comunicarea didactica in situatii de conflict

Comunicarea didactica în situatii de conflict

4.1 Definitie, caracterizare generala, etapizare Comunicarea interpersonala realizata în diverse situatii didactice are loc într-un mediu deosebit (mediul scolar) si într-un context specific (scoala sau un spatiu adiacent acesteia). Acest context poate bloca procesul de comunicare, ducând la esecul / insuccesul acesteia. De aceea este important sa studiem factorii care altereaza relatia profesor – scolar – scolar, inhibând procesul comunicarii.

Pentru profesori, situatiile conflictuale constituie unele dintre cele mai grele teste de abilitate si deontologie profesionala, dat fiind ca o situatie conflictuala are implicatii atât asupra canalelor de comunicare, cât si asupra mediului în care evolueaza participantii.

Etimologic, conflict înseamna lovire reciproca, înfruntare (conflictus = a se lovi unul pe altul). Este caracterizat drept o “opozitie deschisa, o lupta între indivizi sau grupuri cu interese divergente sau incompatibile, cu efecte distructive (de ce mai multe ori) asupra interactiunii sociale”. Grafic, sfera de cuprindere a

COMUNICAREA DIDACTICA ÎN SITUATII DE CONFLICT


termenului poate fi reprezentata astfel: Deoarece profesorul si scolarul – ca parteneri educationali –

dezvolta activitati comune bazate, în esenta, pe comunicare didactica, este important de cunoscut si acceptat urmatoarele:

a) Conflictul este o realitate fireasca a vietii cotidiene, inerenta în relatiile interumane (profesorul si scolarul au experiente de viata diferite, perceptii ale realitatii diferite, dispozitii diferite)

b) Conflictul poate fi tratat pe cai pozitive sau negative: § Abordat pozitiv , conflictul, de regula ideatic, poate

determina dezvoltarea personala, afirmarea creativitatii, schimbarea sociala; este constructiv;

Neîntelegere

Cearta

Disputa

Dezacord

Înfruntare Confruntare Antagonism

Discutie (marcata de violenta)

Diferend

Ciocnire de interese

CONFLICT


§ Abordat negativ, conflictul are rezultate distructive asupra psihicului, fizicului, spiritului (tensiunea nervoasa este mare, nemultumirile si reprosurile sporesc); din aceasta perspectiva este respins principiul acceptarii reciproce;

c) Într-un conflict, sentimentele sunt foarte importante

pentru ca nu pot fi controlate, (îndeosebi cele neconstientizate, umorile, patimile, vanitatea etc.);

d) Întotdeauna, un conflict poate fi solutionat daca se

cunosc sursele, daca se respecta cele trei principii strategice de rezolvare si daca se doreste efectiv dezamorsarea si instalarea armoniei (printr-un management corespunzator).

e) Conflictul din mediul scolar trebuie neaparat negociat,

încercând sa se ajunga la o solutie acceptabila pentru ambele parti.


Modelul de dezvoltare si stingere a unui conflict scolar presupune cinci etape relativ distincte:

ETAPA MANIFESTARI I. Dezacordul - aparitia diferentelor între membrii grupului scolar; cauzele

diferentelor pot fi legate de: a) - interese personale - opinii diferite - actiuni orientate valoric diferit de grup b) motive/pretexte minore în raport cu scopul general al

grupului scolar c) interese de moment care daca ar fi constientizate nu ar

constitui baza dezacordului II. Confruntarea - apar actiuni ce sustin opiniile, cerintele sau convingerile,

fiecarei parti; - se exp lica pozitia partilor în grup; - se accentueaza erorile din gândirea celorlalti; Este momentul în care conflictul se poate stinge sau poate continua cu aparitia justificarilor ce sustin diferentele. Tensiunea creste, manifestarile emotionale iau locul celor rationale.

III. Escaladarea - violenta verbala se transforma în violenta fizica sau morala;

- situatia scapa de sub control, ceea ce face sa se atinga punctul culminant al conflictului;

- se intensifica reprosurile si disputele, astfel fiind greu de separat partile angajate în conflict;

- se trece la etapa autodefensiva – lipsa de încredere a unuia în celalalt – si apare neîntelegerea si frustrarea, precum si reciprocitatea negativa distructiva.

IV. De escaladarea

- începe negocierea (trecerea de la tensiune, irationalitate, spontaneitate, lipsa de logica la o discutare normala a intereselor partilor aflate în conflict);

- se trece de la concluzii distributive pe subgrupuri la concluzii integrative;

- apare momentul de construire a încrederii (promisiuni, comunicare înt re parti, deschidere, respect reciproc)

V. Rezolvarea - intervine mediatorul , ca “a treia parte” neutra, impartiala si obiectiva;

- este momentul negocierilor; - conflictul se stinge


4.2 Conditionari ale comunicarii didactice

în situatii de conflict Analiza oricarui conflict scolar releva faptul ca orice

situatie de comunicare afectata de o tensiune/conflict devine automat dependenta de trei factori: - sursa (emitatorul)

- mesajul - mediul si canalele de comunicare A. Sursa

Elementul determinant în actul comunicarii este emitatorul

(sursa) care în situatii de conflict scolar se manifesta plenar, iesind în evidenta. Deoarece profesorul – emitator detine controlul asupra actului de comunicare, se impune ca în situatii conflictuale sa actioneze prompt, sa identifice în timp util sursele conflictului si sa stabileasca strategia de dezamorsare a conflictului si normalizare a climatului didactic.

Din acest punct de vedere, strategiile de comunicare pentru care opteaza emitatorul sunt de doua feluri:

§ strategii de informare: profesorul – emitator doreste ca elevul receptor, destinatar al mesajului, sa cunoasca si sa înteleaga care sunt modalitatile de restabilire a relatiei. În acelasi timp, profesorul se informeaza, apelând la întrebari scurte, punctuale, cu privire la doleantele si pretentiile elevului receptor. Sunt utilizate tactica falsei oferte si cea a “feliei de salam” (tactica pasilor mici);

§ strategii de convingere, cu pronuntata tenta persuasiva, care presupune rezolvarea pasnica a conflictului, fara pierderi majore. Apelând la astfel de strategii, profesorul doreste sa-l implice direct pe elev în rezolvarea conflictului, convingându-l sa actioneze, sa se manifeste,


sa gaseasca solutii. Practic, elevului i se cere sa -si asume responsabilitati concrete în atingerea obiectivelor comune si pastrarea relatiei. Evident, profesorului i se cere sa-si pastreze calmul, sa fie abil, sa fie convingator, sa fie dispus sa ia act de imaginea pe care o are în fata elevilor. Este deosebit de importanta credibil itatea emitatorului în fata receptorului.

Pentru a-si asigura reusita în situatiile delicate de conflict,

emitatorul – sursa ar trebui sa întreprinda cel putin urmatoarele actiuni:

ü sa informeze pe partener despre scopul demersului; ü sa identifice rapid eventualele bariere de comunicare si

sa actioneze pentru îndepartarea lor; ü sa raspunda oportun si sincer la întrebarile

receptorului/lor; ü sa propuna solutii de rezolvare a conflictului si sa le

argumenteze; ü daca se impune, sa propuna introducerea unui mediator; ü sa asculte activ.

B. Mesajul

În situatiile deosebite de conflict, comunicarea profesor-

elev este într-o masura apreciabila dependenta de precizia si acuratetea mesajului, care trebuie sa fie cuplat cu intentia emitatorului si cu nivelul de perceptie al ascultatorului destinatar.

Mesajul are semnificatie si este complet numai în conditiile în care este coroborat cu limbajul folosit, filtrele si perturbatiile din comunicare, cu mediul si canalele de comunicare. În plus, pentru mesaj mai sunt importante si:

• reactia receptorului fata de mesaj, reactie care de cele mai multe ori este marcata de sensibilitate;

• autoritatea si credibilitatea emitatorului;


• situatiile controversate în care se pot plasa simultan sau prin alternanta emitatorul si receptorul, situatii care pot face loc compromisului.

Concluzionând, este foarte important ca înainte de a

transmite un mesaj sa ne întrebam ce ar putea sa însemne mesajul pentru receptor si care ar fi reactia lui la acest mesaj.

C. Mediul si canalele de comunicare În situatia de conflict, comunicarea este eficace daca

posibilitatile asigurate de canale sunt mai mari. Aceasta pentru ca este nevoie ca receptorii sa cunoasca informatia si sa o poata propaga mai departe, timpul alocat rezolvarii conflictului fiind scurt si, de asemenea, se impun dezbateri, negocieri fiind necesar si un feed-back imediat si apropiat.

În concluzie, comunicarea didactica de tip fata în fata sau mediata electronic este conditionata de calitatea celor trei factori, prezentati anterior.

Ca profesori, avem datoria de a-i ajuta pe elevi sa obtina o imagine mai clara despre ei însisi si despre societate, avem datoria de a transforma conflictele în sanse educative.

Conflictul este o componenta naturala a existentei noastre de zi cu zi, a relatiilor noastre cu ceilalti; de aceea, de cele mai multe ori nici nu ne gândim la el si nu îl studiem; daca nu îl mai privim ca pe o forta negativa, distructiva, ci încercam sa explicam natura sa si sa identificam cauzele si fortele angrenate, conflictul poate deveni o sansa de maturizare. Dezvoltarea anumitor competente specifice, atât pentru solutionarea conflictelor, dar mai ales pentru a le face fata acestora, conduce la responsabilizarea elevilor pentru actiunile lor, la constientizarea consecintelor pe care le au actiunile lor. Capacitatea de a aborda conflicte le într-un mod constructiv contribuie la sanatatea mentala si individuala si are efecte pozitive asupra societatii în general.


4.3 Sursele conflictelor scolare; factori de escaladare

si de diminuare a conflictelor scolare; abilitati de rezolvare a conflictelor scolare

Conflictele sunt, în general, o realitate a vietii sociale si a

vietii personale. Ele izvorasc din urmatoarele surse: 1. Încalcarea nevoilor fundamentale ale omului:

libertatea, afirmarea, succesul (încalcarea lor genereaza conflicte), cunoasterea, actiunea;

2. Valorile (morale, sociale, profesionale) diferite: profesorul si scolarul apartin unor timpuri diferite; au credinte diferite, gândesc diferit, raportându-se la valori diferite, au culturi diferite ;

3. Perceptii diferite asupra realitatii: când oamenii vad diferit un anumit lucru sau gândesc diferit despre el, pot apare situatii conflictuale;

4. Interese diferite: determina preocupari diferite, explicatii diferite;

5. Resurse limitate: gen spatii, logistica, timp, disponibilitate – altereaza relatia profesor – elev;

6. Nevoi psihologice: respectul de sine, stabilitatea intrapsihica (linistea interioara), buna întelegere, afectiunea, fericirea. Alterarea acestor nevoi atrage aparitia conflictelor interioare, care pot provoca conflicte cu ceilalti actori educationali.

Dupa cum se observa, sursele conflictuale sunt limitate ca numar, dar determina o varietate de conflicte (conflictul cu noi însine, cu familia, cu prietenii, cu colegii, cu partenerul educational).


Factori de escaladare si de diminuare a conflictului

Conflictul poate fi angajat sau rezolvat în urmatoarele

conditii:

Un conflict va fi accentuat daca: Un conflict va fi diminuat daca: 1. Cealalta parte este considerata din

start un inamic sau o persoana rea (idei preconcepute)

1. Persoanele implicate sunt de buna credinta, impartiale si capabile sa asculte activ.

2. Se implica – direct sau indirect – alte persoane (diriginte, director, alti profesori, alti elevi) (imixtiuni inoportune)

2. Partile se concentreaza exclusiv asupra problemelor aflate în discutie si nu procedeaza la etichetari.

3. Una sau ambele persoane se simt amenintate de cealalta parte (fara posibilitate de reactie) (neîncredere reciproca)

3. Se renunta la amenintari sau – daca deja au fost prefazate – sunt la timp retrase (eventual cu scuze)

4. Partile nu sunt interesate sa mentina o relatie. Intereseaza doar propriul interes si atingerea acestia (dezinteres pentru relatie)

4. Persoanele implicate au cooperat în trecut si vor sa continue relatia

5. Problemele implicate în conflict sunt în mod exagerat notate ca extrem de importante (neconcordant cu realitatea) (perceptia falsa, incorecta a realitatii)

5. Interesele – desi diferite – sunt vazute ca posibil de negociat în mod amiabil

6. Exista o lipsa de abilitati de rezolvare a conflictului

6. Persoanele implicate accepta ajutor extern pentru rezolvarea conflictului

Pentru a minimaliza efectele distructive ale situatiilor

conflictuale, se poate propune respectarea urmatoarelor principii: Ø principiul 1 – Mentine comunicarea cu cei cu care pari

sa te afli în conflict (preferabil, încearca sa lamuresti prompt lucrurile; nu amâna discutia).

Comunicarea didactica în situatii de conflict Ø principiul 2 – Abtine-te de la a discuta despre altii în

absenta lor (pentru a nu distorsiona r ealitatea). Ø principiul 3- Daca sesizezi semne ale unui conflict,

încearca sa initiezi actiuni la care sa participe (colaborând) persoanele implicate. Asa nimeni nu se va mai simti atacat sau amenintat sau ignorat.

Ø principiul 4 – Încearca sa eviti toate fenomenele de tipul “eu câstig – tu pierzi”. Se recomanda abordarea unei dispute din toate perspectivele posibile, stiut fiind ca de cele mai multe ori o echipa sau un individ se comporta negativ numai daca se simte amenintat(a) sau atacat(a). Scade motivatia, eficienta, se subrezeste relatia.

Ø principiul 5 – Asigura-te ca stii sa recunosti rezultatele si nu flatarea sau linguseala.

Aceste principii au fost elaborate de Morris si Everard în

1996. Dupa Axelroad, principiile strategice de rezolvare a unui conflict sunt urmatoarele (o alta abordare):

I. Nu fiti primul care nu coopereaza (care se încapatâneaza sau da bir cu fugitii); fiti plini de solicitudine, fiti draguti, amabili si afabili.

II. Aveti grija ca atât cooperarea, cât si abandonul sa fie în

raport de reciprocitate , respectiv: 1. Dati raspunsuri masurate (cumpatate) pentru a

asigura reciprocitatea. 2. Nu va lasati exploatat (în mod direct) 3. Nu fiti invidios, fiti iertator (conciliant, empatic).

III. Nu faceti pe desteptul. Nu complicati si nu simplificati inutil problemele, pentru ca nu veti rezolva nimic.


În general în comunicare, dar îndeosebi în comunicarea pedagogica, este importanta deschiderea ambelor parti angajate în conflict fata de rezolvarea rationala a tensiunilor create. Practic, sunt necesare o serie de abilitati cum ar fi:

1. abilitatea de a te confrunta, de a spune “nu” atunci când apare o diferenta de opinie. Trebuie ca îndeosebi profesorul sa manifeste deschidere fata de rezolvarea problemelor;

2. abilitatea de a asculta, a observa si a accepta emotiile si sentimentele interlocutorilor cu care se vine în contact;

3. abilitatea de a prezenta ideile, emotiile si sentimentele cât mai clar, concis, calm si onest;

4. abilitatea de a evalua problema/situatia creata sub toate aspectele si dintr-o perspectiva cât mai larga.

5. abilitatea de a articula scopurile comune cu obiectivele personale, pentru a depasi momentul critic si pentru a pastra relatia.

Modelul personal este cel care conteaza în relatia cu un

grup. Dobândind si promovând abilitati de rezolvare a conflictelor putem contribui la restabilirea relatiei cu ceilalti. Important este sa ajungem la concluzia ca orice situatie conflictuala poate fi depasita numai prin efortul comun a partilor angajate, fiecareia revenindu-i responsabilitati precise.

4.4 Strategii de rezolvare a conflictelor scolare; atitudini

si comportamente specifice Pentru rezolvarea conflictelor, de regula oamenii adopta

strategii diferite, unele functionând automat la nivel “preconstient”, altele fiind stabilite constient în functie de situatie, de antrenamentul personal si de miza pusa în joc. Orice strategie poate fi oricând schimbata aplicând noi metode de rezolvare. Modul în


care actionam într-un conflict este afectat de importanta obiectivelor noastre personale si de cât de importanta este considerata relatia respectiva.

În rezolvarea oricarui conflict scolar care afecteaza comunicarea se recomanda ca partile sa respecte urmatoarele reguli, pentru a se asigura reusita:

1. Partile trebuie sa discute cât se poate de deschis despre adevaratele probleme care le preocupa.

2. Trebuie sa-si prezinte scopurile, punctele de vedere si sentimentele cât se poate de deschis si sa încerce sa evite reiterarea.

3. Trebuie sa încerce sa priveasca conflictul în contextul mai larg al scopurilor subordonate interesului general al grupului.

4. Trebuie sa se concentreze asupra unor actiuni de viitor mai mult decât asupra unor evenimente din trecut.

5. Trebuie sa-si asculte reciproc punctele de vedere si sa caute sa le înteleaga.

6. Trebuie sa evite sa atace sau sa se retraga. 7. Trebuie sa încerce sa cladeasca unul pe ideile celuilalt. 8. Trebuie sa încerce sa aiba încredere reciproca în buna

credinta a fiecaruia. 9. Trebuie sa planifice actiuni clare care sa urmeze

discutiilor, specificând cine ce va face si când. (Acest lucru este deosebit de important si poate fi uitat în euforia aflarii faptului ca adversarul nu este chiar asa de neîntelegator cum parea la început).

10. Se va fixa o data pentru revizuirea progresului, data care se va respecta cu orice pret.

Putem spune ca exista cinci strategii de baza care pot fi

utilizate pentru a ne descurca în cadrul unor conflicte si care genereaza atitudini si comportamente specifice din partea partilor angajate în conflict.


1. Strategia: RENUNTAREA si la obiective si la relatia ca atare, în final evitând si persoana si problema aflata în litigiu. Se procedeaza astfel în cazul în care obiectivele nu sunt importante si nu este necesar sa mentineti o relatie amiabila cu cealalta persoana; atunci, convenabila este renuntarea la afirmarea punctului de vedere personal si închiderea în sine.

COMPORTAMENT SPECIFIC: BROASCA TESTOASA

Sunt situatii în care profesorul sa scolarul bat în retragere pentru a se calma si pentru a-si controla emotiile si impulsurile. Alteori se aluneca peste situatie evitând efectiv partea ostila.

2. Strategia: FORTAREA – implica îndeplinirea obiectivelor propuse cu riscul de a compromite relatia cu celalalt. Presupune urmarea neabatuta a caii propuse. Concluzia? Obiectivul este mai presus de relatie. Practic, fortam mâna celuilalt sa accepte conditiile noastre. Implicarea în conflict este ridicata si stresanta. Exemplu: pentru a termina predarea unei teme “îngenunchem” elevul. Comportamentul este agresiv, incisiv, abrupt deoarece conteaza obiectivul de atins, nu relatia. Ne impunem prin forta.

COMPORTAMENT SPECIFIC: RECHIN

Nu se recomanda sa fie fortata o persoana cu care urmeaza sa ne intersectam curând, pentru ca nu va mai fi posibil sa ne întelegem, sa comunicam.

3. Strategia: APLANAREA – implica renuntarea la obiective în scopul mentinerii relatiei la cel mai înalt nivel (asa e bine!). Consta în nivelarea asperitatilor, cererea de scuze, abordarea cu umor / ironie fina , calda a celuilalt, acordarea de prioritate celeilalte persoane. Se


recomanda sa fim concilianti atunci când dorim sa mentinem colaborarea. Din când în când, pentru a aplana un conflict este nevoie sa informam cealalta parte ca ne pare rau de situatia creata (sa nu se sfiasca profesorul sa spuna “regret” sau “îmi pare rau”). Când considerati ca interesele celeilalte persoane sunt mai puternice decât ale dumneavoastra, aplanati conflictul si acordati-i prioritate partenerului. Exemplu: atunci când un coleg/profesor tine deosebit de mult la o chestiune de care d-vs. nu prea va pasa, nu tensionati inutil atmosfera. Faceti o gluma / va cereti scuze de situatia creata, dati-i dreptate etc.

COMPORTAMENT SPECIFIC: URSULET (conciliant)

4. Strategia: COMPROMISUL – implica renuntarea la o

parte din principiile d-vs. si din calitatea relatiei, pentru a ajunge la o întelegere (prin cedare reciproca). Presupune constientizarea – de catre ambii participanti – a faptului ca trebuie venit unul în întâmpinarea celuilalt, cu o doza rezonabila de smecherie, renuntare, viclenie si chiar fortare indirecta (prin negociere). Este totusi o impunere indirecta si amânata. Exemple: profesorul care, pentru a-si pastra renumele de om bun, este mai întelegator cu elevii mediocrii si slabi. Exista un numar redus de burse si ambii colegi aspira la una anume. Pentru a nu-si altera relatia, vor cadea de comun acord cine renunta si cine sa câstige. Se pare ca relatia conteaza mai mult ca principiile. Cel care cedeaza, posibil sa aiba un plan de perspectiva (acela de a câstiga în viitor).


COMPORTAMENT SPECIFIC: VULPE

5. Strategia: CONFRUNTAREA – care implica demararea imediata a unor negocieri îndelungate sau repetate, destinate îndeplinirii obiectivelor fiecarui partener, dar si pastrarii relatiei la cel mai înalt nivel posibil. Confruntarea ia în calcul ca viitorul este mai important decât situatia prezenta, ca sustine rea reciproca este necesara atunci când participantii sunt mult si pentru mult timp împreuna. Confruntarea cere tarie de caracter, gândirea unor solutii care sa ofere ambilor ceea ce doresc, dar fara fara a altera relatia. Este o negociere profesionala care presupune o atitudine înteleapta, deoarece si obiectivele si relatia sunt extrem de importante pentru d-vs.; se impune o oarecare doza de impartialitate.

Se recomanda ambelor parti sa se gândeasca la solutii

pertinente care sa aduca beneficii si unuia si celuilalt. Exemplu: profesorul explica în amanunt elevilor recalcitranti de ce le impune anumite lucruri, reguli, sarcini de învatare. În continuare, negociaza cu acestia modul de actiune viitor, prezentând avantajele si dezavantajele, oferindu-le ajutor si consiliere.

COMPORTAMENT SPECIFIC: BUFNITA

CONCLUZII Fiecare strategie de conflict ocupa locul sau. Nu credem ca profesorii sa fie ca un dinozaur specializat care nu stie decât o singura metoda de a rezolva un conflict. Trebuie sa fie capabili sa utilizeze una din cele cinci solutii, în functie de obiective si de relatii. Într-un conflict se poate alege o singura strategie, în timp ce în alt conflict este de preferat o cu totul alta. Pentru a fi eficient în


rezolvarea unui conflict trebuie sa-si diversifice modul de a actiona, alegând ceea ce este cel mai bine pentru situatia respectiva. Trebuie sa fie capabili sa -si schimbe modul de a actiona pentru a avea rezolvarea optima a situatiei respective. În lucrarea “Profesorul între autoritate si putere”, Emil Stan considera ca motivarea scolarilor este o posibila strategie de rezolvare a conflictelor scolare, actiune care presupune din partea profesorului urmatoarele demersuri:

♦ sa formuleze asteptari maxime în raport cu elevii; ♦ sa ofere, prin exemplul propriu, un model pentru

comportamentele diferite; ♦ sa stabileasca o atmosfera pozitiva, de empatie, pentru

fiecare elev în parte; ♦ sa implice elevii în mod activ în lectie; ♦ sa releve foarte clar ca merita sa învete si de ce; ♦ sa cultive încrederea în sine a elevilor; ♦ sa utilizeze interesele si cunostintele anterioare ale

elevilor; ♦ sa utilizeze ideile elevilor; ♦ sa utilizeze curiozitatea naturala a elevilor; ♦ sa promoveze elevii, sa-i activeze prin solicitari la care

trebuie sa raspunda; ♦ sa utilizeze întâlnirile si discutiile de tipul “fata în fata”,

pentru a depista comportamentele dezagreabile; ♦ sa utilizeze instruirea individuala; ♦ sa utilizeze cu grija competitia; ♦ sa reduca anxietatea elevilor.


4.5 Ascultarea activa Am vazut în capitolele precedente si în preambulul acestui capitol ca una din modalitatile de diminuare sau chiar rezolvare a unui conflict o constituie Ascultarea activa – care este cruciala într-o comunicare eficienta, lipsita de conflicte. Dezvoltarea activitatii de a asculta activ este o expresie buna pentru cel care doreste sa rezolve un conflict pentru ca:

§ cel care vorbeste doreste sa i se acorde atentie; § cel care vorbeste are impresia ca este important,

respectat; § este o buna practica sa nu iei notite, ci doar sa asculti si

sa retii idei. Asa, vorbitorul nu se va intimida, ci se va relaxa si va fi firesc, cu mintea deschisa.

Scopul ascultarii active

Sa dea celuilalt putere

Sa-si rezolve singur problemele

Sa treaca la etapa urmatoare în rezolvarea conflictului

Sa se descarce emotional


ETAPELE UNEI ASCULTARI ACTIVE:

I. Lasati interlocutorul sa vorbeasca: ♦ nu întrerupeti; ♦ nu dati sugestii; ♦ aveti rabdare; ♦ nu faceti trimiteri la propriile sentimente /experienta

d-vs.

II. Fiti empatic (puneti-va în situatia interlocutorului) ♦ prindeti ideea principala si angajati-va în a -l întelege

pe vorbitor, încercând sa va detasati de punctul personal de vedere;

♦ daruiti-va, puneti-va în locul vorbitorului pentru a întelege cu adevarat prin ce trece (ce gândeste, ce simte, ce stie, ce asteapta, ce vrea).

III. Puneti întrebari pentru a întelege mai bine:

♦ reformulati cele mai importante gânduri si sentimente ale vorbitorului (pe care le vedeti si le simtiti). Dar, atentie! Nu manifestati acord sau dezacord.

IV. Verificati daca ati înteles:

♦ întrebati interlocutorul daca mai exista ceva ce ar vrea sa mai spuna;

♦ rezumati si integrati cele ascultate.

V. Îndemnati interlocutorul sa se destainuie: ♦ Sa spuna ce a simtit, ce a înteles, ce nu a înteles, ce

ar mai vrea etc.


Bariere ale ascultarii active. 1. Glasul ratiunii: ascultarea propriilor gânduri

concomitent cu ascultarea celuilalt. 2. Judecata: respectiv emiterea de aprecieri despre cel care

vorbeste. De multe ori apreciem gresit.

3. Filtrarea: alegerea numai a unor informatii date de vorbitor si ignorarea celorlalte , fara criterii pertinente.

4. Anticiparea: credinta proprie ca stii deja ceea ce

vorbitorul abia urmeaza sa spuna, înainte ca acesta sa fi terminat de vorbit.

Alte modalitati de punere în practica a ascultarii active

(posibile reguli de respectat): 1. Invitati interlocutorul la discutie, fara a-l obstructiona

ulterior. 2. Adoptati o pozitie de egalitate (fata în fata, la acelasi

nivel cu vorbitorul). 3. Indicati – verbal nu nonverbal – ca ati înteles (a, da …

înteleg, dati din cap). 4. Puneti întrebari clarificatoare, bine si precis formulate

(Vrei sa spui ca…? Asta vrea sa însemne ca…?). Atentie: prea multe întrebari irita, blocând comunicarea.

5. Dati celuilalt posibilitatea sa se explice. 6. Nu trageti concluzii pripite (de cele mai multe ori riscati

sa gresiti). Nu va enervati, relaxati-va. 7. Interveniti doar dupa ce vorbitorul a terminat de expus o

idee, pentru a nu-l face sa-si piarda controlul. 8. Întotdeauna gânditi pozitiv, chiar daca nu va sunt

acoperite / satisfacute asteptarile.


9. Rezumati si integrati cele ascultate (rezumari scurte, care sa includa numai informatiile oferite de vorbitor, nu propriile concluzii).

În încheierea acestui capitol, care ocupa un loc important în

economia cursului, voi prezenta recomandarile facute de Morton Deutsch ( în lucrarea “Psihologia rezolvarii conflictelor”), profesorilor si, în general, educatorilor:

1. Trebuie sa cunosti tipul de conflict în care esti implicat.

2. Trebuie sa constientizezi cauzele si consecintele violentei si ale alternativelor de violenta, chiar atunci când esti foarte nervos.

3. Trebuie sa înfrunti conflictul, mai degraba, decât sa-l eviti.

4. Respecta-te pe tine si interesele tale, respecta-l pe celalalt si interesele sale.

5. Evita etnocentrismul; întelege si accepta realitatea diferentelor culturale.

6. Fa diferenta clara între “interese” si “pozitii”.

7. Cerceteaza interesele proprii si pe cele ale celuilalt pentru a identifica interesele comune si compatibile pe care le aveti.

8. Defineste interesele conflictuale drept o problema reciproca ce urmeaza sa fie rezolvata prin cooperare.

9. Asculta cu atentie si vorbeste în asa fel încât sa fii înteles; este necesara încercarea activa de a te pune în locul celuilalt si de a verifica mereu daca reusesti s-o faci cu succes.

10. Fii atent la tendintele naturale spre subiectivitate, perceptii eronate, judecati gresite si gândire stereotipa.


11. Dezvolta abilitati de a aborda conflicte grele, astfel încât sa nu manifesti neajutorare si disperare când te confrunti cu cei care sunt mai puternici, nu vor sa se angajeze într-o solutionare constructiva sau folosesc siretlicuri.

12. Trebuie sa te cunosti pe tine si sa îti cunosti reactiile tipice la diferite feluri de conflict.

13. Pe tot parcursul conflictului, ramâi o persoana morala – adica o persoana atenta si dreapta.

& Rezumat

Capitolul dezvolta o problematica extrem de importanta si frecvent reperata în mediul scolar – cea a conflictelor scolare care impieteza asupra comunicarii didactice, a relatiei cadru didactic – scolar. Sunt prezentate , succint sau detaliat, sfera de cuprindere a termenului “conflict”, sursele si conditionarile de natura conceptuala si/sau strategica, strategiile de adoptat pentru a rezolva eficient un conflict scolar. Se acorda o importanta deosebita rolului ascultarii active în diminuarea sau rezolvarea conflictelor.

B Cuvinte cheie

Ø conflict, Ø comportamente specifice, Ø principii strategice, Ø strategii de rezolvare a conflictelor, Ø ascultare activa.


Teme de reflectie s i sarcini de mu nca independenta

1. Cum puteti comenta urmatoarea afirmatie: oamenii au tendinta de a evita conflictul datorita nevoii de a fi placuti sau acceptati?

2. Rezolvati un studiu de caz pe tema “Conflictul scolar si implicatiile sale asupra comunicarii didactice” (maximum 5 pagini”.

3. Raspundeti la întrebarea: de ce este un conflict scolar o problema atât de greu de rezolvat pentru unii profesori?

4. Cum ati reusit sa evitati / sa rezolvati un conflict?

Referinte bibliografice Boudon, R. Tratat de sociologie , Humanitas, Bucuresti, 1997 Cucos, C.(coord.) Psihopedagogie pentru examenele de Definitivare si grade didactice, Polirom, Iasi, 1998 Deutsch, M . Psihologia rezolvarii conflictului, TEORA, Bucuresti, 1996 Grant, W. Rezolvarea conflictelor, TEORA,

Bucuresti,1998 Gliga, L.(coord.) Managementul conflictului – ghid , Tipogrup press, Buzau, 2001


Stan, E. Profesorul între autoritate si putere, Polirom, Iasi, 1996 x x x Conflictele si comunicarea, Editura Arc, Bucuresti, 1988

comunicarea didactica in situatii de conflict

Documents