Situatia generalã pe baza contului de profit si pierdere

-RON-

Nr.

CrtINDICATORI 2007 2008

1 Vânzari 1.434.218 1.731.197

2 Alte venituri - --

3 Total venituri 1.434.218 1.731.197

4 Cheltuieli variabile 1.056.637 1.520.096

5 Marja bruta de exploatare 377.581 211.101

6 Cheltuieli fixe 26.111 115.778

7 Rezultat din exploatare 351.470 95.323

8 Rezultat financiar 4.859 -41.957

9 Rezultat extraordinar - -

10 Profit brut 356.329 53.366

11 Impozit pe profit 21.521 10712

12 Profit net 334.808 42.654

În anul 2008 comparativ cu anul precedent, profitul înaintea impozitarii se prezenta

astfel:

modificarea profitului 356.329 -53.366 = 302.963 RON

din care:

contributia marjei brute 377.581 – 211.101= 166.480 RON

contributia cheltuielilor fixe 26.111 – 115.778 = - 89.667 RON

modificarea rezultatului financiar 4.859 – (- 41.957) = 46.816 RON

Se constata o scadere a rezultatului din exploatare în anul 2008 fata de anul 2007, situatie

defavorabila deoarece activitatea de exploatare este de maxima importanta pentru activitatea

generala a întreprinderii si constituie principala sursa de formare a fondurilor proprii ale

societatii, destinate investitiilor, cointeresarii materiale ale salariatilor sai, de asemenea ale

actionarilor.

Cresterea cheltuielilor fixe a contribuit în cea mai mare masura la diminuarea rezultatului

din exploatare.

1

Tabelul urmator sintetizeaza mecanismul de determinare a soldurilor intermediare de gestiune,

fiecare sold având acceptiunea unui indicator partial de rentabilitate.

UM. RON 2007 2008

Producţia vândută 1.434.218 1.731.197

Producţia stocată - -

Producţia imobilizată - -

Producţia exerciţiului 1.434.218 1.731.197

Cumpărări de materii prime 17.652 42.077

Variaţia stocurilor de materii

prime

- -

Lucrări şi servicii executate de

terţi

87.722 162.226

Consumuri provenind de la terţi 105.434 204.303

Valoarea adăugată 1.328.784 1.526.894

Subvenţii de exploatare - -

Impozite şi rate 2.517 8.855

Cheltuieli cu personalul 288.456 798.580

Excendentul brut al exploatării 1.037.811 719.459

Alte venituri din exploatare - -

Rulări asupra amortismentelor şi

provizioanelor

32.814 62.422

Alte cheltuieli de exploatare 686.341 624.136

Amortizări şi provizioane

calculate

32.814 62.422

Rezultattul exploatării (RE) 351.470 95.323

Venituri financiare 5.094 2.951

Cheltuieli financiare 235 44.908

Rezultatul curent 356.329 53.366

Venituri extraordinare - -

Cheltuieli extraordinare - -

Impozitul pe profit 21.521 10.712

Rezultatul exerciţiului 334.808 42.654

2

Analiza RBE se face pe baza valorii absolute si a ratelor de repartitie:

Mii lei

INDICATOR 2007 2008

Rezultatul brut al exploatarii 1.037.811 719.459

Cifra de afaceri 1.434.218 1.731.197

Amortizare 32.814 62.422

Cheltuilei financiare 235 44.908

Total activ 654.642 880.917

INDICATOR Relatie de calcul 2007 2008

Rata marjei brute a exploatarii R1 = (RBE)/CA)x100 72,4 41,6

Rata amortizãrii R2 = (Amortizare/RBE)x100 3,20 8,70

Rata cheltuielilor financiare R3 = (Cheltuieli financiare/RBE)x100 0,10 6,3

Rata privind randamentul

activelor

R5 =(RBE/Total activ)x100 1,586 0,817

R1 si R5 sunt rate de rentabilitate stabilite prin implicarea RBE în calitate de efect, iar

celelalte sunt rate de structura.

Rata marjei brute de exploatare a suferit o diminuare cu 30,80% datorita reducerii în anul

2008 a rezultatului brut al exploatarii comparativ cu anul 2007. Aceasta rata indica aptitudinea

proprie a activitatii de exploatare de a degaja profit. Scaderea acestei rate în raport cu o rata a

marjei comerciale relativ stabila dovedeste o împovarare referitoare la costurile exploatarii.

Rata amortizarii a crescut cu 5,5 procente fata de 2007 datorita cresterii cheltuielilor cu

amortizarea ca urmare a cumpararii de active, cumparare necesara datorit retehnologizarii,

utilarii si extinderii productiei.

Rata cheltuielilor financiare a crescut drastic cu 6,2 procente datorita cresterii

cheltuielilor cu amortizarile, scaderea RBE fiind mult prea mica în comparatie cu cresterea mult

prea mare a cheltuielilor financiare din anul 2008. Rata privind randamentul activelor s-a redus

cu 0,769% ca efect al diminuarii rezultatului brut al exploatarii.

3

4

Categoria

de

Activitati

Venituri Cheltuieli Rezultat

Rata

veniturilor

recalculate

R=

(4x8)x100

2007 2008 2007 2008 2007 2008

RON % RON % RON RON RON % RON %

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Exploatare 1.434.218 99,7 1.731.197 99,9 1.082.748 1.635.874 351.470 24,51 95.323 5,50 24,48

Financiara 5094 0,3 2.951 0,1 235 44.908 4.859 95,38 -41.957 -1421,79 -1,42

Extraordinar - - - - - - - - - - -

TOTAL 1.439.312 100 1.734.148 100 1.082.983 1.680.782 356.329 24,76 53.366 3,077 23,06

5

Analiza si cercetarea riscului economic

Riscul nu depinde numai de factorii generali (preţ de vânzare, cost, cifra de

afaceri), ci şi de structura costurilor, respectiv comportamentul lor faţă de volumul de

activitate.1

Structura cheltuielilor şi, în special, repartiţia între cheltuielile fixe şi cheltuielile

variabile în raport cu cifra de afaceri, exercita o influenta marcanta asupra rentabilitatii,

ceea ce justifica determinarea unui „efect de levier al exploatarii” si mai mult formularea

modelului de analiza a „punctului mort”.

Cheltuielile variabile sunt direct proportionale cu nivelul productie (materii prime

si materiale directe, salariile personalului direct productiv etc.).

Cheltuieli fixe, independente de nivelul activitatii, sunt angajate in scopul

functionarii normale a intreprinderii, fiind platite chiar si in absenta cifrei de afaceri (apa,

electricitate, intretinere, personal administrativ, cheltuieli cu amortizarea etc.).

Aceasta grupare trebuie privita prin prisma timpului, deoarece pe termen lung

toate cheltuielile sunt considerate variabile si numai pe termen scurt unele sunt variabile

si altele fixe.

Riscul de exploatare depinde in special de nivelul cheltuielilor fixe, acelasi nivel

al cheltuielilor fixe fiind mult mai bine absorbit de o cifra de afaceri mai mare.

Importanta cheltuielilor fixe nu poate fi apreciata in marime absoluta, ci numai in raport

cu marja generata de intreprindere, deoarece exista sectoare cum ar fi acela al serviciilor,

in care raportul cifra de afaceri/cumparari este foarte mare, deci cheltuielile fixe mult mai

absorbite prin cifra de afaceri. Sinteza intre nivelul cheltuielilor fixe si cel al marjei o

realizeaza punctul mort evidentiat prin analiza cost-volum-profit.

Pragul de rentabilitate

Principalul indicator care măsoară riscul de exploatare este pragul de

profitabilitate (rentabilitate). Pragul de rentabilitate al întreprinderii este acel punct la care

cifra de afaceri acoperă cheltuielile de exploatare delimitate în cheltuieli fixe şi cheltuieli

1 Doina Maria Robu – Contabilitate generala, http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=403&idb=20

6

variabile pentru un produs sau pentru întreaga activitate. Mai este numit şi punct critic;

deci, la acest punct, profitul este nul. Dacă cifra de afaceri depăşeşte pragul de

rentabilitate se obţine profit. Acest prag este apreciat ca fiind pragul eficienţei

cheltuielilor (se atinge atunci când volumul veniturilor obţinute asigură acoperirea

costurilor şi a cheltuielilor ocazionate de desfăşurarea unei activităţi) şi este folosit în

analiza riscului economic şi financiar.

Astfel, în acest context, dacă V = K + Ch2 (unde: V – venituri, K – costuri, Ch –

cheltuieli.), atunci societatea comercială se află în punctul de echilibru sau punctul critic.

Evolutia costurilor fixe nu depinde direct de volumul de activitate, fiind inelastice în

condiţiile unor creşteri sau descreşteri de mici dimensiuni ale volumului de activitate, de

la o perioadă la alta.

Costurile variabile evoluează în legatură directă cu dinamica producţiei

(lucrărilor, serviciilor) având o evoluţie proporţională în raport cu dinamica activităţii.

Determinarea pragului de rentabilitate se poate face, după caz, în unităţi fizice, valorice,

în număr de zile, pentru un singur produs sau pentru întreaga activitate a firmei.

Determinarea pragului de profitabilitate în unităţi fizice.

Pragul de rentabilitate în funcţie de unităţi fizice arată cantitatea de produse

fabricate şi vândute de la care întreprinderea devine rentabilă.

Analiza pragului de rentabilitate in cazul unei activitati omogene (un singur

produs).

a) Volumul fizic critic al productiei

La intreprinderile monoproductive pragul de rentabilitate in unitati fizice se

determina pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant (v = ct) in raport cu

cresterea volumului productiei. Aceasta inseamna ca, indiferent de volumul fizic al

productiei vandute (Q) , cheltuielile variabile pe unitatea de produs sunt constante,

variind in schimb volumul total al acestora (CV).

CV = v × Q. (3.1)

2 Gestiunea financiara a societatilor comerciale. Caiet de studiu si evaluare. Vol.4 - Rentabilitatea societatii comerciale. Analiza situatiei financiare a societatii comerciale pe baza rapoartelor. - Hristea Cristea, Ioan Talpos, Carmen Corduneanu, Aurora Labunet, Marilen Pirtea - Editura Mirton - Timisoara 2002

7

Se porneste de la ipoteza constantei pretului unitar de vanzare (p) indiferent de

volumul produselor fizice vandute (Q). Altfel spus, piata absoarbe toata productia la

acelasi pret.

CA = p × Q. (3.2)

In baza acestor ipoteze, pragul de rentabilitate, reprezentand volumul fizic al

productiei vandute care acopera totalul cheltuielilor (cheltuieli fizice + cheltuieli

variabile; CT = CF + CV) iar rezultatul exploatarii este nul (RE = 0), se determina dupa

relatia :

CA= CT,

iar RE = Ø,

CA = CV + CF,

p × Q. = v × Q. + CF,

p × Q. - v × Q. = CF

=> , (3.3)

in care:

QPR = volumul fizic al productiei vandute pentru a atinge pragul de rentabilitate (PR);

p – v = marja unitara asupra cheltuielilor vandute (mcv) sau marja bruta de acumulare pe

unitatea de produs.

Volumul fizic al productiei vandute pentru a atinge pragul de rentabilitate mai poate fi

calculat si astfel:

3 (3.4)

in care:

Cf - reprezinta suma cheltuielilor fixe pe produs;

p - pret de vanzare unitar;

Cv - cheltuielile variabile pe unitatea de produs;

mcv - marja bruta fata de cheltuielile variabile pe unitatea de produs.

Rezulta ca:

3 Analiza economico-financiara - Aurel Isfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea, Camelia Vasilescu - Editura ASE- Bucuresti 2003, pagina 174

8

. (3.5)

Analiza pragului de rentabilitate liniar ofera informatii de gestiune interesante din punct

de vedere al calcului economic, dar mai putin pertinente sub aspectul realitatii

economice, datorita urmatoarelor limite:

- presupune o cerere limitata, la pret fix, cat si randamente constante;

- orizontul pe care il au in vedere este scurt si nu determina modificari in structura

productiei. In realitate, separatia in cheltuieli variabile si cheltuieli fixe nu ramane

constanta in timp si nici pentru variatii mai mari ale cifrei de afaceri. De aceea metoda

poate fi aplicata cu succes numai la intreprinderiile mici, la nivel de atelier, precum si la

intreprinderile cu activitate comerciala la care aceasta structura nu suporta modificari

sensibile.

Luând în considerare o evolutie liniara a veniturilor şi costurilor, reprezentarea grafică a

metodei se realizeaza astfel:

9

Figura 3.1 Reprezentarea grafica a pragului de rentabilitate liniar.4

- Cand Qpr intreprinderea nu degaja nici profit nici pierdere. Instabilitatea

profitului este cu atat mai mare cu cat intreprinderea este mai apropape de punctul sau

critic. Cand nivelul de activitate (CA) se situeaza in vecinitatea punctului critic, o mica

variatie a cifrei de afaceri antreneaza o mare variatie a profitului.

- Cand Q<Qpr, costurile depasesc CA, iar intreprinderea lucreaza in pierdere.

- Cand Q > Qpr, costurile sunt compensate de CA suficient de mult pentru a

degaja si profit. Cu cat Q (productia) este mai mare fata de acest punct critic, cu atat mai

mult profitul va creste, ingloband marjele unitare brute aferente vanzarilor suplimentare

(cheltuielile fixe sunt deja absorbite de vanzarile realizate pana in punctul mort).5

Cheltuielile fixe, repartizate asupra intregii productii, fiind cu atat mai reduse pe

unitatea de produs, cu cat volumul productiei este mai mare, vor fi recuperate prin

vanzarile initiale (vanzari realizate pana la atingerea punctului critic).

Insa cheltuielile fixe nu reprezinta o anumita constanta pentru toate nivelurile de

activitate. In asemenea cazuri, chiar daca costurile variabile respecta regula

proportionalitatii, modificarea totale determina aparitia unui nou prag de rentabilitate.

4 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 1035 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 104

10

Totodata nici pretul de vanzare nu poate ramane constant, deoarece concurenta

ofera situatii diverse. Astfel, in cazul scaderii cererii pe piata (neprevazuta de

intreprindere), preturile vor scadea. Acest fenomen va fi insotit de intarzierea platilor,

cresterea stocurilor, a provizioanelor pentru exploatare si a celor pentru riscuri si

cheltuieli. Drept urmare, cheltuielile relativ constante sporesc considerabil, iar profitul va

inregistra o scadere semnificativa. In consecinta, va creste nivelul pragului de

rentabilitate, iar in reprezentarea grafica aceasta se va deplasa spre dreapta pe axa

absciselor.

In cazul in care cererea de produse de piata creste, preturile si implicit profitul vor

creste, determinand o scadere a punctului critic, deci o deplasare spre stanga pe axa

absciselor.

Prin umare, punctul de echilibru nu este un concept static, nu exista un punct

critic absolut, ci un prag de rentabilitate cu un anumit orizont de calcul.

b) Cifra de afaceri critica (CApr):

6 (3.6)

QPR – volumul fizic al productiei

p – pret de vanzare unitar.

Cifra de afaceri critica reflecta vanzarile firmei pentru care profitul este egala cu zero.

c) Gradul critic de utilizare a capacitatii de productie (Gpr):

(3.7)

in care:

Qmax - reprezinta capacitatea maxima de productie in expresie fizica.

d) Perioada critica (Pcr):

(3.8)

in care:

6Analiza economico-financiara - Aurel Isfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea, Camelia Vasilescu - Editura ASE- Bucuresti 2003, pagina 175

11

- reprezinta vanzarile medii pe unitatea de timp (zi, luna, an).

Costul unitar se determina potrivit relatiei:

(3.9)

Pragul de rentabilitate, potrivit reprezentarii grafice a volumului fizic critic, marcheaza

acea dimensiune a productiei in care costul unitar este egal cu pretul de vanzare, profitul

fiind zero.

Folosind aceeasi logica, ca in cazul stabilirii pragului de rentabilitate, se pot

constitui scenarii prin care se estimeaza volumul fizic al productiei vandute (q'), cifra de

afaceri (CA'), gradul de utilizare a capacitatii de productie (G') etc., pentru diferite valori

ale profitului total estimat, cuprinse intre zero si profitul maxim.

Relatiile de calcul sunt:

(3.10)

(3.11)

unde:

Pre - profitul total estimat.

In cazul in care profitul este estimat pe unitatea de produs (pru), atunci volumul

fizic al productiei vandute (q'), in acest caz, se determina astfel:

(3.12)

Relatiile de calcul ale indicatorilor CA', G' si p' sunt aceleasi, ca in cazul profitului

total estimat.7

7 Analiza economico-financiara - Aurel Isfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea, Camelia Vasilescu - Editura ASE- Bucuresti 2003, pagina 178

12

Pragul de rentabilitate în funcţie de unităţi valorice se calculează în funcţie de

cifra de afaceri, costurile fixe şi variabile şi arată că o întreprindere se poate afla în una

din situaţiile:

- Situaţie instabilă, când abaterea cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate

este mai mică de 10%;

- Situaţie relativ stabilă, când abaterea cifrei de afaceri faţă de pragul de

rentabilitate se situează între 10% - 20%;

- Situaţie confortabilă, când abaterea cifrei de afaceri faţă de pragul de

rentabilitate se situează peste 20%;

a) In situatia unei activitati omogene pentru a determina pragul rentabilitatii in

unitati valorice se inmulteste pragul de rentabilitate in volum (Qpr) cu pretul de vanzare

unitar (p), obtinandu-se urmatoarea relatie:

;

dar (rata marjei asupra costului variabil unitar)

=> = 0

sau

. (3.13)

Potrivit ultimei relatii, pragul de rentabilitate reprezinta valoarea cifrei de afaceri

pentru care suma cheltuielilor fixe este egala cu marja absoluta asupra costului variabil.

Pentru unitatile care produc si comercializeaza o gama variata de produse, pragul

de rentabilitate valoric pentru intreaga activitate a intreprinderii, stabilit pe baza contului

de profit si pierdere, are urmatorul model:

(3.14)

13

= marja bruta exploatare/CA

In care mcv% este rata marjei asupra cheltuielilor variabile totale.

Aceasta metoda de analiza este foarte utila intreprinderii pentru calculele de

previziune, pemitand obtinerea unor informatii, cum sunt:

- cifra de afaceri pentru care rezultatul este nul (pragul de rentabilitate sau punctul critic);

- marimea profitului realizabil la o crestere data a cifrei de afaceri;

- marimea cifrei de afaceri care sa conduca la obtinerea unui profit dorit;

- marimea cifrei de afaceri necesara pentru mentinerea unui anumit profit in conditiile in

care cresc cheltuielile fixe.

Concluzie: In acest caz pragul de rentabilitate valoric pentru intreaga activitate a

intreprinderii, a fost calculat in scopul evidentierii cifrei de afaceri pentru care rezultatul

este nul; aceasta fiind in anul 2007 de 99.281,368, iar in 2008 de 949.000..

b) In situatia unei activitati neomogene, marimea punctului de echilibru poate fi

redata doar in expresie valorica.

Contributia unitara de acoperire semnifica contributia fiecarei unitati de produs

(serviciu) la acoperirea costurilor fixe totale. Exprimarea relativă a contributiei unitare de

acoperire, in raport cu pretul unitar de vanzare

,

conduce la obtinerea exprimarii valorice a punctului de echilibru (Qev).

daca Re (rezultatul) > 0 => Qt = Qe + Qs

14

unde: Qs - volumul suplimentar de productie (servicii) care asigura un rezultat de

exploatare (Re) pozitiv.

Astfel, in acest caz, avem un interval de siguranta al vanzarilor intre punctul de

echilibru si nivelul atins de vanzarile efective.

unde: ISD - interval de siguranta al desfacerii;

Def - desfacerea efectiva (vanzarea) exprimata valoric;

De - desfacerea de echilibru (valoric).

La activitatile variabile, se utilizeaza contributia totala de acoperire, care se

determina astfel:

CTA = V - Cvt

Cifra de afaceri prag (CAPR) se stabileşte în unităţi valorice, astfel:

8

unde:

CAPR - cifra de afaceri prag, aferentă punctului critic;

Cft – cheltuielile fixe totale;

- rata medie a cheltuielilor variabile;

Rmv – rata marjei cheltuielilor variabile.

La nivel de produs, pragul rentabilităţii se determină cu relaţia:

unde:

Cf − cheltuielile fixe unitare;

P − preţul mediu de vânzare pe produs;

Cv − cheltuielile variabile pe unitate de produs.

La nivelul cifrei totale de afaceri, pragul de rentabilitate se stabileşte astfel:

8 Lect.univ.drd.Irina ISAIC-MANIU - Masurarea si analiza statistica a riscului in Romania, http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=206&idb=

15

unde:

- suma cheltuielilor fixe;

Chv − cheltuielile variabile la un leu cifră de afaceri;

Qmax − cifra de afaceri maximă;

CA’ − cifra de afaceri prag.

Nivelul pragului rentabilităţii reprezintă un interes managerial deoarece:

- oferă informaţii cu privire la nivelul minim de activitate pentru a obţine profit;

- permite elaborarea de ipoteze şi efectuarea de simulări privind evoluţia profitului;

- serveşte la explicarea modificării rezultatului exploatării.

Analiza riscului economic pornind de la pragul de rentabilitate, se face

determinând următorii factori:

Indicatorul de poziţie al cifrei de afaceri faţă de pragul de rentabilitate, care se

poate exprima în mărime relativă absolută:

unde:

CA – cifra de afceri obţinută la un nivel de activitate;

CAPR – cifra de afaceri aferentă pragului de rentabilitate.

Indicatorul A se mai numeşte „flexibilitate absolută” şi exprimă capacitatea firmei

de a se adapta la cerinţele pieţei. Cu cât valoarea sa este mai mare, cu atât flexibilitatea

firmei este mai ridicată.

În mărime relativă:

Indicatorul Ar se mai numeşte şi coeficient de volatilitate.

Coeficientul de elasticitate a profitului, care reprezintă sensibilitatea profitului la variaţia

nivelului de activitate reflectată prin cifra de afaceri la un moment dat; se exprimă prin

relaţia:

16

unde:

- coeficientul de elasticitate al produsului;

Re – rezultatul exploatării realizat pentru un anumit nivel de activitate;

Ro – rezultatul exploatarii în punctul mort (are valoarea zero).

Coeficientul de elasticitate este dependent de poziţia nivelului de activitate faţă de

pragul de rentabilitate. Cu cât întreprinderea se depărtează de pragul de rentabilitate, cu

atât elasticitatea este mai redusă, deci riscul de exploatare este mai mic.9

Pentru unitatile din sectorul de comercializare a marfurilor, pragul de rentabilitate

se determina in mod similar, luandu-se in calcul toate cheltuielile unitatii, inclusiv costul

marfurilor vandute la pretul cu amanuntul, atunci pragul de rentabilitate se determina pe

baza relatiilor:

Ac = CT

Ac = CV + CF;

unde:

D reprezinta vanzarile de marfa la pretul de vanzare cu amanuntul;

– cota medie de adaos comercial;

– nivelul mediu al cheltuielilor de circulatie variabile.

Evaluarea riscului de exploatare structural pornind de la modelul pragului de

rentabilitate se concretizeaza in doua maniere complementare:

- calculand rata care exprima direct riscul de exploatare (RPR)

Cu cat aceasta rata este mai mare, cu atat riscul va fi mai mare si invers;

9 Lect.univ.drd.Irina ISAIC-MANIU - Masurarea si analiza statistica a riscului in Romania, http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=206&idb=

17

- calculand indicele de securitate (Is), care evidentiaza marja de securitate de care dispune

intreprinderea:

Marja de securitate a intreprinderii va fi cu atat mai mare cu cat indicele este mai

mare. Aprecierea riscului de exploatare structural poate fi facuta si cu ajutorul unui

„indicator de pozitie fata de pragul de rentabilitate, indicator exprimat, atat in marimi

absolute (α) potrivit relatiilor:

Pozitia absoluta (α), denumita si flexibilitate absoluta, evidentiaza capacitatea

intreprinderii de a-si adapta productia la cerintele pietei. Este de dorit ca acest indicator sa

fie cat mai mare, pentru a evidentia o flexibilitate ridicata a intreprinderii, respectiv un

risc de exploatare cat mai redus.

Indicatorul de pozitie relativ (α’) denumit si coeficientul de volatilitate,

inregistreaza valori mai mari cand riscul este minim. El are aceeasi valoare

informationala ca si indicatorul absolut.10

Daca se adopta ideea mai realista a neliniaritatii intre evolutia eforturilor

(cheltuieli variabile) si cea a efectelor (CA), se remarca aparitia unor praguri de

rentabilitate.

Aceasta variatie neliniara a costurilor de productie si a vanzarilor determina

aparitia a doua puncte critice.

In modelul neliniar, preţul de vânzare poate avea o evoluţie descrescătoare în

raport cu cifra de afaceri, creşterea volumului vânzărilor făcându-se cu acordarea unor

reduceri de preturi din ce în ce mai mari. Variaţia CA determină o scădere a cheltuielilor

în prima parte a intervalului de variaţie(PR1, PR2) şi o creştere accentuată în ultima parte

a acestuia.

In aceste condiţii, vor apărea două praguri de rentabilitate (PR1 şi PR2). Între cele două

puncte critice se observă că activitatea întreprinderii este rentabilă, profitabilă. Se

10 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti 2004, pagina 107

18

apreciază că cea mai mare rentabilitate se obţine la acel nivel al CA(Qopt) care egalează

costul marginal cu venitul marginal. Pe grafic, panta curbei costurilor totale (tg)

corespunde costului marginal, iar cea a veniturilor totale măsoară venitul marginal.

Figura 3.2 Reprezentarea grafică a punctului critic neliniar11.

11 Vintila G., Diagnosticul financiar şi evaluarea întreprinderilor, Editura Didactică şi pedagocică, Bucureşti, 1998, pg.178

19

Costul marginal exprimă creşterea costului total antrenată de obţinerea ultimului

produs, sau serie de produse. Costul marginal este dat de variaţia cheltuielilor de

producţie determinată de variaţia cu o unitate a producţiei. Panta curbei costurilor totale,

reprezentând derivata funcţiei cost de producţie în raport cu producţia, corespunde

costului marginal(Cm):

Fiecărei unităţi de producţie îi corespunde nu numai un cost marginal, ci şi un

venit marginal obţinut din vânzarea ultimei unităţi de producţie. Venitul marginal(Vm),

fiind derivata încasărilor totale(It) în raport cu cantitatea vândută măsoară panta curbei

veniturilor totale.

Când cele două pante devin identice, abaterea între cele două curbe va fi maximă

şi profitul total(Pt) va atinge valoarea maximă în punctul Qopt. Profitul total poate fi

determinat după relaţia:

Pt=It-CT

În cazul concurenţei perfecte preţul şi încasarea marginală sunt mărimi

echivalente şi constante. Aşadar unei creşteri cu o unitate a vânzărilor dintr-un produs îi

corespunde o încasare suplimentară egală cu preţul acelui produs. Profitul va fi maxim,

atunci când costul marginal al unei anumite variaţii a producţiei va ajunge egal cu preţul

de vânzare unitar.

In demonstratia matematica se porneste de la incasarea totala It = g(Q) si costul

total CT = f(Q), ambele in functie de cantitatea vanduta.

Pt = g(Q) – f(Q);

P’t= g’(Q) – f’(Q); Pentru P’t = 0 => g’(Q) – f’(Q) = 0 => g’(Q) = f’(Q) – pantele celor

doua curbe sunt egale.

Venitul marginal (Vm) = Costul marginal (Cm) – conditia optimizarii profitului.

In conditiile unei concurente perfecte, incasarea marginala (venitul marginal) este

identical cu pretul de vanzare:

Vm = g’(Q)’ = (pxQ)’ = p’Q’ = p

(p’ = 0; Q’ = 1)

20

In acest caz pretul si incasarea marginala sunt marimi echivalente si constante.

Asadar, unei cresteri cu o unitate a vanzarilor dintr-un produs ii corespunde o incasare

suplimentara cu pretul acelui produs.

S-a demonstrat astfel ca profitul va fi maxim, atunci cand costul marginal al unei

anumite variatii a productei va ajunge egal cu pretul e vanzare unitar.

Pentru a-si maximiza profitul, intreprinderea trebuie sa vanda Qopt unitati de

produs. Fata de acest nivel, daca Qopt va creste sau se va reduce volumul de activitate,

profitul incepe sa scada, iar mai departe, poate inregistra valori negative (pierderi).

In regimul concurentei imperfecte, producătorul îşi poate maximiza profitul prin variaţia

producţiei, cât şi a preţului. Preţul şi producţia sunt mărimi dependente, întrucât creşterea

cantităţii vândute poate fi însoţită de scădere a preţului. În aceste condiţii, venitul

marginal, adică încasarea suplimentară ce rezultă din creşterea vânzărilor va fi

descrescatoare.

Pentru a lărgi noţiunea de punct mort, incluzând în cheltuielile fixe şi cheltuielile

financiare(care nu sunt evidenţiate în rezultatul exploatării) se determină un punct mort

global. Pe baza punctului mort global, care ia în calcul şi costul îndatorării, se poate face

o primă apreciere asupra riscului financiar.

Relatia care sta la baza determinarii punctului mort al incasarilor (QPMI) exprimat

cantitativ este urmatoarea:

unde:

CFP reprezinta cheltuielile fixe platibile;

mcv reprezinta marja unitara asupra costului variabil

Situatia in care punctul mort al incasarilor se afla su cel al exploatarii (QPMI<Qpr)

indica momentul de la care activitatea intreprinderii incepe sa degaje surplus monetar

current.

Cu toate aceste limite, calculul pragului de rentabilitate poate fi utilizat de

conducerea întreprinderii din următoarele considerente:

- furnizează informaţii cu privire la nivelul minim de activitate necesar pentru a obţine

profit

21

- permite sub diferite ipoteze anticiparea profitului

- este un instrument ce ajută la luarea deciziei privind investiţiile pentru produse noi,

investiţiile de modernizare sau de dezvoltare a întreprinderii

- oferă explicaţii privind abaterile dintre previziuni şi realizări.

În acest sens, punctul critic indică într-o anumită măsură, faptul că scăderea

profitului este datorată fie scăderii vânzărilor, fie unei creşteri a costurilor fixe sau a celor

variabile si invers.

Demonstratia porneste de la relatia profitului (Pt) exprimat in functie de incasarea

totala (It) si costul total (CT):

Pt = It – CT, unde It = g(Q) si CT = f(Q).

Profitul va admite un maxim in punctual in care derivate intai in raport cu

productia va fi zero (prima conditie):

P’t = I’t – CT’, unde I’t = g’(Q) si CT’ = f’(Q).

Rezulta ca punctual optim:

G’(Q) – f’(Q) = 0 => g’(Q) = f’(Q)

Aceasta inseamna, ca pentru a realiza un profit total maxim, producatorul trebuie

sa aleaga un volum al productiei, in asa fel incat venitul marginal sa fie egal cu costul sau

marginal.

Dar, la concurenta imperfecta, unde pretul si incasarea sunt descrescatoare,

maximizarea profitului cere si o a doua conditie, si anume aceea ca derivate a doua sa fie

mai mica decat zero;

P’’t<0 dar <0

sau

P’’t = I’’t – CT’’

I’’T-CT’’<0

P’’t<0

De aici rezulta ca:

I’’t<CT’’

Aceasta inseamna ca ritmul de crestere al incasarii marginale este mai mic decat

ritmul cresterii costului marginal.

22

In procesul decizional, prezinta interes deosebit stabilirea pragului de rentabilitate

in zile, avand semnificatia datei calendaristice la care pragul de rentabilitate este atins.

In cazul firmelor care au un portofoliu de productie diversificat este posibila determinarea

pragului minim de rentabilitate numai valoric:

Pmin×(CAmin) = -Rcv, unde:

Rcv = rata medie ponderata a cheltuielilor variabile.

Aceasta se calculeaza astfel:

, unde:

gi = ponderea detinuta de produsul i, in totalul valoric al vanzarilor;

rcv1 = rata cheltuielilor variabile aferente produsului i, obtinuta prin raportarea

cheltuielilor variabile ale produsului i (cv1) la vanzarile realizate de catre acesta (cA1),

adica:

rcv1= cvi / CAi

In vederea interpretarii mai exacte a pragului minim de rentabilitate se poate apela

la asa numitul indicator de pozitie (alfa). Acesta apreciaza comparativ nivelul real al

vanzarilor cu cel minim necesar. Se determina:

a) in marimi absolute alfa = CAef-CAmin

b) in marimi relative alfa = CAef-CAmin/Camin *100, unde:

CAef=cifra de afaceri efectiva.

In marime absoluta, indicatorul a este cunoscut sub denumirea de flexibilitate

absoluta. Aceasta exprima capacitatea firmei de a avea o prodductie flexibila si a se

adapta la cerintele pietei. Cu cat acest indicator este mai mare, cu atat flexibilitatea firmei

este mai ridicata, iar riscul este mai redus.

Pragul minim de rentabilitate, in raport cu volumul productiei si pretul acesteia,

are caracter dinamic de la o perioada la alta, pe tipuri de firme sau industrii, reflectand

schimbarile care au loc in costuri si in volumul, sortimentul, calitatea productiei etc.

Comportamentul intreprinzatorului trebuie judecat, asadar, avand in vedere

interesul lui de a minimiza costurile de productie si de a creste corespunzator

profitul. Aceasta orientare are la baza urmatoarele determinari:

23

- Restrictia generata de caracterul limitat al resurselor. Acest lucru determina ca,

intre producatori, competitia privind procurarea factorilor de productie sa fie deosebit de

puternica, influetand pretul factorilor in sensul cresterii lui. In aceste conditii se impune si

mai mult respectarea principiului rationalitatii in utilizarea factorilor de productie;

- Competitia dintre producatori, care este din ce in ce mai dura, indemnand pe

fiecare in parte de a produce bunuri cu costuri cat mai mici si deci, cu preturi competitive.

In acest fel va avea loc o valorificare ridicata a factorilor de productie;

- Impactul noilor tehnologii si necesitatea implementarii acestora pentru

asigurarea avantajului competitiv.Lucrul este posibil in conditiile in care sursele pentru

dezvoltare exista si sunt suficiente. Baza acestor surse este profitul obtinut de firma, de

unde si interesul ei, printre altele, de a maximiza profitul;

- Duritatea competitiei internationale. Avantajul de cost se reflecta intr-un efect

pozitiv asupra profitului.

Atingerea pragului minim de rentabilitate si intrarea firmei in zona producatoare

de profit este un lucru pozitiv si un obiectiv important al oricarui intreprinzator. Lucrurile

nu se opresc aici: analiza trebuie continuata pentru a se desprinde pana unde poate

producatorul extinde productia in asa fel incat activitatea sa sa ramana rentabila si el sa-si

maximizeze profitul.

24

EVALUAREA RISCULUI FINANCIAR

Diagnosticul riscului de faliment consta in evaluarea capacitatii intreprinderii de a

face fata angajamentelor sale. Se sprijina pe doua tipuri de analiza: analiza statica,

fondata pe studierea bilantului si analiza dinamica, fondata pe studierea fluxurilor.

Fundamentele analizei statice isi au originea in cele doua mari conceptii ale bilantului:

patrimoniala si functionala. Fiecare dintre aceste conceptii permite sa se elaboreze

instrumente specifice pentru diagnostic.

Analiza statica

Analiza statica poate fi facuta in functie de cele doua conceptii de elaborare a

bilantului: patrimoniala si functionala. In prima conceptie intereseaza patrimoniul net al

actionarilor si activul economic in ansamblu, ca o garantie pentru creditori. In a doua

conceptie, bilantul este ansamblul alocarilor de fonduri si al surselor de procurare a lor pe

diferite cicluri financiare (de investitii, de finantare, de exploatare), pentru a intelege

functionarea intreprinderii.

Solvabilitatea reprezinta capacitatea unitatii patrimoniale de a face fata

obligatiilor scadente care rezulta fie prin angajamente anterioare contractate, fie din

operatii curente, fie din prelevari obligatorii.

25

Activul net contabil intervine in diagnosticul solvabilitatii prin raportare la

intregul pasiv din bilant. Bancile folosesc, ca prag minim, o rata de 20-30% a activului

net fata de totalul pasivului.

Dificultatile financiare ale unei intreprinderi, in cazul in care devin periodice, pot

pune in pericol echilibrele fundamentale si pot afecta imaginea firmei ce capata o

reputatie de „rau platnic”. Aceasta ii afecteaza desfasurarea activitatii viitoare.

Principalele instrumente operationale, utilizate de analiza statica patrimoniala a

riscului de faliment, sunt fondul de rulment si ratele de lichiditate.

Conform teoriei patrimoniale, o intreprindere este solvabila daca asigura

echilibrul maselor bilantiere de aceeasi durata, daca respecta urmatoarele reguli

financiare:

Activ imobilizat (IMO) = Capital permanent (CPM)

Activ circulant (ACR) = Datorii de exploatare (DEX)

Pornind de la acestea, fondul de rulment este un indicator important in aprecierea situatiei

financiare a societatii, reprezentand parte din resursele financiare permanente care asigura

finantarea activelor circulante.

Ratele de solvabilitate, folosite in analiza financiara, sunt semnificative in cazul

unei comparatii intre intreprinderile din acelasi sector sau intre ratele cronologice

realizate de aceeasi intreprindere. Ratele cele mai des utilizate sunt:

a) Capacitatea intreprinderii de a-si acoperi datoriile curente prin

activele circulante de care dispune este cunoscuta sub denumirea de

rata lichiditatii generale:

Rata lichiditatii generale – compara ansamblul lichiditatilor potentiale asociate activelor

circulante cu ansamblul datoriilor scadente sub un an.

= 1,128

0,868

unde:

26

ACR – active circulante

DEX – datorii din exploatare

In economiile occidentale o rata a lichiditatii generale mai mare

de 2 era apreciata ca prudenta, dar actualmente ratele cu valori de 1-

1.5 au devenit obisnuite. Daca rata lichiditatii generale este prea mare,

este posibil ca intreprinderea sa aiba prea multe stocuri sau sa aiba

prea multe disponibilitati banesti care care ar putea fi folosite mai

profitabil in alta parte.

O valoare supraunitara a acestei rate este efectul unui fond de

rulment pozitiv, al existentei unui excedent de resurse permanente

utilizabil in finantarea activitatii curente. Un test mai strict de

lichiditate este acela in care activele circulante mai putin lichide

(stocurile) nu sunt incluse.

Pentru anul 2008, activele circulante nu acoperă datoriile

curente, situaţie nefavorabilă pentru societate.

Când rata lichidităţii generale este mai mare decat unu (Rig>1), semnifica

existenta unui fond de rulment Rig este echivalenta cu rata fondului de rulment (Rfr).

unde:

CPM – capital permanent

IMO – active imobilizate

=1,297

=1,093

b) Activele circulante ramase - creantele si disponibilitatile

banesti – sunt comparate cu datoriile curente, raportul fiind cunoscut

sub denumirea de rata lichiditatii parţiale (curente).

27

Rata lichiditatii partiale (Rlp) exprima capacitatea intreprinderii de a-si onora

datoriile, pe termen scurt, din creante si disponibilitati.

= 1,128

= 0,868

Bancile impun, adesea, o limita minima a acestei rate de 80% (Rlp ≥ 0.8).

Concluzie: Societatea are capacitatea de a-si onora datoriile, pe termen scurt, din creante

si disponibilitati.

c) Rata lichiditatii imediate, cunoscuta si sub denumirea de

"testul acid" indica abilitatea intreprinderii de a-si plati datoriile fara sa

fie nevoie sa apeleze la vanzarea stocurilor. De aceea se spune ca

testul acid furnizeaza dovada lichiditatii imediate a intreprinderii prin

compararea activelelor circulante ramase - creantele si disponibilitatile

banesti - sunt comparate cu datoriile curente.

Rata lichiditatii imediate (Rli) asigura interfata elementelor cele mai lichide ale

activului cu obligatiile pe termen scurt.

= 0,471

= 0,160

Aceste rate exprima cantitativ diferite grade de lichiditate ale ansamblului de

active, fara a analiza calitatea lichiditatii acestora. De aceea, ele trebuiesc interpretate cu

prudenta. Comparatia cu intreprinderi similare din sector si/sau comparatia cu rezultatele

anterioare ale acestor rate conduce la concluzii mult mai fiabile.

28

Interpretarea fondului de rulment poate fi gresita daca nu se tine seama de gradul

de lichiditate al activelor (indeosebi circulante) si de gradul de exigibilitate al datoriilor

(mai ales cele pe termen scurt).

Ratele de lichiditate se completeaza cu rata indatorarii (levierul = L = DAT/CPR),

care trebuie sa fie mai mic decat unu (L<1). Aceasta se interpreteaza si ca o rata a

autonomiei financiare a intreprinderii, angajamentele sale, pe termen lung si mediu, sunt

suficient de garantate de capitalurile proprii ale intreprinderii.

Analiza statica functionala a riscului de faliment utilizeaza ca instrumente

operationale: nevoia de fond de rulment si trezoreria.

Nevoia de fond de rulment – reprezinta partea din activele ciclice ce trebuie

finantata din resurse stabile, respectiv partea din activele circulante formata din stocuri

(St) si creante (Cr), care nu este acoperita pe seama datoriilor de exploatare.

-128.557

(396.266 + 0) – 559.241 = - 162.975

unde:

St – stocuri

Cr - creante

În concluzie, nevoia de fond de rulment este negativă, ceea ce semnifică un

surplus de resurse temporare în raport cu nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante,

cee ce este specifică situaţiei de accelerare a vitezei de rotaţie a activităţilor comerciale

ale intreprinderilor.

FR = Capitaluri permenente – Imobilizări nete

279.022 – 215.002 = 64.020

321.676 – 294.221 = 27.455

Deoarece fondul de rulemnt este pozitiv, capitalurile permanente finanţează o

parte din activele circulante, după finanţarea integrală a imobilizărilor. Această situaţie

este expresia realizărilor echilibrului financiar pe termen lung şi la contribuţia acestuia la

înfăptuirea echilibrului financiar pe termen scurt.

Trezoreria neta reprezinta diferenta dintre fondul de rulment si nevoia fondului de

rulment.

29

TN = FR – NFR

(-128.557) = 192.577

(-162.975) = 190.430

Trezorereia netă pozitivă este reprezentantul întregului echilibru financiar al

întreprinderii, ceea ce concluzionează că excedentul de finanţare, ca expresie concludentă

a desfăşurării unei activităţi eficiente, se va regăsi sub forma disponibilităţilor băneşti, în

conturi bancare şi în casă. Astfel, se poate vorbi de o autonomie financiară pe termen

scurt.

Pragurile cele mai utilizate in normele bancare sunt urmatoarele:

- creditele de trezorerie nu trebuie sa fie mai mari decat jumatate din nevoia de fond de

rulment (de exploatare);

- fondul de rulment (functional) trebuie sa fie mai mare decat jumatate din nevoia de fond

de rulment (de exploatare).

Aceste norme raman orientative. Nivelul fondului de rulment necesar echilibrului

financiar depinde de variabilitatea nevoii de fond de rulment si de marimea riscului de

faliment pe care creditorii sunt dispusi sa-l suporte.

Analiza raportului static dintre indicatorii valorici

Productia si comercializarea constituie premisa si totodata finalitatea activitatii

oricarui agent economic, calea de multiplicare a averii patrimoniale a societatii.

Delimitari conceptuale

Aprecierea valorica a activitatii de productie si comercializare se realizeaza cu

ajutorul unui sistem de indicatori specifici. Printre acestia, semnificativi sunt:

a) Cifra de afaceri (CA) este definita de Legea Contabilitatii din Romania prin

totalitatea veniturilor realizate din livrarile de bunuri, executarea de lucrari si de prestari

servicii.

b) Productia fabricata (Qf) este reprezentata de totalitatea produselor realizate si

destinate vanzarii, precum si de contravaloarea lucrarilor si serviciilor executate pentru

terti (rulaje debitoare ale conturilor "Produse finite" si "semifabricate" si rulaje creditoare

30

"Venituri din lucrari executate si servicii prestate", "Venituri din studii si cercetari",

"Venituri din activitati diverse").

c) Valoarea adaugata (Qa) exprima surplusul de valoare peste consumurile

provenite de la terti, bogatia creata prin valorificarea resurselor tehnice, umane si

financiare ale intreprinderii.

d) Productia exercitiului (Qe) reprezinta volumul total al activitatii productive

intr-o perioada de timp determinata.

Productia exercitiului este formata din productia vanduta, variatia productiei

stocate si productia realizata in scopuri proprii si capitalizata.12

Principalele aspecte ale analizei activitatii de productie si comercializare se refera

la:

caracterizarea activitatii de productie si comercializare;

analiza evolutiei indicatorilor valorici pe baza indicilor;

analiza raportului static dintre principalii indicatori;

analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici.

Sursele informationale utilizate sunt:

contul de profit si pierdere (CPP);

bugetul de venituri si cheltuieli (BVC);

evidenta contabila curenta.

Activitatea de productie si comercializare presupune parcurgerea urmatoarelor

etape:

compararea rezultatelor efcctive cu obiectivele prevazute in BVC

si cu rezultateleperioadei precedente;

determinarea gradului de indeplinire a obiectivelor;

identificarea cauzelor care au generat anumite abateri;

stabilirea masurilor pentru redresarea activitatii in cazul abaterilor

negative.

12 Analiza economico-financiara, Aurel Istfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea,

Camelia Vasilescu, Editura ASE, Bucuresti, 2003, pagina 34

31

O analiza pertinenta se poate realiza atunci cand se dispune efectiv de informatii

privind activitatea societatii, atat in ceea ce priveste mediul intern cat si cel extern.

Analiza indicatorilor valorici pe baza indicilor

Indicele exprima un raportintre doua marimi ale aceluiasi indicator, dintre care

numaratorul este valoarea curenta (1), iar numitorul, baza de comparatie (0).

In cazul analizei activitatii de productie si comercializare, indicatorii valorici

reflecta o situatie normala atunci cand inregistreaza urmatorele corelatii:

1. Indicele cifrei de afaceri ≥ Indicele productiei fabricate:

Ica ≥ Iqf 13

=

= = 120,706%

- cifra de afaceri in perioada curenta;

- cifra de afaceri in perioada initiala.

= = 120,706%

QF1- productia vândută in perioada curenta;

- productia vândută in perioada initiala.

Concluzie: Pe intreaga perioada evaluata s-a inregistrat o crestere a cifrei de

afaceri fata de anul precedent.

Interpretarea acestei corelatii este urmatatoarea:

1.1. Daca Ica = Iqf atunci se constata mentinerea proportionalitatii intre dinamica

stocurilor de produse finite si dinamica (ritmul) livrarilor.

13 Analiza economico-financiara, Aurel Istfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea,

Camelia Vasilescu, Editura ASE, Bucuresti, 2003, pagina 36

32

1.2. Daca Ica>Iqf atunci se inregistreaza o reducere a stocurilor de produse finite

in perioada analizata fata de baza de comparatie.

Concluzie: La S.C. ********************** se observa faptul ca indicele cifrei

de afaceri este egal cu indicele productiei fabricate, deci se constata mentinerea

proportionalitatii intre dinamica stocurilor de produse finite si dinamica livrarilor.

2.Indicele productiei vândute>Indicele productiei exercitiului.

Iqf>Iqe

= = 120,706 %

QF1- productia fabricata in perioada curenta;

- productia fabricata in perioada initiala.

Concluzie: Se constata faptul ca si acesti indicatori sunt egali, si nu poate fi vorba

de reducere a stocurilor de productie in curs de executie si a consumurilor interne, ci de o

stagnare a acestora.

3.Indicele valorii adaugate > Indicele productiei exercitiului

Iqa>Iqe

= = 114,909 %

QA1- valoarea adaugata din perioada curenta;

- valoarea adaugata din perioada initiala.

= = 120,706 %

QE1- productia exercitiului din perioada curenta;

- productia exercitiului din perioada initiala.

<

Corelatia exprima reducerea ponderii consumurilor provenite de la terti in

productia exercitiului.

33

Concluzie: Deoarece indicii valorii adaugate sunt mai mici decat indicii productiei

exercitiului, aceasta corelatie exprima cresterea ponderii consumurilor provenite de la

terti in productia exercitiului.

Scopul unei analize a raportului static dintre indicatorii valorici este de a oferi

informatii asupra evolutiei elementelor componente ale indicatorilor valorici. Relatiile

statice cu semnificatie in analiza activitatii de productie si comercializare sunt:

- raportul dintre cifra de afaceri si valoarea productiei fabricate;

exprima modificarea stocurilor de produse finite si a altor venituri din

activitatea de baza. Situatia se considera favorabila pentru ;

2007 = ;

2008 = .

Concluzie: Raportul dintre cifra de afaceri si valoarea productiei fabricate este un

raport unitar, aceasta situatie fiind considerata favorabila.

- raportul dintre valoarea productiei fabricate si valoarea productiei exercitiului

caracterizeaza evolutia stocurilor de productie neterminata si a consumului intern.

Situatia se apreciaza ca fiind favorabila pentru ;

2007 = ;

2008 = .

Concluzie: Raportul dintre valoarea productiei fabricate si valoarea productiei

exercitiului este un raport unitar. Situatia se apreciaza ca fiind favorabila.

- raportul dintre valoarea adaugata si valoarea productiei exercitiului evidentiaza

modificarea consumurilor provenite de la terti.

Situatia favorabila este cand .

34

2007 = ;

2008 = .

Concluzie: Situatia raportului dintre valoarea adaugata si productia exercitiului

este nefavorabila deoarece are o valoare subunitara.

Analiza dinamica

Analiza dinamica a riscului de faliment permite diagnosticarea si explicarea

dezechilibrului financiar, evidentiat prin analiza statica, Cele doua tipuri de analiza sunt

complementare si trebuie facute in acelasi timp.14

Instrumentele operationale ale acestei analize sunt excedentul de trezorerie al

exploatarii (ETE), capacitatea de autofinantare (CAF), autofinantarea (A) si cash-flow-ul

(CF). Pentru scopurile analizei dinamice principalele relatii sintetice de determinare sunt:

ETE = EBE - ∆ NFR

CAF = EBE – cheltuieli financiare – Impozit pe profit

Tabelul nr. Capacitatea de autofinantare in perioada 2007-2008

Anul EBE - cheltuieli

financiare

- impozit

pe profit

CAF =

2007 1.037.811 235 21.521 1.016.055

2008 719.459 44.908 10.712 663.839

A = CAF –Dividende prelevate

CF ≈ cAF

In care, EBE = excedentul brut de exploatare

∆ NFR = variatia fondului de rulment.

Pornind de la acesti indicatori, analiza riscului de faliment apeleaza la ratele si

indicatorii de rambursare a datoriilor si de autonomie financiara.

14 http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=93&idb=

35

a) Rata capacitatii de rambursare

care, pe termen lung si in regim permanent, ar trebui sa fie mai mica de 3 sau 4 ani.

b) Rata autonomiei financiare

ar trebui sa fie mai mare decat 2. O astfel de rata mai mica

decat unu dovedeste iminenta unui risc de faliment important.

c) Excedentul de trezorerie al exploatarii (ETE) poate exprima el insusi

capacitatea de rambursare a datoriilor. Ca nivel minim, analistii financiari preconizeaza

un nivel al ETE cel putin egal cu cheltuielile financiare (ETE ≥ cheltuielile financiare).

Mai sigur, capacitatea de rambursare se asigura, daca ETE – Impozit pe profit ≥

Cheltuielile financiare + Rambursarea anuala a datoriilor.

Excedentul de trezorerie poate fi utilizat si ca indicator al autonomiei in finantarea

investitiilor:

ETE – Impozit pe profit ≥ Cheltuielile initiale pentru investitii (I0).

Analiza raportului dinamic dintre indicatorii valorici

Raportul dinamic caracterizeaza evolutia in timp a indicatorilor valorici prin

operarea cu indicii acestora.

Pricipalele tipuri de rapoarte dinamice sunt:

- raportul intre ritmul vanzarilor (livrarilor) si ritmul fabricatiei

Ica/Iqf; Situatia este considerata favorabila cand Ica/Iqf≥1.

Concluzie: Raportul dintre ritmul vanzarilor si ritmul fabricatiei este unul

favorabil deoarece este unitar.

- raportul intre ritmul volumului total de activitate si ritmul finalizarii productiei:

Iqf/Iqe; Cand Iqf/Iqe≥1, situatia este corespunzatoare desfasurarii normale a activitatii.

36

Concluzie: Raportul dintre ritmul volumului total de activitate si ritmul finalizarii

productiei este unitar, aceasta situatie fiind corespunzatoare desfasurarii normale a

activitatii.

- gradul de prelucrare a consumurilor provenite de la terti Iqa/Iqe; Situatia este

pozitiva pentru Iqa/Iqe≥1.15

Concluzie: Gradul de prelucrare a consumurilor provenite de la terti are valoare

unitara, acest fapt reprezentand situatia favorabila.

2.3. Riscul de faliment

Aprecierea capacităţii întreprinderii de a-şi regla în termen obligaţiile se

estimează în funcţie de condiţiile concrete economico-financiare în care îsi desfaşoară

activitatea.

O întreprindere poate avea dificultăţi ocazionate de acoperirea unor creanţe sau de

nevoia de accelerare a unor plăţi. În consecinţă dificultăţile sunt efectul unor

neconcordanţe de moment, a unor dezechilibre temporare şi nu afectează soliditatea

firmei şi nici imaginea acesteia.

Firmele în dificultate pot fi identificate după urmatoarele criterii:

- supraîndatorarea - firma nu face faţă datoriilor scadente;

- insolvabilitatea - activul firmei nu este suficient pentru achitarea datoriilor.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor

scadente care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operaţii curente a

căror realizare condiţionează continuarea activităţii, fie din prelevări obligatorii.

15 Analiza economico-financiara – Aurel Istfanescu, Vasile Robu, Anca Maria Hristea, Camelia Vasilescu

37

Riscul de faliment presupune stabilirea unei funcţii prin care să poată fi estimată

probabilitatea ca o firmă să înregistreze pierderi şi, în consecinţă, să fie in imposibilitate

de a-şi onora contractele cu beneficiarii, a plăti furnizorii şi a restitui imprumuturile la

bănci. Riscul de faliment este opus probabilităţii de profit şi se pune problema cresterii

profitabilitatii firmei, în condiţiile unui risc asumat. În cazul degradării situaţiei unei

firme, ea nu mai face fata datoriilor exigibile - legea prevăzând in acest caz reorganizarea

sau lichidarea firmei.

Investigarea clasică a riscului de faliment permite evidentierea performanţelor

trecute ale întreprinderii, chiar şi a riscurilor de exploatare, financiar, de îndatorare, etc.,

informând în mică măsură asupra viitorului acesteia şi neevaluând global riscul de

faliment. Întrucat rezultatele financiare se degradeaza foarte rapid in timp, a devenit

necesara folosirea unor informatii mai precise cu privire la viitor. Acest lucru a avut loc

în ultimii ani când diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o dezvoltare remarcabilă

ca urmare a utilizării unor metode statistice de analiză a situaţiei financiare, pornind de la

un ansamblu de rate. Dintre aceste metode următoarele sunt cele mai importante:

- metoda scorurilor;

- metoda funcţională care se bazează pe notiunea de scoruri şi fluxuri de utilizari şi

resurse. Analiza functională are un caracter static, atunci când e bazată pe analiza

scorurilor, sau dinamic, atunci când operează cu fluxuri (utilizări) de active şi resurse;

- metoda fluxurilor care presupune utilizarea tabloului de finanţare, care pune în evidenţă

evoluţia structurii şi lichidităţii firmei şi contul de profit şi pierderi, prin intermediul

capacităţii de autofinantare.

Complexitatea aspectelor pe care le implică conceptul de risc de faliment explică

si varietatea de diagnosticare, de analiza a acestuia. În aprecierea lui în general cea mai

folosită este metoda scoring. Metoda scorurilor are ca obiectiv punerea la dispoziţie a

unor modele pentru evaluarea riscului de faliment, pe baza ratelor.

Trebuie însă reţinut de la început că aceste modele au limitările lor, au fost

dovedite de o oarecare încredere în anumite condiţii date (se referă la o perioadă istorică,

de unde au fost extrase informaţiile cu ajutorul cărora au fost dezvoltate), motiv pentru

care trebuie folosite cu o extrem de mare precauţie.

38

Astfel, în nici un caz pe baza rezultatului obţinut în urma aplicării modelului, nu

trebuie dat un verdict ci mai degrabă folosit ca un semnal suplimentar referitor la un

eventual risc de faliment.16

În literatura economică mondială sunt prezentate frecvent trei modele.

Aceste modele urmăresc pe baza unor scoruri, obţinerea unor posibilităţi de

predicţie în aprecierea riscului de faliment. Procedeul se bazează pe metoda funcţiei de

regresie şi are ca bază de comparare două grupuri de firme: unul cu dificultăţi financiare

şi altul prosper. Pentru fiecare din cele doua grupuri se selectioneaza progresiv cu

ajutorul unor proceduri informatice ratele cele mai discriminante, până când procentul de

clasament bun (diferentierea corecta a intreprinderii) este suficient de ridicat. Aceasta

presupune o selectie a ratelor "pas cu pas". In primul stadiu al calculelor, observatorul

retine rata care-i permite separarea cea mai buna a celor doua colectivitati. In stadiul

urmator, este luata in calcul a doua rata in scopul cresterii puterii discriminante obtinute

pornind de la un cuplu de rate. Se procedeaza in continuare in acelasi mod, introducand a

treia, apoi a patra rata. Calculele vor fi oprite, atunci cand procentul de clasament

pertinent al functiei discriminante incepe sa se diminueze. Pasul precedent, respectiv,

combinatia precedenta de rate va fi considerata optima.

Z = α1x1 + α2x2 + ... + αixi + ... + αnxn + β

unde: αi – coeficienţi de regresie stabiliţi experimental;

xi – diferite rate financiare.

Aceasta combinatie liniară a ratelor, care diferentiază cel mai bine posibil

intreprinderile sănătoase de întreprinderile falimentare, conduce la determinarea unui

indicator de clasament numit scor (notat cu Z). Acest indicator ofera o buna aproximare a

riscului de faliment pentru o intreprindere dată, respectiv, care este probabilitatea de a fi o

întreprindere normală sau de a fi falimentară. Scorul (Z) apare ca o funcţie liniară de mai

multe variabile (rate limitate ca număr), caracterizate de coeficienţi de pondere

determinaţi prin metoda celor mai mici pătrate, în urma observaţiilor asupra

întreprinderilor reprezentative şi grupate de la început în "sănătoase şi deficitare":

n

16 Manualul Phare – Notiuni de economie aplicate procedurii de insolventa, http://www.just.ro/files/Insolventa_05052006/notiuni_economie_05052006.pdf

39

Z = ∑ (KiRi) + C,

i=1

în care:

Ki = coeficient de ponderare al fiecarei rate;

Ri = rate selectionate la puterea discriminantă cea mai ridicată;

C = constanta (care poate sa apară sau nu);

n = numarul de rate reţinute pentru calculul marimii "Z".

Coeficientii (Ki) pot fi pozitivi sau negativi, în cel din urmă caz, ei degradând

scorul şi contribuind deci la creşterea riscului de faliment.

Ratele selectionate (Ri) sunt independente între ele în raport cu funcţia scor a unor

influenţe repetate ale aceluiaşi fenomen economic financiar.

Indiferent de modelul funcţiei discriminante (cuprinzand cinci pana la opt rate

selectionate), se va regasi aproape în toate rata referitoare la fondul de rulment net global,

la îndatorare, la solvabilitate pe termen scurt, la cheltuieli financiare, la cheltuieli de

personal.

După modelul de particularizare a coeficienţilor sunt cunoscute mai multe modele

ale scorului: modelul Altman, Conan-Holder, modelul Băncii Franţei, şi altele.

2.3.1. Modelul Altman.

Una dintre primele functii scor a fost elaborata in Statele Unite de profesorul E.I.

Altman in anul 1968. Altman a folosit informaţiile obţinute în urma studierii unui larg

eşantion de companii atât din randul celor care au dat faliment cât si a celor care au

supravieţuit. El a descoperit că analiza bazată pe mai multe variabile, facută cu ajutorul a

cinci indicatori, a permis prevederea a 75% din falimente cu 2 ani inainte de producerea

acestora.

Analiştii au încercat să dezvolte capacitatea de previziune a modelului original.

Taffler, în Europa de Vest, precum şi Koh şi Killoungh, au creat modele "Z" de analiză

cu o capacitate sporită de previziune.

Modelul „Z” al lui Altman se prezintă astfel:

Z = 1,2R1 + 1,4R2 + 3,3R3 + 0,6R4 +0,999R5 17

17 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 241

40

În care, variabilele R1 .... R5 sunt indicatori economico-financiari, iar constantele

cu care sunt amplificaţi indicatorii sunt de natură statistică, şi exprimă într-o măsură

semnificativă ponderea sau importanţa variabilei în logica economică a evaluării riscului

de faliment.

Cei cinci indicatori economico-financiari luaţi în considerare la calculul scorului

„Z” sunt:

sau

R1 – este o măsură a flexibilităţii întreprinderii şi arată ponderea capitalului circulant în

totalul activelor. Cu cât rezultatul acestui raport este mai mare, cu atât mai bine este

folosit capitalul circulant.

R2 – este o măsură a capacităţii de finanţare internă a întreprinderii şi este benefic ca

valoarea raportului să fie cât mai mare.

R3 – având semnificaţia unei rate de rentabilitate economică sau de eficienţă a utilizarii

activelor este de dorit să fie cât mai mare.

R4 – exprimă gradul de îndatorare al întreprinderii prin împrumuturile pe termen lung.

Rezultatul acestui raport este recomandabil să fie cât mai mare.

R5 – este tot un indicator de eficienţă a utilizării activelor, care exprimă rotaţia activului

total prin cifra de afaceri.

41

Din conţinutul informaţional al indicatorilor, rezultă că nivelurile lor sunt cu atât

mai bune, cu cât înregistrează o valoare absolută mai mare. De aceea, scorul „Z” este

interpretat astfel:

Tabelul 4 Riscul de faliment in modelul Altman18

Valoarea scorului Situatia întreprinderii

Z ≤1,8

Z > 3

1,8 < Z ≤ 3

Stare de faliment

Bună

Dificilă

Modelul Altman este aplicabil mai ales în condiţiile existenţei bursei de valori.

Într-o economie în care nu funcţionează bursa de valori se poate face o apreciere a

alternativelor care există pentru economiile particulare sau instituţionale de a investi

capitalul la bănci sau în alte oportunităţi.

2.3.2. Modelul Conan-Holder.

Modelul Conan-Holder se aplică întreprinderilor industriale cu un număr de 10

până la 500 de salariati şi se bazează pe analiza lichiditate-exigibilitate. Modelul a fost

stabilit în anul 1978, prin observarea unui număr de 31 rate pe un eşantion de 190

întreprinderi mici şi mijlocii, din care jumătate au dat faliment în perioada 1970 – 1975.

Are ca funcţie o dependenţă de cinci rate:

Z = 0,24R1 + 0,22R2 + 0,16R3 – 0,87R4 – 0,10R5 19

în care:

- variabila R1 reprezintă rata lichidităţii reduse şi se determină ca raport între creanţe,

investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilităţi băneşti, pe de o parte şi datoriile pe

termen scurt, pe de altă parte:

18 Lector univ. dr. Monica Roman – Statistica financiar bancara, http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=277&idb=19 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 243

42

sau

- variabila R2 reprezintă rata stabilităţii financiare şi se determină ca raport între capitalul

permanent şi activul total sau pasivul total:

sau

- variabila R3 evidenţiază gradul de finanţare a vânzărilor din resurse externe şi se

determină ca raport între cheltuielile financiare şi cifra de afaceri:

- variabila R5 exprimă gradul de remunerare a personalului şi se determină ca raport între

cheltuielile cu personalul şi valoarea adăugată

Riscul de faliment depinde de valoarea scorului astfel:

Tabelul 5 Riscul de faliment in modelul Conan-Holder

Valoarea scorului Situatia întreprinderii Riscul de faliment

Z > 0,16

0,1 < Z < 0,16

0,04 < Z < 0,1

- 0,5 < Z < 0,04

Z < -0,5

Foarte bună

Bună

Alertă

Pericol

Eşec

Mai mic de 10%

De la 10% la 30%

De la 30% la 65%

De la 65% la 90%

Mai mare de 90%

43

Cu cât valoarea lui Z este mai mică cu atât mai mult întreprinderea este mai

vulnerabilă.

2.3.3. Modelul Bancii Franceze.

Modelul Băncii Franceze prezice riscul de faliment al întreprinderilor franceze,

după un scor cu opt variabile. Modelul a fost elaborat prin observarea unui număr de 26

de rate, pe un eşantion de 3000 de întreprinderi industriale cu mai putin de 500 de

salariaţi şi claste în normale şi deficitare. Slăbiciunea lor a fost observată pe o perioadă de

trei ani precedenţi falimentului: 1977 – 1979. În urma observaţiilor pe cei trei ani,

întreprinderile industriale franceze din eşantion au prezentat următoarele mărimi medii

ale ratelor selecţionate.

În baza mediilor ratelor de ansamblu, fundamentate pe analiza functională,

Centrala bilanţurilor din cadrul Băncii Franţei a determinat următoarea funcţie scor:

100Z = -1,25 R1 + 2,003 R2 – 0,824 R3 + 5,221 R4 – 0,689 R5 – 1,164 R6 + 0,706 R7 +

1,408 R8 – 85,544 20

unde:

- variabila R1 reprezintă rata de prelevare a cheltuielilor financiare şi se determină ca

raport între cheltuielile financiare şi excedentul brut al exploatării:

;

- variabila R2 reprezintă rata de acoperire a capitalului investit sau rata stabilităţii

financiare şi se determină ca raport între capitalul permanent şi capitalul investit (activul

total):

;

;

20 Georgeta Vintila – Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., Bucuresti, 2004, pagina 244

44

- variabila R3 reprezintă rata capacităţii de rambursare a datoriilor din resurse proprii şi se

determină ca raport între capacitatea de autofinanţare (CAF) şi datoriile totale:

;

- variabila R4 reprezintă rata rentabilităţii vânzărilor şi se determină ca raport între

excedentul brut al exploatării şi cifra de afaceri:

= rata marjei brute de exploatare;

- variabila R5 reprezintă viteza de rotaţie a creditului furnizor şi se determină ca durată a

unei rotaţii, exprimată în zile, cu relaţia:

sau

;

- variabila R6 reprezintă rata de creştere a valorii adăugate:

VA1 = VA curentă

VA0 = VA precedentă;

- variabila R7 reprezintă viteza de rotaţie a creditului client şi se determină ca durată a

unei rotaţii, exprimată în zile, cu relaţia:

sau

- variabila R8

reprezintă rata investiţiilor corporale, din resurse proprii şi se determină ca raport între

valoarea investiţiilor şi valoarea adăugată:

sau

45

rata investiţiilor fizice.

Pe ansamblul întreprinderilor, Z are o valoare medie egală cu zero. În jurul acestei

valori medii a scorului există o zonă de incertitudine, fiind dificil de prezis dacă o

întreprindere este normală sau deficitară, probabilitatea riscului de faliment fiind 0,5

pentru Z = 0.

Situatia întreprinderilor în raport cu valoarea scorului şi probabilitate riscului de

faliment:

Tabelul 6 Riscul de faliment in modelul Băncii Franceze

Valoarea scorului Situatia întreprinderii Riscul de faliment

Z <-1,875

-1,875≤Z < -0,875

-0,875≤Z < -0,25

-0,25≤Z <0,125

0,125 ≤Z < 0,625

0,625≤Z < 1,25

Z ≤1,25

nefavorabilă

100%

95,6%

73,8%

46,9%

33,4%

17,7%

9,5%

incertitudine

favorabilă

Aplicarea acestor metode de previzionare a falimentului pentru întreprinderile

româneşti nu a condus întotdeauna la rezultate concludente ceea ce a făcut necesară

construirea unor modele care să poată fi aplicate în acest caz.

În literatura economică română se utilizează mai multe modele dintre care mai

importante sunt:

2.3.4. Modelul A.

Modelul A, a fost construit de Ion Anghel, cadru didactic la Academia de Studii

Economice din Bucureşti.

46

Construirea modelului s-a fundamentat pe analiza datelor financiare ale perioadei

1994-1998 ale unui eşantion de 276 de întreprinderi, distribuite în 12 ramuri ale

economiei româneşti.

Analiza capacităţii de predicţie apriorice a funcţiei a evidenţiat o rată de succes de

97%, ceea ce confirmă rata ridicată a succesului funcţiei A, pentru perioada anterior

menţionată.

Modelul A are următoarea structură:

A = 5,667 + 6,3718 R1 + 5,3932 R2 – 5,1427 R3 – 0,0105 R421

unde:

;

;

;

.

Dacă:

- A < 0 : falimentul întreprinderii este iminent;

- 0 > A > 2,05 : întreprinderea se află într-o situaţie incertitudine ceea ce impune o

analiză suplimentară;

- A > 2,05 : întreprinderea se află într-o situaţie bună, riscul de faliment fiind improbabil.

2.3.5. Modelul B.

Modelul B este un alt model de previzionare a stării de faliment a unei

întreprinderi este funcţia scor „B”, elaborată de profesorul Ghe. Băileşteanu.

Autorul consideră că stările care semnalează apariţia falimentului unei firme sunt

următoarele:

- imposibilitatea achitării obligaţiilor curente;

- lipsa de resurse financiare pentru rambursarea datoriei pe termen mediu şi lung;

- încasarea cu mare întârziere a contravalorii produselor livrate;

21 Manualul Phare - Notiuni de economie aplicate procedurii de insolventa, http://www.just.ro/files/Insolventa_05052006/notiuni_economie_05052006.pdf

47

- lipsa profitului.

Funcţia scor construită de profesorul Băileşteanu are patru variabile:

B = 0,444 G1 + 0,909 G2 + 0,0526 G3 + 0,0333 G4 – 1,41422

unde:

G1 – lichiditatea curentă = ;

G2 – solvabilitatea =

;

G3 – viteza de rotaţie a creditelor clienţi = ;

G4 – rata profitului =

În funcţie de valoarea lui „B” întreprinderile se încadrează într-o zonă favorabilă

sau de faliment.

Dacă:

- B < 0,5: întreprinderea se găseşte într-o zonă de faliment iminent;

- 0,5 ≤ B ≤ 1,1: întreprinderea se găseşte într-o zonă limitată, cu risc ridicat de faliment;

- 1,1 ≤ B ≤ 2: întreprinderea se găseşte într-o zonă intermediară, în care se manifestă

starea de incertitudine;

- B> 2: întreprinderea se găseşte într-o zonă favorabilă, cu risc de faliment improbabil.

Dupa modelul „Bailesteanu” functia scor devine:

B2003 = 0,444 × 1,083 + 0,909 × 0 + 0,0526 × 7,546 + 0,333 × 10,879 – 1,414 =

= 0,481 + 0 + 0,397 + 3,622 -1,414 =

= 3,806

B2004 = 0,444 × 0,4633 + 0,909 × 1,84 + 0,0526 × 11,1 + 0,333 × 17,81 – 1,414 =

= 0,2057 + 1,6725 + 0,5839 + 5,9307 – 1,414 =

= 6,98

B2005 = 0,444 ×0,7613 + 0,909 × 2,17 + 0,0526 × 10,5177 + 0,333 × 5,487 – 1,414 = 22 Manualul Phare - Notiuni de economie aplicate procedurii de insolventa, http://www.just.ro/files/Insolventa_05052006/notiuni_economie_05052006.pdf

48

= 0,33801 + 1,97253 + 0,55323 +1,8271 – 1,414 =

= 3,2768

Concluzie: Dupa modelul „Bailesteanu” functia scor plaseaza intreprinderea intr-o

zona de risc improbabil.

2.3.6. Modelul I.

Modelul I a fost elaborat, realizat de ec. Ivoniciu Paul. Acest model s-a

fundamentat pe analiza datelor financiare ale peste 50 de întreprinderi din diverse ramuri

ale economiei româneşti.

Funcţia scor în acest caz are şase variabile:

I = 0,333 R1 + 5,555 R2 + 0,0333 R3 + 0,71429 R4 + 1,333 R5 + 4 R6 – 1,66032 23

Variabilele folosite în model se calculează pe baza următoarelor relaţii:

unde:

Cr - creanţe corectate în funcţie de probabilitatea de încasare şi cursul valutar (la cele în

valută);

D - disponibilităţi şi titluri de plasament, corectate în funcţie de lichiditate, cotaţii

bursiere, curs valutar (la cele în valută);

23 Manualul Phare - Notiuni de economie aplicate procedurii de insolventa, http://www.just.ro/files/Insolventa_05052006/notiuni_economie_05052006.pdf

49

unde:

FRc - fond de rulment corectat prin adunarea veniturilor înregistrate în avans şi deducerea

cheltuielilor înregistrate în avans.

ATC – active totale corectate, din care s-au dedus cheltuielile înregistrate în avans.

Dacă:

- I < 0, întreprinderea se află într-o situaţie iminentă de faliment;

- 0 ≤ I ≤ 1,5, întreprinderea înregistrează un risc ridicat de faliment, cu o probabilitate de

manifestare cuprinsă între 64 – 81%;

- 1,5 ≤ I ≤ 3, întreprinderea se află într-o stare de incertitudine, care impune o analiză

suplimentară. Probabilitatea de faliment este cuprinsă între 46 – 64%;

- 3 ≤ I ≤ 4,5, întreprinderea înregistrează un risc de faliment mediu, cu o probabilitate

cuprinsă între 29 – 46%;

- 4,5 ≤ I ≤ 6, întreprinderea înregistrează un risc redus, probabilitatea de manifestare fiind

cuprinsă între 12 – 29%;

- I > 6, întreprinderea se află într-o stare bună, cu o probabilitate de faliment cuprinsă

între 0 – 12%.

Dupa modelul „I” functia scor devine:

I2003 = (0,333 × 2,9527) + (5,555 × 0,2838) + (0,0333 × 12,1034) + (0,71429 × 2,0649) +

(1,333 × 1,3045) + (4 × 0,031) – 1,66032 =

= 0.9832941 + 1,5765 + 0.40304322 + 1,4749 + 1.7388985 + 0.124 – 1.66032 =

= 4,6403

I2004 = (0,333 ×1,5094) + (5,555 × 0,2718) + (0,0333 ×6,1012) + (0,71429 × 0,6104) +

(1,333 × 1,2975) + (4 × 0,0268) – 1,66032 =

= 0.5026302 + 1,5098 + 0.20316996 + 0,436 + 1.7295675 + 0.1072 – 1.66032 =

= 2,828

I2005 = (0,333 ×2,5996) + (5,555 × 0,1924) + (0,0333 × 7,7055) + (0,71429 × 0,782) +

(1,333 × 1,4404) + (4 × 0,0793) – 1,66032 =

= 0,8656668 + 1,0688 + 0.25659315 + 0,5586 + 1.9200532 + 0.3172 – 1.66032 =

= 3,3266

Concluzie: Dupa modelul „I” functia scor plaseaza societatea in zone diferite de

risc pentru fiecare exercitiu financiar evaluat. Astfel, in anul 2003 intreprinderea se afla

50

intr-o zona cu risc redus de faliment, pentru ca in anul urmator acesta sa creasca ajungand

la o probabilitate de 46-64%. Situatia s-a imbunatatit in anul 2005, societatea inregistrand

o probabilitate de faliment de 29-46%, reprezentand o stare de risc mediu.

Tabelul 7 Riscul de faliment in modelul „I” pentru S.C. Roprest Service S.A.

Anul evaluat Functia scor Starea intreprinderii Probabilitatea de faliment

2003 4,6403 Risc redus 12 – 29%;

2004 2,828 Stare de incertitudine 46 – 64%;

2005 3,3266 Risc mediu 29 – 46%

51