dictionar istoric latin-roman

of 78/78
1 / 78 Cuvânt înainte. Aceastã carte se doreşte a fi, înainte de toate, un instrument de lucru pentru studenţii care se ini ţiazã în studiul funcţionãrii instituţionale a statului roman, de la începuturile sale pânã în timpul lui Iustinian. Intenţia noastrã este de a oferi terminologia esenţialã aferentã instituţiilor politice şi conţinutul istoric al acestor concepte, pentru reliefarea principalelor paliere decizionale pe care Roma şi le-a creat şi cu care a înţeles sã se exprime istoric. Aplecarea asupra istoriei a fost de multe ori contaminatã de determinãrile contemporane ale autorilor, cãci aşa cum Tacitus considera istoria ca magistra uitae, la fel istoriografia secolului XX a apelat adesea la trecut pentru justificarea propriilor opţiuni politice. Istoria naţionalã rãmâne o dominatã a doctrinelor şi ideologiilor contemporane, mai ales a celor extremiste. De aceea, deseori istoria a slujit ca instrument de manipulare, de multe ori grosolanã, pentru legitimarea autoritãţii conducãtorului. La fel, decupajul cronologic sau teritorial se supune mai mult sau mai puţin unei argumentãri de acest tip. Tocmai de aceea, lucrarea de faţã propune discutarea realitãţilor istorice romane sub forma unui demers specific. Opţiunea privind aspectul formal al prezentei elaborãri s-a oprit asupra ordonãrii alfabetice a diferitelor categorii selectate, motivatã de obiectivitatea inerentã unui astfel de criteriu, strãin oricãror ierarhizãri valorice de tip a priori, fãrã sã ignorãm evidenţa evolutivã, pe care am încercat s-o ilustrãm în interiorul fiecãrui concept. Deşi intenţia de redactare s-a structurat în jurul realitãtilor politice, specificitatea societãţii romane antice- înţelegând prin aceasta lipsa de preocupare expresã pentru delimitarea clarã a puterilor în stat, trãsãturã comunã societãţilor premoderne- ne-a impus tratarea deopotrivã a unor aspecte socio- economice, militare, juridice şi religioase care însoţesc actul politic. În fapt, sfera de ingerinţã a instituţiilor politice romane, dar mai ales a celor din eşalonul superior, reprezintã punctul de convergenţã al mai multor sectoare publice. Corolarul acestei realitãţi s-a materializat prin adãugarea unor categorii conceptuale care vin sã lãmureascã sau sã completeze funcţionarea statului roman. Astfel, am considerat util sã inserãm date privind organizarea unor unitãţi administrativ-demografice, fie ele interne (tribus, gentes), fie exterioare perimetrului cetãţii (coloniile, municipiile) precum şi anumite categorii juridice (constitutiones, decretum, edictum, ius, lex), cu mare ingerinţã in construcţia şi aplicarea deciziei politice. Totodatã, organizarea socialã a Romei, de la regalitate la Imperiu, precum şi datele privitoare la populaţiile latine, faţã de care romanii şi-au organizat cetatea în primele secole de existenţã, sau strãinii de cetãţenia romanã, incluşi ulterior în interiorul limes-ului, ni s-au pãrut indispensabile înţelegerii modului de guvernare în dinamica sa. Întreaga existenţã istoricã a Romei reprezintã, în esenţã, istoria delegãrii conducerii unor categorii sociale, deţinãtoare ale Page 1 of 4 Untitled Document 2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm privilegiilor politice, care susţin material şi militar cetatea, poporul roman necunoscând conducerea de tip democratic, întâlnitã în veacul al V-lea a. Chr. la greci. Altfel spus, Roma nu şi-a plãtit niciodatã cetãţenii pentru a desfãşura o acţiune politicã, ci le-a permis-o numai celor care aveau pentru aceasta suficiente resurse. Evoluţia acestor grupuri sociale nu este, prin urmare, strãinã de structurile instituţionale romane. Am lãsat deoparte totalitatea elementelor de viaţã privatã a romanilor, sporadicele precizãri, ce ţin de acest registru, fiindu-ne impuse de aceeaşi intenţie de prezentare cât mai explicitã a domeniului public. Pornind de la instituţiile Republicii timpurii, instituţii ale cetãţii, romanii au încercat permanent ajustarea acestora la noile condi ţii ce au urmat expansiunii romane şi care au dus la crearea Imperiului. Dacã în epoca republicanã articularea instituţiilor se realizeazã în cadrul unui regim oligarhic, epoca imperialã, prefiguratã încã din ultimele veacuri republicane, a marcat trecerea spre o mai mare participare la viaţa publicã din partea cetãţenilor, în mãsura în care cetãţenia romanã se extinde, pe de o parte, în întreg spaţiul mediteranean şi, pe de altã parte, sunt asociaţi la guvernare unii membri de rang ecvestru. Prin urmare, în Principat, permeabilitatea socialã şi, implicit, participarea la actul politic, nu mai este apanajul exclusiv al elitei aristocratice. Meritul imperial este de a fi scos Republica din criza instituţionalã, devenitã evidentã la sfârşitul secolului I a. Chr., consecinţã a expansiunii romane. În condi ţiile transformãrii Republicii în Imperiu, cadrele politice ale cetãţii nu mai sunt potrivite pentru administrarea vastului teritoriu şi în consecinţã, împãraţii primelor dinastii inoveazã permanent, încercând o creştere a autoritãţii imperiale. Aceasta din urmã nu este lipsitã de devianţe pe care sursele (în majoritate de orientare senatorialã) le pun în evidenţã numindu-i pe împãraţi "Cezari demenţi" (Caligula sau Nero, de pildã)- posesori ai unei autoritãţi ce tinde sã împrumute forme exterioare şi comportamente regale ale lumii elenistice. Tendinţa aceasta devine evidentã în secolul al III-lea, iar antichitatea târzie ne prezintã o curte imperialã -"oglindã" a celor elenistice. Particularizarea puterii devine o evidenţã la finele antichitãţii, dupã reformele lui Diocleţian şi Constantin care au jucat un rol fundamental în reorganizarea statului. Departe de a fi o perioadã de decãdere, aşa cum a fost privitã de istoriografia marxistã, antichiatea târzie pare mai degrabã o epocã de mari transformãri, ce prefigureazã geneza societãţii medievale. Multe dintre aceste transformãri îşi au originea în criza secolului al III-lea, perioadã care ar trebui, în opinia noastrã, reconsideratã din punct de vedere istoric. Convenţional, perioadele de crizã sunt privite ca epoci de distrugere şi decãdere; pornind însã de la trãsãturile lor specifice şi generale, aceste perioade par mai degrabã epoci de tranzi ţie în care mecanismele mental-instituţionale sunt ajustate noilor realitãţi istorice. Nici evoluţia statului roman nu poate fi înţeleasã fãrã apelul la aceastã judecatã, cãci Page 2 of 4 Untitled Document 2/27/05 http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

Post on 24-Nov-2015

67 views

Category:

Documents

12 download

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Dictionar latin - roman pentru elevi

TRANSCRIPT

  • 1 / 78

    Cuvnt nainte.

    Aceast carte se dorete a fi, nainte de toate, un instrument de lucru pentru studenii care se iniiaz n

    studiul funcionrii instituionale a statului roman, de la nceputurile sale pn n timpul lui Iustinian. Intenia

    noastr este de a oferi terminologia esenial aferent instituiilor politice i coninutul istoric al acestor

    concepte, pentru reliefarea principalelor paliere decizionale pe care Roma i le-a creat i cu care a neles s

    se exprime istoric. Aplecarea asupra istoriei a fost de multe ori contaminat de determinrile contemporane

    ale autorilor, cci aa cum Tacitus considera istoria ca magistra uitae, la fel istoriografia secolului XX a apelat

    adesea la trecut pentru justificarea propriilor opiuni politice. Istoria naional rmne o dominat a

    doctrinelor i ideologiilor contemporane, mai ales a celor extremiste. De aceea, deseori istoria a slujit ca

    instrument de manipulare, de multe ori grosolan, pentru legitimarea autoritii conductorului. La fel,

    decupajul cronologic sau teritorial se supune mai mult sau mai puin unei argumentri de acest tip. Tocmai de

    aceea, lucrarea de fa propune discutarea realitilor istorice romane sub forma unui demers specific.

    Opiunea privind aspectul formal al prezentei elaborri s-a oprit asupra ordonrii alfabetice a diferitelor

    categorii selectate, motivat de obiectivitatea inerent unui astfel de criteriu, strin oricror ierarhizri

    valorice de tip a priori, fr s ignorm evidena evolutiv, pe care am ncercat s-o ilustrm n interiorul

    fiecrui concept. Dei intenia de redactare s-a structurat n jurul realittilor politice, specificitatea societii

    romane antice- nelegnd prin aceasta lipsa de preocupare expres pentru delimitarea clar a puterilor n

    stat, trstur comun societilor premoderne- ne-a impus tratarea deopotriv a unor aspecte socio-

    economice, militare, juridice i religioase care nsoesc actul politic. n fapt, sfera de ingerin a instituiilor

    politice romane, dar mai ales a celor din ealonul superior, reprezint punctul de convergen al mai multor

    sectoare publice. Corolarul acestei realiti s-a materializat prin adugarea unor categorii conceptuale care vin

    s lmureasc sau s completeze funcionarea statului roman. Astfel, am considerat util s inserm date

    privind organizarea unor uniti administrativ-demografice, fie ele interne (tribus, gentes), fie exterioare

    perimetrului cetii (coloniile, municipiile) precum i anumite categorii juridice (constitutiones, decretum,

    edictum, ius, lex), cu mare ingerin in construcia i aplicarea deciziei politice. Totodat, organizarea social

    a Romei, de la regalitate la Imperiu, precum i datele privitoare la populaiile latine, fa de care romanii i-au

    organizat cetatea n primele secole de existen, sau strinii de cetenia roman, inclui ulterior n interiorul

    limes-ului, ni s-au prut indispensabile nelegerii modului de guvernare n dinamica sa. ntreaga existen

    istoric a Romei reprezint, n esen, istoria delegrii conducerii unor categorii sociale, deintoare ale

    Page 1 of 4Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

    privilegiilor politice, care susin material i militar cetatea, poporul roman necunoscnd conducerea de tip

    democratic, ntlnit n veacul al V-lea a. Chr. la greci. Altfel spus, Roma nu i-a pltit niciodat cetenii

    pentru a desfura o aciune politic, ci le-a permis-o numai celor care aveau pentru aceasta suficiente

    resurse. Evoluia acestor grupuri sociale nu este, prin urmare, strin de structurile instituionale romane. Am

    lsat deoparte totalitatea elementelor de via privat a romanilor, sporadicele precizri, ce in de acest

    registru, fiindu-ne impuse de aceeai intenie de prezentare ct mai explicit a domeniului public.

    Pornind de la instituiile Republicii timpurii, instituii ale cetii, romanii au ncercat permanent ajustarea

    acestora la noile condiii ce au urmat expansiunii romane i care au dus la crearea Imperiului. Dac n epoca

    republican articularea instituiilor se realizeaz n cadrul unui regim oligarhic, epoca imperial, prefigurat

    nc din ultimele veacuri republicane, a marcat trecerea spre o mai mare participare la viaa public din partea

    cetenilor, n msura n care cetenia roman se extinde, pe de o parte, n ntreg spaiul mediteranean i, pe

    de alt parte, sunt asociai la guvernare unii membri de rang ecvestru. Prin urmare, n Principat,

    permeabilitatea social i, implicit, participarea la actul politic, nu mai este apanajul exclusiv al elitei

    aristocratice. Meritul imperial este de a fi scos Republica din criza instituional, devenit evident la sfritul

    secolului I a. Chr., consecin a expansiunii romane. n condiiile transformrii Republicii n Imperiu, cadrele

    politice ale cetii nu mai sunt potrivite pentru administrarea vastului teritoriu i n consecin, mpraii

    primelor dinastii inoveaz permanent, ncercnd o cretere a autoritii imperiale. Aceasta din urm nu este

    lipsit de deviane pe care sursele (n majoritate de orientare senatorial) le pun n eviden numindu-i pe

    mprai "Cezari demeni" (Caligula sau Nero, de pild)- posesori ai unei autoriti ce tinde s mprumute

    forme exterioare i comportamente regale ale lumii elenistice. Tendina aceasta devine evident n secolul al

    III-lea, iar antichitatea trzie ne prezint o curte imperial -"oglind" a celor elenistice. Particularizarea puterii

    devine o eviden la finele antichitii, dup reformele lui Diocleian i Constantin care au jucat un rol

    fundamental n reorganizarea statului. Departe de a fi o perioad de decdere, aa cum a fost privit de

    istoriografia marxist, antichiatea trzie pare mai degrab o epoc de mari transformri, ce prefigureaz

    geneza societii medievale. Multe dintre aceste transformri i au originea n criza secolului al III-lea,

    perioad care ar trebui, n opinia noastr, reconsiderat din punct de vedere istoric. Convenional, perioadele

    de criz sunt privite ca epoci de distrugere i decdere; pornind ns de la trsturile lor specifice i generale,

    aceste perioade par mai degrab epoci de tranziie n care mecanismele mental-instituionale sunt ajustate

    noilor realiti istorice. Nici evoluia statului roman nu poate fi neleas fr apelul la aceast judecat, cci

    Page 2 of 4Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

  • 2 / 78

    aa cum subliniau istoricii colii de la Annales, perspectiva duratei lungi a timpului istoric devine esenial

    pentru a realiza o imagine adecvat a dinamicii unei societi n general, i adugm, a societii romane n

    special. Transformrile legate de adaptarea mecanismului guvernrii i administrrii la extinderea teritoriului

    se regsesc n sfera vieii private, unde sunt de remarcat schimbrile pe care le suport familia imperial-

    domus Augusta. Tot ce ine de persoana imperial tinde s se confunde cu statul, mai ales n vremea lui

    Domitian, care, ca i peste veacuri Ludovic al XIV-lea al Franei, se dorea a fi imaginea vie a statului.

    mpratul apare singurul "vinovat" de crearea a noi instituii, mai ales n registrul administrativ, competen

    care i-a determinat pe unii istorici ai antichitii s o considere drept o perioad de autocratism i decdere.

    Realitatea ns este c, n antichitatea trzie, persoana imperial era dominat de grupurile de la curtea

    imperial, ale cror interese particulare prevaleaz asupra intereselor statului. n consecin, antichitatea

    trzie trebuie vzut ca o perioad n care interdependenele sociale modific raporturile ntre public i privat -

    particular, n dauna statului.

    Precizm c actualul demers a pornit mai ales de la prelucrarea datelor literare i epigrafice, cu o informaie

    arheologic utilizat doar ca mijloc de confirmare a evidenelor decelabile n primele categorii de surse

    amintite.

    De asemenea, prin caracterul declarat selectiv i enumerativ, efortul nostru nu-i poate depi condiia de

    prim contact cu o realitate n fapt mult mai complex. n fine, pentru o mai clar nelegere a textului,

    precizm c expresiile latineti, traduse i n limba romn, au fost scrise cu caractere italice, abrevierile

    folosite fiind cele consacrate n literatura de specialitate, publicate n Anne philologique iar cele mai

    importante Corpora utilizate, acestea au fost prezentate n bibliografie. Mulumim pe aceast cale colectivului

    didactic al Catedrei de Istorie Antic i Arheologie, n mod particular d-nei Prof. Dr. Zoe Petre, d-lor Prof. Dr.

    Alexandru Barnea, Conf. Dr. Gheorghe Vlad Nistor pentru bunvoina de a ne adresa aprecieri critice pe

    marginea celor redactate.

    Autorii

    Universitatea din Bucuresti 2003. All rights reserved.

    No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short

    Page 3 of 4Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

    quotations with the indication of the website address and the web page.e University of Bucharest, except for short quotations with

    the indication of the website address and the web page.

    Comments to: Cristian OLARIU - Last update: April, 2003 - Web designText editor: Monica CIUCIU

    Page 4 of 4Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/main.htm

  • 3 / 78

    A

    ab epistulis (lat.), birou al cancelariei imperiale care trata problema comunicrii cu puterile

    strine, primea deputaii din provincii, petiii i rapoarte ale oficialilor din provincie, alte probleme

    legate de corespondena cu oficiali provinciali, pregtea i expedia rspunsuri la cererile

    magistrailor (n Imperiul Trziu).

    C. O.

    a cognitionibus (lat.), birou al cancelariei imperiale care va disprea n perioada Imperiului trziu

    (v. cancelaria imperial).

    C. O.

    adlectio (lat.), introducerea extraordinar de noi membri n senatul oraelor, municipii sau colonii

    (Plin. Iun., Ep., 112 i 113), sau a unui strin printre municipes (adlectio inter ciues- Tac., Ann.,

    IV, 43).

    F. B.

    adlectus (lat.), persoan recrutat din rndul cavalerilor pentru a fi admis n Senat spre

    completarea listei senatoriale (lectio senatus). n urma acestei operaiuni persoana poate primi i

    numele de conscriptus pentru a fi deosebit de vechii patricieni, membri ai ginilor patriciene:

    "patres qui sunt patricii generis". Primul caz de adugire este amintit de Tit. Liv. (II, 1.) dup

    alungarea ultimului Tarquin, cnd I. Brutus i consulul P. Valerius Publicola au adugat un numr

    de 64 de noi membri pentru a ntregi componena de 300 de senatori a naltului for. n timpul

    Page 1 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

    Imperiului, adlectus era ceteanul roman care, prin favoare imperial, obinea o concesie special

    din partea Senatului.

    F. B.

    aduocatus fisci (lat.), "avocatul fiscului", funcionar de rang inferior, apare n timpul domniei lui

    Hadrian (SHA, V. Hadr., 20); reprezenta i apra interesele fiscului n procese, fiind numit

    temporar, dintre cei destinai carierei publice, aceasta fiind prima funcie public pe care o primeau

    (v. SHA, l. l.; cf. Macrin., 4; Aur. Vict., Caes., 20, 30).

    C. O.

    aediles (lat.), magistrai de rang inferior la Roma. Existau dou tipuri de edili: aediles plebis i

    aediles curules.

    Aediles plebis- magistrai ce apar n acelai timp cu tribunii plebei (494 a. Chr.- Tit. Liv., II, 33);

    erau alei prin plebiscit, n cadrul comiiilor tribute fiind considerai ca ajutoare ale tribunilor,

    protejai de aceeai inviolabilitate. Participau la procesele ce priveau plebeii (Ioan. Lydus, De mag.,

    I, 38, 44; Isid., Orig., IX, 4; Dion. Hal., VII, 58), completnd puterea i atribuiile tribunilor. Edilii

    plebei pzeau arhivele plebeilor depuse n templul zeiei Ceres (Tit. Liv., III, 55; Polyb., III, 26), au

    dreptul s convoace comiiile tribute, aducnd n faa acestora o acuzaie criminal, s rezolve

    tranzaciile comerciale ale plebei. Nu aveau dreptul de a lua auspiciile, supravegheaz din

    nsrcinarea senatului cultele (Tit. Liv., IV, 30), se ocup de aprovizionarea oraului (Tit. Liv., IV,

    12; Plin. Hist. Nat., XVIII, 34), i pn n 367 a Chr. (apariia edililor curuli), au grija jocurilor

    patriciene din nsrcinarea Senatului (Tit. Liv., VI, 42). Edilii plebei nu au roba praetexta i nici

    scaunul curul, ci doar un simplu subsellium.

    Aediles curules, creai n 367 a. Chr.(Tit. Liv. VI, 42; VII, 1), erau magistrai beneficiari ai

    nsemnelor rangurilor superioare: roba praetexta i scaunul curul (Dion. Hal., IV, 74; Plut., Marius,

    Page 2 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

  • 4 / 78

    5). Alei n comiiile tribute, sub preedinia unui magistrat investit cu imperium- dictator, cel mai

    adesea consul (Varro, De re rust., III, 2; Tit. Liv., VI, 42; Cic., Ad Attic., IV, 3), au auspiciile

    minore, supravegheaz marile srbtori romane, succedndu-i pe consuli, exercit poliia urban i

    supravegheaz activitatea edilitar, au n grij arhivele din aerarium Saturni, iar n rstimpul dintre

    dou cenzuri, supravegheaz moravurile.

    Exist 2 edili ai plebei i doi edili curuli, cu un personal numeros n subordine. n 45 a. Chr., prin

    lex Iulia municipalis, sunt stabilii pentru coloniile i municipiile italice aediles coloniarum et

    municiporum, iar n 44 a. Chr. Caesar instituie aediles Ceriales (Suet., Caes., 41), care

    supravegheau ludi Ceriales (jocuri ale plebeilor, nfiinate n sec. III a. Chr.). V. pentru detalii, Cl.

    Nicolet, 1976, pp. 308-309; J. Ellul, 1961, p.284.

    Atribuiile edililor erau urmtoarele: supravegheau organizarea i funcionarea pieelor, se ocupau

    de aprovizionarea populaiei (cura annonae), poliia oraului (cura urbis), organizarea de

    spectacole publice. n epoca imperial, au pierdut din atribuiile lor: nu mai organizeaz jocuri

    publice, nu mai au n grij paza oraului; au continuat s se ngrijeasc de curenia strzilor,

    bilor, supravegherea pieelor de mrfuri. Competenele lor "frumentare" au fost atribuite de

    Augustus praefecti-lor frumenti dandi, apoi prefectului annonei, iar competenele lor poliieneti au

    fost preluate de prefectul Romei. n secolul al III-lea, asistm la dispariia edililor.

    F. B., C. O.

    aedilis ciuitatis (lat.), magistrat municipal de rang superior, n sarcina cruia cdeau curae

    aediliciae (aprovizionare, ntreinerea apeductelor, drumurilor, edificiilor i jocurilor, poliia pieii).

    C. O.

    aerarium (lat.), n epoca republican existau dou tipuri de tezaure publice: aerarium Saturni i

    aerarium Cereris.

    Page 3 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

    Aerarium Saturni (aerarium populi Romani), tezaur public, depus n templul lui Saturn, aflat la

    poalele Capitoliului, era n epoca republican administrat de quaestores, iar, mai trziu, n timpul

    Principatului de praefectus aerarii Saturni, i care i-a pierdut din importan prin apariia

    tezaurului imperial (fiscus). n perioada dominatului, a ajuns tezaurul oraului Roma. Aici se

    gseau i arhivele senatului, i stindardele legiunilor.

    n principiu, administrarea acestui aerarium Saturni era ncredinat senatului (Cassius Dio, LIII,

    16, 22; LXXI, 33; Tac., Hist., IV, 9); direcia tezaurului a fost dat de Augustus n grija a doi

    praefecti aerarii.

    Aerarium Cereris, tezaurul templului zeiei Ceres, era alimentat din amenzile strnse de edili i

    controlat de acetia. Banii statului proveneau, n principal, din impozite (v. tributum) directe i,

    mai ales, indirecte. (Cl. Nicolet, 1976, pp. 200-278.).

    Aerarium militare, tezaurul militar instituit de Augustus n 6 p. Chr. (Cassius Dio, LV, 23, 26),

    pentru plata pensiilor militarilor (praemia militiae) i pentru diverse recompense acordate trupelor.

    Era alimentat din noile impozite, special instituite: uicesima hereditatium (impozit pe moteniri),

    quadragesima rerum uenalium (impozit pe vnzri), din alte resurse- prada de rzboi, confiscri,

    etc. mpratul dispunea deplin de acest tezaur, aflat n grija unui praefectus sau praetor, numit pe

    3 ani. Cu timpul, aerarium militare a devenit insuficient pentru ntreinerea armatei, care a czut n

    sarcina provinciilor. Ultima oar este menionat n timpul lui Heliogabalus. Constantinus I a nfiinat

    o instituie analog sub denumirea de arca praefecturae.

    F. B., C. O.

    agentes in rebus (lat.), curieri imperiali, ageni ai statului n perioada Imperiului Trziu. Se aflau

    n subordinea lui magister officiorum, plasai n trecut sub comanda prefectului pretoriului, au luat

    locul agenilor frumentarii, suprimai de Diocleian (Aur. Vict., Caes., 39). Formau o schola ataat

    palatului, avnd i numele de palatini (C. Th., VI, 29), erau "pepiniera" pentru cei ce mai trziu

    obineau titlul de principes, efi ai birourilor prefecilor, vicarilor, ducilor, proconsulilor; existau i

    Page 4 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

  • 5 / 78

    curiosi (spioni) printre ei (Cassiod., Var., VI, 6; XI, 35). La jumtatea secolului al V-lea, acest corp

    avea circa 1200 de funcionari.

    C. O.

    a libellis et censibus (lat.), "biroul de reclamaii i cens", unul dintre birourile cancelariei

    imperiale instituite de Claudius I, destinat primirii reclamaiilor de la particulari; din secolul al II-lea

    p. Chr., acest birou se ocupa i cu centralizarea operaiilor referitoare la cens. n opinia lui L.

    Homo, acest birou a aprut nc din timpul mpratului Tiberius (L. Homo, 1970, 347).

    C. O.

    alimenta (lat.), instituie de binefacere. n timpul Republicii, era n obligaia patronului fa de

    clienii si, fiind preluat de stat ca form a asistenei publice n secolul al II-lea a. Chr. Astfel,

    exista tradiia ca persoanele particulare s susin prin daruri n alimente (congiaria) pturile mai

    srace ale societii, pltind de asemenea "pensii" alimentare (alimenta) copiilor lipsii de mijloace

    din mediul rural italic; n Italia, forma etatizat a unei asemenea instituii se pare c dateaz din

    timpul lui Nerva, dar Traian este cel care a dezvoltat i perfecionat acest sistem. La Nerva i

    Traian, alimenta consta n prelevarea unei rate de 5% din profitul unor loturi distribuite unor mici

    proprietari, sum ce era destinat ntreinerii copiilor i nzestrrii fetelor srace. Banii erau obinui

    n cea mai mare parte din ipotecile asupra proprietilor rurale, dobnzile fiind folosite n scopurile

    sociale mai sus menionate. Administraia local a acestor fonduri i avea sediul n cel mai apropiat

    ora principal, iar n 49 de orae italice sunt atestate inscripii ce atest funcionarea acolo a unor

    alimenta (de ex., CIL, XI, 1147, Veleia). De la Marcus Aurelius la Macrinus, sunt nregistrai

    praefecti alimentorum de rang consular, care asigurau administrarea alimentar a Italiei. Msura

    pare s fi avut un caracter mai ales demografic, pentru ca n Imperiul trziu, cnd Constantinus I a

    nfiinat i el alimenta, motivaia s devin moral.

    Page 5 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

    Plinius cel Tnr ne-a lsat o descriere a nfiinrii acestei instituii de ctre Traian: "Aproape 5000

    de copii nscui liberi au fost cutai i aflai, prini senatori, spre a fi trecui pe liste, prin

    generozitatea mpratului lor, pentru a fi un scut al statului n vremuri de rzboi i podoab a lui n

    timp de pace; patria i-a susinut s nvee a o iubi nu numai ca pe pmntul lor natal, ci ca pe cea

    care i-a hrnit. Armata i corpul cetenesc vor spori prin numrul lor i ntr-o zi vor avea la rndul

    lor copii pe care vor putea s-i hrneasc singuri, fr a avea nevoie de ajutor" (Plin., Paneg., 28,

    4-5).

    C. O.

    a memoria (lat.), birou al cancelariei imperiale, ce funciona ca birou de transmitere al

    rspunsurilor imperiale, brevetelor militare, scrisori oficiale, rapoarte, etc.; n perioada Imperiului

    Trziu, ef al acestui birou era magister sacrae memoriae, cel mai nalt n grad dintre efii

    birourilor; acest magister avea rangul de spectabilis, i un salariu de 300.000 de sesteri.

    C. O.

    amici principis (lat.), membri ai ordinului senatorial sau ecvestru, care acordau principelui

    asisten n diverse probleme de stat sau private; unii dintre ei au fost introdui n timpul lui

    Augustus n concilium principis. Amicitia opera acolo unde cei implicai aveau un statut

    asemntor, sau o poziie social similar; astfel, existau amici de diferite grade, iar pierderea

    oficial a amiciiei imperiale reprezenta sfritul carierei amicului, sau chiar sfritul vieii acestuia.

    C. O.

    annona (lat.), "serviciul aprovizionrii", instituie creat de Augustus, destinat aprovizionrii

    populaiei Romei. n 22 a. Chr., n urma unei epidemii i a unei perioade de foamete, Augustus a

    Page 6 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

  • 6 / 78

    refuzat dictatura ce i se oferea, prelund n schimb cura annonae. n acest an, edilii au fost

    desrcinai de competenele "frumentare", Augustus ncredinnd supravegherea administraiei

    annonei la 2, apoi 4 curatores sau praefecti frumenti dandi (Cassius Dio, LIV, 1, 17; LXVIII, 22;

    Suet., Aug., 37; Frontin., De aquaed., 100). Ctre sfritul domniei sale, Octavian a creat

    prefectura annonei, ce cuprindea cura annonae i cura frumenti (Tac., Ann., I, 7; XI, 31; Cassius

    Dio, LII, 24, 33; Senec, De brev. vita, 18, 19).

    n epoca imperial, serviciul annonei s-a generalizat i n provincii, guvernatorii acestora fiind

    responsabili de aprovizionarea att a Romei, ct i a propriei provincii. Se mai remarc pentru

    epoca imperial annona civica: ansamblul mijloacelor organizate n Imperiul trziu pentru

    aprovizionarea celor dou capitale imperiale, Roma i Constantinopol; annona militaris, impozit

    direct n natur, destinat ntreinerii militarilor i funcionarilor, i care n timpul Severilor era

    perceput att n bani, ct i n produse.

    La nivel local, n municipia, aediles municipales erau iniial nsrcinai cu cura annonae. Dup

    Diocletianus, supraveghetori speciali au fost nsrcinai cu aprovizionarea n orae.

    C. O.

    a rationibus (lat.), "cabinetul de finane", unul dintre birourile cancelariei imperiale instituite de

    Claudius I, destinat administrrii veniturilor casei imperiale (fiscus); conductorul acestui birou era

    magister a rationibus.

    C. O.

    arca praefecturae (lat.), casieria care fcea plile soldailor din grzile pretoriene, fiind sub

    administrarea prefectului pretoriului; ulterior va nlocui aerarium militare, depinznd la sfritul

    secolului IV de magister officiorum.

    Page 7 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

    C. O.

    a studiis (lat.), birou al cancelariei imperiale, ce trata problemele administrative aprute; va

    disprea n perioada Imperiului Trziu.

    C. O.

    auctoritas (lat.), noiune complex, exprimat i n supranumele de Augustus, indicnd izvorul i

    esena puterii lui Octavian, iar apoi a tuturor principilor. n epoca republican, auctoritas aveau cei

    ce se distingeau n magistraturi (P. Petit, 1967, 218); pentru epoca imperial, exist doi autori ce

    au elaborat o teorie a auctoritas, A. Magdelain (jurist) i M. Grant (numismat). Pentru ei, puterile

    principelui sunt fondate pe auctoritas; n Res Gestae, 34, Augustus afirm c n magistraturi n-a

    avut mai mult potestas dect alii, dar i-a surclasat n auctoritas. Augustus era magistrat prin

    potestas, i princeps prin auctoritas. La nceput concept moral i politic, auctoritas s-a

    instituionalizat la sfritul domniei lui Octavian, cnd consiliul imperial a luat decizii crora

    auctoritas le ddea for de lege (A. Magdelain, 1947, 63, 79-87, 89 sqq.).

    M. Grant, n From Imperium to Auctoritas, susine c n 27 a. Chr. Augustus i-a bazat puterea nu

    pe imperium, ci pe auctoritas: M. Grant, 1969, 414 sqq., oficial recunoscut de Senat, fiind

    atestat pe monede prin sigla CA (Caesaris auctoritate), i graie creia intervenea n domeniile

    interzise imperium-ului: justiie, alegeri, sau n provinciile senatoriale.

    Auctoritas nu a fost niciodat separat de potestas i de imperium, i poate fi caracterizat ca fiind

    influena ce aparinea nu prin lege, ci prin obicei, ntregului Senat, sau conductorilor politici. Din

    aceast perspectiv, a fost comparat cu potentia, puterea nelegal (R. Syme, 1960, 322), fiind

    fondat nu pe baze legale, ci pe valoarea rudelor i strmoilor, pe virtuile publice, succesul i

    puterile principelui. Ea rezult din prestigiul su, iar n domeniul ideologic susine prestigiul

    imperial, favoriznd extensia puterii.

    Page 8 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

  • 7 / 78

    C. O.

    augurii, colegiu religios la Roma. Colegiul augurilor cuprindea 16 auguri. Augurii erau experi n

    divinaie, fiind nsrcinai cu pstrarea regulilor tradiionale relative la observarea i interpretarea

    auspiciilor. Existau auguri particulari, dar mai importani sunt augurii oficiali (augures publici sau

    augures publici populi Romani Quiritium), care aveau crile lor, mult timp secrete, unde erau

    consemnate metodele i rezultatele observaiilor lor.

    Auspicia se practica asupra: a) semnelor cereti (auspicia coelestia); b) semnele furnizate de

    zborul i strigtele psrilor (auspicia ex auibus); c) pofta de mncare a puilor de gin (auspicia

    ex tripudiis); d) observarea atitudinilor patrupedelor, reptilelor (auspicia pedestria); e) incidente

    ntmpltoare survenite n timpul auspiciilor (signa ex diuis).

    Statul a construit collegia de auguri, pentru a garanta legalitatea i buna interpretare a auspiciilor

    publice (collegia augurorum). Augurii nu erau preoi, nu aveau insigne i instrumente de sacrificiu,

    ci doar un lituus, un baston recurbat n form de tromp, ce servea la trasarea unui templum.

    nceputurile colegiului de auguri sunt puse pe seama regelui Numa Pompilius. Iniial, fiecare din

    cele trei triburi avea cte doi auguri, i dup 300 a. Chr., prin lex Ogulnia, a fost deschis accesul

    plebeilor la colegiul augural (ce nsumeaz de acum 9 membri; v. i P. Regell, C. Thulin, 1975).

    n Republica trzie, auspicia au fost folosite ca arm politic, pentru ca, dup ascensiunea lui

    Octavian, s-i piard acest rol.

    C. O.

    augustales (lat.), denumire comun dat persoanelor ce aveau ca atribuie ndeplinirea cultului

    imperial. n funcie de organizare, obligaii i locul ndeplinirii lor, existau mai multe categorii:

    Page 9 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

    1. sodales Augustales. Colegiu nfiinat de Tiberius n anul 14; la nceput avea ca membri 21 de

    senatori i membri ai familiei imperiale: Tiberius, Drusus, Claudius, Germanicus, prezena lor

    reprezentnd pstrarea cultului strmoilor. Aceast corporaie era prezidat de 3 [magistri] i un

    [flamen], numit de mprat; iniial, cultul era celebrat doar pentru gens Iulia, iar la moartea lui

    Claudius a fost extins i la gens Claudia, aprnd astfel Augustales Claudiales. n timpul Flaviilor,

    au fost create sodales Flauiales Titiales. Aceste corporaii, cu activitate inegal n timp, au sfrit

    probabil n timpul mpratului Tacitus, n 276, care a creat un templu comun pentru toi mpraii

    divinizai.

    2. magistri uicorum Augustales (vicomagistri), colegii de preoi nsrcinai cu practicarea cultului

    larilor lui Augustus n cartierele Romei; n provincii, aceleai funcii le ndeplineau magistri

    Augustales Larum Augustorum.

    3. Corpus Augustalium, corp de magistrai format din 6 persoane de origine servil, ce activa n

    oraele din provincii (seuiri Augustales).

    n provincii, exista un cult popular independent de colegiile oficiale, ce avea ca obiect onorarea

    memoriei lui Augustus prin ceremonii publice. Aceti 6 magistrai formau un ordin ce ocupa n

    ierarhia municipal locul secund, dup cel al decurionilor. Accesul n ordo Augustalium era permis

    doar liberilor, aceasta fiind cea mai nalt distincie la care puteau aspira. Treptat, asociaia

    augustalilor a devenit puternic i bogat, intrarea n Corpus Augustalium fiind posibil n schimbul

    unor sume de bani, iar titlul devenea ereditar. Augustalii beneficiau de insigne proprii (ornamenta

    Augustalitatis), locuri speciale n teatre, etc.; un exemplu al unei astfel de asociaii este la Ostia,

    unde ordo Augustalium era format din parvenii bogai, de origine servil (Ostia, ILS 6141; 6164).

    n secolul al II-lea, are loc decderea acestui ordin, obligaiile depind cu mult onorurile. Pe de

    alt parte, accesul devine cu mult mai liber, n ordin intrnd i persoane de condiie liber, spre

    deosebire de epoca anterioar, cnd accesul era limitat la persoanele de origine servil.

    C. O.

    Page 10 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

  • 8 / 78

    augustalis (uir spectabilis augustalis, lat.), funcionar civil, cruia Iustinian i-a dat puteri militare

    asupra Egiptului i asupra Alexandriei.

    C. O.

    Augustus (lat.), titlu onorific decernat lui Octavianus de ctre Senat, la 16 ian. 27 a. Chr., i

    adoptat de toi mpraii, cu excepia lui Vitellius. Acest supranume, din aceeai familie cu augur i

    auctoritas, avea o valoare i o semnificaie religioas (de ex., Sylla a primit supranumele de Felix,

    Pompeius pe cel de Magnus). Iniial, se pare c Octavianus plnuia s se autodenumeasc

    Romulus, dar a renunat, avnd n vedere asocierea sa cu regalitatea (v. i Suet., Aug., 7); epitetul

    de Augustus evoca asocieri similare, legate ns de calitatea de ntemeietor a lui Romulus; la fel,

    Octavianus dorea s fie perceput ca un al doilea ntemeietor al Romei.

    n perioada Principatului, titlul de Augustus a fost rezervat persoanelor cu exerciiul deplin al

    puterii; abia n 161, pentru prima oar, exist doi Augusti: Marcus Aurelius i Lucius Verus.

    Ulterior, sistemul guvernrii colective se generalizeaz, ajungndu-se ca n Imperiul trziu s

    coexiste simultan mai muli Augusti (de regul doi, pentru cele dou partes imperii, dar i trei sau

    patru).

    n ceea ce privete titlul de Augusta, acesta a fost decernat Liviei dup moartea lui Octavianus. De

    la Domitianus, acest titlu era n mod obinuit conferit de Senat tuturor soiilor de mprat.

    C. O.

    Universitatea din Bucuresti 2003. All rights reserved.

    No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short

    quotations with the indication of the website address and the web page.e University of Bucharest, except for short quotations with

    Page 11 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

    the indication of the website address and the web page.

    Comments to: Cristian OLARIU - Last update: April, 2003 - Web designText editor: Monica CIUCIU

    Page 12 of 12Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/a.htm

  • 9 / 78

    B

    bucellarii (lat.), n Imperiul Trziu, soldai angajai, de cele mai multe ori dintre barbari, de ctre

    comandanii de rang nalt din armata roman, pe cheltuiala proprie, constituind garda lor personal (trupe

    particulare); de exemplu, Ricimer avea la dispoziie circa 7-8.000 de buccellarii, ceea ce i-a permis s

    controleze Imperiul de Apus ca un adevrat stpn al acestuia, timp de aproape 15 ani (ntre 457-472).

    C. O.

    Universitatea din Bucuresti 2003. All rights reserved.

    No part of this text may be reproduced in any form without written permission of the University of Bucharest, except for short

    quotations with the indication of the website address and the web page.e University of Bucharest, except for short quotations with

    the indication of the website address and the web page.

    Comments to: Cristian OLARIU - Last update: April, 2003 - Web designText editor: Monica CIUCIU

    Page 1 of 1Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/b.htm

    C

    Caesar (lat.), iniial cognomen al [gens Iulia], din care au descins C. Iulius Caesar, Augustus, Tiberius,

    Caligula; Claudius a preluat acest cognomen n titulatura imperial, i dup el toi mpraii. De la Hadrian,

    cognomenul Caesar era acordat persoanelor destinate oficial pentru succesiunea la puterea imperial. n 38 a.

    Chr., Octavian s-a numit Imperator Caesar, n calitate de motenitor al lui Caesar. Dup cum se tie, Caesar a

    fost divinizat dup moarte, pentru ca n 29 a. Chr., Octavian s-i dedice un templu (nchinat lui Diuus Caesar).

    n epoca imperial, asocierea la imperiu urmrea urmtoarele etape; motenitorul prezumtiv primea imperium

    proconsulare, tribunicia potestas, titlul de imperator; primea (de la Hadrian) titlul de Caesar (anterior, titlul de

    princeps iuuentutis). n aceast calitate ns, nu avea auctoritas, i nici putere legislativ, iar tribunicia

    potestas o avea pe un timp limitat (cinci ani); de asemenea, nu avea titlul de Augustus, important prin

    semnificaia sa (v. Augustus).

    C. O.

    cancelaria imperial. Administraia central era bazat pe un numr de birouri n care lucra un personal

    competent, recrutat dintre sclavii i liberii imperiali; avea n sarcin administrarea provinciilor asupra crora

    mpratul i exercita imperium proconsulare. Fiecare birou era condus de un magister scrinii, ajutat de

    funcionari i jurisconsuli. Funcionarii imperiali depindeau direct de mprat, fiind numii i revocai de

    acesta. Fiecare ef de birou avea numele biroului respectiv, fiind asistai de adiutores, proximi, ali angajai

    (scriniarii, custodes).

    n perioada Imperiului trziu, cancelaria imperial i protocolul erau sub comanda lui magister officiorum,

    secondat de magister admissionum (ce se ocupa de ceremonialul de la curtea imperial). De asemenea, exista

    un numeros personal: admissionales, inuitatores, cancellarii.

    Page 1 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 10 / 78

    Dintre efii de birouri, cel mai nalt n grad era magister memoriae, ef al scrinium memoriae, cu 300.000 de

    sesteri; din punct de vedere al rangurilor, magister dispositionum era clarissimus, n timp ce ceilali erau

    spectabiles; toi efii de birouri erau asistai de un proximus, un melloproximus, i aveau n subordine un

    personal numeros.

    Tot acum, probabil de la Valentinian I, serviciile n birouri iau o form militarizat: funcionarii civili poart

    centura (cingulum), la fel ca militarii. Diferite ealoane sunt frecvent desemnate cu titluri militare: cohortales,

    primipilares, principes, equites, circitores, biarchi.

    Pentru detalii, v. i scrinium.

    C.O.

    castrensis sacrii palatii (lat.), funcionar n Imperiul trziu, de care depinde ansamblul serviciilor de la

    palatul imperial; funcia sa deriv din cea a lui procurator castrensis, creat de Claudius I, i cura palatii se afl

    sub ordinele sale (v. pentru subordonaii si, C. Th., VIII, 7, 5).

    C. O.

    censor (lat.), magistrat superior cu atribuii complexe, a crui existen separat de cea a consulului este

    plasat de Th. Mommsen n 435 a. Chr.. Tradiia (Tit. Liv., IV, 8.) atribuie legii Aemilia din 443 a. Chr.

    stabilirea coordonatelor acestei magistraturi. Cenzorii (doi la numr) sunt alei pentru 18 luni din 5 n 5 ani

    (intervalul dintre dou purificri- lustrum), ntr-o prim etap, n calitate de colegi ai tribunilor militari.

    Desemnai de comiiile centuriate sub alte auspicii dect cei doi consuli, cenzorii, dei magistrai superiori, nu

    au lictori, nu pot convoca Senatul, nici comiiile curiate (Varro, De lingua latina, VI, 93; Plin., Hist. Nat.,

    XXXVII, 17, 197; Cic., de leg., III, 4, 10; A. Gell., Nopi attice, XIV, 7), ci doar pe cele centuriate pentru a

    propune legi financiare (Zon., VII, 19). Varro (De ling. latin., V, 81) asociaz denumirea de censor verbului

    Page 2 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    censere- a arbitra, a aprecia. Prima lor atestare se plaseaz,aadar, n 443 a. Chr. (Tit. Liv., IV, 8; IV, 34, 7;

    Cic., Ad fam., IX, 21), cnd sunt menionai 2 magistrai de condiie patrician, nsrcinai cu recensmntul

    populaiei. Aceast nregistrare se fcea la Roma pe Cmpul lui Marte, pe baza propriilor declaraii ale

    cetenilor, n funcie de care erau mprii pe clase i centurii. Atribuiile frecvente ale cenzorilor cuprindeau

    organizarea oraului, administrarea parial a averii publice, ntocmirea listei Senatului, supravegherea

    moravurilor (regimen morum- Tit. Liv., IV, 8; Cic., de leg., III, 37). Aceast magistratur este abolit de Sylla

    (Cic., Verr., I, 50) i repus n drepturi de Augustus. n 29/28 a. Chr., Augustus a resuscitat censura, ns

    eecul reintroducerii censurii a devenit evident n 22 a. Chr. Augustus a efectuat recensminte generale sau

    pariale n 18, 12/11, 8 i 4 a. Chr., i n 4 i 14 p. Chr. La sfritul lui 19 a. Chr., Octavian a acceptat o cura

    legum et morum, n virtutea creia a redus numrul senatorilor la 600. Urmaii si au ncercat meninerea

    acestei magistraturi, Claudius fiind censor n 47/48 p. Chr., Vespasian i Titus n 73/74 p. Chr. Domitian i-a

    asumat titlul de cenzor perpetuu, dar acest titlu a fost abolit, mpreun cu cel de tiran, la moartea acestuia.

    Succesorii lui Domitian au exercitat puteri censoriale, fr ns a mai purta acest titlu. n calitate de censor,

    cea mai important atribuie era controlul recensmintelor, prilej cu care mpraii puteau scpa de potenialii

    adversari, prin declasarea acestora. Dac n perioada de nceput a Principatului aceast magistratur s-a

    dovedit util n competiia politic, din epoca Antoninilor, ea cade n desuetudine, datorit stabilizrii puterii

    imperiale.

    F. B., C. O.

    census (lat.), avere, liste de recensmnt, termen ce provine din censeo, ere -operaie de nregistrare a

    cetenilor pe baza propriilor declaraii i de organizare a corpului civic (n centurii, pentru epoca republican,

    n aa- numitele ordine sociale, n epoca imperial). Potrivit tradiiei primul care a organizat acest tip de

    activitate a fost regele Servius Tullius, censul acestuia fiind rennoit, dup alungarea lui Tarquinius Superbus,

    de ctre consulul Valerius Publicola (Dion. Hal., V, 20; Plut., Poplic., 12- dup Tit. Liv., II, 9 i Plut., Poplic.,

    11, aceasta s-ar fi realizat cu consimmntul Senatului pentru a stabili impozabilitatea cetenilor: tributum

    Page 3 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 11 / 78

    ex censu). Recenzarea este n acelai timp egalitar i ierarhic, afirmnd statutul juridic personal i,

    respectiv, plasarea ceteanului n coordonate precise, din punct de vedere public. Aceast din urm finalitate,

    care se adaug uneia evident demografice, prezint trei aspecte: militar, financiar i politic. Primul aspect, cel

    militar, apare n sursele antice (Tit. Liv., I, 43; Dion. Hal., IV, 15 i 19; V, 20) ca definitoriu pentru logica

    censului, ns descrierea echipamentului militar corespunde tipului de armament purtat de hoplitul secolelor V-

    IV, ceea ce implic o reconsiderare critic a momentului nfiinrii acestei practici. Prin urmare, antedatarea

    aa-numitei constituii serviene pare a se explica prin dorina analitilor de a oferi o perspectiv paritar

    istoriei grecilor (reformele timocratice soloniene) i romanilor. Pe baza propriei declaraii (professio), cetenul

    era repartizat ntr-una din cele 5 clase censitare, organizate, la rndul lor, pe centurii. Rezultatul acestei

    operaii este o egalitate proporional, expresie a relaiei dintre drepturi i obligaii, mrimea i calitatea

    primelor fiind dat de mrimea i calitatea ultimelor. nregistrarea cetenilor se realiza de ctre cenzori,

    ajutai de un numeros personal auxiliar (nomenclatores, uiatores-cei ce anunau convocarea, praecones-

    crainici, ali scribi, iuratores- cei ce primeau jurmintele de garantare a veridicitii declaraiilor, inquisitores-

    cei ce verificau aceste declaraii, atestai prima oar n timpul lui Augustus), din cinci n cinci ani (o dat cu

    intrarea n funcie a noilor cenzori), pe Cmpul lui Marte (pentru ntocmirea listei cavalerilor se opteaz pentru

    Forum- Tit. Liv., XXXIX, 37, 8; Plut., Pomp., 22, iar lectio Senatus se realiza ntr-unul din sediile de convocare

    a acestui organism). nc din timpul nopii, censorii se deplasau pe locul de adunare consacrndu-l, prin

    luarea auspiciilor, urmnd ca n aceeai diminea s rein declaraiile personale ale fiecrui pater familias

    (Varro, De ling. lat., VI, 86), adic numele i vrsta acestuia, numele i vrsta soiei i copiilor, numele

    tribului de apartenen, domiciliul i bunurile (Dion. Hal., IV, 15, 6). Neprezentailor li se confisc bunurile i

    sunt vndui ca sclavi, practic nepus n aplicare niciodat (sau cel puin nu se cunoate nici un caz oferit de

    surse), n pofida echivalrii operate de Cicero (Pro Caec., 99) ntre nerecenzare i renunare la libertate sau a

    mrturiilor epigrafice care amintesc aceste sanciuni (Tabula Heraclean- CIL I, ed. 2, 593). nchiderea

    censului este marcat de o operaie ritualic- lustrum, nsoit de un triplu sacrificiu, de porc, berbec i taur

    (Tit. Liv., I, 44). Finalitatea fiscal, dup cucerirea Macedoniei din 168 a. Chr., i cea militar, dup reforma a

    lui Marius, trec pe plan secundar, scopul preponderent al acestor nregistrri rmne o mai clar eviden a

    bunurilor, n cazul angrenrii acestora n diferite litigii (Cic., Pro Flacco, 79-80). n tot cursul Republicii, o alt

    implicaie a censului este verificarea moralitii (Cic., De Legib., III, 7; 10; 30), controlul moravurilor, regimen

    morum, una din sarcinile principale ale cenzorilor. Pn n veacul I a. Chr., epoca lui Caesar, venirea la Roma

    a tuturor cetenilor, indiferent de domiciliul lor, este obligatorie, dar ncepnd cu aceast dat, sunt posibile

    Page 4 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    nregistrri n afara Romei prin deplasarea unor funcionari pentru strngerea datelor, care vor fi ulterior

    prelucrate n cetate (Lex Iulia Municipalis- 45 a. Chr.). Este momentul de debut al descentralizrii censului ce

    va implica, n vremea lui Augustus, dezvoltarea unei ample reele birocratice pentru acoperirea acestei

    activiti.

    F.B.

    centenarii (lat.), funcionari din ordinul ecvestru, ce aveau un salariu n valoare de 100.000 de sesteri.

    Dintre ei fceau parte: la Roma, praepositus ab epistulis latinis; procurator monetae; procurator ludi matutini

    (al jocurilor matutine); procurator aquarum; procurator operum publicum (al lucrrilor publice); a

    commentariis al prefectului pretoriului; aduocatus fisci; subprefecii annonei i ai vigililor. n Italia, procurator

    priuatae regionis Ariminensium; praefectus uehiculorum per Flaminiam; n provincii, procuratorii financiari ai

    provinciilor imperiale pretoriene: Dacia Superior i Inferior, Galatia, Cilicia, Arabia, etc.; procuratores

    praesides ai provinciilor alpestre: Alpii Graiani, Cottieni, Maritimi; procuratorii provinciilor senatoriale

    pretoriene: Sicilia, Macedonia, Creta, etc.; procurator Neaspoleos (al oraului Neapolis), procurator Pelusii (al

    oraului Pelusium) n Egipt; procuratorii impozitelor indirecte n provincii, ai vectigalia n Illyricum, ai

    quadragesima Galliarum, de exemplu; procuratorii minelor imperiale (argentariae Pannoniae, ferrariae

    Delmatiae); procuratorii domeniilor imperiale din Africa (ai regio Hadrumentina, ai tractus Carthagieniensis, ai

    tractus Theuestinus); prefecii flotelor provinciale (Britannica, Germanica, Parthica).

    C. O.

    centuria (lat.), termen ce reprezenta o unitate militar (v. pentru detalii comitia, exercitus).

    C. O.

    ciuitas (lat.), A) cetenia roman, cu echivalentul grec politeia / polites. n vocabularul indoeuropean

    Page 5 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 12 / 78

    cuvntul care a dat ciuis n latin semnific mai degrab un concetean dect un cetean (E. Benveniste,

    1969, vol. I, p. 334-335 i 367), trimind n registrul relaional, al legturilor ivite din proximitatea

    convieuirii. n vocabularul latin acest termen este sinonim cu quirites, desemnnd co-virii. Cea mai veche

    structurare a corpului cetenesc din Roma se plaseaz n timpul mitic al ntemeierii- episodul Sabinelor (Tit.

    Liv., I, 13, 4). Ulterior acestui eveniment, cetenii romani sunt divizai n curii, entiti sociopolitice ale

    corpului civic cu atribuii religioase, juridice i politice. n epoca republican, n faa acestor curii (numite

    comitia calata- A. Gell., Nopi attice, XV, 27, 3; Gaius, Instit., II, 101) se atestau testamentele i erau

    sancionate adopiile civile (A. Gell., Nopi attice, V, 19, 4, 6; Cic., De domo, 13 i 34). Statutul de cetean

    roman a reprezentat mult vreme un privilegiu restrns la o comunitate mic, ce oferea garanii juridice

    (dreptul la judecarea n instan), obinerea de funcii publice, dreptul i obligaia de a fi mobilizabil i

    impozabil. Acest statut este extins treptat, odat cu procesul de expansiune roman n peninsula italic, fr

    ca aceast extensie s fie de profunzime sau lipsit de incidente. n acest ultim sens, cel mai important

    eveniment este rzboiul social din 90-89 a. Chr.(v. rzboiul cu socii). Integrarea procesual i gradual a

    italicilor, subordonai puterii romane, a oferit un peisaj civic i administrativ variat. Asimilarea va continua n

    nordul peninsulei prin integrarea Galliei Narbonensis i a Transpadaniei, n 49 a. Chr., apoi acest statut va fi

    folosit n epoc imperial ca o prghie de control al provinciilor. Acordarea ceteniei romane este asociat cu

    procesul de organizare administrativ a teritoriului cucerit. Noii ceteni erau, n principal, mprii n ceteni

    de drept complet- optimo iure- i ceteni de drept diminuat- sine suffragio (fr drept de vot). Juridic exist

    dou realiti civice n peninsula italic n epoca republican: comuniti de drept latin i comuniti de drept

    roman. Primele desemneaz o supl autonomie a cetii respective, aflate n alian cu Roma, prin reciproca

    respectare a unui tratat ntocmit- foedus, n virtutea cruia comunitile de drept latin i pstrau

    individualitatea juridico-legislativ n schimbul participrii cu trupe n armata Romei. Comunitile de drept

    roman sunt imitaii fidele ale Romei. Accesul la cetenia roman este n fapt o distribuie colectiv a acestui

    statut juridic ce st n puterea poporului roman i mai trziu, a mpratului. Exist i cazuri cnd acordarea

    ceteniei privete persoane individuale i nu colectiviti: cei 500 de greci nrolai de Caesar n Colonia

    Novum Comum (Strabo, 5, 1, 6; Suet., Caes., 28), unchiul matern i mama lui Dion din Prusa, naturalizai

    ceteni romani prin voina imperial n Apameea. Rezultatul mecanismului, ndeobte colectiv i automat, de

    acordare a ceteniei este, n plan ideologic, Roma communis patria, o ficiune juridic ce extinde calitile

    spaiului civic al Romei dincolo de hotarele sale prin atributele ubicuitii. Recenzarea noilor ceteni romani,

    iniial imposibil de realizat n afara Romei, se va face, ncepnd cu Caesar, n teritoriu, n locuri special

    Page 6 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    amenajate ce dispuneau de caracteristicile juridice ale oraului Roma (v. i Cl. Nicolet, 1976, pp. 71-121;

    Idem, 1988, pp. 133-159; Y. Thomas, 1996).

    Pentru epoca imperial, este o noiune esenial pentru nelegerea cadrului n care se desfsura istoria antic.

    Civilizaia mediteranean se caracterizeaz mai ales prin cadrul urban n care se desfoar viaa public.

    Apartenena la o cetate era esenial pentru a avea cetenia, cetate nu n sensul de fortificaie, ci n sensul

    de comunitate. La Roma, ceteanul se distingea de non-cetean prin sistemul de tria nomina: nume (ce

    devine praenomen), gentiliciu i cognomen; membrii pturilor sociale superioare aveau cognomen, ncepnd

    cu sfritul secolului al IV-lea a. Chr. Cetenia nu se pierdea odat cu prsirea oraului, i se transmitea prin

    tat, iar cetenia roman asigura n cadrul imperiului plenitudinea drepturilor juridice, pentru c n societatea

    roman, condiia juridic aveau un rol fundamental. Din punct de vedere juridic, doar cetenii puteau intra n

    legiuni, dar n epoca imperial, peregrini "naturalizai" artificial au fost ncorporai n acestea.

    nc de la sfritul Republicii, tinde s se structureze o ierarhie din punct de vedere al ceteniei. Astfel,

    pentru Cicero, ceteanul roman din provincie avea dou patrii: cea de natere i Roma, superioar i

    nglobnd-o pe prima (Cic., De leg., 2, 2). Dreptul roman, de altfel, refuz noiunea de dubl cetenie (Cic.,

    Pro Balbo, 28; Pro Caecina, 100). Datorit ncercrilor de uzurpare a ceteniei de ctre provinciali, prin legile

    Pappia Poppea i Aelia Sentia, de epoc augustan, s-a ncercat controlarea transmiterii ereditare a ceteniei.

    Astfel, copiii legitimi erau nregistrai la natere; garantat prin apte martori, era acordat un diptic,

    corespondent al certificatului de cetenie. Cetenia avea un caracter pur urban, de unde imposibilitatea

    juridic pentru comunitile non-poliade de a accede la cetenie.

    n 70-69 a. Chr., a avut loc ultimul cens republican, la care au fost nregistrai 910.000 de ceteni, pentru ca

    n 28 a. Chr., s existe 4. 063. 000 de ceteni, n vremea lui Caesar fiind refcute doar listele urbane (Suet.,

    Caes., 41, 5).

    n epoca imperial, avantajele legate de statutul de cetean roman duc la ncercarea de dobndire a acestui

    statut prin diverse mijloace. Cetenia se putea dobndi prin executarea serviciului militar n cadrul trupelor

    auxiliare; prin exercitarea unei magistraturi sau prin chiar simpla intrare n consiliul municipal, n oraele cu

    drept de Latium maius, prin uzurpare, prin sclavie sau prin sistemul de relaii personale.

    Cnd primea cetenia cu titlu personal, noul cetean prelua gentiliciul protectorului care-i obinuse

    Page 7 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 13 / 78

    naturalizarea sau, mai des, adopta numele (i n general prenumele) mpratului. Cetenia individual era

    dobndit datorit unei recomandri (suffragium, cu sensul de prere, judecat) a unui apropiat al

    mpratului, sau al unui nalt funcionar provincial; erau promovate prioritar notabilitile locale, i avem

    nregistrat prezena corupiei n vinderea acestor suffragia (exemplu de cetenie dobndit cu titlu personal:

    Plin., Ep., 10, 5-7, pentru naturalizarea medicului egiptean Harpocras).

    La obinerea ceteniei prin uzurpare, existau n principal dou etape: adoptarea unui gentiliciu, urmat

    probabil de adoptarea unui praenomen.

    Criteriul de baz pentru diferenierea social fiind naterea, unele persoane vor ncerca depirea condiiei lor

    renunnd la condiia de om liber. Avantajul sclaviei consta n faptul c dobndirea ceteniei era facilitat prin

    evitarea serviciului militar. Pentru a deveni cetean, un libert al unui cetean roman trebuia s aib peste 30

    de ani, s fi fost eliberat fie prin testament, n condiii bine precizate, fie n faa unui magistrat la Roma, sau a

    unui promagistrat n provincii. Primea apoi statutul de Latin Iunian, care-i limita capacitatea juridic, n

    virtutea legis Iuniae, i-i interzicea s fac un testament. Aceast inferioritate nu era ns definitiv, cetenia

    deplin putndu-i fi acordat prin favoarea imperial (Plin., Ep., 10, 5). Un magistrat sau guvernator putea

    acorda cetenia unui Iunian cap de familie, celor care serviser n cohortele de vigili, sau ca nauicularii n

    serviciul annonei.

    Caracalla a multiplicat fidelii zeilor romani, prin acordarea ceteniei peregrinilor. Prin aceast msur

    (Constitutio Antoniniana, emis n anul 212 p. Chr.: Dig., 1, 5, 17), din punct de vedere religios,

    superioritatea zeilor romani faa de celelalte diviniti a fost afirmat juridic. Practic, prezena peregrinilor n

    imperiu este atestat i dup 212, fiind legat de nivelul lor cultural i de statutul grupului lor.

    Ierarhia social din punct de vedere al ceteniei:

    n societatea antic, criteriul de baz pentru diferenierea social era naterea, apoi urma ereditatea poziiei

    sociale. La romani, statutul legal avea un rol deosebit de important, cetenia roman fiind superioar non-

    ceteniei. Libertatea individual era legat de acest statut legal, excepie fcnd liberii imperiali. Astfel,

    ierarhia social n epoca imperial se prezenta n felul urmtor: sclavi, dediticii, peregrini, ceteni de drept

    latin (ex. peregrin, ex-sclav al unui latin, sau Iunian n caz de eliberare neregulat), cetean al Alexandriei

    (etap necesar pentru egiptenii ce doreau obinerea ceteniei), ceteni romani din provincie, ce plteau

    Page 8 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    tributum soli, i ceteni romani optimo iure, din Roma i Italia, singurii beneficiari ai proprietii quiritane,

    exceptat de la impozit.

    n interiorul acestui cadru, din punct de vedere al libertilor, exist o nou difereniere: ceteanul obinuit,

    apoi notabilitile locale (al cror statut poate varia n funcie de importana comunitii guvernate), elita

    central (aristocraia senatorial i birocraia imperial din proximitatea mpratului). n vrful acestei ierarhii

    se gsete mpratul, n calitatea sa de princeps ciuium, reprezentant legitimat i autorizat al poporului

    roman.

    n epoca Imperiului trziu, cetenia roman, demonetizat dup edictul lui Caracalla, nu mai este un criteriu

    esenial pentru definirea statutului unui locuitor al imperiului. Criteriul principal devine proximitatea fa de

    mprat, i asistm la ascensiunea unor personaje de origine barbar chiar, care ntr-un timp foarte scurt

    reuesc s devin adevrai stpni ai curii imperiale, n dauna unor personaje foarte onorabile din punct de

    vedere al originii.

    B) cetatea n ansamblul ei neleas att topografic ct i grup de indivizi organizat coerent. Accepia surselor

    romane pentru echivalentul grecesc polis (pliV), este exprimat printr-un ir de concepte (urbs, colonia,

    municipium, oppidum), care conin diferenieri ierarhice (mrime, valoare istoric i juridic). Expansiunea

    roman s-a exprimat prin multiplicarea Romei, singura creia i se atribuie termenul de urbs, fie prin crearea,

    deductio, a acestui model n zonele intrate sub control roman (v. colonia), fie prin adaptarea spaiilor urbane

    (v. municipium), deja existente, la cel roman (tradus instituional printr-un ansamblu de instane

    decizionale care eman de la modelul cetii celor apte coline dar care acioneaz n interesul realitilor

    istorice proprii ale localnicilor- n cazul oraelor de drept latin- cu racordarea obedient la Roma communis

    patria - acest din urm aspect ntlnit, el singur, n oraele de drept roman). Coloniile erau primele, ca

    importan, dup Roma, i erau ntemeiate mai nti de ceteni romani, apoi de ceteni romani care

    satisfcuser stagiul militar, veteranii, pe de o parte, iar pe de alt parte, existau i colonii ntemeiate cu

    aportul unor comuniti de drept latin. Aezrile urbane pe care romanii doar le-au integrat statului lor, fr s

    fie prtai la ntemeiere, erau denumite municipia i aveau un statut juridic latin apoi, dup rzboiul social (v.

    rzboiul cu socii), i roman. Alte ceti sunt amintite de surse ca ciuitates peregrinae. Dintre ele, unele erau

    aliate ale Romei printr-un foedus (ele, mpreun cu oraele scutite de impozite, se numeau ciuitates sau, dup

    caz, coloniae liberae et immunes), i erau direct controlate de Senat, mai trziu de mprat, sau altele

    Page 9 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 14 / 78

    rspundeau n faa guvernatorului provincial, i plteau "pacea oferit de romani", numindu-se ciuitates

    stipendiariae. Simplele ceti ntrite (uneori doar anumite nlimi) apar ca oppidum, ele desemnnd, n

    epoc imperial, mai ales aezri barbare. Ierarhia oraelor din perioada imperial, preia elemente anterioare.

    De asemenea, avem nregistrat i prezena unor comuniti duble, avnd un statut juridic dublu: de

    exemplu, n Dacia, Marcus Aurelius a fondat la Apulum un municipium (dacic) i o colonia (pentru veterani),

    ce au supravieuit n paralel pn la Gordianus al III-lea (ILS, 7129).

    n privina coloniilor de veterani, acestea aveau i rolul de supraveghere a populaiilor nvinse; pe de alt

    parte, fondarea de colonii dorea s recompenseze veteranii armatei romane, prin acordarea de pmnt. n

    cadrul unor astfel de comuniti, mrimea loturilor concedate difer; n general ns, colonizarea crea o

    categorie de proprietari mijlocii.

    F. B., C. O.

    cliens (lat.), persoan aflat n relaie de clientel cu patronii. Clientes intrau n categoria aa-numiilor

    familiari ai patronului, depinznd de ginta acestuia, participnd la sarcinile de a o ntreine i la riturile proprii

    ale ginilor. Fiecare nou gint i aduce clienii si n curii i decurii. Clienii se pun n serviciul patronului

    (Dion. Hal., VI, 47; VII, 19; X, 43) i acord redevene pecuniare pentru nevoile financiare ale patronului (v.

    patronus). Ei sunt obligai s ngenuncheze n faa acestuia, fr a fi sinonimi cu persoanele de statut juridic

    servil, chiar dac erau de rang inferior patronului. n Republica Trzie, nu se ntlnesc clieni dect sub rangul

    pretorian.

    F. B.

    collegium (lat.), reuniune de persoane asociate pe baza comunitii de funcii sau profesii, asociaie cu

    personalitate distinct, cu drepturi i obligaii cu exercitarea simultan a funciilor (Tit. Liv., X, 22; Cic., De

    Page 10 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    off., III, 20; Tac., Ann., III, 31; Suet., Caesar, 23; Claudius, 24). Membrii acestor asociaii mai pot purta

    denumirea de collegiati, corporati, socii, fratres sodales. Organizarea asociaiilor copia modelul oraului,

    dreptul de fondare fiind acordat doar prin decret senatorial (ILS, 7190). Funciile acestora pot fi religioase (v.

    sacerdos), economice sau, pentru perioada imperial, i sociale, a cror structur cuprindea, n funcie de

    scopul propus, fie militari, sclavi i liberi dintr-un ora (ILS, 6152), fie sclavi imperiali rezideni ntr-un spaiu

    urban (ILS, 1503, la Corint). Corporaiile cu caracter economic sunt instituite conform tradiiei de ctre Numa

    (Plut., Numa, 17), ns spre sfritul Republicii, aceste corporaii pe meserii dobndesc o important pondere

    n viaa public, de vreme ce lex Licinia se pronuna mpotriva fraudelor electorale ale unora dintre aceste

    asociaii (Cic., Pro Plancio, 15, 55; Pro Sylla, 2; Pro domo, 28). Pentru Occident, rolul acestora este diminuat

    datorit permisivitii, relativ extinse, a admiterii n cadrul corporaiei pentru indivizii strini de profesie.

    Existau de asemenea, asociaii ale tinerilor (collegia iuuenum).

    F. B., C. O.

    colonia (lat.), comunitate civic, nfiinat de Roma pe teritoriul nvinilor, alctuit din ceteni coloniti care,

    n pofida conotaiei termenului ce trimite n cmpul activitilor agrare, aveau un rol preponderent militar.

    Aceast comunitate, ca rezultat al colonizrii romane, este rodul instalrii de grupuri familiale, n general cele

    ale vechilor combatani, pe care Roma o iniiaz, mai nti, n regiunile de coast (primele apar pe litoralul

    Latiumului i al Campaniei, apoi din secolul al II-lea a Chr. i pe coastele estice ale Italiei), iar, dup al II-lea

    rzboi punic, n teritorii din interior (fostele zone nordice ale galilor) sau, din 123 a. Chr., n zone extraitalice.

    Coloniile, considerate copii fidele ale metropolei (ele apar, de altfel, sub denumirea de colonii de drept roman)

    sunt definite n opoziie cu municipiile, cci rdcinile lor sunt de cutat n Roma (A. Gell., Nopi Attice, XIV,

    13, 8), practic sunt ntemeiate de ea (cf. i CIL I, ed. 2, 594= FIRA, nr. 21). Scenariul de ntemeiere

    presupune nrolarea n grupul colonitilor, mrluirea spre locul de instalare i instalarea triumfal n numele

    Romei (App., BC, II, 120 i 133; II, 81; Tac., Ann., XIV, 27). Locuitorii unei colonii astfel constituite sunt

    nscrii n ansamblul regulilor i legilor romane, cu toate drepturile i obligaiile ce decurg din aceasta, pentru

    coloniile romane de coast, obligaia trimiterii de contingente militare este substituit cu aprarea zonei

    respective. Lrgirea teritoriului controlat, n timpul Republicii, a impus apariia unui al doilea tip de colonii,

    orae ntemeiate de Roma, ai cror locuitori se supuneau, juridic, dreptului latin, primind aadar acelai statut

    Page 11 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 15 / 78

    cu vechile ceti din Latium: un sistem normativ dublu, cel specific locuitorilor i cel roman. Relaiile acestor

    comuniti cu Roma sunt rezolvate de pretorul peregrin, ele au dreptul de a ncheia tranzacii i de a

    contracta, n mod legitim, cstorii, au dreptul de a vota, dac se afl la Roma n perioadele electorale, ntr-

    unul din triburile urbane trase la sori, au obligaia de a se nrola n trupele auxiliare, de a plti anual

    contribuii de rzboi, stipendia, dar nu au dreptul de a candida. Romanii de condiie inferioar pot, dac i

    exprim consimmntul, s se instaleze n astfel de comuniti, atrai fr ndoial de perspectiva

    mproprietririlor, pierznd cetenia roman i devenind, prin urmare, ceteni de drept latin (Cic., De domo.,

    78; Pro Caec., 98; Gaius, Instit., III, 55).

    F.B.

    comes (lat.), "aghiotant", n epoca Principatului, funcionar aflat n subordinea guvernatorului unei provincii,

    cunoscut uneori i sub numele de adsessor sau consiliarius. n perioada Imperiului trziu aceste personaje

    puteau conduce diocezele, de ex.: comes Africae, comandant al diocezei Africa (v. i Amm., XXX, 7, 3), comes

    Orientis, guvernator al diocezei Orient, sau erau nali funcionari ai diferitelor provincii: comes Aegypti, comes

    Armeniae, comes Hispaniarum. Constantinus I a resuscitat titlul onorific de comes, care dispruse de la

    Alexander Severus, probabil sub influen germanic sau elenistic; tot el le-a ncredinat misiuni n provincie

    cu puteri excepionale, i n serviciile centrale. Ansamblul de comites forma curtea imperial (comitatus), iar

    elita lor intra n consistoriu.

    C. O.

    comes domesticorum (lat.), comandant al corpului de domestici, pentru protecia mpratului. n ierarhie,

    comes domesticorum venea imediat dup magister militum, fiind independent de acesta, i sub comanda

    direct a mpratului.

    C. O.

    Page 12 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    comes excubitorum (lat.), comandant al trupelor de excubitores, create de Leon I, cca. 465; aceast gard

    avea un efectiv de 300 de oameni i era format exclusiv din supui ai imperiului: isaurieni, traci, illyri (Ioan.

    Lyd., De mag., I, 16; E. Stein, 1959, 358). Leon I a creat aceast gard ca o contrapondere la puterea

    crescnd a barbarilor germani, prezeni n scholele palatine, i care deveniser nesiguri.

    C. O.

    comes largitionum (lat.), "eful tezaurului provincial", n timpul lui Constantinus I, reprezentant la nivel

    provincial al lui comes sacrarum largitionum; n subordinea sa se aflau mai muli ageni financiari: rationales

    summarum. Un alt nume al su era c. thesaurorum (sec. IV).

    C. O.

    comes largitionum Italici narum (lat.), n perioada Imperiului trziu, nalt funcionar n cadrul ministerului

    de finane.

    C. O.

    comes portus Romae (lat.), n perioada Imperiului trziu, guvernatorul portului Romei.

    C. O.

    comes rei militaris (lat.), funcie aprut n Imperiul trziu, de rang superior; era un titlu al ducilor ce

    comandau trupele de operaii n dioceze i provincii. Printre atribuiile lor, se numrau: recrutarea

    mercenarilor, cantonarea lor n timp de pace, plata soldelor, distribuirea annonelor.

    Page 13 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 16 / 78

    C. O.

    comes rei priuatae (lat.), funcionar imperial derivat din magister rei priuatae, ce administra res priuata. n

    epoca Principatului, res priuata desemna tezaurul imperial cu caracter public (P. Veyne, 1976, 555), era

    condus de un procurator imperial de rang trecenarius i care nsuma veniturile curii imperiale. Res priuata se

    distingea de fiscus doar printr-o separare contabil, i este atestat de la Antoninus Pius. n conformitate cu P.

    Petit, res priuata apare n timpul Severilor, i reprezenta administraia special a confiscrilor (P. Petit, 1967,

    164).

    Comes rei priuatae era funcionar ce se ocupa de proprietile statului i de atelierele acestuia; ca titulatur i

    atribuii, este succesorul lui procurator rei priuatae (atestat la Septimius Severus) i apoi rationalis summae

    rei (la Diocletianus). De la Constantinus I, veniturile res priuata au crescut prin preluarea de la sacrae

    largitiones a veniturilor provenite din bunurile prsite sau confiscate, i implicit a crescut i importana

    acestui funcionar. Dup ND, n Occident comes rei priuatae avea n subordine un rationalis priuatae pe

    diocez, dar existau i rationales provinciali: C. Th., X, 9, 1 (369).

    C. O.

    comes sacrarum largitionum (lat.), conductorul tezaurului imperial (sacrae largitiones), funcie instituit

    de Constantinus I i derivat din rationalis (ce administra fiscus Caesaris). Era membru n consiliul imperial, n

    rndul consilierilor ordinari.

    C. O.

    comes scholarum (lat.), comandantul scholelor palatine.

    Page 14 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    C. O.

    comites (lat.), n armata roman, soldai care nsoeau comandantul suprem i erau cantonai de o parte i

    de alta a pretoriului; n epoca imperial, funciunile lor s-au diversificat i n domeniul vieii civile. Erau

    prezeni la curtea imperial nc din timpul lui Augustus, i sunt menionai n consiliul imperial. De la

    Claudius, erau concomitent consilieri juridici i militari ai mpratului; atribuii importante, cu misiuni variate

    au primit dup reformele lui Constantinus I. Unii puteau inspecta sau chiar conduce provincii (ex. comes

    Orientis); paza persoanei imperiale era n grija unui comes domesticorum, iar n calitate de minitri li se

    atribuie o serie de sarcini economice (comes rerum priuatarum, comes sacrarum largitionum, etc.).

    C. O.

    comitia (lat.), organe constituionale ale statului roman, n competena crora intrau votarea legilor, alegerea

    magistrailor, unele sarcini administrative, juridice i religioase; se deosebesc de simplele adunri de

    dezbatere care se numeau contiones. Hotrrile adunrilor populare erau luate prin vot, care rezulta nu din

    majoritatea voturilor individuale, ci din aceea a grupurilor (curii, centurii, triburi), care alctuiau aceste

    adunri; n cadrul grupului, votul era determinat de modul n care se exprimase majoritatea.

    Tipuri de adunri populare:

    Comitia curiata: instituite de Romulus (Dion. Hal., II, 14; Tit. Liv., I, 3, 13), cuprindeau brbaii aduli din

    cetate, organizai pe curii. Aveau un caracter religios i aristocratic, i, conform tradiiei, au reprezentat "forul

    legislativ" pn la Servius Tullius. n timpul Republicii se deschide accesul plebeilor n aceast adunare,

    convocat n Forum, de un lictor curiatus sau praeco, cu scopul de a oferi investirea solemn anumitor

    magistrai, de a declara rzboi, de a semna tratatele de pace. Dup msurile serviene, au mai rar atribuii

    legislative. Cu atribuii strict religioase, sunt convocate de preoii calatores, n curia calabra pe Capitoliu,

    adunarea lor fiind condus de pontifex maximus sub denumirea de comitia calata. n secolul I p. Chr., erau

    Page 15 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 17 / 78

    reprezentate simbolic prin 30 de lictori.

    Comitia centuriata: adunarea poporului roman narmat, organizat pe baza censului, are principalul rol

    legislativ i electoral n stat, ordinea de vot fiind aceea n care poporul mergea la lupt. Poate fi convocat de

    magistraii superiori, pe baza unei prouocatio adresat de un cetean pretorului; edilii au aceste competene

    n virtutea lui ius agendi cum populo. Dreptul de a conduce comiiile centuriate (comitia habere, domitiis

    praesse) l au doar magistraii deintori de imperium militare (dictator sau consul), pentru alegerile pretorilor,

    consulilor i cenzorilor prezidarea se face de ctre un consul (Tit. Liv., VII, 22; XXXIX, 39; Cic., Ad Attic., IV,

    2, 6; IX, 9, 3). Edictul de convocare a centuriilor, comitia edicere sau indicere, diem comitiis edicere, era

    publicat pe portice cu 30 de zile naintea zilei de adunare, n calendarul republican existnd anumite zile

    propice pentru astfel de activiti (nefasti, n care nu se desfurau aciuni religioase), aa numitele dies

    comitiales (circa 150 pe an).

    Comitia tributa: i aveau originea n adunrile plebeilor, pe care tribunii plebei le convocau pe triburi,

    ncepnd din secolul al V-lea a. Chr. Din 494 a. Chr. se nfiineaz instituia tribunatului, cu rol de a apra

    interesele plebeilor, tribunii putnd apela pentru aceasta la concilium plebis ( Tit. Liv., I, 36; VI, 20). Plebeii

    aveau dreptul de provocatio n faa triburilor n cazul abuzului unui magistrat (mai ales consul), i puteau lua

    decizii, plebiscita, la nivelul acestei adunri- concilium plebis- care cptau valoare de lege dup o acceptare a

    Senatului. Din 287 a. Chr., prin lex Hortensia, aceste hotrri au valoare juridic, fiind obligatorii pentru ntreg

    poporul roman, fr a mai fi necesar o aprobare senatorial. Acest ultim moment permite o mai clar

    distincie ntre adunrile plebeilor i comiiile tribute care, din sec. al III-lea, vor aveau o existen separat.

    Comiiile tribute aleg magistaii inferiori, cei care nu au imperium (Tit. Liv., VI, 20; Dio Cas., XXX, 7; Cic., Pro

    Rabir., 4, 12), tribunii i edilii plebei (Tit. Liv., II, 56; Dion. Hal., VI, 89; IX, 41), iar din 104 a. Chr.- Lex

    Domitia, alegerea marelui Pontif i a preoilor se face de ctre 27 de triburi trase la sori, lege abolit de Sylla

    i restabilit de Labienus (Suet., Nero, 21; Cic., Ad Rull., 7; Vell. Pat., II, 12). Pn n sec. al II-lea a. Chr.

    comiiile tribute au i atribuii juridice, dup aceast dat exprimndu-i aceste competene doar n afaceri

    private: leges Furia testamentaria, Voconia, Falcidia, Aequilia, Atimia, Cincia (Gaius, Instit., II, 225-228).

    Convocarea adunrii plebeilor trebuia s fie anunat cu cel puin 17 zile nainte, trinundinum, adic trei

    nundinae- zile de trg dintre sptmni (durata unei sptmni n aceast epoc era de opt zile), uzajul

    acestui interval fiind o regul n materie legislativ, juridic i electoral.

    Page 16 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    n epoca imperial, adunrile populare care l aclamau pe mprat la urcarea sa pe tron, cu care ocazie era

    investit cu imperium, pstrau, dup toate probabilitile, forma comiiilor tribute; aceast aclamaie era o

    simpl formalitate. ncepnd cu Tiberius, comiiile au ncetat s mai joace un rol efectiv n administrarea

    oraului. Atribuiile electorale ale adunrilor populare au fost acordate de Tiberius Senatului, iar cele juridice

    au trecut definitiv n competena instanelor imperiale de judecat. n domeniul legislativ, adunrile populare

    au cunoscut o evoluie identic, ultima lege votat fiind o lege agrar, n timpul lui Nerva.

    F. B., C. O.

    concilium principis (lat.), "consiliul imperial", organism deliberator creat de Augustus, din care fceau parte

    membrii familiei sale, prieteni, senatori, cavaleri, alei personal de principe n funcie de competena lor.

    Concilium principis aborda probleme de stat i particulare ale mpratului, iar de la Claudius I, a cptat un

    caracter oficial.

    ncepnd cu Hadrian, capt o form definitiv; Hadrian introduce jurisconsuli ca elemente permanente, i

    salariul pentru membrii consiliului. Concilium principis s-a substituit Senatului i de la Severi a devenit

    element esenial al guvernrii i administrrii imperiului. Competena sa era practic nelimitat, iar de la

    Marcus Aurelius, asistm la crearea titlului de consiliarius.

    n 177, consiliul imperial coninea jumtate senatori, jumtate cavaleri. Alegerea se fcea n funcie de

    calitile morale ale candidailor, definite de elita aristocratic i experiena general de "om onest", iar

    nominalizarea depindea de favoarea imperial. n cadrul consiliului intrau deintorii de nalte posturi

    administrative, senatori i cavaleri, amatori de altfel n administraie.

    Pentru Imperiul trziu, este nregistrat schimbarea denumirii acestui consiliu n sacrum consistorium sau

    consistorium principis. Consilierii erau divizai n dou seciuni, ordinari i extraordinari. Consilierii ordinari

    erau mprii n dou categorii, cu o categorie superioar, n care intrau nalii funcionari n exerciiu:

    quaestor sacri palatii, magister officiorum, cei doi comites financiari (ai tezaurului imperial i al tezaurului

    particular). Categoria inferioar o reprezentau comites consistoriani, recrutai dintre vechii efi de birouri ai

    cancelariei imperiale.

    Page 17 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 18 / 78

    Consilierii extraordinari erau consistoriani uacantes i efii de servicii (de exemplu, prefectul pretoriului,

    magistri militiae), convocai pentru discutarea unor probleme ce ineau de competena lor.

    mpratul era preedintele efectiv al consiliului, care n Imperiul trziu se reunea n sacrarium (C. Th., VI, 9,

    1; Auson., Gratiar. actio, 14). Tot acum, lucrrile consiliului erau coordonate de quaestor sacri palatii, iar

    notarii, sub conducerea lui primicerius notariorum (primul secretar al statului) i ali angajai, redactau

    procesele verbale ale edinelor.

    C. O.

    concilium prouinciae (lat.), adunare provincial reprezentativ instituit n Occidentul Imperiului, din

    iniiativa statului roman, pentru a celebra cultul lui Augustus, iar n Orient, ca o reactualizare a modului de

    organizare al vechilor comuniti urbane (koinon), cu aceleai scopuri; puteau fi mai multe ntr-o provincie,

    sau unul pentru mai multe provincii. Aceast adunare este prezidat de un sacerdos prouinciae, se reunea

    anual pentru celebrarea cultului imperial; dup ncheierea srbtorilor respective, concilium prouinciae

    delibera asupra cheltuielilor tezaurului provinciei, impozitelor la care erau supuse diferite ceti, modului n

    care era aplicat legislaia roman, problemelor religioase (alegerea noului sacerdos, bugetul templelor,

    inventarul sclavilor, al liberilor templelor), ridicrii de statui i monumente onorifice. Structura lor cuprindea

    persoane bogate i influente, beneficiare ale regimului.

    C. O.

    consistentes (lat.), "rezideni", termen prin care erau desemnai membrii unei categorii sociale superioare,

    instalai ntr-o comunitate de drept inferior; cel mai adesea erau ceteni romani constituii n conuentus

    (conuentus civium Romanorum), domiciliai ntr-o ciuitas peregrina sau ntr-un uicus.

    C. O.

    Page 18 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    Constitutio Antoniniana (lat.), edict al mpratului Caracalla, emis n 212, prin care a fost acordat

    cetenia roman tuturor peregrinilor din imperiu, cu excepia dediticiilor. n realitate, prezena peregrinilor

    este atestat i dup aceast dat; excluderea lor este legat de nivelul lor cultural i de statutul grupului din

    care fceau parte. Rezultatul emiterii acestui edict nu a avut o prea mare importan n plan juridic, deoarece

    cetenia roman era larg rspndit i pierduse privilegiile legate de ea; n plan fiscal, se urmrea de fapt,

    nmulirea contribuabililor, n marea lor majoritate doar ceteni romani. Din punct de vedere religios,

    Caracalla a multiplicat fidelii zeilor romani prin acest edict (pentru textul edictului, v. Dig., 1, 5, 17).

    C. O.

    constitutiones (lat.), "constituii imperiale", sau "dispoziii imperiale", denumire generic dat hotrrilor pe

    care mpraii le luau n domeniul juridic; existau, de asemenea, edicta ("edicte"), dispoziii cu caracter

    general pe care mpratul le lua n calitatea sa de magistrat suprem al statului; mandata ("mandate"),

    instruciuni adresate funcionarilor superiori i mai ales guvernatorilor de provincie; decreta ("decrete"),

    hotrri date de mprat fie n instanele de fond, fie n apel; rescripta ("rescripte"), rspunsuri date n

    probleme controversate, fie magistrailor, fie prilor.

    n epoca Imperiului Trziu, constitutiones au devenit, odat cu consolidarea puterii imperiale, singurul i cel

    mai important izvor de drept, edictele cptnd denumirea de "legi" (leges edictales); mandata s-au mpuinat

    ca numr, ca o consecin a procesului de unificare politico-teritorial a Imperiului, ce punea pe acelai plan

    Italia i provinciile. Decretele i rescriptele au fost nlocuite cu adnotationes ("rezoluii"), pe care mpratul le

    punea pe cererile adresate lui, de ctre pri sau judectori. Cele mai importante constitutiones au fost

    strnse n colecii nc din epoca Principatului, n 438 fiind emis Codex Theodosianus (cf. i decretum).

    C. O.

    Page 19 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 19 / 78

    consul (lat.), magistrat superior, deintor de imperium (cu un dublu aspect: domi et militiae), ales, dup

    449 a. Chr., de comiiile centuriate. Existau doi consuli care acopereau magistratura consulatului, anual i

    colegial, i care iniial erau ceteni romani, descendeni din ginile patriciene (din 367 a. Chr., lex Licinia, i

    342 a. Chr., lex Genucia, se deschide accesul plebeilor la consulat), a cror limit de vrst (legitima aetas) a

    fost stabilit la finele Republicii de practica politic la 43 de ani. Cei doi consuli i exercitau atribuiile

    ncepnd cu prima zi a anului (1 martie sau dup adoptarea noului calendar, 1 ianuarie), jurnd s respecte

    legile. n caz de abdicare sau moarte a unuia dintre consuli, cellalt primete un nou coleg (consul suffect)

    pn la noile alegeri (ce aveau loc de obicei n iulie-august).

    Atribuiile consulilor:

    Aveau jurisdicie criminal i civil, micorat de lex Valeria Publicola, confirmat de Legea celor 12 Table i

    de lex Valeria din 449 a. Chr., prin care sarcina consulilor era de a aduce chestiunile criminale n faa comiiilor

    (mai nti curiate, i apoi centuriate). n virtutea imperium-ului su, putea s l mpiedice pe pretor s-i

    exercite atribuiile.

    Aveau dreptul de a lua auspiciile, de a convoca i de a conduce Senatul, de a face o propunere, de a prezenta

    un raport asociat unui senatus consultum, aveau obligaia de a pune n aplicare legile, de a coordona

    strngerea impozitelor (dei doar Senatul fixeaz strngerea tributului sau modific taxele pe pmnt n

    conformitate cu lex censoria). Puteau convoca poporul pe curii i centurii, puteau interzice unui magistrat

    inferior s convoace n acelai timp cu ei comiiile (A. Gell., Nopi attice, XIII, 15). Aveau imunitate pe

    perioada mandatului.

    n atribuiile lor militare intrau, cu acordul Senatului, strngerea trupelor, comanda acestora (Polyb., III, 107,

    VI, 12 si 15; Tit. Liv., X, 32; XXV, 3; XXVII, 22; XXXIV, 42), numirea ofierilor n limita stabilit de Senat (Tit.

    Liv., IV, 17; Cic., Ad fam., I, 7), comanda armatei, fiecare consul avnd dreptul la o armat. n teorie se

    permitea prsirea Romei n fruntea armatei doar unuia dintre consuli, cellalt rmnnd n ora, cu excepia

    cazului n care cetatea se afla ntr-un mare pericol militar, situaie n care sarcinile acestora din interiorul

    spaiului civic al Romei erau preluate de pretor.

    Din punct de vedere politic, aciunea consulilor era limitat de colegialitatea magistraturii, de Senat, de

    intercessio tribunis. n secolul I a. Chr. magistratura consular este bulversat de criza general a Republicii:

    Page 20 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    dictatura lui Sylla, existena unui consul sine collega, triumviratele.

    nsemnele exterioare ale puterii consulare erau escorta de cte 6 lictori, purttori de fascii n afara Romei,

    pentru fiecare consul, dreptul la scaunul curul (sella curulis), toga praetexta, ca i ceilali senatori, dar, n

    cazul campaniilor militare, puteau purta toga de rzboi- paludamentum n vreme ce, n timpul ceremoniilor

    triumfale, erau nvemntai cu costumul triumfal compus din toga picta, tunica palmata, calcei aurati i

    conduceau carul triumfal.

    n timpul Imperiului, existau dou categorii de consuli: ordinarii (eponimi), n numr de doi, i suffecti, numii

    cte 2 pe 4, 3 sau 2 luni; treptat, consulii i-au pierdut mai toate atribuiile lor politice, dei mpraii nu

    dispreuiau s-i aroge din cnd n cnd calitatea de consul; sub Imperiu, consulatul a devenit o umbr a

    instituiei republicane, atribuiile acestora fiind preluate treptat de ctre mprat. Consulul continu s-i

    pstreze competena n materie de jurisdicie graioas (adopii, emancipri, dezrobiri, etc.). n materie de

    jurisdicie contencioas, mpratul le ncredina judecarea unor apeluri pe care nu avea timp s le cerceteze

    personal.

    n epoca Imperiului Trziu, consulatul a devenit o simpl denumire, fr nici un coninut politic. n timpul lui

    Zenon, are loc suprimarea consulatului suffect, i se creaz demnitatea aulic de consul onorific sau ex-

    consul: CI, III, 24, 3 (pr.); X, 32, 64 (cap. 3); XII, 3, 3 s.; primul ex-consul a fost Adamantius, n timpul lui

    Zenon. Pe de alt parte, este menionat acordarea ctre regii barbari a acestei demniti onorifice; astfel,

    Clovis, regele franc, a primit de la Anastasius demnitatea de ex-consul i patricius (Stein, 1949, 150).

    De asemenea, Zenon a fost cel ce a nceput s nu mai numeasc pentru fiecare an un consul eponim. n

    timpul lui Anastasius, 7 ani nu a existat consul n Orient, pentru ca sub Iustin I, n 5 ani din 9 s nu existe

    menionat consul pentru Orient. n primii ani ai lui Iustinian, doar n 528, 533 i 534 mpratul i-a asumat

    consulatul pentru Orient, iar singurul dintre supui care a deinut consulatul a fost Belisarius, n 535. Pentru

    Occident, consulatul s-a sfrit n 534: E. Stein, 1949, 461.

    Perpetuarea consulatului n Orient este legat de numele lui Ioan de Cappadocia. La 28 decembrie 537, a fost

    promulgat o lege ce declara perpetuarea consulatului eponim, fcndu-l accesibil senatorilor pe care

    mpratul i considera demni de el. n aceeai ordine de idei, prin aceast lege se permite senatorilor ce devin

    consuli distribuirea de monede de argint populaiei, cele de aur fiind rezervate procesiunilor consulare

    Page 21 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

  • 20 / 78

    imperiale. La 1 ianuarie 538, Ioan de Cappadocia a devenit consul; dup cderea sa, n 541, asistm la

    dispariia consulatului ordinar. Consulatul imperial nc mai exista; Iustinian nu i-a mai asumat consulatul, iar

    succesorii si au continuat timp de un secol s-i asume magistratura, dar de obicei o singur dat, n anul

    urmtor ncoronrii lor: Iust., Nov., 47 (31 aug. 537); 105 (28 dec. 537).

    F. B., C. O.

    consulares (lat.), titlu purtat de fotii consuli. La terminarea consulatului, senatorii primeau titlul de

    consulares. n aceast calitate, puteau deveni curatores ai edificiilor sacre, ai locurilor publice, ai Tibrului, sau

    ai apeductelor. Dup o curatel, consularul putea fi plasat pentru mai muli ani n fruntea unei provincii

    imperiale, ca legatus Augusti propraetore; dup circa 15 ani de la terminarea consulatului, cei mai capabili

    erau admii pentru tragerea la sori la proconsulatul Africii sau Asiei. Dintre aceti proconsuli, dup circa 5-10

    ani, unii puteau accede la prefectura urban, creat n 26 a. Chr., i devenit apogeu al carierei senatoriale n

    epoca imperial.

    Consularii reprezentau vrful societii romane, i, de multe ori, sfritul carierei senatoriale n epoca

    imperial, deoarece doar cei mai capabili (sau cei mai obedieni) accedeau la proconsulat i apoi la prefectura

    urban.

    C. O.

    conubium (lat.), cstoria roman legitim (iustum conubium), instituie fundamental creia Roma i acord

    o mare importan nc de la fondarea sa (unul din momentele principale ale ntemeierii fiind efortul de a

    defini, din punct de vedere familial, structura legitim a cetii i de a asigura continuitatea, prin raptul

    sabinelor- Tit. Liv., I, 9, 10-14). Familia roman se ntemeiaz pe principii monogamice, iar pn la finele

    Republicii i nceputul Imperiului supremaia descendenei o dein liniile agnatice. n epoca Principatului, rude

    cognatice, care puteau prin renumele lor s consolideze imaginea public a familiei, apar tot mai des invocate

    n redactarea genealogic. Din puctul de vedere al surselor juridice, o cstorie roman (precedat de

    Page 22 of 28Untitled Document

    2/27/05http://www.unibuc.ro/eBooks/istorie/olariu/c.htm

    consimmntul logodnei) se poate ncheia prin intrarea soiei sub autoritatea deplin a soului - cum manu -

    sau fr aceast subordonare- sine manu- soia urmnd s rspund, i dup cstorie n faa autoritii

    tatlui ei. Din perspectiv cronologic, primul tip de uniune este anterior celui de-al doilea, aprut ctre finele

    Republicii i ajuns o practic obinuit n veacul I a. Chr. Trstura esenial a uniunii romane este aspectul

    su consensual, o cstorie- matrimonium este sinonim cu relaia de comuniune -exprimat prin coniugere-

    n care cei doi soi sunt unii prin sacra ceremonie a apei i a focului- aquae et ignis-, participnd mpreun la

    perpetuarea cultului familiei nou nfiinate. La cstoriile cu intrare sub autoritatea soului, ataarea cultual a

    soiei are un dublu aspect, raportndu-se att la cultul familiei de provenien a soului ct i la cultul pe care

    acesta, n calitate de pater, l va susine n noul su cmin. Statutul juridic al tatlui este transmis

    descendenilor si, din perspectiva juridic a Romei, mama neputnd oferi copiilor cetenia.

    Cstoria cum manu poate fi relizat pe trei ci: 1) prin "transformarea" soiei n fiic a soului prin

    consumarea convieuirii cel puin pe o perioad de un an - usus (Gaius, Instit., 1, 111); 2) printr-o ceremoni