Teoria generala a dreptului

Curs 2

Consideraţii generale privind metodologia de cercetare

Noţiunea de metodologie juridică

Diferitele metode de cercetare :

a) metoda logicăb) metoda comparativăc) metoda istoricăd) metoda sociologicăe) metoda cantitativă

Precizări terminologice

În limba greaca meta = deasupra şi hodos = drumAre ca sensuri: parcurs ( drum, în mod figurative ) sau mod de expunere.Cercetătorii au căutat un drum care trebuie parcurs: structură, principii, conţinut, formăO metoda este determinată de însuşi obiectul cercetării ştiinţifice; ea trebuie să corespundă legilor obiective pe care le impune.

Metodologia sistemul de principii generale de investigaţie deduse din nivelul general al legilor obiective

Definiţia metodologiei juridice : acel sistem al unor factori de relativă invarianţă, într-un număr suficient de mare de metode, factori care au ca obiect raporturile care se stabilesc între diferite metode în procesul cunoaşterii

Factorii de relativa invarianţă: Principii, Criterii metodologice, Concepte = conţinut metodologic

Raporturile care se stabilesc între diferite metode reprezintă OBIECTUL metodologiei juridice.

Extremismul metodologic : oricât am stăpâni metodologia, ea nu ne oferă o cunoaştere absolută.

a) Metoda Logică este folosită în aplicarea raţionamentelor specifice logicii formale în cunoaşterea fenomenului juridic.

Ea utilizează trei criterii metodologice: - Deducţia- Inducţia- Experienţa ( în spaţiul juridic mai puţin)

Extremismul metodologic reprezintă o exagerare a uneia dintre metode în raport cu cercetarea metodologicăDreptul este o ştiinţă deductibila.

Logica juridică = analiza enunţurilor normative cât şi a elementelor constructive de argumentare juridică, utilizând principiile logicii formale.

Logica judiciară presupune o practică, care constă în utilizarea raţionamentelor logice, în procesul de aflare a adevărului din cadrul unui litigiu.

Ex: Interpretarea constituţiei - chiar şi această presupune folosirea unor argumente logice.

Metoda Logică este utilizată cu precădere în interpretarea dreptului.***Schema deontică a funcţionării normei***

Fie enunţul normativ "n". Norma impune o conduită ( negativă sau pozitivă ). în baza acestei conduite se creează pentru subiectul normei un raport normativ.

Conţinutul raportului normativ constă într-o variabilă pentru agentul acţiunii, o variabilă proporţională pentru analizarea condiţiilor, impactul deontic.

Ex: La curs, este interzis studenţilor să vorbească în timp ce profesorul dictează.

In condiţiile "la curs" este interzis agentului să întreprindă acţiunea de a vorbi.

Ex: Este permis, este recomandat sau este interzis să se facă ceva!

Factorul deontic care determina existenţa concreta a normei sau a raportului normativ

Metoda comparativă

În contemporanitate, a devenit importantă atât datorită creşterii mobilităţii demografice, precum şi datorită existenţei unei pluralităţi de sistem juridice. Metoda comparativă constă în analiza fenomenului juridic din diferite sisteme de drept, prin evidenţierea similitudinilor şi a diferenţelor existente între acestea. De-a lungul timpului s-au cristalizat în cunoaşterea juridică o serie de principii metodologice care permit realizarea unei comparaţii relevante.

Acestea constau în următoarele:Nu se poate compara decât ceea ce este comparabil conform principiului similia

similibus. Acestea trebuie să aibă şi elemente comune, rezultă că acest principiu presupune existenţa elementului comun al termenilor de comparaţie.

Principiul Similia Similibus - Presupune faptul că, pentru a putea analiza comparativ două sisteme de drept, acestea trebuie să aibă în comun un număr minim de elemente. În al doilea rând, acest principiu presupune că în lipsa unor elemente comune, două sisteme de drept vor putea fi analizate comparativ doar prin evidenţierea diferenţelor.

În analiza comparativă este necesar să fie luat în considerare contextul social, politic şi cultural în care se află situate sistemele de drept.

Pentru realizarea de comparaţii relevante, este necesară în analiza conceptelor, instituţiilor şi a normelor de drept din două sau mai multe sisteme normative, să se realizeze luarea în considerare a sistemului izvoarelor dreptului.

Analiza dinamicii istorice, a evoluţiei normelor sau instituţiilor analizate în fiecare dintre ordinile juridice comparate.Legea scrisă, cutuma sau obiceiul, doctrina (de specialitate) sunt opiniile autorilor şi jurisprudenţa = totalitatea sentinţelor pronunţate

Compararea prin confruntare, fie prin juxtapunere. Trebuie analizate elementele pas cu pas, din perspectiva: definiţiei, anularea etc

Metodele calitative

Acestea urmăresc evidenţierea rolului structurilor sociale şi culturale active în cadrul proceselor sociale, utilizând procedee de investigare precum: interviul, focus-grupul sau analiza de discurs.

Metodele cantitative

Se recurge la analiza tendinţelor sociale prin utilizarea unor procedee traductibile în termeni cantitativi (sondajul de opinie). Ele presupun aplicarea procedeelor euristice (care duc prin întrebări la descoperirea unor noi întrebări) specifice ştiinţelor exacte în analiza fenomenului juridic şi practica judiciară.

Metoda istorica

Dreptul este rezultatul unei dinamici istoriceDiscursul juridic preia injoncţiunile şi valori din trecut şi asigură supravieţuirea acestuia.Presupune analiza fenomenului juridic dintr-o perspectivă evolutivă

Metoda sociala

Aceasta constă în utilizarea instrumentelor metodologice specifice ştiinţelor sociale în analiza realităţii juridice. Este relevantă cu precădere în cadrul interogării procesului de aplicare a dreptului, precum şi cadrul politicilor legislative.

Dimensiunile dreptului

Dimensiunea istorica. Apariţia dreptuluiStudiul conceptului dreptului implică cu necesitate viziunea istorica ce caută să descifreze originile dreptului. Odată cu dezvoltarea ştiinţelor sociale, la sfârşitul secolului al XIX-lea, studiile antropologice au evidenţiat faptul că în cadrul societăţilor aşa-zis primitive există forme de convieţuire care se exprimă prin tabuuri şi interdicte.- aceste cercetări antropologice au fost la originea concepţiei conform căreia dreptul îşi găseşte originile în forme de organizare socială prestatală- opus acestei teze s-a conturat concepţia etatista = dreptul nu poate să apară decât în interiorul formei de organizare statală. Asemenea poziţie îşi are originile în filozofia lui Hegel şi înţelege că statul este singurul creator de norme juridice.

Dimensiunea sociala a dreptului

Dreptul este un produs al societăţii.Normele sale intervin în procesele sociale, stabilind reguli generale cu privire la

producerea, la repartiţia şi la schimbul de bunuri cu o relevanţă socială precum şi la organizarea activităţilor comunităţii.

Dreptul nu poate deveni o realitate decât în interiorul unui cadru instituţional fundamentat pe coexistenţa libertăţilor individuale şi nu pe afirmarea unor interese personale sau de grup. În acest sens, dreptul reflectă relaţia dintre libertate ţi necesitate.

Realitatea juridică este o dimensiune inalienabila a realităţii sociale, în condiţii istorice determinate. Existenţa ei nu poate fi desprinsă de dinamica celorlalte discursuri sociale. Realitatea juridică suportă influenţa acestora şi exercită la rândul ei influenta asupra ei.

Realitatea juridica nu se reduce la fenomenul normativ juridic. Ea implică, de asemenea, conştiinţa juridică, precum şi relaţiile şi raporturile juridice.Avem 3 dimensiuni ale realităţii juridice:

- conştiinţa juridica- dreptul stricto sensu ca fenomen normativ- raporturile juridiceToate aceste 3 dimensiunii alcătuiesc Realitatea Normativă.

Conştiinţa juridică reprezintă o premisă a fenomenului normativ şi se constituie ca o interacţiune între 3 ipostaze ale dimensiunii conştiente a subiectivităţii umane. Astfel, ea reuneşte ipostaza cognitivă, acţionară (activa) şi cultural-axiologică. Conştiinţa juridică îmbracă reprezentarea fenomenului juridic la nivelul conştiinţei umane.

Legea are caracter impersonal

Dreptul stricto sensu constituie o dimensiune instituţională. Normele de drept aparţin categoriei prescriptive, altfel spus, ele construiesc spaţiul a

"ceea ce trebuie sa fie" ( Sollen ) - dimensiune prescriptiva - dar în acelaşi timp sunt determinate în construcţia lor sociala de "ceea ce este" ( Sein ) - dimensiune descriptivă.

Raporturile juridice, o alta dimensiune a realităţii juridice, sunt relaţii sociale reglementate de norme de drept.

Esenţa, conţinutul şi forma dreptului

Esenţa unui fenomen reflectă unitatea raporturilor necesare relativ stabile care constituie dimensiunea interna a fenomenului şi îl fixează într-o clasă de fenomene adiacente.

Din multitudinea determinărilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principală care exprima determinarea sa internă. Aceasta este reprezentată de calitatea juridică a voinţei şi a interesului care determină apariţia normelor juridice.

Calitatea juridică presupune generalitate şi obiectivitate.Astfel, voinţa juridică exprimată prin normele de drept este o expresie a voinţei generale

distinctă de o suma a voinţelor individuale. Voinţa generală este expresia unei comunităţi care înţelege să îşi eternizeze valorile.

Voinţa generală este rezultatul unui proces de selecţie şi de valorizare a voinţelor individuale ceea ce este cu adevărat valoros pentru societate.

Dreptul se deosebeşte de alte sisteme normative sociale prin calitatea juridică a voinţei ce se exprima în integralitatea normelor.

Conţinutul dreptului îl constituie ansamblul elementelor care dau expresie concretă voinţei şi intereselor sociale ce reclamă oficializarea şi garantarea pe cale statala. Conţinutul dreptului are o latură componentă dominantă, şi anume, sistemul normelor juridice. Orice sistem de drept îşi realizează funcţiile prin intermediul normei de drept. Mecanismul influenţei sale asupra relaţiilor sociale este esenţial legat de modul în care conduita impusă de către o norma de drept structurează relaţiile sociale. Normele de drept ne apar ca premise şi condiţii, precum şi ca forme ale controlului social.

Norma de drept disciplinează comportamentul uman în societate.Forma dreptului reprezintă modul în care se organizează elementele care compun

conţinutul dreptului.

Dreptul are 2 forme : interne şi externe

Forma interna a dreptului este exprimata de interacţiunea ramurilor dreptului, de gruparea normelor juridice pe instituţii şi pe ramuri de drept.

Forma externa a dreptului poate fi analizata din mai multe puncte de vedere :1. din prisma modalităţilor de exprimare a voinţei legiuitorului

2. din prisma modalităţilor de sistematizare a legislaţiei3. din prisma modalităţilor de exprimare a normelor de drept în diferite acte emise de către autorităţile publice, şi anume : legi, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, decrete.

In forma dreptului sunt conţinute şi procedeele specifice tehnicii juridice, cum ar fi conceptele, clasificările si, mai ales, tiparele logice ale normei juridice.

Sistematizarea are 2 forme: incorporare şi modificare.