Samanismulu

Istoria religiei se referă la înregistrările scrise ale ideilor i experien elor religioase umane. Această ș țperioadă acum 5000 de ani în urmă (3000 Î.Hr.) în Orientul Apropiat.a istoriei religioase, tipic începe cu inventarea scrisului

amanismul este format dintr-o sumă de tradi ii, credin e i practici care se ocupă cu comunicarea Ș ț ț șcu entită i i lumea spiritelor. Cel care practică amanismul este cunoscut drept aman. Sunt multe ț ș ș știpuri de amani i varia ii ale acestora în jurul lumii, dar to i au în comun anumite caracteristici i ș ș ț ț șcredin e. amanii sunt intermediari între oameni i lumea spiritelor. Ei pot trata boli i sunt ț Ș ș șcapabili să intre în lumile superioare pentru a ob ine răspunsuri la problemele comunită ii.ț ț

Termenul " aman" este preluat din cuvântulș  turcic šamán, care este un termen pentru un practicant al acestor obiceiuri, fiind foarte folosit în cultura turco-mongolă  iș  tungusă, ca, de altfel, i în cultura șancestrală dinSiberia. Originea etimologică nu este certă. Poate fi legată de rădăcina tungusă ša- "a

ti".ș  Al ii presupun că termenul provine în mod direct dinț  limba Manchu, i ar fi singurul cuvânt de șaceastă origine asimilat în engleză.

Pe marea scena pamanteana, samanul este un personaj magic, un individ enigmatic ce nu poate fi inchis intr-un sistem al vietii materiale. Samanul este un exponent al credintei, dar nu este preot, caci samanismul nu este vreo religie. Cu ajutorul puterilor magice pe care le poseda, aceasta fiinta superioara cauta sa-si ajute semenii cu puteri de vrajitor. Rupt de lumea in care traim, samanul calatoreste in astral pentru a ruga Divinitatea sa-l ajute in calea lui de binefacere. Iar legatura lui cu Celalalt Taram nu este lipsita de primejdii.

Capacitatea de a circula in Planurile Supranaturale, de a intra in contact cu Supraumanul, un saman o dobandeste concomitent cu puterile sale miraculoase prin suferinta si teroare. El este supus unor probe initiatice foarte dure, incat este posibil sa-si piarda mintile sau chiar viata. Dupa ce trece de piedicile initierii, afla, de la un initiat mai batran, tehnicile extazului, modul de folosire a obiectelor magice, precum si celelalte secrete ale samanismului. Apoi, in stare de transa, el poate face dovada insusirilor de clarvazator, telepat si de vindecator miraculos al celor suferinzi. Viziunile din dome-niul astral devin realitate pamanteana, dovedind ca nu sunt halucinatii. Cunoasterea dobandita de samani nu poate fi incadrata in formule sau ecuatii ale stiintelor exacte. Ei sunt si excelenti psihologi. Probele intiatice ii transforma in persoane puternice, cu o stabilitate psihica deosebita. Iesind din tiparele umanului, acestia stiu cum sa transmita, altor semeni, echilibrul pe care acestia l-au pierdut. Au puterea de a ghici gandurile, de a dirija visele si sentimentele, astfel, putand sa-i coordoneze pe cei din preajma. Fara saman, sufletul colectiv al tribului risca sa se descompuna, pierzandu-si elementul stabilizator.

Adevaratul saman a luat nastere acolo unde se mai poate regasi si astazi in forma sa autentica, adica in Asia Septentrionala, indeosebi la populatiile spatiului siberian si altaic, la samoiezi, tungusi. Cu toate acestea, asemenea traditii exista pretutindeni in lume. Ritualurile initiatice intalnite la populatiile de la poli, la laponi, eschimosi, indienii din Alaska, din nordul Canadei se aseamana cu cele siberiene. Indienii din America de Nord si triburile primitive din Indonezia si Oceania prezinta similitudini de necontestat.

Samanismul siberian de astazi aminteste evident de personajul din trecut, de elementul folcloric. Este un spatiu inghetat, la propriu ca asezare geografica, iar la figurat ca acces, pentru ceilalti, la aceasta cunoastere magica. Din aceasta cauza, samanul este evaluat de sceptici ca fiind o fiinta

primitiva, acoperita de un munte de superstitii, care in Evul Mediu ar fi sfarsit, cu siguranta, pe rug, asemenea ereticilor. Astazi, stiinta sustine ca orice fenomen care scapa ratiunii este o iluzie. Principiile societatii pun in prim-plan economicul, financiarul si, abia pe planul doi, omul, pe cand samanismul considera prioritara fiinta umana cu sufletul si spiritul ei.

Acesti initiati cred in existenta unui spatiu astral plin cu zei, spirite, suflete ale mortilor, spatiu, aflat dincolo de invizibil, care ofera unora posibilitatea de a comunica, ei fiind intermediari intre Lumea de Dincolo si cea in care traim fizic.

Samanii cred intr-un suflet nemuritor, respecta puterile supranaturale, cinstesc Natura, acorda suflet animalelor, copacilor, plantelor, stancilor, lacurilor, manifestarilor atmosferice. Pamantul este considerat a fi o felie din Universul Sacru, creat de o putere pe care trebuie sa o induplece prin omagii repetate, cu un respect permanent. Un gest, un cuvant necugetat, uitarea sau o greseala risca sa aduca nefericirea asupra nevinovatului, poate chiar asupra intregului trib. Invizibilul este considerat a fi razbunator.

Samanismul stie sa scoata la suprafata puterile Divinitatii ascunse in om. Ivan Lissnar scrie in cartea sa 'Dumnezeu era deja acolo': 'Samanismul este concretizarea cunostintelor multimilenare ce se refera la suflet, la psihicul omenesc si la manifestarile naturii vii in acest univers, din care orice logica lipseste, samanul trebuie mai intai sa patrunda, inainte de a fi autorul adevaratelor miracole'.

Samanul incorporeaza voluntar o entitate spirituala, putand sa devina medium pentru perioada cat se manifesta comunicarea de dincolo de vizibil. Aceasta este o incorporare pasiva. Invocarea spiritelor pentru a putea fi incorporate in scopul depasirii dinamice a piedicilor malefice care-i stau in cale, reprezinta incorporarea activa. Samanul mai foloseste, pentru stabilirea legaturii cu lumea invizibila, transa, dedublarea, extazul. Atunci, el desparte constient corpul sau de spirit. Primul ramane fara cunostinta, inert, la locul experimentului, iar cel de-al doilea se indreapta in afara spatiului si timpului, pentru a culege informatiile de care are nevoie. Aceasta transa poate fi de tip cataleptic, stare in care samanul este rigid ca un decedat, povestind numai la revenirea din aceasta stare despre locurile prin care a calatorit, si, de tip dramatic, atunci cand el relateaza in starea de inconstienta tot ce se intampla acolo unde se afla spiritul sau. In acest caz, samanul imita voci si atitudini ale celor intalniti. Cu toate ca transa aceasta cere cheltuiala fizica si nervoasa considerabile, el se intoarce printre cei vii fara vreo urma de oboseala. La iesirea din transa dramatica isi aminteste totul, iar la iesirea din cea cataleptica uita incidentele care i-au marcat transa. Mircea Eliade, in 'Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului' ii numeste pe cei cu aceste puteri 'maestrii extazului'.

In stare de transa, eliberat de conditia umana, spiritul sau comunica de la egal la egal cu spiritele intalnite. Atunci, el vede in afara distantelor pamantene, primeste mesaje de dincolo, descifreaza viitorul, descopera secrete, stapaneste entitati ce ratacesc, salveaza suflete pierdute in lumi misterioase ale caror legi le scapa acestora. In ceremonii intervine doar ocazional. De exemplu, la nastere intervine pentru indepartarea de nou-nascut a entitatilor sau influentelor malefice, la nunti ajuta la alungarea maleficului dintre soti sau din casa lor, iar la inmormantari intervine numai pentru a impiedica spiritul mortului sa se intoarca pentru a-i chinui pe cei aflati in viata.

Astazi, termenul de saman este folosit pentru a defini persoanele inzestrate cu puteri inrudite cu cele ale samanilor siberieni. Dar este foarte important ca acestia sa controleze fortele ce stau la baza puterii lor si nu sa fie posedati de ele, sa fie manipulatori ai acestora si nu instrumente ale lor, caci acest fapt ar putea deveni periculos, deoarece puterea este deopotriva a binelui si a raului.