minorul in conflict cu legea

7/29/2019 Minorul in Conflict Cu Legea

http://slidepdf.com/reader/full/minorul-in-conflict-cu-legea 1/21

MINORUL ÎN CONFLICT CU LEGEADELINCVENT SAU VICTIMĂ?

Prof. Dr.Dan BANCIU

Introducere

Considerat, de cele mai multe ori, ca un efect al inadaptării sociale sau aldeficienţelor de comportament, dar şi al carenţelor educative ale unor instanţe desocializare şi control social, fenomenul de delincvenţă juvenilă ridică o serie de

probleme teoretice, metodologice şi preventive pentru cercetătorii, specialiştii şi

practicienii din domeniul sociologiei, criminologiei, psihologiei, asistenţei sociale etc.Departe de a constitui un fenomen omogen, definit printr-o etiologie specifică şi prinmotivaţii stricte de natură antisocială, delincvenţa juvenilă nu este un fenomen nouapărut, el existând şi în perioada regimului totalitar din România, ceea ce impuneidentificarea atât a formelor de continuitate, cât si a celor de discontinuitate, prinevaluarea factorilor de "risc" ce potenţează sau multiplică actele delincvente comisede minori şi adolescenţi.

Ignorat sau chiar negat de către factorii de control social din perioadaregimului totalitar, fenomenul delincvenţei juvenile s-a amplificat sensibil în perioadade tranziţie de după 1989, statisticile oficiale consemnând creşterea anuală a număruluide minori care intră în conflict cu legea penală, precum şi sporirea considerabilă adelictelor comise de aceştia împotriva proprietăţii, vieţii şi integrităţii persoanelor saunormelor de convieţuire socială. Dincolo de cauzalitatea delincvenţei juvenile şi deapariţia unor forme noi de manifestare, accentuate de o serie de factori şi condiţiispecifice perioadei de tranziţie (diminuarea controlului familial şi comunitar,accentuarea pauperizării populaţiei, creşterea numărului de familii problemă şi copiiabandonaţi, disoluţia funcţionabilităţii unor instituţii cu rol de socializare etc.),evoluţia ei a fost influenţată şi de ineficienţa si chiar "eşecul' sistemului de măsurieducative şi pedepse aplicate minorilor delincvenţi atât înainte, cât şi după 1989,

precum şi de întârzierea procesului de reformă a justiţiei pentru minori din România.Confruntaţi cu aceste aspecte relativ noi, cercetătorii şi practicienii români

îşi pun întrebări, avansează ipoteze şi puncte de vedere etiologice, încercând săidentifice şi să prevină factorii de "risc" care concură la apariţia comportamentelor delincvente juvenile şi să ofere soluţii adecvate pentru resocializarea şi recuperareamorală a tinerilor delincvenţi. Toţi sunt de acord cu faptul că, în prezent, delincvenţa

juvenilă reprezintă o problemă socială gravă cu care se confruntă România, a căreiamploare şi intensitate este evidenţiată atât de statisticile oficiale, cât şi de mass-media. Fiind o consecinţă imediată a modului în care funcţionează familia, şcoala,comunitatea şi alte instituţii cu rol de control, sancţionare şi, reabilitare socială,delincvenţa juvenilă solicită o abordare multidisciplinară a influenţei exercitate deaceste instituţii, din punct de vedere al factorilor de risc. De aceea, problemaelaborării unei explicaţii ştiinţifice sau a unui set de explicaţii convingătoare atât

pentru amploarea şi dimensiunile fenomenului, cât şi pentru prevenirea şi diminuarealui, constituie un obiectiv fundamental pentru cercetarea sociologică şi criminologică,teoretică şi practică, în acest domeniu.

1

Mihaela PUŞCAŞPsiholog, Şef Serviciu Educaţie

Administraţia Naţională a Penitenciarelor

Facultatea de Sociologie şiAsistenţă Socială

Universitatea Bucureşti



Studiul de faţă, realizat pe baza unei cercetări în colaborare de cătreAdministraţia Naţională a Penitenciarelor şi Institutul de Sociologie al AcademieiRomâne, pe un eşantion de 780 de minori aflaţi în custodia Administraţiei Naţionale aPenitenciarelor în anul 2004, a avut ca obiective prioritare:a) identificarea cauzelor şi condiţiilor care generează sau favorizează apariţia unor

comportamente deviante şi delincvente în rândul minorilor internaţi în centre de

reeducare şi penitenciare pentru minori şi tineri; b) identificarea factorilor care determină victimizarea unor adolescenţi, conducând la perceperea acestora ca fiind “minori în pericol”, “minori în conflict cu legea penală”, “minori cu tulburări de personalitate” etc., ca şi relevarea importanţeiinfluenţei acestor factori în generarea comportamentului delincvent al tinerilor;

c) avansarea unor soluţii şi propuneri de prevenire şi diminuare a actelor dedelincvenţă juvenilă.

Principalele metode şi tehnici de cercetare utilizate au fost:a) interviul structurat pe baza unui chestionar care a inclus 79 de itemi;

b) analiza datelor existente în dosarele de penitenciare ale minorilor internaţi, precumşi a datelor din dosarele medicale, fişele de evidenţă, caietele de observaţie ale

asistenţilor sociali privind minorii internaţi;c) studii de caz asupra unor minori aflaţi în custodia Administraţiei Naţionale a

Penitenciarelor.

1. Structura şi caracteristicile lotului de minori investigat

Din punctul de vedere al distribuţiei pe sexe, majoritatea covârşitoare aminorilor internaţi în diversele centre de reeducare şi penitenciare pentru minori şi tinerierau de sex masculin (96,4%), în timp ce doar 3,6% erau de sex feminin (vezi diagramanr. 1).

Din

punctde

vedere al încadrării juridice, 48,3% dintre minori erau condamnaţi definitiv la pedeapsaînchisorii, 22,1% sancţionaţi cu măsura educativă a internării într-un centru dereeducare, 19,9 arestaţi preventiv, iar 9,7% condamnaţi în primă instanţă, aceştiaaflându-se, în cea mai mare proporţie, într-un penitenciar, fie pentru adulţi, fie pentruminori şi tineri (vezi diagrama nr. 2).

2

Diagrama nr. 1

Distribuţia minorilor în funcţie de sex

96,4

3,6

Sex masculin Sex feminin



Din punct de

vedere al vârstei, mai mult de două treimi dintre minorii internaţi aparţineausegmentului de vârstă de 17 ani, în timp ce aproximativ o pătrime dintre minoriiinternaţi aveau vârsta de 18 ani, cei cu vârste între 14-16 ani deţinând ponderi mult maireduse (vezi diagrama nr. 3).

Din

punctul de vedere al pregătirii şcolare, minorii internaţi erau în majoritate absolvenţi aiînvăţământului gimnazial - 42,2%, urmaţi de cei care aveau între 1-4 clase - 28,8%. Nise pare îngrijorător numărul analfabeţilor - 20,5 % - şi faptul că pe măsură ce creştenumărul claselor absolvite, scade numărul minorilor: 9-10 clase – 6,7%, 11-12 clase0,8%, şcoală profesională -1 % (vezi diagrama nr. 4).

3

Diagrama nr. 2

Distribuţia minorilor în funcţie de încadrarea juridică

19,7

30,1

50,2

0

10

20

30

40

50

60

Internaţi în CR Deţinuţi în penit .pt .minori Deţinuţi în penit .pt .adulţi

Diagrama nr. 3

Distribuţia minorilor în funcţie de vârstă

1,5 7,1

24,5

64

2,9

14 ani 15 ani 16 ani 17 ani 18 ani



Încazul

fetelor, nivelul de instrucţie al acestora este şi mai precar decât al băieţilor: proporţia persoanelor analfabete fiind de 35,7%, spre deosebire de 20% la băieţi; de asemenea,dacă băieţii frecventaseră ciclul primar în proporţie de 30%, fetele în proporţie de doar 20%.

Aceste caracteristici şcolare ale populaţiei investigate îngreunează procesul derecuperare al acestora, deoarece abandonul şcolar este o formă de excludere de la oviaţă socială normală, determinând o diminuare a perspectivelor de integrare

profesională, familială şi socială. Lipsa unui nivel satisfăcător de instrucţie influenţează,cum este şi firesc, activitatea profesională a subiecţilor care, datorită lipsei unei pregătirişcolare adecvate, nu aveau nici o ocupaţie la data arestării (vezi diagrama nr. 5).

Dacă pe

ansamblul lotului de minori investigaţi ponderea celor fără ocupaţie era de 71,0%, înschimb numărul minorilor care nu aveau nici o ocupaţie la data arestării era mai mare înmediul urban (67%) faţă de cel rural.

Aşa cum era de aşteptat, cei mai mulţi minori fără ocupaţie provin din categoriacelor analfabeţi şi absolvenţi ai învăţământului primar.2. Tipologia delictelor comise de minori

4

Diagrama nr. 4

Distribuia minorilor în func ie de nivelul de instrucţ ţ ţ

20,5

20,842,2

1 6,7 0,8

Analfabeiţ Cls.I-IV Cls. V-VIIIŞcoala profesională Cls. IX-X Cls. XI-XII

Diagrama nr. 5

Distribu ia minorilor în func ie de ocupaţ ţ ţ

11,417,6

71

0

10

2030

40

50

60

70

80

Zilier elev f r ocupaieă ă ţ



Din totalul delictelor comise de minorii investigaţi, cea mai mare parte aureprezentat-o cele împotriva patrimoniului şi, în special, furturile (de bani şi diverseobiecte sau valori din locuinţe particulare, magazine, autoturisme, furturi de buzunareetc.), care au devenit modalitatea frecventă pentru procurarea unor bunuri de careminorii au fost privaţi în familia de origine (diagrama nr. 6).

Diagrama nr. 6

Distributia minorilor în functie de infractiunea comisa

45,1

37,2

7,35,5

1,8 3,1

0

10

20

30

40

50

furt tâlharie viol omor lovire sau alte violente altele

De remarcat ni se pare faptul că numărul infracţiunilor de omor este dublu înmediul rural (8,5%), faţă de cel din mediul urban (4%); de asemenea, din totalulinfracţiunilor săvârşite, cele de viol au cea mai mare pondere la sate - 14,6% şi doar

3,9% la oraşe. În schimb, infracţiunile de furt şi tâlhărie au avut loc mai ales în mediulurban : furt - 49,7% ( rural - 35%) şi tâlhărie - 38,3% (rural - 35%).Dinamica infracţiunilor este determinată şi de vârsta delincvenţilor: pe măsură

ce aceştia înaintează către maturitate creşte numărul delictelor şi se diversificăcomportamentele infracţionale. Astfel, în cazul minorilor care au vârsta de 14 ani,

predomină delictele de furt (75,0%) şi viol (25,0%), în timp ce pe măsura înaintării învârstă încep să apară şi să se amplifice delictele de omor: 3,6% fiind comise de minoriicu vârsta de 15 ani, 4,0% de cei cu vârsta de 16 ani, 6,4% de cei cu vârsta de 17 ani şi9,0% de minorii care au vârsta de 18 ani la data comiterii delictului. În schimb, delictelede tâlhărie au fost comise cu predilecţie de minorii care au vârsta de 17 şi respectiv 18ani.

O analiză a comportamentului infracţional din perspectiva nivelului de educaţiea subiecţilor ne indică faptul că minorii cu un grad de instrucţie mai ridicat (9-10 clase)se regăsesc mai ales în categoria autorilor de omoruri şi violuri – câte 13,5%; pe de altă

parte din această categorie se recrutează cei mai puţini autori de furturi (21,2%), dar ceimai mulţi autori de tâlhării (42,3%). În schimb, din grupul minorilor cu studii primare

provin cei mai mulţi autori de furturi (50%) şi de tâlhărie (37,3%).Aproximativ 10% (cea mai mare pondere) dintre autorii infracţiunilor de viol au

fost crescuţi în familiile de origine, iar delictele cu violenţă cunosc cea mai ridicată pondere la minorii crescuţi în familii reconstituite.

Este relevant faptul că minorii proveniţi din centrele de plasament şi aşa-numiţii“copiii străzii” au comis doar delicte de furt (70,0%), de obicei furturi de alimente şi

îmbrăcăminte (care s-ar încadra în infracţiunile denumite de “subzistenţă”).

5



La majoritatea subiecţilor (87,7%) comportamentul infracţional a fost precedatde activităţi antisociale, cu preponderenţă furturi simple sau asociate cu alte conduitepredelincvente. (vezi diagrama nr. 7)

Activitatea predelincventă cea mai puţin intensă apare la infractorii condamnaţi

pentru viol care, în 39% din cauze, nu au desfăşurat anterior delictului alte activităţiantisociale, urmaţi de cei condamnaţi pentru omor şi agresiuni - 26% .În schimb, în cazul infracţiunilor contra proprietăţii constatăm o activitate

predelincventă intensă, astfel încât doar 5,7% dintre cei condamnaţi pentru furt nu aucomis activităţi predelincvente şi 10% în cazul tâlhăriilor.

3. Familia şi minorul delincvent

Adolescenţa este cea mai complexă perioadă de dezvoltare a omului în drumulsău către maturitate, perioadă ce se caracterizează printr-un ansamblu de transformări denatură bio-psiho-socială care definesc încheierea heteronomiei morale şi stabilizarea

personalităţii. Această perioadă ridică mari dificultăţi în calea realizării procesuluieducativ datorită numeroaselor perturbări fiziologice, dezechilibre afective, deviericaracteriale şi tulburări de conduită. Specialiştii vorbesc, adeseori, de o adevărată criză

a adolescenţei dominată de conflicte interne şi externe, acte impulsive sau conduitedeviante, exprimate prin ostilitatea faţă de părinţi, revolta contra interdicţiilor,respingerea modelelor şi a normelor morale impuse de adult şi comportamente decontestare.

Etapă sensibilă pentru dezvoltarea viitorului adult, adolescenţa este caracterizatăde o evoluţie biologică diversificată, de instabilitatea conduitei şi afirmarea creativităţiiconcretizată în numeroase iniţiative personale, care adeseori, îl aşează pe adolescent înconflict cu ceilalţi. În acest context, cele mai multe conflicte apar în relaţiile cu părinţii

şi profesorii. Dependenţa economică a adolescenţilor faţă de părinţi nu implică şirespectarea normelor morale impuse de adult. Opunându-se adulţilor, adolescenţii îşiafirmă dorinţa de a fi autonomi din punct de vedere moral, de a avea dreptul la identitate

6

Diagrama nr. 7Tipuri de activit i predelincvente comise de minăţ

20,18,7

12,310,

7,74,8 4,6 4,1 3 2,9 2,8 2,7 2,6 2 1

0

5

10

15

20

25

vagabondaj şi furturifurturi m runteă

nici o conduit predelincventă ăconsumde alcool şi furturiconsumfrecvent de alcoolconsumde drogurifug de acasă ăconsumde alcool, agresare de persoane şi furturiconsumde droguri şi furturiconsumde alcool şi agresare de persoaneagresare de persoane şi furturiagresare de persoanefug de acas şi furturiă ăalte activit i (cerşetorie, specul , prostitu ie)ăţ ă ţconsumde alcool, de droguri şi furturi



personală, prin contestarea universului valorico-normativ al adulţilor, perceput ca fiindstrăin, opus chiar idealurilor, valorilor şi normelor adolescentine. Astfel un rol deosebitîn dobândirea identităţii personale de către tânăr îl au modelele culturale al societăţii,care se suprapun celor din familie, fiind deci necesară astfel realizarea unei armoniiîntre dezvoltarea biopsihologică, cea socială şi culturală ca scop principal ala educaţiei.

În contextul celor prezentate, unul dintre obiectivele studiului l-a constituit

identificarea caracteristicilor familiilor minorilor delincvenţi, precum şi măsura în careacestea au influenţat evoluţia subiecţilor.De cele mai multe ori absenţa familiei este cauza pe seama căreia este pus eşecul

socializării persoanelor care intră în conflict cu legea. Cu toate acestea, datele reieşitedin cercetarea noastră readuc în discuţie problema climatului familial în care se producecreşterea şi educarea copiilor, a modului în care familia reuşeşte să-şi îndeplineascăfuncţiile sale de bază: transmiterea corectă a valorilor şi normelor sociale şi solidaritatea/ suportul membrilor săi. Aceste date au evidenţiat faptul că gradul de organizare şicoeziunea familiei, climatul conjugal, relaţiile intrafamiliale, ca şi modelul educativ

promovat de părinţi influenţează puternic socializarea morală a copiilor şiadolescenţilor. În schimb, existenţa unor disfuncţii în organizarea vieţii de familie

(analfabetismul părinţilor, lipsa lor de ocupaţie, situaţia materială precară, alcoolismul şi bolile părinţilor, antecedentele penale ale părinţilor etc.) conduce la disoluţia treptată afuncţiilor educative şi de socializare ale acesteia , la promovarea unor “modele”inadecvate de educaţie morală, bazate pe violenţă şi abuz asupra copiilor şi, implicit, laapariţia unor comportamente deviante şi delincvente în rândul minorilor care provin dinasemenea familii.

3.1. Gradul de organizare familială

Datele cercetării relevă că mai mult de jumătate dintre minori provin din familiiorganizate (53,2%), în timp ce doar 18,5% sunt din familii dezorganizate, 16,7%

aparţinând unor familii monoparentale şi 7,6% fiind din familii concubine, ceea ceconfirmă că nu atât gradul de organizare familială influenţează educaţia şi socializareacopiilor, cât mai ales funcţionalitatea acesteia, în sensul îndeplinirii normale a cerinţelor şi exigenţelor educative (vezi diagrama nr. 8).

Diagrama nr. 8

Gradul de organizare familiala

53,2

16,7 18,5

7,6

1 3,1

0

10

20

30

40

50

60

1Organizata Dezorganizata Concubinaj

Monoparentala Fara familie Alte situatii

Considerăm că familiile atipice (dezorganizate prin divorţ, monoparentale sauconcubine) nu constituie apriori un factor favorizant al delincvenţei decât în măsura încare împiedică realizarea funcţiei de bază: educarea şi socializarea copiilor. Doar în

7



măsura în care familia dezorganizată este caracterizată de o incapacitate psihologică, pedagogică şi morală datorată lipsei autorităţii părinteşti şi a controlului ea se constituieîntr-un context care favorizează socializarea defectuoasă. In acest sens, apreciem că esteesenţială nevoia minorului de a avea acasă un spaţiu în care să se simtă în siguranţă.Pentru aceasta, el are nevoie de părinţi calmi, înţelegători, flexibili în relaţiile cucopilul, dar consecvenţi exigenţelor impuse. Orice copil are nevoie să simtă că părinţilor

le pasă şi se ocupă de el, că iau parte la evenimentele şi problemele din viaţa lui. Toateacestea într-un cadru în care să înveţe disciplina, autocontrolul şi modurile de folosireresponsabilă a libertăţii.

3.2. Nivelul de instrucţie al părinţilor

Reprezintă un indicator important în realizarea funcţionalităţii familiei, mai alesîn privinţa constituirii unui stil educativ adecvat creşterii şi educării minorilor. Or, dindatele cercetării rezultă că nivelul de instrucţie al părinţilor minorilor investigaţi esteextrem de scăzut, fiind comparabil cu cel al minorilor investigaţi (vezi diagrama nr. 9).

Nivelul de şcolarizare al părinţilor corelează cu cel al subiecţilor – 19,5% dintretaţii minorilor analfabeţi fiind la rândul lor analfabeţi, la fel ca şi 29,5% dintre mameleacestora. Pe măsură ce minorii investigaţi au absolvit mai multe clase, constatăm că şi

părinţii acestora au avut un nivel de instrucţie asemănător, astfel încât în categoriaminorilor cu 9-10 clase nu întâlnim nici un părinte analfabet, apărând primii părinţi custudii superioare (6%).

Având în vedere că minorii care au făcut obiectul studiului au cunoscut înmajoritate eşecul şcolar, iar părinţii nu au capacitatea de a-i ajuta deoarece ei înşişi suntlipsiţi de o instrucţie adecvată, aceştia vor fi incapabili să-şi interiorizeze normele şivalorile propuse de şcoală şi să utilizeze ca modele de viaţă pe proprii profesori. Caefect, atitudinea lor faţă de şcoală va fi una ostilă, succesul şcolar îşi va pierde treptatvaloarea, locul lui fiind luat de modelul “şmecherului” sau “afaceristului”, care a reuşit

peste noapte sau al tânărului realizat în străinătate.Deşi comportamentul adolescenţilor prezintă oarecare instabilitate şi

impulsivitate, un mediu familial impregnat de carenţe educative poate agrava acestetendinţe, stimulându-i să adopte moduri inadecvate de interpretare a situaţiilor

contrariante şi frustrante, şi să aibă conduite inadaptate social. Specific conduitei moralea adolescenţilor inadaptaţi este disocierea între viaţa cognitivă şi cea afectivă, lipsa demotivaţie a respectării normelor morale şi mai ales incapacitatea de interiorizare asemnificaţiei acestora.

8

Diagrama nr. 9

Nivelul de instruc ie a p rinilţ ă ţ

12,7 13,6

27,6

16,2

1,35

17,3

911,9

11,7

12,712,6

14,6

2,1

8,2

23,5

0

5

10

15

20

25

30

analfabet( )ă I -I V clase V-VI II clase şc.

profesională

liceu studii

superioare

NS/NR Nu are

Mama Tata



3.3. Situaţia materială a familiei

Datele cercetării relevă că aproximativ 27,6% este reprezentat de familiile cuvenituri până la 3 milioane, 19% cu venituri intermitente obţinute din prestarea unor munci cu ziua, 7% nu au nici un fel de venit, 7,8% până la 1 milion iar 17,3% dintre

familii obţineau lunar între 3-5 milioane.Pe măsură ce veniturile cresc, numărul familiilor este tot mai mic, astfel încât10,4% câştigă între 5-10 milioane şi 8,6%- peste 10 milioane. Dacă ţinem cont defaptul că 26,8% dintre minori au peste patru fraţi / surori, 15,8% au patru fraţi / surori,14,9% au trei fraţi / surori, 17,8%- doi fraţi / surori, doar 17,6% un singur frate /soră şidoar 6,7% sunt singuri la părinţi putem să concluzionăm că ne confruntăm cu o scăderea calităţii vieţii cu implicaţii adânci în existenţa şi dezvoltarea familiei.

Familiile cu situaţia financiară cea mai precară le întâlnim în cazul minorilor condamnaţi pentru furt: 8,8% nu aveau nici un fel de venituri, 20% venituriintermitente, 10% venituri până la un milion, iar 30% până la 3 milioane.

O situaţie asemănătoare există şi în cazul infractorilor care au comis tâlhării: 7%

dintre familii nu au venituri, 18% muncesc prin diverse gospodării având venituriintermitente, 5% câştigă până la un milion lunar, iar 28% până la 3 milioane.O situaţie materială ceva mai bună întâlnim la minorii condamnaţi pentru viol,

unde nu există familii fără venituri, procentul familiilor cu venituri până la 3 milioanefiind de 31% iar al celor între 3-5 milioane de 21%.

Este limpede că realitatea din familiile segmentului studiat rezonează amplu laceea ce se întâmplă în viaţa economico-socială, că la nivelul acestui grup se reflectădeosebit de intens dificultăţile sociale cu care se confruntă majoritatea populaţiei dinţara noastră în ultimul deceniu.

3.4. Starea de sănătate a părinţilor

În 23,8% din familii mama este bolnavă cronic, în 13,6% tatăl, la care se adaugă16,9% consumatori de alcool (tatăl). Din această perspectivă, cele mai multe problemele întâlnim în rândul minorilor care nu au frecventat niciodată şcoala, ai căror taţi(44,5%) au: un handicap fizic (6%), sunt bolnavi cronic (13,5), bolnavi psihic-2,5% sauconsumă în mod excesiv alcool (22,5%). O situaţie diferită întâlnim la minorii cu unnivel ridicat de instrucţie (9-10 clase) ai căror părinţi au o stare de sănătate mai bună(63,5%), neexistând nici un caz de handicap fizic.

Cel mai ridicat procent al taţilor bolnavi cronic îl întâlnim în categoria minorilor care au absolvit ciclul gimnazial şi, în general, nu şi-au continuat studiile.

Starea de sănătate a mamelor cunoaşte o situaţie asemănătoare: minorii

analfabeţi provin din familii unde mamele, în proporţie de 38% sunt bolnave cronic(30%), psihic (1,5%), au un handicap (1,5) sau consumă alcool în exces (5%). Lacelelalte categorii de minori, aceste procente se diminuează, menţinându-se la cotealarmante: 22,7% dintre mamele minorilor cu studii primare sunt bolnave cronic şi 23% dintre mamele celor cu studii gimnaziale.

3.5. Climatul educativ în care are loc socializarea

În 31,6% dintre familii se manifestau conflicte între părinţi, iar în 19,2% aceştiaerau despărţiţi în fapt. În acest climat, stilul educativ al părinţilor /al celor care i-aucrescut este definit ca fiind îngăduitor de către 41,2% dintre minori, indiferent-13,5%,

sever-echitabil- 19,7% şi ambivalent-13,3%. În ciuda faptului că numărul minorilor carereclamă un regim educaţional sever inechitabil este mic - 2,6%, există un număr multmai mare - 17,3% asupra cărora au fost utilizate pedepse corporale, la care se adaugă

9



7,1% ameninţaţi şi insultaţi, 4,7% minori maltrataţi fizic şi un procent de 5,8% dintreminori care au fost alungaţi de acasă.

Numărul cel mai mare de minori asupra cărora părinţii au recurs la pedepsecorporale sunt cei analfabeţi, din rândul cărora 22% au fost adeseori loviţi pentru a se

cuminţi. Din nou, minorii cu studii liceale înregistrează cel mai mare procent (73,1% dinrândul acestora) de situaţii în care familiile de provenienţă s-au străduit să asigure o

ambianţă educativă în care părinţii nu au folosit pedepse corporale.În ceea ce priveşte climatul familial, constatăm o situaţie diferenţiată în funcţiede infracţiunea pentru care au fost condamnaţi minorii.

În familiile minorilor condamnaţi pentru furt şi tâlhărie relaţiile dintre părinţierau puternic marcate de conflicte în 33% din cazuri (pentru fiecare infracţiune), iar în20% dintre acestea părinţii erau despărţiţi deja. În cazul autorilor infracţiunilor de violconstatăm cel mai ridicat procent de familii (55%) în care climatul era unul deînţelegere între cei doi soţi. De remarcat că familiile în care părinţii sunt despărţiţi leregăsim la minorii condamnaţi pentru o diversitate de delicte, astfel: 21% omor, 19,5%viol, 20% furt, 20% tâlhărie, 7% agresiuni.

3.6. Antecedente penale ale părinţilor şi fraţilor / surorilor

De remarcat este faptul că părinţii şi fraţii minorilor infractori au comis larândul lor delicte, ponderea taţilor cu antecedente penale fiind de 28,2%, iar cea afraţilor / surorilor minorilor internaţi fiind de 26,5%, doar în 2,4% dintre cazuri ambii

părinţi având antecedente penale (vezi diagrama nr. 10):

Diagrama nr. 10

Antecedente penale ale parintilor si fratilor / surorilor

28,226,5

2,4 2,4

0

5

10

15

20

25

30

tata cu antecedente frati/ surori cu antecedente

mama cu antecedente ambii

Numărul taţilor cu antecedente penale este cel mai mare în cazul infracţiunilor de omor (30,2%) şi viol (30%), în timp ce în cazul mamelor cu antecedente, pe primulloc se situează cele ai căror copii au comis infracţiuni de viol (3,5%). În schimb, autoriiinfracţiunilor de furt au cel mai mare procent de părinţi în care ambii au antecedente

penale (3%).Având în vedere rezultatele obţinute, considerăm că familia, ca principal

mediator al interacţiunilor dintre copil şi comunitate, în absenţa realizării la parametriioptimi ai funcţiei de educare şi socializare a copiilor, nu poate contribui la învăţareaunor comportamente în acord cu normele şi valorile sociale, care iniţial se realizează

10



prin imitaţia conduitelor părinţilor şi al relaţiilor dintre aceştia, dintre aceştia şicomunitate. De altfel, nu mai constituie o noutate faptul că familia este mediul în carecopilul trăieşte şi îşi apropie primele experienţe de viaţă care vor sta la temeliacomportamentelor ulterioare din societate. Într-o atmosferă familială viciată de prezenţaatâtor factor perturbatori - sărăcie, degradare umană, boală, antecedente penale, valorilemorale şi sociale transmise nu mai pot fi concordante cu cele promovate la nivel social.

De altfel, cea mai mare parte dintre minorii care au constituit obiectul cercetării provinîn mare măsură din familii defavorizate aflate în situaţii de risc, situaţii care potinfluenţa dezvoltarea ulterioară a copilului, accentuând posibilitatea ca el să devină ovictimă. Aceste “riscuri” cu potenţial criminogen asupra conduitei minorilor existente lanivelul familiei pot fi grupate astfel:a) riscuri fiziologice: părinţi bolnavi sau cu dizabilităţi, părinţi, consumatori de alcool;

b) riscuri socio-culturale: stimulare intelectuală şi culturală săracă, violenţăintrafamilială, absenţa unor modele comportamentale pozitive, care să valorizezemunca, respectul celorlalţi şi al normelor sociale, traiul cinstit;

c) riscuri economice: părinţi şomeri sau ale căror venituri situează familia la limita de jos a sărăciei, familii în care există mulţi copii;

d) riscuri educaţionale: relaţii conflictuale între părinţi, abuzuri şi pedepse fizice,relaţionare lipsită de implicare afectivă, practici deficitare ale educaţiei parentale,lipsa satisfacţiei şcolare şi a încrederii în sine.

4. Comportamentul minorilor înainte de comiterea infracţiunii

4.1. Frecvenţa şi performanţele şcolare

Din numărul total al celor chestionaţi 41,4% au abandonat şcoala, 8,3 au fostexmatriculaţi, 9,6% au absentat în mod frecvent de la cursuri, iar 17,2% ocazional, doar 7,7% mergând la şcoală în mod constant. Prin urmare, absenţele au avut drept

consecinţă obţinerea unor rezultate slabe în proporţie de 41,2%, rezultate mediocre -34%, care au condus în proporţie de 43,2% la repetarea cel puţin o dată a unei clase.Pe acest fond, al dezinteresului pentru activitatea de învăţare s-au grefat anumite

tipuri de conduite şcolare predelincvente precum conflictele cu colegii şi profesorii -20,3% şi abandonul şcolar - 21,5%, care au degenerat, ulterior, în conduite delincvente.

Rezultatele obţinute arată că şcoala nu a reuşit să acopere deficitul educativ cucare au venit minorii din familie, adeseori profesorii preferând să lucreze cu elevi dinfamilii în care există un climat moral adecvat şi evitând, pe cât posibil, elevii aparţinândunor familii „problemă” sau care ridică ei înşişi probleme educative.

Instituţia şcolară este unul dintre elementele esenţiale cu ajutorul cărora serealizează socializarea copiilor prin mijlocirea întâlnirii acestora cu cultura selecţionată

din punct de vedere social. Datele obţinute indică faptul că minorii delincvenţi auabandonat de timpuriu şcoala, că succesul şcolar şi-a pierdut semnificaţia pentru ei, dar cu toate acestea ne întrebăm: oare şcoala nu a abandonat şi ea minorii, abdicând de laobiectivele sale educaţionale în favoarea celor strict instructive? Transmiterea decunoştinţe în defavoarea dezvoltării unor deprinderi intelectuale şi sociale absolutnecesare, trecerea în plan secund a dezvoltării morale a copiilor, etichetarea acestora cafiind dificili, exmatricularea în situaţii care necesitau mai degrabă sprijin şi consiliere,lipsa dezvoltării unor noi forme de educaţie sunt doar câteva dintre evoluţiile care auerodat puternic capacitatea şcolii de a contribui la integrarea socială a copiilor aruncându-i pe aceştia către „subcultura de cartier”, locul unde şansele de dezvoltare

personală sunt reduse în favoarea învăţării diferitelor tipuri de delincvenţă.

Considerăm că adeseori se manifestă o înţelegere greşită a scopurilor procesuluiinstructiv-educativ de către unii profesori. Nu sunt rare cazurile când acestui proces nu ise recunoaşte decât capacitatea de a favoriza obedienţa, învăţarea consensului şi a

11



conformităţii, adecvarea conduitei la cerinţe exclusiv heteronome, ceea ce justificăreprimarea creativităţii adolescentine. Se manifestă, în acest sens, un paternalismdevalorizat, orientat spre hiperdirijarea şi hipercontrolul conduitelor, care urmăreşte cuobstinaţie standardizarea şi uniformizarea comportamentului moral al adolescenţilor.

Pe de altă parte, apare criticabilă tendinţa unor educatori de a pune semnulegalităţii între comportamentul moral al adolescentului şi cel al adultului.

Adolescentului, evaluat după criteriile adulţilor, i se atribuie caracteristici precumimoral, vicios, mincinos, needucabil, în condiţiile în care criteriile cunoaşterii şirespectului necondiţionat al normei sunt neoperaţionale pentru un minor care nu arecapacitatea de a discerne consecinţele unor acte comise.

Adeseori, procesul instructiv-educativ conduce către cunoaşterea conţinutului şiexigenţelor noţiunilor morale, dar ea nu garantează că adolescentul va acţiona potrivitacestora deoarece conştiinţa lui morală nu se poate limita numai la componentacognitivă; ea necesită, în acelaşi timp, sentiment, afect, convingere, acţiune. De aceea,este importantă nu doar prezentarea cerinţelor unei norme sau formularea interdicţiei caatare, ci mai ales implicaţiile lor afective şi axiologice pentru universul de valori înformare al minorului. A fi bun în sens moral nu înseamnă doar a cunoaşte binele şi răul ,

dar mai cu seamă a alege pe primul dintre ele în orice situaţie. De aceea, atunci cândacţiunile educative forţează prea mult generalitatea sau atunci când obiectivele lor suntmoralizatoare sau vădit didacticiste, este posibil ca universul de valori pe care adultulîncearcă să-l imprime adolescentului să vină în contradicţie cu opiniile şi sentimenteleacestuia.

Având în vedere cele prezentate până acum, alfabetizarea şi integrarea şcolarăconstituie un obiectiv important urmărit de administraţia penitenciară în cadrul

procesului de recuperare a minorilor aflaţi în custodie. Doar pe această bază se pot crea premisele reale ale integrării profesionale, ale prevenirii violenţei, ale dezvoltăriispiritului de cooperare şi ale interiorizării unor atitudini prosociale.

4.2. Anturajul şi timpul liber

Majoritatea subiecţilor (88,2%) afirmă o uşurinţă în relaţionarea cu ceilalţideoarece, înainte de comiterea infracţiunii, aveau mai mulţi prieteni selectaţi cu

preponderenţă din rândul vecinilor de cartier /sat - 55,6%, al colegilor de şcoală - 12,2%sau în urma unor întâlniri ocazionale - 10,8%. Prietenii provin, în general, din categoriide vârstă mai mare - 39,6%, de aceeaşi vârstă cu minorul-24,7% sau situaţii mixte-29,6%.

Timpul liber este petrecut de minori preponderent în compania prietenilor -61,2%, în 25,1% din situaţii în mijlocul familiei, 4,1% în grup organizat şi 2,8% cu

persoane ocazionale, iar 6,8% preferă singurătatea. Aceste date ni se par importante în

explicarea comportamentului delincvent, având în vedere faptul că, în grupul de prieteni, are loc o întărire reciprocă a conduitelor şi a motivaţiilor infracţionale.

Activităţile desfăşurate în grupul de prieteni sunt preponderent cele de distracţie, petrecute în baruri, discoteci, restaurante - 66,4%, urmate de activităţi sportive - 11,4%,discuţii - 11,8% şi doar într-o măsură mică excursii, turism - 3,2% şi vizionări despectacole - 2%.

În cadrul grupului, 82,7% dintre minori desfăşurau activităţi în conflict cu legea,cele mai multe dintre ele fiind combinate cu consumul de alcool şi furturile (diagramanr. 11):

12



4.3. Sancţiuni primite

Mai mult de jumătate (50,6%) dintre minorii chestionaţi au fost sancţionaţianterior anterior cu amendă (11,9%), mustrare (1,4%) libertate supravegheată (5,5%),internare într-un centru de reeducare (4,9%), închisoare cu suspendare ( 16%) şiînchisoare ( 10,9 %).

Majoritatea celor sancţionaţi anterior au fost condamnaţi pentru furt (64,2%),dintre care 15% mai fuseseră într-un penitenciar, 6% primiseră închisoare cususpendare, iar 6% internare într-un centru de reeducare. O situaţie asemănătoare o

întâlnim şi în cazul minorilor sancţionaţi pentru tâlhărie din rândul cărora 43,4% au maicomis infracţiuni pentru care au fost pedepsiţi.

Pe baza datelor obţinute în cadrul acestei cercetări se poate alcătui o tipologie acomportamentelor delincvente ale adolescenţilor, şi anume:a) comportamente delincvente ocazionale, nestructurate, cu un grad scăzut de

periculozitate socială. În această categorie includem minorii care au intrat subinfluenţa unor anturaje nefaste, fiind scăpaţi de sub supravegherea părinţilor şi aşcolii sau care au participat întâmplător la acţiuni antisociale, fie din teribilism, fiedin bravadă sau o solidaritate de grup specific adolescentină. Considerăm căsancţionarea acestor adolescenţi cu o măsură privativă de libertate accentuează crizade originalitate, iar etichetarea va favoriza recidiva şi nu recuperarea.

b) comportamente delincvente structurate, cu un grad ridicat de periculozitatesocială, caracterizând minorii cu un grad scăzut de integrare şcolară şi profesionalăcare prezintă dificultăţi de adaptare şi tulburări de comportament. Aceştia au comis

13

Diagrama nr. 11. Modalităţi de petrecere a timpului lib

17,3

15,915,3

13,8

7,3

54,4 3,9

2,9 2,51,7 2

8

0

2

4

6

8

10

12

14

16

18

20

fără activit.predelincv.consum de alcool şi furturi

furturi

consum de alcool

consum de alcool, furturi şi agresiuni fizice

consum de alcool şi agres iuni fizice

vagabondaj

nu are prieteni

consum de droguri, furturi şi agresiuni fizice

consum de alcool şi droguri

speculă

consum de droguri

altele



acte predelincvente la o vârstă fragedă. Deşi au fost sancţionaţi, aceasta nu aconstituit un factor favorizant al recuperării.

c) comportamente delincvente recurente, cu o deosebită periculozitate socială,concretizate în delicte de omor şi loviri cauzatoare de moarte, violuri, tâlhării şivătămări corporale grave, pentru care sancţiunea închisorii reprezintă "ultimasoluţie" în vederea prevenirii comiterii de noi delicte.

5. Comportamentul minorilor în locul de detenţie

În prezent, în centrele de reeducare şi penitenciare apare o nouă generaţie deminori delincvenţi şi, implicit, probleme noi pe care le ridică aceştia. Minorii sunt maifragilizaţi psihic, din ce în ce mai dezamăgiţi de adulţi, cu o capacitate mai mare de arisca şi de a corupe, care devalorizează lumea şi propria persoană, mai predispuşi spredevianţă şi delincvenţă şi mai puţin pregătiţi pentru a exercita diverse roluri sociale. Latoate acestea se adaugă lipsa unui ideal în viaţă, minorii consideră că sunt "nimeni şi ainimănui". Fără un statut social de apărat, teama de a-l pierde nu constituie un motiv caresă-i determine să facă eforturi pentru a se conforma normelor sociale. Contacteleadeseori neplăcute, mai ales cu adulţii, fac ca ei să nu valorizeze opinia acestora ceea ceaduce un plus de dificultate în stabilirea unor contacte care să faciliteze încercarea de a-irecupera.

In acest context este din ce în ce mai multă nevoie de modele pe care tinerii săle urmeze şi care să înlocuiască imaginea negativă a adultului care i-a dezamăgit şiimaginea afaceristului care a reuşit să-şi croiască drum prin societate prin oricemijloace. Soluţia propusă pentru recuperarea acestor tineri este reconstruirea imagii desine şi a identităţii, întrucât "fără conştiinţa propriei valori comportamentul moral esteun lux inutil".

Literatura de specialitate evidenţiază că principalele trăsături ale adolescentuluidelincvent sunt: tendinţa către agresivitate (latentă sau manifestă) bazată pe un fond de

ostilitate, de negare a valorilor promovate de societate, instabilitatea emoţională(generată de carenţe educaţionale şi de fragilitatea eului), inadaptarea socială (provenitădin augmentarea sentimentului de nesiguranţă pe care adolescentul caută să-l suprime

prin schimbarea frecventă a domiciliului sau vagabondaj, prin evitarea formelor organizate de existenţă şi activitate), tendinţe egocentrice, duplicitatea conduitei,dezechilibrul existenţial exprimat prin patimi, vicii, perversiuni, irosire absurdă a

banilor, atitudine nefavorabilă faţă de norme şi faţă de muncă, instabilitatea emotiv-acţională şi imaturizare caracterologică manifestată prin autocontrol insuficient,minimalizarea greşelilor şi a actelor antisociale comise.

Insuficienta maturizare afectivă a delincventului minor se justifică prin: lipsaunei autonomii afective care determină o creştere a sugestibilităţii, insuficienta

dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a emoţiilor şi sentimentelor superioare, îndeosebi a celor morale.Din această perspectivă, activitatea de optimizare a personalităţii lor trebuie să le

amelioreze calităţile sociale (stima de sine, învăţarea de roluri sociale), să le creeze şidezvolte competenţe care să ducă la creşterea valorii personale, să-i “împace” cucomunitatea, să le sădească încrederea în adulţi, să le trateze iluziile, să-i introducă înrelaţii generatoare de valori, pentru ca în final să le crească competenţa de viaţă care săînsemne: respectul normelor şi valorilor sociale, urmarea unei şcoli sau a unei calificări,dezvoltarea abilităţilor de a lucra în echipă, disciplina etc.

Într-un spaţiu care îţi limitează libertatea- cum sunt centrele de reducare şi penitenciarele este dificil să-i înveţi pe minori modurile de folosire responsabilă a

libertăţii. Pedeapsa propriu-zisă, închiderea, nu face decât să-i izoleze într-un anumitloc, premisele recuperării lor morale şi sociale fiind asigurate tocmai de existenţa uneiintervenţii educative şi terapeutice specifice, de asigurarea unor condiţii de viaţă

14



comparabile cu cele din societate, de valorificarea potenţialului educogen al grupurilor formate împreună cu personalul de specialitate.

Pentru acest motiv, s-a impus cu necesitate transformarea centrelor dereeducare din instituţii custodiale în comunităţi educaţionale, în care accentul să fie pusnu pe sancţionarea minorului, ci pe protecţia acestuia - ajutor, susţinere, care să-icorecteze deficienţele educaţionale şi morale. Această comunitate, sperăm noi, va putea

constitui de acum înainte un mediu securizant din punct de vedere afectiv, moral,social, o ambianţă în care atitudinile şi comportamentul minorului vor putea fiameliorate determinând responsabilizarea acestuia şi evitarea recidivei.

În urma prelucrării datelor obţinute a rezultat faptul că minorii delincvenţidoresc să se adapteze la exigenţele educative ale instituţiilor de reintegrare socială,centre sau penitenciare, rezonează la intervenţia recuperativă şi se străduiesc să-şiîmbunătăţească comportamentul, 40% dintre aceştia fiind recompensaţi pentru eforturiledepuse în acest sens.

Acest procent este depăşit de către minorii care frecventau ciclul primar - 44%şi care primiseră recompense pentru diferite conduite apreciate de către personalulcentrului ca fiind prosociale: rezultate deosebite la diverse activităţi, colaborarea cu

colegii în vederea realizării diferitelor sarcini etc.La celălalt pol se află minorii analfabeţi din rândul cărora se detaşează cel mai

mare procent de persoane care, încălcând prevederile regulamentului, au fostsancţionate (57,5%). Aceste sancţiuni cunosc cel mai mic procent în rândul minorilor cu studii liceale (doar 32% dintre aceştia).

Referitor la activitatea de reintegrare socială desfăşurată în unităţile de detenţiecare au în custodie minori, rezultatele demonstrează eforturile pe care administraţia

penitenciară le face în vederea prevenirii recidivei şi recuperării minorilor internaţi /deţinuţi. Menţionăm că, în această statistică sunt cuprinşi toţi minorii, inclusiv cei de lacentrul de reeducare Buziaş şi cei nou depuşi, aflaţi în carantină şi pentru care, lamomentul realizării studiului, nu se concepuse traseul recuperativ, fiind în stadiulevaluării nevoilor de dezvoltare şi al personalităţii (diagrama nr. 12).

Rezultatele cercetării demonstrează că în centrele de reeducare sunt createcondiţiile optime pentru desfăşurarea unui demers educativ autentic. În funcţie denevoile de dezvoltare, minorii sunt cuprinşi în programe psihoterapeutice: 40% laBuziaş, 62,3% la Găeşti, 95% la Tg. Ocna, 43,3% la P.M.T. Craiova, 31% la P.M.T.

Tichileşti.De asemenea, în instituţiile enumerate mai sus toţi minorii sunt cuprinşi în

procesul de învăţământ, lucru care, în penitenciarele pentru adulţi prevăzute cu secţii

15

Diagrama nr 12

Participarea minorilor la activităţi de recupera

46,80%

24%

53,80%

88,80%

0,00%

20,00%

40,00%

60,00%

80,00%

100,00%

urmează cursuri de şcolarizare urmează cursuri de profesionaliza

cuprinşi în programe terapeutice cuprinşi în programe educative



pentru minori, nu este posibil. De exemplu, deşi la Penitenciarul Rahova există 9,1%dintre minorii aflaţi în custodie în întreg sistemul penitenciar, nici unul dintre ei nufrecventează şcoala; aceeaşi situaţie există şi în penitenciarele de la Deva, Oradea, TîrguJiu, Vaslui.

O situaţie asemănătoare există şi în ceea ce priveşte pregătirea profesională aminorilor: 20% din minorii de la C.R. Buziaş, jumătate din cei aflaţi la C.R.Tg. Ocna şi

P.M.T. Tichileşti, un sfert din cei aflaţi la P.M.T. Craiova şi toţi cei de la C.R .Găeşti.După internarea într-un centru de reeducare sau penitenciar, constatăm oîmbunătăţire a performanţelor şcolare ale subiecţilor: dacă în libertate doar în 7,9% dinsituaţii rezultatele erau bune şi foarte bune în centrele de reeducare şi penitenciare,acestea se dublează în sensul că aproximativ 15,6% dintre minorii internaţi au obţinutrezultate şcolare bune şi foarte bune. De asemenea, dacă iniţial rezultatele slabecaracterizau 41,2% dintre minori, în urma eforturilor educatorilor acestea au scăzut la12,3%. Apreciem că rezultatele în sine nu garantează că minorii infractori nu vor maicomite delicte, dar optimizarea motivaţiei pentru învăţare constituie un factor importantîn sensul unei dezvoltări valorice a acestora.

O situaţie asemănătoare o întâlnim şi în cazul cursurilor de profesionalizare, la

care din totalul celor 24% minori peste jumătate obţin rezultate bune şi foarte bune.Având în vedere că reintegrarea în comunitate este unul dintre principiile de

bază ale recuperării persoanelor care au comis infracţiuni, unul dintre itemi a vizatmăsura în care minorii desfăşoară activităţi alături de tinerii de aceeaşi vârstă, în afaracentrului /penitenciarului: 45,3% dintre aceştia au vizitat diferite monumente din oraş şiîmprejurimi sau au mers în tabere la munte şi la mare. Deşi ar putea părea mic, acest

procent trebuie privit şi în lumina legislaţiei actuale (Decretul 545 şi Legea 23) care nuîncurajează desfăşurarea unor astfel de activităţi (diagrama nr. 13).

Din totalul minorilor chestionaţi 80,8% sunt căutaţi sau vizitaţi de familii /rudela anumite intervale de timp, rămânând totuşi un procent de aprox. 20% necăutaţi (nu

primesc vizite, pachet sau nu li se scrie) motiv pentru care se află într-o stare devulnerabilitate accentuată (diagrama 14).

Participarea familiei la eforturile de recuperare ale acestora este esenţială şi deaceea, în Centrul de Reeducare Buziaş a fost construit un pavilion în care există spaţiide cazare pentru părinţii care vin să-i viziteze pe minori şi desfăşoară activităţiîmpreună creându-se astfel posibilităţi reale de comunicare, de pregătire treptată pentrureintegrarea în societate.

16

Diagrama nr. 13

Participarea minorilor la activitati recupede fapta comisa

5650

38,6

64

50

80

93

79

9185

0

20

40

60

80

100

Participarea la programe terapeutice Participarea la programe educative



Relaţiile minorilor cu personalul din unităţile de deţinere sunt apreciate ca fiind bune şi foarte bune în 91,7% din cazuri; ponderea acestora scade când este vorba desprecele cu colegii - 85%, dar care totuşi indică un climat favorabil dezvoltării unor relaţiiinterpersonale prosociale.

Această constatare este întărită şi de numărul mare al minorilor (40%) care aufost recompensaţi pentru comportamentul şi activităţile desfăşurate pe perioadaexecutării sancţiunii. La celălalt pol se situează minorii care, prin conduitele lor, auîncălcat normele centrului fiind sancţionaţi - 26,2% ocazional şi 11,9% în mod repetat.

Timpul aflat la dispoziţia minorilor este cel mai adesea utilizat pentrudesfăşurarea de activităţi sportive combinate fie cu vizionări tv, fie cu activităţireligioase şi cercuri artistice, reprezentând o modalitate care-i ajută în procesul deresocializare socială derulat în aceste centre şi penitenciare (diagrama nr. 15).

17

Diagrama nr. 14

Periodicitatea legăturilor cu familia

39,2

30 28,3

15,4

2022,2

26,2 26,4

32,3

19,2

23,6

17,2

0

5

10

15

20

25

3035

40

45

primesc vizite primesc pachet poartă corespondenţă

cu regularitate deseori ocazional niciodată



6. Proiectele de viitor ale minorilor internaţi

În legătură cu proiectele de viitor enunţate de subiecţi, remarcăm că pe primulloc se situează dorinţa de a lucra, deşi aceştia par destul de sceptici în legătură cuşansele de a găsi efectiv un loc de muncă. Aşteptările lor sunt formulate astfel: „Încercsă-mi găsesc de lucru”, „Vreau să-mi caut de lucru”, „Vreau să muncesc, restul serezolvă”, „Vreau să lucrez, dar cred că am să fiu respins la toate uşile”, „Sunt dispus sămuncesc, numai să nu mai ajung aici”, „Dacă nu găsesc de muncă voi fura, ce altceva săfac?” Interesant ni se pare răspunsul unui minor care afirmă, conştient de dificultăţile pecare le va întâmpina: „Vara voi munci, iar iarna voi fura”.

Un număr mare de minori doresc să părăsească ţara din motive precum: „Toţifraţii mei sunt acolo”, „Acolo se fac bani mulţi”, „Dacă mai rămân aici, iar fac rele”,„Acolo e imposibil să nu găsesc de lucru”. Majoritatea minorilor din această categorieafirmă că vor să lucreze, dar probabil că motivaţia principală este dorinţa de a obţinecâştiguri mari într-o perioadă de timp scurtă.

Un procent relativ mare de minori afirmă că nu au planuri de viitor, că nu s-augândit niciodată la ce vor să facă atunci când vor părăsi centrul / penitenciarul: „Nu ştiuce să-mi doresc, nu am nici şcoală, nici meserie”, „Vreau să-mi continuu viaţa”, „Nu m-am gândit niciodată ce vreau de la viaţă”, „Vreau să-mi trăiesc viaţa la maxim”, „Nu

pot să-mi imaginez cum va fi când voi fi liber”. Dramatic este răspunsul unui minor care percepe sancţiunea privativă de libertate ca pe o perioadă în care existenţa i-a fost

suspendată: Nu vreau decât să plec de aici şi să-mi iau viaţa înapoi !” (diagrama nr. 16).

18

Diagrama nr. 15

Participarea minorilor la activităţi de timp liber 23,5

1413

9 97 7

4,8 4,5 3,6 2,81,8

0

5

10

15

20

25

emis iuni tv. ş i s portive cult. artis tice şi sportive vizionări emisiuni tv.

cult. artistice şi vizionări tv. cult. artistice şi vizionări tv. gospodăreşti şi sportivesportive şi religioase cult. art. şi religioase cult. artistice

sportive gospod cult. artistice şi gospodăreşti



Totuşi, este surprinzător că 4% dintre minori afirmă că îşi vor continuaactivitatea infracţională fiindcă „nu au încotro” sau pentru că : „Nu am muncitniciodată; e prea obositor”. Cei care vor să înceapă o nouă viaţă, vor să-şi facă „unrost”, deşi nu au o idee clară asupra modalităţilor în care se va realiza acest lucru, vor săli „se piardă urma” şi să nu mai repete greşelile din trecut, conştientizând totodatădificultăţile pe care le presupune o astfel de schimbare: „Aş vrea să pot să mă las defurat. Toţi zic că nu mai fură, dar apoi ies din puşcărie şi tot se apucă de furat.”

7. Concluzii şi soluţii de optimizare a activităţii de resocializare a minorilordelincvenţi

Cercetarea a evidenţiat faptul că, în prezent, fenomenul delincvenţei juvenileeste departe de a fi atins "cote" alarmante, dar că el reprezintă o importantă problemăsocială care trebuie să facă obiectul preocupărilor cercetătorilor şi factorilor cu atribuţiide socializare şi control social. Aceştia trebuie să fie conştienţi de faptul căadolescenţa reprezintă o etapă importantă în viaţa tânărului, caracterizată prin puterniceoscilaţii şi "crize" interne, care-l fac pe minor deosebit de sensibil, dar mai alesvulnerabil la acţiunea unor factori de socializare negativă. În această etapă dificilă,denumită şi "criza juvenilă" sau "vârsta dificilă", creşte independenţa tânărului mai alesîn plan valoric, deşi, în pofida atitudinilor frecvente de bravare, dependenţa materială şicea afectivă faţă de propria familie rămâne activă încă un timp îndelungat. Aceastătendinţă este exprimată de un negativism faţă de toate reperele din copilărie (reguli,obiceiuri, principii), dar şi de o gamă foarte largă de stridenţe şi excentricităţi: revoltacontra interdicţiilor educative, respingerea modelelor culturale şi a normelor morale

propuse de adult, afirmarea unor modele contestatare de conduită, în general, o oscilaţiea personalităţii între normal şi patologic. Tocmai de aceea, adolescentul trebuie

supravegheat îndeaproape, astfel încât să se elimine factorii de risc ai procesuluieducativ şi să se asigure socializarea individului, formarea conştiinţei morale aadolescentului devenind astfel cel mai dificil capitol al educaţiei.

19

Diagrama nr. 16

Planurile de v iitor ale minorilor

26

20

1310

7 7 6 5 42

0

5

10

15

20

25

30

să lucreze să plece din ţarănu au planuri să se împace cu familiilesă se califice într-o meserie să înceapă o nouă viaţă

să termine şcoala să-şi întemeieze o familievor continua activitatea infracţională alte planuri



La această vârstă foarte frecvente sunt conduitele care încalcă normele fie dinignoranţă, fie cu bună ştiinţă. Fuga de acasă şi de la scoală, abdicarea de la sarcinileimpuse de familie şi scoală, indisciplina, antrenarea în anturaje dubioase, fumatul,consumul de alcool, nonconformismul în ţinută şi în limbaj sunt tot atâtea tipuri decomportamente care dovedesc gustul pentru risc şi pentru aventură al adolescentului,înscriindu-se printre caracteristicile specifice acestei perioade de viaţă. Individul se află

încă în stadiul de formare şi ca atare este deosebit de receptiv şi sensibil la acţiunilefactorilor din mediul social, ceea ce conduce la concluzia ca o asociere între aceştifactori negativi şi predispoziţia adolescentului pentru risc şi aventură poate determinaapariţia unor conduite delincvente. Aceste manifestări nu trebuie interpretate caelemente dominante ale unei atitudini delincvente în formare, ele putând fi corectate saueliminate printr-un efort susţinut din partea celor investiţi cu responsabilitatea educăriisi socializării pozitive a adolescenţilor (familia şi şcoala, în primul rând).

Aceste tipuri de comportamente, de la cele mai puţin grave până la infracţiuni, decele mai multe ori, pentru tânăr, apar ca "normale", deşi percepţia publicului (a adulţilor)este total opusă, considerând toate aceste fapte drept infracţiuni ce trebuie să intre subincidenţa legii penale şi să fie sancţionate. Sunt ignorate astfel semnificaţiile pe care le

resimte adolescentul faţă de astfel de conduite, el având în vedere, pe de o parte,încercarea sa de afirmare (şi toate elementele specifice vârstei: gust pentru risc, aventura,

bravada, dovedirea curajului), şi, pe de alta parte, lipsa sprijinului moral, conflictele cufamilia sau cu educatorii şi în general greşelile adultului însumate într-un eşec aleducaţiei (nu trebuie uitate însă ocaziile favorizante întâmplătoare). În ansamblu, acesteelemente sau motivaţii sunt specifice vârstei minoratului, făcând astfel diferenţa faţă demotivaţiile antisociale ale adultului; de fapt, preocuparea principală ar trebui să vizezemai mult ceea ce va deveni minorul (personalitatea lui viitoare), decât ceea ce a făcut(faptele comise), accentuând diferenţa faţă de adult, latura educativă în detrimentul celei

punitive.Pentru acest motiv, se impune cu necesitate adoptarea unor soluţii sociale,

economice, culturale şi legislative, care să aibă în vedere:a) măsurile de prevenire şi diminuare a delincvenţei juvenile trebuie să vizeze nu doar

latura legislativă, sancţionatorie a fenomenului, cât mai ales să aibă în vedere măsuriconcrete de susţinere a familiei şi copilului, prevenirea abandonului şcolar, aviolenţei intrafamiliale etc., în general acţiuni care pot diminua o serie de fenomenecare pot favoriza comportamentul delincvent precum: sărăcia, şomajul,marginalizarea dar şi prevenirea prin responsabilizarea individuală şi colectivă(desfăşurarea unor programe de educaţie împotriva consumului de alcool şi dedroguri, de învăţare a comunicării şi a deprinderilor sociale).

b) în penitenciarele româneşti există un număr mare de minori, fenomen nejustificat

atât din punct de vedere juridic, dar mai ales al procesului de recuperare morală şisocială al acestora. Deşi Codul Penal prevede că pedeapsa se aplică numai dacă seapreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptareaminorului, apreciem, în urma rezultatelor obţinute, că se recurge cu prea mareuşurinţă la închiderea minorului, deşi într-un penitenciar recuperarea acestuia estemult îngreunată de regimul specific, de pericolul contaminării, de imposibilitateadesfăşurării unor activităţi în comunitate etc.

c) este necesară proiectarea unor noi modalităţi de reacţie socială care să provină nudin zona punitivă, ci din cea autentic educativă şi să vizeze aplicarea unor măsurialternative la pedeapsa închisorii. Pedepsele alternative la închisoare reprezintă nudoar aplicarea în practică a principiului intervenţiei minimale, dar şi un mijloc

eficace de recuperare morală şi socială a minorilor care au comis infracţiuni.Acestea au în vedere un răspuns adaptat la nevoile de dezvoltare ale minorului şi, înlegislaţia europeană, sunt deosebit de variate: sancţiunile verbale- mustrare,

20



admonestare, avertisment, impunerea unor reguli de conduită (a nu frecventaanumite medii, localuri sau spectacole, a nu fi însoţit de anumite persoane, a nuconsuma băuturi alcoolice, a nu frecventa anumite grupuri sau asociaţii, a nu avea în

posesie anumite obiecte), supraveghere educativă însoţită de asistenţă psihologică şisocială sau obligaţia de a urma cursuri de formare şcolară/profesională, măsuri dereparare a daunelor provocate victimelor şi de mediere între infractor şi acestea,

realizarea unor munci în folosul comunităţii sau realizarea unor prestaţii economice(în favoarea instituţiilor publice sau private de interes general, frecventarea unuicentru de zi, internarea într-un centru terapeutic sau într-un centru educativ cu regimsemideschis sau deschis.

minorul in conflict cu legea

Documents