bibliografie-scris

14
BIBLIOGRAFIE Prezentarea scrisa a unei bibliografii cuprinzand cartile citite, sau mentionarea unor carti si autori intr-o discutie, reprezinta un fapt foarte serios. Exista insa numeroase persoane care manifesta imediat o repulsie fata de afirmarea cartilor pe care cineva le-a citit, considerand-o lipsa de modestie. Nu cumva este lucrarea demonului ? Oare, dar nu este tot o lipsa de modestie, si chiar mai mare, atunci cand nu ne straduim pentru propria instruire, n-o impartasim si altora si nu ne pasa de soarta oamenilor ? Proverbul spune : ,, Spune-mi ce citesti, sa – ti spun cine esti “. Pe de alta parte, se poate observa ca autorii de carti prezinta, in unele dintre ele, bibliografia citita fara a se jena, de acest fapt, pentru lipsa de modestie, ci asa cum am spus, prezentarea unei bibliografii, este o dovada de multa seriozitate deoarece astfel ne convingem mult mai bine - pe langa consultarea cuprinsului si rasfoire – de valoarea unei carti pe care vrem s-o cumparam sau s-o citim sau in cazul unei convorbiri, daca merita luat in seama ceea ce un interlocutor spune. O bibliografie se caracterizeaza prin numarul cartilor citite, tematica lor, varietatea tematicii si importanta deja recunoscuta a unor carti si a autorilor lor. Lumea se mantuie prin religie, filozofie si meditatie. In pofida faptului ca in general lumea se faleste a fi pragmatica si a nu fi religioasa, a nu filozofa sau medita, toate acestea dainuie in timp cu institutiile si marii lor ganditori si isi aduc contributia la mantuirea lumii si la diminuarea egoului pe care il accentueaza traiul numai in limitele pragmatismului. Cartile din aceasta bibliografie, sunt cele care pe mine m-au condus pas cu pas catre convingerea ca rostul vietii omului este iluminarea, deci mantuirea. Nu am trecut in bibliografie cartile de cultura generala a carei baza se pune inca din liceu si care este de mare folos omului, ci am mentionat pe cele de si mai mare folos ce-i arata omului drumul catre iluminare. Cartile sunt impartite orientativ in 5 capitole cu urmatoarele tematici : filozofie- psihologie, paranormal - ezoterism, religie, alte carti cu influente spirituale si carti pentru diverse terapii. Sa ne gandim putin la cuvintele : crima, puscarias, violator, talhar, intunerec, mort, jale, frica ; si acum la cuvintele : gladiola, veverita, caprioara, apus de soare, luna, catelus, cer senin. S-au simtit vibratiile si calitatea lor, in primul caz rele si-n al doilea bune ? Cat de mari si de bune credeti ca ar fi vibratiile ce ar proveni de la citirea rara si cu luare aminte a titlurilor unor carti ca cele ce se prezinta in bibliografia de fata ? Dar numele autorilor cartilor ce vibratii produc ? Credeti ca ei stau nepasatori in lumea cealalalta la dragostea ce o aveti pentru cartile lor si la vibratiile pe care le produc citirea titlurilor ? Credeti in talismane ? Exista unele ce cuprind rugaciuni sau psalmi, si care se tin intr-un loc anume necitindu-se decat la inceput. Atunci ce efecte poate avea citirea cu luare aminte a titlurilor de carti ce suna frumos cat si a numelor autorilor ce au ramas in constiinta omenirii ca valori ? Haideti deci sa citim cate trei pagini de 3 ori pe saptamana ! Va fi un bun talisman. Domnul sa ne binecuvanteze ! Amin !

Upload: venus2221118005

Post on 14-Jun-2015

3.308 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Bibliografie-scris

BIBLIOGRAFIE

Prezentarea scrisa a unei bibliografii cuprinzand cartile citite, sau mentionarea unor carti si autori intr-o discutie, reprezinta un fapt foarte serios. Exista insa numeroase persoane care manifesta imediat o repulsie fata de afirmarea cartilor pe care cineva le-a citit, considerand-o lipsa de modestie. Nu cumva este lucrarea demonului ? Oare, dar nu este tot o lipsa de modestie, si chiar mai mare, atunci cand nu ne straduim pentru propria instruire, n-o impartasim si altora si nu ne pasa de soarta oamenilor ? Proverbul spune : ,, Spune-mi ce citesti, sa – ti spun cine esti “. Pe de alta parte, se poate observa ca autorii de carti prezinta, in unele dintre ele, bibliografia citita fara a se jena, de acest fapt, pentru lipsa de modestie, ci asa cum am spus, prezentarea unei bibliografii, este o dovada de multa seriozitate deoarece astfel ne convingem mult mai bine - pe langa consultarea cuprinsului si rasfoire – de valoarea unei carti pe care vrem s-o cumparam sau s-o citim sau in cazul unei convorbiri, daca merita luat in seama ceea ce un interlocutor spune. O bibliografie se caracterizeaza prin numarul cartilor citite, tematica lor, varietatea tematicii si importanta deja recunoscuta a unor carti si a autorilor lor. Lumea se mantuie prin religie, filozofie si meditatie. In pofida faptului ca in general lumea se faleste a fi pragmatica si a nu fi religioasa, a nu filozofa sau medita, toate acestea dainuie in timp cu institutiile si marii lor ganditori si isi aduc contributia la mantuirea lumii si la diminuarea egoului pe care il accentueaza traiul numai in limitele pragmatismului.

Cartile din aceasta bibliografie, sunt cele care pe mine m-au condus pas cu pas catre convingerea ca rostul vietii omului este iluminarea, deci mantuirea. Nu am trecut in bibliografie cartile de cultura generala a carei baza se pune inca din liceu si care este de mare folos omului, ci am mentionat pe cele de si mai mare folos ce-i arata omului drumul catre iluminare. Cartile sunt impartite orientativ in 5 capitole cu urmatoarele tematici : filozofie-psihologie, paranormal - ezoterism, religie, alte carti cu influente spirituale si carti pentru diverse terapii. Sa ne gandim putin la cuvintele : crima, puscarias, violator, talhar, intunerec, mort, jale, frica ; si acum la cuvintele : gladiola, veverita, caprioara, apus de soare, luna, catelus, cer senin.S-au simtit vibratiile si calitatea lor, in primul caz rele si-n al doilea bune ? Cat de mari si de bune credeti ca ar fi vibratiile ce ar proveni de la citirea rara si cu luare aminte a titlurilor unor carti ca cele ce se prezinta in bibliografia de fata ? Dar numele autorilor cartilor ce vibratii produc ? Credeti ca ei stau nepasatori in lumea cealalalta la dragostea ce o aveti pentru cartile lor si la vibratiile pe care le produc citirea titlurilor ? Credeti in talismane ? Exista unele ce cuprind rugaciuni sau psalmi, si care se tin intr-un loc anume necitindu-se decat la inceput. Atunci ce efecte poate avea citirea cu luare aminte a titlurilor de carti ce suna frumos cat si a numelor autorilor ce au ramas in constiinta omenirii ca valori ? Haideti deci sa citim cate trei pagini de 3 ori pe saptamana ! Va fi un bun talisman. Domnul sa ne binecuvanteze ! Amin !

CARTI CITITE

FILOZOFIE - PSIHOLOGIE

Dialoguri---------------------------------PlatonFilozofie si cenzura la Platon----- -A.CorneaIntroducere in filoz. lui Platon-- Vasile MuscaAristotel – sintezeKant – sintezeIn cautarea unei lumi mai bune----Karl PopperDespre arta si poezie-------------------HegelEseu as. datelor constiintei---------H. BergsonCritica facultatii de judecare ------------ Kant Nasterea filozofiei ----------------- Fr. NietzscheGenealogia moralei -----------------------//-Tratat politico – teologic ----- Baruch Spinoza Schopenhauer .Viata si opera ---Ioan PetroviciKant. Viata si opera. --------------------//-Filozofi moderni ------------------------//- Viata, amorul, moartea -------- Schopenhauer Discurs asupra metodei --------- R. DescartesHomo universalis ------------- Anton DumitriuRetrospestive--------------------------//-

Fiinta si timp ----Martin Heidegger

Jurnal filozofic ------------- Constsntin Noica Carte de intelepciune-----------------//-Modelul cultural european----------//--Despartirea de Goethe----------------//-Yoga - nemurire si libertate----------M. EliadeIstoria cred. si ideilor religioase --------//-Psihologia meditatiei indiene-----------//-Incercarea labirintului--------------------//-Sacrul si profanul-------------------------//-Aspecte ale mitului ----------------------//-Filozofia si credinta crestinaKabala intre gnoza si magie –C-tin Bal. Stolnici Dictionar al religiilor-----------Eliade- Culianu Miturile esentiale ------------- Victor KernbachExperienta vietii interioare --- C-tin EnachescuJocul cu trecutul--------------------Lucian BoiaPentru o istorie a imaginarului----------//-Manualul-----------------Marc Aureliu, Epictet

Page 2: Bibliografie-scris

Dictionar stiinte de granita-- Marcus GoslerPuterea sufletului ---------------- C. G. JungPsihanaliza fenomenelor religioas--- -//-Despre neajunsul de afi nascut ----Emil CioranDemiurgul cel rau – //-Pe culmile disperarii -//-Sfartecare -//-Tristetea de a fi -//-Tratat de descompunere -//-Caderea in timp -//-Schimbarea la fata a Romaniei -//-Lacrimi si sfinti -//-Cartea amagirilor -//-Amurgul gandurilor -//-Silogismele amaraciunii -// -Marturisiri si anateme -//-Utopie si istorie -//-Scrisori catre cei de acasa -//-Introducere in opera lui CioranInterviu cu CioranPsihanaliza focului --------Gaston BschelardApa si visele------------------------- -//-Aerul si visele---------------------- -//-Jurnal in farame --------- Eugen Ionescu„Nu” ---------------------------- --//-Geneza metaf. si sensul culturii----Lucian.BlagaCunoasterea luciferica---------------------------//-Stiinta si creatie-----------------------------------//-Arta si valoare-------------------------------------//-Eonul dogmatic-----------------------------------//-Experimentul si spiritul matematic-------------//-Gandire magica si religie------------------------//-Fiinta istorica--------------------------------------//-Incercari antropologice---------------------------//-Diferentialele divine------------------------------//-Introducere in metafizica---------Mircea Florian Introd. in filozofiz religiei--------------//- Misticism si credinta--------------------//-Arta de a suferi ------------------------//-Curs de istoria metafizicii--------Nae IonescuFilozofia religiei --------------------//-Psihologie generala---------------Al RoscaMinimamoralia ------------------- Andrei PlesuLimba pasarilor --------------------- - //-Despre ingeri ----------------------------//- Dialog de seara ---Plesu, Liiceanu, DumitrescuPsihanaliza artei ---------------Sigmund FreudPsihologia colect. si analiza eu-lui---- - //-Memoria si patologiaei ------ Theodule RibotApocalipsa dupa Cioran ---- Gabriel LiiceanuJudecata intre estetic si metafizic -- R. CroitoruIn cautarea maestrului ----------- George BalanMisterul Bach----------------------------- --- //-Mica filozofie a muzicii------------------- --//-Raspunsurile muzicii-------------------------//-Meditatii Beethoveniene---------------------//-Via meditativa---------------------------------//-In dialog cu Emil Cioran------------------- -//-Procesul lui Socrate------------------------- -//-Dincolo de muzica--------------------------- //-Sensurile muzicii---------------------------- -//-

Intre Dumnezeu si neamul meu---- Petre Tutea 303 aforisme ----------------------- - //-Reflexii religioase asupra cunoasterii--- //-Sociologia religiei ----- Joachim WatchDespre libretate ------------ J. Stuart MillMetafizica sexului -------- Julius EvolaCrestinism si mister. antichit.-- Rudolf SteinerStiinta spirituala ----------------------------//- Treptele initierii---------------------------- -// - Teozofia--------------------------------------//-Enigmele filozofiei----------------------- --//-Esoterismul crestin----------------------- --//-Macrocosmos – microcosmos ------------//-Gandirea vie -------------------------------–//-Evanghelia lui Ioan-------------------------//-Misterul crestin -----------------------------//-Fiz. si terap. in st. spirituala --------------//-Cunoast. antrop. a om. si medicina ------//-Colab. medici si pastorii sufl. ------------//- Fiziologie oculta ----------------------------//-Arta vindecarii ------------------------------//-Indr. pt. o educ. ezoterica -----------------//-Scrierea si auzirea oculta -----------------//-Istorie oculta --------------------------------//-Din cronica akasa------------------------- -//-Evanghelia dupa Luca-------------------- -//-Legenda templului-------------------------//-Reancarnare si karma-----------------------//-Pragul lumii spirituale----------------------//-Antropozofia --------------------------------//- Povestea vietii mele ------------------------//-Bhagavadgita si epistolele lui Pavel----- //-Apocalipsa lui Ioan--------- ----------------//-Arta in misiunea ei cosmica ---------------//-Omul si cond. spirit. a omenirii ----------//-Evanghelia a cincea ------------------------//-Viata dintre moarte si o noua nastere-----//-Pietre fund. pt. cun. misterului Golgota---//-Omul-fiinta necunoscuta---Alexis CarelMaria Steiner von Sivers – o viataFilozofie rozicruciana v.I -------- Max HeindelCunoasterea omului -------------Alfred AdlerDedublarea personalit. si incost. -- Alfred BinetCioran si muzica ----------– Aurel CioranAdevar si revelatie -------------- BerdiaevIntroducere in filozofiz religiei -- Brian DaviesManual de meditatie------------David FontanaConcentrare si meditatie------HumpreysMari filozofi ai lumii ---------- Dakmara G.Inteligenta materiei---------- D-tru ConstantinTipuri mentale --------------- Daniel DenetAmintiri despre viitor ---------Erik DanikenMarile doctrine----------- Fl. BraunsteinJurnalul de la Paltinis -----Gabriel LiiceanuJurnal metafizic ------------ -Grigore PopaEnigmele Terrei ----------- Horia MateiGusturile intre da si nu ------ I. PascadiIntroducere in istoria culturii--- Ion BitlanLogica dogmelor ---------------- Jean le MaineMetafizica sexului-----------Iulius EvolaEvolutia ideii de libertate----Nicolae Iorga

Page 3: Bibliografie-scris

Arta de a intelege muzica---- Pascal BentoiuCalauza spirituala -------------- R. MaharishiJurnal cu Petre Tutea --------- Radu PredaMetafilozofie --------------------Tudose IonMiere si fiere (cugetari )Filozofie si mater. dialectic si istoricFilozofia in Grecia vechePsihol. si sexualit. la 50 personalitatiIntroducere in psihologia lui FreudSociologia transsexualismuluiMetafizica istoriei -----------C-tin PortelliDin istoria idolatrieiMarile doctrine morale ---------------- HobartPentru o lume a imaginarului ------ Lucian BoiaIn cautarea unei lumi mai bune ---- Karl PoperDespre arta si poezie ---------------- HegelEcologii culturale in mil. 3 -- Viorica RabatMirarea filozofica R. Steiner – o epopee a sec. XX ----S. CorozeStiintele oculte si dezech. mental –Ph. EncausePremize pt. judecat destinul ---V. DelavranceaKarma pura -------------------------N. S. LazarevKarma – armonia fizic, psihic si destin ----//-Iubirea----------------------------------------- -//-Privire in viitor------------------------------- -//-Raspunsuri la intrebari---------------------- -//-Trepte spre Divinitate----------------------- -//-Transcederea fericirii-------------------------// -Dialog cu cititorii---------------------------- -//-Magia sexuala ------------A. Popescu BalcestiSemne, simboluri si mituri – Luc BenoistMiturile antice si mit progr. – Angelo MorrettaOmul recrnt--------------H. R. PatapieviciLibertate prin cunoastere – Ion Romanul

PARANORMAL – EZOTERISM

Minienciclop. Inteleptilor sec. XX---- A. MayerDespre Dumnezeu ---------------- Abd-Ru-ShinIn lumina adevarului-----------------------// Sfere ceresti ------------------------ Adam RamonMetapsihica------------------------------ --//-De la normal la paranormal -------Adrian PatrutDe la Yoga la mantuire ---------- Al. DobosMartorul lui Hristos-- S. Singh --- A. Berchem Undele gandului ------------------ Albert LeprinsTratat de meditatie ----------------Alice BaileyCartea spiritelor ------------------ Alan KardekExista viata dincolo de moarte ? --- Arthur FordSic cogito ------------------ B. Petriceicu HasdeuCarte de superstitii -------------- -Boris CraciunSoc. antr. si fiinta antropozofiei – S. ProcofieffMagia neagra ----------------------Boue de ViliersYoga Sutra ---------------------Patanjali O marturie a reancarnarii ----------Brian WeissDematerializarea parapsih. -------C. BianuSupranat. de la mit la stiinta – Cr. Negureanu

Consp. cosmici si Org. Secrete ----------//- Orizonturi invizibile ---------------------- //-Biblia si parapsihologia------------------ -//-Parapsihologia si misterele lumii------- -//- Biblia si al-3-lea razboi mondial------- - // -Amintirile sufletului ------------Carlos WarterCristalul vorbeste ---------------- Carole DavisFenomene stranii ale lumii ----Charles BerlitzRelatia maestru-discipol -- Claudiu TrandafirIisus Alfa -------------------Com. Mond. IlfidaOcultismul modern ----------------- Cyril ScottSfarsitul timpului -------- -Krisamurti-BohmeDialoguri cu entitati din inviz.--D. VoivozeanuCe sa ctie un potential yoghin ? --- Dan CostianTratat practic de Raja Yoga---- Dan MirahorianCalea nonatasamentului -----------DhiravamsaAtacul psihic ----------------------- Don NevitMarturii despre reancarnare ------ Elena IliescuAgny Yoga ------------------------- E. RoerichMari initiati ------------------------Eduard SchureDialog cu cei de dincolo -------Episcop J. PikeViata dupa pragul mortii ---------Eugen CellanRazboiul parapsihologic----------------- //-Fenomenul Valentinq ---------Florin GhiorghitaEnigme in galaxie ----------------------//-Deocamdata enigme---------------------//-Spiritul inafara trupului -------- Fulviu FrigatorSecretul Marii Piramide -------- G. BarbarinCartea mortii-------------------------- - //-Intanliri cu oameni remarcabili ----G. GurdjieffSpiritism si metapsihism --------- G. MarinescuInapoi in viitor ----------------------Maria TiriboiLacasele secrete ale leului --------G. WiliamsonOglinda constelata ----------- George CalinescuCercetari in lumea nevazuta ---------G. VasiiCei trei , munti ---------------------------//- Din tainele universululi negativ------- -//- Fericirea si misterul subconst. --Gr. BivolaruKarma Yoga -----------------------------//-Cai si tehnici de evol. spirit. ----------//- Golem ---------------- Gustav MeirinkAdev. viata dupa moarte ------ V. O. PascanuFata Verde------------------ -// -Cheia teozofiei--------- H. P. BlavatskiHipnoza si fortele psihismului--- HoldeviciVanga -----------------------K. StoianovaPe urmele absolutului------------------Ilie CioaraCalauza astrala – ferestre spre infinit -----//-Integritatea fiintei umane------------------ -//-Fiinta umana si adev. absolut------------ //-Omul atemporal si Divinitatea----------- -//-Redresarea morala a omenirii------------- -//-Moartea mortii si desavarsirea -------------//-Eternitatea clipei----------------------------- //-Realitatea suprema --------------------------//-Minunata calatorie in fiinta----------- ----- //- Cunoasterea lui Dumnezeu------------------//-Murim si inviem in fiecare clipa------------//-Spirit si materie --------------------- Ion IleaVise , viziuni, premonitii ----------- Ion TuguiContacte cu univ. invizibil -------------//-

Page 4: Bibliografie-scris

Lumea spiritelor----------------------- - //-Sapte ani apocaliptici ------------------//-Tainele calatoriei extracorporale ----J. BourgineCei trei munti -----------Samael Aun WeorCartea mortii si dincolo de moarte ---//-Cartea galbena -----------------------//-Casatoria perfecta ----------------------//- Psihologia revolutionara -------------- //-Mortii ne vorbesc ---------- Parintele Fr. BruneHristos si karma---------------------- -//-Sahaja yoga ----------------------- J. SalgadoMesaje de dincolo de moarte --- J. PraaghMedic de trei corpuri ---------- Janine FontaineMedicina corpului energetic--------- -//-Hipnoza si spiritism --------------Jean FinotEnigma vietii ------------------ Jean SoulierEvol. oculta a umanitatii ----- JirajadansaAl neu Baba si eu ------------ John HislopViata Eliberata ---------------KrisnamurtiGurul si sensul cautarii----------- -//-Eliberarea de cunoscut----------- -//-Prima libertate si ultima---------- -//-Deplinatatea vietii----------------- -// -Trezirea inteligente-----------------//- Comentarii as. vietii 2 vol---------//-Yoga, medittatia si japa sadhana- -//-Povestea unui lama tibetan -- Lobsang RampaAl treilea ochi-------------------------- -//-Cunoasterea de sine-------------------- -// -Secretele aurei------------------------- -//-Tibetul exoteric------------------------ -//-Despre educatie------------------------ -//-Spiritul dupa moarte------------ Luiza TextorisInvatatura sacra------------------Sri YukteswarNostradamus si sfarsitul lumii ----- A. StoieUn nou mesaj al evangheliilor -- M. AivanhovOmul spre victoria destinului sau-----//-Nostradamus – ultimele revelatii --- P. LamesHomo mysticus ---------- Richard Tremant A patra cale ----------------- P.D. OuspenskyVindecare spirit. si nemurire --- P. DrouotDespre nemurire-------------------- -//-Autobiografia unui yoghin ----- P. YoganandaIzvorul negru --------------- Patrice Van EerselIntelepciunea supraeului ----- Paul Brunton Cautarea supraeului ---------------------//-India secreta---------------------------- -//-Egiptul secret--------------------------- -//-Cararea secreta------------------------- -//-Cunoaste-te pe tine insuti !----------- -//-Spiritismul ------------------- Paul Stefanescu Dictionarul marilor initiati-------------//-Enigma vietii si a mortii--- Popescu – BalcestiAmintirea de sine------------- R. E. BurtonTantra – suprema intelegere ------ R. OshoYoga Sutra – 2 vol--------------------- - //-Meditatia arta extazului---------------- -//-Viata este aici si acum -------------------//-Visnana Bhairava Tantra--------------- -//-Vino, urmeaza-ma !--------------------- -//-

Iluminarea , eternul inceput------------ -//-Constientizarea ----------------------------//-Frica . A trai periculos---------------------//-Emotiile--------------------------------------//-Moartea unui guru --------------- R. MaharajahViata dupa viata ------------- Raimond MoodyLumina vietii de dincolo------------- -//-Cautarea sinelui ------- Ramana MaharishiInvataturile secrete-------------- -//-Kundalini Shakti ----------- RayananandaIluminare pt. timpul din urma--------- J. BiesKabala---------------------- Ronald GoetschelYoga sutra-----------------------------PatanjaliDescoperirea sinelui-------Rene de LassusVulturul si trandafirul -------Rose Mary AlteaShri Aurobindo ---------------- SatpremMintea Celulelor-------------------- -//-Viata dincolo de mormanant-----S. DemetrescuDin tainele vietii si universului-------- -//-Secretele tantrismului --------------Serge HutinBazele sistemului Yoga --------Shri AurobindoYoga lucrarilor divine---------------- -//-M-am reantors din viata ------Stefan IancovichPelerinul din noi ----------- Susana McmahonKrya Yoga----------------- Swami RamaianandaBhakti Yoga --------------- Swami VivekanandaAdevaruri revelate --------- Tanea CutovPelerinaj la portile luminii -------Tilia LindenTerapia destinului ----------- Vasile AndruViata si semn-------------------------- -//-Isihasmul------------------------------- -//- Intanliri cu maestri-------------------- -//-Karma si cauza -------------- Vasili GociIncursiune in paranormal -----V. AnghelescuTransformarea ---------------- Wiliam Brugh JoiElemente de kabala -----------Will DarfittViata dincolo de moarte --- Yog RamacharachaSecretele lumii astrale ----------- YramDoctorul sufletului------------------ -//-Budha- viata si invataturile sale Legile lui MurphiLumina pe carare si karmaCartea tibetana a mortilorInvataturile lui RamakrisnaDublul eteric si fenomenele conexeMarpa traducatorulIntoarcerea la sacru ------- Carlos WarterRaiul si iadul ----------Emanuel SwedemborgImagini din lumea reala-------- G. GurdjieffConversatii cu Dumnezeu –(3 vol.) Neel WalshPrietenie cu Dumnezeu--------------------//-Comuniune cu Dumnezeu--------------- -//-Asa am gasit calea ---------- R. RebreanuCum il voi gasi pe Hristos------- - //-Noile enigme ale univ. Robert ClarkeLigurda ------George Vasai (Teofilact)Zg. din afara si linistea din noi – Mana Luz Marturii la era varsat. – Mana Luz

RELIGIE

Page 5: Bibliografie-scris

BibliaRugaciunea --------- Alexis CarellDespre mitologia si filozofia bibliei -- BelenkiNew Age -----------Bruno WurtzFilocalia v. 3-4Imitarea lui HristosSecretele templelor. Evangheliile gnostice--Ortodoxia- dreapta credinta----G. ChestertonJurnal duhovnicesc Ierarh. cereasca- biseric.- Dionisie AreopagitulGnosticismul-------------Stephan HollerManual de antihristologie-----Cristian BadilitaCalauza ateistului --------- E. A. BeleaevTragedia veacurilor ------ E. WhiteViata intima in casnicia crestina -- Ed. WheatCartile sfinte ale omenirii -------- F. ComtePastele -------------------------- Fr. BenesComunitatea crestinilor ---- H. V. SchroederRanduiala sf. spoved. si impartasanii - I. BalanNihilismul si biruinta in Hristos---Ier. S. RozeOrtodoxia, dreapta credinta ----KestertonRanile Domnului -------------- Ioan SuciuIstoria catolicismului ------J. B. DuroselleCele 8 porti ale misticii -----Jaque MarquetVrajitoria ------------------------ Jean PalouMistici din Carpati ------------- V. AndruConsolarea divina ---------- Meister EckhartMonahul si psihiatrul ------Meggie – AmedeusCalendarul incendiat -----Pr. Mihail AvramescuLupta impotriva lui Satan --Nicodim ManditaSfintenia (teologia mistica) ---Nichifor CrainicCarte a vietii adevarate Decalog pt. mileniul 3 --Papa Paul Ioan al –II-Hristos si karma -----Par. Francois BruneOameni si demoni ------ Parintele RodionSufletul dupa moarte -- Par. Serafim RozeImparatia secreta ------------Pat RobertsonDe la moarte la viata-----Arh. Paulin LeccaCultul sfintilor -------------- Peter BraunIntrebari si raspunsuri -------- Petru BerarCartea vietii mele -- ----Sf. Tereza d`AvillaIngrijirea sufletului ------ Thomas MoreFatetele sectelor religioas---P. BucovineanuProgr. Terra – atentat as. om---. T.V. MoldovanTipurile experientei religioase --Wiliam JamesPatericul AthonitSfanta Tereza d`AvillaRug. lui Iisus s la Sf. Simion Noul TeologRug. lui Iisus la Sf. Maxim marturisitorulVietile sfintilorMartorii lui IehovaBiblia hazlie ------------------ Leo TaxilCopilul in lumea calculatorului In cautarea unui raspunsApocalipsa ( comentariu adventist )Cugetari de pe muntele fericirilorTu poti trai mereu in ParadisZoharul. Mistica iudaicaReforma lui Luther

Pelerinul rusEvanghelia dupa Iuda (apocrif)Evanghelii apocrifeAscestica si mistica -------- Dumitru StaniloaieHristos lumina lumii ---------- - //-Ortodoxia dreapta credinta ---Kalistos WareHomo mysticus ---------- Richard TremontonEvanghelia eseniana Evangheliile gnostice ------- Elaine PelgisViata crestina in pildeCredinta adevarata ---------- - Iosif TonSecolul XXI – mistic sau nu----- Jean VernetteCum sa citim Biblia ------- Arthur MaxwellIstoria evangheliilor ------ Michel QuesnelBiblia povestita tinerilorIntrebari dificile ------------ - J. McDowelNe vorbeste par. Arsenie - - Arh. A. PapaciocMonahismul ----------- --- Tomas SpidlikMari mistici rusi -------------------- -//- Spiritualitatea rasaritului crestin --- - //-Sacrul in istoria religieiEvanghelia dupa IudaCei trei munti----------Samael Aun WeorCasatoria perfecta------------- -//-Cartea galbena ------------------//-Psihologia revolutionara--------//-Dincolo de moarte---------------//-Pacea globala si antihristul – Dave HuntCalugarul alb------Petre PandeaBiblia si stiinta ------Daniel VernetRaiul si iadul ----------SwedenborgA doua rastignire – Viorel Calugaru

ALTE CARTI CU INFLUENTE SPIRITUALE

Acesti imbecili ne guverneaza ---- A. SantiniSocul viitorului ------------------ Alvin TofflerAl treilea val------------------------------ -//-Razboi si antirazboi --------------------- -//-Mairtey----------------------------Mircea EliadeNunta in cer---------------------------------//-Romanul adolesc. miop--------------------//-Secretul dr. Honigberger-------------------//-Portrete ------------------------ Arsavir ActerianMari curtezane, vestiti libertini --- Armond E. Pagini din istoria naturala ------------ BuffonScrisori catre cei de acasa ----------- E. CioranSa iesim din epoca risipei ---Clubul de la RomaStarea lumii 1996-------------------------- - //-Prima revolutie globala (1993)---------- ---//-Catastrofa sau o noua societate ?--------- -//-Hrana pentru 6 miliarde ------------------- -//-Introd. in critica poeziei-----Benedeto CroceElemente de estetica----------------- -//-Un genetician priv. lumea - C - tin MaximilianMileniul 2 ultimul sfert de ora ----- D. DorianJurnal din anii ciumei ----------- Daniel Defoie

Page 6: Bibliografie-scris

Venele deschise ale Americii Lat. -- E. GaleanoIstoria secreta a omenirii ----------- E. RelgisCalatorie prin sistemul solar -------Elena TomaFericirea ca obligatie--------Parintele Fr. BruneCartea neagra --------------Giovani PapiniAmerica – infern sau paradis ------ -Gr. GhicaDincolo de Alvin Toffler --------- H. MeynartIstoria omenirii ------------- H. Van LoomMagii secolului XX ------ Ion EnescuViitorul viitorului -------- Jak SequelaMegatendinte ------------ John NaisbitArmele, fata inumana a stiintei --Junie P.Evadarea tacuta ---------- Lena Constante1000 culturi, o sing. civilizatie -- Mircea MalitaUltim. zile ale unui raz. Atomic---M. RoshwaldIstoria iubirii ------------------ Marcelle TinaireOrizonturi rosii -------------------Mihai PacepaSaracii lumii sarace ------------ N. I. IonescuCond umana din persp. vietii cotidieneCronica unui sfarsit de secol --- R. KarnouchOrient regal. 5 ani la curtea Rom. - R. SchefferRomania ca o prada ---------- Radu TeodoruRadiografii pentru succes ---- Silvia CincaRadiografii pentru iubire ----------- -//-Paradoxul roman - -- Sorin AlexandrescuCuriozitati din viata plantelor - V. SlanovskiTeroristii sexului ----------Viorel PatrascuMarirea si caderea Atlantidei ----W. ScotS.O.S. natura in pericolCeausescu – adevaruri interzise – C. RoguzkiGradina lui Epicur Arta iubirii in orientMathausen 186 de trepteAm fost medic la AuschwitzFabrica mortiiFamilia BorgiaCaderea ConstantinopoluluiUltimul kamikazeDespartirea de Goethe-----C-tin NoicaMiraj si realitate ( terorism, violemta, drog )Civ. industr. in confr. cu sine insasiMisionari divini in China anticaMinciuni mass-mediaOrganizatii secrete in sec. XXFata nevazuta alui MartePelerinaj la BeethovenScandal in lunea vedetelorIubire interzisa----------George BalanIstoria muzicii --- ------B. Champigneulle Aforisme --------------- C. V. TudorNoile enigme ale univers. --Robert ClarkeMarile civilizatii-------Vahe ZartarianCuriozitati din lumea vie---I. ArinisIstoria civilizatiei in Europa----Fr. GuizotCivilizatiile africane---------Anne StammMasinaria cosmica---Johannes Von Buttlar

CARTI PT. DIVERSE TERAPII

Izvorul tamaduirii - Iisus Hristos----- Al. Dobos

Yoga si locul ei in recuperare ------------- //-Tainele ocultismului ---------- Al. MosneagaLimbajul trupului ----------------- Alan PeaseTablete de stil de viata--------Aleen HudingtonBilocatia activa ---------- C-tin CojocaruLumea Quicongului ------- Culda CezarCartea cristalelor --------------- DaElAlimentatia in practica yoga ----- Dan BozaruInitiere in autocontrol ------------- Dan SeracuAutocontrolul pt. avansati ---------------- -//-Cristaloterapia ------------------------------//-Deccoperirea fortei mentale ----- DevanandaMasaj fara contact -------------Djuna DavitasviliAcupunctura -------------Dr. Ionescu TirgovisteRadiestezia -------------------Dumitru HristencoSoia, miracolul alimentatiei-----------E IbrianBucataria fara foc--------------------------//-Retete de alim naturista ----------- Elta Univ.Miracolul palmelor ----------G. KautmesMiniencicl. De med. naturista --- Gr. BivolaruCromoterapia-------------------------------//-Un mister extrasenz. - M. Virlan --- Ion TuguiJocul cu focul ---------------------- Iana TeiuPuterea subconstientului ------Joseph MurphyMeditatie si vietuire in Hristos --- Jorgen SmitVindecare prin met. Tibet---Kaspirovski- DjunaSecretele taoiste ale iubirii ------- Mantak KiaTrezirea energ. vindec. Tao----------- - //-Tainele alim lacto.- vegetale ----- N. CatrinaYoga ----------------------------------- N. TufoiVarsta a 3-a------------------------ O. PascanuTratam. naturist integral------------- -//-Reguli de aur pt. fiecare zi ------ AivanhovPuterile gandului ---------------------- -//-Efectul de piramida ----------- Paul LikensCum sa folosim piramida-------- -// -Stiinta succesului -------------- R. BarkerNutritia omului ----------- Radu Ilie ManecutaPrep. naturale naturiste ------------- S. BurbeaMic tratat de magie alba ------ Silvia DemeterPuterile gandului ----------- Swami SivanandaDin univ. extrasenzorial -----V. IgnatencoCum sa devii fenomen ?------------ -//-Mdicina naturista -------------- Victor DutaTratamente naturiste -------------- VangaReflexoterapia - ------------Potolica- ChirutaReflexoterapia ----------------- Ann GillandersTehnici de masajPresopuncturaManual de homeopatieBioenergiaEnergia care vindecaVindecarea prin purificare si postSfaturi practice de la lume adunateKinetoterapia pasiva ------Dr. C-tin AlbuNirvana – Tehnici de meditatieMarele dictionar al viselorStudiul cristalelorChiromantia Astrologia dupa fazele luniiStart nou

Page 7: Bibliografie-scris

Secretul sanatatii tribului HunzaTablete de stil de viataLa multi ani ! ------------ -----Norman WalkerAutovindecare prin met. naturiste --- A. CirjeuMed. nat. preventiva -------- V. O. Pascanu-A trai cu lumina ------------- JasmuheenSanatate prin autosugestie --Emile CoueGhidul terapeutilor din RomaniaTratamentul reflex -----------------G. BucurCurs de Kuatsu ---------------- V. TeodorBioenergia, darul divinitatii ---- R. I. ManecutaBiblia vitaminelor------------- Earl MindellMedicina naturista ------------- Dr. Sabin IvanCeaiuri pt. batranete frumoasa----- Du Briam Metode si tehnici de relaxare – Charly Cung