citeste 11

11
PROGRAMUL TERRA” Pentru cei care nu au timp sa citeasca in jur de 600 pagini ale cartii ”Programul Terra – Un atentat extraterestru asupra omenirii” va prezint in continuare un rezumat al acestei controversate carti ce prezinta ipoteza existentei noastre pe aceasta planeta intr-un mod cu totul original. Motto: Tot ce este fundamental diferit deranjeaza ordinea stabilita. (Jean-Pierre Petit) Nimeni sa nu se amageasca. Daca i se pare cuiva, între voi, ca este întelept în veacul acesta, sa se faca nebun, ca sa fie întelept. (Corinteni 3-18) Biblia, Coranul, Bhagavad-gita, Cartea lui Enoh, Upanisadele, tablitele de lut sumeriene, asiro – babiloniene, feniciene, hittite, Cartea egipteana a mortilor, Cartea tibetana a mortilor, Enuma Elis, Popol-Vuh si alte scrieri „sacre” ale omenirii au fost daruite de zei (fiinte extraterestre evoluate) într-o modalitate particulara si anume, prin tehnica implantului de informatie sub hipnoza. Implantate cu un scop ascuns pâna astazi, ele descriu acelasi program numit de mine PROGRAMUL TERRA, care nu este al nostru, ci al LOR, adica al unor fiinte extraterestre inteligente. Logica acestor lucrari nu este sofisticata, ci necesita doar perspicacitate elementara, pasiune în conectarea informatilor, alaturi de cunostinte tehnice în multe domenii. De 30-40 ani de când vorbim de legi ale fizicii, de A.D.N., de genetica, de astrofizica, de fizica atomica, de tahioni, de energia viului si de alte stiinte exacte, decodarea lucrarilor de mai sus este posibila. Pasii modesti, dar importanti facuti de lumea occidentala în redescoperirea fiintei energetice OM, întregesc un tablou al PROGRAMULUI TERRA ce a fost stirbit pâna astazi. Fiinta umana este ceva mai mult decât pare la prima vedere, decât ne învata medicina occidentala. Cu cât aprofundam mai mult fiziologia, cu cât medicina energetica se dovedeste a fi o cale eficienta de tratament, cu cât neurofiziologia demonstreaza ca memoria, personalitatea, eul nu-si au un sediu în creier, ci acest organ are rolul doar de interfata a computerului complex numit OM, cu cât hipnoza regresiva descopera memorii structurate în afara fiintei somatice, etc., cu atât mai mult astazi redescoperim ceea ce anticii stiau de mult: OMUL ESTE TRUP SI DUH, CARNE SI SPIRIT,

Upload: nelu-nelu

Post on 08-Jan-2017

99 views

Category:

Spiritual


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: Citeste 11

PROGRAMUL TERRA”

Pentru cei care nu au timp sa citeasca in jur de 600 pagini ale cartii ”Programul Terra – Un atentatextraterestru asupra omenirii” va prezint in continuare un rezumat al acestei controversate carti ceprezinta ipoteza existentei noastre pe aceasta planeta intr-un mod cu totul original.Motto:Tot ce este fundamental diferit deranjeaza ordinea stabilita. (Jean-Pierre Petit) Nimeni sa nu seamageasca. Daca i se pare cuiva, între voi, ca este întelept în veacul acesta, sa se faca nebun,ca sa fie întelept. (Corinteni 3-18)

Biblia, Coranul, Bhagavad-gita, Cartea lui Enoh, Upanisadele, tablitele de lut sumeriene, asiro –babiloniene, feniciene, hittite, Cartea egipteana a mortilor, Cartea tibetana a mortilor, Enuma Elis,Popol-Vuh si alte scrieri „sacre” ale omenirii au fost daruite de zei (fiinte extraterestre evoluate)într-o modalitate particulara si anume, prin tehnica implantului de informatie sub hipnoza.Implantate cu un scop ascuns pâna astazi, ele descriu acelasi program numit de minePROGRAMUL TERRA, care nu este al nostru, ci al LOR, adica al unor fiinte extraterestreinteligente. Logica acestor lucrari nu este sofisticata, ci necesita doar perspicacitate elementara,pasiune în conectarea informatilor, alaturi de cunostinte tehnice în multe domenii. De 30-40 ani decând vorbim de legi ale fizicii, de A.D.N., de genetica, de astrofizica, de fizica atomica, de tahioni,de energia viului si de alte stiinte exacte, decodarea lucrarilor de mai sus este posibila. Pasiimodesti, dar importanti facuti de lumea occidentala în redescoperirea fiintei energetice OM,întregesc un tablou al PROGRAMULUI TERRA ce a fost stirbit pâna astazi.Fiinta umana este ceva mai mult decât pare la prima vedere, decât ne învata medicina occidentala.Cu cât aprofundam mai mult fiziologia, cu cât medicina energetica se dovedeste a fi o cale eficientade tratament, cu cât neurofiziologia demonstreaza ca memoria, personalitatea, eul nu-si au un sediuîn creier, ci acest organ are rolul doar de interfata a computerului complex numit OM, cu câthipnoza regresiva descopera memorii structurate în afara fiintei somatice, etc., cu atât mai multastazi redescoperim ceea ce anticii stiau de mult: OMUL ESTE TRUP SI DUH, CARNE SI SPIRIT,

Page 2: Citeste 11

MATERIE SI ENERGIE sau altfel spus, MATERIE POZITIVA SI MATERIE NEGATIVA.Ca într-un joc de puzzle, fiecare dintre scrierile enuntate mai sus ne ofera elemente ale programului,ce întregesc imaginea de ansamblu. Mai multe scrieri vechi (indiene – mai ales Chandogyia-Upanisad, asiro-babiloniene – Epopeea creatiei lumii – Enuma Elis, etc.) descriu evolutiafilogenetica a viului în Galaxie pâna în momentul aparitiei primelor fiinte inteligente, capabile sapractice terapiile genetice. Din acest veritabil nod filogenetic al viului, se poate vorbi despreevolutia filogenetica a … creatiei, adica de o evolutie artificiala a fiintelor umanoide galactice,condusa prin tehnici de terapie genetica. Fiinte extraterestre umanoide, care practica din vremuripierdute în negura timpului terapiile genetice, au renuntat la înmultirea sexuata.Supercivilizatile din Galaxie au renuntat de asemenea, la locuirea unor planete. Întreaga loractivitate se desfasoara într-o temporalitate, pentru noi, aberanta, în statii spatiale enorme ce le oferamultiple avantaje. Scrierile de mai sus descriu doua astfel de statii realizate tehnic asemanator. Întreavantajele oferite de „traiul galactic” se numara posibilitatea stapânirii factorului timp. Joculdistorsiunilor temporale face ca un program de inginerie genetica initiat pe o planeta tip Terra sadureze din punctul lor de vedere maximum sute de ani, în timp ce pentru observatorul timpuluilinear terestru, acelasi program dureaza între 4000 si 6000 de ani. Actualul program, în a caruicoada ne aflam este, se pare, al cincilea. Biblia prezinta magistral actualul program ce se desfasoaraîntre Potop si Apocalipsa si îl încadreaza între alte doua programe vag descrise. Alte scrieri vechisau mituri amintesc mai clar cele patru programe trecute.Progresul înregistrat în genetica ne ajuta sa întelegem astazi actiunile trecute ale fiintelorextraterestre pe Terra. Daca în anii ’80 -’90 se estima ca genomul uman contine aproximativ100.000 de gene, astazi, cu ajutorul decisiv al informaticii, putem sa estimam cu mai multaexactitate acest numar; putem sa analizam destul de fidel harta genetica a unui individ.Proiectul Genomul Uman aflat în desfasurare îsi propune sa analizeze întreaga secventa a genelorumane. Pâna în anul 1999 erau mai multe estimari asupra numarului de gene, situate în plaja de la50.000 la 200.000 de gene. În decembrie 1999, dupa ce la Centrul Sanger s-a determinat secventacromozomului 22, s-a facut prima estimare mai aproape de realitate privind numarul total de gene –între 30.000 si 40.000. În principal, doua centre de cercetari îsi disputa cursa cartografierii hartiigenetice a omului: Celera Genomics din Maryland si International Human Genome SequencingConsortium.În februarie 2001 ambele centre de studii estimau numarul de gene umane la 32.000, plus sau minuscâteva mii (28.000 – 35.000). Pâna la 15 iulie 2001 se reusise determinarea completa a secventelorcromozomilor 21, 15 si 19 si a unor procente variabile din ceilalti cromozomi (47,1% din totalulgenomului). Cu cât înaintam, estimarea va fi mai exacta, iar noi mai nedumeriti sub anumiteaspecte. Se asteapta ca secventa sa fie completa în cursul anului 2003.Cea mai mare surpriza ageneticii umane de pâna acum consta în gasirea unui numar de gene cu mult mai mic decât celestimat initial.Organisme simple cum ar fi cel al bacteriei Haemophillus influenzae (1740 de gene), al musculiteide otet – Drosophila Melanogaster (13.061 de gene),, al viermelui Caenorhabditis elegans (19.099gene) sau al A. thaliana (25.000 de gene), detin un numar apropiat de gene de cel al omului. O bunaparte dintre acestea sunt chiar comune, în sensul ca codifica sinteza acelorasi tipuri de proteine.Prima întrebare care-i vine în minte oricui este: “În ce consta superioritatea omului?” Va prezintunul dintre raspunsuri.Evolutia naturala produce indivizi cu caractere genetice hibride (amestecate). Exprimarea fenotipica(aspectul fizic) nu este decât un rezultat al legilor segregarii caracterelor genetice, care fac sa seexprime doar o parte dintre caracterele înscrise în genom (harta genetica). La analiza genomulul(A.D.N.), ies la iveala si alte caractere genetice neexprimate fenotipic, care apartin individului ca omostenire de la ascendenta genetica (parinti, bunici, strabunici, etc.) Cu cât ascendenta genetica estemai variata rasial sau provenind din zone mai îndepartate, cu atât individul detine un numar maimare de gene. Cu cât un individ are o ascendenta genetica unirasiala, din indivizi apartinândaceluiasi areal sau chiar unei singure familii extinse la un numar mare de indivizi, cu atât numarulgenelor înscrise in genom este mai mic. Trebuie spus, ca dupa determinarea hartii genetice, visul

Page 3: Citeste 11

oricarui inginer genetician ar fi sa simplifice formula A.D.N., astfel încât sa controleze un numarredus de gene. Teoretic, genele concurentiale pentru acelasi caracter genetic ar trebui îndepartate.Este mult mai usor sa controlezi 30.000 de gene decât 100.000.Dar ce ati spune de numai 10.000 de gene sau chiar de mai putine?Spre exemplu, pentru culoarea ochilor, am îndeparta din genom genele ce determina ochii verzi aibunicii, albastri ai strabunicului, negri ai mamei, etc. si am pastra strict genele ce determina ochiicaprui ai tatalui. Cu timpul am obtine serii de oameni cu ochii caprui. Va dati seama, câte geneputem sa îndepartam din genom si asta numai pentru un singur caracter genetic. Va dati seama, cadetinem de fapt în genom toate aceste culori care apartin ascendentei noastre genetice, dar care nuse manifesta fenotipic, deoarece nu se transmit toate dominant? Si totusi, ce multitudine de culori auavut ochii primilor oameni? Nu vom sti niciodata… Trebuie sa stiti ca si zeii au gândit la fel. Defapt, nu si-au spus zei decât dupa momentul practicarii terapiilor genetice. Si atunci, în fata mariisurprize a celor numai 30.000 de gene în locul a peste 100.000 nu ne ramâne decât sa ne întrebam:Unde ne sunt genele? Sau altfel spus, CINE ne-a simplificat A.D.N.-ul?Aceasta carte, tocmai asta încearca sa va explice… si anume faptul ca detinem o formula A.D.N.simplificata … de catre UNII CARE STIU SA SE JOACE CU GENELE.Fiintele extraterestre sunt homozigote (au puritate genetica crescuta). Detin un A.D.N. usor, simplu,ce ofera o situatie genetica ideala: genotipul este identic sau aproape identic cu fenotipul.Caracterele lor somatice nu sunt rezultatul unei exprimari fenotipice concurentiale între caracterelegenetice înscrise în lantul A.D.N., conform legilor segregarii caracterelor genetice. Formula lorA.D.N. extrem de simpla nu detine caractere genetice ale ascendentei genetice, ci în spatele fiecaruicaracter exprimat fenotipic se afla doar genele raspunzatoare de acel caracter. Aceasta simplitateofera o manipulare genetica facila si un racord corp spiritual-corp somatic eficient si usorcontrolabil atât timp cât genetica corpului spiritual este de asemenea simpla si compatibila geneticcu marca A.D.N. a supercivilizatiei. Treptele de evolutie genetica artificiala sunt numeroase si facca nici macar zeii sa nu-si mai cunoasca întreaga îngrengatura genetica. Este demn de retinut faptulca toata aceasta evolutie are ca prim obiectiv simplitatea genomului, simplificarea formulei A.D.N.Stadiul evolutiv al fiintelor extraterestre implicate în PROGRAMUL TERRA, este destul deapropiat. In esenta, stadiul tehnic corespondent treptei LOR de evolutie genetica LE permite saanalizeze complet lantul A.D.N. în materie pozitiva si chiar sa-l proiecteze în laborator, dinelementele chimice constituente („din tarâna”).Modalitatea de compatibilizare a populatilor vechi ale Pamântului cu marca LOR A.D.N. estedescrisa cel mai bine în Biblie, fiecare etapa a programului de inginerie genetica fiind prezentata înamanuntime, cu toate subtilitatile ei.De fapt, axul central al cartii de fata îl reprezinta disecarea programului de inginerie geneticadescris de Biblie. Este vorba despre un program de compatibilizare în trepte a unor populatii vechi,cu marca A.D.N. a supercivilizatiei lui Dumnezeu.Programul actual este bine încadrat temporal în istoria Terrei. Aflam din „Facerea” ca Dumnezeu acreat lumea în sase zile, dupa care s-a odihnit o zi. De fapt, aceste „zile” – perioade, echivalente cuaproximativ 650 de milioane de ani corespund prin descrierea biblica cu ceea ce stiinta moderna neînvata. Practic, interventia extraterestra apare doar la sfârsitul zilei a cincea, prin plasarea omului peTerra. Avem deja dovezi ale existentei fiintei umane acum 650 – 700 milioane de ani…Istoria mai amanuntit descrisa de Biblie începe acum circa 10.000 de ani. Ciclul de dezvoltareumana de dinaintea potopului este relativ bine descris de Biblie. Dumnezeu îl proiecteaza pe AdamI „dupa chipul si asemanarea sa”, apoi îl racordeaza la un corp spiritual compatibil genetic, luat dinbanca de corpuri spirituale, denumita „pomul vietii”. Asfel, Adam devine viu. Proiectia Evei I estemult mai usoara. Din Adam I este prelevat A.D.N. – „coasta”, iar acesta este prelucrat genetic.Biblia afirma ca Adam I si Eva I erau doar vii, nu aveau „duh dadator de viata vesnica”. Erauproiectati diferit de genetica fiintelor extraterestre ale supercivilizatiei Dumnezeului biblic. Rolullor a fost acela de a initia un preprogram de apropiere a caracterelor genetice ale pamântenilor ceproveneau din programul anterior cu marca genetica viitoare a îngerilor. Din Adam I si Eva I se vornaste Cain – agricultorul si Abel – pastorul. Cain îl ucide pe Abel si astfell se realizeaza revolutia

Page 4: Citeste 11

agricola. În aceasta perioada cei inclusi în program îsi schimba obiceiurile alimentare, fiinteleextraterestre aducând o multitudine de plante agricole, inginerate genetic, menite sa asigure reusitaprogramului de inginerie genetica.„Urmasii” lui Cain detin practic acelasi material genetic cu al lui Cain, deoarece sunt obtinuti prinfecundatie artificiala din factori ereditari ce provin din Adam I si Eva I. Sarcina lor este aceea de aspori numarul celor inclusi în program si de a ridica standardul genetic al generatiilor succesive prinînsamântarea succesiva a mamei – fiicei – nepoatei – stranepoatei – etc. Acest fapt era posibildatorita proiiectiei genetice de laborator a cuplului Adam – Eva I, care permitea atingerea uneivârste de aproximativ 900 – 1000 de ani.Dupa aproximativ 1500 de ani, atunci când populatia nou creata ajunge la un anumit standardgenetic, inginerul genetician sef – Domnul ia decizia proiectarii unui nou cuuplu, de data aceasta,„cu duh dadator de viata” – Adam II si Eva II. Ei au de aceasta data marca genetica deziderat aviitorilor îngeri ai Domnului. „Copilul” lor, Set, capul de serie al programului anterior detinecaractere genetice tip Adam II – Eva II. Biblia chiar subliniaza ca numai din acel moment începeneamul oamenilor. Interesant este faptul ca si „urmasii” lui Set reusesc sa traiasca în jur de 900 deani pamântesti. Asta se datoreaza faptului ca toti acesti „urmasi” sunt obtinuti prin fecundatieartificiala din factori ereditari tip Adam II – Eva II, prin urmare, detin material genetic asemanator.Fiecare dintre ei realizeaza un areal în care, prin însamântarea succesiva a mamelor – fiicelor –nepoatelor – stranepoatelor- etc., reusesc cu fiecare generatie sa apropie caracterele genetice alecelor mai tineri descendenti de caracterele genetice ale marcii genetice standard a viitorilor îngeri.Este perioada în care Biblia subliniaza faptul ca fiicele oamenilor nasc numai fiice. În aceasta fazabaietii nu au nici un rost.Atunci când caracterele genetice ale celor mai tinere descendente s-au apropiat suficient decaracterele genetice ale marcii genetice standard a supercivilizatiei, inginerii geneticieni aucontrolat nasterile în sens invers, nascându-se prioritar baieti. A urmat perioada de recolta a acestorbaietei, al caror corp spiritual, dupa o prelucrare genetica laborioasa a fost racordat la câte un corpfizic obtinut în laborator. „Productia” a continuat atât timp cât s-au putut pastra nealterate seriilepure din punct de vedere genetic, descendente din Set, Enos, Cainan, Maleleil, Iared, Enoh siMatusalem. Acesti capi de serii genetice, cu caractere genetice usor diferite, au fost „tatii” celor„sapte feluri de rod” ai programului anterior. Lameh era deja un hibrid, nereusind sa traiasca decât753 de ani.În momentul în care seriile genetice cu puritate crescuta s-au amestecat, „produsii” fiind hibrizi,recoltele au încetat si zeii au imaginat imediat urmatoarea marca genetica a supercivilizatiei, evidentmai simpla, cu un numar mai mic de gene. Trebuie subliniat tot timpul faptul ca Terra este„proprietatea” unui complex de supercivilizatii care practica programe de inginerie geneticasimultane în areale diferite. Toate programele au un debut si un final simultan; au probabil si camaceeasi perioada de recolta. Zeii coopereaza în momentele „apocaliptice”. Deseori apar însa sineîntelegeri între zei, concurenta în programele de inginerie genetica reflectându-se mai târziu înposibilitatea de a controla demografic si tehnic un anumit teritoriu din spatiul cosmic. Sa nu credetica programele zeilor sunt perfecte. Textele vechi mentioneaza dese erori de comanda, de îndepliniride ordine, de programe abandonate … si toate acestea , pentru ca între ei si noi exista o …compatibilitate genetica.Ne întoarcem în spatiul programului dumnezeului biblic, unde lumea „se stricase”, seriile geneticese amestecasera. În aceste conditii, pe fondul deciziei zeilor de a pune capat programului anterior,se naste Noe, marca genetica a viitorului program de inginerie genetica. Cartea lui Enoh are meritulde a ne lamuri în privinta acestui aspect. Noe era ceva cu totul nou. Nu semana nici cu ”mama”, nicicu „tatal”, nici macar cu îngerii din ceruri. Venit pe calea proiectiei în laborator si a implantuluiuterin, Noe era programat sa supravietuiasca potopului si sa fie nascator de popoare. Potopul estedescris de toate mitologiile vechi. Enuma Elis – epopeea sumeriana a creatiei, descrie potopul ca peo actiune complexa a zeilor, în care s-a folosit toata gama armelor de nimicire în masa. Revarsareaapelor nu a fost decât ultimul act al actiunii de distrugere a vechii omeniri. Zeii si-au reluat apoiprogramele cu capetele de serie de tip Noe, salvate chiar de ei de la pieire.

Page 5: Citeste 11

Evident, alaturi de acesti indivizi protejati au supravietuit si destui hibrizi, care au trecut pragul întrecele doua programe. Noe, veritabila marca genetica va reusi sa traiasca 950 de ani. Fiii sai, Sem,Ham si Iafet, proiectati genetic diferit, au servit unor scopuri diferite. Pe linia lui Sem avea sa sedezvolte arborele genealogic din care se va dezvolta mai târziu poporul evreu. Ham si Iafet au fostproiectati pentru crearea patului genetic al poporului evreu.Cu trecerea timpului, caracterele genetice mostenite de la Noe aveau sa se piarda în marea masa,astfel încât, descendentii au trait din ce în ce mai putin. În aceasta perioada de circa 1230 de ani,încadrata temporal între potop si nasterea lui Iacov (Israel), au loc doua actiuni majore: una depregatire si prelucrare a patului genetic pe care urma sa se implanteze viitorul popor evreu si una decrestere continua a compatibilitatii caracterelor genetice ale arborelui precursor al poporului evreu.Este usor demonstrabil a acest arbore este presarat la tot pasul cu „noduri genetice” importante,rezultate ale implanturilor uterine cu material genetic controlat.Avram, Isaac, Iacov sunt astfel de „noduri genetice”. Ele au îndeplinit dubla functie; atât functie înarborele genealogic central, cât si functie de pat genetic, prin însamântarea unui mare numar de„tiitoare”. Atunci când patul genetic a fost pregatit, inginerul genetician sef a demarat crearea celordouasprezece serii genetice cu puritate crescuta ale poporului evreu. Din „nodul genetic” Iacov senasc aparent cei 12 copii – capi de serie. Este usor demonstrabil si la vedere pentru un ochi tehnicfaptul ca toti cei 12 sunt rezultate ale implanturilor uterine cu material genetic controlat. Povesteaacestor copii este interesanta. Iosif ajunge nu întâmplator în Egipt, unde se desfasura un programdiferit, sub bagheta altor zei, usor diferiti genetic. Sub pretextul foametei din Canaan, cei 11 fratiajung dupa un timp la Iosif, în Egiptul îmbelsugat. Biblia, construita magistral, ne lasa sa verificamcu usurinta faptul ca trâmbitata foamete din Canaan este o gogorita. Cei 11 frati ajung în Egipt nudupa doi ani de foamete, ci dupa circa 80 de ani de la întoarcerea familiei lui Iacov în Canaan.Diferentele genetice evidente, rasiale dintre vechii egipteni si evrei faceau ca cele doua populatii sanu se amestece. Acest fapt este bine subliniat de Biblie. Dezvoltarea numerica fara risc de hibridare(amestecare de populatii) este argumentul major, de ordin genetic, pentru care inginerul geneticiansef îsi transfera produsul în Egipt.Daca acest grup populational restrâns ar fi ramas în Canaan, ar fi avut un mare risc de hibridare cupatul A.D.N. ce avea caractere genetice mult asemanatoare. Concomitent cu dezvoltarea numerica aevreilor, continua în Canaan prelucrarea genetica a patului A.D.N. pe care avea sa fie instalat maitârziu poporul evreu. Dupa aproximativ 350 de ani Domnul îsi scoate cu mare tam-tam poporul dinEgipt, ocazie cu care îsi etaleaza forta tehnologica pe care numai astazi o putem întelege. Spreexemplu, ultimul argument al inginerului genetician sef în fata faraonului este atacul cu armabacteriologica (inteligenta, selectiva) asupra egiptenilor, moment care nu este comemorat, cisarbatorit de lumea crestina ca sarbatoare a Pastelui!De departe, cea mai interesanta perioada a istoriei biblice a evreilor este cea petrecuta în desert. Înacest interval de 40 de ani, poporul este despartit de alte neamuri, cu care ar fi avut un risc dehibridare si este asezat în cele 12 serii genetice. Acest lucru se datoreaza nu numai condicilorpreotesti, ci în special dotarii comunitatii evreiesti cu aparatul denumit chivot, instalat în „cortuladunarii”. Am demonstrat în carte, fara nici o îndoiala ca acest aparat era un scanner capabil saanalizeze A.D.N.M.N. (structura A.D.N. a corpului spiritual) si sa încadreze membrii comunitatii înuna din cele 12 serii genetice sau sa dovedeasca o structura genetica hibrida. Tot în aceasta perioadapoporul evreu primeste un pachet consistent de legi, bine gândite, spre reusita mentinerii sidezvoltarii seriilor genetice cu puritate crescuta. Dintre ele se detaseaza prin importanta legea non-hibridarii (a interzicerii amestecului cu alte popoare), continuta în legile lui Moise. În desert au locsi primele recolte de evrei, mascate sub pedepse primite de la Domnul pentru motive puerile. Estefolosita intensiv toata gama de procedee menite sa asigure puritatea genetica a seriilor, crestereacompatibilitatii genetice cu marca A.D.N. standard a supercivilizatiei si obtinerea unei bune recoltede baietei.Apoi, cronologic, Domnul cucereste Canaanul pentru poporul evreu cu ajutorul armelor moderne.Concomitent, împutineaza populatiile nedorite, într-o maniera selectiva, lasând în viata acelepopoare mai apropiate genetic de evrei. Fiecare serie este dispusa într-un areal distinct, îngradit de

Page 6: Citeste 11

bariere geografice. Mentinerea seriilor genetice cu puritate genetica crescuta a permis recolteleperiodice de evrei si a fost realizata în principal prin actiunea complexului: chivot – legea non-hibridarii. Controlul genetic aal actiunii legii a fost realizat tehnic de aparatul numit chivot. Timp deaproape 1500 de ani, pâna la Iisus, îngerii au avut o prezenta discontinua, dictata de semnalizarilechivotului. Iata cum functiona tandemul chivot – legea non-hibridarii. Legea interzicea amesteculcu alte popoare, dar, culmea!, chiar Domnul „îi dadea pe evrei în mâna popoarelor din jur” pentruperioade de 20-40 de ani.…În acest timp o parte dintre evrei încalcau legea, dar erau înregistrati de chivot drept hibrizi.Conform legilor lasate de inginerul genetician, fiecare evreu de sex masculin trebuia scanat de treiori pe an de chivot. Fiind un aparat cu functie de monitorizare a unui program, atunci cândînregistra 1% hibrizi, chivotul dadea alarma si îngerii soseau de urgenta pentru epurarea genetica apoporului. În fata comunitatii erau ucisii cei care „pentru pântece” încalcasera legea, împreuna cudescendentii lor. Condicile preotilor si chivotul asigurau acuratetea operatiunii. Imediat eraudeclansate razboaiele de epurare genetica împotriva acelor popoare cu care se amestecase poporulevreu.Purtate cu arme moderne de nimicire in masa, aceste razboaie aveau dublu scop: împutinarea siîndepartarea popoarelor vecine pe de-o parte si capturarea de tinere virgine din sânul acestorpopoare înrudite genetic. Caracterele genetice asemanatoare faceau din aceste tinere nascatoareideale de …. evrei obtinuti prin metoda implantului uterin cu material genetic controlat. Astfel,recoltele îngerilor proveneau din doua surse: „fii ai fagaduintei” – obtinuti prin implant uterin sicopii „drepti”, rezultati prin actiunea legii non-hibridarii. Toata perioada este caracterizata de„pedepse” ale Domnului, adevarate masacre asupra propriului popor si de învrajbiri între semintiicare duc la recoltarea masiva a uneia sau a alteia, evident, dupa nevoile … Domnului.Despre marcare, recoltare, culegere, triere, prelucrare a corpurilor spirituale recoltate si modalitateade fabricare a fiintelor extraterestre se poate citi pe larg în carte. Prelucrarea – compatibilizareagenetica finala a corpullui spiritual recoltat are loc în interiorul complexului viu Dumnezeu(superfiinta în materie eterica, negativa, compusa din câte un corp spiritual din fiecare serie geneticastandard) – Miel (supercomputer detinator al marcilor A.D.N. standard)) – râul vietii (flux energeticîn care circuula corpuri spirituale) – pomul vietii (container în care sunt depozitate corpurispirituale), existent în statiile fiecarei supercivilizatii care are o astfel de modalitate de înmultire.Fiziologia complexului viu de mai sus si modalitatea de control si modelare a unui corp spiritualcompatibil recoltat sunt descrise magistral mai ales în Cartea Tibetana a Mortilor si în PovesteaUnui Amarât, din scrierile asiro – babiloniene si sunt prezentate pe larg, în lucrarea mea.Terra functiona pentru toate supercivilizatiile implicate în Programul Terra ca o fabrica de „produsefinite”, fiecare corp spiritual recoltat fiind prelucrat genetic complet, apt sa fie racordat la o soma(trup) de înger. Acest lucru a fost posibil prin copierea sistemelor vii de tip Dumnezeu – Miel – râulvietii – pomul vietii, existente în statiile superrcivilizatiilor din Galaxie, în bazele din interiorulPamântului. Dupa Potop, supercivilizatia lui Dumnezeu (a dumnezeului evreilor) a schimbat marcaA.D.N. si a dezvoltat în vechea Palestina un nou program în douasprezece serii genetice, maiperformant în homozigotare (puritate genetica ) decât programul anterior. Schimbarea marciigenetice nu este un lucru atât de simplu. O parte a supercivilizatiei ce detinea spatiul geograficcuprins în Orientul Apropiat si Mijlociu nu a putut urma noul standard de homozigotare. Scindareade ordin genetic a acestei supercivilizatii, s-a tradus într-o scindare geografica, militara, politica.Cele doua fractiuni: a dumnezeului Biblic, mai performanta ca homozigotare si a lui Satana, care acontinuat un program în sapte serii genetice cu puritate crescuta, s-au sabotat si s-au razboitpermanent pe cerul Terrei. Supercivilizatia Dumnezeului Biblic a ramas detinatoarea marei bazecosmice cubice „Noul cer, noul pamânt, noul Ierusalim”, descrisa magistral în Biblie, în timp ceSatana si ai lui îngeri au controlat baza din interiorul Pamântului, Luna si probabil o parte dintrecelelalte baze din sistemul solar.Programul evreu a fost exploatat economic timp de aproximativ 1500 de ani (între 1500 î.e.n. – anul1). Conflictul politic si militar între cele doua supercivilizatii scindate genetic, obiectivat înrazboaiele spatiale si terestre între îngeri, apare descris în Cartea lui Enoh si în Biblie. Prezenta pe

Page 7: Citeste 11

Terra a îngerilor supercivilizatiei lui Dumnezeu a devenit din ce în ce mai dificila cu cât neapropiem pe axa lineara a timpului de anul 1. Spre exemplu, deportarea evreilor în Babilon, în anul587 î.e.n. nu are loc decât ca urmare a unei prezente militare insuficiente a îngerilor dumnezeuluibiblic în spatiul vechiului Canaan. Substratul acestor evenimente îl aflam mai ales din Cartea luiEnoh. Robia evreilor reprezinta de fapt o infuzie de simplitate genetica într-un program mai putinperformant în ceea ce priveste homozigotarea. Programul dumnezeului Biblic este reabilitat dupa 70de ani.Acesta a fost timpul terestru linear necesar unei expeditii militare teleportate sa ajunga pe Terra dela baza cosmica. Coranul ne ofera scala de timp a unei distorsiuni temporale datorata teleportarii:„sura treptelor pe care suie îngerii într-o zi a carei masura pentru voi este de cincizeci de mii deani”; adica, – un minut de teleportare = 35 de ani. La urmatoarea misiune a îngerilor dumnezeuluibiblic, care are loc în perioada Macabeilor, lupta cu îngerii programelor învecinate devine maiintensa si are loc chiar deasupra Ierusalimului, fapt mentionat de Biblie. Programul devine extremde greu de mentinut si de controlat. În aceasta situatie, supercivilizatia lui Dumnezeu a încercat sadistruga toate programele de inginerie genetica de pe Terra, conform dictonului „sa moara si capravecinului”. Acesta este motivul aparitiei lui Iisus, cel care aduce „legea cea noua”, menita sa aduca„mântuirea pacatelor”. Singurul pacat biblic era acela de încalcare a legii non-hibridarii impusa deMoise. Iisus omite constient din legea noua legea non-hibridarii si lasa loc liberei hibridari a seriilor(amestecului seriilor), pâna atunci, pure din punct de vedere genetic.Mai mult decât atât, încearca propagarea noii legi la „toate neamurile” încercând distrugereaprogramelor celorlalti zei, vizând astfel limitarea înmultirii concurentilor galactici. Supercivilizatialui Dumnezeu a disparut din preajma Terrei acum 2000 de ani dupa o perioada în care esteprincipalul masurator al timpului nostru linear. Înainte de aceasta disparitie a realizat trei distorsiunitemporale importante ancorate în viitorul nostru, care verifica distrugerea actualului program si neofera informatii despre istoria sfârsitului civilizatiei noastre.Am subliniat mai devreme faptul ca programul desfasurat de îngerii dumnezeului biblic nu estesingurul. Rasele umane actuale si subtipurile rasiale existente nu sunt decât urmarea programelor deinginerie genetica dezvoltate de diverse supercivilizatii extraterestre, „dupa chipul si asemanareadumnezeului lor”, adica dupa o marca genetica standard. Cartea contine analiza textelor vechi caredescriu si alte programe din: Orientului Mijlociu si Apropiat – Fenicia, Asiria, Babilonia, Sumeria, –din Grecia, din Egipt, din Dacia, din India si din America Centrala. Spre exemplu, în India, zeitatinumite „Cei patru mari Manu” desfasurau un program în patru serii genetice pure numite caste. ÎnAmerica Centrala programele s-au desfasurat în sapte serii genetice cu puritate crescuta, ultimelerecolte având loc în preajma sosirii europenilor în „Lumea Noua”. Am scris pe larg despre recolteleumane practicate în antichitate, despre modul în care zeii, prin intermediul implanturilor cerebrale side informatie montate personalitatilor lumii antice, au reusit sa manipuleze istoria în scop propriu,au reusit sa determine personalitati, sa provoace razboaie paradoxale, cu finalitate cunoscuta,necesare recoltelor umane de anumite tipuri. Citind aceasta carte veti privi cu alti ochi nasterile siprabusirile Babilonului, Asiriei sau campania militara a lui Alexandru Macedon.Dupa regizarea actului Iisus, „noua lege” a fost greu de stavilit. Popoarele cu puritate genetica mare,cum ar fi spre exemplu dacii – „cei mai drepti dintre traci” (Herodot), au renuntat la religia propriecare continea o forma a legii non-hibridarii si au adoptat crestinismul. Cum acesta nu mai contine olege a non-hibridarii, cu timpul, aceste popoare nu au mai fost interesante nici chiar pentru propriizei. Singurul popor din zona care nu a acceptat crestinismul este …. poporul evreu, care, nesesizândsubtilitatea noii legi, a continuat sa respecte cât de cât legea veche, chiar daca si-a cam pierdutsemintiile. În aceste conditii, chiar cu o puritate genetica mai mica, evreii au devenit interesantipentru zeii altor programe care s-au desfasurat cu marci genetice mai putin pure. Pe acest fond aparcruciadele, soldate cu un numar mare de victime în rândul evreilor. Prigonirea si decimarea acestuipopor de-a lungul secolelor reprezinta de asemenea recolte de corpuri spirituale cu puritate geneticamare.Practic, ultimii 2000 de ani ai istoriei noastre s-au aflat sub controlul zeilor ce detin bazelorintraterestre, numiti de mine în aceasta carte – Lumea Intraterestra. Aceasta lume ascunsa,

Page 8: Citeste 11

responsabila prioritar de fenomenul O.Z.N. detine cam aceeasi tehnica cu supercivilizatia luiDumnezeu si se afla la baza progresului tehnic uman, „împins” în stadiul actual prin tehnicaimplantului de informatie sub hipnoza. Tot ea, cu ajutorul tehnicii implantului de informatie si asupunerii vointei omului, a putut manipula istoria contemporana folosindu-se de cei mai buniprimitori de implant de informatie – evreii. Daca în antichitate zeii manipulau istoria folosindu-sede razboaie, de paradoxuri militare, în scopul recoltarii unor corpuri spirituale compatibile, trebuiesa aflati ca nimic din istoria contemporana nu este întâmplator.Spre exemplu, Al Doilea Razboi Mondial a avut doua obiective: o recolta importanta de evrei sicrearea statului Israel. Interesant este faptul ca Hitler – actorul numarul unu al acestei piese decalitate mizerabila, a pus umarul la realizarea ambelor obiective. Holocaustul celor sase milioane deevrei a constituit o veritabila „marfa” pentru Lumea Intraterestra care a oferit în schimb tehnologiede vârf pentru nave cu propulsie de tip O.Z.N. În acelasi timp, Hitler a finantat si a colaborat cugruparea ultraradicala Stern ce avea drept obiectiv eliberarea Palestinei! Crearea statului Israel esteo afacere interesanta a secolului nostru, zeii oferind în contrapartida aliatilor tehnologia necesaraexperimentului „Philadelphia”. De ce toate acestea? Programul este în ultimele secvente. „Zeii” seasigura de ultimele recolte. Întotdeauna recoltarea corpurilor spirituale compatibile s-a facut înurma unei cercetari genetice de stabilire a compatibilitatii si de marcare cu un marker (unitate destructura genetica). Markerul a facut posibila migrarea corpului spiritual spre un captator.Cercetarea genetica preapocaliptica este o munca migaloasa. Ea a fost mult usurata de creareastatului evreu ce a facut posibila adunarea vârfului de compatibilitate genetica cu îngerii într-un locrestrâns.Dupa Potop, supercivilizatia lui Dumnezeu a montat un satelit sofisticat de supraveghere aprogramului propriu de inginerie genetica, respectiv al vechii Palestine. Satelitul, identificat astazide puterile spatiale ale Terrei, are printre altele misiunea de a observa stadiul tehnic al omenirii si…gradul de întelegere a Bibliei. În fiecare capitol al acestei carti supercivilizatia lui Dumnezeuavertizeaza omenirea ca sfârsitul civilizatiei noastre va fi provocat de EI printr-un atac nuclear.Momentul apocaliptic ofera captatoarelor de corpuri spirituale montate prioritar de cele doua lumiextraterestre aflate în conflict, corpuri spirituale transformate genetic sub actiunea radiatieinucleare. „Judecata de apoi” este un veritabil triaj genetic ce are loc dupa criterii precise în fiecaredintre tabere. De asemenea, fiecare dintre tabere este dotata cu propriul „iad” – „iezer de foc” – locde distrugere a corpurilor spirituale incompatibile cu marca genetica standard.Traditia veche ebraica sustine ca textele sacre vor putea fi decodate în sapte modalitati tehnice careconverg, bineînteles spre acelasi rezultat. Dupa cum observati, decodarea Bibliei presupunecunostinte de genetica si de fizica. Atunci când omul are acces la „pomul vietii” – genomul uman, latehnicile de terapie genetica, atunci când ajunge în era nucleara, este capabil sa înteleaga tainelescrierilor vechi si observa ca principalul inamic al omului este chiar creatorul – modelatorul sau.Inversarea afectiunii omului fata de Dumnezeu este sesizata de satelit, care semnalizeaza statieisupercivilizatiei lui Dumnezeu. Ea intervine cu un atac nuclear (apocalipsa), înainte ca omul sadevina suficient de dezvoltat tehnic, militar, înainte ca el sa practice eficient terapiile genetice,eventual sa schimbe marca A.D.N. Astfel, practic Biblia, prin decodarea ei, asigura încheierea unuiciclu de evolutie umana pe Terra. Unul dintre versete chiar spune ca „Noul Testament este sapat înlitere spre moarte”.Particularitatea programului în curs consta în faptul ca satelitul nu semnalizeaza de aceasta datastatiei centrale schimbarea afectului omului fata de Dumnezeu ci, raporteaza un alt eveniment dinpunct de vedere tehnic, oarecum echivalent: atacul nuclear irakian asupra Ierusalimului. Acesteveniment situat în viitorul nostru apropiat a fost detectat printr-o distorsiune temporala si implantatca informatie lui Iezechiel. Imediat dupa detectarea lui neprecizata însa temporal, supercivilizatialui Dumnezeu a practicat o a doua distorsiune temporala majora privind sfârsitul veacurilor,informatia rezultata fiindu-i implantata lui Daniel. Acesta descrie în cele „saptezeci de saptamâni deani”, care pentru noi înseamna zeci de ani, conform jocului distorsiunilor temporale, istoriasfârsitului nostru, marcata de Al Treilea Razboi Mondial.Temporalitatea aberanta a supercivilizatiei lui Dumnezeu este cuplata la temporalitatea noastra

Page 9: Citeste 11

lineara numai segmentar, pe perioade de istorie comuna. Ultima saptamâna de ani descrisa deDaniel este disecata într-o alta distorsiune temporala oferita ca informatie lui Ioan Teologul, în anul96 e.n. Ea este caracterizata printr-o prezenta continua a supercivilizatiei lui Dumnezeu în preajmaTerrei si dureaza sapte ani, timp în care îngerii lui Dumnezeu vor practica ultima cercetare geneticaîn scopul realizarii unei ultime recolte de doar 144 000 de „alesi”.Biblia si alte scrieri vechi analizate în lucrarea de fata, au fost decodate, probabil într-un modasemanator celui de fata, de institute specializate ce apartin prioritar marii finante. Pe de alta parte,institute si persoane particulare se afla într-o cursa contra cronometru pentru decriptareacomputerizata a Bibliei. Lucrarile „Cracking The Bible Code” de Jeffrey Santinover, M.D. si “TheBible Code” scrisa de Michael Drosnin sunt graitoare în acest sens. Aceste lucrari demonstreaza caBiblia a fost încriptata cu ajutorul unor supercomputere cuantice care ofera posibilitatea încriptariimai multor date, simultan, în modalitati diferite, pe un numar restrâns de litere. Interpretareaprimara a textelor oferita de stiintele moderne (genetica, fizica, etc.) în modalitatea abordata demine, ofera tabloul general al Programului Terra, fara prea multe informatii în ceea ce privesteîncadrarile temporale ale evenimentelor viitoare. De la acest nivel însa, munca este preluata desupercomputere, care stiind ce trebuie sa caute (un eveniment detectabil prin metoda primara), potsa identifice situarea temporala a acelui eveniment. Concret, din descrierile lui Iezechiel, se poateafirma cu certitudine faptul ca Ierusalimul va fi distrus printr-un atac nuclear lansat de Irak.Informatia introdusa in computer este analizata prin metoda literelor spatiate si rezultatul esteedificator.Evenimentul, nu numai ca este descris la rândul lui si prin aceasta metoda, dar apare si încadrattemporal. Doar doi ani apar grupati în text alaturi de acest eveniment: 5760 (anul 2000) si anul 5766(anul 2006), cu probabilitate statistico – matematica pentru cel din urma. Situatia este asemanatoarecelei din timpul razboiului din Golf, când N.S.A. (Agentia Nationala de Securitate a S.U.A.)dispunea de trei date probabile referitoare la atacul irakian cu rachete Scud asupra Ierusalimului.Anul 5760 a trecut. Evenimentul va avea loc cu siguranta în 5766, adica, mai exact între octombrie2005 si octombrie 2006…si absolut nimic nu-l poate opri. Parerea mea este ca supercomputerele dela N.S.A. au aflat cu exactitate data evenimentului. Prezenta bratului înarmat al marii finanteevreiesti în Golful Persic, embargoul politic si militar la care este supus statul Irak, întreaga nebuniepolitico – militara din zona, demonstreaza ca si altii asteapta „cu sufletul la gura” acest momentcrucial. Interdictia aeriana impusa Irakului între paralelele de 33 si 36 de grade latitudine nordicaeste fara sens si aproape sigur nu va putea fi mentinuta în viitorul apropiat. Sistemele antirachetaimaginate pentru a preîntâmpina evenimentul … nu vor functiona. Istoria viitorului este puternicancorata de atacul nuclear irakian asupra Ierusalimului, de momentul când „sabia fulgeratoare aregelui Babilonului” va transforma în zgura Ierusalimul.“Curcubeul” – satelitul montat de Supercivilizatia dumnezeului biblic, va semnaliza proprietarilorlui ca omenirea este în era tehnologiilor avansate. Conform jocului distorsiunilor temporale,echipajele teleportate pe Terra, vor ajunge aici cu distorsiune temporala, corespunzatoare unui timplinear de aproximativ 50 de ani. Conform Cartii lui Enoh, din acel moment îngerii lui Dumnezeuvor avea nevoie de 58 de ani, pentru ca, în generatii succesive, sa poata prelucra materialul geneticcorespunzator urmatoarei marci A.D.N. a supercivilizatiei.La capatul celor 58 de ani se încheie apocalipsa, distrugerea controlata, în etape, a civilizatieinoastre. Decriptarea computerizata a acestui eveniment, îl situeaza temporal în anul 2113. Pânaatunci omenirea va asista la câteva evenimente importante. Între acestea, Al Treilea Razboi Mondialdescris de Biblie si de Nostradamus, va deturna atentia oamenilor de la evenimentele cu adevaratimportante, pregatitoare pentru „sfârsitul veacurilor”.Când începe razboiul? ….A ÎNCEPUT DEJA!Caderea World Trade Center (W.T.C.) din New York marcheaza intrarea în ultimul razboi mondial.A judeca global si la rece acest lucru nu este o problema; este chiar foarte simplu. Programul LORdureaza aproximativ 5875 de ani, de la nasterea lui Noe, pâna la sfârsitul Apocalipsei. Are etapefoarte clare, pe care le-am parcurs împreuna în aceasta carte, cum ar fi: producerea marcii genetice,selectarea populatiilor care intra în programele de inginerie genetica, crearea seriilor genetice cu

Page 10: Citeste 11

puritate crescuta, perioada de recolta, intervalul liber si … perioada de distrugere a programului,perioada ce se suprapune aceleia de selectare si producere a noii marci genetice de tip Noe, necesaraurmatorului program. Trebuie înteles ca EI au timp, ca timpul lor este diferit si ca istoria noastraeste planificata la scala timpului LOR. De aceea, cei 110 ani destinati stergerii de pe fata pamântuluia actualului program nu sunt nici prea multi, nici prea putin, ci probabil, numai bine adaptati. Dacaprivim înapoi, observam ca descrierea distrugerii programului anterior variaza, doar operatiuneanumita potop fiind prezenta în toate miturile. Fiind ultimul act al, unui cataclism mult mai complexsi cu desfasurare mai extinsa temporal, a fost mai bine retinut de resturile populatiilor care i-ausupravietuit.Cosmogonia sumeriana Enuma Elish aminteste însa si de celelalte arme si artificii tehnice folositede zei, care au precedat potopul si care au contribuit esential la stergerea urmelor programuluianterior. Este clar pentru mine, ca demolarea celui mai tehnic dintre toate aceste programe nu sepoate face într-o zi. Asta ar însemna sa ucida planeta; ori lucrul acesta nu se va întâmpla.Distrugerea va fi progresiva si va afecta în primul rând factorul uman. Progresiv va fi distrusainfrastructura, iar populatia va fi nimicita. O buna parte din aceasta “munca” o vom face chiar noi,cu propriile stocuri de arme, inclusiv cele de distrugere în masa. Zeii au hotarât numai momentulinitierii lantului de actiuni distructive si sunt dirijorii din umbra ai acestei operatiuni.Globalizare, mondializare … guvern mondial … sunt cuvinte care capata greutate. Posesiainformatiei, finantelor, mass-media, confera putere. Guvernul mondial are nevoie însa si de arme sipentru ca se sprijina pe cea mai bogata natiune, asa cum este normal, S.U.A. este cea care vaproduce armele necesare dominarii, subjugarii, distrugerii. O cursa a înarmarii pe care guvernulmondial o poarta … singur este menita sa controleze lumea urmatorilor 50 de ani. Pâna înaproximativ 2055 guvernul mondial va distruge baza tehnico materiala a omenirii, infrastructuraTerrei atât cât se va putea, fara ca pamânteanului sa i se para ca ar fi implicata vreo fortaextraterestra. Distrugerile datorate fortelor pamântene vor fi mai “blânde”, dar mai extinse temporalsi continue. Europa, Nordul Africii, Orientul Mijlociu si Apropiat si posibil alte zone din Asia vorsuferi distrugeri sistematice, continue, cu diminuari importante ale populatiilor. Africa neagra va fidecimata de S.I.D.A., Ebola si alti virusi creati în acest scop. America de Sud, specializata înlovituri de stat, razboaie civile, razboaie sângeroase interstatale rezultate a diferendelor de granite,îsi va diminua si ea populatia semnificativ. Discrepanta între structurile tehnice specializate aleguvernului mondial si restul lumii se va accentua. Unde sa ne refugiem? Taigaua siberiana,teritoriile de nord canadiene, Patagonia, selva braziliana, Desertul Namib, Australia centrala,Podisul Tibet, si alte zone continentale depopulate natural, neindustrializate, în care mâna omuluitehnic nu se vede, va asteapta! Din pacate, îmi veti ignora avertismentul. Aproape toti suntetiangrenati într-un mecanism socio-economic care va asigura ziua de mâine, ce pare mai importantadeocamdata fata de anii ce vin… Putini se vor putea desprinde.Oricum, nu descendentii lor vor fi baza pe care se vor cladi viitoarele programe de ingineriegenetica, pentru ca ei vor fi generatori de hibrizi în acele spatii. Doar populatiile naturale ale acelorteritorii vor fi interesante pentru inginerii geneticieni extraterestri.Istoria se va agrava. …Lumea Intraterestra care asigura sprijin logistic si informatie stiintificaguvernului mondial marioneta, va trebui sa faca fata confruntarii teribile cu civilizatia dumnezeuluibiblic. Tehnologiile spatiale pentru asta sunt concepute. Biblia ne spulbera însa, orice iluzie înprivinta eficientei acestor tehnologii. Studiile genetice pe material uman si animal supusradioactivitatii îndelungate, cunoscute opiniei publice sub denumirea de „mutilari de animale”,studii practicate de „zei”, în colaborare cu serviciile marii finante servesc punerii la adapost amaterialului genetic uman, necesar demararii viitorului program de inginerie genetica, la fel cumNoe si altii au fost salvati de furiile potopului indus de „zei”.Totul este ciclic…De fapt, fenomenul O.Z.N., în vizibila expansiune astazi, este urmarea unei cercetari genetice înmasa practicata de îngerii lumii intraterestre, fapt ce demonstreaza ca momentul apocaliptic esteaproape.Cei care conduc lumea, conform intereselor lumii intraterestre, cei care ne ofera istoria oficiala, se

Page 11: Citeste 11

afla în contact permanent cu aceasta lume ascunsa. Sistemul financiar mondial, sistemul de datoriistatale asigura finantarea programelor ce limiteaza atacul nuclear din spatiul cosmic. Organizatiilesecrete suprastatale, marea finanta evreiasca, Biserica ne ascund constient adevarul despre noi, înscopul functionarii acestui sistem financiar.Se pare ca toti zeii „beneficiari” din Galaxie sunt interesati în înlocuirea actualului ciclu dedezvoltare umana pe Terra cu un altul, deoarece populatiile Terrei sunt în parte hibride si mult preadezvoltate din punct de vedere tehnic. Dupa acest program marca A.D.N. a viitoarelor populatii vafi schimbata cu o alta mai simpla, pentru ca evolutia genetica a zeilor este spre simplitate genetica.Aceasta carte, alaturi de altele care se scriu poate chiar în momentul de fata, va face posibilacunoasterea unei bune parti a adevarului despre noi. Segmentul de istorie pe care îl parcurgem faceposibila decodarea scrierilor vechi aici – în România sau în alta parte. Din punctul LOR de vedereacest program este încheiat, deoarece sfârsitul sau a putut fi vizualizat. Ramâne doar sa parcurgemîmpreuna istoria viitorului.Asteptam viitorul mai mult sau mai putin pregatiti. Avem dreptul sa cunoastem macar o parte dinadevar? În mod sigur, parerile sunt împartite chiar si între dumneavoastra, cei ce cititi acesterânduri. Daca rândurile de mai sus vi se par o nebunie, nu cititi aceasta carte. Luati-o ca pe opoveste fantastica, un cosmar rupt de „realitatea” în care traim. Oricum ar fi, trebuie sa stiti ca se vaîntâmpla ceea ce deja s-a întâmplat!