Alimentatia si baza furajera  Obiectivele : -cunoasterea rolului hranei asupra tuturor functiilor organismului animal si principiilor hranirii rationale; -cunoasterea nutreturilor specifice speciilor de animale, pe categorii de vârsta si forma de productie; -cunoasterea modului de preparare si depozitare a furajelor, astfel încât acestea sa fie cât mai ieftine.Organismul animal, pentru mentinerea functiilor vitale si obtinerea de productii, are nevoie permanent de substante nutritive, deci hrana. Principiile hranirii rationale implica cunoasterea unor probleme legate de: stabilirea valorii nutritive a furajelor si ratilor; resursele furajere si caracteristicile nutritive ale acestora; necesarul de hrana, care se diferentiaza, chiar si în cadrul rasei, în functie de categoria de vârsta, starea fiziologica si forma de productie.Furajele se produc în toate zonele tarii si sunt prelucrate cu o gama variata de utilaje ce trebuie sa se gaseasca în bucataria furajera, numarul si capacitatea utilajelor fiind influentate de dimensiunea fermei (nr. de capete). Pentru mentinerea functiilor vitale si pentru a da productiile scontate, organismul animal are nevoie permanent de aport "exogen" de substante nutritive, lucru ce se realizeaza prin hrana.Substantele nutritive sau principiile nutritive sunt acele substante continute în furaje care, în urma digestiei si asimilatiei, sunt folosite în organism (partial sau total) fara a afecta sanatatea animalelor.Functiile substantelor nutritive sunt:-functia plastica: pun la dispozitia organismului materia prima necesara acestuia pentru formarea de tesuturi noi sau refacerea celor uzate. Proteinele (sintetizeaza miozina corporala - proteina din corp) si sarurile minerale (participa la formarea scheletului) îndeplinesc aceasta functie; -functia energetica: energia necesara asigurarii functiilor vitale, mentinerii temperaturii corporale constante sau pentru productie este asigurata de lipide si glucide; -functia de biocatalizator: reactiile din organism au loc numai în prezenta vitaminelor, substantelor minerale, hormonilor, enzimelor etc. Între acestea exista raport de interdependenta si conditionare reciproca, motiv pentru care hrana animalelor trebuie sa le cuprinda pe toate, insuficienta uneia perturbând metabolismul animalului. De exemplu, insuficienta vitaminei D duce la aparitia simptomelor de carenta în calciu; deci, este necesara cunoasterea rolului substantelor nutritive în organism si raporturile dintre acestea.

Aprecierea valorii nutritive a nutreturilor pe baza compozitiei chimice bruteStudiul compozitiei chimice a nutreturilor se face în paralel cu cel al corpului animalelor. S-a stabilit ca în corpul animalelor si compozitia plantelor sunt aceleasi elemente chimice de baza - C, O, H, N - în total 63, dar în proportii diferite.Dupa Popov, în organismele animale se gasesc în proportie mai mare C, N, H si saruri minerale, iar în plante mai mult oxigenFata de cele aratate, compozitia chimica difera la animale în functie de specie, rasa, vârsta, stadiul îngrasarii, iar la plante în functie de specie, soi (hibrid), stadiul de dezvoltare, conditiile pedoclimatice, agrotehnica aplicataÎn general, în plante predomina glucidele, iar în corpul animalelor proteinele si lipidele. Daca ne referim la vârsta, organismele tinere vegetale si animale contin mai multa apa.Pe masura ce se "maturizeaza" scade procentul de apa; la plante creste procentul de glucide si substante incrustante; la animale creste proportia de grasime, proteinele si sarurile minerale scazând putin. ApaÎn vegetale gasim "apa de vegetatie" (radacinoase 90%; ierburi verzi 82%), "apa de preparatie" (solutie de melasa în silozuri; saramura în nutreturi celulozice tocate) si "apa de îmbibatie" (apa de higroscopicitate).În organismul animal apa are rol ionizant, de solvent al substantelor uscate, permitând absorbtia si transportul acestora la nivel celular; are rol lubifiant si intervine în termoreglarea organica.Cenusa brutaContinutul mineral al nutreturilor este variabil si este reprezentat de: macroelemente (Ca, P, K, Na, Mg, Cl, S); microelemente (indispensabile: Fe, Cu, Co, Mn, Zn, I; toxice: Bo, Mo, F, As, Se) si "urme" (Ti, Li, Rb, Ni, Cs).Concentratia substantelor minerale poate varia dupa climat, lucrarile agrotehnice, îngrasamintele administrate solului sau gradul de aprovizionare a solului în saruri minerale solubile.Nutreturile verzi au continutul mai scazut în minerale (1,2-5%) decât cele uscate (5-14%).De asemenea, leguminoasele (lucerna si trifoiul) au de 3,5 ori mai mult Ca decât gramineele, iar frunzele si tulpinile contin mai multe minerale decât semintele si radacinile.Rolul sarurilor minerale:reglarea si întretinerea echilibrului osmotic;reglarea % de ioni din lichidele din corp si sintetizarea substantelor proprii organismului;stimularea secretiei endocrine si a sucurilor digestive;formarea scheletului, a celulelor organismului si a laptelui;favorizeaza ovulatia si spermatogeneza.Lipsa sau insuficienta lor din hrana determina încetinirea cresterii, îmbolnavirea animalelor (paralizii, tulburari si, chiar, moartea) si scaderea productiei.Pentru mentinerea pH-ului necesar vietii raportul Ca:P trebuie sa fie de 1,3-2:1; de asemenea raportul K:Na trebuie sa fie 1:0,7.Cele mai bogate nutreturi în Ca si P sunt: fânul de livada, fânul de leguminoase, vrejii, turtele de oleaginoase. Au continut bogat în P, dar scazut în Ca pleava de cereale, grauntele, tîrâta. Sunt sarace în Ca si P tuberculii si radacinoasele, paiele si porumbul murat.Proteina bruta

În compozitia proteinei se gaseste N aproximativ 16%, cu variatii în functie de specie (radacinoase 30%, soia 20%) sau tehnologia folosita (drojdiile furajere 40%; faina de carne 60%).Proteina pura se gaseste în oua, lapte, ser sanguin, în boabele de mazare si soia (legumelina) si boabele de porumb, orz, grâu (leucozina).Criza mondiala de proteina a impus dezvoltarea industriei de adaosuri proteice - proteine microbiene (drojdii, bacterii, ciuperci si alge inferioare).Rezultate pozitive dau algele verzi (Chlorella, Scenedesmus) si albastre (Spirulina) ce contin 60% proteina, la care se adaouga cei 10 aminoacizi esentiali; au 70% digestibilitate, de 9 ori mai multa vitamina A decât lucerna verde; productia de proteina a algelor depaseste de 10 ori pe cea a soiei,echivalând cu 400 tone masa verde/ha pe an.Cantitatea si calitatea proteinei da valoarea nutritiva a furajului. Grasimea brutaContinutul cel mai ridicat în grasimi îl au semintele (floarea soarelui 30-50%; soia 20%; porumbul 5%), rezidurile industriale (sroturile de floarea soarelui si soia, tarâta de grâu 4%) si nutreturile de origina animala (faina de peste 10%; faina de cadavre 13-15%; jumarile 15-20%; untura de porc 99,4%; laptele 2-15%).Grasimile din nutreturi influenteaza direct consistenta grasimilor din produsele animalelor, astfel dând gust de rânced, de peste, care dispare la 30 zile dupa scoaterea lor din hrana.Celuloza brutaGlucidele se gasesc în proportie scazuta si constanta în organismul animal (glicogen - intra în compozitia muschilor, a ficatului) si intervin pentru realizarea digestiei normale (mai ales la rumegatoare).Continutul în celuloza, precum si celelalte componente ale nutreturilor sunt prezentate în Îndrumatorul de lucrari practice.VitamineleVitaminele au rol de catalizatori în procesele biochimice din organism, influentând cresterea, reproductia, sanatatea, metabolismul, cantitatea si calitatea productiei.Insuficienta acestora provoaca vitaminoze.Vitaminele se gasesc în nutreturile vegetale (provitamine si vitamine) si se clasifica dupa mediul în care se dizolva.Alte substante organiceAcizii organici din compozitia nutreturilor sunt:

acidul lactic, acidul acetic, acidul butiric (în nutreturi murate);acidul oxalic (în frunze de sfecla si gulie);acidul tanic (în frunzele si coaja arborilor).

De asemenea, se mai pot gasi, în cantitati foarte mici, alcaloizi si glicozizi.Digestia substantelor nutritiveDigestia este ansamblul transformarilor fiziologice, fizice si chimice ce le sufera furajele în segmentele tubului digestiv, datorita activitatii motorii si secretorii a acestuia si a glandelor anexe.Se realizeaza un amestec (alimente - produsi de secretie), enzimele actionând asupra substantelor nutritive brute din alimente si descompunându-le în forme simple, absorbabile în organism si de folos metabolismului celular.Particularitatile digestiei la rumegatoare

Particularitatile digestiei la rumegatoare sunt determinate de consumul unui volum mare de furaje depozitate în prestomacul tricompartimentat (rumen, retea, foios) si supuse descompunerii aici, dar si în stomacul propriu-zis, cheagul .Digestia rumegatoarelor, numita asa prin actul fiziologic de remestecare a furajelor acumulate în prestomace, se caracterizeaza prin procese biochimice microbiene sustinute de o microflora bacteriana si microfauna dominata de protozoare.Bacteriile ruminale sunt reprezentate de circa 63 specii, în greutate totala de 4-7 kg (specii anaerobe si ciuperci); ajuta la digestia celulozei, sinteza proteinei corpului lor, care apoi le pun la dispozitia organismului pentru dezvoltarea corporala; fereste organismul de intoxicatii alimentare; sintetizeaza vitaminele din complexul B si vitamina K.Protozoarele (120 tipuri), pentru a se dezvolta, consuma substante nutritive din furajele patrunse în prestomac, dar si bacterii ruminale, transformându-le în substante nutritive de origine animala, cu o mai mare valoare nutritiva. În intestin, protozoarele moarte vor fi digerate si se vor pune la dispozitia organismului-gazda substantele nutritive de origine animala ale protozoarelor, care au o valoare nutritiva mai mare decât substantele nutritive de origine vegetala din furaje sau microorganismele ruminale.Particular rumegatoarelor este traseul parcurs de furaje prin tubul digestiv. Alimentele solide sunt introduse cu buzele, dintii, limba si, unerii, membrele toracice. Taurinele utilizeaza limba pentru introducerea plantelor în gura sectionându-le apoi cu incisivii; ovinele folosesc incisivii, limba si buza superioara; calul foloseste buzele si apoi sectioneaza cu incisivii; porcul se foloseste de limba si buza inferioara. Prehensiunea furajelor solide se face cu ajutorul limbii si buzelor, iar la lichide prin aspirare. În gura, furajele maruntite superficial de catre dentitia mandibulara si bureletul cutidural sunt îmbibate cu o mare cantitate de saliva si, sub aceasta forma, sunt înghitite si depozitate în prestomace, unde sunt îmbibate cu lichid ruminal, sunt amestecate si macerate partial, suferind si transformari chimice sub actiunea microorganismelor.Hrana lichida si cea fin maruntita trece din gura direct în stomacul propriu-zis (cheag) prin jgheabul esofagian, care are functie digestiva mai ales la tineret în timpul suptului sau alaptarii la biberon; la adulte rolul sau este minor.Furajele superficial mestecate, aflate în prestomac, sunt readuse în cavitatea bucala dupa 30-70 minute de la consumul tainului la bovine si la 20-45 minute la ovine, sub forma de bol mericic de consistenta semifluida, având obligatoriu numai particule mici de furaje fragmentate în rumen. În gura, bolul mericic este remasticat de circa 25-50 ori la bovine si 50-60 ori la ovine, apoi este reînghitit (redeglutit). Particulele fine trec în cheag prin jgehabul esofagian, iar cele insuficient remasticate cad în prestomace pentru o noua macerare, de unde revin în cavitatea bucala pentru o noua remasticare pâna la maruntirea fina. Odata cu bolul mericic sunt eliminate pe cale esofagiana si gazele de fermentatie ce se formeaza în prestomac, prin fermentarea furajelor.Actul fiziologic de readucere a continutului ruminal în gura pentru remasticare si apoi redeglutinare constituie actul rumegarii, care apare la vârsta de 8-14 zile la miel si 27 zile la vitel, când animalele încep sa consume furaje specifice adultului.Numarul perioadelor de rumegare în 24 ore este de 6-8 la bovine si 4-6 la ovine; durata totala de rumegare este în medie de 7 ore pe zi la bovine si 5 ore pe zi la ovine.Numarul si durata ciclurilor de rumegare sunt mai mari la nutreturi fibroase si grosiere. Dupa rumegare, furajele fin maruntite îsi continua degradarea odata cu trecerea lor în

cheag prin jgheabul esofagian, apoi îsi urmeaza traseul prin intestinul subtire si intestinul gros pâna la eliminarea prin anus, sub forma de fecale.Deplasarea furajelor prin tubul digestiv este posibila datorita contractiilor peristatice ale musculaturii tubului digestiv sau a contractiilor antiperistaltice ale esofagului în timpul deplasarii bolului mericic dinspre prestomac spre cavitatea bucala.Actiunile chimice de transformare a substantelor nutritive din stare bruta, asa cum sunt în furaje, în elemente simple utilizabile pentru organism sunt particulare la rumegatoare.a) Sinteza proteineiBacteriile ruminale proteoliticice (Bacterroides ruminicola) transforma azotul din componenta proteinei furajelor si îl transforma în proteina microbiana.Protozoarele consuma bacteriile si utilizeaza proteina microbiana transformând-o în proteina de origine animala a carei valoare nutritiva este mai ridicata.În digestia intestinala protozoarele sunt digerate în proportie de 80% si se pune la dispozitia organismului proteina acestora, care este utilizata de catre organismul rumegatoarelor.Bacteriile au posibilitatea sa utilizeze în metablismul lor N neproteic al substantelor azotate sintetice neproteice (apele amoniacale, ureea sintetica), iar ciupercile ruminale consuma în plus N neproteic din combinatiile toxice, neutralizându-le si ferind organismul de intoxicatii alementare.b) Sinteza lipidelorBacteriile ruminale pot utiliza grasimile brute pentru corpul lor, iar dupa degradarea lor în intestin grasimile scindeaza pâna la acizi grasi folositi pentru sinteza grasimilor în corpul animalului gazda si a laptelui. Se considera ca 80% din grasimea suplimentara are provenineta microbiana si numai 20% este provenita din grasimile furajere.c) Sinteza vitaminelorUna din principalele functii ale bacteriilor ruminale este sinteza vitaminelor din complexul B (riboflavina, tiamina, vitamina B12) si vitamina K, într-o cantitare mai mare decât cantitatea de vitamine care intra în corp prin furajele consumate natural. De asemenea, bacteriile sunt capabile sa sintetizeze carotenul din provitamina A provenita din furaje, într-un randament mai mare decât enzimele gastrice.Datorita acestor caracteristici, la rumegatoarele adulte nu apar afectiuni provocate de carente în aceste vitamine.d) Fermentatia glucidelorSubstanta uscata din furajele utilizate în hrana rumegatoarelor este formata dintr-o cantitate mare de celuloza pentru care sucul digestiv al rumegatoarelor nu contine enzime specifice; acestea sunt elaborate de bacterii ruminale.Zaharurile brute din furaje, în special celuloza, sunt degradate sub actiunea bacteriilor celulozolice metanogene, prin fermentatii metanogene, rezultând celobioza. Aceasta este descompusa în continuare în maltoza, rezultând si gaze de fermentatie. Tot asupra celulozei intervin si fermentatii lactice si butirice, în final rezultând acizi organici asimilabili pentru corpul rumegatoarelor.Actiunea de scindare a celulozei furajelor se soldeaza si cu distrugerea stratului de lignina de la suprafata tulpinilor plantelor, punându-se la dispozitia sucurilor gastrice continutul intern al lor, pentru a fi digerate. Particularitatile digestiei la porc

Alimentele sunt preluate cu ajutorul maxilarelor, sunt masticate superficial si amestecate cu o cantitate mare de saliva, care contine ptialina. În stomac, sucul gastric este secretat abundent de mucoasa gastrica; pepsina începe dirijarea proteinei la 9-12 ore de la administrarea tainului; amilaza degradeaza zaharurile în 2-5 ore. Capacitatea stomacului este mica, de aceea se administreaza hrana în mai multe tainuri zilnic.În digestia intestinala, sucul pancreatic secretat în cantitate de 250 ml/zi degradeaza proteinele pâna la aminoacizi, iar amilaza nu degradeaza zaharurile din furaje; acestea intra sub actiunea fenomenelor fermentative produse de microorganisme si sunt descompuse si asimilate în organism. Procesele fermentative continua în intestinul gros, în cecum si colonul helicoidal, unde sunt degradate mai ales grasimile din furaje pâna la acizi grasi.Dupa 14-16 ore de la hranire se formeaza primele fecale, porcul eliminând zilnic 0,5-3 kg fecale. Particularitatile digestiei la calAlimentele sunt preluate cu ajutorul buzelor si incisivilor, apoi sunt bine maruntite în cavitatea bucala.Actiunile chimice sunt de intensitate scazuta în gura - saliva contine ptialina pentru degradarea zaharurilor - dar acestea sunt descompuse în digestia gastrica si mai ales în cea intestinala. În timpul digestiei gastrice, stomacul unicompartimental are rolul de a omogeniza furajele; activitatea chimica a sucului gastric este moderata si de aceea apar procese de fermentatie bacteriana. În sucul gastric se gasesc acizi: lactic, butiric si clorhidric. Stomacul stratifica furajele consumate - concentratele în mijloc si fibroasele pe margini; de aceea adaparea se face dupa 1-2 ore de la administrarea hranei uscate pentru ca aceasta sa nu fie antrenata din stomac în intestinul subtire fara a fi supusa digestiei gastrice.În digestia intestinala cecumul joaca rolul prestomacului de la rumegatoare; aici furajele celulozice sunt supuse degradarii prin procese fermentative declansate de bacteriile si protozoarele intestinale. Fecalele contin 25% substante uscate si se elimina zilnic 15-23 kg.Particularitatile digestiei la rozatoareAlimentele sunt preluate cu ajutorul incisivilor bine dezvoltati si a buzelor; sunt foarte bine mestecate si amestecate cu saliva bogata în ptialina.În digestia gastrica si intestinala furajele sunt supuse la degradari prin puternice procese de fermentatie sub actiunea microorganismelor, care actioneaza în special asupra celulozei din nutreturile fibroase si grosiere. La iepure se manifesta fenomenul de cecotrofie (consumul fecalelor). Particularitatile digestiei la pasariPasarile domestice iau hrana cu ciocul, o înghit si ajunge în gusa, unde este depozitata si umectata (început de macerare).De aici, trece prin stomacul glandular în cel muscular (pipota), unde are loc titrurarea si îmbibarea cu suc gastric ce o împinge în intestinul subtire, unde se desavârseste digestia si absorbtia substantelor nutritive .Pipota prezinta mucoasa acoperita cu o cuticula; în cavitatea pipotei permanent se gaseste o cantitate de pietricele ce intervin în macinarea grauntelor.Importanta producerii furajelor pentru cresterea animalelor

Cresterea efectivelor de animale si sporirea productiei acestora sunt conditionate, într-o masura însemnata, de modul în care se asigura nutreturile.Prin furaje întelegem toate produsele de origine vegetala, animala, minerala si de sinteza, case, folosite în hrana animalelor, determina asigurarea functiilor vitale ale acestora si punerea în valoare a potentialului lor productiv.Hranirea rationala a tuturor speciilor si categoriilor de animale presupune îmbinarea armonioasa a principiilor fiziologice cu cele economice, ceea ce necesita cunoasterea temeinica a doua categorii de probleme de baza si anume:

cerintele organismului animal privind contextul de principii nutritive pe care se bazeaza tehnica normarii si alcatuirii ratiilor furajere;elementele care servesc drept sursa de hrana, respectiv furajele, prin prisma valorii nutritive, a modului în care se obtin, a caracteristicilor pe care le prezinta si a tehnologiei de conservare, preparare si utilizare a lor.

În zona de câmpie se folosesc amestecuri de leguminoase si graminee în proportii diferite.Astfel, dintre leguminoase se folosesc lucerna, sparceta (pe soluri calcaroase, în zone secetoase), sulfina (pe soluri nisipoase, în climat uscat), iar ca graminee perene Lolium perene, Dactylis glomerata(golomat), Festuca pratensis, Bromus inermis.Productiile acestor amestecuri pot depasi 40-50 t/ha si se folosesc ca masa verde si fân, rareori semisiloz.Valoarea nutritiva a furajului verde depinde de compozitia floristica.Numarul ciclurilor de pasunat sau a coaselor este de 2-3 pâna la 4; la primul ciclu se recolteaza 40-70% din productia de iarba, la al doilea 20-40% si 10-20% la ultimul.În zona de deal se cultiva leguminoasele perene (ghizdei, trifoi rosu si trifoi alb) si gramineele perene(Dactylis glomerata, Festuca, Agrostis) de la care se obtin productii mai mici decât în zona de ses.Se foloseste mai mult pasunatul, plusul de productie transformându-se în fân (pentru iarna), care reprezinta furajul de baza pentru erbivore.În zona de munte amestecurile de ierburi trebuie sa cuprinda 1-2 leguminoase (trifoi rosu, trifoi hibrid, trifoi alb sau ghizdei) si 2-3 graminee (Phleum pratense, Festuca pratensis, F.rubra si Dactylis glomerata).Productia pajistii de munte se pasuneaza, iar surplusul se conserva ca fân.Pentru înfiintarea de pajisti semanate se folosesc lucerna + glumatul, pe terenuri irigate, care se cosesc, iar pentru pasunat se cultiva trifoiul rosu + lolium.Totalitatea resurselor folosite în alimentatia animalelor, alcatuiesc baza furajera, care este alcatuita, în principal, din furaje de origine vegetala. Dupa continutul lor în substante nutritive, nutreturile de origine vegetala se împarte în urmatoarele grupe: fibroase, suculente, grosiere, energetice, minerale, concentrate, aditivi furajeri, preparate furajere .]Valoarea nutritiva a furajelor este data de capacitatea de a satisface necesitatile organismului animal cu energie si substante nutritive, precum si modul în care influenteaza sanatatea, functia de reproductie si cresterea productiei animaliere. Aceasta valoare depinde însa de continutul furajelor în energie si substante nutritive, precum si de rezultatul interactiunii acestora cu organismul animal. Specii de plante daunatoare animalelorUnele buruieni depreciaza produsele animaliere, altele sunt toxice pentru organismul animal. Buruienile ce depreciaza productia animaliera pot fi întâlnite pe pajistile din toate

zonele naturale. Consumate de animale prin pasunare sau fân, unele buruieni schimba însusirile laptelui, altele depreciaza calitatea carnii. Numeroase specii de plante depreciaza lâna oilor .Unele buruieni toxice pentru animale produc tulburari ale sistemului nervos, altele afecteaza aparatul digestiv sau aparatul respirator.Folosirea nerationala a îngrasamintelor chimice, în special pe baza de azot, pentru cresterea productiei de furaje (chiar daca în prezent este mai redusa) are consecinte negative în fermele de taurine, unde se înregistreaza îmbolnaviri si pierderi prin mortalitate la vitei în perioada de 1-10 zile dupa fatare. Animalele gestante, în stare buna si foarte buna de întretinere, au ratia compusa din sortimente de plante furajere (recunoscute ca mari acumulatoare de azotati-azotiti) ca: lucerna, trifoliene, lolium, rapita, porumb boabe, sfecla furajera.În general, animalele gestante nu prezinta nici un semn de îmbolnavire. În schimb, viteii proveniti din acestea sunt tristi, prefera sa stea culcati în cea mai mare parte a timpului, respira greu si, în unele cazuri, prezinta diaree.În principiu, la laborator se vor trimite probe de apa din sursa principala si din adapatori, probe din toate sortimentele de furaje, probe de lapte, urina, continut gastric, organe si os lung.În cazul în care pe aceste probe se constata ca s-au depasit limitele admise pentru azotati-azotiti, medicul veterinar va dispune:

controlul periodic al apei de adapare si al furajelor;administrarea la animalele gestante, a unor furaje cu încarcatura redusa de azotati-azotiti si alte masuri.

 Nutretul verde în alimentatia animalelorPrin pasunare se realizeaza recoltarea plantelor direct de catre animale, fapt care asigura valorificarea integrala a masei verzi, fara nici un fel de pierderi si selectivitatea speciilor vegetale în raport cu preferintele animalelor.Masa verde consumata de animale prin pasunat este superioara oricaror furaje folosite în alimentatia animalelor domestice.Prin pasunare, animalele consuma plantele în stare tânara, când gradul de consumabilitate al oricarei specii vegetale este maximum.Datorita suprafetelor mari pe care le ocupa în tara noastra, pasunile au o importanta deosebita în asigurarea animalelor cu nutret verde.Timp de 150-180 zile, cât dureaza perioada de pasunat, pasunile constituie aproape singura sursa de aprovizionare a animalelor cu nutret verde; aproximativ 60% din productia animalelor se obtine în perioada de pasunat. Importanta deosebita a nutretului verde produs pe pasuni consta în primul rând în continutul ridicat de substante nutritive.Iarba provenita de la pasunile alcatuite din graminee si leguminoase valoroase contine, la 100 kg de substanta uscata, 12 kg proteina digestibila si pâna la 100 UN. Nutretul verde contine, de asemenea, cantitati însemnate de saruri minerale, vitaminele C, D, E si complexul B. Nutretul verde are un grad ridicat de consumabilitate si digestibilitate. Datorita continutului ridicat în vitamine si saruri minerale, nutretul verde influenteaza pozitiv cresterea si sanatatea animalelor.Întretinerea animalelor pe pasune contribuie la întarirea organismului animal si face posibila cresterea unui tineret sanatos si bine conformat. Lumina solara, aerul curat,

precum si miscarea continua influenteaza pozitiv sanatatea animalelor, marind rezistenta la boli a acestora.Ca urmare a întretinerii animalelor pe pasune, se obtin productii mari de lapte, carne, lâna etc. si la un cost scazut; nutretul verde este foarte ieftin, fiind superior din acest punct de vedere tuturor celorlalte nutreturi.Fânul în hrana animalelorFânul reprezinta, alaturi de nutreturile concentrate si nutretul verde, furajul de baza folosit în hrana animalelor, fiind un component cu pondere mare în balanta furajera pentru perioada de iarna.În perioada de stabulatie, aproape 50% din necesarul de albumina si vitamine sunt asigurate din fân. Importanta deosebita a fânului consta în primul rând în continutul ridicat de substante nutritive (proteine, vitamine, saruri minerale etc.). Ca si iarba pasunilor, fânul este un furaj ieftin, influentând pozitiv costul produselor de origine animala.Un fân de calitate mijlocie contine în medie 15-17% apa, 8-9% substante proteice, 2-2,5% grasimi, 39-43% substante extractive neazotate, 23-28% celuloza, 6-8% saruri minerale etc.Continutul în principii nutritive variaza mult, în functie de o serie de factori: compozitia floristica a fânetei, epoca de recoltare, modul de pregatire si de pastrare a fânului.Fânul, alcatuit în mare parte din graminee si leguminoase valoroase, recoltat la timp si pastrat în conditii bune, contine peste 60% UN si cca 7% proteina digerabila. Datorita continutului ridicat în principii nutritive, fânul este utilizat cu foarte bune rezultate în alimentatia vacilor de lapte, a tineretului pentru reproductie etc.Sursa principala de producere a fânului o reprezinta fânetele permanente.Însilozarea furajelorÎnsilozarea reprezinta un procedeu de conservare a furajelor verzi. Se pot însiloza însa si furaje celulozice, boabe de cereale cu umiditate ridicata, radacini sau tuberculi, dovleci sau diferite reziduuri industriale apoase. Prin însilozare se pastreaza în mare parte valoarea nutritiva a furajului verde. Nutretul însilozat este mai bogat în caroten si are o valoare nutritiva ridicata.Pierderile prin însilozare sunt reduse.Cea mai mare pondere o are porumbul, cultura excelenta pentru însilozare. Fluxul tehnologic de mecanizare în vederea obtinerii furajului concentrat cuprinde, în principal, urmatoarele lucrari :recoltarea cu combina a boabelor sau stiuletilor la 20-30% umiditate; fulguirea (strivirea) boabelor; introducerea materialului în siloz, concomitent cu nivelarea si tasarea acestuia.Pe lânga aceasta, rezultate bune se obtin si de la sorgul zaharat, secara, lucerna etc. Pot fi însilozate si alte plante ca: varza furajera, pepenii si dovlecii furajeri, iarba de pe pajistile naturale cosite. Reusita conservarii prin însilozare depinde de doua conditii: epoca optima de recoltare a plantelor, când raportul între apa si subtanta uscata, precum si raportul între glucide si proteine sunt favorabile proceselor de conservare si de tehnica de însilozare a masei vegetale. A. Tehnologia murarii furajelorTehnica de conservare a furajelor prin însilozare are la baza un proces de fermentatie lactica, în urma careia rezulta acid lactic, principalul component organic cu capacitate de

conservare. Procesele biochimice, care au loc în masa nutretului pus la murat, sunt cele bazate pe respiratia celulei vegetale a plantei si procesele fermentative, determinate de numeroase bacterii specializate. Fermentatia bacteriana începe cu moartea celulelor. În conditii de aeratie, se dezvolta fermentatia determinata de bacteriile aerobe saprofite si ciuperci. Prin tasarea energica a nutretului se creaza conditii de anaerobioza preîntâpinând dezvoltarea microflorei daunatoare. În aceste conditii, dupa 4-5 zile, concentratia de acid lactic creste la 1,5%, ceea ce determina coborârea pH-ului la 4 - 4,2.În aceste conditii nu se mai dezvolta nici un fel de procese de putrefactie nedorite, de alta natura. Fermentatia lactica este procesul de baza, care are loc în prezenta bacteriilor Streptococcus lactis, sauBacilus mezentericum cu randament de peste 80% acid lactic si mai putin produsi secundari de fermentatie (15% acid lactic, 1% alcool etilic, 4% CO2). În conditii de anerobioza bacteriile lactice transforma glucoza în acid lactic. Sunt supuse procesului de fermentatie lactica monozaharidele si dizaharidele, dar si glucidele mai complexe, ca: pentoze, hexoze etc. În absenta unei cantitati suficiente de glucide, capabile sa asigure cresterea rapida a continutului în acid lactic la 1-1,5%, încep procesele fermentative de alta natura, ca fermentatia alcoolica, acetica, butirica si chiar mucegairea. Însilozarea plantelor sarace în glucide (lucerna, trifoiul si alte leguminoase) se face în amestec cu gramineele bogate în zaharuri (porumb, iarba de Sudan, secara, ierburi etc.) sau prin adaugarea unor cantitati de acizi organici sau minerali în solutie, ca sa reduca pH-ul sucului din siloz la 4, marind astfel aciditatea.Factorii care influenteaza însilozarea sunt numerosi. Între acestia enumeram: continutul plantei în glucide simple, continutul plantelor în apa, gradul de tocare a plantelor, temperatura din siloz. Continutul plantelor în glucide trebuie sa se afle la nivel minim, care asigura, prin fermentare, pH-ul necesar conservarii. Dupa acest aspect se deosebesc 3 categorii de plante:   

plante care se mureaza usor, la care minimum necesar de zahar este mai scazut decât continutul real (porumbul, secara, boabele de orz, ovaz, radacinoasele etc.);plante care se mureaza greu, la care minimum necesar se apropie de continutul real de zahar (lucerna, trifoiul, sparceta, borceagurile);plante care nu se pot mura singure, minimum necesar de zahar fiind mai ridicat decât continutul lor în zahar (soia, mazarea, vrejii de tomate etc.).

Continutul plantelor în apa are o importanta diferita, influentata de metoda de murare. În cazul murarii obisnuite, continutul optimum este de 60-75%; continutul de peste 80% umiditate favorizeaza procesele fermentative nedorite, inclusiv mucegairea; umiditatea sub 60% frâneaza activitatea bacteriilor care favorizeaza fermentatia.Gradul de tocare a plantelor conditioneaza cantitatea de suc celular eliminata în masa silozului, ceea ce asigura substratul de hrana a bacteriilor, precum si posibilitatea de tasare puternica.Temperatura optima din siloz variaza în limite largi, de la 5 la 550C, însa temperatura de 500C determina deprecierea furajului, scazând gradul de consumabilitate si digestibilitate a acestuia. Metodele de murare a furajelor se pot grupa în doua categorii:

 murare la rece;murare la cald.

Cele mai raspândite în tara noastra sunt metodele de însilozare la rece. Însilozarea la rece se face în constructii speciale numite silozuri sau fara constructii; se folosesc la plantele usor însilozabile si la cele care se mureaza greu .Plantele se recolteaza cu combina pentru taiat si tocat furaje verzi. Masa tocata se transporta în siloz cu remorci si se basculeaza, se asaza în straturi succesive pe toata suprafata silozului si se taseaza. Toate operatiile sunt mecanizate, fapt care ridica productivitatea muncii si reduce necesarul fortei de munca. Timpul de completare a unui siloz trebuie sa fie cât mai scurt, de una-doua zile. Daca în acest timp apar ploi, se recomanda protejarea silozului cu folii de polietilena. Dupa terminare, silozul se acopera cu folii de polietilena, peste care se aseaza baloti de paie. În cazul plantelor care se mureaza greu se adauga zahar furajer (2%), melasa (2-4%), diluate în 1,5 parti apa sau graminee bogate în zahar în proportie de 1,5-2 parti graminee la o parte leguminoase.Însilozarea la cald se foloseste pentru furajele sarace în zaharuri. Metoda este însotita de pierderi mari. Pentru a evita pierderile se folosesc preparate acide sau saruri neutre, care se adauga silozului, asa cum ar fi: acizi minerali, acizi organici (acid formic), saruri diferite (metabisulfit de sodiu 0,04-0,05%).Nutretul însilozat de calitate superioara are culoarea verde-galbuie, gustul dulce-acrisor si miros placut; culoarea neagra indica alterarea, iar mirosul greu, respingator, o cantitate mare de acid butiric.Constructiile pentru murarea furajelor sunt diferite, de la simple amenajari fara nici un material special si pâna la adevaratele uzine de prelucrare, conservare si distribuire a furajelor.Silozurile se clasifica astfel: - silozuri de suprafata - slozuri îngropate; - silozuri construite .Silozurile de suprafata sunt cele mai simple. Ele se prezinta sub forma de stive mari de material stocat, acoperite cu polietilena si baloti de paie, delimitate de rigole contra infiltratiilor de apa. Pierderile de nutret în aceste silozuri pot sa ajunga la peste 30%.Silozurile îngropate pot fi betonate sau nebetonate. Se preteaza greu la mecanizarea lucrarilor de distribuire a furajului.Silozurile construite pot fi: platforme sau turnuri. Sunt mai costisitoare, dar sunt cele mai rentabile. Silozurile platforma au baza betonata la nivelul solului si peretii din elemente de beton prefabricate, tipizate. Silozurile turn sunt costisitoare, dar conserva perfect furajele fara nici un fel de pierderi, calitative si cantitative si se preteaza la completa mecanizare si automatizare a folosirii furajelor conservate. B. Însilozarea furajelor de pe pajistile temporareMasa verde ce se produce pe pajistile permanente si temporare, de obicei în exces la primul ciclu, poate fi conservata prin însilozare, utilizând diferite metode.Spre deosebire de conservarea plantelor sub forma de fân, la care pierderile de proteina, vitamine, caroten si alte substante nutritive sunt cuprinse între 20 si 50% si chiar mai mult, însilozarea permite obtinerea unui nutret cu pierderi de numai 5-10%.Conservarea furajelor prin însilozare prezinta avantajul ca este posibil de aplicat în orice conditii meteorologice, apreciind în primul rând conditiile de temperatura si precipitatiile înregistrate în perioada recoltarii primului ciclu (mai-iunie).

Tehnicile se bazeaza pe cresterea continutului în SU prin ofilire si prin adaugare de material uscat la variantele experimentale, prin care se realizeaza o stimulare puternica a fermentatiei lactice, ce are ca rezultat coborârea rapida a pH-ului si înhibarea fermentatiei butirice.Observatiile au fost efectuate la IBNA , în câmpurile experimentale existente, în pajistile de anul II si anul III de la înfiintare.Pajistea de anul II a fost semanata cu un amestec complex alcatuit din 6 specii, reprezentate prin 70% graminee si 30% leguminoase. Pajistea de anul III a fost semanata cu un amestec de graminee si leguminoase, 55% si respectic 45%. Tipul de sol pe suprafetele ocupate cu pajisti, a fost brun roscat de padure, cu un pH slab acid 5,8-6,1, buna aprovizionare în P si K si moderat aprovizionat în N.Însilozarea s-a executat în recipienti de plastic, cu capacitatea de 28-30 kg material însilozabil, bine tasat, etanseizat, pastrat în conditii naturale. Dupa perioada de maturizare a silozurilor (60 zile), acestea au fost analizate sub aspectul proteinei, celulozei, valorile pH-ului, acizi liberi de fermentatie.La ciclul I de recoltare la cele doua pajisti care sunt tratate, ca pajiste de anul III si pajiste de anul II, s-au obtinut urmatoarele rezultate:

productia de masa verde pentru pajistea de anul III a fost de 38 si 40 t/ha, în medie, pe cei doi ani de experienta (anul II si III), iar pajistea de anul doi a înregistrat valori de 40 t/ha masa verde în cei 2 ani;analiza botanica efectuata în aceeasi perioada de vegetatie, pentru cei doi ani, scoate în evidenta la cele 2 pajisti o crestere a procentului de graminee cu 20, pentru pajistea de anul III si 10, pentru pajistea de anul II;structura floristica întocmita prin releveu geobotanic a fost pentru pajistea de anul III cu grad de acoperire 65-75%, iar pentru pajistea de anul II 75-80%.

Variantele de silozuri realizate prin ofilirea fitomasei prezinta cel mai ridicat continut în acid lactic, costatând ca optima aceasta tehnologiei de însilozare. C. - Tehnologia producerii semifânului si granulelor din diferite specii de plante de nutretSemifânul reprezinta un furaj intermediar între siloz si fân. Producerea semifânului constituie un procedeu modern, aplicat pe scara larga la însilozarea nutreturilor bogate în proteine, în special la lucerna. Acest procedeu consta în reducerea continutului de apa a nutretului de lucerna la 55-66%, iar a celui de graminee la 45-55%.Metoda are o serie de avantaje: realizeaza nutret de buna calitate, bogat în proteine, pierderile de substante nutritive sunt mai mici, deoarece nutretul ramâne în câmp numai 10-12 ore, iar în zilele calduroase si mai putin, ceea ce reduce pericolul deprecierii lui din cauza ploilor. La interval de 6-8 ore de la recoltare, când umiditatea scade la cca 60%, se executa întoarcerea brazdelor cu grebla oblica (GO-2,7). Comparativ cu uscarea pe sol, pierderile de substante nutritive se reduc cu 50%. Reducerea umiditatii se poate realiza prin palire, dar si prin amestecare cu faina de ciocalai de porumb, raportul fiind astfel calculat încât sa ajunga la 35-40% substanta uscata. În acest caz lucerna se recolteaza cu combina pentru siloz si se aduce direct la locul de depozitare, unde se asaza în straturi alternative cu faina de ciocalai.Mai frecvent se practica procedeul palirii în câmp, timp de 6-12 ore; prelungirea duratei de palire favorizeaza fermentatia lactica si o înhiba pe cea butirica. Dupa palire, plantele se aduna, se toaca cu combine speciale prevazute cu ridicator din brazde si apoi se depoziteaza la locul de pastrare.

Procesul de producere a semifânului este complet mecanizat.O atentie deosebita trebuie acordata presarii, care se face continuu, cu tractoare grele, pe senile. În acest fel se scurteaza durata de realizare a semifânului, iar la terminarea însilozarii se împacheteaza în foi de polietilena, peste care se pun baloti de paie sau roti de cauciuc uzate.Uscarea cu aer cald se face cu ajutorul unor instalatii prevazute cu un generator de caldura, care sunt adapostite. Ca urmare, în masa verde de fân se introduce aer cald la 40-500C, ceea ce reduce timpul de uscare. Uscarea la temperaturi ridicate are la baza sisteme industrializate. În tara noastra se afla în productie "Instalatia pentru uscat si granulat" (SDFV), care usuca plantele la temperaturi înalte si le transforma în faina si apoi în granule sau brichete, cu diametrul de 24-35 mm. Acest procedeu asigura un furaj de calitate superioara la nivelul concentratelor. Investitiile mari pe care le necesita, cât si consumul ridicat de energie, a limitat raspândirea larga a a acestui sistem industrializat de concentrare a furajelor.Fânurile transformate în faina sau brichete se conserva în saci de polietilena si în magazii uscate si bine aerate. Hranirea animalelor cu asemenea furaje asigura cel mai ridicat randament de exploatare.Prepararea nutreturilora) Prepararea furajelor concentrate si a celor combinate se poate face cu masini si instalatii specifice, care pot lucra în ferma ("bucataria furajera") sau în fabrici de nutreturi combinte,ele   sunt prezentate unele instalatii pentru prepararea nutreturilor în fermele zootehnice.Amestecarea furajelor concentrate se poate face cu amestecatorul de tip vertical, obtinându-se astfel un furaj combinat.Înainte de preparare sunt separate corpurile feromagnetice din masa de cereale sau ciocalai cu ajutorul magnetilor permanenti.În fabricile pentru producerea nutreturilor combinate, fluxul tehnologic cuprinde: receptia si depozitarea materiei prime; macinarea; dozarea si amestecarea componentelor; granularea; integrarea fazelor lichide; însacuirea si depozitarea (livrarea) produsului finit .b) Subprodusele (paiele, tulpinile de porumb, vrejii) rezultate din productia vegetala reprezinta o parte însemnata a bazei furajere de grosiere. Acestea se prelucreaza cu tocatoare de fibroase si alte masini (vezi Îndrumatorul de lucrari practice).c) Pentru prepararea radacinoaselor si tuberculiferelor, tehnologiile prevad urmatoarele operatii:

încarcarea si transportul la locul de prelucrare;curatirea si spalarea radacinoaselor si cartofilor, pentru taurine;fierberea si terciuitul cartofilor, pentru suine;tocarea si deshidratarea cartofilor pentru taurine si suine.

Fluxul de mecanizare cuprinde utilaje de baza, care realizeaza prelucrarea separata, pe sortimente de furaje sau amestecarea si omogenizarea perfecta a acestora, având si posibilitatea dozarii si distribuirii uniforme a furajelor în grajd.