Criminalistica - invatat

1. Notiuni introductive

Criminalistica – poate fi definita ca stiinta care elaboreaza metodele tactice si mijloacele tehnico-stiintifice de descoperire, cercetare si prevenire a infractiunilor;

- astfel, dat fiind scopul acestei stiinte, aportul criminalisticii la solutionarea cauzelor penale se manifesta pe 3 planuri: tehnic, tactic si metodologic.

Tehnica criminalistica – elaboreaza mijloacele tehnico-stiintifice pe care le aplica organele judiciare si expertii criminalisti in activitatea de descoperire, fixare, ridicare si cercetare, interpretare si examinare, pe teren si in laborator a urmelor infractiunii, a mijloacelor materiale de proba, in scopul identificarii faptuitorilor, a victimelor, armelor, instrumentelor etc., folosite sau produse ale actului ilicit;

- in functie de obiectul de studiu, tehnica criminalistica se divide in urmatoarele subramuri:

o fotografia judiciara (precum si filmul si videofilmul) – se ocupa de adaptarea, folosirea si perfectionarea mijloacelor tehnice si aplicarea acestora la nevoile judiciare (respectiv tehnica digitala);

o dactiloscopia judiciara – se ocupa cu examinarea amprentelor digitala, palmare si plantare in scopul identificarii persoanelor;

o traseologia judiciara – care se foloseste pentru identificarea persoanelor, animalelor sau obiectelor, a urmelor lasate de acestea in diverse locuri sau deprinse din ele si ramase in campul infractiunii;

o grafoscopia judiciara (grafica) – are ca obiect identificarea autorului dupa scris si semnatura, stabilirea autenticitatii unor documente ori bancnote, identificarea falsurilor si a materialelor scripturale, dar si identificarea masinilor de scris, copiatoare ori scanere;

o balistica judiciara – studiaza urmele lasate de armele de foc portabile, a munitiilor, materialelor explosive, determinarea distantei si directiei de tragere;

o antropologia judiciara – se ocupa cu studierea scheletului uman (in intregime sau partial) in scopul identificarii cadavrelor;

o portretul vorbit – un sistem de examinare si identificare a persoanelor sau cadavrelor dupa semnalmente;

o fonetica judiciara (fonoscopia) – vizeaza identificarea persoanelor dupa voce si vorbire, dar si a unor obiecte si fenomene dupa zgomote specifice inregistrate ocazional.

Tactica criminalistica – reprezinta segmentul criminalisticii care reuneste un ansamblu de procedee si reguli specifice, destinate efectuarii unor acte de procedura sau activitati procedurale, plecandu-se chiar din momentul cercetarii la fata locului;

- partea tactica a criminalisticii este rezultatul studierii si generalizarii practicii judiciare, precum si al adaptarii la necesitatile actului de investigatie a elementelor de psihologie judiciara;

1

- in cadrul tacticii criminalistice se disting 2 parti principale:o principiile generale care stau la baza tuturor activitatilor de

urmarire penala;o tactica desfasurarii diferitelor activitati concrete, precum:

organizarea si planificarea cercetarii penale; cercetarea la fata locului; retinerea si arestarea preventiva; dispunerea constatarilor tehnico-stiintifice si a

expertizelor; efectuarea perchezitiilor; ridicarea de obiecte si inscrisuri; ascultarea martorilor, partii vatamate si a partii

responsabile civilmente, precum si a invinuitului sau inculpatului in cauza;

prezentarea pentru recunoastere, confruntarea si reconstituirea;

constatarea infractiunilor flagrante etc.Metodologia criminalistica – constituie acea parte a criminalisticii care se ocupa cu

studierea, elaborarea si aplicarea regulilor de cercetare a diferitelor genuri de infractiuni, bazate pe respectarea stricta a prevederilor legale si tinandu-se cont de regulile generale ale tehnicii si tacticii criminalistice;

- metodica criminalistica impune utilizarea tuturor metodelor tehnice si a procedeelor tactice care isi aduc aportul pe timpul „anchetei penale”;

- in fond, obiectul acestui compartiment al criminalisticii cuprinde:o cunoasterea modalitatilor de savarsire a infractiunilor si

determinarea obiectului probatiunii in functie de natura faptei;o elaborarea procedeelor de organizare a activitatii de cercetare;o determinarea oportunitatii si succesiunea actiunilor procesuale, a

altor activitati efectuate in cadrul cercetarii faptelor penale;o stabilirea aspectelor tactice si tehnice specifice activitatilor de

cercetare in functie de categoria si modul in care a avut loc fapta penala.

Rolul criminalisticii – presupune descoperirea de fapte si probe, pe care le va cerceta si interpreta in mod just, astfel incat sa prezinte in fata instantei o situatie clara, precisa, bazata pe fapte reale si pe probe stiintifice.

2. Identificarea criminalistica

Identificarea criminalistica – consta in stabilirea, prin mijloace tehnico-stiintifice, a identitatii unei fiinte sau a unui obiect ce are legatura cu fapta cercetata, in scopul obtinerii de probe care sa dovedeasca existenta infractiunii si a vinovatiei.

Procedura identificarii – este realizata, de regula, de catre expertul criminalist (expertiza criminalistica) ori de catre specialistul politiei judiciare (in cuprinsul unui raport de constatare tehnica) si are drept scop stabilirea identitatii, prin relevarea acelor trasaturi generale si particulare ale obiectului cautat (obiectul de identificat), presupunand

2

in principal examinarea urmelor lasate de acesta; metodologia identificarii presupune 2 etape obligatorii, si anume:

- examinarea separata a obiectului purtator de urme – in cadrul acesteia, specialistul va analiza obiectele purtatoare de urme in mod individual, incercand sa afle cat mai multe detalii utile identificarii;

o exemplu : din analiza separata a proiectilului extras din corpul victimei se poate afla calibrul acestuia, materialul din care este fabricat, modelul de arma folosit etc.

- examinarea comparativa a urmelor – in cadrul acesteia se vor analiza concomitent atat urma gasita la fata locului, cat si urma obtinuta in conditii de laborator de la obiectul suspectat a fi creat prima urma, scopul fiind acela de a stabili nu daca urmele sunt identice, ci daca obiectul care a creat acele urme este unul si acelasi;

o examinarea comparativa cunoaste 3 modalitati : procedeul confruntarii – presupune o analiza cu

ochiul liber sau folosind aparatura tehnica speciala (tehnici fotografice sau microscoape comparative) pentru a vedea asemanarile si deosebirile existente intre obiectele supuse examinarii;

procedeul juxtapunerii – presupune realizarea in prealabil a unor fotografii ale celor doua urme supuse comparatiei (fotografii la scara naturala sau fotografii marite, de regula realizate pe suporturi transparente) si suprapunerea partiala a acestora pentru a se verifica daca detaliile de pe imaginea uneia din urme se continua in mod natural prin detaliile de pe imaginea celeilalte urme;

procedeul este folosit in special in cazul urmelor sub forma de striatii sau linii neregulate;

exemplu : verificarea faptului daca striatiile produse de ghinturi pe un glontul ridicat de la fata locului se continua in mod natural pe striatiile aflate pe glontul obtinut in laborator prin tragere experimentala cu arma suspectului.

procedeul suprapunerii – presupune o suprapunere in integralitate a imaginilor celor doua urme/obiecte supuse examinarii.

Identificarea prin constatari tehnico-stiintifice si expertize criminalistice – rezultatele cercetarilor intreprinse de catre un specialist, expert ori medic legist iau forma unui raport de constatare sau de expertiza, avand formulate la final anumite concluzii;

- acest material este inclus in dosarul cauzei ca mijloc de proba, realizand o explicare a elementelor asupra carora s-a cerut parerea specialistilor, facandu-se accesibila si nespecialistilor;

3

- constatarea tehnico-stiintifica – reprezinta un mijloc stiintific de proba ce se efectueaza atunci cand exista pericolul de disparitie, modificare sau alterare a unor probe, situatii de fapt, fiind necesara in acelasi timp lamurirea de urgenta a anumitor imprejurari ale cauzei, iar pentru clarificarea acestora este necesara opinia unui specialist;

o astfel , aceasta constituie o activitate de interpretare si valorificare stiintifica imediata a urmelor, mijloacelor materiale de proba si imprejurarilor de fapt, in vederea identificarii autorului faptei si obiectele folosite la savarsirea faptei;

o constatarea tehnico-stiintifica este mult mai restransa decat expertiza criminalistica, aceasta fiind dispusa doar atunci cand urgenta anchetei nu permite ordonarea unei expertize;

o constatarea tehnico-stiintifica se poate dispune din oficiu sau la cererea partilor, fiind efectuata de catre criminalisti sau tehnicieni care functioneaza in cadrul ori pe langa institutia de care apartine organul de urmarire penala;

o de asemenea , potrivit art. 116 CPP, constatarea tehnico-stiintifica se poate dispune numai in cursul urmaririi penale, putand fi dispusa de instanta de judecata in cazul refacerii sau completarii urmaririi penale.

- expertiza criminalistica (expertiza de identificare judiciara) – constituie o activitate de cercetare stiintifica a urmelor si altor mijloace materiale de proba in scopul identificarii persoanelor, animalelor, plantelor, obiectelor, substantelor ori fenomenelor, al determinarii anumitor insusiri sau schimbari intervenite in continutul, structura, forma ori aspectul lor;

o expertiza poate fi dispusa din oficiu sau la cerere, atunci cand pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei sunt necesare cunostintele si opiniile unor experti;

exemplu : in ipoteza savarsirii unei fapte de omor deosebit de grav sau cand exista indoieli cu privire la starea psihica a invinuitului ori inculpatului, expertiza psihiatrica este obligatorie.

o de asemenea , expertiza se poate efectua numai dupa punerea in miscare a actiunii penale, iar la efectuarea ei pot participa si experti numiti la cererea partilor.

Formularea concluziilor procesului de identificare – la finalul operatiunii de identificare, specialistul poate formula 3 categorii de concluzii:

- concluzii de certitudine (concluzii categorice) – pot fi, la randul lor, de doua feluri:

o concluzii cert pozitive – corespund unui proces complet de identificare, in sensul ca se reuseste a se stabili identitatea obiectului creator de urma;

exemplu : urma de deget ridicata de la fata locului in mod cert a fost creata de degetul inelar de la mana stanga a numitului;

4

de precizat , concluziile cert pozitive ajuta ancheta penala lamurindu-se aspecte ale comiterii faptei sau a persoanelor care au participat la savarsirea ei.

o concluzii cert negative – acestea constata in mod categoric ca urmele supuse cercetarii nu au fost create de obiectul banuit a le fi creat;

exemplu : inscrisul supus expertizarii in mod cert nu a fost scris de respectivul;

de precizat , concluziile cert negative semnaleaza organului judiciar neimplicarea unei anumite persoane, nefolosirea unui anumit obiect la comiterea faptei si poate semnifica imprejurarea ca organele de cercetare sunt pe o pista gresita.

- concluzii de probabilitate – constituie rezultatul unui proces de identificare incomplet, proces in care, analizandu-se trasaturile obiectului cautat (relevate de urmele gasite la fata locului) nu se reuseste a se stabili identitatea, ci doar apartenenta de grupa sau subgrupa a obiectului cautat;

o astfel , concluziile de probabilitate nici nu stabilesc implicarea banuitului, nici nu o exclud, in aces fel obligand organele judiciare sa apeleze la alte mijloace de probare a faptei savarsite si a identitatii faptuitorului;

o exemplu : analizand leziunile aflate pe corpul victimei pentru a se stabili mecanismul producerii acestora, medicul legist poate formula urmatoarele concluzii de probabilitate: „leziunea de la nivelul capului a putut fi produsa prin lovire activa, dar se putea produce si prin cadere si lovire de un plan dur, in conditiile stabilite de ancheta”.

- concluzii de imposibilitate – sunt cele care constata imposibilitatea identificarii a obiectului supus examinarii;

o cauzele aparitiei unor astfel de concluzii pot varia, de exemplu, de la calitatea materialului supus examinarii, la absenta unor caractere de identificare sau la absenta aparaturii tehnice necesare;

aceste ultime concluzii indruma organele de cercetare spre alte modalitati de probare a faptei penale comise.

3. Cercetarea locului savarsirii infractiunii (100% sb de examen)

Notiune si reglementare procesuala – potrivit art. 129 CPP, cercetarea la fata locului se efectueaza atunci cand este necesar sa se faca constatari cu privire la situatia locului savarsirii infractiunii, sa se descopere si sa se fixeze urmele infractiunii, sa se stabileasca pozitia si starea mijloacelor materiale de proba si imprejurarile in care infractiunea a fost savarsita;

- astfel , reiese faptul ca scopul efectuarii cercetarii la fata locului este:

5

o cunoasterea nemijlocita de catre organul de urmarire penala a tuturor particularitatilor locului savarsirii faptei;

o descoperirea, relevarea, fixarea si ridicarea urmelor si a mijloacelor materiale de proba;

o descoperirea de date cu privire la numarul de participanti si numarul de victime, modul de operare al infractorilor;

o identificarea martorilor si obtinerea primelor informatii cu privire la fapta, faptuitor si victima;

o formarea unor prime ipoteze de ancheta cu privire la fapta comisa.

- de precizat : cu privire la terminologia folosita in legatura cu aceasta activitate procesuala se impune a se face distinctia intre cercetarea la locul savarsirii infractiunii si cercetarea la fata locului;

o astfel , organul de ancheta poate constata necesitatea de a cerceta nu doar locul savarsirii infractiunii, ci si, de exemplu, locul unde victima omorului a fost gasita, in cazul in care aceasta a fost deplasata de la locul unde a fost ucisa sau locul unde infractorul a stat la panda ori locul unde acesta a pregatit (premeditat) comiterea infractiunii etc.

Pregatirea cercetarii la fata locului – cercetarea la fata locului trebuie sa fie desfasurata cat mai urgent posibil, eficienta acesteia fiind determinata atat de constituirea si deplasarea urgenta la fata locului a echipei specializate, cat si de luarea unor masuri de conservare a locului de catre primii agenti care ajung la fata locului;

- astfel , din momentul raportarii comiterii unei infractiuni, activitatea tactica criminalistica trebuie sa se desfasoare pe doua fronturi, in paralel:

o primul este cel al anuntarii si formarii echipei de ancheta ce are competenta legala de a efectua cercetarea penala;

o al doilea este cel al asigurarii urgente la fata locului a primelor masuri de conservare a locului infractiunii.

- primele organe care sosesc la fata locului trebuie sa dispuna primele masuri de urgenta, si anume:

o luarea de masuri de identificare si salvare a victimelor infractiunii, intrucat chiar daca prin patrunderea in campul infractiunii ar avea loc distrugeri sau modificari ale urmelor si mijloacelor materiale de proba, salvarea victimelor este prioritara;

o delimitarea locului infractiunii, precum si impiedicarea patrunderii in acest loc a persoanelor neautorizate;

o identificarea si prinderea suspectului (suspectilor), precum si identificarea martorilor;

este posibil ca suspectul sa fie in continuare in zona comiterii faptei, motiv pentru care se intreprind primele masuri de retinere si imobilizare a acestuia panal a sosirea organelor de urmarire penala;

6

in privinta martorilor, identificarea acestora (si eventual retinerea lor la locul faptei) de catre organul autoritatii sosit primul la fata locului permite usurarea sarcinii echipei operative.

o anuntarea organelor competente de cercetare , in cazul in care competenta de cercetare apartine altui organ.

- dupa aceasta urmeaza ca cercetarea la locul comiterii faptei sa se faca organizxat, dupa un plan judiciar elaborat, care trebuie sa urmareasca in principal:

o determinarea limitelor cercetarii, astfel incat sa se asigure examinarea intregului spatiu aflat in legatura cu fapta comisa;

o precizarea atributiunilor care revin fiecarui participant la cercetare;

o determinarea procedeelor necesare pentru fixarea imprejurarilor comiterii infractiunilor;

o metodele folosite pentru descoperirea, ridicarea si fixarea urmelor si mijloacelor de proba;

o activitatile operative ce urmeaza a fi efectuate, paralel cu cercetarea la fata locului, si anume:

identificarea si, in masura in care este posibil, retinerea pentru interogare a persoanelor care au notificat politia;

determinarea faptuitorului printr-o anchetare directa sau observare daca identitatea acestuia este evidenta;

retinerea tuturor persoanelor de la locul faptei; martori asistenti, daca este posibil; protejarea zonei prin luarea ordinelor adecvate si

izolarea lor fizica; permiterea accesului numai persoanelor autorizate; separarea martorilor, astfel incat sa se obtina

declaratii independente; interdictia de a atinge sau muta orice obiect; atribuirea diferitelor sarcini ale cercetarii daca sunt

prezenti asistentii.Atribuirea sarcinilor cercetarii – se face pentru tratarea completa a locului savarsirii

faptei, iar pentru maxima eficienta trebuie constituit un grup astfel:- ofiterul de caz – directioneaza cercetarea, atribuie responsabilitati si isi asuma

altele;- asistentul – implementeaza directivele ofiterului de caz;- fotograful – fotografiaza scena si dovezile descoperite;- responsabilul cu schita locului faptei – traseaza in linii mari schema locului faptei

si o definitiveaza ulterior;- responsabilul cu consemnarea faptelor ;- colectorul de probe ;- masuratorul .

7

- de precizat : avand conturata o estimare a situatiei, investigatorul determina apoi numarul, felul si unghiul fotografiilor ce urmeaza a fi luate.

Fazele cercetarii la fata locului – cercetarea propriu-zisa se desfasoara in doua etape succesive, si anume:

- etapa statica – in aceasta etapa cercetarea se efectueaza fara a se aduce vreo modificare campului infractiunii, iar echipa trebuie sa stabileasca, de la inceput, punctul de incepere, sensul si directia de efectuare a cercetarii;

o astfel , cercetarea poate avea loc din centru spre margini atunci cand urmele materiale sunt concentrate intr-o zona relativ mica si bine determinata (ex.: accident de circulatie), de la periferie spre centru, deplasarea echipei facandu-se in mod spiralat spre centru;

o de asemenea , in cazul necesitatii cercetarii unor zone extinse de teren, in scopul unei verificari minutioase, echipa de cercetare poate proceda la impartirea terenului in sectoare si verificarea, rand pe rand, a fiecarui sector;

in aceasta etapa cercetarea se efectueaza fara a se aduce vreo modificare campului infractiunii.

o in aceasta faza se intreprind urmatoarele activitati : se constata starea si pozitia obiectelor, urmelor etc.

gasite la locul cercetat; se procedeaza la masurarea distantelor dintre

diferitele obiecte si urme care prezinta interes pentru cercetare;

se efectueaza fotografiile de orientare, fotografiile schita si fotografiile obiectelor principale in vederea fixarii cu cat mai mare acuratete a schitei locului infractiunii, asa cum a fost gasita de catre anchetatori;

se constata si se noteaza eventualele modificari ce au avut loc in campul infractiunii dupa comiterea faptei si pana la sosirea organelor de ancheta penala.

- etapa dinamica – aceea in care obiectele principale aflate in campul infractiunii pot fi atinse, analizate, mutate, ridicate;

o astfel , folosindu-se tehnica din dotare, echipa de cercetare, rand pe rand:

va analiza obiectele principale din campul infractiunii – corpul victime, a obiectului presupus a fi folosit la comiterea faptei;

va cauta, descoperi, evidentia, fixa si ridica urmele aflate la fata locului;

va efectua fotografiile de detaliu sau va folosi camera video pentru surprinderea detaliilor;

va lua primele declaratii victimei si martorilor; si se vor clarifica eventualele imprejurari negative.

8

o precautii – in cazul unei scene de interior, nu trebuie neglijate podeaua, hainele, incuietorile, gunoiul, aspiratorul etc.;

o evaluarea – indiciile si urmele vizibile vor fi colectate si prezervate fara a lua in considerare relationarea acestora cu fapta;

in mod normal, anchetatorul cauta 2 tipuri de probe: faptele si materialele care stabilesc elementele dovezii;

astfel , acestea pot demonstra ca s-a produs acea infractiune, ca o anumita persoana a produs infractiunea sau ca aceasta a fost comisa intr-o anumita maniera care sa indice gravitatea faptei sau care sa dezvaluie alte modus operandi ale infractorului;

exemplu : prelevarea de amprente.o reconstituirea faptei – subsecvent cercetarii scenei faptei trebuie

sa se determine felul cum arata locul si faptele ce s-au petrecut, in mod special care au fost mutatiile si metodele faptuitorului;

procesul de refacere a circumstantelor faptei poate include reproducerea fizica a articolelor si persoanelor in timpul scenei.

o reconstituirea fizica – in masura in care este posibil, anchetatorul va face o reconstituire fizica a scenei din descrierile martorilor si indiciile probelor materiale;

de asemenea , daca lumina si conditiile meteorologice sunt relevante, reconstituirea se va face in acelasi interval de timp si in aceleasi conditii meteo;

mai mult , martorilor li se va cere sa faca aceleasi miscari in timp ce alte persoane vor juca rolul participantilor.

o reconstituirea mentala – din refacerea scenei si din aranjamentele obiectelor materiale se pot trage anumite concluzii ce privesc consistenta depozitiei anumitor martori;

in acest mod, anchetatorul isi testeaza teoria logicii si a consistentei;

de asemenea , o teorie nu trebuie respinsa doar pentru ca investigatorul nu s-ar comporta similar in aceleasi circumstante;

studiul trebuie directionat din punctul de vedere al mentalitatii criminalului.

Fixarea rezultatelor cercetarii la fata locului – se face prin intocmirea unui proces verbal de cercetare la fata locului si prin efectuarea schitei locului, a planselor fotografice si/sau a inregistrarilor video;

- procesul verbal trebuie sa cuprinda:o mentiunile generale aratate in art. 91 CPP:

9

data si locul unde este incheiat; numele, prenumele si calitatea celui care il incheie; numele, prenumele, ocupatia si adresa martorilor

asistenti, cand exista; descrierea amanuntita a celor constatate, precum si

a masurilor luate; numele, prenumele, ocupatia si adresa persoanelor

la care se refera procesul-verbal, obiectiile si explicatiile acestora;

mentiunile prevazute de lege pentru cazurile speciale.

o mentiunile specifice acestei activitati, descrise in art. 131 CPP: descrierea amanuntita a situatiei locului, a urmelor gasite, a obiectelor examinate si a celor ridicate, a pozitiei si starii celorlalte mijloace materiale de proba.

- schita – modalitate de a reprezenta grafic campul infractiunii prin prezentarea, de ansamblu, a locului cercetat, a pozitiei obiectelor principale si a urmelor gasite, raportul dintre acestea (distantele dintre principalele obiecte);

o schita se prezinta fie sub forma planului-schita, fie sub forma desenului-schita;

o diferenta dintre cele doua este data de faptul ca planul-schita reprezinta cu rigurozitate raportul distantelor dintre obiecte, redand fidel, la o anumita scara, pozitionarea acestora (dimensiuni, distante, unghiuri etc.).

- plansa fotografica – cuprinde fotografiile efectuate la fata locului (fotografii de orientare, fotografii-schita, fotografii ale obiectelor principale si fotografii de detaliu) cu scurte explicatii privitoare la imprejurarile surprinse;

- inregistrarile video – permit fixarea cu mare precizie si intr-un mod convenabil a rezultatelor activitatilor de cercetare penala (ex.: fotografia digitala, inregistrarea audio-video digitala).

4. Aspecte tehnice ale cercetarii locului savarsirii infractiunii

Investigarea criminalistica a locului faptei presupune folosirea unei game largi de mijloace si metode tehnice care sa ajute la realizarea scopului propus; dintre acestea pot fi enumerate urmatoarele:

- laboratoare criminalistice mobile dotate cu aparatura specifica;- truse criminalistice;- aparatura foto digitala si clasica;- aparatura video;- detectoare de metale etc.

Trusa criminalistica universala – aceasta dispune de un instrument divers, cu ajutorul caruia se pot efectua principalele operatiuni de cercetare la fata locului, si care este impartit in mai multe compartimente, precum:

10

- probleme de traseologie – destinat descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor de maini, picioare, dinti, urmelor de instrumente etc., prin folosirea de substante pulverulente pentru evidentierea urmelor latente, pulverizatoare, pensule, folii adezive pentru fixare/transfer de urme evidentiate, surse de lumina (UV, IR), vase de amestec pentru mulaje etc.;

- masuratori si marcaje – placute cu numere, banda metrica, creta speciala;- desene si schite – busola, hartie milimetrica, calc, coli albe, sabloane pentru harti

etc.;- alte instrumente auxiliare – clesti si magneti pentru extragerea de corpi metalici,

surubelnite, dalti (utilizate dupa cerintele locului), plicuri, pungi (pentru ambalare si transport), cutii, eprubete pentru recoltare de obiecte mici si microurme (ex.: schije, resturi etc.).

Trusa foto-video-audio – cuprinde aparatura foto cu obiective suplimentare, superangular, teleobiective, exponometru;

- de asemenea , inregistrarile video ale interogatoriilor luate autorilor unor fapte grave se dovedesc foarte utile anchetei.

Trusele specializate – acestea pot fi:- truse pentru testarea stupefiantelor, care permit identificarea substantelor opiacee,

halucinogene etc; acestea se bazeaza pe reactii de tip colorimetric;- truse pentru cercetarea accidentelor (de circulatii, explozii, incendii);- truse pentru examinarea si ridicarea actelor suspecte;- truse pentru examinari balistice, care permit stabilirea directiei, unghiului,

distantei de tragere, extragerea si ridicarea gloantelor, descoperirea si ridicarea particulelor metalice.

Laboratoarele complexe mobile – cuprind mai multe mijloace auxiliare si principale, utile in cercetarea locului faptei;

- unitatile de politie si ale parchetului au la dispozitie laboratoare criminalistice mobile, instalate pe autovehicule de diverse tipuri;

o astfel , fiind plasate pe mijloace de transport (auto, elicoptere, vase), ele permit accesul in locuri chiar izolate, dispunand de surse proprii de iluminat si mijloace auxiliare, precum: generatoare, compresoare de aer, mijloace de excavatie, sisteme de filtrare a noxelor etc.;

o de asemenea , unele dintre aceste laboratoare dispun de mijloace de comunicare cu serviciile de evidenta si fisierele operative, constituind adevarate centre de comanda in cercetarilor concomitent cu continuarea examinarilor criminalistice.

Examinarea optica – presupune anumite mijloace tehnico-stiintifice folosite in vederea vizualizarii sau relevarii unor detalii caracteristice, pe baza carora sa se poata desfasura procesul de identificare a persoanelor si obiectelor, cat si efectuarii determinarilor calitative si cantitative;

- lupa – cel mai simplu instrument optic de marit care nu trebuie sa lipseasca din nici o trusa sau laborator de criminalistica;

o principalele categorii de lupe utilizate in criminalistica sunt:

11

lupe simple , formate dintr-o singura lentila convergenta;

lupe compuse , alcatuite dintr-un sistem convergent de lentile etc.

- microscopul optic – instrument de cercetare, fara de care nu poate fi conceputa examinarea urmelor si nici desfasurarea procesului de identificare; tipuri de microscoape optice folosite in laboratoarele criminalistice:

o stereomicroscopul – are o larga utilitate in examinarea optica a mijloacelor materiale de proba si permite examinarea in relief a suprafetei obiectului;

o microscopul comparator – are sistemul optic alcatuit din doua obiective si un singur ocular, impartit in doua campuri;

acesta permite compararea a doua obiecte din care unul este cel in litigiu (provenit de la locul faptei – glont, tub cartus, obiect cu urme de spargere, fortare, fire de part etc.), iar celalalt provine de la o sursa certa (arma suspecta, instrument suspect);

un sistem de prisme permite unificarea imaginilor si suprapunerea celor doua obiecte (urme), compararea realizandu-se prin stabilirea continuitatii liniare;

importanta este iluminarea egala, sub acelasi unghi, a ambelor obiecte, care se afla pe mese distincte de microscopie, sub obiective diferite a caror imagine este apoi unificata.

o microscoapele electronice – in cercetarile criminalistice de laborator cel mai adesea sunt folosite in vederea evidentierii detaliilor urmatoarele:

microscopul electronic prin transmisie – care permite vizualizarea structurilor interne, prin intermediul electronilor transmisi prin structuri subtiri ale probelor;

microscopul electronic cu baleiaj („scanning”) – utilizat in investigatiile criminalistice de laborat in expertiza unor urme fiziologice (sperma, saliva), a firului de par, precum si a urmelor de afumare, tipice tragerilor cu armele de foc.

Metode de analiza spectrala – avantajele utilizarii analizelor spectrale in criminalistica sunt multiple, insa de esenta sunt urmatoarele:

- analiza spectrochimica se caracterizeaza prin precizie, sensibilitate si rapiditate;- pentru efectuarea ei nu sunt necesare cantitati mari de substanta, uneori fiind

suficiente cantitati infime, de genul celor intalnite in microurme;- analiza spectrala este indispensabila in numeroase domenii ale criminalisticii,

precum cercetarea urmelor-materie (organica sau anorganica) sau a resturilor de

12

materiale intalnite in incendii, accidente de circulate, in cercetarea urmelor tragerilor cu arme de foc, a falsurilor etc.;

- analiza spectrala prin emisie – serveste la:o determinari calitative , care presupun identificarea unuia sau mai

multor elemente chimice aflate in amestec;o determinari cantitative , care-s destinate stabilirii concentratiei

unui element intr-o proba, in functie de intensitatea radiatiei spectrale emise de atomii lui.

- analiza spectrala prin absorbtie – acea metoda caracterizata prin un inalt grad de sensibilitate, deseori superior analizei spectrale prin emisie si indispensabila in analiza lichidelor (organice sau anorganice), a corpurilor amorfe, a cristalelor sau a unor probe ce contin peste trei elemente chimice care se manifesta in aceeasi regiune a spectrului.

Metode cromatografice – avantajele cromatografiei se refera la faptul ca aceasta permite separarea sau fractionarea unor amestecuri complexe;

- cromatografia in strat subtire – aceasta metoda consta in separarea amestecului pe o placa de sticla, acoperita cu un strat subtire de absorbant (ex.: alumina), care absoarbe prin capilaritate componentii probei, transportati de solventi (in faza mobila) si repartizati direct pe suprafata fazei stationare;

- cromatografia in faza gazoasa (gascromatografia) – presupune transformarea componentelor probei in gaze sau vapori, care sunt apoi transportati de un gaz inert prin o coloana cromatografica;

- analiza prin luminescenta – utilitatea acestei metode sta in faptul ca necesita cantitati sau concentratii foarte mici de substanta;

o de asemenea , aceasta poate fi utilizata chiar la fata locului, datorita simplitatii, rapiditatii si sensibilitatii sale.

- analiza prin activare de neutroni – are o precizie superioara altor metode analitice si avantajul de a fi o metoda nedistructiva, precum in cazul difractiei de raze X;

o aceasta metoda se aplica in practica cu o oarecare dificultate intrucat necesita folosirea unei tehnici de varf.

Fotografia judiciara – ocupa un loc insemnat in cercetarea criminalistica, atat ca mod de fixare a diferitelor activitati de cercetare penala, cat si ca un util instrument de investigare in laborator a urmelor infractiunii;

- din punct de vedere al scopului urmarit, fotografia judiciara se imparte in:o fotografia judiciara operativa ;o fotografia judiciara de examinare .

Fotografia judiciara operativa – se realizeaza in scopul fixarii celor mai importante activitati ale cercetarii penale (ex.: cercetare la fata locului, perchezitia, reconstituirea etc.), rolul sau fiind acela de a completa si ilustra cele consemnate in procesele verbale intocmite cu asemenea ocazii; astfel, fotografia judiciara operativa poate fi:

- fotografia efectuata la fata locului – in cazul acesteia se vor executa mai multe fotografii, urmarindu-se sa se surprinda locul cercetat avand in vedere necesitatea de a se pastra vizual locul respectiv, pozitia principalelor obiecte, detalii ale urmelor etc.;

13

o fotografia de orientare – surprinde locul cercetat impreuna cu cele mai importante vecinatati (repere din teren), fiind foarte utila in situatia in care s-ar dori revenirea in acel loc, la o data ulteriora (ex.: efectuarea unei reconstituiri);

o fotografia schita – surprinde doar locul cercetat, fara vecinatati, oferind o imagine de ansamblu a locului;

dupa caz , aceasta poate fi unitara, pe sectoare, de pe pozitii contrare sau de pe pozitii incrucisate.

o fotografia obiectelor principale – contribuie la fixarea, in memoria imaginii, a principalelor obiecte din campul infractiunii, a relationarii dintre ele, motiv pentru care se folosesc placute numerotate si benzi metrice asezate langa acestea;

exemplu : se fotografiaza victima unui accident de circulatie, locul unde se afla caciula acestuia etc.

o fotografia de detaliu – incheie sirul fotografiilor efectuate la fata locului, surprinzand detalii ale obiectelor, ale urmelor;

exemplu : se fotografiaza orificiul de intrare al glontului in corpul victimei.

- fotografia semnalmentelor – utilizata in scopul identificarii persoanelor pornind de la principalele semnalmente ale acestora;

o dupa scopul urmarit , se disting urmatoarele: fotografia de identificare a persoanelor, fotografia de identificare a cadavrelor si fotografia de urmarire.

- fotografia de fixare a rezultatelor unor activitati de urmarire penala – poate fi efectuata cu prilejul a diferite activitati, precum fotografia efectuata cu ocazia perchezitiei, a reconstituirii, a prezentarii pentru recunoastere, insotind si ilustrand cele consemnate in procesul verbal.

Fotografia judiciara de examinare – presupune aparatura de inalta tehnicitate si se realizeaza de specialisti, de regula, in laborator, nefiind insa exclusa folosirea acesteia si in teren; in raport cu sursa de lumina utilizata si de tehnica folosita, se subclasifica in:

- fotografia in radiatii vizibile – utilizeaza lumina din spectrul vizibil ochiului uman, putand fi:

o fotografie de ilustrare;o fotografie de comparare (prin confruntare, juxtapunere si

suprapunere);o fotografia de umbre;o fotografia de reflexe;o fotografia de contraste;o fotografia separatoare de culori.

- fotografia in radiatii invizibile – presupune utilizarea unei aparaturi speciale atat in ceea ce priveste sursa de lumina, cat si aparatul receptor al imaginii si se bazeaza pe proprietatile unor radiatii invizibile de a fi reflectate sau de a strabate in mod diferit corpurile, in functie de proprietatile lor fizice; se disting urmatoarele:

o fotografia de examinare in radiatii ultraviolete (UV); exemplu : pentru descoperirea urmelor de maini.

14

o fotografia de examinare in radiatii infrarosii; exemplu : pentru fotografii in conditii de intuneric,

fum ori ceata.o fotografia de examinare in radiatii X;

exemplu : pentru fotografierea obiectelor inghitite (radiografii medicale).

o fotografia de examinare in radiatii Gamma; exemplu : pentru cercetarea interiorului unei arme.

o fotografia de examinare in radiatii Beta; exemplu : pentru examinarea densitatii si grosimii

hartiei.o fotografia de examinare in radiatii neutroni.

exemplu : pentru depistarea stupefiantelor sau a explozivilor.

5. Urmele criminalistice (notiuni introductive, definirea „urmei” si clasificare)

Urma – poate fi definita ca fiind orice modificare produsa in lumea materiala prin activitatea omului sau a celorlalte fiinte ori obiecte si care prezinta interes pentru activitatea de cercetare a unei fapte prevazute de legea penala, avand un raport de cauzalitate cu fapta comisa;

- in sens larg , urma apare ca o modificare materiala produsa la locul faptei si care este utila din punct de vedere criminalistic;

- in sens restrans , urma este reproducerea contructiei exterioare a unui obiect pe suprafata unui alt obiect cu care a venit in contact;

- urmele exista la locul faptei si gasirea lor este o chestiune de pregatire a anchetatorului, de existenta a unor mijloace tehnice adecvate;

U rmele se clasifica dupa modalitatea de formare in :- urme din obiecte si substante ;- urme ale incendiilor si exploziilor ;- urme de reproducere – cele care reproduc forma sau detaliile obiectului creator de

urma si cunosc o serie de subclasificari:o dupa modul de contact al celor doua obiecte :

urme statice – prin un singur contact intre obiectul creator si cel primitor de urma (ex.: urmele de deget lasate prin apucarea unui pahar de sticla);

urme dinamice – formate atunci cand obiectul creator aluneca pe suprafata obiectului primitor de urma (ex.: cand roata franata a unui autovehicul in miscare aluneca pe suprafata asfaltului generand urme de franare).

o dupa consistenta obiectului primitor de urma : urme de suprafata – cand obiectul primitor si cel

creator de urma au aceeasi consistenta sau obiectul primitor este mai dus decat cel creator (ex.: urmele

15

de buze imprimate pe gura unui pahar); acestea pot fi:

urme de stratificare – create prin transfer de substanta de la suprafata obiectului creator pe obiectul primitor de urma (ex.: urmele de franare formate prin depunere de cauciuc pe asfalt);

urme de destratificare – create prin transfer de substanta de pe suprafata obiectului primitor de urma pe obiectul creator de urma (ex.: urmele de maini formate prin atingerea unei suprafete proaspat vopsite).

urme de adancime – cand obiectul creator de urma patrunde in substanta obiectului primitor de urma (de o consistenta mai moale) generand astfel o urma tridimensionala (ex.: urma de picior formata prin afundarea in stratul proaspat de zapada).

o dupa natura obiectului creator : urme de maini ; urme de picioare ; urme de buze si dinti etc.

o dupa modalitatea de formare a urmei : urme locale – formate prin contactul direct intre

obiectul creator si cel primitor de urma; urme de contur – formate prin proiectarea imaginii

obiectului creator pe suprafata celui primitor de urma, ca urmare a interventiei unui factor extern celor doua obiecte (ex.: urma produsa de stationarea unei masini pe asfalt o perioada de timp in care a nins din abundenta).

o dupa dimensiuni : macrourme – care pot fi percepute de om cu

propriile simturi; microurme – ce pot fi descoperite doar prin

folosirea aparaturii tehnice speciale (ex.: pulberi de vopsea sau de metal).

6. Urmele de maini

Topografia mainii – pentru identificarea, la fata locului, a urmelor de maini este necesar a se cunoaste topografia mainii;

- pentru cercetarea criminalistica nu intereseaza mana in intregime, ci doar acea parte cuprinsa intre incheietura pumnului si varful degetul, parte care are doua fete, si anume: fata palmara si fata dorsala;

16

- fata palmara – prezinta interes pentru cercetarea criminalistica datorita particularitatilor pielii de pe aceasta parte si este alcatuita din trei zone distincte:

o zona digitala – cuprinde degetele mainii, fiecare deget fiind alcatuit din trei fragmente osoase (exceptie degetul mare care este alcatuit din doar doua), denumite, de la baza degetului catre varf: falange, falangine si falangete;

de regula , urmele de maini lasate la fata locului de catre faptuitor reprezinta impresiuni ale desenului papilar, existent pe falangete ca urmare a faptului ca aceasta zona constituie partea mainii ce asigura contactul maxim cu obiectele pe care le apucam, transportam, de care ne sprijinim etc.

o zona digito-palmara – constituie zona cuprinsa intre baza degetelor si santul flexoral format ca urmare a diferentei de lungime a degetelor pe fata dorsala, fata de suprafata palmara;

o zona palmara – este cuprinsa intre santul flexoral si incheietura pumnului si cuprinde doua regiuni: regiunea tenara si regiunea hipotenara, regiuni separate de un sant flexoral care strabate oblic palma (anume „linia vietii”).

- identificarea criminalistica a persoanelor pornind de la urmele de maini se bazeaza pe proprietatile tegumentului de la nivelul falangetelor;

o astfel , la o analiza atenta a acestuia se observa ca pielea prezinta o serie de ridicaturi denumite papile, insiruite de-a lungul unor creste denumite creste papilare, separate prin santuri interpapilare;

o aceste creste papilare descriu o serie de desene papilare utile in identificarea persoanei;

o astfel , desenul papilar se bucura de: unicitate – proprietatea desenului papilar de a fi, in

principiu, unic, irepetabil (datorita multitudinilor de forme si detalii ale crestelor papilare);

fixitate – proprietatea desenului papilar de a ramane fix, nemodificat de-a lungul vietii, din momentul formarii sale si pana la momentul mortii;

inalterabilitate – proprietatea desenului papilar de a nu putea fi modificat (alterat);

desigur , desenul papilar poate fi alterat, dandu-se nastere unui alt tip de desen papilar care nu seamana cu cel initial si astfel nu poate fi atribuit acelei persoane (ex.: la nivelul degetelor este posibila modificarea tesutului, fie prin metode chimice – folosirea acizilor – sau fizice – taiere ori ardere).

longevitate – proprietatea desenului papilar de a dainui in timp, de la nastere si pana la moarte si

17

chiar dupa moarte, pana la descompunerea suportului desenului (adica tegumentul de la nivelul degetelor), in raport cu conditiile de mediu in care se afla cadavrul, proces de descompunere care poate dura de la cateva luni pana la zeci chiar sute de ani;

pastrarea desenului papilar si dupa moarte, pentru o anumita perioada de timp, face posibila identificarea cadavrelor a caror identitate este necunoscuta.

Cercetarea urmelor de maini – cautarea si descoperirea urmelor de maini se face pe suprafete netede, lucioase (sticla, portelan, mobila etc.) dar si pe alte obiecte (ambalaje – celofan, staniol etc.), intotdeauna incercand a se reconstitui mintal traseul parcurs de infractor la locul faptei si obiectele pe care acesta le-ar fi putut atinge;

- pentru cercetare se folosesc surse de lumina naturala, proiectate sub un unghi de 45 grade sau chiar lampa cu radiatii ultraviolete;

- relevarea urmelor papilare are rolul de a evidentia urmele latente, de a le face vizibile in scopul fixarii lor si al ridicarii;

o relevarea amprentelor se poate realiza prin trei metode diferite: metode fizice – care au in vedere fie:

procedeul prafuirii (cel mai des utilizat) – consta in aplicarea unui praf special, contrastant, aflat in trusa criminalistica, aplicare realizata cu ajutorul unei pensule;

procedeul afumariiu – presupune introducerea obiectului purtator de urma intr-o incinta in care se arde polistiren sau camfor, funinginea aderand la urma de deget;

de precizat – alte tehnici avansate permit chiar relevarea urmelor aflate pe materiale textile prin marcarea cu izotopi radioactivi.

metode chimice – presupun folosirea unor vapori de iod, acid fluorhidric sau reactivi chimici, substantele alese depinzand de suportul pe care se afla urma, precum si de vechimea acesteia;

metode optice – presupun utilizarea unei surse de lumina pentru relevarea urmelor, fie ca este lumina din spectrul vizibil, fie ca se folosesc radiatii invizibile (ultraviolete sau infrarosii).

- fixarea urmelor se face prin fotografiere si prin descrierea lor in procesul verbal;- ridicarea urmelor se realizeaza, in functie de particularitatile acesteia, prin

fotografiere, prin transferarea pe o pelicula adeziva sau chiar prin ridicarea in intregime a obiectului purtator de urma (in conditiile in care acesta este de mici dimensiuni si este comod transportabil in laborator);

18

o in cazul urmelor de adancime se pot folosi mulaje .

Analiza si expertizarea urmelor de maini – se face de catre personalul specializat si prin folosirea tehnicii de laborator;

- in raport de detaliile desenului papilar, acestea se clasifica in trei mari grupe :o deltice – liniile desenului papilar descriu litera greceasca „delta”;o adeltice – liniile desenului papilar nu descriu o delta, dar

formeaza alte formatiuni geometrice (arc de cerc, pin etc.);o amorfe – desenul papilar nu descrie nici o forma geometrica

cunoscuta.- identificarea infractorului pe baza amprentei digitale gasita la fata locului

presupune o comparatie a acesteia cu impresiunea digitala obtinuta de la suspect/suspecti (sau prin compararea amprentei de la fata locului cu baza de date cu amprente);

o daca se prezinta expertului doar urma ridicata de la fata locului (nu exista suspect), acestuia i se poate cere sa stabileasca:

daca urma este palmara sau digitala; regiunea palmara si mana de la care provine (stanga

ori dreapta); falangeta, degetul si mana care au creat urma; tipul, grupa si subgrupa urmei; vechimea urmei; caracteristicile de identificare individuale.

o daca se prezinta expertului atat urma ridicata cat si impresiunea digitala obtinuta de la suspect, atunci acesta poate stabili daca urma in litigiu a fost creata de mana suspectului;

acest proces de identificare presupune din partea expertului obligatia de a gasi un minim de 12 puncte de coincidenta intre cele doua urme analizate, acestea fiind date de traseul pe care il descriu crestele papilare (ex.: bifurcatie, trificatie, inel, butoniera, inceput de creasta, sfarsit de creasta etc.).

7. Urmele de picioare

Urmele de picioare – acestea pot fi, in raport cu natura obiectului creator: urme de picior incaltat (ex.: urmele pantofilor), urme de picior semi-incaltat (ex.: urme create de piciorul incaltat cu soseta sau ciorap), urme de picior descaltat (urmele plantei piciorului);

- cautarea si descoperirea urmelor – daca urmele sunt latente (formate de piciorul descaltat), se vor aplica aceleasi reguli ca in cazul urmelor latente de maini;

o daca piciorul este incaltat, urmele vor fi cautate cu precadere in locurile de patrundere si, respectiv, de iesiri din campul infractiunii.

- fixarea urmelor se face prin fotografiere si prin descrierea in procesul verbal;

19

- ridicarea urmelor se realizeaza, in raport cu natura urmei, prin fotografiere, prin transferarea pe o pelicula adeziva sau prin realizarea de mulaje;

o pentru realizarea mulajelor se foloseste, de regula, gipsul, ceara sau parafina;

in cazul gipsului , acesta se toarna in 2-3 reprize, iar conturul urmei se aseaza pe bete sau sarme pentru a-i asigura rigiditatea necesara ridicarii si transportului.

- urmele de picioare gasite la fata locului pot fi urme disparate sau se pot gasi sub forma cararii de urme (pentru existenta careia se cere descoperirea la fata locului a cel putin 3 urme consecutive de picior – doua de la un picior si cealalta de la celalalt picior);

- in cararea de urme gasita la fata locului se vor masura si nota (desena) urmatoarele elemente:

directia de miscare – a faptuitorului se afla din examinarea generala a urmelor, observand pozitionarea degetelor si a calcaiului (la piciorul descaltat) sau varful si tocul pantofilor (la piciorul incaltat);

in schita se insemneaza aceasta cu o linie continua terminata cu o sageata care indica directia de deplasare.

linia mersului – reprezinta linia franta ce uneste aceleasi repere ale fiecarei urme (ex.: linia care uneste centrele exterioare ale calcaielor), fiind reprezentata in schita ca o linie franta;

lungimea pasului – se masoara ca distanta dintre calcaiul/tocul urmei unui picior, la calcaiul/tocul urmei imediat urmatoare;

astfel se poate stabili daca persoana respectiva alerga sau mergea normal, daca ducea o greutate, daca este de statura mica sau mare etc.

latimea pasului – se calculeaza ca distanta intre doua linii punctate ce trec prin partea interioara a calcaielor (piciorul stang si cel drept) si sunt paralele cu directia mersului;

analizand latimea pasului se pot trage concluzii privitoare la persoana care a creat aceste urme, cunoscandu-se ca:

o persoana care duce o greutate sau o persoana in varsta are tendinta de a mari latimea pasului (coborand astfel centrul de greutate);

o persoana care alearga micsoreaza latimea pasului;

20

prin educatie, persoanele de sex feminin merg avand o latime foarte mica a pasului.

unghiul pasului – se stabileste prin intersectia unei linii care strabate median urma piciorului (de la varf la calcai) cu linia mersului;

deschiderea unghiului pasului este direct proportionala cu viteza de deplasare.

8. Urmele de buze si urmele de dinti

Urmele de buze – se formeaza, de regula, prin depunere de substante pe corpurile atinse (saliva, ruj, sange, produse alimentare etc.) astfel ca in cercetarea acestora se analizeaza nu doar forma, conturul, desenul buzelor, dar se realizeaza si o analiza a substantei depuse de pe buze;

- cautarea si descoperirea urmelor de buze – acestea pot fi gasite la fata locului pe diferite obiecte, in special pe cele care sunt, in mod obisnuit, duse la gura: pahare, sticle, linguri, dar si lenjeria de corp, pe corpul victimei;

- fixarea urmelor de buze se realizeaza prin fotografierea lor si prin descrierea in procesul verbal;

- relevarea urmelor latente de buze se realizeaza prin pudrarea cu ajutorul pensulei a unor pulberi de contrast sau prin afumare;

o de asemenea , se pot folosi si metode optice de relevare a urmelor latente de buze.

- ridicarea urmelor de buze se realizeaza cu ajutorul peliculei adezive sau chiar se ridica obiectul purtator de urme daca acesta este comod transportabil;

- identificarea persoanei dupa urmele de buze presupune analiza comparativa a urmei gasite la fata locului cu cea obtinuta in conditii de laborator de la persoana banuita;

o se vor analiza atat trasaturile generale ale buzei (forma, lungimea, grosimea), cat si trasaturile individuale ale papilelor aflate la nivelul buzei (numite papile coriale), anume pozitia, formele, lungimea si grosimea papilelor.

Urmele de dinti – pot fi intalnite in special in cazul infractiunilor de violenta, violuri, talharii (atat pe corpul victimei cat si al agresorului), dar si in cazul altor infractiuni non-violente, cand asemenea urme sunt lasate la fata locului in diverse produse alimentare muscate (branzeturi, fructe), apte sa pastreze cu finete detaliile desenului dintilor;

- in cazul urmelor de dinti care se prezinta ca urme de adancime, ridicarea lor se face cu ajutorul mulajelor din gips dentar;

- in cazul urmelor de dinti ca urme de suprafata (ex.: urmele de muscatura de pe pielea omului), acestea vor fi fotografiate si descrise in procesul verbal;

- in cercetarea urmelor de dinti prezenta medicului stomatolog este indispensabila;o in procesul de identificare se vor avea in vedere unele trasaturi

sau anomalii ale dentitiei: lungimea si latimea dintilor;

21

orientarea lor pe cele doua maxilare; distanta dintre dinti; lipsa unor dinti; lucrari protetice; uzura dintilor.

o astfel , se vor lua mulaje de comparatie de la persoana banuita sau se vor compara urmele gasite la fata locului cu fisa dentara a persoanei suspecte (daca suspectul nu este gasit).

9. Urmele instrumentelor de spargere

Instrumente de spargere – acele instrumente special concepute sau adaptate pentru a infrange dispozitivele de inchidere si de protectie a accesului in diferite locuri;

- din punct de vedere criminalistic instrumentele de spargere, in raport cu modalitatea in care actioneaza, sunt impartite in 5 mari categorii, fiecare dintre ele lasand urme specifice:

o instrumentele de taiere – sunt corpuri dure, ascutite care pot patrunde in substanta unui obiect (purtator de urma) de consistenta mai moale;

directia taieturilor poate indica existenta unui stangaci sau dreptaci;

in functie de modalitatea de producere a taieturii, exista trei categorii de instrumente de taiere:

cele care actioneaza cu o singura lama (ex.: cutit, topor, dalta) si ale caror urme create sunt dinamice, sub forma unor striatii observabile cu microscopul electronic;

cele care actioneaza cu doua lame (ex.: foarfece, cleste) si care pe langa urmele dinamice sub forma striatiilor, cu ochiul liber se pot observa urme sub forma cozii de randunica, urme create in momentul fiecarei taieturi;

cele ce actioneaza prin patrundere in material prin rotire (ex.: burghiu).

o instrumentele de frecare – actioneaza prin alunecarea obiectului creator de urma pe suprafata obiectului primitor de urma si indepartarea, la fiecare alunecare, a unui strat superficial de substanta de la exteriorul acestuia;

exemplu : pilele, panzele de bomfaier, fierastraiele etc.;

urmele dinamice create (striatiile) au valoare redusa de identificare;

insa , se va ridica cu grija de la fata locului pilitura formata si care, in urma analizei de laborator, va

22

indica natura si compozitia instrumentului de frecare.

o instrumentele de apasare – actioneaza asupra sistemelor de inchidere prin crearea unui sistem de parghie;

exemplu : sunt folosite rangi, leviere, surubelnite etc.

urmele formate prin infundare reproduc detaliile obiectului creator de urma.

o instrumentele de lovire – acestea sunt, de regula, bolovanii, caramida si orice alte corpuri dure proiectate asupra geamurilor ori vitrinelor;

nu creaza urme utile identificarii, dar de cele mai multe ori obiectul folosit, fiind fara valoare, va fi abandonat la fata locului;

pozitia acestuia si locul de proiectare a cioburilor poate furniza indicii cu privire la directia din care s-a actionat.

o instrumentele de ardere-topire – folosesc flacara pentru topirea metalului sau pentru arderea instrumentelor de protectie;

la cercetarea acestor urme se au in vedere transformarile fizico-chimice produse asupra metalului pentru a se stabili ce tip de aparat a fost folosit.

10. Urmele mijloacelor de transport

Urmele mijloacelor de transport – criminalistica studiaza un numar relativ redus de mijloace de transport, in special cele care circula pe drumurile publice;

- astfel , principala clasificare a mijloacelor de transport se realizeaza in raport cu modalitatea de propulsie, si anume:

o mijloace de transport auto ;o mijloace de transport hipo .

Urmele mijloacelor de transport auto – acestea se impart in trei tipuri:- urme de rulare – sunt create de rotile autovehicului si pot fi urme statice sau

dinamice;o urmele statice de rulare – se creeaza prin un singur contact intre

pneu si sol, in cazul deplasarii obisnuite a autovehicului; acestea pot fi :

urme de suprafata (stratificate sau destratificate) – ex.: urmele lasate de pneurile ude pe asfaltul uscat;

urme de adancime – ex.: urma pneului imprimata intr-un sol moale.

din analiza urmelor statice de rulare se pot desprinde concluzii privind:

23

numarul osiilor autovehicului; ecartamentul (distanta dintre rotile aflate

pe aceeasi osie); ampatamentul (dinstanta dintre cele doua

osii); detaliile desenului antiderapant al

anvelopelor (pentru aflarea modelului acestora si implicit producatorul);

latimea benzii de rulare (ex: mai mare cand se transport incarcaturi mari sau cand viteza de deplasare este mica, aceasta ingustandu-se pe masura ce creste viteza de deplasare);

circumferinta rotii.o urme dinamice de rulare – sunt create in momentul franarii

(atunci cand aceeasi portiune a pneului aluneca de-a lungul solului in momentul blocarii rotilor);

din analiza urmei de franare se pot stabilit date cu privire la:

starea tehnica a autovehicului (starea sistemului de franare);

viteza de deplasare a autovehicului in momentul inceperii franarii (in functie de lungimea urmei de franare);

compozitia chimica a pneului (prin ridicarea de la fata locului a particulelor de cauciuc lasate in urma frecarii cu solul).

- urme de impact – pot fi create in urma impactului unui autovehicul cu un obstacol fix sau mobil (ex.: alt autovehicul);

o in cazul impactului cu un obstacol fix (zid, pom, stalp etc.) are loc un schimb de substante intre cele doua obiecte, astfel ca pe masina vor ramane urme ale obiectului fix (var, coaja de copac, aschii de lemn etc.), iar pe obstacolul lovit se vor gasi particule din vopseaua masinii, resturi de sticla si plastic;

o in cazul impactului cu un autovehicul stationat va rezulta o deplasare a unuia dintre cele doua vehicule (cel cu masa mai mica) si se va pune problema stabilirii locului impactului si a pozitiei autovehiculelor anterior producerii acestuia;

locul de impact se determina cautand particule de metal, sticla, plastic, urmele de pamant sau praf care se desprind de pe vehicule in momentul lovirii;

stabilirea locului impactului prezinta importanta in stabilirea modalitatii de producere si in stabilirea vinovatiei persoanelor implicate in accident.

24

o impactul in depasire – este dovedit de prezenta pe ambele vehicule de striatii laterale si de un transfer de substante intre acestea (atat particule metalice cat si de vopsea);

o in situatia coliziunii frontale intre doua autovehicule in miscare ambele vor fi proiectate la distante diferite de locul impactului, in raport de masa fiecaruia si de viteza de deplasare.

- urme de substante provenite de la autovehicule – sunt urme materiale desprinse fie din ansamblurile si subansamblurile masinii (ex.: picaturi sau balti de ulei de motor, benzina, motorina, lichid de frana etc.), fie substante transportate ocazional de autovehiculul in cauza (ex.: camioane care transporta faina, grau, porumb etc.).

Urmele mijloacelor de transport hipo – sunt cercetate din punct de vedere criminalistic in special in situatia producerii unor accidente de trafic rutier sau in situatia investigarii unor furturi in care autorii s-au folosit de asemenea mijloace pentru transportarea bunurilor sustrase;

- cel mai adesea sunt implicate carutele si saniile trase de cai;- in cazul carutelor trase de cai se cerceteaza trei categorii de urme :

o urmele rotilor atelajului – acestea pot fi urme de adancime sau de suprafata, urme stratificate sau destratificate;

carutele pot avea roti traditionale din lemn (imbracate in sina metalica) sau pot folosi pneuri de autoturisme (de regula, pneuri uzate);

din analiza urmelor create se poate masura ecartamentul rotilor, element ce permite deosebirea urmelor create de caruta cu pneuri de cele lasate de un autoturism (intrucat ecartamentul autovehiculelor este calculat cu precizie, pe cand cel al carutelor depinde de inspiratia mesterului creator);

o alta posibilitate de distingere intre cele doua mijloace de transport este data de existenta jocului in osie la carute, ceea ce face ca urma pneului sa fie usor serpuita;

daca roata este construita din lemn cu sina metalica se poate afla circumferinta rotii cautand in lungimea urmei semne particulare care se repeta regulat, mai precis distanta dintre asemenea doua semne (acestea fiind create datorita existentei unei portiuni unde se imbina cele doua capete ale sinei metalice).

o urmele animalelor de tractiune – acestea pot fi urme de copite ori de potcoave;

din analiza urmelor create se stabileste : daca atelajul folosea unul sau doua

animale de tractiune; daca acestea erau potcoave si daca erau

noi sau uzate;

25

desenul copitei/potcoavei (ex.: monocopitate – cai ori paricopitate – boi);

numarul si dispunerea cuielor de prindere.o urmele insotitorilor – acestia pot lasa la fata locului urme sub

forma cararii de pasi; aceste urme sunt fie paralele cu urmele de roti, spre

axul soselei (ex.: carutasul tinand calul de capastru pentru a-l controla), fie urmele de picioare sunt intercalate intre urmele de roti, dovedind astfel ca insotitorul mergea in spatele carutei;

de asemenea, lipsa urmelor insotitorului poate duce la concluzia ca acesta se deplasa in caruta.

11. Urmele de incendii si explozii

Urmele de incendii – incendiile se subclasifica, in functie de modalitatea de declansare, in incendii naturale, incendii accidentale si incendii intentionate;

- incendiile naturale - sunt generate de factori exteriori vointei omului, precum:o incendii provocate de descarcarile electrice atmosferice

(trasnetul);o razele solare (ex: cazul focalizarii acestora cu ajutorul unei

lentile);o autoaprinderile sunt fie de natura fizico-chimica (grasimi

animaliere sau vegetale care se pot aprinde de la sine) sau biologica (fermentarea substantelor vegetale sub influenta bacteriilor);

o electricitatea statica .- incendiile accidentale – se produc datorita neglijentei omului in folosirea

aparatelor electrocasnice ori prin neglijenta in folosirea surselor de foc;- incendiile intentionate (premeditate) – sunt motivate fie de dorinta de a acoperi

urmele unor infractiuni, fie din dorinta de razbunare sau chiar de catre persoane cu dereglari psihice (piromanii);

o cercetarea criminalistica a acestor incendii trebuie sa aiba in vedere modalitatea de declansare a incendiului, si anume:

incendii cu aprindere imediata - nu permit, de regula, departarea faptuitorului prea mult de incendiu, motiv pentru care printre suspecti se vor cauta si cei care s-au aflat primii la locul faptei sau cei care au anuntat primii organele abilitate (pompierii);

incendii cu aprindere intarziata – permit faptuitorului sa castige timp si distanta pana in momentul declansarii acestuia;

se pot folosi pentru intarziere diverse dispozitive, rudimentare ori sofisticate,

26

precum: lumanari, fitil, dispozitive cu cronometru etc.;

de asemenea, se va cerceta la fata locului daca a existat un singur focar sau mai multe, care a fost pozitionarea acestora, care a fost modalitatea de declansare a focului.

Urmele de explozii – sunt generate in special de temperaturile foarte inalte ale flacarii si fortei de expansiune a gazelor, gaze care efectueaza lucru mecanic;

- exploziile pot fi de natura fizica (ex.: explozia unei butelii defecte) sau de natura chimica (ex.: formarea unor amestecuri explozive datorita acumularii de gaze);

- de asemenea , acestea pot fi accidentale sau premeditate, difuze sau concentrate;- principalele doua tipuri de explozii sunt cele date de viteza de ardere si de

descompunere a substantelor explozive, si anume:o deflagratia – viteza flacarii este mai mica decat cea a sunetului in

mediu nears;o detonatia – viteza flacarii este mai mare decat a sunetului in

mediu nears.

12. Urmele biologice de natura umana

Urmele biologice de natura umana – acele urme formate din substante (lichide sau solide) produse de corpul uman si lasate, voluntar sau involuntar, la locul comiterii unei infractiuni;

- urmele de natura piloasa – firele de par permit, de regula, o identificare de grup (anume restrangerea cercului de suspecti), acestea putand fi gasite la fata locului pe lenjeria de pat ori de corp, pe corpul victimei sau al agresorului sau pe alte obiecte;

o in cautarea lor se foloseste lupa sau lampa cu raze ultraviolete;o din examinarea firelor de par se poate stabili :

daca sunt fire de par uman sau alte materiale (ex.: fibre sintetice);

zona corpului din care provin; modalitatea de detasare a firului de par (cadere

naturala, smulgere, taiere, rupere); varsta aproximativa si sexul persoanei; culoarea naturala a persoanei; daca este distrus sau nu ori daca sunt elemente ale

unor boli, prezenta unor paraziti; de asemenea , expertul poate stabili grupa sanguina

si chiar profilul ADN al persoanei de la care provine.

- urmele de sange – din analiza urmelor de sange gasite la fata locului, organul judiciar poate afla informatii precum, daca a fost o crima, un accident ori o sinucidere, unde se afla victima si unde se afla faptuitorul, daca infractiunea a

27

avut loc acolo unde a fost gasit cadavrul, daca exista urme de alcool, droguri sau medicamente in urmele de sange etc;

o la fata locului, urmele de sange pot fi gasite pe pardoseala, pe pereti si diferite obiecte de mobilier, pe corpul victimei sau al agresorului, pe obiecte utilizate la comiterea faptei (cutit, topor, arma etc.);

o urmele de sange pot fi gasite sub forma de picaturi, stropi, dare, manjituri sau sub forma de balta;

picaturile – au forme diferite in raport de natura sangelui (venos sau arterial), de viteza si de unghiul de impact cu suprafata obiectului primitor de urma;

de regula, in situatia unui impact perpendicular sangele venos formeaza picaturi de forma regulata (rotunda), in vreme ce sangele arterial formeaza urme in forma de stea (datorita presiunii arteriale).

manjiturile – sunt create atunci cand peste sangele scurs este tarat un obiect sau chiar corpul victimei;

balta – este rezultatul unei pierderi masive de sange, fie ca urmare a sectionarii unui vas sanguin important (ex.: o vena), fie datorita multitudinii de rani si timpul scurs de la savarsirea faptei.

o forma si pozitia picaturilor de sange permite stabilirea pozitiei victimei si agresorului in momentul savarsirii faptei;

o in vederea stabilirii preliminare daca urmele gasite la fata locului sunt de sange si nu alte substante se poate folosi apa oxigenata (in reactie cu sangele genereaza efervescenta);

o culoarea picaturilor de sange si aspectul lor general (lichid sau coagulat) poate duce la stabilirea aproximativa a momentului comiterii faptei;

o din analiza de laborator a sangelui ridicat de la fata locului, expertul biocriminalist poate stabili:

daca urmele sunt de sange uman; daca sangele este venos sau arterial; grupa sanguina, RH-ul, profilul ADN, sexul

persoanei; prezenta alcoolului, drogurilor sau medicamentelor

ori altor substante toxice; prezenta unor boli; vechimea urmei de sange.

- urmele de saliva – saliva contine elemente necesare stabilirii grupei sanguine a unei persoane;

o urmele de saliva pot fi gasite pe obiectele care sunt atinse in mod obisnuit, cu gura (buzele): batiste, pahare, tigari, timbre etc.;

28

o atunci cand sunt proaspete sunt incolore si se ridica de la fata locului cu ajutorul pipetei sau a hartiei de filtru;

o cand sunt uscate, urmele de saliva au culoarea alb-galbuie, iar pentru ridicarea lor acestea vor fi umezite cu apa distilata, ca apoi sa se foloseasca hartia de filtru;

o din analiza urmelor de saliva se poate stabili : daca este sau nu saliva umana; grupa sanguina si profilul ADN; prezenta unor boli ori substante chimice (alcool,

medicamente etc.).- urmele de sperma – din punct de vedere criminalistic, acestea sunt cel mai des

intalnite in cazul infractiunilor privind viata sexuala (ex.: violul), permitand identificarea numarului autorilor si chiar stabilirea identitiatii acestora;

o cercetarea urmelor de sperma impune, in mod necesar, prezenta la locul faptei a medicului legist;

o din analiza urmelor de sperma se pot stabili : daca este lichid spermatic uman; daca provine de la una sau mai multe persoane; vechimea aproximativa a urmei; grupa sanguina si profilul ADN; boli sau anomalii ale spermatozoizilor.

- urmele de urina – pot fi intalnite pe lenjeria de pat si de corp, precum si practic oriunde la fata locului;

o din analiza urmelor de urina se poate stabili : grupa sanguina a persoanei; prezenta alcoolului, a medicamentelor, drogurilor

ori substantelor toxice; in cazul femeilor , se poate stabili daca acestea sunt

insarcinate sau prezinta semnele unei nasteri ori ale unui avort recent.

13. Urmele olfactive

Urmele olfactive – sunt generate de moleculele de miros pe care le emana orice corp, indiferent de vointa persoanei;

- exista trei categorii de mirosuri :o mirosul specific – este o consecinta a metabolismului uman si

consta in producerea unor substante volatile (transpiratie, respiratie etc.), care difera de la persoana la persoana si depinde inclusiv de prezenta unor boli, a medicamentatiei, de igiena personala;

o mirosul profesional – este cel „imprumutat” de la locul de munca pentru acele persoane care lucreaza in medii toxice sau cu mirosuri specifice (ex.: cei ce lucreaza la benzinarii ori rafinarii, cabinete stomatologice etc.);

29

o mirosul ocazional – este mirosul dobandit prin stationarea persoanei o anumita perioada de timp in spatii cu anumite mirosuri (ex.: mirosul de tutun pentru cei care au stat o perioada de timp intr-un bar).

- in vederea distingerii mirosurilor se folosesc unele animale (ex.: cainele) care au un simt al mirosului foarte dezvoltat, fapt ce a permis antrenarea si folosirea acestora de catre organele judiciare pentru depistarea drogurilor, substantelor explozive ascunse in diferite recipiente, pentru urmarirea fugarilor etc.

30