Universitatea ,,Dunărea de Jos” Galaţi

Facultatea de Drept

Teoria Generală a Dreptului :

,,Nimeni nu este mai presus de lege.”

Realizator : Costea Cătălin, Grupa I

~ 1 ~

Profesor coordonator : Dragoş Daghie

Dreptul este fenomenul normativ care reprezintă o tentativă de disciplinare, de coordonare a relaţiilor sociale , în vederea promovării unor valori larg receptate de societate cum ar fi : propietatea , siguranţa juridică, securitatea libertăţilor individuale, socetatea civilă .

Titu Maiorescu spunea în anul 1860 că :,, Ştiinţa juridică este una de cel mai înalt interes , nu numai pentru unul şi altul , ci în general astfel încât lipsa de interes pentru ea trebuie privită ca expresie a unui caz absolut neştiinţific.” Acest lucru înseamnă că legea se adresează in mod general, tuturor persoanelor, cunoaşterea ei reprezentând un fapt de o importanţa majoră mai ales că necunoaşterea legii nu reprezintă un motiv elocvent în cazul în care apar abateri de la respectarea acesteia. Din momentul publicării actului normativ în Monitorul Oficial, nimeni nu poate pretinde că nu cunoaşte legea, de unde şi prezumţia absolută a cunoaşterii legii : ,,Nemo censetur ignorare legem.”

Din punct de vedere juridic, toţi oamenii sunt egali în faţa legii, sunt răspunzători în mod egal depinzând de sancţiunea prevăzuta în textul normei aflate în vigoare. Norma juridică, prin generalitate şi impersonalitate, nu presupune descrierea tuturor cazurilor şi nici a tuturor situaţiilor în care se poate afla un subiect. Ea reprezintă un model abstract pentru un agent posibil al acţiunii sociale. Norma juridică nu se rânduieşte pentru ceea ce se poate produce întâmplător,izolat, ci are în vedere o generalitate în relaţii şi o medie de comportament.

Norma juridică îşi găseşte în raportul de drept principalul său mijloc de realizare. În lucrările de specialitate, raportul juridic este definit ca o relaţie socială, ideologică, o relaţie individualizată, reglementată de norma de drept, apărată de stat şi caracterizată prin existenţa drepturilor şi a obligaţiilor juridice. Raportul juridic, ca relaţie socială, face parte dintr-un sistem de legături, de contacte sociale care definesc individul ca fiinţă socială (Zoon politikon – cum îl caracterizează Aristotel). Nefiind un simplu homo faber (fiinţă producătoare), ci un homo sapiens

~ 2 ~

(fiinţă cugetătoare), omul îşi gândeşte viitorul şi îşi defineşte existenţa, în funcţie de un proiect. Ca participant la relaţiile sociale, el este făuritor de istorie şi poartă din plin răspunderea pentru actele sale. Aceste contacte sociale, sau sisteme de legături se pot stabili doar între subiectele de drept reprezentate doar de oameni-fie individual, fie grupaţi în forme organizate. Statul recunoaşte oamenilor o atare calitate şi apără, în caz de nevoie prin constrângere, realizarea prerogativelor specifice ale titularilor drepturilor în cadrul variatelor raporturi juridice.

Legea juridică reprezintă un important mijloc de educare morală. ,,Legile – scrie Guy Durand într-un studiu referitor la raportul dintre drept şi etică – influenţează mentalităţile şi, puţin câte puţin, morala fiecăruia.”

Având în vedere înţelegerea trăsăturilor normei juridice, precum şi a structurii sale, se pleacă de la premisa că norma de drept conţine ceea ce trebuie să îndeplinească un subiect, ceea ce el este îndreptăţit să facă sau ceea ce i se recomandă sau este stimulat să îndeplinească. ,,Legis virtus haec est: imperare, vetare, permitere, punire”(forţa legii constă în: a ordona, a interzice, a permite, a pedepsi). Norma se adresează difuz şi impersonal destinatarilor săi, pentru a putea fi un etalon de conduită şi pentru a putea fi opozabilă în mod continuu fiecărui individ. Ulpianus scria: ,, Jura non singulas personas , sed generaliter constituuntur” (dreptul se rânduieşte nu pentru fiecare om în parte, ci pentru toţi). Pentru aceasta, norma juridică elimină concretul, ea fiind abstractă şi abstractizând. Papinian, nota deasemenea că: ,,Lex est communae praeceptum”(legea este o dispoziţie generală), iar Aristotel menţiona faptul că legea trebuie să dispună absolut într-un mod general, pe când actele omeneşti reprezintă cazuri particulare. Pe langă acest caracter de generalitate al normei, apare şi caracterul bilateral bazat atât pe alteritate (transformarea subiectului în obiectiv) cât şi pe reciprocitate. Afirmarea unei persoane în planul comerţului juridic implică o permanentă limitare reciprocă faţă de celelalte subiecte, o obligaţie posibilă a unui subiect faţă de altul.

Din punctul de vedere al obligativităţii normei juridice, prevederile acesteia nu sunt lăsate la voia liberului arbitru al subiectului; ele sunt impuse acestuia într-o varietate de modalităţi asigurându-se astfel atingerea scopului normei juridice – necesitatea asigurării ordinii sociale. Din acest motiv, norma juridică se bucură de exigibilitate, aplicabilitate imediată, continuă şi necondiţionată. Libertatea individuală nu poate fi înţeleasă ca libertatea faţă de lege. Obligativitatea normei e

~ 3 ~

asigurată prin sancţionarea juridică. ,,Niciodată nu vor fi respectate legile într-un stat unde nu există frică de pedeapsă”.

În Constituţia României, în Articolul 16 privind ,,Egalitatea în drepturi”, mai exact în aliniatul al doilea este stipulat faptul că ,,Nimeni nu este mai presus de lege.” Acest aliniat poate avea mai multe interpretări dintre care voi menţiona doar două, în opinia mea cele mai importante:

1) Încălcarea prevederilor actelor normative2) Abuzul de drept

1) Încălcarea sau mai bine zis nerespectarea legii, aduce subiectului de drept în mod implicit şi o pedeapsă al cărei rol este acela de a proba faptul că legea se aplică, indiferent de poziţia socială a subiectului de drept, în mod egal şi fără excepţii. În acest scop, atunci când este promulgată o lege nouă, se are în vedere motivul principal al acestei legi, ce doreşte să reglementeze, ce urmări ar putea rezulta prin aplicarea ei, dar mai ales, care ar fi consecinţele nerespectării prevederilor acesteia.

2) În dreptul civil, prin abuz de drept înţelegem exercitarea unui drept subiectiv civil cu încălcarea principiilor exercitării sale. Cu alte cuvinte, exercitarea abuzivă a dreptului subiectiv civil înseamnă o exercitare a dreptului subiectiv civil prin nesocotirea scopului economic şi social pentru care a fost recunoscut, cu nesocotirea legii şi moralei, cu rea-credinţă sau cu depăşirea limitelor sale. Modul obişnuit de sancţionare a abuzului de drept îl constituie refuzul concursului forţei de constrângere a statului, în sensul că organul de jurisdicţie, constatând că este în prezenţa exercitării abuzive a unui drept subiectiv civil, nu va admite cererea reclamantului, aşa cum a fost formulată, iar dacă exerciţiul abuziv provine de la pârât, în apărarea sa, va înlătura o astfel de apărare. ,,Ce se întâmplă însă atunci când un drept subiectiv este exercitat potrivnic scopului său, economic şi social? Abaterea dreptului de la raţiunea sa intrinsecă, exprimată în scopul pentru care el a fost recunoscut şi garantat, ori, altfel spus, ,,întrebuinţarea” dreptului în cu totul alte scopuri

~ 4 ~

decât cele avute în vedere prin norma juridică ce-i stă la bază – scopuri considerate ca incompatibile cu interesul obştesc şi exigenţele normelor de convieţuire socială – semnifică nu uzul, ci abuzul de drept, trecerea exerciţiului dreptului de la normal la anormal, scoaterea lui de sub protecţia juridică şi expunerea sa sancţionării. Este fenomenul desemnat prin conceptul ,,abuz de drept”.”(I. Deleanu)

Acum, după prezentarea acestor informaţii privitoare la normă, caracteristicile ei, precum şi a explicaţiilor aduse în lămurirea semnificaţiei acestui aliniat al Art.16 din Constituţie, trebuie sa fim totuşi realişti...în fond totul este pură teorie...deoarece, cu toţii ştim că legea se aplică pentru toţi...dar nu în mod egal. Iar exemple din viaţa reală găsim peste tot... din păcate. În România, ştim cu toţii că legea e făcută ( în opinia celor care o desconsideră) pentru a fi încălcată, însă aici apare şi paradoxul: legea e respectată de cine ne aşteptăm mai puţin şi e încălcată culmea de cei pe care îi credem un model de respectat, sau, mai bine zis, de către cei mai influenţi şi mai importanţi oameni din stat. Putem vedea astfel de exemple în absolut toate domeniile ...cu precădere în viaţa politică, cea mondenă sau în sport, fără să mai precizez numeroasele cazuri din domeniul economico-administrativ şi social. Peste tot, la TV, radio, în ziare găsim tot felul de evenimente în care ne sunt prezentate zeci de cazuri de corupţie, oameni care se îmbogăţesc peste noapte chipurile în mod legal, vedem că unii reuşesc ,,să aplice” ca să zic aşa...legea fără intervenţia statului...tot felul de afirmaţii ale unor oameni politici care nu fac decât să mintă poporul că va duce o viaţă mai bună ... Eu însumi am fost intrigat de acţiunile unor oameni care depăşesc limitele legii, aşa că am început să mă obişnuiesc cu răspunsul concret şi fără reţineri al unora cărora m-am adresat...de genul : ,,Bravo lor dacă au fost deştepţi !!” Să înţeleg că au fost deştepţi şi au reuşit să ocolească cumva prevederile legilor, obţinând satisfacţiile dorite, sau că autorităţile statului au considerat că ar fi mai bine să treacă cu vederea unele acţiuni pentru a evita complicaţiile ce ar apărea prin sancţionarea acelei sau acelor persoane, de ce nu, cu o influenţă considerabilă în stat.

Cu toate acestea, în concluzie, rămân cu convingerea şi speranţa că lucrurile se vor mai schimba, vor mai evolua poate în direcţia corectă, iar oamenii vor înţelege în final ce importanţă deosebită o are cunoaşterea şi respectarea legilor, norme al căror rol general este acela al asigurării ordinii sociale şi al binelui public.

~ 5 ~

Bibliografie

Constituţia României (2003)

Nicole Popa, Teoria generală a dreptului, Ediţia 3, Ed. C. H. Beck (2008)

I. Deleanu, Drepturile subiective şi abuzul de drept, Ed. Dacia (1988)

Gh. Beleiu, Drept civil român, Ed. Universul Juridic (2007)

C. Bulai, Drept penal. Partea generală, Ed. All (1997)

~ 6 ~