C urs 1 – Ce este dreptul ?

1. Etimologie

Termenul „drept” provine din latinescul „directus” sau verbul „dirigo, dirigere”, cu sensul de cale dreaptă, nemijlocită, a conduce.

Dreptul are misiunea de a stabili nişte norme care conduc societatea. Această semnificaţie antică a evoluat în timp, astfel că termenului „drept” i s-au adăugat alte 2 sensuri. Dreptul a fost văzut ca un ansamblu de reguli stabilite în cadrul statului, reguli ce guvernează întreaga societate.

2. Distincţia dintre drept obiectiv şi drept sub iectiv

Pe de altă parte, dreptul a fost considerat o prerogativă specială, aparţinând unei anumite persoane. Aceste 2 sensuri s-au cristalizat sub forma a 2 concepte – conceptul de drept obiectiv şi conceptul de drept subiectiv.

Dreptul obiectiv reprezintă un ansamblu de reguli/norme cu privire la organizarea şi funcţiile societăţii, stabilite într-un cadru statal. În opinia altor autori, dreptul obiectiv mai cuprinde totalitatea normelor juridice dintr-un stat.

Dreptul subiectiv reprezintă posibilitatea recunoscută de lege unei persoane de a pretinde unui terţ să aibă o anumită conduită (care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva) şi de a apela, în caz de nevoie, la forţa de constrângere a statului.

Dreptul subiectiv este legat de titular, denumit subiect de drept (subiect-subiecte).

Dreptul este considerat un adevărat fenomen social, el nu trebuie văzut doar ca o simplă ştiinţă. Mulţi autori consideră că în societate se manifestă un adevărat fenomen juridic, care disciplinează relaţiile umane (rol civilizator).

3. Fenomenul juridic. Coordonate (drept-societate, drept-norme sociale, drept-justiţie)

Fenomenul juridic trebuie analizat sub 3 aspecte:

● relaţia drept-societate:

Dreptul are un profund caracter social, iar acest aspect s-a concretizat sub forma a 2 principii:

-NU EXISTĂ SOCIETATE FĂRĂ DREPT (Ubi societas, ibi jus)-NU EXISTĂ SOCIETATE FĂRĂ DREPT (Ubi societas, ibi jus)

-UNDE EXISTĂ DREPT, EXISTĂ SOCIETATE (Ubi jus, ibi societas)-UNDE EXISTĂ DREPT, EXISTĂ SOCIETATE (Ubi jus, ibi societas)

Aceste principii au apărut încă din Antichitate, deoarece dreptul apare odată cu statul.

● relaţia drept-norme sociale/reguli:

Dreptul reprezintă un ansamblu de norme juridice. Norma juridică reprezintă o regulă de conduită care, în cazul încălcării ei, este adusă la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului, cu ajutorul unui aparat propriu, specializat.

Normele juridice reprezintă doar un element al sistemului normelor sociale, pentru că ele coexistă cu alte categorii de norme, şi anume, de exemplu: normele etice, morale şi religioase. Acest lucru pune problema distincţiei dintre drept şi nondrept. Ceea ce determină distincţia normelor juridice de celelalte norme sociale este caracterul lor obligatoriu. Numai normele juridice din cadrul sistemului normelor sociale sunt obligatorii. În fapt, normele juridice sunt manifestări de voinţă, destinate să producă valabil efecte juridice, efecte admise de alţii. Faptul că sunt admise de alţii înseamnă o recunoaştere a obligativităţii lor.

Oamenii se conformează normelor de drept pentru că le acceptă şi le recunosc ca fiind obligatorii. În cazul în care există încălcări ale normelor juridice, statul intervine prin aparatul său specializat, folosind forţa de constrângere pentru restabili regula prescrisă de norme. Numai în cazul normelor juridice statul intervine, folosind constrângerea, pentru că celelalte norme au caracter facultativ.

Dreptul nu este amoral, normele sale conţin minim de moral, dar acest lucru nu trebuie să ducă la confundarea dreptului cu morala. În Antichitate, dreptul se confunda cu morala iar dreptul era definit: „Ius est ars boni et aequi”.

● relaţia drept-justiţie

Dintotdeauna s-a considerat că misiunea principală a dreptului este aceea de a asigura justiţia, ceea ce s-a fundamentat prin adagiul „suum cuique tribuere” (a da fiecăruia ceea ce este al său). O altă misiune este şi aceea de a asigura organizarea şi funcţiile societăţii. Această misiune, în timp, a ajuns să fie asigurată prin argumente de ordin economic, printr-o motivaţie economică. Astfel, s-a ajuns ca, în drept, să se aplice concepţia utilitarisă, pragmatică. Acest aspect a determinat ca şi în soluţiile judecătoresti să se regăsească considerente de ordin economic.

În S.U.A., hotărârile judecătoreşti, în funcţie de natura litigiului, pot fi pronunţate şi pe baza doar a unor motive economice.

În Europa, în special Franţa, motivaţia economică a fost inclusă în argumentarea juridică. Explicaţia provine din faptul că, în sistemul anglo-saxon de drept, din care fac parte şi S.U.A., judecătorul are libertate mult mai mare, în sensul că el poate fi şi creator de drept. Hotărârile judecătoreşti pe care el le pronunţă stabilesc adevărate reguli pentru soluţionarea litigiilor. În sistemul anglo-saxon, „Judge made law”.

În sistemul romano-germanic, din care fac parte Franţa şi România, judecătorul are doar rolul de a interpreta şi a aplica legea la litigiul supus judecăţii, pentru că, în acest sistem, el este doar „gura care spune legea” („Le juge est la bouche de la loi”, Montesquieu).

4. Sistemul ştiinţelor sociale

umane)

● ştiinţe istorice

● ştiinţe juridice

● cercetarea epistemologică a ştiinţei

5. Sistemul ştiinţelor juridice.

Ştiinţele juridice reprezintă un subsistem compus din:

a) TGD

b) Ştiinţe juridice de ramură (dreptul civil/penal/al muncii etc)

c) Ştiinţe juridice istorice (ISDR, drept roman, doctrinele juridice)

d) Ştiinţe ajutătoare/nejuridice (sociologie juridică, medicină legală, criminalistică, criminologie, psihologie judiciară, informatică juridică, statistică judiciară).

6. TGD

TGD este o disciplină de sinteză, care oferă o viziune de ansamblu asupra dreptului şi care are scop de a generaliza şi de a abstractiza. Numai în cadrul acestei discipline se formează constantele dreptului, sau pilonii dreptului (dreptul ca ştiinţă), pentru că aici se formulează noţiunile, conceptele, principiile şi categoriile fundamentale ale dreptului.

Disciplinele de ramură au rolul de a aprofunda studiul relaţiilor sociale de care se ocupă fiecare. Relaţia dintre TGD şi disciplinele de ramură constă în faptul că TGD oferă genul proxim iar disciplinele de ramură oferă diferenţa specifică.