codul de drept canonic latin

of 32/32
CODUL DE DREPT CANONIC (LATIN). PRINCIPIILE ECLEZIOLOGICO-CANONICE ENUNŢATE DE CONSTITUŢIA APOSTOLICĂ „SACRE DISCIPLINAE LEGES”. Actualul Cod canonic al Bisericii romano-catolice, intitulat Codex Juris Canonici 1 , promulgat „ex auctoritate Ioannis Pauli P. P. II”, prin Constituţia Apostolică „Sacrae Disciplinae Leges” 2 , din 25 ianuarie 1983, a fost adresat „venerabilibus fratribus cardinalibus, archiepiscopis, episcopis, presbyteris, diaconis ceterisque populi Dei membris” (venerabililor mei fraţi, cardinali, arhiepiscopi, episcopi, preoţi, diaconi şi la toţi ceilalţi membri ai poporului lui Dumnezeu). Actualul Cod 3 - ca şi cel precedent, din anul 1917, de altfel primul Cod canonic al Bisericii romano-catolice - a fost deci promulgat din aceeaşi „autoritate” papală, adică din autoritatea, voinţa, hotărârea sau împuternicirea actualului papă, ceea ce-i asigură sau îi garantează (auctorari) putere de lege pentru întreaga lume catolică. Din titlul aceleiaşi Constituţii Apostolice, 1 Codul de Drept canonic latin, în vigoare, a fost publicat şi în diferite ediţii bilingve (latină şi italiană, engleză, franceză etc.) însoţit de comentariile unor canonişti şi ecleziologi de seamă ai Bisericii Romano-Catolice. În această privinţă, recomandăm a se consulta ediţia bilingvă, adnotată, publicată la Montreal, în anul 1990, după a patra ediţie spaniolă, care rămâne încă ediţia de referinţă documentară pentru cercetătorii actualului Cod canonic latin (cf. Code de Droit Canonique, Edition bilingue et annotée, sous la responsabilité de L'Institut Martin de Azpilcueta, trad. fr. E. Caparros et al..., Montreal, 1990), 2 Textul latin al acestei Constituţii Apostolice prefaţează Codex Juris Canonici, autoritate Ioannis Pauli P. P. II promulgatus, Libreria Editrice Vaticana, 1983. A se vedea şi ediţia bilingvă, latină şi franceză, publicată la Paris în 1984 (cf. Code de Droit Canonique, Texte officiel et traduction françaisc, Edit. Centurion, Cerf, Trady, Paris, 1984), şi la Montrcal în anul 1990 (Code de Droit Canonique,...,). 3 Referitor la conţinutul acestui Cod canonic latin, a se vedea părerile canoniştilor şi ecleziologilor catolici în studiul canonic al Pr. prof. dr. N. V. Dură, Noul Cod canonic al Bisericii Catolice. Reflecţii ale canoniştilor şi ecleziologilor catolici, în Ortodoxia, anul XXXV (1983), nr. 4, pp. 621-625.

Post on 14-Sep-2015

14 views

Category:

Documents

4 download

Embed Size (px)

DESCRIPTION

cod

TRANSCRIPT

CODUL DE DREPT CANONIC (LATIN). PRINCIPIILE ECLEZIOLOGICO-CANONICE ENUNATE DE CONSTITUIA APOSTOLIC SACRE DISCIPLINAE LEGES.Actualul Cod canonic al Bisericii romano-catolice, intitulat Codex Juris Canonici, promulgat ex auctoritate Ioannis Pauli P. P. II, prin Constituia Apostolic Sacrae Disciplinae Leges, din 25 ianuarie 1983, a fost adresat venerabilibus fratribus cardinalibus, archiepiscopis, episcopis, presbyteris, diaconis ceterisque populi Dei membris (venerabililor mei frai, cardinali, arhiepiscopi, episcopi, preoi, diaconi i la toi ceilali membri ai poporului lui Dumnezeu).Actualul Cod - ca i cel precedent, din anul 1917, de altfel primul Cod canonic al Bisericii romano-catolice - a fost deci promulgat din aceeai autoritate papal, adic din autoritatea, voina, hotrrea sau mputernicirea actualului pap, ceea ce-i asigur sau i garanteaz (auctorari) putere de lege pentru ntreaga lume catolic. Din titlul aceleiai Constituii Apostolice, Sacrae Disciplinae Leges, reinem totodat c acest Cod canonic este adresat cardinalilor, arhiepiscopilor, episcopilor, preoilor, diaconilor i laicilor (credincioi catolici). Prin urmare, potrivit acestei enciclici papale, elementele constitutive ale Bisericii romano-catolice sunt clericii (cardinalii, arhiepiscopii, episcopii, preoii i diaconii) i laicii (credincioii).ntruct n textul acestei Constituii sunt enunate principiile ecleziologico-canonice de baz, care guverneaz forma de organizare i de conducere a Bisericii romano-catolice, vom cuta s-i analizm mai ndeaproape coninutul, aducnd spre exemplificare nsei cuvintele papei Ioannes Paulus, Episcopus, Servus Servorum Dei (Ioan Paul, Episcop, Slujitorul Slujitorilor lui Dumnezeu), aa dup cum el nsui se ntitula n respectiva Constituie papal.nainte de a meniona att precizrile legiuitorului, adic ale papei Ioan Paul al II-lea, ct i respectivele principii ecleziologico-canonice, s facem ns o specificare - ct de sumar ar fi aceasta - n privina titulaturii papei Ioan Paul al II-lea.El se intituleaz pur i simplu Ioan Paul, Episcop, deci, n calitatea sa principal de episcop al Bisericii Romei, la care adaug i binecunoscutele cuvinte: Servus Servorum Dei, care pentru prima dat n istorie au fost asociate titulaturii episcopului roman de ctre papa Grigorie cel Mare. Titulatura de servitor sau slujitor al slujitorilor a fost luat de respectivul pap ca o ripost vehement mpotriva titulaturii adoptate de patriarhul Ioan al II-lea al Constantinopolului, care n anul 519 se intitula patriarh ecumenic, adic patriarh al Imperiului Roman (de Rsrit i de Apus). Nu trebuie, de altfel, uitat faptul c, n anul 476, Imperiul Roman de Apus se prbuise, iar mpratul din Constantinopol rmsese unicul basileu legitim al Imperiului Roman. Patriarhul Ioan al II-lea, din capitala Imperiului Roman de Rsrit, influenat de ambiiile hegemonice ale politicii imperiale, s-a crezut deci i el ndreptit a se considera episcopul capitalei Imperiului Roman, i, ipso facto, primul episcop sau episcopul protos al cretintii universale (catolice sau ecumenice). Dup cum se tie, reacia papei Grigorie cel Mare a fost prompt i vehement, acuznd pe fratele su din Noua Rom (cf. can. 28 IV Ec. ) de pretenii hegemonice care urmreau s tulbure ordinea fireasc a ierarhiei principalelor scaune episcopale, primaiale, din cadrul Imperiului Roman (cf. can. 6, 7; I Ec; 3 II Ec; 28 IV Ec). Dar, dincolo de motivaia justificat sau mai puin justificat a reaciei papei Grigorie cel Mare, trebuie s reinem faptul c o asemenea titulatur de servus, -i (sclav, slujitor, servitor) - care s-a vrut exprimat n duhul nou-testamentar - ascundea de fapt germenii primatului papal de tip monarhic, care se va vdi n certurile de investitur cu prinii i mpraii apuseni. Oricum, n expresia ei eclesiologico-canonic aceast titulatur nu este att de nevinovat precum vrea s par! Canonistul, istoricul i teologul avizat tia c, prin adoptarea acestei titulaturi, papii i-au exprimat i i exprim nc preteniile lor de episcopi universali, adic ai ntregii lumi cretine, chiar dac realitile istorico-politice i-au obligat s-i limiteze iniial aceast jurisdicie universal doar n limitele teritorial-administrative ale Prefecturii de Apus (a Imperiului Roman), adic a Patriarhatului Occidentului, i, n fine, n graniele propriei Biserici romano-catolice de astzi.Dar s revenir la textul propriu-zis al Constituiei Apostolice - care prefaeaz Codul de Drept canonic din anul 1983 (n vigoare)-pentru a desprinde principiile sale ecleziologico-canonice, afirmate de altfel i n textul canoanelor acestui Cod canonic latin.1. Revizuirea i rennoirea legilor canoniceDecizia de a reforma Corpus-ul legilor canonice n vigoare, luat din "porunca papei Ioan al XXIII-lea, a fost materializat de papa Ioan Paul al II-lea, care afirma ca, de-a lungul secolelor, Biserica romano-catolic (Catholica Ecclesia) a purces, de o manier obinuit la reformarea i renovarea (reformare ac renovare) legilor canonice (sacrae disciplinae leges).... Din nefericire, nu ni se precizeaz dac aceasta reformare sau renovare a fost in eadem substantia, adic n coninutul genuin, autentic, al legislaiei canonice, ecumenice, din primul mileniu, aa cum ar fi fost cazul, sau este vorba doar de o prelucrare sau adaptare a textului acestei legislaii prin optica ecleziologic a doctrinei primatului papal, afirmat n chip nvederat - dup Schisma din 1054 - ndeosebi prin acel Dictatus Papae din 1075, prin Decretum Gratiani din secolul al XII-lea i prin Decretalele papale, care - ncepnd din secolele XII-XIII - vor constitui de fapt sursa principal - dac nu chiar unic - a Dreptului canonic romano-catolic.n primul mileniu, nu a fost cunoscut practica codificrii canoanelor, precum i nici aceea a promulgrii legilor canonice de ctre episcopul Romei. Referitor la prima practic, id est, a codificrii, n Prefaa Codului canonic, n vigoare, se recunoate c ..., s-a adoptat metoda modern de codificare (hodiemam codificationis rationem), abandonndu-se sistemul de compilare (modo compilationis), adic reproducerea pe larg a fiecrei legi dup textul original, .... Aceast metod modern de codificare, adoptat de Biserica romano-catolic abia la nceputul secolului al XX-lea, i anume n anul 1917, prin publicarea primului su Cod canonic, a rmas deci strin Bisericii timp de aproape dou milenii. Prin urmare, am putea spune - n limbajul Prinilor Bisericii ecumenice din primele cinci secole - c, prin aceast practic, ... ni s-a fcut nou cunoscut un luciu nou (o inovaie), contrarie rnduielilor bisericeti i canoanelor Sfinilor Prini,... (can. 8 III Ec. ).Ct privete aa-zisa decizie de a reforma Corpus-ul legilor canonice din porunca papilor, i aceasta este tot o inovaie, proprie Bisericii romano-catolice, fiindc pn la separarea acesteia de Biserica Ortodox, ecumenic, n anul 1054, nici un pap nu i-a permis s-i aroge dreptul de a reforma Corpus-ul legilor canonice, adic Colecia sau Syntagma canonic a Bisericii ecumenice. Procesul de colecionare a canoanelor a fost iniiat i svrit doar din porunca exclusiv a Sinoadelor ecumenice (cf. can. 1 IV Ec; 2 Trulan; 1 VII Ec. ). Strin lucru rmne deci Bisericii primului mileniu i aceast aa-zis practic de reformare a canoanelor din porunca papilor! Aa dup cum mrturisea nsui papa Ioan Paul al II-lea n enciclica sa, Sacrae Disciplinae Leges, Ioan al XXIII-lea este primul (primum) pap care a anunat public (publice nentiavit) c a luat decizia de a reforma (reformandi) Corpus-ul legilor canonice n vigoare (vigens Corpus legum canonicarum), ce fusese promulgat..., n anul 1917. Ioan Paul al II-lea - care ducea la bun sfrit iniiativa luat de predecesorul su - era deci al doilea pap care poruncea - la 25 ianuarie 1983 promulgarea Codului de Drept canonic revizuit. Desigur, o asemenea porunc nu putea veni dect doar de la un Pontifcx Maximus sau de la succesorul su direct, adic de la Romanus Pontifex (cf. can. 330 din Codul canonic n vigoare), i nu de la un ierarh care ar fi rmas ntru smerenia Apostolilor, fie ca i doar a lui Simon-Petru, slujitor i Apostol al lui Iisus Hristos, care ndemna pe cretinii aflai printre strini, n Pont, n Galatia, n Asia i n Bitinia, de a scpa de stricciunea poftei celei din lume (cf. I Petru I, 1; II Petru I, 1, 4).2. Papa Ioan Paul al II-lea, promotor al revizuirii Codului (Codicis recognitionis initiatorem)Dei n aceast enciclic papa Ioan Paul al II-lea se definete ca promotor al revizuirii Codului, n realitate, el nu face altceva dect s duc la bun sfrit lucrarea de revizuire iniiat de papa Ioan al XXIII-lea. De aceea, el a inut totui s precizeze c, promulgnd noul Cod, a urmat de fapt linia trasat de predecesorul su, papa Ioan al XXIII-lea, care n anul 1959, anuna - pentru prima dat n mod public ... reformarea Corpului de legi canonice n vigoare (reformandi vigens Corpus legum canonicarum), promulgat n anul 1917.3. Necesitatea schimbrii i rennoirii Codului din 1917 a fost voit i cerut n mod expres de Conciliul Vatican IIDup cuvintele papei Ioan Paul al II-lea, ... necesitatea (necessitas) de a reforma (reformandi) Codul n vigoare (vigentis Codicis) a fost constatat de Conciliul Vatican II. Reforma (reformatio) Codului de Drept canonic (Codex Juris Canonici) - mrturisea papa Ioan Paul al II-lea - fusese n mod categoric voit i solicitat de Conciliu (ab ipso Concilio),.... Cu toate acestea, aceast reform a Codului canonic din 1917 nu este rezultatul unei lucrri colegial-episcopale, sinodale, ci doar expresia nvederat a voinei unicului legiuitor al Bisericii romano-catolice, adic a papei.4. Revizuirea i rennoirea Codului canonic din anul 1917 s-a fcut n lumina principiilor ecleziologice afirmate de Conciliul Vatican IIn enciclica sa, papa Ioan Paul al II-lea inea s precizeze c dei revizuirea Codului canonic fusese anunat nc din anul 1959, ca nu a fost posibil dect dup precizarea de Ecclcsia doctrina (doctrinei despre Biseric), definitivat abia n anii 1962-1965 de ctre Conciliul Vatican II.Desigur, o asemenea precizare fcut de episcopul Ioan Paul al II-lea are darul s evidenieze o dat n plus faptul c doctrina ecleziologic, elaborat de Conciliul Vatican II, a servit ca principal temei, referin i orientare ecleziologic pentru autorii operei de revizuire i rennoire a Codului din 1917. C lucrarea de revizuire a vechiului Cod s-a dorit nvemntat n lumina principiilor ecleziologice enunate i afirmate de Vatican II, ne-o adeverete papa Ioan Paul al II-lea i atunci cnd afirm c actualul Cod (1983) ar fi tradus n realitate nsui spiritul Conciliului (afflatum huius Concilii).... n realitate ns, nu toate principiile ecleziologice enunate i afirmate de enciclica Lumen Gentium, i de alte documente ale Conciliului Vatican II, au fost exprimate n textul legislaiei canonice a Codului canonic latin din 1983. Multe dintre canoanele acestui Cod rmn nc aservite nu numai gndirii i conceptelor juridice romane i moderne (civile), ci i doctrinei ecleziologico-canonice afirmat de decretalele papale i decretele Conciliilor de la Trident i Vatican I.5. Noutatea Codului canonic din anul 1983 const n faptul c a tradus n limbaj canonic doctrina ecleziologic a Conciliului Vatican IIPapa declar c n noul Cod canonic am putea vedea ... un mare efort pentru a traduce n limbaj canonic nsi doctrina ecleziologic conciliar. Referitor la doctrina ecleziologic a Conciliului Vatican II, i ndeosebi la cele dou Constituii, Constituia dogmatic Lumen Gentium i Constituia pastoral Gaudium et spes, papa afirm c noul Cod are un caracter de complementaritate, n fine, pentru pap, ... ceea ce constituie noutatea esenial a Conciliului Vatican II..., constituie de fapt i noutatea actualului Cod.Marele efort, depus de strduitorii (canonitii, juritii i teologii) acestui Cod canonic - elaborat ns din i conform voinei unice a papei - n-a fost dect parial materializat printr-o transpunere n limbaj canonic a doctrinei ecleziologice afirmate de Conciliul Vatican II prin cele dou Constituii, fiindc Codul canonic n vigoare rmne nc n mare parte tributar spiritului juridicizant, propriu Dreptului canonic romano-catolic nc din epoca lui Gratianus (sec. XII).Ct privete aa-zisul caracter de complementaritate al Codului canonic, putem spune c acesta este mai degrab unul de disociere - n multe privine - de principiile ecleziologice fundamentale (ierarhic, sinodal, colegial-episcopal etc), afirmate de Conciliul Vatican II de unde i caracterul su eminamente papalist, care face ca i cel de-al doilea Cod de Drept canonic al Bisericii romano-catolice s rmn n mare parte aservit doctrinei scolastice a primatului papal de origine tridentin. Ca urmare a acestei realiti, Codul canonic latin n vigoare nu exprim deci aceleai principii ecleziologice ale Conciliului Vatican II i, ipso facto, aceeai aa-zis noutate esenial despre care vorbea papa Ioan Paul al II-lea.6. Principiul colegialitii - enunat i afirmat de Conciliul Vatican II. Codul de Drept canonic din anul 1983 este i el rezultatul unei lucrri colegiale? .Dup cuvintele papei Ioan Paul al II-lea, nota de colegialitate (haec nota collegialitatis), care caracterizeaz i distinge ntreg procesul de creaie al acestui Cod, corespunde ntru totul magisteriului i caracterului Conciliului Vatican,..., n ale crui documente..., constituia ierarhic (hierarchica constitutio) a Bisericii apare temeluit pe Colegiul episcopilor (Collegio Episcoporum) unit Capului lor (una cum Capite). Aceast aseriune a papei este ns revelatoare nu att n privina modului n care Conciliul Vatican II a precizat doctrina sa ecleziologic referitoare la colegialitatea episcopal i relaia ci cu primatul Bisericii romano-catolice, ci ndeosebi asupra interpretrii pe care papa Ioan Paul al II-lea o d el nsui despre raportul dintre colegiul episcopal i papalitate. De altfel, pe ecleziologul i canonistul ortodox, avizat, o asemenea aseriune l introduce deja n fondul problematicii ecleziologiei romano-catolice, care pgubete n primul rnd prin lipsa unui echilibru n raportul dintre colegialitatea episcopal i primat ntr-adevr, n Biserica romano-catolic, colegialitatea episcopal nu este situat n cadrul ei firesc, adic n cadrul regimului sinodalitii prevzut de legislaia canonic a Bisericii ecumenice din primul mileniu, potrivit creia raportul dintre episcopat i protosul su este acela de conlucrare, collegialiter et in solidum. Conform acestei legislaii canonice, ntistttorul, protosul sau cel care prezideaz colegiul episcopal, nu este dect unul inter pares, mai mult, responsabilitatea sau solicitudinea sa pastoral nu-l detaeaz de corpul episcopal, nu-1 situeaz extra (n afara) colegiului episcopal-sinodal, aa cum predeve Codul de Drept canonic latin.C principiul colegialitii episcopale - afirmat de Conciliu! Vatican. II - nu este exprimat n ntreg coninutul su n textul Codului de Drept canonic din 1983 ne-o adeveresc nsei canoanele sale! De exemplu, potrivit canonului 337, par. 3, din acest Cod canonic, n vigoare, Pontiful Roman este cel care alege i impune..., modalitile n care Colegiul episcopilor s-i exercite n mod colegial funcia cu privire la Biserica ntreag (universam Ecclesiam). Prin urmare, modalitatea exercitrii colegialitii episcopale rmne la latitudinea exclusiv i la bene-placitum papei. Ea nu este deci rezultatul unui consensus unanim, sau a unei lucrri colegial-sinodale a corpului episcopal, n frunte cu ntistttorul su, fie el pap sau patriarh ecumenic, aa dup cum prevede, n mod expres, legislaia canonic, ecumenic, din primul mileniu (cf. can. 34 ap.; 4, 5, 6, I Ec; 2, 3 II Ec; 9, 17, 28 IV Ec; 36 Trulan).n fine, ct privete aa-zisa not de colegialitate care ar caracteriza i distinge procesul de creaie al Codului canonic latin, putem afirma c aceasta nu are ctui de puin acoperire n realitate. De altfel, chiar n Prefaa acestui Cod canonic citim c respectiva Comisie Pontifical - nsrcinat cu redactarea canoanelor - a nmnat Suveranului Pontif, spre examinare i aprobare, textul integral al canoanelor.... Aadar, nici vorb de rezultarul unei lucrri colegiale! Codul de Drept canonic n vigoare, dei a fost lucrat de o ntreag echip de specialiti (canoniti, juriti, teologi, istorici etc), el nu este de fapt dect expresia nvederat a voinei celui care - conform canonului 331 din acest Cod canonic -este Vicarus Christi atque universae Ecclesiae in terris Pastor (Vicarul lui Hrisos i Pstorul ntregii Biserici pe acest pmnt).7. Caracterul mixt i universalist, catolic, al celor care au lucrat la elaborarea i redactarea Codului de Drept canonic latinDup mrturia papei Ioan Paul al II-lea, la noul Cod canonic au lucrat ... specialiti n Teologie, n Istorie i ndeosebi n Drept canonic (in jure canonico), care au fost alei din lumea ntreag (qui ex universis terrarum orbis regionibus sunt arcessiti). ntr-adevr, la elaborarea i redactarea acestui Cod canonic au contribuit specialiti i consultani din ntreaga Biseric, de unde i caracterul su catolic (universal). De fapt - se menioneaz n Prefaa Codului canonic respectiv - chiar de la nceperea lucrrilor, ca i pe toat durata lor, pe lng membrii cardinali, au fost cooptai n rndul Comisiei, episcopi, preoi, clugri i laici din ntreaga lume catolic, specialiti n Drept canonic, n Teologie, n Pastoral i n Dreptul civil, pentru a-i aduce aportul la elaborarea noului Cod de Drept canonic. Pe toat durata lucrrilor, au contribuit n cadrul Comisiei, n calitate de membri consultani i colaboratori, 105 cardinali, 77 arhiepiscopi i episcopi, 73 de preoi seculari, 47 de preoi clugri, 3 clugrie, 12 laici, provenii din 5 continente i din 31 de ri.Firete, aceast participare numeroas - din toate continentele lumii - denot nu numai caracterul catolic al Bisericii latine, ci i aportul i conlucrarea tuturor strilor sau elementelor constitutive ale Bisericii (laici, clerici i monahi) la elaborarea actualului Cod de Drept canonic latin. Or, tocmai prin aceast participare, cu caracter mixt i universalist, fie ea i la nivel consultativ, clericii, laicii i monahii Bisericii catolice s-au fcut coprtai la nsi opera ei de revizuire i codificare a legislaiei canonice.8. Actul de promulgare a noului Cod canonic -expresie nvederat a primatului papalPromulgnd Codul astzi, noi suntem pe deplin contieni de faptul c acest act - preciza papa Ioan Paul al II-lea - este o expresie cert a autoritii noastre pontificale (Pontificis auctoritate), i mbrac deci un caracter de primaie (naturam primatialem). Despre aceast autoritate pontifical, care ntr-adevr mbrac un vdit caracter de primaie, avea de altfel s statueze, n mod expres, i Codul de Drept canonic. Conform canonului 330, de pild, Pontiful Roman (Romanus Pontifex) este succesor Petri (succesor al lui Petru), din voina Domnului. Dup comentariile canonitilor catolici aceste cuvinte sunt mprumutate textual din Lumen Gentium. Or, n Constituia dogmatic a Conciliului II Vatican, Lumen Gentium, din 21 noiembrie 1964, nu se afirma c papa este succesorul lui Petru din voina Domnului, ci doar c aa precum Sfntul Petru i ceilali Apostoli (ceteri Apostoli) constituie un unic colegiu apostolic (Collegium Apostolicum), prin instituirea Domnului (statuente Domino), tot aa i Pontiful Roman, succesorul lui Petru, i episcopii, succesorii Apostolilor (succesores Apostolorum), formez ntre ei un tot (inter se congniunguntur).n fine, n Nota explicativ, preliminar a acestei Constituii, Lumen Gentium, redactat doar de ctre Secretariatul general al Conciliului, la 16 noiembrie 1964, i nu de plenul episcopilor Conciliului Vatican II se preciza c paralelismul ntre Petru i ceilali Apostoli, pe de o parte, i Suveranul Pontif i episcopi, pe de alt parte, nu implic transmiterea puterii extraordinare (potestatis extraordinariae) a Apostolilor succesorilor lor i, bineneles, nici egalitatea ntre cap i membrii colegiului (acqualitatem inter Caput et membra Collegii), ci doar o proporionalitate ntre primul raport (Petru-Apostoli) i al doilea (pap-episcopi). Concluzionnd, putem deci preciza c nici Lumen Gentium i nici Nota explicativa praevia (Nota explicativ, preliminar) nu fac meniune despre acest fel de primaie ci doar enciclica papei Ioan Paul al II-lea, Sacrae Disciplinae Leges, din 25 ianuarie 1983, vede n actul de promulgare a Codului canonic o expresie vdit a autoritii sale pontificale de natur primaial, universalist.9. Izvoarele principale ale Codului de Drept canonicDup mrturia papei, prima surs o constituie crile Vechiului i Noului Testament, de unde provine..., ntreaga tradiie juridico-legislativ (traditio juridica et legifera) a Bisericii. De aceea, Pontiful Roman a inut s declare c acest Cod de Drept canonic, primarium documentum legiferum Ecclesiae (principalul document legislativ al Bisericii), este bazat pe motenirea juridic i legislativ a Revelaiei i a Tradiiei (in hereditate juridica et legifera Revelationibus atque Traditionibus).Despre aa-zisa motenire juridic i legislativ a Revelaiei (vetero i nou-testamentar), trebuie ns precizat c Biserica primului mileniu nu face vreo meniune expres, fiindc, pentru cretinii acelor vremuri, Revelaia nu a fost considerat o surs eminamente juridico-legislativ, ci mai degrab o comunicare i o mrturie revelatoare a voinei lui Dumnezeu i a mesajului evanghelic privind mpria Sa. Iat de ce aceti cretini au privit rscumprarea i mntuirea neamului omenesc din robia pcatului, de unde, ipso facto, Revelaia ntreag a fost vzut n lumina lui Hristos....Ct privete cel de-al doilea izvor, Tradiia Bisericii, papa preciza c, n noul Cod canonic, ..., structura ierarhic i organic a Bisericii, aa cum a fost ea voit de ntemeietorul su divin,..., se fundamenteaz conform tradiiei celei vechi (antiquissima traditione),.... C elementele fundamentale, (elementa fundamentalia) ale structurii ierarhice i organice ale Bisericii se fundamenteaz pe principiile de baz enunate de Mntuitorul Hristos, care au fost afirmate de Sfinii Si Apostoli, ne adeverete att legislaia canonic de sorginte apostolic (cf. can. 1, 2, 34, 74 Ap.); ct i tradiia i practica canonic a primului mileniu, codificat n mare parte i n textul Coleciilor canonice rsritene i apusene. Parte integrant a Tradiiei Bisericii, n care se manifest n chip vdit prezena unui principiu de via stabilit de Mntuitorul Hristos, aceast Tradiie canonic rmne - pentru Biseric - un instrument indinspensabil pentru a-i asigura ordinea ei canonic.Al treilea izvor l constituie doctrina ecleziologic a Conciliului Vatican II, care a fost elaborat pe baza elementelor furnizate de tezaurul Tradiiei vechi i noi (ex Traditionis thesauro vetera et nova), adic att pe vechea Tradiie a Bisericii celei Una din primul mileniu, ct i pe noua Tradiie, de sorginte teologic, furit de scolastica catolic dup separarea Bisericii romane de Biserica ecumenic n anul 1054.n Biserica romano-catolic, decretaliile papale i coleciile acestora - ncepnd cu Compilaie Prima.(1190), cele 5 Compilationes Antique (1190-1234), decretalele papei Grigorie al LX-lea (1234), etc - fac parte integrant din aceast Traditio Nova (Nou Tradiie) canonic. Dar, aceasta nu i are temeiurile ei canonice n Tradiia canonic, autentic, a primului mileniu, ci n doctrina primatului papal, pus n circulaie - n faza ei embrionar - nc din secolele IV-V, i apoi exprimat att n Pontificatul roman, ct i n textul redactat la Conciliile generale (zise - ecumenice) ale Bisericii romano-catolice din cel de-al doilea mileniu.10. Biserica organizat ca un grup social, vizibil, are nevoie de legi canonice

(leges canonicas)

Dup papa Ioan Paul al II-lea Biserica fiind organizat ca un grup social i vizibil, are nevoie i de norme, adic leges canonicas (legi canonice), care fac ca structura ierarhic i organic s fie vizibil,..., administrarea Tainelor s fie organizat n mod potrivit,..., relaiile ntre credincioi s fie reglementate,..., drepturile indivizilor s fie garantate,..., i iniiativele comune, viznd o via cretin din ce n ce mai bun, s fie susinute, protejate, promovate.

Dina aceast aseriune a Pontifului roman putem aadar reine c Biserica este definit ca un grup social i vizibil. Nu este deci ntmpltor faptul c, n canonul 204 al Codului de Drept canonic n vigoare ni se spune c aceast Biseric este constituit i organizat n aceast lume ca societate (in hoc mundo ut societas constituta et ordinata) (par. 2). De altfel, sub influena elementelor legislative coninute n textele Dreptului asociativ, modern, european, n Codul de Drept canonic al Bisericii latine, din 1983, aflm nu numai aceast definiie a Bisericii, ci i o clasificare a asociaiilor publice i private. Conciliul II Vatican a reafirmat aceast doctrin a Dreptului asociativ, modern, n documentele sale conciliare. De pild, dup Constituia pastoral Gaudium et spes, din 7 decembrie 1965, lumea trebuie s recunoasc Biserica ..., ut socialem realitatem historiae (ca o realitate social a istoriei).Aceast doctrin a Dreptului asociativ, modern, mpropriat att de Conciliul Vatican II, ct i de Codul de Drept canonic n vigoare, se regsete exprimat-pn la saturaie- i n lucrrile actuale ale canonitilor catolici. Or, n teologia canonic ortodox, care se nscrie n aria de gndire i de exprimare a Tradiiei canonice autentice a Ortodoxiei ecumenice din primul mileniu, Biserica este definitiv ca o constituie teandric, divino-uman, ca o expresie a syntaxei sau a comuniunii (koinoniei) euharistice, ntrupat ntr-un cadru etnic i geografic, i nu deci ca o societas juridica, precum n ecleziologia i n Dreptul canonic romano-catolic.11. Codul canonic este vital pentru organizarea i funcionarea Bisericii

Papa a inut s precizeze n modul cel mai convingtor posibil c ... Codex Juris Canonici Ecclesiae omnio necessarius est ( Codul de Drept canonic este absolut necesar Bisericii)

Fr ndoial, acest Codul de Drept canonic este absolut necesar Bisericii latine, fiindc el constituie prghia de rezisten a ntregului edificiu bisericesc romano-catolic i ndeosebi a structurii ierarhice, piramidale, de tip absolutist-monarhist. Cu toate acestea, acest Cod latin nu este surs de Drept pentru Bisericile catolice orientale, al cror Cod de canoane (sic) a intrat n vigoare la 18 octombrie 1990 prin publicarea Constituiei papale Sacri Canones. De altfel, chiar din primul canon al Codului latin (1983) se precizeaz c domeniul de aplicare a respectivelor canoane se limiteaz n mod exclusiv la Biserica latin (unam Ecclesiam latinam) (can. 1). Codul canonic al Bisericilor catolice orientale a inut s precizeze tot din primul su canon c toate canoanele (canones) sale privesc numai (solas) Bisericile catolice orientale (Ecclesias Orientales) (can. 1).12. Canoanele noului Cod au ca baz un solid fundament juridic, canonic i teologic.

Canoanele noului Cod au ca baz un solid fundament juridic, canonic i teologic, trebuie s fie observate pentru ca noua legislaie canonic (nova canonnica legislatio) s devin cerea autorul, adic papa un mijloc eficace, pentru ca Biserica s poat progresa n spiritul Conciliului Vatican II.i din aceast precizare a papei Ioan Paul al II-lea reinem c actualul Cod de Drept canonic al Bisericii latine are mai nti de toate un solid fundament juridic, care face ca acesta s pctuiasc prin nsui acest aspect juridicizant n detrimentul celui ecleziologic i teologic afirmat de Conciliul Vatican II.

Referitor la baza fundamentului su canonic, am putea spune c actualul Cod latin d o expresie destul de vag coninutului unor principii de baz (fundamentale) afirmate de legislaia canonic, ecumenic din primul mileniu. De altfel, unica preocupare a legiuitorului Bisericii romano-catolice, alias papa, a fost aceea ca actualul Cod de Drept canonic latin s dea expresie nvederat voinei sale, alimentat doar de duhul decretalelor naintailor si i al legislaiei romano-catolice, edictat dup separarea Bisericii latine de Biserica Ortodox ecumenic n anul 1054.Dac aa-zisa noua legislaie canonic a devenit sau nu un mijloc eficace pentru ca Biserica romano-catolic s poat progresa n spiritul Conciliului Vatican II, nu ne rmne dect s aruncm privirea asupra unor decizii i orientri recente ale Curiei Papale. Dup cum se tie, noua orientare ecleziologic a Vaticanului instrumentat de cardinalul Ratzinger este total strin de spiritul i orientarea ecumenic a Conciliului Vatican II, pentru care nici o Biseric cretin nu este lipsit ..., de semnificaie i valoare n comuniunea mntuirii (in salutis comunionem). Acelai Conciliu Vatican II declara c Bisericile orientale (ortodoxe), ..., dei separate, au Taine adevrate (vera Sacramenta habeant), ndeosebi datorit succesiunii apostolice (succesionis apostolicae); Preoia i Euharistia (Sacerdotium et Eucharistiam), unindu-se n mod intim cu noi (catolicii n.n.) ne permit o oarecare comuniune ntre cele sfinte (quaedam communicatio in scaris),..., care este nu numai posibil, ci chiar recomandabil (non solum possibilis est sed etiam suadetur). n fine, amintim c la Conciliul Vatican II s-a declarat c Bisericile din Orient (Ecclesiae Orientis) urmeaz normele i rnduielile canonice edictate de Sfinii Prini i de Sinoadele ecumenice (a Sanctis Patribus atque Synodis, etiam Oecumenicis).

ntr-adevr, este ndeobte cunoscut c Bisericile Ortodoxe pstreaz i urmeaz cu fidelitate aceste norme i rduieli canonice, ecumenice, din primul mileniu. Dar, nu acelai lucru l putem afirma i despre Biserica romano-catolic; prin aceast enciclic papal, Sacrae Disciplinae Leges, care prefaeaz Codul canonic latin n vigoare se adeverete, n mod irefutabil, c aceast Biseric sor i-a creat o nova canonica legislatio, ale crei principii canonice sunt strine de cele enunate i afirmate de Sfinii Prini i legislaia canonic a Sinoadelor ecumenice din primul mileniu.

13. Codul de Drept canonic, princeps legum ecclesiasticarum Corpus pro Ecclesia latina (principalul Corp de legi ecleziastice pentru Biserica latin)Declarnd c acest Cod canonic nu are vim legis (putere de lege) dect pro universa Ecclesia latina (pentru ntreaga Biseric latin), papa Ioan Paul al II-lea preciza totodat c acesta este doar principalul Corp de legi pentru Biserica latin.Dup cum am precizat deja n rndurile de mai sus, acest Cod canonic nu are aplicabilitate dect n i pentru Biserica romano-catolic. ntr-adevr, canoanele acestui Cod privesc numai Biserica latin (can. 1). Cu privire la aceast precizare a Codului canonic din 1983 trebuie reinut ns faptul c aceasta este mult mai categoric dect aceea din primul canon al Codului de Drept canonic din 1917, unde se afirma doar n mod evaziv c, dei acesta se refer adesea i la disciplina canonic a orientalilor, totui nu-i oblig (la respectarea canoanelor sale), fiindc acestea privesc doar Biserica latin (Latinam Ecclesiam) (can. I).Referitor la precizarea c acest Cod de Drept canonic al Bisericii latine este principalul su Corp de legi, am putea crede c respectivele sale canoane ar avea proeminen vis--vis de decretalele sau deciziile papale. Or, n realitate, nu este aa! Chiar dac Conciliul Vatican II a inut s rennoiasc mai nti ..., tot ceea ce a fost declarat de ctre Sfintele Sinoade anterioare (a Sacris praeteritis Conciliis), i apoi cele declarate de ctre Pontifii romani (a Romanis Pontificibus), n realitate, hotrrile papilor au avut i au nc prioritate att fa de canoanele Sinoadelor ecumenice, din primul mileniu, ct i fa de cele formulate de sinoadele pontificale, din cel de-al doilea mileniu. De altfel, nsui Codul canonic latin n vigoare prevede c mpotriva unei sentine sau a unui decret al Pontifului roman nu exist apel i nici recurs (can. 333, par. 3).14. Codul de Drept canonic, din anul 1983, instrument preios n afirmarea i aplicarea primatului papalPapa impunea ca oboedientia (supunerea) s fie printre garanii acestui Cod i ca tot ceea ce este poruncit de ctre Cap (quod iubetur a Capite) s fie observat i de ctre Corp (in Corpore). Or, aceast supunere sau ascultare nu se face fa de Biseric sau fa de organul su suprem, Sinodul episcopilor, ci aa dup cum prevede chiar Codul de Drept canonic (1983) numai fa de pap, care, n virtutea funciei sale are putere deplin i suprem n Biseric, i deine primatul puterii ordinare asupra tuturor Bisericilor... (can. 331, 332 i 333).Referitor la acest primat absolutist al papei - inclusiv fa de legea canonic a propriei sale Biserici - pn i ecleziologi i canoniti ai Bisericii romano-catolice au inut s afirme c acesta nu este precizat n Noul Testament. Nimic nu este precizat - scria ecleziologul H. Legrand, profesor la Institutul Catolic din Paris - cu privire la succesiunea sa (petrin, n. n.)..., Biserica Romei se va bucura repede de un prestigiu mrit pentru faptul c acolo era capitala Imperiului..., Doar de la mijlocul secolului al treilea, textul de la Matei XVI, 18-19 avea s fie interpretat ca temei pentru primatul su..., Evoluia spre papalitatea actual va fi lent i dramatic. Mai mult, acelai ecleziolog catolic scria c, pn la cderea Imperiului Roman de Apus (476), episcopul Romei n-a exercitat vreo jurisdicie canonic asupra altor Biserici locale. Ca dovad peremptorie, dominicanul H. Legrand meniona canonul 28 al Sinodului de la Cartagina, din anul 419, care excomunica pe clericii africani care fac apel la episcopul Romei. Ecleziologul catolic releva de altfel c de-abia prin Dictatus papae, din anul 1075, s-a revendicat plenitudinea puterii pontificale, sprijinindu-se ns pe Pseudo-Decretalele papale. Ct privete primatul papal, cu consecinele sale nefaste, jurisdicie universal i infailibilitate, stabilite de Conciliul Vatican I, prof. H. Legrand constata c dogma din 1870 nu legitimeaz o centralizare roman i nici nu fundamenteaz nominalizarea direct, actual, a tuturor episcopilor de ctre pap,.... n fine, acelai ecleziolog catolic conchidea c titlul de suveran pontif (summus pontifex), care se confund cu demnitatea pgn de pontifex maximus, ca i cum papii ar fi dorit s-i moteneasc, s-a introdus de-abia n epoca Renaterii. De aceea, acest termen rmne nc neinteligibil pentru ne-catolici i intraductibil, de pild, n grecete.Concluzionnd, putem deci spune - pornind chiar de la afirmaiile colegului catolic - c nu oboedientia fa de un pap - fie el i Suveran Pontif - poate fi garantul observrii unui Cod canonic, ci doar ascultarea i supunerea fa de Biseric, al crei Cap nu este dect Mntuitorul Hristos.15. Papa promulg Codul de Drept canonic invocnd att autoritatea Sfinilor Apostoli Petru i Pavel, ct i propria sa autoritate suprem, cu care este investit n calitatea sa de Pontifex Romanus (Pontif Roman)

Papa loan Paul al II-lea afirma c a promulgat prezentul Cod aa cum a fost el ntocmit i revizuit, sprijinii de autoritatea (auctoritate) Sfinilor Apostoli Petru i Pavel i n virtutea autoritii supreme cu care suntem investii- (sic).n primul rnd, reinem c este vorba de un Cod revizuit, adic de Codex Juris Canonici din 1917. Dup cuvintele papei, aceast procedur de revizuire a avut drept scop afirmarea principiilor ecleziologice enunate de Conciliul Vatican II.n al doilea rnd, trebuie reinut faptul c promulgarea acestui Cod s-a fcut n numele autoritii celor doi verhovnici ai Apostolilor, Petru i Pavel. Firete, este nbucurtor faptul c s-a ncercat a se prelua vechea Tradiie a Bisericii romane, care i revendica drept patroni pe ambii Apostoli, i nu numai pe Petru, aa cum se va obinui ncepnd cu secolele IV-V, culminnd ulterior cu aa-zisul magisteriu petrin invocat i de Codul de Drept canonic latin n vigoare atunci cnd afirm c n episcopul Bisericii Romane,..., dureaz necontenit funcia (munus) pe care Domnul a acordat-o numai (singulariter) lui Petru,... (can. 331).n fine, din cuvintele papei loan Paul al II-lea trebuie reinut c promulgarea Codului s-a fcut i n virtutea autoritii sale supreme, adic aceea de Pontif Roman, urmaul lui Petru (Romanus Pontifex, succesor Petri, sic) (can. 330). Or, dup cum am putut constata chiar din afirmaiile ecleziologilor romano-catolici, aa-zisa succesiune petrin nu are acoperire n realitatea nou-testamentar i post-apostolic.16. Normele i dispoziiile canonice din noul Cod au dobndit fora juridic necesar la data prevzut de legiuitor, adic de papDeclarm i poruncim ca ele s aib putere de lege din prima zi a Adventului (Adventus) din acest an, 1983. n fine, reinem c respectivele canoane ale aestui Cod au intrat n vigoare, cu putere de lege, la data prevzut, prin simpla declaraie i porunc a papei, n ciuda existenei unor dispoziii, constituii, privilegii - chiar vrednice de o semnalare special i particular - i cutume contrare. Prin urmare, voina papei este suveran! Ea este lege constituional a Bisericii sale.n loc de concluziiAceste principii ecleziologico-canonice enunate de aceast Constituie Apostolic au fost ntr-un fel afirmate i de praefatio (prefaa) Codului de Drept canonic latin, intrat n vigoare la 25 ianuarie 1983, care, justificnd motivaia adoptrii procedeului legislaiei canonice romano-catolice, conchide c actualul Cod canonic nu este de fapt dect o revizuire i rennoire a celui din anul 1917, nvemntat n limbajul ecleziologic al Conciliul Vatican II (1962-1965).Din analiza textului acestei Constituii Apostolice, Sacrae Disciplinae Legcs, am putut aadar constata i reine c aceasta afirm principiile ecleziologico-canonice care stau la baza structurii ierarhice actuale a Bisericii Romano - Catolice. Din nefericire, multe dintre aceste principii ecleziologico-canonice nu se regsesc n legislaia i doctrina canonic a Bisericii ecumenice, din primul mileniu. S-a putut, de asemenea, constata c actualul Cod de Drept canonic, promulgat de papa Ioan Paul al II-lea la 25 ianuarie 1983 prin aceast Constituie Apostolic, nu i-a mpropriat nici mcar toate principiile ecleziologice, de baz, afirmate de Conciliul Vatican II. i atunci cnd se regsesc - parial sau tangenial - n textul canoanelor acestui Cod, aceste principii servesc doar afirmrii primatului papal. Prin caracterul su orientativ-autoritativ, aceast Constituie Apostolic, care servete de fapt, drept Praefatio (Prefa) a Codului de Drept canonic al Bisericii latine, rmne expresia nvederat a voinei legiuitorului ei, adic a Pontifului Roman, sau n termenii adecvai ecieziologiei autentice, Ecclesiae Romanae Episcopus (episcop al Bisericii romane) (can. 6 I Ec.; 3 II Ec.; 331 Cod canonic) i patriarh al Bisericii din Occident (can. 36 Trulan; 17, 21, IV Constantinopol; Bulla Laetentur Coeli, din 6 iulie 1439, Conciliul de la Florena).n fine, reinem c principiile directorii ale acestei Constituii Apostolice au inspirat opera de revizuire a Codului de Drept canonic nu n optica ecleziologic trasat de Conciliul Vatican II, ci aceea a legiuitorului, adic a papei Ioan Paul al II-lea. Ecleziologii romano-catolici, din zilele noastre, scriu despre Conciliul Vatican II c acesta a contribuit la ..., o anumit eroziune a centralizrii romane. Or, papa Ioan Paul al II-lea a fcut acestei centralizri romane nu numai reparaiile necesare, ci i-a redat i splendoarea din epoca tridentin. n aceast privin, voina sa a vizat i s-a concretizat prin trei iniiative: a) Conferinele episcopale s rmn cantonate ..., ntr-un statut canonic de cea mai mare modestie; b) ..., o politic de numiri episcopale favoriznd persoanele cele mai dispuse a respecta prerogativele sale...; c) ..., o latinizare instituional a Bisericilor orientale catolice. Or, toate aceste iniiative - ntrezrite deja n textul Constituiei Sacrae Disciplinae Leges - i-au gsit expresia verbal i n textul canoanelor din Codul de Drept canonic, latin, n vigoare, al crui autor, declarat, nu este altul dect papa Ioan Paul al II-lea, care - potrivit legislaiei canonice (cf. can. 61 Ec; 3 II Ec.; 28 IV Ec.; 36 Trulan) i nomocanonice, din primul mileniu, nu este nimic altceva dect primul episcop al cretintii ecumenice i Patriarhul Bisericii din Occident. De altfel, conducerea pentarhic a Bisericii, adic sistemul administrativ de conducere al Bisericii ecumenice prin cele cinci Scaune episcopale (Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia i Ierusalim) - menionate n mod expres de ctre legislaia canonic ecumenic (cf. can. 36 al Sinodului Trulan, 691-692) - a fost aceea care ..., a reprezentat stavila juridic principal mpotriva primatului jurisdicional al oricrui Scaun apostolic, i ea constituie una dintre mrturiile cele mai zdrobitoare mpotriva existenei vreunui primat de jurisdicie a Scaunului roman n primele 10 veacuri ale erei noastre. Or, despre aceast form de conducere - de tip pentarhic - a Bisericii ecumenice, din primul mileniu, nu aflm nici mcar cea mai nevinovat aluzie n Sacrae Disciplinae Leges, sau n Codul de Drept canonic, promulgat de papa Ioan Paul al II-lea, la 25 ianuarie 1983, tocmai prin aceast Constituie apostolic (sic), care a fcut obiectul analizei noastre ecleziologico-canonice n lumina doctrinei canonice ortodoxe.Codul de Drept canonic latin, n vigoare, a fost publicat i n diferite ediii bilingve (latin i italian, englez, francez etc.) nsoit de comentariile unor canoniti i ecleziologi de seam ai Bisericii Romano-Catolice. n aceast privin, recomandm a se consulta ediia bilingv, adnotat, publicat la Montreal, n anul 1990, dup a patra ediie spaniol, care rmne nc ediia de referin documentar pentru cercettorii actualului Cod canonic latin (cf. Code de Droit Canonique, Edition bilingue et annote, sous la responsabilit de L'Institut Martin de Azpilcueta, trad. fr. E. Caparros et al..., Montreal, 1990),

Textul latin al acestei Constituii Apostolice prefaeaz Codex Juris Canonici, autoritate Ioannis Pauli P. P. II promulgatus, Libreria Editrice Vaticana, 1983. A se vedea i ediia bilingv, latin i francez, publicat la Paris n 1984 (cf. Code de Droit Canonique, Texte officiel et traduction franaisc, Edit. Centurion, Cerf, Trady, Paris, 1984), i la Montrcal n anul 1990 (Code de Droit Canonique,...,).

Referitor la coninutul acestui Cod canonic latin, a se vedea prerile canonitilor i ecleziologilor catolici n studiul canonic al Pr. prof. dr. N. V. Dur, Noul Cod canonic al Bisericii Catolice. Reflecii ale canonitilor i ecleziologilor catolici, n Ortodoxia, anul XXXV (1983), nr. 4, pp. 621-625.

Despre coninutul acestei legislaii canonice, Sinoadele ecumenice din primul mileniu. Vezi la N. Dur, Le Regime de synodalit selon la legislation canonique conciliaire, oecumenique du I-er millenaire, Bucureti, 1999, pp. 287-383.

Praefatio (Prefa), apud Code de Droit Canonique, Edition bilingue et annote, Montreal, 1990. p. 18.

Vezi, Agapie Ieromonahul i Nicodim Monahul, Pidalionul Bisericii ortodoxe catolice (n lb. greac), edit. a X-a, Atena, 1990, pp. 176-177; The Rudder (pedalion) of the Orthodox Christians or All the Sacred and Divine Canons, Edit.by D. Cummings, Chicago, 1957, p. 230; H. R. Percival, The Seven Ecumenical Councils of the undivided Church (coll. A Select Library of Nicene and Post-Nicene Futhers of the Christian Church, vol. XIV), Michigan, Reprinted, June 1991, p. 234; Les Conciles Oecumenique. Les Decrets. tomme II -l. Texte original etabli par G. Alberigo et al..., Edition franaisc sous la direction de A. Duval et al..., Ed. Cerf, Paris, 1994, p. 161 (168).

Praefatio (Prefa), n Code de Droit Canonique, Montreal, 1990, pp. 16-17.

Referitor la etapele sau fazele procesului de colecionare a canoanelor ntr-o Syntagma - canonic, a se vedea pe larg la N. V. Dur, Le Regime de la synodalite..., Bucureti, 1999, pp. 309-338.

Praefatio (prefa)..., p. 1.

ntr-adevr, papa Ioan Paul al II-lea se exprima n termeni fermi de porunc: ..., Poruncim,..., promulgarea Codului de Drept canonic revizuit (Codicem Juris Canonici recognitum foras dari iubemus) (Praefatio..., p. 1).

Despre exercitarea acestei lucrri colegial-cpicopale, conform legislaiei canonice din primul mileniu, a se vedea, N. V. Dur, La collegialit episcopale et la primaut (Tez de doctorat susinut la Universitatea Pontifical din Toulouse, n anul 1998, aflat sub tipar).

Pentru textul decretelor acestor Concilii, vezi G. Alberigo et al..., Les Conciles Oecumeniques, tome II-2, Edit. Cerf, Paris, 1994, pp. 1344-1659.

Dup traducerea romneasc a Codului de Drept canonic, latin, datorat lui Ioan Tama, Codul de Drept canonic, Iai, 1995, p. 80.

Praefatio (Prefa), apud, Ioan Tama, op. cit., p. XXVII-XXVIII.

Apud, Code de Droit Canonique, Edition bilingue et annote,..., Montreal, 1990, p. 217.

Praefatio (Prefa), apud Pr. prof. Ioan Tama. op. cit., p. XVI.

Praefatio (Prefa)..., p. XXII.

Apud, Ioan Tama, op. cit., p. 78.

Code de Droit Canonique, Edition bilingue et annote, ..., Montreal, 1990. p. 216.

Lumen Gentium, 22, n Colicile Oecumenique Vatican II. Constitutions, Decrets. Declarations, Messages. Textes franaise et latin, Editions du Centurion, Paris, 1967, p. 47.

Nota explicativa praevia, la Lumen Gentium, n Concile Oecumenique Vatican II,..., p. 119.

Referitor la primatul papal, evoluia i consecinele sale ecleziologico-canonice. Vezi VI. Guette, De la Papaut, Edit. L'Age D 'Homme, Lausanne, 1990; B. Dupuy, Pentarchie et primaute, XXXII (1987), n Istina, XXXII (1987), nr. 4, pp. 337-340; Elie Melia, Pentarchie et primaute, n La Primaute romaine dans la Communion des Eglises, Edit. Cerf. Paris, 1991, pp. 75-102; Ol. Clement, Le pape. Le Concile et l'empereur au temps des sept conciles oecumenique, n La Primaute romaine..., pp. 27-46.

Vezi, N. Berdiaev, De la destination de l'homme. Essai d'ethique paradoxale, Edit. L 'Age D'Homme, Lausanne, 1979, pp. 164-166.

Oscar Cullman, Le Nouveau Testament, Preses Universitaires de France, Paris, 1966, p. 122.

N. V. Dur, Le Regime de la synodalit..., pp. 497-530.

Referitor la istoria i coninutul acestor colecii caonice, a se vedea, de pilda, H. R. Percival, The Seven Ecumenical Council of the Undivided Church, Michigan, 1991; The Rudder (Pedalion), edit. by D. Cummings, Chicago, 1957; Archbishop Peter L 'Huillier, The Church of the Ancient Councils, St. Vladimir's Seminary Press, New York, 1996, pp. 1-15; P. Valdrini, Ol. Echapp et al..., Droit Canonique, 2-e edition, Edit. Dalloz, Paris, 1999, pp. 1-21; N. Dur, Colecia canonic etiopian (Corpus Juris Canonici Aethiopici), n Studii Teologice, XXVI (1974), nr. 9-10, pp. 725-738; Idem, Strromnul Dionisie Exiguul si opera sa canonic. O evaluare canonica a contribuiei sale la dezvoltarea Dreptului bisericesc, n Ortodoxia, XLI (1989), nr. 4, pp. 37-61; Idem, Un daco-roman. Dionisie Exiguul, printele Dreptului bisericesc apusean, n Studii Teologice, XLIII (1991), nr. 5-6, pp. 84-90; Idem, Denis Exiguus (Le Petit) (465-545). Precisions et correctifs concernant sa vie et son oeuvre, n Revista Espaola de Derecho Canonico (Universidad Pontificia de Salamanca), L(l993), pp. 269-290; Idem, Organizarea Bisericii Etiopiene i bazele ei canonice, Edit. Instit. Biblic, Bucureti, 1990; Idem, The Ecumenical Council in Trullo (691-692). The Canonical Trudition's Evidences from East and West, n Kunonika, Roma, 1995, nr. 6, pp. 229-262.

Yves Congar, La Tradition et la vie de l 'Eglise, Edit. Cerf., Paris, 1984, p. 6.

Vezi, G. Fransen, Les Decretales et les Collections de Decretales, Brepols, Trunhout, 1972, pp. 24-25.

Vezi, N. V. Dur, Le Regime de la synodalit..., pp. 287-378.

Pentru referin documentar i bibliografic, de referin, n privina acestei realiti, a se vedea, S Vacca o f. m. cap., Il principio Prima Sedes a nemine iudicatur durante il pontificato di Simmaco (498-514), n Laurentianum, an 33 (1992), dasc. I, pp. 3-55 sq.,Idem, Prima Sedes a nemine iudicatur. Genesi e sviluppo storico dell 'assioma fino al Decretu di Gruziano, Edit. Pont. Universita Gregoriana, Roma, 1993.

Vezi, M. Andrien, Les Ordines Romani du Haut Moyen Age. IV. Les Textes, Leuven, 1985, pp. 19-20; 27-29 et al...

Vezi, de exemplu, J. Gill, Histoire des Conciles Oecumeniques. Constance et Bale-Florence, Editions de L 'Orante, Paris, 1965.

Referitor la aceast clasificare, a se vedea, F. Messner, Le Droit associatif dans lEglise catholique et dans la societ franaise, n Praxis Juridique et religion, I, 1984, pp. 112-114.

LEglise dans le monde de ce temps. Gaudium et spes, 44, par. 1, n Concile Oecumenique Vatican II. Constitutions,..., p. 268

Spre exemplificare, a se vedea, de exemplu, P. Vladrini et al, Droit Canonique, Edit. Dalloz, Paris, 1999, pp. 109-120.

Vezi, A. S. Alivizatos, Sfintele Canoane (n limba greac), edit. A IV-a, Atena, 1949, pp. 20-21.

Vezi, N. Dur, Le regime de la synodalit..., p. 89, .u.

Cf., Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium, Typis polyglottis Vaticanis, 1990, Pentru ediia bilingv, a se vedea Code of Canons of the Eastern Churches, Latin-English Edition, Edit. Canon Law Society of America, Washington, 1991.

Pentru textul acestei legislaii canonice, vezi, ediia mai nou a lui P. Akantopoulos, Colecia Sfintelor Canoane i a legilor ecleziastice (n limba greac i neo-greac), Tesalonic, 1990.

Decretum de oecumenismo. Unitatis redintegratio, nr. 3, n Concile Oecumenique Vatican II, Constitution, Decrets..., Edit. Centurion, Paris, 1967, p. 610.

Ibidem, nr. 15, p. 625.

Ibidem, nr. 16, p. 626.

Cf. P. Bumis, Dreptul canonic (n limba greac), vol. 1, Atena, 1989, pp. 1-30 sq.; VI. Phidas, Droit canon. Une perspective orthodoxe. Geneve, 1998, pp. 23-37 sq.

P. Lombardia, Comentariu la canon I, n Code de Droit Canonique,Montreal, 1990, p. 41.

Codex Juris Canonici, Benedicti Papae XV auctoritate promulgatus. Typis Polyglottis Vaticanis, 1933, p. 1.

Decretum de oecumenismo..., nr. 18, p. 627.

Cf. G. Alberigo, Les Conciles Oecumeniques. Tome I. L'histoire. Prefa, Edit. Cerf., Paris, 1994, pp. 7-10.

Vezi, Sp. Bilali, Ortodoxia si papalitatea (n limba greac), Atena, 1988, pp. 277-288.

H. Legrand, Pape, n Dictionnaire critique de Theologie (public sous la direction de Jean-Yves Lacoste), Presses Universitaires de France, Paris, 1998, p. 843.

Despre Biserica local, i statutul ei ecleziologico-canonic, vezi, Jean-Marie R. Tillard, L 'Eglise locale, Edit. Cerf., Paris, 1995.

Ibidem.

Ibidem.

Ibidem. p. 844.

Ibidem. pp. 844-845.

Cf. J. Popovitch, Philosophie orthodoxe de la verit, Edit. L'Age D'Homme, Lausanne, 1997, p. 11.

Cf. Sp. Bilah, op. cit., pp. 98-110.

Cf. D. Stiernon, Constantinople IV, Edit. de L 'Orante, Paris, 1967, pp. 290-292; 294-295.

J. Gill, Constance et Bule - Florence, Edit. de L'Orante, Paris, 1965, pp. 358-359.

Vezi, G. Caprile, Il Sinodo dei vescovi. Prima Assemblea Generale (29 settembrie-29 ottombre 1967). Edit. La Civilta Catholica, Roma, 1967, pp. 88-93. Referitor la ecleziologia romano-catolic, formulat la Conciliul Vatican II, a se vedea studiul critic al Prof H. Legrand, Eglises locales, Eglises rigionales et Eglises entiere, n L'Eglise venir. Melanges offerts Joseph Hoffman. Etudes runies par M. Deneken, Edit. Cerf, Paris, 1999, pp. 227-308.

H. Legrand, op. cit., p. 281.

Cu privire la istoria acestei centralizri romane, Vezi, H. Marot, Decentralisation structurelle et Primaut dans l'Eglise ancienne, n Concilium, nr. 7, 1965, pp. 22 sq.

H. Legrand, op. cit., p. 286.

A se vedea, de pild, Novella 131, 2 (a mpratului Justinian, 527-565), care precizeaz c episcopul Romei Vechi este primul dintre episcopi, urmat de cel de la Constantinopol (Corpus Juris Civilis, Edit. Schoell, Berlin, 1928, p. 655).

Referitor la aceast ordine (taxis) canonic a principalelor Scaune episcopale ale cretintii ecumenice, din primul mileniu, Vezi, V. Peri, La grande Chiesa bizantina. L 'ambito ecclesiale dell'ortodossia, Brescia, 1981, pp. 93-105.

L. Stan, Aspecte ignorate ale Schismei, n Ortodoxia, VI (1954), nr. 2-3, p. 332.