dictionar istoric latin roman

of 78/78
1 / 78 Cuvânt înainte. Aceastã carte se doreşte a fi, înainte de toate, un instrument de lucru pentru studenţii care se ini ţiazã în studiul funcţionãrii instituţionale a statului roman, de la începuturile sale pânã în timpul lui Iustinian. Intenţia noastrã este de a oferi terminologia esenţialã aferentã instituţiilor politice şi conţinutul istoric al acestor concepte, pentru reliefarea principalelor paliere decizionale pe care Roma şi le-a creat şi cu care a înţeles sã se exprime istoric. Aplecarea asupra istoriei a fost de multe ori contaminatã de determinãrile contemporane ale autorilor, cãci aşa cum Tacitus considera istoria ca magistra uitae, la fel istoriografia secolului XX a apelat adesea la trecut pentru justificarea propriilor opţiuni politice. Istoria naţionalã rãmâne o dominatã a doctrinelor şi ideologiilor contemporane, mai ales a celor extremiste. De aceea, deseori istoria a slujit ca instrument de manipulare, de multe ori grosolanã, pentru legitimarea autoritãţii conducãtorului. La fel, decupajul cronologic sau teritorial se supune mai mult sau mai puţin unei argumentãri de acest tip. Tocmai de aceea, lucrarea de faţã propune discutarea realitãţilor istorice romane sub forma unui demers specific. Opţiunea privind aspectul formal al prezentei elaborãri s-a oprit asupra ordonãrii alfabetice a diferitelor categorii selectate, motivatã de obiectivitatea inerentã unui astfel de criteriu, strãin oricãror ierarhizãri valorice de tip a priori, fãrã sã ignorãm evidenţa evolutivã, pe care am încercat s-o ilustrãm în interiorul fiecãrui concept. Deşi intenţia de redactare s-a structurat în jurul realitãtilor politice, specificitatea societãţii romane antice- înţelegând prin aceasta lipsa de preocupare expresã pentru delimitarea clarã a puterilor în stat, trãsãturã comunã societãţilor premoderne- ne-a impus tratarea deopotrivã a unor aspecte socio- economice, militare, juridice şi religioase care însoţesc actul politic. În fapt, sfera de ingerinţã a instituţiilor politice romane, dar mai ales a celor din eşalonul superior, reprezintã punctul de convergenţã al mai multor sectoare publice. Corolarul acestei realitãţi s-a materializat prin adãugarea unor categorii conceptuale care vin sã lãmureascã sau sã completeze funcţionarea statului roman. Astfel, am considerat util sã inserãm date privind organizarea unor unitãţi administrativ-demografice, fie ele interne (tribus, gentes), fie exterioare perimetrului cetãţii (coloniile, municipiile) precum şi anumite categorii juridice (constitutiones, decretum, edictum, ius, lex), cu mare ingerinţã in construcţia şi aplicarea deciziei politice. Totodatã, organizarea socialã a Romei, de la regalitate la Imperiu, precum şi datele privitoare la populaţiile latine, faţã de care romanii şi-au organizat cetatea în primele secole de existenţã, sau strãinii de cetãţenia romanã, incluşi ulterior în interiorul limes-ului, ni s-au pãrut indispensabile înţelegerii modului de guvernare în dinamica sa. Întreaga existenţã istoricã a Romei reprezintã, în esenţã, istoria delegãrii conducerii unor categorii sociale, deţinãtoare ale Page 1 of 4 Untitled Document 2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm privilegiilor politice, care susţin material şi militar cetatea, poporul roman necunoscând conducerea de tip democratic, întâlnitã în veacul al V-lea a. Chr. la greci. Altfel spus, Roma nu şi-a plãtit niciodatã cetãţenii pentru a desfãşura o acţiune politicã, ci le-a permis-o numai celor care aveau pentru aceasta suficiente resurse. Evoluţia acestor grupuri sociale nu este, prin urmare, strãinã de structurile instituţionale romane. Am lãsat deoparte totalitatea elementelor de viaţã privatã a romanilor, sporadicele precizãri, ce ţin de acest registru, fiindu-ne impuse de aceeaşi intenţie de prezentare cât mai explicitã a domeniului public. Pornind de la instituţiile Republicii timpurii, instituţii ale cetãţii, romanii au încercat permanent ajustarea acestora la noile condi ţii ce au urmat expansiunii romane şi care au dus la crearea Imperiului. Dacã în epoca republicanã articularea instituţiilor se realizeazã în cadrul unui regim oligarhic, epoca imperialã, prefiguratã încã din ultimele veacuri republicane, a marcat trecerea spre o mai mare participare la viaţa publicã din partea cetãţenilor, în mãsura în care cetãţenia romanã se extinde, pe de o parte, în întreg spaţiul mediteranean şi, pe de altã parte, sunt asociaţi la guvernare unii membri de rang ecvestru. Prin urmare, în Principat, permeabilitatea socialã şi, implicit, participarea la actul politic, nu mai este apanajul exclusiv al elitei aristocratice. Meritul imperial este de a fi scos Republica din criza instituţionalã, devenitã evidentã la sfârşitul secolului I a. Chr., consecinţã a expansiunii romane. În condi ţiile transformãrii Republicii în Imperiu, cadrele politice ale cetãţii nu mai sunt potrivite pentru administrarea vastului teritoriu şi în consecinţã, împãraţii primelor dinastii inoveazã permanent, încercând o creştere a autoritãţii imperiale. Aceasta din urmã nu este lipsitã de devianţe pe care sursele (în majoritate de orientare senatorialã) le pun în evidenţã numindu-i pe împãraţi "Cezari demenţi" (Caligula sau Nero, de pildã)- posesori ai unei autoritãţi ce tinde sã împrumute forme exterioare şi comportamente regale ale lumii elenistice. Tendinţa aceasta devine evidentã în secolul al III-lea, iar antichitatea târzie ne prezintã o curte imperialã -"oglindã" a celor elenistice. Particularizarea puterii devine o evidenţã la finele antichitãţii, dupã reformele lui Diocleţian şi Constantin care au jucat un rol fundamental în reorganizarea statului. Departe de a fi o perioadã de decãdere, aşa cum a fost privitã de istoriografia marxistã, antichiatea târzie pare mai degrabã o epocã de mari transformãri, ce prefigureazã geneza societãţii medievale. Multe dintre aceste transformãri îşi au originea în criza secolului al III-lea, perioadã care ar trebui, în opinia noastrã, reconsideratã din punct de vedere istoric. Convenţional, perioadele de crizã sunt privite ca epoci de distrugere şi decãdere; pornind însã de la trãsãturile lor specifice şi generale, aceste perioade par mai degrabã epoci de tranzi ţie în care mecanismele mental-instituţionale sunt ajustate noilor realitãţi istorice. Nici evoluţia statului roman nu poate fi înţeleasã fãrã apelul la aceastã judecatã, cãci Page 2 of 4 Untitled Document 2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

Post on 13-Jun-2015

900 views

Category:

Documents

7 download

Embed Size (px)

TRANSCRIPT

Untitled Document

Page 1 of 4 Untitled Document

Page 2 of 4

Cuvnt nainte.Aceast carte se dorete a fi, nainte de toate, un instrument de lucru pentru studenii care se iniiaz n studiul funcionrii instituionale a statului roman, de la nceputurile sale pn n timpul lui Iustinian. Intenia noastr este de a oferi terminologia esenial aferent instituiilor politice i coninutul istoric al acestor concepte, pentru reliefarea principalelor paliere decizionale pe care Roma i le-a creat i cu care a neles s se exprime istoric. Aplecarea asupra istoriei a fost de multe ori contaminat de determinrile contemporane

privilegiilor politice, care susin material i militar cetatea, poporul roman necunoscnd conducerea de tip democratic, ntlnit n veacul al V-lea a. Chr. la greci. Altfel spus, Roma nu i-a pltit niciodat cetenii pentru a desfura o aciune politic, ci le-a permis-o numai celor care aveau pentru aceasta suficiente resurse. Evoluia acestor grupuri sociale nu este, prin urmare, strin de structurile instituionale romane. Am lsat deoparte totalitatea elementelor de via privat a romanilor, sporadicele precizri, ce in de acest registru, fiindu-ne impuse de aceeai intenie de prezentare ct mai explicit a domeniului public.

ale autorilor, cci aa cum Tacitus considera istoria ca magistra uitae, la fel istoriografia secolului XX a apelat Pornind de la instituiile Republicii timpurii, instituii ale cetii, romanii au ncercat permanent ajustarea adesea la trecut pentru justificarea propriilor opiuni politice. Istoria naional rmne o dominat a acestora la noile condiii ce au urmat expansiunii romane i care au dus la crearea Imperiului. Dac n epoca doctrinelor i ideologiilor contemporane, mai ales a celor extremiste. De aceea, deseori istoria a slujit ca republican articularea instituiilor se realizeaz n cadrul unui regim oligarhic, epoca imperial, prefigurat instrument de manipulare, de multe ori grosolan, pentru legitimarea autoritii conductorului. La fel, nc din ultimele veacuri republicane, a marcat trecerea spre o mai mare participare la viaa public din partea decupajul cronologic sau teritorial se supune mai mult sau mai puin unei argumentri de acest tip. Tocmai de cetenilor, n msura n care cetenia roman se extinde, pe de o parte, n ntreg spaiul mediteranean i, pe aceea, lucrarea de fa propune discutarea realitilor istorice romane sub forma unui demers specific. de alt parte, sunt asociai la guvernare unii membri de rang ecvestru. Prin urmare, n Principat, permeabilitatea social i, implicit, participarea la actul politic, nu mai este apanajul exclusiv al elitei Opiunea privind aspectul formal al prezentei elaborri s-a oprit asupra ordonrii alfabetice a diferitelor categorii selectate, motivat de obiectivitatea inerent unui astfel de criteriu, strin oricror ierarhizri valorice de tip a priori, fr s ignorm evidena evolutiv, pe care am ncercat s-o ilustrm n interiorul fiecrui concept. Dei intenia de redactare s-a structurat n jurul realittilor politice, specificitatea societii romane antice- nelegnd prin aceasta lipsa de preocupare expres pentru delimitarea clar a puterilor n stat, trstur comun societilor premoderne- ne-a impus tratarea deopotriv a unor aspecte socioeconomice, militare, juridice i religioase care nsoesc actul politic. n fapt, sfera de ingerin a instituiilor politice romane, dar mai ales a celor din ealonul superior, reprezint punctul de convergen al mai multor sectoare publice. Corolarul acestei realiti s-a materializat prin adugarea unor categorii conceptuale care vin s lmureasc sau s completeze funcionarea statului roman. Astfel, am considerat util s inserm date privind organizarea unor uniti administrativ-demografice, fie ele interne (tribus, gentes), fie exterioare perimetrului cetii (coloniile, municipiile) precum i anumite categorii juridice (constitutiones, decretum, edictum, ius, lex), cu mare ingerin in construcia i aplicarea deciziei politice. Totodat, organizarea social a Romei, de la regalitate la Imperiu, precum i datele privitoare la populaiile latine, fa de care romanii i-au organizat cetatea n primele secole de existen, sau strinii de cetenia roman, inclui ulterior n interiorul limes-ului, ni s-au prut indispensabile nelegerii modului de guvernare n dinamica sa. ntreaga existen istoric a Romei reprezint, n esen, istoria delegrii conducerii unor categorii sociale, deintoare ale aristocratice. Meritul imperial este de a fi scos Republica din criza instituional, devenit evident la sfritul secolului I a. Chr., consecin a expansiunii romane. n condiiile transformrii Republicii n Imperiu, cadrele politice ale cetii nu mai sunt potrivite pentru administrarea vastului teritoriu i n consecin, mpraii primelor dinastii inoveaz permanent, ncercnd o cretere a autoritii imperiale. Aceasta din urm nu este lipsit de deviane pe care sursele (n majoritate de orientare senatorial) le pun n eviden numindu-i pe mprai "Cezari demeni" (Caligula sau Nero, de pild)- posesori ai unei autoriti ce tinde s mprumute forme exterioare i comportamente regale ale lumii elenistice. Tendina aceasta devine evident n secolul al III-lea, iar antichitatea trzie ne prezint o curte imperial -"oglind" a celor elenistice. Particularizarea puterii devine o eviden la finele antichitii, dup reformele lui Diocleian i Constantin care au jucat un rol fundamental n reorganizarea statului. Departe de a fi o perioad de decdere, aa cum a fost privit de istoriografia marxist, antichiatea trzie pare mai degrab o epoc de mari transformri, ce prefigureaz geneza societii medievale. Multe dintre aceste transformri i au originea n criza secolului al III-lea, perioad care ar trebui, n opinia noastr, reconsiderat din punct de vedere istoric. Convenional, perioadele de criz sunt privite ca epoci de distrugere i decdere; pornind ns de la trsturile lor specifice i generale, aceste perioade par mai degrab epoci de tranziie n care mecanismele mental-instituionale sunt ajustate noilor realiti istorice. Nici evoluia statului roman nu poate fi neleas fr apelul la aceast judecat, cci

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

2/27/05

1 / 78

Untitled Document

Page 3 of 4 Untitled Document

Page 4 of 4

aa cum subliniau istoricii colii de la Annales, perspectiva duratei lungi a timpului istoric devine esenial quotations with the indication of the website address and the web page.e University of Bucharest, except for short quotations with pentru a realiza o imagine adecvat a dinamicii unei societi n general, i adugm, a societii romane n special. Transformrile legate de adaptarea mecanismului guvernrii i administrrii la extinderea teritoriului se regsesc n sfera vieii private, unde sunt de remarcat schimbrile pe care le suport familia imperialdomus Augusta. Tot ce ine de persoana imperial tinde s se confunde cu statul, mai ales n vremea lui Domitian, care, ca i peste veacuri Ludovic al XIV-lea al Franei, se dorea a fi imaginea vie a statului. mpratul apare singurul "vinovat" de crearea a noi instituii, mai ales n registrul administrativ, competen care i-a determinat pe unii istorici ai antichitii s o considere drept o perioad de autocratism i decdere. Realitatea ns este c, n antichitatea trzie, persoana imperial era dominat de grupurile de la curtea imperial, ale cror interese particulare prevaleaz asupra intereselor statului. n consecin, antichitatea trzie trebuie vzut ca o perioad n care interdependenele sociale modific raporturile ntre public i privat particular, n dauna statului.Comments to: the indication of the website address and the web page.

Cristian OLARIU - Last update: April, 2003 - Web designText editor: Monica CIUCIU

Precizm c actualul demers a pornit mai ales de la prelucrarea datelor literare i epigrafice, cu o informaie arheologic utilizat doar ca mijloc de confirmare a evidenelor decelabile n primele categorii de surse amintite.

De asemenea, prin caracterul declarat selectiv i enumerativ, efortul nostru nu-i poate depi condiia de prim contact cu o realitate n fapt mult mai complex. n fine, pentru o mai clar nelegere a textului, precizm c expresiile latineti, traduse i n limba romn, au fost scrise cu caractere italice, abrevierile folosite fiind cele consacrate n literatura de specialitate, publicate n Anne philologique iar cele mai importante Corpora utilizate, acestea au fost prezentate n bibliografie. Mulumim pe aceast cale colectivului didactic al Catedrei de Istorie Antic i Arheologie, n mod particular d-nei Prof. Dr. Zoe Petre, d-lor Prof. Dr. Alexandru Barnea, Conf. Dr. Gheorghe Vlad Nistor pentru bunvoina de a ne adresa aprecieri critice pe marginea celor redactate.

Autorii

Universitatea din Bucuresti 2003. All rights reserved.

No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

2/27/05

2 / 78

Untitled Document

Page 1 of 12 Untitled Document

Page 2 of 12

A

Imperiului, adlectus era ceteanul roman care, prin favoare imperial, obinea o concesie special din partea Senatului. F. B.

ab epistulis (lat.), birou al cancelariei imperiale care trata problema comunicrii cu puterile strine, primea deputaii din provincii, petiii i rapoarte ale oficialilor din provincie, alte probleme legate de corespondena cu oficiali provinciali, pregtea i expedia rspunsuri la cererile magistrailor (n Imperiul Trziu). aduocatus fisci (lat.), "avocatul fiscului", funcionar de rang inferior, apare n timpul domniei lui Hadrian (SHA, V. Hadr., 20); reprezenta i apra interesele fiscului n procese, fiind numit C. O. temporar, dintre cei destinai carierei publice, aceasta fiind prima funcie public pe care o primeau (v. SHA, l. l.; cf. Macrin., 4; Aur. Vict., Caes., 20, 30). C. O. a cognitionibus (lat.), birou al cancelariei imperiale care va disprea n perioada Imperiului trziu (v. cancelaria imperial). C. O. aediles (lat.), magistrai de rang inferior la Roma. Existau dou tipuri de edili: aediles plebis i aediles curules. Aediles plebis- magistrai ce apar n acelai timp cu tribunii plebei (494 a. Chr.- Tit. Liv., II, 33); adlectio (lat.), introducerea extraordinar de noi membri n senatul oraelor, municipii sau colonii (Plin. Iun., Ep., 112 i 113), sau a unui strin printre municipes (adlectio inter ciues- Tac., Ann., IV, 43). F. B. erau alei prin plebiscit, n cadrul comiiilor tribute fiind considerai ca ajutoare ale tribunilor, protejai de aceeai inviolabilitate. Participau la procesele ce priveau plebeii (Ioan. Lydus, De mag., I, 38, 44; Isid., Orig., IX, 4; Dion. Hal., VII, 58), completnd puterea i atribuiile tribunilor. Edilii plebei pzeau arhivele plebeilor depuse n templul zeiei Ceres (Tit. Liv., III, 55; Polyb., III, 26), au dreptul s convoace comiiile tribute, aducnd n faa acestora o acuzaie criminal, s rezolve tranzaciile comerciale ale plebei. Nu aveau dreptul de a lua auspiciile, supravegheaz din adlectus (lat.), persoan recrutat din rndul cavalerilor pentru a fi admis n Senat spre completarea listei senatoriale (lectio senatus). n urma acestei operaiuni persoana poate primi i numele de conscriptus pentru a fi deosebit de vechii patricieni, membri ai ginilor patriciene: "patres qui sunt patricii generis". Primul caz de adugire este amintit de Tit. Liv. (II, 1.) dup nsrcinarea senatului cultele (Tit. Liv., IV, 30), se ocup de aprovizionarea oraului (Tit. Liv., IV, 12; Plin. Hist. Nat., XVIII, 34), i pn n 367 a Chr. (apariia edililor curuli), au grija jocurilor patriciene din nsrcinarea Senatului (Tit. Liv., VI, 42). Edilii plebei nu au roba praetexta i nici scaunul curul, ci doar un simplu subsellium.

alungarea ultimului Tarquin, cnd I. Brutus i consulul P. Valerius Publicola au adugat un numr Aediles curules, creai n 367 a. Chr.(Tit. Liv. VI, 42; VII, 1), erau magistrai beneficiari ai de 64 de noi membri pentru a ntregi componena de 300 de senatori a naltului for. n timpul nsemnelor rangurilor superioare: roba praetexta i scaunul curul (Dion. Hal., IV, 74; Plut., Marius,

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05

3 / 78

Untitled Document

Page 3 of 12 Untitled Document

Page 4 of 12

5). Alei n comiiile tribute, sub preedinia unui magistrat investit cu imperium- dictator, cel mai Aerarium Saturni (aerarium populi Romani), tezaur public, depus n templul lui Saturn, aflat la adesea consul (Varro, De re rust., III, 2; Tit. Liv., VI, 42; Cic., Ad Attic., IV, 3), au auspiciile poalele Capitoliului, era n epoca republican administrat de quaestores, iar, mai trziu, n timpul minore, supravegheaz marile srbtori romane, succedndu-i pe consuli, exercit poliia urban i Principatului de praefectus aerarii Saturni, i care i-a pierdut din importan prin apariia supravegheaz activitatea edilitar, au n grij arhivele din aerarium Saturni, iar n rstimpul dintre tezaurului imperial (fiscus). n perioada dominatului, a ajuns tezaurul oraului Roma. Aici se dou cenzuri, supravegheaz moravurile. gseau i arhivele senatului, i stindardele legiunilor.

Exist 2 edili ai plebei i doi edili curuli, cu un personal numeros n subordine. n 45 a. Chr., prin n principiu, administrarea acestui aerarium Saturni era ncredinat senatului (Cassius Dio, LIII, lex Iulia municipalis, sunt stabilii pentru coloniile i municipiile italice aediles coloniarum et 16, 22; LXXI, 33; Tac., Hist., IV, 9); direcia tezaurului a fost dat de Augustus n grija a doi municiporum, iar n 44 a. Chr. Caesar instituie aediles Ceriales (Suet., Caes., 41), care praefecti aerarii. supravegheau ludi Ceriales (jocuri ale plebeilor, nfiinate n sec. III a. Chr.). V. pentru detalii, Cl. Nicolet, 1976, pp. 308-309; J. Ellul, 1961, p.284. Aerarium Cereris, tezaurul templului zeiei Ceres, era alimentat din amenzile strnse de edili i controlat de acetia. Banii statului proveneau, n principal, din impozite (v. tributum) directe i, Atribuiile edililor erau urmtoarele: supravegheau organizarea i funcionarea pieelor, se ocupau mai ales, indirecte. (Cl. Nicolet, 1976, pp. 200-278.). de aprovizionarea populaiei (cura annonae), poliia oraului (cura urbis), organizarea de spectacole publice. n epoca imperial, au pierdut din atribuiile lor: nu mai organizeaz jocuri publice, nu mai au n grij paza oraului; au continuat s se ngrijeasc de curenia strzilor, bilor, supravegherea pieelor de mrfuri. Competenele lor "frumentare" au fost atribuite de Augustus praefecti-lor frumenti dandi, apoi prefectului annonei, iar competenele lor poliieneti au fost preluate de prefectul Romei. n secolul al III-lea, asistm la dispariia edililor. Aerarium militare, tezaurul militar instituit de Augustus n 6 p. Chr. (Cassius Dio, LV, 23, 26), pentru plata pensiilor militarilor (praemia militiae) i pentru diverse recompense acordate trupelor. Era alimentat din noile impozite, special instituite: uicesima hereditatium (impozit pe moteniri), quadragesima rerum uenalium (impozit pe vnzri), din alte resurse- prada de rzboi, confiscri, etc. mpratul dispunea deplin de acest tezaur, aflat n grija unui praefectus sau praetor, numit pe 3 ani. Cu timpul, aerarium militare a devenit insuficient pentru ntreinerea armatei, care a czut n F. B., C. O. sarcina provinciilor. Ultima oar este menionat n timpul lui Heliogabalus. Constantinus I a nfiinat o instituie analog sub denumirea de arca praefecturae. F. B., C. O. aedilis ciuitatis (lat.), magistrat municipal de rang superior, n sarcina cruia cdeau curae aediliciae (aprovizionare, ntreinerea apeductelor, drumurilor, edificiilor i jocurilor, poliia pieii). C. O. agentes in rebus (lat.), curieri imperiali, ageni ai statului n perioada Imperiului Trziu. Se aflau n subordinea lui magister officiorum, plasai n trecut sub comanda prefectului pretoriului, au luat locul agenilor frumentarii, suprimai de Diocleian (Aur. Vict., Caes., 39). Formau o schola ataat aerarium (lat.), n epoca republican existau dou tipuri de tezaure publice: aerarium Saturni i aerarium Cereris. palatului, avnd i numele de palatini (C. Th., VI, 29), erau "pepiniera" pentru cei ce mai trziu obineau titlul de principes, efi ai birourilor prefecilor, vicarilor, ducilor, proconsulilor; existau i

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05

4 / 78

Untitled Document

Page 5 of 12 Untitled Document

Page 6 of 12

curiosi (spioni) printre ei (Cassiod., Var., VI, 6; XI, 35). La jumtatea secolului al V-lea, acest corp Plinius cel Tnr ne-a lsat o descriere a nfiinrii acestei instituii de ctre Traian: "Aproape 5000 avea circa 1200 de funcionari. C. O. de copii nscui liberi au fost cutai i aflai, prini senatori, spre a fi trecui pe liste, prin generozitatea mpratului lor, pentru a fi un scut al statului n vremuri de rzboi i podoab a lui n timp de pace; patria i-a susinut s nvee a o iubi nu numai ca pe pmntul lor natal, ci ca pe cea care i-a hrnit. Armata i corpul cetenesc vor spori prin numrul lor i ntr-o zi vor avea la rndul lor copii pe care vor putea s-i hrneasc singuri, fr a avea nevoie de ajutor" (Plin., Paneg., 28, a libellis et censibus (lat.), "biroul de reclamaii i cens", unul dintre birourile cancelariei 4-5). imperiale instituite de Claudius I, destinat primirii reclamaiilor de la particulari; din secolul al II-lea p. Chr., acest birou se ocupa i cu centralizarea operaiilor referitoare la cens. n opinia lui L. Homo, acest birou a aprut nc din timpul mpratului Tiberius (L. Homo, 1970, 347). C. O. C. O.

a memoria (lat.), birou al cancelariei imperiale, ce funciona ca birou de transmitere al rspunsurilor imperiale, brevetelor militare, scrisori oficiale, rapoarte, etc.; n perioada Imperiului Trziu, ef al acestui birou era magister sacrae memoriae, cel mai nalt n grad dintre efii

alimenta (lat.), instituie de binefacere. n timpul Republicii, era n obligaia patronului fa de birourilor; acest magister avea rangul de spectabilis, i un salariu de 300.000 de sesteri. clienii si, fiind preluat de stat ca form a asistenei publice n secolul al II-lea a. Chr. Astfel, exista tradiia ca persoanele particulare s susin prin daruri n alimente (congiaria) pturile mai srace ale societii, pltind de asemenea "pensii" alimentare (alimenta) copiilor lipsii de mijloace din mediul rural italic; n Italia, forma etatizat a unei asemenea instituii se pare c dateaz din timpul lui Nerva, dar Traian este cel care a dezvoltat i perfecionat acest sistem. La Nerva i amici principis (lat.), membri ai ordinului senatorial sau ecvestru, care acordau principelui Traian, alimenta consta n prelevarea unei rate de 5% din profitul unor loturi distribuite unor mici asisten n diverse probleme de stat sau private; unii dintre ei au fost introdui n timpul lui proprietari, sum ce era destinat ntreinerii copiilor i nzestrrii fetelor srace. Banii erau obinui Augustus n concilium principis. Amicitia opera acolo unde cei implicai aveau un statut n cea mai mare parte din ipotecile asupra proprietilor rurale, dobnzile fiind folosite n scopurile asemntor, sau o poziie social similar; astfel, existau amici de diferite grade, iar pierderea sociale mai sus menionate. Administraia local a acestor fonduri i avea sediul n cel mai apropiat oficial a amiciiei imperiale reprezenta sfritul carierei amicului, sau chiar sfritul vieii acestuia. ora principal, iar n 49 de orae italice sunt atestate inscripii ce atest funcionarea acolo a unor alimenta (de ex., CIL, XI, 1147, Veleia). De la Marcus Aurelius la Macrinus, sunt nregistrai praefecti alimentorum de rang consular, care asigurau administrarea alimentar a Italiei. Msura pare s fi avut un caracter mai ales demografic, pentru ca n Imperiul trziu, cnd Constantinus I a nfiinat i el alimenta, motivaia s devin moral. annona (lat.), "serviciul aprovizionrii", instituie creat de Augustus, destinat aprovizionrii populaiei Romei. n 22 a. Chr., n urma unei epidemii i a unei perioade de foamete, Augustus a C. O. C. O.

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05

5 / 78

Untitled Document

Page 7 of 12 Untitled Document

Page 8 of 12

refuzat dictatura ce i se oferea, prelund n schimb cura annonae. n acest an, edilii au fost desrcinai de competenele "frumentare", Augustus ncredinnd supravegherea administraiei annonei la 2, apoi 4 curatores sau praefecti frumenti dandi (Cassius Dio, LIV, 1, 17; LXVIII, 22; Suet., Aug., 37; Frontin., De aquaed., 100). Ctre sfritul domniei sale, Octavian a creat prefectura annonei, ce cuprindea cura annonae i cura frumenti (Tac., Ann., I, 7; XI, 31; Cassius Dio, LII, 24, 33; Senec, De brev. vita, 18, 19).

C. O.

a studiis (lat.), birou al cancelariei imperiale, ce trata problemele administrative aprute; va disprea n perioada Imperiului Trziu. C. O.

n epoca imperial, serviciul annonei s-a generalizat i n provincii, guvernatorii acestora fiind responsabili de aprovizionarea att a Romei, ct i a propriei provincii. Se mai remarc pentru epoca imperial annona civica: ansamblul mijloacelor organizate n Imperiul trziu pentru aprovizionarea celor dou capitale imperiale, Roma i Constantinopol; annona militaris, impozit direct n natur, destinat ntreinerii militarilor i funcionarilor, i care n timpul Severilor era perceput att n bani, ct i n produse. auctoritas (lat.), noiune complex, exprimat i n supranumele de Augustus, indicnd izvorul i esena puterii lui Octavian, iar apoi a tuturor principilor. n epoca republican, auctoritas aveau cei ce se distingeau n magistraturi (P. Petit, 1967, 218); pentru epoca imperial, exist doi autori ce au elaborat o teorie a auctoritas, A. Magdelain (jurist) i M. Grant (numismat). Pentru ei, puterile

La nivel local, n municipia, aediles municipales erau iniial nsrcinai cu cura annonae. Dup principelui sunt fondate pe auctoritas; n Res Gestae, 34, Augustus afirm c n magistraturi n-a Diocletianus, supraveghetori speciali au fost nsrcinai cu aprovizionarea n orae. C. O. avut mai mult potestas dect alii, dar i-a surclasat n auctoritas. Augustus era magistrat prin potestas, i princeps prin auctoritas. La nceput concept moral i politic, auctoritas s-a instituionalizat la sfritul domniei lui Octavian, cnd consiliul imperial a luat decizii crora auctoritas le ddea for de lege (A. Magdelain, 1947, 63, 79-87, 89 sqq.). M. Grant, n From Imperium to Auctoritas, susine c n 27 a. Chr. Augustus i-a bazat puterea nu pe imperium, ci pe auctoritas: M. Grant, 1969, 414 sqq., oficial recunoscut de Senat, fiind atestat pe monede prin sigla CA (Caesaris auctoritate), i graie creia intervenea n domeniile interzise imperium-ului: justiie, alegeri, sau n provinciile senatoriale. C. O. Auctoritas nu a fost niciodat separat de potestas i de imperium, i poate fi caracterizat ca fiind influena ce aparinea nu prin lege, ci prin obicei, ntregului Senat, sau conductorilor politici. Din aceast perspectiv, a fost comparat cu potentia, puterea nelegal (R. Syme, 1960, 322), fiind arca praefecturae (lat.), casieria care fcea plile soldailor din grzile pretoriene, fiind sub administrarea prefectului pretoriului; ulterior va nlocui aerarium militare, depinznd la sfritul secolului IV de magister officiorum. fondat nu pe baze legale, ci pe valoarea rudelor i strmoilor, pe virtuile publice, succesul i puterile principelui. Ea rezult din prestigiul su, iar n domeniul ideologic susine prestigiul imperial, favoriznd extensia puterii.

a rationibus (lat.), "cabinetul de finane", unul dintre birourile cancelariei imperiale instituite de Claudius I, destinat administrrii veniturilor casei imperiale (fiscus); conductorul acestui birou era magister a rationibus.

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05

6 / 78

Untitled Document

Page 9 of 12 Untitled Document

Page 10 of 12

C. O. 1. sodales Augustales. Colegiu nfiinat de Tiberius n anul 14; la nceput avea ca membri 21 de senatori i membri ai familiei imperiale: Tiberius, Drusus, Claudius, Germanicus, prezena lor reprezentnd pstrarea cultului strmoilor. Aceast corporaie era prezidat de 3 [magistri] i un augurii, colegiu religios la Roma. Colegiul augurilor cuprindea 16 auguri. Augurii erau experi n divinaie, fiind nsrcinai cu pstrarea regulilor tradiionale relative la observarea i interpretarea auspiciilor. Existau auguri particulari, dar mai importani sunt augurii oficiali (augures publici sau augures publici populi Romani Quiritium), care aveau crile lor, mult timp secrete, unde erau consemnate metodele i rezultatele observaiilor lor. Auspicia se practica asupra: a) semnelor cereti (auspicia coelestia); b) semnele furnizate de zborul i strigtele psrilor (auspicia ex auibus); c) pofta de mncare a puilor de gin (auspicia ex tripudiis); d) observarea atitudinilor patrupedelor, reptilelor (auspicia pedestria); e) incidente ntmpltoare survenite n timpul auspiciilor (signa ex diuis). Statul a construit collegia de auguri, pentru a garanta legalitatea i buna interpretare a auspiciilor publice (collegia augurorum). Augurii nu erau preoi, nu aveau insigne i instrumente de sacrificiu, ci doar un lituus, un baston recurbat n form de tromp, ce servea la trasarea unui templum. nceputurile colegiului de auguri sunt puse pe seama regelui Numa Pompilius. Iniial, fiecare din cele trei triburi avea cte doi auguri, i dup 300 a. Chr., prin lex Ogulnia, a fost deschis accesul plebeilor la colegiul augural (ce nsumeaz de acum 9 membri; v. i P. Regell, C. Thulin, 1975). [flamen], numit de mprat; iniial, cultul era celebrat doar pentru gens Iulia, iar la moartea lui Claudius a fost extins i la gens Claudia, aprnd astfel Augustales Claudiales. n timpul Flaviilor, au fost create sodales Flauiales Titiales. Aceste corporaii, cu activitate inegal n timp, au sfrit probabil n timpul mpratului Tacitus, n 276, care a creat un templu comun pentru toi mpraii divinizai. 2. magistri uicorum Augustales (vicomagistri), colegii de preoi nsrcinai cu practicarea cultului larilor lui Augustus n cartierele Romei; n provincii, aceleai funcii le ndeplineau magistri Augustales Larum Augustorum. 3. Corpus Augustalium, corp de magistrai format din 6 persoane de origine servil, ce activa n oraele din provincii (seuiri Augustales). n provincii, exista un cult popular independent de colegiile oficiale, ce avea ca obiect onorarea memoriei lui Augustus prin ceremonii publice. Aceti 6 magistrai formau un ordin ce ocupa n ierarhia municipal locul secund, dup cel al decurionilor. Accesul n ordo Augustalium era permis doar liberilor, aceasta fiind cea mai nalt distincie la care puteau aspira. Treptat, asociaia augustalilor a devenit puternic i bogat, intrarea n Corpus Augustalium fiind posibil n schimbul unor sume de bani, iar titlul devenea ereditar. Augustalii beneficiau de insigne proprii (ornamenta n Republica trzie, auspicia au fost folosite ca arm politic, pentru ca, dup ascensiunea lui Augustalitatis), locuri speciale n teatre, etc.; un exemplu al unei astfel de asociaii este la Ostia, Octavian, s-i piard acest rol. C. O. n secolul al II-lea, are loc decderea acestui ordin, obligaiile depind cu mult onorurile. Pe de alt parte, accesul devine cu mult mai liber, n ordin intrnd i persoane de condiie liber, spre augustales (lat.), denumire comun dat persoanelor ce aveau ca atribuie ndeplinirea cultului deosebire de epoca anterioar, cnd accesul era limitat la persoanele de origine servil. imperial. n funcie de organizare, obligaii i locul ndeplinirii lor, existau mai multe categorii: C. O. unde ordo Augustalium era format din parvenii bogai, de origine servil (Ostia, ILS 6141; 6164).

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05

7 / 78

Untitled Document

Page 11 of 12 Untitled Document

Page 12 of 12

the indication of the website address and the web page. Comments to:

Cristian OLARIU - Last update: April, 2003 - Web designText editor: Monica CIUCIU

augustalis (uir spectabilis augustalis, lat.), funcionar civil, cruia Iustinian i-a dat puteri militare asupra Egiptului i asupra Alexandriei. C. O.

Augustus (lat.), titlu onorific decernat lui Octavianus de ctre Senat, la 16 ian. 27 a. Chr., i adoptat de toi mpraii, cu excepia lui Vitellius. Acest supranume, din aceeai familie cu augur i auctoritas, avea o valoare i o semnificaie religioas (de ex., Sylla a primit supranumele de Felix, Pompeius pe cel de Magnus). Iniial, se pare c Octavianus plnuia s se autodenumeasc Romulus, dar a renunat, avnd n vedere asocierea sa cu regalitatea (v. i Suet., Aug., 7); epitetul de Augustus evoca asocieri similare, legate ns de calitatea de ntemeietor a lui Romulus; la fel, Octavianus dorea s fie perceput ca un al doilea ntemeietor al Romei. n perioada Principatului, titlul de Augustus a fost rezervat persoanelor cu exerciiul deplin al puterii; abia n 161, pentru prima oar, exist doi Augusti: Marcus Aurelius i Lucius Verus. Ulterior, sistemul guvernrii colective se generalizeaz, ajungndu-se ca n Imperiul trziu s coexiste simultan mai muli Augusti (de regul doi, pentru cele dou partes imperii, dar i trei sau patru). n ceea ce privete titlul de Augusta, acesta a fost decernat Liviei dup moartea lui Octavianus. De la Domitianus, acest titlu era n mod obinuit conferit de Senat tuturor soiilor de mprat. C. O.

Universitatea din Bucuresti 2003. All rights reserved.

No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.e University of Bucharest, except for short quotations with

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

2/27/05

8 / 78

Untitled Document

Page 1 of 1 Untitled Document

Page 1 of 28

B

C

bucellarii (lat.), n Imperiul Trziu, soldai angajai, de cele mai multe ori dintre barbari, de ctre comandanii de rang nalt din armata roman, pe cheltuiala proprie, constituind garda lor personal (trupe particulare); de exemplu, Ricimer avea la dispoziie circa 7-8.000 de buccellarii, ceea ce i-a permis s controleze Imperiul de Apus ca un adevrat stpn al acestuia, timp de aproape 15 ani (ntre 457-472). Caesar (lat.), iniial cognomen al [gens Iulia], din care au descins C. Iulius Caesar, Augustus, Tiberius, Caligula; Claudius a preluat acest cognomen n titulatura imperial, i dup el toi mpraii. De la Hadrian, cognomenul Caesar era acordat persoanelor destinate oficial pentru succesiunea la puterea imperial. n 38 a. C. O. Chr., Octavian s-a numit Imperator Caesar, n calitate de motenitor al lui Caesar. Dup cum se tie, Caesar a fost divinizat dup moarte, pentru ca n 29 a. Chr., Octavian s-i dedice un templu (nchinat lui Diuus Caesar). n epoca imperial, asocierea la imperiu urmrea urmtoarele etape; motenitorul prezumtiv primea imperium proconsulare, tribunicia potestas, titlul de imperator; primea (de la Hadrian) titlul de Caesar (anterior, titlul de princeps iuuentutis). n aceast calitate ns, nu avea auctoritas, i nici putere legislativ, iar tribunicia potestas o avea pe un timp limitat (cinci ani); de asemenea, nu avea titlul de Augustus, important prin semnificaia sa (v. Augustus).

C. O.

Universitatea din Bucuresti 2003. All rights reserved.

No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page.e University of Bucharest, except for short quotations with the indication of the website address and the web page. Comments to:

Cristian OLARIU - Last update: April, 2003 - Web designText editor: Monica CIUCIU

cancelaria imperial. Administraia central era bazat pe un numr de birouri n care lucra un personal competent, recrutat dintre sclavii i liberii imperiali; avea n sarcin administrarea provinciilor asupra crora mpratul i exercita imperium proconsulare. Fiecare birou era condus de un magister scrinii, ajutat de funcionari i jurisconsuli. Funcionarii imperiali depindeau direct de mprat, fiind numii i revocai de acesta. Fiecare ef de birou avea numele biroului respectiv, fiind asistai de adiutores, proximi, ali angajai (scriniarii, custodes).

n perioada Imperiului trziu, cancelaria imperial i protocolul erau sub comanda lui magister officiorum, secondat de magister admissionum (ce se ocupa de ceremonialul de la curtea imperial). De asemenea, exista un numeros personal: admissionales, inuitatores, cancellarii.

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/b.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

9 / 78

Untitled Document

Page 2 of 28 Untitled Document

Page 3 of 28

Dintre efii de birouri, cel mai nalt n grad era magister memoriae, ef al scrinium memoriae, cu 300.000 de censere- a arbitra, a aprecia. Prima lor atestare se plaseaz,aadar, n 443 a. Chr. (Tit. Liv., IV, 8; IV, 34, 7; sesteri; din punct de vedere al rangurilor, magister dispositionum era clarissimus, n timp ce ceilali erau Cic., Ad fam., IX, 21), cnd sunt menionai 2 magistrai de condiie patrician, nsrcinai cu recensmntul spectabiles; toi efii de birouri erau asistai de un proximus, un melloproximus, i aveau n subordine un populaiei. Aceast nregistrare se fcea la Roma pe Cmpul lui Marte, pe baza propriilor declaraii ale personal numeros. cetenilor, n funcie de care erau mprii pe clase i centurii. Atribuiile frecvente ale cenzorilor cuprindeau organizarea oraului, administrarea parial a averii publice, ntocmirea listei Senatului, supravegherea Tot acum, probabil de la Valentinian I, serviciile n birouri iau o form militarizat: funcionarii civili poart centura (cingulum), la fel ca militarii. Diferite ealoane sunt frecvent desemnate cu titluri militare: cohortales, primipilares, principes, equites, circitores, biarchi. moravurilor (regimen morum- Tit. Liv., IV, 8; Cic., de leg., III, 37). Aceast magistratur este abolit de Sylla (Cic., Verr., I, 50) i repus n drepturi de Augustus. n 29/28 a. Chr., Augustus a resuscitat censura, ns eecul reintroducerii censurii a devenit evident n 22 a. Chr. Augustus a efectuat recensminte generale sau pariale n 18, 12/11, 8 i 4 a. Chr., i n 4 i 14 p. Chr. La sfritul lui 19 a. Chr., Octavian a acceptat o cura legum et morum, n virtutea creia a redus numrul senatorilor la 600. Urmaii si au ncercat meninerea C.O. acestei magistraturi, Claudius fiind censor n 47/48 p. Chr., Vespasian i Titus n 73/74 p. Chr. Domitian i-a asumat titlul de cenzor perpetuu, dar acest titlu a fost abolit, mpreun cu cel de tiran, la moartea acestuia. Succesorii lui Domitian au exercitat puteri censoriale, fr ns a mai purta acest titlu. n calitate de censor, castrensis sacrii palatii (lat.), funcionar n Imperiul trziu, de care depinde ansamblul serviciilor de la cea mai important atribuie era controlul recensmintelor, prilej cu care mpraii puteau scpa de potenialii palatul imperial; funcia sa deriv din cea a lui procurator castrensis, creat de Claudius I, i cura palatii se afl adversari, prin declasarea acestora. Dac n perioada de nceput a Principatului aceast magistratur s-a sub ordinele sale (v. pentru subordonaii si, C. Th., VIII, 7, 5). dovedit util n competiia politic, din epoca Antoninilor, ea cade n desuetudine, datorit stabilizrii puterii imperiale. C. O. F. B., C. O.

Pentru detalii, v. i scrinium.

censor (lat.), magistrat superior cu atribuii complexe, a crui existen separat de cea a consulului este plasat de Th. Mommsen n 435 a. Chr.. Tradiia (Tit. Liv., IV, 8.) atribuie legii Aemilia din 443 a. Chr. stabilirea coordonatelor acestei magistraturi. Cenzorii (doi la numr) sunt alei pentru 18 luni din 5 n 5 ani (intervalul dintre dou purificri- lustrum), ntr-o prim etap, n calitate de colegi ai tribunilor militari. Desemnai de comiiile centuriate sub alte auspicii dect cei doi consuli, cenzorii, dei magistrai superiori, nu au lictori, nu pot convoca Senatul, nici comiiile curiate (Varro, De lingua latina, VI, 93; Plin., Hist. Nat., XXXVII, 17, 197; Cic., de leg., III, 4, 10; A. Gell., Nopi attice, XIV, 7), ci doar pe cele centuriate pentru a propune legi financiare (Zon., VII, 19). Varro (De ling. latin., V, 81) asociaz denumirea de censor verbului census (lat.), avere, liste de recensmnt, termen ce provine din censeo, ere -operaie de nregistrare a cetenilor pe baza propriilor declaraii i de organizare a corpului civic (n centurii, pentru epoca republican, n aa- numitele ordine sociale, n epoca imperial). Potrivit tradiiei primul care a organizat acest tip de activitate a fost regele Servius Tullius, censul acestuia fiind rennoit, dup alungarea lui Tarquinius Superbus, de ctre consulul Valerius Publicola (Dion. Hal., V, 20; Plut., Poplic., 12- dup Tit. Liv., II, 9 i Plut., Poplic., 11, aceasta s-ar fi realizat cu consimmntul Senatului pentru a stabili impozabilitatea cetenilor: tributum

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

10 / 78

Untitled Document

Page 4 of 28 Untitled Document

Page 5 of 28

ex censu). Recenzarea este n acelai timp egalitar i ierarhic, afirmnd statutul juridic personal i, nregistrri n afara Romei prin deplasarea unor funcionari pentru strngerea datelor, care vor fi ulterior respectiv, plasarea ceteanului n coordonate precise, din punct de vedere public. Aceast din urm finalitate, prelucrate n cetate (Lex Iulia Municipalis- 45 a. Chr.). Este momentul de debut al descentralizrii censului ce care se adaug uneia evident demografice, prezint trei aspecte: militar, financiar i politic. Primul aspect, cel va implica, n vremea lui Augustus, dezvoltarea unei ample reele birocratice pentru acoperirea acestei militar, apare n sursele antice (Tit. Liv., I, 43; Dion. Hal., IV, 15 i 19; V, 20) ca definitoriu pentru logica activiti. censului, ns descrierea echipamentului militar corespunde tipului de armament purtat de hoplitul secolelor VIV, ceea ce implic o reconsiderare critic a momentului nfiinrii acestei practici. Prin urmare, antedatarea aa-numitei constituii serviene pare a se explica prin dorina analitilor de a oferi o perspectiv paritar istoriei grecilor (reformele timocratice soloniene) i romanilor. Pe baza propriei declaraii (professio), cetenul era repartizat ntr-una din cele 5 clase censitare, organizate, la rndul lor, pe centurii. Rezultatul acestei centenarii (lat.), funcionari din ordinul ecvestru, ce aveau un salariu n valoare de 100.000 de sesteri. operaii este o egalitate proporional, expresie a relaiei dintre drepturi i obligaii, mrimea i calitatea Dintre ei fceau parte: la Roma, praepositus ab epistulis latinis; procurator monetae; procurator ludi matutini primelor fiind dat de mrimea i calitatea ultimelor. nregistrarea cetenilor se realiza de ctre cenzori, (al jocurilor matutine); procurator aquarum; procurator operum publicum (al lucrrilor publice); a ajutai de un numeros personal auxiliar (nomenclatores, uiatores-cei ce anunau convocarea, praecones- commentariis al prefectului pretoriului; aduocatus fisci; subprefecii annonei i ai vigililor. n Italia, procurator crainici, ali scribi, iuratores- cei ce primeau jurmintele de garantare a veridicitii declaraiilor, inquisitores- priuatae regionis Ariminensium; praefectus uehiculorum per Flaminiam; n provincii, procuratorii financiari ai cei ce verificau aceste declaraii, atestai prima oar n timpul lui Augustus), din cinci n cinci ani (o dat cu provinciilor imperiale pretoriene: Dacia Superior i Inferior, Galatia, Cilicia, Arabia, etc.; procuratores intrarea n funcie a noilor cenzori), pe Cmpul lui Marte (pentru ntocmirea listei cavalerilor se opteaz pentru praesides ai provinciilor alpestre: Alpii Graiani, Cottieni, Maritimi; procuratorii provinciilor senatoriale Forum- Tit. Liv., XXXIX, 37, 8; Plut., Pomp., 22, iar lectio Senatus se realiza ntr-unul din sediile de convocare pretoriene: Sicilia, Macedonia, Creta, etc.; procurator Neaspoleos (al oraului Neapolis), procurator Pelusii (al a acestui organism). nc din timpul nopii, censorii se deplasau pe locul de adunare consacrndu-l, prin oraului Pelusium) n Egipt; procuratorii impozitelor indirecte n provincii, ai vectigalia n Illyricum, ai luarea auspiciilor, urmnd ca n aceeai diminea s rein declaraiile personale ale fiecrui pater familias quadragesima Galliarum, de exemplu; procuratorii minelor imperiale (argentariae Pannoniae, ferrariae (Varro, De ling. lat., VI, 86), adic numele i vrsta acestuia, numele i vrsta soiei i copiilor, numele Delmatiae); procuratorii domeniilor imperiale din Africa (ai regio Hadrumentina, ai tractus Carthagieniensis, ai tribului de apartenen, domiciliul i bunurile (Dion. Hal., IV, 15, 6). Neprezentailor li se confisc bunurile i tractus Theuestinus); prefecii flotelor provinciale (Britannica, Germanica, Parthica). sunt vndui ca sclavi, practic nepus n aplicare niciodat (sau cel puin nu se cunoate nici un caz oferit de surse), n pofida echivalrii operate de Cicero (Pro Caec., 99) ntre nerecenzare i renunare la libertate sau a mrturiilor epigrafice care amintesc aceste sanciuni (Tabula Heraclean- CIL I, ed. 2, 593). nchiderea censului este marcat de o operaie ritualic- lustrum, nsoit de un triplu sacrificiu, de porc, berbec i taur (Tit. Liv., I, 44). Finalitatea fiscal, dup cucerirea Macedoniei din 168 a. Chr., i cea militar, dup reforma a centuria (lat.), termen ce reprezenta o unitate militar (v. pentru detalii comitia, exercitus). lui Marius, trec pe plan secundar, scopul preponderent al acestor nregistrri rmne o mai clar eviden a bunurilor, n cazul angrenrii acestora n diferite litigii (Cic., Pro Flacco, 79-80). n tot cursul Republicii, o alt implicaie a censului este verificarea moralitii (Cic., De Legib., III, 7; 10; 30), controlul moravurilor, regimen morum, una din sarcinile principale ale cenzorilor. Pn n veacul I a. Chr., epoca lui Caesar, venirea la Roma a tuturor cetenilor, indiferent de domiciliul lor, este obligatorie, dar ncepnd cu aceast dat, sunt posibile ciuitas (lat.), A) cetenia roman, cu echivalentul grec politeia / polites. n vocabularul indoeuropean C. O. C. O. F.B.

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

11 / 78

Untitled Document

Page 6 of 28 Untitled Document

Page 7 of 28

cuvntul care a dat ciuis n latin semnific mai degrab un concetean dect un cetean (E. Benveniste, amenajate ce dispuneau de caracteristicile juridice ale oraului Roma (v. i Cl. Nicolet, 1976, pp. 71-121; 1969, vol. I, p. 334-335 i 367), trimind n registrul relaional, al legturilor ivite din proximitatea Idem, 1988, pp. 133-159; Y. Thomas, 1996). convieuirii. n vocabularul latin acest termen este sinonim cu quirites, desemnnd co-virii. Cea mai veche structurare a corpului cetenesc din Roma se plaseaz n timpul mitic al ntemeierii- episodul Sabinelor (Tit. Liv., I, 13, 4). Ulterior acestui eveniment, cetenii romani sunt divizai n curii, entiti sociopolitice ale corpului civic cu atribuii religioase, juridice i politice. n epoca republican, n faa acestor curii (numite comitia calata- A. Gell., Nopi attice, XV, 27, 3; Gaius, Instit., II, 101) se atestau testamentele i erau sancionate adopiile civile (A. Gell., Nopi attice, V, 19, 4, 6; Cic., De domo, 13 i 34). Statutul de cetean roman a reprezentat mult vreme un privilegiu restrns la o comunitate mic, ce oferea garanii juridice (dreptul la judecarea n instan), obinerea de funcii publice, dreptul i obligaia de a fi mobilizabil i impozabil. Acest statut este extins treptat, odat cu procesul de expansiune roman n peninsula italic, fr ca aceast extensie s fie de profunzime sau lipsit de incidente. n acest ultim sens, cel mai important eveniment este rzboiul social din 90-89 a. Chr.(v. rzboiul cu socii). Integrarea procesual i gradual a italicilor, subordonai puterii romane, a oferit un peisaj civic i administrativ variat. Asimilarea va continua n nordul peninsulei prin integrarea Galliei Narbonensis i a Transpadaniei, n 49 a. Chr., apoi acest statut va fi folosit n epoc imperial ca o prghie de control al provinciilor. Acordarea ceteniei romane este asociat cu procesul de organizare administrativ a teritoriului cucerit. Noii ceteni erau, n principal, mprii n ceteni de drept complet- optimo iure- i ceteni de drept diminuat- sine suffragio (fr drept de vot). Juridic exist dou realiti civice n peninsula italic n epoca republican: comuniti de drept latin i comuniti de drept roman. Primele desemneaz o supl autonomie a cetii respective, aflate n alian cu Roma, prin reciproca respectare a unui tratat ntocmit- foedus, n virtutea cruia comunitile de drept latin i pstrau individualitatea juridico-legislativ n schimbul participrii cu trupe n armata Romei. Comunitile de drept n 70-69 a. Chr., a avut loc ultimul cens republican, la care au fost nregistrai 910.000 de ceteni, pentru ca roman sunt imitaii fidele ale Romei. Accesul la cetenia roman este n fapt o distribuie colectiv a acestui n 28 a. Chr., s existe 4. 063. 000 de ceteni, n vremea lui Caesar fiind refcute doar listele urbane (Suet., statut juridic ce st n puterea poporului roman i mai trziu, a mpratului. Exist i cazuri cnd acordarea Caes., 41, 5). ceteniei privete persoane individuale i nu colectiviti: cei 500 de greci nrolai de Caesar n Colonia Novum Comum (Strabo, 5, 1, 6; Suet., Caes., 28), unchiul matern i mama lui Dion din Prusa, naturalizai ceteni romani prin voina imperial n Apameea. Rezultatul mecanismului, ndeobte colectiv i automat, de acordare a ceteniei este, n plan ideologic, Roma communis patria, o ficiune juridic ce extinde calitile spaiului civic al Romei dincolo de hotarele sale prin atributele ubicuitii. Recenzarea noilor ceteni romani, n epoca imperial, avantajele legate de statutul de cetean roman duc la ncercarea de dobndire a acestui statut prin diverse mijloace. Cetenia se putea dobndi prin executarea serviciului militar n cadrul trupelor auxiliare; prin exercitarea unei magistraturi sau prin chiar simpla intrare n consiliul municipal, n oraele cu drept de Latium maius, prin uzurpare, prin sclavie sau prin sistemul de relaii personale. Pentru epoca imperial, este o noiune esenial pentru nelegerea cadrului n care se desfsura istoria antic. Civilizaia mediteranean se caracterizeaz mai ales prin cadrul urban n care se desfoar viaa public. Apartenena la o cetate era esenial pentru a avea cetenia, cetate nu n sensul de fortificaie, ci n sensul de comunitate. La Roma, ceteanul se distingea de non-cetean prin sistemul de tria nomina: nume (ce devine praenomen), gentiliciu i cognomen; membrii pturilor sociale superioare aveau cognomen, ncepnd cu sfritul secolului al IV-lea a. Chr. Cetenia nu se pierdea odat cu prsirea oraului, i se transmitea prin tat, iar cetenia roman asigura n cadrul imperiului plenitudinea drepturilor juridice, pentru c n societatea roman, condiia juridic aveau un rol fundamental. Din punct de vedere juridic, doar cetenii puteau intra n legiuni, dar n epoca imperial, peregrini "naturalizai" artificial au fost ncorporai n acestea.

nc de la sfritul Republicii, tinde s se structureze o ierarhie din punct de vedere al ceteniei. Astfel, pentru Cicero, ceteanul roman din provincie avea dou patrii: cea de natere i Roma, superioar i nglobnd-o pe prima (Cic., De leg., 2, 2). Dreptul roman, de altfel, refuz noiunea de dubl cetenie (Cic., Pro Balbo, 28; Pro Caecina, 100). Datorit ncercrilor de uzurpare a ceteniei de ctre provinciali, prin legile Pappia Poppea i Aelia Sentia, de epoc augustan, s-a ncercat controlarea transmiterii ereditare a ceteniei. Astfel, copiii legitimi erau nregistrai la natere; garantat prin apte martori, era acordat un diptic, corespondent al certificatului de cetenie. Cetenia avea un caracter pur urban, de unde imposibilitatea juridic pentru comunitile non-poliade de a accede la cetenie.

iniial imposibil de realizat n afara Romei, se va face, ncepnd cu Caesar, n teritoriu, n locuri special Cnd primea cetenia cu titlu personal, noul cetean prelua gentiliciul protectorului care-i obinuse

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

12 / 78

Untitled Document

Page 8 of 28 Untitled Document

Page 9 of 28

naturalizarea sau, mai des, adopta numele (i n general prenumele) mpratului. Cetenia individual era tributum soli, i ceteni romani optimo iure, din Roma i Italia, singurii beneficiari ai proprietii quiritane, dobndit datorit unei recomandri (suffragium, cu sensul de prere, judecat) a unui apropiat al exceptat de la impozit. mpratului, sau al unui nalt funcionar provincial; erau promovate prioritar notabilitile locale, i avem nregistrat prezena corupiei n vinderea acestor suffragia (exemplu de cetenie dobndit cu titlu personal: Plin., Ep., 10, 5-7, pentru naturalizarea medicului egiptean Harpocras). n interiorul acestui cadru, din punct de vedere al libertilor, exist o nou difereniere: ceteanul obinuit, apoi notabilitile locale (al cror statut poate varia n funcie de importana comunitii guvernate), elita central (aristocraia senatorial i birocraia imperial din proximitatea mpratului). n vrful acestei ierarhii La obinerea ceteniei prin uzurpare, existau n principal dou etape: adoptarea unui gentiliciu, urmat se gsete mpratul, n calitatea sa de princeps ciuium, reprezentant legitimat i autorizat al poporului probabil de adoptarea unui praenomen. roman.

Criteriul de baz pentru diferenierea social fiind naterea, unele persoane vor ncerca depirea condiiei lor n epoca Imperiului trziu, cetenia roman, demonetizat dup edictul lui Caracalla, nu mai este un criteriu renunnd la condiia de om liber. Avantajul sclaviei consta n faptul c dobndirea ceteniei era facilitat prin esenial pentru definirea statutului unui locuitor al imperiului. Criteriul principal devine proximitatea fa de evitarea serviciului militar. Pentru a deveni cetean, un libert al unui cetean roman trebuia s aib peste 30 mprat, i asistm la ascensiunea unor personaje de origine barbar chiar, care ntr-un timp foarte scurt de ani, s fi fost eliberat fie prin testament, n condiii bine precizate, fie n faa unui magistrat la Roma, sau a reuesc s devin adevrai stpni ai curii imperiale, n dauna unor personaje foarte onorabile din punct de unui promagistrat n provincii. Primea apoi statutul de Latin Iunian, care-i limita capacitatea juridic, n vedere al originii. virtutea legis Iuniae, i-i interzicea s fac un testament. Aceast inferioritate nu era ns definitiv, cetenia deplin putndu-i fi acordat prin favoarea imperial (Plin., Ep., 10, 5). Un magistrat sau guvernator putea acorda cetenia unui Iunian cap de familie, celor care serviser n cohortele de vigili, sau ca nauicularii n serviciul annonei. B) cetatea n ansamblul ei neleas att topografic ct i grup de indivizi organizat coerent. Accepia surselor romane pentru echivalentul grecesc polis (pliV), este exprimat printr-un ir de concepte (urbs, colonia, municipium, oppidum), care conin diferenieri ierarhice (mrime, valoare istoric i juridic). Expansiunea roman s-a exprimat prin multiplicarea Romei, singura creia i se atribuie termenul de urbs, fie prin crearea, Caracalla a multiplicat fidelii zeilor romani, prin acordarea ceteniei peregrinilor. Prin aceast msur deductio, a acestui model n zonele intrate sub control roman (v. colonia), fie prin adaptarea spaiilor urbane (Constitutio Antoniniana, emis n anul 212 p. Chr.: Dig., 1, 5, 17), din punct de vedere religios, (v. municipium), deja existente, la cel roman (tradus instituional printr-un ansamblu de instane superioritatea zeilor romani faa de celelalte diviniti a fost afirmat juridic. Practic, prezena peregrinilor n decizionale care eman de la modelul cetii celor apte coline dar care acioneaz n interesul realitilor imperiu este atestat i dup 212, fiind legat de nivelul lor cultural i de statutul grupului lor. istorice proprii ale localnicilor- n cazul oraelor de drept latin- cu racordarea obedient la Roma communis patria - acest din urm aspect ntlnit, el singur, n oraele de drept roman). Coloniile erau primele, ca Ierarhia social din punct de vedere al ceteniei: importan, dup Roma, i erau ntemeiate mai nti de ceteni romani, apoi de ceteni romani care satisfcuser stagiul militar, veteranii, pe de o parte, iar pe de alt parte, existau i colonii ntemeiate cu aportul unor comuniti de drept latin. Aezrile urbane pe care romanii doar le-au integrat statului lor, fr s fie prtai la ntemeiere, erau denumite municipia i aveau un statut juridic latin apoi, dup rzboiul social (v. rzboiul cu socii), i roman. Alte ceti sunt amintite de surse ca ciuitates peregrinae. Dintre ele, unele erau aliate ale Romei printr-un foedus (ele, mpreun cu oraele scutite de impozite, se numeau ciuitates sau, dup caz, coloniae liberae et immunes), i erau direct controlate de Senat, mai trziu de mprat, sau altele

n societatea antic, criteriul de baz pentru diferenierea social era naterea, apoi urma ereditatea poziiei sociale. La romani, statutul legal avea un rol deosebit de important, cetenia roman fiind superioar nonceteniei. Libertatea individual era legat de acest statut legal, excepie fcnd liberii imperiali. Astfel, ierarhia social n epoca imperial se prezenta n felul urmtor: sclavi, dediticii, peregrini, ceteni de drept latin (ex. peregrin, ex-sclav al unui latin, sau Iunian n caz de eliberare neregulat), cetean al Alexandriei (etap necesar pentru egiptenii ce doreau obinerea ceteniei), ceteni romani din provincie, ce plteau

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

13 / 78

Untitled Document

Page 10 of 28 Untitled Document

Page 11 of 28

rspundeau n faa guvernatorului provincial, i plteau "pacea oferit de romani", numindu-se ciuitates off., III, 20; Tac., Ann., III, 31; Suet., Caesar, 23; Claudius, 24). Membrii acestor asociaii mai pot purta stipendiariae. Simplele ceti ntrite (uneori doar anumite nlimi) apar ca oppidum, ele desemnnd, n denumirea de collegiati, corporati, socii, fratres sodales. Organizarea asociaiilor copia modelul oraului, epoc imperial, mai ales aezri barbare. Ierarhia oraelor din perioada imperial, preia elemente anterioare. dreptul de fondare fiind acordat doar prin decret senatorial (ILS, 7190). Funciile acestora pot fi religioase (v. De asemenea, avem nregistrat i prezena unor comuniti duble, avnd un statut juridic dublu: de sacerdos), economice sau, pentru perioada imperial, i sociale, a cror structur cuprindea, n funcie de exemplu, n Dacia, Marcus Aurelius a fondat la Apulum un municipium (dacic) i o colonia (pentru veterani), scopul propus, fie militari, sclavi i liberi dintr-un ora (ILS, 6152), fie sclavi imperiali rezideni ntr-un spaiu ce au supravieuit n paralel pn la Gordianus al III-lea (ILS, 7129). urban (ILS, 1503, la Corint). Corporaiile cu caracter economic sunt instituite conform tradiiei de ctre Numa (Plut., Numa, 17), ns spre sfritul Republicii, aceste corporaii pe meserii dobndesc o important pondere n privina coloniilor de veterani, acestea aveau i rolul de supraveghere a populaiilor nvinse; pe de alt parte, fondarea de colonii dorea s recompenseze veteranii armatei romane, prin acordarea de pmnt. n cadrul unor astfel de comuniti, mrimea loturilor concedate difer; n general ns, colonizarea crea o categorie de proprietari mijlocii. n viaa public, de vreme ce lex Licinia se pronuna mpotriva fraudelor electorale ale unora dintre aceste asociaii (Cic., Pro Plancio, 15, 55; Pro Sylla, 2; Pro domo, 28). Pentru Occident, rolul acestora este diminuat datorit permisivitii, relativ extinse, a admiterii n cadrul corporaiei pentru indivizii strini de profesie. Existau de asemenea, asociaii ale tinerilor (collegia iuuenum).

F. B., C. O.

F. B., C. O.

cliens (lat.), persoan aflat n relaie de clientel cu patronii. Clientes intrau n categoria aa-numiilor familiari ai patronului, depinznd de ginta acestuia, participnd la sarcinile de a o ntreine i la riturile proprii ale ginilor. Fiecare nou gint i aduce clienii si n curii i decurii. Clienii se pun n serviciul patronului (Dion. Hal., VI, 47; VII, 19; X, 43) i acord redevene pecuniare pentru nevoile financiare ale patronului (v. patronus). Ei sunt obligai s ngenuncheze n faa acestuia, fr a fi sinonimi cu persoanele de statut juridic servil, chiar dac erau de rang inferior patronului. n Republica Trzie, nu se ntlnesc clieni dect sub rangul pretorian.

colonia (lat.), comunitate civic, nfiinat de Roma pe teritoriul nvinilor, alctuit din ceteni coloniti care, n pofida conotaiei termenului ce trimite n cmpul activitilor agrare, aveau un rol preponderent militar. Aceast comunitate, ca rezultat al colonizrii romane, este rodul instalrii de grupuri familiale, n general cele ale vechilor combatani, pe care Roma o iniiaz, mai nti, n regiunile de coast (primele apar pe litoralul Latiumului i al Campaniei, apoi din secolul al II-lea a Chr. i pe coastele estice ale Italiei), iar, dup al II-lea rzboi punic, n teritorii din interior (fostele zone nordice ale galilor) sau, din 123 a. Chr., n zone extraitalice. Coloniile, considerate copii fidele ale metropolei (ele apar, de altfel, sub denumirea de colonii de drept roman) sunt definite n opoziie cu municipiile, cci rdcinile lor sunt de cutat n Roma (A. Gell., Nopi Attice, XIV, 13, 8), practic sunt ntemeiate de ea (cf. i CIL I, ed. 2, 594= FIRA, nr. 21). Scenariul de ntemeiere presupune nrolarea n grupul colonitilor, mrluirea spre locul de instalare i instalarea triumfal n numele Romei (App., BC, II, 120 i 133; II, 81; Tac., Ann., XIV, 27). Locuitorii unei colonii astfel constituite sunt nscrii n ansamblul regulilor i legilor romane, cu toate drepturile i obligaiile ce decurg din aceasta, pentru coloniile romane de coast, obligaia trimiterii de contingente militare este substituit cu aprarea zonei

F. B.

collegium (lat.), reuniune de persoane asociate pe baza comunitii de funcii sau profesii, asociaie cu respective. Lrgirea teritoriului controlat, n timpul Republicii, a impus apariia unui al doilea tip de colonii, personalitate distinct, cu drepturi i obligaii cu exercitarea simultan a funciilor (Tit. Liv., X, 22; Cic., De orae ntemeiate de Roma, ai cror locuitori se supuneau, juridic, dreptului latin, primind aadar acelai statut

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

14 / 78

Untitled Document

Page 12 of 28 Untitled Document

Page 13 of 28

cu vechile ceti din Latium: un sistem normativ dublu, cel specific locuitorilor i cel roman. Relaiile acestor comes excubitorum (lat.), comandant al trupelor de excubitores, create de Leon I, cca. 465; aceast gard comuniti cu Roma sunt rezolvate de pretorul peregrin, ele au dreptul de a ncheia tranzacii i de a avea un efectiv de 300 de oameni i era format exclusiv din supui ai imperiului: isaurieni, traci, illyri (Ioan. contracta, n mod legitim, cstorii, au dreptul de a vota, dac se afl la Roma n perioadele electorale, ntr- Lyd., De mag., I, 16; E. Stein, 1959, 358). Leon I a creat aceast gard ca o contrapondere la puterea unul din triburile urbane trase la sori, au obligaia de a se nrola n trupele auxiliare, de a plti anual crescnd a barbarilor germani, prezeni n scholele palatine, i care deveniser nesiguri. contribuii de rzboi, stipendia, dar nu au dreptul de a candida. Romanii de condiie inferioar pot, dac i exprim consimmntul, s se instaleze n astfel de comuniti, atrai fr ndoial de perspectiva mproprietririlor, pierznd cetenia roman i devenind, prin urmare, ceteni de drept latin (Cic., De domo., 78; Pro Caec., 98; Gaius, Instit., III, 55). comes largitionum (lat.), "eful tezaurului provincial", n timpul lui Constantinus I, reprezentant la nivel F.B. provincial al lui comes sacrarum largitionum; n subordinea sa se aflau mai muli ageni financiari: rationales summarum. Un alt nume al su era c. thesaurorum (sec. IV). C. O.

comes (lat.), "aghiotant", n epoca Principatului, funcionar aflat n subordinea guvernatorului unei provincii, cunoscut uneori i sub numele de adsessor sau consiliarius. n perioada Imperiului trziu aceste personaje puteau conduce diocezele, de ex.: comes Africae, comandant al diocezei Africa (v. i Amm., XXX, 7, 3), comes

C. O.

Orientis, guvernator al diocezei Orient, sau erau nali funcionari ai diferitelor provincii: comes Aegypti, comes comes largitionum Italici narum (lat.), n perioada Imperiului trziu, nalt funcionar n cadrul ministerului Armeniae, comes Hispaniarum. Constantinus I a resuscitat titlul onorific de comes, care dispruse de la de finane. Alexander Severus, probabil sub influen germanic sau elenistic; tot el le-a ncredinat misiuni n provincie cu puteri excepionale, i n serviciile centrale. Ansamblul de comites forma curtea imperial (comitatus), iar elita lor intra n consistoriu. C. O.

C. O.

comes portus Romae (lat.), n perioada Imperiului trziu, guvernatorul portului Romei.

C. O. comes domesticorum (lat.), comandant al corpului de domestici, pentru protecia mpratului. n ierarhie, comes domesticorum venea imediat dup magister militum, fiind independent de acesta, i sub comanda direct a mpratului. comes rei militaris (lat.), funcie aprut n Imperiul trziu, de rang superior; era un titlu al ducilor ce C. O. comandau trupele de operaii n dioceze i provincii. Printre atribuiile lor, se numrau: recrutarea mercenarilor, cantonarea lor n timp de pace, plata soldelor, distribuirea annonelor.

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

15 / 78

Untitled Document

Page 14 of 28 Untitled Document

Page 15 of 28

C. O.

C. O.

comes rei priuatae (lat.), funcionar imperial derivat din magister rei priuatae, ce administra res priuata. n comites (lat.), n armata roman, soldai care nsoeau comandantul suprem i erau cantonai de o parte i epoca Principatului, res priuata desemna tezaurul imperial cu caracter public (P. Veyne, 1976, 555), era de alta a pretoriului; n epoca imperial, funciunile lor s-au diversificat i n domeniul vieii civile. Erau condus de un procurator imperial de rang trecenarius i care nsuma veniturile curii imperiale. Res priuata se prezeni la curtea imperial nc din timpul lui Augustus, i sunt menionai n consiliul imperial. De la distingea de fiscus doar printr-o separare contabil, i este atestat de la Antoninus Pius. n conformitate cu P. Claudius, erau concomitent consilieri juridici i militari ai mpratului; atribuii importante, cu misiuni variate Petit, res priuata apare n timpul Severilor, i reprezenta administraia special a confiscrilor (P. Petit, 1967, au primit dup reformele lui Constantinus I. Unii puteau inspecta sau chiar conduce provincii (ex. comes 164). Orientis); paza persoanei imperiale era n grija unui comes domesticorum, iar n calitate de minitri li se atribuie o serie de sarcini economice (comes rerum priuatarum, comes sacrarum largitionum, etc.). Comes rei priuatae era funcionar ce se ocupa de proprietile statului i de atelierele acestuia; ca titulatur i atribuii, este succesorul lui procurator rei priuatae (atestat la Septimius Severus) i apoi rationalis summae C. O. rei (la Diocletianus). De la Constantinus I, veniturile res priuata au crescut prin preluarea de la sacrae largitiones a veniturilor provenite din bunurile prsite sau confiscate, i implicit a crescut i importana acestui funcionar. Dup ND, n Occident comes rei priuatae avea n subordine un rationalis priuatae pe diocez, dar existau i rationales provinciali: C. Th., X, 9, 1 (369). comitia (lat.), organe constituionale ale statului roman, n competena crora intrau votarea legilor, alegerea C. O. magistrailor, unele sarcini administrative, juridice i religioase; se deosebesc de simplele adunri de dezbatere care se numeau contiones. Hotrrile adunrilor populare erau luate prin vot, care rezulta nu din majoritatea voturilor individuale, ci din aceea a grupurilor (curii, centurii, triburi), care alctuiau aceste comes sacrarum largitionum (lat.), conductorul tezaurului imperial (sacrae largitiones), funcie instituit adunri; n cadrul grupului, votul era determinat de modul n care se exprimase majoritatea. de Constantinus I i derivat din rationalis (ce administra fiscus Caesaris). Era membru n consiliul imperial, n rndul consilierilor ordinari. Tipuri de adunri populare:

C. O.

Comitia curiata: instituite de Romulus (Dion. Hal., II, 14; Tit. Liv., I, 3, 13), cuprindeau brbaii aduli din cetate, organizai pe curii. Aveau un caracter religios i aristocratic, i, conform tradiiei, au reprezentat "forul legislativ" pn la Servius Tullius. n timpul Republicii se deschide accesul plebeilor n aceast adunare, convocat n Forum, de un lictor curiatus sau praeco, cu scopul de a oferi investirea solemn anumitor magistrai, de a declara rzboi, de a semna tratatele de pace. Dup msurile serviene, au mai rar atribuii

comes scholarum (lat.), comandantul scholelor palatine.

legislative. Cu atribuii strict religioase, sunt convocate de preoii calatores, n curia calabra pe Capitoliu, adunarea lor fiind condus de pontifex maximus sub denumirea de comitia calata. n secolul I p. Chr., erau

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

16 / 78

Untitled Document

Page 16 of 28 Untitled Document

Page 17 of 28

reprezentate simbolic prin 30 de lictori.

n epoca imperial, adunrile populare care l aclamau pe mprat la urcarea sa pe tron, cu care ocazie era investit cu imperium, pstrau, dup toate probabilitile, forma comiiilor tribute; aceast aclamaie era o simpl formalitate. ncepnd cu Tiberius, comiiile au ncetat s mai joace un rol efectiv n administrarea

Comitia centuriata: adunarea poporului roman narmat, organizat pe baza censului, are principalul rol legislativ i electoral n stat, ordinea de vot fiind aceea n care poporul mergea la lupt. Poate fi convocat de magistraii superiori, pe baza unei prouocatio adresat de un cetean pretorului; edilii au aceste competene n virtutea lui ius agendi cum populo. Dreptul de a conduce comiiile centuriate (comitia habere, domitiis

oraului. Atribuiile electorale ale adunrilor populare au fost acordate de Tiberius Senatului, iar cele juridice au trecut definitiv n competena instanelor imperiale de judecat. n domeniul legislativ, adunrile populare au cunoscut o evoluie identic, ultima lege votat fiind o lege agrar, n timpul lui Nerva.

praesse) l au doar magistraii deintori de imperium militare (dictator sau consul), pentru alegerile pretorilor, F. B., C. O. consulilor i cenzorilor prezidarea se face de ctre un consul (Tit. Liv., VII, 22; XXXIX, 39; Cic., Ad Attic., IV, 2, 6; IX, 9, 3). Edictul de convocare a centuriilor, comitia edicere sau indicere, diem comitiis edicere, era publicat pe portice cu 30 de zile naintea zilei de adunare, n calendarul republican existnd anumite zile propice pentru astfel de activiti (nefasti, n care nu se desfurau aciuni religioase), aa numitele dies comitiales (circa 150 pe an). concilium principis (lat.), "consiliul imperial", organism deliberator creat de Augustus, din care fceau parte membrii familiei sale, prieteni, senatori, cavaleri, alei personal de principe n funcie de competena lor. Concilium principis aborda probleme de stat i particulare ale mpratului, iar de la Claudius I, a cptat un caracter oficial.

Comitia tributa: i aveau originea n adunrile plebeilor, pe care tribunii plebei le convocau pe triburi, ncepnd din secolul al V-lea a. Chr. Din 494 a. Chr. se nfiineaz instituia tribunatului, cu rol de a apra interesele plebeilor, tribunii putnd apela pentru aceasta la concilium plebis ( Tit. Liv., I, 36; VI, 20). Plebeii aveau dreptul de provocatio n faa triburilor n cazul abuzului unui magistrat (mai ales consul), i puteau lua decizii, plebiscita, la nivelul acestei adunri- concilium plebis- care cptau valoare de lege dup o acceptare a Senatului. Din 287 a. Chr., prin lex Hortensia, aceste hotrri au valoare juridic, fiind obligatorii pentru ntreg

ncepnd cu Hadrian, capt o form definitiv; Hadrian introduce jurisconsuli ca elemente permanente, i salariul pentru membrii consiliului. Concilium principis s-a substituit Senatului i de la Severi a devenit element esenial al guvernrii i administrrii imperiului. Competena sa era practic nelimitat, iar de la Marcus Aurelius, asistm la crearea titlului de consiliarius.

poporul roman, fr a mai fi necesar o aprobare senatorial. Acest ultim moment permite o mai clar n 177, consiliul imperial coninea jumtate senatori, jumtate cavaleri. Alegerea se fcea n funcie de distincie ntre adunrile plebeilor i comiiile tribute care, din sec. al III-lea, vor aveau o existen separat. calitile morale ale candidailor, definite de elita aristocratic i experiena general de "om onest", iar Comiiile tribute aleg magistaii inferiori, cei care nu au imperium (Tit. Liv., VI, 20; Dio Cas., XXX, 7; Cic., Pro nominalizarea depindea de favoarea imperial. n cadrul consiliului intrau deintorii de nalte posturi Rabir., 4, 12), tribunii i edilii plebei (Tit. Liv., II, 56; Dion. Hal., VI, 89; IX, 41), iar din 104 a. Chr.- Lex administrative,senatori i cavaleri, amatori de altfel n administraie. Domitia, alegerea marelui Pontif i a preoilor se face de ctre 27 de triburi trase la sori, lege abolit de Sylla i restabilit de Labienus (Suet., Nero, 21; Cic., Ad Rull., 7; Vell. Pat., II, 12). Pn n sec. al II-lea a. Chr. comiiile tribute au i atribuii juridice, dup aceast dat exprimndu-i aceste competene doar n afaceri private: leges Furia testamentaria, Voconia, Falcidia, Aequilia, Atimia, Cincia (Gaius, Instit., II, 225-228). Convocarea adunrii plebeilor trebuia s fie anunat cu cel puin 17 zile nainte, trinundinum, adic trei nundinae- zile de trg dintre sptmni (durata unei sptmni n aceast epoc era de opt zile), uzajul acestui interval fiind o regul n materie legislativ, juridic i electoral. Pentru Imperiul trziu, este nregistrat schimbarea denumirii acestui consiliu n sacrum consistorium sau consistorium principis. Consilierii erau divizai n dou seciuni, ordinari i extraordinari. Consilierii ordinari erau mprii n dou categorii, cu o categorie superioar, n care intrau nalii funcionari n exerciiu: quaestor sacri palatii, magister officiorum, cei doi comites financiari (ai tezaurului imperial i al tezaurului particular). Categoria inferioar o reprezentau comites consistoriani, recrutai dintre vechii efi de birouri ai cancelariei imperiale.

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

17 / 78

Untitled Document

Page 18 of 28 Untitled Document

Page 19 of 28

Consilierii extraordinari erau consistoriani uacantes i efii de servicii (de exemplu, prefectul pretoriului, magistri militiae), convocai pentru discutarea unor probleme ce ineau de competena lor. Constitutio Antoniniana (lat.), edict al mpratului Caracalla, emis n 212, prin care a fost acordat mpratul era preedintele efectiv al consiliului, care n Imperiul trziu se reunea n sacrarium (C. Th., VI, 9, cetenia roman tuturor peregrinilor din imperiu, cu excepia dediticiilor. n realitate, prezena peregrinilor 1; Auson., Gratiar. actio, 14). Tot acum, lucrrile consiliului erau coordonate de quaestor sacri palatii, iar este atestat i dup aceast dat; excluderea lor este legat de nivelul lor cultural i de statutul grupului din notarii, sub conducerea lui primicerius notariorum (primul secretar al statului) i ali angajai, redactau care fceau parte. Rezultatul emiterii acestui edict nu a avut o prea mare importan n plan juridic, deoarece procesele verbale ale edinelor. cetenia roman era larg rspndit i pierduse privilegiile legate de ea; n plan fiscal, se urmrea de fapt, nmulirea contribuabililor, n marea lor majoritate doar ceteni romani. Din punct de vedere religios, C. O. Caracalla a multiplicat fidelii zeilor romani prin acest edict (pentru textul edictului, v. Dig., 1, 5, 17).

C. O. concilium prouinciae (lat.), adunare provincial reprezentativ instituit n Occidentul Imperiului, din iniiativa statului roman, pentru a celebra cultul lui Augustus, iar n Orient, ca o reactualizare a modului de organizare al vechilor comuniti urbane (koinon), cu aceleai scopuri; puteau fi mai multe ntr-o provincie, sau unul pentru mai multe provincii. Aceast adunare este prezidat de un sacerdos prouinciae, se reunea anual pentru celebrarea cultului imperial; dup ncheierea srbtorilor respective, concilium prouinciae delibera asupra cheltuielilor tezaurului provinciei, impozitelor la care erau supuse diferite ceti, modului n care era aplicat legislaia roman, problemelor religioase (alegerea noului sacerdos, bugetul templelor, inventarul sclavilor, al liberilor templelor), ridicrii de statui i monumente onorifice. Structura lor cuprindea persoane bogate i influente, beneficiare ale regimului. constitutiones (lat.), "constituii imperiale", sau "dispoziii imperiale", denumire generic dat hotrrilor pe care mpraii le luau n domeniul juridic; existau, de asemenea, edicta ("edicte"), dispoziii cu caracter general pe care mpratul le lua n calitatea sa de magistrat suprem al statului; mandata ("mandate"), instruciuni adresate funcionarilor superiori i mai ales guvernatorilor de provincie; decreta ("decrete"), hotrri date de mprat fie n instanele de fond, fie n apel; rescripta ("rescripte"), rspunsuri date n probleme controversate, fie magistrailor, fie prilor. C. O. n epoca Imperiului Trziu, constitutiones au devenit, odat cu consolidarea puterii imperiale, singurul i cel mai important izvor de drept, edictele cptnd denumirea de "legi" (leges edictales); mandata s-au mpuinat ca numr, ca o consecin a procesului de unificare politico-teritorial a Imperiului, ce punea pe acelai plan Italia i provinciile. Decretele i rescriptele au fost nlocuite cu adnotationes ("rezoluii"), pe care mpratul le consistentes (lat.), "rezideni", termen prin care erau desemnai membrii unei categorii sociale superioare, instalai ntr-o comunitate de drept inferior; cel mai adesea erau ceteni romani constituii n conuentus (conuentus civium Romanorum), domiciliai ntr-o ciuitas peregrina sau ntr-un uicus. punea pe cererile adresate lui, de ctre pri sau judectori. Cele mai importante constitutiones au fost strnse n colecii nc din epoca Principatului, n 438 fiind emis Codex Theodosianus (cf. i decretum).

C. O.

C. O.

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

18 / 78

Untitled Document

Page 20 of 28 Untitled Document

Page 21 of 28

consul (lat.), magistrat superior, deintor de imperium (cu un dublu aspect: domi et militiae), ales, dup dictatura lui Sylla, existena unui consul sine collega, triumviratele. 449 a. Chr., de comiiile centuriate. Existau doi consuli care acopereau magistratura consulatului, anual i colegial, i care iniial erau ceteni romani, descendeni din ginile patriciene (din 367 a. Chr., lex Licinia, i 342 a. Chr., lex Genucia, se deschide accesul plebeilor la consulat), a cror limit de vrst (legitima aetas) a fost stabilit la finele Republicii de practica politic la 43 de ani. Cei doi consuli i exercitau atribuiile ncepnd cu prima zi a anului (1 martie sau dup adoptarea noului calendar, 1 ianuarie), jurnd s respecte legile. n caz de abdicare sau moarte a unuia dintre consuli, cellalt primete un nou coleg (consul suffect) pn la noile alegeri (ce aveau loc de obicei n iulie-august). nsemnele exterioare ale puterii consulare erau escorta de cte 6 lictori, purttori de fascii n afara Romei, pentru fiecare consul, dreptul la scaunul curul (sella curulis), toga praetexta, ca i ceilali senatori, dar, n cazul campaniilor militare, puteau purta toga de rzboi- paludamentum n vreme ce, n timpul ceremoniilor triumfale, erau nvemntai cu costumul triumfal compus din toga picta, tunica palmata, calcei aurati i conduceau carul triumfal.

n timpul Imperiului, existau dou categorii de consuli: ordinarii (eponimi), n numr de doi, i suffecti, numii cte 2 pe 4, 3 sau 2 luni; treptat, consulii i-au pierdut mai toate atribuiile lor politice, dei mpraii nu dispreuiau s-i aroge din cnd n cnd calitatea de consul; sub Imperiu, consulatul a devenit o umbr a

Atribuiile consulilor:

Aveau jurisdicie criminal i civil, micorat de lex Valeria Publicola, confirmat de Legea celor 12 Table i instituiei republicane, atribuiile acestora fiind preluate treptat de ctre mprat. Consulul continu s-i de lex Valeria din 449 a. Chr., prin care sarcina consulilor era de a aduce chestiunile criminale n faa comiiilor pstreze competena n materie de jurisdicie graioas (adopii, emancipri, dezrobiri, etc.). n materie de (mai nti curiate, i apoi centuriate). n virtutea imperium-ului su, putea s l mpiedice pe pretor s-i jurisdicie contencioas, mpratul le ncredina judecarea unor apeluri pe care nu avea timp s le cerceteze exercite atribuiile. personal.

Aveau dreptul de a lua auspiciile, de a convoca i de a conduce Senatul, de a face o propunere, de a prezenta n epoca Imperiului Trziu, consulatul a devenit o simpl denumire, fr nici un coninut politic. n timpul lui un raport asociat unui senatus consultum, aveau obligaia de a pune n aplicare legile, de a coordona Zenon, are loc suprimarea consulatului suffect, i se creaz demnitatea aulic de consul onorific sau exstrngerea impozitelor (dei doar Senatul fixeaz strngerea tributului sau modific taxele pe pmnt n consul: CI, III, 24, 3 (pr.); X, 32, 64 (cap. 3); XII, 3, 3 s.; primul ex-consul a fost Adamantius, n timpul lui conformitate cu lex censoria). Puteau convoca poporul pe curii i centurii, puteau interzice unui magistrat Zenon. Pe de alt parte, este menionat acordarea ctre regii barbari a acestei demniti onorifice; astfel, inferior s convoace n acelai timp cu ei comiiile (A. Gell., Nopi attice, XIII, 15). Aveau imunitate pe Clovis, regele franc, a primit de la Anastasius demnitatea de ex-consul i patricius (Stein, 1949, 150). perioada mandatului. De asemenea, Zenon a fost cel ce a nceput s nu mai numeasc pentru fiecare an un consul eponim. n n atribuiile lor militare intrau, cu acordul Senatului, strngerea trupelor, comanda acestora (Polyb., III, 107, timpul lui Anastasius, 7 ani nu a existat consul n Orient, pentru ca sub Iustin I, n 5 ani din 9 s nu existe VI, 12 si 15; Tit. Liv., X, 32; XXV, 3; XXVII, 22; XXXIV, 42), numirea ofierilor n limita stabilit de Senat (Tit. menionat consul pentru Orient. n primii ani ai lui Iustinian, doar n 528, 533 i 534 mpratul i-a asumat Liv., IV, 17; Cic., Ad fam., I, 7), comanda armatei, fiecare consul avnd dreptul la o armat. n teorie se consulatul pentru Orient, iar singurul dintre supui care a deinut consulatul a fost Belisarius, n 535. Pentru permitea prsirea Romei n fruntea armatei doar unuia dintre consuli, cellalt rmnnd n ora, cu excepia Occident, consulatul s-a sfrit n 534: E. Stein, 1949, 461. cazului n care cetatea se afla ntr-un mare pericol militar, situaie n care sarcinile acestora din interiorul spaiului civic al Romei erau preluate de pretor. Perpetuarea consulatului n Orient este legat de numele lui Ioan de Cappadocia. La 28 decembrie 537, a fost promulgat o lege ce declara perpetuarea consulatului eponim, fcndu-l accesibil senatorilor pe care Din punct de vedere politic, aciunea consulilor era limitat de colegialitatea magistraturii, de Senat, de mpratul i considera demni de el. n aceeai ordine de idei, prin aceast lege se permite senatorilor ce devin intercessio tribunis. n secolul I a. Chr. magistratura consular este bulversat de criza general a Republicii: consuli distribuirea de monede de argint populaiei, cele de aur fiind rezervate procesiunilor consulare

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

19 / 78

Untitled Document

Page 22 of 28 Untitled Document

Page 23 of 28

imperiale. La 1 ianuarie 538, Ioan de Cappadocia a devenit consul; dup cderea sa, n 541, asistm la consimmntul logodnei) se poate ncheia prin intrarea soiei sub autoritatea deplin a soului - cum manu dispariia consulatului ordinar. Consulatul imperial nc mai exista; Iustinian nu i-a mai asumat consulatul, iar sau fr aceast subordonare- sine manu- soia urmnd s rspund, i dup cstorie n faa autoritii succesorii si au continuat timp de un secol s-i asume magistratura, dar de obicei o singur dat, n anul tatlui ei. Din perspectiv cronologic, primul tip de uniune este anterior celui de-al doilea, aprut ctre finele urmtor ncoronrii lor: Iust., Nov., 47 (31 aug. 537); 105 (28 dec. 537). Republicii i ajuns o practic obinuit n veacul I a. Chr. Trstura esenial a uniunii romane este aspectul su consensual, o cstorie- matrimonium este sinonim cu relaia de comuniune -exprimat prin coniugereF. B., C. O. n care cei doi soi sunt unii prin sacra ceremonie a apei i a focului- aquae et ignis-, participnd mpreun la perpetuarea cultului familiei nou nfiinate. La cstoriile cu intrare sub autoritatea soului, ataarea cultual a soiei are un dublu aspect, raportndu-se att la cultul familiei de provenien a soului ct i la cultul pe care consulares (lat.), titlu purtat de fotii consuli. La terminarea consulatului, senatorii primeau titlul de acesta, n calitate de pater, l va susine n noul su cmin. Statutul juridic al tatlui este transmis consulares. n aceast calitate, puteau deveni curatores ai edificiilor sacre, ai locurilor publice, ai Tibrului, sau descendenilor si, din perspectiva juridic a Romei, mama neputnd oferi copiilor cetenia. ai apeductelor. Dup o curatel, consularul putea fi plasat pentru mai muli ani n fruntea unei provincii imperiale, ca legatus Augusti propraetore; dup circa 15 ani de la terminarea consulatului, cei mai capabili erau admii pentru tragerea la sori la proconsulatul Africii sau Asiei. Dintre aceti proconsuli, dup circa 5-10 ani, unii puteau accede la prefectura urban, creat n 26 a. Chr., i devenit apogeu al carierei senatoriale n epoca imperial. Cstoria cum manu poate fi relizat pe trei ci: 1) prin "transformarea" soiei n fiic a soului prin consumarea convieuirii cel puin pe o perioad de un an - usus (Gaius, Instit., 1, 111); 2) printr-o ceremonie sacr, a prjiturii ritualice, far, pregtit special de tnra mireas, oferind uniunii caracterul de confarreatio (Gaius, Instit., 1, 12), ceremonie care presupune prezena cuplului Flamen- Flaminica Dialis i care se pare c era specific familiilor aristocratice; 3) prin vnzarea simbolic a soiei de ctre tatl ei ctre viitorul soConsularii reprezentau vrful societii romane, i, de multe ori, sfritul carierei senatoriale n epoca coemptio (Gaius, Instit., 1, 113-114), preul simbolic fiind o pies de bronz. Atenia cea mai mare a juritilor imperial, deoarece doar cei mai capabili (sau cei mai obedieni) accedeau la proconsulat i apoi la prefectura este acordat aspectelor materiale ale cstoriei. Totalitatea bunurilor i persoanelor ce in de o familie urban. (domus ac familia) sunt considerate proprietatea tatlui-so. Puterea acestuia- patria potestas- este n teorie nelimitat i concretizat prin capacitatea juridic de a decide asupra elementelor materiale din gospodrie i C. O. asupra membrilor familiei. n legtur cu acest din urm aspect sursele i atribuie lui pater dreptul de via i de moarte- ius vitae necisque- asupra sclavilor, personalului auxiliar, copiilor i soiei sale, n virtutea cruia, de exemplu i poate vinde de maximum trei ori copiii (Legea celor XII table), sau i-i poate expune, din conubium (lat.), cstoria roman legitim (iustum conubium), instituie fundamental creia Roma i acord motive materiale (Plut., De Am. Prolis, 497E Moralia). n practic, ns, acest drept este departe de o o mare importan nc de la fondarea sa (unul din momentele principale ale ntemeierii fiind efortul de a funcionare n termeni absolui, alturi de tat aflndu-se, n momentele decizionale mai importante, un defini, din punct de vedere familial, structura legitim a cetii i de a asigura continuitatea, prin raptul consiliu de familie- concilium domesticum-, alctuit din rndul rudelor masculine apropiate. Un pater i poate sabinelor- Tit. Liv., I, 9, 10-14). Familia roman se ntemeiaz pe principii monogamice, iar pn la finele elibera sclavii, a cror emancipare o declar public n faa pretorului. Republicii i nceputul Imperiului supremaia descendenei o dein liniile agnatice. n epoca Principatului, rude cognatice, care puteau prin renumele lor s consolideze imaginea public a familiei, apar tot mai des invocate Cstorit, n general, cu o dot, pe care i-o poate recupera total sau parial n caz de desfacere a uniunii n redactarea genealogic. Din puctul de vedere al surselor juridice, o cstorie roman (precedat de (dup separarea soilor, copiii rmn, de regul, n casa tatlui iar pentru ntreinerea lor sunt reinute pri din dota soiei, mai ales cnd vina divorului i aparine acesteia), soia are doar dreptul de a administra

http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

2/27/05

20 / 78

Untitled Document

Page 24 of 28 Untitled Document

Page 25 of 28

bunurile casei (deinnd cheile cmrii) aflate n proprietatea soului sau socrului (n cazul n care soul, la aflate la grania dintre legalitate i ilegalitate i cstoriile iniustae, sancionate juridic - stuprum, pe care rndul su nu este emancipat de sub tutela tatlui). Preocupate n a-i perpetua numele i cultele proprii, statul roman doar n intenie le controleaz. n esen, cstoria roman, cu aspecte de continuitate de la familiile romane, cel mai frecvent cele nobile, asupra crora sursele se opresc prin excelen, pot asigura Republic la Imperiu, reprezint un act de voin individual i o obligaie civic, cel puin la nivelul discursului descendena prin adopie/ adoptio (nfierea unei persoane minore, care de regul nu dispune de un normativ sau literar (Seneca, De matrimonio, 87 -amintea desre necesitatea respectrii legilor, a prinilor, i patrimonium) sau adrogaie/ adrogatio, caz n care persoana nfiat este major i deci poate dispune de perpetuarea casei prin actul mariajului; cf. i Cic., De orat., 2, 64, 260). proprieti pe care, pe aceast cale, le trece sub autoritatea adrogantului n faa curiilor reunite (A. Gell., Nopi attice, V, 19, 1-16). Aceste dou procedee, i mai ales cel din urm, vor fi intens folosite ncepnd cu secolul al III-lea a. Chr., moment n care preocuparea familiilor aristocratice pentru descenden pare, din motive de perpetuare a unor poziii politice, mai evident. corrector (lat.), "cel care ndreapt", "cenzor"; 1) magistratur cu caracter excepional n Principat, nsrcinat Cstoriile sine manu reprezint opiunea societii republicane trzii ca efect i soluie la complicarea relaiilor sociale, cci acest tip de uniune nu este nsoit de un transfer de proprieti. Or, realitile sociale ale ultimelor dou veacuri republicane pun cstoria n postura uneia dintre cele mai importante mijloace de a obine aliane politice, fr ca funcionarea acestora s fie uniform i lipsit de tensiuni. 2) n timpul Imperiului trziu, guvernatorul unei provincii. Iniial, aceast funcie este creat de Diocletianus pentru Sicilia, Achaia i Italia (creat de el), s-a extins apoi i asupra celorlalte provincii din imperiu. De la Faptul c pentru societatea roman contractarea unei cstorii legitime regleaz funcionarea de ansamblu a cetii, genernd n acelai timp ierarhii publice (este suficient s amintim doar c unul din elementele de demarcaie ntre patricieni i plebei este prohibiia mixturii unionale, nscris n legea celor XII table n 451449 a. Chr., la care se renun prin lex Canuleia din 445 a. Chr.), este susinut i de ntregul comportament extern al Romei, relaiile cu celelalte ceti din Italia sunt definite i din perspectiva acordrii sau neacordrii acestui drept- ius conubii (alturi de alte elemente: ius commercii- dreptul de a vinde i de a cumpra, ius suffragii- dreptul de vot i ius honorum- dreptul de a candida pentru o slujb public), care constituie garania transmiterii ceteniei romane, n cazul n care pater o are. Restructurarea statului roman de ctre Augustus nu putea astfel s rmn n afara acestei concepii, de unde atenia acordat familiei ntr-o ampl activitate legislativ (din 18 a. Chr. i 4 i 9 p. Chr.) cu o finalitate complex: asigurarea descendenei familiilor nobilesenatoriale, reglementri de patrimoniu, ierarhizarea pe ordine a societii (leges Iuliae de maritandis C. O. ordinibus, de adulterio, lex Papia-Poppaea nuptialis, lex Aelia Sentia- Dig., 23, 3, 4; 48, 5, 18). Vocaia aceasta, a uniunilor legitime menite s ofere corpului civic noi ceteni, nu trebuie privit dect ca un reflex juridico-politic ce nu acoper ntreaga realitate familial. Ca dovad - existena n paralel a unor legturi aflate la periferia legalitii, concubinajul (prezent nu numai la nivelul soldailor, care, n teorie, pe perioada satisfacerii serviciului militar nu puteau contrac