CURS 3: ANALIZA DE CONFLICT

Odată cu acest curs, se intră în adevărata problematică a analizei de conflict,

primele două cursuri fiind introductive şi stabilind termenii de bază ai analizei de

conflict.

DEFINIŢIE: ”analiza de conflict este o disciplină de frontieră, care foloseşte

cunoştinţe şi metode ale teoriei relaţiilor internaţionale, sociologiei, dreptului

internaţional public, public relations.”

Ramurile ei sunt: studiile de securitate, managementul crizelor, prevenirea

conflictelor şi early warning.

DEFINIŢIE: “Managementul crizelor constă în gestionarea situaţiilor de acest fel,

de aici nevoia de a pregăti “la rece”, mecanismele de luare a deciziilor în aceste cazuri.”

Managementul crizelor presupune cunoaşterea ameninţărilor, riscurilor,

anticiparea şi pregătirea reacţiilor, găsirea sfaturilor şi soluţiilor necesare, precum şi o

comunicare optimă cu populaţia, care trebuie pregatită şi sfătuită în legătură cu deciziile

luate şi situaţia respectivă.

De aceea o simplă cunoaştere teoretică nu este suficientă pentru înţelegerea şi

abordarea crizelor, ci trebuie ţinut cont de specificul structurilor locale, al decidenţilor, şi

al experienţei altor ţări. (“istoria celorlalţi va fi viitorul nostru.”)

Analiza crizei are 3 caracteristici fundamentale:

1. conştientizarea existenţei unei crize- de obicei prin efectele ei sau prin mijloace

de early warning. Aici intervine şi experienţa anterioară, pentru abordarea cât mai

corectă a crizei actuale. În această etapă se stabileşte intensitatea crizei şi

echilibrul dintre eficienţă şi legitimitatea crizei.

2. incertitudinea (legată de complexitatea crizei)- în această fază criza este fără

diagnostic (stabilirea corectitudinii informaţiilor), iar politicienii doar intuiesc ce

se întâmplă. (decizia depinde doar de calitatea decidentului.)

3. urgenţa- lipsa timpului necesar pentru evaluare şi reacţie, de care depinde

adoptarea unei soluţii rapide. Cu cât intervalul este mai strâns cu atât este mai

gravă criza, deşi în general nu contează tipul crizei, presiunea fiind aceeasi.

Există 4 niveluri de stabilire a cauzelor unei crize:

1

a) nivelul individual- aici pot apărea greşeli datorate erorilor determinate de lipsa

atitudinilor de bază ( inexistenţa sau ineficienţa unor rutine, neatenţia, neglijenţa,

aplicarea greşită a regulilor, etc.)

b) nivelul organizaţional- apar erori datorate lipsei instrumentelor ptr managementul

dezastrelor ( lipsa infrastructurii, lipsa indicatorilor, proceduri problematice)

c) nivelul societal- luarea în calcul a recesiunii economice, instabilitatea politică,

tensiuni între grupuri, etc.

d) nivelul sistemului- complexitatea interacţiunilor şi efectul dominoului.

PREVENIREA CRIZEI- sau early warning se ocupă cu evitarea sau

soluţionarea rapidă a problemelor ce pot sta la baza apariţiei unei crize.

Pregătirea ptr o reacţie adecvată cuprinde 2 aspecte: institution building and

capacity şi training.

Institution building se referă la existenţa unor instituţii capabile să perceapă,

analizeze şi soluţioneze o criză în derulare.

Training-ul constă în posibilitatea de a pregăti capacităţile politicienilor

(decidenţilor) de a reacţiona adecvat.

Deoarece politicienii au profile psihologice diferite, este importantă cunoaşterea

tipologiei lui, şi antrenarea sa ptr asemenea situaţii conform cu profilul său.

Crisis learning- există tendinţa politicului de a lua măsuri ad-hoc în situaţii de

criză, dar aceste măsuri sunt ineficiente, facând mai mult rău.(exemplul Poloniei,

Letoniei, Rusiei, când instituţiile noi nu au funcţionat şi au fost schimbate la prima

criză.)

Nu numai oamenii învaţă, ci şi instituţiile, care ar trebui să ajungă la o anumită

maturitate structurală, experienţă, şi trebuie să fie reformate la anumite intervale de

timp.

RESEARCH WORK IN PRACTICE INFLUENCE

Instituţiile au nevoie de experienţă ptr a fi eficiente, iar aceasta se poate dobândi

în primul rând prin cercetare şi prin interacţiunea cu societatea civilă şi publicul.

Prevenirea crizei, early warning, managementul crizei nu se pot desfăşura izolat,

ci prin cooperarea cu toate structurile societăţii.

2

Există un model de analiză a conflictelor în 4 pasi cu 10 aspecte tematice ale

analizei, care este folosit în programul european de managemant al crizelor

CRISMART şi ECMA (European Crisis Management Academy).

1. Modelul în 4 paşi presupune:

- contextualizarea crizei

- stabilirea cadrului temporal al crizei

- stabilirea ocaziilor ptr luarea deciziilor

- analize tematice

2. Analizele tematice presupun:

- pregătirea, prevenirea şi diminuarea efectelor

- leadershipul

- unităţile de decizie

- cadrele în care se desfăşoară criza

- conflictele de valori

- cooperarea şi conflictul politico-birocratic

- criza de comunicare şi credibilitatea

- transnaţionalizare şi internaţionalizare

- efecte în timp

- învăţăminte

3.CRISMART- este o instituţie lansată în 1997 în zona Mării Baltice, având ca scop

un parteneriat ptr cercetare în domeniu şi constituirea unor grupuri de studiu în

fiecare ţară europeană. Organizaţia are o bibliotecă de peste 100 de cazuri de crize

studiate, structurate, ptr a putea fi de ajutor în abordarea crizelor viitoare.

Din 1999 a înfiinţat ECMA.

4. Planul comun de analiză al crizelor presupune următoarele etape:

– selectarea cazului şi stabilirea cadrului temporal relevant

– descrierea contextului istoric şi politic al cazului

3

– dezvoltarea unei forme narative sau cronologice a punctelor-cheie şi a celor mai

importante evenimente asociate crizei, apoi dezvoltarea detaliată a acestei

prezentări

– descrierea politico-administrativă a procesului de escaladare

– discutarea importanţei crizei

CONCEPTE ADIACENTE

Există o serie de concepte din sfera early warning, importante în analizarea unei

crize:

1. lupta ptr pace- însemnând în primul rând antiteza cu războiul, ce presupune

prevenirea conflictelor, managementul crizelor existente, dar şi împiedicarea în

general a tensiunilor, conflictelor, crizelor sau războaielor.

2. prevenirea conflictelor- presupune absenţa oricărei crize, acceptând orice soluţie

care poate exclude conflictul din societate.

3. gestionarea (managementul) crizelor- presupune existenţa lor fie în formă

incipientă, fie la apogeu sau în curs de derulare. Acest tip de management este

opus celui de luptă ptr pace şi prevenire a conflictelor, deoarece el admite

existenţa crizei şi acceptă orice soluţie (indiferent de gradul ei de eficienţă), care

ar putea nu numai stopa, ci şi diminua o criză.

4. avertizarea timpurie (early warning)- este condiţia necesară ptr managementul

crizelor, fiind diferită de prevenirea conflictelor. Early warning nu neagă faptul că

o criză pe care o prezice poate avea loc, dar în cazul în care se întâmplă asta el

ajută la gestionarea cât mai bună a crizei.(merge pe principiul ştii cum să te fereşti

mai bine, dacă ştii dinainte, deşi nu poţi evita să se întâmple).

Orice structură de guvernare are (sau ar trebui să aibă) structuri de early warning,

care să-i ofere informaţii constante din realitate.

Avertizarea are 2 caracteristici: cea de trend (oferă parametrii şi indicatorii

cunoscuţi) şi cea de incident (când un risc convenţional se transformă în criză sau

când criza care izbucneşte este neverosimilă, neconvenţională.)

4

Ca şi concluzie în cazul conceptelor adiacente putem spune că lupta ptr pace nu

mai este un concept viabil, potrivit realităţii actuale, dispărând aproape cu totul din

cadrul relaţiilor internaţionale, sau rămânând doar o utopie.

Prevenirea conflictelor este un concept folosit cu precădere în cadrul sistemelor

democratice, dar în ultima vreme a fost folosit în sprijinul celui de early warning,

devenind chiar o parte din el.

Astfel că în prezent, conceptele care se potrivesc realităţii actuale sunt cele de

early warning şi managementul crizelor.

INSTITUŢIONAL VERSUS FUNCŢIONAL

Atenţia guvernelor este îndreptată mai mult spre imaginea pe care o creează în

faţa publicului, decât pe găsirea de soluţii viabile unor probleme importante, astfel

încât prima preocupare a decidenţilor este una instituţional-legislativă şi nu una

practic-funcţională.

Din experienţă se observă şi rolul important al relaţiilor personale, care duc la

cooperare şi eficientizare, spre deosebire de instituţiile formale, rigide, unde accentul

nu cade pe relaţia interumană şi deci nici cooperarea nu va fi atât de eficientă.

Astfel apare o importantă întrebare: sunt de preferat instituţii care reacţionează în

timp real şi soluţionează crizele, sau instituţii rigide, cu atribuţii bine stabilite, dar

care reactionează mai greu? Deşi pare o alegere uşoară, există însă riscul ca în cadrul

primului fel de instituţii lipsa organizării şi a regulamentelor să ducă la crize interne,

şi deci la ineficienţă mai apoi.

NOILE PREOCUPĂRI ÎN MANAGEMENTUL CRIZELOR

Crizele şi managementul lor au evoluat în permanenţă.

În anii ’70-’80 principalele crize se legau de Războiul Rece, de cazuri clasice de

terorism, sau calamităţi naturale.

În 2000, pe lângă aceste cazuri clasice, apar noi preocupări: poluarea apelor,

căderi de reţele IT, epidemii virale, etc.

5

Pe lângă această paletă largă de crize, mai există şi problemele noilor democraţii

Est Europene: tranziţia spre capitalism, democraţie, etc.

Există 3 domenii de dezvoltare în crisis management:

1. Evoluţia de la o societate industrială la una de risc prin:

- proliferarea riscului, complexităţii şi legăturilor strânse

- descoperirea de către public a societătii de risc

- politizarea managementului riscului

2. De la reacţia/răspunsul eroic la cel asediat:

- organizarea transfrontalieră a răspunsului la criză

- mediatizarea răspunsului la criză

- de la eroi la vinovaţi

3. De la managementul crizei episodic la cel continuu

CE AR TREBUI SĂ PRESUPUNĂ O NOUĂ AGENDĂ PTR MANAGEMENTUL

CRIZELOR?

- cercetători bine informaţi

- încadrări temporale extinse

- compararea mai multor crize

CONFLICT PREVENTION ŞI EARLY WARNING ÎN ROMÂNIA

Aceste două concepte au devenit importante ptr guvernul României destul de

târziu.

Au existat câteva instituţii de gen în epoca comunistă, însă după căderea lui ele nu

şi-au mai dovedit eficienţa.

De aceea există o mare discrepanţă între nivelul teoretic, academic şi practica

acestor formule.

Există 3 tipuri de instituţii ce pot fi incluse în sistemul de Early Warning:

1. cele active, bine structurate şi funcâionabile: Apărarea Civilă, SANEPID, OPC,

Agenţia pentru Protecţia Mediului, Regia Autonomă a Apelor Române, etc.

6

2. servicii speciale şi de securitate: SRI, SIE (Serviciul de Informaţii Externe), SPP

(Serviciul de paza şi Protectie), STS (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale), CSAT

(Consiliul Suprem de Apărare al Ţării).

3. noile instituţii: cele apărute după 11 septembrie, sau în procesul de integrare

europeană sau euro-atlantică.

CINTERSIC- COMITETUL INTERMINISTERIAL PENTRU SITUAŢII DE CRIZĂ

Pe 11 septembrie a fost înfiinţat CINTERSIC, condus de ministrul Afacerilor

Externe, sau de locţiitorul acestuia ministrul Apărării Naţionale.

Scopul său este acumularea şi circulaţia informaţiilor destinate ministerelor de

forţă, agenţiilor, serviciilor specializate,etc.

Centrul de stocare şi prelucrare a informaţiilor era Direcţia de Analiză Strategică a

MAE, care avea un grup de redactare a rapoartelor zilnice.

CINTERSIC a avut două reuniuni speciale după criza de pe 11 septembrie:

momentul lansării operaţiunii Enduring Freedom şi momentul atacurilor cu antrax.

Se doreşte adoptarea unei legi ptr gestionarea crizelor, care să aibă o structură

naţională de coordonare şi conducere, în cooperare cu filiale locale.

BNR şi Ministerul Finanţelor au iniţiat 2 ordonanţe de urgenţă ale Guvernului

care rezolvă probleme financiare, fiind înfiinţate comitete ad-hoc ptr fiecare

problemă.

CINTERSIC are 24 de membri şi funcţionează împreună cu celelalte comisii ad-

hoc, pe baza a 3 principii: cooperare completă fără interferenţe, coerenţa acţiunilor

bazată pe decizia unică, aplicată de toate instituţiile implicate, şi cooperarea

internaţională, care presupune preluarea experienţei internaţionale în domeniu.

AVERTIM

Noul sistem de CP&EW la nivel naţional este în curs de elaborare, forma sa fiind

AVERTIM, o agenţie naţională care va funcţiona în subordinea MAE, bazându-se pe

experienţa Direcţiei de Analiză Strategică şi Coordonare al MAE.

7

Scopul este uşurarea muncii decidenţilor, întrucât adună informaţii de la toate

ministerele, serviciile şi agenţiile, prelucrarea şi interpretarea lor şi emiterea unor

concluzii decidenţilor.

INSTITUŢIILE ORGANISMULUI MILITAR

Ministerul Apărării Naţionale beneficiază de:

- Direcţia de Analiză

- Direcţia de Planificare

- Direcţia de Informaţii a Armatei

- Direcţia de Informaţii Publice.

Toate aceste instituţii asigură activitatea CP&EW.

La nivelul Statului Major General există însă o structură specială COCMIL-

Centrul Operaţional de Conducere Militară, care monitorizează în permanenţă

evoluţia situaţiei politico-militare, sociale, economice din România, cunoscând în

permanenţă factorii de risc.

Se poate vedea că sistemul românesc de EW este unul neinstituţionalizat, creat de

nevoie, şi nu structurat, cu multe din instituţii rămăşiţe sau moştenitoare ale celor din

perioada comunistă.

Criza este anunţată prin diverse canale (insuficiente), de obicei nu în timp real,

informaţia fiind analizată în Minister, decidentul fiind ministrul respectiv, consiliat de

colaboratorii săi.

Principalele caracteristici ale sistemului funcţional în România:

1. preocuparea ptr imaginea publică şi nu ptr soluţionarea reală a problemelor

2. primatul intereselor de imagini personale faţă de cele de grup

3. construcţia instituţională promovează şi ea interesele personale şi imaginea

personală

4. absenţa unor mecanisme formalizate în favoarea unor mecanisme ad-hoc,

alcătuite din consilieri loiali şi nu din profesionişti.

8

CARACTERISTICI ALE SISTEMULUI DE CRISIS MANAGEMENT&EARLY

WARNING ÎN ROMÂNIA

Formula de modelare a conflictelor şi crizelor

Nivelul 1: nivelul crizei

C= criza

PC= percepţia crizei

Nivelul 2: nivelul reacţiei la criză

RC= reacţia la criză

PR= reprezentarea publică a reacţiei la criză

De aici rezultă că regula este:

criza= 20%

imaginea crizei=80%

Se vorbeşte în prezent de o strategie de tip win-win în România.

Dacă într-un an există între 3 şi 5 crize reale, importante, de amploare, care

necesită evaluări şi rezolvări profesioniste, în România există circa 250 de crize cu

imagine bine conturată în media.

Concluzia ar fi că laboratoarele de imagine ale autorităţilor inventează crize

presupuse, construite şi rezolvate tot imaginar de autorităţi, ptr un plus de imagine.

Printre motivele acestui comportament se numără goana dupa subiecte a mass-

media, care nu caută să analizeze cauzele reale ale subiectelor, sporirea imaginii

decidenţilor, care preiau rolul de eroi.

Concluzia generală ar fi că în România nu există criză, ci o puternică percepţie a

crizei.

În plus nu există mecanisme şi organisme specializate în analiza şi soluţionarea

crizelor, nu există evaluarea crizelor şi a calităţii deciziei, sistemul şi instituţiile fiind

nepregătite.

În momentul în care apare o criză, decidentul trebuie să ia în calcul o ierarhie a

elementelor.

În cazul clasic, ierarhia arată astfel:

1. valori: democraţie, libertate

9

2. principii: separarea puterilor, independenţa justiţiei,etc

3. nivelul naţional: existenţa şi funcţionarea statului, securitatea şi apărarea naţională

4. nivelul instituţional: existenţa, funcţionalitatea şi respectarea rolului instituţiilor,

imaginea instituţiei în societate.

5. nivelul personal: apărarea decidentului, a grupului de conducere, etc.

CARACTERISTICILE INSTITUŢIONALE ÎN CM ÎN ROMÂNIA

1. piramida priorităţilor inversată: pe primul plan este salvarea poziţiei personale a

decidentului, în faţa instituţiei, strategia “era treaba altuia”

2. sistem de CM ad-hoc: nu există mecanism de CM bine pus la punct, ci organisme

neinstituţionalizate.

3. instituţiile nu învaţă! – instituţiile sunt private de memoria relaţiilor, deciziilor şi

actelor.

4. nu există responsabilitate!

PROBLEMELE INSTITUŢIILOR DE TRANZIŢIE

Lipsa de responsabilitate face ca instituţia să fie expusă, trasă la răspundere.

Instituţiile româneşti au caracteristici comune tuturor organismelor sociale

similare din perioadele de tranziţie sau reconstrucţie instituţională:

- instituţiile sunt noi, fragile

- instituţiile sunt personalizate

- instituţiile sunt instabile

- institutiile nu au memorie, element de stabilitate.

Pentru ca o instituţie sp supravieţuiască în sistem, să funcţioneze bine, are nevoie

de memorie instituţională:

- păstrarea istoriei instituţiei

- arhivarea şi prelucrarea experienţei trecute a instituţiei

- memorarea tipului de relaţii şi a evoluţiei acestor relaţii cu alte instituţii

10

- memorarea deciziilor şi a mecanismelor de obţinere a deciziilor în momente de

criză

- blocarea reformei fără fond, fără analiză şi necesitate

- cercetarea mecanismelor de reacţie la criză

- asigurarea de consultanţă decidentului politic în gestionarea diverselor tipuri de

crize

- informarea instituţiilor de control

Ca şi concluzie este faptul că este necesar un departament specializat de CM&EW la

nivelul fiecărei instituţii.

SARCINILE DEPARTAMENTULUI CM&EW

- cercetarea crizelor

- controlul calităţii

- crearea resurselor ptr analiză

- publicarea rezultatelor evaluărilor

- informarea decidenţilor instituţiei şi a organismelor de control

- crearea resurselor pedagogice, baza ptr rezolvarea crizelor viitoare

- elaborarea şi reactualizarea rutinelor

CURSUL 4 : METODOLOGIA ÎN EARLY WARNING

CIPF- COUNTRY INDICATORS FOR FOREIGN POLICY

Metodologia CIPF ajută la elaborarea rapoartelor Risk Assesment, importante ptr.

experţii din domeniu în elaborarea unor metode de analiză viitoare.

11

Metodologia CIPF a rezultat din evaluarea şi compararea numeroaselor tipologii

analitice dezvoltate de principalii actori din domeniul prevenirii conflictelor şi a

avertizării timpurii.

METODOLOGIA

1.CIDCM

The Peace and Conflict Ledger a elaborat un model ptr 160 de ţări, cu 6 indicatori

ai capacităţii de peace building şi evitare a destabilizării situaţiei politice.

Globul este împărţit în regiuni reprezentate grafic prin culori: regiunile marcate cu

roşu şi galben indică prezenţa conflictelor şi crizelor, iar cele cu verde indică o

capacitate ridicată de management a conflictelor.

2. Institutul Clingendael

Conflictele sunt dinamice, de aceea institutul se bazează pe trenduri, decât pe

cauze. Metodologia se referă la Aspecte de conflict din 8 arii majore: guvernământ,

justiţie şi drepturile omului, climatul socio-economic, climatul politico-cultural,

climatul de securitate internă, managementul resurselor, climatul de securitate

regională şi climatul politico-economic internaţional.

Se acordă un rating de la 1-12 fiecăruia din cei 12 indicatori de Conflict Intern şi

Colaps al Statului.

3.FAST

FAST a elaborat o metodologie compusă din:

- indicele de monitorizare analitică – factori care conduc la conflictul armat

- cronologia evenimentelor

- actorii-cheie

- factorii corelativi- date economice

12

- barometre de tensiune- evoluţia tensiunilor interne

4.UNDP

a. UNDP Macedonia- încorporează un set al principalilor indicatori socio-economici

şi politici care pot degenera într-o criză.

b. UNDP România- acest proiect a avut ca scop alcătuirea unui EW System care a

inclus publicarea lunară, bianuală şi anuală a rapoartelor ce conţin analiza

principalelor informaţii politice, economice şi sociale din domeniile care pot genera

crize.

5.FEWER

Obiectivul acestei metodologii este elaborarea unui cadru analitic ptr pregătirea

preliminarp a răspunsurilor EW, care este compus din:

- indicatori de conflict

- indicatori de pace

- actori

- analiza

- planificarea de criză

ABORDAREA MAXIMALĂ. ANALIZA DE TREND

O astfel de abordare ar trebui să fie universală, dar este imposibil deoarece

metodologia de EW aplicată realităţii africane nu poate fi aplicată celei europene.

Ptr ca o astfel de metodologie să fie universal aplicabilă, este necesar luarea în

calcul a unor medii cât mai diverse, cu un caracter cât mai general.

13

ABORDAREA MINIMALĂ. ANALIZA CAUZALĂ ŞI DE ACTOR

Abordarea minimală nu o exclude pe cea maximală, împrumută unele elemente de

la ea, dar este mai necesară în analizele de conflict specifice, neavând pretenţii de

universalitate, de aceea are un număr mai mic de indicatori şi factori.

CURSUL 5: PRINCIPIUL ŞI LIMITELE METODEI SINGULARITĂŢILOR

ÎN ANALIZA DE POLITICĂ EXTERNĂ

TIPOLOGII DE ABORDARE

Principalele abordări în teoria relaţiilor internaţionale se situează pe câteva direcţii

definitorii:

1. enciclopedică- se bazează pe acumularea de informaţii, sortarea, clasificarea şi

valorizarea lor. (adică cu cât cunoşti mai mult, baza de date este mai completă, iar

erorile de metodologie sunt mai mici)

2. empiric-comparatistă (istoricistă)- bazată pe experienţa acumulată, sistemul

învaţă, se autoreglează.

3. sociologică- metodologia de evaluare a fenomenului sociologic

4. integralist-cuantificată- abordare matematică, ce duce la un rezultat impersonal,

ce poate fi analizat din punct de vedere neutru

PRINCIPIILE TEORIEI SINGULARITĂŢII

În analiza de conflict este importantă cunoşterea elementelor şi a fenomenelor,

care pot fi continue sau discontinue. În cazul unui fenomen continuu, eroarea poate fi

redusă mai mult, iar cunoaşterea continuă este mai aprofundată.

Dar evenimentele discontinue pot naşte catastrofe.

14

Discontinuităţile pot fi de 3 feluri: de tip salt, de tipul apariţiei bruşte a unor noi

parametri sau determinate de limitele capacităţii de percepţie.

Aceste discontinuităţi au dus la elaborarea unor tehnologii de investigare numite

singularităţi matematice. Ele se referă la crearea catastrofelor pe baze exclusiv

teoretice, rezolvate apoi uşor.

Este mai simplu de creat scenarii de soluţii virtuale, deoarece catastrofa

(singularitatea) nu s-a produs în realitate. Scenariile virtuale ajută la gestionarea unei

crize similare ce ar putea apărea în realitate. Scenariile precum şi soluţiile lor sunt

stocate într-o bază de date ce permite consultarea ei în caz de nevoie.

GENERALIZĂRI TEORETICE ÎN CONCEPTELE FUNDAMENTALE ALE TEORIEI

RELAŢIILOR INTERNAŢIONALE

Ptr această teoretizare, autorul porneşte de la premisele realismului:

- statul este unicul actor în relaţiile internaţionale

- statul este unitar şi indivizibil

- statul este un actor raţional

- scopul oricărui stat este maximizarea puterii pe baza necesităţii satisfacerii

intereselor sale şi a maximizării securităţii de care beneficiază actorul.

Un actor este caracterizat de trei caracteristici fundamentale: identitate,

individualitate, potenţialitate.

O altă caracteristică a actorului este cea de a întreţine relaţii, care trebuie să fie

consistente, trainice, relevante şi perceptibile.

Aceste relaţii sunt de mai multe feluri:

- de ierarhie

- cuantificabile

- cauzale

- absconse (discontinue, haotice)

- sociale (comportamentale)

- psihologice/metafizice

- inaccesibile (fără regulă)

15

Acţiunea actorului este o altă caracteristică, definită de modificarea/transformarea

perceptibilă a sistemului sau a altor actori.

Transformarea sistemului poate fi de 2 feluri:

- izotopică, cu menţinerea celor 3 caracteristici- identitate, individualitate,

potenţialitate

- anizotopica- pierderea/ schimbarea celor 3 caracteristici

REZULTATUL CENTRAL

Politica externă (ofensivă, agresivă, constructivă, defensivă) a unui stat trebuie să

aibă mereu un element de previziune, ptr anticiparea evoluţiilor politice şi a relaţiilor

în politica externă.

Procesul de evaluare a unei situaţii parcurge triada

informaţie/consecinţe/rezultate.

Metoda evaluărilor în domeniul politic sau social este una deductivă, cu rezultate

continue, iar eroarea, deşi există este controlabilă.

Parametrii care intră în analiza unui proces sunt şi ei continui sau discontinui.

Procesele continue sunt cele mai uşor de analizat ptr că există o serie de parametri

finiţi, ce pot fi analizaţi în acest caz.

Parametrii discontinui sunt greu de evaluat, şi duc la procese discontinue.

În funcţie de tipul de parametri şi de procesele provocate, poate apărea un

dezechilibru decizional, iar rezultatul evaluării să fie unul aleator.

Concluzia autorului este că ar trebui să fie un echilibru între raţionalism şi

intuiţionism.

MANOLIU IOANA-ALEXANDRA

GRUPA 6

16

PARTEA A DOUA: COMPLEMENTE TEORETICE

CURS 1: INSTRUMENTUL SOCIOLOGIC

DEFINIŢIE: SOCIOLOGIA= Ştiinţa care explică cel mai bine prezenţa

discontinuităţilor în procesele corespunzătoare relaţiilor internaţionale, aceste

discontinuităţi fiind generate din 8 surse distincte:

1. Decizia- în general aceasta se concentrează mai mult la nivelul unei persoane,

devenind subiectivă.

În ultimul timp s-a încercat diminuarea acestei influenţe, evitându-se

concentrarea deciziei în mâinile unei singure persoane, exemplul cel mai relevant

fiind cel al preşedintelui SUA, care deţine 7% din puterea decizională a ţării sale.

2. Efectele legii- legile sunt repetabile, naturale, consecvente, uniforme, iar legităţile

sociale au aceleaşi caracteristici, pe care le raportează la subiectivismul

participanţilor.

3. Raportul subiectiv- obiectiv în legea naturală- modalitate de introducere a

discontinuităţilor în evaluările legate de fenomenele sociale. Percepţia este şi ea

foarte importantă, având implicaţii mari în procesul de decizie.

4. Esenţa fenomenelor normabile prin legi- fenomenele pot fi modelate prin legi şi

norme, şi măsurate prin intermediul unor parametri identificabili.

5. Hazardul – este un proces al ignoranţei noastre, aducând în discuţie faptul că

întreaga realitate ce este condusă după un model este înconjurată de “hazarduri’,

care ar putea transforma ordinea în catastrofă.

6. Ordinea şi cauzalitatea socială/fenomen- fenomenul, criza, evenimentul este o

discontinuitate în obişnuinţa mentalului uman, o singularitate, chiar dacă este

predictibil şi poate fi controlat.

7. Legile, tipurile şi structurile sociale- omul are tendinţa de a-şi ordona percepţiile

prin tipizare, structurare şi legiferare.

8. Discontinuităţile în tradiţie şi solidaritatea: traditia şi solidaritatea sunt văzute ca

elemente de continuitate în orice instituţie socială.

17

Tradiţia este alcatuită din memoria instituţiei sociale, în timp ce solidaritatea este

o caracteristică a naturii umane.

TEME GENERALE CIRCUMSCRISE INSTRUMENTULUI SOCIAL

1. PROBLEMA LEGII ÎN VIAŢA SOCIALĂ

Legea- formula care exprimă constanţa, uniformitatea fenomenelor.

Principiul- explică legea, arată cum se produc fenomenele din anumite cauze.

Legea- este procesul de cunoaştere care reflectă o legătură dintre mai multe

fenomene, exprimând un raport de cauzalitate. Elementele sale sunt obiective

(înregistrarea faptelor), şi subiective (noţiuni, ipoteze ce implică observatorul.)

Legea este o simplă convenţie utilă.

Elementele obligatorii ale legilor:

- conexiunea logică, a unor fapte de sine stătătoare

- existenţa unui raport de succesiune sau coexistenţă

- valoarea de previziune a conexiunii

Hazardul joacă un rol important, ignorând existenţa legilor. Întâmplările

neprevăzute trec peste legi, le răstoarnă.

Caracteristicile hazardului:

- subiectivitatea- este doar un produs al ignoranţei noastre

- constă în întâlnirea unor fenomene independente

- nu are bază internă, nu rezultă dintr-o logică a lucrurilor

- se opune ordinii stabilite prin lege

Există anumite principii ale vieţii sociale:

a. principiul anticipaţiei- preconizează modul de manifestare a indivizilor într-un

anumit cadru

b. principiul simulaţiei- omul îşi ascunde adevăratul caracter, încercând să imite

comportamentul celorlalţi

c. principiul individualizării- individualizarea unui actor sau fenomen

18

d. principiul echilibrului- fenomenele trebuie să fie în armonie şi echilibru, ba chiar

egale.

În societate există o cauzalitate socială inter şi supraindividuală, care se exercită

nu de către indivizi, ci de către instituţii.

Cauzalitatea socială este de natură psihică, şi influenţează individul nu mecanic,

ci psihic.

Viaţa socială este dominată şi de probabilitate, inclusiv legile sunt un produs al

instabilităţii.

Pentru a exista şi funcţiona, societatea are nevoie de următoarele elemente:

- ordine

- ierarhie

- scop

- diviziunea muncii

- coexistenţa indivizilor

- influenţa lor reciprocă

- conştiinţa scopului comun

- ordine durabilă

- continuitate

- tradiţie

Conformismul social se bazează pe instinctul tradiţiei şi al obiceiului, deoarece

există o ascendenţă socială a trecutului asupra prezentului.

Generaţia este un alt element important.

Tradiţia poate împiedica sau ajuta o generaţie în activitatea ei, ducând fie la

progresul unei societăţi, fie la degenerarea ei.

Definiţie: generaţia constă într- grupare de indivizi, în care vârsta e un factor

important, având un caracter dinamic, jucând un rol important în viaţa societăţii.

Între generaţii există continuitate.

Solidaritatea este şi ea un element important al societătii, ce reflectă relaţiile

dintre oameni şi dependenţa, nevoia care o au unii de ceilalţi.

Solidaritatea poate fi:

19

- genetică (familială)

- umană- psihologică (sentimente morale sau religioase)

- profesională (apărută în corporaţii)

- de sex (de ex. solidaritatea feminină)

Societatea este formată din indivizi asociaţi ptr un scop comun, dar care au şi

anumite obligaţii.

Solidaritatea îmbracă alte două forme:

- mecanică- cea din societatea primitivă, care îi imprimă individului anumite idei şi

credinţe

- organică- cea din societatea umană actuală- bazată pe diferenţele dintre indivizi şi

nu pe uniformizarea acestora.

MULŢIMEA CA FORMĂ DE REPREZENTARE COLECTIVĂ UMANĂ

Definiţie: mulţimea este o grupare de oameni adunaţi în mod întâmplător, care

sub influenţa unor stimuli comuni, săvârşesc aceeaşi acţiune.

Caracteristicile mulţimii:

- cea mai rudimentară şi efemeră formă de sinteză socială

- uniune momentană

- indivizii au un scop ocazional

- diminuează puterea de inhibiţie

- intervine sugestia colectivă

- instaurarea unei stări de automatism

- mobilă

- influenţabilă

Tipuri de mulţimi:

- omogenă

- eterogenă

- activă

- pasivă

20

- adunată

- separată

- cu ţeluri constante/inconstante

AUTORITATEA

Societatea are o ordine normativă, regulile fiind create ptr. a-i uni pe oameni, ptr

atingerea unui scop comun.

Regulile sunt impuse tuturor, nerespectarea lor ducând la sancţionare.

Nevoia de autoritate se explică în primul rând psihologic, prin sentimentul de

supunere faţă de ceva superior, necesitatea de a fi protejat de ceva mai puternic.

Definiţie: autoritatea este o putere exterioară, cu caracter normativ, ce se

întemeiază pe motive conştiente, fiind procesul unei judecăţi de valoare.

Tipuri de autoritate:

- personală

- instituţională

Forme ale autorităţii:

1. religioasă- părintească

- divină

- clerică

2. politică- regală

- politico-militară

- juridică

3. ştiinţifică- şcoala

- ştiinţifică

Nevoia de libertate individuală a impus autoritatea democratică, ce are

următoarele caracteristici:

- nu abuzează de forţa executivă şi nu-şi arogă drepturile pe care nu le are

- îşi propune să nu fie arbitrară sau părtinitoare

21

CURS 2: ELEMENTE DE DREPT INTERNAŢIONAL PUBLIC

SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL

Concepte adiacente:

1. drept intern- drepturile şi obligaţiile sunt stabilite de stat prin legi

2. drept internaţional- aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii dincolo de sfera

naţională

3. subiect- entitate titulară de drepturi şi obligaţii internaţionale, care poate participa

direct la raporturile juridice internaţionale.

4. doctrine: - clasică – singurele subiecte sunt statele

- contemporane- statul este subiect deplin de drept internaţional, dar

există şi alte subiecte

- Scelle, Politis- subiectele de drept pot fi şi persoanele fizice

5. Subiecte derivate:- organizaţiile internaţionale

- naţiuni şi popoare în faza de emancipare

- persoanele fizice

SUBIECTELE DREPTULUI INTERNAŢIONAL CONTEMPORAN

a. Statele: subiecte originare, depline ale dreptului internaţional

Caracteristicile statului: populaţia, teritoriul, puterea publică, suveranitatea.

b. Organizaţiile internaţionale: au autonomie funcţională, personalitate

internaţională

sunt subiecte derivate ale dreptului internaţional

c. Naţiunile şi popoarele independente- participă la viaţa internaţională

- sunt considerate subiecte de drept, datorită

principiului autodeterminării

d. Persoanele fizice- recunoaşterea lor ca autori ai crimelor internaţionale

(răspundere penală internaţională), pedepse în baza convenţiilor internaţionale.

22

În plus dreptul internaţional conţine prevederi ale drepturilor şi libertăţilor

omului, deci persoana fizică este subiect de drept internaţional.

STRUCTURA STATELOR ŞI CALITATEA LOR DE SUBIECTE ALE DREPTULUI

INTERNAŢIONAL

Există mai multe tipuri de state:

- unitar

- compuse- confederaţiile, federaţiile

Există şi uniuni de state:

- uniuni personale: asocierea statelor cu acelaşi monarh (un bun exemplu fiind chiar

Moldova şi Ţara Românescă)

- uniuni reale: asociere cu organe comune şi activităţi comune şi o anumită

autonomie a fiecărui stat

CONFEDERAŢIA:

- de jure- uniune de state creată prin tratate internaţionale, având organe comune,

statele fiind independente şi suverane.

- de facto- scopul confederaţiilor a fost păstrarea independenţei ţărilor membre prin

mărirea capacităţilor lor de apărare.

FEDERAŢIA:

- stat compus, uniune de state bazată pe interese comune, unitate teritorială şi

naţională

- organe supreme ale puterii la nivel federal, dar şi în fiecare stat

- dispoziţiile organelor federale sunt obligatorii

- autonomia şi competenţa guvernelor pe teritoriul lor

- delimitarea atribuţiilor se face prin Constituţie

- sunt subiecte de drept internaţional

COMMONWEALTH-UL

- asociere între Anglia şi fostele sale colonii

- 1931- crearea “British Commonwealth of Nations”

23

- în prezent, are 40 de state independente, reunite de elemente de origine engleză

- Suveranul Marii Britanii este recunoscut ca şef al Commonwealth-ului

- fiind o asociere de state independente, subiecte de drept internaţional,

Commonwealth este la rândul său subiect de drept internaţional.

UNIUNEA FRANCEZĂ (COMUNITATEA FRANCO-AFRICANĂ)

- înfiinţată prin Constituţia Franţei din 1946

- formată din Republica Franceză şi teritoriile cucerite de aceasta ( în special

colonii)

- în prezent cuprinde peste 40 de state africane, alături de Franţa

NEUTRALITATEA STATELOR

Există mai multe tipuri de neutralitate:

- permanentă- obligaţia permanentă de a nu participa la alianţe militare, sau

folosirea teritoriului lor în scopuri militare (Elveţia şi Austria)

- eventuală- atitudinea unui stat faţă de un anumit război ( Japonia şi Turcia în

conflictul Israelului cu Ţările Arabe în 1967)

- imparţială- atitudinea de neutralitate faţă de toţi participanţii la un conflict

- diferenţiată- neutralitate faţă de anumite state, dar asistenţă faţă de altele, fără a

participa însă la operaţiuni militare

- pozitivă- neangajare militară

Statutul de neutralitate permanentă- este un statut juridic, nu o situaţie de fapt,

care nu afectează calitatea de subiect de drept internaţional, dar trebuie recunoscut pe

plan internaţional.

RECUNOAŞTEREA INTERNAŢIONALĂ

Dreptul internaţional nu recunoaşte formarea unui stat prin violarea dreptului

popoarelor la autodeterminare, forţă sau ameninţarea cu forţa, încălcarea principiilor

fundamentale ale dreptului internaţional.

Căile recunoscute ptr apariţia statelor sunt:

24

- fuziune sau dezmembrare

- abolirea colonialismului şi constituirea de state independente

Schimbarea unui regim nu necesită recunoaşterea statului, ci a noilor guverne.

Definiţie: Recunoaşterea este un act unilateral al unui stat prin care ia act de

existenţa unui nou subiect internaţional, a unor noi situaţii cu consecinţe juridice şi îşi

determină conduita.

Există mai multe cazuri:

- recunoaşterea statelor ca noi subiecte de drept internaţional

- recunoaşterea guvernelor

- recunoaşterea mişcărilor de eliberare naţională

- recunoaşterea insurgenţilor într-un război civil

Controverse de doctrina

1. teoria constitutivă (sec.XIX)

- existenţa statului este insuficientă ptr. calitatea de subiect al dreptului

internaţional

- chiar dacă un stat nu este recunoscut, trebuie să i se respecte suveranitatea şi

integritatea teritorială

- practica internaţională confirmă faptul că un stat există şi se manifestă indiferent

dacă a fost recunoscut sau nu (URSS, RDG, Manchuguo)

2. teoria declarativă

- confirmată de practica internaţională

- recunoaşterea este una pur declarativă, prin care se constată un fapt existent deja

FORMELE RECUNOAŞTERII:

a. după întinderea efectelor:

- de facto

- de jure

b. după modul de exprimare:

- recunoaşterea expresă: prin acte speciale sau tratate internaţionale

- recuoaşterea tacită

c. după numărul subiectelor:

- recunoaştere individuală

25

- recunoaştere colectivă

ALTE TIPURI DE RECUNOAŞTERE:

a. recunoaşterea guvernelor

- recunoaşterea statelor implică recunoaşterea guvernelor

- schimbările guvernamentale nu afectează continuitatea statelor, face ca

recunoaşterea guvernelor să devină o chestiune interstatală

- recunoaşterea guvernului are un caracter declarativ

- în practică există doctrine care susţin nerecunoaşterea guvernelor neconstituţionale

şi dreptul de intervenţie împotriva acestora (doctrina Estrada)

b. recunoaşterea mişcărilor de eliberare naţională

- se face în prisma dreptului la autodeterminare

- popoarelor şi naţiunilor li se recunoaşte în drumul lor spre independenţă calitatea de

subiecte de drept internaţional

- statul care recunoaşte , este de acord cu organele reprezentative ale mişcării de

eliberare şi stabileşte raporturi cu acestea.

Recunoaşterea este un ajutor dat în procesul de emancipare popoarelor şi

naţiunilor.

c. recunoaşterea insurgenţilor în războiul civil (parte răsculată şi parte beligerantă)

- necesară ptr stabilirea ordinii în desfăşurarea ostilităţilor într-un război civil

- neutralitatea terţilor într-un conflict ajută la protejarea cetăţenilor aflaţi în zona de

conflict

- statele terţe recunosc poziţia de egalitate între insurgenţi şi guvern

SUCCESIUNEA STATELOR ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL

Definiţie: succesiunea statelor se referă la condiţiile transformării statelor ca

subiecte de drept internaţional prin dispariţia lor, înlocuirea statelor cu subiecte noi,

împărţiri ale statelor sau modificări teritoriale, prin transfer de teritorii între state.

Punctul central al succesiunii este transmiterea drepturilor şi obligaţiilor

internaţionale, succesiunea fiind o transmitere a suveranităţii.

26

Situaţiile clasice care au pus probleme de succesiune au fost fuziunea sau

dezmembrarea statelor, destrămarea sistemului colonial şi apariţia noilor state

independente, dar şi apariţia fostelor state socialiste.

SUCCESIUNEA LA TRATATE ŞI ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE

Există anumite reguli în această chestiune:

- fuziunea sau dezmembrarea statelor duce de regulă la continuitatea tratatelor

- există rezerve faţă de transmiterea integrală şi automată a tratatelor deja existente

faţă de noul stat

- succesiunea la organizaţiile internaţionale se face prin înţelegerea cu noile

subiecte de drept internaţional

- la transferurile de teritoriu se aplică legea statului dobânditor pe teritoriul

dobândit

- în cazul statelor formate prin destrămarea sistemului colonial se va aplica de

obicei principiul suveranităţii noilor state şi dreptul popoarelor de a-si hotărî noua

soartă

- tratatele care contraveneau noii situaţii îşi încetează existenţa

- de obicei tratatele politice sunt repudiate iar cele economice, comerciale, de

transport şi telecomunicaţii sunt recunoscute

- succesiunea la organizaţiile internaţionale se face automat numai în cazul ONU

- practica arată că varianta acceptată unanim este neînlăturarea completă a

succesiunii.

MANOLIU IOANA-ALEXANDRA

GRUPA 6

27

Partea a treia

CAZURI PARTICULARE DE CONFLICTE

Conflicte interetnice

1.Radacinile problemelor interetnicce in Europa Centrala si de Est (CEE)

CEE este o regiune populata de numeroase nationalitati, cu constiinta de sine inca din secolul al IV-lea;unele dintre aceste nationalitati si-au folosit autoritatea si influenta in regiune pentru a domina zeci sau sute de ani: CEE arata ca un mozaic din urmatoarele motive: a.nationalitati diferite: polonezi, ucraineni, lituanieni, cehi, unguri, rusi, romani, dar si "nationalitati noi", precum evreii si tiganii; b.minoritati: in fiecare tara exista intre 3 si 5 minoritati semnificative; c.limbi diferite: din familia limbilor slave (poloneza, rusa, ucraineana, ceha, slovaca etc); d.religii diferite: un amestec romano-catolic, protestant, ortodox-pan-slavist sau ortodx-bizantin si mozaic; Ratiunea acestei diversitati, a unei populatii de 65 milioane de locuitori intr-o zona mai mica decat statul Texas, a fost o perioada lunga a migratiilor intre secolul al IV-lea si pana cel de-al doile razboi mondial. Crestinarea, de asemenea a avut un impact major asupra diversitatii etnice din CEE, intre secolele X si XIII, in care sunt marcante schizma Imperiului Roman, decizia fondatorului statului polonez pentru a opta pentru catolicism.

2.Impactul asupra problemelor etnice

Exista 3 tipuri fundamentale de probleme create de tarile CEE de elementele etnice: rasism si intoleranta, drepturi lingvistice si drepturile minoritatilor.

28

Constitutiile tarilor CEE prevad protejarea si promovarea drepturilor minoritatilor, iar in ceea ce priveste drepturile lingvistice, exista practici diferite, de la "utilizarea limbii in relatiile cu autoritatile guvernamentale" pana la "folosirea limbilor pentru educatie si cultura a minoritatilor' . Diferentele se datoreaza si realitatilor demografice, caci statele cu procente mari de cetateni minoritari sau cu mai multe limbi ale minoritatilor acorda mai multe drepturi decat cele in care procentul minoritarilor este infirm. Autoritatile guvernamentale trebuie sa mentina un canal de comunicatii cu reprezentantii minoritatilor, fie prin mecanisme clare, fie natural, dar alte state CEE isi izoleaza minoritatile si ignora necesitatile acestora in domeniul educatiei, mass-media, accesului la traducatori etc.

3.Minoritatile

Charta ONU subliniaza mentinerea si intarirea pacii internationale si securitatii prin dezvoltarea unor reletii de prietenie si colaborare intre statele suverane egale, cu respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor minoritatilor. CEE este constituita din state in care minoritatile ocupa ponderi diferite, Polonia fiind cel mai aproape de statul-natiune: a.Polonia: 38,6 milioane locuitori, dintre care 97,7% polonezi. 1,2% germani si 0,8% ucraineni; b.Ungaria: 10,4 milioane locuitori, dintre care 94,9% maghiari si 4,8% tigani; c.Cehia: 10,3 milioane locuitori, dintre care 94,4% cehi, 2,5% slovaci; d.Romania: 22,5 milioane de locuitori, dintre care 89,5% romani, 7,1% maghiari, 1,8% tigani si 0,5% germani; e.Slovacia: 5,4 milioane de locuitori, dintre care 85,7% slovaci, 10,6% maghiari, 1,6% tigani; f.Lituania: 3,7 milioane de locuitori, dintre care 81,4% lituanieni, 8,3% rusi, 6,9% polonezi, 1,5%belarusi si 1,1% ucraineni; g.Belarus; 10,3 milioane de locuitori, dintre care 77,9% belarusi, 13,2% rusi, 4,1% polonezi; h.Ucraina: 50,3 milioane de locuitori, dintre care 72,7% ucraineni, 22,1% rusi, 0,9% belarusi; i.Estonia: 1,5 milioane de locuitori, dintre care 65,2% estonieni, 28,1% rusi, 2,5% ucraineni; j.Letonia: 2,5 milioane de locuitori, dintre care 55,3% letoni, 32,5% rusi, 4,1% belarusi, 2,8% ucraineni, 2,2 polonezi.

4.Tezele esentiale ale conflictelor interetnice

- prosperitatea intr-o tara acopera si estompeaza problemele etnice; - dictatura intr-o tara poate suprima problemele etnice, dar va readuce aceste probleme, alta data, conducatorilor acelei tari; - istoria a invatat tarile din Europa Centrala si de Sud-Est cum sa reactioneze si sa rezolve problemele etnice sau cele istorice, ptrin intermediul mijloacelor

29

democratice.

5.Prevenirea conflictelor etnice (punctul de vedere al Inaltului Comisar pentru Minoritati Nationale al OSCE)

Chestiunea prevenirii conflictelor a intrat pe agenda CSCE la inceputul anilor '90 si au creat pozitia de Inalt Comisar pentru Minoritati Nationale al carui mandat este sa actioneze din timp si sa avertizeze din timp asupra problemelor legate de tensiunile implicand minoritatile nationale. Primul punct din agenda diplomatiei preventive este avertizarea si actiunea din timp: aceasta ajuta la evitarea unei crize costisitoare; reconstructia post-conflict costa miliarde de dolari, in schimb investitiile necesare prevenirii conflictelor sunt mai utile si ieftine pentru comunitatea internationala. Un conflict nu trebuie ignorat doar pentru ca nu se afla in prim-planul mass-media: trebuie intarite relatiile fragile si procesele de pace tocmai pentru a evita recaderea de criza deschisa, iar pentru a aborda problemele este necesara intelegerea cauzelor profunde ale conflictelor si in cazul problemelor sensibile de cultura, istorie si simbolism, trebuie indepartate cu atentie elementele romantice pentru a ajunge la problemele de substanta. O alta observatie generala este ca tensiunile interetnice provin deseori de la o lipsa de comunicare; de aceea, dialogul deschis este o cerinta importanta pentru inlaturarea perceptiilor gresite si construirea increderii intre parti, primul pas fiind acela de a aduce partile la comunicare directa, la formularea preocuparilor si la gasirea solutiilor constructive si de cooperare la problemele lor. Participarea minoritatilor nationale la viata publica este o componenta esentiala a unei societati fara conflicte, iar sansele tensiunilor interetnice sunt semnificativ reduse daca minoritatile simt ca au un rol in societate. Statul trebuie sa se obisnuiasca cu diversitatea culturala si toti cetatenii statului trebuie sa cunoasca limba de stat; lipsa cunoasterii limbii de stat blocheaza procesul de integrare, in timp ce cunoasterea comuna a acesteia asigura sanse egale pentru toti.

Perspctivele relatiilor interetnice

Nu avem nici o garantie ca lumea se va misca in aceeasi directie, insa trebuie sa intarim democratia si sa urmarim respectarea anganjamentelor care au fost deja luate; Inaltul Comisar OSCE pentru Minoritati trebuie sa ajute si sa monitorizeze procesul de implementare a reformelor juridice si politice. Crearea unor cadre noi pentru protectia minoritatilor este singura sansa pentru definitivarea proceselor pe termen lung ale integrarii, care creeaza societati stabile, armonioase, pluraliste. O alta provocare majora pentru regiune priveste comunitatile de romi, care nu inseamna prevenirea unui conflict interstatal, dar priveste problemele educative si lingvistice, excluderea totala, participarea politica si absenta dialogului. Problemele interne ale unui stat nu raman numai in limita frontierelor, ci sunt subiecte ale preocuparilor directe si legitime ale tuturor statelor si nu apartin exclusiv statelor vizate.

30

In sfarsit, o alta provocare este echilibrarea autodeterminarii cu integritatea teritoriala, care solicita extinderea posibilitatilor de abordare a autoguvernarii teritoriale si neteritoriale.

6.Prevenirea conflictelor etnice in sud-estul Europei

La inceputul secolului XX au avut loc doua razboaie balcanice: primul, intre aliatii balcanici si Imperiul Otoman, iar al doilea, intre tarile aliate pentru impartirea Macedoniei in bucati ( Grecia, Bulgaria si Serbia ). Dizolvarea imperiilor a dus la crearea unor state, iar la stabilirea frontierelor din Balcani nu s-a acordat atentie realitatilor etnice din regiune; in acest proces, comunitatile etnice au fost rupte, iar existenta lor a fost chiar negata de anumite state balcanice. Cel de-al doilea razboi mondial nu a adus modificari, dar a dus la cresterea respectului fata de realitatile etnice ale zonei. Toate conflictele interetnice ale ultimilor 10 ani au fost, de fapt, lupte pentru teritorii, in special, in atacul lui Milosevici impotriva Kniska Krajina, Slovenia de Est, o parte a Sloveniei de Vest din Croatia si 72% din teritoriul Bosniei Hertegovina, in timp ce pe teritoriul sarb s-a trecut la epurare etnica masiva. Exista unele tari care nu recunosc minoritatile etnice precum: Grecia nu recunoaste minoritatea macedoneana, Turcia pe cea albaneza, Bulgaria ignora minoritatea turca.

Cum pot fi prevenite conflictele din zona?

- prin respecatrea stricta a frontierelor existente in regiune; - comunitatea internationala trebuie sa treaca la adoptarea unui document tehnic pentru definirea foarte clara a statutului legal al minoritatilor etnice, a drepturilor lor nuantate, dar si a datoriilor, in special respectarea integritatii teritoriale si a ordinii de drept in statele in care traiesc; - trupele SFOR si KFOR trebuie mentinute macar urmatorii 10 ani; - cresterea economica poate fi o sansa pentru stabilizarea regiunii; - un rol important il poate avea pactul de stabilitate; - toate statele regiunii trebuie sa coopereze cu comunitatea internationala pentru a creste influxul de investitii straine directe; - UE si NATO ar trebui sa arate o mai mare intelegere fata de interesele, necesitatile si problemelor tarilor Europei de Sud-Est si sa le asigure sanse crescute in perspectiva aderarii in organisme ca membre cu drepturi depline.

ANAMARIA GALCA GRUPA 6

31

Dimensiunea umanitară a conflictelor. Problema refugiaţilor în Balcani

Crizele declanşate în Balcani după 1991 au supus comunitatea internaţională la un

efort militar şi umanitar fără precedent. 3 milioane de oameni au fost antrenaţi într-un

vârtej violent din cauza conflictelor interetnice din zonă, lucru ce a dus la creearea unui

climat favorabil abuzurilor asupra drepturilor omului şi asupra legilor internaţionale.

Răspunsul dat de comunitatea internaţională, prin organismele sale, a fost unul confuz şi

întârziat.

Imensele dislocări de populaţie întreţin „focul” conflictului în regiunea

Balcanilor. Reîntoarcerea refugiaţilor în locurile de baştină este imposibilă. De asemeni,

stabilirea lor într-o altă zonă este dificilă, deoarece nici un stat nu îşi asumă

responsabilitatea oferirii de sprijin şi susţinere refugiaţilor. Biroul Înaltului Comisariat

ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) susţine necesitatea unei soluţii regionale pentru

restabilirea populaţiei dislocate.

Cu toate că au fost aplanate conflictele majore prin acorduri de pace forţate,

Balcanii se află încă într-o situaţie tensionată.

Cursul special 2: Terorismul

Conflicte de generaţia a treia

O periodizare a conflictelor contemporane ar putea arăta astfel:

• prima generaţie este situată istoric în perioada dintre asasinarea lui Franz Ferdinand

(1914) şi încheierea celui de-al doilea război mondial (1945) şi este caracterizată de

existenţa unui număr mare de state-mari, al căror scop este maximizarea puterii, iar

aranjamentele de securitate se realizează prin împărţirea sferelor de influenţă;

• ce-a de-a doua generaţie începe cu semnarea Tratatului de Pace de la Paris (1947) şi se

termină cu destrămarea Uniunii Sovietice (1991). Aceasta perioadă este caracterizată de

bipolarism, iar principalul conflict a fost Războiul Rece.

32

• a treia generaţie a început la 11 septembrie 2001 şi este caracterizată de globalizarea cu

geometrie variabilă în care conflictele se poartă între actorii globali existenţi şi noul

actor: terorismul.

Sistemul relaţiilor internaţionale după 11 septembrie

Geometria variabilă se referă la faptul că încă nu s-a stabilit dacă noua lume de

după 1991 este una unipolară, având ca hegemon absolut SUA sau este una multipolară,

în care multitudinea de super-puteri sunt într-o continuă competiţie mai mult sau mai

puţin echitabilă. Cert este că au apărut noi criterii culturale de ierarhizare a actorilor

mondiali, criterii care atestă condiţia de hegemon absolut a SUA în aria culturală a lumii.

Mai pe scurt, în ceea ce priveşte coportamentul, geometria variabilă a lumii

actuale s-ar traduce astfel: o tendinţă generală de trecere la democraţie liberală, ciocniri

identitare la nivel naţional, ideologic şi civilizaţional, dar şi la nivelul subdiviziunilor

identitare.

Dacă până la 11 septembrie 2001, problemele cele mai grave ale lumii erau

criminalitatea transnaţională, migraţia capitalului, bătălia pentru noi pieţe etc., după

această dată, lumea a constatat apariţia unei noi probleme în postura unui nou actor

global ce contestă rolul de hegemon al SUA şi anume, terorismul.

Terorismul combină virtuţile criminalităţăii transfrontaliere, mobilitatea traficului

de pesroane, arme, droguri etc., cu oportunităţile pieţei de capital, ale mişcării rapide de

fonduri, care pot alimenta activităţi legale sau ilegale cu scop lucrativ sau structuri

criminale, pentru subminarea autorităţii de stat, legalităţii sau chiar a puterii la nivel

mondial.

Apariţia terorismului ca actor global a generat schimbări masive în sistemul

internaţional: peste noapte lumea s-a globalizat după noi reguli. Însă acestă globalizare

rapidă a dus la arderea unor etape lungi de negocieri în termeni de putere, în special cu

China şi Rusia. Absenţa acestor negocieri a dus la construirea unei structuri globale

imperfecte şi, oarecum, nelegitime.

Terorismul – un actor global

33

Terorismul a luat naştere, în mod paradoxal, sub privirile şi susţinerea marilor-

puteri în perioada Războiului Rece. Teroare a fost instituţionalizată de puteri ca SUA,

pentru a putea folosită în luptele cu insurgenţii din zonele problemă ale lumii. Nu poate fi

negat faptul că terorismul a fost un instrument şi o creaţie a statelor.

Perioada de sfarşit a Războiului Rece a făcut ca acele grupuri teroriste create de

state să fie lăsate în umbră. Însă, acestea au dispus în continuare de armament şi de

mijloace necesare existenţei. Cum relaţia cu marile puteri se răcise, aceste grupuri s-au

regăsit, au creat o reţea la nivel mondial şi au întors armele impotriva statelor ce le-au

creat. Astfel a apărut terorismul ca şi actor mondiat de temut.

The new challenger cum este numit, terorismul, fost instrument al statelor, are la

rândul său propriile instrumente. Acesta deţine o reţea mediatică şi de propagandă (postul

Al-Jazeera), un număr mare de cotidiane naţionale în majoritatea statelor arabe şi

africane, dar şi formatori de opinie care scriu in toate marile publicaţii ale lumii. De

asemenea, deţine controlul unui număr mare de structuri religioase, etnice, naţionaliste

etc.

Financiar, aceştia deţin cei mai buni brokeri şi avocaţi şi reuşesc să spele sume

exorbitante de bani prin intermediul unor afaceri legale. Controlează 7% din economia

legală mondială şi 25% din PIB-ul global.

Militar, sunt dotaţi cu cele mai pregătite echipe, deţin armament şi echipamente

de ultimă generaţie si arme nucleare.

Terorismul are o organizare polimorfă cu autonomie crescută a celulelor sale, care

preferă lupta de grup ce presupune forţe restrânse, un grad mare de motivaţie individuală

şi înclinaţia pentru utilizarea oricăror mijloace in scopul atingerii obiectivului.

Făcând o paralelă între occidentalism si terorism, putem înţelege mai bine ce

presupune terorismul şi ne putem imagina cu uşurinţă cum va arăta lumea dacă nu vom

stopa extinderea şi dezvoltarea acestui actor extrem de puternic.

E limpede că noile provocări ale lumii contemporane au pus analiştii în

dificultatea de a găsi soluţii viabile şi de a prezice viitorul. Dificultatea aceasta vine din

inexistenţa precedentelor istorice a fenomenelor precum cel de la 11 septembrie. Se pare

că există insă ipoteze de lucru ce pot constitui baze reale de pornire pentru elaborarea

modelului viitorului.

34

BÎRU MARICELA,

Grupa 6

Partea a IV – Institutionalizarea Conceptelor de Crisis Management

Cursul 1: Institutionalizare

Diplomatie preventiva si managementul prevenirii conflictelor

Odata cu sfarsitul Razboiului Rece la inceputul anilor ’90 a fost pusa problema

diplomatiei preventive , ca masura de prevenire si anticipare a conflictelor posibile . In

anul 1992, Consiliul de Securitate al ONU a cerut recomandari cu privire la imbunatatirea

capacitatii Natiunilor Unite in domeniul diplomatiei preventive , prevenire a conflictelor

si asigurare a pacii. Fostul Secretar General ONU intre anii 1992-1996 , Boutros Boutros

Ghali , a dedicat in a sa “ O agenda pentru pace” un capitol intreg diplomatiei

preventive , acest concept fiind introdus pe o baza egala cu conceptele de “ peace

keeping” – mentinere a pacii , “ peace enforcement”- intarirea pacii , “ peace making” –

consolidarea pacii , diplomatia preventinva reprezentand din acest moment o prioritate a

ONU. Fostul presedinte al Statelor Unite , J. Bush , precum si fostul Secretar de Stat

Warren Christopher au afirmat imporanta acestui concept – diplomatia preventiva. Alti

sustinatori ai diplomatiei preventive sunt Organizatia pentru Securitate si Cooperare in

Europa care stipuleaza in Carta de la Paris pentru o noua Europa gasirea unor noi forme

de cooperare si prevenire a conflictelor prin mijloace politice. La rindul sau, Organizatia

Unitatii Africane in 1993 a stabilit un nou mecanism, care are drept obiectiv primar

anticiparea si prevenirea conflictelor.

Partea a patra din cartea “Analiza de Conflict” sintetizeaza elemente definitorii

pentru fiecare concept in parte, facand si o scurta carcaterizare a ONU , NATO , OSCE.

Cele doua Razboaie Mondiale , precum si Razboiul Rece au zrduncinat scena

internationala, accentuand importanta prevenirii unor conflicte armate sau nu, intre state.

Prin urmare, prevenirea conflictelor este sinonima cu diplomatia pacii , facandu-se

35

necesara o diplomatie preventive datorita falimentului sistemului de pace dupa primul

Razboi Mondial( – Liga Natiunilor, CSCE- devenit mai tarziu OSCE – o structura

importanta , fara mijloace de interventie, cooperare sugestiva) stabilitatii relative a

sistemul international., a relatiei NATO – Pactul de la Varsovia, precum si pacifismul

ideologic promovat de blocul comunist pentru subminarea blocului occidental. Un rol

foarte important este acela jucat de trupele ONU pana in anul 1989 (in special in timpul

crizelor Razboiului Rece ) in procesul de decolonizare. Dupa perioada Razboiului Rece,

tendintele bipolare au fost inlocuite de unele multipolare, s-au accentuat conflictele

interne si cele de tranzitie cu ecou regional , precum s-a accentuat si numarul acestor

conflicte . Procesul de tranzitie de la bipolarism la multipolarism , de la dictatura la

democratie, de la economie centralizata la una privatizata a generat conflicte de tipul

crizelor economice, sociale ce au dus la crize politice, a aparut societatea civila. Pot fi

amintite si alte cauze precum prabusirea experimentelor federaliste URSS si RSF

Iugoslavia , care au generat razboaie , dizolvarea Pactului de la Varsovia, CAER –

reprezentand un vid in relatiile cu tara noastra, aparitia unor noi minoritati importante in

cadrul statelor nationale, tendinta de a crea spatii identitare noi in cadrul noilor state

independente, pe criteriul puritarii etnice, absolutizarea elementerlor etnice si religioase :

Huntington care reia teoria lui Arnold Tonybee; ruptura intre catolicismul occidental si

modern versus ortodoxismul colaborationist; religia musulmana oprimata in Europa.

I. ONU : - 282 dispute intre 1945-1981, dintre care majoritare au fost cele armate.

ONU a rezolvat mai mult de jumatate 65% din conflicte pana in 1965 . Dupa 1981, URSS

a renuntat la utilizarea dreptului de veto in Consiliul de Securitate, a acceptat medierea in

Afghanistan, in anii ’90 a votat pentru sanctionarea invaziei irakiene in Kuwait. Ca si

prioriati dupa anii ’90 ONU semnaleaza : drepturile omului si ale minoritatilor,

prevenirea conflictelor interetnice ( caracter intern al disputelor); alte activitati intreprinse

de ONU ar fi monitorizarea zonelor demilitarizate, controlul vanzarilor de armament,

asigurarea alegerilor libere. Sunt introduse noi concepte precum Peace Keeping cu

variantele peace-builiding, peace searching, peace enforcement- un exemplu al peace

enforcement ar fi Razboiul din Golf unde s-a folosit forta pentru a impune pacea.

Consiulul de Securitate cuprinde cinci membri permanenti : SUA, CHINA,

FRANTA, FEDERATIA RUSA, MAREA BRITANIE care acopera majoritatea

36

cheltuielilor peace-keeping-ului. Apar interventii sub forma unor sanctiuni

internationale : embargo economic si comercial. Considerata de asemenea paravan pentru

actiunile Statelor Unite. Ca si tipuri de actiuni ONU, are in vedere reinstaurarea ordinii

– UNAVEM II-III – United Nations Angola verification Mission- a doua misiune ONU

de peace-keeping, in timpul razboiului civil din Angola – Africa. , mentinere a pacii

UNPROFOR , UNPROFOR I-II– United Nations Protection Force- prima actiune de

peace-keeping in Croatia si Bosnia-Hertegovina, UNOMSA- United Nations Observer

Mission in South Africa – Misiunea ONU de supraveghere in Africa de Sud,

implementarea dreptului la autodeterminare si mentinere a pacii, neamestecul in treburile

interne ale unui stat, avand ca scop dialogul si pacea – Carta ONU. Indiferent de

dificultati , operatiunile ONU au imbunatatit situatiilor tensionate.

ONU intampina insa si dificultati precum – dificultatea conducerii trupelor

multinationale, coordonarea functiilor militare ONU cu cele civile , politice, umanitare ,

implicarea ONG-urilor din afara ONU, implicarea autoritatilor guvernamentale in

dirijarea propriilor trupe ( ex: Somalia), caracterul multinational al trupelor ONU.

Unitatea de comanda in cadrul ONU : Secretarul General aflat sub autoritatea Consiliului

de Securitate.

Structura executiva a ONU este compusa din Departamentul de Probleme

Politice – arma politica a ONU , Departamenul de Operatiuni de Mentinere a Pacii

– arma operationala , Departamentul de Probleme Umanitare. Creste importanta

cercurilor de experti din jurul Secretarului General, Oficiul Executiv al Secretariatului

General cunoaste o expansiune.

Integrarea verticala : Departamentului de Operatiuni de mentinere a Pacii i-a

fost crescuta componenta de conducere, in 1993 Departamentul de Operatiuni de Pace ia

nastere cu scopul de a mentine pacea , si de a implementa operatiuni de ordin electoral si

umanitar, a fost organizat Departamentul de Clasificare pentru controlul professional si

implementarea exacta a deciziilor luate la centru.

II. OSCE. A fost fondat in urma Actului Final de la Helsinki 1975 ( CSCE),

promoveaza diplomatia preventiva , fiind un organism de traditie in gestionarea

conflictelor si asigurarea securitatii, introduce noi metode de gestionare dupa 1989, cinci

ani mai tarziu transformandu-se din forum de cooperare in organizatie ; singurul

37

organism care contine toate tarile europene si fostele state sovietice, are ca scop

prevenirea si managementul crizelor.

Sensurile diplomatiei preventive: prevenirea conflictelor “ din fasa”, prevenirea

evolutiei de la disputa la conflict, eliminarea conflictelor.

Succesul diplomatiei preventive depinde de gradul de sprijin politic din partea

celor interesati in disputa , selectionarea prudenta a mijloacelor politico-diplomatice care

sa fie aplicate , balansarea intre diplomatia publica si cea discreta. OSCE nu dispune de

mijloace tehnice de rezolvare a conflictelor pe cale militara ci doar solutii politico-

diplomatice .

Dificultati si limite ale OSCE. Organizatia prezinta o ineficacitate practica, lipsa

de instrument militar, lipsa unui fond OSCE , precum si caracterul complicat si

consensual al deciziilor si solutiilo propuse.

Misiuni interetnice au avut loc in Europa Centrala si de Sud Est . In anul 1992 a

fost creat Inaltul Comisariat pentru Minoritatile Nationale fiind cel mai elaborat

instrument al OSCE pentru prevenirea conflictelor.

Obiectivele misiunilor OSCE ( Kosovo , Voivodina , Macedonia, Georgia) au

fost asumarea rolului de avocat al poporului – OMBUDSMAN pentru partile aflate in

conflict, rol de intermediar pentru contactele intre parti si actorii externi, partener de

incredere in dialogul cu partile si consilier pe diverse probleme, misiuni in colaborare cu

ONU – UNOPROFOR – Georgia , Abhazia, Macedonia, rapoartele OSCE se transmit

birourilor secretariatului ONU New York si Geneva.

III. NATO . Nato are rol in managementul crizelor si identificarea riscurilor,

stabilitatea europeana , intre anii 1992-1993 a cooperat cu CSCE si ONU, este astazi

singura organizatie capabila sa raspunda conceptului multifunctional peace keeping,

foloseste forta numai in aparare.

Capabilitati : - operatiuni de conducere , sistem de comanda si control colectiv,

sisteme de transport, infrastructura moderna, forte militare moderne , cu experienta,

resurse strategice, capabilitati navale, infanterie, forte militare in zone de conflict.

Alte instrumente si sarcini : Organizarea de alegeri libere, prevenirea anarhiei,

operatiuni de reconstructie si revenire la o viata normala, Parteneriatul pentru Pace .

38

Cursul 2

Prevenirea conflictelor in viziunea moderna a ONU

ONU vede prevenirea conflictelor ca o tinta ce implica eforturi politice , diplomatice,

umanitare si de dezvoltare care incearca sa previna conflictele , sa anticipeze cauzele

acestora si sa construiasca o pace sustenabila. Aceasta tinta include trei metode :

diplomatie preventiva, desfasurarea preventiva a fortelor de mentinere a pacii si

dezarmarea preventiva. O dimensiune pe termen lung care sa previna reparitia a

conflictelor or reprezinta rolul ONU in activitatile de peace building, este necesara

analizarea profunda a conflictelor pentru a construi un mediu social stabil.

a. Diplomatia preventiva aplicata din timp este metoda cea mai eficienta pentru a

slabi tensiunile inaintea izbucnirii unui conflict. Operatiunile ONU pentru

diplomatie preventive include misiuni “ fact finding”, vizita trimisilor speciali la

zonele sensibile. In anul 1999, cand Consiliul de Securitate a condamnat masacrul

albanezilor kosovari din satul Racak si a remarcat modul in care populatia evolua

spre o criza umanitara, aceasta a fost blocata de reducerea tensiuni intre parti si de

interventia umanitara sub auspiciile NATO; in anul 2000, sarbii au devenit de

data aceasta tinta violentelor, raspunsul Consiliului a fost de a proteja pe toti aceia

vulnerabili, iar in 2001 si-a anuntat sprijinul pentru a crea o socitate multietnica

stabile si democratica in Kosovo – Consiliul a trecut de la diplomatie

preveventiva , la interventie umanitara iar apoi la peace building.

b. Desfasurarea preventiva de forte – eforturile pe cai diplomatice pot fi sustinute

cu success de desfasurari preventive de forte – raspuns militar. Un exemplu ar fi

cel al Macedoniei, unde amenintarile interne si externe au fost evaluate ,

monitorizate de catre ONU- activitati ce au determinat difuzarea acumularilor de

tensiune prin invitarea diferitelor partied politice la mese rotunde frecvente. In

martie 2001 , Consiliul de Securitate a condamnat violenta extremistilor ,

Secretarul General a recunoscut eforturile macedoniei de izolare a grupurilor

armate extremiste.

c. Dezarmarea preventiva reprezinta necesitatea de a supraveghea fluxurile de

arme conventionale si comertul ilegal de arme . O astfel de operatiune soldata cu

39

success a avut loc in Albania in 1997 , cand , tara se confrunta cu o criza politica

si una umanitara , Consiuliul de Securitate a adoptat o rezolutie care autoriza

desfasurarea fortei multinationale de protectie “ Operatiunea Alba” – mandat de a

proteja convoaiele umanitare. Cum ONU nu avea mandate de a dezarma si colecta

armele furate din arsenalele militare , a fost inaugurat Gramsh Weapons

Collection Project care exista si astazi ca actiune preventive care a colectat mii de

arme.

d. Peace building – implica activitati pe termen lung care sunt directionate sa

amelioreze cauzele profunde ale conflictelor, include activitati de instalare a

institutiilor democratice, buna guvernare , norme de drept si drepturile omului.

Procedura este costisitoare : miliarde de dorlari cheltuite pentru fundatiile unu stat

stabil prin implementarea Acordului de Pace Bosnia-Hertegovina. In Kosovo ,

Consiliul de Securitate a emis un plan de pace in patru puncte : stabilirea unui

cadru legal pentru autoguvernare provizorie, intarirea efectiva a legii si sistemului

judiciar etc

e. Etapele temporare ale prevenirii conflictelor . Yasushi Akashi , presedintele

centrului japonez pentru diplomatie preventive , fost negociator ONU pentru fost

Iugoslavie recunoaste existenta a patru stagii cronologie in prevenirea

conflictelor. 1. prevenirea generala care depinde de schimburi economice,

reducerea disparitatilor in standardele de viata, realizarea unui simt al echitatii si

justiei mai relevant.2. cand conflictul este imminent , atunci Secretarul General

ONU si alte institutii pot fi de ajutor. 3. etapa aceasta incepe dupa izbucnirea

conflictului, cand eforturile sunt canalizate inspre incetarea focului si ultima etapa

4. dupa convenirea incetarii focului, dupa incheierea acordului de pace, dupa ce

au avut loc alegeri, dupa ce pacea a fost consolidata prin reconcilierea intre

grupuri, prin ajutor umanitar, sunt instituite masurile necesare reconstructiei

economice pe termen lung, instaurarea legii si ordinii, demobilizarea.

f. Intarirea capacitatii ONU de prevenire a conflictelor – Una din problemele

prevenirii conflictelor este legata de prezentarea statelor membre ONU unei

analize cost/beneficiu, alt aspect este necesitatea ca personalul ONU sa poata

afecta timp si efectiv pentru strategii de prevenire, printre activitatile de zi cu zi.

40

Exista patru mecanisme care au contribuit direct la indeplinirea acestei

transformari graduale : 1 Departamentul pentru Treburi Politice al ONU, 2.

Comitetul Interdepartamental pentru Coordonare, 3. Secretariatul General

precum si 4.cursurile realizate de staff-ul ONU la Torino pentru a transmite

experienta in prevenirea conflictelor.

g. Viitorul prevenirii conflictelor in cadrul ONU. Prevenirea este intr-un process

de crestre si poate avea loc doar cu cooperarea statului supus riscului,

responsabilitatea primara revenindu-i acestuia, iar prevenirea conflictelor nu

trebuie sa aiba rezultat amanarea dezastrului ci trebuia sa construiasca

fundamentele unei paci sustenabile, ONU trebuia sa lucreze cu actorii regionali ,

organizatii regionale care pot aborda problema la nivel regional. Ajutorul

international trebuie oferit in cel mai incipient stadium posibil si trebuie sa

prigveasca cauzele adanci ale conflictelor. Prevenirea efectiva presupune vointa

politica sustinuta a statelor membre , resursele necesare trebuie oferite impreuna

cu sprijinul politic din partea statelor care au influenta asupra partilor in conflict.

Cursul 3

NATO si elemente contemporane de prevenire a conflictelor

1.Declaratia de la Washington

Summitul NATO 23-25 aprilie 1999

NATO reprezinta un angajament comun de aparare a popoarelor , teritoriilor si

libertatii , pe baza democratiei , drepturilor omului si statului de drept; incredere,

cooperare si aparare colectiva , promovare a pacii, stabilitatii si libertatii, se opune

incalcarii drepturilor omului, razboiului. Este o alianta deschisa spre noi membri ,

fiind un parteneriat vital intre Europa si America de Nord.

2.Comunicatul Comun : O alianta pentru secolul XXI

a. o alianta mai mare, mai flexibila, mai capabila cu noi misiuni . NATO21

inseamna un concept strategic actualizat , largirea Aliantei, construirea Securitatii

Europene si Identitatii de Aparare in cadrul Aliantei

41

b. Conceptul Strategic corespunde noului mediu de securitate al Aliantei si include

forte mai usor de desfasurat.

c. Angajament fata de deschiderea Aliantei si admiterea de noi membri pentru o

Europa intreaga si libera , orice tara democrata europeana a carei admitere

indeplineste obiectivele Tratatului va fi luata in considerare.

d. Recunoasterea hotararii UE de a dispune de capacitate de actiune autonoma, de

a lua decizii acolo unde NATO nu este angajata; adaptarea NATO la operatiuni

conduse de UE, asigurarea accesului UE la capacitate de planificare NATO.

3. Rolul NATO in fosta Iugoslavie

In fosta Iugoslavie prezenta SFOR – The Stabilisation Force – o actiune de

peacekeeping multinationala condusa de NATO a fost esentiala pentru mentinerea

pacii , a securitatii si implementarea aspectelor cu privire la Actul de pace de la Paris

din 1995. SFOR a colaborat cu Inaltul Reprezentant pentru Minoritati, Tribunalul

Penal International penstru fosta Iugoslavie , OSCE , insa nu a putut fi mentinuta la

nesfarsit. Securitatea in Balcani fiind esentiala pentru stabilitatea durabila in zona

euro-atlantica.

4. Noul Concept Strategic al NATO

Istoric

Conceptul Strategic pentru apararea zonei nord-atlantice a fost elaborat pentru prima

oara in 1949-1950, si stabilea o strategie de operatiuni pe scara larga pentru aparare

teritoriala , utilizand o strategie numita represalii in masa si se axa pe descurajarea

oricarui atac . Aceasta strategie a fost inlocuita in 1967 de strategia raspunsului

flexibil , urmand ca in 1991 sa fie finalizat al treilea Concept Strategic – primul

document public. In 1997 a inceput elaborarea noului concept dat publicitatii dat in

1999 la Washington.

Noul concept : interventia dincolo de granitele Aliantei

42

Obiectivul si sarcinile Aliantei sunt reprezentate de conceptul de pace justa si

durabila in Europa , avand in vedere riscurile la adresa securitatii :incertitudinea,

instabilitatea din interirorul si din jurul zonei euro-atlantice, post-stabilitatea crizelor

regionale de la periferia Aliantei, dificultati economice, sociale si politice, rivalitati

etnice si religioase, dispute teritoriale, incalcarea drepturilor omului, raspandirea

globala a tehnologiei folosita la producerea armamentelor, operatiuni informatice

destinate sa distruga sistemele operationale ale NATO,acte de terorism, sabotaj, crima

organizata.

5. Relatiile NATO- Rusia

La data de 27 mai 1927 a fost semnat la Paris Actul Constitutiv NATO- Rusia pentru

relatii bilaterale, cooperare si securitate, ideea ce a generat acest acord fiind interesul

reciproc pentru aceleasi probleme de securitate in regiunea euro-atlantica ( instabilitate

regionala, proliferarea armelor de distrugere in masa) – scopul fiind constructia unei

Europe nedivizate. In baza acestui acord a fost creat Consilul Comun Permanent. In anul

1999 NATO si Rusia au cazut de acord asupra adoptarii unui Concept Strategic al

NATO. In domeniul armamentului , s-a cazut de acord cu privire la cooperarea stiintifica

in domeniul apararii. Fortele ruse au participat sub comanda NATO in Bosnia ( SFOR).

NATO si Rusia au convenit asupra recunoasterii autonomiei Kosovo si nu a

independentei . In urma operatiunilor aeriene aliate desfasurate in Iugoslavia , Rusia a

suspendat cooperarea cu NATO.

6. Relatiile NATO- Ucraina

In data de 24 aprilie 1999, cu ocazia summit-ului , NATO si Ucraina au hotarat in

Comisia NATO-Ucraina ( infiintata in 1997) implementarea Parteneriatului Distinctiv

intre NATO si Ucraina. NATO recunoaste importanta Ucrainei independente , stabile si

democratice pentru dezvoltarea Europei , sprijinindu- i integritatea teritoriala, dezvoltarea

economica si statutul de tara lipsita de arme nucleare.Anul 1997 marcheaza anul in care a

fost semnat Memorandumul de intelegere , iar la Kiev a fost deschis un centru de

documentare NATO. Ucraina contribuie cu forte la SFOR in Bosnia si are candidati la

misiunile OSCE., devine membru al Parteneriatului pentru Pace PFP.

7. Dialogul Mediteranean

43

Dialogul Mediteranean a fost creat in 1994 si are in componenta 6 tari : Egipt,

Israel , Iordania, Mauritania, Maroc si Tunisia si are ca scop crearea unor bune

relatii ,promovarea securitatii si stabilitatii in Bazinul Mediteranean. Domeniile de

cooperare sunt securitatea si apararea , informatiile, masurile de urgenta civila si stiinta,

implicarea difera de la tara la tara si se limiteaza la capacitaea financiara de participare a

unor tari. NATO doreste imbunatatirea dimensiunii politice a dialogului in domenii de

interes pentru cele sase tari. Activitatea se rezuma la cursurile Scolii NATO, burse

internationale de cercetare in domeniul securitatii in lumea araba, mediteraneana si in

zona Mediteranei de est. Egiptul , Iordania si Marocul au participat sub conducerea

NATO la SFOR. In 1999 NATO a organizat 49 activitati militare cu participarea tarilor

Dialogului Mediteranean in domeniile salvarii vitimelor, sigurantei maritime, evacuarii

medicale, sustinerea pacii, ajutoare umanitare.

NATO si conflictele din fost Iugoslavie

1. NATO si Bosnia-Hetergovina. Din 1992 pana in 1995 , la semnarea Acordului de

la Dayton , NATO a sustinut obiectivele ONU in fosta Iugoslavie prin actiuni

militare, maritime si aeriene : monitorizarea si aplicarea sanctiunilor ONU in

Adriatica, monitorizarea zonei interzise de ONU accesul avioanelor deasupra

Bosniei si sprijinirea Fortei de Protectie ONU UNPROFOR in lovitura aeriana

pentru slabirea orasului Sarajevo. Operatiunea JOINT ENDEAVOUR a fost

lansata in decembrie 1995 in care 60 000 soldati IFOR au facilitate aplicarea

aspectelor militare ale acordului de la Dayton. IFOR a fost inlocuita de SFOR in

vara anului 1998.

2. Conflictul din Kosovo

In anul 1998 s-a declansat un conflict intre fortele militare si de politie sarbe si UCK-

armata Kosovo (de eliberare) care a dus la moartea a peste 1 500 albanezi si s-a soldat

cu peste 400 000 de refugiati, conflict de eliminare a autonomiei provinciei Kosovo,

locuita majoritar de albanezi, de catre Slobodan Milosevic in 1989. Comunitatea

internationala a fost ingrijorata de consecintele umanirtare si de riscul de extindere a

44

conflictului. Consiliul NATO a autorizat loviturile aeriene care sa determine

retragerea trupelor sarbe din Kosovo in 1998, acestea fiind suspendate dupa ce

Milosevic a acceptat ,formal, retragerea. Anul urmator, Consiliul de Securitate ONU

a emis Rezolutia 1999 prin care condamna folosirea excesiva a fortei de catre

Belgrad ( Milosevic). OSCE a infiintat o Misiune de Verificare in Kosovo, iar NATO

o Misiune de Verificare Aeriana. Intre ianuarie 1999 si iunie , Consiliul de Securitate

ONU reuseste sa adopte Rezolutia 1244 ce propunea desfasurarea de forte militare

internationale civile si de securitate in Kosovo – rezolutie adoptata cu abtinerea

Chinei a carei Amabasada la Belgrad fusese bombardata de NATO. De asemenea, a

fost emis un Plan de pace acceptat de Iugoslavia in iulie , care stipula: incheierea

violentelor, reforma fortelor armate, desfasurarea de forte internationale ONU-

NATO, revenirea refugiatilor, autoguvernare reala.

Obiectivele NATO

- la data de 12 aprilie 1999 , a fost adoptata Declaratia ce cuprinde obiectivele

NATO in Kosovo;

- a urmat retragerea din Kosovo a fortelor militare, de politie si paramilitare;

- mentinerea pacii trebuia facuta de o prezenta militara internationala;

- impunerea Belgradului intoarcerea refugiatilor;

- acordul politic final pentru Kosovo trebuia facut pe baza acrodurilor de la

Rambouillet.

Sprijinul acordat tarilor invecinate

NATO a acordat asistenta imediata tarilor din regiune afectate de criza refugiatilor.

Au fost fixate noi cartiere pentru coordonarea ajutorului NATO in Albania, FYROM

(Macedonia – fosta republica Iugoslava a Macedoniei), garantandu-le mentinerea

securitatii si raspuns la orice provocare din partea Iugoslaviei.

Conflictul din Kosovo. Incepand cu luna martie a anului 1998 si martie 1999 – 2000

de personae au fost ucise in Kosovo, 250 000 albanezi si-au parasit casele, trupele

ONU au descoperit 40 de personae ucise in satul Racack. Ca raspuns la aceste

evenimente NATO a construit tabere pentru refugiati in Albania , extinzandu le pe

cele din Macedonia, a acordat sprijin medical, si a asigurat transportul de ajutoare si

provizii. Pana la sfarsitul conflictului 90% din populatia provinciei fusese expulzata.

45

Conflictul din Macedonia a atras din partea Guvernului SUA si comunitatii

internationale condamnarea extremismului si violentei . Violenta fiind

contraproductiva , creeaza somaj , afecteaza economia, subminand sprijinul

international pentru toti etnicii albanezi. NATO a recunoscut faptul ca cetatenii

albanezi au ingrijorari legitime insa, acestea trebuie discutate prin proces democratic

implicand liderii legitimi alesi. Guvernul democratic din Macedonia a fost sprijinit de

NATO in eforturile de a invinge extremistii violenti. Fortele NATO nu au sprijinit

extremistii albanezi, a inmultit punctele de control la frontiera astfel incat , Kosovo sa

nu fie transformata in baza pentru atacarea tarilor vecine.

Cursul 4

Institutii noi in Balcani si prevenirea conflictelor

1. Pactul de Stabilitate

Adoptat la 10 iunie 1999 la Kholn, din initiativa UE(pentru Europa de Sud-Est) ,

are ca scop sustinerea tarilor din sud-estul Europei pentru mentinere a pacii ,

pentru democratizare, respectarea drepturilor omului, prosperitate economica, si

pentru obtinerea stabilitatii in regiune. Principiul de baza a fost cooperarea in

realizarea unor obiective de infrastructura ca alternative la conflictele inter-tari si

reprezinta alternative politica de interventie rapida in situatii de criza cu o

strategie coerenta pe termen lung, bazandu-se pe pe principiile managemnetului

crizelor si presupune crearea unui mediu stabil si sigur, unui sistem democratic si

bunastare economica si sociala. Fondurile pentru programele Pactului sunt

furnizate de 40 de tari partenere si organizatii: statele membre UE, Comisia

Europeana, cele 10 tari din regiune si vecinele lor, membrii G8, OSCE,Consiliul

Europei,NATO , OECD, UEO, insitutii financiare internationale FMI,BERD,

Banca Europeana pentru Investitii, initiative regionale precum Intiativa Central-

Europeana, Procesul de Cooperare pentru Europa de Sud Est- SEECP.

Pactul nu este o organizatie internationala, nu are resurse financiare independente.

Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-est reprezintă o declaratie politica de

angajament al comunitatii internationale pentru sustinerea tarilor din sud-estul Europei in

eforturile lor de a asigura pacea, securitatea, prosperitatea, democratia si respectul

46

drepturilor în regiune. Activitatea Pactului de Stabilitate este structurata de trei Mese de

Lucru:

Masa I „Democratizare şi Drepturile omului” Masa II „Reconstructie economica, dezvoltare si cooperare” Masa III „Probleme de securitate”

Fiecare Masa intruneste statele beneficiare si organismele internationale vizate si

are ca scop asistarea tarilor din Europa de Sud-est in identificarea oportunitatilor

de cooperare si de ameliorare a coordonarii initiativelor deja demarate.

Cel mai important instrument politic al Pactului de Stabilitate este Masa

Regionala care reprezinta reuniunea statelor beneficiare si donatoare ale Pactului,

precum si a organizatiilor internationale implicate in activitatile acestui

aranjament institutional. Gestionarea procesului de cooperare regionala sub egida

Pactului de Stabilitate este asigurată de Coordonatorul Special al Pactului de

Stabilitate, functie exercitata in prezent de catre domnul Erhard BUSEK.

Activitatile avand drept obiectiv acordarea asistentei economice statelor din

Europa de Sud-est sint coordonate de Comisia Europeana si Banca Mondiala.

Pactul de Stabilitate este complementar Proceselor de Stabilizare si Asociere si a

celui de Asociere si actioneaza in calitate de mecanism de conexiune functionala

intre Balcanii Occidentali si Europa de Sud-est.

Republica Moldova este beneficiara a Pactului de Stabilitate din 28 inie 2001.

2. Procesul de Cooperare Sud-Est Europeana SEECP

In data de 12 februarie 2000 , a fost semnata la Bucuresti “Charta relatiilor de

buna vecinatate, securitate si cooperare in Europa de Sud-Est” – document semnat

de sapte tari beneficiare. Tinta SEECP este sprijinirea tarilor pentru integrarea

europeana si euro-atlantica, combaterea terorismului, crimei organizate,coruptiei,

traficului de droguri, personae, arme – considerate amenintari la adresa securitatii,

democratiei si dezvoltarii economice; se bazeaza pe principiile cartei ONUsi

47

promoveaza cooperarea economica regionala. Statele fondatoare ale procesului de

pace in Europa de Sud-Est sunt : Romania, Abania, Bulgaria, Grecia, Sloveni,

Macedonia ,Turcia. SEECP sprijina procesul de extindere al NATO cu toate tarile

candidate din Europa de Sud-Est pentru intarirea securitatii si stabilitatii regionale

si euroatlantice ; recunoaste rolul NATO in procesul de constructie a securitatii in

regiune.

Planul de actiune pentru cooperarea economica regionala. Planul

priveste acele domenii care presupun cooperare regionala in domeniul economic,

concentrate pe programe concrete, proiecte si activitati. Acestea trebuie

coordonate cu programele UE si ale institutiilor financiare internationale, axandu-

se pe indentificarea de prioritati concrete.

1. Dezvoltarea economica si sociala si progresul reformelor in sud-

estul European. Domeniile prioritare sunt: a.dezvoltarea sectorului privat

( imbunatatirea competitivitaii, liberalizarea comertului, intarirea sectorului

financiar);

b.dezvoltarea institutionala si cresterea capacitatii de constructie

(armonizarea sistemelor judiciar si legislative, cresterea eficientei administratiei

publice);

c.transparenta si buna guvernare

d.politici de protejare a mediului inconjurator

e. dezvoltarea si coeziunea sociala( parte integranta a dezvoltarii si

cresterii economice)

2. Dezvoltarea comertului

3. Promovarea investitiilor straine directe

4. Dezvoltarea infrastructurii : transporturi,telecomunicatii,energie.

5. Combaterea crimei organizate si coruptiei

6. Mediul

7. Cooperarea transfrontaliera

48

Popovici Oana

Raluca,grupaVI., an

II, RISE

49