I. Principiile dreptului

A. Notiunea pp fundamentale ale dreptului

- pp de drept = ideile conducatoare ale continutului tuturor normelor juridice

(principium, inceput)

- pp generale au un rol constructiv (in mom crearii dreptului intervine traditia +

inovatia) + un rol valorizator (cuprind obiectivele societatii)

- sensuri pp in filosogie - unul metafizic origini din care s-au dezvoltat lucrurile

- unul epistemologic si etac supozitii fundamentale ale

gandirii, cunoasterii, actiunii

- la Kant, pp sunt fie al intelectului pur (axiome, anticipatii, postulate), fie ale

ratiunii pure (ideile)

B. Delimitarea pp dreptului

- exista o corelatia intre pp fundamentale ale dreptului (ideea de justitie) si

conceptele juridice pp generale pun in acord sistemul juridic cu schimbarile

sociale, proces in cadrul caruia conceptele dau pp un continut concret si le asigura

functionalitatea

- pp generale de drept se delimiteaza de normele pozitive ale dreptului normele au

o valoare explicativa mult mai mica decat principiile, ele conserva valori fara a

explica ratiunea lor

- pp generale se deosebesc de axiomele, maximele si aforismele juridice (acestea din

urma sunt mici sinteze, cu un grad de cuprindere mult mai mic decat pp generale si

un rol limitat in interpretarea dreptului)

C. Originea pp dreptului

- in constiinta primelor formatiuni sociale normele apar ca porunci divine impuse

oamenilor: Sofocle din Antigona nimeni nu stie de unde vin legile, ele sunt

vesnice

- in sistemul de drept musulman, not de pp general de drept s-a conturat cu greutate,

vorbindu-se de caracterul etern universal si imuabil al normelor sariatului

- in Franta, conceptul de principiu general de drept s-a fixat in practica Conseil

dEtat, cu referire la izvoarele dreptului administrativ

in dreptul anglo-saxon s-a apelat la echitate pt a umple lacunele legii, notiunea pp se topeste in notiunea principles of natural justice

- pe masura recunoasterii drepturilor omului, se apeleaza la ideea de pp suprem

- scoala dreptului natural gaseste in ratiunea umana izvorul constant si general al

principiilor juridice imuabile; dupa ce Kant demonstreaza ca ratiunea umana nu

contine norme iar ceea ce e general e ideea de just, Scoala istorica a dreptului

prezinta pp dr ca o consecinta a spiritului populat (Volkgeist); mai tarziu,

Stammler neaga autoritatea oricarui pp juridic, considerand continutul dreptului

ca particular dupa timp si loc

- indiferent daca a fost vb de orientari pozitiviste, jurnaliste sau istorice, daca s-a

acceptat distinctia lui Geny dintre dat si construit, justificarea pp generale s-a facut

pe planul considerarii dreptului ca instrument al asigurarii libertatii si egalitatii

oamenilor intre ei si in raporturile cu statul

- conceptia moderna asupra dreptului pune in lumina faptul ca, dincolo de existenta

pp dreptului, studiul lor tb axat si pe recunoasterea materiei sociale exista deci o

dependenta intre pp dreptului si alte sfere ale societatii umane

D. Importanta teoretica si practica a studierii pp dreptului

- dialectica - externa (dependenta pp de ans conditiilor sociale, de structura societatii)

pp - interna (ans legaturile interne caracteristice sistemului juridic,

interferentele partilor compomemte)

- utilitatea pp: - pp traseaza linia directoare pt sistemul juridic

- pp generale au rol in administrarea justitiei (tb cun spiritual legii)

- dpdv istoric, prima forma a idealului juridic a constituit-o binele supreme

(summum bonum)

- cand legea tace, pp generale tin loc de norma juridica pp generale confera

certitudine dreptului si congruent sistemului legislativ

E. Prezentarea analitica a pp generale ale dreptului

1. Asigurarea bazelor legale de functionare a statului

- pp cucerirea pe cale legala a puterii si exercitarea sa cf pp legalitatii (compromis,

recunoasterea legitimitatii partiale a argumentelor celorlalti)

- dreptul indeplineste mesiunea sa de intermediar intre idealurile morale, filosofice si

fortele reale, sociologice, intre ordine si viata (Paul Roubier)

- intinderea puterii tb sa fie compensata de durata scurta a detinerii ei de fiecare,

izvorul puterii politice ori civile tb sa fie vointa suverana a poporului tb deci ca

dreptul sa limiteze statul, prin separatia si echilibrul puterilor in stat

2. Principiul libertatii si al egalitatii

- statul, autolimitandu-se, protejeaza libertatea si egalitatea indivizilor

- ideea dreptului este libertatea (Hegel)

- libertatea si egalitatea se materializeaza in principii ale dreptului

- nu poate exista egalitatea decat intre oameni liberi si nici libertate decat intre

oameni a caror egalitate e consfintita juridic

- egalitatea pribeste echilibrul vietii, iar libertatea priveste capacitatea oamenilor de

a actiona fara oprelisti

- pp libertatii se gaseste in toate ramurile dreptului, fie ca libertati gnrale (= un set

de protectii), fie individuale (= canalele libere ale activitatii umane)

- libertatile sunt strans legate una de alta (libertatea de gandire se materializeaza in

libertatea de a scrie si publica)

- libertatea e dreptul de a face tot ceea ce ingaduie legile; si daca un cetatean ar

putea sa faca ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pr ca si ceilalti ar

putea face la fel - Monstesquieu

- libertatea e una singura, dar are cai de manifestare diferite, care corespund

drepturilor individuale (Bastiat spune ca libertatea e ansamblul libertatilor)

- omul este condamnat sa fie liber Sartre

3. Principiul responsabilitatii (diferenta responsabilitate-raspundere) - responsabilitatea, ca fenomen social este un act de angajare a individului in

procesul integrarii sociale

- puncte de vedere ale libertatii: - libertate in raport natura

- libertatea in raport cu societatea asta intereseaza

- libertatea omului in raport cu sine insusi

- libertatea e o conditie esentiala a responsabilitatii, actiunea sociala a omului e o

manifestare a responsabilitatii, privita ca o asumare a raspunderii fata de

rezultatele actiunii umane

- nivelul si masura responsabilitatii decurge din gradul si constientul procesului de

transpunere constienta in practica a prevederilor normelor juridice

- libertatea este inseparabila de responsabilitate o societate libera reclama

oamenilor un simt al responsabilitatii mai acut decat cel prescris de lege (Hayek)

- responsabilitatea a fost plasata uneori exclusiv pe terenul moralei (Fauconnet),

dar responsabilitatea, ca o dimensiune a agentului ce reglementeaza intregul sau

comportament, nu poate fi redusa la nivelul sau moral (e corelatie intre morala,

politica, juridic)

- dreptul nu are numai posibilitatea de a interveni post festum (sanctionator), ci are

si un rol preventiv, ceea ce presupune grija fata de valorile sociale ocrotite de

lege, implicand astfel responsabilitatea

- prin responsabilitate, individul nu mai e in supunere oarba si neinteleasa fata de

norma de drept

1. Principiul echitatii si al justitiei

Pp echitatii si al justitiei readuce in actualitate conceptia dreptului natural, printre prescriptiile caruia se numara echitatea si justitia

Provine din aequitas (= potrivire, dreptate, cimpatare, nepartinire)

La Aristotel, termenul epieiheia avea mai mult valoarea unei justitii sociale al carei scope ra de a indrepta legea, unde ea era deficitara din cauza caracterului sau universal

La romani, aequitas capata un sens apropiat dreptului

La Cicero, aequitas se confunda cu ius civile

Aequitas apare ca scop si ideal al dreptului, Celsus definid dreptul ca ars boni et aequi iar actiunea pp echitatii priveste atat elaborarea, cat si aplicarea si interpretarea legii

Justitia e acea stare generala ideala a societatii, realizabila prin asigurarea pt fiecare individ in parte si pt toti impreuna a satisfacerii drepturilor si intereselor lor lgitime

In conceptia lui Platon, justitia se realizeaza prin indeplinirea de catre fiecare clasa sociala a ceea ce ii era destinat prin nastere: sa conduca, sa munceasca, sa lupte ori sa se spuns fara proteste

Aristotel concepea justitia fie sub forma comutativa (= raporturile dintre particulari), fie sub forma distributiva (= raporturile dintre colectivitate si indivizi, astfel incat ca ceea ce primeste fiecare de la colectivitate sa fie proportional cu randul, meritele si aportul sau)

La romani, justitia se fonda pe pp moral al dreptatii, honeste vivere

Morala crestina incluenteaza ideea ce justitie, se contureaza ideea de justitie divina Sf Augustin si Toma dAquino fac distinctie intre legea divina, legea naturii si legea omeneasca, intre care exista o ierarhie, astfel incat legile naturii sunt conforme legii divine iar legea omeneasca are autoritate in masura in care corespunde ratiunii; preluand aceasta ide, Grotius subliniaza ca preceptele justitiei se impun ratiunii ca si adevarurile matematice

Filosofia germana a sec XIX a formulat teza reglementarii conduitei umane potrivit unei legi morale apriorice (Kant percepe justitia ca un scop in sine, vazand in sanctiunea juridica o rasplata a raului cauzat, destinata sa satisfaca exigentele morale)

Montesquieu considera ca justitia e o lupta, daca nu ar exista injustitia chiar si termenul de justitie ar fi ignorat

Stammler considera ca ideea de justitie inseamna, in ultima instanta excluderea contradictiei dintre scopurile urmarite de societatea umana, inlaturarea deci a scopurilor si normelor particulare care contrazic interesele gnral acceptate

Ideea ordinii si echilibrului ca materializare a justitiei o intalnim si la Geny, justitia fiind expresia acestei ordini, a acestui echilibru, moral in substanta sa, dar extern in manifestarile sale

Legile vin si pleaca, justitia ramane: Leges innumerare, una justitia

Georigio del Vecchio: justitia are un dublu aspect schema logica a juridicitatii (orice criteriu de delimitare a actiunii umane, in sensul ca unul e obligat fata de altul, are schema juridicitatii) si o exigenta practica de evaluare a actiunilor umane (prin prisma unei obiectivitati transsubiective)

Justitia se reflecta in toate legile, dar nu se confunda cu nici una, fiind superioara legilor, astfel incat justitia domina legea pozitiva (lex injusta non est lex, desi ele pot aparea si functiona)

Chaim Perelman- exista 6 moduri de intelefere a notiunii de justitie, care au in comun elementul egalitatii; justitia formala poate fi definita ca un pp de actiuni dupa care membrii aceleiasi categorii esentiale tb sa fie tratati in mod egal iar odata stabilite aceste categorii esentiale, egalitatea tb asigurata prin constrangere (DECI justitia ar fi o virtute rationala, manifestarea ratiunii in actiune)

O buna cunoastere a unui sistem juridic nu poate sa nu porneasca de la examinarea modului in care principiile sunt reflectate in acel sistem a actiona asupra dreptului si a ajuta dreptul sa actioneze, aceasta e natura PGD

PGD nu exista in mod separat de ramurile dreptului, ele le sunt integrate, constituind fundamentul pp gnrale de ramura

In dr comunitar, pp juridic poate fi in acelasi timp pp cat si lege; in cadrul dr comunitar, CJUE foloseste, prin compararea diverselor legislatii nationale, diverse principii comune, pe care le aplica ca PGD comunitare (dar mai exista si alte PGD deduse din natura comunitatilor: echilibrul institutional, primordialitatea); in acelasi timp, in dr UE exista si pp gnrale de procedura