criminalistica tehnici de investigare traseologicăcdn4.libris.ro/userdocspdf/683/criminalistica -...

Cercetarea criminalistică a urmelor care formează obiectul de studiu al traseologiei judiciare 1

Marin Ruiu Emilian Stancu

CRIMINALISTICA Tehnici de investigare traseologică


Marin Ruiu Emilian Stancu

CRIMINALISTICA Tehnici de investigare traseologică

Universul Juridic Bucureşti

-2016-

4 CRIMINALISTICA • Tehnici de investigare traseologică

Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L.

Copyright © 2016, S.C. Universul Juridic S.R.L.

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin S.C. Universul Juridic S.R.L. Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al S.C. Universul Juridic S.R.L.

NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FI COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSOŢIT DE SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA EDITORULUI, APLICATE PE INTERIORUL ULTIMEI COPERTE.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României STANCU, EMILIAN Criminalistica : tehnici de investigare traseologică / Marin Ruiu, Emilian Stancu. - Bucureşti : Universul Juridic, 2016 Conţine bibliografie ISBN 978-606-673-823-1

I. Ruiu, Marin

343.98

REDACÞIE: tel./fax: 021.314.93.13 tel.: 0732.320.666 e-mail: [email protected]

DEPARTAMENTUL tel.: 021.314.93.15 DISTRIBUÞIE: fax: 021.314.93.16

e-mail: [email protected]

www.universuljuridic.ro


C a p i t o l u l I CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR CARE

FORMEAZĂ OBIECTUL DE STUDIU AL TRASEOLOGIEI JUDICIARE

Secţiunea I Noţiunea, trăsăturile şi sarcinile traseologiei judiciare

§1. Noţiunea de urmă a infracţiunii În cazul săvârşirii unei infracţiuni, făptuitorul creează la locul faptei urme, care pot

rămâne pe corpul său, pe al victimei, pe hainele acestora, pe sol, pe diferite obiecte etc., ele prezentând o importanţă deosebită pentru cercetarea cauzei şi aflarea adevărului.

Majoritatea infracţiunilor presupun prezenţa subiectului la locul comiterii faptei şi săvârşirea de către acesta a unor acţiuni ce produc modificări în ambianţa existentă. Aceste modificări sunt cunoscute sub denumirea generică de urme.

Prin examinarea urmelor se poate stabili modul cum infractorul a pătruns în câmpul infracţiuniii, acţiunile pe care le-a desfăşurat şi succesiunea acestora, instrumentele pe care le-a folosit şi deprinderile în mânuirea lor, identitatea autorului etc.

Întreg ansamblul investigaţiilor criminalistice destinate descoperirii infracţiunilor şi identificării autorilor acestora este fundamentat ştiinţific pe principiul potrivit căruia săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală determină modificări în realitatea înconju-rătoare. Aşa cum afirmă E. Locard „este imposibil pentru un răufăcător să acţioneze cu intensitatea pe care o presupune acţiunea criminală, fără să lase urme ale trecerii sale”1.

Fiind într-o legătură nemijlocită cu fapta săvârşită, modificările produse ca urmare a activităţii infracţionale a subiectului constituie elemente preţioase, de multe ori unice, pentru aflarea adevărului.

În esenţă, orice activitate a omului se reflectă material prin transformările produse în mediul în care se desfăşoară, la fel cum orice faptă ilicită produce transformări, sub raport criminalistic, în urme ale infracţiunii. Pe bună dreptate, P.F. Ceccaldi sublinia că: „un infractor lasă întotdeauna urme la locul faptei, cel mai adesea fără ştirea sa. Totodată, el ia pe corp sau pe îmbrăcăminte alte urme. Toţi aceşti indici imperceptibili sunt caracte-ristici pentru prezenţa şi participarea sa la fapta respectivă”2.

Cercetarea criminalistică a urmelor, atât la faţa locului, cât şi în laborator, constituie obiectul de studiu al traseologiei judiciare.

Denumirea de „traseologie”, provine din combinarea cuvintelor „trace” (de origine franceză, care se traduce prin dâră, urmă) şi „logos” (de origine greacă, care se traduce prin ordine, idee).

1 E. Locard, Manuel de tehnique policière, Ed. Payot, Paris, 1948, p. 68. 2 P.F. Ceccaldi, La criminalistique, Presses Universitaires de France, Paris, 1962, p. 7.


Literatura de specialitate prezintă noţiunea de urmă în două accepţiuni, una în sens larg şi alta în sens restrâns.

În sens larg, urmele sunt definite de unii autori ca „cele mai variate schimbări care pot interveni în mediul înconjurător ca rezultat al acţiunii infractorului”, iar de alţi autori ca „totalitatea elementelor materiale a căror formare este determinată de săvârşirea unei infracţiuni”1.

În sens restrâns, prin urmă se înţelege „prezentarea structurii exterioare a unui obiect pe alt obiect sau altă substanţă”2.

Producerea unei modificări nu este limitată în exclusivitate la persoana autorului faptei, ea putând aparţine în egală măsură şi subiectului pasiv al infracţiunii; de exemplu, petele de sânge sau firele de păr ale victimei găsite pe îmbrăcămintea autorului sunt urme preţioase care fac dovada contactului direct dintre cei doi, de natură să conducă la implicarea persoanei suspecte în cauza cercetată.

Din cele arătate mai sus rezultă că, în sens criminalistic, prin urmă se înţelege orice modificare materială produsă ca urmare a interacţiunii dintre făptuitor, mijloacele folosite de acesta şi elementele componente ale mediului unde îşi desfăşoară activitatea infracţio-nală, modificări care, examinate individual sau în totalitate, pot conduce la stabilirea faptei, identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite şi la lămurirea împrejurărilor cauzei. Astfel, constituie urme tot ceea ce a rămas material, vizibil sau invizibil la locul infracţiunii de la persoana făptuitorului, de la îmbrăcămintea sau încălţămintea lui, de la vehicule, de la armele, instrumentele sau materialele pe care le-a întrebuinţat, de la obiectele ori fragmen-tele de obiecte, de orice natură, abandonate sau pierdute de infractor la locul faptei. Totodată, prin urme se înţeleg şi schimbările de poziţie ale unor obiecte evidente la locul săvârşirii infracţiunii.

TRASEOLOGIA poate fi definită deci ca: o ramură a tehnicii criminalistice care studiază urmele ca impresiuni ale structurii exterioare a obiectelor, ca resturi detaşate din obiect ori ca modificări produse de fenomene, în vederea identificării persoanei sau a obiectului creator, a lămuririi împrejurărilor legate de formarea acestor urme şi aflarea adevărului.

În literatura de specialitate s-a acceptat că traseologia judiciară este cea care elabo-rează metodele şi mijloacele de căutare, relevare, fixare, ridicare şi conservare a urmelor şi a altor mijloace materiale de probă, studierea mecanismului de formare şi interpretarea tehnico-ştiinţifică a lor.

În cadrul expertizei traseologice se studiază îndeosebi urmele ca impresiuni ale structurii exterioare a obiectului creator în vederea identificării sale, precum şi reconsti-tuirea întregului după părţile componente.

Fac excepţie expertiza dactiloscopică, în cadrul căreia se identifică persoanele după urmele papilare şi expertiza balistică-judiciară, pentru identificarea armei de foc pe baza urmelor lăsate pe tuburi şi proiectile. În fond şi ele sunt expertize traseologice, însă, aşa cum s-a consacrat şi în literatura de specialitate, aceste categorii de urme vor fi tratate în capitolele de dactiloscopie şi respectiv la balistică judiciară, dat fiind faptul că ele au o semnificaţie deosebită şi pentru o mai bună sistematizare şi înţelegere a problemelor.

1 C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 200. 2 B.I. Sevcenko, Tehnica criminalistică, Ed. de Stat pentru Literatură Criminalistică, Moscova, 1959,

p. 179.


§2. Trăsăturile şi sarcinile traseologiei judiciare Urmele, privite în accepţiunea criminalistică, prezintă următoarele trăsături generale: apar obligatoriu în procesul săvârşirii unei fapte penale; crearea lor este rezultatul interacţiunii dintre factorii care se manifestă pe parcursul

comiterii faptei; în timp, urmele suferă o serie de transformări care pot să ducă la diminuarea valorii

lor în procesul de identificare1. Din această cauză este necesară descoperirea, fixarea, conservarea şi exploatarea lor

cât mai rapidă. Sarcinile traseologiei judiciare: – sarcina fundamentală a traseologiei este identificarea obiectului care a creat urma.

În caz că nu avem la dispoziţie obiectul care ar fi putut crea urma şi cu care ar trebui efectuată comparaţia, examinând totuşi urma se pot obţine date cu privire la genul, grupa obiectului creator etc. De exemplu, se poate determina numărul pantofului care a creat urma şi înălţimea aproximativă a persoanei.

– o altă sarcină a traseologiei constă în lămurirea împrejurărilor în care s-a format o urmă, în explicarea mecanismului de formare a acesteia. De exemplu, este necesar să se stabilească modul în care s-a spart un geam ori cum s-a neutralizat un mecanism de asigurare, ce instrumente s-au folosit, în ce direcţie s-a îndreptat autovehiculul de la locul producerii accidentului etc.

§3. Criterii de clasificare a urmelor infracţiunii Realizarea unei viziuni unitare asupra sistemului urmelor, a evidenţierii interdepen-

denţelor dintre diferitele categorii, grupe şi subgrupe ale acestora conduce la utilizarea mai multor criterii de clasificare care să permită stabilirea sursei, formei, dimensiunilor şi conţi-nutului urmelor, calităţii şi posibilităţilor de utilizare a lor în procesul judiciar.

Astfel de urme sunt, de pildă, urma de încălţăminte a făptuitorului lăsată cu prilejul săvârşirii unui furt, urma de perlare rămasă pe un conductor electric, produsă din cauza unui scurt-circuit care a declanşat incendiul sau care este o urmare a incendiului, urmele de topire produse de trăznet, urmele lamei toporului lăsate pe obiectul distrus de făptuitor ş.a.

Urmele, ca reflectare a formei exterioare a obiectelor care le-au creat, iau naştere datorită unor cauze mecanice, termice sau chimice. Cauzele mecanice ale formării urmelor pot fi apăsări, frecări ale unor suprafeţe în contact, tăieturi, lovituri, smulgeri etc. Cauzele chimice sunt datorate unor reacţii foarte variate, cum ar fi otrăvirile, corodarea cu ajutorul unor substanţe chimice etc.

Cauzele termice se întâlnesc în cazul incendiilor, exploziilor, temperaturii ridicate etc. Formarea urmelor este influenţată de structura materiei în care se creează2.

Drept urmare şi modelele de comparaţie trebuie create în aceleaşi condiţii, în caz contrar identificarea devine greoaie şi se pot produce chiar erori.

1 *** Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p. 117–118. 2 Într-un fel se va forma o urmă lăsată de un pantof pe covor şi altfel se va forma o urmă a aceluiaşi

pantof în nisip. Urmele pe care le lasă anvelopele unui vehicul se vor forma diferit pe sol faţă de asfalt sau nisip. (N.A.)


În clasificarea generală a urmelor se apelează la o serie de criterii care diferă potrivit unor factori sau elemente de diferenţiere avute în vedere de autorii de specialitate1, o parte din acestea fiind în funcţie de destinaţia sau de întinderea lucrării, precum şi de importanţa ei pe plan teoretic şi practic.

În literatura de specialitate, urmele sunt împărţite în două mari categorii: urme formate prin reproducerea construcţiei exterioare a obiectelor (urme de

mâini, picioare, îmbrăcăminte, instrumente de spargere); urme formate ca resturi de obiecte şi de materii organice şi anorganice (resturi de

îmbrăcăminte, de alimente, de fumat, de vopsea etc.). La rândul lor, acestea se subdivid în funcţie de procesul de mişcare în care s-au

format şi de modificările aduse suportului lor2. În literatura de specialitate s-au făcut mai multe genuri de clasificări ale urmelor3,

însă o vom adopta pe cea clasică, tradiţională, fiind mai accesibilă. Din activitatea practică criminalistică şi ca urmare a unor studii efectuate a rezultat că

urmele pot fi clasificate după următoarele criterii: – după factorul creator de urme; – după factorul primitor de urme; – după esenţa urmelor; – după marimea urmelor; – după posibilităţile ce le oferă în procesul identificării criminalistice. Clasificarea după factorul creator de urme În funcţie de factorul creator, se disting următoarele grupe principale de urme: ● Urme ale omului, care cuprind toate modificările rezultate atât din simplul contact

al corpului omenesc cu elementele componente ale mediului, cât şi din mişcările complexe ale acestuia, iniţiate, deliberate şi coordonate de activitatea cerebrală. Din această categorie fac parte toate modificările rezultate din contactul mâinilor, picioarelor, feţei şi altor părţi ale corpului cu elementele locului în care s-a comis infracţiunea, produsele biologice de natură umană, vorbirea, scrisul, modul specific de executare a nodurilor şi legăturilor etc.

● Urme ale animalelor. Din această categorie fac parte urmele create de copite, gheare, coarne, colţi, aripi, păr, pene, produse biologice, precum şi cele sonore şi de miros;

● Urme ale vegetalelor, din care fac parte urmele frunzelor, ramurilor, tulpinilor, seminţelor, sporilor, produselor biologice de origine vegetală, precum şi cele ale vegetalelor prelucrate (cafeaua, tutunul, iasca etc.);

● Urme ale obiectelor, care cuprind totalitatea modificărilor produse la faţa locului în timpul săvârşirii infracţiunii de prezenţa sau acţiunea obiectelor (îmbrăcăminte, încălţăminte, instrumente, arme, mijloace de transport etc.);

● Urme create de unele fenomene sunt cele care apar ca urmare a incendiilor, explo-ziilor, catastrofelor, folosirii radiaţiilor, cum ar fi: aspectul caracteristic scurt-circuitelor, semnul lăsat de scurgerile curenţilor de înaltă tensiune, modificările complexe produse utilajelor, instalaţiilor, construcţiilor, mijloacelor de transport etc.

1 E. Stancu, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, Ed. Tempus, Bucureşti, 1986, p. 121. 2 C. Suciu, op. cit., p. 200–201. 3 *** Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p. 118–124.

Urmele sunt clasificate după posibilităţile pe care le oferă în procesul identificării. (N.A.)


Clasificarea după aspectul urmelor După aspectul lor, urmele se clasifică în: ● Urme formă, care sunt modificări apărute pe un obiect, ce reproduc construcţia

exterioară a obiectului creator1; ● Urme materie, constând în particule micro sau macroscopice de substanţă,

desprinse de pe un corp, ataşate la un corp, rămase sau aduse la faţa locului în timpul săvârşirii faptei2.

Urmele materie care nu sunt vizibile cu ochiul liber şi care, datorită acestui fapt sunt adesea ignorate de făptuitor, sunt cunoscute sub denumirea de microurme. Celelalte urme materie, vizibile cu ochiul liber sunt denumite macrourme.

La rândul lor, urmele materie se clasifică în: – resturi de substanţe, obiecte, materii; – urme biologice: – secreţii (salivă, secreţie nazală); – excreţii (spermă, materii fecale); – ţesuturi. Urmele materie de natură organică sau anorganică, apărute în procesul săvârşirii unei

infracţiuni, prin compoziţia şi aspectul lor pot avea importanţă criminalistică3. Mai poate fi întâlnită şi o categorie de urme denumită poziţională. Această categorie de urme reprezintă schimbările poziţiilor iniţiale ale corpurilor,

obiectelor sau subansamblurilor acestora, existente la locul unde s-a comis o infracţiune şi care au legătură directă cu ea. De exemplu, un sertar tras pe jumătate, o uşă întredeschisă, prezentând broasca în poziţia „asigurat”, ceasul spart şi oprit la o anumită oră, mânerul de cuplare a unui motor sau un aparat de bord blocat într-o anumită poziţie etc., constituie urme poziţionale.

Clasificarea urmelor după plasticitatea obiectului primitor În raport cu plasticitatea obiectului primitor, urmele pot fi: ● Urme de suprafaţă, care se formează prin reproducerea construcţiei exterioare a

obiectului creator, fără a modifica forma obiectului primitor; Aceste urme pot lua naştere în două moduri: – prin stratificare, formate prin depunerea de materie (praf, noroi, sânge, vopsea

etc.), de către obiectul creator pe suprafaţa obiectului primitor. Deseori, în aceste urme sunt reproduse şi formele obiectelor creatoare.

De exemplu, amprenta digitală lăsată cu sânge pe un obiect sau urma anvelopei autovehiculului imprimată cu noroi pe asfalt.

Asemenea urme care reproduc forma obiectului creator prin intermediul unei substanţe străine de suport sunt denumite urme mixte.

1 De exemplu, urma de încălţăminte pe pământul moale sau pe parchetul lustruit. (N.A.) 2 Pilitura de metal ataşată pe îmbrăcămintea sau încălţămintea făptuitorului, fire de păr rămase de la

infractor, pelicule de vopsea desprinse de pe autovehicul, resturi de ţigări, fibre textile etc. (N.A.) 3 Din categoria urmelor materie de natură organică fac parte produsele biologice de natură animală şi

vegetală şi substanţele chimice de natură organică, iar din categoria urmelor materie de natură anorganică fac parte elementele minerale, fragmentele de sticlă, particulele de sol, peliculele de vopsea etc. (N.A.)


– prin destratificare, care sunt create prin detaşarea de materie de pe suprafaţa obiectului primitor1.

● Urme de adâncime, care se formează când obiectul creator este mai dur decât obiectul primitor şi se reproduce structura exterioară a primului.

Exactitatea reproducerii formei exterioare a obiectului creator în urma de adâncime este determinată de:

– plasticitatea materialului obiectului primitor; Cu cât acesta este mai plastic, cu atât urma de adâncime va reda mai fidel suprafaţa

obiectului care a creat-o. De exemplu, în argilă, obiectul creator se va imprima mai bine decât în nisip.

– structura materialului obiectului primitor. Cu cât acesta este mai fină, cu atât microrelieful obiectului creator se imprimă mai fidel.

Clasificarea după raportul dintre obiectele aflate în mişcare În funcţie de acest criteriu, urmele se clasifică în: ● Urme statice, care se creează numai în cazurile în care momentul final de formare a

urmelor se caracterizează printr-o stare de repaus a ambelor obiecte. De exemplu, prin apăsarea unui instrument metalic pe lemn, acesta pătrunde atât timp cât acţionează forţa, după care se opreşte. În acel moment se formează urma statică.

Tot astfel se produc şi urmele statice de încălţăminte în timpul mersului normal, urmele mijloacelor de transport, ale animalelor etc. În urma statică, structura exterioară a obiectului creator este inversată, ca într-un negativ fotografic.

● Urme dinamice, care se formează în procesul de mişcare a obiectelor, fie a unuia dintre ele, fie a ambelor obiecte.

Urmele dinamice tipice sunt cele care iau naştere prin frecarea suprafeţelor obiectelor sau prin tăiere. De exemplu, urmele de alunecare a încălţămintei pe pământ, alunecarea roţii pe şosea a unui vehicul frânat brusc, urmele sub formă de striaţii rămase pe capătul unei bucăţi de sârmă tăiată cu cleştele.

În urmele dinamice elementele reliefului obiectelor creatoare se transmit sub formă de linii, şanţuri, dâre, cu profiluri diferite, care sunt produse de alunecarea detaliilor obiectului creator pe suprafaţa obiectului primitor.

Clasificarea după modul de percepere După modul de percepere, urmele pot fi: ● Urme vizibile; ● Urme latente, care nu sunt perceptibile cu ochiul liber, ci trebuie să fie puse în

evidenţă printr-o metodă adecvată de relevare2.

1 De exemplu, urma creată de mâna unei persoane pe o suprafaţă proaspăt vopsită sau urmele lăsate de

încălţămintea unei persoane pe o suprafaţă acoperită de praf, când acesta aderă pe tălpi. (N.A.) 2 Mâna curată în contact cu obiectele lasă urme de stratificare latente, depunând un strat incolor de

sudoare. Această urmă nu poate fi perceptibilă cu ochiul liber, dar poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul altor tehnici şi substanţe chimice. (N.A.)


Secţiunea a II-a Cercetarea urmelor lăsate de picioare

§1. Noţiuni generale Urmele de picioare reprezintă o altă categorie importantă de urme create la locul

faptei. Prin urmele picioarelor se înţeleg acele modificări aduse elementelor componente ale locului faptei ca rezultat al contactului picioarelor desculţe cu acestea în procesul săvârşirii infracţiunii. Ca factor creator de urme, piciorul1 prezintă interes din punct de vedere al formei, dimensiunii şi funcţiei sale locomotorii.

Urmele de picioare indică direcţia de unde a venit infractorul şi în ce direcţie s-a îndreptat după săvârşirea infracţiunii. În unele cazuri, urmele de picioare pot conduce direct la locul unde se ascunde infractorul. În cele mai multe situaţii, urmele de picioare oferă indicii care ulterior pot conduce la identificarea autorului. Aceste indicii sunt date de urmele în care sunt imprimate anumite particularităţi ale piciorului. În baza acestor impresiuni se reuşeşte, uneori, să se creeze – în linii generale – o imagine a trăsăturilor fizice ale infractorului.

La picior se disting două suprafeţe: suprafaţa plantară (talpa piciorului) şi suprafaţa dorsală.

Suprafaţa plantară are următoarele regiuni: metatarsofalangiană, metatarsiană, tarsiană şi regiunea călcâiului (fig. 1). Regiunea metatarso-falangiană este cuprinsă între vârful degetelor şi o linie imaginară, perpendiculară pe axa longitudinală a plantei, care trece prin articulaţia situată între falanga a doua a degetului mare şi metatars.

Această regiune este întâlnită cel mai frecvent reprodusă în urmele plantare şi, datorită aspectului foarte variat pe care îl are desenul său papilar, reprezintă una din principalele regiuni care pot conduce la explicarea unor acţiuni ale făptuitorului la faţa locului.

În regiunea metatarsofalangiană se pot distinge forme diferite ale crestelor papilare, cum ar fi: laţuri simple, laţuri duble, linii spirale, arcuri şi delte. În partea superioară a acestei regiuni, sub pliul de articulaţie al degetelor, se găsesc patru delte corespunzătoare degetelor al doilea, al treilea, al patrulea şi al cincilea. Sub pliul degetului mare crestele au cavitatea orientată spre deget2.

1 În tratare se are în vedere înţelesul anatomic al piciorului, acela de „plantă” sau, aşa cum este denumită

în vorbirea curentă, „laba piciorului”. (N.A.) 2 *** Tratat practic de criminalistică, vol. I, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1976, p. 149 şi urm.

Fig. 1 - Regiunile suprafeţei plantare redate în urmă:

a) metatarsofalangiană, b) metatarsiană, c) tarsiană, d) călcâiul.

Cuprins 5

CUPRINS

CAPITOLUL I. CERCETAREA CRIMINALISTICĂ A URMELOR CARE FORMEAZĂ OBIECTUL DE STUDIU AL TRASEOLOGIEI JUDICIARE ................... 9

Secţiunea I. Noţiunea, trăsăturile şi sarcinile traseologiei judiciare.............................. 9 §1. Noţiunea de urmă a infracţiunii ............................................................................ 9 §2. Trăsăturile şi sarcinile traseologiei judiciare ...................................................... 11 §3. Criterii de clasificare a urmelor infracţiunii ........................................................ 11

Secţiunea a II-a. Cercetarea urmelor lăsate de picioare .............................................. 15 §1. Noţiuni generale .................................................................................................. 15 §2. Clasificarea urmelor de picioare ......................................................................... 16 §3. Descoperirea, fixarea şi ridicarea urmelor de picioare ........................................ 19 §4. Interpretarea urmelor şi obţinerea modelelor de comparaţie .............................. 22 §5. Probleme ce se pot rezolva cu ajutorul expertizei traseologice a urmelor de piciore ................................................................................................................... 24

Secţiunea a III-a. Cercetarea criminalistică a urmelor de buze, de dinţi şi a urmelor lăsate de alte părţi ale corpului uman ............................................................. 25

§1. Cercetarea urmelor de buze................................................................................. 25 §2. Cercetarea urmelor de dinţi ................................................................................. 28 §3. Cercetarea urmelor de urechi .............................................................................. 35 §4. Examinarea urmelor altor părţi ale feţei sau corpului uman ............................... 38

Secţiunea a IV-a. Urmele instrumentelor de efracţie .................................................... 39 §1. Urme formate prin lovire, apăsare, frecare, tăiere, înţepare, ardere şi topire ............... 40 §2. Descoperirea, fixarea şi examinarea urmelor de efracţie .................................... 41 §3. Efracţia uşilor, ferestrelor, zidurilor, tavanelor şi dulapurilor ............................ 43

Secţiunea a V-a. Urmele obiectelor de îmbrăcăminte şi ale nodurilor şi legăturilor .................................................................................................................. 47

§1. Consideraţii de ordin general .............................................................................. 47 §2. Obţinerea modelelor pentru comparaţie şi problemele ce pot fi rezolvate prin expertiză ............................................................................................................ 48 §3. Urmele de noduri şi legături ............................................................................... 49

Secţiunea a VI-a. Urme lăsate de animale şi de vegetale ............................................. 50 §1. Urmele formă lăsate de animale .......................................................................... 50 §2. Urmele lăsate de vegetale ................................................................................... 51 §3. Descoperirea şi interpretarea urmelor ................................................................. 51

Secţiunea a VII-a. Urmele mijloacelor de transport ..................................................... 52 §1. Precizări noţionale .............................................................................................. 52 §2. Modul de formare a urmelor ............................................................................... 53 §3. Interpretarea urmelor create de vehiculele cu tracţiune mecanică ...................... 55

Secţiunea a VIII-a. Urme create de unele catastrofe, incendii sau explozii ................. 57 §1. Aspecte de ordin general ..................................................................................... 57 §2. Urme specifice catastrofelor aeriene ................................................................... 57 §3. Urmele create de accidentele – catastrofele – feroviare şi navale ....................... 59


§4. Urmele provenite din incendii............................................................................. 61 §5. Urmele create de explozii ................................................................................... 66

Secţiunea a IX-a. Cercetarea criminalistică a urmelor biologice de natură umană............................................................................................................ 71

§1. Consideraţii generale .......................................................................................... 71 §2. Urmele de sânge .................................................................................................. 74 §3. Urmele de salivă ................................................................................................. 77 §4. Urmele de spermă ............................................................................................... 79 §5. Urmele de natură piloasă .................................................................................... 81 §6. Identificarea prin amprenta genetică ................................................................... 82

CAPITOLUL II. DACTILOSCOPIA ................................................................................ 87 Secţiunea I. Noţiuni generale privitoare la urmele de mâini ........................................ 87

§1. Noţiunea, obiectul şi evoluţia dactiloscopiei judiciare ....................................... 87 §2. Construcţia crestelor papilare ............................................................................. 89 §3. Repartizarea desenelor papilare .......................................................................... 91

Secţiunea a II-a. Proprietăţile desenului papilar. Elementele generale şi individuale de identificare în dactiloscopie ................................................................. 92

§1. Proprietăţile desenului papilar ............................................................................ 92 §2. Elementele generale de identificare în dactiloscopie .......................................... 95 §3. Elementele individuale de identificare în dactiloscopie .................................... 101 §4. Poroscopia şi crestoscopia ................................................................................ 102

Secţiunea a III-a. Căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea şi interpretarea urmelor de mâini descoperite la faţa locului ........................................ 104

§1. Formarea urmelor de mâini ............................................................................... 104 §2. Căutarea şi descoperirea urmelor de mâini ....................................................... 106 §3. Stabilirea vechimii urmelor de mâini ................................................................ 109 §4. Relevarea urmelor de mâini .............................................................................. 111 §5. Fixarea, ridicarea şi transportarea urmelor de mâini ......................................... 122 §6. Interpretarea urmelor de mâini descoperite la faţa locului ................................ 127 §7. Obţinerea modelelor pentru comparaţie ............................................................ 132

Secţiunea a IV-a. Expertiza criminalistică a urmelor de mâini .................................. 135 §1. Expertiza urmelor de mâini rămase pe obiecte ................................................. 135 §2. Expertiza urmelor de mâini lăsate pe corpul uman ........................................... 140 §3. Utilizarea sistemului automat de stocare, codificare şi comparare a urmelor şi impresiunilor „AFIS 2000” .................................................................... 143

CAPITOLUL III. BALISTICA JUDICIARĂ ................................................................. 148 Secţiunea I. Noţiuni introductive ................................................................................. 148

§1. Balistica judiciară, parte componentă a tehnicii criminalistice ......................... 148 §2. Scurt istoric privind apariţia şi evoluţia armelor de foc şi a muniţiei ............... 150 §3. Noţiunea şi clasificarea armelor de foc şi a muniţiilor ..................................... 153

Secţiunea a II-a. Noţiuni tehnice privitoare la armele de foc şi muniţie ..................... 161 §1. Părţile componente ale armelor de foc .............................................................. 161 §2. Părţile componente ale muniţiei folosite la armele de foc ................................ 167 §3. Elementele tragerii ............................................................................................ 174

Cuprins 7

Secţiunea a III-a. Urmele principale şi secundare ale împuşcăturii ........................... 181 §1. Urmele formate prin folosirea armelor de foc .................................................. 181 §2. Urmele împuşcăturii .......................................................................................... 182

Secţiunea a IV-a. Căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea şi interpretarea urmelor împuşcăturii ............................................................................. 195

§1. Examinarea criminalistică a locului unde s-au folosit armele de foc ................ 195 §2. Interpretarea la faţa locului a urmelor create de armele de foc ......................... 199

Secţiunea a V-a. Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza balistică judiciară .... 209 §1. Evoluţia admiterii expertizei balistice ca mijloc de probă în procesul penal .... 209 §2. Sarcinile balisticii judiciare ............................................................................... 211 §3. Problemele ce pot fi clarificate prin constatarea tehnico-ştiinţifică sau

expertiza balistică judiciară ............................................................................... 212 §3.1. Stabilirea modelului şi tipului armei cu care s-a tras ................................. 212 §3.2. Starea de funcţionare a armei .................................................................... 213 §3.3. Starea de funcţionare a muniţiei ................................................................ 218 §3.4. Determinarea distanţei şi direcţiei de tragere ............................................ 223 §3.5. Identificarea armei după urmele lăsate pe glonţ şi tub .............................. 228 §3.6. Examinarea urmelor de intrare şi ieşire a glonţului pe corpul uman şi

pe obiecte ................................................................................................... 236 §3.7. Examinarea urmelor sonore ale împuşcăturii, armării şi percuţiei ............ 239 §3.8. Examinarea armelor de foc atipice ............................................................ 241

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ....................................................................................... 244

criminalistica tehnici de investigare traseologicăcdn4.libris.ro/userdocspdf/683/criminalistica -...

Documents