UNIVERSITATEA “ANDREI SAGUNA” CONSTANTA

FACULTATEA DE DREPT SI STIINTE ADMINISTRATIVE

MASTER: DREPT PUBLIC SI INSTITUTIILE PUBLICE

CLIMATUL ORGANIZATIONAL

STUDIU DE CAZ:

CLIMATUL ORGANIZATIONAL IN SCOLI

Profesor: Student:

Lect Univ Dr MUNTEANU VALENTINA NINULESCU MIHAELA

CONSTANTA

1

IANUARIE 2011

CUPRINS

Introducere …………………………………………………………3

Climatul organizational in scoli ...................................……………4

Factori determinanti

Tipuri de Climat

Climatul organizational – baza pentru activitatea de cercetare…8

Bibliografie

2

CLIMATUL ORGANIZATIONAL

Introducere

Cultura organizaţională determină modul în care învăţăm, transmitem şi facem schimb de experienţă de cercetare, modul de percepere şi gândire, de stabilire a legăturii problemei de cercetare cu alte probleme. Aceasta include, de asemenea, cultura comportamentală, cultura vorbirii, cultura redactării unei lucrări ştiinţifice, cultura de conlucrare şi colaborare cu specialiştii din domeniul de cercetare.

Cultura şi climatul organizaţional sunt mai mult decât valori ale grupului de cercetare. Acestea garantează rezultatul şi succesul procesului instuctiv-educativ şi de cercetare şcolară, asigură stabilitatea echipei de cercetare. Eficacitatea şi calitatea activităţii de cercetare ştiinţifică şcolară este determinată de modul de a gândi şi acţiona, a cunoaşte şi descoperi noul, de capacităţile intelectuale şi conduita exemplară, de stilul de a conduce şi capacităţile decizionale, de arta de a lucra în echipă şi profesionalismul conducătorului. Pentru ca elevul să depună un efort maxim în activitatea de cercetare, el trebuie să fie sigur de propriile capacităţi, să se afle în relaţii de colaborare cu profesorul, nu dictatoriale. Cadrele didactice trebuie să impună o cultură comportamentală adecvată, un anumit stil de a gândi, un cult al activităţii de cercetare, toate acestea determinând un randament înalt al activităţii de cercetare.

3

Climatul organizational in scoli

Prin climat organizaţional se înţelege un fenomen de grup şi de psihologie colectivă. El se referă la ambianţa intelectuală şi morală din interiorul colectivului unei şcoli, la stările emoţionale colective şi la percepţiile colective. Climatul dintr-o şcoală exprimă atitudinea general faţă de modul de funcţionare a organizaţiei, faţă de condiţiile de muncă din şcoala respectivă, faţă de manageri şi colegi. Climatul şcolii poate constitui un puternic factor de mobilizare a întregului personal sau, dimpotrivă, un factor demobilizator. El influenţează activitatea din şcoala respectivă prin intermediul sentimentelor, cum ar fi sentimentele de frică sau sentimentul de destindere. Un climat favorabil permite membrilor organizaţiei să se concentreze asupra sarcinilor şi le stimulează entuziasmul de muncă, astfel încât fiecare să îşi activeze maximal capacităţile de care dispune.

a) Factori determinanţi ai climatului dintr-o unitate şcolară1

Climatul organizaţional dintr-o unitate şcolară poate fi determinat de multipli factori:

factori structurali; factori instrumentali; factori socio-afectivi şi motivaţionali.

Factorii structurali sunt legaţi de structura organizaţională a unităţii şcolare respective, cu alte cuvinte de modul în care sunt grupaţi şi interacţionează membrii componenţi ai unităţii şcolare. Cei mai importanţi sunt:

mărimea şcolii – în şcolile cu un număr mare de elevi şi de profesori climatul este mai “rece”, spre deosebire de unitătile şcolare mai mici, în care relaţiile sunt mai apropiate, oamenii se cunosc mai bine şi stabilesc între ei legături afective mai strânse;

1 Manolescu, M, Evaluarea şcolară - metode, tehnici, instrumente, Meteor Press, Bucureşti, 2005, p.1434

compoziţia umană a şcolii – vârsta medie a angajaţilor, predominanţa profesorilor de un anumit sex, omogenitatea pregătirii profesionale, diferenţele sau apropierile sub aspectul poziţiei sociale extraşcolare pot explica în bună măsură climatul dintr-o şcoală.

De exemplu, predominanţa tinerilor poate explica un climat de entuziasm pentru introducerea unor înnoiri, atmosfera de competitivitate. O eventuală predominanţă a sexului feminin poate explica existenţa unui climat de conştiinciozitate, autoexigenţă profesională, dar şi manifestări de invidie, o atmosferă dominată de problemele familiale ale fiecaruia. Lipsa omogenităţii în pregătirea profesională a personalului şcolii generează uneori complexe de superioritate şi de inferioritate care afectează climatul şcolii; discrepanţele prea mari sub aspectul poziţiei sociale extraşcolare pot genera stări conflictuale.

Factorii instrumentali se referă la condiţiile şi mijloacele pe care le oferă unitatea şcolară respectivă pentru realizarea în bune condiţiuni a atribuţiilor profesionale.

Mediul fizic şi condiţiile materiale dificile ale şcolii pot sta la baza unor sentimente de insatisfacţie profesională, de exemplu, atunci când elevii şi profesorii lucrează în spaţii neîncălzite, insalubre ori nu dispun de minima dotaţie cu materialul didactic necesar.

Stilul de conducere al directorului (autoritar, democratic, nepăsător, birocratic) poate fi mobilizator pentru unii şi demobilizator pentru alţii, poate crea nemulţumiri sau poate genera un climat de participare colegială la rezolvarea problemelor şcolii, ori un comportament neangajat (lipsa efortului de a forma o echipă, negativism, interes scăzut pentru creşterea prestigiului şcolii)

Modalităţile de comunicare în interiorul şcolii pot genera un climat de colegialitate (relaţii deschise, prieteneşti, ajutor reciproc, toleranţă) sau un climat familial (relaţii impregnate afectiv, interacţiuni care se continuă în timpul liber), dar şi un climat dominat de sentimental de necomunicare, de suprasolicitare, cu sarcini care vin intempestiv, fără ca cineva să le poată explica raţiunea.

5

Factorii socio-afectivi şi motivaţionali exprimă dependenţa climatului dintr-o unitate şcolară de:

natura afectivă a relaţiilor interpersonale (relaţii de acceptare reciprocă, de respingere sau indiferenţă);

prezenţa unor subgrupuri rivale (“clici”, “bisericuţe”); sentimentul dominant de satisfacţie/insatisfacţie profesională; tehnicile de motivare utilizate predominant de director (predominant

punitive sau predominant stimulative)

b) Tipuri de climat organizaţional şcolar

Pot fi clasificate după mai multe criterii. După participarea membrilor organizaţiei la deliberările asupra deciziilor necesare pentru rezolvarea problemelor şcolii, se pot crea:

Climatul autocratic care, la rândul său, poate fi de tip: exploatator (lipsă de încredere a directorului în subordonaţii săi,

ameninţări şi pedepse, neimplicarea executanţilor în luarea deciziilor) binevoitor (directorul manifestă o anumită condescendenţă faţă de

subordonaţi, îi consult formal, dar nu ţine seama de părerea lor decât în luarea unor decizii minore).

Climatul democratic, care poate fi: consultativ (directorul manifestă încredere în subordonaţi, îi consultă,

dar deciziile majore sunt luate de un staff (organism de conducere colectivă), executanţii fiind implicaţi doar în luarea unor decizii minore)

participativ (încredere totală în subordonaţi, bună comunicare a informaţiei pe orizontală şi verticală, descentralizare în luarea deciziilor).

Practicile manageriale moderne sunt preocupate de crearea în cadrul şcolii a unui climat democratic participativ.

Şcolile întâmpină dificultăţi în a face faţă diverselor cerinţe şi nevoi ale actorilor implicaţi în realizare procesului educaţional, într-o societate heterogenă. Mulţi elevi părăsesc şcoala fără a avea dezvoltate competenţe prosociale, care

6

determină o adaptare flexibilă la societatea cunoaşterii. Mai mult de atât, educatorii şi elevii sunt frustraţi de sistemul educaţional existent, care nu oferă oportunităţi suficiente de interacţiune şi acceptanţă socială. Aceste frustrări apar datorită unor abordări tradiţionale a conducerii grupului de elevi, care se bazează pe instruirea centrată pe educator.

Desigur inovaţiile educaţionale încearcă să remedieze aceste probleme ale şcolii actuale, prin asigurarea unui suport teoretico-practic în ceea ce priveşte managerierea eficientă a grupului de elevi, aşa încât să se creeze un climat organizaţional, care să permită dezvoltarea sentimentelor pozitive de implicare socială. În acest mod elevii pot rezolva natural problemele şi dificultăţile care apar pe parcurs, dezvoltând o abordare a acestora care să depăşească presiunile exterioare, prin promovarea respectului reciproc, a toleranţei şi responsabilităţii personale.

Stilurile manageriale se manifestă aşadar în cadrul unui construct uman, pe baza relaţiilor de tip ciclic şi ierarhic, influenţa reciprocă fiind o sursă de coeziune, autoreglare şi direcţionare a comportamentului elevilor.”2 Premisa de la care se porneşte este aceea că o organizaţie nu se poate dezvolta fără conlucrare, iar relaţiile individ-organizaţie nu trebuie formulate în termeni de conflict, ci în termeni de sinergie (fiecare ţine seama de ansamblu şi acţionează în acelaşi sens). Este necesară restructurarea relaţiilor dintre membri organizaţiei, având ca principiu recunoaşterea meritelor fiecăruia şi respectul reciproc.

Abordarea teoretică a interacţiunilor la nivelul organizaţiei dintr-o perspectivă dinamică şi creativă, dar mai ales valoarea aplicativă a acestui model, ne-au determinat să analizăm posibilitatea de a-l transfera în practica educativă. Acest construct din punct de vedere teoretic se fundamentează pe şase idei esenţiale, acestea putâdu-se constitui în principii ale managementului educaţional interactiv3:

1) Organizaţia este compusă din coautori (educatori) şi coactori (educabili) interdependenţi, care se respectă reciproc (dacă într-o primă fază un coautor

2 Neculau, A., Educaţia adulţilor - experienţe româneşti, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p.130

3 Joiţa,E., Management educaţional. Profesorul-manager: roluri şi metodologie,Ed.Polirom, Iaşi, 2000, p.957

fixează obiectivele organizaţiei, într-o alta el devine coactor în realizarea lor);

2) Fiecare problemă trebuie rezolvată la nivelul la care a fost identificată, de către cei care au formulat-o (dacă se decide pot fi solicitaţi experţi din afara organizaţiei);

3) Organizaţia trebuie să-şi formeze deliberat oamenii, contribuind astfel la dezvoltarea lor personală;

4) Fiecare membru al organizaţiei trebuie implicat în activităţi de cercetarea şi descoperire, fără a primi de-a gata informaţiile necesare, vizând participarea personală şi autentică în procesele comunicaţionale;

5) Distribuţia puterii reflectă distribuţia cunoştinţelor (a şti să faci, a şti să fii);

Pentru eliminarea unor dificultăţi în realizarea acestor deziderate sunt necesare dispositive de reglare, ca:

dreptul la eroare ( când apare aceasta trebuie dezbătută, pentru a stabili cauzele şi remediile);

munca în echipă ( permite elaborarea unui limbaj comun) coordonarea la fiecare nivel ierarhic (deciziile luate sunt însoţite de

informarea celorlalţi).

8

Climatul organizational – baza pentru activitatea de cercetare

Problema calităţii învăţământului preuniversitar este una dintre cele mai stringente la etapa actuală de dezvoltare a sistmului educaţional naţional. Asigurarea calităţii educaţiei se confruntă însă cu unele dificultăţi, cum ar fi reevaluarea valorilor, necoincidenţa de interese între diferite grupuri sociale (părinţi, copii, profesori), schimbarea paradigmei educaţiei odată cu axarea sistemului educaţional pe formarea competenţelor la elevi. Cert este că unul din factorii primordiali de eficientizare a educaţiei şi de asigurare a calităţii învăţământului îl constituie formarea la elevi a competenţelor de cercetare ştiinţifică.

Activitatea de cercetare în şcoală este în funcţie de mai multe variabile ale procesului instructiv-educativ:

creativitate; cultura organizaţională; climatul organizaţional; baza materială; motivaţie; voinţă; planificarea şi stabilirea obiectivelor; formarea grupului de elevi ce vor realiza obiectivele; determinarea partenerilor de colaborare.

Desfăşurarea activităţii de cercetare şcolară ţine de planificarea minuţioasă a strategiilor şi etapelor de lucru, care presupune cunoaşterea tehnicilor şi metodelor de lucru, determinarea obiectivelor activităţii de cercetare, identificarea problemelor şi tendinţelor de cercetare, dinamica şi flexibilitatea grupului de cercetare, comportamentul elevilor implicaţi în activitatea de cercetare.

Cum se ştie, creativitatea este capacitatea de a crea sau genera ceva nou, inedit, original, actual. Specialiştii sunt tentaţi să accentueze anumite aspecte legate de creativitate: produsul creat este rezultatul activităţii creative, persoana creativă este subiectul ce crează şi cercetează noul, procesul creativ este un proces de

9

cercetare ştiinţifico-cognitivă ce corespunde cerinţelor şi normelor de instruire şcolară.

În activitatea de cercetare la nivel şcolar se prefigurează două tipuri de tendinţe:

1. Tendinţe care determină schimbarea 2. Tendinţe care frânează schimbarea

Presiuni pentru schimbare:

schimbarea tehnologiilor şi metodelor de lucru; modificarea programelor şcolare; explozia cunoaşterii; trecerea de la învăţarea informativă la cea formativă; îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în sălile şi laboratoarele şcolare; activitatea de motivare desfăşurată de profesor şi voinţa creativă a elevilor.

Rezistenţa la schimbare:

mentalitatea învechită; dezinteresul; lipsa legăturilor interdisciplinare; frica de „nou”; teama de eşec; gradul redus de profesionalism; lipsa bazei financiare ce ar asigura desfăşurarea activităţilor de cercetare.

Aşadar, există două categorii de fenomene ce determină desfăşurarea activităţii de cercetare şcolară:

fenomene obiective care favorizează desfăşurarea experimentului şi cercetarea în incinta şcolii; fenomene subiective – formele şi metodele învechite de lucru, care împiedică organizarea şi desfăşurarea activităţilor de experimentare şi cercetare şcolară.

10

Gradul de motivare a activităţii de cercetare şcolară determină participerea elevilor şi a cadrelor didactice la realizarea obiectivelor de cercetare. Astfel, eficienţa activităţii de cercetare depinde de următorii factori motivaţionali:

factori de conţinut - munca, responsabilitatea, posibilitatea de perfecţionare şi dezvoltare, succesul, posibilitatea de avansare; factori de context – relaţii de cooperare, siguranţa şi statutul fiecărui individ, factorii legaţi de viaţa personală.

Experienţa arată că există două categorii de elevi încadraţi în activitatea de cercetare şcolară:

(i) elevi care acceptă să se dedice şi să contribue la succesul propriei activităţi şi al

procesului în ansamblu

(ii) elevi care îşi manifestă din proprie iniţiativă potenţialul creativ, ori de cîte ori apar astfel de situaţii.

Profesorul trebuie să descopere aceste aspecte, motivând necesitatea rezolvării problemelor de cercetare şi valorificând potenţialul lor creativ. Un instrument de încurajare a activităţii de cercetare poate fi considerat şi prognozarea rezultatului obţinut de copii, prezentarea rezultatelor obţinute în cadrul concursurilor, conferinţelor naţionale sau internaţionale.

Experienţa demonstrează că activitatea de cercetare a elevilor se realizează la un înalt nivel în acele instituţii de învăţământ unde este organizată eficient activitatea de cercetare ştiinţifică a cadrelor didactice. Cadrele didactice trebuie să identifice problemele de organizare a activităţii de cercetare în instituţiile de învăţământ preuniversitar, să determine în ce măsură activitatea de cercetare influenţează asupra eficientizării şi randamentului procesului educaţional, să încurajeze iniţiativele de implicare a elevilor în activităţi de cercetare, să posede şi să aplice metode de motivare a elevilor, precum şi să asigure schimbul de experienţă cu alte instituţii de învăţămînt preuniversitar sau universitar.

Planificarea, organizarea şi desfăşurarea unor astfel de activităţi extracurriculare în instituţiile de tip preuniversitar sunt dependente de două categorii de factori:

11

factorii interni care ţin de organizarea procesului instructiv-educativ în instituţia de învăţământ

factorii externi care ţin de desfăşurarea activităţilor extraşcolare şi tendinţa de colaborare cu instituţiile de tip universitar, de organizarea concursurilor de rang orăşenesc, municipal, naţional şi internaţional.

Pentru realizarea acestor activităţi profesorul trebuie să elaboreze strategii de cercetare ştiinţifică şcolară realizând circuite de tipul „vreau-pot-analizez-realizez-câştig” şi să asigure un climat ce încurajează comportamentul grupului de lucru şi stimulează elevii spre activitatea de cercetare. Randamentul activităţii de cercetare şcolară este în funcţie directă de gradul de organizare a cercetării propriu zise:

precizarea clară a scopurilor, domeniului şi problemei de cercetare propuse; organizarea de cluburi sau cercuri de cercetare; crearea unui climat de încurajare a concurenţei intraliceale şi interliceale; stabilirea unor criterii de apreciere şi analiză a activităţii grupului; evaluarea parţială (curentă) şi sumativă (finală) a activităţii de cercetare.

Eficientizarea activităţii de cercetare este dependentă de diversitatea varietatea, flexibilitatea, dinamismul şi caracterul creativ al procesului instructiv-educativ scolar. De aceea activitatea de cercetare nu poate fi organizată în lipsa motivaţiei, dorinţei şi voinţei de cercetare. Conducătorul activităţii de cercetare şcolară trebuie să fie un profesor iscusit şi inteligent, cu spirit organizatoric şi creativ.

12

BIBLIOGRAFIE

1. Manolescu, M, Evaluarea şcolară - metode, tehnici, instrumente, Meteor Press, Bucureşti, 2005.

2. Neculau, A., Educaţia adulţilor - experienţe româneşti, Ed. Polirom, Iaşi, 2004.

3. Joiţa,E., Management educaţional. Profesorul-manager: roluri şi metodologie,Ed.Polirom, Iaşi, 2000, p.95

13