dictionar criminalistica

5/13/2018 DICTIONAR CRIMINALISTICA - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/dictionar-criminalistica 1/157

A

abţinerea expertului, obligaţie legală a persoanei desemnate sa efectueze o anumităexpertiză, arătând totodată cazul de incompatibilitate ce constituie motivul abţinerii.Declaraţia de a. trebuie făcută imediat ce expertul a luat cunoştinţă de numirea sa în

această calitate, precum şi atunci când ia cunoştinţă de existenţa cazului deincompatibilitate.

aburire cu vapori de iod, procedeu de relevare a urmelor papilare latente, lasate pehârtie şi pe pereţi. Procedeul constă în trecerea unui curent de aer purtător de iod pestelocul unde se presupune că se găseşte urma papilară. Vaporii de iod sublimeazăgrăsimile din urma papilară, colorând-o în brun. Urma trebuie fotografiată, pentru cădupă cca. 10 minute dispare, sau poate fi fixată cu un strat fin de dextrină.

acceptul pentru testare, acordul subiectului sau al reprezentanţilor săi legali pentru a fitestat la poligraf. Înainte de testare se aduc la cunoştinţă subiectului prevederile

procedurale privind ascultarea învinuitului, a inculpatului sau a martorului şi se cereacordul scris al acestuia.

accident de circulaţie, eveniment care constă în coliziunea a două vehicule pedrumurile publice sau a unui vehicul cu un alt obstacol, având drept consecinţăvătămarea integrităţii corporale sau moartea unei persoane, distrugerea de bunurimateriale ori stânjenirea circulaţiei. Principalele categorii de urme care pot fidescoperite la faţa locului sunt cele create de autovehicul, de victimă şi de

îmbrăcămintea carosabilului.

act, înscris privat sau document oficia1 care constată un fapt, o înţelegere, un drept sauo obligaţie. Expertul criminalist poate examina asemenea acte din două puncte devedere: a) identifică persoana care a întocmit actul respectiv, cu ajutorul scrisului pecare-1 conţine; b) constată orice alterare materială (ştersături, corodări, adăugiri etc.)care afectează integritatea conţinutului, a suportului sau a materialului de scris folositela întocmirea actului.

act de comparaţie, v. scripte de comparaţie.

act incriminat, v. act în litigiu.

act in litigiu 1. Termen folosit pentru desemnarea unui înscris oficial sau neoficialsuspect de fals ori cu privire la care se pune problema stabilirii autorului scrisului sau alsemnăturii. 2. Orice înscris în legătură cu care apar îndoieli asupra veridicităţii sale înansamblu sau asupra unor elemente ale acestuia, precum: dată, antet, semnătură, text,timbre sau marcă poştală, impresiune de ştampilă etc. În asemenea situaţie, înscrisul

serveşte la dovedirea falsului şi la identificarea autorului acestuia, precum şi laelucidarea altor împrejurări revelatoare pentru cauză. Spre deosebire de înscrisul-mijlocde probă, care poate fi prezentat şi sub forma unei copii legalizate, înscrisul-probămaterială trebuie prezentat numai în original . De aceea, nu se poate efectua expertiza pefotocopii, pe copii xeroxate ori pe alte genuri de reproduceri.



act rupt (tăiat), v. reconstituirea actelor deteriorate.

acustomat, dispozitiv care se poate conecta la magnetofon pentru a-1 pune în funcţiunela apariţia unui sunet sau a unui zgomot.

adaptor pentru infraroşu, v. traductor de infraroşu.

adăugirea scrisului, modalitate de modificare a conţinutului unui act, care poate variade la adăugirea unei simple trăsături sau a unui semn de punctuaţie până la adăugireaunei cifre, a unui cuvânt, a unei fraze sau a unui fragment de text.

adăugire dactilografiată, completare ulterioară într-un act dactilografiat. Dacăadăugirea se face la aceeaşi maşină de scris, apar neconcordanţe tipografice, cum suntdepăşirea marginilor textului iniţial, intercalarea de cuvinte între rânduri, scrierea laintervale diferite, dereglări de aliniament între semnele adăugate şi cele iniţiale,

dezalinierea pe verticală, absenţa paralelismului cu celelalte rânduri.

adeltic, v. arc.

aderentă, detaliu caracteristic al desenuiui papilar, constând dintr-o creastă foartescurtă şi oblică faţă de o altă creastă papilară lungă, de care este lipită cu unul dincapete.

aducerea la scară, procedeu folosit în criminalistică pentru determinarea matematică a

coordonatelor punctului din spaţiu din care a fost executată o fotografie, în scopulrealizării, din acelaşi punct şi în aceleaşi condiţii, a unei noi fotografii, metrice, cu care, prin supraproiecţie cu fotografia iniţială, se obţine pozitivul la scară, conţinând subiectulce interesează supraimpresionat cu elementul metric.

aerolaborator criminalistic, laborator criminalistic mobil instalat, de regulă, peelicopter.

aflarea adevărului, regulă de bază a procesului penal, constând în stabilirea adevăruluicu privire la existenţa sau inexistenţa faptei, cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia

persoanei invinuite sau inculpate, precum şi cu privire la toate împrejurările care servescla justa soluţionare a cauzei.

aglutinină, anticorpi existenţi în serul sanguin, capabili să producă aglutinareamicrobilor sau a unor celule libere străine pătrunse în sânge. A. este produsă deantigenii existenţi pe suprafaţa microbilor sau a celulelor libere străine, numiţiaglutinogeni. A. este de două feluri: α şi β. În expertiza criminalistică proprietatea a. dea aglutina celulele libere (hematiile) este folosită pentru determinarea grupei sanguinedupă urmele de sânge şi după firele de păr.

agramat, persoană care face greşeli elementare de limbă. Greşelile de gramatică şi deortografie pot constitui, în raport de natura lor, caracteristici de identificare ascriptorului sau a persoanei care a vorbit.



alcoolemie, concentraţia de alcool etilic esistentă în sânge. A. variază în funcţie decantitatea de alcool ingerată şi de timpul scurs de la ingerare. Valoarea maximă, pentruaceeaşi cantitate ingerată, se determină după 20-30 de minute, dacă stomacul a fost gol,şi după 1-2 ore, dacă stomacul conţine alimente. O a. de 5‰ este fatală. Stabilireagradului de a. se face prin recoltarea de probe biologice. Sustragerea de la recoltareaacestor probe constituie infracţiune.

alcoolmetru, densimetru folosit pentu determinarea concentraţiei în alcool etilic a uneisoluţii. În criminalistică, a. se foloseşte pentru determinarea falsurilor de băuturi prindiluare.

alibi, probă prin care persoana învinuită/inculpată pentru săvârşirea unei infracţiunidovedeşte că în momentul comiterii acesteia se afla în alt loc. Cu alte cuvinte, persoanaînvinuită sau inculpată probează absenţa dintr-un anumit loc prin prezenţa sa în altă

parte.

alice, bile de plumb folosite pentru tragerea cu arma de vânătoare, confecţionateindustrial sau meşteşugăreşte. A. pot fi de diferite dimensiuni (01,5 mm-5,5 mm). Celecare depăşesc 5,5 mm, ajungând până la 10 mm, se numesc paşuri. De regulă, a.confecţionate meşteşugăreşte nu au acelaşi diametru şi nu sunt perfect sferice. Uneori sefolosese ca alice bile de rulmenţi, cuie tăiate, sare bulgăre etc. În expertizacriminalistică, prin examinări microscopice, spectrografice şi de spectrofotometrie înabsorbţie atomică pot fi evidenţiate caracteristici care să conducă la stabilireaapartenenţei la gen.

alimentarea armei de foc, preluarea de către închizător şi introducerea cartuşului îndetunător. Majoritatea armelor au magazie (încărcător) cu mai multe cartuşe.Încărcătoarele sunt fie de formă dreptunghiulară, fie sub formă de disc sau tambur şi se

plasează în partea de mijloc a armei, în zona centrului de greutate a acestuia. Atâtmagazia de cartuşe, cât şi partea închizătorului care preia cartuşul şi îl introduce îndetunător pot crea urme pe tub care servesc atât la stabilirea apartenenţei la grup, cât şila identificarea armei.

alternative, locul unde două creste papilare paralele învecinate îşi schimbă poziţiileastfel: una se întrerupe şi deviază uşor de pe traseul său, iar cealaltă îi ia locul trecând

prin întrerupere.

ambalarea urmelor, operaţiunea de împachetare a urmelor sau a obiectelor purtătoarede urme într-un material sau obiect protector (cutie, sticlă, borcan, plic, eprubetă, pungădin material plastic etc.). Ambalajele se etichetează şi se sigilează. Pe etichetă semenţionează: a) numărul de ordine; b) ce reprezintă; c) data şi locul ridicării saurecoltării; d) calitatea, numele şi semnătura celui care a efectuat operaţiunea; e) numele,

prenumele şi semnătura martorilor asistenţi; f) viza organului de urmărire penală.

amorf, una din clasele generale ale scrisului de mână, după şcoala grafotehnicăBertillon, Sthall ş.a., care se referă la forma neregulată a scrisului. A. în dactiloscopieeste unul dintre tipurile în care se clasifică desenele papilare şi are caracteristică forma



neregulată şi nesistematizată pe regiuni a crestelor papilare.

amorsă, dispozitiv pentru aprinderea unei încărcături explozive.

amortizor de sunet, dispozitiv adaptat la unele arme de foc pentru reducereazgomotului produs de împuşcătură.

ampatament, distanţa dintre axele osiilor extreme ale unei vehicul.

amprenta vocii, amprenta sonoră preluată de la o persoană pentru comparaţie, purtătoare a caracteristicilor generale şi individuale proprii vorbitorului. V. şi amprentasonoră.

amprentare, operaţiunea de obţinere a amprentelor papilare ale unei persoane ori aleunui cadavru uman prin imprimare pe hârtie sau pe un alt suport. A. se realizează, deobicei, prin folosirea tuşului tipografic. Pentru evitarea murdăririi cu tuş a persoanei şi

pentru acurateţea amprentelor sunt utilizate şi alte metode de amprentare, ca, deexemplu, amprentarea chimică. A. trebuie efectuată astfel încât impresiunile obţinute săfie clare şi să reproducă întocmai şi în întregime desenul degetului sau al regiunii

papilare care interesează. Tehnica a. cadavrelor prezintă unele deosebiri în raport cutehnica folosită în cazul persoanelor în viaţă, impuse de intervenţia unor fenomene carigiditatea cadaverică, deshidratarea, îmbibaţia hidrică, putrefacţia ori mumificarea.

amprentă, urmă lăsată prin presare pe o suprafaţă. 1. A. digitală , urmă lăsată de deget pe o suprafaţă şi care reproduce forma crestelor şi a şanţurilor de pe faţa interioară a

degetului. 2. A. palmară , urma lăsată de palmă. 3. A. plantară , urma lăsată de talpa piciorului desculţ. 4. A. papilară , termen generic prin care se defineşte orice urmă careeste creată de crestele (papilare) şi de şanţurile care se găsesc pe faţa interioară adegetelor, a palmei şi a tălpii piciorului. A. poate fi: a) latentă (invizibilă), când este

produsă prin depunerea transpiraţiei şi a grăsimii de pe creste; b) vizibilă (colorată),când este creată prin depunerea unei substanţe colorate aflate pe creste: praf, murdărie,sânge, vopsea etc.; c) mulată , când a fost creată în adâncime într-o materie plastică,

precum chit, plastilină, ciocolată, ceară moale, unsoare sau grăsime solidificată ş.a.

amprentă de comparaţie, urmă creată experimental pentru a servi la compararea cucea în litigiu. A. se obţine de la fiecare dintre obiectele sau persoanele bănuite că ar fi

putut lăsa urma în litigiu.

amprentă digitală, v. amprentă.

amprentă martor, v. amprentă de comparaţie şi modele de comparaţie.

amprentă palmară, v. amprentă.

amprentă plantară, v. amprentă.

amprentă sonoră, amprentă purtătoare a caracteristicilor generale şi individuale ale persoanelor sau ale obiectului creator şi a cărei examinare poate duce la identificarea

http://ur.na/

http://creata.in/

http://creata.in/

http://ur.na/



criminalistică. V. şi vocogramă.

analiză prin activare, metodă de analiză calitativă şi cantitativă a elementelor chimice, bazată pe proprietatea acestora de a forma izotopi radioactivi, în urma iradierii cu unfascicul de radiaţii nucleare, care emit la rândul lor radiaţii nucleare cu anumite energii,după scheme de dezintegrare specifice fiecărui element. Valoarea energiei radiaţieiemise şi timpul de înjumătăţire care se măsoară permit identificarea elementului,

intensitatea radiaţiei stând la baza determinării cantitative. În criminalistică se foloseşteîn analiza urmelor de vopsele, soluri, cenuşi, unsori, fibre textile, toxice, fire de păr.

analiza sângelui, totalitatea examinărilor de laborator efectuate asupra unei urme desânge, constatările şi concluziile rezultate. Prin a. se pot evidenţia: specia de la care

provine, felul sângelui (arterial, menstrual, foetal), sexul, grupa sanguină căreia îiaparţine, factorii R.h., G.m., M.N. etc. care pot conduce la restrângerea cercului desuspecţi şi la identificarea făptuitorilor. În ultimii ani s-a elaborat metodologia de

punere în evidenţă sau stabilirea absenţei unor enzime din globulele roşii cu ajutorul

electroforezei pe gel.

anastomoză, detaliu caracteristic desenului papilar, constând dintr-o creastă care facelegătura transversală dintre alte două creste papilare.

anomalie grafică 1. Abatere de la un anumit tip de scris (de pildă, construirea uneilitere altfel decât o recomandă modelul caligrafic sau de tipar); 2. Modificare voită(deghizare) sau involuntară (boală, bătrâneţe, beţie, condiţii nefavorabile de scriere etc.)a scrisului unei persoane în raport cu scrisul ei natural, obişnuit.

antropometrie, metodă de bază a antropologiei, care constă în măsurarea diferitelor componente ale corpului uman: lungimea unor falange, circumferinţa capului, lungimeaurechii sau a nasului, înălţimea frunţii etc. Metoda a fost introdusă în practicacriminalistică de Alphonse Bertillon (1859-1914). Datele antropometrice erau trecute înfişele individuale ale persoanelor cu antecedente penale pentru a putea fi identificate încaz că foloseau nume false sau nu-şi declarau identitatea. A. se foloseşte încriminalistică pentru determinarea sexului, a vârstei, a taliei şi a altor caracteristiciidentificatoare, prin măsurători efectuate asupra sistemului osos.

aparat Faurot, dispozitiv special pentru compararea urmelor şi a impresiunilor papilareîn procesul identificării dactiloscopice.

aparat portabil de raze X, dispozitiv pentru realizarea radiografiilor 1a faţa locului învederea examinării sistemului osos al cadavrelor neidentificate, a proiectilelor existenteîn corpul uman şi a orificiilor de intrare, pentru punerea în evidenţă a urmelor suplimentare ale tragerii. A. se compune din: a) tub de raze X; b) cadru de susţinere şide divizare a tubului; c) bloc pentru alimentarea cu raze X.

aparat pentru relevarea urmelor, dispozitiv compus dintr-un generator de câmpelectrostatic de înaltă tensiune şi un ecran conductor protejat în exterior cu o folie dinmaterial plastic care constituie suportul de evidenţiere şi fixare a urmei, funcţionând pe

principiul încărcării şi atragerii particulelor de natură pulverulentă cu electricitate statică

http://electroic-rr.ci/

http://tragerii.a.p.de/



http://electroic-rr.ci/




de înaltă tensiune. Se foloseşte pentru descoperirea şi ridicarea urmelor de încălţăminte,de picior sau a oricăror altor urme create prin stratificare cu materiale pulverulente pecovoare sau pe alte suporturi, precum şi a urmelor create prin lovirea unui obiectîmbibat cu materiale pulverulente, de regulă cu praf (covor, obiecte de îmbrăcăminteetc.).

aparat pentru stabilirea stresului în voce, dispozitiv care serveşte la constatarea,

transcrierea şi evaluarea stresului emoţional ca urmare a modificărilor subauzibile produse în voce. Instalarea stresului emoţional produce modificări în frecvenţa tonuluifundamental. Gradul de stres detectat este înregistrat grafic pe o hârtie specială subforma unor diagrame. A. ne poate oferi indicii cu privire la sinceritatea saunesinceritatea declaraţiilor făcute în legătură cu împrejurările în care s-au comis faptele

penale.

aparat de stabilire a emoţiei în scris, sistem tehnic compus din masa de scris prevăzută cu un platan dreptunghiular pe care subiectul scrie răspunsul „Da" sau „Nu"

la întrebarea pusă şi înregistratorul prevăzut cu două ace. Cel din partea superioară arerolul de a efectua marcaje în momentul punerii întrebării, iar cel de-al doileaînregistrează presiunea exercitată de subiect în timpul scrierii şi care este preluată de

platoul pe care se scrie. Ambele ace transcriu diagramele pe o bandă de hârtie care sederulează cu o viteză constantă de 30 sau 60 mm/sec.

aparat de supraproiecţie, ansamblu de dispozitive optico-electro-mecanice cu care serealizează imaginea pozitivă, fixată direct pe hârtie fotografică, rezultată prin proiecţiasuprapusă a imaginilor negative ale persoanelor sau ale obiectelor examinate

comparativ. A. se foloseşte în expertiza antropometrică de identificare a persoanei, înidentificarea traseologică a unor obiecte şi în realizarea aducerii la scară prinsupraproiecţie a unei fotografii ocazionale sau judiciare care nu conţine element metric.

aparatură criminalistică, totalitatea aparatelor, dispozitivelor şi instrumentelor specialconstruite, asimilate sau adaptate pentru efectuarea activităţilor criminalistice de teren şide laborator. Principalele categorii de a. sunt: 1. Aparate pentru cercetarea la faţalocului: a) pentru căutarea şi descoperirea urmelor (aparatul electrostatic pentrudescoperirea şi ridicarea urmelor de încălţăminte de pe covoare şi a altor urme de natură

pulverulentă; aparatul pentru descoperirea urmelor metalice rămase pe mânatrăgătorului; detectoarele de metale, de materiale explozive, de substanţe radioactive, decadavre etc.); b) aparate pentru fixarea judiciară a locului săvârşirii infracţiunii, aurmelor şi a obiectelor purtătoare de urme (aparate fotografice; aparate de filmat;aparate de videoînregistrare; magnetofoane; camere de teren Wild); c) aparate pentruridicarea criminalistică a urmelor (microsonda de recoltat microparticule; aspiratoare);d) aparate pentru iluminare (lămpi cu fulger electronic; reflectoare Kobold, BollexPaillard). 2. Aparate pentru activităţi de expertiză : a) de examinare optică(microscoape, microscopul comparator; convertizor optoelectronic); b) de examinarespectrală (în I.R., vizibil, în U.V., spectroscopie de emisie, difracţia în raze X, deabsorbţie atomică; gazcromatografie); c) de examinare fonică (sonographul); d) desupraproiecţie; e) de testare a sincerităţii pe baza stresului manifestat în parametrii

psihofiziologici (aparatul poligraf) şi în voce (aparatul P S E); f) aparate de măsură.

http://dia-grame.p.pss.in/

http://dia-grame.p.pss.in/



apartenenţa la gen a armei de foc, stabilirea tipului, a modelului, a mărcii şi acalibrului armei cu care s-a tras. Unele dintre caracteristicile care permit determinareatipului armei cu care s-a tras le pot oferi chiar urmele principale şi secundare aleîmpuşcăturii, îndeosebi aspectul orificiului de intrare. Urmele lăsate de armă pe glonţ şi

pe tubul de cartuş sunt de natură să indice tipul, modelul şi chiar marca aces teia. În cazul glonţului, se iau în consideraţie numărul ghinturilor, lăţimea câmpului dintre ele,sensul lor de rotire şi unghiul de răsucire (lungimea pasului). Pe tub pot apărea urme de

la: marginile încărcătorului, camera cartuşului, gheara extractoare, ejector, vârful percutorului, capul închizătorului. Determinarea a. devine dificilă în situaţiile când: a)cartuşul în cauză se poate folosi pentru tragerea cu mai multe tipuri şi modele de arme;

b) s-a folosit un cartuş necorespunzător ca formă, dimensiune şi calibru pentru arma cucare s-a tras; c) glonţul sau tubul sunt deformate (fragmentate).

apartenenţa la specie a firelor de păr (în expertiza criminalistică), determinareatotalităţii caracteristicilor comune firelor de păr care provin de la aceeaşi specie.Principalele caracteristici prin care se determină specia de la care provin sunt prezenţa şi

forma solzilor care alcătuiesc cuticula şi diametrul canalului medular. Părul animal arecuticula acoperită cu solzi de formă diferită, iar diametrul canalului medular este maimare decât 1/3 din diametrul firului de păr. Părul uman nu are solzi pe cuticulă, iar canalul medular, când există, este mai mic de 1/3 din diametrul firului.

aplicarea matematicii în criminalistică, stabilirea pe baza urmelor descoperite la faţalocului a unor date sau a unor elemente privind săvârşirea unei infracţiuni sau cu privirela făptuitor prin utilizarea unor axiome, teoreme, relaţii şi formule matematice.Principalele domenii de aplicare sunt: determinarea direcţiei şi a distanţei de tragere, a

locului în care s-au aflat trăgătorul şi persoana în care s-a tras, aducerea la scară a uneifotografii, stabilirea traiectoriei descrise de o persoană în cădere, identificareacriminalistică ş.a.

aprecierea declaraţiilor, proces logic de analiză ce are loc în examinarea de cătreorganul de urmărire sau de către instanţa de judecată a declaraţiilor sub aspectulsincerităţii şi al fidelităţii acestora, pentru a le evalua şi concluziona, pe bazaconvingerii intime, asupra valorii lor în contextul celorlalte probe existente în cauză. A.este o operaţie necesară şi obligatorie şi trebuie făcută, în mod critic, declaraţiile ca şicelelalte probe neavând o valoare mai dinainte stabilită.

aprecierea expertizei criminalistice, activitate desfăşurată de organul judiciar pentrustabilirea valorii probante a expertizei criminalistice. Expertiza criminalistică nu are ovaloare probatorie dinainte stabilită. A. se realizează atât separat, ca mijloc de probă desine stătător, cât şi în coroborare cu celelalte probe din dosarul cauzei, de către organulde urmărire penală sau de către instanţa de judecată.

aprecierea probelor, proces logic de evaluare a probelor administrate într-o cauză, potrivit convingerii intime şi conştiinţei juridice.

arc, tip de desen papilar. La desenul de tip a., crestele papilare pornesc de la o marginea desenului spre cealaltă, urmând aceeaşi direcţie cu crestele care se află la bazadesenului. Cu cât creşte depărtarea faţă de bază, cu atât crestele papilare se curbează

http://teia.in/

http://teia.in/



mai mult cu convexitatea către vârf, fiind asemănătoare arcurilor de cerc, de la care levine denumirea. Desenul de acest tip nu are deltă, de aceea se mai numeşte şi adeltic.Sunt cunoscute mai multe subtipuri de a.: a) a. simplu, format din creste papilare

paralele şi curbate cu convexitatea către vârful desenului şi din ce în ce mai pronunţată,cu cât acestea se depărtează de bază şi străbat dactilograma dintr-o margine în alta; b) a.lipit, format din mai multe creste papilare relativ orizontale, care la unul dintre capeteîntâlnesc o altă creastă cu orientare oblică şi faţă de care pot fi toate lipite, libere sau

lipite alternativ. Sunt şase varietăţi: toate crestele lipite dreapta, toate crestele liberedreapta (unde se află creasta oblică), crestele lipite alternativ dreapta. Aceleaşi situaţiise întâlnesc şi spre stânga; c) a. pin, format din creste papilare relativ orizontale,

paralele şi curbate cu convexitatea către vârful desenului, asemănător subtipului arcsimplu.

arcadiform, scris caracterizat printr-o mare frecvenţă a arcadelor.

armă de foc, dispozitiv de tragere cu glonţ sau cu alice, pentru atingerea unei ţinte. A.

se compune din ţeavă şi mecanismele de închidere, de dare a focului (percuţie), desiguranţă, de extracţie a tubului tras, mecanismul de alimentare cu muniţie, dispozitivulde ochire, patul (crosa) şi unele accesorii. Se cunosc mai multe tipuri de a.: a) a.automată, cu care se poate executa foc continuu sau foc cu foc. Se disting trei modelede a. automată: cu recul liber al închizătorului, cu recul semiliber al închizătorului şi cureculul închizătorului zăvorât la ţeavă şi care nu se deschide automat; b) a. atipică , carediferă de a. obişnuite prin construcţia şi prin eficacitatea sa, fiind destinată pentrutrageri la mică distanţă şi cu cartuşe de calibru redus; c) a. de vânătoare , care are ţeavalisă, folosind alice, sau ghintuită, la care se utilizează glonţ. Sunt realizate într-o mare

varietate de modele, care diferă între ele după cunstrucţia mecanismului de percuţie,după numărul şi modul de dispunere a ţevilor şi după calibru; d) a. pneumatică, la careexpulzarea glonţului din ţeavă se realizează cu ajutorul aerului comprimat. Gloanţelefolosite sunt în general confecţionate din plumb în greutate de 0,5 g, calibrul 4-5 mm,care dezvoltă o viteză la gura ţevii de 140-170 m/s; e) a. de construcţiemeşteşugărească , confecţionată cu mijloace rudimentare, după modelul a. fabricate.Atunci când o a. este folosită la comiterea unei infracţiuni, ea poate face obiectul uneiexaminări criminalistice, pentru a se stabili dacă a fost folosită la executarea de trageri,apartenenţa la gen sau identificarea sa.

ascendentă, orientarea rândurilor unui manuscris la care sfârşitul acestora suie progresiv pe pagină.

ascultarea, act procedural prin care învinuitul, inculpatul, celelalte părţi din procesul penal, martorii sau experţii sunt chemaţi să dea declaraţii sau explicaţii în faţa organelor de urmărire penală sau a instanţelor de judecată, în conformitate cu legea şi curespectarea regulilor de tactică criminalistică. A. învinuitului sau a inculpatului se faceori de câte ori interesul urmăririi penale o cere, precum şi în cazurile special prevăzutede lege, pentru a face mărturisiri complete cu privire la faptele savârşite. Aceasta

parcurge trei etape: a) verificarea identităţii; b) aducerea la cunoştinţă a învinuirii; c)ascultarea liberă şi pe bază de întrebări a unei persoane care are cunoştinţă despre faptesau despre împrejurări legate de comiterea infracţiunii, în scopul aflării adevărului. A.minorului se face în prezenţa unuia dintre părinţi, a tutorelui sau a persoanei căreia îi



este încredinţat spre creştere şi educare şi vor fi avute în vedere particularităţiledeterminate de vârstă, sex, dezvoltare psiho-somatică şi de natura faptelor.

atalas de spectre (în expertiza criminalistică), colecţie de spectre etalon, în domeniileultraviolet, vizibil, infraroşu şi absorbţie atomică, ale unor substanţe cunoscute, pure din

punct de vedere chimic. A. se întocmeşte pe grupuri de substanţe înrudite structural saucu acelaşi gen de întrebuinţări, separate pentru spectrele în ultraviolet, vizibil, infraroşu

etc. A. este folosit în expertiza criminalistică pentru compararea spectrului substanţelor ridicate din câmpul infracţional cu spectrul celor de etalon.

ataxie, tulburare a coordonării mişcărilor de scriere care duce la dezorganizareascrisului, la inconstanţa valorilor dimensionale şi a construcţiei semnelor grafice, ladezalinieri şi la trăsături nesigure, ezitante, tremurate.

atenţie, proces psihofiziologic care constă în orientarea selectivă a activităţii decunoaştere. Orientarea a. depinde atât de subiect, cât şi de obiectul cunoaşterii, de

activitatea pe care o desfăşoară subiectul, de importanţa relativă pe care acesta o acordăobiectului. A. poate fi voluntară sau involuntară şi se caracterizează prin stabilitate,mobilitate, grad de concentrare, distribuţie şi volum. A. joacă un rol deosebit în procesulformării declaraţiilor folosite în activitatea judiciară şi în acelaşi timp poate deveni uninstrument deosebit de eficace la îndemâna organului judiciar în activitatea de ascultare,

precum şi în efectuarea altor activităţi de urmărire penală. A. are un rol deosebit în perceperea şi în memorarea de către învinuit (inculpat), martor, parte vătămată aîmprejurărilor de fapt legate de comiterea infracţiunii.

audiere, v. ascultarea.autentic, conform cu realitatea.

autenticitatea fonogramei în litigiu, însuşirea unei fonograme magnetice de a ficonformă cu realitatea, cu adevărul. În prezent, experţii în criminalistică pot răspunde laurmătoarele întrebări: a) dacă în timpul înregistrării magnetofonul a fost sau nu oprit; b)dacă s-au şters unele sunete, cuvinte, propoziţii sau fraze; c) dacă s-au adăugat cuvinte,

propoziţii sau fraze aparţinând aceleiaşi persoane; d) dacă vocea în litigiu a fost imitată.

autoaprinderea, aprinderea unui material combustibil, fără intervenţia unei surse defoc exterior. A. se produce datorită creşterii locale a temperaturii materialului respectiv

până la punctul de aprindere, ca urmare a iradierii solare concentrate, a electricităţiistatice, a frecărilor maselor de aer în mişcare, a putrefacţiei etc. Se autoaprind uşor

pulberea de cărbune, sulful, bumbacul, fibrele textile şi rumeguşul de lemn, în specialdacă sunt amestecate cu ulei sau cu alţi produşi petrolieri, turtele sau cojile rămase de laseminţe oleaginoase ş.a. Când se constată prezenţa unor asemenea substanţe la locul

producerii incendiului, vor fi ridicate cu respectarea regulilor crirninalistice şi se vor trimite pentru expertiză la laboratoarele de chimie judiciară pentru a se stabili dacă

puteau produce autoaprinderea.

autodeghizarea semnăturii, disimularea propriei semnături în scopul negării eiulterioare. La semnăturile autodeghizate este specifică modificarea mai mult a



caracteristicilor generale, pe când la semnăturile contrafăcute acestea se menţin, iar celestrict individuale se omit. În procesul expertizei criminalistice trebuie să se facădistincţie între elementele de autodeghizare şi cele de contrafacere, pe de o parte, şicaracteristicile rezultate din variabilitatea normală a scrisului şi din executarea acestoraîn condiţii neobişnuite. De mare însemnătate în efectuarea expertizei unei semnături cese bănuie a fi autodeghizată sunt scriptele de comparaţie, care trebuie să cuprindă nunumai semnături din aceeaşi perioadă cu semnătura în litigiu, dar şi texte scrise de către

presupusul titular.

autolaborator criminalistic, laborator criminalistic mobil instalat pe un autovehiculspecial amenajat, care are în componenţa sa aparate, dispozitive, truse, instrumente,substanţe şi diferite echipamente necesare efectuării activităţilor de cercetarecriminalistică la faţa locului sau în alte împrejurări. Prin folosirea a. în efectuareacercetării la faţa locului cresc operativitatea şi eficienţa în executarea activităţilor criminalistice, lărgindu-se sfera operaţiunilor tehnico-criminalistice care se pot efectuaîn teren.

automatism, mişcare în scrierea de mână care se realizează datorită deprinderii şi carescapă controlului conştient.

azotaţi (urme de a.), săruri ale acidului azotic cu diferite metale. Pot fi solide,cristalizate, incolore sau colorate în funcţie de natura metalului, solubile în apă. A. potconstitui urme suplimentare ale împuşcăturii, provenind fie din încărcătura cartuşului,fie din arderea nitroderivatului existent în pulberea explozivă. În procesul expertizei se

pun în evidenţă cu difenilamină sau cu brucină dizolvate în acid sulfuric concentrat, cu

care formează coloraţie albastră, respectiv roşie, sau cu acidul fenol sulfonic - coloraţiegalbenă.

azotiţi (urme de a.), săruri ale acidului azotos cu diferite metale. Sunt cristaline,incolore, în general solubile în apă. Prin încălzire se descompun. A. pot fi întâlniţi înurmele suplimentare ale împuşcăturii şi se pun în evidenţă cu reactivul Griess-Iloşway,cu care formează o coloraţie de roşu zmeuriu.

B

balistica judiciară, ramură a tehnicii criminalistice care se ocupă cu examinarea armeide foc, a muniţiei şi a urmelor împuşcăturii, pentru identificarea armei cu care s-a tras,determinarea distanţei şi a direcţiei de tragere, stabilirea stării de funcţionare a armei, avechimii împuşcăturii ş.a. B. îşi elaborează metodele de cercetare pornind de la datele

balisticii generale şi de la teoria identificării criminalistice.

bandaj, ramă inelară din oţel sau din cauciuc care se montează pe janta (obada) uneiroţi de vehicul. Sinonim: şină (când este de oţel), pneu (când este format dintr-un sistem plin cu aer). B. poate deveni în unele cazuri obiect creator de urme şi deci poate fiidentificat după caracteristicile generale şi individuale rezultate din cercetareacriminalistică a urmelor pe care le-a creat.



bandă, şina pe care sunt montate cele două ţevi ale unei arme de vânătoare.

bandă de absorbţie, grup de linii spectrale foarte apropiate din spectrul continuu alunei radiaţii sau care au fost absorbite de o substanţă amplasată între sursa de energie şispectroscop, fiind caracteristică unei specii de molecule sau unui grup de atomi careintră în componenţa moleculei respective. B. este folosită în expertiza criminalistică

pentru identificarea urmelor materie recoltate de la locul săvârşirii faptei, pe bazafrecvenţelor la care sunt amplasate şi a proporţionalităţii amplitudinilor.

bandă gradată, fâşie din cauciuc sau din material plastic conţinând diviziuni metricereale, colorate alternativ în alb şi negru. Dimensiunea pe lungime a unei diviziuni poatefi de 10 cm., 20 cm. sau egală cu distanţa focală minimă a obiectivului unui anumeaparat fotografic. B. marcată în diviziuni de 10-20 cm. se foloseşte, de regulă, laexecutarea fotografiilor judiciare, operative sau de examinare la scară, pentru măsurători

bidimensionale, iar cea marcată în segmente egale cu distanţa focală minimă a unui

obiectiv, pentru realizarea de fotografii judiciare de teren destinate executării demăsurători tridimensionale.

bandă de rulare, parte a anvelopei auto care ia contact cu partea carosabilă în timpulrulării roţii. B. are o varietate mare de desene şi din cauza uzurii capătă o serie decaracteristici individuale care uşurează identificarea.

basculă, v. armă de vânătoare.

bastonată, v. semn grafic.bănuit, persoană asupra căreia există indicii că a comis o faptă penală.

bărbie, parte a cheii prin care sunt împinse verturile ce acţionează zăvorul de închiderea unei broaşte de uşă, sertar etc., care poate crea urme sub formă de striaţii a căror examinare poate duce la identificarea cheii.

bătaia armei de foc, .v. elementele tragerii.

băuturi alcoolice distilate, băuturi naturale obţinute prin distilarea sucurilor de fructefermentate. Au concentraţia alcoolică cuprinsă între 20 şi 60% vol. Prin analiza înlaborator se pot stabili: concentraţia alcoolică, conţinutul în diferite subtanţe toxice,dacă provin din suc de fructe sau sunt preparate din alcool etilic şi uneori char tipul defructe din care provin.

băuturi alcoolice industriale, băuturi alcoolice preparate din alcool etilic, apă, zahăr,arome diferite şi, uneori, coloranţi. Prin expertiza criminalistică a acestora se pot stabili:concentraţia alcoolică, natura componenţilor, cantitatea de zahăr, concentraţiile în

produşi toxici.

băuturi alcoolice nedistilate, băuturi alcoolice obţinute prin fermentaţia naturală asucurilor de fructe (vin şi cidru).sau a unei infuzii de flori de hamei şi malţ (bere).



Concentraţia alcoolică variază între 3 şi 18 % vol. Prin analiză de laborator se potstabili: concentraţia alcoolică, densitatea, extractul în total, cantitatea şi tipul de zaharuri

pe care îl conţin, cantitatea şi tipul acizilor ficşi conţinuţi.

bideltic, tip de desen papilar care are în centru numeroase creste curbe ca un oval saucare se continuă în spirale, laţuri ori alte forme circulare. La două puncte opuse de pe

perimetrul regiunii centrale circulare iau naştere două figuri triunghiulare asemănătoare

literei greceşti Δ (delta).

bifurcaţie, detaliu caracteristic unei creste papilare, carcterizat prin despărţirea acesteiaîn două ramuri. B. constituie o caracteristică individuală în identificarea dactiloscopică.

biocriminalistica, domeniu de cercetare criminalistică a probelor biologice, în scopuladministrării de probe judiciare. B. studiază fenomene aflate la limita de înrudire, detrecere de la biologie la criminalistică. Astfel a devenit posibilă identificarea persoaneidupă firul de păr, spută, sânge, conformaţia spermatozoidului ş.a.

biometrie, metodă de cercetare şi de măsurare a organismelor şi a microorganismelor.De exemplu, în expertiza criminalistică b. se foloseşte pentru examinareaspermatozoizilor în scopul identificării bărbatului în cazul infracţiunilor de viol.

bolile firului de păr, maladii caracteristice părului uman, cu etiologii diferite (boliinfecţioase, ale sistemelor endocrine, micoze etc.) care produc modificări specifice înmorfologia firului de păr. Sunt cunoscute atrofia bulbului cu îngustarea rădăcinii, zonedin tija părului depigmentate, depuneri şi pătrundere de micelii în structura firului, în

teacă sau în bulb, malformaţii ale canalului medular. Modificările morfopatologice ale părului fiind relativ rare, pot constitui caracteristici identificatoare care permit stabilireaapartenenţei la gen.

buclă, 1. Creasta care porneşte de la una dintre marginile desenului papilar, se îndreaptăcătre marginea opusă şi, fără să o atingă, descrie o curbă şi se întoarce la marginea deunde a plecat; 2. Desen papilar de acest tip; 3. traseu grafic caracterizat printr-o curbăînchisă care intră în compunerea unor litere ale scrisului de mână: l , e, f , g şi j; 4. are casinonim laţul.

bură, disc din carton cu care se acoperă pulberea din cartuşele de vânătoare pentru a osepara de alice. Grosimea, materialul şi alte date pe care le poartă b. pot ajuta activitateade identificare. Dacă b. este artizanală, poate conduce uneori la identificarea celui care aconfecţionat-o.

butonieră, detaliu caracteristic pe traseul unei creste a desenului papilar care ia naştere prin despărţirea acesteia în două ramuri care, după un drum scurt, se reunesc. B.constituie una dintre caracteristicile individuale în identificarea dactiloscopică.

C



calculator, sistem fizic care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită şifurnizează rezultatele într-o formă accesibilă utilizatorului. În criminalistică c. esteutilizat pentru: organizarea şi funcţionarea cartotecilor de identificare, pentru

prelucrarea rapidă a rezultatelor obţinute în procesul examinărilor fizico-chimice şi biologice, pentru identificarea persoanelor după amprente, după scris şi după voce, iar în ultimul timp se foloseşte tot mai mult pentru codificarea şi prelucrarea automată aurmelor formă.

calibrul armei de foc, diametrul interior al ţevii. a) la armele cu ghinturi se determinădupă distanţa dintre două câmpuri şi se exprimă în mm. b) la cele de vânatoare, c.reprezintă an număr convenţional, diametrul ţevii fiind cu atât mai mic cu cât cifrarespectivă este mai mare: 12, 16, 18, 20 etc. Acest mod de determinare a c. propus laînceputurile fabricării armelor şi păstrat încă prin tradiţie are în vedere încărcătura ţevii,mai precis numărul de alice (cu diametrul egal cu acela al ţevii) ce se puteauconfecţiona dintr-o livră (433,9 gr) de plumb: 12 alice (bile) indicau calibrul „12“, 16alice calibrul „16“ ş.a.m.d. În realitate, arma de calibrul 12 are diametrul ţevii de 18,5

mm, iar cea de calibrul 16 diametrul de 16,8 mm.

calitatea scrisului, caracteristică de definire a scrisului, de maximă generalitate,referitoare la dinamica execuţiei semnelor grafice. Calitatea mişcării include: a)coordonarea gesturilor inscriptorii (viteză, ritm şi legare); b) complexitatea mişcării (tip,formă, amplitudine, grad de simplificare, lizibilitate, regularitate, armonie şi chiar modul în care se realizează contactul dintre instrumentul scriptural şi suportul scrisului);c) presiunea (intensitatea şi, la scrisurile nuanţate, modul de repartiţie).

camera cartuşului, partea dinapoi a ţevii armei de foc, în care pătrunde cartuşul înaintede darea focului. Forma şi dimensiunea c. sunt în concordanţă cu cele ale cartuşuluifolosit. Particularităţile suprafeţei interioare a c. se imprimă adesea pe tubul de cartuştras, servind la identificarea armei.

canal orb, urmă creată de proiectil la intrarea într-un corp care nu a fost străpuns. C. poate fi mai mult sau mai puţin profund, în funcţie de viteza cu care proiectilul a atinsţinta şi ]n funcţie de consistenţa acesteia.

capăt de creastă papilară, locul de unde începe sau unde sfârşeşte o creastă papilară,în morfologia unui desen papilar. Constituie un detaliu caracteristic de identificare îndactiloscopie.

capcană chimică, tip de capcană criminalistică realizată cu substanţe chimice care, încontact cu corpul sau cu îmbrăcămintea, produc reacţii de colorare, imediată sau cuefect întârziat, ori fluorescenţă.

capcană criminalistică, procedeu ştiinţific care constă în utilizarea unor substanţe sau aunor soluţii chimice, după caz, într-un 1oc precis determinat, pe unele obiecte, pe banietc. în vederea marcării acestora în scop preventiv sau pentru identificarea persoanei.

capsa cartuşului, componentă a cartuşului destinată aprinderii pulberii, căreia în urma percuţiei îi transmite un impuls termic. După locul de plasare, c. pot fi: cu percuţie

http://etc.in/

http://etc.in/



centrală, laterală şi circulară. C. devine obiect purtător al urmei percutorului, care poatefurniza date pentru identificarea armei cu care s-a tras.

caracteristici antropologice, elemente metrice (de ex. dimensiunea oaselor scheletului), de formă (de ex. forma craniului, a urechii, a nasului etc.) şi caracteristicispecifice vârstei (dinţi, cartilagii, păr, etc.) care diferenţiază corpul unei fiinţe umane deal alteia. C. permit în procesul de identificare stabilirea speciei, a sexului, a taliei şi a

vârstei după schelet şi după ţesuturi sau după resturi ale scheletului şi ale ţesuturilor.

caracteristici dactilografice, elemente oferite de un text cu privire la maşina de scris lacare a fost dactilografiat. Unele din ele au valoare generică, iar altele de individualizareconcretă a maşinii de scris. Din prima categorie fac parte: claviatura maşinii, tipulcaracterelor, „pasul“ mecanismului principal, intervalul dintre rânduri şi lungimeaacestora. Caracteristicile dactilografice individuale sunt generate, pe de o parte, de

particularităţile pieselor care alcătuiesc mecanismul maşinii, îndeosebi de particularităţiale braţelor ce susţin semnele grafice şi, pe de altă parte, de particularităţile suprafeţelor

de impact ale semnelor grafice, care se formează în procesul de fabricaţie şi mai ales înacela de exploatare a maşinii. Din categoria c. fac parte: dezalinierile semnelor grafice pe orizontală şi pe verticală, înclinarea acestora spre stânga sau spre dreapta, dedublareasau imprimarea neclară a trăsăturilor, îngrămădiri de semne, intervale inegale întrerânduri, intensitate inegală de imprimare a semnelor, îngroşarea trăsăturilor imprimatedatorată aplatizării (tocirii) metalului, deformările diverselor trăsături, amputarea sauteşirea unor părţi ale literelor, deplasarea unor detalii ale semnelor grafice etc. Acestecaracteristici au o constanţă mai mare decât acelea legate de dereglarea mecanismelor maşinii şi deci o valoare mai mare în procesul de identificare.

caracteristici extragrafice, elemente care, fără să vizeze dominantele grafice, au totuşilegătură cu acestea şi mai ales cu problema stabilirii scriptorului. Dintre acestea fac

parte: felul în care unii scriptori îndreaptă în text erorile materiale de scriere, modul de prindere a hârtiilor când se întocmeşte un act în două sau în mai multe exemplare prinintermediul hârtiei copiative, obişnuinţa unor scriptori de a îndoi marginea stângă ahârtiei pentru ca începutul rândurilor scrise să se afle pe aceeaşi linie ş.a.

caracteristici generale de identificare, 1. însuşiri sau semnalmente generale, relativneschimbătoare, care definesc o anumită categorie de obiecte sau numai o parte dintreacestea. 2. Acele particularităţi proprii numai unei anumite grupe de fiinţe sau deobiecte. C. constituie temeiul determinării apartenenţei la gen a obiectelor supuseexaminării criminalistice, cunoscută în literatura de specialitate şi sub denumirea deidentificare generică sau de stabilire a apartenenţei la grupă.

caracteristici identificatoare, semnalmentele generale şi individuale pe baza cărora sestabileşte apartenenţa la gen sau se individualizează un anumit obiect concret, care seaflă în legătură cauzală cu infracţiunea cercetată. În identificarea criminalistică suntavute în vedere caracteristicile care se referă la: a) construcţia (structura) exterioară aobiectului (instrumente de spargere, urme de mâini, urme lăsate de interiorul ţevii pe

proiectil etc.); b) componenţa obiectului, de exemplu, componenţa lubrifianţilor sau acarburanţilor, a sângelui sau a vopselurilor; c) deprinderile funcţionale şi obişnuinţelemotrice ale persoanei, de exemplu scrierea, gesturile, mimica etc.



caracteristici individuale de identificare, însuşiri sau semnalmente, relativneschimbătoare, proprii unei anumite fiinţe sau unui anumit obiect. C. constituietemeiul identificării criminalistice a obiectului concret care are legătură cauzală cuinfracţiunea cercetată. În literatura de specialitate mai sunt întâlnite şi sub denumirea decaracteristici particulare sau speciale.

caracteristici ale scrisului, însuşiri care individualizează grafismul fiecărei persoane,servind 1a identificarea acesteia. Specificitatea caracteristicilor scrisului constă, în

primul rând, în aceea că ele formează un complex individual. Unele caracteristici se potîntâlni sub aceeaşi formă la mai multe persoane. Combinarea lor însă este proprie pentrufiecare scriptor. Caracteristicile pot avea caracter general şi individual. Din grupacaracteristicilor generale, denumite şi dominante grafice, fac parte: a) gradul de evoluţiea scrisului (scris inferior, mediu, superior); b) forma scrisului, referitoare la structura deansamblu a acestuia, care să determine, în funcţie de configuraţia literelor, tipulmişcărilor şi gradul lor de complicare; c) dimensiunea scrisului, exprimată în înălţimea

şi în lăţimea semnelor grafice, precum şi în raportul dintre literele depasante şinedapasante; d) înclinarea scrisului, dată de orientarea axei verticale a semnelor grafice;e) viteza scrisului (ritmul sau tempoul de scriere), care se apreciză, în principal, dupăgradul de continuitate a mişcărilor; f) presiunea scrisului, care se exprimă, de regulă, înlăţimea trăsăturilor şi în urmele de adâncime lăsate în stratul hârtiei; g) continuitateascrisului, referitoare la gradul de scriere neîntreruptă, de legare a mişcărilor şi, în final, atrăsăturilor ce alcătuiesc semnele grafice, precum şi combinaţiile acestora; h) spaţiereascrisului, referitoare la intervalul dintre litere; i) orânduirea scrisului sau aşa-ziselecaracteristici tipografice. Caracteristicile individuale ale scrisului se referă la: a)

construcţia semnelor grafice; b) numărul elementelor din care se compun şi forma lor;c) orientarea mişcărilor de execuţie a trăsăturilor; d) modul de începere şi de finalizare asemnelor grafice; e) particularităţi ale corelaţiei mişcărilor (raportul dimensional alliterelor şi al trăsăturilor componente ale acestora, raportul poziţional al extremităţilor superioare şi inferioare ale semnelor grafice, corelaţia înclinaţiei literelor şi elementelor care le compun; f) modul repartizării presiunii în cadrul semnului grafic; g) felul legăriielementelor şi a literelor în cuvinte; h) poziţia literelor unele faţă de altele; i) poziţialiterelor faţă de linia de bază a scrisului; j) poziţia punctelor de intersecţie a trăsăturilor ce alcătuiesc elementele şi literele; k) poziţia punctelor de intersecţie a trăsăturilor delegătură. O altă grupă de caracteristici cu mare valoare individualizatoare o constituiemodul de executare a semnelor de punctuaţie şi a celor matematice, de abreviere a unor cuvinte, felul cum este scrisă data, cum sunt numerotate paginile, particularităţile de

bifare şi de subliniere a unor menţiuni, de intercalare a unor cuvinte omise sau deîndreptare a unor erori comise în momentul scrierii.

caracteristici sonore ale armelor de foc, parametri fonoacustici generali şi individualicare permit stabilirea identităţii armei de foc cu care s-a tras. Prin c. generale se înţeleg

particularităţile acustice relativ neschimbătoare ale urmelor sonore generate deîmpuşcătură, armare şi percuţie, proprii unui grup de arme de foc. Acestea sunt: a)aspectul general al desenului descris de nucleele sonore majore şi minore; b) aspectulgeneral al desenului descris de diagrama amplitudinii medii de frecvenţă; c) aspectulgeneral al desenelor din sonogramele de detaliu şi durata în care se înscrie urma sonorăa împuşcăturii, a armării sau a per cuţiei. Prin c. individuale se înţeleg particularităţile



acustice relativ neschimbătoare ale urmelor sonore ale împuşcăturii, ale armării sau ale percuţiei, proprii unei singure arme de foc. Acestea sunt: a) nucleele majore (N.M.)(numărul, forma, intensitatea, durata, continuitatea pe verticală, continuitatea peorizontală, frecvenţa, bara care marchează explozia şi pauza dintre nuclee); b) nucleeleminore (N.m.) (numărul, forma, intensitatea, durata, continuitatea liniară pe verticală,frecvenţa şi pauza între nuclee); c) amplitudinea medie de frecvenţă (numărulunghiurilor pozitive, numărul unghiurilor negative şi forma unghiurilor).

caracteristici topografice, elemente de individualizare a grafismului referitoare lamodul de orânduire al acestuia. C. se referă la dispunerea textului în pagină, existenţa,mărimea şi forma marginilor textului (scris nemarginat, încadrat sau sinistro-marginat),mărimea alineatelor, amplasarea titlului, a datei, a semnăturii şi a altor elemente aleînscrisului, mărimea intervalelor dintre cuvinte şi dintre rânduri, forma şi direcţiaacestora din urmă (convexe, concave, suitoare, coborâtoare).

caracteristici ale vocii, parametri fonoacustici relativ neschimbători, proprii unui grup

sau unui singur vorbitor. În această categorie se înscriu desenul descris de formanţi,durata unui cuvânt, a unei propoziţii sau a unei fraze şi intensitatea sunetului, formanţii,antiformanţii, frecvenţa formanţială şi frecvenţa tonului fundamental, bara de sonoritate,formanţii de nazalitate, tranziţia, bara care marchează explozia consoanelor, duratafiziologică a unui sunet, dinamica vocii, locusul şi desenele din construcţia unor formanţi sau a unor antiformanţi.

caracteristici ale vorbirii, parametri relativ neschimbători ai vorbirii aparţinând unuigrup sau unui singur vorbitor. În această categorie se înscriu: stilul limbii neliterare şi

stilul limbii literare, particularităţile fonetice (accentul, intonaţia, deprinderea de a prescurta anumite cuvinte, apariţia unor corecturi şi modul propriu de a pronunţacuvintele străine), defecţiuni de pronunţie (în loc de „noroc“ se pronunţă „nooc“),

particularităţi gramaticale (morfologice şi sintactice).

carbonizare, descompunerea termică a unor combustibili solizi (cărbuni de pământ,lemn, materiale textile, plastice etc.) în prezenţa unor cantităţi reduse de aer sau înabsenţa acestuia. În cazul unor incendii, în procesul expertizei se pot stabili, după gradulde carbonizare a materialelor care au ars, date cu privire la intensitatea incendiului,locul de iniţiere, direcţia de propagare, existenţa sau absenţa curenţilor din aer,temperatura dezvoltată în timpul incendiului etc.

carioca, instrument de scriere cu rezervorul din fibre sintetice îmbibate în cernealăspecială, care se scurge printr-o tijă (confecţionată tot din fibre sau dintr-o masăsintetică poroasă) care face contactul cu hârtia în timpul executării scrisului. Trăsăturilerealizate cu un asemenea instrument sunt de obicei late şi au cerneala distribuităuniform, nelăsând în genere urme de presiune (de adâncime) în stratul hârtiei.

cartoteca dactiloscopică, sistem de organizare şi de clasare manuală a fişelor cuamprente digito-palmare după formele care permit regăsirea sigură şi rapidă a acestora

pe baza examinării urmelor papilare. Sunt cunoscute următoarele tipuri de cartoteci: a)c. decadactilară, în cadrul căreia amprentele celor zece degete pot fi cartate după

http://aces-tuia.ca/

http://aces-tuia.ca/



formule ca cea complet adeltică 1111

1111

−

−

=

A

A

până la cea deltică, cum ar fi 4444

4444

−

−=

B

B

; b)c. palmară, care este de natură recentă şi funcţionează pe baza formulei de clasificare adesenelor palmare; c) c. monodactilară , organizată pe baza unui complex de formulecare permite identificarea făptuitorului după urme lăsate de un singur deget.

cartotecă de identificare, sistem de organizare şi de clasare manuală, cu ajutorul

calculatorului electronic sau al laserului, a datelor cu privire la persoanele care au comisfapte penale sau la obiectele folosite ori destinate să servească la comiterea deinfracţiuni, cât şi cu privire la obiectele care sunt produsul activităţii infracţionale.

cartuş, tip de muniţie folosită la armele de foc portabile, atât militare, cât şi sportive, devânătoare ori speciale. La prima categorie de arme, c. se compune din tub, capsă,încărcătură de pulbere şi glonţ. Cele de vânătoare pot fi cu glonţ, dar cele mai multesunt încărcate cu alice. Unele tuburi de c., în special cele pentru arme de calibru redus,nu au capsă, materialul de iniţiere fiind dispus pe marginile rozetei. La orice c. se ia în

consideraiţie greutatea sa, greutatea glonţului (respectiv numărul de alice), greutateaîncărcăturii de pulbere şi greutatea tubului. Majoritatea c. au imprimate pe fundultubului o serie de inscripţii referitoare la: numărul sau iniţiala fabricii producătoare,lotul de fabricaţie, anul fabricaţiei (marcat de obicei numai prin ultimele două cifre),uneori materialul din care este confecţionat c. (codificat) şi calibrul armei, mai ales lacele de vânătoare. La unele c. cu destinaţie specială, capsa se acoperă cu un strat devopsea de o anumită culoare. Toate aceste caracteristici pot servi în cadrul expertizeicriminalistice pentru determinarea apartenenţei la grup a armei cu care s-a tras.

catastrofă aeriană, eveniment produs ca urmare a unor fapte ce constituie încălcarea cuştiintă sau din neglijenţă a regulilor de zbor, care au condus la degradarea sau prăbuşireaunui mijloc de zbor sau la coliziunea a două aeronave, dacă prin aceasta s-a produsmoartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane ori distrugerea saudegradarea aeronavelor, a unor bunuri terestre sau a mărfurilor încredinţate pentrutransport. Cercetarea la faţa locului a unei c. permite descoperirea urmelor şi a celorlaltemijloace materiale de probă pentru stabilirea adevărului. Pe parcursul investigăriilocului faptei, echipa de cercetare va colabora cu comisia de expertiză tehnică.

catastrofă feroviară, eveniment produs ca urmare a unor fapte care constituieinfracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, constând în: deraierea, răsturnareasau prăbuşirea unui mijloc de transport; tamponarea a două mijloace de transportferoviar sau a unui mijloc de transport feroviar cu un alt vehicul, dacă prin aceasta s-a

produs moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane ori distrugerea saudegradarea mijloacelor de transport feroviar, a instalaţiilor de cale ferată sau amărfurilor încredinţate pentru transport. Pe tot parcursul cercetării, echipa de cercetaretrebuie să colaboreze cu comisia de expertiză tehnică.

catastrofă navală, eveniment produs ca urmare a unor fapte ce constituie încălcarea cu

ştiinţă sau din neglijenţă a regulilor de navigaţie şi care a condus la degradarea sau lascufundarea unei nave, la coliziunea a două vase sau la eşuarea unei nave, dacă prinaceasta s-a produs moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane oridistrugerea sau degradarea navelor, a instalaţiilor portuare sau a mărfurilor încredinţate



pentru transport.

cazier judiciar, sistem de organizare şi de clasare a fişelor de evidenţă în care suntconsemnate datele privind antecedentele penale ale unei persoane.

cărare de paşi, un fir de urme consecutive ale tălpii (încălţămintei) drepte şi stângi,care pot fi create de făptuitor la faţa locului, a căror examinare oferă date despre

următoarele elemente ale mersului: a) direcţia mersului; b) linia mersului; c) lungimea pasului; d) lăţimea pasului; e) unghiul de mers. Prin cercetarea acestor elemente alemersului se staibilesc relaţii între acestea şi persoana care a putut crea c., ajungându-sela identificarea acesteia. V. şi direcţia mersului, linia pasului, linia de mers,lungimea pasului şi unghiul mersului.

centrul dactilogramei 1. Unul din punctele pe care se sprijină capetele liniei lui Galton(delta-centrală) de la reticulul lupei dactiloscopice în vederea codificării unei amprente

papilare; 2. Punctul situat în mijlocul desenului papilar şi care, în funcţie de configuraţia

nucleului, se determină astfel: a) la nucleul laţ simplu: locul unde se termină curburalaţului în partea opusă deltei; b) la nucleul laţ liniar: capătul superior al crestei papilareaflat în interiorul său; c) la nucleul laţ biliniar: capătul superior al crestei papilare careeste mai depărtată de delte; d) la nucleul laţ multiliniar: capătul superior al crestei

papilare situate la jumătate plus una din totalul crestelor (numărul dinspre partea deltei)când sunt cu soţ şi al crestei din mijloc când sunt fără soţ; e) la nucleul laţuri

suprapuse: locul de intersectare a lor; f) la nucleul laţuri suprapuse liniare: capătulsuperior al crestei papilare aflat în interiorul laţului mai depărtat.

centru deltic, unul dintre punctele pe care se sprijină capetele liniei lui Galton (delta-centrală), de la reticulul lupei dactiloscopice, în vederea codificării unei amprente papilare pentru a putea fi introdusă în cartotecă. C. se determină astfel: la deltele negre,în locul de contact al celor două braţe; la deltele albe, punctul din spaţiul triunghiular aldeltei situat la distanţe egale faţă de cele trei laturi. V. şi centrul dactilogramei.

cenuşă (urme de c.), resturi solide pulverulente rămase la locul săvârşirii uneiinfracţiuni în urma arderii complete a unui material combustibil. Are compoziţiecomplexă, predominând substanţele minerale, în principal săruri de potasiu, fosfor,calciu, magneziu etc. Poate conţine elemente specifice materialului care a ars (ex. bariudin hârtii speciale folosite la confecţionarea unor documente sau urme de produşi

petrolieri). Prin expertiza criminalistică a c. se pot stabili natura componenţilor anorganici şi eventual organici pe care îi conţine, tipul materialului care a ars (lemn,hârtie, material textil), dacă incendiul a fost iniţiat sau întreţinut cu ajutorul unor substanţe uşor inflamabile (produşi petrolieri, fosfor, etc.).

cercetarea la faţa locului, activitate de urmărire penală care constă în percepereanemijlocită de către organele de urmărire penală sau de către instanţele de judecată alocului săvârşirii infracţiunii şi examinarea acestuia pentru descoperirea, fixarea şiridicarea urmelor infracţiunii şi a altor mijloace materiale de probă, stabilirea moduluicum s-a comis fapta, identificarea făptuitorului şi probarea activităţii infracţionale. Unrol deosebit în desfăşurarea acestor activităţi îl au mijloacele şi metodele criminalistice.C. se face în prezenţa martorilor asistenţi, cu excepţia cazului când acest lucru nu este

http://cartoteca.c.d.se/








posibil.

cercetarea locală, v. cercetarea la faţa locului.

cerneală (urme de c.), urme de lichid sau de pastă care conţin colorant rămase la loculsăvârşirii faptei sau pe actele în litigiu. Expertiza criminalistică a urmelor de c. se facedin punct de vedere chimic, traseologic şi poate stabili natura şi tipul urmei, pigmenţii

conţinuţi, succesiunea şi continuitatea sau intersectarea traseelor executate cu c.

ceruză, pulbere albă aderentă folosită pentru relevarea urmelor papilare latente. Se maiutilizează şi ca pigment alb în culorile de ulei folosite în pictură. În timp, c. şi colorantulcu c. se înnegresc datorită reacţiei cu hidrogenul sulfurat şi sulfurile existente în aer.Examinarea gradului de înnegrire a c. poate constitui un indiciu cu privire la vechimeatabloului. Redarea culorii albe se poate face prin spălarea cu apă oxigenată.

cheie falsă, cheie care imită numai în parte cheia originală, dar poate pune în mişcare

verturile ce acţionează zăvorul unei încuietori. Poate fi identificată după striaţiile lăsate pe părţile componente ale sistemului de închidere.

cheie potrivită, cheia potrivită prin încercări, dintr-un şir de alte chei, care permitedeschiderea unei încuietori. Poate fi identificată după striaţiile caracteristice lăsate peverturile sistemului de închidere la care s-a folosit.

chestionar, listă de întrebări care se pot pune persoanei ascultate după ce aceasta a povestit liber tot ceea ce cunoaşte în legătură cu fapta cercetată.

chimie judiciară, parte a criminalisticii care se ocupă cu examinarea complexă asubstanţelor sau a amestecurilor de substanţe chimice din care sunt formate urmele-materie descoperite şi ridicate de la locul săvârşirii infracţiunii în scopul identificăriifăptuitorilor şi administrării probelor necesare aflării adevărului în procesul judiciar. C. se bazează pe legile, metodele, procedeele şi tehnicile de lucru ale chimiei analitice,fizico-chimice şi pe regulile specifice efectuării expertizei criminalistice.

cianoză, coloraţie albastru-vineţie a pielii şi a mucoaselor datorată creşteriiconcentraţiei de hemoglobină din sânge. C. apare la unele boli cardiace sau pulmonare.Apare de asemenea pe faţa persoanelor decedate ca urmare a asfixiei (spânzurare,sugrumare, sufocare etc.).

cicatrice, semn rămas după vindecarea unei plăgi pe piele, afectând morfologiadesenului papilar. C. constituie un detaliu caracteristic de identificare a unei amprente

papilare.

cifră octanică, valoarea numerică convenţională prin care se indică gradul de detonaţieal unui carburant folosit în motoarele cu explozie. În expertiza criminalistică, constituieun indicator al calităţii benzinei, prin determinarea ei putându-se stabili dacă proba decarburant a fost falsificată.

câine de urmărire, câine dresat în mod special pentru prelucrarea urmei de miros pe

http://actio-uc.it/

http://judiciar.c.j.se/




http://actio-uc.it/





baza căreia descoperă autorul infracţiunii, prin urmărirea acestuia pe drumul parcurs dela locul faptei, cât şi pentru descoperirea unor obiecte abandonate, pierdute ori ascunsede către făptuitor. În scopul valorificării în bune condiţiuni a urmelor de miros uman,trebuie luate măsuri de conservare a acestora, încă din momentul sosirii la faţa locului.

clasificarea armelor do foc, sistem propriu balisticii judiciare de orânduire a armelor de foc în mai multe categorii după criterii diverse. 1. După destinaţie se disting: a) arme

militare (puşti, carabine, automate, pistoale, revolvere); b) arme sl portive (puşti decalibru redus, pistoale, revolvere); c) arme de vânătoare (cu ţeava lisă, ghintuită saucombinată); d) arme speciale (de semnalizare, de start etc.). 2. După lungimea ţeviiexistă arme cu: a) ţeava scurtă (pistoale, revolvere); b) mijlocie (automatele); c) lungă (puştile, carabinele, armele de vânătoare şi cele sportive). 3. După modul de funcţionarese deosebesc: a) arme neautomate, cu repetiţie, la care încărcarea şi eliminareacartuşului se face manual, şi arme semiautomate, la care pentru fiecare foc trebuie să seapese pe trăgaci, restul operaţiunilor fiind automate; b) arme automate, cu foc continuuatât timp cât se apasă pe trăgaci. 4. După construcţia canalului ţevii: a) arme cu ţeavă

lisă (netedă); b) arme cu ţeavă ghintuită; c) arme cu ţevi combinate. 5. După calibru: a)arme cu calibru mic (până la 6,35 mm); b) mijlociu (între 6,35 mm şi 9 mm); c) mare(peste 9 mm). 6. Balistica judiciară cunoaşte şi alte criterii de clasificare a armelor defoc, cum ar fi: a) după modul de fabricaţie; b) după muniţia folosită; c) după numărul de cartuşe; d) după sistemul închizătorului şi cel de percuţie ori de extragere acartuşului etc. Se disting în acelaşi timp: a) armele pneumatice, la care proiectilul esteexpulzat datorită comprimării aerului; b) arme atipice (ascunse), confecţionate defabrică prin imitarea unor obiecte, de exemplu a stiloului; c) arme de construcţiemeşteşugărească ; d) arme transformate, în special prin retezare (scurtarea ţevii).

clasificarea dactiloscopică, operaţie prin care amprentele papilare (digitale, palmare, plantare) sunt ordonate şi grupate după anumite criterii în diferite clase. Se cunoscnumeroase c. care poartă denumirea după autorul care le-a conceput: Hennry, Galton,Vucetich, Daae, Olaritz etc., toate având la bază numărul şi poziţia deltelor şi formanucleului.

claviatura maşinii de scris, totalitatea tastelor pe care apasă dactilograful pentru a seimprima semnele grafice. Majoritatea maşinilor de scris au claviatura compusă din patrurânduri de taste, cu câte două semne pe fiecare. Caracteristicile claviaturii ce seexaminează în cadrul expertizei criminalistice pentru identificarea maşinilor de scrissunt: a) numărul şi natura semnelor; b) poziţia şi modul lor de asociere pe capul

braţului; c) existenţa unor litere din alfabetele străine; d) anumite semne matematice saude punctuaţie etc.

coautor 1. Participantul care a contribuit în mod nemijlocit, alături de unul sau maimulţi autori, la înfăptuirea activităţii care constituie elementul material al infracţiunii. 2.Cel care a contribuit la înlăturarea sau la paralizarea rezistenţei pe care o întâmpinăsavârşirea infracţiunii.

cocoş, v. mecanismul de dare a focului.

codul deontologic al expertului criminalist, ansamblu de norme de etică profesională



ale expertului, care şi-au dovedit validitatea în practica de expertiză.

codificarea scrisului, metodologie de clasificare a scrisului de mână pe bazacaracteristicilor generale în vederea organizării scriptotecii. Metodologia cuprinde: a)cod al simbolurilor care exprimă caracteristicile posibile ale scrisului; b) formula deînscriere a simbolurilur aparţinând unui scris dat; c) sistem de clasificare a scrisurilor după formulă.

coeziunea scrisului, v. continuitatea scrisului.

colorant (urmă de c.), substanţă care are proprietatea de a colora diferite materiale cucare vine în contact sau care intră în compoziţia acestora. Urmele de c. pot apărea cadepuneri pulverulente pe corp, îmbrăcăminte şi alte obiecte, pe sol, sub formă de pete(formate prin îmbâcsirea suportului sau prin contactul soluţiei colorantului cu suportul -de obicei ţesături. Căutarea urmelor de c. se face prin observare directă sau cu aparateoptice, în lumină naturală sau sub radiaţii U.V. Prin expertiza fizico-chimică a urmelor

de c. se poate stabili: a) dacă urma este de colorant, tipul acestuia (textil, de cernealăetc.); b) domeniul de activitate în care se întrebuinţează; c) denumirea comercială sauindustrială a acestuia; d) dacă are aceeaşi compoziţie chimică, aceeaşi concentraţie însubstanţa activă sau aceeaşi nuanţă de culoare cu modelele de comparaţie prezentate.

combină electronooptică, dispozitiv complex cu surse de raze infraroşii şi ultravioletefolosit în expertiza criminalistică pentru examinarea actelor în vederea stabiliriifalsurilor.

combustibil (urme de c.), resturi de material solid, lichid sau gazos, natural, artificialsau sintetic, care au proprietatea de a arde, descoperite la locul săvârşirii uneiinfracţiuni. Cercetarea urmelor de c. în laboratoarele de chimie judiciară poate oferiorganelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată date cu privire la cauzele care au

produs incendiul, dacă a fost sau nu posibilă o autoaprindere, dacă incendiul a fostîntreţinut printr-o substanţă uşor inflamabilă, natura acesteia etc.

comisia de expertiză, comisie formată, de regulă, dintr-un număr impar de experţi dincadrul unui laborator sau al unui institut de criminalistică, pentru efectuarea uneiexpertize criminalistice. Legea procesual penală a adoptat atât sistemul expertizei unice(un singur expert), cât şi sistemul expertizei în comisie.

comparare, v. examinarea comparativă.

compararea scrisurilor, procedeu de examinare comparativă a scrisurilor în litigiu şide comparaţie, folosit în expertiza criminalistică a scrisului pentru identificareascriptorului. Concluzia la care se ajunge în urma comparării scrisurilor trebuie să se

bazeze pe totalitatea caracteristicilor generale şi individuale şi nu pe elementele deasemănare ori de deosebire izolate. În ultimii ani, cercetările sunt orientate spretehnicizarea şi obiectivizarea procedeelor de comparare a scrisurilor, spre folosirea unor

procedee cantitative de examinare precum: a) grafometria; b) procedeul înregistrării şitotalizării asemănărilor (+) şi deosebirilor (-); c) procedeul medianei trăsăturilor,recomandate în analiza scrisului; d) procedeul dispersiei grafice, indicate în analiza

http://izolate.in/

http://izolate.in/



semnăturilor; e) procedeele matematico-statistice; f) aplicarea teoriei probabilităţilor etc. Experţii cercetează posibilitatea folosirii în expertiza grafică a calculatoarelor electronice şi a laserului. În perspectivă se întrevede o „memorare“ a acelor caracteristici grafice pe care ochiul omenesc le percepe foarte slab sau deloc, o„fotografiere“ a reflexelor de scriere şi, în final, materializarea structurii stereotipuluidinamic. Folosirea calculatoarelor electronice şi a laserului pentru examinarea scrisuluiva contribui la obiectivizarea concluziilor.

componentele corpului uman, părţile principale ale corpului uman. C. trebuie descrisede organele de urmărire penală şi de instanţele de judecată, în mod riguros ştiinţific înactele procedurale, ca de exemplu: în procesele verbale de cercetare la faţa locului şi dereconstituire, în rapoartele de expertiză, în actul de acuzare şi în sentinţele judecătoreşti.a) Partea din faţă a c. este compusă din: 1. regiunea parietală; 2. regiunea frontală; 3.regiunea temporală; 4. regiunea tiroidiană; 5. regiunea claviculară; 6. regiunea humeală;7. regiunea treimii superioare anterioare a braţului; 8. regiunea treimii medii anterioarea braţului; 9. regiunea treimii inferioare anterioare a braţului; 10. plica cotului; 11.

regiunea treimii superioare anterioare a antebraţului; 12. regiunea treimii mediianterioare a antebraţului; 13. regiunea treimii inferioare anterioare a antebraţului; 14.articulaţia pumnului; 15. regiunea pectorală dreaptă; 16. regiunea sternală; 17. regiuneaarticulaţiei scapulo-umerale; 18. regiunea axilară; 19. regiunea interioară a braţului; 20.faţa exterioară a braţului; 21. faţa anterioară a braţului; 22. faţa internă a articulaţieicotului; 23. faţa anterioară a antebraţului; 24. faţa interioară a antebraţului; 25. faţa

palmară; 26. faţa exterioară a antebraţului; 27. regiunea hipocondrului; 28. regiuneaombilicală; 29. regiunea pectorală stângă; 30. flanc (drept sau stâng); 31. regiunea

pubiană; 32. regiunea scrotală; 33. treimea superioară anterioară a coapsei; 34. treimea

medie anterioară a coapsei; 35. treimea inferioară anterioară a coapsei; 36-37. regiuneagenunchiului; 38. treimea superioară a gambei; 39. treimea medie a gambei; 40. treimeainferioară a gambei; 41. faţa dorsală a labei piciorului; 42. faţa externă a coapsei; 43.faţa anterioară a coapsei; 44. faţa internă a coapsei; 45. faţa internă a gambei; 46. faţaanterioară a gambei; 47. faţa externă a gambei; 48. maleola internă; b) partea din spatese compune din: 1. regiunea parietală; 2. regiunea temporală; 3. regiunea occipitală; 4.regiunea cervicală; 5. regiunea suprascapulară; 6. regiunea vertebrală; 7. regiuneainterscapulo-vertebrală; 8. regiunea posterioară a articulaţiei scapulo-umerale; 9. faţadorsală a mâinii stângi; 10. regiunea exterioară a antebraţului; 11. faţa posterioară aantebraţului; 12. regiunea anterioară a antebraţului; 13. faţa posterioară a articulaţieicotului; 14. regiunea exterioară a braţului; 15. faţa posterioară a braţului; 16. regiuneainterioară a braţului; 17. regiunea scapulară; 18. regiunea costală posterioară (toracală);19. regiunea lombară; 20. regiunea fesieră; 21. regiunea sacro-coccigiană (interfesieră);22. treimea posterioară superioară a braţului drept; 23. treimea posterioară medie a

braţului drept; 24. treimea posterioară inferioară a braţului drept; 25. faţa posterioară aarticulaţiei cotului; 26. treimea posterioară superioară a antebraţului; 27. treimea

posterioară medie a antebraţului drept; 28. treimea posterioară inferioară a antebraţuluidrept; 29. regiunea palmară a mâinii; 30. faţa externă a coapsei stângi; 31. faţa

posterioară a coapsei stângi; 32. faţa internă a coapsei stângi; 33. spaţiul popliteu; 34.faţa externă a gambei stângi; 35. faţa posterioară a gambei stângi; 36. maleola externă;37. faţa plantară; 38. calcaneul; 39. treimea posterioară superioară a coapsei drepte; 40.treimea postero-mediană a coapsei drepte; 41. treimea postero-inferioară a coapseidrepte; 42. spaţiul popliteu; 13. treimea postero-superioară a gambei drepte; 44. treimea



postero-mediană a gambei drepte; 45. treimea postero-inferioară a gambei drepte.

concentraţia alcoolică, cantitatea totală de alcool existentă într-o băutură alcoolicănaturală sau industrială distilată sau nedistilată. C. se exprimă procentual în volume sauîn grame de alcool etilic. Sinonime: tărie alcoolică, grad alcoolic.

concluzia expertului, rezultatul cercetării întreprinse de expert şi răspunsurile acestuia

la întrebările formulate de organul judiciar, precum şi părerea de specialitate asupraobiectului expertizei. C. poate fi: a) cert pozitivă , atunci când formulează un răspunscategoric pozitiv la întrebarea pusă de organul judiciar. De exemplu: „Testamentul estescris, datat şi semnat de I.M.“; b) cert negativă , când expertul dă un răspuns categoricnegativ la întrebarea pusă de organul judiciar. De exemplu: „Testamentul nu este datat,scris şi semnat de I.M.“ c) probabilă , atunci când părerea afirmativă sau negativă aexpertului sau a specialistului este incertă. De exemplu: „Semnătura pusă pe chitanţa înlitigiu a fost probabil executată de M.O.“ De cele mai multe ori, asemenea concluziisunt determinate de cantitatea sau calitatea materialului supus examinării; d) de

imposibilitate, când expertul sau specialistul se află în imposibilitatea de a da răspuns laîntrebările puse de către organul judiciar. În general, asemenea concluzii suntdeterminate de aceleaşi cauze ca şi în cazul concluziilor probabile, la care se mai potadăuga lipsa de mijloace şi de metode ştiinţifice de cercetare.

confluenţă, detaliu al desenului papilar caracterizat prin locul de unire a două creste papilare. V. şi bifurcaţie, contopire.

confruntarea, procedeu probatoriu care constă în ascultarea concomitentă a două

persoane ascultate anterior şi separat, în aceeaşi cauză penală, în scopul lămuririiaspectelor din declaraţii între care există contradicţii. C. se poate face între învinuiţi,inculpaţi, martori, parte vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă sau uneoriîntre martor şi învinuit ori inculpat, învinuit şi inculpat, învinuit şi parte vătămată etc.

consemnarea declaraţiei, activitate procedurală prin care organul judiciar fixează înscris, într-o declaraţie, arătările făcute de persoana ascultată. Organul judiciar esteobligat să ceară o declaraţie scrisă personal de învinuit numai cu privire la învinuirea cei se aduce înainte de a fi ascultat. C. trebuie să se facă cu obiectivitate şi să ţină seamade particularităţile de vorbire ale persoanei ascultate, de gradul de pregătire culturalăetc. Este interzis să se denatureze pe orice cale conţinutul arătărilor persoanei ascultate.În declaraţie nu se vor consemna concluzii sau păreri ale persoanei ascultate, cuvinteindecente sau prin care s-ar face apologia unor infracţiuni. La terminarea consemnării,declaraţia scrisă i se citeşte persoanei ascultate, iar dacă aceasta cere i se dă să ocitească. Dacă este de acord cu conţinutul, persoana ascultată va semna pe fiecare

pagină şi la sfârşit. Declaraţia scrisă este semnată în acelaşi mod şi de către organul decercetare care a efectuat ascultarea, precum şi de către interpret, în cazul în care a fostfolosit. Dacă persoana ascultată revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau cere săse facă unele completări, rectificări sau precizări la declaraţia scrisă, acestea seconsemnează şi vor fi certificate prin semnătura persoanei respective. Orice altecompletări, rectificări sau precizări care schimbă sensul frazei şi sunt făcute fărăsemnătura persoanei ascultate nu sunt valabile.

http://nedistilata.c.a.se/



http://judiciar.in/


http://judiciar.in/



conservarea urmelor infracţiunii, operaţie care are drept scop păstrarea urmelor infracţiunii sau a obiectului purtător de urmă în starea în care au fost descoperite şi

protejarea lor împotriva factorilor distructivi, până la fixarea acestora. C. se realizează,în principal, prin încadrare (însemnarea cu cretă albă sau colorată de jur-împrejurulurmei infracţiunii); marcare (cu ajutorul plăcuţelor indicatoare numerotate din trusacriminalistică sau, în lipsa acestora, cu alte obiecte improvizate de la locul faptei);acoperire (cu diferite obiecte - cutii de tablă sau de carton, bucăţi de placaj, coli de

hârtie, de polietilenă etc. Dacă urma va fi exploatată prin folosirea câinelui de serviciu,se va ţine seama ca obiectul cu care este acoperită să nu aibă miros de petrol, usturoi,ardei etc., care să afecteze mirosul acesteia); pază (prin instalarea unuia sau a maimultor posturi de pază pentru a asigura locul faptei).

constatarea adăugirilor în manuscrisuri, stabilirea intervenţiilor interioare într-unînscris, realizabilă prin examinări grafice, fizico-chimice şi după criteriul ordiniicronologice a trăsăturilor intersectate. Dintre procedeele mai frecvent folosite pot fiamintite: a) diferenţierea cromatică (fotografică separatoare de culori); b) comportarea

sub incidenţa radiaţiilor invizibile (ultraviolete, infraroşii, Röentgen); c) examinareamicroscopică; d) comportarea faţă de reactivi, îndeosebi a cernelurilor care, tratate cudiferiţi solvenţi, pot avea reacţii diferite: decolorare, schimbarea nuanţei de culoare,întinderea rapidă pe hârtie etc.; e) analiza cromatografică pe hârtie şi în strat subţire.

constatarea medico-legală, mijloc de probă pentru stabilirea existenţei infracţiunii, acauzelor unei morţi violente. Poate fi dispusă în tot cursul urmăririi penale. C. esteobligatorie şi se dispune de către organul de urmărire penală în cazurile de moarteviolentă, de moarte din cauze necunoscute ori suspecte, precum şi atunci când este

necesară examinarea corporală a învinuitului sau a victimei pentru a se constata pe corpurmele infracţiunii.

constatarea tehnico-ştiinţifică, activitatea de constatare, de interpretare şi devalorificare ştiinţifică imediată a urmelor, a mijloacelor materiale de probă şi aîmprejurărilor de fapt, în scopul identificării făptuitorului şi a obiectelor folosite pentrusăvârşirea infracţiunii.

constatarea tehnico-ştiinţifică criminalistică, v. constatarea tehnico-ştiinţifică.

contactul psihologic, una dintre metodele psihologice ale tacticii criminalistice aascultării. Succesul ascultării depinde în mare măsură de modul în care organul judiciar reuşeşte să-şi apropie persoana ascultată. Greutatea constă în aceea că fiecare persoanăîn parte constituie o entitate psihologică faţă de care organul judiciar trebuie să găsească„modul individual“ de a o aborda, precum şi limbajul comun cu ajutorul căruia să obţinăcele mai complete şi mai veridice declaraţii necesare justei soluţionări a cauzei. Pentruaceasta este necesară crearea unei anumite ambianţe, care ţine atât de amenajareacabinetului în care se realizează ascultarea, cât mai ales de comportarea organului

judiciar. Stabilirea contactului psihologic poate fi considerată ca preludiul „luptei“ carese va da între organul judiciar şi persoana ascultată, care, deseori, au interese opuse. Unc. bine stabilit presupune: a) absenţa unei figuri arogante, superioare, ironice sauinvective; b) afirmarea unui comportament la care obligă funcţia organului judiciar; c)eliminarea înfumurării şi a fanfaronadei; d) nu trebuie să se ceară în mod insistent să se



facă declaraţii; e) organul judiciar trebuie să fie stăpân pe el, calm, serios, ponderat şiobiectiv; f) persoana care face ascultarea trebuie să domine situaţia supraveghind strictezitările, reflexele, reacţiile; g) să nu facă promisiuni pe care nu poate să le respecte; h)să fie evitaţi termenii care ar putea inhiba persoana ascultată; i) atmosfera propiceascultării să fie menţinută tot timpul. Ascultarea trebuie facută cu totală bună credinţă şicu loialitate. Între organul judiciar şi persoana ascultată să existe acea stare de sintonie,acel flux nevăzut care să poarte într-o parte şi cealaltă cele mai complete şi mai

obiective date.

contaminarea urmelor, impurificarea urmelor materie cu poluanţi diferiţi străini deconţinutul propriu urmei criminalistice. Existenţa poluanţilor în urmele examinate poateconduce la rezultate şi la concluzii eronate. C. se poate produce cu ocazia ridicării şiambalării probelor sau a examinărilor de laborator prin reactivi, aparatura folosită sauatmosfera poluată. Pentru evitarea acestei stări de lucruri se recomandă folosireareactivilor de calitate superioară (pro-analisy) şi a apei deionizate sau bidistilate,

precum şi spălarea corectă a aparaturii de laborator.

continuitate liniară, procedeu care permite identificarea unui obiect prin comparareaurmelor ridicate de la faţa locului cu urmele create experimental de obiectul deidentificat. Urmele liniare (striaţiile) sunt de regulă microscopice şi pot fi lăsate de lamatoporului, a unui cuţit, de un burghiu, de ţeava armei pe glonţ, de lama unui cleşte etc.Compararea constă în aşezarea celor două urme-striaţii una în continuarea celeilalte

pentru a se verifica dacă există acelaşi număr de linii, aceeaşi lăţime şi aceleaşi plasamente.

continuitatea scrisului, caracteristică grafică generală cunoscută sub denumirea decoeziunea scrisului. C. reflectă gradul de legare a semnelor grafice în cuvinte, adică deexecutare a trăsăturilor fără ridicarea instrumentului scriptural de pe hârtie.Continuitatea poate fi mare, medie şi mică, în funcţie de numărul de litere legate întreele la majoritatea cuvintelor dintr-un text. Scrisul se consideră a) legat , atunci cândsemnele grafice în cuvinte sunt executate cu mişcări neîntrerupte; b) grupat , când suntlegate câte 2-3 semne; c) tocat , când semnele grafice nu sunt legate între ele. C. este îndirectă interdependenţă cu viteza scrisului, respectiv într-un raport direct proporţionalcu aceasta.

contopire, detaliu al desenului papilar care indică locul unde două creste papilare seunesc formând în continuare o singură creastă. Pentru a aprecia dacă două creste

papilare se unesc ori dacă una se desface în două, detaliile caracteristice ale amprentelor se citesc de-a lungul crestelor în sensul acelor de ceasornic. C. constituie detaliucaracteristic de identificare în expertiza dactiloscopică.

contopire triplă, detaliu al desenului papilar care indică locul unde trei creste papilarese unesc într-o singură creastă. C. constituie detaliu caracteristic de identificare a unuidesen papilar.

corpusculi Barr, (în expertiza criminalistică), corpusculi periferici în nucleul somaticinterfazic la mamifere placentare de sex femel, reprezentând unul din cei doicromozomi X din variotipul sexului femel. Indivizii masculi nu posedă c., atunci când

http://eronate.c.u.se/





http://creasta.ca/


http://creasta.ca/



au structura cromozomului normală XY. În cazul unor anomalii (disjuncţiacromozomilor sexului) pot apărea femele cu doi sau trei c. (în structura XXX sauXXXX) sau masculi cu unul sau doi c. ( în structura XXY sau XXXY). Evidenţierea c.în firul de păr permite stabilirea sexului persoanei de la care provine. Pentruevidenţierea acestuia se folosesc coloranţi cum sunt: reactivul Schiff (procedeulFeulgen), orceină acetică, violet de crezil, carmin în soluţie acetică, Giemsa etc.Examinarea se poate face numai pe fire de păr care păstrează teaca epitelială (foliculul).

Pentru cercetare se prelevă foliculul prin încălzire şi macerare scurtă în acid acetic,obţinându-se frotiul. Pentru observarea c. se colorează frotiul cu orceină sau azur eosină, după care se examinează la microscop în lumină naturală.

corpusculi de meconiu (urme de c.), particule provenite din conţinutul intestinuluifoetal. Pot fi descoperite în procesul cercetării la faţa locului a întreruperilor ilegale desarcină sau în cazurile de pruncucidere. Prin examinarea microscopică se pot evidenţiacelule epiteliale intestinale galben-verzui, cristale de colesterină şi picături de grăsime.Uneori pot fi amestecate cu lichid amniotic. Prin expertiza biocriminalistică se poate

stabili existenţa meconiului şi eventual grupa sanguină a fătului de la care a provenit.

cosmetice (urme de c.), resturi de substanţe folosite la îngrijirea feţei şi a părului. Ex.:creme, pudre, rujuri, uleiuri, vopsele de păr, parfumuri. Sub formă de urme de c. se potgăsi pe victimă, pe făptuitor sau pe obiectele cu care aceştia au venit în contact la loculsăvârşirii infracţiunii. Urmele de c. se pot forma prin: contactul direct dintre victimă şifăptuitor, obiectele de îmbrăcăminte sau altele aparţinând acestuia (urme de ruj de buze

provenit de la victimă pe pielea ori hainele făptuitorului sau pe un pahar găsit la loculfaptei), răsturnarea unei cutii cu pudră sau a unui flacon cu parfum etc. Forma lor poate

fi de mânjitură şi de pete. În cazul parfumurilor se pot forma urme de miros. Expertizacriminalistică a urmelor de c. se face traseologic şi chimic, putându-se stabili natura(pudră, cremă, ruj), tipul (marca), asemănarea calitativă cu modelul de comparaţie şimodul în care a fost creată urma. În cazul parfumurilor, uneori se poate stabili drumul

parcurs de făptuitor înainte şi după comiterea faptei.

creastă papilară, proeminenţă liniară curbă care se găseşte la om pe faţa internă adegetelor, a palmelor şi a tălpilor.

cretoscopie, metodă de examinare microscopică a traseului marginilor unei creste papilare în scopul descoperirii formelor particulare identificatoare.

crimă, denumire folosită în unele legislaţii penale care clasifică infracţiunile în raportcu gravitatea lor în crime, delicte şi contravenţii sau numai în crime şi delicte pentru adesemna infracţiunile cele mai grave.

criminal, persoană care a săvârşit o crimă.

criminalist, persoană specializată în tehnica, tactica şi metodica criminalistică.

criminalistică, ştiinţă relativ recentă. A apărut la sfârşitul sec. XIX, părintele ei fiindsocotit Hans Gross, judecător de instrucţie şi profesor de drept penal la Universitateadin Graz. În 1883, prin lucrarea „Handbuch für Untersuchungsrishter“ (Manual pentru



judecătorul de instrucţie), reeditată sub titlul „System der Kriminalistik“, Hans Gross pune bazele criminalisticii ca ştiinţă independentă. C. este o ştiinţă multidisciplinarăcare se ocupă cu elaborarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice, a metodelor şi a procedeelor tactice de descoperire, fixare, administrare şi examinare a probelor în scopul cercetăriişi prevenirii infracţiunilor.

criminalitate, totalitatea infracţiunilor săvârşite pe un anumit teritoriu, într-o anumită

perioadă de timp.

criminologie, ştiinţă relativ recentă care cercetează starea şi dinamica infracţiunilor,cauzele şi condiţille care le generează sau le favorizează, în scopul elaborării metodelor de prevenire şi de combatere a lor.

criterii de apreciere a declaraţiilor, norme de apreciere a declaraţiilor martorilor, ca parte a unui proces conştient care foloseşte metodele generale ale gândirii logice:analiza, sinteza, inducţia, deducţia etc. Specificul acestor metode în procesul judiciar

constă în: 1. studierea şi compararea faptelor; 2. studierea şi compararea izvoarelor.Elementele de fapt şi izvoarele din care sunt deduse nu pot fi rupte unele de altele. Larândul ei, compararea elementelor de fapt se poate referi la: a) compararea elementelor conţinute în însăşi declaraţia persoanei ascultate; b) compararea elementelor cuprinse îndeclaraţia persoanei ascultate cu elemente cuprinse în alte probe. Compararea se face pedouă trepte: pe prima treaptă se urmăresc asemănările şi deosebirile, iar pe a douatreaptă se determină şi se lămuresc cauzele acestora, care pot avea la origine înţelegereadintre persoana inculpată şi persoanele interesate, influenţarea persoanei ascultate,redarea obiectivă şi completă a faptului perceput, declaraţiile mincinoase,

particularităţile individuale ale persoanei ascultate ş.a.cromatină sexuală (în exepertiza criminalistică), formaţie heterocromatică de formăsemilunară, care se găseşte numai în celulele sexului feminin. Se pune în evidenţă cudestulă uşurinţă în celulele epiteliale, dând coloraţie intensă cu cristal violet. Se găseşteşi în celulele tecii firului de păr. Punerea sa în evidenţă permite stabilirea sexului

persoanei de la care a provenit firul de păr examinat.

cromatograf în fază gazoasă (în expertiza criminalistică), dispozitiv compus dincoloana cromatografică, camera detectoare, amplificator şi injector, care permiteexecutarea cromatografiei în fază gazoasă. Cu ajutorul c. se pot examina, în cadrulexpertizei criminalistice, băuturile alcoolice, stupefiantele, urmele de produse petroliere,urmele de parfum ş.a.

cromatografie (în expertiza criminalistică), metodă analitică ce permite separareacomponenţilor existenţi într-un amestec, pe baza capacităţii diferite de repartiţie aacestora, între două faze: una fixă (adsorbantul) şi una mobilă (eluentul). Se cunosc maimulte procedee cromatografice: a) pe coloană; b) pe hârtie; c) în strat subţire; d) în fazăgazoasă; e) în fază lichidă; f) electroforeza. C. se aplică în criminalistică pentrusepararea şi identificarea diferitelor substanţe toxice, a coloranţilor, a băuturilor falsificate, determinarea haptoglobinelor, examinarea cernelurilor ş.a.

cromatografie în fază gazoasă (în expertiza criminalistică), procedeu cromatografic în



care faza staţionară, dispusă într-un tub de sticlă sau de oţel de lungimi diferite, esteformată dintr-un material solid granulat adsorbant sau o substanţă lichidă depusă pesuprafaţa unui material solid adsorbant, constituind coloana cromatografică.Identificarea componenţilor separaţi se bazează pe calcularea timpului de reţinere pecoloana cromatografică, proprietate caracteristică fiecărui component dacă se lucreazăîn condiţii standard. Procedeul permite şi determinarea cantitativă a componenţilor,măsurându-se suprafaţa de sub curba cromatografică corespunzătoare fiecăruia dintre ei.

Datorită rezoluţiei bune pe care o are, gazcromatograful a fost cuplat cu spectrometrulde masă, fiind folosite la analiza structurală a compuşilor separaţi. În criminalistică c.este folosită 1a analiza băuturilor, produşilor petrolieri, stupefiantelor, toxicelor,

peliculelor de vopsea, fibrelor textile, explozibililor etc.

cromatografie pe hârtie (în expertiza criminalistică), procedeu cromatografic în carefaza staţionară este o hârtie poroasă (cromatografică) ca atare sau impregnată cu săruri,acizi, baze sau substanţe organice. În c. se pot aplica diferite tehnici de lucru, care diferăîntre ele prin sistemul folosit la developare, respectiv tehnica ascendentă, descendentă şi

circulară. În tehnica ascendentă, faza mobilă migrează în sens ascendent, în ceadescendentă ea coboară, iar în cea circulară migrează din centrul fazei staţionare catremarginile ei, componenţii separaţi dispunându-se pe cercuri concentrice. Încriminalistică este folosită în examinarea cernelurilor, a coloranţilor, a pesticidelor, astupefiantelor etc.

cromatografie în strat subţire (în expertiza criminalistică), procedeu cromatografic încare faza staţionară este depusă sub forma unui strat subţire (0,1-2 mm) pe suprafaţaunei plăci de sticlă, de aluminiu sau film de poliester. În criminalistică c. este folosită

pentru identificarea stupefiantelor, a altor psihotrope, a diferitelor toxice organice, acoloranţior, a cernelurilor, ş.a.

cromatograma (în expertiza criminalistică), înregistrare grafică a separăriicromatografice în gazcromatografie, cromatografie pe hârtie şi electroforeză.Gazcromatograma cuprinde punctul de start, linia de bază şi vârfurile cromatograficecorespunzătoare componeţilor separaţi. C. sunt folosite în expertiza criminalistică

pentru demonstrarea rezultatelor examinărilor efectuate de specialist sau de expert, scop pentru care se anexează la rapoartele de expertiză.

cromozom (în expertiza criminalistică), formaţiune filiformă plasată în nucleulcelulelor, care permite determinarea sexului din urmele de sânge şi din firele de păr. C.sexuali sunt diferiţi prin combinarea în pereche cromozomică în celulele masculine(XY) şi cele feminine (XX).

croşet, v. semn grafic.

cutia închizătorului, piesa de legătură pentru toate mecanismele principale ale armeide foc. Ea serveşte, în principal, la ghidarea mişcării închizătorului şi a cuplării acestuiacu ţeava.

D



dactilogramă, urma desenului papilar, imprimată pe suprafaţa unui obiect. D. este dedouă feluri: a) imprimată voluntar, denumită şi impresiune digitală ori amprentă digitalăde comparat; b) imprimată involuntar cu ocazia comiterii unei fapte penale, denumită şiurmă digitală sau amprentă digitală în litigiu.

dactiloscop, persoană specializată în examinarea, clasificarea şi identificareaamprentelor lăsate de desenul papilar.

dactiloscopie, domeniu al ştiinţei criminalistice care are ca obiect identificarea unei persoane după amprentele digitale, palmare şi plantare.

danteliform, subtip de desen papilar în clasificarea dactiloscopică, facând parte dintipul amorf. Subtipul d. este format, în total sau în parte,din fragmente de creste papilare care cad perpendicular pe şanţul de flexiune,

succedându-se neregulat, uneori intercalate cu sectoare punctiforme, creând aspectulunei dantele.

date puse la dispoziţia expertului, expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialuldin dosar necesar pentru efectuarea expertizei. El poate cere lămuriri organului deurmărire penală ori instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări alecauzei. De asemenea, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul care a dispusexpertiza, părţile pot da expertului explicaţiile necesare.

declaraţiile învinuitului (inculpatului), arătări făcute în cursul procesului penal decătre învinuit (inculpat) care se referă la fapta şi la învinuirea ce i se aduce, precum şi laalte elemente de fapt de natură să servească la aflarea adevărului în- cauză. D. seconsemnează în scris.

declaraţiile martorilor, arătări ale persoanelor care au cunoştinţă despre vreo faptă sauîmprejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauză, făcute într-un proces

penal, în faţa organului judiciar. D. se consemnează în scris.

declaraţie mincinoasă, fapta martorului de a face afirmaţii mincinoase, ori de a nuspune tot ceea ce ştie cu privire la împrejurările esenţiale în legătură cu care esteascultat.

declaraţii sincere, declaraţii făcute de persoanele ascultate fără intenţia de a denaturasau de a ascunde cunoştinţele pe care le au cu privire la împrejurările săvârşirii fapteicercetate. Sinceritatea nu se confundă cu veridicitatea. Declaraţia unei persoane poate fisinceră dar neveridică, din cauza unor carenţe ale proceselor psihice care concură laformarea mărturiei.

declaraţii veridice, arătări ale persoanelor ascultate care au legătură cu cauza şi suntconforme cu realitatea celor întâmplate (exprimă adevărul), nu deformate cu intenţie sauca urmare a unor erori determinate de reprezentări greşite ori de alte cauze.



defectoscopie (în expertiza criminalistică), metodă de examinare nedistructivă aobiectelor sau a materialelor metalice pentru descoperirea defectelor acestora (fisuri,incluziuni, goluri, variaţia proprietăţilor magnetice) cu ajutorul unui fascicul de radiaţiiX, a ultrasunetelor sau a unui câmp magnetic. În criminalistică, d. este folosită pentruexaminarea unor conducte sau a unor vase metalice în vederea stabilirii unor eventuatefisuri prin care s-a scurs un material inflamabil sau care a generat o explozie, a ţevilor de armă, a mecanismelor armelor de foc, a încărcăturii acestora etc.

deghizarea scrisului, disimulare a propriului grafism în scopul îngreunării identificării.Stabilirea autorului este totuşi posibilă.

deghizarea vocii şi a vorbirii, activitate conştientă a vorbitorului de modificare acaracteristicilor vocii şi ale vorbirii pentru a nu fi recunoscut. Prin procedeele elaboratede ştiinţa criminalistică, deghizările de voce şi vorbire pot fi stabilite şi ca urmarevorbitorul poate fi identificat.

deltă, detaliu al desenului papilar care descrie o figură triunghiulară care ia naştere laconfluenţa a trei grupări de creste papilare, fiecare grupare având direcţia crestelor diferită de a celorlalte două. D. Poate fi: a) albă, figură forrnată dintr-un spaţiutriunghiular care ia naştere la conflenţa a trei grupari de creste. Delta albă poate fi:deschisă, când laturile nu sunt unite la niciunul dintre unghiurile triunghiului; deschisăla două unghiuri; deschisă la un singur unghi şi închisă, când laturile se unesc la toatecele trei unghiuri; b) neagră, figură papilară cu trei braţe asemănătoare literei majuscule„Y“ care ia naştere la confluenţa a trei grupări de creste papilare. Delta neagră poate fi:cu braţele egale, cu două braţe egale, cu braţele inegale şi delta neagră-lungă.

demonstraţia, metodă care serveşte la fundamentarea concluziilor expertului. D. se poate realiza pe mai multe planuri: a) logic, în care d. se întemeiază pe legile gândirii,ale logicii dialectice şi formale; b) logic metodic, în care d. se bazează pe metodespeciale dinainte stabilite; c) matematic, bazat pe logica formală, operând cu metodestatistico-matematice; d) vizual, materializat în ilustraţii fotografice, diagrame, tabeleetc. Metodologia demonstraţiei presupune o teză de demonstrat şi fundamentuldemonstraţiei. Prin teza de demonstrat se are în vedere acea judecată ce reflectăadevărul, dar care trebuie demonstrată. Fundamentarea constă în judecăţi dinaintedemonstrate ca fiind adevărate şi din care rezultă în mod firesc adevărul tezei dedemonstrat. De exemplu, demonstrarea faptului că glonţul extras din victimă este tras dearma seria V537C91 se fundamentează pe adevăru1 că interiorul ţevii armei respectivenu poate fi identic decât cu el însuşi.

depasantă, v. semn grafic.

depăşire, detaliu caracteristic al desenului papilar marcat de locul unde sfârşitul uneicreste papilare depăşeşte cu 2-3 mm. începutul altei creste care îşi are traseul alăturat.

deprinderi de scriere, se formează în procesul învăţării scrierii şi au la bază camecanism fiziologic reflexele condiţionate (stereotipuri dinamice), ce iau naştere înurma numeroaselor repetări şi exerciţii de scriere. Se disting trei principale grupe de d.:a) tehnice, referitoare la ţinerea instrumentului scriptural, aşezarea hârtiei în raport de

http://magnetic.in/

http://magnetic.in/



scriptor, poziţia acestuia în momentul scrierii; b) grafice, care constau în capacitatea ca prin mişcările mâinii şi ale instrumentului scriptural să se reproducă literele, cifrele şialte semne, precum şi combinaţia acestora (cuvinte etc.); c) ortografice-lingvistice,

privitoare la scrierea corectă, la modul de construcţie a propoziţiilor şi a frazelor, lavocabularul şi la stilul de expunere folosit. Ceea ce caracterizează în primul rând scrisulsunt deprinderile tehnice şi grafice, întrucât ele se referă la forma şi la aspectul său. Pe

baza reflectării acestora în scris, expertul îşi poate forma o imagine despre gradul de

evoluţie a grafismului, precum şi despre particularităţile de execuţie ale semnelor grafice luate atât izolat, cât şi în interdependenţă. Deprinderile grafice, în special, suntacelea care îşi pun amprenta pe individualitatea şi pe stabilitatea relativă a scrisului. Laidentificarea autorului unui grafism se iau însă în consideraţie şi se coroborează toatedeprinderile manifestate în scris.

dermatoglifă, configuraţie a crestelor papilare transmisă ereditar (asemănătoare, dar nuidentice). D. se folosesc în procesul expertizei medico-legale de stabilire a paternităţii.

descoperirea microurmelor, operaţiune tehnico-tactică de căutare la locul săvârşiriiinfracţiunii a microurmelor, în care se utilizează aparate optice de examinare(microscopul de buzunar, stereomicroscopul etc.), surse de iluminare dirijabile, lămpicu halogeni, surse de radiaţii ultraviolete şi infraroşii. Este recomandabil ca activităţilede căutare şi de descoperire a microurmelor să se facă, pe cât posibil, în laborator şi nudirect la faţa locului, unde există riscurile de a nu putea fi detectate ori de a fi pierdutesau distruse. În aceste situaţii, obiectele presupus purtătoare de microurme se ridică dela faţa locului ambalate cu deosebită grijă şi se transportă la laborator.

descoperirea urmelor, operaţiune tehnico-tactică de căutare la faţa locului a urmelor infracţiunii utilizând, în funcţie de genul urmei căutate şi de natura obiectului purtător alurmei, diferite substanţe, instrumente, dispozitive sau aparate şi punerea în evidenţă aacelor urme care nu sunt vizibile. Procesul căutării urmelor la faţa locului sefundamentează pe interpretarea tehnico-ştiinţifică a urmelor în locul săvârşiriiinfracţiunii.

desen papilar, configuraţie formată de crestele papilare pe suprafaţa pielii de pe degete,de pe interiorul palmei şi al tălpii piciorului uman. D. poate fi laţ, cerc, oval etc.

detaliu papilar, amănunt al formei unei creste papilare.

detector de explozivi, dispozitiv folosit la căutarea şi descoperirea unor exploziviascunşi în diferite scopuri infracţionale. Funcţionarea lui se bazează pe proprietateaunor componente electronice complexe de a detecta vapori sau particule de substanţeexplozive care există în atmosferă ca urmare a volatilizării normale a acestora.

detector de metale, dispozitiv folosit pentru a constata şi descoperi obiecteleferomagnetice ascunse şi care au legatură cu infracţiunea. Din categoria acestor detectoare fac parte: detector de metale cu câmp magnetic, utilizat în cazul căutării lafaţa locului a unor arme şi a altor obiecte feromagnetice, cum ar fi: proiectile, tuburitrase, cutii sau alte ambalaje metalice în care sunt ascunse obiecte ce prezintă interes

pentru cauză. De asemenea, se mai foloseşte şi pentru examinarea persoanelor sau a



unor bagaje aflate asupra acestora, în vederea descoperirii obiectelor metalice care aulegătură cu infracţiunea. Cel mai uzitat tip de detector cu câmp electric este detectorulde mine, adaptat la necesităţile activităţilor criminalistice.

detector de minciuni, v. poligraf.

detector cu radiaţii, dispozitiv emiţător de radiaţii cu ajutorul căruia se pun în evidenţă

diferite categorii de urme, substanţe sau materiale. a) D. cu raze infraroşii poate fifolosit pentru: evidenţierea urmelor tragerii pe mâini şi pe îmbrăcăminte, identificareadocumentelor falsificate, precum şi pentru depistarea substanţelor toxice. b) D. cu razeultraviolete se poate utiliza pentru evidenţierea urmelor digitale şi stabilirea persoanelor sau a obiectelor marcate cu capcane chimice, prin flourescenţă provocată, cât şievidenţierea prin fluorescenţă proprie a urmelor bio1ogice, depistarea actelor şi a

bancnotelor falsificate şi descoperirea unor substanţe toxice şi stupefiante. c) D. cu raze X este destinat pentru punerea în evidenţă a unor obiecte metalice ascunse. Imagineăobiectului apărută pe ecranul detectorului poate fi fixată în scop probator prin

fotografiere, filmare sau videofilmare.

detector de substanţe radioactive, dispozitiv sensibil, portabil, cu regim de lucruautonom, folosit pentru descoperirea de radiaţii sau a zonelor contaminate radioactiv. D.este un aparat electronic, tranzistorizat, portabil, autonom şi conceput pentru o gamălargă de măsurători, fiind prevăzut cu sonde pentru măsurarea dozelor în cazul detectăriiunor izotopi radioactivi emiţători de radiaţii. Funcţionarea optimă a detectorului serealizează în cadrul limitei de temperatură a mediului ambiant de la +10ºC până la +50ºC.

determinarea direcţiei de tragere, metodă de lucru folosită în expertiza balistică,fundamentată pe calcularea matematică a valorii unghiurilor de impact al glonţului cuţinta, atunci când glonţul, în deplasarea sa pe traiectorie, a întâlnit două sau mai multe

planuri ale aceleiaşi ţinte sau ale unor ţinte diferite. În practica activităţii criminalisticese mai folosesc şi alte procedee. În cazul în care glonţul a străpuns două obiecte aflate lao oarecare distanţă între ele, se foloseşte metoda vizării (de exemplu, printr-un cornet dehârtie) şi cea a fixării pe cale fotografică a locului observat în prelungirea axei optice acelor două orificii. Atunci când unul dintre obiecte este străpuns şi în al doilea glonţul s-a oprit, se foloseşte procedeul întinderii unei sfori de la orificiul din urmă prin celstrăpuns, urmărindu-se astfe1 direcţia din care s-a tras. În cazul unui singur obiectstrăpuns sau cu canal orb format de glonţ, direcţia de tragere se poate stabili cuaproximatie şi numai când canalul sau străpungerea sunt suficient de adânci. În canalulformat se introduce o tijă cu diametrul corespunzător, care va indica orientativ direcţiadin care a venit glonţul În acelaşi scop există şi un aparat de vizare în prelungirea tijeiintroduse cu unul din capete în canal. Când obiectul străpuns este relativ subţire, se

poate stabili doar din ce parte a fost străpuns şi, uneori, unghiul de tragere. Aşa, deexemplu, orificiul format în sticlă va avea forma conică, partea mai îngustăreprezentând orificiul de intrare. În tablă metalică şi în carton, precum şi în scândură(obiecte din lemn), direcţia din care s-a tras se apreciază după marginile mai franjurate(uneori cu desprindere de material) ale orificiului de ieşire a glonţului. Pe obiecte deîmbrăcăminte din piele şi pe corpul uman orificiul de intrare şi, deci, direcţia din care s-a tras se stabilesc după inelul de frecare şi de metalizare (urme de fum, de unsoare şi de

http://diferite.in/

http://diferite.in/



metal) aflat la orificul de intrare a glonţului. Direcţia şi unghiul de tragere se potdetermina în mod orientativ şi după alte criterii, cum ar fi aspectul afumării de laorificiul de intrare şi felul cum sunt dispersate alicele. Tragerea perpendiculară peobstacol creează, de obicei, urme de fum şi de alice de formă circulară, iar când se tragesub un anumit unghi, cele două urme au formă elipsoidală. De asemenea, direcţia detragere şi locul de unde s-a tras se mai pot stabili după tuburile de cartuş eliminate dinarmă şi rămase unde au căzut, precum şi după burele şi rondelele de la cartuşele de

vânătoare, care se pot găsi pe direcţia de tragere la distanţe variind între 15 şi 50 m de lagura ţevii armei cu care s-a tras. La determinarea direcţiei de tragere trebuie să se ţinăseama şi de următoarele împrejurări: a) dacă obiectele în care s-a tras au rămas la locullor şi în aceeaşi poziţie; b) posibilitatea ricoşării glonţului; c) posibilitatea deformăriiglonţului în momentul impactului cu obstacolul prin care trece, ceea ce poate duce laschimbarea centrului său de greutate şi deci la modificarea traiectoriei după ieşirea dinacel obstacol; d) eterogenitatea sau diferenţa de consistenţă, de duritate a materialului

prin care trece glonţul, ceea ce poate, de asemenea, modifica linia de zbor; e) boltadescrisă în traiectoria glonţului atunci când se trage de la o distanţă mai mare.

detunător, v. camera cartuşului.

deviere, detaliu caracteristic al desenului papilar care se formează în locul unde douăcreste care vin una în întâmpinarea celeilalte se încovoaie brusc şi se sfârşesc cu puţinînainte de a se întâlni.

diagramă de examinare, diagramă purtătoare a caracteristicilor identificatoaregenerale şi individuale ale urmelor şi ale modelelor de comparaţie folosite în rapoartele

de constatare tehnico-ştiinţifică şi de expertiză criminalistică pentru demonstrareaconcluziilor formulate.

diagramă poligraf, reprezentare grafică a modificărilor produse în respiraţie, rezistenţăelectrodermică, puls şi tensiune, ca urmare a instalării stresului emoţional. D. cuprindetrei trasee grafice: cel de sus reprezintă respiraţia, cel de la mijloc rezistenţaelectrodermică (RED) şi cel de jos tensiunea combinată cu pulsul.

diagramă PSE, reprezentare grafică a modificărilor produse în frecvenţa tonuluifundamental ca urmare a instalării stresului emoţional în voce.

diagrama punctelor de coincidenţă, reprezentare grafică a poziţiei reciproce a punctelor de coincidenţă între o urmă digitală şi o amprentă cu care se compară.

diagrama scrisului, reprezentare grafică în care se transcriu modificările produse înscris de stresul emoţional.

diagrama vocii, reprezentare grafică în care se transcriu caracteristicile vocii şi vorbirii.V. şi vocogramă.

difracţie de raze X (în expertiza criminalistică), metodă de analiză fizico-chimică, bazată pe stabilirea distanţelor interatomice existente între atomii dispuşi într-o reţeacristalină, prin măsurarea poziţiilor maximale de difracţie rezultate din interacţiunea



unei radiaţii cu o anumită lungime de undă (comparabilă cu distanţele interatomice), custructura cristalină. Cunoaşterea acestor mărimi permite caracterizarea şi recunoaştereastructurii cristalului, prin compararea valorilor măsurate cu relaţiile dintre parametrii cedefinesc reţelele cristaline. Pentru obţinerea unei precizii a măsurătorilor parametrilor cristalelor este necesară obţinerea unui număr relativ mare de maxime de d. Aceasta se

poate realiza folosind radiaţii incidente cu lungimi de undă diferite (Metoda Laue) saumodificând parametrii geometrici ai orientării cristalului analizat faţă de direcţia de

propagare a radiaţiei incidente (Metodele Braag şi Scherrer-Debye). Difracţia de radiaţiiX este folosită în criminalistică în examinarea urmelor de natură metalică a soluţiilor, aurmelor de hârtie sau a celor de natură osteologică, pentru realizarea identificării.

difuza copiere, procedeu folosit în principal pentru relevarea scrisului şters completinvizibil sau slab vizibil. D. se bazează pe efectele de sensibilizare şi de desensibilizareoptică a materialelor fotografice. Punând în contact actul alternat cu o placă sau cu ohârtie fotografică, urmele scrisului şters pot provoca un proces fotochimic de natură sămodifice starea halogenurei de argint din emulsie şi să releve astfel imaginea iniţială a

scrisului. Metoda se caracterizează printr-o mare sensibilitate (0,00001% dinconcentraţia normală a colorantului). Se aplică de regulă pentru relevarea scrisuluiînlăturat pe cale mecanică. Prin difuza copiere se relevă, în primul rând, scrisurileexecuate cu materiale care conţin coloranţi organici solubili în apă (aşa-numitelecerneluri de anilină, cernelurile şi creioanele chimice preparate cu albastru sau violet demetil ş.a.). Este posibilă, de asemenea, relevarea unor materiale de scriere care conţincoloranţi anorganici. În ambele cazuri, tehnica de lucru cuprinde trei faze principale:copierea (contactarea materialului fotografic cu actul în litigiu), prelucrarea materialuluifotografic (developare, fixare, spălare) şi reproducerea imaginii (inversarea imaginii

negative a scrisului relevat în imagine pozitivă şi mărirea acesteia la scara dorită).dimensiunea scrisului, caracteristică grafică generală. D. se determină în principal prinmăsurarea înălţimii semnelor grafice nedepasante. Literele mai înalte de 5 mm indicăscrisul mare, între 5 şi 2 mm, scrisul mediu şi sub 2 mm scrisul mic. Înălţimea semnelor grafice poate fi la acelaşi cuvânt în creştere (scris ingladiat sau în scădere, cuvîntulascuţindu-se spre final (scris gladiolat). Reducerea exagerată pe verticală a unor litere,desfăşurarea acestora mai mult pe orizontală, sub forma unui fir, creează scrisuldenumit filiform. După criteriul lăţimii semnelor grafice, scrisurile se împart în dilatateşi strânse (comprimate).

dinamită, (urmă de d.), material exploziv format din nitroglicerină (90-94%) absorbit pe un suport inert (diatomit, praf de cărbune) sau pe alt material exploziv (nitroceluloză,fulmicoton, trinitrotoluen etc.). Există mai multe tipuri: d. I, cu viteză de detonare 6000m/sec şi punct de congelare <8°C; d. II, cu viteză de detonare 6150 m/sec şi punct decongelare la -15ºC; d. antigel şi d. goma, cu viteză de detonare 7800 m/sec şi punct decongelare <8°C. Poate fi identificată prin cercetarea în laborator a resturilor rămase lalocul săvârşirii infracţiunii.

direcţia mersului, axa imaginară longitudinală care trece printre urmele lăsate de piciorul drept şi de cel stâng, reprezentând direcţia de deplasare a persoanei.

direcţia de tragere, v. determinarea direcţiei de tragere.

http://vizibil.d.e.se/





http://anorganici.in/


http://anorganici.in/



disgrafie, dificultate de scriere manifestată în deformarea semnelor grafice, care devinadesea incoerente şi dau naştere la un scris neciteţ. Constituie un indiciu în examinareacriminalistică a scrisului.

dispozitiv pentru orientarea aparatului fotografic, ansamblu mecanic care semontează pe capul trepiedului şi care permite fixarea aparatului fotografic în raport cu

centrul optic al obiectivului şi poziţionarea aparatului în spaţiu, în planurile orizontal,vertical şi înclinat, prin mişcări complexe în jurul centrului optic al obiectivului.Dispozitivul se foloseşte pentru executarea fotografierii metrice în cadrul metodei deaducere la scară prin supraproiecţie a unei fotografii ocazionale sau judiciare care nuconţine element metric şi pentru executarea fotografiei judiciare panoramice.

dispozitiv de reconstituire a seriilor pilite, aparat cu sursă proprie de curent electricsau alimentat la reţea care permite recontstituirea seriilor pilite.

dispunerea la cerere, dispunerea la cererea oricăreia dintre părţi a expertizeicriminalistice. Aceasta poate fi dispusă de organul de urmărire penală ori de instanţa de judecată, pe tot parcursul procesului.

dispunerea constatării tehnico-ştinţifice, activitate procedurală a organului deurmărire penală de a dispune examinarea urgentă a unor mijloace de probă, situaţii defapt sau împrejurări aflate în pericol de dispariţie sau de modificare. D. poate fi cerutăde oricare dintre părţi. În actul prin care organul de urmărire penală dispune efectuareaunei constatări tehnico-ştiinţifice se stabilesc întrebările la care specialistul sau

tehnicianul trebuie să răspundă, precum şi termenul în care aceasta trebuie efectuată.dispunerea expertizei criminalistice, activitatea procedurală a organului de urmărire

penală sau a instanţei de judecată de a dispune examinarea unor urme sau a unor mijloace materiale de probă, în cazul în care constată că, pentru lămurirea unor faptesau împrejurări ale cauzei, sunt necesare cunoştinţe de specialitate. D. se face printr-orezoluţie (ordonanţă) sau printr-o încheiere motivată a instanţei de judecată. Rezoluţia(ordonanţa) sau încheierea prin care organul de urmărire penală sau instanţa de judecatădispune expertiza va cuprinde numele expertului sau al organului competent conformlegii să efectueze expertiza, obiectul acesteia, întrebările la care trebuie să raspundăexpertul, termenul până la care trebuie efectuată expertiza. Expertiza poate fi dispusă petot parcursul procesului penal sau civil.

dispunerea din oficiu, efectuarea unei expertize din oficiu, dacă părţile nu au formulatcereri în acest sens.

distanţa de tragere, distanţa de la gura ţevii armei până la orificiul de intrare aglonţului sau a alicelor în ţintă. D. se poate stabili până în limitele de 1-1,5 m când setrage cu glonţ şi peste aceste limite când se trage cu alice. Tragerea cu ţeava lipită oriaproape lipită de ţintă şi tragerea de la mică distanţă (sub 1-1,5 m) sunt confirmate defactorii suplimentari ai împuşcăturii: a) urmele acţiunii gazelor care, în raport cu naturaţintei, lărgesc orificiul de intrare mai mult decât calibrul glonţului şi produc ruperea(sub formă liniară, de cruce sau stelară), în special a materialelor elastice şi mai ales a

http://specialitate.d.o.e.se/








ţesăturilor. Totodată, gazele provoacă arsuri în jurul orificiului de intrare (materialele deculoare deschisă capătă culori de nuanţe de la galben până la maro închis); b) amprenta

gurii ţevii armei poate să apară uneori pe pielea corpului uman ori pe obiecte cuoarecare consistenţă şi fără orificiu de intrare puternic deteriorat (rupt, ars etc.); c) urmede afumare rezultate din arderea pulberii. Particulele de fum se depun în jurul orificiuluide intrare sub formă circulară, cantitatea lor şi dimensiunea urmei fiind direct

proporţionale cu distanţa de tragere. Gradul de afumare depinde în acelaşi timp de genul

armei şi de cel al muniţiei cu care s-a tras, precum şi de condiţiile tragerii. Activareaurmelor de fum pe obiecte de culoare închis se face în principal cu ajutorul radiaţiilor infraroşii şi prin examinări fotografice; d) urme de pulbere neagră sau incomplet arsă se depun circular în jurul orificiului de intrare. Când se trage cu ţeava lipită, granulelerespective pătrund în canalul format de glonţ sau alice şi nu se mai depun în jurulorificiului de intrare. Cantitatea de pulbere nearsă ce se poate constata pe obiect este cuatât mai redusă cu cât distanţa de la care s-a tras este mai mare. Pentru depistareaacestui gen de urmă se procedează la examinarea în radiaţii infraroşii şi Röentgen,

precum şi la analize chimice (tratare cu soluţii de brucină sau difenilamină, cu acid

sulfuric sau cu soluţie alcoolică de acid hidrorubeanic); e) urme de unsoare, provenitedin ţeava armei, care se pot pune în evidenţă prin examinare în radiaţii ultraviolete sau prin aplicarea pe orificiul de intrare a unei hârtii de filtru peste care se trece cu un fier decălcat; f) eventuale urme de metal provenit din interiorul ţevii armei cu care s-a tras.Acestea se pun în evidenţă, în principal, prin analiza spectrală de emisie. În cazularmelor de vânătoare, la aprecierea distanţei de la care s-a tras se iau în considerare, pelângă factorii menţionaţi, efectul şi zborul burei şi al rondelelor, dar mai ales dispersiaalicelor. În principiu, raza acesteia este direct proporţională cu distanţa de la care setrage. Ea însă este influenţată de diametrul alicelor, de construcţia armei la gura ţevii

(Shoke etc.), de încărcătura eaplozivă, de condiţiile tragerii etc. Pentru apreciereadistanţei pe criteriul dispersiei alicelor - dealtfel, ca şi în celelalte cazuri - sunt necesaretrageri experimentale cu arma corp delict şi cu muniţie corespunzătoare.

dominante grafice, v. caracteristicile scrisului.

dreptul expertului, dreptul expertului de a lua cunoştinţă de materialele dosarului şitotodată de a cere lămuriri cu privire la unele fapte şi împrejurări ale cauzei. Mai poateface propuneri sau observaţii în legătură cu obiectul expertizei, cerând completarea saumodificarea acestuia. În cazul în care datele puse la dispoziţie nu sunt complete, poatecere completarea acestora. Atunci când expertiza se efectuează în comisie, expertul aredreptul să consemneze în raport propria sa opinie dacă este divergentă faţă de acelorlalţi experţi. Potrivit legii procesual penale, expertul criminalist poate să seconsulte cu persoane de specialitate din afara instituţiei sau să permită participareaacestora la efectuarea expertizei.

droguri, substanţe naturale de origine vegetală sau animală întrebuinţate la preparareamedicamentelor. D. pot fi identificate prin metode fizico-chimice moderne folosite înexpertiza criminalistică: gazcromatografie, cromatografie în strat subţire,spectrofotometrie în infraroşu ş.a.

duct, v. semn grafic.



E

ebuliometru Salleron, (în expertiza criminalistică), dispozitiv folosit pentrudeterminarea concentraţiei alcoolice a soluţiilor hidroalcoolice, pe baza punctului de

fierbere. În criminalistică se foloseşte de obicei pentru determinarea concentraţieialcoolice a vinurilor seci sau a soluţiilor cu concentraţii alcoolice mai mici de 18 vol.alcool etilic %.

echipa de cercetare la faţa locului, grup format din organele de urmărire penală,specialişti şi tehnicieni care acţionează în comun pentru cercetarea locului săvârşiriiinfracţiunii. E. se stabileşte în raport cu natura cauzei, terenul cercetat etc. şi are încomponenţa sa, după caz: procuror, organ de cercetare penală (obligatoriu), specialistcriminalist, medic legist, tehnician, conducător al câinelui de urmărire. Pot fi invitaţi şialţi specialişti, din cele mai diverse domenii de activitate, în funcţie de specificul

problemelor pe care le ridică fiecare caz în parte. Toţi aceşti specialişti execută ceea cecere procurorul sau organul de cercetare penală care conduce cercetarea la faţa locului.

ejector, v. eliminarea tubului de cartuş.

electroforeză (în expertiza criminalistică), dispozitiv cu care se execută electroforeza,format dintr-o cameră umedă şi un redresor de curent prevăzut cu o rezistenţă variabilă,cu ajutorul căreia se poate regla tensiunea curentului folosit. Camera umedă esteformată dintr-o cutie din material plastic, având la capete două compartimente

despărţite de restul camerei printr-un perete poros. În compartimente se găsescelectrozii dispuşi în sistem labirint şi soluţia tampon pentru electroforeză, care, prin

pereţii poroşi, pătrunde în camera umedă propriu-zisă, unde îmbibă capetele benzilor dehârtie pe care se etalează probele. Camera umedă este prevăzută şi cu o ramă extensibilă

pe care se întind benzile de hârtie. În criminalistică se foloseşte la examinarca urmelor de sânge pentru determinarea haptoglobinelor. Identificarea produşilor separaţi prin e.se face prin reacţii de culoare specifice tipului de componenţi analizaţi şi princompararea distanţei de migrare a acestora din proba în litigiu şi cea de comparaţie.

element chimic (în expertiza criminalistică), substanţă simplă formată dintr-o singurăspecie de atomi. Este caracterizat prin denumirea sa, simbol, număr atomic şi greutateatomică. Până în prezent se cunosc 105 elemente chimice, 92 găsindu-se în natură,celelalte obţinându-se prin dezintegrări nucleare.

elemente de tatonare în textele dactilografiate, încercarea de aliniere care se face pesemnul grafic imediat premergător menţiunii ce urmează să fie adăugată şi constă înapăsări uşoare pe tasta semnului respectiv şi imprimarea slabă a acestuia.Particularităţile de imprimare a semnelor dactilografice pot şi ele constitui indicii de

stabilire a adăugirii, după cum se poate lua în considerare şi structura diferită a ţesăturii panglicii maşinii de scris, care uneori se imprimă destul de clar pe hârtie.

elementele tragerii, totalitatea caracteristicilor determinate de presiunea gazelor rezultate din arderea pulberii, de viteza glonţului, de reculul produs în momentul



împuşcăturii, de traiectoria proiectilului, de bătaia armei, de energia cinetică a glonţului,de puterea sa de pătrundere şi de distrugere. Presiunea gazelor în interiorul armei, înzona detunătorului atinge valori până la 3000 kgf/cm2, depinzând de tipul şi decantitatea pulberii din cartuş. Datorită acesteia, proiectilul este împins înainte pe ţeavă,având la gura acesteia viteze de 300-500 m/s la revolvere şi pistoale şi de circa 1000m/s la puşti şi carabine. Viteza glonţului este în funcţie nu numai de încărcătura de

pulbere, dar şi de greutatea lui şi de lungimea ţevii. În momentul înaintării proiectilului

pe ţeavă se produce reculul armei, care constă într-o smucitură înapoi, adică pe direcţiaopusă aceleia în care este expulzat proiectilul. La ieşirea din ţeavă, proiectilul se înscrie

pe traiectoria sa, care se măsoară de la gura ţevii până la punctul în care a atins ţinta saua întâlnit un obstacol. Traiectoria are formă alungită în prima parte şi mai curbată în ceade-a doua, fiind influenţată atât de rezistenţa aerului, cât şi de forţa de gravitaţie aPământului. Printre elementele sale figurează linia şi unghiul de tragere, unghiul deincidenţă a proiectilului şi distanţa de tragere. Aceasta din urmă prezintă la rândul eidouă aspecte: bătaia maximă, adică distanţa până la care poate ajunge proiectilul trasdintr-un anumit tip de armă şi bătaia eficace, adică distanţa până la care proiectilul poate

să atingă ţinta şi să o deterioreze. Puterea de pătrundere şi de distrugere a proiectiluluidepinde de energia cinetică sau forţa vie a acestuia (egală cu jumătatea produsului dintremasa sa şi pătratul vitezei lui), de duritatea şi forma lui, de unghiul sub care atinge ţintaşi de natura materialului din care e compus.

eliminarea tubului de cartuş, operaţiunea de expulzare din interiorul detunătorului atubului de cartuş tras. Mecanismul pentru efectuarea acestei operaţii se compune dinextractor, care extrage tubul din detunător şi ejector (dintre opritor sau prag aruncător),care aruncă tubul extras. La unele arme, această funcţie este îndeplinită de fereastra

cutiei închizătorului. Gheara extractoare, ejectorul, fereastra cutiei închizătorului lasăurme pe tubul de cartuş, care pot fi examinate în vederea stabilirii tipului şi a modeluluide armă cu care s-a tras şi a identificării acesteia.

energie cinetică, v. elementele tragerii.

estimarea taliei, procedeu matematic de stabilire a taliei persoanei pe bazadimensiunilor urmei de încălţăminte.

etapele expertizei criminalistice, principalele faze în care expertul îşi împarteactivitatea de cercetare. Acestea sunt: a) studierea şi însuşirea obiectului expertizei; b)examinarea separată a materialului în litigiu şi a celui de comparaţie; c) examinareacomparativă; d) demonstraţia; e) formularea concluziei; f) redactarea raportului deexpertiză.

etapele identificării, stadii parcurse de expert în procesul activităţii de identificare.Identificarea se realizează în două etape: într-o etapă se determină apartenenţa la gen,iar în cea de-a doua se stabileşte obiectul concret a cărui urmă a fost descoperită la loculfaptei. În literatura de specialitate aceste două etape mai sunt cunoscute şi subdenumirea de identificare de grup sau generică şi identificare individuală.

evidenţierea contradicţiilor din declaraţia persoanei ascultate, activitate necesară şiutilă aflării adevărului, care se realizează prin analizarea şi evaluarea atentă şi critică a



arătărilor care au fost fixate în declaraţie, în raport cu realitatea faptelor petrecute, încontextul celorlalte probe existente în cauză. Aceste contradicţii pot fi înlăturate printr-onouă ascultare, prin prezentarea unor mijloace de probă, prin confruntări sau prinefectuarea altor acte procedurale.

evidenţa dactiloscopică, v. cartoteca dactiloscopică.

evoluţia scrisului, caracteristică grafică ce reflectă gradul de însuşire a tehnicii descriere şi care se manifestă în capacitatea de a executa grafismul într-un tempo rapid şicu mişcări coordonate. Scrisurile pot fi de evoluţie inferioară, medie şi superioară. Înraport cu condiţiile de scriere şi de starea scriptorului, gradul de evoluţie se manifestădiferenţiat în diverse manuscrise. Sunt şi factori care duc la un regres al evoluţieiscrisului, printre ei figurind cei de natură anatomo-fiziologică (îmbolnăviri, senilitateetc.) şi modificarea intenţionată a grafismului, fie pentru a imita un alt scris, fie pentrua-şi deghiza propriul scris.

examinarea comparativă, cel de-al doilea stadiu al cercetării obiectelor supuseidentificării; constă în compararea caracteristicilor identificatoare ale obiectului căutatcu cele ale obiectului verificat, în scopul stabilirii asemănărilor şi deosebirilor dintreacestea.

examinarea microscopică, v. microscopie.

examinarea separată, primul stadiu al cercetării obiectelor supuse identificării; constăîn evidenţierea caracteristicilor identificatoare ale obiectelor. Sunt evidenţiate atât

caracteristicile generale, cât şi cele individuale.experimentul judiciar, reproducerea împrejurărilor care au concurat la săvârşireainfracţiunii, pentru ca, prin experienţe, organele judiciare să verifice dacă fapta se putea

produce în anumite condiţii.

experimentul de laborator, repetarea în mod artificial a unui fapt sau a unor împrejurări în care se presupune că au fost create urmele cu importanţă criminalistică.Experimentul trebuie efectuat în condiţiile în care s-a derulat fapta cercetată sau în cares-a creat urma examinată. De exemplu, în crearea urmelor lăsate de instrumentele despargere este foarte important unghiul sub care obiectul respectiv intră în contact cusuprafaţa afectată.

expertul cerut de părţi, specialistul recomandat de părţi să participe la efectuareaexpertizei. Organul judiciar trebuie să facă cunoscut părţilor acest drept al lor. Încazurile în care expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de unlaborator de expertiză criminalistică sau de orice institut de specialitate, dispoziţiileamintite nu sunt aplicabile.

expert criminalist, persoana cu cunoştinţe speciale în domeniul criminalisticii, care îşidesfăşoară activitatea într-un laborator sau într-un institut de expertize criminalistice.

expert, persoana care posedă cunoştinţe de specialitate într-un domeniu al artei, ştiintei



sau tehnicii, desemnată de organul judiciar conform legii, pentru a lămuri anumite stărisau împrejurări de fapt necesare aflării adevărului.

expertiza antropometrică, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect cercetareaştiinţifică a sistemului osos al unui cadavru uman, a clişeului unei persoane dispărutecomparativ cu clişeul craniului, în scopul identificării. Caracteristicile antropometricegenerale şi individuale care permit identificarea se referă la dimensiuni riguros

măsurate, iar cele morfologice se referă cu precădere la componentele anatomice alefeţei, ale nasului, ochilor, dinţilor etc. şi la semnele particulare (negi, pistrui, aluniţe,cicatrici ş.a.).

expertiza balistică, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect cercetareaştiinţifică a urmelor principale şi secundare rămase pe glonţ, pe tubul de cartuş şi peţintă, în scopul stabilirii direcţiei şi a distanţei de tragere, a apartenenţei la grup a armeişi în scopul identificării acesteia.

expertiză biocriminalistică, gen de expertiză criminalistică de dată recentă care are caobiect examinarea urmelor de natură biologică în scopul realizării identificăriicriminalistice.

expertiza chimică judiciară, gen de expertizei criminalistice care are ca obiectidentificarea probelor materiale prin compararea proprietăţilor generale şi individualeale acestora, în scopul administrării de probe judiciare.

expertiza cioturilor de arbori, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect

examinarea cioturilor de arbori pentru identificarea acestora pe baza caracteristicilor puse în evidenţă de desenul inelar, de unele defecte, precum şi identificareainstrumentelor de tăiat.

expertiza complexă, activitatea de cercetare ştiinţifică în care, pentru lămurirea faptelor sau a împrejurărilor cauzei, sunt necesare cunoştinte din mai multe domenii de graniţă.Practica expertizei demonstrează că cele mai frecvente sunt cazurile în care cunoştinteleexpertului criminalist sunt unite cu cele ale medicului legist sau cele ale expertuluicontabil cu cele ale expertului tehnic.

expertiza criminalistică, activitatea de cercetare ştiinţifică a urmelor şi a altor mijloacemateriale de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor,substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor însuşiri ori schimbări interveniteîn conţinutul, structura, forma sau aspectul lor.

expertiza criminalistică a scrisului, gen al expertizei criminalistice, care are ca obiectcercetarea ştiinţifică a scrisului în scopul identificării persoanei. Acest gen de expertizămai este întâlnit în literatura de specialitate şi sub denumirile de expertiză grafică saugrafoscopică. Este total greşită denumirea, încă folosită de unii jurişti, de expertizăgrafologică, deoarece grafologia are cu totul alt obiect decât expertiza criminalistică ascrisului. V. şi grafologie.

expertiza dactiloscopică, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect



identificarea criminalistică a persoanei după urmele lăsate de desenele papilare,caracterizate de cele două proprietăţi esenţiale: unicitate (individualitate) şi fixitate(stabilitate).

expertiza extrajudiciară, activitate de cercetare ştiinţifică efectuată într-o cauză carenu are legătură nemijlocită cu o pricină civilă sau penală dedusă în faţa unui organ

judiciar. De exemplu, expertiza făcută în scopul determinării calităţii unui produs

industrial este extrajudiciară. Practica a demonstrat că, în anumite cazuri, mai înainte dea se pune în mişcare acţiunea penală, deci în prezenţa unei fapte săvârşite, se poatedispune şi efectua o expertiză criminalistică, ce va avea caracterul unei lucrăriextrajudiciare.

expertiza filamentelor de becuri, gen al expertizei criminalistice care are ca obiectcercetarea filamentelor becurilor ce echipează un autovehicul pentru a se stabili dacă aufost sau nu aprinse în timpul impactului şi uneori chiar pentru determinarea vitezei pecare vehiculul a avut-o în momentul impactului.

expertiza filiaţiei, metodologie de examinare sistematică a elementelor care, în stadiulactual al dezvoltării ştiintelor, pot duce la concluzia că progenitura aparţine femeii sau

bărbatului prezentat. E. are în vedere examinarea comparativă între progenituri şi presupusul părinte a următoarelor trei categorii de elemente: morfologie asemănătoare adermatoglifelor; compatibilitate serologică; asemănare în parametri antropologici(asemănarea fizică între progenituri şi părinţi).

expertiza filmului judiciar, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect

identificarea aparatului de filmat folosit, identificarea unei persoane sau a unui loc dupăimaginile filmate, identificarea persoanei după voce şi în final stabilirea unor eventualetrucaje sau mixaje realizate pe filmul judiciar.

expertiza fizică judiciară, gen al expertizei criminalistice care are ca obiectidentificarea sau stabilirea anumitor calităţi ori trăsături ale obiectelor sau alesubstanţelor ale căror urme au fost descoperite la locul faptei, în scopul obţinerii de

probe judiciare.

expertiza fonobalistică, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect cercetareaştiinţifică a urmelor sonore ale împuşcăturii, ale armării sau ale percuţiei, pentruidentificarea armelor de foc după caracteristicile sonore generale şi individuale.

expertiza grafică, v. expertiza criminalistică a scrisului.

expertiza grafologică, v. grafologie.

expertiza grafoscopică, v. expertiza criminalistică a scrisului.

expertiza încuietorilor, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect examinareasistematică a lacătelor, a broaştelor, a zăvoarelor şi a altor încuietori pentru a sedescoperi eventuale urme de forţare, în scopul identificării.



expertiza judiciară, activitatea de cercetare ştiinţifică a unor fapte sau a unor împrejurări ale cauzei, efectuată de către o persoană cu cunoştinţe de specialitate, înscopul aflării adevărului, în cadrul şi cu respectarea dispoziţiilor legale. E. poate ficriminalistică, medico-legală, tehnică, contabilă ş.a.

expertiza picturilor, gen al expertizei criminalistice care are ca obiect cercetarea picturilor pentru a stabili autenticitatea acestora pe baza semnăturii, a însemnelor, a

compoziţiei culorilor şi a pânzelor.

expertiza tehnică a actelor, gen al expertizei criminalistice care are ca obiectcercetarea actelor pentru descoperirea falsurilor. E. presupune: 1. Descoperirea falsuluimaterial (ştersături, adăugiri, contrafacerea semnăturilor cu mijloace tehnice, copierea,

proiectarea etc. - stabilirea succesiunii de executare a diferitelor părţi ale actului,stabilirea vechimii scrisului); 2. Relevarea scrisului invizibil şi slab vizibil (a scrisuluişters pe cale mecanică ori chimică, a celui acoperit cu materiale de scriere sau cu altesubstanţe, relevarea scrisului decolorat sub acţiunea diverşilor agenţi fizici şi chimici,

precum şi a scrisului executat cu diferite cerneluri); 3. Reconstituirea actelor deteriorate(rupte, arse etc.); 4. Examinarea textelor dactilografiate în vederea indentificării maşiniide scris şi a dactilografului, precum şi pentru stabilirea adăugirilor şi a altor împrejurăriale scrierii la maşină; 5. Examinarea impresiunilor de ştampile în scopul stabiliriiautenticităţii acestora şi al identificării exemplarului concret de ştampilă; 6. Examinareamaterialelor utilizate la întocmirea actelor (hârtie, cerneală, pastă, creion etc.) în vedereastabilirii provenienţei acestora, a identificării instrumentelor de scriere, precum şi pentrudeterminarea altor împrejurări referitoare la întocmirea actului. Din expertiza tehnică aactelor fac parte, de asemenea, examinarea mărcilor poştale şi a timbrelor, examinarea

scrisului şi a imprimatelor tipografice, examinarea unor aspecte legate de falsificarea bancnotelor şi a altor hârtii de valoare.

expertiza urmelor de animale, categorie de examinări criminalistice care au ca obiectcercetarea, în special, a urmelor lăsate de copitele animalelor, dar nu sunt excluse şiexaminări de natură fizică, chimică sau biologică, în raport cu urmele concretedescoperite la locul faptei.

expertiza urmelor de obiecte, activitate de cercetare ştiinţifică referitoare la posibilitatea examinării urmelor lăsate de oricare obiect din lumea materială care se aflăîn legătură cauzală cu infracţiunea cercetată în scopul identificării.

expertiza urmelor de vopsea, activitate de examinare fizico-chimică care are ca obiectcercetarea urmelor de vopsea descoperite la locul savârşirii infracţiunii sau peîmbrăcămintea făptuitorului în vederea stabilirii apartenenţei la gen şi uneori chiar laidentificarea obiectului de unde a provenit.

expertiza urmelor de vegetaţie, activitate de cercetare ştiinţifică având ca obiectidentificarea plantei a cărei urmă a fost descoperită la faţa locului, atât pe bazaexaminărilor traseologice, cât şi a celor fizico-chimice, cu ajutorul căreia pot fi lămuriteanumite împrejurări ale infracţiunii cercetate.

expertiza urmelor lăsate de fenomene, activitate de cercetare ştiinţifică având ca



obiect rezolvarea unor probleme de natură chimică şi fizică. De exemplu, expertiza alcărei obiect constă în a stabili dacă incendierea unui imobil s-a datorat unei neglijenţe,unei intenţii criminale sau trăznetului, lămureşte această împrejurare prin rezolvareacelor mai variate probleme de natură fizică sau chimică.

expertiza urmelor lăsate de om, activitatea de cercetare ştiinţifică vizând o gamă largăde probleme, cum sunt urmele palmare, plantare, scrisul, urmele vocii ş.a. în scopul

identificării persoanelor care le-au creat. Fiecare dintre aceste categorii de urme facobiectul anumitor genuri de expertiză, cum sunt: expertiza dactiloscopică, expertizacriminalistică a scrisului, identificarea persoanei după voce şi vorbire etc.

expertiza urmelor mijloacelor de transport, metodologie complexă care are ca obiectexaminarea sistematică a urmelor create cu ocazia savârşirii unei fapte penale folosindun mijloc de transport. E. poate avea ca obiect fie identificarea mijlocului de transport,fie lămurirea unor împrejurări (de ex., stabilirea vitezei de mers dupe urmele defrânare). Pentru efectuarea expertizei care are ca obiect identificarea obiectului creator

de urme se iau în considerare elemente generale şi individuale de identificare care suntdiferite în funcţie de felul urmelor lăsate la faţa locului. În cazul urmelor create de părţile de rulare ale mijlocului de transport, caracteristicile generale sunt:ampatamentul, ecartamentul, numărul de osii, diametrul roţii, lăţimea benzii de rulare,felul bandajului roţii, desenul bandajului roţii, iar cele individuale sunt: formele

particulare ale uzurilor de pe bandaj; tăieturi, ştirbituri, tociri şi ştersături ale desenului;obiecte înfipte în bandaj, petice ale bandajului etc. În cazul urmelor lăsate de: bare de

protecţie, colţul lăzii autocamionului, far şi aripă, elementele individuale sunt modificăriale formei intervenite ca urmare a uzurii. În cazul urmelor create prin resturi ale

geamurilor sparte de la sistemul de iluminare şi de semnalizare luminoasă, expertiza seefectuează prin alăturarea resturilor pentru refacerea întregului, stabilindu-se apoi cemodel de far, semnalizator etc. este cel în cauză şi ce fel de vehicul este echipat cu unastfel de element. În cazul urmelor formate din resturi materiale, ca pelicule de vopsea,mânjituri de vopsea, pete de ulei, vaseline, fragmente metalice, lemnoase sau altele, se

procedează la o examinare chimică cantitativă şi calitativă a acestora comparativ cumostre din colecţii sau modele de comparaţie obţinute de la mijlocul de transportsuspectat a fi creat urmele.

expertiza urmelor lăsate de pistoalele cu bolţuri, gen al expertizei criminalistice careare ca obiect cercetarea tuburilor de cartuş, a urmelor lăsate de bolţuri şi a bolţurilor înscopul identificării pistolului cu care s-a tras.

expertiza urmelor de violare a sigiliilor, gen al expertizei criminalistice care are caobiect examinarea sistematică a urmelor care s-au creat cu ocazia violării sigiliilor înscopul identificării obiectului creator. Urmele de violare se găsesc la sigiliu, la aţă sau lasârmă. La sigiliul cu două feţe, prin examinarea radiologică sau prin defectoscopiegamma se observă dislocarea sforii ori a sârmei din locaşul său. Secţionându-se sigiliulîn două, se constată urme de dislocare a sforii sau a sârmei, precum şi urme ale unuiinstrument ascuţit cu care capetele sforii rupte au fost reintroduse în sigiliu. La sigiliulcu o singură faţă, urmele de violare pot fi realizate prin dislocare cu o lamă. La sigiliileaplicate pe dop la gâtul sticlelor, se observă cu microscopul fie urme ale relipirii, fieurme de străpungere a sigiliului şi a dopului.



expertiza videofonogramei judiciare, v. expertiza filmului judiciar.

expertiza vocii şi a vorbirii, gen al expertizei criminalistice, care are ca obiectcercetarea ştiinţifică a unui complex de caracteristici generale şi individuale relativneschimbătoare ale vocii şi vorbirii, pentru stabilirea: a) autenticităţii fonogrameimagnetice; b) apartenenţei la gen a persoanei; c) identităţii; d) deghizării vocii şi a

vorbirii; e) imitărilor de voce.

explozie, fenomen fizico-chimic manifestat prin producerea brutală şi în cantităţi foartemari de gaze care, prin presiune şi detentă, produc un lucru mecanic deosebit, spargând,îndepartând, distrugând orice obstacol ce se opune expansiunii sau se găseşte în drumullor. La locul unei explozii rămân urme formă şi urme materie specifice acestui fenomensau create prin activităţile omeneşti care au legătură cu producerea exploziei. 1. Urmelespecifice exploziilor sunt: focarul exploziei, schije de obiecte plecate din focar, ruperi(fisuri) ale obiectelor mai rezistente aflate în preajma focarului, urme de fumizare, urme

de distrugere, resturi de materiale sau de obiecte sfărâmate, găsite la distanţe mai maride focar, particule de substanţe în forma iniţială sau transformate în timpulfenomenului, gaze produse de explozie, care pot fi captate, urme sonore produse deexplozie ş.a. 2. Urmele nespecifice exploziei sunt urme de paşi, de mâini, deinstrumente folosite, resturile maşinii infernale, documente, ambalaje. Urmele se cautăîn focar şi în împrejurimi, uneori în pământ, sub dărâmături, pe obiectele şi peconstrucţiile din jurul focarului. Urmele găsite la cercetarea locului faptei pot fiexaminate traseologic şi fizico-chimic, putându-se stabili: amplasarea focarului,obiectu1 şi substanţele care au provocat sau au suferit efectele exploziei, direcţia

suflului gazelor, defecţiunile obiectelor care au existat, preexisteniţa exploziei, dacă e. afost intenţionată, accidentală, din neglijenţă etc., dacă urmele de substanlţă găsite suntexplozive sau provin din substanţe explozive, în ce condiţii s-a produs transformareaetc.

exploziv (urmă de e.), substanţă sau amestec de substanţe care, în anumite condiţii(temperatură, lovire etc.), suferă o reacţie chimică rapidă şi violentă, în urma căreiarezultă o cantitate mare de gaze şi de căldură, determinând creşterea considerabilă a

presiunii gazelor aflate într-un spaţiu limitat. E. sunt folosiţi la confecţionarea decartuşe, cartuşe detonante, maşini infernale. Pot lăsa urme la locul faptei, pe mâna sau

pe îmbrăcămintea persoanei care a provocat explozia sau a victimei care a suferit efectulexploziei, care, supuse examinărilor de laborator, pot furniza date despre explozivulfolosit şi despre autor.

exponometru (în fotografia judiciară), instrument folosit pentru determinarea durateicorecte de expunere la lumină a unui film sau a unei plăci fotografice, în funcţie deintensitatea iluminării subiectului, de materialul fotosensibil folosit şi de diafragmare.E. sunt: a) optice (subiective), la care determinarea se face cu participarea ochiuluiuman; b) fotoelectrice (obiective), bazate pe emisia de electroni de pe suprafaţametalelor şi a semiconductoarelor sub acţiunea iluminării (efect fotoelectric extern).

expresia emoţiilor, parte din ansamblul de manifestări comportamentale care creează posibilitatea celor care desfăşoara diferite activităţi de cercetare penală (percheziţie,



ascultarea învinuitului, confruntare etc.) să-şi dea seama de stările emoţionale ale persoanelor observate, aşa cum sunt, de exemplu, modificările mimicii, ale gesturilor,ale vocii etc. şi să-şi orienteze acţiunile în raport cu ele.

extradeltic, în afara deltei. E. caracterizează acel desen dactiloscopic în care elementeleidentificatoare sunt situate în afara perimetrului cuprins între deltă şi nucleu.

F

factori obiectivi, factorii care nu depind de om, dar care pot stânjeni procesul formăriideclaraţiilor şi permit apariţia unor erori în redarea acestora. De exemplu: timpul scurtde observare, condiţiile meteorologice nefavorabile care împiedică vizibilitatea (ceaţă,

ploaie, ninsoare, vânt puternic, timp noros), întunericul, existenţa unor zgomote,distanţa mare dintre locul unde se află martorul şi locul faptei, existenţa unor obstacole,obiecte (pereţi, gard, zid etc.) mai joase sau mai subţiri care despart locul unde se aflămartorul de cel unde s-a petrecut evenimentul perceput.

factori subiectivi, factori care depind de subiectul perceptor, care pot stânjeni procesulformării declaraţiilor persoanelor ascultate şi ca urmare pot determina apariţia unor eroriîn redarea lor. Astfel de factori sunt: defecţiunile analizatorilor perceptivi; starea psihicăa persoanei în timpul perceperii; atenţia sau lipsa de atenţie asupra evenimentului

perceput, importanţa pe care o dă acestuia; puterea şi simţul de observare; stările deoboseală; deosebiri în aprecierea relaţiilor spaţiale, de timp şi de viteză, cu o dominantă

spre exactitate sau inexactitate, în funcţie de profesie, experienţă etc.; fenomene deinfluenţă reciprocă, de sugestionare. F. pot determina o limitare sau o încetare completăa procesului perceptiv, o denaturare mai mare sau mai mică în procesul de cunoaştere arealităţii obiective, o neobservare sau o observare incompletă a celor petrecute etc.,conducând în final la apariţia unor erori în declaraţiile persoanelor ascultate.

factori suplimentari ai împuşcăturii, urme provocate de flacăra de la gura ţevii, deacţiunea termică şi mecanică a gazelor, urme de afumare rezultate din arderea pulberii,aşa-zisul tatuaj format de particulele de pulbere nearsă sau incomplet arsă în zona

orificiului de intrare a proiectilului, inelul de frecare care se formează pe margineaorificiului de intrare de la particule metalice preluate de pe ţeava armei şi de la glonţulcare a străpuns obstacolul, imprimarea în cazurile când se trage cu ţeava lipită deobiectul atins. Aceste caracteristici servesc atât la stabilirea tipului de armă cu care s-atras şi a condiţiilor de tragere, cât şi, în special, la stabilirea distanţei de la care s-a tras.V. şi distanţa de tragere.

factura generală a scrisului, caracteristică grafică cu cel mai mare grad degeneralitate. F. este dată de evoluţia şi de forma scrisului. V. şi caracteristici ale

scrisului.falsul în acte, orice alterare a adevărului cu privire la forma sau la conţinutul unui act,oficial sau neoficial, săvârşită cu intenţie şi susceptibilă să producă consecinţesocialmente periculoase. F. poate fi intelectual şi material. 1. Falsul intelectual constă



în atestarea unor fapte sau a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului ori înomisiunea conştientă de a se insera unele date sau unele împrejurări într-un înscris. 2.

Falsul material mai este denumit şi plastografie şi constă fie în alterarea anumitor elemente ale unui act preexistent, fie în confecţionarea integrală a unui act fictiv. Alte

procedee de alterare a unui înscris pot consta, în primul rând, în ştersături şi adăugiri,transformarea unui semn grafic, suprapunerea de noi trăsături peste cele iniţiale,haşurarea sau acoperirea cu diferite materiale a unei porţiuni a scrisului ori numai a

unor semne grafice, ruperea (tăierea, arderea) unei porţiuni din act sau perforareaacestuia exact în locul unde se află semnul grafic ce urmează a fi înlăturat ş.a.Modalităţile de confecţionare integrală a unui act necorespunzător realităţii sunt dintrecele mai diverse. În practică se întâlnesc chiar şi cazuri de alcătuire a piesei incriminatedin fragmentele a două sau ale mai multor acte adevărate. Dar cel mai adesea pentru

plăsmuirea unui act nou se recurge la contrafacerea scrisului şi mai ales a semnăturii,care să aibă prin aceasta aparenţa ca emană de la titular.fapt penal, v. infracţiune.

fapte sau împrejurări ale cauzei, stările materiale sau orice altă reflectare a activităţiifăptuitorului, capabile să confirme existenţa sau inexistenţa infracţiunii, persoana care asăvârşit-o, precum şi vinovăţia acesteia.

faza dinamică a cercetării la faţa locului, activitatea de percepere nemijlocită alocului faptei şi de examinare minuţioasă şi în mişcare a obiectelor şi a urmelor (dacă ecazul) prin folosirea mijloacelor tehnice criminalistice adecvate, în scopul descoperirii

probelor materiale. În această fază se realizează, de regulă, următoarele activităţi:căutarea în vederea descoperirii urmelor infracţiunii; fixarea fiecărui obiect şi a fiecărei

arme pentru a se evita substituirea sau confundarea cu altele asemănătoare; ridicarea şiambalarea obiectelor şi a urmelor descoperite în vederea trimiterii la laboratoarele deexpertiză criminalistică; trimiterea urgentă a urmelor la cartotecile criminalistice pentruidentificarea făptuitorului şi a unor obiecte. În faza dinamică constatările se notează, caşi în faza statică, în agendă, în vederea întocmirii procesului verbal, se realizeazăfotografii de detaliu şi filmare (dacă e cazul) şi se definitivează schiţa locului faptei.

faza statică a cercetării la faţa locului, activitatea de percepere nemijlocită a loculuifaptei în scopul descoperirii tuturor urmelor infracţiunii, fără a proceda la atingerea saula schimbarea poziţiei acestora. În situaţia în care se impune ca un obiect să fie mişcatîncă din faza statică, se va face aceasta numai după ce se va fixa poziţia sa prin notăricorespunzătoare în procesul verbal, prin fotografiere şi filmare (dacă e cazul) şi în schiţalocului faptei. În f. se realizează, de regulă, următoarele activităţi principale: orientareade ansamblu asupra locului faptei în vederea determinării acestuia şi a măsurilor imediate şi ulterioare ce se impun în raport cu natura şi locul unde s-a petrecutevenimentul; stabilirea şi marcarea drumului de acces în locul săvârşirii infracţiunii;sectorizarea locului faptei şi stabilirea ordinii în care se va face cercetarea; examinareacu prioritate a urmelor şi a obiectelor care prezintă un pericol iminent de modificare saude dispariţie; căutarea, descoperirea şi fixarea prin fotografiere şi prin filmare (dupăcaz) a poziţiei urmelor şi a obiectelor corp delict; interpretarea urmelor; ridicareafotografică a caracteristicilor de relief ale terenului în vederea efectuării schiţei loculuifaptei. În f. toate constatările sunt consemnate în agendă în vederea întocmirii

procesului verbal, se realizează fotografii de orientare, schiţa şi fotografia obiectelor

http://diverse.in/

http://acestora.in/

http://diverse.in/

http://acestora.in/



principale şi se pregăteşte efectuarea schiţei locului faptei prin ridicarea topografică acaracteristicilor de relief ale terenului cercetat.

fazele cercetării la faţa locului, etapele consacrate de practica şi teoria criminalistică încercetarea locului faptei: faza statică şi faza dinamică. Uneori, în funcţie de specificullocului faptei şi de sarcinile cercetării, aceste faze se întrepătrund.

filigran (în expertiza criminalistică), desen invizibil format prin diverse procedeetehnice în stratul hârtiei (de obicei de calitate superioară). Poate indica marca sauemblema fabricii, tipul hârtiei, anul fabricaţiei sau al punerii în circuitul comercial etc.F. se observă privind hârtia prin transparenţă (în zare). F. constituie un importantelement de individualizare a hârtiei, servind în multe cazuri la stabilirea vechimii unuiînscris. În procesul expertizei se poate stabili anacronismul dintre data înscrisului şi datafabricării hârtiei respective.

film judiciar, 1. Sistem stiinţifico-tehnic de captare, imprimare, prelucrare şi redare a

imaginii şi a sunetului în legătură cu comiterea unei fapte penale sau civile. Pentrurealizarea f. se folosesc aparate de 16 mm cu posibilităţi de înregistrare sincron asunetului. 2. Pelicula cinematografică sau banda magnetică pe care s-au fixat, întotalitate sau în parte, imaginea, sunetul sau zgomotele produse în timpul pregătirii oriconsumării unor scene infracţionale sau în timpul efectuării unor acte procedurale. F.este: a) de teren, pentru constatarea infracţiunilor, în procesul cercetării loculuisăvârşirii infracţiunii, la reconstituire, percheziţie, prezentarea spre recunoaştere a

persoanelor şi a obiectelor, în identificarea judiciară, în procesul ascultării învinuitului,martorului şi a minorului pe parcursul confruntării şi al examinărilor psihice; b) de

laborator , pentru ilustrarea, examinarea şi compararea caracteristicilor identificatoare;c) didactic, realizat pentru perfecţionarea cunoştinţelor experţilor şi ale organelor judiciare.

filmarea cadavrelor, activitatea de filmare a cadavrelor desfăşurată la faţa locului. Laînceput, filmarea se face de deasupra şi din părţile laterale ale acestuia, din poziţiiîncrucişate. Aparatul de filmat sau camera videomagnetofonului se ridică la o înălţimecorespunzătoare deasupra cadavrului, pentru a-1 cuprinde în întregime în imagine, înraport cu obiectele din jur. Secvenţele următoare se realizează printr-o filmare deaproape şi printr-o panoramare lentă a aparatului de la capul cadavrului spre picioare.Aceste filmări trebuie să permită formarea unei imagini cât mai corespunzătoare cu

privire la poziţia cadavrului, sexul, vârsta, talia, faţa sa, felul, culoarea şi gradul deuzură a îmbrăcămintei şi a încălţămintei.

filmarea locului faptei, activitatea de filmare sau de videofilmare a locului faptei pentru orientarea sa în spaţiu, pentru realizarea planurilor schiţă, pentru fixareaobiectelor principale, a urmelor infracţiunii şi a detaliilor. 1) Filmarea de orientare seface pentru fixarea de ansamblu a locului faptei în vederea stabilirii poziţiei în careacesta se găseşte faţă de împrejurimile imediate. Filmarea se realizează de la o distanţăcât mai mare, prin folosirea unui obiectiv superangular. 2) Filmarea schiţă se face

pentru fixarea în totalitate sau pe secţiuni a locului săvârşirii infracţiunii, având caobiect punerea în valoare a raporturilor reciproce de poziţie în care se găsesc obiectele

purtătoare de urme şi celelalte mijloace materiale de probă. Filmarea schiţă se poate



efectua prin: filmare schiţă panoramică, filmare schiţă încrucişată şi filmare schiţă pesectoare. 3) Filmarea obiectelor principale se realizează asupra obiectelor apreciate prinnatura lor sau prin urmele care le poartă sau le conţin, care au sau pot avea legatură cusăvârşirea infracţiunii. F. are ca scop fixarea poziţiei şi a distanţei obiectului filmat faţăde celelalte din jur. În plus, faţă de fotografie, filmul judiciar poate fixa şi modul în cares-a efectuat examinarea obiectelor în faza dinamică, precum şi metoda folosită pentruridicarea şi ambalarea acestora. 4) Filmarea urmelor se poate realiza în bune condiţii

numai prin folosirea trucărului sau a trepiedului, care permit fixarea aparatului de filmatîn plan paralel cu urma şi realizarea unei iluminări corespunzătoare. 5) Filmarea dedetaliu are ca obiect fixarea detaliului care să permită individualizarea obiectului

principal sau a urmei descoperite în câmpul infracţional. Ea devine o necesitate în fazacercetării dinamice şi se realizează la o scară mai mare decât dimensiunea reală aobiectului sau a urmei filmate, pentru a pune în evidenţă caracteristicile greu accesibileochiului omenesc.

filmoteca judiciară, sistem de organizare şi de sistematizare în scopul regăsirii

imediate a filmelor judiciare.

filtrajul spaţial, operaţia liniară realizată de un sistem optic şi aplicată unui sistem bidimensional sau monodimensional multicanal care are ca obiect îmbunătăţirearaportului semnal/zgomot şi recunoaşterea unor semnale particulare. În cercetareacriminalistică, f. se foloseşte pentru îmbunătăţirea imaginilor ce urmează a fi examinate,reconstituirea imaginilor, reducerea zgomotului şi recunoaşterea formelor, contribuindîn acest mod la identificarea urmelor formă.

filtru fotografic colorat (în fotografia judiciară), piesă optică având proprietatea de aabsorbi, între anumite limite, o parte din radiaţiile unei anumite culori, componentă aluminii naturale sau artificiale, permiţând trecerea prin obiectiv numai a radiaţiilor neabsorbite. F. se mai numeşte şi filtru de lumină.

fir de lanugo (urmă de fir de lanugo), fir de păr foarte fin care acoperă unele părţi alecorpului fătului sau al copilului nou-născut. Pot constitui urme materie în cazulavorturilor delictuale, pruncuciderilor etc. Prin expertiza lor se poate proba existenţaavortului sau a noului-născut, uneori a grupei sanguine a victimei, care poate fi aceeaşicu a mamei sau cu a tatălui victimei.

fir de păr (umă de fir de păr), formaţiune cornoasă a epidermei, care creşte peanumite regiuni ale corpului uman şi al animalelor. Poate constitui urmă materie rămasăîn timpul săvârşirii unei infracţiuni sau având legătură cu aceasta, ca urmare a căderiifiziologice sau patologice, a smulgerii, ruperii, tăierii etc. Prin expertize se poate stabili:dacă este uman sau animal, culoarea, lungimea şi grosimea medie, dacă este vopsit,regiunea corporală din care provine, dacă a fost detaşat prin cădere liberă, smulgere,rupere, tăiere, vârsta aproximativă şi sexul persoanei (dacă păstrează teaca epitelială a

bulbului), grupa sanguină şi uneori genul de alimentaţie, medicaţia sau ocupaţia persoanei de la care provine.

fişier dactiloscopic, v. cartotecă dactiloscopică.

http://neabsorbite.f.f.e.se/








fixarea activităţilor de urmărire penală, activitate procedurală complexă de fixare prin acte procedurale a activităţilor de urmărire penală. 1. F. declaraţiilor învinuitului(inculpatului), martorului, victimei, minorului, activitatea de înregistrare prin scris sau

pe bandă magnetică a declaraţiilor făcute de aceştia în cadrul procesului penal. 2. F.locului săvârşirii infracţiunii se realizează, în principal, prin consemnare în procesul-verbal. În secundar, f. se face prin fotografii, schiţă, desene, fonogramă,videofonogramă, film judiciar etc., care se anexează la procesul-verbal. Procesul-verbal

trebuie să cuprindă numai constatările făcute la faţa locului, fără a se consemnaconcluzii sau ipoteze. Procesul-verbal cuprinde trei părţi: a) partea introductivă sau

preambulul; b) partea descriptivă; c) încheierea. În partea introductivă se consemnează:data şi locul întocmirii, organele de urmărire penală care conduc cercetarea; numele,

prenumele, calitatea persoanelor care au format echipa de cercetare; numele, prenumeleşi calitatea celorlalte persoane participante; sesizarea în baza căreia s-a făcut cercetareala faţa locului; temeiul legal al cercetării; numele şi prenumele martorilor asistenţi,vârsta, domiciliul, date referitoare la actul lor de identitate; orientarea locului faptei faţăde punctele cardinale şi delimitarea acestuia. În cuprins se consemnează, în ordine,

activităţile desfăşurate în faza statică şi în cea dinamică a cercetării, pornindu-se de lageneral la particular, prin descrierea amănunţită a situaţiei locului de cercetat, a stării şia poziţiei urmelor descoperite; metodele şi mijloacele folosite în cursul cercetării;urmele şi mijloacele materiale de probă care au fost relevate, fixate şi ridicate de la faţalocului. Se fac menţiuni cu privire la fotografiile, schiţele, desenele şi mulajeleexecutate. În încheierea procesului-verbal se menţionează ora începerii şi cea aterminării cercetării la faţa locului, cum a decurs aceasta, condiţiile de luminare şi celemeteorologice în care s-a desfăşurat cercetarea, dacă au fost obiecţiuni sau nu ale

persoanelor participante, parametrii aparaturii tehnico-criminalistice folosite. Schiţele,

desenele executate sunt semnate de cel care le-a întocmit şi se vizează de către organulde urmărire penală. 3. F. rezultatelor percheziţiei se realizează, în principal, prinîntocmirea procesului-verbal de percheziţie şi, în secundar, ori de câte ori situaţiaconcretă impune, prin executarea de fotografii, schiţe şi desene, care se anexează la

procesul-verbal. Procesul-verbal de percheziţie se compune din trei părţi: introductivă,descriptivă şi încheiere. În partea introductivă se menţionează data şi locul efectuării

percheziţiei, numele, prenumele şi calitatea celor care efectuează percheziţia şi organuldin care fac parte, baza legală a efectuării percheziţiei, martorii asistenţi cu indicareanumelui, prenumelui şi a adreselor acestora, numele persoanei la care se face

percheziţia, adresa şi locul percheziţionat - încăperi şi teren deschis dacă este cazul -menţiunea că persoanelor participante li s-au adus la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile

pe care le au, că s-au cerut percheziţionatului obiectele căutate şi dacă acesta le-a predatde bună voie sau nu. În partea descriptivă se consemnează locul, timpul şi condiţiile încare obiectele sau înscrisurile au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierealor amănunţită şi exactă pentru a putea fi recunoscute, identificate şi pentru a evita oeventuală substituire sau alterare. Se vor descrie amănunţit şi ascunzătorile obiectelor descoperite, dificultatea sau uşurinţa cu care au fost găsite, dacă percheziţionatul aîncercat să distrugă obiectele sau înscrisurile descoperite ori a avut alte abateri pe timpulefectuării percheziţiei. Metodele folosite la percheziţie vor fi menţionate în cuprinsul

procesului verbal, motivându-se necestatea folosirii acestora şi în ce au constat. Vor fiarătate şi celelalte mijioace de fixare a rezultatelor percheziţiei, fotografii, schiţe şidesene, ce momente s-au fixat cu acestea şi ce reprezintă fiecare fotografie, schiţă saudesen. Se vor face menţiuni despre obiectele care au fort ridicate, cum au fost



împachetate şi sigilate, precum şi despre cele care nu au fost ridicate şi care au fostlăsate spre păstrare şi la ce persoană. În încheierea procesului-verbal se va menţiona orala care a început şi la care s-a terminat percheziţia, dacă s-au făcut sau nu obiecţiuni cu

privire la modul de desfăşurare a percheziţiei şi că un exemplar din procesul-verbal afost lăsat la persoana percheziţionată sau la un reprezentant al acesteia. Procesul-verbaleste semnat de toţi participanţii la percheziţie, pe fiecare pagină şi la sfârşit. La el seanexează fotografiile, schiţele şi desenele făcute, acestea fiind semnate şi ştampilate

într-un colţ. 4. F. rezultatelor reconstituirii se face prin procesul-verbal de reconstituire(mijloc principal de fixare), prin fotografii, film, schiţă şi înregistrarea pe bandămagnetică (mijloace secundare). Fixarea prin procesul-verbal de reconstituire se face întoate cazurile, pe când mijloacele secundare de fixare se folosesc de la caz la caz, dupănecesitate şi oportunitate, în totalitate sau în parte, ele fiind consemnate în procesul-verbal şi anexate la acesta. Procesul verbal de reconstituire cuprinde: introducerea,

partea descriptivă şi încheierea. În introducere se consemnează locul unde se facereconstituirea, data când se efectuează, scopul reconstituirii, de către cine se face şi în cecalitate (numele, prenumele, organul din care face parte), celelalte persoane participante

(participanţi la efectuarea experienţelor; martori oculari, învinuiţi, experţi, martoriasistenţi) cu indicarea numelui şi a prenumelui, a calităţii şi a domiciliului. În parteadescriptivă se consemnează în amănunt activităţile realizate şi numărul acestora,condiţiile de organizare, obiectele, mijloacele şi metodele folosite la reconstituire,

persoanele care au participat şi rolul lor, rezultatele obţinute în urma fiecărei experienţeefectuate, modul de fixare a rezultatelor, eventuale observaţii făcute de participanţi şimodul lor de soluţionare. Când în cadrul reconstituirii nu s-au respectat unele dintrecondiţiile desfăşurării faptelor, se va face menţiune despre acestea şi se vor indica cu cecondiţii au fost înlocuite şi din ce motiv. În încheierea procesului-verbal se menţionează

ora începerii şi cea a terminării reconstituirii, dacă s-au făcut sau nu observaţii de către participanţi, condiţiile de timp şi meteorologice în care s-a efectuat reconstituirea. Sesemnează pe fiecare pagină şi la sfârşit de către organul judiciar şi de către ceilalţi

participanţi la reconstituire. Nu se consemnează în procesul-verbal de reconstituireconcluzii sau păreri ale organului judiciar referitoare la rezultatele obţinute în cursulreconstituirii. Momentele principale ale reconstituirii pot fi fixate pentru o mai bunăilustrare şi prin fotografii şi schiţe care se vor anexa la procesul verbal, ca şi filmul carese realizează uneori pentru a reda unele secvenţe sau întreaga reconstituire. Când încursul reconstituirii părţile dau unele explicaţii ce au importanţă pentru cauză, acestea seconsemnează în procesul-verbal şi pot fi fixate şi pe bandă magnetică, facându-semenţiunea în procesul-verbal. 5. F. rezultatelor prezentării pentru recunoaştere se faceîn principal prin procesul-verbal şi în secundar prin fotografii care se anexează la acesta.În cadrul procesului-verbal se consemnează modul de desfăşurare a activităţii respectiveşi rezultatele ei, la care se anexează fotografiile, dacă ele au fost făcute. Procesul-verbalde prezentare pentru recunoaştere are trei părţi: partea introductivă cuprinde numele,

prenumele şi celelalte date de identificare ale persoanelor participante şi calitateaacestora (organ de urmărire penală, persoana cu ajutorul căreia se face recunoaşterea,martor asistent etc.), obiectul recunoaşterii şi condiţiile de loc, de timp şi de iluminare încare se face recunoaşterea; partea descriptivă menţionează modul de desfăşurare arecunoaşterii propriu-zise, iar în partea finală se consemnează dacă s-au făcut sau nuobiecţiuni de către persoanele participante, eventualele fotografii efectuate, oraterminării prezentării pentru recunoaştere şi formula de încheiere. Procesul-verbal estesemnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de organul judiciar, de martorii asistenţi şi de



persoana care a făcut recunoaşterea.

fixarea probelor, activităţi procedurale complexe întreprinse pentru ca probeledescoperite să fie fixate pentru a putea fi folosite în stabilirea adevărului. Modalităţile

prin care se realizează f. se împart în două categorii: a) fixarea prin descriere-consemnare; b) fixarea cu ajutorul mijloacelor tehnico-criminalistice. În cadrul primeimodalităţi, fixarea se materializează în procesul-verbal, raportul de constatare tehnico-

ştiinţifică, raportul de constatare medico-legală, raportul de expertiză şi prin declaraţii.În cadrul celei de-a doua modalităţi de fixare, în practica criminalistică sunt utilizate camijloace tehnice următoarele: fotografia judiciară, filmul judiciar, schiţa, desenul,mulajul, fonograma şi videofonograma.

fixarea urmelor infracţiunii, ansamblul activităţilor procedurale prin care se realizeazăstabilirea existenţei la locul săvârşirii infracţiunii a urmelor, a obiectelor care poartă ourmă a faptei săvârşite, precum şi a celorlalte mijloace materiale de probă descoperite lafaţa locului, a poziţiei acestora în raport cu contextul locului şi poziţia lor reciprocă,

precum şi starea lor. Modalităţile prin care se realizeaza f. sunt: descrierea în procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi, după caz, în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală şi folosirea mijloacelor tehnice (fotografia judiciară, schiţa,desenul, filmul judiciar, videofonograma şi fonograma judiciară). F. se face curespectarea anumitor reguli generale şi particularităţi de fixare în raport cu fiecarecategorie de urme.

fixitate, calitate a morfologiei desenelor papilare, exprimată prin stabilitate. Desenul papilar al omului se formează definitiv începând cu luna a şasea a vieţii intrauterine şi

rămâne acelaşi în toate amănuntele morfologiei sale până la moarte, distrugându-lnumai putrefacţia.

flamfotometrie (în expertiza criminalistică), metodă fizico-chimică de analizăcantitativă a unor elemente chimice. Elementul de dozat, sub forma unui compus solubil(de preferinţă clorură), este solubilizat şi pulverizat în flacăra unui arzător de gaz.Radiaţia flăcării este trecută printr-un filtru care reţine toate radiaţiile, cu excepţia celeicaracteristice elementului de dozat. Radiaţia reţinută, proporţională cu concentraţiaelementului, este dirijată pe o celulă fotoelectrică, iar curentul electric produs estemăsurat cu un galvanometru. Din valorile intensităţii curentului indicat degalvanometru, prin interpolare pe o curbă de calibrare, se deduce concentraţiaelementului în proba analizată. Precizia metodei este de 1%. În expertiza criminalisticăse poate folosi pentru determinarea litiului, sodiului, potasiului, rubidiului, cesiului,calciului, stronţiului, bariului, cuprului, existente în diferite materiale: sol, produse

biologice etc.

fluorescenţă (în expertiza criminalistică ), proprietate a unor substanţe de a emiteradiaţii specifice luminoase cu o anumită lungime de undă, diferită de cea a radiaţieiemergente. Pentru iradiere se folosesc radiaţii monocromatice, de preferinţă ultravioletesau X. Aparatul folosit pentru măsurarea fluorescenţei se numeşte fluorimetru. Încriminalistică, f . este folosită în scopul identificării substanţelor.

fluorescenţă de raze X (în expertiza criminalistică ), metodă fizico-chimică de analiză



nedistructivă, calitativă şi cantitativă, folosită pentru determinarea unui element chimic prezent într-o probă, bazată pe proprietatea elementelor de a emite o radiaţie secundarăsau de fluorescenţă atunci când sunt iradiate cu un fascicul de raze X. Radiaţia emisăare o lungime de undă caracteristică fiecărui element, ceea ce permite identificareaacestuia. În criminalistică este folosită pentru analiza urmelor de natură metalică sau aaltor probe-materie cristaline (soluri, pulberi, toxice, urme suplimentare ale împuşcăturiietc.).

fluorescină, substanţă chimică pulverulentă, roşie-galbenă, prezentând fluorescenţăverde în radiaţii ultraviolete. Se întrebuinţează ca etalon de fluorescenţă în fluorimetrieşi intră în compoziţia unor creioane fluorescente.

fluorimetrie (în expertiza criminalistică ), metodă fizico-chimică de analiză, bazată pefluorescenţa substanţelor. Se pot face identificări după lungimea de undă a radiaţieiemise şi determinări cantitative prin măsurarea intensităţii radiaţiei, care se compară cucea a substanţei etalon. Aparatul folosit este fluorimetrul.

folie adezivă, foaie din material plastic tratată pe o singură faţă cu un produs lipicios şiacoperită cu o foaie subţire transparentă din material plastic. F. poate fi transparentă,albă sau neagră şi se foloseşte pentru ridicarea directă a urmelor papilare relevate cu

prafuri, a oricăror urme create prin stratificare cu substanţe pulverulente, precum şi pentru ridicarea urmelor materie sub formă de particule.

fonetică judiciară, v. fonocriminalistică.

fonocriminalistică, domeniu al ştiinţei criminalistice care cuprinde mai multe metode, procedee şi tehnici de cercetare ştiinţifică ce au ca obiect examinarea sunetelor sau azgomotelor emise de fiinţe sau de obiecte în scopul identificării criminalistice şi alstabilirii falsurilor.

fonograma în litigiu, banda de magnetofon care poartă reprezentarea sonoră a unor sunete sau zgomote care au legătură cu comiterea unei fapte penale sau civile.

fonoscopie, v. fonocriminalistică.

forma scrisului, caracteristică grafică referitoare la structura generală a scrisului şi carese apreciază în funcţie de configuraţia literelor, de tipul mişcărilor şi de gradul decomplicare a acestora. 1. După configuraţia literelor se disting: scrisul cursiv, executatdupă modelul caligrafic şi scrisul executat cu caracter tipografic. 2. Analizând scrisuriledupă tipul mişcărilor, acestea se împart în: arcadate, la care predomină forma bastonatăa semnelor grafice; ghirlandate, la care trăsăturile de jos şi cele de legătură dintre literesunt concave şi înlănţuite sub formă de ghirlandă; unghiulare, la care predominătrăsăturile colţuroase; ronde, al căror specific constă în forma, de obicei, circulară şiovalică a semnelor grafice ori a elementelor acestora. 3. După gradul de complicare,scrisurile se împart în simple, simplificate şi complicate, în raport cu prezenţa tuturor elementelor ce alcătuiesc semnele grafice, precum şi a unor elemente însoţitoare care,de cele mai multe ori, nu au rol funcţional, de exemplu, la scrisurile ornate. Scrisulsimplificat se întâlneşte, de regulă, la persoane cu deprinderi grafice bine consolidate,



fiindu-le proprii automatismul mişcărilor, viteza mare de execuţie, o perfectăcoordonare a mişcărilor. Uneori, asemenea scrisuri sunt greu descifrabile.

formarea declaraţiilor, proces de cunoaştere a lumii înconjurătoare, deosebit decomplex, rezultat al activităţii celor două sisteme: senzorial şi raţional. Este acceptat căîn procesul de f. se includ trei etape: perceperea, memorarea şi reproducerea (redarea).După. Emilio Mira y Lopez, acest proces ar cuprinde cinci etape: a) modul în care a fost

perceput evenimentul; b) modul în care a fost conservat; c) modul în care persoana estecapabilă să-l evoce; d) modul în care vrea să-1 exprime; e) modul în care poate să-1exprime.

forme dinamice, semnalmente umane care se manifestă numai în mişcare, grupate şidescrise după metoda „portretului vorbit“. F. sunt: mimica feţei, modul de a râde, de avorbi, timbrul vocii, particularităţi ale vorbirii, ticuri nervoase, mersul persoanei, ţinutaîn mers etc.

forme statice, semnalmente ale fizicului omului care se grupează şi se descriu dupămetoda „portretului vorbit“. F. pot fi constatate permanent, indiferent că individul esteîn mişcare sau în repaus, că este viu sau decedat. Acestea sunt: înălţimea, corpolenţa,vârsta, forma capului, a feţei, nasului, gurii, urechii, culoarea ochilor, părului ş.a.

formele capului, semnalmente exprimate prin descrierea liniilor de contur ale capului,din faţă şi din profil. Privit din faţă, capul poate fi încadrat în una din următoareleforme: pătrată, dreptunghiulară, ovală, rotundă, triunghiulară şi rombică. Ca

particularităţi pot fi menţionate asimetriile. Privit din profil, capul prezintă următoarele

forme de contur: rotund, alungit, ţuguiat (foarte alungit) şi plat. Particularităţi aleconturului pot fi: cu occipital bombat sau turtit.

formele feţei, v. formele capului privit din faţă.

formula dactiloscopică decadactilară, notarea după un anumit sistem de reguli asimbolurilor care reprezintă tipul, subtipul şi varietatea tuturor desenelor papilare de lacele zece degete ale mâinilor unui individ. F. cuprinde la rândul ei trei formule: primară,secundară şi suplimentară. Sunt diferite sisteme de a alcătui o f . Cea folosită în Româniaeste următoarea: a) f . primară se stabileşte prin scrierea simbolurilor care reprezintătipul sau subtipul desenului papilar de la fiecare din cele zece dactilograme. Simbolurilestabilite pentru tipuri şi subtipuri sunt următoarele:

Tipul Subtipul Simbolulliteral

Simbolulcifric

Arc arc simpluarc plin

AAp

11'

Laţ dextrodelticsinistrodeltic

DS

23

Cerc pentru toatesubti urile

B 4

Combinat tridelticquatrodeltic

TQ

56



Amorf simian şi danteliformnedefinit (inclusiv celdistrus prin cicatrici)

OX

0x

F.primară este reprezentată sub formă de fracţie, la numărător fiind înscrise simbolurile pentru mâna dreaptă, iar la numitor cele pentru mâna stângă, după următoarele reguli: primul se scrie simbolul exprimat în litere de la degetul arătător al fiecărei mâini, iar în

continuare simbolurile cifrice ale celorlalte degete în ordinea: mare, mijlociu, inelar,mic. F. primară poate avea următorul aspect:

Mâna dreaptă T 3 2 2 5Mâna stângă D 2 2 4 1

F.p. F.s. F.s.

F . primare îi corespunde clasificarea primară a fişelor dactiloscopice; b) f . secundară sescrie în continuarea celei primare, în spaţiul special rezervat pe fişa dactiloscopică. F.

secundară are în vedere unele caracteristici de amănunt ale desenelor papilare care scriutot în simboluri pentru tipurile arc, laţ, cerc, după următoarele metode: a configuraţieidesenului papilar (arc), a numărării crestelor (laţ) şi a crestei de direcţie (cerc).Simbolurile se trec în continuarea formulei primare, în spaţiul special rezervat, înaceeaşi ordine a degetelor şi a mâinilor. Formulei secundare îi corespundesubclasificarea, respectiv subdivizarea grupurilor formate prin clasificarea primară, însubgrupuri mai mici care să permită găsirea cu mai multe uşurinţă a unei fişedactiloscopice cartate; c) f . suplimentară codifică prin simboluri forma nucleului (laţ,cerc) sau direcţia de înclinare şi dirijare a crestelor papilare (arc). F. suplimentară se

întocmeşte când cea secundară nu este suficientă pentru a subdiviza grupurile de fişe.

formula dactiloscopică monodactilară, notarea după un sistem de reguli asimbolurilor care reprezintă tipul, subtipul şi varietatea tuturor desenelor papilare,folosind un număr mai mare de indicatori. Pentru elaborarea f. se procedează astfel: a)se scrie tipul dextro sau sinistrodeltic prin simbolul corespunzător acestora, D sau S; b)se scrie apoi simbolul ce rezultă din configuraţia laţului nucleu al dactilogramei, careeste considerat laţul cel mai inferior cu tot ce cuprinde braţele sale: laţ simplu (nucleualb) = 0; laţ liniar = 1; laţ biliniar = b; laţ triliniar = t; laţ multiliniar = m; laţ cu inel sau

butonieră = i; laţ liniar cu inel sau butonieră = ib; laţ liniar trifurcat = y; laţ rachetă = r;laţ semn de întrebare = u; laţ concav = v; laţuri suprapuse = s; laţuri suprapuse liniare =sl; laţuri comune = c; laţuri comune liniare = cl; laţuri duble = d; laţuri duble liniare =dl; laţ neregulat = e. Pentru punerea formulei, lupa cu reticul cu cercuri concentrice seaşează pe dactilogramă în aşa fel încât punctul gravat în centrul cercului celui mai micsă se suprapună pe partea cea mai înaltă a laţului care constituie nucleul. Deci din vârfullaţului în f. se examinează tot ce se află între braţele laţului nucleului până la limitacelui de-al doilea cerc al reticulului şi se ia în considerare configuraţia numai până lalimită.

formula scrisului, v. codificarea scrisului.

formula dactilografică, formula de triere a maşinilor de scris care să permitărestrângerea cât mai mult a numărului acelora cu privire la care se vor aprofunda



investigaţiile de laborator în vederea identificării maşinii care a servit la dactilografiereaactului în litigiu. Este cunoscută astfel formula care ia în considerare mărimea „pasului“mecanismului principal al maşinii, poziţia barei minusculei „t” faţă de trăsăturaverticală a literei (asimetria se notează cu „1“, iar simetria şi situaţiile îndoielnice cu„2“), forma cifrelor (cele clasice se notează cu „a“, iar cele moderne şi variantele lor cu„b“). Însumând cele trei elemente, se poate obţine relaţia 254/l.a., 260/2.b. etc.Procedeul menţionat a fost completat cu elementul privind poziţia barei minusculei „f“,

ce poate fi, ca şi la „t“ asimetrică (se notează cu I) sau simetrică (se notează cu II)254/l.b II, 260/2.a. I etc. Unii autori includ în calcul şi alte elemente, ca de exemplu,formele cifrelor „3“ şi „4“, care prezintă variante, atât la tipul clasic cât şi la cel modern.Astfel, cifra „3“ se notează cu 1 când are ambele părţi rotunjite, cu 2 când are parteasuperioară dreaptă şi precedată de o linioară, cu 3 când are partea superioară dreaptă şisimplă. Cifra „4“ se notează cu 1 când este închisă (triunghiulară), cu 2 când estedeschisă, cu 3 când este deschisă şi cu pinteni la bază. În privinţa a barei minusculei „t“se propune notarea ei cu „a“ (poziţia asimetrică), „b“ (poziţie simetrică) şi „n“ (poziţienedefinită). În felul acesta formula ar putea avea expresia 260/2.3.a, 254/1.2.b etc.

Neconcordanţa unui singur simbol al formulei adoptate este suficientă pentru a excludeo maşină din rândul acelora la care se presupune că s-a dactilografiat actul în litigiu. Severifică, bineînţeles, eventualitatea vreunei reparaţii, a unei schimbări de litere sau cifre.În ultimii ani s-au iniţiat şi metode automate de triere a maşinilor de scris, folosindu-setabele-sistem şi fişe perforate care conţin cele mai pregnante caracteristici generice alediferitelor mărci şi modele de maşini.

formularea concluziilor, una dintre etapele expertizei, având o pondere deosebită înactivitatea expertului. Concluzia acestuia constă în răspunsul la întrebările formulate de

organul judiciar, precum şi părerea ştiinţifică asupra obiectului expertizei. Concluzia poate fi certă (pozitivă sau negativă), probabilă sau de imposibilitate.

forţa probantă a expertizei criminalistice, valoarea probantă dată expertizeicriminalistice de corespondenţa concluziilor acesteia cu realitatea împrejurărilor în cares-a săvârşit fapta şi cu privire la persoana care a săvârşit-o. Spre deosebire de altemijloace de probă, de exemplu, declaraţiile învinuitului sau ale părţii vătămate,expertiza criminalistică este o cercetare realizată cu ajutorul celor mai elaborate metodeşi mijloace tehnico-ştiinţifice.

fotocopie, copie fotografică - pozitiv sau negativ - a unui document, text, fotografii,fotograme sau folosită pentru ilustrare şi demonstraţie în cadrul raportului de expertizăcriminalistică ori de constatare tehnico-ştiinţifică.

fotografia judiciară 1. Complex de metode şi procedee generale de fotografiereutilizate în procesul cercetărilor criminalistice de teren şi de laborator prin adaptarea lacerinţele cercetării a metodelor şi a procedeelor aplicate în fotografia clasică. F. seclasifică în două mari categorii: a) fotografia operativă (de teren); b) fotografia deexaminare (de laborator). Fiecare dintre aceste două categorii se subîmpart, la rândullor, în mai multe genuri care au metode şi tehnici specifice. 2. Imagine pozitivă alocului faptei, a unei urme, obiect purtător de urme, corp delict sau a altor elemente defapt ce prezintă interes judiciar. Pentru realizarea f. se folosesc aparate de fotografiatcare îndeplinesc următoarele caracteristici: a) obiective interschimbabile; b) vizare prin



sistem reflex; c) posibilităţi de prelungire a camerei obscure (burduf, tuburi sau inele prelungitoare); d) schimbarea distanţei focale a obiectivului cu ajutorul lentilelor adiţionale etc.

fotografia judiciară de examinare, (fotografia de laborator), categorie a fotografiei judiciare prin care se realizează descoperirea şi evidenţierea în laborator a unor urme aleinfracţiunii, precum şi fixarea etapelor intermediare ale examinărilor efectuate. F. are

următoarele genuri: a) fotografia de ilustrare, procedeu fotografic care are ca obiectfixarea imaginii iniţiale, de ansamblu şi de detaliu a urmei sau obiectului examinat, maiînainte de a se fi aplicat asupra acestora vreo metodă de cercetare criminalistică delaborator; b) fotografie de comparare, procedeu fotografic folosit în procesul cercetăriicriminalistice comparative pentru confruntarea şi suprapunerea imaginilor, cât şi pentrustabilirea continuităţii liniare; c) fotografia de contrast, care, prin folosirea tehnicilor specifice de creştere a contrastului imaginii fotografice a urmelor sau obiectelor

purtătoare de urme ale infracţiunii, permite punerea în evidenţă a caracteristicilor identificatoare. Principalele tehnici utilizate sunt: folosirea de materiale fotosensibile cu

coeficient de contrast foarte ridicat; prelucrarea materialului fotosensibil în revelatori decontrast; aplicarea efectului Schwarzschild; contratiparea imaginii; întărirea chimică aimaginii iniţiale şi întărirea imaginii prin procedeul ozobromării; d) fotografia deumbre, procedeu fotografic care se realizează prin aplicarea tehnicii de iluminareincidentă prin care se pun în evidenţă diferenţele de nivel ale reliefului urmelor create,de regulă, la suprafaţa obiectelor purtătoare de urme; e) fotografia de reflexe, serealizează pe baza aplicării principiului reflexiei diferenţiate a unui fascicul luminos cecade pe suprafaţa unui obiect purtător de urme cu zone eterogene de reflectare-strălucire; f) fotografia separatoare de culori, procedeu fotografic care foloseşte tehnici

speciale pentru evidenţierea în imaginea fotografică a urmelor care nu se disting deculoarea fondului obiectului purtător, prin utilizarea cu precădere a unor filtreseparatoare de culori sau dispozitive optice de dispersie a luminii incidente; g)

fotografia în radiaţii ultraviolete, procedeu fotografic de fixare a imaginilor în luminăinvizibilă expusă în limitele de la 400 mµ până la 10 mµ; h) fotografia în radiaţiiinfraroşii, procedeu fotografic de fixare a imaginilor în lumină invizibilă cuprinsă între760 mµ şi 35 000 mµ; i) röentgenografia, procedeu fotografic special de fixare aimaginilor cu ajutorul radiaţiilor Röentgen care cuprinde o zonă din imediata vecinătatea radiaţiilor ultraviolete, respectiv între 10 mµ şi 0,005 mµ; j) gamagrafia, procedeufotografic special de fixare a imaginilor sub acţiunea razelor gamma cu energie acuantei de radiaţii de 0,08-1,5 milioane electroni-volţi, deci cu o putere mult superioarărazelor Röentgen; k) fotografia holografică, procedeu de fotografiere integrală aobiectelor, fixând imaginea acestora în trei dimensiuni, aşa cum sunt percepute de om înnatură.

fotografia de mărime naturală, fotografie judiciară în care imaginea subiectului seobţine în raportul de 1:1, faţă de realitate. F. se foloseşte la fotografierea urmelor digitale, de încălţăminte, în procesul expertizei antropometrice şi în orice alte examinăricriminalistice care impun ca fotografiile să fie executate la scară 1:1.

fotografia metrică, fotografie judiciară de teren sau de examinare care conţine în planul principal al imaginii subiectului un instrument metric. F. permite efectuarea demăsurători pe fotografie. F. poate fi: a) bidimensională, care permite măsurarea



lungimii şi lăţimii obiectelor; b) tridimensională, care permite calcularea lungimii,lăţimii şi înălţimii obiectului fotografiat fie pe baza etalonului fotografiat împreună cuobiectul şi aplicarea coeficientului de reducţie, fie prin calcularea dimensiunilor dupălegile perspectivei geometrice a proiectării polare.

fotografia judiciară a locului săvârşirii faptei, categorie a fotografiei judiciare încadrul cercetării la faţa locului, folosită pentru fixarea locului săvârşirii infracţiunii, a

urmelor, a obiectelor purtătoare de urme, a celorlalte mijloace materiale de probă,efectuarea de măsurători fotografice, a realizării anumitor activităţi de urmărire penalăşi fotografia de semnalmente. F. cuprinde următoarele genuri de fotografie: a)

fotografia de orientare realizată în cadrul fazei statice a cercetării la faţa locului, princare se fixează imaginea de ansamblu a locului săvârşirii infracţiunii în contextulîmprejurimilor şi al raportului de poziţionare faţă de acestea; b) fotografia schiţă ,efectuată în cadrul fazei statice a cercetării locului faptei contribuind la fixarea întotalitate sau în parte a câmpului infracţional şi poate fi: panoramică , realizată printehnica liniară (deplasarea aparatului fotografic, într-un plan paralel cu planul frontal al

locului săvârşirii infracţiunii) şi circulară (folosind aparatul fotografic panoramic cuobiectiv rotativ în arc de 140°, 180° sau 360°); unitară, care cuprinde locul faptei înîntregul lui; pe sectoare, care cuprinde o porţiune din faţa locului; încrucişată, efectuatădin puncte diametral opuse, pentru a fixa toate zonele câmpului infracţional; c)

fotografia obiectelor principale, realizată în cadrul fazei statice a cercetării la faţalocului, prin care se fixează imaginea obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii, aobiectelor folosite la săvârşirea infracţiunii, precum şi a obiectelor produs alinfracţiunii; d) fotografia cadavrelor, procedeu special de fotografiere a cadavrului caobiect principal, efectuată în plan vertical, dintr-un punct situat deasupra, la jumătatea

cadavrului, şi în plan lateral încrucişat. Fotografierea cadavrelor în poziţie şezând şi aspânzuraţilor se execută aşa cum au fost descoperite, a înecaţilor plutind sau însubmersie, şi imediat după scoaterea din apă a cadavrelor dezmembrate se execută prinfotografierea separată a fiecărui segment şi a tuturor segmentelor asamblate. În fazadinamică a cercetării se procedează la efectuarea fotografiilor de detaliu; e) fotografiaurmelor va fixa, în principal, imaginea urmei cu toate caracteristicile sale identificatoareşi în subsidiar zonele învecinate ale obiectului purtător de urmă; f) fotografia de detaliuse realizează în cadrul fazei dinamice a cercetării la faţa locului şi prin ea se fixeazăimaginea izolată a urmei, a obiectului purtător de urmă, a obiectelor folosite lasăvârşirea infracţiunii, a obiectelor produs al infracţiunii, precum şi a caracteristicilor identificatoare ale acestora (serii, inscripţii, rupturi, detaşări, frecări, caracteristici deformă etc.); g) fotografia semnalmentelor constă în fixarea trăsăturilor exterioare ale

persoanelor sau ale cadavrelor în scopul identificării criminalistice.

fotogrammetria, măsurarea formei şi a poziţiei unui obiect sau a unui fenomen înspaţiu şi în timp pe baza imaginilor fotografice stereo, care se realizează cu ajutorulcamerelor fotografice speciale ce au distanţa între cele două obiective de 40 sau de 120cm. După developare, cele două clişee se introduc în restitutor şi se realizează schiţasubiectelor aflate la faţa locului, la scară bine determinată.

fotometrie, ansamblu de metode de măsurare a intensităţii luminoase aplicate înanalizele spectroscopice, precum şi pentru stabilirea condiţiilor de iluminare optimă în



realizarea anumitor procese. Aparatele folosite în fotometrie se numesc fotometre şifuncţionează pe baza raportului între intensitatea radiaţiei emergente şi celei imergente.

fotomicroscopie, înregistrare fotografică a preparatelor microscopice. F. se utilizează pentru ilustrare şi demonstraţie în cadrul expertizei sau al constatării tehnico-ştiinţifice.

fotorobot, metodă care permite constituirea portretului ipotetic al unei persoane după

semnalmentele furnizate de martori şi de victimă. Metoda constă dintr-o colecţie desemnalmente desenate pe care martorul sau victima le alege, după care sunt asamblate,executându-se portretul. Colecţia de semnalmente poate fi alcătuită şi din fotografii de

portret reale conţinând toate semnalmentele posibile.

fragment papilar, denumire generică, prescurtată, a oricărei urme care reproduce o parte dintr-un desen papilar.

frecvenţă (în expertiza criminalistică), calitate care exprimă valoarea unei caracteristici

identificatoare. F. se măsoară în procente. S-au făcut statistici referitoare la frecvenţa deapariţie a diverselor caracteristici de identificare ale scrisului, ale amprentelor papilare,ale spermatozoizilor, ale anvelopelor auto etc. Cu cât frecvenţa este mai mică, cu atâtvaloarea de identificare a unei caracteristici este mai mare. Într-o expertizăcriminalistică, concluzia afirmativă ori negativă este cu atât mai aproape de certitudinecu cât în raţionament se folosesc caracteristici de frecvenţă foarte mică. Se redă mai jos,spre exemplificare, frecvenţa unor caracteristici de identificare individuală îndactiloscopie: capăt de creastă papilară 54,1%; bifurcaţie 15,2%; creastă aderentă 3,4%;inel 0,5%; anastomoză 0,5%; reîntoarcere 0,02% etc.

frotiu (în expertiza criminalistică), picătură de sânge sau alt lichid biologic, întinsă pe olamă de sticlă într-un strat omogen şi uniform, în vederea colorării şi examinăriimicroscopice. Se foloseşte în expertiza biocriminalistică, la examinarea lichiduluiseminal.

fruntea, parte constitutivă a feţei umane. Unul dintre elementele „portretului vorbit“. F.este mărginită la partea superioară de linia de inserţie a părului, iar la cea inferioară de

baza arcadelor. După metoda „portretului vorbit“ se descriu următoarele caracteristiciale frunţii, din faţă şi din profil: înălţimea, lăţimea, înclinarea şi particularităţi. Înălţimea

poate fi: mare, mijlocie, mică şi este apreciată împărţindu-se faţa în trei regiuni: afrunţii, a nasului şi a bărbiei. În raport de dimensiunea celorlalte două regiuni sestabileşte valoarea înălţimii. Lăţimea poate fi mare, mijlocie, mică; lăţimea se apreciazăîn raport cu oasele zigomatice (pomeţii obrazului). Înclinarea frunţii este: oblică,verticală şi bombată (proeminentă); aprecierea se face în raport cu planul vertical.Particularităţile frunţii pot fi proeminenţa boselor, a arcadelor, frunte concavă, frunteconvexă şi combinaţii între aceste particularităţi (frunte convexă cu arcade proeminente,frunte concavă cu arcade proeminente etc.).

fuga de la locul faptei, părăsirea locului infracţiunii în scopul sustragerii de laactivitatea de identificare sau de stabilire a situaţiei de fapt. Un astfel de exemplu îloferă fapta conducătorului auto care a provocat sau a participat la producerea unuiaccident şi care se îndepărtează de la locul unde s-a produs fapta.



fundamentul ştiinţific al expertizei, caracterul ştiinţific al metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice pe care expertiza le foloseşte în examinarea mijloacelor materiale de

probă. Metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice folosite în expertiză sunt elaborate deştiinţa criminalistică, fie provin din cadrul altor domenii ale ştiinţei şi adaptate scopuluişi sarcinilor criminalisticii. În ultimul timp, pe lângă metodele şi aparatura tradiţională,se folosesc cele mai noi cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, cum sunt spectrofotometria de

masă, difracţia în raze „X“, microscopul electronic, laserul etc.

G

gamadefectoscop (în expertiza criminalistică), dispozitiv de realizare a gamagrafiilor compus din: a) dispozitiv de comandă; b) containerul sursei; c) dispozitiv de iradiere; d)tuburi flexibile. G. se foloseşte în criminalistică pentru radiografierea obiectelor metalice, cu precădere a armelor de foc şi a unor mecanisme.

gazcromatografie prin piroliză (în expertiza criminalistică), procedeu care, folosindtehnica descompunerii pe un filament încălzit sau într-un sistem încălzit prin inducţieelectromagnetică de înaltă frecvenţă, permite examinarea în scopul identificăriicriminalistice a materialelor plastice curente, a vopselurilor (lacurilor), a fibrelor textileartificiale şi a cauciucurilor.

gazcromatogramă (în expertiza criminalistică), reprezentarea grafică a separării

componenţilor unui amestec analizat prin cromatografie în fază gazoasă. G. cuprindelinia de bază căreia îi corespunde trecerea gazului purtător prin detectorul aparatului şivârfurile cromatografice care indică trecerea prin detector a fiecărui component separat.Pe linia de bază se marchează şi momentul introducerii probei în aparat. G. se foloseşte

pentru demonstrarea concluziilor în cadrul raportului de expertiză criminalistică.

gest grafic, trăsătură reflexă executată printr-o mişcare spontană care premerge,însoţeşte sau urmează după o literă, o cifră ori o combinaţie a acestora. G. are forme şi

poziţii dintre cele mai variate, fiind de regulă foarte valoros în individualizarea scrisului

unei persoane.

gheara extractoare, v. eliminarea tubului de cartuş.

ghinturi, canale în formă de spirală tăiate în peretele interior al ţevii armei de foc, careau ca scop să imprime glonţului o mişcare de rotaţie în jurul axei sale (peste 3500 rot/s),

pentru a-i păstra stabilitatea în timpul zborului, ceea ce contribuie la mărirea distanţei detragere, a forţei de penetrare a glonţului şi la precizia de lovire a ţintei. Canalele sunt deregulă dreptunghiulare, dar pot fi şi trapezoidale. Partea lor adâncă se numeşte fundul

ghinturilor, cea proeminentă câmpul ghinturilor, iar marginile se numesc flancurileghinturilor (primul, care imprimă glonţului mişcarea giratorie se numeşte flanc de atac,iar cel opus lui, flanc liber). Adâncimea ghintului variază între 0,4 mm şi 0,16 mm.Lăţimea este în funcţie de numărul ghinturilor (4-6 de obicei) şi de calibrul armei.Înclinarea - spre dreapta ori spre stânga - este de cca. 6°. Distanţa, pe axa canalului



ţevii, pe parcursul căreia ghinturile fac o rotire completă, se numeşte pasul ghinturilor,care este în funcţie de unghiul lor de înclinare.

glonţ, parte componentă a cartuşului. La armele cu ghinturi, g. poate fi cămăşuit,semicămăşuit sau plin. G. cămăşuit se compune dintr-un miez, de obicei de plumb, şiun înveliş mono sau bimetalic, având menirea de protecţie contra coroziunii şi dereducere a gradului de frecare a glonţului pe ţeavă. G. semicămăşuit are numai vârful

necămăşuit. G. plin, fără înveliş, se confecţionează din plumb şi se foloseşte, de regulă, pentru armele de calibru redus şi cele de vânătoare. G. se compune din vârf sau parteogivală, corpul cilindric de conducere şi partea posterioară, care are forma unui trunchide con. G. pentru armele de vânătoare - denumite Breneke - se confecţionează din

plumb şi pot fi cilindrice , cu corp greu şi coadă uşoară, de tip turbină şi de tip combinat.G. folosit la armele cu ghinturi devine în timpul tragerii obiect primar, care primeşte şi

poartă urmele trasate pe corpul său de către plinurile ţevii. Aceste urme sunt, de regulă,sub formă de striaţii şi prin comparare permit identificarea armei cu care s-a comisinfracţiunea.

grad alcoolmetric, valoare care indică cantitatea de alcool existentă în 100 ml băuturăalcoolică. Corespunde numărului de volume de alcool existent în 100 ml de băutură.

grafologie, domeniu de studiu ce are ca preocupare determinarea caracterului unei persoane după scris. Încă din sec. XVII, italianul C. Baldi a încercat să facă legăturaîntre diferite caracteristici ale scrisului (forma, înălţimea, lăţimea şi înclinaţia literelor,acurateţea, presiunea scrisului etc.) şi anumite trăsături ale caracterului omului.Întemeietorul g. este considerat J. Michon (1806- 1881). G. a căpătat o largă răspândire

în prima jumătate a acestui secol, având reprezentanţi, îndeosebi în Franţa şi Germania(J. Crépieux-Jamin, Klages ş.a.). Diversele şcoli grafologice susţin, în esenţă, că scrisular fi o exprimare universală a tuturor însuşirilor şi stărilor psihice ale omului. Pe bazascrisului - susţin grafologii - se pot stabili particularităţile intelectului, sentimentelor şiale voinţei, vârsta, profesia şi chiar predispoziţii spre infracţiune (Lombroso, Weiser).Interpretarea caracteristicilor scrisului se bazează în principal pe intuiţie, grafologulavând capacitatea de „a simţi starea sufletească a scriptorului“. Deşi datează de multăvreme, g. nu a fost recunoscută ca ştiinţă. Rezultatele investigaţiilor intuitive întreprinsede grafologi sunt mai mult decât discutabile, după cum demonstrează numeroaseexemple de verificare experimentală a diagnozelor g. Mulţi autori consideră g. o

pseudoştiinţă, o „artă“ de a ghici. Combaterea g. de pe poziţia negării faptului că scrisuleste condiţionat de particularităţile psihologice ale omului nu poate fi însă acceptată.Este dovedit ştiinţific că scrisul fiecărei persoane este individual, că el „prezintă ungrafic al personalităţii fiziologice şi psihologice“ (C.I. Parhon), constituind o amprentă avoluţiunilor şi a reflexelor noastre, precum şi a deprinderilor musculare şi nervoase.Teza cu privire la individualitatea scrisului constituie, dealtfel, principalul temei alidentificării persoanei prin expertiză criminalistică. Mulţi confundă această activitate,

bazată pe date ştiinţifice şi menită să constituie prin rezultatul ei un mijloc de probă în justiţie, cu grafologia, folosind adesea termenul de „expertiză grafologică“ care esteimpropriu. Încercările de a introduce g. în sfera probaţiunii judiciare au fost categoricrespinse de doctrină şi jurisprudenţă, care recunosc în schimb rolul important alexpertizei criminalistice în identificarea persoanei după scris. Fiind un domeniu decercetare a scrisului, g. a elaborat numeroase studii şi clasificări ale acestuia, care sunt



utile şi pentru ştiinţa criminalisticii. E. Locard considera g. ca pe o excelentă şcoală pentru un expert criminalist. Într-o serie de ţări se remarcă în ultimii ani o reconsiderarea g. Se cunosc utilizări ale g. ca auxiliare în cercetările medicale, îndeosebi în cele

psihiatrice, şi serveşte, de asemenea, la întocmirea de „portrete grafologice“.

grafometrie, metodă folosită pentru cercetarea scrisului în vederea identificăriiautorului, care constă în esenţă în măsurarea raporturilor dimensionale ale semnelor

(literelor, cifrelor etc.) şi transpunerea rezultatelor obţinute în grafice comparabile.

grafoscopie judiciară, domeniu al ştiinţei criminalistice care studiază legităţilescrisului şi elaborează metodele examinării acestuia, în vederea identificării persoanei

prin expertiză. G. se ocupă totodată cu cercetarea limbajului scris în scopul folosirii particularităţilor acestuia la stabilirea autorului unui text. Din sfera de preocupări a g.fac parte, de asemenea, modalităţile de prezentare a cercetărilor în cadrul: expertizeiscrisului, principiile aprecierii concluziilor expertului criminalist de către organul

judiciar, precum şi măsurile de prevenire a falsului în acte. În fundamentarea sa, g.

foloseşte datele altor ştiinţe, pe primul plan situându-se fiziologia, psihologia,lingvistica. Acestea servesc la cunoaşterea formării şi manifestării deprinderilor descriere, care constituie temeiul tezei cu privire la individualitatea, stabilitatea şivariabilitatea scrisului, teză ce reprezintă în acelaşi timp premiza ştiinţifică adeterminării autorului unui grafism.

gramă, v. semn grafic.

grup de creste papilare, urmă fragmentară a unui desen papilar căreia, datorită

numărului redus de linii papilare, nu i se pot stabili dactilograma şi regiunea de provenienţă.

grupe sanguine (în expertiza criminalistică), sistem de clasificare a persoanelor dupătipurile de sânge uman, în funcţie de tipul şi prezenţa unor aglutinogene (A, B, M, N,Rh etc.) existente pe membrană eritrocitelor şi a aglutininelor (alfa, beta etc.) existenteîn plasma sanguină. Cel mai important sistem este A, B, O, care cuprinde 4 grupesanguine : O (I)-eritrocite fără aglutinogen, plasmă cu aglutinine alfa şi beta; A (II)-eritrocite cu aglutinogen A, plasmă cu aglutinină beta; B (III)-eritrocite cu aglutinogenB, plasmă cu aglutinine alfa; AB (IV) -eritrocitele cu aglutinogen A şi B, plasmă lipsităde aglutinine alfa sau beta. În cazul grupei O se găseşte pe eritrocit un antigen comun(antigen H) evidenţiabil cu seruri speciale sau cu fitoaglutinine. Legat de sistemul A, B,O, se stabileşte şi caracterul de secretor sau nesecretor al individului. Prin caracter secretor se înţelege proprietatea indivizilor (80% din populaţie) de a poseda în serulsanguin limfă tisulară, salivă, spermă, alte lichide biologice, aglutinogenulcorespunzător grupei sanguine proprii (A, B sau AB). Stabilirea grupei sanguine se facecu ajutorul serurilor de testare cunoscute (din grupele A, B , O) care se pun în contact cueritrocite neidentificate (metoda Beth-Vincent) sau a eritrocitelor test A şi B, în contactcu picături de ser sanguin necunoscut (metoda Simonin). Rezultatele se interpretează înfuncţie de aglutinările care se formează (notate cu +) după tabelul:

Grupăsanguină

Aglutininalfa sau

Seruri de testare(cunoscute)

Eritrocite test(cunoscut)



Aglutinogen pe

eritrocit

beta înserul

sanguin

Ser Oalfa+ beta

Ser Aaglut. beta

Ser Baglut.alfa

A B

O (I) nu arealfa şi beta

– – – + +

A (II) A – beta + – + – +B (III) B alfa – + + – + –

AB (IV) A şi B nu are + + + – –

În criminalistică grupa sanguină constituie o caracteristică de grup pe baza căreia se poate forma un cerc de bănuiţi din care se poate identifica persoana de la care provineurma de sânge sau de lichid biologic dacă individul este secretor. Unele modificări alemorfofiziologiei normale a sângelui sau a elementelor componente stabilite prinhematologie constituie caracteristici individuale pe baza cărora se poate identifica

persoana de la care a provenit o urmă de sânge.

H

halucinaţie, perceperea unor obiecte sau fenomene fără ca acestea să stimuleze directorganele de simţ. Poate interveni în procesul formării declaraţiilor martorilor,învinuitului sau inculpatului, părţii vătămate etc., determinând erori care pot influenţaveridicitatea declaraţiilor.

haşiş (urmă de h.), concentrat de tetrahidrocanabinol şi răşini, obţinut prin mărunţireaşi extracţia părţilor florale, a frunzelor tinere şi a capetelor ramurilor plantei Cannabis.H. poate fi identificat în procesul expertizei criminalistice atât prin metode fizico-chimice folosite în chimia judiciară, cât şi cu reactivul Dunquènois (coloraţie violet).

heroină (urmă de h.) substanţă chimică, albă cu nuanţe gri-roz, cu acţiune narcoticăfoarte intensă. Se obţine prin tratarea morfinei cu acid acetic. H. poate fi identificată în

procesul expertizei criminalistice cu reactivul Marquis (coloraţie violet-roşcat care lacald virează în albastru) sau prin alte procedee fizico-chimice folosite în chimia

judiciară.

hârtie, suportul obişnuit al scrisului. Reprezintă o compoziţie fibroasă (din foioase,conifere, bumbac, in, cânepă, paie, stuf etc.) care mai conţine materiale de încleiere(amidon, colofoniu, gelatină caseină), folosite pentru micşorarea capacităţii naturale deabsorbţie a fibrelor şi pentru fixarea celorlalţi constituenţi ai hârtiei, precum şi materialede umplutură (caolin, talc, compuşi de bariu, sulfat de calciu, oxid de zinc) pentru a-i daconsistenţă, densitate, rezistenţă, netezime, elasticitate şi alte proprietăţi necesare, înfuncţie de destinaţia fiecărui tip de hârtie. Cunoaşterea compoziţiei şi calităţilor hârtiei

contribuie la elucidarea unor aspecte referitoare la interacţiunea ei cu materialele descriere, la alcătuirea unui act fals din două sau mai multe fragmente de hârtie, lareconstituirea actelor deteriorate, precum şi la determinarea tipului de hârtie pe care esteîntocmit un înscris, a provenienţei acesteia sau a grupei de hârtii din care face parte.Metodele de analiză se referă la însuşirile fizico-chimice, natura compoziţiei fibroase,



precum şi aceea a materialelor de umplutură şi de încleiere. Testele fizice privescculoarea şi gradul de alb, nuanţa luminiscenţei produse sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, modul de finisare a suprafeţei. gradul de opacitate, grosimea hârtiei,greutatea pe dm2, capacitatea de absorbţie, elasticitatea, rezistenţa la îndoituri şi rupturi,rezistenţa la temperaturi înalte, conductibilitatea electrică. Genul fibrelor de hârtie sedetermină prin examinarea microscopică a structurii acestora (a particularităţilor morfologice) şi prin stabilirea reacţiilor de culoare pe care le produc sub acţiunea unor

solvenţi (soluţiile de iod-iodură de potasiu, acid sulfuric şi de clor-zinc-iod). Materialelefolosite la încleiere se examinează tot prin reacţii chimice, inclusiv gradul de încleiere,

precum şi dacă acestea sunt în masa hârtiei sau la suprafaţă. Natura materialelor deumplutură se determină prin examinarea reziduului ce se obţine în urma dizolvării lacald a hârtiei în acid azotic. Analizele fizico-chimice menţionate sunt de natură săreleve dacă două probe de hârtie prezintă sau nu asemănări. O metodă foarte eficientăeste analiza nedistructivă prin activare fotonucleară - recomandată în literatura despecialitate - utilizându-se radiaţii gamma de înalta energie într-un accelerator deelectroni liniari.

hârtie copiativă, termen generic dat hârtiilor acoperite cu indigo, grafit (plombagină)sau cu un alt material, care servesc la multiplicarea textelor scrise de mână saudactilografiate. Majoritatea hârtiilor au stratul pigmentat compus dintr-un colorantorganic amestecat cu ceară (parafină, cerezină, ceară montană) şi o substanţă grasă (uleimineral, oleină, lanolină). Trăsăturile realizate cu hârtie copiativă au un aspect mat,difuz, uneori margini franjurate şi, de regulă, nu conţin urmele dinamice ale vârfuluiinstrumentului scriptural pe primul exemplar al actului. Din cauza uzurii hârtieicopiative, a unor defecţiuni ale acesteia ori a aşezării incorecte, precum şi din cauza

mişcării în momentul scrierii, este posibil ca trăsăturile obţinute prin intermediul ei să prezinte unele imperfecţiuni, ca de exemplu: întreruperi, tremurături, inconstanţă agrafismului, care se pot confunda cu indiciile specifice unui grafism contrafăcut (princopiere). Aceleaşi trăsături se pot confunda cu cele executate cu creioane colorate.Distincţia dintre ele se impune îndeosebi când se cere să se stabilească dacă în act s-auoperat modificări prin adăugirea de text. Examinarea microscopică constituie o metodăeficientă de diferenţiere a celor două materiale. Trăsăturile de creion vor prezenta unanume luciu, iar particulele masei sale vor fi orientate pe direcţia scrisului,înregistrându-se uneori şi striaţii produse de constituenţii mai duri (de argilă, deexemplu). Trăsăturile executate prin intermediul hârtiei copiative apar în imagineamicroscopică fără strălucire şi cu particulele neorientate în vreo direcţie; în plus,marginile lor nu sunt bine conturate, iar colorantul este repartizat de obicei uniform,reprezentând variaţii ca la trăsăturile de creion. Există şi metode chimice de diferenţierea celor două tipuri de materiale, în special în ceea ce priveşte comportarea lor faţă dediverşi reactivi (soluţia de permanganat de potasiu, soluţie formată din alcool etilic,acetonă şi tetraclorură de carbon, amestec de acizi graşi nesaturaţi al căror componentde bază este oleina, capacitatea silicaţilor ce intră în mina creioanelor colorate de aabsorbi coloranţii organici din soluţii, gradul de absorbţie a iodului).

holografie, derivă de la cuvintele greceşti holos, care înseamnă întreg, şi grafein, careînseamnă scriere. Denumirea a fost folosită pentru prima dată în anul 1948de cătreDennis Gabor, care în 1971 a primit Premiul Nobel pentru „Tehnica holografiei”. H.reprezintă o metodă de obţinere a imaginilor fotografice în relief fără a folosi obiectiv



fotografic. Pe placa fotografică se înregistrează cele două mărimi caracteristice aleundelor luminoase: amplitudinea şi faza. În prezent se fac cercetări pentru folosirea h. înobiectivizarea identificării persoanei după scrisul de mână, a maşinii de scris, punerea înevidenţă a scrisului radiat, îmbunătăţirea calităţii urmelor papilare şi, în ultimă instanţă,stocarea şi regăsirea rapidă în scopul identificării urmelor digitopalmare. H. poate firealizată în alb-negru şi color. Pentru realizarea h. se folosesc plăci fotografice speciale.

hologramă, placă fotografică developată pe care s-a înregistrat interferenţa dintre douăfascicule luminoase coerente, respectiv cel difuzat de obiectul holografiat şi cel dereferinţă, care iluminează direct placa fotografică, ambele provenite de la aceeaşi sursălaser.

I

identificarea armei de foc, stabilirea armei cu care s-a tras. Se realizează cu ajutorulurmelor rămase pe glonţ sau pe tubul de cartuş ridicate de la locul faptei. Caracteristicileindividuale ale părţilor armei care lasă urme pe cartuş se formează în procesul defabricaţie datorită faptului că fiecare piesă se prelucrează separat, precum şi în procesulei de exploatare, datorită tragerilor repetate şi coroziunii metalului, deteriorărilor întâmplătoare ivite cu ocazia curăţirii şi manevrării armei, reparării şi înlocuirii pieselor,depunerii unor corpuri străine (praf, nisip, particule detaşate de pe cartuş, strunjirimetalice etc.). Factorii menţionaţi particularizează macro şi microrelieful interioruluiţevii armei şi al celorlalte piese care vin în contact cu cartuşul, creând urme a căror

valoare de identificare se apreciază în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărui cazcercetat. Majoritatea urmelor sunt de natură dinamică, apărând pe glonţ şi pe tub subformă de striaţii (zgârieturi longitudinale şi paralele). Unele dintre ele sunt urme staticeca, de exemplu, cele create de pereţii camerei cartuşului şi de capul frontal alînchizătorului. Etapele i. sunt: examinarea prealabilă a glonţului sau a tubului de cartuşîn litigiu şi a armei bănuite, efectuarea de trageri experimentale cu muniţie adecvată,analiza detaliată a glonţului sau a tubului ridicat de la locul faptei şi a celor traseexperimental, examenul comparativ, aprecierea caracteristicilor constatate şi formulareaconcluziei. Examenul comparativ constituie principala activitate în cadrul operaţiei de

identificare. 1. Compararea are loc între urmele de pe glonţul sau de pe tubul de cartuşridicate de la locul faptei şi cele trase experimental cu arma în cauză. Suprafaţaglonţului se poate înregistra (desfăşura optic) prin fotografiere panoramică, precum şicu un aparat fotografic special (conversograf), la care mişcarea platanului care susţineglonţul este sincronizată cu mişcarea dispozitivului care susţine pelicula fotografică.Mai eficientă este însă examinarea proiectilelor la microscopul comparator, care oferă

posibilitatea observării concomitente, pe porţiuni, a urmelor şi fixării prin fotografiere aelementelor comune, în principal a continuităţii liniare a striaţiilor. Se folosesc şi

procedeele de rulare a glonţului: a) în stratul gelatinos a unei pelicule fotografice sau

Röentgen. (acţiune mecanică şi termică, când glonţul se încălzeşte în prealabil); b) înmateriale plastice (ceară, plastilină, metale moi, uşor fuzibile etc.); c) pe o hârtie albă,după ce în prealabil glonţul a fost acoperit cu un strat de cerneală tipografică (aşa-zisametodă de cerneluire). Urmele de pe glonţ se mai pot fixa prin mulaje constituite din

pelicule metalice ori gelatinoase (transparente) depuse pe suprafaţa sa prin



galvanoplastie în primul caz şi prin simplă plonjare în soluţiile special preparate (decolodiu, coloxilenă cu alcool, de celuloid cu acetonă etc.) în al doilea caz. Rezultate

bune se pot obţine, de asemenea, cu ajutorul unui profilograf, care înregistrează prin palpare cu vârful unui ac foarte fin (de diamant) denivelările (striaţiile) de pe glonţ şi letranspune în imagini grafice (diagrame) comparabile. Este cunoscută şi metodamecanică de tăiere şi de întindere în plan orizontal a cămăşii glonţului (prin topirea în

prealabil a miezului) la care se mai apelează doar foarte rar, ea fiind anevoioasă şi

deformând în parte striaţiile. 2. Urmele de pe tubul de cartuş sunt create de: a) fereastramagaziei (încărcătorului); b) partea interioară a închizătorului în momentul preluării şiintroducerii cartuşului pe ţeavă; c) marginea culatei şi pereţii interiori ai detunătorului;d) partea frontală a închizătorului; e) capul percutorului; f) gheara extractoare; g)ejector; h) fereastra cutiei închizătorului. Mai semnificative dintre acestea sunt urmelecreate pe partea frontală a închizătorului, pe rozetă şi pe capsă, de vârful percutorului pecapsă şi de gheara extractoare pe gulerul de la partea inferioară a tubului de cartuş. Seiau în consideraţie poziţia reciprocă a urmelor, configuraţia şi, în special microreliefullor. Ca metode, predomină cele optice şi fotografice, îndeosebi examinarea

microscopică urmată de fixarea imaginilor pe fotografii, care apoi se compară prin juxtapunere, servind astfel ca procedeu de lucru şi ca mijloc de ilustrare a concluziei lacare ajunge expertul. Pentru o concluzie de identitate a armei cu care s-a tras, atât încazul glonţului, cât şi în cazul tubului de cartuş, caracteristicile comune constatatetrebuie să fie suficiente cantitativ şi mai ales calitativ şi să constituie un complexirepetabil la o altă armă. Este necesar ca eventualele deosebiri ce apar să fie explicate.La aprecierea deosebirilor se va ţine seama de eventualele modificări ale armei şi aleglonţului sau ale tubului în intervalul de timp de la comiterea faptei şi până laexaminarea lor în laborator, precum şi de condiţiile diferite de tragere la locul faptei şi

cu ocazia efectuării expertizei.identificarea criminalistică, stabilirea cu ajutorul urmelor a persoanelor sau aobiectelor care se află în legătură cauzală cu fapta cercetată, în scopul obţinerii de probe

judiciare. I. a apărut şi s-a dezvoltat ca o parte de sine stătătoare a ştiinţei criminalistice,fiind impusă de nevoile practicii de descoperire şi de cercetare a infracţiunii şi ainfractorului.

identificarea dactilografului, stabilirea persoanei care a dactilografiat un act ce faceobiectul procesului judiciar. I. se realizează pe baza a două categorii de caracteristici:lexical-gramaticale şi dactilografice. Cele din primă grupă se referă la limbajul folosit,la particularităţile stilistice, la respectarea regulilor ortografice şi de punctuaţie. Cele dina doua grupă privesc, în primul rând, aspectele topografice: modul de dispunere ascrisului în pagină, plasarea titlului, a datei, a antetului şi a numărului de înregistrare,dimensiunea spaţiului alb din stânga textului, din partea de sus şi de jos a acestuia,existenţa alineatelor şi mărimea lor, felul de terminare a rândurilor şi de despărţire acuvintelor, modul de numerotare şi de terminare a paginii, (folosirea vreunui semn,

plasamentul său), felul de subliniere a unor idei, cuvinte, intensitatea de lovire a tastelor şi cadenţa dactilografierii, modul de scriere a expresiilor cifrice, îndeosebi a celor cufracţii, intervalul la care se scriu semnele grafice în cazul folosirii ghilimelelor,

parantezelor, linioarelor etc. Se urmăresc, totodată, eventualele greşeli de dactilografiereşi, bineînţeles, natura acestora (lipsa spaţiului între cuvinte, erori de litere, omitereamajusculei sau a altui semn grafic ş.a.). Modul de corectare a greşelilor de



dactilografiere (ştergerea cu guma, răzuire cu lama, suprapunerea semnuluicorespunzător peste cel eronat printr-o apăsare mai puternică pe tastă, ştergerea cu x-uri) constituie un alt indiciu individualizator, de natură să contribuie la identificare. Demare însemnătate sunt probele dactilografice ce se administrează de la persoana ori

persoanele bănuite că au scris la maşină actul în litigiu. Procurarea unor acte anterioare,dactilografiate de aceeaşi persoană este foarte utilă. Asemenea probe permit să se facăaprecieri asupra nivelului deprinderilor de dactilografiere şi a particularităţilor acestora.

Probele experimentale vor cuprinde un text oarecare, precum şi textul actului în litigiu.Posibilităţile de identificare depind în mare măsură de volumul textului în litigiu, fiinddirect proporţionale cu acesta.

identificarea factorului creator al urmei, determinarea individuală, prin aplicareametodelor, procedeelor şi tehnicilor criminalistice, a persoanei, a animalului sau afenomenului care a creat în procesul săvârşirii unei infracţiuni urmele formă sau materiedescoperite la locul săvârşirii infracţiunii.

identificarea după film, identificarea unei persoane, a unui loc sau a unui obiect dupăcaracteristicile generale şi individuale existente într-o imagine a unui filmcinematografic sau a unei videofonograme.

identificarea după film a unei persoane, v. expertiza filmului judiciar.

identificarea maşinii de scris, stabilirea maşinii la care s-a dactilografiat un text. Serealizează prin compararea caracteristicilor dactilografice ale actului în litigiu cucaracteristicile dactilografice ale altor acte scrise la maşina bănuită, precum şi cu probe

experimentale obţinute la aceeaşi maşină. Compararea se desfăşoară, de regulă, în douăetape. Mai întâi se iau în calcul caracteristicile cu valoare generică, cum sunt claviaturacu particularităţile sale, tipul caracterelor, „pasul“ mecanismului principal, intervaluldintre rânduri şi lungimea lor. În cazul când una sau mai multe dintre acestecaracteristici se deosebesc, analiza comparativă se întrerupe, concluzionându-se cătextul nu a fost scris la maşina în discuţie. Dacă elementele de mai sus se aseamănă, se

procedează în continuare la confruntarea caracteristicilor individuale create de particularităţile pieselor ce alcătuiesc mecanismul maşinii şi de cele ale suprafeţelor deimpact ale semnelor grafice. Acestea din urmă sunt cele mai constante şi mai valoroase,întrucât reprezintă defecte de fabricaţie şi, mai ales, defecte ivite în cursul exploatăriimaşinii de scris.

identificarea după resturi osoase, stabilirea identităţii unui schelet uman. Sunt posibile, după metodele cunoscute până în prezent, trei genuri de determinări care potconduce la identificarea persoanei după resturi ale scheletului: a) indicarea unor semnalmente generale: sexul, vârsta, înălţimea, corpolenţa, boli de care a suferit; b)reconstituirea ţesuturilor şi a organelor pe craniu după metoda Gherasimov; c)examinarea comparativă cu fotografii sau radiofotografii ale dispărutului, prin metodasupraproiecţiei.

identificarea scriptorului, stabilirea autorului unui grafism (text sau semnătură). Serealizează prin compararea grafismului în litigiu cu grafismul ce emană în modindubitabil de la o anumită persoană. Se confruntă caracteristicile generale şi



individuale ale scrisului, ţinându-se seamă de variabilitatea naturală a acestuia, precumşi de modificările ce le poate suferi datorită unor împrejurări independente de voinţascriptorului, factorilor întâmplători, condiţiilor neobişnuite de scriere, precum cum şimodificărilor intenţionate. Trebuie precizat că ceea ce se realizează prin compararea adouă grafisme este identificarea autorului şi nu identitatea scrisurilor sau a semnăturilor confruntate.

identificarea ştampilei, stabilirea exemplarului concret de ştampilă după impresiuneaacesteia depusă pe un act. Determinarea este posibilă datorită caracteristicilor individuale ale clişeului ştampilei, care se reflectă în impresiune. Procesul identificăriiconstă în examinarea separată a impresiunii de ştampilă în litigiu şi a ştampilei suspecte,

precum şi a impresiunilor create anterior (pe alte acte) şi experimentale. Atunci cândexistă mai multe ştampile confecţionate după aceeaşi matriţă, trebuie să se obţinăimpresiuni de comparaţie de la fiecare dintre ele. Expertul va trebui informat atât asupraexistenţei mai multor ştampile de aceeaşi formă şi cu acelaşi conţinut, cât şi asupracondiţiilor de confecţionare, exploatare şi păstrare a ştampilei cu care se presupune că s-

a executat impresiunea incriminată.

identificarea după voce şi vorbire, v. expertiza vocii şi a vorbirii.

identi-kit, trusă de reconstituire a portretului unei persoane pe baza semnalmentelor descrise de victimă şi de martori. Trusa cuprinde schiţe ale elementelor faciale desenate

pe un material transparent. Elementele faciale ale omului sunt clasate în 12 grupe (păr,frunte, sprâncene, ochi, urechi, nas, buze, bărbie, mustaţă, barbă, ochelari şiacoperământ pentru cap: pălărie, basc, chipiu etc.), fiecare grupă cuprinzând 50-80

variante ale elementului facial respectiv, totalizându-se în final 600-1000 de fişetransparente cu schiţe ale elementelor faciale. Trusa cuprinde şi un album tipărit alfiecărui element facial care poartă un număr de cod. Persoana care furnizează datelealege din album elementele corespunzătoare semnalmentelor pe care le-a perceput şi, în

baza numărului de cod din album, se scot fişele transparente care, prin suprapunere,compun portretul robot al celui în cauză.

identitate, starea unui obiect de a fi identic numai cu el însuşi, irepetabil, deosebit detoate celelalte obiecte, inclusiv de cele asemănătoare lui.

idiotism grafic, formă neobişnuită de execuţie a literelor, construcţii grafice neliterale,semne grafice care însoţesc o literă sau o semnătură, executate într-un mod cu totul

personal.

ilustrare criminalistică, activitate de demonstrare vizuală (prin fotografii, desene,schiţe ori diagrame) a modului de desfăşurare a examinărilor, experimentărilor şianalizelor probelor materiale ce fac obiectul expertizei criminalistice.

imitarea semnăturii, activitate desfăşurată cu intenţie pentru imitarea servilă sauliberă, în scop infracţional, a unei semnături care aparţine unei alte persoane. Prinmetodele de expertiză poate fi demonstrată în mod ştiinţific orice imitare a semnăturii.



imitarea vocii şi vorbirii, încercarea unei persoane de a reproduce în procesul vorbiriicaracteristicile generale şi individuale relativ neschimbătoare ale vocii unei alte

persoane. Orice imitare de voce poate fi demonstrată pe calea expertizei criminalistice.

implementarea amprentelor, introducerea în memoria unui calculator, după un anumitcod, a amprentelor papilare. Codificarea în vederea i. poate fi făcută manual şi automat.

impresiune papilară, impresiune creată de desenul papilar al degetelor, al palmelor şial plantelor.

incendiu, foc mare care cuprinde şi arde parţial sau în întregime o clădire, o pădure etc.Se poate produce ca o reacţie de oxidare rapidă a unei substanţe în prezenţa oxigenuluiatmosferic cu dezvoltare de căldură, de regulă însoţită de lumină. Cercetarea la faţalocului a unui incendiu este activitatea în care trebuie descoperite, fixate şi ridicate cuajutorul mijloacelor şi metodelor criminalistice o categorie de urme cu totul aparte: a)

fumul (alb, dens, cu miros de usturoi provine din arderea fosforului şi este foarte toxic;

cenuşiu către negru, provine din arderea lemnului; alb-gălbui este degajat de ardereahârtiilor, paielor şi fânului; negru se degajă în procesul arderii gudronului, asfaltului, petrolului, benzinei şi a altor produse petroliere; cenuşiu, înţepător, cu miros neplăcut provine din arderea ţesăturilor); b) flăcările pot oferi organelor judiciare date de o realăimportanţă în stabilirea cauzelor care au generat incendiul: luminozitatea ce poate fideterminată de concentraţia radiaţiilor electromagnetice emise de flacără în domeniulvizibil atunci când arde benzina, benzenul, acetilena, huila, lemnul şi calciul; puţinluminoasă în cazul arderii hidrogenului şi oxidului de carbon în stare pură; neluminoasă va fi întâlnită la arderea eterului şi a etanolului. Fixarea culorii flăcării se va realiza cu

ajutorul fotografiei, filmului şi videofonogramei judiciare; c) poziţia în care au fostgăsite uşile şi ferestrele; d) poziţia aparatelor de semnalizare a incendiului; e) poziţiavanelor electromagnetice sau manuale ale drencerelor; f) focarul incendiului; g) situaţiaîn care se găseşte dispozitivul care înregistrează grafic data, ora şi zona de temperaturăcritică; h) urmele de fumizare (fumul permite stabilirea modului de deplasare aflăcărilor, care oferă date cu privire la prezenţa unor lubrifianţi); i) prezenţa vaselor încare au fost aduse substanţele inflamabile; j) urmele de scurt-circuit care pot fidescoperite la tablourile de siguranţă, pe conducte sau la unele aparate electrice deîncălzire. Toate aceste urme supuse atenţiei unor experţi, institute şi laboratoare deexpertiză pot oferi organelor judiciare date complete cu privire la cauzele şi condiţiilecare au condus la declanşarea incendiului.

incompatibilitatea expertului, imposibilitatea de exercitare a calităţii de expertdatorită calităţilor funcţionale ale persoanei respective sau poziţiei procesuale a acesteia.Trebuie deci precizat că incompatibilitatea nu exclude calitatea de expert, în general, ciea se referă la exercitarea acestei calităţi într-o cauză concretă. Referindu-ne la calitateafuncţională, sunt incompatibili de a fi experţi judecătorul, procurorul, avocatul, organulde cercetare şi asesorul. Datorită poziţiei lor procesuale nu pot fi experţi inculpatul,martorul, partea vătămată sau învinuitul.

indice medular (în expertiza criminalistică), raport matematic dintre diametrul unui fir de păr şi cel al canalului medular. La părul uman i. este mai mic de 0,30; la animale este



mai mare de 0,30. I. serveşte în analiza biocriminalistică pentru a stabili dacă firul de păr este uman sau animal.

indice de refracţie (în expertiza criminalistică), raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidenţă (i) şi de refracţie (r ) faţă de normală, ale unei raze care pătrunde dintr-un

mediu în altul: r

in

sin

sin=

. I. se foloseşte în expertiza criminalistică în procesul

identificării substanţelor sau a concentraţiei unei substanţe.

individualitatea scrisului, î nsuşire esenţială care face posibilă identificarea autorului.I. atestă că nu există două persoane cu acelaşi scris, că ansamblul deprinderilor descriere este propriu fiecărei persoane, depinzând de particularităţile anatomofiziologiceşi psihice ale acesteia, precum şi de alţi factori subiectivi şi obiectivi care concură laformarea scrisului (influenţe pedagogice, tehnice, profesionale etc.). Pe parcursulînvăţării scrisului, fiecare individ se îndepărtează de modelul caligrafic în felul său,imprimând grafismului anumite trăsături care alcătuiesc un sistem de caracteristici

irepetabile în scrisul altei persoane. Caracteristicile scrisului se reflectă, în principal, în particularităţi de execuţie a semnelor grafice şi a combinaţiilor acestora. Fiecare dintreaceste caracteristici se poate întâlni şi în scrisurile altor persoane, însă coroborate eleformează un complex individual propriu fiecărei persoane, care se stabileşte, practic, dela caz la caz, pe baza studiului aprofundat al scrisului.

inel, detaliu al unui desen papilar format dintr-o creastă care descrie un traseu circular.

inel de frecare, urmă suplimentară a împuşcăturii având formă de centură în jurul

orificiului de intrare a proiectilului. Se formează datorită depunerilor de unsoare de peţeava armei, de funingine şi de alte reziduuri de ardere a pulberii, precum şi de particulemetalice. Intensitatea inelului este în funcţie de starea ţevii armei cu care s-a tras (unsăsau neunsă, cu sau fără strat de coroziune etc.), de felul proiectilului şi al pulberiifolosite, de succesiunea focurilor (la primul foc, de exemplu, se va înregistra o cantitatemai mare de unsoare pe ţeavă). Pe materialele de culoare închisă sau în cazul cândorificiul de intrare este pătat cu sânge, inelul de frecare nu se observă cu ochiul liber,fiind necesară examinarea în radiaţii invizibile (U.V., I.R., Röentgen), spectrografia,analiza prin activare cu neutroni. În noţiunea inelului de frecare se cuprinde şi inelul demetalizare, pe care unii autori îl tratează separat. Particulele metalice depuse la orificiulde intrare provin din interiorul ţevii armei şi de la proiectilul tras, în special când acestaeste fără cămaşă. În marea majoritate a cazurilor, inelul de frecare se suprapune cuinelul de metalizare. Sunt însă şi situaţii când acesta din urmă apare mai în profunzimeacanalului format în ţinta împuşcată şi anume acolo unde întâlneşte o suprafaţă mai dură(de exemplu, un os din corpul uman) în comparaţie cu orificiul de intrare (de exemplu,veşmintele sau ţesuturile moi ale corpului uman).

inel de metalizare, v. inel de frecare.

infractor, persoana care, cu vinovăţie, săvârşeşte o faptă socialmente periculoasă, prevăzută de legea penală.

infracţionalitate, v. criminalitate.



infracţionism, v. criminalitate.

infracţiune, fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută delegea penală. I. este singurul temei al răspunderii penale.

infradeltic, sub deltă. Prin acest termen se fixează poziţia generală a unor caracteristici

ale unei dactilograme ca fiind situate între deltă şi bază.

institut de criminalistică, unitate de expertiză criminalistică şi cercetare ştiinţifică. Încadrul unui i. se pot organiza laboratoare de dactiloscopie, grafoscopie, traseologie,

balistică, chimie judiciară, fizică judiciară, biocriminalistică, antropometrie judiciară,expertiza documentelor, fonocriminalistică, testare poligraf etc.

instrumente de spargere, denumire generică, în care se includ toate uneltele, sculele,aparatele şi orice alte obiecte care se folosesc la săvârşirea unei spargeri. După procesul

de formare, urmele i. pot fi: urme statice şi dinamice, urme de suprafaţă şi de adâncime.În general, ponderea o deţin cele de adâncime. În raport cu modul de folosire alinstrumentelor, urmele pot fi create prin: apăsare, lovire, tăiere, înţepare, frecare-alunecare (prin detaşarea unor fragmente din instrumente).

instrument scriptural, obiect destinat pentru a scrie, care, de obicei este tocul,creionul, pixul. Mai pot fi folosite trăgătorul sau peniţa de desen, pensula, creta,creionul dermatograf, cărbunele, pana de păsare, precum şi alte obiecte ce nu suntconfecţionate special în acest scop. În funcţie de natura şi construcţia instrumentului

scriptural şi, mai ales, a vârfului acestuia, care intră în contact cu suportul scrisului,trăsăturile obţinute vor prezenta caracteristici proprii. Acestea servesc laindividualizarea fiecărui instrument şi pot folosi în unele cazuri la identificarea acestuia.

interpretarea tehnico-ştiinţifică a urmelor, operaţie complexă de logică şi de folosirea metodelor tehnico-ştiinţifice, desfăşurată în câmpul infracţiunii, care poate determinasemnificaţia unei formule, prin înlocuirea variantelor din care este alcătuită, cu date, înfuncţie de un anumit domeniu ales. În procesul complex de cercetare a locului săvârşiriiinfracţiunii, i. este una dintre metodele ştiinţei criminalistice prin care organele deurmărire penală şi instanţele de judecată pot ajunge la aflarea adevărului. Ea permite săse răspundă în procesul cercetării la următoarele întrebări: unde s-a comis fapta ?; cânds-a săvârşit fapta ?; cum a fost comisă ?; cine a săvârşit-o? 1. Unde s-a comis fapta?Determinarea perimetrului locului săvârşirii faptei este, în primul rând, o problemă deinterpretare tehnico-ştiinţifică a urmelor infracţiunii, în raport cu amplasarea în spaţiu alor şi a obiectelor care au legătură cu comiterea infracţiunii. 2. Când s-a săvârşit fapta?La faţa locului se pot găsi urme prin examinarea cărora specialiştii pot furniza date cu

privire la timpul scurs de la comiterea faptei. De exemplu, în cazul unui omor, prin

aplicarea ecuaţiei 0201log

01log2

T T T T

T T

ToTc

t

−

−

−

−

=

se poate stabili cu multă exactitate ora produceriidecesului. 3. Cum a fost săvârşită fapta penală? Un rol important în formularearăspunsului la această întrebare revine interpretării tehnico-ştiinţifice a mecanismului de



formare a urmelor, de amplasare a obiectelor sau a altor mijloace folosite la comitereafaptei penale. a) Stabilirea drumului parcurs de infractor (,,Iter criminis"). Din punct devedere criminalistic, prin aceasta se înţelege drumul care are ca punct de plecare primamanifestare externă a subiectului de executare a rezoluţiei infracţionale, continuând curestul acţiunilor până la punctul terminus prin care infractorul părăseşte locul faptei. b)Cum a acţionat făptuitorul? Practica demonstrează că la faţa locului se descoperă şiurmările faptei săvârşite, care pot oferi date concludente despre modul în care a acţionat

făptuitorul. Interpretarea trebuie să urmeze îndeaproape fazele succesive comiteriifaptelor infracţionale ori parcurgându-se procesul invers, adică de la urmări la faptă. 4)Cine a comis fapta penală? „Citirea“ urmelor infracţiunii trebuie să furnizeze organelor

judiciare date cu privire atât la numărul autorilor şi al complicilor, cât şi la identitatealor. a) Numărul autorilor şi complicilor. Toată demonstraţia făcută în procesulinterpretării tehnico-ştiinţifice poate conduce în continuare la concluzia că fapta putea ficomisă de un singur autor sau de mai mulţi autori sau complici. Gama de urme şiobiecte care pot fundamenta ştiinţific demonstraţia este foarte variată, în raport cuspecificul fiecărei infracţiuni. Cele mai frecvente sunt totuşi urmele digitale, palmare,

plantare şi de încălţăminte. b) Date despre identitatea făptuitorilor. Prin interpretareaurmelor şi a obiectelor descoperite în procesul cercetării la faţa locului se pot obţinedate care ajută la formarea cercului de suspecţi. Apoi, prin examinarea comparativă aurmelor găsite la locul infracţiunii cu modelele de comparaţie prelevate de la persoanele

bănuite, se poate stabili făptuitorul.

intersecţie, locul unde o creastă papilară dintr-o dactilogramă se încrucişează cu o altăcreastă papilară.

intoxicaţie, îmbolnăvirea organismului cauzată de prezenţa unui toxic în organism.Poate fi de natură medicamentoasă, chimică, profesională (produsă de substanţe folositeîn procesul muncii). În raport cu timpul în care se manifestă îmbolnăvirea dupăabsorbţia toxicului în organism există: i . acută (manifestare imediată) şi i. cronică (manifestare în timp după administrări repetate de toxic). După modul în care se

produce, poate fi accidentală sau intenţionată. Cele intenţionate apar în cazulsinuciderilor sau a crimelor în care făptuitorul administrează toxicul victimei fără ştireaacesteia.

intradeltic, înăuntrul deltei. Prin acest termen se fixează poziţia generală a unor elemente caracteristice ale unei dactilograme ca fiind situate între deltă şi nucleu.

ipoteză, v. versiune criminalistică.

iradiere, expunerea unui obiect, a unei substanţe chimice sau a unei persoane acţiuniiunui fascicul de radiaţii (cosmice, Röentgen, X, ultraviolete, vizibile, infraroşii, laser).Prin iradiere pot apărea caracteristici noi ale obiectelor expuse (schimbări de culoare,apariţii de arsuri etc.), emisii de radiaţii (fluorescenţă, radioactivitate) etc.

iscălitură, v. semnătură.

„iter criminis", v. interpretarea tehnico-ştiinţifică a urmelor.



Î

îmbrăcăminte, (urme de î.), urmele lăsate de îmbrăcăminte atât pe corpul persoaneicare le poartă, cât şi pe obiectele cu care intră în contact. U. de î. reproduc aspectul

construcţiei exterioare a acesteia. Prin examinarea criminalistică a acestora se pot obţinedate cu privire la structura ţesăturilor materialului, îndoiturile, cutele, tiviturile,rupturile, elementele specifice cusăturii, peticele, linia de îmbinare a lor, stopările saualte reparaţii. Uneori urmele descoperite la locul săvârşirii infracţiunii reproduc forma şidetaliile de structură ale anexelor obiectelor de îmbrăcăminte, ca: nasturi, catarame,fermoare, curele, cordoane şi epoleţi.

împrejurări negative, situaţii de fapt care indică lipsa de concordanţă între anumiteurme descoperite şi obiectele sau împrejurările ce se presupune că le-au creat. Organul

judiciar care efectuează cercetarea la faţa locului trebuie să lămurească modul în care s-au produs şi pentru aceasta cel mai adesea efectuează experimente judiciare. Atuncicând experimentele efectuate nu lămuresc pe deplin î., organul judiciar apelează,

potrivit legii, la cunoştinţele unor specialişti sau experţi.

încălţăminte (urme de î.), urme lăsate de încălţăminte prin contactul ce are loc între părţile exterioare ale acesteia şi locul unde s-a comis fapta (sol, podea, mobilă,materiale pulverulente etc.). Examinarea criminalistică a urmelor de încălţăminte

permite furnizarea unor date în legătură cu activităţile desfăşurate de făptuitor înaintea,în timpul şi după comiterea infracţiunii, precum şi identificarea încălţămintei. După

părţile componente, urmele pot fi create de partea de jos a încălţămintei ( urme lăsate de partea exterioară a tălpii; urme lăsate de pingea; urme lăsate de rama tocului şi a tălpii;urme ale regiunii glengului, urme lăsate de toc, de blacheuri, de cuie şi de ţinte), de

feţele încălţămintei (urme create de căpute; urme create de carâmbi) sau de altecomponente (limbă, baretă, burduf, vipuşti, şiret, capse, catarame etc.).

început de creastă papilară, locul de unde începe o creastă papilară. Pentru a se stabilicare este începutul sau sfârşitul unei creste papilare, caracteristicile unei dactilograme secitesc şi se descriu în sensul acelor de ceasornic. Când se examinează un fragment de

urmă papilară la care nu este posibilă determinarea nucleului, citirea se face de la stângala dreapta şi de sus în jos.

înclinaţia scrisului, caracteristică generală constând în poziţia axei verticale a semnelor grafice faţă de linia de bază. Majoritatea scrisurilor sunt puţin înclinate spre dreapta.Există însă scrisuri verticale ori înclinate spre stânga. Aprecierea gradului de înclinarese face de regulă prin observare şi comparare directă. Sunt şi instrumente destinatespecial pentru măsurarea unghiului format de axa semnului grafic cu linia de bază ascrisului. În aceste cazuri se calculează o medie, întrucât gradul de înclinaţie oscilează

în anumite limite de la un semn grafic la altul.

înlocuirea expertului, activitate procesuală determinată de incompatibilitate, abţinereşi recuzare. De asemenea, înlocuirea mai poate fi cauzată de moartea expertului, de



starea sănătăţii acestuia sau de plecarea în misiuni pe timp îndelungat. Însuşi expertul poate cere înlocuirea lui cu alt expert atunci când are motive justificate pentru aceasta.

înscris, act constituit ca instrument probator, în care este încorporată prin scriere,însemne, desene sau într-un oricare alt mod convenţional voinţa care poate da naştereunui raport juridic ori fapte de natură a contribui la stabilirea adevărului.

înregistrarea penală, sistem de organizare şi funcţionare a evidenţei anumitor categoriide persoane şi obiecte, în vederea identificării lor ulterioare. Potrivit concepţiei clasice,

î. cuprinde: înregistrarea alfabetică, înregistrarea persoanelor dispărute şi a cadavrelor neidentificate, înregistrarea animalelor şi a obiectelor pierdute sau furate, înregistrareadupă modul de operare şi înregistrarea dactiloscopică. În prezent, sistemul înregistrării

penale capătă o altfel de configuraţie: a) înregistrarea antecedentelor penale potrivit prevederilor legii; b) cartotecile de identificare a persoanelor şi a cadavrelor; c)cartotecile de identificare a mijloacelor materiale de probă; d) colecţiile criminalistice.

întărirea imaginii, procedeu tehnico-fotografic care permite întărirea imaginii iniţiale aunui negativ prin depunerea pe clişeu a unui strat de gelatină colorant. Se foloseşte pentru îmbunătăţirea fotografiei judiciare executată în condiţii necorespunzătoare.

întrebări ajutătoare, întrebări care au ca scop să stabilească în memorie faptele uitate, prin asociaţie, nu prin sugestionarea persoanei ascultate. În acest scop pot fi prezentate probe materiale, fotografii, planşe, înscrisuri etc.

întrebări de completare, întrebări prin care se urmăreşte să se stabilească unele fapte şi

împrejurări despre care persoanele ascultate nu au făcut declaraţii, dar pe care lecunoaşte şi au importanţă pentru lămurirea cauzei.

întrebări de control, întrebări care au ca scop să verifice dacă persoana ascultată, înraport cu cele percepute (la martor) sau cu cele săvârşite (la învinuit), face declaraţiisincere şi exacte cu privire la un aspect ori la o împrejurare a faptei. Î. se referă laîmprejurări cunoscute şi bine stabilite de organul judiciar.

întrebări de detalii, întrebări prin care se urmăreşte stabilirea în mod concret a unor aspecte ale faptei, precizarea anumitor detalii necesare verificării declaraţiilor persoaneiascultate sau relevarea unor aspecte pe care aceasta le-a neglijat cu sau fără intenţie.

întrebări de precizare, întrebări formulate pentru ca persoana ascultată să relatezeanumite împrejurări cu privire la timpul, locul, modul ş.a. în care s-a săvârşit fapta şi pecare în cursul relatării libere aceasta nu le-a menţionat.

întrebări de reamintire, î ntrebări care se adresează persoanei ascultate în situaţia încare aceasta, deşi relatează despre o faptă sau despre o împrejurare percepută saurealizată anterior, nu-şi aminteşte pe moment când anume a avut loc evenimentul încauză. În asemenea împrejurări va fi întrebată când s-a produs fapta în raport cu unuldin momentele mai importante din viaţa sa (căsătorie, mutarea într-o localitate,absolvirea unei şcoli, participarea la o întrunire etc.).



întrebări sugestive, întrebări care, indiferent de tip, pot sugera răspunsul dorit. Î. suntinadmisibile, întrucât nu ajută la aflarea adevărului în cauză, ci pot aduce prejudicii

bunei desfăşurări a procesului penal. Î. nu trebuie confundate cu cele ajutătoare,ultimele având ca scop să restabilească în memorie, prin asociaţie, fapte uitate.

întrerupere, locul unde traseul unei creste papilare încetează, după care, la un intervalde 2-3 mm, îşi reia traseul. Î. este un element caracteristic de identificare a unei

amprente papilare.

J

justificarea timpului, procedeu tactic folosit în ascultarea învinuitului sau ainculpatului care nu face declaraţii cu privire la faptele săvârşite şi care constă înverificarea minuţioasă a modului cum acesta şi-a petrecut vremea înainte, în timpul şi

după săvârşirea infracţiunii, ajungându-se astfel la „perioadele de timp“ pe care nu le poate justifica decât prin arătarea adevărului. V. şi alibi.

L

laba piciorului, laba piciorului este alcătuită din : 1. Faţa plantară a labei piciorului:a) faţa plantară; b) faţa metatarsiană; c) şanţul interdigital; d) faţa plantară a degetului

mare; e) şanţul digito-metatarsian; f) metatarsul; g) faţa internă a plantei piciorului; h)regiunea calcaneeană; i) perniţele dintre degete; k) porţiunea degetului mare; 2. Faţadorsală a labei piciorului: a) marginea internă a plantei; b) falanga; c) articulaţiainterfalangiană; d) falanga 2; e) degetul mare; f) unghia; g) vârful degetului; h) degetul2; i) degetul 3 ; j) degetul 4; k) degetul mic; l) spaţiul interdigital; m) marginea externă alabei piciorului; n) maleola externă; o) maleola internă. Aceste denumiri trebuie corectconsemnate în actele procedurale şi în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice sau deexpertiză criminalistică.

laborator criminalistic mobil, v. auto-laborator criminalistic.

laborator de antropometrie judiciară, ansamblu de instalaţii şi aparatură specialefolosit pentru efectuarea expertizelor criminalistice şi a cercetării ştiinţifice în vedereadeterminării vechimii osului uman, a sexului şi a taliei persoanei după schelet, învederea stabilirii vârstei, a identificării persoanei prin reconstituirea fizionomiei dupăcraniu sau prin metoda supraproiecţiei.

laborator de balistică judiciară, ansamblu de instalaţii şi de aparatură speciale folosit

pentru efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor criminalistice care auca scop stabilirea stării tehnice a armelor de foc şi a muniţiei, cercetarea urmelor deintrare şi de ieşire lăsate de proiectile, a urmelor de ricoşeu, a urmelor suplimentare aletragerii, determinarea distanţei şi a direcţiei de tragere, cercetarea urmelor lăsate dearmă pe glonţ şi pe tubul de cartuş şi examinarea armelor atipice, în vederea identificării



criminalistice a armei folosite la comiterea infracţiunii, pentru stabilirea adevărului în procesul penal.

laborator de biocriminalistică, ansamblu de aparatură specială folosit pentruefectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice, a expertizelor şi a cercetărilor ştiinţificeaplicative în vederea identificării persoanelor după urmele de sânge, de salivă, despermă şi de natură piloasă.

laborator de chimie judiciară, ansamblu complex de instalaţii şi aparatură clasică şimodernă, folosit pentru cercetarea în scopul identificării produselor petroliere, aurmelor de vopsea, a urmelor de natură pulverulentă, a hârtiei, a urmelor de cerneală, detuş şi de pastă, a urmelor de produse textile, de substanţe toxice şi a metalelor preţioase.

laborator de dactiloscopie, ansamblu de aparatură optică şi de calculatoare electronice,folosit pentru cercetarea urmelor şi a amprentelor papilare (digitale, palmare şi plantare)în scopul identificării persoanei care le-a creat.

laborator de expertiză criminalistică, formă de organizare a activităţii practicecriminalistice care dispune de un local înzestrat cu aparatură şi mijloace tehnico-ştiinţifice speciale pentru efectuarea de experimente şi lucrări în domeniul expertizeicriminalistice.

laborator de film judiciar, ansamblu de instalaţii şi aparatură care permite executareafilmărilor, developarea peliculei, montarea imaginii şi a sunetului în vederea realizăriifilmului judiciar şi didactic.

laborator de fizică judiciară, ansamblu complex de aparatură clasică şi modernă(spectrografie în infraroşu, vizibil şi fluorescent în raze X, microscopie electronică,laser etc.), folosit pentru cercetarea urmelor de metale, de sol, de ,vopsea, de natură

pulverulentă, de sticlă, de hârtie, de produse textile, identificarea după scrisul de mânăetc.

laborator de fonocriminalistică, laborator dotat cu aparatură corespunzătoareefectuării expertizelor care au ca obiect: stabilirea autenticităţii fonogramelor magnetice, determinarea apartenenţei la gen, identificarea persoanei după voce şivorbire, stabilirea deghizărilor şi a imitărilor de voce şi identificarea obiectelor dupăzgomot.

laborator de fotografie judiciară, ansamblu de instalaţii şi aparatură care permiteexecutarea fotografiei şi a proceselor de prelucrare a materialelor fotosensibile negativeşi pozitive, alb-negru şi color.

laborator de grafoscopie, ansamblu de instalaţii şi aparatură, folosit pentru cercetareascrisului de mână şi a semnăturilor în vederea identificării persoanei care le-a executatşi a scrisului dactilografiat în vederea identificării maşinii de scris şi uneori chiar adactilografului.



laborator de traseologie, ansamblu complex de instalaţii, dispozitive şi aparaturăfolosit pentru cercetarea urmelor create de obiecte în vederea stabilirii întregului după

părţile componente, identificarea instrumentelor, a mijloacelor de transport, a nodurilor şi a legăturilor după urmele lăsate la faţa locului, cât şi pentru stabilirea falsului demonedă sau de bancnotă.

laborator video, ansamblu de instalaţii şi aparatură video pentru înregistrarea simultană

pe bandă magnetică a imaginii şi a sunetului şi redarea acestora pe ecranul unuimonitor, folosit pentru fixarea unor acte de urmărire penală (cercetare la faţa locului,reconstituire, experiment judiciar, prezentări spre recunoaştere etc.).

lampă de cuartz, v. lampă de ultraviolet.

lampă de fulger electronic, dispozitiv electronic care produce lumină sub formă desclipire puternică şi de scurtă durată. L. se foloseşte ca sursă de lumină artificială înefectuarea fotografiei judiciare.

lampă de ultraviolet, dispozitiv de iluminare cu radiaţii ultraviolete. Este folosită atâtla cercetarea la faţa locului pentru găsirea amprentelor sau a urmelor de substanţefluorescente în radiaţii U.V., cât şi în examinările unor urme materie (hârtie, cerneluri,

produse petroliere etc.).

lampă cu vapori, v. lampă de ultraviolet.

lanametru (în expertiza criminalistică ), microscop de construcţie specială care permite

determinarea dimensiunilor fibrelor textile prin proiectarea imaginilor mărite aleacestora pe un ecran gradat.

laser, sistem (instalaţie) în care se produce amplificarea luminii prin stimularea emisieide radiaţii. Noţiunea de l. derivă de la expresia engleză „light amplification bystimulated emision of radiation“ (amplificarea luminii prin stimularea emisiei deradiaţii). Stimularea se realizează prin aplicarea asupra ionilor, atomilor sau moleculelor a unei energii de excitaţie care, în anumite condiţii determinate, produce emisie delumină. Principalele proprietăţi ale emisiei l. sunt: coerenţa ; monocromaritatea;direcţionalitatea şi intensitatea. Tipuri de l.: cu corp activ solid; cu substanţe activegazoase; cu mediul activ lichid; cu semiconductori. În scurta perioadă de la descoperireasa, l. a cunoscut o permanentă dezvoltare şi diversificare, ceea ce oferă largi posibilităţide aplicare a acestuia în cercetarea ştiinţifică şi în aproape toate domeniile de activitateumană. Astfel, l. se utilizează în ingineria tehnologică, în holografie, la sisteme demăsură şi control, la calculatoare electronice, în telecomunicaţii, în spectroscopie, înmedicină ş.a. În criminalistică, l. se foloseşte ca sistem de filtraj optic în procesulefectuării expertizei de identificare a persoanei pe baza scrisului de mână sau a urmelor digito-palmare, precum şi a obiectului care a creat urma formă, descoperite şi ridicate dela locul săvârşirii infracţiunii.

latent, termen generic cu care sunt denumite urmele invizibile.



laţ 1. Denumire generică dată dactilogramelor digitale monodeltice care sunt formatedin trei regiuni: a) bazală, cu creste papilare relativ orizontale, paralele cu şanţul deflexiune al falangetei; b) mar ginală, cu creste papilare curbate în sus; c) centrală, cucreste în formă de laţ. 2. Creastă papilară singulară care porneşte într-o direcţie, descrieun arc şi se întoarce paralel cu punctul de pornire. L. pot fi: gemene, când desenul

papilar are regiunea centrală constituită din două grupe de laţuri contrare ce se întâlnescîntre ele şi ale căror braţe se îndreaptă în direcţii contrare; concave, când regiunea

centrală se formează dintr-un grup de creste papilare în formă de e, având un traseuconcav faţă de şanţul de flexiune; adiacente, când nucleul unei dactilograme digitalemonodeltice este format din două laţuri paralele care au un braţ comun; semn deîntrebare, când nucleul este format dintr-o creastă care are un traseu asemănător semnului de întrebare.

lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, activitate care are învedere acele stări şi reflectări materiale care confirmă existenţa sau inexistenţa uneiinfracţiuni şi ajută la identificarea infractorului, care, din cauza naturii lor, condiţiilor

meteo sau mediului ambiant, sunt în pericol de a dispărea sau de a suferi modificăriesenţiale care să le facă improprii unei examinări criminalistice. De regulă, asemeneafapte sau împrejurări constituie obiectul constatării tehnico-ştiinţifice.

lămuriri suplimentare, lămuriri în scris, cerute serviciului medico-legal, laboratoruluide expertiză criminalistică ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza.

lăţimea pasului, distanţa medie măsurată între paşii celor două picioare pe cărarea deurme, luându-se ca bază extremităţile exterioare ale urmelor celor două picioare. L. este

unul dintre elementele mersului propriu fiecărei persoane.legătura criminalisticii cu criminologia, în efectuarea studiilor şi cercetărilor criminologice se folosesc şi unele date rezultate din activităţile criminalistice. La rândulsău, criminalistica foloseşte din domeniul criminologiei unele metode de studiu cu

privire la cauzele determinante şi condiţiile favorizante ale săvârşirii infracţiunilor şi peaceastă bază îşi stabileşte unele metode, procedee şi tehnici de lucru.

legătura criminalisticii cu alte ştiinţe, formă de interacţiune a criminalisticii cu alteştiinţe în raport cu natura acestora. Dintre ştiinţele juridice, în primul rând, se află înlegătură cu dreptul procesual penal. În ultima instanţă, finalitatea activităţiicriminalistice slujeşte realizării scopului procesului penal. Normele de procedură penală

prevăd care anume activităţi de urmărire penală trebuie realizate (de exemplu,cercetarea la faţa locului), iar criminalistica elaborează metodele de efectuare a acesteia.Legătura cu dreptul penal constă în contribuţia criminalisticii la demonstrareaconţinutului infracţiunii. Asemenea legături criminalistice are şi cu criminologia, cudreptul civil şi cu celelalte ramuri ale dreptului, cu psihiatria, logica, psihologia ş.a. Deexemplu, psihologia oferă criminalisticii date pe baza cărora poate fi descifratcomportamentul infractorului şi modul de operare al acestuia. Criminalistica are strânselegături şi cu alte ştiinţe, cum ar fi medicina legală, fizica, biologia, chimia ş.a. Deexemplu, chimia pune la îndemâna criminalistului toate datele necesare analizei delaborator a unor mijloace materiale de probă, precum substanţe toxice, stupefiante,medicamente etc.



legături, modul cum sunt înfăşurate materialele folosite la realizarea nodurilor. Urmelecreate de legături sunt urme formă care pot reţine şi unele particule de materie. Urmalegăturilor pe suprafaţa suporturilor se formează din cauza presiunii, a frecării sau asimplului contact cu acestea.

limbajul scris, proces complex în care gândirea e contopită într-un sistem unic al

deprinderilor intelectuale şi motrice. Aceasta determină utilitatea examinăriicaracteristicilor care reflectă deprinderile de scriere şi a caracteristicilor care reflectădeprinderile limbajului scris. Particularităţile l. se pot urmări în trei planuri: a) ideatic,în care se disting modul de expunere a ideilor în scris şi stilul expunerii; b) lexical, încare se are în vedere, în primul rând, bagajul de cuvinte folosit (eventual utilizarea dearhaisme, neologisme, regionalisme, profesionalisme, elemente de jargon etc.); c)

gramatical, care ia în consideraţie regulile sintactice de construcţie a propoziţiilor şifrazelor, precum şi regulile ortografice şi de punctuaţie, maniera şi gradul de respectarea acestora. În practica judiciară se cunosc „cooperări“, când cineva concepe textul şi

altcineva îl scrie, ceea ce impune prudenţă în aprecierea acestui element de identificare. Nu este exclusă nici posibilitatea marcării caracteristicilor limbajului scris. În acestsens, se deghizează ortografia, cuvintele scriindu-se aşa cum le pronunţă persoanele cucunoştinţe gramaticale reduse. Se simplifică arhitectonica şi stilul de expunere,adoptându-se unul folosit în vorbirea comună, cu fraze mai scurte şi banal construite. Semodifică lexicul prin reducerea bagajului de cuvinte (folosirea repetată a aceloraşicuvinte, renunţarea la sinonime etc.) şi prin folosirea unor elemente dialectale sau de

jargon ori a altor cuvinte care nu sunt proprii autorului respectiv.

limitantă, creastă papilară care desparte regiunea marginală de regiunea centrală la oamprentă papilară sau regiunea bazală de regiunea centrală. În prima situaţie se numeştel. superioară, iar în cea de-a doua l. inferioară.

limitele locului săvârşirii faptei, graniţele înăuntrul cărora se găsesc urmeleinfracţiunii. L. sunt determinate la faţa locului în cadrul orientării de ansamblu care seface în faza statică a cercetării, pe baza contactului nemijlocit cu locul în care a fostsăvârşită infracţiunea. În determinarea acestor limite sunt avute în vedere natura şitopografia terenului, precum şi natura faptei săvârşite, ştiut fiind că, în raport cu aceasta,limitele pot fi uneori mai largi decât s-ar crede la prima vedere.

lingură de amprentat, dispozitiv construit dintr-o lamă metalică ori din masă plastică,având forma şi lăţimea unui deget, care foloseşte la amprentarea cadavre1or, deoarecedegetele acestora nu pot fi rotite ca la persoanele în viaţă. În acest scop se aplică un stratfoarte subţire de tuş pe degetele cadavrului, după care se introduce în „lingură“ uncartonaş alb şi se apăsă pe deget, imprimându-se astfel întregul desen papilar de la omargine la alta.

linia de bază a scrisului, linia imaginară care uneşte partea inferioară a semnelor grafice nedepasante. Poate fi orizontală , când semnele grafice sunt plasate la acelaşinivel, convexă sau concavă , când semnele grafice din partea mediană a cuvântului sunt

plasate mai sus ori mai jos decât cele de la începutul şi sfârşitul acestuia, ondulată , cândsemnele grafice din cuvinte sunt plasate inegal, adică unul mai sus şi altul mai jos. L.



mai poate fi, la fiecare cuvânt, urcătoare sau coborâtoare, ceea ce dă naştere la un scrisîn scară (scariform, etajat, săltăreţ).

linia de calcul, linia care uneşte centrul unei amprente digitale cu centrul deltei. L. estetrasată pe reticulul lupei dactiloscopice şi serveşte la numărarea crestelor papilareintersectate de aceasta, în scopul clasificării. L. a fost concepută pentru prima dată de F.Galton, întemeietorul dactiloscopiei.

linia deltei centrale, v. linia de calcul.

linia lui Galton, v. linia de calcul.

linia infradeltică, linia verticală care uneşte centrul deltei cu şanţul de flexiune la odactilogramă digitală, (falangetă). L. serveşte pentru stabilirea numărului de creste întrecele două puncte.

linia de mers, linia imaginară pe cărarea de paşi care leagă extremitatea posterioară aurmei tocului (călcâiului) piciorului drept cu cea a piciorului stâng. L. poate fi curbă,frântă sau dreaptă şi constituie unul din elementele mersului.

linii albe, încreţituri ale pielii care străbat transversal crestele papilare şi care suntreproduse, într-o amprentă, prin spaţii neimprimate având aspectul unor linii albe.

locul comiterii faptei, v. locul faptei.

locul în care s-a aflat victima în momentul împuşcării, procedeu tehnico-criminalistic fundamentat pe posibilitatea stabilirii, pe baza calculelor matematice, a punctului din spaţiu situat pe linia traiectoriei glonţului, reprezentând orificiul de ieşirecreat pe corpul victimei, luând în considerare că victima s-a aflat în poziţia în picioare şică glonţul, în continuarea deplasării pe traiectorie, a lovit o a doua ţintă şi raportarea

punctului respectiv la repere de la faţa locului. Această metodă se aplică numai după ces-a stabilit direcţia de tragere pe baza unghiurilor de impact al glonţului cu ţinta,calculele metodei fundamentându-se pe valorile acestora.

locul faptei, suprafaţă de teren sau o anumită incintă legată spaţial şi temporal cuinfracţiunea cercetată. În adevăratul sens al cuvântului, prin l. se înţelege acea suprafaţăunde au fost descoperite urmele infracţiunii. Trebuie avut însă în vedere că se poateîntâmpla ca infracţiunea să fi fost săvârşită în altă parte. De exemplu, violul a avut loc lalocuinţa infractorului, iar cadavrul victimei a fost găsit într-o fântână, ceea ce adeterminat ca în literatura de specialitate apărută în ultimul timp să se facă deosebireîntre locul săvârşirii faptei (în exemplul dat locuinţa infractorului) şi locul faptei(fântâna unde a fost descoperit cadavrul). Potrivit normelor codului penal român, învigoare, prin l. se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională în total sauîn parte, ori unde s-a produs rezultatul acesteia. Se poate remarca aşadar că însăşi

prevederea legală face distincţie între locul unde s-a produs infracţiunea şi locul unde s-a produs rezultatul acesteia, care, uneori pot să nu coincidă.

locul săvârşirii infracţiunii, v. locul faptei.



luminiscenţă, emisie de lumină a unor substanţe, datorată excitării prealabile a acestoraîn alt mod decât prin încălzire. În funcţie de sursa de excitare, există: fotoluminiscenţă,electroluminiscenţă, catodoluminiscenţă, chemoluminiscenţă, bioluminiscenţă,triboluminiscenţă.

lungimea pasului, distanţa medie măsurată pe cărarea de mers de la marginea urmei

tocului (călcâiului) piciorului drept până la marginea urmei tocului (călcâiului) piciorului stâng. L. este unul din elementele mersului.

lupa dactiloscopică, lupă special construită pentru examinarea şi stabilirea formulei pentru clasificarea amprentelor digitale. L.d. este montată pe un stativ de 6-8 cm.înălţime, iar la baza stativului se montează un set de reticule: pe primul este marcatălinia de calcul, pe altul o grilă şi pe cel de-al treilea cercuri concentrice pentru codificaremanuală în vederea introducerii pe calculator.

lupă cu picior, v. lupă dactiloscopică.

M

macrofilmarea, filmarea urmelor infracţiunii sau a unor detalii ale acestora pentru a le putea mări la scară convenabilă cu ajutorul inelelor prelungitoare. Valorile oferite deexponometru sunt insuficiente, ceea ce impune aplicarea unui raport de corecţie după

formula:2

2)(

f

a K ′

=

, în care (a')= distanţa film-obiectiv; f = distanţa focală a obiectivuluişi K = factor de prelungire. Se recomandă folosirea unei frecvenţe cât mai mici defilmare (12-16 imagini pe secundă).

macrorelief, detaliile morfologice grosiere ale reliefului unei urme care se pot detectacu ochiul liber sau cu o lupă care măreşte foarte puţin (de 2-3 ori).

macrourme, categorii de urme caracterizate prin dimensiuni suficient de mari pentru a

putea fi percepute şi examinate, fără folosirea aparaturii optice.

magnetofon, aparat care înregistrează şi reproduce sunetele cu ajutorul unor benzispeciale, acoperite cu o substanţă feromagnetică. În criminalistică, m. se foloseşte

pentru înregistrări în procesul cercetării la faţa locului, al ascultării învinuitului, ainculpatului, a martorului sau a minorului, al confruntării, al reconstituirii şi în procesulexpertizei fonocriminalistice.

magnetoscop, aparat electronic cu ajutorul căruia se pot capta şi înregistra pe bandă

magnetică de o construcţie specială imaginea şi sunetul. De regulă, un m. este compusdintr-o cameră de luat vederi cu transfocator şi microfon, conectată la monitor, cuajutorul căreia se face înregistrarea în vederea redării imediate pe ecranul unui televizor a imaginii şi a sunetului. În criminalistică se foloseşte pentru înregistrarea imaginilor din câmpul infracţional, din timpul reconstituirii şi al altor acte de urmărire penală.



malformaţie papilară, defect congenital al desenului papilar.

manuscriere tipografică, scriere cu litere asemănătoare modelelor tipografice. M. esteo varietate a scrisului de mână, având la bază deprinderile grafice ale persoanei.Persoanele care, în virtutea profesiei lor (arhitecţi, desenatori, bibliotecari etc.), învaţăspecial să scrie cu diferite caractere tipografice, îşi formează, pe lângă deprinderile

scrisului cursiv, noi deprinderi tehnice şi grafice, un nou sistem stabil de mişcări.Persoanele care scriu ocazional cu litere tipografice vor realiza un grafism mai puţinorganizat şi lipsit de constanţă, din cauza absenţei unei perfecte coordonări a mişcărilor,a lipsei dinamismului şi spontaneităţii acestora. Specifică în asemenea cazuri esteapariţia deprinderilor scrisului cursiv, manifestată în forme grafice ale caligrafieicurente, care se execută fie separat, fie împreună cu semnul grafic imitând modelultipografic. Înregistrarea acestora are relevanţă pentru rezolvarea problemei identificăriiscriptorului. Expertul trebuie să stabilească mai întâi dacă scrisul în litigiu cu caracteretipografice aparţine unei persoane cu deprinderi formate în acest sens ori unei persoane

care nu este obişnuită cu asemenea scriere. Scriptele de comparaţie trebuie să cuprindăatât probe ale scrisului cursiv (pentru a urmări, printre altele, şi elementele limbajuluiscris), cât şi probe libere şi experimentale ale scrisului cu caractere tipografice.

marcarea caracteristicilor, procedeu de însemnare pe fotografia de ilustrare şi deexaminare a elementelor cu valoare de caracteristici generale sau individuale, folosit îndemonstraţia expertizei şi a constatării tehnico-ştiinţifice.

marcarea locului faptei, operaţiune tehnico-criminalistică de însemnare a urmelor şi a

corpurilor delicte, precum şi a căilor de acces la locul săvârşirii infracţiunii. M. seexecută în cadrul cercetării la faţa locului şi ca semne se folosesc plăcuţe cu cifre,încercuiri cu creta, bandă gradată etc.

martor, persoană fizică având cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurarede natură să servească la aflarea adevărului, fapt pentru care poate fi chemată, încondiţiile stabilite de lege, de către organul judiciar şi ascultată pentru a spune tot ceştie.

martori de bună credinţă, persoane care declară sincer şi fără să ascundă nimic din totceea ce cunosc cu privire la fapta în legătură cu care sunt ascultaţi.

„martori muţi“, denumire folosită uneori pentru desemnarea mijloacelor materiale de probă, respectiv a obiectelor care conţin sau poartă urme ale infracţiunii sau orice alteobiecte care pot servi la aflarea adevărului, pe de o parte, şi obiectele corpuri delicte, pede altă parte. Această denumire este determinată de faptul că urmele şi celelaltemijloace materiale de probe, dacă sunt studiate cu ajutorul procedeelor şi metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice, pot evidenţia elemente importante cu privire la infracţiuneşi infractor. Astfel, ele pot „vorbi“ despre modul cum s-a săvârşit infracţiunea, când,unde şi în ce împrejurări, despre vinovăţia făptuitorului etc.

martori oculari, persoane care au perceput direct, nemijlocit, fapte sau împrejurărilegate de infracţiune şi de infractor. M. nu trebuie să fie confundaţi cu acele persoane



care, într-un fel sau altul, au participat la săvârşirea infracţiunii. Descoperirea m. este ooperaţie necesară, de mare importanţă şi trebuie făcută cât mai repede, deoarece ajută laaflarea mai operativă a adevărului în cauză.

martori de rea credinţă, persoane care au cunoştinţe despre fapte sau împrejurări denatură să servească la aflarea adevărului, dar care denaturează în mod voit adevărul îndeclaraţiile făcute în cadrul ascultării de către organul judiciar.

masă de reprodus, dispozitiv care asigură paralelismului dintre planul materialuluifotosensibil şi planul principal al obiectului sau al documentului fotografiat, precum şiiluminarea uniformă a câmpului fotografic, folosită pentru executarea fotografiei

judiciare de laborator.

matematică în criminalistică, v. aplicarea matematicii în criminalistică.

material grafic, orice trăsătură, element, literă, cuvânt, text, semnătură, menţiune

cifrică ori alt semn grafic. Noţiunea de m. se referă atât la scrisul (semnătura) în litigiu,cât şi la scrisul (semnătura) de comparaţie. Posibilitatea de identificare a scriptoruluieste, de regulă, direct proporţională cu volumul materialului grafic în litigiu.

material plastic (urme de m.), denumire generică a unui grup de materiale de sintezăcare prezintă anumite particularităţi de structură, de compoziţie şi proprietăţi fizico-mecanice. Componentul de bază al m. îl constituie produşii macromoleculari sau

polimerii, la care se adaugă diferite ingrediente menite să confere materialului anumite proprietăţi. Din punct de vedere al comportării la deformare, m. se împart în plastomeri,

categorie care cuprinde produşi ce pot suferi deformaţii permanente şi care au proprietăţi mecanice deosebite, şi elastomeri, clasă care cuprinde totalitatea produşilor dotaţi cu elasticitate, putând suferi deformări temporare, de obicei alungiri. M. poateforma urme formă sau urme materie. 1. Urmele formă păstrează forma sau deformarea

produsă de obiectul creator. În general, ele apar datorită unor procese mecanice(spargeri, frecări, rupturi, găuriri, scobiri etc.). Expertiza acestor urme se face prinmetode traseologice. 2. Urmele materie pot fi examinate sub aspectul componenţilor

prin analize spectrale (U.V., vizibil, I.R.) microscopice si cromatografice (de gaze), pentru a stabili dacă urma provine dintr-un material plastic, care anume, dacă a fostsupusă acţiunii specifice unor agenţi fizici sau chimici, dacă au aceleaşi caracteristicifizico-chimice cu modelul de comparaţie, dacă face parte din acesta sau dacă împreunăcu acesta au constituit un întreg. Din examinarea acestor urme se pot desprinde date cu

privire la mecanismul producerii lor, natura urmelor, obiectul creator, dacă au suferitacţiunea temperaturilor ridicate sau a unor agenţi chimici. În cazul accidentelor decirculaţie, se poate stabili marca şi tipul autovehiculului de la care provin urmele de m.

materiale pentru comparaţie, v. modele de comparaţie.

materiale fotosensibile, suspensie de săruri sensibile la lumină, dispuse pe un suportdin celuloid, hârtie, carton sau sticlă, având proprietatea de a înregistra şi fixa imaginea

proiectată pe un obiectiv fotografic. M. pot fi: negative (placă fotografică, filmpac, planfilm, rolfilm), pozitive (hârtie fotografică) şi reversibile alb-negru şi color (plăci şi pelicule). Fotosensibilitatea materialelor negative alb-negru este una dintre principalele



proprietăţi fotografice ale m. şi este exprimată în grade DIN, unităţi GOST, indici ASAetc.

materiale puse la dispoziţia expertului, urmele, obiectele care conţin sau poartă ourmă a infracţiunii, obiectele care au fost folosite sau destinate să folosească lasăvârşirea infracţiunii, obiectele care sunt produsul infracţiunii, modelele sau scriptelede comparaţie, precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, în

măsura în care formează obiectul unei expertize.

materiale de scriere, materiale folosite pentru scriere. Cele mai frecvent folosite suntcerneala, creionul, pasta pentru stilou cu bilă. a) Cerneala reprezintă o soluţie apoasăcare conţine coloranţi, materiale ce-i conferă consistenţă, uniformitate şi proprietăţi deaderare pe hârtie (dextrină, gumă arabică, amidon, glicerină), materiale conservante şiantiseptice (fenol, acid oxalic, salicilic, clorhidric). Majoritatea cernelurilor sunt

preparate pe bază de coloranţi organici, având o mare gamă de culori şi de nuanţe(albastru, violet, negru, roşu, verde ş.a.). Există şi cerneluri cu destinaţie specială, cum

sunt cele tipografice, cele pentru imprimări pe alte obiecte decât hârtia sau pentrutocurile cu fibre de tipul carioca etc. Se pot întâlni şi cerneluri preparate cu mijloace proprii, ca de pildă cerneala din creion chimic răzuit şi dizolvat în apă. b) Creioanelesunt de trei tipuri: ceramice (de grafit), chimice şi colorate (grase). Principaliicomponenţi ai primelor două categorii sunt grafitul şi caolinul (argila). Preparaţiaacestuia din urmă determină şi tăria minei (foarte tare: 9H-6H; tare : 5H-2H; medie: H,F, HB; moale: B, 2B, 3B; foarte moale: 4B-6B). Pe lângă caolin şi grafit, creioanelechimice mai conţin coloranţi organici, clei, talc, săruri de calciu, acid stearic. Creioanelecolorate au în componenţă caolin, gumă tragant, săruri de calciu, stearină şi un colorant

organic (mineral). c) Pasta pentru stilourile cu bilă se compune dintr-un colorantorganic aflat în suspensie, de obicei într-un ulei gros sau o ceară moale. Cunoaştereacompoziţiei materialelor de scriere are relevanţă pentru examinarea acestora în vedereastabilirii adăugirilor în acte, precum şi pentru determinarea naturii lor, atunci când se

pune problema tipului de cerneală, de creion etc. cu care s-a scris actul sau problemaidentificării unui anumit material cu care se presupune că s-a scris actul. Investigaţiilece se întreprind sunt de natură fizico-chimică şi constau în decelarea constituenţilor materialelor de scriere şi în comportarea acestora faţă de radiaţiile invizibile, faţă deanumiţi reactivi, în constatarea modului cum se dispun pe hârtia sau placacromatografică, a gradului de copiabilitate şi a aspectului microscopic al particulelor cele alcătuiesc etc.

mărturia, v. declaraţiile martorului.

măsurarea, metodă matematică folosită pentru stabilirea dimensiunilor urmelor şi aobiectelor descoperite în câmpul infracţional, a distanţelor dintre acestea şi alte punctede reper de la faţa locului, precum şi a valorilor unor caracteristici identificatoare în

procesul efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice şi expertizelor criminalistice.Rezultatele obţinute prin măsurare pot fi materializate în procesul-verbal de cercetare lafaţa locului, în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi de expertiză,dar şi în filme,fotografii, schiţe etc.

măsurători fotografice, v. aducerea la scară.



măsurători fotografice tridimensionale, procedeu de determinare aproximativă adimensiunilor obiectelor fotografiate cu un aparat necunoscut şi în condiţii variate, fărăfolosirea ca etalon a unui obiect cu dimensiunile cunoscute.

măsurători tridimensionale stereofotografice, măsurători care permit determinareavalorii dimensiunilor liniare ale lungimii, lăţimii şi înălţimii obiectelor şi distanţelor

dintre acestea pe baza imaginii pozitive stereofotografice.

mecanismul de dare a focului, dispozitivul care percutează capsa cartuşului.Principalele piese care compun m. sunt percutorul cu vârful şi arcul, care la armelemoderne se află montate în interiorul închizătorului. Arcul poate fi şi separat, servindexclusiv la transmiterea energiei percutorului. Acest tip de m. se prezintă într-o variantăcu percutor, iar în alta cu cocoş. La prima, percutorul este legat de arc astfel încât săexecute o acţiune directă sau printr-o piesă intermediară. M. cu cocoş se caracterizează

prin aceea că arcul acţionează asupra unei piese mobile (denumită cocoş) care loveşte

percutorul. Uneori, funcţiile arcului percutorului sunt îndeplinite de arcul readucător. Înacest caz, asupra percutorului (separat) acţionează o piesă a părţii reculante a armei.Percutorul sau cocoşul este oprit înaintea tragerii în poziţia de armare, de o piesă numitănucă. Suprafaţa de contact a acesteia poartă denumirea de prag de armare şi creează în

procesul dării focului urme pe capsă care permit identificarea armei.

mecanismul de siguranţă, dispozitivul care asigură blocarea cocoşului sau a percutorului, precum şi a închizătorului după ce cartuşul a fost introdus în detunător.Acelaşi mecanism protejează împotriva focului prematur în timpul introducerii

cartuşului în ţeavă şi în cazul scăpării degetului de pe cocoş în momentul armăriiacestuia. În funcţie de tipul armei, mecanismul de siguranţă poate fi cu aripioare, cu piedică sau combinat. La unele arme el este automat, la altele ne-automat.

mecanoscopie, domeniu al traseologiei care are ca obiect studierea continuităţii liniare pentru reconstituirea întregului din părţile componente.

memorarea, proces psihic care cuprinde fazele întipăririi şi ale conservării celor percepute în legătură cu comiterea unei infracţiuni. M. poate fi vizuală, auditivă, logico-verbală, afectivă, motrică etc. Determinarea acestei particularităţi are importanţădeosebită în procesul de formulare a unor declaraţii complete şi veridice.

memorie, proces psihic de stocare şi de actualizare a informaţiei, de acumulare şiutilizare a experienţei de cunoaştere.

memorie afectivă, proces psihic care presupune reţinerea şi reproducerea unor emoţii,sentimente trăite anterior (teamă, indignare, mâhnire, bucurie etc.).

memorie imaginativă, proces psihic de reţinere şi de redare a imaginilor intuitive, aimpresiilor senzoriale. Este urmare a întipăririi în minte a reprezentărilor concreteintuitive despre obiecte şi fenomene percepute anterior. Acest tip de memorie sesubdivide în memorie vizuală, auditivă etc.



memorie logico-verbală, proces psihic care presupune reţinerea şi reproducereaformulelor, a cuvintelor şi a noţiunilor verbale generale. De exemplu, cuprinsul unei

povestiri ascultate sau al unui text citit.

memorie motrică, proces psihic care presupune reţinerea şi reproducerea diferitelor mişcări. Acest tip de memorie este denumită uneori şi memorie motorie.

memorie vizuală, v. memorie imaginativă.

metale (urme de m.), elemente chimice caracterizate prin electropozitivitate, luciumetalic, bune conducătoare de electricitate şi căldură. Sunt considerate ca urmecriminalistice atunci când sunt constituite din elementul chimic pur sau din amesteculacestora (aliaje) sau când în urma acţiunii dintre două sau mai multe corpuri se creează

particule metalice. Unele urme de m. pot rezulta în urma impactului glonţului cuvictima, găsindu-se în jurul orificiului produs de glonţ sau în jurul plăgilor produse deun scurt-circuit în procesul electrocutării. De cele mai multe ori, particulele de m. se

formează în urma tăierii, pilirii, zgârierii, lovirii, sfredelirii unui obiect metalic.Caracteristici ale urmelor de m.: duritate, culoare strălucitoare alb-argintie, aurie sauroşcată, de cele mai multe ori prezintă muchii sau vârfuri ascuţite, pot purta urme derugină (urme feroase) sau de vopsele. Cele mai multe particule ale acestor urme, dacăau fost recent create, au una dintre feţe lucioase. Descoperirea lor se face prin observaredirectă, cu ajutorul unui magnet (urmele feroase) sau cu detectorul de metale. Acesteurme îşi păstrează de obicei forma şi conţinutul. Expertiza criminalistică a urmelor dem. se face prin metode traseologice, chimice (cu reactivi de culoare specifici), prinspectrometrie de emisie, difractometrie şi fluorescenţă în raze X, spectrofotometrie de

absorbţie atomică. Rezultatele acestor examinări dau informaţii cu privire la naturametalului sau a aliajului din care provin, compoziţia cantitativă, forma, modul deformare, forma şi natura obiectului cu care au venit în contact sau care le-a produs, dince obiect pot proveni, eventual vechimea lor. În cazul în care se prezintă şi un model decomparaţie, se poate stabili continuitatea liniară şi dacă au aceeaşi compoziţie calitativăşi cantitativă cu acesta, dacă poate proveni din el sau dacă a format corp comun cuacesta.

metoda Bragg (în expertiza criminalistică), metodă fizică de cercetare a corpurilor cristaline, cu ajutorul difracţiei de raze X. Distanţa dintre planele paralele la axele x, y, zale reţelei cristaline spaţiale este dată de relaţia: 2d sin δ = nλ, în care δ este unghiulcomplementar unghiului de incidenţă al fasciculului de radiaţii pe planul considerat, iar λ este lungimea de undă a radiaţiei X, monocromatică. Dispozitivul folosit esteconstituit dintr-o sursă de radiaţii X, un ecran cu o fantă care permite trecerea unuifascicul paralel de radiaţii, suportul cristalului care se poate roti şi o placă fotografică

perpendiculară pe fasciculul de radiaţii pe care se înregistrează radiaţiile refractate subforma unor curbe. În criminalistică se foloseşte la examinarea comparativă a solurilor sau altor urme sau microurme cristaline.

metoda Debye-Scherer (în expertiza criminalistică), metodă fizică de examinare acorpurilor cristaline cu ajutorul difracţiei în raze X. Se deosebeşte de metoda Bragg prinaceea că proba de examinat este pulverizată mai uniform, după care se pastilează.



metoda fitoaglutinării (în expertiza criminalistică), metodă indirectă de determinare agrupei sanguine din sistemul A, B, 0, căreia îi aparţine o urmă de sânge, bazată pe

proprietatea unor aglutinine existente în plante (Evoniminus) de a precipitaaglutinogenii A, B sau H. M. se aplică în expertiza criminalistică atunci când petele desânge prea vechi ar putea da false rezultate prin metodele directe de determinate agrupei sanguine sau când urma este constituită din alte secreţii sau urme biologice decâtsânge (salivă, ţesut etc.).

metoda Holzer (în expertiza criminalistică), metodă indirectă pentru identificareagrupelor sanguine din urmele de sânge uscat, din resturi de ţesuturi sau de secreţii

biologice, prin evidenţierea aglutinogenelor. Principiul metodei are la bază proprietateaantigenelor H, A şi B de a absorbi cantităţi echimoleculare de aglutinine alfa şi betaexistente în serul de testare aparţinând grupei 0. Mod de lucru: fragmente din urmaexaminată şi fragmente din urma de comparaţie sunt tratate cu câte 3 picături de ser sanguin de grupa 0. După 12-16 ore de contact la temperatura camerei, se execută dinfiecare probă două serii de diluţii succesive cu ser fiziologic de la 1:1 → 1:256. Peste

una dintre seriile de diluţie se adaugă o suspensie de eritrocite test A 2%, iar pestecealaltă o suspensie de eritrocite test B 2%. După 4 ore se citeşte rezultatul.

metoda Huber (în expertiza criminalistică), micrometodă serologică folosită pentrudeterminarea speciei (om sau animal) de la care provine o urmă de sânge.

metoda izoaglutinării (în expertiza criminalistică), procedeu folosit pentrudeterminarea apartenenţei de grup a unei urme de sânge, bazat pe aglutinareaaglutinogenelor existente pe eritrocite cu aglutininele corespunzătoare existente în serul

sanguin, provenit de la aceeaşi specie (om sau animal).metoda întrebărilor, v. chestionar.

metoda jaloanelor gradate (în cercetarea la faţa locului), metodă folosită pentrurealizarea fotografiei tridimensionale.

metoda Laue (în expertiza criminalistică), metodă fizică de examinare a unui corpcristalin prin difracţia radiaţiilor X de frânare (cu spectru continuu) prin cristalulrespectiv. Lungimea de undă λ pentru care există maxim de interferenţă este dată de

relaţia2

3

2

2

2

1

030201 coscoscos2

hhh

hhah

++

++−=

γ β α λ

, în care a este distanţa interatomică; h estenumărul de interferenţe ; αo, β o, γo sunt unghiurile de incidenţă ale fasciculului deradiaţii pe planurile paralele cu axele x, y, z ale reţelei spaţiale; α, β , γ sunt unghiuriledintre direcţiile radiaţiilor difractate faţă de planurile paralele cu axele x, y, z.Cunoscând pe λ, αo, β o, γo şi α, β , γ, se poate determina distanţa interatomica „a“, aceastafiind caracteristică fiecărui sistem cristalin. Dispozitivul folosit pentru obţinereadifracţiei de radiaţie X prin această metodă constă dintr-o sursă de radiaţie X, un ecran

de plumb prevăzut cu o fantă îngustă prin care trece fasciculul de radiaţie, suportulcristalului de examinat şi o placă fotografică perpendiculară pe direcţia fascicululuiincident, pe care se înregistrează imaginea de difracţie sub forma unei familii de cercuri.Fiecare cerc corespunde unei anumite lungimi de undă şi unui anumit ordin de



interferenţă, permiţând să se determine, în procesul expertizei, caracteristicileidentificatoare.

metoda Lattes (în expertiza criminalistică), metodă pentru stabilirea grupelor sanguine prin evidenţierea tipului de aglutinine existente în serul sângelui. Spre deosebire demetoda Simonin, prin m. se poate lucra şi cu urme de sânge uscat. Mod de lucru: pe olamă de microscop se pun trei fragmente din urma de cercetat, peste care se adaugă câte

o picătură din suspensie de eritrocite A, B, 0 (0,2-0,3%), obţinute prin spălarea unor probe de sânge cunoscut cu ser fiziologic; lama se ţine în camera umedă 1/2-2 ore, dupăcare se citeşte rezultatul (aglutinaţia) prin observare la microscop. Se considerăaglutinaţie pozitivă formarea unor grămezi eritrocitare sub formă de ciorchine.Evaluarea rezultatului: aglutinare cu eritrocite B - urma aparţine grupei A, cu eritrociteA - urma aparţine grupei B, lipsa de aglutinare - urma aparţine grupei AB. Eritrociteledin grupa 0 nu formează aglutinări decât în prezenţa unor aglutinine ne-specifice(imuno-aglutinine) din sistemul Rh. M. dă rezultate concludente numai dacă urmele desânge sunt relativ proaspete şi nu au fost alterate prin acţiunea unor factori fizici externi

(intemperii). V. şi sistemul Rh.

metoda planşetei cu laturile egale (în cercetarea la faţa locului), metodă folosită pentru realizarea fotografiei tridimensionale.

metoda portretului schiţat, v. identi-kit.

metoda povestirii libere, metodă tactică folosită în ascultarea persoanei (învinuit,inculpat, martor etc.), care constă în ascultarea cu atenţie a celor relatate în mod liber,

spontan de către persoana ascultată, fără ca aceasta să fie întreruptă, grăbită, apostrofatăsau inoportunată într-un mod prin care să determine întreruperea firului povestirii libere.V. şi tactica ascultării martorului şi tactica ascultării învinuitului.

metoda riglei gradate (în cercetarea la faţa locului), metodă folosită pentru realizareafotografiei metrice.

metodă de determinarea sexului din petele de sânge (în expertiza criminalistică),metodă de cercetare care permite determinarea sexului persoanei după o urmă de sânge.Urma de sânge cu suportul pe care s-a depus se introduce într-o eprubetă şi se toarnă 0,5ml soluţie de acid acetic 5%. Eprubeta se introduce într-un termostat timp de 1-10 ore latemperatura de 37°C. Se pune conţinutul eprubetei într-o centrifugă 6-8 minute la 1500de ture. Lichidul se îndepărtează cu o pipetă Pasteur, iar din depunere se face un frotiu

pe lamă de sticlă. Frotiul se usucă şi se fixează cu alcool metilic de 96° timp de 3minute şi se colorează după metoda Hius-Romanovscki timp de 20 de minute. Secontinuă cu studierea nucleului la microscop, cu obiectiv prin imersie. În funcţie deelementele situate în jurul acestuia, se pot stabili deosebirile dintre cele două sexe.

metodele criminalisticii, totalitatea metodelor folosite în criminalistică. M. au învedere, în primul rând, metoda general ştiinţifică a materialismului dialectic care cere cala rezolvarea oricărei probleme, inclusiv a celor care apar cu ocazia descoperirii şicercetării infracţiunilor, să se aibă în vedere abordarea obiectivă a acestora, adică să fieluate în considerare raporturile şi legăturile dintre ele, precum şi propria mişcare,



propria viaţă a fenomenelor cercetate, cu toate contradicţiile care le sunt proprii. a)Metode generale sunt acelea care se folosesc şi de către alte ştiinţe (observare,comparare, măsurare etc.) şi pe care le foloseşte şi criminalistica. b) Metode specialesunt cele elaborate de criminalistică şi care se folosesc numai de către aceasta înatingerea scopului specific.

metodica criminalistică, ansamblul de teze ştiinţifice, mijloace tehnice, procedee

tactice şi recomandări metodice, folosite în cercetarea, descoperirea şi prevenireainfracţiunilor, avându-se în vedere specificul fiecăreia în parte. Parte integrantă acriminalisticii, m. reprezintă îmbinarea ştiinţifică a tehnicii şi a tacticii criminalistice şiaplicarea acesteia în cercetarea unei infracţiuni concrete sau a unei anumite categorii deinfracţiuni. Noţiunea de m. a fost preluată din literatura străină de specialitate. Maiapropiată de conţinutul acestei părţi a criminalisticii considerăm a fi denumirea de:„Particularitatea cercetării anumitor categorii de infracţiuni“.

metodica identificării criminalistice, complexul de noţiuni, metode, procedee şi

tehnici folosite în procesul identificării.

metodica prevenirii, ansamblul de metode ştiinţifice, procedee tactice, mijloacetehnice şi recomandări metodice folosite la prevenire, în funcţie de specificul fiecăreiinfracţiuni în parte. Parte integrantă a metodicii criminalisticii, m. reprezintă o simbiozăîntre tehnica şi tactica criminalistică şi aplicarea acestora în activitatea de împiedicare a

producerii unei infracţiuni sau a unei anumite categorii de infracţiuni.

mezzo-deltic, punct deltic mijlociu. M. indică faptul că deltele unei dactilograme

bideltice se află pe aceeaşi linie.microanaliza cu sondă electronică (în expertiza criminalistică), metodă de analizăradiometrică, bazată pe interacţiunea unui fascicol de electroni cu un anumit punct dinsuprafaţa probei, din care rezultă radiaţii X primare de energie caracteristică fiecăruielement. S. este formată din: sistem optic electronic şi analizor. Rezultatul analizei estetransmis în sistem digital, dactilografic, fotografic etc. În criminalistică metoda estefolosită în expertiza unor microurme, cum sunt: fire de păr, fibre textile, pelicule devopsea, urme de sol, urme metalice, pulberi etc., obţinându-se date privind compoziţiacalitativă şi cantitativă a microelementelor existente.

microfilmarea, procedeu de filmare a microurmelor cu ajutorul microscopului. Sefoloseşte atunci când urmele infracţiunii sau detaliile acestora sunt prea mici pentru a

putea fi examinate în mod obişnuit. Obiectivul aparatului de filmat ocupă poziţiaochiului. Punerea la punct a imaginii se realizează dinainte, după care urmează reglarea

poziţiei aparatului de filmat sau a camerii de luat vederi a videomagnetofonului pentru ase efectua centrarea axei optice a microscopului pe axa optică a aparatului.

microfotocopie, copie fotografică de dimensiuni foarte mici, obţinută prinmicrofotografie. În criminalistică se foloseşte pentru ilustrarea demonstraţiilor făcute înrapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice şi de expertiză.



microfotografie, fotografie reprezentând imaginea mărită a unor obiecte sau fiinţemicroscopice, obţinute cu ajutorul unui aparat fotografic adaptat la un microscop. M.

permite organelor judiciare să constate cu propriile simţuri ceea ce a stat la bazaformulării concluziilor de către expert.

microrelief, detaliile morfologice extrem de mici ale reliefului unei urme, care nu pot fidetectate decât cu microscopul ori cu altă aparatură optică sau electronică de mărire (de

ex. profilograf, microscop electronic etc.).

microscop, instrument optic format din sisteme de lentile, folosit pentru observareaobiectelor foarte mici. Sistemul optic este constituit din obiectiv şi ocular. Obiectivulformează imaginea reală mărită a obiectului examinat, ocularul permite observareaimaginii definitive a obiectului, mărită sau răsturnată. Iluminarea obiectului se poateface prin transmisie de jos în sus sau prin reflexie de sus în jos. Se foloseşte luminanaturală sau artificială, radiaţiile fiind colimate şi reflectate asupra obiectului cu ajutorulunor oglinzi concave. Distanţa minimă la care se pot observa detaliile obiectului este de

0,2 microni. Unele m. au sisteme optice speciale pentru transmiterea pe un ecran aimaginii formate de obiectiv, permiţând examinarea cu uşurinţă a acesteia saufotografierea ei.

microscop binocular, microscop dotat cu două oculare montate pe tuburi, careformează imagini identice, uşurând efortul vizual al observatorilor. Ex. microscopulromânesc M.C.5.

microscop comparator, microscop prevăzut cu două obiective, imaginile formate fiind

trimise în acelaşi ocular sau pe un ecran, permiţând examinarea simultană a obiectelor.Se foloseşte în examinarea comparativă a urmelor criminalistice, cum suntmicrostriaţiile, amprentele, peliculele de vopsea, firele de păr, fibrele etc., simultan cumodelele de comparaţie.

microscop cu contrast de fază, microscop care are montate în obiectiv sau în ocular o plăcuţă transparentă (plăcuţă de fază) care acţionează asupra fazelor razelor luminii,realizând un contrast între obiectiv şi fond.

microscop electronic, microscop la care fasciculul de lumina este înlocuit cu unfascicol de electroni, iar sistemul optic printr-un sistem de lentile electronice şimagnetice (condensor, obiectiv, ocular), imaginea definitivă a obiectului fiind redată peun ecran fluorescent. Măreşte până la sute de mii de ori, având totodată o mare puterede rezoluţie. M. se foloseşte în examinarea microurmelor criminalistice sau acaracteristicilor morfologice a unor urme biologice, cum sunt firele de păr, celulele etc.

microscop cu obiectiv cu imersie, microscop care are lentila obiectivului montată într-un dispozitiv cu recul care permite scufundarea ei în picătura de lichid ce formeazăobiectul examinat. Se foloseşte de obicei la examinarea mediilor biologice lichide.

microscop special, microscop cu ajutorul căruia se examinează zona magnetică afonogramei în litigiu şi a fantei capului de înregistrare al magnetofonului în vedereaidentificării magnetofonului pe care s-a făcut înregistrarea.



microscop polarizant, microscop prevăzut cu sistem de polarizare a luminii (doi nicolisau două plăci polaroid, din care unul polarizează lumina care iluminează obiectul, iar cel de-al doilea, aşezat între obiectiv şi ocular, analizează lumina polarizată transmisă

prin obiectiv). În criminalistică este folosit pentru studiul proprietăţilor optice alefibrelor textile, ale cristalelor etc.

microscop pentru determinarea punctului de topire, microscop cu ajutorul căruia se poate observa punctul de topire al unor categorii de urme materie, în vedereadeterminării asemănărilor sau a deosebirilor.

microscop stereoscopic, microscop prevăzut cu două oculare, care formează imaginistereoscopice ale obiectului. Este folosit la observarea urmelor şi a microurmelor criminalistice, cum sunt: amprente, pelicule de vopsea, substanţe cristaline etc.

microscopie, tehnica observării şi examinării obiectelor sau a fenomenelor cu ajutorul

microscopului (optic sau electronic). În expertizele criminalistice, m. este folosită pentru observarea şi compararea caracteristicilor identificatoare ale urmelor în litigiu şia celor model de comparaţie.

microscopie holografică, mărire a imaginilor obţinute prin procedee holograficefolosind la reconstituirea lor, radiaţii cu lungimi de undă mai mari decât ale celor folosite la înregistrarea hologramei. Mărirea imaginii este egală cu raportul lungimilor de undă. Prin procedeele holografice s-a reuşit obţinerea imaginilor cu ajutorulmicroscoapelor cu radiaţii X, măririle realizate fiind de până la 10.000 de ori; prin

procedee obişnuite, hologramele sunt mărite de 100 de ori, de unde rezultă că în finalimaginea obiectului holografiat poate fi mărită de un milion de ori. În m. electronică,înregistrarea hologramelor se poate face cu fascicul de electroni, iar reconstituireaimaginii cu radiaţie laser. Puterea de rezoluţie în această metodă este de 0,15-0,2 mm2.

microstriaţie, urmă dinamică microscopică sub forma unei zgârieturi sau alunecări. M. poate fi lăsată de lama unui instrument tăietor, de exemplu: urma toporului pe lemn, acleştelui pe sârmă, a burghiului, a cuţitului etc. sau poate fi lăsată de un obiect carefreacă suprafaţa altui obiect: urmele interiorului ţevii pe g1onţ, o parte a unui vehicul pealt vehicul, pila pe toarta unui lacăt ş.a.

microtom, dispozitiv folosit pentru realizarea de secţiuni în probele cercetate, învederea examinării lor la microscop. Secţiunile realizate sunt foarte subţiri (câţivamicroni), cu suprafeţe de secţionare paralele şi perpendiculare pe axul transversal. Înexpertiza criminalistică m. este folosit pentru realizarea de secţiuni transversale în firede păr, fibre şi alte categorii de microurme care sunt examinate cu ajutorulmicroscopului electronic.

microtraseologia, domeniu al traseologiei moderne, care are ca obiect examinarea cuajutorul microscopului electronic a unor striaţii deosebit de mici sau a unor micro-

particule în scopul stabilirii continuităţii liniare.



microurme, părţi mici sau foarte mici ale urmelor formă şi materie, care poartă uneledintre caracteristicile generale şi individuale ale acestora sau ale acţiunilor fizice carele-au produs. M. pot oferi elemente de formă, care, examinate cu ajutorul microscopieiclasice sau electronice, pot conduce la identificarea locului de unde s-au desprins, cât şicaracteris tici individuale determinate de componentele materiale, care permit stabilireaapartenenţei la gen sau chiar identificarea.

mijloace fotografice de fixare, v. fotografia judiciară.

mijloace tehnice de examinare, aparatele, instrumentele sau alte utilajele, precum şitoate procedeele şi mijloacele tehnice folosite de criminalistică pentru prevenirea,descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Mijloacele tehnice sunt utilizate atât înlaboratoare, cât şi în activitatea criminalistică de teren.

mimicompozitor, dispozitiv semiautomat cu ajutorul căruia se realizează imagineafizionomiei unei persoane, prin combinarea diferitelor componente ale feţei, pe baza

descrierilor făcute potrivit metodei portretului vorbit.

miros (urmă de m.), substanţă existentă în formă dispersată la locul faptei, care produce senzaţie asupra senzorului olfactiv şi provine de la o persoană sau de la osubstanţă care are legătură cu infracţiunea comisă. Urmele de m. se pot constata la loculsăvârşirii infracţiunii sau de-a lungul drumului parcurs de către făptuitor sau de cătrevictimă. Individualitatea mirosului uman este datorată amestecului mai multor substanţe(135 identificate) secretate de organism prin sudoare, excremente, exhalaţie etc. În afarăde mirosul individual sau general (împrumutat de individ la locul săvârşirii faptei),

poate apărea şi mirosul suporturilor existente pe care s-a depus mirosul individual sauîmprumutat. Particularităţile urmelor de m. sunt: lăţimea, aproximativ egală cu a persoanei producătoare (se lăţeşte în timp sau în prezenţa curenţilor de aer orizontali),înălţimea (faţă de sol), lungimea (egală cu parcursul străbătut de făptuitor), direcţia, careare aceeaşi formă cu cea a drumului parcurs de creator. Căutarea urmelor de m. se facecu ajutorul câinilor dresaţi sau cu ajutorul tuburilor sau al hârtiilor detectoare.Recoltarea urmelor de m. se face în vase de sticlă vidate în prealabil, în vase prindislocuire de lichide sau aspirând atmosfera care conţine mirosul respectiv, prin tuburiumplute cu substanţe absorbante specifice. Expertiza urmelor de m. se face cu ajutorulechipelor de mirositori sau prin cromatografie în fază gazoasă. Prin expertiză se poatestabili substanţa sau persoana de la care provine, locul de muncă al persoanei de la care

provine, dacă este asemănătoare cu urma recoltată de la bănuit sau un grup de bănuiţi,considerată model de comparaţie. Urma de m. nu este stabilă în timp şi în special dacăvasele în care a fost recoltată nu sunt închise etanş.

mitralii, v. alice.

modalităţi de comparare, procedee folosite în expertiza criminalistică pentrucompararea caracteristicilor generale şi individuale din probele în litigiu cu modelele decomparaţie. Acestea sunt: a) confruntarea, adică dispunerea celor două obiecte sauimagini comparate una lângă cealaltă în acelaşi câmp de vedere; b) suprapunerea uneiimagini transparente peste cealaltă, pentru a se observa coincidenţa sau deosebirea



trăsăturilor caracteristice; c) continuitatea liniară, constând în dispunerea imaginilor coincidente de aşa manieră încât una să pară continuarea firească a celeilalte.

modele de comparaţie, reflectări ale obiectivului verificat, obţinute pe caleexperimentală. M. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să se cunoască înmod cert provenienţa lor; b) să fie comparabile cu urmele obiectului căutat, adicămodelele trebuie obţinute în condiţii cât mai apropiate posibil de cele în care s-au

format urmele obiectului căutat; c) să reflecte un ansamblu suficient de trăsăturiidentificatoare ale obiectului verificat. Metoda modelării constă în crearea mintală saumaterială a unui sistem, care, reflectând sau reproducând obiectul cercetării, este capabilsă-l înlocuiască. Se foloseşte frecvent în activitatea de expertiză, prezentarea pentrurecunoaştere etc.

modele de voce şi vorbire, probe de voce şi vorbire prelevate de la persoanele suspecte pentru comparaţie. În procesul prelevării modelelor de voce şi vorbire, organele judiciare trebuie să imprime un text corespunzător celui în litigiu, să folosească acelaşi

mijloc de imprimare, acelaşi spaţiu şi aceleaşi condiţii de înregistrare.

modificarea scrisului, acţiunea conştientă sau inconştientă de modificare totală sau parţială a scrisului sau numai a unor grafisme. Scrisul de mână se caracterizează printr-ostabilitate relativă. Natura şi volumul modificărilor sunt în raport cu genul factorilor care acţionează asupra mecanismului scrierii. Gradul de modificare, sub acţiuneaaceloraşi factori, este diferit de la o persoană la alta. Intervenţia episodică a unor condiţii şi împrejurări noi de scriere duce la modificări variabile ale grafismului.Repetarea acestor factori neobişnuiţi se poate solda cu crearea unei alte variante de

scriere, persoana adaptându-se la noile condiţii prin adecvarea deprinderilor. Unelemodificări ale grafismului se produc treptat, în timp, ca de exemplu, cele datorateevoluţiei scrisului sau stării de bătrâneţe. Altele apar spontan şi sunt relativ îndelungate(traumatismul mâinii, o boală cu debut rapid, dereglarea activităţii psihice etc.). O altăcategorie de modificări sunt cele datorate unor stări psihofiziologice de moment, unei

poziţii incomode a scriptorului ş.a. Unii dintre factorii care determină modificareascrisului sunt independenţi de voinţa scriptorului, iar alţii depind de aceasta. Din primacategorie fac parte aşa-zişii factori naturali: înaintarea în vârstă a scriptorului, stăriemotive deosebite (excitare sau inhibiţie puternice), starea de ebrietate, diminuarea sau

pierderea vederii, stările maladive şi în special, bolile nervoase. În aceeaşi categorie se pot cuprinde şi factorii referitori la schimbarea condiţiilor de scriere: folosirea unuiinstrument scriptural incomod sau neobişnuit pentru persoana respectivă, poziţieincomodă în momentul scrierii, dimensiunea redusă a hârtiei sau a spaţiului rezervatscrierii ori semnării, iluminare insuficientă, limitarea mişcărilor mâinii (datorităîmbrăcămintei incomode, scrierii cu mănuşi etc.). Din a doua categorie de factori fac

parte, mai întâi, cei rezultaţi din dorinţa scriptorului de a scrie mai îngrijit şi mai frumos(cu ocazia întocmirii unor acte mai deosebite ş.a.), precum şi situaţiile când scriptoruleste nevoit să scrie mai repede decât de obicei (notiţe la cursuri, ciorne ş.a.).Modificările pe care le suferă scrisul sub influenţa factorilor naturali şi artificialiinteresează cercetarea criminalistică sub aspectul influenţei lor asupra posibilităţilor deidentificare a scriptorului. Este de reţinut că marea lor majoritate nu împietează asupraacestui scop final al expertizei grafice. Atingerea lui depinde însă în mare măsură şi de

procurarea unor scripte de comparaţie adecvate, adică texte şi semnături din perioada



când s-au produs modificările grafismului în litigiu ori executate în condiţii similarecelor rezultate din examinarea acestui grafism. Expertul trebuie să cunoască natura şivolumul modificărilor în funcţie de acţiunea fiecăruia dintre factorii care le provoacă,

pentru că numai astfel va reuşi să facă o apreciere corectă a caracteristicilor grafice pecare le constată şi să rezolve, în final, problema identităţii.

modificări ale locului săvârşirii infracţiunii, totalitatea schimbărilor produse în

ambianţa locului comiterii faptei datorate intervenţiei intenţionate sau neintenţionate aunei persoane sau producerii unor fenomene. Aceste modificări trebuie stabilite cuexactitate de către organele judiciare care efectuează cercetarea, urmând a fi fixate în

procesul verbal şi în declaraţiile martorilor.

modificări la nive1ul scoarţei cerebrale produse în percepţia tabloului infracţional,urme în accepţiune criminalistică, având caracter material, factorul creator constituindu-l elementele şi datele faptice ale procesului săvârşirii infracţiunii, iar factorul primitor scoarţa cerebrală a făptuitorului, a victimei şi a martorilor oculari. Specificul scoarţei

cerebrale ca factor primitor de urme şi, în mod deosebit, posibilităţile ştiinţifice actualede investigare a acesteia le conferă, în mod corespunzător, un caracter special. În practica judiciară sunt folosite metode şi tehnici de valorificare a modificărilor materialede pe scoarţa cerebrală, care sunt fundamentate pe existenţa acestora ca urme aleelementelor faptice şi ale datelor tabloului infracţional perceput şi anume: a)

prezentarea de persoane şi obiecte spre recunoaştere, în fapt este o adevărată expertizăîn care urma în litigiu o constituie modificările materiale produse în contextul tablouluiinfracţional, la nivelul scoarţei cerebrale în procesul percepţiei, expertul fiind însăşi

persoana ce face recunoaşterea; b) constatarea cu ajutorul tehnicii poligraf a stresurilor

emoţionale, care are ca fundament ştiinţific mecanismul potrivit căruia atunci când o persoană este interesată în ascunderea realităţii, prezentând fapte fictive, contrareinformaţiilor stocate în memoria sa, în acest proces de convertire intenţionată ainformaţiei reale existente în scoarţa cerebrală se declanşează o serie de reacţiideterminate de contrarietatea procesului şi ale căror efecte sunt detectate de aparatura

poligraf; c) ascultarea martorilor ş.a.

monodactilar, sistem de organizare a cartotecii dactiloscopice pe fişe care cuprindamprenta papilară a unui singur deget, ce permite compararea acestora cu urmele

papilare de la faţa locului, care, de regulă, sunt lăsate izolat, de către un singur deget.

monodeltic, cu o singură deltă. V. şi laţ.

morfină, alcaloid cu proprietăţi narcotice, care se extrage din opiu; este o substanţă pulverulentă, albă, fără miros, foarte amară, insolubilă în apă, parţial solubilă în solvenţiorganici. Sărurile (clorhidrat, sulfat) sunt solubile în apă. M. poate fi identificată cuuşurinţă prin metodele de analiză ale chimiei judiciare.

morfologia scrisului, termen folosit pentru desemnarea particularităţilor structural-constructive ale semnelor grafice care constituie, de regulă, caracteristici individuale alescrisului.



mulaj, reproducere obţinută prin mulare în ipsos, ceară, plastilină, cauciuc siliconic,acrilat etc. a unei urme sau a unui obiect. M. se foloseşte pentru ridicarea urmelor deadâncime şi pentru crearea modelelor de comparaţie.

N

navolaborator criminalistic, laborator criminalistic mobil instalat pe un mijloc detransport naval, amenajat în acest stop. N. se foloseşte în zonele în care accesul la faţalocului se face pe cale navală.

negativ (în expertiza criminalistică), proces în care distribuţia reliefului este inversăfaţă de cea reală. De exemplu: urma de încălţăminte în adâncime este n. încălţămintei,amprenta papilară este n. desenului papilar de pe pielea umană, striaţiile rămase într-unobiect constituie n. reliefului obiectului creator. În procesul expertizei criminalistice nueste indicat să se compare n. cu pozitivul. De aceea se impune crearea de n.experimentale cu obiectul creator de urmă.

nesecretor, caracteristică a unor persoane de a nu poseda aglutinogenul specific grupeisanguine căreia aparţin (A, B sau AB), care se notează cu „se“. Acestor persoane nu lise poate stabili în procesul expertizei biocriminalistice grupa sanguină decât din analizaurmelor de sânge.

neutronografia (în expertiza criminalistică), metodă radiografică de cercetare a

structurii interne a corpurilor, folosind pentru iradiere un fascicul de neutroni termici(E=1000 eV). Comparativ cu gamagrafia, n. oferă următoarele avantaje: imaginilerealizate au un contrast mai mare, fiind mai clare, grosimea obiectelor ce pot fi cercetateeste de până la 130 mm, iar timpul de expunere este mai mic. Se foloseşte pentrucercetarea obiectelor metalice cu grosimi mai mari, care nu pot fi examinate pringamagrafie.

nicotină (urmă de n.), alcaloid obţinut din frunzele de tutun. Substanţă sub formă deulei incolor sau galben deschis, foarte higroscopică. Expusă la aer şi lumină devine

brună. Este solubilă în apă şi în solvenţi organici. Se foloseşte, în principal, ca pesticidîn horticultură. Este unul dintre toxicele cele mai puternice. D L50 = 40-60 mg/kg corp pentru om, absorbţia făcându-se şi cutanat. Multe intoxicaţii se produc în timpultratamentelor în horticultură.

nitrat de argint, substanţă folosită pentru capcane chimice.

nitroglicerină (urmă de n.), ulei galben deschis obţinut prin nitrarea glicerinei.Exploziv puternic, poate exploda prin lovire sau prin mişcare bruscă. Poate fi identificat

în procesul expertizei criminalistice după particulele ridicate de la locul producerii uneiexplozii.

nitrolacuri (urmă de n.), soluţii de nitroceluloză cu procent mic de nitrare, înamestecuri de solvenţi organici, folosite ca atare pentru acoperirea unor obiecte (mobilă,



autovehicule, etc.) sau amestecate cu diverşi coloranţi, cu sau fără adaos de uleiurivegetale, constituind vopsele peliculogene. Sunt inflamabile în soluţie sau dupăevaporarea soluţiei în solvenţi.

nod (urmă criminalistică), rezultantă constructivă realizată prin îmbinarea fizică, îndiferite moduri şi fără folosirea unui alt corp, a două sau mai multe materiale flexibile(sfori, frânghii, cabluri, fire, cordoane, şireturi, sârme, benzi etc.), care devin astfel

dependente. N. se împart în două mari categorii: noduri specifice anumitor profesii(marinăreşti; pescăreşti, chirurgicale, de ţesătorie, de tapiţerie, noduri folosite înalpinism etc.) şi noduri atipice. La rândul său, n. poate crea urme pe suprafaţasuporturilor, care se formează datorită presiunii, frecării, sau simplului contact cuobiectul primitor. Prin expertiza criminalistică a acestor categorii de urme se poateidentifica tipul de nod şi uneori chiar nodul care le-a creat.

norme deontologice ale expertului criminalist, regulile de activitate, de comportare şide gândire pe care expertul trebuie să le respecte în procesul efectuării expertizei. Ele

pot fi structurate în norme deontologice generale şi speciale. Din categoria n. generalefac parte acele reguli care au proprietatea comună repetabilă pentru toate activităţiledesfăşurate pe parcursul efectuării expertizelor. În această categorie se includ regulispecifice caracteristice etapelor expertizei criminalistice: examinarea separată,comparativă, demonstraţia, formularea concluziilor şi redactarea raportului de expertiză.Dotarea modernă a laboratoarelor criminalistice, înaltul grad de specializare alexperţilor şi elaborarea unor norme de deontologie profesională constituie triunghiulcare asigură nivelul ştiinţific corespunzător formulării unor concluzii fundamentate şi

juste.

noua expertiză criminalistică, noţiune cunoscută şi sub denumirea de contraexpertiză.Potrivit prevederilor codului penal, dacă organul de urmărire penală sau instanţa de

judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză,dispune efectuarea unei noi expertize. Obiectul noii expertize este acelaşi cu obiectul

primei expertize.

nucă, v. mecanismul de dare a focului.

nucleu, v. centrul dactilogramei.

O

obiect căutat, obiectul care a lăsat urme la locul faptei şi care trebuie stabilit cu ajutorulacestora. În literatura de specialitate este cunoscut şi sub denumirea de „obiect deidentificat“, obiect care trebuie identificat etc.

obiecte asemănătoare, obiecte care se caracterizează prin aceleaşi trăsături generale,cum ar fi, de exemplu, ţeava unei anumite mărci de pistol calibrul 9, care va aveaabsolut aceleaşi dimensiuni, acelaşi număr de ghinturi, aceeaşi prelucrare interioară şiexterioară etc. Asemănarea nu trebuie confundată cu identitatea.



obiect creator, obiectul care a lăsat urma descoperită la locul faptei. Pentru a-şiimprima structura exterioară în obiectul primitor, o. trebuie să prezinte un anumit gradde duritate.

obiectul constatării tehnico-ştiinţifice constă în examinarea mijloacelor materiale de probă care prezintă pericol de dispariţie, a situaţiilor de fapt care pot suferi modificări

esenţiale, precum şi lămurirea urgentă a unor fapte sau a unor împrejurări ale cauzeicercetate.

obiect primitor, obiectul care primeşte, care reproduce urma obiectului creator. Trebuiesă aibă un anumit grad de plasticitate pentru a putea prelua şi reproduce construcţiaexterioară a acestuia.

obiectul criminalisticii, constă în elaborarea metodelor şi a mijloacelor tehnico-ştiinţifice de descoperire, fixare, ridicare, examinare şi interpretare a elementelor de

fapt, în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor.

obiectul expertizei, constă în lămurirea unor fapte sau a unor împrejurări ale cauzei, învederea aflării adevărului. Expertiza judiciară poate fi criminalistică, contabilă, medico-legală, tehnică ş.a.

obiectul expertizei criminalistice, constă în examinarea urmelor şi a altor mijloacemateriale de probă în scopul descoperirii infracţiunii şi a infractorului. Există mai multegenuri de expertiză criminalistică, determinate de natura urmelor pe care le examinează

fiecare în parte. Datorită rezultatelor obţinute în diferite domenii ale ştiinţei, precum şimetodelor noi elaborate de criminalistică, obiectul expertizei a suferit modificări, paleta problemelor examinate în prezent fiind mult mai mare.

obiectul identificării, orice fiinţă, obiect sau fenomen care a creat urme cu importanţă judiciară şi care se află în legătură cauzală cu fapta cercetată.

obiecte de identificat, obiectele căutate şi obiectele verificate. Acestea sunt obiecte acăror structură trebuie studiată şi în raport cu care trebuie rezolvată problema identităţii.

obiecte identice, obiectele din natură care sunt identice numai cu ele însele. Acest principiu stă la baza oricărei identificări, deci şi a identificării criminalistice. Identitateaobiectelor aflate în legătură cauzală cu infracţiunea cercetată se stabileşte cu ajutorulurmelor descoperite la locul faptei, ştiut fiind că urma respectivă nu putea fi lăsată decâtde un anumit obiect.

obiecte identificatoare, sunt denumite urmele obiectelor căutate şi verificate cu care,de regulă, se realizează procesul identificării. Aceste o. constituie numai mijlocul princare se studiază structura altor obiecte, dar ele ca atare nu sunt supuse identificării.

obiecte prezentate pentru recunoaştere, presupune două categorii de obiectedistincte: a) obiectul ce urmează a fi recunoscut; b) obiecte asemănătoare, cu ajutorulcărora se face recunoaşterea. Obiectul ce urmează să fie recunoscut este prezentat între



obiectele asemănătoare şi, pe cât posibil, în aceleaşi condiţii de vizibilitate şi iluminareca cele din momentul când a fost observat anterior. Poate fi prezentat şi individual, dacănu sunt găsite alte obiecte asemănătoare sau dacă anterior a fost descris atât deamănunţit încât aşezarea sa între altele nu s-ar justifica, fiind o formalitate.

obiecte puse la dispoziţia expertului, obiectele care conţin sau poartă o urmă a fapteisăvârşite, precum şi oricare alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului. Astfel de

obiecte sunt cele pe care le foloseşte infractorul la săvârşirea infracţiunii sau cele asupracăror s-a acţionat sau cu care infractorul a luat contact voit sau nevoit. Tot în aceastăcategorie sunt incluse, de exemplu, şi obiectele de uz personal, obiectele deîmbrăcăminte ş.a. care au fost lăsate sau uitate de infractor la locul săvârşirii faptei şicare pot sluji la descoperirea acestuia.

obiectul verificat, este obiectul care se presupune ca a lăsat urmele la locul faptei. Înliteratura de specialitate este cunoscut şi sub denumirea de „obiect cu ajutorul căruia seface identificarea“ sau „obiect identificator“.

obiectiv fotografic, sistem optic convergent constituit din una sau mai multe lentile,care intră în construcţia unui aparat de fotografiat, având proprietatea de a forma şi de a

proiecta în planul materialului fotosensibil imaginea reală a unui obiect. Principalelecaracteristici ale o. sunt: distanţa focală; luminozitatea; profunzimea de focar; unghiul de câmp al imaginii şi puterea separatoare. În efectuarea fotografiei judiciare deorientare şi schiţă se folosesc, de regulă, obiective fotografice cu distanţă focală mică şiunghi de câmp al imaginii mare (superangulare), la fotografia judiciară a urmelor şifotografia de examinare se folosesc obiective cu distanţă focală mare şi unghi de câmp

al imaginii mic, iar la microfotografie se folosesc obiective de imersie.obligaţiile expertului, totalitatea îndatoririlor expertului care trebuie să folosească toatecunoştinţele şi experienţa sa pentru lămurirea şi clarificarea întrebărilor care i s-au pusîn cadrul expertizei. Expertul poate fi constrâns să efectueze lucrarea prin aplicarea desancţiuni disciplinare. Este obligat să păstreze secretul lucrării şi al materialelor de carea luat cunoştinţă, să completeze sau să refacă expertiza la cererea organului care adispus-o. De asemenea, este obligat să facă declaraţii reale, atunci când este ascultat deorganul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, fiind pasibil de săvârşireainfracţiunii de mărturie mincinoasă.

observarea, metodă ştiinţifică folosită în criminalistică şi care se concretizează în perceperea directă şi orientată asupra unor obiecte sau unor fenomene, atât în activităţilecriminalistice de teren, cât şi în examinările de laborator.

odorologie judiciară, domeniu al criminalisticii care elaborează metodologia decăutare, descoperire şi examinare a urmei de miros lăsate de făptuitor. De obicei, urmade miros este descoperită şi valorificată cu ajutorul câinelui de urmărire. În prezent seexperimentează posibilitatea recoltării în recipiente a aerului din încăperea în care a fostfăptuitorul, în vederea examinării prin metoda gazcromatografiei.

opinii separate, pot apărea în situaţia în care expertiza este efectuată de o comisie deexperţi. În astfel de cazuri, dacă sunt păreri deosebite, acestea se consemnează fie în



cuprinsul raportului, fie într-o anexă care se înaintează organului judiciar care a depuslucrarea, împreună cu raportul de expertiză.

ora decesului, ora când s-a produs decesul. Se poate stabili şi după temperaturacorpului, pe baza unor calcule matematice, proprii legii răcirii, exprimate într-o ecuaţieexponenţială. De exemplu , cadavrul este găsit într-un mediu de 7,4°C (To) iar temperatura rectală (Tc) înainte de deces se presupune a fi fost de 37°C. Dacă

temperatura rectală luată de organul de cercetare în momentul sosirii la faţa locului (T1)este de 20,7°C, iar cea luată la interval de 2 ore după prima (T2), este de 17,2°C,

punerea în ecuaţie se va face astfel:

min1458,9log

3,13log

3,13log

6,29log2

8,9

3,13log

3,13

6,29log2

log

log2

02

01

01

0

h

T T

T T

T T

T T

t

c

=−==

−

−

−

−

=

ordonanţă, dispoziţie scrisă dată de organele de urmărire penală, prin care se dispune

efectuarea unui act de urmărire penală.

orânduirea scrisului, v. caracteristici topografice.

organizarea activităţii de cercetare la faţa locului, v. cercetarea la faţa locului.

organizarea activităţii de criminalistică, activitatea criminalistică practică, decercetare şi didactică, organizată în institute, laboratoare de expertiză şi catedre despecialitate din cadrul facultăţilor de drept. Institutele şi laboratoarele de criminalistică

desfăşoară, la dispunerea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată,activitate de expertiză criminalistică în domeniile: dactiloscopie; traseologie; grafică;

balistică; autenticitatea documentelor; chimie judiciară; fizică judiciară; biocriminalistică; fonocriminalistică ş.a. În paralel, efectuează cercetare ştiinţifică pentru introducerea de noi metode şi procedee de expertiză. Laboratoarele despecialitate din facultăţile de drept execută, cu precădere, activităţi didactice şi decercetare ştiinţifică.

organoleptic, stabilirea caracteristicilor produselor alimentare cu ajutorul organelor de

simţ (văz, miros, gust, uneori pipăit), în scopul identificării.

otravă, v. toxic.

osteologie judiciară, domeniu al ştiinţei criminalistice care are ca scop determinareasexului, a vârstei şi a apartenenţei, pe baza studiului făcut asupra naturilor sistemuluiosos.

ovoidal, creastă papilară cu un traseu de forma unui oval perpendicular, orizontal sau

oblic spre dreapta ori spre stânga faţă de baza amprentei situate în nucleul desenului papilar.

P



papilar, termen generic folosit pentru caracterizarea desenului papilar. De exemplu,fragment p., câmp p., detaliu p., etc.

papilă, proeminenţă conică pe suprafaţa dermului, străbătută de un canal, în vârfulcăreia se găseşte un por prin care este eliminată transpiraţia. Papilele dermice sunt

înşiruite liniar, unele lângă altele. Un şir de papile dă naştere unei creste papilare.

papilă corială, încreţitură pe suprafaţa buzei umane, care constituie un detaliucaracteristic de identificare a urmei lăsate de aceasta. V. papilă labială.

papilă labială, v. papilă corială.

paragrafie, manifestare a dereglării scrisului, care constă în repetarea unor semnegrafice şi a unor cuvinte, în adăugiri nereclamate de context, în succesiunea incorectă a

literelor, a silabelor ori a cuvintelor.

paration (urmă de p.), lichid galben-deschis cu miros caracteristic, asemănător celuide usturoi. La lumină şi la căldură p. se descompune, închizându-se la culoare. Cu apaformează o emulsie albă, stabilă, foarte asemănătoare laptelui. Este solubil în solvenţiorganici. În mediu alcalin se descompune, colorând soluţia în galben intens. Se poaterecunoaşte după emulsia lăptoasă pe care o produce la amestecare cu apa şi colorareaacesteia în galben intens la adăugarea de carbonat de sodiu sau sodă caustică. Sinonime:Alkron, Aphamit, Corotion, E 605, Fosfex, Genthion, Marfas, Naran, Parafas, SNP,

Thiophos 342, Ecatox. În procesul expertizei criminalistice poate fi identificat prinmetodele chimice de cercetare.

participarea expertului la şedinţa de judecată, posibilitatea chemării expertului însituaţia în care judecătorul simte nevoia anumitor lămuriri sau explicaţii suplimentare.În asemenea cazuri, ascultarea expertului se realizează ca şi cea a martorului. Când suntchemaţi pentru a fi ascultaţi în faţa instanţei de judecată, experţii au dreptul să rămânăîn sala de şedinţă, dacă instanţa nu dispune altfel. Chiar dacă nu au fost citaţi, dar se aflăîn sala de şedinţă, experţii pot cere să fie ascultaţi. Expertul are obligaţia să facădeclaraţii veridice, în caz contrar putând fi pedepsit pentru mărturie mincinoasă.

patologia aparatului fonator, modificări înregistrate la nivelul aparatului respirator, alcoardelor vocale, mucoasei laringiene, scheletului laringean, aparatului neuro-muscular laringian, a faringelui, sinusurilor, cavităţilor nazală, bucală, precum şi maladiileglandelor endocrine care pot produce perturbări ale vocii ca: apariţia răguşelii,diminuarea intensităţii, scăderea înălţimii vocale, apariţia unor pauze tot mai lungi întrefraze, creşterea sau scăderea frecvenţei tonului fundamental, atimbrarea vocii,amputarea sfârşitului cuvintelor sau al frazelor, apariţia sunetelor bitonate, strangulareavocii şi, uneori, chiar instalarea afoniei. Când vorbitorul care trebuie identificat suferăde una din maladiile arătate, în vocea acestuia vor apărea unele caracteristici individualesuplimentare, care vor contribui alături de celelalte la efectuarea expertizeifonocriminalistice.



paza locului faptei, complex de măsuri ce se întreprind la primirea sesizării produceriiunui eveniment şi imediat după sosirea la faţa locului, în scopul protejării şi conservăriiurmelor, împiedicării intrării unor persoane în câmpul infracţional şi îndeosebi a„valului de curioşi“. P. se face, în primul rând, în scopul înlăturării posibilităţiisurvenirii unor modificări, datorită activităţii intenţionate sau întâmplătoare a anumitor

persoane sau a altor factori externi. Prin p. se urmăreşte şi menţinerea ordinii, inclusivasigurarea securităţii personale a celor care efectuează cercetarea. P. se asigură de către

organul care face cercetarea cu personal propriu sau cu sprijinul altor organe, prinmarcarea (încadrarea) cu sfoară a terenului de cercetat şi utilizând mijloacele tehnico-criminalistice din dotare.

părţile componente ale craniului, părţile din care se compune craniul. Acestea sunt: a)craniul : 1. regiunea mentonieră; 2. regiunea paramentonieră; 3. unghiul mandibular inferior; 4. maxilarul superior; 5. articulaţia temporo-mandibulară; 6. temporan; 7.glabelă; 8. suprasprâncenoasa (arcada); 9. bosa frontală; 10. interparietalul; 11. frontal;12. parietal; 13. glob ocular; 14. marginea osului zigomatic; 15. apofiza zigomatică

(osul malar); 16. osul vomer; 17. maxilarul superior; 18. unghiul maxilarului inferior;19. regiunea paramentonieră; 20. protuberanţa occipitală; 21. occipital; 22. scuamatemporală; 23. sutura parieto-occipitală; 24. parietal; 25. regiunea retroauriculară; 26.apofiza stiloidă; 27. gaura occipitală. b) Maxilarele: 1. canini; 2. premolari; 3. molari; 4.unghiul intermaxilar inferior; 5. marginea externă a maxilarului inferior; 6. apofizamaxilarului inferior; 7. cavitatea articulară a maxilarului inferior; 8. ramul intern alarticulaţiei; 9. incisivi. Cunoaşterea acestor denumiri este absolut necesară pentruorganele judiciare, în vederea folosirii lor la redactarea actelor procedurale.

peliculă adezivă, v. folie adezivă.percepţia, proces psihic complex-senzorial cu un conţinut obiectual, realizândreflectarea directă şi unitară a ansamblului însuşirilor şi a structurii obiectelor şifenomenelor în forma imaginilor primare sau a perceptelor. P. are un rol deosebit înreţinerea şi în relatarea faptelor infracţionale de către victimă sau de către martori.

percheziţie, cercetare în locuinţă sau asupra corpului unei persoane, care poate fidispusă de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, atunci când persoanacăreia i s-a cerut să predea, în interesul stabilirii adevărului, vreun obiect sau vreunînscris tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora.

percutor, v. mecanismul de dare a focului.

pesticide (urmă de p.), substanţe care omoară dăunătorii. Sunt folosite în agricultură,silvicultură, pomicultură, viticultură, zootehnie, dezinsecţie sanitară etc. P. pot fistabilite cu exactitate în cercetarea criminalistică de laborator din punct de vederecalitativ şi cantitativ.

p.H. (în expertiza criminalistică ), simbol folosit pentru valoarea logaritmului zecimalcu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidroniu (H.O+) existente într-o soluţie.Prezenţa ionilor de hidroniu dă caracter acid soluţiei, valoarea pH indicând aciditateaacestuia. O soluţie neutră are pH =7; soluţiile acide au pH cuprins între 0 şi 7, iar cele



alcaline între 7 şi 14. pH-ul se determină cu indicatori de culoare (care îşi schimbăculoarea între anumite intervale de pH sau cu pH-metre).

piesa „trei“, v. armă de vânătoare.

pigment (urmă de p.), substanţă colorată, de obicei minerală, care, amestecată cu unlichid (ulei sicativ, răşini etc.), rămâne în suspensie, fiind folosită pentru colorarea unor

materiale prin acoperire. Se deosebeşte de coloranţi prin aceea că nu pătrunde îninteriorul corpurilor pe care este aplicat, formând numai un strat protector superficial.Cel mai des utilizaţi sunt: săruri de plumb, crom, fier etc. Examinarea lor încriminalistică se face ca şi în cazul coloranţilor sau al vopselelor.

pistol, armă de foc de dimensiuni mici din care se poate trage cu o singură mână. P. poate fi de tip militar, civil sau sportiv. P. militar este de obicei cu încărcare automată,folosindu-se principiul de recul al închizătorului sau reculul scurt al ţevii. Cadrul p.care, de regulă, se confecţionează dintr-o singură bucată de metal, formează corp comun

cu mânerul şi serveşte drept ghidaj pentru mişcarea pieselor mobile şi pentruîmpreunarea tuturor mecanismelor. Sistemul de percuţie este fie cu percutor, fie cucocoş.

pitchalyzer, aparat care extrage şi redă pe ecran frecvenţa tonului fundamental dinvoce, pentru a putea fi exact determinată şi măsurată în procesul expertizei vocii şivorbirii.

pix, v. stilou cu bilă.

planificarea urmăririi penale, activitatea care asigură orientarea către o anumităfinalitate a activităţii organului judiciar. P. trebuie să răspundă la întrebările: ce trebuieîntreprins, când, unde şi cum trebuie acţionat. De regulă p. cuprinde: 1. elaborareatuturor versiunilor posibile; 2. stabilirea căilor şi a mijloacelor de verificare aversiunilor; 3. stabilirea izvoarelor de probe şi a mijloacelor cu care pot fi adunate; 4.fixarea activităţilor de urmărire penală, a termenelor, a succesiunii activităţilor, precumşi a regulilor tactice cu respectarea cărora urmează să fie realizate. P. se află în strânsălegătură cu organizarea urmăririi penale. Formele planificării pot diferi de la caz la caz,în raport cu natura şi complexitatea infracţiunii cercetate. Nu există o formă şablon, caresă fie aplicată în mod mecanic în toate cazurile. Astfel planurile pot fi mintale sauscrise, conţinutul acestora depinzând de specificul cauzei.

plantară, termen generic care se referă la desenul papilar caracteristic tălpii picioruluidesculţ.

plasament, locul unde este situat într-o urmă un detaliu caracteristic de identificare atâtfaţă de unele repere fixe ale urmei (precum centrul, marginea din stânga, dreapta, sus ori

jos etc.), cât şi faţă de celelalte detalii caracteristice de identificare ale sale. Este unuldin elementele care permite aprecierea punctelor de coincidenţă (celelalte sunt: forma şidimensiunea).

Plombagin - v. hârtie copiativă.

http://realizate.p.u.p.se/






polarimetrie (în expertiza criminalastică ), metodă fizico-chimică de analiză cantitativăa substanţelor optice active, bazată pe măsurarea unghiului cu care o anumită cantitatede substanţă sau de soluţie a acesteia roteşte planul luminii polarizate. Substanţele opticactive sunt cele care rotesc planul luminii polarizate. Sunt numite dextrogire sausinistrogire după cum rotesc planul luminii polarizate la dreapta sau la stânga. Puterearotatorie specifică este unghiul cu care este rotit planul de vibraţie al luminii polarizate

când străbate unitatea de grosime de substanţă solidă sau unitatea de grosime a stratuluiînmulţit cu concentraţia pentru soluţie. Polarimetria este folosită curent pentrudeterminarea cantităţilor de zahăr existente în diferite soluţii în cazul falsurilor dealimente sau de băuturi.

polidactilia, anomalie congenitală care constă în existenţa a mai mult de 5 degete la unmembru superior sau inferior al corpului uman.

polideltic, desen papilar care are mai multe delte. De exemplu: bideltic, trideltic,

quatrodeltic, care face parte din tipurile cerc şi combinat.

poligraf , înregistrator mecanic (în variantele moderne electronic), care preia pneumaticmodificarile de tensiune arterială, de puls şi de respiraţie, suplimentat cu un sistem

pentru înregistrarea rezistenţei electrodermice (RED). La tipurile mai noi, o unitateadiţională permite şi înregistrarea activităţii musculare, în special a presiunii musculareexercitate de antebraţul, de coapsele sau de membrele inferioare. Este cunoscut înliteratura de specialitate şi sub denumirea de „detectorul de minciuni“.

poliţie tehnică, denumire sub care este cunoscută criminalistica în unele ţărioccidentale. Până la cel de-al II-lea război mondial, literatura noastră de specialitate afolosit numai termenul de „poliţie tehnică“.

poliţie tehnico-ştiinţifică, v. poliţie tehnică.

por, spaţiul care reprezintă orificiul unui por de pe traseul unei creste papilare dintr-oamprentă.

poroscopie, parte a dactiloscopiei care se ocupă cu examinarea urmelor porilor dintr-oamprentă în scopul identificării. Orificiile porilor au forme, dimensiuni şi plasamenteindividuale, ca şi detaliile caracteristice de identificare ale crestelor papilare.Examinarea comparativă poroscopică constituie o completare a punctelor de coincidenţăindicate la traseul crestelor papilare în cadrul expertizei dactiloscopice.

portret robot, portretul unei persoane realizat pe baza relatărilor victimei ori alemartorilor după metodele foto-robot sau mimicopozitor.

portret vorbit, procedeu de identificare criminalistică care are la bază descriereasemnalmentelor făptuitorului de către victimă sau de către martor. În realizarea p.trebuie respectate următoarele principii: a) în desenarea trăsăturilor fizice ale persoaneise vor cuprinde caracteristicile anatomice ale întregii conformaţii a corpului (capul,umerii, mâinile, trunchiul şi picioarele, elemente caractestice ale feţei; b) se vor descrie



semnalmentele anatomice (statice) şi semnalmentele funcţionale (dinamice); c)se vor sublinia acele caracteristici referitoare la varietăţile morfologice ereditare ori rezultatedin unele stări patologice; d) descrierea îmbrăcămintei şi a obiectelor aflate asupra

persoanei. Semnalmentele anatomice (statice): sexul, vârsta, înălţimea, construcţiacorpului (conformaţia), detalii carateristice ale figurii umane. Semnalmente funcţionale(dinamice): expresia fizionomiei, expresia ochilor, expresia privirii, expresia buzelor,atitudinea, gesticulaţia, mersul, vocea şi vorbirea, deprinderi în diverse activităţi; Semne

particulare: cicatrici, culoarea pielii, pete, negi, aluniţe şi alte semne din naştere,încreţiturile feţei, tatuajul ş.a. Îmbrăcămintea şi obiectele purtate: acoperământulcapului, hainele, încălţămintea, pachete, cărţi, reviste, ziare, serviete, poşete, inele,

brăţări, broşe, ceasuri etc.

pos, v. alice

povestire spontană, v. metoda povestirii libere.

prag de armare, v. mecanismul de dare a focului.

presiunea scrisului, caracteristică individuală a scrisului determinată de tonusulmuscular şi de activitatea nervoasă superioară a fiecărei persoane. P. se reflectă, deregulă, în lăţimea trăsăturilor şi în urmele de adâncime lăsate în stratul hârtiei. Prinmetodele şi prin procedee clasice folosite în expertiza scrisului, intensitatea apăsării nu

poate fi constatată pe întreg parcursul trăsăturilor ce alcătuiesc semnele grafice. Eaalternează, în funcţie de efortul depus, de la o presiune pronunţată la alta mai redusă,

prilej cu care are loc refacerea tonusului muscular. Atunci când calibrul trăsăturilor este

în general uniform, scrisul este denumit cilindric; când trăsăturile se îngroaşă, spre partea finală, scrisul se numeşte măciucat. Subţierea trăsăturilor spre sfârşit duce 1ascrisul ascuţit, iar când lăţimea maximă a trăsăturii se află în partea mediană a acesteia,scrisul se numeşte fusiform. Scrisul executat cu o presiune foarte redusă se numeştescris estompat. În prezent se fac cercetări pentru determinarea presiunii scrisului cuajutorul holografiei.

prevenirea falsului în acte, activitate care are ca obiect împiedicarea prin mijloace şi prin metode specifice ştiintei criminalistice a posibilităţilor de falsificare a înscrisurilor.P. se ocupă în mod special de înlăturarea împrejurărilor tehnico-organizatorice ceînlesnesc comiterea unor asemenea fapte penale deduse din practica de expertiză

judiciară.

prevenirea infracţiunilor, obiectiv important al politicii penale, constând în activitateadesfăşurată în vederea preîntâmpinării săvârşirii infracţiunilor. Se realizează îndeosebi

prin măsurile de ridicare a nivelului material şi spiritual al membrilor societăţii, precumşi prin activitatea permanentă de educare a maselor de oameni.

prevenirea prin mijloace criminalistice, se realizează în cadrul şi pe baza măsurilor elaborate de criminalistică, în urma generalizării rezultatelor oblţinute în cercetareaanumitor categorii de infracţiuni, a desprinderii şi generalizării cauzelor care determinăşi a condiţiilor care favorizează infracţiunile respective, precum şi cu considerareametodelor si procedeelor folosite de infractori în savârşirea faptelor penale. Tehnica

http://per-soane.p.s.se/






criminalistică, în special, a elaborat şi construit diferite sisteme sau capcanecriminalistice care au menirea fie să prevină săvârşirea anumitor infracţiuni, fie sădemaşte infractorul.

prezentarea probelor, activitate ce se realizează în principal prin folosirea a două procedee tactice: procedeul tactic al ascultării progresive şi procedeul tactic al ascultăriifrontale. Alegerea unuia sau a altuia din aceste procedee tactice, precum şi stabilirea

probelor ce urmează a fi prezentate şi a ordinii prezentării se va face în funcţie dematerialul cauzei, de caracterul probelor şi de personalitatea învinuitului (inculpatului).

prezentarea progresivă a probelor, procedeu tactic folosit în ascultarea învinuitului(inculpatului), potrivit căruia mai întâi i se prezintă probele de mai mică importanţă(secundare) şi apoi gradat pe cele mai puternice.

prezentarea pentru recunoştere, activitate procedurală care constă în prezentarea unei persoane, cadavru, obiect ori animal, persoanei care le-a văzut înainte ori în timpul

comiterii faptei. Recunoaşterea se poate face şi pe calea prezentării fotografiilor acestora. Prezentarea pentru recunoaştere se face după o pregătire prealabilă, în prezenţamartorilor asistenţi şi numai după ce persoana care urmează să facă recunoaşterea a fostascultată.

prezumţia de nevinovăţie, principiu fundamental al dreptului penal potrivit căruia, până la stabilirea şi dovedirea vinovăţiei cuiva, acesta este considerat nevinovat.

primele măsuri pentru cercetarea la faţa locului, măsurile pe care le ia echipa de

cercetare din momentul sesizării şi până la începerea activităţii de cercetare. Acestemăsuri diferă după natura şi amploarea evenimentului cercetat. a) La primirea sesizăriidespre eveniment: verificarea sesizării (dacă e cazul); stabilirea locului evenimentului;solicitarea luării unor măsuri de pază a locului faptei (când e posibil); sesizareaorganelor competente (când este cazul); formarea echipei de cercetare la faţa locului;verificarea stării mijloacelor tehnico-criminalistice ce urmează a fi folosite; deplasareacât mai urgentă la faţa locului. b) După sosirea la faţa locului: acordarea primuluiajutor victimelor ; luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea pericolelor iminente; asigurarea pazei locului faptei sau întărirea pazei (după caz); protejareaobiectelor şi conservarea urmelor; informarea operativă a evenimentului (situaţieilocului) de cercetat; identificarea persoanelor suspecte de a fi savârşit fapta şi reţinerealor conform legii; urmărirea faptuitorului (dacă e cazul); folosirea câinelui de urmărire(când se impune); asigurarea cu martori asistenţi; realizarea altor activităţi care seimpun (sigilarea staţiilor de comandă, de control, asigurarea scriptelor etc.).

principiile identificării criminalistice, principii care fundamentează stiinţificactivitatea de identificare criminalistică, activitate care nu se desfăşoară la întâmplare, ciîn baza unor metode riguros ştiinţifice elaborate în timp. Principiile identificăriicriminalistice sunt: 1. Delimitarea categorică între obiectele cercetate şi obiecteleverificate. 2. Delimitarea strictă între obiectele de identificat şi obiectele identificatoare.3. Strictă delimitare între obiectele asemănătoare şi obiectele identice. 4. Diferenţiereaobiectelor în relativ constante şi relativ schimbătoare în timp.



principiile planificării urmăririi penale, principiile care stau la baza planificăriiacestei activităţi. Respectarea acestora fundamentează ştiinţific activitatea de

planificare. P. sunt: 1. individualitatea, determinată de însuşi particularităţileindividuale ale cauzelor penale cercetate (persoană, loc, timp, mijloace de săvârşireetc.); 2. oportunitatea, ceea ce înseamnă că planul trebuie elaborat nici prematur, dar nici cu întârziere, ci în momentul în care organul judiciar dispune de tot ceea ce-itrebuie în acest scop; 3. dinamismul, principiul care asigură eficienţa planificării şi se

traduce prin aceea că planul elaborat iniţial poate fi modificat în raport cu necesitatea şicu noile date care apar; 4. realitatea planificării, care asigură stabilitatea optimă a

planului. Se realizează prin considerarea tuturor datelor faptice, a tuturor problemelor necesare pentru rezolvarea cauzei ş.a.

probă grafică, v. scripte de comparaţie.

probă prin înscrisuri, dovadă făcută cu acte scrise în cadrul unui proces judiciar.

probă martor, v. modele de comparaţie.

probe de comparaţie, v. modele de comparaţie.

probe dactilografice, materiale de comparaţie necesare identificării maşinii de scris.Sunt de două genuri: experimentale şi aşa-zis libere. Cele experimentale trebuieexecutate cu respectarea cât mai exactă a condiţiilor de dactilografiere a actuluiincriminat, folosindu-se acelaşi fel de hârtie, aceeaşi panglică ş.a.m.d. Este indicat ca

probele să fie scrise de un dactilograf de profesie şi să cuprindă întreg textul actului în

litigiu, redat întocmai sub aspect topografic (plasarea textului în pagină, lungimea şiintervalul rândurilor, spaţierea cuvintelor) şi ortografic (cu erorile pe care eventual 1econţine). Se vor reproduce, de asemenea, toate caracterele maşinii, în ordinea de peclaviatură, grupate în rânduri, aşezate unul sub altul. Se dactilografiază în acelaşi timp şicâteva fraze, la intervale diferite, conform posibilităţilor maşinii respective, pentru acunoaşte valoarea distanţei dintre rânduri. De la fiecare maşină se iau câte 2-3 probe.Mai întâi se scrie la maşină în starea în care se află ea în momentul începerii operaţiei.Apoi se curăţă caracterele de impurităţi şi se execută o nouă probă. Se recomandă, deasemenea, şi o probă fără panglică, cu hârtie copiativă neîntrebuinţată. Probeledactilografice libere, reprezentând, de regulă, acte întocmite anterior celui în litigiu,depăşesc valoric pe cele experimentale, în special când sunt dactilografiate la aceeaşidată ori la date foarte apropiate de aceea a întocmirii actului în litigiu.

procedee ale filmului în laborator, procedee folosite în filmarea examenelor făcute înlaborator. Mai frecvent folosite sunt: a) filmarea sub radiaţii invizibile (infraroşii,ultraviolete şi Röentgen); b) filmarea sub radiaţii monocrome; c) filmarea zonelor iluminate-umbrite se foloseşte în cazul când trebuie evidenţiate microurme. Sunt createzone iluminate-umbrite sau cu reflexii-absorbţii.

procedee de filmare, procedee folosite în realizarea filmului şi video-fonogramei judiciare. P. pot fi: a) panoramările, care se execută din punct fix prin rotirea aparatuluide filmat sau a camerei de luat vederi pe un plan vertical, orizontal sau oblic şi care auca scop prezentarea unui spaţiu mai larg decât unghiul de cuprindere al obiectivului,



urmărirea unui subiect în mişcare şi indicarea direcţiei de deplasare; b) travellingul, carese execută prin mişcarea aparatului în sensul: apropierii de subiect, când se pleacă de laun cadru general şi se fixează punctul de interes maxim prin detaliere; depărtării desubiect, cu intenţia de a se ilustra mediul ambiant în care este plasat; urmăririisubiectului (paralel cu acesta sau în urmă ori inaintea lui), viteza şi distanţa menţinându-se relativ egale pentru a se ilustra activităţile sale în timpul deplasării; c)

pseudotravellingul, care se realizează fie prin deplasarea subiectului faţă de punctul de

staţie, fie prin modificarea progresivă a distanţei focale cu ajutorul transfocatorului.Aceste mişcări pot fi realizate de la aceeaşi înălţime cu subiectul, de sus în jos (în

plongée) sau de jos în sus (contreplongée); d) stop-cadrul poate fi realizat prin oprirea, pentru câteva secunde, a scenei filmate în momentele deosebite pentru fapta penală,refilmarea în condiţii de laborator şi filmarea după fotografia realizată la faţa locului; e)

filmarea schiţelor şi a planurilor animate se face cu aparatul sau cu camera de luatvederi fixate pe trepied sau pe un dispozitiv special de filmat titlurile (trucăr), care

permite deplasarea acestora în direcţia suportului cursiv sau în trepte, pentru realizareatravellingului. Se filmează, fotogramă cu fotogramă, folosindu-se firul declanşator.

Pentru obţinerea unei deplasări cât mai cursive se face următorul calcul: la o proiecţiede 10 secunde cu frecvenţa de 24 cadre pe secundă sunt necesare 240 de expuneri cu240 sau 120 mişcări ale reperului; f) genericul are drept scop punerea în temă cusubiectul filmului şi cu cadrul procedural în care s-a realizat şi trebuie să cuprindă:denumirea laboratorului criminalistic care a realizat filmul; prezentarea obiectuluifilmului; denumirea organului judiciar care a efectuat această activitate şi temeiul

procedural în baza căruia s-a efectuat; indicarea numelui specialiştilor care au executatfilmarea şi a organului sau a persoanelor care au făcut comentariul.

procedee tactice, procedee elaborate de criminalistică în scopul realizării în bunecondiţii a activităţilor de urmărire penală (cercetarea la faţa locului, percheziţia,ascultarea martorului, a învinuitului, confruntarea etc.). De exemplu: procedeulexpunerii libere, spontane, şi procedeul ascultării prin punerea de întrebări. Toate

procedeele tactice trebuie să corespundă prevederilor legale, să contribuie la aflareaadevărului şi la lămurirea completă a tuturor problemelor cauzei penale.

procedeu criminalistic, procedeu folosit de criminalist pentru a obţine un anumitrezultat, într-un anumit domeniu al activităţii sale teoretice sau practice.

procedeu fotografic, procedeu practic adoptat în fotografia judiciară în scopul realizăriigenurilor de fotografie operative şi de examinare.

procedeul caroiajului, procedeu de examinare comparativă a punctelor de coincidenţăîn expertiza criminalistică. Se trasează, de regulă, pe fotograma urmei linii orizontale şiverticale la distanţe egale. Caroiajul trasat serveşte la determinarea precisă a poziţieiunui detaliu caracteristic în urmă şi la aprecierea dacă acesta reprezintă un punct decoincidenţă.

procedeul confruntării, procedeu ce constă în dispunerea obiectelor în litigiu şi decomparaţie sau a fotografiilor acestora în acelaşi plan de vedere pentru compararea

proprietaţilor sau caracteristicilor acestora, în scopul identificării criminalistice. P. estecel mai accesibil şi ca atare şi cel mai frecvent utilizat. Pentru examinări de acest gen



sunt folosite lupe, microscoape comparatoare, precum şi alte mijloace optice sau de proiecţie.

procedeul continuităţii liniare, procedeu ce constă în aşezarea urmelor striaţiidescoperite la faţa locului şi a celor create experimental, de aşa manieră, încât secundelesă reprezinte o continuitate perfectă a primelor.

procedeul suprapunerii, constă în suprapunerea imaginii transparente a unuia dintreobiectele examinate peste imaginea celuilalt obiect.

proces-verbal de cercetare la faţa locului, înscris procedural încheiat de organele deurmărire penală sau de instanţele de judecată, în care se consemnează şi locul unde s-aîncheiat, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a încheiat, descrierea amănunţită asituaţiei locului săvârşirii infracţiunii, a tuturor categoriilor de urme, a metodelor şi amijloacelor folosite pentru descoperirea, fixarea, ridicarea şi ambalarea lor, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi a stării celorlalte mijloace materiale de probă,

a urmelor poziţionale, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi la dimensiunilerespective. În toate cazurile, la p. se vor anexa schiţe ale locului faptei, planşe cufotografii judiciare, filme sau videofonograme judiciare, care vor fi vizate şi despreexecutarea cărora se va face menţiune expresă în procesul-verbal.

produse petroliere (urme de p.), fracţiuni ale lichidului în compoziţia cărora intră înmajoritate hirdrocarburi parafinice, nafteice, aromatice, olefinice şi mixte (metan,

propan, butan, benzine, uleiuri petroliere, parafine, bitumen, cerezine). Urmele de p. potapărea ca picături, mânjituri, pete, scurgeri, dâre, îmbibări, aglomerări etc. Din cauza

volatilităţii, aceste urme pot suferi în timp modificări de formă şi de conţinut, uneoridispărând total. Pot fi descoperite prin metode organoleptice sau cu lampa deultraviolete sub care produc fluorescenţă albastră în radiaţii U.V. Recoltarea probelor gazoase se face cu tonometre sau prin dislocarea unui volum de apă existent într-unrecipient. Expertiza urmelor de p. se face prin analiza gazcromatografică, defluorescenţă şi spectrală în I.R., putându-se stabili dacă urma este creată de un produs

petrolier, tipul acestuia (benzine, ulei, parafină etc.), vechimea aproximativă, ceimpuritate conţine, dacă are aceleaşi proprietăţi fizico-chimice ca şi proba decomparaţie prezentată etc.

profilograf (în expertiza criminalistică), aparat electronic, echipat cu un dispozitiv de palpare prin care este măsurat şi redat grafic profilul striaţiilor unei suprafeţe, respectivadâcimea şi înălţimea cea mai mare, cât şi media adâncimilor şi înălţimilor uneisuprafeţe şlefuite. P. se compune dintr-un sistem de palpare, cap de măsurat, parteaelectronică, dispozitiv de înregistrare grafică, dispozitiv de control circumferenţial,

punte de lucru şi etaloane de control. Sistemul de palpare are un ac din diamant sausafir, în formă conică, de piramidă sau semisferă, cu rază ce variază între 1 şi 60 mm.Forţa cu care acesta apasă pe microgeometria suprafeţei este de 0,08 g/f. Vârfulefectuează o palpare mecanică a microgeometriei suprafeţei şi mişcările acestuiaacţionează un mecanism electromecanic care transformă mişcările în variaţii ale uneimărimi electrice. În acelaşi timp vârful palpator acţionează şi dispozitivul deînregistrare grafică care transformă mişcările în diagramă a profilului suprafeţei. Înexpertiza criminalistică, p. se foloseşte pentru a examina profilul (adâncimea, înălţimea



şi forma) striaţiilor de pe gloanţe sau din urmele lăsate de cuţit, daltă, foarfecă, topor etc. ori din alte urme care au pe suprafaţa lor striaţii.

profilogramă, diagramă care redă grafic profilul striaţiilor dintr-o urmă, folosită pentrudemonstrarea concluziilor în raportul de expertiză.

proiector de spectre (în expertiza criminalistică), dispozitiv care permite expertului

criminalist citirea plăcilor spectrale pentru identificarea elementelor componentetranscrise pe placa spectrală în urma executării spectrografiei.

protecţia înscrisurilor, măsură destinată seă preîntâmpine deteriorarea actelor,mascarea elementelor de fals şi îngreunarea descoperirii acestora. Pentru protejare seimpune respectarea unor reguli de mânuire, atât de către organele judiciare cât şi decătre experţi. De exemplu: pe act nu se face nicio însemnare, nu se subliniază şi nu seîncercuieşte semnătura în litigiu sau vreo porţiune din text, nu se produc noi îndoiturihârtiei, pe lângă cele existente. De asemenea, actul nu trebuie cusut la dosarul cauzei, ci

introdus într-un plic sau într-o anvelopă transparentă din material plastic. În cadrulexaminărilor prealabile ale actului nu sunt permise procedee care să-1 altereze (acţiunimecanice ori chimice, menţinerea îndelungată sub acţiunea luminii puternice şi aradiaţiilor ultraviolete). Actul va fi ferit de surse de umezeală şi de căldură excesivă şinu va fi pus în contact cu obiecte care să-1 păteze sau să-1 deterioreze în niciun fel.

pudră relevantă, pulbere extrem de fină, colorată, care aderă foarte uşor la grăsimea şila aminoacizii conţinuţi de urmele papilare latente lăsate de făptuitor la locul uneiinfracţiuni. Prin pudrarea urmei latente (invizibile) cu o pensulă foarte fină (din păr de

coadă de veveriţă, din puf de gâscă, de struţ etc.), aceasta se colorează intens,relevându-se conturul crestelor papilare. Pudrele relevante sunt de diverse culori: albe,negre, argintii, galbene, roşii, violete, verzi etc., alegându-se pentru evidenţierea urmeio culoare care să fie în contrast cu fondul. Dacă fondul este pestriţ (ex. mozaic), sefoloseşte pudră fluorescentă care devine vizibilă sub radiaţii ultraviolete, iar fonduldevine întunecat uniform.

pulbere explozivă (urmă de p.), încărcătura de azvârlire a glonţului sau a alicelor, care poate fi cu fum (neagră) sau fără fum (coloidală, vie). P. cu fum se foloseşte mai rar (doar la revolvere şi la armele de vânătoare), nefiind indicată pentru armele automate,întrucât le îmbâcseşte. P. vie formează o cantitate mică de reziduuri. Ea se obţine printr-o prelucrare chimică specială a celulozei, având o forţă explozivă mai mare decât p.neagră, care constituie un amestec mecanic compus din cărbune de lemn, salpetru(azotat de potasiu) şi sulf. Ca formă, se disting pulberi lamelare (cca 2 x 2 x 0,4 mm),tubulare (cu diametrul de 0,6 - 0,8 mm şi lungimea de cca 2 mm) şi filiforme. Înmomentul tragerii, încărcătura de pulbere nu reuşeşte să ardă în întregime. O parte dinea rămâne pe ţeavă, iar alta este eliminată, putându-se întâlni în zona orificiului deintrare a proiectilului în cazul tragerii de la mică distanţă, constituind în acest caz urmăcriminalistică care permite stabilirea distanţei de tragere şi timpul de când s-a tras cu oarmă de foc.

pulverizator, aparat utilizat pentru dispersarea în particule foarte fine a substanţelor pulverulente şi a lichidelor. În criminalistică, pulverizatoarele se folosesc pentru



relevarea prin prăfuire sau vaporizare cu iod a urmelor papilare, pentru tehnica realizăiimulajului unor anumite categorii de urme etc.

puncte de coincidenţă, detaliu caracteristic găsit în urmă şi în probele de comparaţiecare constituie unul din criteriile de bază în stabilirea identităţii unei urme în procesuldesfăşurării expertizei criminalistice.

punct deltic, v. centrul deltic.

punct de inflamabilitate, temperatura minimă la care trebuie încălzit pentru a seaprinde amestecul unui combustibil gazos, al vaporilor unui combustibil lichid sausolid, cu aer sau cu alt carburant. Este o caracteristică importantă a materialelor combustibile, putând explica uneori cauza şi natura unor incendii. Se determină cuaparate speciale, fiind tabelate în literatura de specialitate.

punct papilar, detaliu caracteristic de identificare. Se găseşte, de regulă, între două linii

papilare, în centrul unui inel, în centrul unei amprente digitale ori în centrul deltei.

punerea sub învinuire, aducerea la cunoştinţa învinuitului (inculpatului) a faptei careformează obiectul cauzei şi punerea în vedere ce i se aduce. După ce ia cunoştinţă defaptă şi învinuire, i se cere să dea o declaraţie scrisă. În situaţia în care nu poate saurefuză, se va face menţiunea respectivă în procesul verbal de ascultare.

punerea la punct a obiectivului fotografic, operaţiune tehnică care permite redareafotografică clară a imaginii subiectului. Acesta poate fi fixă, când, prin construcţie,

obiectivul este pus la punct pe infinit sau pe o anume valoare în limitele distanţeihiperfocale, şi variabilă, când este prevăzut cu un dispozitiv care face posibilă varierea,în anumite limite, a deschiderii relative şi a profunzimii de câmp. Principalele sistemefolosite pentru p. sunt: punerea la punct prin rotirea monturii obiectivului; punerea la

punct cu ajutorul geamului mat; punerea la punct cu ajutorul telemetrului.

puşcă, armă de foc neautomată cu ţeavă lungă, care poate fi de tip militar, sportiv şi devânătoare. P. militare au, de obicei, calibrul mare. Cele sportive sunt de calibru mic, îngenere 5,6 mm. P. de vânătoare se caracterizează, în primul rând, prin aceea că au înmarea lor majoritate ţeava listă şi trag cu alice.

putrefacţie, descompunerea şi transformarea chimică a substanţelor vieţuitoarelor (plante şi animale) moarte, sub acţiunea bacteriilor.

R

rachetă, formă a nucleului unui desen papilar tip monodeltic sau bideltic constituitădintr-un laţ care nu are braţele libere, ci se unesc continuând într-o singură creastă,

întreaga figură luând aspectul unei rachete de tenis.

radiaţie infraroşie (I.R.), radiaţie electromagnetică ale cărei lungimi de undă suntcuprinse între 8.10-1 – 103 µ. Domeniul respectiv este de obicei divizat în două porţiuni,respectiv infraroşu apropiat cuprins între 8.10-2 şi 20 µ. şi infraroşu îndepărtat,



corespunzând restului domeniului. Interreacţia dintre r. şi materie se manifestă prinamplificarea mişcărilor intramoleculare (de vibraţie şi de rotaţie), ca urmare a absorbţieide către materie a unora dintre r. cu anumite lungimi de undă. Din spectrul unui fasciculde r., după ce străbate o substanţă, vor dispărea radiaţiile care sunt absorbite, noulspectru constituind spectrul în I.R. al acelei substanţe. Cu ajutorul acestuia se poateidentifica substanţa respectivă. În cercetarea criminalistică r. au multiple utilizări:

punerea în evidenţă a unor scrisuri radiate, a fotografiilor şi a scrisurilor acoperite,

evidenţierea factorilor suplimentari ai împuşcăturii, examinarea falsurilor de pictură saua falsurilor de semnături de pe picturi etc.

radiaţie monocromatică, radiaţie de energie care are aceeaşi frecvenţă, respectivlungime de undă. Se obţine din fasciculele de radiaţii emise de diferite surse, printrecerea lor prin filtre transparente numai pentru radiaţii cu anumită lungime de undăsau prin prisme ori pri reţele optice monocromatoare. În expertiza criminalistică suntfolosite în metodele de analiză spectrală.

radiaţie de rezonanţă (în expertiza criminalistică), radiaţie caracteristică (cu un anumitλ, respectiv γ) absorbită, care corespunde la transferul unui electron din stareafundamentală la un nivel mai înalt de energie din atom. Emisia aceleiaşi linii esterezultatul tranziţiei din starea de excitată în starea fundamentală. Intensitatea radiaţieiemise este proporţională cu numărul de atomi aflaţi în stare excitată (N'). La echilibrultermic (la temperatura absolută) raportul N'/N este dat de ecuaţia:

)/.(exp'

KT E g

g

N

N i

−=

R = constanta Bolzman; gi şi g = ponderi statistice ale nivelului excitat şi fundamental.

Experimental s-a dovedit că, la temperatura maximă T, numărul N' este neglijabil, decise poate considera că toţi atomii aparţin stării fundamentale, practic egal cu N.Procedeul este folosit în prezent în identificarea criminalistică.

radiaţie ultravioletă, radiaţie electromagnetică cu lungimi de undă mai mici de 400 nmşi mai mari de 120 nm. Cele cuprinse între 120-180 nm se numesc ultraviolete de vid(Schuman). Ele impresionează placa fotografică, pot produce excitaţii ale substanţelor fluorescente şi sunt catalizatori pentru numeroase reacţii chimice. Sunt produse deobicei cu ajutorul lămpilor de U.V. sau de cuarţ. Sunt folosite în examinărilecriminalistice datorită fluorescenţei pe care o induc asupra numeroaselor substanţe,

precum şi în spectrometria de absorbţie în domeniul U.V.

radiaţii vizibile, totalitatea radiaţiilor electromagnetice care au lungimea de undăcuprinsă între 400 şi 760 nm. Ele impresionează ochiul, principalele componentecolorate find în ordinea crescătoare a lui λ: violet, albastru, verde, galben, portocaliu,roşu. Ansamblul acestor culori complementare formează lumina albă. În criminalisticăsunt folosite în spectrofotometria în domeniul vizibil la expertiza coloranţilor sau a unor substanţe care, singure sau în combinaţie cu anumiţi reactivi specifici, formeazăcompuşi coloraţi. Din intensitatea coloraţiei se deduce concentraţia în substanţă activă

existentă în proba analizată. V. şi spectrofotometrie.

radiaţie X, v. difracţie şi fluorescenţă de raze X.



radiografie (în expertiza criminalistică), metodă de cercetare a calităţii structuriiinterne a produselor. Prin r. se obţin informaţii asupra conformaţiei interne amaterialelor cercetate, precum şi asupra existenţei unor defecte ale acestora. În funcţiede natura radiaţiilor penetrante folosite, radiografia poartă denumirile: gamagrafie(radiaţii gama), röentgenografie (radiaţii X), betagrafie (radiaţii beta), neutronografie(neutroni). După tipul de detector folosit se cunosc: metode radiografice (detectarearadiaţiilor atenuate se face prin imagini stabile pe radiofilme), metode fluoroscopice

(detectarea prin imagini instantanee), metode xeroradiografice (detectarea bazată peefectul ionizant al radiaţiei atenuate). În criminalistică, radiografia este folosită înexaminarea unor obiecte în litigiu cum sunt: arme de foc, gloanţe, ţevi sau alte obiectemetalice care prezintă fisuri ascunse, detectarea unor obiecte ascunse în recipiente sauambalaje greu de desfăcut, precum şi în expertiza urmelor osteologice privind vechimeaosului, stabilirea vârstei persoanei etc.

ramificaţie, detaliu caracteristic de identificare într-o amprentă papilară. Se formează prin bifurcarea traseului unei creste papilare la care, apoi, după un drum scurt, unul din

braţe se bifurcă din nou ş.a.m.d.

raport de constatare tehnico-ştiinţifică, forma scrisă a examinărilor, a constatărilor şia rezultatelor obţinute de specialist în urma studierii probelor materiale. De regulă, r.are acelaşi conţinut ca şi raportul de expertiză. V. şi raport de expertiză.

raport de expertiză criminalistică, forma scrisă a examinărilor, a constatărilor şi arezultatelor cercetării întreprinse de expertul criminalist. În cazul în care expertiza esteefectuată de mai mulţi experţi, se întocmeşte un singur raport de expertiză. Acesta

trebuie să cuprindă: a) partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispusefectuarea expertizei, data când s-a dispus, numele şi prenumele expertului, data şi loculunde a fost efectuată, obiectul expertizei, materialul pe baza căruia a fost efectuată,

precum şi dacă părţile au participat sau au dat explicaţii; b) descrierea examinărilor şi aconstatărilor făcute de expert, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analizaobiecţiilor ori explicaţii în baza constatărilor expertului; c) demonstrarea celor constatate; d) concluziile, în care sunt cuprinse răspunsurile la întrebările puse şi

părerea expertului asupra obiectului expertizei.

rateu, lipsa exploziei cartuşului după percutare, ce face ca împuşcătura să nu aibă loc. Neaprinderea pulberii se poate datora unei defecţiuni a capsei, slăbirii arcului dearmare, dereglării percutorului, unsorii prea dense de pe mecanismul de dare a foculuietc. Şi în cazul r. pe capsa tubului de cartuş rămân urme care pot conduce, în urmaexaminărilor de laborator, la identificarea armei cu care s-a executat percuţia.

răspunderea expertului, obligaţia expertului de a răspunde pentru modulnecorespunzător în care îşi desfăşoară activitatea cu care a fost învestit de organul deurmarire penală sau de instanţa de judecată. Expertul poate răspunde, după caz,disciplinar sau penal.

reactiv de identificare, substanţă sau soluţie cunoscută care, în contact cu o altăsubstanţă, produce o coloraţie, precipitare sau o altă transformare vizibilă, prin care se

poate identifica substanţa necunoscută. De exemplu r. Marquis pentru alcaloizi, r.



Nessler pentru amoniac, etc. În criminalistică sunt folosite pentru identificarea unor toxice, stupefiante, a sângelui, a unor capcane criminalistice etc.

reacţie chimică (în expertiza criminalistică), fenomen prin care una sau mai multesubstanţe cu anumite proprietăţi fizico-chimice sunt transformate în alte substanţe cu

proprietăţi fizico-chimice diferite. După fenomenul care stă la baza lor se clasifică în: r.de oxidare-reducere, proteolitice, de descompunere etc. După numărul moleculelor de

reactanţi intraţi sau ieşiţi din reacţie există r. de ordinul I, II, III. Dacă sunt însoţite deefecte termice, optice, sunt endo sau exotermice, fotochimice, r. de probabilitate, decertitudine.

reconstituirea, activitate procedurală care constă în reproducerea artificială, în totalitatesau în parte, a modului şi a condiţiilor în care s-a săvârşit infracţiunea ori alt fapt careare importanţă pentru cauza penală, cu scopul de a verifica dacă puteau să aibă loc ori săfie auzite, văzute în condiţiile respective şi pentru a preciza anumite date.

reconstituirea actelor deteriorate, activităţi tehnico-ştiinţifice de refacere a hârtieidupă părţile ei componente (rupte ori tăiate), de recondiţionare a hârtiei alterate subinfluenţa umidităţii, luminii, temperaturii înalte (arderii), precum şi cele de redare acuprinsului actului devenit ilizibil ori a intervenţiilor de falsificare. Procedeele dereconstituire a actelor sunt de natură grafică, traseologică şi fizico-chimică. Fragmentelede hârtie se sortează mai întâi după culoare, liniatură, după cum sunt scrise şi cu ceanume (scris de mână, scris dactilografiat, scris tipografic) sau sunt nescrise, dupăstratul de protecţie, dacă-l au, şi după desenele pe care eventual le conţin. Sortarea esteurmată de împărţirea fiecărei grupe în bucăţi de hârtie lipsite de margine şi bucăţi de

hârtie cu margine. Acestea din urmă se grupează, la rândul lor, în bucăţi de hârtieaparţinând marginii de sus şi respectiv, de jos a actului şi bucăţi de hârtie cu douămargini, în unghi, pe colţul actului. Celelalte fragmente de hârtie se îmbină dupeconfiguraţia marginilor rupturii sau tăieturii, după continuitatea scrisului, liniaturii,desenului, eventualelor pete pe care le conţine actul, precum şi după liniile de îndoire ahârtiei, dacă acestea există. Nu rareori se constată că fragmentele actului rupt nu aumargini comune deoarece unul sau mai multe din ele lipsesc, fiind pierdute sau distruse.În aceste cazuri, se recurge la examinarea însuşirilor şi a compoziţiei hârtiei. Seanalizează culoarea hârtiei, nuanţa luminiscenţei produse sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete, macrostructura suprafeţei hârtiei, greutatea pe unitate de suprafaţă şigrosimea ei. De asemenea, se examinează genul fibrelor de hârtie, natura materialelor de umplutură şi a celor de încleiere. Principalul ţel al reconstituirii actelor sau a hârtiilor de valoare arse este acela de a pune în evidenţă conţinutul lor. Toate etapele mânuiriiactului ars impun o atenţie deosebită pentru a nu-1 deteriora complet, facându-1 inaptoricărei examinări ulterioare. Sarcina expertului este relativ uşoară în cazul actelor semiarse şi mult mai dificilă când gradul arderii este avansat, până la carbonizare. Maiînainte de a se trece la examinarea actului ars în vederea relevării conţinutului său, se

procedează la recondiţionare şi la luarea de măsuri pentru o conservare durabilă. Prinaceasta se urmăreşte obţinerea unei elasticităţi care să permită întinderea hârtiei şi

protejarea ei între geamuri, folii din material plastic ori acoperirea cu un strattransparent pulverizat. Relevarea imaginilor grafice este în funcţie, în primul rând, degradul de ardere a hârtiei şi de rezistenţa la temperaturi înalte a materialelor de scriereori de imprimare. În acest ultim caz este de reţinut că mai rezistente sunt cernelurile



tipografice, tuşurile ce se folosesc la panglica maşinii de scris, tuşurile de desen,creionul de grafit, cerneala ferogalică. Cernelurile pe bază de coloranţi sintetici şi cele

pe bază de anilină au o rezistenţă termică redusă, ceea ce impietează asupra şansei de punere în evidenţă a scrisului executat cu asemenea materiale. Dintre metodele derelevare a grafismului se remarcă acelea care iau în considerare contrastul de culoare ce

poate exista între fondul hârtiei şi trăsăturile de pe act, diferenţa de reflexie a luminiidintre hârtie şi scris, eventualele urme de presiune lăsate în masa hârtiei de instrumentul

scriptural. Conţinutul înscrisului mai poate fi pus în evidenţă prin metoda indicatorilor fluorescenţi (prelucrarea hârtiei cu diverse pulberi sau cu soluţii de uleiuri minerale) şi

prin aceea a reacţiilor chimice sau prin tratare cu soluţie de apă oxigenată ori cu unaalcoolică de hidrat de cloral. Pentru relevarea scrisului se recurge uneori la calcinareahârtiei. Materialele de scriere fiind în genere mai rezistente la temperaturi înalte decâthârtia, se va obţine un contrast între fondul aproape alb al acesteia şi trăsăturile scrisuluiori ale desenului. Metodele de laborator care se utilizează pentru relevarea scrisului,impresiunii de ştampilă dispărute ca urmare a oxidării în timp a materialelor de scriere,a influenţei luminii, temperaturii, umidităţii sau a altor factori fizico-chimici şi mecanici

care au produs deteriorarea actului nu diferă de cele folosite pentru relevarea scrisuluiînlăturat pe cale mecanică sau chimică ori a celui acoperit.

reconstituirea fizionomiei după craniu, metodă antropometrică de adăugare cuajutorul unor materiale plastice a ţesuturilor moi pe un craniu uman în vedereaidentificării sale. Adăugarea ţesuturilor moi se face după un sistem de reguli stabilite înurma unor cercetări ştiinţifice îndelungate, efectuate pe multiple cranii care trebuiauidentificate.Pentru realizarea r. se foloseşte un sistem de dispozitive special construitecare se găsesc în dotarea laboratoarelor de antropometrie judiciară. Procedeul

reconstituirii fizionomiei după craniu este cunoscut sub numele de „metodaGherasimov“.

reconstituirea fizionomiei după urma de muşcătură, metodă folosită în identificareacriminalistică, având ca fundament ştiinţific relaţia dintre modelul morfologic aldentiţiei şi conformaţia cranio-facială, relaţie condiţionată atât genetic, cât şi funcţional.Modelele morfologice ale dentiţiei sunt în mare măsură specifice tipurilor antropologicegeografice.

recul, mişcare înapoi a armei de foc sau a unora dintre pisele sale în momentul producerii împuşcăturii, datorată presiunii gazelor angajate în propulsia proiectilului peţeavă. Puterea reculului este direct proporţională cu încărcătura de pulbere şi cumărimea şi greutatea proiectilului. Forţa de recul este folosită pentru funcţionareaarmelor automate şi semiautomate. V. şi armă automată.

recunoaşterea animalelor, procedeu tactic folosit în cazul furturilor de animale.Prezentarea animalului de recunoscut trebuie să se facă într-un loc corespunzător situaţiei concrete între alte 3-4 animale asemănătoare (de aceeaşi rasă, sex, culoare a

părului etc.) în prezenţa a 2 martori asistenţi. R . se poate face după vârstă, după modulcum reacţionează la apropierea presupusului stăpân, când e strigat pe nume, dupădiferite semne caracteristice pe care le poartă. Rezultatul obţinut este consemnat într-un

proces-verbal.



recunoaşterea cadavrului, procedeu tactic folosit în activitatea de prezentare pentrurecunoaşterea cadavrelor necunoscute. Prezentarea cadavrelor se face, de regulă,individual, îmbrăcat şi numai după ce i s-a făcut toaleta. Înainte de a se trece la

prezentarea cadavrului se va cere persoanei ce urmează să facă recunoaşterea sănominalizeze caracteristicile pe baza cărora o va face. Modul în care s-a realizat r. va ficonsemnat într-un proces-verbal la care se pot anexa şi planşe cu fotografii judiciare saufilme judiciare.

recunoaşterea obiectelor, procedeu tactic folosit în identificarea unui obiect dintrealtele asemănătoare de către o persoană care 1-a văzut anterior. Se poate prezenta şisingur în situaţia în care nu se găsesc obiecte asemănătoare. Prezentarea pentru r. se vaface după ce, în prealabil, persoana care urmează să facă recunoaşterea va descrie

principalele caracteristici ale obiectului în cauză. Această activitate se desfăşoară în prezenţa a doi martori asistenţi, iar în legătură cu modul cum a fost realizată şi curezultatul obţinut se încheie un proces-verbal la care se anexează şi fotografiileexecutate asupra obiectului recunoscut alături de celelalte obiecte asemănătoare.

recunoaşterea persoanei după fotografie, procedeu tactic folosit în scopul identificăriiunei persoane (făptuitor, victimă, martor) dintr-un număr de fotografii, ce reprezintămai multe persoane, care vor fi lipite (cusute) pe un carton alb sau pe procesul-verbal deidentificare, după caz, numerotate, sigilate si ştampilate. Se vor prezenta apoi persoaneice face recunoaşterea cerâdu-i să indice persoana cunoscută şi, în caz afirmativ, sămenţioneze numărul fotografiei în care este reprezentată. Despre modul cum sedesfăşoară această activitate şi despre rezultatul ei se vor face menţiuni în procesulverbal încheiat în conformitate cu prevederile legale.

recunoaşterea persoanei din grup, v. prezentarea pentru recunoaştere.

recuzarea expertului, procedură prin care persoana învestită cu această calitate deorganul judiciar poate fi îndepărtată dintre participanţii la proces. De altfel, r. este omodalitate de invocare a incompatibilitaţii şi poate fi ridicată de oricare dintre părţi, întot cursul procesului, oral sau scris, cu arătarea motivului de incompatibilitate careconstituie motivul recuzării. Cererea de recuzare se face de îndată ce partea a aflatdespre existenţa cazului de incompatibilitate.

refacerea constatării tehnico-ştiinţifice, activitate desfăşurată de specialist sau detehnician pe baza dispunerii organului judiciar, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre

părţi, când se apreciază că raportul nu este complet sau concluziile acestuia nu sunt precise.

reflector portabil (în cercetarea la faţa locului), dispozitiv mobil de iluminat caredirijează fluxul luminos al unei surse de lumină pe o anumită direcţie sau într-o anumităzonă. R . se utilizează pentru efectuarea fotografiei judiciare la faţa locului şi a unor fotografii de laborator atunci când este necesară iluminarea artificială.

refractometrie ( în expertiza criminalistică), metodă de analiză bazată pe determinareaindicelui de refracţie. În criminalistică se foloseşte pentru determinarea conţinutului însubstanţă dizolvată (zahăr) în probe de băuturi în scopul stabilirii eventualelor



falsificări.

regiune papilară, sector dintr-o amprentă digitală, palmară sau plantar, care ajută ladescrierea şi la poziţionarea detaliilor caracteristice. Regiunile papilare digitale sunt:

bazală, marginală şi centrală. Cele trei regiuni prezintă trei sisteme de creste papilaredistincte, care prin direcţia de dirijare şi formă se deosebesc unele de altele; în regiuneabazală se întâlnesc creste relativ orizontale, paralele cu şanţul de flexiune; în regiunea

marginală creste papilare puternic curbate în sus, care merg paralel cu margineavârfului degetului; în regiunea centrală sunt creste care descriu laţuri, cercuri, spiraleintroduse unele în altele. Cele trei regiuni se întâlnesc într-un punct comun formânddelte.

reguli privind identificarea criminalistică, cerinţe care trebuie respectate în procesulefectuării expertizei sau a constatării tehnico-ştiinţifice având ca obiect identificareacriminalistică. Principalele r. consacrate de practica criminalistică sunt: identificareacriminalistică are ca obiect urmele create în procesul savârşirii unei infracţiuni şi se

realizează numai în măsura în care există urme cu valoare de identificare; identificareacriminalistică are ca scop stabilirea factorului creator al urmei şi nu a vinovăţiei penale; procesul examinării comparative a caracteristicilor generale şi individuale ale urmei şiale modelului de comparaţie se va efectua pe modele cu acelaşi grad de provenienţă(urma formă cu impresiunea obiectului inclus în cercetarea de identificare); mulajulurmei formă cu mulajul impresiunii creată cu obiectul inclus în cercetarea deidentificare; imaginea fotografică a urmei formă cu imaginea fotografică a impresiuniicreate cu obiectul inclus în cercetarea de identificare; urma materie cu obiectul inclus încercetarea de identificare pentru reconstituirea întregului; substanţa urmei materie cu

substanţa din masa căreia se presupune că provine aceasta; necesitatea evidenţierii şiexplicării ştiintifice a tuturor neconcordanţelor constatate în procesul examinăriicomparative; limitarea concluziilor identificării criminalistice strict la persoana, obiectulsau fenomenul supuse cercetării de identificare; concluziile identificării criminalistice săfie în strictă concordanţă cu performanţele ştiinţifice ale aparaturii, ale metodelor şi aletehnicilor de cercetare utilizate.

reguli tactice ale efectuării cercetării la faţa locului, cerinţe tactice care îşi auaplicabilitate pe tot parcursul cercetării la faţa locului, fiind de natură să asigure bunaorganizare şi desfăşurare a acestei activităţi în conformitate cu principiile generale aletacticii criminalistice. Aceste reguli sunt, în principal, următoarele: 1) Reguli tactice

generale: nelimitarea anticipată, în timp, a duratei cercetării la faţa locului; efectuareacercetării complete la faţa locului, independent de orice ipoteză preconcepută sau de alteanticipări; asigurarea caracterului organizat al executării sarcinilor de către membriiechipei de cercetare; utilizarea aparaturii şi a tehnicii criminalistice în raport cu natura şi

particularităţile locului săvârşirii infracţiunii; consemnarea în cursul efectuării cercetăriila faţa locului a tuturor constatărilor făcute, a datelor şi a celorlalte elemente ce prezintăinteres în cauză; asigurarea pentru martorii asistenţi a tuturor condiţiilor necesare pentrua asista la toate activităţile ce se întreprind la faţa locului în actul cercetării. 2) Regulitactice specifice: a) reguli privind activităţile premergătoare cercetării la faţa locului:deplasarea cu maximă operativitate la faţa locului; acordarea primului ajutor pentrusalvarea vieţii victimelor; luarea tuturor măsurilor necesare pentru înlăturarea

pericolelor iminente; asigurarea pazei, protejarea obiectelor şi conservarea urmelor



prezente la locul săvârşirii infracţiunii; identificarea martorilor oculari şi a altor persoane care se găsesc la faţa locului şi obţinerea primelor relatări de la acestea; b)reguli privind faza statică a cercetării la faţa locului: orientarea de ansamblu a loculuisăvârşirii infracţiunii şi fixarea criminalistică a acestuia prin fotografie, film, schiţă;stabilirea şi marcarea drumului de acces în locul săvârşirii infracţiunii; sectorizarea(zonarea) locului faptei; examinarea cu prioritate a urmelor şi a obiectelor care prezintăun pericol iminent de modificare sau de dispariţie; descoperirea şi fixarea prin

fotografiere şi filmare a poziţiei obiectelor corp delict şi a urmelor; interpretareaurmelor; c) reguli privind faza dinamică a cercetării la faţa locului: examinareaamănunţită şi fixarea criminalistică a caracteristicilor şi a detaliilor individuale propriifiecărui obiect şi fiecărei urme; excluderea, prin comparare la faţa locului, a urmelor ceaparţin victimei sau altor persoane ce nu interesează; trimiterea urgentă a urmelor lacartotecile criminalistice pentru identificarea persoanei sau a obiectului care le-a creat;ridicarea criminalistică şi ambalarea obiectelor corp delict şi a urmelor în vedereatrimiterii lor la laboratoarele de expertiză; d) reguli privind fixarea rezultatelor cercetăriila faţa locului: redactarea imediată a procesului-verbal de cercetare la faţa locului;

întocmirea planşelor cu fotografiile judiciare cu aspecte şi urme de la faţa locului;întocmirea schiţelor şi a desenelor.

reîntoarcerea, detaliu caracteristic de identificare într-o amprentă papilară. Esteconstituită dintr-o creastă papilară care în traseul său, după un drum oarecare, descrie o

buclă şi se întoarce paralel cu sensul de ducere. R. este detaliul cel mai valoros cunoscutîn dactiloscopie, fiind extrem de rar. Statistic s-a constatat că la o sumă de 4000 detaliicaracteristice diferite se găseşte o reîntoarcere, deci o probabilitate de apariţie de 0,0002(certitudinea în calculul probabilităţii este egală cu 1).

relevarea scrisului acoperit, activitatea specialistului sau a expertului de punere înevidenţă a scrisului acoperit. Posibilitatea evidenţierii scrisului acoperit (cu cerneală, tuşori cu un alt material sau prin haşurare cu tocul, cu creionul etc.), este dependentă deurmătorii factori: natura şi culoarea materialului cu care s-a acoperit scrisul (comparativcu materialul folosit la executarea acestuia), mărirea intervalului de timp dintre scriereatextului şi acoperirea sa, gradul de presiune exercitat în momentul scrierii, calitatea şiculoarea hârtiei, prezenţa altui text sau a altei pete pe verso-ul actului, volumul textuluialterat şi a celui nealterat. În acest scop se utilizează examinarea actului pe ambele parţicu lumină dirijată sub un unghi mic de incidenţă şi prin transparenţă, fotografierea cufiltre de lumină care să atenueze culoarea petei, şi să mărescă intensitatea trăsăturilor scrise, examinarea în radiaţii infraroşii (cu condiţia ca materialul de scriere să fie opac

pentru ele, iar cel care-1 acoperă penetrabil) şi Röentgen, metoda difuzo-copiativă (cucondiţia ca materialul de scris să migreze în stratul gelatinos al hârtiei fotografice, iar materialul cu care s-a acoperit scrisul să fie inert), metoda stingerii luminiscenţei. Încazul în care prin metodele enunţate nu se reuşeşte să se citească scrisul acoperit, se

procedează la înlăturarea petei cu solvenţi chimici sau pe cale mecanică. Condiţiaeficienţei procedeului chimic este aceea ca materialul care acoperă scrisul să se dizolveîn solventul folosit, iar materialul de scriere să fie insolubil sau să se dizolve într-ungrad mult mai redus. Relevarea unui scris executat cu colorant bazic şi acoperit cucolorant acid sau invers se poate obţine şi cu ajutorul electroforezei, care constă îndeplasarea particulelor coloidale sau în suspensie spre polul opus al încărcăturii lor, prinelectroliză. Pentru înlăturarea pe cale mecanică a petei care acoperă scrisul se folosesc



materiale cu proprietăţi uşor adezive: hârtie fotografică nedevelopată şi nefixată, dar îmbibată în prealabil în apă pentru ca stratul de gelatină să se înmoaie, albuş de ou fiert,

plastilină albă, cauciuc brut. Scrisul acoperit (îndeosebi cu tuş negru) se mai poate puneîn evidenţă şi prin efectul ultrasunetului în mediu lichid. În asemenea mediu, propagareaultrasunetului (minimum 20 000 Hz, adică 20 000 de vibraţii pe secundă) este însoţită şide fenomenul cavitaţiei sonore, în sensul că în lichid se formează bule de aer care

produc pulsaţii de presiune de ordinul sutelor de atmosfere, în stare să provoace

distrugerea suprafeţei unui corp solid aflat în zona de spargere a bulelor, în cazul nostrua stratului de tuş ce acoperă scrisul. Ca medii de propagare a ultrasunetului se folosesc

boraxul, clorura de amoniu, clorhidrina, morfolina (dietilenimiooxid), tetrametafosfatulde sodiu trisubstituit, alcoolul etilic, care au asupra tuşului nu numai o acţiunemecanică, dar şi una chimică, de natură să grăbească procesul de curăţire a petei.

relevarea scrisului şters, punerea în evidenţă a scrisului înlăturat prin ştergere pe calemecanică ori chimică este posibilă, în principal, după urmele materialului de scrierecare se mai păstrează - de regulă în formă latentă - pe hârtie şi după urmele de presiune

lăsate de instrumentul scriptural. Reconstituirea imaginii iniţiale după urmelematerialului de scriere se face prin diverse metode fizico-chimice, cum sunt: metodacontrastării imaginii, examinarea în radiaţii invizibile, analiza prin luminiscenţă, metodareacţiei de culoare, metoda difuzo-copiativă ş.a. Pentru relevarea urmelor de presiune (acăror particularitate este în funcţie de intensitatea apăsării, de tipul instrumentului cucare s-a scris, de gradul său de duritate şi de ascuţire, precum şi de calitatea şi grosimeahârtie) se aplică următoarele metode: crearea contrastului de umbră, tratarea cu vaporide iod sau cu soluţii pe bază de iod, tratarea cu substanţe pulverulente şi ridicarea cuajutorul mulajului. Scrisul alterat prin ştersături se relevă uneori după urmele lăsate pe

sugativă, pe o hârtie care se găsea dedesubt în timp ce s-a scris sau pe o altă hârtie cucare s-a aflat mai mult timp în contact. În cazul întocmirii actului în două sau în maimulte exemplare, scrisul şters se mai poate reconstitui, de asemenea, după urmele lăsate

pe hârtia copiativă folosită.

relevarea urmelor, operaţiune criminalistică de punere în evidenţă a urmelor latente(invizibile) descoperite la locul săvârşirii infracţiunii. R. se realizează prin aplicarea maimultor procedee: pudrare-prăfuire; aburire cu vapori de iod sau de acid fluorhidric;tratarea cu soluţie chimică (ninhidrină, roşu de Sudan III, azotat de argint etc.) şiiluminarea dirijată incidentă.

reluarea cercetării la faţa loculul, continuarea efectuării cercetării locului săvârşiriiinfracţiunii de îndată ce au încetat cauzele pentru care cercetarea a fost întreruptă.Întreruperea şi reluarea cercetării la faţa locului au loc în situaţii deosebite, de exemplucând locul săvârşirii infracţiunii este foarte vast, prezintă unele particularităţi careimpun desfăşurarea activităţilor într-un interval mare de timp (2 sau mai multe zile) oriau survenit impedimente care nu mai permit continuarea cercetării (lăsarea nopţii cândcercetarea trebuie făcută neapărat la lumina zilei; începerea unei ploi torenţiale;descoperirea anumitor surse de pericol care impun întreruperea cercetării până laîndepărtarea lor etc.). La întreruperea cercetării se iau măsuri de conservare şi de

protejare a urmelor care nu au fost încă examinate, se procedează la încuierea şisigilarea locului cercetat, atunci când situaţia permite aceasta, şi se asigură paza pe toată

perioada de timp până la reluare, în aşa fel încât să se evite orice modificare a locului



săvârşirii infracţiunii de către persoane interesate sau în mod întâmplător.

repetarea cercetării la faţa locului, efectuarea din nou a cercetării locului săvârşiriiinfracţiunii. Această activitate se face de regulă atunci când: prima cercetarecriminalistică s-a efectuat necorespunzător sub aspect calitativ; prima cercetare s-aefectuat în condiţii nefavorabile care au influenţat negativ buna desfăşurare a ei; înraport cu infracţiunea săvârşită se presupune, în mod logic, că la faţa locului trebuie să

se găsească urme şi alte mijloace materiale de probă a căror prezenţă nu a fost însăconstatată la prima cercetare.

reproducerea (redarea), al treilea stadiu de formare a declaraţiilor, care constă încapacitatea persoanei ascultate de a relata verbal sau în scris evenimentele pe care le-a

perceput.

reticul, placă transparentă pe care sunt trasate linii orizontale şi verticale la distanţeegale. Serveşte la vizarea precisă a obiectelor în vederea determinării poziţiei lor. În

dactiloscopie, prin extensia termenului, s-a dat aceeaşi denumire şi altor două plăcitransparente de la lupa dactiloscopică. Pentru a le deosebi, în vocabularul tehnicdactiloscopic s-au dat următoarele denumiri: a) r. cu grilă care se foloseşte latransmiterea codificată a amprentelor digitale; b) r. cu cercuri concentrice, care serveştela întocmirea formulei monodactilare şi c) r. cu linie de calcul care se utilizează lanumărarea crestelor pe linia delto-centrală.

revolver, armă de foc care poate fi militară, civilă sau sportivă. Caracteristicrevolverului este butoiaşul ce se roteşte în jurul axului său, care constituie, în acelaşi

timp, magazia şi camera cartuşului, mai exact camerele cartuşelor (5-12, în funcţie demodelul revolverului). În raport cu construcţia armei, percuţia se face prin armareamanuală a cocoşului sau numai prin apăsarea pe trăgaci, moment în care butoiaşul seînvârte şi cocoşul se armează. În cadrul expertizei criminalistice poate fi identificat dupăurmele lăsate pe glonţ, pe tubul de cartuş şi după urmele sonore ale împuşcăturii.

rezoluţia aparatului, calitate folosită în analiza fizico-chimică privind posibilitatea dea diferenţia şi de a releva caracteristicile substanţei analizate. De exemplu, r. unuimicroscop - posibilitatea de mărire a unor detalii ale obiectului observat; r. unuispectrofotometru pentru I.R. - calitatea de a diferenţia două benzi de absorbţie aflate lao distanţă mai mică de 0,19 cm-1 etc.

ricoşeu, schimbarea direcţiei de zbor a glonţului când acesta atinge un obstacol subunghiuri mici de incidenţă. Unghiul de ricoşare este în funcţie de unghiul sub careglonţul a atins obstacolul, precum şi în funcţie de consistenţa acestuia. În general, vitezaglonţului ricoşat este mai redusă decât viteza anterioară, fiind totodată invers

proporţională cu mărimea unghiului de incidenţă. Direcţia şi distanţa ricoşeului maidepind şi de faptul dacă glonţul s-a deformat (şi în ce măsură) în momentul atingeriiobstacolului. În acelaşi timp se pot întâlni şi devieri ale traiectoriei provocate de factoriuneori greu de depistat, care se abat de la regulile cunoscute.

ridicarea urmelor, operaţiune tehnico-criminalistică de ridicare din locul săvârşiriiinfracţiunii a urmelor, a imaginii acestora ori a obiectului care le poartă sau le conţine.



R. se efectuează în procesul cercetării la faţa locului folosindu-se următoarele procedeeşi tehnici criminalistice: ridicarea urmelor materie prin recoltare directă de pe suportul

pe care au fost descoperite folosind ca tehnici de lucru răzuirea, desprinderea, ridicareacu spatula, absorbirea cu aspiratorul, cu seringa sau cu pipeta, prinderea cu penseta,solubilizarea cu tampoane de vată îmbibate, atragerea cu magnetul etc.; ridicareaurmelor prin transferare cu folii adezive; ridicarea obiectelor purtătoare de urme;ridicarea imaginii urmelor prin fotografiere, filmare sau desen şi efectuarea mulajelor

urmelor de adâncime.

Rondelă, v. cartuş.

S

salivă (urmă de s.), lichid vâscos care conţine 99% apă, 0,3% substanţe anorganice,restul fiind format din elemente celulare degenerate provenite din glande, din mucoasa

bucala şi din limfonoduli, o floră microbiană şi substanţe organice. Prin observaremacroscopică în lumină naturală proiectată lateral, s. apare strălucitoare, în radiaţiiultraviolete apare luminiscentă albicioasă. Recunoaşterea s. se poate face prinidentificarea proteinelor cu reactiv albastru de bromfenol - clorură mercurică, cu careformează coloraţie albastră. Stabilirea speciei de la care provine se face pe baza reacţieicu seruri precipitante. Stabilirea grupei sanguine a persoanei de la care provine când arecaracter secretor se face folosindu-se metoda Holzer, cu ser sanguin din grupa 0. Pentrucaracter secretor se tratează un fragment din pată cu fitoaglutină anti H şi apoi eritrocitedin grupa 0. Dacă s. provine de la persoană secretoare, activitatea fitoaglutinei scade. Înurma expertizei se poate concluziona asupra: prezenţei salivei în urmele existente pe

obiectele prezentate; specia de la care provine; dacă factorul creator este secretor saunesecretor; grupa sanguină căreia aparţine persoana de la care provine; mecanismul deformare al urmei. În caz că se prezintă şi o probă de comparaţie, se poate stabili

provenienţa probabilă de la persoana suspectă. Pentru modelul de comparaţie serecoltează de la persoana suspectă: 5 ml sânge sau 3-5 picături sânge pe o lamăhematologică; 2-3 ml salivă care se introduc într-o eprubetă după care se inactivează

prin fierbere într-un vas cu apă timp de 30 minute sau 2-3 mucuri de ţigări fumate de persoana respectivă.

sarcina administrării probelor, activitate de adunare a probelor de către organul judiciar în cursul procesului penal în scopul aflării adevărului şi pentru lămurirea cauzeisub toate aspectele.

sarcina ascultării, obligaţie procedurală a organului judiciar care constă în ascultareaunor persoane (martori, invinuiţi, inculpaţi, parte vătămată, parte civilă şi parteresponsabilă civilmente) în scopul aflării unor fapte, stări, împrejurări ori alte elementede natură să servească la stabilirea adevărului într-un proces penal.

sarcinile cercetării la faţa loculul, 1. Examinarea nemijlocită de către organul deurmărire penală sau instanţa de judecată a locului unde s-a săvârşit infracţiunea. 2.Căutarea, descoperirea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi a altor mijloacemateriale de probă. 3. Determinarea drumului parcurs de infractor (iter criminis), aobiectelor asupra cărora a acţionat şi a instrumentelor folosite. 4. Determinarea locurilor



de unde se puteau percepe în total sau în parte anumite momente ale săvârşiriiinfracţiunii. 5. Identificarea unor persoane care au tangenţă cu fapta cercetată (făptuitori,victime, persoane responsabile civilmente etc.). 6. Adunarea altor date care se referă laobiectul probaţiunii, în funcţie de natura infracţiunii săvârşite. 7. Efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice. 8. Luarea unor măsuri de limitare a pagubelor şi de

prevenire a altor urmări dăunătoare.

schimbarea situaţiei de fapt, modificările care pot interveni în câmpul infracţional,după părăsirea lui de către infractor. S. se poate produce atât din cauza unor împrejurăriobiective, de exemplu a intemperiilor, cât şi din cauza unor împrejurări subiective,

precum intervenţia curioşilor. În asemenea situaţii, organul de urmărire penală dispuneefectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.

schiţa locului faptei, reprezentare grafică a situaţiei la faţa locului, prin care se redau însistem ortogonal elemente esenţiale din câmpul infracţional, mărite sau micşorate lascară. S. ajută la înţelegerea mai exactă a tabloului real al câmpului iufracţional,

ilustrând ceea ce s-a exprimat prin scris în procesul-verbal. Schiţa trebuie să secompleteze reciproc cu procesul verbal, cu fotografia şi cu filmul judiciar. Laîntocmirea schiţei trebuie respectate următoarele reguli: exactitatea; cotarea; întocmireala scară; orientarea (după punctele cardinale, nordul indicându-se cu ajutorul uneisăgeţi); claritatea; reprezentarea prin semne convenţionale criminalistice;individualizarea (prin menţionarea următoarelor: titlul, scara, organul de care aparţin

participanţii la cercetare, data, locul şi cauza în care s-a efectuat; numele, prenumele şisemnăturile participanţilor, ale celui care a executat schiţa, ale color ce au efectuatmăsurătorile şi ale martorilor asistenţi). Pentru întocmirea schiţei locului faptei se

folosesc următoarele procedee principale : a) schiţa executată în proiecţie orizontală este procedeul cel mai des utilizat în practică şi se mai numeşte desen în plan orizontal,deoarece prezintă obiectele şi celelalte elemente ale locului savârşirii infracţiunii văzutede sus. Schiţa în proiecţie orizontală redă cel mai fidel poziţia unor clădiri, obiecte şiurme, căile de acces spre locul faptei, drumul parcurs de infractor (iter criminis), traseul

parcurs de câinele de urmărire etc. Prin acest procedeu poate fi redat locul faptei în toatăcomplexitatea sa în cazuri de incendiu, explozii, catastrofe de cale ferată, accidenterutiere, în care sunt angajate mai multe vehicule, precum şi în situaţii în care loculinfracţiunii este situat într-un apartament, avion, vagon de cale ferată, tunel, galeria uneimine etc. b) schiţa executată în

proiecţie verticală , prin care obiectele sunt văzute în

plan vertical atât din faţă - proiecţie verticală frontală, cât şi din lateral - proiecţieverticală laterală. Schiţa executată în proiecţie verticală frontală poate reda elemente deconstrucţie, faţade şi pereţi interiori ai unor clădiri pe care se află urme, corpuri delicteetc. Se realizează atunci când situaţia de la faţa locului impune şi este însoţităîntotdeauna de un desen executat în proiecţie orizontală. Poate fi completată cu ofotografie a obiectelor principale, de detaliu sau a urmelor descoperite. Este foarte utilăîndeosebi atunci când se reprezintă o instalaţie industrială, pereţii unei mine sau ai unuitunel etc. Schiţa executată în proiecţie verticală laterală reprezintă obiectele văzute tot în

plan vertical, dar din profil. Se întocmeşte mai rar, fiind suplinită, de cele mai multe ori,de schiţa în proiecţie verticală frontală, care se realizează mai uşor. c) rabatarea

planurilor de proiecţie (sau metoda cutiei desfăşurate) prin care se rea lizează într-unsingur plan schiţa unor corpuri tridimensionale (camere, dulapuri etc.) şi care constă înrotirea planului lateral pânsă ajunge în prelungirea planurilor vertical şi lateral pe



suprafaţa orizontală. În acest fel cele trei suprafeţe apar într-un singur plan, centrulschiţei cuprinzând planul orizontal, iar marginea planurile verticale. d) schiţa în

secţiune se execută în scopul redării unor detalii ce nu se pot vedea în planurilenesecţionate din care este alcătuit obiectul cercetat. În realizarea schiţei se utilizează

planuri paralele cu celelalte trei planuri de proiecţie, determinând astfel secţiuniorizontale, transversale şi longitudinale. În afară de schiţa locului faptei, în timpulcercetării la faţa locului se mai pot întocmi şi alte genuri de schiţe: schiţa de orientare,

care redă, pe lângă locul faptei, punctele de acces, locul de unde au fost executatefotografiile, locul pe care 1-au ocupat martorii în momentul producerii infracţiunii (dacăeste cazul) şi altele. Întocmirea acestei schiţe este obligatorie în once situaîie; schiţaunei porţiuni din locul faptei şi a obiectelor principale, care redă anumite zone sau

porţiuni ale locului faptei şi obiectele principale; schiţa urmelor, care redă la scarămărită sau micşorată diferite categorii de urme descoperite la faţa locului; schiţa dedetaliu, care redă anumite caracteristici pe care le prezintă diferitele obiecte sauelemente din câmpul infracţional; schiţa unor acţiuni sau activităţ, care ajută laînţelegerea şi interpretarea celor petrecute la faţa locului prin reprezentarea înlănţuită a

unor acţiuni ale făptuitorului, a mecanismului formării urmelor, a succesiunii fazelor înanumite procese tehnologice sau evenimente etc. S. poate fi folosită în cadrul procesului penal, potrivit prevederilor procedurale, ca anexă a procesului-verbal de cercetare la faţalocului, care constituie mijloc de probă.

scriere, mijloc de fixare a gândirii cu ajutorul semnelor grafice. Prin s. sunt reprezentatesunetele şi cuvintele unei limbi. Scrierea alfabetică de astazi este rezultatul uneiîndelungate dezvoltări a societăţii umane, fiind strâns legată de evoluţia limbii ca mijlocde comunicare între oameni. Ea a fost precedată de scrierea pictografică (redarea

obiectelor şi a ideilor prin desene simbolice, sugestive) şi hieroglifică (redareanoţiunilor prin figuri de fiinţe şi de obiecte). S. nu este un fenomen înnăscut, ci un actvolitiv, conştient, care se formează începând de regulă cu vârsta şcolară. În procesulînvăţârii scrierii se formează deprinderi care asigură realizarea unui scris cursiv. Încriminalistică, s. este privită ca obiect de cercetare, incluzând în noţiunea sa scrisul şilimbajul scris.

scriere speculară, tipică, în general, pentru scrisul cu mâna stângă. S. constă în redareasemnelor grafice sau a unor părţi ale acestora prin mişcări inverse faţă de cele obişnuite.„Răsturnarea“ şi citirea unui asemenea scris se poate face cu oglinda, de unde şidenumirea de „oglindă“ a scrisului de pe verso-ul unor acte obţinute prin intermediuihârtiei copiative puse în două, în aşa fel încât imaginea să apară nu numai pe al doileaexemplar, dar şi pe verso-ul primului exemplar. Imagineas speculară se poate „răsturna“şi prin procedee fotografice.

scripte de comparaţie, înscrisuri, probe grafice şi specimene de semnături necesare pentru compararea cu scrisul sau cu semnătura în litigiu, în vederea stabilirii autorului.S. sunt de două tipuri: piese întocmite anterior dispunerii expertizei, cunoscute subdenumirea de „scris liber“, şi piese scrise sau semnate la cererea organelor judiciare,care constituie probe grafice experimentale. Atât unele, cât şi altele trebuie să fiecorespunzătoare situaţiei concrete care se examinează. Ca regulă generală se poatemenţiona că s. trebuie să fie cu atât mai numeroase cu cât volumul grafismului în litigiu

http://colars.in/

http://colars.in/



este mai redus, respectându-se bineînţeles condiţia ca ele să fie adecvate cazului concretanalizat.

scris arcadat, v. forma scrisului.

scris ascuţit, v. presiunea scrisului.

scris cifric, varietate a scrisului care prezintă unele particularităţi. Se remarcă, în primulrând, numărul mai redus de semne grafice (doar zece) faţă de numărul literelor, ceea cediminuează volumul materialului grafic de examinat în vederea identificării autorului.De asemenea, trebuie subliniată simplitatea constructivă a cifrelor, executate, în genere,din trăsaturi drepte şi arcadate, astfel încât se înregistrează mai puţine caracteristicigrafice decât la scrisul literal. Cel mai adesea, cifrele nu sunt legate între ele, astfel căelemental de unire a semnelor grafice lipseşte frecvent. Menţiunile cifrice sunt, desigur,lipsite şi de caracteristicile limbajului scris. Caracteristicile scrisului cifric sunt de treigenuri: a) caracteristici privind modul de scriere a datei actului, a sumei, a greutăţii şi a

altor menţiuni cifrice, modul de numerotare a paginilor etc.; b) caracteristicitopografice, referitoare la amplasarea menţiunilor cifrice pe act; c) caracteristici grafice. Acestea din urmă se împart în generale şi individuale, avându-se în vederegradul de evoluţie a scrisului, factura sa generală, presiunea, dimensiunea şi înclinaţiacifrelor, precum şi legarea lor (când se constată). De asemenea, se reţin particularităţileconstructive ale cifrelor şi ale combinării acestora, forma trăsăturilor din care suntcompuse (dreaptă, arcuită, circulară, sinuoasă, buclată etc.), modul de începere şi definalizare a acestora (îngroşat, subţiat, cu punct), locul de intersectare a trăsăturilor,orientarea şi succesiunea mişcărilor, numărul acestora la o cifră, repartizarea presiunii în

cadrul elementelor şi a semnului grafic în ansamblul său. La examinarea scrisului cifrictrebuie să se ţină seama ca unele categorii de persoane având aceeaşi profesie (deexemplu contabilii) scriu de obicei asemănător.

scris cilindric, v. presiunea scrisului.

scris (semnătură) de comparaţie, v. scripte de comparaţie.

scris comprimat, v. spaţierea scrisului.

scris estompat, v. presiunea scrisului.

scris experimental, v. scripte de comparaţie.

scris filiform, v. dimensiunea scrisului.

scris fusiform, v. presiunea scrisului.

scris ghirlandat, v. forma scrisului.

scris gladiolat (ingladiat), v. dimensiunea scrisului.

scris grupat, v. continuitatea serisului.



scris lăbărţat, v. spaţierea scrisului.

scris legat, v. continuitatea scrisului.

scris liber, v. scripte de comparaţie.

scriere (semnătură) în litigiu, termen utilizat pentru desemnarea grafismului a căruiautenticitate urmează să se stabilească prin expertiză criminalistică. S. se consideră şiacela rezultat din modificarea conţinutului unui act. Acelaşi termen se foloseşte pentrutextele dactilografiate, în privinţa căruia se pune problema identificării maşinii la care s-au scris şi uneori chiar a dactilografului.

scris măcinat, v. presiunea scrisului.

scris de mână, scris realizat pe baza mecanismului reflex fondat pe interacţiunea

analizatorilor kinestezic, auditiv şi vizual - care reprezints sistemul de mişcări propriu şiindividual fiecărei persoane. Conţinutul principal al acestei deprinderi îl constituie însăsistemul de mişcări ale scriptorului, format şi consolidat în procesul învăţării şi

practicării scrisului. Mişcările de scriere sunt multiple. Flexiunea, extensiunea, abducţiaşi aducţia se pot însă considera ca principale. Primele două privesc mişcările peverticală, prin care se realizează trăsăturile coborâtoare şi cele urcătoare. Ultimele sereferă la deplasarea organului efector pe orizontală, fiind mişcări ale muşchilor abductori şi aductori, prin care se îndepărtează şi se apropie mâna de axul median alcorpului. Răspândite sunt, de asemenea, mişcările dextrogire şi sinistrogire, precum şi

mişcările de avansare a scrisului. Deşi procedeul scrierii, în ansamblul său, este un actvolitiv, conştient, totuşi el presupune o largă automatizare, fiind executat de regulă într-un ritm rapid, fără o programare şi fără o reprezentare completă a mişcărilor, fără oconcentrare a atenţiei scriptorului asupra acestora. Toate aceste considerente constitutede fapt fundamentul ştiinţific al identificării persoanei după scrisul de mână.

scris ornat, v. forma scrisului.

scris patologic, scrisul persoanelor care suferă de diverse maladii temporare sau croniceşi mai ales de dereglări neuropsihice. In s. se produc modificări (mai mult sau mai puţin

pronunţate) ale caracteristicilor grafice faţă de scrisul normal. Din cauza slăbiciuniifizice, a scăderii tonusului muscular, precum şi a afectării altor funcţii ale organismului,scrisul patologic se caracterizează printr-o dezorganizare generalî a grafismului, prin

pierderea siguranţei mişcărilor şi prin instabilitatea caracteristicilor sale de ansamblu şiindividuale. La bolnavii psihici, în cazurile de leziuni ale creierului (traumatice,vasculare, inflamatorii), de hipertensiune intracraniană, paralizie progresivă,schizofrenie etc., au loc importante tulburări neuropsihologice ale personalităţii, care semanifestă în tulburări ale scrisului (simultan cu tulburările desenului şi ale limbajuluioral). Se încalcă echilibrul activităţii nervoase superioare, raportul dintre excitaţie şiinhibiţie, capacitatea de reglare şi de control a reacţiilor. Drept consecinţă, apar fenomene de disgrafie, agrafie, paragrafie şi ataxie. Scrisul capătă uneori un aspecthaotic, cu dezalinieri ale literelor (în cuvinte) şi a rândurilor, cu inegalitatea spaţiilor dintre ele, cu marginile textului şi cu alineatele neregulate etc. De asemenea, se pot

http://etc.au/

http://etc.au/



intâlni trăsături zigzagate şi tremurate, litere înzorzonate, folosirea în execs amajusculelor la începutul cuvintelor, semne grafice parazitare, precum şi multe retuşări,dintre care unele incorecte sau inutile. După dispariţia cauzei care a provocat tulburareascrisului, persoana poate reveni la grafismul anterior. Unele boli pot determina formareadin nou a deprinderilor de scriere. În cadrul expertizei de identificare a autorului suntnecesare scripte de comparaţie, executate sub influenţa aceloraşi factori care au generatdeformările patologice ale scrisului. Este important să se facă distincţie între acestea şi

modificările scrisului rezultate din deghizare ori din contrafacere. Confundarea lor poateduce la erori de apreciere a caracteristicilor scrisului şi, în final, la o soluţionare greşităa problemei identităţii scriptorului.

scris rond, v. forma scrisului.

scris scaliform, v. linia de bază a scrisului.

scris simplificat, v. forma scrisului.

scris în stare de ebrietate, scris executat de persoane în stare de ebrietate. La scrisurileinferioare, modificările apar din stadiul de uşoară ebrietate, pe când la scrisurileevoluate ele apar în genere în faze de beţie medie. În toate cazurile are loc o reducere acoordonării mişcărilor şi o dezorganizare a grafismului, manifestată în inconstanţadimensională a trăsăturilor şi a înclinatiei acestora. Scrisul devine greu lizibil, literele sedeformează, apar semne grafice aliterale, precum şi construcţii literale cu minus deelemente. Linia de baza a scrisului se dezaxează de la orizontală, devenind frântă lascrisul executat în fază avansată de ebrietate. Se constată, de asemenea, înlocuirea unor

litere şi a unor cuvinte sau omiterea acestora, repetarea unor semne grafice, renunţareala semnele de punctuaţie ori înlocuirea acestora cu alte trăsături. La alcoolicii cronicisunt caracteristice trăsăturile tremurate şi unghiulare, precum şi poligonarea elementelor orale şi semiorale, acestea din urmă putând apărea însă şi la alcoolicii ocazionali.

scris tocat, v. continuitatea scrisului.

scris unghiular, v. forma scrisului.

secretor - nesecretor, proprietate prezentă la 80% din populaţie de a poseda în serulsanguin, în limfa tisulară, în salivă, în sperma sau în alte lichide biologice sau ţesuturi,antigena (aglutinogena) caracteristică grupei sanguine din care face parte, adică A, Bsau AB. Caracterul secretor se notează cu Se, cel nesecretor (cei care nu an această

proprietate) cu se. Caracterul Se permite determinarea grupei sanguine din urma desalivă, spermă sau alte produse biologice, precum şi de pe obiecte care au venit încontact cu persoana (mucuri de ţigări, haine, lenjerie etc.). Pentru determinare sefolosesc metodele de aglutinare a aglutinelor alfa, beta sau fitoaglutinelor cuaglutinogenele extrase cu ser fiziologic direct din urme. Pentru evitarea confuziilor estenecesar să se execute şi probe martor, extrăgând cu ser fiziologic o parte din suport carenu poartă urme de lichide biologice.

secţiunea transversală a firului de păr, suprafaţa obţinută prin secţionareatransversală a firului de păr. În ea se pot deosebi cuticula, zona medulară, granulele de

http://par.in/

http://par.in/



pigmenţi şi canalul medular, dacă există. Prin examinarea comparativă a secţiunilor transversale a două fire de păr, practicate la distanţe aproximativ egale de la rădăcina

părului, se pot stabili caracteristici de asemănare sau de deosebire a celor două fire.

semn grafic, termen folosit în expertiza scrisului pentru desemnarea literelor, cifrelor,semnelor de punctuaţie, ortografice, a celor matematice şi diacritice. S. se compune dintrăsături şi elemente. Primele reprezintă linii trasate pe hârtie sau pe un alt snport,

executate fără întrerupere şi fără schimbarea direcţiei de mişcare a instrumentului descriere. Prin element se înţelege o parte constructivă a semnului grafic ce poate constadintr-o singură trăsătnră sau mai multe. Trăsăturile şi elementele semnelor grafice suntde mai multe feluri: a) drepte (verticale, oblice, orizontale), semi-ovalice şi ovalice,spiroidale (centrifuge, centripete, dextrogire, sinistrogire), arcadate, unghiulare,concave, convexe, urcătoare (ascendente), coborâtoare (descendente), de abducţie şiaducţie (orientate spre dreapta ori spre stânga). În raport cu forma trăsăturilor, uneleelemente au denumiri speciale cum sunt, de exemplu, bastonata la minuscula „d“, volutala majuscula „P“, bucla sau bucleta la minusculele „b“, „e“ etc. ; b) depasante, care

depăşesc în sus sau în jos linia de bază a scrisului (de exemplu, minusculele „b“, „d“,„f“, „g“, „h“, „l“, „p“, „t“), şi nedepasante (minusculele „a“, „ c“, „e“, „m“, „n“, „o“,„u“); c) trăsături de legătură, prin care se unesc elementele unui semn grafic, precum şisemnele grafice între ele (în cuvinte etc.). Asemenea trăsături se mai numesc şi ducte,care pot fi ghirlandiforme, unghiulare, fusiforme, etirate; d) trăsături premergătoare şi

finale ale unor semne grafice, care de cele mai multe ori nu sunt absolut necesare pentruconstrucţia acestora; astfel sunt, de pildă, croşetele (de forma unui cârlig ascuţit) şigesturile grafice reflexe, produse spontan, fără control conştient şi care, de regulă, au ovaloare individualizatoare marcantă; e) trăsături şi elemente complementare, cum sunt

suprasemnele la minusculele „ă“, „i“, „î“ şi sedilele minusculelor „ş“, „ţ“.semnalment, detaliu fizic caracteristic unei persoane, după care aceasta poate fiidentificată.

semnalment dinamic, element fizic al unei persoane, care poate fi examinat numai înmişcare. De exemplu: ticuri nervoase, expresia feţei, timbrul vocii, pronunţia unor cuvinte, felul râsului, modul de a merge etc.

semnalment special static, semn particular al unei persoane, (neg, tatuaj, cicatrice etc.).

semnalment static, semn fizic exterior caracteristic unei persoane, care poate fiexaminat permanent, în timpul repaosului, în mişcare sau după moarte. De exemplu:forma nasului, a buzelor, culoarea părului.

semnalmente, totalitatea semnelor şi a trăsăturilor exterioare statice şi dinamice(funcţionale) care deosebesc o persoană de alta şi care asigură posibilitatea identificării

prin descrierea semnalmentelor, potrivit regulilor metodei portretului vorbit. S. staticese referă la caracteristicile întregului corp (înălţime, grosime, forma capului şi a feţeietc., îndeosebi particularităţile de structură ale feţei şi ale urechii drepte). S. dinamice(funcţionale) se referă la caracteristicile persoanei care apar în timpul mişcării (ţinutacorpului, poziţia capului, mersul, vorbirea, mimica etc.).

http://diacritice.s.g.se/






semnatură, (sinonima cu „iscăltură “ şi „subscriere“ ), semn de certificare a unui înscrisoficial sau neoficial. S. este tot un scris, fiind de fapt o varietate a grafismului unei

persoane. S. se formează odata cu deprinderile de scriere şi este dominată, în general, deaceleaşi caracteristici care se întilnesc şi în scris. În acelaşi timp, ea prezintă şi unele

particularităţi. Una dintre ele este aceea că semnătura poate fi redată şi prin semnegrafice neliterale, fără a se diminua, din această cauză, caracterul ei individual. Un altspecific constă în aceea că la multe persoane semnătura este executată cu o coordonare

mai precisă a mişcărilor faţă de scrierea textului, ca urmare a repetării mai frecvente şi,de multe ori, a exersării speciale în acest scop. O pondere specială o au caracteristiciletopografice şi cele privind corelaţia mişcărilor, raportul dimensional al semnelor graficeăi detaliile acestora. Este de reţinut că unele semnături se particularizează şi prinabrevierile care le preced, referitoare la profesie, grad militar, titlu ştiintific ce seintegrează uneori în corpul lor prin monogramare cu semnul grafic de început alacestora. Nu trebuie omisă nici problema semnăturilor aşa-zis familiale, adică deasemănare între semnăturile soţului şi soţiei, ale părinţilor şi copiilor etc., ca urmare ainfluenţei reciproce.

senzaţii, semnale senzoriale elementare, care apar atunci când organele de simţrecepţionează date izolate, fie din exteriorul, fie din interiorul organismului. Fiecareorgan senzorial receptează date de diverse calităţi (văz, auz, gust, miros, ş.a.) şi decomplexitate diferită (se sesizează obiectele, dar şi forma, culoarea, dimensiunea lor etc.). Unele date se conştientizează. Pentru formarea mărturiei au importanţă senzaţiilevizuale, auditive, gustative, olfactive şi tactile. Primele două categorii de senzaţii suntmai importante, întrucât prin simţurile văz şi auz se pot percepe cele mai multefenomene de natură a interesa organele judiciare.

sertizare, denumire generică dată modurilor de fixare (asamblare) a proiectilului întubul de cartuş. O primă modalitate este aceea de chernăruire în 2-3 puncte. Se cunoscînsă şi chernăruiri de formă triunghiulară, ovalică sau sub formă de steluţe.Chernăruirile variază nu numai ca formă, dar şi în privinţa poziţiei lor faţă de margineatubului, precum şi ca dimensiune a adânciturii formate în metal. Un alt mod de fixare a

proiectilului este acela de presare segmentară a tubului, care pătrunde într-un şantcircular aflat către baza glonţului. La unele tipuri de cartuşe se presează tot pe segmentemarginile de sus ale tubului. Există şi presare punctată în lanţ, întâlnită în special lamuniţie pentru armele de calibru redus. Răspândită este în prezent fixarea prin presareuniformă a întregii margini a tubului, care pîtrunde în cantul de pe glonţ. Se cunoaşte,de asemenea, fixarea prin introducerea forţată a glonţului în tubul cartuşului, deci fără

presare. La acelaşi cartuş se pot întâlni modalităţi combinate de asamblare a proiectilului şi a tubului. Modurile de sertizare menţionate constituie elemente dedeterminare a apartenenţei generice a muniţiei, putând în acelaşi timp să servească lastabilirea faptului dacă proiectilul ridicat de la locul faptei şi tubul de cartuş (rămaseventual în detunător) au format corp comun.

sfârşit de creasta papilară, locul unde se termină traseul unei creste papilare.Constituie detaliu caracteristic de identificare a unei amprente papilare.

shoke, v. armă de vânătoare.

http://scris.in/

http://etc.cc/

http://scris.in/

http://etc.cc/



simbol dactiloscopic, semn convenţional, literal sau cifric, folosit pentru notarea unor caracteristici ale amprentelor papilare în scopul înscrierii lor în formula dactiloscopică.V. şi formula dactiloscopică decadactilară şi formula dactiloscopicămonodactilară.

sinistrografia, scrierea cu mâna stângă. În cazul existenţei unei deprinderi în acest sens,formate în mod natural la stângaci sau dobândite ulterior prin exerciţii, fie din cauza

îmbolnăvirii sau pierderii mâinii drepte, fie din cauza dorinţei scriptorului de a scrie cuambele mâini, grafismul se caracterizează prin automatizarea şi coordonarea superioarăa mişcărilor şi prin constanţa caracteristicilor generale şi individuale. Acestea nu

prezintă mari deosebiri faţă de scrisul obişnuit executat cu mâna dreaptă. Atunci cândsinistrografia este ocazională, se produce o denaturare a scrisului obişnuit. Datoritălipsei deprinderilor, a stereotipului dinamic, mişcările sunt greoaie, neordonate, încete.Din coufruntarea tendinţei (fireşti din punct de vedere fiziologic) de îndepărtare de corpa mâinii şi a necesităţii de a se apropia totuşi de corp, pentru a scrie de la stânga ladreapta, rezultă un grafism neorganizat, inconstant din punct de vedere dimensional, al

plasării literelor pe orizontală şi al înclinării (deşi predomină înclinarea spre stânga), precum şi din punctul de vedere al spaţiilor dintre semnele grafice şi al gradului delegare a acestora în cuvinte (în genere mai reduse decât în scrisul obişnuit). Se constată,de asemenea, construcţia diferită a aceloraşi litere, precum şi execuţii similaremodelelor tipografice. Tipice pentru scrierea neobişnuită cu mâna stângă sunt imaginilespeculare. Multe elemente şi semne grafice se execută cu mişcări de la dreapta sprestânga, iar cele finale sunt mult alungite în jos. Schimbarea orientării mişcărilor încadrul aceleiaşi litere face ca aceasta să pară compusă din mai multe părţi. Din aceastăcauză, unele trăsături, inclusiv cele de legatură, sunt frânte, unghiulare, ovalele au

tendinţa de poligonare, apar tremurături, întreruperi, retuşări. Gradul de presiune î1depăşeşte pe cel al scrisului obişnuit. Sinistrografia ocazională provoacă dereglări atâtale caracteristicilor grafice generale, cât şi ale celor individuale. Cu toate acestea, semenţin o serie de particularităţi ale scrisului executat cu mâna dreaptă, cum sunt gradulde evoluţie, forma generală a semnelor grafice, unele caracteristici de ordin topografic

precum şi cele ale limbajului scris.

sistemul criminalisticii, sistemul teoretic şi practic de organizare a activităţii decercetare criminalistică. Asupra acestei noţiuni, al cărei conţinut a variat în timp, sunt

păreri potrivit cărra sistemul criminalistic ar fi bipartit: partea tehnică şi partea tactica acriminalisticii, în timp ce în ultima vreme, în literatura de specialitate, se motiveazăsistemul quadripartit: a) introducerea în criminalistică şi identificarea; b) tehnicacriminalistică; c)tactica criminaistică şi d) metodica specială de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni. Sistemul acceptat de marea majoritate a teoreticienilor şi

practicienilor este cel tripartit a) tehnica criminalistică; b) tactica criminalistică; c)metodica specială de cercetare a anumitor categorii de infracţiuni.

sistemul G m, proteine serice, constituente ale grupelor gamaglobulinice, existente înserul sanguin. Se cunosc 5 grupe de gamaglobuline (1-5). Evidenţierea uneia dintreaceste grupe în urma de sânge şi în proba de comparaţie recoltată de la bănuit contribuiela creşterea graduluti de probabilitate ca urma să provină de la persoana respectivă.Evidenţierea acestora se face prin separare electroforetică din serul sanguin. Estefolosită şi în expertiza filiaţiei, prezenţa la copil implicând existenţa fie în sângele



mamei, fie în al presupusului tată.

sistemul de grupă M N, proprietate heteroimunologică a sângelui uman datoratăantigenelor existente în hematii, determinate genetic de doua gene ablomorfe, fără

posibilitate de dominanăţ (m, n). Formula genetică este m+m= grupa M; m+n= grupa M N; n + n = grupa N. Nu există variantă 0. Stabilirea fenotipului şi a genotipului estefolosită pentru completarea tabloului ce prezintă caracteristicile specifice sângelui dintr-

o urmă şi a celui recoltat de la bănuit, precum şi în expertiza filiaţiei. Determinareagrupelor M N în sângele proaspăt se face prin precipitarea antigenelor respective cuseruri anti M şi anti N, preparate prin imunizarea iepurilor de casă cu hematii umane dingrupa 0-M, respectiv 0-N. Procedeele de lucru sunt cele descrise la determinareagrupelor A-B, metoda absorbţiei sau absorbţie-diluţie.

sistemul de grupă Rh, sistem de grupe de gene C D E şi c d e, localizate pe membranaeritrocitelor umane, care determină proprietatea homo-imunologică a sângelui uman,adică proprietatea de a se forma anticorpi specifici (aglutinogene anti Rh) atunci când la

persoane negative (care nu posedă factor Rh) se introduce un sânge cu gene C D E. 85%din populaţie posedă factorul D. Genele C D E au corespunzătoare antigenele c, d, e şianticorpii anti c, anti d, şi anti e. Cele două grupe de gene (C D E şi c d e) pot forma 8combinaţii fenotipice: c d e, C D E, C d e, C D e, c d E, c D e, C d E, c D e.Evidenţierea sistemului de grupă Rh prin aglutinare cu antiseruri, prezenţa sau absenţaaceloraşi gene în sângele din urmă şi în cel recoltat de la bănuit contribuie la mărireagradului de certitudine privind provenienţa urmei. Determinarea sistemului de grupe Rheste folosită şi în expertiza filiaţiei, avându-se în vedere proprietăţile grupelor genelor acestui sistem de a fi antitipice, ablomorfe, şi obligativitatea existenţei cel puţin a unui

factor din fiecare grupă, la fiecare individ.sistemul haptoglobinelor (Hp), proteine serice din grupa alfa 2 globulinelor constituente ale polimorfismului serului sanguin. Există 3 fenotipuri : Hp 1-1, Hp 2-2 şiHp 2-1. Determinarea Hp se face prin electroforeză pe placă de geloză de amidon.Deoarece în urmele de sânge uscat Hp se găsesc sub formă uscată, saturate cuhemoglobina şi parţial alterată, este posibil ca separarea fenotipurilor să nu fie perfectdistinctă, ele fiind întovărăşite de urme de hemoglobină care pot influenţa rezultatulreacţiei de evidenţiere. În urma expertizei Hp se pot formula concluzii de probabilitatecu privire la persoana de la care a provenit urma de sânge sau de imposibilitate deefectuare a expertizei ca urmare a alterării avansate a Hp. În cazul filiaţiei, Hpdeterminate la copil prezintă următoarele posibilităţi de ereditate:

Copil MamăTată

Observaţii posibil exclus

Hp1-1 Hp 1-1Hp 1-1 Hp 2-2Hp 2-1

Hp 1-1 Hp 2-1Hp 1-1Hp 2-1 Hp 2-2

Hp 1-1 Hp 2-2 - - Se exclude mamaHp 2-2 Hp 1-1 - - Se exclude mama

Hp 2-2 Hp 2-1Hp 2-1 Hp 1-1Hp 2-2



Hp 2-2 Hp 2-2Hp 2-2 Hp 1-1Hp 2-1

Hp 2-1 Hp 1-1Hp 2-1 Hp 1-1Hp 2-2

Hp 2-1 Hp 2-1Hp 1-1Hp 2-1Hp 2-2

Hp 2-1 Hp 2-2 Hp 1-1Hp 2-1

sânge, (urme de s.), urmă de ţesut uman (animal) fluid extravazat dintr-un sector alaparatului cardiovascular, depus pe un suport, în procesul savârşirii unei infracţiuni saucare are legătură cu comiterea acesteia. La faţa locului, urmele de s. se pot forma: pecorpul sau pe îmbrăcămintea victimei şi a agresorului, pe obiectele găsite la faţa loculuisau folosite de agresor, pe drumul străbătut de persoana care sângerează, prin contactdirect, prelingere, îmbibare, stropire, ţâşnire etc. Aceste urme pot avea forme de

mânjituri, picături, dâre, bălţi, fiind condiţionate de interacţiunea următorilor factori:natura şi forma suportului (înălţimea de cădere, unghiul de înclinaţie a picăturii pesuport), vechimea urmei, factorii mediului înconjurător, factori de ordin intern(putrefacţie), mobilitatea persoanei care sângerează şi a suportului (dâre) etc.Descoperirea urmelor se face prin observarea directă cu ochiul liber sau cu ajutorulsurselor de iluminare sau de radiaţii U.V. Uneori sunt necesare lupe, microscoape de

buzunar etc. Căutarea urmelor se face pe obiectele de îmbrăcăminte (de la exterior în profunzime), pe corpul victimei sau agresorului, la locul unde s-a săvârşit infracţiunea, pe instrumentele folosite pentru comiterea infracţiunii. Uneori urmele de s. conţin şi alte

urme materie (fire de păr, de textile, spermă, urme de ţesături). Interpretarea urmelor des. la faţa locului poate furniza informaţii cu privire la: numărul făptuitorilor, contribuţialor la producerea leziunilor, profesia făptuitorului, poziţia victimei faţă de făptuitor,modul de operare al făptuitorului, timpul scurs de la producerea faptei, informaţii asupraobiectului cu care s-a produs leziunea prin care s-a scurs sângele, traseul parcurs de

persoana care sângerează. Expertiza criminalistică a acestor urme permite evidenţiereasângelui, stabilirea speciei de la care provine, a caracterului Se sau se, a grupei sanguinecăreia îi aparţine şi uneori a sistemelor de proteine serice (Hp, Gm, M.N. etc.) care potduce la formarea unui grup restrâns de persoane de la care poate proveni urma. Pentru

evidenţierea sângelui se folosesc reacţii de orientare (r. cu luminol, r. Adler, Guarino,Kastle-Meyer) şi reacţii de certitudine (r. Taichmann, Gabriel-Bertrand şi Takayama).Stabilirea speciei de la care provine se face cu ajutorul imunoserurilor (anti H sau antianimal) folosind metodele Uhlenhut Cristovici-Wassermann sau Hartman-Toilliez.Stabilirea grupelor sanguine se realizează prin evidenţierea aglutininelor (alfa, beta) sauaglutinogenelor (A 0 B) prin metodele Lattes, sau Holzer (dacă urmele sunt vechi),Betth-Vincent sau Simonin (dacă urmele sunt mai proaspete). Caracterul Se sau se sestabileşte prin aglutinare cu seruri anti A, anti B sau fitoaglutinine. Pe baza rezultatelor expertizei criminalistice se pot formula concluzii : cert pozitive (urma conţine sânge

uman aparţinând grupei A II Se; cert negative (urmele nu conţin sânge); de probabilitate (urmele sunt de sânge uman care aparţin probabil grupei A II); deimposibilitate (nu se poate stabili dacă urmele conţin sânge). Ambalarea urmelor desânge proaspăt (lichid) se va face după prealabila uscare a suportului care poartaurmele.



slăbirea negativului, procedeu chimic de corectare a imaginilor fotografice negative, bazat pe reducerea cantităţii de argint din stratul fotosensibilizat al imaginii.

sol (urme de s.), fragmentele de sol aduse la locul infracţiunii sau dislocate din acestloc, pe îmbracămintea, încălţămintea sau pe alte obiecte ale victimei sau alefăptuitorului, pe vehiculele sau pe instrumentele folosite în procesul infracţiunii ori în

legătură cu aceasta. Aspectul urmelor de s. diferă după: natura solului (podzolic,cernoziomic, nisipos, argilos sau combinat), gradul de umiditate, impurităţile pe care leconţin (substanţe vegetale, minerale, zguri, reziduuri, etc.). Descoperirea urmelor seface prin observare directă cu ochiul liber sau cu ajutorul instrumentelor optice (lupă,microscop de buzunar), pe hainele sau obiectele victimei şi făptuitorului, precum şi îndepozitul subunghial. Prin interpretarea lor la faţa locului se pot deduce informaţii cu

privire la zona de provenienţă a solului, timpul scurs de la crearea urmei etc. Expertizacriminalistică se face prin examinare microscopică, spectrometrie de emisie, difracţie deraze X, spectrofotometrie de absorbţie atomică şi microscopie electronică. Prin aceste

metode se stabilesc natura solului, granulaţia, compoziţia chimică, compoziţiacantitativă de diferite elemente anorganice conăţinute, formele cristaline existente, etc.

soluţie etalon (în expertiza criminalistică), soluţie a unei substanţe, de concentraţiecunoscută, întrebuinţată pentru compararea rezultatelor în operaţiile de dozare prinmetode fizico-chimice a unei soluţii cu concentraţie necunoscută a aceleiaşi snbstanţe.

De exemplu: dozarea cantitativă a stupefiantelor prin spectrofotometrie în domeniulU.V.

soluţie de referinţă (în ezpertiza criminalistică), soluţie care conţine solventul şiceilalţi reactivi folosiţi pentru solubilizarea unei substanţe ce urmează să fie examinată prin spectrofotometria în U.V. şi vizibil. Folosirea ei exclude posibilitatea apariţiei înspectrul substanţei a benzilor de absorbţie datorate solventului şi reactivilor.

sonogramă, transpunere grafică a caracteristicilor sonore generale şi individuale aleunui sunet sau ale unui zgomot. Pe s. se pot executa măsuratori şi examinări în vedereaidentificării persoanei sau a obiectului.

sonograph (în expertiza criminalistică), analizor de spectru de audio frecvenţă cu carese realizează înregistrări grafice de orice tip, pentru un sunet complex, în domeniul de la5 la 16.000 Hz. Semnalul de intrare este înregistrat mai întâi pe o pistă continuă adiscului magnetic şi după aceea este redat pe sonogramă cu o viteză mare în timpul

procesului de analiză.

sondă metalică, mijloc tehnic folosit la percheziţie şi la cercetarea la faţa locului pentrucăutarea şi descoperirea obiectelor ascunse în diferite locuri, cum ar fi: saltele, perne,

plăpumi, părţile tapiţate ale mobilierului, în sol etc. Folosirea sondei metalice se face prin operaţii de împungere în locurile suspecte de a fi ascunzători.

sonda stetoscopică, mijloc tehnic folosit la cercetăirile la faţa locului pentrudescoperirea obiectelor ascunse servind la diferenţierea obiectelor străbătute sau astraturilor de sol, după sunetul diferit pe care îl emit.



spaţierea (pasul) scrisului, caracteristică generală, care se referă la numărul de semnegrafice pe aceeaşi lungime a liniei de scriere. Mărimea „pasului“ este invers

proporţională cu numărul de semne grafice pe aceeaşi unitate de lungime a rândului şidepinde, în ultimă instanţă, de lăţimea literelor şi mai ales de intervalul dintre ele încuvinte. La un „pas“ mediu, intervalul este egal cu lăţimea unei litere. Când intervaluleste de cca. 1/2 din lăţimea literei, scrisul se numeşte comprimat, înghesuit, iar când

este mai mare decât lăţimea literei se numeşte risipit, lăbărţat.

specialist criminalist, persoana cu cunoştinţe deosebite în domeniul criminatisticii, înspecial în cel al tehnicii criminalistice. Specialistul criminalist funcţionează în cadrul ori

pe lângă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală care a dispus efectuareaconstatării tehnico-ştiintifice.

specimene de semnături, v. scripte de comparaţie.

spectrofotometrie (în expevtiza criminalistică), metodă de analiză prin care se stabilesccaracteristicile unei substanţe în funcţie de comportarea ei într-un fascicul de radiaţiielectromagnetice I.R., vizibile sau în U.V. Principiul metodei constă în determinareaintensităţii componentelor monocromatice ale spectrului substanţei studiate comparativcu componentele de aceeaşi lungime de undă ale unui spectru de referinţă cunoscut. Se

pot examina fie spectrele de absorbţie, fie cele de reflexie. După natura spectruluiexaminat ezistă spectrofotometrie în infraroşu, vizibil, ultraviolet sau de reflexie. În criminalistică, metoda este folosită pentru identificarea substanţelor necunoscute(toxice, produşi petrolieri, mase plastice, coloranţi etc.), pentru stabilirea concentraţiei

în compus activ existent într-un amestec sau pentru stabilirea asemănărilor sau adeosebirilor dintre o probă în litigiu şi una de comparaţie.

spectrofotometru (în expertiza criminalistică), aparat folosit în metodelespectrometrice de absorbţie (U.V., vizibil, I.R.), pentru măsurarea prin comparare aintensităţilor radiaţiilor monocromatice înainte şi după trecerea acestora prin substanţaexaminată. Este constituit din: sursă de radiaţii (U.V., vizibile sau I.R.) monocromator,cuvă pentru probă şi receptor de radiaţii. Aparatele moderne sunt prevăzute şi cuinregistrator al semnalului electric produs în receptorul de radiaţii. Există s. pentru U.V.,vizibil şi I.R., diferenţa între ele constând în tipul sursei, al monocromatorului şi alreceptorului specifice fiecărui tip de radiaţii. Unele tipuri de aparate prezintă un singur monocromator şi receptor de radiaţii pentru domeniile U.V. şi vizibil.

spectrofotometrie de absorbţie atomică (în expertiza criminalistică), metodă fizico-chimică de analiză, folosită şi în criminalistică pentru determinarea unuia sau a maimultor elemente chimice existente într-o probă, prin măsurarea absorbţiei radiaţiei învapori atomici produşi de probă, la o lungime de undă specifică şi caracteristicăelementului de determinat. În expertiza criminalistică, metoda este folosită pentrucercetarea probelor care conţin microelemente cum sunt: soluri, sticlă, pelicule devopsea, băuturi, fire de păr, metale, aliaje etc., sensibilitatea ei situându-se în jurulvalorilor de 10-12-10-13 µg element. Rezultatul expertizei criminalistice se exprimă fie

procentual în proba examinată, fie prin raportul unităţilor unuia sau a mai multor elemente comparativ cu cele existente în probe model de comparaţie.

http://reflexie.in/

http://reflexie.in/



spectrofotometrie de de rezonanţă magnetico-nucleară (în expertiza criminalistică),metodă de analiză bazată pe examinarea comportării nucleelor atomice într-un câmpmagnetic exterior. Rezultatul examinării este concretizat printr-un spectru R.M.N. care

prezintă curba absorbţiei de energie electromagnetică de către compusul studiat, înfuncţie de câmpul magnetic aplicat. Metoda este folosită în special în examinareacompuşilor organici, stabilindu-se elementele şi formula structurală a lor, respectiv

identificarea. În criminalistică este folosită pentru identificarea unor substanţe organicecare constituie corpuri delicte.

spectrograf (în expertiza criminalistică), aparat folosit pentru înregistrarea radiaţiilor electromagnetice (de la infraroşu la radiaţia X) pe plăci fotografice, având ca receptor ocameră fotografică. În criminalistică spectrograful este folosit în analiza spectrală deemisie a componentelor metalice existente în diferite probe. S. se compune din: sursă deenergie, lăcaşul probei (capul electrozilor între care se produce arcul electric), colimator care transformă fasciculul divergent de radiaţii (emise de probă) în fascicul paralel, o

piesă dispersivă (prismă sau reţea de difracţie) şi o cameră fotografică cu plăcifotografice.

spectrometru do masă (în expevtiza criminalistică), metodă fizico-chimică de analiză,care se foloseşte la stabilirea compoziţiei izotopice a elementelor existente într-osubstanţă organică, la stabilirea defectelor de masă şi a modului de formare a diferiţinucleoni, la determinarea maselor atomice medii prin care se identifică elementelecomponente şi compoziţia cantitativă a probei analizate. Caracteristicile menţionate suntdeduse în urma observării şi interpretării proprietăţilor ionilor formaţi din substanţa de

analizat prin bombardare cu un fascicul electronic, accelerarea şi separarea lor în funcţiede raportul masă/sarcină. Metoda este folosită pentru identificarea urmelor de substanţăorganică, fiind superioară metodei spectrometrice R.M.N. sau I.R. prin aceea că nunecesită o purificare avansată a substanţei, necesitând o cantitate foarte mică de probă.

spectrometru (în expertiza criminalistică), aparat spectral folosit pentru studiereaspectrelor radiaţiilor electromagnetice (prin măsurarea intensităţii fiecărei componentemonocromatice). Este asemănător spectroscopului, însă foloseşte ca receptor, în loculochiului sau al camerei fotografice, alte dispozitive (celule fotoelectrice, piletermoelectrice, bolometre, etc.).

spectroscop (în expertiza criminalistică), aparat cu ajutorul căruia se pot urmări vizualspectrele de emisie ale radiaţiei emise de o sursă de lumină sau spectrele de absorbţie aradiaţiei care a străbătut substanţa studiată. În criminalistică se foloseşte s. de buzunar

pentru examinarea sângelui în vederea stabilirii intoxicaţiei cu oxid de carbon sau cu alţi produşi care modifică caracteristicile spectrale ale sângelui normal(methemoglobinizante).

spectru, totalitatea liniilor spectrale obţinute prin descompunerea radiaţiilor electromagnetice complexe. a) S. de emisie, se referă la radiaţia emisă de sursă. b) S. deabsorbţie, se referă la radiaţia absorbită de o substanţă. c) S. ultraviolet , se referă laradiaţiile din domeniul U.V. d) S. vizibil , se referă la radiaţiile din domeniul vizibil. e)

S. infraroşu, radiaţia la care se referă este din domeniul infraroşu apropiat, f) S.



Ramann, se referă la radiaţia din domeniul I.R. îndepărtat. g) S. luminii ( S . vizibil),totalitatea radiaţiilor electromagnetice a căror lungime de undă este cuprinsă între 340 şi740 nm. h) S. atomic, caracteristic unei specii atomice, obţinut prin tranziţia electronilor în atomii elerrentelor. i) S. molecular , datorat tranziţiilor între nivelele energetice alemoleculelor aflate în stare liberă.

spectru de emisie, spectrul unei radiaţii electromagnetice emise de o sursă. Poate fi de

linii, de bandă sau coutinuu. În criminalistică sunt folosite pentru identificareaelementelor metalice existente într-o substanţă necunoscută, respectiv recunoaştereaacesteia sau stabilirea asemănării faţă de o substanţă probă de comparaţie.

spectru etalon (în expertiza criminalistică), spectru de emisie sau de absorbţiecorespunzător unui anumit element chimic sau unei substanţe cunoscute, care estefolosit în procesul expertizei criminalistice pentru comparare cu spectrul corespunzător unei substanţe sau unui element necunoscut, în scopul identificării acestora.

spermă (urmă de s.), lichid de secreţie a glandelor sexuale masculine, eliminat dincauze fiziologice sau patologice. Conţine spermatozoizi, forme imature ale acestora,celule epiteliale din căile spermatice, din glande anexe şi din uretră, toate incluse într-unlichid vâscos opalescent neuniform, care are pH-ul 7,2-7,8. Se poate găsi amestecată înlichidul vaginal sau depusă pe diverse suporturi. Constituie urmă criminalistică dacă aavut legatură cu infracţiunea comisă sau a fost formată în timpul savârşirii infracţiunii.Urmele se formează prin contactul spermei cu suportul respectiv, ca urmare a raportuluisexual urmat de ejaculare, a masturbării, poluţiei nocturne, a actelor de perversiunesexuală sau a ejaculărilor spontane datorate unor afecţiuni ale sistemului nervos etc.

Urmele de s. au formă de pete sau dâre gri-albicioase, cu margini neregulate, scorţoase.Aspectul poate fi influenţat de natura şi de culoarea suportului sau de vechimea lor.Căutarea şi descoperirea urmelor se face prin observarea directă a corpului victimei saual bănuitului în regiunea pubiană, axilară, antero-internă a gambelor, anală etc., pearticolele vestimentare şi accesorii, lenjerie de pat, pe locul în care se află victima (sol,

podea, covoare etc.), pe obiectele utilizate în scop igienic (vată, tifon, batiste, prosoapeetc.). Din interpretarea urmelor la faţa locului se obţin informaţii cu privire la modul deformare, vechime, numărul persoanelor de la care provine, starea neuropsihică şisomatică a făptuitorului, etc. Expertizarea urmelor de s. se face prin: reacţii de orientare

prin relevarea prezenţei spermei pe baza proprietăţilor fizice, prin observareamicroscopicp în lumină naturală şi în radiaţii U.V. (fluorescenţă caracteristică), reacţiide probabilitate prin care se relevă caracteristici chimice, enzimatice şi imunologice cugrad de specificitate pentru spermă (r. cristalografice; r. Florence, Barberio, Cevidalli,Bocarius; r. cromatografice; r. spectrografice; determinarea fosfatazei acide, acreatininei, a fosfokinazei şi r. imunologice pentru determinarea speciei şi a grupeisanguine a persoanei creatoare), reacţii de certitudine: evidenţierea spermatozoizilor după colorare şi întocmirea spermocitogramei şi a măsuratorilor biometrice alespermatozoizilor. Din rezultatele expertizei se pot formula următoarele concluzii: dacăurma este formată din s. sau conţine spermă, specia de la care provine, caracterul „Se“sau „se“ şi grupa sanguină a persoanei de la care provine, numărul de persoane care auformat urma, starea de sănătate a acestora, vechimea aproximativă a urmei; în caz că se

prezintă şi probă de comparaţie, se poate preciza dacă spermatozoizii existenţi în probele examinate sunt asemănători, iar prin biometria celulei seminale se poate realiza



identificarea persoanei. Proba de comparaţie se recoltează de catre laboratoarele deexpertiză medico-legală.

spirală, forma caracteristică a nucleului unei amprente papilare din tipul cerc (bideltic),care este constituit dintr-o creastă papilară spiralată.

stabilirea apartenenţei la gen, activitatea de stabilire a apartenenţei unui obiect la un

anumit gen de obiecte, la o anumită grupă. Apartenenţa la gen se stabileşte pe caleastudierii caracteristicilor generale, de grupă. Trăsăturile de grupă trebuie să fie prezentela toate obiectele din grupa respectivă.

slabilirea întregului după părţi, metodă de reconstituire a unui obiect în expertizacriminalistică prin alăturarea particulelor materiale rămase la locul comiterii infracţiuniişi a altor resturi găsite la persoana suspectă. Se foloseşte frecvent la stabilirea locului deunde s-a detaşat o peliculă de vopsea în cazul unui accident, de unde s-a detaşat o aşchiede bâtă în cazul unei lovituri, de unde s-au detaşat cioburile de far, etc.

stabilirea sexului după urmele osteologice, determinarea sexului după dimensiunilediferite pe care le au femurul, tibia, peroneul, humerusul, radiusul şi cubitusul la femeiefaţă de bărbat.

stabilirea taliei după urmele osteologice, determinarea taliei unei persoane după uncumul de dimensiuni oferite de femur, tibie, peroneu, humerus, radius şi cubitus.Dimensiunile constatate sunt unificate într-un tabel (al lui Rollet) şi, pe baza rezultatelor obţinute şi interpretate potrivit experienţei practice a expertului, se conchide asupra

taliei aproximative a persoanei.stabilirea vârstei după urme osteologice, determinarea vârstei unei persoane dupărepere osoase ca: apariţa dentiţiei, a mugurilor dentari, prezenţa punctelor de osificare,caracteristicile anatomice ale osului, sudarea suturilor.

stabilitate, v. fixitate.

stabilitatea scrisului, însuşire a deprinderilor de scriere care face posibilă identificarea persoanei după scris. Formarea stereotipului dinamic, ca urmare a exerciţiilor de scriereşi a repetărilor, duce la automatizarea deprinderilor şi, deci, la stabilitatea grafismului.Aceasta se manifestă în constanţa caracteristicilor scrisului, a căror totalitateindividualizatoare se menţine aceeaşi la texte sau la semnături executate la date diferitesau în conduţii diferite, inclusiv în conduţii neobişnuite. Stabilitatea scrisului esterelativă, întrucât acesta poate suferi unele transformări în decursul timpului, în specialîn perioada de formare, care durează până la vârsta de 25-30 de ani. De asemenea,scrisul suportă modificări din cauza influenţei următorilor factori interni şi externi:

poziţie incomodă în momentul scrierii, traumatismul mâinii, afecţiuni nervoase, boli deochi, stări fiziologice deosebite (emoţii puternice, stare de ebrietate ş.a.), stări

patologice, senilitate, anumite situaţii speciale care necesită un scris îngrijit sau un scrisrapid etc. Acţiunea oricăreia din cauzele arătate se poate concretiza în modificări aleunor caracteristici grafice. Cu toate acestea, nu are loc o schimbare radicală a scrisului,nu se modifică întregul sistem al mişcărilor devenite deprinderi, ceea ce constituie



dealtfel criteriul pe baza căruia se identifică autorul unui grafism.

stabilitatea vocii, însuşire a vocii ce se instalează după pubertate, când aceasta sestabilizează pentru tot restul vieţii până la batrâneţe, ceea ce presupune că trăsăturilegenerale şi individuale proprii anatomiei şi fiziologiei aparatului fonator al fiecărei

persoane işi menţin o stare relativ neschimbătoare. Odată cu înaintarea în vârstă, scadedebitul vocal, respectiv numărul mediu de sunete sau de cuvinte emise în unitatea de

timp. De multe ori se instalează chiar un fel de răguşeală, o frecvenţă mai joasă şi ointensitate mai slabă.

stadiile procesului identificării, etape ale procesului de identificare. Acestea sunt: a)cercetarea separată , care are ca obiect stabilirea caracteristicilor identificatoare aleobiectelor examinate. Trăsăturile caracteristice ale obiectului căutat se stabilesc numaicu ajutorul reflectării acestuia. Trăsăturile caracteristice ale obiectului verificat sestudiază pe modele special obţinute şi în cazuri de excepţie nemijlocit; b) cercetareacomparativă , care constă în compararea caracteristicilor generale şi individuale ale

obiectului căutat şi a celui verificat şi în stabilirea deosebirilor şi a asemănărilor; c)demonstraţia, care serveşte la fundamentarea concluziilor expertului; d) formulareaconcluziei constituie ultima şi cea mai de răspundere etapă în procesul de apreciere arezultatelor comparării şi demonstraţiei; vor fi avute în vedere mai întâi deosebirile,după care se va trece la examinări.

starea de funcţionare a armei de foc, starea unei arme de foc care îi permite săexecute în bune condiţiuni toate operaţiile conform proiectului pe baza căruia a fostrealizată. Constituie una din sarcinile expertizei balistice, dar totodată poate constitui şi

o problemă specială a acesteia, formând obiectul independent al expertizei. Stabilireastării de funcţionare a armei este necesară organelor judiciare pentru a şti dacă se puteatrage cu ea şi, mai ales, pentru a se determina dacă este posibilă declanşarea focului - înanumite condiţii - fără a se apăsa pe trăgaci. (În practica judiciară se invocă adesea oasemenea cauză a producerii împuşcăturii la locul faptei.) Arma de expertizat seexaminează mai întâi în exterior, în stare montată, urmărindu-se funcţionalitateamecanismelor. Mai înainte de toate, se verifică dacă în magazie sau în detunător existăvreun cartuş. În cazul când arma este blocată, se recomandă efectuarea uneiroentgenografii sau gammagrafii, care să redea starea pieselor din interior şi faptul dacăarma este sau nu încărcate. După verificarea generală a mecanismelor armei şiconstatarea posibilităţii de a se trage cu ea, se procedează la trageri experimentale cucartuşe de verificare sau numai cu tuburi de cartuş, deci fără g1onţ. Examinareadetaliată a pieselor armei se face după demontarea acesteia. Se urmăreşte starea

pieselor, şi anume dacă acestea sunt atacate de coroziune, dacă prezintă deformări, fisuriori rupturi, dacă sunt prea uzate, în ce măsură interacţionează între ele. În situaţia cândse presupune ce arma se putea descărca fără apăsare pe trăgaci, se verifică şi gradul deefort asupra trăgaciului pentru ca acesta să declanşeze percutorul armei. Verificarea seface cu ajutorul dinamometrului sau prin atârnarea de trăgaci a unor greutăţi. Dateleobţinute se raportează la datele tehnice standard ale armei respective.

stereocamera Wild, aparat semiautomat folosit pentru realizarea schiţei loculuisăvârşirii infracţiunii. S. funcţionează pe principiul stereofotogrammetriei în stabilireadimensiunilor liniare ale locului faptei, precum şi ale obiectelor pe baza coordonatelor



spaţiale şi se compune din 2 ansamble: camera de teren, care înregistrează pe materialfotosensibil imaginile de la faţa locului, şi autograful cu masa de desen pentru realizareaschiţei propriu-zise.

stereofotografie, fotografie constituită din două imagini ale aceluiaşi obiect fotografiatdin unghiuri diferite.

stereofotogrammetrie, ramură a fotogrammetriei care foloseşte procedeul fotografiilor duble, permiţând astfel realizarea contururilor obiectelor şi stabilirea înălţimilor acestora.

stereotip dinamic, sistem de reflexe condiţionate format ca urmare a repetării înaceeaşi succesiune a condiţiilor din mediul înconjurător. S. fundamentează posibilitateaştiinţifică a identificării persoanei după scris şi, în anumite limite, a infractorilor dupămodul de operare şi după maniera de executare a nodurilor şi a legăturilor.

sticlă (urmă de s.), material amorf, izotrop, cu structură macromoleculară, cu strălucirecaracteristică în spărtură, transparent, opac sau translucid pentru radiaţiile vizibile,incolor sau divers colorat. La încălzire se înmoaie înainte de topire. Sticla poateconstitui urme materie în procesul săvârşirii unei infracţiuni, apărând sub formaobiectului întreg, a unor cioburi sau a unor bucăţi de masă topită, provenite din diferiteobiecte (geam, geam de far, sticlă de ambalaj etc.) formate în timpul produceriiinfracţiunii, prin spargere, tăiere, rupere sau din cauza unei temperaturi ridicate. Forma,mărimea şi starea în care se găsesc cioburile pot furniza date cu privire la obiectul dincare provin sau la modul de formare a lor. Uneori cioburile rămân anexate plasei de

sârmă dacă provin dintr-un geam armat; cele de la sticla securit au mărime asemănltoareşi formă relativ regulată; dacă marginile nu au aşchii, aceasta poate fi un indiciu că aufost formate în urma tăierii cu un diamant, etc. Descoperirea acestor urme se face prinobservare directă sau cu ajutorul lupei. Se pot găsi la locul producerii infracţiunii sau lao distanţă oarecare de acesta (accidente de circulaţie), pe hainele făptuitorului sau alevictimei, în autovehicul sau pe drumul parcurs de acesta după producerea infracţiunii.Uneori urmele de sticlă descoperite la locul săvârşirii infracţiunii sunt purtătoare alealtor urme materie care au legătură cu infracţiunea cercetată (impresiuni digitale, urmede toxice, de ruj, de fire de păr, de fibre textile etc.). Din interpretarea urmelor se potobţine informaţii asupra: făptuitorului (prezenţa urmelor de sticlă pe haine), obiectuluicreator, numărului de lovituri şi succesiunea acestora, obiectului din care provine,timpului scurs de la comiterea infracţiunii, stabilirii unor imprejurări în care s-a produsfapta. Expertiza acestor urme se poate face prin examinarea traseologică, fizico-chimică, spectroscopie de emisie, putând să se răspundă la următoarele întrebări: a) careeste natura sticlei (cioburilor) prezentate: de geam, securit, de oglindă, de far etc.; b)dacă cioburile prezentate provin dintr-un anumit obiect; c) care este compoziţia chimicăa cioburilor prezentate; d) modul de formare a cioburilor; e) dacă au aceeaşi compoziţiechimică, grosime, indice de refracţie ca şi proba de comparaţie; f) dacă cioburile aufăcut corp comun cu obiectul prezentat.

stliou cu bilă, instrument de scriere acţionat manual, denumit astfel datorită bileimontate la capătul ce face contactul cu hârtia şi care în timp ce se scrie antrenează prinrotire pasta din rezervor. Trăsăturile realizate cu un asemenea instrument prezintă unele



particularităţi, cum ar fi: aglomerarea din loc în loc a pastei (formarea aşa-ziselor lacrimi), crearea de urme de adâncime în stratul hârtiei şi, uneori, zgârierea suprafeţeiacesteia, fie de către bilă, fie de către marginile lăcaşului acesteia.

stres 1. Situaţie, stimul ce pune organismul într-o stare de tensiune; 2. Însăşi starea detensiune deosebită a organismului, prin care acesta îşi mobilizează toate resursele salede apărare. S. poate fi controlat, măsurat şi evaluat în scopul aflării adevărului cu privire

la faptele penale şi la făptuitor datorită modificărilor survenite în: tensiune-puls,respiraţie, rezistenţa electrodermică şi voce.

striagraf, variantă a aparatului profilograf, concepută special pentru a fi utilizată înexaminarea criminalistică a urmelor formă create de instrumente şi de gloanţe.

striaţie, fiecare dintre dungile paralele în adâncime şi în relief, foarte fine, de regulămicroscopice, din compunerea unei urme create prin frecare, cum sunt urmele de pegloanţe, urmele create de pilă, de daltă, de cuţit, de topor etc.

subgrupă sanguină, totalitatea variantelor structurale posibil existente în cadrul uneigrupe sanguine. De exemplu: în sistemul de grupe A, 0, B, grupa A prezintă subgrupeleAl, A2 şi A3. Determiuarea subgrupei sanguine măreşte precizia privind apartenenţaurmei de sânge la una din grupele principale.

subscriere, v. semnatură.

substanţe adjuvante, substanţe adăugate unor produse alimentare, medicamente,

vopseluri etc., care au rolul de a modifica unele caracteristici fizico-chimice (gust,miros, culoare) ale produsului respectiv sau de a dilua componentul principal (ex.esenţe, aromatice, talc, amidon, clorură de sodiu în coloranţi, etc.). Prezenţa sau absenţalor sau existenţa în concentraţii diferite decât cele prevăzute în standarde sau în normeinterne constituie caracteristici individuale ale urmelor materie respective, evidenţierealor putând duce la stabilirea falsificării produsului expertizat.

subtip de desen papilar, grup de desene papilare care au o configuraţie asemănătoare aregiunii centrale şi aceeaşi poziţie a deltei. Constituie o subdiviziune a tipului de desen

papilar.

supliment de expertiză, activitatea suplimentară de expertiză necesară pentru lămurireacompletă a obiectului expertizei. S. se dispune în situaţia în care organul de urmărire

penală sau instanţa de judecată constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu estecompletă. Suplimentul de espertiză se efectuează fie de către acelaşi expert, fie de cătrealtul.

suportul scrisului, obiectul pe care se scrie şi care de obicei este hârtia. Scrisul însă se poate executa şi pe alte suporturi, cum ar fi pânza, lemnul, metalul, sticla, pielea.Practica de expertiză cunoaşte numeroase cazuri de scriere pe garduri, pe uşi, peferestre, pe pereţi, pe asfalt ori pe beton, precum şi pe alte obiecte, inclusiv pe pământ,în nisip, pe zăpadă. Caracieristicile scrisului unei persoane pot fi modificate de naturasuportului folosit. Această împrejurare va fi avută în vedere în cadrul analizei grafice

http://situatia.in/

http://situatia.in/



pentru stabilirea scriptorului.

supraproiecţie (în expertiza scrisului), metodă de examinare în expertiza criminalisticărealizată prin suprapunerea prin proiecţie a două imagini fotografice aduse la aceeaşidimensiune, cu scopul de a se verifica dacă figurile pe care ele le reprezintă coincid.

supraproiecţie antropologică, v. aparat de supraproiecţie.

sursă de lumină coerentă, sursă care emite lumina formată din două fascicule întrecare există o diferenţă de fază bine definită şi constantă, permiţând câmpurilor delumină să interfereze între ele. Lumina coerentă este folosită la realizarea hologramelor şi a filtrajului optic.

suspect, v. bănuit.

Ş

şant flexoral, încreţitură a pielii de pe degete, palmă şi talpă a piciorului care seformează în dreptul unei articulaţii. În expertiza dactiloscopică sunt cunoscute şanţurileflexorale ale falangetei, falanginei, falangei, ale regiuuilor digito-palmară şi hipotenară.Fiecare şanţ de flexiune al unui individ are o formă particulară a grupului de încreţiturişi constituie puncte de coincidenţă în expertiza dactiloscopică, cu aceeaşi valoare deidentificare ca şi detaliile caracteristice ale crestelor papilare.

şant papilar, intervalul dintre două creste papilare.

ştergerea scrisului, procedeu de modificare actului. Ştersătura mecanică a scrisului poate fi pusă în evidenţă în cursul expertizei criminalistice prin: deteriorarea structuriistratului superior al hârtiei, care afectează încleierea fibrelor ce duce la scămoşarea lor şi la pierderea luciului hârtiei în porţiunea respectivă; diminuarea grosimii hârtiei cândacţiunea mecanică este mai puternică; eventualele urme ale colorantului trăsăturilor dinscrisul înlăturat; urme de presiune în stratul hârtiei (vizibile în special pe verso-ulactului) rămase de la scrisul sters; difuzia cernelei folosite la scrierea altor menţiuni înlocul celor îndepărtate; afectarea liniaturii imprimate a hârtiei sau a desenului de

protecţie. Stersăturile chimice se pot evidenţia prin unul sau mai multe din următoareleasptecte: prezenţa zonelor mate, a petelor gălbui sau albicioase, care se datoreazădizolvării materialului de încleiere şi reacţiilor altor constituenţi ai hârtiei; creşterea

porozităţii şi a fragilităţii hârtiei, în locul unde a fost alterată; difuzia, lăţirea trăsăturilor de cerneală executate în porţiunea atacată şi schimbarea nuanţei de culoare a acestora,ca urmare a interacţiunii cu resturile solventului rămas pe hârtie; deteriorarea liniaturiiimprimate a înscrisului, a desenului de protecţie şi a unor semne grafice aflate înapropierea celor alterate; prezenţa unor trăsături din scrisul şters. Pentru detectareaştersăturilor în acte, expertiza criminalistică utilizează metode fizice şi chimice, cum

sunt: observarea cu ajutorul lupei şi al microscopului, combinată cu dirijarea adecvată aluminii, examinarea hârtiei prin transparenţă, tratarea cu substanţe pulverulente, cuvapori de iod şi cu, soluţii chimice, examinarea în radiaţii ultraviolete, măsurareaconductibilităţii electrice a hârtiei, reacţii chimice de punere în evidenţă a substanţeifolosite la :ştergere.



T

tactica ascultării învinuitului (inculpatului), activitate complexă care constă înutilizarea, în conformitate cu legea, în timpul ascultării a unor metode şi a unor

procedee tactie specifice de valorificare a mijloacelor de probă, a altor date privitoare la

acestea şi la împrejurările comiterii infracţiunii, în scopul aflării adevărului în cauză. T. presupune atât pregătirea ascultării, cât şi desfăşurarea acesteia. 1. În cadrul pregătiiriiascultării se realizează următoarele activitaăţi: studierea materialului probator al cauzei,cunoaşterea personalităţii învinuitului (inculpatului), însuşirea unor cunoştinţe despecialitate şi a terminologiei specifice cauzei cercetate, stabilirea modului în care se vadesfăşura ascultarea; organizarea locului unde urmează să se desfăşoare; planul deascultare (chestionarul) cu problemele de lămurit şi întrebările ce vor fi adresate; citareaşi aducerea învinuitului (inculpatului) la locul nude se face asrcultarea. 2. Desfăşurareaascultării trebuie să se realizeze corespunzător cerinţelor stabilite de codul de procedură

penală şi regulilor tacticii criminalistice, ceea ce presupnne să se facă într-o anumităordine, individual, cu asigurarea dreptului la apărare, cu parcurgerea a trei etape: a)Prima etapa constă în verificarea identităţii învinuitului (inculpatului), în cadrul căreiase urmareşte şi obţinerea unor date referitore la studii, loc de muncă, ocupajie, situaţiemilitară, antecedente penale şi altele, care să permită formarea unei imagini cu privire la

personalitatea sa; aducerea la cunoştinţă a învinuirii, cu precizarea textului de lege încare fapta este incriminată. I se pune în vedere să declare tot ceca ce ştie cu privire lafapta şi la învinuirea adusă, cerându-i să dea o declaraţie scrisă personal despre aceasta.Dacă învinuitul (inculpatul) nu poate sau refuză să dea declaraţie scrisă, se va face omenţiune în procesul-verbal care se încheie. b) În etapa a doua a ascultării, învinuitul

(inculpatul) este lăsat să relateze liber tot ceea ce are de spus în legătură cu învinuirea cei se aduce. El trebuie sa fie ascultat cu tact şi răbdare, să nu fie întrerupt decât în situaţiaîn care se constată că. se îndepărtează prea mult de la fapta şi învinuirea asupra căroraeste ascultat. Uneori, în cursul relatării libere, învinuitul (inculpatul) poate să facădeclaraţii şi despre alte fapte şi împrejurări care exced faptei pentru care este învinuit. c)Ultima etapă a ascultării consta în punerea întrebărilor şi în ascultarea răspunsurilor date, care vor fi consemnate în declaraţia scrisă. De modul cum vor fi formulate şiadresate întrebările (clare, concise, la obiect, să nu fie sugestive etc.) vor depinde şirăspunsurile date de învinuit (inculpat) şi respectiv aflarea adevărului în cauză. Fixarea

arătărilor învinuitului (inculpatului) se face în declaraiţii scrise personal de învinuit(inculpat) şi in declaraţii scrise de organul de urmărire penală.

tactica ascultării martorului, complex de procedee ce se folosesc în funcţie de psihologia fiecărei persoane ascultate, în strictă conformitate cu legea, potrivit regulilor tacticii criminalistice, în scopul de a obţine de la aceasta reproduceri complete cu privirela fapte şi la împrejurări care pot servi la aflarea adevărului în cauză.

tactica confruntării, v.confruntarea.

tactica criminalistică, ansamblul de metode şi procedee tactice bazate pe tezelegenerale teoretice ale criminalisticii, pe folosirea logicii, a psihologiei, a eticii judiciareşi a altor ştiinţe, aplicate în cercetarea, descoperirea şi prevenirea infracţunilor, în scopulobţinerii de rezultate maxime cu o cheltuială minimă de efort, de mijloace şi de timp.

http://c6.se/

http://c6.se/



tactica efectuării cercetării la faţa locului, v. cercetarea la faţa locului.

tactica efectuării percheziţiei, totalitatea metodelor şi procedeelor folosite în pregătirea, desfăşurarea şi fixarea rezultatelor percheziţiei, în conformitate cu legea, curegulile criminalistice ţinând seama de psihologia persoanei percheziţionate, în scopuldescoperirii şi ridicării din anumite locuri sau de la diferite persoane a obiectelor şi

înscrisurilor ce au legatură cu cauza şi care sunt necesare pentru stabilirea adevărului în procesul judiciar. Dintre metodele şi procedeele tactice folosite în efectuarea percheziţiei menţionăm: observarea percheziţionatului, examinarea obiectelor şi a persoanelor percheziţionate cu ajutorul razelor Roentgen, ultraviolete etc., examinareacu ajutorul metodei comparative, folosirea câinelui de urmărire etc.

tactica efectuării prezentării pentru recunoaştere, totalitatea metodelor şi procedeelor folosite de organul judiciar în pregătirea, desfăşurarea şi fixarea rezultatelor la prezentarea pentru recunoaştere a unei persoane, cadavru, animal sau obiect, în

scopul identificării acestora, pe baza examinării nemijlocite sau a fotografiilor lor, decătre o persoană care le-a văzut anterior.

tactica efectuării reconstituirii, ansamblul metodelor şi procedeelor tactice folosite în pregătirea, desfăşurarea şi fixarea rezultatelor reconstituirii, în scopul verificării, întotalitate sau în parte, a condiţiilor în care s-a săvârşit o faptă şi pentru precizarea unor date. În cadrul pregătirii pentru reconstituire se reazează două categorii de activităţi: a)activităţi efectuate până la deplasarea la locul reconstitufrii; b) activităţi ce se întreprindla locul reconstituirii, înainte de începerea acesteia. Din prima categorie fac parte:

stabilirea scopului reconstituirii; determinarea cantităţii şi calităţii reproducerilor artificiale care urmează să fie efectuate şi ordinea lor; stabilirea participanţilor lareconstituire şi rolul lor (în raport cu obiectul reconstituirii); pregătirea mijloacelor materiale de probă sau a obiectelor întrebuinţate în timpul savârşirii faptei şi care vor fifolosite la reconstituire (înlocuirea acestora dacă sunt periculoase); stabilireamijloacelor de transport, a mijloacelor tehnice necesare şi verificarea for; stabilireacondiţiilor de realizare a reconstituirii (loc, timp, vizibilitate, audibilitate, meteorologieetc.) care să fie cât mai asemănătoare cu cele care au existat la producereaevenimentului, dacă astfel pot influenţa rezultatul reconstituirii; întocmirea planului derecontituire şi instruirea efectivelor. Activităţile ce se întreprind la locul reconstituiriiînainte de începerea acesteia sunt: invitarea martorilor asistenţi şi a reprezentantuluiunităţii (dacă reconstituirea se desfăşoară în incinta acesteia); verificarea locului unde seva efectua reconstituirea şi reamenajarea lui dacă e nevoie (dacă s-au produsmodificări); organizarea pazei locului reconstituirii şi a învinuitului; dispunerea

participanţilor la reconstituire şi reinstruirea acestora cu privire la atribuţiunile care lerevin; stabilirea modalităţilor de legătură între participanţi. Desfăşurarea reconstituiriiîncepe cu întrebarea celorlalti participanţi, de către organul judiciar care conduceaceastă activitate, dacă au obiecţii cu privire la condiţiile în care urmează să seefectueze reconstituirea sau dacă mai consideră necesare eventuale amenajări, fapt careva fi menţionat în procesul-verbal care se întocmeste. După ce se constată pertinenţacondiţiilor, se trece la realizarea activităţilor stabilite în raport cu scopul şi felulreconstituirii; organul care conduce reconstituirea invită participanţii să ocupe locurilestabilite şi dsă semnalul de începere a experienţelor; se execută apoi activităţile ce se



impun potrivit scopului reconstituirii (şi repetarea lor când e cazul); se fac notări asupraacestora şi a rezultatelor obţinute. Reconstituirea se desfăşoară cu respectarea unor reguli tactice privind participanţii, condiţiile de realizare (de loc, timp, vizibilitate,meteorologice etc.), cantitatea şi calitatea reproducerilor, toate acestea pentru a seasigura obiectivitatea rezultatului activităţii întreprinse. Rezultatele reconstituirii sefixează prin procesul-verbal de reconstituire, la care se pot anexa, după caz, filme,fotografii, schiţe, înregistrări pe bandp magnetică sau video care se fac în cursul

desfăşurării reconstituirii.

tactica prevenirii, sistem complex de reguli generale, procedee şi măsuri pentruîmpiedicarea săvârşirii de fapte penale şi, atunci când acestea au avet loc, pentruîmpiedicarea producerii urmărilor socialmente periculoase.

tactica testării la poligraf, sistem de reguli şi procedee ştiinţifice folosite deexaminator în faza dinaintea testării (pre-test), în timpul testării propriu-zise, în etapaimediată după terminarea testului (post-test), în etapa interpretării diagramelor şi uneori

în procesul reexaminării.

talia persoanei, valoarea metrică a înălţimii unei persoane măsurate de la planul plantelor până la planul paralel cu acesta în care este conţinut vertexul. T. prezintăinteres în identificarea critninalistică a făptuitorului şi în interpretarea urmelor încontextul locului săvârşirii infracţiunii. T. făptuitorului necunoscut poate fi estimată pe

baza urmei de încălţăminte create la faţa locului prin aplicarea relaţiei05,0

230

6,8+⋅=

T p

,în care T = talia persoanei şi p = mărimea urmei de încălţăminte.

tatuaj, desen imprimat pe pielea umană care nu se poate şterge. Constituie semnalmentfolosit la reconstituirea portretului unei persoane după metoda portretului vorbit.

tehnica criminalistică, ansamblul de teze ştiinţifice, metode, mijloace şi procedeetehnice, elaborate pe baza tezelor teoretice generale ale criminalisticii şi datelor ştiinţelor naturii şi ale celor tehnice, în scopul folosirii lor, în concordanţă cu legea

procesuală, pentru descoperirea, păstrarea, fixarea şi examinarea probelor şi a obiectelor care pot deveni probe, precum şi pentru prevenirea infracţiunilor.

telemetru, instrument optic destinat efectuării de măsurări ale distanţelor în teren. Sefoloseşte pentru punerea la punct a obiectivului fotografic.

teleobiectiv, obiectiv fotografic care se ataşează aparatelor de fotografiat, folosit lafotografierea obiectelor situate la distanţă mare.

televiziune în circuit închis, mijloc de examinare a urmelor infracţiunii conectat lamicroscoapele comparative, care permite efectuarea cercetării comparative în condiţiunimult superioare celor clasice. Permite şi examinarea prin suprapunere a urmelor formă.

teoria identificăii criminalistice, sistemul de noţiuni, principii şi metode care asigură baza ştiinţifică a rezolvării problemei identificării obiectelor, fiinţelor sau fenomenelor după urmele lor şi folosirea rezultatelor obţinute în activitatea judiciară.



termenul de expertiză, termenul în care trebuie executată expertiza criminalistică. Areîn vedere data pe care o fixează organul de urmărire penală sau instanţa de judecată,

pentru depunerea raportului de expertiză de către expert. Când expertiza este efectuatăde un insitut sau de un laborator criminalistic, organul judiciar nu va fixa termen deexecuţie.

teste P.S.E. (evaluatorul de stres psihologic), seturi de întrebări realizate după regulilemetodologiei P.S.E. Acestea sunt elaborate de către examinator şi constau înurmătoarele categorii de întrebări: neutre, despre fapte cunoscute ca fiind reale, întrebărila care subiectul să fie obligat să disimuleze adevărul, întrebări cu încărcătură, întrebăride control şi întrebări fictive. În procesul exminării P.S.E. cu ajutorul vocii se pot folositeste: cu întrebări generale (G.Q.T.), cu întrebări amestecate, testul sincerităţii faţă detestul minciunii, testul tensiunii de vârf, testul de compoziţie pe zone, testul de simulareşi altele.

teste preliminare, reacţia de identificare prin care se evidenţiază caracterele specificegenului căruia aparţine un material având rol orientativ pentru organizarea şidesfăşurarea operaţiilor analitice ulterioare. T. se efectuează de obicei cu ajutorulreactivilor generali sau aplicând procedee fizice generale cum sunt: încălzirea,determinarea proprietăţilor magnetice, solubilitatea în anumiţi solvenţi etc. Încriminalistică sunt folosite pentru interpretarea în timpul cercetării la faţa locului aurmelor materie găsite cu aceast ocazie (de exemplu : este sau nu sânge), sau pentruorientarea analizelor într-un anumit grup de substanţe posibil prezente în urma materie

prezentată.

teste poligraf, seturi de întrebări întocmite după regulile stabilite de metodologia poligraf. Acestea sunt: testul de bază , care cuprinde întrebări neutre, întrebări cuîncărcătură şi întrebări de control; testul cu întrebări amestecate, în care aranjamnetulîntrebărilor va fi modificat faţă de testele anterioare, iar uneori se va modifica chiar topica în cadrul întrebărilor; testul de „da“, efectuat prin instruirea subiectului pentru aspune „da“ la toate întrebările ce i se pun, inclusiv la cele relevante; testul complex deculpabilitate, care constă în pregătirea şi punerea întrebării despre un fapt fictiv denatură similar, care apare ca fiind real; testul vârfului de tensiune, care constă în

punerea unei serii de întrebări din care numai una sau câteva au legătură cu cauzacercetată.

textile (urmă de t.), materiale în a căror compoziţie intră fibre textile, naturale sauchimice, indiferent de forma în care se prezintă (fibre, fire, semifabricate, ţesături,tricotaje, confecţii etc.). Fibrele naturale provin de la animale (lână, păr, mătasenaturală) sau de la vegetale (bumbac, in, cânepă etc.), iar cele chimice pot fi artificiale(mătase artificială de diferite tipuri) sau sintetice (acrilice, poliamide, poliesterice etc.).În funcţie de natura lor, prezintă caracteristici morfologice, comportare specifică faţă dereactivi chimici şi coloranţi, precum şi spectre diferite de rotaţie vibraţie în infraroşu.Firele rezultă din asocierea mai multor fibre textile, care pot fi răsucite sau împletite.Firele se deosebesc între ele prin natura şi culoarea fibrelor componente, prin modul derăsucire. Ţesăturile se deosebesc între ele prin natura, culoarea, numărul fibrelor, tipul şimodul de răsucire ale firelor constituente, modelul ţesăturii şi prin destinaţia lor. Urmele

http://oare.t.p.se/

http://oare.t.p.se/

http://oare.t.p.se/

http://oare.t.p.se/



de produse textile pot fi constituite din materialele respective ca atare sau din fragmentede dimensiuni diferite. Urmele păstrează caracteristicile generale şi individuale alematerialului din care provin. Ele pot purta şi urme ale obiectului creator, ale modului deformare (rupere, tăiere) sau ale altor materiale cu acre au venit în contact (ulei, sânge,diferite soluţii etc.).Descoperirea urmelor se face prin observare directă cu ochiul liber sau cu ajutorul instrumentelor optice (lupe, microscoape de buzunar etc.). Ambalarealor se face în hârtie sau în material plastic, după uscarea prealabilă a celor care au fost

umede. Expertiza criminalistică a t. se face prin metode traseologice, analiză structurală,chimică, spectroscopică şi cromatografică, putându-se stabili: natura lor, culoarea,modul de formare, provenienţa, dacă prezintă asemănări calitative şi cantitative cu celeale materialului model de comparaţie, dacă provin din acesta, respectiv dacă au formatun întreg înainte de crearea urmei.

timp de înjumătăţire, timp în care jumătate din numărul total din nucleele radioactiveexistente într-un material se dezintegrează. T. este caracteristic fiecărui elementradioactiv, determinarea lui servind la identificarea elementului respectiv. Valorile t.

corespunzătoare izotopilor radioactivi se găsesc întabelate în literatura de specialitate. Încritminalistică, valoarea t. serveşte, împreună cu alte caracteristici ale radiaţiilor emisede izotopii radioactivi, la identificarea elementelor anorganice conţinute în urmeleanalizate prin metoda activării cu neutroni.

timpul în care s-a comis fapta, perioada de timp scursă din momentul punerii înaplicare a hotărârii infracţionale şi până la ieşirea din câmpul infracţional. Se poatedetermina pe baza urmelor descoperite în procesul cercetării la faţa locului. Pe bazadatelor obţinute de specialiştii criminalişti în urma examinării urmelor şi în urma

experimentelor judiciare efectuate la fatţa locului, aceştia pot furniza organelor deurmărire unele elemente cu privire la: timpul necesar efectuării unor acte pregătitoare,timpul scurs de la intrarea făptuitorului în câmpul infracţional până la ieşirea lui dinacesta, timpul consumării infracţiunii, timpul scurs din momentul consumăriiinfracţiunii până la începerca cercetării la faţa locului.

tip combinat, tip complicat de desen papilar care se divide în două snbtipuri: trideltic şiquatrodeltic. El este format din combinarea regiunilor centrale a două tipuri de desene

papilare simple: un laţ şi un cerc (bideltic) sau din două cercuri (bideltice). În primulcaz se formează subtipul trideltic, în cel de-al doilea caz subtipul quadrodeltic.

titularul semnăzurii, persoana pe numele căreia se află semnătura, fie că aceasta esteliterală, aliterală sau are o alcătuire mixtă. În cadrul expertizei criminalistice, mai întâise verifică dacă semnstura aparţine titularului şi apoi dacă a fost executată de către oaltă persoană.

toaletarea cadavrului, operaţiune tehnico-medico-legală prin care fizionomia unuicadavru este adusă aproape de aspectul din timpul vieţii. T. este o operaţiune prealabilăobligatorie efectuării identificării crintinalistice a cadavrelor cu identitate necunoscută.

toxic (urmă de t.), substanţă străină care, pătrunsă în organism, provoacă alterărifuncţionale sau lezionale, determinând o stare patologică denumită intoxicaţie. Înexpertiza criminalistică urmele de toxic sunt considerate subsţantele toxice ca atare,



soluţiile sau amestecurile acestora cu alte materiale, inclusiv alimente, prezente la loculsavârşirii infracţiunii, indiferent de forma sub care se găsesc. Pot fi de origine minerală,vegetală, animală sau de sinteză, organice sau anorganice, gaze, lichide sau solide, cusau fără culoare şi miros, vizibile sau invizibile, ca atare prezenţa lor fiind evidenţiată

prin efectele produse de ele asupra victimei sau a obiectelor de la locul săvârşiriiinfracţiunii. Descoperirea acestora se face prin observare directă, după miros sau aspect(culoare, stare de agregare), efectele produse asupra victimei sau obiectelor de la faţa

locului. Se pot folosi şi mijloace optice (lupe, microscop de buzunar, lampă de U.V.,detector de radiaţii etc.). În cazul toxicelor gazoase sau sub formă de vapori se foloseschârtii sau tuburi indicatoare, specifice fiecăruia dintre aceste toxice. Expertizatoxicologică judiciară se efectuează în laboratoare specializate, folosind metode deanaliză chimice şi fizico-chimice (cromatografice, reacţii de culoare, precipitate,spectrometrie de absorbţie, de emisie, R.M.N., de masă etc.), prin care se pot stabiliexistenţa unui toxic, denumirea lui, concentraţia, asemănarea sau deosebirea din punctde vedere al compoziţiei calitative sau cantitative cu cea a unei substanţe model decomparaţie; prin metode biologice şi biochimice se stabileşte toxicitatea urmei

respective, gradul de periculozitate al ei. Se mai pot stabili provenienţa dintr-un anumitmaterial sau dint-o anumită substanţă, dacă aceasta a putut suferi transformări înorganismul victimei, ocupaţia sau materialele esistente constant la locul de muncă alfăptuitorului sau al victimei, dacă prejudiciile create prin infracţiunea respectivă puteaufi cauzate de toxic, efectul acestuia asupra victimei sau asupra obiectelor cu care a venitin contact. Pentru evitarea pericolului de intoxicare a cejui care participă la cercetarea lalocul faptei, în caz că s-au descoperit urme de toxice, se va apela la un specialist. Deregulă, manipularea, recoltarea, ambalarea, transportarea acestor urme se vor face cugrijă deosebită, evitându-se contactul direct (tactil sau prin miros), fiind interzis

gustatul. Ambalarea urmelor de t. se face în vase din sticlă sau din material plasticrezistent la acţiunea acizilor sau a bazelor. Transportnl se va face de regulă prindelegaţi. Producerea, deţinerea şi comercializarea unor toxice (stupefiante şi unele cutoxicitate deosebită) sunt reglementate prin lege.

toxicologie judiciară, domeniu al ştiinţei criminalistice care se ocupă cu analiza,identificarea şi stabilirea caracteristicilor biochimice ale substanţelor toxice careconstituie urme criminalistice, în scopul obţinerii de probe judiciare.

toxicomanie, obişnuinţa consumării continue şi în cantităţi progresive de substanţetoxice sau alimentare (alcool), care produc stări de euforie. T. duce la apariţia unor tulburări psihice şi fizice (somatice) din ce în ce mai grave, care conduc la demenţă sauchiar la moarte prematură. După denumirea toxicului consumat, t. se numeştemorfinomanie, codeinomanie, heroinomanie, haşişomanie etc.

traductor de infraroşu, dispozitiv adaptabil la microscopul comparator care genereazăraze infraroşii sub incidenţa cărora se examinează microscopic urmele suplimentare aleîmpuşcăturii şi documentele.

trageri experimentale, trageri care se execută cu armele de foc suspecte în procesulexpertizei balistice judiciare, efectuate în încăperi anume amenajate sau la locul faptei,

prin care se urmăresc: a) verificarea stării de funcţionare a armei; b) stabilirea distanţeide la care s-a tras, a eficacităţii proiectilului etc ; c) obţinerea de goanţe şi tuburi de



cartuşe pentru eşantionarea comparativă în vederea identificării armei cu care s-a tras;d) obţinerea zgomtotului specific împuşcăturii şi înregistrarea sa pe bandă magnetică învederea identificării armei cu care s-a comis fapta penală. În timpul t., proiectilul şicartuşul pot fi filtrate cu aparate speciale care realizează între 8000 şi 1 000 000 desecvenţe pe secundă.

traiectoria persoanei în cădere, distanţa pe orizontală dintre punctul de unde cade un

corp şi locul de cădere. T. se stabileşte prin calcule matematice care permit stabilirearelaţiei dintre distanţa pe orizontală, poziţia iniţială, cea finală şi distanţa verticală pecare o parcurge corpul în cădere.

traiectoria picăturilor de sânge, traiectoria parcursă de o picătură de sânge care seloveşte de o suprafaţă netedă. În asemenea situaţii conturul petei are forma unei elipse,iar unghiul sub care picatura atinge suprafaţa poate fi determinat cu aproximaţie. Deexemplu: după ce a parcurs traiectoria „T“, o picătură de sânge formează o pată cusuprafaţa „S“, planul traicctoriei fiind perpendicular pe „S“. Dacă sunt măsurate valorile

a şi b a1e petei sub formă de elipsă, proporţia dintre a şi b este egală cu sinusulunghiului q, format de suprafaţa suportului cu tangenta la traiectoria picăturii. Astfel,

dacă b=9 şi a=15, sin q60,0

15

9==

şi q=37° (aproximativ).

traiectoria proiectilului, v. elemetele tragerii.

traseograf, dispozitiv mecanic în care este priens un instrument cu lamă: cuţit, daltă,şurubelniţă topor etc. Prin înclinări la diverse unghiuri şi prin apăsări de forţe diferite

ale instrumentului montat în traseograf, lama este purtată pe a suprafaţă pe care secreează striaţii experimentale ale instrumentului, în vederea identificării obiectuluicreator du urme.

traseologie, domeniu al criminalisticii care are ca obiect elaborarea metodelor şistabilirea mijloacelor tehnice de descoperire, fixare, ridicare şi examinare a urmelor create de instrumente folosite la comiterea unei infracţiuni.

trăsătură dinamică, v. semnalment dinamic.

trăsătură grafică, v. semn grafic.

trăsătură specială statică, v. semnalment special static.

trăsătură statică, v. semnalment static.

trărsături intersectate, trăsături (de regulă grafice) care se intersectează. Constatareaunei succesiuni anormale a trăsăturilor ce se intersectează constituie un elementconcludent al modificării actului prin adăugire ori a preexistenţei semnăturii pe acel act.

În mod normal, t. ulterioare trebuie să se suprapună peste cele anterioare, deoarece, înmod logic, rândul care urmează se scrie după cel precedent, iar semnătura se execută lasfârşitul textului. Când însă această ordine firească se încalcă, astfel încât trăsăturilerândului anterior se află deasupra celui ce urmează, sau t. ultimului rând al textului apar

http://cadere.t.p.in/



http://netedd.in/

http://act.in/

http://act.in/


http://netedd.in/

http://act.in/

http://act.in/



pestee trăsăturile care alcătuiesc semnătura, înseamnă că acel rând sau întregul text s-ascris ulterior. Posibilitatea determinării ordinii de executare a t. depinde de situaţiileconcrete cercetate, precum şi de procedeele tehnice aplicate. În locul intersecţiei a douătrăsături au loc o serie de transformări fizico-chimice generate de acţiunea mecanică ainstrumentului scriptural şi de interacţiunea materialelor de scriere între ele, pe de o

parte, şi între acestea şi hârtie, pe de altă parte (absorbţie, difuzie, osmoză etc.). Dintrefactorii care iufluenţează imaginea intersecţiei trăsăturilor se notează calitatea hârtiei,

îndeosebi gradul de încleiere, modul de finisare (satinarea) şi starea suprafeţei; genulinstrumentului scriptural, în special forma vârfului; natura materialelor de scriere,culoarea, intensitatea acestora; condiţiile concrete de scriere (ritmul scrierii, viteza deexecuţie a celor două trăsături, gradul de presiune, orientarea t., înclinareainstrumentului scriptural); intervalul de timp scurs între executarea primei t. şi a celeiulterioare. Elementele mai tipice care atestă ordinea cronologică de executare a două t.sunt următoarele: contiunitatea trăsăturii superioare, implicit întreruperea celeiinferioare; deplasarea unor particule din materialul trăsăturii anterioare pe direcţiamişcării instrumentului scriptural cu care se execută trăsătura ulterioară; inundarea - în

cazul scrierii cu cerneală - a trăsăturii aflate dedesubt, care se manifestă prin lăţireatrăsăturii de deasupra în zona intersecţiei. Un rol important în stabilirea ordinii deexecuţie a t. î1 au experimentările prealabile, făcute în afara cazului cercetat, precutn şiîn legătură cu speţa anume ce se cere elucidată. În cadrul experimentărilor se va încercasă se reproducă, pe cât posibil mai exact, elementele şi condiţiile intersecţiei în litigiu:hârtie, materiale de scriere, instrumente scripturale, orientarea trăsăturilor, viteza descriere, presiune, interval de timp între executarea trăsăturilor etc. Când împrejurările

permit, este bine ca o parte a experimentărilor să se facă pe actul suspect de fals. Studiulintersecţiei t. impune, în primul rând, folosirea largă a microscopnlni, inclusiv a celui

stereoscopic. O importanţă deosebită o are iluminarea intersecţiei. Este indicat cafasciculul de lumină să fie orientat din diferite părţi şi sub diverse unghiuri de incidenţă,alegându-se poziţia optimă, care relevă în gradul cel mai înalt succesiunea. Ca tehnicide stabilire a succesiunii trăsăturilor intersectate se mai pot utiliza: macro’fotografia cuajutorul filtrelor de lumină, prin care se diferenţiază tenta (cromtatică a t.;macrofotografiaîn radiaţii ultraviolete (cu iluminare verticală), când una dintre trăsăturieste executată cu creion care conţine grafit cu un înalt grad de reflexie a acestor radiaţii;analiza prin luminiscenţă; spectrofotometria de reflexe; copierea trăsăturilor pe un altsuport (hârtie, materiale foto, peliculă de polivinil etc.), ocazie cu care t. de deasupraapare continuă, iar cea aflată dedesubt discontinuă; tratarea locului intersecţiei cu vaporide amoniac sau acizi concentraţi (azotic, clorhidric, tricloracetic) care, prin reacţiiledate, poate evidenţia inundarea materialului de scriere din trăsatura de deasupra saucontinuitatea acesteia. Alterarea actului prin adăugiri poate fi constatată şi prinexaminarea intersecţiei scrisului cu îndoiturile hârtiei. Plierea repetată a hârtiei duce ladeteriorarea încleierii acesteia, la deranjarea fibrelor şi, deci, la mărirea gradului deabsorbţie pe liniile îndoiturilor. Când toate părţite actului sunt scrise deodată, materialulde scriere va prezenta acelaşi aspect de-a lungul întregii îndoituri. Adăugirea unui scris

pe un asemenea act va fi marcată fie de întreruperea trăsăturii în locul intersectiei, fie, încazul scrierii cu cerneală, de difuzia acesteia.

trideltic, subtip de desen papilar cu trei delte care face parte din tipul combinat.

trifurcaţie, creastă papilară care într-un punct se ramifică în trei braţe. Constituie un



detaliu caracteristic de identificare într-o amprentă.

trusă antropologică, valiză în componenţa căreia intră: şublere (de dimensiuni mari şimedii), orbitometru, ruletă, palatometru, dermatometru, pelvimetru (mare şi mic) şidinamometru. T. poate fi folosită pentru executarea de examinări antropometrice la:cadavre, urme de natură osteologică, reconstrucţia trăsăturilor morfofizionomice alecraniului, efectuarea de cercetări ale obiectelor de uz vestimentar şi examinarea urmelor

formă create pe diferitele părţi ale corpului omenesc.

trusă criminalistică, valiză, geantă sau cutie special amenajată în care se ţin aparate,instrumente, alte obiecte şi substanţe de primă necesitate, folosite în exercitareaatribuţiilor tehnico-criminalistice la faţa locului şi în alte împrejurări care implică

participarea criminalistului. În raport cu natura instrumentelor pe care le conţin, truselecriminalistice se împart în două grupe: truse universale, utilizate pentru executareaoperaţiunilor tehnico-criminalistice de bază; truse cu destinaţii speciale, utilizate pentruexecutarea unei anumite operaţiuni tehnicocriminalistice.

trusă criminalistică cu destinaţie specială, valiză, geantă sau cutie special amenajatăcare conţine aparate, instrumente, substanţe strict necesare pentru executarea uneianumite operaţiuni tehnico-criminalistice. Principalele t. sunt: trusă foto; trusă cusubstanţe chimice pentru marcare; trusă pentru examinarea cadavrelor neidentificate;trusă cu reactivi pentru testarea stupefiantelor; trusă de film; trusă pentru microurme.

trusă criminalistică universală, valiză sau geantă special amenajată care conţineaparate, instrumente, alte obiecte şi substanţe necesare pentru executarea principalelor

operaţiuni tehnico-criminalistice în procesul cercetării la faţa locului. Instrumentarul t.este grupat astfel: instrumentar pentru orientare în teren, pentru marcarea loculuicercetat şi pentru executarea de măsurători; instrumentar pentru căutarea, descoperirea,relevarea, transferarea şi ridicarea urmelor; instrumentar pentru executarea mulajeior;iustrumentar pentru amprentarea persoanelor; instrumentar pentru întocmirea schiţei şi adesenelor; alte instrumente cu utilizări diverse.

trusă pentru examinarea cadavrelor neidentificate, trusă criminalistică cu destinaţiespecială conţinând instrumentar, substanţe şi materiale pentru toaletarea şi restaurareafizionomiei cadavrului, precum şi pentru operaţiile de identificare ale acestuia.

trusa film, trusă criminalistică cu destinaţie specială pentru protecţia şi pentrutransportul în teren ale aparaturii şi ale instrumentarului necesar executării filmului

judiciar sau a videofilmării. T. conţine: aparatul de filmat sau videomagnetofonul,accesoriile acestora, materiale fotosensibile sau benzi magnetice.

trusa foto, trusă criminalistică cu destinatţie specială pentru protecţia şi pentrutransportul în teren ale aparaturii şi ale instrumentarului necesar executării fotografiei

judiciare. T. conţine: aparat fotografic, obiective diferite, teleobiectiv, fir declanşator,exponometru, parasolar, filtre diferite, casete cu material fotosensibil, şină de glisare.

trusă pentru microurme, valiza care conţine un dispozitiv electric cu ventilator care-

aspiră microurmele printr-o tijă direct pe o bandă de scotch, unde se produce şi

http://criminalis-tici.cu/

http://criminalis-tici.cu/



protejarea lor cu o peliculă adezivă. Dispozitivul este dotat cu un microscop monocular şi cu o sursă de luminat care permit examinări preliminare necesare descrierii lor în

procesul verbal de cercetare la faţa locului. T. mai conţine un redresor pentru încărcareaacumulatorului şi un set de sonde interschimbabile ce se folosesc în funcţie de specificullocului de unde se recoltează microurmele.

trusă cu reactivi pentru testarea stupefiantelor, trusă criminalistică cu destinaţie

specială, conţinând seturi de tuburi cu reactivi pentru verificarea stupefiantelor şi pungi pentru recoltarea substanţelor cercetate.

trusă pentru relevarea urmelor de metale, valiză în care se găsesc sprayuri cu soluţiirelevatoare şi o lampă U.V. de intensitate mare, cu ajutorul căreia se pot pune înevidenţă urmele lăsate de obiectele metalice pe pielea umană.

trusă cu substanţe chimice pentru marcare, trusă criminalistică cu destinaţiespecială, conţinănd substanţe chimice de marcare a diferitelor obiecte sau valori,

precum şi mijloacele tehnice necesare preparării şi aplicării acestor substanţe şiverificării rezultatelor obţinute.

tub de cartuş, piesa care uneşte elementele componente ale cartuşului, protejeazăîncărcatura de pulbere şi asigură obturaţia gazelor în timpul tragerii, împiedicândscăparea lor din canalul ţevii pe la culată. Tuburile de la cartuşele pentru armele de tipmilitar sunt metalice, iar cele pentru armele de vânătoare sunt confecţionate, în marealor majoritate, din carton, cu excepţia părţii inferioare, care este metalică. Se distingtuburi cilindrice al căror diametru interior coincide cu calibrul armei şi tuburi în formă

de sticlă, la care numai gâtul are diametrul egal cu calibrul armei. În partea de jos atubului se află locaşul pentru montarea capsei, care este unit cu cavitatea interioară atubului prin orificiile de amorsare, care servesc la transmiterea flăcării de la capsă laîncărcătura de pulbere.

Ţ

ţeava armei, parte principală a armei, de care depind calităţile balistice ale acesteia. Laarmele de tip miltar, ţeava se compune din camera cartuşului (detunător) şi partea ghin-

tuită, unite între ele prin conul de racordare. La armele de vânătoare cu ţeava lisă, sedistinge o primă parte a acesteia de formă tronconică şi o a doua parte cilindrică. Uneleţevi sunt strangulate la gură (construcţie Shoke), pentru obţinerea unui efect de gruparemai pronunţată a alicelor.

Uunghiul de câmp al imaginii, unghiul format în centrul optic al obiectivului aparatului

fotografic de dreptele care unesc acest centru cu extremităţile diagonalei câmpuluiimaginii înscris în cercul de claritate sau cu mijloacele laturilor cadrului imaginii.Valoarea u. variază în funcţie de obiectiv şi este determinată, în principal, de distanţafocală şi de deschiderea utilă ale obiectivului fotografic. În general, valoarea u. la



majoritatea obiectivelor fotografice este cuprinsă între 30° şi 45°, valori mult mai marisau mai mici fiind întâlnite la obiective cu destinaţii speciale.

unghiurile de impact al glonţului, unghiurile formate de linia traiectoriei glonţului cu planul orizontal, cu planul vertical şi cu planul ţintei în punctul de contact al glonţuluicu ţinta. Valorile u. sunt folosite ca bază de calcul în aplicarea metodelor dedeterminare a direcţiei de tragere şi de stabilire a locurilor în care s-au aflat trăgătorul şi

persoana în care s-a tras, în momentnl tragerii.

unghiul mersului, unghiul format între axa longitudinaliă a urmei piciorului sau aîncălţămintei şi linia direcţiei de mers. U. este specific fiecărei persoane, el poate fidiferit de la un picior la celălalt ale aeleiaşi persoane şi constituie un element esenţial şiconstant al cărării de urme care este valorificat în procesul identificării criminalistice.

urmă, orice modificare materială, produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor,mijloacele folosite şi elementele componente ale mediului în care şi-a desfăşurat

activitatea infracţională. În sens larg, prin urmă unii autori înţeleg cele mai variateschimbări care pot interveni în mediul înconjurător, ca rezultat al acţiunii infractoruluisau totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârşirea uneiinfracţiuni. Se emit păreri în literatura de specialitate potrivit carora prin urmă, în sensrestrâns, se înţelege reprezentarea structurii exterioare a unui obiect sau a uneisubstanţe.

urmă de adâncime, urmă care se formează prin modificarea în profunzime a formeiobiectului primitor în locul de contact cu cel creator, ca urmare a comprimării. În

numeroase cazuri urmele de adâncime conţin atât porţiuni statice, cât şi dinamice subformă de striaţii. De exemplu, fundul urmei create de încălţăminte va reda conturultalpii San tocului (portiuni statice) iar rnarginile vor reproduce sub forma de striaţiicaracteristice ale muchiei tălpii (porţiuni dinamice).

urmă biologică, urmă materie care provine de la vieţuitoare (om, animale, plante). Deexemplu: sânge, ţesuturi, fire de păr, seminţe, frunze etc.).

urmă de cauciuc, v. material plastic.

urmă concepţională, urmă stocată în memoria unei persoane cu privire la un faptseăvârşit, perceput şi memorat de subiect sau de către alte personae, care permitefondarea declaraţiilor învinuitului, inculpatului, martorului, minorului şi părţii vătămate,

precum şi a reacţiilor prezentate de subiect în timpul testării la poligraf şi cu ajutorulvocii.

urme create de fenomene, totalitatea modificărilor produse la faţa locului în procesulincendiilor, exploziilor sau catastrofelor. De exemplu: urme caracteristice descurtcircuit; urme create de scurgerea curentului de înaltă tensiune; modificările produseîn atmosferă de unele explozii etc.

urmă dinamică, urma formată în procesele de alunecare şi de frecare ale suprafeţelor obiectului creator şi ale obiectului primitor de urmă. În această categorie se includ



urmele create de: plinurile dintre ghinturile ţevii armei pe glonţ; neregularităţile tăişuluiunui cuţit sau topor pe suprafaţa obiectului tăiat; deraparea roţilor autovehiculelor;urmele de dinţi şi, după studii mai recente, chiar şi urmele lăsate de desenul papilar.

urmă formată prin ardere, modificare produsă la locul săvârşirii infracţiunii prin prezenţa de resturi carbonizate sau cenuşi ale unor corpuri sau substanţe de naturăorganică. U. prezintă interes în identificarea critninalistică întrucât permite stabilirea

fenomenului care a avut loc şi, după caz, determinarea substanţei antrenate în procesulde combustie.

urmă formată prin topire, modificare produsă la locul săvârşirii infracţiunii prin prezenţa unei topituri, de regulă resolidificată prin răcire şi mai rar în stare de substanţălichidă. De exemplu: picături de metal topit, de ceară de lumânare, de material plasticetc. Urma creată prin topirea conductorilor electrici în procesul unui scurt-circuit areaspect caracteristic şi se numeşte perlare. U. prezintă interes în identificareacriminalistică întrucât permite stabilirea substanţei solide din care s-a format şi a

fenomenului care s-a produs.

urmă formă, urmă produsă prin modificarea formei corpurilor primitoare ca rezultat alacţiunii factorilor creatori. Este, în general, o reproducere a construcţiei exterioare aacestora. Forma, împreună cu toate caracteristicile sale, are rolul principal înidentificarea factorului creator. U. poate fi rezultatul apăsării, ruperii, imprimării,lovirii, tamponării, frecării, stropirii etc. În categoriea urmelor formă se includ şi urmelecreate prin căderea de substanţă lichidă, semilichidă sau vâscoasă de la înălţimi diferite,sub diverse unghiuri, viteze şi presiuni (picături de sânge, urină, apă, ulei, benzină,

vopsea etc.). Examinarea acestor urme oferă date în legătură cu direcţia, înălţimea,viteza, timpul şi modul de consumare a actelor care le-au produs.

urmă lăsată de animale, urmă creată în câmpul infracţiunii prin modificările produsede copite, gheare, coarne, aripi, colţi şi parţial de pene, păr, produse biologice, precumşi urmele de miros.

urmă lăsată de obiecte, totalitatea modificărilor produse la locul săvârşirii infracţiuniide obiectele folosite în comiterea faptei. În această categorie intră urmele lasate de:obiectele de încălţăminte, obiectele de îmbrăcăminte, instrumentele de spargere sau descriere, vehicule, noduri şi legături, armele de foc, de maşinile de scris, magnetofoane,video- magnetofoane, aparate de fotografiat şi de filmat.

urmă lăsată de om, totalitatea modificărilor , produse ca urmare a contactului corpuluiomenesc cu obiectele din mediul înconjurător, precum şi din mişcările complexe aleacestuia iniţiate, deliberate şi coordonate de activitatea cerebrală. Din această categoriefac parte: modificările produse din contactul mâinilor, picioarelor, feţei, dinţilor,

buzelor şi a altor părţi ale corpului cu obiectele din câmpul infracţional, produsele biologice de natură umană, vocea si vorbirea, scrisul, modul specific de executare anodurilor şi legăturilor, urmele de miros, etc.

urmă lăsată de vegetale, totalitatea modificărilor produse în câmpul infracţional defrunze, ramuri, seminţe şi de vegetale prelucrate (cafea, tutun, iasca etc.), precum şi



resturi materie din aceste vegetale, produse biologice de origine vegetală.

urmă în litigiu, urmă lăsată la locul comiterii infracţiunii de către făptuitor sau victimă,de obiectele folosite la comiterea infracţiunii, de cele care sunt produsul infracţiunii.Prin expertiza criminalistică a u. se poate ajunge la indentificarea persoanei, aobiectului sau a fenomenului creator.

urmă materie, produse, substanţe sau particule de natură organică sau anorganicăaparute în procesul săvârşirii unei infracţiuni care, prin compoziţia şi aspectul lor, potavea importanţă criminalistică. Din această categorie fac parte: urmele biologice denatură animală şi vegetală, urmele de produse petroliere, urmele de materiale plastice,urmele de vopsea, urmele de metale, urmele de sol, urmele de natură pulverulentă,urmele de sticlă, urmele de hârtie, urmele de cerneluri, tuşuri şi pastă de scris, urmele de

produse textile, urmele de substanţe toxice, urmele de incendii şi cele de explozii.

urmă de natură anorganică, urmă de substanţă chimică în molecula căreia nu există

atomi de carbon.

urmă de natură organică, urmă de substanţă care contine în molecula sa atomi decarbon legaţi între ei, de hidrogen, azot, oxigen, sulf, clor etc. Provin de obicei dinorganismele vii. Ex.: proteine, glucide, lipide, hidrocarburi etc.

urmă poziţională, schimbarea poziţiei iniţiale a obiectelor şi a lucrurilor care aulegatură cu comiterea unei infracţiuni. De exemplu, descoperirea la locul faptei a uneiuşi întredeschise sau ceasul spart la o anumită oră constituie urme poziţionale. Această

categorie de urme este mai puţin valorificată.urmă sonoră, urma creată de emisia vocală sau de zgomotul diferitelor obiecte în

procesul de mânuire a lor. Caracteristicile generale şi individuale ale acestora potconduce la identificarea sursei de emisie. Din această categorie fac parte: urmele sonoreale vocii şi vorbirii, urmele sonore ale împuşcăturii, urmele sonore ale maşinilor descris, urmele sonore ale încălţămintei, urmele sonore ale monedelor false etc.

urmă statică, urmă formată în situaţia în care cele două corpuri - corpul creator şicorpul primitor de urmă - intră în contact prin apăsare, lovire sau tamponare, fără casuprafeţele să alunece între ele. De exemplu: urma tălpii încălţămintei rămasă pe

pământ moale, forma crestelor papilare, conturul instrumentelor de forţare imprimat întocul uşii, conturul dinţilor pe pielea victimei, forma reliefului benzii de rulare aanvelopelor pe nisip, praf sau asfalt fac parte din categoria urmelor statice.

urmă de suprafaţă, urmă care apare ca rezultat al unor depuneri sau al unor preluări desubstanţă de pe suprafaţa unui obiect care vine în contact cu alte obiecte, fară a schimbaforma corpului purtător. Acestea pot fi de stratificare, atunci când obiectul creator depune pe obiectul primitor un strat dintr-o substanţă oarecare, şi de destratificare,atunci când un obiect ridică de pe obiectul primitor un strat fin de substanţă care se afla

pe acesta. Urmele dee stratificare sau de destratificare pot fi vizibile sau invizibile(latente). Tot în cadrul urmlor de suprafaţă trebuie incluse şi acelea care redau conturulunui obiect ca urmare a protejării locului ocupat de acesta. De exemplu: tabloul,



covorul, tapiţeria sau alt obiect va lăsa pe suprafaţa unde a stat conturul său, printr-oculoare mai deschisă faţă de restul suprafeţii asupra căreia a acţionat fumul, caldura,lumina şi alţi factori degradanţi.

urme create pe scoarţa cerebrală, v. modificări la nivelul scoarţei cerebraleproduse în percepţia tabloului infracţional.

urmele principale ale împuşcăturii, urme create de proiectil sau de părţi ale acestuia, prin străpungere, formarea unei înfundături (canal orb) sau prin atingerea lui tangenţială(ricoşeu). În primul caz, urma se constituie din orificiul de intrare, eventual din canal,dacă obiectu1 este mai gros, şi din orificiul de ieşire. În a doua situaţie există numaiorificiul de intrare şi canalul înfundat (orb). Orificiul de intrare, care, în genere,corespunde cu diametrul proiectilului, are, de regulă formă circulară şi se caracterizează

prin lipsă de material şi margini orientate pe direcţia de pătrundere a proiectilului.Orificiul de ieşire este, de obicei, mai mare decât cel ce intrare şi are marginile orientateîn afară. Delimitarea certă a orificiilor de intrare şi de ieşire se poate face pe baza

stabilirii factorilor suplimentari ai împuşcăturii. În cazul armelor de vânătoare seformează un singur orificiu de intrare când se trage de la distanţă mică şi mai multeorificii când distanţa este mai mare, din cauza dispersiei alicelor. În funcţie de condiţiileconcrete de tragere, orificiile de intrare şi de ieşire pot prezenta şi forme atipice. Astfel,în unele materiale textile (tricotate) şi elastice poate să nu apară lipsă de material,orificiul de intrare să nu aibă formă circulară şi să nu fie mai mic decât cel de ieşire.Aceste aspecte au loc îndeosebi când se trage cu ţeava lipită sau de foarte aproape, când

proiectilul este deformat ca urmare a ricoşeului sau când se trage cu o armă cu ţeavaretazată ori de construcţie meşteşugărească şi cu muniţie necorespuzătoare. Uneori

proiectilul se fragmentează, formând mai multe orificii de intrare de formă neregulată.

V

„valul curioşilor“, termen folosit pentru persoanele aflate la locul unde s-a săvârşit oinfracţiune sau în apropierea acestuia şi care, din curiozitate, pătrund sau încearcă săintre în câmpul infacţiunii, putând astfel să distrugă, în totalitate sau în parte, urmele şisă creeze altele. De aceea, paza locului faptei şi îndepărtarea curioşilor sunt printre

primele măsuri care se iau în astfel de cazuri, oprind astfel pătrunderea la faţa locului a

aşa-zisului „val al curioşilor“.

variabilitatea scrisului 1. Proprietatea scrisului unei persoane în care apar caracteristicigrafice diferite şi, mai ales, forme sau particularităţi constructive ale aceluiaşi semngrafic. 2. Proprietatea unei persoane de a realiza două sau mai multe variante de scrissau de semnătură. În acest sens, se pot nota scrierea foarte îngrijită a unor acte (diplome,certificate ş.a.), scrierea desenatorilor tehnici, a contabililor, scrierea obişnuită cu mânastângă, scrierea într-o limbă străină, semnarea în mod diferit, în raport de natura actuluietc. Noile variante ale scrisului apar, de regulă, după consolidarea variantei de bază, a

scrisului cursiv; obişnuit. Gradul de deosebire dintre varianta priucipală şi variantelesuplimentare diferă de la caz la caz, uneori fiind atât de pronunţat încât cu greu se poateaprecia dacă provin de la aceeaşi persoană. Varietatea caracteristicilor grafice şi ascrisului în ansamblul său nu impietează însă asupra identificării scriptorului. Ea trebuieavută în vedere de către expert atât în faza comparării scrisurilor, cât şi în faza aprecierii



caracteristicilor constatate. În felul acesta se va face distincţia între deosebirile graficedatorate executării a două scrisuri de către persoane diferite şi deosebirile datoratevariabilităţii scrisului aceleiaşi persoane.

vechimea actului, problemă ce se pune în situaţia în care trebuie stabilită data reală lacare s-a întocmit un act sau o parte a acestuia. Pentru stabilirea vechimii relative aactului se întreprind două genuri de cercetări: unele referitoare la metamorfoza

materialelor de scriere, la schimbările suferite de acestea în funcţie de timpul scurs de laîntocmirea actului şi altele referitoare la anacronisme. Sub primul aspect, este de reţinutmai întâi că hârtia care serveşte ca suport pentru materialele de scriere oferă relativ

puţine indicii asupra datei întocmirii actului (grad de îngălbenire etc.). La aceasta seadaugă faptul că un scris recent se poate executa pe o hârtie foarte veche sau pe o hârtieînvechită artificial. În ceea ce priveşte materialele aplicate prin scriere pe hârtie, trebuiemenţionat mai întâi faptul că creionul simplu de grafit, creioanele colorate, trăsăturileexecutate prin intermediul hârtiei copiative nu prezintă metamorfoze notabile, de naturăsă furnizeze elemente asupra vârstei lor. Celelalte materiale de scriere, îndeosebi

cernelurile, oferă o serie de indicii de constatare a vechimii actelor. E1e suntsusceptibile de transformari odată cu trecerea timpului, dar trebuie reţinut că acestetransformări depind şi de alţi factori, de care trebuie sa se ţină seama la aprecierea dateiîntocmirii actului. Ca elemente constatabile, de natură să ofere informaţii asupratimpului de când cerneala este aplicată pe hârtie, se pot nota nuanţa de culoare (gradulde oxidare), solubilitatea, copiabilitatea, viteza de reacţie la tratarea cu diverşi reactivichimici, migrarea clorurilor sau sulfaţilor în stratul hârtiei. Anacronismele într-un act

pot fi relevate de numeroase elemente ale acestuia: hârtia, materialul de scriere,instrumentul scriptural folosit, ortografia, evoluţia şi aspectul scrisului, conţinutul

actului, carcterele dactilografice, impresiunea de ştampilă, timbrul aflat pe act ş.a. Toateacestea pot fi în neconcordanţă cu data înscrisului, fie că ele nu existau în acea perioadă,fie că aveau altă formă, alte particularităţi, fie că împrejurarile despre care semenţionează în act nu avuseseră loc san nu puteau fi cunoscute. Importante elemente dedeterminare relativă a datei întocmirii actelor le pot oferi şi textele dactilografiate. Seştie că mecanismele şi piesele maşinilor de scris se dereglează, se uzează în cursulexploatării lor. Momentul apariţiei defecţiunilor şi irtervalul de timp cât au durat acestease constată prin analiza actelor dactilografiate în perioada când se presupune că s-aîntocmit actul în litigiu. Constatarea unor neconcordanţe evidente va atesta irealitateadatei inserate în actul supus examinării. Nu mai puţin importante, ca surse dedeterminare a vechimii actului, sunt timbrele şi mărcile. În funcţie de data emiterii şi detimpul cât s-au aflat în circulaţie, ele pot furniza indicii preţioase asupra posibilităţii sauimposibilităţii întocmirii actului la data inserată în el. Existenţa pe un act a unor timbresau a unor mărci care însă nu fuseseră emise la data pe care o poartă acel act constituieo dovadă peremptorie a fictivităţii sale. Valoarea potenţială a oricăruia dintre criteriilede mai sus se poate fructifica numai dacă cercetătorul se află în posesia unor colecţii câtmai complete de hârtie, de instrumente scripturale, de texte dactilografiate, de ştampile,de timbre etc., cunoscând în acelaşi timp datele când ele au apărut sau au încetat să fiefabricate ori emise.

vechimea împuşcăturii, stabilirea datei când s-a tras ultima oară cu arma, după urmelerămase pe şeava acesteia. Elementele care se iau în consideraţie sunt: eventualul mirosde pulbere arsă, modificările aspectului exterior şi ale compoziţiei chimice a



reziduurilor rămase în arma tragerii, prezenţa şi intensitatea coroziunii în interiorul ţevii.Toate aceste aspecte depind însă de mai mulţi factori, cum ar fi: faptul dacă dupătragere arma a fost san nu curăţată, condiţiile în care aceasta a fost păstrată (temperaturaşi umiditatea aerului, agenţi chimici etc.), faptul dacă în momentul ridicării ei pentrucercetări capetele ţevii au fost înfundate cu vată sau cu un alt material, natura pulberiifolosite ş.a. La o ţeavă curăţată şi unsă după ultima tragere se pot lua în calcul gradul devâscozitate a unsorii, precum şi cantitatea depunerilor de praf ori a altor corpuri străine.

Examinările fizico-chimice se fac direct la capetele ţevii, precum şi pe urmele prelevatedin interiorul acesteia, de obicei cu vată înfăşurată pe vergea.

verificarea expertizei criminalistice, activitatea de verificare a unei expertize de cătreorganul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată care a dispus-o. V. se referăla completitudinea răspunsurilor expertului, adică în ce măsură acesta a răspuns sau nula toate întrebările, la metodele ştiinţifice folosite de expert, precum şi la faptul dacă aufost respectate întocmai normele legale care reglementează activitatea de expertiză.

verificarea ipotezelor, v. verificarea versiunilor.

verificarea versiunilor, activitate care are ca obiectiv verificarea versiunilor criminalistice. V. se face în mod paralel, iar nu consecutiv, considerând aprioric că unasau alta dintre ele este mai probabilă. O versiune se consideră verificată de realitateafaptelor atunci când ea a rămas singura valabilă, veridicitatea ei nefiind contrazisă deniciun material al cauzei, iar celelalte au fost înlăturate motivat pe parcursul verificării.La stabilirea ordinii executării activităţilor pentru verificarea versiunilor se va ţineseama să se acorde prioritate celor care au ca scop fixarea urmelor şi a altor mijloace

materiale de probă care pot să se schimbe ori să dispară, împiedicarea săvârşirii altor infracţiuni, a dispariţiei persoanelor bănuite etc. Tot ca prioritate se vor executa şiactivităţile ale căror rezultate au importanţă pentru toate versiunile elaborate sau pentruo parte dintre acestea.

versiunea criminalistică, rezultatul unui proccs de gândire în cadrul căruia, pe bazadatelor faptice stabilite la un moment dat, a cunoştinţelor şi a experienţei organului deurmărire penală, se elaborează presupuneri cu privire la un anumit fapt sau la mai multecare au importanţă pentru cauză. V. este deci o presupunere bazată pe datele existente încauză, pe cunoştinţele şi pe experienţa organului de cercetare penală. Ea nu excludeexistenţa altor posibilităţi de explicare a faptelor la care se circumscrie. V. poate fi justăsau injustă. Numai o versiune justă este verificabilă. O versiune este justă atunci când

presupunerea este corect formulată, logică şi se confirmă prin verificări. Uneori sefoloseşte în loc de v. termenul de ipoteză.

videofonograma judiciară 1. Sistemul tehnico-ştiinţific de captare, de imprimare şi deredare a imaginii şi a sunetului infracţiunii, folosită în scopul prevenirii şi descopeririiunor asemenea fapte, identificării făptuitorilor şi dovedirii vinovăţiei. 2. Bandamagnetică pe care s-au înregistrat în totalitate sau în parte imaginea şi sunetul unor scene infracţionale în timpul comiterii faptei sau în cursul procesului penal ori civil. V.

poate fi folosită la fixarea situaţiei şi a urmelor din câmpul infracţional, la constatareaunor fapte penale, la fixarea reconstituirii, a experimentelor, a procesului de prezentarespre recunoaştere, a declaraţiilor învinuitului, inculpatului, martorului, părţii vătămate, a

http://criminalistice.v.v.se/








confruntării, a unei examinări psihiatrice sau psiholog,ice, pentru examinaxea înlaboratoarele de expertiză criminalistică şi în scop didactic.

video magnetofon, v. magnetoscop.

viteza iniţială a proiectilului, viteza de deplasare a proiectiluli la ieşirea din ţeavă înmomentul încetării presiunii gazelor asupra lui. Ea depinde de valoarea presiunii

gazelos şi de durata acţiunii acestora. La rândul ei, presiunea gazelor este în funcţie defelul pulberii, de greutatea încărcăturii şi de lungimea ţevii.

viteza scrisului, caracteristică generală legată direct de dinamica scrierii, deautomatismul mişcărilor şi de cursivitatea redării semnelor grafice. Tempoul de scriere,care poate fi rapid, mediu sau încet, se determină în funcţie de configuraţia semnelor grafice, de modul cum sunt începute, terminate şi legalte între ele, de poziţia trăsăturilor însoţitoare etc. Ritmul accelerat de scriere, spre exemplu, se caracterizează princontinuitatea mişcărilor, simplificarea construcţiei literelor, legarea semnelor grafice,

deplasarea spre dreapta a barelor şi a semnelor diacritice, prin tendinţa de spaţiere şi dedilatare sau de filiformizare a scrisului, precum şi printr-o intensitate redusă a apăsăriiîn procesul scrierii.

vizare fotografică, acţiune tehnico-fotografică de dirijare a aparatului fotografic înscopul de a realiza încadrarea în câmpul imaginii a subiectului de fotografiat în limiteledorite şi punerea la punct a obiectivului pentru a asigura claritatea imaginii.

vizor fotografic, dispozitiv optic al aparatului fotografic care permite încadrarea, după

dorinţă, în câmpul imaginii a subiectului care interesează şi obţinerea clarului imaginii prin punerea la punct a obiectivului fotografic. Vizoarele fotografice se împart în douămari categorii: vizoare sistem reflex mono-obiectiv, la care vizarea se face prin obiectiviar axa optică a vizorului coincide cu axa optică a obiectivului, şi vizoare sistem reflexcu două obiective sau cu vizare directă, la care axa optică a vizorului nu coincide cu axaoptică a obiectivului, producând efectul cunoscut sub denumirea de eroare de paralaxă.Cele mai indicate pentru efectuarea fotografiei judiciare operative sau de examinaresunt vizoarele sistem reflex mono-obiectiv.

vocea, rezultatul vibraţiilor periodice ale presiunii aerului în cavităţile supraglotice, cu participarea mecanismului liguo-palatal. În criminalistică v. face obiectul cercetărilor ştiinţifice în vederea identificării vorbitorului.

vocogramă, reprezentarea grafică a undei sonore a vocii şi a vorbirii. V. poate fi: înbandă lată , care permite cercetarea pe verticală a frecvenţei formanţiale şi pe orizontalăa duratei; în bandă îngustă , care permite examinarea notei fundamentale, a armonicilor şi a frecvenţei tonului fundamental; în secţiune, care oferă date despre amplitudinea înfuncţie de frecventă la un moment preselecţionat; tridimensională (de contur), în careliniile de contur sunt trasate 1a intervale de 6 dB, descriind o reprezentare topografică şicare asigură o gamă mai mare a discriminării amplitudinii.

volută, v. semn grafic.



vopsea (urmă de v.), dispersie peliculogenă în care faza dispersată este o suspensie de pigmenţi şi de materiale de umplutură într-un lichid (ulei, sicativ, apă, răşină etc.) careare proprietatea de a colora şi de a acoperi diferite suporturi. Urmele criminalisticeconstituite din vopsele sunt considerate vopselele ca atare, fragmente de pelicule devopsea desprinse de pe suporturi sau urme (ştersături, praf) de vopsea rezultate în urmaimpactului suportului purtător de vopsea cu alte obiecte, care reprezintă obiectulinfracţiunii sau au vreo legatură cu infracţiunea comisă, găsindu-se la locul săvârşirii

acesteia. Sub denumirea generică de urme de vopsele se înţeleg urmele de lacuri,emailurile, grundurile, chiturile, chiturile de culoare, vopselele intermediare şi cele caatare. Urmele de pelicule de vopsele se caracterizează prin forma lor (care se poateîncadra în masa peliculei din care provin) şi prin numărul straturilor de vopsele, diverscolorate şi cu grosimi diferite. Uneori apar sub forma unor ştersături, dungi sau pete, înspecial când apar pe suporturi moi (haine). Aceste urme apar cel mai des în cazulaccidentelor de circulaţie şi în furturile prin spargere. În cazul accidentelor se formeazăîn urma impactului a două sau mai multe vehicule, a unui vehicul în mişcare cu unobstacol static sau cu corpul unei persoane. Urmele de vopsea rămân atât pe obiectele

care s-au întâlnit în timpul impactului, cât şi pe teren (şosea) în locul în care a avut locimpactul. Î n cazul furturilor, urmele de vopsea rămân atât pe obiectele asupra cărora s-aacţionat pentru pătrunderea în locul unde se va produce infracţiunea (uşi, ferestre etc.),cât şi pe obiectele cu care s-a acţionat pentru forţarea acestora. Descoperirea acestor urme se face prin observare directă cu ochiul liber sau cu ajutorul mijloacelor optice deobservare (lupă, microscop de buzuuar etc.). Pentru descoperirea lor este necesarăobservarea atentă, putând fi amestecate cu praf, cu noroi sau cu alte materiale existentela locul săvârşirii infracţiunii. Expertiza urmelor de vopsea se face prin metodetraseologice, prin observare directă şi microscopică, prin analiza chimica privind

caracteristicile chimice (solubilitate, rezistenţă la acizi sau la baze), cromatografie degaze şi spectrometrie de absorbţie în domeniul I.R. pentru stabilirea naturii liantului(lichidului de dispersie), spectrometrie de emisie şi spectrometrie de absorbţie atomică

pentru identificarea pigmenţilor sau a materialelor de umplutură. Prin expertiză se potstabili următoarele date: caracteristicile morfologice ale vopselei (culoare, număr şisuccesiune de straturi, compoziţie chimică a pigmenţilor, a materialelor de umputură şia lianţilor); dacă peliculele provin de la o vopsire originală, tipul vehiculelor la care sefolosesc asemenea vopsele; dacă urma prezentată are caracteristici asemănătoare cu celeale modelului de comparaţie şi dacă probele respective pot proveni dintr-un întreg.

vorbirea, act individual de exteriorizare a gândirii, în care se pot distinge combinaţiileîn alcătuirea cărora subiectul utilizează codul exprimării articulate cu ajutorulmecanismului psiho-fizic. Din punct de vedere criminalistic, v. face obiectulexpertizelor de identificare a persoanelor.

Z

zaharimetru, v. refractometrie.

zona bazală, parte a desenului falangetei, care se formează din linii drepte sau convexe,situate între desenul central şi cuta interfalangică.

zona centrală, parte a desenului falangetei, formată din liniile desenului central, care se

http://impactul.in/

http://impactul.in/



pot prezenta în formă de cercuri, spirale, laţuri etc. Se mai numeşte şi zona nucleară şi prezintă cea mai mare importanţă pentru identificarea dactiloscopică.

zona marginală, partea exterioară a desenului falangetei, constând din creste papilareîn formă de arc care, de fapt, dau conturul falangetei.

zona de unde provine firul de păr, regiunea capului din care provin firele de păr.

Aceasta poate fi determinată după: lungimea, grosimea, forma, prezenţa coloranţilor artificiali, a ondulaţiilor, precum şi după forma secţiunii transversale. De exemplu: firelede păr din regiunea capilară au, de regulă, lungimea mai mare de 10 cm., grosimeacuprinsă între 60 şi 100 µ, secţiunea transversală este rotundă sau ovoidală, poate fivopsit, capul distal poate fi sfacelat, rupt sau rotunjit.

dictionar criminalistica

Documents