CAPITOLUL I.CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR MODERNE ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ........................................................................3

SECŢIUNEA 1. GENERALITĂŢI CU PRIVIRE LA UTILIZAREA TEHNOLOGIILOR MODERNE ÎN FAZA DE URMĂRIRE PENALĂ................................................................3

§1. Generalităţi...............................................................................................................3§ 2 Principii de utilizare a tehnologiilor moderne în procesul penal........................4§ 3.Aspecte teoretico-practice privind utilizarea mijloacelor tehnice în faza urmăririi penale.............................................................................................................7

SECŢIUNEA 2. TEHNOLOGII MODERNE UTILIZATE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR OPERATIVE DE INVESTIGAŢIE. TIPURILE ACTIVITĂŢILOR OPERATIVE DE INVESTIGARE.......................................................................................10

§1. Activităţile de investigare clasice..........................................................................101.1.Supravegherea operativă..................................................................................101.2. Verificarea surselor de venit...........................................................................101.3. Verificarea unor acte şi înscrisuri de care s-a folosit făptuitorul....................101.4. Obţinerea unor date prin Interpol...................................................................11

§2. Activităţi investigative care nu au un caracter discret.......................................112.1. Organizarea unui filtru....................................................................................112.2. Efectuarea unei razii.......................................................................................12

§3. Activităţi investigative asemănătoare formal cu unele acte procedurale.........123.1. Solicitarea de relaţii verbale sau scrise...........................................................123.2. Ridicarea listei apelurilor telefonice...............................................................123.3. Verificarea gestiunii.......................................................................................123.4. Constatarea tehnico-ştiinţifică........................................................................123.5. Înregistrarea convorbirilor, precum şi alte înregistrări audio sau video.........133.6. Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora..................................................................................................................13

§ 4. Actele procedurale prin care sunt consemnate actele premergătoare.............13§ 5. Supravegherea procurorului asupra actelor premergătoare...........................15

5.1. Faza informativă.............................................................................................175.2. Faza investigativă...........................................................................................185.3. Supravegherea operativă.................................................................................185.4. Materializarea activităţii investigative în mijloace de probaţiune..................19

CAPITOLUL II. TEHNICI NOI DE IDENTIFICARE UMANĂ...............................................21SECŢIUNEA 1. TEHNICI NOI DE IDENTIFICARE UMANĂ.........................................21

§1. Identificarea judiciară...........................................................................................21§2. Tehnologia bazată pe măsurătorile bio-metrice.................................................22

2.1. Expertiza vocii................................................................................................242.2. Bio-detecţia, poligraful sau detectorul de minciuni........................................25

2.2.1. Bio-detecţia, poligraful sau detectorul de minciuni. Utilitatea şi necesitatea utilizării...........................................................................................252.2.2. Bio-detecţia, poligraful sau detectorul de minciuni. Relativitatea şi insuficienţa acestuia...........................................................................................282.2.3. Bio-detecţia, cu caracter distructiv..........................................................28

2.3. Desenelor papilare sau dactiloscopia..............................................................292.3.1.Desenelor papilare sau dactiloscopia. Utilitatea şi necesitate..................292.3.2. Desenelor papilare sau dactiloscopia. Relativitatea lor...........................30

§3. Sunteze cu privire la măsurătorile bio-metrice..................................................30CAPITOLUL III. INTERCEPTAREA CONVORBIRILOR ŞI COMUNICATELOR ÎN SISTEMUL DREPTULUI PENAL COMPARAT.......................................................................33

SECŢIUNEA 1. INTERCEPTAREA CONVORBIRILOR TELEFONICE ŞI A ALTOR CONVORBIRI......................................................................................................................33

1

§1. Noi metode de aplicare şi utilizare a interceptărilor audio sau video...............33§2. Aspecte de drept comparat privind interceptarea convorbirilor, comunicaţiilor şi corespondenţei persoanelor...........................................................35

2.1. Analiza unor reglementări în acest domeniu, existente în statele occidentale................................................................................................................................352.2. Unele legislaţii străine care prevăd folosirea interceptărilor convorbirilor, comunicaţiilor şi corespondenţei persoanelor.......................................................372.3. Specificul şi competenţele investigative moderne derulate de organele specializate engleze cu privire la interceptarea comunicaţiilor.............................47

§3. Interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri, prevăzute de Codul procesual penal al Republicii Moldova..........................................................50§4. Valoarea probantă a înregistrărilor audio şi video............................................54

CAPITOLUL IV. TEHNICA POLIGRAFULUI SAU DETECTORUL DE MINCIUNI - MIJLOC TEHNOLOGIC MODERN DE DETECTARE A STRESSULUI EMOŢIONAL........57

SECŢIUNEA 1. GENERALITĂŢI CU PRIVIRE LA TEHNOLOGIA DE DETECTARE A STRESULUI EMOŢIONAL PRIN POLIGRAF..................................................................57

§ 1. Investigaţia ştiinţifică a infracţiunii prin metoda de detectare a stresului emoţional prin poligraf...............................................................................................57§ 2. Curriculum vitae al „mecanizării procesului penal”........................................61§ 3. Bio-diagrama - indice concludent în detectarea stressului emoţional.............64§ 4. Baza normativă, tehnică, metodica şi valoarea probantă a testării la poligraf.......................................................................................................................................69

SECŢIUNEA 2. SPECIFICUL ŞI PARTICULARITĂŢILE REFERITOARE LA TEHNOLOGIA DE DETECTARE A STRESULUI EMOŢIONAL PRIN POLIGRAF.....75

§1. Valoarea probantă a testării tip poligraf din perspectivă psihologică.............75§ 2. Conversiunea bio-informaţiilor în mijloace de probă.......................................75§2. Documentarea rezultatelor poligrafului. Concept şi motivaţie. Limbajul raportului.....................................................................................................................79§ 4. Aspecte de perspectivă a detectării stressului emoţional..................................83

CAPITOLUL V. DACTILOSCOPIA ŞI SEMNĂTURĂ DIGITALĂ.........................................88SECŢIUNEA 1. UTILIZAREA MIJLOACELOR TEHNICE CONTEMPORANE ÎN VEDEREA DESĂVÂRŞIRII ACTIVITĂŢII DE EVIDENŢĂ DACTILOSCOPICĂ........88

§1. Consideraţii generale privind Sistemul Automatizat Înformaţional Dactiloscopic.................................................................................................................88

CAPITOLUL VI. ASPECTE PROGRESISTE ALE UTILIZĂRII FOTOGRAFIEI JUDICIARE ÎN JUSTIŢIA PENALĂ..............................................................................................................106Perspective şi particularităţi de investigare penală/criminalistică a unor infracţiuni din domeniul informaticii..................................................................................................................................121

2

Capitolul I.Consideraţii generale privind utilizarea tehnologiilor moderne în faza de urmărire penală

Secţiunea 1. Generalităţi cu privire la utilizarea tehnologiilor moderne în faza de urmărire penală

§1. GeneralităţiÎn Republica Moldova din ultimul deceniu legislaţia procesual-penală a fost modificată în

sensul democratizării ei şi racordării acesteia la cerinţele tratatelor internaţionale din domeniu. Interesele justiţiei penale sunt determinate în mare măsură de principiul inevitabilităţii pedepsei pentru infracţiunea săvârşită. întru realizarea acestui scop, statul asigură organizarea şi activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept. Toate acţiunile organelor de drept sunt îndreptate spre descoperirea infracţiunilor, demascarea celor vinovaţi de comiterea crimelor şi întărirea procesuală a probelor care confirmă vinovăţia persoanei bănuite pentru ca ulterior instanţa de judecată să examineze cauza şi să emită o sentinţă de condamnare sau de achitare, dacă învinuirea procurorului nu s-au confirmat prin dovezile aduse.

În actualele condiţii istorice legea penală a Republicii Moldova a pus în prim plan sarcina protecţiei vieţii şi sănătăţii persoanei, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, proprietăţii, orânduirii de stat, ordinii de drept contra atentatelor criminale, contracarării criminalităţii sub toate formele sale.

La drept vorbind, este o sarcină de stat şi socială deosebit de complexă şi de mare răspundere. De aceea nu este de mirare, că anume în realizarea ei avem acum aproape cele mai multe nereuşite, dacă luăm în consideraţie tendinţele de dezvoltate a criminalităţii în plan mondial şi naţional în ultimul deceniu şi mai ales a infracţiunilor îndreptate contra persoanelor cu aplicarea violenţei, infracţiuni, care atentează la avutul proprietăţii sau care pe alte căi, limitează dreptul acesteia de a dispune de drepturile morale, sociale, patrimoniale ş.a.

Situaţiile juridică, socială şi criminogenă necesită o analiză ştiinţifică permanentă, elaborarea unor recomandări metodice, practice, perfecţionarea în continuare a cadrului legislativ.

Tehnologiilor modeme în faza de urmărire penală şi de a face unele propuneri de ordin procesual - penal şi de perfecţionare a cadrului legislativ în acest domeniu. Alături de aspectele indicate mai sus actualitatea acestei teme mai constă şi în faptul, că lucrarea de faţă este consacrată cercetării unei probleme deosebit de actuale în urmărirea penală - utilizării tehnologiilor moderne în procesul penal. Pentru justiţia penală din Republica Moldova studierea problemei utilizării tehnologiilor moderne în procesul de urmărire penală şi în special a bio - detectorului, constituie, fără îndoială, o premieră.

Detectarea comportamentului simulat al făptuitorului şi transformarea lui în mijloc de probă cu ajutorul mijloacelor tehnico-ştiinţifice este o temă complexă, controversată şi actuală prin evoluţia şi perfecţionarea permanentă a mijloacelor tehnice şi metodelor ştiinţifice utilizate în procesul penal.

Un merit deosebit al acestei lucrări constă în faptul că autorii sunt primii care au îndrăznit să abordeze aspecte ale necesităţii utilizării bio - detectorului şi altor mijloace tehnice în procesul penal şi a statutului juridic al rezultatelor obţinute.Scopul principal al cursului este acela de studiere complexă a concepţiilor doctrinare, analiza evoluţiei empirice a „mecanizării procesului penal” şi a legislaţiei vis – a – vis de statutul juridic al rezultatelor obţinute în urma aplicării acestora în faza de urmărire penală în diferite ţări.

În Republica Moldova printre tehnologiile moderne pentru prima dată se caracterizează problematica juridică a mijloacelor de detecţie a stresului emoţional; optica ce remarcă subiectul tratat este axată în contextul evoluţiei diacronice a legislaţiei şi ştiinţei care argumentează oportunitatea creării cadrului juridic pentru implementarea tehnologiilor moderne în procesul penal;

3

Vor fi trasate unele concluziile asupra admisibilităţii şi eficienţei practice în activitatea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi a controlului legalităţii utilizării tehnologiilor moderne în urmărirea penală. Vor fi chiar formulate unele propuneri întru completarea legislaţiei penale a Republicii Moldova privind statutul juridic al probelor deţinute în urma utilizării tehnologiilor moderne în faza de urmărire penală.

Totodată vom da posibilitatea juriştilor să se familiarizeze cu legislaţiile şi practicile ce ţin de utilizarea tehnologiilor moderne în faza de urmărire penală în diferite sisteme de drept printre care; hipnoza ca o tehnică de regăsire a memoriei pierdute, principiul consimţământului subiectului pentru a evita riscul unor atitudini arbitrare ale autorităţilor şi nu în ultimul rând—supravegherea electronică, audio, video, optică, TV, prin senzori electromagnetici, prin sateliţi şi computere ş.a. a traficului de substanţe toxice, droguri, obiectelor de anticariat, interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri, ş.a.

Punerea în evidenţă lupta pentru implementarea tehnicilor în procesul penal şi dezvoltarea pe de o parte a acestora, iar pe de altă parte perfecţionarea cadrului legislativ şi practica avansată până în zilele noastre.

Totodată baza normativă, tehnică şi metodologică a testării la poligraf se pune în evidenţă practica contemporană a diferitor ţări în detectarea stresului emoţional cu ajutorul poligrafului.

Aşadar, punerea în evidenţă şi dezvoltarea tehnologiilor, şi a metodelor ştiinţifice, precum şi implementarea acestora în procesul penal.

În baza experienţei din ţările, unde se utilizează pe larg în justiţie tehnologiile moderne, s-ar putea face unele concluzii şi propuneri privind implementarea acestora injustiţia autohtonă.

Tot aici se vor aduce la cunoştinţă forme, conţinuturi şi structuri ale certificatului (raportului) de investigare a stresului emoţional în comportamentul simulat al subiecţilor testaţi şi rolul probatoriu al acestora în procesul penal. Astfel că, în baza cercetărilor întreprinse se propune prefigurarea unui statut ştiinţific pentru identificarea, pe baza bio – feedback - lui, a stresului emoţional la potenţialii subiecţi ai procesului penal. Succintă incursiune în istoria criminalităţii învederează adeziunea fidelă a ştiinţei judiciare la noile descoperiri din domeniile fizicii, chimiei, biologiei, medicinii, precum şi din domeniile ştiinţelor moderne sub impactul exploziv al noii revoluţii tehnico-ştiinţifice.

„Conversiunea bio - informaţiilor în mijloace de probă”, sunt puse în evidenţă funcţiile conversiunii care nu schimbă conţinutul informaţiei psihofiziologice, ci i se dă forma cerută de lege pentru a fi considerată probă directă sau indirectă de culpabilitate sau inculpabilitate, existenţa sau inexistenţa infracţiunii, identificarea persoanei care a săvârşit infracţiunea, cunoaşterea împrejurărilor ce agravează, atenuează sau exclud vinovăţia persoanei testate.

§ 2 Principii de utilizare a tehnologiilor moderne în procesul penalUtilizarea tehnologiilor moderne în faza de urmărire penală se bazează pe o serie de

principii şi în primul rând a celor general-umane. Unul dintre acestea este principiul respectării drepturilor omului şi, implicit, a dreptului oricărei persoane asupra corpului său pun în discuţie valoarea şi limitele noilor tehnologii aplicate în procesul penal, ca şi necesitatea de a se evita eventualele încălcări ale dreptului la viaţa intimă, privată, a persoanei, precum şi comportările arbitrare ale autorităţii faţă de individ.

Aşa, de pildă, utilizarea mijloacelor electronice pentru supravegherea comportamentului unei persoane interesând organele judiciare şi pentru obţinerea de informaţii utile rezolvării unor specii obscure sau disputate este viu discutată atât în sfera juriştilor, cât şi a specialiştilor electronişti.

Supravegherea electronică a luat, în prezent, graţie tehnologiilor moderne, o extindere deosebită. Astfel, se utilizează senzori pentru culoarea roşie, implantaţi în pavaj, concomitent cu plasare de camere video pe stâlpii apropiaţi intersecţiilor, care fotografiază şi controlează, de la distanţă, respectarea semnelor de circulaţie. A devenit apoi posibilă supravegherea comportamentului unei persoane din avion sau prin sateliţi, imaginile fiind transmise unor comutatoare electronice controlate de computer. În acelaşi sens, convorbirile telefonice digitale,

4

telefoanele micro - celulare, tehnologiile miniaturale, transmiterea de semnale prin radio, mergându-se până la posibilitatea luării unor imagini, din orice poziţie, prin rotarea aparatelor de captare cu 360°, încât să se înlăture posibilitatea unor persoane de a se ascunde de ele. Mai mult, amprentele vocale se obţin prin înregistrarea pulsurilor electronice ale vocii, transmise până la CIP-ul unui computer implantat în corp, citat apoi pe scaner. Această tehnică poate fi utilă şi în raport cu persoanele care, datorită tulburărilor amnezice, nu ar reuşi să reproducă în mod corect un eveniment. Tot astfel, implantarea de senzori sub tegumentele unui recidivist, este în măsură să avertizeze poliţia asupra unei noi tentative, consecutiv înregistrării şi transmiterii reacţiilor vegetative inevitabile. Aceste date conţin, astfel, o informaţie predictivă utilă. De asemenea, un senzor plasat la conducătorii de vehicule, consumatori de alcool, recidivişti, semnalează urcarea acestora la volan în stare de ebrietate1.

O altă utilizare a tehnologiilor în procesul penal se referă la tehnicile de detectare a minciunii, aşa cum ar fi reacţia dermo-galvanică, constând dintr-o stare de emotivitate accentuată şi creşterea consecutivă a conductibilităţii electrice a pielii, în cazul când subiectul ascunde adevărul, în acest fel, un tip de reacţie galvanică crescută ar fi un indiciu de ascundere a adevărului şi - cu caracter implicit, dar aleator - de vinovăţie.

Bio - detecţia comportamentului simulat, care este un act conştient, se bazează, în prezent, pe înregistrarea concomitentă a creşterii tensiunii arteriale, pe dilatarea bronhiilor sau pe creşterea consumului de oxigen, care, reglate în afara voinţei de către sistemul nervos vegetativ, permit înregistrarea modificărilor pe un poligraf. Intensitatea modificărilor unei astfel de bio - diagrame ar fi proporţională cu intensitatea sentimentelor de culpabilitate a subiectului supus analizei. Dacă se respectă regula Eyssenck, de a pune întrebări relevante, alături de altele nerelevante, se va observa că modificările vegetative apar doar la întrebările relevante şi nu la cele neutre. Pentru aceste examinări este însă necesar ca expertul să elaboreze, în mod prealabil, versiunea adecvată cazului.

În prezent se pot utiliza şi detectoare de minciuni cu electrozi ataşaţi scalpului şi conectaţi la un computer care înregistrează modificările biocurenţilor cerebrali, care se înscriu apoi pe o cameră video.

În prezent atare detectări s-au putut efectua şi prin utilizarea de substanţe care produc o stare de obnubilare (clasic s-a utilizat scopolamina), sub influenţa căreia răspunsurile devin sincere şi subiectul nu se poate opune, în mod conştient, sincerităţii lor2.

Chiar în condiţii tehnice ideale de înregistrare, rezultatele se cer ar fi interpretate cu prudenţă: deşi emotivitatea crescută şi detectată este un indiciu care poate prezuma nesinceritatea, de aici şi până la concluzia de vinovăţie mai este mult, fiind necesară corelarea datelor obţinute prin atare tehnologii cu toate celelalte probe ale dosarului. În condiţiile obţinerii de informaţii testimoniale, factorii de personalitate şi de situaţie, ambiguitatea întrebărilor sau întrebările relativ sugerate, pot să influenţeze răspunsurile obţinute. Mai ales sugestionarea interogatoriilor, în general, ca şi în bio - detecţie, în special, acţionează mai facil asupra stărilor de incertitudine, de tensiune privind încrederea interpersonală ori asupra tendinţelor de evitare a adevărului3.

Hipnoza este, prin excelenţă, o tehnică de regăsire a memoriei pierdute, tehnica prin care subiectul devine hiper - sugestibil şi hiper - amnezic (deseori până la iluzie), motiv pentru care hipnoza apare ca o metodă eficientă de recuperare şi reîntărire a memoriei în caz de modificări amnezice4.

Deşi autorizată în aplicaţiile sale terapeutice, în aplicaţiile sale judiciare nu trebuie pierdut din vedere că hipnoza se bazează pe susceptibilitatea crescută a subiectului, pe procesul de retragere din realitate sau chiar pe jocul liber al imaginaţiei, fapt ce pretinde a face din

1 XX Internat. Congr, on Criminologv, Vancouver, 1995.2 Mitrofan N. ş.a., Psihologie judiciară, edit. Şansa, 1994.3 SandoffL.R., The use of hypnosis in criminal trial., Scalpel and Quill. ittsburg, 1995.4 I.Dafinoiu, Sugestie şi inducţie, edit. Ştiinţifică, 1996, pag.34

5

răspunsul hipnotic un act adaptativ şi comunicativ mai eficient decât atunci când ar fi obţinut printr-o stare vigilă.

Hipnoza, ca disociere de mediul ambiental şi orientată într-o singură direcţie, poate duce însă şi la răspunsuri alterate. Pentru mulţi autori, afirmaţiile după hipnoza vor reprezenta amintiri ale subiectului şi nu vor fi influenţate de sugestiile oferite în timpul şedinţelor. În realitate, esenţa hipnozei este hipersensibilitatea de acceptare a părerilor exterioare, pericolul confabulaţiilor neputând fi exclus şi exprimând o tendinţă de umplere a golurilor de memorie, prin procesul hipnotic. Legat de câteva cazuri în care hipnoza a fost aplicată de organele de justiţie din S.U.A. s-a relevat necesitatea mai multor criterii de siguranţă pentru ca informaţiile prin hipnoză să devină relativ verosimile. Astfel, şedinţa trebuie să fie condusă de un specialist, acesta să nu aibă legătură cu procesul, informaţiile obţinute să fie înregistrate pentru a facilita comparaţiile ulterioare. Înainte de şedinţă, subiectul hipnotizat să descrie liber ceea ce îşi aduce aminte, toată şedinţa să fie înregistrată video pentru a se dovedi lipsa oricărei sugestii, datele obţinute să fie coroborate cu alţi factori externi de probă (pentru a evita omisiunile şi confabulaţiile) şi să existe consimţământul prealabil al subiectului5.

Obţinerea de informaţii sub hipnoză s-a utilizat mai ales în afirmaţiile de disculpare şi inocenţă sau în caz de amnezie a unui fapt comis. Concluziile recente privind pertinenţa şi concludenta acestei metode de informaţie procesuală pretind că hipnoza nu poate creşte acurateţea memoriei şi că nu poate exista o cale eficientă de distingere a amintirilor corecte de cele sugerate şi de confabulaţii. Din acest motiv, dalele obţinute prin hipnoză trebuie corelate cu interogaţiile ulterioare şedinţei şi din care să rezulte că subiectul era conştient de a se fi aflat sub hipnoză: de asemenea, informaţia dată sub hipnoză să fie recunoscută de subiect ca fiind sinceră, corectă şi validă, ea corelându-se şi cu alte surse probatorii.

Se considera astfel, de mulţi autori, chiar în cazul respectării acestei ample criteriologii, că mărturiile obţinute prin hipnoză pot fi contaminate, de unde necesitatea evoluării lor cu prudenţă. în condiţiile în care o amnezie este bonafides, hipnoza poate aduce la suprafaţă date şi informaţii mentale uitate; de reţinut că şi sub hipnoză, reamintirile pot fi negate.

Faţă de riscurile inerente ale acestor tehnologii procesuale, se pune problema căilor şi condiţiilor în care coeficientul lor de veridicitate să poată fi amplificat. în acest sens, o primă condiţie impusă de prezumţia de nevinovăţie este necesitatea consimţământului subiectului pentru a evita riscul unor aptitudini arbitrare ale autorităţii: chiar dacă aceste tehnologii ar putea contribui la aflarea adevărului în procesul penal, ele încalcă întru câtva libertatea persoanei sau face ca aceste libertăţi să devină mult mai fragile. De aici necesitatea consimţământului subiectului şi controlul social al aplicării acestor tehnologii, condiţie absolut necesară în vederea evitării încălcării drepturilor la viaţa privată şi la intimitate. Supravegherea electronică tip auto, tip optic, tip foto sau prin TV cu circuit închis ori prin sateliţi şi computere, bazată pe senzori electromagnetici şi mai ales prin combinarea acestor tipuri de monitorizări s-a dovedit utilă în activitatea agenţilor în lupta contra drogurilor sau a încălcării regulamentului vamal.

Este de observat, de asemenea, că veridicitatea mărturiilor obţinute prin bio - detecţie a fost întâmpinată cu unele obiecţii, remarcându-se riscul de a transforma subiectul procesului judiciar (omul, persoana umană) într-un obiect de informaţie şi nu de comunicare, ca şi riscul de încălcare a drepturilor la viaţa intimă. Există, de asemenea, riscul de încălcare a consimţământului subiectului, mai ales în cazul înregistrărilor video şi chiar de repetare a actelor de violenţă prin supravegherea infractorilor la domiciliu în locul izolării lor. De aici frica legitimă a opiniei publice privind dezvoltarea necontrolată a acestor tehnologii, precum şi teama absolutizării lor împotriva prezumţiei de nevinovăţie. Mai mult, în cazul unor informaţii eronate oferite de atare tehnologii, persoana ar putea fi pusă în postura de a-şi dovedi inocenţa, ceea ce s-ar opune principiului procesual clasic al lui onus probandi.

Aptitudinea acestor tehnologii de a spori eficienţa activităţii judiciare şi de a contribui la aflarea adevărului într-un coeficient mai mare, nu poate fi neglijat. Atare tehnologii sunt, deci, în

5 Leichtman Michelle, Current issue in early eyewitness memory. Scalpel and Quill. Pittsburg, 1995, 1-2; Zonderman J., Crime Lab., ed. Willey 1995.

6

măsură a da o bază mai ştiinţifică formării convingerii intime a organului judiciar. Mai mult, ele pot proteja pe jurist de falsele acuze şi preveni erorile judiciare, ca în situaţia înregistrărilor video.

Am dori, în final, să reamintim afirmaţia lui Denis Szabo, şi anume că aplicarea acestor tehnologii nu poate şi nu trebuie să fie împiedicată: ceea ce trebuie să fie împiedicată este aplicarea lor incorectă. Drepturile omului şi respectul valorilor umane reprezintă, după părerea noastră, singurul criteriu de aplicare corectă a tehnologiilor moderne în procesul penal.

§ 3.Aspecte teoretico-practice privind utilizarea mijloacelor tehnice în faza urmăririi penale

În acest paragraf vom stărui să elucidăm unele probleme juridice teoretice şi practice, vom face analiza unor acte normative autohtone, vom stărui în plan comparativ să aducem drept argument unele opinii asupra problemelor abordate şi în baza opiniilor savanţilor jurişti din ţară şi de peste hotare vom face unele propuneri în vederea perfecţionării cadrului legislativ, metodic şi tactic în acest domeniu de activitate.

Savantul jurist Gheorghe Golubenco6, specialist în domeniul criminalisticii şi Tudor Osoianu7, specialist în procesul penal, ş.a., în diferite lucrări şi publicaţi ştiinţifice din anii 1995-2004 fac referinţă la cadrul legislativ imperfect şi vulnerabil sub aspectul utilizării tehnicii în faza de urmărire penală.

Această perioada corespunde cu perfectarea cadrului legislativ al Republicii Moldova şi în special, în cazul nostru, al Codului de Procedură Penală.

Insistenţa savanţilor moldoveni în colaborarea ştiinţifico-practică în cadrul diverselor foruri ştiinţifice organizate în ţară şi peste hotare au determinat legiuitorul nostru ca în procesul de elaborare a noii legislaţii penale să ia în consideraţie părerile, opiniile şi recomandările savanţilor autohtoni şi practica internaţională.

În rezultat, imperfecţiunile din legislaţia penală la acea perioada au fost depăşite şi n-au pătruns în actualul Cod de Procedură Penală, care la părerea noastră, este destul de echilibrat la ziua de astăzi.De fapt, pentru a înţelege un fenomen este necesar în primul rând să cunoaştem noţiunea acestuia. Pornind de la această afirmaţie fără echivoc este necesar să încercăm să definim ce include în sine asistenţa tehnică a procesului penal.

Analiza contemporană a genezei asistenţei tehnice în faza de urmărirea penală, la opinia mai multor savanţi printre care Tudor Osoianu8, Gheorghe Golubenco9, prezintă o activitate orientată la crearea şi menţinerea anumitor condiţii de pregătire permanentă a organelor de ocrotire a normelor de drept în scopul soluţionării calitative şi cu operativitate a diverselor sarcini tehnico-criminalistice precum şi înfăptuirea acestor potenţialităţi în faza de urmărirea penală. Pentru a înţelege şi mai profund sensul asistenţei tehnice în descoperirea infracţiunilor este necesar să pătrundem în structura ei.

Aici găsim un sistem de elemente bine structurate cum ar fi:- mijloacele tehnice utilizate şi procesul de elaborare, perfecţionare şi adaptare a acestora

la necesităţile justiţiei;- reglementarea juridico-procesuală a utilizării realizărilor tehnico-ştiinţifice şi a

procedeelor moderne în urmărirea penală,- formarea iniţială şi continuă a subiecţilor utilizării mijloacelor tehnico-ştiinţifice în

procesul de urmărire penală,

6 Golubenco Gheorghe, Unele probleme de reglementare procesuală a utilizării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice în combaterea criminalităţii // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană, "Strategia combaterii criminalităţii organizate în Republica Moldova" (23-24 mai 1996), Chişinău, Ed. Arc, 1997, pag.115-121.

7 Osoianu Tudor, Desăvârşirea reglementării actelor de urmărirea penală în procesul penal al Republicii Moldova”, Chişinău, 2004, p.65-74.

8 Osoianu Tudor, „Ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri: probleme juridice, căi de rezolvare // Materialele Sesiunii Ştiinţifice din 04-05 mai 2001", Seria drept, Simposya Proffessorum, ULIM, pag. 197-204.

9 Golubenco Gheorghe, Ibidem, pag. 167-172.

7

- implementarea utilizării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice în cadrul descoperirii şi cercetării infracţiunilor.

Printre elementele enumerate mai sus un loc prioritar îl deţine elementul juridic, cel care practic direcţionează organizarea utilizării tehnologiilor moderne şi a mijloacelor ştiinţifice în urmărirea penală, care duce la optimizarea timpului şi a rezultatelor muncii specialiştilor ce înfăptuiesc urmărirea penală. în măsura caracterizării în paginile următoare a mecanismelor de funcţionare a diferitor mijloace tehnice şi metodelor folosite în procesul penal ne vom convinge de adevărul acestor afirmaţii. Există o legătură directă, nemijlocită şi destul de rigidă între reuşita soluţionării problemelor ce constituie obiectul asigurării tehnico-criminalistice şi ceea ce permite sau nu permite legea. Spre deosebire de ramura civilă, unde se acceptă tot ce nu este interzis de lege, în sfera penală se admite doar aceea ce este specificat în mod special sau nu contrazice normelor de drept.

Actualmente, este limpede că în lipsa unor intenţii susţinute o seamă de avantaje a aşa-numitelor metode şi mijloace criminalistice netradiţionale (odorologia, poligraful ş.a.) vor rămâne nevalorificate după bunul lor merit de către subdiviziunile criminalistice din ţară, aceasta şi din motive de conservatism, inflexibilitate a sistemului de drept procesual penal, probleme financiare.

De fapt aceste metode şi mijloace sunt pe larg folosite în practica descoperirii infracţiunilor într-un şir de ţări cum ar fi Germania, Ungaria, Rusia, România, motiv pentru care mai curând trebuie să vorbim despre problemele devenite tradiţionale în sistemul nostru de drept procesual penal.Î În acest context, semnificative sunt discuţiile care în unele cazuri se prelungesc decenii la rând ca, de pildă, privind independenţa expertului şi locul instituţiei de expertiză judiciară în sistemul organelor de drept, criteriile de apreciere a raportului de expertiză, principiile utilizării tehnicii criminalistice în procesul penal ş.a.

La aceste probleme obişnuite pe măsura evoluţiei procesului tehnico-ştiinţific se adaugă altele noi, nu mai puţin complicate, spre exemplu, privind computerizarea activităţii de descoperire şi cercetare a infracţiunilor efectuată de către organele de drept.

În această ordine de idei, în opinia noastră este necesar de creat o tehnică legislativă mai flexibilă deoarece dezvoltarea tehnico-ştiinţifică va cere permanent schimbarea normelor juridice penale ce ţin de enumerarea tehnologiilor utilizate în urmărirea penală. Noi considerăm că problema trebuie abordată altfel decât în modul cum se soluţionează astăzi.

Atât în actualul Cod de Procedură Penală cât şi în cel precedent se enumera limitativ mijloacele tehnice admisibile în cadrul urmăririi penale.

Prin această enumerare legislatorul creează piedici la nivel de lege în dezvoltarea, perfecţionarea şi consolidarea bazei tehnico ştiinţifice în procesul cercetării şi descoperirii infracţiunilor. De aici se desprinde şi concluzia, că orice încercare de a formula într-o normă sau într-un sistem de norme de drept o listă exhaustivă a mijloacelor tehnice sau a procedeelor tactice ce pot fi aplicate în urmărirea penală va fi umbrită de insucces, această listă cu cât va fi mai de lungă durată, cu atât va fi marcată de „ziua de ieri”.

De aici se desprinde şi altă concluzie cu referinţă la tehnica legislativă, care constă în faptul că nu este posibil de scris în lege un volum mare şi în creştere permanentă al mijloacelor şi procedeelor nominalizate.

Cu atât mai mult că aplicarea tehnicii este proprie nu numai unor acţiuni de urmărire penală ci şi procesului de descoperire şi cercetare a infracţiunilor în ansamblu.

O soluţie în această privinţă este propusă de către savantul rus R. Belkin10. Acesta consideră pe bună dreptate, opinie susţinută şi de noi, că în Codul de Procedură Penală ar fi destul să prefigureze principiile generale de admisibilitate în procedura penală a metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice fără a le nominaliza în lege.

10 Белкин Р.С., Курс криимналистики: Учебное пособие для ВУЗов 4- 3-е издание, дополненное. Москва, ЮНИТИ-ДАНА, Закон и право, 2001, стр.210.

8

Acest fapt ar deschide posibilităţi justiţiei de a prelua cât mai devreme posibil realizările performante din domeniile ştiinţei, tehnicii, medicinii şi de a le pune în aplicare conform principiilor formulate în scopul soluţionării cauzelor concrete. În aşa mod s-ar putea exclude contrazicerea mijloacelor tehnice şi tacticilor performante utilizate literei legii, cu alte cuvinte acestea vor corespunde legalităţii, cerinţelor etico-profesionale, ce exclud ofensa, tratarea inumană sau degradantă a persoanelor.

Admiterea unui mijloc tehnic, tactic sau ştiinţific în urmărirea penală trebuie să fie marcat de o serie de cerinţe cum ar fi:

- caracterul inofensiv al acestuia pentru mediu, viaţa şi sănătatea persoanelor ce le folosesc, faţă de care se aplică sau ce se află, muncesc sau locuiesc în apropiere;

- procesul, rezultatul şi efectele să fie posibil de fixat, urmărit, evoluat şi apreciat integral de către specialişti şi organul de urmărire penală;

- temeinicia şi eficacitatea metodelor şi mijloacelor utilizate, elaborate şi validate de către organisme, consilii ştiinţifice competente.

Gheorghe Golubenco11, savant, specialist în tehnica criminalistică într-un articol ştiinţific la această temă vine cu câteva soluţii, care sunt întru totul susţinute şi de noi, printre care formulează un proiect de articol

În Codul de Procedură Penală privind utilizarea mijloacelor tehnice în procesul efectuării actelor de urmărire penală şi crearea unei Comisii permanente interdepartamentale de experţi cu funcţia de a elabora şi promova politica tehnico-ştiinţifică în lupta cu criminalitatea, de a coordona activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept în această direcţie, de a soluţiona chestiuni privind posibilitatea sau interzicerea utilizării unor sau altor mijloace şi metode tehnico-ştiinţifice în procesul penal, în ce scopuri şi limite acestea se admit sau de ce nu se admit sau se retrag din uzanţă, care este valoarea juridică a aplicării lor ş.a.

Iată cum arată proiectul normei juridice penale despre care am menţionat mai sus:1. În cursul efectuării actelor de urmărire pentru depistarea, fixarea şi ridicarea urmelor,

altor mijloace de probă, precum şi în scopul . stabilirii legăturii acestora cu evenimentul infracţional pot fi utilizate mijloace tehnice de fotografiere, audio-video înregistrare, tehnică de calcul, utilaje de detecţie, reactive chimice, se pot întocmi schiţe, se pot face mulaje şi copii de pe urme. Utilizarea mijloacelor tehnice, validate ştiinţific se admite doar în cazul când acestea sunt inofensive pentru mediu, sănătatea şi viaţa persoanelor.

2. Înainte de a aplica mijloacele tehnice participanţii la actul de urmărire se înştiinţează despre acest fapt, iar la finele operaţiunilor efectuate li se demonstrează efectele aplicării acestor mijloace.

3. Faptul folosirii mijloacelor tehnice se consemnează în procesul verbal al actului de urmărire, menţionându-se tipul, parametrii tehnici ai acestora, scopul, locul şi condiţiile aplicării, precum şi rezultatele obţinute. Prezenţa unui astfel de articol care, în fond, înlătură necesitatea de a enumera, în repetate înduri, uneori controversat, metodele şi mijloacele tehnice în diferite articole ale Codului de Procedură Penală al Republicii Moldova.

11 Golubenco Gheorghe, Asistenţa tehnico-criminalistică a descoperii şi cercetării infracţiunilor: probleme procesuale, căi de realizare // Materialele sesiunii ştiinţifice din 04-05 mai 2001, Seria drept, Simposya Proffessorum, ULIM, pag. 171.

9

SECŢIUNEA 2. TEHNOLOGII MODERNE UTILIZATE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢILOR OPERATIVE DE INVESTIGAŢIE. TIPURILE ACTIVITĂŢILOR OPERATIVE DE INVESTIGARE

§1. Activităţile de investigare clasiceActivităţi investigative12 care pentru a fi eficace au de regulă un caracter discret şi constă

în verificarea informaţiilor deţinute sau completarea lor:1.1.Supravegherea operativăSupravegherea operativă este definită ca o observare secretă, continuă sau periodică,

asupra persoanelor, vehiculelor, locurilor sau obiectelor de interes operativ, în vederea culegerii de informaţii privind identitatea şi activităţile anumitor persoane suspecte.

Supravegherea poate fi mobilă când investigatorul filează o persoană, pe jos sau deplasându-se cu un vehicul. Supravegherea este statică dacă un obiect sau o persoană sunt observate continuu, dintr-un punct fix (casă, autolaborator). Supravegherea este electronică atunci când, în condiţiile legii, convorbirile telefonice sau ambientale ori sistemele informatice sunt înregistrate cu un dispozitiv electronic13. În cursul acţiunii de supraveghere se pot efectua fotografii de urmărire şi înregistrări video (autorizate în condiţiile legii)14. Astfel, făptuitorii ad-ministratori şi angajaţi ai unei societăţi comerciale, în timp ce operau în înţelegere cu alţi făptuitori ofiţeri din Serviciul de Protecţie şi Pază şi de aviaţie, descărcând dintr-un avion ţigarete introduse în ţară prin contrabandă, au format obiectul unei acţiuni de supraveghere operativă, inclusiv înregistrare video, din partea unei structuri specializate. n temeiul acestor acte premergătoare, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor pentru comiterea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi contrabandă15.

Prin supraveghere electronică se pot monitoriza: cheltuielile personale efectuate prin utilizarea cărţilor de credit, telefoanele mobile prin obţinerea listei convorbirilor ori localizarea utilizatorului prin aplicarea tehnologiilor G.P.S.; pot fi înregistrate prin sisteme electronice traseele automobilelor sau supravegheate prin camere cu circuit închis spaţiile particulare ori publice16.

1.2. Verificarea surselor de venitVerificarea surselor de venit ale unei persoane bănuite care prin modul de trai depăşeşte

vădit limitele câştigurilor licite17. Această activitate presupune a se stabili cu ce afaceri se ocupă persoana suspectă, dacă este patron de societate şi dacă săvârşeşte fraudele prin intermediul firmei, cercul de relaţii sociale, dacă este atrasă de viaţa mondenă şi realizează cheltuieli mari pentru vestimentaţie şi bijuterii etc.

1.3. Verificarea unor acte şi înscrisuri de care s-a folosit făptuitorul Verificarea unor acte şi înscrisuri de care s-a folosit făptuitorul18, la efectuarea unor

tranzacţii suspecte.În raport cu natura fraudei şi modul de operare organul de urmărire penală poate efectua

verificări ale documentelor de publicitate depuse la Oficiul registrului comerţului care ţine evidenţă. Oficiul registrului comerţului ţine un repertoriu alfabetic al comercianţilor înregistraţi şi dosarele cu acte depuse de aceştia.

12 Art. 31 din Legea nr. 218/23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 305 din 9 mai 2002.

13 Biroul Federal de Investigaţii, Unitatea operaţiuni conspirate, Acţiunile de supraveghere, p. 24 (traducere din limba engleză - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie).

14 A se vedea: I. Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 46; E. Stancu, op. cit., p. 79.15 Curtea Militară de Apel Bucureşti, dosar nr. 20/1999 (nepublicat).16 Raportat la noile posibilităţi hardware şi software oferite de revoluţia tehnologică se con turează, tot mai ferm, opinia că

societatea umană evoluează spre „secolul urmăririi generale" în care „toată lumea supraveghează pe toată lumea" (E. Străinu, S. Topor, op. cil., p. 6

17 N. Volonciu, op. cit., partea specială, vol. II, p. 62.18 A se vedea Gh. Mateuţ, op. cit., partea specială, vol. I, p. 79.

10

Organul de urmărire penală poate obţine, prin verificări, date utile privind persoana asociaţilor, sediul societăţii, sucursalele din ţară şi străinătate, forma juridică şi obiectul de activitate, capitalul social, administratorii, bilanţul contabil19, etc. Alte informaţii utile pot fi obţinute din registrele de evidenţă ale instanţelor comerciale, din cauze având ca obiect reorganizarea judiciară şi falimentul20 etc.

1.4. Obţinerea unor date prin InterpolÎn ceea ce priveşte cooperarea organelor de poliţie judiciară (Interpol) trebuie să

menţionăm că uneori organele de poliţie naţională întâmpină serioase greutăţi le pornirea proceselor penale fiindcă facilitatea cu care se trec frontierele face nu numai ca prinderea şi arestarea unor infractori să nu poată fi efectuată, dar şi ca unele mijloace de probă să fie exportate. Lipsa unei cooperări între state în acest sens poate constitui o piedică serioasă în realizarea activităţii de tragere la răspundere penală în statul unde au fost săvârşite infracţiunile.

Ideea de cooperare a statelor în domeniul activităţii de poliţie judiciară iniţial a format obiectul unor preocupări sporadice şi izolate, concretizate în unele înţelegeri cu caracter bilateral. Mai târziu însă interesul pentru această idee a căpătat o deosebită amploare, fiind tot mai larg studiată pe plan internaţional.

În ajunul primului război mondial în aprilie 1914 la Monaco a avut loc primul congres internaţional al poliţiei judiciare ce a avut ca obiect (printre altele) problema centralizării documentelor referitoare la identificarea infractorilor, facilităţile ce trebuie asigurate cercetărilor internaţionale şi procedura de extrădare21.

În 1923 la Congresul internaţional de poliţie de la Viena s-a constituit o comisie internaţională de poliţie criminală, ale cărei lucrări s-au desfăşurat anual, de atunci pînă la al doilea război mondial. Anume în activitatea acestei comisii internaţionale îşi găseşte originea actuală Organizaţie internaţională a poliţiei criminale Interpol, care a luat fiinţă în 1956. În fiecare ţară membră a Interpolului există „Biroul central naţional”. Organizaţia este chemată să intervină la cererea serviciilor de poliţie din diferite ţări membre prin intermediul birourilor centrale naţionale, atât în cazul când un infractor este fugit în străinătate, cât şi în cazul când infracţiunea interesează mai multe ţări B.C.N. Interpolul din Republica Moldova acţionează cu statut de serviciu al aparatului central în cadrul MAI. El îşi desfăşoară activitatea din 1995, odată cu adoptarea la 10.05.1995 a Hotărârii Guvernului Republicii Moldova cu privire la B.C.N. Interpol din Republica Moldova.

Obţinerea unor date prin Interpol este o activitate investigativă importantă. Interpol oferă acces la reţeaua informatică internaţională de dosare privind activităţile infracţionale. în urma completării unei cereri de verificare a informaţiei secrete, se efectuează o investigaţie în baza de date utilizându-se numele delincventului sau numele firmei implicate22. În cursul instrumentării „Afacerii Porţelanul", au fost solicitate şi obţinute, prin Biroul Interpol Berna, adrese care atestau împrejurarea că societăţile comerciale care figurau în actele de livrare a ţigaretelor de contrabandă nu existau, acestea fiind societăţi „fantomă"23.

§2. Activităţi investigative care nu au un caracter discret.Uneori sunt admise, de asemenea, activităţi investigative care, de regulă, nu au caracter

discret.2.1. Organizarea unui filtruOrganizarea unui filtru este o acţiune poliţienească de verificare a traficului rutier în

situaţiile în care există date şi indicii privind transportul unor persoane suspecte sau obiecte corp

19 A se vedea: V. Luha, Drept comercial, Editura Altip, Alba Iulia, 2003, p. 46.20 A se vedea I. Turcu, op. cit., p. 158.21 К.С., Интерпол: вчера, сегодня, завтра. - Москва: Международные отношения, 1990, с.90.22 Biroul Federal de Investigaţii, Unitatea Operaţiuni Conspirate, Interpol, p. 9 (traducere - Parchetul de pe lângă Curtea

Supremă de Justiţie). 23 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică, dosar nr. 48/P/1998

(nepublicat).

11

delict. Această acţiune investigativă este frecvent utilizată, alături de supravegherea operativă, pentru a verifica datele existente privind unele transporturi de mărfuri de contrabandă după ce autovehiculele TIR au ajuns la destinaţie şi s-a efectuat transbordarea în autovehiculele dis-tribuitorilor24.

2.2. Efectuarea unei raziiEfectuarea unei razii constă în acţiunea poliţienească realizată, de regulă, cu efective

sporite şi întemeiată pe efectul surpriză, în locurile şi mediile frecventate de grupări delincvente, în scopul surprinderii în flagrant a unor infractori depistaţi şi reţinerii celor daţi în urmărire generală.

§3. Activităţi investigative asemănătoare formal cu unele acte proceduraleActivităţi asemănătoare formal cu unele acte procedurale, dar care nu îmbracă haina juridică

a acestora:3.1. Solicitarea de relaţii verbale sau scriseSolicitarea de relaţii verbale sau scrise unor persoane ale căror relatări au trăsături

comune cu declaraţiile luate în condiţii procedurale, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate, părţii civile, martorilor, este o activitate deosebit de utilă prin care sunt verificate informaţiile deţinute şi sunt completate cu noi informaţii despre lapte şi făptuitori;

3.2. Ridicarea listei apelurilor telefoniceRidicarea listei apelurilor telefonice de la societăţile de telefonie permite efectuarea unor

verificări utile25. Într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, fapta constând în aceea că autorul, administrator de societate comercială, a ridicat mari cantităţi de produse petroliere pentru care a emis file cec ştiind că nu dispune de provizion sau acoperirea necesară, dovada relei-credinţe a fost efectuată, printre altele, cu lista apelurilor telefonice26.

3.3. Verificarea gestiunii Verificarea gestiunii prin efectuarea unei revizii contabile, activitate care are elemente

comune cu expertiza27. Astfel, organele de urmărire penală au fost sesizate despre fapta gestionarei de la magazia de produse finite a unei societăţi comerciale care, prin menţionarea în actele de evidenţă primară a gestiunii a unor cantităţi de bunuri mai reduse decât cele efectiv intrate în gestiunea magaziei, a cauzat societăţii comerciale un prejudiciu însemnat. In vederea elucidării situaţiei de fapt s-a dispus efectuarea unei revizii contabile care a stabilit prejudiciul şi a oferit temei punerii sub învinuire a făptuitoarei pentru săvârşirea infracţiunilor de fals şi delapidare28.

Temeiul legal al efectuării acestor acte premergătoare nu se află în Codul de procedură penală, ci în normele de organizare şi funcţionare ale organelor judiciare29.

3.4. Constatarea tehnico-ştiinţificăConstatarea tehnico-ştiinţifică30 este un procedeu probator care apreciem că poate fi

administrat, cu condiţia respectării dispoziţiilor procedurale, înainte de începerea urmăririi penale în situaţii în care se impune nevoia de a acţiona urgent pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei care necesită cunoştinţele unui specialist sau tehnician31.

În practica organelor de urmărire penală, într-o situaţie de urgenţă ivită în faza actelor premergătoare, s-a putut stabili printr-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică alterarea

24 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia urmărire penală şi criminalistică, dosar nr. 452/P/2000 (nepublicat).

25 A se vedea A. Lazăr, Interceptările si înregistrările audio sau video, în „Revista românăde drept" nr. 4/2003, p. 36.26 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia urmărire penală şi criminalistică, dosar nr. 225/P/1999

(nepublicat).27 N. Volonciu, op. cit., partea specială, vol. II, p. 62.28 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Analiza activităţii judiciare pe anul 2000 (nepublicat).29 A se vedea G. Nistoreanu, Poliţia în cadrul statului de drept, în „Studii de drept românesc" nr. 2/1992.30 În acelaşi sens N. Volonciu, op. cit., partea specială, vol. II, p. 63; E. Ionăşeanu, op. cit., p. 189.31 A se vedea I. Mircea, op. cit., p. 312.

12

menţiunilor efectuate în vizele turistice aplicate pe paşapoartele angajaţilor societăţii administrate de făptuitor, în temeiul cărora acesta reuşea să cumpere valută şi să transfere în străinătate banii obţinuţi dintr-o fraudă bancară32.

Cu privire la dispunerea expertizei, este de observat că aceasta este un mijloc de probaţiune care se poate administra legal numai după începerea urmăririi penale, ea presupunând conturarea cadrului procesual penal, a poziţiei procesuale a subiecţilor şi a garanţiilor procesuale aferente.

3.5. Înregistrarea convorbirilor, precum şi alte înregistrări audio sau videoÎnregistrarea convorbirilor, precum şi alte înregistrări audio sau video prezentate de

părţi33, din C.pr.pen. reprezintă mijloace probatorii a căror utilizare a generat controverse în literatura juridică.

Într-o primă opinie34, s-a apreciat că dispunerea înregistrărilor audio sau video şi efectuarea lor înainte de începerea urmăririi penale are semnificaţia actelor premergătoare ele urmând a fi valorificate pe plan probator prin procesul-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare.

Potrivit celei de a doua opinii35, înregistrările audio şi video nu pot fi autorizate decât în faza de urmărire şi sub nici o formă, ca acte premergătoare. Această opinie pune accentul pe limitarea utilizării înregistrărilor, strict la faza de urmărire pentru prevenirea oricăror abuzuri sau nedreptăţi, garantarea drepturilor procesuale şi a libertăţii cetăţeneşti.

În realitate, nu există o dispoziţie legală expresă care să interzică efectuarea înregistrărilor audio sau video în faza actelor premergătoare, legiuitorul apreciind că autorizarea de către judecător sau, după caz, de către procuror şi supravegherea exercitată de acesta pe parcursul realizării înregistrărilor sunt suficiente pentru a preveni lezarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Procedeul probator al înregistrărilor audio sau video s-a dovedit decisiv, spre exem-plu, pentru elucidarea împrejurărilor în care un grup de făptuitori cetăţeni români şi străini au organizat ample activităţi de contrabandă cu armament şi muniţii.

Acest procedeu a permis stabilirea conexiunilor infracţionale ale grupului de făptuitori asociaţi în vederea săvârşirii de infracţiuni şi surprinderea acestora în flagrant cu ocazia efectuării unei livrări ilegale de arme.

3.6. Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestoraPunerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora36

reprezintă un nou procedeu investigativ utilizabil în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, când sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea uneia dintre infracţiunile de corupţie sau criminalitate organizată prevăzute de lege ori a infracţiunii de spălare a banilor.

Conform actualei reglementări supravegherea conturilor poate li dispusă numai după începerea urmăririi penale, eliminându-se posibilitatea utilizării acestui procedeu probator în faza actelor premergătoare.

Activitatea de supraveghere a conturilor bancare presupune urmărirea acestora de către instituţia bancară, pe durata determinată dispusă de procuror, inclusiv verificarea tuturor tranzacţiilor efectuate prin contul bancar, verificarea schimbării titularilor contului ori a persoanei împuternicite să ridice sumele din cont, comunicarea mişcărilor de capital din cont, identificarea conturilor unde se cere virarea sumelor şi comunicarea extraselor de cont zilnice37.

32 Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia urmărire penală şi criminalistică, dosar nr. 53/P/l 997 (nepublicat).

33 A se vedea A. Lazăr, înregistrările audio sau video prezentate de părţi, mijloc de probain procesul penal, în „Dreptul" nr. 7/2003, p. 153.34 A se vedea Gh. Mateuţ, în legătură cu noua reglementare privind înregistrările audio sau video în probaţiunea penală, în

„Dreptul" nr. 8/1997, p. 70.35 A se vedea D. Ciuncan, Înregistrările audio şi video mijloace de probă, în „Revista de drept penal" nr. 9/1997, p. 57.36 Cu referire la tipurile de conturi, a se vedea pe larg V. Luha, Instituţii de drept bancar, Editura Altip, Alba Iulia, 2003, p.

43; I. Turcu, Operaţiuni şi contracte bancare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994, p. 171. 37 A se vedea L.C. Kovesi, Punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate conturilor bancare, în

„Pro lege" nr. 1/2003, p. 71.

13

§ 4. Actele procedurale prin care sunt consemnate actele premergătoareRezultatele activităţilor investigative sunt cuprinse în procesul-verbal de consemnare a

actelor premergătoare care se încheie în vederea începerii urmăririi penale şi care poate constitui mijloc de probă.

Literatura juridică38 a evidenţiat existenţa unor deosebiri între acest tip de proces-verbal şi cele de constatare, respectiv de începere a urmăririi penale. Astfel, primul proces-verbal se încheie din punct de vedere cronologic, după sesizarea organului de urmărire penală într-unui din modurile prevăzute de lege şi înainte de începerea urmăririi penale. El este încheiat fie de către organul de urmărire penală, fie de către lucrătorii operativi din Ministerul de Interne ori din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale anume desemnaţi în acest scop. Procesul-verbal de constatare se încheie înainte de sesizarea din oficiu şi în vederea realizării acesteia, fie de către organul de urmărire penală, fie de unul dintre organele de constatare. Constatările sale pot servi la o eventuală sesizare din oficiu, proces-verbal ce poate fi încheiat exclusiv de organul de urmărire penală.

Procesul-verbal de începere a urmăririi penale se încheie de organul de urmărire penală în caz de sesizare din oficiu şi reprezintă din punct de vedere procesual actul care declanşează urmărirea penală ca primă fază a procesului penal. Când procesul-verbal de începere a urmăririi penale este emis de organul de cercetare penală, va fi supus confirmării motivate a procurorului.

Cu privire la valoarea probantă a procesului-verbal de consemnare a actelor premergătoare este de remarcat că acesta poate constitui mijloc de probă, legiuitorul făcând referire, în mod evident, la valorificarea sa condiţionată de existenţa unei urmăriri penale legal începute. în caz afirmativ, sunt aplicabile prevederile conform cărora „probele nu au valoare mai dinainte stabilită”, aprecierea fiecărei probe făcându-se de către organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată, potrivit convingerii lor formată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În concluzie, apreciem că în faza premergătoare procesului penal, cunoscută de toate sistemele de justiţie penală39 ca fiind faza în care se culeg şi se verifică informaţii, se ridică înscrisuri ori mijloace materiale de probă etc. pentru a asigura temeinicia actului de declanşare a procesului penal, organele de cercetare penală pot utiliza, sub supravegherea procurorului, procedeele probatorii expuse anterior, în vederea realizării actelor premergătoare strict necesare începerii urmăririi penale. în faza actelor premergătoare, în cursul activităţilor informativ-investigative, se impun a fi evitate cele două extreme dăunătoare procesului penal: încălcarea principiului lipsei de publicitate specific acestei faze40 cu consecinţa compromiterii şanselor de aplicare a legii penale, precum şi deplasarea centrului de greutate al anchetei în faza premergătoare procesului cu riscul încălcării dreptului la apărare al persoanei cercetate, respectiv de a întocmi acte care nu au valoare de probă în procesul penal.

Organele de cercetare penală sunt obligate să încunoştinţeze de îndată pe procuror despre infracţiunile de care au luat cunoştinţă, activitatea informativ-investigativă, desfăşurată în continuare, în vederea, strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale fiind supusă supravegherii procurorului.

Nici un fel de autorizare nu poate fi emisă de judecător sau procuror pentru culegerea de informaţii de către organele poliţiei judiciare (investigatori sub acoperire, interceptări, înregistrări audio sau video) .

În cazul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, organele ierarhic superioare ale acestora nu pot aviza în vreun mod actul de începere a urmăririi penale, nu pot să dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală şi nu pot invoca în faţa procurorului care conduce şi

38 A se vedea: Gh. Mateuţ, op. cit., partea specială, vol. I, p. 86; T. Antoniu, op. cit., în „Revista română de drept" nr. 12/1970, p. 41; E. Ionăşeanu, op. cit., p. 198.

39 A se vedea: N. Volonciu, op. cit., partea specială, vol. II, p. 39; J. Pradel, Manuel de procédure pénale, Edition Cujas, Paris, 2000, p. 327.

40 J. P. Masson, Le secret de l'instruction, „Revista de drept penal", 1981, p. 393.

14

controlează cercetarea ori instrumentează personal ancheta secretul informaţiilor brute rezultate din urmărirea informativă a persoanelor vizate de anchetă.

Constatăm astfel că noile dispoziţii procesual-penale evidenţiază practic voinţa legiuitorului de a lichida monopolul exercitat de ierarhia poliţienească asupra informaţiei judiciare care, fiind destinată exclusiv susţinerii urmăririi penale, nu mai poate fi sustrasă controlului procurorului ce supraveghează, conduce şi controlează activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare.

§ 5. Supravegherea procurorului asupra actelor premergătoare În vederea elucidării raporturilor stabilite între poliţia judiciară şi procuror, caracterizate

succint de lege prin sintagma „procurorul conduce şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare”, vom supune examinării următoarele aspecte esenţiale: informaţia, activitatea informativă, activitatea investigativă, actele premergătoare urmăririi penale (natura juridică, durata, competenţa, conţinutul, supravegherea procurorului asupra actelor premergătoare, procesul-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare).

Informaţia este definită ca fiind o comunicare, veste, ştire care pune pe cineva la curent cu o situaţie; o lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru; totalitatea materialului de informare şi de documentare; izvoare, surse (din franceză information, latină informatio)41. În sistemul judiciar francez informaţia are şi înţelesul de ansamblu al actelor de instrucţie având ca obiect dovedirea unei infracţiuni şi cunoaşterea autorilor42.

Desfăşurarea anchetei reprezintă, în fapt, o confruntare informaţională între structurile investigative şi cele ale organizaţiilor criminale, în cursul căreia fiecare din tabere culege date despre adversar pentru realizarea obiectivelor proprii. Infractorii sunt interesaţi să cunoască: identitatea investigatorilor, procedeele probatorii utilizate împotriva lor, vulnerabilităţile şi posibilităţile de influenţare a deciziilor acestora. După culegerea datelor şi evaluarea lor, apelează adeseori, pe parcursul activităţilor judiciare, la forme de confruntare asimetrice. constând în: presiuni exercitate prin persoane influente, şantaj, corupţie, atacuri în mass-media etc. În doctrina militară, formele de confruntare asimetrice presupun utilizarea, pe parcursul războiului informaţional, a unor mijloace şi metode diferite de ale adversarului43.

Cunoaşterea, sursă de putere de înaltă calitate, este apreciată ca o forţă de mare valoare. Prin prelucrare, procesul cunoaşterii parcurge traseul de la biţi, date, informaţii, percepţii, semnificaţii şi înţelegere, la cunoştinţe apoi la înţelepciune. Pe parcursul timpului, accesul la informaţii a crescut considerabil având ca efect influenţarea gândirii oamenilor. În aceste condiţii în doctrina informaţiei s-a pus problema influenţării mentale şi a atacurilor în spaţiul cunoaşterii, cu referire la posibilităţile utilizării informaţiei sau ascunderii acesteia spre a câştiga un duel mental, în scopul controlării unei situaţii şi obţinerii puterii la diverse niveluri.

În confruntarea informaţională apar diverşi actori: piraţi ai sistemelor informaţionale, falsificatori specializaţi ai organizaţiilor criminale transfrontaliere, specialişti în mass-media, structuri specializate ale statelor.

În acest sens este ilustrativ cazul făptuitorilor, membri ai unei reţete infracţionale, abordaţi printr-o operaţiune informativ-operativă de ofiţeri ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate.

În condiţiile acestei confruntări informaţionale, succesul activităţilor investigative este esenţialmente dependent de capacitatea organului judiciar de a comunica, de a-şi procura informaţiile necesare conducerii anchetei44. Informaţia judiciară de bună calitate, transmisă în timp real şi utilizată în momentul tactic oportun poate avea un rol decisiv în elucidarea unei cauze.

41 Academia Română, D.E.X., Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 491.42 Le Petit Larousse, Edition Larousse, Paris, 2003, p. 546.43 A se vedea M. Şuteu, Războiul informaţional la pace, în situaţii de criză şi de conflict armat, teză de doctorat, Academia

de înalte Studii Militare, Bucureşti, 2002, p. 23.44 M. Şuteu, op. cil., p. 43.

15

Cercetarea infracţiunilor specifice criminalităţii organizate impune cunoaşterea aprofundată a fenomenului prin culegerea, stocarea şi prelucrarea în bazele de date a unui volum important de informaţii privind infractorii, antecedentele penale, organizaţiile criminale, modurile de operare, tranzacţiile suspecte etc. Fluxul datelor informative este orientat spre alimentarea activităţilor investigative şi de urmărire penală ale organelor judiciare. Organizarea unui flux informaţional constant şi eficace marchează realizarea unui salt cultural în activitatea de urmărire penală, de la nivelul empiric la nivelul specializării profesionale45.

Totodată, este de observat că practica organizării de către autorităţile publice a unor baze de dale privind persoane ale căror activităţi se intersectează cu sfera de competenţa a autorităţii respective a format obiectul unei amănunţite analize în doctrina şi jurisprudenţa drepturilor omului, în scopul de a oferi individului suficiente garanţii împotriva arbitrariului. Pornind de la premisa că dreptul la viaţa privată include şi dreptul de a stabili şi dezvolta relaţii cu alte persoane, Curtea a decis că această noţiune nu trebuie să excludă activităţile profesionale sau comerciale (D. Niemietz contra Germania, 16 decembrie 1992). Astfel, se analizează în sfera art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului percheziţia care viza numai activităţile comerciale ale unei persoane (Chappel contra Marea Britanie, 30 martie 1989; Halford contra Marea Britanie, 27 mai 1997, în Recueil des décisions de la Cour Européenne des Droits de l'Homme, 1997, III, p. 1016), precum şi apelurile telefonice efectuate de la un sediu profesional cum este cazul cabinetului unui avocat (Kopp contra Elveţia, 25 martie 1998, în „Revue de la Cour Européenne des Droits de l'Homme”, 1998, II, p. 540).

Examinând jurisprudenţa recentă a Curţii (Rotaru contra România, 4 mai 2000; Amann contra Elveţia, 16 februarie 2000) doctrina a concluzionat că însăşi colectarea de date de natură publică referitoare la o persoană, cum ar fi cele privind studiile universitare, activitatea politica şi cazierul judiciar al acesteia, pot intra în sfera vieţii private atunci când sunt culese în mod siste-matic şi arhivate în fişiere. Accesul la dosar reprezintă el însuşi o problemă de viaţă privată. Justificarea unei ingerinţe presupune întrunirea a trei condiţii: ingerinţa să fie prevăzută de lege. sa urmărească un scop legitim (să fie necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publica, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor altuia), să fie necesară într-o societate democratică (art. 8 alin. 2). Întrucât aplicarea măsurilor de supraveghere secretă scapă controlului persoanei în cauză, dar şi celui al opiniei publice, întinderea şi modalităţile de exercitare a acestei ingerinţe se impun a fi definite de lege cu claritate, pentru a oferi individului suficiente garanţii împotriva arbitrariului. Pentru ca o asemenea ingerinţă în exerciţiul dreptului garantat de art. 8 să fie justificată, trebuie să se constate existenţa unor garanţii adecvate şi suficiente contra abuzurilor, condiţie pe care legislaţia română pusă în cauză, în cazul Rotaru contra României, nu o îndeplineşte.46.

Mass-media este un participant semnificativ în mediul informaţional global. Prin dotarea cu mijloace performante de înregistrare şi transmitere în timp real la mare distanţă a informaţiei, conexiunile cu agenţiile naţionale şi internaţionale, organizaţiile guvernamentale, autorităţile judiciare etc., entităţile care acţionează în mass-media pot influenţa, sub aspect operaţional şi strategic, acţiunile de culegere a informaţiei judiciare, iar în final activitatea de înfăptuire a justiţiei.

Adeseori, entităţile menţionate reprezintă grupări de interese economico-financiare care urmăresc să-şi realizeze scopurile prin încercarea de a manipula şi controla fluxurile de informaţii din acest mediu. Confruntările din mediul afacerilor sunt reflectate în presă prin denunţuri adresate organelor judiciare, campanii de presă având ca scop evidenţierea unor fapte reale sau imaginare privind: manevre frauduloase săvârşite de anumiţi oameni de afaceri, acte de corupţie comise de funcţionari publici etc. Rolul mass-media fiind în continuă creştere, apare tot

45 A. Lazăr, Metodologia investigării infracţiunilor din domeniul afacerilor, teză de doctorat, Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, 2003, p. 103.

46 A se vedea, pe larg, FI. Streteanu, Deţinerea şi folosirea de către autorităţi a unor dale cu caracter personal în raport cu dispoziţiile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în „Studia Universitatis Babeş-Bolyai" nr. 2/2000, p. 18.

16

mai evidentă problema ridicată în faţa organelor de urmărire penală de a discerne între informaţiile judiciare de calitate, rezultate din această sursă şi informaţiile distorsionate, din eroare sau în mod intenţionat, în cadrul unor confruntări „de imagine”, ale grupărilor adverse.

Practica organelor de urmărire penală a relevat că activitatea de combatere a infracţiunilor circumscrise fenomenului de criminalitate organizată parcurge trei faze importante: informativă, investigativă şi a anchetei sau instrucţiei penale47.

5.1. Faza informativăFaza informativă cuprinde activităţile specifice, desfăşurate în mod continuu, organizat şi

conspirat de către structurile de specialitate, în vederea cunoaşterii şi documentării informative a activităţii reţelelor criminale.

În conformitate cu legile de organizare şi funcţionare, structurile specializate care alcătuiesc comunitatea de informaţii, respectiv Serviciul Informaţii Secrete, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi structurile interne ale Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale, îşi dezvoltă propriile baze de date şi informaţii. Pentru a da o ripostă eficace grupărilor criminale, în domeniul economiei, activitatea serviciilor de informaţii a fost reorganizată prin dezvoltarea unui dispozitiv cu interfaţă spre domeniul economic. Rolul lor defensiv, în serviciul comunităţii, presupune o largă paletă de misiuni în domeniul economiei subterane, al criminalităţii economico-financiare organizate, al spălării profitului criminal48.

Unităţile de combatere a criminalităţii organizate şi a corupţiei din cadrul CCCEC şi din Poliţie şi-au organizat, potrivit competenţei, baze de date specifice profilului de activitate. Direcţia Generală a Vămilor şi-a dezvoltat o bază de date privind criminalitatea transfrontaliera, îndeosebi reţelele de contrabandă, iar Banca Naţională şi-a organizat Centrala Incidentelor de Plăţi (C.I.P.), compartiment care conduce o bază de date cuprinzând incidentele privitoare la plăţi, raportate de entităţile bancare, incidente sesizate apoi organelor de urmărire penală.

Structurile informative îşi au propriile planuri de culegere a informaţiilor definite ca fiind strategii minime în abordarea criminalităţii organizate49. Planurile cuprind domeniile în care se desfăşoară culegerea informaţiilor (exemplu: privatizare, vamă, credite bancare, subvenţii etc.), categoriile de persoane vizate de activitatea de supraveghere operativă şi de culegere a informaţiilor (exemplu; lideri de reţele criminale, vameşi, funcţionari etc.), mijloace de supraveghere operativă şi culegere a informaţiilor (exemplu: informatori, filaj, agenţi acoperiţi, interceptarea convorbirilor, accesul la banca de date, supravegherea conturilor), modalităţile de analiză şi exploatare a informaţiilor împreuna cu lucrătorii operativi abilitaţi să efectueze acte premergătoare, să înceapă urmărirea penală şi să valorifice materialul informativ în faza de urmărire penală50.

Spre exemplu, Serviciul Tehnic de Cercetări Judiciare şi Documentare al Jandarmeriei din Franţa, cuprinde următoarele compartimente: Divizia schimburi, cu departamentele de documentare, schimburi interne, schimburi externe, analiză criminală şi celula Internei; Divizia cercetări judiciare, cu departamentele de identificare, comparare judiciară V.A.M.A. (furtun cu mâna armată), D.E.F.I. (delincventă economică, financiară şi informatica) P.A.M.A.M (persoane în vârstă, minori, atentat la moravuri), M.O.S.T. (mafia, organizaţii, secte, terorism) - Celula analiză, celula tehnică; Divizia persoane, semnalmente cu departamentele persoane cercetate, fişierul de persoane născute în străinătate şi fişierul automat de amprente digitale; Divizia obiecte, mijloace utilizate cuprinzând secretariatul tehnic, departamentul obiecte de artă-arme şi departamentul mijloace de transport. Bazele de date ale acestor compartimente pot oferi răspunsuri pentru cereri de informaţii operaţionale sau pot fi utilizate pentru analize strategice.

47 A se vedea C. Voicu, Criminalitatea afacerilor, Inspectoratul General al Poliţiei, Bucureşti, 1997, p. 356.48 A se vedea: M. Şuteu, La maîtrise de l'information — un facteur stratégique déterminant dans la société contemporaine,

Collège Interarmées de Défense, Paris, 1999; G. Bălan, Strategia administrării informaţiei în cadrul politicii penale de apărare a securităţii naţionale, Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti, 2000.

49 C. Voicu, op. cit., p. 358.50 Le Service Technique de Recherches Judiciaires et de Documentation, Rosny-sous-Bois, Cedex, 1998.

17

Procesul de căutare, culegere, prelucrare şi transmitere a informaţiilor, denumit în termeni de specialitate ciclul informaţional, cuprinde următoarele etape: planificarea, implicând stabilirea cerinţelor beneficiarului (tipul informaţiilor solicitate, susceptibilitatea activităţii vizate, probabilitatea eficienţei culegerii datelor); accesul în mediul vizat, respectiv interceptarea comunicaţiei; selectarea mesajelor şi culegerea informaţiilor, operaţiuni efectuate, de regulă, în mod automat prin utilizarea bazelor de date ce deţin informaţii despre obiectivele de interes; prelucrarea poate implica traducerea sau „extragerea esenţe„mesajului, analizarea, evaluarea şi interpretarea datelor brute astfel încât se „produc„ informaţii finisate; redactarea rapoartelor constând din: mesaje brute (decriptate şi/sau traduse), sinteze, comentarii sau analize extinse. Calitatea şi concludenta rapoartelor transmise conturează priorităţile culegerii de informaţii, completând organizarea ciclului informaţional51.

Structurile informative trebuie să conlucreze activ în cazuri concrete în vederea unei documentări informative complete şi avansării în faza superioara, a investigaţiei52. Spre exemplu, deţinând date şi indicii temeinice privind existenţa unei reţele infracţionale de plasatori de valută falsă, printr-o structură specializată a Poliţiei se pune sub supraveghere operativă zona în care se practică schimbul valutar ilegal. Judecătorul sau, după caz, procurorul poate autoriza efectuarea de înregistrări audio-video. Informaţiile obţinute prin verificarea numerelor de înmatriculare ale autoturismelor care frecventează zona şi stabilirea identităţii unor plasatori de valută falsă permit autorizarea înregistrării convorbirilor şi a corespondenţei email a acestora. în continuare, sunt verificate numerele de telefon apelate şi adresele e-mail. Sunt identificaţi apoi utilizatorii, membri ai reţelei, care sunt puşi sub supraveghere până la obţinerea volumului de date necesar pentru organizarea surprinderii în flagrant.

5.2. Faza investigativăFaza investigativă este compusă din ansamblul activităţilor realizate de structurile

specializate în vederea verificării în secret a informaţiilor obţinute în faza informativă. Aceste activităţi pot fi: supravegherea operativă a unor persoane suspecte prin filaj sau pândă, supravegherea unui loc inclusiv executarea fotografiilor judiciare şi înregistrărilor video; verificarea unor tranzacţii suspecte, a unor acte şi înscrisuri de care s-a folosit făptuitorul, obţinerea unor date prin Interpol etc.

Declanşarea acţiunii investigative se efectuează în momentul favorabil, caracterizat prin existenţa unor acumulări suficiente în faza informativă, eficacitatea acţiunii fiind determinată de gradul de cunoaştere a grupului infracţional, în literatura de specialitate53 se atrage atenţia că regula fundamentală care trebuie respectată este aceea de a asigura continuitatea şi interferenţa planurilor informative şi investigative, continuarea monitorizării activităţilor infracţionale ale grupului criminal în faza investigativă şi în aceea de urmărire penală.

5.3. Supravegherea operativăSupravegherea operativă trebuie să aibă drept scop identificarea conexiunilor reţelei

infracţionale în domeniile administraţiei publice, politicii, financiar-bancar etc., identificarea, localizarea, evaluarea disponibilităţilor financiare, a bunurilor şi valorilor obţinute, precum şi activităţile economice gestionate nemijlocit sau prin interpuşi de reţeaua criminală.

Fenomenul de globalizare progresivă a economiei a determinat unificarea şi creşterea gradului de interdependenţă a pieţelor criminale şi a făptuitorilor care operează în perimetrul lor. în aceste condiţii, anchetele coordonate în plan internaţional beneficiind de un permanent flux de

51 A se vedea E. Străinu, S. Topor, Spionajul electronic, Editura Deliana, 2002, p. 27.52 Importanţa informaţiei şi a urmăririi penale în procesul penal au fost evidenţiate în literatura juridică prin citarea

aforismului lui Ayrault, conform căruia urmărirea este sufletul şi temelia procesului („L'instruction c'est l'âme du procès", „L'information c'est le fondement du proces"); „L'ordre, formalité et instruction judiciaire", Lyon, 1624, Cartea I, art. 1, nr. 1, Cartea a III-a, art. 2, nr. 39, după N. Volonciu în Drept procesual penal, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 239.

53 C. Voicu, op. cit., p. 363.

18

informaţii schimbate în timp real, reprezintă „ultima frontieră” în materie de combatere a criminalităţii organizate.

Pentru a se sustrage de la plata taxelor vamale el a folosit acte însoţitoare false din care rezulta că transportă porţelan şi alte produse. Urmărirea penală a impus, în vederea justei soluţionări a cauzei, efectuarea prin comisie rogatorie a numeroase activităţi investigative realizate în diverse ţări europene.

În cursul fazei investigative sunt identificate şi asigurate mijloacele de probă care vor fi administrate în faza de urmărire. Astfel, pot fi identificaţi martori, victime, furnizori, intermediari etc., iar relatările lor pot fi menţionate în cuprinsul procesului-verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare urmăririi penale. în aceleaşi procese-verbale pot fi consemnate rezultatele altor activităţi investigative: supravegherea operativă, ridicarea şi verificarea unor acte şi înscrisuri, efectuarea unor razii etc.54

În practica de cercetare penală desfăşurată de organele judiciare se constată frecvente deficienţe în parcurgerea traseului de la informaţie la investigaţie apoi la anchetă. Una dintre cele mai grave o reprezintă „sincopa” survenită în faza actelor premergătoare, între activitatea informativ-investigativă şi activitatea de cercetare penală. Informaţia, produs extrem de perisabil, suferă un proces de „îmbătrânire” rapidă astfel încât, nefiind utilizată în momentul potrivit pentru a fi transformată în probă, ea îşi pierde valoarea. Evitarea „sincopei” informative se poate realiza prin implicarea anchetatorilor care realizează planul urmăririi penale încă din faza investigativă, „fierbinte”, a anchetei. Cunoscând toate datele informative materializate prin investigaţii, anchetatorii sunt în măsură să aprecieze valoarea probatorie a materialului cules, să aprecieze momentul oportun pentru declanşarea anchetei şi transformarea informaţiilor în mijloace de probă conform dispoziţiilor procesual-penale.

Exemplul elocvent pentru acest tip de deficienţă îl reprezintă metoda de acţiune a unor organe de poliţie de a constata şi investiga numeroase infracţiuni de mică corupţie, fără delegare, din raţiuni de utilitate statistică, apoi de a înainta dosarul, după o perioadă de timp, procurorului competent care reface integral actele realizate în cauză. Adeseori actele premergătoare sunt precare, nu s-a realizat surprinderea în flagrant, iar unele persoane revin asupra afirmaţiilor iniţiale, astfel încât se ajunge inevitabil la situaţia de dubiu privind existenţa faptei, situaţie care profită persoanei în cauză, potrivit principiului in dubio pro reo.

În activitatea de cercetare penală s-a mai constatat şi practica ilegală a unor organe judiciare de a administra o parte importantă a probaţiunii (audieri de martori, expertize etc.) în faza actelor premergătoare, cu consecinţa lezării dispoziţiilor legale care garantează dreptul la apărare. În asemenea cazuri instanţa a dispus restituirea dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale55.

În SUA supravegherea electronică utilizată de procurorii federali în investigarea cazurilor cu care sunt sesizaţi, se poate îmbina cu supravegherea clasică. De exemplu, când este instalat un microfon într-o clădire, de cele mai multe ori se apelează şi la o echipă de supraveghere care fotografiază persoanele care intră şi care ies din imobil, existând şi posibilitatea desemnării unor agenţi suplimentari pentru urmărirea suspecţilor după ce au părăsit clădirea.

Pot fi supuse înregistrării: telefoanele fixe, celularele, telefoanele publice, pagerele, faxurile, comunicaţiile efectuate prin computer, televiziunea prin circuit închis (C.C.T.V.), agenţii putând instala, potrivit legii, microfoane oriunde în clădiri, pe trotuar, în maşini, cu arie lărgită sau restrânsă de acţiune, pentru a contracara posibilitatea schimbării frecvente de către suspecţi a locurilor de acţiune şi de a se sustrage supravegherii.

5.4. Materializarea activităţii investigative în mijloace de probaţiune.

54 Aceste date servesc la elaborarea versiunilor de anchetă, presupuneri logice ale organului de urmărire penală referitoare la faptă în ansamblu sau la unele împrejurări ale acesteia. (I. Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 223).

55 Curtea Supremă de Justiţie, s. pen., sent. nr. 4/10 februarie 1999, dosar nr. 930/1998 (nepublicat).

19

Activităţile desfăşurate în faza investigativă, după sesizarea organului judiciar, reprezintă din punct de vedere procesual penal acte premergătoare, acte exterioare procesului penal. Cele mai relevante activităţi sunt consemnate în procesul-verbal de efectuare a unor acte premergătoare având un rol important cu privire la începerea, derularea şi soluţionarea procesului penal. Din acest motiv credem că este necesar să supunem analizei instituţia procesual-penala a actelor premergătoare sub aspectele naturii juridice, limitelor, duratei, organelor competente, conţinutului şi modului de materializare în procesul-verbal. Acest demers se impune în condiţiile în care instituţia a ridicat atât în doctrină, cât şi în practica de urmărire penală a infracţiunilor, numeroase probleme.

Actele procesuale au fost definite în doctrină drept manifestări de voinţă prin care organele judiciare şi părţile din proces dispun, în limitele dreptului lor, cu privire la desfăşurarea procesului penal56.

Actele procedurale sunt mijloacele juridice prin care sunt aduse la îndeplinire sarcinile care decurg din actele şi măsurile procesuale57. Actele procesuale, ca manifestări de voinţă, se realizează prin actele procedurale care sunt vectorii lor materiali. Astfel, actul procesual prin care se dispune percheziţia, respectiv autorizaţia procurorului sau dispoziţia instanţei comunicată procurorului se realizează prin efectuarea percheziţiei ca act procedural formal.

56 A se vedea I. Neagu, Drept procesual penal, Editura Pro, Bucureşti, 1997, p. 361.57 A se vedea N. Iliescu, Actele procesuale şi procedurale ca instituţii procesuale, în „Explicaţii teoretice ale Codului de

procedură penală român", de V. Dongoroz ş.a., vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1976, p. 346.

20

Capitolul II. Tehnici noi de identificare umană.Secţiunea 1. Tehnici noi de identificare umană.§1. Identificarea judiciară „Identificarea judiciară constituie o activitate indisolubil legată de realizarea actului de

justiţie şi de prevenire a fenomenelor antisociale …58. Identificarea criminalistică a persoanei care a lăsat urme sau a obiectului creator de urme nu se limitează la procedeele tehnice de analiză (traseologice, fizico-chimice, biologice etc), ci cuprinde şi alte investigaţii (testimoniale, cercetarea locului faptei, confruntări, reconstituiri etc). În primul caz este vorba de cercetări de laborator, în al doilea de activităţi de urmărire penală şi de judecată”.

Fiinţele şi obiectele lumii materiale sunt definite printre altele şi prin însuşiri şi caracteristici fizice, chimice, biologice etc. Prin indicarea trăsăturilor pe care trebuie să le prezinte o clasă (în cazul stabilirii apartenenţei de gen) sau o fiinţă ori obiect anume (în cazul identificării individuale), ele sunt individualizate şi delimitate unele de altele. Ca proprietăţi intrinseci, aceste însuşiri se manifestă numai în raport cu alte fiinţe sau obiecte.

Etapa finală a identificării criminalistice o constituie identificarea exemplarului concret al obiectului sau fiinţei căutate.

„Identificarea individuală”, pe lângă scopul şi sarcina identificării criminalistice, include noţiunea de „individual”, esenţă şi calitate, atribute „sine qua non” ale identificării.

Sarcina organelor judiciare (de urmărire penală) este tocmai a identifica la timp autorul unui comportament deviant ce afectează sau lezează anumite relaţii sociale ocrotite de normele juridice sau morale - ce induc o reacţie de dezaprobare din partea comunităţii - revine organelor judiciare care, în acţiunile derulate pe parcursul anchetei pentru tragerea la răspundere penală a unui infractor, trebuie să ţină cont şi de opinia exprimată de specialişti pentru stabilirea cu certitudine a celui care a nesocotit legea şi a nu pedepsi inocenţii.

Problema de a stabili identitatea unei persoane suspectată de comiterea unei infracţiuni, preocupă lumea cercetătorilor şi specialiştilor din domeniul medicinei, criminalisticii, criminologiei, sociologiei din sfera de interes a matematicii etc.

Recent, cercetătorii americani de pe coasta de est susţin o metodă inedită de identificare a infractorilor, pe baza mijloacelor de recunoaştere bio-metrică, alături de elementele de natură tehnică din domeniul criminalisticii, introduse pe scară largă în procesul judiciar unde (prin metode, tactici şi reguli consolidate pe o bază ştiinţifică) se ajunge la descoperirea, cercetarea urmelor infracţiunii şi, în final, la identificarea autorilor acestora.

Doctorul în matematică Joe Atick a realizat, în cadrul firmei sale „Visionics”, un software ce are abilitatea, prin compararea cu o imagine video, să definească într-un minut 60 de milioane de chipuri dintr-o bază de date. Având în vedere unicitatea trăsăturilor umane, dacă figura căutată apare în cartela de software, se declanşează alarma de avertizare şi este identificată persoana. Deşi până nu de mult computerele nu întreceau capacitatea umană de a deosebi chipurile în doar câteva secunde, software-ul menţionat analizează fizionomia după 14 indicii, reducând conţinutul bogat în informaţii doar la 84 de biţi, care trebuie să diferenţieze acel chip de alte miliarde, cu condiţia ca imaginea să nu fie prea închisă la culoare. Virtuţile acestei tehnologii potenţiale a determinat Pentagonul să aloce la nivelul anului 2001 peste 11 milioane de dolari în domeniul cercetărilor software de recunoaştere şi a camerelor de luat vederi.

Chipul uman are trăsături unice care determină ca structura tridimensională a feţei să apară pe o suprafaţă bidimensională. Astfel, într-o imagine apar modificări ale chipului sub forma umbrelor. Noi privim punctele nodale ale craniului, pe cele din globii oculari şi pe cele de deasupra sprâncenelor. În total 80 de puncte nodale - semne locale pe care computerul le poate recunoaşte şi identifica rapid”59. Cu ajutorul procedeului bio-metric va fi posibilă sortarea bagajelor pe un aeroport în funcţie de chipurile umane doar prin simpla privire a turiştilor de

58 Lucian Ionescu, Dumitru Sandu, "Identificarea criminalistică", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, p. 5,94,115.59 Tudor Amza, „Criminologie”, Tratat de teorie şi politică criminologică. Editura"Lumina Lex", Bucureşti, 2002, pag. 683,

citând Cotidianul „Adevărul" din 21 ianuarie 2001, articolul "Specialiştii americani au pus ia punct o tehnică de recunoaştere bazată pe măsurarea biometrică a chipului uman”.

21

către camera de supraveghere. Datele bio-metrice pot fi apelate digital de oriunde şi oricând, ceea ce face posibil un control electronic complet.

Un grup de specialişti condus de doctorul Sergio Velastin de la Universitatea „Kingston” din Marea Britanie, a inventat un robot care, prin camerele de luat vederi ataşate poate „anticipa” şi avertiza în timp util autorităţile dacă o persoană are de gând să comită o crimă sau să plaseze o bombă într-un aeroport. Sub numele „Cromatica”, acest robot este destinat creşterii siguranţei de deplasare a oamenilor pe stradă sau în mijloacele de transport în comun sau să supravegheze bagajele abandonate suspect în locurile publice. Robotul prevăzut cu un ansamblu de camere de luat vederi se ocupă de examinarea imaginilor transmise de un sistem de camere video cu circuit închis pe care le analizează şi le compară cu comportamentul „normal” înmagazinat în memoria sa, astfel încât prin operaţiuni matematice de înaltă fineţe poate da semnalul asupra conduitelor care nu se încadrează în „tipicul” stocat în memorie. Inovaţia cercetătorilor britanici funcţionează paralel cu cea asigurată de om, deocamdată neînlocuită total de aceşti roboţi inteligenţi, care pot însă furniza date despre persoana care a lăsat un bagaj, de exemplu, într-o sală de aşteptare a unui aeroport, destinaţia spre care s-a îndreptat, monitorizând eficient toate conduitele improprii unor turişti oneşti.

„Putem recunoaşte persoana pe baza trăsăturilor fizice ale feţei, irisului sau vocii. Identitatea respectivului este dovedită de aceste indicii personale de care nu se poate despărţi. Identificarea nu se poate face pe baza unui cuvânt sau a unei chei, ci a elementelor structurale intrinseci cu care ne năştem şi care cresc odată cu noi. (...).

Chipul uman are trăsături unice care determină ca structura tridimensională a feţei să apară pe o suprafaţă bidimensională. Astfel, într-o imagine apar modificări ale chipului sub forma umbrelor. Noi privim punctele nodale ale craniului, pe cele din globii oculari şi pe cele de deasupra sprâncenelor. În total 80 de puncte nodale - semne locale pe care computerul le poate recunoaşte şi identifica rapid”60 .

§2. Tehnologia bazată pe măsurătorile bio-metriceBill Voltmer, directorul Companiei „Iridian Technologies”, afirma cu privire la

specializarea firmei în depistarea trăsăturilor bio-metrice din ochiul uman că această tehnică pare să elimine orice risc deoarece: „Nu este vorba de raze laser. Nu focalizăm o rază de lumină în ochi ci utilizăm o cameră video. Baza tehnică este destul de redusă ca dimensiune, iar lentilele optice vor fi atât de perfecţionate încât vom putea trece la o distanţă de 20 - 25 cm de cameră. în cazul altor tipuri de camere, distanţa poate depăşi un metru şi, indiferent cât de scundă ori înaltă este persoana, va reuşi să găsească ochiul şi să redea o imagine clară". Directorul firmei menţionate a precizat că au pus la punct şi o cameră de filmat pentru conferinţe televizate, ce se ataşează computerului personal, fiind utilizată nu numai pentru pătrunderea în spaţiul cibernetic, dar şi participarea la video-conferinţe”.

Aşadar, cu ajutorul procedeului bio-metric va fi posibilă sortarea bagajelor pe un aeroport în funcţie de chipurile umane doar prin simpla privire a turiştilor de către camera de supraveghere.

Datele biometrice pot fi apelate digital de oriunde şi oricând, ceea ce face posibil un control electronic complet.

Tehnologia bazată pe măsurătorile biometrice, care identifică o anumită persoană după conformaţia facială, după iris, după amprentele digitale ori după podul palmei, va juca un rol deosebit în viaţa noastră cotidiană - a afirmat Gregory Johnson, purtătorul de cuvânt al Biroului de Management al Biometriei de pe lângă Ministerul american al Apărării. „Această tehnologie se găseşte deja pe piaţă şi se va răspândi într-o măsură mereu mai mare”61, cifra de afaceri atingând deja aproximativ 400 milioane de dolari anual.

60 Tudor Amza, Criminologie, Tratat de teorie şi politică criminologică, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2002, p. 683.61 Cotidianul, „Adevărul” nr. 3922 din 5 februarie 2003, Redacţia, titlu: „Bio-metria, noua tehnologie de identificare a

persoanelor”, p. 12.

22

Pentru a mări eficienţa, metoda va fi folosită în combinaţie cu alte sisteme de siguranţă, cum ar fi cârdurile inteligente – „smart cards” - sau codul de identificare, aşa-numitul „P./.7V.”.

Pentru a-i mări eficienţa, metoda va fi folosită în combinaţie cu alte sisteme de siguranţă, cum ar fi cârdurile inteligente („smart cards”) sau codul de identificare (aşa-numitul „PIN”). Dispozitivele „smart”, care îndeplinesc o anumită activitate ori semnalează o anumită situaţie, intră tot mai mult în viaţa cotidiană, de la banalul cârd cu ajutorul căruia scoatem banii de la bancomat, până la gadget-urile cele mai fanteziste62.

Introducerea cu aproximativ 25 de ani în urmă a codurilor de bare a reprezentat o adevărată revoluţie în activitatea de depozitare şi comercializare a mărfurilor. Istoria a consemnat că primele produse astfel codate au fost pacheţelele de gumă de mestecat Wrigley's, evenimentul producându-se la un supermarket din localitatea Troy, statul Ohio (SUA). Un asemenea pacheţel ocupă astăzi un loc de cinste în celebrul muzeu Smithsonian din Washington. O noutate de ultimă oră în domeniul codului de bare, în afară de modernizarea codului cu bare prin radio-etichetare (radio tags), a fost înregistrată la secţia de maternitate a spitalului „La Zarzuela”, din Madrid, unde folosirea acestui cod a vizat identificarea nou-născuţilor. Imediat după naştere, amprentele digitale ale bebeluşilor, precum şi ale mamelor acestora, sunt stocate sub formă de coduri de bare ataşate de încheietura mâinii, constituind primul act de identitate, ce furnizează şi alte informaţii: datele personale ale mamei, numele personalului medical care a asistat-o la naştere etc, eliminându-se orice confuzii sau substituiri de persoane.

Cercetători japonezi au realizat paşapoarte echipate cu un microprocesor care conţin datele de identificare ale posesorilor, cu scopul de a preveni falsificarea şi de a facilita controlul. „Informaţiile vor fi stocate în cipuri cu circuit integrat şi sperăm să putem insera pe el date despre iris, amprentele digitale, palma mâinii, structura scheletului şi caracteristicile vocii posesorilor”, informa un oficial al Ministerului de Afaceri Externe japonez, citat de Mediafax.

Autorităţile nu au decis deocamdată totalitatea informaţiilor fizice care vor fi inscripţionate pe cip, deoarece în standard comun în această privinţă va fi comunicat în curând şi de către ceilalţi membri ai G 8 şi Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale de pe lângă O.N.U.

În Internet, o tehnică de identificare umană este şi cea bazată pe scanarea irisului, paralel cu codul scris de identificare, respectiv semnătură digitală ori de recunoaştere a vocii.

Bill Voltmer, directorul Companiei Iridian Technologies, afirma cu privire la specializarea firmei în depistarea trăsăturilor bio-metrice din ochiul uman că această tehnică pare să elimine orice risc deoarece: „Nu este vorba de raze laser. Nu focalizăm o rază de lumină în ochi ci utilizăm o cameră video. Baza tehnică este destul de redusă ca dimensiune, iar lentilele optice vor fi atât de perfecţionate încât vom putea trece la o distanţă de 20 - 25 cm de cameră. în cazul altor tipuri de camere, distanţa poate depăşi un metru şi, indiferent cât de scundă ori înaltă este persoana, va reuşi să găsească ochiul şi să redea o imagine clară”. Directorul firmei menţionate a precizat că au pus la punct şi o cameră de filmat pentru conferinţe televizate, ce se ataşează computerului personal, fiind utilizată nu numai pentru pătrunderea în spaţiul cibernetic, dar şi participarea la video-conferinţe.

Tehnica de recunoaştere bazată pe măsurarea bio-metrică a chipului uman care, fără sprijinul informaticii nu putea fi realizată, se adaugă metodelor clasice de identificare criminalistică, tehnicilor moderne de vizualizare (de tipul microscoapelor electronice, optice etc), pe baza cărora, prin mijloace şi metode ştiinţifice, se pot releva detalii caracteristice ce pot duce la identificarea persoanelor, obiectelor ori se pot efectua determinări cantitative ori calitative.

În laboratoarele criminalistice, sunt destul de frecvente examinările destinate determinării calitative şi cantitative a elementelor chimice ce intră în compoziţia unor corpuri sau urme de diferite materii, descoperite în câmpul infracţional, în vederea identificării ori stabilirii

62 O companie electronică japoneză a realizat, de pildă, paharul care semnalizează singur când se goleşte, prin utilizarea unui microcip şi a unei mici bobine incorporate în piciorul acestuia, un fel de adaptare tehnologică a sistemului de etichetare electronică folosit în magazine.

23

provenienţei lor. La acestea se adaugă cercetarea înscrisurilor, fotografiilor, armelor de foc şi urmelor lor, substanţelor toxice etc, ceea ce face necesară apelarea la metode ştiinţifice de investigare cu un înalt grad de precizie şi sensibilitate.

Dintre care de altfel un loc distinct îl ocupă analizele A.D.N. (de exemplu, analiza ADN-ului nuclear mitocondrial), testările asupra stresului emoţional - poligraful, capcanele criminalistice, metodele de analiză spectrală”63, bazate pe radiaţii electromagnetice (radiaţiile X, ultravioletele şi cele infraroşii).

Aşadar, criminalistica apare ca o ştiinţă exactă, autonomă, bazată pe prelucrarea şi adaptarea ştiinţelor pozitive la descoperirea şi analizarea macro-microurmelor, inclusiv identificarea persoanei după semnalmente, produse biologice şi testul A.D.N.64, care deja se efectuează frecvent şi în derularea cercetărilor întreprinse de organele judiciare române, alături de sistemul de comparare automată a urmelor (A.F.I.S.) şi identificarea persoanelor prin scanarea irisului sau după voce etc.

2.1. Expertiza vociiExpertiza vocii şi vorbirii nu mai este o noutate pentru organele de anchetă inclusiv din

ţara noastră, prin acest gen de expertiză putându-se stabili autenticitatea înregistrărilor magnetice, eventualele intervenţii (ştersături, adăugiri, intercalări de cuvinte sau fraze) operate în înregistrarea magnetică iniţială, transcrierea înregistrării magnetice şi identificarea persoanei.

Pe lângă metodele tehnice, la acest gen de expertiză sunt folosite şi metodele de analiză a caracteristicilor vorbirii, cum sunt: caracteristicile generale şi individuale, particularităţile fonetice, particularităţile lexicale şi frazeologice, particularităţile gramaticale etc.

Examinarea criminalistică a urmelor sonore şi identificarea persoanelor în vederea constatării împrejurărilor în care s-au comis faptele sunt posibile datorită punerii în practică a unor modalităţi ştiinţifice care analizează specificitatea elementelor proprii fiecărei voci.

Elementele care determină individualitatea vocii fiecărei persoane se referă la65: particularităţile de construcţie ale aparatului fono-respirator (configuraţia gâtului, a cavităţii bucale, a foselor nazale etc), care au ca efect transmiterea sunetelor într-o anumită bandă de frecvenţă, particularităţile funcţiei fonatorii, determinate de fiziologia specifică actului respirator şi îndeosebi de modul de comportare a coardelor vocale (timbru, frecvenţă şi intensitate, primele două scăpând controlului conştient al persoanei), particularităţile determinate de modificări ale aparatului fono-respirator, apărute ca urmare a unor maladii (laringitele, paraliziile, diafoniile de natură psihică ce includ o gamă de modificări, de la simpla răceală până la afonie), la toate acestea adăugându-se o proprietate esenţială a vocii şi anume stabilitatea, condiţiile activităţii sociale a omului, mediul geografic, instrucţia, profesia ce constituie tot atâtea elemente care-şi lasă amprenta asupra vorbirii unei persoane şi o individualizează.

Caracteristicilor de identificare a vorbirii se mai pot adăuga ritmul vorbirii (rar, repezit, răstit), claritatea acesteia, precum şi particularităţi determinate de anumite defecte de vorbire (vorbirea peltică, bâlbâială, graseierea etc), folosirea unor regionalisme, termeni argotici ori prezenţa accentului specific unei alte limbi.

Sistemul normelor juridice, al mijloacelor şi metodelor de investigare a infracţiunilor şi de identificare a persoanelor trebuie să fie în pas cu cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii.

Expertiza vocii şi vorbirii cunoaşte în era informaţiilor noi valenţe de realizare, specialiştii putând să estimeze amprenta vocală, să filtreze semnalul vocal alterat de zgomot şi să utilizeze resurse software pentru procesarea digitală a semnalului vocal, toate incluzând nu numai un înalt nivel de profesionalism, dar şi de răspundere, alături de un volum de muncă impresionant.

Aşadar, expertiza vocii şi vorbirii nu mai este o noutate pentru organele de anchetă inclusiv din ţara noastră, prin acest gen de expertiză putându-se stabili autenticitatea

63 Emilian Stancu, „Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor - Curs de criminalistică”, Universitatea Bucureşti, 1986, p.73.64 Dr. Lucian Ionescu, „Criminalistica, încotro ?”, revista „Palatul de Justiţie” nr. 11-12/1997.65 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, „Expertizele - mijloc de probă în procesul penal”, Editura Tehnică,

Bucureşti, 2000, p. 245.

24

înregistrărilor magnetice, eventualele intervenţii (ştersături, adăugiri, intercalări de cuvinte sau fraze) operate în înregistrarea magnetică iniţială, transcrierea înregistrării magnetice şi identificarea persoanei.

Pe lângă metodele tehnice, la acest gen de expertiză sunt folosite şi metodele de analiză a caracteristicilor vorbirii, cum sunt:

• caracteristicile generale şi individuale;• particularităţile fonetice;• particularităţile lexicale şi frazeologice;• particularităţile gramaticale.Examinarea criminalistică a urmelor sonore şi identificarea persoanelor în vederea

constatării împrejurărilor în care s-au comis faptele sunt posibile datorită punerii în practică a unor modalităţi ştiinţifice care analizează specificitatea elementelor proprii fiecărei voci. Elementele care determină individualitatea vocii fiecărei persoane se referă la cele care vizează66:

• particularităţile de construcţie ale aparatului fono-respirator (configuraţia gâtului, a cavităţii bucale, a foselor nazale etc.), care au ca efect transmiterea sunetelor într-o anumită bandă de frecvenţă;

• particularităţile funcţiei fonatorii, determinate de fiziologia specifică actului respirator şi îndeosebi de modul de comportare a coardelor vocale (timbru, frecvenţă şi intensitate, primele două scăpând controlului conştient al persoanei);

• particularităţile determinate de modificări ale aparatului fono-respirator, apărute ca urmare a unor maladii (laringitele, paraliziile, diafoniile de natură psihică ce includ o gamă de modificări, de la simpla răceală până la afonie), la toate acestea adăugându-se o proprietate esenţială a vocii şi anume stabilitatea, condiţiile activităţii sociale a omului, mediul geografic, instrucţia, profesia, constituie tot atâtea elemente care-şi lasă amprenta asupra vorbirii unei persoane şi o individualizează. Caracteristicilor de identificare a vorbirii se mai pot adăuga ritmul vorbirii (rar, repezit, răstit), claritatea acesteia, precum şi particularităţi determinate de anumite defecţiuni de vorbire (vorbirea peltică, bâlbâială, graseierea etc.), folosirea unor regionalisme, termeni argotici ori prezenţa accentului specific unei alte limbi.

Sistemul normelor juridice, al mijloacelor şi metodelor de investigare a infracţiunilor şi de identificare a persoanelor trebuie să fie în pas cu cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii.

Expertiza vocii şi vorbirii cunoaşte în era informaţiilor noi valenţe de realizare, specialiştii putând să estimeze amprenta vocală, să filtreze semnalul vocal alterat de zgomot şi să utilizeze resurse software pentru procesarea digitală a semnalului vocal, toate incluzând nu numai un înalt nivel de profesionalism, dar şi de răspundere, alături de un volum de muncă impresionant.

2.2. Bio-detecţia, poligraful sau detectorul de minciuni. 2.2.1. Bio-detecţia, poligraful sau detectorul de minciuni. Utilitatea şi necesitatea

utilizăriiModernizarea fără precedent a ştiinţei şi practicii criminalistice (atât la nivel

internaţional, cât şi în ţara noastră), în efortul continuu de a sluji justiţiei şi adevărului, se oglindeşte direct atât în dotarea cu aparate şi utilizarea unor metode noi pentru aplicarea lor în scop judiciar, cât mai ales prin invenţii. Acestea sunt consecinţa firească a revoluţiei tehnico-ştiinţifice mondiale, dar şi a orientării preventiv-ofensive a societăţii împotriva diversităţii fenomenului infracţional.

De regulă, orice faptă ilicită, departe de a fi o achiziţie întâmplătoare periferică a conştiinţei făptuitorului, se integrează în aceasta, sub forma unei structuri informaţionale stabile, cu un conţinut şi o încărcătură afectiv-emoţională specifică şi cu un rol motivaţional bine diferenţiat67. Subordonându-se caracteristicilor structurale, obiectual informaţionale ale faptei, experienţa afectivă corespunzătoare se asociază, integrându-se în calitate de componentă a

66 Radu Constantin, Pompilu Drăghici, Mircea Ioniţă, „Expertizele - mijloc de probă în procesul penal”, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, pag. 245.

25

imaginii individuale sau categoriale despre fapta infracţională, conform principiului psihologic după care „stabilizarea şi organizarea sistemului de imagini implică stabilizarea şi organizarea substratului lor afectiv”68.

Practica judiciară utilizează metode şi tehnici de valorificare a modificărilor materiale pe scoarţa cerebrală - care au ca bază apariţia acestora în urma unor conduite antisociale. Reprezentative pentru desfăşurarea anchetelor judiciare sunt constatarea cu ajutorul tehnicii poligraf a stresului emoţional ori procedura prezentării spre recunoaştere de persoane sau obiecte.

Tehnica poligraf abordează în mod indirect planul conştiinţei individului, căutând să evidenţieze dacă acesta redă cu fidelitate şi în mod sincer "ceea ce cunoaşte" sau "ştie" despre circumstanţele reale sau personale în care a fost suspectat de săvârşirea unei fapte penale ori martor al unor conduite ilicite69.

Problema identificării comportamentului mincinos are rădăcini adânci şi este extrem de veche. Semnificativă în acest sens este Biblia, care atestă modul în care regele Solomon a atribuit un copil revendicat de două femei, una altruistă şi emoţionată (care a preferat să renunţe la copil pentru a nu fi tăiat în două) şi alta mincinoasă (care a acceptat varianta secţionării copilului, metodă în urma căreia niciuna nu l-ar mai fi putut dobândi). Regele a oferit copilul mamei care a pledat să lase copilul celeilalte femei.

Metoda a fost utilizată de-a lungul timpului cu unele schimbări dar şi exagerări (B. Kleinmuntz, J. Szucko -1984).

Astfel, beduinii din Arabia soluţionau conflictul dintre martori punându-i să atingă cu limba un fier încins, fiind considerat mincinos cel ce prezenta arsuri.

Chinezii foloseau o metodă similară, obligând suspecţii să mestece pudră de orez şi s-o scuipe apoi afară, vinovat fiind considerat cel a cărui pudră rămânea uscată. Inchiziţia folosea o variantă de mestecare de către suspecţi a unei bucăţi de pâine cu brânză, iar dacă aceasta se lipea de cerul gurii sau gât, suspectul era declarat vinovat.

În procesele de tip acuzatorial şi inchizitorial, situate din punct de vedere istoric înainte de epoca modernă, s-a pus accentul pe „adevărul mistic” (ce rezultă din sistemul probator bazat pe elemente ascunse, ordalii sau duelul judiciar) şi „adevărul formal” (cărora legea le conferea o anumită tărie sau grad de credibilitate).

De exemplu, mărturisirea era socotită „regina probelor” – „proba probatissima”. Credibilitatea diferită a probelor viza şi excluderea declaraţiei unui singur martor, „testis

unus testis nullus”, luarea în consideraţie a declaraţiilor bărbaţilor în raport de cele date de femei, credibilitatea mărturiilor date de seniori şi clerici în raport de mărturiile iobagilor sau laicilor etc.

De altfel, de-a lungul timpului, filozofii au subliniat faptul că obiectivitatea adevărului nu depinde de voinţa omului70. „Adevărul aparţine acelui care consideră despărţit ceea ce este în realitate despărţit şi ca unit ceea ce este unit, precum este în eroare acela ce gândeşte contrar de cum sunt lucrurile în realitate”.

Pentru Byron, „adevărul este o perlă care iubeşte adâncul”, iar pentru Blaise Pascal „lucrurile sunt adevărate sau false, potrivit cu aspectul sub care sunt privite”

Kant a susţinut că definiţia nominală a adevărului constă „în acordul conştiinţei cu obiectul ei”.

67 Tiberiu Bogdan, Tudorel Butoi, „Constatarea stresului psihologic cu ajutorul poligrafului. Tratat practic de criminalistică”, vol. 11, Serviciul Editorial, Bucureşti, 1978, pag. 370.

68 Tudorel Butoi, „Crima sub lupa detectorului de minciuni”, Editura Press „Mihaela” SRL, Bucureşti, 1997, pag. 33-37; cu referire la Mihai Golu, Aurel Dicu, „Introducere in psihologie”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, pag. 190.

69 Tiberiu Bogdan, Tudorel Butoi, „Constatarea stressului psihologic cu ajutorul poligrafului”, Tratat practic de criminalistică”, vol. II, Serviciul Editorial, Bucureşti, 1978, p. 370.

70 Aristotel în Metafizica - Reflecţii despre adevăr.

26

„Adevărul este corespondenţa gândirii cu obiectul, iar pentru a produce această corespondenţă - căci ea nu e dată de sine şi pentru sine - gândirea trebuie să se supună şi să se conformeze obiectului” (Fr. Hegel)71.

Tehnica poligraf analizează elementele de conţinut ale realităţii subiective pe care o poartă în planul conştiinţei sale suspectul, prin interpretarea modificărilor ce pot fi concretizate la nivelul unor parametri psihofiziologici (puls, tensiune arterială, respiraţie, voce şi vorbire, reacţie electrotermică, reactivitate miokinetică etc.) în raport cu întrebările la care acesta este planificat să răspundă.

Pentru a realiza o modalitate eficientă de lucru, examinatorul exercită asupra subiectului supus investigaţiei o gamă largă de stimuli auditivi (întrebări, cuvinte, expresii etc.) sau vizuali (diapozitive, imagini filmate etc.) de încărcături diferite: stimuli neutri, de control, semnificativi în raport cu fapta a cărei reactualizare declanşează structuri funcţionale ale memoriei latente şi voluntare.

În cazul persoanei care a comis fapta, examinarea acesteia prin intervenţia controlată a unor factori surpriză şi al unor elemente de neprevăzut, legate de stimuli (ordine, repeta-bilitate, conţinut etc.) necunoscuţi de suspect, determină apariţia bruscă a unor reprezentări despre faptă, ce sunt monitorizate.

Concomitent, caracteristicile afective, stările emoţionale şi trăirile care au însoţit reprezentările despre faptă inundă planul conştiinţei, dominându-1 în virtutea ineficientei controlului voluntar asupra lor.

Din perspectiva finalităţii, bio-detecţia judiciară urmăreşte observarea efectului bio-feedback, urmând apoi procesul logico-juridic al conversiunii sale în mijloace de probă. Condiţionarea operantă creează la nivelul bio-diagramei suspectului câmpurile bio-informaţionale. Aceasta este o metodă de comunicare inter-psihologică între psihicul expertului psiholog şi cel al persoanei testate conectate la biodetector, care funcţionează ca un procesor de descompunere a fenomenului reactivităţii sinergice în funcţiile fiziologice pentru care a fost proiectat.

Particularităţile cibernetice ale acestei metode de comunicare inter-cerebrală constau în faptul că expertul psiholog, pornind de la datele inferenţei operative, provoacă în mod deliberat, cu scop cognitiv, o anumită reacţie, adică răspunsul celuilalt psihic, al persoanei testate care posedă matricea informaţională (în limbaj cibernetic, programul infracţiunii consumate), asigurându-se caracterul cibernetic al comunicării interpsihologice.

Procesul testării, în poziţia conectat la biodetector, se realizează prin două circuite inter-psihologice:

• aparent (necibernetic), care prin voinţa subiectului testat poate fi sincer sau simulat;• inaparent (cibernetic), care sondează prin reacţiile fiziologice, mediile cunoaşterii şi

afectivităţii ce nu pot fi controlate, motiv pentru care răspunsurile date de substratul afectiv al psihicului sunt sincere.

Finalitatea bio - detecţiei judiciare este prin urmare cunoaşterea şi dovedirea adevărului, ceea ce este posibil prin integrarea în metoda bio-detecţiei, concepută ca metodă pluridisciplinară (psihologice, cibernetice, fiziologice, logice, drept şi filozofice), fiecare îndeplinind funcţiuni specifice în cercetarea fenomenelor comportamentului simulat intenţionat de suspecţii care au încălcat normele juridice imperative sau prohibitive.

Bio-detecţia este o metodă de diagnoză de fapt, de psiho-diagnoză efectuată cu ajutorul poligrafului care pentru înregistrarea modificărilor psihofiziologice pe care le prezintă o persoană suspectată de comiterea unei infracţiuni, reclamă obligativitatea prezenţei acesteia în faţa specialistului investigator, lucru nu întotdeauna posibil şi mai ales de dorit în cazul anchetelor ce vizează marea criminalitate.

71 N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea Generală, vol. I, Editura Paideia, Ediţia a III-a, Bucureşti 1987, pag. 93-95.

27

Cercetătorii israelieni, pentru înlăturarea acestui inconvenient, au realizat o aşa-numită „maşină a adevărului”, care oferă posibilitatea investigatorilor de a face observaţii la distanţă şi fără ştirea persoanei observate.

Analizând vibraţiile vocii cu ajutorul unui complicat sistem video computerizat, Tamir Segal, de la societatea israeliană Makh Shevet, a reuşit să stabilească dacă o persoană minte sau spune adevărul.

Maşina inventată de Amir Lieberman clasează ceea ce spune o persoană în cinci categorii: „adevărat”, „înalt grad de excitaţie”, „exagerare”, „inexact” şi „fals”.

Frecvenţa vocii trădează într-adevăr starea psihică a celui care vorbeşte, aşa încât, chiar dacă rezultatele folosirii unei astfel de tehnologii nu pot duce întotdeauna la stabilirea unor elemente cu valoare probantă, ele pot fi extrem de utile anchetatorilor pentru orientarea unei investigaţii, pentru identificarea unor noi piste şi stabilirea cercului de suspecţi72.

2.2.2. Bio-detecţia, poligraful sau detectorul de minciuni. Relativitatea şi insuficienţa acestuia

Detectorul de minciuni poate funcţiona în cazuri specifice şi folosind întrebări distincte, dar este prea puţin util în cazul unui test general (spre exemplu pentru uz guvernamental), a anunţat în octombrie 2002 o comisie independentă americană. După intervievarea unor experţi în utilizarea poligrafului de la CIA, FBI şi din alte agenţii, Comisia Academiei Naţionale de ştiinţe a stabilit că detectorul de minciuni poate fi păcălit, în special dacă subiectul este cercetat pentru activităţi în domeniul spionajului sau criminalităţii şi nu pentru o problemă specifică.

Comisia academică americană formată la cererea Ministerului Energiei a decis că poligraful nu poate fi folosit pentru cercetarea în masă a lucrătorilor federali, deoarece poate sugera în mod fals că un salariat onest minte şi poate fi păcălit de cineva care este pregătit să înşele.

Guvernul federal al SUA, prin multitudinea agenţiilor sale, organizează în fiecare an mii de teste cu poligraful pentru cei care doresc să se angajeze şi pentru proprii salariaţi, fiind inevitabile mediatizatele dispute privind faptul că cineva „a picat testul poligraf73.

Detectorul de minciuni poate aşadar să fie „păcălit”, specialiştii stabilind că există o marjă de eroare evaluată la 12%, dar acest fapt nu reduce semnificativ pledoaria pentru utilizarea bio-detecţiei psiho-cibernetice pentru identificarea actelor deliberat simulate şi evitarea erorilor judiciare care pot totuşi apărea chiar şi în cazul amprentelor digitale.

2.2.3. Bio-detecţia, cu caracter distructivRevenind la tehnica utilizării poligrafului „lie-detector”, ce presupune retransmiterea sub

formă de grafice a modificărilor fiziologice obiective ale suspectului, intervenite pe parcursul derulării interogatoriului, se constată că aceasta reclamă examinatori profesionişti care să posede cunoştinţe şi deprinderi atât în tehnica metodei, cât şi în domeniul psihologiei mărturiei. Legitimitatea folosirii poligrafului face obiectul unor controverse în mediul juridic, al presei, al opiniei publice care condamnă utilizarea unor procedee medicale menite să aducă subiectul în stare de semiconştientă, pentru a face declaraţii, cum ar fi de exemplu narcoanaliza şi alte metode care au suscitat o reprobare cvasigenerală.

Un nou experiment de tipul „Candidatul manciurian” a fost elaborat de un colectiv de oameni de ştiinţă americani, care a demonstrat că se pot implementa memorii false în minţile oamenilor în timpul interogatoriilor.

Potrivit studiilor efectuate de Elizabeth Loftus, profesor de psihologie la Universitatea din California, peste o treime dintre oameni sunt susceptibili la falsele memorii.

Subiecţii experimentului au mărturisit poliţiei fapte pe care nu le-au comis niciodată. Asemenea programe de „spălare a minţii” îşi au originile în anii '50 şi se pare că au fost inspirate de modelele sovietice de „mărturisire” a unor crime împotriva regimului comunist.

72 Revista de informare, documentare şi opinii "Criminalistica" nr. 1, martie 1999, V. Al., „Maşina adevărului”, pag. 21.73 Cotidianul, „Adevărul” nr. 3826 din 11 octombrie 2002, Redacţia, titlu: „Detectorul de minciuni poate fi păcălit”, pag. ll.

28

Respectivele metode au fost relatate pe larg de Alexander Soljeniţîn în „Arhipelagul Gulag”, dar în varianta americană au fost mult modernizate de cercetătorii dr. Harold Wolff şi Lawrence Hinkle.

Responsabilii de la CIA au demarat cercetările în domeniul drogurilor şi hipnozei imediat după crearea Agenţiei în 1947. Dar programul privind controlul minţii nu a început decât după procesul înscenat cardinalului Mindszenty de către autorităţile comuniste ungare în 1949. Cu o privire stranie, fixă, cardinalul mărturisise, spre stupoarea tuturor, „crima de înaltă trădare” pe care era evident că nu o comisese. Genul acesta de proces amintea izbitor de cele conduse la Moscova de aşa-numiţii „apparatcick”, în 1938-1939.

Conducerea de la CIA a decis că este momentul să afle ce stă în spatele transformării unor oameni în „zombi”. La vremea respectivă, în cazul Mindszenty, un Memorandum CIA conţinea o notă informativă prin care se declara că o „forţă nevăzută” 1-a controlat pe cardinal şi că autorităţile comuniste au folosit hipnoza asupra cardinalului.

În vara anului 1949, agenţii CIA au făcut o călătorie „de serviciu” în Europa pentru a studia metodele folosite de ruşi. Ulterior, a luat naştere proiectul Bluebird, aprobat pe 20 aprilie 1950 de către directorul CIA de atunci Roscoe Hillenkoetter, prin care programul de control comportamental condus de agenţie avea deja o bază birocratică. La început, a existat o colaborare între oamenii de ştiinţă şi anchetatori. O echipă Bluebird consta de regulă din trei oameni: un psihiatru, un expert în hipnoză şi un tehnician care utiliza poligraful.

La câteva luni de la crearea bazei legale a programului Bluebird, o echipă de la CIA a plecat în Japonia pentru a-şi testa experimentul de control al minţii asupra subiecţilor umani suspectaţi a fi agenţi dubli. Experimentul a fost testat pe prizonierii de război coreeni şi a fost înregistrat ca „reuşit” în arhivele CIA74.

2.3. Desenelor papilare sau dactiloscopia. 2.3.1.Desenelor papilare sau dactiloscopia. Utilitatea şi necesitate. Necesitatea identificării cu certitudine a persoanei care a comis o infracţiune a determinat

de-a lungul timpului efectuarea de cercetări asupra caracteristicilor desenelor papilare, punând bazele unei ramuri importante a ştiinţei criminalistice cunoscută sub denumirea de dactiloscopie75.

În prezent, activităţi cum sunt identificarea autorilor unei infracţiuni ori a cadavrelor necunoscute, au la bază metode proprii acestui domeniu al criminalisticii. Astfel, prezintă importanţă în efectuarea analizelor şi stabilirii valorii probante a acestora, nu numai desenul papilar în întregul său, dar şi crestele papilare ori chiar porii ce conţin elemente de specificitate, relevante pentru a deosebi un individ de altul. Impunerea desenului papilar printre cele mai valoroase şi importante elemente de identificare a persoanei se datorează unicităţii, fixităţii şi inalterabilităţii, aspecte care au determinat considerarea la un moment dat a identificării persoanei după urmele palmare, digitale sau plantare drept cel mai sigur mijloc criminalistic.

Totuşi, numeroasele exemple desprinse din practica judiciară au demonstrat că acest mod de identificare a persoanei suspecte de săvârşirea unei infracţiuni sau a victimei lezate, nu este infailibil. Plecând de la încercările unor infractori de a-şi altera desenul papilar (prin frecare sau folosire de substanţe corosive) sau de a realiza un transplant, o înlăturare chirurgicală sau modificare a acestora, s-a ajuns totuşi şi la falsurile de amprentă realizate prin transfer, tăierea degetelor etc. Pentru identificare sunt necesare 17 puncte de concordanţă perfectă, având în vedere că într-un desen papilar digital se pot găsi înjur de 150 de detalii caracteristice (început, capăt şi sfârşit de creastă papilară, bifurcare, contopire simplă şi triplă, întrerupere, fragment, butonieră, inel, deviere, intersecţie, cârlig, anastomoză etc). Detaliile sau punctele caracteristice ale desenelor papilare pot fi exploatate cu succes în identificarea criminalistică, numai dacă sunt prezentate într-un număr suficient sau reflectate în condiţii bune de urmă.

74 Cotidianul „Naţional” nr. 1815 din 19 februarie 2003, Măriuca Dinu, "Sub interogatoriu pot fi implantate amintiri false ", pag. 12.

75 Termenul de dactiloscopie derivă din cuvintele greceşti dactilos = deget şi scopia = prin care se poate privi, cerceta, Dactiloscopia = procedeul de identificare a persoanelor.

29

Necesitatea identificării cu certitudine a persoanei care a comis o infracţiune a determinat de-a lungul timpului efectuarea de cercetări asupra caracteristicilor desenelor papilare, punând bazele unei ramuri importante a ştiinţei criminalistice cunoscută sub denumirea de dactiloscopie76.

În prezent, activităţi cum sunt identificarea autorilor unei infracţiuni ori a cadavrelor necunoscute, au la bază metode proprii acestui domeniu al criminalisticii. Astfel, prezintă importanţă în efectuarea analizelor şi stabilirii valorii probante a acestora, nu numai desenul papilar în întregul său, dar şi crestele papilare ori chiar porii ce conţin elemente de specificitate, relevante pentru a deosebi un individ de altul. Impunerea desenului papilar printre cele mai valoroase şi importante elemente de identificare a persoanei se datorează unicităţii, fixităţii şi inalterabilităţii, aspecte care au determinat considerarea la un moment dat a identificării persoanei după urmele palmare, digitale sau plantare drept cel mai sigur mijloc criminalistic.

2.3.2. Desenelor papilare sau dactiloscopia. Relativitatea lor.Totuşi, numeroasele exemple desprinse din practica judiciară au demonstrat că nici acest

mod de identificare a persoanei suspecte de săvârşirea unei infracţiuni sau a victimei lezate, nu este infailibil.

Plecând de la încercările unor infractori de a-şi altera desenul papilar (prin frecare sau folosire de substanţe corosive) sau de a realiza un transplant, o înlăturare chirurgicală sau modificare a acestora, s-a ajuns totuşi şi la falsurile de amprentă realizate prin transfer, tăierea degetelor etc.

Pentru identificare sunt necesare 17 puncte de concordanţă perfectă, având în vedere că într-un desen papilar digital se pot găsi în jur de 150 de detalii caracteristice (început, capăt şi sfârşit de creastă papilară, bifurcare, contopire simplă şi triplă, întrerupere, fragment, butonieră, inel, deviere, intersecţie, cârlig, anastorhoză...). Detaliile sau punctele caracteristice ale desenelor papilare pot fi exploatate cu succes în identificarea criminalistică, numai dacă sunt prezentate într-un număr suficient sau reflectate în condiţii bune de urmă.

Carlo Moretti, reputat inspector de poliţie şi director fondator al „Revistei internaţionale de criminologie şi poliţie tehnică”, în cartea sa intitulată „în faţa crimei”, relata o întâmplare inedită despre sistemul de control al amprentelor: În Canada, din vremea când indienii, care primeau o pensie guvernamentală, trebuiau saşi ateste identitatea cu amprenta degetului mare. Presa a scris astfel despre arestarea unei familii care primea, fără nici un drept, pensia unui mort, graţie degetului respectiv al defunctului, care a fost tăiat înainte de înmormântare şi conservat într-un borcan cu formol de unde era scos ori de câte ori trebuia „semnată” chitanţa!

De altfel ingeniozitatea infractorilor rivalizează în prezent cu a regizorilor, care în filme SF pun în aplicare metode şi instrumente tehnice performante pentru a păcăli entităţi supranaturale sau reprezentanţi ai agenţiilor de aplicare a legii, inclusiv prin extirparea unor organe (ochiul, de exemplu), în scopul substituirii unor persoane care au acces la date şi informaţii secrete stocate într-un computer.

§3. Sunteze cu privire la măsurătorile bio-metriceAşa încât, legislaţia procesual penală trebuie să asigure un cadru juridic adecvat şi

procedee performante pentru descoperirea adevărului şi respectarea principiilor şi garanţiilor necesare pentru recunoaşterea drepturilor fundamentale ale fiecărui participant la procesul penal.

De asemenea, metodele tactice, tehnica criminalistică, ca şi cunoştinţele operaţionale de psihologie judiciară trebuie să asigure identificarea autorilor şi stabilirea adevărului în fiecare cauză, ţinând cont de standardele moderne de desfăşurare a procesului penal. „Poliţistul nu trebuie să mai fie robul metodelor vechi «încercate» dar depăşite, aşa cum nici medicul nu

76 Termenul de dactiloscopie derivă din cu vintele greceşti dactilos = deget şi scopia = prin care se poate privi, cerceta. Dactiloscopia = procedeul de identificare a persoanelor.

30

trebuie să rămână adeptul unor tehnici de diagnosticare anacronice sau perimate. Anchetatorul sau judecătorul de instrucţie însărcinat cu aflarea adevărului şi lămurirea finală a cazului are de asemenea datoria de „a se ţine la curent” şi de a se adapta la progresele tehnicii, care îi vor face intervenţia mai sigură, mai precisă, mai uşoară”77.

Nu se poate concepe o justiţie adevărată fără cunoaşterea detaliată a actelor criminale şi a modului în care au fost comise. Vinovaţii trebuie identificaţi, cercetaţi, deferiţi justiţiei, condamnaţi la pedepse care să nu fie doar simbolice.

Pentru a obţine rezultate satisfăcătoare, în spiritul legii şi al imperativelor societăţii democratice, trebuie folosită toată perspicacitatea anchetatorilor, toată puterea de pătrundere şi înţelepciunea magistraţilor, întreaga competenţă a experţilor, în serviciul cărora trebuie puse, fără nici o ezitare, atât norme juridice, cât şi dotări, în concordanţă cu progresele tehnice, pentru a ne mobiliza cu toţii împotriva tarei celei mai periculoase în domeniul penal: nepedepsirea criminalului.

În lumea juriştilor se apreciază, hiperbolizat desigur, că un anchetator ideal trebuie să aibă „înţelepciunea regelui Solomon, răbdarea lui Hristos, logica lui Aristotel şi inventivitatea lui Edison”.

Totuşi, exigenţele legale şi morale, ca şi cele de competenţă care se formulează faţă de un astfel de examinator, responsabil cu aplicarea legii şi protecţia societăţii în faţa recrudescenţei criminalităţii, justifică chiar şi o asemenea exagerare78.

Ancheta judiciară prezintă o anumită duritate, fiind presărată cu obstacole, cu răsturnări de situaţii, cu coincidenţe stranii şi intempestive care solicită la maximum inteligenţa, priceperea şi rezistenţa psihică a anchetatorului. Organul judiciar trebuie să fie înzestrat cu aşa-numita „inteligenţă de contact”, cerinţă impusă de diversitatea situaţiilor ce se pot ivi în cursul derulării anchetelor, cu accent asupra situaţiilor când se procedează la audierea unui suspect79.

Legislaţia procesual penală trebuie să asigure un cadru juridic adecvat şi procedee suficient de noi pentru descoperirea adevărului şi respectarea principiilor şi garanţiilor necesare pentru recunoaşterea drepturilor fundamentale ale fiecărui participant la procesul penal.

De asemenea, metodele tactice, tehnica criminalistică, ca şi cunoştinţele operaţionale de psihologie judiciară trebuie să asigure identificarea autorilor şi stabilirea adevărului în fiecare cauză, ţinând cont de standardele moderne de desfăşurare a procesului penal.

„Poliţistul nu trebuie să mai fie robul metodelor vechi „încercate” dar depăşite, aşa cum nici medicul nu trebuie să rămână adeptul unor tehnici de diagnosticare anacronice sau perimate.

Anchetatorul sau judecătorul de instrucţie însărcinat cu aflarea adevărului şi lămurirea finală a cazului are de asemenea datoria de „a se ţine la curent” şi de a se adapta la progresele tehnicii, care îi vor face „intervenţia mai sigură, mai precisă, mai uşoară”80.

Nu se poate concepe o justiţie adevărată fără cunoaşterea detaliată a actelor criminale şi a modului în care au fost comise. Vinovaţii trebuie identificaţi, cercetaţi, deferiţi justiţiei, condam-naţi la pedepse care să nu fie doar simbolice.

Pentru a obţine rezultate satisfăcătoare, în spiritul legii şi al imperativelor societăţii, trebuie folosită toată perspicacitatea anchetatorilor, toată puterea de pătrundere şi înţelepciunea magistraţilor, întreaga competenţă a experţilor, în serviciul cărora trebuie puse, fără nici o ezitare, atât norme juridice, cât şi dotări, în concordanţă cu progresele tehnice, pentru a ne mobiliza cu toţii împotriva tarei celei mai periculoase în domeniul penal: nepedepsirea criminalului.

77 Carlo Moretti, "în faţa crimei", Editura Allfa, Bucureşti, 2000, p. 235 - 336.78 Nicolae Mitrofan, Voicu Endrenghea, Tudorel Butoi, „Psihologie i judiciară”, Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL,

Bucureşti, 1992, pag. 161-165.79 Aurel Ciapraga, „Criminalistica. Tratat de tactică”, Editura Gama, Iaşi, 1996, pag. 227.80 Carlo Moretti, „În faţa crimei”, Editura Allla, Bucureşti, 2000, pag. 235 - 336.

31

32

Capitolul III. Interceptarea convorbirilor şi comunicatelor în sistemul dreptului penal comparat.

Secţiunea 1. Interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri§1. Noi metode de aplicare şi utilizare a interceptărilor audio sau video Vom prezenta pe scurt utilitatea acestor procedee probatorii, astfel cum a fost evidenţiată

în literatura de specialitate81. Prin punerea sub ascultare a telefonului fix este posibilă aflarea numerelor de telefon de

la care se apelează precum şi cele care se formează de la aparatul respectiv, conţinutul convorbirilor, data, ora şi locul din care s-au efectuat.

Ulterior, pot fi identificaţi titularii celorlalte posturi telefonice care au intrat în legătură cu suspectul.

Supravegherea unui telefon mobil poate furniza, pe lângă informaţia obţinută prin apeluri telefonice, şi informaţii referitoare la poziţia sau traseul în teritoriu al deţinătorului, precum şi conţinutul mesajelor transmise.

Autorizarea supravegherii unui telefon public este posibilă dacă sunt date clare că suspectul foloseşte în mod constant acel telefon şi dacă nu sunt posibile interceptarea şi urmărirea altor telefoane.

Prin punerea sub urmărire a pagerelor se poate obţine o evidenţă reală despre telefoanele şi codurile folosite de posesorii acestora.

Se poate emite autorizaţie de supraveghere şi pentru un fax care transmite sau care primeşte informaţia sau chiar pentru un fax care transmite copii după tot ce a fost transmis de la şi către faxul în cauză.

Cerinţele de interceptare minimă sunt destul de complicate pentru acest tip de urmărire, motiv pentru care infractorii folosesc acest mijloc de comunicare pentru a evita controlul activităţii lor. Uneori se poate ajunge la acest tip de supraveghere ca urmare a interceptării pe cale electronică a telefoanelor clasice de la care suspecţii cer mesaje pe fax.

Accesarea şi supravegherea computerelor oferă anchetatorilor posibilitatea de a afla numeroase informaţii, computerul fiind atât un mijloc de comunicare, cât şi unul de stocare a datelor.

Prin urmărirea comunicaţiilor realizate prin e-mail este posibil să se cunoască cuprinsul conversaţiei, data, ora şi locul care s-a efectuat transmisia.

Internetul este şi gazda unor grupuri de discuţie - forumuri. Acestea permit utilizatorilor să afişeze mesaje care pot fi citite de oricine, teoretic, fiecare mesaj afişat este accesibil oricui navighează pe internet, putând fi copiate de oricare dintre utilizatori. Prin această metodă este posibil ca suspecţii să îşi transmită mesaje codate cu privire la comiterea unor infracţiuni. Interceptarea acestora este posibilă numai dacă se cunosc adresele de email ale suspecţilor. Pentru a evita interceptarea convorbirilor telefonice, infractorii pot utiliza Internet Relay Chat sau alte sisteme de comunicaţie similare. Chiar şi aceste „discuţii” pot fi supravegheate şi înregistrate dacă se cunoaşte că suspecţii comunică în mod constant în acest mod şi se cunosc parolele. Casele de marcat sunt utile din punctul de vedere al modului de stocare a datelor, întrucât acestea pot oferi informaţii despre sumele de bani cheltuite, obiectele cumpărate, data, ora şi locul de unde au fost cumpărate, cantitatea şi preţul acestora.

Accesarea şi supravegherea bancomatelor pot da relaţii despre ridicări, depuneri de bani efectuate de suspecţi, putându-se verifica data, locul şi ora efectuării tranzacţiei, beneficiarul sumelor depuse sau contul din care provin sumele ridicate. Cititoarele de carduri permit aflarea de informaţii despre mişcările de capital efectuate de posesorii cârdurilor, ceea ce presupune

81 Dorin Ciuncan, Înregistrările audio şi video, mijloace de probă, Revista de Drept penal (în continuare – RDP), nr. 1/1997, p. 57; D. Ciuncan Autorizarea judiciară a înregistrărilor audio şi video, PL, nr. 2/1998, p. 30; Mihai Apetrei Înregistrările audio şi video - mijloace de probă în procesul penal, RDP, nr. 3, 1998. p. 94-95.

33

cunoaşterea de către anchetator a tipului de card folosit de suspect, a băncii emitente şi a numărului de cont82.

Comunicaţiile private sau de stat, prin telefonia fixă, mobilă, fax sau modem sunt extrem de vulnerabile. Cu aparatură artizanală sau achiziţionată prin internet, cu sprijinul unor firme specializate sau al funcţionarilor unor operatori de telefonie, oricine poate fi spionat în mod sistematic.

O dovadă în acest sens o reprezintă zecile de cazuri depistate de S.R.I. şi prezentate într-un amplu documentar: un student din Bucureşti a confecţionat şi vândut 5.000 de mijloace telefonice de interceptare destinate culegerii de informaţii; cu sprijinul unui angajat al unei firme de telefonie, un inginer a spionat ilegal convorbirile telefonice ale unui patron, un magistrat a fost şantajat în urma supravegherii sale prin mijloace foto-video; într-un cabaret a fost plasată aparatură de înregistrare pentru şantajarea clienţilor etc. Aceste cazuri au fost sesizate parchetului.

În ceea ce priveşte mijloacele tehnice de „spionaj”, primii agenţi virtuali sunt robotul telefonic şi telefonul fără fir.

Chiar şi instalaţiile de siguranţă cu interfoane se pot transforma în spioni electronici; o priză de perete nu este decât un potenţial „turnător anonim”. Gradul redus de protecţie a circuitelor fizice pe unele porţiuni de traseu face posibilă interpunerea unor dispozitive de preluare, amplificare, ascultare înregistrare sau chiar transmitere la distanţă a comunicaţiilor interceptate. Mijloacele tehnice implantate în echipamentele centrale sau deminate de telefonie sau pe circuitele fizice aferente acestora facilitează interceptarea şi transmiterea semnalelor utile către punctele de stocare/prelucrare.

Emiţătorul modulat cu semnale audio şi video reprezintă un mijloc tehnic sigur de acces la informaţiile vehiculate prin reţelele de comunicaţii sau în spaţiile de interes, deoarece plasarea lui poate fi rapidă şi uşoară, iar condiţiile de recepţie a semnalelor pot fi asigurate fără riscuri. Emiţătorii pot fi disimulaţi în aparatură electrică, electronică sau de telecomunicaţii existentă sau introdusă în spaţiul vizat (de exemplu, o lampă electrică, un fax etc.). Geamul ferestrei unei încăperi în care se poartă discuţii se poate transforma în emiţător la mare distanţă. Astfel, vibraţiile foii de sticlă, provocate din interior, pot fi „citite” cu ajutorul unui fascicul laser şi decodificate prin interpretare electronică. Cu un microfon direcţional perfecţionat, amplasat într-o clădire, pot fi ascultate discuţiile purtate de anumite persoane în aer liber sau în alte spaţii. Este posibilă şi captarea semnalelor electromagnetice emise de un aparat fax sau de un computer în stare de funcţionare, interpretarea lor şi reconstituirea imaginilor transmise ori a celor afişate pe display.

Culegerea de informaţii şi evaluarea acestora de către organele abilitate potrivit legii, în scopul identificării infractorilor şi tragerii la răspundere pentru faptele antisociale comise, reprezintă un complex a cărui importanţă este unanim acceptată şi în permanenţă necesită o actualizare a tehnicilor utilizate, care trebuie să ţină pasul cu progresele înregistrate de societatea informaţională.

În activitatea de căutare, culegere şi verificare a informaţiilor, sursele de informaţii reprezintă elementele umane sau mijloace, metode ori proceduri tehnice care identifică şi furnizează date sau informaţii precum şi elemente materiale care conţin astfel de informaţii.

În ultimii ani s-a constatat o tendinţă spre o nouă orientare în tehnica interceptării sunetului, urmărindu-se pe de-o parte penetrarea măsurilor de protecţie şi obţinerea de informaţii din zone bine securizate, iar de pe de altă parte, folosirea unor noi sisteme, necunoscute părţii în defensivă, care exclud pătrunderea în spaţiul vizat.

Asemenea sisteme fac trimitere la mijloace neconvenţionale de interceptare a comunicaţiilor, care nu necesită existenţa în spaţiul vizat a unui traductor de captare a sunetelor, prin aceasta fiind îndepărtată urma materială a activităţii şi îngreunată mult depistarea lor.

82 Laura-Codruţa Kovecsi, Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice. Mijloace de probă, RDP, nr. 3, 2003, p. 145-148.

34

Dezvoltarea mijloacelor neconvenţionale de interceptare (ex: posibilitatea captării semnalelor electromagnetice emise de un aparat fax sau de un computer în stare de funcţionare, interpretarea lor şi reconstituirea imaginilor transmise ori a celor afişate pe display) este indisolubil legată de utilizarea intensă a calculatoarelor pentru prelucrarea electronică a semnalelor captate în condiţii dificile şi valorificarea acestora în scopul probaţiunilor judiciare potrivit legii.

Computerele sunt folosite astăzi în culegerea de informaţii nu numai pentru spargerea codurilor sau descifrarea comunicaţiilor protejate prin sisteme electronice, ci şi pentru efectuarea de analize spectrale ale vocii umane, pentru eliminarea zgomotelor parazite sau pentru extragerea informaţiei utile dintr-o multitudine de semnale suprapuse.

Echipamentele de interceptare sofisticate, computerizate, extrem de puternice, interconectate cu canale de comunicaţii asigurate prin sateliţi, sunt în măsură să controleze cvasi-totalitatea comunicaţiilor telefonice internaţionale, selectând deci mulţimea convorbirilor care se poartă simultan pe acelea care interesează la un moment dat organele de aplicare a legii.

Traficul internaţional de comunicaţii se poate supraveghea cu ajutorul unor liste de „cuvinte-cheie”, chiar dacă nu există o suspiciune concretă privind comiterea unei infracţiuni (este ceea ce se cunoaşte sub denumirea de „supraveghere strategică”) în vederea prevenirii atentatelor teroriste, proliferării la nivel internaţional a traficului cu arme, fiinţe, droguri şi a altor forme de manifestare a crimei organizate.

Având în vedere derularea sistematică a dezvoltărilor tehnice se impune tot mai mult utilizarea unor dispozitive speciale.

Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare”, aceasta pentru a înlătura orice subterfugiu juridic şi a asigura o mai bună coerenţă reglementării, prevederile în materie au fost extinse şi în privinţa interceptărilor audio sau video.

În literatura de specialitate83 se afirmă că adăugarea acestor mijloace de probă este o expresie a modernizării sistemului nostru de probaţiune, cu atât mai mult cu cât în privinţa lor au fost manifestate unele rezerve, în trecut, datorită faptului că pot fi falsificate destul de uşor.

Pe lângă înregistrările video, de asemenea, în categoria înregistrărilor de imagini, putem include, şi pe cele fotografiate84. .

Ca orice mijloc de probă, interceptările şi înregistrările audio sau video îşi aduc contribuţia la înfăptuirea scopului procesului penal85 fiind strâns legate de realizarea regulii de bază a procesului penal a aflării adevărului, or, aflarea adevărului într-o cauză penală înseamnă a stabili, în principal, dacă există faptă şi cine a săvârşit-o.

În sfârşit, în lumina art. 20 din Constituţie, cadrul legislativ intern trebuie completat cu exigenţele ce derivă din prevederile art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 17 din Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice.

§2. Aspecte de drept comparat privind interceptarea convorbirilor, comunicaţiilor şi corespondenţei persoanelor.

2.1. Analiza unor reglementări în acest domeniu, existente în statele occidentale.Abilitarea potrivit legii a organelor judiciare să efectueze interceptarea telecomunicaţiilor

reprezintă un important instrument de investigare inestimabil, cu eficienţă probatorie şi impact asupra stabilirii adevărului în cauzele penale.

Legiuitorii naţionali au inserat în sistemul normativ intern dispoziţii care abilitează anumite entităţi judiciare ca în anumite situaţii, anume prevăzute, să intercepteze comunicaţiile şi convorbirile unei persoane, pe bază de autorizaţie emisă de judecător sau autorizate în alt mod, atunci când se constată că sunt insuficiente sau prea periculoase alte tehnici de investigare şi se

83 Ion Neagu, Drept procesual penal. Tratat. Editura Global Lex, 2004, p. 284.84 Ibidem, p. 366.85 Potrivit art. 1 C.pr.pen. procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie

infracţiuni astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană .nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

35

impune pentru cercetarea unor infracţiuni grave sau care pot aduce atingere securităţii naţionale, valorilor constituţionale sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Pentru desfăşurarea supravegherii telecomunicaţiilor, de exemplu, agenţiile de aplicare a legii au nevoie de acces la mijloacele de comunicaţie utilizate în funcţie de obiectivele investigaţiei, proces bazat pe cooperarea şi asistenţa operatorilor reţelelor de comunicaţii, ofertanţilor de servicii de comunicaţii şi producătorilor de echipamente de comunicaţii. Mai mult, este necesar ca sistemele de telecomunicaţii să fie capabile din punct de vedere tehnic să sprijine autorizările de interceptare legală a comunicaţiilor dar în acelaşi timp să dispună şi de un personal specializat.

În ultimele două decenii, problematica informaţiei s-a dezvoltat spectaculos şi a generat apariţia unor structuri instituţionale şi a unor documente cu valoare de manifest. Comunitatea Europeană a realizat mai multe programe pentru cercetarea în domeniul tehnologiilor de vehiculare a informaţiei. Considerându-se indispensabilă „o nouă ordine universală” în domeniul informaţiilor şi comunicaţiilor, s-a conceput realizarea unor servicii la nivel mondial pentru toţi cetăţenii, dat fiind că încă din 1949 articolul 19 din „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” consacra dreptul de informare şi comunicare.

Este greu să se renunţe, din raţiuni legale sau morale, la mijloacele eficiente de procurare a informaţiilor deosebit de utile, mai ales când este vorba de apărarea securităţii naţionale, de depistarea unor spioni care acţionează împotriva ţării lor, de prindere a unor mafioţi sau membri ai grupărilor teroriste.

Identificarea cât mai rapidă a infractorilor, anihilarea corupţiei, sancţionarea rapidă a celor care comit acte de crimă organizată, terorism sau ameninţă în orice mod securitatea naţională sunt deziderate pentru realizarea cărora statul trebuie să dispună de structuri, servicii de informaţii, organe judiciare şi alte organisme abilitate care să dispună de personal calificat, mijloace şi dotare adecvată progreselor înregistrate în erainfracţională.

Extinderea posibilităţilor tehnice de comunicare determină în planul activităţii penale noi perspective, atât în planul existenţei infracţiunilor tradiţionale cât şi în cel al infracţiunilor noi, cum sunt cele tehnologice cât şi în domeniul competenţei şi specializării organelor judiciare pentru a face faţă acestor provocări ale mileniului III . Dezvoltarea tehnologică explozivă în cadrul societăţii informaţionale conduce la accentuarea factorilor de risc existenţi şi la apariţia altora privind interceptarea în interesul legii şi protecţia dreptului la intimitate.

Evoluţiile pe plan tehnic au un efect paradoxal asupra protecţiei drepturilor omului cu privire la etate şi asupra dreptului autorităţilor la interceptare legală, erodându-le pe amândouă. Prin extinderea reţelelor de comunicaţie, prin folosirea terminalelor de comunicaţie tot mai sofisticate şi a reţelelor de calculatoare, posibilităţile de interceptare cresc foarte mult, iar informaţiile devin din ce în ce mai nesigure Necesităţile de dotare şi prevederile legislative privind interceptarea trebuie să aibă în vedere faptul că persoanele suspectate de săvârşirea unor infracţiuni grave dispun de posibilităţi materiale considerabile şi pot face ca organele abilitate să intercepteze cu dificultate convorbirile şi să probeze sumar conduitele ilegale ale acestora.

Având în vedere necesitatea documentării complete a activităţii cotidiene a suspectului (ceea ce reclamă pentru infracţiunile grave interceptarea într-un timp limitat), autorităţile trebuie să dispună de personal de înaltă calificare, dotat cu echipamente de interceptare performante, care să poată monitoriza toate posibilităţile de comunicaţie pe care le are făptuitorul.

Sistemul legislativ de reglementare a interceptării legale trebuie conceput şi pus în aplicare astfel încât să echilibreze posibilităţile de interceptare ale autorităţilor, gradul de confidenţialitate, dreptul la intimitate al cetăţenilor, dreptul la informare al acestora, protecţia datelor cu caracter personal şi costurile pe care le presupune sistemul tehnic de interceptare (care trebuie să fie cât mai performant).

Analiza unor reglementări în acest domeniu, existente în statele occidentale, a pus în evidenţă câteva principii etice comune, cum ar fi:

36

- autonomia - implică respectarea drepturilor la autodeterminare a indivizilor şi colectivităţilor, dar şi competenţa şi maturitatea în acţiune a acestora;

- consimţământul - presupune excluderea constrângerii în acţiunile preconizate;- beneficiul reciproc - asigură un echilibru între beneficii şi pierderi;- lipsa daunelor provocate terţilor - presupune ca toate acţiunile preconizate să nu

provoace pagube, iar în cazul în care acestea nu pot fi evitate, partea păgubită să fie despăgubită;

- dreptatea - prevede ca orice acţiune să fie onestă, nediscriminatorie, imparţială, justă;- răspunderea - implică disponibilitatea de a justifica şi de a explica baza legală a

acţiunilor desfăşurate.În contextul globalizării şi al evoluţiilor tehnice, sistemele legislative din majoritatea

ţărilor sunt supuse la presiuni de adaptare la condiţiile prezente şi în special la cele viitoare. în ultimii ani, au avut loc mai multe întruniri ale factorilor responsabili din majoritatea statelor dezvoltate, având drept scop anticiparea tendinţelor în domeniul interceptării, standardizarea condiţiilor tehnice pentru interceptare, precum şi armonizarea legislaţiilor.

Rezultatele acestor întruniri au fost concretizate în recomandări înaintate guvernelor, producătorilor şi operatorilor :- folosirea interceptării pentru culegerea de informaţii de către autorităţi în scopul

aplicării legii este recunoscută de toate statele şi trebuie evidenţiată prin lege la elaborarea acestui tip de reglementări;

- protejarea dreptului autorităţilor de interceptare, ca şi interdicţiile de interceptare, nu trebuie să limiteze evoluţia şi folosirea mijloacelor de comunicaţie şi tehnologia informatică sau să inducă neîncredere în sistemele de comunicaţie sau de calculatoare;

- folosirea interceptării mijloacelor de comunicaţie trebuie însoţită de reglementări care să prevină apariţia de abuzuri din partea autorităţilor abilitate cu interceptarea;

- în principiu, legislaţia fiecărui stat trebuie menţinută şi adaptată la noile cerinţe;- legislaţia existentă trebuie completată cu prevederi exprese referitoare la criminalitatea

informatică. Examinând prevederile legislative ale principalelor ţări democratice, se constată că una

din problemele actuale ale jurisprudenţei rezidă tocmai din lipsa de claritate a mai multor legislaţii privind interdicţia interceptării.

Interceptarea este permisă cu anumite interdicţii, al căror excepţii sunt legiferate sau presupuse dar sfera interdicţiilor şi a excepţiilor nu acoperă foarte clar domeniul la care se adaugă existenţa unor înţelegeri internaţionale între agenţiile de interceptare legală.

Majoritatea legislaţiilor prevăd interdicţia interceptării comunicaţiilor propriilor cetăţeni, dar nu au restricţii sau au restricţii mult relaxate în ceea ce priveşte cetăţenii altor ţări, astfel încât apare posibilitatea ca o interceptare care nu este permisă într-o ţară să fie executată în altă ţară, iar informaţiile să fie puse la dispoziţie în virtutea acordurilor de colaborare.

Modul şi condiţiile de obţinere a autorizaţiilor de interceptare sunt de regulă reglementate prin lege. Dacă un anumit tip de interceptare a unor comunicaţii nu este interzis de lege, atunci se presupune că acesta este permis.

În general, în legislaţia ţărilor democratice excepţiile la interdicţia de interceptare cuprind informaţii de interes din securitatea naţională, apărarea potenţialului ştiinţific, economic şi comercial, prevenirea terorismului şi a delicventei organizate.

2.2. Unele legislaţii străine care prevăd folosirea interceptărilor convorbirilor, comunicaţiilor şi corespondenţei persoanelor

Trebuie menţionat că unele legislaţii străine prevăd:- folosirea interceptărilor pentru protejarea informaţiilor (Anglia), pentru contracararea

ameninţărilor la adresa constituţiei (Germania), - pentru prevenirea infracţiunilor şi demascarea delicvenţilor (Israel).

37

- Informaţiile culese prin interceptare nu pot fi folosite împotriva unei persoane urmărite decât dacă există presupunerea sau chiar dovezi clare că aceasta pregăteşte sau a săvârşit o infracţiune sau o altă acţiune ilegală pentru care s-a cerut interceptarea.Procedura de desfăşurare a interceptării comunicaţiilor şi convorbirilor unei persoane şi

autorizarea acestei tehnici speciale de investigaţie este diferită de la o ţară la altaDr. Jorg Arnold de la Institutul Max-Planck de drept penal internaţional, într-un studiu

intitulat „Marea agresiune a interceptărilor”86 apreciază că se justifică necesitatea ascultării convorbirilor în cazul „criminalităţii organizate”.

Sub limita abstractă deja menţionată a infracţiunii sancţionate cu o pedeapsă mai mare de 10 ani, supravegherea acustică a locuinţelor nu este legală decât dacă această metodă contribuie la elucidarea şi probarea înfiinţării unei organizaţii sau adeziunii la o organizaţie criminală, participării la pregătirea sau comiterea infracţiunilor ori, în anumite situaţii, împiedicarea derulării actelor criminale.

Pentru a fi apreciată ca fiind o organizaţie criminală, aceasta trebuie să cuprindă elemente de durată, de organizare a grupului, format din mai mulţi membri, de specializare a acestora în comiterea unor acte criminale, de repartizare a sarcinilor de şefii ierarhici şi de respectare a regulilor asocierii, pentru atingerea obiectivelor de maximizare a profiturilor.

Ţinând cont de gravitatea atingerii aduse inviolabilităţii domiciliului şi altor drepturi fundamentale ale cetăţeanului a fost introdusă competenţa exclusivă a judecătorului de a autoriza aceste tehnici speciale de investigaţie, în aproape toate ţările cu excepţia Poloniei, Lituaniei şi Ucrainei unde procurorul ia această măsură.

Conform art. 237 alin. 1 C. pr. pen. al Poloniei (adoptat la 6 iunie 1997 şi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998), după intentarea dosarului penal instanţa de judecată în baza demersului procurorului poate dispune ascultarea convorbirilor telefonice cu scopul depistării şi administrării probelor în cauză ce se află în gestiune sau pentru preîntâmpinarea săvârşirii noilor infracţiuni.

În cazurile ce nu suferă amânare ascultarea convorbirilor telefonice, poate fi ordonată de procuror, care va fi obligat timp de cel puţin cinci zile să obţină ordonanţa autorizată de instanţa de judecată (art.237 alin. 2 C. pr. pen al Poloniei).

Ascultarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice se admite conform art. 237 alin. 3 C. pr. pen al Poloniei când este gestionată sau sunt temeiuri de a presupune că se va săvârşi o nouă infracţiune ce este legată de: (în total 17 cazuri dintre care 16 prevăd infracţiuni grave şi al 17 – lea utilizarea forţei sau ameninţării ilegale legate de cercetarea cauzei penale).

Interceptarea poate fi dispusă în Franţa de către primul ministru sau de două persoane desemnate de acesta.

În Anglia de secretarul de stat, în Israel de către primul ministru, ministrul apărării sau şeful securităţii, in Italia de către procuror, în Canada de către judecător, în România de către pocuror.

Durata aplicării măsurilor de interceptare prevăzută de legislaţiile internaţionale variază între 15 zile şi 6 luni, sau maxim un an (Canada), în funcţie de gravitatea şi pericolul social al faptelor incriminate. Toate legislaţiile prevăd posibilitatea prelungirii perioadelor de interceptare, cu durate mai mici decât durata iniţială autorizată pentru interceptare şi efectuarea interceptării în situaţii urgente (când este ameninţată, de exemplu, securitatea naţională sau în cazul faptelor în legătură cu terorismul ori crima organizată) fără autorizaţie, aceasta fiind ulterior emisă de organele abilitate, care sunt înştiinţate în maximum 48 de ore de la luarea măsurii.

S. U.A., Austria şi Germania limitează perioada de autorizare a supravegherii acustice la o lună de zile, cu posibilitatea prelungirii, în condiţiile legii, a acesteia.

În Germania judecătorii se pronunţă asupra cererilor de autorizare a supravegherii acustice. Nu există practic nici o limitare a duratei maxime de interceptare în măsura în care o nouă autorizare a fost solicitată pe durata perioadei minime prevăzute de lege.

86 Jorg Arnold, Beaucoup agressions de interposions, Revue de science criminelle et de droit pénal compare, nr.2/1999, p. 233.

38

Problemă viu disputată în legislaţia germană în materie de interceptare a vizat neautorizarea interceptării unor categorii de persoane, care se pot prevala de dreptul la secretul profesional ,în legătură cu fapte de care au luat cunoştinţă în exercitarea profesiunii lor.

În prezent, persoanele care pot invoca acest drept sau care nu pot face obiectul unei măsuri de supraveghere acustică, decât în anumite situaţii prevăzute de lege, sunt: medicii, avocaţii, ziariştii şi în urma modificărilor legislative recente, agenţii de brevete, moaşele, experţii contabili, consilierii fiscali, notarii, angajaţii aşezămintelor de consultare prenatală sau consiliere a persoanelor dependente de droguri, mandatarii în domeniul fiscal, dentiştii şi farmaciştii, atunci când este vorba de fapte ilicite de care au luat cunoştinţă în timpul exercitării profesiilor.

Legislaţia americană de exemplu prevede în Titlul 18 al Codului penal *3121 şi *2518 ca în situaţiile urgente reclamate de existenţa unui pericol iminent de moarte sau vătămare corporală gravă a unei persoane sau în cazul unor acţiuni conspirative ce ameninţă interesele securităţii naţionale sau celor caracteristice crimei organizate sau care presupun acte de violenţă, dacă există temeiuri în baza cărora să se poată obţine un mandat şi acesta ar putea fi dat cu întârziere, organele de anchetă pot intercepta o comunicaţie prin cablu, orală sau electronică urmând ca, în decurs de 48 de ore de la începerea acţiunii, să solicite judecătorului abilitat emiterea autorizaţiei.

În situaţia când nu s-a emis mandatul de către judecător şi cererea a fost respinsă, interceptarea comunicaţiilor sau convorbirilor unei persoane încetează imediat.

Dispoziţii asemănătoare adoptate în România găsim şi în legislaţia germană87.Astfel, potrivit legii germane interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice pot fi

dispuse dacă există indicii că o persoană ar fi comis în calitate de autor sau participant:a) infracţiuni îndreptate împotriva păcii, infracţiuni de înaltă trădate sau care pun în

pericol siguranţa statului democratic, ori infracţiuni de trădare îndreptate împotriva unui land şi care pun în pericol securitatea internaţională (art. 80-82, art. 84-86, art. 87-89, art. 94-100 a din Codul penal, art. 20 al. 1 pct. 1-4 din Legea colectivităţilor);

b) infracţiuni îndreptate împotriva capacităţii de apărare a statului (art. 109d-109h din Codul penal);

c) infracţiuni îndreptate împotriva ordinii publice (art. 129-130 C. pen., art. 92 al. 1 pct. 70 din Legea privind regimul străinilor);

d) o faptă de instigare sau complicitate la dezertare ori de instigare la insubordonare, săvârşită de o persoană care nu are calitatea de militar (art. 16, art. 19 raportate la art. 1 al. 3 din Legea penală a militarilor);

e) infracţiuni contra siguranţei trupelor NATO staţionate pe teritoriul Germaniei sau contra trupelor uneia dintre cele trei puteri staţionate pe teritoriul landului Berlin (art. 89, art. 94-97, art. 98-100, art. 109d-109g C. pen., art. 16 şi art. 19 din Legea penală a militarilor raportate la art. 7 din Legea nr. 4 de modificare a Codului penal;

f) o infracţiune de falsificare de monedă sau alte titluri de valoare (art. 146, art. 151, art. 152 din Codul penal), trafic de persoane prevăzut în art. 181 alin. 1 pct. 2 şi 3 din Codul penal, omor calificat, omor simplu sau genocid (art. 211, art. 212, art. 220 din Codul penal), o infracţiune îndreptată împotriva libertăţii persoanei (art. 234, art. 234a, art. 239a, art. 239b C. pen., furt comis în bandă (art. 244 al. 1 pct. 3), tâlhărie sau un şantaj săvârşit prin tâlhărie, (art. 249-251, art. 255), şantaj (art. 253), tăinuire industrială, tăinuire în bandă (art. 260) sau tăinuire industrială comisă în bandă (art. 260a), o infracţiune deosebit de gravă în cazurile prevăzute în art. 306-308, art. 310b al. 1-3, art. 311b, art. 312, art. 313, art. 315 al. 3, art. 315b al. 3, art. 316a, art. 316c sau art. 319;

g) o infracţiune prevăzută în art. 52a al. 1-3, art. 53 al. 1 propoziţia 1 pct. 1 şi 2, prop. 2 din Legea privind regimul special al armelor şi muniţiilor, în art. 34 al. 1-6 din Legea privind

87 Gerd Pfeiffer, op.cit., p. 223;

39

relaţiile de comerţ exterior sau în art. 19 al. 1-3, art. 20 al. 1 sau 2 raportate la art. 21 sau art. 22a, al. 1-3 din Legea privind controlul şi evidenţa armelor de război;

h) o infracţiune prevăzută în art. 29 al. 3 propoziţia 2 pct. 1 din Legea privind regimul special al stupefiantelor şi al altor substanţe interzise, sau o infracţiune prevăzută în art. 21 sau art. 22a al. 1-3 din Legea privind regimul stupefiantelor şi al altor substanţe interzise;

i) o infracţiune prevăzută în art. 92a al. 2 sau art. 92b din Legea privind regimul străinilor ori o infracţiune prevăzută în art. 84 al. 3 sau în art. 84 din Legea privind acordarea dreptului de azil, sau o tentativă ori acte preparatorii la una din infracţiunile menţionate mai sus, în măsura în care aceste acte sunt pedepsibile şi dacă cercetarea stării de fapt sau determinarea locului unde se găseşte învinuitul sau inculpatul ar fi imposibilă sau deosebit de dificilă pe altă cale88.

Ordonarea acestei măsuri nu poate viza decât pe învinuit sau inculpat ori persoanele despre care există indicii că ar primi sau transmite anumite informaţii provenind de la învinuit sau inculpat ori adresate acestuia, sau dacă există indicii că învinuitul sau inculpatul ar folosi linia telefonică a acestor persoane.

Conform legii germane interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice (art. 100a) pot fi dispuse numai de judecător. Dacă există urgenţă, măsura poate fi dispusă şi de procuror. Ordinul este nul dacă nu este confirmat în termen de trei zile de către judecător.

Ordinul va îmbrăca forma scrisă şi trebuie să conţină numele şi adresa persoanei ale cărei convorbiri urmează a fi interceptate. Vor fi precizate şi tipul, volumul şi durata măsurii. Durata maximă a supravegherii postului telefonic este de trei luni. Este admisibilă o prelungire cu până la cel mult trei luni în situaţia în care cerinţele art. 100a sunt în continuare îndeplinite.

Tot astfel, măsurile enumerate în art. 100c pct. 1 şi 2 pot fi dispuse numai de judecător şi, dacă există urgenţă, de către parchet şi de funcţionarii săi auxiliari (art. 152 din Legea de organizare judecătorească). Dispoziţiile art. 98b al. 1 propoziţia 2, art. 100b alin. 1 prop. 2, al. 2, 4 şi 6 se aplică în mod corespunzător.

Informaţiile referitoare la persoană obţinute prin folosirea mijloacelor tehnice potrivit art. 100c al. 1 pct. 2 pot fi utilizate ca mijloc de probă în cadrul altui proces penal numai dacă din interpretarea datelor rezultă informaţii necesare urmăririi uneiea dintre infracţiunile enumerate în art. 100a.

În Federaţia Rusă de exemplu Comitetul Federal trebuie să se pronunţe asupra unei legi adoptate de Dumă, care prevede pentru anumite infracţiuni de „crimă organizată” luarea măsurii interceptării pe o durată ce poate atinge 3 ani cu o prelungire posibilă de 2 ani89.

În cazul unei „acţiuni criminale” transnaţionale este posibil să se recurgă la supravegherea acustică, pe o durată nedeterminată, adică fără o autorizare reînnoită periodic ,în acest caz se poate vorbi de luarea unei măsuri de interceptare a convorbirilor ce poate duce la grave încălcări ale exerciţiului unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, ce ar trebui să determine legiuitorul naţional să revizuiască legislaţia, în sensul unui control strict şi periodic al măsurii, prin intermediul judecătorilor abilitaţi care să poată dispune, în anumite cazuri, când nu mai există indicii temeinice de comitere a unor acte criminale, încetarea măsurii.

Elveţia, Cehia, Slovacia au limitat perioada de autorizare a interceptării convorbirilor şi comunicaţiilor unei persoane, la 6 luni, în timp ce Ungaria şi Lituania au limitat luarea măsurii speciale pe o perioadă de 90 de zile.

Verificarea legalităţii şi controlul activităţii de interceptare a comunicaţiilor sunt realizate în Franţa de către o comisie formată din trei persoane, desemnată de preşedinte, preşedintele Senatului şi de preşedintele Adunării Naţionale.

În Anglia de un cenzor numit de primul ministru, în Germania de o comisie a Bundestag-ului compusă din cinci membri, iar în Israel şi Italia este prevăzută numai prezentarea unei informări anuale în faţa unei comisii parlamentare.

88 A.Ş.Tulbure, Interceptările şi înregistrările audio şi video în legea germană şi română, Revista de Drept penal, Bucureşti, 2006, p.146.

89 Е.П.Ищенко, П.П. Ищенко, В.А. Зотчев, Криминалистическая фотография и видеозапись, p.217.

40

În ceea ce priveşte obligativitatea funcţionarilor din serviciile de telecomunicaţii de a acorda sprijin organelor abilitate în executarea măsurilor de interceptare, aceasta variază de la acordarea de ajutor persoanei abilitate prin mandat (Canada) până la obligativitatea instalării unui dispozitiv de interceptare (Franţa, Elveţia, Anglia) şi prevederea unor pedepse cu amenzi foarte mari în cazul în care nu se îndeplineşte mandatul din vina acestora.

Prin Legea din 1974 „Despre ordinea ascultării convorbirilor telefonice în procesul penal şi art. 149 lit. a, lit. b., 414 lit. a C. pr. pen al Austriei a fost reglementat expres controlul convorbirilor telefonice. O reglementare specială a fost determinată de faptul că aceste acţiuni aduc atingeri drepturilor constituţionale.

Pentru stabilirea controlului asupra convorbirilor telefonice, care include în sine şi înregistrarea lor sunt necesare premise materiale şi formale90.

Cu ajutorul premisei materiale poate fi posibilă stabilirea locului de aflare a învinuitului care a săvârşit vre-o infracţiune din cele indicate mai sus.

Premisa formală constă din decizia instanţei de judecată. În cazurile ce nu suferă amânare, un asemenea control poate fi efectuat în baza deciziei judecătorului de instrucţie care gestionează cauza, dar după aceasta el va cere autorizaţia instanţei de judecată. Dacă în acest caz instanţa va refuza să aprobe decizia judecătorului de instrucţie, atunci aceasta din urmă trebuie să dispună încetarea imediată a ascultărilor şi să nimicească înregistrările. Persoanele cărora le-au fost ascultate convorbirile au dreptul la reproducerea înregistrărilor respective. Toate persoanele interesate au dreptul să ceară păstrarea secretului convorbirilor.

În unele state (de exemplu Austria), când există bănuiala fermă că o instalaţie de transmisie fără fir este montată sau exploatată neautorizat şi sunt puse în pericol prin această operaţiune persoane sau bunuri sau chiar birourile de telecomunicaţii, se pot efectua percheziţii ale terenurilor, imobilelor persoanelor suspecte, rezultatele fiind consemnate într-un proces verbal ce poate fi lăsat la locul respectiv sau remis proprietarului aflat în culpă.

Această intervenţie a birourilor se realizează şi în cazul când este necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din acordurile internaţionale.

În Austria de exemplu, nu este ilegală interceptarea convorbirilor telefonice ale unei persoane disperate, de către o organizaţie de prim ajutor, în cadrul preluării unor apeluri de urgenţă.

În Grecia s-a constituit, în scopul aducerii la îndeplinire a normelor de drept ale Comunităţi Europene, Autoritatea naţională corelatoare în probleme de telecomunicaţii şi un Comitet consultativ cu rol de îndrumare în domeniu a autorităţilor, iniţiativă benefică ce poate fi urmată şi de alte state.

În Elveţia, potrivit art. 179/5 din Codul Penal, nu este considerată infracţiune, fapta celui care înregistrează apeluri de disperare în contul serviciilor de asistenţă, ajutor sau securitate. (Similar, art. 88 pct.3 din Legea telecomunicaţiilor nr. 100/19.08.1991 din Austria).

Activitatea de culegere şi utilizare a informaţiilor, datorită importanţei majore pe care o are în desfăşurarea oricăror evenimente şi datorită implicării directe în conflictele unor grupuri de interese, este supusă atât riscului de a genera abuzuri cât şi greşelilor din culpă cu efecte asupra drepturilor omului. Pentru a preveni crearea unor prejudicii (ce sunt ulterior acoperite prin acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii) şi apariţia unor disfuncţionalităţi, aceste activităţi sunt întotdeauna reglementate prin legi şi norme specifice fiecărei instituţii.

Principalul pericol care poate să apară în mecanismul de control al informaţiei rezidă din încălcarea articolului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că:

a) orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale;

b) nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,

90 Бутов В.Н., УГОЛОВНЫЙ процесс Австрии. Красноярск, Изд. Красноярского университета, 1998, стр. 75.

41

bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Culegerea secretă de informaţii, în special prin mijloace tehnice, este de natură, în situaţia nerespectării dispoziţiilor legale sau al abuzului exercitării atribuţiilor de către autorităţi, să încalce dreptul la intimitate prevăzut la pct. a) din articolul 8, în virtutea excepţiilor prevăzute la pct. b) al aceluiaşi articol.

Articolul 8 din Convenţie este în concordanţă cu art. 12 şi 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cu art. 17 din Pactul relativ la drepturile civile şi politice care se referă de asemenea la dreptul oricărei persoane la respectarea vieţii sale intime, familiale şi private.

Conform prevederilor legale din S.U.A., procurorii pot elibera autorizaţii pentru înregistrarea unor convorbiri cu acordul persoanelor, în afară de următoarele cazuri, când este nevoie de aprobarea autorităţilor de drept, din Ministerul Justiţiei:- când interceptarea are legătură cu investigarea unui membru al Congresului sau

vizează un judecător federal, un membru de vârf al puterii executive sau o persoană care a ocupat o astfel de poziţie în ultimii doi ani;

- când interceptarea are legătură cu investigarea unui funcţionar public, iar infracţiunea se referă la luare de mită, conflict de interese sau excrocherie în ceea ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor de serviciu oficiale;

- când interceptarea are legătură cu investigarea unui funcţionar federal ce se ocupă cu aplicarea legii;

- când interceptarea vizează un membru al corpului diplomatic din altă ţară, care a fost sau nu de acord cu înregistrarea convorbirii;

- când persoana este sau a fost membru al Programului de protecţia martorilor şi acest fapt este cunoscut de către organizaţia în cauză sau de către angajaţii acesteia;

- când persoana se află în custodia Oficiului închisorilor sau când Ministrul Justiţiei, Ministrul adjunct, asociatul Ministrului Justiţiei, asistentul Ministrului Justiţiei din Departamentul Penal sau Procurorul general din districtul în care investigaţia are loc a solicitat instituţiei care face investigaţia să obţină în avans aprobarea în scris pentru o interceptare de comun acord din cadrul unei anumite investigaţii.În procesul penal al SUA, ascultarea şi supravegherea electronică este calificată de pe

poziţiile amendamentului al IV din Constituţia SUA, care se egalează după consecinţele sale cu percheziţia şi de aceea trebuie să fie înfăptuită în baza mandatului, adică sub controlul riguros al puterii judecătoreşti.

Iar prin Hotărârea Judecătoriei Supreme a SUA din 1967 au fost stabilite condiţiile referitor la eliberarea mandatului pentru ascultarea convorbirilor

1) trebuie să existe motive întemeiate de a presupune că o infracţiune concretă se săvârşeşte sau s-a săvârşit şi probe în atestarea acestui fapt pot fi obţinute pe calea ascultării convorbirilor;

2) convorbirile care se planifică a fi ascultate trebuie să fie distinct consemnate în mandat;

3) ascultarea convorbirilor trebuie să fie limitată în timp;4) prelungirea lor poate fi permisă numai în cazul prezenţei temeiurilor suficiente;5) ascultarea trebuie să fie încetată dacă probele căutate au fost găsite;6) interpelarea pentru eliberarea mandatului trebuie să fie prezentat în formă scrisă cu

excepţia cazurilor ce nu suferă amnare;7) mandatul trebuie să fie reîntors imediat după executare cu descrierea în amănunte a

convorbirilor înregistrate.Conform regulii generale, mandat pentru ascultarea convorbirilor se eliberează pentru 30

de zile maximum. În caz că fapta investigată atinge interesul securităţii naţionale, Legea admite ca extremă necesitate a începe ascultarea fără mandat. În acest caz, mandatul poate fi

42

obţinut pe parcursul a 48 de ore după începerea ascultării convorbirilor, respectându-se condiţiile generale de eliberare a mandatului91..

Cadrul normativ în domeniul interceptării convorbirilor şi comunicaţiilor unei persoane este statuat de Titlul 18 din Codul .S.U.A. care prevede normele ce stau la baza derulării măsurii de interceptare precum şi dispoziţiile conexe acestei măsuri, reprezentative în acest sens fiind Secţiunile: § 633 din Legea Comunicaţiilor din 1934, care prevede ( cu referire la 47 U.S.C .553) „Interceptarea neautorizată a serviciilor prin cablu", § 2413 – „Confiscarea dispozitivelor de interceptare a comunicaţiilor prin cablu, orale sau electronice” § 2512 – „Interzicerea confecţionării, distribuirii, posesiei şi publicităţii dispozitivelor de interceptare a comunicaţiilor prin cablu, orale sau electronice”, § 2515 – „Interzicerea folosirii interceptărilor comunicaţiilor prin cablu sau orale ca probă în instanţă (dacă au fost obţinute ilegal)”. § 2516 – „Autorizarea interceptării comunicaţiilor prin cablu, orale sau electronice” § 2517 - „Autorizarea dezvăluirii şi utilizării comunicaţiilor prin cablu, orale sau electronice interceptate”, § 2518- „Procedurile de interceptare a comunicaţiilor prin cablu , orale şi electronice”, § 2519 – „Rapoarte cu privire la interceptările comunicaţiilor prin cablu, orale sau electronice”, § 2520 – „Autorizarea recuperării documentelor civile”, § 2521 - „Interzicerea interceptării ilegale”.

Titlul 18 din Codul SUA - în Secţiunea § 3121 a mai prevăzut şi modul de utilizare a mijloacelor de înregistrare a numerelor formate. Astfel se pot înregistra numerele formate („pen record”) de la un aparat, precum şi cele care sunt formate către („trop-and-trace”) un aparat. În ambele cazuri, dacă există aprobarea utilizatorului unui aparat de telefon, nu este nevoie şi de un ordin al tribunalului pentru instalarea instrumentelor de înregistrare { § S 3121 (b) (3)}. Dacă nu se obţine acordul persoanei respective se depune cerere la judecător, care poate aproba un ordin de înregistrare dacă se certifică faptul că informaţiile ce se pot obţine în urma instalării şi punerii în funcţiune a aparatului de înregistrare .

În Capitolul 119, intitulat "Interceptarea comunicaţiilor prin poşta telegraf şi poşta electronică şi interceptarea comunicaţiilor orale", din Titlul 18 al Codului penal al S.U.A., în § Secţiunea 2510 şi următoarele sunt prevăzute numeroase şi detaliate cerinţe cu privire la interceptarea contactelor prin cablu, pe cale verbală prin mijloace electronice. Există şi un manual separat care conţine modele de formulare, ordine, pe care procurorii le utilizează atunci când întocmesc cererea (aprobată anterior în scris de Procurorul General adjunct din Washington) pentru solicitarea autorizării la judecătorul curţii districtuale şi emiterea ordinului de investigare.

Pentru a modifica Titlul 18 din Codul S.U.A. şi a clarifica sarcina unui operator de telecomunicaţii, de a coopera la interceptarea comunicaţiilor în scopul aplicării legii, s-a legiferat de către Senat şi Camera Reprezentanţilor S.U.A., reunite în Congres, Titlul I „Interceptarea comunicaţiilor digitale şi de alt tip” în care au fost date definiţiile pentru înţelegerea termenilor prezentaţi în § Secţiunea 2510 a Titlului 18 din Codul S.U.A., respectiv ce înseamnă: „informaţiile pentru identificarea apelurilor”, „comisie”, „guvern”, „servicii de mesagerie electronică” , „servicii de informaţii”, „operator de telecomunicaţii” şi „servicii de sprijin a telecomunicaţiilor”.

Se impune însă a fi făcută precizarea că proba prin interceptarea convorbirilor telefonice ale unor persoane se dispune după aplicarea altor tehnici de investigare la care s-a renunţat fie pentru că erau prea periculoase pentru cei implicaţi (investigatori sub acoperire aflaţi în situaţii dificile) fie au fost utilizate fără obţinerea rezultatului scontat.

În ceea ce priveşte telefoanele celulare, se poate obţine, prin ordin, de la companiile de telefoane informaţiile referitoare la notele de plată sau înregistrările cu privire la apelurile în exterior ale abonaţilor, care se păstrează în baza de date a acestora.

Avantajul dispunerii autorizate a măsurii de interceptare a convorbirilor şi telecomunicaţiilor unei persoane este că oferă informaţii, într-un timp foarte scurt, ce pot duce la probarea unor fapte penale grave comise de persoanele suspectate de organele judiciare. În acest

91 Малахов В.Н., Пешков М.А., Уголовный процесс США (досудебные стадии): Учебное пособие, Москва, ЗАО Бизнес-школа „Интел-синтез”, 1998, стр. 109.).

43

fel se poate obţine evidenţa convorbirilor subiecţilor se pot înregistra toate numerele formate de la un aparat, se pot evidenţia şi cele formate la pagere ori cele de la telefoanele publice, prin utilizarea rapidă a directoarelor de „telefonie inversă”.

O altă utilitate rezultă din rapiditatea identificării surselor de apeluri, de hărţuire, ameninţare sau cele efectuate în vederea aranjamentelor din comerţul ilicit cu droguri. înregistrarea conversaţiei dintre doi subiecţi constituie o dovadă puternică a faptului că telefoanele sunt folosite în scopul activităţii ilegale ce face obiectul anchetei în curs de desfăşurare.

Procurorii ( procurorul general, adjunctul procurorului general, procurorul general asociat sau oricare procuror general asistent, oricare procuror general interimar sau oricare procuror general asistent adjunct sau procuror general asistent adjunct interimar din Diviziunea pentru Probleme Penale, în mod expres desemnaţi de procurorul general pot solicita, prin cerere adresată unui judecător federal abilitat, emiterea - în conformitate cu 4 Secţiunea 2518 din Codul S.U.A.- a unui mandat care să autorizeze interceptarea comunicaţiilor, prin cablu sau orale, de către Biroul Federal de Investigaţii sau de către o agenţie federală care are responsabilitatea de a investiga delictul, în legătură cu care a fost înaintată cererea, când o astfel de interceptare poate furniza sau a furnizat dovezi ale:

a) oricărui delict ce se pedepseşte cu moartea sau cu închisoare mai mare de un an (referitoare la aplicarea Legii pentru energie atomică din 1954, la sabotarea unităţilor nucleare sau a regimului combustibilului nuclear, spionaj, sabotaj, trădare, revolte, distrugerea navelor, piraterie);

b) o violare a g Secţiunii 186 sau a § Secţiunii 501 (c) ale Titlului 29 din Codul Statelor Unite - care se ocupă de restricţiile asupra plăţilor şi împrumuturilor către organizaţiile de lucrători - sau orice delict ce implică răpiri, crime, jaf, extorcare şi care se pedepseşte conform acestui titlu;

c) oricărui delict care se pedepseşte conform acestui titlu, referitor la mituirea oficialităţilor publice, a martorilor, a funcţionarilor bancari , a persoanelor cu competenţe în întrecerile sportive, uzul ilegal de explozibili, tăinuirea de bunuri, transmiterea de informaţii eronate, dezertarea, cererile de creditare împrumuturi, reînnoiri şi reduceri de bani, influenţarea sau ofensa adusă unui ofiţer, membru al juriului sau unui martor, obstrucţionarea anchetelor penale, a organismelor de stat sau locale de aplicare a legii, asasinarea preşedintelui sau a unui membru din staff-ul prezidenţial, răpirea sau atacarea acestuia, amestecul în comerţ prin ameninţări şi violenţă, călătoriile interstatale sau în străinătate în scopul sprijinirii întreprinderilor de gangsteri, folosirea comerţului interstatal în scopul comiterii de asasinate plătite, crimele violente comise în sprijinul activităţii gangsterilor, oferirea, acceptarea sau solicitarea de a influenţa operaţiunile planului de beneficii ale angajaţilor, interzicerea activităţilor de jocuri de noroc, spălarea de bani , angajarea în tranzacţii monetare cu proprietăţi obţinute din activităţi ilegale, furtul din transportul interstatal, deturnarea fondurilor pentru pensii şi asigurări sociale, frauda prin intermediul radio, TV sau cablu, frauda bancară, exploatarea sexuală a copiilor, transportul interstatal de bunuri furate, traficul cu anumite autovehicule sau părţi componente ale acestora, luarea de ostateci, fraudă şi activităţi legate de dispozitivele de acces, împiedicarea prezentării martorilor şi protecţia acestora , distrugerea avioanelor şi a unităţilor aviaticţe, acte de corupţie sau de influenţa în favoarea gangsterilor sau a firmelor acestora, ameninţarea sau comiterea de acte violente la adresa unei oficialităţi federale, frauda poştală, asasinarea, răpirea sau atacarea membrilor Congresului, Cabinetului sau Curţii Supreme, distrugerea autovehiculelor sau a unităţilor producătoare, operaţiuni cu arme biologice, avarierea trenurilor, falsificarea documentelor de identificare, procurarea ilegală a cetăţeniei şi naţionalităţii, reproducerea sau vânzarea documentelor privind naturalizarea şi cetăţenia, emiterea ilegală de paşapoarte şi declaraţiile false din cererile de paşapoarte, uzul de fals, folosirea ilegală a paşapoartelor, fraudă, folosirea de vize, permise şi alte documente;

44

d) orice delict care implică falsificarea şi care se pedepseşte conform § Secţiunilor 471 - 473;

e) orice delict ce implică frauda în legătură cu un caz, conform Titlului 11 sau producerea, importarea, primirea, cumpărarea, vânzarea sau alte activităţi legate de traficul de halucinogene, marijuana sau alte droguri periculoase, care se pedepseşte conform legilor Statelor Unite;

f) orice delict ce include tranzacţii cu credite extorcate;g) nerespectarea prevederilor referitoare la tranzacţiile valutare;h) orice încălcare a prevederilor referitoare la interceptarea şi dezvăluirea anumitor

informaţii obţinute prin dispozitive de interceptare;i) orice încălcare a prevederilor referitoare la obscenitate;j) orice violare a dispoziţiilor referitoare la distrugerea unei conducte de gaze naturale sau

cu privire la pirateria aeriană;k) orice încălcare a Legii privind Exporturile de Armament;l) depistarea oricărei persoane care eludează legea şi care a comis unul din delictele

prezentate în această secţiune;m) orice violare a Codului Statelor Unite referitoare la armele de foc (§ Secţiunile 922 şi

924 ale Titlului 18);m ) violarea prevederilor referitoare la traficul cu străini;n) orice violare a § Secţiunii 5861 a Codului Fiscal din 1986, referitoare la armele de foc;o) încălcarea gravă a prevederilor referitoare la producerea de documente de identitate

false, declaraţiile false din cererile de paşapoarte, frauda şi folosirea ilegală de vize, permise şi alte documente sau violarea § Secţiunilor 274, 277 sau 278 ale Legii Imigraţiei şi Naţionalităţii referitoare la traficul cu străini;

p) orice conspiraţie pentru comiterea unui delict prezentat în oricare din subparagrafele acestei secţiuni, relevante într-o investigaţie penală în curs de desfăşurare”.

Alte infracţiuni şi activităţi ilegale ce pot face obiectul investigaţiilor efectuate de procurorii federali prin utilizarea tehnicilor moderne de anchetă se referă la Titlul 18, al Codului penal al S.U.A., intitulat „Infracţiuni şi procedura penală"” Partea I, Capitolul 61 - "Loteriile" § Secţiunile 1301 - 1307 şi în conţinutul § Secţiunii 1304 cu privire la informaţiile privind loteriile difuzate prin mijloace radio-tv.

O incriminare semnificativă în ceea ce priveşte contextul în care exponenţii grupurilor organizate corupte realizează venituri se referă la situaţiile, ce pot face obiectul unei supravegheri electronice, în care membrii acestora acţionează în legătură cu: „Orice dispozitiv electronic, mecanic sau de alt tip folosit, trimis, transportat, produs, asamblat, deţinut, vândut sau căruia i se face publicitate violându-se prevederile § Secţiunii 2511 şi 2512 ale acestui capitol, poate fi confiscat".

În cazul situaţiilor de urgenţă, prevăzute de (§ S 3121 (a)), este permisă folosirea aparatelor de înregistrare pentru interceptarea unei comunicaţii prin cablu, orale sau electronice, fără emiterea de către judecător a unui ordin, potrivit legii. Situaţiile de urgenţă avute în vedere de legiuitorul american se referă la împrejurările prin care se constată justificat că există în desfăşurare acte grave de violenţă – „pericol imediat de pierderea vieţii sau vătămării corporale grave a unei persoane” sau în cazul unor „acţiuni conspirative ce ameninţă interesele securităţii naţionale ori caracteristice crimei organizate”, (§S 3125),

În situaţiile de urgenţă enunţate anterior se impune însă obţinerea ordinului judecătoresc pentru continuarea utilizării aparatului de înregistrare, în termen de 48 de ore.

În absenţa unui mandat, o astfel de interceptare trebuie să înceteze imediat când cererea pentru eliberarea mandatului a fost respinsă.

În cazul când o astfel de cerere a fost respinsă sau în orice alt caz când interceptarea se încheie fără emiterea unui mandat, conţinutul oricărei comunicaţii prin cablu, orale sau electronice interceptate va fi considerat ca fiind obţinut prin violarea prevederilor acestui capitol.

În dreptul american operează excluderea probei de către judecător în toate situaţiile în care se constată că :

45

- comunicaţia a fost interceptată ilegal;- mandatul de autorizare sau aprobare conform căruia a fost interceptată comunicaţia este

incomplet (nu satisface cerinţele de formă prevăzute de lege);- interceptarea nu s-a făcut în conformitate cu mandatul de autorizare sau aprobare.

Nici un mandat emis conform acestei secţiuni nu poate autoriza sau aproba interceptarea unei comunicaţii prin cablu, orale sau electronice, pe o perioadă de timp mai mare decât este necesar pentru realizarea obiectivului pentru care s-a primit autorizarea şi în nici un caz perioada nu va depăşi 30 de zile.

Această perioadă de 30 de zile începe în prima zi în care ofiţerul din cadrul organului de anchetă sau de aplicare a legii începe efectuarea interceptării autorizate de mandat sau în anumite situaţii la 10 zile după obţinerea mandatului. Prelungirea mandatului poate fi obţinută numai pe baza unei cereri de prelungire, în cazuri justificate şi temeinic motivate durata prelungirii nu va fi mai mare decât cea pe care judecătorul care a dat autorizaţia o consideră necesară pentru realizarea scopului în care a fost emis mandatul şi în nici un caz nu va depăşi 30 de zile. Fiecare mandat şi prelungire de mandat va conţine o prevedere conform căreia interceptarea autorizată se va efectua cât mai curând posibil şi cu minimalizarea interceptării comunicaţiilor care nu fac obiectul scopului pentru care se autorizează, aceasta trebuind să înceteze dacă nu se atinge obiectivul propus şi autorizat şi indiferent de situaţie nu trebuie să depăşească 30 de zile.

În cazul în care comunicaţia interceptată este codificată sau într-o limbă străină şi nu există disponibil un expert, interpret în coduri sau în respectiva limbă pe perioada de interceptare, aceasta se va reduce la minim o interceptare, care se poate efectua parţial sau în totalitate de către funcţionari guvernamentali anume desemnaţi sau de către o persoană care a încheiat un contract cu guvernul, acţionând sub supravegherea unui ofiţer din cadrul unui organ de anchetă sau de aplicare a legii, autorizat să efectueze interceptarea.

Judecătorul care a emis mandatul poate solicita efectuarea unor rapoarte persoanei care a solicitat autorizarea interceptării la anumite intervale de timp (de obicei din 10 în 10 zile), care să conţină evidenţieri ale progresului făcut în atingerea obiectivelor autorizate

Conţinutul oricărei comunicaţii prin cablu, orale sau electronice interceptate prin orice mijloace autorizate, va fi înregistrat, dacă este posibil, pe bandă, cablu sau alte dispozitive similare înregistrarea se va face într-un mod care să protejeze înregistrarea respectivă împotriva colajelor şi a altor modificări.Imediat după expirarea mandatului sau a perioadei de prelungire, aceste înregistrări vor fi puse la dispoziţia judecătorului care a emis mandatul şi vor fi sigilate la ordinul acestuia.

Custodia înregistrărilor se dispune de judecător acestea nu pot fi distruse decât din ordinul emitentului sau păstrate pe o perioadă de 10 ani. Multiplicarea înregistrărilor se poate face în scopul utilizării, conform prevederilor subsecţiunilor (1) şi (2) ale § Secţiunii 2517 din Codul penal S.U.A., în sprijinul anchetei. Prezenţa sigiliului sau o explicaţie rezonabilă şi justificată pentru absenţa acestuia sunt condiţiile prealabile pentru utilizarea sau dezvăluirea conţinutului unei comunicaţii prin cablu, orale sau electronice sau a probelor derivate, conform subsecţiunii (3) a § Secţiunii 2517.

Cererile şi mandatele eliberate conform acestui capitol se sigilează de judecător şi nu vor fi distruse decât din ordinul judecătorului care le-a emis sau a refuzat să le emită;

Conţinutul unei comunicaţii prin cablu, orale sau electronice, interceptate sau probele derivate nu vor fi admise ca probe în instanţă sau dezvăluite într-un proces, audiere sau altă procedură legală într-un tribunal federal sau al unui stat decât dacă fiecărei părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de proces, audiere sau procedură legală i s-a pus la dispoziţie o copie a mandatului şi a cererii însoţitoare, conform cărora interceptarea a fost autorizată .

Această perioadă de 10 zile poate fi modificată de către judecător dacă acesta constată că nu a fost posibil ca părţile să primească informaţiile în termenul prevăzut şi dispune măsuri de trimitere a acestor date.

Orice persoană ale cărei comunicaţii prin cablu, orale sau electronice sunt interceptate, dezvăluite sau deliberat folosite într-o manieră ce încalcă prevederile legale poate, printr-o

46

acţiune civilă, să obţină de la persoana sau instituţia care a acţionat ilegal, o compensaţie corespunzătoare a daunelor materiale sau morale suferite, precum şi a tuturor costurilor ocazionate cu prejudicierea sa.

Orice persoană lezată într-un proces, audiere sau procedură legală poate solicita, în condiţiile legii, în faţa oricărui tribunal, departament, ofiţer, agenţie, organism de reglementare sau altă autoritate a Statelor Unite, printr-o moţiune, distrugerea sau înlăturarea valorii probante a conţinutului oricărei comunicaţii prin cablu, orale sau electronice, interceptate ilegal sau a dovezilor derivate dacă au fost obţinute ilegal.

2.3. Specificul şi competenţele investigative moderne derulate de organele specializate engleze cu privire la interceptarea comunicaţiilor.

Interceptarea comunicaţiilor poate fi realizată, potrivit legii, numai pe baza mandatului aprobat de ministrul de interne. Legea nr. 56/1985 referitoare la interceptarea comunicaţiilor prevede eliberarea mandatului de secretarul de stat conform art. 2 din Capitolul 2, numai dacă mandatul este necesar pentru asigurarea intereselor securităţii naţionale, în scopul prevenirii unor infractori ori pentru a apăra bunăstarea economică a Regatului Unit.

Cazurile de abuz sau de încălcare a dispoziţiilor legale sunt date în competenţa unui tribunal independent şi Biroului Comisarului, instituţii create prin Legea nr. 56/1985, conduse de înalţi magistraţi care soluţionează şi plângerile ce au ca obiect violarea proprietăţii. Când se constată încălcarea legii, este informat prin raport şi primul ministru.

În legea cu privire la competenţele investigative (R.I.P.A.) din anul 2000 a stabilit atribuţiile organelor de urmărire penală engleze, reglementare care respectă nu numai garanţiile procesuale ale suspecţilor dar şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale altor cetăţeni. Acest act normativ vizează:

- interceptarea comunicaţiilor;- obţinerea de informaţii din reţelele de comunicaţii (ex. date din facturile deţinătorilor

de linii telefonice private etc):- instalarea echipamentelor de supraveghere (în locuinţe, autoturisme particulare);- supravegherea secretă pe timpul operaţiunilor speciale;- utilizarea surselor umane de informaţii sub acoperire (agenţi, informatori, poliţişti sub

acoperire):- acces la date codificate.

Atât Legea Poliţiei din 1997 cât şi Legea Serviciilor de Informaţii din 1994 se modifică, de exemplu, pentru a autoriza intervenţiile asupra proprietăţii sau telefoniei fără fir numai în cazul în care măsura este proporţională cu scopul urmărit.

Legea R.I.P.A. se aplică şi în Scoţia, însă există anumite restricţii legate de modul de desfăşurare al acţiunilor în întregime pe acest teritoriu şi conţine şi dispoziţii procesual penale stricte - mai exact sunt două coduri de procedură unul referitor la sursele umane sub acoperire şi unul ce vizează supravegherea reţelelor de poştă şi comunicaţii electronice.

În cazuri de urgenţă, în absenţa ofiţerului responsabil cu autorizarea, persoanele mandatate să emită autorizaţii, trebuie să aibă cel puţin rang de inspector sau echivalent acestuia.

În anumite cazuri Secretarul de stat este şi ofiţer responsabil cu autorizarea (în cazurile de interceptare a comunicaţiilor şi convorbirilor transmise prin reţelele publice de telecomunicaţii sau a reţelelor private conectate la acestea).

Competenţele de investigaţie ale organelor de anchetă referitoare la supravegherea comunicaţiilor electronice şi poştale au fost reglementate de Legea R.I.P.A./2000 - Capitolul II, Partea I şi se referă la instrucţiunile privind procedurile obligatorii, ce trebuie urmate înainte de accesarea datelor din reţelele de comunicaţii cu valabilitate în Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord.

Conform acestei legi, rezultatele obţinute în urma derulării anchetelor ce au la bază tehnica specială a supravegherii electronice, mai puţin acţiunile constând în interceptarea

47

mesajelor - a conţinutului comunicat - pot fi folosite ca mijloace de probă în procesele penale şi civile.

Dispoziţiile procesual penale ale Legii R.I.P.A./2000 se referă doar la utilizarea comunicaţiilor electronice şi poştale ca atare, nu a conţinutului mesajelor electronice transmise prin aceste reţele92.

În cazuri urgente, în scopul stabilit la secţiunea 22 alin.(2) lit.g) din Legea RIPA/2000, se poate solicita obţinerea de date de comunicaţii care se aprobă oral când se constată existenţa necesităţii de a preveni moartea, rănirea sau alte agresiuni care afectează sănătatea, integritatea fizică ori psihică a unei persoane sau în scopul reducerii consecinţelor pe care le au comiterea unor infracţiuni de violenţă fizică şi psihică.

Autorul solicitării şi persoana competentă să aprobe oral cererea, de îndată ce este posibil, consemnează această situaţie, ulterior însă în cel mai scurt timp se emite autorizaţia, cu respectarea formalităţilor prevăzute de lege.

Durata valabilităţii unei autorizaţii şi notificări este de 30 de zile începând din momentul acordării sau transmiterii sau în cazuri justificate pe o durată mai mică de o lună. Autorizaţia şi notificarea se pot prelungi în cazuri anume justificate de datele şi rezultatele anchetei, fiecare prelungire respectând procedura iniţială a emiterii autorizaţiei sau notificării, fără a depăşi durata de o lună de zile.

Atunci când constată că nu se mai impune derularea acţiunilor de obţinere a datelor de comunicaţii, persoana care a emis autorizaţia sau notificarea, dispune anularea lor şi comunică celor care execută măsura acestei dispoziţii.

Autorităţile abilitate, potrivit Legii R.I.P.A./2000 păstrează cu rigurozitate o evidenţă a cererilor, autorizaţiilor şi notificărilor referitoare la date de comunicaţii, pentru a le supune verificărilor efectuate de un comisar anume desemnat. Totodată, la nivelul acestor autorităţi, se constituie şi un registru în care sunt conservate toate datele ce evidenţiază data intrării în vigoare, data epuizării sau anulării autorizaţiilor şi notificărilor.

Derularea unor anchete poliţieneşti pro-active care să fie la curent cu utilizarea celor mai moderne echipamente tehnice, presupune în acelaşi timp şi perfecţionarea personalului şi specializarea acestuia în combaterea crimei organizate.

În condiţiile creşterii formelor de manifestare a crimei organizate, organele de anchetă, inclusiv din Anglia, utilizează pentru combaterea acestui fenomen, pe o scară tot mai largă informatori înregistraţi, operaţiuni sub acoperire sau supravegheri electronice, tehnici speciale de investigaţie care sunt supuse autorizării şi respectării cerinţelor prevăzute de lege.

Într-o altă speţă din jurisprudenţa C.E.D.O., respectiv cazul Anglia contra Spinger (1999)93, acţiunea poliţiei, anume aceea de a telefona apelantului să aranjeze trei livrări de droguri, a fost legitimă, în condiţiile cercetării întreprinse şi nu poate fi invocată ca circumstanţă atenuantă în vederea reducerii pedepsei, pe motiv de atragere în cursă a apelantului.

Sentinţa de condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată petentului de Excelenţa sa, judecătorul Van der Werff, la data de 2 martie 1998, la Inner London Crown Court a fost

92 De exemplu, dacă un suspect îşi înşeală victimele făcându-le să creadă că are o firmă de comerţ on-line şi le convinge să depună bani într-un anumit cont bancar, este posibil să fie nevoie să se dovedească sursa mesajelor electronice suspecte. În baza unui ordin emis de o autoritate competentă, furnizorul de Internet facilitează localizarea computerului suspectului, dar ordinul nu dă poliţiei dreptul de acces la conţinutul mesajelor trimise.

93 Petentul avea 30 de ani şi ajunsese consumator de droguri în urma mai multor evenimente nefericite din viaţa sa (decesul tatălui, divorţ, îmbolnăvirea gravă a prietenului său). Ulterior a început să plaseze heroină, ca să-şi cumpere droguri. Poliţia 1-a contactat telefonic de trei ori şi în urma acestor apeluri, petentul le-a furnizat droguri. În calea de atac, Spinger a invocat documentul M.P.S. S010 Covert Operations Group Stated Cases, susţinând că telefoanele au constituit o atragere în cursă de către poliţie şi, ca atare, a solicitat reducerea pedepsei.

Instanţa a respins apărarea invocată şi a considerat că poliţia a trebuit să dovedească faptul că drogurile s-au livrat de mai multe ori pentru a demonstra că petentul este traficant de droguri.

Poliţia a recurs la această metodă de depistare în cauză, pentru a obţine dovezi. Nu a fost vorba de atragerea în cursă a unui suspect, astfel încât acesta să livreze droguri, faptă care în alte condiţii nu ar fi comis-o.

48

atacată cu recurs. Instanţa a mai arătat că acţiunea poliţiei a fost legitimă pentru cercetarea cazului şi nu constituie o circumstanţă atenuantă care să justifice reducerea pedepsei pe motiv că a fost atras în cursă. Calea de atac promovată de petent a fost respinsă.

O altă decizie judecătorească importantă de menţionat este şi cazul Khan contra Anglia (1996).

Khan a fost condamnat pentru trafic de droguri şi a declarat recurs împotriva hotărârii pronunţate de instanţă invocând faptul că poliţia a obţinut probele în mod nelegal prin violarea dreptului fundamental la viaţa privată consfinţit prin legislaţia privitoare la protejarea drepturilor omului.

În speţă, poliţia montase un dispozitiv electronic de ascultare în zidul exterior al locuinţei lui Khan. Petentul a mai susţinut că poliţia se face vinovată de pătrundere ilegală pe proprietatea privată şi de distrugerea proprietăţii ca urmare a perforării zidului locuinţei, pentru montarea dispozitivului de interceptare.

Judecătorul a dat câştig de cauză acuzării motivând că dreptul la viaţa privată nu se invocă în cazul în care o persoană este acuzată de o faptă penală şi aceasta corespunde în totalitate cu legislaţia şi normele internaţionale care protejează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Cu privire la dauna adusă proprietăţii, invocată de Khan, instanţa a considerat că a fost respectat principiul proporţionalităţii.

Totodată în cazul Malone contra Regatului Unit (1985), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat plângerea formulată de anticarul James Malone, inculpat în martie 1977 pentru un delict de tăinuire, el fiind eliberat la finalul unui proces unde s-a constatat că una din convorbirile sale a fost interceptată. Astfel, în octombrie 1978 a introdus o acţiune civilă în faţa High Court contra prefectului de poliţie din Londra pentru a se recunoaşte, în special că orice „ascultare” de convorbiri pe liniile sale telefonice, practicată fără acordul său este ilegală, chiar dacă ea are la bază un mandat al ministrului de interne.

Curtea a constatat că a existat o violare a articolului 8 din CEDO pe motivul interceptării de comunicări cât şi pentru furnizarea de copii ale „contorizării” către poliţie.

Curtea a constatat că dreptul englez şi galez este destul de neclar, lipsind elementul minimal de protecţie juridică cerut de întâietatea dreptului într-o societate democratică. În special nu se poate aprecia în ce măsură puterea de interceptare este integrată în norme juridice şi în ce măsură rămâne tributară executivului.

Prin exercitarea mandatului de interceptare emis de ministrul de interne, la cererea poliţiei a fost interceptată o convorbire telefonică a petentului, Curtea constatând un amestec în exercitarea dreptului său la respect pentru viaţa privată şi corespondenţă. În afară de aceasta guvernul britanic refuzând să arate dacă, în speţă, au avut loc şi alte interceptări de apeluri telefonice sau de curier, era de acord că petiţionarul, suspectat de tăinuire aparţinea unei categorii de persoane expuse la asemenea măsuri. De aici existenţa în Anglia şi în Ţara Galilor a unor legi, practici care autorizează şi instaurează un sistem de supraveghere secretă a comunicaţiilor constituie în sine un asemenea amestec, chiar în afara oricărei aplicări efective.

Prin hotărârea din 26 aprilie 1985, Curtea a constatat intervenţia unui acord echitabil între guvernul britanic şi petent, primul consimţind să-i ramburseze celui de-al doilea cheltuielile judiciare ( 9.011 lire sterline cheltuieli injustiţie şi 5443,20 lire sterline onorarii ale avocaţilor) şi să-i verse suma de 3.774,10 lire sterline, după ce s-au scăzut sumele luate de la organele Convenţiei pentru asistenţa judiciară, pentru cheltuielile suportate la Strasbourg.

Această soluţie pronunţată de Curtea Europeană anterior apariţiei Legii R.I.P.A. /2000 precum şi jurisprudenţa actuală a acestui for judiciar pot provoca legiuitorul englez la o revizuire a procedurii de acordare a autorizaţiei, pentru derularea unor operaţiuni sub acoperire sau a altor tehnici de investigare modernă şi stabilirea competenţei de a emite astfel de autorizaţie în sarcina unui judecător independent, care satisface, în statul de drept, cerinţele bunei administrări a actului de justiţie, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului dar şi ale obiectivelor legitime ale existenţei unei societăţi democratice, potrivit art. 8 din C.E.D.O.

49

§3. Interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri, prevăzute de Codul procesual penal al Republicii Moldova

Prin art. 135-138 C.pr. pen. al Republicii Moldova a primit consacrare normativă ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri.

Constituţia Republica Moldova adoptată la 24 iulie 1994, prin art. 30, reglementează şi garantează secretul mijloacelor locale de comunicare, proclamându-se inviolabilitatea tuturor mijloacelor prin care oamenii comunică între ei. Dispoziţiile acestui articol obligă toate persoanele şi autorităţile publice să respecte secretul corespondenţei şi a convorbirilor telefonice94.

Pentru efectuarea unei analize concrete a acestor dispoziţii vom reda conţinutul acestor articole şi anume, art.135, întitulat „Interceptarea comunicărilor” prevede:

(1) Interceptarea comunicărilor (convorbirilor telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice) se efectuează de către organul de urmărire penală cu autorizaţia judecătorului de instrucţie, în baza ordonanţei motivate a procurorului în cauzele cu privire la infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave.

Articolul 16 al. 1 C. penal clasifică infracţiunile în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, acestea sunt uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.

Al. 5 art.16 C.penal prevede că deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximală cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 15 ani, iar al.6 al aceluiaşi articol prevede că infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.

La aceste categorii de infracţiuni se referă: genocidul (art.135), ecocidul (art.136), tratamente inumane (art.137, al.29, planificarea, pregătirea declanşarea sau ducerea războiului (art. 139), aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art.143), omorul intenţionat (art.145), răpirea unei persoane (art.164 al. 3), traficul de fiinţe umane (art.165 al.2 şi 3), violul (art.171 al.3), acţiuni violente cu caracter sexual (art.172 al.3), tâlhăria (art.188 al.3), şantajul (art.189 al.4), însuşirea în proporţii deosebit de mari a bunurilor (art.195 al.2), traficul de copii (art.206 al.2 şi 3), fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art.236 al.2), terorismul (art.278 al.3 şi 4), etc.

La aliniatul 2 al aceluiaşi articol se prevede că în caz de urgenţă, dacă întârzierea obţinerii autorizaţiei ar provoca prejudicii grave activităţii de administrare a probelor, procurorul poate dispune, prin ordonanţă motivată interceptarea şi înregistrarea comunicărilor, informând despre aceasta imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore. După cum se vede acest termen a fost anterior utilizat de legislaţia Românie, actualmente modificat, dar menţinut în C.pr.pen al Republica Moldova.

În ordonanţa de efectuare a interceptărilor este raţional să se indice eventualele căi de interceptare şi locul efectuării interceptării. Aceasta însă nu înseamnă că procurorul nu este în drept să efectueze şi interceptarea altor căi de comunicare (a altor numere de telefon etc.). În toate cazurile procurorul este obligat să anunţe judecătorul de instrucţie care examinează această modificare a căilor de interceptare după regula prevăzută de alineatul 2 al articolului 135.

Judecătorul de instrucţie care, în cel mult 24 de ore, se va pronunţa asupra ordonanţei procurorului şi, dacă o confirmă, va autoriza, în caz de necesitate, interceptarea în continuare, iar dacă nu o confirmă, dispune încetarea imediată a interceptărilor şi nimicirea înregistrărilor efectuate (art.135 al.2.)

Prevederile alineatului 3 al articolului 135 sunt interpretate extensiv, adică pot cere expres interceptarea comunicărilor nu numai partea vătămată, martorul sau membrii familiei lor, ci şi apărătorii, reprezentanţii sau avocatul martorului, dacă există ameninţări reale de aplicare a violenţei, de estorcare sau de comitere a altor infracţiuni împotriva acestora. În orice caz este

94 G. Gandrabur, A. Gandrabur, V. Tverdohleb, Tehnologii moderne în faza de urmărire penală, Chişinău, 2005.

50

necesară cererea persoanelor ale căror convorbiri vor fi ascultate, în care va fi indicat faptul că există ameninţări de aplicare a violenţei prin intermediul comunicărilor.

Interceptarea comunicărilor ce se efectuează în cadrul urmăririi penale se autorizează pentru o durată de cel mult 30 de zile. Interceptarea poate fi prelungită în aceleaşi condiţii pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata totală a interceptării comunicărilor nu poate depăşi 6 luni. În orice caz, interceptarea comunicărilor nu poate dura mai mult decât până la terminarea urmăririi penale, deoarece este dispusă în cadrul urmăririi penale. (art.135 alin.4)

Interceptarea comunicărilor poate fi anulată înaintea expirării duratei pentru care a fost autorizată de către procuror îndată ce au dispărut motivele care au justificat-o.

Judecătorul de instrucţie, în cursul urmăririi penale, după terminarea interceptării autorizate, solicitând opinia procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală, în termen rezonabil, dar nu mai târziu de terminarea urmăririi penale, anunţă, în scris, persoanele ale căror convorbiri au fost interceptate şi înregistrate.

Având în vedere cele menţionate şi în opinia dlui T. Osoianu, specialist în procesul de urmărire penală, ascultarea convorbirilor telefonice, părere susţinută integral, necesită o consacrare conceptual-teoretică în Republica Moldova95. În caz contrar în practica aplicării acestui act se pot comite erori de interpretare a normelor Codului de Procedură Penală al Republicii Moldova. Pentru a exclude aceste posibile erori, aici e cazul să ne amintim de Comisia permanentă interdepartamentală de experţi pentru elaborarea şi promovarea politicii tehnico-ştiinţifice în lupta contra criminalităţii.

Principiul inviolabilităţii convorbirilor trebuie corelat în mod necesar cu alte principii constituţionale de o incontestabilă importanţă pentru fiinţa umană-inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private şi inviolabilitatea domiciliului ocrotite prin art. 28,29 din Constituţia Republicii Moldova.

Exercitarea drepturilor fundamentale, prevăzute în aceste norme constituţionale ca şi a oricăror altor drepturi constituţionale, comportă şi anumite restrângeri determinate de apărarea unor valori statale, umane ori publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, la desfăşurarea urmăririi penale (art.54 alin. 1 Constituţia Republicii Moldova). Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia, care a determinat-o şi nu poate avea ca efect suprimarea dreptului sau a libertăţii, (art. 54 alin. 2 Constituţia Republicii Moldova)

Interceptarea şi înregistrarea comunicărilor se efectuează de către organul de urmărire penală. Persoanele care sânt chemate să asigure tehnic interceptarea şi înregistrarea comunicărilor sânt obligate să păstreze secretul acţiunii procesuale, secretul corespondenţei şi poartă răspundere pentru încălcarea acestei obligaţii în conformitate cu prevederile art. 178 şi 315 din Codul penal. Despre explicarea acestor obligaţii se consemnează în procesul-verbal al interceptării.

Despre efectuarea interceptării şi înregistrării comunicărilor, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal conform dispoziţiilor art.260 şi 261, Cod procedură penală al Republicii Moldova în care, suplimentar, se menţionează autorizaţia dată de judecătorul de instrucţie, numărul sau numerele de telefon, adresa posturilor telefonice, de radio sau ale altor mijloace tehnice prin care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat dacă sânt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri separate şi numărul de ordine al casetei pe care se face înregistrarea.

Comunicările înregistrate se redau integral în scris, se certifică de către organul de urmărire penală, se verifică şi se contrasemnează de către procurorul care exercită nemijlocit sau conduce urmărirea penală şi se anexează la procesul-verbal. Comunicările în altă limbă decât cea în care se desfăşoară urmărirea penală se traduc de traducător. La procesul-verbal se anexează, de asemenea, caseta care conţine înregistrarea comunicării în original, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală.

95 Tudor Osoianu, Desăvârşirea reglementării procesuale a actelor de urmărire în procesul penal al R.Moldova, Chişinău, 2000, p. 25-29.

51

Caseta cu înregistrarea comunicărilor, reproducerea în scris a acestora şi procesul-verbal al interceptării şi înregistrării comunicărilor se transmit, în termen de 24 de ore, procurorului, care apreciază care din informaţiile culese au importanţă pentru cauza respectivă şi, în acest sens, întocmeşte un proces-verbal.

Casetele cu originalul înregistrării comunicărilor, însoţite de reproducerea integrală în scris a înregistrării şi de copiile de pe procesele-verbale, se transmit judecătorului de instrucţie care a autorizat interceptarea pentru păstrare în locuri speciale, într-un plic sigilat.

Instanţa judecătorească va dispune, prin încheiere sau prin sentinţă, nimicirea înregistrărilor care nu au importanţă pentru cauză. Celelalte înregistrări vor fi păstrate până la depozitarea dosarului la arhivă.

Înregistrările de imagini se efectuează în condiţiile şi modalităţile de efectuare a interceptării comunicărilor, prevăzute la art.135 şi 136, care se aplică în mod corespunzător. Ea constă în fixarea prin intermediul mijloacelor tehnice a anumitor fapte, acţiuni, importante pentru cauza penală, care sunt incluse în obiectul probaţiunii.

Spre deosebire de înregistrările audio, înregistrarea prin imagini poate fi efectuată doar după pornirea urmăririi penale în baza unei ordonanţe a procurorului, cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.

Rezultatele înregistrării se anexează la dosar, prin câteva căi: audierea persoanelor care au efectuat înregistrările (inclusiv a specialistului); anexarea la dosar a materialelor obţinute (fotografiilor, imprimărilor sonore sau video înregistrate prin intermediul mijloacelor tehnice). Verificarea ulterioară se va efectua prin intermediul expertizei.

În ordonanţa privind efectuarea înregistrării de imagini este necesar să se indice atât date generale, cât şi particulare, cum ar fi: perioada efectuării înregistrării de imagini, persoana care va efectua înregistrarea de imagini, aparatajul la care se va efectua înregistrare (tipul aparatului de înregistrat, pelicula) şi alte date care vor confirma în instanţă legalitatea efectuării înregistrării.

În baza efectuării înregistrării se întocmeşte un proces-verbal în care se indică toate ac-ţiunile întreprinse de către persoanele care au efectuat înregistrarea.

În procesul-verbal se menţionează şi datele privind tipul aparatajului, pelicula etc. La procesul-verbal se anexează materialele obţinute în urma înregistrării (fotografiile,

casetele audio sau video).Mijloacele de probă, dobândite în condiţiile art. 135 şi 137 C.P.P., pot fi verificate prin

expertiză tehnică dispusă de către instanţa de judecată la cererea părţilor sau din oficiu.În practică, de cele mai multe ori apare necesitatea de a verifica interceptările în scopul

constatării autenticităţii acestora, inclusiv a faptului dacă vocea aparţine unei sau altei persoane.În vederea soluţionării acestor probleme, instanţa de judecată, la cererea părţilor sau din

oficiu va dispune printr-o încheiere efectuarea expertizei tehnice.O modalitate mai nouă a expertizei tehnice este expertiza holoscopică sau fonografică.Există anumite cazuri când apare necesitatea de a cerceta special înregistrările audio,

atunci când există dubii privind faptul că înregistrarea audio nu a fost modificată într-un fel sau altul, nu a fost falsificată etc.

Expertului i se pun aproximativ următoarele întrebări:Dacă fonograma care a fost prezentată pentru expertiză reprezintă un tot întreg?Dacă înregistrarea este continuă sau cu întreruperi? Dacă nu sunt indici că fonograma are caracter selectiv? Dacă fonograma prezentată este în original sau o copie?Dacă fonograma a fost supusă unui montaj: mecanic, electroacustic, prin programare

etc.?În situaţia când urmează a se stabili în ce condiţii a fost efectuată înregistrarea,

expertului îi pot fi puse următoarele întrebări:Dacă fonograma prezentată a fost înregistrată prin intermediul unui singur aparat sau

mai multe?

52

De ce tip sunt casetofonul şi microfonul?Dacă fonograma a fost înregistrată la aparatul prezentat expertului?Dacă aparatul avea unele defecte la înregistrare. Dacă da - ce fel de defecte?De ce tip a fost pelicula pe care s-a făcut înregistrarea? A fost utilizată o peliculă nouă sau o peliculă reciclată?Există şi alte surse decât vocea înregistrată (de exemplu, zgomotul unui automobil,

sunetul aparatului de telefon etc.)? Ce date privind împrejurările exterioare s-au înregistrat pe peliculă (de exemplu,

caracterul încăperii, înregistrarea într-un loc deschis).?Atunci când apare necesitatea de a stabili anumite date despre persoane a cărei voce a

fost înregistrată, vor fi puse următoarele întrebări: Este înregistrată vocea unei singure persoane sau a mai multe? Câte persoane au luat parte la discuţie? Ce calităţi ale persoanei pot fi constatate analizând vocea acesteia (sexul, vârsta, naţionalitatea, defecte ale vorbirii etc.)? Vocea de pe fonograma este vocea unei anumite persoane? Vocea înregistrată este expusă liber sau citeşte, reproduce ceva învăţat pe de rost?

În cazul când înregistrarea este neclară, experţilor li se poate pune sarcina de a descifra vocea prin intermediul mijloacelor tehnice de care dispun96.

Au o mare importanţă datele şi materialele puse la dispoziţia expertului. În ordonanţa privind efectuarea expertizei este necesar să se indice:

— circumstanţele care au determinat efectuarea expertizei;— condiţiile în care s-a efectuat imprimarea: mărimea şi caracteristica încăperii în

care s-a efectuat imprimarea; caracteristicile acustice ale încăperii, locul aflării persoanei care a fost înregistrată, distanţa până la microfon, prezenţa altor surse de sunet etc; aparatajul cu care a fost efectuată înregistrarea (tipul casetofonului sau dictafonului, tipul microfonului, viteza de înregistrare ş.a.); caracteristica benzii magnetice care urmează a fi cercetată, dacă aceasta este posibil; dacă fonograma prezentată este originală sau o copie (copia poate fi prezentată în cazul când originalul a fost distrus sau a fost pierdut; în unele cazuri prin intermediul copiei este imposibil a se efectua expertiza); date despre persoana a cărei voce trebuie identificată (sexul, vârsta, naţionalitatea, dacă există defecte ale vorbirii etc.).

Raportul de expertiză va avea aceeaşi valoare probantă ca şi alte date obţinute pe parcursul urmăririi penale.

Permisibilitatea înregistrării unor convorbiri în vederea obţinerii de probe, în lumina art. 135 C. pr. pen. al Republicii Moldova ridică problema de a şti dacă se încalcă sau nu dispoziţiile imperative cuprinse în art. 8 din Convenţia Europeană de la Strasbourg şi în art. 28 şi 30 din Constituţia Republicii Moldova.

Astfel, art. 8 din Convenţie dispune că „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi a corespondenţei sale”, iar amestecul unei autorităţi publice nu este admis decât în „măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă acesta constituie o măsură care, într-o societate democratică este necesară securităţii naţionale, siguranţei publice, bunăstării economice a ţării, apărării naţionale şi prevenirii faptelor penale, protecţiei sănătăţii sau a moralei, ori protecţiei drepturilor şi libertăţilor altuia”.

Ca urmare, proclamând în paragraful 1 al art. 8 dreptul la respectarea vieţii private, convenţia statuează, înainte de toate, că orice amestec al unei autorităţi publice în exerciţiul acestui drept este interzis, în afara excepţiilor indicate în paragraful 2. în interpretarea acestui text, Curtea Europeană a drepturilor omului a decis că sunt inerente noţiunii de viaţă privată comunicaţiile telefonice, chiar dacă ele nu sunt menţionate expres în textul convenţiei.

96 I. Dolea şi alţii, Codul de procedură penală, comentariu, Ed. Cartier, 2005, p. 244-245.

53

Raportat la aceste reglementări, introducerea în C. pr. pen. al Republicii Moldova a art. 135-137 satisface în mare măsură exigenţele impuse de Convenţia Europeană şi de Constituţia noastră.

În final, concluzionăm că înregistrările audio şi video poartă toate trăsăturile actelor de urmărire penală, având scopul principal stabilirea datelor de fapt ce au importanţă pentru soluţionarea cauzelor.

§4. Valoarea probantă a înregistrărilor audio şi video4.1. GeneralităţiÎn opinia noastră credem că însăşi interceptările şi înregistrările audio video sunt

procedee probatorii, dat fiind faptul că pentru obţinerea acestora sunt necesare un şir de acţiuni procesuale, iar procesele-verbale, care urmează a fi încheiate, în urma efectuării acestora, menţin calitatea de mijloace de probă prin care se constată elementele de fapt ce pot servi la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Ele pot fi obţinute şi înainte de începerea urmăririi penale, în faza actelor premergătoare şi, prin derogare, pot constitui mijloc de probă în procesul penal, distinct de procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare. Aceasta, deoarece sunt obţinute cu autorizarea instanţei şi au un grad ridicat de fidelitate faţă de faptele ce formează obiectul probaţiunii. Eventualele deformări pot fi descoperite prin expertiză tehnică.

Executarea înregistrărilor nu a fost reglementată sub aspectul organelor care sunt obligate să acorde concurs tehnic procurorului la interceptări. Apreciem că s-ar putea lua model în acest sens reglementarea din legea germană, care asigură respectarea drepturilor fundamentale. Astfel, în art. 100/b al. 3 se prevede: „În baza ordinului, serviciul poştal federal şi orice alt serviciu de telecomunicaţii destinat publicului vor facilita judecătorului, parchetului, precum şi funcţionarilor auxiliari din cadrul organelor de poliţie (art. 52 din Legea de organizare judecătorească) interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice. În situaţia în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile enumerate în art. 100a, măsurile vor fi revocate. Revocarea va fi comunica judecătorului şi serviciului poştal federal sau unui alt serviciu de telecomunicaţii public..”97.

4.2. Interceptările şi înregistrările audio sau video ca mijloace de probăProgresul tehnologic face ca secretul corespondenţei să fie tot mai greu de păstrat.

Mijloacele tehnice de „spionaj” vor fi mereu cu un pas în faţa legislaţiei. În toate cazurile în care se face aplicarea acestora, trebuie efectuată o expertiză.

Expertiza înregistrărilor audio se realizează prin prezentarea suportului magnetic ce conţine înregistrarea audio efectuată spre examinare unui specialist în expertiza vocii şi a vorbirii, pentru ca acesta să se pronunţe dacă înregistrarea este autentică sau reprezintă o copie sau o contrafacere. Fără o astfel de certitudine înregistrarea de pe suportul magnetic nu poate fi acceptată ca mijloc de probă.

Conform prevederilor standardului AES 27-1996, o înregistrare audio pe suport magnetic este autentică dacă: a fost realizată simultan cu evenimentele acustice conţinute pe acesta si nu reprezintă o copie; nu conţine eventuale intervenţii; a fost realizată cu echipamentul tehnic înaintat expertului98.

Atunci când raportul de expertiză este singura probă în cauză şi concluziile acestuia sunt negative, condamnarea pe baza înregistrării a inculpatului este ilegală. Prin sentinţa nr. 49/2004, fosta Curte Supremă de Justiţie a Romîniei a condamnat pe inculpată şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Soluţia s-a întemeiat, din punct de vedere probator, pe înregistrări audio. Deşi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză99 au fost negative - înregistrările nu erau

97 Gerd Pfeiffer, Strafprozejiordnung, GH Bcck Munchen, 2002, p. 223-225.98 Cătălin Grigoraş, Expertiza înregistrărilor audio, RDP, nr. 1, 2003, p. 162-163.99 Raportul de expertiză criminalistică nr. 175/2002 efectuat de experţii de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.

54

autentice şi conţineau mai multe intervenţii (ştersături) - instanţa nu a ţinut cont de concluziile raportului, considerând şi convorbirile înregistrate ca fiind autentice.

O situaţie asemănătoare se prezintă şi în dosarul nr. 632/2002 al Tribunalului Bucureşti; concluziile raportului de expertiză criminalistică100 au fost negative, înregistrările de pe casetele audio supuse expertizei nefiind originale, benzile magnetice conţinând intervenţii tehnice (copiere, editare, ştergere, inserare şi montaj audio).

Evident, prin îmbogăţirea conţinutului acestor mijloace de probă prin Legea I nr. 281/2003, s-a urmărit evitarea arbitrariului în utilizarea acestora în desfăşurarea procesului penal. Concepţia aceasta este veche şi se impune cu atât mai mult în gândirea noastră juridică procesual penală, în măsura în care ea se sprijină pe fundamentele statului de drept.

În măsura în care unele probe au fost obţinute ilegal, Curtea trebuie să cerceteze dacă procedura în ansamblul său a fost echitabilă101. Ca o chestiune de principiu, art.6 din Convenţie garantează dreptul la un proces echitabil, fără a conţine reguli privind admisibilitatea probelor, care este o problemă de drept intern. Dacă s-ar folosi ca mijloc de probă înregistrările ilegal obţinute în procesul penal s-ar putea ca drepturile apărării să fie nesocotite, dacă partea interesată ar avea posibilitatea de a contesta autenticitatea înregistrărilor şi a se opune la utilizarea lor, precum şi de a utiliza şi alte probe. Înregistrarea nu trebuie să fie singura probă pe care să se bazeze condamnarea102.

Nivelul de protecţie a drepturilor omului, în cadrul cărora dreptul la respectarea vieţii private şi a demnităţii persoanei şi-au conservat o poziţie fundamentală, reprezintă o componentă majoră a condiţiei umane, un imperativ dictat de necesitatea de progres a societăţii contemporane, adevărata libertate fiind posibilă numai într-o orânduire în care sunt create condiţiile de exercitare optimă a drepturilor intim legate de fiinţa umană şi de protecţie a acesteia faţă de arbitrariul autorităţilor şi de pericolele care o ameninţă.

Autorizarea instanţei se dă la cererea procurorului sau la cererea motivată a persoanei vătămate privind comunicările ce-i sunt adresate. Desigur, şi cererea procurorului trebuie motivată, deoarece instanţa trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor pentru interceptare.

Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor sunt redate integral într-un proces-verbal de procuror sau lucrătorul din cadrul poliţiei judiciare delegat de procuror, iar după ataşarea redării integrale, în formă scrisă a convorbirilor înregistrate, procesul-verbal va fi certificat pentru autenticitate, verificat şi contrasemnat de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea în cauză. Dacă săvârşirea unor infracţiuni are loc prin convorbiri sau comunicări care conţin secret de stat, consemnarea se face prin procese-verbale separate şi în condiţiile care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii, iar corespondenţele în altă limbă decât cea română sunt transcrise în limba română, prin intermediul unui interpret.

La procesul-verbal se va ataşa în plic sigilat, o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii.

În opinia noastră, prevederea relativă la atribuţia instanţei de a hotărî care din informaţiile obţinute prin interceptarea şi înregistrarea convorbirilor prezintă interes în activitatea de cercetare penală, respectiv în soluţionarea cauzei în faza de urmărire penală, nu se află în deplină concordanţă cu dispoziţiile generale cu valoare de principii fundamentale în materia probaţiunii.

În procesul penal obligaţia de a dovedi existenţa faptei şi a vinovăţiei cade în sarcina subiectului procesului penal care exercită acţiunea penală. În cursul urmăririi penale exercitarea acţiunii penale cade în sarcina procurorului.

În cursul urmăririi penale obligaţia de a strânge probele necesare aflării adevărului revine organului de urmărire penală, instanţa având, în general, rolul de a readministra în cursul

100 Raportul de expertiză criminalistică nr. 391/2002.101 C.E.D.O., Hot. 127/1998, cauza Schenk c. Elveţia.102 C.E.D.O., Hot. 25.09.2001, cauza P.G. şi J.H. c. Regatul Unii.

55

judecăţii probele administrate în cursul urmăririi penale (controlul probelor) şi, în unele situaţii, de a administra probe noi.

Potrivit principiului liberei aprecieri a probelor, aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate. Probele nefiind ierarhizate în vre-un fel, nici consemnările instanţei din procesul-verbal nu au o valoare probatorie diferită în raport de restul probelor.

Ca atare, pentru a hotărî dacă informaţiile culese prezintă interes în activitatea de urmărire penală, instanţa ar trebui să le examineze în conexiune cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale or, în situaţia comentată, această posibilitate este exclusă, competenţa revenind numai organului de urmărire penală.

Nu se poate concepe, din punct de vedere juridic, ca aceeaşi autoritate judiciară să decidă - în privinţa aprecierii probelor şi soluţiei - atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, acest cumul de funcţii judiciare fiind de natură să atragă incidenţa reglementărilor referitoare la cazurile de incompatibilitate.

56

CAPITOLUL IV. TEHNICA POLIGRAFULUI SAU DETECTORUL DE MINCIUNI - MIJLOC TEHNOLOGIC MODERN DE DETECTARE A STRESSULUI EMOŢIONAL

Secţiunea 1. Generalităţi cu privire la tehnologia de detectare a stresului emoţional prin poligraf

§ 1. Investigaţia ştiinţifică a infracţiunii prin metoda de detectare a stresului emoţional prin poligraf

Deschiderea de mare amplitudine a criminalisticii spre ştiinţele particulare i-a determinat pe specialiştii acestui important domeniu al activităţii umane, dedicată adevărului, dreptăţii, justiţiei şi legalităţii, să adopte pentru această disciplină denumirea de - investigaţia ştiinţifică a infracţiunii.

Noul concept ce desemnează ştiinţa criminalisticii reflectă evoluţia dinamică şi complexă a proceselor de adaptare a cuceririlor ştiinţelor particulare la necesităţile obţinerii de noi metode şi tehnici de investigaţie ştiinţifică a faptelor care reclamă intervenţia organelor judiciare.

O succintă incursiune în istoria criminalităţii învederează adeziunea fidelă a acestei ştiinţe la noile descoperiri din domeniile fizicii, chimiei, biologiei, medicinei, precum şi din domeniile ştiinţelor moderne constituite sub impactul exploziv al noii revoluţii tehnico-ştiinţifice.

De fiecare data, criminalistica sau investigaţia ştiinţifică a infracţiunii, în conceptul său modern, şi a elaborat un nou capitol, în concordanţa cu metodele şi tehnicile puse la dispoziţie de evoluţia ştiinţelor, toate acestea adjudecându-se în timp printr-o muncă asiduă, validată de rezultate incontestabile - un statut propriu, cu toate consecinţele ce au decurs de aici în planul elaborării sistemului conceptual-operaţional al metodelor şi tehnicilor, al aparatului de investigare.

În practica şcolii de criminalistică din ultimul deceniu a fost utilizată, cu rezultate notabile, metoda de identificare a stressului emoţional la o varietate de subiecţi testaţi.

Bazele ştiinţifice ale bio-feedback-ului sau ale principiilor cibernetice specifice fiinţei umane aparţin ştiinţei fiziologiei sistemului nervos central- cel mai complex sistem cibernetic. Aceste principii au fost dezvoltate în anii '70 ai sec. XX ca urmare a cercetărilor în domeniul psiho-fiziologiei.

În literatura de specialitate bio-feedback-ul este definit ca un principiu general în psiho-fiziologie, potrivit căruia un individ plasat într-o anumită situaţie va omite răspunderile ale căror frecvenţă şi intensitate vor creşte dacă consecinţele lor sunt pozitive şi vor descreşte dacă consecinţele sunt negative sau nule103. Pe baza acestui principiu a fost elaborată metoda de autocontrol şi/sau relaxare la înregistrarea unor fenomene fiziologice involuntare şi transformarea lor în semnale perceptibile, cu scopul de a fi folosite ca indicatori ai stării de relaxare şi de evidenţiere a autocontrolului.

Se poate realiza controlul operant al unei serii de funcţii ca: vasodilataţia, ritmul cardiac, ritmurile cerebrale, tensiunea arterială, contracţiile stomacale etc. În cercetările psiho-fiziologice au fost puse în evidenţă multiple posibilităţi de condiţionare operantă a sistemului neuro-vegetativ şi a musculaturii netede.

Ecuaţia fenomenului bio-feedback este bazată pe stimul-organism- răspuns-consecinţe.Pe baza datelor ştiinţifice prezentate în mod sintetic se fundamentează şi metoda de

detecţie a stressului emoţional cu ajutorul tehnicii de - p o l i g r a f.Dezvoltată sub cupola generoasă şi receptivă a ştiinţei criminalisticii, testarea psiho-

fiziologică, bazată pe bio-feedback, pentru depistarea comportamentului disimulat al subiecţilor testării a depăşit prin amploarea problematicii pe care o ridică, prin eficienţa şi rezultatele spectaculoase dar, mai ales, prin cerinţele de perfecţionare a activităţii justiţiei şi, în cadrul acesteia, în mod special, a celei de urmărire penală, stadiul de metodă a depistării stresului emoţional, revendicându-şi statutul de disciplina autonomă.

103 A se vedea în acest sens Constantin Gorgos, Vademecum în psihiatrie, Bucureşti, 1985, pag. 580.

57

La întrebarea dacă aceasta cerinţă se legitimează prin criteriile de constituire a ştiinţelor, validate de cunoaşterea şi cultura universală, răspunsul este pozitiv pentru că noua disciplină se bazează, pe:

- un domeniu al realităţii pe care este chemată să-1 cerceteze criminalitatea - din perspectiva agenţilor infractori ce se cer identificaţi în procesul de înfăptuire a justiţiei;

- un interes social, moral şi juridic pentru identificarea operativă şi eficientă a infractorului ca deziderat major al justiţiei penale a statului de drept în vederea antrenării răspunderii penale a vinovaţilor, prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi, în acelaşi timp, pentru evitarea erorilor judiciare;

- legi specifice, de natură psiho-fiziologică, a căror dinamica se urmăreşte în procesul testării, în scopul decelării comportamentului simulat;

- legi specifice, de natura metodologică, în conformitate cu care subiectul testat este condus, prin intermediul bateriilor de teste, elaborate în raport cu particularităţile fiecărui caz, spre ţinta finală: identificarea apogeului stării emoţionale a comportamentului simulat;

- un sistem de concepte şi noţiuni specifice care se cere elaborat pe baza generalizărilor şi a demersurilor teoretice, plecând de la realizările actuale ale metodei şi materialul factologic existent, obiectiv pe care şi-1 propune prezenta lucrare, în limitele experienţei acumulate de autori, lăsând deschisă problema pentru toţi cei cu vocaţie pentru această utilă şi interesantă materie;

- un sistem de norme de analiză, apreciere şi concluzionare asupra diagramelor obţinute în procesul testării psihofiziologice;

- raporturi interdisciplinare cu psihologia, medicina, criminologia, dreptul penal şi procesul penal care se cer studiate în cadrul necesităţii configurării psihofiziologiei judiciare ca ştiinţă autonomă.

Angajarea în atribuirea unui statut de disciplină autonomă a psiho-fiziologiei judiciare, ca descendentă modernă din clasica psihologie judiciară şi din criminalistică, este o decizie serioasă şi responsabilă care impune eforturi susţinute din partea specialiştilor poliţiei, având în vedere că gestaţia acestei idei a avut loc în procesul eforturilor continue ale lucrătorilor de poliţie pentru perfecţionarea mijloacelor şi metodelor de luptă împotrivă criminalităţii, precum şi în urma adeziunii, an de an, a tot mai mulţi lucrători din formaţiunile de poliţie la metoda testării psiho-fiziologice, care, a condus în majoritatea cazurilor la probaţiuni concludente şi pertinente concretizate într-o valoroasă finalitate judiciară a cauzelor penale.

Cercetările psiho-fiziologice au stabilit, pe baza a numeroase experimente, multiple posibilităţi de condiţionare operantă a sistemului neuro-vegetativ prin folosirea stimulilor apţi să producă modificări (reacţii) la nivelul scoarţei cerebrale, cu determinarea unor transformări corespunzătoare în planul altor funcţii ale organismului uman, sesizabile în parametrii comensurabili, evidenţiaţi de aparatul de detecţie.

Acţiunea de obţinere a efectului bio-feedback, de la care porneşte identificarea criminalistică, debutează prin alegerea stimulilor ca instrumente psihologice orientate nemijlocit spre conştiinţa subiectului testat prin intermediul limbajului, sub forma întrebărilor orale, respectiv a conversaţiei libere, între psiholog şi subiectul testat aflat sub controlul aparatului. De menţionat că alegerea stimulilor se realizează în cadrul activităţilor preparatorii pe baza studierii cauzei în care s-a solicitat testarea şi a unei cunoaşteri, sub aspect criminologie şi stare de sănătate, a persoanei ce urmează a fi testată.

De la bun început trebuie subliniată natura psihologică a stimulilor, pentru a preveni apariţia unor idei de incompatibilitate a metodei cu principiul juridic al inviolabilităţii persoanei şi al interdicţiei legale absolute de folosire a mijloacelor de constrângere fizică sau morală a subiectului testat, procedee care, dacă ar fi folosite, ar compromite iremediabil eficienţa metodei. Aceste principii fundamentale de apărare a personalităţii umane, de garantare a inviolabilităţii persoaneijiu-sunt cu nimic afectate prin stimuli psihologici care nu lezează în nici un mod integritatea sau sănătatea persoanei testate.

58

În această ordine de idei relevăm faptul că unele opinii, exprimate în literatura de specialitate, situează tehnica poligraf în categoria procedeelor de examinare ilicită a mijloacelor de probă, alături de constrângerea fizică şi morală, hipnotizarea şi aşa-zisul ser al adevărului.Nu cunoaştem considerentele care au fundamentat aceasta opinie. Este însă limpede că tehnica de detecţie poligraf este un aparat medical de testare psiho-fiziologică ce nu produce nici una din consecinţele pe care le pot provoca constrângerea fizică sau morala, hipnotizarea ori aşa-zisul ser al adevărului. Este mai probabilă situaţia că necunoaşterea tehnicii de detecţie şi a metodologiei procesului de testare propriu-zisă a condus la această concluzie, plecându-se de la termenul impropriu pe care l-au folosit autorii, respectiv, „maşina de detectat minciuni” care ar fi chipurile, mijlocul prin care „se examinează probele”, ca să redăm exprimarea exactă a autorilor. În realitate, „maşina de detectat minciuni” este aparatul care constată modificările ce se produc în psihicul uman exprimate în parametrii psiho-fiziologiei, iar acţiunile care provoacă aceste modificări, respectiv, mijloacele de examinare, denumite în termenii consacraţi de ştiinţa psiho-fiziologiei stimuli, sunt întrebări orale, cu efect psihologic, însoţite de alţi excitanţi, de regulă, vizuali ca, de exemplu, fotografii, dispozitive, filme, corpuri delicte etc.

În mod practic, modificările de ordin psihologic percepute cu simţurile proprii de ofiţerul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie sau ofiţerul judiciar cu prilejul interogării persoanelor vinovate sunt modificări ce constau în tremurul vocii, transpiraţia abundentă, mimica, dereglările în limbaj, senzaţia de lipsă de aer cu blocarea respiraţiei etc. Ele sunt receptate şi materializate exact în diagrama poligrafului.

În cazul dat, în locul ofiţerului de urmărire penală, al procurorului sau, generic spus, în locul organelor de urmărire penală, apare psihologul care interpune între sine şi subiectul testat poligraful-un aparat complet, inofensiv, şi îi adresează subiectului, împreună cu organul de urmărire penală, seria de întrebări pe care le-a pregătit pe baza studiului cauzei şi a aspectului criminologie al suspectatului.

Dacă perceperea modificărilor de ordin psihologic de către organul de urmărire penală, în mod nemijlocit şi prin propriile simţuri, vor genera suspiciuni faţă de persoana interogată care dovedea o perseverenţă în procesul de interogare, având drept consecinţă prelungirea în timp a interogării şi rezultate incerte, atunci testarea modificărilor psihice cu ajutorul tehnicii poligraf oferă rezultate certe, constată rapid, iar diagrama poligraf indică şi izvorul probei, elemente pe baza cărora psihologul furnizează organului de urmărire penală informaţiile ce deschid calea spre probaţiunea pertinenta concludentă şi utilă în cauza dată.

În plan fiziologic sistemul are valoarea unui excitant nervos care determină modificări pe traseele funcţiilor fiziologice testate.

Forma concretă a sistemului cu valoare excitantă pentru obţinerea efectului bio-feedback o reprezintă întrebarea cu un conţinut relevant în raport cu fapta pentru care este suspectat subiectul testat.

În literatura de specialitate acest gen de întrebări-stimul sunt denumite: „întrebări relevante”, „întrebări critice”, iar în primul studiu, dedicat acestei probleme am utilizat termenul „întrebări cu încărcătură incriminatorie” sau „întrebări incriminatorii”, „întrebări stresante”, „agenţi stresori”.

Toţi aceşti termeni îndeplinesc una şi aceeaşi funcţie, cea de a verifica reacţia subiectului în raport cu suspiciunea care a determinat conducerea sa în laboratorul de testare psihofiziologică şi verificarea prin intermediul tehnicii poligraf (biodetectorul).

Pentru a putea determina existenţa modificărilor la nivelul funcţiilor fiziologice testate, sunt necesari şi stimuli de control şi relaxare, prin care se determină reacţii corespunzătoare care sunt comparate cu reacţiile la întrebările relevante. Pe baza comparaţiilor respective se formulează concluziile psihologului cu privire la modificarea sau menţinerea reacţiilor normale ale funcţiilor fiziologice testate prin întrebările incriminatorii.

La întocmirea bateriei de întrebări-stimul sau a testului poligraf se va urmări realizarea unui echilibru între tipurile de întrebări care să-i permită subiectului şi stări de relaxare.

59

În procesul administrării bateriei de stimul pot interveni modificări parazitare la toate tipurile de întrebări. Dacă psihologul examinator constată o perturbare a stării psihice a subiectului testat, el va încerca o aducere a acestuia la starea psihica optimă pentru testare, respectiv, la reacţii normale la întrebările de control şi relaxare, putându-1 apoi ataca cu întrebările incriminatorii.

Mecanismul obţinerii efectului bio-feedback se declanşează prin întrebările relevante (incriminatorii) ce conţin încărcături psihologice apte să provoace, pe baza legilor psihicukrfuman, o stare de conflict la nivelul conştiinţei subiectului testat concretizată printr-o tensiune nervoasă ridicată pe care am mai definit-o şi „stare de stress emoţional”.

Astfel, obţinerea informaţiilor psiho-fiziologice al căror conţinut generic îl formează existenţa sau inexistenţa stressului emoţional la persoana testată, aşa cum a rezultat din consideraţiile anterioare, conduce nemijlocit la probaţiune. Metoda de tip feed-back este experimentată. Alături de celelalte forme de cunoaştere ştiinţifică, folosite în mod consecvent de criminalistică (metodele inductive, deductive, istorice, axiomatice, formalizări, modelări şi altele), aceasta contribuie în mod substanţial la soluţionarea temeinică şi legală a unor cauze penale de cea mai mare complexitate.

Particularitatea principală a acestei metode de tip experimental constă în faptul că este o formă activă de intervenţie umană în desfăşurarea fenomenelor psihologice de cunoştinţa al cărei rezultat este sporirea cunoştinţelor în cauza aflată pe rol, verificând şi omologând la nivelul experimentului cunoştinţele, respectiv, plusul de informaţii pe care îl oferă. Ca orice tip de experiment testarea poligraf este un act deliberat, conştient, îndeplinit etapă cu etapă, pe baza unor anticipări, ipoteze sau simple presupuneri care vizează obiective precis determinate.

Desfăşurarea experimentului presupune, mai întâi un moment de concepţie ce implică în mod obligatoriu elaborarea unei versiuni (ipoteze) care trebuie să fie suficientă pentru soluţionarea problemei date, în cazul nostru - depistarea comportamentului simulat al persoanei testate.

În procesul de elaborarea versiunilor (ipotezelor) se au în vedere teoria existentă în materie, activităţile experimentale anterioare, cazuistică rezolvată, precum şi datele existente în cazul aflat pe rol. Versiunile (ipotezele), supoziţiile raţionale ce preced momentul practic ai experimentului sunt indispensabile pentru obţinerea unor rezultate concludente, respectiv pentru depistarea comportamentului simulat.

Elaborarea versiunilor (ipotezelor), supoziţiilor este de maximă importanţă pentru reuşita experimentului (în acest proces fiind necesară o strânsă conlucrare între organul de urmărire penală şi psihologul examinator), pentru studierea datelor ce se deţin în cazul judiciar aflat pe rol, pentru selectarea, analiza şi interpretarea lor riguroasă în vederea întocmirii bateriei de întrebări ce vor fi adresate de psihologul examinator persoanei testate. La alcătuirea bateriei de întrebări vor fi prevăzute întrebări de control, neutre şi relevante, urmând ca efectele în plan psihofiziologic ale acestor întrebări, concretizate în răspunsuri de „Da” şi „Nu”, să constituie materialul de interpretare şi concluziile.

De regulă, la scurt timp după efectuarea testului şi comunicarea rezultatului persoanei testate, căreia i se arată şi i se explică traseele funcţiilor verificate, nominalizându-se întrebările urmate de reacţia de stress emoţional, subiectul face declaraţii complete. Este momentul de salt calitativ, când rezultatele investigaţiei psihofiziologice se convertesc în declaraţii. Pentru început, aceste declaraţii se consemnează pe versoul diagramei şi se semnează, urmând ca ulterior, în cadrul audierii (interogării) procesuale, să se valorifice elementele date de metoda testării „poligraf”.

După cum rezultă din cele expuse, metoda experimentală de tip poligraf se derulează după normele „biofeedback”, valenţele sale cibernetice conferindu-i un veritabil statut ştiinţific, alături de celelalte componente ştiinţifice pe care le vom evidenţia şi argumenta în compatrientele următoare.

60

Scopul acestei cercetări este obţinerea informaţiei care indică izvorul probei în cadrul diagramei ce materializează testarea ca urmare a efectului relevant „biofeedback” (stările de stress emoţional). Această informaţie este numită „bio-informaţie relevantă”.

Bio-informaţia relevantă- efectul corelativ al întrebării relevante indică în toate situaţiile izvorul probei (aceasta fiind o altă legitate a psihofiziologiei judiciare), reprezentând puntea de legătură dintre bio-informaţie şi probă în procesul conversiunii primei entităţi, în cea dea doua probă judiciară.

Am optat pentru termenul de „bio-informaţie relevantă”, considerând că aceasta reflectă în plan conceptual, în modul cel mai fidel, esenţa şi structura biologică a fenomenului, cauzalitatea sa procesuală, respectiv, descărcarea energiei biologice, comensurabilă în parametri psiho-fiziologiei, ca urmare nemijlocită a stimulilor psihologici relevanţi la nivelul conştiinţei individuale a subiectului testat.

Aportul bio-informaţiei relevante furnizate de diagramele poligraf constă în indicarea izvorului probei, adică a mijlocului de probă care poate pune în evidenta, cu un anumit grad de credibilitate şi persuasiune, fapte, împrejurări, date etc. cu privire la obiectul probaţiunii, respectiv, ce anume trebuie dovedit (factum probandum) pentru a putea fi soluţionată o anumită cauză penală după regula căreia probaţiunea are ca obiect toate acele realităţi ce sunt necesare pentru cunoaşterea adevărului într-o cauză penală.

§ 2. Curriculum vitae al „mecanizării procesului penal”Aplicarea mijloacelor tehnice în descoperirea infracţiunilor este atestată încă din primii

ani ai secolului XX. în a doua jumătate a anilor '20 ai acestui secol, în presaperiodică din S.U A apar articole intitulate, detectorul de minciuni decide cine este asasinul, „Maşina spune că bănuitul minte" sau, dimpotrivă, „Bănuitul declară că maşina minte” ş.a.

Detectorul de minciuni este un aparat care crează posibilitatea de a stabili cu precizie ştiinţifică dacă bănuitul sau martorul minte sau spune adevărul în procesul ascultării.încă în prima jumătate a anilor '40 ai secolului trecut, profesorul rus N. Poleanskii 104 afirma că detectorul de minciuni este o inovaţie americană, căreia mai mult de un deceniu i se acordă multă atenţie nu numai de către ziariştii doritori de evenimente senzaţionale, dar şi de către literatura ştiinţifică.

Această inovaţie din procesul penal, la baza căreia stătea faptul incontestabil de influenţă a emoţiilor asupra proceselor fiziologice din organism, îşi are originea departe în istoria omenirii.Se spune că renumitul fizician şi anatomist grec Erasistratos (304 -245 î.e.n.) pipăia pulsul pentru a descoperi emoţiile prin care treceau cei testaţi ca să afle atribuţia acestora faţă de comiterea infracţiunii în cauză.

În 1908, profesorul Universităţii din Munsterberg, Trovillo, a propus instanţelor judecătoreşti să măsoare tensiunea sângelui pentru a verifica dacă interogatul spune adevărul. Fiziologul italian Mosso a demonstrat în 1875 nişte experimente cu un instrument, numit pe atunci „pletizmograf care, concomitent, înregistra tensiunea arterială şi pulsul”.

Prin această metodă, la sfârşitul secolului XIX, a fost recunoscută nevinovăţia căruţaşului Tozetti, bănuit de uciderea fiicei sale în vârstă de şase ani, fapt descris în prefaţa cărţii lui Lombroso Omul criminal (1895).

În acelaşi an, 1895, în revista Arhiva biologiei italiene apare articolul lui Kiesow despre experimentele lui Mosso cu stigmomanometrul asupra schimbărilor tensiunii sângelui la om, provocate de trăirile psihice.

În acest articol autorul încearcă să prevină legiuitorul despre posibilitatea comiterii anumitor greşeli în astfel de testări, spunând că este necesar în acest proces de ţinut cont de individualitatea omului. La persoanele la care emoţiile se manifestă uşor, în timpul testărilor se înregistrează schimbări evidente ale tensiunii arteriale şi a pulsului, în timp ce acest fapt nu se observă la cele cu un caracter mai liniştit.

104 25. ПОЛЯНСКИЙ Н.Н., «Доказательство в иностранном уголовном процессе», Москва, 1946, р. 63.

61

Autorul ajunge şi la o altă concluzie de o valoare ştiinţifică importantă, susţinând că deosebirile individuale se explică nu numai prin temperament, dar şi prin profesia (comportamentul social) persoanei105.

Un alt savant, E. Ferri, făcând referinţe la Lombroso, recomandă utilizarea rezultatelor stigmografice privind modificările în circulaţia sângelui care, descoperind emoţiile interioare ce se ascund în spatele indiferenţei aparente, pot servi drept argumente eficiente în ancheta judiciară106.

În anul 1914 savantul Benussi a publicat în revista germană de psihologie generală articolul Simptoamele respiratorii ale minciunii în care ajunge la concluzia că, împărţind durata timpului inspiraţiei la durata timpului expiraţiei, de regulă, proporţia este mai mare atunci când testarea se face până la darea mărturiilor adevărate, decât după aceasta şi invers -proporţia respectivă este mai mare după ce a fost făcută mărturia falsă, decât până la declaraţia mincinoasă.

Primul „poligraf a fost inventat de către medicul american Larson la sfârşitul anilor '20 ai secolului trecut. Discipolul lui Larson, doctorul L. Keeler, comunică într-un articol publicat în anul 1935, că în 85% din cazurile testate la poligraf el şi colaboratorii săi au izbutit să descopere minciuna.

Apariţia şi dezvoltarea detectării comportamentului simulat este însoţită şi de unele temeri şi rezerve.

Avocatul american Fr. E. Inbau, care în 1935 susţinea că atunci când testarea este efectuată de specialişti competenţi şi cinstiţi, rezultatele acestea merită atenţie în procesul penal în calitate de probă pro sau contra bănuitului. Însă, dacă aceste concluzii vor avea o recunoaştere judiciară nelimitată, atunci acestea îndată vor fi „prostituate” de către experţi necompetenţi şi cu un statut moral dubios, în 1942 în lucrarea Detectarea minciunii şi ascultarea inculpatului Fr. E. Inbau constata că la acea perioadă detectorul de minciuni încă nu fusese recunoscut din punct de vedere judiciar107.

În acelaşi an, într-o monografie specială, deja de pe poziţia de avocat (anterior îndeplinise funcţia de director al laboratorului de poliţie din Chicago pentru descoperirea ştiinţifică a crimelor) Fr. E. Inbau aduce patru argumente în defavoarea egalării concluziilor „detectorului de minciuni” cu cele ale expertizelor ştiinţifice în diverse probleme ce apar în procesul penal şi care necesită cunoştinţe speciale.

Primul argument al avocatului Inbau este că rezultatele obţinute cu ajutorul metodelor fizice de detectare a minciunii dau greşeli de până la 30% din cazuri.

Al doilea argument constă în faptul că, în unele cazuri, cum ar fi decesul în urma otrăvirii, instanţa de judecată, neavând alte argumente şi bazându-se numai pe rezultatele poligrafului, se vede obligată să facă o concluzie greşită despre vinovăţia inculpatului.

Al treilea argument este profesionalismul expertului, care trebuie să fie deţinătorul diplomei de studii în domeniul în care efectuează expertiza.

Cel de-al patrulea argument constă în faptul că, dacă la cererea instanţei de judecată, un expert poate motiva principiile ştiinţifice ale expertizei efectuate, poligraful nu poate oferi aceste motivaţii.

Un alt avocat american, Morris D. Forkosch108, susţinea că testarea cu precizie ştiinţifică la poligraf presupune excluderea condiţiilor care sunt în afara controlului persoanei ce efectuează investigaţia. Printre aceşti factori sunt enumeraţi frica, prezenţa altor persoane, anotimpul, nivelul şi stilu1 educaţiei, apartenenţa socială şi concepţiile persoanei testate.

105 Trovillo V., A history of the detection, „The Journal of criminal Law and Criminology”, 1939, Voi. XXIX, nr. 1, pag. 861.106 Ferri E., La sociologie criminelle, 1905, pag. 518, citat de N.Poleanskii în lucrarea anterior citată, pag. 65.107 Inbau Fr. E., Detection and Criminal interrogation, Baltimorc, 1942, p.131.б citat de N.Poleanskii în «Доказательство в

иностранном уголовном процессе», Москва, 1946, pag. 70.108 Morris D.Forcosdk, The detector and the cours, New York University Law Omarterly Review, 1939, Tăâ.. 16, nr. 2, citat

de N.Poleanskii în «Доказательство в уголовном процесс»е, Moscova, 1946, pag. 73.

62

Argumentele expuse mai sus în defavoarea legalizării rezultatelor poligrafului sunt aduse, pe bună dreptate, din teama de a nedreptăţi pe cineva, iar pe de altă parte, din lipsa dovezilor ştiinţifice la acea perioadă privitor la veridicitatea probelor.

După cum am constat utilizarea bio-detectorului mult timp a fost respinsă de către justiţie.

În special lupta a fost mai dură atuci cînd în urma unor cazuri de injustiţie americană au fost tocmai în situaţiile cînd s-au pus de fapt începutul tehnologizării procesului penal, fapt care şi a pus .

Odată cu realizările performante în ştiinţa juridică şi cea tehnică în ultimele două decenii s-a reuşit o integrare în ştiinţele juridice a tehnologiilor ultramoderne în ştiinţele juridice a tehnologiilor ultramoderne ale ştiinţei tehnicii medicale. Acest fapt a condus la excluderea în continuare a greşelilor obţinute la testările la poligraf, creşterea temeiniciei ştiinţifice a rezultatelor bio-detectorului şi desigur creşterea credibilităţii instanţelor judecătoreşti în aceste rezultate.

Pentru a confirma concluziile de mai sus să facem uz de câteva exemple din practica justiţiei americane.

În dosarul Statele Unite ale Americii contra militarului american Gipson (United States v Gipson, 1987) Curtea de Apel Militară (în prezent Curtea de Apel a Forţelor Armate) a recunoscut, că testele la poligraf au atins un grad atât de înalt al temeiniciei ştiinţifice şi a făcut să se recunoască, că acestea (testele) nu trebuie să fie excluse în permanenţă din dezbaterile judiciare militare.

După aceasta preşedintele S.U.A. a reacţionat la decizia pe dosarul Gipson prin publicarea normelor militare de administrare a probelor 707, prin care a fost interzisă definitiv utilizarea rezultatelor obţinute în urma testărilor la poligraf în judecătoriile militare.

Lupta între justiţie, sfintele juridice, şi administraţie în S.U.A. cu acesta nu s-a sfârşit.Curtea de Apei a S.U.A. pentru districtul 5 a anulat acest decret prezidenţial

recunoscîndul ca fiind neconstituţional.În consecinţă, în anii 1996 în dosarul S.U.A. contra militarului Scheffer (U.S. v Scheffer)

a fost permisă utilizarea rezultatelor primite de pe poligraf chiar în justiţia militară.Evenimente asemănătoare aveau loc şi în dosarele civile.Spre exemplu în 1995, în dosarul civil Statele Unite ale Americii contra lui Pasado şi alţii

(U.S. v Posado and others) Curtea de Apel a S.U.A. districtul 5 din nou a dispus utilizarea probelor obţinute la poligraf.

Judecătoria de circumscripţie a refuzat să primească pentru precăutare rezultatele obţinute la poligraf de la apărare în scopul consolidării versiunii lor a evenimentelor produse până la arestare.

Curtea de Apel a hotărât, că necătând la faptul, că există legea care nu recunoaşte asemenea probe, a venit timpul de a revedea această poziţie în lumina noilor dezvoltări a gândirii tehnice şi juridice109.

Nu poate fi pus la îndoială faptul, că de la începutul „mecanizării” procesului penal, care aparţine anilor '20 ai secolului trecut (unde se efectua numai verificarea tensiunii sanguine în timpul răspunsurilor la întrebări) până în prezent au intervenit multe schimbări în tehnica şi instrumentariul utilizării poligrafului.

De aceea, analizând performanţele ştiinţei şi tehnicii în domeniul utilizării poligrafului, a bazei juridice de colectare şi administrare a probelor, judecătoria a hotărât, că probele obţinute cu ajutorul poligrafului se admit în judecătoriile federale în conformitate cu cerinţele generale procedurale.

În continuare vom descrie unele forme şi metode contemporane de utilizare a tehnologiilor avansate în faza de urmărire penală, selectate din practica internaţională, bazate pe argumente ştiinţifice şi pe practica experţilor din acest domeniu, menţionând, totodată, rolul acestora în descoperirea şi prevenirea crimelor.

109 «Сбор и использование доказательств в связи с методами допроса». Учебное пособие, Будапешт, 1999, стр. 6.

63

§ 3. Bio-diagrama - indice concludent în detectarea stressului emoţional Testarea la poligraf se materializează într-o diagrama pentru care, pornind de la

informaţiile pe care le conţine şi conform consideraţiilor din capitolul precedent, vom utiliza termenul de biodiagrama.

Definirea biodiagramei contribuie la cunoaşterea teoretică a mecanismului detecţiei stressului emoţional, a valorii sale ştiinţifice şi a soluţionării practice a cazurilor penale.

Biodiagrama poate fi definitivă ca o reflectare grafică, prin intermediul mecanismului transductorilor biodetectorului (aparatul de testare poligraf), a parametrilor psihofiziologici corespunzători stărilor psihice specifice subiectului testat, respectiv a pulsului, tensiunii, respiraţiei şi reacţiei electrotermice în raport cu întrebările relevante (incriminatorii), de investigare, neutre şi de control în planul funcţiilor ale căror modificări faţă de normal se verifică. Biodiagrama, în accepţiunea naţională menţionată, reprezintă o structură relaţională de tip cauzal între bioinformaţiile date de întrebările relevante (incriminatorii) şi cele date de întrebările investigatorii (de detaliu) conexe, adică cele care se dovedesc a fi în legătură cu întrebarea relevantă. Definiţia biodiagramei cuprinde şi elementul specific al întrebării investigatorii sau de detaliu, faţa de care se impun câteva precizări. Astfel, întrebările incriminatorii ca, de exemplu: „ai ucis”, „ai furat”, „ai delapidat”, „ai falsificat”, „ai traficat”, „ai dat nelegal”, „ai fost nesincer” ş.a.m.d., se structurează în limbajul legii penale utilizat pentru determinarea elementului material caracteristic laturii obiective a fiecărui tip de infracţiune, conform gradului de pericol social al acţiunilor umane incriminate de Codul penal sau de legile penale specifice.

Întrebările investigatorii sunt concepute nu pentru depistarea completului de vinovăţie a subiectului testat, ci a unor elemente de fapt care, pentru ipoteza necunoaşterii săvârşârii infracţiunii, permit identificarea unor situaţii de stres la nivelul psihicului subiectului testat ce deschid cu regularitate calea spre probe de netăgăduit, contribuind la mărturisiri complete din partea subiectului şi articulându-se într-un probatoriu concludent.

Întrebările investigatorii intercalate printre întrebările incriminatorii, de control şi cele neutre sunt specifice, şi ele, fiecărui tip de infracţiune.

Întrebările investigatorii (de detaliu) au o importanţă determinantă sub raport ştiinţific pentru combaterea tezei false potrivit căreia stările de stress emoţional ar depinde nu de sentimentul culpabilităţii penale, ci de cel al sentimentului firesc, de teamă, pe care orice individul manifestă în faţa ofiţerului de urmărire penală, când i se pun întrebări cu valenţe acuzatoare.

În toată cazuistica operativă, precum şi în cea studiată în cartoteca bio-diagramelor subiecţii testaţi cu întrebări investigatorii (de detaliu) nu au dat reacţii decât la cele care corespundeau împrejurărilor reale ale faptei comise cu privire la locul unde se află corpurile delicte, urmele infracţiunilor sau instrumentele utilizate la comiterea acestora.

Întrebările investigatorii au validat, în toate cazurile, indiferent de infracţiunea aflată pe rolul poligrafului, bio-informaţia principală, vizând culpabilitatea penală a subiectului testat. Iată de ce am definit biodiagrama ca structură relaţională de tip cauzal.

Dacă valoarea teoretică a bio-informaţiilor date de întrebările investigatorii este demonstrată la nivelul bio-diagramei, în sensul că ea validează bio-informaţia principală vizând vinovăţia subiectului testat, valoarea practică a bioinformaţiilor rezidă în deschiderea perspectivelor reale pentru constituirea unei colecţii de probe concludente şi pertinente în cauza penală aflată în cercetare.

În plan procesual penal structura relaţională a bio-diagramei, constituită pe raporturile de natură cauzală dintre întrebările relevante şi cele investigatorii, fundamentează principiul aflării adevărului obiectiv. Corespondenţa dintre conţinutul probelor şi realitatea faptelor ce trebuie aduse în faţa justiţiei, ca expresie a exercitării rolului activ al organelor judiciare în care tehnica de detecţie este bazată pe biodetectori, este o metodă de cea mai mare eficienţă.

64

Suntem în măsură să concluzionăm, că structura relaţională de tip cauzal între bio-informaţiile ce indică stări psihice corespunzătoare sentimentului de culpabilitate penală a subiectului testat în urma administrării întrebărilor incriminatorii şi investigatorii cu efecte de validare a bioinformaţiei principale (incriminatorii) poate fi apreciată ca o legitate a psiho-frziologiei judiciare.

Testările efectuate învederează regularitatea infailibilă a succedării celor două fenomene în cadrul experienţelor. Astfel, repetarea întrebării incriminatorii şi a celei investigatorii indică în biodiagrama o simetrie perfectă cu cea din testarea primară.

Cercetarea biodiagramelor din perspectivele teoriei şi practicii pune în evidenţă necesitatea clasificării lor după criterii riguros ştiinţifice. Un prim criteriu, care se constituie ca fundament al operaţiunii de clasificare, este cel al finalităţii judiciare a biodiagramelor. Din acest punct de vedere biodiagramele pot fi pozitive sau negative.

Biodiagramele pozitive sunt cele care indică stări de stress emoţional la întrebările incriminatorii şi de investigare, iar bioinformaţiile corespunzătoare stărilor de stress pot fi transformate, în procesul conversiunii, în probe.

Biodiagramele pozitive nu pot fi transformate însă întotdeauna în probe, situaţii în care subiecţii testaţi rămân în continuare în câmpul de atenţie pentru verificări prin alte mijloace de investigare.

Biodiagramele negative (de excludere sau de eliminare) sunt cele în conţinutul cărora starea de calm a subiectului testat este plenară şi coerentă pe toate traseele funcţiilor trasate, excluzând existenţa sentimentului de culpabilitate.

La aceste două tipuri de biodiagrame situate la extreme, respectiv culpabilitate şi neculpabilitate, se adaugă biodiagramele incerte ce pot avea o etiologie foarte variată ca, de exemplu, stări maladive, surescitări nervoase, stării de psihostenie sau oboseală fizică, tentative de elucidare a testării prin diferite manopere. în cazul biodiagramelor incerte readucerea subiectului testat într-o stare biopsihofiziologică normală permite readministrarea testului cu obţinerea unor biodiagrame pozitive sau cert negative ce pot fi valorificate în mod corespunzător.

Din punctul de vedere al deontologiei ofiţerului de urmărire penală, indiferent din ce organ de urmărire penală face parte acesta, se impune cu stringenţă luarea tuturor măsurilor pentru ca prezentarea subiecţilor penali la testare să se facă cu asigurarea capacităţii biopsihice a acestora, fiind prohibite masurile de constrângere morală sau fizică ce pot compromite în mod iremediabil succesul testării.

Un al doilea criteriu de clasificare a biodiagramelor este unitatea sau pluralitatea subiecţilor infracţiunii, în funcţie de cum a fost comisă infracţiunea: de unul singur sau în formele participaţiunii penale stabilite în partea generală a Codului penal.

Conform acestui criteriu, biodiagramele se clasifică în biodiagrame simple şi biodiagrame complexe.

Biodiagramele simple urmăresc scopul de a cunoaşte stările psihice ale unui singur infractor, conţinutul lor, aşa cum a rezultat din consideraţiile anterioare, cuprinzând bioinformaţii ce indică starea de culpabilitate, situaţie în care se evidenţiază o biodiagrama simplă pozitivă, după cum, în lipsa bioinformaţiilor stării de culpabilitate, ne aflăm în faţa unei biodiagrame simple negative. Biodiagramele simple pot fi şi incerte, aşa cum am mai menţionat.

Biodiagramele complexe reprezintă suma unor biodiagrame simple, dar reciproc complementare, datorită relaţiilor pe care acestea le indică între participanţii la o infracţiune cu mai mulţi subiecţi, indiferent de poziţia lor sub aspectul gradului de participare, respectiv coautori, instigatori, complici sau autori ai unor infracţiuni autonome subsecvente infracţiunii autonome principale (ca de exemplu: furt şi tăinuire).

De menţionat că o diagramă simplă, cu o autonomie aparent proprie, poate deveni complementară cu ajutorul unei întrebări investigatorii de tipul "Aţi mai cooperat cu altă persoană (alte persoane) la comiterea infracţiunii (furtului, omorului, tâlhăriei etc.)"?, dacă

65

întrebarea pune în evidenţă o stare de stress emoţional. In acest gen de situaţii se pune în mod obligatoriu problema găsirii şi testării coparticipanţilor.

In testările de tip devolutiv (asupra cărora vom reveni în detaliu într-un capitol următor) apar biodiagrame reciproc complementare.

Este cazul infracţiunilor cu mai mulţi participanţi în care apar contradicţii în probatoriul administrat. Reverificarea acestuia, totală sau parţială, cu ajutorul tehnicii de detecţie poligraf, s-a dovedit singura eficienţă. în acest context prezentăm un exemplu interesant:

Concluziile examinărilor au fost clare: indicii certe de comportament simulat vizând ascunderea adevărului.

Deşi în urma examinării, respectivului i s-au explicat detaliat modificările neactivităţii traseelor diagramelor obţinute, demonstrându-i-se în mod clar precizia detecţiei în funcţie de răspunsurile la întrebările adresate, suspectul P.F. a negat cu înverşunare fapta.

Continuându-se cercetările şi exploatându-se în mod judicios datele oferite de colaborarea indicilor tehnici poligraf cu celelalte materiale ale cauzei (confruntări), expertize medico-legale, experimente etc, s-a ajuns la determinarea firească a învinuitului P.F. de a-şi recunoaşte fapta şi de a oferi detalii şi explicaţii referitoare la comiterea acesteia.

În cazul prezentat caracterul complex al biodiagramelor s-a constituit pe raportul dintre bio-diagrama pozitivă şi simpla a lui D.M. (care din suspect a devenit martor în cauză) şi bio-diagrama infractorului P.F.

Caracterul complementar al celor două biodiagrame a fundamentat eforturile organelor judiciare de conversiune a bio-informaţiilor în probe certe de culpabilitate pentru P.F., după ce cazul a stat neclarificat timp de aproapeun an.Studiul biodiagramelor simple pune în evidenţă, cu regularitate, prezenţa aspectelor de simetrie geometrică între expresiile grafice ale celor ce nu răspund la întrebările incriminatorii şi la cele de investigare, precum şi în cazul repetării acestor întrebări. Este o simetrie internă.Studiul biodiagramelor complexe pune, de asemenea, în relief, tot cu regularitate, prezenţa unor aspecte de simetrie geometrică la întrebările incriminatorii şi la cele de investigaţie. Este o simetrie externă a biodiagramelor complementare obţinute la testarea participanţilor în comiterea aceleiaşi infracţiuni.Având în vedere problematica, cu valoare ştiinţifică, a simetriei biodiagramelor, în capitolul următor facem o analiză a acestei simetrii. Simetria biodiagramelor

Orice biodiagrama pozitivă cuprinde, conform tipurilor de întrebări, segmente specifice. Astfel, există segmente incriminatorii (relevante), segmente conexe incriminării, segmente neutre şi segmente de control. Segmentele incriminatorii şi cele conexe incriminatorii, corespunzătoare întrebărilor investigatorii (conexe) prezintă, sub aspect grafic, modificări substanţiale în raport cu segmentele neutre. Modificări faţă de segmentele neutre cuprind şi segmentele de control.

Mai înainte însă de a trece la problematica simetriei bio-diagramelor, învederăm, pentru a putea opera în continuare în cunoştinţă de cauză, că întrebarea investigatorie conexă este acea întrebare, care face parte din gama întrebărilor investigatorii ipotetice, care se confirmă ca optimă în cazul testat printr-o grafie ce indică o stare de stress emoţional maxim în raport cu celelalte întrebări investigatorii ce rămân, prin neconfirmare, în stadiul ipotezei, iar în planul bio-diagramei se concretizează într-un segment identic cu segmentele neutre.

La o bio-diagrama pozitivă simplă apar modificări similare la segmentele incriminatorii (relevante) şi la segmentele conexe incriminatorii, corespunzătoare întrebărilor investigatorii optime.

Constatările expuse caracterizează, fără excepţii, biodiagramele care au fost obţinute prin folosirea întrebărilor investigatorii, ceea ce permite formularea următoarei concluzii, cu valoare de legitate: sentimentul de culpabilitate este prezent în toate cazurile de comportament simulat, fiind redat, sub aspect grafic, prin segmente incriminatorii şi segmente conexe incriminării, acestea prezentându-se într-un raport de simetrie geometrică.

66

După cum se ştie, principiul simetriei în ştiinţele matematicii reflectă proprietatea unui ansamblu spaţial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente şi de a prezenta pe aceasta bază o anumită regularitate, ordine şi armonie. Elementară este simetria a două puncte situate de o parte şi de alta, la distanţe egale, faţă de un alt punct, de o axă sau de un plan. Aceasta este simetria simplă.

În fizică, principiul simetriei este proprietatea funcţiei de undă care descrie starea unui sistem de particule identice de a nu-şi schimba sensul prin permutarea coordonatelor unei perechi de particule.

Dar fenomenul indicat de bio-diagrame nu este nici fenomen geometric şi nici fenomen fizic, ci un fenomen psihofiziologic, exteriorizat de bio-detector prin semne geometrice redate de bio-diagrama. Deci, nu se confunda esenţa cu fenomenul, conţinutul cu forma.Prin urmare, simetria indicată de bio-diagramele pozitive simple nu este o simetrie geometrică sau fizică, ci o simetrie psihofiziologică, rezultând din sentimentul de culpabilitate, iar multitudinea coincidenţelor între punctele curbelor de pe bio-diagramele subiecţilor testaţi suprapuse, după clasicul procedeu geometric al hârtiei de calc, nu este decât expresia grafică adin cele investigatorii conexe incriminării.

În raport cu biodiagramele pozitive complexe cercetările efectuate au surprins şi o simetrie complexă, specifică, în cauzele penale în care raportul de drept penal material (ca relaţie între subiecţi penali faţă de care urmează să se exercite acţiunea penală) cunoaşte coautori, complici, instigatori şi instigaţi, deci subiecţi penali specifici infracţiunilor ce se comit prin participaţiune, ca şi autori ai unor infracţiuni autonome care au fost urmate de infracţiuni subsecvente de tipul tăinuirii şi favorizării sau altor forme infracţionale subsecvente, ce pot apărea în varietatea faptelor antisociale.

În situaţiile specifice menţionate, în procesul testării psihofiziologice, la întrebările relevante şi investigatorii conexe incriminării, adresate subiecţilor suspectaţi în calitate de coautori, complici, instigatori şi instigaţi sau de autori, tăinuitori şi favorizatori, pentru cazul infracţiunilor subsecvente, au apărut în biodiagramele pozitive modificări identice în traseele funcţiilor psihofiziologice testate, punându-se în evidenţă aspecte de simetrie între biodiagramele complementare ale cauzei.

Pentru prezentarea simetriei complexe am selectat următorul caz:într-o localitate rurală s-a comis un omor al cărui mobil a fost jaful. Victimele a fost două

persoane în vârstă - soţ şi soţie. Analiza cazului, pe baza cercetării la faţa locului, a condus la formularea ipotezei principale conform căreia autorii (autorul) sunt localnici, motiv pentru care s-a procedat la testarea unui număr de 63 de locuitori ai satului. în cursul testării au apărat semnale psihofiziologice concludente, constând din modificări sensibile ale traseelor funcţiilor testate, la trei persoane care au fost investigate la intervale diferite de timp.

Echipa de cercetare s-a oprit asupra unuia dintre cei trei subiecţi pentru a fi abordat cu rezultate optime pentru recunoaştere şi explicaţii, într-adevăr, procedându-se la interogarea subiectului punctat de poligraf cu stare de stress caracteristică sentimentului culpabilităţii, acesta a recunoscut fapta şi i-a indicat ca participanţi la săvârşirea omorului, în calitate de coautori, şi pe ceilalţi doi subiecţi indicaţi de bio-diagramele poligraf în stare de stress emoţional la întrebările incriminatorii. Audierea celorlalţi coautori a condus la rezultate pozitive.Revenind la aspectele teoretice ale simetriei complexe ca expresie sintetică (conceptuală) a identităţii bio-diagramelor subiecţilor implicaţi în infracţiunea (infracţiuni) comisă în forma participaţiunii, formulăm o altă concluzie cu valoare cauzală: stările de stress emoţional caracteristice sentimentului de culpabilitate în infracţiunile comise în forma participaţiunii apar la toţi subiecţii implicaţi care au fost testaţi cu tehnica de detecţie a comportamentului simulat, iar rezultanta lor reflectă unitatea rezoluţiei infracţionale a participanţilor, ce a fost condiţionată operant de întrebările incriminatorii şi investigatorii conexe incriminării.

În procesul testării psihofiziologice, simetria complexă de tip negativ a apărut în acele situaţii în care verificările conţinutului unui denunţ sau plângeri penale, întreprinse în cadrul actelor premergătoare, au condus fa concluzia inexistenţei faptelor reclamate.

67

în aceste situaţii sau obţinut atât bio-diagrama persoanei denunţătoare sau reclamante, cât şi bio-diagrama persoanei (persoanelor) reclamate. Tipul de bio-diagrama a persoanei denunţătoare sau reclamante a fost pozitiv, ca urmare a faptului că la întrebarea specifică – „cele denunţate (reclamate) sunt adevărate?” - aceasta a dat reacţii de stress emoţional caracteristice pentru culpabilitatea în infracţiunea de denunţare calomnioasă; biograma persoanei (persoanelor) reclamante a fost de tip negativ la întrebările incriminatorii specifice infracţiunilor reclamate (furt, viol, tâlhărie mărturie mincinoasă, unde se întâlnesc mai frecvent reclamaţii cu caracter şicanator), neînregistrându-se stări de stress emoţional.

În cazurile în care s-au comis infracţiuni, simetria complexă structurată pe biodiagrame pozitive şi biodiagrame negative s-a dovedit a fi un concept operaţional de mare valoare pentru persoanele de excludere (eliminare a unor suspecţi) şi canalizarea mai operativă şi eficientă spre cei care, în cele din urmă, s-au dovedit a fi autorii adevăraţi ai infracţiunilor investigate.în cazul denunţurilor sau plângerilor penale neîntemeiate, specific infracţiunii de denunţare calomnioasă, simetria complexă de tip negativ a contribuit la prevenirea erorilor judiciare şi la scoaterea rapidă de sub incidenţa activităţii organelor de urmărire penală a unor persoane oneste, valorificându-se astfel, cu ajutorul tehnicii de detecţie, principiul fundamental al neurmăririi persoanelor nevinovate.

Simetria, ca şi asimetria segmentelor bio-diagramelor, în variatele forme pe care le pune în valoare activitatea de detectare a stressului emoţional, este în esenţă o structură de tip bio-feedback ce stă la baza valorificării bio-informaţiilor oferite de bio-diagrame.

Fiecare biodiagramă se prezintă ca o individualitate distinctă sub aspectul grafiei sale. Biodiagrame identice sub acest aspect nu există. Particularităţile biodiagramelor sunt determinate de particularităţile fiecărui individ uman, considerat ca entitate bio-psihofiziologică, incluzând şi abaterile de la normalul stărilor bio-psihoflziologice.

Bio-diagramă reflectă cu fidelitate, în mod reconstitutiv, matricea infracţiunii, adică rezoluţia infracţiunii, şi elementele materializării acesteia, reprezentând un gen de urme ale infracţiunii, imprimate în psihicul infractorului şi care sunt depistate şi fixate prin biodiagramă cu ajutorul stimulilor psihici şi al biodetectorului.

Spre deosebire de urmele materiale cunoscute în ştiinţa criminalităţii, "urmele psihice sau de conştiinţă” nu sunt alterabile, ele păstrându-şi prospeţimea şi putând fi "releVate şi fixate" cu bio-detectorul după mari intervale de timp, practic atâj^âtinfractorul rămâne sănătos sub aspectul integrităţii sale psihice. Din această caracteristică transpare clar eficienţa deplină a metodei bazate pe efectul biofeedback. Cunoaşterea întregii problematici a simetriei este cheia de boltă a procesului de valorificare a acesteia, până la momentul final al conversiunii bioinformaţiilor în probe.

Valorificarea biodiagramelorValorificarea bio-diagramelor este o operaţiune de cea mai mare răspundere, aceasta

desfăşurându-se, în mod necesar, sub comandamentele obiectivitătii, probităţii etico-profesionale şi exigenţei psihologului examinator, precum şi cu ajutorul aparaturii în stare de perfectă funcţionare.

La baza valorificării bio-diagramelor se află procesul de interpretare care presupune activităţi de comparaţie, analiză şi sinteză, raţionamente inductive, deductive şi analogice în materia globală şi pe segmentele relevante, neutre, de control şi de investigare ale biodiagramei corespunzătoare tipului de întrebări adresate subiectului.Procesul de interpretare are câteva faze distincte care se consumă prin următoarele activităţi obligatorii:

Faza primară1. Stabilirea caracteristicilor segmentelor de traseu care evidenţiază răspunsurile sincere

(lipsite de emotivitate) caracterizate prin DA sau NU corespunzătoare întrebărilor neutre, fără încărcătură emoţională.

68

2. Stabilirea caracteristicilor segmentelor de traseu ce evidenţiază răspunsurile nesincere (în care starea emoţională este exprimată prin starea de vârf a tensiunii) la întrebările cu încărcătură incriminatorie, direct acuzatoare.

3. Stabilirea caracteristicilor segmentelor de traseu la întrebările investigatorii conexe şi depistarea celor care declanşează tensiunea emoţională.

4. Stabilirea caracteristicilor segmentelor de traseu ce evidenţiază răspunsurile nesincere (în care tensiunea emoţională este prezentă) la întrebările de control cu încărcătură generală.

Faza secundarăDacă în prima fază se stabileşte pe segmentele bio-diagramei, corespunzătoare tipului

întrebărilor, existenţa unor bio-informaţii pozitive (ce cuprind reacţii de stress emoţional), în faza secundară se procedează la compararea segmentelor relevante cu cele neutre şi a celor de detaliu cu cele neutre, făcându-se concluzii, pe baza antitezei (opoziţiei) grafice dintre aceste segmente, asupra existenţei comportamentului simulat al subiectului testat.

Se compară apoi segmentele corespunzătoare întrebărilor de control cu cele ale întrebărilor neutre şi se stabilesc diferenţele (dacă acestea există) şi măsura în care se colaborează cu segmentele relevante.

După cum se poate constata, în cadrul acestei faze are loc un proces minuţios de depistare a celor mai sensibile modificări în traseele funcţiilor testate.

Faza terţiarăÎn faza terţiară se deduc concluziile, sintetizându-se elementele obţinute în fazele primară

şi secundară. în opinia autorilor, concluziile stabilesc un diagnostic pentru biodiagramă, respectiv:

- bio-diagramă pozitivă-aptă pentru conversiune în probe de vinovăţie;- bio-diagramă negativă-inaptă pentru conversiune în probe de culpabilitate, dar aptă

pentru probe de neculpabilitate;- bio-diagramă incertă-cea care nu oferă posibilităţi de conversiune în probe.

Procesul de interpretare se încheie prin stabilirea naturii biodiagramelor, după care se procedează la abordarea subiectului testat pentru discuţia post-test cu biodiagrama în faţa magnetofonului în poziţia de înregistrare.

Discuţia post-test reprezintă momentul decisiv al valorificării bio-diagramelor. în majoritatea cazurilor, ea marchează începutul procesului de conversiune a bio-informaţiilor în probe, al saltului calitativ de la informaţia de tip bio-psihofiziologic (stressul emoţional evidenţiat pe bio-diagrama) la informaţia obţinută prin mijlocul de probă procesual-penal.

Abordarea subiectului testat se individualizează de la caz la caz prin respectarea regulilor generale privind audierea învinuitului sau inculpatului, metodic, logic, argumentat, calm, ţinându-se seama de nivelul de instruire şi cultură al acestuia şi de toate celelalte elemente ce îi definesc statutul socio-profesional.

În abordarea discuţiei post-test un rol determinat, în cele mai multe . cazuri, la avut priceperea, am putea spune chiar arta, ofiţerului-examinator de a se apropia de subiect şi de al convinge să încerce să explice de pe poziţii proprii fenomenele de stress emoţional pe care le-a resimţit şi care sunt reflectate de bio-diagrama prin răspunsurile la întrebările relevante şi de detaliu, în raport cu starea de calm la întrebările neutre.

Dacă discuţia post-test rămâne negativă în raport cu bio-diagrama pozitiva a subiectului, valorificarea se realizează prin alte mijloace de probaţiune, de obicei recurgându-se la conversiunea bio-informaţiilor care indică locul unde se află urmele, corpurile delicte, instrumentele ce au servit la săvârşirea infracţiunii etc.

§ 4. Baza normativă, tehnică, metodica şi valoarea probantă a testării la poligrafUtilizarea poligrafului este legată de măsurarea reacţiei biologice a persoanei atunci

când aceasta dă răspunsuri la o serie de 8-12 întrebări110.

110 Ibidem, р. 2.

69

Modul de testare la poligraf în Federaţia Rusă este determinat de instrucţiunile „Despre modalitatea utilizării poligrafului la interogare” aprobată de către Ministerul Afacerilor Interne la Federaţiei Ruse la 28 decembrie 1994 şi coordonate cu Procuratura Generală şi Judecătoria Supremă a Federaţiei Ruse.

În conformitate cu aceste instrucţiuni testările trebuie să fie efectuate de către specialiştii subdiviziunilor tehnico-operative ale organelor afacerilor interne de nivel republican sau regional cu pregătire specială în domeniu şi permis de acces la lucrul cu poligraful. Testarea se face cu acordul judecătorului de instrucţiune, a procurorului, a judecătorului sau la indicaţia acestora.

Pentru a începe testare la poligraf în Federaţia Rusă sunt necesare următoarele documente:

a) concluzia instituţiei medicale despre absenţa contraindicaţiilor pentru testare la poligraf a persoanei anumite;

b) cererea în scris a persoanei despre acordul benevol al acesteia de a fi supusă testării.La testare în cazurile prevăzute de lege şi ţinând cont de opinia operatorului, poate fi

mărit numărul participanţilor la interogare.Aşadar, după caz, la interogare poate participa pedagogul, reprezentantul legal, precum şi

lucrătorul medical, judecătorul de instrucţiuni, procurorul, apărarea.Testarea trebuie efectuată fără a aduce prejudicii cinstii şi demnităţii persoanei supuse

acestei proceduri. Cu acordul sau la cererea acesteia desfăşurarea testării poate fi documentată cu ajutorul tehnicii audio-vizuale.

Rezultatele testării care includ biodiagramele, poligrama, testele (chestionarele) utilizate, documentul final sub formă de certificat – în Federaţia Rusă sau raport de investigaţie - în România, se expediază la adresa iniţiatorului testării timp de 10 zile (conform legislaţiei Federaţie Ruse).

Persoana testată, la solicitarea acesteia, poate lua cunoştinţă de rezultatele controlului. Sarcina despre testare şi cererea persoanei cu acordul benevol de testare la poligraf se păstrează la instituţia unde a fost efectuată procedură timp de un an. Printr-un demers al iniţiatorului testării acest poate fi prelungit111.

Cu o importanţă deosebită apare întrebarea care este cercul de persoane şi vârsta acestora ce pot fi supuse testării la poligraf ş.a.

Răspunsul la aceste întrebările găsim în legislaţia ţărilor, care practică această metodă în faza de urmărire penală.

Conform actelor normative şi administrative, ce reglementează acest domeniu de activitate în Federaţia Rusă nu pot fi supuse testării la poligraf112:

1. Persoanele sub vârsta de 16 ani inclusiv (excepţie făcând persoanele cărora sunt intentate dosare penale pentru săvârşirea unor crime grave).

2. Persoanele cu istoviri fizice sau psihice.3. Persoane alienate sau cu dereglări psihice.4. Persoane ce suferă de boli cardiovasculare şi de respiraţie.5. Persoanele ce utilizează permanent substanţe narcotice sau preparate

medicamentoase puternice.6. Persoanele în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică.7. Femeile cu probe despre faptul că acestea sunt însărcinate. Pentru efectuarea

obiectivă, cu respectarea drepturilor universale şi constituţionale ale omului testarea la poligraf necesită utilizarea tehnologiilor şi metodelor moderne.

Pentru realizarea acestor scopuri, în Federaţia Rusă, unde destul de frecvent se face uz de testare la poligraf în faza de urmărire penală, sunt utilizate poligrafele computaţionale montatat un sistem automat de apreciere a stării funcţionale a persoanei supuse controlului, sub doua aspecte.

111 Инструкция МВД Российской полиграфа при опросе № 28.12.1994.112 Сбор и использование доказательств в связи с допроса, Учебное пособие, Будапешт, 1999, стр. 4.

70

Primul tip prezintă adăugiri de indicatoare la computer din blocul psiho-fiziologic şi blocul de îmbinare cu computerul de tipul IBM.

A doilea aspect prezintă un complex computaţional portativ, ce cuprinde un computer portativ, blocul psihofiziologic, indicatoare, programe computaţionale.

În realitate practic toate poligrafurile sunt utilizate pentru aprecierea exactităţii psihofiziologice prin măsurarea a trei sisteme fiziologice, care sunt controlate de sistemul nervos.

De regulă se măsoară reacţia galvanică sau electrotermică ce ţine de tensiunea sanguină şi cea respiratorie.

Multe aparate măsoară schimbările din circulaţie - ariferică a sângelui.Realizarea testării la poligraf depinde de metoda pe care o alege specialistul în funcţie şi

şcoala şi tradiţiile utilizării poligrafului. Spre exemplu în S.U.A. diferite procedee aplicate în utilizarea biodetetorului pot fi verificate prin metode ştiinţifice. În „şcoala americană” 113 una din cele mai răspândite metode de determinare psiho-fiziologică a minciunii constă în testul de comparare a întrebărilor.

Teoria acestui test este următoarea: compararea întrebărilor apreciază veridicitatea personalităţii prin analizarea reacţiei la două tipuri de întrebări.

Primul tip de întrebări se numeşte întrebări relevante (tipul relevant).Întrebările relevante sunt întrebări directe de acuzare, care ţin de cazul concret pe care se

desfăşoară urmărirea penală. Întrebările comparative sunt nişte întrebări cu sens dublu la care intervievatul este

determinat să răspundă „nu”. Astfel, teoria testului întrebărilor comparative spune, că persoanele bănuite care sunt

vinovate vor avea o reacţie fiziologică mare la întrebările relevante la care ei ştiu că mint decât la alte întrebări comparative relativ mai puţin importante.

Bănuiţii nevinovaţi, de regulă, reacţionează mai activ la întrebările comparative, deoarece aceştia consideră că mint sau că nu sunt siguri în justeţea răspunsului decât la răspunsurile adevărate la întrebările relevante. Acest tip de comparare a întrebărilor este cunoscut sub denumirea de întrebări de comparare a minciunii verosimile şi este cel mai utilizat tip de întrebări în acest scop.

În detectarea comportamentului simulat şi în special a minciunii sunt utilizate şi alte tipuri de comparare a întrebărilor.

O altă metodă de testare din cele mai răspândite este metoda „minciunii dirijate”. La întrebarea minciunii dirijate persoanei i se „ordinează” să mintă.

Astfel, persoanei i se spune că este foarte important să reacţioneze corect atunci când răspunde neadevărat.

Pronosticurile reacţiilor diferenţiale şi logica metodei minciunii dirijate sunt aceleaşi ca şi la metoda minciunii verosimile.

În Federaţia Rusă testarea la poligraf se practică sub două forme - dialog şi demonstrare114.

În formă de dialog persoanei supuse controlului i se pun întrebări printre care sunt întrebări neutre care nu ţin de circumstanţele dosarului şi critice care ţin de tema dosarului) exemplu, dacă s-a aflat persoana supusă testării la locul crimei în timpul, care corespunde cu cel când s-a comis crima).

În cazul demonstrării, persoanei supuse testării pe rând i se demonstrează unele obiecte dintre care unele au iar altele nu au atribuţie la adevărul ce se caută. Printre aceste obiecte pot fi fotografii, care să redee secvenţe, reactoare din localitatea sau încăperea care nu ţine de locul comiterii crimei ş.a. (astfel de obiecte sunt neutre) şi obiecte pe care sunt urme sau localul comiterii crimei (aceste obiecte sunt numite critice).

113 Revista Criminalistica, nr. 3, Bucureşti, 2000, pag. 14.114 Сбор и использование доказательств в связи с допроса, Учебное пособие, Будапешт, 1999, стр. 4.

71

La sondarea semnalelor rezultate din răspunsurile la întrebările neutre, sectoarele amplitudei din poligramă, care reflectă dinamica stării organismului (în special al respiraţiei, reacţiei pielii, tensiunii sanguine), sunt normale.

În cazul semnalelor înregistrate în urma răspunsurilor la întrebările critice (care se referă la crima săvârşită) despre care persoane supusă testării deţine informaţii, însă le ascunde, amplituda din poligramă conţine piscuri ridicate (mărite), care mărturisesc despre mărirea reacţiilor corespunzătoare ale organismului.

Vorbind despre valoarea sau forţa probantă a detectării sterssului emoţional cu ajutorul detectorului tip poligraf este necesar să reamintim despre necesitatea respectării unor condiţii stricte ce se impun acestui proces, adică de aspectul procesual.

Aşadar reamintim, că poligraful este un aparat care redă sub formă grafică tridimensională trei indicatori de bază ce arată schimbările fiziologice caracteristice sterssului emoţional. Acestea sunt înregistrate după principiul pneumatic.

Aceşti indicatori sunt tensiunea arterială şi pulsul, dereglările respiraţiei şi reflexul galvanometric al pielii care în unele accepţiuni este numit şi rezistenţa electrodermică.

Unele aparate mai performante de tip poligraf în procesul interogării măsoară şi alţi indicatori nu mai puţin importanţi pentru formarea valorii probante a concluziilor.

Acestea sunt crisparea sau tensiunea musculară, temperatura corpului, comportamentul ochilor, electro-encefalograma (activitatea electrică a scoarţei creierului) ş.a.

Deci, pentru ca rezultatul şi concluziile examinării la poligraf să aibă valoarea probantă este necesar să se respecte o serie de condiţii comune pentru tot spaţiul unde este utilizată această metodă de detectare a sterssului emoţional sau cum se mai spune - a comportamentului simulat.

Pentru atingerea scopului propus, organul de urmărire penală şi specialistul respectiv trebuie să ştie că cauzele penale în care efectuează testarea să nu fie accesibile mijloacelor de informare în masă şi publicului larg.

O altă condiţie obligatorie este ca persoana supusă testării să fie fizic şi psihic integră şi să nu fi fost supusă anterior unui interogatoriu îndelungat.

Şi nu în ultimul rând testarea să fie făcută numai cu consimţământul scris al persoanei testate.

Pentru atingerea scopului propus, testarea la poligraf trebuie să treacă prin câteva etape bine structurate şi ierarhizate.

Prima etapă (etapa pregătitoare) cuprinde câteva elemente importante.Acestea încep cu studierea materialelor cauzei pentru ca ofiţerul de urmărire penală, alţi

specialişti să înţeleagă cazul. După aceasta urmează cunoaşterea personalităţii celui testat care include în sine numeroase aspecte (comportament social, aspecte moral-psihice, ş.a.).

Acestei etape urmează examenul medical direcţionat şi solicitarea consimţământului în scris pentru a fi supus testului la poligraf.

E de menţionat, că în lipsa consimţământului în scris testarea nu este posibilă, în caz contrar se încalcă unul din drepturile fundamentale ale omului şi rezultatele vor fi respinse de către instanţa de judecată la intervenţia apărării.

O altă etapă urmează a fi dialogul specialistului cu persoana ce urmează a fi supusă testării până la începerea testării propriu zise.

În cadrul acestei etape persoanei testate i se dau explicaţii despre modul, principiile de funcţionare a aparatului, importanţa testării pentru ea şi pentru procesul de urmărire penală.

Tot aici persoana trebuie să primească nişte explicaţii şi instrucţii cu privire la comportamentul său în perioada procesului de testare.

După aceasta persoanei testate i se citesc întrebările la cere trebuie să răspundă şi i se crează un confort fizic şi psihic după care urmează conectarea aparatelor şi verificarea modului de funcţionare a acestora.

Testarea propriu zisă este etapa de bază în care celui testat i se adresează întrebări scurte, concise şi foarte clare, ce cer răspunsuri „da” şi „nu”.

72

Toate aceste întrebări aranjate pe un chestionar se succedă în felul următor: neutre, de control care au drept scop stabilirea răspunsurilor afirmative cu „da” şi negative cu „nu”, care sunt necesare comparării cu răspunsurile la întrebările critice şi întrebări referitoare la fapte şi împrejurări concrete legate de comiterea crimei care se mai numesc efectogene.

Numărul de întrebări în procesul de testare se recomandă să fie până la 10.Rezultatele testării se materializează într-un raport de constatare tehnico-ştiinţifică despre

care se va scrie în capitolul următor.La descrierea valorii probante a rezultatelor (concluziilor) testării la poligraf ne vom

referi la valoarea probantă sub aspect general şi din perspectiva procesual penală.Despre forţa probantă a testări la tehnica poligraf am încercat să scriem în paragraful

precedent din care se desprind concluziile în cea mai mare parte părerile ţin de metodele tehnice de detectare a comportamentului simulat. Practic însă nu se descriu unele mijloace categoric interzise cum ar fi hipnoza, şocul electric sau narco-analiza ş.a.

După cum vedem din literatura de specialitate în care sunt descrise cu lux de amănunte argumentele ştiinţifice tehnicii de evaluare a sterssului emoţional, timp de aproape un secol rezultatele testării la tehnică nu sunt acceptate drept probe în procesul penal, acestea numai având un rol consultativ.

În susţinerea acestor concluzii Codul de procedură penală al Republicii Moldova conţine o serie de argumente.

Spre exemplu în art. 93 Cod de Procedură penală din Republica Moldova testarea la poligraf nu este printre mijloace de probă.

În conformitate cu art. 134 alin. 1 Cod Procedură Penală din Republica Moldova testarea la poligraf este o necesitate de a lămuri în regim de urgenţă unele împrejurări ori fapte ale cauzei penale dictate de pericolul dispariţiei unor mijloace materiale de probă sau de schimbare a unor situaţii.

Din conţinutul art. 140 alin. 2 din Codul de Procedură Penală din Republica Moldova înţelegem că testarea la poligraf nu este o constatare tehnico-ştiinţifică deoarece pentru efectuarea ei organul de urmărire penală pune la dispoziţia specialistului „materialele” şi „datele” necesare115 deaceea persoana asupra căreia se face testarea nu face parte nici din categoria „materialelor” şi nici din categoria „datelor”.

Mai mult decât atât în art. 21 al Constituţiei Republicii Moldova116 este scris că: „… orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”. În acest context legislatorul ne dă de înţeles că organul de urmărire penală (deşi i se cere acordul în scris) parcă ar impune (într-o formă ascunsă) să probeze nevinovăţia sa fapt care este considerat drept încălcare a principiului sus-nominalizat.

În acelaşi timp legislatorul nu interzice utilizarea poligrafului în procesul de urmărire penală.

E. Stancu117 susţine şi trebuie să fim de acord cu această concluzie, că testarea la poligraf este o metodă valoroasă de investigaţie extrajudiciară ce oferă indicii preţioase cu privire la elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Unii specialişti în domeniul testării la poligraf din România T. Butoi, D. Z. Petrescu, V. Bercheşan ş.a.118 nu împărtăşesc întru totul aceeaşi opinie înaintând argumente pe care le prezentăm mai jos ce se desprind din activitatea practică şi legislaţia în vigoare, argument cu care putem fi de acord şi noi reieşind din practica modestă de testare la poligraful din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova care este în faza incipientă de activitate.

Aceste argumente le găsim şi în legislaţia penală a Republicii Moldova.

115 Emilian Stancu, op. cit., pag. 152.116 Criminalistica, nr.3, Bucureşti, 2000, p. 15.117 Voicu Z., Investigaţia psihologică a comportamentului simulat, Serviciul Editorial al M.I., Bucureşti, 1991, pag.77.118 A se vedea în acest sens Constantin Gorgos, Vademecum în psihiatrie, Bucureşti, 1985, pag. 580.

73

1. Dacă facem un studiu comparat a legislaţiei penale din Republica Moldova şi din România observăm, că art. 93 Codul de Procedură Penală din Republica Moldova şi art. 64 Codul de Procedură Penală al României nu au un caracter limitativ.

2. Rezultatele testării sunt materializate în scris ca în etapa pretest şi în cea a testării propriu-zise.

3. Al treilea argument în favoarea probativităţii testului poligraf este că mijloacele tehnice de testare au un suport ştiinţific bine argumentat cu ajutorul cărora se obţine aflarea adevărului prin descoperirea probelor sau mijloacelor de probe.

4. Probele nu au valoare prestabilită şi prin urmare rezultatul testării trebuie coroborat cu celelalte probe şi mijloace de probă administrate în cauză.

5. Dacă în urma testării se ajunge - prin desfăşurarea unor activităţi specifice - la descoperirea autorului, rezultatul testării trebuie admis ca punct de plecare în identificare.

6. Testarea propriu-zisă şi rezultatul ei ar putea constitui un act premergător urmăririi penale şi asimilat acesteia.

7. Testarea foloseşte mijloace tehnice ştiinţifice necontestate.8. Această activitate are drept scop descoperirea autorului şi probarea vinovăţiei; din

acest punct de vedere, descoperirea autorului face parte, fără dubii, din activităţile de primă urgenţă care să ducă la lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei.

9. Trecerea timpului, fără descoperirea autorului, conduce evident atât la schimbarea situaţiei de fapt, cât şi la dispariţia unor mijloace materiale de probă.

10. Interpretarea textului de lege art. 140 Codul de Procedură Penală - este relativă. Considerăm că prin „materiale” sau „date” trebuie înţelese nu numai obiectele în materialitatea lor şi informaţiile deţinute de organul judiciar, ci toate indiciile, inclusiv persoana bănuită. Astfel, făcând abstracţie de constatarea medico-legală unde s-ar putea, invoca prevederea expresă a legii ar însemna să excludem din categoria constatărilor tehnico-ştiinţifice şi pe cele ce au ca obiect identificarea după urmele lăsate de dinţi, urechi etc, unde modelele de comparaţie sunt obţinute de specialist de la persoana ce i-a fost pusă la dispoziţie de organul judiciar. La data intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală -01.01.1969- tehnica poligraf nu era introdusă în România şi deci este normal ca legiuitorul de atunci să nu o fi avut în vedere.

11. Trimiterea la dispoziţiile art. 11 alin.9 C.proc.pen este forţată odată să-şi orobeze sterss psihologic. Testarea se face cu consimţământul scris al persoanei, fapt ce exclude obligarea ei la o astfel de analiză. Admiţând ipoteza că testarea tip poligraf conduce la obligarea persoanei să-şi probeze vinovăţia înseamnă, implicit, că şi alte activităţi - ascultarea, confruntarea, reconstituirea etc. - recunoscute ca mijloace de probă, încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie, lucru inexact.

12. Testarea vizează obţinerea unor date de la care să se plece în identificarea făptuitorului, deci nu ne aflăm în prezenţa învinuitului sau inculpatului. Dacă testarea se face după începerea urmăririi penale ori, după caz, după punerea în mişcare a acţiunii penale, rezultatul testării nu poate fi decât, fie o confirmare a probelor existente deja, fie o infirmare a acestora şi deci punctul de plecare în repararea unei erori judiciare; prin urmare, testarea poate fi privită mai degrabă ca o garantare a înfăptuirii principiului prezumţiei de nevinovăţie şi nu invers.

13. Indiscutabil, rezultatul testării la poligraf are şi o valoare extrajudiciară, concretizată în restrângerea cercului de bănuiţi şi canalizarea tuturor eforturilor pentru verificarea celor ce au dat reacţii de nesinceritate.

14. Faptul că se admite că testarea oferă indicii preţioase cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii se constituie într-un argument ce pledează pentru includerea acesteia în rândul mijloacelor de probă.

74

Secţiunea 2. Specificul şi particularităţile referitoare la tehnologia de detectare a stresului emoţional prin poligraf

§1. Valoarea probantă a testării tip poligraf din perspectivă psihologicăUnii autori apreciază că actualele înregistrări poligrafice sunt relativ imperfecte,

indicatorii utilizaţi în detecţia nesincerităţii fiind „dependenţi de manifestările emotive, de forma în care se manifestă simulare şi de calea periferică a evidenţierii ei”. De asemenea, literatura de specialitate evidenţiază o serie de factori care pot să influenţeze negativ detecţia simulării. Este vorba de aşa-numiţii „factori frenatori”, care nu trebuie confundaţi cu încercările de inducere în eroare a poligrafului, aceşti factori putând să apară şi la persoanele sincere, inocente. Astfel, Rene le Chat afirma că „noi ne temem că un mecanism oarecare ar putea vreodată să se adapteze la particularităţile fiinţei umane”.

Principalii factori frenatori sunt:a) Nervozitatea excesivă, determinată de frica de a fi bănuit pe nedrept sau de a se

descoperi o altă vină, care nu constituie obiectul anchetei.Situaţia este reală, dar acest lucru s-ar putea invoca şi cu privire la desfăşurarea altor

activităţi de urmărire penală: ascultarea învinuitului sau inculpatului, ascultarea martorilor, prezentarea pentru recunoaştere, confruntarea, percheziţia ş.a.

b) Stările fiziologice proaste, cum sunt cele specifice bolilor cardio-vasculare, dereglărilor respiratorii, infecţiilor etc.

Este adevărat că pot apărea astfel de situaţii, dar aceasta înseamnă nerespectarea condiţiilor pentru testarea la poligraf. Aşa cum s-a precizat, examenul medical este absolut necesar în faza de pregătire atestării, una din condiţiile obligatorii de testare fiind integritatea stării psihice şi fizice ale persoanei.

c) Deficienţe psihice, în special debilitatea mintală, precum şi nevrozele şi psihozele.Dacă în urma examenului medical obligatoriu ori din alte date obţinute de organul

judiciar rezultă un asemenea diagnostic, persoana în cauză este exclusă de la testare, rezultatul fiind nerelevant.

d) Insensibilitatea emotivă.Deşi teoretic o asemenea insensibilitate poate fi acceptată, practic nu se poate vorbi de o

insensibilitate totală. Mai ales că aparatele moderne înregistrează şi alţi parametri - comportamentul ocular, activitatea electrică a scoarţei cerebrale ş.a. - imposibil de controlat chiar pentru persoanele ce afişează o insensibilitate emotivă şi o stăpânire de sine peste limita normalului.

§ 2. Conversiunea bio-informaţiilor în mijloace de probăProcesul conversiunii este specific şi altor ştiinţe. Nu există nici un impediment ca

termenul de conversiune, cunoscut în fizică, chimie, logica formală şi având sens de transformare calitativă, să nu poată fi folosit şi în raporturile dintre ştiinţa psihofiziologiei şi cea a dreptului procesual penal, mai ales - şi acest fapt trebuie subliniat - că prin conversiunea operantă nu se schimbă conţinutul informaţiei psihofiziologice, ci i se dă forma cerută de lege pentru a fi considerată probă de culpabilitate sau inculpabilitate.

Conversiunea entităţii psihofiziologice a efectului bio-feedback apt pentru identificarea criminalistică într-o entitate juridică (probă în sensul de procedură penală) este etapa-cheie a procesului de identificare. Această etapă implică determinarea exactă a cauzelor ce au condus la efectul biofeedback apt pentru identificarea criminalistică deoarece, prin sine însăşi, starea de stress emoţional constatată şi consemnată de bio-diagrama şi de documentul de analiză, interpretare şi concluzionare încheiat de psiholog înseamnă, în sistemul procesual penal român, probaţiune.

Pe de altă parte, motivaţia stressului emoţional poate fi, aşa cum a rezultat din practica testărilor, nu numai sentimentul culpabilităţii penale, ci şi o altă cauză, ce se situează în afara fiecărui raport al subiectului cu cauza în care a fost testat. De aceea, în fiecare caz în parte

75

determinarea cauzelor concrete ale stressului emoţional la întrebările relevante este sarcina principală a conversiunii.

Cauza stressului emoţional se află în proba de vinovăţie, după cum, tot în probă, de această dată-de nevinovăţie, se află şi cauza stressului emoţional al persoanelor nevinovate, dar care, datorită labilităţii lor psihice sau a unor maladii, au dat reacţii de stress la întrebările relevante.

Astfel, în practică au apărut situaţii de stress emoţional care nu au fost omologate (validate) de recunoaştere sau de alte probe. Evident că sub aspect teoretic-metodologic, pentru perfecţionarea tuturor aspectelor metodei, s-a impus stabilirea cauzelor stressului.

Vom prezenta o situaţie concretă în cazul omorârii fochistei CA. care se afla în serviciul de pază în ziua de 30 august 1980 la un liceu din Bucureşti.

În această cauză, una din metodele utilizate în vederea descoperirii autorului crimei a fost şi cea a testării la poligraf. Printre persoanele investigate s-a aflat şi B.C., funcţionar administrativ în şcoală care la întrebările referitoare la uciderea numitei CA. a dat reacţii puternice de stress. Urmele de la locul faptei (plantare, părul din mâna victimei, saliva de pe resturile de ţigări, amprentele de pe obiectele cu care i s-au aplicat victimei mai multe lovituri) constituite în criterii de verificare şi colaborare, nu au validat reacţia de puternic stress emoţional ca posibil rezultat al culpabilităţii penale.

În discuţiile post-test, B.C. a explicat că are remuşcări determinate de faptul că în ziua de 30 august 1980 numise victima CA. de serviciu peste rând, cu toate că aceasta îl rugase insistent să-i acorde zi liberă, deoarece urma să-şi serbeze ziua onomastică. în speţă, cauza stressului -nu a fost sentimentul culpabilităţii penale, ci al „culpabilităţii morale” manifestate la o persoană cu o mare sensibilitate psihologică, pe fondul relaţiilor sale anterioare cu victima.

Revenind la aspectul esenţial al conversiunii informaţiilor psihofiziologice date de efectul bio-feedback în probe, afirmăm, cu valoare de principiu metodologic, că informaţia psihofiziologică, în raport cu întrebarea relevantă care a provocat-o, deschide calea spre orice tip de probă. Probele sunt indicate, în unele situaţii în mod nemijlocit, de biodiagramă chiar în lipsa recunoaşterii subiectului testat, însă în cele mai multe situaţii, probele sunt indicate de explicaţiile complete ale subiectului în cadrul discuţiei post-test.

În această ordine de idei este nefundamentată opinia potrivit căreia testarea psihofiziologică se soldează cu rezultate eficiente în planul probaţiunii, deci al finalităţii judiciare concrete, numai ca urmare a recunoaşterii subiectului testat, deci a obţinerii probei mărturisirii în condiţiile stabilite de Codul de procedură penală.în realitatea activităţilor consacrate nemijlocit detectării comportamentului simulat conversiunea bioinformaţiilor are o arie mult mai largă decât obţinerea recunoaşterii ce conduce la identificarea autorilor unor infracţiuni. Practic, conversiunea este un proces compleic, polifuncţional, depăşind prin rezultatele sale problema identificării autoriljor.

Incontestabil, activitatea de detectare a comportamentului simulat a debutat ca necesitate a identificării autorilor unor infracţiuni dintr-un cerc de suspecţi prestabilit şi s-a rezumat la îndeplinirea acestui obiectiv.

Studiul aprofundat al cazuisticii de detectare, îndeosebi al reacţiilor la diferite întrebări, legate de împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunilor, a pus în evidenţă posibilitatea valorificării biodiagramelor prin conversiunea bioinformaţiilor relevante, nu numai în scop criminalistic, respectiv pentru identificare, ci şi în relaţie nemijlocită cu obiectul probaţiunii 43

factum probandum - ceea ce trebuia de dovedit, aşa cum acesta este definit în Codul de procedură penală al Republicii Moldova (art. 96).

Înţelegerea acestei concluzii în toată profunzimea ei şi aplicarea învăţămintelor ce se desprind din ea creează premisele perfecţionării considerabile a activităţii de urmărire penală, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o muncă de urmărire de înaltă calitate.

Având în vedere că obiectul probaţiunii îl constituie, în principal, constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, identificarea persoanei care a săvârşit-o, cunoaşterea împrejurărilor care agravează, atenuează sau exclud vinovăţia, stabilirea elementelor necesare corectei calificări

76

juridice a faptei, vom examina modul cum contribuie testarea comportamentului simulat la realizarea sarcinilor vizând obiectul probaţiunii, prin indicarea izvorului probei, adică a mijlocului de probă. Operaţiunea de examinare a probei o vom face în ordinea enunţată în prezentul paragraf.

Existenţa infracţiuniiÎn practica testării comportamentului simulat probaţiunea consacrată dovedirii existenţei infracţiunii a apărut în legătură cu certificarea versiunii omorului în cazurile de dispariţie a unor persoane. Operaţiunile de verificare a versiunilor au început cu constituirea cercurilor de suspecţi punctaţi, în principal, din rândul persoanelor în mediul cărora s-a aflat persoana dispărută sau al anturajului, în care aceasta a fost văzută ultima dată.

Inexistenţa infracţiuniiÎn procesul de întocmire a anchetei preliminare a actelor premergătoare au apărut unele

suspiciuni privind veridicitatea faptelor reclamate, situaţiile care au impus verificarea sincerităţii autorilor plângerilor penale sau denunţătoare.

La testarea indivizilor - fâptuitori, aceştia, în mod constant, nu au dat reacţii la întrebările relevante, funcţiile testate rămânând în limitele parametrilor normali.

Şi, dimpotrivă, persoanele reclamante, fiind testate prin întrebări specifice, relevante pentru depistarea denunţării calomnioase, au dat reacţii de stress emoţional, bio-informaţiile obţinute prin bio-diagramă indicând culpabilitatea şi mobilul sesizării prin denunţ sau plângere.

Compararea bio-diagramelor negative ale făptuitorilor cu cele pozitive ale reclamanţilor (părţilor vătămate) au permis psihologului examinator să formuleze, după discuţia post-test, concluzia inexistenţei infracţiunilor sesizate.

În cazul unei reclamaţii de viol comis în grup, nici unul dintre cei trei bărbaţi examinaţi nu a dat reacţii de stress la întrebările relevante, iar în cadrul audierilor separate ei au relevat că reclamanta a consimţit, contra unei sume de bani, să întreţină raporturi intime cu fiecare.în această situaţie s-a recurs la testarea victimei care la întrebările relevante, puse în raport cu fiecare dintre bărbaţii reclamaţi, în sensul că a fost constrânsă pentru a avea raport sexual, a răspuns „da”.

Răspunsul pozitiv ai reclamantei a fost urmat de stress emoţional. Fiind audiată în raport cu rezultatul testului, reclamanta a recunoscut că a depus plângere penală pentru a justifica în faţa soţului sau lipsa ei de acasă timp de o zi.

În cazul prezentat sau obţinut trei bio-diagrame negative constituite într-o bio-diagramă de neculpabilitate şi o bio-diagramă pozitivă (a pseudovictimei violului) ceea ce a permis elucidarea cazului.

Identificarea persoanei care a săvârşit infracţiuneaSub raport statistic, solicitările de identificare a autorilor prin tehnica de detecţie a

comportamentului simulat sunt cele mai numeroase, rezultatele fiind deosebite. Pentru identificarea autorului infracţiunii se urmăreşte scopul ca prin întrebările relevante să se obţină cât mai multe bioinformaţii concludente şi variate, mijloace de probă, având în vedere că declaraţia de recunoaştere a săvârşirii infracţiunii pentru care este învinuit suspectatul testat nu este suficientă pentru a se constitui în probaţiune.

Practic, întrebarea relevantă („Ai săvârşit omorul, furtul, delapidarea, tâlhăria etc.?”) urmată de reacţia emoţională, indică necesitatea insistenţei interogării suspectatului care poate să recunoască sau să nu recunoască fapta.

Întrebarea investigatorie cu privire la locul ascunderii cadavrului sau a obiectelor sustrase în cazul furtului, tâlhăriei ori delapidării impune necesitatea unor cercetări la locul indicat care, de regulă, conduc la aflarea probelor materiale sau corpurilor delicte. în faţa acestora marea majoritate a subiecţilor testaţi recunosc săvârşirea faptelor, realizându-se astfel identificarea.

Concluzia cu valoare de legitate ce se impune în asemenea cazuri este că simetriei bioinformaţiilor relevante, în cadrul fiecărei funcţii testate, îi corespunde o colaborare a probelor cuprinse în mijloacele de probă indicate de bio-informaţii.

77

Cunoaşterea împrejurărilor care agravează, atenuează sau exclud vinovăţia persoanei testate:

a) împrejurări care agravează vinovăţia.în practică nu s-au întâlnit până în prezent cazuri în care testarea să fi fost orientată spre obţinerea unor bioinformaţii de natură a conduce, prin conversiunea lor, la probe corespunzătoare dovedirii unor împrejurări care, potrivit legii penale, agravează vinovăţia învinuitului sau inculpatului. Dar, nu pentru faptul că asemenea testări nu ar fi fost necesare, ci pentru motivul că, lipsind generalizarea teoretică a practicii existente, această posibilitate nu a fost luată în vedere, recurgându-se la probaţiunea clasică.

Este evident că, în marea majoritate a cazurilor de cercetare a infracţiunilor care, pe lângă forma lor simplă, cunosc şi forme agravante sau calificate, întrebările relevante în legătură cu împrejurările calificatoare sau agravante pot da rezultate corespunzătoare.

În această ordine de idei, în cazul omorului calificat, de exemplu, testarea poate conduce la elucidarea unor împrejurări vizând premeditarea şi săvârşirea infracţiunii din interes material (ca să ne rezumăm doar la aceste împrejurări de calificare în sens agravat stabilite prin Codul penal) în cazul dat la stabilirea împrejurării dacă autorul cunoştea starea de graviditate a femeii ucise care califică omorul ca pe unul deosebit de grav.

În acest context, testarea poate îndeplini unele funcţii privind stabilirea erorii de fapt, în sensul că nu constituie o circumstanţă agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.

Neutilizată încă în această problematică, de o importanţă incontestabilă, activitatea de testare va trebui să aibă în vedere, şi depistarea împrejurărilor ce se constituie ca agravante ale unor infracţiuni care, potrivit legii penale, cunosc incriminări calificate sau agravante, b) împrejurări care atenuează vinovăţia.

Potrivit prevederilor din Codul Penal, sunt considerate drept atenuante circumstanţele legale care depăşesc limitele legitimei apărări, starea de necesitate sau starea de provocare.

În acest sens au fost efectuate unele testări, din care prezentăm următorul exemplu, deosebit de concludent.

b) împrejurări care exclud caracterul penal al faptei prin înlăturareavinovăţiei.

Dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, testarea ar putea fi utilizată în legătură cu invocarea de către persoana cercetată a legitimei apărări, a stării de necesitate, a constrângerii de fapt.

Asemenea apărări putând fi invocate în mod simulat (mincinos), subiecţii respectivi vor fi testaţi prin întrebări specifice destinate depistării realităţii situaţiilor invocate.

În practică nu au fost efectuate teste în acest sens, dar se impune aplicarea lor prin folosirea tehnicii de detectare a comportamentului simulat.

c) Stabilirea nevinovăţiei.Verificarea cercurilor de suspecţi ocupă un loc important în activitatea de testare.Din acest punct de vedere excluderile pe bază de testare îndeplinesc o funcţie importantă

şi utilă. Importanţa constă în faptul că previne erorile judiciare prin eliminările pe care le operează. Este utilă, deoarece crează premisele pentru orientarea în vederea căutării altor suspecţi în locul celor eliminaţi.

Eliminarea nu trebuie operată pur şi simplu pe baza unor biodiagrame negative. Cu toată încrederea ce o avem în metodă, opinăm pentru verificarea, prin probe, a apărărilor invocate de suspecţi cu biodiagrame negative.

e) Stabilirea elementelor necesare corectei calificări judiciare a faptelor penale.Operaţiunea juridico-tehnică de încadrare a faptelor penale în textele de legislaţie penală

cuprinse în partea specială a Codului penal sau cele ale legilor penale speciale, după caz, precum şi raportarea la textele din partea generală a Codului penal sunt condiţionate, în primul rând, de stabilirea completă şi corectă a stării de fapt.

78

Tehnica încadrării juridice a faptelor penale este un proces logico-juridic care începe prin compararea stării de fapt stabilite cu conţinutul legal al infracţiunii căruia îi corespunde cel mai mult starea de fapt, reţinută în urma administrării probatoriului.

Dacă în urma acestei activităţi a organului judiciar se constată o concordanţă între starea de fapt reţinută şi conţinutul legal al infracţiunii pentru care a fost inculpat infractorul, calificarea juridică sau încadrarea în textele legii a faptei penale este corectă.

Operaţiunea juridico-tehnică de încadrare a faptelor este de maximă importanţă pentru întregul proces penal, fiind una din premisele fundamentale ale realizării principiului legalităţii acesteia, precum şi ale principiului potrivit căruia unicul temei al răspunderii penale este infracţiunea săvârşită în mod concret.

După cum este cunoscut, infracţiunile pot fi comise în forma lor simplă, agravantă sau calificată, cu consecinţele corespunzătoare în planul aplicării pedepselor, fiecărei forme revenindu-i alte limite (minime şi maxime) ale pedepselor.

De asemenea, anumite împrejurări de fapt pot conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei, cum sunt: legitima apărare, starea de necesitate, eroarea de fapt, cazul fortuit, beţia accidentală etc, toate acestea vizând şi ele legalitatea procesului penal, înfăptuirea justiţiei.Răspunderea penală în legislaţie fiind individualizată, legislaţiei noastre penale lipsindu-i formele de imputaţiune obiectivă, rezultă că obiectivul stabilirii adevărului este primordial şi că rolul activ pe care legea îl conferă tuturor organelor judiciare în toate fazele procesului penal trebuie exercitat cu toată răspunderea, competenţa şi probitatea etică profesională.

În practica testării, elementele de calificare au apărut, în mod constant, prin valorificarea bioinformaţiilor rezultate în urma întrebărilor investigatorii optime cu privire la împrejurările agravante sau atenuante ale săvârşirii infracţiunii. De obicei, abordarea subiectului, prin întrebările investigatorii, s-a desfăşurat în cadrul unei testări secundare, după ce, în prealabil, acesta fusese stabilit ca subiect cert al infracţiunii investigate.

Practica obţinerii elementelor de calificare prin utilizarea tehnicii de detectare a comportamentului simulat şi-a demonstrat eficienţa în infracţiuni complexe, cu un grad ridicat de dificultate, în care autorii şi complicii căutau să-şi ascundă cu abilitate manoperele ilicite.Iată un exemplu:

La un depozit sanitar aparţinând Oficiului farmaceutic sa descoperit un minus de peste 400.000 lei în gestiune la medicamentele de import, care erau foarte solicitate, precum şi multiple falsuri în documentele de gestiune, situaţie ce a permis ca deficitul să nu fie depistat cu prilejul inventarierilor periodice.

La început s-a reţinut în sarcina gestionării, în lipsa probelor de sustragere, infracţiunea de neglijenţă în serviciu, având drept consecinţă prejudiciul menţionat.Investigarea gestionării în laboratorul de testare psihologică a stabilit însă că această infracţiune a valorificat importante cantităţi de medicamente la diverse persoane, însuşindu-şi astfel contravaloarea obţinută, iar falsurile în documente au fost operate pentru acoperirea delapidării.

În acest fel, acţiunea penală nu a mai fost pusă în mişcare pentru infracţiunile de neglijenţă în serviciu şi fals, ci pentru infracţiunea de delapidare cu consecinţe grave.

Aportul investigaţiei în laboratorul de testare psihologică a fost determinant pentru calificarea corectă a infracţiunii săvârşite de gestionară.

Concluzionând asupra funcţiilor conversiunii bioinformaţiilor în probe, putem afirma, pe baza factologiei studiate şi a posibilităţilor reale de extindere a metodei de testare la alte situaţii pe care practica le pune în faţa activităţii organelor judiciare, că metoda dată prezintă caracteristicile unui mijloc de investigare de tip intensiv care, pe lângă rezolvarea problemelor de identificare, soluţionează şi aspectele legate de obiectul probaţiunii, precum şi de eliminarea persoanelor nevinovate verificate în cercurile de suspecţi.

§3. Documentarea rezultatelor poligrafului. Concept şi motivaţie. Limbajul raportului. În practica activităţilor de detectare, interpretare şi concluzionare asupra rezultatelor

testării comportamentelor simulate s-a pus şi se pune în continuare problema denumirii

79

documentului ce încorporează aceste operaţiuni, precum şi a naturii juridice a documentului, în raport cu sistemul mijloacelor de probă consacrat de Codul de procedură penală.

Pornindu-se de la ideea că rezultatele testării pot fi considerate probe, se uzitează termenul de constatare tehnico-ştiinţifică. în discuţie, în raport cu practica altor state, s-ar putea pune problema utilizării termenului de expertiză psihologică.

Nu subscriem la aceste puncte de vedere, în principal din două motive care sunt esenţiale pentru concepţia în care am abordat tratarea acestei chestiuni, având la bază datele obiective obţinute în procesul cercetării întreprinse şi anume:

- bio-informaţiile relevante sub aspectul sincerităţii sau nesincerităţii persoanelor testate nu constituie probe în sens procesual penal; în consecinţă, documentul care materializează constatarea lor şi care le interpretează nu poate fi denumit nici constatare tehnico-ştiinţifică şi nici expertiză;

- activităţile pe care le desfăşoară psihologul, împreună cu lucrătorul operativ care cercetează cauza penală, nu se conduc după normele procesuale specifice care reglementează instituţiile de procedură penală ale constatării tehnico-ştiinţifice şi expertizei.

Argumentele de detaliu pentru combaterea punctelor de vedere privind aplicabilitatea instituţiilor procesuale ale constatării tehnico-ştiinţifice şi expertizei în cazul detectării comportamentelor simulate sunt numeroase. Dintre acestea menţionăm:

- constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează în mod curent pentru situaţiile de urgenţă, în scopul de a nu se distruge elemente importante pentru stabilirea adevărului şi se dispune în timpul urmăririi penale, excluzând faza actelor premergătoare;

- expertiza dispune de o procedură obligatorie de numire a experţilor şi de desfăşurare.În cazul testării în vederea detectării comportamentului simulat se aplică regulile privind

ascultarea învinuitului şi inculpatului, respectiv ale acestor instituţii procesual-penale, iar testările se efectuează, în marea majoritate a situaţiilor, anterior începerii urmăririi penale, cu excepţia testărilor devolutive care se execută şi după începerea urmăririi penale, aşa cum am menţionat în capitolul referitor la tipurile de testare.

Din aceste considerente, pentru documentul ce materializează activităţile consacrate depistării comportamentului simulat şi concluziile rezultate în urma analizei, vom utiliza termenul de raport de investigaţie a comportamentului simulat.

Opţiunea pentru acest termen are în vedere următoarele-elemente: - activitatea desfăşurată de psihologul-examinator, împreună cu lucrătorul de poliţie sau de procuratură, constă în diagnosticarea comportamentului persoanelor suspecte, dacă acest comportament este sincer sau nesincer în raport cu întrebările critice sau de detaliu. Prin urmare, aceasta este o activitate de investigare de tip introspectiv prin intermediul biodetectorului şi biodiagramelor pe care acest aparat le furnizează în legătură nemijlocită cu subiectul testat;

- investigarea vizează comportamentul simulat al subiectului testat deoarece întrebările critice care îi sunt adresate, indiferent dacă urmărirea penală este începută sau nu, în legătură cu o posibilă implicare a persoanei respective într-un proces penal sau cu excluderea sa din proces; în cadrul operaţiunilor de testare, subiectului i se aduc la conştiinţă de către psihologul-examinator faptul că urmează a fi verificat în legătură cu posibila sa implicare într-un proces penal, menţionând, totodată, că până la administrarea probelor corespunzătoare el beneficiază şi i se descrie explicit situaţia procesual-penală.

Comportamentul subiectului testat se concretizează în răspunsurile negative sau afirmative la întrebările critice şi de detaliu, urmând ca acest comportament să fie verificat şi validat ca sincer sau simulat în cadrul operaţiunilor de conversiune a bioinformaţiilor în probe de vinovăţie sau nevinovăţie.

Structura certificatului (raportului) de investigaţie, importanţa şi statutul său juridic.Orice testare la poligraf se termină cu concluziile expertului de specialitate.Acestea se reflectă într-un document final, care în diferite ţări au denumiri diferite. Sensul

şi structura lor fiind practic aceeaşi. Practic în toate ţările unde se utilizează investigaţiile

80

biodetectorului importanţa şi statutul juridic al rezultatelor obţinute sunt asemănătoare. Acestea din urmă vor fi reflectate mai în detaliu în concluziile prezentei lucrări.

Aşadar în Federaţia Rusă, spre exemplu, rezultatele testării la poligraf se includ într-un certificat în care se indică:

1. Motivaţia testării.2. Locul testării.3. Scopul testării.4. Persoana şi mijloacele tehnice cu ajutorul cărora aceasta face testarea.5. În prezenţa cui a fost efectuată testarea.6. Care sunt semnalele de sondaj (întrebări în formă de dialog, obiectele arătate în formă

de demonstrare ş.a.) au fost obiectul reacţiilor psihofiziologice, adică au provocat reacţii critice, caracteristice pentru cazurile, când persoana testată este informată despre circumstanţele crimei, dar neagă acest fapt.

Operatorul poligrafului în certificatul pe care îl întocmeşte poate saşi expună propria părere despre deţinerea de informaţii de către persoana testată despre anumite circumstanţe ale dosarului.

În practica anchetei penale din România, rezultatele investigaţiilor la poligraf se scriu într-un raport de investigare a comportamentului simulat al subiecţilor testaţi, şi are următoarea structură119:

a) Partea introductivă:Se menţionează organul judiciar ce a solicitat efectuarea testării, data când s-a dispus

efectuarea acesteia, numele şi prenumele psihologului-examinator, data şi locul unde a fost efectuată testarea, obiectul acesteia, datele de identificare ale persoanei şi motivele pentru care se solicită a fi testată.

Elementele necesare părţii introductive referitoare la obiectul testării, datele de identificare ale persoanei ce urmează a fi testată şi motivele pentru care se solicită acestea trebuie sa fie furnizate de lucrătorul de poliţie sau de procuratura care solicită testarea, pe baza elementelor ce le deţine ca urmare a verificărilor efectuate până la acea dată. În plus, despre persoana ce urmează a fi testată este necesară cunoaşterea antecedentelor sale penale, a mediului social în care activează şi trăieşte, a stării sănătăţii.

b) Conţinutul raportului:Conţinutul raportului se va referi la identificarea subiectului; rezultatul discuţiei pre-test;

menţionarea de consimţământ la testare; rezultatul testării din punctul de vedere al bio-diagramelor; rezultatul discuţiilor post-test.

c) Concluziile raportului:Concluziile raportului vor cuprinde: diagnosticul comportamen-tului subiectului testat în

raport cu rezultatul interpretării bio-diagramei; posibilităţile de conversiune a bioinformaţiilor în probe.

d) Rezultatul conversiunii bio-informaţiilor.Dacă în cadrul discuţiei post-test subiectul testat, în urma prezentării rezultatului obţinut,

face mărturisiri, acestea vor fi înregistrate pe bandă, apoi vor fi consemnate pe bio-diagramă şi se va proceda la o audiere completă, declaraţia făcând parte integrantă din raportul de investigare a comportamentului simulat.

Valorificarea primelor rezultate ale conversiunii se va face în mod operativ, fără a se mai aştepta redactarea raportului respectiv.

În cauzele vizând infracţiuni grave ca omoruri, tâlhării, infracţiuni îndreptate împotriva avutului public sau orice alte infracţiuni a căror dovedire presupune găsirea corpurilor delicte, ridicarea unor urme în pericol de alterare sau dispariţie prin trecerea timpului, se va dispune acţiunea fără amânare a echipelor operative care vor fi instructate cu privire la modul de acţiune în valorificarea primelor date obţinute cu prilejul conversiunii bio-informaţiilor în cadrai discuţiei post-test.

119 Osoianu T., Procedură penală, Chişinău, 2000, pag. 66.

81

În cazul testării în vederea detectării comportamentului simulat se aplică regulile privind ascultarea învinuitului şi inculpatului, respectiv ale acestor instituţii procesual-penale, iar testările se efectuează, în marea majoritate a situaţiilor, anterior începerii urmăririi penale, cu excepţia testărilor devolutive care se execută şi după începerea urmăririi penale, aşa cum am menţionat în capitolul referitor la tipurile de testare.

Din aceste considerente, pentru documentul ce materializează activităţile consacrate depistării comportamentului simulat şi concluziile rezultate în urma analizei, vom utiliza termenul de raport de investigaţie a comportamentului simulat.

Opţiunea pentru acest termen are în vedere următoarele-elemente: - activitatea desfăşurată de psihologul-examinator, împreună cu lucrătorul de poliţie sau

de procuratură, constă în diagnosticarea comportamentului persoanelor suspecte, dacă acest comportament este sincer sau nesincer în raport cu întrebările critice sau de detaliu. Prin urmare, aceasta este o activitate de investigare de tip introspectiv prin intermediul bio-detectorului şi bio-diagramelor pe care acest aparat le furnizează în legătură nemijlocită cu subiectul testat;

- investigarea vizează comportamentul simulat al subiectului testat deoarece întrebările critice care îi sunt adresate, indiferent dacă urmărirea penală este începută sau nu, în legătură cu o posibilă implicare a persoanei respective într-un proces penal sau cu excluderea sa din proces; în cadrul operaţiunilor de testare, subiectului i se aduc la conştiinţă de către psihologul-examinator faptul că urmează a fi verificat în legătură cu posibila sa implicare într-un proces penal, menţionând, totodată, că până la administrarea probelor corespunzătoare el beneficiază şi i se descrie explicit situaţia procesual-penală.

Comportamentul subiectului testat se concretizează în răspunsurile negative sau afirmative la întrebările critice şi de detaliu, urmând ca acest comportament să fie verificat şi validat ca sincer sau simulat în cadrul operaţiunilor de conversiune a bio-informaţiilor în probe de vinovăţie sau nevinovăţie.

Structura certificatului (raportului) de investigaţie, importanţa şi statutul său juridic.Orice testare la poligraf se termină cu concluziile expertului de specialitate.Acestea se reflectă într-un document final, care în diferite ţări au denumiri diferite. Sensul

şi structura lor fiind practic aceeaşi. Practic în toate ţările unde se utilizează investigaţiile bio-detectorului importanţa şi statutul juridic al rezultatelor obţinute sunt asemănătoare. Acestea din urmă vor fi reflectate mai în detaliu în concluziile prezentei lucrări.

La raportul de investigare a comportamentului se anexează rezoluţia de testare, chestionarul de întrebări, bio-diagramele şi declaraţia post-test.

Probele obţinute în procesul conversiunii bioinformaţiilor fac parte din activitatea specifică fazei actelor premergătoare, dacă urmărirea penală nu a fost începută, sau din cadrul urmăririi penale dacă aceasta a fost declanşată prin activităţile procedurale corespunzătoare.

Raportul de investigare a comportamentului simulat, nefiind probă, nu se ataşează la dosarul cauzei de urmărire penală şi, prin urmare, nu este trimis nici procurorului care supraveghează urmărirea penală şi nici instanţei de judecată. Cu toate acestea, la cererea procurorului şi a instanţei de judecată, documentul poate fi înaintat spre consultare.

Pornind de la primele rezultate obţinute în Republica Moldova în aplicarea metodei de detectare a comportamentului simulat, considerăm utilă şi necesară constituirea unei cartoteci care să cuprindă rapoartele de investigare care să fie exploatată în scopuri operaţionale, de perfecţionare a metodei şi de extindere a utilizării sale, precum şi în scopul de cercetare ştiinţifică în vederea dezvoltării psihofiziologiei judiciare.

Raportul de investigare a comportamentului simulat poate fi clasificat după mai multe criterii:

- dacă testarea este primară, raportul va putea fi denumit raport de investigare primară a comportamentului simulat;

- dacă testarea este devolutivă - se va numi raport de investigare devolutivă a comportamentului simulat.

82

Ambele tipuri de rapoarte, în funcţie de natura testării, pot fi individuale dacă vizează testarea mai multor persoane implicate în aceeaşi cauză.

§ 4. Aspecte de perspectivă a detectării stressului emoţionalÎn dicţionarul său de psihologie, Norbert Sillamy defineşte stimulul ca fiind un fenomen

susceptibil de a provoca o reacţie, o conduită specifică unui organism. Astfel, se numeşte stimul, orice situaţie care determină un comportament observabil.

Comportamentul este maniera specifică, prin care organismul uman sau animal, este determinat să răspundă (printr-un ansamblu de reacţii) la solicitările mediului extern şi intern, căutând prin aceasta să se adapteze la necesităţile nou intervenite. Există un comportament aparent, reacţii exteriorizate, observate direct, înregistrate şi măsurate, constatate obiectiv. De asemenea, există un comportament inaparent, inobservabil, direct.

Efectul stimulilor asupra organismului este complex. La acest efect, se adaugă şi acela al diverselor variabile dependente motivaţional, nivel de experienţă, stare fiziologică de moment. Se formează astfel o structură, un model, o configuraţie, o schemă, un patern de stimulare.Repetarea cazurilor în care acestea sunt provocate, formeazăstereotipii situaţionale.

Către celălalt capăt al răspunsului organismului, corespund profile, reacţii fiziologice pentru fiecare stereotipie sau configuraţie de stimulare.

Întrucât oricărei configuraţii de stimulare îi corespunde un răspuns optim, care prin repetare, beneficiază de o întărire, rezultă faptul că şi aceste configuraţii de răspuns sunt complexe de reacţii organizate şi sistematizate, incluzând un comportament orientat pentru care există un model anticipat şi o cale, o structură efectoare preferată.Faţă de situaţii noi, se crează mereu alte configuraţii coordonatoare, care prin întărire se fixează într-o anumită structură funcţională stabilă.

Configuraţia de răspuns inaparent este structurată printr-un proces. Acesta se desfăşoară strâns legat de modificarea răspunsului în toate sectoarele:- respirator; - sistem glandular; - activitate cardiacă; - activitate electrică cerebrală; - activitate endosomatică.

Există configuraţii de răspuns ca urmare a unor configuraţii de stimulare, neînsoţite de vre-o manifestare directă vizibilă.

în comportamentul inaparent, răspunsurile se organizează în configuraţii, acestea putând fi preferenţiale şi caracteristice pentru individ deşi, din punctul de vedere al variabilei independente, este vorba de aceeaşi configuraţie de stimulare.între stimul şi reacţie au loc o serie de procese:

- de prelucrare a informaţiei primite, implicând procesele perceptive (prin care se selecţionează stimuli care dezvăluie, evocă o semnificaţie anumită);

- de evaluare (prin care se definesc cerinţele de acomodare şi se formulează acţiunile posibile);

- de selecţie (prin care se aleg acţiunile după riscul şi recompensa pe care le presupun).Această prelucrare este influenţată de:

- cadrul de referinţă al individului;- patternul motivaţional: trebuinţe, interese;- resursele de mânuire a acţiunii comportamentale: capacitate, talent, învăţare trecută,

potenţialităţi;- condiţii diverse momentane: implicaţii emoţionale, oboseală etc.Stimulii psihologici utilizaţi sunt orientaţi nemijlocit spre conştiinţa subiectului testat prin

intermediul limbajului sub forma întrebărilor orale, a conversaţiei libere între psiholog şi subiectul aflat sub controlul aparatului.

Strategia de examinare cu tehnica poligraf este cea a utilizării stimulilor psihologici, sub forma întrebărilor orale cu efect psihologic însoţite de alţi stimuli, de regulă vizuali: fotografii, diapozitive, filme, corpuri delicte etc.

83

În cazul bio-detecţiei comportamentului simulat, stimulii psihologici folosiţi sunt apţi să producă modificări la nivelul scoarţei cerebrale, cu determinarea unor transformări corespunzătoare în planul altor funcţii ale organismului uman, sesizabile în parametrii comensurabili evidenţiaţi de poligraf.

Sunt folosiţi în tehnica poligraf stimuli psihologici, deoarece aceştia previn apariţia ideilor de incompatibilitate a metodei cu principiul juridic al inviolabilităţii persoanei şi al interdicţiei legale absolute de folosire a mijloacelor de constrângere fizică sau morală a subiectului testat.

Stimulii psihologici nu lezează viaţa, integritatea şi securitatea persoanei. fizice, nu aduc atingere onoarei, libertăţii şi demnităţii persoanei.

Metoda de testare poligraf, folosind stimuli psihologici este non-violentă, reflectă litera şi spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, apără pe nevinovaţi, restabilesc şi protejează drepturilevictimelor.

Stimulii psihologici sunt întrebări cu conţinut relevant în raport cu fapta de natură penală, pentru care este suspectat subiectul testat (întrebări -stimul, relevante, critice, cu încărcătura incriminatorie, incriminatorii, sterssante, agenţi sterssori).

Scopul utilizării întrebărilor cu conţinut relevant ca stimuli psihologici este de a verifica reacţia subiectului în raport cu suspiciunea pentru care este cercetat. Sunt folosite ca stimuli psihologici şi întrebările de control şi neutre în scopul comparării reacţiilor la acestea cu reacţiile la întrebările relevante.

Se urmăreşte realizarea unui echilibru între întrebări care să permită şi stări de relaxare.În cazul stimulilor psihologici sub forma întrebărilor critice, încărcătura psihologică este

capabilă să producă o stare de conflict la nivelul conştiinţei subiectului testat, pe baza legilor psihicului uman, concretizată într-o stare de tensiune nervoasă numită "stare de sterss emoţional", iar încărcătura sterssantă vizează culpabilitatea persoanei în infracţiune.

Alteori, încărcătura vizează aspecte colaterale (în cazul întrebărilor de control care au încărcătură sterssantă generică pe fondul aceleiaşi cauze). Se folosesc stimuli combinaţi, de natură să declanşeze reacţii de mare intensitate, menite să atenţioneze pe psihologul examinator asupra necesităţii concentrării sale maxime, în procesul de condiţionare operantă a efectelor biofeedback, apte să conducă la identificare.

Ca urmare a acţiunii nemijlocite a stimulilor psihologici relevanţi la nivelul conştiinţei individuale a subiectului testat, se realizează descărcarea energiei biologice reflectată în bioinformaţia relevantă.

Bio-informaţia relevantă este efectul corelativ al întrebării relevante. Bioinformaţia relevantă este conţinută în rezultatul, materializarea testării - biodiagrama.

Bio-diagrama reflectă cu fidelitate matricea infracţiunii, adică rezoluţia infracţiunii şi elementele materializării acesteia, reprezentând un gen de urme ale infracţiunii, implementat în psihicul infractorului, care sunt depistate şi fixate prin biodiagrama cu ajutorul stimulilor psihologici şi al biodetectorului.

În cazul persoanei care a comis fapta, adresarea întrebărilor produce reactualizarea involuntară a momentelor informaţionale obiectiv afective, care au însoţit comiterea faptei infracţionale, prin declanşarea structurilor funcţionale ale memoriei latente şi a celei voluntare.Concomitent caracteristicile afective, stările emoţionale şi trăirile care au întovărăşit reprezentările despre faptă inundă planul conştiinţei, dominându-1 în virtutea ineficientei asupra lor, a controlului voluntar.

Stimulii psihologici care acţionează sub forma întrebărilor orale asupra conştiinţei subiectului testat, produc reacţii emoţionale ale căror efecte sunt captate de aparatura poligraf.Tehnica poligraf nu face altceva, decât să depisteze emoţia în mod indirect, prin evidenţierea reacţiilor activatorii generale, care implică mecanisme fiziologice, atât centrale cât şi periferice.Aceste reacţii pot fi identificate, deoarece sunt transmise de o parte specială a sistemului nervos. Putem spune, că sistemul nervos al omului are două componente. Una somatică, responsabilă de

84

transmiterea impulsurilor nervoase somatice musculare şi de postură a scheletului. Alta mai veche şi relativ independentă de sistem nervos central, cea autonomică sau vegetativă, care se ocupă de activitatea subconştientă. Noi respirăm, inima bate, digestia are loc, hormonii sunt eliminaţi în fluxul sanguin care trece prin corp, este reglată temperatura, pupila se dilată sau se contractă, fără nici un fel de adaptare conştientă. Aceste schimbări includ îmbuj orarea sau paloarea feţei, transpiraţia excesivă, creşterea ritmului inimii, uscarea gurii, o serie de senzaţii viscerale şi altele.

Astfel, emoţiile determină, prin sistemul nervos central, modificări respiratorii (sufocări, înghiţirea aerului, gâfâiala, îngreunarea respiraţiei), modificări cardiovasculare (o dilatare a vaselor sanguine cerebrale), modificări electrice în piele, atât in rezistenţa electrică cât şi în potenţial.

Conştiinţa vinovăţiei, a fricii mobilizatoare, a stărilor emotive, care pot fi demascate cu mare dificultate, îl determină pe individ să reacţioneze emoţional ori de câte ori i se prezintă vreun obiect sau i se pune vreo întrebare în legătură cu infracţiunea pentru care este cercetat.Cu ajutorul stimulilor psihologici se provoacă în mod deliberat, cu scop cognitiv, o anumită reacţie, adică răspunsul celuilalt psihic al persoanei testate care posedă matricea infracţională. Aceşti stimuli sunt capabili să disloce elemente esenţiale ale matricei infracţionale psihosensibile şi să faciliteze conversiunea bioinformaţiilor, ce constituie sindromul relevant.

Organismul reacţionează sinergie total la acţiunea stimulilor psihologici sub forma întrebărilor relevante. Reactivitatea sinergică este constatabilă în întregul câmp bioinformaţional al biodiagramei.

În biodiagramă apar vârfuri de tensiune în funcţia biocurenţilor, treptele în traseele respiratorii sau linia dreaptă dată de un stop respiratoriu elongat, iadeşuri ori depăşirea liniilor de bază în traseele puls-tensiune. Biodetectorul reflectă parţial reactivitatea sinergică a organismului la stimulii psihologici incriminatorii, pentru că este o tehnică de descompunere a reactivităţii sinergice pe funcţiile pentru care a fost proiectat.

Fenomenele fundamentale care sunt declanşate în procesul biodetecţiei judiciare sunt de natură psihologică, ele nu pot fi însă percepute în mod nemijlocit ci, în mod mediat, prin fenomenele fiziologice, care pot fi captate şi evidenţiate prin tehnica poligraf.

Câmpurile bioinformaţionale constituie biodiagramă cazului, care poate fi definită ca reflectare grafică a parametrilor fiziologici corespunzători stării psihice specifice a subiectului testat, în raport cu întrebările relevante neutre şi de control.

Segmentele de biodiagramă corespunzătoare răspunsurilor la întrebările incriminatorii şi cele investigatorii conexe sunt în mod evident deviate faţă de traseul marcat de inscriptori, în cazul răspunsurilor la întrebările neutre.

Bio-diagramă reprezintă o structură relaţională de tip cauzal, între bio-informaţiile date de întrebările relevante (incriminatorii) şi cele date de întrebările investigatorii (de detaliu) conexe, adică acelea care se dovedesc a fi în legătură cu întrebarea relevantă.

Întrebările incriminatorii se structurează pe limbajul legii penale, utilizat pentru determinarea elementului material caracteristic laturii obiective, a fiecărui tip de infracţiune.

Întrebările investigatorii nu sunt concepute pentru depistarea complexului de vinovăţie a subiectului testat, ci a unor elemente de fapt, care pentru ipoteza necunoaşterii săvârşirii infracţiunii, permit identificarea unor situaţii de stress la nivelul psihicului subiectului testat, ce deschid cu regularitate calea spre probe de netăgăduit, contribuind la mărturisiri complete din partea acestuia, care la rândul lor se articulează într-un probatoriu concludent.

Testarea poligraf face parte din categoria mijloacelor şi procedeelor tehnieo-tactice, pe care Criminalistica le pune la dispoziţia organelor de urmărire penală. Necesitatea practică, plasează utilizarea tehnicii poligraf, de regulă, în cadrul preliminar al activităţii de-ascultare a persoanelor care alcătuiesc cercul de bănuiţi.

Din punct de vedere al forţei probante, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică în acest domeniu nu pot fi unanim acceptate ca mijloace de probă, ele având exclusiv valoarea unor indicii orientativi ai primelor cercetări.

85

Strategia de examinare folosită în tehnica poligraf îmbracă un cadru juridic care slujeşte respectării stricte a legalităţii, refuzând orice apropiere faţă de mijloacele de constrângere sau faţă de tehnicile narcoanalizei şi hipnozei.

În literatura de specialitate din străinătate procesul de generalizare a rezultatului psihofiziologiei judiciare, ca rezultat al folosirii metodei de detectare a comportamentului simulat, nu a depăşit stadiul de analiză a cazuisticii judiciare sau cel de teoretizare din perspectiva psihologică.

De aceea lucrarea şi-a propus drept scop principal studierea practicii internaţionale a detectării comportamentului simulat cu ajutorul biodetectorului, a rezultatelor obţinute în diferite laboratoare de testări psihofiziologice şi în special al poliţiei mun. Bucureşti, din perspectiva teoretică, dar şi practică pe de o parte, de a situa în prim plan relaţia dintre profunzimea cercetării teoretice ca rezultat al generalizării experienţei acumulate şi a eficienţei practice a metodei în continuă perfecţionare.

Pe de altă parte, în această lucrare se face demers către factorii de. decizie din Republica Moldova pentru a recunoaşte necesitatea obiectivă şi legală a utilizării fenomenului biofeedback şi importanţă identificării comportamentului simulat în procesul penal, pentru a introduce schimbările necesare în legislaţia noastră astfel, încât detectarea comportamentului simulat cu ajutorul testărilor psihofiziologice prin utilizareabiodetectorului şi rezultatele acestora să devină forţă probantă în procesul penal din Republica Moldova, fapt ce există deja de mulţi ani în diferite ţări ca S.U.A., Rusia, Polonia, Iugoslavia, Israel, India, România ş.a.

Din punct de vedere teoretic, lucrarea pune în evidenţă valenţele multifuncţionale ale introspecţiei realizate de metoda detectării stressului emoţional în cazurile de comportament simulat; caracterul intensiv al acestei metode, stabilirea cu ajutorul câmpului bioinformaţional a rezoluţiunii infracţionale şi posibilitatea conversiunii bioinformaţiilor în mij loace de probă.

Studiile teoretice în dezvoltare au scos în evidenţă şi anumite controverse dintre specialişti ce ţin de statutul bioinformaţiei relevante. Unii consideră bioinformaţia relevantă drept un indiciu, alţii - o probă pentru procesul penal. Anume această contradicţie a şi stimulat cercetările spre stadii tot mai superioare.

Suntem de părerea că în legislaţia noastră penală care este în proces de reformare este necesar să-i atribuie bioinformaţiei relevante un statut de probă indirectă.

Opţiunea noastră teoretico-ştiinţifică este de a pune în evidenţă raporturi dintre psihofiziologia judiciară, metoda sa de detectare a comportamentului simulat şi normele juridice fundamentale internaţionale ce asigură drepturile omului, instituţiile dreptului penal şi de procedură penală, care sunt chemate să garanteze libertatea şi inviolabilitatea persoanei.în acest sens, putem menţiona necesitatea de a-i atribui testării cadrul legal, de a realiza obiectivele acesteia în limitele procesului penal modern, caracteristic statelor de drept, cu o democraţie bine plasată.

Drept realizare teoretico-ştiinţifică este şi elaborarea a câtorva concepte cu valoare operaţională care pot permite comunicarea ştiinţifică între specialiştii psihologi şi cei din organele judiciare pentru stabilirea adevărului.

O mare valoare o are şi efectul reconstitutiv al testării.Eficienţa acestui efect constă în neaducerea subiectului testat la stadiul emoţional al

săvârşirii infracţiunii, indiferent de timpul ce s-a scurs de la momentul săvârşirii acesteia.Bio-informaţiile obţinute permit colectarea probelor utile şi necesare pentru evidenţierea

diferitelor împrejurări ce pot contribui la stabilirea adevărului obiectiv în cauza penală aflată în proces de cercetare.

Această metodă determină recunoaşterea unor fapte ce pot fi uşor verificate. Măsurile provocate de sţressul emoţional şi expuse la poligraf au în marea majoritate a cazurilor în caracter complet şi o reală forţă probantă.

Respectând normele procesual-penale şi regulile ştiinţifice de administrare a acestor probe, putem stabili starea reală, adică adevărul, care constituie de fapt scopul final şi valoarea fundamentală ale probaţiunii.

86

Mărturiile permit subiecţilor urmăririi penale să-şi axeze activitatea investigativă şi operativă pe verificarea versiunii ce s-a dovedit, în urma testării, a fi mai adaptată la adevăr. în aşa mod, se deschid căile spre probele cauzei, spre descoperirea adevărului obiectiv.

După cum am menţionat, avantajul testării constă şi în faptul că timpul scurs de la comiterea faptei nu poate deveni „duşmanul” procesului penal. El nu influenţează mărturisirea aşa cum se întâmplă în cazul altor probe pe care timpul le şterge, le distruge sau le alterează.în cazurile complicate, unde urmele infracţiunii sunt greu de identificat chiar şi cu ajutorul celor mai performante expertize, singurele metode eficiente în descoperirea adevărului au fost şi rămân în continuare testările psihologice.

Metoda detectării comportamentului simulat cu ajutorul biodetectomlui poate fi aplicată la orice etapă a urmăririi penale şi în orice problemă ce nu poate fi soluţionată decât cu ajutorul explicaţiilor subiectului testat.

Pe de altă parte, metoda aceasta permite trierea rapidă şi eficientă a bănuiţilor, fapt din care rezultă o mare economie de timp şi de muncă, precum includerea temeinică în cercul de bănuiţi ai subiecţilor testaţi (sau excluderea acestora) pentru reorientarea investigaţilor în procesul penal.

Din punct de vedere managerial (organizaţional), această metodă obligă, dar şi permite formarea şi perfecţionarea activităţii organelor de urmărire penală pe coordonatele pregătirii ştiinţifice multilaterale.

Practica internaţională a demonstrat că detectarea comportamentului simulat se integrează organic în activitatea organelor de urmărire penală şi îşi câştigă tot mai insistent statutul şi reputaţia unei metode ştiinţifice intensive, multifuncţionale şi cu o mare eficienţă. Folosirea acestei metode în Republica Moldova ar avea câteva efecte benefice în combaterea criminalităţii, în menţinerea ordinii de drept şi, mai ales, în prevenirea infracţiunilor.

În primul rând, utilizarea metodei date ar cuprinde activitatea tuturor organelor investite cu dreptul de urmărire penală pentru soluţionarea celor mai variate, mai deosebite şi mai dificile cazuri.

În al doilea rând, această metodă poate influenţa puternic prevenirea specială şi generală a criminalităţii, devenind o armă psihologică de mare calibru în lupta contra celor mai înrăiţi duşmani ai dreptăţii şi justiţiei dinsocietatea noastră.

În al treilea rând, ca metodă ştiinţifică riguroasă, eficientă, rapidă, concordată cu principiile fundamentale legale ale procesului penal de stabilire a adevărului, legalităţii şi rolului activ în procesul de urmărire penală, detectarea cu ajutorul bio-detectomlui ar permite organelor respective să stabilească adevărul într-un termen cât mai redus şi cu o economie substanţială a forţei de muncă.

În al patrulea rând, utilizarea acestei metode ar plasa organele de justiţie din Republica Moldova printre ţările cu o legislaţie de procedură penală modernă, caracteristică statului de drept.

87

CAPITOLUL V. DACTILOSCOPIA ŞI SEMNĂTURĂ DIGITALĂ

Secţiunea 1. Utilizarea mijloacelor tehnice contemporane în vederea desăvârşirii activităţii de evidenţă dactiloscopică.

§1. Consideraţii generale privind Sistemul Automatizat Înformaţional Dactiloscopic.În conformitate cu indicaţia Guvernului Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Înterne

începând cu anul luna august 1989 lucrează asupra elaborării Registrului de Stat al populaţiei şi Control al Republicii Moldova.

Lucrărire au luat o mişcare mai amplă începând cu septembrie 1993 în legătură cu Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.144 din 20.09.1993 „Cu privire la crearea Sistemului Naţional de paşapoarte şi Registrul de Stat al populaţiei”.

Organizaţional, Registru de Stat al populaţiei se bazează pe Departamentul Evidenţă şi Documentare a populaţiei al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, creat în conformitate cu Guvernului Republicii Moldova nr. 385 din 05.07.1996. Posesorul, utilizatorul şi distribuitorul informaţiei este Direcţia Informaţii a Inspectoratului General de Poliţie a Ministerului Afacerilor Interne.

În scopul asigurării îndeplinirii complete a sarcinilor Direcţiei Informaţii necesită crearea Sistemului Automatizat de Identificare a Amprentelor (în continuare S.A.I.A.)

Sistemul Automatizat de Identificare a Amprentelor va realiza următoarele scopuri:1. acordarea ajutorului organelor administrative în optimizarea eficacităţii petrecerii

politicii de stat;2. acordarea ajutorului organelor de drept în asigurarea legalităţii şi ordinii publice;3. ridicarea serviciilor prestate populaţiei;4. asigurarea informaţională a activităţii companiilor şi organizaţiilor, cât şi altor persoane

juridice;5. accesibilitatea la date concrete, depline şi permanent reînnoite;6. necesitatea dezvoltării şi introducerii în activitatea Organelor Afacerilor Interne a

metodelor eficiente, fundamentate ştiinţific, de identificare a infracţiunilor;7. înregistrarea şi evidenţa recidiviştilor, identificarea autorilor unor infracţiuni,

identificarea cadavrelor necunoscute;8. asigurarea drepturilor omului în conformitate cu legislaţia, acordurile încheiate între

state şi alte acte normative.Sistemul Automatizat de Identificare a amprentelor se creează în conformitate cu

următoarele principii generale:- obiectivitatea dirijării;- răspunderea clientului;- repturile omului;- integritatea fizică şi logică a sistemului;- corespunderea standartelor şi unificărilor;- posibilitatea completării permanente cu date;- prezenţa legăturii reciproce între sisteme;- interacţiunea reciprocă şi exploatarea sistemelor;- independenţa dezvoltării sistemelor, etc.Principiile date sânt carcasul oricărei sisteme. Denaturarea sau deteriorarea principiilor

date, duce la schimbarea esenţei însăşi a sistemei.La baza creării Sistemului Automatizat de Identificare a amprentelor stă evidenţa

automatizată a populaţiei şi controlul conform cerinţelor de bază.Drept cerinţe de bază putem enumera: caracterul deschis al sistemului, cu alte cuvinte posibilitatea funcţionării Sistemului

Automatizat de Identificare a amprentelor concomitent cu alte sisteme automatizate;

88

compatibilitatea modului program-tehnic, adică constituirea sistemului dintr-un număr dat de complexe program-tehnice;

securitatea şi protecţia informaţiei - este una din cerinţele de bază în practica informaţional internaţională;

funcţionarul multiplu (economisirea mijloacelor) în politica de cadre, care este asigurat nu noi tehnologii informaţionale automatizate contemporane;

folosirea metodelor progresiste şi mijloacelor de dirijare: proiectarea automatizată, turaţia automatizată a documentelor, inventarierea cu computare a obiectelor la distanţă, controlul la distanţă a funcţionării sistemei, etc.

În scopul soluţionării problemei automatizării acestor masive, începând cu anul 1994 Direcţia Tehnico-Criminalistică a efectuat un lucru enorm de cercetare şi a examinat profund ofertele mai multor firme producătoare de sisteme automatizate de identificare a amprentelor digitale, printre care: sistemul automatizat „Sled-2”, „Papillon”, „Sonda”, sistemul automatizat AFIS-Printrak, MORPHO-AFIS.

De asemenea a fost studiată practica internaţională în domeniu a diferitor ţări (S.U.A., Germania, Franţa, România, Israel, Turcia, etc.), care au implementat deja un sistem automat de identificare a amprentelor digitale.

Aceste sisteme prezintă avantaje considerabile faţă de modul clasic de lucru. Printre acestea sunt:

prevenirea, descoperirea şi cercetarea operativă a infracţiunilor şi contravenţiilor administrative;

căutarea şi depistarea operativă a cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini, şi apatrizilor dispăruţi fără urmă;

stabilirea operativă a identităţii persoanei după cadavrele neidentificate; stabilirea operativă a identităţii cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi

apatrizilor incapabili, din motive de sănătate sau vârstă, să comunice datele privind persoana sa;

confirmarea identităţii cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini, apatrizilor; verificarea, stabilirea cu identificarea operativă a infractorului în momentul trecerii

hotarului; automatizearea cvasicompletă a celor mai anevoioase operaţiuni în procesul

valorificării amprentelor de la selectarea datelor la compararea impresiunilor sau urmelor;

precizia şi finalitatea, care permit analizarea mai multor milioane de impresiuni în câteva minute;

exploatarea relativ simplă, modul de lucru putând fi însuşit de specialiştii dactiloscopi într-o perioada destul de scurtă;

calitatea imaginii şi despozitivele de ameliorare permiţând operatorului să completeze eventualele puncte caracteristice, mărimi totale sau parţiale, îmbunătăţirea contrastului, inversarea video;

citirea directă a amprentei de pe degetul persoanei, fără a mai fi necesară amprentarea clasică;

schimbul operativ reciproc de informaţie dactiloscopică prin intermediul reţelelor electronice.

Avaluând posibilităţile tehnice, termenii şi condiţiile de livrare, posibilităţile modernizării şi reactualizării, s-a conchis că cel mai optimal şi acceptabil pentru condiţiile social-economice ale Republicii Moldova este sistemul automatizat PRINTRAK-AFIS. Acest sistem are o practică de lucru enormă, fiind instalat în peste 36 de ţări ale lumii.

De asemenea, în vederea asigurării unei baze normative a activităţii instituţiilor abilitate prinvind colectarea, evidenţa, păstrarea, clasificarea şi eliberarea informaţiei dactiloscopice , cât şi stabilirea, confirmarea indentităţii persoanei, a fost elaborat proiectul legii „Cu privire la înregistrarea dactiloscopică”.

89

Această lege stabileşte scopurile, principiile, tipurile şi cerinţele de bază ale înregistrării dactiloscopice în Republica Moldova, condiţiile păstrării şi utilizării informaţiei dactiloscopice.

Scopurile înregistrării dactiloscopice sunt:- căutarea cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi apatriziilor dispăruţi fără

urmă;- stabilirea identităţii persoanei după cadavrele neidentificate;- stabilirea identităţii cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi apatrizilor

incapabili, din motive de sănătate sau vârstă, să cominice datele privind persoana sa;- confirmarea identităţii cetăţenilor Republici Moldova, cetăţenilor străini, apatrizilor,

previnirea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor şi a contravenţiilor administrative.Înregistrarea dactiloscopică este de două tipuri: binevolă şi obligatorie, fapt dictat de

îndeplinirea principiilor respectării drepturilor şi libertăţilor omului, combinării liberului consimţământ şi al obligativităţii.

În ceia ce priveşte necesitatea efectuării înregistrării dactiloscopice obligatorii a unor categorii de cetăţeni, această rezidă din scopul de bază al înregistrării dactiloscopice: identificarea persoanelor. De asemenea, luând în consideraţie particularităţile activităţii şi în virtutea exercitării atribuţiilor funcţionale, categoriile menţionate de persoane se supun unui risc profesional ridicat, fapt ce necesită luarea unor măsuri adăugătoare de protecţie, una dintre care ar consta în posibilitatea identificării precise a acestora.

Privind experienţa statelor străine în domeniu, aceasta ne arată că, luarea amprentelor de la anumite categorii de persoane nu lezează drepturile şi libertăţile omului, ci dimpotrivă se face pentru protejarea şi stabilirea precisă a identităţii sale, iar concentrarea masivului într-un singură instituţie permite accesarea rapidă la baza de date şi primirea unui răspuns operativ.

Ca exemplu, în legislaţia Federaţiei Ruse şi mai bine zis în Legea „Cu privire la înregistrarea dactiloscopică din Federaţia Rusă”, din 03.07.1998, înregistrarea dactiloscopică reprezintă prin sine activitatea, efectuată conform legii date de către organele puterii executive întru capatarea, evidenţa, păstrarea, clasificarea şi eliberarea informaţiei, identificării sau concretizării personalităţii individului.

Purtătorii ai informaţiei dactiloscopice se consideră fişele dactiloscopice, suporturile magnetice, etc.,care conţin informaţii dactiloscopice.

În Federaţia Rusă înregistrarea dactiloscopică de stat se efectuează în scopul înregistrării dactiloscopice a persoanelor şi identificării personalităţii acestora.

În vederea ducerii unui control rigiros, strict, cât şi pentru facilitarea a accesării datelor, organizarea şi realizarea evidenţei dactiloscopice, precum şi păstrarea, evidenţa, sistematizarea şi utilizarea informaţiei dactiloscopice conţinută pe purtătorii materiali se efectuează de către o singură instituţie din cadrul Ministerul Afacerilor Interne.

În lege sunt prevăzuţi strict termenii de păstrare şi condiţiile nimicirii informaţiei dactiloscopice.

Pentru evitarea unor fraude ori nereguli conform legislaţiei este efectuată supravegherea şi controlului asupra executării prezentei legi.

La noi în ţară proiectul legii menţionate a fost examinat în ministerele şi departamentele avizate, propunerile şi obiecţiile cărora au fost luate în consideraţie.

§2. Organizarea subdiviziunilor informaţionale a M.A.I. Republicii MoldovaReieşind din materialele de arhivă de care dispune Direcţia de Informaţie şi Evidenţe

Operative a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova în anii 1940-1941, prin Ordinul nr. 00961 din 8 august 1940 a Comisariatului Norodnic a Afacerilor Interne al URSS-ului a fost creat CNAI al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti.

La data creării CNAI aceasta era format din 2 Direcţii, ce asigurau securitatea statului şi societăţii: Direcţia Securităţii de Stat şi Direcţia miliţiei muncitorilor şi ţăranilor. Dat cărui fapt, în perioada dată de timp, în cadrul CNAI existau un şir de subdiviziuni şi secţii care-i dublau funcţiile.

90

Reieşind din materialele păstrate încă din perioada de pînă la război, în cadrul CNAI şi Direcţiei Miliţiei intrau două subdiviziuni:

1. în CNAI - Secţia I misiuni speciale;2. în miliţie - Secţia misiuni speciale.Prin ordinul CNAI RSSM nr. 48 din 14 octombrie 1940 a fost anunţată structura Direcţiei

miliţiei CNAI RSSM şi a Secţiei misiuni speciale, în cadrul căreia intrau 18 persoane.În februarie an. 1941 CNAI a fost divizat în două: Comisariatul Norodnic al Afacerilor

Interne şi Comisariatul Norodnic al Securităţii de Stat.În cadrul CNAI reorganizat a intrat şi fosta Secţia I misiuni speciale.La acest moment în cadrul Secţiei I misiuni speciale conform statelor erau 24 persoane:

Conducerea şi cancelaria; Secţia I; 3; Secţia II; Secţia III şi Grupa IV.Secţia I: cartoteca operativ-informaţională, care se ocupa de evidenţa infractorilor,

persoanelor ce trec pe dosarele evidenţei operative, căutarea locală şi federală, debitorii de stat şi persoanelor ce trec pe dosarele penale;

- fişierul dactiloscopic;- examinarea cererilor persoanelor deportate şi expulzate;- persoanelor represate în perioada anilor 1930, etc.;

Executarea interpelărilor parvenite de la organele de miliţie; M.A.I., M.S.N., evidenţa mişcării condamnaţilor în interiorul coloniilor şi închisorilor M.A.I. RSSM.

Secţia II: fişierul şi evidenţa efectivului secret, a dosarelor prelucrării operative (agenţilor, dosarelor de evidenţă şi formularelor), atît pe linia miliţiei, cît şi pe linia M.A.I (secţia luptei cu banditismul, secţia informaţii şi contrainformaţii a M.A.I., serviciului operativ-cechist, secviciul operativ al Direcţiei lagărelor pentru prizonierii militari nr. 198 M.A.I. U.R.S.S., serviciul informaţii şi contrainformaţii al regiunilor de graniţă.

Secţia III: înregistrarea, evidenţa dosarelor penale şi anchetare, evidenţa statistică. Dosarele anchetare - pe linia M.A.I., iar cele penale - pe linia miliţiei. Controlul asupra respectării termenilor pe dosarele anchetate, expedierea acestora în Procuratura militară a M.A.I. R.S.S.M..

Grupa IV: păstrarea dosarelor de anchetă, atît pe linia M.A.I., cît şi pe linia M.S.N., dosarelor de evidenţă operativă şi a efectivului secret.

În perioada Marelui Război, toate materiale referitor la activitatea C.N.A.I. R.S.S.M, care au putut să fie salvate de la distrugere au fost expediate în R.S.S. Kazahstan, regiunea Aktiubinsk.

În anul 1949 prin Ordinul M.A.I.şi M.S.N. nr. 00968/00334 organele miliţiei şi trupelor de grăniceri au fost transmise din cadrul M.A.I. în cadrul M.S.N.

În perioada anilor 1950-1954 în cadrul organelor de interne din perioada dată au avut loc o sumedenie de schimbări, restructurări şi modificări.

Se poate de adăugat, că pe parcursul anului 1953, Secţia I misiuni speciale a M.A.I. se ocupa ca atare numai de deservirea secţiilor de evidenţă operativ-cechistă a M.A.I., iar evidenţa miliţiei era deservită de către Secţia evidenţă-înregistrare a Direcţiei de miliţie a M.A.I. R.S.S.M.

În anul 1955, prin Ordinul nr. 005 au fost întărite statele Direcţiei de miliţie a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti şi a Secţiei evidenţă-înregistrare.

În sarcina Direcţiei date era pusă evidenţa penalităţii şi rezultatele lucrului operativ de anchetă a organelor de miliţie, evidenţa cadavrelor neidentificate, a persoanelor dispărute fără urmă, armelor şi muniţiilor pierdute şi identificate, examinarea cererilor cetăţenilor cu privire la anularea antecedentelor penale, înregistrarea dosarelor penale, evidenţa agenţilor, toate tipurile de prelucrări operative, etc.

Restructurările petrecute în perioada dată de către conducerea ţării, în fruntea căreia se afla Nichita Hruşciov în economie, sfera socială, partid, de asemenea au atins şi structura organelor de drept şi mai ales Ministerul Afacerilor Interne.

91

În anul 1971, în conformitate cu Ordinul M.A.I. nr. 0178, prin Ordinul M.A.I. nr. 025 din 6 aprilie 1971 a fost înfiinţat Centrul Informaţional al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti. Centrul dat cuprindea următoarele secţii: Secţia operativ-informaţională; Secţia statistică; Secţia informaţie operativă şi căutare; Grupul control metodic; Grupul de exploatare a maşinilor electronice de calcul în bază de contract; Cancelaria, cît şi arhiva.

Structura Direcţiei Informaţii a Ministerului Afacerilor Interne, începînd cu înfiinţarea sa ca secţie şi pînă în prezent a suferir schimbări şi modificări.

Actualmente Direcţia Informaţii şi Evidenţe Operative se consideră una din cele mai importante subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor de Intrene, care asigură evidenţa şi supravegherea permanentă a stării infracţionale în ţară; asigură consolidarea şi dezvoltarea sistemelor informaţionale automatizate de date şi evidenţe, reţelei informaţionale; determină în baza analizei stării criminalităţii, direcţiile prioritate de dezvoltare a sistemelor informaţionale, elaborează şi realizează programe complexe privind asigurarea informaţională a organelor afacerilor interne; elaborează, crează, implementează, dezvoltă şi susţine sistemele informaţionale ale M.A.I. şi organelor naţionale şi internaţionale; asigură achimbul de informaţie în cadrul organelor de drept a Republicii Moldova cu organele de drept şi control a ţării şi altor state; participă la depistarea, descoperirea crimelor în limita competenţei sale şi la căutarea persoanelor ce au comis infracţiuni sau care au despărut fără urmă, identificarea cadavrelor, obiectelor marcate, persoanelor fizice şi juridice prin intermediul sistemelor informaţionale automatizate ale Ministerului Afacerilor Interne; efectuează controlul privind veridicitatea şi legitimitatea informaţiei parvenite în Direcţia Informaţii de la organele afacerilor Interne; asigură protecţia socială şi juridică a efectivului şi subdiviziunile subordonate, prestează servicii informaţionale, tehnologice şi program-tehnice persoanelor fizice şi juridice, etc.

Stadiul actual al tehnologiilor informatice şi rezultatele în domeniul tratării matematice a analizei imaginilor au permis punerea la punct şi implementarea în activitatea curentă a autorităţilor judiciare a unor sisteme automate de identificare a amprentelor digitale.

Masivele dactiloscopice din organele afacerilor interne ale Republicii Moldova, la momentul de faţă, pot asigura o bază probantă impunătoare, ţinînd cont, că o mare majoritate din probele materiale folosite revin urmelor de mîini.

Secţiunea 2. Sistemele automatizate de identificare a amprentelor urmelor digitale.§1. Examinarea amprentelor digitale în cadrul Sistemelor informaţionale folosite de către

poliţia altor state.Examinarea amprentelor papilare în cadrul poliţiei are în general un dublu scop: stabilirea

adevăratei identităţi a persoanelor suspecte de a folosi mai multe identităţi şi identificarea infractorilor pe baza urmelor papilare lăsate la locul săvîrşirii infracţiunilor.

De-a lungul anilor, fişierele (cartotecile) poliţiei din toate ţările lumii au acumulat un număr mare de fişe deca şi monodactilare. În aceste condiţii a devenit firească preocuparea pentru aplicarea ultimelor descoperiri tehnice din domeniul calculatoarelor electronice la examinarea amprentelor papilare.

În ţările dezvoltate ale lumii, precum ar fi Japonia, S.U.A., Franţa, Germania, Anglia, ş.a. au fost puse la punct mai multe sisteme de prelucrare a amprentelor, care sînt bazate pe tehnica recunoaşterii formelor cu ajutorul computerului.

Sistemele folosite diferă de la o ţară la alta. Totuşi 2-3 sisteme de mare eficienţă se clasifică de către specialiştii din domeniul dat. Aşa dar primul din aceste cîteva sisteme este sistemul japonez.

1. Sistemul automat de identificare a amprentelor digitale folosit în Japonia.

După 10 ani de cercetări, poliţia din Japonia a adoptat în octombrie anul 1982 un sistem automat de identificare a amprentelor digitale.

92

În sistemul dat, ordinatorul detectează în mod automat particularităţile din imaginea unei amprente digitale, le introduce în memorie şi le compară.

Pentru a detecta particularităţile desenului, ordinatorul consideră amprenta ca o imagine în care axele „x” şi „y” au originea în centimetrii desenului papilar. Poziţia fiecărui element particular este definită de distanţă faţă de axa „x” sau „y”, iar direcţia este indicată de unghiul pe care-l face cu axa „x”.

Computerul stabileşte apoi raporturile care leagă între ele particularităţile definind numărul de creste care le separă. Poziţia, direcţia particularităţilor şi raporturile lor reciproce sunt traduse în date numerice pe care definind numărul de creste care le separă. Poziţia, direcţia particularităţilor şi raporturile lor reciproce sunt traduse în date numerice pe care calculatorul le introduce în memorie. Procesul este realizat pentru ansamblul întregii amprente; în mediu maşina detectează 100 particularităţi pe imaginea unui deget. Sistemul are două funcţii principale: înregistrarea şi compararea.

a. Funcţia de înregistrareAmprentele (cele de pe fişele dactiloscopice ale infractorilor) sau urmele (relevate la

locul săvîrşirii infracţiunii) fac obiectul unei citiri automate.Există o primă bază de date pentru identificarea amprentelor rulate (cele de pe fişele

dactiloscopice), iar a doua pentru identificarea urmelor latente şi o a treia conţine amprentele rămase anonime.

Viteza de înregistrare este în jur de 1,5 secunde pentru un deget, 15 secunde pentru o fişă decadactilară şi 6 secunde pentru o urmă digitală.

b. Funcţia de comparareIdentificarea unui suspect este verificată după ce i se iau amprentele pe fişe, iar

identificarea sa se face după urmele găsite la locul faptei.Viteza de comparare este de 1,3 milisecunde pentru o comparaţie deget cu deget.

93

fig.1. Particularităţile desenului papilar şiraporturile dintre ele

fig. 2. Detectarea detaliilor caracteristice a poziţiei, direcţieişi a negaţiilor dintre ele. Liniile albe indică relaţiile detectate

Identitatea unui suspect este verificată după ce i se iau amprentele.Configuraţia sistemuluiPrincipalele aparate ce compun fiecare subsistem şi funcţiile lor sunt:- Cititorul de fişe decadactilare şi de urme papilare. Aparatul detectează automat

particularităţile fiecărei amprente de pe fişe decadactilară, ca în fig. 1.Particularităţile urmei sunt citite după ce aceasta a fost mărită şi transferată pe o

hârtie specială (fig. 3-4).

fig.3. Mărirea unei urme digitale latente fig. 4. Urma din fig.3.transferată pe hârtie de calculator specială

94

Aparatul compară particularităţile amprentelor stocate în fiecare bază de date cu cele ale amprentelor de identificat şi fumizează rezultatul acestei comparaţii sub forma unui document imprimat.

Procedura de comparare se face în general după schemă.Mai precis, aparatul compară poziţia, direcţia şi relaţiile particularităţilor amprentei

relevate (urmei) cu cele care se găsesc în memorie şi când constată, selecţionează „perechite” de particularităţi identice.

Atunci, când numărul particularităţilor repetabile sub formă de „perechi depăşeşte un număr prescris, procesorul creează o stare conform celei pe care < are în memorie şi face să se întoarcă sau se deplaseze axele de coordonare al amprentei extrase, apoi calculează gradul de similitudine între particularităţile celor două amprente de comparat şi decide, în acest mod, gradul de concordanţă între cele două desene papilare.

Sistemul prezentat a fost pus în funcţiune începând cu octombrie 1982 cînd au fost introduse în memorie toate amprentele de pe fişele deja cartate în fişierile manuale, care reprezentau în jur de 6 milioane de persoane.

Identificarea urmelor digitale ridicate de la locul infracţiunilor a debutat în octombrie 1983, iar muncă de comparare cu fişele dectiloscopice a început în octombrie 1984.

Efectele aplicării sistemului:- compararea tuturor amprentelor ce figirează în fişierele Serviciului Naţional al

Poliţiei Japoneze cu urmele ridicate de la locul infracţiunilor a devenit posibilă;- a devenit, de asemenea, posibilă compararea cu urmele digitale chiar fragmentate;- toate urmele digitale râmase de la cazurile cu autori neidentificaţi au fost introduse

în memorie şi comparate automat cu amprentele prelevate în momentul arestării unui delicvent, de unde o economie de manoperă considerabilă;

- posibilitatea de comparare a urmelor digitale între ele a permis să se verifice dacă toate au fost lăsate de acelaşi autor la locul comiterii diferitelor infracţiuni;

- a crescut considerabil numărul cazurilor de identificare a urmelor ridicate de la faţa locului.

2. Sistemele MORFO de recunoaştere şi identificare automată a amprentelor digitale

După nouă ani de cercetări în domeniul identificării amprentelor, în 1984 a fost fondată Societatea MORFO-SYSTEMS avînd ca scop dezvoltarea şi marketingul sistemelor de computere cu tehnologie avansată care să prezinte industrializarea şi automatizarea muncii de examinare, comparare şi identificare a amprentelor digitale.

Societatea, cu sediul principal în Franţa şi cel subsidiar în S.U.A., a pus la punct sistemele AFR (Automatic Fingerprint Recognition System) şi AFIS (Automated Fingerprint Identification System) care permit ca un suspect să fie identificat în cîteva minute după amprentele şi urmele digitale.

Sistemul AFR (sau AFIS) compară urma digitală ridicată de la locul faptei cu amprentele aflate într-o bancă de date (capabilă să stocheze mai multe milioane de amprente) iar în final selectează o scurtă listă de cantidaţi.

Un specialist dactiloscop, vetifică apoi lista prezentată de sistem şi se pronunţă asupra identităţii dintre urmă şi amprentă.

Începând cu anul 1985 MORFO-SYSTEM a fost adoptat şi de poliţiile din Austria, Germania, Spania, Anglia, Indonezia, Hong-Kong, Kuweit şi Canada.

Baza de date a sistemului AFR (AFIS) poate conţine informaţii de diferite tipuri: amprente, imagini (portrete, fotografii, schiţe) şi date alfanumerice.

Sistemele sunt destul de puternice ca să permită compararea elementelor căutate cu cele din baza de date în cîteva minute.

95

Examinarea comparativă cuprinde cel mai frecvent: fişele decadactilare, urmele ridicate de la faţa locului rămase neidentificate şi date complementare.

Urmele digitale de la locul faptei, uneori, sunt fragmentare sau de calitate slabă. Procesul special de prelucrare numit CAXI permite efectiv identificarea lor deoarece aceasta nu necesită localizarea centrului, orientarea sau chiar o numărare a crestelor papilare ale amprentei analizate.

Procedeul CAXI poate procesa chiar şi acele urme care ar fi imposibil de comparat prin metodele tradiţionale şi aceasta fără mărirea timpului normal de procesare. Prin mărirea unei zone a urmei, sistemul permite operatorului să adauge punctele caracteristice fără a altera imaginea originală a desenului (fig. 5). De asemenea, se pot opera măriri totale sau parţiale, variaţii ale contrastului, inversări ale imaginii video, îmbunătăţiri ale imaginii crestelor, etc.

fig. 5. Marcarea prin mărirea unei zone a urmei

Procedurile de intrare în sistem sunt organizate în funcţie de ierarhizarea dată de utilizator. Maşina permite selectarea din baza de date a imaginii ce corespunde amprentei verificate. Un model complet automatizat permite, în cazul unor greşeli, chiar majore, restabilirea funcţionării chiar din punctul unde fusese lăsată, prevenind orice pierdere de date.

Sistemul poate fi echipat cu cititori optoelectonici care permit introducerea directă în memorie a desenului papilar al unui deget, fără a mai utiliza metoda „tipăririi” pe fişe dactiloscopice.

Structura sistelului MORFO-AFR Componentele principale ale sistemului sunt:- Staţie de lucru principala (IMP-1002)În cadrul acestei staţii, utilizatorul are acces la toate fincţiile sistemului. El poate să

introducă fişa decadactilară (amprentele şi textul) în orice format sau culoare precum şi urmele digitale exact cum au fost tidicate sau fotografiate la locul faptei.

Cel ce foloseşte această staţie poate de asemenea să realizeze controlul calităţii imaginii, să efectuaze diferite tipuri de examinări sau să le modifice.

- Staţia de lucru pentru verificări (IMP-5002)Staţia permite verificarea datelor înscrise pe fişele dactiloscopice şi vizualizarea

imaginii amprentelor stocate.- Codificator de amprente (IMP-2002)Acesta asigură cu mare precizie detectarea automată a punctelor caracteristice

(capetele crestelor şi bifurcaţiile) amprentelor sau urmelor. Aici se face recunoaşterea automată a amprentelor sau urmelor neclare ce necesită un control calitativ pentru ca sistemul să le poate detecta mai bine.

96

- Sistemul de stocare digitale şi refacere a imaginilor (IMP 7001/2/3)Imaginile neidentificate ale amprentelor şi urmelor sunt arhivate pe un disc optic

digital în 256 nuanţe de gen. Se păstrează în acest fel calitatea amprentelor originale. Un suport automat de discuri (jukebox) permite ca imaginile să fie refăcute rapid în timpul verificării rezultatelor examinării.

- Sistemul de comparare automată (IMP-4001/3). Acest sistem asigură compararea automată a punctelor caracteristice ale amprentelor sau urmelor cu caracteristice impresiunilor deja înregistrate în sistem.

- Interfaţa computerului (IMP99xx)Permite dialogul cu sistemele instalate (arhivele şi baza de date), folosindu-se

limbajele protocolare.- Controlul de reţea (IMP 6001/2)Acest aparat se ocupă cu stabilirea dialogului între maşinile conectate la reţea, cu

dialogul între capetele de reţea; cu înregistrări statistice, cu redactarea rapoartelor. De asemenea, e responsabil sub toate aspectele de securitate a sistemului şi cu controlul tuturor căilor de acces la componentele locale sau depărtate ale sistemului.

- MINI XL - Staţie individuală automată de lucru cu fişele dactiloscopice, având toate funcţiile de bază ale sistemului mare. Se foloseşte de regulă de serviciile locale sau judeţene de poliţie.

- IMP 8020-Staţie de lucru depărtată, pentru poliţiile municipale, îndeplinind aceleaşi funcţii ca IMP 1002.

- IMP 8040-Staţia de lucru care permite confirmarea identităţii unui individ. Este echipată cu un aparat care citeşte direct amprentele şi un imprimant pentru realizarea fişelor decadactilare de calitate.

Aceste instalaţii ce operează la distanţă de staţia centrală, sunt folosite de regulă în închisori, aeroporturi, secţii de poliţie etc.

3. Sistemul AFIS 2000 - PRINTRAK de procesare a amprentelor şi urmelor digitale

Graţie noilor tehnologii încorporate, acest sistem poate rezolva problemele reale ale utilizatorilor, fiind rodul mai multor ani de colaborare cu F.B.I. pentru dezvoltarea standartelor procesării automate a urmelor papilare.

PRINTRAK are peste 100 de agenţii în toată lumea, care utilizează echipamentele sale.

Facilităţile oferite de AFIS-2000:AFIS 2000 se poate adapta la cerinţele oricărui tip utilizator (de la cel mai mic la cel

mai mare), pentru procesarea urmelor papilare, capacitatea sa putând fi mărită la cerere.Firma poate pune la dispoziţie echipamente pentru introducerea impresiunilor prin

scanare.Componentele sistemului AFIS:Configuraţia tipică medie a sistemului AFIS 2000 este: Staţiile de lucru ergomice oferă operatorilor condiţii excelente de lucru

iar folosirea unui „mouse” inteligent uşurează mult munca şi face mai rapidă operarea. Staţia de introducere (S.I.) constă dintr-o unitatea centrală, un mouse, o

tastatură, monitor, două scanere specializate pentru impresiuni şi pentru urme. Este conectată cu celelalte subsisteme printr-o magistrală ETHERNET.

Prin această staţie se pot introduce impresiunile de pe fişele deca şi urmele relevate şi se pot verifica fişele decadactilare introduse şi urmele stocate. Informaţia conţinută de impresiuni este preluată la o singură trecere a scanerului şi afişată în 256 nuanţe de gri. Scanerul are o rezoluţie de 500 (dpi) puncte/inch (aproximativ 20 puncte/mm) şi viteză mare de preluare, o fişă decadactilară fiind introdusă în circa 20

97

secunde, inclusiv preluarea textului însoţitor. Pe de altă parte, scanerul permite vizualizarea în timp real a urmelor ridicate de la o faptă, imaginea fiind vizibilă în tonuri de gri, cu posibilitatea de a fi preluată de pe fotografie sau direct de pe folie.

După scanare, se sesizează imediat centrul impresiunii (urmei) şi se afişează pe ecran. Operatorul poate ajusta poziţia centrului cu ajutorul mouseului înainte ca urma să fie codificată şi memorată.

Se foloseşte un procesor de urme papilare (PUP) capabil să detecteze elementele de identificare şi să clarifice urma, rapid şi exact, permiţând sporirea eficacităţii muncii operatorului.

Folosind compresia şi decompresia datelor, se poate face o mare economie de spaţiu în memoria externă.

În timpul căutării, urmele sunt rotite cu 30˚ pentru a permite regăsirea deltei, centrului şi axelor, indiferent de poziţia în care a fost introdusă anterior impresiunea. În momentul în care s-a detectat o probabilă identificare, se cere dactiloscopiilui operator sa decidă. Rezultatele parţiale ale cercetării bazei de date sunt stocate pentru o revedere rapidă. Se poate verifica totodată şi corespondenţa cu vreuna din urmele de la cazurile nesoluţionate rămase în evidenţă. Rezultatele pot fi revăzute la staţia de introducere sau la alte staţii din sistem. Corespondenţele (probabilele identificări) pot fi afişate pe ecran sau tipărite pe hârtie.

Staţia latentă (S.L.) este proiectată să asigure introducerea comodă a urmelor. Scanerul permite o reglare automată sau manuală (interactivă) a diafragmei, focalizării (clarităţii) şi luminozităţii imaginii.

Operatorul poate aranja urma sub obiectiv şi poate folosi facilităţile de întărire a contrastului şi luminozităţii urmei pentru obţinerea celei mai bune imagini. Urma este prezentată în două căsuţe difirite. În prima este prezentată urma la scara 1:1, iar în cealaltă la scara 4:1, setul de funcţii de relevare conţine posibilităţi de mărire şi alăturare, rotire, control al contrastului şi luminozităţii. Toate acestea permit o codificare corectă şi prin acesat creşterea numărului de identificări.

Staţia are la bază un procesor de imagini inteligent, capabil să extragă automat caracteristicile urmei, să le primească pe cele indicate manual de operator, sau să excludă elementele false găsite.

Se poate realiza automat o rotire cu 180°, ceaa ce permite şi compararea urmelor fără centru şi deltă.

Imaginile rezultate, cu indicarea elementelor, se pot vizualiza pe monitor sau se pot introduce în memorie. Accesul la ele se face baza numerelor de identificare pentru fişele deca sau după numărul de caz pentru urme.

Staţia de verificare (S.V.) cuprinde un monitor, o unitate centrală, o tastatură şi un „mouse”. La acesata staţie se pot efectua revizuiri ale fişelor deca, comparaţii şi verificări, precum şi încărcări de imagini directe pentru verificarea identităţii persoanelor. Se foloseşte atunci când volumul de lucru de la celelalte două staţii este mare şi atunci la ele se face doar introducerea de date, verificarea lor făcându-se aici.

Procesorul, baza (creierul) sistemului AFIS, este format de două subsisteme care realizează de fapt căutarea, stocarea şi actualizarea informaţiilor. PRINTRAK caută în continuare să îmbunătăţească calităţile acestor componente, mărind viteza şi precizia lor.

Subsistemul de memorare şi actualizare a datelor (SMA) se bazează pe un sistem ce stochează date digitale. El poate memora şi regăsi orice fel de informaţii, imagini ale urmelor digitale şi palmare, forografii, voce, texte, impresiuni papilare, date de identificare. Iniţial, sistemul este pregătit să stocheze urme şi impresiuni papilare, putând fi transformat ulterior pentru a stoca şi alte informaţii. Are viteză mărită şi posibilitatea de a reface o zonă defectă cu ajutorul unei copii de siguranţă.

98

Sibsistemul de Sutare (S.C.). Funcţia centrală a sistemului AFIS o constituie căutarea şi regăsirea datelor pentru crearea unui fond de fişe şi urme ce prezintă asemănări între ele pentru a fi supuse ulterior comparaţiilor realizate de dactiloscopii operatori.

Sistemul de căutare este prevăzut cu un suport de înregistrare a datelor în care se stochează datele privitoare la identitate şi cele despre elementele de identificare ale impresiunilor, ceea ce uşurează mult operaţia de căutare.

Sistemul rezultat este foarte flexibil, putând fi îmbunătăţit pentru sporirea vitezei în cazul lucrului cu baze mari, prin adăugarea de noi procesoare.

Subsistemul de căutare poate lucra în toate modurile: fişele deca se compară cu cele din baza de date folosindu-se doar

compararea degetelor arătătoare sau a celor mai bine imprimate două degete, la alegere; urmele ridicate se compară cu toate cele 10 impresiuni din toate fişele

deca existente în memorie; fişele deca sunt confruntate la introducere cu toate urmele rămase în

evidenţă de la cazurile nerezolvate; urmele introduse sunt comparate şi cu urmele de la cazurile nerezolvate,

introduse anterior în memoria sistemului. Sistemul poate fi uşor configurat pentru a include şi o staţie de introducere a

impresiunilor „pe viu” şi eventual şi ataşarea fotografiei persoanei. Impresiunile se stochează prin simpla rulare a degetului pe un dispozitiv special. Această aplicaţie se poate folosi mai ales pentru stabilirea identităţii persoanelor care folosesc mai multe nume, datele citite fiind trimise instantaneu pentru comparaţie staţiei centrale S.I.

Sistemele prezentate sunt cele mai performante din lume la această dată. După cum rezultă din prospectele firmelor producătoare, ele realizează doar identificări probabile, lăsând conclizia finală în seamă expertului dactiloscop.

Sistemele automate sunt de neînlocuit în cadrul cartotecilor dactiloscopice, asigurând o viteză de lucru şi un randament de neatins în sistemul manual de lucru. Se poate spune că doar prin utilizarea sistemelor automate, ideea de cartotecă dactiloscopică a fost transpusă integral în realitate.

4. Aplicaţii civile ale sistemelor de identificare a persoanelor cu ajutorul amprentelor papilare.

Multe din ţările dezvolatate ale lumii se confruntă cu fraude de identificare constând în aceea că pentru a beneficia de unele drepturi şi avantaje materiale, o persoană se înscrie la institutele publice abilitate sub mai multe identităţi. Avantajele urmărite se referă la obţinerea permiselor de muncă şi ajutor financiar de către refugiaţii care solicită azil politic, dreptul de a primi asistenţă socială de către persoane fără ocupaţie sau posibilităţile de a obţine mai multe permise de conducere în mai multe state ale unei federaţii de către conducătorii auto care încalcă regulile de circulaţie.

Vom prezenta câteva exemple:a). Creşterea numărului fraudelor de identitate în rândul persoanelor ce solicită azil

politic a determinat Oficiul francez pentru protecţia refugiaţilor şi apatrizilor (OFPRA) să utilizeze sistemul AFIS, începând cu anul 1989, pentru crearea unei baze de date cu aplicaţii civile ale amprentelor papilare.

Conform legislaţiei franceze, când un refugiat sau o persoană fără cămin depune o cerere, primeşte imediat un permis de muncă şi un ajutor financiar. Verificarea cererii şi detectarea fraudei durează luni de zile, timp în care solicitantul continuă să beneficieze de sprijin.

Sistemul AFIS a avut succese în depistarea fraudelor. În anul 1990, conform datelor oferite de OFPRA, au intrat 25.000 de persoane în evidenţă şi au fost depistate 264 de

99

duplicate. S-a înregistrat o scădere spectaculoasă a cererilor datorită probabil şi posibilităţilor rapide de identificare a persoanelor pe baza amprentelor digitale, oferite de sistemul automat folosit.

Pentru a preîntâmpina conexiunile sistemului AFIS la alte fişiere computerizate, se foloseşte pentru identificare degetul mijlociu, în timp ce alte agenţii de protecţie a legii folosesc degetul mare şi arătător.

b). Departamentul pentru servicii publice al districtului Los Angeles a încheiat un contract cu corporaţia EDS-AFIS pentru folosirea sistemului în vederea identificării cu ajutorul urmelor papilare a persoanelor care încearcă să obţină ajutor social dublu înscriindu-se sub nume diferite. Se folosesc degetele arătătoare de la mâna stângă şi dreaptă, amprentele fiind introduse fără tuş, prin scanare. Folosirea Scanerului are rolul de a evita asocierile cu folosirea tradiţională a tuşului la amprentarea infractorilor. Amprentarea „pe viu” face citirea mai uşoară şi evită intimidarea celor amprentaţi.

Districtul Los Angeles a editat broşuri pentru educarea populaţiei şi asigurarea acesteia că amprentarea nu are nici o legătură cu munca poliţionească.

c). În Statele Unite ale Americii există posibilitatea ca un şofer să obţină cu uşurinţă mai multe persime de conducere prezentându-se în mai multe state sub diferite nume. Conform Legii prinvind securitatea autovechiculelor, din 1986 în S.U.A., o persoană nu poate avea mai mult de un permis de conducere. Această lege stabileşte un sistem de identificare a posesorilor de permise de conducere (CDLIS) în care fiecare stat va continua să-ţi înregistreze cetăţenii proprii posesori de permise, dar va trimite concomitent o copie a amprentelor papilare şi a datelor de identificare la un oficiu de control. Când se solicită un permis, se verifică amprentele în CDLIS pentru a se asigura că nu s-a emis deja un altul aceleiaşi persoane. Când se identifică un solicitant care mai are un permis, se indică statul care l-a eliberat.

CDLIS a fost proiectat să permită verificarea rapidă, prin reţeaua naţională de comunicaţii, a faptului că o persoană are permise de conducere eliberate în mai multe state.

Tehnologiei biometrice de identificare ca suport al CDLIS. Din august 1984 până în mai 1990, au fost testate două tehnologii biometrice:amprentele papilare şi desenul retinei implementate de firmele MORPHO Sistems Inc şi Eye Dentify Inc. S-a folosit o bază de date cuprinzând 62.000 şoferi din 4 state (California, Illinois, Carolina de Nord şi Texas), în plus au fost verifacaţi 10.000 californieni, folosind amprentele papilare în domeniul identificării posesorilor de permise de conducere.

Rezultatele testului în privinţa corectitudinii indicatorilor au fost de 92 pentru amprentele papilare şi 69 pentru desenul retinei. Acest rezultat a condus la alegerea Sistemului AFIS.

Studiul a testat şi gradul de acceptare din partea publicului a tehnologiei biometrice de identificare, stabilind că publicul a acceptat în proporţie de 98 amprentele papilare şi de 93 pe cele ale retinei. Aproximativ 80 au găsit ambele tehnologii interesante, compatibile, sigure, uşor de aplicat şi importante.

Prin identificarea biometrică se înţelege stabilirea identităţii unei persoane pe baza caracteristicilor sale anatomice şi fiziologice. Caracteristicile biometrice cuprind: amprentele papilare, desenul retinei, desenul papilelor coriale ale buzelor, A.D.N.-ul, spectografia vocii şi altele.

3.3 Produsele şi serviciile internaţionale

Produsul informaţional de bază al sistemului îl vor reprezenta - amprentele.Pe parcursul cooptării tehnologiilor înaintate, spectrul informaţiei acumulate poate fi

lărgit în baza Ministerului Afacerilor Externe (întrebările cu privire la paşapoarte, vize),

100

băncilor (programul complex, legat de plăţile prin virament, sistemul creditoric, cartele bancare, etc.), Ministerul Securităţii Naţionale (asigurarea informaţională pe întrebările securităţii), etc.

Se presupun două nivele de servicii:Nivelul superior - dări de seamă (analiza automatizată, pronosticul, expertiza,

deciziile, recomendările, etc);Nivelul inferior - informaţii (fişierul deplin, documentul iniţial, documentul derivat).Organele şi subdiviziunile Sistemului Informaţional Automatizat de Identificare a

Amprentelor vor presta şi alte servicii.Din punct de vedere al structurii informaţionale, bancul de date al Sistemului

Informaţional Automatizat de Identificare a Amprentelor, conform celor expuse mai sus, se v-a construi în baza masivului de date al nivelului superior:persoanele fizice, juridice şi documentele.

În principiu, masivele informaţionale se vor construi în corespundere cu următoarea structură informaţională de bază, care se va păstra în Bancul de Date:

-demografică;- geografică;- starea familiară;- statutul conform legislaţiei;- identificarea administrativă;- identificarea fizică (sub formă textuală sau cifrată);- identificarea fizică (sub formă audio, video sau grafică).

3.3 Protejarea sistemelor informaţionale şi securităţii informaţiei

În practica de lucru a unor state şi persoane fizice apar situaţii cînd în scopul păstrării tainei de serviciu, comerciale sau de stat, a informaţiei confidenţiale, de asemenea a materialelor de preţ, este necesar accesul special în încăperi, baze de date sau sisteme de dirijare a proceselor şi mecanismelor. Ca soluţie în cazul dat crearea sistemelor automatizate ce asigură securitatea deplină şi amplă, identificarea totală a persoanelor ce intră în grupa de acces. Astfel de sistemă a căpătat denumirea de „Sisteme ale Controlului de Acces” (SCA).

Sistema dată cuprinde informaţia cu privire la particularităţile persoanei sau mai bine zis informaţia biometrică, iar metodele folosite pentru identificarea unei astfel de informaţii, sânt denumite tehnologii biometrice.

Folosirea tehnologiilor date poate avea loc în mai multe sfere, precum ar fi:- delimitarea accesului la izvoarele informaţionale confidenţiale (serverul reţelei

computatorice, informaţii, programe);- delimitarea accesului pe teritoriul obiectului (încăperii, clădirii, depozite de

armament, etc.);- confirmarea drepturilor juridice în folosirea diferitor documente (permise de

conducere; procuri; paşapoarte, etc.).Actualmente, ca unele din cele mai cunoscute tehnologii biometrice sânt identificarea

persoanelor după amprentele degetelor, formei mânii, semnăturii, irisul ochiului, holograma hărţii temperaturii vaselor sangvine, cît şi fragmentele genetice.

Amprentele digitale, mai bine zis, desenele papilare a acestora, reprezintă un izvor important de identificare a persoanei, reieşind din particularităţile individuale a acestora, care se păstrează pe parcursul întregii vieţi.

Protecţia sistemelor informatice constituie, din ce în ce mai mult, o prioritate în managementul firmelor, organizaţiilor şi instituţiilor. Posibilitatea ca persoane neautorizate, incompetente sau răuvoitoare să poată primi accesul liber la informaţia despre situaţia economica a firmelor şi datele conctractelor acestora cu diferiţi parteneri, să

101

consulte documente secrete, sau chiar să pătrundă in bazele de date şi programele sistemului alterîndu-le sau ştergînd unele componente esenţiale, eventual prin introducerea de viruşi, care să perturbe progresiv funcţionarea sistemului, toate acestea produc nu numai efecte dezastruase, ci şi pierderi de timp şi de fonduri refacerea sistemului în vederea reluării activităţii sale normale. Pierderi irecuperabile sunt înregistrate de obicei în bazele de date. Pentru a evita aceste neplăceri, măsura de protecţie standard, este instalarea unei parole de intrare în sistemul de operare, sau în reţeaua de calculatoare. Această măsură nu este însă întotdeauna operantă. Datorită posibilităţilor de aflare a parolei (din neglijenţa administratorului sistemului), care este deseori cunoscută de către mai multe persoane din anturajul operatorului principal, sau care este detectată prin utilizarea unor programe de decriptare, create special pentru violarea protecţiilor. Datorită cererii tot mai mari de îmbunătăţire a metodelor de identificare a persoanelor şi de eliminare a posibilităţilor de reproducere a informaţiei de identificare personală, s-au dezvoltat dispozitive biometrice de identificare a persoanelor, dintre care cele mai sigure sunt dispozitivele de recunoaşte a amprentei digitale. Dispozitivele de recunoaştere a amprentelor au fost utilizate mai ales pentru controlul accesului în incintele şi la calculatoarele cu caracter special: servicii secrete, unităţi militare, organizaţii guvernamentale, bănci. Actualmente tehnologia de identificare prin amprente digitale, a părăsit zonele restricţionale şi a pătruns pe piaţa libera fiind disponibilă pentru protejarea oricăror sisteme de calcul şi sisteme de calculatoare.

Dispozitivul are dimensiunea unei cutii de chibrituri şi poate fi amplasat cu ajutorul unui suport autoadeziv, pe partea laterală a monitorului sau pe carcasa calculatorului, eventual în locuri mai puţin vizibile, potrivit imaginaţiei utilizatorului. Utilat cu o cameră video minusculă, dispozitivul captează imaginea amprentei, şi o converteşte intr-o reprezentare bidimensională de vectori caracteristici, ceea ce asigură persoana identificată să nu se păstreze în calculator copia imaginii reale a amprentei sale, care ar putea fi eventual folosită de răuvoitori în scopuri necurate. Accesul la sistem este permis prin plasarea degetului de la care s-a revelat iniţial amprenta parolă, pe fereastra dispozitivului de citire a amprentelor. Sunt eliminate pierderile de timp înregistrate prin introducerea parolelor de la tastatură.

1.1. Securitatea retelelor

După cum stim, primele retelele de calculatoare au fost folosite în principal de cercetătorii din universităti pentru trimiterea postei electronice. Astăzi, milioane de cetăteni din toate colturile lumii folosesc retelele pentru diferite categorii de operatiuni bancare, pentru a face cumpărături, pentru plata unor taxe etc. De aceea, problema securitгtii a devenit una foarte importantă pentru multe din aplicatii. Există numeroase pericole privind securitatea unei retele. În acelasi timp, există si multe tehnici pentru a face retelele mai sigure.

Securitatea nu înseamnă altceva decît asigurarea că persoane neautorizate sau pur si simplu curioase, nu pot avea acces să citească sau, si mai rău, să modifice mesajele apartinînd altora. Ea vizează pe cei care încearcă să apeleze servicii la distantă pe care nu sunt autorizati să le folosească. În acelasi timp securitatea mai poate implica si verificarea dacă un mesaj provine de acolo de unde trebuie sau vine din altă parte.

Altfel spus, securitatea sistemelor de calculatoare are ca obiect problemele legate de capturarea si falsificarea mesajelor autorizate, ocupîndu-se totodată si de cei care nu recunosc faptul că au trimis anumite mesaje.

Majoritatea problemelor de securitate sunt cauzate în mod intentionat de persoane răuvoitoare care încearcă să obtină anumite beneficii sau să provoace pur si simplu rău cuiva. În problemele de securitate avem de-a face, de regulă, cu adversari inteligenti si deseori bine dotati material. De aceea, lupta împotriva lor este foarte dificilă si deseori este mentinută la cote foarte înalte de spectaculozitate si interes.

102

54Pentru a cîstiga astfel de bătălii este nevoie să-ti cunosti foarte bine adversarii, si înainte

de toate, trebuie să le întelegi motivele. Iată, într-o prezentare succintă, cîteva din principalele motive ale celor care în mod obisnuit săvîrsesc astfel de fapte.

Un elev sau un student oarecare poate săvîrsi o actiune de acest gen pentru a se distra, furînd mesajele de postă electronică a celorlalti. În schimb, un spărgător o face ori pentru a testa securitatea sistemului cuiva, ori pentru a fura datele din calculatorul altuia.

Un om de afaceri poate fi interesat să descopere planul strategic de marketing al unor competitori, în timp ce, un fost angajat al unei firme poate săvîrsi aceste fapte pentru a se răzbuna că a fost concediat.

Un finantist sau un contabil poate viza sustragerea unor sume de bani de la o companie si a le depozita într-un cont propriu. Tot asa si un sarlatan oarecare, care poate fura numere de cărti de credit pentru a le vinde sau valorifica.

Motive cu totul distincte pot avea spionii sau teroristii: acestia vor urmări în mod sigur aflarea unor secrete militare sau de alt interes din tabăra inamicului.

În general, securitatea unei retele de calculatoare poate viza următoarele categorii de probleme:

1) confidentialitatea, adică păstrarea informatiei departe de utilizatorii neautorizati;

2) autentificarea, care constă în determinarea identitгtii unei persoane;

3) nerepudierea, care are în vedere semnătura si confirmarea acesteia, si 4) controlul integritătii, adică siguranta că mesajul apartine cu

adevărat celui de la care este asteptat.       55

În practică, o retea de calculatoare este alcătuită din mai multe nivele. Fiecare nivel în parte poate contribui la securitatea acesteia. De exemplu, la nivelul legătură de date pachetele transmise pe o linie punct-la-punct pot fi codificate cînd părăsesc una dintre masini si decodificate cînd intră în cealaltă.

Dacă unele sesiuni trebuie să fie în mod obligatoriu protejate, de exemplu acelea care implică cumpărăturile on-line prin cărti de credit, altele nu necesită neapărat acest lucru. Nivelul cel mai important pentru asigurarea securitătii unei retele este nivelul aplicatie. La acest nivel apare necesitatea utilizării unor protocoale suport care să permită functionarea aplicatiilor. Securitatea nu este asigurată de un singur protocol, ci de un mare număr de concepte si protocoale. Acestea sunt folosite pentru asigurarea securitătii pentru aplicatiile care necesită acest lucru.

1.2. Criptarea si decriptarea mesajelor

Arta de a concepe si construi cifruri se numeste criptografie iar cea de a sparge cifruri se numeste criptanaliză. Împreună, acestea alcătuiesc stiinta numită criptologie.

Criptografia are o traditie veche. Ea a fost inventată de către cei care au vrut ca mesajele lor scrise să fie secrete. Cele mai importante aplicatii au fost însă în domeniul militar. Întrucît a existat dintotdeauna pericolul descifrării unui cod, singura solutie de protectie folosită la acea vreme se baza pe schimbarea rapidă a metodei de criptare.

Mesajul care trebuie criptat poartă numele de text clar, în timp ce mesajul criptat este cunoscut sub numele de text cifrat. Pentru a cripta si/sau decripta un mesaj este nevoie de o cheie. Asadar, în cazul în care inamicul reuseste să capteze mesajul, dacă nu cunoaste cheia, nu-l va putea descifra decît rareori si cu o mari dificultăti. O regulă fundamentală, utilizată în

103

criptografie, presupune cunoasterea de către orice criptanalist a metodei generale de criptare. O cheie secretă are avantajul că poate fi schimbată ori de cîte ori este nevoie; deci nu se schimbă metoda, ci doar cheia.

Cu cît cheia are o lungime mai mare, cu atît algoritmul de decriptare presupune un efort mai mare. O cгutare exhaustivă în spatiul cheilor ar conduce la un efort exponential în raport cu lungimea acestora. Se apreciază uneori că secretul este acela de a avea un algoritm puternic, dar public, dimpreună cu o cheie suficient de lungă.

Este eronată aprecierea că, dacă un cifru poate rezista unui atac, atunci acesta este sigur. Desigur, există si cazuri în care criptanalistul poate ghici unele părti din textul clar.

În criptografia modernă se folosesc două tipuri de cifruri: cu substitutie si cu transpozitie. Primul se bazează pe faptul că fiecare literă sau grup de litere este înlocuit pentru deghizare cu altă literă sau alt grup de litere. 57Deci cifrurile cu substitutie păstrează ordinea simbolurilor din textul clar, dar le deghizează. În schimb, cele cu transpozitie reordonează literele, dar nu le deghizează.

Identificarea tipului de cifru este o problemă dificilă pentru orice criptanalist. Acestia analizează frecventa de aparitie a unei litere si alte caracteristici specifice limbii respective (de exemplu, frecventa grupurilor de douг sau mai multe litere). Incluzînd si alte tehnici specifice acestei munci, criptanalistul poate ajunge mai întîi la rezolvarea dilemei privind tipul cifrării, apoi va trece la descifrarea cheii si a textului cifrat.

Construirea unui cifru imposibil de spart se face astăzi destul de simplu: ea se bazează pe alegerea unui sir aleator de biti pe post de cheie, după care se converseste textul clar într-un sir de biti. În final se aplică o operatie logică între cele două siruri, bit cu bit. Textul cifrat rezultat nu poate fi spart, deoarece orice text clar posibil este în mod egal un probabil candidat, fiecare literă apare la fel de des si deci textul cifrat nu furnizează absolut nici o informatie criptanalistului. Metoda cheilor acoperitoare, căci asa se numeste, are însă si unele dezavantaje: cheia nu poate fi memorată, deci necesită o copie scrisă a acesteia, lungimea textului cifrat este limitată de dimensiunea cheii etc.

Metoda devine însă foarte utilă atunci cînd beneficiem de ajutorul calculatorului. Cheia, memorată pe un CD special si "amestecată" cu ceva muzică, nu dă niciodată de bănuit.

Criptografia aplicată pe calculator se bazează pe două principii: 1) un mesaj criptat trebuie să contină informatie redundantă, care nu ajută la întelegerea

mesajului, dar împiedică intrusii să păcălească receptorul trimitînd un mesaj fals. 2) sunt necesare unele măsuri pentru a împiedica intrusii să retransmită mesaje mai

vechi. Se obisnuieste introducerea în fiecare mesaj a unei amprente de timp, validă doar pentru un termen scurt. 58

Desi are un caracter mai putin general, utilizarea algoritmilor cu cheie secretă este o metodă destul de puternică. Criptografia modernă utilizează algoritmi de diverse tipuri, inclusiv metodele traditionale. Obiectivul este ca acestia să fie complecsi si ireversibili, astfel încît un criptanalist să nu poată descifra mesajele. Uneori se adaugă un număr suficient de mare de niveluri, astfel ca cifrul să fie o functie extrem de complicată.

Multi algoritmi foarte greu de spart sunt cu cheie publică si se bazează pe calculul logaritmilor discreti sau pe curbe eliptice, pe dificultatea factorizării numerelor mari etc.

Există asadar, numerosi algoritmi de criptare, dar există si standarde în domeniul criptării, adoptate de unele tări pentru anumite categorii de mesaje. De exemplu, Agentia americană secretă NSA-National Security Agency, este o agentie spărgătoare de coduri, care utilizează cel mai mare număr de specialisti matematicieni, informaticieni si criptologi din lume.

Si telefonia a găsit solutii pentru a controla confidentialitatea mesajelor. Un recent pachet software, Ositron Tel 2.1, ce poate fi cumpгrat cu numai 200 DM, criptează în timp real cuvintele rostite, astfel încît un intrus nu poate auzi decît sunete nearticulate.

. Semnăturile digitale

104

Dacă mesajele săpate în piatră au dăinuit vreme de milenii în aceleasi locuri, în schimb datele prelucrate de calculatoarele de astăzi pot fi transportate oriunde în lume.

Tot din vremuri străvechi vine si credinta în păstrarea adevărului prin documente scrise. “Verba volant, scripta manent”, spune un vechi proverb latin. Odată cu aparitia tiparului lumea scrisului a fost zguduită puternic. Astăzi, calculatoare puternice, echipate cu scanere, imprimante laser si color si cu programe performante de grafică avansată, pot produce “minciuni autentice”. Mai mult, alături de documente falsificate, se pot atasa si fotografii false. Digitizarea fotografiilor cu ajutorul unui scanner si un editor grafic micsorează astăzi valoarea de dovadă a pozelor sau a negativelor. Depunerea rezultatului pe hîrtie sau dischetă si transmiterea lui unui atelier pentru executarea unui diapozitiv sau a unui negativ color nu este deloc o treabă dificilă. Aparatele foto cu schitare digitală reprezintă un progres imens al sfîrsitului de mileniu.

În conditiile în care fotocopiile nu sunt valabile, autenticitatea multor documente legale, financiare si de alt gen, este determinatî de prezenta sau absenta unor semnîturi autorizate scrise de mînă. Pe sistemele de calcul este necesară înlocuirea transportului fizic al documentelor scrise cu cerneală pe hîrtie, cu altceva care să rezolve problema autentificгrii. Problema de a concepe un înlocuitor pentru semnăturile scrise de mînă este destul de dificilă. De fapt, este necesar un sistem prin care una din părti poate trimite mesaje "semnate" celeilalte părti, astfel încît:

1) destinatarul să poată verifica identitatea pretinsă de expeditor - de exemplu, în sistemele financiare,

2) expeditorul să nu poată renega mai tîrziu continutul mesajului - de exemplu, pentru protejarea destinatarului împotriva fraudei, si 60

3) destinatarul să nu poată să pregгtească el însusi mesajul. Ca si criptarea, semnăturile digitale pentru autentificare pot folosi chei secrete. Acestea

sunt păstrate de către o autoritate centrală care stie totul si în care oricine are încredere. Fiecare utilizator alege o cheie secretă si o depune personal la autoritatea centrală. Atunci cînd clientul trimite un mesaj în clar semmnat, receptorul îl trimite la oficiul central, îl decriptează si îl reprimeste în clar cu o amprentă de timp. Dezavantajul acestei metode este acela că oricine trebuie să aibă încredere în autoritatea centrală, care poate citi toate mesajele semnate. Oficiul central apartine, de regulă, unui guvern, unei bănci sau oamenilor legii. Cu toate acestea, astfel de organizatii nu inspiră suficientă încredere cetătenilor. De aceea, sunt preferate de multe ori solutii care elimină existenta unei autorităti de încredere.

Tehnica semnăturilor digitale utilizează si chei publice. Dacă însă transmitătorul dezvăluie cheia secretă, atunci oricine poate transmite mesajul, inclusiv receptorul. Alt dezavantaj se poate manifesta atunci cînd transmitгtorul decide să-si schimbe cheia periodic. Si în acest caz apare necesitatea ca o autoritate să înregistreze toate schimbările de chei si datele acestora. Cu toate aceste inconveniente, orice algoritm cu cheie publică poate fi folosit pentru semnături digitale. Standardul recunoscut în industrie este algoritmul RSA, dar există si alte variante, de exemplu, NIST-National Institute of Standard and Technology, propus оn 1991 si devenit azi standardul DSS - Digital Signature Standard. Acesta din urmă foloseste ca principiu de bază dificultatea calculului logaritmilor discreti în locul factorizării numerelor mari.

Tehnicile de semnătură digitală sunt criticate uneori pentru că înglobează în acelasi timp două functii distincte: autentificarea si confidentialitatea. Dacă autentificarea este necesară foarte des, confidentialitatea poate să nu fie necesară în multe din aplicatiile practice.

61Criptarea fiind un procedeu considerat lent, adeseori se doreste să existe posibilitatea de a se trimite documente ca text clar, însă semnate. În acest caz se aplică o tehnică bazată pe rezumate de mesaje, pentru rapiditatea criptării unui text cu un algoritm cu cheie publică.

O nouă tehnică, descoperită în 1979, este cunoscută sub numele de atacul zilei de nastere. Folosind idei împrumutate din teoria probabilitătii, ea are avantajul că reduce substantial

105

numărul de operatii pentru criptare. În general, implicatiile securitгtii unei retele pentru securitatea individuală si a societătii

pot fi puternice. Unele consecinte pot atinge probleme sensibile, precum: algoritmii nu trebuie dezvăluiti; nici unui guvern nu-i convine ca cetătenii săi să aibă secrete fată de el; unele tări interzic cu desăvîrsire criptografia neguvernamentală, doar guvernul detinînd toate cheile utilizate. Deseori, intervin si oamenii legii care, sub motivatia de a prinde criminalii, doresc să impună diferite procedee de control.

Capitolul VI. Aspecte progresiste ale utilizării fotografiei judiciare în justiţia penalăInventarea fotografiei se referă la cele mai importante, mari, realizări ale ştiinţei şi

tehnicii primei jumătăţi ale sec. XIX. Perfecţionându-se permanent, fotografia îşi găseşte din ce în ce o mai vastă aplicare în diferitele sfere ale activităţii tehnice şi ştiinţifice. Aşa deci, cu ajutorul aparatelor fotografice speciale, pentru prima dată s-a realizat fotografierea Lunii (îndeosebi, partea întunecoasă, de umbră a ei), precum şi a diferitor sectoare (porţiuni) ale Pământului.

Datele, prezentate de către specialişti, denotă despre aplicarea în justiţia penală a primelor invenţii privind fixarea fotografică a imaginii. Se susţine ideea că, dagherotipia, metoda fixării imaginii pe plăci argintate, fondată de maestrul în artă, francezul Daguerre (Luis Jean Monde) în anul 1839. Poliţia belgiană a început deja s-o folosească în anul 1840, în închisoarea din Bruxelles, în vederea înregistrării infractorilor ce îşi ispăşeau pedeapsa.

Printre primele servicii specializate în fotografia judiciară s-a aflat cel al Prefecturii poliţiei din Paris, înfiinţat în anul 1872, a cărui activitate, îndeosebi pe linia adaptării la specificul judiciar, va fi perfecţionată de Alphonse Bertillon, după anul 1879, de numele căruia ţine şi argumentarea ştiinţifică a regulilor tactice privind fotografierea persoanelor în viaţă şi a cadavrelor, a împrejurării locului săvârşirii faptei, a diverselor urme - corpuri delicte.

Evoluând vertiginos graţie realizărilor ştiinţifice şi tehnice moderne de la începutul sec. XIX , fotografia pătrunde tot mai profund în toate domeniile ştiinţei şi activităţii practice umane. în justiţie, ea depăşeşte sfera de fixare la faţa locului, găsindu-şi aplicare din ce în ce mai largă în munca de laborator a experţilor - criminalişti. Astfel, s-a conturat o ramură specifică a fotografiei, cunoscută sub denumirea de fotografie judiciară.

Importanţa fotografiei judiciare în activitatea organelor judiciare este că, fotografia stă la baza majorităţii activităţilor specifice criminalistice, indiferent dacă acestea se desfăşoară pe teren sau în laborator.

Trebuie de menţionat că, fotografia judiciară, datorită posibilităţilor avantajoase pe care le oferă justiţiei, este cel mai aplicabil domeniu al mijloacelor tehnice.Fotografia posedă un înalt grad de demonstrativitate şi exactitate în redarea obiectelor reproduse, ceea ce condiţionează ampla ei aplicare de către organele de urmărire penală la fixarea ambianţei locului faptei, a urmelor infracţiunii, a tuturor datelor obţinute prin cercetările la faţa locului.

De asemenea, fotografia, spre deosebire de alte mijloace tehnico - ştiinţifice, constituie o sursă de fixare rapidă a faptelor ce interesează organul judiciar. Aplicarea ei în scopuri operative, dar şi în vederea fixării unor secvenţe şi a rezultatelor obţinute în urma prezentării spre recunoaştere, percheziţiei, experimentului judiciar, a altor acte de urmărire penală, contribuie la creşterea eficienţei activităţii organelor de urmărire penală privind combaterea şi prevenirea actelor ilicite.

În prezent, fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii, destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii, în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale.

De asemenea, este greu de conceput munca de laborator a expertului - criminalist fără utilizarea fotografiei. Acesta aplică diferite metode de fotografiere, în special la identificarea persoanelor şi a obiectelor după urmele lăsate de ele, la evidenţierea anumitor particularităţi identificatoare, la ilustrarea raportului de expertiză.

106

În lucrarea dată, materialul selectat cu privire la fotografia judiciară, este sistematizat în trei capitole:

În primul capitol este reglementată noţiunea de fotografie judiciară. Este clar că, noţiunea fotografiei judiciare nu este o noţiune unică, dar diferiţi autori au opinia lor proprie cu privire la definirea fotografiei judiciare, dar esenţa este aceeaşi. Şi, în capitolul dat sunt reglementate opiniile câtorva autori cu privire la această definire a fotografiei judiciare.

De asemenea , în acest capitol este prevăzută şi sistematizarea fotografiei judiciare în fotografie judiciară operativă, care este folosită nemijlocit în cadrul procedurii de cercetare a infracţiunilor, şi, care se mai numeşte şi fotografia de cercetare; şi fotografia judiciară de examinare, care este fotografia obţinută prin folosirea metodelor fotografice de către expertul - criminalist. Ea reprezintă în sine un sistem de metode caracteristice fotografiei, folosite în cazul efectuării expertizei criminalistice în scopul evidenţierii particularităţilor uşor sesizabile sau nesesizabile ochiului liber, care ar servi ca temei pentru argumentarea încheierii expertului cu privire la demonstrarea faptei.

În capitolul dat mai sunt reglementate şi avantajele (importanţa) fotografiei judiciare, dintre care se pot menţiona:

a). Fidelitatea în fixarea şi redarea imaginii locului faptei, a urmelor infracţiunii, a rezultatelor diverselor cercetări criminalistice de laborator;

b). Obiectivitatea în prezentarea datelor obţinute prin mijloace criminalistice, fixate prin intermediul fotografiei, asupra faptului şi persoanei infractorului;

c). Rapiditatea şi relativa simplitate de executare a fotografiei, ceea ce permite urgentarea anchetei şi, de aici, rezolvarea operativă a cazului.De asemenea, fotografia mai posedă un înalt grad de demonstrativitate şi exactitate în redarea obiectelor reproduse.

În capitolul doi este reglementată caracteristica metodelor fotografiei judiciare operative, aşa cum sunt: metoda panoramică, care poate fi liniară şi circulară ; metoda metrică; metoda stereoscopică; metoda de reproducere; metoda de recunoaştere.

De asemenea, în acest capitol sunt descrise şi genurile de fotografiere la faţa locului şi a cadavrului.

Dintre genurile de fotografiere la faţa locului se pot menţiona: fotografia de orientare, care poate fi unitară, când obiectul fotografiat este cuprins într-o singură imagine fotografică; şi panoramică, când obiectul fotografiat este cuprins pe segmente datorită dimensiunilor sale ; fotografia - schiţă, care oglindeşte locul comiterii faptei cu toate particularităţile sale, fără împrejurimi, având în prin-plan obiectul central cercetării criminalistice şi care poate fi unitară, când obiectivul aparatului fotografic cuprinde dintr-o singură poziţie întregul loc al faptei, realizând astfel, o singură fotografie - schiţă; şi fotografii - schiţe în serie, când locul faptei este fixat prin mai multe fotografii din poziţii diferite; fotografia obiectelor principale, care constă în fixarea imaginilor acelor obiecte care sunt în legătură sau care reflectă urmele şi consecinţele faptei; fotografia de detaliu, care este aplicată la faţa locului pentru fixarea urmelor infracţiunii şi a obiectelor considerate a fi corpuri - delicte.

Tot în acest capitol, sunt reglementate procedeele de fotografiere a cadavrelor, unde pe lângă regula generală, conform căreia cadavrele trebuie să fie fotografiate în poziţia şi starea în care au fost găsite, în funcţie de specificul situaţiei. Mai sunt reglementate şi regulile de fotografiere a cadavrelor dezmembrate, a cadavrelor înecaţilor, a cadavrelor spânzuraţilor, a cadavrelor carbonizate şi a cadavrelor îngheţate.

Pe lângă cercetarea la faţa locului şi fotografierea cadavrelor, în acest capitol mai este descrisă aplicarea fotografiei judiciare în procesul efectuării altor activităţi de urmărire penală, cum sunt: reconstituirea, percheziţia, prezentarea spre recunoaştere, unde sunt reglementate fotografierea în cazul percheziţiei corporale şi domiciliare, fotografierea celor mai semnificative aspecte din cadrul verificării experimentale a modului în care s-a desfăşurat actul infracţional sau o parte din acesta, precum şi declaraţiile martorilor, învinuiţilor ori inculpaţilor - în cazul

107

efectuării reconstituirii; fotografierea persoanelor şi obiectelor pentru efectuarea procedurii de prezentare spre recunoaştere (fotografia din faţă şi din profil, semiprofil).

Într-un alt capitol, sunt reglementate metodele fotografiei de contrast, cum ar fi: metoda ce constă în aşa numita "folosirea materialelor fotografice" de contrast, diafragmarea şi prelucrarea în revelatori contrastanţi, metoda de "contratipare a negativelor", ce constă în scoaterea unui diapozitiv de pe un negativ, apoi, un nou negativ, iar de pe acesta un nou pozitiv, urmând acest proces până la obţinerea gradului necesar de contrastitate; amestecul negativelor, ce constă în executarea mai multor imagini negative ale obiectului de cercetare, executate la aceeaşi scară pentru unul şi acelaşi obiect. După developare, negativele se suprapun astfel încât imaginile să coincidă perfect.

Tot aici, este reglementată şi fotografia separatoare de culori, unde sunt descrise fotografierea obiectului pe materialul fotografic cu emulsia sensibilizată cromatic; şi a selectării cu ajutorul filtrelor de culori a radiaţiei de lumină ce cad pe emulsia materialului fotografic.

De asemenea, în acest capitol este reglementată investigarea mijloacelor materiale de probă prin raze invizibile şi prin aplicarea microfotografiei. Aici, este descrisă fotografia de examinare în radiaţii U.V., unde se spune despre fotografia în U.V.-ul reflectat şi fotografia fluorescentei; fotografia de examinare în radiaţii I R.; fotografia de examinare în radiaţii Roentgen, gamma, beta, neutronice .

Referitor la microfotografie, sunt reglementate metodele prin care poate fi realizată ; una din ele, când se urmăreşte o mărire a invizibilului cercetat până la 30 de ori, care constă în utilizarea unor aparate înzestrate cu obiective ce au distanţe focale foarte mici; alta, presupune folosirea unor aparate optice de mare grosisment, a celor mai variate tipuri de microscoape.§2.INVESTIGAREA MIJLOACELOR MATERIALE DE PROBĂ PRIN RAZE INVIZIBILE ŞI PRINAPLICAREA MICROFOTOGRAFIEI.Pentru evidenţierea şi fixarea invizibilului cu ochiul liber, cercetarea criminalistică foloseşte fotografierea în radiaţii electromagnetice invizibile, de tipul ultravioletelor, infraroşiilor, radiaţiile X şi gamma, au devenit indispensabile examinării ştiinţifice a probelor materiale, a urmelor în general, în momentul de faţă neexistînd practic nici un domeniu important al criminalisticii care să nu beneficieze de posibilităţile de investigare oferite de aceste radiaţii \Din ansamblul de proprietăţi pe care le posedă radiaţiile invizibile, în criminalistică se folosesc cu prisosinţă proprietăţile lor de a fi absolvite şi reflectate de diferite materiale altfel decît radiaţiile vizibile, de a provoca luminiscenţă (lumină rece ) şi de a pătrunde în profunzimea corpurilor materiale . Datorită acestor proprietăţi, radiaţiile invizibile oferă mari posibilităţi de investigare criminalistică, în primul rînd, în vederea descoperirii urmelor de'Stancu E., "Criminalistica", voi. I., Bucureşti, 1995, p. 124 .66mâini, a factorilor suplimentari ai tragerii din armă de foc, a urmelor sub formă de resturi de materie biologică, de substanţe organice şi anorganice, a diferitelor pete de uleiuri, vopsele.Proprietatea de absorbire şi reflectare a radiaţiilor invizibile prezintă mari posibilităţi în cercetarea actelor scrise, a falsului prin înlăturare sau adăugire de text, prin refacerea rechizitelor, schimbarea de fotografii, copierea amprentei de ştampilă.Capacitatea de penetrare a radiaţiilor invizibile serveşte la reconstituirea în documente a rechizitelor acoperite cu vopsea sau încleiate cu alte materiale, a urmelor de spargere din interiorul obiectelor de încuiere, lăcăţilor, plumburilor, la studierea mecanismelor de corelaţie a unei arme de foc, la reconstituirea diverselor gravuri deteriorate.Radiaţiile invizibile îşi găsesc de asemenea o utilizare frecventă în investigaţiile de identificare şi diagnostică criminalistică a cernelurilor, vopselelor, trăsăturilor de creion, a hîrtiei, resturilor fibroase de îmbrăcăminte, a diferitelor genuri de combustibil şi uleiuri tehnice1.1. Fotografia de examinare în radiaţii ultravioleteFotografia de examinare în radiaţii ultraviolete ( U. V.) face parte dintre metodele ştiinţifice de investigare folosite curent în laboratoarele criminalistice, dar şi în cercetările întreprinse la faţa

108

locului, cum ar fi, de exemplu, descoperirea urmelor de mâini, a urmelor biologice, inclusiv în scop tactic -operativ. Prin urmare, radiaţiile ultraviolete au o întrebuinţare largă în criminalistică, fotografia fiind numai mijlocul de fixare a rezultatelor cercetărilor.Lungimile de undă ale radiaţiilor ultraviolete se găsesc sub cele ale violetului vizibil, situîndu-se, cu aproximaţie, în intervalul 4 000 A (un1 Iablociv N. P., "Criminalistika", Moscova, 1996, p. 204-20567angstrom este egal cu 10 m.) şi 100 A unde se interferează cu radiaţiile roentgen . Sau, mai exact, radiaţia ultravioletă este cuprinsă între 380 nanometri (nm) şi 10 nm. In cercetările criminalistice se folosesc, în majoritatea cazurilor, radiaţiile din zona ultravioletului apropiat, deci cele cu lungimi de undă între circa 380 şi 320 nm (3800 - 3200 A), care nici nu prezintă un pericol imediat pentru organismele vii, spre deosebire de radiaţiile ultraviolete cu lungimi de undă mai mici, dar cu energie mai mare.Procedeele de fotografiere trebuie raportate la lungimile de undă U. V. folosite în examinare . Astfel, pentru U. V.-ul apropiat (pînă la aproximativ 3100 A) se poate folosi tehnica obişnuită. Intre 3100 A - 2100 A se folosesc obiective din cuarţ sau fluorină şi plăci de tip Schumann. Dincolo de aceste lungimi de undă, în zona ultravioletului îndepărtat, fotografia se face în vid, cu optică specială \Fotoreproducerea acţiunii radiaţiilor invizibile necesită aplicarea unor procedee şi mijloace fotografice specializate fiecărui gen de radiaţii în parte . Astfel, pentru executarea fotografiei în radiaţii ultraviolete2, este nevoie, în linii mari, de următoarele:0 Surse de radiaţii, a căror diversitate este relativ mare; de la becurile aparent simple, la arcurile electrice. Frecvent însă sînt utilizate lămpile cu cuarţ, cu mercur, la fotografierile în condiţii de laborator şi tuburile luminescente, de genul celor folosite la lămpile portabile de radiaţii ultraviolete din trusele criminalistice;0 Filtru de selectare a radiaţiilor, acestea fiind, în general, de două tipuri : filtre care permit să treacă numai radiaţia ultravioletă (de exemplu, filtrele Wood ), reţinînd celelalte radiaţii; şi filtre care opresc radiaţiile U. V., permiţînd, însă, trecerea radiaţiilor vizibile şi infraroşii. în funcţie de modul de confecţionare a filtrelor, acestea pot fi : uscate, lichide sau gazoase. De pildă, filtrele Wood,'Stancu E., "Criminalistica", voi. I., Bucureşti, 1995, p. 124 - 12568de tip uscat, sînt confecţionate dintr-un suport de sticlă de cuarţ, acoperit cu un strat coloidal de sulfat de nichel.0 Materialele fotosensibile, începînd cu filmele obişnuite (nesensibilizate cromatic) şi terminînd cu materialele destinate special acestui gen de fotografie. Materialele nesensibilizate cromatic sînt preferate pentru a nu fi influenţate de radiaţiile din domeniul roşului şi infraroşului (aproximativ peste 700 ). Peliculele speciale, cum sunt, de exemplu, plăcile Shumann, au stratul de gelatină redus, pentru a nu reţine radiaţia U. V. sau sînt tratate cu substanţe fluorescente .0 Substanţele fluorescente absorb radiaţia ultravioletă, realizînd imaginea într-o fluorescentă intensă.0 Aparatele de fotografiat pot fi din categoria celor obişnuite, dar bine corectate pentru aberaţiile cromatice. Dacă se folosesc radiaţii ultraviolete în lungime de undă mai scurtă, sînt indicate obiectivele cu lentile confecţionate din sticlă specială (cuarţ, de exemplu), iar lentila frontală să nu aibă la suprafaţă stratul antireflex (stratul T ).0 Fotografia sub raze ultraviolete se realizează, în funcţie de scopul urmărit, prin aplicarea metodei razelor reflectate (ultravioletul reflectat), utilizîndu-se filtrele corespunzătoare, sau a metodei fluorescentei, fluorescentă cu lungimi de undă specifice fiecăruia dintre ele. Aşa se poate explica, printre altele, şi de ce ultravioletele îşi găsesc utilizarea în identificarea componenţilor unei probe, separate prin cromatografie, şi de ce permit descoperirea urmelor de spermă sau a unui fals prin înlăturare de text.Fotografia în ultravioletul reflectat. Acest procedeu implică utilizarea

109

filtrelor corespunzătoare care sînt dispuse în dreptul sursei, dintre care unele lasă69să treacă prin ele doar radiaţii ultraviolete, altele numai o parte din razele ultraviolete, de o anumită lungime de undă, iar altele opresc aceste radiaţii şi permit trecerea razelor vizibile. Primele două categorii de filtre se pot pune atît în faţa sursei de radiaţii, cît şi în faţa obiectivului aparatului fotografic.Prin metoda razelor ultraviolete reflectate, evidenţierea invizibilului la lumină obişnuită se obţine datorită razelor respinse de pe obiectul cercetat. La aplicarea acestei metode, obiectul examinat se luminează cu un izvor obişnuit de lumină. în acest caz, pentru a nu intra în aparatul fotografic şi raze vizibile de lumină, se pune în faţa obiectivului său un filtru ultraviolet, care va permite trecerea numai a razelor ultraviolete.Când fotografiile se fac în zona ultravioletului îndepărtat, se folosesc obiective de cuarţ1, fluorină sau sticlă specială. La folosirea obiectivelor de cuarţ trebuie avut în vedere că razele ultraviolete se intersectează în spatele obiectivului mai aproape de acesta decît razele vizibile. De aceea este necesar ca, după fixarea distanţei corespunzătoare razele vizibile, se micşorează distanţa focală între unu şi cîţiva milimetri 2. Această reglare se face în funcţie de lungimea de undă a razelor ultraviolete şi după cunoştinţele practice în această privinţă3.Fiind vorba de o imagine în ultraviolet, pentru asigurarea clarităţii este necesar să se reducă tirajul camerei cu aproximativ 1/10 întrucît gradul de reflectare a U. V.-lui este mai mare decît al radiaţiei vizibilului şi, astfel, există o abatere de la legile opticii geometrice.Potrivit legilor opticii geometrice, ar trebui ca toate razele de lumină să conveargă într-un singur punct pe axa optică a obiectivului, respectiv în focarul teiretic. Radiaţia U. V., avînd energie mai mare, se refractă mai mult şi formează un focar (mai corect focare) diferit, apropiat de centrul optic al obiectivului.1 IablocovN. P., "Criminalistika", Moscova, 1996, p. 2062 S. A. Golunski, "Criminalistica",Bucureşti, 1967, p.69.3 Mircea L, "Criminalistica", ed. II, Iaşi, 1994, p. 59 - 60.70Fotografia fluorescentei constă din fixarea imaginii formate de radiaţia secundară, ca urmare a excitării corpului cu radiaţia ultravioletă.Prin folosirea metodei fluorescentei, sub acţiunea razelor ultraviolete, obiectul examinat se luminează felurit dacă are compoziţia chimică diferită şi uniform când are peste tot aceeaşi compoziţie .Această metodă constă în iluminarea obiectului examinat, într-o cameră obscură, cu o sursă de raze ultraviolete, punîndu-se în faţa obiectivului aparatului fotografic un filtru care să împiedice pătrunderea razelor ultraviolete, care filtru este de preferinţă de culoare galbenă. Deci, prin această metodă, doar obiectul cercetat este iluminat cu raze ultraviolete, dar nu şi materialul fotosensibil din aparatul fotografic 2. Fotografia sub aceste raze se realizează cu un obiectiv de sticlă obişnuită şi film alb - negru puternic sensibilizat sau chiar color.Domeniile de folosire a radiaţiilor U. V. în Criminalistică .Principalele domenii din cercetarea criminalistică a infracţiunilor, implicit în examinările de laborator, sunt, în esenţă, următoarele:1. Traseologia, respectiv revelarea şi cercetarea de identificare a urmelor, printre care mai importante sunt urmele de mâini, urmele biologice, alte urme organice, respectiv cele care conţin proteine, hodrocarburi etc.2. Balistica judiciară, îndeosebi pentru descoperirea urmelor suplimentare ale tragerii cu armele de foc, cum ar fi, de exemplu, depunerile specifice inelului de frecare.3. Cercetarea tehnică a înscrisurilor, radiaţia U. V . avînd un rol prioritar în descoperirea falsului prin înlăturare de text, în descoperirea unor falsuri în documente cu caracter financiar etc. La aceasta adăugăm şi cercetarea operelor de artă, mai ales a picturilor.1 Selivanov N. A., Eisman A. A., "Sudebnaia fotografia", Moscova, 1965, p. 1832 A N. Vasiliev, "Kriminalistika", Moscova, 1971, p. 99.

110

714. Efectuarea de fotografii în cadrul unor activităţi de urmărire penală printre care se pot număra descoperirea sau prevenirea furturilor din avutul public sau particular, prinderea în flagrant delict a persoanelor care săvîrşesc infracţiuni de genul luării sau dării de mită \2. Fotografia de examinare în radiaţii infraroşii (I. R. )Utilizarea radiaţiilor electromagnetice infraroşii în criminalistică, datorită proprietăţilor lor, a lărgit considerabil posibilităţile de investigare ştiinţifică, în prezent de neconceput fără apelarea la acest tip de radiaţie. Astfel, ca şi în cazul radiaţiilor U. V., radiaţiile infraroşii îşi găsesc numeroase aplicaţii în cadrul cercetării infracţiunilor, începînd cu fotografierea la locul faptei, sau cu aceea de urmărire, şi terminînd cu efectuarea unor investigaţii de laborator în cercetarea falsurilor ori în balistica judiciară. Este de prisos să mai reamintim rolul radiaţiei infraroşii în efectuarea analizelor spectrale (de exemplu, spectrofotografia de absorbţie în infraroşu), precum şi în alte domenii ale ştiinţei: medicină, biologie, botanică, chimie, astronomie2.Gama spectrului infraroşu este de peste 2 000 de ori mai mare decît aceea a spectrului vizibil, ea ocupînd pe scara undelor electromagnetice un interval cuprins între 7600 A (limita roşului vizibil) şi peste 300 000 A.Cu toată perfecţionarea adusă metodelor de folosire a radiaţiilor infraroşii, inclusiv procedeelor fotografice, în prezent se lucrează cu radiaţii din domeniul apropiat pînă la circa 15 000 A . Exprimat în nanometri, aceasta înseamnă 760 -1500 nm.Printre proprietăţile principale ale radiaţiilor infraroşii se numără capacitatea de a străbate anumite corpuri şi de a fi reţinute de altele. Totodată, datorită modului de propagare şi de reflexie, ele nu sunt influenţate de elementele poluante din atmosferă (fum, praf, ceaţă). La acestea se adaugă şi1 StancuE., "Criminalistica", voi. I., Bucureşti, 1995, p. 1262 Iablocov N. P., "Criminalistika", Moscova, 1996, p. 204-20572posibilitatea pe care ne-o oferă de a realiza fotografii în condiţii de întuneric, sporind puterea de percepţie vizuală, fireşte, sub raport tehnic.Executarea fotografiilor în radiaţii infraroşii (I. R.). Executarea unei fotografii în radiaţii infraroşii necesită întrunirea unor condiţii tehnice particulare, atît în situaţia examinărilor de laborator, cît şi în ipoteza efectuării de înregistrări cu caracter judiciar operativ. Astfel:■ Sursele de radiaţii infraroşii, pot fi de tipurile cele mai diverse, dat fiind faptul că orice corp încălzit la peste 0 C este socotit că emite radiaţii1. De exemplu, o lampă electrică puternică de 500 W, care emite asemenea radiaţii2. Desigur, în condiţiile executării de fotografii se folosesc surse cu temperaturi apropiate de 300 C, cum sunt lămpile cu cesiu, care emit în zona de I. R. apropiat. Pentru iluminările la distanţă mare se folosesc şi lămpile cu arc electric.Filtrele de selecţie a radiaţiilor, de tip solid, lichid sau gazos, au un rol important în obţinerea imaginii. Cel mai frecvent sunt folosite filtrele solide, confecţionate din ebonită ori alte materiale plastice, filtre din sticlă, acoperite cu straturi coloidale din diverse substanţe ( de exemplu, rubiazol sau manganez ).Materialele fotosensibile, spre deosebire de cele de la fotografiile în U. V., trebuie să fie de tip special, întrucît emulsia fotografică sensibilizată cromatic, în mod obişnuit, nu este influenţată decît pînă la lungimile de undă ale roşului vizibil (maximum 760 nm.). Din această cauză, filmele pentru fotografiere în I.R sunt hipersensibilizate cromatic, fie pe cale industrială, fie în condiţii de1 Stancu E., "Criminalistica", voi. I., Bucureşti, p. 127 - 128 .2 Doraş S, "Criminalistica", Chişinău, 1998, p. 103 - 104 .73laborator. Produsele folosite frecvent pentru hipersensibilizare fac parte din grupa cianinelor. Precizăm că, există şi emulsii colorate, destinate fotografierii în infraroşu, însă culorile nu corespund celor din spectrul vizibil (de exemplu, albastrul poate apărea negru, iar verdele - roşu).

111

■ Aparatele de fotografiat, pot fi de tip obişnuit, dar cu posibilităţi tehnice de corecţie a imaginii, aparatele moderne şi de calitate avînd pe montura obiectivului un reper destinat identificării punerii la punct a imaginii în I. R., dar aceasta numai pînă în zona a circa 850 nm .■ Transformatoarele electronooptice permit vizualizarea directă a imaginii infraroşii, fiind din ce în ce mai folosite în cercetările criminalistice, atît în condiţii de laborator, inclusiv în microscopie, cît şi în cele operative. Fireşte că imaginea percepută direct prin intermediul aparaturii electronice poate fi fotografiată, dacă se consideră necesar.Fotografia sub raze infraroşii se face cu ajutorul unui izvor obişnuit de lumină prin folosirea unui filtru ce permite trecerea razelor infraroşii şi reţine pe cele vizibile. Acest filtru se montează în dreptul obiectivului aparatului fotografic sau în faţa izvorului de lumină Filtrele pot fi adaptate la o anumită lungime de undă a radiaţiei, în funcţie de scopul urmărit prin fotografiere. Trebuie însă, avut în vedere că aceste raze, după ce trec prin obiectiv, se intersectează faţă de acesta la o distanţă mai mare decît razele vizibile, din care cauză, înainte de declanşare distanţa focală se măreşte se la unu la cîţiva74milimetri. Distanţa precisă de îndepărtare se face şi pe baza cunoştinţelor practice '.Procedeele de fotografiere sau de microfotografiere sunt destul de diverse, ele necesitînd puneri la punct precise ale clarităţii imaginii, în condiţiile creşterii lungimii de undă a radiaţiei I. R. şi în lipsa unui traductor electronic de imagine. De asemenea, un procedeu de fotografiere în I. R. este şi acela care se bazează pe proprietatea acestor radiaţii de a stinge luminescenţa unor straturi puternic fosforescente.Domeniile de folosire a radiaţiilor infraroşii în CriminalisticăRadiaţiile infraroşii îşi găsesc o utilizare frecventă în multe direcţii ale investigaţiilor criminalistice, cum sunt, de exemplu :1. Cercetarea tehnică a înscrisurilor, îndeosebi a celor falsificate prin înlăturarea sau prin acoperirea textului, precum şi în cercetarea cernelurilor ori trăsăturilor de creion folosite la falsul prin adăugire de text sau prin copiere. Tot în această categorie intră şi refacerea sau reconstituirea textului de pe înscrisurile arse, degradate prin trecerea timpului.2. Cercetarea unor valori sau opere de artă se constituie în prezent ca o categorie de expertiză de sine stătătoare, dintre acestea distingîndu-se expertiza stabilirii autenticităţii unor picturi ori a timbrelor de valoare, datorită capacităţii de penetrare, reflectare diferită ori de formare a unei imagini color de tip infraroşu. De exemplu, pot fi descoperite semnături sub straturi de vopsea, ori diferenţe de calitate la pigmenţii folosiţi în imitarea unei picturi.Mircea I., "Criminalistica", ed. II., Iaşi, 1994, p. 60.753. Descoperirea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc, cum ar fi inelele de frecare, de metalizare, tatuajul, inelul de afumare, ultimele două deosebit de preţioase pentru stabilirea distanţei de tragere. în aceleaşi condiţii pot fi folosite şi în alte domenii ale traseologiei, mai ales pentru descoperirea de urme metalice în explozii, spargeri.4. Efectuarea unor fotografii judiciare cu caracter operativ, cum sunt fotografiile de urmărire în condiţii de întuneric, fotografii la faţa locului în condiţii de ceaţă sau fum. De asemenea, în fotografia de identificare a persoanelor, radiaţia I. R. permite descoperirea tatuajelor înlăturate, a unor cicatrice.în această categorie poate fi încadrată şi organizarea supravegherii, în condiţii de întuneric, a unor locuri sau obiective, cu ajutorul dispozitivelor electronooptice, pentru asigurarea pazei şi prevenirea unor infracţiuni de genul sustragerilor '.3. Fotografia de examinare în radiaţii roentgen, gamma, beta şi neutronice.Fotografia de examinare în radiaţii roentgen, gamma, beta şi neutronice se bazează pe proprietatea lor de penetrare în mod diferit a corpurilor, în funcţie de grosimea şi intensitatea acestora.

112

în principiu, pentru executarea fotografiilor în aceste radiaţii nu este nevoie decît de sursa de energie şi de materialul fotosensibil, de genul filmelor roentgen, care au coeficientul de contrast mai mare şi sunt dublu emulsionate1 Stancu E., "Criminalistica", voi. I., Bucureşti, 1995, p. 129.76

113

pentru obţinerea unei imagini de calitate. în aceste cazuri, nu se foloseşte aparatură de fotografiat, obiectivele foto neavînd nici o influenţă în propagarea acestor radiaţii. Practic, materialul fotosensibil se aşează direct sub corpul de cercetat. Timpul de expunere este în funcţie de intensitatea radiaţiei şi de densitatea corpului cercetat. Developarea se face în revelatori de contrast, într -un timp dublu faţă de cel al materialelor foto obişnuite, dacă nu se folosesc revelatori speciali.A. Fotografia de examinare în radiaţii roentgen (roentgenografia)Radiaţiile X. se utilizează mai des la examinarea interiorului corpului uman sau animal, ori a unor obiecte de densitate mai reduse. Ele sunt emise de tuburi electronice speciale (denumite tuburi Cooldige) şi au lungimi de undă cuprinse aproximativ între 100 A şi 0,1 A. Cu cît lungimea de undă a radiaţiilor scade, cu atît ele devin mai penetrante.Capacitatea de penetrare este în funcţie de numărul atomic al elementelor din compoziţia corpurilor. Cu cît acesta este mai mare, scade capacitatea de penetrare. De asemenea, este în funcţie şi de lungimea de undă a radiaţiei, respectiv de "densitatea" ei, care creşte invers proporţional cu lungimea de undă. Durata radiaţiei se măreşte proporţional cu tensiunea aplicată tubului, acesta putînd ajunge la ordinul a 100 KV .Rezultatele examinării în radiaţii X mai pot fi vizualizate direct, pe un ecran fluorescent, procedeul denumindu-se roentgenoscopie.Ciopraga A., Iacobuţa I., "Criminalistica", Iaşi, 1997, p.3977Dintre principalele utilizări în cercetările criminalistice ale radiaţiilor X, amintim:■ Examinarea roentgenografică sau roentgenoscopică a interiorului corpului uman, ori a interiorului unor obiecte (valize, genţi, obiecte de mobilier divers) în scop operativ, cum ar fi, de exemplu, efectuarea de percheziţii sau de controale la punctele de trecere a frontierei;■ Depistarea urmelor suplimentare ale tragerilor cu armele de foc, ale unor arme arme metalice, chiar şi a urmelor de mâini, în scopul revelării lor de pe pielea umană, inclusiv examinarea unor opere deartă;■ Efectuarea de analize spectrale, în vederea unor determinări de ordin cantitativ şi calitativ a elementelor chimice (de pildă, difracţia de raze X sau analiza cu sondă de electroni);■ Efectuarea de microradiografii, ori examinări analitice cu microsonde de electroni, care reunesc microscopia electronică cu baleiaj şi microanaliză de radiaţii X1.B. Fotografia în radiaţii gamma, sau gammagrafia .Fotografia în radiaţii gamma (gammagrafia) foloseşte surse de radiaţii specifice (naturale sau artificiale, prin producerea de radiaţii nucleare). Frecvent se folosesc izotopii radioactivi, dintre care menţionăm, cu titlu de exemplu, cobaltul radioactiv (Co cu indicele 60) şi iridiul radioactiv (Ir cu indicele 92).1 Stancu E., "Criminalistica", voi. I., Bucureşti, 1995, p. 129-13078Fiind deosebit de penetrante, radiaţiile gamma servesc la cercetarea interiorului unor corpuri metalice, datorită capacităţii de a străbate chiar plăci de oţel groase de cîteva zeci de centimetri.Pot fi folosite în examinări apropiate de cele specifice defectoscopiei . în balistică sunt frecvent folosite pentru studierea interiorului unor arme, ori a unor lacăte sau încuietori metalice, pentru cunoaşterea modului de construire1 .C. Fotografia în radiaţii beta, sau betagrafiaFotografia în radiaţii beta (betagrafia), se înscrie şi ea printre procedeele de examinare, găsindu-şi anumite utilizări în criminalistică. Totuşi, faţă de posibilităţile teoretice, betagrafia este relativ puţin folosită, aceasta şi datorită capacităţii de penetrare şi propagare redusă a radiaţiilor beta.Dintre utilizările ei mai curente, amintim pe cele destinate cercetării materialului înscrisului, îndeosebi hîrtia şi cerneala. De exemplu, în examinarea hîrtiei, radiaţiile beta prezintă utilitate pentru aprecierea densităţii şi grosimii, dacă mijloacele clasice de măsurare sunt ineficiente.

114

Totodată, betagrafia poate fi utilizată în traseologie, pentru depistarea de urme materiale sau microurme.D. Radiografia cu neutroniRadiografia cu neutroni - aparţinînd specialiştilor canadieni, este un procedeu radiografie nou, atît sub raport tehnico - ştiinţific, cît şi în privinţa utilizării lui în cercetările criminalistice. El este destinat să completeze gama mijloacelor de radiografiere a interiorului corpului.Spre deosebire de radiaţiile roentgen sau gamma, care străbat corpurile, în principiu, potrivit densităţii lor, neutronii penetrează elementele grele (de exemplu, plumbul), în schimb sunt frînate de corpurile, materialele sau1 Ciopraga A., Iacobuţa I., "Criminalistica", Iaşi, 1997, p. 4079substanţele bogate în hidrogen, de genul apei, maselor plastice, unele produse chimice organice.Din această cauză, radiografia cu neutroni şi-a găsit o utilizare practică îndeosebi în investigaţiile criminalistice, dintre care este suficient să amintim descoperirea stupefiantelor, ascunse în cele mai diverse locuri sau obiecte, precum şi depistarea substanţelor explozive1.Microfotografia.In activitatea de laborator microfotografia constituie o metodă de bază a investigaţiilor realizate în vederea efectuării expertizelor criminalistice. Microfotografia are drept scop evidenţierea detaliilor invizibile ale obiectelor ori substanţelor supuse examinării criminalistice, prin mărirea de mai multe ori cu ajutorul aparatelor optice de mare grosisment 2. Acest procedeu de fixare se impune special în Criminalistică, unde concluziile unei expertize - absolut necesare stabilirii adevărului - pot fi cu atît mai convingătoare cu cît demonstraţia este făcută şi pe baza microfotografiilor. De exemplu, în ipoteza unei expertize balistice de laborator, destinată identificării armelor cu care s - a săvîrşit un omor, se va apela la un microscop comparator. Rezultatul examinării va fi fixat printr - o microfotografie de comparare, care va reda continuitatea liniară a striatiilor lăsate de armă pe proiectilul găsit în corpul victimei şi a striatiilor lăsate de armă pe proiectilul tras experimental, aspect de natură să conducă la identificarea armei în litigiu. Sau, în cazul examinării trăsăturilor intersectate, pentru depistarea falsului prin adăugire de text, microfotografia are un rol deosebit de ilustrativ.Profesorul rus Iablocov N., defineşte microfotografia ca : " fotografierea obiectelor cercetate cu o deosebită mărire cu scopul evidenţierii în ele a'Stancu E., "Criminalistica", Bucureşti, 1995, p. 131 - 132 . 2 Mircea I, "Criminalistica",ed. II, Iaşi, 1994, p. 60 - 61 .80detaliilor, invizibile ochiului liber. Microfotografia nu trebuie confundată cu macrofotografia. Macrofotografia - fotografierea obiectelor mici în maştab mare, în limita de la 1:10 pînă la 5:1* .Microfotografiile se pot realiza prin două metode: una din ele, când se urmăreşte o mărire a invizibilului cercetat pînă la de 30 de ori, constă în utilizarea unor aparate înzestrate cu obiective ce au distanţe focale foarte mici; alta, mai des aplicată, presupune folosirea unor aparate optice de mare grosisment, a celor mai variate tipuri de microscoape, dintre care majoritatea sunt prevăzute cu cameră foto proprie. în acest scop, mai des sunt utilizate microscoapele de comparaţie, prevăzute cu două obiective, prin care în acelaşi cîmp vizual sunt redate două microimagini - una a microstructurii obiectului sau a urmei de la locul faptei şi alta a probei experimentate, mărită de acelaşi număr de ori cu cea precedentă .Microfotografia se constituie ca un procedeu de examinare în sine, la care se adaugă posibilitatea întrebuinţării în examinările microscopice a radiaţiilor invizibile, cum sunt radiaţiile U. V. şi I. R.In microfotografie se întrebuinţează camera de fotografiat cu oglindă reflexă ce permite fixarea cu precizie a clarităţii imaginii. Locul obiectivului aparatului fotografic este luat de însuşi sistemul optic al microscopului (obiectivul şi ocularul). Pentru obţinerea unei imagini de calitate, important este şi modul de iluminare, acesta trebuind să se restrîngă în exclusivitate la cîmpul surprins de obiectiv. Limitarea iluminării la suprafaţa cîmpului se obţine cu ajutorul

115

condensorului, al diafragmării şi al surselor de lumină. în afara iluminării normale, în microfotografie se mai utilizează şi alte metode speciale: microfotografia în cîmp întunecat; microfotografia în contrast de fază; microfotografia cu lumină polarizată.Printre principalele modalităţi se află procedeul lui Kohler, bazat pe iluminarea prin transparenţă de o manieră în care să nu perturbe imaginea1 IablocovN., "Kriminalistika", Moscova, 1996, p.2062 Mircea I., "Criminalistica", 1994, Iaşi, p. 61.81filamentului becului sursei. Pentru limitarea iluminării numai la cîmpul de fotografiat se apelează la un sistem de diafragme (diafragma de deschidere şi diafragma de cîmp). Timpii de expunere se determină cu ajutorul exponometrelor, de care dispun toate aparatele moderne, sau prin tatonare \Materialele fotosensibile se caracterizează, în primul rînd, printr-o mare putere de rezoluţie, necesară redării celor mai fine detalii. Sensibilitatea cromatică se raportează la tipul de radiaţie folosit în cercetare, pentru radiaţiile spectrului vizibil fiind preferate materialele ortocromatice, apropiate ca sensibilitate de ochiul omenesc. Preferabile sunt însă şi materialele pancromatice, dacă imaginea conţine o gamă largă de culori. In ipoteza folosirii radiaţiilor U. V. sau I. R. vor fi utilizate filmele speciale. Amintim că microscoapele moderne de cercetare în I. R. au transformatoare electronooptice, astfel că imaginea poate fi observată direct.Referitor la procedeele de microfotografiere, precizăm că ele se raportează la modul de examinare microscopică; aşa sunt, de exemplu, microscopia de polarizare.Privitor la fotografiile executate la microscopul electronic, menţionăm că ele se realizează în condiţii tehnice normale, deci cu camere obscure obişnuite, ataşate microscopului. Dintre materialele sensibile sunt preferate cele de contrast, dar cu sensibilitate generală la lumină redusă (granulaţie fină), care determină şi o mare putere de separare, necesitate firească în condiţiile microscopiei electronice .Selivanov N., Eisman A., "Sudebnaia fotografia", Moscova, 1965, p. 207 2Stancu E., "Criminalistica", voi. I., Bucureşti, 1995, p. 132- 133 . s82ÎNCHEIERESituaţia unei vădite creşteri a criminalităţii, cu care se confruntă în prezent societatea, în perioada de tranziţie, impune majorarea la maximum a randamentului activităţii tuturor organelor protecţie a ordinii sociale, în special a celor cu funcţii de urmărire penală.Deci, organele chemate să descopere şi să cunoască adevărul, trebuie să cunoască caracteristicile de bază ale unui aparat de fotografiat, precum şi a principalelor noţiuni de tehnică fotografică pentru că:• In primul rînd, organele de urmărire penală supraveghează sau conduc direct diverse activităţi procedurale în care este nevoie de executarea unor fotografii, iar în anumite cazuri, cum ar fi omorul, sunt ele însele obligate să procedeze şi la executarea de fotografii, în interesul propriei anchete. Aceasta presupune alegerea aparaturii, a materialului fotosensibil şi aplicarea celor mai adecvate metode de fotografiere fără cunoştinţe de tehnică fotografică. In caz contrar, există pericolul compromiterii unor activităţi, importante de anchetă.• In al doilea rînd, instanţele de judecată , ca şi avocaţii, trebuie să aprecieze , să se pronunţe asupra rezultatelor cercetărilor criminalistice, multe dintre ele documentate sau redate prin imagini fotografice. Aprecierea, însuşirea sau respingerea acestor concluzii poate fi făcută, în deplină cunoştinţă, numai de juristul avizat asupra posibilităţilor, limitelor de executare a fotografiei judiciare.în practica judiciară, organele de drept, în majoritatea acţiunilor de urmărire penală folosesc fotografia alb - negru, pe când, în prezent, pentru a efectua o cercetare cît mai deplină, eficientă, ar fi bine de aplicat fotografia color, care redă cu multă claritate particularităţile obiectelor cercetate.In partea I a lucrării este definită noţiunea şi caracterizat

116

sistemul fotografiei judiciare; de asemenea este demonstrat şi rolul fotografiei judiciare în procesul de investigare a infracţiunilor.în partea adoua a tezei de licenţă sunt caracterizate metodele fotografiei judiciare operative şi modurile de aplicare a fotografiei de fixare în timpul efactuării cercetării la faţa locului, percheziţiei, reconstituirii faptei şi ale altor acţiuni de urmărire penală.Lucrarea este finisată cu descrierea metodelor fotografiei judiciare elaborate în scopul examinării mijloacelor materiale de probă, adică metodele fotografiei de contrast şi de separare a culorilor, precum şi fotografierea prin raze invizibile şi aplicarea microtografiei.Din cele expuse se poate conchide că, fotografia judiciară va rămîne încă mult timp o temă actuală a cursului de criminalistică.BIBLIOGRAFIA1. Codul de procedură penală al R.Moldova, aprobat prin Legea din 24 martie 1961, cu modificările şi completările respective.2. Basarab M.,"Criminalistica", Ed. Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj, 1968.3.Ciopraga A., Iacobuţa L, "Criminalistica", Ed. "Chemarea", Iaşi, 1997.4. Doraş S., "Criminalistica", Chişinău, voi. L, 1998.5. Manea V., Dumitrescu C, Niţa G., Vochescu L, Dumitrescu I., Gagea E., Ionescu F., "Curs de tehnică criminalistică", voi. I., Ed. de Şcoala de ofoţeri activi ai M.I ", Bucureşti, 1991.6. Marton F., Zeghene N., "Fotogrammetria", Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.7. Mircea I., "Criminalistica", ediţ. II., Ed. Fundaţiei "Chemarea", Iaşi, 1994.8. Neagu L, "Drept procesual penal", Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1988.9. Popa Ş., StoianN., Neicu Ş., "Fotografia judiciară", Bucureşti, 1992.10. Stancu E., "Criminalistica", Ed. "Actami", Bucureşti, voi. I; II., 1995.11. Suciu C, "Criminalistica", Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.12. Golunski S., "Criminalistica",Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.Васильев А., "Криминалистика", Изд.МГУ,Москва, 197114. Дулов А.,"Судебная фотография", Минск, 197815. Колесниченко А., Найдис И., "Судебная фотография", Харьков, 198116. Митричёв В., Шаламов М.,"Криминалистика", Изд. Юридическая литература, Москва, 196317. Образцов В.,"Криминалистика", Москва, 199718. Селиванов Н., Эйсман А.,"Судебная фотография", Москва, 196519. Яблоков Н., "Криминалистика", Изд. БЕК, Москва, 19961

§. Aanalizele A.D.N.

§. paşapoarte echipate cu un microprocesor scanarea irisului,

§ ochiul uman date despre iris,

117

RezumatLucrarea autorilor Gandrabur Gheorghe, Gandrabur Artiom, Tverdonleb Valeriu „Utilizarea tehnologiilor moderne în faza de urmărire penală" este dedicată unei teme puţin cercetate în jurisprudenţa autohtonă - tehnologiilor moderne aplicate în faza de urmărire penală.Lucrarea prezintă practic o premieră în care se încearcă o expunere analitică cît mai completă şi obiectivă a aspectelor teoretice şi practice ale necesităţii utilizării biodetectorului şi altor mijloace tehnice în procesul penal şi a statutului juridic al rezultatelor obţinute.Structura publicaţiei este determinată de scopurile, sarcinile şi obiectul cercetării, de cercul problemelor abordate, nivelul şi gradul de studiere al acestora în jurisprudenţa. Lucrarea conţine introducere, trei capitole, nouă paragrafe şi încheiere.în primul capitol sunt abordate aspecte generale privind aplicarea tehnologiilor moderne în faza de urmărire penală. Al doilea capitol prezintă un studiu al utTtixării biodetectorului în procesul de investigare a faptelor criminale şi ultimul elucidează problemele ce apar în cazul detectării stressului emoţional în comportamentul simulat.în încheiere se fac concluzii, care pot da rezultate sporite şi eficienţă deosebită pentru activitatea organelor de urmărire penală în prevenirea specială şi generală a infracţionalităţii.Lucrarea conţine o serie de propuneri preţioase în ajustarea legislaţiei autohtone la standardele ţărilor în care se utilizează cu succes tehnologiile moderne în procesul penal - concluzii valoroase pentru ştiinţa şi practica juridică din Republica Moldova.Autorii optează pentru instituirea unei noi categorii în procesul penal - a probei obţinute în rezultatul utilizării mijloacelor tehnice de detecţie a stressului emoţional şi a altor mijloace tehnice performante.Concluziile şi sugestiile ce se conţin în lucrare pot fi utilizate în procesul de creaţie legislativă, în cel de instruire în instituţiile de învăţământ cu profil juridic şi în activitatea practică a organelor de urmărire penală din ţara noastră.105

§ 4. Acte procesuale ce nu pot fi dispuse în faza actelor premergătoareNu pot fi dispuse în faza actelor premergătoare: punerea în mişcare a acţiunii penale,

luarea măsurilor preventive, aplicarea măsurilor asigurătorii ori de siguranţă, ascultarea inculpatului, constituirea de parte civilă şi alte acte care presupun calitatea de parte în proces, respectiv începerea urmăririi penale120.

Supravegherea procurorului asupra actelor premergătoare nu este reglementată distinct de lege, instituţia supravegherii fiind reglementată în exclusivitate cu privire la actele de urmărire penală. Aparent, această activitate fiind extraprocesuală, prevederile art. 216-220 C.pr.pen. nu ar fi aplicabile actelor extrajudiciare121.

120 A se vedea: N. Volonciu, op. cit., partea specială, vol. II, p. 64; A. Şt. Tulbure, Actele premergătoare în reglementarea şi practica actuală, în „Pro lege", nr. 3/1998, p. 48; D. Ciuncan, Actele ce pol fi îndeplinite înaintea încuviinţării prealabile a cercetării penale, în „Dreptul" nr. 9/1999, p. 112.

121 Compatibilitatea prevederilor art. 224 din Codul de procedură penală cu dispoziţiile ari. 20 şi art. 24 alin. 1 din Constituţia României şi prevederilor art. 8 lit. a-d din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a generat vii discuţii în jurisprudenţa şi literatura juridică. Astfel, în literatură s-a ridicat problema necesităţii reexaminării atente a dispoziţiilor legale privind faza prealabilă judecăţii. în acest sens s-ar impune precizarea activităţilor ce pot fi efectuate în cadrul actelor premergătoare urmăririi penale, precizarea întinderii drepturilor pe care le au organele de urmărire penală, pentru a se asigura un control eficient asupra legalităţii actelor premergătoare urmăririi penale. De asemenea, prin lege va trebui să se precizeze situaţiile când acestea pot avea loc, asigurându-se celeritatea lucrărilor şi drepturile persoanelor.

De lege ferenda s-ar impune ca începerea efectuării actelor premergătoare să fie dispusă prin rezoluţie motivată pentru a spori rolul şi atribuţiile magistratului în faza de urmărire penală asigurând astfel un control eficient în efectuarea acestor activităţi şi prevenirea oricăror nedreptăţi, garantarea drepturilor procesuale şi a libertăţii cetăţeneşti.

În acest sens s-a propus abrogarea, într-o primă etapă, a prevederilor alin. 3 din art. 224 C.pr.pen. (D. Ciuncan, Actele premergătoare şi garanţiile procesuale, în „Dreptul" nr. 7/1996, p. 88). Propunerile formulate în literatură sunt rezultatul observării exceselor spre care tind unele organe de cercetare penală, în sensul deplasării centrului de greutate al fazei urmăririi penale în etapa actelor premergătoare cu consecinţele aferente privind lezarea drepturilor procesuale. Din examinarea statisticilor Ministerului Public se poate constata că soluţiile de neîncepere a urmăririi penale reprezintă un procent însemnat din activitatea

118

Din examinarea textului art. 224 C.pr.pen., rezultă însă că actele premergătoare se efectuează exclusiv „în vederea începerii urmăririi penale". De asemenea, unele activităţi cum sunt interceptările şi înregistrările audio sau video, utilizarea investigatorilor sub acoperire nu pot fi efectuate „în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire pentru începerea urmăririi penale" decât cu autorizarea prealabilă a judecătorului sau a procurorului.

Or, nici un fel de autorizare nu poate fi emisă de judecător sau procuror în alte condiţii decât cele arătate în Codul de procedură penală şi nici un fel de strângere de date în sensul prevederilor art. 224 C.pr.pen. nu este permisă decât dacă sunt necesare organelor de urmărire penală, pentru începerea urmăririi penale.

Există, însă situaţii122 în care procurorul este expres îndrituit de lege să-şi exercite funcţia de supraveghere şi asupra actelor premergătoare, astfel:- la plângerea persoanei faţă de care se efectuează acte premergătoare; asemenea plângere

poate fi formulată în temeiul art. 278 alin. 3 C.pr.pen împotriva rezoluţiei de confirmare a propunerii organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală, emisă de procuror în baza art. 228 alin. 6 C.pr.pen.123; se poate, adresa procurorului cu plângere, conform dispoziţiilor art. 13 alin. ultim din Legea nr. 51/1991 şi persoana care se consideră vătămată în mod nejustificat prin activităţile care fac obiectul mandatului acordat în vederea autorizării actelor de culegere de informaţii;

- la propunerea organului de cercetare penală, adresată procurorului care-i supraveghează activitatea, să dispună neînceperea urmăririi penale; primind dosarul de la organul de cercetare penală, procurorul este dator să verifice legalitatea şi" temeinicia propunerii, apoi poate dispune confirmarea acesteia, completarea actelor premergătoare, începerea urmăririi penale (art. 228 alin. 5) sau poate să efectueze personal acte premergătoare (art. 216 alin. 3, art. 218 alin. 2 C.pr.pen.);

- la cererea adresată procurorului de către organul de cercetare penală pentru autorizarea efectuării unor acte premergătoare124 (utilizarea investigatorilor sub acoperire,

organelor judiciare (cea. 80%), respectiv activitatea investigativă desfăşurată în faza actelor premergătoare.În jurisprudenţa (Trib. Teleorman, dosar nr. 2442/R/2000; Curtea Supremă de Justiţie, s. pen., dosar nr. 930/1998), s-a ridicat

excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224, art.6 alin. 1 şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală. în motivarea acestei susţineri s-a arătat că „în faza actelor premergătoare se pot administra orice mijloace de probă, în secret, fără ca acuzatul să ia cunoştinţă oficial despre faptele ce i se impută", precum şi că, în aceeaşi fază, „persoanei cercetate, împotriva căreia se administrează probe în acuzare, nu-i este garantat dreptul la apărare, întrucât formal nu are calitatea de învinuit şi nici de inculpat".

Curtea Constituţională a respins excepţia ridicată, cu motivarea că faza actelor premergătoare nefiind parte componentă a procesului penal, pentru această fază nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare, observându-se că actele premergătoare se efectuează „în vederea începerii urmăririi penale" iar cu excepţia procesului-verbal, prevăzut de art. 224 alin. 3 C.pr.pen., în această fază nu pot fi efectuate acte care să constituie mijloace de probă în sensul prevăzut de art. 64 din C.pr.pen (Curtea Constituţională, dec. nr. 210/26 octombrie 2000, publicat în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 110 din 5 martie 2001).

Într-o altă decizie, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 şi ale art. 171 alin. 1 din C.pr.pen., Curtea a reţinut că „garantarea dreptului la apărare nu se poate face în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat (...) Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a reţinut, de asemenea, că deşi „în conformitate cu prevederile art. 224 din C.pr.pen., procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuiţilor nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă" (Curtea Constituţională, dec. nr. 141/5 octombrie 1999, publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999; în acelaşi sens dec. nr. 134/26 aprilie 2001).

În sensul celor expuse mai sus, vom invoca o ultimă decizie a Curţii Constituţionale, care respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91'—915 din Codul de procedură penală reţinând că dispoziţiile privind restrângerea unor drepturi şi libertăţi sunt compatibile cu dispoziţiile art. 49 din Constituţie şi art. 8 alin. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Curtea Constituţională, dec. nr. 21/3 februarie 2000, publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 159 din 17 aprilie 2000).

122 A se vedea Gh. Mateuţ, op. cit., partea specială, vol. I, p. 82.123 Art. 278 C.pr.pen. a fost modificat şi completat prin Legea nr. 281/2003 privind modifi carea şi completarea Codului de

procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în „Monitorul oficial al României", partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003.124 A se vedea I. D. Cristescu, Interceptarea comunicaţiilor, înregistrările audio-video, filmările şi fotografierile, procedee

probatorii în procesul penal român. Editura Almanahul Banatului, Timişoara, 2000, p. 139.

119

înregistrările audio sau video, activităţile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României);

120

Perspective şi particularităţi de investigare penală/criminalistică a unor infracţiuni din domeniul informaticii.

„Nimic nu se întîmplă fără o cauză, ci totul se întîmplă dintr-un anumit motiv şi sub povara necesităţii”. (Leucippus)

1. (1.1.) Identificarea şi documentarea fraudelor informatice.

Infractorii de pe Internet, spre deosebire de cei obişnuiţi formează o categorie aparte, comunitate în care trnsferul de noutăţi în domeniu se face mereu şi cu mare rapiditate, ceea ce îi face să fie mereu cu un pas înaintea anchetatorilor.În cazul cercetărilor ce se fac în lumea „virtuală” ale Internetului, investigatorul trebuie să recunoască foarte bine software-ul, instrumentele şi aplicaţiile folosite prin testarea acestora într-un mediu sigur, înainte de cercetările propriuzise.

Modul de (desfăşurare) investigare a unei fraude informatice nu se diferă mult de modul de cercetare a infracţionalităţii clasice, însă poate uneori să devină mult mai complexă.

Dacă am putea determina componentele investigaţiei, atunci le-am clasifica astfel:a. În primul rînd este necesar formarea echipelor de investigaţie;b. Prezenţa tehnicienilor ce pot înţelege detaliile tehnice ale infracţiunii;c. Investigarea incidentelor prin verificarea dosarelor;d. Studierea locului infracţiunii.77Internetul este alcătuit din computere, în acest context probele trebuie căutate ţinînd cont

de funcţia pe care o îndeplineşte computerul investigat în reţea şi de modul cum acesta este configurat.În toate situaţiile însă comportamentul utilizatorului este înregistrat în fişiere care mai sunt numite şi „log” adică jurnal.Aceste fişiere constituie şi principala sursă pentru identificare indiciilor şi probelor în investigaţiile on-line.

Atunci cînd este identificat un indiciu într-un fişier jurnal, acesta ne poate conduce către alt computer...

Un aspect de asemenea importan în desfăşurarea investigaţiilor informatice este cooperarea anchetatorilor cu furnizorii de servicii Internet, cu operatorii de telecomunicaţii şi cu alte organe private din acest domeniu.

Incriminarea unei astfel de infracţiuni este de obicei mai complicată de cît incriminarea a altor tipuri de activităţi criminale.

Mijloacele de probă sunt cele prevăzute de art.64 CPP; declaraţiile învinuitului şi ale inculpatului, declaraţia părţii vătămate, părţii civile şi cele responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurilor, înregistrărilor audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de probă, constatările tehnico – ştiinţifice, constatările medico – legale, expertizele.

Mijloacele materiale de probă pot furniza date despre activitatea infracţională prin informaţiile stocate în conţinutul lor.O altă serie de informaţii se pot obţine prin simpla lor vizualizare, acestea putînd fi probe directe ale săvîrşirii unei infracţiuni (12) sau indirecte, acestea constituind indicii ale săvîrşirii unei infracţiuni ce trebuie coroborate cu probe directe.

Culegerea datelor în mediul informatic şi transformarea acestora în probe se face în funcţie de indiciile existente în cazul investigat, caracteristicile determinînd procedura ce trebuie urmată.

Dacă informaţia cu privire la comiterea unei fraude informatice face referire la un nume (nickname) sau canal de IRC este recomandabil folosirea motoarelor de căutare pe bază de cuvinte cheie.78

121

1.2. Localizare şi identificarea subiectului investigat.

Analizarea fişierelor jurnal va furniza date importante referitoare la cine s-a conectat de la un anume computer, unde este localizat acest computer, cînd s-a stabilit conexiunea şi cît a durat aceasta.

Calculatorul care va genera fişierul jurnal va folosi în mod normal timpul local, însă este necesar de luat în calcul diferenţele de fus orar şi cele legate de sincronizarea setărilor unui sistem cu timpul real.

Fişierele jurnal fac referire, în partea de început a acestora (header), la elementul timp sub forma unor abrevieri, ce trebuie cunoscute de investigator pentru a putea citi un asemenea log:

1. UT SAU GMT – [13] 7. Z [19]2. EST sau EDT – [14] 8. A [20]3. CST sau CDT – [15] 9. M [21]4. PST sau PDT – [16] 10. N [22] 5. HHMM -[17] 11. Y [23]6. + HHMM -[18]

De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că o conexiune la Internet prin intermediul reţelei telefonice şi a furnizorului local de asemenea servicii se realizează în fapt prin intermediul altor calculatoare interconectate.Din această cauză trebuie luate în considerare, în momentul comparării, diferenţele de timp ce vor fi înregistrate de fişierele jurnal generate de sistemele implicate în conexiune.

Posibilităţile de interceptare a datelor ar fi următoarele: (vorbim despre acele tehnice şi monitorizare a traficului subiectului investigat, doar dacă se respectă condiţiile legale).

E – mail – box / interceptarea şi copierea cu ajutorul 79

operatorilor de pe Internet a mesajelor de tip e-mail adresate sau trimise de suspect.Aceste e-mail-uri trecînd prin serverul de mail JSP-ului;

. Interceptarea comunicaţiilor / folosirea dispozitivelor speciale (data analyser) care, dacă sunt plasate în anumite noduri de reţea, au capacitate de a intercepta şi filtra pachetele de date chiar în situaţia folosirii unor protocoale alternative. Scanarea newsgroup – urilor / cu ajutorul programelor pentru calculator dedicate acestui scop, pe baza unor cuvinte cheie, dat fiind volumul foarte mare de date care se stochează şi care împiedică verificarea în totalitate a acestora.

122

802. Analiza probelor (2.1;2.2)

La capitolul verificărilor şi percheziţiilor în mediul informatic există trei probleme care trebuie abordate în legătura cu iniţierea şi executare unei astfel de verificări:

1. În momentul solicitării autorizaţiei de percheziţie în cuprinsul căreia să fie menţionat şi faptul că urmează să fie verificate şi mediile de stocare electronice;

2. Locul unde se va efectua analiza probelor informatice trebuie stabilite înainte de începerea verificării mediului informatic;

3. Mediile ce vor fi cercetate.[24]Modalităţile de pregătire a unei verificări/percheziţii necesită respectarea etapelor :- colectarea informaţiilor privind sistemele informatice ce urmează a fi verificate ;- alegerea momentului efectuării verificării care depinde de doi factori(statutul

sistemului informatic şi percheziţia sau absenţa anumitor persoane).- Stabilirea participanţilor- Stabilirea logisticii[25] ce urmează a fi folositeVerificarea la faţa locului trebuie făcută în totdeauna de către specialistul criminalist sau

personalul tehnic atras în prezenţa martorilor asistenţi neutri şi a subiectului investigat.În fine, documentarea verificării se va realiza prin redactarea unui proces verbal la care

sunt ataşate declaraţiile şi unele anexe.Datele colectate referitoare la activitatea subiectului investigat se vor analiza prin

mijloace specifice pentru ca mai apoi să se transforme în mijloace de probă.

811. Fişierele jurnal – care pentru analiză impun cîteva reguli:

- se va lucra numai cu copii ale fişierelor analizate, iar datele originale se vor stoca în locuri sigure.

- evenimentele investigate trebuie regrupate pentru a stabili dacă acestea se încadrează într-o linie cronologică firească;

- trebuie stabilită ordinea stabilită ordinea cronologică a evinimentelor investigate pentru fiece element în parte şi ulterior pentru toate fişierele de log şi recalculate în funcţie de timpul zonal toate informaţiile; - verificare ordinii cronologice a informaţiilor precum şi respectarea de fişierele

jurnal...

2. Mesaje de poştă electronică.Mesajele e-mail sunt similare unei scrisori formată din două părţi:superioară(header) – cu

informaţii referitoare la nume, adresa, subiectul mesajului şi corpul acestuia(body) – cuprinzînd mesajul transmis.

Pentru un investigator prezintă importanţă ambele părţi, dar mai ales header – ul şi chiar partea ascunsă a mesajului.

3. Pagini de web şi fişierele generate de activitatea pe Internet a suspectului.Foarte multe persoane şi organizaţii îşi formează pagini de web speciale cu informaţii privind interese individuale.În cazul cîn conţinutul locaţiilor prejudiciază fie ordinea publică (pornografia infantilă...), fie interesele altor persoane (încălcarea dreptului de proprietate intelectuală) se impune identificarea entităţilor aflate în spatele acestora.

123

Etapa întîi în desfăşurarea investigaţiei este observarea directă a site-ului pentru determinarea dacă datele prezentate nu aduc atingere ordinii de drept, intereselor publice, personale.Etapa fiind bazată pe legăturile prezentate şi pe crearea unei hărţi cu indicarea paginii care conţine date în cauză.

82Alt pas ar fi stabilirea locaţiei fizice a site-ului pentru cxare se folosesc programe

dedicate acestui scop.Paginile web pot oferi informaţii importante pentru identificarea celui care a creat site-ul.4. IRC (Internet Realy Chat).Serviciu ce permite comunicarea în scris între două sau mai

multe persoane în timp real.Conversaţia respectivă putînd fi publică(cînd toate persoanele aflate pe canalul respectiv vor putea citi ceia ce scriu ceilalţi) sau privată(între două sau mai multe persoane, fără ca cele lalte persoane aflate pe acest canal să poată citi mesajele transmise).

Investigarea fişierelor de log ce se pot identifica în computerul suspectului sau în servele IRC pot scoate la iveală date foarte importante în legătură cu activitatea infracţională a celui în cauză.

5. Fişierele temporare.Informaţii importante pot fi identificate în diverse tipuri de fişiere temporare, cum ar fi

cele stocate în directoarele Temporary, Temporary Internet Files, cache precum şi fişierul Swapfile.

Analiza acestor fişiere se face cu respectarea regulilor enunţate mai sus, pentru a preveni distrugerea sau modificarea lor.

83Cercetarea criminalistică a fraudelor informatice

a. Identificarea pagubelorÎn prima fază, scopul verificărilor este de a determina care este paguba şi cine se face

vinovat de producerea acestuia.Pagubele suferite de sistemul vizat pot fi directe(ştergerea, modificarea sau manipularea

unor date, furtul...) sau indirecte.Iar modalităţile de detectare a fraudelor ar fi:- ocreştere a costului telecomunicaţiilor;- sistemul poate fi modificat, fişierele fiind alterate, redenumite sau şterse;- sistemele de securitate au înregistrat activităţi neobişnuite la anumite intervale.În cazul cînd accesarea este în progres după momentul identificării acesteia, trebuie

activate imediat sistemele de securitate şi de înregistrare, în vederea monitorizării şi colectării tuturor informaţiilor posibile.

În acest sens rolul şi datoria victimei ar fi să furnizeze informaţii cu privire la persoanele pe care le considera suspecte, argumentînd aceste bănuieli.

b. Colectarea logo – urilor.

124

Majoritatea sistemelor informatice crează fişiere jurnal care înregistreză evenimentele produse.Analiza fişelor de log va căuta identificarea intervalelor de timp între care s-a realizat accesarea neautorizată a sistemului, conturi de acces neautorizate, staţii de lucru, adrese de IP...

84c. Crearea unor copii de siguranţă.În majoritatea cazurilor victimele nu vor cunoaşte motivele sau scopurile hackerului şi

nici chiar modificările ce au fost aduse sistemului.Din această cauză este obligatoriu „îngheţarea” situaţiei curente prin realizarea unor copii ale sistemului.

În orişice caz este destul de important să se colecteze informaţii referitoare la sistemul victimei respective:

- tipul şi versiunea sistemului de operare;- legăturile sistemului la diferite reţele locale sau publice;- modul de realizare a legăturii la reţelele respective;- sistemele de securitate utilizate de sistemul în cauză.

Pe baza acestor date investigatoriu pot identifica punctele slabe şi vulnerabilităţile sistemului şi direcţiona eficient ancheta.

d. Identificarea făptuitoruluiPe baza informaţiilor furnizate de fişierele jurnal se poate determina dacă hackingul s-a

produs din afara sau din interiorul sistemului.Folosindu-se de vulnerabilităţile sistemului un utilizator local cu privilegii limitate îşi poate mări aceste privilegii în mod fraudulos sau un utilizator extern poate accesa reţeaua în mod neautorizat.În majoritatea cazurilor de hacking, aceste activităţi sunt realizate de la distanţa de către atacatori care nu deţin nici un fel de control asupra sistemului ţintă.

În aceste cazuri informaţiile de log culese pot furniza informaţii privind sursa atacurilor sub forma unei adrese IP sau a altor date ce pot duce la identificarea hacherului.

85Secţiunea 3 Practica judiciară al infracţiunilor din domeniul

informaticii.

„Oamenii trebuie să fie liberi, liberi de idei potrivnice , liberi de prejudecăţi.Numai astfel ei pot să-şi îndeplinească datoriile sociale şi să-şi cultive caracterul propriu.” (Fr. y. Simon)

1. Fraude penale în domeniul vizat din practica internaţională

În legătură cu delictele comise prin intermediul calculatorului există la această oră un adevăr incontestabil: doar o mică parte a acestora sunt descoperite de politie iar organele de anchetă dispun de un volum mic de informatii. În acelasi timp, acestia nici nu sunt pregătiti suficient de bine pentru un domeniu aproape nou.

În acest context, analizînd cifrele relativ scăzute din statisticile acestor infractiuni, s-ar

125

putea trage concluzia falsă că pericolul este supraestimat. Societătile, în general, nu sunt pregătite suficient de bine la această oră pentru a preîntîmpina aceste infractiuni.

Prezint în continuare cîteva exemple concrete de infractiuni săvîrsite prin intermediul calculatorului, atît pe plan mondial, cît si pe plan autohton.

. Primele cazuri importante de acces neautorizat au fost depistate în 1985 cînd a fost penetrată cunoscuta retea ArpaNet. În acelasi an revista on-line "Phrack" a publicat o listă destul de bogată de numere de apel dial-up. În continuare această activitate s-a desfăsurat din plin. Pentru tinerii americani inteligenti care dispuneau de serviciile unui calculator electronic începea să se deschidă o lume nouă, în general lipsită atunci de legi. 86

. Unul din cazurile celebre de fraudă informatică este cel al unui grup de crackeri care a preluat controlul centralei telefonice de la Casa Albă, utilizînd-o pentru convorbiri telefonice transatlantice.

. Pe data de 6 ianuarie 1993, cîtiva hackeri din Marea Britanie au pătruns în banca de date a unei companii comerciale din Londra, operînd un transfer de 10 milioane de lire sterline. Este un exemplu de infractiune concretă, făcînd parte din categoria "campaniilor active", adică a acelora care lasă prejudicii ce pot fi imediat cuantificate.

. Tot în aceeasi perioadă cîteva site-uri oficiale americane au fost "ocupate" de o actiune spectaculoasă, de tip protestatar, a unor chinezi. Acestia au introdus în locul mesajelor standard existente, propriile lor texte de protest, provocînd un fel de mini-război psihologic. Este un exemplu de "campanie pasivă", cu implicatii de natură psihologică în primul rînd, dar si de natură politică, fiind mai degrabă o dovadă că războiul informational a devenit o realitate care nu mai poate fi neglijată.

. În anul 1993 un chinez a fost condamnat la moarte prin împuscare pentru o fraudă de 193 milioane USD. Abia după înregistrarea acestui caz unic, statul chinez a elaborat si prima lege în acest domeniu.

. Un cunoscut hacker american, a cărui poveste a stat si la baza realizării unui film de susces, a fost prins si pedepsit de justitie; la scurt timp a fost eliberat cu o interdictie de cîtiva ani să se apropie de un telefon public.

. Iată un exemplu de infractiune de omor: un individ, dorind să-si elimine rivalul aflat la tratament într-un spital din Florida, a pătruns în baza de date a spitalului modificînd diagnosticul pacientului. Fiind tratat pentru altceva decît boala de care suferea, pacientul a decedat în scurt timp.

. Jim Jarrard din Simi Valley, California, a avut surpriza să constate că în timp ce si-a lăsat calculatorul într-o noapte să functionze pentru a finaliza un download de mari dimensiuni, un hacker i-a accesat PC-ul prin

87conexiunea DSL si a instalat un program care i-a permis să controleze calculatorul, să fure fisiere importante si să steargă informatiile de pe hard disk-uri. Jarrard a scăpat de catastrofă datorită unei blocări neasteptate a sistemului.

. Allan Soifer, administrator de postă electronică în Ottawa, nu si-a dat seama că un hacker îi scana PC-ul de acasă de cîteva ore. Hackerul găsise o poartă de intrare si avea nevoie numai de o parolă pentru a accesa fisierele. Acesta bombarda respectivul calculator cu parole generate aleator, sperînd că va nimeri combinatia corectă. Victima a fost norocoasă deoarece avea instalat ZoneAlarm, un program de protectie de tip firewall personal preluat de la firma ZoneLabs. Programul l-a alertat despre multitudinea de parole cu care era bombardat PC-ul. În plus, el a putut identifica chiar ISP-ul hackerului pe care l-a localizat în Anchorage, Alaska.

. Cîteva exemple de virusi reali, altele decît cele arhicunoscute, dar care au provocat pagube însemnate în diferite companii si organizatii americane:

- "Typo", virus orientat pe distrugerea datelor care creează erori de

126

dactilografiere atunci cînd utilizatorul depăseste 60 de cuvinte pe minut. - Un virus de distrugere a productiei a fost lansat într-o intreprindere

metalurgică, si avea rolul de a micsora cu cîteva grade temperatura în cea de-a treia fază a procesului de răcire a otelului, conducînd la o calitate inferioară a produsului.

- Cel mai mic virus a fost scris prin rescrierea algoritmului comenzii Unix "sh". Acesta avea dimensiunea de 8 caractere si în afară de reproducere nu mai avea altă functie.

- La începutul anilor '90 dintr-un institut de cercetări din Bulgaria a fost lansat în circulatie un set de 24 virusi care au fost cu greu detectati atît în Europa, cît si în SUA. 88

2. Rezolvarea problemei infraţionismului în informatică în alte ţări

Este normal că legi care au menirea reducerii si constrîngerii infracţiunilor în informatica sunt create în marea majoritate de ţări dezvoltate. În unele ţări (China) este interzis accesul la orice reţea informatica internaţională, în unele ţări arabe accesul este permis de lege doar cu folosirea providerilor guvernamentali si cu cotrolul total al informaţiei care se transmite sau primeşte prin intermediul reţelelor informatice.

2.1 Marea BritanieThe introduction of the copyright law had generated a lot ofproblems with software acquisition, software licenses andcomputer scientists behaviour. An overview of the britishlaw system regarding Computer Science has been considered.Issues like software acquistion, copyright law, intelectual pro-perty, contract law, computer crime and data protection havebeen discussed.

Daca pana nu demult informatica era o "Cenusareasa" a stiintelor, ultimii ani au consacrat-o ca un domeniu bine definit cu proprile legi si caracteristici. Mai mult chiar, legea dreptului de autor a generat schimbari majore in toate domeniile in care este implicata informatica. Deci, cred ca este momentul sa meditam si asupra unor aspecte legate de cadrul juridic. In primul rand, este vorba despre legalitatea detinerii de software si licente pentru folosirea lui. Apoi, un aspect deseori omis, este cel al eticii profesionale.

Prezentul material se refera la modul in care sunt tratate aceste probleme in Marea Britanie, la University of Sheffield.

89Achizitionare de software si licenteAchizitionarea de software si licente este considerata o problema serioasa in Marea

Britanie, astfel incat exista un intreg aparat pentru acest domeniu. Daca ar fi parcurgem aceasta structura de sus in jos, ar trebui amintit CHEST, o instituie cu intindere nationala, creata initial prin fonduri guvernamentale, dar care la ora actuala este in stare sa se auto-intretina prin oferirea de consultanta.Apoi fiecare universitate dispune de un serviciu pentru administrarea tehnologiei informatice. Informatiile mele provin de la Universitatea din Sheffield, serviciul se numeste CICS (Corporate Information and Computing Services).

CHESTCHEST (Combined Higher Education Software Team) functioneaza ca punct central

pentru distribuirea de software, date, informatii, materiale pentru utilizarea diverselor produse si alte produse legate e tehnologia informationala catre institutiile educationale si de cercetare. Este o organizatie non-profit, parte a UK Higher Education, cu sediul la Universitatea din Bath. Desi acum se autofinanteaza, e sprijinita financiar si de departamentul pentru educatie si angajare.

127

Infiintata in 1988, CHEST si-a marit aria de acitivitate, cuprinzand acum atat domeniul educatiei la nivel inalt (licee si universitati), cal pentru continuarea educatiei (se poate gasi o asemanarea intre acest sistem si studiile serale sau fara frecventa din republica Moldova), centre de cercetare din Marea Britanie si Republica Irlanda.

Scopul acestei organizatii este de a obtine software comercial de calitate, baze de date, materiale educationale si alte produse informatice

90pentru domeniul educational si de cercetare. Initiata in 1988 prin sprijin guvernamental,, CHEST are in principal urmatoarele atribute:A. Negociere de contracte intre CHEST si diverse firme ce comercializeaza produse software. Aceste contracte sunt avantajoase pentru ambele parti : pe de o parte, institutiile de invatamant si cercetare obtin reduceri pentru licente, iar pe de alta parte, firmele beneficeaza de publicitate pentru acest sector de piata.Principalele caracteristici dintr-un astfel de contract sunt:- sunt valabile pentru intreaga institutie si acopera tot personalul didactic si studentii institutiei respective-permit utilizarea produsului in orice scop, in afara celui comercial (acesta presupune un alt tip de contract)- in mod obisnuit sunt incheiate pe o perioada de 5 ani pentru a permite incorporarea produsului respectiv in programa analitica si pentru a incuraja adoptarea lui de catre comunitate- fiecare institutie are o singura persoana de contact pentru a minimiza cerintele de consultanta tehnica- din momentul in care o institutie a semnat un contract e obligata sa il respecte pana la data expirarii- CHEST colecteaza taxele anuale ale institutiilor implicate in astfel de contracte si face o singura plata catre firma ce a livrat produsul- CHEST administreaza licentele, livrarea produsului, suportul etc.Contractul contine:- un acord intre CHEST si firma ce distribuie produsul- lista completa a produselor, preturilor si institutiilor care ar putea participa- licenta pe care institutia ar trebui sa o semneze.

91B: Distribuirea informatiei relative la contracte: CHEST distribuie informatii relative la noile contracte catre toate institutiile apartinatoare, catre persona de contact a fiecarei institutii. Aceasta, la randul ei, informeaza toti posibili utilizatori locali despre noile produse si actioneaza ca punct central administrativ cand contractele CHEST sunt semnate de institutii. Se realizeaza astfel o distribuire ierarhica a informatiilor la toate nivelele. CHEST pune la dispozitie si o lista electronica de discutii pentru noile produse.CHEST editeaza si un buletin electronic informativ (CHEST Messenger)

Achizitionarea de software la nivel localIn momentul in care o universitate doreste sa achizitioneze un produs software are mai multe optiuni: poate sa apeleze la CHEST pentru informatiile necesare si a contacta un anumit furnizor sau poate sa actioneze direct. In general exista servicii specializate pentru aceasta activitate care vor cauta posibili furnizori, vor negocia (in adevaratul sens al cuvantului) cu ei si dispun de o suma alocata din bugetul universitatii pentru a incheia contractul.Decizia achizitionarii unui produs se ia in functie de necesitatea lui, fiind o replica la cerintele

128

universitatii. Tot aceste cerinte determina si numarul de licente ce vor fi achizitionate.Incheierea propriu-zisa a contractului se face de obicei printr-o a terta parte, o firma specializata in astfel de intermedieri care cunoaste termenii acestor contracte.

Achizitionarea de software ca persoana fizicaFirmele care incheie contracte cu universitatile pentru achizitionare de software si licente

ofera unele facilitati si pentru studenti, elevi sau cadre didactice. Prin intermediul unei astfel de oportunitati, licenta se va putea cumpara cu reduceri considerabile.

92Persoana trimite o cerere spre firma respectiva, plateste comanda, primeste un formular special (din care sa reiasa apartenenta la institutia - universitate, liceu - pentru care e valabila oferta) il trimite celui care distribuie produsului si apoi, intr-un interval de timp, primeste produsul. Reducerile fiind considerabile, multi apeleaza la caeasta forma, iar firmele castiga clienti.

Aspecte ale eticii profesionale in informaticaEducatia in domeniu informaticii presupune in majoritatea cazurilor doar aspecte strict

profesionale. Sa nu uitam insa ca indiferent de profesie, trebuie sa ne incadram intr-o comunitate, sa acceptam toate regulile ei si sa le respectam. De aceea, o educatie completa in domeniu, trebuie sa ofere informatii si despre aspecte etice si legislative.

La Universitatea din Sheffield, studentilor li se ofera un curs ce vizeaza aceste aspecte: "Professional Issues in Information Technology". Programa cuprinde:· Introducere in legislatia britanica · Proprietatea intelectuala · Legea contractelor · Susceptibilitate pentru programe incorecte · Caracterul privat si libertatea informatiei · Aspecte sociale in informatica · Managementul informatiei · Filozofie morala si coduri etice

93Introducere in legislatia britanica

Exista patru domenii speciale ale legislatiei britanice ce au o importanta deosebita pentru informatica: - proprietatea intelectuala (ce include dreptul de autor, patent si marca)- legea contractelor- legea impotriva crimei prin calculator- legea protectiei datelor.

Proprietatea intelectualaProprietatea intelectuala este un nume "generic" dat tuturor drepturilor legale ce

protejeaza munca creativa, inventiile si "buna intentie" comerciala. In general, drepturile proprietatii intelectuale sunt concepute pentru a asigura remedii inpotriva furtului rezultatelor muncii sau ideilor altei prsoane.

Legea proprietatii intelectuale este cheia protectiei inovatiei in toate domeniile informaticii. Drepturile proprietatii intelectuale asigura un cadru de baza pentru protectie

129

impotriva furtului de informatie si plagiatului.Aceste drepturi sunt cuprinse in:· Legea drepturilor de autor (copyright): protejeaza impotriva copierii fara permis. In fapt, aceasta protectie cuprinde mai mult decat simpla copiere si se extinde si asupra altor activitati, care sunt la randul lor ilegale: adaptarea (copierea si realizarea de mici modificari), prezentarea in public fara drepturi de autor, transmiterea produsului sau lucrul cu copii ilegale. In categoria "operelor" protejate de aceasta lege intra si programele, proiectele pentru programe si rezultatele tehnoredactarii (daca o anumita lucrare indiferent de domeniu a fost redactata cu ajutorul calculatorului, atunci rezultatul acestui format intra si el sub incidenta acestei legi).

94Legea drepturilor de autor are o importanta vitala pentru industria dezvoltarii de

programe si pentru persoanele care pregatesc, inregistreaza sau transmit orice tip de informatie prin intermediul tehnologiei informatice.· Legea patentelor: se refera in principal la protejarea inovatiilor (de exemplu, un nou tip de calculator sau un nou proces de fabricare a componentelor).Pentru ca o inventie sau inovatie sa fie protejata de aceasta lege trebuie formulata o cerere de acordare a patentului. Trebuie luata in considerare si aria in care e recunoscut patentul. De exemplu, in Marea Britanie, se poate cere recunoasterea patentului in: Marea Britanie, tarile semnatare ale Conventiei Europene a Patentelor (EPC) si tarile semnatare ale Tratatului Cooperare pentru Patente (PCT).

Majoritatea produselor care intra sub incidenta legii dreptului de autor (cum ar fi programele) sunt excluse din aceasta lege, doar in cazul in care au un efect tehnic asociat.· Legea confidentialitatii: protejeaza informatia. Spre deosebire de precedentele doua legi prezentate, legea confidentialitatii nu e definita printr-un statut, ci deriva aproape in intregime din cazuri juridice.Ea asigura protectia secretelor comerciale, cunostiintelor in afaceri ("know-how), informatiei de natura personala si chiar idei care nu au fost exprimate intr-o forma tangibila (de exemplu, idea pentru un nou program). Continutul multor baze de date sunt protejate de aceasta lege.

Marea limitare a acestei legi este ca informatia implicata trebuie sa aiba o natura confidentiala si eficienta legii e distrusa daca informatia respectiva ajunge in domeniu public, adica daca devine publica sau considerata ca "cunostiinte comune" pentru grupuri de genul firmelor de software.

Cu toate acestea, legea confidentialitatii ofera un cadru propice protejarii ideilor, inainte ca ele sa fie suficient dezvoltate pentru a fi obiectul legii drepturilor de autor sau legii patentelor.95· Legea relativa la proiectare: in principiu, asigura doua tipuri de drepturi: proiecte inregistrate si dreptul de proiectare (care nu poate fi inregistrat). Prima alternativa se refera la caracteristici ale produsului care sunt vizibile, in timp ce a doua alternativa intentioneaza sa protejeze aspectele legate de forma sau configuratia viitorului produs. · Marca inregistrata si folosirea ei: informatica a lansat si ea cateva marci inregistrate cu o larga raspandire: sigla de la Apple, cuvinte ca Microsoft sau Lotus, monograma IBM. Marcile inregistrate sunt de obicei in forma unui nume sau a unui simbol iar inregistrarea unor astfel de marci e asigurata printr-un act juridic particular. Pentru a putea fi inregistrata marca trebuie sa fie distinctiva si sa ofere posibilitatea de a fi reprezentata grafic.

Scopul principal al legii referitoare la marcile inregistrate este de a proteja "buna intentie" in comert si reputatia marcii, dar are si un efect secundar, si anume protejarea publicului de a cumpara produse deficiente.· Regulamente pentru semiconductori: circuitele integrate, deseori denumite "chip-uri" sunt protejate in virtutea unei legi speciale pentru aceste componente (Semiconductor Regulations),

130

care aplica o versiune modificata a dreptului de proiectare pentru semiconductori. De fapt, "topologia" chip-uluieste protejată şi anume, forma fixată pe suportul chip-ului sau aranjamentul chip-urilor.

96

Dreptul Exemple din informatica pentru care se aplica

Durata Formalităţi

Drepturile de autor

Programe şi proiecte pentru astfel de programe; alte tipuri de lucrări realizate folosind un calculator sau generate de calculator; baze de date aflate pe un calculator; aproape orice formă memorată digital

În general 70 de ani după moartea „autorului” pentru lucrarea originală.Pentru majoritatea celorlalte lucrări durata este de 50 de ani

Nici una.

Dreptul de autor este automat atribuit muncii de creaţie

Patent Noi tipuri de imprimante sau calculatoare, noi metode de realizare a componentelor pentru calculatoare, procese

Se poate reînnoi pîna la maximum 20 de ani

Cerere la Oficiul pentru Patente, depusă odată cu înregistrarea

131

industriale controlate de software

patentului

Confiden-ţialitate

Ideea asupra unui nou program sau o nouă intenţie (aprioric patentului), algoritmi secreţi, lista de clienţi, metode folosite în afaceri

Pînă cînd subiectul acestei legi intra în domeniul public

Nici una

Proiectare:

a) proiectareînregistrată

b) dreptul de proiectare

a) designuri noi designuri estetice pentru calculatoare, inclusiv calculatoare tip notebook, mouse, accesori

b) designuri originale cadre pentru simboluri grafice, design-ul pentru tastatura, mouse, unele componente interne

a) iniţial 5 ani, se poate reînnoi pe perioade de 5 ani, pînă la maximum 25 de ani

b) 15 ani de la creare sau 10 ani de la prima comercializare

a) înregistrare prin cerere către Registrul pentru Proiectare

b) Nici unaautomat, împreună cu dreptul de autor

Marca înregistrată

IBM, Microsoft, logo firmei Apple

Iniţial pentru 10 ani; se poate reînnoi pe perioade de 10 ani fără limitări

Cerere la Registrul Mărcilor Înregistrată

Folosirea mărcilor înregistrate

Nume de produse software, care n-au fost încă înregistrate, dar în jurul cărora există o reputaţie asociată cu un bun renume

Nelimitat, atît timp cît numele sau stilul este asociat cu bună intenţie în folosire

Nici una

Semiconductori Noi modele de circuite integrate

15 ani de la creare sau 10 ani de la exploatarea comercială

Nici una

Notă!Tabelul prezentat la anexa 1 prezintă principalele aspecte ale legii proprietăţii intelectuale, exemplificări pentru domeniul informaticii, durata dreptului respectiv şi formalităţile pentru obţinerea respectivelor drepturi legale.

Legea contractelorPrincipalul domeniu in care se aplica aceasta lege este cel al achizitionarii si folosirii de

software si hardware informatic. Multe dintre aceste contracte nu sunt de vanzare, ci de acordare a licentelor de utilizare. Achizitionarea de produse software este diferita de cea a produselor hardware si sunt tratate separat:Achizitionarea de software: metoda cea mai uzuala este cea a licentei, care e pusa la dispozitie de cel care detine copyright-ul catre persoana sau institutia ce achizitioneaza o copie a produsului respectiv, dand permisiunea de a folosi produsul in schimbul unei taxe pentru licenta ("pretul"). Licenta poate fi pentru o perioada de timp fixa, eventual ce se poate prelungi sau poate sa nu existe nici o mentionare a duratei, caz in care se presupune ca licenta e valabila atat timp cat produsul e protejat de copyright.

132

Licenta poate sa fie si exclusiva - detinatorul drepturilor de autor nu poate acorda licente altor persoane, in afara celei stipulate in contract. In general, astfel de licente se folosesc intre un producator independent de software si o firma ce comercializeaza acest produs. Uneori, detinerea drepturilor de autor va fi transferata si aceasta forma de tranzactie poarta numele de atribuirea copyright-ului.Sistemele expert si alte produse software de acest tip, inclusiv baze de date care ofera informatii sau indrumari, pot fi considerate ca oferind un serviciu si astfel cad sub incidenta unei legi referitoare la asigurarea de bunuri si servicii (Supply of Goods and Services Act, 1982).Produsele hardware pot fi cumparate sau inchiriate. In cazul cumpararii anumite conditii referitoare la calitate vor fi incluse in contract:- potrivit pentru toate scopurile in care bunurile de aceasta natura sunt in mod obisnuit oferite pe piata- infatisare si finalitate

98- neafectat de defecte minore- siguranta- durabilitate.Alte aspecte legate de contracte : in mod traditional, exista doua tipuri de clauze intr-un contract : conditii si garantii. Incalcarea unei conditii da celeilalte parti dreptul de a repudia contractul si de a pretinde pagube.Orice negociator care incearca sa isi vanda marfa, o va prezenta laudativ, facand anumite afirmatii relative la produs si performantele sale si de obicei cumparatorul se asteapta sa-i fie prezentate cele mai bune caracteristici. Dupa incheierea contractului, aceste afirmatii se pot regasi sau nu in contract. Cazul mai complicat este atunci cand ele nu se regasesc in contract si poarta numele de « reprezentare », ceva spus in cursul negocierii care a condus la incheierea contractului in sine. In cazul in care reprezentarea se dovedeste a fi necorespunzatoare realitatii (frauduloasa, neglijenta sau neintentionata) se poate lua decizia unei reprezentari eronate si se pot cere despagubiri.

Susceptibilitate pentru programe incorecteExista situatii in care defectele din produsele software au implicatii serioase: erori in sisteme ca: controlul aerian, de aparare, al centralelor nucleare pot genera mari pierderi de vieti omenesti; erori in sisteme economice pot genera pagube financiare. Faptul ca organizatiile care dezvolta si comercializeaza produse software, sau construiesc si distribuie hardware pot fi susceptibile de consecintele erorilor, necesita din partea lor luarea in considerare a modalitatilor prin care aceste susceptibilitati sa poata fi reduse sau/si limitate. In cazul in care o persoana sufera pagube sau pierderi datorate unui software sau hardware defectuos, asigurarea daunelor se realizeaza prin una dintre legile referitaore la : contracte, neglijenta, reprezentari defectuoase, susceptibilitatea produselor.99Infractiuni penale in informaticaTehnologia informatica are un dublu impact asupra lumii infractionale : pe de o parte faciliteaza tinerea unei evidente exacte a tuturor delictelor comise, dar, pe de alta parte, a dat nastere la noi tipuri de infractiuni ca hacking (voi prefera sa folosesc acest termen in locul unei traduceri « chinuite », de genul spargerea codului), realizarea si distributia de virusi.Cele mai raspandite astfel de infractiuni sunt :· frauda si furt : cel mai mare pericol e de obicei in interiorul companiilor : de la angajati. De aceea, angajatii trebuie in mod deosebit atentionati asupra securitatii si confidentialitatii.Termenul de « frauda prin calculator » descrie de obicei furtul de bani sau proprietati prin intermediul calculatorului. Pot fi fraude de date sau de programe. In primul caz, date neautorizate sunt introduse in calculator, sau datele care ar trebui introduse sunt alterate sau modificate. Al doilea caz e mult mai sofisticat si periculos si, indirect, mult mai greu de detectat  :

133

se refera la situatia in care cineva altereaza un program pentru a efectua frauda.· hacking : se defineste ca accesarea sistemului de calcul fara permisiunea (expresa sau implicita) a proprietarului. O persoana poate fi acuzata de o astfel de infractiune in urma oricarei dintre urmatoarele activitati :- cauzeaza o activitate a calculatoare relativa la securitatea accesului la un program sau date aflate in calculator- accesul este neautorizat- cunoaste la momentul in care acceseaza calculatorul, ce functie realizeaza acesta la cel moment.Tot in aceasta categorie se incadreaza si delictele de interceptare de informatii prin calculatoare.

100· modificarea neautorizata a programelor si datelor: in acest sector intrand si producerea si distribuirea de virusi, santaj: daca se instaleaza "o bomba cu ceas" (virus) intr-un sistem de calcul si se pretind bani pentru dezamorsare.· pirateria: in general aceste infractiuni sunt rezolvate pe baza legii dreptului de autor. Oricine foloseste un produs pentru comercializare, distribuire, prezentare in public, imprumut si nu are drepturi pentru acet tip de activitate se considera vinovat de piraterie.· alte delicte: detinerea de date personale fara a avea dreptul (de exemplu, accesarea bazei de date a politiei si a obtine informatii private de acolo), publicatii obscene, incurajarea, sugestia, propunerea de a comite infractiuni.Sa mentionam in final ca aceste delicte pot fi pedepsite chiar si cu 10 ani de inchisoare.

Protectia datelorO astfel de lege incearca o conciliere intre interesele individuale si nevoia de a recunoaste importanta tehnologiei informatice in ce priveste memorarea si procesarea datelor.Inregistrarea si folosirea informatiilor personale relative la indivizi e controlata prin inregistrarea accesului si acordarea drepturilor de acces, in timp ce interesele celor care memoreaza, proceseaza si distribuie date personale sunt specificate in parametri clar delimitati.Se considera delicte urmatoarele activitati:· detinerea de date personale altele decat cele specificate in inregistrarea accesului· detinerea sau folosirea datelor personale in alte scopuri decat cele descrise in inregistrarea accesului· obtinerea de date personale sau informatii de la alta sursa decat cea specificata in inregistrarea accesului101· divulgarea de date personale la orice persoana diferita de cea specificata ca destinatar· transferul (direct sau indirect) de date personale in orice alta tara sau teritoriu decat cele specificate in adresa.Sa mai amintim ca in cazul in care o companie intra sub incidenta acestei legi, in anumite cazuri sanctiunile se pot aplica: asupra companiei, directorului, managerului si altor persoane de conducere.

134

1024. Cocluzii şi doleanţe pe baza legislaţiei naţionale în

domeniul informaticii.

„Dreptatea se găseşte numai într-un stat bine organizat”. (Platon)

Tehnologia informatică are un impact din ce în ce mai mare în societate şi în modul în care societatea îşi conduce activităţile. Calculatoarele au pătruns în aproape toate domeniile, devenind unele utile, dacă nu chiar indispensabile.În acelaşi timp calculatoarele generînd probleme juridice noi şi complexe.Unele aspecte par juridice, însă-mi susţin părerea că firmele din domeniul informaticii şi mai ales studenţii şi elevii ce vor lucra în acest domeniu trebuie să fie informaţi şi asupra acestor probleme.În cazul în care va fi acuzat de un astfel de delict „N-am ştiut” nu va fi un răspuns aşteptat.Marele şi Emeritul „Luceafăr al poeziei româneşti” menţionează în una din monografiile sale că:„Legile unui popor, drepturile sale nu pot purcede de cît de la el însuşi”.Însă dat fiind faptul în condiţiile actuale;legile, numai prin conţinutul şi sancţiunile pe care le prevăd, reprezintă mult prea puţin pentru a contracara fenomenul infracţional.Deoarece organizarea unui aparat fie el judecătoresc ori de poliţie, bine dotat şi chiar foarte bine pregătit profesional, care ar corespunde tuturor condiţiilor în domeniul luptei antiinfracţionale, constituie, de asemenea doar o soluţie parţială.Diminuarea şi combaterea criminalităţii pot fi realizate doar în condiţiile cînd sunt comulativ interprinse iniţiative de ordin legal precum şi măsuri de ordin social, economic şi juridic care să permită cel puţin să împiedice cauzele şi condiţiile care de cele mai multe ori favorizează şi chiar determină infracţionalitatea şi să asigure la timp intervenţia organelor de specialitate ce 103le corespund atribuţii antiinfracţionale.Studierea articolelor CP al RM, care prevăd răspunderea penală pentru infracţiunile din domeniul informaticii trebuie sau mai bine spus se cere a fi aprofundată şi orientată în mai multe sensuri, deoarece din cele mai multe ori aceste articole sunt aplicate graşit,în baza lor se fac calificări incorecte şi, în rezultat, scade eficienţa activităţii organelor de ocrotire a normelor de drept, iar prejudiciile materiale cauzate nu sunt reparate, vinovaţii rămînînd nepedepsiţi.Dreptul ca şi religia, necesită o credinţă.Juriştii clasificaţi trebuie să creadă în faptul că soluţiile juste sunt posibile şi că ei contribuie la atingerea idealului justiţiei prin faptul că pornesc de la textele lor normative tradiţionale, dar caută în acelaşi timp să depăşească limitele acestora.Deşi este cunoscut faptul că răspunderea penală survine în urma comiterii unei fapte social – periculoase, care în primul rînd se concepe ca o activitate, o manifestare, care prin natura sa sau prin urmările sale este susceptibilă de a cădea sub percepţiunea şi conştientizarea persoanelor responsabile totuşi ea de cele mai multe ori este înlăturată.

135

-

conformaţia facială, după iris, după amprentele digitale podul palmei

cârdurile inteligente

Internet, o tehnică de identificare umană este şi cea bazată pe paralel cu codul scris de identificare, respectiv ori de recunoaştere a vocii.

testările asupra stresului emoţional - poligraful, capcanele criminalistice, metodele de analiză spectrală”

poligraf

136

BIBLIOGRAFIEActe normative şi practică judiciară1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10.11.1948).2. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (04.11.1950).3. Constituţia Republicii Moldova (29 iulie 1994).4. Codul de procedură penală al Republicii Moldova N 122-XV din 14.03.2003.5. Codul de procedură penală al Republicii Moldova (24.03.1961) cu modificări şi completări pînă la 01 iunie 2003.6. Legea Republicii Moldova cu privire la avocatură (19.07. 2002).7. Legea Republicii Moldova JV°416-XII din 18.12.1990 "Cu privire la politie", cu modificări şi completări pînă în decembrie 2003.8. Legea Republicii Moldova.N°45-XIII din 12.04.1994 „Despre activitatea investigativ-operativa".9. Legea Republicii Moldova N° 1153-XIII din 11.04.1997 "Cu privire la notariat" cu modificări şi schimbări pînă în decembrie 2003.10. Legea Republicii Moldova JVb979-XII din 24.03.1992 „Cuprivire la culte".11. Legea Republicii Moldova JV°1086-XlV din 23.06.2000 „Cu privire la expertiza medico-legaia".12. Programul deVctivitate al Guvernului Republicii Moldova pe anii 2001 -2005 „Renaşterea economieHrenaşterea ţării".13. Programul de stat privind combaterea criminalităţii, corupţiei şi protecţionismului.14. Planurile măsurilor organizatorice de bază ale M.A.I. pentru anii 2000; 2003.15. Arhiva Curţii de Apel a Republicii Moldova, dosarul 7 1 -86/2000.16. Arhiva judecătoriei sectorului Rîşcani, mun.Chişinău, dosarul 73-247/ 1998.17. Arhiva judecătoriei raionului Criuleni, dosarul 71-98/2001.LITERATURA1. Apetrei M., Drept procesual penal, Bucureşti, Oscar, 1998.2. Dongoroz V., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură Penală român, Vol.II, Bucureşti, Editura Academiei, 1976.3. Mateuţ Gh., Procedura penală, Partea specială, Vol.II, Bucureşti.4. Nistoreanu Gh., Drept procesual penal, Partea Specială, Bucureşti, Continent XXI, 1995.5. Pitulescu I., Derşidan E., Abrahan P., Ranete L, Dicţionar explicativ şi practic de drept penal şi procesual penal, Bucureşti, Naţional, 1997.6. Tulbure A., Dreptul procesual penal, Partea Generală, Sibiu, Licorna, 1997.7. Theodoru Gr., Drept Procesual penal, Partea Specială, Iaşi, Cugetarea, 1998.1018. Gr. Theodoru, Lucia Moldovan, Drept procesual penal, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1979.9. Vasile Păvăleanu, Drept procesual penal, parte generală, Bucureşti, Ed. Lumina LEX, 2001.10. Gheorghe Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, Dicţionar de procedură penală, Bucureşti, Ed. Şt. şi encicloped., 1988.11. Ion Neagu, Tratat de procedură penală, Bucureşti, Ed. PRO, 1997.12. Gomien D., Introducere în Convenţia Europeană a Drepturilor omului, Bucureşti, AII Beck, 1996.13. Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea specială, Voi. II, Ediţ. II-a revizuită şi adăugată, Bucureşti, Ed. PAIDEIA, 1996.14. Tudor Osoianu, Procedură penală, parte generală, Curs introductiv, Chişinău, Ed. Reclama, 1998.15. Golubenco Gh., Unele probleme de reglementare procesuală a utilizării metodelor şi mijloacelor tehnico-criminalistice în combaterea criminalităţii // Conferinţa ştiinţifico-practică republicană, „Strategia combaterii criminalităţii organizate în Republica Moldova" (23-24 mai 1996), Chişinău, Editura Arc, 1997.

137

16. Golubenco Gh., Urmele infracţiunii, Chişinău, Ed.Garuda Art, 1999.17. Golubenco Gh., Asistenţa tehnico-criminalistică a descoperirii şi cercetării infracţiunilor: probleme procesuale, căi de rezolvare. Materialele Sesiunii ştiinţefice din 4-5 mai 2001, Seria drept, Simpozya proffessorum, U.L.I.M.18. Osoianu T, Desăvârşirea reglementării procesuale a actelor de urmărie penală în pprocesul penal al R.Moldova, Chişinău, 2000.19. Osoianu Tudor, Drept procesual-penal (parte generală)/material didactic ilustrativ, Chişinău, 1998.20. Osoianu Tudor, Procedura penală (parte generală)/curs introductiv,Chişinău, 2002.21. Osoianu Tudor, Pornirea procesului penal, note de curs, Chişinău, 2002.22. Osoianu T, Ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor convorbiri: probleme juridice şi căi de rezolvare // ULIM, SYMPOSIA ROFFESSORUM, Seria DREPT Materialele sesiunii ştiinţifice din 4-5 mai, Chişinău, 2001, p. 197-205.23. Osoianu T, Dispunerea şi efectuarea expertizei în procesul penal: actualitate şi perspectivă în reglementare // Avocatul Poporului, nr.4-6,2002, p.36-38.24. Puşcaş V, Faţă în faţă cu justiţia americană, Chişinău, 2002.25. Pitulescu L, Derşidan E., Abrahan P., Ranete L, Dicţionar explicativ şi practic de drept penal şi procesual penal, Bucureşti, 1997.26. Mateuţ Gheorghiţă, Procedură penală (partea generală), voi. I, II, Iaşi, 1994.27. Lichii Boris, Urmărirea penală, Chişinău, 2000.28. Neagu Ion., Tratat de procedură penală, Bucureşti, 1997.29. Theodoru Grigore Gr., Plăieşu Tudor, Drept procesual penal (partea generală),102EdUniv. "Al.I.Cuza", Iaşi, 1986.30. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală (partea specială), voii, Bucureşti, 1996.31. Volonciu Nicolae, Tratat de procedură penală (parte generală), vol.II, Bucureşti, 1996.32. Ioniţă D., Apărătorul în dezbaterile judiciare: subiecte, statut, funcţii, Revista Naţională de Drept, ?2, 2000.33. Gandrabur Gh., Biodetectrul - mijloc de probă în procesul penal, Chişinău, 2002.34.rieTpyxnH H. JL, yrojioBHHH npoiţecc, y^eOiraK, MocKBa, H3/r. 'TIpocneKr", 2001.35. -HicynoB P. X., yronoBHBiă npoLţecc, y*ie6HHK /pis BV3OB, MocKBa, H3/T. "3epKajio", 1998.36.ManqeBCKHH O., IIpaBHJia £OirycTHMOCTH flOKa3aTejii>CTB, Hacrt I, KHLUHH3V, 2002.37. Butoi Tudorel, Crima sub lupa detectorului de minciuni, Editura Press, Miaela S.R.L., Bucureşti, 1997.38. Aioniţoaie Constantin ş.a., Tactica criminalistică, Ministerul de Interne, serviciul editprialşicinematografie, Bucureşti, 1989.39. Stancu Emrlian, Criminalistica, col. II, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de drept, 1983.40. Zdrenghea Voicu, Butoi Tudorel, Psihologia judiciară, ministerul de Interne, Bucureşti, 1992.41. Investigaţia psihologică a comportamentului simulat, Ministerul de Interne, Serviciul editorial, Bucureşti, 1991.42. Scripcaru Gh., Utilizarea Unor tehnologii noi în procesul judiciar, Revista de drept penal, anul III, ?2, aprilie-iunie, Bucureşti, 1996.43. Tehnica folosirii poligrafului, Institutul de Criminalistică al Ministerului de interne, Serviciul editorial, Bucureşti, 1979.44.0вечкин В.А., Общие положения методики расследования преступлений скрытых инсценировок, Нагкоу, 1977.45. Зуйков Ф.Е., О способе совершения и способе скрытия преступлений, 1гси1зс.

138

46.Давлетов А.А., Основы уголовно-процессуального познания, 8уегё1оузс, 1991.47. Доля Е.А., Использование в доказывании результатов оперативно-розыскной деятельности, Мозсоуа, 1996.48. Мешков В.М., Попов В.Л., Оперативно-розыскная тактика и особенности легализации полученной информации в ходе предварительного следствия, Учебно-пракгческое пособие, Мозсоуа, 1999.49.Осояну Т., Курс лекций по уголовно-процессуальному праву Республики Молдова, СЫзтга, 2002.103103

50. Осояну Т., Уголовно-процессуальное право, часть общая, (учебно-наглядное пособие), часть общая, Сш'$1пги, 1999.51.Петрухин И. Л., Уголовный процесс, Учебник, Москва, Изд. "Проспект", 2001.52.Якупов Р. X., Уголовный процесс, Учебник для вузов, Москва, Изд. "Зеркало", 1998.53.Манчевский О., Правила допустимости доказательств, часть I, Кишинэу, 2002.54. Полянский Н.Н., Доказательства в иностранном уголовном процессе, Мозсоуа, 1946.55. Юридический энциклопедический словарь, Мозсоуа, 1984.56. Сопз1аппп Сп'зи, 8(:е:Гап Сп'зи, ОЫёи1 _)ипзШ1ш, Висигезй, 1997.57. Кипнис Н.М., Допустимость доказательств в уголовном судопроизводстве, Москва, 1995.58. Золотых В.В., Проверка допустимости доказательств в уголовном процессе, Ростов-на-Дону, "Феникс", 1999.59. Фойницкий И.Я., :В^рдсуголовного судопроизводства, Санкт-Петерберг, 1996, Т.2. \ '-''';,60. Научно-практический комментарий к Уголовно-процессуальному кодексу // Под редакцией Лебедова В.М., Издание второе, Москва, 1998.61. Journal of the American AssociantiOn (iunie 1975, martie şi septembrie 1982).62. Horowitz J., Israeli Police Poligraph Laboratory, Tel-Aviv, august, 1973.63. Juniki Fukumoto, Psychophysiological Detection of Deception in Japan, the Past and the Present.64.Cangulu A.K., Lahri S.K., Bami H.L., Le polygraphe (detecteur de mensonge), ou utilisation dans l'enquete criminelle en înde, Revue internaţionale de Criminologie et de Police tehnique, nr.328, Geneve, mai 1979.65. Revue internaţionale de Criminologie et Police tehnique, voi. XIII, nr.4, Geneve, mai 1959.66. Trovillo V., A history of the detection, „The joumal of criminal Law and Criminology", 1939, v. XXX, nr. 1, p.861.67. Jean Pradel, Francis Casorla, Code de procedure penale, Texte du code, textes complementaires, jurisprudence, annotations, Ed. DALLOZ, PARIS, 2002.104

139