Тema 6 ias 36

Standarde contabile internaționale și europene

ТЕМА 6 «Tratamente contabile privind deprecierea activelor »(IAS 36 Deprecierea activelor)

1. Arii de aplicabilitate şi noţiuni generale 2. Identificarea activelor care au înregistrat pierderi de valoare 3. Determinarea valorii recuperabile 4. Recunoașterea și evaluarea pierderii din depreciere5. Reluarea pierderii din depreciere6. Prezentarea şi dezvăluirea informaţiilor

1. Arii de aplicabilitate şi noţiuni generale

Obiectivul Standardului constă în dezvăluirea procedurilor pe care o întreprindere le aplică pentru a se asigura că activele nu sunt înregistrate la o valoare mai mare decât valoarea lor recuperabilă. Un activ este înregistrat la o valoare mai mare decât valoarea recuperabilă dacă valoarea sa contabilă (valoarea la care un activ este recunoscut după ce se deduc deprecierea (amortizarea) cumulată şi pierderile cumulate din depreciere) depăşeşte valoarea recuperabilă (cea mai mare valoare dintre valoarea sa justă minus costurile asociate cedării şi valoarea sa de utilizare) din folosirea sau vânzarea activului.

Dacă există o astfel de situaţie, activul este descris drept depreciat şi Standardul impune întreprinderii să recunoască o pierdere din depreciere. Standardul specifică, de asemenea, situaţiile în care entitatea trebuie să reia o pierdere din depreciere şi prescrie prezentări de informaţii.

IAS 36 se aplică la contabilizarea deprecierii tuturor activelor, în afară de:

stocuri (a se vedea IAS 2 Stocuri);

active care rezultă din contractele de construcţie (a se vedea IAS 11 Contracte de construcţie);

creanţe privind impozitul amânat (a se vedea IAS 12 Impozitul pe profit);

active generate de beneficiile angajaţilor (a se vedea IAS 19 Beneficiile angajaţilor);

active financiare care intră sub incidenţa IFRS 9 Instrumente financiare;

investiţii imobiliare care sunt evaluate la valoarea justă (a se vedea IAS 40 Investiţii imobiliare);

active biologice aferente activităţii agricole, evaluate la valoarea justă minus costurile generate de vânzare (a se vedea IAS 41 Agricultura);

costurile de achiziţie amânate şi imobilizări necorporale care decurg din drepturile contractuale ale unui asigurător deţinute în temeiul unui contract de asigurare care intră sub incidenţa IFRS 4 Contracte de asigurare; şi

active imobilizate (sau grupuri destinate cedării) clasificate drept deţinute în vederea vânzării, în conformitate cu IFRS 5 Active imobilizate deţinute în vederea vânzării şi activităţi întrerupte.

Cu alte cuvinte, acest standard se aplică activelor ce sunt înregistrate la valoarea reevaluată (valoare justă) pe baza altor IAS/IFRS. Decizia de folosire a regulilor de depreciere depinde de baza folosită în determinarea valorii juste a activului, aşa:

dacă valoarea justă a activului este valoarea de piaţă, singura diferenţă între valoarea justă a activului şi preţul net de vânzare este dată de costurile suplimentare directe necesare pentru cedarea activului, şi

Conf.univ.L.Grabarovschi 1


dacă valoarea justă a activului este determinată pe o altă bază decât valoarea de piaţă, valoarea reevaluată a activului (valoarea justă) poate fi mai mare sau mai mică decât valoarea sa recuperabilă. De aceea, după ce cerinţele de reevaluare au fost aplicate, o întreprindere aplică acest Standard pentru a determina dacă activul poate fi depreciat.

IAS 36 nu se aplică stocurilor, activelor care rezultă din contracte de construcţie, creanţelor privind impozitul amânat, activelor care decurg din beneficiile angajaţilor sau activelor clasificate drept deţinute în vederea vânzării (sau incluse într-un grup destinat cedării şi care este clasificat drept deţinut în vederea vânzării), deoarece IFRS-urile existente, aplicabile acestor active, cuprind dispoziţii privind recunoaşterea şi evaluarea acestor active.

2. Identificarea activelor care au înregistrat pierderi de valoare

O întreprindere trebuie să aprecieze, la sfârşitul fiecărei perioade de raportare, dacă există indicii ale deprecierii activelor pentru a determina valoarea recuperabilă a activului.

Indiferent dacă există sau nu indicii de depreciere o întreprindere trebuie să testeze anual pentru depreciere:

imobilizările necorporale cu durată de viaţă nedeterminată şi cele care nu sunt încă disponibile pentru utilizare (deoarece abilitatea lor de a genera suficiente avantaje economicie viitoare pentru recuperarea valorii contabile este mai incertă înainte de utilizare);

fondul comercial achiziţionat într-o combinări de întreprinderi (IFRS 3 Combinări de întreprinderi).

Identificarea pierderii de valoare se face printr-o analiză a surselor externe şi interne de informaţii.Sursele externe de informaţii:

a) În cursul anului, valoarea de piaţă a unui activ s-a diminuat mai mult decât prin efectul aşteptat al trecerii timpului sau prin utilizarea normală a activului.

b) În mediul tehnologic, economic, juridic sau al pieţei în care operează întreprinderea (sau pe o piaţă a activului analizat) au survenit schimbări importante sau vor surveni într-un viitor apropiat.

c) Ratele de piaţă ale dobânzilor sau alte rate ale rentabilităţii investiţiilor de pe piaţă au crescut în cursul perioadei şi este posibil ca aceste creşteri să afecteze rata de actualizare utilizată în calculul valorii de utilizare şi să scadă semnificativ valoarea recuperabilă a acestuia.

Nu orice creştere a ratelor dobânzilor de pe piaţă sau ale rentabilităţii investiţiilor pe piaţă trebuie interpretată obligatoriu ca un indiciu al unei eventuale deprecieri a unui activ.

O întreprindere poate demonstra că şi-a ajustat veniturile pentru a compensa creşterea ratelor pe piaţă sau că rata de actualizare folosită în calcularea valorii de utilizare a activului este puţin probabil să fie afectată de creşterea acestor rate. O creştere a ratelor dobânzilor pe termen scurt, spre exemplu, poate să nu aibă un efect semnificativ asupra ratei de actualizare folosită pentru un activ ce are o lungă durată de viaţă utilă rămasă.

d) Valoarea contabilă a activului net al întreprinderii ce prezintă situaţiile financiare este mai mare decât capitalizarea sa bursieră.

Exemplul 1. Entitatea deţine următoarele imobilizări corporale: un echipament tehnologic, două clădiri şi un teren. În perioada de gestiune a avut loc scăderea preţurilor de piaţa a imobilizărilor corporale.

Comentarui: ______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________



Sursele interne de informaţii:a) Se poate proba existenţa uzurii morale sau fizice a activului.b) În cursul perioadei au avut loc schimbări semnificative cu efect negativ asupra

întreprinderii, sau se aşteaptă să aibă loc în viitorul apropiat astfel de modificări în măsura sau maniera în care un activ este utilizat, sau se aşteaptă să fie utilizat. Aceste modificări includ planuri de întrerupere sau restructurare a activităţii căreia îi aparţine un activ, sau de cedare înainte de data anterior aşteptată.

c) Raportarea internă indică faptul că performanţa economică a unui activ este sau va fi mai slabă decât se anticipase.

Exemplul 2. Entitatea produce două tipuri de produse „A” şi „B”. Ţinînd cont de cerinţele pieţei, entitatea şi-a schimbat strategia de dezvoltare prin renunţarea la fabricarea produsului „A”.

Comentarui: __________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Dovezi ale faptului că un activ poate fi depreciat pot să-şi aibă sursa în raportarea internă a întreprinderii:

fluxurile de trezorerie necesare achiziţionării activului sau exploatării şi întreţinerii acestuia sunt semnificativ mai mari decât necesarul previzionat iniţial;

valoarea actuală a fluxurilor nete de trezorerie sau rezultatul din exploatare generat de activ (profit sau pierdere) sunt semnificativ mai mici decât cele previzionate iniţial;

existenţa unui declin semnificativ al fluxurilor nete de trezorerie previzionate sau al profitului din exploatare, sau existenţa unei creşteri semnificative a pierderilor previzionate generate de activ;

existenţa pierderilor din exploatare sau a ieşirilor nete de trezorerie generate de activ, similare celor previzionate;

Dacă există un indiciu potrivit căruia un activ poate fi depreciat, acest lucru poate indica faptul că durata sa de viaţă utilă rămasă, metoda de amortizare sau valoarea reziduală a activului trebuie revizuite şi ajustate chiar dacă nu este recunoscută pentru acesta nici o pierdere din depreciere.

3. Determinarea valorii recuperabile

Atunci când există indicii că o imobilizare corporală sau necorporală a pierdut din valoare, întreprinderea trebuie să determine valoarea recuperabilă a acesteia. Valoarea recuperabilă este valoarea cea mai mare dintre valoarea justă mai puţin costurile asociate cedării şi valoarea de utilizare a activului în cauză.

a) Valoarea justă minus costurile asociate cedării (de cesiune, de vânzare). Aceste costuri sunt costuri marginale care pot fi atribuite direct cedării unui activ sau unei unităţi generatoare de numerar, exclusiv costurile de finanţare şi cheltuiala cu impozitul pe profit.

Cel mai bun indicator pentru valoarea justă mai puţin costurile de vânzare este preţul dintr-un acord irevocabil de vânzare în cadrul unei tranzacţii cu preţ determinat obiectiv, ajustat cu costurile direct atribuibile cesiunii. Dacă nu există acord de vânzare irevocabil dar activul este tranzacţionat pe o piaţă activă, se utilizează preţul curent de cumpărare.

Dacă nu există nici un acord de vânzare irevocabil, nici piaţă activă pentru bunul în cauză, valoarea justă minus costurile asociate cedării se determină pe bază celor mai bune informaţii disponibile pentru a reflecta suma (diminuată cu mărimea costurilor de cesiune) pe care o întreprindere ar putea să o obţină la data raportării, prin vânzarea activului, într-o tranzacţie, în condiţii de concurenţă normală, între părţi bine informate şi care cad de acord. Pentru a determina această valoare, întreprinderea ia în considerare rezultatul tranzacţiilor recente, realizate cu active similare, în acelaşi sector de activitate. Costurile legate de cesiune



vizează în principal costurile de degajare a activului şi costuri ocazionate de aducerea activului în cauză în starea de vânzare. Motivul pentru care se deduc aceste costuri este acela de a determina valoarea netă pe care o întreprindere o poate recupera din vânzarea unui activ la data la care se face calculul şi de a o compara cu alternativa păstrării şi utilizării în continuare a activului.

Exemplul 3. O entitate deţine un echipament tehnologic pe care intenţionează să o vândă. Pentru a stabili valoarea justă a acestuia, s-a apelat la serviciul unui evaluator. Preţul estimat de către evaluator a constituit 800 000 lei. Pentru a vinde acest echipament entitatea trebuie sa o dezinstaleze, ceea ce ar antrena cheltuieli de 4 500 lei. De asemenea, ar fi necesare cheltuieli de transportarea -ambalarea mijlocului în sumă 3 100 lei, şi alte cheltuieli generate de vânzare - 900 lei.

Se cere: determinați valoarea justă diminuată cu costurile asociate cedării.Comentariu:_____________________________________________________________

__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

b)valoarea de utilizareValoarea de utilizare este valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar (trezorerie) generate de activ.

În estimarea fluxurilor de trezorerie, se ţine seama de: intrările de trezorerie generate activ; ieşirile de trezorerie angajate pentru a genera intrările de trezorerie din utilizarea

continuă a activului (inclusiv cele necesare pregătirii activului pentru utilizare) şi care sunt direct atribuibile sau alocate pe o bază rezonabilă şi consecventă activului;

fluxurile nete de trezorerie ocazionate de ieşirea activului la sfârşitul duratei sale de utilitate.

La determinarea valorii actualizate nu se ţine seama de: fluxurile de trezorerie reprezentate de impozitul pe profit

Aceasta se justifică, pe de o parte, prin faptul că impozitul se calculează global, aposteriori, ţinând seama de rezultatul generat de ansamblul activităţilor desfăşurate de întreprindere, iar pe de altă parte prin imposibilitatea identificării contribuţiei unui activ luat izolat, sau a unei grupe de active la rezultat, putând exista situaţia în care folosirea activelor în cauză să fie profitabilă dar pe ansamblul întreprinderii rezultatul să fie o pierdere

și de fluxurile de trezorerie generate de activităţile financiare.

Practic, se consideră că performanţa unui activ este independentă de modul în care acesta a fost finanţat.

Proiecţiile fluxurilor de trezorerie trebuie să fie bazate pe bugetele (previziunile) financiare cel mai recent aprobate de conducere şi ele trebuie să acopere o perioadă de maxim 5 ani, exceptând situaţia în care poate să fie justificată o perioadă mai lungă.

Aceste proiecţii trebuie să fie fundamentate pe ipoteze raţionale şi documente ce reprezintă cea mai bună apreciere a conducerii, privind ansamblul condiţiilor economice care vor exista în timpul duratei de utilitate rămase a activului. În scopul diminuării subiectivismului în evaluare, o pondere importantă trebuie să fie acordată indiciilor externe.

Fluxurile de trezorerie viitoare trebuie să ţină seama de starea actuală a unui activ. Vor fi exceptate, în consecinţă, acele intrări sau ieşiri de trezorerie, apreciate că vor rezulta:

dintr-o restructurare viitoare în care întreprinderea nu este încă angajată; cheltuielile de investiţii viitoare care vor ameliora sau vor creşte nivelul de performanţă

al unui activ dincolo de nivelul iniţial.

Dacă întreprinderea poate genera fluxuri de trezorerie mai mari prin utilizarea activului decât prin vânzarea sa, ar fi greşit să luăm întotdeauna preţul de piaţă drept valoare recuperabilă



deoarece o întreprindere raţională nu ar fi dispusă să vândă activul. Prin urmare, valoarea recuperabilă nu trebuie să se refere doar la vânzarea care este puţin probabil să se producă, ci trebuie să ia în considerare şi potenţialul de exploatare al activului prin utilizarea sa de către întreprindere.

Fluxurile nete disponibile în viitor trebuie actualizate, aduse la prezent prin eliminarea factorului timp.

Un element de dificultate în actualizarea fluxurilor de trezorerie este acela al alegerii ratei de actualizare.Rata de actualizare este o rată a rentabilităţii utilizată pentru a converti o sumă de bani, de plătit sau de încasat în viitor, în valoarea ei prezentă.

Când rata specifică a unui activ nu este disponibilă direct de pe piaţă, o întreprindere foloseşte înlocuitori, pentru a estima rata de actualizare, precum:

costul mediu ponderat al capitalului; rata de împrumut marginală a întreprinderii; alte rate de împrumut definite pe piaţă.

Nivelul ratei de actualizare depinde de factori precum: nivelul ratei fără risc; mărimea riscului:

–risc sistematic (economic)–risc financiar (numai pentru întreprinderile care au datorii pe termen lung)

rata anuală a inflaţieiFluxurile de trezorerie sunt estimate în valuta în care vor fi generate şi apoi actualizate,

utilizând o rată de actualizare adecvată acelei valute. Întreprinderea va determina valoarea curentă a acestor fluxuri estimate folosind cursul de schimb valutar disponibil la data determinării valorii de utilitate (potrivit normei IAS 21 "Efectele variaţiilor cursurilor de schimb valutar").

Dacă proiecţia fluxurilor de trezorerie se face în preţuri curente, rata de actualizare trebuie să includă şi componenta inflaţionistă previzionată a preţurilor (rata nedeflatată). În situaţia în care proiecţia se face în preţuri constante, rata nu va conţine influenţa inflaţiei (rata deflatată).

4. Recunoașterea și evaluarea pierderii din depreciere

Valoarea contabilă a unui activ trebuie adusă la valoarea lui recuperabilă dacă, şi numai dacă, valoarea recuperabilă a activului este mai mică decât valoarea contabilă a acestuia. Această reducere constituie o pierdere din depreciere.

O pierdere din depreciere trebuie recunoscută imediat ca şi cheltuială în situația de profit şi pierdere, în afara cazului în care activul este înregistrat la valoarea reevaluată pe baza unui alt IAS/IFRS.

Aplicație practică 1.La începutul anului 201X, o entitate a achiziţionat un echipament tehnologic la costul de

500.000 lei. Se estimează o durată de utilizare de 5 ani iar metoda de amortizare este cea liniară. La sfârşitul anului 201X există indicii că echipamentul şi-a pierdut din valoare. Valoarea justă a echipamentului la data raportării este de 300.000 lei iar costurile de vânzare sunt estimate la 20.000 lei.

Se cere: Reieșind din previziunea fluxurilor de trezorerie ce se aşteaptă a fi obţinute din utilizarea echipamentului pe durata rămasă de utilizare prezentată în tabelul 1 (rata de actualizare este de 15%) determinați la ce valoare va fi prezentat echipamentul tehnologic la data raportării în următoarele situații:

La sfârşitul anului 201X şi La sfârşitul anului X+1 ( pentru anul X+1 valoarea justă minus costurile de vânzare

este estimată la 320.000 lei iar valoarea de utilizare la 290.000 lei).



Rezolvare:Tabelul 1. Previziunea fluxurilor de trezorerie

PerioadaIndicatori

X+1 X+2 X+3 X+4 Valoarea de

utilizare1. Flux net, lei 55.000 175.000 150.000 80.0002. Factor de actualizare (rata 15%) __1__ (1+ r) n

2. Flux net actualizat (1x2), lei

Anul 201X

Anul 201X+1

O întreprindere trebuie să aprecieze, la fiecare dată raportării, dacă există un indiciu oarecare ce arată că o pierdere de valoare contabilizată pentru un activ sau pentru o unitate generatoare de numerar, în perioadele anterioare, s-a diminuat ori nu mai există.

O pierdere din deprecierea unui activ care nu a fost reevaluat este recunoscută în profit sau pierdere. Totuşi, o pierdere din deprecierea unui activ reevaluat este recunoscută în mod direct în contul oricărui surplus din reevaluarea activului, în măsura în care pierderea din depreciere nu depăşeşte suma păstrată în surplusul din reevaluare pentru acelaşi activ.

Exemplul 4. O entitate deţine un activ reevaluat. Valoarea contabilă a activului la 31.12.201X constituie 18 000 lei, valoarea recuperabilă – 15 000 lei. Ecartul din reevaluarea acestui activ este estimat:

varianta I – 4 000 lei;varianta II – 0 lei;varianta III – 2 000 lei.Comentariu:

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

Uneori este imposibilă determinarea valorii recuperabile a unui activ luat izolat. Este cazul acelor active care nu generează intrări de trezorerie decât în combinaţie cu alte active sau grupuri de active. Într-o asemenea situaţie întreprinderea trebuie să determine valoarea recuperabilă a unităţii generatoare de numerar de care aparţine activul.

Unitatea Generatoare de Numerar (UGN) este cel mai mic grup de active ce include activul în cauză şi care generează intrări de trezorerie independente de intrările de trezorerie generate de alte active sau grupuri de active. Unităţile generatoare de numerar ale aceluiaşi activ sau ale aceloraşi tipuri de active trebuie să fie identificate în mod coerent şi permanent de la o perioada la alta, exceptând situaţia când se justifică o schimbare.

Valoarea contabilă a unei UGN se determină prin însumarea valorilor contabile ale activelor care pot fi direct atribuite sau afectate pe o bază raţională, coerentă şi permanentă la unitatea generatoare de numerar.

Pierderea de valoare trebuie să fie repartizată, pentru a reduce valoarea contabilă a activelor UGN, în următoarea ordine:

mai întâi, fondului comercial afectat unităţii generatoare de trezorerie (dacă este cazul); apoi, celorlalte active ale unităţii, în funcţie de prorata valorii contabile a fiecăruia.



Exemplul 5. Există indicii că un echipament tehnologic a cărui valoare contabilă este de 350.000 lei s-a depreciat. Acesta face parte din aceeaşi UGN cu un teren a cărui valoare contabilă este de 100.000 lei şi o clădire cu o valoare contabilă netă de 550.000 lei.

Valoarea de utilizare a UGN este estimată la 700.000 lei iar valoarea justă minus costurile de vânzare la 500.000 lei. Nu există un fond comercial care poate fi ataşat raţional acestei UGN.

Comentariu:____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Cu ocazia repartizării unei pierderi de valoare, valoarea contabilă a unui activ nu trebuie să fie adusă la un nivel inferior celei mai mari valori dintre:-valoarea justă minus costurile de vânzare (dacă poate fi determinată);-valoarea sa de utilitate (dacă poate să fie determinată);-zero;

Aplicație practică 2.O entitate la 31.12.201X dispune de un grup de active cu valoarea contabilă totală de 110

000 lei, inclusiv: fondul comercial – 10 000 lei, activul „A” – 60 000 lei, activul „B” – 40 000 lei. La data raportării valoarea recuperabilă a grupului de active constituie 80 000 lei.

Se cere: determinați și repartizați între activele grupului pierderea din depreciere (tab.2)Rezolvare:

Tabelul 2. Repartizarea pierderii din depreciere între activele grupului (în lei)

Componentelegrupului de active

Valoarea contabilă pînă la depreciere

Pierderea din depreciere

Valoarea contabilă după depreciere

Fondul comercial „A” „B”Total active

Comentariu:_________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

5. Reluarea pierderii din depreciere

Reluarea unei pierderi de valoare a unui activ sau a unei UGN trebuie să fie contabilizată imediat în situația de profit şi pierderi, exceptând situaţia în care activul ar fi fost contabilizat la o mărime reevaluată, conform unei alte norme internaţionale. Orice reluare a unei pierderi de valoare a unui activ reevaluat trebuie să fie tratată ca o reevaluare pozitivă, conform normelor IAS 16 şi respectiv IAS 38.

În alocarea reluării unei pierderi din depreciere a unui activ sau a unei UGN, valoarea contabilă a unui activ nu trebuie majorată peste minimul dintre:

valoarea recuperabilă (dacă este determinabilă); şi valoarea contabilă care ar fi fost determinată dacă nu ar fi fost recunoscută nici o pierdere

din depreciere în anii precedenți.

Reluarea unei pierderi din depreciere pentru un activ individual Reluarea pierderii din depreciere se înregistrează în funcţie de metoda evaluării ulterioare a activelor imobilizate:



1. Dacă activul individual nu a fost anterior reevaluat şi pierderea din depreciere s-a recunoscut iniţial în situația de profit şi pierdere, reluarea acesteia se va înregistra imediat ca venit în situație de profit şi pierdere.

Exemplul 6. O entitate deţine un activ (obiect de mijloace fixe) al cărui valoare contabilă la 31.12.201X este de 80 000 lei, durata de utilizare rămasă – 5 ani. În conformitate cu politicile contabile ale entităţii, evaluarea ulterioară a mijloacelor fixe se efectuează la cost, amortizarea se calculează prin metoda liniară.

La 31.12.201X valoarea recuperabilă a activului constituie ___________ lei. În rezultat, se recunoaşte o pierdere din depreciere în sumă de ______________ lei ( ) şi în continuare se calculează amortizarea anuală a activului în sumă de _______________ lei ( ).

Se cere: recunoaşteți o reluare a pierderii din depreciere la 31.12.201X+2.Comentariu:

______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________.

2. În cazul în care activul a fost iniţial reevaluat conform cerinţelor din IAS 16 Imobilizări corporale, şi pierderea din depreciere a fost debitată în capitaluri proprii, atunci reluarea pierderii din depreciere se recunoaşte ca o creditare în mod direct în capitalurile proprii la titlul „surplus/ rezerve din reevaluare”.

3. În măsura în care o pierdere din depreciere a aceluiaşi activ reevaluat a fost anterior recunoscută ca o cheltuială în situație de profit şi pierdere, o reluare a acelei pierderi din depreciere este recunoscută ca venit în situația de profit şi pierdere.

După recunoaşterea reluării unei pierderi din depreciere, amortizarea activului trebuie ajustată pentru perioadele contabile viitoare în vederea alocării valorii contabile revizuite a activului, mai puţin valoarea lui reziduală (dacă există vreuna), pe o bază sistematică pe timpul duratei de viaţă utilă rămase.

Exemplul 7. Utilizînd datele exemplului 6, să presupunem că conform politicilor contabile ale entităţii, evaluarea ulterioară a activului se efectuează la valoarea reevaluată.

Comentariu: _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Reluarea unei pierderi din depreciere pentru o unitate generatoare de numerar În alocarea reluării unei pierderi din depreciere a unei UGN, valoarea contabilă a unui activ nu trebuie majorată peste minimul dintre:

valoarea recuperabilă (dacă este determinabilă); şi valoarea contabilă care ar fi fost determinată dacă nu ar fi fost recunoscută nici o pierdere

din depreciere în anii trecuţiReluarea unei pierderi din depreciere pentru o unitate generatoare de numerar trebuie

alocată activelor unităţii altele decât fondul comercial, proporţional (pro rata) cu valoarea contabilă a acestora.



Aceste creşteri ale valorilor contabile trebuie tratate ca fiind reluări ale pierderilor din depreciere pentru active individuale şi recunoscute în concordanţă cu regula prezentată în sub-capitolul anterior.

În alocarea reluării unei pierderi din depreciere a unei unităţi generatoare de numerar, valoarea contabilă a unui activ nu trebuie majorată peste minimul dintre:

valoarea recuperabilă (dacă este determinabilă); şi

valoarea contabilă care ar fi fost determinată (după deducerea amortizării) pentru cazul când nu a fost recunoscută nici o pierdere din depreciere în anii trecuţi.

Valoarea reluării unei pierderi din depreciere care altfel ar fi fost alocată activului trebuie alocată altor active ale unităţii, cu excepţia fondului comercial, pe o bază proporţională.

Aplicație practică 3.O entitate dispune de un grup depreciat de active, altele decît fondul comercial,

informaţiile despre care sînt prezentate în tabelul 3. Tabelul 3. Informaţii aferente activelor grupului

(mii lei)Componentele

grupului de activeValoareacontabilă

Valoarea contabilă ce ar fi determinată dacă grupul n-ar fi fost depreciat

„A” 15 000 20 000„B” 5 000 8 000 „C” 20 000 32 000Total 40 000 60 000

Conform politicilor contabile, evaluarea ulterioară a activelor se efectuează la cost. Entitatea examinează posibilitatea reluării pierderii din depreciere pentru acest grup de active în suma totală de 30 000 mii lei.

Se cere: determinați pentru fiecare activ din UGN suma reluării pierderii din depreciere (tab.4)

Rezolvare:Tabelul 4. Informaţii privind reluarea pierderii din depreciere pentru activele UGN

Compo-nentele grupului

Cota activului în

valoarea contabilă a grupului,

%

Suma reluării pierderii din depreciere aferentă

activului,mii lei

Valoarea contabilă majorată cu suma

reluării pierderii din depreciere aferentă

activului,mii lei

Depăşirea asupra valorii contabile

ce ar fi fost determinată dacă grupul n-ar fi fost depreciat, mii lei

Suma reluării pierderii din depreciere

pentru activ,mii lei

1 2 3 4 5 6 = 3 - 5 „A” 37,5„B” 12,5 „C” 50,0Total 100,0

Conform calculelor din tabel, reluarea pierderii din depreciere pentru grupul de active se recunoaşte în suma totală de ___________________ mii lei şi se contabilizează:

Reluarea unei pierderi din depreciere pentru fondul comercial Pierderea din depreciere recunoscută pentru fondul comercial nu trebuie reluată într-o

perioadă ulterioară.



Explicaţia stă în regula impusă de IAS 38 Imobilizări necorporale interzice recunoaşterea fondului comercial generat intern: în fapt, orice creştere a valorii recuperabile a fondului comercial în perioadele ce urmează recunoaşterii unei pierderi din depreciere pentru fondul comercial respectiv este mai probabil sa fie o creştere a fondului comercial generat intern, mai degrabă decât o reluare a pierderii din depreciere recunoscute pentru fondul comercial achiziţionat.

6. Prezentarea şi dezvăluirea informaţiilor

O entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru fiecare clasă de active:

valoarea pierderilor din depreciere recunoscute în contul de profit şi pierdere în timpul perioadei şi elementul (elementele) – rând ale contului de profit şi pierdere în care aceste pierderi din depreciere sunt incluse;

valoarea reluării pierderilor din depreciere recunoscute în contul de profit şi pierdere în timpul perioadei contabile şi elementul (elementele) – rând ale contului de profit şi pierdere în care aceste pierderi din depreciere sunt reluate;

valoarea pierderilor din depreciere recunoscute în mod direct în capitalurile proprii în timpul perioadei; şi

valoarea reluărilor pierderilor din depreciere recunoscute în mod direct în capitalurile proprii, în timpul perioadei.

Dacă pierderea din depreciere pentru un activ individual, inclusiv fondul comercial, sau pentru o unitate generatoare de numerar, este recunoscută sau reluată în timpul perioadei contabile şi este semnificativă, întreprinderea trebuie să prezinte:

evenimentele şi circumstanţele care au condus la recunoaşterea sau reluarea pierderilor din depreciere;

valoarea pierderilor din depreciere recunoscute sau reluate;

Pentru pierderile cumulate (agregate) din depreciere recunoscute sau reluate în cursul perioadei pentru care nu s-au prezentat informaţii conform paragrafului anterior, întreprinderea trebuie să prezinte:

clasele principale de active afectate de pierderile din depreciere (reluări ale pierderilor din depreciere);

principalele evenimente şi circumstanţe care au condus la recunoaşterea (reluarea) acestor pierderi din depreciere.


Тema 6 ias 36

Documents