TEST nr. 2Subiectul I: Traseologia criminalistică.

(3) Definiţi noţiunea de urmă şi traseologie şi specificaţi sarcinile acesteiaTraseologia se prezintă ca un domeniu bine determinat al criminalistica destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii, fixării şi examinării acestora tn vederea stabilirii faptei, identificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei.Traseologia are următoarele sarcini:—studierea legităţilor formării diferitelor categorii de urme materiale ale infracţiunilor.-elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii, fixării şi ridicării urmelor infracţiunii.—elaborarea metodicilor efectuării expertizelor traseologice.- elaborarea metodelor şi mijloacelor tehnice de protejare a valorilor sociale de atentări infracţionale.

(5) Clasificaţi urmele materiale ale infracţiunii.După natura lor, urmele infracţiunii se grupează în două categorii:-urme-formă-urme-materie.Conf factorilor creatori, urmele frecvent întâlnite la faţa locului se împart în:- de om (homeoscopice)- create de obiecte materiale (mecanice).Urmele homeoscopice sunt de două categorii:a) create prin reproducerea construcţiei exterioare a diferitelor părţi corporale şi a îmbrăcămintei pe suprafaţa sau în profunzimea obiectelor din mediul înconjurătorb) create sub diverse forme de substanţe biologice, aparţinând corpului uman (fire de păr, pete de sânge, depuneri de salivă, spermă, miros ş. a.).Potrivit nivelului de modificare a suportului, urmele infracţiunii se împart în: de adâncime, de suprafaţă şi periferice.După modul de formare, prin care se înţelege raportul de mişcare în care se află obiectul creator şi cel primitor la momentul final de creare a urmelor, acestea sunt clasificate în urme statice şi dinamice.

(7) Evaluaţi regulile generale de fixare şi ridicare a urmelor materiale ale infracţiunii.Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor necesită să fie efectuate potrivit următoarelor reguli generale:1) Respectarea strictă a normelor dreptului procesual penal ce reglementează efectuarea cercetării locului faptei şi a percheziţiei,2) Utilizarea in limite maxime a mijloacelor tehnico-criminalistice menite să majoreze capacitatea de percepţie.3) Aplicarea tuturor măsurilor posibile de protejare a urmelor,4) Fixarea urmelor descoperite prin descrierea lor in procesul-verbal, acesta fiind principalul, sub aspect procesual, mijloc de fixare.5) Indiferent de natura acestora, urmele depistate se vor fotografia apelându-se la metoda fotometrică. Pe lângă menirea de a demonstra şi certifica datele expuse in procesul-verbal, fotografiile urmelor,6) Urmele descoperite sau relevate la faţa locului, de regulă, se ridică în comun cu obiectul sau cu o parte separată (demontată) a acestuia.7) Dacă obiectul purtător de urmă e de valoare, supravoluminos sau intransportabil şi, din aceste ori alte motive, se exclude ridicarea lui, urmele se vor ridica, procedindu-se:— la mularea urmelor de adâncime cu soluţie de ghips, cu plastelină, materiale polimerice;— la transferarea urmelor de suprafaţă pe pelicule dactiloscopice, foi de hârtie fotografică şi alte materiale adezive;— la recoltarea urmelor-materie prin răzuire, absorbire, solubilizare, atragere cu magnetul etc.

1

Subiectul II: Planificarea activităţii de urmărire penală.2.1 (3) Distingeţi noţiunea, formele şi principiile planificării urmăririi penale.Planificarea reprezinta un proces continuu care atribuie cercetarii urmarii penale un suport stiintific de organizare a muncii, eliminind din activitatea organelor de urmarire penala orinetarea unilaterale a investigatiilor, desfasurarea unor activitati inutile, formalismul si rutina.FORMELE:1. schimbul de informatii – lucru operativ al ofiterului de urmarire penala2. planificarea in comun si realizarea datelor operative de investigatii3. participarea lucratorilor operativi la efectuarea actiunilor de urmarire penala4. indreptarea pentru executare a declaratiilor sau comisiilor rogatorii5. alma-ata- declaratia internationala cu privire la sanatatea si lucrul ministerelor...Principiile: Principiul individualitatii- sa se tina cont de natura si specificul infractiunii avute in cercetare ; Principiul realitatii- intuirea sarcinilor ce decurg obiectiv din versiuni si prevedere in plan a actiunilor in concordanta cu posibilitatile de care dispune la miment; Principiul mobilitatii- planul trebue sa fie adaptabil la situatiile modificabile ale cercetarii cauzei.2.2 (5) Analizaţi etapele şi tipurile planificării urmăririi penale a unei cauze de furt.Etapele: a) cercetarea la fata locului, b) audierea persoanei pagubite, c) audierea martorului infractiunii, d) indentificarea, urmarirea si retinerea autorilor infractiunii de furt.2.3(7) Proiectaţi structura şi conţinutul planului de urmărire penală asupra unui caz de omor.1. Cercetarea la fata locului in vederea determinarii in mod obiectiv a imprejurarilor in care a avut loc infractiunea, depistarii, fixarii, si interpretarii umrelor materiale ale infractiunii, ale altor mijloace de proba;2. examinarea medico-legala a cadavrului si constatarea pe aceasta cale a timpului si a modului in care a fost ucisa victimal;3. audierea persoanei banuite privind fapta savirsita si a imprejurarilor acesteia, mobilul infractiunii si modul in care s-a actionat la privarea de viata a victimei;4. audierea martorilor, prezentarea spre recunoastere, confruntarea, verificarea la locul infractiunii a declaratiilor celor audiati in calitate de banuiti in vederea detinerii de date probante de natura sa copleteze si, concomitent, sa determine veritabilitatea materialului probatoriu existent;5. ridicarea de documente si referinte vizind personalitatea faptuitorului si a victimei, efectuarea altor operatii si actiuni care se impun din necesitatea profilarii portretului sociopsihologic al acestora, determinarii relatiilor anterioare savirsirii infractiunii si stabilirii motivatiei reale a infractiunii.

TEST nr. 3Subiectul I. Evidenţele criminalistice.1.1 (3) Definiţi noţiunea de evidenţe criminalistice şi sarcinile acestora.Evidenta criminalistica reprezinta o ramura distincta a criminalisticii, destinata elaborarii metodelor si mijloacelor tehnice de inregistrare, clasificare si sistematizare a datelor caracteristice privind anuminte categorii de persoane si obiecte, avind ca scop asigurarea unei eventuale identificari ulterioare a aceostora in cadrul cercetarii actelor ilicite.Sarcini: furnizare de date, indentificarea infractorilor, indentificarea cadavrului dupa aprente, antecendente penale ale condamnatilor conform cartotecii, ect.1.2(5) Determinaţi nivelurile şi tipurile evidenţelor criminalistice din RM.in prezent functioneaza 2 tipuri de evidenta vriminalistica, respectiv 2 sisteme de cartoteci: primul- centralizat, desfasurat de catre o subdiviziune speciala a MAI, nominalizata Centru informativ, al doilea- local, efectuat in cadrul directiei de tehnica criminalistica, apartinind aceluiasi minister si de catre substructurile criminalistice ale comisariatelor de politie.de asemenea exista 4 categorii de cartoteci: - de evidenta a persoanelor delicvente sau a antecedentelor penale - de evidenta atropometrica a persoanelor disparute si a cadavrelor neindentificate-de evidenta a armelor de foc militare-de evidenta dupa modul de operare.acest sistem nu este fix si poate suferi schimbari o data cu noile realizari in domeniul stiintei.

2

1.3 (7) Estimaţi datele ce se conţin în evidenţa alfabetică şi evidenţa modus operandi.Evideta alfabetica cuprinde numele, prenumele, numele anterior, porecla, data şi loculnaşterii, naţionalitatea, domiciliul stabil şi temporar, starea civilă, cu sau fără copiii, profesiunea, locul demuncă, semnalmente, antecedente penale, fapta pentru care este învinuit sau condamnat.Pentru cadavre se trec locul şi împrejurările descoperirii cadavrului, sexul, vârsta aproximativă,cauza morţii, descrierea îmbrăcămintei şi a obiectelor găsite asupra sa, leziunile, tatuaje, cicatrice,numărul dosarului, numele organului care a efectuat urmărirea.Fişa înregistrării alfabetice trebuie să cuprindă formula dactiloscopică şi fotografia deidentificare si fapta penala care a savirsito persoana. Poate contine si alte date cum ar fi supranumele detinut in lumea interlopa, relatiile detinute cu alti criminali. Fisele sunt clasate in oridnea alfabetica a numelor de familie.Evidenta dupa modul de operare se realizeaza in baza fiselor de inregistrare a elementelor caracteristice ale modului de operare a persoanelor cunoscute ca fiind autorii anumitor categorii de ifractiuni(omor, viol, jaf…) si a actelor de inregistrare a caracteristicilor respective privind faptele penale ca autorii necunoscuti. Fisa autorilor anumitor infractiuni cuprinde o serie de date privind starea civila si de drept a persoanei, succedate de descrierea elementelor caracteristice ale modului de operare( timpul comiterii, procedeele si instrumentele folosite, actiunile prealabile, alte date specifice). La fisa modului de operare se vor anexa fisa dactiloscopica, fotografii, materiale video.

Subiectul II. Probleme conceptuale ale tehnicii criminalistice.2.1 (3) Reproduceţi noţiunea de tehnică criminalistică şi specificaţi importanţa ecesteia în ştiinţa criminalistică.Tehnica criminalistică – comportament al criminalisticii care conţine metode şi procedee ştiinţific documentate de ştiinţele fizice şi tehnice aplicate la descoperirea, fixarea, 16 ridicarea, examinarea, interpretarea urmelor materiale ale infracţiunilor cât şi prevenirea lor.2.2 (5) Determinaţi structura şi conţinutul tehnicii criminalistice ca compartiment al acestei ştiinţe.Ţinând cont de obiectele tehnicii criminalistice, tipurile de urme, particularităţile formării urmelor, sarcinile criminalisticii, tehnica criminalistică este distribuită la rândul sau în următoarele ramuri:a) bazele tehnicii criminalistice;b) fotografia judiciară, video-filmul judiciar;c) traseologia judiciară;d) balistica judiciară;e) cercetarea criminalistică a scrisului de mină şi adocumentelor;f) gabitologia judiciarăg) evidenţele criminalisticeCa ramuri în curs de dezvoltare a tehnicii criminalistice pot fi menţionate cercetarea olfactivă (identificarea după miros) şi vocalo-grafia (identificarea după voce).3. Conţinutul tehnicii criminalistice este constituit din:a) mijloacele criminalistice proprii;b) metodele, procedeele de aplicare a acestor mijloace şi metodele de soluţionare cu ajutorul acestora a sarcinilor tehnico-criminalistice.4. În dependenţă de izvorul apariţiei şi gradul de adoptare la necesităţile justiţiei, metodele şi mijloacele tehnicocriminalistice pot fi distribuite în trei grupe:a) metode şi mijloace special elaborate pentru descoperirea si examinarea informaţiei cu caracter probatoriu şi operativ;b) metode şi mijloace împrumutate de criminalistica din alte ramuri de ştiinţă şi tehnică, adoptate între soluţionarea sarcinilor tehnico-criminalistice;17c) metode şi mijloace împrumutate din alte ramuri de ştiinţă şi tehnică care sânt aplicate direct în criminalistică fără a suferi modificări de adaptare.5. Direcţiile principale de aplicare a tehnicii criminalistice spre preîntâmpinarea infracţiunilor sânt următoarele:a) descoperirea condiţiilor ce favorizează săvârşirea infracţiunilor;b) formarea condiţiilor care ar permite identificarea rapidă a persoanelor care comit infracţiunea;

3

c) elaborarea şi implementarea mijloacelor criminalistice care ar împiedica atingerea scopurilor criminale de către infractori;d) elaborarea mijloacelor de urmare a infractorilor.6. Aplicarea tehnicii criminalistice trebuie să corespundă următoarelor condiţii:a) accepabilitatea socială şi tehnică: corespunderea cu normele eticii, securitatea şi eficacitatea aplicării;b) legalitatea aplicării: prezenţa temeiurilor juridice; respectarea normelor şi formelor procesuale; oformarea procesuală a aplicării tehnicii criminalistice.2.3 (7) Estimaţi clasificarea mijloacelor tehnico-criminalistice.2. Mijloace de depistare (descoperire) a urmelor infracţiunii:a) mijloace de iluminare – diferite surse de lumină artificială, care sânt aplicate în caz de insuficienţa de lumină sau pentru luminarea suprafeţei obiectelor în corespundere cu necesităţile unor procedee de fotografiere, înregistrarea video, iluminare (lumină dispersată, iluminarea sub unghi ascuţit,iluminarea în transparenţă, etc.).În calitate de surse de lumină sânt aplicate lanterne, lămpi foto, faruri, proiectoare, etc.c) mijloace optice – diferite, unelte de mărire care permit mărirea limitelor posibilităţilor obişnuite a ochiului, folosite la descoperirea şi cercetarea probelor materiale de mărime mică sau a unor părţi a lor (lupe, microscoape, binocular, comparator stereoscopic, electronic, etc.).d) mijloace de căutare – destinate pentru descoperirea unor obiecte, cadavre şi părţi ale lor, metale, etc. La ele se 19 referă detectorul de metale, senzorii magnetici, analizatori de gaze, etc.e) Mijloace de chimice – aplicate la rezolvarea urmelor de provenienţă biologică (soluţie ninhidrină de aceton);3. Procesul de fixare a urmelor infracţiunii se caracterizează printr-un şir de acţiuni criminalistice. Fixarea presupune stabilirea precisă a locului depistării crimei, obiectului material de probă, aprecierea stării sale la momentul depistării, alegerea metodelor şi mijloacelor de fixare a urmelor infracţiunii:1. Mijloace fotografice – aparate de fotografiat d diferite modele şi accesoriile lor(inele prelungitoare, filtre de lumină...), video- înregistrarea.2. Mijloace de măsurare – se folosesc pentru stabilirea caracteristicilor constitutive şi mărimilorreale ale obiectelor fixate(rigle, benzi gradate şublere, micro-metre, raportoare, busole...).3. Materiale pentru realizarea mulajelor şi copiilor sânt folosite în majoritatea cazurilor la fixarea urmelor de adâncime (gips, ceară, parafină, componenţi de silicon şi de cauciuc...) pentr fixarea degetelor papilare sânt folosite pelicule dactiloscopice, prafuri magnetice de diferite culori„topaz”, „rubin”, „malahit”, „sapfir”, „agat”. Acestea fiind folosite la relevare asigură şi fixareaurmelor. Mijlocul principale de fixare şi obligatoriu este descrierea în procesul verbal al acţiunii de anchetă efectuată (art.163,CPP al RM). Descrierea trebuie efectuată pe deplin şi cu cea mai mareobiectivitate, precizie şi claritate.4. Mijloacele de ridicare a urmelor infracţiunii. Urmele infracţiunii depistate şi fixate necesită a fi ridicate. Cel mai 20 optimal mod de ridicare este ridicarea urmei cu întreg obiectul purtător al acesteia. Ridicarea ca şi fixarea presupune activitatea care implică o păstrare a urmelor şi caracteristicilor lor de identificare, care au importanţă pentru stabilirea adevărului în cauză. În practica organelor de interne se aplică pe larg trusele criminalistice care includ în sine o serie de mijloacelor de depistare, fixare şi ridicare a urmelor infracţiunii.

TEST nr. 5Subiectul I. Fotografia criminalistică.1.1(3) Definiţi noţiunea de fotografie criminalistică şi clasificarea acesteia.în prezent fotografia judiciară este tratată de majoritatea specialiştilor ca o ramură a criminalisticii destinată metodelor aplicării în direct sau prin adaptare a mijloacelor fotografice curente la fixarea şi examinarea probelor materiale ale infracţiunii în scopul descoperirii şi curmării faptelor penale.Ansamblul metodelor şi procedeelor fotografiei judiciare se divizează în două categorii: a) destinată fixării obiectelor de cercetare criminalistică aşa cum sunt percepute la cercetarea locului faptei sau la efectuarea altor acte şi activităţi de urmărire penală, şi b) aplicată în condiţii de laborator în vederea relevării urmelor imperceptibile ale infracţiunii, demonstrării examinărilor în desfăşurare şi a rezultatelor expertizei. Demarând de la scopul utilizării fotografiei, în criminalistică s-a conturat sistemul bipartit al fotografiei judiciare: fotografia judiciară operativă şi fotografia de examinare, cunoscută şi sub denumirea de fotografie a expertizei criminalistice.

4

Fotografia operativă se aplică, după cum se va vedea în continuare, în mod nemijlocit de către organul de urmărire penală in activitatea sa de descoperire şi curmare a infracţiunilor. Fotografia de examinare este întrebuinţată de către experţii criminalişti în legătură cu efectuarea examinărilor criminalistice

1.2(5) Determinaţi regulile metodei metrice aplicate la fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.Metoda metrică sau de măsurare este utilizată In activitatea de urmărire penală când împrejurările cauzei impun fixarea obiectului sau a unui element spaţial prin redarea caracteristicilor dimensionale. O asemenea fotografie furnizează informaţii suplimentare, ea fiind de natură să permită schiţarea unui plan al locului faptei, calcularea dimensiunilor obiectului reprodus şi a elementelor caracteristice acestuia. Anexată la procesul-ver-bal, fotografia de măsurare poate constitui în cazuri de infracţiuni grave (omor, spargeri criminale, accidente rutiere şi de muncă) o sursă de autentică valoare probatorie.In funcţie de scopul preconizat, metoda metrică este utilizată în două variante: prin fotografierea la scară şi prin fotografierea perspectivei în adâncime cu ajutorul panglicii gradate.Metoda fotografierii la scară se aplică când se preconizează reproducerea urmei sau obiectului descoperit în mărime naturală sau la anumită scară de mărire în raport cu dimensiunile acestora.Ea constă în fotografierea urmei sau obiectului descoperit împreună cu o riglă gradată amplasată paralel axei longitudinale a obiectului şi în acelaşi plan cu suprafaţa fotografiată a acestuia. Pentru a evita denaturări dimensionale, obiectivul aparatului de fotografiat trebuie să cadă strict perpendicular pe mijlocul suprafeţei obiectului, acesta fiind iluminat uniform Metoda fotografierii cu ajutorul panglicii gradate se aplică in cazurile, in care se urmăreşte fixarea dimensiunilor şi a interpoziţiei spaţiale a diverselor obiecte in raport cu perimetrul locului faptei, acesta prezentând un teren deschis sau o încăpere.Panglica confecţionată din pânză, polietilenă sau alt material plastic, având lăţimea de 10 cm şi lungimea de 10 m, gradată in segmente egale cu distanţa focală a aparatului de fotografiat, segmentele fiind notate cu cifre, se aranjează In faţa aparatului in direcţia axei optice a obiectivului. Aparatul se instalează in aşa mod, ca axa obiectivului să devină strict paralelă solului. Punctul iniţial al panglicii trebuie să se găsească sub obiectiv, poziţie care va fi verificată cu ajutorul unui fir de plumb. Acest proces de pregătire este succedat de expunerea şi prelucrarea in condiţii de laborator a materialelor fotografice negative şi pozitive. Distanţa in adâncime de la aparat la obiect, dintre obiectele din spaţiul fotografiat, precum şi dimensiunile acestora se vor calcula in baza segmentelor. Dacă, spre exemplu, două obiecte se găsesc unul in dreptul secţiunii cu cifra 7, iar altul in dreptul secţiunii cu cifra 58, recurgând la scăderea lui 7, plus o unitate (dată de insăşi distanţa focală a obiectivului) din 58 obţinem cifra 50. In continuare înmulţim această cifră cu distanţa focală de 15 cm şi obţinem distanţa dintre cele două obiecte (750 cm).1.3(7) Evaluaţi procedeele de fixare fotografică la faţa locului.

Subiectul II. Planificarea cercetării infracţiunilor .2.1.(3) Definiţi noţiunea de planificare a activităţii de cercetăre a infracţiunilor.2.2.(5) Deduceţi rolul versiunilor criminalistice la planificarea cercetării cauzei.2.3.(7) Evaluaţi şi caracterizaţi principiile şi formele planificării activităţii de cercetare a

infracţiunilor.2.1. Planificarea activitatii de cercetare a infractiunilor - este un atribut necesar in

efectuarea UP, ce reprezinta un mod de gindire, de evaluare a datelor si de luare a deciziilor ce urmeaza a fi intocmite intr-un document.

2.2. Rolul versiunilor la planificarea cercetarii cauzei –Deoarece versiunile se bazeaza mereu doar pe date faptice acumulate pe cauza cercetata, pe date operative ale investigatiei, care anterior trebuie controlate concomitent, inaintarea versiunilor constituie un element de baza la planificarea cercetarii cauzei. Astfel, trebuie sa fie evidentiate toate intrebarile stabilite pentru verificarea unei sau altei versiuni. 2.3. Principiile planificarii:1. individualitatea, determinată de însuşi particularităţii-individuale ale cauzelor penale cercetate (persoană, loc, timp, mijloacr, de săvîrşire etc.); 2. oportunitatea ceea ce înseamnă că planul trebuie elaborat nici prematur, dar nici cu întîrziere, ci în momentul în care organul judiciar dispune de tot ceea ce-i trebuie în acest scop;

5

3. flexibilitatii, este principiul care asigură eficienţa planificării şi se traduce prin aceea că planul iniţial elaborat poate fi modificat în raport cu necesitatea şi noile date care apar; 4. realitatea planificării, care asigură stabilitatea optimă a planului. Se realizează prin considerarea de către plan a tuturor datelor faptice, a tuturor problemelor necesare pentru rezolvarea cauzei ş.a.

Formele planificarii:- Planificarea la general a cercetarii cauzei

Un plan trebuie sa contina: denumirea cauzei, obtinerea nr. de inegistrare, fibula cauzei, versiunea inaintata(generala si particulara), actiunile de urmarire penala necesare de efectuat(masuri de investigatie operational, masuri tehnice, termenul de executare, notite, persoana responsabila)

- Planul actiunilor de u.p.De stipulate obligator in plan actiunea ce se va petrece: scopul acesteia, locul efectuarii, timpul, cine va participa la actiune, mijloacele tehnice utilizate, cine este responasbil, abiectivele audierii, ce probe pot fi utilizate la actiune.

TEST nr. 10

Subiectul I. Conceptul tacticii criminalistice1.1. (3) Definiţi noţiunea de tactică criminalistică, structura şi conţinutul acesteea.1.2 (5) Determinaţi principiile specifice tacticii criminalistice.1.3 (7) Specificaţi şi analizaţi categoriile de bază ale tacticii criminalistice1.1. Tactica criminalistica – compartiment al stiintei criminalistice ce studiaza activitatea organelor de

u.p. si in baza carora elaboreaza procedee, mijloace tactice de cercetare a infractiunilor, in scopul obtinerii de rezultate optime cu cheltuieli minime de efort, mijloace si timp.Structura:

a) Tezele generale ale tacticii criminalistice, care stau la baza tuturor activitatilor de urmarire penala, pentru realizarea scopului procesului penal;b) tactica desfasurarii diferitelor activitati concrete, (actiunile de UP) cum ar fi: cercetarea locului faptei, planificarea activitatii de urmarire, perchezitia si ridicarea de înscrisuri, retinerea si arestarea preventiva, ascultarea învinuitului sau inculpatului, a partilor vatamate si martorilor, confruntrarea si reconstituirea, etc., toate în scopul constatarii în mod complet a faptelor antisociale comise, precum si pentru utilizarea informatiilor, astfel dobândite, la desfasurarea de activitati de natura preventiva;

1.2. Principiile specifice tacticii criminalistice: principiul legalitatii, care presupune cunoasterea aprofundata si aplicarea întocmai a dispozitiilor

legale, în toate activitatile ce se întreprind. Principiul flexibilitatii, prevede ca activitatea de cercetare trebuie sa fie bazata pe situatia aparuta; principiul fermitatii, potrivit caruia organele de urmarire penala, trebuie sa actioneze, cu hotarâre,

pentru asigurarea tragerii la raspundere, a celor care au savârsit infractiuni, astfel încât nici o persoana vinovata, sa nu se poata sustrage raspunderii pentru faptele savârsite;

principiul obiectivitatii, presupune o atitudine impartiala a organelor de UP. principiul necesitatii si oportunitatii, care presupune analizarea atenta si critica, a activitatilor si

masurilor care trebuie întreprinse, pe parcursul desfasurarii urmaririi penale; principiul operativitatii, imediat ce sint sesizate despre infr., OUP trebuie sa reactioneze promt. principiul conspirativitatii, care impune asigurarea secretului activitatilor ce urmeaza a fi efectuate

si a secretului rezultatelor obtinute în activitatile desfasurate, pentru ca persoanele interesate, sa nu aiba posibilitatea de a lua masuri pentru a îngreuia desfasurarea cercetarii si aflarea adevarului în cauza;

principiul planificarii si pregatirii, conform caruia, în orice cauza, activitatile de urmarire penala trebuie sa fie planificate si pregatite, în mod judicios si temeinic, pentru realizarea scopului pe care îl urmaresc;

principiul stiintific, toata activitatea de cercetare, toate act. de UP trebuie effectuate in conformitate cu prevederile stiintifice si procesuale.

6

1.3. Categoriile de baza ale tacticii criminalistice: Decizia tactica - presupune hotarirea of.de UP de a efectua anumite activitati procesuale ,tactice sau

organizatorice. Recomandarea tactica - consta intr-un sfat,sugiestie a procurorului, sefului OUP, adresata of. de UP ce

cerceteaza cauza penala.Recomandarea tactica se bazeaza pe experienta profisionala pe care o au cei din urma si competenta de care dispun.

Procedeul tactic - prezinta un mod de activitate argumentat stiintific in anumite situatii si realizarea unor actiuni concrete de UP in scopul asigurarii eficientei cercetarii.

Operatiunea tactica - prezinta un system de decizii si procedee tactice in scopul solutionarii problemelor cercerarii cazului concret.

Combinatia tactica - imbinarea prodeelor si operatiunilor tactice in cadrul activitatii de UP cu scopul de a realiza obiectivele concrete.

Subiectul II. Etapele de cercetare la faţa locului.2.1 (3) Prezentaţi conţinutul şi esenţa etapei de pregătire a cercetării locului faptei.2.2 (5) Enumeraţi fazele şi descrieţi activităţile esenţiale ale etapei de lucru la cercetarea locului

faptei.2.3 (7) Decideţi asupra acţiunilor organului de urmărire penală necesare de efectuat la etapa

documentare a cercetării la faţa locului.2.1. Etapa de pregatire a cercetarii - masurile de pregatire in vederea cercetarii la fata locului se desfasoara in doua etape:

a) Pregaitrea pina la deplasarea la fata locului.Astfel, la sediul unitatii de UP, in legatura cu sesizarea referitor savirsirea faptei penale, OUP va intreprinde urmatoarele activitati pregatitoare:

Obtinerea informatiei depline despre cele intimplate (cine a comis, locul unde s-a comis, consecintele)

Formarea echipei ce va efectua cercetarea locului faptei Verificarea mijloacelor tehnice si pregatirea documentelor necesare Efectuarea instructajului membrilor echipei Asigurarea echipei cu transport pentru deplasarea la locul faptei.

b) Pregatirea catre cercetare la fata locului Imediat dupa sosirea la locul faptei, pina la inceperea cercetarii propriu-zise, OUP va proceda la anumite acte de pregatire, care in majoritatea cazurilor vizeaza:

Stabilesc contactul cu persoanele care au comunicat Delimiteaza granitele locului faptei ce urmeaza a fi cercetat Determina modalitatile de examinare a locului faptei (de la centru->spre periferie, periferie->spre

centru) Of. de UP asigura paza locului faptei si pune sarcina fiecarui participant.

2.2. Fazele etapei de lucru:- faza staticaSe face cunoştinţă cu ambianţa generală a locului infracţiunii: se stabileşte consecutivitatea cercetării la faţa locului: se stabilesc hotarele şi limitele cercetării, etapele cercetării, procedeele de efectuare a cercetării, se dau însărcinări participanţilor la cercetare, se stabileşte ordinea reconstituirii unor elemente.Cercetarea poate fi efectuată prin mai multe procedee tactice:a) concentric – de la periferii spre centru.b) excentric – de la centru la periferii.c) frontal – dea lungul sectorului cercetat(pe linii drepte de la o margine la cealaltă, pe liniile sectoarelor sau pătratelor).d) pe sectoare –atunci cand locul faptei este mare,are loc combinarea procedeelor indicate.Locul urmelor şi a obiectelor se fixează după cel puţin două repere fixe- faza dinamica

7

Este efectuată fotografierea câmpului infracţional, se iau şi se pregătesc pentru ridicare toate obiectele, care pot avea calitate de corpuri delicte, sunt cercetate amănunţit urmele şi obiectele materiale. În legătură cu aceasta se iau în consideraţie circumstanţele negative sub care se înţelegîmprejurările ce contravin explicaţiilor logice a evenimentului, factorilor, versiunii victimei, declaraţiilor bănuitului în momentul cercetării.

La etapa finală a cercetării la faţa locului se înfăptuieşte fixarea procesuală a rezultatelor ei. Se întocmeşte procesul-verbal de cercetare la faţa locului, schemele necesare, se ambalează şi sesigilează obiectele ce urmează a fi ridicate. Fotografiile obţinute se anexează la procesul-verbal de cercetare la faţa locului. Procesul –verbal este semnat de toţi participanţii la cercetare.

2.3. Actiunile OUP la etapa de documentare:1) intocmirea P-V de cercetare a locului fapte,2) prezentarea tuturor obiectelor, urmelor membrilor echipei de cercetare;3)ambalarea obiectelor/urmelor si sigilarea lor.Dupa aceasta toti membrii echipei i-au cunostinta cu P-V, duoa care semneaza fiecare. Conform CPP, despre efectuarea cercetării la faţa locului, examinării corporale, examinării cadavrului, exhumării cadavrului, reconstituirii faptei şi experimentului se întocmeşte proces-verbal în conformitate cu prevederile art.260 şi 261, în care detaliat se expun toate circumstanţele, mersul şi rezultatele acţiunii procesuale respective, particularităţile mijloacelor tehnice utilizate. La procesul-verbal se anexează schiţe, proiecte şi materiale ce reflectă utilizarea mijloacelor tehnice.

Subiectul II. Particularităţi tactice privind cercetarea la faţa locului2.1 (3) Indicaţi etapele şi modurile de cercetare a locului faptei2.2 (5) Argumentaţi principiile tactice generale ale cercetării la faţa locului.2.3 (7) Estimaţi rolul versiunilor criminalistice şi a mijloacelor tehnico-criminalistice în cercetarea

locului faptei.2.1. Etapele:- de pregatire a cercetarii- de examinare a locului faptei(de observare generala, de cercetare detaliata)- de documentareModurile de cercetare:a) concentric – de la periferii spre centru.b) excentric – de la centru la periferii.c) frontal – dea lungul sectorului cercetat(pe linii drepte de lao margine la cealaltă, pe liniile sectoarelor sau pătratelor).d) local – se cercetează anumite porţiuni ale locului faptei.e) complex – combinarea procedeelor indicate.2.2. Principiile tactice generale ale cercetarii la fata locului:

Oportunitatii cercetarii locului faptei Operativitatii - presupune efectuarea cercetarii imediat ce activ infrac-la s-a epuizat si faptuitorul

a parasit locul faptei. Acest principiu asigura descoperirea si valorificarea probelor materiale ale infr inainte ca ele sa fie distruse sau sa suporte modificari.

Obiectivitatii cercetarii-presupune examinarea in mod succesiv a spatiului ynde s-a comis fapta, a tuturor obiectelor existente la fata locului,causal legate cu fapta cercetata, excluzindu-se categoric factorul subiectiv.

Complexitatii cercetarii - presupune o serie de actiuni procesuale intreprinse de catre OUP in scopul depistarii,fixarii si ridicarii probelor materiale in scopul descoperirii infractiunii.

Conducerii unice in timpul cercetarii-atribuie acestei activitati un caracter organizat, evitind elementul haotic in activitatea de cercetare. Functia de conducere ii apartine procurorului sau Of de UP, care determina atrib membrilor echipei

8

Metodizmului si succesiunii cercetarii -prevede coordonarea activitatii membrilor echipei de cercetare, desfasurarea ei in mod metodic, intr-o succesiune si ordine stabilita. Respectarea acestui principiu duce la buna desfasurare a cercetarii locului faptei.

2.3. Rolul versiunilor criminalistice şi a mijloacelor tehnico-criminalistice în cercetarea locului fapteiAplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate defapta avută în cercetare şi, în consecinţă, clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele.Inportanta versiunilor si a mijloacelor tehnico-criminalistice consta in atribuirea procesului de cercetare penala unui caracter obiectiv si multilateral. Prin urmare, verificarea versiunilor este un process complex de prbatiune ce asigura trecerea de la versiuni, ipoteze probabile, la explicatii care exprima adevarul. Astfel, pentru ca verificarea versiunilor sa se desfasoare in mod legal si efficient, se impune organizarea activitatii de u.p. in baza unui plan de cercetare, dar si respectarea anumitor reguli tactice. Respectiv, verificarea versiunilor se va efectua si prin intermediul mijloacelor tehnico-criminalistice

Test nr. 12Subiectul I. Cercetarea criminalistică a urmelor împuşcăturii1.1 Nominalizaţi urmele utilizării armelor de foc la săvârşirea infracţiunilorIn cazul folosirii armelor de foc la comiterea unei infractiuni, se produc doua mari categorii de urme:

   Urme principale;   Urme secundare.

Urmele principale rezultate in urma tragerii cu arme de foc (uneori denumite si factori principali ai tragerii) sunt constituite din:

- Arma de foc propriu-zisa, care poate fi prezenta sau nu la locul faptei in momentul cercetarii;- Elementele de munitie (proiectile, tuburi, capse, bure) si urmele create de arma pe acestea;- Urmele de intrare si iesire ale proiectilului (perforari sau canale oarbe cu retentia proiectilului);- Urmele de ricoseu;- Urmele sonore (ale armarii, percutiei, detonatiei) si urmele luminoase(flacara de la gura tevii, efectul

luminos al proiectilului), daca acestea au fost fixate printr-un procedeu de inregistrare. Urmele secundare (denumite si factori secundari ai tragerii) sunt constituite din:

- Urmele rezultate din actiunea flacarii;- Urmele rezultate din actiunea gazelor;- Urmele de pulbere arsa (funingine);- Urmele de pulbere nearsa;- Inelul de stergere;- Inelul de metalizare.

1.2 Analizaţi urmele împuşcăturii în corpul uman.1.  Urmele principale   sunt rezultatul actiunii directe exercitate. Sunt de 3 feluri:                        a) urme de perforare in situatia in care proiectilul a traversat intreg corpul.Au trei elemente: orificiul de intrare si iesire ce se deosebesc intre ele prin anumite carcatersitici pe baza carora se stabileste directia din care a patruns proiectilul. Pe corpul uman, orificiul de intrare se caract. prin lipsa de tesut , diametrul sau fiind apropiat de cel al proiectilului. Orificiul de iesire nu prezinta lipsa de tesut. Pe imbracaminte, orificiul de intrare este mai mic decat cel de iesire, de regula constandu-se si un raport de fibre spre interior.                         b) urme de patrundere sau canale oarbe cand glontul patrunde in corp fara a mai iesi. Au un orificiu de intrare si un canal infundat, mai mare sau mai mic, raportat la dimensiunea si grosimea materialului in care a patruns glontul. Glontul ramane intotdeauna in corpul sau obiectul atins. Recuperarea se face cu precautie, pentru a nu se distruge caracteristicile de identificare a armei.                        c) urme de ricosare cand glontul este deviat de obiect. Ricosarea face posibila lovirea altor obiecte sau pers care nu s-au afalt pe traiectoria initaila de tragere - e imp pt satbilirea directiei si locului din care s-a tras.+ resturile de la pulberea neagra sau arsa incomplet patrund in piele

9

1.3 Demonstraţi modalităţile de stabilire a direcţiei, distanţei şi locul de unde s-a tras din arma de foc.Stabilirea direcţiei, a distanţei şi a locului de unde s-a tras se înscrie printre problemele ce necesită

soluţionare atât în cadrul cercetării la faţa locului, cât şi în procesul expertizei. Direcţia tragerii se determină în baza urmelor proiectilului şi a factorilor suplimentari ai

împuşcăturii, precum şi după locul amplasării tuburilor trase din sisteme automate.In baza urmelor proiectilului, direcţia în care s-a tras se stabileşte după poziţia orificiului de intrare şi

de ieşire.Despre direcţia tragerii atestă şi urmele create de factorii suplimentari ai împuşcăturii (inelul de

frecare, «ştanţ-marke», rupturile şi pârliturile).Pe baza acestei categorii de urme ale împuşcăturii în criminalistică se determină şi distanţa de la care

s-a tras. Imprimarea gurii ţevii, rupturiile şi pârliturile din preajma orificiului de intrare, prezenţa burei şi a căpăcelului proiectilului în canalul creat de acesta, mărturisesc vădit că tragerea a fost executată cu ţeava lipită de suprafaţa obiectului sau de la distanţe extrem de mici (1—5 cm). Petele de funingine, stropii de ulei, îndeosebi particulele de pulbere nearse sunt factorii distinctivi ai împuşcăturii de la distanţe mici.

Lipsa urmelor factorilor suplimentari confirmă că împuşcătura a fost efectuată de la distanţe ce depăşesc limita de 1 m, adică considerate convenţional ca mari.

Pentru stabilirea locului de unde s-a tras se apelează la metoda cunoscută în criminalistică sub denumirea de vizarea directă a locului tragerii.

Dacă proiectilul a perforat un obiect cu o grosime relativ mare, vizarea directă a locului de unde s-a tras se face cu ajutorul unui tub de hârtie, carton sau masă plastică introdusă în canalul format de proiectil din partea orificiului de ieşire. Dacă proiectilul a perforat două obiecte apropiate unul de altul, tubul trebuie să unească canalul ambelor obiecte în întregime. Privind prin tubul astfel aranjat se va determina cu precizie locul amplasării armei din care s-a tras.

In situaţia în care proiectilul a perforat un singur obiect subţire, lovind sau aprofundându-se în alt obiect îndepărtat, cum ar fi un geam sau peretele opus, vizarea se face privind în de-a lungul unei sfori întinse ce uneşte centrul perforaţiei primului obiect cu punctul obiectului lovit de proiectil ulterior.

In aprecierea locului de unde s-a tras trebuie să se ţină cont de factorii ce influenţează traiectoria de zbor a proiectilului. In fond vizarea poate conduce la stabilirea locului tragerii, şi aceasta s-a confirmat prin verificarea practică, dacă direcţia tragerii este orizontală sau de sus în jos sub orice unghi. Traiectoria proiectilului tras de jos in sus admite modificări esenţiale de direcţie, fiind influenţată vădit de gravitaţie, precum şi de factorii climaterici. Cu căt distanţa tragerii e mai mare, cu atât mai evidente devin modificările.

Locul de amplasare a tuburilor aruncate din armele automate, în condiţiile unui spaţiu deschis, poate fi supus unui studiu special, având ca scop calcularea locului de unde s-a tras. După cum este cunoscut, fiecărui tip şi sistem de armă automată ii sunt proprii direcţia şi unghiul de aruncare a tuburilor trase. Deci, cunoscând arma după tubul fixat în perimetrul locului faptei, în baza indicatoarelor sau cataloagelor privind caracteristicile tehnico-balistice ale acesteia, dar şi prin verificare experimentală, organul judiciar poate calcula locul de unde s-a tras.

TEST nr. 13Subiectul I. Alte urme create de om1.1(3) Definiţi noţiunea şi importanţa criminalistică a urmelor de picioare.

Prin noţiunea de urme de picioare în criminalistică se înţeleg modificările produse pe o suprafaţă ca rezultat al contactului picioarelor omului cu ea.

Urmele de picioare se creează datorită presiunii greutăţii corpului atât In timpul staţionării acestuia, cât şi în cadrul deplasării lui în spaţiu. E de menţionat că urmele, de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi, fireşte, dacă acestea sunt apte să primească urme.

1.2(5) Analizaţi elementele caracteristice ale „carării de urme” Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente

caracteristice ale cărării urmelor, dintre care menţionăm:— linia direcţiei mersului — axa cărării de urme, indicând direcţia mersului; — linia mersului — linia frântă, segmentele căreia unesc punctele ex-treme din spate ale urmelor create consecutiv de piciorul drept şi de cel stâng;

10

— lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng — distanţa dintre punctele extreme din spate ale urmelor consecutiv create de picioare;

— lăţimea pasului — distanţa cuprinsă între extremităţile interioare ale urmelor create de piciorul drept şi de cel stâng;

— unghiul paşilor picioarelor drept şi stâng — figură formată de întretăierea axei urmelor picioarelor respective cu linia direcţiei mersului (fig. 28).

1.3 Estimaţi metodele şi procedeele de documentare şi ridicare a urmelor de încălţăminte de la faţa locului.

Urmele de picioare, atât cele de adâncime cât şi cele de suprafaţă, sunt supuse acţiunilor mai multor factori de natură să le distrugă. Fiind descoperite, ele impun masuri de protejare. De fenomenele naturii (vânt,ploaie, zăpadă) urmele se vor proteja prin acoperire cu vase sau pelicule impermeabile. In vederea excluderii unor activităţi umane de natură să provoace deteriorări, urmele se acoperă cu obiecte de persistenţă avansată, ca de exemplu, o ladă, albie, covată etc. Descoperite, urmele de picioare se fixează prin descrierea în procesul-verbal de cercetare la locul faptei a trăsăturilor lor generale şi particulare. Procesul-verbal, fiind formă procesuală de fixare a urmelor, trebuie să conţină date referitor la natura urmei (de picior, de Încălţăminte, de adâncime, de suprafaţă, de stratificare ori de destratificare), forma ei generală şi a reliefului (în urmele picioarelor goale, dacă se disting desene papilare), dimensiunile urmei.

Un rol prioritar in vederea fixării urmelor de picioare îi aparţine fotografiei. Relevăm în acest context că indiferent de natura lor, urmele de picioare vor fi fixate pe trei feluri de fotografii executate la faţa locului: schiţă, de nod şi de detaliu.

Prin ridicare se înţelege mularea urmelor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă, aplicându-se în acest scop diferite materiale. Cel mai frecvent utilizat material de mulare este pasta de ghips. Aplicarea acestui material se face In felul următor: după pregătirea în prealabil a urmei în sensul Înlăturării corpurilor «străine» şi îngrădirea urmei cu un val de sol sau cu carton pentru a se preveni revărsarea pastei, se trece la prepararea compoziţiei de ghips. Când compoziţia ajunge la consistenţa asemănătoare smântânei, se toarnă în urmă un prim strat de natură să acopere cel puţin jumătate din adâncimea urmei. Asupra acestui strat se fixează armătura mulajului formată din 3—4 beţişoare de lemn sau sârme pregătite in prealabil. Pe un element al armăturii se leagă o sfoară menită să servească la fixarea etichetei cu datele necesare privind urma ridicată. Când stratul turnat se va întări puţin, peste armătură se toarnă pasta de ghips până la îngroşarea suficienta a mulajului.

După întărire, mulajul se sapă uşor Împrejur pentru ca ulterior să fie ridicat din sol manual. Mularea urmelor in zăpadă, în sol zgrunţuros sau nisipos este precedată de operaţii privind întărirea

lor. Cea mai simplă metodă de întărire a urmei constă în pulverizarea pe suprafaţa ei a unui strat subţire de ghips, ulterior pulverizat cu apă.

Referitor ta ridicarea urmelor de suprafaţă, la etapa actuală se folosesc peliculele dactiloscopice, hârtia fotografică şi plăcile de cauciuc. Aplicarea peliculei dactiloscopice este aceeaşi ca la ridicarea urmelor de mâini relevate prin prăfuire.

In lipsa peliculei adezive speciale, urmele se pot ridica cu ajutorul hârtiei fotografice pregătită In prealabil.

Tot in aşa mod se foloseşte placa de cauciuc, aceasta fiind în prealabil prelucrată pe una din părţi cu glaspapir până la formarea unui relief urşinic.

Subiectul 2 Tactica efectuării percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi documente.2.1 (3) Reproduceţi noţiunea de percheziţie şi ridicare de obiecte şi documente.Perchezitia este o activitate de urmarire penala si de tactica criminalistica care consta in cautarea unei persoane fizice,in locuinta acesteia ori in locuintele unde isi desfasoara o activitate o persoana juridica de probe si mijloace materiale de proba ori de persoane,atunci cind se considera ca o asemenea activitate este necesara pentru buna defasurare a procesului penal.

11

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri este definită ca activitatea de urmărire penală şi de criminalistică tactică prin intermediul căreia organul de urmărire sau instanţa de judecată asigura obiectele şi documentele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.

2.2 Distingeţi deosebirile dintre percheziţie şi ridicare de obiecte şi documenteRidicarea de acte sau înscrisuri este o activitate asemănătoare percheziţiei însă ea se deosebeşte prin

faptul că organul judiciar are cunoştinţă la cine se află obiectul sau actul căutat, iar persoana care îl deţine .recunoaşte acest lucru.Specificul percheziţiei a condiţionat stabilirea unui cadru procesual aparte. După cum s-a subliniat, la efectuarea percheziţiei organul de cercetare poate recurge numai dacă se află în posesia unor date ce în mod obiectiv întemeiază necesitatea efectuării ei. Astfel, potrivit CPP, în situaţia în care se cunoaşte că anumite obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal, se găsesc în posesia unei persoane fizice sau jur idice, organul de ceretare efectuează ridicarea lor. Ridicarea documentelor cu caracter secret se face numai cu autorizaţia procurorului care supraveghează activitatea de cercetare a cauzei şi în ordinea stabilită de comun accord cu factorii de conducere ai instituţiei respective. Specificul acestui act procedural rezidă în modul în care se realizează: organul de cercetare dispune efectuarea ridicării printr -o ordonanţă, în baza căreia obligă persoana sau unitatea care deţine obiectele sau documentele ce interesează cauza, să le predea lui. Dacă persoana în cauză refuză să predea benevol obiectele ori documentele cerute, situaţie cu o frecvenţă redusă în practica organelor deurmărire penală, dar care nu se exclude, acestea se ridică forţat .Aşadar, putem afirma că ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracţiunii, care constă în cererea si ridicarea silită a anumitor obiecte şi documente ce prezintă interes pentru cauză, aflate în posesia persoanelor fizice sau juridice.Actul procedural al ridicării de obiecte şi documente se deosebeşte de percheziţie prin faptul că aici organul de cercetare cunoaşte obiectele şi documentele ce urmează a fi ridicate, legătura ca cestora cu fapta avută în cercetare, ştie şi persoana care le deţine sau în răspunderea căreia seaflă. Alta este situaţia în cazul percheziţiei. La momentul dispunerii acesteia organul ce urmează să o efectueaze deţine anumite date, care, după cum s-a menţionat deja, întemeiază doar prezumţia că într-un anumit loc sau la o anumită persoană se pot găsi urme ale infracţiunii, obiecte sau documente ce potcontribui la soluţionarea cauzei. Diferă substanţial şi conţinutul activităţilor procedurale în discuţie. Pe lângă cererea şi ridicarea obiectelor si documentelor la care se limiteaza actul procedural de ridicare,perchezitia cuprinde o vasta activitate de cautare care urmareste scopuri diverse (descoperire a obiectelor  purtătoare de urme ale infracţiunii, a bunurilor materiale rezultate din activitatea infracţională, a tot felul de acte scrise ce pot furniza date probante, reţinerea persoanelor declarate în căutare, depistarea locurilor ascunderii cadavrelor.

2.3 Proiectaţi obiectivele şi metodele de căutare aplicate în cadrul percheziţiei la domiciliul unei persoane, bănuite de săvîrşirea infracţiunii de viol.

Percheziţia încăperilorTactica percheziţiei încăperilor, indiferent de destinaţia lor (locuinţe, oficii, construcţii anexe)

cuprinde, pe de o parte, anumite reguli tactice privind modul de deplasare şi pătrundere la locul percheziţiei, iar pe de altă parte, procedeele de căutare propriu-zise a obiectelor ce interesează cauza.

Din momentul sosirii la locul percheziţiei se vor lua măsurile necesare de pază (blocarea căilor de acces şi de comunicare din exterior) şi de observare asupra geamurilor şi a altor locuri, prin care cel ce va fi percheziţionat poate înlătura obiectele ce-1 compromit, înainte de a admite intrarea echipei în încăpere. Practica cunoaşte nu puţine cazuri, când, presimţind sosirea organului de urmărire penală, persoanele ce urmează a fi percheziţionate aruncă prin geamuri obiectele (armele, instrumentele) care demască activitatea lor infracţională.

Aşa cum s-a menţionat, percheziţia propriu-zisă se desfăşoară în două faze: la faza preliminară, înainte de toate, se vor lua măsurile de rigoare pentru crearea unui cadru propice bunei desfăşurări a activităţii de căutare. Pe această cale se va activa operativ în vederea zădărnicirii a orice forme de comportare agresivă din partea celui percheziţionat sau celor prezenţi la locul supus percheziţiei. Dacă se ştie că persoana percheziţionată sau vreunul din membrii familiei sale deţin arme, pentru a contracara

12

eventualele acte violente, se vor efectua percheziţii corporale în vederea dezarmării acestora şi, fireşte, ridicării armelor, în ipoteza în care deţinerea lor este ilegală.

Persoanele găsite la faţa locului, exceptând copiii minori şi bolnavii, după identificarea în baza actelor respective, se vor strânge într-un anumit loc, de obicei, în sufragerie, vestibul, hol, unde se vor afla în timpul percheziţiei. Totodată, se va urmări ca ele să nu aibă nici o posibilitate de a comunica cu exteriorul prin telefon, radiotelefon sau prin anumite forme de semnalare de avertisment (aprinderea luminii, închiderea oberlihtului, sau tragerea storurilor punerea sau scoatere de pe geam a unui anumit obiect ş.a.).în continuare, şeful echipei, în prezenţa persoanei percheziţionate, iar în lipsa acesteia, a pesoanei chemate s-o substituie în cadrul percheziţiei şi, bineînţeles, a martorilor asistenţi, va efectua o inspectare generală asupra locucului percheziţiei în vederea orientării concrete a activităţii de căutare, specificării procedeelor tactice, care vor contribui la desfăşurarea activităţii echipei în întregime şi a fiecărui membru al acesteia în parte.

La faza a doua echipa desfăşoară căutarea sistematică a obiectelor în toate locurile de ascundere posibile. într-o locuinţă (casă la sol sau apartament cu mai multe odăi la bloc) cercetarea va începe cu încăperea de la intrare (antreu, hol), continuând cu cele ce urmează şi terminând cu podul, terasa, dependinţele ş.a.La descoperirea ascunzătorilor se va aplica întreaga gamă de metode şi mijloace tehnice criminalistice aflate în dotarea organelor de urmărire penală. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare, metoda de măsurare, metoda de palpare, metoda de comparare şi modelare etc.

Dactiloscopia 1.1. Indicaţi premisele ştiinţifice ale identificării persoanelor după urmele de mâini.

Urmele de mâini au fost cunoscute in unele ţări încă din antichitate. In literatura de specialitate se aduc argumente convingătoare precum că in China, Japonia, India şi alte ţări din Orient urmele de mâini erau cunoscute deja la începutul mileniului. S-au expus afirmaţii potrivit cărora acestea ar fi fost folosite ca mijloc de certificare a documentelor, inclusiv a celor cu caracter juridic. Deşi, abordând această problemă, marele savant francez Edmond Locard a apreciat prezenţa amprentelor digitale pe documentele antice ca fenomen cu conţinut mistic şi nicidecum juridic.

După opinia acceptată de mai mulţi cercetători in acest domeniu, primele acte de identificare a infractorilor pe baza urmelor de mâini descoperite la locul faptei, au avut loc la finele secolului trecut, începutul secolului curent. In baza marilor realizări în domeniul medicinei şi antropologiei, s-a constituit o ramură specială a criminalisticii, cunoscută astăzi sub denumirea de dactiloscopie.

Constituind, de bună seamă, rodul unei munci colective , metodele dactiloscopice într-un răstimp relativ scurt devin utilizate pretutindeni. Potrivit opiniilor exprimate de specialiştii în materie, în primul deceniu al secolului curent urmele de mâini erau de acum folosite ca material probant în justiţia penală a multor ţări europene .1.2 Prezentaţi şi explicaţi formele desenelor papilare.

La etapa actuală se cunosc trei tipuri de desene papilare: In arc, tn laţ şi In cerc.Desenele papilare In arc sunt formate dintr-un singur curent de creste papilare care işi iau Începutul

de la o latură a falangetei şi, curbându-se in centrul ei, pleacă spre latura opusă. Desenele in arc sunt simple şi in şatră. Primele au curbura crestelor lină, uşor descrescând de la vârful degetului spre baza falangetei. Ultimele, dimpotrivă, se prezintă prin curbura bruscă, avănd in centru una sau mai multe creste in poziţie verticala,

Desenele in arc sunt mai puţin frecvente, constituind, conform datelor publicate, până la 6% din totalitatea desenelor papilare.

Desenele papilare in laţ au o structură mai complicata. In ele se disting lesne trei curente de creste papilare, formând zonele respective: centrala, periferică sau marginală şi bazală.

Desenele papilare in laţ variază în funcţie de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente, forma şi direcţia acestora. Se disting vădit desene simple In laţ, sub aspect general de rachetă, în care braţele laţurilor se concentrează în centru şi curbe, în care laţurile zonei centrale au o formă încovoiată,

Desenele papilare în laţ sunt cele mai frecvent întâlnite, constituind peste 60% din totalitatea desenelor papilare.

Desenele papilare In cerc ca şi cele în laţ sunt formate din trei curente de creste. Spre deosebire de acestea, la desenele în cerc crestele zonei centrale se prezintă în formă de cerc, spirală, oval.

13

1.3 Evaluaţi elementele principale ale desenului papilar şi apreciaţi rolul acestora în procesul de identificare dactiloscopică.

Expertiza dactiloscopică se bazează pe cercetarea comparativă a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare, a altor elemente de structură a suprafeţei palmare. Aceste detalii sunt următoarele:

— începutul liniei papilare, respectiv capătul liniei din partea stângă a desenului papilar;— sfârşitul liniei papilare sau capătul liniei situat în partea dreaptă a desenului;— ramificarea liniei papilare sau dedublarea vădită a liniei;— contopirea liniei papilare sau asamblarea, contopirea a două sau mai multe linii;— inelul papilar — element format prin dedublare de linie In formă de cerc;— butoniera papilară — element format prin dedublare de linie in formă alungită;— cârligul papilar — fragment mic de linie ataşat la linia mai mare;— anastomoza papilară — fragment mic de linie care uneşte In formă, de pod alte două linii;— furcarea liniei papilare — despărţirea liniei papilare în două sau maimulte cu prelungire mică (bifurcare, trifurcare);— fragmentul liniei papilare — linie cu dimensiuni liniare mici. (fig.27)In procesul examinărilor dactiloscopice pot avea valoare identificatoare şi alte elemente ale reliefului

suprafeţei palmare, inclusiv liniile flexorice, liniile albe, cicatricele, porii.Subiectul I. Identificarea persoanelor după scris.1.1 Enumeraţi premisele ştiinţifice şi posibilităţile expertizei grafoscopiceIndividualitatea unui scris se manifestă prin anumite particularităţi ale deprinderilor de a scrie, materializate în manuscris sub formă de elemente specifice, cunoscute în criminalistică sub denumirea de caracteristici de identificare după scris. Punerea în evidenţă a acestor caracteristici, analiza şi evaluarea ştiinţifică a lor constituie, pe bună dreptate, sarcina primordială a expertizei scrisului.1.2 Evidenţiaţi activităţile de pregătire a expertizei scrisului.

Experienţa acumulată de specialiştii în domeniul respectiv demonstrează că la cercetarea scrisului se au în vedere două categorii de caracteristici:a) ce se referă la conţinutul de idei şi limbaj denumite în literatura şi practica de specialitate caracteristici ale limbajului scris şi

b) ce exprimă structura grafică a scrisului, cunoscute sub denumirea de caracteristici grafice sau grafotehnice .

Caracteristicile de identificare după scris, indiferent de grupul la care aparţin, se subdivizează in: generale, dacă definesc scrisul la nivelul de grup şi particulare, în ipoteza în care oglindesc particularităţile scrisului la nivelul elementelor de structură a acestuia.

Principalele particularităţi specifice cu semnificaţia generică a limbajului scris sunt: stilu1 expunerii, nivelul de cultură gramaticală şi structura lexical-expresivă. In cercetările criminalistice stilul exprimării gândurilor în scris prezintă interes, deoarece indică sfera de activitate a autorului, înlesnind în mod direct căutarea lui.

1.3 Evaluaţi rolul şi importanţa modelelor experimentale de comparaţie a scrisului.Modelele de comparaţie a scrisului se împart în două categorii: libere şi experimentale.Modelele libere de comparaţie sunt scrisuri textuale sau semnături executate de persoana în cauză Ia

o dată anterioară apariţiei cauzei, în condiţii în care ea nu putea presupune utilizarea scrisului sau a semnăturii respective ca model de comparaţie. Astfel de modele pot servi actele scrise cu prilejul realizării diverselor funcţii de serviciu sau de studiu (multiple acte oficiale şi de evidenţă, declaraţii, scrisori, conspecte, cereri, reclamaţii etc), ele fiind solicitate de la instituţii, întreprinderi, persoane responsabile sau particulare in conformitate cu prevederile procesual penale.

Modelele experimentale sunt texte sau semnături executate de persoana în cauză la cerinţa organului de anchetă sau a instanţei judecătoreşti in prezenţa şi sub controlul acestora.

în teoria şi practica expertizei scrisului, modelele libere se consideră mai prioritare, deoarece sunt garantate de denaturări premeditate ale scrisului.

Faptul in cauză insă nu trebuie conceput ca un prilej de ignorare a modelelor experimentale. Valoarea ultimelor rezidă, pe de o parte, in posibilitatea administrării directe de către organul judiciar a

14

procesului de executare a manuscriselor sau semnăturilor, preconizându-se obţinerea modelelor care să corespundă cerinţelor privind limba, conţinutul, materialul şi instrumentul de scris. Sunt frecvente situaţiile când nu sunt atestate modele libere ce ar respecta aceste cerinţe. Pe de altă parte, prezenţa modelelor experimentale asigură posibilitatea verificării prin comparare a autenticităţii modelelor libere.In unele cazuri, modelele libere pot fi completate cu înscrisuri executate de Învinuit, martor sau victimă, In legătură cu fapta (declaraţii, demersuri, reclamaţii), acestea fiind nominalizate modele condiţional-libere ale scrisului.

Subiectul I. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului.1.1. (3) Identidicaţi aspectul criminalistic al noţiunii de fixare a rezultatelor cercetării la faţa

locului. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului constă în efectuarea de către organul de urmărire penală a anumitor lucrări în vederea înregistrării şi reprezentării fidele şi integrale a stării de lucruri, a poziţiei, stării şi a raportului de legătură ale obiectelor ce constituie ambianţa acestuia, conservării şi retragerii urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă.Efectuarea cercetării la faţa locului se încheie un proces-verbal. Procesului-verbal i se pot anexa fotografii, schiţe, desene ori alte asemenea lucrări, cum ar fi, de exemplu, rolele de film sau benzile videomagnetice. Procesul-verbal încheiat în vederea fixării rezultatelor cercetării la faţa locului se numără printre mijloacele de probă cu o semnificaţie deosebită în soluţionarea cauzei penale.1.2 (5) Analizaţi ordinea consemnării în procesul verbal a rezultatelor cercetării la faţa locului.

Procesul-verbal de cercetare la faţa locului este prevăzut în lege cu o structură tripartită: introductivă, descriptivă şi de încheiere sau finală.

Partea introductivă cuprinde relatări succinte privind locul şi data când s-a efectuat cercetarea la faţa locului; denumirea şi profilul unităţii din care face parte organul de cercetare, temeiul de fapt şi juridic al cercetării; numele, prenumele şi numele după tată şi adresa martorilor asistenţi în prezenţa cărora s-a efectuat cercetarea; denumirea instituţiei în care activează specialiştii care au participat la realizarea cercetării; denumirea şi profilul unităţii din care fac parte lucrătorii de poliţie implicaţi, condiţiile meteorologice şi de iluminare în care s-a desfăşurat cercetarea. La finele acestei părţi a procesului-verbal se va remarca faptul că martorii asistenţi, specialiştii şi alte persoane implicate au fost familiarizaţi cu drepturile şi obligaţiunile ce le revin prin lege.

Partea descriptivă a procesului-verbal debutează cu o caracterizare generală a locului faptei, a amplasării sale în raport cu punctele cardinale sau faţă de anumite repere relativ stabile - clădire învecinată, stradă, cale ferată, pădure, râu etc. în cazul cercetării unui teren deschis este indicat ca în procesul-verbal să se acorde o atenţie deosebită reliefului şi topografiei acestuia, precum şi elementelor de delimitare a spaţiului cercetat de obiectele vecine (gard, construcţie, şanţ).

În continuare vor fi consemnate constatările făcute în legătură cu cercetarea detaliată a locului faptei, adică se vor descrie amănunţit obiectele cauzal legate cu fapta în cercetare şi urmele rezultate din activitatea făptuitorului sau a altor persoane implicate. În procesul-verbal obiectele se descriu după însuşirile constatate pe parcursul cercetării, în special, după natura, destinaţia, modul de confecţionare, mărimea forma, culoarea lor, precum şi după anumite elemente particulare caracteristice, cum ar fi, spre exemplu, semnele marcate de producător (marca, seria, modelul, numărul) sau condiţionate de gradul de uzură Documentele, în măsura în care au fost studiate la faţa locului, se vor fixa în procesul-verbal după denumire şi destinaţie, conţinut, caracteristicile materialelor din care sunt confecţionate, atât sub aspect cantitativ (dimensional), cât şi calitativ (structural).

O deosebită atenţie se va acorda fixării urmelor infracţiunii. în procesul-verbal ele se descriu prin consemnarea constatărilor făcute de către organul de urmărire privind genul şi natura lor (urme-formă sau urme-materie, urme de mâini, de picioare, de instrumente etc), modul de creare locul unde au fost descoperite, în cazurile posibile şi după elementele de structură şi relief.

În procesul-verbal se fac de asemenea menţiuni cu privire la procedeele şi mijloacele utilizate la descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor şi a obiectelor-mijloace materiale de probă, indiferent dacă acestea au fost aplicate de organul de cercetare sau de specialistul criminalist încorporat în echipa de cercetare.

Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului cuprinde menţiuni referitor la urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost ridicate, modul şi mijloacele tehnice criminalistice utilizate în acest scop. Se precizează de asemenea, dacă organul de cercetare a utilizat fotografia judiciară, filmarea,

15

videocasetofonul sau a procedat la schiţarea grafică a circumstanţelor locului faptei. Procesul-verbal se încheie cu notarea timpului în care s-a desfăşurat cercetarea, a obiecţiilor martorilor asistenţi şi ale altor persoane participante. Se semnează fiecare pagină de către persoana sub a cărei conducere s-a desfăşurat activitatea de cercetare şi de martorii asistenţi, iar la sfârşit - de toţi cei care au participat, într-o calitate sau alta, la efectuarea activităţii de cercetare.

1.3 (7) Proiectaţi un fragment al procesului-verbal de fixare a unei urme izolate de picior.Dupa descoperire, urmele izolate de picioare se examineaza, se fixeaza prin diferite metode dupa care se transporta la laboratorul de criminalistica. Fixarea trasaturilor generale si particulare, de detaliu se realizeaza prin descrierea in procesul – verbal de cercetare a locului faptei, in care se specifica felul urmei, forma generala, lungimea si latimea in centimetri, iar la urmele de adancime si inaltimea tocului. In acest scop, urmele de incaltaminte se masoara de la varful talpii pana in partea proeminenta a tocului, latimea, lungimea si inaltimea lui. La urmele plantare se stabileste in grade unghiul care se formeaza din linia ce uneste degetul mic sic el mare al piciorului cu dreapta trasa tangent la interiorul calcaiului sau al talpii, modul de prezentare a pozitiei degetelor, lungimea de la calcai pana la varful degetelor, latimea talpii si a calcaiului. Deasemenea desenarea trasaturilor generale si particulare ale urmei, astfel incat sa-i redea dimensiunile reale si anumite detalii de pe suprafata ei sunt o parte importanta din cercetarea criminalistica. Inainte de pregatirea pastei de mulaj, urma de adancime se curata de toate impuritatile si corpurile straine.Fixarea urmelor de picioare se face prin: descrierea în procesul verbal şi fotografiere; se pot ridica urmele izolate cu peliculă adezivă.

- dacă sunt de adâncime – mulare - se curăţă de corpuri străine, se evacuează apa (pompă, sugativă). a) Descrierea în procesul verbal - cu indicarea distanţei pe care se întind, localizarea, se va indica tipul

(dinamic, static). Se masoară de la nivelul tălpii. Metoda Causse - prin caroiaj - oferă posibilitatea stabilirii unor elemente particulare. b) Fotografierea - se face în asamblu, pentru surprinderea direcţiei mersului - de ansamblu, şi apoi de

detaliu. Fixarea se face şi prin mulare, atunci când este necesar. Se va curăţa urma de impurităţi, apă, etc. Pentru

urme de adâncime lăsate în nisip se face un mulaj cu serlac sau cauciuc siliconic, în zăpadă se va turna sulf topit, în alte soluri mularea se va face cu gips, colodion, ciment dentar.

Subiectul I: Semnele falsului material în documente1.1 (3) Identificaţi semnele falsului prin ştergere şi corodare.

Falsul material constă în modificarea conţinutului iniţial al documentelor preexistente. El poate avea diverse forme, cele mai frecvente fiind modificarea conţinutului iniţial al documentului prin înlăturare, adăugire sau refacere de text şi contrafacerea rechizitelor în documentele preexistente, în special a semnăturilor, impresiunilor instrumentelor de autentificare (ştampilelor) şi schimbarea fotografiilor. După cum se va vedea în continuare, la falsificarea documentelor se folosesc multiple procedee, materiale şi mijloace tehnice, ceea ce face dificilă descoperirea falsului de către organul judiciar. în marea majoritate a cazurilor, cercetarea prealabilă a documentelor-probe materiale duce doar la suspiciuni de fals, constatarea acestuia realizându-se în cadrul expertizei tehnice a documentelor.

Cercetarea falsului prin inlaturarea de text Inlaturarea sau stergerea de text reprezinta o modalitate de falsificare intalnita frecvent in practica judiciara, penala si civila, ea realizandu-se pe cale mecanica sau chimica, fiind deseori urmata de adaugarea altui text.

Cercetarea inlaturarii propriu-zise are de solutionat o serie de probleme privind in special modul in care s-a operat". Astfel:a. Inlaturarea mecanica, efectuata prin răzuirea textului cu o lama, un ac ori un alt obiect ascutit sau prin radierea sa cu o guma, cu miez de paine s.a.b. Inlaturarea chimica, prin corodarea sau spalarea cu anumite substante chimice a unui text, in intregime sau numai partial, avand ca rezultat decolorarea sa si, uneori, chiar inlaturarea definitiva a textului.c. Acoperirea unui text ori a unor semne grafice prin hasurarea ori prin patarea cu diverse substante de scriere ori de alta natura este o forma aparte a acestei modalitati de falsificarii.

16

1.2 (5) Evidenţiaţi sarcinile examinării prealabile a actelor suspecte de fals.Înainte de a interveni expertul criminalist, cercetarea actelor poate cunoaste si o faza preliminara,

în care acestea se analizeaza de catre organele judiciare ori de catre alte organe. În aceasta faza se disting doua stadii de examinare, si anume: examinarea generala si examinarea speciala.În cadrul examinarii generale, se cerceteaza aspectul de ansamblu al actului, continutul sau, hârtia, formularul pe care este executat, materialul de scriere, antetul, numarul de înregistrare, data, semnaturile, impresiunea de stampila, eventualele rezolutii ori notari facute pe recto sau verso actului, starea timbrului, a fotografiei, verificându-se îndeosebi daca acestea din urma nu contin indicii de transplantare de pe un alt act sau de substituire.Cu prilejul unei astfel de examinari, se pot constata aspecte ce constituie indicii de neautenticitate, care pot fi: urmele evidente de stergere, suprapunerea sau acoperirea scrisului, modificarea cifrelor, pozitia anormala a semnaturii fata de text, nesiguranta de executie a acestuia, deformarile, etc.

În ceea ce priveste examinarea speciala, aceasta necesita un minimum de mijloace tehnice, îndeosebi ustensile si aparatura optica. Astfel, marea majoritate a organelor de urmarire penala dispunând de astfel de mijloace, au posibilitatea sa întreprinda unele verificari prealabile, în cadrul carora pot constata daca actul prezinta sau nu elemente de autenticitate. Actul se examineaza sub diferite unghiuri de incidenta a luminii naturale sau artificiale, se analizeaza elementele sale componente cu lupa, la microscop, cu ajutorul filtrelor de lumina.

În procesul examinarii speciale se pot constata elemente care sa releve interventii de stergere, de adaugire, de contopire a semnaturii sau impresiunii de stampila, etc. În acest sens, sunt semnificative: disparitia luciului hârtiei, deteriorarea liniaturii sau a stratului de protectie, prezenta unor pete mate, întinderea cernelii, gradul de presiune diferit al scrisului, observat îndeosebi pe verso actului, constatarea unor trasaturi duble sau subiacente, în special la semnaturi.

Examinarea prealabila este utila atât pentru descoperirea eventualelor elemente de fals, cât si pentru formularea corecta a întrebarilor si administrarea  materialelor în vederea efectuarii expertizei criminalistice.1.3 (7) Proiectaţi tipul de expertiză criminalistică ce se impune a fi dispusă şi sarcinile ei în sitiaţia în

care în litigiu există un contract a cărui date (impresiune de ştampilă şi semnătură), precum şi data de încheiere se contestă a fi veridice.

Se va dispune expertiza scrisului pentru semnatura si experiza cu privire la falsificarea stampilei.Falsificarea impresiunilor de ştampile. Această formă de fals, destinată să „completeze” un fals total sau parţial, este întâlnită deseori în practica judiciară, îndeosebi în cazul documentelor de identitate (legitimaţii, paşapoarte, permise, certificate), al unor documente destinate producerii de efecte juridice, inclusiv administrative etc.Contrafacerea de semnături se realizează pe două căi: prin imitare (după memorie sau închipuire) şi prin copiere. Descoperirea falsificării semnăturilor prin imitare aparţine de competenţa expertizei scrisului. Contrafacerea semnaturilor prin copiere dispune de mai multe variante. Dintre cele mai răspândite sunt copierea prin transparenţă, cea efectuată prin transfer cu ajutorul hârtiei de calc sau copiativă (indigo) şi cea creată prin apăsare a semnăturii autentice şi trasarea ulterioară a acesteia cu un material de scris (cerneală, tuş, pix, creion, etc.).La contrafacerea impresiunilor de ştampilă se folosesc diferite procedee şi mijloace tehnice — de la cele mai simple (copierea cu un albuş de ou fiert), până la formarea acestora prin intermediul calculatoarelor electronice. Si totuşi, potrivit datelor furnizate din practica instituţiilor de expertiză criminalistică, cele mai uzuale modalităţi de falsificare a amprentelor de ştampilă sunt următoarele:a) crearea impresiunilor cu o ştampilă confecţionată după modelul celei originale;b) copierea impresiunii de pe un act autentic şi transferarea acesteia pe actul fals;c) desenarea impresiunii autentice direct pe documentul litigios. Descoperirea falsului impresiunilor de ştampilă se bazează pe elemente caracteristice proprii fiecărei modalităţi de contrafacere.Examinarea impresiunilor de ştampile se realizează în baza mijloacelor tehnice cu care sunt dotate laboratoarele criminalistice. Se va proceda la o examinare stereomicroscopică, la diverse măsurări şi, bineînţeles, la examinarea comparativă prin intermediul microscopului comparator. Expertul deci trebuie să

17

dispună de modele tip de comparare ale ştampilei autentice, create pe diverse acte în perioada la care se referă documentul în litigiu.

Subiectul II: Particularităţi tactice de organizare şi desfăşurare a percheziţiei în încăperi.2.1 (3) Stabiliţi sarcinile etapei de pregătire a percheziţiei în încăperi.Pregătirea în vederea efectuării percheziţiei reclamă realizarea de către organul de urmărire penală a unor măsuri preliminare de natură să atribuie acestei activităţi o desfăşurare organizată şi eficientă.Înainte de a proceda la efectuarea percheziţiei, organul de urmărire va determina scopul ei în raport cu cauza avută în cercetare. În baza materialelor de care dispune (procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile victimei, martorilor şi ale altor persoane implicate), el va specifica obiectele, valorile şi documentele care trebuie căutate în cadrul percheziţiei, natura şi caracteristicile principale ale acestora (forma, dimensiunea, structura).Făcând abstraţie de natura şi particularităţile infracţiunii, putem evidenţia următoarele sarcini ale percheziţiei: - imobilizarea făptuitorului, curmarea activităţii infracţionale şi de ascundere a urmelor infracţiunii; - descoperirea şi ridicarea urmelor infracţiunii, a obiectelor şi documentelor ce conţin sau poartă astfel de urme, ca, spre exemplu, urme de sânge pe obiecte de construcţie, diverse urme-materie pe obiecte vestimentare, acte false ş.a.; - identificarea şi ridicarea obiectelor ce constituie produse ale infracţiunii, cum ar fi bunurile sustrase, valorile primite ca mită sau obţinute prin şantaj sau escrocherie; - descoperirea persoanelor aflate în căutare, a cadavrelor ascunse sau a părţilor din cadavre; - depistarea şi ridicarea documentelor cu conţinut probatoriu şi a materialelor ce caracterizează personalitatea, modul de viaţă şi legăturile bănuitului sau învinuitului: înscrisuri, chitanţe, mandate poştale, bilete de transport, carnete cu adrese şi numere de telefoane, adrese ale complicilor, fotografii, înregistrări audiovizuale, filme ş.a.; - depistarea şi ridicarea mijloacelor şi instrumentelor folosite sau destinate săvârşirii infracţiunii, precum şi a obiectelor a căror deţinere este interzisă: arme de foc, muniţii, substanţe explozive, instrumente de spargere, utilaje de confecţionare a mărfurilor de larg consum falsificate, stupefiante;-fixarea locurilor tainice, a ascunzătorilor zămislite în mod special pentru a tăinui obiecte, bunuri, documente şi alte materiale ce pot interesa justiţia penală. Cu acest scop se vor folosi mijloacele şi metodele fotografiei judiciare operative, în unele cazuri videoaparatura.2.2 (5) Distingeţi etapele de realizare a percheziţiei în încăperi.Percheziţia încăperilor sau a locurilor închise – În cazul percheziţiilor efectuate în locuri închise, se cercetează elementele de construcţie ale clădirii, ale încăperilor şi dependinţelor, cum sunt zidurile, pardoselile, plafoanele, scările, instalaţiile sanitare, precum şi obiectele aflate în încăperi, obiecte în care pot fi amenajate ascunzători. Se deosebesc patru etape de efectuare a percheziţiei:a) de pregătire: care constă în sosirea grupei la locul destinat a percheziţiei, pătrunderea la locul ce urmează a fi percheziţionat şi întreprinderea măsurilor pentru asigurarea decurgerii normale a percheziţiei;b) examinarea generală: constă în cercetarea vizuală generală a locului ce urmează a fi percheziţionat, în timpul acesteia ofiţerul de urmărire penală face cunoştinţă nemijlocit cu mediul înconjurător, stabileşte planul percheziţiei, definitiv stabileşte sarcinile membrilor participanţi la percheziţie, ia decizia despre utilizarea mijloacelor tehnice.c) etapa dinamică: include în sine căutarea nemijlocită a obiectelor ce au importanţă pentru urmărirea penală.d) fixarea rezultatelor percheziţiei constă în întocmirea procesului verbal, planurilor şi schemelor încăperilor sau terenurilor percheziţionate, folosirea fotografierii şi a filmului video.

18

2.3 (7) Estimaţi totalitatea mijloacelor tehnico – ştiinţifice destinate procesului de căutare a obiectelor ascunse, aplicabile în condiţii de spaţiu închis.

La descoperirea ascunzătorilor, se va aplica întreaga gamă dc metode şi mijloace tehnice criminalistice, aflate în dotarea organelor de urmărire penală. Printre acestea pe prim-plan se situează metoda de observare, metoda de măsurare, metoda de palpare, metoda de comparare şi modelare etc. Astfel, examinarea vizuală a obiectelor de construcţie poate conduce la depistrea unor indici specifici lucrărilor dc amenajare a ascunzătorilor (aspectul deosebit după culoarea şi prospeţimea tencuielii, vopselei sau tapetele de pe anumite sectoare, lipsa unifonnităţii de amplasare a scândurilor de parchet şi a depunerilor de praf dintre ele, aşezarea nejustificată logic a mior obiecte ş.a.). Prin măsurare se pot stabili elementele de asimetric şi neconcordanţă dintre dimensiunile exterioare şi interioare ale pereţilor şi obiectelor de mobilă (dulapuri, sertare, lăzi), precum şi dintre greutatea şi volumul unor vase închise. Metoda de palpare se exprimă în trei variante:

• palparea propriu-zisă a obiectelor de mobilă tapisate, a vestimentaţiei, lenjeriei şi încălţămintei;

• palparea sonoră care constă în depistarea prin ciocănire a sunetului specific (înfundat) locurilor deşerte în pereţi şi în alte obiecte de construcţie;

• palparea cu sonde metalice în grămezi şi saci cu cereale, în saltele, în sol afanat ş.a.Posibilităţi nelimitate de ascundere reprezintă obiectele din interiorul încăperilor: rafturile de cărţi, aparatele electrocasnice (frigiderul, maşina de spălat, aparatul de radio, televizorul), obiectele fixate pe pereţi (tablouri, hărţi, covoare), unde sau în spatele cărora pot fi dosite documente, fotografii şi alte obiecte plate. Drept mijloace de camuflare a obiectelor de volum mic (bijuterii, bani etc.), pot servi vasele de bucătărie, recipientele de rezerve alimentara.

Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice. Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la cercetarea locului (perchezitie)faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc esenţial eficacitatea acestei activităţi. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor de urmărire amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă, asigurând, în consecinţă, eficienţa activităţii de cercetare. Locul faptei conservă o seamă de modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de "urme invizibile", cum sunt amprentele papilare, create prin depunere sudoripară pe suprafeţe absorbante (hârtie, carton, furnir), petele de sânge pe suporturi cromatic omogene cu sângele, microurmele de textile, de păr, de factori suplimentari ai împuşcăturii etc, a căror cercetare este de neconceput fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor tehnice criminalistice, a dispozitivelor de iluminare, inclusiv cu radiaţii invizibile, a tehnicilor optice de mărire, a materialelor de revelare şi conservare etc.Subiectul I. Microurmele infracţiunii1.1. (3) Interpretaţi noţiunea de microurmă a infracţiunii.In criminalistică se consideră microurme particulele minuscule de materie, desprinse din diferite obiecte atestate în câmpul infracţional care, datorită imperceptibilităţii lor de către organele umane senzoriale, impun metode de cercetare bazate pe mijloace tehnice speciale .1.2. (5) Demonstraţi importanţa criminalistică a microurmelor infracţiunii.

Fiind in esenţă resturi de materie, microurmele prezintă interes prin faptul că servesc la elucidarea multiplelor probleme referitoare la săvârşirea faptei, uneori ajungând până la determinarea persoanelor participante.

Fibrele de ţesături, denumite şi microurme de îmbrăcăminte, pot apărea pe îmbrăcămintea şi corpul victimei şi a agresorului, pe uneltele utilizate, pe proeminenţele ascuţite ale obiectelor-obstacole depăşite de făptuitor, pe piesele şi agregatele mijloacelor de transport sau de producţie.

Metodele şi mijloacele tehnice moderne aplicate de criminalişti în condiţii de laborator asigură stabilirea apartenenţei la grup a îmbrăcămintei, originea fibrelor in cauză, uneori chiar şi provenienţa acestora de la Îmbrăcămintea făptuitorului sau a jertfei.

Descoperirea şi fixarea urmelor-formă, precum şi a celor fragmente de îmbrăcăminte nu impun procedee specifice, acestea realizându-se pe baza mijloacelor şi conform regulilor cunoscute privind fixarea şi ridicarea obiectelor corp delict.

Referitor la descoperirea, fixarea şi ridicarea microurmelor de Îmbrăcăminte, in teoria criminalistică s-au argumentat două modalităţi. Conform primei, organul de urmărire şi anchetă, cu concursul

19

specialistului criminalist, efectuează operaţiuni de căutare, constatare şi recoltare directă a fibrelor de Îmbrăcăminte de pe obiectele ce constituie ambianţa locului faptei, folosind mijloacele tehnice din trusele şi laboratoarele mobile criminalistice. în acest scop, se recomandă aplicarea mijloacelor tehnice de detectare, în special a celor optice (lupa, microscopul), de iluminare (surse de lumină dirijată, de radiaţii infraroşii şi ultraviolete), de fixare (descriere, schiţare şi macrofotografiere), de recoltare (aspiratorul portabil, penseta, foliile adezive).

Aceasta modalitate, sub aspect procesual evident vulnerabilă, este frecvent practicata, fapt ce se explică prin năzuinţa de a evita riscurile unei insuficiente descoperiri, pierderi sau distrugeri de urme.1.3.(7) Recomandaţi lista sarcinilor expertizei microurmelor infracţiunii.Daca R.M ar dispune de utilajele necesare expertii ar fi trebuit ulterior colectarii microurmelor sa efectuieze un rind de analize specifice pentru diferite microurme cum ar fi: Se pot analiza:

substanţe solide (metale, aliaje, pietre preţioase, pelicule de vopsea, fragmente de sticlă şi de material plastic, pigmenţi etc);

lichide, prafuri, paste; microurme ( factori secundari ai împuşcăturii, urme dinamice impregnate pe diverse obiecte de

încălţăminte şi de îmbrăcăminte etc.). microfibre textile (descoperite în cazul accidentelor rutiere, care au fost detaşate din materialul textil

al obiectului de îmbrăcăminte al victimei, în timpul accidentului, sau detaşate de pe obiectele de îmbrăcăminte ale unui suspect în timpul desfăşurării unei infracţiuni de furt sau viol);

micropelicule de vopsea (recoltate de pe autovehicule suspecte, în cazul accidentelor rutiere cu fugă de la locul faptei);

elementele de siguranţă (fluorescente) din structura bancnotelor; materiale scripturale din compoziţia traseelor şi imaginilor grafice.

Subiectul I. Urmele mecanoscopice1.1. (3) Definiţi noţiunea de urmă şi prezentaţi clasificarea urmelor mecanoscopice.

Urmă a infracţiunii poate fi considerată orice modificare produsă obiectelor din mediul înconjurător prin acţiunile celor implicaţi în actul infracţional şi care datorită formei şi structurii lor furnizează informaţii probante apte să contribuie la identificarea făptuitorului şi determinarea împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea.Urmele mecanoscopice reproduc construcţia exterioară a obiectelor-corpuri solide. În criminalistică acestea sunt divizate în: -urme de instrumente (unelte) şi -urmele mecanismelor (mijloacelor de transport sau de producţie etc.).Urmele mecanice sînt legate doar relativ cu forţa fizică a omului şi ele indică în general asupra posedării de către infractor a unor cunoştinţe, iscusinţe şi deprinderi în domeniul dat. Stabilirea legăturii nemijlocite dintre aceste dispozitive şi o persoană anumită nu se face prin înfăptuirea cercetării experimentale de identificare, ci pe calea petrecerii unor acţiuni de anchetă. La diagnosticarea obiectelor, instrumentelor şi mecanismelor, după urmele lor, se folosesc particularităţile formelor, mărimilor, reciprocitatea amplasării urmelor, dar în procesul studierii identificatoare se recurge la stabilirea locului de amplasare a particularităţilor caracteristicii, care alcătuiesc macro şi micro structura suprafeţei a configuraţiei şi mărimilor lor.

1.2. (5) Analizaţi mecanismul de formare a urmelor de adâncime.Urmele de adâncime sau de volum se crează atunci când consistenţa materialului din care este format obiectul primitor de urmă este mai scăzută decât cea a materialului obiectului creator de urmă, respectiv are un grad de plasticitate care îi permite să se deformeze prin tasare. Astfel obiectul primitor va păstra în negativ forma obiectuluiA creator, în urma unor modificări (deformări) ale volumului său. In funcţie de granulaţia materialului din care este constituit şi de gradul de coeziune existent între particulele componente, obiectul primitor de urmă este capabil să redea şi să păstreze detalii într-o mai mai mică sau mai mare măsură, fapt care face posibilă identificarea obiectului creator de urmă. Urme de adâncime sunt cele lăsate de picior sau roţile unui autovehicul într-un sol afânat, urmele de dinţi în unele categorii de alimente, urmele instrumentelor de spargere utilizate prin exercitarea de presiune etc.

20

Urmele în volum sunt acele adîncituri, care se formează în cazul apăsării obiectului creator pe suprafaţa obiectului primitor cu structură mai moale, care se formează sub această acţiune. Ca de exemplu: urmele lăsate de cauciucul unui automobil pe suprafaţa de nisip.Urmele de adancime se formeaza cand obiectul primitor este mai putin consistent decat cel creator si are oarecare plasticitate. Ele reprezinta o reproducerea a trasaturilor exterioare de pe partea de contact a obiectului creator in volumul obiectului primitor si pot fi: de picioare in pamant afanat, de sanii in zapada, de maini pe unt, argila, plastilina.1.3.(7) Proiectaţi sarcinile expertizei traseologice (mecanoscopice) în cazul în care la faţa locului a fost

constatat faptul că uşa de la încăperea respectivă a fost spartă prin apăsare cu un obiect dur. În cadrul percheziţiei pe acest caz la domiciliul bănuitului a fost ridicată o rangă.Sub aspect metodologic, expertiza traseologică cuprinde atât reguli general valabile la efectuarea

oricărei expertize criminalistice, cât şi norme cu caracter specific.Din prima categorie, fac parte: examinarea prealabilă, examinarea intrinsecă, examinarea

comparativă, precum şi evaluarea rezultatelor.Prima etapă în efectuarea expertizei traseologice implică o serie de acte cu caracter prealabil.În primul rând, expertul va trebui să cunoscă obiectul expertizei, respectiv întrebările organului

judiciar (dispuse prin rezoluţii motivate, ordonanţe sau încheieri de şedinţă). Urmează apoi ca expertul să constate existenţa şi starea obiectelor trimise spre expertizare (se porneşte de la examinarea ambalajului în care au fost împachetate obiectele în litigiu şi se verifică apoi dacă acestea au suferit modificări sau deteriorări în timpul transportului), precum şi să determine cantitatea şi calitatea materialului de comparaţie (ideal ar fi ca expertul să aibe la dispoziţie înseşi obiectele presupus creatoare, dar, de cele mai multe ori, se trimit numai replici ale obiectelor bănuite). În cazul dispunerii exertizei traseologice este necesar să se pună la dispoziţia expertului şi procesul verbal de cerecetare la locul faptei, fotografiile şi schiţele întocmite cu această ocazie, actele medico-legale, etc.

Tot în acestă etapă, expertul elaborează ipoteze de lucru, determină posibilităţile tehnice de examinare şi programează următorii „paşi” pe care îi va parcurge.

Cea de-a doua etapă constă în examinarea intrinsecă atât a obiectului în litigiu, cât şi a celui de comparaţie, în scopul determinării caracteristicilor de ordin general şi particular proprii fiecăruia.

Regula este ca examinarea să înceapă cu obiectul incriminat şi să se continue cu cel de comparaţie, dar, în practică, sunt cazuri în care această ordine este inversată.

În această etapă a identificării, un rol foarte important îl are materialul de comparaţie. Fie că este alcătuit din probe „preconstituite” şi/sau din probe experimentale, el trebuie să fie format din materiale adecvate şi să fi respectat (cât se poate de mult) mecanismul de formare a urmei în litigiu.

Următoarea etapă a identificării o reprezintă comparaţia – verificarea dacă însuşirile urmelor create cu ocazia săvârşirii faptei se reflectă în cele ale obiectului care se presupune că le-a generat. Comparaţia se realizează fie între urma în litigiu şi obiectul care se presupune că a creat-o, fie între urma în litigiu şi urma experimentală creată cu acel obiect.

O condiţie esenţială care trebuie îndeplinită este aceea ca obiectele să fie prin natura lor comparabile (urmele de adâncime nu pot fi comparate cu urme de suprafaţă şi nici imaginile negative cu cele pozitive).

În expertiza traseologică, cercetarea urmelor se realizează de cele mai multe ori la nivel macroscopic, aceasta deoarece examinările la microscop permit măriri suficiente pentru studierea urmelor extrem de fine.

În funcţie de însuşirile obiectelor şi a reflectărilor acestora sub formă de urme, în practica de expertiză se folosesc următoarele modalităţi de comparare (care au un rol dublu, de tehnică de lucru şi de demonstraţie vizuală a rezultatelor obţinute): juxtapunerea, suprapunerea şi îmbinarea.În fine, ultima etapă a identificării o constituie evaluarea rezultatelor şi formularea concluziei.TEST nr. 21Subiectul I. Mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice.1.1(3) Definiţi noţiunea şi categoriile mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice.Prin termenul de tehnică se întelege totalitaea mijloacelor create si folosite de om în activitatea sa făuritoare.Tehnica este produsul stiintelor naturale si prin urmare orice progres al acestora duce la crearea unor  mijloace tehnice noi, care penetrează impetuos toate domeniile vietii sociale. Aceasta ne face să credem că tehnica criminalistică a apărut ca o consecintă a pătrunderii realizărilor stiintelor naturale în justitia  penală, favorizată. Fireste de necesitatea cercetărilor criminalistice.

21

La momentul de faă tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat tiinific de mijloace tehnice si metode privind utilizarea lor de către experti, în vederea descoperirii, examinării si  administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar în scopul descoperirii si  prevenirii infraciunilor.Mijloacele tehnico-stiintifice de care dispune practica criminalistică pot fi clasificate după diferite criterii. Astfel:-după provenienta lor deosebim mijloace si metode fizice, chimice, biologice-după natura lor – aparate, dispozitive, utilaje, instrumente, material-după destinatia funcională – fotografice, acustice, mecanice, de modelare si transferare a urmelor, de căutare a obiectelor ascunse sau greu perceptibile.-Auxiliare – instrumente, rechizite pentru scris, pentru desenatul grafic, articole de ambalare etc.Fără a pune la îndoială însemnătatea clasificărilor mentionate considerăm că practic, mai rezonabilă este clasificarea mijloacelor tehnico-stiintifie criminalistice după scopul preconizat prin folosirea lor. Potrivit criteriului dat, mijloacele tehnico-stiintifice se împart în trei categorii:1.de prevenire a faptelor ilicite2.folosite în activitatea de urmărire penală în vederea descoperirii si ridicării pobelor 3.ale expertizei criminalistice1.2(5) Determinaţi aportul mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice la cercetarea locului faptei.Practica demonstrează cu certitudine că aplicarea cu pricepere a mijloacelor tehnice aflate la dispozitia organelor de urmărire penală asigură eficienta actiunilor de cercetare, garantînd în cele din urmă stabilirea adevărului în conformitate cu cerintele legislatiei în vigoare.Mijloacele tehnico-stiintifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse criminalistice portative, complete speciale, si laboratoare criminalistice mobile.Trusele se împart în universale, destinate cercetării la fata locului si efectuării altor actiuni procesuale, în special, a percheziiei, prezentării pentru recunoatere, experimentului judiciar, si specializate pentru efectuarea unor operaii tehnico-stiintifice separate.Organele de urmărire penală sunt dotate cu truse cu destinatie specială cum ar fi cele destinate testării substanelor narcotice sau în formă de anexe la trusele universale propriu-zise. În atare formă se prezintă trusele fotografice, completul de substane necesare relevării amprentelor digitale.Trusele universale fiind destinate multiplelor operatiuni tehnice pe parcursul cercetării infractiunilor, includ diverse instrumente, utilaje, materiale dintre care mentionăm:1.instrumente de măsurare (dimensiunile liniare, unghiulare si de volum constitue caracteristice de deosebită valoare criminalistică a obiectelor – probe materiale ale infractiunii). Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică, un distanier, un raportor, si o riglă gradată.2.mijloacele de iluminare. Mijoacele de iluminare artificială. Trusele sunt dotate cu o lantern concentrată, surse de iluminare fotografică, dispozitive cu radiatii ultraviolete.3.mijlocele tehnice pentru relevarea, fixarea, ridicarea si conservarea urmelor si obiectelor ce constituie probe materiale:-dispozitive si preparate pentru descoperirea, fixarea si ridicarea amprentelor digitale-dispozitive si materiale pentru amprentarea persoanelor vii si a cadavrelor -utilaje si materiale de mutare a urmelor 4.dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse, care constău dintr-un dispozitiv de adîncire în sol,detector magnetic si metalic5.instrumentar auxiliar general si materiale de ambalare, spre exemplu briceag, cleste, trusă de surubelnite, diamant de tăiat sticlă.Afară de obiectele cu care sunt dotate trusele criminalistice universale, laboratoarele mobile dispun de un sir de mijloace suplimentare de tehnică criminalistică, dintre care mentionăm aparate de fotografiat, mijloace necesare pentru efectuarea video-fonogramei si a înregistrărilor magnetofonice, utilaje de detectie pentru efectuarea actiunilor de căutare, mijloace optice cu diverse măriri.

22

1.3 (7) Estimaţi mijloacele tehnico-ştiinţifice criminalistice necesare în situaţia cercetării locului săvârşirii infracţiunii de furt prin pătrundere

vezi şi la 1.2 +comparaţieÎn cercetarea urmelor instrumentelor de spargere un rol important ii aparţine expertizei traseologice,

ea fiind in măsură să contribuie la elucidarea diverselor probleme ce vizează cercetarea actelor criminale de spargere. Astfel, prin examinarea urmelor ridicate de la faţa locului, expertul poate determina tipul şi modul de aplicare a instrumentului de spargere, in baza concluziilor expertului organul de urmărire penală poate înainta versiuni atât în privinţa instrumentelor folosite, precum şi a autorului spargerii, ajungând In aşa mod la suspiciuni reale necesare dispunerii expertizei de identificare. în cele din urmă expertului i se cere să soluţioneze problema de primă importanţă: dacă urmele de spargere au fost create de instrumentul prezentat.

Rezolvarea acestei probleme-cheie a expertizei traseologice este reală. Practica demonstrează că identificarea instrumentelor de spargere este realizabilă In toate cazurile în care se examinează urme traseologice informative, urme care reproduc elemente caracteristice esenţiale ale obiectului creator şi dacă In posesia expertului se află instrumentul suspect ca fiind creator al acestor urme. Subliniem acest considerent din motivul că uneori se mai recomandă organului judiciar obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de spargere. Astfel de recomandaţii nu pot fi acceptate. în primul rând, instrumentele suspecte trebuie urgent ridicate pentru a evita orice modificări. în rândul al doilea, obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor de tăiere impune procedee complicate legate de aprecierea direcţiei şi fixarea unghiului de tăiere, care se pot realiza numai în condiţii de laborator. Aici obţinerea modelelor de comparaţie ale instrumentelor constituie o fază de cercetare a expertului.Expertiza traseologică se realizează prin cercetarea comparativă, aplicându-se diferite mijloace optice (lupa, microscopul) şi optice de comparaţie (microscopul comparator), precum şi a dispozitivului special de examinare a striaţiilor, profilograful traseologic.

Subiectul II. Traseologia criminalistică2.1 Definiţi noţiunile de urmă şi traseologie criminalistică

Traseologia - un domeniu bine determinat al criminalisticii destinat cunoaşterii legităţilor formării urmelor infracţiunii şi elaborării metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice necesare descoperirii, fixării şi examinării acestora în vederea stabilirii faptei, identificării făptuitorului şi determinarea tuturor împrejurărilor cauzei. "prin urmă se întelege orice modificare materiala produsa ca urmare a interactiunii dintre faptuitor, mijloacele folosite de acesta si elementele componente ale mediului unde îsi desfasoara activitatea infractionala, modificari care, examinate individu-al sau în totalitate, pot conduce la: stabilirea faptei, identificarea faptuitorului, a mijloacelor folosite si la lamurirea împrejurarilor cau-zei" (Gheorghe Pasescu)

– În sens restrâns, urma este o reproducere a construcţiei exterioare a unui obiect, pe suprafaţa sau în volumul obiectului cu care a venit în contact (urmele de reproducere fac obiectul traseologiei).- În sens larg – Urma reprezintă o modificare creată la locul şi în procesul săvârşirii infracţiunii prin mişcările fizice realizate în acel moment de persoanele implicate în activitatea respectivă.Modificarea produsă, prin aspectul ei general caracteristicile sale specifice sau poziţia sa este utilă cercetării criminalistice.

2.2 Prezentaţi clasificarea urmelor de reflectare

2.3 Estimaţi informaţia care poate fi extrasă dintr-o urmă de picior depistată la faţa locului , precum şi din cărarea de urme.

Urmele de picioare se vor forma la faţa locului inevitabil in toate cazurile în care săvârşirea faptei implică acţiuni ce duc la contactul picioarelor făptuitorului cu elementele materiale ale ambianţei şi, fireşte, dacă acestea sunt apte să primească urme. La locul faptei se pot întâlni urme de picioare izolate şi In formă de cărare. Urmele izolate sunt ale unui singur picior sau ale ambelor, crearea cărora este lipsită de legătura logică a mersului sau a fugii. Cărarea urmelor se prezintă ca un ansamblu al urmelor picioarelor drept şi stâng succesiv formate in cadrul deplasării omului In spaţiu prin mers sau fugă. Particularităţile individuale ale deprinderilor de a merge se materializează sub formă de elemente caracteristice ale cărării urmelor: linia

23

direcţiei mersului — axa cărării de urme, linia mersului, lungimea paşilor picioarelor drept şi stâng, lăţimea pasului, unghiul paşilor.

Cercetarea acestor elemente în particular sau în ansamblu poate conduce la concluzii principiale privind persoana suspecţi. Pe baza elementelor cărării urmelor se pot pronostica apartenenţa la sex a persoanelor participante la operaţia cercetată, caracteristicile fizice şi eventualele defecte anatomice ale acestora, starea lor psihica, greutatea ş. a.

Ritmul şi direcţia deplasării, spre exemplu, se apreciază după poziţia picioarelor, lungimea paşilor şi unghiul mersului. Aceste elemente în comun cu forma urmelor denotă apartenenţa la Sex a persoanei în cauză. Lungimea paşilor în mers obişnuit la bărbaţi este în medie de 70—90 cm, iar la femei de 50—60 cm. Urmele create în fugă se disting prin forma lor vădit arcuită. Defectele anatomice (proteză, rană ş. a.) se reflectă în cărarea urmelor prin lungimea diferită a paşilor unui picior în raport cu celălalt şi prin apariţia unor elemente suplimentare, cum ar fi a celor de târâre a piciorului afectat.Astfel, urmele de picioare ocupă un loc prioritar în cercetările criminalistice.

Subiectul I: Rolul mijloacelor tehnico-criminalistice în activitatea de urmărire penală

1.1.(3) Definiţi noţiunea de mijloc tehnico-criminalistic.Prin categoria de «tehnică» (din limba greacă techne — meşteşugărie) se înţelege totalitatea

mijloacelor create şi folosite de om în activitatea sa făpritoare. Reflectând în formă materializată experienţa umană, tehnica asigură eficienţa şi productivitatea muncii şi deci constituie unul dintre factorii determinanţi ai progresului social.Tehnica criminalistică reprezintă un sistem argumentat științific de mijloace tehnice și metode privind utilizarea lor de către organele cu funcții de urmărire penală, precum și de către experți, în vederea descoperirii, examinării și administrării probelor necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar, în scopul descoperirii și prevenirii infracțiunilor.

1.2.(5)Specificaţi mijloacele şi metodele tehnico-criminalistice folosite la căutarea şi depistarea urmelor şi altor materiale de probă în condiţii de teren.Mijloacele tehnico-ştiinţifice menite organelor de urmărire penală sunt cuprinse în truse

criminalistice portative, complete speciale şi laboratoare criminalistice mobile.Mijloacele tehnice, meterialele şi instrumentele cuprinse în trusele criminalistice portabile sunt introduse în

valize, asigurându-le comoditatea necesară în exploatare.Trusele universale, fiind destinate multiplelor operaţii tehnico-ştiinţifice efectuate pe parcursul cercetării

infracţiunilor, includ diverse instrumente, utilaje şi materiale:1) Instrumente de măsurare. Trusele criminalistice sunt dotate cu ruletă metalică, un distanţier, un

raportor şi o riglă gradată.2) Mijloace de iluminare.3) Mijloace tehnice şi materiale pentru revelarea, fixarea, ridicarea şi conservarea urmelor şi obiectelor

ce constituie probe materiale:a) dispozitive şi preparate pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea amprentelor digitale: lupă,

pensulă, pulverizator cu aburi de iod, pul-verizator cu substanţe pulverulente, pelicule adezive (dactiloscopice);

b) dispozitive şi materiale pentru amprentarea persoanelor vii şi a cadavrelor, rulou din cauciuc, placă de inşirare a vopselei, lingură necesară amprentării cadavrelor, un tub cu vopsea tipografică, mănuşi de cauciuc;

c) utilaje şi materiale de mulare a urmelor de adâncime şi de copiere a celor de suprafaţă: un vas de masă plastică in care se pregăteşte soluţia de ghips, şpaclu sau lingura pentru prepararea soluţiei de ghips, vase mici de masă plastică, lopăţică, bisturiu

4) Dispozitive destinate căutării obiectelor ascunse, care constau dintr-un dispozitiv de adâncire în sol, detector magnetic şi metalic.

5) Instrumentar auxiliar general şi materiale de ambalare, spre exemplu, briceag universal, cleşte, trusă de şurubelniţe, diamant de tăiat sticlă, diverse containere de masă plastică şi polietilenă ş. a.

24

1.3.(7) Estimaţi poligraful şi metoda odorologică: şi rolul acestor mijloace criminalistice în urmărirea penală.Tehnica poligraf - este una dintre cele mai performante tehnici folosite in domeniul detectarii

comportamentului simulat. Poligraful cunoscut empiric sub denumirea de „detector de minciuni” este un inregistrator ce preia modificarile de tensiune arteriala, puls, respirafie, suplimentat cu un sistem pentru inregistrarea rezistentei electrodermice §i a micromi§carilor musculare. Poligraful nu inregistreaza in mod direct minciuna, ci modificarile fiziologice determinate de emofiile care insofesc comportamentul simulat.

Urmele olfactive, procedeele de valorificare în scopul realizării justiţiei formează obiectul Odorologiei judiciare.

Mirosul corpului uman este invizibil, volatil şi individual, având drept surse: respiraţia, transpiraţia, materiile fecale, gaze etc. formând un aşa-numit “buchet olfactiv” al persoanei.

Odorologia criminalistică este o ramură a tehnicii criminalistice în curs de dezvoltare, ce prezintă prin sine un sistem de cunoştinţe argumentate, mijloace tehnice, recomandări pentru stabilirea acestora, analiza, ridicărea şi păstrărea urmelor de miros în scopul utilizării ulterioare a acestora în procesul penal.

Cercetarea urmelor de miros permite stabilirea:a) participanţilor la infracţiuneb) mirosului individual a unei şi aceleiaşi persoane ridicat din locuri diferite de săvîrşire a infracţiunilor,c) apartenenţa obiectelor unei anumite persoane, ce au fost găsite la faţa locului şi în alte locuri,d) apartenenţa obiectelor părţii vătămate,e) provenenţa mirosului de la persoane concrete la cercetarea complexă a corpurilor delicte.Folosirea tehnicii poligraf in procesul penal ca si in alte domenii, in zilele noastre a devenit o realitate nu

numai in SUA ci si in Europa, in tara noastra testarile cu ajutorul tehnicilor poligraf fiind de data recenta.Odata cu progresul uluitor al tehnologiei in informatica, in zilele noastre se pot utiliza detectoare de

minciuni cu electrozi atasati scalpului si conectati al un computer ce inregistreaza modificarile biocurentilor cerebrali ce se inscriu apoi pe o camera video. Alte feluri de  detectari se pot efectua si prin utilizarea de substante ce produc o stare de obnubilare, sub influenta carora raspunsurile devin sincere, subiectul neputandu-se opune constient.Poligraful este un mijloc auxiliar de investigatie foarte folositor daca rezultatele obtinute cu ajutorul sau sunt operativ valorificate in cadrul urmaririi penale Departe de a fi un mijloc de proba, el nu poate inlocui o temeinica munca operativa si de cercetare, ci va trebui inteles ca fiind un instrument apartinand tehnicii si tacticii criminalisticii, cu ajutorul caruia se elimina tatonarile, se diminueaza riscurile injustitiei si se da o corecta orientare primelor activitati ce decurg din interogarea persoanelor incluse in cercurile de banuiti.

TEST nr. 25Subiectul I. Cercetarea criminalistică a urmelor create de mijloacele de transport.1.1 (3) Prezentaţi clasificarea urmelor create de mijloacele de transport la faţa locului.

Ca obiecte creatoare de urme sub aspect criminalistic, mijloacele de transport se prezintă sub trei categorii: cele autopropulsate sau acţionate mecanic, cele de tracţiune animală şi cele acţionate manual Prima se prezintă in mai multe varietăţi, incluzând camioanele, autobuzele şi troleibuzele, tractoarele, autoturismele şi motocicletele. Dintre mijloacele de transport cu tracţiune animală prevalează căruţele şi săniile, iar din cele acţionate prin eforturile fizice ale omului o răspândire vastă au bicicletele.

In cazul unui accident de circulaţie, ca şi in cel al folosirii mijloacelor de transport la săvârşirea unei infracţiuni, acestea pot forma urme de mare valoare criminalistică. La faţa locului pot apărea urme-formă, care reproduc construcţia exterioară a părţii de contact, precum şi urme-materie sub formă de resturi de obiecte sau substanţe.

În funcţie de natura suprafeţei pe care se circulă, se pot crea urme de adâncime şi de suprafaţă, statice şi dinamice, de stratificare şi de destratificare. Urmele create de roţile mijloacelor de transport vor fi de natură statică In cazul rulării normale a acestora şi dinamice dacă s-a frânat. Urmele tălpilor de sănii, fireşte, sunt dinamice.

Mijloacele de transport creează urme şi, concomitent, pot figura ca obiecte purtătoare de urme. Astfel, in cazul unei lovituri sau tamponări, pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri, rupturi, precum şi urme-materie sub formă de resturi de substanţe: ulei, benzină, pelicule de vopsea, fibre de îmbrăcăminte, pete de sânge etc

25

1.2 (5) Analizaţi procesul de descoperire, fixare şi ridicare a urmelor în cauză.

Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor mijloacelor de transport se realizează în cadrul cercetării la faţa locului prin aplicarea metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice de care dispun organele de cercetare şi urmărire penală şi care sunt aplicate la cercetarea altor urme ale infracţiunii.

Mijlocul esenţial de descoperire a acestora este cercetarea locului faptei, care poate prezenta două situaţii determinate în ceea ce priveşte cercetarea urmelor. Prima constituie cazurile unor accidente rutiere când mijloacele de transport au rămas la faţa locului. în atare situaţii, interesează urmele ce pot confirma conduita participanţilor la accident. Se va insista, în special, asupra urmelor de frânare şi de derapare, a celor de sol şi a obiectelor căzute de pe mijlocul de transport in locul loviturii sau târârii jertfei, precum şi a altor urme, cum ar fi deteriorările mijlocului de transport, care pot conduce la determinarea pricinii şi mecanismului accidentului în cauză.

Fixarea în aşa caz impune efectuarea acţiunilor de măsurare a urmelor în raport cu elementele traseului de circulaţie, cu mijlocul de transport, cu cadavrul şi cu alte obiecte cu care autovehiculul a venit în contact.

Datele obţinute se consemnează în procesul-verbal şi în planul-schiţă desenat la faţa locului. Concomitent acţiunilor de măsurare, urmele semnalate se vor fotografia după regulile de fotografiere a locului faptei, aplicându-se pe larg metodele fotografice cunoscute, în special, cea fotometrică.

A doua situaţie se referă la cazurile când mijlocul de transport a dispărut de la locul accidentului sau a unei fapte penale pentru săvârşirea căreia acesta a fost folosit. Vizavi de urmele menţionate anterior situaţia dată impune căutarea şi cercetarea urmelor care ar putea contribui la urmărirea mijlocului de transport dispărut sau folosit de infractor şi, în cele din urmă, la identificarea lui. Atât urmele-formă, cât şi cele resturi de materie se vor descrie detaliat in procesul-verbal ca ulterior să fie fotografiate şi ridicate prin mularea celor de adâncime şi transferarea celor de suprafaţă, folosin-du-se materialele aplicate urmelor de picioare.1.3 (7) Evaluaţi valoarea informativă şi posibilităţile organului de urmărire penală în următoarea

situaţie: „La locul accidentului de circulaţie, au fost depistate două urme dinamice de frînare; cioburi de plastic transparent pe partea carosabilă; particole de vopsea solidă pe partea carosabilă; urme de lovire în zona şoldului victimei”. Mijloacele de transport creează urme şi, concomitent, pot figura ca obiecte purtătoare de urme.

Astfel, in cazul unei lovituri sau tamponări, pe unităţile de transport se pot crea urme-formă de lovire: adâncituri, rupturi, precum şi urme-materie sub formă de resturi de substanţe: ulei, benzină, pelicule de vopsea, fibre de îmbrăcăminte, pete de sânge etc.

In soluţionarea cauzelor penale, in special a accidentelor de circulaţie, urmele aparţinând mijloacelor de transport joacă un rol decisiv, in majoritatea cazurilor, asigurând, pe de o parte, clarificarea împrejurărilor in care s-a dinamizat accidentul In cauză, pe de alta, stabilirea mijloacelor de transport dispărute de la locul faptei. Astfel, examinarea urmelor de frânare, a celor purtate de mijloacele de transport sau create pe suprafaţa ori in profunzimea altor obiecte, inclusiv pe corpul victimei, conduce la determinarea locului de ciocnire a mijloacelor de transport, direcţiei şi vitezei de deplasare, a modului de comportare a persoanelor participante, stopării prin frânare a vehiculului şi a altor date necesare determinării mecanismului unui accident. Totodată, fiind determinată obiectiv pe baza urmelor de frânare, viteza de circulaţie indică in mod direct încălcările regulilor de circulaţie, reprezintă elementul determinant privind constatarea prin calcule matematice a faptului dacă şoferul a avut posibilitate de a evita accidentul prin modalităţi şi acţiuni profesionale.

Prin studiul urmelor create de roţi se pot depista caracteristici de grup ca: numărul şi distanţa dintre roţi, numărul roţilor pe o osie, lăţimea şi circumferinţa roţilor; configuraţia desenului antiderapant.

Pe baza elementelor în cauză se poate determina tipul mijlocului de transport, acesta contribuind esenţial la căutarea celui implicat.

Tot în scopul dat se folosesc urmele sub formă de obiecte sau resturi de obiecte provenite de la mijloacele de transport sau de la încărcăturile acestora. La locul accidentului se pot găsi părţi din caroseria mijlocului de transport, cioburi de sticlă de la faruri sau geamuri sparte, bucăţi de metal, obiecte transportate etc, cercetarea cărora contribuie la stabilirea mijlocului de transport.

26

Subiectul II. Situaţiile de urmărire penală2.1 (3) Definiţi noţiunea şi argumentaţi rolul situaţiilor de urmărire penalăStarea care se creează la un anumit moment al cercetării este numită în criminalistică situaţie de urmărire penală. R.S. Belkin scrie că situaţia de urmărire penală trebuie să fie examinată ca un ansamblu de condiţii, în care se realizează în prezent cercetările. Situaţia de urmărire penală reprezinta o totalitate de factori obiectivi, care condiţionează o anumită ordine, condiţii şi un mod de acţiune a organului de urmărire penală la cercetarea unei cauze prejudiciabile, ni se pare absolut corect. L. Drapkin consideră că situaţia de urmărire penală trebuie examinată ca un model dinamic imaginar, care reflectă starea sau situaţia informaţional-logică, tactico-psihologică, tactico-administrativă şi organizatorică, ce s-a format în legătură cu acţiunea penală. Ea contribuie la:

-elaborarea versiunilor de urmărire penală şi determinarea direcţiei desfăşurării ulterioare a cercetării; -determinarea îmbinării optime şi a succesiunii de efectuare a activităţilor de urmărire penală, organizatorice şi a măsurilor de investigaţie operativă;-selectarea şi utilizarea celor mai utile procedee, recomandări, combinaţii şi operaţii tactice;-mobilizarea mijloacelor şi forţelor suplimentare, necesare pentru descoperirea oportună a infracţiunii; -determinarea celor mai justificate direcţii ale colaborării dintre ofiţerul de urmărire penală şi organele de investigaţie operativă, alte ministere, departamente şi instituţii; -alegerea mijloacelor şi metodelor tehnico-ştiinţifice, a modului concret de utilizare a cunoştinţelor de specialitate la cercetarea infracţiunii concrete;-depistarea cauzelor, motivelor şi condiţiilor care au favorizat comiterea infracţiunii etc.

Datele evaluării situaţiilor de urmărire penală servesc drept bază informaţională pentru luarea deciziilor procesuale, tactice şi organizatorice în cazul examinat; determină direcţia cercetării cauzei prejudiciabile, precum şi conţinutul activităţii de urmărire penală şi de investigaţie operativă. Unul din indiciile caracterului favorabil al situaţiei de urmărire penală este prezenţa informaţiilor probante necesare sau posibilitatea dobândirii şi utilizării lor în scopul cercetării infracţiunilor.2.2 (5) Prezentaţi clasificarea situaţiilor de urmărire penalăClasificari:În raport cu volumul conţinutului, situaţiile de urmărire penală pot fi divizate în:-Generale. Situaţia generală de urmărire penală caracterizează evenimentul produs, starea cercetării în întregime şi se formează la un anumit moment al ei în urma instrumentării unei complexităţi de acţiuni organizatorice, de investigaţie operativă şi activităţi de urmărire penală.-particulare. Situaţii specifice, particulare se creează pe parcursul instrumentării unei activităţi concrete de urmărire penală, de exemplu, al cercetării la faţa locului, interogării, al percheziţiei, prezentării pentru recunoaştere etc.Situaţiile de urmărire penală se disting prin caracterul lor dinamic in:-primare (iniţiale),Situaţiile primare (iniţiale) de urmărire penală corespund etapei iniţiale a cercetării infracţiunilor, adică etapei de soluţionare a chestiunii cu privire la pornirea urmăririi penale şi realizarea activităţilor urgente şi de neamânat, şi măsurilor de investigaţie operativă.-IntermediareSituaţiile de urmărire penale intermediare se formează în legătură cu descoperirea şi fixarea noilor surse de informaţii probante ce permit soluţionarea unor sarcini particulare ale cercetării după punerea sub învinuire a infractorului şi până la comunicarea lui despre terminarea cercetării.-FinaleSituaţiile de urmărire penală finale caracterizează starea şi rezultatele cercetării efectuate, cu alte cuvinte, demonstrează cu ce s-au încheiat tentativele de a soluţiona toate sarcinile (obiectivele) determinate de situaţiile iniţiale şi intermediare formate în legătură cu cauza penală respectivă: instrumentarea e finalizată şi dosarul poate fi trimis procurorului, instrumentarea e sistată ş.a.m.d.

27

2.3 (7) Analizaţi factorii care influenţează situaţia de urmărire penalăAsupra formării situaţiei de urmărire penală influenţează două categorii de factori: obiectivi şi

subiectivi.Factorii obiectivi reflectă starea în care se desfăşoară procesul de urmărire penală şi care nu depinde

de acţiunile persoanelor concrete. La categoria factorilor obiectivi de bază se referă: - etapele cercetării (iniţială, ulterioară, finală); - sursele de informare asupra acţiunii penale; - volumul şi gradul de autenticitate al informaţiei care există la un moment dat; - capacitatea corpurilor delicte şi altor probe de a păstra informaţia inclusă în ele; - mijloacele tehnico-ştiinţifice utilizate la cercetarea infracţiunilor; - capacităţile mijloacelor tehnico-ştiinţifice disponibile şi metodele de studiere a probelor;- nivelul colaborării organului de urmărire penală cu organele operative şi alţi reprezentanţi.

Factorii subiectivi derivă de la acţiunile organului de urmărire penală şi comportamentul persoanelor implicate în cazul examinat. La numărul lor se referă:

- calităţile obiective ale ofiţerului de urmărire penală (experienţa de viaţă, iscusinţa profesională, priceperea de a analiza corect şi sub toate aspectele diversitatea datelor faptice, care s-au acumulat la un anumit moment în cercetarea acţiunii penale etc.);

- comportamentul persoanelor atrase la răspundere în baza dosarului penal, precum şi a martorilor, a părţii vătămate.

TEST nr. 26Subiectul I. Identificarea persoanelor după semnalmentele exterioare.1.1 (3) Interpretaţi noţiunea şi sarcinile gabitoscopiei criminalistice .Identificarea persoanei supă semnalmetele exterioare (gabitologie) – este domeniul tehnicii criminalistice, ce studiază legităţile memorizării aspectului exterior al persoanei în diverse ipostaze şi elaborează mijloace şi metode tehnico-criminalistice pentru acumularea, cercetarea şi utilizarea informaţiei despre aspectul exterior al persoanei în scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor.

1.2 (5) Specificaţi regulile şi sistemul metodei „portretului vorbit”.Portretul vorbit are un rol primordial în gabitologie. Portretul vorbit este o metoda aplicata frecvent si perfectionata pe parcursul timpului, care serveste la identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmen-telor exterioare ale acestora, de catre o alta persoana. In descrierea facuta de cel care a perceput caracteristicile somatice ale individului cautat sunt vizate, pe de o parte,formele statice, iar pe de alta parte, formele dinamice. Aprecierea formei si dimensiunilor acestora se face dupa un sistem cuprinzand trei gradatii: mare, mijlociu si mic.Ca principiu de bază la folosirea portretului vorbit în practica criminalistică s-au cristalizat:a) obiectivizări: să fie obiectivă informaţiab) adecvat: să corespundă realităţiic) descrierea completă: să fie suficienţă pentru rezolvarea necesităţilor criminalistice ale portretului vorbit.Descrierea formelor statice vizeaza elementele caracteristice privind talia, constitutia fizica sau aspectul general al persoanei, forma capului si a fetei, eventuale infirmitati s.a.Descrierea formelor dinamice/ functionale, este menit sa completeze posibilitatile de identificare si se refera, in special, la tinuta corpului, felul mersului, mimica, privire, diferitele forme de manifestare.Caracteristicile portretului vorbit se fixează în diverse modalităţi: materiale – desene, fotografii şi memorate – memoria persoanelor, asigură posibilitatea utilizării informaţiei despre exterior la adunarea, acumularea, cercetarea, studierea şi utilizarea acesteia în practica descoperirii infracţiunilor. Metoda portretului vorbit îşi găseşte aplicare în mai multe domenii de activitate ale organelor de anchetă şi urmărire penală:— la identificarea infractorilor şi a cadavrelor de către martori;— la urmărirea infractorilor ce se ascund şi a condamnaţilor fugiţi de sub paza legală sau din penitenciare;— la identificarea persoanelor prin expertiza criminalistică fotoportretică;— la modelarea fizionomiei cadavrelor necunoscute după craniu.

28

Subiectul I. Examinarea criminalistică a scrisului1.1 (3) Definiţi noţiunea de scris şi document în criminalistică.

Scris – urma criminalistica materializata in forma grafica ca urmare a unei activitati nervoase sii musculare executate de om.Document- act scris ce emana de la intreprinderi, institutii, organizatii de stat, persoane oficiale sau particulare, in care se expune sau se atesta fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la solutionarea justa a cauzei penale.

1.2 (5) Prezentaţi caracteristicile generale şi particulare ale scrisului.Generale:- caracteristici ale limbajului(vocabular, ortografie)-caracteristici ale configuratiei (lipsa sau nu a marginilor, orientarea, spatiile intre rinduri)-caracteristici ale formei si miscarii(dimensiunea,directia, forma, presiunea, viteza, continuitatea, orinduirea)Particulare:-constructia semnelor grafice-numarul elementelor constructive-forma elementelor constructive-directia miscarii de redare-modul de incepere a semnelor-modul de finalizare a semnelor-dimensiunea semnelor si elementelor componente-modul de repartizare a presiunii-modul de scriere a unor mentiuni

1.3 (7) Determinaţi obiectele (mostrele) şi sarcinile expertizei grafoscopice în cazul în care în urma percheziţiei la locul de lucru al bănuitului I.Socrat au fost depistate şi ridicate 7 file de hârtie curate de format A-4 cu semnăturile din numele administratorului firmei „Sigla”(I.Socrat), sigilate cu ştampila respectivă a firmei indicate.

Sarcini -idntificarea autorului si executorului concret al semnaturii-confirmarea/infirmarea executarii semnaturii in conditii improprii de scris sau in stare de discomfort psihologic.-confirmarea/infirmarea daca scrisul e deghizat

ObiecteSemnatura literala

Subiectul II. Tactica reţinerii bănuitului, învinuitului.2.1 (3) Prezentaţi noţiunea şi sarcinile reţinerii procesuale ale bănuitului, învinuitului.Reținerea – activitate procedurală care constă în privarea persoanei de libertate pe o perioadă scurtă de timp,

nu mai jmult de 72 ore, în locurile și condițiile stabilitae de lege.Sarcini:

Curmarea activității infracționaleDepistarea la infractor a anumitor obiecte ale activit infracționalepreîntîmpinarea eschivării de rs penalăasigurarea măsurii preventive față de infractor

2.2 (5) Clasificaţi reţinerea ca acţiune de urmărire penală şi principiile acesteia. După statutul procesual al subiectului reținut:reținerea băn,reținerea învinuituluireșinerea inculpatuluiDupă subiectul oficial care dispune luarea acestei măsuri: - reținerea dispusă de oup

29

- De procuror- De instanța de judecatăDupă actul procesual prin care se dispune aplicarea ei:

- prin proces-verbal- - prin ordonanță- prin încheiere

Principii:LegalitățiiEgalitățiiUmanismuluiOperativității2.3 (7) Determinaţi locurile unde poate fi reţinut bănuitul, învinuitul şi măsurile pregătitoare necesare

pentru asigurarea efectuării acţiunii date.

Măsuri pregătitoare:Pregătirea reținerii în cele mai frecvente cazuri presupune:

- Sutdierea persoanei ce urmează a fi reținută- Stabilirea timpului și a locului reținerii- Formarea echipei de reținere și utilarea acesteia cu tehnici special de supraveghere și fixare, de

imobilizare, precum și de depistare și ridicare a urmelor infracțiunii și a altor mijloace material de probă.

Locurile unde pot fi reținute persoanele:1) Încăperi2) Locuri publice3) Pe stradă4) Mijloace de transport5) Loc deschis

Testul 29Subiectul I. Contrafacerea rechizitelor-formă de fals material în documente.1.1 (3) Definiţi noţiunea de fals material în acte scrise.

Consta fie in contrafacerea scrierii, fie substituirea sau alterarea in orice mod, de natura sa produca consecinte juridice a unui act csris.

1.2 (5) Determinaţi rechizitele care sunt frecvent supuse cotrafacerii documentelor.

Semnatura –(prin imitare sau copiere)Impresiunea de stampilaSubstituirea fotografiilor in acte

1.3 (7) Evaluaţi elementele caracteristice ale falsificării impresiunilor de ştampilă şi a semnăturilor.Semnatura- prin doua cai : -imitare dupa memorie

-copiere (prin transparenta sau prin apasarea semnaturii si trasarea ulterioara)Caracteristici ce denota falsul sint :-lipsa cursivitatii scrisului-intreruperi de traseu-tremuraturi-opriri nintemeiateImpresiunea de ștampila Cele mai frecvente modalitati sunt:-crearea impresiunii cu o ștampila confectionata dupa modelul celei originale

30

-copierea de pe actul autentic si tranferarea pe cel fals-desenarea impresiunii direct pe actul falsCaracteristici ce denota falsul:-caracterul nestandartizat al literilor si cifrelor-lipsa uniformitatii-asimetria elementelor-greseli gramaticale in denumiri sau prescurtari-nuanta slaba a impreiunii-decolorarea hirtiei pe un anumit spatiu

-prezenta microparticulelor de material copiant

Subiectul II. Tactica examinării corporale.2.1.(3) Prezentaţi noţiunea şi sarcinile examinării corporale ale persoanelor.

Activitatea procedurala care consta in cercetarea corporala a persoanelor surspinse in flagrant delict, invinuite, banuite de comiterea infractiunilor, in vederea descoperirii si ridicarii obiectelor, documentelor, valorilor ce pot contibui la solutionarea cauzei.

2.2.(5) Analizaţi situaţiile tipice în care este necesară examinarea corporală a bănuitului, învinuitului şi particularităţile tactice ale acestei acţiuni

-daca exista suspiciuni intemeiate ca persoana retinuta/arestata ascunde obiecte.-daca nu e flagrant, se necesita ordonanta motivata a ofiterului de urmarire penala sau judecatorului.-persoana care efectuiaza urmarirea penala nu asista la examinarea unei persoane de sex opus, si o face

medicul.-in cursul examinarii se interzice actiuni de injosire, lezare a demnitatiisau care pun in pericol sanatatea

persoanei.

2.3.(7) Apreciaţi deosebirile dintre examinarea corporală şi percheziţia corporală a persoanelor

Percheziia corporala presupune examinarea corporala extern ace poate include si examinarea cavitatii bucale, nasului, urechilor, parului, imbraacaminte, obiectelor pe care o persoana le are asupra sa la momentul perchezitiei. Adica perchezitia include examinarea corporala externa.

Test nr.30Subiectul I. Expertiza balistică.1.1(3) Specificaţi obiectele expertizei balistic şi determinaţi sarcinile acesteia.

Obiectul expertizei balistice reprezinta armele de foc, muniţiile, legalitateaaplicării armei de foc, elaborează metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice de cercetare a actelor penale privind fabricarea,păstrarea armelor de foc, cât şi urmele acestora şi efectelorfolosirii în scopul identificării lor.

Sarcinile -elaboreaza metode si mijloace tehnice necesare descoperirii,fixarii si ridicarii armelor de foc,a munitiilor si a urmelor impuscaturii;-argumenteaza procedeele de cercetare la fata locului in vederea determinarii imprejurarilor tragerii din arma de foc,in special a directiei,distantei,locului de unde s-a tras,numarul,succesiunea impuscaturilor;-aplica realizarile stiintifico-tehnice si argumenteaza,in baza lor a metodelor de examinare a diverselor categorii de arme de foc,stabilirea conditiilor tehnice in care s-a executat o impuscatura;-formuleaza principiile metodice privind identificarea armelor de foc dupa urmele acestora pe tuburile si proiectilele trase.

31

1.2(5) Distingeţi sarcinile specifice ale expertizei armelor atipice.In aceasta categorie de arme se include doua grupe:de fabricatie industrial ,ulterior neautorizat modificate si rudimentare,de fabricatie improvizate.Astfel,expertiza armelor modificate ,pe linga stabilirea datelor privind sistemul,seria si modelul initial,are ca scop determinarea modalitatii si nivelului de modificare,avind in vedere eventualele schimbari ale capacitatilor balistice ale acestora.Examinarea unei constructii de fabricatie improvizata are scopul de a stabili principiile construztiei,caracteristicile material si de functionare ale ei.In baza unui studiu al pieselor si mecanismelor principale,precum si a datelor experimentale,expertul constata daca dispozitivul reprezinta arma de focIn caz afirmativ,la cerinta organului judiciar el va formula concluzii privind munitiile pentru care este conceputa arma,bataia eficace si gradul de periclitare a ei.1.3(7) Evaluaţi procesul de creare a urmelor macanismelor armei de foc pe muniţie.Urmele armelor de foc se formeaza pe parcursul a 3 etape:incarcarii armei,tragerii,eliminarii si aruncarii tubului ars.L a etapa incarcarii se vor form a 2 urme:un ape suprafata exterioara a tubului in forma unui fascicul de linii specific scoaterii cartusului din incarcator,pentru a fi deplasat spre camera de detonare,si alta pe fundul rozetei tubuului,sub forma de striatii ce redau relieful partii frontale a inchizatorului venit in contact cu tubul in momentul introducerii cartusului in camera de detonare.La etapa tragerii,percutorul lasa prin lovitura o urma de adincime,care reproduce diverse elemente caracteristice privind forma,dimensiunile si relieful lui.La etapa eliminarii si aruncarii tubului ars se formeaza patru urme cu semifabricatie decisive privind identificarea armei:-urma ghearei extractoare sub forma unui sir de striatii pe partea anterioara a gulerului rozetei,care redau cu precizie relieful mecanismului mentionat al armei;-urma ejectorului,in forma de striatii,pe partea posterioara a gulerului rozetei;-urma marginii ferestruicii de aruncare sub forma unui fascicule de linii,ce se formeaza la un nivel mai sus de mijlocul tubului.-urma de sub forma de linii longitudinal pe suprafata tubului,lasata de iregularitatile peretilor ca,erei de detonare.

TEST nr. 33Subiectul I.Cercetarea criminalistică a urmelor de mâini1.1. (3) Determinaţi importanţa criminalistică şi locurile unde pot fi depistate urmele de mâini ale

infractorului.

Urmele de mîini sunt cele mai frecvent folosite în justiția penală, aplicarea acestora este înlesnită de mai mulți factori : 1 – marea frecvență a urmelor de mîini la locul săvîrșirii faptelor penale, ele formîndu-se în toate cazurile în care făptuitorul acționează manual și dacă acesta nu întreprinde măsuri pentru a nu lăsa urme. 2 –existența sistemelor de înregistare penală. 3 – folosirea urmelor de mîini în procesul penal este benefic influențată de capacitatea acestora de a contricui la identificarea directă și cu certitudine a persoanelor care le-au lăsat. Urmele de mîini sunt lăsate la fața locului drept rezultat al contactului mîinilor cu diferite obiecte din cîmpul infracțional. In funcție de natura acestor obiecte , se vor forma urme de adîncime pe corpuri plastice, de suprafață vizibile, formate prin stratificarea diferiților coloranți și de suprafață greu sesizabile sau invizibile, formate prin stratificarea secreției de transpirație.1.2. (5) Analizaţi proprietăţile şi tipurile desenelor papilare.Desenele papilare au următoarele proprietăți: unicitatea lor – se exclude posibilitatea existenței a două desene papilare identice. A doua proprietate – fixitatea lor – adică proprietate de a nu se schimba pe tot parcursul vieții. A treia – inalterabilitatea, adică imposibilitatea înlăturării, modificării sau distrugerii lor în condiții firești.Tipurile desenelor papilare:în arc, în laț și în cerc. Desenele papilare în arc sunt formate dintr-un singur current de creste papilare, care încep de la o latură a falangetei și, curbîndu-se în centrul el pleacă spre latura opusă. Desenele în arc sunt simple și în șatră. Desenele papilare în laț au o structură mai complicate. Ele variază în funcție de numărul crestelor cuprinse de cele trei curente, forma și direcția acestora. Se disting desene simple în laț, aub aspect de rachetă și curbe.Desenele papilare în cerc, sunt formate de trei curente de creste și se prezintă în formă de cerc, spiral, oval

32

1.3.(7) Estimaţi posibilităţile expertizei dactiloscopice şi a materialelor ce trebuie puse la dispoziţia expertului, în situaţia, în care de la locul săvârşirii a unui furt prin pătrundere au fost ridicate trei amprente digitale.

După ce urmele de mîini au fost ridicate, ele se supun unei examinări preliminare, drept rezultat al căreia organul cu funcție de urmărire penală îanintează versiuni privind autorul lor, sfera de interese, motivul și modul de activitate a acestuia la fața locului. Versiunile privind apartenența urmelor se verifică prin intermediul expertizei dactiloscopice, sarcina principal a căreia constă în identificarea persoanei creatoare de urme. Expertiza dactiloscopiză se bazează pe cercetarea comparative a detaliilor caracteristice ale desenelor papilare, a altor elemente de structură a suprafeței palmare. Urmele descoperite la locul faptei trebuie expediate Centrului de Informație, solicitîndu-I compararea lorcu amprentele digitaleși palmare din componența cartotecii dactiloscopice. Dacă sunt prezentate cel puțin trei degete de la aceeași mînă, verificarea se face în baza deducerii formulei dactiloscopice probabile a persoanei ce a activat la fața locului.

33