Sociologie de Anthony Giddens

Sociologie de Anthony Giddens

sunt îngrijiţi de mai mulţi adulţi

(Segura și Pierce, 1993)?

Aceste critici nu slăbesc importanţa

ideilor lui Chodorow. Ele ne spun mult

despre natura feminităţii și ne ajută să

înţelegemoriginile a ceea ce a fost

numit „inexpresivitatea masculină” –

dificultatea pe care o au bărbaţii în

a-și arăta sentimentele faţă de ceilalţi

(Balswick, 1983).

Teoria lui Gilligan

Carol Gilligan (1982) a continuat

analiza lui Chodorow. Opera sa se

concentrează asupra imaginilor pe

care le au femeile și bărbaţii adulţi

despre sine și realizările lor.Ea este

de acord cu Chodorow că femeile se

definesc pe ele însele în termeni de

relaţii personale și își consideră

realizările în raport cu capacitatea de

a avea grijă de ceilalţi.Locul femeilor

în vieţile bărbaţilor este, prin tradiţie,

unul de îngrijitor și tovarăș de viaţă.

Dar calităţile dezvoltate în aceste

sarcini adesea sunt devalorizate de

bărbaţi, care văd ca singură

modalitate de „succes”accentul pus pe

realizările individuale. Grija pentru

relaţii pe care o au femeile le apare nu

ca o forţă, așa după cum și este, ci

mai degrabă ca o slăbiciune.

Gilligan a intervievat atent

aproximativ două sute de femei și

bărbaţi americani de diferite vârste și

de diferite condiţii sociale. I-a interogat

pe toţi cu privire la viziunea lor morală

și la concepţiile despre sine.

Aurezultat diferenţe semnificative între

perspectivele femeilor și cele ale

bărbaţilor.De exemplu, persoanelor de

gen feminin intervievate li s-a cerut să

răspundă la următoarea întrebare: „Ce

înseamnă a spune despre ceva că

este corect sau greșit din punct de

vedere moral?” În timp ce bărbaţii au

înclinat să răspundă la această

întrebare menţionând idealurile

abstracte de datorie, justiţie și libertate

individuală, femeile au ridicat constant

tema ajutorului acordat celorlalţi.

Astfel, o studentă a unui colegiu a

răspuns la întrebare în felul următor:

Femeile au fost mai empirice în

judecăţile lor morale decât bărbaţii,

identificând posibilele contradicţii între

respectarea strictă a unui cod moral și

evitarea rănirii celorlalţi. Gilligan este

de părere că această viziune reflectă

poziţia tradiţională a femeilor, an-

corate mai degrabă în relaţii de

afecţiune,decât în atitudinile de

„propensiune către exterior” specifice

bărbaţilor. Odinioară,bărbaţii

considerau femeile înapoiate, dar în

același timp erau conștienţi că ele

aveau calităţi care lor le lipseau.

Perspectivele asupra lor însele se

întemeiază mai degrabă pe

îndeplinirea cu succes a trebuinţelor

altora, decât pe mândria realizării

individuale (Gilligan, 1982).

Sociologie de Anthony Giddens

Diferitele perioade de tranziţie pe care

le parcurg indivizii în decursul vieţilor

lor par,la prima vedere, a fi stabilite

biologic – din copilărie până la

maturitate și, în cele din urmă, la

moarte. Dar stadiile cursului vieţii

umane sunt, în natură, tot atât de

sociale pe cât sunt de biologice

(Vincent, 2003). Ele sunt influenţate

de diferenţierile culturale și, de

asemenea, de circumstanţele

materiale ale vieţilor oamenilor în

anumite tipuri de societate. De

exemplu, în Occidentul de astăzi,

moartea este asociată de regulă cu

persoanele în vârstă, deoarece

majoritatea oamenilor se bucură de o

durată de viaţă de peste șaptezeci de

ani. Însă, în societăţile tradiţionale de

odinioară, majoritatea oamenilor

mureau mai tineri, puţini ajungând la o

vârstă înaintată.

Sociologie de Anthony Giddens

Pentru oamenii care trăiesc în

societăţile moderne, copilăria este un

stadiu clar și distinct al vieţii. Copiii se

deosebesc de bebeluși sau de cei

mici, care abia încep să meargă;

copilăria este perioada dintre frageda

pruncie și perioada

adolescenţei.Totuși,noţiunea de

copilărie, ca și multe alte aspecte ale

vieţii sociale de astăzi, a început să fie

folosită de-abia acum două sau trei

sute de ani. În societăţile timpurii,

tinerii treceau brusc de la o pruncie

prelungită la roluri active în interiorul

comunităţii. Istoricul francez Philippe

Ariès (1965) a considerat „copilăria” o

etapă distinctă de dezvoltare,care nu

exista ca atare în perioada

medievală.În tablourile Europei

medievale, copiii sunt înfăţișaţi ca mici

adulţi, cu figuri mature și același stil de

îmbrăcăminte precum vârstni

cii. Copiii luau parte mai degrabă la

aceleași îndeletniciri și aveau aceleași

activităţi ca și adulţii, și nu la jocurile

pe care astăzi le consacrăm copiilor.

Până spre secolul XX, în majoritatea

ţărilor occidentale copiii erau puși să

muncească de la ceea ce astăzi ar fi

considerată

o vârstă foarte fragedă. De fapt, chiar

și în zilele noastre există ţări în lume

în care copiii mici sunt realmente

angajaţi în muncă,uneori în

circumstanţe solicitante din punct de

vedere fizic (de ex., în minele de

cărbuni).Ideile referitoare la drepturile

copiilor și la imoralitatea folosirii lor în

muncă sunt dezvoltări recente.

Datorită recunoașterii lungii perioade

a copilăriei, în zilele noastre societăţile

sunt întrucâtva mai centrate pe copil

decât erau altădată. Dar trebuie să

subliniem că o societate astfel

organizată nu este una în caretoţi

copiii au parte de dragoste și îngrijiri

din partea părinţilor sau a altor adulţi.

Abuzul sexual și fizic asupra copiilor

este o trăsătură destul de obișnuită a

vieţii familiale din societatea de astăzi,

deși de-abia de câtva timp a fost

dezvăluită amploarea unui asemenea

fenomen. Abuzul asupra copiilor din

zilele noastre are o legătură evidentă

cu maltratările frecvente ale copiilor

din Europa premodernă.

Schimbările care au survenit astăzi în

societăţile moderne pot diminua și

maimult caracterul distinct al

copilăriei. Unii observatori au sugerat

că astăzi copiii cresc atât de repede,

încât ar putea fi chiar aceasta cauza.

Ei arată că până și copiii mici au

acces la aceleași programe de

televiziune ca și adulţii,

familiarizându-se astfel mult mai

devreme cu lumea adulţilor decât au

făcut-o generaţiile precedente.

Sociologie de Anthony Giddens

Noţiunea de „adolescenţă”, atât de

familiară astăzi, nu există nici ea

decât de puţină vreme. Schimbările

biologice implicate în pubertate

(momentul în care o persoană devine

aptă de o activitate sexuală adultă și

de reproducere) sunt universale.

Totuși, în majoritatea culturilor

acestea nu produc atâta tulburare și

nesiguranţă cum se întâmplă în rândul

tinerilor din societăţile moderne. În

culturile care încurajează grupurile de

iniţiere, de exemplu, cu ceremonialuri

distincte care marchează evoluţia

către maturitate, se trece, în general,

destul de ușor peste procesul

dezvoltării psiho-sexuale. Adolescenţii

care fac parte din astfel de culturi au

mai puţine lucruri de care trebuie să

se „dezveţe”,din moment ce ritmul

schimbării este mai încet. A fost o

vreme în care copiilor din societăţile

occidentale li se cerea să uite că sunt

copii: ei trebuiau să își arunce jucăriile

și să se rupă de obiceiurile copilărești.

În culturile tradiţionale, unde copiii

muncesc deja alături de adulţi, acest

proces de dezvăţare este, de regulă,

mai puţin șocant.

În societăţile occidentale, adolescenţii

sunt undeva la jumătate de drum:

încearcăadesea să

urmeze modelele

adulţilor însă, din punct

de vedere juridic, sunt

trataţi caniște copii. Ei își

pot dori, de exemplu, să

meargă la muncă, dar

sunt constrânși să

frecventeze cursurile

școlilor. Adolescenţii

occidentali își petrec

viaţa între copilărie și

maturitate, crescând

într-o societate supusă

unei continue schimbări.

Tinereţea pare să fie din ce în ce

mai mult un stadiu în dezvoltarea

personală și sexuală a societăţilor

moderne (Goldscheiderși Waite,

Sociologie de Anthony Giddens

1991). În rândul grupurilor mai înstărite, îndeosebi, începând cu vârsta de douăzeci de ani,

oamenii caută să acorde timp explorării și stabilirii unor afilieri sexuale, politice și religioase.

Importanţa acestei amânări a responsabilităţilor ce ţin de maturitatea deplină pare să

crească, dată fiind perioada mai mare de educaţie pe care

o parcurg astăzi majoritatea oamenilor.

Majoritatea adulţilor din Occident pot spera astăzi la o viaţă care să cuprindă

și etapa bătrâneţii. În vremurile premoderne, doar unii puteau anticipa cu deplină încredere un astfel de viitor. Moartea prin îmbolnăvire sau vătămare era mult mai frecventă în rândul tuturor grupelor de vârstă decât în ziua de astăzi, iar femeile, mai ales, înfruntau un risc crescut datorită ratei înalte de mortalitate la nașterea copiilor.

Sociologie de Anthony Giddens

Pe de altă parte, multe dintre tensiunile pe care le experimentăm astăzi erau mai puţin

pronunţate în vremurile de odinioară.De regulă, oamenii păstrau o legătură mai strânsă cu

părinţii lor și cu alte rude decât populaţiile din ce în ce mai mobile de as-tăzi, iar rutinele

muncii pe care o depuneau erau identice cu cele ale străbunilor lor. În vremurile de astăzi,

trebuie rezolvate incertitudini majore în căsătorie, în viaţa de familie și alte contexte sociale.

Trebuie să ne „construim” vieţile proprii mult mai mult decât o făceau oamenii din trecut.

Crearea legăturilor sexuale și maritale, de exemplu,depinde astăzi de iniţiativa și selecţia

individuală mai mult decât de hotărârile părinţilor.Aceasta reprezintă o libertate imensă

pentru individ, dar responsabilitatea cu care acesta se confruntă poate impune dificultăţi.

În societăţile moderne, atenţia acordată vârstei de mijloc a devenit deosebit de impor-

tantă. Majoritatea oamenilor nu se așteaptăsă facă același lucru toată viaţa, așa cum se

întâmpla în culturile tradiţionale. Indiviziicare au optat pentru o carieră pe viaţă potconsidera

nesatisfăcător nivelul atins la vârsta maturităţii și oportunităţile ulterioare blocate. Femeile

care și-au petrecut primii ani aitinereţii întemeind familii și ale căror copii aupărăsit căminul,

se pot simţi acum fără vreovaloare socială. Fenomenul „crizei vârstei de mijloc” este foarte

real pentru majoritateaoamenilor care aparţin acestei categorii de vârstă. O persoană poate

avea sentimentul căși-a irosit oportunităţile pe care viaţa i le-aoferit sau că nu va atinge

niciodată idealurilenutrite în copilărie.Totuși, îmbătrânirea nutrebuie să conducă la

resemnare sau disperaresumbră; o emancipare de visele din copilăriepoate fi eliberatoare.

În societăţile tradiţionale, oamenilor bătrâni li se acorda de cele mai multe ori un înalt

respect. În rândul culturilor care includeau grupurile de iniţiere, bătrânii aveau un cuvânt

important de spus – adesea decisiv

– cu privire la problemele importante ale comunităţii. În cadrul familiilor, autoritatea

bărbatului și a femeii creștea odată cu vârsta. În schimb, în societăţile industrializate,

oamenii în vârstă tind să își piardă autoritatea atât la nivelul familiei, cât și la nivelul

comunităţii sociale mai largi. Odată cu pensionarea, ei pot deveni mai săraci decât fuseseră

vreodată înainte. În același timp, a crescut foarte mult segmentul de populaţie de peste

șaizeci și cinci de ani, după cum vom vedea în secţiunea următoare.

Trecerea la categoria de vârstă a bătrânilor adeseori marca, în cultura tradiţională,

apogeul statusului dobândit de un individ.În societăţile moderne, pensionarea tinde să

atragă consecinţe contrare. Nemaitrăind împreună cu copiii, și adesea retrăgându-se total

din munca plătită, oamenii în vârstă pot întâmpina dificultăţi în a considera ultimii ani ai vieţii

ca fiind satisfăcători. Se consideră, de regulă, că cei care au făcut faţă cu succes bătrâneţii

au reușit deoarece au apelat la resursele lor interioare, devenind mai puţin interesaţi de

situaţia materială pe care le-o oferă viaţa. Deși se poate adesea întâmpla aceasta, într-o

societate în care mulţi sunt sănătoși la bătrâneţe, o propensiune spre exterior a propriei fiin-

ţe devine din ce în ce mai predominantă.Cei care sunt în pragul pensionării își pot reînnoi

Sociologie de Anthony Giddens

resursele prin ceea ce a fost numit „vârsta a treia”, în care începe o nouă etapă a educaţiei

(vezi de asemenea și discuţia despre învăţarea continuă din capitolul 17).În secţiunea care

urmează, analizăm mai detaliat controversele sociologice cu privire la îmbătrânire.

Sociologie de Anthony Giddens

Fauja Singh a participat la primul său maraton londonez în anul 2000, la vârsta de optzeciși

nouă de ani. A parcurs distanţa în 6 ore și 54de minute. Ultima lui cursă serioasă avusese

loc cu cincizeci și trei de ani mai devreme. Când a înregistrat un timp aproape egal

lamaratonul din 2001, a aflat că a doborât cu aproape o oră recordul mondial pentru ceide

peste nouăzeci de ani. În 2002, a stabilitun nou record de 6 ore și 45 de minute. În acest an,

407 de alergători au parcurs un timpmai mare decât cel al lui Singh în maratonulLondrei;

majoritatea aveau vârsta de treizecide ani. Atunci când Singh era la această vârstă, făcea

curse de-a lungul și de-a latul Indieisale native. În perioada în care India și-acâștigat

independenţa în 1947, noi priorităţil-au determinat pe Singh să-și încheie carierade

alergător la vârsta de treizeci și șase deani. O viaţă mai târziu – văduv și trăind în Ilford,

estul Londrei – Singh avea patru copii,treisprezece nepoţi și cinci strănepoţi răspândiţi pe

trei continente; a început să caute noi provocări. Plimbările zilnice și le-a presăratcu partide

de jogging. Picioarele sale și-aurecâștigat în curând vigoarea. Apoi Singh avăzut la televizor

o emisiune despre maratonși s-a decis. De atunci încoace, a alergat laconcursuri de

maraton din întreaga lumeși a donat mii de lire în scopuri caritabile(Askwith 2003).

În special în ţările bogate, oamenii au o viaţă mai lungă, mai sănătoasă și mai eficientă decât odinioară. Când s-a urcat pe tron, în 1952, regina a trimis 273 de telegrame de aniversare pentru a felicita centenarii. Acum, numărul telegramelor de acest fel este de 3000 pe an (Cayton,citat de Centrul de Cercetare Kingshill 2002). Îmbătrânirea poate fi o experienţă desăvârșită și plină de satisfacţii, așa cum se întâmplă în cazul descris mai sus; sau,dimpotrivă, poate fi însoţită de suferinţă fizică și izolare socială. Pentru majoritatea oamenilor, experienţa îmbătrânirii rezidă undeva între cele două extreme. În această secţiune vom examina natura îmbătrânirii, încercând să descoperim ce înseamnă să îmbătrânești într-o lume aflată în schimbare rapidă. Începem cu un scurt instantaneu asupra felului în care îmbătrânește populaţia britanică, înainte de a examina aspectele biologice, psihologice și sociale ale îmbătrânirii. Vom privi apoi către modalităţile în care oamenii se adaptează îmbătrânirii, cel puţin în perspectiva sociologilor. Aceasta ne va conduce la o discuţie despre îmbătrânirea în Marea Britanie, axându-ne pe câteva dintre pro-blemele și provocările deosebite cu care se confruntă oamenii în vârstă.Vom discuta și controversele politice din jurul îmbătrânirii populaţiei din Marea Britanie, controverse care au o importanţă crescândă dat fiind

Sociologie de Anthony Giddens

numărul din ce în ce mai mare de

persoane în vârstă. Vom încheia cu o

discuţie asupra îmbătrânirii populaţiei

lumii.

Societăţile îmbătrânesc în întreaga

lume. Un procent din ce în ce mai

mare din populaţia globului are vârsta

de șaizeci, șaptezeci de ani și chiar

peste, iar acest proces pare să

continue în secolul XXI

(Lloyd-Sherlock,2004). Populaţia

britanică nu face nici ea excepţie. Așa

cum arată figura 6.1, proporţia

englezilor de peste 65 de ani era de 5

la sutăîn toate recensămintele

realizate între 1851 și 1911, pentru a

se tripla în secolul XX.

Aceste schimbări se datorează

unor factori multipli. Agricultura

modernă, sistemele sanitare,

controlarea epidemiilor și medicina

– toate au contribuit la o scădere a

mortalităţii în lume. În majoritatea

societăţilor de astăzi, puţini copii mor

în fragedă pruncie;și din ce în ce mai

mulţi adulţi ajung la vârste înaintate.

Luând în considerare statisticile de-

mografice în schimbare, unii sociologi și

gerontologi vorbesc despre o

„încărunţire”a populaţiei (Peterson,

1999).„Încărunţirea”este rezultatul celor

două tendinţe pe termen

Sociologie de Anthony Giddens

Sociologie de Anthony Giddens

lung existente în societăţile

industriale: tendinţa familiilor de a

avea mai puţini copii (discutată în

capitolul 7) și faptul că oamenii trăiesc

mai mult. Media speranţei de viaţă în

cazul bărbaţilor englezi a crescut de la

patruzeci și cinci de ani, pentru o

persoană născută în 1900, la

șaptezeci și șase de ani,pentru o

persoană născută în zilele noastre.

Pentru o femeie din Marea Britanie,

speranţa de viaţă a crescut de la

patruzeci și opt la optzeci de ani,

pentru aceleași perioade (vezi figura

6.2). Majoritatea acestor îmbunătăţiri

au survenit în prima jumătate a

secolului XX și se datorează foarte mult

șanselor crescute de supravieţuire în

rândul tinerilor. În 1921, în Marea Britanie,

84,0 din 1000 de bebeluși născuţi vii

mureau înainte de vârsta de un an; în

2002, rata era de 4,8 morţi la 1000 de

născuţi vii (HMSO,2004). În 2003, media

speranţei de viaţă a crescut la 80,5 ani

(HMSO, 2005). Aceste tendinţe sunt de o

importanţă deosebită pentru viitorul

societăţii britanice.

În cele din urmă, impactul îmbătrânirii

biologice este de neevitat.

Pentru a examina natura

îmbătrânirii, ne vom inspira

din lucrările de gerontologie

socială, o disciplină

preocupată de studiul

aspectelor sociale ale

îmbătrânirii. Cercetarea

acestui fenomen seamănă

puţin cu examinarea unei

ţinte în mișcare. Pe măsură

ce oamenii îmbătrânesc,

societatea însăși se schimbă,

la fel întâmplându-se și cu

adevărata semnificaţie a

expresiei a fi „bătrân”(Riley și

alţii, 1988). Pentru englezii

născuţi în primul sfert al

secolului XX, o educaţie

gimnazială era considerată

mai mult decât suficientă

pentru majoritatea locurilor

de muncă disponibile, și mulţi

oameni nu se așteptau să

Sociologie de Anthony Giddens

trăiască peste vârsta de cincizeci de

ani – pe care o depășeau cu costul

suferinţelor provocate de diferite

dizabilităţi. Astăzi, aceiași oameni

ating vârsta de șaptezeci de ani sau

chiar de optzeci; majoritatea sunt

relativ sănătoși, refractari faţă de

pensionare și de părăsirea vieţii

sociale,și cu dorinţa unei educaţii mai

mari decât ar fi visat vreodată că este

necesar. Ce înseamnă să

îmbătrânești? Îmbătrânirea poate fi

definită din punct de vedere sociologic

drept o combinaţie de procese bi-

ologice, psihologice și sociale care

afectează oamenii pe măsură ce

înaintează în vârstă (Abeles și Riley,

1987; Atchley, 2000). Aceste procese

sugerează metafora a trei

„ceasuri”metabolice diferite, deși

interrelaţionate:

Sociologie de Anthony Giddens

(1) unul biologic, care se referă la

trup; (2) unul psihologic, care se

referă la psihic și capacităţile mentale;

și (3) unul social, carese referă la

normele culturale, valorile și

așteptările de rol care au legătură cu

vârsta.Există un număr imens de

variaţiuni în toate aceste trei procese,

așa cum se va arăta mai jos.

Concepţiile noastre cu privire la vârstă

se schimbă rapid, atât datorită risipirii

unor mituri de către noile cercetări

referitoare la îmbătrânire, cât și

datorită succeselor în nutriţie și

sănătate care au determinat ca

majoritatea persoanelor să trăiască

mai mult și mai sănătos decât

odinioară.

Îmbătrânirea biologică

Există efecte biologice bine stabilite

aleîmbătrânirii, deși vârsta cronologică

exactă la care ele survin variază mult

de la un individ la altul, depinzând de

cauze genetice și de stilul de viaţă. În

general, atât pentru bărbaţi cât și

pentru femei, îmbătrânirea biologică

înseamnă în mod specific: • scăderea capacităţii de a vedea, pe măsură ce cristalinul își pierde din elasticitate (scrisul cu litere mici este năpasta majo rităţiioamenilor de peste cincizeci de ani); • pierderea auzului, mai întâi a tonalităţilor înalte, apoi și a celor joase; • apariţia ridurilor, pe măsură ce structura de bază a pielii devine din ce în ce mai fragilă (milioanele de lire sterline investite anual în loţiuni pentru piele și în tot mai obișnuitele operaţii estetice nu facdecât să întârzie

inevitabilul);

• o scădere a masei musculare și o

acumulare a celulelor de grăsime, în

special în jurul mijlocului (obiceiurile de

hrănire care erau compensate prin

exerciţii fizice atunci când aveaţi

douăzeci și cinci de

ani vă chinuie acum, când aveţi cincizeci

de ani) și• o scădere a eficienţei

cardiovasculare,

pe măsură ce tot mai puţin oxigen este

inhalat și folosit în timpul efortului fizic

(alergătorii de cursă lungă care fugeau

șase minute pe milă la treizeci de ani

sunt fericiţi dacă obţin opt minute pe

milă după vârsta de șaizeci de ani).

Procesele firești de îmbătrânire nu pot fi

evitate, dar pot fi parţial compensate cu

ajutorul unei sănătăţi bune, a unei diete și

nutriţii potrivite și al unui volum rezonabil

de exerciţii fizice ( John, 1988). Stilul de

viaţă poate introduce o diferenţiere

semnificativă în sănătatea multor oameni

de diferite vârste. Majoritatea oamenilor nu

sunt împiedicaţi în mod semnificativ de

schimbările fizice din perioada îmbătrânirii,

astfel încât să nu mai poată să ducă vieţi

active, independente, chiar și atunci când

au optzeci de ani.Unii cercetători au

susţinut chiar că, odată cu practicarea unui

stil de viaţă adecvat și dezvoltarea unor

rezultate din domeniul tehnologiei

medicale, din ce în ce mai mulţi oameni

vor putea să trăiască fără să fie bolnavi

până ce își vor fi atins maximumul vârstei

biologice, trăind numai o scurtă perioadă

de rău fizic înainte de a muri (Fries,

1980).Există controverse referitoare la

când (sau chiar la dacă) suntem programaţi

genetic să murim (Kirkwood, 2001). Între

Sociologie de Anthony Giddens

nouăzeci și

o sută de ani pare a fi nivelul cel mai

ridicat al distribuţiei de vârstă

determinată genetic pentru

majoritatea fiinţelor umane, deși unii

au susţinut că acest prag poate

ajunge și la 120 de ani (Fries, 1980;

Rusting, 1992;Treas, 1995; Atchley,

2000). Atunci când cea mai bătrână

persoană înregistrată oficial de pe

glob, franţuzoaica Jeanne Calment, a

murit în 1997, ea avea 122 de ani. A

mers pe bicicletă până la vârsta de

100 de ani și l-a întâlnit, în copilărie,

pe Vincent van Gogh.Alţii au pretins

că sunt și mai bătrâni, dar vârstele lor

nu pot fi verificate.

Sociologie de Anthony Giddens

Chiar dacă majoritatea bătrânilor

din Marea Britanie suferă de

deteriorări fizice minore și rămân activi

din punct de vedere fizic, continuă să

existe stereotipuri nefericite referitoare

la „slaba și plăpânda bătrâneţe”

(Heise, 1987). Aceste stereotipuri sunt

legate mai mult de sensul social decât

de cel biologic al îmbătrânirii în cultura

occidentală, preocupată de

prospeţime și teama de a îmbătrâni și

muri.

Îmbătrânirea psihologică

Efectele psihice ale îmbătrânirii sunt

multmai puţin demonstrate decât cele

fizice, deșicercetarea în psihologia

îmbătrânirii este întrun ritm continuu și

răspândit. Chiar dacă estelarg

acceptată ideea că memoria,

învăţarea,inteligenţa, abilităţile și

motivaţia de a învăţasunt supuse unui

proces de erodare odată cuvârsta,

cercetările în psihologia

îmbătrâniriisugerează existenţa unui

proces mult maicomplicat (Birren și

Schaie, 2001).

Pentru majoritatea oamenilor,

memoria și abilităţile de învăţare, de

exemplu, nu decad în mod

semnificativ decât la o vârstă

înaintată, deși viteza cu care cineva

își reamintește sau analizează

informaţia poate să încetinească

întrucâtva, creând impresia falsă a

deteriorării mentale. Pentru

majoritatea oamenilor în vârstă care

au vieţi stimulative și bogate, abilităţi

mentale precum motivaţia învăţării,

claritatea gândirii și capacitatea de a

rezolva probleme nu par să decadă în

mod semnificativ decât foarte târziu în

viaţă (Baltes și Schaie, 1977; Schaie,

1979;Atchley, 2000).

Cercetarea curentă a urmărit măsura în

care pierderile de memorie se leagă de

alte variabile, cum sunt sănătatea,

personalitatea și structurile sociale.

Oamenii de știinţă și psihologii susţin că

declinul intelectual nu este ireversibil în

mod necesar, și că se caută modalităţi de

identificare a bătrânilor cu risc, astfel încât

intervenţia medicală să permită

o mentenanţă mai mare a nivelelor ridicate

de activitate intelectuală (Schaie, 1990).

Chiar și boala Alzheimer, deteriorarea

progresivă a celulelor cerebrale care este

prima cauză a demenţei senile, este relativ

rară la persoanele neinstituţionalizate sub

șaptezeci și cinci de ani, deși poate afecta

aproape jumătate din numărul celor trecuţi

de optzeci și cinci de ani. Cercetări

recente,îndeosebi cele din domeniul

controversat al celulelor stem, au creat

speranţa că tratamentul bolii Alzheimer ar

putea fi posibil într-o zi. Fostul președinte

al Statelor Unite,Ronald Reagan, care a

murit în 2004, este probabil cel mai faimos

exemplu recent al cuiva care suferea de

Alzheimer. Soţia sa, Nancy Reagan, a

susţinut în mod public cercetarea asupra

celulelor stem.

Îmbătrânirea socială

Vârsta socială constă din normele, valorile

și rolurile care sunt asociate cultural unei

anumite vârste cronologice. Noţiunea de

vârstă socială diferă de la o societate la

alta și, cel puţin pentru societăţile

industriale moderne, se schimbă în timp.

Societăţi cum sunt cea japoneză și chi-

neză au venerat în mod tradiţional bătrânii,

Sociologie de Anthony Giddens

privindu-i ca sursă de memorie

istorică și de înţelepciune. Societăţi

cum este cea britanică și cea

americană sunt mai înclinate să îi eli-

mine ca persoane neproductive,

dependente,depășite de vreme – atât

pentru că nu au acele abilităţi

tehnologice atât de valorizate de

tineri, cât și datorită obsesiei acestor

culturi pentru tinereţe. Se cheltuie

astăzi o avere pe prescrierea de

medicamente, chirurgie plastică și

remedii naturiste care promit tinereţea

veșnică. Acestea includ lucruri precum

operaţii în zona abdomenului și

lifting-uri faciale, loţiuni și pilule împo-

triva calviţiei, la fel ca și pilule care

susţin că ajută la creșterea

concentrării atenţiei și la

îmbunătăţirea memoriei. În SUA, în

1998, la trei săpămâni după ce a fost

scos pe piaţă, medicamentul

antiimpotenţă Viagra număra 94% din

totalul vânzărilor de medicamente

prescrise (Hotz, 1998).

Sociologie de Anthony Giddens

Așteptările de rol sunt surse extrem

de importante ale identităţii personale.

În societatea britanică, unele dintre

rolurile asociate cu îmbătrânirea sunt

de regulă pozitive: lord,

senior-consultant, bunic iubitor,

vârstnic evlavios, părinte spiritual

înţelept.Alte roluri pot fi supărătoare,

conducând la scăderea stimei de sine

și la izolare. Există stereotipuri de rol

extrem de stigmatizante pentru

oamenii în vârstă din Marea Britanie;

gândiţi-vă la expresii precum „bătrân

ţâfnos”, „bătrân nebun”, „bătrân

plictisitor”și „bătrân murdar”

(Kirkwood, 2001). De fapt, asemenea

tuturor celorlalţi, vârstnicii nu

îndeplinesc în mod pasiv rolurile

sociale desemnate; ei le configurează

și le reconfigurează activ (Riley și alţii,

1988).Vom discuta mai târziu în carte

despre discriminarea persoanelor în

vârstă.

Gerontologii sociali au oferit

nenumărate teorii cu privire la natura

îmbătrânirii în societatea britanică.

Unele dintre cele mai vechi teorii pun

accentul pe adaptarea individului la

rolurile sociale în schimbare, pe

măsură ce persoana îmbătrânește.

Teoriile mai noi se concentrează pe

felul în caresunt structurate social

vieţile persoanelor în vârstă și pe

conceptul de curs al vieţii. Cele mai

recente teorii s-au axat pe mai multe

aspecte, în special pe modalităţile în

careoamenii în vârstă și-au construit vieţile

în contexte instituţionale specifice.

Prima generaţie de

teorii:funcţionalismul

Cele mai vechi teorii ale îmbătrânirii apar-

ţin abordării funcţionaliste, dominantă în

sociologie în perioada 1950 – 1960. Ele au

pus accentul pe felul în care indivizii se

adaptează la rolurile sociale pe măsură ce

îmbătrânesc și felul în care aceste roluri

erau folositoare societăţii. Primii

teoreticieni presupuneau că îmbătrânirea

aduce cu sine un declin fizic și psihologic

și că schimbarea rolurilor sociale trebuie

să ia în considerare această decădere

(Hendricks, 1992).

Sociologul american Talcott

Parsons,unul dintre cei mai influenţi

teoreticieni ai anilor 1950, a susţinut că

societatea trebuie să găsească roluri

pentru persoanele în vârstă care să

concorde cu vârsta înaintată. Și-a exprimat

îngrijorarea că SUA, îndeosebi,cu accentul

pe care îl pune pe tinereţe și evitarea

morţii, a eșuat în asigurarea rolurilor

potrivite pentru înţelepciunea și

maturitatea cetăţenilor săi în vârstă. Mai

mult, dată fiind îmbătrânirea societăţii, care

era evidentă chiar și în vremea lui

Parsons, el a susţinut că acest eșec ar

putea conduce la descurajarea

persoanelor în vârstă și alienarea lor faţă

de societate. Pentru a dobândi o

„maturitate sănătoasă”, a susţinut Parsons

(1960), persoanele în vârstă trebuie să se

adapteze psihologic la circumstanţele

modificate în carese află, iar societatea, în

același timp, trebuie să le redefinească

rolurile sociale. Trebuie abandonate

rolurile vechi (precum munca) și

Sociologie de Anthony Giddens

identificate noi forme de activităţi

productive (precum serviciul de

voluntariat).

Sociologie de Anthony Giddens

Ideile lui Parsons le-au anticipat pe

cele ale teoriei dezangajării, concepţie

conform căreia este mai bine pentru

societate ca oamenii în vârstă, pe

măsură ce îmbătrânesc, să fie

înlăturaţi din rolurile lor de odinioară,

făcând loc altora (Cumming și Henry,

1961; Estes și alţii, 1992). Conform

acestei perspective, date fiind

fragilitatea,boala și dependenţa din ce

în ce mai mare a persoanelor în

vârstă, devine extrem de disfuncţional

ca ei să ocupe roluri sociale

tradiţionale pe care nu le mai pot

îndeplini în mod adecvat. De aceea,

oamenii în vârstă ar trebui să se

pensioneze din slujbele lor,să se

retragă din viaţa civică și, în cele din

urmă, din oricare alte activităţi. Se

presupune că dezangajarea este

funcţională pentru societatea ca

totalitate, deoarece ea pune la

dispoziţia tinerilor rolurile îndeplinite

odinioară de persoanele în vârstă,

tinerii abordându-le cu noi forţe și

abilităţi. De asemenea, se presupune

că dezangajarea este funcţională

pentru persoanele în vârstă deoarece

ele nu trebuie să se mai gândească la

concordanţa dintre aceste roluri,

vârsta lor avansată și declinul

sănătăţii. Numeroase studii asupra

adulţilor mai în vârstă au relatat că

majoritatea nu au obiecţii cu privire la

pensionare, despre care pretind

căle-a ridicat moralul și i-a făcut mai

fericiţi (Palmore, 1985; Howard,

1986).

Dacă teoria dezangajării este

întrucâtva adevărată, ideea conform

căreia persoanele în vârstă ar trebui

să se sustragă complet societăţii în

general se bazează pe un stereotip

conform căruia vârsta înaintată implică în

mod necesar fragilitate și

dependenţă.Criticii teoriilor funcţionaliste

asupra îmbătrânirii susţin că acestea pun

accentul pe nevoia oamenilor în vârstă de

a se adapta la condiţiile existente, dar nu

se întreabă dacă circumstanţele cu care se

confruntă aceștia sunt corecte. Ca reacţie,

s-a ridicat un alt grup de teorii – cele

provenind din tradiţia conflictului social

(Hendricks, 1992).

Cea de-a doua generaţie de teorii: teoria

stratificării pe vârste şi teoria cursului vieţii

Începând cu jumătatea anilor ’70, a apărut

în gerontologie o nouă serie de teorii

(Estes et al., 2003). Două dintre cele mai

importante contribuţii au fost teoria

stratificării pe vârste și teoria cursului vieţii.

Prima ia în considerare rolul și influenţa

structurilor sociale, cum este politica de

pensionare,asupra procesului îmbătrânirii

individuale și asupra stratificării extinse a

persoanelor vârstnice în societate. Un

aspect important al acestei teorii îl

constituie conceptul de întârziere structurală

(Riley et al., 1994).Aceasta arată felul în

care structurile nu ţin ritmul cu schimbările

la nivelul populaţiei și la nivelul vieţilor

indivizilor. De exemplu,în Marea Britanie,

atunci când vârsta pensionării a fost

stabilită la 65 de ani, curând după cel

de-Al Doilea Război Mondial,speranţa de

viaţă și calitatea vieţii pentru cei în vârstă

era considerabil mai scăzută decât este

astăzi (vezi figura 6.2).

Ca și abordarea stratificării pe

vârste,perspectiva cursului vieţii s-a

preocupat și ea de îmbătrânire în termeni

Sociologie de Anthony Giddens

de ajustare individuală. (S-a vorbit

despre cursul vieţii anterior.) În

această perspectivă, îmbătrâ

Sociologie de Anthony Giddens

nirea apare ca o etapă a vieţii,

configurată de factorii istorici, sociali,

economici și ai mediului de viaţă care

survin în primele perioade din

decursul vieţii. Astfel, modelul cursului

vieţii consideră îmbătrânirea ca un

proces continuu de la naștere până la

moarte. Prin aceasta, el contrastează

cu teoriile mai vechi care se

concentrau numai pe vârstnici, ca

grup distinct. Această teorie unește

micro– și macrosociologia în

examinarea relaţiilor dintre stările

psihologice, structurile sociale și

procesele sociale (Elder, 1974).

Cea de-a treia generaţie de teorii:

teoria economiei politice

Una dintre cele mai importante cotituri

în studiul îmbătrânirii din ultimii ani a

constituit-o perspectiva economiei

politice, iniţiată de Carroll Estes.Teoria

economiei politice a analizat rolul

statului și al capitalismului ca sisteme

de dominaţie și de marginalizare a

persoanelor în vârstă.

Teoria economiei politice se

concentrează pe rolul sistemelor

economice și politice în configurarea

și reproducerea aranjamentelor de

putere preponderente și a inegalităţilor

în societate. Politica socială – în venit,

sănătate sau asigurare socială, spre

exemplu – este înţeleasă ca rezultat al

luptelor sociale, conflictelor și relaţiilor

de putere dominantă la vremea

respectivă. Politica ce afectează

persoanele în vârstă reflectă

stratificarea societăţii pe gen, rasă și

clasă. Ca atare, fenomenele de

îmbătrânire și bătrâneţea sunt legate

direct de societate în totalitatea ei,fiind

situate în aceasta și neputând fi consi-

derate izolat de celelalte forţe sociale

(Estes și Minkler, 1991; Estes et al.,

2003).

Deși îmbătrânirea este un proces care

oferă noi posibilităţi, ea este însoţită și

de un număr de provocări nu

îndeajuns de bine cunoscute. Pe

măsură ce oamenii îmbătrânesc, se

confruntă cu probleme fizice,

emoţionale și materiale care pot fi cu

greu depășite.Una dintre provocările

care marchează o tranziţie

semnificativă este pensionarea.Pentru

majoritatea oamenilor, munca nu

înseamnă numai salariu, ea contribuie

și la sentimentul identităţii personale.

Astfel, pensionarea nu numai că are

ca efect o scădere a venitului, dar ea

poate conduce și la o pierdere a

statutului cu care foarte puţini oameni

se pot împăca. O altă tranziţie

semnificativă cu care se confruntă

persoanele în vârstă este pierderea

partenerului de viaţă. Văduvia poate

reprezenta pentru cineva pierderea

unui partener care a fost alături timp

de patruzeci sau cincizeci de ani, și

totodată o persoană care a fost sursa

principală a companiei și a susţinerii.

Filmul hollywoodian About Schmidt

(2002) îl situează pe Jack Nicholson

în rolul unui bărbat care se împacă

treptat cu schimbările din propria sa

viaţă.

Populaţia în vârstă reflectă

Sociologie de Anthony Giddens

diversitatea societăţii Marii Britanii

discutată de-a lungul acestei cărţi.

Oamenii în vârstă sunt bogaţi, săraci

sau cu un statut intermediar;ei aparţin

tuturor grupurilor etnice; trăiesc singuri

sau în familii de diferite feluri; diferă în

valorile politice și preferinţe; și sunt

atât homosexuali sau lesbiene, cât și

heterosexuali. Mai mult, ca și alte

persoane din Anglia, au stări de

sănătate diferite. Aceste diferenţe pot

influenţa capacitatea persoanelor în

vârstă de a-și menţine autonomia și

bunăstarea în general.

Sociologie de Anthony Giddens

Asemănător diversităţii populaţiei

vârstnice subliniată mai

sus,„bătrâneţea” acoperă astăzi un

interval larg de vârstă, aflat în

expansiune. Adesea se realizează

deosebirea între vârstele a treia și a

patra. Vârsta a treia acoperă anii

cuprinși între cincizeci și șaptezeci și

patru, atunci când oamenii sunt

capabili să aibă vieţi active indepen-

dente, fiind pe zi ce trece tot mai

eliberaţi de responsabilităţile parentale

frecvente și de angajarea în muncă.

Majoritatea celor care fac parte din

acest grup au timp și bani pentru a-și

consolida o piaţă de con-sum și de

cultură în expansiune. Succesul

companiei Saga din Marea Britanie,

carecomercializează produse

adresate exclusiv consumatorilor

trecuţi de vârsta de cincizeci de ani,

este dovada creșterii forţei „lirei

încărunţite”*

! În schimb, vârsta a patra

se referă la anii de viaţă în care

independenţa și capacitatea indivizilor

de a-și purta singuri de grijă se

schimbă dramatic.

În această secţiune, ne îndreptăm

atenţia către felul în care inegalitatea,

genul și etnicitatea afectează

experienţa îmbătrânirii în Marea

Britanie.

Inegalitatea şi persoanele în vârstă

În general, în Marea Britanie, oamenii

în vârstă tind să fie mult mai

dezavantajaţi material decât alte

segmente ale populaţiei. Acest tablou

se repetă și în alte ţări ale UE, așa

cum vedem în figura 6.3. Cu toate

acestea, sentimentele oamenilor în

vârstă referitoare la standardele

proprii nu se bazează

*

În lb. engleză, expresia este „grey pound” şi

se referă la puterea economică a populaţiei

vârstnice (n.trad.).

doar pe factori materiali, ci se

constituie în raport cu alte grupuri de

referinţă cu care se compară. De

asemenea, comparaţiile pot fiși cu

amintiri despre vremurile de

demult.Prin aceasta, ei par a se

compara pozitiv cu trecutul în termeni

materiali (deși nu în mod necesar și în

termeni morali sau sociali). Ei sunt

mai predispuși comparaţiilor cu stan-

dardele de viaţă de care se bucurau

înainte de pensionare, despre care se

poate spune că erau mai bune decât

poziţia lor actuală.Oamenii în vârstă

pot să se compare și cu condiţiile

medii de viaţă la nivelul societăţii ca

întreg sau cu cele ale altor

pensionari.Așadar, în rândul

persoanelor în vârstă, nu există o

experienţă subiectivă comună refe-

ritoare la inegalitate (Vincent, 1999).

Inegalităţile de clasă, rasă și gen sunt

adesea exacerbate atunci când o

persoană nu mai este angajată la

locul de muncă, astfel că surplusul de

inegalitate legat de vârstă înseamnă

că femeia în vârstă, minorităţile și

lucrătorii manuali sunt mai săraci

decât echivalenţii lor de grup aflaţi la

vârsta de mijloc. Pensionarea poate

avea ca rezultat • o scădere a venitului, ceea ce poate cauza • o reducere drastică a standardului de viaţă al unei persoane

Sociologie de Anthony Giddens

în vârstă. Posibilitatea de a-și asigura o pensie privată profesională sau personală în timpul angajării este unul dintre determinanţii-cheie ai inegalităţii de venit între pensionari. În consecinţă, cel mai mare venit săptămânal în perioada pensionării îl au vârstnicii care au fost angajaţi odinioară ca specialiști sau manageri.

Sociologie de Anthony Giddens

Un sondaj asupra stilurilor de viaţă

în rândul a 1 317 persoane în vârstă

din Marea Britanie, realizat de

Universitatea din Kent (Milne și

Harding, 1999) a ajuns la concluzia

existenţei a două „lumi”

distincte.Într-una din ele, compusă din

indivizi aflaţi în primii ani de după

pensionare, care trăiesc într-o

gospodărie comună, cu o pensie de

pe urma îndeplinirii unei profesii,

există un stil de viaţă destul de

confortabil. În cea de-a doua lume, în

care intră cei de peste optzeci de ani

care trăiesc singuri și cu puţine eco-

nomii, oamenii pot suferi de o sărăcie

acută.Anxietatea cu privire la bani a

fost surclasată doar de deteriorarea

sănătăţii în ierarhia principalelor

îngrijorări ale respondenţilor care au

luat parte la sondaj.

Feminizarea ultimilor ani ai vieţii

Femeile au tendinţa să trăiască mai

mult decât bărbaţii. În Marea Britanie,

speranţa de viaţă pentru femei, în anul

2003, depășea cu cinci ani pe cea a

bărbaţilor (Biroul Naţional de Statistici,

2004). Din acest motiv,văduvia este

statutul preponderent al femeilor în

vârstă. Aproximativ jumătate dintre

femeile de șaizeci și cinci de ani sau

peste,și patruzeci și cinci la sută dintre

Sociologie de Anthony Giddens

femeile de optzeci și cinci de ani sau

mai mult sunt văduve. În schimb, mai

bine de trei sferturi dintre bărbaţii cu

vârste cuprinse între șaizeci și cinci și

șaizeci și nouă sunt căsătoriţi,

scăzând la 60 de procente în cazul

celor ce se apropie de optzeci de ani

(HMSO,2004). Această predominanţă

numerică a femeilor a fost descrisă ca

„feminizare a ultimilor ani ai vieţii”.

Sociologie de Anthony Giddens

Deși perioada ultimilor ani ai vieţii

afost îndeosebi feminină în a doua

jumătatea secolului XX în Marea

Britanie, proporţiafemeilor faţă de

bărbaţi a oscilat, iar astăzi este

întrucâtva în declin. Există astăzi, în

Marea Britanie, de trei ori mai multe

femei faţă de bărbaţi în vârstă de

nouăzeci de ani, dar mulţi consideră

că acest raport va scădea până la

doila unul în anul 2021. Unul dintre

motivele scăderii numărului femeilor

faţă de bărbaţi este moartea atâtor

tineri care au luptat încel

de-Al Doilea Război

Mondial.

Această generaţie de

femei a ajuns la

pensionare pentru prima

dată în 1961,

conform

recensământului, și a

început o dezechilibrare

bruscă în proporţia

sexelor.Un al doilea

motiv căruia i se

datorează declinul

proporţiei bărbaţi în

vârstă – femei în vârstă

îl reprezintă moartea mai

rapidă a bărbaţilor faţă

de femei, mortalitatea

peste vârsta de șaizeci

și cinci de ani în timpul

celei de-a doua jumătăţi

a secolului XX.Figura 6.4

arată felul în care a

oscilat proporţia sexelor

în rândul oamenilor în vârstă începând

cu 1951.

Femeile bătrâne sunt mai expuse

sărăciei decât bărbaţii de aceeași

vârstă. Am văzut mai înainte că

posibilitatea de a avea o pensie privată este una dintre cauzele principale ale inegalităţilor materiale între oamenii în vârstă. Femeile sunt mult mai puţin predispuse să aibă niveluri de pensie identice cu ale bărbaţilor datorită prăpastiei dintre genuri în ceea ce privește salarizarea și, de asemenea, datorită pierderii economiilor din timpul vieţii asociată cu faptulcă au avut copii. Numai 43 la sută dintre

Sociologie de Anthony Giddens

femeile în vârstă au un venit din pensiile private (inclusiv pensiile de urmaș bazate pe pensiile private ale soţilor din ultimii lor ani de viaţă), comparativ cu 71 la sută dintre bărbaţi (HMSO, 2004). Figura 6.5 arată proporţia bărbaţilor și a femeilor de peste 65 de ani care primesc pensii private și sumele medii pentru cei cu această sursă de venit. Studiile dezvăluie că în afară de acest nivel scăzut al venitului personal faţă

de bărbaţi, femeile în vârstă mai suferă inegalităţi și în alte resurse, cum ar fi posesiunea de mașini. Numai 42 la sută dintre femeile cu vârste cuprinse între 75 și 84 de ani au • o mașină, comparativ cu 66 la sută dintre bărbaţi. Discrepanţa în deţinerea mașinii pare să nu fie o preocupare majoră, dar ea

Sociologie de Anthony Giddens

poate restricţiona semnificativ

mobilitatea femeilor și accesul lor la

îngrijiri, cumpărături și contacte cu

ceilalţi.

Odată cu înaintarea în vârstă,

femeile suferă mai mult de dizabilităţi

decât bărbaţii. Aceasta înseamnă că

ele au nevoie de mai multă asistenţă

și suport chiar și pentru rezolvarea

unor sarcini simple și îndeplinirea unor

rutine ale îngrijirii personale, cum ar fi

îmbăierea și urcatul și coborâtul din

pat.Aproape jumătate dintre femeile

engleze în vârstă trăiesc singure, în

comparaţie cu doar o cincime dintre

bărbaţii în vârstă. Astfel, există

implicaţii specifice de gen pentru

modelele de îngrijire care trebuie să

devină accesibile populaţiei în vârstă

(Arber et al., 2003).

Vârstă şi etnicitate

Venitul persoanelor în vârstă din

Marea Britanie care aparţin

minorităţilor etnice tinde și el să fie

mai scăzut decât cel al semenilor lor

albi, iar eligibilitatea lor pentru

obţinerea ajutorului social pus la

dispoziţie de către stat este mai mare

(Berthoud,1998). Din punct de vedere

al nivelului de bunăstare, persoanele

în vârstă din grupurile etnice

minoritare sunt dezavantaje și în alte

privinţe, cum ar fi deţinerea unui

autoturism personal și proprietatea

unei locuinţe (deși unele grupuri –

cum ar fi indienii sau chinezii – au un

procentaj al proprietarilor de locuinţe

comparabil cu cel al albilor). În

general, faţă de alte grupuri, ratele

înalte de sărăcie din Marea Britanie se

înregistrează în rândul pakistanezilor

și al celor originari

Sociologie de Anthony Giddens

a) Pensie

ocupaţională sau privată, inclusiv pensii de urmaşi b) Bazate pe propria ocupaţie şi clasificate conform Clasificării Statistice

Naţionale Socio-economice (CSNSe). Vezi Appendix, partea 1: CSNSe. Datele sunt neverifi cate. Sursă: Social Trends 34

(2001), p. 11.

din Bangladesh, iar acest șablon se

perpetuează până târziu, către

sfârșitul vieţii.

Ginn și Arber (2000) au examinat

diferenţele etnice și de gen reflectate

în venitul persoanelor în vârstă. Ei au

descoperit căfemeile asiatice în vârstă

tind să fie deosebit de dezavantajate.

Minorităţile etnice carese pensionează

sunt adesea incapabile să suplinească

pensia de stat cu una ocupaţională

sau privată. Lipsa unei pensii private

demonstrează că majoritatea

populaţiei minoritare vârstnice din

Anglia a fost angajată odinioară pe

termen scurt, că a fost discriminată pe

piaţa muncii, a avut posibilităţi limitate

și tipuri de slujbe doar în zonele în

care s-au stabilit minorităţile și nu este

nevoie de o fluenţă a comunicării în

limba engleză. Pentru femeile în

vârstă din anumite grupuri minoritare,

dezavantajul economic poate să

provină și din normele culturale care

acţionează ca o barieră în calea

angajării de tânăr.

„Criza îmbătrânirii globale”?

În Anglia anilor 1850, proporţia

populaţiei cu vârsta de peste 65 de

ani era de aproximativ 5 procente.

Cifra este astăzi de peste 15

procente, și va continua să crească.

Acest salt în distribuirea pe vârste în

rândul populaţiei prezintă provocări

Sociologie de Anthony Giddens

specifice pentru Anglia și multe alte

ţări industrializate. O modalitate de a

înţelege de ce se întâmplă aceasta

estesă ne gândim la rata dependenţei

– raportul

Sociologie de Anthony Giddens

Sociologie de Anthony Giddens

Sociologie de Anthony Giddens

Sociologie de Anthony Giddens

Sociologie de Anthony Giddens

Sociologie de Anthony Giddens

dintre numărul de copii și pensionari,

pe de

o parte, și numărul de salariaţi, pe de

altă parte. (În figura 6.6. este înfăţișat

raportul de dependenţă din ce în ce

mai mare din câteva regiuni ale Marii

Britanii.) Pe măsură ce proporţia

oamenilor în vârstă continuă să

crească, cererile de servicii sociale și

de sisteme de îngrijire vor crește și

ele. Creșterea nivelului speranţei de

viaţă înseamnă căpensiile vor trebui

plătite pentru mai mulţi ani decât în

prezent (vezi figura 6.7).

În orice caz, populaţia ocupată este

cea care sponsorizează programele

ce susţin populaţia în vârstă. Pe

măsură ce crește rata dependenţei

persoanelor în vârstă, unii susţin că

resursele disponibile vor fi forţate. În

lumina estimărilor demografice,

guvernele,grupurile de interese și

politicienii sunt obligaţi să privească în

viitor și să dezvolte propuneri pentru

rezolvarea nevoilor unei populaţii în

schimbare. Unele asociaţii de

pensionari sunt îngrijorate astăzi că

schema de plată a unei pensii

obișnuite nu mai poatefi păstrată pe

termen lung. Ele au cerut o creștere a

vârstei de pensionare minime atât

pentru femei (astăzi șaizeci; în

creștere până la șaizeci și cinci), cât și

pentru bărbaţi (astăzi șaizeci și cinci)

până la șaptezeci de ani, pentru a

compensa longevitatea din ce în ce

mai mare. (Dezbaterile despre îmbă-

trânirea populaţiei și cheltuirea

resurselor sunt prezentate în caseta

de mai jos.)

Recent, conceptul de om în vârstă

ca„populaţie dependentă” a fost criticat; a

înfăţișa un grup ca „dependent” sugerează

ideea că ei ar constitui într-un fel oarecare

o problemă pentru societate. Chris Gilleard

și Paul Higgs (2005) au susţinut că astăzi

societatea este tot mai abundentă, iar viaţa,

tot mai îmbelșugată. Deși acceptă ideea

cănu toţi bătrânii sunt la fel de bine adap

taţi și cu posibilităţi materiale, ei susţin că

pentru majoritatea oamenilor care se

gândesc la pensionare ultima perioadă a

vieţii s-a schimbat în mai bine. Multe dintre

concepţiile aplicate convenţional statutului

oamenilor din perioadele târzii ale vieţii – de

exemplu, că ar fi dezangajaţi din punct de

vedere social sau dependenţi de stat – par

insuficiente în zilele noastre. De

exemplu,generaţia adulţilor care astăzi ating

vârsta pensionării a crescut în perioada de

după război, între 1950 și 1960, când cultura

tinerilor devenise dominată de „consumul

ostentativ” de modă, muzică etc. Cum șiau

păstrat și astăzi, la bătrâneţe, obiceiurile

dobândite în tinereţe, aceștia continuă să fie

consumatori însemnaţi și să se bucure de un

stil de viaţă independent.

Arber și Ginn (HMSO, 2004) au susţinut, de

asemenea, ideea reconsiderării de-

pendenţei. Mai întâi, categoriile de vârstă

folosite pentru a defini dependenţa (sub

șaisprezece ani și peste șaizeci și patru) nu

Sociologie de Anthony Giddens

Sociologie de Anthony Giddens

mai reflectă modelele actuale ale

ocupaţiilor în Marea Britanie. Astăzi,

din ce în ce mai puţini tineri sunt

angajaţi permanent la vârsta de 16

ani, căutând să rămână în domeniul

educaţiei formale pentru cât mai multă

vreme, iar majoritatea celor care lu-

crează părăsesc piaţa muncii mult

după vârsta de șaizeci și cinci de ani.

În același timp, tot mai multe femei

deţin locuri de muncă plătite, decalând

angajarea pe termen scurt în rândul

bărbaţilor.

În al doilea rând, susţin Arber și

Ginn, activităţile în beneficiul

economiei nu rezultă numai dintr-o

participare activă pe piaţa muncii.

Dovezile arată că persoanele în

vârstă, departe de a fi o povară, aduc

contribuţii importante pe plan

economic și social.Ele sunt adesea

implicate în asigurarea unei îngrijiri

neplătite și informale a partenerilor lor

suferinzi, reducând drastic costul de

stat al asigurării îngrijirii medicale. De

asemenea,sunt și o sursă importantă

de îngrijire pentru nepoţi,

permiţându-le fiicelor și nurorilor să

ocupe un loc pe piaţa muncii. Bătrânii

sunt activi și în organizaţii voluntare.

Arber și Ginn susţin că persoanele în

vârstă pot fi și o sursă importantă de

suport financiar pentru creșterea

copiilor lor – de exemplu, acordarea

de împrumuturi, cheltuieli pentru

educaţie,daruri și ajutor în gospodărie.

Majoritatea studiilor au descoperit că

părinţii în vârstă continuă să asigure și

un suport emoţional copiilor lor adulţi,

îndeosebi în perioade dificile, precum

divorţul.

Discriminarea pe criterii de vârstă

Grupurile de activiști au început să

lupte împotriva discriminării pe criterii

de vârstă, căutând să încurajeze o

perspectivă pozitivă asupra bătrâneţii

și a persoanelorîn vârstă. Curentul

menţionat reprezintă o ideologie la fel

ca și sexismul și rasismul.Există tot

atât de multe stereotipuri false

referitor la persoanele în vârstă, pe

cât există și în alte sfere. De exemplu,

adesea se consideră că muncitorii în

vârstă sunt mai puţin competenţi

decât cei tineri, că majoritatea

oamenilor peste șaizeci și cinci de ani

sunt în spitale sau în aziluri și că mulţi

dintre ei sunt senili. Toate aceste

convingeri sunt eronate.

Productivitatea și prezenţa la locul de

muncă la muncitorii de peste șaizeci și

cinci de ani sunt în medie mai mari

decât cele ale grupelor de vârstă

tinere: 95 la sută dintre oamenii de

peste șaizeci și cinci de ani trăiesc în

locuinţe private; și numai 7 la sută

dintre cei cuprinși între șaizeci și cinci

și optzeci de ani ar prezenta

simptome de deteriorare senilă. În

Marea Britanie, guvernul a înaintat

propuneri pentru pedepsirea

discriminării pe criterii de vârstă, care

poate interveni în domenii precum

recrutarea,instruirea (inclusiv

acceptarea în studiile superioare),

promovarea, salarizarea, păstrarea

slujbei și – semnificativ – pensionarea.

Într-un studiu (Levin, 1988),

studenţilor de la un colegiu li s-au

arătat fotografii ale aceluiași bărbat la

vârste diferite, douăzeci și cinci,

cincizeci și doi și șaptezeci și trei de

Sociologie de Anthony Giddens

ani și li s-a cerut să îl evalueze în

termenii unor caracteristici de

personalitate. Evaluările au fost mult

mai nefavorabile în cazul bărbatului

înfăţișat la vârsta de șaptezeci și trei

de ani. Atunci când arăta bătrân în fo-

tografie, studenţii au fost mult mai

înclinaţi să îl perceapă negativ, chiar

dacă nu știau absolut nimic despre el.

Doar simplul fapt că era bătrân a fost

suficient să declanșeze un stereotip

cultural negativ. Stereotipurile mult

răspândite de tipul „bătrân ţâfnos” pot

conduce la opinii personale foarte

dureroase pentru oamenii în vârstă.

Sociologie de Anthony Giddens

Oamenii mai în vârstă asigură adesea un ajutor extrem de util comunităţilor lor

supraveghindu-și,de exemplu, nepoţii.

Sociologul Bill Bytheway a oferit o

perspectivă teoretică asupra

discriminării pe criterii de vârste,

bazată pe constructivismul social (o

abordare despre care s-a vorbit în

capitolul 5). Bytheway (1995) începe

prin interogarea asupra veridicităţii

termenilor „vârstă înaintată” și

„bătrâneţe”, susţinând că noi

presupunem întrucâtva veridicitatea

universală a acestor termeni, calitate

pe care,de fapt, nu o au. El a

demonstrat aceasta întrebând ce se

înţelege prin „vârstă înaintată”:„Este o

condiţie, o perioadă a vieţii, o stare a

minţii, sau ce?” Există vreo dovadă

știinţifică că există ceva care să se

numească vârstă înaintată? Dacă da,

cum ajung oamenii în această situaţie

și devin vârstnici? Pentru Bytheway,

categoriile pe care le folosim pentru a

descrie îmbătrânirea – precum

„bătrâneţea” și „bătrânul” – sunt ele

însele discriminatorii. Ele sunt

construite social pentru ca grupurile

dominante să poată

legitima separarea și organizarea

oamenilor pe baza vârstei lor

cronologice, având un oarecare câștig

din inegalităţile asociate discriminării

pe criterii de vârstă.

Lumea este cuprinsă astăzi de o

„explozie a îmbătrânirii”. Raportul

Naţiunilor Unite din 1998 asupra

capitalului de populaţie* *

subliniază că

populaţia în vârstă de șaizeci și cinci

de ani și peste din lumea întreagă a

crescut în jurul cifrei de 9 milioane în

Sociologie de Anthony Giddens

1998.În 2010, numărul va ajunge la

14,5 milioane;în 2050, la 21 de

milioane. Cea mai rapidă creștere a

categoriei de vârstă de șaizeci și cinci

de ani și peste va avea loc în rândul

* În text, United Nations Population Fund –

UNFPA (n.trad.).

츀渀

............´............´................................