1. Noţiuni generale privind subiectele dreptuluiinternaţionale publicSubiectul de drept internaţional public este o entitate careparticipă la raporturile juridice reglementate nemijlocit de D.I.P.Trăsăturile esenţiale a subiectului D.I.P. o constituie capacitatea lorde a fi titulare de drepturi şi obligaţii cu caracter internaţional.Subiectele originare tipice fundamentale care au capacitate deplină aD.I.P. sunt statele. Pe langă state ca subiecte primare a D.I.P.figurează organizaţiile internaţionale, care sunt create de stat,naţiunile care luptă pentru eliberare naţională şi Vaticanul. Dintresubiectele de D.I.P. statul işi asumă totalitatea drepturilor şiobligaţiilor cu caracter internaţional. Calitatea de subiect al D.I.P. astatului este rezultatul firesc al suveranităţii sale şi nu depinde derecunoaşterea lui de alte state. Suveranitatea aparţine statelorindiferent de puterea, mărimea ori gradul lor de dezvoltare. Potrivitdoctrinei D.I.P. statul ca persoană internaţională trebuie săindeplinească condiţiile:1.O populaţie permanentă care reprezintă totalitatea indivizilor celocuiesc pe teritoriul unui sau altui stat la un moment dat inlimitele acestuia potrivit reglementărilor de drept intern alestatului. Deşi numărul populaţiei variază de la un stat la altulaceasta nu are nici o importanţă pentru calitatea statelor de subiecteale D.I.P.2.Teritoriul determinat ce constituie baza materială, indispensabilă aexistenţei statului. Teritoriul unui stat cuprinde: spaţiul terestru,21spaţiul acvatic, spaţiul aerian. Dimensiunea teritoriului unui statprecum şi structura sa nu sunt relevate pentru existenţa acestuia.3.Puterea publică ce se concretizează prin existenţa unui guvern careasigură conducerea treburilor interne şi externe autoritatea efectivăasupra populaţiei şi teritoriului.4.Capacitatea de a intra in relaţii cu alte state. Statul fiind uniculsubiect de D.I.P. dotat suveranitate posedă capacitatea de a acţionain conformitate cu normele stabilite de acesta.Unele din capacităţile statului le putem enumera:a.De a produce acte juridice internaţionale;b.De a reclama repararea daunelor suferite in urmacomiterii unei fapte internaţionale ilicite de către un statterţ;c.De a deveni membru şi de a participa in mod plenar laviaţa organizaţiilor internaţionale;d.De a avea acces la procedurile contencioaseinternaţionale;e.De a stabili relaţii diplomatice şi consulare cu alte state.In relaţiile cu alte state după structura lor statele pot fi: statepermanente neutre, federaţii, confederaţii. Potrivit D.I. contemporanneutralitatea are următoarele caracteristici:1.Caracterul permanent. Statul care adoptă un astfel de statut ii esteinterzis să participe la orice conflict armat sau să devină teatrulunor ostilităţi militare.2.Neutralitatea se aplică entităţilor statale şi nu unor teritorii.3.Neutralitatea constituie un statut juridic şi nu o simplă stare defapt.Statul permanent neutru are o serie de drepturi şi obligaţii.Drepturile acestora sunt:a)Dreptul la suveranitate şi integritate teritorială.b)Dreptul de a deveni parte la tratate.

c)Dreptul la autoapărare.Obligaţiile statelor sunt:a)De a nu participa la nici un conflict armat.b)De a-şi păstra starea de neutralitate in timp de război.c)De a nu participa la alianţe militare.d)De a nu admite folosirea teritoriului său pentru instalareade baze militare străine.e)De a nu deţine, produce şi experimenta arme nucleare.22f)De a promova relaţii de pace prietenie şi cooperare.Federaţia este un stat compus din mai mulţi membri ai federaţieicare dispun de anumite atribuţii pe plan local dar nu beneficiază dedreptul constituţional de a exercita atribuţii in domeniul relaţiilorexterne şi nu sunt subiecte de D.I.P. Doar federaţia este singurulsubiect de D.I.P.Practica constituţională contemporană cunoaşte exemple defederaţii ale căror subiecte au dreptul de a incheia cu consimţămantulguvernului federal acorduri internaţionale.(URSS a permis Ucraineisă participe in relaţiile externe)O altă formă de stat este confederaţia. Confederaţia este oasociere a două sau mai multor state participante fiecare păstrandu-şiindependenţa şi calitatea de subiect de D.I.P. Practica internaţională aarătat că confederaţia este formă premergătoare creării federaţiilor.Ex. Confederaţia SUA din 1781 care peste 7 ani se transformă in statfederal. Spre deosebire de statul federal confederaţia este alcătuitădin două sau mai multe state suverane, ele participand de sinestătător sau impreună la viaţa internaţională. In prezent confederaţiinu mai există.2. Recunoaşterea statelor şi guvernelorIn dreptul internaţional public recunoaşterea poate fi definită caun act unilateral prin care un stat sau mai multe state i-au act deexistenţa unui fapt sau unei situaţii juridice nou apărute incomunitatea internaţională de natură să determine raporturi juridiceintre acestea şi situaţia sau entitatea recunoscută de el. In calitate deobiecte ale recunoaşterii internaţionale pot fi statul nou apărut,guvernul instalat pe cale ne constituţională, mişcările de eliberarenaţională.Prin recunoaşterea unui stat se inţelege actul prin care un statadmite că o entitate statală terţă in virtutea elementelor saleconstitutive intruneşte condiţiile necesare pentru posedareapersonalităţii juridice depline in ordinea internaţională.Recunoaşterea se poate exprima printr-o notă diplomatică, odeclaraţie de recunoaştere precum şi prin mesaje, telegrame defelicitare emise de şeful statului, ministrul afacerilor externe sau dela guvern. Ea poate fi făcută printr-un tratat bilateral sau multilateraldupă cum poate proveni din partea unui stat sau a unui grup de state23in baza unui tratat multilateral. Dreptul internaţional nu consacrăobligaţia statelor de a recunoaşte state noi care apar pe arenainternaţională, ci aceasta constituie o facultate sau un drept al statuluia cărui exercitare rămane la aprecierea sa. Totodată ne recunoaştereaunui stat poate fi considerată ne amicală creand obstacole in cadrunormalizării relaţiilor dintre state. Recunoaşterea este un actdeclarativ şi nu constitutiv in sensul că prin acest act se constatăexistenţa unui stat nou care există ca efect al creării sale şi nu carezultat al actului de recunoaştere. Recunoaşterea nu conferăpersonalitate internaţională statului nou recunoscut dar il ajută la

promovarea, dezvoltarea relaţiilor de drept internaţional de către noulstat. Aşadar din momentul recunoaşterii statul nou recunoscutbeneficiază de drepturi şi obligaţii internaţionale.Principalele drepturi şi obligaţii sunt:a. Stabilirea de relaţii diplomatice ori consulare.b. De a intenta acţiune judiciară la instanţele celuilaltstat cu privire la bunurile sale aflate pe teritoriulstatului care la recunoscut.c. Acceptarea legislaţiei interne şi a hotărarilorjudecătoreşti ale statului recunoscut.Participarea unui stat nerecunoscut la conferinţe internaţionalesau admitere intr-o organizaţie nu echivalează cu recunoaşterea saindividuală sau colectivă din partea altor state. Totodată practicastatelor a consacrat existenţa mai multor forme de recunoaşterecalificate după următoarele criterii:1)După modul de exprimare:a. Expresă(declaraţie, telegramă)b. Tacită(admiterea misiunilor diplomatice pe teritoriulsău)2) După întinderea efectelor:a. De iure recunoaşterea este definitivă şi producetotalitatea efectelor recunoaşterii, statele vizatestabilind relaţii diplomatice, incheind tratate politiceeconomice.b. De facto este provizorie şi revocabilă ea produceefecte limitate.3)După numărul de subiecte:a. Individuală este rezultatul manifestării de voinţădoar a unui singur stat.24b. Colectivă rezultatul unor manifestări de voinţăcomune şi concomitente ale mai multor state.In practica statelor este unanim acceptat că recunoaşterea statelorimplică şi recunoaşterea guvernelor. In situaţia in care un guvernaccede la putere pe alte căi decat cele constituţionale sau in cazulschimbării formei de guvernămant se pune problema recunoaşteriiguvernelor. Recunoaşterea unui guvern este definită ca fiind un actliber al unui stat sau al mai multor state prin care se manifestăintenţia de a intreţine relaţii oficiale cu acesta şi implicit de incetare aunor astfel de raporturi cu vechiul guvern. Recunoaşterea guvernelorare un caracter declarativ adică actul de recunoaştere se rezumă ladorinţa de a intreţine raporturi cu noul guvern asupra legitimităţiiguvernului respectiv, atitudine care ar putea fi calificată dreptamestec in treburile interne. Practica arată că recunoaşterea unui nouguvern este supusă intrunirii mai multor criterii:a. Activitatea noului guvern să fie sprijinită depopulaţie.b. Să corespundă voinţei acestuia.c. Capacitatea guvernului de a se achita de obligaţiilesale internaţionale.d. Instaurarea unui regim politic democratic capabil săgaranteze respectarea drepturilor şi libertăţilorfundamentale ale omului.e. Absenţa amestecului in treburile interne ale statuluiin procesul de instalare a noului guvern.Pe langă recunoaşterea statelor şi guvernelor in dreptulinternaţional s-a conturat şi idea de recunoaştere a mişcărilor de

eliberare naţională care răspunde cerinţelor de a asigura popoarelorcoloniale ce se aflau pe punctul de a accede la statutul de statindependent, o capacitate juridică internaţională pe măsură săaccelereze procesul in curs. In urma recunoaşterii statutuluimişcărilor de eliberare a inregistrat elemente de consolidare ceia cele-a permis stabilirea de relaţii oficiale cu statul care o recunoaşte, leaoferit posibilitatea de a participa la unele organizaţii internaţionalein calitate de observator.253. Succesiunea şi neutralitatea statelorIn dreptul internaţional succesiunea reprezintă substituirea unuistat de către altul in limitele unui teritoriu determinat şi cu privire lapopulaţia respectivă. In calitate de obiecte ale succesiunii statelorpot fi: tratatele internaţionale, bunurile de stat, datoriile de stat,arhivele, frontierele, calitatea de membru in organizaţiiinternaţionale.Problema succesiunii statelor apare in următoarele cazuri:1. Crearea unui stat independent ca rezultat al decolonizării.Potrivit Convenţiei de la Viena din 1978 un nou stat independentnu este obligat să menţină un tratat sau să devină parte la acestanumai pentru simplu fapt că la data succesiunii statelor tratatul era invigoare in privinţa teritoriului la care se referă acea succesiune.Astfel in ceia ce priveşte tratatele bilaterale statul succesor nu esteţinut să devină parte la tratatele incheiate de statul predecesor pe carele poate denunţa. In privinţa tratatelor multilaterale noul statindependent urmează printr-o notificare să-şi stabilească calitatea departe la un tratat multilateral care la data succesiuni statelor era invigoare pentru teritoriul in cauză, cu excepţia cazurilor in carerezultă din tratat sau se stabileşte că aplicarea tratatului de statul nouar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatul. Bunurile de statmobile şi imobile ale statului predecesor trec in proprietatea statuluisuccesor. Noul stat independent nu moşteneşte datoria de stat astatului predecesor doar dacă nu intervine un acord intre cele douăstate care să prevadă astfel. ex. statele de pe continentul african.2. Succesiunea în caz de dezmembrare sau de separare aunea sau mai multor părţi din teritoriul unui stat.Atunci cand o parte sau mai multe părţi din teritoriul unui stat sesepară pentru a forma unul sau mai multe state şi independent defaptul dacă statul predecesor continuă să existe sau nu, orice tratat invigoare la data succesiunii statelor privitor la ansamblu teritoriuluistatului predecesor rămane in vigoare in privinţa fiecărui statsuccesor astfel format. In privinţa bunurilor de stat Convenţia de laViena din 1983 face distincţie intre bunurile mobile şi imobile. Intimp ce bunurile imobile situate pe teritoriul ce face obiect alsuccesiunii trec in intregime la statul succesor, cele mobile doar inproporţii echitabile cu luarea in consideraţie anume a contribuţieiteritoriului dat la crearea lor. Ex. Iugoslavia, URSS.263. Succesiunea în caz de unificare a statelor.Aceasta are loc atunci cand două sau mai multe state se unescpentru a forma un singur stat - statul succesor. In ceia ce priveştetratatele statelor predecesoare incheiate cu statele terţe, ele continuăsă rămană in vigoare pentru statul succesor cu excepţia cazurilorcand din tratat rezultă sau este stabilit că aplicarea acestuia ar fiincompatibilă cu obiectul sau scopul tratatului. Bunurile de stat şiarhivele statelor predecesoare trec la statul succesor, acelaşi lucru seintamplă cu datoriile de stat. ex. Germania.

4. Succesiunea în cazul transmiterii unei părţi din teritoriulunui stat altui stat.In acest caz se aplică principiul valabilităţii teritoriale a limitelortratatelor internaţionale. Conform acestuia tratatele internaţionale alestatului predecesor işi incetează efectele asupra teritoriului transferat,iar tratatele internaţionale ale statului sub a cărui suveranitate a trecutteritoriul in cauză incep să-şi producă efectele sale cu excepţiacazurilor cand aplicarea tratatelor arătate in privinţa teritoriuluitransmis ar fi incompatibilă cu obiectul şi scopul tratatului. Totodatătratatele incheiate cu statele terţe referitor la frontierile teritoriuluitransferat işi păstrează valabilitatea. Fac excepţie de la această regulătratatele localizate adică acelea care se referă la o anumită regiunesau localitatea dintr-un anumit stat. Celelalte obiecte ale succesiuniistatelor a căror soartă urmează să fie reglementată odată cutransmiterea unei părţi din teritoriul unui stat altui stat fac obiectulacordului referitor la transmiterea acestui teritoriu. Un caz aparte ilreprezintă succesiunea statelor care sau format după dezmembrareafostei URSS. Procesul de dezmembrarea a URSS a dus la apariţia peteritoriul ocupat candva de aceasta a trei categorii de state. Ca atarenumai una poate fi considerată ca relevand succesiunea clasică.Federaţia Rusă este unica succesoare clasică a URSS ea preluandtoate angajamentele internaţionale contractante de către URSS,datoriile externe şi activele situate in afara uniunii. Printre statelesuccesoare o poziţie de osebită o ocupă Ucraina şi Belorusia carepană la dezmembrarea URSS posedau o personalitate juridicăinternaţională restransă care sa lărgit odată cu dezmembrarea URSS.Celelalte state care s-au format după dezmembrarea URSS participăla tratatele internaţionale in mod variat.Neutralitatea reprezintă o formă de manifestare a voinţei unorstate de a sta temporar sau permanent in afara desfăşurării27războaielor dintre alte state. Putem distinge mai multe forme deneutralitate:1. Neutralitatea imparţială a fost reglementată de Declaraţia dela Paris din 1856 apoi de Convenţiile de la Haga din 1899 şi1907. Conform acestor documente statul neutru in timp derăzboi se obligă să adopte o poziţie egală faţă de beligeranţi nefavorizand pe nici unul dintre ei. Statul neutru este supusurmătoarelor cerinţe:Abţinerea care il obligă să nu participe la ostilităţi;Prevenirea adică impiedicarea desfăşurării oricăroroperaţiuni militare pe teritoriul său;Imparţialitatea adică tratarea in mod egal a părţilor inconflict;2. Neutralitatea diferenţiată reprezintă ne participarea unui statla un conflict armat cat şi atitudinea diferită adoptată faţă devictimă şi agresor intr-un război de agresiune. Atitudinea datăse manifestă prin acordarea de asistenţă unuia sau unora dintrebeligeranţi care au statut de victimă a unei agresiuni militaredar fără participarea la operaţiunile militare.3. Neutralitatea eventuală reprezintă atitudinea de neutralitate aunuia sau mai multor state faţă de un anumit război. Ex.atitudinea Japoniei şi a Turciei faţă de conflictul dintre Israelşi statele arabe din 1967.4. Neutralitatea permanentă-statut internaţional special al unuistat caracterizată prin:a.Ne participarea la alianţe militare, politice care au

drept scop pregătirea războiului;b.Ne admiterea folosirii propriului teritoriu pentrupregătiri militare, inclusiv amplasarea de baze militarestrăine, depozite;c.Interdicţia de a deţine, produce şi experimenta armenucleare;d.Provocarea unei politici de colaborare activă cu toatestatele;Printre statele cu statut de neutralitate permanentă se numără şiRepublica Moldova care conform art. 11 al Constituţiei şi-aproclamat neutralitatea sa permanentă. In acelaşi articol estemenţionat că Republica Moldova nu admite dislocarea de trupe28militar ale altor state pe teritoriul său, dar aceste prevederi aleConstituţiei nu sunt respectate de statele terţe.4. Organizaţiile internaţionale şi naţiunile careluptă pentru eliberare naţională ca subiectede drept internaţional publicOrganizaţiile internaţionale reprezintă forme instituţionalizate decooperare a statelor. Scopul infiinţării lor este de a coordonacolaborarea statelor in diverse domenii ale relaţiilor internaţionale.Actualmente personalitatea juridică internaţională este recunoscutătuturor organizaţiilor internaţionale interstatale. In dispoziţiilestatelor lor se vorbeşte de capacitatea lor juridică. Organizaţiileinternaţionale dispun de următoarele capacităţi:a.Dreptul de a incheia contracte inclusiv de muncă cufuncţionarii săi.b.Dreptul de a dispune de bunuri mobile şi imobile.c.Dreptul de a apărea in justiţie.Organizaţiile internaţionale sunt subiecte de drept internaţionalderivate intru cat ele sunt produsul acordului de voinţă al statelorcare le-au constituit şi subiecte limitate deoarece ele işi desfăşoarăactivitatea şi işi exercită competenţele numai in limitele prevederilorstatutului lor. Statutele şi convenţiile arată că organizaţiileinternaţionale se bucură pe teritoriul statelor membre de capacitatejuridică pentru indeplinirea funcţiilor şi realizarea scopurilor.Totodată din jurisprudenţa Curţii Internaţionale de Justiţie decurge căorganizaţia internaţională este un organ de colaborare a statelor şi nuo putere suprastatală.Dreptul internaţional contemporan garantează personalitatejuridică internaţională naţiunilor care luptă pentru eliberare şiformarea statului lor independent. Calitatea de subiect de dreptinternaţional se dobandeşte din momentul in care naţiunea care luptăpentru eliberare şi-a creat anumite organe proprii. Naţiunile careluptă pentru eliberare naţională li se aplică principiul neintervenţieiin treburile lor, dreptul la autoapărare, iar forţelor lor armate li seaplică regulile de drept internaţional umanitar. A se sublinia că omişcare de eliberare poate accede la statutul de participant laraporturile juridice internaţionale numai ca urmare a recunoaşterii eidin partea statelor şi organizaţiilor internaţionale. Mişcările de29eliberare naţională o dată recunoscute obţin un statut juridic specialadică calitatea de subiect de D.I.P. limitat ce le permite săbeneficieze de următoarele drepturi:a.De a desfăşura acţiuni fie paşnice fie armate pentru emanciparealor naţională.b.De a intreţine relaţii oficiale cu alte subiecte de D.I.P. in special cu

acele state şi organizaţii care le-au recunoscut. Intreţinerearelaţiilor oficiale cu O.N.U. se manifestă prin faptul că in cadrulacesteia mişcărilor de eliberare naţională li se acordă statutul deobservator. In alte organizaţii dacă actele lor constitutive prevădacest lucru mişcărilor de eliberare li se poate acorda statutul demembri asociaţi. Ex. U.N.E.S.C.O, O.M.S. In unele organizaţiiaceste mişcări pot fi admise in calitate de membri cu drepturidepline in aceste organizaţii.c.De a participa la lucrările unor conferinţe sau reuniuniinternaţionale organizate de state sau organizaţiile care le-aurecunoscut.d.De a participa la incheierea tratatelor cu alte subiecte de D.I.P.e.De a primi asistenţă materială, financiară şi diplomatică din parteastatelor sau organizaţiilor. Ca urmare a constituirii majorităţiipopoarelor coloniale in state independente, calitatea de subiecte deD.I.P. a mişcărilor de eliberare naţională este in descreştere ceia ceprobabil va duce cu timpul la dispariţia lor definitivă.