ÎN CĂRȚILE LUI DAVID GROSSMANPOȚI SĂ RÂZI ȘI DE SUFERINȚĂ

ANUL XVI w NR. 690 w 20 – 26 IUNIE 2020 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI PAGINILE 2-3

LA PÂNDĂ ÎNVĂILE TIBETULUI

PAGINILE 8-9

PAGINA 10

NORA IUGA –HIPODROM

În Leopardul zăpezilor,Tesson trage concluzia căevoluția este legată doar dehăituire, prindere, ucidere,reproducere. Neîndoios,autorul este provocator.

„Suplimentul de cultură“publică în avanpremieră unfragment din acest roman,care va apărea în curând încolecția „Fiction Ltd“ a Editurii Polirom.

PAGINA 12

INTERVIU CU SCRIITOAREAIRINA TEODORESCU

„ÎN FRANȚA, CA SĂ AJUNGI LA CITITORI, SCRII ROMAN, NU PROZĂ SCURTĂ SAU POEZIE“

Pentru David Grossman, autor care a fost recompensatcu numeroase premii internaționale, scrisul a fostterapia prin care a supraviețuit morții fiului său în război.

„ÎN FRANȚA, CA SĂ AJUNGI LA CITITORI, SCRII ROMAN, NU PROZĂ SCURTĂ SAU POEZIE“

© K

ob

i Kal

man

ovit

z

2ANUL XVI NR. 690

20 – 26 IUNIE 2020actualitatewww.suplimentuldecultura.ro

În cărțile lui David Grossmanpoți să râzi și de suferințăPentru David Grossman, autor care a fost recompensat cu numeroase premii internaționale (de ce nu și un Nobel în viitorul apropiat?), scrisul a fost terapia prin care a supraviețuit morții fiului său în război. Și-a regăsit rostul trăgând de firele personajelor sale, dar s-a și deschis uluitor în câteva cărți de o sensibilitate rară.

CONSTANTIN PIȘTEA

E de ajuns să citești câteva versuridin Căderea în timp sau să vezicum se leagă subtil între ele căr �țile sale, ca să înțelegi că scriito�rul, oricât de maestru ar fi în dirijarea destinelor pe care le in�ventează, rămâne tot la mâna ar�bitrarului și a suferinței de carenu scapă nimeni (să nu uităm căscriitorul israelian este ateu). Și totuși, asemenea unui come�diant de stand�up, în cărțile luiDavid Grossman poți să și râzi desu ferință.

L�am citit în ultimele săptă�mâni pe David Grossman în ordi�nea inversă a cărților care i�auapărut în limba română la Edi�tura Polirom. Am început cu ceamai recentă apariție, De mineviața și�a tot râs, și am încheiat cupoate cea mai cunoscută carte asa, dar și prima tradusă la noi,Până la capătul pământului. Du �pă ce am parcurs acest traseuemoțional extrem de puternic, l�am urmărit pe internet în di�verse interviuri, ceea ce mi�a per�mis să�l descopăr și dincolo descris.

Am constatat că declarațiilesale nu s�au schimbat în timp, căa rămas același scriitor profund,dar și jovial, același spirit fin șiatent critic al contextului socio�politic din Israel. Grossman nu secontrazice în interviuri, repetăpeste ani un paradox legat de ceînseamnă pentru el scrisul. Esteoare acesta o formă de protejare asinelui, un mecanism prin care teaperi explicându�ți viața? Saueste o expunere totală a propriu�lui interior, o descojire ca la Gün�ter Grass?

Vă invit să�l cunoașteți pe Da �vid Grossman așa cum l�am cititeu și să�l descoperiți ca pe unmare scriitor contemporan, dacăîncă nu ați făcut�o.

POVESTEA UNEI FEMEI„UNICE ÎN UNICITATEA EI“

Cea mai recent tradusă carte deDavid Grossman, De mine viațași�a tot râs (Editura Polirom, 2020,traducere din limba ebraică deGheorghe Miletineanu), are la ba �ză evenimente reale, care i�au fostrelatate scriitorului chiar de ceacare avea să�i inspire acestuiapersonajul Vera.

Eva Panić�Nahir/ Vera a fostun nume cunoscut în fosta Iugo�slavie, despre care s�au scris bio�grafii și cărți documentare, bachiar un alt scriitor celebru, Da�nilo Kiš, i�a dedicat o miniserie lateleviziunea sârbă. În urmă cu câ�teva decenii, Eva i�a povestit luiDavid Grossman despre sine și tre�cutul său dramatic, după care întrecei doi s�a legat o strânsă prietenie,aprofundată atunci când scriitorula cunoscut�o pe fiica Evei, TianaWages. Despre Eva, scriitorul aveasă spună: „toți oamenii sunt unici,dar ea era unică în unicitatea ei“.

În De mine viața și�a tot râs,unul dintre momentele�cheie estearestarea Verei, în toamna anului 1951.Evreică parte a contraspionajului

Armatei de Eliberare Na țională aIugoslaviei, Vera refuză să sem�neze actul teribil pe care auto �ritățile i�l pun în față, prin care eaar recunoaște că fostul ei soț, Mi �loš, ofițer în cavaleria ma reșa luluiTito, ar fi fost spion stalinist. Miloštocmai s�a spânzurat, însă dragos�tea care i�o poartă Vera îi oferă pu�terea de a rezista torturii și oro �rilor de care are parte la Goli Otok,în „gulagul lui Tito“.

Însă chinul cel mai mare estedespărțirea Verei de fiica ei, Nina.Dacă ar fi semnat documentul,cele două ar fi avut parte de îngă �duința sistemului. Însă în condițiiledate, cu dragostea față de Milošsfințită de o demnitate aproapeireală, Vera trebuie să suporte nudoar teroarea gulagului, ci și su �ferința unor decenii marcate devina față de fiica ei. Povestea estespusă de Ghili, nepoata Verei,care și�a propus să redea călătoriaterapeutică pe care o face la GoliOtok împreună cu Vera, Nina șiRafi (acesta din urmă tatăl luiGhili, dar și, printr�o încurcăturăinteresantă a destinelor, iubituldin urmă cu mulți ani al Ninei).

Sunt aici mai multe povești

de dragoste întrepătruse, suntzeci, poate sute de salturi în timpși treceri subtile de la perspectivaunui personaj la a altuia, totulîntr�un roman dureros de pro�fund despre căință, rușine și vino �văție. Nu ai cum să rămâi indife �rent la modul în care suferința sescurge peste generații, ca un râude lavă care acoperă decenii șidestine. Linia feminină Vera�Ni �na�Ghili marchează un traseu pecare David Grossman l�a bătătoritînainte și înapoi, pentru a dezvă�lui complexitatea unor relații pecare timpul le�a încărcat și maimult de culpabilitate.

Grossman a reușit de minuneaici să o descrie pe Vera ca pe o fe�meie capabilă de un soi de iubirerară. „Îi plăcea să se lase înfă șu �rată de trupul lui slab, bolnăvicios,să reverse în el căldură și putereși sănătate, din care ea avea dinbelșug, și să simtă cum, cu cât se

scurge în el mai mult, cu atât seumple ea însăși mai mult.“ Pui fa �ță în față scena aceasta, din vre�mea în care Vera și Miloš erauîm preună, și cele în care Vera re�zistă torturii în gulag, și ai o defi �niție cuprinzătoare a iubirii.

© K

ob

i Kal

man

ovit

z

DAVID GROSSMAN (n. 1954) este unul dintre cei mai importanţi autori israelieni contemporani, cunoscut

comentator al politicii Israelului faţă de Palestina și militant pentru recunoașterea acesteia ca stat. A studiatFilosofie și Teatru la Universitatea Ebraică din Ierusalim,

iar după ce și-a încheiat stagiul militar obligatoriu a lucratla postul de radio Vocea Israelului. A publicat mai multe

cărţi de ficţiune, dar și câteva volume de reportaje și interviuri. Printre romanele publicate de Grossman de-a

lungul timpului se numără Copii în zig-zag (1994), Cineva cucare să fugi de acasă (2000), Până la capătul pământului(2008), distins în 2009 cu Premiul Albatros acordat deFundaţia „Günter Grass“ și în 2011 cu Premiul Médicis

étranger, Căderea din timp (2011) și Un cal intră într-un bar(2014), pentru care a primit Man Booker International Prize(2017). Cărţile lui Grossman, premiate atât în Israel, cât și înstrăinătate, au fost traduse deja în peste 30 de limbi. DavidGrossman este doctor honoris causa al Universităţii Cato-

lice din Leuven, Belgia, și Cavaler al Ordinului Artelor șiLiterelor, titlu acordat de Ministerul Culturii din Franţa.

La Editura Polirom au apărut: Până la capătul pământului(2012, 2014), Căderea din timp (2013), Un cal intră într-unbar (2015, 2018), Cineva cu care să fugi de acasă (2018)

și De mine viaţa și-a tot râs (2020).

3ANUL XVI NR. 69020 – 26 IUNIE 2020 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

VERSATILUL DAVIDGROSSMAN

Pentru Cineva cu care să fugi deacasă (Editura Polirom, 2018, tra�ducere din limba ebraică de IoanaPetridean), David Grossman apri mit în 2018 Premiul Israel pen�tru Literatură, cea mai înaltă dis �tincție culturală a statului Israel.Romanul, care mi s�a părut diferitde orice altceva de la acest scriitor(deși cam în toate Grossman arebunul obicei de a nu se repeta), esteconstruit ca un thriller cu ado les �cenți – deci aparent ceva mai rela�xat – și, după cum au spus uniicritici, ca o combinație între Alear �gă, Lola, aleargă și Oliver Twist.

Un tânăr angajat al primărieidin Ierusalim, Asaf, are misiuneade a găsi proprietarul unui labra�dor. Labradorul îl trage după el peAsaf prin oraș și îl duce mai întâila o pizzerie, după care la o casă încare stă o călugăriță – o femeie învârstă care nu a ieșit niciodatăafară. Asaf află povestea bătrânei,dar în același timp este foarte cu�rios să afle ce s�a întâmplat cuTeodora, tânăra care trebuia săplim be labradorul și care obișnu �ia să�i cumpere bătrânei pizza. Înroman, un rol important îl joacă șiȘai, un tânăr dependent de dro�guri, dar și rețeaua în care acestaeste captiv.

Dincolo de asemănările dejamenționate, mi se pare că roma�nul se apropie și de Marile spe �ran țe – atunci când Asaf ajungeîn „chilia“ bătrânei –, și de Aven�turile lui Pinocchio – conexiunefoarte clară când afli unde esteTeodora.

Deși pare thriller datorităcon strucției și este diferit de altecărți ale sale, acest roman al luiGrossman nu este mai puțin se�rios – chiar dacă atinge cel maipuțin chestiuni ce țin de războisau de disputa Israel�Palestina, cucare și�a obișnuit scriitorul evreucititorii. Iată genul de întrebarecare străbate cartea: „dacă un om,nu contează cine, se decide să seîntărească pe sine și să�și întă�rească sufletul trecând printr�o în�cercare grea, nu contează ce; dupăce totul se va termina, va putea elredeveni același om, cel de di�nainte de acea încercare?“.

Intrigă polițistă, dar și aven�tură romantică, într�un Ierusalimprivit pe fugă, asta veți găsi în Ci�neva cu care să fugi de acasă, unroman care susține versatilitatealui David Grossman, capabil săscrie și despre transformările adu �se de trecerea de la adoles cență la ma�turitate, nu doar despre conflictele

armate și modul în care acesteaafectează istoriile de familie sausocietatea.

UN ALT FEL DE STAND-UP COMEDY

Un cal intră într�un bar (EdituraPolirom, 2015, traducere din lim �ba ebraică de Gheorghe Mileti�neanu) este nu doar un roman cuun titlu intrigant, ci și cel princare l�am cunoscut pe David Gros�sman. Pentru acest titlu scriitorula primit poate cel mai importantpremiu al carierei sale, Man Book �er International Prize 2017, la 2ani după ce a fost în România, casă vorbească despre Un cal. Se în�tâmpla la sfârșitul lui 2015, când,într�o întâlnire de la Clubul Țăra �nului din București, Grossmanspunea: „Indiferent cât de puter�nic este arbitrarul vieții, cândscrii despre el, prin cuvintele talese schimbă ceva din tine și nu maiești victima sa“.

Dovală Gi este un comediantcare urcă pe scenă pentru a spuneglume. Cel puțin așa cred cei dinaudiență, inclusiv judecătorul in�vitat special de Dovală, vechi cu�noscut al comediantului, cu carenu se mai văzuse din anii de școală.Dar seara de comedie se trans�formă într�un prilej pentru DovalăGi de a se expune, de a�și pune tre�cutul pe tavă în fața unor oameni –măcar în aparență – nevinovați.

Până la urmă, dintr�o înșiru �ire de povești care�l va șoca fărăîndoială, cititorul va înțelege șirostul prezenței acelui judecător,și izbucnirea unei femei din pu�blic, uimită de turnura serii de co�medie și care�i strigă lui Dovală căîl cunoaște din copilărie (când nuera chiar atât de ciudat). Gross �man a spus de nenumărate ori căpoveștile nu trebuie să ne prote�jeze, ci să ne expună, să ne aducămai aproape de viața noastră, iarpersonajul său Dovală Gi face

exact asta: nu se protejează nicipe sine și nu are nici o intenție să�și protejeze publicul. Totulfuncțio nează ca o autodetonareîntr�un loc aglomerat, umorulfiind folosit aici ca momeală, pre�text și, nu în ultimul rând, armă.

Din nou, resortul lui DavidGrossman este vinovăția pe caretimpul nu reușește să o spele.Unica soluție pentru a curăța tre�cutul de reziduuri rămâne poves�tea, singura modalitate de a înțe� lege cu adevărat ce ai trăit.

Față de celelalte romane alelui Grossman, pe acesta chiar îțivine să îl laşi din mână. Ai facecam același gest cu un spectatorcare părăsește nervos sala în carevorbește Dovală Gi. Nu suporți, teirită să vezi că ți se vând dreptbancuri niște amintiri dure oriniște grosolănii și îți vine să te ri�dici și să o iei la fugă. Dar tocmaiasta face grozavă cartea Un calintră într�un bar: nu te lasă indi�ferent, te zbuciumă și�ți dă douăpalme ca să vezi realitatea dinochii și mintea lui Dovală Gi.

UNELE RĂNI NU SE VINDECĂNICIODATĂ

Mergând și mai în urmă, ajung laCăderea din timp (Editura Poli�rom, 2013, traducere din limbaebraică de Gheorghe Miletinea �nu), poate cea mai tulburătoarecarte scrisă de David Grossman,despre care, deși s�a spus că nueste autobiografică, nu ai cum sănu crezi că are de�a face cu eveni�mentul care i�a schimbat scriitoru�lui viața. În anul 2006, în ultimeleore ale războiului împotriva Liba�nului, a murit fiul său, Uri, coman�dant de tanc la numai 20 de ani.

Așadar, pe lângă multipleleforme de a vorbi în numele conci�lierii și al păcii în zonă, DavidGrossman a găsit o altă formulă dea�și striga durerea, cea a unui poemtulburător despre cum unele răni

nu se vindecă niciodată. În Căde�rea din timp, unul dintre eroiicărții pornește în căutarea a ceeace a pierdut, unde această pier�dere se află deja în afara timpu�lui. Misiunea imposibilă este unprilej de a vorbi, cu intensitatepoetică, despre dragostea părin�tească și despre căderea într�unabis ireversibil.

„Într�o singură clipă am fostsurghiuniți/ într�un pustiu./ Auvenit noaptea, au bătut la ușanoastră,/ au spus: la ora asta șiasta,/ în locul ăsta și ăsta, fiul vos�tru/ așa și așa./ Au țesut iute�iute/o plasă cu ochiuri mărunte,/ orași minutul și locul exact,/ și�nplasa asta era o gaură,/ înțelegi?În plasa/ cu ochiuri mici era,/ pecât se pare, o gaură/ și pe�acolofiul nostru a căzut/ în abis...“

L�am urmărit de atâtea ori peDavid Grossman vorbind desprecum îl expune, dar îl și apără po�vestea, încât chiar am ajuns săînțeleg acest paradox. De multeori, când discuția cu cel care îl in�tervievează ajunge la momentulmorții fiului său, el spune că scri�sul l�a ajutat să nu se rătăcească șii�a dat un scop.

Căderea din timp este și de �spre negarea unei evidențe, pemarginea căreia se contrează înversuri bărbatul și femeia dincarte. Evidența că fiul lor e mort.Călătoria în care pleacă bărbatul –care seamănă cu momentul în careîncepi să scrii o carte – are meni�rea de a construi acel „dincolo“,care deocamdată se ascunde înabis, în vid. „Dac�o să ne ducem/acolo,/ o să existe/ un acolo“, îispune el soției care rămâne acasă.

POȚI SĂ AMÂNI DESTINULDACĂ FUGI DE EL?

Tot despre o călătorie și tot des�pre o încercare de salvare estevorba și în Până la capătul pă�mântului (Editura Polirom, 2012,

traducere din limba ebraică deIoana Petridean). Doar că aici per �sonajul central, Ora, o femeieproaspăt despărțită de soț, por �nește într�o călătorie prelungitănu pentru a descoperi, ci pentru afugi. Însoțită de iubitul ei dintinerețe, Avram, Ora fuge de rea�litate, crezând că, dacă nu stăacasă, nu are cum să fie ajunsă deo veste teribilă. În contextul eter�nelor lupte dintre israelieni și pa�lestinieni, Ora trăiește perma� nent cu frica acelui moment (de�taliat în Căderea din timp) în ca �re autoritățile o vor anunța că fiulei, Ofer, a fost ucis într�o misiunede luptă.

Grossman a recunoscut înunele interviuri că are câteva per�sonaje care îl urmăresc și care nuse dau plecate din memoria lui.Unul dintre ele este acel DovalăGi din Un cal intră într�un bar,dar poate cel mai puternic perso�naj, despre care Paul Auster aspus că ar fi la același nivel cuEmma Bovary sau Anna Karenina,este Ora, care încearcă, fugind, săsalveze o stare de fapt, un statutpus în pericol de către război.

Călătoria Orei deschide șialte căi de explorare narativă,între care un triunghi conjugal pecare l�aș situa la nivelul comple �xității încrengăturilor din primacarte despre care am povestit maisus (și cea mai recentă traduceredin David Grossman), De mineviața și�a tot râs.

După cele cinci volume pecare le�am parcurs, am convinge�rea că pe David Grossman îl poțicunoaște foarte bine indiferent cuce titlu începi. Toate sunt diferiteîntre ele, pentru că scriitorul selasă mereu provocat de surse noi,și în același timp toate vorbesc de �spre iubire, vinovăție și arbitrarulvieții. Și apoi, cum să nu�ți placă deDavid Grossman, cel care, dupătoate prin câte a trecut, după toatecele filtrate prin scrisul său, spunezâmbind: „Viața e frumoasă“? SDC

4ANUL XVI NR. 690

20 – 26 IUNIE 2020opinii www.suplimentuldecultura.ro

Ultimele pagini de jurnal dinaceastă primă parte a pandemiei.

Vineri, 12 iunieÎncă o idee de comentariu unic

pentru Facebook: ceva a fost.Ce a vrut de fapt să spună am�

basadorul Rusiei la București: înRusia toată lumea care e de acordcu pozițiile oficiale e liberă săspună asta.

Să visăm la o lume încorse�tată de regulile distanțării sociale,în care bărbați, femei și copii re�zistă jucând frenetic #JoculDra�gostei pe la terase, strigând unii laalții: albul sau negrul, Marica sauprosopul, Nelu Lupu sau PreaSfințitul Pimen, dimineața sauseara, Black Beauty sau Lassie,Heidi, fetița munților sau Alice înȚara Minunilor, Cheloo sau Om�bladon, izmene sau pălărie, ȘicăOrban sau Mihăiță Piticu? Nu uto�pia pe care ne�o dorim, dar uto piape care o merităm.

Uite de�aia nu e bine să exa�gerezi nici cu dreapta, dar nici custânga la laudatio�ul în cerc.

Dacă prostia era comorbidi�tate, rămâneam fără sapienși. Dar,nefiind, n�am rămas, așa că nu văfie frică: până la asteroid se mer �ge, totuși, înainte.

Pont:de cum apare domnule,ce se întâmplă, să vă spun eu –poți să fii sigur că o să auzi doarbălării sau o salbă de banalități.Preferatele mele sunt: totul plea �că de la mentalitate și trebuie săaducem în discuție sistemul edu �cațional. Îmi place să combat acesteargumente cu nemuritorul, imba�tabilul depinde.

Așa cum există visul ameri�can (prost vis) și plăcinta ameri�cană (proastă plăcintă), existăde sigur și prostia americană (lafel cum există visul bulgăresc, plă�cinta bulgărească și prostia bul�gărească). Ce mă uimește pe minela prostia americană e că Trump,care e un escroc detectabil și depe Lună, un vânzător de Bibliifalse și leacuri universale în fațamulțimilor de gură�cască din Mid � west, pur și simplu un escroc ar�hetipal, n�a fost recunoscut ca

atare. Nu e ca și cum n�ar arăta caun personaj negativ din orice filmprost de la Hollywood. Eh, faptulcă plăvanul portocaliu a putut sătreacă drept altceva decât ceea cese vede de pe Lună că e dă totușiprostiei americane o grandoareinegalabilă.

Nimeni:nimic. Dar țin să pre�cizez această informație care mi separe frumoasă de la sine:pe mamacelui care avea să devină Muham�mad Ali o chema Odessa. Dar i sespunea Mamma Bird.

Odessa era un nume moștenitde generații, de pe vremea sclaviei,Mamma Bird era cum voia să ispună de fapt. Iar doamna Ode ssa/Mamma Bird a dat naștere unuiom mare, curajos și rar, care și�aîmplinit destinul. Ceea ce vrea săspună autorul e că viața, dacă nuar avea atât de multe nuanțe și cu�lori, ar fi, totuși, îngrozitor de să�racă, dacă nu inutilă.

Nici nu vreau să mă gândescce o să fie când și�o da seama sapiensul, de toate culorile, sexe�le, orientările sexuale, religiile și

convingerile politice, că istoria sa�piensului este, când te uiți maiatent la ea, o salbă de crime, ne �dreptăți, abuzuri, escrocherii, ex�ploatări, mari mizerii, meschină� rii și câteva excepții. O să vină, vai,ca o surpriză colosală.

Joi, 11 iunieE frumos că noile generații de

derbedei vor avea școala vieții fă�cută pe Zoom.

Am auzit că Bobiță Dylan n�areastâmpăr și acum vrea să scoatășlagărul Blowin’ in the wind ofchange.

Miercuri, 10 iunieVeștile proaste nu mai pridi�

desc: se interzice și filmul Balan �ța, unde se punctează că ăl maiprost om din lume e americanul.

Caut în fiecare zi prin ziaredacă nu apare o harfă cu un pârșde alun și un impiegat de mișcare.Omenirea merită o harfă cu unpârș de alun și un impiegat demișcare, dar uite că nu apare. Dece ne perpelești, pârșule? De ce nu

dai drumul la harfă, impiegatule?Încă o idee de comentariu

unic pentru Facebook, ideal în po�lemici: Interesele poartă fesele.

Forța unui act de cenzură nustă în a interzice, a arde, a distruge(toate acestea sunt ineficiente), ciîn a face să nu mai conteze. Iar aicipiața însăși dă strălucite exemplede ce înseamnă domnia gloatelor.Vor fi în continuare vremuri inte�resante, deși stupide, în societateasapienșilor.

Idee de comentariu unic peFacebook, pentru distanțare so�cială: să fie sănătoși.

Marți, 9 iunieDacă îi scoți de la laudatio�n

cerc rămânem, păcatele noastre, șifără vechea „elită“ intelectuală, și fărăasta nouă, care are totuși parfumulprostiei cu moft global, e altceva. SDC

ANDREI CRĂCIUNCULEGĂTORUL DE HARFE

Jurnal din anii molimei (X)

Am constatat că îmi feresc ochiiatunci când într�un film urmeazăscena de la morgă, în care medi�cul sau polițistul dezvelesc cada�vrul. Nu încep neapărat să cautalt film dar, ca din întâmplare,mă uit puțin pe pereți. În adânculsufletului, sunt o domnișoară depension, incapabilă să confrunteadevărurile dure ale lumii.

N�am fost așa chiar întotdeauna, amavut și eu cândva un interes firesc,sănătos pentru atrocitate. Înainte de1989, și scurtă vreme după, un filmcare prevedea și câteva scene sinis�tre, executate lu xos, era un film carespunea lu crurile pe bune. Filmogra�fia co munistă evita din principiu ex�plorarea macabrului vizual explicit,formă de degenerare în realismul so�cialist și dincolo de el; în plus, pentruimagini macabre – care, improvizate,pot deveni foarte ușor ridicole – tre�buiau bani și logistică pe care infras�tructura noastră cinematografică deatunci nu le avea. Printr�o ecuație bi�zară, un film american care avea

capacitatea de a arăta scârboșeniiconvingătoare respira un aer de li�bertate. Cei mai buni experți ai ma�chiajului din toată lumea lucrau cudragoste și abnegație pentru a creaoroare pe ecran. Munca lor trebuierespectată, iar oroarea e, la urmaurmei, o emoție pe care toți trebuies�o simțim din când în când – așacum corpul omenesc are nevoie de ocantitate infinitezimală de, să zicem,cobalt, o nevoie esențială totuși.Simt că mă apropii periculos de unînceput de poem, ceva gen „Un pic deatrocitate/ în grădini, odinioară“.

Cuvintele „cantitate infinitezi�mală“ nu se aplică însă violenței dinproducția cinematografică de azi. Sepune violență în orice tot așa cum sepune zahăr și sare în orice, ca să fieautomat mai bun. Se zice că, deoa�rece consumatorii se imunizează,doza de violență trebuie crescută casă trezească în continuare emoție.

Datorită meseriei mele de ar�heolog, știu că violența n�a lipsit nicidin socie tățile umane preistorice, nicidin cele antice, că a existat întot�deauna atât o cohortă de brute, cât șiun public abonat la macabru. Dar da �că i�aș pune azi pe Alexandru cel Mareși pe Caesar la o grozăvie de film cu zom�bies cred că ar trebui să le las apoi lu�mina aprinsă toată noaptea. (Darprobabil și lumina aprinsă i�ar speria.)Une ori nu pot să privesc atrocitățile dinfilme pentru că mi�e rușine de gra �tuitatea lor. Sau mă insultă faptul cădesfășurarea de forțe e în contratimpcu sărăcia de idei, ca și cum ai tragecu tunul într�un castel de cărți de joc.Orice pro ducție de mâna a doua re�curge azi la trucuri macabre mai

multe și mai scumpe decât au folositBergman și Kubrick în Ora lupului șiThe Shining la un loc. Trucurile as �tea sunt atât de previzibile, încât aiimpresia că pur și simplu trebuiaucheltuiți niște bani din buget.

Dacă într�adevăr avem nevoiede oroare (catharsis etc.), arta tre�buie în general s�o construiască dinpuțin. Nu ai voie să recurgi una�două la coliziuni frontale. Lynchbagă groaza în tine cu mijloace infi�nit mai economice. Cei care recurgimediat la trupuri tăiate în două casă ne atragă atenția îmi amintesc defenomenul pe care Nabokov îl des�crie într�o povestire ca driving aboutall over the place in a powerful ra�cing car for which you have absolu�tely no use. Pe de altă parte, artiștiicare chiar știu ce fac au, bineînțeles,

dreptul la orice material doresc. Darchiar și într�un roman ca Roșuucigaș, al lui Jeroen Brouwers, caree departe de a fi un roman minima�list – atro citățile sunt reale și expli�cite – tonul e lipsit de orice subli�niere patetică suplimentară.

Am fost poate nedrept. Știu căgroaza e atrăgătoare într�un modina vuabil, că ne poate relaxa, că e ne�voie de (cel puțin) un pic de ma� cabru ca să iei Nobelul, că dacă te uițila un film cu accidente oribile măcarai impresia că nu pierzi vremea, că„Un pic de atrocitate/ vieții mele tuai dat“, că poate scena sinistră te facesă râzi mai ușurat apoi când regizo�rul schimbă macazul. Dar orișicât,toate scenele astea, accidentele, tor�turile, decapitările, ar trebui făcutemai cu cap. SDC

CĂTĂLIN PAVELCÂTEVA PÂNZE SUS

Un pic de atrocitate

Mai rapid decât epidemia de coronavirus, în America și, prinricoșeu, în întreaga lume s�aurăspândit protestele și mani �festațiile provocate de moarteaunui cetățean american de cu�loare în Minneapolis.

George Floyd a murit asfixiatdupă ce un polițist (alb, un detaliuimportant) i�a apăsat gâtul cu ge�nunchiul – pentru a�l imobiliza,chipurile – vreme de aproa penouă minute. La o zi după răspân�direa știrii, au izbucnit protestele,mai întâi pașnice, apoi mai vio�lente, la început în Minneapolis,apoi pe tot cuprinsul Americii și înîntreaga lume. Manifestații de so�lidaritate, ce au luat o acută tentăantirasistă, au culminat cu distru�gerea sau profanarea unor statui,cu înfruntări între grupări maimult sau mai puțin extremiste –și nu doar în Statele Unite. Zeci de

proteste similare au răbufnit înMarea Britanie, Belgia, Danemar �ca, Franța, Germania, în multealte țări din Europa, din Africa, depe toată planeta. Ele au declanșatcontraproteste și au delimitat ta�bere, poziții și ideologii – camtoate confuze, încă nelimpezite, cape un front încâlcit și încrânce�nat, unde toți sunt convinși dedreptatea și îndreptățirea lor șinimeni nu ascultă pe nimeni.

S�a vorbit despre legătura

între proteste și apropiata campa�nie electorală prezidențială dinSUA, despre implicarea Rusiei și aChinei, despre extremiști de stân ga,de dreapta, despre rasiști ra siști șirasiști antirasiști, despre vinovățiiistorice și ură de rasă. Am văzut di�versitatea imaginației umane înmomente de excitație maximă: dela gestica demnă și protestulpașnic până la jafuri și incendieri,ajungând chiar la acțiuni penibileși caraghioase, cum a fost ridicolaretragere de la difuzare a clasicu�lui film Pe aripile vântului sau, înMartinica, distrugerea de cătremilitanții antirasism a statuilorantirasistului (alb, un detaliu im�portant) Victor Schoelcher, unuldintre părinții abolirii sclaviei.Dar, oricum ar fi, o asemenea reac �ție de proteste în lanț, în urmaunui incident izolat din StateleUnite e, cred, unică. Ea va rămâneîn memoria colectivă, poate și în

istorie. Ce va schimba e greu de ghi�cit, însă multe nu vor mai fi la fel.

Ai zice că aici, în proliferareaaccelerată a protestelor și radica�lizarea lor, e ceva suspect – iarpartizanii teoriilor conspiraționistechiar o spun. La urma urmei, Geor geFloyd, victima neagră a po lițis �tului alb, nu era tocmai un cetă �țean model. Cred că majoritateacelor care au ieșit în stradă, re �voltați de uciderea lui, n�ar fi în�drăznit să rămână singuri cu elîntr�un gang, în fapt de seară, dacăi�ar fi știut cazierul. Traficant mă�runt de droguri și, ocazional, hoț,apoi condamnat la închi soare pen�tru jaf armat, Floyd s�ar fi calificatcu greu pentru statutul de erounațional. Pe deasupra, polițistulcare l�a asfixiat, omorându�l, senu mea Derek Chauvin, ca într�unscenariu prost de film antirasist.

Numai că realitatea nu plani�fică lucrurile. George Floyd viu vafi fost un american de culoaredestul de dubios pentru mulți, darGeorge Floyd mort înseamnă alt �ceva. Devine un simbol și e preluat,ba chiar exploatat ca atare. Comu�nitatea afroamericană denunță sis�tematic abuzurile rasiste cărora lecad victimă negrii din Statele Unite

și poate că uneori exagerează, cumsusțin conspiraționiștii, dar realita�tea rasismului din America – nucultural, ci concret, social – n�oneagă nimeni. De aceea protestelede tip „Black Lives Matter“ au ros�tul și îndreptățirea lor. În plus,americanii de rând au un acutsimț al justiției, fapt ilustrat și demulțimea de filme de succes cuprocese, jurați și tribunale. Ame�ricanii pretind de la reprezen �tanții și apărătorii legii să fie exactceea ce se presupune că sunt, alt�fel lumea nu mai e în ordine și so�cietatea o ia razna.

Și ar mai fi ceva ce ține de orealitate socială concretă, însă ob�turată binișor de impactul puter�nic al discursului antirasist – jus� tificat și el, dar care explică doarparțial răbufnirea de revoltă dinaceste zile. Imensele mase de ce �tățeni ne�afroamericani (cum alt�fel să le zic în context?) care s�auraliat protestelor sau le�au ini țiatsugerează că pentru ei cazul Floydînseamnă mai mult decât un ne �gru ucis dintr�un rasism latent alunui polițai. E o idee ce meritădezvoltată încet�încet. Căci cineștie ce se mai întâmplă în zileleurmătoare? SDC

5ANUL XVI NR. 69020 – 26 IUNIE 2020 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

RADU PAVEL GHEOROMÂNII E DEŞTEPŢI

Jurnal de coronavirus:pandemie, sărăcie, furie (I)

Liderul PSD Marcel Ciolacu aieșit săptămâna asta cu un anunțsurprinzător.

„Parlamentarii PSD încep să lu�creze la textul moțiunii de cenzurăși la strângerea de semnături pen�tru moțiunea pe care o depunema doua zi după ce starea de alertăse va încheia“, a spus Ciolacu.

De unde radicalizarea bruscăa liderului PSD? Reprezintă stareade alertă un subiect atât de sensibilpentru opinia publică, iar PSDsperă că poate să câștige puncte petema cu pricina? Nici vorbă. E ade�vărat că oamenii se uită cu atențieîn fiecare zi la cifrele oficiale alepandemiei, dar fiecare ajunge lapropria concluzie.

Unii români consideră că s�aterminat cu pandemia, alții dimpo�trivă. Dar starea de alertă nu poate fio temă cu impact pentru a declanșamoțiuni de cenzură. Atunci care o fiinteresul lui Ciolacu?

Mai degrabă vorbim de reglă�rile de conturi din interiorul PSD.Marcel Ciolacu este acuzat debună parte din colegii săi de partid

că are blat cu PNL și cu președin �tele Klaus Iohannis. Că e preamoale, că n�are chef de luptă și căe înțeles cu dușmanul. LiderulPSD a respins acuzațiile de fie�care dată, însă restul social�de �mocraților vor acțiune, vor luptăca în vremea lui Dragnea, nu sim�ple declarații. Ceea ce, să recu �noaștem, nu prea s�a văzut la bu� zoianul Ciolacu.

În general pentru șefii de par�tide, bătăliile cele mai dure suntcele din interiorul formațiunilorlor. La fel se întâmplă și în PNL,doar că la liberali guvernarea reu �șește încă să țină departe scanda�lurile. Însă cu cât PNL se va eroda,iar tabăra anti�Orban va simțimiros de sânge, cu atât cresc șan �sele ca disensiunile să devină pu�blice. Iar de aici la scandal nu vamai fi decât un pas.

PSD e în opoziție, procentelesunt puține, iar bătălia pe liste seanunță aspră. Vedem deja prin te�ritoriu mugurii unor scandaluriteribile, mai ales că aproape ju�mătate dintre aleșii social�demo �crați nu vor mai prinde funcții.

Marcel Ciolacu trebuia să iasăcu un mesaj de forță în interior. Așacă a ticluit povestea cu moțiunea.Vedeți, dragi colegi? Nu�s pe blatcu liberalii, așa cum mă bănuiți.Facem moțiune de cenzură, îi dămjos, venim la guvernare.

Doar că nimeni din PSD nuștie exact când se va termina sta�rea de alertă. Dacă ne uităm laevoluția cazurilor de COVID, mo�mentul pare departe. Liderul PSDvinde așadar pielea ursului dinpădure pentru a�și salva fotoliulde lider. Congresul PSD bate laușă, numărul contestatarilor dinpartid pare să fie mai mare de la osăptămână la alta, dar ceea ceneliniștește baza partidului estecă PSD nu reușește să crească însondaje.

Toate măsurătorile dau PSDîn jurul barierei de 25 la sută, cuexcepția câtorva sondaje realizatede institute din apropierea parti�dului și care plasează PSD mai de�grabă spre 30 de procente.

Dar, indiferent care e realita�tea surprinsă poate în sondaje,poporul pesedist nu e obișnuit ca

partidul să fie vioara a doua în po�litica românească.

Liderii din teritoriu, mai alescei din Sud și o parte dintre șefiidin Moldova, nu�s prea învățațicu înfrângerile. Și nici cu statul înbăncile opoziției. Olguța, Bădă�lău sau Arsene nu suportă ca par�tidul să navigheze în voia sorții,iar ei să rămână în opoziție dupăce în ju dețele lor câștigă mai me �reu alegerile.

Aceiași baroni se pun și de�acurmezișul unei alianțe mai largiPSD�ALDE�Pro România. De ce săîmpartă oamenii locuri pe listecând și așa partidul va lua maipuține mandate ca la parlamenta�rele din 2016? Singurul personajde forță din PSD care vrea alianțăcu Ponta e Gabriela Firea.

Capitala este pe punctul să fiecâștiga tă de Nicușor Dan, după cePNL și USR�PLUS au căzut deacord că, dacă merg separat, ale�gerile pe București sunt ca și pier�dute. Pe aceeași logică merge șiGabriela Firea. O alianță cu Tări�ceanu și Ponta îi mai dă ceva spe �ranțe la un nou mandat, pe când

drumurile separate înseam nă în�frângere sigură.

E așadar de urmărit ce se vaîntâmpla la PSD în următoareaperioadă. Există o tabără încă mi�noritară, dar guralivă, care vrearadicalizarea partidului. Oameniilui Ciolacu pozează deocamdatăîn aripa reformistă, care vrea sășteargă amintirile și poznele dinepoca Dragnea.

Întrebarea este însă ce vreapoporul pesedist. Până acum n�aprea contat ce spu ne talpa partidu�lui, pentru că alegerea șefului par�tidului a fost rodul unor înțe legeride culise. Nu�s prea multe spe ranțeprivind transformarea PSD într�unpartid cu adevărat democratic șipro�european. Dar e de văzut dacăPSD se apropie sau se depărteazăde orbita stângii retrograde, înjurul căreia partidul a tot gravitatîn ultimii ani. SDC

FLORIN GHEŢĂUVAGONUL CU VORBE

Ce ascunde moțiunea lui Ciolacu

Adaptare a fost cuvântul care,alături de pandemie, noul coro�navirus, urgență, alertă și izolare,a acaparat în prezent conver �sația publică a mapamondului șiîncă în toate limbile pământului.

Tonul general a fost de sondare lanivel planetar a unui necunoscutmicroscopic care ne�a silit să in �teracționăm foarte limitat, să ree�valuăm tot ceea ce și cum făcusempână în urmă cu câteva luni dezile, să restructurăm fundamen�tele profunde ale profesiunilornoastre și să inventăm soluții. Ar �tiștii, naturi neliniștite imaginativprin felul lor de a fi, au reacționatîn consecință, elaborând versiuniintermediate tehnologic, rezol�vări hibridizante.

Radu Nica e interesat de mul tesezoane de raporturile teatrului cufilmul, le�a explorat în puneri înscenă și analize teoretice, căci regi�zorul e și profesor la Facultatea deTeatru și Film a Uni versității „Ba �beș�Bolyai“. Proiectul realizat re�cent cu actori ai Teatrului Maghiarde Stat din Cluj�Napoca (BuzásiAndrás, Kali Andrea, Marosán Csa �ba, Otvös Kinga, Var ga Csilla) avenit deci pe o linie de continuitate

estetică, iar demersului i s�au ală�turat Andu Dumitrescu (parteavideo) și Vlaicu Golcea (designsonor și muzică), și unul, și celălaltcu expertiză solidă în transgresa�rea granițelor artistice. Ce propunei poate fi vă zut online până pe 10iulie, iar detaliile se găsesc pe pa�gina web a producătorului.

UNISONUL A FOST TREABA REGIZORULUI

Radu Nica a făcut o alegere inteli�gentă cu Pool (no water) a lui MarkRavenhill. Construcția narativă apiesei și perspectiva raporturilordintre personaje se potrivesc per�fect cu maniera de lucru la dis �tanță îngăduită de securitateasanitară, devenită volens nolensformat de repetiții. Echipa nu s�aîntâlnit fizic, a fost tele�creație, darexistă acum atât de multe mijloacede comunicare instantanee, încâtdistanțele par că nici nu mai con�tează. Și, finalmente, ceea ce conteazăși în tea tru, care, da, se auto defineșteca artă vie, e acomodarea la aceeașilungime de undă a fanteziei. Uni�sonul a fost treaba regizorului,iar colaborarea cu o trupă stabilărodată în demersuri precedente afost un atu.

Ravenhill vorbește pe șleauteatral despre mediul artistic, sca�nând dramatic legăturile din in�teriorul unui grup de prieteni învarii etape ale evoluției lor profe�sionale și umane. Personajele nuau nume (cu excepția celor trecuțila cele veșnice) și susțin o serie demonologuri din textura cărorarăzbat sentimente contrastante,de la invidie mascată la răutate

fățișă, lipsă de scrupule, frustrăriabisale, gelozii, visceralități sur�prinzătoare pentru oameni preo �cupați de cultivarea frumosului,dar caracteristice sferei artistice.Încărcătura refulează la petrece�rea organizată de cea mai de succesdintre ei (cariera i�a luat un cursascendent prin exploatare creativăa morții unui camarad din gașcă!)care îi invită la propria piscină.

Titlul anunță ambivalența caunitate structurantă și antici�pează duritatea seacă a lipsei descrupule practicată în slujba sfin�tei arte. Nimeni nu are frisoanemorale, nici unul nu ezită să trans�forme circumstanțe tragice înoportunități profesionale. Pentrucă hazardul face, fix ca în uneleglume din folclorul teatral, ca ne�norocirea cuiva să devină șansaaltcuiva. Renumita gazdă are unaccident în piscina simbol, iarhaita se animă mânată de dorințade a documenta video suferința.Paravanele explicative nu pot es�camota speranțele în neașteptatatrambulină de (re)lansare.

MOMENTELE AU FOSTREALIZATE INDEPENDENT

Premisa regizorală a fost transfe�rul în imaginea filmată a acestuimaterial teatral într�o formulă art �video. Nu dezbatem aici cât mai eteatru și cât nu e. Miza realizato�rilor a fost să încheie un produsvalid estetic, adaptat condițiilorde pandemie. Și au făcut�o lăuda�bil. La modul metaforic, au sărit șiei într�o piscină goală, dar au gân�dit bine cum s�o facă și nu și�aufrânt oasele. Radu Nica a știut

exact ce vrea, a coordonat ansam�blul, a ghidat actorii pe poteci ne�umblate, i�a îndemnat să joace cudistanțare brechtiană. Viziunealui mizează pe adăugarea stratu�rilor video și sonor celui drama�turgic, într�un colaj de frame�uriînregistrate acasă la actori, prelu�crate de Andu Dumitrescu și deVlaicu Golcea, asamblate într�ooperă de tip instalație video.

Comentariul vizual își arogăprim�planul, e obligatoriu la unprodus pentru streaming, dar su�prapunerea de limbaje e abil dez�voltată, iar imaginile abundă desensuri. Tehnicile sunt variate: fil�mare în contre�jour, alb�negru,color, prelucrare prin efecte spe�ciale, supraexpunere, negativ,

perete verde, unghiuri neobișnuite,procesare voce etc. Fluxul creatornu a fost concomitent, ca în artateatrală, e etajat de succesivitate.Momentele au fost realizate inde�pendent, materialul colectat a fostselectat și prelucrat ulterior, păs�trând prin montaj conținuturilereașezate în compoziții filmice.

Conceptul video și cel sonorambalează interpretarea actori�cească în formatul de artă video,cert mai puțin caldă decât modelulclasic�teatral. Dar e altceva și nu ecazul să ne temem să ne placă.Pentru că, dincolo de riscurile asu�mate de parcursurile ce tatoneazăteritorii neatinse, e în spatele aces�tui Pool (no water) curajul tipicdeschizătorilor de drumuri. SDC

7ANUL XVI NR. 69020 – 26 IUNIE 2020 teatru

www.suplimentuldecultura.ro

OLTIȚA CÎNTECDATUL ÎN SPECTACOL

Pool (No water) sau cum să sari într-opiscină goală fără să-ți frângi oasele

ION BARBUPINACOTECA DIN PETRILA

8ANUL XVI NR. 690

20 – 26 IUNIE 2020interviuwww.suplimentuldecultura.ro

INTERVIU CU SCRIITOAREA IRINA TEODORESCU

„În Franța, dacă vrei să ajungi la cititori,scrii roman, nu proză scurtă, nu poezie“Irina Teodorescu este o scriitoare de origine română și de expresiefranceză. Locuiește în Franţa de mai bine de douăzeci de ani. A început să scrie literatură în limba franceză, debutând cu volumul de povestiriTreize (Emue Éditions, 2011). Acestuia i-au urmat patru romane: La Malé-diction du Bandit Moustachu (Gaïa Éditions, 2014), singurul tradus în limbaromână – Blestemul tâlharului mustăcios, traducere de Mădălina Vatcu,colecţia Biblioteca Polirom. Actual, Editura Polirom, 2016; Les étrangères(Străinele, Gaïa Éditions, 2015); Celui qui comptait être heureux

longtemps (Gaïa Éditions, 2018); Ni poète ni animal (Nici poet, nici animal,Editions Flammarion, 2019). Cărţile ei au avut parte de o bună receptareîn spaţiul francez și au fost recompensate cu diferite premii literare. Aparticipat la numeroase festivaluri de gen. Primul ei roman, cel tradus șiîn română, a fost vândut în Franţa și în Germania în peste 15.000 de exem-plare. Irina Teodorescu este și artistă – a participat la diverse expoziţii șiinstalaţii, cea mai recentă fiind expoziţia Ghid năuc al sectorului Est, Ga-lerie Larith, Chambery mai 2019, Festival Grand Bivouac.

Am cunoscut-o pe Irina Teodorescuîn decembrie 2016, când a venit înRomânia atât pentru a fi prezentăla cea de-a IX-a ediţie a acumregretatului Festival Internaţionalde Literatură de la București (FILB),cât și pentru a participa la lansareaprimului său roman în limbaromână, eveniment pe care l-ammoderat cu drag. Am petrecut cevatimp împreună atunci, după carene-am regăsit la Paris, în martie2019, când am participat, cajurnalist cultural, la cea de-a 39-aediţie a Salonului de Carte de laParis, la invitaţia ICR. Atunci, ne-amplimbat noaptea prin cartierelepariziene și am avut ocazia să-i vădși admir spaţiul de scris și dedesenat din aparta mentul ei de laetajul al 26-lea. Apoi, ne-am revăzutdin nou la București, în mai anultrecut, în vremea celei de-a douaediţii a Galei Premiului Iocan pentruproza scurtă. „Suplimentul decultură“ găzduiește astăzi o micăparte din dialogurile noastredespre începuturile literare, desprescris, despre traduceri și despreBlestemul tâlharului mustăcios. Întretimp, Irina Teodorescu a dezvoltat,în perioada izolării, un proiectfoarte interesant despre visurileoamenilor din lunile de pandemie.

ELI BĂDICĂ

De unde și când a apărut nevoia de a scrie?

Aveam o agenție de comunicare,de publicitate, eram graficiană șiaveam doi colaboratori. La un mo �ment dat, a început să mi se cearăși copywrite, să scriu conținut, săconstruiesc mici povești. Asta m�astresat, mă îngrijora să scriu înfranceză, știind că făceam – și încămai fac, ortografic – greșeli, darmă și interesa foarte tare, de ce sănu fac eu asta și să dau altcuiva?

Așa că m�am gândit să fac niștecursuri de scriere. Am mers la unatelier, unde mă așteptam să învățsă scriu corect, mă pregătisempentru ceva mai degrabă... jurna�listic. Acolo m�am întâlnit cu alții,picați din cer ca mine, care voiaucam același lucru. Și, apropiindu�ne,am ajuns să nu mai frecventămcursul respectiv, ci să ne facem se�siunile noastre separate, să ne în�tâlnim ba la unii, ba la alții acasă.Așa am început să scriem povești.Era foarte fain pentru că devenise�răm un grup de prieteni care nu secunoșteau decât prin ceea cescriau, niște chestii foarte intime.

Țin minte că abia peste vreo șaseluni cineva m�a întrebat ce vârstăam, de exemplu. Nu știam detaliidespre viețile noastre, dar știam ceși cum scriem. Poate că asta a de �clanșat totul, ideea asta de a comu�nica cu alții altfel.

Și după aceste întâlniri ai început să scrii singură?

Ah, nu a fost atât de rapid. Sesiu�nile astea au durat vreo trei�patruani. Nu aveau o frecvență regulată,dar orișicât. Iar unele întâlniri audevenit, de la un punct încolo,doar pentru a lua masa și a vorbi,am început să ne cunoaș tem din

ce în ce mai bine. Și astăzi suntemprieteni.

Așa am scris primul meu vo �lum, cel de proză scurtă (Treize).Fiecare dintre prozele din volum auun protagonist sau o protagonistăcu prenumele real al celor care fă�ceau parte din grupul acesta. Șiasta pentru că ne�a venit ideea săscriem despre fiecare dintre noi,un fel de „viața noastră inventată“.

Când ai simțit nevoia să le dai șialtora, din afara acestui grup, săcitească ceea ce ai scris? Și cândai știut că ceea ce scriseseși e

bun de publicat?

Am vrut să le dau și altora să ci�tească prozele acelea în momen�tul în care am fost mulțumită deele, iar celor din grupul meu leplăceau. Așa că mi�am zis să testezși cu alții, se strânseseră sufi�ciente. Prima dată i�am dat unuiprieten artist, care mi�a spus că elnu prea citește ficțiune, dar că�ipoate da unui prieten care e unmare cititor. Am fost de acord,deși nu�l cunoșteam. Și asta credcă a fost prima mea mare victorie:tipul mi�a trimis un e�mail amplu,în care mi�a spus cât de mult i�auplăcut prozele mele, cât de multtalent am, mi�a dat exemple dinproze, mi�a zis unde plânsese șitot așa.

Apoi, a doua chestie s�a în�tâmplat de Ziua Femeii. Împreunăcu cei din grupul de care�ți poves�team, am hotărât să facem ceva lacentrul cultural din zona în carelocuiam. Ne�am apucat să scriemniște texte despre femei, pe temepe care ni le�am dat unii altora, șiam instalat o cabină – o perdea, omăsuță și scaune –, unde intramfiecare, pe rând, timp de 30 de mi�nute. Fiecare dintre noi avea înjur de cinci texte cu și desprefemei, puse în niște plicuri. Iar

oamenii veneau, intrau câte unul,maximum doi, alegeau un plic,noi le citeam povestea dinăuntru,iar la final le dădeam plicul acela,cadou de 8 martie. A fost foartedistractiv, stăteam la coadă uniidupă alții, râdeam de cei care de �pășeau cele 30 de minute și totașa. La un moment dat, a venit untip, i�am citit o poveste, apoi i�amdat plicul și a plecat fără să zicănimic. Seara, ca de încheiere, ceide la centrul cultural respectiv auscos niște vin și ne�au invitat sărămânem să sărbătorim și noi. Ei,și tipul de care spuneam, care ple�case, s�a întors. A venit direct lamine și mi�a spus doar atât: „Săcontinuați, aveți talent“. Am ră �mas șocată, mă tot întrebam oarecine era. Am aflat că era directo�rul centrului cultural. Și chestiaasta mi�a dat curaj. Când am pu�blicat Treize, i�am scris pe Face�book, i�am mulțumit că m�a în� cu rajat, pentru că a contat foartemult pentru mine, dar nu mi�arăspuns niciodată, nici nu știudacă a văzut mesajul meu.

Foarte faine poveștile. Cum epentru un scriitor să fie nevoit săse întoarcă din când în când la ocarte publicată mai demult, ocarte peste care a trecut, pe careo consideră discutată și răsdis-cutată, încheiată complet?

E dificil, mai ales la început. În2015, de exemplu, când îmi apă�ruse traducerea Blestemului tâl�harului mustăcios în germană, iarîn Franța abia mi se publicase aldoilea roman (Les étrangères),aveam nevoie și poftă să vorbescdespre cartea nouă, mă săturasemde prima. Apoi, însă, m�am obiș �nuit cu ciudățenia asta. Încă n�amscris atât de mult, încât să fiu ne�voită să vorbesc despre o carte carea apărut acum 10, 20 de ani. Și e

© P

asca

l Ito

Fla

mm

ario

n

9ANUL XVI NR. 69020 – 26 IUNIE 2020 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

totuși interesant să vezi ce grile delectură sunt în diferite spații.

Dacă tot ai adus aminte de Blestemul tâlharului mustăcios,care rămâne încă singura cartede-ale tale tradusă în română, și dacă tot te-ai obișnuit cu„ciudățenia“ de a te întoarce lacărțile de început, să vorbimpuțin despre romanul acesta. Ce a fost mai întâi, neamul

Marinescu sau mustăciosul?

Ha, ha, oul sau găina? Hm, cam înacelași timp au apărut, cred. Dacăar fi să aleg, atunci probabil că așzice neamul Marinescu. De scris,mai întâi și mai întâi am scris pri�mul capitol, cel cu mustăciosul, iardupă aceea, când încă nu era vorbade roman, am scris capitolul acelaîn care se duce Margot la teatru.Dar nu se legau deloc inițial.

Apropo de asta, romanul îți dăsenzația că este fragmentat. Îmiamintesc de faptul că acele capi-tole cu cei doi, El și Ea, mi se pă-reau, la prima lectură, separatede istoria neamului Marinescu.De altfel, într-un alt interviu spu-neai lucrul acesta, că te gândeaiinițial să fie două cărți diferite.Până unde au mers în paralel?

Da, la început așa mă gândeam, înmintea mea erau două idei dife�rite. Pe de o parte, neamul Mari�nescu și mustăciosul: știam căistoria lor de familie trebuia să in�cludă ceva grav pentru a fi bles �temați și că trebuiau să facă cevaca să scape de blestem; iar ideeamea era că, atunci când încerci săscapi de ceva rău, de cele mai multeori te bagi și mai rău în no roi. Decealaltă parte, era povestea cuplu�lui, unde aveam sfâr șitul. Iar aiciideea îmi venise de la o fotografie.Pentru că și desenez, am primit laun moment dat o comandă de la otipă care�mi ceruse să îi desenezun cuplu la nunta căruia nu ajun�sese și voia să le facă cadou un

portret al lor. Cum nu mă prea pri�cep să desenez după fotografie –eu fac portrete cu modele, de obi�cei –, i�am studiat foarte multtimp, m�am gândit foarte mult la eiși la idealul ăsta de a te căsătoripentru toată viața. Și de aici a por�nit totul. Cum spuneam, pentrumine erau separate poveștile astea,așa că plănuiam două cărți. Nu maiștiu cum am realizat, dar știu cădestul de repede mi�am dat seamacă cele două idei ar putea fi legate.

Și ai început să rescrii, să le imprimi același ritm?

Nu aveam scris foarte mult, așa cănu era nevoie de rescriere. Maiales că personajele și poveștile seintercalau.

Dar ai făcut o schiță a persona-jelor, care să te ajute să îiurmărești mai bine?

În cele din urmă, da. Nu am pornitcu una, dar după o vreme mi�amdat seama că nu se putea altfel.Erau mult prea mulți în familiaasta Marinescu. Pentru mine nicinu avea importanță care era care,în ce ordine apăreau, dar știam cătrebuie să existe ceva fluent într�unroman, așa că am optat pentru a olua așa, genealogic. Până atunci, levedeam ca niște figuri și�atât, caatunci când ai un pachet de cărți,te uiți la fiecare, la damă, la valetși tot așa, îi tragi la întâmplare, dartoți fac parte din același pachet.

Te-ai gândit vreo clipă să dese -nezi un arbore genealogic al neamului Marinescu și pentrucititori și să-l așezi la începutulsau la sfârșitul cărții?

Inițial, nu. Dar, când a fost tradu �să în germană, editoarea de acolom�a rugat să fac unul, să le fie maiușor cititorilor să urmăreascăpersonajele. Mi�am zis că ia uite,dom’le, cum sunt nemții, vor eidesene explicative mereu. A douazi după asta, însă, am mers la unconcert și a venit o tipă la mine, să�mi spună că i�a plăcut mult car�tea mea; mi�a arătat că desenase șio genealogie în timp ce citea. Șimi�am dat seama că nu numainemții aveau nevoie de asta, așacă, în ediția a doua a cărții în fran�ceză, o ediție de buzunar, am in�clus și arborele genealogic. ÎnRomânia am crezut că nu e cazul,că e mai ușor de urmărit pentrucititorii de aici, și nici cei de la edi�tură nu mi�au cerut asta.

Poate că n-ar fi stricat.

Da? Nu�mi dau seama. Am zis sănu dau cârje inutile celor care știusă meargă.

Cât de mult crezi că a contatfaptul că ai scris cartea aceastaîn franceză? Crezi că ar fi sunataltfel dacă ai fi început să o scrii

în română?

Ce știu foarte sigur e că versiuneaîn română sună altfel. Dar sunăbine.

Într-adevăr, traducerea e foartebună. Mă gândeam la faptul călimba îți influențează stilul, spuio poveste altfel, cu alte mijloacelingvistice.

Da, bănuiesc că așa e, numai cănu�mi pot da seama, nu pot apre�cia lucrul acesta, pentru că eu n�am scris niciodată în română.

Niciodată?

Niciodată. Am scris așa, câteva pa�ragrafe, ceva dezlânat. Când amînceput să scriu literatură, însă,am făcut�o în franceză.

Te-ai gândit vreo clipă să-ți tra-duci singură cărțile din francezăîn română?

Da, m�am gândit la un momentdat să traduc Blestemul, înaintesă vrea editura Polirom să�l pu�blice. Dar traducerea e o meserieîn sine. Și mi�am dat seama că n�aș avea răbdare să traduc ocarte, mai ales una scrisă de mine.Știi cum e, când scrii o carte, tuștii exact care a fost gândul tăudin spatele fiecărei fraze, așa căde ce să mai refaci procesul ăstaprin traducere? Mai bine o maiscrii o dată. Și�atunci am realizatcă aș fi fost tentată să schimb lu�cruri, așa că ar fi ieșit altceva și n�ar fi fost o idee bună. Dar șiacum mă mai gândesc la asta, dincând în când, cu celelalte cărți.

Ritmul alert al narațiunii a fostimpus de durată/ timp – mă re-fer la faptul că este un romancare se întinde pe mai bine deun secol – sau de paleta de per-sonaje?

De personaje, mai degrabă. Deșivoiam foarte tare să existe și tim�pul ăsta care trece, care se scurgerapid, să se simtă, pentru că are șiimportanța asta istorică. Sigur, n�am precizat unele lucruri, darla fel de bine aș fi putut să includrepere istorice, războaie, Româ�nia care se mărește și tot așa.

Nu există, de fapt, nici omențiune concretă a perioadeiîn care se desfășoară lucrurile,dar depistezi pe cont propriuperioadele.

Da, când se ajunge la comunism ecel mai clar. Dar totul e pe repede înainte, mi s�a părut important să fieașa. Iar editoarea mea mi�a spus,după ce l�a citit, că e cel mai bine sănu existe date foarte concrete în cartelegate de ani și țară – deși, pentru căapare numele Marinescu, poți sădeduci țara foarte ușor. Fundalulistoric există, dar voiam să rămânăîn planul al doilea, vag, așa.

Ce te-a surprins cel mai taredintre curiozitățile pe care le-auavut cititorii francezi?

Ah, trebuie să�mi amintesc, a trecutmult de atunci. Cred că m�a sur�prins faptul că mare parte dintrecititori voiau atât de tare să știe maimulte despre România, îmi cereautot felul de detalii, că li se păreaexotic. Pentru mine, nu asta era celmai important, dar am înțeles pre �ocuparea și am răspuns mereu. Decealaltă parte, sunt unele întrebăricare nu mi s�au pus niciodată.

Cum ar fi?

Păi, uite, din cuplul El și Ea, El vi�sează să se vopsească și să fie ne �gru în America, tot vorbește de� spre asta, dar nimeni, niciodatănu m�a întrebat de ce. Nu că aș știsă răspund, dar pur și simplu m�am întrebat eu de ce nu a fostnimeni curios și de asta.

Ai scris poezie în copilărie, apoiproză scurtă, romane și piese deteatru în ultimii ani. Cum au fosttrecerile acestea?

Când eram mică, să fii poet era lu�crul cel mai frumos pe care�l puteaiface cu scrisul. Până la urmă, tot ro�mânul e poet, nu? Apoi, proză scurtă

am scris pentru că erau sesiunileastea de întâlnire, unde ne era maiușor să scriem și să citim povestiri,nu texte mai ample. Și, după publi�care, mi s�a tot spus că francezii nucitesc proză scurtă, nu cumpără ast�fel de volume, că în Anglia sau înAmerica există mai mulți cititoripentru povestiri, nu în Franța.

Da, aceeași perspectivă e și aici.

Ei, și mă gândeam eu la un momentdat să fac un blog și să�i fotografiezpe toți cei pe care�i vedeam citindproză scurtă în metrou, în autobuzetc. și apoi să merg la librării și săle arăt, să le spun că uite, se citeșteproză scur tă! Dar proiectul meu s�a năruit, am văzut doar unul saudoi oameni citind pe stradă prozăscurtă. În Franța, dacă vrei săajungi să fii cunoscut, dacă vrei săajungi la cititori, scrii roman, nuproză scurtă, nu poezie. Adevărul ecă acum nu m�aș mai întoarce laproză scurtă. Odată ce am începutsă scriu romane, să am spațiu maimare să dezvolt o idee, nu mă maipot duce înspre proză scurtă.

Și cu dramaturgia?

Partenerul meu este actor. Și plă�nuia să regizeze și să joace o piesăproaspătă, dar nu prea știa ce.Atunci, eu terminasem al doilea ro �man și mă fâțâiam prin casă, aș �teptând răspunsul editoarei, plicti� sindu�mă. Iar el mi�a zis că, dacă totmă plictisesc, să�i scriu o piesă deteatru, că ar avea nevoie. Așa m�amapucat. După ce am scris piesa aceea,m�am apucat de al treilea roman. M�a distrat faptul că, involuntar, și�au făcut loc în romanul acela și pasaje de teatru, mi s�a schimbatoptica fără să vreau.

Probabil pentru că scriitura tacăpătase încă o nuanță.

Exact. SDC

M-am gândit la un moment dat să traduc Blestemul, înaintesă vrea editura Polirom să-l publice. Dar traducerea e o meserie în sine. Și mi-am dat seama că n-aș avea răbdare să traduc o carte, mai ales una scrisă de mine.

10ANUL XVI NR. 690

20 – 26 IUNIE 2020cartewww.suplimentuldecultura.ro

La pândă în văile Tibetului

CĂTĂLIN CONSTANTINESCU

Geograf la origine, actual cronicarde carte la „Lire“, Tesson relateazăîn Leopardul zăpezilor etapele șidetaliile adaptării la disciplina ce�rută de „vânarea” fotografică –chasseur d’images fiind VincentMunier, unul dintre cei mai cu �noscuți fotografi francezi – a unuiadintre cele mai eluzive animale aleplanetei, leopardul de pe platouriletibetane. Tesson nu a făcut altcevadecât să răspundă invitației luiMunier, adevăratul lider al ex �pediției. De altfel, Tesson a reușitîn paginile acestea să îl facă pe ci�titor să se întrebe cine este cu ade�vărat personajul, leopardul sau fo�tograful acestuia?

Vincent Munier ne este prezen�tat în dese rânduri prin ochii su�biectivi ai lui Tesson, evidențiindesențialul în acest context: „Deșifoarte milos, Munier nu se pretindeaun umanist. Prefera animalul dinvizorul binoclului în locul omuluidin oglindă și nu așeza ființa ome�nească în vârful piramidei viețui �toarelor”. Sau la fel de adecvat șibine țintit: „Mai bine s�ar fi specializat

camaradul meu în portrete de oa�meni – o meserie de viitor. Un mi�liard și jumătate de chinezi contra5.000 de leoparzi: băiatul ăsta îșicomplicase viața”. Și, dacă vrem săgeneralizăm, chiar despre acest lu�cru este vorba în carte: despre câtde complicată este viața. A leopar�dului, a faunei, a naturii, a tibeta�nilor, a noastră.

BLANA DE PE STÂNCI A LEOPARDULUI

Simbol al puterii, frumuseții șimisterului, leopardul zăpezii esteo felină pe cale de dispariție, caretrăiește la altitudini de 4.000�5.000metri și care se apără de frig –minus 20�30 grade Celsius sunttemperaturi frecvente în arealulsău – acoperindu�se cu... zăpadă.Prima atestare a acestui animalemblematic o găsim la Buffon în1761, fiind fotografiat pentru primadată abia în 1971 (George Schaller),apoi filmat în 1987 (Rodney Jac�kson). În toamna anului 2019, LeBureau și Paprika Films au anunțatdefinitivarea achiziționării drep�turilor de autor pentru a producedocumentarul despre leopardulzăpezilor The Velvet Queen, bazatpe scrierile lui Tesson și regizatde Marie Amiguet. Aceasta dinurmă i�a însoțit pe Munier și Tessonîn expediția din Tibet, însoțită deo mică echipă de filmare, în încer�carea de a surprinde pe peliculămult căutata felină care trăieșteîn numai douăsprezece țări, într�unteritoriu care se întinde din Siberiapână în Himalaya.

În 1978, sub titlul The SnowLeopard (Leopardul de zăpadă, trad.în limba română de Mihaela Negrilă,Iași, Polirom, 2019), naturalistul șiscriitorul Peter Matthiessen publi�case și el o relatare a unei călătoriiîn regiunea Dolpo, de pe platoultibetan, când l�a însoțit pe zoologulGeorge Schaller. Este un titlu pecare îl citează și Tesson, subliniindînsă că e o „carte labirintică“, încare mai degrabă este vorba desprebudism și despre evoluția speciilor,autorul fiind interesat „în principalde el însuși“. La rândul lui, fără a fiorientat neapărat spre sine, Tessonnu ezită să citeze neîncetat dinscrierile sacre, să invoce practici șirituri funerare sau de alt fel și, deasemenea, să redea episoade dinistoria locurilor vizitate, subliniind

contribuțiile guvernelor, structurilorpolitice sau ale comunităților la de�gradarea sau dezvoltarea regiunii.

MAI MULT SCRIITOR DECÂT CĂLĂTOR

În textul lui Tesson abundă la totpasul analogiile, aproape că nuexistă secțiune sau capitol în caresă lipsească. Și metaforele suntputernice: „Escadrilele de libelulezburau la suprafața apei, carna�siere. Pe malul dinspre vest,șoimul�rândunelelor făcea raziedupă razie. Zbor hieratic, precis,mortal – un Stuka“. Atunci cândnu se exprimă metaforic, Tessoneste tăios. „Și acum, despre zeu“vorbește chiar despre Dumnezeuși porunca din Geneză cu privirela înmulțire și stăpânirea lumii.Și nu e un zeu pe care Tesson să�liubească, chiar dacă a îngăduitevoluția: „Înzestrarea creaturilorcu un sistem nervos a fost invențiasupremă în materie de perversitate,căci a consacrat durerea ca prin�cipiu. Dacă Dumnezeu există, nu�mele lui e «suferinț㻓. Dacă descriilumea animală așa cum o descrieTesson, concluzia pare la îndemâ�nă: evoluția este legată doar dehăituire, prindere, ucidere, repro�ducere. Neîndoios, autorul esteprovocator.

În proză, scriitura lui Tessonare un ritm sacadat, este percu�tantă. Aforismele se succed ca într�ocascadă. Dar nu exclude digresiu�nile – adevărate istorii comprimateale budismului. În fața ochilor sederulează o narațiune îmbogățităde introspecții și exerciții medita�tive: Hieronymus Bosch, Sf. Au�gustin, Heraclit, Sf. Francisc dinAssisi, William Blake, FriedrichHölderlin, Herman Melville, MarcelProust, Jean Baudrillard și mulțialții – poate prea mulți pentru gus�tul unor cititori – îl însoțesc mereupe autor, zi de zi, noapte de noapte.Lectura dezvăluie un proces deimersiune totală în universul mi�neral, în așteptarea apariției felineisupranumite „năluca munților“.Așteptarea a meritat („pânda e ocredință modestă“), căci s�a în�tâmplat ca de patru ori să aparăleopardul zăpezilor.

Călătoria, așteptarea, obser�varea nu sunt altceva decât etapeîntr�o transformare previzibilă,anunțată nu de puține ori de

Tesson. De altfel, toată narațiuneaeste un șir de lecții. Din care primasună în felul următor: „animalelese ivesc fără semne prevestitoareși dispar imediat fără speranța căle�ai mai putea regăsi“. Aceastăfelină capătă dimensiuni fabuloaseși mitice grație perspectivelor cul�turale și credințelor religioase in�vocate de un autor care le ia mereuîn considerare, ele susținând po�vestea ca o armătură elastică, darîn același timp inexpugnabilă.

Cred că pânda rămâne ter�menul cel mai potrivit pentru adescrie experiența tibetană dinaceastă călătorie. Iar ceea ce estede�a dreptul remarcabil la Tessonîn aceste pagini este faptul căreușește să�i confere dimensiuninebănuite – esteticul, spiritualulși carnalul se întâlnesc deopotrivă:„Marcel Proust ar fi înțeles foartebine esența pândei noastre, dar,la temperaturi de –20°C, ar fiînghețat în șuba lui de vizon și arfi fost cuprins de tuse. Era de�ajuns

să o înlocuiesc pe Odette cu o«panteră alb㻓.

Nu toți scriitorii sunt aven�turieri, dar Sylvain Tesson esteunul dintre ei: „«Să nu vă punețidopuri în urechi, s�ar putea săcânte lupii la noapte.» Ca să audasemenea cuvinte plecasem în că�lătorie“. Un écrivain�voyageur carese dovedește și un remarcabil re�porter, dar și moralist, căci nuezită să deplângă posibilitatea caîn viitor să dispară animalele săl�batice, lucru care ar echivala cucea mai rea dintre „cele mai cum�plite vești“.

Sub semnul credinței mărtu�risite – „definiția omului: creaturacea mai prosperă din istoria lumiivii“ –, Tesson își propune încă odată să provoace interogații per�sonale cu privire la relația pe careo avem cu natura. SDC

Sylvain Tesson, Leopardulzăpezilor, traducere de NicolaeConstantinescu, Polirom, 2020

Infatigabilul Sylvain Tes-son este un personajșarmant, nu de puţine oridescris ca „nebun adora-bil“. Dar este un nebun cuo putere neobișnuită depersuasiune. Ci ti torii revis-tei „Lire“ sau teles pec -tatorii emisiunii La GrandeLibrairie (France 2/ TV5Europe) au fost de multăvreme convinși de argu -mentele sale, cu fiecarecronică de carte, cufiecare apariţie televizată.Mai mult decât atât, măr -turia cea mai puternicăeste numărul mare de pre-mii și vo lume vândute deSylvain Tesson. Leopardulzăpezilor (Panthère desneiges, Gallimard, 2019)este și el un bestseller,laureat surpriză al Premiu-lui Renaudot în 2019 pen-tru non-ficţiune.

11ANUL XVI NR. 69020 – 26 IUNIE 2020 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

Societate și cultură în România comunistă

IONUȚ MARCU

„Obsedantul deceniu“, ce cuprin �de prima parte a istoriei regimu�lui comunist în România, poate fidefinit astfel din punct de vederesociocultural ca o perioadă a

sovietizării și stalinizării. Înce�pând cu anii ’60, situația seschimbă, în contextul în care Româ�nia comunistă încearcă o distanțarede Uniunea Sovietică în relațiilein ternaționale. Presiunea mode�lului sovietic începe să dispară,in stituții sau organizații precumInstitutul Gorki sau Asociația

Română pentru strângerea Legă�turilor cu Uniunea Sovietică dis�par, iar regimul trece printr�operioadă de relativă liberalizare.Românii au acces la literatură stră�ină, pot călători și se pot informamai ușor, iar intelectualii au omarjă mai mare de creație liberă.

Venirea lui Nicolae Ceau șes �cu la putere în 1965 nu schimbăimediat situația. În primii ani,Ceaușescu continuă politica dedistanțare de Moscova. Succese înarena internațională, precum vi�zita lui Charles de Gaulle în 1968sau a lui Richard Nixon în 1969,sunt coroborate cu continuareadeschiderii parțiale. Dar succesulaparent al lui Ceau șes cu, în spe�cial din august 1968, conți nesâmburii prăbușirii. În mod spe�cial după vizita din Chi na și Co�reea de Nord din 1971, Ceau șescuimpune o „mini�revo luție cultu�rală“, bazată pe națio nalism exa�cerbat, cultul personalității șicontrol direct asupra culturii șisocietății.

Naționalismul devine ele�mentul primordial al noului dis�curs oficial. Acesta își face simțităprezența în literatură, istorie, saucinematografie, realizările popo�rului român fiind exagerate, totulcu scopul de a crea o filiație legi�timatoare pentru președinteleRomâniei socialiste (începând cu1974). Practic, se transmitea ideeacă Ceaușescu face parte dintr�oserie de mari conducători ai ro�mânilor, pornind de la Burebista,trecând prin domnii medievaliMircea cel Bătrân, Ștefan cel Maresau Mihai Viteazul și conducătorimoderni.

Aceasta se leagă de promova�rea cultului personalității, „slăvi�rea“ lui Ceaușescu dincolo de oricelimite. Spectacolele imense pe sta�dioane, după model nord�coreean,rămân imaginea emblematică aacestui fenomen. În anii ’80, în�treaga societate este regimentatăși controlată, iar cultura treceprintr�o perioadă nefastă, inclusivdin motive economice. În acest

timp, conducerea României devineo afacere de familie. Nicolae Ceau�șescu conduce dictatorial sta �tutul, secondat de soție. Fiul lorpare a fi pregătit pentru a preluasuccesiunea, iar fratele lui Nico�lae Ceaușescu rescrie istoria na�țio nală pe coordonate departe deautenticitatea științifică.

Prăbușirea violentă a regi�mului comunist din România încontextul Revoluției din decem�brie 1989 a lăsat societatea pro�fund marcată. Depășirea refle xe�lor totalitare și dictatoriale nu afost un proces nici ușor, nici li�niar. Cu toate acestea, treptat șilent, România și�a recăpătat li�bertatea, iar societatea româ�nească se poate (re)consideraastăzi parte a familiei democra �țiilor europene. SDC

Ionuţ Marcu este istoric și lector la Fundaţia Calea Victoriei, unde susţine cursul Istoria

modernă a românilor: 1820-2020.

Instaurarea regimului comunist în România dupăAl Doilea Război Mondial a schimbat radicalsocietatea și cultura românească. Partidelepolitice, ca și orice alte forme de organizarecivică, au fost interzise, universitățile și AcademiaRomână au fost epurate, intelectuali și oamenipolitici au sfârșit în închisori, sistemul deînvățământ a fost ideologizat și reorganizat pebaza principiului „luptei de clasă“. Cultura a fosttransformată, modelul sovietic de literatură carepromova colectivizarea și clasa muncitoare adevenit norma, iar limba rusă obligatorie în școală.

Gala Premiilor Gopo, în premieră, în aer liberpe 29 iunieGala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie,într-o nouă formulă, adaptată condiţiilor actuale, la Verde Stop Arena. Este prima ediţie outdoor din istoria Galei Premiilor Gopo, eveniment organizat deAsociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film și Cultură Urbană.

Cea de�a 14�a ediție a Galei Premiilor Gopo, programată pe data 24 martie, a fostamânată, în contextul tuturor măsurilor de restricție, siguranță și prevenție adop�tate de autorități în această primăvară. Procesul de votare, care implică peste 600de profesioniști din industria cinematografică, se desfășoară în continuare, pe plat�forma pusă la dispoziție de organizatori, alături de partenerul principal PwC.

Producțiile care au intrat oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Celmai bun film de lungmetraj sunt:Călătoria fantastică a Maronei (r. Anca Damian),La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), Monștri. (r. Marius Olteanu), Parking (r. TudorGiurgiu) și Touch Me Not (r. Adina Pintilie). Filmele cu cele mai multe nominalizărila Premiile Gopo 2020 sunt: La Gomera (13 nominalizări), Heidi (10 nominalizări),Monștri. (nouă nominalizări), Touch Me Not (nouă nominalizări), Parking (opt no�minalizări) și Mo (șase nominalizări). Cei cinci nominalizați ai categoriei Cea maibună regie sunt:Adina Pintilie (Touch Me Not), Anca Damian (Călătoria fantasticăa Maronei), Cătălin Mitulescu (Heidi), Corneliu Porumboiu (La Gomera) și MariusOlteanu (Monștri.). Cele cinci pelicule nominalizate în categoria Cel mai bun filmdocumentar sunt:Distanța dintre mine și mine (r. Dana Bunescu, Mona Nicoară),Emigrant Blues: un road movie în 2½ capitole (r. Mihai Mincan și Claudiu Mitcu),Jurnalul familiei –escu (r. Șerban Georgescu), Omul care a vrut să fie liber (r. MihaiMincan și George Chiper�Lillemark) și Timebox (r. Nora Agapi). SDC

12ANUL XVI NR. 690

20 – 26 IUNIE 2020avanpremierăwww.suplimentuldecultura.ro

– FRAGMENT –

M�am obișnuit cu ideea că dupăPaște, când mă voi muta la There�sianum, nu o să mă mai caute ni�meni... am o fire bună. Sunt treazăla tot ce mi se întâmplă și am obser�vat că proverbul ăla care s�a uzat detot de atâta întrebuințare și nu�lmai crede nimeni – „Tot rău�i sprebine“ – la mine a funcționat tot�deauna. Din păcate, am observat căși viceversa e valabil. Scriitorii careîși încheie romanul „în coadă depește“ știu ei ce știu. Mă gândesc acumcât timp o să�mi ia să fac drumul pe

jos de la Theresianum până acasă,în Mühlgasse 12. Mai ales când amore seara până la 7. Și nebunul ălade proprietar și�a montat la poartăun mecanism căruia nu�i știe ni�meni codul. Dacă întârzii un minutpeste 9, devii ein Nachtvogel. Credcă picioarele mele de capră�ne�agră – nu degeaba îmi spuneaprofu’ de gimnastică la „Iulia Has �deu“, de câte ori mă vedea, „Te fă �cu mă�ta vioară, trestie sau că� prioară“... pe atunci nu știam că eun vers din Arghezi – rezolvau ki�lometrul în cinci minute, acumsigur nu mai reușesc performanțaasta. Și unde mai pui că timpul se

dublează când vorbești de unu’singur, îți faci planuri de unu’ sin�gur, bârfești, lauzi, condamni, în�juri de unu’ singur și nu te�audenimeni... „numai când treci pragulești deplin rezolvat“, m�am trezitazi�dimineață cu vorbele astea pebuze... dar n�aduce anu’ ce�aduceceasu’! Încep să mă obișnuiesc totmai mult cu ideea singurătății.Numai în cărți mă simt într�ade�văr la mine acasă, poate senti�mentul ăsta se leagă și de Silviu și,evident, de Biblioteca Astra, amimpresia că mi�a fost dat și mi�afost luat pentru o singură dată. Osingură dată poate însemna to tul...te naști o singură dată și mori o sin�gură dată! De unde știi? „Dar poatecă visăm“, spune Hamlet, iar Hamlet.Așadar, în sala mare de lectură de laAstra. Citesc Mănăstirea din Parma.Sunt câteva personaje acolo care măfascinează: contesa Sanseverina șiFerrante Palla, om liber – nu mai știudacă se scrie cu doi r sau cu unul sin�gur –, dar am mai găsit acolo ungând care m�a fulgerat undeva, când �va, nu mai țin minte cu ce prilej... decimarele păcat al cunoaș terii e sacru,ca să�l trăiești total, trebuie să�l faciîn altar, doar așa�i atingi desăvâr �șirea. Iar am luat�o razna, cum facmereu când vorbesc în gând.

În sala mare, la ora 16, doarcâțiva cititori. Admiratorii mei,seniorii, își fac probabil siesta dedupă�amiază. Doar la o masă, încolțul sălii, un tânăr. Corect îm�brăcat și, după trăsături, pare de

familie bună. Am un miros fin alexemplarelor umane! Fiind doarnoi doi cam de�o vârstă și de sexediferite, schimbăm câteva priviri,aparent la întâmplare. Prin gea�murile înalte, soarele ne bate�nochi. Cred că, alegându�ne meselede lectură în colțurile extreme alesălii, nici nu ne distingem preabine trăsăturile. Nu știu dacă în�tâmplarea sau nevoia de�a schim �ba câteva cuvinte cu cineva ne�auîmpins pe amândoi la fumoar înacelași timp. Normal că am intratîn vorbă, era student în anul 5 lamedicină la Cluj... îl pasiona endo�crinologia, o zonă care mă preo�cupa și pe mine, deși toate lucru� rile esențiale pentru viața mea –sigur, la 23 de ani, o experiențăscurtă – reușisem până acum sămi le explic și să mi le rezolv sin�gură. Venise să�și petreacă vacanțade Paște acasă. Când ne�am termi�nat țigările, ne�am întors totaldetașați la lecturile noastre.

Începutul de aprilie era neo �bișnuit de frumos și, când am au �zit pendula din sala de lecturăbătând de șase ori, m�am ridicat,mi�am strâns cărțile, mi�am pusgeanta pe umăr și m�am îndreptatspre cabina în care stătea ca�ntr�ovitrină custodele. Pe fișa de lecturăîmi scrisesem cu câteva săptămâni

în urmă numele Iuga, destul de in�descifrabil, și doamna custode m�aîntrebat dacă sunt rudă cu mareleIorga. „Da, sunt nepoata lui“, i�am răs�puns cu nonșalanța caracteristică.Doamna din spatele geamului a în�florit toată, ca o sorcovă de Anul Nou,și cu ochii umeziți mi�a spus: „Vai,tovarășă, nici nu știți cât de onoratămă simt să vă cunosc!“. Micul meu or�goliu se pișa pe el de bucurie ca uncățeluș. Chiar, n�am să înțeleg nicio�dată de ce micile, inocentele meleînșelătorii, cu care pedepsesc naivita�tea semenilor mei, mă fac să�mi tră�iesc euforia unei superiorități de doibani. Poate așa îmi plătesc eu umi �lințele de care n�am dus lipsă.

Întorc capul spre masa dinfundul sălii să�l salut, dar studen�tul nu mai e acolo. Masa e goală.Mă gândesc c�o fi plecat când San�severina se plimba cu Fabrice delDongo în barcă pe un lac cu nuferi.Contesa era irezistibilă, ca oricenobilă de 50 de ani care știe să fiecochetă cu stil, el era irezistibil caorice tânăr exaltat și timid... eu mămutasem cu totul sub umbrela desoare a contesei, cum să�l mai fivăzut pe viitorul endocrinolog.

După ce predau cărțile și în�torc capul să�mi pun geanta peumăr, îl văd pe tânărul de care ui�tasem cu totul în spatele meu. SDC

Nora Iuga –Hipodrom„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment din romanul Hipodrom, de Nora Iuga, care va apărea în curând în colecția Fiction Ltd a Editurii Polirom.

CARTEACopilăria, tinereţea și senectutea sunt cele treiborne pe care este construit bildungsromanulNorei Iuga, povestea unei vieţi ce a gravitat mereuîn jurul Hermannstadtului, orașul nespuselor bu-curii, dar și al marilor tristeţi. Aici începe povesteafetiţei Nora, în interbelic, cu prieteni și jocuri, culecţii la școala Ursulinelor și sași care își păs-trează tradiţiile cu stricteţe și, mai ales, cu Jovis,calul alb din vitrina lui Schuster ce i-a însoţit

gândurile toată viaţa. Tot aici revine mai târziu catânără profesoară la o școală cu predare în limbagermană în timpul regimului comunist și devinefebleţea elevilor, ceea ce o ajută să treacă pestetoate neajunsurile epocii. La vârsta senectuţii,deși locuiește la București, gândul i-a rămas laacelași oraș al copilăriei. Hipodrom, un roman cuputernice accente autobiografice, aduce în faţacititorilor o viaţă încercată, dar presărată cu mo-mente luminoase, precum și slăbiciunea autoareipentru Sibiu și locuitorii lui, pe care i-a purtat însuflet mereu. SDC

AUTOAREA

NORA IUGA s-a născut pe 4 ianuarie 1931. Este poetă, prozatoare,traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN Club. Apublicat volume de versuri, printre care: Vina nu e a mea (1968), Captivi-tatea cercului (1970), Opinii despre durere (1980), Inima ca un pumn deboxeur (1982, 2000), Piaţa cerului (1986), Dactilografa de noapte (1996,2010), Spitalul manechinelor (1998, 2010), Autobuzul cu cocoșaţi (2001,2010), Petrecere la Montrouge (2012), Câinele ud e o salcie (2013), ascultăcum plâng parantezele (2016). Volumele sale de proză și poezie au fosttraduse în mai multe limbi. A tradus peste 30 de titluri din Nietzsche,Strindberg, Celan, Jünger, Günter Grass, Elfriede Jelinek, Herta Müller etc.,dar și cărţi pentru copii. În anul 2007 a primit Premiul „Friedrich-Gundolf“,oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, Darmstadt. La re-comandarea președintelui Republicii Federale Germania, Joachim Gauck,în anul 2015 este decorată cu ordinul „Crucea de merit“ în grad de Cava -ler. În anul 2017, președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit Ordi -nul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Comandor. La Editura Polirom apublicat romanele Sexagenara și tânărul (2004, 2012), Săpunul lui LeopoldBloom (2007), Hai să furăm pepeni (2009, 2015), Harald și luna verde (2014,2016) și Lebăda cu două intrări (2016, 2017). SDC

13ANUL XVI NR. 69020 – 26 IUNIE 2020 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

De multă vreme nu mi s�a maiîntâmplat asta: să cumpăr un LPdoar după ascultarea unei piese,fără să cunosc nimic altceva, nicidespre formație, nici despre disc.

Unul dintre informații coechi pieriși veseli colecționari ai grupului„Chestii faine pe vinil, CD, casetă“a semnalat bucata printr�un link,asemuind trupa care o cântă, IstIst, cu alta, Bauhaus, puțin știutăazi. Mie mi s�a părut apropiatămai degrabă de Joy Division. (Sausă zic moștenitoare? Continua �toare? Imitatoare?) Am intrat ime �diat pe YouTube, să mă lămuresc.Aproape o zi terifiantă am stat înscaun, până mi�au înțepenit pi �cioarele, răsfoind piesă cu piesădintr�un repertoriu nu foartebogat, dar expresiv la maximum,fără discuție. Sigur, se pot dibui șialte influențe, cum ar fi The Curesau David Bowie, Ultravox, Damned

ori, dacă e să ne limităm doar lapartea vocală, Depeche Mode.Ascultători de pe tot pământulinvocă diverse nume în comen �tariile postate, cu sau fără legă �tură cu videoclipul vizat. Din mul �titudinea trimiterilor nu se poatetrage vreo concluzie, și cred că nicinu e important dacă Ist Ist seamănăsau nu cu altceva, mai celebru saumai ciudat, pentru că impresialăsată de orice piesă este profundăși greu de suportat. La mine așa a

funcționat receptarea. Și am văzutcă nu sunt singurul lovit.

Trupa e alcătuită din patrubritanici. Când s�a închegat, nuștiu. Dar unde putea începe săcânte decât în orașul conside�rat de referință pentru depresivii ro ckului, Manchester (uneori scrisși Madchester)? Seria de cincisingle�uri și două EP�uri apărutedin 2017 încoace, în format digitalși/ sau fizic, impune prin elemen �te subliminale. N�am reușit să�miiau ochii de la coperte, toate cugrafica de�o extravagantă simpli �tate. Nici albumul curent nu sca �de ștacheta la ilustrație. Impactulse ridică la nivelul unora semnate(doar pe cotor, ca și aceasta!) NewOrder. Albumul se numește Archi �tecture (2020, © & ® Ist Ist underlicense to Kind Violence Records).Editat în plină pandemie, pe 1mai, a ocupat din start locul 3 înclasamentul indie și 4 la viniluri,

fapt care i�a determinat pe tru �peți, într�o postare pe Twitter, săafirme că este „mai mult decât auvisat vreodată“. Pare un fel de au �toconsolare după constatarea căau ratat top 100, dar... În seam nă căbăieții au suficient umor și dausperanță de lucruri mai bune.Pentru că evidența e grăitoare:puse pe�o listă în ordinea apa rițieiși ascultate la rând, piesele aratăcreștere în finețe și forță, dacătermenii nu sunt incompatibili.

Ist Ist sunt Adam Houghton,Joel Kay, Andy K și Mat Peters.Coperta stil album nu conține îninterior datele obișnuite, cine lace cântă. Doar precizarea că toatepiesele sunt compuse și inter pre �tate de Ist Ist, precum și loculunde s�au făcut înregistrările, mi �xajul și masterizarea. Și mai esteo ilustrație simbolică:băieții urcătreptele unei scări, pe lângă Zidulunei clădiri ale cărei gea muri fixereflectă o realitate deloc greu deînțeles. Versurile piesei nr. 7,plasată pe fața a doua a disculuiimprimat în vinil trans lucid,spun: „Forget all what you saw/

Falling through trapdoors/ Thearchitecture of your mind is pure/Fractures of bright light/ Collapsenow out of sight/ You can’t nowjust unsee what you saw/ We’re alldrowning în the shallow end“.

Muzica însă... Enunțul „îmiplace și punct“ e cam autistic, darașa pot rezuma tot ce trăiesc as �cultând iar și iar, în aceste zileploioase, când apropiați ai meisuferă crunt fără ca eu să�i potajuta. Sau poate așa: „And whenthe dark draws in/ The only one Isee is you“... SDC

Arhitectura depresiei

Întreaga lume a urmărit cu sufle�tul la gură lansarea a doi as �tronauți americani cu ajutorulrachetei Space X. După încheie�rea transmisiunii, au rămas totcu Netflix în față. Platformele destreaming au simțit și ele mo�mentul, motiv pentru care înprezent pot fi urmărite nu maipuțin de trei seriale de comediepe tematica spațiului.

„Forța spațială“ este cea mai nouăramură a Armatei SUA, dar nu șiîn acte. În documentele oficiale,marca Forța spațială aparțineunu ia dintre cele mai noi serialede comedie de pe Netflix, cu SteveCarell (cunoscut din The Office)în rolul principal. Arta a luat�o

încă o dată înaintea realității. Înluna mai, adevărata forță spațială,înființată de Donald Trump la fi�nalul lui 2019, încerca încă să re�cruteze 8.500 de oameni, dar glu �mele despre ea deja începuseră.

Noul serial cu Steve Carellare câteva elemente în comun cualte două seriale de comedie spa �țială: proaspătul Avenue 5, cuHugh Laurie (Dr. House) în rolulprincipal și mai vechiul Orville,un serial al lui Seth MacFarlane(realizatorul Family Guy) în caretot el joacă rolul principal. Toatetrei sunt parodii spațiale, cu untip de umor în tușe groase, care

adu ce aminte mai degrabă de Stanși Bran decât de umorul subtilpentru care sunt cunoscuți și apre �ciați fiecare din cei trei prota �goniști. Cele trei creații mai sea �mănă și prin faptul că sunt seriale„de vedetă“, fiecare dintre ele gân�dit și scris special pentru actorulîn rolul principal.

În Orville, o parodie după StarTrek și mai multe seriale SF, SethMacFar