TENDINŢE ACTUALE IN SECTORUL HOTELIER

CUPRINS

Capitolul 1. Tehnologia hotelieră – concept, rol, conţinut1.1 Turismul, activitate specifică de servicii

1.1.1 Clasificarea serviciilor turistice1.1.2 Capacitatea de cazare in industria

hotelieră1.1.3 Funcţiile hotelurilor

1.2 Aspecte conceptuale ale tehnologiei hoteliere1.3 Interferenţe economico-sociale si mutaţii in domeniul tehnologiilor hoteliere1.4 Proiectarea tehnologiilor hoteliere

Capitolul 2.Caracteristici ale pietei hoteliere2.1. Forme de exploataţie. Tipuri si tendinţe 2.1.1 Hoteluri de tip exploataţie individuală 2.1.2 Lanţurile hoteliere 2.1.3 Montajul financiar-juridic şi contractual al grupurilor de societăţi 2.1.4 Contractul de management hotelier 2.1.5 Contractul de franciză hotelieră

Capitolul 3. Tendinţe noi in sectorul hotelier3.1 Tendinţe noi in sectorul hotelier pe mapamond3.2 Hotelurile si clasificarea lor3.3 Tendinţe noi in sectorul hotelier românesc3.4 Piata restauraţiei3.5 Alţi intermediari

Capitolul 4. Studiu de caz

Bibliografie

CAPITOLUL 1

TEHNOLOGIA HOTELIERĂ – CONCEPT, ROL, CONŢINUT

Asimilată îndeseobi sectorului industrial, tehnologia, cunoaşte multiple modalitaţi de definire ce surprind diferitele sale domenii de manifestare, inclusiv cel hotelier.

Cu valenţe teoretice, practice, precum si sociale, tehnologia nu reprezintă doar o ştiinţă a tehnicilor umane, ci o condiţie a evoluţiei economice şi sociale.

În ce priveşte tehnologia hotelieră, rolul şi impactul său asupra consumatorilor si comercianţilor sunt reflectate în mod sugestiv de o simplă comparare a profilului fizic şi psihologic al comerţului românesc al anilor “80 cu cel prezent.

1.1 Turismul – activitate specifică de servicii

Dinamismul, profunzimea şi amploarea transformărilor din toate domeniile vieţii economice şi sociale – ca trăsături definitorii ale evoluţiei contemporane – se reflectă între altele, în modificarea structurilor economice, în reierarhizarea ramurilor componente în concordanţă cu cerinţele progresului ştiinţifico – tehnic, cu exploatarea raţională a întregului potenţial de resurse şi sporirea eficienţei, cu exigenţele îmbunătăţirii calităţii vieţii.1

În acest context, turismul se manifestă ca o componentă distinctă a economiei, cu o prezentă tot mai activă in viaţa economică şi socială, cu o participare semnificativă la progresul general şi nu în ultimul rând, ca promotor al globalizării şi factor al dezvoltării durabile. Turismul este astăzi una dintre cele mai dinamice ramuri economice din lume. Este un lucru pe care l-au înţeles deja organizaţiile de

1 Minciu,Rodica „Economia Turismului”, Ed. Uranus, Buc. 2001, pag9

2

turism, guvernele, asociaţiile profesionale şi chiar turiştii înşişi.2

1.1.1. Clasificarea serviciilor turisticeIndustriei turistice ii sunt caracteristice două

categorii de servicii: Servicii legate de efectuarea călătoriei Servicii prestate la locul sejuluiÎntr-o formă simplificată, călătoria turistică

implică deplasarea unei persoane (sau grup de persoane) din localitatea (sau ţara) de reşedinţă în localitatea (staţiunea) preferată ca destinaţie pentru petrecerea timpului de vacanţă.

Serviciilor de transport solicitate într-o asemenea călătorie le sunt caracteristice anumite trăsături specifice ce decurg inerent din:

- forma de organizare a călătoriei;- durata timpului necesar pentru parcurgerea

distanţelor şi pentru opririle intermediare, în cazul când sunt programate şi etape de vizitare pe traseul ales, în raport cu timpul total afectat perioadei de vacanţă;

- preferinţele faţă de condiţiile oferite de anumite mijloace de transport.

Serviciile privind sejurul reprezintă, de fapt, un complex de servicii eterogene, incluzând ca elemente principale o serie de prestaţii destinate în primul rănd

satisfacerii necesităţiilor fiziologice citidiene ale omului şi care, prin natura lor, nu sunt specifice în exclusivitate fenomenului turistic, la care se adaugă şi prestaţiile de servicii pentru petrecerea agreabilă a timpului liber.

Clasificarea succintă a acestor servicii în funcţie de structura produselor turistice:

servicii pentru pregătirea consumului turistic (legate de organizarea lălatoriilor, promovate şi informarea clientelei potenţiale, elaborarea programelor de călătorii pe diverse trasee, rezervarea serviciilor pe itinerarele convenite cu

2 Ţigu, Gabriela-coord.”Resurse şi destinaţi turistice pe plan mondial, Ed.Uranus, Buc. 2003,pag7

3

clienţii, procurarea documentelor de călătorie)

servicii turistice specifice servicii de transport servicii prestaţii hoteliere de bază servicii de aalimentaţie prestate de diversele

tipuri de unităţi de profil servicii complementare – serviciile prestate

pentru asigurarea petrecerii agreabile a timului de vacanţă

servicii cu caracter special prestate în formele tirismului balneomedical, turismului de congrese, în acţiunile de vânătoare şi pescuit sportiv

serviciile cu caracter general oferite populaţiei de utilităţile prestatoare de servicii, la care pot apela în diverse situaţii turiştii.

O altă clasificare a serviciilor turistice tratează prestaţiile din punctul de vedere al gradului de urgenţă cu care se manifestă cererile populaţiei pentru astfel de servicii

necesităţi relativ puţin urgente de servicii turistice ale căror satisfacere poate fi amânată în timp; asemenea necesităţi pot fi substituite cu alte necesităţi mai urgente

servicii dictate de limitele impuse de timp în care pot fi efectuate concediile planificate şi vacanţele şcolare

servicii dictate de perioadele limitate de timp în care pot fi practicate anumite forme de turism, datorită sezolalităţ acute a mişcări turistice

necesităţi relativ urgente de amânare servicii dictate de datele calendaristice ferme ale turismului

servicii dictate de motivele de îngrijire a sănătăţi

O altă clasificare a serviciilor turistice grupează ansamblul acestor prestaţii în funcţie de momentul în

4

care se manifestă cererea şi respectiv, în funcţie de momentul în care are loc comercializarea sau consumul lor.

După acest criteriu se disting:- cererea fermă de servicii manifertă anterior

călătoriei turistice- prestarea serviciilor este decalată în timp şi se

va derula la termenel programate, cât şi în spaţiu (în localitatea, staţiunea, ţara aceptată ca destinaţie a călătoriei)

- cererea spontană de servicii se manifestă în momentul în care turistul, ajuns la destinaţia călătoriei sale, ia contact cu ofertele de servicii ale organizatorilor şi ale prestatorilor de servicii din staţiunile vizitate.

Manifestarii de cereri spontane se înregistrează în diferite variante şi în cazul turismului organizat şi semi organizat. În contact cu ofertele prestatorilor la locurile de sejur, turiştii pot solicita şi alte servicii neincluise în programele agenţiilor de voiaj.

O altă clasificare se reprezintă interes pentru agenţiile de turism şi pentru prestatorii de servicii grupează serviciile turistice din punct de vedere al modalităţilor de achitare a prestaţiilor şi respectiv din punctul de vedere al momentului când se realizează prestarea.

Clasificarea serviciilor turistice în funcţie de modalitatea de plată;

servicii achitate înaintea începerii consumaţiei turistice: serviciile de bază şi serviciile în ans au nce în preţul global al programelor pentru formele de turism organizat şi semi organizat

abonamentele pentru folosirea unor facilităţi de bază materială

serviciile achitate în momentul consumaţiei (servicii cu plată în restaurant, de cazare, transport,etc.)

servicii pe cont propriu şi pentru cererile complementare de servicii din partea

5

turiştilor cu aranjamente organizate sau semi organizate

servicii achitate ulterior consumaţiei (plata serviciilor prin sistemul cărţilor de credit)

servicii cu plata în rate, plata în rate reprezintă de fapt o combinaţie între plata în avans şi plata ulterioară pentru ratele scadente

servicii prestate aparent gratuit de unele firme turistice, în vederea atragerii sau menţinerii unui cerc constant de clientelă. Costul lor se recuperează din tarifele de bază.

Servicii prestate aparent gratuit din partea birourilor de informaţii turistice din staţiuni. Costul lor se suportă din cotizaţiile unităţilor turistice din staţiunea respectivă

Serviciile hoteliere.

1.1.2. Capacitatea de cazare în industria hotelieră Turismul se poate dezvolta satisfăcător numai în

ipoteza în care există suficiente posibilităţi pentru cazarea şi odihna vizitatorilor. Capacităţile de cazare condiţioneazăîn cea mai mare măsură volumul activităţii turistice, deşi anumite categorii de vizitatorii sosiţi într-o localitate de interes turistic nu recurg întotdeaauna la serviciile obiectivelor de cazare.

Capacitatea de cazare reprezintă acele dotări de bază materială care asigură înoptarea şi odihna turişilor pe o anumită perioadă de timp, în baza unor tarife determinate, diferenţiate în funcţie de gradul de confort oferit pe perioada din an în care sunt solicitate.

In practica turistică internaţională se cunosc mai multe criterii de clasificare a obiectivelor de cazare:

După structura reţelei de cazare pot fi distinse forme de cazare de bază (hotelul, motelul, hanul turistic) şi forme complementare de cazare (campingul, satul de vananţă, satul turistic) care

6

realizează în zonele în care reţeaua de bază nu dispune de capacităţi suficiente, respectiv activitatea turistică are un caracter pronunţat sezonier.

După categoria de confort a obiectivelor de cazare. Unităţile de cazare din domeniul turistic, organizate pentru găzduirea pasagerilor, se clasifică după caracteristicile constructive, amplaasament, calitatea şi complexitatea dotărilor, instalaţiilor şi diversitatea serviciilor pe care le oferă.

În funcţie de regimul (perioada) de folosire a obiectivelor de cazare acestea pot avea o activitate permanentă sau sezonieră, în mod paradoxal, obiectivele de cazare cu o activitate sezonieră înregistează sejururi medii mai lungi, în comparaţie cu obiectivele de cazare cu o activitate permanent.

În funţie de durata sejurului, ele pot fi:a) De tranzit, caracterizate prin sejururi medii

scurteb) De sejur, care înregistrează sejururi medii

relativ mai lungi, în funcţie de durata aranjamentelor turistice perfecte sau de durata concediilor sau vacanţelor turiştilor

c) Mixte, a căror clientelăse formează atât din turişti de sejur, cât şi din turişti de tranzit

În funcţie de amplasarea (implantarea) structurilor de cazare în diferite localităţi de tip urban se disting:

a) Structuri de cazare în staţiunile de litoral;b) Structuri de cazare în staţiunile de munte;c) Structuri de cazare în staţiunile

balneoclimaterice;d) Structruri de cazare în centrele urbane

(oraşe)În funţie de capacitatea de primire a structurilor

de cazare se disting structruri de cazare:a) Mici, c o capacitate de cazare de 20 – 40 de

locuri;b) Mijlocii, cu o capacitate de cazare de 200 –

400 de locuri

7

c) Mari, de tipul complexelor turistice, unde nu rareori capacitatea depăşeşte 1000 de locuri.

1.1.3. Funcţiile hotelurilorLucrările de specialitate definesc hotelul ca fiind o

unitate de cazare a cărei misiune constă în oferire spre închiriere, pentru o perioadă convenită – o noapte, o săptamână – de camere sau apartamente mobilate, solicitate de clientela de sejur sau de tranzit, dar care nu-şi stabileşte aici domociliul permanent.

Hotelul reprezintă forma tradiţională cea mai cunoscută de cazare a industriei hoteliere, deţinând ponderea cea mai mare în totalul unităţilor de cazare. În afara funcţiei principale de cazare, hotelurile îndeplinesc şi funcţii conexe, menite să asigure satissfacerea cât mai deplină a cererii tirişilor pe toată durata sejurului.

Contribuţia unităţilor hoteliere la desfaşurarea activităţilor de prestaţii de servicii rezidă în necesităţile fiziologice pentru odihnă şi reconfortare ale unei persoane în timpul călătoriei sau sejurului.

Pentru a corespunde cerinţelor vzitatiorilor, obiectivele de cazare îndeplinesc următoarele funcţii:

funcţia de odihnă şi igienă are menirea să ofere un adăpost confortabil clienţilor, constituid, de fapt taţiunea pentru care au fost create structurile respective de primire;

funcţia de alimentaţie funcţiile complementare constituie o

completare firească a funcţiilor de cazare şi alimentaţie şi includ prestaţiile destinate petrecerii agreabile a timpului pasagerului pe timpul sejurului său într-un complex hotelier

funcţii productive funcţii comerciale funcţii de intermediereActivitatea hotelieră este rezultatul îmbinări armonioase a acestor funcţii, menite să asigure

8

condiţiile de confort necesare căminului temporar al turiştilor în timpul sejurului lor.

1.2. Aspecte conceptuale ale tehnologiei hoteliereApărută ca urmare a analizei fenomenelor şi

proceselor pe care le implică desfaşurarea activităţilor de producţie, tehnologia a cunoscut de-a lungul timpului numeroase delimitări conceptuale. Astfel, pentru definiţia sa este necesară atât apelarea la izvoare lingvistice, cât şi la referinţe de specialitate ce permit particularizarea tehnologiei în domenii sspecifice:

ştiinţă a procedeelor şi a mijloacelor de prelucrare a materialelor, ansamblul proceselor, medodelor, procedeelor, operaţiilor etc.

ansamblul sau o parte a cunoştinţelor necesare elaborării, fabricării, funcţionării, întreţinerii şi eventual, comercializării unuia sau mai multor produse sau elemente ale lor, precum şi orice combinaţie a acestor operaţii (Comisia Naţiunilor Unite pentru Europa)

Desfăşurarea activităţilor umane în contextul dinamicii diviziunii sociale a muncii, a manifestării fenomenelor de concentrare şi specializare, precum şi repetabilitatea anumitor procese în cadrul vieţii economico-sociale, au generat în timp formarea a două componente distincte ale tehnologiei: tehnologia generală şi tehnologia specifică care corespund definirii tehnologiei în sens lărgit, respectiv restrâns.

Tehnologia generală reprezintă ansamblul proceselor, medodelor, operaţiilor şi legităţilor aplicabile oricărui domeniu de activitate. Reflectă definirea în sens larg a tehnologiei.

Tehnologia specifică conţine totalitatea legităţilor, proceselor, metodelor şi operaţiilor specifice unui anumit domeniu de activitate în cadrul căruia are loc realizarea unui produs, prestarea unui serviciu sau satisfacerea unei nevoi.

9

Indiferent însă de nivelultehnologiei abordat – general, caracterizat prin omogenitate sau specific, caracterizat prin eterogenitate, efectul tehnologiei se concretizează într-un produs. Sub formă tangibilă (bun material) sau intangibilă (serviciu, utilitate sau satisfacţie), produsul reprezintă componenta majoră a tehnologiei hoteliere.

Reprezentând, de asemenea, o tehnologie specifică, tehnologia hotelieră, preia legităţile, procesele şi alte elemente valabile ale tehnologiei generale, cercetând însă şi legile specifice, metodele şi procedeeele specifice activităţilor turistice.

Astfel, dacă esenţa conceptului a constituit-o iniţial ansamblul activităţilor componente distribuţiei fizice, respectiv logistice, o asemenea accepţiune este nu numai restrânsă, ci şi limitativă.

În sens larg, tehnologia hotelieră reprezintă ansamblul proceselor, metodelor (procedeelor) şi condiţiilor tehnico-organizatorice care concură la obţinerea produsului turistic, respectiv la utilizarea serviciilor către consumatori.

În contextul actual, tehnologia hotelieră are drept obiect concret, ansamblul legităţilor, operaţiilor, proceselor, fluxurilor şi schemelor tehnologice grupate în diferite activiţăţi tehnico-economice desfăţurate de-a lungul distribuţiei bunurilor/servicilor.

În condiţiile extinderii marilor reţele turistice în întreaga lume în contextul globalizării, realizării unui turism modern şi adaptat exigenţelor consumatorilor este necesară cunoaşerea şi utilizarea celor mai performante tehnologii hoteliere. Înţelegerea şi punerea în practică a progreselor realizate în acest domeniu este posibilă numai în condiţiile unei corecte însuşiri a conceptelor şi instrumentarului fundamental al tehnologiilor hoteliere.

1.3. Interferenţe economico-sociale şi mutaţii în domeniul tehnologiilor hoteliere.

10

Prin conţinutul său, tehnologia hotelieră are multiple conexiuni cu ştiinţele exacte – fizică, chimie, matematică – dar şi cu alte ştiinţe: economice, sociale, etc. Reprezentative în acest sens sunt interferenţele surprinse în tabelul următor:

Tabel 1.1. – Interferenţe ale tehnologiei comerciale cu alte ştiinţe

Domeniul Conexiuni cu tehnologia hotelierăEconomic Tehnologia adoptată prezintă

interes din punctul de vedere al efortului şi efectului economic

Marketing Implementarea oricărei tehnologii are la bază cercetarea comportamentului consumatorului, adaptarea mixului de marketing la nivelul punctului de vanzare, implicaţiile marketingului spaţial

Meceologie Stabilirea sortimentului ce urmează a fi comercializat, modalităţi de condiţionare şi ambalare

Analiză economică-financiară Gestionarea şi randamentul linearului , estimarea eficienţei utilizării spaţiilor de vânzare

Juridic Stabilirea tehnologiei prin respectarea regulilor prevăzute de dreptul protecţiei consumatorilor şi al mediului înconjurător, efectele economico-sociale ale producţiei mediului înconjurător

Urbanism/arhitectură Amplasarea şi profilarea reţelei turistice, încadrarea ahitecturală

Ergonomie Adoptarea tehnologiilor adecvate unor condiţii ergonomice optime pentru desfaşurarea activităţii forţelor de vânzare, dar şi în ce priveşte consumatorii

Estetică Design exterior şi interior, sisteme de amenajare, precum şi calitatea serviciilor oferite.

11

Cele mai importante etape parcurse în turism, consecinţe ale progresului tehnico-ştiinţific sunt reflectate prin succesiunea celor şase mari revoluţii parcurse în acest sector de activitate: apariţia maarilor hoteluri, dezvoltarea sucursalismului, apariţia pensiunilor agroturistice, introducerea sistemului all inclusive, apariţia marilor lanţuri hoteliere, extindereea turismului electonic.

Fiecare dintre etapele menţionate a avut la bază unul sau mai multe atribute ale tehnologiei hoteliere, cea mai sensibilă sub aspectul conţinutului, particularităţilor şi a provocărilor fiind revoluţia turismului electronic aflată în plină desfăşurare.

1. Apariţia marilor hoteluri care a dat naştere conceptului de atracţie comercială a punctului de vânzare şi a creat o structură prin suprafaţă mare şi ofertă compleză de servicii.

2. Dezvoltarea sucursalismului care a permis constituirea unor firme puternice în turism şi o puternică extindere a atracţiei turistice a acestor structuri hoteliere. Hotelurile cu sucursale multiple reprezintă acele structuri care deţin mai multe puncte de vânzare a ofertei turistice prin intermediul cărora distribuie servicii hoteliere.

3.Apariţia pensiunilor agroturistice care au avut un impact rapid asupra consumatorilor ca urmare a preţurilor acccesibile şi au pus accent pe comercializarea serviciilor, care pun în valoare obiectivele turistice şi obiceiurile populare din diverse zone cu tradiţie.

4.Introducerea sistemului all inclusive a constituit elementul de bază al politicii marilor hoteluri facilitând confortul clienţilor deveniţi consumatori, atraşi de câştigul de timp, oferta diversificată de produse şi servicii.

5. Apariţia marilor lanţuri hoteliere, care oferă turiştilor diversitate, în alegerea zonelor de petrecere a timpului liber, sau oamenilor de afaceri locuri de cazare similare la standardele solicitate.

12

6. Extinderea turismului electronic a luat o amploare deosebită ca urmare a înlocuirii treptate a tranzacţiilor de tip tradiţional cu tehnologii moderne de informaţii.

1.4. Proiectarea tehnologiilor hoteliereProiectarea tehnologiilor hoteliere presupune

acoperirea integrală a tuturor proceselor şi operaţilor care au loc în cadrul hotelurilor începând cu obiectivele punctului de prezentare, amplasarerea acestuia, designul şi amenajarea hotelului şi până în momentul cazării clientului. Absenţa planificării resurselor şi a fluxului aferent oricăreia dintre aceste activităţi, generează disfuncţionalităţi asupra întregii activităţi hoteliere.

13

14

15

Capitolul 2

Caracteristici ale pieţei hoteliere

Serviciul de cazare vizează crearea condiţiilor şi a confortului pentru odihna turistului. În turismul modern această practică se numeşte industrie hotelieră şi cuprinde ansamblul activităţilor desfăşurate în spaţii de cazare şi prestaţiile oferite pe timpul şi în legătura cu rămânerea turistului în unităţile hoteliere.

Caracteristicile turismului, reprezentate de volum, structură şi calitatea serviciilor, depind de existenţa unei baze tehnico-materiale adecvate: hoteluri, moteluri, hanuri, case de odihnă, cabane, vile, campinguri etc.

În al doilea rând, aceşti parametrii sunt influenţaţi de personalul unităţilor de cazare, nivelul de calificare al lucrătorilor din turism, calitatea managementului hotelier. Toate acestea, înfăptuite corespunzător, vor duce la un rezultat pozitiv şi un efect benefic de lungă durată, valorificând la maxim potenţialul existent.

2.1. Forme de exploataţie. Tipuri şi tendinţeSectorul hotelier trebuie privit într-un cadru mai

larg, ca fiind o componentă a ofertei turistice care grupează ansamblul elementelor care concură la obţinerea produsului turistic, respectiv: potenţialul natural şi antropic, echipamentele de "producţie" a serviciilor turistice, diversitatea bunurilor materiale (industriale, alimentare) destinate consumului turistic, forţa de muncă specializată în activităţile specifice turismului, infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare (pret, înlesniri etc.).3

De-a lungul timpului, activitatea hotelieră s-a dezvoltat în concordanţă cu însăşi evoluţia vieţii economico-financiare. La sfârşitul evului mediu, în Elveţia şi în Germania, înaintaşii hotelierilor de astăzi

3 Ioan Cosmescu “Economia turismului, Principii şi mecanisme” Ed. Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, 1998, p.181

16

ridicaseră deja confortul şi calitatea serviciului la un nivel de referinţă. În Franţa, începând cu secolul al XVI-lea, gastronomia a fost cea care a îndeplinit rolul de locomotivă pentru dezvoltarea întregului sector de activitate. Aceste ţări şi-au menţinut până în ziua de astăzi imaginea tradiţională de creatoare de şcoală şi de prestatoare ale unor servicii de cel mai înalt nivel.4

Până la al doilea război mondial, activitatea hotelieră a continuat să evolueze lent. După 1950 însă, odată cu expansiunea economică americană, s-a produs o veritabilă explozie: SUA creează mari lanţuri hoteliere integrate, deschizând hoteluri mai intâi pe continentul american, dar treptat şi în restul lumii. Activitatea hotelieră devine un element important al creşterii economico-sociale. Cele mai rapide extinderi ale capacităţii hoteliere au loc în zonele cu activitatea economică cea mai dinamică, beneficiarii acestor hoteluri (de categorie superioară) fiind oamenii de afaceri. Mai mult decât atât, pentru prima dată, hotelul poate fi plasat chiar în centrul unui program de expansiune în afara graniţei lor.

Întreaga tradiţie de câteva secole, cu bulversarea evoluţiei din ultimele decenii, a consacrat pe plan mondial tipurile fundamentale de exploataţie (operare): hoteluri independente şi lanţuri hoteliere integrate. Independenţa constă în autonomia juridică, financiară şi patrimonială a întreprinderii hoteliere, ca entitate economică de sine stătătoare.

Pentru a se adapta mai bine dinamismului cererii, dar şi pentru a contracara extinderea lanţurilor hoteliere integrate care capătă noi dimensiuni prin încheierea de contracte de franciză şi de management, hotelurile independente se asociază în lanţuri hoteliere voluntare. Cu toate acestea, în multe ţări activitatea hotelieră continuă să fie puternic fragmentată, lanţurile hoteliere şi hotelurile mari deţinând o pondere relativ scăzută din oferta totală.

4 Nicolae Lupu, “Hotelul-Economie şi Management”, Ediţia a III a, Ed. ALL BECK, Buc, p 99

17

În prezent, în lume, un principiu de bază al exploatării unui hotel este considerat a fi disocierea fondului de comerţ, pe de o parte şi a patrimoniului imobiliar, pe de altă parte, alternativă a societăţii unice.

Fondul de comerţ poate fi definit5 ca un bun mobil, preponderent necorporal, care pe lângă elementele necorporale (în primul rând clientela, vadul comercial, apoi dreptul de închiriere, firma, licenţa etc.), cuprinde şi alte elemente corporale (materiale, utilaje, mobilier, amenajări şi instalaţii),aflate în legatură cu exercitarea activităţii hotelului. Elementele necorporale sunt cunoscute sub numele de fond comercial.

Prin urmare, persoana juridică care deţine proprietatea fondului de comerţ (societatea de

exploatare) este distinctă de cea care deţine patrimoniul imobiliar (societatea imobiliară). Controlul (proprietatea majoritară) a celor două societăţi poate fi deţinut de un investitor unic sau de investitori diferiţi. În acest din urmă caz, de regulă, proprietarul fondului de comerţ este exploatantul de factor al hotelului, iar proprietarul patrimoniului imobiliar este o persoană (entitate) interesată în plasamente imobiliare. Relaţia dintre cele două entităţi juridice se asigură printr-un contract de inchiriere sau de concesiune imobiliară. Pentru contractul de închiriere, preţul (chiria) şi durata contractului se stabilesc de comun acord de către cele două parţi. În cazul contractului de concesiune imobiliară, preţul este reprezentat de o redevenţă anuală (procent din profit, cifra de afaceri etc.), iar durata contractului se întinde , de obicei, pe parcursul câtorva zeci de ani.

5 Clair F., Savoye G., Secheresse J, “L’HÔTELLERIE-Guide technique,judique et reglementaire”, Edition du Moniteurs des travaux publiques et du batiment, Paris, 1992, p.140

18

2.1.1.Hoteluri de tip exploataţie individuală În lume, marea majoritate a hotelurilor care nu fac

parte dint-o structură de lanţ hotelier – voluntar sau integrat – se înscriu în categoria hotelurilor tip exploatare individuală. Cu acelaşi sens se folosesc şi alţi termini; hoteluri solitare (D. PERRIN), hoteluri tradiţionale (C. STRUNGALA), hoteluri independente isolate sau hoteluri tip exploatare familială (B. THEUMANN), activitate hotelieră artizanală (M. DEGUY).

Cazul tipic reprezentat de hotelurile tip exploatare familială, de 1*, 2*, chiar 3*, cu o capacitate relative redusă. Ierarhia internă din cadrul structurii organizatorice o copiază frecvent pe cea din sânul familie: funcţiile de direcţie şi de recepţie constituie atributul soţului, soţiei, copiilor sau apropiaţilor familiei. Majoritatea hotelurilor nu utilizează mai mult de cinci lucrători.

În general, funcţiile de proprietar şi exploatant sunt îndeplinite de una şi aceeaşi persoană, fie în cadrul unei societăti, fie prin intermediul a două societăţi, dintre care societatea de exploatare închiriază clădirea proprietate a societăţii imobiliare. În anumite situaţii însă, proprietarul poate fi interesat să încredinţeze unui terţ exploatarea şi gestiunea hotelului, în schimbul unei redevenţe. Cu acest prilej se va încheia un contract de locaţie de gestiune.

Rentabilitatea hotelurilor tip exploataţie individuală depinde de zona de amplasament deoarece ele sunt amplasate în toate zonele. Cele mai bune rezultate le înregistrează hotelurile amplasate în zonele cu afluenţă turistică ridicată în tot cursul anului (cele aflate în centrul marilor oraşe). O mare parte a acestor tipuri de hoteluri se află amplasate în localităţile mici, în mediul rural, hotelurile de aici beneficiind, cel mai adesea de o clientelă familială, în perioadele de vacanţă.

Hotelurile amplasate în zone de litoral şi de munte se confruntă cu efectele sezonalităţii. Efectelor cauzate de sezonalitatea activităţii turistice li se

19

adaugă, într-un plan mai general, concurenţa marilor lanţuri hoteliere, care captează interesul clientelei de afaceri şi a celei aflate în tranzit. Mulţi hotelieri independenţi cedează, afiliindu-se la un lanţ hotelier voluntar sau încheind un contract de franciză sau de management cu un lanţ hotelier integrat. Având în vedere că nu întotdeauna rezultatele au fost cele aşteptate şi că nu s-au găsit rezolvări miraculoase ale problemelor, soluţiile ce ar putea fi aplicate pentru reducerea acestor efecte sunt:

• adaptarea prestaţiilor la exigenţele clientelei • valorificarea atuului diversităţii ca rezultat al

integrarii în mediul ambiant • asigurarea unei calităţi care să diminueze doza

de risc percepută de clienţi Hotelurile tip exploataţie individuală cu caracter

familial nu exclud existenţa unor hoteluri independente cu o bună notorietate proprie, hoteluri de clasă, cu tradiţie, a căror firmă poate fi înregistrată ca marcă.

2.1.2.Lanţurile hoteliereHotelurile reprezintă forma tradiţională de cazare

turistica, devenită, în zilele noastre, o activitate economică integrată, creatoare de locuri de muncă numeroase, directe şi indirecte şi care reprezintă o sursă importantă de venituri valutare (atunci când este vorba de turism internaţional).

Desi, în ţările cu industrie turistică dezvoltată, hotelurile deţin principala pondere în structura unitaţilor de cazare turistică, totuşi, ponderea acestora în ansamblul mijloacelor de cazare se afla în scadere şi cunoaşte transformări profunde în ultimii ani. Astfel, hotelurile mici, independente, cu gestiune familială, sunt în scădere ca pondere, în timp ce laţturile hoteliere se află în plină expansiune.

De-a lungul timpului, pe plan mondial, s-au consacrat două forme fundamentale de exploatare (operare) în domeniul hotelier: hotelurile independente si lanturile hoteliere integrate.

20

Independenta se refera la autonomia juridică, financiară şi patrimonială a întreprinderii hoteliere, ca entitate de sine stătătoare.

Există doua categorii principale de lanturi hoteliere:

1. lanţurile voluntare, care grupează hoteluri independente;

2. lanţurile integrate, constituite din unităţi omogene.

Lanţurile hoteliere voluntare - au ca scop gruparea hotelierilor independenţi pentru a face faţă concurenţei lanţurilor integrate (şi francizate), şi pentru a promova crearea clientelei naţionale străine, fidelizând-o. Pentru aceasta, lanţurile voluntare sunt constituite în cadrul unei imagini de marcă, de calitate, vizând furnizarea unei prestaţii omogene atât din punct de vedere al arhitecturii, cât şi al amenajării.

Dintre principalele avantaje, respectiv servicii ce pot fi oferite hotelurilor aderente de catre un lant voluntar, pot fi mentionate urmatoarele:6

-         realizarea de campanii promotionale si editarea de ghiduri cuprinzând toate hotelurile aderente, aceste materiale fiind difuzate pe scara larga în hotelurile aderente, aceste materiale fiind difuzate pe scara larga în hotelurile lantului, prin agentii de voiaj etc.;

-         birou de rezervari informatizat;-         asocierea la lantul hotelier a unor societati

furnizoare de echipamente sau de produse alimentare si obtinerea de preturi preferentiale în relatiile cu furnizorii agreati; constituirea de liste cu furnizorii agreati;

-         acordare de asistenta tehnica si de consultanta de gestiune din partea specialistilor angajati la nivelul lantului;

-         obtinerea de finantari în conditii mai avantajoase;

-         spalarea lenjeriei etc.6 Vellas F. „Turismul-Tendinţe şi previziuni”, Ed. Walforth, Bucuresti, 1995, p.86

21

Aceste avantaje permit unui mic hotel independent să fie prezent pe piaţa turistică internaţională, păstrându-şi toată libertatea de administrare.

Lanţul hotelier voluntar este o uniune benevolă de hotelieri independenţi, care oferă un produs hotelier relativ omogen din punct de vedere al confortului şi al serviciului, diferenţiat din punct de vedere al arhitecturii şi al amenajării care promovează şi dezvoltă o marcă unică.

Un lanţ hotelier se înfiinţează de regulă de un grup de hotelieri independenţi, pe care îi leagă apartenenţa la o anume regiune şi care propunându-şi să ofere un produs relativ tipizat, definesc un număr de criterii obligatorii, mai mult sau mai putin restrictive.

Fiecare aderent îşi păstrează independenţa juridică şi administrativă. Acţiunile întreprinse în comun vizează adoptarea şi aplicarea unei strategii promoţionale şi comerciale.

Din punct de vedere juridic, la nivelul fiecărui lanţ hotelier se crează o societate comercială sau asociaţie fără scop lucrativ, ca entitate juridică distinctă de fondatori.

Lanţurile hoteliere integrate acestea au drept scop dezvoltarea si comercializarea unor produse hoteliere coerente si omogene, existând un control direct sau indirect asupra hotelurilor ce poartă firmele (mărcile) lanţurilor, fie prin proprietatea totală a hotelurilor componente, fie prin contracte de gestiune sau prin contracte de franciză.

Un lanţ hotelier poate fi definit, în general, ca un ansamblu de unităţi operaţionale (hoteluri), care se adresează unui segment de clientelă determinat, sub aceeaşi marcă şi în cadrul unei logistici comerciale comune .7

O coordonata principala a strategiilor comerciale adoptate de marile grupuri hoteliere o reprezinta

7 Lupu Nicolae, “Strategia de concentrare a întreprinderilor de turism”, Ed. Economică, Buc, 2003, p 168

22

segmentarea ofertei, prin care se urmareste satisfacerea mai multor segmente de clientela.

Segmentarea ofertei unui grup se materializează, practic, în dezvoltarea mai multor lanturi hoteliere integrate, distincte unul fata de celelalte si care propun produse proprii.

În functie de specificul lor, precum si de numarul de hoteluri destinate, grupurile hoteliere pot fi împartite în 3 mari categorii:

a)      grupuri hoteliere ce reunesc mai multe lanţuri;

b)      grupuri hoteliere ce dezvolta un singur lant independent;

c)      grupuri ce si-au creat o reţea de unităţi cu activitatea hoteliera de tip "club" (cel mai cunoscut si mai important fiind Club Mediteranée).

Exista si cazuri în care, un lant hotelier cuprinde doua sau mai multe marci, care beneficiaza însa de o logistica unica.

Daca lanturile voluntare constituie "simple" întelegeri între proprietari independenti de hoteluri, mai mult sau mai putin artizanali, lanturile hoteliere integrate ofera un produs coerent si omogen, sub conducerea unui "stat major" unic, care planifica extinderea lantului, elaboreaza strategia de extindere a acestuia prin înfiintarea de noi hoteluri, planifica structura organizatorica, asigura un sistem comun de gestiune si coordoneaza angajarea si pregatirea profesionala a personalului.

De altfel, distincţia dintre un lanţ voluntar si unul integrat porneşte, în esenţă de la noţiunea de strategie: dacă strategia comună se reduce doar la o serie de acţiuni concentrate (în cazul unui lanţ voluntar) lanţurile hoteliere integrate au drept caracteristică adoptarea unei strategii comune, impusă la nivelul grupului, cu multă stricteţe de către centrul unic de decizie.

Dacă lanţurile hoteliere de clasă economică realizează o multiplicare "la indigo" a arhitecturii si amenajării, dar chiar şi a capacitaţii şi a tarifului, care

23

devine astfel o normă de produs, în cazul hotelurilor de clasă superioară se înregistreazaă o eliminare a standardelor rigide, în special în privinţa concepţiei arhitecturale şi a amenajarii interioare, particularizată pentru fiecare hotel în parte. I se asigură, astfel, o identitate proprie, fiecarui hotel, lanţul hotelier devenind mai interesant pentru potenţialii asociaţi, aceştia nemaifiind nevoiţi să modifice arhitectura şi amenajarea hotelurilor lor.

2.1.3. Montajul financiar-juridic şi contractual al grupurilor de societăţi

Marile grupuri hoteliere contrololează direct, prin legături financiare, sute de hoteluri; grupul Accor are cele mai multe hoteluri în proprietate, aproximativ 1.000. De asemenea, numărul societaţilor " aliate " poate fi de ordinul miilor.

Pentru conducerea unitară a unui asemenea ansamblu, se aplică principiul centralizării şi utilizării in comun a serviciilor specializate. Astfel, dacş intr-o societate unică există un număr de servicii (compartimente), mai ales cu caracter funcţional (financiar, aprovizionare, formare profesională etc.), intr-un mare grup pot fi instituite societăţi specializate, care prestează servicii în favoarea tuturor hotelurilor grupului. Societatea - mamă şi societaţile specializate ar putea fi structurate astfel:8

a) Societatea holding este o societate a cărui obiect principal constă în dobândirea de titluri ale altor societăţi, în număr suficient pentru a deţine majoritatea şi puterea necesară controlului operaţiunilor realizate de aceste societăţi.

b) Societatea financiară (societate subholding de finanţare). Pentru a-şi exercita controlul asupra sa în toate împrejurările, societatea mamă trebuie să deţină cel putin 2/3 din capitalul societăţii financiare. Partea ce rămâne din capitalul social este deţinută de către acţionari minoritari. Printr-un contract de concesiune, societatea holding va ceda societăţii financiare dreptul de exploatare a elementelor de fond

8Lupu Nicolae, op. cit. , pp.144 -148

24

de comerţ pe care le deţine în proprietate, practic societatea financiară deţine controlul asupra grupului.

c) Societatea de participaţie. Societatea financiară deţine controlul unei societăţi de participaţie, care, la răndul său, va finanţa crearea societăţilor imobiliare şi de exploatare a fondului de comerţ. În acest fel, se asigură respectarea principiului disocierii fondului de comerţ şi patrimoniul imobiliar.

d)Societăţile de gestiune naţională şi internaţională. Printr-un contract de concesiune, societatea financiară pune la dispoziţia societăţii de gestiune savoir-fair-ul şi asistenţa tehnică. Societăţile de gestiune exploatează savoir-fair-ul, încheie contracte de locaţie a gestiunii, de management hotelier sau de franciză, după caz, în baza cărora societăţile de exploatare a hotelurilor independente beneficiază de marcă şi de savoir-fair sau chiar de gestiune directă din partea grupului, prin intermediul societăţilor de gestiune. Astfel se asigură extinderea lanţurilor hoteliere integrate în afara structurii juridice a grupului de origine.

e) Societatea de studii şi dezvoltare funcţionează pentru a atrage investitori, ale căror hoteluri odată construite, vor încheia contracte cu societăţile de gestiune. În baza unui contract de mandat de construcţie încheiat cu investitorul, societatea de studii elaborează studiul de piaţă şi studiul de fezabilitate, asigură controlul, urmărirea şi recepţia lucrărilor, îi oferă investitorului asistenţă şi consultanţă pe toată perioada de realizare a contractului.

f) Societatea pentru finanţarea investiţiilor este constituită de grup (prin societatea financiară), în asociere cu alte instituţii financiare. În baza contractului încheiat cu antreprenorul independent, societatea de investiţii finanţează cumpărarea terenului de construcţie şi construcţia hotelului (70-80% din valoarea investiţiei) şi crează societatea imobiliară aferentă. După ce lucrările de construcţie sunt realizate, imobilul este încredinţat antreprenorului-hotelier printr-un contract de locaţie sau de leasing imobiliar. Antreprenorului îi revine finanţarea investiţiei mobiliare (fondul de comerţ), la nivelul a

25

20-30% din valoarea totală a investiţiei şi crearea societăţii de exploatare hotelieră. Gestiunea fondului de comerţ se realizează prin intermediul unui contract de franciză sau de management hotelier încheiat cu societatea de gestiune a grupului. În cazul unui contract de leasing imobiliar, societatea pentru finanţarea investiţiilor se angajează ca, la expirarea acestuia, să-i vândă antreprenorului imobilul, cu transmiterea implicită a societăţii imobiliare create, sau, potrivit opţiunii acestuia, să-l primească înapoi sau să prelungească contractul de leasing. În acest fel, se evită ca fondul de comerţ şi patrimoniul imobiliar să se regăsească în cadrul unei societăţi unice. Între societatea de exploatare şi societatea imobiliară raporturile se stabilesc în baza unui contract de închiriere sau de concesiune imobiliară.

g) Societatea de aprovizionare şi alte societăţi de servicii (sistem de rezervare, şcoala profesională). Montajul financiar-juridic al grupurilor de societăţi se sprijină pe o organizare contractuală. Fiecare grup de societăţi poate da naştere la unul sau mai multe lanţuri hoteliere, în funcţie de numărul de mărci pe care le promovează şi le dezvoltă.

2.1.4.Contractul de management hotelierContractul de management este un act juridic

prin care o persoană (mandant) îi acordă alteia (mandatar), puterea de a produce, în contul său, unul sau mai multe efecte juridice. Printr-un astfel de contract, mandatarul este împuternicit să acţioneze în numele mandantului si de a-l reprezenta din punct de vedere juridic. În practica însă, mandatarul acţionează în nume propriu, pe contul (riscul) mandantului, dar fară să îl reprezinte cu adevarat.9

Termenii utilizaţi în ţara noastra pentru cele doua parţi în cadrul contractului de management sunt cei de "proprietar", respectiv "manager".

Remuneraţia pentru care este îndreptăţită societatea de gestiune, în cazul contractului de management, este condiţionată de rezultatele obţinute din exploatare (un procent de 2,5-6% din cifra de afaceri, la care se adaugă pâna la 20% din rezultatul

9Lupu Nicolae., op. cit., pp. 156-157

26

brut obţinut din exploatare. Se mai pot adăuga şi alte comisioane (redevente), pentru serviciile de marketing, de rezervări şi pentru societatea de aprovizionare (în cazul unui lanţ hotelier integrat).

2.1.4 Contractul de franciză hotelieră„Franciza este un sistem de comercializare bazat

pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită francizor, îi acordă unei alte persoane, denumită beneficiar, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.”

Franciza este una dintre operațiunele folosite pe scară largă în comerțul internațional. În contractul de franciză participă două persoane: pe de o parte, francizorul sau concedentul și, pe de altă parte, beneficiarul sau concesionarul. Obiectul contractului este format din concesiunea unei mărci de fabrică sau de serviciu, împreună cu asistența tehnică și toate cunoștințele necesare pentru exploatarea acesteia. Cunoștințele transmise pot avea atât natură industrială cât și comercială întrucât în desfășurarea activității sale, beneficiarul francizei poate fi atât producător cât și distribuitor.

Pentru desfășurea contractului, francizorul trebuie să îi furnizeze partenerului său elemente de engineering și know-how privind amenajarea și organizarea întreprinderii, elemente de marketing cuprinzând metodele, mijloacele și tehnicile de comercializare a produsului sau serviciului, și mijloacele pentru pregătirea profesională a personalului. Francizorul este ținut să acorde asistență tehnică pe toată durata de desfășurare a contractului de franciză.

27

Capitolul 3Tentinţe noi în sectorul hotelier

28