; K2O = 3,5-4.Mazărea foloseşte 50-70% din azotul asimilat de către bacteriile de nodozităţi.

În timpul semănatului, în rânduri se introduce superfosfat granulat, 50 kg/ha. Dacăla 100 g de sol este mai mult de 15 mg P2O5 şi K2O, îngrăşăminte nu se introduc.

Sămânţa şi semănatulPregătirea seminţelor pentru semănat. Mazărea este atacată de gărgăriţa-

mazării. De aceea seminţele se dezinfectează cu ajutorul afumării, folosindpreparatul metalilclorid în doză de 70gm3.

Page 188: 51462970 Fitotehnie Final

188 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Umiditatea seminţelor trebuie să fie nu mai mare de 16%. Temperatura aeruluipeste 12oC; înălţimea terasamentului – 0,7 m.

Pe terasament se instalează o carcasă cu înălţimea de 50 cm, se acoperă cu peliculă.Spaţiul liber se formează pentru evaporarea fumiganţilor.În scopul nimicirii ciupercilor patogene, îndeosebi a ascohitozei şi fuzariozei,

seminţele se tratează cu Vincit Minima SC – 1,5 l/t,TMTD,VSC – 4 kg/t. Contra putre-gaiului de rădăcină se aplică Tachigaren 70wp – 6,0 l/t pe baza formatorilor de peliculă.

Înainte de semănat, seminţele se tratează cu microelemente: molibden, cobalt,cu biopreparatul rizotorfin.

200 g rizotorfin se dizolvă în 2 l apă la temperatura camerei; se adaugă 10-15g s.a. de microelement la norma de semănat, şi cu această soluţie într-un loc umbritseminţele se umectează timp de 4-5 min., amestecându-le din când în când.

Însă trebuie menţionat că prin această metoda de tratare a seminţelor cu rizotorfin,deseori numai 10% de nodozităţi pe rădăcinile plantelor se formează din tulpina debacterii selecţionată, restul – din forme spontane, care sunt mai numeroase.

Numai la introducerea biopreparatului din calculul a 300 mil. de bacterii la osămânţă se poate obţine 40-90% de nodozităţi productive din tulpini selecţionate.

Mai eficace este încorporarea biopreparatului în componenţa polimerilor laîncrustare.

Prin aceasta pe seminţe se reţine de 20 de ori mai multe bacterii decât prininocularea prin metoda obişnuită.

Epoca de semănat. Mazărea este o cultură care se seamănă timpuriu – lamaturizarea fizică a solului, la sfârşitul lunii martie–începutul lui aprilie.

Metoda de semănat. Cea mai potrivită metodă de semănat, în condiţii deasigurare cu umiditate nestabilă şi insuficientă, este semănatul în rânduri, dese cuintervalul între rânduri de 15 cm, şi 7,5 cm în regiunile cu umiditate stabilă.

Norma de semănat. În raioanele de nord ale republicii e necesar de semănat1,4–1,6 mil. de seminţe germinative la ha, iar în cele sudice – 1,4 mil. În anii secetoşinorma de semănat se micşorează cu 10–15%, iar în anii cu umiditate suficientă semajorează cu 10%.

Adâncimea semănatului – 4 cm.

Lucrări de întreţinere1. Tăvălugirea semănăturilor – 3 KKŞ – 6 A.2. Grăpatul până la răsărirea plantelor peste 5–6 zile după semănat, apoi după

apariţia plantulelor de mazăre când ele formează 3–4 frunze, până la formarea cârceilor:în a doua jumătate a zilei, când plantele îşi pierd turgescenţa şi se vatămă mai puţin.

Page 189: 51462970 Fitotehnie Final

1893. Leguminoasele pentru boabe

Se folosesc grape mijlocii 3BZS – 1, pe solurile uşoare – 3BP – 0,6.După semănat, până la apariţia plantelor semănăturile se stropesc cu erbicidele:

Leopard 5 EC – 1,5 l/ha; Gesagard 50 FW – 3 l/ha; Pivot 100 SC – 0,75 l; Prometrex50 SC – 3 l/ha.

O stârpire mai completă a buruienilor în semănăturile de mazăre poate fiobţinută în cazul aplicării erbicidelor cu acţiune de contact: Basagran 205 l/ha,care se introduce în perioada când la plante s-au format 5–6 frunze.

În faza de îmbobocire–începutul înfloririi semănăturile de mazăre se trateazăsuplimentar extraradicular cu soluţie de îngrăşăminte de Molibden: 100 g s.a. +100 l de apă la ha.

Cele mai mari daune semănăturilor de mazăre în anii cu veri calde şi ploioasele cauzează păduchii de frunze. Pentru combaterea acestui dăunător se aplicăsrtopirea cu preparatele: Actara 25 WG – 0,1 l/ha, Actellic 50 EC – 1,0 l/ha, Zolone35 EC – 1,4/ha.

Combaterea gărgăriţei-mazării în faza de la începutul înfloririi, apoi peste 8-10zile prin stropirea cu Şarpei ME – 0,3 l/ha.

RecoltareaMazărea se recoltează în două faze: Secerişul măzării trebuie început când se

îngălbenesc 50–75% de păstăi pe o plantă şi umiditatea seminţelor va fi de 35–40%,când boabele în păstăi devin tari şi capătă forma şi culoarea caracteristice pentru seminţelesoiului dat. Se folosesc secerători JBA – 3,5A, JRB – 4,2; cositori KS – 2, IA,dispozitivele PB – 2,1 sau PBA – 4.

Peste 3-4 zile după secerat se începe strânsul şi treieratul poloagelor cucombinele utilate cu colectoare PPT-3, când umiditatea boabelor va fi de 16-18 %.

Pentru a reduce gradul de fărâmiţare a boabelor, la combine se micşoreazăviteza de rotire a tobei până la 450–500 de rotaţii pe minut pe timp stabil cu soare,iar pe timp posomorât până la 500–600 de rotaţii pe minut.

Page 190: 51462970 Fitotehnie Final

190 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

3.4. FASOLEAImportanţaFasolea este o cultură leguminoasă cu calităţi alimentare valoroase. Boabele

de fasole conţin în medie 24,3% de proteine şi, prin valoarea lor nutritivă, se apropiede lapte şi carne.

Proteina fasolei conţine toţi aminoacizii indispensabili necesari organismuluiuman şi se asimilează în proporţie de 86%.

Boabele conţin până la 50% de amidon, 4% de zaharuri, 3,6% de grăsimi,vitamine B1, B2, C; de 3 ori mai mult fosfor şi potasiu, de 10 ori mai mult magneziuşi de 19 ori mai mult calciu decât carnea.

După valoarea nutritivă – 336 kcalorii la 100 g de boabe uscate – fasoleadepăşeşte de 1,5 ori pâinea de grâu şi de 3,5 ori cartofii.

Se utilizează şi la producerea salamului, care conţine 75% fasole şi 25% decarne de vită.

În hrană se folosesc pe larg de asemenea păstăile verzi, care conţin până la 6%de proteine.

Figura 16. Fasole

Page 191: 51462970 Fitotehnie Final

1913. Leguminoasele pentru boabe

Zama vâscoasă din boabe influenţează pozitiv asupra ficatului şi rinichilor. Valvapăstăii de fasole se întrebuinţează şi ca antibiotic de bolnavii de diabet.

Frunzele fasolei conţin până la 10% de acid citric.Boabele şi plantele verzi nu se folosesc ca nutreţ pentru animale, deoarece

conţin glucozida fazeolunatina.Paiele de fasole le consumă numai oile şi caprele, dânduli-se câte 0,2–0,3 kg

pe zi. Fasolea, ca şi alte leguminoase, acumulează azot în sol, eliberează devremecâmpul şi este o premergătoare bună pentru cerealele de toamnă.

Centrul de provenienţă a fasolei este Mexicul de Sud şi America Centrală.În Europa fasolea este cunoscută după descoperirea Americii, la început ca plantă

decorativă, apoi ca plantă leguminoasă. În Moldova fasolea se cultivă de circa 300 deani, împreună cu porumbul, pe care formele agăţătoare îl însoţesc aproape pretutindeni.

Ea a fost adusă la începutul secolului al XVIII-lea de bulgarii şi găgăuziistrămutaţi din Peninsula Balcanică.

SistematicaFasolea face parte din familia Fabaceae, genul Phaseolus, care include mai

mult de 200 de specii, dintre care 20 cultivate. După provenienţă speciile cultivatede fasole se împart în două grupuri mari: american şi asiatic.

Grupul american include:1. Ph. vulgaris – fasole comună2. Ph. multiflorus – fasole-mare-turcească3. Ph. acutifolius – fasole Tepare4. Ph. lunatus – fasole de LimaAcest grup se caracterizează prin păstăi mari şi plate, cu cioc lung la vârf şi cu

un număr mic de boabe în păstaie.Grupul asiatic include:1. Ph. Aureus – fasole-aurie, maş2. Ph. Mungo – urd3. Ph. Angularis – adzuchi şi alteleÎn Moldova sunt răspândite două specii: fasolea comună şi fasolea cu bobul

mare, zisă turcească.Soiuri omologate: Aluna, Belţkaia 16, Chişinău 15, Concurent, Crizantema,

Floare, Laura, Nicolina, Speranţa, Tatiana, Timpuriu.

Page 192: 51462970 Fitotehnie Final

192 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Anii Suprafaţa, mii ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mii t 1989 12,0 1090 13,1 1990 11,3 890 10,0 1991 15,1 1200 18,9 1992 17,8 1000 17,8 1993 21,4 1310 28,1 1994 19,5 770 15,0 1995 19,3 890 17,2 1996 21,0 820 17,2 1997 22,4 1260 30,7 1998 22,0 500 11,0 1999 26,4 780 21,2 2000 25,2 550 13,9 2001 29,9 1240 37,0 2002 29,2 740 21,5 2003 23,8 800 19,1 2004 41,5 759 31,5 2005 29,5 1016 30,0

Sistemul radicular al plantei de fasole este mai slab dezvoltat decât al altor

leguminoase pentru boabe.Tulpina la fasole este de înălţime mică – 30-50 cm, la cea urcătoare – volubilă

– este nedefinită, ajungând la 3-4 m.Soiurile cultivate au tulpina care ramifică de la bază şi formează păstăile numai

pe aceste ramificaţii.Primele două frunze pe care le formează planta după răsărire sunt simple, iar

următoarele trifoliate. Frunzele sunt acoperite cu perişori.Fasolea este o plantă autogamă facultativă.Florile sunt grupate în racem câte 2-8, albe, alb-verzui-roz sau roşii.Înflorirea se produce treptat de la bază spre părţile superioare.Fructul – păstaia – cuprinde 3-7 seminţe. La maturitate păstăile plesnesc cu uşurinţă.Masa a 1000 seminţe este 160-750 g.

Particularităţile biologiceFasolea este o plantă iubitoare de căldură. Seminţele ei încolţesc mai bine la

temperatura de 20-250C; t0 minimă de încolţire = 8-100C.La temperatura sub 80C încolţirea are loc mai încet, multe seminţe putrezesc,

iar plantulele apar neuniform şi sunt rare.

Dinamica producţiei de fasole în Republica Moldova

Page 193: 51462970 Fitotehnie Final

1933. Leguminoasele pentru boabe

În faza de plantule răsărite fasolea nu suportă nici chiar îngheţurile de scurtădurată, pierind la temperatura de -0,5–-10C, iar temperaturi sub +150C la înfloriredetermină căderea florilor.

Pentru creşterea şi dezvoltarea bună a plantelor de fasole temperatura optimăeste de 18-230C.

Fasolea este foarte pretenţioasă faţă de umiditate, mai ales în perioadaîncolţirii seminţelor, precum şi în perioada înfloririi şi legării păstăilor. Pentrugerminare seminţele absorb 100–110% de apă faţă de masa lor uscată.

Ea suportă foarte prost nu numai seceta, ci şi surplusul de umezeală. În anii cu varăumedă şi răcoroasă fasolea este puternic atacată de astfel de boli ca antracnoza şibacterioza. Coeficientul de transpiraţie este cuprins între 400 şi 750. Consumul zilnicde apă poate atinge în perioada înfloritului şi formării seminţelor chiar 5 mm pe hectar.

Surplusul de umezeală în perioada de coacere şi recoltare influenţează negativasupra calităţii seminţelor.

Faţă de sol fasolea este mai pretenţioasă în comparaţie cu alte culturileguminoase pentru boabe.

Ea se dezvoltă bine pe cernoziomurile fertile şi nu suportă solurile lutoase cuun nivel ridicat al apelor freatice. pH = 6–7,5.

Fasolea suportă destul de bine o oarecare umbrire, ceea ce permite de a ocultiva în intervalele dintre pomi şi livezile tinere, în plantaţiile de viţă-de-vie,precum şi în semănăturile mixte împreună cu porumbul sau alte culturi.

Fasolea se autopolenizează, cu toate că e posibilă şi polenizarea încrucişată cuajutorul insectelor, în proporţie de 3-5%.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Cele mai bune premergătoare pentru fasole sunt culturile

păioase de toamnă, mai puţin bune – orzul şi ovăzul de primăvară, precum şi porumbulcrescut pentru siloz şi boabe.

Se poate de amplasat fasolea după sfecla pentru zahăr, însă în anii cu secetă fasoleasuferă din cauza deficitului de umiditate. Nu trebuie de semănat fasolea după floarea-soarelui, din cauza îmburuienării cu samuraslă şi atacării de mucegaiul alb şi cenuşiu.

S-a dovedit că semănatul fasolei pe acelaşi câmp, precum şi după soia, mazăre,bob şi linte este oportun nu mai devreme decât peste 5–6 ani, întrucât este atacatăputernic de boli.

Lucrarea solului se efectuează în funcţie de condiţiile climaterice şi depremergătoare. Adâncimea optimă a arăturii este de 20–22 cm.

Fertilizarea. Pentru formarea 1 t de boabe şi vrejuri fasolea extrage 90 kg N,30 kg P2O5, 80 kg K2O, 70 kg CaO.

Page 194: 51462970 Fitotehnie Final

194 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Sub arătură se introduce P60, K60; 80% de N îl consumă prin simbioză.Concomitent cu semănatul se administrează 50 kg/ha de amofos sau nitrofoscă

şi 400–500 g s.a. de bor, 150–160 g de zinc, 80–100 g de molibden.

Sămânţa şi semănatulPregătirea seminţelor pentru semănat. Înainte de semănat seminţele se

tratează cu fungicide şi cu bacterii de nodozităţi. Se foloseşte preparatul rizotorfin– 200 g la norma de însămânţare. Seminţele tratate cu rizotorfin se amestecăminuţios, se usucă şi se însămânţează în aceeaşi zi.

Semănatul. Termenul optim pentru semănatul fasolei este perioada când solulla adâncimea încorporării seminţelor se încălzeşte până la 10–12oC. Acest lucru seîntâmplă la sfârşitul lunii aprilie–începutul lunii mai.

Cea mai potrivită metodă de semănat fasolea este în rânduri distanţate cuintervale între ele de 45 cm.

Însămânţarea se efectuează cu semănătoarea SPC – 6 M.Desimea optimă a semănăturilor se socoate atunci când la momentul recoltării

se păstrează 250–300 mii de plante la ha. O astfel de desime se poate atinge lasemănatul a 350–400 mii de seminţe germinative la ha.

Fasolea îşi scoate cotiledoanele la suprafaţa solului, de aceea încorporareaseminţelor trebuie să se facă la adâncime mică, de 5–6 cm.

Lucrări de întreţinere1. Imediat după semănat se efectuează tăvălugirea terenului cu tăvăluguri din

inele cu pinteni.2. Peste 5-6 zile după semănatul fasolei, în faza firelor albe ale buruienilor,

îndeosebi când pe suprafaţă se formează crusta solului, se efectuează grăparea cugrape medii de-a curmezişul. Pentru a distruge crusta solului se folosesc sapelerotative.

3. După apariţia plantulelor şi căderea cotiledoanelor, se efectuează o grăparede-a curmezişul rândurilor.

4. Pentru combaterea buruienilor şi menţinerea solului în stare afânată, în cursulvegetaţiei se efectuează 2-3 cultivaţii între rânduri cu cultivatoarele 2KRN – 2,8m, USMC – 5,4 A sau KRN – 5,6 reutilate pentru lăţimea intervalelor dintre rânduride 45 cm.

5. Pentru combaterea buruienilor se folosesc erbicidele Treflan 24 EC – 4 l/ha,pentru buruienile dicotilidonate, şi Triflurex 24 EC – 4 l/ha, împotriva buruieniloranuale graminee. În faza a 23-a frunzele sunt eficace: Leopard 5EC – 1,5 l/ha, Pantera

Page 195: 51462970 Fitotehnie Final

1953. Leguminoasele pentru boabe

4EC – 1 l/ha. Pe terenuri irigabile se efectuează două stropiri: prima – în perioadaîmbobocirii–începutul înfloririi, a doua – în perioada împlinirii păstăilor. În timpulcreşterii şi dezvoltării plantelor este oportună fertilizare suplimentară cu salpetruamoniacal, în doze de 45–50 kg/ha.

6. Pentru combaterea gărgăriţei se aplică dezinfectarea – fumigaţie cu metalil– clorid 70 g/m3.

RecoltareaRecoltarea începe odată cu maturizarea a 70-80% de păstăi, prin metoda divizată

– în două faze.Se aplică maşina FA – 4 m utilată cu dispozitiv de făcut poloage, compus din

4–8 sau 12 rânduri.Fasolea cosită în poloage se lasă 3 – 4 zile pentru zvântare.Treieratul poloagelor se efectuează cu combinele pentru recoltarea cerealelor

SK “Niva”, utilate cu dispozitiv F-5 pentru treieratul fasolei, care reduce la minimumfărâmiţarea boabelor.

Gradul de fărâmiţare nu trebuie să depăşească 1–2%. De aceea treieratulpoloagelor va fi mai bine de efectuat în orele de dimineaţă şi în a doua jumătate azilei. După treierat boabele trebuie îndată curăţate cu ajutorul maşinilor OVP–20şi uscate adăugător pe arie.

3.5. SOIAImportanţaSoia se utilizează pe larg ca materie primă în industrie, în alimentaţie şi în

calitate de cultură furajeră. Din boabe de soia se fabrică ulei, margarină, săpun,lapte, conserve ş. a. Soia se utilizează şi la fabricarea produselor de panificaţie şi apastelor făinoase, a ciocolatei, cafelei, cacao, brânzei, lacurilor, cleiurilor, vopse-lelor, linoleumului, masei plastice, glicerinei, acizilor graşi, insecticidelor, petro-lului sintetic. Boabele de soia conţin 45-48% de proteină, 20-26% de ulei şi 20%de hidraţi de carbon. În producţia globală a uleiului vegetal, soia ocupă primul loc –32,8%. 1 kg de soia conţine 1,38 u. n., 290 g de proteină digestibilă, 28,6 g delizină, 4,90 g de triptofan, 4,80 g de metionină, pe când 1 kg de porumb conţine 2,9g de lizină, 0,8 g de triptofan şi 1,9 g de metionină. Utilizată în proporţie de 4-5%în combinaţie cu făină de grâu, făina de soia sporeşte valoarea nutritivă a produselorde panificaţie; dintr-un kg de soia se pot obţine 5 l de lapte şi 1,5 kg de deşeuri

Page 196: 51462970 Fitotehnie Final

196 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

bogate în substanţe proteice. Dacă în raţia găinilor se adaugă 10 g de urluială desoia, găinile dau cu 40-45% mai multe ouă.

În urma prelucrării boabelor se obţin şrot sau macuh, ca produs secundar alsoia. Macuhul conţine 38-39% de proteină, 5,5% de grăsimi, 5-6% de celuloză,20-30% de substanţe neazotice extractive, 5-6% de cenuşă. Din 100 kg de boabese obţin 60-65 kg de şrot, care conţine 40-45% de proteine. Macuhul de soia nucedează făinii de peşte şi depăşeşte cu 12% făina de carne şi oase. Dacă în raţiaunei vaci se adaugă zilnic câte 1-2 kg de şrot, mulsorile cresc cu 1,5-2,0 litri. 1 kgde masă verde conţine 0,2-0,25 u. n., 0,35-0,40 g proteină digestibilă, 70-80 mg decarotină; paiele şi pleava conţin circa 5% de proteine.

Este mare şi importanţa agrotehnică a soiei, în primul rând în calitate de culturăfixatoare de azot. Inoculată cu rizotorfin, soia lasă în sol, după recoltare, 40-45 kg/hade azot, fiind o bună premergătoare pentru culturile agricole nepăstăioase.

Figura 17. Soia

Page 197: 51462970 Fitotehnie Final

1973. Leguminoasele pentru boabe

Răspândire, suprafeţe, producţiiCentrul de răspândire a soiei este China. Soia este cunoscută ca plantă de cultură

încă din vremuri străvechi, datând cu cel puţin 6 mii de ani înaintea erei noastre.Din China, a pătruns în Orientul Îndepărtat. În Moldova, se cultivă din 1881.

Suprafeţele şi producţia de soia pe plan mondial, 2006

Ţara Suprafaţa, mil. ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mil. t SUA 28,9 3024,8 87,6

Brazilia 22,0 2379,1 52,3 Argentina 15,0 2680,4 40,4

China 9,1 1703,3 15,5 Canada 1.2 2882,0 3,5

Moldova 0,055 1431,9 0,079 Mondial 92,9 2382 221,5

SistematicaSoia cultivată aparţine fam. Fabaceae, genul Glycine, sp. Hispida şi este o

plantă anuală erbacee. În cadrul speciei se disting subspecii precum: Manshurica,Chinensis, Indica, Japonica.

Subspecia Manshurica poate fi cultivată şi în condiţiile ţării noastre: esterezistentă la cădere, masa a 1000 de boabe constituie 120-130 g. În funcţie deperioada de vegetaţie, soiurile de soia au fost încadrate în 10 grupuri de maturitate.

Soiurile de soia cultivate în România au fost clasificate în 6 grupuri.Soiuri omologate în Republica Moldova: Alina, Aura, Belţkaia 82, Bucuria,

Colina, Dorinţa, Glia, Kişiniovskaia-16, Licurici, Mida, Zodiac.Sistemul radicular este format dintr-un ax principal pivotant, care poate pătrunde

până la 2 m adâncime, şi din ramificaţii laterale, care aprind o rază de 40-70 cm.Nodozităţile devin vizibile la 10-14 zile după infecţie, iar fixarea azotului începe la15-20 de zile de la formarea lor; ating dimensiunile maxime la 25 şi 35 de zile dela apariţie.

Intensitatea fixării azotului se constată după culoarea nodozităţilor în secţiune:roşu intens indică o activitate de vârf; roz – activitate redusă, iar verde – nodozităţiinactive. Tulpina este erectă, mai mult sau mai puţin ramificată, în funcţie de soi,acoperită cu perişori. Soia dispune de 3 tipuri de frunze: cotiledoanele, situate laprimul nod al tulpinii; frunzele unifoliate, situate la al doilea nod al tulpinii, decare se prind printr-un peţiol cu lungimea de 1-2 cm; frunzele trifoliate, care aparla nodurile dispuse altern şi legate de tulpină printr-un peţiol lung de 3-30 cm.

Page 198: 51462970 Fitotehnie Final

198 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Florile sunt grupate în raceme. Fructul reprezintă o păstaie uşor curbată, cu 1-5seminţe. O plantă poate forma 300-400 de păstăi, inclusiv 30-60 productive. Masaa 1000 de seminţe însumează 50-400 g.

Particularităţile biologiceSoia este o plantă termofilă. La faza de răsărire, temperaturile de -2, -30C nu

produc pagube. Este o plantă cu cerinţe relativ sporite faţă de umiditate. Coeficientulde transpiraţie constituie 500-700. Coeficientul de consum al apei – 1500-1900la 1 t de producţie. Pentru umflarea şi germinarea seminţelor sunt necesare130-160% din masa lor uscată. Perioada critică faţă de umiditate – faza înfloririi şicoacerea seminţelor. Zilnic, soia consumă în medie: 2-2,5 mm apă – în luna mai,4,0-5 mm – în lunile iunie–august, 5,5-6,8 mm – în iulie.

Consumul lunar total de apă depăşeşte 120 mm în lunile iunie, iulie şi august.Reacţia fotoperiodică. Soia este o plantă de zi scurtă. Deplasarea plantei cu

400-500 km spre nord sau spre sud determină devierea duratei de vegetaţie cu 20-24 de zile. Soia se dezvoltă bine pe soluri cu textură medie, fertile, bine drenate, cupH-ul de aproximativ 6,5. Pe solurile uşoare, excesiv nisipoase, soia suferă deinsuficienţă de apă, iar pe cele grele de insuficienţă de aer.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Soia este o plantă puţin pretenţioasă faţă de planta

premergătoare. Cele mai bune premergătoare sunt cerealele de toamnă, păioaselede primăvară, porumbul, sfecla pentru zahăr.

Fertilizarea. Pentru o recoltă de boabe de 1 t /ha şi una corespunzătoare depaie, soia extrage din sol 60 kg de N, inclusiv 30 kg molecular; 30 kg de P2O5; 40 kgde K2O.

Cobaltul aplicat pe plantaţii de soia este capabil să formeze compuşi organicimetalici, care activează diferiţi fermenţi; este un component al vitaminei B12 şiparticipă la procesul de fixare a azotului atmosferic de către bacteriile de nodozităţi.În lipsa acestui element, nodozităţile se dezvoltă prost şi au o culoare palidă. Dacăplanta este asigurată suficient cu cobalt (nu mai puţin de 1,5 mg la 1 kg de sol), perădăcinile ei se dezvoltă nodozităţi măşcate, de culoare roz. Cobaltul acţioneazăpozitiv asupra conţinutului de clorofilă şi acidului ascorbic din plante, activeazăbiosinteza azotului proteic.

Molibdenul joacă un rol important în metabolismul azotat al plantelor; intră încomponenţa nitratreductazei ca ferment-catalizator la reducerea nitraţilor în plante– activează procesul de fixare a azotului atmosferic; influenţează asupra sintezei

Page 199: 51462970 Fitotehnie Final

1993. Leguminoasele pentru boabe

aminoacizilor şi proteinelor, îmbunătăţeşte metabolismul fosforului în plante. Lainsuficienţă de molibden, nodozităţile de pe rădăcini nu se dezvoltă sau devinmărunte, de culoare cenuşie sau brună.

Borul joacă un rol multilateral în viaţa plantelor: influenţează procesele decreştere, activează formarea şi transportul hidraţilor de carbon; insuficienţa de borinfluenţează negativ asupra conului de creştere a tulpinii şi rădăcinii. Necesitateafaţă de bor a plantelor creşte mai ales în perioada de înflorire şi formare a ovarului.El sporeşte numărul de flori şi seminţe.

Zincul, ca unul dintre componenţii fermenţilor, influenţează radical procesul deoxido-reducere al plantei; metabolismul compuşilor cu fosfor; activează reacţiile detransformare a hidraţilor de carbon la respiraţie şi fermentare. La insuficienţă de zinc înplante se acumulează fosfaţi neorganici, care reduc cantitatea de zaharoză şi amidon; secopleşeşte creşterea internodurilor şi încetineşte creşterea plantei. Zincul influenţeazăconsiderabil fructificarea; intensifică activitatea fermenţilor la încolţirea seminţelor.

Cuprul intensifică respiraţia, influenţează procesul de transformare asubstanţelor azotice, hidraţilor de carbon şi vitaminelor în plante. Sub acţiuneacuprului se măreşte rezistenţa plantelor la condiţiile nefavorabile ale mediului; latemperaturi înalte sau joase, secetă, bacterioză şi criptogamie.

Manganul participă la reacţiile de oxidoreducere, influenţează asuprarespiraţiei, fotosintezei şi metabolismului azotic; contribuie la sintetizareaclorofilei şi vitaminelor. La carenţa de mangan, plantele se îmbolnăvesc de cloroză,frunzele se acoperă cu pete cenuşii sau galbene.

La soia, îngrăşămintele cu azot se administrează în timpul vegetaţiei, la faza de2 frunze trifoliate, concomitent cu praşile mecanice, la 20-25 de zile după răsărire,în baza observării numărului de nodozităţi formate.

Îngrăşămintele ce conţin azot influenţează formarea nodozităţilor la soiacrescută din seminţe tratate cu Rizotorfin.

E mult mai raţional ca îngrăşămintele minerale să fie încorporate la arătura detoamnă. Pe lângă îngrăşămintele de bază, trebuie încorporate – odată cu semănatul– doze mici de NPK – câte 15-20 kg /ha. Îngrăşămintele se introduc lateral, cu 4-5cm mai adânc decât seminţele.

Lucrarea soluluiArătura timpurie se efectuează conform sistemului semiogor. Dacă terenul

este îmburuienat cu buruieni anuale (ştir, spanac-alb, muştar de câmp, mohor,costrei), el se dezmirişteşte cu ajutorul discurilor LDG-20, 10, 15; iar dacă eîmburuienat cu buruieni cu lăstărire din rădăcină (pălămidă, volbură, susai), solul

Page 200: 51462970 Fitotehnie Final

200 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

se lucrează pe straturi, la adâncimi diferite: prima afânare se face la 7-8 cm, a doua– după apariţia rozetei cu frunze; la buruienile multianuale cu lăstărire din rădăcină,la adâncimea de 10-12 cm, cu ajutorul dezmiriştitorului cu brăzdare PP-l-10-25.

Dacă după premergătoare târzii, în timpul aratului, solul se fărâmiţează bine, eltrebuie nivelat cu grape grele sau cu discuitoare. Pe arătura bine nivelată din toamnă,primăvara timpuriu se face prima cultivaţie, de-a curmezişul arăturii, cu grape ataşate– la adâncimea de 6-8 cm, şi înainte de semănat – la adâncimea încorporăriiseminţelor. În anii cu primăvara timpurie şi secetoasă, pe solurile curate se reco-mandă o singură cultivaţie, înainte de semănat, la adâncimea încorporării seminţelor,iar pe solurile buruienoase – două cultivaţii, la adâncimea de 5-7 cm. Înainte desemănat, terenul trebuie tăvălugit.

Pentru a combate buruienile dicotiledonate anuale şi cerealiere, se utilizeazăerbicide precum Treflan 24 EC – 4 l/ha, Treflurex 240 EC – 4 l/ha, Stomp 330 EC– 4 l/ha. Erbicidele se introduc cu ajutorul stropitoarelor utilate cu bare de câmp laadâncimea de 5-7 cm. Un efect bun asigură erbicidele Gezagard 50 WP – 5 l/ha,Harness 900 EC – 3 l/ha, aplicate până la apariţia plantelor.

Sămânţa şi semănatulPregătirea seminţelor pentru semănat. Cu 3-4 săptămâni înainte de semănat,

seminţele se tratează cu insecto-fungicide, în baza formatorilor de peliculă aplicândFundazol 50 WP – 3 kg/t, TMTD, VSC – 3 kg/t. Înainte de semănat, seminţeletrebuie lucrate cu soluţie de microelemente de 5% şi cu preparatul bacteriilor denodozităţi – Rizotorfin. Un gram de preparat conţine 5-8 mld. de bacterii. Rizotorfinse repartizează în pungi de polietilenă cu greutatea de 400 g. Norma de însămânţarepentru 1 ha – 200 g. 100 kg de seminţe se stropesc uniform cu 2 l de apă, după carese presară cu 200 g de Rizotorfin şi se amestecă bine.

Epoca de însămânţare. Soia este o cultură termofilă şi încolţeşte la temperaturide 14-160C. Această perioadă coincide cu înfloritul merilor. În Republica Moldova,cronologic, soia trebuie semănată după ce se seamănă porumbul. La însămânţareaei cu 10 zile înainte de termenul optim, într-un sol neîncălzit, seminţele nu încolţesc,plantulele apar peste 25-30 de zile, sunt sensibile la boli şi dăunători.

Metode de semănat. Se practică semănatul în rânduri distanţate, cu un intervalde 45 cm între ele.

Norma de însămânţare. Norma optimă de însămânţare este de 0,6-0,7 mil. deseminţe viabile la ha: 70-100 kg/ha, circa 70 de seminţe viabile la 1 m; capacitateagerminativă – 95%; distanţa dintre seminţe pe rând – 3 cm.

Suprafaţa de nutriţie = 135 cm2.

Page 201: 51462970 Fitotehnie Final

2013. Leguminoasele pentru boabe

Adâncimea optimă de încorporare este de 4-5 cm în sol umed şi 6-7 cm însol uscat.

Lucrări de întreţinereTehnologia include mai multe procedee.1. Grăparea până la apariţia plantulelor. Se face cu grape BZSS-1,0, la 2-4 zile

după semănarea culturii, cu scopul de a stârpi plantulele filiforme de buruieni şi a sfărâmascoarţa de la suprafaţa solului, dacă aceasta există. Când buruienile se află la faza defilament alb, circa 70% din ele pot fi înlăturate prin grăpare. Dacă se întârzie cu doarcâteva zile, buruienile izbutesc să se înrădăcineze şi nu sunt nimicite de dinţii grapelor,iar plantulele de soia, aflându-se la suprafaţa solului, pot fi considerabil afectate.

2. Grăparea după apariţia plantulelor. Se aplică la faza de 3 frunzuliţe; vitezagrăpării – 5,0-5,5 km /oră.

3. Cultivaţia. Se efectuează la adâncimea de 3-4 cm, imediat ce răsar completplantele, apoi la adâncimea de 6-8 cm.

4. Utilizarea erbicidelor. Buruienile se tratează în faza de 2-4 frunze compusecu erbicidele Pivot 100 SC – 1,0 l/ha, Pantera 4 EC – 1,0 l/ha, Leopard 5 EC – 2l/ha, Basagran 45 SA – 3 l/ha.

5. Utilizarea insecticidelor. Pentru a nimici omizile de buhă se utilizeazăArrivo 250 CE – 0,32 l/ha, Zolone 35 EC – 2 l/ha, Karate Zeon 5 CS – 0,4 l/ha. Laînceputul formării păstăilor se efectuează îngrăşarea suplimentară cu îngrăşămintelichide complexe: N30P20K20 + 200 l de apă. Pe terenurile irigabile, doza îngrăşă-mintelor se măreşte cu 40-50%. Prima irigare se realizează la faza de îmbobocire,a doua – la formarea păstăilor, a treia, a patra, a cincea – în perioada de umplere aboabelor (câte 500-600 m3/ha). După fiecare stropire se realizează afânarea întrerânduri. La fiecare mm de apă de irigaţie, recolta sporeşte cu 4,5 kg.

Pentru a accelera coacerea culturii, se aplică sinicaţia imediat ce planteleîncetează să mai crească şi li se împlinesc păstăile, semănăturile trebuie stropitecu soluţie de 1% de sulfat de amoniu (NH4)2SO4) cu adaos de 0,01% de 2,4-DA(sare de amoniu), care accelerează coacerea cu 4-6 zile; sporul de recoltă creştecu 200-300 kg/ha; masa a 1000 de seminţe – cu 10-15%; energia germinativă – cu2-6%, conţinutul albuminei – cu 2,5-4,8%.

RecoltareaSoia nu poligneşte, iar la coacerea deplină păstăile nu plesnesc, fapt ce permite

recoltarea ei într-o singură fază, cu ajutorul combinei. La coacerea deplină, frunzelecad, tulpinile şi păstăile se usucă. La scuturarea păstăilor se produce un sunet

Page 202: 51462970 Fitotehnie Final

202 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

caracteristic. În anii cu condiţii climaterice nefavorabile, când coacerea se tărăgă-nează şi frunzele plantelor nu cad, iar umiditatea lor atinge 40-45%, se efectueazădesicaţia, la brunificarea boabelor din etajul inferior şi mediu. Semănăturile setratează cu clorat de magneziu de 60% (20 kg/ha) sau cu Reglone Super 150 SL –2 kg/ha, consumându-se 100 l/ha de soluţie de lucru la tratarea semănăturilor prinstropire din avion.

Deoarece inserţia păstăilor nu este înaltă, combina trebuie ajustată la cea maijoasă mirişte, până la 4 cm. Pentru a reduce fărâmiţarea boabelor, viteza tobei trebuieredusă la 300-350 de rotaţii pe minut pe timp uscat, şi până la 500-700 de rotaţii –pe timp mai umed.

3.6. NĂUTULImportanţaBoabele de năut se utilizează în alimentaţia oamenilor şi ca furaj pentru animale.

Ca plantă leguminoasă, năutul contribuie la acumularea în sol a azotului fixat pe calebiologică. În cadrul asolamentului, năutul părăseşte devreme terenul şi, din acesteconsiderente, este o plantă premergătoare potrivită, în primul rând, pentru cerealelede toamnă, dar şi pentru culturile de primăvară. Importanţa agronomică a năutuluiconstă în rezistenţa la cădere şi în faptul că, la maturitate, păstăile lui nu plesnesc.Aceste particularităţi avantajoase determină reducerea pierderilor în timpul recoltării.

Figura 18. Năut

Page 203: 51462970 Fitotehnie Final

2033. Leguminoasele pentru boabe

Răspândirea, suprafeţele, producţiaÎn agricultura mondială, năutul ocupă cca 14 mil. ha. În Republica Moldova, se

cultivă pe suprafeţe neînsemnate.

SistematicaNăutul – Cicer aeritinum – include 4 subspecii, cea mai importantă fiind

eurasiaticum, prezentată prin mai multe varietăţi. În Republica Moldova se cultivăsoiurile Sovhoznâi-14 (seminţele sunt de culoare cafeniu-intens) şi Volgogradski-10 (seminţele au culoare galbenă).

Seminţele de năut conţin 46,4-47,9% de amidon; 18,5-28,7% de proteină brută;6,2-7,2% de grăsimi; 2,5-5,4% de celuloză; 2,5-3,7% de cenuşă. Cenuşa seminţelorde năut conţine 34,5% de fosfor (P2O5), 28,4% de potasiu (K2O), 20,1% demagneziu (MgO), 10,2% de calciu (CaO).

Creşterea şi dezvoltarea. Năutul are germinaţie hipogeică; rădăcină de tippivotant, cu putere mare de solubilizare; tulpină de 30-50 cm înălţime, muchiată,acoperită cu peri şi erectă până la maturitate deplină; frunze imparipenat compuse,cu 7-17 foliole dinţate, acoperite cu perişori ce secretă acid oxalic, malic etc.;flori de diferite culori (mai des albe), dispuse solitar; înflorire eşalonată, de la bazăspre vârf, care începe la 2-3 săptămâni; polenizare autogamă; păstăi scurte, ovale,galben-deschise, acoperite cu perişori; 1-3 seminţe în păstaie.

Particularităţile biologicePe parcursul perioadei de vegetaţie, năutul manifestă cerinţe diferite faţă de

temperatură. La începutul vegetaţiei, cerinţele faţă de căldură sunt reduse, deoareceseminţele germinează la 3-4oC şi răsar în mai puţin de 10 zile la o temperatură de6-8oC. Plantele tinere suportă temperaturi scăzute – de -6oC. Optimă pentru creştereşi dezvoltare este temperatura de 20-21oC. Suportă mai bine ca alte speciileguminoase căldurile mari, fapt ce permite cultivarea lui în zona de sud a RepubliciiMoldova; este sensibil la temperaturi înalte în perioada înfloritului.

Năutul manifestă cerinţe moderate faţă de umiditate. Pentru germinaţie,seminţele absorb 75% de apă (raportată la masa lor). Critică pentru consumul deapă este perioada de îmbobocire – umplere a seminţelor. Coeficientul de transpiraţieconstituie 350-400. Planta este relativ rezistentă la secetă, excesul de umiditatefiind dăunător şi favorizând apariţia diferitor boli, în special a antracnozei.

Cel mai potrivit sol pentru năut este cernoziomul cu textura medie (spreuşoară), bogat în calciu; nu rezistă pe solurile grele, slab aerate, prea bogate în apă,valorificând însă solurile nisipoase.

Page 204: 51462970 Fitotehnie Final

204 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Năutul este o plantă de zi lungă. Republica Moldova îi oferă condiţii de creştereşi dezvoltare, motiv din care năutul reuşeşte să vegeteze într-o perioadă scurtă,încadrată în limitele de 85-90 de zile.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Premergătoare pentru năut pot fi cerealele de toamnă şi

de primăvară şi porumbul pentru boabe. Nu se cultivă repetat sau după floarea-soarelui. La rândul său, năutul este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă.

Fertilizarea. Pentru o producţie de 1 tonă de boabe, plus paiele aferente, năutulconsumă circa 50 kg de azot, 15 kg de fosfor şi 34 kg de potasiu. Utilizează, înmare parte, azot atmosferic, pe care îl absoarbe prin intermediul bacteriilor. La pri-mele faze de creştere şi de dezvoltare, necesită cantităţi mici de azot – 30-40 kg/ha.

Lucrarea solului este asemănătoare celei pentru mazăre.

Sămânţa şi semănatulSeminţele pentru semănat trebuie să fie uniforme, cu MMB mare, cu o capacitate

germinativă nu mai mică de 90-95% şi puritatea de 96-99%. Tratamentul cu Nitragin(suşe active) conferă seminţelor eficacitate bună în anii cu regim hidric favorabil. Utilizatîmpreună cu microelemente precum Mo de 0,1% şi Co de 0,1%, Nitraginul contribuiela majorarea producţiei cu 300 kg/ha. O influenţă pozitivă asupra pregătirii seminţeloro are scarificarea lor, care reduce procentul de seminţe tari de la 54% la 1%.

Optimă pentru semănatul năutului este perioada de după semănatul cerealelorde primăvară şi al mazării, când temperatura solului este de circa 3-4oC. Întârziereasemănatului conduce la uscarea solului, răsărirea neuniformă a plantulelor şi, res-pectiv, la scăderi de producţie. Pentru zona centrală a Republicii Moldova, optimeste semănatul la 2-3 zile după maturizarea solului. Se dă prioritate semănatului dis-tanţat, cu o distanţă de 45 cm între rânduri, desimea optimă – 0,7-0,8 mil. seminţe/ha.Cantitatea de seminţe – 175-200 kg/ha, în funcţie de MMB. În condiţii de regimhidric favorabil şi pe terenurile cu grad redus de îmburuienare, se poate semăna şiîn rânduri dese, la adâncimea de semănat de 4-5 cm.

Lucrările de întreţinereÎn primele 30-35 de zile ale fazei de creştere şi dezvoltare, năutul este sensibil

la îmburuienare. Pentru a nu permite îmburuienarea şi a obţine plante uniforme,imediat după semănat trebuie realizat tăvălugitul; peste 3-4 zile – grăparea, cu scopulde a distruge buruienile la faza de filament alb. Ulterior, în funcţie de necesitate, seefectuează 2-3 cultivaţii între rânduri. Pe terenurile cu un grad sporit de îmburuie-

Page 205: 51462970 Fitotehnie Final

2053. Leguminoasele pentru boabe

nare, buruienile se combat cu ajutorul erbicidelor. În timpul lucrărilor de pregătirea terenului, al cultivaţiei de dinainte de semănat, se aplică erbicidul Treflan 24 EC – 4 l/ha. Buruienile monocotiledonate pot fi combătute cu erbicidul Fusilade Forte 150 SC– 2 l/ha, aplicat în perioada de vegetaţie, când buruienile au mai mult de 4-6 frunze.

RecoltareaAvând coacere uniformă şi tulpină erectă, năutul se recoltează mecanizat.

Semănăturile cu grad redus de îmburuienare se recoltează direct, la faza de coaceredeplină. Semănăturile îmburuienate se recoltează divizat, la faza de pârgă, când majoritateapăstăilor se îngălbenesc, iar boabele devin tari şi au o culoare specifică soiului cultivat.

3.7. LINTEAImportanţaLintea se cultivă pentru boabe, care sunt folosite în alimentaţia umană, la

fabricarea unor sortimente de salam şi ciocolată. Făina din boabe de linte, amestecată(în proporţie de 10-12%) cu făină de grâu, poate fiutilizată la prepararea pâinii. Boabele – măcinate sauîntregi – se pot folosi şi în hrana animalelor. Ca hranăpentru animale pot fi utilizate şi resturile vegetale,care sunt mai fine decât cele ale mazării şi au o valoarenutritivă sporită. Boabele sunt rezistente la gărgăriţeşi pot fi păstrate timp îndelungat.

Răspândire, suprafeţe, producţiiLintea se cultivă în mai multe ţări. Plantaţiile de

linte ocupă, global, suprafaţa de 3,8 mil. ha. ÎnRepublica Moldova, cuprinde suprafeţe foarte mici,chiar dacă potenţialul ei de producţie constituie 2000kg/ha, iar uneori şi mai mult.

SistematicaLintea cultivată, Ervum Lens, sau Lens esculenta

include 2 subspecii: E. L. macrosperma (lintea maresau de farfurie) şi E. L. microsperma (lintea măruntă).E. L. macrosperma are boabe mari, de 15-20 mmFigura 19. Lintea

Page 206: 51462970 Fitotehnie Final

206 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

lungime şi 7,5-10,5 mm lăţime, cu un diametru de 6-9 mm; cotiledoane galbene,uneori verzi, cu hil alungit. Plantele au înălţimea de 40-75 cm; florile sunt mari,albe, cu lungimea de 7-8 mm şi nervuri albăstrui. E. L. microsperma are boabe micisau medii, cu o lungime de până la 6-15 mm şi lăţimea de 3,5-7,0 mm, iar diametrulde 3-6 mm; cotiledoane oranj sau verzi. Plantele au înălţimea de 15-35 mm; florilesunt mici, albastre, albe, cu lungimea de 5-7 mm.

În substanţă uscată, seminţele de linte conţin 21,3-36% de proteine brute;0,7-1,4% de grăsimi; 2,5-3,6% de cenuşă; 43,8-53,9% de amidon; 2,7-4,5% deceluloză.

Creşterea şi dezvoltarea. Pentru a germina, seminţele de linte absorb ocantitate de apă egală cu 100-120% din greutatea lor. La germinaţie, cotiledoanelerămân în sol, alungindu-se doar epicotilul.

Rădăcina lintei este pivotantă şi pătrunde în sol la o adâncime de 100 cm.Nodozităţile sunt mici, cele mai multe fiind amplasate pe ramificaţiile laterale. Laînceputul vegetaţiei, tulpina este erectă, ulterior, plantele se întrepătrund şi acoperăsuprafaţa solului.

Frunzele sunt paripenate, terminate cu cârcei, cu 3-7 perechi de foliole lungide 1-2 cm şi înguste.

Florile sunt dispuse în raceme cu 1-3 sau mai multe flori, ce pornesc de la subsuoarafrunzelor. Culoarea petalelor este mai mult albă (subspecia macrosperma) sau alb-albastră (subspecia microsperma). Inflorescenţele se formează pe tulpină, treptat, de labază spre vârf. Polenizarea este autogamă, dar nu este exclusă nici cea alogamă.

Perioada de vegetaţie, la subspecia macrosperma, durează 80-120 de zile, lasubspecia microsperma – 65-70 de zile. La maturitatea deplină, păstaia se deschide(plesneşte) şi seminţele cad. Seminţele au formă de disc, culoare galbenă sau brună.MMB variază în limitele a 55-65 g (subspecia macrosperma) şi 25-30 g (subspeciamicrosperma). Pe plan mondial, e mai răspândită subspecia macrosperma – var.numularia.

Particularităţile biologice Lintea manifestă cerinţe moderate faţă de căldură. Germinează la temperatura

de 4-5oC. Optimă pentru tot timpul vegetaţiei este temperatura de 17-19oC. Linteasuportă şi temperaturi de -5, -6oC, la care, totuşi, se afectează vârful foliolelor.

Lintea este pretenţioasă şi faţă de umiditate. Pentru a germina, boabele au nevoiede o cantitate de apă egală cu 100-120% din masa lor. Coeficientul de transpiraţiese încadrează în limitele a 450-500.

Cele mai potrivite sunt solurile cernoziomice, cu textura medie sau uşoară.

Page 207: 51462970 Fitotehnie Final

2073. Leguminoasele pentru boabe

Lintea este o plantă de zi lungă. Perioada de creştere şi dezvoltare se încadreazăîn condiţii de zi lungă cu tendinţă de creştere, motiv din care durata perioadei devegetaţie constituie 65-100 de zile.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. În prima perioadă de dezvoltare, lintea manifestă o

creştere slabă. Din aceste considerente, trebuie să aibă drept premergătoarecerealele de toamnă şi de primăvară şi porumbul pentru boabe. Lintea nu seautosuportă.

La rândul ei, lintea este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă,preponderent pentru grâul de toamnă: părăseşte devreme terenul, acumulează pecale biologică azotul din atmosferă.

Fertilizarea. Lintea reacţionează pozitiv la aplicarea îngrăşămintelor. Pentrufiecare tonă de boabe şi paie, extrage din sol 63 kg de azot, 10 kg de fosfor şi 15 kgde potasiu, asigurându-şi necesităţile de azot şi din contul celui acumulat în solprin intermediul bacteriilor. Din aceste considerente se recomandă aplicarea dozelormici (25-30 kg) de azot. De regulă, dozele necesare de fosfor şi potasiu se aplicăîn timpul lucrărilor de bază ale solului.

Lucrarea solului. Pentru linte sunt valabile aceleaşi lucrări ca şi în cazul altorleguminoase pentru boabe cu însămânţare timpurie (mazăre, năut).

Sămânţa şi semănatulPregătirea seminţelor pentru semănat include următoarele procedee: alegerea

unor seminţe măşcate cu MMB 55-65 g, care să corespundă standardelor clasei I acalităţii; puritatea 97% şi capacitatea germinativă nu mai mică de 95%; în ziuasemănatului, seminţele se tratează cu Nitragin. Lintea se seamănă primăvaratimpuriu, imediat după semănatul mazării şi năutului. Cea mai avantajoasă metodăpentru semănat este semănatul în rânduri dese. Desimea de semănat trebuie săconstituie 2,0-3,0 mil. de seminţe germinabile/ha sau 110-165 kg/ha. Adâncimeade încorporare a seminţelor trebuie să fie de 3-5 cm.

Lucrările de întreţinereDupă semănat, se execută tăvălugitul, iar peste 3-4 zile, când buruienile ajung

la faza de filament, se realizează grăparea, care distruge până la 80-85% din buruieni.Buruienile pot fi combătute şi cu erbicide. Buruienile monocotiledonate şidicotiledonate pot fi tratate cu Fusilade Forte 150 SC + Basagran 48 SA înproporţie de 1,5 + 2 l/ha, după ce lintea răsare, când buruienile monocotiledonateau 2-6 frunze, iar cele dicotiledonate sunt la faza de rozetă.

Page 208: 51462970 Fitotehnie Final

208 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Plivitul biologic se realizează cu scopul de a înlătura lintoiul (Vicia sativa var.lensisperma) care, pe teren, se remarcă printr-un habitus mai mare, foliole mai marişi flori colorate. Acest procedeu este obligatoriu mai ales pentru sectoarele semincere.

RecoltareaLintea se coace eşalonat şi trebuie recoltată când păstăile inferioare sunt

galbene-brunii, iar cele de la mijloc – galbene, şi când sunt coapte 50% din păstăi.Depăşirea fazei de recoltare determină plesnirea păstăilor de la baza tulpinii.Seminţele capătă culoare roşietică, iar calitatea lor se depreciază. Recoltarea înaintede termen implică majorarea procentului de boabe verzi şi zbârcite, fapt ce reducecalitatea culturii. Metoda de recoltare este cea divizată sau în două faze.

Page 209: 51462970 Fitotehnie Final

2094. Plante oleaginoase

C A P I T O L U L 4

P L A N T E L E O L E A G I N O A S E

4.1. Aspecte generaleÎn acest grup sunt incluse plante ale căror seminţe sau fructe conţin ulei gras.

Din categoria lor fac parte oleaginoase propriu-zise, care se cultivă exclusiv pentruulei: floarea-soarelui, şofrănelul, rapiţa colza, rapiţa navetă, camelina, muştarul-vânăt, muştarul-alb, ricinul, perila, lalemanţia, susanul, varza-de-mare, şi oleaginoasecu utilizare multilaterală, care dau ulei ca produs secundar: bumbacul, inul, cânepa,soia, arahide, teişorul, chenaful.

Uleiul vegetal reprezintă un compus al glicerinei, al alcoolului trivalent şi alacizilor graşi:

Palmitic C16H32O2Stearic C18H36O2

Oleic C18H34O2Linoleic C18H32O2Linolenic C18H30O2Arahidonic C20H40O2

Uleiul vegetal este format, în principiu, din acizi nesaturaţi.Uleiurile solide se obţin din seminţe de palmier cocotier şi din cele de arbore-

de-cacao, care conţin acizi saturaţi.În comparaţie cu proteinele şi hidraţii de carbon, grăsimile au valoare calorică

mare: 1 g de ulei elimină la ardere 9 500 cal; 1 g de proteină – 4 400-4 500 cal.; 1 gde hidraţi de carbon – 4 000-4 500 cal.; la oxidare, din 1 g de ulei rezultă 1,7 g H2O.

Uleiurile vegetale conţin acizi organici nesaturaţi şi au proprietăţi sicative.Gradul de sicativitate se apreciază după cantitatea de iod pe care o fixează

saturaţi

nesaturaţi: nesubstituibili, nu suntsintetizaţi de organismul omului

Page 210: 51462970 Fitotehnie Final

210 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

uleiul. Doza de iod adiţionată de 100 g de ulei este numită „indice iodic”; cu câteste mai mare acest indice, cu atât este mai pronunţată sicativitatea uleiului. Înfuncţie de posibilităţile sicative, uleiurile vegetale se împart în 3 categorii:

1. Uleiuri sicative cu indicele iodic mai mare de 140; în contact cu aerul seusucă repede: uleiul de in, perilă, lalemanţia, cânepă, camelină. Aceste uleiuri suntutilizate în scopuri tehnice, în industria lacurilor şi a vopselelor.

2. Uleiuri semisicative, cu indicele iodic de 100-140: uleiul de floarea-soarelui, soia, susan, muştar, rapiţă, şofrănel; se întrebuinţează în scopuri alimentare.

3. Uleiuri nesicative, cu indicele iodic mai mic de 100.4. Ulei de arahide, comestibil şi de ricin – tehnic.În condiţii de climă rece, indicele iodic se măreşte şi, invers, la cald, scade.Umiditatea suficientă a solului contribuie la acumularea uleiului şi la creşterea

indicelui iodic. Uleiurile utilizate în alimentaţie sunt mai puţin sicative şi trebuiesă conţină o cantitate minimă de acizi graşi liberi. Prezenţa lor cere o prelucraresuplimentară.

Indicele care determină conţinutul de acizi liberi din ulei se numeşte indice deaciditate şi se stabileşte în baza cantităţii de hidroxid de potasiu (în mg), necesarăpentru a neutraliza acizii liberi dintr-un gram de ulei. La uleiurile de calitatesuperioară, indicele de aciditate nu e mai mare de 1,3; la cele de calitatea I – 1,3-2,2,iar la uleiurile de calitatea a II-a, mai mare de 2,2.

Conţinutul uleiului şi calitatea lui la plantele oleaginoase

Cultura Conţinutul uleiului, % în seminţe absolut uscate

Indicele iodic

Indicele acetic

Indicele de saponificare

Floarea-soarelui Şofrănelul Susanul Muştarul-alb Muştarul-vânăt Rapiţa de toamnă Rapiţa de primăvară Arahida Ricinul Lalemanţia Perila Camelina Macul

35-36 25-32 48-63 30-40 35-47 45-50 33-44 41-56 47-58 23-37 26-49 25-46 46-56

119-164 115-155 103-112 92-112 92-119 94-112

101 83-103 81-86

162-203 181-206 132-153 131-143

0,1-2,4 0,8-5,6 0,2-2,3

0,06-8,5 0,1-3,0

0,1-11,0 2

0,03-2,24 0,1-11,0 0,8-4,4 0,6-3,9

0,2-12,1 -

180-186 194-203 186-195 170-184 182-183 167-185

187 182-207 167-185 181-185 189-197 184-188 189-198

Page 211: 51462970 Fitotehnie Final

2114. Plante oleaginoase

Uleiurile vegetale servesc şi ca materie primă în industria săpunului, au o capacitatesporită de saponificare, caracterizată prin indicele de saponificare, care arată proporţiade hidroxid de potasiu (în mg) neutralizată de acizii liberi sau legaţi cu glicerină într-ungram de ulei, la fierberea excesivă în soluţie de alcool şi hidroxid de potasiu.

Denumirea de lipide provine din grecescul lipos – gras, grăsime. Grăsimilefac parte din grupul lipidelor simple şi reprezintă eteri compuşi ai acizilor graşi şiai alcoolului trivalent al glicerinei.

Lipidele sunt o sursă energetică importantă a organismului. La arderea a 1 g delipide se degajă 9 kcal. Ca răspândire, grăsimile se împart în grăsimi vegetale şigrăsimi animale. Ele conţin acizi saturaţi şi nesaturaţi. Grăsimile bogate în acizigraşi saturaţi au stare solidă la temperatura obişnuită, cele bogate în acizi graşinesaturaţi au formă lichidă şi se numesc uleiuri.

Grăsimile au un rol energetic şi sunt utilizate de organism în lupta contrafrigului; intră în componenţa celulelor organismului; pot fi sintetizate din produseleintermediare ale metabolismului proteic şi glucidic, dar nu conţin acizi graşipolinesaturaţi, numiţi acizi esenţiali. Grăsimile se depozitează ca substanţă derezervă în ţesutul adipos, sub piele, în jurul unor organe. Rezervele adipoase crescîn urma consumului exagerat de grăsimi alimentare şi glucide, cauzând obezitate.

Consumul excesiv al grăsimilor bogate în acizi graşi saturaţi – palmitic, stearic,butiric, capronic ş. a. – are drept consecinţă creşterea colesterolului în sânge,depunerea lui pe pereţii arterelor, sclerozarea acestora, contribuie la dezvoltareaaterosclerozei. Acizii graşi saturaţi sunt conţinuţi în unt, untură de porc, carne,peşte gras. Printre acizii graşi polinesaturaţi, care nu pot fi sintetizaţi în organism,se numără acidul linoleic şi acidul linolenic, care, în calitate de acizi esenţiali,trebuie să pătrundă în organism odată cu hrana. În prezenţa vitaminei B6, aciziilinoleic şi linolenic se transformă în acid arhidonic. Acizii arhidonic şi linolenicposedă proprietatea de a spori elasticitatea şi micşora permeabilitatea vaselor; de aforma împreună cu colesterolul compuşi uşor solubili, grăbind transformareacolesterolului în acizi biliari şi contribuind astfel la eliminarea colesterolului dinorganism. Aceşti acizi asigură creşterea şi dezvoltarea normală a organismului.

Acidul linoleic inhibă creşterea tumorilor. Insuficienţa de acizi graşi polinesa-turaţi provoacă dermatite, micşorează capacitatea de reproducţie. Sursa principalăde acizi graşi polinesaturaţi o constituie uleiurile vegetale nerafinate; acidul linoleicreprezintă 68% din compoziţia uleiului de floarea-soarelui; 58,8% din cea a uleiuluide soia; 53% din cea a uleiului de porumb; 15% din cea a uleiului de măslin; 8,8%din compoziţia unturii de porc; 2,2% din cea a grăsimii de vită, 18-23% din cea agrăsimii de găină; 3,6% din compoziţia untului. Necesarul zilnic de acid linoleic alorganismului este de 2-6 g, ceea ce echivalează cu 10-15 g de ulei vegetal nerafinat.

Page 212: 51462970 Fitotehnie Final

212 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Pentru a crea un surplus de acid linoleic, omul trebuie să consume zilnic 20-25 gde ulei vegetal nerafinat. Norma zilnică de acid linolenic reprezintă 0,2-0,6 g.

Acizii graşi saturaţi – palmitinic, stearic ş. a. – sunt conţinuţi în proporţiisatisfăcătoare în grăsimile animale (unt, smântâna, untură). Pentru a-şi sinteza propriilegrăsimi, organismul are nevoie de cantităţi concrete de acizi graşi saturaţi şi nesaturaţi.Limitarea considerabilă a grăsimilor în alimentaţie se soldează cu pierderea maseicorporale; scăderea rezistenţei organismului la factorii dăunători din mediu (infecţie,frig etc.); reţine creşterea şi dezvoltarea organismului tânăr. Surplusul de grăsimi înalimentaţie conduce la dereglarea metabolismului, favorizează apariţia unor maladii:ateroscleroza, diabetul zaharat etc., face să sporească masa corpului, micşorează poftade mâncare, provoacă disfuncţia ficatului. Deficitul de metionină, colină, lecitină, pefondul surplusului de grăsimi, favorizează infiltrarea lipidică a ficatului.

Din acizii graşi nesaturaţi esenţiali şi fosfolipide, organismul sintetizeazăprostaglandinele – substanţe cu acţiuni asemănătoare celei a hormonilor, numite şihormoni ai ţesuturilor.

În componenţa lipidelor intră lecitina şi colesterolul. Spre deosebire de grăsimileneutre, aceste substanţe nu au proprietăţi energetice. Lecitina este compusă din glicerină,acizi graşi, acid fosforic şi colină, are acţiune lipotropă şi este considerată antagonistacolesterolului, cu acţiune antisclerotică, măreşte rezistenţa organismului la substanţeletoxice, stimulează eliminarea bilei; favorizează sinteza eritrocitelor şi a hemoglobinei.Lecitina face parte din categoria fosfolipidelor, este sintetizată de toate celuleleorganismului. (Necesarul zilnic de fosfolipide constituie 5 g). Bogate în lecitină suntgălbenuşul de ou, smântâna, frişca, uleiurile vegetale nerafinate. Colesterolul face partedin grupul stearinelor şi intră în componenţa tuturor celulelor şi lipidelor organismului,contribuie la sinteza acizilor biliari, a hormonilor glandelor suprarenale, a hormonilorsexuali; normalizează permeabilitatea membranelor celulare şi, sub acţiunea razelorultraviolete, în piele, se transformă în vitamina D3. O parte de colesterol se sintetizeazăîn organism de unele celule ale ţesuturilor, iar alta – pătrunde odată cu hrana. Bogate încolesterol sunt gălbenuşul de ou, smântâna, carnea de vită şi de porc, peştele etc.Colesterolul din produsele alimentare se dizolvă mai greu decât colesterolul endogen.În organism, colesterolul se sintetizează din acid acetic – produs al metabolismuluiintermediar, al glucidelor şi lipidelor. Uleiurile vegetale conţin fosfolipide şi sitosterină,care micşorează nivelul colesterolului din sânge. Colesterolul se elimină din organismodată cu bila, prin membrana intestinului gros. Conţinutul redus de colesterol în raţiaalimentară face să sporească sinteza lui în organism. Norma zilnică de colesterol trebuiesă constituie 0,3-0, 6 g. În grăsimi se dizolvă vitaminele liposolubile A, D, E, K.

Omul sănătos trebuie să consume, în medie, o cantitate de grăsimi echivalentăcu 30% din valoarea energetică a raţiei alimentare. Norma zilnică de grăsimi

Page 213: 51462970 Fitotehnie Final

2134. Plante oleaginoase

constituie 1-1,5 g la 1 kg sau 70-100 g, pentru o persoană cu masa corpului de70 kg. La calcularea dozei de grăsimi se ţine cont de grăsimile libere şi de cele ceintră în componenţa produselor alimentare. Uleiurile vegetale trebuie să reprezinte20 g din grăsimile consumate.

Pe plan mondial, se schimbă permanent structura producţiei de seminţeoleaginoase: se măreşte producerea de seminţe ale culturilor cu rentabilitate maimare: soia, rapiţă. În acelaşi timp, se micşorează suprafeţele de floarea-soarelui.

Producţia de ulei pe plan mondial, 2006Cultura Ulei, mii t

Floarea-soarelui 10 650 108 Soia 35 090 898 Rapiţa 17 312 274 Porumbul 2 441 570 Bumbacul 4 837 522 Măslinul 2 710 069 Palmierul 37 290 842 Arahidele 5 020 789 Orezul 1 336 142

Producţia de ulei de floarea-soarelui pe plan mondial, 2006Ţara Producţia, mii t

Rusia 2 449 832 Ucraina 1 939 000 România 350 000 China 220 100 Franţa 414 800 SUA 258 200 India 472 200 Moldova 105 400 Mondial 10 650 108

Producţia de ulei de soia pe plan mondial, 2006Ţara Producţia, mii t

Rusia 36 000 SUA 9 261 500 Brazilia 5 428 000 Moldova 6 700 India 1 709 348 China 6 345 500 Mondial 35 090 898

Page 214: 51462970 Fitotehnie Final

214 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Producţia de ulei de rapiţă pe plan mondial, 2006

Ţara Producţia, mii t Ucraina 31 800 China 4 749 800 Canada 1 546 400 Germania 2 201 372 Franţa 982 000 India 2 590 000 SUA 495 300 Mondial 17 312 274 Funcţia lipidelor:

– asigură organismul cu acizi graşi;– acţionează ca izolatori, menţin temperatura organismului;– asigură organismul cu energie;– asigură organismul cu vitaminele A, D, E şi K;– uleiurile vegetale nu conţin colesterol.Organismul viu nu sintetizează acizii graşi esenţiali (linoleic şi linolenic),

acumulându-le din uleiul vegetal.Sub acţiunea vitaminei B, acidul linoleic se transformă în acid arahidonic, care

este mai activ în calitate de biocatalizator.Structura producerii uleiului vegetal pe plan mondial:din soia – 30%, principalii producători SUA, Brazilia, Argentina;din palmier – 26,9%, Malayzia;din rapiţă – 14,6%, China, India;din floarea-soarelui – 9,4%.Uleiul de măsline se produce în Spania, Grecia, Italia, Franţa, Portugalia.

4.2. FLOAREA-SOARELUIImportanţaPe plan mondial, floarea-soarelui ocupă locul patru în şirul plantelor producătoare

de ulei alimentar, situându-se după soia, rapiţă şi bumbac. Fructele acestei plante –achenele – conţin 43-32% de ulei, 20% de substanţe proteice, 5% de hidraţi de carbon,35% de cenuşă. În afară de faptul că se consumă direct, uleiul de floarea-soarelui sefoloseşte şi în industria alimentară, la prepararea margarinei şi a conservelor.

La prelucrarea seminţelor de floarea-soarelui şi după extragerea din ele a uleiului,se obţin şrotul şi turtele, care constituie 30-45% din masa seminţelor prelucrate.Şrotul conţine 1% de grăsimi (turtele – 5-7%), circa 20% de hidraţi de carbon, 14%

Page 215: 51462970 Fitotehnie Final

2154. Plante oleaginoase

de pectină, 3,0-3,5% de fitină, vitamine din grupul B, fosfor, calciu şi alte substanţeimportante. Turtele şi şrotul se utilizează pe larg ca nutreţ concentrat pentru animale,dar şi în calitate de component proteic la producţia diferitor furaje combinate. Un kgde şrot conţine 1,02 unităţi nutritive şi 363 g de proteină digestibilă. Proteina şrotuluide floarea-soarelui conţine majoritatea aminoacizilor esenţiali.

Calatidiile de floarea-soarelui constituie un nutreţ foarte valoros, conţin3,5-4% de grăsimi, 5-8% de proteină, 14-17% de celuloză, 13-15% de elementeminerale (fosfor, calciu, potasiu, magneziu). Un kilogram de calatidii uscate conţine0,7-0,8 u. n. şi 43 g de proteină digestibilă. Producţia calatidiilor constituie 56-60%din masa seminţelor. Producţia cojilor de seminţe de floarea-soarelui – pericarpurile– constituie 16-20% din masa fructelor. Dintr-o tonă de pericarpuri, la hidroliză,se obţin 100 kg de substituient de glicerină şi 32 1 de alcool etilic, sau 100-150 kgde drojdii de nutreţ uscat. Din 1 t de pericarpuri se produce o cantitate de alcoolechivalentă cu cea extrasă din aproximativ 252 kg de seminţe.

Din tulpina şi din cojile seminţelor se fabrică carbonat de potasiu, furfurol.Tulpinile de floarea-soarelui constituie un combustibil valoros, în regiunile în

care lipseşte lemnul pentru foc. Cenuşa ce se obţine reprezintă un îngrăşământecologic valoros, conţine până la 35% de oxid de potasiu.

Floarea-soarelui este şi o plantă meliferă; de pe 1 ha de plantaţii se pot obţine60-80 kg de miere.

Ca şi cultură prăşitoare, floarea-soarelui contribuie la curăţarea de buruieni acâmpurilor.

Un hectar cu o producţie de 2,5 t de floarea-soarelui asigură obţinerea a 1 200kg de ulei, 800 kg de şroturi, 500 kg de coji (70 kg de drojdii), 1 500 kg de calatidii(1 000 kg de făină de calitate).

Fig. 20. Floarea soarelui

Page 216: 51462970 Fitotehnie Final

216 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Dinamica producţiei de floarea-soarelui în Republica MoldovaAnii Suprafaţa, mii ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mii tone 1989 128,0 2 180 278,8 1990 133,0 1 840 224,9 1991 126,0 1 340 168,8 1992 131,0 1 500 196,0 1993 125,0 1 540 193,0 1994 133,0 1 100 146,0 1995 143,0 1 460 208,8 1996 196,0 1 390 272,4 1997 175,0 1 010 176,8 1998 178,2 990 176,1 1999 215,0 1 190 258,6 2000 227,6 1 180 268,4 2001 208,2 1 330 277,7 2002 256,7 1 240 317,5 2003 352,4 1 110 390,0 2004 270,6 1 238 335,2 2005 280,0 1 428 400,0 2006 287,4 1 320 380,0

Conţinutul biochimic al seminţelor de floarea-soarelui

Părţile plantei Ulei Proteină brută

Extractive neazotate Celuloză Cenuşă

Total achenă Miez Coji Turte

Calatidii

43,1-52,5 57,8-68,0 1,0-6,0

6,0-10,0 4,8

15,9-21,9 19,8-25,2 1,9-4,2

30,0-35,0 7,0-9,0

14,6-14,8 7,4-9,2

30,8-36,9 19,0-22,0 45,1-57,2

17,1-19,5 4,1-5,0

53,3-65,9 12,0-18,0

18,1

3,1-3,3 3,4-3,6 1,4-2,8 6,5-7,2

17,2 Proteinele florii-soarelui sunt formate în principal din albumine şi globulineşi constituie 80-88%.

Suprafeţele şi producţia de floarea-soarelui pe plan mondial, 2006Ţara Suprafaţa, mil. ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mil. t

Rusia 5,9 1 136 6,7 Ucraina 3,9 1 360 5,3 India 2,3 525 1,1 China 1,0 1 766 1,8 SUA 0,7 1 362 0,96 România 0,9 1 554 1,5 Moldova 0,02 13 218 0,37 Mondial 23,7 1 322 31,3

Page 217: 51462970 Fitotehnie Final

2174. Plante oleaginoase

SistematicaFloarea-soarelui, Helianthus, face parte din familia Asteraceae. Denumirea

ei provine de la cuvântul grecesc helios – soare şi anthus – floare. La momentulactual sunt atestate aproximativ 250 de specii de floarea-soarelui, concentrate înspecial în America de Nord, şi 17 specii, cultivate în America de Sud. În cultură auimportanţă doar 2 specii:

1) specia anuală – H. Annuus;2) specia multianuală – topinambur – H. Tuberosus.Floarea-soarelui anuală se clasifică în:1) H. Cultus – floarea-soarelui cultivată;2) H. Ruderalis – floarea-soarelui sălbatică, viguroasă, rezistentă la secetă,

boli şi dăunători; se cultivă în California şi Texas.Formele sălbatice se ramifică, formează capitule mici, iar seminţele coapte se

scutură.Floarea-soarelui cultivată se divide în:1) Ssp. Sativus – floarea-soarelui pentru seminţe;2) Ssp. Ornamentalis – floarea-soarelui ornamentală, decorativă.Perioada de vegetaţie a primului grup constituie 75-120 de zile, a celui de-al

doilea – 90-135 de zile. Plantele nu se ramifică, înălţimea lor atinge 65-125 şi120-190 cm. Celelalte două grupuri sunt mai tardive şi de talie înaltă.

Rădăcina florii-soarelui este pivotantă, puternic ramificată. Ea pătrunde însol la adâncimea de 2-2,5 m, ramificaţiile răspândindu-se lateral pe o rază de peste70 cm. La începutul vegetaţiei, ritmul de creştere al rădăcinii este mult mai accentuatdecât al părţii aeriene. La faza de 4-5 perechi de frunze, rădăcinile ating adâncimeade 50-70 cm. Intensitatea maximă a creşterii sistemului radicular este remarcată înperioada cuprinsă între formarea capitulelor şi înflorire.

Tulpina este dreaptă, acoperită cu peri aspri, plină cu măduvă, cu o lungime depână la 5 m, neramificată la soiurile pentru seminţe şi ramificată, în parteasuperioară, la soiurile furajere.

Frunzele de floarea-soarelui sunt mari, de 10-40 cm în lungime, cu peţiollung, păroase şi aspre la pipăit. Primele 2-3 perechi de frunze, situate la baza tulpinii,sunt dispuse în opoziţie, cele superioare – altern. Suprafaţa de asimilare este foartemare, uneori depăşeşte 40 mii m2/ha. Soiurile cu perioada de vegetaţie scurtăformează 23-27 de frunze, iar cele tardive – 34-36. Între înălţimea plantei, durataperioadei de vegetaţie şi numărul de frunze există o corelaţie pozitivă.

Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip capitul – calatidiu de forma unuidisc compact. Inflorescenţa conţine 2 tipuri de flori: ligulate şi tubuloase. Florile

Page 218: 51462970 Fitotehnie Final

218 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

ligulate, dispuse într-un singur rând pe marginea inflorescenţei, sunt unisexuate,motiv din care rămân întotdeauna sterile. Petalele lor sunt mari, de culoare galben-deschis. Mărimea şi culoarea petalelor atrag insectele, în special albinele, carerealizează polenizarea florilor fertile. Florile tubuloase sunt, de obicei,hermofrodite. Androceul lor este format din 5 stamine, cu filamentele concrescutejos şi libere în partea de sus, cu anterele concrescute în formă de tub în jurul stilului.Gineceul lor este format dintr-un stil, un stigmat bilobat şi un ovar inferior. Numărulacestora poate atinge 2 500. Capitulele apar la aproximativ 35-40 de zile după răsărire.Numărul de flori pe care îl va avea un capitul dezvoltat normal se stabileşte lamomentul apariţiei celei de-a 5-a – a 7-a frunze.

În inflorescenţele de floarea-soarelui, înflorirea începe de la florile ligulate şicontinuă spre interior, în 6-8 zone succesive a câte 2-3 rânduri de flori tubuloase.Polenul, fiind lipicios, este greu transportat de către vânt. Anterele florii-soareluieliberează polenul înainte ca stigmatele să ajungă la maturitate. Din această cauză,polenizarea stigmatelor se face doar cu polenul altor flori. Se poate produce şiautofecundarea, uneori la 10% din numărul florilor. Din seminţele rezultate dinautofecundare se formează plante cu semne pronunţate de degenerare.

Fructul florii-soarelui reprezintă o achenă. Pericarpul constituie 22-45% dingreutatea fructului. El este acoperit cu un strat de epidermă colorată în negru, alb,cenuşiu sau dungat. În pericarp, între suber şi sclerenchim, se află un strat de celulemecanice, numit strat carbonigen. Prezenţa acestuia măreşte rezistenţa fructelor laatacul moliei florii-soarelui. Acest strat conţine până la 76% de carbon.

Miezul fructului este constituit din sămânţa propriu-zisă. La soiurileselecţionate, miezul depăşeşte 70-75% din fructul florii. Substanţele de rezervăale seminţei sunt depozitate în cotiledoane. Într-o inflorescenţă de floarea-soarelui,aproape întotdeauna există un procent de fructe cu pericarpul normal dezvoltat, darfără miez. Pericarpul fructului se poate dezvolta complet, chiar şi în lipsa fecundării.Sunt seci, de obicei, seminţele din centrul calatidiilor, uneori proporţia lor poate fide 50%. Apariţia seminţelor seci este cauzată de polenizarea incompletă sau deslaba aprovizionare cu apă a florilor din mijlocul inflorescenţei. După mărimeaseminţelor şi după gradul de completare cu miez, soiurile de floarea-soarelui seconstituie în 3 grupuri:

1. Floarea-soarelui pentru ulei: seminţele sunt mici, cu coajă subţire, miezulumple complet spaţiul de sub coajă.

2. Floarea-soarelui comestibilă: seminţele sunt mai mari, cu coajă groasă,miezul mic, umplând doar ¾ din capacitatea seminţei.

3. Floarea-soarelui intermediară: se determină după înălţimea tulpinii; prin

Page 219: 51462970 Fitotehnie Final

2194. Plante oleaginoase

mărimea frunzelor şi capitulilor este aproape de floarea-soarelui comestibilă, iarprin gradul de completare cu miez – de floarea-soarelui pentru ulei.

Particularităţile biologiceCerinţele faţă de temperatură. Recolte bune de floarea-soarelui se obţin în

regiunile în care temperatura medie a perioadei de vegetaţie (aprilie-august) ajungela 18-22oC. Floarea-soarelui este o plantă cu pretenţii medii faţă de căldură –mezotermă.

Temperatura minimă de germinare constituie 3-5oC. Plantele tinere, cu 1-2perechi de frunze, rezistă la îngheţuri de până la -6–-80C. Temperaturile mai micide zero grade, de lungă durată, pot provoca distrugerea plantei. Brumele târzii,survenite când floarea-soarelui şi-a diferenţiat deja inflorescenţa, nu distrug plantele,dar aduc prejudicii conului de creştere, fapt ce condiţionează ramificarea tulpiniiîn partea superioară, apariţia a numeroase capitule mici, cu seminţe seci.

În perioada înfloririi, floarea-soarelui necesită temperaturi moderate de22-24oC; foarte dăunătoare îi sunt temperaturile mai mari de 300C, care conduc lapierderea vitalităţii polenului şi la creşterea procentului de seminţe seci.Temperaturile ridicate determină reducerea conţinutului de acid linoleic în uleiulde floarea-soarelui.

Suma temperaturilor active de peste +100C, atestată în perioada de însămânţare–răsărire a plantelor, constituie 140-1600C, în perioada de vegetaţie a hibrizilorprecoce – 1450-15000C; a celor tardivi – 1600-18000C.

Cerinţele faţă de umiditate. Floarea-soarelui consumă cantităţi mari de apă.Coeficientul ei de transpiraţie variază între 400-450. Cu toate acestea, datorităsistemului radicular foarte bine dezvoltat şi frecventelor hidratări temporare aleţesuturilor – ofilirea frunzelor provocată de secetă – cultura este rezistentă la secetă.Rezistenţa la secetă este favorizată şi de perozitatea plantei. La încolţire, seminţelede floarea-soarelui absorb 70-100% de apă. Cu cât e mai mare procentul de coajă,cu atât mai multă apă se cere pentru umplerea seminţelor. De exemplu, floarea-soarelui comestibilă necesită 132% de apă. În perioada de vegetaţie, o plantăconsumă circa 200 de litri de apă. La formarea a 1 t de seminţe se utilizează1400-1700 t H2O.

Cerinţele faţă de umiditate variază în funcţie de fazele de vegetaţie. De la răsărirepână la formarea inflorescenţei, în primele 30 de zile, floarea-soarelui consumădoar 25% din cantitatea totală necesară pentru timpul vegetaţiei. Cea mai multă apăse consumă în perioada formării capitulului – umplerea seminţelor – 60% şi 17%până la coacere. Până la apariţia plantelor, în stratul de 20 cm al solului, trebuie să

Page 220: 51462970 Fitotehnie Final

220 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

existe nu mai puţin de 40 mm de umiditate accesibilă. De la apariţia plantelor pânăla formarea capitulelor, floarea-soarelui foloseşte umiditatea din stratul de sol de20 cm, iar de la formarea capitulelor şi până la înflorire – din stratul de 80-160 cm.Perioada critică pentru apă, în care seceta influenţează negativ producţia şi conţinutulde ulei din floarea-soarelui, este prima decadă de după înflorirea petalelor.

Cerinţele faţă de lumină. Floarea-soarelui este o plantă de zi scurtă. Timpulposomorât de la începutul vegetaţiei poate conduce la inhibiţie, la formarea detulpini subţiri şi frunze mici, poate reduce recolta. Floarea-soarelui e mai sensibilăfaţă de lumină în perioada cuprinsă între răsărirea plantelor şi formarea a 4-5 perechide frunze. De obicei, această perioadă durează 20-24 de zile.

Cerinţele faţă de sol. Ca textură, pentru floarea-soarelui sunt potrivite solurilemedii, lutoase, luto-nisipoase; nepotrivite sunt solurile nisipoase sau compacte,grele, reci, sărate şi acide. Pe solurile cu textură uşoară coeficientul de ofilire semanifestă la un conţinut de apă de 6,6%, la o capacitate pentru apă a câmpului de16,7%, iar plafonul minim este de 13%, fapt ce corespunde cu 70% din capacitateacâmpului şi 44% din intervalul umidităţi active. Pe solurile cu textură medie, ofilireaplantelor începe atunci când umiditatea solului scade sub 11%, cerinţele plantelorşi ale proceselor agrochimice şi pedologice sunt optim satisfăcute, când conţinutulde apă variază între 18 şi 25%. Pe solurile cu textură grea, coeficientul de ofilirecorespunde unui conţinut de apă de 14%, capacitatea câmpului pentru apă fiind de24% şi plafonul minim – 21%; acest nivel reprezintă 85% din capacitatea câmpuluişi 70% din intervalul umidităţii active.

Din cauza înrădăcinării voluminoase, floarea-soarelui extrage din sol cantităţimari de apă, deoarece pierde tot în cantităţi mari de apă la transpiraţie din cauzasuprafeţei mari de contact a aparatului foliar cu atmosfera şi razele solare. Pe lângăfaptul că sunt mari şi numeroase, frunzele de floarea-soarelui au şi multe stomatede dimensiuni mari, ceea ce face ca planta să elimine, într-o singură zi de vară, maimultă apă decât conţine ea în întregime, iar până la maturitate să consume 200- 300de litri de apă.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Floarea-soarelui este o plantă ce manifestă pretenţii mici

faţă de planta premergătoare, dacă în cazul acesteia solul e bine aprovizionat cu apăşi neinfestat de dăunători specifici. Tehnologia prevede cultivarea florii-soareluidupă cerealiere păioase, porumb pentru boabe şi porumb pentru siloz. În asolament,floarea-soarelui poate fi cultivată pe acelaşi loc peste 6-7 ani în zonele de nord şi

Page 221: 51462970 Fitotehnie Final

2214. Plante oleaginoase

peste 5-6 ani, în raioanele de sud ale republicii. Floarea-soarelui nu trebuie semănatămai devreme decât peste doi ani pe câmpurile unde s-a cultivat sfeclă pentru zahăr,mazăre, fasole, tomate şi peste 3-4 ani – după tutun şi soia. Limitările suntcondiţionate de faptul că, primăvara, rezerva de apă în stratul de 100-200 cm nureuşeşte să se restabilească până la nivelul mediu multianual.

În anii cu umectare suficientă, semănată după aceste premergătoare, floarea-soarelui poate fi atacată de:

• mana florii-soarelui – Plasmopara helianthi;• putregaiul-alb – Sclerotinia Sclerotiorum;• lupoaia – Orobanche;• gărgăriţa-frunzelor – Tanimecus dilaticolis.Pentru a obţine producţii ridicate, trebuie organizat un asolament în care

ponderea culturii să nu depăşească 18%.Floarea-soarelui este o bună premergătoare pentru cerealele de primăvară.Fertilizarea. Pentru 100 kg de seminţe, la care se adaugă şi producţia

corespunzătoare de frunze, tulpini şi inflorescenţe, floarea-soarelui extrage dinsol 6-7 kg de N; 2,5 kg de P2O5 şi 12-15 kg de K2O. O recoltă de 3 000 kg pe hautilizează 180-210 kg de N; 75 kg de P2O5 şi 360-450 kg de K2O. Cea mai mareparte din azot – peste 65% – rămâne în seminţe împreună cu 35% din fosfor şi maipuţin de 10% din potasiu.

Dacă 100 g de sol absolut uscat de pe cernoziomurile carbonatice conţin maipuţin de 0,3 mg de Zn, Mg, B, Mn, procesele de creştere se inhibează. La deficitulde Zn se dezvoltă prost frunzele tinere: ele capătă culoare verde-deschis, apoi seusucă. Deficitul de Mn reţine conul de creştere. Pe frunzele etajului superior aparpete de culoare verde-deschis, roşii şi chiar cenuşii. În vederea asigurării plantelorcu microelemente se administrează hidrosulfat de zinc (ZnHSO4) – 10-15 kg/hasau seminţele se prăfuiesc cu îngrăşăminte ce conţin Mo, B, Zn şi Mn – 25-30g lanorma de semănat pentru 1 ha.

Pentru a repartiza uniform îngrăşămintele pe suprafaţa terenului se recomandăaplicarea a 2 procedee:

1) în timpul dezmiriştirii, se administrează un amestec de fosfor şi potasiu şi2) imediat înainte de semănat – îngrăşăminte azotate.În timpul lucrării de bază a solului se încorporează 80-90% din îngrăşămintele

calculate, celelalte se aplică direct pe rânduri, odată cu semănatul: 50 kg de amofos,50 kg de nitroamofos sau 100 kg de superfosfat la ha.

Lucrarea solului. Dacă floarea-soarelui se seamănă după cerealele păioase,pe terenuri nepopulate cu buruieni cu lăstărire din rădăcină, solul se lucrează prin

Page 222: 51462970 Fitotehnie Final

222 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

metoda semiogor, care include dezmiriştirea la o adâncime de 5-6 cm cu ajutorulagregatelor LDG-5 şi MTZ-80 sau LDG-10 şi T-150. La 15-25 de zile dupădezmiriştire, terenul se ară la adâncimea de 20-22 cm cu PTK-9-35 sau KLŢ-7 +K-701; PLN-6 + T-150; T-150K; T-150K+PLN-5-35 + BZTS-1 sau 3KKŞ-6.

În timpul verii, la apariţia buruienilor, terenul se cultivă, iar după ce cadprecipitaţii – se grăpează. Terenul se cultivă întâi la o adâncime mai mică, apoi laadâncimi mai mari: de la 8 până la 10-12 cm. Solul se nivelează cu ajutorulnivelatorului VPN-5,6 sau VP-8. Imediat după ce se recoltează păioasele, câmpurileîmburuienate cu buruieni cu lăstărire din rădăcină (pălămidă, susai, volbură, cruşăţeasau bărbuşoară) se dezmiriştesc la adâncimea de 6-8 cm; după regenerare, terenulse stropeşte cu erbicidul 2,4-DA (4-5 kg/ha), iar peste 12-14 zile – se lucrează cudezmiriştitorul polibrăzdar PPL-10-25, asamblat cu grape. După următoarearegenerare a buruienilor, terenul se ară la adâncimea de 27-30 cm.

Dacă floarea-soarelui se cultivă după porumbul pentru boabe, după recoltareaacestuia, câmpul se discuieşte în două direcţii, la o adâncime de 6-8 cm, folosindu-se discurile BD-10, BDT-7, HT-8/3 şi se ară la adâncimea de 25-27 cm. Pentru anivela arătura, terenurile drepte şi cele în pantă de până la 3° se discuiesc în douădirecţii. Zăpada se reţine cu ajutorul unui plug de zăpadă de tip SBU-2,6, asamblatla tractorul DT-75. Digurile de zăpadă se formează la o distanţă de 6-8 m, de-acurmezişul direcţiei vânturilor dominante.

Primăvara, pe arătura realizată prin metoda semiogor, la apariţia buruienilor, laadâncimea de 6-8 cm se efectuează o cultivaţie cu ajutorul unui tractor de care seataşează grape cu colţi reglabili. Dacă arătura n-a fost nivelată din toamnă, ea senivelează primăvara sau în ferestrele de iarnă, când solul ajunge la maturitate şi, înfuncţie de starea solului, se utilizează fie grape cu dinţi 3BZTS-1, fie târşitoare,grape cu dinţi flexibili BP-8, cultivatorul USMK-5,4.

Lucrări de întreţinereAplicarea erbicidelor. Floarea-soarelui posedă o înaltă capacitate de

concurenţă cu buruienile. Cu toate acestea, în semănăturile cu grad ridicat deîmburuienare, producţia de seminţe scade semnificativ, daune mari pricinuindburuienile multianuale (pălămida, susaiul, volbura), buruienile anuale (ştirul,ambrozia, spanacul-sălbatic ş. a.), dar şi gramineele anuale, care usucă şi secătuiescsolul (mohorul, costreiul etc.). Experienţele au demonstrat că cele mai periculoasesunt buruienile ce se dezvoltă în prima lună de vegetaţie, după răsăritul plantelor defloarea-soarelui. Ele trebuie distruse la începutul vegetaţiei florii-soarelui printratare cu erbicide, concomitent cu procesele agrotehnice. Înainte de aplicarea

Page 223: 51462970 Fitotehnie Final

2234. Plante oleaginoase

erbicidelor, suprafaţa solului trebuie nivelată. Bolovanii şi resturile vegetale nupermit repartizarea uniformă a preparatelor şi influenţează efectul acestora.Erbicidele se pot repartiza uniform doar în cazul în care se respectă forma soluţieide lucru şi dacă toate duzele stropitorii sunt adaptate la acelaşi consum de soluţie.Se utilizează Acetoclor 900 EC – 2,5 l/ha, Pioner 900 EC – 2,5 l/ha, Barrier 500SC – 3,5 l/ha. Stropitoarea se ajustează din timp, duzele care deviază cu 5%consumul de soluţie se reglează sau se înlocuiesc cu altele. Consumul soluţiei delucru a erbicidelor trebuie să constituie 300-400 l/ha.

Sămânţa şi semănatulPentru producţia destinată comerţului se utilizează seminţe cu înalte calităţi

biologice şi de semănat. În cazul florii-soarelui pot fi utilizate atât seminţe de soiuri-populaţii, cât şi seminţe de hibrizi.

Soiul-populaţie de floarea-soarelui reprezintă o populaţie de organismevegetale, create artificial de către om, care posedă anumite particularităţi biologice.Toţi indivizii soiului au aceleaşi calităţi de productivitate şi aceiaşi indicimorfologici.

Hibridul de floarea-soarelui constituie un produs obţinut prin încrucişarealiniilor consanguinizate şi alese în mod special. Cei mai răspândiţi sunt hibriziisimpli şi hibrizii triliniari.

Seminţele de clasa I trebuie să posede un grad de puritate de minimum 99,0%;cele de clasa a II-a – 98,0%; cele fără coajă – nu mai mult de 1% (clasa I) şi 2%(clasa II) de impurităţi; seminţele altor culturi trebuie să reprezinte nu mai mult de5 buc. la 1 kg, inclusiv 2 buc. seminţe de buruieni (clasa I) şi, corespunzător, 15 şi5 buc. (clasa II); energia de încolţire (germinativă) – nu mai mică de 90%; umiditatea– nu mai mare de 10% pentru ambele clase (pentru seminţele de rezervă, prevăzutepentru păstrare – nu mai mare de 7%); facultatea germinativă a seminţelor de soiuri– nu mai mică de 95% (clasa I) şi 90% (clasa II); facultatea germinativă a seminţelorhibride de primă generaţie – nu mai mică de 90% (clasa I) şi 85% (clasa II).

În funcţie de regiunile de cultivare, masa a 1 000 de seminţe de floarea-soareluitrebuie să fie nu mai mică de 50-60 g, iar cea a hibrizilor din generaţia I nu se normează.

În seminţele de floarea-soarelui de clasa I nu se admite prezenţa scleroţilorputregaiului alb şi cenuşiu, iar în cele de clasa II – se admit nu mai mult de 3 buc/1 kg.

Superioritatea hibrizilor1. Producţia hibrizilor o depăşeşte cu 15-20% pe cea a soiurilor;2. Plantele hibrizilor au tulpină mică, egală ca înălţime şi mărime cu calatidiul;

Page 224: 51462970 Fitotehnie Final

224 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

3. Hibrizii înfloresc şi se coc uniform;4. Recolta timpurie fereşte plantele de vătămare şi de putregai. Perioada de

vegetaţie a hibrizilor durează circa 85 de zile.Cu o lună înainte de semănat, seminţele se încrustează în baza formatorilor de

peliculă, aplicându-se pesticide precum Signal – 3 kg/t, Cosmos 250 FS – 5 kg/t,Apron Gold 35 EW – 3,0 kg/t, Carbodan 35 ST – 20 kg/t, TMTD,VSC – 4,0 kg/t.Preparatele se dizolvă în soluţie de substanţă biologic activă, obţinută din seminţede cereale încolţite.

Seminţele de floarea-soarelui se pun într-un extract de 25% şi se umecteazăpe parcursul a 12 ore (doza: 100 l de soluţie la 100 kg de seminţe), apoi se usucă şi,după încrustare, se seamănă. Fiecare gospodărie poate semăna 2-3 hibrizi cu perioadede vegetaţie diferite. Fiind învelită în coajă groasă şi conţinând mult ulei în miez,sămânţa necesită o umiditate a solului mai mare şi un timp mai îndelungat pentru ase îmbiba cu apă. Floarea-soarelui se seamănă înainte de porumb, când temperaturasolului, la adâncimea de încorporare, constituie 8-100C. La o asemenea temperatură,floarea-soarelui răsare repede şi uniform, de aceea trebuie utilizate toateposibilităţile de combatere a buruienilor.

Floarea-soarelui se seamănă în rânduri distanţate, la 60 cm unul de altul.Norma de însămânţare a seminţelor germinative trebuie să fie cu 15-20% mai

mare decât densitatea recomandată înainte de recoltare.Înainte de recoltare, densitatea hibrizilor trebuie să constituie 50-55 mii/ha;

pe terenurile cu agrofond bogat, se permite îndesarea semănăturilor cu 5-7 mii deplante. Pentru soiuri, densitatea optimă constituie 45-50 mii plante/ha, iar normade însămânţare constituie 5-5,5 kg – pentru soiuri şi 3-4 kg/ha – pentru hibrizi.

Pentru a obţine numărul de plante calculat şi pentru a corecta procentul de răsărireîn câmp, norma de semănat trebuie majorată cu 10-15%; pentru a contrabalansa pieireaplantelor în urma efectuării lucrărilor agrotehnice – cu 10-12%; în alte scopuri – cu5%. Densitatea indicată a plantelor poate fi asigurată prin utilizarea semănătorilorpneumatice de tip SPC-6(8), CУПН-6(8) Multicorn, încadrând viteza de deplasare aagregatului utilat cu semănătorile SPC-6(8), Multicorn, în limitele a 5-6 km/oră, iarcu semănătoarea СУПН-6 (8) – în limitele a 5 km/oră.

Pe solurile mai uşoare şi cu umiditatea mai mică, adâncimea de semănat trebuiesă constituie 6-7 cm; pe solurile grele şi umede – 4-5 cm. Adâncimea de semănatinfluenţează decisiv procentul de plante răsărite, mai ales în condiţii de secetă,când chiar dacă solul este umed, îngroparea seminţelor la adâncimi mai mari de 5cm se răsfrânge negativ asupra răsăririi.

E foarte important ca seminţele de floarea-soarelui să fie încorporate uniform,la aceeaşi adâncime; dacă se încorporează la adâncimi diferite, devine problematică

Page 225: 51462970 Fitotehnie Final

2254. Plante oleaginoase

îngrijirea semănăturilor: efectuarea grapării, combaterea buruienilor. În vedereaevitării acestor probleme este necesară crearea unui pat germinativ uniform în timpulcultivaţiei de dinainte de semănat; reglarea minuţioasă a semănătorilor la adâncimeade incorporare a seminţelor. Respectarea acestor condiţii asigură obţinerea unorplantaţii cu plante răsărite uniform şi în termen.

Aplicarea fisurii de orientareLa lucrarea solului înainte de semănat, scarificatorul trebuie să taie fisura de

orientare cu 5 cm mai adânc decât stratul arabil. Ulterior, în bandă, trebuie introduseerbicidele. Procedura se realizează cu ajutorul unui cultivator pe care se monteazăun POM-630 şi o rampă cu 6 duze; 2 duze – la mijlocul cultivatorului, la depărtareade 350 mm şi 4 duze – peste 700 mm. Înălţimea barei se fixează astfel încât fâşiade stropire să constituie 240-260 mm; fiecare duză să distribuie norma minimă desoluţie, 300 l/ha. Semănatul cu precizie, în bandă, urmat de afânarea printre rânduri,se efectuează deplasând agregatul pe fisura de orientare. Ca urmare, viteza de lucruse măreşte până la 9-10 km/oră, iar zona de protecţie a plantelor, pe rând, semicşorează până la 7 cm, evitându-se, astfel, tăierea plantelor.

Soiurile şi hibrizii omologaţi: Hibridul MPC 8506, Hibridul MPC 8607,Hibridul MPC 8910, Hibridul MPC 8401, Hibridul Luceafărul, Hibridul Speranţa.

Întreţinerea semănăturilor. Imediat după semănat, plantaţiile de floarea-soarelui trebuie tăvălugite şi grăpate. Scopul acestor lucrări este de a nivela suprafaţasolului sau de a o tasa, dacă solul e prea afânat. Tăvălugirea se efectuează cutăvăluguri din inele cu pinteni de tipul 3KK-6A. Dacă stratul superficial al soluluiconţine o cantitate mare de apă, boronitul se realizează după semănat şi nu seutilizează tăvăluguri. Grăparea realizată până la răsărirea plantelor şi după răsărireaacestora în combinare cu afânarea solului dintre rânduri cu cultivatoare utilate cucuţite pentru prăşit şi muşuruietori asigură combaterea buruienilor, fapt ce faciliteazăobţinerea unor recolte stabile de floarea-soarelui, fără a utiliza erbicide.

Grăparea de până la răsărirea plantelor se realizează cu grape cu colţi medii detip E3CC-l,0 pe diagonală sau de-a curmezişul semănăturii, la 4-5 zile după semănat,preferabil cu ajutorul tractoarelor cu şenile. Grăparea de până la răsărirea planteloreste eficientă numai dacă se respectă anumite măsuri de precauţie. Colţii grapeidistrug uşor plantulele de buruieni la faza de filament alb şi atunci când ele abiarăsar. Adâncimea de lucru a colţilor nu trebuie să depăşească 4-5 cm, la o adâncimemai mică grapa lucrează instabil, distruge slab buruienile; la o adâncime mai mare –poate vătăma cultura. Eficienţa grăpării depinde de gradul de nivelare şi tasare asolului şi de viteza de deplasare a agregatului. Pe o suprafaţă prost nivelată, grapadistruge superficial buruienile. Viteza constantă a agregatului (8-12 km/oră) asigură

Page 226: 51462970 Fitotehnie Final

226 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

afânarea solului optimal tasat. Dacă seminţele se încorporează la adâncimea de 4-5cm, grăparea trebuie realizată doar cu grape uşoare.

Scopul grăpării de după răsărirea plantelor este de a combate mohorul, ştirul,costreiul, procedeul realizându-se cu grape cu colţi medii tip Б3CC-1,0. Dacăerbicidele se aplică înainte de semănat, grăparea de după apariţia plantelor nu maieste obligatorie; dacă erbicidele nu se aplică – procedeul este obligatoriu.

Buruienile cauzează pagube mari culturii de floarea-soarelui: pierderile deproducţie ajung până la 60-80%. Consumând mari cantităţi de apă, buruienilediminuează spaţiile de nutriţie şi cantitatea de substanţe nutritive. Având boli şiparaziţi comuni cu floarea-soarelui, ele favorizează înmulţirea şi transmitereaacestora de la an la an; ciuperca Sclerotinia se dezvoltă la fel de bine pe zeci deburuieni din familia Brassicaceae, Asteraceae, Chenopodiaceae.

Metode agrotehnice:1) Aratul. Prin arat se combat buruienile rămase în mirişte, iar seminţele acestora

se încorporează adânc în sol, în condiţii în care nu pot germina. Astfel, arăturile maiadânci reduc îmburuienarea într-o măsură mai mare decât cele superficiale

2) Lucrări superficiale realizate până la semănat. După premergătoare timpurii,înainte de semănat şi la faza de apariţie a buruienilor, se realizează lucrări superficiale.Ţinând cont de sensibilitatea mare la îmburuienare a plantelor de floarea-soarelui înprimele faze de vegetaţie, patul germinativ se pregăteşte chiar în ziua semănatului,pentru a evita, pe cât e posibil, apariţia buruienilor înainte de răsărirea culturii.

3) Grăparea realizată până la şi după apariţia plantelor.4) Prăşitul mecanic între rânduri şi plivirea pe rând.Grăparea se efectuează la faza de 2-3 perechi de frunze ale florii-soarelui,

viteza agregatului constituind 4-5 km/oră. Nerespectarea parametrilor indicaţiconduce la nimicirea unui număr mare de plante. În orele de dimineaţă, plantulelede floarea-soarelui sunt mai fragile şi, din cauza turgescenţei lor sporite, pot fiputernic afectate de colţii grapelor. Din acest motiv, grăparea trebuie efectuatăziua, după ora 11.00, când turgescenţa plantelor scade. Grăparea trebuie aplicată pediagonală sau de-a curmezişul semănăturii; dacă solul e prea afânat şi colţii grapeise adâncesc mai mult de 5 cm, trebuie instalate limitatoare de adâncime.

Afânarea solului dintre rânduri se efectuează cu scopul de a păstra apa în sol şide a distruge buruienile în prima perioadă de vegetaţie a florii-soarelui. În condiţiileRepublicii Moldova, sunt eficiente 1-2 afânări între rânduri cu ajutorul cultivatoa-relor KRN-4,2, KRN-5,6. Prima cultivaţie între rânduri trebuie aplicată atunci cândplantele au 3-4 perechi de frunze. La cultivator se ataşează labe-săgeată, cu lăţimeade lucru de 270 mm şi două labe unilaterale cu lăţimea de lucru de 165 mm. Folosireaacestor utilaje face posibilă lucrarea a 70% din suprafaţa semănăturii. În zona de

Page 227: 51462970 Fitotehnie Final

2274. Plante oleaginoase

protecţie a rândurilor, la cultivator se ataşează grape de plivit cu colţi flexibiliKLŢ-38, care distrug buruienile şi afânează solul în această zonă de protecţie.

Ultima cultivaţie între rânduri se efectuează când plantele ating înălţimea de40-50 cm, cu ajutorul unor cultivatoare speciale. În centru este instalată o labă-săgeată cu lăţimea de lucru de 270 mm, lateral – 2 labe-muşuroitoare, care acoperăburuienile cu sol. Adâncimea cultivaţiei între rânduri nu trebuie să depăşească 6-8cm. Calitatea cultivaţiei depinde şi de reglarea justă, efectuată pe un teren special.

Metode chimice:Folosirea erbicidelor la combaterea buruienilor este condiţionată de capacitatea

acestor substanţe de a deregla procesele lor vitale: fotosinteza, respiraţia, absorbţiaşi metabolismul elementelor nutritive.

Principalele boli ale florii-soareluiMana este o boală provocată de ciuperca Plasmopara helianthi, care se

manifestă la toate fazele de vegetaţie de până la înflorire. La stadiul de plantulă, eaprovoacă moartea mai mult sau mai puţin imediată a culturii. Dacă se declanşeazămai târziu, stopează creşterea culturii: plantele bolnave formează capitule mici careînfloresc devreme, sunt parţial sterile, aproape neproductive.

Putregaiul-alb este provocat de Sclerotinia sclerotiorum; atacă toate organeleplantei, cu preponderenţă tulpina şi capitulul. În zona afectată, apar pete decoloratesau brunificate care, în condiţii de umiditate sporită a aerului, se acoperă cu miceliualb şi cu scleroţi de culoare neagră, de forme neregulate. Când se formează pecapitul, scleroţii pot lua forma reţelei alveolare, afectând seminţele. Ţesutuldezagregat devine sfărâmicios.

Lupoaia florii-soarelui cauzează pierderi mari de recoltă. Agentul patogen estefanerogama parazit obligat Orobanche cumana, care se dezvoltă la suprafaţa solului,iar la bază, pe locul de fixare pe rădăcinile plantei gazdă, prezintă o îngroşare subformă de bulb, din care pornesc haustorii, care, trecând prin ţesuturile rădăcinii,ajung la vasele liberiene, de unde preiau seva elaborată.

Măsuri agrotehnice de prevenire a atacului bolilor şi dăunătorilor1. Respectarea cu stricteţe a rotaţiei de 6-7 ani – cea mai importantă măsură

agrotehnică profilactică.2. Mărunţirea resturilor vegetale după recoltare şi îngroparea lor odată cu

arătura adâncă, mai ales pe solurile cu risc sporit de atac – măsură agrotehnicădeosebit de eficace.

3. Utilizarea unor doze mari sau unilaterale de azot sporeşte semnificativsensibilitatea la boli a florii-soarelui, în schimb, îngrăşămintele cu fosfor şi, înspecial, cele cu potasiu, determină o mai bună rezistenţă la atacul de Sclerotiniasclerotiorum, Phomopsis helianthi, Phoma oleracea şi Sclerotium bataticola.

Page 228: 51462970 Fitotehnie Final

228 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

4. Respectarea epocii optime de semănat, când în sol, la adâncimea deîncorporare a seminţelor, se stabileşte temperatura de 7°C. Deoarece scleroţii şisporii ciupercilor patogene devin activi la o temperatură de peste 12°C, semănatultimpuriu reprezintă o măsură de prevenire a unor boli care se manifestă la primelefaze de vegetaţie ale florii-soarelui.

5. Utilizarea unor seminţe libere de agenţi patogeni şi tratarea cu fungicidea seminţelor hibrizilor sensibili la boli.

Îmburuienarea manifestă asupra florii-soarelui efecte patologice similare cucele produse de densităţile sporite de plante. În plus, unele buruieni sunt plantegazdă preferate de o serie de boli ale florii-soarelui şi, deci, contribuie nu doar lapropagarea agenţilor patogeni respectivi în perioada de vegetaţie, ci şi la perpetuarealor peste iarnă pe resturile vegetale ale buruienilor.

Cu scopul de a distruge agenţii patogeni ai bolilor ce se răspândesc prin interme-diul materialului semincer, cu o lună înainte de semănat, seminţele de floarea-soarelui se tratează cu Royal FLO 42 SL – 4 kg/t, Cosmos 250 FS – 5 kg/t, Signal– 3 kg/t, Carbodan 35 ST – 20 kg/t. În lupta cu mana frunzelor umbelifere seminţelesoiurilor şi ale liniilor materne de pe loturile de hibridare trebuie tratate suplimentarcu Apron Gold 35 EW – 3,0 kg/t, Carbodan 35 ST – 20 kg/t.

În cazul în care câmpurile sunt invadate de viermele-sârmă (mai mult de 3 ind./m2

la semănatul programat şi mai mult de 5 ind./m2 la semănatul obişnuit), în sol seintroduce insecticidul Provotox GR – 40 kg/ha.

Semănatul florii-soarelui se efectuează în termene optime, când solul estebine încălzit. Semănăturile timpurii sunt masiv afectate de putregaiul alb, viermele-sârmă şi alţi dăunători, iar cele tardive – de mana-frunzelor, de putregaiul-cenuşiu.

Gărgăriţa, gândacul pământiu, alţi gândaci de frunze (la o densitate de nu maimult de 2 gândaci la 1m2) sunt combătuţi, în funcţie de caracterul populaţiei, cu Decis2,5 CC – 0,25 l/ha aplicat marginal sau pe toată suprafaţa plantaţiilor. Preparatele seadministrează dimineaţa sau seara, în perioada nutriţiei active a gândacilor.

Loturile semincere trebuie supuse sistematic unui control, în baza căruia să fieînlăturate plantele afectate de mana frunzelor umbelifere şi de putregaiul-alb. Primacurăţare se aplică la faza de 3-4 perechi de frunze, a doua – înainte de înflorire, a treia şia patra curăţare – după înflorire. Ultima curăţare se efectuează strict înainte de recoltare.

Pentru a accelera recoltarea soiurilor de floarea-soarelui şi a reduce răspândireaputregaiului-alb şi cenuşiu se efectuează desicarea terenului. Plantaţiile se trateazăla 40-45 de zile după înflorirea în masă, când se încheie procesul de formare şiîmplinire a seminţelor. Umiditatea seminţelor nu trebuie să depăşească 32-35%.În anii cu o răspândire mai mare a putregaiului-alb şi cenuşiu, desicaţia începe maiînainte, la o umiditate a seminţelor de 40-45%.

Page 229: 51462970 Fitotehnie Final

2294. Plante oleaginoase

Defolianţi şi desicanţi

Firex 150 SL 2,0-3,30 - Prin stropirea din avion a

semănăturilor la o umiditate a seminţelor nu mai mare de 38%

Dominator 360 EC Reglone Super 150 Bromotril 40 EC

2,5-3,0

3,0

2,0

- - -

Prin stropirea plantelor la începutul brunificării calatidiilor

Consumul de apă – 100 l/ha. Abaterea admisibilă de consum a preparatelor±5%. Dispersia apei trebuie să fie asemănătoare cu ceaţa. Viteza vântului – 5 m/s,înălţimea zborului avionului – 5 m. La 8-10 zile după desicare, umiditatea seminţelorscade până la 12-14% – starea de maturitate economică.

RecoltareaPentru a evita pierderile şi a menţine calitatea seminţelor oleaginoase trebuie

respectate termenele de recoltare care să prevină şi autoîncălzirea. Termenul derecoltare se stabileşte în funcţie de biologia plantelor (fazele de dezvoltare aplantelor), condiţiile climatice şi posibilităţile agrotehnice ale gospodăriei.

Seminţele florii-soarelui se formează relativ devreme, la 35-40 de zile dupăînflorirea în masă a plantelor, când umiditatea lor constituie 35-40%. Treptat,acumularea substanţei uscate scade şi se întrerupe, umiditatea seminţelormicşorându-se la 18-20%. În perioada maturizării lor fiziologice şi tehnice,seminţele pierd apă, în principiu, din contul evaporării fizice, a cărei intensitatedepinde, în mare măsură, de temperatura, umiditatea şi circulaţia aerului. Umiditateaseminţelor reprezintă un indice de bază al maturizării, foarte important şi pentruaprecierea epocii de recoltare.

În practică, epoca de recoltare începe atunci când 80-85% de calatidii auculoarea brună şi 15-20% galben-brună. În această perioadă, umiditatea seminţelorconstituie 12-14%. În condiţii nefavorabile, recoltarea poate începe şi cândumiditatea seminţelor este de 16-18%, impunându-se uscarea lor prin ventilaţieactivă şi curăţatul în flux, odată cu recoltarea. În toate cazurile, seminţele din făţaretrebuie supuse curăţării şi uscării până la umiditatea prevăzută de standard – 12%.

Recoltarea florii-soarelui trebuie efectuată în termene restrânse; în acest cazpierderile provocate de scuturarea seminţelor şi fărâmiţarea lor în timpul treieratuluisunt minime. În condiţiile Republicii Moldova, recoltarea trebuie realizată în 5-7zile. Recoltele de floarea-soarelui se treieră cu ajutorul unor combine bine reglatede tip CK-5 Niva, echipate cu dispozitive de recoltat floarea-soarelui PCP-l,5M de

Page 230: 51462970 Fitotehnie Final

230 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

tip Don-1200, utilate cu dispozitivul PCP-8 sau de tip Don-1500, utilate cudispozitivul PCP-10.

Pentru a evita decojirea şi spargerea seminţelor, se reglează regimul de lucrual bătătorului combinei. Dacă umiditatea seminţelor nu depăşeşte 15%, turaţiaoptimă a bătătorului constituie 280-300 de rotaţii pe minut.

Calitatea treieratului depinde de distanţa dintre bătător şi contrabătător la fazelede intrare şi de ieşire. La intrare, distanţa trebuie să reprezinte 40-45 mm, la ieşire– 20-25 mm. Pentru a evita traumarea seminţelor, trebuie urmărită permanentcalitatea treieratului şi, dacă e necesar, reglată în corespundere cu umiditatea maseitreierate. Viteza de lucru a combinei, asamblate cu dispozitivul ПСП-1,5M, nutrebuie să depăşească 8 km/oră, iar cu dispozitivul 34-103 A – 5 km/oră.

La recoltare, combina Niva trebuie să recolteze 50-60 ha, iar DON – 1200 şiDON-1500 – câte 60-70 ha. Pierderile de seminţe şi capitule nu trebuie sădepăşească 2,5%; puritatea lor trebuie să constituie nu mai puţin de 95%, iarvătămarea lor – până la 1%, inclusiv 0,5% dezghiocate; viteza tobei – nu mai multde 300 de rotaţii pe minut. Înălţimea miriştii trebuie să constituie 10 cm, lungimeatulpinilor mărunţite – 10-12 cm, iar a capitulilor – 4-5 cm.

Particularităţile de cultivare a florii-soarelui pe terenuri irigabileDupă ce este arat, terenul trebuie supus la irigarea de aprovizionare, adică

asigurarea fiecărui hectar cu 800-1 000m3 de apă. Procedeul implică:1. Aplicarea a 3 udări în perioada vegetaţiei: prima – în timpul creşterii rapide

a plantelor, cu 2-3 săptămâni înainte de începutul înfloririi; a doua – la începutulînfloririi şi a treia – la 7-10 zile după înflorirea în masă. Norma de irigaţie –600-800 m3/ha.

2. Respectarea normelor cu privire la densitatea plantelor – 55-60 miiexemplare/ha.

4.3. RAPIŢA

ImportanţaRapiţa reprezintă una dintre speciile oleaginoase de mare importanţă şi poate

fi pe larg cultivată în Republica Moldova. Are câteva avantaje faţă de floarea-soarelui:asigură un profit brut mai mare; nu provoacă eroziunea solului; părăseşte devremeterenul; combate buruienile şi poate fi cultivată fără erbicide; realizează o producţieecologic pură. În asolament, poate atinge 25%, valorifică eficient precipitaţiile de

Page 231: 51462970 Fitotehnie Final

2314. Plante oleaginoase

toamnă-primăvară. Seminţele ei au un conţinut sporit de ulei (42,0-48,0) şi suntutilizate pe larg în industrie şi alimentaţie. După rafinare (îndepărtarea gustuluineplăcut şi obţinerea unei culori galben-deschise), uleiul de rapiţă se utilizeazădirect în alimentaţie sau, prelucrându-se industrial, se transformă în margarină.Uleiul de rapiţă se utilizează în industria săpunurilor, a lacurilor, a vopselelor, înindustria textilă; poate fi utilizat la producerea biocombustibilului, cu un randamentde 90%. Un hectar de rapiţă de toamnă poate da circa 1 t de biocombustibil, cantitatesuficientă pentru a lucra mecanizat 8-10 ha de teren agricol.

Turtele rezultate după extragerea uleiului se folosesc în cantităţi moderate înraţia animalelor, sub formă de furaj concentrat. Rapiţa se cultivă şi ca nutreţ verdefoarte timpuriu. Este o bună plantă meliferă: oferă albinelor o recoltă timpurie denectar. De pe un hectar de rapiţă se colectează până la 80-90 kg de miere.

Răspândire, suprafeţe, producţiiÎn 2006, suprafeţele cultivate cu rapiţă constituiau 26 425 mii ha. Cele mai mari

plantaţii au fost atestate în China (7 330 mii ha), India (6 750 mii ha), Canada (4 938mii ha), Germania (1 283 mii ha), Franţa (1 121 mii ha). Producţia globală mondialăconstituie 46 255 mii tone, iar producţia medie – 1 750 kg/ha. În SUA, producţiamedie constituie 1 811 kg/ha; în Franţa – 3 542 kg/ha; în Germania – 4 113 kg/ha.

Prin introducerea unor soiuri productive, lipsite de acid erucic, utilizarea

Figura 21. Rapiţă

Page 232: 51462970 Fitotehnie Final

232 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

multiplă a uleiului de rapiţă justifică pe deplin majorarea suprafeţelor cultivate înRepublica Moldova. În 2006, în Republica Moldova, plantaţiile de rapiţă ocupaucirca 16 mii ha, urmând ca în perspectivă să cuprindă 100 mii ha; cota ei în asolamentnu trebuie să depăşească 25%.

Sistematica Rapiţa face parte din familia Brassicaceae, genul Brassica, ce include peste

30 de specii. Ca plante oleaginoase se cultivă 2 specii de rapiţă:a) rapiţa-mare (rapiţa Colza), Brassica napus oleifera;b) rapiţa-mică (rapiţa navetă), Brassica oleifera.Ambele specii au forme de toamnă şi de primăvară, soiurile formelor de toamnă

fiind mai productive. În India, rapiţa Colza era cunoscută cu 2.000 de ani în urmă.În Republica Moldova sunt răspândite următoarele soiuri de rapiţă de toamnă:

Tismeniţki (Ucraina), Colibri, Ascona (Danemarca) şi soiul de primăvară Sputnik.

Compoziţia chimică În funcţie de specie şi de condiţiile pedoclimaterice, seminţele de rapiţă conţin

40-50% de grăsimi, 9-24% de proteine brute, circa 18% de substanţe extractiveneazotate, 5-9% de celuloză şi 4,2% de cenuşă. Uleiul de rapiţă conţine, în proporţiidiferite, acizi graşi: oleic, linoleic, linolenic, erucic şi palmitic. Acidul erucic esteconsiderat factor esenţial al unor boli de inimă (alterările generative, unele inflamaţiietc.).

În alimentaţia omului se utilizează uleiurile ce conţin mai puţin de 10% deacid erucic sau nu conţin acest acid (tipul 0) şi nici glucozinolaţi (tipul 00). Încultură, sunt menţinute soiurile mai bogate în acid erucic, datorită valorii lorindustriale. Creşterea conţinutului de acid erucic este condiţionată de temperaturileridicate din cursul perioadei de vegetaţie. Scăderea temperaturii şi a umidităţiidetermină reducerea conţinutului de acid erucic, creşterea conţinutului de acidlinoleic şi al altor acizi.

Particularităţile morfologiceRapiţa are germinaţie epigeică. Rădăcina ei este pivotantă, slab ramificată,

pătrunde în sol la 70-100 cm adâncime. Are o capacitate mare de absorbţie şi ocapacitate relativ redusă de solubilizare a compuşilor greu solubili.

Tulpina rapiţei este erectă, ramificată, cu înălţimea de 1,0-1,5 m, rezistentă lacădere.

Frunzele bazale sunt peţiolate, lirate, penat-sectate; cele medii şi de pe vârfurisunt sesile, lanceolate sau oblong-lanceolate.

Page 233: 51462970 Fitotehnie Final

2334. Plante oleaginoase

Inflorescenţa este un racem. Polenizarea – predominant alogamă, entomofilă.Fructul este o silicvă cu 10-30 de seminţe. Pe o plantă se pot forma până la

400-600 de silicve. La maturitatea deplină silicvele sunt dehiscente.Seminţele sunt rotunde, MMB = 3,5-5,6 g. Perioada de vegetaţie a soiurilor

de toamnă este 270-300 de zile, iar a celor de primăvară – de 100-200 de zile.

Particularităţile biologiceRapiţa de toamnă este o plantă care preferă o iarnă blândă, primăvară şi vară

răcoroasă şi umedă. Temperatura minimă de germinaţie constituie 1-2oC. La fazade rozetă, soiurile de toamnă rezistă la temperaturi stabile de -8 -10oC, fără oscilaţii.Alternanţele între îngheţ şi dezgheţ pot produce „descălţarea” culturii. Temperaturaoptimă pentru creştere şi dezvoltare este de 18-20oC.

Rapiţa manifestă pretenţii faţă de apă. Perioadele critice sunt cele cuprinseîntre răsărire şi formarea rozetei şi înflorire–fructificare. Coeficientul detranspiraţie este de 600-740. Manifestă pretenţii şi faţă de sol. Formează producţiimari când este cultivată pe soluri cernoziomice, cu textura medie sau uşoară, cureacţie neutră. Rapiţa este o plantă de zi lungă.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Terenurile preconizate pentru însămânţare cu rapiţă

trebuie eliberate până la începutul lunii august sau cu cel puţin 3-4 săptămâni înaintede semănat, pentru a asigura condiţii bune de lucrare a solului şi pentru acumulareaapei necesare răsăririi. Cele mai bune premergătoare pentru rapiţa de toamnă suntculturile păioase, leguminoase, care părăsesc terenul târziu (soia). Nu se recomandăamplasarea rapiţei de toamnă după floarea-soarelui, sfecla-de-zahăr, porumbul pentruboabe şi culturile din familia Brassicaceae. La rândul ei, rapiţa este o bunăpremergătoare pentru cerealele de toamnă.

Lucrarea solului. Lucrările de bază ale solului pot fi efectuate prin două metode:arătură şi lucrare superficială. În ambele cazuri, trebuie asigurate distrugereaburuienilor şi nivelarea solului, se recomandă arătura devreme, cu încorporarea însol a resturilor vegetale. Mai întâi se aplică dezmiriştirea, la o adâncime de 6-8 cm.Arătura se efectuează cu ajutorul unui plug asamblat cu antitrupiţe şi cu un tăvălug cupinteni, la adâncimea de 20-22 cm. În condiţiile Republicii Moldova, din cauza seceteide toamnă, metoda superficială de pregătire a solului este mai eficientă şi se aplicădupă dezmiriştire sau discuire cu o grapă cu discuri de tip BDT-7, la adâncimea de 8-10 cm, şi formarea patului germinativ cu ajutorul cultivatorului USMK-5,4 A.

Fertilizarea. Rapiţa este o consumatoare intensă de elemente nutritive. Pentru

Page 234: 51462970 Fitotehnie Final

234 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

1 t de seminţe şi producţia de biomasă aferentă, consumul este de 50-60 kg deazot, 24-30 kg de fosfor, 40-50 kg de potasiu, 50-60 kg de calciu. Cu o producţiede 2 t/ha de seminţe, rapiţa de toamnă extrage din sol N125P72K64 kg.

Dozele de fosfor şi potasiu se aplică la arătură sau discuire. O eficacitatemaximă se obţine administrând îngrăşămintele de azot în 2 etape:

• primăvara devreme, la începutul vegetaţiei, (N30-45);• în perioada de creştere activă a plantelor. Toamna, îngrăşămintele de azot se

aplică în doze mici (N10-15).

Seminţele şi semănatulSeminţele trebuie să aibă o capacitate germinativă de minimum 85-90%. Înainte

de semănat, seminţele se incrustează cu fungicide. Epoca optimă de semănat seîncadrează în limitele: a treia decadă a lunii august – prima decadă a lunii septembrie.În cazul în care se respectă aceste condiţii, rapiţa formează o rozetă din 6-7 frunzeşi suportă temperaturi minime de -10–-15oC.

Cea mai eficientă metodă de semănat pe terenurile cu un grad scăzut deîmburuienare este semănatul în rânduri dese, cu distanţa de 12-15 cm între rânduri,utilizând semănătorile SZT-3,6, SZ-3,6A, Amazone-D-8-40, RABE-4 etc. Peterenurile cu un grad sporit de îmburuienare, semănatul se aplică la distanţa de 45cm între rânduri. Norma numerică optimă de semănat în rânduri dese este de100-110 seminţe la 1 m2 sau 5,8-6 kg/ha. Adâncimea optimă de semănat pe solurilecu textura uşoară este de 2,5-3 cm, pe cele grele – 2 cm. Majorarea adâncimii desemănat până la 3-4 cm implică şi majorarea desimii de semănat cu 10-15%.

Lucrările de întreţinerePrin respectarea minuţioasă a tehnologiilor de cultivare, rapiţa de toamnă poate

garanta o producţie înaltă şi fără aplicarea erbicidelor, buruienile pot fi nimiciteprin metode mecanice şi biologice. În plantaţiile de rapiţă cu desime mică, buruienilediminuează producţia, cele mai dăunătoare fiind buruienile dicotiledonate anuale,pălămida, susaiul şi mai ales turiţa agăţătoare. La combaterea buruienilor gramineeşi dicotiledonate anuale sunt utilizate Triflurex 24 EC – 4 l/ha, până la semănat şiTreflan 24 EC – 4 l/ha, în timpul afânării şi pregătirii solului înainte de semănat.

Cele mai mari daune le provoacă plantelor de rapiţă păduchele-verzei, puriceleculturilor din familia Brassicaceae, viespea-rapiţei, gândacul-lucios, limaxul decâmp şi gărgăriţa. La apariţia plantulelor de rapiţă, când se atestă 2-3 purici pe unmetru liniar, plantele trebuie stropite cu insecticidul Chinmix 050 EC 0,2 l/ha. Înperioada de vegetaţie, pentru a fi ocrotite de ploşniţe, larva moliei-de-varză,

Page 235: 51462970 Fitotehnie Final

2354. Plante oleaginoase

gândacul-lucios etc., semănăturile trebuie stropite cu insecticidele Zolone 35 EC– 1,5-2 l/ha sau Actellic 50 EC – 0,5 l/ha.

RecoltareaRapiţa se recoltează prin două metode: directă şi în două faze. Semănăturile

uniform maturizate, curate şi cu o umiditate a seminţelor de maximum 12-13%trebuie recoltate direct. Semănăturile neuniform maturizate, îmburuienate – în douăfaze. Cu ajutorul secerătorilor, plantele se taie la înălţimea de 20–22 cm, cândumiditatea seminţelor este de 25-30%. Treieratul poloagelor se efectuează atuncicând umiditatea seminţelor atinge 7-8%.

Producţii. În condiţiile Republicii Moldova, rapiţa-de-toamnă formează oproducţie de seminţe de 2000-4000 kg la 1 ha, uneori şi mai mult.

Figura. 22 Câmp de rapiţă cu cărări tehnologice

Page 236: 51462970 Fitotehnie Final

236 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

C A P I T O L U L 5P L A N T E L E T U B E R C U L I F E R E

Ş I R Ă D Ă C I N O A S E

5.1. CARTOFULImportanţaCartoful are o deosebită importanţă alimentară, furajeră, industrială, agronomică,

economică şi ecologică. Tuberculii de cartof se utilizează direct în alimentaţie înpeste 400 de reţete culinare, reprezentând un aliment valoros, gustos şi uşor digestibil.Este considerat, pe bună dreptate, „cea de-a doua pâine” a omului. Se utilizează şi caadaos la fabricarea pâinii şi în calitate de furaj. În unele raţii, mai ales ale porcinelorşi bovinelor puse la îngrăşat, înlocuieşte astfel de concentrate ca orzul şi porumbul.Este o valoroasă materie primă şi în industria alcoolului, amidonului, dextrinei,glucozei etc. La prelucrarea industrială a 1 t de tuberculi se poate obţine unul dinprodusele: 95 l de alcool, 140 kg de amidon, 100 kg de dextrină, iar prin prelucrareaalcoolului extras din cartofi se pot obţine 15-17 kg de cauciuc sintetic.

Din punct de vedere agronomic, cartoful, în primul rând soiurile lui timpurii şisemitimpurii, este o foarte bună premergătoare pentru majoritatea plantelor cultivateîn zona de nord a Republicii Moldova. După recoltarea cartofului timpuriu şisemitimpuriu, solurile se încadrează în epoca optimă de semănat a cerealelor detoamnă, permiţând pregătirea de calitate a patului germinativ.

În cinstea cartofului sunt înălţate 3 monumente. Două dintre acestea cinstescmemoria lui Augustian Parmanter (1737-1813), medic militar francez, care apopularizat calităţile şi a recomandat insistent utilizarea cartofului pe teritoriulFranţei: unul în preajma Parisului, în locul unde pentru prima dată a fost cultivatcartoful; al doilea – la baştina lui Parmantier, în oraşul Mondidie, pe frontispiciulcăruia stau şi azi gravate cuvintele „Binefăcătorul omenirii” şi aprecierile lui LudovicXVI: „Iată, a venit timpul ca Franţa să Vă mulţumească pentru că aţi oferit pâineunor oameni chinuiţi de foame”.

Page 237: 51462970 Fitotehnie Final

2375. Plante tuberculifere si radacinoase,

Al treilea monument este amplasat în Germania, în oraşul Offenburg, şi are gravatăinscripţia: „În anul 1748, aici s-a realizat prima experienţă de înmulţire a cartofului”.

Fiind comercializat în stare proaspătă, cartoful asigură un venit stabil. Produseleindustriale fabricate pe bază de cartof devin din ce în ce mai economice graţiefolosirii unor soiuri de mare randament, cu un conţinut sporit de amidon.

Cultivarea cartofului comportă şi un aspect ecologic: planta este rezistentă laboli şi dăunători. În condiţiile zonei de nord a Republicii Moldova, se poate încadraîn sistemele moderne de agricultură ecologică prin pretabilitatea la structuri optimede asolament cu durate diferite, iar graţie particularităţilor biologice este consideratpremergătoare, aproape ideală, pentru cerealele de primăvară.

Răspândire, suprafeţe, producţiiCartoful este una dintre principalele plante de cultură mare: ocupă o suprafaţă de

18,8 mil. ha, volumul producţiei constituind 315,1 mil. tone. Este răspândit pe toatecontinentele, cultivat în peste 140 de ţări şi asigură, după porumb, cea mai mare plasti-citate ecologică. Cele mai mari producţii se obţin în zonele cu clima moderată şi înţări economic dezvoltate precum Olanda, Marea Britanie, Franţa, Germania, Suedia,Danemarca, Belgia etc., unde, la producţii medii de peste 30-40 de tone la hectar,aduce profituri importante. În condiţiile ţării noastre, cele mai mari producţii se obţinîn zona de nord.

Fig. 23. Cartoful

Page 238: 51462970 Fitotehnie Final

238 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

SistematicaCartoful face parte din familia Solonaceae, genul Solanum, care cuprinde un

număr foarte mare de specii. Cea mai importantă specie este Solanum tuberosum,cultivată în întreaga Europă şi pe cea mai mare întindere a celorlalte continente.Specia Solanum tuberosum cuprinde o mare varietate de forme, deosebite din punctde vedere morfologic şi biologic.

Cartoful este originar din America de Sud. Arealul lui iniţial cuprindea actualulteritoriu al statelor Chile, Peru, Bolivia, Columbia. A fost introdus în Europa prinSpania, în prima jumătate a sec. XVI, găsindu-şi aici o nouă patrie şi fiind cultivatpe suprafeţe mari.

Soiuri. În Republica Moldova se cultivă soiuri de provenienţă autohtonă sauaduse din ţările cu bogate tradiţii în ameliorarea cartofului (Olanda, Germania,România, Rusia etc.). În cultură, se menţin soiurile cele mai productive şi rezistentela boli (mană, viroze, râie neagră), dar şi cele cu alese însuşiri calitative.

Denumirea soiului Precocitatea Ţara de origine Anul

înregistrării Anul

reînregistrării Culoarea

Agata 02 Olanda 2003 - Galben Sprinter 03 Republica Moldova 1993 2 000 Galben Vorotânski Ranni 03 Rusia 1978 2 000 Galben

Svetliaciok 03 Republica Moldova 1984 2 000 Roşu Gloria 03 Germania 1999 - Galben Latona 03 Olanda 1999 - Galben Cleopatra 03 Olanda 1999 - Roşu Velox 03 Germania 2001 - Galben Rosara 03 Germania 2001 - Roşu Impala 03 Olanda 2002 - Galben Iagodka 04 Republica Moldova 1987 2 000 Roşu Kondor 04 Olanda 2002 - Roşu Suceviţa 04 România 2003 - Roşu Baltica 05 Germania 2003 - Galben Desiree 05 Olanda 1998 - Roşu Asterix 06 Olanda 2001 - Roşu Sante 06 Olanda 2004 - Galben

Soiurile de cartof cultivate în Republica Moldova, 2006

02 – foarte timpuriu 05 – mijlociu03 – timpuriu 06 – semitardiv04 – semitimpuriu

Page 239: 51462970 Fitotehnie Final

2395. Plante tuberculifere si radacinoase,

În funcţie de utilizare, soiurile de cartof se împart în 4 categorii:a) de masă, care au un conţinut redus de amidon (14-17%), coaja fină şi netedă,

ochi superficiali, gust plăcut;b) industriale, care au un conţinut sporit de amidon (20-25%), productivitate

înaltă;c) furajere, care au un conţinut sporit de amidon şi conţin multă proteină;d) universale (mixte), cu utilizare în scopuri culinare, industriale, furajere.

Compoziţia chimicăCompoziţia chimică a tuberculilor de cartof, %Componente Valori medii Valori minime Valori maxime

Apă 77,5 63 86 Substanţă uscată 22,5 13 36

Glucide, total 18,4 13 30 Proteine 2,0 0,7 4,6 Lipide 0,1 0,02 0,96

Celuloză 0,6 0,2 3,5 Cenuşă 1,0 0,4 1,9

Amidonul reprezintă 95-99% din totalul de glucide, iar mono- şi dizaharidele

– 1,5%. Pe parcursul păstrării, conţinutul de glucoză şi fructoză creşte considerabil,iar la temperaturi apropiate de 0oC sau după ce se declanşează procesele de germinaţiea colţilor – până la 8-10%. Amidonul din cartof este constituit din amilopectină(75-85%) şi amiloză (15-25%), ultima asigurându-i consistenţă la fierbere. În modobişnuit, dintr-o tonă de tuberculi se obţin 140 kg de amidon uscat.

Deşi proteina ocupă doar 2% din masa tuberculului de cartof, prezenţaaminoacizilor esenţiali, raportul echilibrat dintre aceştia şi digestibilitatea ridicatăa albuminelor conferă cartofului o extraordinară valoare alimentară. Cantitatea totalăde proteine ce rezultă din cartofii cultivaţi pe un hectar este comparabilă cu ceaobţinută de pe un hectar cultivat cu grâu.

Particularităţile morfologiceCartoful este o plantă anuală erbacee, care se înmulţeşte în cultură pe cale

vegetativă, prin tuberculi, în ultimul timp şi prin butaşi de tulpină, iar în procesul deameliorare, se înmulţeşte prin seminţe. La înmulţirea vegetativă prin tuberculi,imediat după plantare, încep să crească colţii din care, în sol, se formează rădăcinile,stolonii şi tuberculii, iar la suprafaţa solului – tulpinile cu frunze, flori şi fructe.

Rădăcina cartofului porneşte de la partea subterană a tulpinii şi se ramifică,

Page 240: 51462970 Fitotehnie Final

240 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

formând un sistem radicular fibros, bine dezvoltat. Plantele provenite din seminţeformează o rădăcină pivotantă, cu numeroase ramificaţii. Marea majoritate a maseirădăcinilor se află în stratul arabil, 20-30% cresc până la 70 cm (un număr redus derădăcini depăşeşte 100 cm, iar uneori atinge chiar 150-200 cm). Lateral, rădăcinilese dezvoltă pe raza de 30-50 cm. Pe solurile compacte, rădăcinile se dezvoltă maimult lateral, pe cele uşoare, străbat profund în pământ.

Stolonii reprezintă ramificaţii ce pornesc din mugurii tulpinali subterani. Oplantă de cartof produce în medie 10-15 stoloni cu lungimea de 5-30 cm. Cu câtstolonii sunt mai scurţi (mai mici de 10-15 cm), cu atât asigură o formare maigrupată a tuberculilor în cuib şi favorizează aplicarea metodei mecanizate derecoltare. Din punct de vedere anatomic, stolonii au structura asemănătoare cu ceaa tulpinii. Stolonii au poziţie orizontală sau oblică, formă cilindrică, sunt mai groşidecât rădăcinile şi mai cărnoşi.

Tuberculii sunt formaţiuni ale tulpinilor subterane şi, la început, au forma unornoduli, care, ulterior, crescând în grosime şi lungime, capătă forme şi dimensiunicaracteristice soiului. Iniţierea tuberculilor (tuberizarea) are loc la 10-35 de ziledupă răsărirea plantei, iar creşterea lor durează 45-85 de zile, variind la soiuriletimpurii şi la cele târzii. La suprafaţă, tuberculul formează nişte proeminenţe(sprâncene) şi adâncituri (ochi), care, în funcţie de soi, diferă ca număr, formă şidispunere şi sunt mai dense spre vârf şi din ce în ce mai rare spre bază. În modobişnuit, un ochi are 3 muguri: unul central şi doi laterali. Culoarea tuberculilorvariază în funcţie de soi, este influenţată genetic, poate fi roşie ori galbenă, cudiferite nuanţe ale acestora.

Pulpa tuberculului este de culoare albă, galbenă etc. De regulă, soiurile ameri-cane au pulpa de culoare albă, cele germane – în majoritate galbenă, iar cele olandeze,româneşti – albă sau galbenă.

Tulpina. Din mugurii tuberculilor se dezvoltă tulpini ierboase, purtătoare de frunzeşi flori. Ele pot fi erecte sau uşor arcuite, cu o înălţime de 30-100 cm şi grosimea de0,6-1,2 cm. Tulpina are aspect de tufă, deoarece dintr-un tubercul-mamă apar 4-8tulpini. Culoarea tulpinii este verde. Spre maturitate, tulpinile se îngălbenesc şi, treptat,se usucă şi se lignifică. Uneori, tulpinile pot fi acoperite cu peri rari şi lungi.

Frunzele sunt imparipenat-compuse, alcătuite din 2-5 perechi de foliole, carepot avea formă elipsoidală, oval-lanceolată sau rotundă. Perechile de foliole marialternează cu perechi de foliole intermediare, mai mici. Foliola terminală poate filiberă sau cu concreştere unilaterală (concrescută cu o foliolă) sau bilaterală(concrescută cu două foliole învecinate). Mărimea, forma şi aspectul foliolelorsunt particularităţi ale soiului.

Page 241: 51462970 Fitotehnie Final

2415. Plante tuberculifere si radacinoase,

Floarea. Florile sunt reunite în inflorescenţe, cime simple sau compuse. Floareaeste de tip 5, cu androceul format din 5 seminţe cu anterele unite, gineceul – compusdintr-un ovar superior bilocular, stilul lung şi stigmatul – de forma unei gămălii.Abundenţa înfloririi şi durata acesteia prezintă caracteristici ale soiurilor. În general,soiurile timpurii înfloresc mai puţin. Majoritatea soiurilor nu produc fructe.Polenizarea este autogamă, însă nu este exclusă nici alogamia. Înflorirea şifructificarea nu sunt fenomene constante.

Fructul este o bacă polispermă rotundă, verde-violacee, iar la maturitate – culuciu argintiu; conţine 50-100 de seminţe, grupate în două carpele.

Seminţele sunt mici, ovoidale, plate, au circa 2 mm în lungime, culoare alb-murdar; MMB – 0,5 g.

Particularităţile biologiceCerinţele faţă de temperatură. Cartoful, originar din regiunile muntoase din

America de Sud, este o plantă de climă temperată, umedă şi răcoroasă. Temperaturaminimă de încolţire constituie 5-6oC, iar optimă pentru răsărire – 12-15oC. Latemperaturi sub zero grade, suferă toate organele plantei, tuberculii se îndulcesc,iar părţile aeriene se veştejesc. Vrejii cresc la 7oC, iar rădăcinile – la 4-5oC. Laplantări timpurii se formează un sistem radicular puternic. Temperatura optimăpentru creşterea vrejilor este 19-21oC, iar cea maximă – 42oC. La temperaturi maimari decât cea optimă se formează vrejuri lungi şi o suprafaţă foliară redusă, faptce conduce la diminuarea producţiei. Temperatura optimă de creştere a tuberculiloreste de 16-18oC, cea minimă – circa 2oC, iar maxima – 29oC. La temperaturi depeste 29oC tuberculii nu mai cresc.

Cerinţele faţă de umiditate. Cartoful este una dintre plantele cu cele maimari pretenţii faţă de aprovizionarea continuă cu apă. Secetele, chiar de scurtă durată,ca şi excesul de apă, influenţează negativ producţia. Coeficientul de transpiraţieconstituie 323-614. Cea mai mare cantitate de apă o consumă în perioada cuprinsăîntre îmbobocire şi maturitate, cu apogeul în perioada înfloririi. La această etapăare loc creşterea concomitentă a tufei şi a tuberculilor, secetele din această perioadăcauzând pierderi mari de producţie. Asociată cu temperaturi ridicate, variaţia deumiditate provoacă pieirea succesivă a stolonilor, a tuberculilor tineri, a frunzelorinferioare şi superioare. Cea mai favorabilă umiditate relativă a aerului este 70-75%. Cartoful pretinde o umiditate moderată şi permanentă în sol, fără a i se reduceaccesul aerului. Excesul de umiditate este foarte dăunător, deoarece lipsa oxigenuluidin sol stopează formarea tuberculilor şi conduce la moartea acestora. În zonelesecetoase, cartoful reacţionează pozitiv la irigare, mai ales la cea realizată prinmetoda de picături.

Page 242: 51462970 Fitotehnie Final

242 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Cerinţele faţă de sol. Cartoful este o plantă foarte pretenţioasă faţă de sol.Sistemul radicular relativ slab îi permite să asigure producţii mari pe soluri fertile,bine aprovizionate cu humus şi cu macro- şi microelemente solubile. Ca textură,cele mai favorabile sunt solurile nisipo-lutoase, luto-nisipoase, lutoase. Solurilenisipoase asigură rezultate foarte bune la cultivarea soiurilor extratimpurii şi timpurii,cu condiţia că irigarea se face paralel cu fertilizarea. Solurile cu textură grea (argiloase)sunt nepotrivite pentru cartof: reduc şi deformează creşterea tuberculilor; reductuberificarea, iar bulgării de pământ măresc riscul şi procentajul de vătămare în timpulrecoltării. Cartoful valorifică solurile relativ acide (pH – 5-6,5); condiţiile de solfiind mai limitative la zonarea cartofului. Astfel, pe solurile favorabile, cartoful suportăuşor chiar şi condiţiile climatice nefavorabile, iar pe solurile necorespunzătoare chiarşi clima favorabilă nu poate fi pe deplin valorificată. În condiţiile Republicii Moldova,cele mai favorabile condiţii de cultivare a cartofului sunt atestate, în primul rând, înzona de nord, unde se obţin frecvent producţii mari.

Cerinţele faţă de lumină. Este foarte important, atât sub aspect teoretic, câtşi sub aspect practic, să cunoaştem reacţia fotoperiodică a cartofului. Lumina de zilungă influenţează formarea tuberculilor şi fructificarea cartofului, considerat plantăde zi lungă (ca producătoare de seminţe) şi plantă de zi scurtă (ca producătoare detuberculi). Transformarea intensă a stolonilor în tuberculi se produce în condiţii dezi scurtă. Ziua scurtă şi lumina redusă stimulează formarea unei substanţe carecontribuie la tuberizarea în frunze, care, ulterior, transformă stolonii în tuberculi.Intensitatea luminii influenţează nu doar producţia, ci şi distribuţia asimilatelor şievoluţia aparatului foliar. La o intensitate scăzută a luminii (2 500 de lucşi),alungirea tulpinii este mai pronunţată decât la intensitatea sporită (8 000-10 000de lucşi) a acesteia. Intensitatea mare a luminii stimulează şi forţează înflorireaplantelor. Reacţia fotoperiodică a plantelor de cartof este modificată şi determinatăîn funcţie de temperatură. Temperaturile scăzute diminuează condiţiile de zi scurtăşi, evident, contribuie la îmbunătăţirea formării tuberculilor. Lungimea de 10-12ore a zilei se consideră pregnant optimă pentru formarea tuberculilor. Dacă duratazilei depăşeşte 14 ore, o parte din stoloni se transformă în lăstari.

Degenerarea cartofului prezintă un fenomen biologic, care cauzează reducereatreptată a producţiei. Fenomenul se atestă mai frecvent la soiurile timpurii şi înzonele mai calde şi mai secetoase. Tuberculii degeneraţi formează colţi-filose,plante slab dezvoltate, producţii reduse, iar în unele cazuri conduc la dispariţiasoiurilor. Cauzele fenomenului nu au fost descoperite încă; există însă mai multesupoziţii cu privire la natura lui, presupunându-se că ar fi de natură virusologică sauecologică sau că este provocat de îmbătrânirea culturii. Teoria virusologică explică

Page 243: 51462970 Fitotehnie Final

2435. Plante tuberculifere si radacinoase,

fenomenul degenerării ca urmare a infectării cu diferiţi viruşi, care se transmit dela plantă la plantă de către afide sau alte insecte, ciuperci, nematode. La îngălbenireapărţii aeriene, viruşii migrează în tuberculi, care, aparent, sunt sănătoşi, dar, utilizaţila plantare, emit colţi-filose ce generează plante bolnave. La infestări puternice cuviroze, producţia se reduce cu până la 80-90%. Viruşii X şi S se transmit prin contactdirect, iar viruşii A, M, Y şi VRFC – prin afide.

Pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen, se recomandă cultivareasoiurilor rezistente la viroze, producerea materialului de plantare în zone izolateca spaţiu şi mai răcoroase, depistarea şi înlăturarea plantelor bolnave din sectoarelesemincere, reînnoirea materialului de plantare din zonele mai calde (la 1-2 ani) cumaterial produs în zonele mai răcoroase. Degenerarea ecologică este determinatăde condiţiile de mediu, atestate în timpul formării tuberculilor şi păstrării lor.Temperatura ridicată şi seceta din timpul formării tuberculilor şi solurile grele catextură fizică şi cu fertilitate slabă conduc la formarea unor tuberculi mici, degene-raţi. În zonele secetoase de stepă, acest tip de degenerare se previne prin plantareacartofului de soiuri timpurii vara (a treia decadă a lunii iunie), procedeu ce favorizeazăobţinerea unui material valoros şi sănătos.

Teoria îmbătrânirii explică degenerarea ca rezultat al folosirii în calitate dematerial de plantare a tuberculilor maturi. Îmbătrânirea este mai accentuată la soiuriletimpurii şi în condiţii secetoase, când în cuib se formează tuberculi de vârste diferite,favorizând apariţia plantelor cu diferite grade de degenerare. Pentru prevenireaacestui fenomen, se recomandă recoltarea timpurie (până la încheierea înfloririi) amaterialului de plantare. Cauzele degenerării sunt amplu studiate şi analizate desusţinătorii tuturor acestor 3 teorii. În prezent, se consideră că degenerarea este unfenomen patologic, provocat de viruşi specifici cartofului, iar condiţiile de mediusunt factori ce influenţează apariţia şi răspândirea viruşilor. În zonele secetoase(zona de sud), degenerarea are aspect ecologic; în zonele cu clima favorabilă –aspect virotic. În ultimii ani, degenerarea este combătută prin producerea unuimaterial de plantare „liber de viroze”, cultivat în condiţii climaterice răcoroase şiumede, favorabile dezvoltării cartofului.

Tehnologia de cultivareÎn condiţiile Republicii Moldova, cartoful se cultivă în baza unor tehnologii

specifice:• tehnologii utilizate primăvara devreme cu scopul de a obţine material de plantare;• tehnologii utilizate primăvara cu scopul de a obţine marfă pentru consum;• tehnologii utilizate primăvara cu scopul de a utiliza materialul de plantare pe

teren irigat;

Page 244: 51462970 Fitotehnie Final

244 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

• tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor din anul anterior, cuscopul de a obţine material de plantare;

• tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor din anul anterior, cuscopul de a obţine marfă pentru consum;

• tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor abia recoltaţi, cu scopulde a obţine material de plantare;

• tehnologii utilizate vara (luna iulie) asupra tuberculilor abia recoltaţi cu scopulde a obţine marfă pentru consum.

Amplasarea culturii. În general, cartoful nu manifestă pretenţii faţă de plantapremergătoare. La amplasarea lui şi la stabilirea locului de rotaţie, trebuie luate încalcul particularităţile lui biologice. Cele mai bune premergătoare pentru cartofsunt culturile care părăsesc devreme terenul, lasă solul liber de buruieni şi resturivegetale, au sistem radicular bogat, pivotant şi profund, care contribuie la afânareasolului. Din această categorie fac parte cerealele păioase (de toamnă şi deprimăvară), porumbul pentru boabe, rapiţa, unele legume (varză, castraveţi, morcovetc.). Nu se recomandă cultivarea cartofului după plante din familia Solanaceae(tutun, tomate, vinete, ardei etc.), deoarece au boli şi dăunători comuni.

Soiurile timpurii de cartof sunt foarte bune premergătoare pentru majoritateaplantelor de cultură, îndeosebi pentru cerealele de toamnă. După cartof, solul rămânefără resturi vegetale, lipsit de buruieni, într-o stare de afânare corespunzătoare,condiţii ce permit realizarea unor lucrări superficiale ale solului şi pregătirea luipentru cerealele de toamnă.

Fertilizarea. Cartoful se încadrează în grupul de plante cu cerinţe mari faţă deelementele nutritive; manifestă un potenţial ridicat de producţie şi are un sistemradicular slab dezvoltat, cu putere mai redusă de solubilizare a compuşilor chimicidin sol. Consumă cantităţi mari de substanţe nutritive, în special potasiu, azot şi fosfor.Pentru a obţine 1 t de tuberculi, cartoful trebuie să absoarbă din sol 5,6-5,9 kg de N;1,6-1,8 kg de P2O5; 7,2-7,5 kg de K2O; 3,1-3,2 kg de CaO; 1,6-1,8 kg de MgO.

Fertilizarea se face cu îngrăşăminte organice sau minerale separat sau combinat.Gunoiul de grajd se utilizează în tratarea cartofului în toate ţările cultivatoare, fiindcăpe lângă sporul foarte mare şi economia de producţie, acesta asigură menţinerea şiîmbunătăţirea proprietăţilor fizico-chimice şi a structurii solului, creşterea pH-ului şi a fertilităţii. La o suprafaţă de 1 ha se recomandă administrarea a 30-40 detone de gunoi de grajd semifermentat, echivalentul a 150-250 kg de N; 90-120 kgde P2O5; 240-320 kg de K2O.

Lucrarea solului. Cartoful manifestă pretenţii şi faţă de calitatea lucrărilor(de bază şi de primăvară) ale solului. În cazul cartofului, pregătirea solului implică

Page 245: 51462970 Fitotehnie Final

2455. Plante tuberculifere si radacinoase,

nu doar realizarea unui pat germinativ bun, ci şi crearea unor condiţii favorabilepentru aplicarea elementelor de mecanizare şi a proceselor tehnologice (inclusivla recoltare), inclusiv prin evitarea tasării. Trebuie să se aplice arătura adâncă, care,în funcţie de planta premergătoare, textura fizică a solului şi panta terenului, trebuieexecutată diferenţiat. Pe teren plan, arătura trebuie să constituie 28-30 cm; pe panteşi curbe de nivel –20-22 cm, pentru a evita eroziunea. Pentru Republica Moldovaeste recomandabilă lucrarea solului prin metoda semiogor. Până la perioadaîngheţurilor, arătura trebuie lucrată cu un cultivator, de care se ataşează o grapă, cuscopul de a combate buruienile şi de a nivela solul. Întreţinerea şi nivelarea arăturiiaduce sporuri remarcabile de producţie, mai ales în anii secetoşi.

Lucrările de primăvară încep la faza de maturitate fizică a solului. Pe solurileieşite din iarnă, afânate, nivelate şi pregătite pentru plantarea cartofului, estesuficient să se aplice o singură cultivaţie, dacă aceasta se realizează la umiditateoptimă şi la adâncimea de 15-20 cm.

Primăvara, pe solurile compacte, tasate în timpul toamnei, pe care au căzutprecipitaţii abundente ori iarna s-a menţinut un strat gros de zăpadă, trebuie aplicate2 cultivaţii, neapărat la adâncimea formării cuibului (14-15 cm).

Plantarea cartofuluiÎnainte de plantare, tuberculii trebuie pregătiţi pentru plantat. Cartofii se

înmulţesc prin seminţe doar prin procese de ameliorare şi cu scopul de a obţinematerial hibrid sau de a menţine unele specii care nu produc tuberculi. Tehnologianecesită cantităţi mari de material de plantare, este destul de costisitoare şi, înmare măsură, determină nivelul producţiei. Pregătirea tuberculilor pentru plantareîncepe imediat după recoltarea loturilor semincere, pe care se aplică tehnologiispecifice de cultivare, care implică:

• amplasarea cartofului în rotaţie după cele mai bune premergătoare şi evitareaplantelor care au boli şi dăunători comuni;

• asigurarea cartofului cu soluri uşoare sau medii, cu fertilitate uniformă, pentrua nu provoca modificări morfologice, care ar putea fi confundate cu simptomelevirotice;

• plantarea unui material preîncolţit, asigurându-se astfel o răsărire cu 10-15zile mai devreme;

• formarea unei desimi de plantare cu 10–20 mii cuiburi/ha mai mare decâtdesimea cartofului pentru consum;

• combaterea afidelor cu insecticide sistemice şi realizarea a 2-3 purificăribiologice (smulgerea şi scoaterea plantelor virozate) în timpul vegetaţiei;

Page 246: 51462970 Fitotehnie Final

246 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

• recoltarea cu 10-15 zile mai devreme, la faza în care tufele se fac galbene.Pregătirea materialului de plantare implică următoarele procedee: alegerea

unui material sănătos, sortarea pe categorii în baza mărimii, încolţirea, iar în anumitecazuri, secţionarea tuberculilor. Materialul de plantare se sortează, după recoltarereţinându-se cel valoros şi sănătos. Sortarea pe categorii, realizată în baza mărimii,şi diferenţierea pe fracţii asigură realizarea precisă a distanţei de rând.

Tuberculii încolţiţi asigură sporuri esenţiale de producţie, în primul rând alesoiurilor timpurii. Prin utilizarea acestui procedeu tehnologic se pot înlăturaeventualii tuberculi virozaţi (se emit colţi-filose), creîndu-se condiţii de plantaretimpurie. Încolţirea se produce destul de uşor, în încăperi luminoase, la temperaturide 12-15oC; durează 30-35 de zile şi include 2 etape:

1) forţarea pornirii colţilor prin ţinerea timp de 8-10 zile la întuneric, în straturide 30-40 cm, până se obţin colţi albi cu o lungime de 1-2 mm;

2) încolţirea propriu-zisă, la lumină, în timp de 20-25 de zile, la temperaturide 12-15oC şi aerisire bună. Acest procedeu stimulează pornirea mai multor colţide pe tuberculul de sămânţă şi contribuie la răsărirea cu 5-10 zile mai devreme şimai uniformă. În cazul în care materialul de plantare nu poate fi asigurat în bazatuberculilor de sămânţă de mărime medie, cu 2-3 săptămâni înainte de plantare serecomandă secţionarea longitudinală a tuberculilor mai mari, cu scopul de a repartizaun număr egal de ochi pe ambele secţiuni.

Epoca de plantare. Plantarea se face în strictă corelaţie cu umiditatea solului,la temperaturi minime. Pentru cartoful neîncolţit, epoca de plantare este condiţionatăde gradul de zvântare a solului la adâncimea de plantare (12-15 cm); temperaturasolului la adâncimea de încorporare a tuberculilor trebuie să constituie 6-8oC.Deseori, tuberculii încolţiţi se plantează mai devreme, la temperatura minimă asolului de 5-6oC. Durata optimă de plantare este de 5-6 zile, în special în anii cudesprimăvărare întârziată. Plantarea timpurie favorizează formarea tuberculilor înzile scurte şi este foarte importantă pentru soiurile semitimpurii.

În plan calendaristic, în cazul unei desprimăvărări medii, plantarea cartofuluise încadrează în limitele primei şi a celei de a doua decade a lunii aprilie.

Desimea de plantare. Distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 60-70 cm,iar pe rând, între 20 şi 30 cm, în funcţie de soi; soiurile foarte timpurii şi timpuriiacceptă desimea de 65-70 mii cuiburi/ha, iar cele medii şi semitardive – 50-55 miicuiburi/ha. În funcţie de masa tuberculilor, cantitatea materialului de plantat trebuiesă constituie 1500-1800 kg/ha; dacă desimea constituie 60 mii/ha, masa tuberculiloroscilează în limitele a 25-30 g.

Adâncimea de plantare variază în funcţie de condiţiile pedoclimaterice, masa

Page 247: 51462970 Fitotehnie Final

2475. Plante tuberculifere si radacinoase,

tuberculilor, epoca de plantare şi metoda de recoltare. Se admite o adâncime maimică pe solurile grele şi la începutul plantării. Tuberculii încolţiţi trebuie plantaţila o adâncime mai mică, pentru a răsări mai repede. Un factor important carecondiţionează adâncimea de plantare îl reprezintă modul de recoltare. La o adâncimede plantare de 8-12 cm, adâncimea medie la care se pot forma tuberculii constituie16 cm. Fiecare centimetru de adâncime în plus implică răscolirea suplimentară a100-150 tone sol/ha. În cazul recoltării mecanice, limitele de adâncime trebuie săconstituie 5-6 cm, în regiunile favorabile, şi 8 cm – în celelalte zone. Plantarea lapeste 10 cm adâncime creează dificultăţi la recoltarea mecanică.

Lucrările de întreţinerePerioada cuprinsă între încheierea lucrărilor de plantare şi răsărirea cartofului

include 25-30 de zile, uneori şi mai mult. În acest interval, se distrug buruienile şicrusta, se refac biloanele pentru o bună acoperire a organelor subterane ale cartofului,solul se menţine afânat, se combat bolile şi dăunătorii, se realizează irigarea.

Cartoful este foarte pretenţios la aerarea solului. Tasarea solului reduce cu56% producţia de cartof. Pe lângă reducerea producţiei, tasarea solului modificăforma şi depreciază calitatea şi proprietăţile culinare ale tuberculilor.

Principalele lucrări realizate în vederea atingerii acestor obiective includrebilonatul şi cultivaţiile. Refacerea biloanelor, distrugerea crustei şi a buruienilordintre biloane se realizează cu ajutorul unui cultivator echipat cu piese de tip rariţă.Până la răsărire se efectuează 1-2 lucrări de refacere a bilonului. În timpul cultivaţiei,solul se afânează, se îmbunătăţeşte regimul lui hidric şi se distrug buruienile. Trebuierealizate 1-2 cultivaţii între rânduri, urmate de 2-3 bilonări. Biloanele se înalţă cucirca 20 cm deasupra solului şi contribuie la o mai bună dezvoltare a tuberculilor,iar prin refacerea lor se combat buruienile.

Nu este exclusă şi tehnologia de combatere a buruienilor prin aplicareaerbicidelor. În cazul cartofului, buruienile trebuie anticipate prin cercetareaterenului, a compoziţiei floristice din anii precedenţi, a selectivităţii şi a efectuluierbicidelor. Erbicidarea trebuie realizată cât mai apropiat temporal de răsărireacartofului, cu scopul de a-i prelungi, în timp, efectul şi a distruge un număr cât maimare de buruieni la faza cea mai sensibilă. Epoca optimă de aplicare a erbiciduluieste cu 5-7 zile înainte de răsărirea cartofului. Contra buruienilor anuale dicotile-donate şi parţial monocotiledonate anuale se aplică erbicidele Ghesagard 50FW - 4,0 l/ha, Lazurit SP - 1,0 l/ha

Cele mai multe boli ale cartofului sunt cauzate de micoze; acestea sunt largrăspândite şi cauzează pierderi mari culturii. Majoritatea micozelor se dezvoltărapid în sol şi aer umed. Principalele focare de infecţie sunt plantele bolnave,

Page 248: 51462970 Fitotehnie Final

248 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

resturile vegetale, solul, tuberculii pentru seminţe; se răspândesc prin materialulsemincer, insecte, maşini agricole etc. Cele mai răspândite sunt mana,macrosporioza, râia argintie, gangrena etc.

Mana este cea mai răspândită şi periculoasă boală a cartofului. Ciuperca atacăfrunzele, tulpinile, tuberculii. Primele simptome se atestă pe frunzele inferioare şise manifestă sub formă de pete de culoare brună. Tulpinile, petalele şi frunzeleatacate capătă aceeaşi culoare (brună) şi pier. Infecţia pătrunde în tuberculi prinochi, lenticele sau leziuni mecanice în câmp. Principalul focar de infecţie sunttuberculii mănaţi, în care iernează ciuperca producătoare de mană. Mana se manifestămai frecvent în condiţii de irigare. Măsurile fitosanitare aplicabile în cazul maneipresupun distrugerea tuberculilor infectaţi, care trebuie selectaţi la sortare;dezinfectarea depozitelor, ambalajului, transportului.

Măsurile agrotehnice implică utilizarea soiurilor rezistente, încolţirea cartofu-lui înainte de plantare. Măsurile chimice presupun aplicarea unor fungicide de prevenirela faza când plantele ating înălţimea de 25-30 cm. De exemplu: Ridomil Gold MZ 68WG – 2,5 l/ha, Acrobat MZ 69 WP – 2,0 l/ha, Bravo 500 SC – 1,5 l/ha etc.

Bolile cauzate de viroze sunt răspândite în toate zonele de cultivare şi, dupăgradul de afectare a culturii, în multe cazuri depăşesc micozele şi bacteriozele.Virozele sunt principala cauză a degenerării cartofului. Există peste 20 de viruşicare posedă o mare capacitate de infecţie şi se răspândesc foarte rapid. Viruşii suntstrict legaţi de celulele plantelor şi se întâlnesc numai în plantele vii. Cele maitipice manifestări ale virozelor sunt mozaicul, deformaţiile, îngălbenirea frunzelorşi diverse necroze, cauzate de următorii viruşi: X, S, M, Y. Măsurile de protecţierecomandabile implică utilizarea unui material de plantare sănătos, evitareacontactului între plantele bolnave şi cele sănătoase, eliminarea plantelor bolnavedin câmp, dezinfectarea utilajului de muncă, respectarea distanţei de izolare dintrecâmpurile semincere şi cele de consum, crearea condiţiilor optime pentru creştereaşi dezvoltarea plantelor, folosirea soiurilor rezistente: Deziree, Kondor, Gloria.

Dăunătorii. Cei mai răspândiţi dăunători ai cartofului sunt gândacul-de-Co-lorado, viermii-sârmă, viermii-albi, coropişniţa, afidele cartofului etc.

Măsurile de protecţie. O foarte importantă măsură de protecţie o reprezintăasolamentul şi amplasarea culturii la o distanţă cât mai mare de câmpul precedent.Utilizarea insecticidelor reprezintă cea mai eficientă metodă de combatere. Primultratament se aplică contra adulţilor hibernaţi, dacă numărul lor este de 1-2 indivizipe o plantă. Următorul – la apariţia larvelor de vârsta I şi II. La combaterea gânda-cului-de-Colorado se utilizează insecticide precum Confidor SL 200 – 0,2 l/ha,Regent 25 EC – 0,5 l/ha, Zolone 35 EC – 2,0 l/ha. Măsurile de protecţie contragândacului-de-Colorado sunt valabile şi pentru ceilalţi dăunători.

Page 249: 51462970 Fitotehnie Final

2495. Plante tuberculifere si radacinoase,

Coropişniţa este un dăunător care atacă rădăcinile, tulpinile subterane şituberculii, cauzându-le rozături mari. Afectează mai mult plantaţiile din locuri umede,bogate în substanţe organice şi mai ales cele pe care s-a introdus mult bălegar.

Măsurile de protecţie. Arătura adâncă şi lucrarea sistematică a solului scadebrusc numărul dăunătorilor; la fel şi săparea gropilor, umplerea lor cu bălegarprimăvara devreme şi toamna; distrugerea insectelor care se acumulează în acestegropi la cald. Se pot utiliza şi momeli din grâu, orz, bucăţi de cartof, care sunttratate cu insecticid în proporţie de 30-50 g la un kg, cu un adaos de 30 g de uleinerafinat de floarea-soarelui. Momelile se încorporează în sol la adâncimea de 2-3 cm. La un număr mare de vătămători, se aplică, pe suprafeţe mici, 30-50 g deZolone 35 EC sau Regent 25 EC 50 ml la 10 litri de apă. Cu această soluţie sestropeşte 1 m2 de sol.

Irigarea. Cartoful este o plantă foarte pretenţioasă la regimul de apă din sol şiare nevoie de o umiditate moderată şi permanentă pe tot timpul vegetaţiei. Cartofulnu suportă excesul de apă, dar nici seceta. Prin irigare, se optimizează temperaturasolului care, pentru a preveni degenerarea tuberculilor, nu trebuie să depăşească20-25oC. Regimul de irigare trebuie reglat astfel încât să prevină insuficienţa, darşi excesul de apă. În general, normele de irigare pentru cartof sunt mai mici şiplafoanele minime ale udărilor – mai mari decât la alte culturi. Elementele regimuluide irigare al cartofului prezintă unele particularităţi:

– cartoful extratimpuriu şi timpuriu, plantat pe soluri uşoare, trebuie udatpermanent, de la răsărire la recoltare, cu plafon minim 70% din IUA, la 50 cmadâncime, cu norme de udare de 250-300 m3/ha, la intervale de 4-5 zile, câte 3-4udări în cazul cartofului extratimpuriu şi 5-8 udări în cazul cartofului timpuriu;

– cartoful de vară pentru consum se irigă în perioada cuprinsă între tuberizareşi încetarea creşterii tufelor (iunie-iulie), cu plafon minim de 60-70% din IUA, la50-60 cm, se aplică 6-8 udări în stepă şi 5-6 udări în silvostepă (zona de nord), cunorme de udare de 300-350 m2/ha, la interval de 6-10 zile;

– la soiurile semitardive (pentru consum de toamnă-iarnă), până la tuberizareplafonul minim constituie 50% din IUA, la 40-50 cm adâncime, intervalul întreudări – 10-12 zile, norma de udare – 300-350 m3/ha.

Astfel, în total, trebuie aplicate 10-12 udări în zona de stepă, 8-10 udări însilvostepă. Se poate utiliza atât metoda de irigare prin aspersiune, cât şi metodaprin brazde. Cea mai eficientă este metoda irigării prin picături, care reduce bruscconsumul de apă.

Page 250: 51462970 Fitotehnie Final

250 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

RecoltareaMomentul recoltării cartofului se stabileşte în funcţie de scopul cultivării.

Pentru consum extratimpuriu, recoltarea începe în luna mai, atunci când greutateatuberculilor noi depăşeşte 30 g. Recoltarea se efectuează eşalonat, pe măsuralivrărilor, se realizează manual (sectoare mici), tuberculii sortându-se şi adunându-se concomitent. Pentru consumul de vară, cartoful timpuriu se recoltează manual,în funcţie de necesităţi, sau semimecanizat, sau cu ajutorul maşinii de scos cartofiMSC-2 sau E-684, atunci când peridermul este bine format. Deoarece la aceastăfază peridermul tuberculului nu este întărit, vătămările şi exfolierile sunt frecvente,impunându-se o livrare rapidă.

Recoltarea cartofului pentru seminţe se face înainte de maturizarea fiziologicăa plantelor. Întreruperea vegetaţiei cartofului pentru seminţe constituie o măsurătehnologică clasică şi se utilizează cu scopul de a împiedica migrarea viruşilor dinposibilele infecţii primare pe frunze spre tuberculi. Întreruperea pe cale mecanicăa vegetaţiei se realizează cu ajutorul maşinii MTV-4.

Recoltele pentru consum de toamnă-iarnă, care urmează a fi păstrate timpîndelungat, se culeg la maturitate, când peridermul este format (nu se exfoliazăcând e fricţionat cu degetul prin apăsare şi împingere) cu ajutorul combinelor pentrucules cartofi (E-684, CRC-2 etc.).

Durata optimă a perioadei de recoltare este de circa 25-30 de zile şi se înca-drează frecvent în limitele 20 august–20 septembrie, în funcţie de condiţiile anului,soi, zonă. O condiţie importantă pentru recoltarea cartofului este temperatura dinsol, umiditatea optimă care permite separarea uşoară a pământului de tuberculi înprocesul de recoltare. Temperatura optimă a solului este de 12-15oC. La valori maimici de temperatură, creşte gradul de vătămare; la temperaturi prea ridicate,tuberculii îşi pierd din turgescenţă.

Producţii. Deoarece se recoltează înainte de maturitate, soiurile extratimpuriişi timpurii au producţii de circa 10 t/ha. În baza tehnologiilor moderne, prin respec-tarea cerinţelor, se pot obţine producţii la nivelul potenţialului mediu al soiuriloromologate – 40-50 t/ha. Potenţialul biologic al cartofului depăşeşte 100 t/ha.

Păstrarea cartofului. Pentru a păstra bine tuberculii de cartofi, trebuie createcondiţii speciale de temperatură, umiditate, aerisire, lumină, care să favorizezemenţinerea proprietăţilor lui culinare, seminale sau industriale. Durata lungă depăstrare (5-7 luni), luând în calcul conţinutul ridicat de apă, creează mari dificultăţi.Prin păstrare bine organizată, pierderile pot fi reduse esenţial, de la 30-40% la maipuţin de 10%. În timpul păstrării, masa de tuberculi trebuie să traverseze următoareleprocese: transpiraţia, respiraţia, activitatea microbiologică şi repausul germinal.

Page 251: 51462970 Fitotehnie Final

2515. Plante tuberculifere si radacinoase,

Cu cât este mai mică transpiraţia, respiraţia şi activitatea microbiologică, cu atâtsunt mai mici pierderile.

Respiraţia este condiţionată de temperatură, umiditate şi aerare, de maturitateaşi sănătatea tuberculilor. În timpul păstrării, respiraţia trebuie redusă, însă nu sistată,deoarece procedura poate cauza pierderi mari, provocând respiraţie anaerobă.

Temperatura optimă de păstrare constituie 2,5oC; la această temperatură, cartofulsuferă cele mai mici pierderi naturale. La temperaturi mai ridicate, se intensificătranspiraţia şi respiraţia, iar la 5-6oC începe creşterea colţilor. La temperaturi maimici de 2,5oC, din amidonul cartofului se formează zaharuri mai simple, fapt ceconduce la îndulcirea tuberculilor (gust neplăcut) şi la intensificarea respiraţiei.

La faza de zvântare a tuberculilor, umiditatea relativă a aerului din depozitetrebuie să fie în limitele a 65-80% sau mai ridicată (85-90%); în perioada de răcireşi păstrare propriu-zisă şi atunci când tuberculii se pregătesc pentru comercializare,umiditatea trebuie coborâtă la 75-85%. Aerul din depozite asigură respiraţia aerobă.Aerisirea intensă amplifică respiraţia (respectiv, consumul de substanţă uscată);excesul de bioxid de carbon sau lipsa de aer (respiraţia anaerobă) cauzează daune.Proporţia de oxigen din aerul depozitului trebuie să constituie 5-12%. Doza deoxigen trebuie redusă treptat: în primele săptămâni, respiraţia este mai intensă,apoi procentul de oxigen se reduce, iar cel de bioxid de carbon creşte treptat pânăla 5-12%. Menţinerea oxigenului şi a bioxidului de carbon în aceste limite asigurăo respiraţie aerobă lentă.

O înverzire uşoară a tuberculilor majorează rezistenţa la păstrare şi, în primulrând, rezistenţa materialului de plantare. Metodele de păstrare includ păstrarea înstare proaspătă, păstrarea în stare uscată, păstrarea în formă murată (silozarea).

Cartofii pot fi ţinuţi în spaţii permanente (depozite frigorifice cu ventilaţie meca-nică, pivniţe, beciuri) sau temporare (silozuri de pământ, macrosilozuri) de depozitare.

5.2. SFECLA PENTRU ZAHĂRImportanţaSfecla pentru zahăr, regina plantelor de cultură mare, este principala cultură

care asigură Republica Moldova cu materie primă pentru industria zahărului. 25%din producţia mondială de zahăr se produce din rizocarpii acestei plante. În ţăriletropicale (India, Cuba, Africa, Brazilia, în total 70 de ţări), zahărul se obţine dintrestie-de-zahăr. Zaharoză conţin şi porumbul zaharat, sorgul zaharat, arţarul zaharat,palmierul zaharat, arborele roşcov, spinul-cămilei.

Page 252: 51462970 Fitotehnie Final

252 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Figura 24. Sfecla pentru zahăr

Sfecla pentru zahăr se utilizează şi la fabricarea alcoolului: din 100 kg rădăcinicu un conţinut de zahăr de 17% se obţin 9,8-10,9 l de alcool.

Au întrebuinţare largă şi reziduurile industriale, rezultate în urma extrageriizahărului. Astfel, melasa reziduală, un lichid gros de culoare brună, conţine 50% dezahăr, 20% de substanţe organice nezaharate, 10% de cenuşă şi 20% de apă şi seutilizează atât pentru extragerea în continuare a zahărului şi fabricarea alcoolului,cât şi în industria alimentară sau la furajarea animalelor. 100 kg de melasă conţin85 u.n. şi 4,5 kg de proteină digestibilă. Din 100 kg de melasă se obţin 66 l dealcool. Melasa constituie 4-5% din greutatea sfeclei prelucrate.

Tăiţeii – proaspeţi, muraţi sau uscaţi, – partea insolubilă a sfeclei din care s-auextras zahărul şi alte substanţele solubile în apă, reprezintă un nutreţ de valoarepentru animale. Ei conţin, în medie, 15% de substanţă uscată, inclusiv 1,3% deproteină brută, 0,1% de grăsimi brute, 9,2% de substanţe extractive neazotate, 3%de celuloză şi 0,7% de cenuşă. Producţia de tăiţei constituie circa 80% din greutateasfeclei prelucrate.

Sfecla pentru zahăr este şi o cultură furajeră valoroasă. 100 kg de rizocarpi desfeclă pentru zahăr conţin 26 u. n. şi 12 kg de proteină digestibilă, iar 100 kg defrunze, care reprezintă circa 30-35% din producţia totală a sfeclei pentru zahăr –20 u. n. şi 2,2 kg de proteină digestibilă. Nămolul de defecaţie, un reziduu al industrieide zahăr, conţine 0,2-0,7% de acid fosforic, 0,3-0,5% de azot, 0,1-0,2% de oxid de

Page 253: 51462970 Fitotehnie Final

2535. Plante tuberculifere si radacinoase,

potasiu şi 60-80% de carbonat de calciu, reprezentând un îngrăşământ preţios decalciu pentru solurile cu conţinut redus de calciu şi cu aciditate sporită.

Sfecla pentru zahăr are şi o importanţă agricolă deosebită: atunci când esteutilizată o tehnologie complexă de cultivare, contribuie la combaterea buruienilorşi la intensificarea proceselor biologice.

Răspândire, suprafeţe, producţiiSfecla a fost atestată cu 2000 - 2500 de ani înainte de era noastră. Pe teritoriul

Asiei Mici şi al Siriei, precum şi în unele regiuni din munţii Armeniei sunt răspânditeşi acum forme sălbatice de sfeclă. La început, în alimentaţie se utilizau frunzele sfeclei;în unele regiuni, frunzele de sfeclă se întrebuinţează şi azi în calitate de condiment.

Sfecla pentru rădăcini se cultivă încă din sec. V-IV î. e. n.; în sec. XIII-XIV afost adusă şi în Europa de Est. În urma cultivării împreună, din sfecla frunzoasă (sauMangol) şi din cea pentru rădăcini, în baza unei selecţii îndelungate, au fost createforme noi de hibrizi ai sfeclei de masă, din care, mai târziu, s-a format sfecla-de-zahăr. Primele experienţe europene privind producerea zahărului din sfeclă au fostrealizate în Germania. În anul 1747, Marcgraf a demonstrat că rădăcinile de sfeclăconţin substanţe zaharate, asemănătoare prin componenţa chimică cu zahărul detrestie. Discipolul lui, Ahard, experimentând pe diferite forme de sfeclă, a selecţionatforme noi zaharate şi, în anul 1799, a prezentat un proiect de producere a zahăruluidin sfeclă. În anul 1802, concomitent, în Germania şi Rusia (în satul Aleabievo,regiunea Tula) au fost construite primele fabrici de zahăr. În prezent, zahărul seproduce atât din trestie-de-zahăr, cât şi din sfeclă pentru zahăr.

În lume se produc 144,2 mil. t de zahăr, inclusiv: din trestie-de-zahăr – 114,6mil. t; din sfeclă pentru zahăr – 29,6 mil. t.

Anual, se consumă 137,3 mil. t de zahăr, circa 19,0 kg pe cap de locuitor; 75% dinvolumul total de zahăr se obţine din trestie-de-zahăr şi 25% – din sfeclă pentru zahăr.

Cei mai mari producători de zahăr, 2005Ţara Total, mil. t Pe cap de locuitor, kg

China 10,14 7,85 SUA 7,5 26 Tailanda 6,9 107 Mexic 5,24 49,9 Australia 5,04 270 Pakistan 3,81 254 Rusia 1,34 16,8 Ucraina 2,01 16,8

Page 254: 51462970 Fitotehnie Final

254 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Suprafeţele şi producţia de sfeclă pentru zahăr pe plan mondial, 2006

Ţara Suprafaţa, mil. ha Producţia, t/ha Producţia globală, mil. t

Franţa 0,37 78,8 29,87 Germania 0,35 57,7 20,64 SUA 0,54 53,09 28,88 Rusia 0,94 32,53 30,86 Ucraina 0,78 28,49 22,42 Polonia 0,26 43,78 11,47 Bielarusi 0,105 37,63 39,80 Moldova 0,042 27,77 11,77 România 0,039 29,43 11,52 Mondial 5,44 47,07 256,40 Producţia de zahăr în Moldova

Anul Producţia, mii tone 1997 203,8 1998 186,6 1999 99,0 2000 102,4 2001 124,9 2002 165,5 2003 107,1 2004 112,0

Dinamica producţiei de sfeclă pentru zahăr în Republica Moldova

Anii Suprafaţa, mii ha Producţia, t/ha Producţia globală, mii tone

1950-1955 49,2 164 799,6 1956-1960 64,9 185 1211,0

1961 - 1965 88,9 205 1821,8 1965 -1970 100,6 257 2567,0 1971 -1975 100,7 278 2835,6 1976-1980 112,5 278 3138,0 1981-1985 97,0 242 2355,1 1986-1989 88,9 290 2565,2

1989 86,0 41,9 3612,0 1990 81,5 29,2 2379,0 1991 79,7 28,3 2255,5 1992 82,4 23,9 1969,4 1993 73,3 25,2 1847,2 1994 75,5 18,7 1535,3 1995 81,0 23,3 1887,3

Page 255: 51462970 Fitotehnie Final

2555. Plante tuberculifere si radacinoase,

Recolta record în condiţii de irigaţie constituie 189 t/ha. În Danemarca, de pefiecare hectar se obţin 9 t de zahăr; în Franţa – 8 t; în Germania – 7 t; în Moldova –2,5-3 t. Fiecare ha cu o producţie de 30 t/ha, cu un randament de zahăr de 12%, demelasă – de 4,5%, de tăiţei – de 80% asigură un profit de 1 248 de dolari. Cheltuielilepe care le necesită cultivarea sfeclei pentru zahăr sunt de aproximativ 420 de dolari:pentru zahăr – 11 dolari; pentru melasă – 8 dolari; pentru tăiţei – 2 dolari.

Compoziţia chimică şi calitateaRizocarpul sfeclei pentru zahăr conţine 75% de apă şi 25% de substanţă uscată,

din care 17,5% de zaharoză (C12H22O11

Page 256: 51462970 Fitotehnie Final

256 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Substanţele azotate reprezintă 1,1-1,2% din sucul celulelor şi sunt compusedin substanţe azotoase organice: 0,71% din masa sfeclei o constituie proteinele,0,2% – aminoacizii, 0,15% – amidele, 0,15% – betaina, restul – substanţele azotoaseanorganice – sărurile de calciu şi natriu ale acizilor azotic, azotos şi amoniacal. Oparte din substanţele azotoase se pierd în procesul de fabricare a zahărului, altele,precum azotul vătămător, cenuşa, pentozanele şi pectinele, sunt dăunătoare.

Azotul din rizocarp se divide în: azot proteic, azot amoniacal (NH4), amoniu(NH4OH) care se separă din sucul de difuzie şi azotul vătămător: aminoacizii, betaina(C5H11C2N) – un pigment roşu al sfeclei; nitraţii (N03), care nu se separă dinzemurile de fabricare după purificare şi trece în melasă. O parte de azot antreneazăîn melasă 25 de părţi de zaharoză. Astfel, pierderile de zaharoză se pot determinaprin înmulţirea cantităţii de azot vătămător cu 25 – coeficientul melasigen.

Substanţele minerale – cenuşa – constituie 0,4-1% din masa sfeclei şi suntformate în special din săruri de K, Na, Mg şi Ca. Sărurile de K şi Na constituie50-60% din cenuşă. O parte de cenuşă împiedică cristalizarea a cinci părţi de zahăr.Deoarece în rizocarp sunt conţinute substanţe neazotate, coeficientul de puritatese determină în baza formulei:

Mărirea coeficientului de puritate cu 1% favorizează obţinerea a 0,2% de zahăr.Coeficientul de puritate se consideră foarte bun atunci când depăşeşte 90%, şi

mic, dacă nu ajunge la 80%.Pentru a aprecia producţia probabilă de zahăr se calculează indicele valorii

tehnice, şi procentul de zahăr din suc se înmulţeşte cu coeficientul de puritate, iarprodusul se împarte la 100,

Din 100 kg de zaharoză obţinută din rizocarpi se obţin 80-82 kg de zahăr;10-14 kg rămân în melasă, 5-6 kg – se pierd.

Se consideră foarte bun indicele mai mare de 14 şi slab cel mai mic de 12.Sucul se separă de sfeclă prin presare, din terciul de sfeclă bine uniformizat.

Sucul obţinut în acest mod se numeşte „suc normal” şi se deosebeşte de sucul ce seobţine la fabricarea zahărului, numit „suc de difuzie”.

Producţia de zahăr:

Page 257: 51462970 Fitotehnie Final

2575. Plante tuberculifere si radacinoase,

SistematicaSfecla face parte din familia Chenopodiaceae, genul Beta, care include 12

specii anuale şi multianuale. Cea mai reprezentativă este specia Vulgaris, careinclude 4 subspecii:

1. B. V. Saccharifera – sfecla pentru zahăr, conţine până la 20% de zahăr;2. B. V. Crassa – sfecla pentru nutreţ, conţine 5-10% de zahăr;3. B. V. Cycla – sfecla frunzoasă, cultivată pentru frunze şi peţioluri. Această

specie are rizocarpul mic şi lemnos; conţine 9-14% de zahăr şi este consideratăcea mai veche specie cultivată.

4. B. V. Cruenta – sfecla de masă, care conţine 6-12% de zahăr.Toate plantele rizocarpice aparţin grupului geofite, cu organe de regenerare

ascunse în sol, epicotilul (capul), hipocotilul (gâtul) şi rădăcina propriu-zisă alecărora s-au transformat în organe de acumulare a substanţelor nutritive de rezervă,iar mugurii de regenerare, care dau naştere tulpinilor, se formează la suprafaţa solului.

Sfecla cultivată este o plantă bienală. În primul an, formează rizocarpul şi rozetade frunze; în al doilea – rizocarpul plantat formează rozeta de frunze şi tulpina cuorganele generative. Însă sunt abateri de la ciclul normal de creştere şi dezvoltare,când în primul an formează lăstari floriferi fiind numite plante florifere, şi în anuldoi de viaţă nu formează lăstari floriferi fiind numite plante neflorifere ,adică plantecare nu fructifică.

Aceste abateri apar în legătură cu condiţiile de vernalizare şi lumină, pe care lasfecla pentru zahăr le parcurge timp de 15-20 de zile la o temperatură de 0–8oC, oumiditate suficientă şi acces de aer.

Trebuie să menţionăm că plantele de sfeclă, chiar şi de acelaşi soi sau hibrid, potavea o durată diferită a stadiilor de dezvoltare. Unele plante cu stadii scurte izbutescsă parcurgă amândouă stadiile şi să dea seminţe încă în primul an de viaţă, în special încazul unei temperaturi scăzute în timpul primăverii sau în cazul prelungirii orelordiurne de lumină, precum şi în condiţii de hrană şi umiditate abundentă.

Pentru stadiul de lumină, sfecla are nevoie numaidecât de lumină, substanţenutritive, umiditate şi aer. În stadiul acesta temperatura poate să ajungă până la20-22oC.

Dacă primăvara, de la semănat până la apariţia unei perechi de frunze, esterăcoroasă şi temperatura se menţine de lungă durată +4oC, atunci creşte procentul

Page 258: 51462970 Fitotehnie Final

258 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

de plante florifere care reduc randamentul de zahăr prin lemnificarea pivotului,dificultatea tăierii tăiţeilor la fabrica de zahăr. Şi invers, dacă primăvara estecălduroasă, la păstrare rizocarpii se păstrează la temperaturi mai mari de 8oC şi înprocesul sortării se ofilesc, atunci fiind plantaţi nu asigură lăstari floriferi în masăşi reduc randamentul de seminţe.

Rădăcina sfeclei reprezintă corpul real al sfeclei, partea plantei în care sedepozitează zahărul.

Epicotilul reprezintă partea superioară a corpului, pe care sunt dispuse frunzele,iar în al doilea an – tijele florifere. Epicotilul reprezintă 15-20% din greutateacorpului sfeclei şi 4-8% din lungimea lui.

Hipocotilul este partea imediat următoare epicotilului, delimitat în parteasuperioară de frunzele inferioare ale capului, iar în partea inferioară – de primelerădăcini laterale ale corpului sfeclei.

Zona hipocotilă este lipsită de rădăcini şi include circa 25-30% din greutateacorpului şi circa 5-10% din lungimea lui.

Rădăcina propriu-zisă, zona cu un diametru mai mare de 1 cm, este parteacea mai dezvoltată a corpului sfeclei; reprezintă circa 50-60% din greutatea şi 80-90% din lungimea plantei. Rădăcina sfeclei pătrunde în pământ până la adâncimeade 2 m, iar lateral se întinde de la 60 până la 100 cm. Rădăcina tipurilor bogate înzahăr are formă conică alungită: raportul dintre lungime şi diametru constituie 4:1– 3:1, pe când la tipurile productive este mai mult ovată; raportul lungime – diametru2,7:1 – 2,1:1. În structura rădăcinii se pot atesta următoarele deformaţii:

a) ramificaţia – ramificarea părţii inferioare a rădăcinii sau îngroşarearădăcinilor laterale apare la arătura superficială, când plantele sunt cultivate pe soluripietroase; la introducerea gunoiului de grajd cu paie; atunci când plantele suntvătămate de dăunători sau unelte.

b) scorburile, care se formează la ruperea ţesutului de pe capul sfeclei, înurma creşterii lui neuniforme. Deseori, la păstrarea rădăcinilor, scorbura reprezintăfocarul de ciuperci şi bacterii.

c) policefalia, care apare la creşterea viguroasă a unor muguri, în urma căreiase formează câteva capete separate.

d) tuberozitatea şi sucitul, care sunt provocate de neuniformitatea creşteriiţesutului inferior al rădăcinii, compacităţii solului, repartizării neuniforme asubstanţelor nutritive.

Toate aceste carenţe reduc calitatea recoltei.Aparatul foliar al sfeclei pentru zahăr este foarte dezvoltat; în condiţii normale,

o singură plantă formează 50-70 de frunze. Primele frunzuliţe ale plantei de sfeclă

Page 259: 51462970 Fitotehnie Final

2595. Plante tuberculifere si radacinoase,

sunt cotiledoanele, iar la 10-15 zile de la apariţia lor, în zona epicotilului se formeazăprima pereche de frunze adevărate şi, succesiv, altele, de formă şi mărime diferită.

În prima perioadă de vegetaţie, planta tânără formează 15-20 de frunze, care,cu excepţia primelor 6, au o suprafaţă de asimilaţie foarte mare.

În a doua perioadă se dezvoltă alte 15-20 de frunze cu peţiolul mai lung, dar cusuprafaţa de asimilaţie mai mică decât a frunzelor formate în prima perioadă.Formării acestor frunze îi corespunde o îngroşare rapidă a rădăcinii, a cărei greutatese apropie treptat de greutatea aparatului foliar.

În sfârşit, în a treia perioadă, se formează alte circa 20 de frunze. Rădăcinaîncepe să predomine în greutate asupra aparatului foliar. Aceste ultime frunze au osuprafaţă de asimilaţie mult mai mică decât primele. Astfel, aparatul foliaceu alplantei de sfeclă pentru zahăr este format din frunze de diferite vârste. Trăiesc maimult şi sintetizează cea mai mare cantitate de zahăr frunzele formate în a douaperioadă, adică în a doua jumătate a lunii iunie şi în luna iulie.

Sfecla pentru zahăr îşi formează iniţial o suprafaţă mare de asimilaţie, dupăcare începe o creştere accentuată a rădăcinii şi depunerea de zahăr. E posibil caîntre vigoarea aparatului foliaceu al sfeclei şi producţia de rădăcini şi conţinutul dezahăr să existe unele corelaţii pozitive.

În al doilea an de vegetaţie, din coletul sfeclei pentru zahăr pornesc una saumai multe ramuri pe care sunt dispuse florile.

Plantele florifere pot ajunge până la înălţimea de 120-200 cm. Un procent micde plante florifere apar chiar din primul an de cultură, fapt datorat temperaturiiscăzute din perioada de răsărire. De-a lungul ramurilor, sunt dispuse frunze maimici decât cele din rozeta formată în anul întâi, alungite, lanceolate şi scurt-peţiolate.Pe jumătatea superioară a ramurilor, florile sunt grupate câte 2-5 sau chiar câte 10,într-o glomerulă sesilă.

Floarea se compune din 5 sepale verzi, 5 stamine, un gineceu format dintr-unovar monosperm şi un stigmat bi- sau trilobat. La sfecla monogermă florile suntdispuse câte una la subsuoara unei frunzuliţe. Datorită acestui fapt, după fecundare,în glomerulă se formează o singură sămânţă. Sfecla pentru zahăr este o plantăalogamă, polenizarea ei efectuându-se cu ajutorul vântului şi al insectelor. Perioadade înflorire a unei plante constituie 10-25 de zile; maturizarea seminţelor are loctreptat, începând de la axul principal şi continuând cu ramurile secundare, dinsprepartea inferioară spre vârf.

Fructul sfeclei pentru zahăr poligerme este compus; reprezintă o glomerulăformată prin concreşterea părţii inferioare a mai multor fructe mici – nucule.Glomerula care cuprinde mai multe fructe este denumită multicarp; cea a sfeclei

Page 260: 51462970 Fitotehnie Final

260 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

monogerme – monocarp. Actualmente soiurile şi hibrizii cultivaţi sunt cu fructemonosperme – nucule. Seminţele sunt netede, cu lungimea medie de 3 mm, lăţimeade 2 mm şi grosimea de 1,5 mm; au perispermul dezvoltat, care conţine cea maimare parte din substanţele nutritive necesare embrionului. Perispermul provinedin nucela ovulului şi se află în exteriorul sacului embrionar. Fiecare sămânţă seaflă în cuibul fructului, este acoperită în partea de sus cu un căpăcel format dincarpelele florii. Dacă se înlătură căpăcelul fructului, seminţele se eliberează uşor.

Particularităţile biologiceCerinţele faţă de temperatură. De la semănat până la maturizarea tehnică, sfecla

pentru zahăr necesită 2 400-2 600°C de unităţi termice. Răsare peste două săptămânide la semănat, la temperatura de 6-7°C. Temperaturile mai mici de 4°C, menţinute peparcursul răsăritului şi la faza de cotiledoane, stânjenesc vegetaţia plantei şi determinăapariţia lăstarilor floriferi, iar temperaturile de -2°-4°C cauzează degerareacotiledoanelor. Plantele cu 2-4 perechi de frunze suportă şi geruri de până la -8°C.

Este mai pretenţioasă faţă de temperatură în perioada mai-iulie, când seformează aparatul ei foliaceu şi se îngroaşă rădăcina. La această fază, cea maipotrivită temperatură medie este cea de 18°C. La faza de maturizare, când se depuneşi o mare cantitate de zahăr – lunile august-septembrie – cea mai potrivitătemperatură medie este cea de circa 16-16,5°C. Maturizarea sfeclei este în corelaţiedirectă cu temperatura din luna iulie. Cu cât această lună este mai caldă, cu atâtdezvoltarea sfeclei, acumularea zahărului şi maturitatea tehnologică decurg mairapid. Procesul de creştere şi acumulare a zahărului continuă activ până latemperaturi medii de +6°C. Dacă sfecla se recoltează la o temperatură sub zero, seînrăutăţeşte calitatea ei tehnologică. Sfecla recoltată la o temperatură de -2°Cinfluenţează negativ producerea zahărului: la dezgheţarea rizocarpilor se produceinvertirea zahărului, în urma căreia o parte din el trece în melasă.

Cerinţele faţă de umiditate. Sfecla pentru zahăr consumă destul de multă apă,pentru 1 kg de substanţă uscată se utilizează 400-450 kg de apă. Coeficientul deconsum al apei este de 9 mm/t. La cultivarea unui rizocarp cu masa de 500 g, înperioada de vegetaţie sunt necesari 40-45 l de apă. Pentru a recolta 50 t/ha suntnecesari 5 000 m3 de apă – 500 mm de precipitaţii, din care 250 mm trebuie să seacumuleze pe timp de iarnă, iar 250 mm să cadă în timpul vegetaţiei. Ideală ar fiproporţia anuală de 600 mm de precipitaţii, repartizate astfel:

acumulate pe timp de iarnă – 240 mm iulie – 90 mmaprilie – 40 mm august – 90 mmmai – 50 mm septembrie – 60 mmiunie – 60 mm octombrie – 20 mm

Page 261: 51462970 Fitotehnie Final

2615. Plante tuberculifere si radacinoase,

Pentru umflarea şi germinarea seminţelor se cer 150-170% de apă, raportatela masa seminţelor uscate. Umiditatea optimă a solului – 70-75% din cantitateaumidităţii active. Coeficientul de transpiraţie al sfeclei semincere constituie 725.Perioada critică de umiditate este sfârşitul lui iunie - începutul lui iulie. Aceastăperioadă coincide cu faza de înflorire a plantelor.

Dacă divizăm perioada de vegetaţie în 3 etape a câte 50 de zile fiecare, raportulde consum al apei pe perioade va fi următorul: 1:9:3, motiv din care cantitateadepunerilor atmosferice din a doua etapă – iulie-august – are o mare importanţăpentru sporirea recoltei. Cele mai bune recolte se obţin când coeficientulhidrotermic pe perioada iunie-august este egal cu 1,4-1,5. În cazul în carecoeficientul hidrotermic este de cca 1,0 recolta constituie 75% din cea maximă,iar la CH de 0,5 – 50%.

În Republica Moldova, în această perioadă, CH mediu constituie 0,8-1,3. Prinurmare, se pot obţine 65-90% din recolta real posibilă.

Cerinţele faţă de sol. Solurile optime pentru sfecla pentru zahăr sunt celeprofunde, omogene, foarte bine structurate, cu raportul între nisip şi argilă în limitefoarte strânse, soluri ce se lucrează uşor, cu capacitatea corespunzătoare de reţinerea apei, permeabile pentru apă şi aer, bogate în substanţe organice şi minerale, cureacţie neutră sau uşor alcalină, pH – 6,5-7,2. Nivelul apelor freatice trebuie să fienu mai aproape de 1, 5-2 m de suprafaţa solului. Masa volumetrică ≈ 1 g/cm3.Diametrul glomerulelor de 0,25-7 mm – peste 55%. Porozitatea totală – 50-60%din volumul solului, inclusiv 55-60% porozitate necapilară – pori cu diametrul maimari de 1 mm, iar restul – porozitate capilară mai mică de 1 mm. Sfecla pentruzahăr suportă soluri sărăturate; cultivată pe terenuri alcaline, asigură recolte bune.Chehopodiaceele sunt principalele plante ce trebuie cultivate pe soluri sărăturate.

Datorită conţinutului înalt de zahăr, sfecla pentru zahăr este mai rezistentă lasalinitate decât sfecla furajeră. O recoltă de 30 t de rizocarpi şi tot atâtea vrejuri desfeclă pentru zahăr extrage din solul salinizat 200-375 kg Cl, considerat principalulvinovat al salinizării solului. Deci, sfecla pentru zahăr poate servi drept mijlocbiologic de desalinizare a solului.

Filosoful şi botanistul antic Teofrast (sec. IV-III î.e.n.) informează, în lucrareasa Istoria plantelor (apărută în 9 volume), că sfecla aparţine plantelor asupra căroraudarea cu apă salinizată influenţează favorabil.

Cerinţele faţă de lumină. Pentru sfecla pentru zahăr, plantă cu un proces intensde fotosinteză, lumina este deosebit de importantă. În lipsa insolaţiei directe, procentulde zahăr scade, iar cantitatea de substanţe nezaharoase şi conţinutul de substanţeminerale cresc. Pentru formarea şi depunerea zahărului sunt favorabile perioadele de

Page 262: 51462970 Fitotehnie Final

262 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

lumină din lunile august, septembrie şi octombrie, cu condiţia ca frunzele să fieturgescente. Insuficienţa luminii influenţează negativ şi asupra culturii semincere:sporeşte numărul de plante nefructifere; plantele roditoare se maturizează cu treisăptămâni mai târziu decât plantele crescute în condiţii normale de lumină.

Sfecla necesită 35-38 kcal/cm2.Valoarea energetică: planta întreagă = 4 230 kcal/kg.Producţia principală = 4 340 kcal.Fazele de creştere şi dezvoltare includ: 1) încolţire; 2) apariţia cotiledoanelor;

3) prima pereche de frunze; 4) 2-3 perechi de frunze; 5) 4-5 perechi de frunze; 6)împreunarea frunzelor între rânduri; 7) maturizarea tehnică.

Particularităţile de nutriţieSfecla pentru zahăr consumă mai multe substanţe nutritive decât alte plante de

studiul cărora se ocupă fitotehnia. Pentru formarea unei tone de rădăcini şi afrunzelor corespunzătoare, plantele consumă 5 kg de N; 1,5 kg de P2O5; 6 kg deK2O, cea mai mare parte din elementele nutritive fiind consumate până în luna iulie– 73,4% de N; 57,8% de P205 şi 61,1% de potasiu, cu toate că până la aceastăperioadă se formează doar 43,6% din substanţa uscată totală.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Sfecla pentru zahăr se seamănă după grâu de toamnă,

cultivat prin metoda semiogor, mazăre şi lucernă. Nu se plantează după porumb şialte culturi tardive, deoarece reziduurile vegetale cauzează dificultăţi la lucrareasolului; primăvara, aceste terenuri solicită lucrări multiple, care conduc la uscareasolului şi reducerea recoltei cu circa 4-6 t/ha.

Rotaţia în timp a sfeclei pentru zahăr trebuie să fie de 3-4 ani, iar în caz deinfecţii mari ale solului (cu viermele-sfeclei) – nematodul revine pe solă peste 4-5 ani. Gradul de saturaţie al asolamentului cu sfeclă pentru zahăr nu trebuie sădepăşească 30%.

Sfecla pentru zahăr este o bună premergătoare pentru multe culturi şi, maiales, pentru orzul pentru bere, porumb şi alte plante care nu sunt atacate de nematode.

Fertilizarea. Îngrăşămintele trebuie introduse în 2 etape: la arătura de toamnăşi la cea de primăvară, în rânduri, odată cu semănatul. Este recomandabilă şiintroducerea a 40-60 t de gunoi de grajd, care elimină 25% din masa totală a CO2,precum şi gunoi de grajd fără aşternut semilichid – câte 80-100 t/ha. Îngrăşăminteleorganice trebuie repartizate uniform pe teren şi încorporate în sol în timp de 3-4ore. Nerespectarea acestor cerinţe reduce cu 20-30% eficacitatea îngrăşămintelor

Page 263: 51462970 Fitotehnie Final

2635. Plante tuberculifere si radacinoase,

organice. 1 t de gunoi de grajd asigură un surplus de producţie de 0,5 t/ha. Pentru aobţine 38-40 t/ha de rizocarpi trebuie introduse, în medie, nu mai puţin de380-400 kg s. a. NPK. 1 ha de plantaţie de sfeclă consumă pe zi circa 1 t de CO2(conţinutul de CO2 din aer este de 0,03%). Astfel, îngrăşămintele organice au rolulimportant de sursă a elementelor de nutriţie şi de CO2.

Dacă, din lipsă de îngrăşăminte, fertilizarea nu s-a efectuat toamna, se permiteadministrarea lor primăvara, în timpul primei lucrări a solului, aproximativ 80%din dozele de fosfor şi potasiu şi până la 50% din doza de azot. Restul cantităţii defosfor şi potasiu şi până la 10% din cantitatea de azot se vor administra lângă rând,concomitent cu semănatul. Cel mai bine se pretează la această fertilizareîngrăşămintele complexe; amofosca, nitroamofosca. Restul de azot se va administraîn spaţiul dintre rânduri, ca nutriţie suplimentară la a doua praşilă, când planta aformat 4-5 perechi de frunze, cu ajutorul fertilizatorului USMC-5,4. În acest modse asigură necesarul de azot al plantelor pe întreg parcursul vegetaţiei. Dacă pecâmpul destinat sfeclei pentru zahăr s-a administrat gunoi de grajd, dozele de fosfor,potasiu şi o parte mică din azot se pot aplica în 2 etape, în timpul primei lucrări asolului şi în timpul semănatului, lângă rând, iar restul de azot – în timpul vegetaţiei.Îngrăşămintele administrate simultan cu seminţele trebuie introduse cât mai adâncîn sol. Azotul se aplică în perioada de vegetaţie, la mijlocul spaţiului dintre rânduri(10-12 cm), se evită aplicarea lui pe frunzele plantelor, mai ales când se foloseşteureea. Cel mai indicat îngrăşământ pentru perioada de vegetaţie este azotatul deamoniu (34,6%). Dacă nu se respectă datele recomandate, fertilizarea suplimentarăeste ineficientă: se admite, totuşi, ca excepţie, doar pe terenurile care n-au primitcantitatea suficientă de îngrăşăminte de bază, cu scopul de a completa sumasubstanţelor nutritive necesare pentru formarea recoltei planificate. Pentru a obţineefectul scontat, fertilizarea suplimentară trebuie aplicată nu mai târziu de faza de 5perechi de frunze adevărate. Aplicată mai târziu, fertilizarea suplimentară influen-ţează nesemnificativ recolta şi înrăutăţeşte esenţial calitatea rădăcinilor. În perioadade vegetaţie, e raţional să se introducă toate 3 componente în doze de: N30 P30 K30 lao adâncime de 10-12 cm, în stratul umed al solului. Pe câmpurile pe care dozatotală calculată de PK a fost introdusă în timpul aratului, se aplică suplimentar doarîngrăşăminte azotice: N30-40.

Sfecla pentru zahăr este o plantă foarte sensibilă la insuficienţa borului. Solurilenormale nu trebuie neapărat tratate cu bor, dar trebuie să se ia în calcul că lipsaborului provoacă putrezirea „inimii” sfeclei, fenomen manifestat deosebit de evidentîn verile secetoase. E binevenită administrarea uniformă, înainte de semănat, a uneicantităţi de 15-20 kg/ha borax (supradozarea borului este toxică pentru plante);boraxul se dizolvă în apă şi se administrează ca orice altă soluţie.

Page 264: 51462970 Fitotehnie Final

264 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Un efect bun asigură 100 g de gunoi uscat de păsări. Pentru combatereaputregaiului-inimii sfeclei pentru zahăr şi a putregaiului uscat, pe terenurile cu apefreatice apropiate se introduc în rânduri 3-5 kg/ha îngrăşăminte cu bor şi mangan: -0,5-0,9 kg/ha ş.a.

AmendamenteleSfecla pentru zahăr creşte bine la pH neutru sau uşor alcalin. Pe solurile cu pH

mai mic de 6,5, producţia se reduce cu circa 10% faţă de cea obţinută pe soluri cu pH7. Aplicarea amendamentelor calcaroase trebuie realizată toamna, la o arătură adâncă,indiferent dacă se foloseşte oxidul de calciu, piatra de var sau spuma de var. Aplicareaîn primăvară a amendamentelor cu calciu are un efect nesemnificativ asupra producţieide rădăcini, dar reduce conţinutul de zahăr şi măreşte conţinutul de azot vătămător.

Lucrarea solului. Sfecla pentru zahăr are nevoie de un teren bine mărunţit lasuprafaţă, nivelat şi afânat pe un strat cât mai adânc. Obligatorie pentru pregătireaterenului este dezmiriştirea, care se execută concomitent cu recoltarea culturiipremergătoare sau imediat după recoltare. Acest procedeu agrotehnic permitepăstrarea în sol a circa 40-60 mm de umiditate remanentă; asigură combatereaeficientă a buruienilor, a bolilor şi a dăunătorilor; favorizează îmbunătăţirea calităţiilucrărilor ulterioare. În cazul în care solul este lucrat în stil semiogor timpuriu detoamnă, arătura se aplică cel târziu peste 15-30 de zile după dezmiriştire, ţinându-se cont de faptul că tărăgănarea acestei lucrări micşorează cu 2,5-4,0 t/ha producţia.Arătura trebuie realizată la o adâncime de 32-35 cm, obligatoriu cu un plug cucormană, asamblat cu un tăvălug dinţat sau cu o grapă cu colţi. Arătura executatăvara se menţine afânată şi curată de buruieni până în toamnă şi se nivelează minuţiosprin lucrări de discuire şi grăpare. În anii în care a doua jumătate a verii este secetoasăşi nu poate fi realizat aratul timpuriu, terenurile se dezmiriştesc, cu scopul de apăstra umiditatea şi a distruge buruienile apărute, aratul amânându-se pentru un timpmai favorabil. La fel se lucrează şi solul prea umed. În vederea unei nivelări cât maibune a terenului, arătura de toamnă se realizează cu o grapă cu discuri, iar dacă aparburuieni şi samuraslă se aplică o cultivaţie, concomitent cu boronitul.

În paralel cu pregătirea solului după metoda semiogor, unele gospodării aplicăun sistem de lucrări care includ dezmiriştirea după recoltare; aratul la adâncimeade 18-20 cm la începutul lunii august şi aratul solului la începutul lunii octombrie.Acest sistem nu cedează în faţa metodei semiogor timpuriu de toamnă, mai ales pesolurile presate puternic către toamnă. Dar, din cauză că aratul se realizează târziuşi solul rămâne nenivelat, primăvara trebuie aplicate mai multe afânări,nerecomandabile pe timp secetos.

Page 265: 51462970 Fitotehnie Final

2655. Plante tuberculifere si radacinoase,

Pe sectoarele infestate de buruienile cu rizomi ce dau lăstari din rădăcină, serecomandă aplicarea unui sistem special de lucrare a solului, care prevededezmiriştirea la o adâncime de 10-12 cm. La răsărirea plantulelor de buruieni cufrunză lată (susaiul, alte buruieni) în sol se introduce o doză dublă de erbicid 2,4 DA,iar peste 5-7 zile se aplică prima discuire. În continuare, pe măsura apariţiei unor noirozete şi plantule, se aplică încă 1-2 discuiri, iar la sfârşitul lunii septembrie - începutullunii octombrie – terenul se ară la o adâncime de 32-35 cm, nivelându-se concomitent.În cazul în care arătura a fost executată cum trebuie şi terenul bine nivelat, pentrupregătirea corespunzătoare a patului germinativ, primăvara, în preajma semănatului,se realizează o singură lucrare superficială cu ajutorul cultivatorului USMK-5,4, saucu alte mijloace adecvate, la adâncimea de încorporare a seminţelor. O asemenealucrare de primăvară a solului conduce la micşorarea pierderilor de apă, creareacondiţiilor necesare pentru germinaţia înaltă a seminţelor, răsărirea uniformă şi rapidăa plantelor, reducerea consumului de energie şi carburanţi. Dacă solul nu a fost binenivelat toamna, el se nivelează minuţios primăvara. Primul procedeu agrotehnic,orientat către păstrarea umezelii, nivelarea şi afânarea suprafeţei terenului îl vaconstitui grăparea de primăvară, cât mai timpuriu. Grăparea se va realiza cu un agregatcompus din grape medii sau din târşitoare şi grape. Solurile îndesate sunt parcurseîntâi de grape, iar apoi – în cuplare – şi de grape târşitoare. Pe solurile puhave lucrarease aplică într-o direcţie, pe cele îndesate – în două. Agregatele se deplasează de-acurmezişul arăturii sau sub un anumit unghi faţă de direcţia acesteia.

În preajma semănatului, se pregăteşte patul germinativ. Se ţine cont de faptulcă lucrările de primăvară nu trebuie să depăşească profunzimea de 2-4 cm şi nutrebuie repetate mai ales în primăverile secetoase, când în stratul germinativ seînregistrează deficit de umiditate. Este interzisă pregătirea patului germinativ cuajutorul grapei cu discuri, întrucât aceasta secătuieşte solul. Dacă, înainte de semănat,solul conţine bulgări mai mari de 30 mm sau este foarte afânat, trebuie aplicattăvălugitul cu tăvăluguri netede sau din inele cu pinteni.

Reţinerea zăpezii. Un strat de zăpadă de 1 cm este egal cu 2 l de apă pe 1 m2.Fiecare cm de zăpadă asigură 200 kg/ha spor de producţie. Zăpada se reţine cuplugul de zăpadă-formator de poloage: SVU-2,6. Se realizează când stratul de zăpadăatinge 12-15 cm. Poloagele de zăpadă trebuie dispuse la distanţa de 6-8 m unul dealtul, de-a lungul şi de-a curmezişul terenului. După căderea zăpezii şi egalareaterenului cu poloage, aratul zăpezii se repetă.

Primăvara timpuriu, pe pante se presară de-a curmezişul, în fâşii, cenuşă, cuscopul de a regla reţinerea apei provenite din topirea zăpezii. La maturitatea solului,se aplică grăparea cu boroane grele (3BTZS-1) şi cu boroane uşoare cu dinţi (3-

Page 266: 51462970 Fitotehnie Final

266 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

OR-0,7) la o adâncime de 2,5-3 cm. Întârzierea cu o zi a boronitului reduce recoltacu 1 t/ha. Nivelarea cu târşitoarele ŞB-2,5+3-OR-0,7 se face sub unghi de 40o faţăde arătură. Pe un teren lucrat, bulgării trebuie să fie mai mici de 1,5 cm, înălţimeacoamelor fiind nu mai mare de 1,5 cm.

Erbicidarea. Contra buruienilor se aplică erbicidele: Dual Gold 960 EC –1,6 l/ha, Frontier optima – 4,0 l/ha, Goltix 70 WP – 6,0 l/ha cu încorporare în sol.

Lucrări până la semănat se efectuează cu ajutorul cultivatorului USMK-5,4,la o adâncime cu 1,0-1,5 cm mai mică decât adâncimea de încorporare a seminţelor.Dacă adâncimea afânării este cu 4-7 mm mai mare decât adâncimea de încorporarea seminţelor, gradul de germinare scade cu 7-8%. Intervalul dintre lucrarea soluluişi semănat nu trebuie să depăşească 2-3 treceri ale agregatului. Lucrarea soluluiconcomitent cu tăierea fisurii permite:

– reducerea cheltuielilor de energie din contul afânării doar a zonei rândurilor;– reducerea de peste 3 ori a consumului de erbicide.Adâncimea fisurilor de orientare trebuie să fie cu 5 cm mai mare decât stratul

arabil. Dacă se utilizează tractorul T-50S, intervalul tăietorului fisurii de pesemănătoare este asimetric între rândurile 3 şi 8, iar ecartamentul egal cu 2250 mm:dacă se utilizează tractorul MTZ, la care ecartamentul este de 1.800 mm, intervalultăietorului fisurii este simetric, iar între rândurile 3 şi 9 – egal cu 2 700 mm. Laîntreţinerea semănăturii cu ajutorul extirpatorului, zona protectoare se reduce la3-5 cm.

Seminţele şi semănatulÎnainte de semănat, seminţele se încrustează în baza formatorilor de peliculă

aplicându-se preparatele Tachigaren 70 WP – 8,0 kg/t, Apron Gold 35 EW – 3 kg/t,Semafor 20 ST – 4,0 kg/t, Furadan 35 ST – 30 kg/t, Carbodan 35 ST – 20 kg/t,Cosmos 250 FS – 5 kg/t, TMTD, VSC – 8,0 kg/t.

Soiuri şi hibrizi omologaţi. În Republica Moldova, au fost înregistraţi 18 hibrizişi soiuri de sfeclă pentru zahăr, cu o productivitate de 40-50 t /ha, 11 dintre ei fiindomologaţi: Moldavskaia odnosemianaia-41, Uladovskaia odnosemianaia-35,Anca, Gala, Astro, Danubia, Oryx, Adeline, Gisela, Ovatio, Ariana.

Seminţele pot fi drajate, adică acoperite cu anumite substanţe în componenţacărora pot intra, ca materia1 de umplutură, unele insectofungicide, erbicide,substanţe nutritive. Proporţia dintre greutatea seminţelor de sfeclă şi greutateasubstanţelor nutritive este de 1:2,5, adică, după tratare şi uscare, greutatea unui kgde seminţe devine de 3,5 ori mai mare. Seminţele de sfeclă pentru zahăr destinateobţinerii de rizocarpi trebuie să întrunească următoarele condiţii:

Page 267: 51462970 Fitotehnie Final

2675. Plante tuberculifere si radacinoase,

– germinarea nu mai mică de 80%;– monocarpia nu mai mică de 85%;– uniformitatea – 85%;– puritatea – 98%.Nu se permite însămânţarea, dacă seminţele nu sunt însoţite de un buletin de

certificare, elaborat de laboratoarele specializate în analiza valorii pentru cultură aseminţei de sfeclă. Tradiţional, se utilizează două fracţii de seminţe: 3,5-4,5 mm şi4,5-5,5 mm. În prezent, seminţele se distribuie nu în funcţie de greutate, ci în unităţide semănat. O unitate de semănat (1 U) conţine 100 000 ±2% seminţe.

Semănatul se efectuează primăvara, cât mai timpuriu, când temperatura soluluila adâncimea de încorporare a seminţelor constituie 4-5oC şi se menţine constantă2-3 zile.

Semănatul realizat la epoca optimă asigură o răsărire bună a plantelor,evitându-se atacul bolilor şi vătămătorilor specifice primelor faze de vegetaţie,precum şi pierderile provocate de dezvoltarea buruienilor.

Termenul optim de semănat este destul de restrâns şi orice întârziere a lucrărilorde semănat impune încorporarea seminţelor într-un sol semiumed sau chiar uscat,la adâncimi prea mari, fapt ce condiţionează micşorarea considerabilă a gradului degerminaţie a seminţelor în câmp, rărirea semănăturilor şi, în consecinţă, pierderimari de recoltă, care ajung până la 20-22%.

Nu se recomandă nici realizarea prea devreme a semănatului, deoareceseminţele incorporate în sol rece, deşi sunt îmbibate cu apă, germinează mai încet,plantele răsar târziu (în a 18-25-a zi după semănat), incomplet şi neuniform, auenergie insuficientă de creştere, sunt atacate mai intens de putregaiul rădăcinii şide dăunătorii din sol, creşte procentul de plante florescente.

Pentru ca plantulele să răsară uniform şi rapid, întreaga plantaţie de sfeclă pentruzahăr trebuie semănată în 3-4 zile, iar pe un teren concret – în 1-1,5 zile.

Adâncimea încorporării seminţelor. Seminţele se încorporează la diferiteadâncimi, în funcţie de condiţiile meteorologice concrete, calitatea pregătirii patuluigerminativ şi varietăţile solului. Dacă umiditatea solului este normală, patulgerminativ are o structură omogenă, o densitate favorabilă şi un grad optim denivelare, seminţele de sfeclă pentru zahăr trebuie incorporate la adâncimea de3,0-3,5 cm, iar dacă primăvara este secetoasă sau, din diferite motive, semănatul s-a efectuat cu întârziere – la 3,5-4,0 cm. O condiţie obligatorie este ca seminţele săfie încorporate uniform, la o adâncime stabilită, într-un strat de sol umed, pe un pattare. Adâncimea de încorporare a seminţelor se verifică de cel puţin 2-3 ori întimpul zilei. Abaterea de la norma adâncimii de încorporare nu trebuie să depăşească

Page 268: 51462970 Fitotehnie Final

268 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

±0,5 cm. În condiţii de secetă, ca şi pe soluri prea înfoiate, bogate în substanţeorganice, concomitent cu semănatul sau imediat după el, ogorul trebuie tăvălugit,rezultate bune oferind aplicarea tăvălugirilor medii crenelaţi 2KKN-2,8.

Densitatea optimă a plantelor este stabilită în funcţie de gradul deaprovizionare cu apă, de potenţialul de fertilizare a solului, particularităţile soiurilorşi hibrizilor cultivaţi şi trebuie să constituie 75-95 mii de plante recoltabile lahectar. Densitatea minimă se recomandă în condiţiile unei rezerve reduse deumiditate în sol şi a unui nivel scăzut de fertilizare. Când condiţiile de asigurare aplantelor cu apă şi substanţe nutritive devin favorabile, densitatea lor creşte.Densitatea lanului de sfeclă pentru zahăr influenţează substanţial greutatea medie arădăcinilor şi componenţa lor fracţională. Pentru menţinerea densităţii optime lahectar, paralel cu procedeele mecanizate, trebuie efectuate, la timp şi în bune condiţiide calitate, răritul şi prăşitul plantaţiei. În cazul în care densitatea plantelor estemare, producţia medie de rădăcini se micşorează, iar procentul de rădăcini maimici de 200 g creşte ca urmare a reducerii spaţiului de nutriţie ce revine unei plante,şi invers, în cazul în care densitatea plantelor este mai mică decât cea optimă, creştegreutatea medie a rădăcinilor, mărindu-se şi procentul de rădăcini cu greutatea maimare de 600-800 g. Şi în primul, şi în al doilea caz, consecinţele sunt negative,întrucât rădăcinile mici se pierd în timpul recoltării, iar cele prea mari au conţinutde zahăr şi calităţi tehnologice scăzute.

Norma de semănat. Între cantitatea necesară de seminţe la hectar, gradul degerminaţie a acestora şi densitatea plantelor există legături strânse, fapt ce trebuieluat în calcul la determinarea normei de semănat. Cu cât este mai mare germinaţiaseminţelor în câmp şi cu cât mai puţine acţiuni negative se exercită asupra plantulelor,cu atât mai mare trebuie să fie distanţa dintre seminţe (mai mic numărul de seminţe),deoarece, pe parcursul vegetaţiei, din diferite motive, se pierd 10-15% din numărulde plante răsărite. Însămânţarea se face la o distanţă de 14-15 cm între seminţelede pe acelaşi rând (1,6-1,5 unităţi de semănat), distanţa dintre seminţele de pe rândpoate fi mărită până la 16-17 cm (1,4-1,3 unităţi de semănat), dacă se preconizeazăo germinaţie a seminţelor în câmp mai mare de 75%. În ambele cazuri trebuie săfie respectate următoarele cerinţe:

– arătura trebuie minuţios nivelată din toamnă;– patul germinativ trebuie să posede o structură omogenă, o densitate favorabilă

şi un grad optim de nivelare;– trebuie utilizate seminţele monogerme cu germinaţia de peste 95%, tratate

cu insectofungicide eficiente;– trebuie asigurate, obligatoriu, protecţia de boli, vătămători şi buruieni a

seminţelor şi plantelor, după răsărire;

Page 269: 51462970 Fitotehnie Final

2695. Plante tuberculifere si radacinoase,

– semănatul trebuie realizat în termene optime, cu semănători de tip Unicorn.Dacă una dintre aceste condiţii nu poate fi îndeplinită, semănatul se face la

distanţa de 11-12 cm între seminţe pe rând (2,0-1,85 unităţi de seminţe la hectar)cu semănătoarea de tip Multicorn, urmând ca după ce plantele vor răsări să serealizeze corecţia densităţii. Pe solurile grele, puţin structurate, pe terenurileîmburuienate sau pe cele afectate de pericolul apariţiei în masă a dăunătorilor,cantitatea de seminţe la hectar trebuie mărită până la 2,2-2,5 unităţi, după răsăritulplantelor executându-se răritul manual.

Uneori, gospodăriile cultivatoare de sfeclă sunt nevoite să reînsămânţeze unelesuprafeţe. Seminţele din solul semiuscat absorb încet apa, nu încolţesc şi-şi pierdfacultatea germinativă. Alteori seminţele sunt atacate de dăunători şi boli. Au fostatestate şi cazuri când semănăturile de sfeclă au suferit de pe urma condiţiilormeteorologice nefavorabile sau de pe urma atacului dăunătorilor (gărgăriţa-sfeclei,viermii-sârmă, buha-semănăturilor, musca-sfeclei ş. a.) şi a bolilor.

De regulă, primele semănături asigură producţii de rădăcini şi de zahăr maimari decât cele repetate, de aceea câmpul destinat reînsămânţării trebuie analizatcu grijă, pentru a stabili cauzele ce au provocat neîncolţirea seminţelor sau pieireaplantulelor. Iar în cazul în care pe 1 m.l. au rămas mai puţin de 2 plante (40 de mii lahectar), terenul se reînsămânţează. Reînsămânţarea trebuie realizată, cel târziu, pânăîn a doua decadă a lunii mai.

Interacţiunea dintre distanţa dintre seminţele de pe acelaşi rând,germinaţia seminţelor în câmp şi densitatea plantulelor

Dacă se preconizează germinaţia seminţelor în câmp,%

50 55 60 65 70 75 80

Distanta dintre seminţe pe rând, cm

Norma de semănat, unităţi/ha Densitatea, mii plantule la 1 ha

9 2,46 123 135 148 160 172 184 197 10 2,22 111 122 133 144 155 166 177 11 2,02 100 110 120 130 140 150 160 12 1,85 93 101 111 120 129 139 148 13 1,77 85 97 106 115 124 133 141 14 1,60 79 87 95 103 110 118 126 15 1,48 74 81 89 96 103 111 118 16 1,39 70 76 89 90 97 104 111 17 1,30 65 74 78 84 91 97 104 18 1,23 61 67 74 80 86 92 98

Page 270: 51462970 Fitotehnie Final

270 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

În cazul în care semănatul se efectuează la densitatea finală, numărul nuculelorla 1 m.l. se calculează în baza următoarei formule:

unde:N. b. – numărul glomerulelor semănate pe 1 m.l., bucăţi;D.F. – densitatea finală a plantelor înainte de recoltare, bucăţi/ha;L. – lăţimea intervalului dintre rânduri, m;Kp. – coeficientul de perisabilitate naturală a plantelor în timpul vegetaţiei –

1,1-1,2;Rc – procentul de plante răsărite în câmp

100% )100(. CRlRc −

= ,

C – micşorarea procentului de plante răsărite în câmp: 20-25%;Re – procentul de răsărire în laborator.Dacă procentul de răsărire în laborator constituie 85%, iar densitatea finală –

100 000 plante/ha; C este de 20; Kp – de 1,2; L – de 0,45 m

,

atunci:

glomerule la 1 m.l.

Norma de însămânţare în kg/haunde M – masa a 1.000 seminţe, g;Dacă M = 16 g.

Norma de semănat şi adâncimea încorporării se stabileşte în câmp, în brazdă,în baza unor treceri de control (cu brăzdare nivelatoare pentru acoperirea seminţelorridicate), calculându-se numărul de seminţe şi adâncimea încorporării lor de fiecarebrăzdar.

Page 271: 51462970 Fitotehnie Final

2715. Plante tuberculifere si radacinoase,

Toate secţiile de semănat trebuie să aibă acelaşi interval între rânduri, abatereaadmisibilă ± 10 mm.

Tehnica de semănat. Sfecla pentru zahăr se seamănă cu ajutorul maşinilor deprecizie EST-12A şi SST-12C, la o viteză de deplasare de 3,5-4 km/oră sau cutractoare de tip T-70S şi MTZ. Distanţa între rânduri trebuie să constituie 45 cm.Se recomandă ca semănătorile să fie trase de tractoare cu şenile, fixate în urmatractorului, astfel încât rândurile de sfeclă să nu cadă pe urmele lăsate de tractor.Înainte de a începe semănatul, câmpul se revizuieşte, se determină direcţia dedeplasare a agregatului, de obicei de-a curmezişul arăturii şi se pregătesc fâşiile deîntoarcere. Dacă se utilizează semănători cu 12 rânduri, lăţimea fâşiei de întoarceretrebuie să fie egală cu patru treceri ale semănătorii, iar dacă se lucrează cu semănătoricu 18 rânduri – cu trei treceri. Fâşiile de întoarcere se seamănă înaintea întreguluimasiv. Pentru a asigura liniaritatea rândurilor, prima trecere a semănătorii se faceîn baza unei linii jalonate (jaloanele se fixează la marginea câmpului), iar treceri1eulterioare – pe urmele marcatorului. Pe capota tractoarelor se instalează un vizor,pe T-70S, în dreapta axei longitudinale a tractorului, la depărtarea de 225 mm, iarpe MTZ – pe axa longitudinală. La semănătoarea SST-12B, marcatorul se fixează peurma pe care va merge agregatul în timpul afânării, de-a lungul rândurilor, până laapariţia plantelor. La tractorul cu şenile T-70S, marcatorul de urmă se instalează pesemănătoare în două locuri: între distribuitoarele 6 şi 7, 8 şi 9 ale secţiei semănătorii.În primul caz, agregatul va fi condus astfel încât vizorul să coincidă cu caneluraformată; în al doilea – ca şenila dreaptă a tractorului să coincidă cu canelura.

Lucrări de întreţinereImediat după semănat, terenul se tăvălugeşte cu tăvălugi din inele cu pinteni

(3KKŞ-6) sau cu tăvălugi netezi (3KVG-1,4), asamblaţi cu o grapă uşoară (3BP-0,6).Lucrările de îngrijire se efectuează cu scopul de a menţine afânat stratul superficialal solului, favorizând absorbţia de către plante a apei şi substanţelor nutritive. Unalt obiectiv al lucrărilor de îngrijire este combaterea buruienilor, faţă de care sfeclapentru zahăr este mai sensibilă decât alte plante prăşitoare şi la care reacţioneazăcu scăderi considerabile de producţie. Cu cât terenul este mai îmburuienat şi cu câtse întârzie mai mult lucrările de combatere, cu atât sunt mai mari pierderile de pro-ducţie. Cele mai răspândite şi mai nocive sunt buruienile anuale (costreiul, mohorul,meiul sălbatic, ştirul-obişnuit) şi buruienile perene (susaiul-de-câmp, pălămida şivolbura). Buruienile pot fi combătute prin lucrări mecanice şi manuale, prinutilizarea erbicidelor sau combinat, prin lucrări mecanice şi utilizarea erbicidelor.

Prima variantă tehnologică, cea fără utilizarea erbicidelor, implică următoarelelucrări:

Page 272: 51462970 Fitotehnie Final

272 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

• în a patra şi a cincea zi după semănat, când seminţele de sfeclă pentru zahărîncep să încolţească, se aplică o grăpare cu grape uşoare în direcţia transversalăsemănatului. Aceasta permite combaterea a până la 60% din plantulele de buruienila faza “firelor albe” şi creează condiţii bune pentru încolţirea seminţelor de sfeclă.Viteza de deplasare a agregatului trebuie să constituie cel mult 3 km/oră. Înprimăverile reci, lucrarea poate fi repetată;

• concomitent cu pronunţarea rândurilor, se aplică praşila mecanizată, laadâncimea de 3-4 cm, pe spaţiul dintre rânduri, cu ajutorul unor cultivatoare echipatecu discuri de protecţie şi cuţite tip săgeată. Pe lângă combaterea buruienilor,procedura reprezintă şi un mijloc esenţial de combatere a putregaiului. Pe parcursulvegetaţiei, până când aparatul foliar acoperă complet spaţiul dintre rânduri, se aplicăcel puţin 2-3 praşile: când buruienile sunt mici şi gradul de umiditate a soluluipermite o lucrare de calitate. Prima praşilă mecanizată între rânduri, la o adâncimede 5-6 cm, cu viteza de 4-5 km/oră, se realizează când plantele au patru frunzeadevărate. Afânările ulterioare se fac în funcţie de căderea precipitaţiilor, gradul debătătorire a solului, de dezvoltare a plantelor, de îmburuienare a semănăturilor. Încazul umidităţii normale a solului, afânările la 8-10 cm dau rezultatele cele maibune, iar pe timp secetos – cele la 5-7 cm;

• praşilele mecanice nu asigură combaterea buruienilor ce vegetează pe rând,din acest motiv ele trebuie urmate de 2-3 praşile manuale. Prima praşilă serealizează concomitent cu răritul plantulelor, lăsându-se la 1 m.l. câte 4-5 plantulemai bine dezvoltate. Combaterea mecanică a buruienilor de pe rând se realizează cuajutorul cultivatorului de tip USMK-5,4 echipat cu muşuroitoare. Acest agregatafânează solul, distruge buruienile din spaţiile dintre rânduri, astupă cu pământburuienile ce vegetează pe rând, provocând înăbuşirea acestora – procese ce

Fig. 25. Câmp de sfeclă pentru zahăr

Page 273: 51462970 Fitotehnie Final

2735. Plante tuberculifere si radacinoase,

contribuie la reducerea sau chiar excluderea praşilelor manuale şi asigură producţiimai mari de rădăcini şi de zahăr decât praşilele mecanice obişnuite.

Pe parcursul vegetaţiei, concomitent cu muşuroirea sfeclei pentru zahăr, seaplică 3 praşile mecanizate:

– prima, la adâncimea de 6-8 cm, cu o viteză de 4-5 km/oră, se realizeazăatunci când plantele au 4-6 frunze adevărate;

– a doua, la adâncimea de 8-10 cm, cu o viteză de 8-10 km/oră, la 12-15 ziledupă prima;

– a treia, la adâncimea de 8-12 cm, la viteza maximă a tractorului, la 12-15 ziledupă a doua.

Este important ca lucrarea de muşuroire să se execute cât mai timpuriu, la fazade creştere a buruienilor, când acestea au înălţimea mai mică de 3-4 cm. Fiecare zide întârziere scade eficienţa acestei lucrări.

Irigarea constituie şi ea un mijloc de sporire şi stabilizare a producţiei agricole,deoarece atât lipsa apei, cât şi existenţa ei în cantităţi insuficiente influenţeazănegativ asupra proceselor de fotosinteză: intensifică respiraţia şi, implicit, determinăscăderea şi deprecierea calităţii producţiei, conduce la degradarea solului. Aplicareacorectă a agriculturii irigate, cu norme optime de irigaţie, corelate la cerinţelebiologice ale sfeclei pentru zahăr şi la condiţiile solului, asigură sporireaproductivităţii şi oferă posibilitatea de a păstra şi îmbunătăţi fertilitatea solului.Eficacitatea irigării este mai vădită în anii arizi, când sporul de producţie în urmairigării este de 28-35 t/ha, bineînţeles, dacă se respectă toate elementele tehnologice.Irigarea este un mijloc suplimentar de asigurare a plantelor cu apă ca adaos la preci-pitaţii. Lipsa precipitaţiilor pe timp de primăvară, combinată frecvent cu temperaturiînalte şi cu umiditatea scăzută a aerului, cu vânturi puternice şi secetoase, acţioneazănegativ asupra dezvoltării plantelor. Posibilitatea de a iriga după semănat conducela optimizarea adâncimii de încorporare a seminţelor şi la micşorarea normei desemănat. După semănat, însă, eficacitatea irigării, în funcţie indirectă de condiţiileclimatice favorabile, este nesemnificativă şi se manifestă doar în anumiţi ani. Întoţi ceilalţi ani, pentru a asigura răsărirea uniformă şi explozivă a plantelor, seutilizează rezervele naturale de apă. În vederea aprovizionării plantelor cu necesarulde umezeală, trebuie respectat şi aplicat în timp util întregul complex de măsuriagrotehnice destinate înmagazinării, păstrării şi utilizării economice a apei. Pentrua asigura răsărirea plantelor, nu trebuie aplicată o irigare abundentă, fiindcă eaconduce la înrăutăţirea considerabilă a regimurilor de aeraţie, a celor termice ş. a.,fapt ce acţionează negativ asupra dezvoltării plantelor. Cantităţile mici de apă facposibilă evitarea formării crustei, în caz contrar urmînd a fi aplicată o afânaretransversală direcţiei semănatului, cu grape uşoare.

Page 274: 51462970 Fitotehnie Final

274 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Sfecla pentru zahăr consumă mai multă apă în următoarele perioade:1) de la semănat până la 20-25 iunie;2) de la 20-25 iunie până la 15-20 august;3) de la 20 august până la recoltare.Masa principală a recoltei se acumulează în a doua perioadă, când planta

consumă mai multă umiditate şi mai multe substanţe nutritive. În vederea obţineriiunor recolte mari, în această perioadă, irigarea se realizează atunci când, în stratulde 80 cm, umiditatea scade până la 75-80% din capacitatea de apă a câmpului. Înmedie, în funcţie de depunerile atmosferice, în această perioadă se aplică 2-3 udări,cu o normă de umiditate de 600-700 m3/ha.

În prima perioadă, umiditatea solului înainte de udat trebuie să constituie70-75% în stratul de 30-50 cm, iar în a treia – 65-70% la adâncimea de 30-50 cm.Ultima udare se face cu 15-20 de zile înainte de recoltare; un interval mai micreduce conţinutul de zahăr în rădăcini.

Dacă primăvara este secetoasă şi, la adâncimea de încorporare a seminţelor,umiditatea solului e mai mică de 75% din capacitatea de apă a câmpului, după semănattrebuie realizată o irigare cu un consum de apă de 150-200 m3/ha, iar după maturi-zarea solului – grăparea de-a curmezişul rândurilor. Pentru irigare, se foloseşte apăcu o mineralizare nu mai mare de 0,7 g/1 l ; 0,07%. La o mineralitate a apei de 0,8g/l, norma de udare se reduce până la 1500-1600 m3/ha. Corespunzător, se reduceşi numărul udărilor.

Apa mineralizată cu mai mult de 1 g/l nu se foloseşte la irigaţie.Norma de udare m3/ha H=100 • K • M (Kp-U),

unde:K – capacitatea calculată de răspândire a rădăcinilor;M – masa volumetrică, g/cm3;Kp – capacitatea câmpului pentru apă, % faţă de masa solului absolut uscat;U – umiditatea reală a solului, %.Capacitatea câmpului pentru apă în stratul de 1 m al solului – 25-26%.Prima udare se aplică, conform calculelor, la adâncimea de 0,5 m; rezerva de

apă în sol se calculează în baza formulei:RUM = 10 • a • m • u,

unde:RUM – rezerva de umiditate în sol, la capacitatea minimă, mm;a – adâncimea stratului calculat pentru umectare, m;m – masa volumetrică a acestui orizont, g/cm3;10 – coeficientul de calculare a rezervei de apă, în mm.

RUM = 10 • 1,32 • 0,5 • 25 = 165,0 mm.

Page 275: 51462970 Fitotehnie Final

2755. Plante tuberculifere si radacinoase,

Limita inferioară de umectare – umiditatea critică – constituie 75% dincapacitatea de apă a câmpului, sau:

,

adică, rezerva activă de umiditate în stratul de 0,5 mm al solului: 165-123,7 = 41,3mm. Această umiditate constituie norma calculată de udare – 413 m3/ha.

Următoarea udare se calculează pentru adâncimea 0,6 m:RUM =10 • 1,32 • 0,6 • 25 = 198 mm

sau,

198-148,5 = 49,5.Norma de udare = 495 m3/ha.A treia udare se calculează pentru adâncimea de 0,8 m:

RUM = 10 • 1,32 • 0,8 • 25 = 264,0 mm,364-198 = 66 mm.Norma de udare = 660 m3/ha.

Graficul – calendar de udare a sfeclei penru zahăr(adâncimea apelor freatice – 2,5 m)

Nr. crt.

Denumirea udărilor şi condiţiile de reglare a termenelor şi normelor

Termene calendaristice

Norma de udare, m3/ha

Notă

1. De umectare 5-10.IV 150-200 Numai în primă-veri secetoase

2. I 10-15.VI 400-500 3. II 25-30.VI 600-700 4. III 15-20.VII 600-700 5. IV 1-5.VIII 600-700 6. V 15-20.VIII 400-500 7. VI 1-5.IX 300-400 Nu mai târziu de

15-20 de zile înain-te de recoltare

Suma depunerilor dintre perioadele de udare:

a) până la 10 mm Udarea următoare nu se anulează b) 45 mm Udarea următoare se anulează c) 10-45 mm Termenul de udare se deplasează cu o zi mai târziu

la fiecare 4 mm de depuneri ce depăşesc 10 mm 9. Adâncimea apelor freatice 1,5-2,5 mm Numărul de udări se reduce cu 25-30%, cu

excepţia udării de umectare 12. Adâncimea apelor freatice 1,5mm Udările se exclud, cu excepţia udării de umectare

Page 276: 51462970 Fitotehnie Final

276 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Cea mai eficientă metodă de udare este udarea prin aspersiune. După udare şi dupămaturizarea solului se recomandă afânarea între rânduri, la adâncimea de 6-10 cm, pânăla împreunarea frunzelor în rânduri. Pe terenurile irigabile, este recomandabilă cultivareahibrizilor medio-precoci, care asigură o recoltă cu 800-1200 kg/ha mai mare decât alţihibrizi. După control, densitatea plantelor trebuie să constituie 100-120 de mii de plantela hectar. Pe terenurile irigabile, dozele de îngrăşăminte minerale trebuie mărite cu 50-70% comparativ cu dozele ce se aplică pe terenurile neirigabile.

Norma de îngrăşăminte organice poate fi mărită până la 60-90 t/ha. Celelalteelemente tehnologice de cultivare a sfeclei pentru zahăr pe terenuri irigabile suntanalogice cultivării pe terenurile neirigabile.

Protecţia contra bolilor şi dăunătorilor. Sfecla pentru zahăr este afectată despecii de dăunători şi boli precum puricii-de-pământ ai sfeclei, gărgăriţele-sfeclei,păduchele-frunzei şi păduchele-rădăcinii, molia-mineră a sfeclei, buha-verzei,putrezirea rădăciniţei de sfeclă, cercosporioza, făinarea, rapănul-sfeclei, mana-sfeclei, mozaicul-sfeclei, virusul mozaicului-sfeclei, putrezirea-sfeclei. În anumiţiani, plantaţiile culturii sfeclei pentru zahăr pot fi atacate de omizile-de-câmp,gândacul-ţestos al sfeclei, gândacul-sfeclei, ploşniţa-sfeclei, putregaiul fuzarioz,fomoza-sfeclei, rugina-sfeclei şi putrezirea-sfeclei în silozuri.

Pentru combaterea bolilor se aplică tratarea seminţelor cu preparatele Semafor20 ST – 4,0 l/t, Carbodan 35 ST – 25 kg/t, Tacigaren 70 WP – 6,0 kg/t sau RoyalFLO – 6,0 l/t.

Pentru combaterea dăunătorilor se aplică insecticidele Arrivo 250 CE – 0,4l/ha, Volaton 50 CE – 1,5 l/ha; Zolone 35 EC – 3,0 l/ha, Actellic EC – 2,0 l/ha, BI58 Nou – 1,0 l/ha.

Contra bolilor se utilizează: sulfat de cupru – 6,0 kg/ha, Zeamă Bordeleză de1 %, Impact 25 SC – 0,25 l/ha, Fundazol 50 WP – 0,6 l/ha.

RecoltareaRecoltarea sfeclei pentru zahăr implică 2 aspecte deosebit de importante:

stabilirea epocii de recoltare şi organizarea recoltării.Recoltarea sfeclei trebuie să înceapă când rădăcinile ei au cel mai mare conţinut

de zahăr, cea mai mare greutate. Epoca de recoltare se determină şi în baza aspectuluiexterior al plantelor. În general, începutul maturităţii este marcat de schimbareaculorii frunzelor din verde pronunţat în verde-deschis. La sfecla matură, rămân verzidoar frunzele tinere din mijlocul rozetei. Recoltarea sfeclei pentru zahăr trebuieîncepută în a doua decadă a lunii septembrie şi definitivată înainte de 1 noiembrie.Cu 25-30 de zile înainte de recoltare, plantaţia de sfeclă se stropeşte cu reglatoarede creştere. Hidrozida alcoolului maleic măreşte procentajul de zahăr cu 0,6-0,7%:

Page 277: 51462970 Fitotehnie Final

2775. Plante tuberculifere si radacinoase,

2-2,5 kg/ha + 300 l H2O + 150 g de săpun.HAM încetineşte formarea noilor frunze şi creşterea celor tinere; maximizează

productivitatea fotosintezei.Sfecla se recoltează cu ajutorul unui complex constituit din maşina de recoltare

a frunzelor BM-6, BM-6A, MBS-6 şi maşina de recoltare a rădăcinilor RKS-6 ş.a.Terenurile deja lucrate cu maşinile de strâns frunze (BM-6) trebuie ulterior,

obligatoriu, afânate la o adâncime de 12 cm cu ajutorul cultivatorului USMK-5,4M.Pe solurile grele, afânarea reduce cu 7-10% pierderile de rădăcini. Până larecoltarea în masă, plantaţiile de sfeclă se împart în parcele. Întâi se recolteazăfâşia de întoarcere şi trecerile între parcele. Pentru complexele de recoltare cu 6rânduri, lăţimea maximă a parcelelor trebuie să includă 240 de rânduri. Recoltareafâşiilor de întoarcere şi a coridoarelor dintre parcele se realizează prin metoda detransbordare. În funcţie de configuraţia câmpului şi de lungimea postatei, se aplică3 metode de deplasare a agregatelor la cormană.

Maşinile de recoltat frunzele trebuie să asigure o tăiere normală a 90% dinrădăcini, pentru ca materia primă să poată fi transportată la fabrica de zahăr, fără a ficurăţată suplimentar manual şi să aibă un grad de impuritate cu masă verde nu maimare de 3%. Rădăcinile cu peţioli cu lungimea de 2 cm nu trebuie să depăşeascăproporţia de 5%. Impuritatea frunzelor recoltate cu pământ – 0,5%, pierderile maseiverzi pe suprafaţă – nu mai mult de 10%. Pierderile rădăcinilor rămase pe suprafaţaterenurilor şi în sol nu trebuie să depăşească 1,5% din masa totală. Impuritateatotală a rădăcinilor recoltate nu trebuie să depăşească 10%. Tăierea vrejurilor trebuiesă fie cu 1 cm mai jos de baza peţiolilor frunzelor inferioare. La tăierea cu 1 cmmai jos, pierderile din masa rizocarpului constituie 7-9%, cu 2 cm – 15-20%; la orecoltă de 50 000 kg sunt furajate 7,5-10,0 t de rizocarpi.

Cultivarea sfeclei prin răsad. În Japonia, 96% din suprafeţele de sfeclă suntcultivate prin răsad.

• Răsadul se creşte 42-45 de zile în sere. La fiecare m = 250 de bucăţi.• Răsadul se plantează în perioada optimă de semănat sfecla, folosindu-se

maşinile SKM-6A.• Se reduc cheltuielile pentru aplicarea fungicidelor, insecticidelor, erbicidelor,

la formarea densităţii.• Perioada de vegetaţie a sfeclei se lungeşte cu 42-45 de zile.• Recolta rizocarpilor şi producţia de zahăr sporeşte cu 20%.

Particularităţile de cultivare a butaşilor de sfeclă pentru zahărTehnologia cultivării sfeclei pentru butaşi nu diferă prea mult de tehnologia

industrială de cultivare a sfeclei.

Page 278: 51462970 Fitotehnie Final

278 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

1. Plantaţiile semincere trebuie precedate de cerealele de toamnă, lucrate prinmetoda semiogor, după mazăre şi lucernă.

2. Pentru a limita răspândirea bolilor virotice şi criptogamice şi a vătămătorilor,semănăturile pe care se obţin butaşi trebuie amplasate la o distanţă de minimum 2km de plantele semincere de sfeclă.

3. Dozele de îngrăşăminte minerale – 1,8-2 t/ha sau N180 P180 K120.4. Metoda de însămânţare – distanţat.5. Se obţin 10-11 plante la 1 m.l.: 180 mii/ha plante recoltabile.6. Se exclude răritul manual.7. Randamentul butaşilor – 120-130 mii/ha: masa optimă – 350 g.8. Recoltarea începe la temperatura de 7-9°, în a doua decadă a lunii octombrie;

rămăşiţele de peţioli de pe rădăcini trebuie să aibă lungimea de 0,3-1 cm.9. Cea mai bună metodă de păstrare – în tranşee. Pereţii tranşeelor se stropesc

cu lapte de var de 20%. Adâncimea tranşeelor – 70 cm, lăţimea – 90 cm, lungimea– la alegere, la fiecare 20 m, cu baraje de pământ de 20-30 cm, pentru a evitarăspândirea proceselor de putrezire. Producţia de rădăcini se aşază în straturi cugrosimea de 50 cm; se acoperă cu un strat de paie şi pământ cu grosimea de 25-30cm. Când temperatura în tranşee scade până la 2-3°C, stratul de acoperire secompletează până la 60-70 cm cu sol şi se nivelează.

Cultura semincerilor de sfeclă pentru zahăr1. Semincerii se plasează după cele mai bune premergătoare – cerealele de

toamnă, după o lucrare de tip semiogor.2. La arătura de toamnă, se distribuie 40 t de îngrăşăminte organice N240 P240

K120, la transplantare – N60P60K30.3. Înainte de transplantare, terenul se cultivă la adâncimea de 14-16 cm şi,

suplimentar la lucrarea de bază a solului, se realizează:– dezmiriştirea cu brăzdare, la adâncimea de 16-18 cm;– arătura, la începutul lui octombrie, la adâncimea de 37-40 cm.4. În timpul cultivaţiei, înainte de transplantare, se introduc erbicide precum:

Dual Gold 960 EC – 1,6 l/ha, Pyramin FL – 6,0 l/ha;5. Cel mai bun termen de plantare a butaşilor – prima săptămână a lucrărilor de

câmp, până la 10 aprilie. Întârzierea plantării cu 8-10 zile reduce recolta.6. Rădăcinile se plantează cu ajutorul maşinilor VPG-4, VPU-2,8; încărcătorul

SAZ-3502.7. Schema de plantare în funcţie de fracţiune:– 500-800 g = 70x60 cm – densitatea 23,8 mii/ha,– 250-500g = 70x45 cm – densitatea 30,6 mii/ha,

Page 279: 51462970 Fitotehnie Final

2795. Plante tuberculifere si radacinoase,

– 150-250g = 70x35cm – densitatea 40,8 mii/ha.Butaşii se aşază în sol cu atenţie, astfel încât vârful lor să nu fie îndoit, iar

epicotilul – să vină cu 2 cm sub nivelul solului.8. După plantare, solul se tăvălugeşte cu tăvălugi netezi, iar peste câteva zile,

când buruienile sunt la faza de „fir alb”, se aplică grăparea cu grape uşoare.9. La apariţia plantelor, se aplică afânarea între rânduri şi fertilizarea cu N20P25K20

la adâncimea de 10-12 cm. Adâncimea afânărilor următoare se micşorează cu 2-3 cm.10. În timpul vegetaţiei se aplică 3-4 afânări între rânduri.11. A doua fertilizare suplimentară se realizează la faza apariţiei tulpinilor

florifere; doza de azot se micşorează de două ori, iar a PK se măreşte cu 30%.12. La faza înfloririi în masă, se aplică ciupitul, adică îndepărtarea vârfurilor

de creştere la 2-3 cm. Se aplică şi tratarea chimică cu ajutorul hidrazid-aciduluimaleic de 0,1%. Acest preparat opreşte creşterea lăstarilor tineri, sporeşte afluxulsubstanţelor nutritive către organele generative, 100g HAM + 1001 H2O.

13. Dacă mai mult de 0,5% din plante sunt afectate de mana frunzelor, seminceriise stropesc cu zeamă bordeleză de 1 % de 2-3 ori, la un interval de 10-12 zile.

14. Polenizarea suplimentară se realizează cu ajutorul unei bucăţi de pânză desac, cu lungimea de 20-25 cm şi lăţimea de 10-12 cm, întinsă pe o funie.

15. Recoltarea începe când 35-40% din fructe ale majorităţii plantelor sunt brunifi-cate. Semincerii se cosesc cu ajutorul secerătorilor JBA-3,5 JUS-4,2 ş. a. După zvântarese adună cu ajutorul culegătorului PTP-4,2, ataşat la o combină de tip SK-5, SK-6.

16. Seminţele se curăţă cu maşina OVP-20; apoi se sortează cu maşina OŞ-4,5şi se usucă până la umiditatea de 14,5%.

Fig. 26. Sfeclă seminceră

Page 280: 51462970 Fitotehnie Final

280 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

5.3. SFECLA FURAJERĂSfecla furajeră are o valoare nutritivă foarte mare. 1 kg de masă uscată

corespunde 1 u.n., de masă brută – 0,12-0,13 u.n. Conţinutul de substanţă uscatăconstituie 9-17%. Principalul element de nutriţie al sfeclei este zahărul – 7-8%din substanţa uscată, până la 10-12% în masa brută; proteina constituie 1,3-1,5%.

Animalele au nevoie de cantităţi de zahăr identice cu proteina conţinută în raţialor. Raportul ideal dintre proteină şi zahăr este de 1:1,2 sau 1:1,5. Utilizate înproporţie de 22% de către vacile mulgătoare, aceste substanţe azotate sporesc cu10-15% cantitatea de lapte şi scad cu 20% consumul de nutreţuri. 25 kg de sfeclăfurajeră înlocuiesc 3 kg de concentrate, 40 kg de sfeclă – 5 kg de concentrate. Ocotă de sfeclă furajeră de 5, 15 sau 30 kg folosită în raţia vacilor mulgătoare reducecheltuielile de nutreţuri concentrate cu 19,5, 44 şi 44,3%.

Frunzele reprezintă 35-40% din recolta biologică. O recoltă de 30 t/ha derizocarpi poate asigura 2 000-3 000 u.n. Ca structură a aminoacizilor, albumina dinfrunze se apropie de structura lucernei, care, conform FAO, este un etalon. Eleconţin 15-16% de proteină.

Sfecla furajeră Beta vulgaris crassa are hipocotilul de culoare galbenă, roz,portocalie, violetă, alb-verzuie. Epicotilul şi hipocotilul ei includ până la 65% dinmasa rizocarpului. Sfecla furajeră diferă de sfecla pentru zahăr prin diversitateaformelor, culoare şi încorporare în sol. Cu cât partea ei supraterestră este maidezvoltată, cu atât soiul este mai exigent faţă de umiditate.

Figura 27. Sfeclă furajeră

Page 281: 51462970 Fitotehnie Final

2815. Plante tuberculifere si radacinoase,

Sfecla furajeră formează cu mult mai puţine inele cu fascicule libero-vasculare– 5-8, între care se găsesc celule mari parinchematice cu un conţinut redus de zahăr.

Frunzele sfeclei furajere au formă cordat-ovată, sunt mai glabre, dispuse maiorizontal, numărul lor final mai mic cu 20-30% decât la sfecla pentru zahăr.

Perioada de vegetaţie constituie 125-150 de zile, cu 25-30 de zile mai puţindecât a sfeclei pentru zahăr.

Seminţele sfeclei furajere germinează la temperatura de 2-5°C; plantule viabilese obţin la temperatura de 6-7°C; plantele răsar uniform la temperatura de 12-15°C;plantulele răsărite suportă îngheţuri de până la –4–5°C; favorabilă pentru creştereaşi dezvoltarea plantelor este temperatura de 15-20°C.

Toamna, plantele îşi încetează creşterea la temperatura stabilă de 6°C. Frunzelesuportă temperaturi de - 6°C, iar rizocarpii neacoperiţi îngheaţă la -2°C şi nu maipot fi păstraţi.

Particularităţile de cultivare şi păstrareSfecla furajeră se seamănă la intervale de 45-60 cm dintre rânduri, cu o densitate

finală de 70-80 de mii de plante pe hectar. Pentru a obţine asemenea producţii, umiditateasolului trebuie menţinută la 75-80% faţă de capacitatea de câmp pentru apă.

Pe parcursul perioadei de vegetaţie se efectuează 4-5 udări cu norma de 600-700 m3/ha. Drept criteriu de stabilire a termenelor de recoltare poate serviîngălbenirea frunzelor. La recoltarea frunzelor se lasă peţioli de 2-4 cm.

Rădăcinile de sfeclă furajeră se păstrează în silozuri de suprafaţă în formă deprismă triunghiulară, cu baza de 2,5-3 m, înălţimea de circa 1,5-2 m şi lungimea de25-30 m. La marginea silozului, rădăcinile se aşază cu coletul în afară, iar în interior– în vrac. De-a lungul stratului de siloz se sapă un şanţ cu lăţimea de 30 cm şiadâncimea de 40 cm, peste care se aşează un grătar de şipci, iar la distanţa de 2-3 mse distribuie coşuri de aerisire, confecţionate din material lemnos sau tulpini defloarea-soarelui etc. cu înălţimea de 2-3 m, făcându-l să rămână cu 20-30 cmdeasupra silozului.

Se protejează contra îngheţurilor cu ajutorul unui strat de paie de 50-60 cm.Pentru 1 t de rizocarpi sunt necesare 30-40 de kg de paie, peste care se aşază unstrat de pământ de 20-30 cm. Temperatura optimă de păstrare – 2-3°C.

Page 282: 51462970 Fitotehnie Final

282 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

C A P I T O L U L 6

P L A N T E L E T E X T I L E –A S P E C T E G E N E R A L E

Din multitudinea de specii vegetale cu proprietatea de a forma fibre celuloziceîn ţesuturile părţilor aeriene, se cultivă doar un număr restrâns. Acestea se clasifică,în mod obişnuit, în funcţie de organul din care se extrag fibrele:

1. Specii la care fibrele se formează în frunze, prin modificarea unor celuleale nervurilor. Cele mai importante specii din acest grup sunt:

• Sisalul (Agave sisalana – fam. Agavaceae), plantă perenă, tropicală, producefibre grosiere, rezistente, folosite la fabricarea sforilor, frânghiilor etc., cultivatăîn zona tropicală din America.

• Inul de-Noua-Zelandă (Phormiumm tenax – fam. Liliacceae), cultivat în ţarade origine, Australia şi în sud-estul Asiei, pentru fibre grosiere utilizate laconfecţionarea pânzei de sac şi ambalaj, dar şi a aţei, a sforilor etc.

• Iuca (Jucca filamentosa – fam. Liliaceae), plantă perenă, originară dinAmerica. Din frunzele ei uscate se extrag fibre cu mare rezistenţă la rupere, ceservesc la fabricarea sforilor pentru legat baloturi şi a pânzei pentru saci.

• Cânepa-de-Manila (Musa Textiles – fam. Musaceae), plantă tropicală, perenă,din care se extrag fibre grosiere, lucioase, albe şi rezistente la rupere, neîntrecutepentru fabricarea sforilor.

2. Specii cu fibre localizate în ţesuturile tulpinii. La aceste plante, fibrele seformează din celule generate de periciclu şi sunt denumite obişnuit fibre periciclice.Înglobează multiple specii, din care următoarele se cultivă pe suprafeţe mari:

• Inul pentru fibre (Linum usitatissimum – fam. Linaceae), plantă anuală,cultivată în climatul răcoros şi umed pentru fibre subţiri, rezistente, lucioase, cuvariate utilizări industriale.

• Cânepa pentru fibre (Cannabis sativa – Fam. Cannabinaceae), plantă anuală,cu cerinţe mai reduse faţă de umiditate decât inul, produce fibre mai grosiere şimai aspre, dar mai rezistente la putrezire decât cele de in.

• Ramia (Boehmeria nivea şi B. utllis – fam. Urticaceae), plantă perenă,cultivată în arealul bumbacului pentru fibre lungi (22-25 cm), cu neîntrecută fineţe,

Page 283: 51462970 Fitotehnie Final

2836. Plantele textile - aspecte generale

luciu şi rezistenţă la rupere şi cu multiple utilizări industriale, inclusiv fabricareahârtiei pentru bancnote.

• Iuta-de-India (Chorchoruss olitorius – fam. Tiliaceae), specie anuală,subtropicală, cultivată în sud-estul Asiei, se consideră cea mai importantă plantăproducătoare de fibre pentru frânghii, pânză de sac, preşuri etc.

• Chenaful sau Zămoşiţa (Hibiscus cannabinus – fam. Malvaceae), originardin regiunile sudice ale Africii, se cultivă în sudul Asiei, are fibrele cu fineţe apropiatăde fibrele inului, nu absorb apă, poate înlocui iuta la confecţionarea sacilor destinaţiproduselor higrofile (zahăr, ciment), a pânzeturilor pentru ambalaje şi mobilă.

• Teişorul (Abutilon avicennae – fam. Malvaceae), plantă anuală, cultivată înChina şi Rusia, cu fibrele mai grosiere decât ale cânepei, dar mai rezistente laputrezire, se utilizează în aceleaşi scopuri, dar şi la izolarea cablurilor.

3. Specii care formează fibrele pe tegumentul seminţei. Aceste fibre provindin celulele tegumentului extern al seminţelor. Grupul are un singur reprezentant:

• Bumbacul (Gossypium hirsutum – bumbac-păros; G. barbadense – bumbacegiptean, ambele originare din America, şi Gossypium herbaceum – bumbac-erbaceu, originar din India şi Pakistan, toate aparţinând fam. Malvaceae).

După repartiţia arealului de cultură, care trebuie corelat cu cerinţele faţă decăldură, plantele textile se clasifică în: plante cultivate în zone nordice (inul pentrufibre); plante cu arealul în climat temperat: cânepa, teişorul; plante ale zonelorsudice: bumbacul, iuta, sisalul, ramia.

Importanţa plantelor textile se datorează fibrelor celulozice, care constituieprodusul principal, cu variate utilizări în multiple domenii industriale, îndeosebi înindustria textilă. Datorită însuşirilor lor, fibrele textile vegetale rămân de neînlocuitîn fabricarea multor produse, mai ales a ţesăturilor destinate lenjeriei. Tot în acestscop, fibrele de bumbac şi de in se amestecă în proporţie de 33-66% cu cele sintetice.

Unele plante textile (in, cânepă, bumbac) au seminţele bogate în ulei, fiind înacelaşi timp şi plante oleaginoase. Lemnul, după extragerea fibrelor din tulpini,constituie un valoros combustibil.

Page 284: 51462970 Fitotehnie Final

284 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

C A P I T O L U L 7

T U T U N U L

Tutunul se cultivă pentru frunzele destinate fumatului, dar şi ca materie primăpentru un anumit asortiment de articole. Din tutun se produc ţigarete, ţigări cucarton, ţigări de foi, tutun de fumat, tutun de pipă, tutun pentru narghilea, tutun deprizat, tutun de supt şi tutun de mestecat.

• ţigări – reprezintă un tip de articole din tutun, confecţionate din tutun prelucrat,tăiat, învelit într-un sul longitudinal de hârtie, cu secţiune rotundă sau ovală, cu saufără filtru; tutunul prelucrat utilizat în acest caz este destinat în mod direct fumatului;

• ţigări cu carton – sunt un tip de articole din tutun confecţionate din tutuntăiat şi muştiuc, sub formă de sul din hârtie de muştiuc, învelit cu hârtie de pergamentsau de ţigaretă. În muştiucul ţigării poate fi introdus şi material de filtrare;

• ţigări de foi – constituie un tip de articole din tutun ce conţin ca materieprimă tutunul pentru ţigări de foi şi alte materii prime de tutun; au 2 straturi; suntumplute cu tutun tăiat, mărunţit sau tutun întreg pentru ţigări de foi, învelit în unasau mai multe foi de tutun prelucrat sau reconstituit;

• ţigarete (cigarillos) – sunt un tip special de articole din tutun, similare ţigărilorde foi, de dimensiuni mai mici. Ţigaretele pot avea muştiuc de filtrat şi pot fi învelitecu hârtie specială;

• tutunul de fumat – este un tutun tăiat, destinat preparării manuale a ţigărilorsau ţigărilor cu carton de însuşi consumatorul;

• tutunul de pipă – tutun tăiat, sucit, presat, destinat fumatului cu ajutorul pipei;• tutunul pentru calian – amestec de tutun tăiat sau mărunţit şi adaosuri

alimentare gustative-aromatice, componente ce conţin zahăr şi umectanţi, destinatfumatului cu ajutorul narghilelei;

• tutunul de prizat – preparat din tutun prelucrat şi alte componente, măcinatpână la stadiul de pulbere fină, destinat consumului prin prizare;

• tutunul de supt – preparat integral sau parţial din tutun prelucrat, mărunţit şi/sau sub formă de pudră, destinat consumului prin supt;

• tutunul de mestecat – tutun prelucrat, tăiat sau mărunţit, destinat consumuluiprin mestecare.

Din frunzele de tutun se extrage acidul nicotinic (vitamina PP), utilizat la tratareadiferitor afecţiuni. Din frunze se mai extrage acidul citric; Nicotiana rustica conţine

Page 285: 51462970 Fitotehnie Final

2857. Tutunul

10-15% de acid citric. Seminţele de tutun conţin 35-40% de ulei semisicativ, utilizatîn alimentaţie şi în industria vopselelor. Turtele rezultate din extragerea uleiului nuconţin nicotină şi pot fi utilizate în hrana animalelor.

Savanţii americani au elaborat o serie de metode de extragere din tutun a proteineiutilizate ca supliment alimentar. Proteina din tutun posedă o puritate excepţională –99,97% – şi poate fi utilizată de bolnavii de rinichi. Din tutun se poate extrage maimultă proteină decât din orice altă cultură agricolă. Prelucrat corespunzător, tutunulpoate servi şi ca nutreţ excelent pentru animale. Se prelucrează nu frunzele pentrumarfă, dar întreaga masă ce rămâne în câmp după recoltarea frunzelor. De pe 1 ha sepot obţine până la 5 t de asemenea nutreţ uscat. Valoarea energetică a acestui produsnu e mai mică decât a fânului de lucernă şi costă de două ori mai ieftin. Din tutun semai obţine şi praful de tutun, extractul de tutun sau nicotina, utilizate ca insecticide.Din inflorescenţe şi resturi de frunze se obţine ulei volatil.

Răspândire, suprafeţe, producţiiCentrul de origine a tutunului este America. Cu mult înainte de venirea europenilor

pe noul continent, indienii din America de Sud utilizau tutunul pentru fumat, camedicament contra durerilor de cap, pentru tratarea rănilor. Seminţele de tutun aufost aduse în Europa în anul 1518 şi, iniţial, tutunul se cultiva ca plantă decorativă.

Denumirea generică – nicotiana – provine de la numele lui Jean Nicot,ambasadorul francez la curtea portugheză, care, începând cu 1561, a fost iniţiatorulcultivării, utilizării şi studierii tutunului. În Anglia, tutunul a început să fie fumat înanul 1570; în Turcia – în 1605, iar în anul 1610 a căpătat deja o răspândire extremde largă. Actualmente, tutunul se cultivă în circa 100 de ţări, producţia mondială aţigărilor constituind 4 580 mld. bucăţi.

Fig. 28. Tutunul

Page 286: 51462970 Fitotehnie Final

286 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Suprafeţe şi producţia tutunului pe plan mondial, 2006Ţara Suprafaţa, ha Recolta, kg/ha Producţia globală, t

Brazilia 497 267 1 820 905 352 India 370 000 1 486 550 000 SUA 135 360 2 497 338 060 Turcia 190 000 736 140 000 Moldova 3 500 1 385 4 850 China 1 377 200 1 996 2 750 000 Mondial 3 896 580 1 724 6 719 314

Dinamica producţiei de tutun în Republica Moldova

Anul Suprafaţa, mii ha Producţia, kg/ha Producţia globală, mii tone

1960 14,6 10,90 15,9 1965 35,4 13,80 48,9 1970 53,4 16,20 87,0 1975 66,0 14,60 92,0 1980 65,8 18,90 78,1 1985 75,9 15,60 122,0 1986 68,7 19,30 132,6 1987 61,8 18,90 117,0 1988 42,4 18,50 78,3 1989 35,5 1900 67,4 1990 32,1 2060 66,2 1991 31,5 2000 62,8 1992 28,1 1510 42,4 1993 31,2 1400 50,2 1994 28,3 1380 39,2 1995 20,0 1260 25,2 1996 16,3 1140 18,6 1997 17,2 1330 23,0 1998 21,8 1280 28,0 1999 18,2 1200 22,4 2000 23,5 1080 25,3 2001 16,9 930 15,7 2002 9,1 1540 14,0 2003 5,6 1250 6,9 2004 6,2 1270 7,9 2005 10,0 1000 10,0 2006 3,5 1390 4,8

Page 287: 51462970 Fitotehnie Final

2877. Tutunul

SistematicaTutunul aparţine familiei Solonaceae, genul Nicotiana. Principalele specii de

tutun, N. tabacum şi N. rustica sunt originare din America. Mexic şi AmericaCentrală reprezintă centrul genetic al N. rustica, iar vestul continentului sud-american (Ecuador, Peru, Bolivia) – al N. tabacum.

Cele două specii de tutun sunt de origine emfidiploidă. Nicotina tabacum esteun hibrid natural obţinut din N. silvestris şi N. tomentosa, iar N. rustica provine dinîncrucişarea speciilor N. paniculata şi N. undulata.

Soiuri. În prezent, se cultivă numeroase soiuri de tutun, care diferă din punctde vedere biologic, morfologic şi calitativ. În baza acestor criterii şi a destinaţieilor în consum, soiurile se împart în mai multe tipuri: oriental, semioriental, Virginia,de larg consum, Burley şi tutunul pentru ţigări de foi.

Soiuri de tutun omologate în Moldova

Soiuri

Perioada de vegetaţie: plan-tarea, coacerea

frunzelor superioare, zile

Nr. de frunze,

buc.

Conţinutul de nicotină,

%

Coeficientul Smuk

Calităţi fumative,

puncte

Moldavski 456 132 30-40 2,2 0,38 37,8 Doina 211 100-110 25-35 2,0 0,58 38 Moldavski 272 110-120 29-30 0,5-1,2 0,45 39 Trapezond 209 120-130 - 2,2 0,74 37,5 Virginia 401 119-121 25-60 0,5 - - Burley 320 110-115 22-24 1,6 - - Jubileu-M 130-140 28-31 2-3 0,3 -

Rădăcina tutunului este pivotantă, cu numeroase ramificaţii ce pătrund în solla adâncimea de 1,5 m.

Tulpina este rotundă, pubescentă, cu lăstari laterali în partea superioară.Înălţimea ei e de 150-180 cm.

Frunzele sunt alterne, rareori peţiolate, cu marginea întreagă şi de forme diferite:rotundă, ovală, lat-ovală, oval-alungită, cardioformă, eliptică, lanceolată, pubescentă.

Inflorescenţa este un panicul corimbiform.Florile sunt de tipul 5, dispuse pe peduncule cu bractee tubulare. Corola este

infundibuliformă, cu îndoitura pentagonală, albă, roz sau roşie şi are 5 stamine.Tutunul este o plantă cleistogamă autogamă-facultativă.

Fructul este o capsulă compusă din 2 compartimente ce conţin numeroaseseminţe; se deschide cu 2 valve. În inflorescenţă, în funcţie de soi, se formează de la

Page 288: 51462970 Fitotehnie Final

288 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

30 până la 120 de capsule. Fiecare capsulă conţine aproximativ 2,5-4 mii de seminţe.Seminţele sunt mici, rotunde, asimetrice, cu suprafaţa alveolată, grunţuroase, brune-cafenii. Lungimea seminţei constituie 1,4-0,9 mm, iar lăţimea – 0,3-0,6 mm. Masa a1 000 de seminţe variază între 0,08-0,1 g; 1 g de seminţe include 10-15 mii de bucăţi.

Compoziţia chimică şi calitateaCalitatea florilor de tutun se apreciază în baza a 4 categorii de caractere:– merceologice– chimice– tehnologice– pentru fumatCaracterele merceologice includ, în principiu, caracterele exterioare:

culoarea, compacitatea, elasticitatea, durabilitatea. Culoarea deschisă, în limita unuitip de foi, e specifică tutunului de calitate, cu gust incomplet. O culoare închisă ecaracteristică pentru foile cu tărie ridicată şi cu gust deplin. Culoarea şi nuanţeleverzi semnalează calitatea inferioară a tutunului.

Compacitatea ţesutului frunzei caracterizează raportul dintre masa frunzei şivolumul ei, g/cm3. Ţesutul frunzei poate fi foarte compact, cu o compacitate medieşi lax, poros.

Frunzele cu ţesutul compact au, de obicei, un gust tare, mai aromat decât alcelor poroase. Elasticitatea reprezintă însuşirea frunzelor de tutun de a se întindefără a se rupe. Tutunul de calitate înaltă are elasticitate bună. Conţinutul de răşinăce determină însuşirea de a se lipi a frunzelor este o particularitate a tutunuluiaromatic şi de calitate înaltă.

Caracterele tehnologice: mărimea frunzelor, procentul nervurii principale,materialitatea, masa volumetrică.

În funcţie de mărimea frunzelor, tutunul se divide în specii cu frunze mici – pânăla 20 cm în lungime; specii cu frunze de lungime medie – 20-30 cm şi specii cufrunzele mari – mai mari de 30 cm. Foile de tutun cu procentajul nervurii mai mic de18% se consideră foi cu nervura subţire; cu 18-24% – foi cu nervura medie; mai maride 24% – foi cu nervura groasă. Procentajul maxim al nervurii ajunge la 34-36.

Foile de tutun cu compacitatea sau masa volumetrică de 0,66 g/cm3 şi maimult au o compacitate mare; cele de la 0,65 până la 0,48 g/cm3 – compacitatemijlocie; cele de 0,47 g/cm3 şi mai mici – compacitate scăzută.

Cu cât e mai mare masa volumetrică, cu atât mai multe unităţi de articole detutun se produc dintr-o unitate de masă de materie primă.

Indicii chimici: conţinutul nicotinei, a hidraţilor de carbon, a acizilor organici,

Page 289: 51462970 Fitotehnie Final

2897. Tutunul

a răşinii, a uleiului eteric, a cenuşii etc. Cantitatea şi raportul acestor substanţe înfrunze caracterizează calitatea fumului de tutun. Compoziţia chimică a frunzelor,respectiv a foilor după fermentare, determină însuşirile fumative ale tutunului.Substanţa uscată a frunzelor de N. tabacum conţine, în medie, 80% de compuşiorganici şi 20% de compuşi minerali.

Nicotina (C10H14N2) este letală pentru om în doză de 40 mg. Conţinutul denicotină este influenţat de factori genetici (specie, soi), ecologici şi agrofitotehnici.Nicotina rustica conţine 6-8% de nicotină, iar Nicotina tabacum – 0,3-5%.

Nicotina este conţinută în toate organele plantei, cu excepţia seminţelor mature,cea mai mare cantitate aflându-se în frunze.

Frunze – 66,5% Inflorescenţă – 2,4%Tulpină – 15,0% Seminţe – 0%Rădăcină – 16,2%Frunzele etajului superior conţin mai multă nicotină decât cele de la etajul de jos.Compuşii organici sunt reprezentaţi prin: hidraţi solubili, compuşi azotaţi, acizi

organici, răşini şi uleiuri eterice. În funcţie de soi şi de condiţiile de vegetaţie,hidraţii de carbon constituie 2-27% şi au o influenţă deosebită asupra însuşirilorfumative ale tutunului.

Celuloza, în proporţie de 7-8%, are rolul principal în întreţinerea arderiitutunului.

Compuşii azotaţi din frunzele de tutun sunt reprezentaţi, în principiu, deproteine, care pot fi până la 20%. Substanţele albuminoide influenţează arderea şigustul tutunului. Într-o proporţie prea ridicată, împiedică arderea şi imprimă fumuluiun gust iute şi o aromă neplăcută. Pentru tutunurile de calitate superioară, albuminelenu trebuie să depăşească 8% din substanţa uscată.

Raportul dintre conţinutul de glucide solubile şi cel de substanţe albuminoideeste un criteriu de apreciere a calităţii tutunului. Acest raport poartă denumirea decoeficient Şmuk; cu cât este mai mare acest coeficient, cu atât este de calitate maibună tutunul. Tutunurile superioare au coeficientul Şmuk de 1,5-3, iar cele inferioare– în jur de 1,5, de calitate medie – aproape de 1,0.

Frunzele verzi conţin o cantitate mică de acizi organici; în urma procesului defermentare, ele ajung la 12-16%. Răşinile şi uleiurile eterice sunt componente demaximă importanţă, ele constituind aroma tutunului. Proporţia lor în frunzele uscateşi nefermentate este de 6-17%, respectiv până la 1,5 %. Tutunul conţine 8-25%substanţe minerale, aproximativ 75% dintre care sunt compuşi ai calciului şipotasiului. Oxidul de potasiu favorizează cel mai mult arderea, într-o măsură maimică oxidul de calciu.

Page 290: 51462970 Fitotehnie Final

290 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Combustia este unul dintre factorii principali ai calităţii tutunului. Tutunul,indiferent cât de tare este, e de calitate superioară doar dacă arde bine, uniform. Lao ardere bună, cenuşa este albă şi bine legată.

Clorul are cea mai puternică influenţă negativă asupra arderii tutunului. Potasiulşi natriul favorizează arderea. Cea mai adecvată apreciere a demnităţii tutunuluipentru fumat este degustarea, care se face în baza unei scale de 50 de puncte: 25 depuncte pentru aromă şi 25 de puncte pentru gust. Produsele de tutun care au obţinut44 de puncte sunt considerate de categorie superioară; cele care au obţinut 44-39de puncte – de bună calitate; cele cu 39-35 de puncte – de calitate inferioară; cu 30de puncte – de calitate proastă.

Nu există nici un tip de tutun care, ca demnitate de fumat, să corespundă tuturorcerinţelor. De exemplu, materia primă are o aromă puternică, plăcută, însă are ungust pătrunzător sau are gust plăcut, însă aromă insuficientă. Din acest motiv,fabricarea produselor pentru fumat presupune amestecul diferitor tipuri de tutun.În funcţie de calitatea gustului şi aromei, materia primă de tutun se împarte în 2categorii: de schelet şi de umplutură. Materia primă de schelet serveşte ca materialde bază ce completează volumul ţigaretelor şi ţigărilor. Tutunul de umplutură are oaromă intensivă şi, din acest motiv, se adaugă la cel de schelet. Printre tutunurile deschelet se numără: Trapezond, Ostrolist, Immunâi; printre cele de umplutură –Samsun, Diubec, Havana.

Particularităţile biologiceCerinţele faţă de temperatură. Seminţele de tutun încep să încolţească la

temperatura de 10-12oC. La o temperatură mai mare de 35oC, tutunul încetează săcrească; la temperatura de 17-18oC, încolţirea seminţelor îşi extinde durata.Seminţele încolţite suportă geruri de -4oC; plantele mature, însă, sunt sensibile şila temperaturi de -2 -3oC; în unele cazuri chiar şi la temperatura de -1oC. În perioadade coacere a frunzelor, temperatura trebuie să fie de minimum 24-25oC.

Cerinţele faţă de umiditate. Prima perioadă de vegetaţie în câmp, care cuprinde35-40 de zile după răsădire, se caracterizează prin creşterea lentă a plantelor şi unconsum redus de umezeală: maximum 50 ml pe zi pentru o plantă. Următoarele 40-50 de zile se caracterizează prin acumularea accelerată a masei vegetale şi un consummare de apă – până la 2 l la o plantă; ulterior, acumularea masei organice se reducetreptat, consumul de apă scade la 250 ml pe zi. Coeficientul de transpiraţie altutunului constituie 500-600. Tutunul nu suportă umectarea excesivă, cere aerisireasistemului radicular.

Cerinţele faţă de lumină. Tutunul este o plantă iubitoare de lumină. Iluminarea

Page 291: 51462970 Fitotehnie Final

2917. Tutunul

insuficientă îi reţine dezvoltarea, îi lungeşte perioada de vegetaţie, îi reduce esenţialcalitatea.

Cerinţele faţă de sol. Cele mai potrivite pentru tutun sunt solurile uşoare dupăcompoziţia mecanică radicală, structurate, cu un conţinut de humus de peste 2-2,5%. Valoarea optimă a pH-ului solului la începutul vegetaţiei este aproape de 6(considerată slab acidă); apoi de 7,5-7,9 (slab alcalină). Excesul de humusînrăutăţeşte calitatea tutunului de fumat.

Tehnologia de cultivare a răsadului de tutunOrganizarea serelor şi răsadniţelor. Fiecare hectar de plantaţii de tutun are

nevoie de 60-70 m2 de suprafaţă utilă de răsadniţe. În apropiere trebuie să existe unrezervor cu apă ce să poată asigura 5-6 l pe zi la 1m2.

Pentru sere şi răsadniţe se alocă un teren plan sau cu pantă lină, înclinată spresud sau sud-vest. Astfel de sectoare sunt iluminate mai bine. Preferate pentrutehnologia de organizare a răsadniţelor sunt sectoarele cu soluri uşoare, luto-nisipoase şi nisipo-lutoase. Aceste soluri sunt considerate soluri calde şi contribuiela creşterea şi dezvoltarea bună a răsadului. Nu se recomandă construirea de serepe soluri grele, argiloase, care reţin multă apă, se încălzesc încet şi contribuie laapariţia şi răspândirea bolilor. Nu se admite amplasarea serelor nici în locuri joase.Apele freatice trebuie să se afle la adâncimea de cel puţin 1,5-2,0 m.

Pentru a evita bolile, răsadniţele nu se amplasează în apropierea instalaţiilor deuscare, a câmpurilor ocupate cu tutun şi cartofi, a plantaţiilor de piersic şi cais. Distanţade la aceste obiecte trebuie să fie de cel puţin 500 m. Sectoarele destinate răsadniţelornu trebuie să fie îmburuienate cu susai, pir ş. a. buruieni care dau lăstari din rădăcinăşi cu rizomi. Cele mai bune sunt sectoarele care au fost ocupate de culturi cerealierepăioase, ierburi perene sau pârloagele. Sectoarele se ară la adâncimea de 25-30 cm,se grăpează şi, până la construcţia serelor, se menţin libere de buruieni.

Pregătirea amestecului nutritiv. Pentru obţinerea unui răsad de calitate seutilizează un amestec nutritiv cu o componenţă mecanică uşoară. Răsadul de tutun dezvoltăun sistem radicular viguros, la o grosime de cel puţin 8-10 cm a stratului nutritiv. Pentru1 m2 de suprafaţă din sere şi răsadniţe trebuie pregătit 0,11 m3 de amestec nutritiv, iardacă ţinem cont de necesitatea presării răsadului – 0,13 m3. La 1 ha de răsadniţe se cer10 m3 de amestec nutritiv, inclusiv 6 m3 de mraniţă, 3 m3 de pământ de pădure şi 1 m3 denisip de râu. Pentru a micşora gradul de infectare a amestecului cu dăunători şi agenţipatogeni, el se pregăteşte cu 3-4 zile înainte de utilizare. Pentru presarea după semănatşi întreţinerea răsadului se pregăteşte amestecul de mraniţă şi nisip în raport de 3:1.Amestecul nutritiv se pregăteşte prin 3 metode:

Page 292: 51462970 Fitotehnie Final

292 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

1) Prepararea componentului nutritiv prin amestecarea mecanică a mraniţei,a pământului structural şi a nisipului în raport de 2:1:1. Mraniţa trebuie să fie bineputrezită şi nesărată, nisipul – fără particule mâloase. Toate componentele se preparăseparat, se cern printr-un ciur cu ochiuri de 1-1,5 cm şi se amestecă. Elementelepentru presărare se cern printr-un ciur cu ochiuri de 0,5 cm. Mraniţa bine păstratăeste de culoare neagră sau cafeniu-închis, lasă urme pe piele atunci când este strivităîntre degete. În calitate de pământ structural se foloseşte pământul înierbat de pădure.Se alege un sector cu sol de structură uşoară, care conţine humus în proporţii mari,se scoate stratul superior de 2-3 cm grosime şi apoi se extrage pământul de ţelinăla adâncimea de 10-15 cm.

2) Pregătirea amestecului nutritiv cu utilizarea băligarului, a pământului şia îngrăşămintelor minerale prin metoda „platforma deschisă”. Se aleg sectoare cusoluri uşoare, irigabile, bogate în humus, care se discuiesc şi pe care se aplicăuniform 700 t/ha de băligar şi 7 t/ha de superfosfat, încorporate odată cu arătura.Ulterior, sectorul se întreţine în stare umedă şi afânată pe toată adâncimea stratuluide compostare. Sectorul se udă o dată la 10-15 zile şi se afânează cu grapa cudiscuri sau cu cultivatorul. Compostul se irigă de 1-2 ori cu must de băligar. Larespectarea acestei tehnologii, compostul se maturizează peste 1,5-2 luni.

Fig. 29. Creşterea răsadului de tutun în seră

Page 293: 51462970 Fitotehnie Final

2937. Tutunul

Compostul, maturizat cu ajutorul buldozerului, se strânge în grămezi pentru păstrare.De pe o suprafaţă de 1 ha se obţin circa 3 000 t de amestec nutritiv.

3) Aşezarea în siloz de câmp a băligarului şi a pământului. În acest scop, peun teren protejat de vânturi şi inundaţie se aşază un strat de pământ structural deţelină de 5 cm, pe el se aşază un strat de gunoi de grajd amestecat cu paie – 5 cm,pământ afânat şi umectat etc. Stivuirea se încheie cu un strat de pământ de 10 cm.Straturile se udă cu suspensie de superfosfat – 1 kg/1 m3 de compost care contribuiela accelerarea putrezirii substanţelor organice. Ca în stivă să se poată acumula apăde ploaie, suprafaţa ei trebuie să aibă forma unei pâlnii, cu lăţimea de 2-3 cm şiînălţimea de 1,5 m, lungimea liberă. La respectarea acestor condiţii, temperaturadin interiorul stivei atinge 45-50oC, temperatură la care mor şi agenţii patogeni, şiseminţele buruienilor ce încolţesc. Peste o lună şi jumătate, stiva se amestecă, seudă uniform, straturile superficiale se aşază la mijloc. Compostul pregătit areculoarea brun-închis. Compostul se prepară primăvara, recomandabil în aprilie-mai. Înainte de a pregăti amestecul nutritiv, compostul se cerne printr-un ciur cuochiuri de 1,0-1,5 cm şi, în funcţie de volum, se adaugă 25% de nisip de râu.

Metodele de încălzire a serelor. Cea mai eficientă este metoda combinată deîncălzire. Solul se încălzeşte cu apă încălzită până la temperatura de 40-50oC, caretrece prin tuburi de polietilenă cu diametrul de 20-25 mm, instalate în straturi, peun aşternut de nisip, la adâncimea de 30 cm. Pentru încălzirea apei circulatoare seutilizează cazane de încălzit apă. Pentru încălzirea aerului se utilizează generatoarede căldură şi conducte de polietilenă cu diametrul de 700 mm. La 1 m2 de seră seconsumă 18-20 kg de motorină.

Pregătirea seminţelor pentru semănat. Concomitent cu pregătirea serelor sepregătesc şi seminţele de tutun; ele se dezinfectează, se tratează cu stimulatori, se punla încolţit. Dezinfectarea se face cu Fundazo 50 WP. Pentru 1 kg de seminţe se pregătesc2 l de soluţie de lucru (2 g la 1 l de apă) sau se utilizează permanganat de potasiu de0,005%. Umpluţi 2/3 cu seminţe, sacii de pânză se ţin timp de 10-15 min. în soluţie.

Germinarea seminţelor. Pentru sporirea energiei de încolţire şi a gradului degerminaţie a seminţelor, ele se stimulează după dezinfectare, fiind dispuse însăculeţe şi ţinute 24 de ore în soluţie de acid tartric de 0,1% (3 g/kg) în încăpere, latemperatura de 20 (+2)oC; cantitatea soluţiei trebuie să fie de 2-3 ori mai maredecât masa seminţelor – preferabil, 3 l de soluţie.

Peste 24 de ore, fără a fi clătite, seminţele se plasează în lăzi de lemn (de40×50×5 cm) cu fundul de pânză; se acoperă cu ţesătură umedă şi se pun la încolţitîn 5-6 etape, cu intervale de 2-3 zile între ele.

Seminţele fiziologic maturizate, cu vârsta de peste un an, se pun la germinat la

Page 294: 51462970 Fitotehnie Final

294 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

temperatura constantă de 27-30oC, se amestecă de 2-3 ori pe zi, pentru a îmbunătăţiaccesul aerului la ele. Regimul de temperatură în timpul germinării poate fi respectatîn termostate cu reglarea automată a temperaturii. În fiecare termostat se pun câte4 lăzi, în fiecare ladă câte 2 kg de seminţe. Seminţele mai tinere nu reuşesc să-şiîncheie coacerea şi, în aceste condiţii, germinează încet. Pentru ca seminţeleproaspăt recoltate să poată germina e necesar să li se asigure o temperatură variabilă:27-30oC, pe parcursul primelor 6 ore, succedate de o temperatură de 15-20oC timpde 18 ore. Apoi, temperatura se ridică până la 27-30oC şi se coboară din nou la15-20oC ş.a.m.d. Procedura contribuie la încolţirea uniformă şi asigură apariţiapunctului alb, care, de regulă, se remarcă peste 3-5 zile.

Seminţele de tutun proaspăt recoltate sunt sensibile la lumina zilei. Pentru a leaccelera procesul de germinare, ele trebuie amestecate de 2-3 ori pe zi în prezenţaluminii. Seminţele stimulate germinează cu 1-2 zile mai repede. Când 60-70% dinseminţe au încolţit, ele se zvântează până la febrilitate. Nu se admite formarea unorcolţi mai lungi decât sămânţa, deoarece asemenea colţi se rup uşor. Dacă suprafaţade semănat nu este încă pregătită sau dacă temperatura din sere este scăzută şi înbaza ei nu se poate începe semănatul, seminţele se pun în frigidere, unde temperaturase menţine la nivelul de +1 +2oC.

Epoca de semănat. Răsadul de tutun se creşte în răsadniţe timp de 45-50 dezile. Însămânţarea serelor şi răsadniţelor începe, în raioanele de nord, cel târziu la1 martie, iar în cele sudice – cel târziu la 25 februarie. Însămânţarea se termină îna doua decadă a lunii martie.

Norma de însămânţare. De obicei, sunt sănătoase şi se dezvoltă normalrăsadurile ce nu depăşesc densitatea de 1 200 bucăţi/1 m2. Norma optimă deînsămânţare este 0,25-0,3 g seminţe uscate la 1 m2. Se seamănă 0,2 g seminţestimulate pe 1 m2. Cota de încolţire a seminţelor se calculează în baza suprafeţeiutile de 500 m2: se cântăresc 150 g de seminţe uscate şi se pun la încolţire. Ulterior,seminţele încolţite se împart în funcţie de suprafaţa straturilor şi se seamănă separatpe fiecare strat.

Adâncimea de semănat. Înainte de semănat, suprafaţa straturilor se niveleazăbine, se bătătoreşte uşor şi se udă uniform pe toată adâncimea stratului de amestecnutritiv. Pentru distribuirea corectă a seminţelor pe suprafaţa straturilor, înainte desemănat, ele se amestecă cu nisip uscat, cernându-se în prealabil printr-un ciur cuochiuri de 0,25 cm. După însămânţare, seminţele se prepară cu mraniţă cu grosimeade 0,5 cm. Suprafaţa straturilor se bătătoreşte uşor şi se udă cu stropitoare prevăzutecu pulverizare mică, până la umectarea deplină a stratului presărat.

Lucrări de întreţinere. Sistemul de măsuri agrotehnice de stimulare a răsadului

Page 295: 51462970 Fitotehnie Final

2957. Tutunul

include: udatul, reglarea temperaturii şi umidităţii aerului, presărarea, nutriţia,plivitul, răritul plantelor, combaterea bolilor şi dăunătorilor, pregătirea răsaduluipentru plantare, într-o strânsă relaţie cu fazele de formare a răsadului:

faza I – apariţia plantulelor şi formarea frunzuliţelor cotiledonate;faza II („cruciuliţe”) – apariţia a 2 frunzuliţe adevărate şi dezvoltarea

cotiledoanelor;faza III („urechiuşe”) – creşterea şi formarea frunzelor în formă de urechiuşe

(frunzele se ridică în sus);faza IV – răsadul este gata pentru plantare; formarea tulpinii; a 5-6 frunze

adevărate şi a sistemului fasciculat radicular.Udatul corect constă în menţinerea stratului superior al solului, 8-10 cm, într-o

stare medie de umectare: atât uscarea, cât şi supraumidificarea acestui strat, mai alesla vârsta tânără a răsadului, reţine creşterea sau provoacă atacul bolilor. De la semănatpână la faza de „cruciuliţe” sau până la înrădăcinare, răsadul se udă mai des, însă cucantităţi mici de apă – 0,5 l/m2. În acest răstimp, sistemul radicular se dezvoltă încet.Începând cu faza de „cruciuliţe”, udările se efectuează mai rar, însă cu o cantitate maimare de apă. Cu cât răsadul este mai în vârstă, cu atât mai rar şi mai abundent se udă.Temperatura apei pentru udat trebuie să fie de 20-25oC. Răsadul mai în vârstă se udăo dată pe zi, din contul o căldare de apă la 3-4 m2. Suprafaţa solului trebuie să sezvânteze până la următoarea irigare. Între faza de „cruciuliţe” şi faza de „urechiuşe”,straturile trebuie uscate periodic, fapt ce accelerează creşterea sistemului ei radicular.

Reglarea temperaturii şi a umidităţii aerului în sere. Tutunul este o plantătermofilă. Pentru dezvoltarea şi creşterea normală a răsadului, temperatura aeruluidin sere (de la semănat şi până la apariţia plantulelor) se menţine la 25-28oC, iartemperatura solului (la adâncimea de 10 cm) – 10oC. După apariţia plantelor,temperatura aerului trebuie să fie de 18-25oC. Temperatura se reglează prin încălzireşi prin aerisire, inclusiv prin suflarea de aer rece. Umiditatea aerului se reglează cuajutorul unor ferestre de aerisire, croite în acoperişul serei şi care trebuie să ocupe10-15% din suprafaţa acoperişului. Umiditatea ridicată a aerului se determină prinprezenţa picăturilor de apă pe partea interioară a peliculei; pentru determinarea eiexactă, în sere trebuie să se afle psihrometre. Pe timp senin şi însorit, temperaturaşi umiditatea aerului în serele de peliculă creşte mai repede decât în răsadniţele cugeamuri şi poate atinge 40oC. De aceea, serele trebuie aerisite mai des, pe duratemai lungi decât răsadniţele. Pentru aerisire, se deschid ferestruicile şi se ridicăpuţin părţile laterale ale peliculei. Dacă această operaţie se realizează incorect şipe timp nepotrivit, răsadul se poate îmbolnăvi şi chiar pieri.

Presărarea, terotajul. La formarea unui sistem radicular bine dezvoltat

Page 296: 51462970 Fitotehnie Final

296 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

contribuie presărarea cu mraniţă sau cu amestec nutritiv în zona coletului plantelor.Presărarea previne dezgolirea rădăcinilor răsadului în timpul tasării amesteculuinutritiv şi îmbogăţeşte amestecul cu substanţe nutritive. Răsadul poate fi presăratdin momentul din care frunzele plantelor se separă de sol. Până la faza de “urechiuşe”se aplică cel puţin 3-4 presărări, după rărirea răsadului, după fiecare plivire şi dupăfiecare scoatere a răsadului din sere.

Fertilizarea suplimentară a răsadului. Prima îngrăşare suplimentară serealizează la începutul fazei de „cruciuliţe”, cu 15 g de salpetru amoniacal, 30 g desuperfosfat şi 10 g de sare de potasiu la 10 l de apă pentru 5 m2 de răsadniţe. Înurmătoarele faze de dezvoltare a răsadului, dozele de îngrăşăminte se dublează.Soluţia îngrăşămintelor minerale (pentru o suprafaţă concretă) se pregăteşte în ziuaîngrăşării suplimentare. Îngrăşămintele se dizolvă separat, deoarece la amesteculsalpetrului amoniacal cu superfosfatul se pierde o mare cantitate de azot. Succesiuneadintre îngrăşămintele minerale şi cele organice, aplicate în scopul fertilizăriisuplimentare, îmbunătăţeşte calitatea răsadului.

La fertilizarea suplimentară, în calitate de îngrăşământ organic este utilizatgunoiul de păsări sau mustul de băligar. Soluţia de gunoi de păsări se prepară înmodul următor: o căldare de gunoi de păsări se pune în butoi, deasupra se toarnă 3căldări de apă caldă, infuzia mestecându-se de 3-4 ori. Soluţia îşi încheie fermentareaatunci când nu se mai degajă bulbuci de aer. Înainte de administrare, o căldare deinfuzie se dizolvă cu încă 7 căldări de apă. Soluţia obţinută se strecoară prin sită, iarapoi se udă cu ea răsadul; o căldare la 5 m2. După aplicarea acestei soluţii, răsadulse udă cu apă curată. Înainte de a se introduce, mustul de băligar se diluează înproporţie de 5 la 1; infuzia se strecoară cu o sită; cu o căldare de soluţie se udă 5 m2

de plantaţie. După tratare, plantulele se spală cu apă curată.Plivitul şi răritul. Pentru a îmbunătăţi condiţiile de creştere şi dezvoltare a

răsadului de tutun, buruienile trebuie nimicite prin metoda chimică sau prin plivireamanuală. Înainte de plivit, răsadul se udă, iar după plivit se presară cu mraniţă sau cuamestec nutritiv şi se udă abundent din nou. Rezultate bune dau Dual 99 CE – 0,3ml/m2, Stromp 330 EC – 0,4 ml/m2, Treflan 24 EC – 0,4 ml/m2, Triflurex 240 EC– 0,4 ml/m2. Erbicidele se introduc cu ajutorul stropitorii portative, acoperinduniform suprafaţa, cu 2-3 zile înainte de însămânţare. Consumul de apă trebuie săconstituie 700 l/ha sau 0,07 l/m2. Erbicidele se încorporează în sol cu ajutorulgreblelor, la adâncimea de 2-3 cm. Dacă plantulele au răsărit prea des, la sfârşitulfazei de „cruciuliţe”, răsadul trebuie neapărat rărit.

Protecţia răsadului contra bolilor şi dăunătorilor. Creşterea unui răsad decalitate şi viguros este una din principalele etape în tehnologia de cultivare a tutunului

Page 297: 51462970 Fitotehnie Final

2977. Tutunul

pentru a obţine o recoltă înaltă de materie primă. Dacă măsurile propuse anteriorn-au fost respectate, se creează condiţii optime de dezvoltare a micozelor. Pentrua combate putrezirea neagră a rădăcinii şi mucelaginirea tulpinii, înainte de semănat,în sol se încorporează preparatul biologic Trihodermin Th-7f-BL lichid 20 ml/m2.În lipsa Trihoderminului Th-7f-BL lichid, în sol se încorporează 30-40 g/m2 decenuşă şi se amestecă uşor. Cenuşa de lemn apără răsadul de agenţii patogeni înperioada cea mai sensibilă, cuprinsă între apariţia mlădiţelor şi faza de “cruciuliţă”la tutun. Se recurge şi la metoda chimică de combatere a micozelor. Contra putreziriinegre a rădăcinii şi tulpinii se utilizează Fundazol 50 WP - 3,0 g/m2, prin udareînainte de semănat sau după apariţia primelor simptome. Contra focului sălbatic,plantele se tratează cu soluţie de zeamă bordeleză (2-3 g/m2). La apariţia focarelorde micoze, ele se nimicesc cu soluţie de 0,5% de permanganat de potasiu.

Dacă apar coropişniţe, în galeriile lor se aplică momeală preparată din 1 kg deboabe de grâu, tratate cu 80-100 ml de Actelic 50 EC şi 20-30 ml de ulei de floarea-soarelui. Contra limacşilor, plantele de pe parcele se prăfuiesc cu cenuşă sau cu 30-40 g de superfosfat în orele de seară, cu intervalul de 20-30 min. Dimineaţa, răsadulse udă. În jurul serelor, teritoriul se menţine curat, în caz contrar, în perioada decălire a răsadului, tripsul virofor migrează şi transmite viroza – boala petelor bronzate.

Pregătirea răsadului pentru plantare. Cu 7-10 zile înainte de plantarea încâmp, începe călirea răsadului. În acest scop se reduce brusc numărul udărilor, iarcu 2-3 zile înainte de plantare, acestea se întrerup complet. În perioada de călire însere, se deschid complet ferestruicile. În această perioadă răsadul trebuie să devinăatât de puternic încât să nu se ofilească nici chiar dacă nu este udat. Se considerăcălit răsadul care, îndoit în jurul degetului, nu se rupe. Răsadul standard, bun pentruplantarea în câmp, trebuie să aibă lungimea de 12-14 cm de la colet până la vârfulfrunzei superioare; pentru plantarea mecanizată – până la 16 cm şi 5-4 frunzuliţedezvoltate, să aibă sistemul radicular bine dezvoltat. Tulpina răsadului standard trebuiesă fie mlădioasă, rezistentă şi neînăsprită.

Scoaterea şi pregătirea răsadului pentru plantare. Această procedură serealizează în mai multe reprize, pe măsura creşterii plantelor, la intervalul de 3-5zile. Pentru sădirea a 1 ha de tutun sunt necesari 60 m2 de răsad. Cu 1-2 ore înaintede a fi scos, răsadul se udă abundent, astfel încât solul să se umezească la adâncimeade pătrundere a rădăcinilor. Răsadul se scoate după ce frunzele s-au uscat. Scoaterearăsadului cu frunzele umede este contraindicată, deoarece în lăzi, răsadul umed seîncălzeşte şi se deteriorează repede. Afară de aceasta, răsadul nu se udă de cu seară,deoarece în timpul nopţii el absoarbe multă apă, devine fragil şi, în timpul plantării,o mare parte din material se rupe.

Page 298: 51462970 Fitotehnie Final

298 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Răsadul trebuie scos cu glomerule de pământ. Smulgerea răsadului se efectueazăfir cu fir, apucând cu degetele unei mâini 2 dintre cele mai dezvoltate frunze. Răsadulscos se aşază atent în cealaltă mână, îndreptând rădăcinile cu frunzele spre sine.Când în palmă se adună aproximativ 50 de plante, ele se pun în ladă. Cu cât mai binese păstrează rădăcinile, cu atât mai repede se înrădăcinează plantele în câmp.Specificul de plantare include modelarea şi evitarea unei tratări pe câmp înainte definalizarea plantării. Înainte de plantare, rădăcinile răsadului se înmoaie în mocirlă(„boltuşcă”). La 2 căldări de lut se adaugă ˝ căldare de băligar proaspăt de vite şipesticide (50 ml Fundazol 50 WP, 25 ml de Bi-58 Nou 10 ml/m2).

Răsadul bun de plantat în câmp trebuie să aibă lungimea de 12-14 cm de lacolet până la capătul frunzelor superioare. Pentru plantarea mecanizată, răsadultrebuie să fie de 16-18 cm înălţime, cu 5-6 frunzuliţe dezvoltate, în afară de celecotiledonate. Grosimea tulpinii trebuie să constituie 4-5 mm. Cu 1-2 ore înaintede a fi scos, răsadul trebuie udat abundent, astfel încât solul să se umezească laadâncimea de pătrundere a rădăcinilor.

Nu se permite udarea răsadului în ajunul scoaterii lui; de obicei, în timpulnopţii el absoarbe prea multă apă, devine fragil şi se rupe în timpul plantării. Răsadulse scoate împreună cu o bucată de sol, fiecare plantă separat.

Cel mai bun ambalaj pentru transportarea în câmp a răsadului sunt lăzile (1 x0,7 m, înălţimea de 20 cm). Într-o asemenea ladă încap 15-20 mii de plante. Pefundul ei se aşterne un strat de amestec nutritiv de 2-3 cm bine umectat. Pestefiecare 2-3 rânduri, radicelele se presoară cu amestec nutritiv mărunţit şi se udă.Lăzile cu răsad se acoperă cu pânză de sac şi se păstrează la umbră.

Tehnologia de cultivare a tutunului în câmpAmplasarea culturii. În asolament, tutunul trebuie amplasat după grâul de

toamnă, păioasele de primăvară, sfecla pentru zahăr. Nu se admite introducerea înasolament a florii-soarelui, cartofului şi altor culturi solanacee.

Fertilizarea. Pentru formarea 1 t de frunze uscate şi aproximativ a aceleaşicantităţi de tulpini, tutunul extrage din sol 45-50 kg de azot, 12,5-12 kg de fosfor şi75-80 kg de potasiu. Îngrăşămintele organice se introduc la cultura premergătoare(35-40 t/ha). Azotul din gunoiul de grajd acţionează mai lent şi mai uniform.Îngrăşămintele minerale se introduc ţinându-se cont de asigurarea solului cuelemente de nutriţie şi de recolta planificată. Pentru satisfacerea deplină a cerinţelorplantelor faţă de substanţele nutritive, la plantarea răsadului se poate introduceN15P30K30 odată cu apa pentru plantare. Dacă este necesar, fertilizarea suplimentarăse face în timpul primei afânări între rânduri, cu N30P60, la adâncimea de 12-16 cm.

Page 299: 51462970 Fitotehnie Final

2997. Tutunul

Tutunul reacţionează foarte bine la aplicarea microelementelor, care se introducla cultivaţia de dinainte de răsădire, în cantităţi de 4-6 kg/ha sau ca nutriţiasuplimentară extraradiculară, cu soluţie de sulfat de zinc în concentraţie 0,2% şi cumolibdat de amoniu şi acid boric – 0,1%.

Fertilizarea suplimentară extraradiculară cu microelemente trebuie îmbinatăcu stropirea plantelor cu pesticide.

Lucrarea solului. După cerealele păioase, lucrarea de bază a solului includedezmiriştirea concomitent cu sau după recoltarea premergătoarei (la adâncimea de5-6 cm) şi aratul de toamnă (la adâncimea de 25-27 cm). După porumb, se efectueazădiscuirea solului în 2 direcţii (la adâncimea de 5-6 cm); arătura – la 25-27 cm.După sfecla pentru zahăr, doar arătura (la adâncimea de 27-30 cm). Pe solurileerodate, lucrarea de bază trebuie efectuată de-a curmezişul pantei. Lucrările dedinainte de plantare includ nivelarea solului sub un unghi de 45o faţă de direcţiaaratului şi întreţinerea solului în stare afânată şi liber de buruieni.

Cu 3-4 zile înainte de plantarea răsadului se efectuează ultima cultivaţie, laadâncimea de mers a brăzdarului maşinii de plantat a răsadului, iar la plantareamanuală – puţin mai în faţă decât adâncimea plantării, astfel încât sub rădăcini să nuse mai afle sol afânat.

Pregătirea câmpului pentru plantare. După ultima cultivaţie, sectorul seîmparte în fâşii de 40 m lăţime. Între fâşii se lasă drumuri de 4 m lăţime. Pe pante,fâşiile trebuie să fie mai înguste, până la 20-25 m, şi dispuse pe diagonală. Tutunulse plantează de la nord spre sud. În acest caz, plantele primesc mai multă luminăsolară. La plantare, se utilizează răsad sănătos, călit, cu un sistem radicular binedezvoltat. Conul de creştere al tulpinii nu trebuie acoperit cu pământ. Rădăciniletrebuie să fie în poziţie verticală, neîndoite, în timpul plantării solul dinspre ele seapasă uşor. În funcţie de sol, o plantă consumă 0,5-0,75 l de apă.

Termenele de plantare a răsadului în câmp. Plantarea răsadului în câmpîncepe atunci când temperatura solului, la adâncimea de 10-12 cm, constituie maimult de 10oC. Termenul optim de plantare a tutunului pentru raioanele de sud şicentru este cuprins între 20 aprilie şi 20 mai; pentru cele de nord – de la 25 aprilie–15 mai. În primele 5-7 zile trebuie plantate minimum 30% din suprafaţă, înurmătoarele 10-12 zile – 55-60%, iar în ultimele 3-5 zile – 10-15%. Pentrurăsădirea răsadului în câmp se aplică maşini suspendate de plantat răsaduri SKN-6Aşi SKN-6, ataşate la tractoarele Bielarusi de toate modificaţiile.

Desimea plantării tutunului. Desimea optimă a plantelor de tutun este de55,6 mii/ha. Distanţa dintre plante pe rând – peste 20 cm, distanţa între rânduri –90 cm.

Page 300: 51462970 Fitotehnie Final

300 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Completarea golurilor. Dacă gradul de rărire a plantelor depăşeşte 7%, la celmult 3-5 zile după plantare locurile goale trebuie completate, utilizându-se răsadulstandard. Dacă se întârzie completarea, eficacitatea scade.

Lucrarea solului în perioada de vegetaţie a plantelor. Prima afânare întrerânduri se efectuează la 8-10 zile după plantare, la adâncimea de 6-8 cm, următoarele– peste fiecare 12-15 zile; a doua şi a treia – la 10-12 cm; a patra – la 5-6 cm.Suprafaţa afânată dintre rânduri trebuie să fie netedă, adâncimea canalelor nu trebuiesă depăşească 4 cm. Stratul umectat inferior nu trebuie întors la suprafaţă.

Copcitul sau politul. Concomitent cu primele cultivaţii, în intervalele dintrerânduri şi afânările de pe rând ale plantaţiilor de tutun se realizează copcitul, adicăîndepărtarea frunzelor inferioare ale răsadului. Când îşi încheie creşterea, acestefrunze se îngălbenesc treptat şi se usucă. Ele consumă neproductiv umezeala şisunt vectorii multor boli şi dăunători. Îndepărtarea acestor frunze facilitează afânareasolului în intervalele dintre rânduri şi pe rânduri; îmbunătăţeşte aerisirea plantaţiilor,contribuie la o coacere mai bună a frunzelor principale. Frunzele de răsad vătămatede boli se ard sau se îngroapă adânc.

Protecţia plantelor în câmp. Aproximativ 10-15%, iar în ultimii ani, în unelegospodării, până la 50% din recolta globală a materiei prime de tutun e compromisăde boli, dăunători şi buruieni. Pentru a combate insectele dăunătoare din sol(viermele-sârmă), prin metoda probelor de sol, se realizează evidenţa indivizilor.La 2 indivizi pe 1 m2 se aplică metoda semănăturilor tratate cu seminţe otrăvite decereale. Ca insecticide se aplică: Actellic 50 CE, Zolone 35 CE, Bi-58 Nou.

Prima tratare a plantelor de tutun se efectuează la 10-15 zile de la plantare,următoarele – la fiecare 15-20 de zile. Se recomandă efectuarea a minimum 3-4tratări pentru tutunul Semioriental şi 5-6 pentru tipurile Virginia şi Burley.

Combaterea la timp a dăunătorilor este indirect eficace şi contra virozelor. Deaceea, împotriva tripsului şi păduchelului-verde, toate tratările sus-menţionate secombină cu insecticide Actellic 50 CE – 1,0 l/ha; Bi-58 Nou – 1,0 l/ha). Norma deconsum 300-400 l/ha, în funcţie de faza de dezvoltare a tutunului. Ultimeletratamente în câmp contra păduchelui şi tripsului sunt eficiente şi contra omiziicapsulelor, care provoacă mari daune recoltei, în special sectoarelor semincere,distrugând inflorescenţa şi seminţele.

Contra plantelor parazitare – lupoaia şi cuscuta – se recomandă respectareastrictă a asolamentului. Loturile atacate de plantele parazitare se ară la o adâncimede minimum 30 cm. Arătura de toamnă asigură o incorporare mai adâncă a seminţelorde buruieni. În următorii ani, arătura se face mai sus de nivelul stratificăriiseminţelor, pentru ca acestea să nu fie întoarse.

Page 301: 51462970 Fitotehnie Final

3017. Tutunul

Recepajul reprezintă retezarea plantei la circa 10 cm de la suprafaţa solului. Seaplică în cazul culturilor distruse de grindină, când lanul se reface într-un “copil” care,îngrijit, asigură o producţie de foi suficientă, dar cu o calitate ceva mai slabă. Pentru a fieficient, recepajul trebuie efectuat înainte de 20 iulie. În anii favorabili, la plantaţiiletimpurii, prin recepaj după recoltare, se poate obţine a doua recoltă de frunze.

Cârnitul şi copilitul tutunului. Sub aspect economic, organele generative aleplantei de tutun – bobocii, florile şi capsulele de seminţe – reprezintă un fel debalast nefolosit în producţie. În perioada formării lor se consumă substanţe nutritiveformate în frunze, motiv din care acestea îşi pierd densitatea şi se dezvoltăincomplet, reducând recolta la hectar, înrăutăţind compoziţia chimică şi calităţilemateriei prime de tutun.

Cârnitul şi copilitul se realizează prin metoda chimică, aplicând sareatrietanolamin a hidrazidei acidului malic – HAM-T. Sub influenţa HAM-T, plantelede tutun suportă următoarele modificări: se întrerupe creşterea inflorescenţelor;se copleşeşte creşterea celor 2-3 internoduri superioare şi a frunzelor de pe ele;se intensifică într-o anumită măsură creşterea frunzelor din etajul mediu. Toateflorile, capsulele verzi şi bobocii cad, lăstarii floriferi se zbârcesc şi se usucă.Copilii de pe plante întrerup creşterea, nu se formează copili noi.

Frunzele culese de pe plante tratate cu HAM conţin mai mulţi hidraţi de carbon şimai puţine substanţe albuminoase, fapt ce determină creşterea coeficientului Smuk.

Cel mai potrivit termen pentru tratarea plantelor cu preparatul HAM-T îlreprezintă începutul fazei de înflorire, care, de fapt, coincide şi cu a doua recoltarea frunzelor. Tratamentul se aplică atunci când 10% din plante se află la faza deînflorire, iar 60-70% – la faza de butonizare. Stropitul se realizează cu stropitoricu tracţiune mecanică OVT-1, OVT-1A sau din elicoptere. La tratarea terestră seaplică o soluţie de 1,5% de sare de trietanolamin HAM-600 l/ha, iar la tratarea dinavion – soluţie de 2% (450 l/ha). În ambele cazuri, consumul de HAM constituie9 kg/ha s.a. sau 30 kg de preparat la ha.

Acţiunea HAM-T se manifestă peste 8-12 zile, iar efectul fiziologic deplin –peste 28-30 de zile. La acest moment, frunzele din toate etajele, inclusiv din celesuperioare, ating coacerea tehnică şi pot fi recoltate într-o singură repriză.

Cârnitul şi copilitul chimic sporesc considerabil rentabilitatea tutunăritului:se reduc cheltuielile de muncă cu 87 ore/om la 1 ha, iar rentabilitatea creşte de1,2-1,3 ori.

Recoltarea frunzelor de tutun. De obicei, frunzele de tutun se maturizează la50-60 de zile după plantarea în câmp. Frunzele se maturizează pe etaje: de jos însus; se recoltează în starea de maturizare tehnologică, determinată în baza

Page 302: 51462970 Fitotehnie Final

302 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

următoarelor caractere: frunza care a atins maturitatea tehnică devine densă, culoareaei se face mai deschisă; marginile şi vârful limbului se îndoaie în jos şi întreagafrunză se lasă, într-o anumită măsură, în jos. Din cauza secreţiei abundente asubstanţelor răşinoase, suprafaţa frunzei devine lipicioasă, creşte fragilitatea ei; ease desprinde uşor de tulpină, emiţând un zgomot caracteristic. În funcţie departicularităţile biologice ale solului, de condiţiile de cultivare şi de climă, durataperioadei de maturizare tehnică variază. Pe timp ploios şi răcoros, frunzele rămânîn stare de maturitate tehnică 10-15 zile. Pe timp cald şi uscat, această perioadă sereduce la 5-7 zile. În funcţie de condiţiile de cultivare, maturizarea tuturor frunzelorde pe plantă durează 2-2,5 luni. La maturitatea tehnologică, frunzele conţin 78-83% de apă, 17-22% de substanţă uscată. Randamentul frunzelor uscate constituie16-18% : 6:1. Frunzele de tutun se recoltează numai pe etaje, în circa 5 reprize:frunzele galbene – în 2-3 reprize.

Frunze de jos 3-4 10%Frunze de sub mijloc 4-5 15%Frunze de mijloc 5-7 35%Frunze de sub vârf 5-6 28%Frunze de vârf 4-5 12%Tutunul se recoltează dimineaţa, după ce scade roua, sau după amiază. Frunzele

strânse după-amiază conţin o cantitate mai mare de substanţă uscată şi reprezintă omaterie primă de calitate mai înaltă. Ziua, din cauza arşiţei, frunzele se veştejesc şi,fiind aşezate în ambalaj, se alterează uşor. După precipitaţii abundente, când frunzeledevin turgescente şi fragile, recoltarea nu se recomandă. Trebuie să se aştepte 2-3zile, până frunzele vor reveni la starea de maturitate tehnică. Pe vreme secetoasă,când frunzele încep să se pârlească, recoltarea trebuie să înceapă înainte de apariţiaelementelor maturităţii tehnice. În timpul recoltării, frunzele se aşază peţiolurilespre peţiol. Aşezarea corectă contribuie la păstrarea mai bună a frunzelor şi sporeşteproductivitatea muncii în timpul înşirării lor. Frunzele de tutun recoltate se scotdin spaţiile dintre rânduri şi se aşază în ambalaj – containere, saci de pânză, coşuri,lăzi, cu peţiolurile spre pereţii ambalajului sau spre marginile pânzei şi se transportăspre locul de înşirare. S-a constatat că transportarea frunzelor de tutun în containereinstalate în automobile datate cu ascensor hidraulic reduce cu 12% leziunilemecanice ale frunzelor în timpul transportării, încărcării şi descărcării faţă deleziunile provocate în cazul transportării în ambalaj de pânză. La fiecare 50 ha trebuiesă existe 2 agregate VUK-3 cu 2 seturi de containere. Frunzele aduse la locul deînşirare se descarcă şi se aştern pe podea, într-un strat de până la 30 cm, cu peţiolurileîn sus, dacă tutunul va fi înşirat în aceea zi, sau cu peţiolurile în jos, dacă tutunul seva înşira în ziua următoare. Din containere, frunzele se amplasează în teancuri. Înainte

Page 303: 51462970 Fitotehnie Final

3037. Tutunul

de înşirare, frunzele se sortează pe calităţi. Toate frunzele răscoapte, nematurizate,cu leziuni mecanice, vătămate de boli şi dăunători, se înşiră pe şire aparte. Frunzeletrebuie sortate şi după mărime – frunzele foarte mari sau foarte mici se înşiră separat.Se aplică următoarele metode de înşirare a frunzelor pentru uscare:

– pe şire, cu ajutorul maşinilor de tutun TPM-69M şi Criuleanca-3 sau manual;– pe arcuri duble, cu ajutorul dispozitivelor speciale sau manual;– pe casete aciculate, mecanizat sau manual;– stivuirea în containere.Densitatea repartizării frunzelor pe şire depinde de mărimea lor şi de metoda de

uscare. La uscarea în căsuţe, frunzele primelor recoltări se înşiră pe sfori de 3 m lungime– câte 2,5-3 ace, iar frunzele următoarelor recoltări – câte 2-2,5 ace. La uscarea cuîncălzire artificială a tutunului, pot fi înşirate 3-3,5 ace pe sfoară. Frunzele răscoapte şinematurizate se înşiră mai rar şi se usucă separat. La înşirarea manuală a frunzelor seutilizează ace cu lungimea de 70 cm. Fiecare înşirătoare trebuie să aibă 6-8 ace.

Cantitatea optimă a frunzelor pe un metru liniar este de 1,2-1,5 kg, uniformdistribuite pe şiră. La fixarea pe ace metalice duble – câte 2-2,5 kg la 1 m. Lafixarea frunzelor pe acele casetelor pentru uscare în masă compactă – 34-35 kgsau 900-1 400 de frunze: +10%. Peţiolurile frunzelor trebuie să iasă din casetă cu6 cm. Frunzele se aranjează în casete cu peţiolurile în sus.

Uscarea tutunului. În timpul uscării are loc fixarea calităţii materiei prime:culoarea, aroma, structura ţesutului, caracterele fizice şi chimice. Uscarea tutunuluiurmăreşte scopuri precum:

a) păstrarea integrităţii frunzei de tutun până la terminarea fazei de fermentaresau îngălbenire;

b) stoparea activităţii fermentative prin înlăturarea la timp a umezelii din frunze– faza de uscare;

c) uscarea deplină a frunzei, nervurilor principale şi a peţiolurilor.Procesul de uscare poate fi împărţit în 3 faze: prefermentare, uscarea limbului şi

uscarea completă. Fermentarea are drept scop asigurarea descompunerii fermentativea compuşilor organici complecşi în compuşi mai simpli; amidon – în zahăr, albumină –în aminoacizi. În paralel, are loc şi descompunerea clorofilei. Aceste procese pot decurgedoar la o anumită temperatură şi umiditate: t = 25-35o, umiditatea aerului 75-90%. Întimpul fermentării, frunzele de tutun, pe lângă pierderea apei, consumă substanţă uscată,cantitatea căreia depinde de durata procesului: cu cât procesul fermentării decurge mailent, cu atât sunt mai mari pierderile: durata lui constituie 2-3 zile.

Dispariţia culorii verzi şi apariţia culorii galbene la 2/3 din limbul frunzeloreste un semn că procesul de fermentare s-a încheiat. La alegerea metodei defermentare trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:

Page 304: 51462970 Fitotehnie Final

304 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

• dacă timpul este cald, tutunul se fermentează pe rame, în cărucioare, căsuţe;• dacă timpul este rece (toamna) – în şire, pe podea, în straturi de 20 cm;• după recoltarea definitivă a tutunului, înainte de îngheţurile de toamnă – în grămezi.

Regimul de temperatură şi umiditate necesar pentru uscareatutunului în masă compactă

Durata procesului, ore Temperatura aerului, C° Umiditatea relativă a aerului, %

Prefermentarea frunzelor 0-10 25-31 95-91 11-20 32-36 90-85 21-48 37-38 84-71

Fixarea culorii (uscarea) limbului 50-55 39-42 70-60 56-48 43-70 55-30

Uscarea suplimentară a nervurilor şi peţiolilor 91-120 71-76 25-18

Răcirea şi umectarea 2-3 25-35 85-95

La dospitul în căsuţe, tutunul se atârnă imediat după înşirare. Căsuţa trebuie încărcată

timp de o zi, apoi acoperită – lateral şi deasupra – cu peliculă, pentru 2-3 zile. Căsuţeletrebuie să aibă lăţimea de 3 m, lungimea de 21 m, înălţimea stâlpilor inferiori – 1,6 m.

Şirele cu frunze se aşază de-a curmezişul, în 3-4 etaje. Distanţa între şire trebuiesă constituie 10-15 cm. Frunzele primei şi a celei de a doua recolte se usucă timpde 12-15 zile, ale celei de-a treia şi ale următoarelor – 18-20 zile. Timp de 4 rotaţiipe sezon, în căsuţă se pot usca aproximativ 1 tonă de frunze.

Păstrarea şi prelucrarea tutunului uscat. Încăperile destinate pentru păstraretrebuie să fie curate, cu podeaua de lemn.

Cele mai bune condiţii: t +15-20oC şi umiditatea relativă a aerului 65-70%.Tutunul uscat se păstrează bine la atârnarea a câte 3-4 şire.Cel mai bun tutun se amplasează în partea din mijloc a încăperii. Atârnarea

havanelor trebuie să fie destul de compactă.După uscare, în masă compactă, tutunul se sortează şi se împachetează imediat.

Frunzele de tutun se sortează în stos şi, prin metoda simplificată, în păpuşi.Stosul este un mănunchi de 20-25 de frunze netezite, puse de-a latul una peste

alta, fără să fie legate. Mărimea frunzelor care constituie stosul poate devia cu celmult 1/5 faţă de lungimea frunzei principale pentru stosul dat. Frunzele se adună în

Page 305: 51462970 Fitotehnie Final

3057. Tutunul

mănunchi astfel încât limbul unei frunze să se suprapună peste limbul altei frunze,iar peţiolul şi nervura mediană să formeze o linie. Fiecare frunză se netezeşte întimpul formării stosului. Frunzele se sortează pe calităţi merceologice, se curăţăde pământ şi nisip. Această metodă de sortare se aplică, în special, la prelucrareamateriei prime de calitatea I. La aplicarea metodei simplificate, frunzele scoase depe şire, fără a fi netezite, se aşază în baloturi, în mănunchiuri a câte 20-30 de frunze.Această metodă de scoatere solicită mai puţine braţe de muncă. Introducerea liniilorde sortare în flux, înzestrate cu prese TPM, contribuie la reducerea cheltuielilor debraţe de muncă, majorează productivitatea, industrializează ramura. Pentru reducereapierderilor şi cheltuielilor de braţe de muncă, la ambalare se recomandă utilizareaunor prese care să preseze o singură dată.

Umiditatea materiei prime în timpul ambalării în teancuri nu trebuie sădepăşească 20%. În conformitate cu standardul, dimensiunile teancului trebuie săconstituie: lungimea – 80 cm, înălţimea – 53 cm, lăţimea – în funcţie de lungimeafrunzelor. Masa fiecărui teanc nu trebuie să depăşească 30 kg.

Baloturile se confecţionează din bucăţi de pânză cu lungimea de 150 cm şilăţimea de 30-50 cm, în care se învelesc frunzele, cu cotoarele în afară. Umiditateatutunului din baloturi nu trebuie să depăşească 18%. Baloturile se fac de formădreptunghiulară, cu dimensiunile cuprinse între: lungimea – 55 cm, lăţimea – 30 cm,înălţimea – 58-60 cm, masa fiecărui balot – 20 kg. Fiecare teanc sau balot semarchează.

Uscarea tutunului după diferite scheme tehnologice

Uscarea combinată

Indicii Uscarea

naturală în căsuţe în

havane pe ace pe cărucioare

Uscarea artificială în masă com-pactă de tip Bulc curing

Durata uscării, ore 554 79 194 331 11,8 Pierderi de substanţă, % 20,8 13 20,3 20,7 17,1 Consumul de combustibil, kg la 1 kg de tutun uscat

- 0,9 0,9 0,7 1,1

Productivitatea uscătoriilor de tutun

Cu utilaj naţional ТГ-2,5 СТМ-60 ТУ – 801-78,

Moldova Americană Paul 77-77 Japoneză

Productivitatea unei camere pe sezon, tone 10-12 8-10 8-10 8-10 7-10

Page 306: 51462970 Fitotehnie Final

306 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

C A P I T O L U L 8

P L A N T E L E A R O M A T I C EŞ I M E D I C I N A L E

8.1. LEVĂNŢICA

ImportanţaÎn flora spontană, lavanda, numită şi levănţică, creşte la altitudinea de 600-1800 m

pe povârnişurile însorite şi uscate, calcaroase, cu expoziţie sudică, în zonele muntoaseale bazinului Mării Mediterane, în sudul Franţei, înSpania, Italia, Dalmaţia, Grecia, în ţări din nordul Africii.Lavanda se cultivă pe o suprafaţă de circa 50 mii ha.

În Republica Moldova, primele plantaţiiindustriale au apărut în anii 1948-1949; în anii 1980-1989 suprafaţa lor a ajuns la circa 5 000 ha.Actualmente, suprafaţa cultivată cu lavandă constituiecirca 600 ha în raioanele din centrul şi sudulrepublicii. Lavanda se cultivă pentru obţinereamateriei prime – inflorescenţe recoltate la fazaînfloririi depline – din care se produce uleiul volatil,utilizat pe larg în industria parfumurilor şi aproduselor cosmetice, la fabricarea săpunului şi înindustria medicamentelor; inflorescenţele uscate sefolosesc în medicina tradiţională. Florile proaspeteconţin 0,8-1,6% de ulei volatil, componenteleprincipale ale căruia sunt acetatul de linalil (38-48%)şi linaloolul (20-40%), însoţit de alcooli liberiprecum geraniolul, nerolul, lavandulolul, citronelolul,borneolul. Uleiul volatil de lavandă este introdus înFigura 30. Levănţica

Page 307: 51462970 Fitotehnie Final

3078. Plante aromatice si medicinale,

farmacopeile mai multor ţări. Se recomandă în tulburări digestive, ca sedativ centralîn cefalee, carminativ, stimulent general etc. şi manifestă acţiune antiseptică şicicatrizantă.

Florile se folosesc pentru infuzii cu acţiune calmantă asupra sistemului nervos.Ceaiul se utilizează în tratarea bolilor de ficat şi rinichi, a bolilor hipertensive.Lavanda este şi o excelentă plantă meliferă: de pe un hectar de plantaţie se obţin150-200 kg de miere aromatică cu însuşiri curative; se utilizează şi în plantaţiileantierozionale şi ca plantă decorativă în parcuri şi în zonele verzi.

La o recoltă medie de 5 000-6 000 kg/ha de inflorescenţe proaspete, lavandaasigură o producţie de ulei volatil de 45-50 kg/ha.

Particularităţi morfologiceLavanda este un subarbust cu rădăcină groasă, lignificată şi cu ramificaţii

multiple, ajungând în sol la profunzimea de 2,0-2,5 m. Tulpina este puternicramificată (până la 400 şi mai mulţi lăstari arcuiţi) de la colet, formând o tufăaproape semiglobuloasă, înaltă de 45-80 cm. Lăstarii anuali sunt lemnificaţi înjumătatea bazală şi ierboşi în jumătatea apicală. Frunzele persistente sunt opuse, deculoare cenuşie, liniar lanceolate, pubescente pe ambele părţi, cu lungimea de l,3-2,2 cm. Florile, cu petale preponderent violet-albăstrui de 5-7 mm lungime, suntgrupate în inflorescenţe spiciforme, compuse din 5-8 sau 12 pseudoverticilesuprapuse. Fiecare pseudoverticil este format din 3-7 flori. Inflorescenţele au tijelungi de 10-26 cm, în funcţie de soi şi provenienţă. Fructele sunt nişte nucule mici,brune aproape negre, netede, lucioase, situate la baza caliciului persistent. Înfloreşteîn iunie-iulie, MMB – 0,8-l,l g.

Fazele de creştere şi dezvoltareLavanda sădită cu butaşi începe să dea rod în anul II de vegetaţie: în primul an,

inflorescenţele solitare apărute se înlătură pentru stimularea ramificării tulpinilor şiformării tufei. În anul II de vegetaţie, inflorescenţele formate se recoltează la înflorireşi constituie 800-1 500 kg/ha ori 15-20% din recolta medie a plantaţiilor pe rod.

La tufele pe rod se remarcă următoarele faze de dezvoltare:a. înverzirea de primăvară – la vârful lăstarilor cu frunze cenuşii de toamnă

apar noi frunze verzi, cu lungimea de 15-20 mm;b. formarea tijelor florale – la vârful lăstarilor anuali noi apar tije florale de

2-3 cm, care ies deasupra ultimei perechi de frunze, în formă de săgeată;c. butonizarea – la vârful tijelor florale se formează muguri de culoare

albăstruie;

Page 308: 51462970 Fitotehnie Final

308 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

d. început de înflorire – se deschid primele flori la 9-10% din inflorescenţelede pe tufă;

e. înflorire deplină – peste 70% din florile inflorescenţelor au înflorit oriînfloresc (coacere tehnică pentru materia primă);

f. formarea seminţelor – toate florile au trecut de faza de înflorire, iar seminţelese separă cu greu la fricţionarea inflorescenţei şi nu au culoare cafeniu-brunificată;

g. maturizarea seminţelor – seminţele au culoare brună şi la fricţionare sesepară uşor din caliciile florilor.

SistematicaGenul Lavandula al familiei Lamiaceae include peste 30 de specii, importanţă

economică şi industrială având speciile:• Lavandula angustifolia ( L. vera, L. officinalis) – lavanda cu frunze înguste

ori lavanda adevărată;• Lavandula latifolia (L. spica) – lavanda cu frunze late;• Lavandula hibrida – lavandinul, un hibrid natural, steril, obţinut din

Lavandula angustifolia şi Lavandula latifolia.În condiţii naturale, în flora spontană din munţii maritimi ai zonei mediteraneene

Lavandula angustifolia formează desişuri naturale pe versanţii alpini la altitudineade 600-1 800 m. Lavandula latifolia ocupă acelaşi areal, dar la poalele munţilor,la altitudinea de până la 400-700 m. Lavandula latifolia are frunze mai mari şi mailate decât Lavandula angustifolia şi formează un subarbust mai viguros, de 90-120 cm; realizează producţii mai mari, dar uleiul volatil este de calitate inferioară,cu miros puternic de camfor. Lavandinul natural creşte la altitudinea de 500-800 mîn zona de contact dintre arealurile lavandei cu frunza îngustă şi ale lavandei cufrunza lată, unde se creează condiţii de interpolenizare naturală. Este mai productivdecât Lavanda adevărată, deşi calitatea uleiului este inferioară celui de lavandă,dar este vulnerabil la secetă şi iernare. În condiţiile Moldovei, în anii 4-5 de vegetaţie,lavandinul îngheaţă la geruri de -12–15°C. În zona mediteraneeană, lavandinul secultivă pe suprafeţe considerabile în Franţa pentru producerea uleiului volatil ieftin,substituent al uleiului de lavandă.

SoiuriPe plantaţiile Republicii Moldova se cultivă soiurile vechi Krâmceanka, Sineva

şi Raniaia şi sunt omologate soiurile Chişinău-90, Chişinău-32, Vis Magic-10.

Page 309: 51462970 Fitotehnie Final

3098. Plante aromatice si medicinale,

Particularităţile biologiceLavanda este o plantă cu cerinţe mari faţă de temperatură şi lumină, plantele

mature fiind tolerante la secetă şi sol.Cerinţele faţă de temperatură. Temperatura este principalul factor care

limitează răspândirea lavandei de la sud către zonele de silvostepă. Plantele îşi începvegetaţia la temperaturi diurne de 10-12°C. Plantaţiile pe rod rezistă la temperaturide iernare de -15 – -16°C, iar sub un strat de zăpadă de 8-10 cm – la geruri de -25°C. Acumularea uleiului volatil în inflorescenţe are loc mai intensiv latemperaturile diurne de 28-32°C pe fundalul unor asigurări bune cu apă.

Cerinţele faţă de lumină. Lavanda şi lavandinul sunt specii iubitoare de lumină,nu suportă umbra altor plante şi a buruienilor. Plantele de lavandă crescute întrerândurile de pomi din livezi, ca şi plantele îmburuienate, au recolta scăzută şi conţincu 40-50% mai puţin ulei volatil decât cele crescute pe loturi curate, însorite,conţinutul de acetat de linalil fiind şi el scăzut. Vremea ploioasă şi noroasă dintimpul înfloririi şi recoltării reduce producţia de ulei volatil până la 50%.

Cerinţele faţă de umiditate. Lavanda pe rod suportă bine seceta, formând oproducţie bună în zonele cu precipitaţii anuale de 400-500 mm, dacă ele cadpreponderent înaintea perioadei de recoltare, când propice lavandei este vremeauscată, caldă şi însorită. Umiditatea este strict necesară pentru asigurarea uneirăsăriri uniforme a seminţelor. Plantulele răsar numai atunci când stratul superficialde sol, în care sunt încorporate seminţele, este suficient de umed. Umiditatea esteun factor decisiv în cazul producerii de butaşi înrădăcinaţi. Transplantarea definitivă,pe plantaţii, a butaşilor şi puieţilor de lavandă poate fi eficientă doar în sol umed.Dacă solul nu e suficient de umed, transplantarea trebuie obligatoriu însoţită deudarea plantelor în cuib.

Cerinţele faţă de sol. Lavanda nu manifestă pretenţii faţă de sol şi poate creştepe soluri sărace, erodate şi uscate. Însă rezultatele cele mai bune se obţin pe soluriadânci, bogate în calcar, permeabile, cu ape freatice adânci (sub 2,5 mm). Nu suntrecomandabile solurile foarte nisipoase, grele, năclăioase şi reci.

Tehnologia de cultivareAlegerea terenului. Lavanda creşte pe acelaşi loc 10-15 şi mai mulţi ani, de

aceea se repartizează pe terenuri în afara asolametului, pe povârnişuri cu expoziţiesudică sau sud-vestică, bine protejate de vânturile puternice. Pe povârnişurile cuexpoziţie nordică lavanda îngheaţă deseori şi dă o materie primă mai săracă în uleivolatil.

Page 310: 51462970 Fitotehnie Final

310 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Plantaţiile industriale se amplasează pe terenuri, cu pantă de cel mult 10-12°,pe care lucrarea solului, îngrijirea plantaţiilor şi recoltarea se pot efectua mecanizat.Lavanda poate reveni pe acelaşi teren peste 4-5 ani.

Lucrarea solului. Terenul pe care se cultivă lavanda trebuie curăţat în prealabilde buruieni, mai ales de cele perene (pir, pălămidă ş. a.) care copleşesc puternictufele de lavandă, fapt ce cauzează îmbătrânirea şi distrugerea lor rapidă. Peterenurile fără buruieni perene, după recoltarea culturii premergătoare se executălucrarea etajată a solului şi arătura de desfundare la o adâncime de 45-50 cm. Laarătura de bază se introduc îngrăşăminte organice: 60-80 t/ha gunoi de grajd saudeşeuri semifermentate. După arătura de desfundare, suprafaţa câmpului se niveleazăcu ajutorul grederului asamblat cu o grapă târşitoare şi cu ajutorul cultivatorului.Arătura de bază se face cu 30-40 de zile înainte de plantare.

Înainte de plantare, solul se lucrează la adâncimea de 14-16 cm, ori se ară dinnou cu plugul fără cormane la 16-18 cm; apoi se nivelează cu cultivatorul şi grapele.

Creşterea materialului de plantatColectarea butaşilor se execută cu o zi înainte de sau în ziua sădirii.Pentru tăiere se folosesc lăstari de un an lemnificaţi de pe plante semincere în

vârstă de 4-5 ani.

Figura 31. Câmp de levănţică

Page 311: 51462970 Fitotehnie Final

3118. Plante aromatice si medicinale,

Tăieţi la bază, lăstarii se transportă în şopron, unde se taie din ei butaşi de olungime de 8-10 cm.

Dintr-un lăstar bine dezvoltat se capătă 2-3 butaşi.Partea superioară nematurizată a lăstarului nu se foloseşte, frunzele în partea

de jos a butaşului nu se defoliază.Termenele optime de colectare şi plantare a butaşilor sunt sfârşitul lui septem-

brie şi, integral, luna octombrie.Colectaţi şi legaţi câte 100 de bucăţi, butaşii se aranjează cu baza în nisip umectat

în lăzi şi se transportă la locul de plantare, în sere.În sere solul se acoperă cu un strat de amestec nutritiv de 12-15 cm, se nivelează

şi se presară un strat de 5-6 cm cu nisip.Butaşii se plantează manual la adâncimea de 5-6 cm după schema 4×5 cm.

După plantare se efectuează o udare abundentă. Temperatura optimă pentruînrădăcinarea butaşilor este de 22-25oC.

Iarna butaşii se udă, se plivesc de buruieni şi se tratează suplimentar cu soluţiede nitrofoscă în concentraţie de 3%.

Primăvara, când sporul de creştere a butaşului atinge 5 cm, se retează la 2-3 cm,de la vârful butaşului.

Următoarea retezare se execută peste 1,5-2 luni la nivelul de 10-12 cm de lasuprafaţa solului, cu scopul de a forma partea aeriană şi a îmbunătăţirii formăriirădăcinilor.

Scoaterea materialului de plantat se înfăptuieşte în octombrie.Din clasa întâi fac parte butaşii cu un număr de ramificaţii de cel puţin 3 bucăţi,

lungimea masei principale a rădăcinilor de cel puţin 150 mm şi grosimea coletuluide minim 8 mm. La clasa a doua se atribuie butaşii cu dimensiuni de respectiv2:120:4.

Plantele semincere se plantează după schema 100x100 cm.O metodă mai puţin răspândită de cultivare a levănţicăi este cultura fără răsădire,

prin semănatul seminţelor la locul permanent. Semănatul se înfăptuieşte pe terenbine nivelat şi tăvălugit în noiembrie cu semănătoarea Skon-4,2 la adâncimea de1,5-2 cm, cu norma de însămânţare de 6-8 kg/ha. Distanţa dintre rânduri este de100 cm.

În faza de 8-10 perechi de frunze se face răritul, lăsându-se câte 15-20 deplante la 1 m.l. Pe măsură ce apar inflorescenţele, ele se înlătură.

În anul doi de creştere plantaţia se fertilizează suplimentar cu 120 kg/ha deazot, 120 kg/ha de fosfor, 60 kg/ha de potasiu ş.a.

Page 312: 51462970 Fitotehnie Final

312 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

O plantaţie de levănţică asigură recolte mari timp de 4-5 ani, după care ea se ară.Seminţele se folosesc de pe seminceri din anul doi-trei de vegetaţie.

PlantareaAceastă lucrare trebuie realizată toamna, începând cu decada a doua a lunii

octombrie (dacă solul este suficient de umed) ori primăvara, la prima urgenţă.Plantarea se face la distanţa de 1,0 m dintre rânduri, distanţa dintre plante pe rândfiind de 0,5-0,6 m sau 17-20 mii butaşi /ha. Pe terenuri plane, rândurile se distribuiede la nord la sud, de-a curmezişul ori sub unghi faţă de direcţia vânturilor dominante.Pe povârnişuri, rândurile se dispun de-a curmezişul pantei. Înainte de sădire, câmpulse marchează, se împarte în parcele cu suprafaţa de cel mult 3-4 ha. Între parcele selasă drumuri tehnologice cu lăţimea de 3-4 m. Sădirea se face mecanizat, cu maşinide tip LPM-4, sau manual, adâncit, astfel încât coletul butaşului să fie încorporat însol la 5-7 cm, iar la suprafaţa solului să rămână 6-8 cm din vârfurile butaşilor.Înainte de sădire, rădăcina se mocirleşte în zeamă de lut (sol) şi băligar. Butaşulsădit bine nu trebuie să poată fi smuls din sol cu o forţă de 2 kg. Gradul de prinderela o sădire de bună calitate trebuie să fie de 95-99%.

Lucrările de întreţinereÎn primul an de vegetaţie, primăvara timpuriu, se verifică starea plantelor sădite

toamna: dacă se observă descălţarea lor din cauza gerurilor, plantele se îndreaptă,se muşuroiesc suplimentar, solul din jurul lor se îndeasă. Ulterioarele lucrări deîngrijire (a plantelor tinere, pe rod) includ praşilele mecanizate ale intervalelordintre rânduri şi plivitul manual pe rânduri. Cultivaţia rândurilor se face până larecoltare, la o adâncime de 6-8 cm. După recoltare, se efectuează o cultivaţie adâncă,la 10-14 cm, fapt ce stimulează acumularea umidităţii şi creează condiţii de înnoirea sistemului radicular hrănitor. De obicei, pe plantaţiile pe rod se aplică 3-4 praşilemecanizate între rânduri şi 2-3 pliviri manuale ale rândurilor.

În primul an de vegetaţie, lavanda formează un număr mic de inflorescenţe, caretrebuie înlăturate până la începutul înfloririi, fapt ce contribuie la dezvoltarea maibună a tufelor, provoacă formarea unor lăstari suplimentari. Toamna, pe plantaţiiletinere, se lichidează golurile, plantându-se cu butaşi bine dezvoltaţi, de clasa I.

După 6-7 recoltări, productivitatea plantaţiilor scade şi ele trebuie întinerite.Întinerirea se realizează toamna ori primăvara devreme, prin înlăturarea lăstarilorîmbătrâniţi de pe tufele ce ajung la înălţimea de 5-6 cm de la suprafaţa solului, cuunelte manuale sau cu ajutorul cositorilor de tip KIR-1,5. Buruienile din plantaţiilede lavandă pot fi combătute cu ajutorul unor erbicide precum Treflan 24 EC –

Page 313: 51462970 Fitotehnie Final

3138. Plante aromatice si medicinale,

3,0 l/ha ş.a. până la începutul vegetaţiei. Noul erbicid Pantera 4 EC – 1,5 l/ha, cuun efect de distrugere totală a buruienilor graminee, se aplică la faza de 3-4 frunzea buruienilor monocotiledonate, până la înmugurirea ori după recoltarea culturii.

Lavanda este relativ slab atacată de boli şi dăunători. Uneori tufele sunt atacatede omizile buhăi gama, greieri-de-câmp, lăcuste, omizi-de-câmp, nematode, cicadesau de boli precum mucegaiul rădăcinilor, atestat frecvent pe solurile năclăioase şicu ape freatice superficiale. Combaterea acestor dăunători se face prin metoderecomandate şi pentru alte culturi.

Fertilizarea. Lavanda reacţionează pozitiv la aplicarea îngrăşămintelor. Dreptîngrăşământ de bază poate fi utilizat gunoiul de grajd (60-80 t/ha) sau deşeurile deplante aromatice semifermentate, combinate cu 400-500 kg/ha de superfosfat. Dacănu au fost aplicate anterior, îngrăşămintele organice trebuie înlocuite cu P100 K100în timpul arăturii de bază.

Începând cu anul doi de vegetaţie, toate plantaţiile pe rod trebuie fertilizatesuplimentar cu azot în doza N45 primăvara devreme, până la începutul vegetaţiei, şicu P45 după recoltare, aplicate cu ajutorul cultivatorului KRN-4,2.

Recoltarea. Conţinutul de ulei volatil din inflorescenţele lavandei sporeşte peparcursul a 8-10 zile de la începutul înfloririi, pe măsură ce florile se deschid.Tehnic mature pentru recoltare sunt considerate plantaţiile cu un număr de floriînflorite şi postînflorite de 60-70%. Recoltarea se face în timp de 10-12 zile,termen ce asigură obţinerea unei producţii mari de inflorescenţe şi de ulei volatil.Începutul recoltării se stabileşte prin analize de laborator şi trebuie să corespundăfazei de acumulare suficientă a uleiului volatil în inflorescenţe, caracteristică soiuluicultivat. Ca materie primă aromatică, inflorescenţele se taie cu tije de cel mult 10cm, calculate de la verticilul inferior. Recoltarea se face pe timp cald şi însorit, peparcursul întregii zile. Pe timp ploios şi foarte posomorât, conţinutul de ulei volatildin inflorescenţe scade şi recoltarea trebuie sistată. Recoltarea se efectuează manual,cu secera, mai ales pe povârnişuri. Pe terenurile drepte şi pe cele cu panta de pânăla 3°, recoltarea se face în mod mecanizat, cu ajutorul maşinilor de tip LUM-2.Recoltarea mecanizată, deşi micşorează cheltuielile, nu este recomandabilă pentruplantaţiile tinere şi cele semincere, deoarece combina LUM-2 traumează esenţiallăstarii şi tasează puternic solul, afectând producţia pentru anul viitor şi longevitateaplantaţiilor.

Inflorescenţele recoltate se transportă la fabricile de prelucrare. Inflorescenţeletrebuie prelucrate în stare proaspătă uşor ofilită, pe parcursul a 2-3 ore dupărecoltare. Strânse şi depozitate în grămezi de 50-80 cm şi mai mari, inflorescenţelese încălzesc, se încing, pierd din uleiul volatil, se compromit repede.

Page 314: 51462970 Fitotehnie Final

314 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Pentru a obţine un ulei volatil de calitate, trebuie utilizată materie de calitate,care să corespundă cerinţelor standardului:

• inflorescenţele să fie proaspete, tăiate la faza de înflorire, să conţină maximum10% impurităţi de frunze şi alte părţi ale plantei;

• conţinutul de buruieni şi alte plante nearomatice să constituie cel mult 1%;• să conţină cel mult 5% de flori nematurizate şi mature brunificate.

8.2. MENTAImportanţaFrunzele de mentă sau planta întreagă sunt utilizate ca materie primă ce

conţine ulei volatil (0,5-3,50% din substanţa uscată) cu largi utilizări în industriamedico-farmaceutică, alimentară şi cosmetică etc. Elementul principal al uleiuluivolatil de mentă este mentolul, iar al celui de mentă-creaţă – carvona. Turteleobţinute după extragerea uleiului volatil constituie un furaj valoros pentru oi etc.sau se pot utiliza ca îngrăşământ organic (după compostare).

Menta este folosită şi ca un component al diferitor ceaiuri medicinale.Menta (menta-bună, izma-bună – Mentha piperita) şi menta creaţă (Mentha

crispa) sunt plante ierboase, perene. În general, se recomandă cultivarea lor ca planteanuale, însă, uneori, cultura se menţine şi doi (trei) ani. Speciile cultivate sunt hibrizinaturali, în general autosterili, dar există şi biotipuri autofertile, care oferă noiposibilităţi cu privire la ameliorarea culturii prin aplicarea hibridării sexuate.

Printre soiurile cultivate de Mentha piperita se numără Columna şi Cordial,printre cele de Mentha crispa – Mencris şi Record.

Menta necesită un climat mai răcoros, suficient de umed, dar cu mult soare.

Tehnologia de cultivareÎn mod curent, menta se înmulţeşte prin stoloni recoltaţi de la culturile ce se

desfiinţează sau din culturi speciale de la care se pot obţine 8-10 t de stoloni/ha.Pentru a putea fi plantaţi, stolonii trebuie să ajungă la faza de 3-4 noduri. Plantarease face toamna (octombrie) şi numai în cazuri excepţionale primăvara, în rigoledeschise de cultivator, amplasate la distanţe de 70 cm şi la 10-12 cm adâncime,asigurând o densitate de 25-30 plante/m2. Stolonii se aşază în rigole cap la cap,apoi se acoperă; nu se plantează în sol uscat, deoarece se deshidratează. Pe fiecarehectar să plantează circa 1 200 kg de stoloni de mentă de bună calitate (proaspeţi şicurăţaţi).

Page 315: 51462970 Fitotehnie Final

3158. Plante aromatice si medicinale,

Fig. 32. Menta

Lucrările de întreţinere. Buruienile trebuie combătute prin praşile şi pliviri.Se pot aplica şi erbicide precum Gesagarde 50 FW 2 l/ha. Toamna, pe plantaţiilede mentă se aplică o arătură de acoperire.

În anul al doilea, primăvara, terenurile se grăpează pentru nivelare, iar dupărăsărirea plantelor se fac praşile mecanice între rânduri, cu scopul de a refacerândurile şi a le plivi.

La deficit de umiditate, se aplică 3-5 udări cu norme de 400-500 m3 de apă lahectar.

Recoltarea. În funcţie de destinaţia producţiei, masa proaspătă a mentei (cosirela faza de înflorire a 50-75% din plante), respectiv frunzele (când au 5-6 cm lungime;în mai multe etape: primele două manual, iar a treia prin uscarea plantelor cosite laînceputul înfloririi) se recoltează pe timp însorit, călduros, între orele 10.00-14.00.

Condiţionarea. Planta se usucă pe cale naturală (în şoproane, poduri sau încăperi

Page 316: 51462970 Fitotehnie Final

316 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

curate, bine aerisite şi uscate) sau artificial, la o temperatură de 35°C. Randamentulde uscare al frunzelor este de 6:1, iar cel al plantei întregi – 4:1.

Producţia. Se obţin 10-20 t/ha de masă proaspătă, respectiv 2,5 t/ha de masăuscată sau 1 000-1 300 kg/ha de frunze uscate.

8.3. SALVIAImportanţaÎn Republica Moldova, salvia (şerlai, iarba-Sfântului-Ioan) este cultivată pentru

ulei eteric pe o suprafaţă de cca 2000 ha.Uleiul eteric al salviei, cu aromă plăcută, este conţinut în inflorescenţe care

constituie 0,25%-0,33% din greutatea brută. Dintr-o tonă de inflorescenţe se obţin1,2-1,5 kg de ulei eteric.

Uleiul se foloseşte pe larg în industria: parfumurilor, la fabricarea săpunurilorş.a. În industria alimentară salvia se întrebuinţează pentru aromatizarea vinurilor, aberii şi băuturilor nealcoolice. În medicină uleiul eteric de salvie se foloseşte caantiseptic şi pentru tratamentul radiculitei.

Seminţele salviei conţin 25-32% de ulei gras cu însuşiri tehnice înalte. El estefolosit în producţia ceramicii etc.

Deşeurile rămase după prelucrarea salviei reprezintă un îngrăşământ preţios.În afară de aceasta, salvia este o plantă meliferă. Fiecare hectar asigură până la300 kg de miere cu gust şi aromă plăcută.

Caracteristica morfologicăSalvia – Salvia sclarea – este o plantă erbacee perene din familia lamiaceelor.Seminţele de la o plantă sânt biologic neomogene, diferite. Din unele cresc

plante care, fiind semănate înainte de iarnă, înfloresc în primul an de vegetaţie –acestea-s forme anuale de primăvară, altele în primul an de vegetaţie formează numairozeta cu frunze, iar în anul al doilea înfloresc şi fructifică – acestea-s forme deiarnă bienale. Aproximativ 2-3 % de plante care înfloresc în primul an suportă geruride –25° si fructifică în anul al doilea, al treilea şi chiar în anul patru de vegetaţie.

Plantele anuale care înfloresc în primul an de vegetaţie, ca regulă, în timpuliernii pier.

Rădăcina este pivotantă, pătrunde în sol până la 2 m. În stratul arabil salviadezvoltă o reţea deasă de rădăcini active, hrănitoare.

Tulpina este erectă cu patru muchii, ramificată, în partea de jos lemnificată, în

Page 317: 51462970 Fitotehnie Final

3178. Plante aromatice si medicinale,

cea de sus ierboasă, ajungând la 2 m înălţime, acoperită cu perişori scurţi şi setermină cu o inflorescenţă în formă de panicul de 40-70 cm lungime.

Frunzele sunt opuse, mari, cu peţiolul lung, oval-cardiforme, slab sau puternicpubescente, în funcţie de asigurarea plantelor cu umezeală.

La insuficienţă de umezeală frunzele formează pe suprafaţă o pubescenţăpăroasă, care apără limbul frunzei de supraîncălzire de razele solare şi reduceintensitatea transpiraţiei.

Florile sunt mari, bisexuate, cu pedunculi scurţi, câte 3-5 în semiverticile deculoare roz-violetă, albastru-deschis, mai rar albă.

Floarea are 4 stamine: două bine dezvoltate şi două mai scurte. Înfloreşte salviaîn iunie timp de 25-30 de zile. Florile din inflorescenţă se desfac câte 8-12 pe zi:la început semiverticalele din partea de jos a ramurii centrale şi de pe ramurile deordinul întâi, iar pe urmă treptat se desfac şi celelalte flori.

Fructul este o nucuşoară rotundă, uşor comprimată prin părţi, cu un desen înformă de plasă-sită.

Fig. 33. Salvia

Page 318: 51462970 Fitotehnie Final

318 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Seminţele au formă ovală, de 2,4-2,7 mm lungime, de culoare cafeniu-deschis,până la cafeniu-închis.

Greutatea a 1000 de seminţe este de 3-5 grame.

Particularităţile biologiceSalvia este o plantă termofilă , încolţirea seminţelor începe la temperatura de

8-10°C, însă condiţii optime se creează la 25-28°C.În faza de 10-12 perechi de frunze salvia rezistă la geruri de -28-30°C. Plantulele

tinere suportă îngheţuri de -6–-8°C.Masa supraterestră şi organele reproductive cresc intensiv la temperatura medie

diurnă de 19-21°C.Sinteza uleiului eteric în inflorescenţă decurge mai intensiv la o temperatură

de 25-30°C.Salvia este o plantă rezistentă la secetă. Cerinţe mari faţă de umiditate are în

faza de încolţire a seminţelor.Necesarul de apă în perioada încolţirii constituie 600-700% faţă de masa

seminţelor uscate.La insuficienţa de apă în perioada încolţirii în jurul seminţei se formează o

peliculă impermeabilă, care reţine dezvoltarea embrionului şi seminţele cad într-ostare de anabioză, din care cu greu pot fi reanimate.

Salvia este o plantă de zi lungă, iubitoare de lumină. Chiar o umbrire de scurtădurată în perioada formării rozetei reduce considerabil intensitatea înfloririi şiproductivitatea plantei.

De aceea salvia se cultivă pe terenuri deschise cu expoziţie sudică, curate de buruieni.Salvia este o plantă puţin pretenţioasă faţă de soluri. Materie primă de calitate

superioară înaltă se obţine pe toate solurile, în afară de cele puternic sărăturate,îmlăştinate şi cu nivelul apelor freatice aproape de suprafaţă – 1 m şi mai puţin.

Nu sunt potrivite solurile argiloase grele, năclăite şi cele nisipoase.Pe solurile sărace, erodate salvia asigură o producţie de inflorescenţe mai mică,

însă conţinutul de ulei eteric este mai înalt decât pe solurile fertile.În perioada iniţială de creştere, salvia are un sistem radicular slab dezvoltat şi

necesită îngrăşăminte minerale, mai ales cu fosfor şi azot.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Cele mai bune premergătoare pentru salvie sunt cerealele

de toamnă, culturile furajere recoltate timpuriu pentru masă verde şi fân, după careterenul se curăţă de buruieni prin lucrarea solului după metoda de semiogor.

Page 319: 51462970 Fitotehnie Final

3198. Plante aromatice si medicinale,

Se admite amplasarea salviei şi după porumb pentru siloz, dacă umiditateasolului permite de a se efectua în bune condiţii lucrarea solului.

Salvia lasă după cultivare în sol, cu rămăşiţele vegetale, de 1,5 ori mai multămasă organică decât nivelul producţiei.

La o recoltă medie pe 2 ani de 10 t/ha de inflorescenţe, masa rămăşiţelorvegetale constituie 15 t/ha. Din cauza conţinutului înalt de lignină rămăşiţele vegetalese descompun încet – timp de doi ani. Produsele descompunerii rămăşiţelor demirişte sunt toxice pentru plantulele de salvie. Dacă stropim plantulele de salvie cuun extract apos din stratul arabil al solului pe care salvia s-a cultivat câţiva ani de-arândul în monocultură, ele la început îşi încetinesc creşterea, iar mai târziu pier.

Aceste toxine dispar abia peste 3 ani, după aratul câmpului de salvie. Deci,pentru o cultivare reuşită a salviei în asolament ea trebuie cultivată pe unul şi acelaşicâmp al rotaţiei nu mai devreme decât peste patru ani.

Salvia este atacată de putregaiul-alb Scleratina libertina, care duce la peireaparţială ori totală a plantelor la începutul anului al doilea de vegetaţie şi la o scăderebruscă a productivităţii ori pieirea deplină a plantelor.

Experienţele arată că scleroţiul putregaiului-alb la o adâncime de 20-30 cm sedescompune în timp de 3 ani.

Pe suprafaţa solului agentul patogen al putregaiului-alb piere în curs de doi ani.Ţinând cont de aceste date, se recomandă să se revină abia peste 6-7 ani pe

câmpurile în care salvia a fost atacată de putregaiul-alb.Lucrarea solului. Dacă salvia se seamănă după culturile păioase, îndată după

recoltare şi eliberarea câmpului se execută dezmiriştirea, se introduc îngăşămintelede bază şi se ară la adâncimea de 25-27 cm.

După arat şi până la începutul lui octombrie câmpul se lucrează după tipulsemiogorului.

La repartizarea salviei după porumb pentru siloz miriştea se lucrează cu grapacu discuri BDT-7. Aratul la adâncimea de 25-27 cm se efectuează cel târziu cu30-35 de zile înainte de semănat.

Salvia este o cultură microspermă, de aceea se practică o încorporaresuperficială a seminţelor. Solul pentru semănat se pregăteşte minuţios, se niveleazăşi se tăvălugeşte moderat.

Cultivaţia înainte de semănat se efectuează la adâncimea de 5-6 cm, în agregatcu grapa târşitoare ŞB – 2,5.

Fertilizarea. Salvia reacţionează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelororganice, în îmbinare cu cele minerale. Se recomandă o doză de 20 t/ha deîngrăşăminte organice.

Page 320: 51462970 Fitotehnie Final

320 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Cu o producţie de 3 t/ha de inflorescenţe salvia extrage din sol de pe un ha:300 kg de azot, 75 kg de fosfor şi 300 kg de potasiu.

Fertilizarea suplimentară cu azot se recomandă la maturizarea fizică a solului,iar cu fosfor în timpul primei şi celei de-a doua lucrări a intervalelor dintre rânduri.

În al doilea an de viaţă salvia trebuie fertilizată suplimentar în funcţie decantităţile de îngrăşăminte aplicate în anii precedenţi.

Pregătirea seminţelor pentru semănat. Salvia asigură plantule răsărite uniformnumai când este semănată în preajma iernii, în a doua jumătate a lunii octombrie –prima decadă a lui noiembrie, când temperatura solului scade până la 4-6°C.Plantulele răsar primăvara. Semănatul mai devreme poate să asigure plantule răsăritedin toamnă, care însă vor pieri iarna.

Dacă solul este destul de umezit, seminţele de salvie devin mucilaginoase,încolţesc repede şi energic.

Semănatul de primăvară nu asigură desimea necesară a plantelor şi de aceea elpoate fi aplicat numai în cazul pierii semănăturilor din preajma iernii. La insuficienţăde umezeală, după ce s-au mucilaginat, îşi pierd umiditatea formând o membranăimpermeabilă pentru apă şi aer. În aşa caz, răsar numai în prezenţa umiditătiineîntrerupte sau la îngheţare iarna.

Pentru semănatul de primăvară se folosesc numai seminţe fermentate.Seminţele se amestecă cu nisip uscat, cernut prin sită cu ochiurile de 1,5 mm.La 1 kg de seminţe se iau 2 kg de nisip şi, după aceea, amestecul se umezeşte

treptat, amestecându-se permanent.La fiecare 10 kg de seminţe se consumă 6 l de apă. Amestecul de seminţe şi

nisip se umezeşte de 3 ori, timp de 1-2 ore.Nisipul se adaugă cu scopul de a împiedica aglutinarea seminţelor în urma

mucilaginării, de a îmbunătăţi aeraţia seminţelor în procesul fermentării.După introducerea ultimei porţii de apă, amestecul de seminţe şi nisip se cerne

printr-o sită cu orificiile de 2-3 mm şi se lasă în grămezi pentru fermentare. Grosimeaseminţelor în grămezi trebuie să fie de cel mult 50-60 cm, fermentarea seminţelordecurge normal atunci când temperatura se păstrează la nivelul de 20-22°C.

Temperatura se regulează prin grosimea stratului de seminţe şi prin lopătare,în cursul zilei seminţele se amestecă de cel puţin patru ori.

După 4-5 zile seminţele încolţesc. Grămada se năruie, seminţele se aşternîntr-un strat subţire şi se usucă. Când ajung la o stare curgătoare, imediat seînsămânţează.

Dacă pentru semănat se folosesc seminţe din anul curent, ele trebuie supusesuplimentar încălzirii solare în august-septembrie, timp de 10-12 zile. În acest scop

Page 321: 51462970 Fitotehnie Final

3218. Plante aromatice si medicinale,

seminţele se aştern într-un strat subţire de 4-5 cm şi se amestecă periodic de 2-3ori pe zi. Încălzirea seminţelor cu ajutorul căldurii solare accelerează maturizareaşi îmbunătăţeşte calităţile germinative ale seminţelor.

Semănatul. Pentru semănat se folosesc seminţe cu capacitatea de încolţire decel puţin 70%.

Pentru a obţine o recoltă înaltă numărul plantelor la 1 ha trebuie să fie de300-400 de mii în primul an de vegetaţie şi de 150-200 de mii în al doilea an. Oastfel de desime se obţine la norma de însămânţare de 8-10 kg/ha.

Această normă este de câteva ori mai mare decât cea calculată. Cotiledoanelesalviei străbat cu greu stratul acoperitor de sol. De aceea procentul de răsărire încâmp este foarte mic – până la 25-30%.

Adâncimea de îngropare a seminţelor depinde de compoziţia mecanică a solului:pe solurile grele 2-3 cm, pe cele uşoare 3-4 cm.

Salvia se seamănă în rânduri distanţate cu intervalul dintre rânduri de 70 cm.Însă o recoltă maximă asigură semănăturile cu distanţa dintre rânduri de 45 cm,ceea ce face posibilă o distribuire uniformă a plantelor în rânduri, folosirea maieficientă a suprafeţelor de nutriţie şi lumina, exclude inhibiţia reciprocă a plantelor.

Semănăturile în rânduri distanţate la 70 cm permit de a mări suprafaţa cultivabilăşi de a efectua lucrările de îngrijire cu viteze sporite, ceea ce reduce preţul de costal producţiei.

Mai uniform se repartizează seminţele cu semănătoarea SKON-4,2, care arelimitatori de adâncime.

Îngrijirea semănăturilor în primul an de vegetaţie. După topirea zăpezii,stratul superficial al solului, fiind bătotorit, pe măsura uscării, formează o crustă,pe care plantulele fragile ale salviei nu sunt în stare s-o străbată, de aceea primalucrare de îngrijire a salviei, semănate în preajma iernii, este grăparea de primăvarădevreme, cu grape medii de-a curmezişul rândurilor.

Grăparea de primăvară nimiceşte 50-60 % de buruieni.În anii cu primăvara rece şi umedă seminţele de salvie încolţesc şi dau colţi de

1 cm. În cazul acesta semănăturile nu se grăpează. Înainte de răsărirea plantelor seexecută cultivaţia oarbă pe urma lăsată de tractor în timpul semănatului.

Se recomandă de semănat salvia cu o plantă indicatoare: grâu-de-toamnă orisecară-de-toamnă – câte 3-4 kg/ha.

Cultura-indicator se seamănă în mijlocul intervalelor dintre rânduri si încolţeştedin toamnă. Primăvara, odată cu apariţia buruienilor, se afânează între rânduri pânăla încolţirea salviei. În timpul acesta cultura-indicator este nimicită de organelelucrătoare ale cultivatorului.

Page 322: 51462970 Fitotehnie Final

322 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Prima cultivaţie a intervalelor dintre rânduri se face la adâncimea de 6-8 cmimediat după apariţia plantulelor. După aceasta se execută plivitul manual pe rânduri.

Ulterior, pe măsura necesităţii, se efectuează încă 2-3 afânări între rânduri şi1-2 pliviri pe rânduri.

Salvia este o cultură foarte plastică: dacă semănăturile sunt rare, ea înfrăţeşteputernic, formând până la 10-12 tulpini productive, iar în semănăturile dese seautorăreşte.

Pe solurile foarte fertile desimea optimă este de 25-28, iar pe solurile erodatecu o cantitate mică de humus – 15-20 de plante la 1 m.

Îngrijirea plantelor de salvie în al doilea an de vegetaţie. Primăvara devreme,până la începutul regenerării, semănăturile se grăpează cu grape grele de-acurmezişul rândurilor în 1-2 urme şi se fertilizează cu îngrăşăminte cu azot.

Resturile vegetale se strâng şi se ard. În al doilea an de viaţă salvia formeazărepede o rozetă bine dezvoltată şi copleşeşte buruienile din rânduri şi din jurul plantelor.

În perioada de vegetaţie se fac 2-3 cultivaţii între rânduri la adâncimea de 6-3 cmşi un plivit pe rânduri.

Recoltarea. Salvia se recoltează în faza coacerii lapte-ceară a seminţelor dinpartea inferioară a inflorescenţelor, când 70-75% din corole s-au scuturat. Salviasintetizează ulei eteric numai până la începutul coacerii seminţelor.

Recoltarea se efectuează mecanizat, folosind secerătorile JŞ-3,5, combinelepentru însilozare SK-2,6 şi combinele de cereale reutilate.

Inflorescenţele se taie deasupra perechii superioare de frunze adevărate. Materiaprimă nu se fărâmiţează.

Cu cât intervalul dintre recoltare şi prelucrarea materiei prime este mai mic,cu atât este mai mare randamentul de ulei. După trei ore de la tăiere, inflorescenţelepierd până la 40% din uleiul eteric.

Pe timp ploios recoltarea se întrerupe, şi se reînoieşte peste 12-15 ore.Scade randamentul de ulei şi în zilele cu vânt uscat şi fierbinte.Dacă timpul nu este prielnic, recoltarea se face noaptea şi în orele de dimineaţă.Materia primă conţine cea mai mare cantitate de ulei dimineaţa între orele 7-9

şi seara între orele 16-20.

Page 323: 51462970 Fitotehnie Final

3238. Plante aromatice si medicinale,

8.4. MĂRARULImportanţaCa plantă legumicolă şi condimentar-aromatică, mărarul este cultivat din cele

mai vechi timpuri, actualmente cultivându-se aproape pretutindeni, cu excepţiaExtremului Nord.

Toate părţile supraterestre ale plantei – frunzele, tulpinile nelignificate,inflorescenţele şi, mai ales, seminţele – conţin ulei volatil puternic mirositor. Pânăla faza de înflorire deplină, plantele conţin 75-86% de apă; 4,5-6,0% de hidraţi decarbon, 3,5-5,0% de celuloză; circa 6-7% de substanţe minerale; vitaminele A, C,B, B2, B6, PP, carotină, acid pantotenic şi folie.

Materia primă proaspătă, recoltată la faza de fructificare, conţine 0,35-0,75%ulei volatil, în cantităţi mai mari acesta se găseşte în inflorescenţe şi în fructe.

Uleiul volatil de mărar are o compoziţie chimică complexă, care diferă în funcţiede faza de dezvoltare, de condiţiile meteorologice şi pedoclimatice de creştere a plantei.

Datorită compoziţiei sale chimice specifice, întreaga masă, iarba şi, mai ales,fructele au miros puternic, gust plăcut şi multiple utilizări. Mărarul se cultivă peterenuri legumicole ca plantă condimentar-aromatică.

Figura 34. Mărarul

Page 324: 51462970 Fitotehnie Final

324 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Iarba proaspătă – frunzele şi tulpinile tinere nelignificate – se utilizează laaromatizarea bucatelor. În industria alimentară sau în condiţii casnice, mărarul seutilizează la prepararea conservelor din castraveţi, tomate, dovlecei, la preparareamarinadelor, ca aromatizant în industria conservelor din peşte, a brânzeturilor, amezelurilor. Plantele mature din perioada de formare a fructelor se utilizează lacondimentarea murăturilor.

Uleiul eteric şi seminţele de mărar se utilizează în medicina clasică şi înmedicina populară. Din fructele de mărar se prepară Anetin – un medicament utilizatla tratamentul bolilor cardiace.

Unii compuşi ai uleiului volatil (carvona, limonenul) se utilizează pe larg înindustria băuturilor răcoritoare, la producerea pastei de dinţi, a gumelor de mestecat.

Deşeurile rezultate din prelucrarea materiei prime sunt bogate în substanţenutritive şi se folosesc ca nutreţ.

Particularităţile morfologiceMărarul (Anethum graveolens), numit şi mărar-mirositor, este o plantă erbacee

anuală, din familia apiaceelor.Rădăcina lui este pivotantă, fusiformă, subţire, albicioasă, penetrează solul

până la adâncimea de 40-60 cm, are multiple rădăcini laterale suplimentare.Tulpina este erectă, înaltă (80-130 cm), cilindrică, glabră, de culoare verde,

cu striaţii line, cu dungi alternative albe-verzi.Frunzele ditripentate, sectate, cu segmente filiforme (cele inferioare – peţiolate;

cele superioare – aşezate în teci cu margine albă) sunt altern amplasate pe tulpină.Inflorescenţa reprezintă o umbrelă compusă, cu 20-30 şi mai multe raze, având

până la 15 cm în diametru. Florile sunt mici, nu au caliciu, cu petalele de culoare galbenă.Fructul este o achenă ovală, turtită, de culoare galben-brună sau brun-roşiatică,

cu marginile în formă de aripi. Semănat în pragul iernii sau primăvara la primaurgenţă, mărarul înfloreşte în iulie, iar seminţele se maturizează în august. Masa a1 000 de seminţe atinge 1,2-1,8 g.

Soiuri. La producerea uleiului volatil de mărar se folosesc soiuri de utilizare dublă(ca plantă condimentară şi ca plantă aromatică) precum Armenesc-269, Gribovski,Ogorodnâi. Soiurile Comun şi Superducat asigură o producţie mai mare de ulei volatil.

Particularităţile biologiceEste o plantă legumicolă condimentar-aromatică, cu potenţial adaptiv consi-

derabil.Cerinţele faţă de temperatură. Mărarul nu manifestă cerinţe sporite faţă de

Page 325: 51462970 Fitotehnie Final

3258. Plante aromatice si medicinale,

temperatură. Seminţele lui încep să germineze la temperaturi de 6-8°C. Plantele tinere,cu 2-3 frunze, suportă şi temperaturi de -2–-3°C. Suma temperaturilor active pentruîntreaga perioadă de vegetaţie (răsărirea, maturizarea seminţelor) constituie1400-1500°C. Seminţele (fructele) se formează la temperaturi diurne medii de20-21°C. La temperaturi mai mari, perioada de înflorire şi maturizare a seminţeloreste mai scurtă. La temperaturi diurne de peste 25°C, procesul de acumulare a uleiuluivolatil în frunze şi fructe se intensifică. La temperaturi sub 20°C în perioada deformare a umbelelor şi pe fundalul unei bune asigurări cu umiditate, mărarul îşiintensifică acumularea masei vegetale; manifestă în schimb un randament scăzut laformarea uleiului volatil şi este supus riscului de a fi atacat de fomoză şi cercosporoză.

Cerinţele faţă de lumină. Mărarul manifestă cerinţe sporite faţă de lumină,mai ales în perioada de până la formarea umbelelor. La o lumină slabă, în plantaţiidese, mărarul se ramifică slab sau nu se ramifică deloc; uleiul volatil se acumuleazăîn cantităţi mici. Insolaţia puternică stimulează ramificarea plantelor, formareaumbelelor şi fructificarea, favorizează acumularea de principii active în plantă, maiales a uleiului volatil.

Cerinţele faţă de umiditate. În condiţiile Republicii Moldova, umiditateaconstituie un factor important pentru asigurarea unei producţii mari de materieprimă de mărar. La faza de formare a seminţelor, mărarul este destul de rezistent lasecetă. Critice pentru aprovizionarea cu apă sunt perioadele cuprinse întregerminarea seminţelor şi formarea a 3-4 frunze şi între începutul formării tulpinilorşi începutul înfloririi.

Precipitaţiile din timpul înfloririi nu influenţează producţia de materie primă,dar, uneori, acţionează negativ asupra fructificării şi acumulării de ulei volatil înumbele.

În anii secetoşi, producţia de materie primă scade, iar conţinutul de ulei volatildin organele mărarului creşte semnificativ.

Cerinţele faţă de sol. Mărarul manifestă cerinţe sporite faţă de sol, preferândsolurile humice, permeabile, cu un regim hidric echilibrat. Productive pentru mărarsunt cernoziomurile tipice, obişnuite, precum şi cele aluvionale cu pH-ul de 6,0-8,0. Mărarul manifestă cerinţe sporite şi faţă de substanţele nutritive, îndeosebifaţă de cele ce conţin azot şi fosfor.

Tehnologia de cultivareCa plantă anuală, mărarul se cultivă în asolamente specializate ori în asolamente

pentru cereale şi furaje, precum şi în asolamente legumicole, pe soluri bineaprovizionate cu apă, cu o capacitate sporită de câmp pentru apă.

Page 326: 51462970 Fitotehnie Final

326 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Pentru a asigura răsărirea uniformă a mărarului, cultura trebuie semănată înpragul iernii sau primăvara, la prima urgenţă, deoarece seminţele lui încolţesc latemperaturi de 6-8oC în stratul de 0-10 cm. În prima perioadă a ciclului de vegetaţie,din cauza creşterii lente, mărarul este puternic copleşit de buruieni, fapt ce impunecultivarea lui pe terenuri relativ libere de buruieni. Premergătoare bune pentru mărarsunt cerealele de toamnă, leguminoasele pentru boabe şi borceagurile furajereanuale cultivate pentru masă verde şi pentru fân, după care solul poate fi lucrat prinmetoda semiogor negru. Mai puţin potrivite sunt câmpurile pe care a fost cultivatporumbul pentru boabe sau porumbul pentru siloz, deoarece resturile de rădăcini şicioturile rămase nu permit efectuarea unui semănat de calitate şi complică îngrijireamecanizată dintre rânduri la etapa iniţială de vegetaţie.

Lucrarea solului. Dacă mărarul se cultivă după culturi cerealiere lipsite deburuieni perene, sistemul de lucrare de bază a solului include o discuire de dezmiriştirela 6-8 cm, cu efectuarea peste 10-15 zile a unei arături de bază, la 24-26 cm adâncime.În cazul terenurilor invadate de buruieni perene, după discuirea de dezmiriştire vorapărea rozetele plantulelor de buruieni, care trebuie erbicidate cu Treflan 24 EC –4,0 l/ha. La 10-15 zile după administrarea erbicidelor, trebuie executată arătura debază. Mărarul nu acceptă arături mai adânci de 20 cm, deşi arătura adâncă reprezintă şio metodă eficientă de distrugere a buruienilor şi a rezervelor lor de seminţe, osimplificare a volumului de lucrări de îngrijire a plantaţiilor. Arătura de bază serealizează prin ataşarea la plug a unei grape ori a unui tăvălug cu pinteni.

În cazul în care mărarul se seamănă în pragul iernii, lucrările de bază ale soluluitrebuie executate cu cel puţin 2-3 săptămâni înainte de semănat.

Pregătirea patului germinativ se va realiza prin 1-2 cultivări superficiale (5-6cm) cu ataşarea la cultivator a unei grape grele. Mărarul se seamănă la adâncimimici, de aceea solul trebuie foarte bine nivelat şi tasat cu târşitoarele de tip ŞB-2,5şi cu tăvălugul inelat sau cu pinteni.

Seminţele şi semănatulMărarul poate fi semănat toamna şi primăvara devreme. Seminţele de mărar nu

au un repaus seminal şi, imediat după coacere, pot răsări (încă din toamnă).Seminţele proaspete pot fi semănate în august-septembrie, obţinându-se toamnaplante verzi ca produs legumicol-condimentar. Ca plantă aromatică, mărarul trebuiesemănat toamna, înainte de îngheţurile din noiembrie, când temperatura medie asolului, în stratul de 0-10 cm, este mai mică de 6°C. La temperaturi mai mari,seminţele de mărar încolţesc toamna şi pot compromite semănăturile.

Semănatul de primăvară se realizează devreme, odată cu semănatul ovăzului şi

Page 327: 51462970 Fitotehnie Final

3278. Plante aromatice si medicinale,

mazării, distanţa dintre rânduri reprezentând 15-30 cm pe solurile fertile şi liberede buruieni şi 45-60 cm – pe terenurile mai puţin fertile, afectate de buruieni, carenecesită lucrarea mecanizată a plantaţiilor. Mărarul semănat pe soluri fertile poaterealiza producţii mari, dacă distanţa dintre rânduri constituie 50 cm la densitatea de250-267 plante/m2. Norma de seminţe pentru materia primă aromatică reprezintă10-12 kg/ha. Seminţele de mărar au greutatea hectolitrică mică, sunt puţin friabile,fapt ce complică semănatul lor uniform cu semănători sau cu distribuitori cu cilindrucanelat. Pentru a mări friabilitatea şi a obţine semănături uniforme, în prealabil,seminţele trebuie amestecate cu granule calibrate de superfosfat cu diametrul de2-3 mm: la o parte (conform greutăţii) de seminţe se adaugă 1-1,5 părţi desuperfosfat; amestecul se pregăteşte înainte de semănat.

Semănatul se efectuează cu semănători de tip SO-4,2 ori cu semănători pentrucerealiere reutilate. Adâncimea de încorporare a seminţelor este de 1,5-3,0 cm; pesolurile grele ca structură granulometrică – mai mică. Pentru semănat se utilizeazăseminţe de calitate cu puritatea fizică de 97% şi germinaţia de minimum 80%.

Lucrările de întreţinereÎngrijirea semănăturilor de mărar implică grăparea cu grape plivitoare înainte

de răsărire (dacă se formează crustă), cultivarea între rânduri (între benzi) şi prăşitulmanual pe rânduri. Pentru a întreţine plantaţiile fără buruieni, în condiţiile RepubliciiMoldova trebuie efectuate, în medie, 3-4 lucrări mecanizate între rânduri şi 2-3praşile manuale pe rând. Dacă la apariţia a 2-3 frunze, densitatea plantulelordepăşeşte 300 unităţi/m2, plantaţiile trebuie rărite prin grăpare sau buchetare. La odensitate mai mică, plantaţiile de mărar nu se răresc.

Pe plantaţiile de mărar, buruienile se combat prin aplicarea erbicidului Treflan24 EC 4,0 l/ha, cu încorporare imediată în sol aplicată înainte de răsărire ori la fazade 2-3 frunze adevărate.

Fertilizarea. Cultura mărarului realizează producţii mari de materie primă şiseminţe numai pe soluri bine fertilizate; pe soluri cernoziomice carbonatice ceamai bună producţie de mărar se obţine la doza N80P80K40; din aceasta, P80K40 seadministrează în timpul arăturii de bază, iar N60, în timpul cultivaţiei de pregătire apatului germinativ.

Dacă îngrăşământul de bază nu a fost aplicat anterior, concomitent cu cultivaţiade dinainte de semănat, în sol trebuie introduse 100-150 kg/ha de superfosfatgranulat. Superfosfatul se încorporează în sol cu ajutorul semănătorilor cerealierede tip SZU-3,6 de-a curmezişul viitoarelor rânduri de mărar, iar la cultivaţia dedinainte de semănat se introduce N60.

Page 328: 51462970 Fitotehnie Final

328 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Boli şi dăunători. Cele mai periculoase pentru cultura mărarului suntcercosporoza şi formoza.

Cercosporoza atacă frunzele, tulpinile şi fructele, determinând reducereaproducţiei de materie primă cu până la 50-60%. În unele cazuri, boala poatecompromite pe deplin recolta de fructe. Primele semne de atac apar în lunile iunie-iulie, sub formă de membrană mucoasă falsă de culoare cenuşiu-albicioasă. Boalase dezvoltă pe fundalul umidităţii abundente, provocate de picăturile de ploaie saude rouă. Posterior, boala se manifestă prin apariţia unor umflături mici, de culoareneagră, în care se dezvoltă pocnidiile de ciuperci, şi se transmite prin seminţeleinfectate sau prin resturi de plantă.

Fomoza apare la mijlocul verii, sub formă de membrană falsă de culoarecenuşiu-deschis, cu diametrul de 1-2 mm, dispusă pe frunze şi tulpini. Ulterior,ciuperca atacă şi razele umbelelor, membranele căpătând o culoare neagră. Fomozaprovoacă uscarea frunzelor, frângerea tulpinilor, căderea fructelor. Boala micşoreazăproducţia de materie primă şi conţinutul de ulei volatil, pierderile ajungând uneoripână la 50-60%. Boala se manifestă puternic în anii ploioşi şi pe fundalul uneitemperaturi diurne mai mici de normă.

Bolile se combat pe cale fitosanitară:♦ prin respectarea rotaţiei culturilor, reîntoarcerea pe aceeaşi solă în asolament

a apiaceelor peste 4-5 ani;♦ prin amplasarea plantaţiilor pe terenuri deschise, bine aerisite şi dispunerea

rândurilor în direcţia vânturilor, cu scopul de a asigura o mai bună turbulenţă acurenţilor de aer;

♦ prin realizarea cât mai devreme a semănatului, cu scopul de a asigura planteloro maturizare timpurie;

♦ prin tratarea seminţelor (cu cel mult 8-10 zile înainte de semănat) cu TMTD,VSC - 3 kg/t;

♦ prin realizarea unui semănat cu distanţa de 60-70 cm între rânduri peterenurile mai prost aerisite de curenţii de aer;

♦ prin tratarea plantelor cu zeamă bordeleză de 1% sau cu alţi derivaţi aicuprului la începutul atacului în masă;

♦ prin aerisirea plantelor, cosind, la fiecare 50-60 m de plantaţie, coridoarecu lăţimea de 4-8 m;

♦ prin asigurarea unei densităţi optime. Plantaţiile cu o densitate mare suntmai puternic atacate de boli.

Cel mai frecvent, plantaţiile de mărar sunt atacate de dăunători polifagi precumomida de stepă şi viespea-coriandrului, care se combat cu preparatul BI 58 Nou – 1 l/ha.

Page 329: 51462970 Fitotehnie Final

3298. Plante aromatice si medicinale,

Recoltarea. Masa supraterestră a plantelor de mărar acumulează ulei volatilpână la faza de lapte-ceară a seminţelor din umbelele centrale. În această perioadă,frunzele din etajele de jos încep să se brunifice, iar plantele capătă un miros puternicaromat – simptome pentru începerea recoltării.

Deoarece partea apicală a plantelor de mărar, mai ales umbelele cu seminţe,conţine mai multe principii active, în calitate de materie primă pentru uleiul volatilse utilizează plantele proaspete, recoltate în perioada de formare a seminţelor înumbele. Lungimea tulpinilor de mărar, începând de la vârful plantei, nu trebuie sădepăşească 70 cm. Culoarea materiei prime trebuie să includă nuanţe de la verde labrun; mirosul trebuie să fie specific mărarului proaspăt, gustul – picant, puţin amărui.Recoltarea trebuie realizată cu ajutorul cositorilor de tip KPI-2,4 sau a combinelorfurajere de tip E-281. Materia primă tocată se încarcă în containere basculante şise prelucrează cu vapori, în instalaţii de tip PPO-4.

În condiţiile Republicii Moldova, mărarul atinge maturitatea tehnică în a douajumătate a lunii iulie, la temperaturi diurne sporite, de 28-32°C, fapt ce-i favorizeazăacumularea uleiului volatil.

Mărarul cultivat pentru ulei volatil trebuie prelucrat timp de 8-10 zile. Seminţelematurizate din umbelele centrale se scutură uşor şi se acoperă cu o cuticulă slabpermeabilă care, în timpul prelucrării, eliberează mult mai greu uleiul volatil, faptce măreşte durata distilării, sporeşte cheltuielile de combustibil, pierderile de uleivolatil. Din acest motiv, recoltarea trebuie începută la faza de lapte-ceară a umbelelorcentrale şi încheiată înainte de maturizarea seminţelor din umbelele centrale. Încazurile în care există suprafeţe şi volume mari de materie primă, pentru a evitapierderile de ulei se recomandă recoltarea doar a părţilor de sus ale plantelor cuumbele, a seminţelor şi frunzelor verzi, tăind doar 40-50 cm din partea superioarăa plantei: în etajele medii şi cele de jos producţia de ulei volatil este redusă.

Recoltarea se realizează pe vreme uscată, însorită; poate fi efectuată şi ziua şinoaptea. De regulă, se prelucrează materia primă proaspătă; ofilirea plantelor înpoloage nu cauzează mari pierderi de ulei, ci, dimpotrivă, favorizează procesul deprelucrare. În condiţii de producţie, randamentul mediu de ulei volatil de mărarconstituie 0,35-0,45%, iar în condiţii favorabile sau pe timp de secetă – 0,60%.Pierderile de ulei volatil şi deşeurile constituie 0,011-0,013%.

Producţii. Pe soluri fertile şi la o îngrijire bună, de pe plantaţiile dense demărar se pot obţine 9 000-10 000 kg/ha materie primă şi 50-60 kg/ha ulei volatilcu un conţinut de carvonă de 40-42%. Producţiile de pe solurile fertilizate sau depe cele cu fertilitate naturală medie constituie 6 000-8 000 kg/ha de plante proaspeteşi 40-45 kg/ha de ulei volatil. Plantele ce asigură producţii mai mici de 30 kg/haulei volatil sunt, practic, nerentabile.

Page 330: 51462970 Fitotehnie Final

330 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

8.5. CORIANDRUL ImportanţaUleiul volatil de coriandru, ca substanţă medicamentoasă, este menţionat pentru

prima oară în Germania, în anul 1537.În prezent, coriandrul este cultivat ca plantă aromatică şi medicinală în

majoritatea ţărilor din centrul şi sudul Europei, în Asia, America, Australia şi NouaZeelandă. Cel mai mare producător de fructe şi ulei volatil de coriandru este Rusia,unde, în anumiţi ani, plantaţiile atingeau 200 mii de hectare.

De regulă, coriandrul se cultivă pentru obţinereaseminţelor şi, într-o măsură mai mică, în calitate de zarzavatcondimentar.

Fructele sunt utilizate la aromatizarea produselor ali-mentare (conservelor, sucurilor, băuturilor etc.) şi pentruobţinerea uleiului volatil.

Uleiul volatil de coriandru se utilizează în parfumerie,industria săpunului, la obţinerea unor produse cosmetice,aromatizarea tutunului, a unor produse alimentare; datorităproprietăţilor bactericide şi fungicide, se utilizează şi înfarmacologie.

Până la 85% din producţia de ulei volatil de coriandruse utilizează ca materie primă pentru producerea substan-ţelor sintetice aromate.

Fructele de coriandru conţin macro-şi microelementeîn cantităţi de până la 4-5%, ulei volatil (0,15-1,7%), lipide,glucide, substanţe azotoase.

Componentul principal al uleiului volatil este d-linaloolul, cantitatea căruia variază între 50% şi 90%. Dupăobţinerea uleiului volatil, din fructele de coriandru seextrage uleiul gras, utilizat la fabricarea săpunului, aacizilor graşi. Şrotul de coriandru – deşeu rezultat dupăextragerea uleiului volatil şi a celui gras – constituie unnutreţ preţios, conţinând 30-32% de albumine, 6,0-6,7 degrăsimi, importante cantităţi de vitamine A, C, E.

Coriandrul este un bun melifer: în cazul unei înfloririabundente, recolta de miere atinge 500 kg/ha.

Suprafeţele globale ocupate de cultura coriandruluiFig. 35. Coriandrul

Page 331: 51462970 Fitotehnie Final

3318. Plante aromatice si medicinale,

sunt estimate la circa 300 de mii de hectare, cei mai mari producători fiind Rusia,Ucraina, Bulgaria, România, China, Polonia, Germania.

Particularităţile morfologiceCoriandrul – Coriandrum sativum – este o plantă erbacee anuală din familia

Apiaceelor. Sistemul radicular pivotant pătrunde în sol până la 2,5 m, însămajoritatea rădăcinilor active este concentrată în stratul de 0-40 cm.

Tulpina este erectă sau geniculată, cilindrică, glabră, ramificată, de culoareverde, deseori cu nuanţe violacee; în funcţie de soi şi de condiţiile de vegetaţie,înălţimea plantelor variază de la 20 la 150 cm; fiecare ramură se termină cu oinflorescenţă.

Frunzele sunt glabre, de culoare verde-deschis; cele inferioare au limbul întreg,marginea dinţată sau trilobată, frunzele superioare, simplu penate, au folioleorbicular-cuneate. Frunzele inferioare de pe tulpină sunt peţiolate, iar celesuperioare – sesile.

Florile sunt dispuse în umbele compuse, cu peduncul lung, lungi de 1,5-2 cm,fără involucru. Corola dialipetală are 5 petale albe sau roz-crem. Cele 5 stamine auantere ovoidale, stilul şi stigmatul sunt nişte capitute de circa 2 mm. La baza stiluluise află o glandă nectariferă. Ovarul e dispus inferior şi este bilocular. Coriandruleste o plantă xenogenă (cu polenizare încrucişată), polenizată mai ales de insecte.

Fructul sferic, tare, nuculiform constă din două hemicarpe de culoare brun-deschis; la presare sau lovire puternică, se desfac în semifructe glabre. Ajunse lamaturitate, fructele se scutură uşor, au un miros şi gust aromat plăcut.

Masa a 1 000 de fructe are valori cuprinse între 5 şi 16 g.În majoritatea ţărilor se cultivă populaţii locale de coriandru.În condiţiile de silvo-stepă şi stepă din ţările europene, o producţie sporită o

au soiurile ruseşti Luci, Smena, Iantari, cu o perioadă de vegetaţie de 95-110 zile;ele produc o recoltă de peste 1100-1500 kg/ha şi au un conţinut de ulei volatil înfructe de 1,7-2,4%.

Particularităţile biologiceCiclul de dezvoltare a coriandrului include 5 faze principale: semănat – răsărire

15-20 de zile; răsărire – formarea primelor tulpini 30-35 de zile; formarea tulpinilor– înflorire 15-20 de zile; înflorire – formarea fructelor 10-15 zile; formareafructelor – maturizarea deplină 20-40 de zile. Durata perioadei de vegetaţie (răsărire– maturizare) este de 85-120 de zile şi depinde de soi şi de 2 factori principali:temperatura şi durata zilei. În zonele nordice, perioada de vegetaţie durează mai

Page 332: 51462970 Fitotehnie Final

332 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

mult, iar în cele sudice – mai puţin. Scăderea temperaturii încetineşte dezvoltarea,în timp ce creşterea duratei zilei o grăbeşte.

Cerinţele faţă de temperatură. Temperatura minimă, necesară pentru încolţireaseminţelor de coriandru constituie 4-5°C, optimă – 10-12°C. La temperatura solului(în stratul de 0-5 cm) de 15-17°C, coriandrul răsare la 12-15 zile de la semănat; latemperatura de 10-12°C – peste 20-22 de zile, iar la temperatura de 6-8°C – peste30-40 de zile. Seminţele abia germinate suportă îngheţuri de până la -8°C, iar planteletinere (cu 4-6 frunze în rozetă) rezistă şi la geruri de -16–-18°C. La faza de formarea tulpinilor, coriandrul devine foarte sensibil la temperaturi negative şi poate fi afectatde cele mai uşoare îngheţuri. Suma temperaturilor pozitive necesare pentru perioadacuprinsă între semănat şi maturitate trebuie să constituie 1 900-2 000°C, iar pentruperioada dintre răsărire şi maturizare – 1 700-1 800°C. Temperaturile ridicate (peste25°C) influenţează negativ înflorirea şi polenizarea florilor, sporind numărul de florinelegate. Temperaturile moderate diurne de 23-25°C ale aerului şi absenţa vânturilorcalde şi uscate influenţează pozitiv acumularea uleiului volatil în fructe.

Cerinţele faţă de umiditate. La faza de rozetă, coriandrul suportă satisfăcătorseceta din sol. La faza formării tulpinii, insuficienţa umidităţii în sol sporeşte creştereaplantei, micşorează ramificarea posterioară a tulpinilor şi numărul de flori în umbele.La faza înfloririi, seceta acţionează nefavorabil asupra fructificării. Alternarea bruscăa vremii umede cu cea uscată sporeşte căderea fructelor. Condiţiile optime deumiditate constituie 60% din capacitatea capilară pe fundalul aprovizionării suficientecu NPK şi favorizează organogeneza şi formarea unui număr sporit de flori.

Cerinţele faţă de lumină. Coriandrul este fotofil, nu suportă umbrirea, este oplantă de zi lungă. Suma orelor de iluminare solară necesară pentru parcurgereafazelor cuprinse între răsărire şi înflorire deplină constituie 900-940 de ore, iarcea pentru întreaga perioada de vegetaţie – 1 400-1 500 de ore. Până la formareatulpinii, aflarea coriandrului în stare de îmburuienare şi umbrire provoacăîngălbenirea, întârzierea creşterii şi, prin urmare, scăderea bruscă a recoltei, chiardacă, ulterior, buruienile ar fi distruse.

Cerinţele faţă de sol. Coriandrul manifestă cerinţe sporite faţa de sol. Cele maibune recolte se obţin pe soluri fertile cernoziomice, bogate în humus, cu reacţia aproapeneutră (pH 6,4-7,5). Pe solurile acide, cu pH-ul egal cu 5,5, producţia de fructe scadepână la 50%. Pentru cultura coriandrului sunt propice şi solurile brune de pădure, cu unconţinut de humus mai mare de 3,0% în stratul arabil; nu sunt însă favorabile solurilegrele ca şi compoziţie granulometrică, argiloase, mlăştinoase, precum şi cele nisipoase,fără structură, sau sărace în substanţe nutritive. Cerinţele sporite ale culturii coriandruluifaţă de fertilitatea solului sunt determinate de particularităţile lui biologice: pentru o

Page 333: 51462970 Fitotehnie Final

3338. Plante aromatice si medicinale,

producţie de 1 t de fructe, coriandrul extrage din sol, în medie, 42 kg de N; 16 kg deP2O5; 10 kg de K2O, 47 kg de CaO, 10 kg de MgO.

Tehnologia de cultivareÎn prima jumătate a perioadei de vegetaţie, coriandrul creşte şi se dezvoltă lent şi

poate fi atacat de buruieni. Din această cauză, el se repartizează în asolament dupăcerealele de toamnă, care, pe lângă o rezervă sporită de umiditate a solului, asigură şio îmburuienare minimă. Premergătoare bune pentru coriandru sunt borceagurile deculturi anuale cultivate pentru nutreţ, leguminoasele pentru boabe, porumbul pentrusiloz şi culturile păioase de primăvară. Nu se recomandă ca premergătoare tutunul,sfecla pentru zahăr, floarea-soarelui, iarba-de-Sudan, care usucă solul la mareadâncime şi extrag din el mari cantităţi de substanţe nutritive accesibile. La rândulsău, coriandrul este o bună premergătoare pentru cerealele de toamnă, porumb, mazăre,floarea-soarelui ş. a. şi poate fi semănat din nou pe aceeaşi solă peste 3-4 ani.

Lucrarea solului. Sistemul de pregătire de bază şi de pregătire a solului pentrusemănat solicită ca, înainte de aceste operaţii, câmpul să fie curăţat de buruieni şiasigurat cu un regim favorabil de nutriţie şi umiditate. După recoltarea culturiipremergătoare, dacă umiditatea solului o permite, se efectuează arătura de bază, la oadâncime de 22-25 cm, cu plugul şi cu boroanele. Pe terenurile cu îmburuienaresporită ori cu umiditate insuficientă, lucrările de pregătire a solului încep cudezmiriştirea realizată cu discuitorul la o adâncime de 6-8 cm; peste 10-15 zile,terenul se ară superficial (12-15 cm) cu dezmiriştitorul cu brăzdare cu boroane ataşate,iar peste încă 14-20 de zile, se efectuează aratul de bază de toamnă, la adâncime de25-27 cm. Ulterior, dacă este necesar, pământul se lucrează până toamna târziu cu uncultivator la care se ataşează boroane, pentru a distruge plantulele de buruieni.

Solul se pregăteşte pentru semănat primăvara devreme şi procedura includeoperaţiuni de nivelare minuţioasă, grăpare imediat ce se poate ieşi în câmp şi ocultivaţie la adâncimea de 5-6 cm, concomitent cu grăparea.

Fertilizarea. Pe solurile cernoziomice, brune de pădure, podzolice se aplicăîngrăşăminte minerale ce conţin azot, care măresc producţia de fructe cu 30-33%.Pe solurile cernoziomice, se recomandă introducerea a P60, în timpul arăturii debază, şi N50-60, în timpul cultivaţiei de primăvară. Concomitent cu semănatul, trebuieadministrate doze de fosfor – P20 pe rânduri.

Seminţele şi semănatulCoriandrul se înmulţeşte prin seminţe. El se seamănă în rânduri rare, cu intervale

de 45-60 cm; pe solurile fertile şi libere de buruieni se recurge la semănatul în

Page 334: 51462970 Fitotehnie Final

334 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

rânduri dese, la distanţe de 15 cm. În Ungaria şi România, coriandrul se seamănădistanţat, la 25-30 cm între rânduri, deoarece distanţa de 15 cm favorizeazădezvoltarea bolilor. Adâncimea de semănat constituie 4-5 cm. Germinaţia optimă aseminţelor în câmp are loc în anii cu primăveri umede. În funcţie de densitateaplanificată şi distanţele dintre rânduri, norma de semănat poate varia între 8-10 kg/ha şi 25-30 kg/ha. Semănatul distanţat, cu intervalele de 45-60 cm, se efectueazăcu norma de 1,1-1,8 mil./ha sau 10-14 kg/ha. În cazul semănatului în rânduri dese,la 15 cm, norma optimă e de 25-30 kg/ha sau 3,0-3,5 mil. Epoca optimă de semănateste primăvara devreme, când în sol, la adâncimea de încorporare a seminţelor,temperatura constituie 10-12°C, iar la adâncimea de 10 cm – 7-8°C. În zonelesudice, aride, coriandrul poate fi semănat în pragul iernii. În unele cazuri, se admiteşi semănatul vara (în august), astfel încât, la venirea îngheţurilor, plantele să ajungăla faza de 6-8 frunze.

Înainte de semănat, seminţele de coriandru sunt supuse unui tratament cu aercald. La temperatura de 20-25°C, tratamentul termic menit să sporească energiagerminativă trebuie să dureze 5-6 zile. În acest scop, seminţele se înşiră pe o platformăînsorită ori într-o încăpere bine încălzită (22-25°C) şi se amestecă periodic. Procesulse încheie când se obţine o umiditate stabilă, de 7-8%, a seminţelor.

Lucrările de întreţinereÎngrijirea semănăturilor de coriandru implică grăparea înainte şi după răsărirea

plantelor, lucrarea spaţiilor dintre rânduri şi prăşitul manual pe rânduri. Grăpareasemănăturilor de coriandru înainte de răsărirea plantelor, efectuat la începutulîncolţirii seminţelor, când lungimea colţilor nu depăşeşte 1,5-2 cm, contribuie ladistrugerea a peste 70% din buruienile răsărite. Grăparea de după răsărirea plantelorpoate fi începută în momentul apariţiei celei de-a 3-a frunze adevărate şi trebuieterminată, cel târziu, la faza de 5-6 frunze. Grăparea de după răsărirea plantelor seefectuează cu grape medii, diagonal faţă de rânduri. Pentru câmpurile semănate înrânduri rare, prima lucrare mecanizată se efectuează la adâncimea de 5-6 cm, cândrândurile sunt bine conturate, folosindu-se cultivătorul prăşitor, prevăzut cu discuride protecţie. Praşilele manuale pe rânduri se efectuează după necesitate, de obicei,de 2-3 ori. În cadrul sistemului de întreţinere a semănăturilor de coriandru, numărullucrărilor mecanice şi manuale poate fi redus prin aplicarea erbicidelor. Cândplantele de coriandru au 2-3 frunze adevărate, pentru combaterea buruienilor pot fifolosite erbicidele Treflan 24 EC - 4 kg/ha ş. a.). În funcţie de gradul de îmburuienare,pot fi utilizate şi alte erbicide. Erbicidele se administrează prin stropire cu soluţieapoasă, în doză de 500-600 l/ha. Lucrările de îngrijire a plantaţiilor semincere

Page 335: 51462970 Fitotehnie Final

3358. Plante aromatice si medicinale,

presupun şi purificarea biologică, îndepărtarea – înainte de înflorire – a plantelornetipice, slab dezvoltate ori bolnave.

Boli şi dăunători. Printre bolile coriandrului, frecvent întâlnite este bruni-ficarea inflorescenţelor şi înnegrirea fructelor. Boala apare în timpul formăriifructelor, sub formă de pete uleioase brun-închis, dispuse spre vârful fructelor,care, fiind atacate, se înnegresc, rămân mici sau sunt distruse în întregime.

Combaterea bolii se face prin tratarea seminţelor cu fungicide şi prin acţiunifitosanitare: încorporarea adâncă a rămăşiţelor după recoltare, utilizând plugul cuantetrupiţă; arderea resturilor rezultate de la treieratul şi condiţionatul recoltei. Demulte ori, cultura suferă de ramularioza coriandrului. Aceasta boală poate atacacoriandrul de-a lungul vegetaţiei, începând cu faza cotiledoanelor, rozetei, formareatulpinilor şi bobocilor florali. Se manifestă prin formarea unor pete necroticealungite care, mărindu-se, se contopesc şi provoacă uscarea parţială sau totală aorganului atacat. Combaterea bolii este foarte dificilă şi prevede: respectareaasolamentului şi semănatul repetat al coriandrului pe aceeaşi solă peste cel puţin3-4 ani, folosirea soiurilor comparativ rezistente la această boală, folosireaseminţelor de calitate înaltă şi neinfectate. Uneori, coriandrul este atacat de rugină,care apare pe tulpini şi pe frunzele din partea inferioară, sub formă de pustule brun-castanii, compuse din uredospori. Ulterior, pustulele se măresc, devin brun-negricioase, constituite din teleutosporii ciupercii. Frunzele coriandrului pot fiatacate de mană, care se manifestă prin apariţia pe frunze a unor pete decolorate,unghiulare sau de formă neregulată, care se brunifică ulterior. Coriandrul mai esteatacat şi de cercosporoză, care apare pe frunze sub formă de pete neregulate. Îndreptul petelor se observă o pulbere fină, de culoare alb-intens sau cenuşie.

Bolile menţionate mai sus pot fi prevenite prin procedee agrotehnice, de igienăculturală. În caz de atac, plantele semincere preţioase se stropesc cu zeamă bordelezăde 1%. În cazul coriandrului, au fost semnalate şi cazuri de îmbolnăvire de putregaiul-rădăcinilor. Cei mai des întâlniţi dăunători sunt viespea-coriandrului, ploşniţa-umbelelor, unii dăunători polifagi, afidele. Pentru combaterea dăunătorilor pot fiutilizate produsele: Decis 25 CE 0,025 l/ha şi BI 58 Nou – 1,0 l/ha.

Ploşniţa umbeliferelor aduce daune plantaţiilor de coriandru, anason, chimion,fenicul, mărar şi alte specii apiacee, dezvoltând 2-3 generaţii pe an. Dăunătoruladult provoacă înţepături adânci organelor din etajul superior, distruge ţesutul celularşi sistemul vascular, conducând la uscarea inflorescenţelor, a vârfurilor tulpinilor,a florilor, a fructelor. Ploşniţa afectează mai grav plantele tinere: depune câte un oupe tulpinile tinere şi pe peţiolul frunzelor. Larvele se hrănesc cu sucul plantelor,provocând distrugerea celulelor, sistarea creşterii organului respectiv şi, prin

Page 336: 51462970 Fitotehnie Final

336 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

urmare, micşorarea producţiei cu 40-80%. Pierderile cauzate de ploşniţe pot fidiminuate prin respectarea igienei culturale, ca şi în cazul celor provocate de viespi.Pentru prevenirea atacului ploşniţelor, se recurge la izolarea în spaţiu a coriandruluide alte apiacee (3-4 km).

RecoltareaDeoarece fructele din umbele de ordin diferit nu se maturizează în acelaşi

timp, se recomandă recoltarea coriandrului în 2 faze. Cositul în poloage se face cuvindroverul, când 50-60% din fructe au ajuns la maturitate şi au culoarea galben-brună, iar frunzele majorităţii plantelor sunt uscate. În condiţii normale, cândbrazdele se usucă în timp de 5-6 zile, umiditatea fructelor scăzând până la 10-13%,trebuie început treieratul cu combina cu culegător (picup). Pentru a evita zdrobireafructelor, turaţia tobei se reduce la 500-550 de rotaţii pe minut, spaţiul dintre tobăşi contrabătătorul tobei la ieşire se măreşte până la 18-20 mm, iar clapa ventilatoruluise închide aproape complet. Cea mai bună metodă de reducere a cheltuielilor şipierderilor la recoltarea coriandrului o constituie desicarea-uscarea plantelornerecoltate în câmp, prin stropire din elicopter cu desicantul clorat de magneziu5-10 kg/ha sau cu Reglon (0,5 kg/ha) în termenele recomandate pentru recoltareaîn 2 faze. La 4-5 zile după tratarea cu substanţe desicante, coriandrul se usucăcomplet şi poate fi începută recoltarea directă cu combina. Spargerea fructelor decoriandru la recoltare, şi prin batozare, reduce considerabil conţinutul de ulei volatil– până la 50%. De pe un hectar se pot recolta peste 1000-1500 kg/fructe.

Prelucrarea materiei primeUscarea. Imediat după recoltare, fructele se curăţă la selector şi se întind în

straturi subţiri la soare, pentru a se usca până la umiditatea de 10-13%, care permitepăstrarea fructelor de coriandru în depozite, fără modificări esenţiale ale calităţii.Păstrarea fructelor la o umiditate mai mare de 13% provoacă pierderi de până la20-30% de ulei volatil, iar în caz de autoaprindere ele pot fi compromise definitiv.Uscarea fructelor de coriandru poate fi efectuată şi artificial, în uscătorii, latemperaturi de 60-70°C.

Page 337: 51462970 Fitotehnie Final

3378. Plante aromatice si medicinale,

8.6. FENICULULImportanţaFeniculul, numit şi molură, mărar-dulce, anason-dulce, este una dintre cele

mai vechi plante medicinale şi aromatice, care se întâlneşte în flora spontană dinzona mediteraneană, în nordul Africii, Asia Mică şi Asia Centrală.

În anii 1986-1990, feniculul ocupa în Moldova suprafeţe de 1,0-1,5 mii ha.Actualmente, suprafeţele ocupate de această cultură sunt minore – sub 100 ha, darfeniculul este o cultură tehnică de perspectivă.

Feniculul se cultivă mai cu seamă pentru fructe, utilizate în mai multe ramuri aleindustriei şi în medicină. Din fructele de fenicul, precum şi din plantele întregi, recoltateîn perioada de coacere în lapte-ceară a fructelor din umbela centrală, se obţine uleiulvolatil. Uleiul volatil din fructe variază între 3,0 şi 6,0%, în funcţie de soi şi de condiţiilede cultivare, iar pentru obţinerea lui din plante proaspete – 0,45-0,82%.

Fructele şi plantele mature întregi conţin până la 18-20% de lapte. Plantaconţine celuloză circa 14%, glucide, proteine 14-22% pectine 5-7%, cenuşă.Datorită principiilor active multiple şi diferite, produsele din fenicul au diverseutilizări în industrie şi medicină. Uleiul volatil de fenicul are acţiune antispastică,stimulează secreţia lactată, are proprietăţi sedative. Extern, are o acţiuneantiinflamatoare şi este un antiseptic. Intern, se recomandă în tratamentul balonărilor

Fig. 36. Feniculul

Page 338: 51462970 Fitotehnie Final

338 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

abdominale, al tusei, al bronşitelor şi astmului bronşic. Fructele se folosesc şi încalitate de condiment în industria alimentară, iar uleiul volatil – la fabricareabomboanelor, băuturilor, articolelor de cosmetică.

Particularităţile morfologiceSoiurile omologate în Republica Moldova sunt anuale şi fac parte din familia

Apiaceelor. Dintre numeroasele specii ale genului Foeniculum se cultivăpreponderent feniculul-comun, care include 2 varietăţi – feniculul-dulce (anual) şifeniculul-amar (peren).

Rădăcina feniculului este pivotantă, pătrunde în sol până la adâncimea de 80-100cm, grosimea de sub colet nu depăşeşte 10-42 mm şi are multiple rădăcini lateraleabsorbante.

Tulpina atinge 1,2-2,0 m în înălţime (la formele perene) şi 80-400 cm (laformele anuale), este ramificată, cilindrică, cu striaţii fine, glabră.

Frunzele sunt mari, amplasate altern pe tulpină, penat-sectate, cu segmentesubţiri filiforme, cele inferioare sunt peţiolate, iar cele superioare sunt sesile.

Florile au petale mici, galbene, de 1 mm în lungime şi 5 stamine cu o corolăpentapetală caducă. Pistilul este costat, ovarul inferior are 2 cuiburi. Inflorescenţa esteo umbelă compusă din 10-15 umbele simple, construite fiecare din 10-20 de flori.

Fructul este o diachenă de culoare cenuşie sau brun-verzuie, glabră, oval-alungită, cu 2 mericarpuri separate, care au 5 coaste longitudinale proeminente;lungimea fructului este de 8-10 mm, lăţimea – 2-3,5 mm. Masa a 1 000 de seminţevariază între 4,0-5,2 g.

Maturizarea tehnică a seminţelor soiurilor cultivate în Republica Moldova(Mărţişor, Krâmskii) se produce în a doua jumătate a lunii august. Perioada devegetaţie a soiurilor timpurii constituie 145-160 de zile, iar a celor tardive perene– 170-180 de zile. Pe parcursul vegetaţiei, feniculul parcurge următoarele fazeprincipale de dezvoltare:

a) răsărire, durata dintre semănat şi răsărire constituie 20-25 de zile;b) începutul formării tulpinilor; intervalul dintre răsărire şi formarea tulpinilor

constituie 45-50 de zile;c) îmbobocire (apariţia umbelei centrale): intervalul dintre începutul formării

tulpinilor şi îmbobocire constituie 18-20 de zile;d) înflorire: intervalul dintre îmbobocire şi înflorire, calculat în raport cu

dezvoltarea umbelei centrale, constituie 20-24 de zile;e) maturizarea (brunificarea seminţelor): intervalul dintre înflorire şi

maturitatea deplină constituie 50-60 de zile.Între îmbobocire şi înflorire se produce ramificarea tulpinii.

Page 339: 51462970 Fitotehnie Final

3398. Plante aromatice si medicinale,

Particularităţile biologiceFeniculul este o plantă cu cerinţe moderate faţă de temperatură şi cerinţe sporite

faţă de lumină, apă şi sol.Cerinţele faţă de temperatură. Pentru germinare, seminţele de fenicul au

nevoie de o temperatură minimă de 6-8°C, temperatura optimă fiind de 16-18°C,în condiţii de umiditate suficientă. Suma temperaturilor necesare pentru parcurgereaperioadei de dezvoltare cuprinsă între răsărire şi înflorire este de 1450-1500°C.Formarea normală a fructelor şi acumularea în ele a uleiului volatil decurge normalla temperaturi medii zilnice de 19-21oC. La temperaturi mai mari, procesul dematurizare a seminţelor se accelerează.

Dacă sunt muşuroite în pragul iernii, plantele de fenicul rezistă la temperaturide -10– -18°C, în cazul în care sunt acoperite şi cu un strat de zăpadă de 10-15 cm.Iarna, plantele nu au repaus biologic şi încep uşor sa vegeteze în săptămânile cutemperaturi pozitive ridicate din ianuarie–februarie, după care îngheaţă uşor latemperaturi sub 0– -5°C. Muşuroirea plantelor la finele toamnei le protejează contracreşterii, provocate de „ferestrele” de încălzire din timpul iernării. Ele pot fiproductive în al doilea an de vegetaţie.

Cerinţele faţă de lumină. Lumina este un factor decisiv pentru realizarea unorproducţii bune de fenicul. Insolaţia slabă micşorează ramificarea plantelor şi reduceproducţia de fructe şi ulei volatil.

Cerinţele faţă de umiditate. Feniculul este considerat o plantă rezistentă lasecetă, dar are, în timpul vegetaţiei, momente critice privind aprovizionarea cu apă.Astfel, în timpul germinaţiei, seminţele de fenicul solicită o umiditate înaltă asolului în stratul de 0-10 cm, fapt ce determină densitatea plantelor şi reuşita culturii.A doua perioadă critică cu cerinţe sporite faţă de umiditatea solului este cuprinsăîntre formarea şi ramificarea tulpinilor, până la înflorire. Depunerile atmosfericedupă înflorire nu influenţează pozitiv cantitatea producţiei de fructe şi, adeseori, sereflectă negativ asupra calităţii lor. În anii secetoşi şi uscaţi, în perioada formăriifructelor şi maturizării lor, conţinutul de ulei volatil este sporit, iar în cei ploioşi –diminuat faţă de normă. Conţinutul de anetol în uleiul volatil este şi el mai înalt înanii secetoşi, fiind puţin influenţat de temperatura aerului în această perioadă.

Cerinţele faţă de sol. Pe soluri humice şi cu un regim hidric echilibrat pot fiobţinute producţii mari de fenicul. Propice pentru cultură sunt soiurile cernoziomiceşi aluvionale, lucrate adânc, cu reacţie alcalină. Nu sunt indicate solurile saline,năclăioase.

Page 340: 51462970 Fitotehnie Final

340 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Tehnologia de cultivareDatorită perioadei îndelungate de germinare a seminţelor în câmp şi creşterii

lente în prima parte a ciclului vegetal de după răsărire, când buruienile prezintă celmai mare pericol pentru reuşita culturii, feniculul se amplasează pe soluri relativcurate. De regulă, în asolament el este repartizat după cerealele păioase, culturilefurajere, care se recoltează devreme şi permit lucrarea de bază a solului în iulie-august. După culturile legumicole şi după cartof, pot fi obţinute recolte bune defenicul. Culturile premergătoare nerecomandabile pentru fenicul sunt floarea-soarelui, porumbul pentru boabe şi ierburile furajere perene. Ultimele suntincompatibile cu feniculul deoarece sunt frecvent atacate de diferite specii decuscută, care atacă şi feniculul. Eximele radiculare de fenicul stimulează germinaţiaşi creşterea seminţelor de cuscută din rezerva lor din sol. Plantat după unele ierburiperene, feniculul poate fi puternic atacat de cuscută, torţei, borangic şi alte speciide parazit. Feniculul este atacat de aceleaşi boli ca şi mărarul şi alte apiacee,apiaceele fiind şi ele contraindicate ca premergătoare pentru fenicul.

Mărarul şi feniculul sunt specii genetic apropiate, adesea se pot obţine hibriziîntre aceste culturi. De aceea, loturile semincere ale acestor specii trebuie amplasatela o distanţă de minimum 1 000 m.

Lucrarea solului. În perioada pregătirii solului se aplică procedee agrotehnicenecesare pentru curăţarea de buruieni şi pregătirea patului germinativ. Modul depregătire depinde de condiţiile concrete şi de premergătoare. În cazul amplasăriidupă cereale de toamnă, într-un câmp liber de buruieni multianuale, solul sepregăteşte după sistemul de ogor de toamnă: discuire de dezmiriştire după recoltareaculturii premergătoare, la o adâncime de 6-8 cm, iar peste 10-15 zile se ară cuplugul cu antetrupiţe, la o adâncime de 22-24 cm. Dacă solul este îmburuienat cuburuieni cu înmulţire cu muguri din rădăcină (pălămidă, susăiţă) ori stoloni, dupădiscuire, când apar lăstari noi de buruieni, se face o erbicidare cu sare aminică de2,4 DA – 2,5 kg/ha, prin stropire, ori cu 8-10 kg/ha de Utal. Peste 10-15 zile seefectuează arătura de bază; în mod normal, la 10-12 zile după arătura efectuată înagregat cu grape sau tăvălug cu pinteni trebuie efectuată o cultivaţie pentru nivelareasolului şi distrugerea plantulelor de buruieni.

Primăvara, înainte de semănat, trebuie aplicată o cultivaţie cu boroane grele laadâncimea de 6-8 cm. Cultivaţia trebuie aplicată cu 2-3 zile înainte de semănat.Strict înainte de semănat trebuie efectuată o tăvălugire de nivelare şi tasare a solului.

Fertilizarea. Feniculul reacţionează bine la îngrăşăminte. Majoritateacercetătorilor recomandă ca feniculul să fie fertilizat cu îngrăşăminte minerale

Page 341: 51462970 Fitotehnie Final

3418. Plante aromatice si medicinale,

N60P60K60, sau în doze mai mari, aplicate culturii premergătoare. Gunoiul de grajdtrebuie şi el administrat în doze de 20-30 t/ha culturii premergătoare, pentru a evitacreşterea excesivă a masei vegetale la fenicul în detrimentul producţiei de fructe.

Semănatul. Feniculul se seamănă primăvara timpuriu; este posibil şi semănatulîn pragul iernii, care asigură o răsărire mai devreme primăvara şi o producţie înaltă,dar acesta poate fi compromis în cazul încălzirilor de scurtă durată din timpul iernii:seminţele încolţite în acest timp îngheaţă uşor la temperaturi ulterioare sub 0°C.

Semănatul de primăvară se face la prima urgenţă, astfel încât seminţele să poatăutiliza umiditatea din stratul superficial al solului ca factor important pentrugerminare. Feniculul se cultivă ca şi cultură prăşitoare cu 60-70 cm distanţă întrerânduri. Semănatul se face cu semănători de tip SO-4,2. Norma de seminţe pentruplantaţiile industriale este de 9-10 kg/ha, iar pe loturile semincere – de 6-8 kg/ha;adâncimea de încorporare a seminţelor este de 3-4 cm pe soluri grele şi de 1-5 cmpe cele cu structura granulometrică uşoară, sau dacă stratul superficial al solului nuare umiditate suficientă.

Este important ca seminţele de fenicul să nu fie infestate cu seminţe ale unorspecii de cuscută, care sunt greu separabile de cele ale feniculului, şi care potcompromite cultura. Cu 2-3 zile înainte de semănat, seminţele trebuie tratate cu unfungicid de tip TMTD, VSC - 3 kg/t.

Lucrările de întreţinereDupă răsărire şi conturarea rândurilor, plantaţiile semănate cu norma de 10 kg /ha

au o densitate superioară normei. Pentru reglarea densităţii şi distrugerea plantulelorde buruieni anuale se recomandă grăparea acestei plantaţii. După grăpare trebuie sărămână nevătămate 50-60 plante/m2. În primele faze de dezvoltare, feniculul estesensibil la îmburuienare, care poate diminua producţia cu 50-60%. Pentru distru-gerea buruienilor, trebuie realizate 3-4 cultivări între rânduri şi 2-3 praşile manualepe rând.

Buruienile pot fi combătute şi prin aplicarea erbicidelor Treflan 24 EC – 4 l/ha,Prometrin 50 SC – 3 l/ha.

Feniculul este deseori afectat de cercosporoză şi fomoză, care atacă frunzele,tulpinile şi fructele, diminuează producţia până la 50-60%. Bolile apar în iulie, subformă de membrane false de culoare brună sau cenuşiu-albicioasă şi se dezvoltănumai în prezenţa umidităţii (rouă sau picături) pe plante, în condiţii de umiditatesporită a aerului şi în absenţa curenţilor de aer. Boala se transmite prin seminţe şiresturi de plante. Combaterea ei se face prin tratarea seminţelor cu fungicide şiprin măsuri profilactice: izolare în spaţiu de culturi înrudite (mărar), amplasarea

Page 342: 51462970 Fitotehnie Final

342 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

rândurilor în direcţia dominantă a vânturilor şi pe terenuri bine aerisite, stropireaplantelor înainte de înflorire cu zeamă bordeleză de 1% sau cu alte preparate ceconţin cupru.

RecoltareaPentru producţia de fructe, feniculul se recoltează în 2 faze, când 50% din

fructele din umbela centrală sunt coapte. Plantele se cosesc în poloage, la înălţimeade 20-25 cm. După uscarea şi reducerea la 10-12% a umidităţii fructelor, plantelese treieră cu ajutorul combinelor, astfel evitându-se fărâmiţarea fructelor. Seminţeletreierate se curăţă imediat şi se usucă suplimentar. Recoltarea feniculului în 2 fazeconsumă multă energie şi provoacă pierderi de fructe. Pentru producerea uleiuluivolatil din fructe, ele trebuie măcinate, iar durata distilării este de 30-32 de ore,ceea ce este iarăşi costisitor.

În ultimul timp, se aplică pe larg tehnologia de producere a uleiului volatil dinplante întregi proaspete, recoltate la faza de lapte-ceară a seminţelor din umbelelecentrale. Recoltarea se face cu ajutorul unei combine furajere, care taie, toacă şiîncarcă masa proaspătă direct în containere mobile.

Uleiul se obţine prin distilare cu vapori de apă. În acest caz, producţia de uleivolatil este aproape de 2 ori mai mare decât cea obţinută din fructe de pe acelaşicâmp cu cca 20%. Conţinutul de ulei volatil din materia primă din plantele întregiatinge, în condiţiile Moldovei, 0,8%.

La soiurile de fenicul omologate, producţia de fructe atinge 1 200-1 500 kg/ha,recordul mondial fiind de 2 560 kg/ha. Recolta de plante proaspete este de7000-9000 kg/ha pe soluri fertile; producţia de ulei volatil din fructe atinge30-40 kg/ha, iar din plante întregi – peste 50-60 kg/ha.

8.7. ARMURARIULImportanţa Armurariul este o plantă originară din estul zonei Mării Mediterane şi din Asia

Centrală, unde se întâlneşte în flora spontană. În unele ţări ca Franţa, Italia, Germania,Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Rusia se cultivă ca plantă medicinală. ÎnRepublica Moldova, cultura a fost testată pe suprafeţe limitate, în zonele de sud-est şi de sud, unde condiţiile pedoclimatice îi sunt favorabile.

Armurariul este o plantă medicinală comparativ nouă, dar de mare perspectivă,datorită însuşirilor curative ale plantei, mai ales principiilor active din seminţe. Se

Page 343: 51462970 Fitotehnie Final

3438. Plante aromatice si medicinale,

utilizează fructele, care conţin silimarină. Au o importanţă curativă deosebită. Elemai conţin până la 32% de ulei gras, mucilagii, aminoacizi. Fructele şi preparatelemedicamentoase extrase din ele au o acţiune hepatoprotectoare şi antihepatotoxicăşi sunt utilizate în tratamentul afecţiunilor ficatului. În baza lor se produce medi-camentul Carsil.

Armurariul este o specie ierboasă anuală, cu rădăcina fusiformă, pivotantă,sub colet, grosimea ei este de 8-15 mm, pătrunde în sol până la 1 m.

Tulpina este erectă, înaltă de 50-140 cm, ramificată în partea superioară, cuşanţuri longitudinale, pubescentă.

Frunzele sunt sesile alungit-ovate, lungi de 8-15 cm, amplasate altern pe tulpini,glabre, pătate cu alb, într-un model mozaical. Nervurile frunzelor se prelungesc pemargine cu câte un ghimpe.

Florile sunt roşii, grupate în antodii cu diametrul de 4-6 cm, tubulare,hermafrodite, receptaculul este cărnos; involucrul care acoperă antodiile este formatdin foliole tari, terminate cu un spin viguros, lung de 1,0-1,5 cm. Armurariulînfloreşte în perioada iunie–august.

Fructul este o achenă, prevăzută cu un papus alb, MMB – 25-30 g.

Fig. 37. Armurariul

Page 344: 51462970 Fitotehnie Final

344 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Particularităţile biologiceÎn ontogeneza armurariului pot fi distinse câteva faze de dezvoltare: răsărirea

plantulei, aparţia rozetei, formarea tulpinilor, ramificaţia tulpinilor, îmbobocirea,înflorirea, maturizarea seminţelor. Deoarece provine din zone sudice, în condiţiile destepă ale ţării noastre manifestă cerinţe specifice faţă de factorii de creştere şi dezvoltare.

Cerinţele faţă de temperatură. Armurariul este o plantă termofilă şi necesitătemperaturi ridicate (28-30°C) în timpul înfloririi şi fructificării. Primăvara,seminţele răsar în mod normal, când temperatura solului, la adâncimea de 10 cm,constituie 8-10°C. Imediat după răsărire, plantulele sunt sensibile la îngheţuri; ajunsela faza de rozetă dezvoltată, plantele obţinute prin autoînsămânţare ori semănate înseptembrie–octombrie suportă temperaturi negative de -8–-10°C.

Cerinţele faţă de umiditate. Armurariul manifestă cerinţe moderate faţă deumiditate în timpul vegetaţiei. Dacă în momentul semănatului solul conţinesuficientă umiditate în stratul superficial (0-10 cm), se poate obţine o răsărireuniformă şi o densitate optimă a plantei.

Seceta prelungită în timpul vegetaţiei intensive, în fazele de îmbobocire şiînceput al înfloririi, influenţează negativ producţia de fructe, dar măreşte conţinutulde principii active în seminţe.

Cerinţele faţă de lumină. Fiind o plantă de stepă, provenită din zonele sudice,preponderent aride, armurariul este o cultură iubitoare de lumină, nu suportăumbrirea de buruieni, mai ales înainte de îmbobocire. Lumina intensivă directăeste benefică pentru creştere şi pentru formarea unor organe generative viguroaseşi influenţează pozitiv acumularea principiilor active în seminţe.

Cerinţele faţă de sol. Armurariul nu manifestă cerinţe deosebite faţă de sol şise dezvoltă satisfăcător pe solurile erodate, puţin fertile. Cele mai mari producţiide seminţe se obţin pe soiuri cernoziomice cu textura medie, profunde şipermeabile. Pentru cultura armurariului sunt contraindicate solurile argiloase, grele,năclăioase, precum şi cele sărăturoase, reci şi impermeabile.

Soiuri. Cultură comparativ nouă, armurariul n-a fost profund studiat pentru ase selecta soiuri speciale. În majoritatea ţărilor se cultivă unele populaţii adoptatela condiţiile pedoclimatice concrete.

Tehnologia de cutivareFiind o plantă anuală, armurariul se cultivă în asolamentele specializate de plante

medicinale ori în asolamente mixte cu plante legumicole sau furajere. Premergătoribuni pot fi cerealele, porumbul pentru siloz şi cel pentru boabe. Nu sunt recoman-dabile în calitate de premergătoare unele specii care au boli comune cu armurariul

Page 345: 51462970 Fitotehnie Final

3458. Plante aromatice si medicinale,

sau impurifică materia primă: floarea-soarelui, tutunul ş. a. Cultura poate reveni peacelaşi teren peste 3-4 ani.

Fertilizarea. Armurariul are o reacţie pozitivă accentuată la fertilizarea cudoze optime de îngrăşăminte minerale.

În condiţiile Republicii Moldova, pe soluri cernoziomice bogate în potasiu,doza optimă pentru armurariu va fi N60P60K60, din care P60K60 se administrează laarătura de bază, iar N60 – la cultivaţie, înainte de semănat. Ele pot majora cu 24-29% producţia de fructe şi de silimarină.

Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare, asigurarea cuumiditate şi gradul de îmburuienare.

SemănatulArmurariul se seamănă primăvara foarte timpuriu, cu semănători de tip SPC-6

ori SO-4,2. Semănatul timpuriu asigură o răsărire uniformă a culturii, influenţândpozitiv recolta de fructe. Cantitatea de seminţe necesară este de 8-10 kg la hectar.Se vor folosi seminţe de calitate cu puritatea de 95% şi germinaţia facultativă de90%. Armurariul se seamănă la distanţe de 60-70 cm între rânduri, adâncimea optimăde încorporare a seminţelor în sol constituind 3-4 cm.

Lucrările de întreţinereImediat ce plantele au răsărit şi rândurile s-au conturat, trebuie începute lucrările

de îngrijire: praşile mecanice între rânduri şi praşile manuale pe rând. Prima praşilămecanică se aplică cu cultivatorul utilat cu discuri de protecţie a plantelor de perând. În timpul perioadei de vegetaţie trebuie executate 2-3 praşile mecanice întrerânduri şi 1-2 praşile manuale. Densitatea optimă a armurariului este de 25-30plante/m2. Plantaţiile dese se răresc până la densitatea optimă, iar cele cu densitateade 70-80 plante/m2 la răsărire nu trebuie rărite. Buruienile din plantaţiile dearmurariu pot fi combătute prin erbicidare cu preparat Gesagard 50 FW – 5 l /ha.Erbicidul se aplică prin stropire preemergent, la 1-2 zile după semănat.

Boala care atacă cel mai frecvent plantaţiile de armurariu este putregaiul rădăcinilor.Ciuperca afectează coletul, pe care apare o pâslă deasă, apoi ţesutul se brunifică, iarplanta întreagă se ofileşte treptat. Pentru prevenirea atacului de putregai se recomandărespectarea asolamentului şi a măsurilor de igienă culturală. Înainte de semănat, seminţeletrebuie tratate cu TMTD, VSC 6,0 kg/t). Armurariul mai este uneori atacat şi de făinare.Făinarea se combate prin stropire cu soluţie de Fundazol 50 WP – 0,6 l/ha.

Printre dăunători s-au remarcat răţişoarele şi gândacul-pământului, care atacăplantulele. Aceşti dăunători se combat prin acţiuni organizatorice: respectarea

Page 346: 51462970 Fitotehnie Final

346 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

asolamentului, evitarea amplasării după culturi atacate de dăunători similari, arăturaadâncă după recoltarea premergătoarei, semănatul cât mai timpuriu, eliminareaburuienilor.

RecoltareaArmurariul se recoltează când 60-70% din inflorescenţe sunt uscate, înainte

ca ele să se desfacă şi să elibereze fructele, care pot fi uşor suflate de vânt. Laaceastă fază, frunzele se scutură, iar întreaga plantă începe să se usuce. Armurariulse recoltează cu ajutorul combinei de tip Sampo-500 sau SK-5 Niva, reglatecorespunzător, pentru a nu permite spargerea fructelor şi a nu le arunca odată cumasa vegetală pe care o elimină combina.

Imediat după recoltare, producţia trebuie condiţionată şi curăţată. Ulterior,fructele de armurariu se usucă până la umiditatea de 11-12% prin lopătări repetate,ele fiind întinse la soare pe o arie, în strat subţire. Seminţele uscate se ambalează însaci de pânză şi se păstrează în depozite curate şi bine aerisite.

8.8. GĂLBENELELEImportanţaGălbenelele, ca plante medicinale, sunt cultivate pe larg în întreaga lume, fiind

cunoscute încă din antichitate. Datorită conţinutului bogat în principii active al materieiprime, au diverse utilizări în medicina tradiţională şi ştiinţifică. În medicină suntutilizate inflorescenţele sau produsele fabricate din ele. Florile au o acţiunecicatrizantă, antiinflamatorie, bactericidă. Sub formă de infuzii, tincturi, ele se utili-zează la cicatrizarea şi vindecarea rănilor, ulceraţiilor, eczemelor, degerăturilor.Ceaiurile şi infuzia de gălbenele au acţiune curativă în tratarea afecţiunilor hepatobiliare,reduc moderat tensiunea arterială sangvină, influenţează cardiotonic şi hipotensiv.Florile proaspete şi uscate, cu miros specific, se folosesc ca insecticid în încăperi.Florile ligulate uscate sunt folosite drept condiment şi colorant alimentar.

Soiuri: Soiurile Diana şi Nataly, create în Republica Moldova, se află încă laetapa de omologare. Pentru condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova, celmai recomandabil soi este Petrana.

Particularităţile biologiceCerinţele faţă de temperatură. Gălbenelele manifestă cerinţe moderate faţă

de temperatură. Seminţele îşi încep germinaţia la temperatura de 2-4°C, germinândmai bine la 20-30°C. Plantulele cu 1-2 frunze suportă şi bruma de -2–-4°C.

Page 347: 51462970 Fitotehnie Final

3478. Plante aromatice si medicinale,

Conţinutul optim de principii active în antodii se atestă în toiul verii, cândtemperaturile diurne oscilează între 25 şi 30°C.

Cerinţele faţă de umiditate. Specia nu este pretenţioasă la umiditate, însă încondiţiile insuficienţei acesteia, îşi stopează procesul de ramificare şi nu formeazăinflorescenţe noi. Seceta influenţează negativ masa şi involutitatea inflorescenţelor.De aceea, pe solurile cu textură uşoară, conţinut redus de humus, gălbenelele trebuiecultivate în condiţii de irigare.

Cerinţele faţă de lumină. Gălbenelele manifestă pretenţii moderate faţă delumină şi se admite cultivarea lor în livezile tinere, unde sunt parţial umbrite. În condiţiide umbrire esenţială ele îşi reduc dimensiunile antodiilor şi cota de flori ligulate.

Cerinţele faţă de sol. Gălbenelele nu manifestă pretenţii faţă de sol, dar sedezvoltă mai bine şi formează recolte mai consistente dacă sunt amplasate pe solurifertile, humice, afânate, bine aprovizionate cu apă şi care se încălzesc uşor. Nu suntrecomandabile solurile saline sau cele invadate de buruieni.

Tehnologia de cultivarePremergătoarele. În cultura industrială, gălbenelele se cultivă în asolamente

specializate de plante medicinale, în asolamente legumicole sau de culturi de câmp.Ele nu sunt pretenţioase faţă de cultura premergătoare, dar se obţin recolte mai

Fig. 38. Gălbenelele

Page 348: 51462970 Fitotehnie Final

348 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

mari, stabile şi cu cheltuieli reduse dacă sunt amplasate pe lucernişte arată, dupăculturi prăşitoare, borceaguri pentru furaj sau leguminoase pentru boabe. Foartereuşite în calitate de premergătoare sunt cerealele păioase de toamnă, care lasăterenul curat de buruieni şi asigură condiţii optime pentru pregătirea de bună calitatea solului până la semănat, condiţie determinantă uneori pentru reuşita culturii.

Gălbenelele nu trebuie plantate pe aceeaşi solă decât peste 4-5 ani, pentru aevita samurasla în al doilea an după cultură şi pentru a preveni răspândirea şi ataculbolilor şi dăunătorilor.

Fertilizarea. Având o perioadă de vegetaţie destul de lungă, gălbenelele reac-ţionează pozitiv la administrarea îngrăşămintelor. În condiţiile Republicii Moldova,pe soluri cernoziomice se pot aplica P45K45 la arătura de bază şi N45-60 – primăvara,la cultivarea premergătoare semănatului. Odată cu semănatul se încorporează localşi superfosfat granulat (30-40 kg/ha), mai ales pe soluri cu fertilitate redusă şicând îngrăşământul de bază lipseşte sau a fost aplicat în doze mici.

Lucrarea solului. Pregătirea de bază a solului se realizează în funcţie de culturapremergătoare.

Seminţele şi semănatulGălbenelele se seamănă primăvara, la prima urgenţă.Semănatul se efectuează cu semănători legumicole de tip SO-4,2. Pentru

sporirea consistenţei seminţelor, înainte de semănat ele se amestecă cu o cantitatedublă de superfosfat granulat, procedeu ce asigură o mai bună distribuţie a seminţelorîn sol şi, respectiv, a plantelor pe teren. Adâncimea de încorporare a seminţelorreprezintă 2-3 cm. Norma de semănat este de 6-7 kg/ha pe plantaţiile semincere şide 10 kg/ha – pe plantaţiile destinate recoltării antodiilor.

Lucrări de întreţinereDupă răsărire, când se conturează deja rândurile, lucrările de întreţinere trebuie

efectuate cu mijloace mecanice. Praşilele mecanice se realizează cu ajutorulcultivatorului KRN-4,2, utilat cu discuri de protecţie a plantelor pe rând. Adâncimeade lucru a cultivatorului trebuie să constituie 6-8 cm la prima praşilă şi 8-10 cm –la următoarele. Lucrările mecanice se completează cu praşile şi pliviri manuale, înfuncţie de gradul de îmburuienare a plantaţiei.

Buruienile pot fi combătute prin utilizarea erbicidelor. Pentru condiţiilepedoclimatice ale Republicii Moldova se recomandă Treflan 24 EC 4 l/ha, care trebuieaplicat la cultivarea sau discuirea de dinainte de semănat. Pe plantaţiile semincere,unde densitatea la răsărire depăşeşte 100 plante/ m2, trebuie efectuată o rărire aplantelor, de-a curmezişul rândurilor cu grapa sau în timpul primei praşile manuale.

Page 349: 51462970 Fitotehnie Final

3498. Plante aromatice si medicinale,

Daune considerabile poate provoca gălbenelelor buha-salviei, care îi nimiceştefrunzele şi florile, buha-verzei, ploşniţa-sfeclei, care se combat cu Decis Profi250 WC – 0,05 l/ha. În a doua jumătate a verii, plantele de gălbenele sunt foarte durşi frecvent atacate de făinare de mană.

În plantaţii industriale, cultivate pentru materie primă, bolile şi dăunătoriigălbenelelor se combat prin măsuri fitosanitare: respectarea igienei culturale,asolamente, distrugerea la timp a buruienilor şi rămăşiţelor plantelor premergătoare,tratarea seminţelor cu pesticide TMTD, VSC – 3 kg/t înainte de semănat. Pe plantaţiisemincere se admite combaterea chimică a bolilor şi dăunătorilor.

Recoltarea. Antodiile de gălbenele se recoltează pe măsura înfloririi (din iuniepână în septembrie). Ele se culeg manual, în coşuri sau sacoşe de pânză, fără a fipresate puternic. În prima perioadă de înflorire, recoltarea se repetă la 2-3 zile,mai târziu – la 4-5 zile, în total executându-se 15-20 de recoltări. După fiecare 5-6recoltări trebuie aplicată o praşilă mecanică printre rânduri. Cu cât se vor culegemai des, cu atât gălbenelele vor forma mai multe inflorescenţe şi vor înflori maiabundent. Inflorescenţele recoltate nu trebuie ţinute mult timp în grămezi sau coşurila locurile de colectare, deoarece se încălzesc şi se încing, pierzându-şi culoareaşi calitatea. Ele trebuie uscate la umbră, în încăperi bine aerisite şi curate, pe rame,pânze, hârtii, în straturi subţiri (600 g/m2), fiind amestecate şi întoarse curegularitate. În cazul culturii industriale pe suprafeţe mari, poate fi utilizată şi metodade uscare artificială în uscătorii speciale. Antodiile se consideră uscate dacă laapăsarea cu degetul în centrul inflorescenţei aceasta se risipeşte.

Imediat după uscare, materia primă de gălbenele se ambalează, pentru a se evitadegradarea ei (decolorare, brunificare), în lăzi căptuşite cu hârtie sau în saci depânză. Până la momentul livrării, producţia ambalată se păstrează în depoziteîntunecoase, bine aerisite, uscate şi curate. Producţia de inflorescenţe uscate agălbenelelor constituie 800-1 000 kg/ha pe terenuri fertile fără irigare şi peste 1200 kg/ha – pe terenurile irigabile. Pentru obţinerea cantităţilor necesare de seminţe,gălbenelele trebuie cultivate pe loturi semincere, izolate în spaţiu, iar cele pentruobţinerea materiei prime – la o distanţă de 250-300 m.

Seminţele de gălbenele se maturizează neuniform, motiv din care primeleseminţe mature se recoltează manual, în coşuri, sacoşe. După 2-3 recoltări manuale,plantaţiile semincere se lasă pentru maturizare în masă şi recoltare mecanizată cuajutorul combinei Sampo. Seminţele proaspăt recoltate se curăţă urgent de impurităţi,se usucă la soare, în straturi subţiri, fiind des întoarse, apoi se vântură. Seminţeleuscate se curăţă, se fracţionează şi apoi se ambalează în saci de pânză sau hârtie, sedepozitează în încăperi uscate, bine aerisite. De pe loturile semincere se obţinproducţii de 600-800 kg/ha.

Page 350: 51462970 Fitotehnie Final

350 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

8.9. ISOPULImportanţaCalităţile gustative şi curative ale materiei prime de isop (Herba Hyssopi) sunt

condiţionate de bogata lor compoziţie chimică. În planta de isop se conţin 0,40-1,40%ulei volatil din masa absolut uscată ori 0,11-0,28% din masa proaspătă. În afară de uleivolatil, planta de isop conţine şi flavonoide, acizi organici, citosterol, glucide, taninuri,răşini, substanţe amare. Datorită compoziţiei chimice specifice a uleiului volatil, infuziileşi alte extracte din plante de isop au o acţiune şi antiseptică, isopul fiind un tonic amar.

În medicina ştiinţifică isopul este puţin studiat, dar în medicina popularăprodusele din isop sunt folosite pe larg. Infuziile de isop, separat şi în asociaţii cualte plante, se utilizează la tratarea bronşitelor cronice, astmului bronşic.

Pentru acţiunea lui puternic antiseptică şi cicatrizantă, isopul este utilizat lapregătirea băilor, compreselor şi la spălături.

Isopul este apreciat ca plantă condimentară: în industria alimentară. În ţărileorientale, isopul se utilizează la prepararea băuturii tonice răcoritoare. Unelepopoare aromatizează cu isop caşcavalul topit şi brânzeturile. Uleiul volatil şiextractele din isop se folosesc în industria de parfumuri şi cosmetică, laaromatizarea şampoanelor, săpunurilor, detergenţilor.

Fig. 39. Isopul

Page 351: 51462970 Fitotehnie Final

3518. Plante aromatice si medicinale,

Isopul este şi o plantă meliferă preţioasă, asigură producţii de până la 60 kg/hade miere cu aromă originală şi calitate superioară. Este şi o plantă decorativă, folosităîn construcţiile urbanistice verzi. Având un sistem radicular puternic dezvoltat, isopulpoate fi folosit şi în plantaţiile antierozionale.

Isopul a fost introdus în cultură ca plantă aromatică şi medicinală în India,Ungaria, Italia etc. În Republica Moldova, se cultivă pe suprafeţe reduse. Pe glob,există 3 000 ha plantate cu isop.

Isopul este un subarbust din familia Lamiaceae. La plantele ce se înmulţescprin seminţe sistemul radicular este pivotant, pătrunde în sol până la 1,5-1,8 m şiare multiple rădăcini laterale. Plantele sădite prin butaşi formează un rizom subterande 6-8 cm lungime, brun, de la care pornesc numeroase rădăcini lemnificate, carepenetrează solul până la adâncimea de 100-120 cm şi formează mici rădăcini laterale.

De la colet ori rizom pornesc mai multe tulpini erecte ori arcuite în sus, careconferă plantei un aspect de tufă. Fiecare lăstar anual este lignificat la bază, ramificatîn partea superioară şi patrulater în secţiune. Tulpinile tufelor pe rod ating înălţimeade 60-80 cm. În funcţie de suprafaţa de nutriţie, la fiecare tufă de isop persistă de la8-10 până la 40-50 de tulpini.

Frunzele isopului sunt amplasate opus pe lăstarii anuali, alungit lanceolate, ascuţitela vârf, întregi, cu marginea puţin răsucită în jos, lungi de 2-4 cm şi late de 4-9 mm,glabre, lucioase, cu peţiol scurt ori sesile, se păstrează verzi în timpul iernilor blânde.

Florile sunt grupate câte 5-9 în inflorescenţe spiciforme, aşezate la subsuoarafrunzelor superioare. Caliciul florilor este tubular, corola bilabiată, de culoareviolacee de diferite nuanţe, albă ori roz. Staminele florilor (4 la număr, dintre care2 împreună cu stigmatul bifurcat) depăşesc cu 3-4 mm corola. Pistilul are ovarulsuperior cu două stigmate şi 4 lobi.

Fructul conţine 4 nucule brun-închis, ovate, netede, localizate la baza caliciuluipersistent.

Isopul înfloreşte în lunile iulie–august, fructele se maturizează în august–septembrie, MMB – 0,9-1,3 g. Este o plantă xenogamă. Populaţiile locale includ omare diversitate de forme, care diferă atât prin înălţimea şi vigoarea tufelor, cât şiprin culoarea corolei florilor şi conţinutul de ulei volatil. Aceste caractere semanifestă în mod diferit în diferite condiţii pedoclimatice.

Particularităţile biologiceÎn zonele mediteraneene, isopul realizează producţii satisfăcătoare timp de

10-12 ani. În condiţiile Republicii Moldova, se cultivă timp de 4-6 ani pe acelaşiloc. Există opinii că pe terenurile fertile, dacă ar fi recoltat la faza de îmbobocire–

Page 352: 51462970 Fitotehnie Final

352 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

înflorire, isopul ar putea realiza două recolte. În condiţiile ţării noastre, isopulcultivat pe soluri neirigate regenerează lent şi nu poate forma a doua recoltă.

Cerinţele faţă de temperatură. Isopul este o plantă termofilă, cu potenţial marede adaptabilitate: iarna, dacă solul este acoperit cu zăpadă, rezistă şi la temperaturi depână la –30°C. De regulă, culturile de isop îngheaţă parţial ori se răresc esenţial dincauza îngheţurilor de -10–-15°C după „ferestrele” de iarnă cu temperaturi pozitive.Temperaturile diurne mari din perioada de îmbobocire–înflorire influenţează pozitivasupra procesului de acumulare a uleiului volatil în materia primă.

Cerinţele faţă de lumină. Isopul este o plantă iubitoare de lumină, ceea ceeste un factor hotărâtor al producţiei de ulei volatil. Plantele nu suportă umbrirea,mai ales cea cauzată de buruieni; plantaţiile destinate producerii de ulei volatil trebuieamplasate pe terenuri bine luminate, pe pantele sudice.

Cerinţele faţă de umiditate. În primul an de vegetaţie, isopul manifestă cerinţesporite faţă de umiditatea solului (mai ales în stratul superficial), necesară pentru aobţine o răsărire uniformă a seminţelor. Plantaţiile pe rod sunt rezistente la secetădupă îmbobocire–înflorire, realizează producţii şi fără irigarea solului.

Cerinţele faţă de sol. Isopul nu manifestă cerinţe mari faţă de sol, realizeazăproducţii bune chiar şi pe soluri erodate, calcaroase. Pentru plantaţiile de isop nusunt indicate solurile grele, cu apă freatică la adâncime mai mică de 2 m şi invadatede buruieni perene. Cele mai indicate sunt solurile fertile, humice, cernoziomice,cu textura uşoară şi medie.

Soiuri. În majoritatea ţărilor se cultivă populaţii locale, adaptate ecologic. Înţara noastră a fost creat şi omologat soiul Safir, cu flori de culoare violet-deschis,cu o producţie stabilă, care, în cercetări comparative, a depăşit cu 49,5% populaţialocală sub aspectul producţiei de ulei volatil.

Fazele de creştere şi dezvoltareÎn primul an de vegetaţie, pe suprafeţele înfiinţate prin semănatul direct în

câmp, isopul se dezvoltă lent şi doar o parte din lăstarii de la etajele superioare,ating faza formării seminţelor şi maturizării lor. Seminţele pentru reproducereaisopului se obţin de pe semănăturile din anii 2 şi 3 de vegetaţie, când planteletraversează următoarele faze de dezvoltare:

a) înverzirea tufelor – începutul vegetaţiei, când apar primii lăstari anuali deculoare verde-deschis, cu lungimea de 1-2 cm, din care încep să se desfacă primele2 frunze, lanul de isop are culoarea verzuie;

b) început de formare a lăstarilor anuali, când apar din abundenţă lăstari de2-3 cm, cu 2-3 perechi de frunze;

Page 353: 51462970 Fitotehnie Final

3538. Plante aromatice si medicinale,

c) ramificare, când la mijlocul lăstarilor anuali care au format 10-12 perechide frunze, de la subsuoara frunzelor, apar lăstari laterali de 1-2 cm;

d) îmbobocire – apariţia bobocilor de culoare violetă, roz ori albă la aproximativ50-60% din lăstarii de la etajele superioare;

e) înflorire deplină, când peste 50% din inflorescenţe au florile deschise oriînflorite deja;

f) brunificarea seminţelor, când peste 50% din seminţele inflorescenţelor auculoarea brună, iar celelalte sunt de culoare mai deschisă, au consistenţă de cearăori lapte-ceară;

g) maturizarea deplină a seminţelor, când toate inflorescenţele au culoareabrună, seminţele se scutură uşor şi au culoarea brun-închis, aproape neagră, cu unluciu pronunţat. În această perioadă, o parte din seminţele primelor flori deschises-au scuturat deja.

În primul an de vegetaţie, în loc de înverzirea tufelor, se manifestă faza derăsărire; apar de 20-30 plante/m. l., iar rândurile se conturează bine. Pentru a obţineseminţe prin recoltare divizată, la faza brunificării lor, perioada de vegetaţie trebuiesă constituie 132 de zile, iar în cazul recoltării directe, mecanizate a seminţelor,perioada de vegetaţie trebuie să constituie 152 de zile.

Tehnologia de cultivareCa plantă perenă, isopul se amplasează în afara asolamentului. El realizează

producţii de materie primă de calitate bună cu conţinut sporit de ulei volatil peterenuri însorite, cu expoziţie sudică şi fertilitate medie. Se poate cultiva pe terenurierodate, de pantă şi ca o cultură antierozională. Ca premergătoare pot fi utilizateculturile cerealiere şi leguminoasele timpurii, prăşitoarele fertilizate cu îngrăşă-minte organice (sfecla pentru zahăr şi sfecla furajeră, cartoful).

Fertilizarea. Îngrăşămintele organice şi minerale aplicate în timpul arăturiide bază influenţează puternic producţia de materie primă şi ulei volatil. Isopul

Fig. 40. Câmp de isop

Page 354: 51462970 Fitotehnie Final

354 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

răscumpără foarte bine dozele de N60P60K60 introduse la arătura de bază. În condiţiileRepublicii Moldova, în cazul în care îngrăşămintele de bază P60K60 au fost introduseîn timpul arăturii, în al doilea an de vegetaţie, hrana suplimentară cu N120 sporeştecu 56% producţia.

Plantaţiile pe rod trebuie fertilizate cu azot N60 în fiecare an, primăvara, laprima urgenţă.

Lucrarea solului. Lucrările de bază ale solului trebuie realizate în funcţie depremergătoare, nivelul de umiditate şi gradul de îmburuienare.

Seminţele şi semănatulLa crearea noilor plantaţii de isop se utilizează seminţe certificate. Dacă solul

este afânat la o adâncime mare, înainte de semănat, el se lucrează cu un tăvălugneted sau cu pinteni de tip 3 KKŞ-6. Odată cu pregătirea patului germinativ, în solse încorporează îngrăşămintele minerale azotoase. Înainte de semănat, seminţelede isop se tratează cu fungicide de tip TMTD, VSC – 3 kg/t.

Isopul se seamănă cu ajutorul semănătorilor legumicole de tip SO-4,2 sau cualte semănători adaptate pentru semănatul seminţelor mici. Brăzdarele semănătorilortrebuie utilate cu limitatoare de adâncime. În condiţiile Republicii Moldova, optimăpentru semănat este perioada din pragul iernii, la sfârşitul lunii octombrie şi primajumătate a lunii noiembrie, când temperatura medie a aerului este mai mică de 5°Cşi se află în scădere. Semănatul de primăvară se realizează la prima urgenţă.Seminţele semănate în pragul iernii răsar uniform primăvara devreme, cresc şi sedezvoltă mai timpuriu. Pe terenurile însămânţate în pragul iernii, buruienile aparprimăvara mai devreme, mărind astfel perioada de îngrijire a semănăturilor. Dinacest motiv, semănatul în pragul iernii se practică pe terenuri relativ libere de bu-ruieni şi pe soluri uşoare, luto-nisipoase şi nisipo-lutoase, care pierd repede umidi-tatea şi se usucă rapid în stratul superficial de 2-3 cm. Pe solurile grele, puternicîmburuienate, se recomandă semănatul timpuriu de primăvară. În acest caz, patulgerminativ se pregăteşte prin lucrarea superficială a solului – grăpare cu grape greleori cultivaţie la 5-6 cm cu grape ataşate la cultivator, imediat ce solul s-a zvântat şipoate fi lucrat; plantarea culturii în epoci târzii provoacă o răsărire neuniformă,diminuează producţia şi uniformitatea distribuirii plantelor.

Isopul trebuie semănat la o distanţă de 70 cm între rânduri, iar pe soluri erodatesau pe pantă, distanţa dintre rânduri trebuie să constituie 100 cm. Semănăturile lacare distanţa dintre rânduri este mai mică (45-50 cm) doar în primul an de vegetaţiesunt mai productive decât cele distanţate (70-75 cm), în schimb lucrarea între rândurieste mai dificilă. Norma de seminţe de bună calitate pentru un hectar este de 5-6 kg.

Page 355: 51462970 Fitotehnie Final

3558. Plante aromatice si medicinale,

Normele mai mici sunt mai greu de realizat cu tehnica disponibilă, iar cele maimari sunt mai costisitoare şi nu stimulează creşterea producţiei. Pentru a asigura odistribuire uniformă, înainte de semănat, seminţele se amestecă cu o cantitate egalăori dublă de superfosfat granulat ori mraniţă uscată, cernută printr-o sită cu orificiirotunde de 2,0-2,5 mm. Adâncimea de încorporare a seminţelor va fi de 2,0-2,5 cm.

Lucrările de întreţinere. Pe semănăturile din pragul iernii, isopul răsaretimpuriu, când temperatura solului constituie 3-4°C şi se află în creştere (în martie).În cazul semănatului timpuriu de primăvară, isopul răsare cu 15-20 de zile maitârziu. Imediat după conturarea rândurilor se execută prima praşilă mecanică întrerânduri, cu un cultivator prevăzut cu discuri de protecţie a plantulelor, la adâncimeade 5-6 cm. După 5-6 zile de la prima cultivaţie, semănăturile cu densitatea de peste60-80 plantule/m2 se grăpează de-a curmezişul rândurilor cu grape uşoare. Maideparte, pe măsura necesităţilor, se efectuează 3-4 praşile mecanice între rândurişi pliviri manuale în rând, pentru a menţine plantele curate de buruieni şi solulafânat. Din al doilea an de vegetaţie, primăvara timpuriu, se aplică nutriţiesuplimentară de azot, cu dispozitivul suspendabil de tip RUM-0,5, apoi se efectueazăprima cultivaţie între rânduri, cu grape prăşitoare ataşate la cultivator. Culturile cudensitate mare la răsărire (peste 89 plantule/m2) pot fi rărite după prima cultivaţieori imediat după răsărire. Densitatea recomandabilă a semănăturilor de isop în primulan de vegetaţie trebuie să constituie 20-25 plante/m2. Semănăturile de isop realizeazăo densitate a plantulelor de peste 100 unităţi/m2. Aceste semănături necesită o rărireprin buchetare cu înlăturarea a 50% din plantule. Buchetarea facilitează lucrărilede întreţinere, iar în anii secetoşi asigură producţii mai mari decât pe loturilenerărite. În cultura realizată prin semănat direct în câmp, pe parcursul vegetaţiei,isopul se autorăreşte până la densitatea optimă, care, în anul 4 de vegetaţie, constituie13-19 plante/m2 ori 19-48% din densitatea iniţială. În cultura cu densitatea de peste46 plante/m2 se manifestă tendinţa de micşorare a conţinutului de ulei volatil almateriei prime şi, implicit, scăderea producţiei de ulei volatil.

În semănăturile de isop, buruienile pot fi combătute eficient prin aplicareaerbicidelor. Pe soluri uşoare, luto-nisipoase, cu compoziţia granulometrică medie,primăvara, până la răsărire, se aplică Prometrex 50 SC – 3,0 l/ha. Buruienilemonocotiledonate se combat prin erbicidare cu Fusilade Forte 150 EC – 1,0 l/haori Pantera (2 l/ha), când buruienile au înălţimea de 8-10 cm, folosind 300-400 l/ha de soluţie apoasă. Îngrijite în mod corespunzător, semănăturile şi plantaţiile deisop menţin o productivitate economic acceptabilă pe parcursul a 5-6 ani, ulteriorurmând să fie defrişate.

Deoarece în Republica Moldova isopul a fost introdus în cultură relativ de

Page 356: 51462970 Fitotehnie Final

356 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

curând, el nu şi-a format încă o entomofaună a dăunătorilor specifici, care ar producepagube importante producţiei. Cercetările şi observaţiile din ultimii ani în zonacentrală a Moldovei au relevat că isopul este atacat uneori de unii dăunători polifagicum ar fi larva fluturelui-alb-american, îndeosebi când cultura este amplasată învecinătatea speciilor arboristice, a fâşiilor silvice de protecţie. Atacul se manifestăpreponderent în iunie, în perioada începutului îmbobocirii. Combaterea dăunătorilorse face prin recoltarea masei ierboase înainte de răspândirea în masă a dăunătorului,pentru obţinerea masei uscate. Pe astfel de suprafeţe, de regulă, a doua coasă aredimensiuni economic acceptabile. Pe suprafeţele de isop pe rod destinate produceriiuleiului volatil, la un prag de dăunare de 3 larve/m2, dăunătorul se combate printratarea cu preparatul Decis 2,5 EC – 0,3 l/ha. Începând cu anul 3 de vegetaţie,isopul este atacat de boli virotice, precum şi de putregaiul rădăcinilor. Ultimul semanifestă sub formă de brunificare şi putrezire a sistemului radicular, îngălbenireaplantelor, uscarea lor, plantele atacate se smulg uşor din sol. La un atac puternic,boala se răspândeşte treptat sub formă de focare circular-ovale. Prin urmare, încâmp se formează locuri rărite sau chiar goale, unde isopul nu creşte deloc. În urmaatacului putregaiului rădăcinilor (fuzarioză), recolta se reduce substanţial, densitateaplantelor scade, fapt ce scurtează durata de exploatare a suprafeţelor pe rod.

Lucrări de întreţinere obligatorii sunt respectarea igienei culturale, extragereaşi arderea resturilor vegetale primăvara, aplicarea sistematică a îngrăşămintelor,evitarea semănatului prea dens, precum şi evitarea amplasării culturii pe terenuricu ape freatice superficiale (1,0-1,5 m). Ca măsură chimică se recomandă tratareaseminţelor înainte de semănat cu TMTD, VSC – 3 kg/t.

Virozele sunt mai persistente pe plantaţiile îmbătrânite, sădite cu butaşi şi puieţi,şi se manifestă mai puternic în anii secetoşi, în lunile mai şi iunie. Terenurile de isopputernic atacate de viroze şi alte boli trebuie defrişate şi înlocuite cu altele noi.

RecoltareaCercetările efectuate recent în condiţiile zonei centrale a Republicii Moldova

asupra unei culturi de isop de soiul autohton omologat Safir, în anii 3 şi 4 de vegetaţie,înfiinţată cu seminţe semănate direct în câmp, au relevat că, în condiţiile locale sepot obţine 2 recolte de masă uscată medicinală, dacă prima coasă se face la fazaramificării şi începutului de înflorire. Producţia masei necesare în cazul a 2 recoltepe an va constitui 2700-3200 kg/ha. O recoltă echivalentă de masă uscată se obţinede la o singură coasă, dacă se face în perioada post-înflorire – formarea seminţelor.Ultima variantă este mai avantajoasă, mai ieftină şi mai uşor de executat şi permiteplantelor să se pregătească fiziologic mai bine pentru iernare. Din punct de vedere

Page 357: 51462970 Fitotehnie Final

3578. Plante aromatice si medicinale,

organizatoric, recoltarea cu 2 coase (prima în iunie şi a doua în septembrie) esteacceptabilă şi permite ca uscătoriile să fie folosite eşalonat o perioadă mai lungăde timp, obţinând o producţie de masă uscată de bună calitate. Pe suprafeţele mici,recoltarea se face manual, cu secera ori coasa, tăind partea ierboasă bine foliată,astfel încât pe lăstarii anuali să mai rămână câte 2-3 perechi de frunze active,necesare pentru regenerarea posterioară a tufelor.

Pe suprafeţe mari, recoltarea se face cu combine ori cositori furajere, carepun materia primă în poloage (brazde). Impurităţile (buruienile rămase) se înlăturămanual din brazde. După ofilire şi uscarea parţială, plantele tăiate se culeg din brazde,se cară pe arie ori în uscătorii pentru uscarea, sortarea şi ambalarea plantelor uscate.Dacă materia primă este destinată producerii uleiului volatil, isopul se recolteazăîn perioada post-înflorire – formarea seminţelor, când doar în vârful inflorescenţelormai rămân unele flori solitare deschise. În această perioadă, conţinutul de ulei volatilal materiei prime proaspete este mai înalt, iar producţia de ulei volatil – maximă.Pentru materia primă aromatică, destinată distilării cu vapori, se va obţine o singurărecoltă (în iulie–august), care asigură o producţie de ulei volatil de calitate superioarăde 20,3 kg/ha. Recoltarea isopului, indiferent de destinaţia materiei prime, se vaface pe timp cald, însorit, fără vânturi puternice, după ce roua s-a evaporat.

Pentru producerea uleiului volatil, recoltarea se face cu combine furajere detip E-281, KPI-2,4, KPG-5, care taie, toacă şi încarcă materia primă proaspătă încontainere KTT-18 ori remorci.

Uscarea materiei prime. Materia primă destinată producerii masei uscate (HerbaHyssopi) se usucă pe cale naturală, utilizându-se toate încăperile disponibile îngospodărie – şoproane, poduri, magazii, pătule, care vor fi pregătite în acest scop:curăţate, dezinfectate şi bine aerisite, pentru înlăturarea mirosurilor nespecifice.Uscarea se poate face şi în uscătorii speciale, pe cale artificială, la temperaturi de30-35°C. Înainte de punerea la uscat, din materia primă se înlătură manual impurităţilebiologice (buruienile, plantele altor specii) şi anorganice. Masa uscată se ambaleazăîn saltele şi se depozitează la întuneric în încăperi uscate, curate, bine aerisite.

Uneori masa ierboasă de isop este solicitată sub formă de gerebelt – masa defrunze, calicii de flori şi flori fără tulpini. Gerebeltul se obţine prin batozarea maseiuscate şi înlăturarea tulpinilor prin sitare. Din vracul obţinut se înlătură, deasemenea, fragmentele mărunte de plantă şi impurităţile minerale, care trec prinsite cu orificii de 1,0 mm. Produsul farmaceutic finit Gerebelt este alcătuit dinfragmentele de frunze, calicii şi flori cu miros aromat specific, puternic şi cu gustaromat, uşor arzător. Ca şi masa uscată întreagă, gerebeltul sitat se ambalează însaci ori saltele şi se depozitează în încăperi curate, uscate şi bine aerisite.

Page 358: 51462970 Fitotehnie Final

358 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Producerea seminţelor de isopÎnmulţirea isopului pe cale generativă presupune producerea unor seminţe de calitate

şi ieftine. Isopul înfloreşte eşalonat, de aceea în inflorescenţe, către sfârşitul înfloririi,există deja şi seminţe brune, în părţile bazale şi de mijloc. În semănătură rară, isopulînfloreşte mai abundent. La creşterea seminţelor, se va ţine cont de aceste particularităţi.Seminţele de isop se obţin de pe loturi semincere semănate cu seminţe certificate orisădite cu butaşi de soiuri ori provenienţe omologate sau recomandate spre cultivare,semănate la distanţa dintre rânduri de 70-100 cm şi cu o normă de 3-4 kg/ha. Loturilesemincere pot fi înfiinţate şi cu butaşi certificaţi, prin sădirea a 40 mii unităţi/ha. Ele seamplasează pe soluri fertile, humice, luto-nisipoase, după premergătoare care elibereazădevreme terenul şi permit efectuarea de bună calitate a lucrărilor (cereale păioase,leguminoase pentru boabe, borceaguri). Fertilizarea pe loturile semincere includeadministrarea în timpul arăturii de bază a 30-40 t/ha de gunoi de grajd.

Sistematic, începând cu anul II de vegetaţie, primăvara timpuriu, până la începutulînverzirii tufelor, se aplică nutriţie suplimentară cu azot (azotat de amoniu). Lucrărilede întreţinere includ praşile mecanice între rânduri şi praşile manuale pe rând, oride câte ori este nevoie, pentru a menţine lotul semincer curat de buruieni, iar soluldintre rânduri – afânat. În primul an de vegetaţie, semănătura se răreşte prin buchetaremecanizată până la densitatea de 10-15 plante/m2. În anul II de vegetaţie se facpurificări biologice, cu înlăturarea plantelor bolnave şi care diferă prin culoareaflorilor. Seminţele se obţin, de regulă, de pe plantaţiile din anii 2 şi 3 de vegetaţie.Cercetările au demonstrat că, pe suprafeţele îmbătrânite de isop, producţia deseminţe este mică şi constituie în medie 60-80 kg/ha. Epoca optimă de recoltarepentru obţinerea seminţelor este atunci când pe 50-60% din lungimea inflorescenţeiseminţele s-au brunificat, iar unele seminţe au culoarea brună-negrie. Recoltarease efectuează divizat: plantele se taie mecanizat în poloage dimineaţa, pe rouă; peste4-5 zile, când seminţele se usucă şi se scutură uşor la frecare manuală; poloagelese treieră cu o combină utilată cu culegător. Pe loturile semincere mici, planteleuscate se treieră la batoze staţionare speciale. Dacă se va aştepta până la maturitateaseminţelor în toată inflorescenţa, pierderile vor constitui mai mult de jumătate dinproducţia potenţială de seminţe, isopul având o coacere eşalonată a seminţelor. Înanul III de vegetaţie, la faza optimă de recoltare, producţia de seminţe atinge 232kg/ha, iar pe plantaţiile din anul IV de vegetaţie – 187 kg/ha.

La 30-40 de zile după recoltare, seminţele de isop au o germinaţie de 80-85%. Curăţate la timp, uscate şi condiţionate, ele păstrează o germinaţie de peste50% pe parcursul a 3 ani după recoltare. În condiţii de depozitare, seminţele deisop îşi păstrează facultatea germinativă timp de 3-4 ani.

Page 359: 51462970 Fitotehnie Final

3599. Bostanoasele

C A P I T O L U L 9B O S T Ă N O A S E L E

Bostănoasele sunt un grup de plante ce fac parte de familia Cucurbitaceae.Cele mai răspândite genuri ale acestei familii sunt: harbuzul (Citrullus), zămosul(Cucumis), dovleacul (Cucurbita) etc. În condiţiile Republicii Moldova, ele au oimportanţă agronomică şi economică vădită. Fiind produse dietetice, bostănoaselesunt utilizate pe larg în hrana omului (în stare proaspătă şi la fabricarea melasei, amierii, dulciurilor etc.). Din sămânţa bostănoaselor se extrage ulei (20-40%) cucalităţi gustative înalte. O importanţă furajeră deosebită o are harbuzul furajer. Dinpunct de vedere agrofitotehnic, plantele din familia Cucurbitaceae sunt prăşitoareşi contribuie la curăţarea terenului de buruieni.

În Republica Moldova există condiţii pedoclimaterice favorabile pentrucultivarea harbuzului, a zămosului, dovleacului şi dovlecelului, a căror producţieconstituie respectiv 45-70 t/ha, 40-60 t/ha, 90-100 t/ha şi respectiv 80-90 t/ha.

În ultimii ani, s-au extins suprafeţele plantate cu harbuji alimentari, asigurateprin implementarea soiurilor şi hibrizilor timpurii şi extratimpurii cu potenţial înaltde producţie (50-60 t/ha) şi calităţi gustative bune.

În prezent, bostănoasele se cultivă pe o suprafaţă de 3,44 mil. ha. Producţia lormedie constituie 27 576 kg/ha. Cele mai mari suprafeţe sunt cultivate în China(2 016 000 ha; producţia medie – 33 887 kg/ha), Turcia (160 000 ha; producţiamedie – 26 875 kg/ha). În Republica Moldova, plantaţiile de bostănoase ocupăpeste 5 000 ha, producţia medie constituind 11 200 kg/ha.

SistematicaÎn cadrul genului Citrullus astăzi se cultivă masiv 2 specii: Citrullus edulis –

harbuzul alimentar şi Citrullus colocyntoides – harbuzul furajer.Genul Cucumis include 16 specii, cea mai mare răspândire având-o C. Melo.

Zămosul cultivat (C. Melo) este reprezentat prin 8 varietăţi, care fac parte din 2grupuri. La baza grupării stau anumite particularităţi ale fructului: consistenţamiezului şi a placentei. Din primul grup fac parte varietăţile cu miezul dens şiplacenta uscată: cantalup, amer, zard; din al doilea – varietăţile cu miezul moale şiplacenta lichidă: handaleac, adana, casaba, placenta.

Page 360: 51462970 Fitotehnie Final

360 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Dovleacul (bostanul) este reprezentat prin următoarele specii: dovleaccomestibil (Cucurbita maxim), dovleac muscat (Cucurbita moschat), dovleacpepo, care include următoarele subspecii – Cucurbita pepo esculenta, dovlecel(Cucurbita pepo geralmontia) şi patison (Cucurbita pepo patison).

Fig. 41. Plantaţie de bostan

Soiuri de dovleac omologate în Republica MoldovaDenumirea

soiurilor Specia, subspecia Direcţia de utilizare Categoria de maturitate Categoria

Mramornaia C. maxima cp – stare proaspătă 06–semitardivă S–soi Hersonskaia C. maxima cp – stare proaspătă 05–mijlocie S–soi Iubileinaia

70 C. moschata cp – stare proaspătă,

in – industrializare 05–mijlocie S–soi

Sotă 38 C. pepo geralmontia cp, in 04-semitimpurie S–soi

Lenuţa C. pepo geralmontia cp, in 03–timpurie F1

Vodopad C. pepo geralmontia cp, in 03–timpurie F1

Eskenderany C. pepo geralmontia cp, in 02–foarte timpuriue

F1

Nahodka C. pepo geralmontia cp, in 03–timpurie F1

Helena C. pepo geralmontia cp, in 03–timpurie S

Belâi C. p. patison cp, in 05–mijlocie S Auriu C. p. patison cp, in 04–semitimpurie S

Page 361: 51462970 Fitotehnie Final

3619. Bostanoasele

Soiuri şi hibrizi de zămos (pepene galben) în Republca Moldova

Denumirea Direcţia de utilizare Grupa de maturitate Categoria

Basarabia stare proaspătă 03–timpurie S – soi Pridnestrovskaia stare proaspătă 03–timpurie S Camelia stare proaspătă 03–timpurie S Zaryana stare proaspătă 03–timpurie F1

Fig. 42. Plantaţie de zămos

Harbuzul este o cultură care se consumă în stare proaspătă şi murat. Graţieconţinutului de substanţe ce reglează unele funcţii fiziologice în organismul uman,harbuzul se utilizează atât ca desert, cât şi ca mijloc ecologic de tratament şiprofilaxie a bolilor de ficat, rinichi, precum şi la ameliorarea funcţiei inimii şiactivităţii generale a organismului uman. Harbuzul furajer conţine o cantitate marede pectină (14-18%) şi poate fi folosit ca materie primă la fabricarea pectinei,utilizată pe larg în industria alimentară, de prelucrare a laptelui, textilă, farmaceutică.

Page 362: 51462970 Fitotehnie Final

362 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Soiurile de harbuz omologate în Republica Moldova

Denumirea soiului, hibridului Categoria de maturitate Tipul plantei Soi,

hibrid Condiţii de cultivare

1. Astrahanski – stare proaspătă 05–mijlocie Cu plete medii S Câmp deschis

2. Roza Iugo-Vostoka, stare proaspătă

04-semitimpurie Cu plete lungi S Câmp deschis

3. Tavriiski – stare proaspătă 05–mijlocie Cu plete lungi S Câmp deschis 4. Crisby – stare proaspătă 03–timpurie Cu plete medii F1 Câmp deschis

Teren protejat 5. Lady – stare proaspătă 02–foarte

timpurie Cu plete lungi F1 Câmp deschis

Teren protejat 6. Helen – stare proaspătă 02–foarte

timpurie Cu plete scurte F1 Câmp deschis

Teren protejat 7. Madera – stare proaspătă 02–foarte

timpurie Cu plete scurte F1 Câmp deschis

8. Crimson sweet – stare proaspătă

04-semitimpurie — ” — F1 Câmp deschis

9. Topgun – stare proaspătă 03–timpurie — ” — F1 Câmp deschis Teren protejat

10. Eureka – stare proaspătă 02–foarte timpurie — ” — F1 Câmp deschis

11. Pektinâi – furajer 07–tardivă — ” — S Câmp deschis

Figura 43. Plantaţie de harbuz

Page 363: 51462970 Fitotehnie Final

3639. Bostanoasele

Particularităţile biologiceBostănoasele sunt pretenţioase faţă de temperatură. Seminţele de harbuz

germinează la temperatura de 15-17oC; cele de zămos – la 14-16oC; cele de dovleac– la 9-11oC. Temperatura optimă de creştere şi dezvoltare a plantelor de harbuz şizămos este de 20-30oC, iar a dovleacului – de 18-22oC. Temperatura maximă, lacare scade brusc intensitatea fotosintezei, este 40-45oC. Scăderea temperaturii pânăla 12-15oC influenţează negativ asupra procesului de creştere şi dezvoltare aculturilor bostănoase. La temperatura de 0-1oC, plantele de harbuz şi zămos pier,iar cele de dovleac sunt vătămate considerabil.

Ca plante xerofite, culturile bostănoase manifestă cerinţe reduse faţă de umiditate.Rezistenţa lor la secetă este determinată de capacitatea înaltă de absorbţie a sistemuluiradicular. La transpiraţie, bostănoasele elimină mai multă apă decât alte plante cultivate.La harbuz, de exemplu, coeficientul mediu de transpiraţie este de 600; la zămos – de620, iar la dovleac de 750. Dimineaţa, transpiraţia dovleacului este mai slabă decât aharbuzului şi zămosului, la prânz şi spre seară fiind mai ridicată. La harbuzul furajer,intensitatea transpiraţiei este mai sporită decât la harbuzul de masă.

Bostănoasele se dezvoltă bine în condiţiile umidităţii relative de 60-70% aaerului. Pentru umflarea seminţelor de harbuz sunt necesare 48-50% de apă raportatăla masa lor uscată; iar a celor de zămos – 41-45%. Cele mai mari cerinţe faţă deumiditate bostănoasele le manifestă în perioada de înflorire şi fructificare.

Cerinţele culturilor bostănoase faţă de sol sunt deosebit de mari, extrem deexigente fiind faţă de structura şi compoziţia fizică a solului. Bostănoasele realizeazăcele mai mari producţii pe soluri cernoziomice, bogate în substanţe organice, cutextură uşoară. Harbuzul este mai puţin sensibil la reacţia neutră a solului, creştebine şi pe solurile acide (pH = 5,0). Zămosul se dezvoltă mai bine pe solurile cu pH= 6,7. Bostănoasele necesită elemente minerale uşor asimilabile. Ele nu rezistă laconcentraţiile sporite de săruri în sol. Fosforul şi potasiul influenţează asupradezvoltării organelor reproductive şi contribuie la formarea florilor, accelerareacoacerii şi creşterii conţinutului de zahăr în miezul fructelor.

Bostănoasele sunt iubitoare de lumină. Ca reacţie fotoperiodică, sunt plantede zi scurtă. Harbuzul şi soiurile timpurii de zămos sunt neutre fotoperiodic. Soiurilesemitimpurii şi tardive reacţionează pozitiv la micşorarea până la 10 ore a durateide lumină. Plantele sunt deosebit de sensibile la durata fotoperiodică pe parcursulprimelor 28-30 de zile, după apariţia plantulelor.

Page 364: 51462970 Fitotehnie Final

364 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Tehnologia de cultivareÎn condiţiile Republicii Moldova, premergătoarele de bază ale bostănoaselor

sunt: ierburile anuale şi perene, cerealele de toamnă şi de primăvară, mazărea verde,porumbul. Pe acelaşi teren, bostănoasele pot fi amplasate nu mai devreme de 5-7ani; la rândul lor, în cadrul asolamentului, bostănoasele pot fi bune premergătoarepentru cerealele de toamnă şi primăvară.

Lucrarea solului. Lucrarea de bază a solului se realizează diferenţiat, în funcţiede planta premergătoare. Arătura se aplică la adâncimea de 27-30 cm pe solurilenisipo-lutoase şi la adâncimea de până la 25 cm – pe cele argilo-nisipoase.Primăvara, înainte de semănat, se efectuează grăparea şi cultivarea terenului, ultima– la adâncimea încorporării seminţelor, 6-8 cm.

Fertilizarea. Pentru a forma 1 t de producţie, bostănoasele exportă din solcantităţi mari de N, P2O5 şi K2O.

Gunoiul de grajd reprezintă un îngrăşământ valoros pentru bostănoase. Epocaoptimă de aplicare a gunoiului de grajd este toamna, în timpul arăturii de bază. Rezultatebune se obţin şi prin completarea gunoiului de grajd cu îngrăşăminte minerale.

Seminţele şi semănatulPregătirea seminţelor pentru semănat include sortarea, termosterilizarea,

înmuierea, încolţirea, scarificarea, incrustarea etc. În majoritatea cazurilor, masaseminţelor constituie un indice de mare importanţă: din seminţele mari, maturizatepe deplin, cresc plante sănătoase. Seminţele se sortează conform greutăţii lorspecifice, se ţin în soluţie de 9% de sare de bucătărie timp de 1-2 minute, spălându-se apoi în apă curată şi uscându-se.

Termosterilizarea seminţelor are un efect dezinfectant, nimiceşte o parteconsiderabilă din agenţii patogeni ai bolilor şi dăunătorilor. Se utilizează şi metodaîncălzirii seminţelor, timp de 10-12 zile, la soare, prin acoperirea unui strat de 5-6cm de seminţe cu o peliculă de polietilenă. Seminţele se termosterilizează şi întermostat, cu 1-2 zile înainte de semănat, timp de 24 de ore, la o temperatură de40oC. Ca să încolţească bine, seminţele se ţin timp de 18-24 de ore în apă şi sepăstrează până la germinare la temperaturi de 22-30oC. La încrustare se adaugăinsectofungicide şi microelemente (săruri de bor, zinc, molibden etc.) şi stimulatoride creştere (lapte, gunoi de grajd, extract din frunze de aloe).

Epoca de semănat. Epoca optimă pentru semănatul culturilor bostănoase estetemperatura de 15-18oC la adâncimea de încorporare a seminţelor. În condiţiileRepublicii Moldova, când solul atinge asemenea temperaturi, stratul de 0-10 cm seusucă, motiv din care dovleacul şi dovlecelul trebuie semănaţi la temperatura de

Page 365: 51462970 Fitotehnie Final

3659. Bostanoasele

10oC a solului, la adâncimea încorporării seminţelor; harbuzul – la temperatura de12oC; zămosul – de 14oC. În plan calendaristic, în zonele de sud şi de centru,semănatul dovleacului poate fi început în a doua, iar al harbuzului şi zămosului în atreia decadă a lunii aprilie, în zona de nord – cu o săptămână mai târziu.

Metoda şi desimea de semănat. Bostănoasele se seamănă distanţat. Încondiţiile Republicii Moldova, suprafeţele optime de nutriţie pentru diferite soiurişi hibrizi de harbuz, zămos, dovlecel sunt:

– pentru hibrizi foarte timpurii şi timpurii – 0,7 x 0,7 m;– pentru hibrizi medii 1,4 x 0,7 m;– pentru hibrizi semitardivi şi tardivi 1,4 x 1,4 m.Pentru dovleacul şi harbuzul furajer, schema optimă este de 1,80 x 1,00 m.

Adâncimea optimă de semănat constituie 6-8 cm. Semănatul mecanizat albostănoaselor se efectuează cu ajutorul semănătorilor de tip SPC-6, SUPN-8 etc.

Întreţinerea semănăturilor. Harbuzul şi zămosul trebuie semănate împreunăcu o cultură indicatoare (floarea-soarelui). Metoda are avantaje în organizareasistemului de îngrijire cu utilizarea maşinilor şi majorează producţia prin atragereainsectelor pentru polenizarea alogamă a plantelor. Culturile bostănoase suferă multdin cauza copleşirii lor de către buruieni, mai ales în perioada de până la împletireacurpenilor. Buruienile pot fi combătute cu erbicide sau prin alte metode.

Desimea de semănat a bostănoaselor şi norma gravimetrică, kg/haSemănatul mecanizat

Cultura Semănatul manual metoda semănatului

în rânduri metoda punctată

sau în cuiburi Harbuzul de masă: Soiuri, hibrizi cu seminţe mărunte 1,2-1,5 2,0-2,5 0,9-1,9 Soiuri, hibrizi cu seminţe medii 1,5-2,0 2,5-3,0 1,2-2,3 Soiuri, hibrizi cu seminţe mari 2,0-2,5 3,0-4,0 1,5-2,7 Harbuzul furajer 2,5-2,7 3,0-4,0 2,0-3,0 Zămosul 1,0-1,3 2,0-2,5 1,5-2,0 Dovleacul: cu seminţe mărunte 1,5-1,8 1,8-2,0 1,5-2,0 cu seminţe medii 1,8-2,0 2,0-2,5 2,0-2,5 cu seminţe mari 2,0-2,5 2,5-4,0 2,5-3,5 Dovlecelul, patisonul 3,0-4,0 4,0-5,0 2,0-3,5

Concomitent cu semănatul trebuie să se efectueze şi tăvălugirea; la 4-5 ziledupă semănat, când buruienile se află la faza de filament alb, se realizează grăpareade-a curmezişul rândurilor, la viteză mică. În cazul în care semănatul se efectuează

Page 366: 51462970 Fitotehnie Final

366 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

prin utilizarea plantei indicatoare şi asigură o răsărire mai intensă, se recomandăcultivarea preemergentă între rânduri. În acest mod se nimicesc buruienile, seformează un strat bine afânat şi bine aerisit, se reduce transpiraţia. Importanţăeconomică are în acest caz şi grăparea postemergentă, la faza de 3-4 frunze aplantelor şi la faza de filament a buruienilor. În perioada de vegetaţie se efectuează2-3 cultivaţii între rânduri. Prima lucrare între rânduri se efectuează la faza de 5-6frunze, la o adâncime de 10-12 cm. A doua cultivaţie se efectuează la adâncimea de6-8 cm, pentru a nu vătăma sistemul radicular al plantelor. Lucrările se efectueazăcu ajutorul cultivatorului KRN-4,2, KRN-5,6. Concomitent cu lucrările spaţiuluidintre rânduri se efectuează şi lucrarea manuală a spaţiilor dintre plante pe rând,utilizându-se erbicide care dau eficienţă economică.

În timpul lucrărilor de dinainte de semănat, se recomandă administrareaDualului Gold 960 EC – 1,6 l/ha, Treflanului 24 EC – 4 l/ha pe plantaţiile deharbuz, dar nu mai târziu de 12-15 zile înainte de semănat. Pe plantaţiile de dovleacşi dovlecel, înainte de semănat se poate administra Devrinol 45 F – 3 l/ha.

RecoltareaÎn funcţie de condiţiile anului, harbuzul se culege de 1-2 ori selectiv şi o dată

definitiv. Gradul de maturitate al fructelor se determină după culoarea şi desenulcaracteristic al fructului, starea cârceilor şi a petalelor de lângă pedunculul fructului,de la subsuoara frunzelor, după sunetul dur caracteristic harbuzului copt. Termenelerecoltării se planifică în funcţie de data apariţiei florilor feminine şi a primului fructlegat. La soiurile de harbuz omologate în Republica Moldova, perioada cuprinsă întrelegatul fructului şi coacerea lui este egală cu aproximativ 30-35 de zile.

Zemoşii se culeg la fiecare 4-5 zile. În funcţie de soi şi de condiţiile anului, sepot efectua de la 3-4 până la 7-8 recoltări. În timpul coacerii, zemoşii îşi schimbăculoarea, cel mai frecvent în galben; au miros parfumat, specific soiului, pe pedicel– crăpături abia vizibile. Caracteristică pentru majoritatea soiurilor este desprindereauşoară a fructelor de pedicel.

Dovleacul se culege o singură dată, înainte de îngheţuri. La coacere, fructeleîşi schimbă culoarea şi desenul de pe scoarţă, pedicelul lor se usucă. Fructele dedovleac se culeg manual, cu tot cu pedicel, pentru că în locul ruperii pot pătrundagenţi patogeni ce le provoacă putrezirea.

Dovleceii se culeg manual, la fiecare 2-3 zile, de 15-20 de ori pe sezon. Fructelese rup la faza de coacere tehnică, cu tot cu pedicel, când ating lungimea de 12-20cm şi grosimea de 4-8 cm.

Page 367: 51462970 Fitotehnie Final

3679. Bostanoasele

Metoda de cultivare şi termenele de utilizare aproducţiei bostănoaselor în Republica Moldova

Producţia din Cultura

Termenele de semănat

pentru răsad

Plantarea răsadului sau semănatul în câmp

Începutul coacerii fructelor

sere, kg/m2 câmp, kg/ha

Cultura de câmp Semănatul în epoca optimă

Dovlecel - 20-25IV 20-30VI - 27000-30000 Zămos - 1-10V 5-15VIII - 10000-13000 Harbuz - 1-7V 15-20VIII - 14000-18000

Semănatul devreme sub peliculă – mulci Dovlecel - 15-20IV 10-15VI - 30000-35000 Zămos - 15-20IV 20-30VII - 14000-18000 Harbuz - 15-20IV 30VII-15VIII 14000-20000

Cultura de răsad fără acoperire Dovlecel 10-15IV 28IV-5V 10-15VI - 27000-30000 Zămos 5-8IV 5-10V 15-28VI 13000-16000 Harbuz 5-8IV 5-10V 25VII-10VIII - 16000-25000

Cultura de răsad, acoperită temporar cu peliculă Dovlecel 30III-5IV 15-20IV 25-30V - 30000-50000 Zămos 20-25III 20-25IV 25VI-15VII - 16000-20000 Harbuz 20-25III 20-25IV 10-20VII - 18000-25000

Cultura forţată în sere Serele de iarnă cu geamuri

Zămos 18-21I 10-12II 27IV-5V 2,4-3,8 Harbuz 18-21I 10-12II 10-15V 3,6-7,4

Serele de peliculă cu încălzire Zămos 15-20II 8-10III 15VI-1VII 3,2-4,0 Harbuz 15-20II 8-10III 15-20VII 4,0-6,8

Serele de peliculă pentru răsad după răsadul culturilor legumicole Dovlecel 17-20IV 4-6V 22-25VI 10-12 Zămos 17-20IV 7-10V 25-28VII 1,5-2,0 Harbuz 15-20IV 7-10V 15-18VIII 2,4-3,1

Paralel cu semănatul bostănoaselor în epoca optimă, în cultura de câmp seaplică diferite metode de accelerare a procesului de fructificare: semănatul devremesub peliculă – mulci, cultura de răsad fără acoperire, cultura de răsad acoperitătemporar cu peliculă. O accelerare sporită în dezvoltarea bostănoaselor o producecultura forţată în sere, realizată cu scopul de a obţine producţie timpurie, pe terenprotejat. Se folosesc preponderent serele de iarnă, cu geamuri; serele cu peliculă,cu încălzire; serele cu peliculă pentru răsad, după răsadul culturilor legumicole.

Metodele de accelerare a procesului de fructificare a bostănoaselor contribuiela prelungirea perioadei de întrebuinţare a lor până la 4-5 luni.

Page 368: 51462970 Fitotehnie Final

368 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

C A P I T O L U L 1 0

I E R B U R I L E L E G U M I N O A S E

10.1. Aspecte generaleLeguminoasele includ o grupă importantă de specii din familia Fabaceae cu

conţinut ridicat de substanţe proteice şi săruri minerale, care sunt bine consumatede toate speciile de animale, îmbunătăţesc însuşirile fizico-chimice ale solului,dau producţii şi au capacitate mare de otăvire.

Ierburile leguminoase perene includ următoarele specii:1. Trifolium pratense – trifoi roşu2. Trifolium repens – trifoi alb3. Trifolium hibridum – trifoi hibrid4. Medicago sativa – lucernă sinilie5. Medicago falcata – lucernă galbenă6. Melilotus albus – sulfină albă7. Melilotus officinalis – sulfină galbenă8. Onobrychis transcaucasia – sparceta transcaucaziană9. Onobrychis arenaria – sparceta de nisip10. Onobrychis viciifolia – sparceta comună11. Lotus corniculatus – ghizdei comun

Ierburile leguminoase anuale:1. Ornithopus sativus – seradelă comună2. Vicia sativa – măzărichea de primăvară3. Vicia villosa – măzărichea de toamnă viloasă4. Vicia panonica – măzărichea de toamnă panonică5. Trifolium resupinatum – trifoi persanUnele specii produc meteorizaţii (lucerna), altele intoxicaţii la animale

(sulfina), iar altele au un gust amar datorită cumarinei.La pregătirea fânului se produc pierderi mari prin scuturarea frunzelor, care

reprezintă partea cea mai valoroasă a plantelor. În tehnologiile mixte ierburileleguminoase trebuie să ocupe 25-30%, pentru a obţine furaj bogat şi echilibrat însubstanţe nutritive.

Page 369: 51462970 Fitotehnie Final

36910. Ierburi leguminoase

Formele de creştereDupă forma de creştere, leguminoasele pot avea tufă, tulpini târâtoare şi tulpini

agăţătoare.

Leguminoasele cu tufăLa aceste plante lăstarii cresc mai mult sau mai puţin vertical, formând o tufă.

În funcţie de talie, ele pot fi folosite prin cosit sau păşunat. După recoltare, dinmugurii de pe colet, care se află la 2-3 cm în sol, se formează alţi lăstari. La lucernăgalbenă se pot forma lăstari şi din mugurii de pe rădăcini. Din această grupă facparte: ghizdeiul, lucerna-albastră, sparceta, trifoiul-roşu, trifoiul-roz.

Leguminoasele cu tulpini târâtoareLăstarii acestor plante formaţi din muguri de pe colet rămân culcaţi pe sol, iar la

noduri se formează rădăcini adventive. Aceste leguminoase se înmulţesc şi vegetativ,acoperind bine terenul. Sunt specifice modului de folosire prin păşunat: trifoiul-alb.

Leguminoasele cu tulpini agăţătoarePrezintă frunze paripenate cu cârcei cu care se prind de alte specii care se

pretează la folosirea prin cosit având productivitatea mare şi talie înaltă. Din aceastăcategorie fac parte genurile: măzărichea.

Lăstărirea leguminoaselor. Prin lăstărire se înţelege formarea de noi lăstaridin mugurii aflaţi pe colet. Spre deosebire de graminee, la leguminoase lăstariisunt ramificaţi. Lăstărirea poate fi influenţată prin aerul din sol şi prin modul defolosinţă.

Otăvirea leguminoaselor. Leguminoasele se refac mai repede şi produc unnumăr mai mare de coase decât gramineele. Majoritatea speciilor otăvesc de 3-4ori în cursul unei perioade de vegetaţie: lucerna-sinilie, trifoiul-roz, trifoiul-roşu.

Alte specii, cum sunt sparceta, otăvesc mai slab.

Ritmul de creştere si vivacitateaLeguminoasele au o vivacitate mai mică decât gramineele, dar ritmul de dezvoltare

este mai rapid. Din acest punct de vedere leguminoasele se clasifică astfel:· leguminoase cu ritm de dezvoltare rapid şi vivacitate mică: sulfina-albă,

sulfina-galbenă, trifoiul roşu, care trăiesc 2-3 ani;· leguminoase cu ritm de dezvoltare şi vivacitate mijlocie sunt specii care se

dezvoltă mai lent şi trăiesc 5-10 ani, ca de exemplu: ghizdeiul, lucerna-albastră,sparceta.

Page 370: 51462970 Fitotehnie Final

370 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Cerinţele leguminoaselor faţă de condiţiile de mediuCerinţele faţă de apă. Deşi consumă cantităţi mari de apă, ca şi gramineele,

leguminoasele, având rădăcini profunde, sunt mai rezistente la secetă. Aşa sunt,spre exemplu: ghizdeiul, lucerna-albastră, lucerna-galbenă, sparceta.Leguminoasele care nu suportă secetă sunt: trifoiul-roz, trifoiul-roşu.

Leguminoasele sunt sensibile la excesul de apă din sol. Sunt mai rezistente laexcesul de umiditate: trifoiul-roz.

Cerinţele faţă de aer. Leguminoasele au cerinţe mari pentru aerul din sol,deoarece bacteriile fixatoare de azot sunt aerobe. În timpul vegetaţiei, cerinţelemaxime faţă de aerul din sol sunt în perioada formării lăstarilor.

Cerinţele faţă de reacţia solului şi substanţele nutritive. Unele specii deleguminoase, cum sunt trifoiul-alb şi ghizdeiul, sunt indiferente faţă de reacţiasolului. În general, leguminoasele cresc pe soluri cu o amplitudine a pH-ului cuprinsăîntre 4,5 şi 7,5.

O particularitate deosebită a leguminoaselor este posibilitatea de a folosi azotuldin aer prin intermediul bacteriilor fixatoare de azot. Cerinţele lor faţă de azotuldin sol sunt reduse. Fosforul, potasiul şi calciul le pot folosi din substanţele greusolubile ale solului datorită puterii mari de dizolvare prin intermediul secreţiilorradiculare. Leguminoasele au cerinţe ridicate pentru unele elemente cum suntmolibdenul şi sulful.

Valoarea economică a leguminoaselorLeguminoasele au o valoare economică mare datorită producţiilor mari, a

comestibilităţii ridicate şi conţinutului ridicat de proteine. De asemenea,leguminoasele au un conţinut ridicat de fosfor, calciu şi magneziu, fiind mai bogateîn caroten şi vitamina C.

Luând în considerare aceste însuşiri, se consideră valoroase economic speciile:lucerna-albastră, trifoiul-roşu, trifoiul-alb, sparceta urmate de trifoiul-roz. Unelespecii sunt mai puţin consumate datorită cumarinei conţinute în plantă, cum ar fi,spre exemplu, speciile genului Sulfina, iar altele pot provoca intoxicaţii la animale.

Page 371: 51462970 Fitotehnie Final

37110. Ierburi leguminoase

10.2. LUCERNAImportanţaÎn zonele de stepă şi silvostepă, lucerna este considerată una dintre culturile

primordiale utilizate la consolidarea bazei furajere şi principala sursă de producerea proteinei vegetale. Lucerna contribuie la ameliorarea mediului ecologic alagrolandşaftului, la acumularea azotului biologic în sol, la îmbunătăţirea însuşirilorfizice şi chimice ale solului, la formarea şi restabilirea structurii acestuia. Fiindcrescută pe acelaşi loc 3 ani la rând, lucerna lasă în stratul arabil al solului 35-50 tde masă radiculară şi 150-200 kg de azot, ceea ce echivalează cu 30-40 t de gunoide grajd la hectar. Pătrunzând la mari adâncimi, rădăcinile de lucernă absorb şi lasăîn straturile superficiale ale solului elemente nutritive preţioase precum calciul,magneziul etc., ameliorând considerabil parametrii fizici şi chimici ai solului. Dupăun ciclu de cultură al lucernei, solul devine mai structurat, este mai bogat în substanţeorganice şi minerale.

Această cultură furajeră poate da 7 recolte pe an, cu o producţie totală de peste70-80 t de masă verde sau 6-8 t de fân la hectar.

100 kg de masă verde conţin 20 u. n. şi 20,3% de substanţe proteice. 100 kg defân – 40 u.n., 11,6 kg de proteină digestibilă, 1,8 kg de calciu, 0,22 kg de fosfor şi4,5 kg de carotină. În 100 kg de făină – 73 u. n., 22,8 kg de proteină digestibilă,1,3 kg de calciu, 0,17 kg de fosfor, 12 g de carotină, 1,03% de lizină, 0,55 g detriptofan, 0,38 g de metionină. 1 kg de fânaj conţine 0,38 un.n., 6,8 g de proteină

Fig. 44. Lucerna

Page 372: 51462970 Fitotehnie Final

372 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

digestibilă, 37 mg de carotină, fiecărei u.n. de fânaj din lucernă îi revin 170-180 gde proteină digestibilă. Frunzele conţin de două ori mai multe substanţe proteice şimai mulţi hidraţi de carbon solubili şi de 4 ori mai puţină celuloză decât tulpinile.Fânul bine pregătit depăşeşte prin valoarea sa nutritivă boabele de ovăz şi alte cereale.

Global, suprafeţele plantate cu lucernă ocupă peste 25 mil. ha. În RepublicaMoldova se cultivă pe aproximativ 250 mii ha.

SistematicaLucerna aparţine familiei Fabaceae, genul Medicago şi include 36 de specii

anuale şi perene, dintre care 4 sunt mai răspândite:1. Lucerna comună, albastră – M. sativa.2. Lucerna-galbenă – M. falcata.3. Lucerna Hmelevidnaia – M. lupylina.Mai răspândite sunt formele hibride, obţinute prin încrucişarea speciei de

lucernă-albastră cu lucerna-galbenă. Sistemul radicular este puternic dezvoltat,pătrunde adânc în sol (la 2-3 şi chiar 10 m).

Rădăcina lucernei este pivotantă, cu numeroase ramificaţii secundare, pe carese formează nodozităţi cu bacterii.

Din colet pornesc numeroase tulpini ramificate, care formează tufe. În primulan de vegetaţie lucerna formează 3 tulpini, în anul doi – 15-17, în anul trei – peste20 de tulpini pe o plantă. În primul an, gradul de înfrunzire constituie 50% din masasupraterestră, în anul doi şi trei – aproape 40%.

Frunzele sunt compuse din 3 foliole oval-alungite, în jumătatea superioară –zimţate.

Inflorescenţa este un racem alungit (până la 8 cm), format din flori de culoarevioletă.

Fructul este o păstaie răsucită de câteva ori în spirală, care conţine 3-4 seminţede culoare galbenă sau galben-verzuie.

Seminţele au formă de rinichi, sunt lungi de 2 mm şi late de 1 mm. Greutateamedie a 1 000 de boabe este de 2,5 g.

Particularităţile biologiceCultura lucernei dă rezultate bune pe soluri brun-roşcate de pădure, pe

cernoziomuri degradate şi pe aluviuni bogate în calciu şi nu acceptă solurile preagrele sau prea uşoare, solurile pietroase sau acide. Temperatura minimă pentrugerminarea seminţelor de lucernă este cuprinsă între 1 şi 4°C. La temperaturi de15°C, lucerna răsare la 3-4 zile. Plantele tinere, abia răsărite, nu suportă temperaturi

Page 373: 51462970 Fitotehnie Final

37310. Ierburi leguminoase

mai mici de -4°C, dar cele mature rezistă şi la geruri de -25°C, fără a fi acoperitecu zăpadă. Sub zăpadă, lucerna rezistă şi la temperaturi de -40°C. Regenerarea deprimăvară începe la temperaturi de 7-9°C. De la regenerarea de primăvară până laînflorire este necesară suma de temperaturi pozitive de circa 800°C.

Lucerna este o plantă mezofită tipică, cu cerinţe medii faţă de umiditate. Laîncolţire, seminţele absorb aproximativ atâta apă, cât cântăresc ele înseşi.Coeficientul de transpiraţie este de 700-900.

Lucerna este o plantă de zi lungă şi este expusă pericolului de a fi umbrită deculturile protectoare, care blochează creşterea şi înrădăcinarea plantulelor răsărite.După ce sunt recoltate culturile protectoare, plantulele lucernei slăbesc şi pier,dacă temperatura diurnă e prea ridicată.

Lucerna manifestă pretenţii faţă de fosforul din sol, deoarece asimilează slabcompuşii greu solubili. Pentru a forma 1 t de fân, lucerna extrage aproximativ 6 kgde P2O5 şi 17-20 kg de K2O.

Lucerna este o plantă de primăvară. În primul an de vegetaţie, poate asigura şiroadă de seminţe. Din seminţe creşte o singură tulpină, tulpinile noi apar din muguriicare se amplasează pe colet. Fiecare tulpină vegetează un an, iar pentru masă verde– câteva săptămâni.

Tehnologia de cultivareAmplasarea culturii. Cele mai potrivite premergătoare pentru lucernă sunt

păioasele de toamnă şi timpurii de primăvară, porumbul pentru siloz şi porumbulpentru boabe (când resturile vegetale se încorporează reuşit în sol), sfecla-de-zahărşi sfecla furajeră, cartoful, culturile legumicole.

Pe terenuri irigate şi în anii cu toamne ploioase, în zonele sudice, lucernapoate fi amplasată şi în miriştea orzului de toamnă şi de primăvară, după ce suntrecoltate culturile anuale pentru masă verde, pe terenurile de pe care s-a recoltatcartoful timpuriu etc. În asolamente, lucerna nu trebuie cultivată pe acelaşi câmpdecât după un interval de 5-6 ani. Trebuie evitate câmpurile îmburuienate cu pir,obsigă, pălămidă, alte buruieni perene periculoase.

Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare, asigurarea cuumiditate şi gradul de îmburuienare.

Fertilizarea. Pentru o recoltă de 10 t de fân, ea exportă din sol peste 260 kgde azot, 66 kg de fosfor, 150 kg de potasiu şi 290 kg de calciu. Prin intermediulbacteriilor de nodozităţi de pe rădăcinile ei, lucerna asimilează azotul din aer şi, înacest mod, îşi satisface necesarul de azot. Dar pentru a şi-l putea acoperi complet,se recomandă ca, înainte de semănat şi după fiecare coasă, să se aplice suplimentar

Page 374: 51462970 Fitotehnie Final

374 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

30-35 kg de azot la fiecare hectar. Doza de fosfor şi potasiu trebuie să constituiecâte 90-120 kg/ha. Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu sunt mai eficiente atuncicând se administrează integral, pentru tot ciclul de folosire, în timpul arăturii debază. Lucerna foloseşte cantităţi mari de potasiu.

Seminţele şi semănatulPentru a se preveni atacul bolilor şi dăunătorilor, cu 1,5-2 luni înainte de

semănat, seminţele de lucernă trebuie tratate cu TMTD, VSC – 4,0 kg/t, Cosmos250 FS – 5 l/t şi microelemente. Lucerna poate fi semănată atât primăvara cât şivara târziu. Epoca de semănat este influenţată de gradul de îmburuienare a solului,de asigurarea cu apă, de calitatea pregătirii solului. Semănatul de primăvară asigurărăsărirea la timp şi uniformă a plantelor, şi recolta e mai mare, în comparaţie cu ceasemănată vara. Pe masivele pe care solul nu a fost suficient de bine pregătit primăvaraori care este îmburuienat, semănatul trebuie realizat mai târzu. Semănatul de varătrebuie realizat pe sectoare irigate, pe miriştile de după coase sau pe mirişteaculturilor păioase, după recoltarea culturilor pentru nutreţ şi a celor cerealiere,termenul limită pentru semănat lucerna fiind sfârşitul lunii august–începutul luniiseptembrie. Lucerna pentru nutreţ se seamănă în cultură pură sau împreună cu ocultură protectoare. În calitate de plantă protectoare, trebuie folosit orzul deprimăvară pentru boabe ori ovăzul pentru nutreţ verde, iar pe masivele maiîmburuienate, porumbul pentru nutreţ recoltat până la 7 august.

La semănat în cultură ascunsă, norma de semănat a culturii protectoare se reducecu 30-50%, iar a lucernei se măreşte cu 15-20%.

În Republica Moldova sunt omologate 4 soiuri de lucernă: Altuna, Raduga,Avanta-AS şi Rassvet. Semănatul lucernei se realizează atunci când temperaturasolului, în stratul 0-5 cm, atinge 7-8°C. La semănatul prea timpuriu, unele seminţeîşi pierd facultatea germinativă, putrezesc, sunt vătămate de dăunători: terenul esteputernic îmburuienat încă la apariţia plantulelor de lucernă. Adâncimea de semănateste cuprinsă între 1,5-2 cm. Norma de semănat a lucernei pentru nutreţ, în rânduridese, constituie 20–25 kg/ha. Terenul se tăvălugeşte, înainte şi după semănat.

Îngrijirea semănăturilorCrusta de la suprafaţa solului se distruge cu grapa rotativă sau cu tăvălugul din

inele cu pinteni, în orele de dimineaţă. Dacă plantele răsărite sunt atacate de gărgăriţe,plantaţia trebuie tratată cu insecticide. Pentru a combate buruienile dicotiledonatedin culturile de lucernă din primul an de viaţă, se aplică procedee agrotehnice, iarîn perioada de după răsărire – se aplică preparatul 2,4 DM – 2,5-3,5 kg /ha în faza

Page 375: 51462970 Fitotehnie Final

37510. Ierburi leguminoase

de 3-4 frunze trifoliate şi Basagran 48 SA – 2,0 l /ha, consumul soluţiei de lucrufiind de 300-400 l /ha. Din culturile de lucernă fără plantă protectoare, buruienilepot fi înlăturate şi prin cosirea vârfurilor, când plantele ajung la o talie de 30-35cm. Prin acest procedeu, se distruge un mare număr de buruieni anuale, fără casemănăturile de lucernă să fie afectate în mod substanţial. Primăvara devreme, înainteca plantele să intre în vegetaţie, sectoarele de lucernă din al doilea an şi din aniiulteriori trebuie lucrate cu grape grele perpendicular semănăturii.

Primăvara şi după fiecare coasă trebuie înlăturate resturile vegetale de pe pajişti,după grăparea terenului. Recoltarea se realizează la o înălţime de 6-7 cm, iar masavegetală poate fi evacuată de pe câmp nu mai târziu de 3 zile de la cosire. Masavegetală de lucernă poate fi folosită şi în stare proaspătă ca hrană pentru animale,dar şi la pregătirea fânului.

Particularităţile de cultivare a lucernei pentru nutreţ în condiţii de irigare.În condiţii de asigurare normală cu apă, semănăturile de lucernă din primul an deviaţă consumă 4 000-4 500 m3/ha, iar cele din al doilea şi al treilea an – 5000-6000m3/ha. În anii cu condiţii de umiditate medie, semănăturile neirigate de lucernărealizează 2-3 coase. Irigarea lucernierelor asigură 4-5 coase în zona de sud şi 3-4coase în zona de nord a Republicii Moldova.

În condiţii de irigare, cantitatea de îngrăşăminte trebuie majorată cu 20-30%.În perioada de timp între semănat şi prima coasă trebuie efectuată doar o singurăudare, când umiditatea solului constituie 65-70% din CCA, norma de udareconstituie 400-500 m3/ha. Celelalte irigări (în caz de lipsă de precipitaţii atmos-ferice) trebuie realizate la 12-15 zile, când umiditatea din sol ajunge la 75-80%din CCA, norma de udare constituind 600-700 m3/ha. Irigarea trebuie întreruptă cu6-8 zile înainte de cosit. În condiţii medii de umiditate, semănăturile de lucernă dinprimul an de viaţă trebuie irigate de 3-4 ori, norma de irigare constituind 1200-2600m3/ha. Irigarea lucerniei anului doi şi trei de viaţă trebuie realizată la umiditatea de75-80% din CCA; norma de udare constituind 600-700 m3/ha. În anii cu condiţii deumiditate medie, trebuie administrate 4-5 irigări în zona de nord şi 5-6 irigări încea de sud. Principalul mod de irigare este prin aspersiune. Irigarea provoacă otasare puternică a solului, de aceea primăvara devreme terenul trebuie discuit de-acurmezişul semănaturii, unghiul minim de instalare a discurilor constituind 14-15°.

Completarea lucernierelor rărite. Covorul vegetal al lucernei din anul patru(uneori şi al celor din anul trei) se răreşte puternic. Plantaţiile pot fi restabiliteprin semănatul de completare, cu cerealiere de toamnă. Procedeul asigură sporirearecoltei de masă verde. Pe asemenea sectoare, ultima coasă trebuie executată numai târziu de jumătatea lunii septembrie, aplicându-se îngrăşăminte suplimentare.

Page 376: 51462970 Fitotehnie Final

376 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Plantaţiile se lucrează cu dezmiriştitorul în două direcţii, pe diagonală, după care seseamănă culturile de toamnă. În acest scop pot fi utilizate secara, grâul şi orzul de toamnă.În condiţii de irigare ori în cazul în care cad ploi abundente, în calitate de cultură decompletare trebuie utilizat raigrasul înalt. În funcţie de gradul de rărire a pajiştii, normade semănat a culturilor de completare trebuie să constituie 60-70% din normarecomandată pentru semănatul lor în stare pură. Primăvara devreme, se aplică fertilizareasuplimentară cu îngrăşăminte azotate, după care urmează grăparea semănăturii.

Cultivarea lucernei pentru seminţeSemincerii de lucernă trebuie amplasaţi în vecinătatea pânzelor forestiere, a

masivelor de păduri ori a pajiştilor naturale, unde îşi fac cuiburi albinele sălbaticeşi bondarii – principalii polenizatori ai acestei culturi. Condiţii bune pentrupolenizare se asigură pe malurile stâncoase ale râurilor şi râpelor prevăzute cu uncovor ierbos de acoperire bine încălzite de razele solare, unde de asemenea trăiescşi se dezvoltă albinele sălbatice, bondarii etc.

Relieful şi expoziţia sectorului constituie şi ele un factor important pentru culturalucernei de sămânţă. În zona de nord a Moldovei, cele mai bune rezultate se obţin peplantaţiile pe care semincerii sunt amplasaţi în partea superioară a versanţilor cuexpoziţie sudică, unde apele freatice nu se ridică la suprafaţă. Amplasarea semincerilorpe platou conduce la polignirea pajiştii. Recolte bune semincerii realizează când suntamplasaţi pe terasele mijlocii şi superioare ale râurilor mari şi mici. În regiunile desud ale republicii, preferabile pentru semincerii de lucernă sunt terenurile drepte,sectoarele joase cu soluri fertile, bine asigurate cu umezeală sau terenuri irigate.Sectorul destinat obţinerii seminţelor de lucernă trebuie, în mod obligatoriu, izolatspaţial cu aproape de 1 500 m de plantaţiile vechi de lucernă. Cele mai bunepremergătoare pentru semincerii de lucernă sunt cerealele de toamnă şi de primăvară.

Lucerna pentru seminţe trebuie semănată pe sectoare bine pregătite şi liberede buruieni. Epoca optimă de semănat o reprezintă decada a doua şi a treia a luniiaprilie, când solul, la adâncimea încorporării seminţelor, se încălzeşte până la 7-8°C. Lucerna pentru seminţe poate fi semănată şi vara, dar numai pe terenuri irigate,în mirişti, după coase, ori în miriştile culturilor păioase. În condiţiile RepubliciiMoldova este justificat semănatul lucernei fără plantă protectoare, în rânduridistanţate (cu intervalul dintre rânduri de 50 cm, cu norma de semănat 3-5 kg /haconcomitent cu aplicarea îngrăşămintelor cu fosfor în doză de 120 kg.

Întreţinerea semănăturilor. Buruienile dicotiledonate pot fi eficient combătuteprin tratarea semănăturilor de lucernă de vârstă diferită cu Basagran 48 SA – 2 l/hapentru lucerna răsărită, când plantulele au deja formate primele 2-3 frunze trifoliate,

Page 377: 51462970 Fitotehnie Final

37710. Ierburi leguminoase

iar pentru lucerna mai în vârstă, când covorul vegetal atinge înălţimea de 10-12 cm.Dacă în anul însămânţării, lucerna nu se utilizează pentru obţinerea seminţelor, eatrebuie cosită la începutul înfloritului. Când lucerna se cultivă cu cultură protectoare,trebuie să se recolteze la timp cultura protectoare. Toată masa cosită trebuieevacuată din câmp, în timp de 3-4 zile, iar sectorul – menţinut până la sfârşitulperioadei de vegetaţie în stare curată şi afânată.

Primăvara, semănăturile din anii precedenţi trebuie grăpate în 2 treceri de-acurmezişul rândurilor, iar în caz de necesitate, trebuie executate discuirea şi fisurarea.Aceste procedee agronomice contribuie la nimicirea dăunătorilor, reducereagradului de îmburuienare, la ameliorarea proprietăţilor hidrofizice ale solului.

Una dintre măsurile obligatorii şi de cea mai mare importanţă privind îngrijireasemănăturilor, o reprezintă combaterea dăunătorilor, care, prezenţi în număr mare,pot compromite în totalitate recolta de seminţe. Pentru a evita atacul vătămătorilorasupra semincerilor de lucernă, trebuie aplicat un complex de măsuri agrotehnicede combatere şi respectat asolamentul. Succedarea corectă a culturilor în asolamentcreează condiţii favorabile pentru dezvoltarea plantelor, contribuie la reducereaefectivului de dăunători, întrerupe legăturile trofice dintre dăunători şi planta-gazdă.

Complexul de măsuri agrotehnice mai include: respectarea distanţei de izolarede la semincerii vechi, menţinerea semănăturilor în stare curată (fără buruieni),recoltarea fără pierderi, executarea grăpării ori discuirii de primăvară, evacuareade pe câmp a resturilor vegetale şi arderea acestora şi a miriştii. Epocile optime deexecutare a tratamentelor chimice sunt: faza regenerării (primăvara, când planteleau înălţimea de 10-12 cm), faza îmbobocirii şi faza de formare a fructului (cândpăstăile din etajul inferior încep a deveni de o culoare întunecată). Cele mai potriviteepoci de executare a tratamentelor chimice ale plantaţiilor semincere, după a douacoasă, sunt: faza de apariţie a tulpinii florifere; faza de îmbobocire şi faza iniţialăde legare a fructului. Dacă după prima coasă a lucernierelor plantaţia este atacatăde mai mulţi dăunători, se recomandă aplicarea a 3 tratamente de insecticide; dupăa doua coasă – două tratamente. Printre insecticidele recomandabile se numărăZolone 35 EC – 2,0 l/ha; Decis forte 120 EC – 0,5 l/ha; BI 58 Nou – 1,0 l/ha.

Reglarea condiţiilor de formare a seminţelor prin cosiri intermediare. Celemai avantajate plantaţii de lucernă pentru seminţe în condiţiile Moldovei sunt,plantaţiile de prima coasă. Rezerva de umiditate acumulată în perioada de toamnă–iarnă, temperatura normală şi umiditatea relativă favorabilă a aerului, atestate lafaza primei coase, favorizează crearea unui bogat covor vegetal, formarea unorraceme mari şi sănătose. Plantaţiile de a doua coasă se dezvoltă în condiţii detemperaturi înalte şi umiditate relativ joasă. Din acest motiv, fazele de dezvoltare a

Page 378: 51462970 Fitotehnie Final

378 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

plantelor se produc în intervale de timp mai reduse, organele generative sunt maipuţin dezvoltate, productivitatea seminceră a coasei a doua fiind mult mai joasă. Înunele cazuri, e recomandabil să se lase pentru seminţe plantele pentru a doua coasă.Acest lucru se face în cazul în care precipitaţiile abundente din perioada primeicoase provoacă creştere vegetativă luxuriantă şi o polignire puternică a plantelor.Producţia colectată la această coasă se va utiliza pentru furajare, iar pentru obţinereaseminţelor se va rezerva producţia din a doua coasă. În condiţii de surplus deumezeală, precum şi în cazul irigării, seminţele obţinute din recolta celei de-a douacoase sunt mai asigurate cu polenizatori; în acest caz trebuie să se ia în calculfaptul că productivitatea seminceră a recoltei din a doua coasă depinde substanţialde epoca de recoltare a primei coase pentru furajare. Plantaţiile neirigate trebuiecosite la faza apariţiei tulpinii florifere (la aproximativ 40-45 de zile după începutulregenerării), seminţele colectându-se din aşa-numita coasă intermediară. Plantaţiiletrebuie cosite la începutul îmbobocitului.

Recoltarea seminţelor. Cel mai răspândit mod de recoltare a loturilorsemincere de lucernă este recoltarea în 2 faze; mai rar se realizează recoltareadirectă. Recoltatul în 2 faze trebuie început atunci când 70-75% din păstăi sebrunifică deja; recoltarea directă trebuie începută când 90-95% din păstăi sunt dejabrunificate. O atenţie deosebită trebuie acordată pregătirii şi echipării tehnicii derecoltare; trebuie înlăturate de la combine elementele care pot provoca pierderi deseminţe la recoltarea în 2 faze, nu trebuie să se admită suprauscarea masei vegetalecosite, aşezată în poloage. Plantele uscate excesiv se fărâmiţează puternic la treierat,creează multă pleavă, din care sistemul de curăţare al combinei nu reuşeşte să separedecât o parte din seminţe, fapt ce provoacă mari pierderi de producţie de bază. Petimp însorit, cu soare, poloagele nu trebuie uscate mai mult de 3-4 zile, timpsuficient pentru ca păstăile să poată fi mai uşor treierate, iar sistemul de curăţare acombinei să le poată separa din masa vegetală. În cazul în care combina nu estedotată cu un dispozitiv special, păstăile treierate trebuie transportate la făţare,împreună cu seminţele, supuse uscării suplimentare şi trecute din nou prin aparatultreierător al batozei. După recoltare, câmpul trebuie curăţat de resturi vegetale.Seminţele extrase din păstăi trebuie curăţate imediat cu ajutorul maşinilor de curăţatcereale de tip Petkus. Curăţarea definitivă a seminţelor se efectuează la maşinielectromagnetice 3MC-1A. Seminţele destinate păstrării trebuie să aibă umiditatenu mai mare de 10%.

Page 379: 51462970 Fitotehnie Final

37910. Ierburi leguminoase

10.3. SPARCETA

ImportanţaSparceta se furajează în hrana animalelor sub diferite forme: masă verde, fân,

fânaj sau faină vitaminoasă. Nutreţul de sparcetă dispune de un coeficient mare dedigestibilitate, un conţinut ridicat de proteină, cantităţi mari de săruri minerale şi oserie de vitamine, în special provitamina A şi vitamina C.

Deoarece pentru Republica Moldova sunt caracteristice relief cu pante, alunecăride teren, suprafeţe supuse eroziunii, sparceta este cea mai indicată cultură pură,precum şi în amestec cu graminee perene. Ea asigură producţii bune, amelioreazăesenţial fertilitatea solului, combate eroziunea. Consumată în stare proaspătă,sparceta nu provoacă meteorizaţii la animale.

Indicatorii calităţii (%) şi valoarea nutritivă a sparcetei

Figura 45. Sparceta

Tipul de nutreţ

Substanţă uscată

Proteină brută

Grăsimi brute

Substanţe extractive neazotate

Celuloză Cenuşă

Unităţi nutritive, la 100 kg de nutreţ

Masă verde 21,2 3,6 1,2 11,2 3,3 1,6 22 Fân 81,8 18,3 3,4 34,7 22,3 6,8 58

Page 380: 51462970 Fitotehnie Final

380 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Sparceta îmbogăţeşte solul cu azot şi, datorită sistemului radicular, care poatesolubiliza compuşi greu solubili, menţine în sol săruri de fosfor, calciu şi potasiuîn forma uşor accesibilă pentru alte plante. Cantităţile însemnate de rădăcini, rămasedupă cultivarea sparcetei, echivalează ca efect fertilizant cu 20-30 t de gunoi degrajd la ha. În medie, producţia de masă verde a sparcetei constituie 25-30 t/ha;producţia de fân – 5-6 t/ha şi de seminţe – 1,0-1,2 t/ha.

După conţinutul de proteine digestibile (în fân – 106 g la 1 kg şi 196 g la 1u.n.), sparceta se apropie de lucernă care, în medie, conţine 116 g de proteină la 1kg de nutreţ şi 256 g la 1 u. n. După valoarea lui nutritivă, fânul de sparcetă este cevamai eficient decât lucerna: 0,5 u.n. la 1 kg de fân, faţă de 0,40 u.n. la lucernă. Dupăproducţia de fân, pe terenurile neirigabile, sparceta depăşeşte cu 20-25% lucerna;este o plantă meliferă, asigurând o recoltă de miere de 80-100 kg /ha.

Sparceta fertilizează solul cu 100-120 kg de azot biologic la hectar.

SistematicaSparceta aparţine genului Onobrychis, care include mai multe specii,

majoritatea multianuale şi doar câteva anuale. În Republica Moldova se cultivă pelarg 3 specii:

Sparceta comună (O. viciifolia);Sparceta de nisip (O. arenarea) ;Sparceta transcaucaziană (O. Antasiatica).Păstăile sunt semirotunde, cu o lungime de 6 mm, dens pubescente, cu 3-8

dinţi puţin dilataţi, cu lungimea de 1-2 mm.Masa a 1 000 de păstăi constituie 14-24 g. Se cultivă ca tip de iarnă; asigură 2

coase pe an, nu este pretenţioasă faţă de sol; este rezistentă la secetă.Dintre soiurile testate în Republica Moldova, cel mai reuşit este soiul

Iujnoukrainski.

Particularităţile biologiceSeminţele de sparcetă încep să încolţească la 1-2°C. Plantulele suportă

îngheţurile de până la -5–-6°C. La faza de 6-7 frunze, rezistenţa la ger scade brusc,dar plantele mature suportă -20–-22°C. Sparceta este o plantă xerofită tipică.Coeficientul de transpiraţie constituie 500-700. Este deosebit de pretenţioasă faţăde umiditate în fazele de îmbobocire–înflorire şi regenerare. Sparceta asigurărecolte mari şi pe soluri sărace, pietroase, amplasate pe pante pronunţate şi erodate;pe terenuri calcaroase, cretoase sau marnoase; suportă rău solurile acide şi sărate.Este o plantă de zi lungă.

Page 381: 51462970 Fitotehnie Final

38110. Ierburi leguminoase

Tehnologia de cultivarePremergătoarele. În prima perioadă de vegetaţie, sparceta creşte încet şi poate

fi afectată de buruieni. Din acest motiv, în rotaţie trebuie să urmeze după plantelecare lasă terenul curat, în special după cerealele păioase şi prăşitoarele bine îngrijiteîn perioada de vegetaţie. Nu se autosuportă, de aceea trebuie să revină pe acelaşiteren abia peste 7-8 ani.

Lucrarea solului se efectuează în funcţie de premărgătoare, asigurarea cuumiditate şi gradul de îmburuienare.

Fertilizarea. Pentru 1 t de masă verde, sparceta extrage din sol 11 kg de azot, 2kg de fosfor şi 5,8 kg de potasiu, iar pentru 1 t de fân – 25,6 kg de azot; 7,18 kg defosfor; 20 kg de potasiu şi 11-12 kg de calciu. Sistemul de fertilizare este condiţionatde proprietatea sparcetei de a fixa azot prin simbioza cu bacteriile de pe nodozităţi. Încondiţii favorabile pentru simbioză, administrarea îngrăşămintelor ce conţin azot esteineficientă. La cultivarea sparcetei, împreună cu o cultură protectoare, doza deîngrăşăminte ce conţine azot nu trebuie să depăşească 45-60 kg /ha de substanţă activă.O doză mai mare favorizează creşterea şi dezvoltarea culturii protectoare şi frâneazăcreşterea şi dezvoltarea plantelor tinere de sparcetă. Pe solurile sărace, sparcetareacţionează pozitiv la îngrăşămintele ce conţin azot, aplicate în doze de N30 odată cusemănatul, deoarece nodozităţile se formează la faza de 3 frunze adevărate.

Seminţele şi semănatulPentru a obţine producţii mari, trebuie semănate seminţe condiţionate de

sparcetă, iar pentru a evita infectarea cu boli şi dăunători, seminţele trebuieincrustate. În acest scop se utilizează formatorii de peliculă – sare de sodiu carboxilmetil celuloză (200 g), alcool polivinilic (500g) în amestec cu 10 l apă la 1 t deseminţe sau îngrăşăminte lichide complexe – 3 l + 7 l apă la 1 t de seminţe. Însoluţia formatorului de peliculă se adaugă preparatele TMTD,VSC – 4 kg/t, Cosmos250 FS – 5 l/t şi microelemente. Pentru a activiza fixarea azotului, seminţele seinoculează cu Rizolignin. Pachetul cu praf de bacterii de nodozităţi selectate seamestecă cu 1,5 1 de apă şi, cu suspensia obţinută, se prelucrează norma deînsămânţare necesare pentru 2 ha. Este important ca în procesul tratării seminţelesă nu fie supuse acţiunii razelor solare. Este eficientă inocularea executatăconcomitent cu incrustarea seminţelor.

Uneori, sparceta formează seminţe tari, a căror pondere poate ajunge la 25%;ele germinează mai greu – în anumite cazuri, chiar în anul II, fapt ce influenţeazănegativ asupra productivităţii. De aceea, înainte de semănat seminţele de sparcetătrebuie expuse timp de 1-2 zile la soare, pentru a majora procentul de germinare.

Page 382: 51462970 Fitotehnie Final

382 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

O altă metodă de sporire a productivităţii este umectarea seminţelor timp de24 de ore şi zvântarea lor înainte de semănat. Sparceta se seamănă primăvaratimpuriu, la maturitatea fizică a solului. Dacă după recoltarea cerealelor de toamnăcad ploi abundente, sparceta poate fi semănată şi vara în a doua jumătate a luniiiulie. Semănatul de vară este eficient în cazul sparcetei transcaucaziene, deoareceaceasta este o plantă ce se dezvoltă toamna şi, în primul an de utilizare, poate oferi2 coase sau o producţie pentru seminţe. Semănăturile timpurii de primăvară asigurăo singură coasă care, prin valoarea ei, este cu mult mai mică decât cele obţinute înurma semănatului de vară.

În funcţie de gradul de îmburuienare a terenului, sparceta poate fi semănată încultură pură şi împreună cu o cultură protectoare. Sparceta în cultură pură asigurărecolte înalte de masă verde, dar oferă un randament mai mare dacă este cultivatăîmpreună cu o cultură protectoare, de exemplu cu porumb pentru nutreţ recoltat lasfârşitul lunii iulie, semănat cu un interval între rânduri de 45 cm, ori amestec demazăre cu ovăz pentru masă verde.

Sparceta pentru masă verde se seamănă în rânduri dese, cu intervalul de 15 cm.Semănatul se efectuează cu semănătorile SZT-3,6. Norma de însămânţare constituie4,5-5,0 mil. de seminţe viabile la ha sau 90-100 kg/ha.

Seminţele de sparcetă se încorporează la adâncimea de 2-3 cm, iar în condiţiide umiditate insuficientă şi nestabilă până la 4 cm.

Întreţinerea semănăturilorImediat după semănat, trebuie aplicat tăvălugitul, operaţie absolut necesară în

cazul în care solul este uscat. Pentru a preveni formarea crustei, se realizează grăpatul.Sparceta are o putere redusă de străbatere, de aceea prezenţa crustei răreşteconsiderabil semănăturile. Dacă este semănată împreună cu o cultură protectoare,aceasta trebuie recoltată la timp. Cultura protectoare trebuie cosită la o înălţime amiriştii de 15-20 cm; dacă se coseşte la o înălţime mai mică, se distruge şi o bunăparte din lăstarii de sparcetă, fapt ce blochează creşterea în continuare a plantelor.Recolta culturii protectoare este imediat transportată din câmp. Toamna târziu, cuajutorul maşinii ŞN-2-140, se realizează fisurarea la o adâncime de 45 cm, lăţimeafisurilor fiind de 2-3 cm. Începând cu anul II de vegetaţie, primăvara, şi după fiecarecoasă, sparceta se grăpează şi i se înnoiesc fisurile. Pentru a evita rărirea plantelordin semănăturile de sparcetă şi a preveni scăderea producţiei, toamna, cu 35-45 dezile înainte de îngheţurile permanente, sparceta nu se mai coseşte.

Măsurile de combatere a bolilor. Cele mai răspândite şi mai periculoase boliale sparcetei sunt:

Page 383: 51462970 Fitotehnie Final

38310. Ierburi leguminoase

Făinarea, care afectează frunzele, tulpinile, inflorescenţele şi păstăile. Pefrunze apar pete (depuneri arahnoide) de culoare albă cu spori. Făinarea provoacădaune considerabile plantelor semincere, reducând recolta acestora până la 50%.

Fuzarioza plantelor. Frunzele infectate se apleacă în jos, cu timpul se usucăşi cad. Tulpinile rămân uscate, de culoare cafenie. Sursa de răspândire a fuzariozeisunt resturile vegetale şi solul. Unele specii de fuzarioză infectează rădăcina, care,în consecinţă, putrezeşte.

Rugina care are drept agent patogen ciuperca parazită. Boala infecteazăfrunzele, tulpinile, inflorescenţele şi păstăile. La plantele infectate se deregleazăasimilarea, frunzele cad. Se infectează mai puternic plantaţiile vechi. Principalelemăsuri agrotehnice de combatere: cositul timpuriu al masei vegetale infectate,adunarea resturilor după coasă, respectarea asolamentelor.

Sparceta este afectată şi de puricii de frunze, precum şi de gărgăriţa sparcetei,care atacă frunzele şi mugurii florali, iar larvele ei – nodozităţile şi rădăcinile.Gărgăriţele se combat cu Bi 58 nou – 1,5 l/ha. Respectarea rotaţiei culturilor şi acelorlalte măsuri tehnologice contribuie la reducerea tratamentelor chimice.

RecoltareaSparceta pentru fânaj, fân şi masă verde tocată se recoltează la mijlocul fazei

de înflorire. Pe măsură ce frunzele îmbătrânesc, numărul de tulpini se reduce, iarmasa lor se majorează. Frunzele şi inflorescenţele conţin de 3,5-4 ori mai multesubstanţe proteice şi de 20 de ori mai multe vitamine decât tulpinile. Tulpinileconţin de 2-3 ori mai multă celuloză, asimilată prost de animale, motiv din caresparceta trebuie recoltată când procentul de frunze este maxim. Dacă sparceta nuse colectează la timp, direct din poloage, se înregistrează pierderi mari: se rupfrunzele, inflorescenţele, vârfurile tulpinilor. Dacă se reţine cu o singură zi înpoloage, regenerarea întârzie cu 2 zile, iar dacă se reţin în poloage timp de 5-6 zile,poate cauza rărirea considerabilă a plantaţiei.

O mare importanţă o are înălţimea cositului. Un cosit prea jos afecteazăregenerarea tulpinilor şi micşorează recolta coasei ulterioare. Sparceta trebuiecosită la înălţimea de circa 6 cm de la suprafaţa solului, ultima coasă – la înălţimeade 8-10 cm. La această înălţime de cosire, în plantă se păstrează mai multe substanţeplastice; în plantaţii se reţine mai bine zăpada; plantele regenerează mai bine înprimăvara următoare.

Sparceta trebuie recoltată atunci când solul este bine uscat.Colectarea fânajului. Sparceta se coseşte cu ajutorul cositorilor strivitoare

KSK-100, E-284, KS-2,1. Masa verde se zvântează în timp redus; la o umiditate de

Page 384: 51462970 Fitotehnie Final

384 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

aproximativ 70% se adună în poloage, iar colectarea şi mărunţirea poloagelor serealizează la umiditatea de 60%. Masa tocată, cu o umiditate de 50-60%, seamplasează în rezervoare pentru fânaj. Termenul de plasare în tranşee trebuie săconstituie nu mai mult de 2-3 zile, implicând tasarea continuă, până la sfârşitulînsilozării, cu tractoare grele. Fânajul bine tasat şi nivelat se acoperă cu peliculă şise presară cu un strat de paie tocate, sau cu alte materiale care evită putrezireastratului superficial al fânajului.

Pregătirea făinii vitaminoase. Pentru pregătirea unei tone de faină suntnecesare 4-5 t de masă verde, cu umiditatea de 75%. Făina vitaminoasă se pregăteştedin masa proaspăt cosită, mărunţită în segmente de 2-3 cm lungime. Intervalul dintrecositul masei verzi şi zvântarea ei nu trebuie să depăşească 2 ore. Uscarea masei seexecută în uscătoarele rotative AVM-0,4, AVM-0,5.

Pregătirea fânului. Iarba zvântată, cu o umiditate nu mai mică de 55%, secolectează în poloage. Brazdele trebuie să fie uniforme ca lăţime (1,2 m) şi camasă. În timpul adunatului în poloage, pierderile totale de fân nu trebuie sădepăşească 2,5%. Masa cosită şi adunată se întoarce de pe o parte pe alta cu ajutorulmaşinilor. La o umiditate de 40-45%, frunzele de sparcetă sunt aproape uscate: lacompresiune, din tulpini iese apa. În poloage, fânul se zvântează până la umiditateade aproximativ 25-30%. Imediat după zvântare, când atinge umiditatea de 25-33%,cu ajutorul maşinilor pentru adunat şi presat fân, fânul se adună în rulouri. În fânulpresat, la umiditatea de 20-22%, se păstrează mai bine substanţele nutritive.Capacitatea maximă a rulourilor presate constituie 180-200 kg/m3.

Rulourile cu diametrul de 1,5 m, capacitatea de 100-200 kg, 100-200 kg /m3

şi masa de până la 500 kg sunt cele mai rentabile. Ele se adună, se încarcă şi searanjează în stive, iar pentru adunarea în poloage, presarea fânului în rulouridreptunghiulare, cu masa de 27 kg şi legarea lor automată, se utilizează maşinile detip PS-1,6. Cea mai bună calitate o are fânul care se păstrează în magazii speciale.

Cultura sparcetei pentru seminţeCele mai înalte producţii de seminţe, sparceta le asigură pe soiurile cu fertilitate

naturală redusă, cu creştere vegetativă mai puţin abundentă. Terenurile pe care se planteazăsparceta pentru seminţe trebuie să fie bogate în calciu, să posede drenaj natural.

Pentru a obţine material semincer cât mai mult şi de calitate, semănatul trebuierealizat primăvara timpuriu, la prima urgenţă, în rânduri dese fără plantă protectoare,cu acelaşi număr de seminţe germinabile ca şi la sparceta pentru furaj.

Semănăturile de primăvară, fără cultură protectoare, se dezvoltă relativ încet,iar ştirul, loboda cresc repede şi pot crea un înveliş protector natural ce să conducă

Page 385: 51462970 Fitotehnie Final

38510. Ierburi leguminoase

la slăbirea considerabilă a semănăturilor sau chiar la pieirea lor completă. De aceea,pentru a le combate eficient, trebuie efectuat cositul sanitar al vârfurilor, fără aatinge plantele de sparcetă. Pe terenurile însămânţate distanţat, la apariţia buruienilor,trebuie efectuate 2-3 praşile mecanice.

Bolile şi vătămătorii se combat prin metoda integrată, respectându-se rotaţiaculturilor şi, în caz de necesitate, prin tratamente chimice, preparatele aplicându-se în perioada de vegetaţie.

Sparceta este o plantă alogamă facultativă. Se polenizează cu ajutorul insectelor.Polenul aproape că nu se răspândeşte prin intermediul vântului. Un rol important înpolenizarea florilor revine albinelor domestice. De aceea transportarea stupilor dealbine lângă terenul semincer de sparcetă este o condiţie obligatorie. Cu cât prisacase află mai aproape de terenul semincer, cu atât plantaţia e mai des frecventată dealbine şi producţia e mai mare. La fiecare hectar sunt necesare 3-4 familii de albine,stupii repartizându-se în diferite locuri, la un interval de 650-700 m unul de altul.

RecoltareaLa determinarea termenelor de recoltare trebuie să se ţină cont de faptul că

păstăile de sparcetă ajung la maturitate eşalonat. Mai întâi se maturizează păstăiledin partea inferioară a inflorescenţei; ultimele – cele din partea superioară. Seminţelecoapte se scutură repede. În anii obişnuiţi, pierderile cauzate de scuturări depăşesc25%. Recoltarea se efectuează divizat, când 50-60% din păstăi au culoarea brun-deschis. La 1-2 zile după zvântarea poloagelor, plantaţiile se treieră cu combina.Pentru a micşora pierderile de seminţe cauzate de scuturare, treieratul trebuieefectuat noaptea, dimineaţa sau seara. După recoltare seminţele trebuie să se vântureşi să se usuce imediat. Umiditatea seminţelor la păstrare nu trebuie să depăşească14%. Periodic, în timpul păstrării, seminţele se amestecă, deoarece păstăilesparcetei absorb uşor apa. Paiele obţinute după treierat se utilizează ca furaj grosierpentru ovine şi la producerea de făină vitaminoasă. Mărunţite în câmp, ele pot fiutilizate şi la fertilizarea solului.

Page 386: 51462970 Fitotehnie Final

386 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

C A P I T O L U L 11

I E R B U R I L E G R A M I N E E

11.1. Aspecte generalePlantele din această grupă fac parte din familia Poaceae. În ţara noastră se

întâlnesc peste 260 de specii de graminee, din care circa 70% sunt perene.Gramineele anuale sunt mai puţin răspândite.

Principalele graminee perene sunt:Firuţa – Poa pratensisGolomaţul – Dactylis glomerataRaigrasul italian – Lolium multiflorumRaigrasul comun sau zizania – Lolium perenneRaigrasul înalt, ovăscior – Arrenatherum elatiusPăiuşul de livadă – Festuca pratensisPirul siberian – Agropyrum sibiricumPirul pectinat – Agropyrum pectiniformePirul gras – Cynodon dactylonTimoftica – Phelum pratenseObsiga nearistată – Bromus inermis

Ierburile graminee anuale:Părângul, dughia – Setaria italica mohariumCiumiza – Setaria italica maximaMei african, sau perlat – Pennisetum thyphoidesPaiza – Echinochloa frumentaceaIarba-de-Sudan – Sorgum sudanense

Pentru cunoaşterea mai bună a caracterelor seminţelor ierburilor graminee,ele pot fi grupate în modul următor:

1. Cariopse îmbrăcate cu lungimea până la 3 mm – dughia, ciumiza.

Page 387: 51462970 Fitotehnie Final

38710. Ierburi graminee

2. Cariopse îmbrăcate cu lungimea mai mare de 3 mm – păiuşul de livadă,raigrasul comun sau zizania, obsiga nearistată, iarba de Sudan.

3. Cariopse îmbrăcate artistate – raigrasul înalt, raigrasul italienesc.Gramineele perene realizează, în general, producţii mari, reacţionează bine la

fertilitate şi la celelalte măsuri de sporire a producţiei, au capacitate mare de înfrăţireşi de otăvire, sunt bine consumate de animale, iar valoarea nutreţului este ridicată,reprezentând un furaj energetic. De asemenea, gramineele perene sunt adaptate lacondiţii ecologice extrem de variate, posedă o plasticitate ecologică ridicată.

Sistemul radicularGramineele au rădăcini fasciculate, pătrund în sol până la 1 m şi chiar mai mult.Înrădăcinare mijlocie de 60–80 cm au păiuşul de livadă, raigrasul comun,

timoftica, golomăţul.Specie cu înrădăcinare superficială de 30-50 cm este firuţa.Durata vieţii rădăcinilor gramineelor perene este de un an la raigrasul comun,

iar la pirul pectinat, firuţă rădăcinile trăiesc mai mulţi ani, asigurând perenitateaplantaţiilor, deci şi o durată mai lungă de viaţă.

Înfrăţirea gramineelorProcesul de formare de noi lăstari la graminee din nodurile bazale ale tulpinii se

numeşte înfrăţire, iar lăstarii noi formaţi se numesc fraţi. La baza primei frunze formateîn cursul răsăririi, în interiorul şi la baza tecii acesteia se află meristemul formativ altulpinii, din care se formează alte frunze, prin alungire telescopică. Când se formeazăcea de-a patra frunză, iau naştere rădăcinile adventive şi un nou lăstar, după care aparşi ceilalţi lăstari sau fraţi, cu o creştere asemănătoare cu cea a tulpinii principale şiposibilitatea de a se hrăni independent prin formarea de noi rădăcini adventive. Procesulde înfrăţire decurge rapid. Alungirea tulpinilor se produce mai târziu, după acumulareatemperaturilor specifice. În acest timp, meristemul apical se modifică, formându-seprimordiile inflorescenţei. Această formaţiune se numeşte apex. La apariţiaprimordiilor organelor florale, tulpinile se alungesc rapid, după care urmează fazelede burduf, de înspicare, înflorire şi formare a seminţelor.

În faza de alungire a tulpinilor, procesul de înfrăţire încetează datorită produceriiunui blocaj hormonal asupra mugurilor care nu au început alungirea, precum şi alăstarilor porniţi în creştere, producându-se în continuare dezvoltarea inflores-cenţelor la cele câteva tulpini formate.

Pentru a favoriza în continuare formarea de noi lăstari, deci producţii sporitede nutreţ, este necesar ca apexul să fie suprimat când acesta se află la o înălţime de5–15 cm deasupra nivelului nodurilor de înfrăţire. Determinarea momentului optimde recoltare se poate face prin secţionarea lăstarilor.

În acest moment înălţimea lăstarilor variază, în funcţie de specii, între 25 şi 50 cm.

Page 388: 51462970 Fitotehnie Final

388 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Deosebirea ierburilor graminee după înălţime şi gradul de înfrunzireCaracterele de etaje superioare de etaje medii de etaje inferioare

1. Înălţimea tulpinii, cm 70 – 150 50 – 70 40 – 50 2. Proporţia lăstarilor alungiţi şi scurţi

Predomină lăstarii alungiţi

Aproximativ egală

Predomină lăstarii scurţi

3. Inserţia frunzelor Majoritatea frunzelor se află în partea

superioară a tulpinii

Frunzele sunt situate

proporţional

Majoritatea frunzelor se află la baza tulpinii

4. Folosirea Fâneaţă Mixt Păşunat 5. Speciile Raigras înalt

Obsigă nearistată Raigras italian

Golomăţ Timoftică

Pirul pectinat Firuţă Raigras comun

Gramineele au două feluri de lăstari: scurţi şi alungiţi. Lăstarii scurţi suntalcătuiţi numai din frunze, teacă şi limb, iar lăstarii alungiţi pot fi vegetativi şigenerativi, adică formează inflorescenţe, aşa cum s-a menţionat anterior.

În funcţie de raportul dintre lăstarii scurţi şi alungiţi, gramineele se clasifică astfel:1. Graminee cu talie înaltă sau de etaj superior, la care predomină lăstarii

alungiţi. La acestea, majoritatea frunzelor se află de-a lungul tulpinilor, iar uneorilipsesc frunzele bazale. Aceste graminee se pretează la recoltarea prin cosire, fiindcunoscute sub denumirea de „graminee de fâneaţă”. Din această grupă fac parte:raigrasul înalt, obsiga nearistată, golomăţul, raigrasul italian, timoftica.

2. Graminee de talie mijlocie sau de etaj mediu, cuprinzând speciile la careproporţiile dintre lăstarii scurţi şi cei alungiţi sunt aproximativ egale. Tulpinile auatât frunze situate pe nodurile superioare, cât şi pe cele situate la baza tulpinii.Aceste specii se pot folosi atât prin cosit, cât şi prin păşunat, adică mixt. Din aceastăgrupă fac parte: pirul pectinat, păiuşul-roşu.

3. Graminee de talie joasă sau de etaj inferior, care se caracterizează prinpredominarea lăstarilor scurţi cu o mare parte a frunzelor situate la baza tulpinilor.Aceste specii se pretează pentru păşunat, ele mai numindu-se si graminee de păşune.Din această categorie fac parte: pirul gras, firuţa, raigrasul comun.

După modul în care se face înfrăţirea, gramineele se împart în următoarele grupe:1. Graminee stolonifere. Speciile din această grupă formează, la nodurile de

înfrăţire, lăstari ce pot avea creştere verticală sau orizontală. Fraţii cu creştereorizontală se formează sub nivelul solului, la o adâncime cuprinsă între 5 şi 20 cmşi poartă denumirea de stoloni sau rizomi, după lungimea şi grosimea lor. La nodurilestolonilor se formează lăstari erecţi ce produc, la rândul lor, alţi stoloni. Tot lanodurile stolonilor se formează în pajişti un covor ierbos încheiat.

Page 389: 51462970 Fitotehnie Final

38910. Ierburi graminee

Pajiştile dominate de gramineele stolonifere se folosesc numai prin cosit. Încazul păşunatului, solul se tasează. Aceste pajişti realizează producţii satisfăcătoareprin fertilizarea cu doze moderate de îngrăşăminte, irigaţii şi folosire raţională.Din această grupă fac parte: pirul gras, pirul târâtor ş.a.

2. Gramineele cu tufa rară. Nodurile de înfrăţire la aceste specii se află laadâncimea de 3-5 cm în sol. Fraţii noi formaţi se distanţează de lăstarul principal,dând tufei aspectul de vas, mai îngust la baza şi mai larg în partea superioară. Gramineelecu tufă acoperă bine terenul, creând un covor ierbos încheiat, înţelenind terenul.

Majoritatea gramineelor cu tufa rară sunt plante valoroase din punct de vedere fu-rajer, fiind adaptate la soluri mai tasate, slab aerate, dar fertile şi bine aprovizionate cu apă.

Aceste specii sunt productive şi se pretează în funcţie de talie şi etajare, lafolosirea prin cosit, păşunat sau mixt.

Din această grupă fac parte: raigrasul înalt, golomăţul, raigrasul comun,timoftica.

3. Gramineele cu tufa mixtă. La aceste specii, din nodurile de înfrăţire seformează atât lăstari aerieni, cât şi stoloni subterani, mai scurţi. Lăstarii aerieniformează tufe rare. Rezultă deci tufe rare unite prin stoloni scurţi. Această configuraţiea tufelor realizează un covor ierbos încheiat şi o ţelină elastică rezistentă la păşunat.

4. Gramineele cu tufa deasă. La aceste graminee nodul de înfrăţire este situatfoarte aproape de suprafaţa solului, sau chiar la suprafaţa solului, iar fraţii suntstrâns alăturaţi între ei, dând aspectul unor tufe compacte. Acest mod de înfrăţiredetermină o mare rezistentă la condiţiile de viaţă neprielnice altor graminee. Datorităunor astfel de însuşiri, aceste specii se pot menţine în pajişti timp îndelungat încondiţiile unor soluri compacte şi cu un strat gros de ţelină. Majoritatea suprafeţelorde pajişti dominate de gramineele cu tufă deasă au valori economice scăzute.

Un gramineu cu tufa deasă este negara.Deosebirea ierburilor graminee după tipul de înfrăţire

Caracterele Cu tufa laxă Cu tufa compactă

Rizoidale

Amplasarea nodului de înfrăţire

În sol la 3-5 cm La suprafaţa solului

În sol

Poziţia lăstarilor Sub un unghi faţă de tulpina principală

Fraţii sunt strânşi alăturaţi între ei

Din rizomi se dezvoltă verticala

Folosirea Fâneţe, păşunat, mixtă Fâneţe, păşunat Fâneţe Speciile Pirul pectinat, raigrasul

înalt, golomăţul, păiuşul de livadă, raigrasul italian,

timoftica

Firuţa Obsiga nearistată, Pirul târâtor

Page 390: 51462970 Fitotehnie Final

390 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Otăvirea gramineelorOtăvirea este însuşirea speciilor de a-şi reface masa organelor aeriene după

cosit sau păşunat. Refacerea gramineelor are loc prin formarea de noi lăstari,alungirea în continuare a tulpinilor la care apexul nu a fost afectat şi a frunzelor lacare nu a fost afectat ţesutul meristematic.

Pentru practică acest lucru are o importanţă deosebită în folosirea eşalonată anutreţului verde. De asemenea, de otăvire depinde, în mare parte, şi productivitateaspeciei. Otăvirea este influenţată pozitiv de o bună aprovizionare a solului cuelemente nutritive, în special cu azot, precum şi de un regim favorabil de umiditate.Păşunatul abuziv cu un număr mare de animale, precum şi cositul la înălţime preamică de sol influenţează negativ otăvirea. De asemenea, recoltarea gramineelor înpreajma iernii, împiedică acumularea de substanţe de rezervă în plante pe seamacărora se realizează otăvirea în anul următor.

Procesul de otăvire se caracterizează prin viteza de otăvire, energia de otăvireşi capacitatea de otăvire.

Viteza de otăvire este timpul necesar plantelor de a se reface pentru o nouarecoltare.

Energia de otăvire se referă la numărul de refaceri într-o perioadă de vegetaţie.În cazul fâneţelor se exprimă un număr de coase, iar în cazul păşunilor în numărulciclurilor de păşunat.

Capacitatea de otăvire reprezintă cantitatea de masă verde sau fân obţinută înurma otăvirii în cursul unei perioade de vegetaţie.

După capacitatea de otăvire, gramineele se împart în următoarele grupe:Gramineele cu capacitatea mare de otăvire sunt cele de la care se obţin 2-3

coase pentru fân sau 4-5 cicluri de păşunat: golomăţul, raigrasul italian, raigrasulcomun.

Gramineele cu capacitatea mijlocie de otăvire sunt cele de la care se obţin 2coase pentru fân respectiv 3-4 cicluri de păşunat: păiuşul de livadă, timoftică.

Gramineele cu capacitatea mijlocie de otăvire asigură o singura recoltă pentrufân şi o otavă ce se poate păşuna, sau doua cicluri de păşunat: obsiga nearistată.

Ritmul de dezvoltare si vivacitatea gramineelor În general, se constată că speciile de graminee care ajung mai repede la

maturitatea biologică prin fructificare trăiesc mai puţin, şi invers. Din acest punctde vedere se deosebesc:

– graminee cu ritm de dezvoltare rapid si vivacitate scurta. Acestea fructificăîn anul semănatului, dau producţii maxime în al doilea an şi trăiesc foarte puţin,

Page 391: 51462970 Fitotehnie Final

39110. Ierburi graminee

menţinându-se în cultură 2-3 ani. Spre exemplu: raigrasul înalt, raigrasul italian,raigrasul comun.

– graminee cu ritm de dezvoltare mijlociu şi vivacitate mijlocie. La aceste speciifructificarea se produce în anul al doilea de la semănat dau producţii maxime în anulal treilea şi trăiesc 5-8 ani. Spre exemplu: golomăţul, păiuşul de livadă, timoftica.

– graminee cu ritm de dezvoltare lent si vivacitate mare. Fructifică în anul aldoilea de la semănat, producţiile maxime de nutreţ se obţin în al treilea şi al patruleaan de viaţă şi trăiesc peste 10 ani. Asemenea graminee sunt obsiga nearistată, firuţa.

– graminee cu ritm de dezvoltare foarte lent şi vivacitate foarte mare. Acestespecii fructifică foarte târziu, după 3-8 ani, şi pot trai până la 35-45 de ani.

Cunoaşterea ritmului de dezvoltare şi a vivacităţii gramineelor este necesarăla alcătuirea amestecurilor pentru semănat în funcţie de durata de folosinţa necesară.

Vivacitatea gramineelor şi capacitatea de otăvireSpecia Inflorescenţa Durata vieţii,

ani Anul de recoltă

mixtă Numărul de

coase Golomăţul Panicul 5-8 3-4 2-3 Raigrasul înalt Panicul 2-3 2-3 2-3 Raigrasul italian Spic 2-3 2-3 2-3 Raigrasul comun Spic 2-3 2 2-3 Păiuşul-de-livadă Panicul 5-8 2-3 2 Pirul pectinat Spic 2-8 2-4 1 Obsiga nearistată Panicul 10 2-3 1 Timoftica Panicul specific 5-8 2-3 2 Firuţa Panicul 10 3-4 2-3 Precocitatea gramineelor

Precocitatea se referă la perioada de timp de la intrarea în vegetaţie şi până laînspicare. Sub acest raport, gramineele se împart în precoce, intermediare şi tardive.

Gramineele precoce înspică la circa 30 de zile de la intrarea în vegetaţie. Acesteasunt raigrasul înalt, firuţa.

Gramineele intermediare înspică după circa 50 de zile de la începerea vegetaţiei.Aşa sunt golomăţul, păiuşul-de-livadă, raigrasul comun.

Gramineele tardive, cum sunt obsiga nearistată, timoftica, dau în spic doardupă 60-70 de zile de la intrarea în vegetaţie.

Prin lucrări de ameliorare s-au obţinut chiar în cadrul unei specii soiuri cuprecocitate diferită. Acest lucru are o importanţă deosebită pentru practică, deoarecese pot realiza conveiere verzi de pajişte, adică asigurarea ritmică cu nutreţ verde peseama pajiştilor semănate, prin cultivarea de specii sau soiuri cu precocitate diferită.

Page 392: 51462970 Fitotehnie Final

392 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

Relaţiile gramineelor cu factorii de vegetaţieCerinţele faţă de apă. Gramineele perene au un consum de apă mai ridicat cu

50-100% comparativ cu cerealele, datorită perioadei mai lungi de vegetaţie. Încursul perioadei de vegetaţie consumul diferă şi este, de asemenea, diferit dupămodul de folosire prin cosit ori păşunat.

În cazul cositului, în primele faze ale vegetaţiei plantele pot creşte la un regimde umiditate de circa 25-30% din capacitatea totală pentru apă a solului. În perioadaalungirii lăstarilor, umiditatea din sol trebuie să fie de trei ori mai mare. Cel maimare consum de apă se înregistrează în perioada premergătoare înfloririi.

În cazul folosirii prin păşunat consumul de apă este mai uniform în cursulperioadei de vegetaţie, urmând să se asigure o umiditate în sol care să reprezinte50-60% din capacitatea totală pentru apă a solului în decursul perioadei de vegetaţie.

Faţă de cerinţele generale prezentate anterior, există graminee xerofile, adaptatela condiţii de uscăciune, cum ar fi pirul pectinat, dar cu valoarea economică scăzută.

Speciile mezofile golomăţul, păiuşul-de-livadă, raigrasul comun, firuţa suntcele mai valoroase graminee perene. Speciile mezoxigrofile şi xigrofile se întâlnescpe pajişti naturale cu umiditate în exces.

Cerinţele faţă de temperatură. Majoritatea speciilor perene suportă tempera-turile scăzute din cursul iernii sau ridicate din cursul verii. Specii mai puţin rezistentela temperaturile scăzute din cursul iernii, fără strat acoperitor de zăpada, suntraigrasul înalt, golomăţul, păiuşul-de-livadă, raigrasul comun.

Gramineele perene sunt, în schimb, sensibile la oscilaţiile bruşte de temperaturădin primăvară.

Cerinţele faţă de aerul din sol. Gramineele sunt plante puţin pretenţioasefaţă de regimul de aer din sol. Gramineele stolonifere au cerinţe mai mari, datorităstolonilor şi înfrăţirii situate la o adâncime mai mare în sol. Gramineele cu tufarară şi cele cu tufa mixtă au cerinţele cele mai reduse, datorită prezenţeiperenchimelor.

Cerinţele faţă de sol şi substanţele nutritive. În general, gramineele perenesunt mai puţin pretenţioase faţă de sol. Totuşi, între diferite specii sunt diferenţieriîn ceea ce priveşte textura solurilor mai uşoară, pe când graminee ca păiuşul-de-livadă cresc pe soluri mai grele.

Majoritatea gramineelor perene au cerinţe moderate faţă de substanţelenutritive din sol. Din elementele nutritive, gramineele au cerinţe ridicate pentruazot, reacţionând puternic prin sporuri de producţie la fertilizarea cu acest element.Faţă de celelalte elemente nutritive, gramineele sunt mai puţin pretenţioase.

Page 393: 51462970 Fitotehnie Final

39310. Ierburi graminee

Valoarea economică a gramineelorMajoritatea gramineelor au valoare economică apreciabilă, caracterizându-se

prin productivitate şi valoare nutritivă ridicată.Productivitatea gramineelor perene depinde de capacitatea de înfrăţire, de

otăvire şi de masa vegetativă produsă. Gramineele cu productivitate mare suntraigrasul înalt, golomăţul, raigrasul italian, firuţa.

Un gramineu cu productivitate mijlocie este firuţa.Valoarea furajeră depinde de consumabilitate, compoziţia chimică şi digesti-

bilitate. Consumabilitatea gramineelor este în funcţie de specie, faza fenologică,specia de animale. Spre exemplu, golomăţul, cunoscut ca o foarte bună plantă denutreţ, spre sfârşitul perioadei de vegetaţie are un conţinut scăzut de proteină brutăşi ridicat de celuloză, ceea ce duce la obţinerea unui furaj inferior din punct devedere calitativ.

Gramineele cu consumabilitate ridicată sunt raigrasul înalt, păiuşul-de-livadă, raigrasul comun, timoftica, firuţa.

Graminee cu grad scăzut de consumabilitate sunt speciile de Stipa ş.a. În ceeace priveşte digestibilitatea gramineelor, aceasta este diferită de la o specie la alta,iar în cadrul aceleiaşi specii, în funcţie de vârsta şi de proporţia dintre tulpini şifrunze. În general, digestibilitatea este corelată cu consumabilitatea.

Norma de semănat a ierburilor graminee

Specia Seminţe

germinabile, buc./m2

MMB, g

Cantitatea de seminţe,

kg/ha 1 Bromus inermis – obsiga nearistată 800 - 1000 3,5 - 4,0 40 2 Dactylis glomerata – golomăţul 2000 - 2500 0,8 - 1,5 25 3 Festuca pratensis – păiuşul-de-livadă 1500 - 2000 1,6 - 2,4 30 4 Arrhenatherum elatius – raigrasul înalt 800 - 1000 2,3 - 3,5 30 5 Phleum pretense – timpoftica 2500 - 3000 0,3 - 0,5 16 6 Agropyrum pectiniforme – pirul pectinat 1500 - 2000 1,3 - 2,2 15 7 Poa pratensis – firuţa 5000 - 7000 0,3 - 0,4 18

Page 394: 51462970 Fitotehnie Final

394 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

11.2. IARBA-DE-SUDANPatria ierbii-de-Sudan este considerat platoul Sudanului din Africa, unde ea

creşte şi în timpul de faţă sub formă sălbatică. Ea asigură 30 t de masă verde lahectar. După cosire sau păşunare excesivă, iarba-de-Sudan regenerează repede şi,în timpul zvântării, nu-şi pierde frunzele. Iarba-de-Sudan este o plantă bună pentrucultură dublă: la semănatul după culturi care se recoltează timpuriu, ea dă 2 coasevaloroase de masă verde. 100 kg de nutreţ din iarba-de-Sudan conţin: u.n. şi respectivproteină digestibilă: masă verde – 17 şi 1,3; fân – 52 şi 6,5; otavă – 22,3 şi 2,5.

Iarba-de-Sudan se caracterizează printr-o rădăcină puternică, fasciculată, carepătrunde adânc în pământ, până la 2,5 m.

Tulpina ei este cilindrică, fără pubescenţe, înaltă, de obicei de 1,5-2 m. Iarba-de-Sudan se înfrăţeşte foarte bine, are până la 25 de tulpini. Tulpina are 6-9 frunze,puţin aspre, cu teaca netedă şi, uneori, de culoare violetă.

Inflorescenţa este un panicul erect, de până la 40 cm lungime. La vârfulramificaţiilor sunt repartizate 3 spiculeţe, inclusiv unul fructifer şi 2 sterile – cele

laterale. În funcţie de gradul deînclinaţie al ramificaţiilor principalefaţă de axul paniculului, se atestăcâteva tipuri de inflorescenţe:puternic răsfirată, semicomprimată,comprimată, aplecată şi asemănă-toare cu sorgul. Cele mai răspânditesunt tipurile cu panicul puternicrăsfirat, răsfirat şi semicomprimate.Dintr-o inflorescenţă se recoltează,în medie, 4-5 g de seminţe.

Fructul este o cariopsă cupalee de formă ovală, puţin turtită,lucioasă, de culoare cafeniu-roş-cată. Greutatea a 1 000 de seminţeeste, în medie, de 10-15 g.

Maturitatea pentru coasăsurvine la 50-60 de zile dupăapariţia plantulelor. Perioada devegetaţie durează 100-130 de zile.

Fig. 46. Iarba-de-Sudan

Page 395: 51462970 Fitotehnie Final

39510. Ierburi graminee

Particularităţile biologiceIarba-de-Sudan este o plantă termofilă. În absenţa unei cantităţi suficiente de

căldură, ea se dezvoltă prost şi nu atinge înălţimea obişnuită.Temperatura optimă de germinare a seminţelor este cuprinsă între 20o şi 30oC,

iar cea minimă –14oC. Îngheţurile de –3 – –4oC distrug uneori complet semănaturile.Iarba-de-Sudan este una dintre ierburile furajere foarte rezistente la secetă,

având proprietatea de a-şi înceta creşterea în timpul secetelor prelungite, pentru aşi-o reîncepe odată cu prima ploaie. Nu suportă excesul de umiditate. Aplicarea a2-3 udări sporeşte producţia cu 50-90% .

Iarba-de-Sudan nu are pretenţii faţă de sol. Suportă destul de uşor solurilesărăturate şi poate fi cultivată şi pe nisipuri. Suportă şi soluri puţin acide. La formareaunei tone de substanţă uscată exportă din sol 25-30 kg de N; 6-7 kg de P2O5; şi15-17 kg de K2O.

Maturitatea pentru coasă coincide cu începutul apariţiei paniculului, la 50-60de zile după răsărit; a doua coasă – la 35-45 de zile după prima coasă; a treia – la30-35 de zile după a doua coasă.

Iarba-de-Sudan este o plantă enemofilă, adică se polenizează cu ajutorul vântului.

Tehnologia de cultivareIarba-de-Sudan se poate cultiva după orice plantă. Este preferabil însă să se

semene după culturi care lasă terenul curat de buruieni.Iarba-de-Sudan se poate semăna în mirişte, după secara pentru nutreţ, borceagul

de toamnă sau rapiţă, obţinându-se astfel două recolte anual, pe acelaşi teren.Formând o masă supraterestră puternică şi un sistem radicular dezvoltat, iarba

de Sudan usucă puternic solul şi influenţează negativ plantele semănate după ea,dacă după recoltare nu cad precipitaţii. Iarba-de-Sudan reacţionează pozitiv laîngrăşăminte organice sau chimice. Deoarece este rezistentă la cădere,îngrăşămintele pot fi adăugate în cantităţi mai mari.

Iarba de Sudan se seamănă când, la adâncimea de încorporare a seminţelor,solul atinge temperatura de 12-14oC. Pentru fân şi nutreţ verde se seamănă în rânduridese, la distanţă de 15 cm, folosindu-se 30-35 kg de seminţe/ha. Pentru producereade seminţe, semănatul se face distanţat la 45-60 cm, norma de semănat constituie12-15 kg /ha. În amestec cu soia, iarba-de-Sudan se seamănă tot prin metodaobişnuită, norma de însămânţare constituind 18-20 kg de seminţe de iarbă şi 35-40kg de seminţe de soia la ha.

În ambele cazuri, adâncimea de însămânţare constituie 4-6 cm. Dupăînsămânţare, terenul se tăvălugeşte cu tăvăluge din inele cu pinteni, metodă ce

Page 396: 51462970 Fitotehnie Final

396 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

sporeşte cu 20% gradul de germinare în câmp, plantulele răsar cu 2-3 zile mairepede.

Pentru combaterea buruienilor, terenul se grăpează înaintea şi după apariţiaplantulelor. Recoltarea ierbii-de-Sudan pentru fân se face la momentul în care începsă apară primele panicule. Pentru masă verde, recoltarea începe mai devreme, cândplantele au ajuns la înălţimea de 50 cm şi trebuie încheiată la momentul apariţieipaniculelor.

Recoltarea pentru seminţe se face la faza de coacere deplină a seminţelor depe tulpina principală.

Page 397: 51462970 Fitotehnie Final

39712. Culturi furajere netraditionale – aspecte generale

C A P I T O L U L 12CULTURI FURAJERE NETRADITIONALE

– ASPECTE GENERALE

Structura culturilor furajere include, de obicei, lucerna, sparceta, porumbul,soia etc. Însă un rol important în creşterea producţiei de nutreţuri îl au noile culturifurajere netradiţionale:

Silifia cu frunza perfoliată – Silphium perfoliatumRapontic – Rhaponticum carthamoidesSimfitum – Simphitum asperumCrambe cu frunza cordată – Crambe cordifoliaCiumărea – Galega orientalisAceste culturi au o serie de caractere agronomice pozitive şi negative.Caracteristici pozitive:♦ Sunt multianuale – pot fi folosite timp de 12-15 ani;♦ Productivitate înaltă – 80-150 t /ha, în timp ce culturile furajere tradiţionale

asigură 25-50 t/ha;♦ Asigură unităţile nutritive cu proteină digestibilă, conform normelor zootehnice;♦ Culturile netradiţionale pot otăvi, asigurând până la 3-4 coase;♦ Suportă geruri de până la 30-35oC, iar primăvara, la începutul regenerării,

îngheţuri de –6 –8oC;♦ Sunt rezistente la poligniri pe agrofonduri bogate;♦ Au o productivitate seminceră înaltă.Caracteristici negative:√ Culturile furajere netradiţionale se coc neuniform şi se scutură;√ Organele generative inserate etajat fac dificilă aplicarea maşinilor la recoltare;√ Seminţele multor culturi au un repaus îndelungat, motiv din care trebuie

stratificate sau scarificate;√ La păstrare, seminţele îşi pierd capacitatea germinativă.Productivitatea înaltă multianuală, valoarea nutritivă suficientă, însilozarea bună,

capacitatea de a vegeta primăvara timpuriu până toamna târziu compensează dinplin unele proprietăţi negative a acestor culturi.

Page 398: 51462970 Fitotehnie Final

398 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE1. Andrieş, S. Optimizarea regimurilor nutritive ale solurilor şi productivitatea plantelor

de cultură. Chişinău, 2007. 374 p.2. Bârnaure, V. Fitotehnie / Institutul Agronomic Nicolae Bălcescu. Bucureşti, 1976.3. Bâlteanu, Gh. Fitotehnie. Vol 2. Olifere, textile, tuberculifere şi rădăcinoase.

Bucureşti: Ed. Ceres, 1993. 547 p.4. Bâlteanu, Gh., Bârnaure, V. Fitotehnie. Vol. I. Bucureşti: Ceres, 1989. 413 p.5. Bâlteanu, Gh., Bârnaure, V., Fazecaş, J. Fitotehnie. Bucureşti: Ed. Didactică şi

Pedagogică, 1979. 698 p.6. Bâlteanu, Gh., Salontai, Al., Vasilică, C. ş. a. Fitotehnie. Bucureşti: Ed. Didactică şi

pedagogică, 1991. 515 p.7. Boincean, B. P. Ékologičeskoe zemledelie v Respublike Moldova (Sevooboroty i

organičeskoe vesestvo počvy). Chişinău: Ed. Ştiinţa, 1999. 268 p.8. Buiucli, P. I. Tverdaâ ozimaâ pšenica. Chişinău: Ed. Ştiinţa, 1983. 222 p.9. Donea, V., Starodub, V., Răsoi, M. ş. a. Bazele fitotehniei. Chişinău: Ed. UASM, 2002.

248 p.10. Florea, V. Cultura plantelor medicinale. Chişinău, 2006. 316 p.11. Gricenko, V. V., Kološina, Z. M. Semenovedenie polevyh kul’tur. Moskva: Ed. Kolos,

1984. 272 p.12. Hlebnikov, V., Sveatskaia, E., Aniuhovskaia, I. ş. a. Cultivarea bostănoaselor. Chişinău:

„Basarabia”, 1991. 112 p.13. Ionel, A., Cotea, Victoria. Tehnologia culturilor agricole. Iaşi. Ed.: Glasul Bucovinei,

1996. 270 p.14. Pascal, V. A. Kukuruza v Moldavii. Chişinău: Ed. Ştiinţa, 1985. 341 p.15. Kulešov, N. N. Agronomičeskoe semenovedenie. Moskva: Sel’hozizdat, 1963. 304 p.16. Lupaşcu, M. Agricultura ecologică şi producerea furajelor în Republica Moldova.

Chişinău: Ed. Ştiinţa, 1998. 485 p.17. Lupaşcu, M. Agricultura Moldovei şi ameliorarea ei ecologică. Chişinău: Ed. Ştiinţa,

1996. 107 p.18. Lupaşcu, M. F. Ékologiâ i intensifikaciâ polevogo kormoproizvodstva. Chişinău:

Ed. Cartea Moldovenească, 1989. 427 p.19. Lupaşcu, M. F. Intensifikaciâ polevogo kormoproizvodstva. Chişinău: Ed. Cartea

Moldovenească, 1980. 424 p.20. Lupaşcu, M. F. Lűcerna na kormovye celi. Chişinău: Ed. Cartea Moldovenească,

1977. 156 p.21. Lupaşcu, M. F. Lűcerna. Moskva: Ed. Agropromizdat, 1988. 256 p.22. Lupaşcu, M. F. Odnoletnie kormovye kul’tury. Chişinău: Ed. Cartea Moldovenească,

1972. 240 p.23. Macűk, L. S. Mnogoletnie kormovye travy v Moldavii. Chişinău: Ed. Cartea

Moldovenească, 1968. 249 p.

Page 399: 51462970 Fitotehnie Final

399

24. Majsurân, N. A., Stepanov, V. N., Kuznecov, V. S. i dr. Rastenievodstvo. Moskva: Ed.Kolos; 1971. 487 p.

25.Mihalčevskij, V. D. Orošenie polevyh kul’tur v Moldavii: (Tehnologiâ vozdelyvaniâ).Chişinău: Ed. Ştiinţa, 1980. 142 p.

26. Morar, G. Certificarea şi controlul calităţii seminţelor. Cluj Napoca: Ed. Agronomia,1993. 242 p.

27. Morar, G. Producerea şi înmulţirea cartofului de sămânţă. Cluj Napoca: Ed. Rizoprint,1999. 123 p.

28. Morar, G., Mogârzan, A., Ştefan, M. Fitotehnie. Iaşi: Ed. Ion Ionescu de la Brad,2004. 557 p.

29. Moraru, Şt. Tratat de fitotehnie. Cultura plantelor de câmp: Cereale. Iaşi: Ed.Dosoftei, 1998. 212 p.

30. Muntean, L. Mic tratat de fitotehnie. Vol. 1. Cereale şi leguminoase pentru boabe.Bucureşti: Ed. Ceres, 1995. 286 p.

31. Muntean, L. Mic tratat de fitotehnie. Vol. 2. Plante oleaginoase, textile, tuberculifereşi rădăcinoase. Bucureşti: Ed. Ceres, 1997. 289 p.

32. Munteanu, L., Borcean, I., Axinte, M. ş. a. Fitotehnie. Iaşi: Ed. Ion Ionescu de laBrad, 2001. 640 p.

33. Musteaţă, Gr. I. Dostiženiâ v éfiromasličnom proizvodstve N. R. Bolgariâ i Mol-davskoj SSR. Chişinău: Ed. Cartea Moldovenească; Plovdiv: Hristo G. Danov, 1979. 248 p.

34. Musteaţă, Gr. Vozdelyvanie aromatičeskih rastenij. Chişinău: Ed. Ştiinţa, 1988. 195 p.35. Musteaţă, Gr. Cultivarea plantelor aromatice. Chişinău: Ed. Cartea Moldovenească,

1988. 240 p.36. Nosatovskij, A. I. Pšenica (biologiâ). Moskva: Ed. Kolos, 1965. 568 p.37. Posypanov, G. S., Dolgodvorov, V., Korenev, G. i dr. Rastenievodstvo. Moskva: Ed.

Kolos, 1997. 447 p.38. Rastenievodstvo / pod red. Gh. S. Posypanova. Moskva: Ed. Kolos, 2006. 611 p.39. Ševeluha, V. S. Periodičnost’ rosta sel’skohozâjstvennyh rastenij i puti ee

regulirovaniâ. Minsk: Ed. Uradžaj, 1977. 422 p.40. Sidorov, M., Vanicovici, Gh., Coltun, V. ş. a. Agrotehnica. Bălţi: Presa universitară

bălţeană, 2006. 296 p.41. Siminel, V. Producerea şi studiul seminţelor, recunoaşterea şi aprobarea culturilor

de soi. Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 1999. 560 p.42. Starodub, V., Georghiev, N. Fitotehnie.Chişinău: Ed. Museum, 2008, 542 p.43. Sinâgin, I. I. Plosadi pitaniâ rastenij. Moskva: Rossel’hozizdat, 1975. 382 p.44. Snegur, M. I.; Mihal’čevskij, V. D., Bondarenko, Ű. M. Programirovanie urožaâ

polevyh kul’tur. Chişinău: Ed. Cartea Moldovenească, 1987. 176 p.45. Špaar, D. Saharnaâ svekla. Minsk: Ed. Oreh, 2004. 325 p.46. Stakanov, F. S. Fasol’. Chişinău: Ed. Ştiinţa, 1986. 193 p.47. Strona, I. G. Obsee semenovedenie polevyh kul’tur. Moskva: Ed. Kolos, 1965. 287 p.48. Toaming, H. F. Ékologičeskie principy maksimal’noj produktivnosti posevov.

Leningrad: Ed. Gidrometizdat, 1980. 263 p.49. Vavilov, P. P. Rastenievodstvo. Moskva: Ed. Kolos, 1979. 495 p.50. Žučenko, A. A. Adaptivnoe rastenievodstvo. Chişinău, 1990. 431 p.

Page 400: 51462970 Fitotehnie Final

400 V. Starodub. Tehnologii în fitotehnie

VICTOR STARODUB

T E H N O L O G I IÎ N F I T O T E H N I E

Formatul B5. Coli de autor 21,2Centrul Editorial al UASM, 2008

MD-2049, or. Chişinău, str. Mirceşti, 42tel. /373 22/ 432 575fax /373 22/ 432 659