UN FILM DESPRE O ACTUALITATEDUREROASĂ –DISPARIȚIILE DE COPIIÎn Pororoca, regizorul ConstantinPopescu realizează o minuțioasădramă psihologică plasată în coor -donatele unui film de actualitate,dar în același timp și o alegoriedespre vină. PAGINILE 8-9

ANUL XIV w NR. 591 w 20 – 26 IANUARIE 2017 w REALIZAT DE EDITURA POLIROM ȘI ZIARUL DE IAȘI

Cartea Fire and Fury de Michael Wolff este un marehit de librărie peste Atlantic și nu numai. Altevolume se pregătesc și ele să scoată bani pe seamapreședintelui Statelor Unite. PAGINA 14

SALMAN RUSHDIE:PRĂBUȘIREA CASEIGOLDENÎn ultimul său roman,Rushdie pare să fiepreocupat de tot ceînseamnă aparențe într-oepocă în care mistificărilede tot felul pot deveni maiușor noua realitate.PAGINA 10

PAGINILE 2-3

1918 este un momentfondator care a fost – șieste în continuare –mitizatși mitologizat, în special deistoriografia din perioadacomunistă. Dorin Dobrincudescifrează felul în care s-aputut ajunge la MareaUnire, la nivel intern, dar șiinternațional, în încercareade a înțelege cine eramatunci și cine suntemacum, la Centenar.

LITERATURA ANTI-TRUMP, NOUA MINĂ DE AUR ÎN LIBRĂRII

INTERVIU CU ISTORICUL DORIN DOBRINCU

„FĂRĂ EXISTENȚAUNUI CONTEXTFAVORABIL, MAREA UNIRE NUAR FI AVUT LOC“

INTERVIU CU ISTORICUL DORIN DOBRINCU

„FĂRĂ EXISTENȚAUNUI CONTEXTFAVORABIL, MAREA UNIRE NUAR FI AVUT LOC“

2ANUL XIV NR. 591

20 – 26 IANUARIE 2018actualitate www.suplimentuldecultura.ro

INTERVIU CU ISTORICUL DORIN DOBRINCU

„Fără existența unui context favorabil,aceste uniri nu ar fi avut loc“

RADU CUCUTEANU

Cum se știe, Centenarul aflat azipe buzele tuturor este cel al înfăptuirii Marii Uniri. Cum s-aajuns la acest pas?

Secolul XIX a fost marcat de apa �riția și ascensiunea naționa lis �mului în Europa, pornind dinspreVest. Pe continent s�au aflat încompetiție două tipuri de națio �nalism. Unul pornea de la stat, dins�pre un centru politic cu tra diție șicare viza să uniformizeze societatea,să�i transforme pe locuitori în ce �tățeni, refuzând acceptarea exis ten �ței unor grupuri po litice constituitepe baze etnice, regionale sau reli�gioase. Exemplul clasic în aceas�tă privință l�a oferit Franța. Celălalttip de națio nalism susținea că gru�purile etnice care aveau în comun înmod special limba, dar și istoria, fol�clorul ș.a.m.d. formau sau puteau săformeze națiuni (etnoculturale). Pen�tru ilustrarea acestui mo del, exem�plul este Germania. Toate popoareledin partea central�estică a continen�tului au adop tat această manieră dea înțelege și clădi națiunea. Celedouă modele au fost în compe tiție,după cum competiții au fost și în in�teriorul lor. Nici nu putea fi altfel,având în vedere ambiția națio �naliștilor de a construi na țiuni, careaveau la bază o ideologie ce nu admi�tea alte loialități. S�a și vorbit de alt�fel, nu fără temei, de spre naționalismca despre o religie seculară. Eliteleromânești din Moldova, Valahia, darși cele de limbă română din Transil�vania s�au îndrep tat spre cel de�aldoilea model în procesul de con �strucție a națiunii.

La sfârșitul secolului XIX – în�ceputul secolului XX, România eraun stat mic în Europa de Sud�Est,

care își câștigase recent in de pen �dența și căuta să�și consolidezepoziția internațională. Frica deRusia, care îi luase în 1878 treijudețe din sudul Basarabiei, du�sese la apropierea României deGermania, Austro�Ungaria și Ita�lia (1883), precum și la ridicareaunor fortificații în zone strategice.În condițiile unei influențe fran�ceze predominante, opinia pu�blică era în favoarea Antantei înanii care au precedat războiul,deși germanofilii erau destul denumeroși și influenți. Anterior, ceicare mergeau cu gândul până laconstituirea unui stat care să�i cu�prindă pe toți etnicii români fuse�seră extrem de puțini. Însă, îna� intea izbucnirii Primului RăzboiMondial și în perioada neu tra �lității, numărul ce lor care militaupentru unitatea politică a români�lor avea să crească. Germanofiliiconsiderau că locul României eraalături de Puterile Centrale, înspeță de Germania, singura în mă�sură să protejeze țara în fața Ru�siei autocratice și agresive. Decealaltă parte, francofilii sus ți neaucă țara trebuie să intre în război departea Antantei, chiar dacă asta în�semna alianța cu Rusia, pentru aobține teritoriile locuite de româniîn Austro�Ungaria, „perla coroa�nei“ fiind Transilvania.

După îndelungi negocieri,Ro mânia s� alăturat puterilor An�tantei, la 4/ 17 august 1916, pro �mițându�i�se teritoriile locuite deromâni de dincolo de munți. De �sigur, aceasta însemna renun �țarea la Basarabia. Războiul nu adecurs însă cum dorea România,ci cu înfrângeri pe aproape toatefronturile, două treimi din țară aufost pierdute, iar guvernul, Parla�mentul, Casa Regală, rămășițele

armatei și o parte a populației ci�vile s�au refugiat în Moldova, înnoiembrie�decembrie 1916. Seluase în discuție chiar retragereaîn Rusia. Schimbările revolu țio �nare din Rusia au avut un efectmajor asupra României. Îndeo�sebi lovitura de stat bolșevică, cuîncheierea armistițiului și apoi apăcii separate de către Rusia, ceeace a determinat practic guvernulde la Iași să facă același lucru.

Astăzi avem adeseori tendința dea vedea unirea ca singurul rezul-tat posibil. Însă este o falsă ima -gine, teleologică, căci drumulspre unire nu a fost nici drept,nici simplu. Au fost întrevăzute și alte soluții la acel moment?

Trecutul României a fost abordatde istorici mai ales din perspec�tivă națională. Perspectiva teleo�logică este vizibilă în scriereaistoriei în perioada interbelică șiapoi mai ales în cea a comunis�mului național, cu prelungire înpostcomunism. În ultimele dece�nii, perspectivele critice s�au în �mulțit – nu înseamnă că autoriirespectivi nu ar avea sentimentepatriotice, să spunem așa, ci că nuvor ca munca lor să fie o justifi�care permanentă a discursuluioficial. Ei caută să chestioneze cri�tic trecutul, să recupereze și să ex�plice faptele relevante, inclusiv pecele incomode, de regulă trecutecu vederea în vulgata națională.

Azi pare de la sine înțeles cătot ceea ce s�a întâmplat în 1918

trebuia să se întâmple. Numai căputea să fie și altfel. Fără înfrânge�rea Rusiei, apoi a Austro�Ungarieiși a aliaților săi, schimbările degraniță din 1918�1919 ar fi fost im�posibile. De altfel, basarabenii și�audorit în 1917 un statut autonomîntr�o Rusie democratică. Bucovi�nenii și mai ales ardelenii doreau oAustrie federală, în care criteriulnaționalității să fie determinant.Românii ar fi avut statut egal cuaustro�germanii, maghiarii etc. Auexistat și idei de a integra Româniaîn Austria într�un sistem federal,care ar fi făcut posibilă o rezistențăcu șanse de reușită în fața uneiRusii prea puternice. PrăbușireaAustro�Ungariei s�a produs întoamna lui 1918, în condițiile ne �mulțumirii popu lației privind pri �vațiunile la care era supusă de ani dezile. Însă în linii mari – și în pofidaunor interpretări post�factum –cetățenii austro�ungari au fost maidegrabă loiali în timpul războiului.Solu țiile alternative au început săaibă susținere solidă la finalul său,chiar în centrele celor două părțicomponente ale Imperiului, care înscurt aveau să ducă la disparițiaacestuia, după secole în care mode�lase centrul continentului.

Dacă ne referim la Vechiul Regat, care era atitudineapopulației, dar și a elitelor (poli-tice, economice, intelectuale),față de ideea unirii?

Unirea era considerată posibilă de oparte a elitei politice și intelectuale

din Vechiul Regat, care a și sus �ținut intrarea României în războide partea Antantei în august 1916.Cum am amintit deja, erau și seg�mente importante care credeaualtceva. Faptul că primii au câș �tigat în cele din urmă nu înseam �nă că era obligatoriu să se în� tâmple așa. La sfârșitul lui 1917 șiîn cea mai mare parte a lui 1918 sepărea că Puterile Centrale aveausă câștige războiul.

Din datele disponibile reiesecă locuitorii Vechiului Regat erausătui de război. Fapt explicabil,dacă avem în vedere numeroaselevictime și distrugerile provocatede război, ca și lipsa perspective�lor la sfârșitul lui 1917. Oameniidoreau pace, revenirea la rosturilelor, refacerea gospodăriilor, pri�mirea pământului promis în pri�măvara lui 1917, mai multe drep� turi. Nu întâmplător, generalulAlexandru Averescu, cel care asemnat preliminariile păcii de laBuftea în februarie 1918, după ceîn vara lui 1917 obținuse victoriade la Mărăști, avea să devinăfoarte popular imediat după răz�boi. Desigur, extinderea statului –obiectivul pentru care se intraseîn război – părea să dea satisfacțieoamenilor care înduraseră atâteade�a lungul conflictului.

Dar în Basarabia, Bucovina și Transilvania care era starea de spirit?

În evaluarea a ceea ce s�a întâm�plat în 1918 trebuie să ținem contși de factorul etno�cultural. Basa�rabia, Bucovina și Transilvaniaerau teritorii cu o individualitateaparte. Ele aveau o istorie parțialdiferită.

O mare parte a Basarabiei ți �nuse de Țara Moldovei până la

Ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri. Acum o sută deani, în timpul Primului Război Mondial, s-a realizat unireaprovinciilor românești cu Vechiul Regat. Unirea, mai bine zisunirile, s-au realizat în etape, din primăvară, prima dintre elefiind cea cu Basarabia, la 27 martie/ 9 aprilie 1918, urmată decea cu Bucovina (15/ 28 noiembrie) și încheiată cu Transilva-nia (1 decembrie). 1918 este, în mod clar, un moment fonda-tor, ceea ce imprimă Centenarului un caracter festiv. Pe de

altă parte, 2018 trebuie să fie și un moment în care să necunoaștem mai bine și să ne evaluăm. Pentru că acest mo-ment fondator a fost – și este în continuare – unul mitizat și mitologizat, în special de istoriografia din perioadacomunistă. De aceea am intrat în dialog cu istoricul DorinDobrincu, pentru a vedea cum s-a putut ajunge la MareaUnire, la nivel intern, dar și internațional, în încercarea de aînțelege cine eram atunci și cine suntem acum.

Este necesar să știm ceva mai mult șimai profund despre ce s-a întâmplat cuaceastă ţară acum o sută de ani, dar și de atunci încoace.

3ANUL XIV NR. 59120 – 26 IANUARIE 2018 actualitate

www.suplimentuldecultura.ro

1812, iar celelalte părți făcuserăparte din aceasta în secolele XIV�XVI sau până la 1711. Ca regiune,era o construcție a Imperiului rus,anterior numele fiind dat doar te�ritoriului din sud al zonei pruto�nistrene. Statisticile rusești dispo� nibile arată pentru cea mai mareparte a secolului XIX o majoritatemoldovenească, ce scade spre fi�nalul veacului.

Potrivit recensământului ru�sesc din 1897, moldo venii erau47,6% din populație, ucrainenii19,6%, evreii 11,8%, rușii 5,3%,bul garii 3,1%, germanii 2,9%, gă�găuzii 0,6%. Moldovenii erau maiales în centrul regiunii și trăiauîndeosebi în sate. Unele dintre ce�lelalte grupuri etnice locuiaucompact în zone rurale (ucraine�nii, bulgarii, germanii, găgăuzii),în vreme ce altele erau majoritarurbane (evreii și rușii). Moldo�ro�mânii nu au avut reprezentarepolitică până în timpul PrimuluiRăzboi Mondial, aveau o elităslabă, presa era într�un stadiu in�cipient, supusă cenzurii, asocia �țiile culturale la fel, edu cația sefăcea în rusă, care deținea mono�polul și în Biserică.

Bucovina fusese și ea parte aMoldovei până la 1775, ba chiarcentrul statului est�carpatic fuse �se în partea ei sudică. Ca regiune,Bucovina a fost o construcție aus�triacă. Un teritoriu distinct cuacest nume nu existase în Mol�dova. Regiunea avea o populațieputernic mixată. După ce avuse�seră majoritatea vreme îndelun�gată, românii au fost depășiți deucraineni la recensământul din1910 (criteriul avut în vedere eracel al limbii). Ucrainenii aveau38,4%, românii 34,4%, germanii21,2%, (mai mult de jumătate erauevrei de limbă germană), polone�zii 4,4%, maghiarii 1,3%. În vremece românii erau majoritari însudul regiunii, ucrainenii aveaumajoritatea în nord. În privințaromânilor, în secolul XIX s�a con�stituit o elită care asuma identita�tea românească, era bine repre� zentată la nivelul regiunii, era organizată în mai multe partidepolitice, participa la treburile re�giunii, trimitea reprezentanți înParlamentul de la Viena, exista opolitică școlară coerentă.

Teritoriile de dincolo de munți,astăzi denumite generic Transil�vania, aveau o istorie legată maiales de Ungaria și de ImperiulHabsburgic. Chiar și în perioadaprincipatului autonom, Transil�vania fusese o țară de cultură po�litică maghiară, evident populatăde români – care deja în secolul

XVII reprezentau majoritateapopulației, însă nu una zdrobi�toare –, maghiari, germani etc. Potrivit recensământului din 1910 –unde limba a fost criteriul princi�pal în determinarea etniei –, ro�mânii reprezentau atunci 53,74%,maghiarii 31,6% (cu tot cu evreiide limbă și cultură maghiară),germanii 10,73%. Românii locu�iau mai ales în sate, în orașe eiavând un procent redus, în schimbmaghiarii și evreii aveau aici o su�prareprezentare, ca și germanii înorașele din sudul regiunii. Româ�nii aveau o conștiin ță identitarăputernică, susținută de o rețea re�lativ densă de școli confesionale(ale Bisericilor greco�catolică șiortodoxă) și asociații culturale, deo presă puternică, de o formațiu �ne politică (Partidul NaționalRomân), de un sistem economicîn curs de modernizare. Banatulera o construcție regională aus�triacă, după 1716, după o lungăperioadă în care teritoriul fuseseparte a Imperiului Otoman, iaranterior a Regatului Ungariei.Conform recensământului din1910, nici unul dintre grupurileetnice nu avea o majoritate abso�lută:românii erau 37,42%, germanii24,50%, sârbii 17,97%, maghiarii15,31%. Maramureșul istoric eralocuit preponderent de românidoar la sud de Tisa, cvasiex� clusiv în sate, în partea de nordmajoritari fiind rutenii, iar în vestmai degrabă maghiarii. Crișananu a existat ca regiune istorică,fiind o invenție românească pen�tru a desemna „părțile ungurești“sau Partiumul; aici românii aveauo majoritate în zone rurale, nuînsă în orașe.

În pofida declarațiilor de lasfârșitul războiului, decuparea te�ritorială nu a ținut cont de crite�riul etnic decât în unele locuri, înaltele invocându�se dreptul isto�ric. Românii au invocat dreptul is�toric și etnic în cazul Basarabiei,cel istoric în cazul Bucovinei și celetnic în privința Transilvaniei. Deasemenea, au contat și chestiunilestrategice în câteva locuri, îndeo�sebi în delimitarea graniței cuUngaria, dar și cu Iugoslavia.

Evaluarea stării de spirit apopulației dintr�un anumit seg�ment temporal reprezintă o pro�vocare metodologică, pentru a neputea pronunța asupra acestuisubiect cred că am avea nevoie destudii punctuale eliberate de uni�onismul de manual. Prin relec�tura surselor disponibile, prinscoaterea la lumină a altora vomcâștiga fără îndoială în cunoaș �terea acestui subiect.

Dincolo de problema finalismu-lui în istorie, au existat și pro-bleme propriu-zise în realizareaUnirii. Care au fost cele mai im-portante dintre ele?

Problemele erau date de contextulinternațional, dar și de cel intern,atât în România, cât și în fiecaredintre teritoriile avute în vedere.Afirm de la început că, fără exis �tența unui context favorabil, aces teuniri nu ar fi avut loc. De asemenea,fără voința unor grupuri conștientede sine și/ sau interesate nu s�ar fiprodus aceste schimbări de atitu�dine și teritoriale.

La o sută de ani de la petrece�rea evenimentelor cred că e dezi�rabil să discutăm și despre lu� crurile care fie au fost trecute cuvederea, fie au fost interpretatedintr�o perspectivă convenabilă.Spre exemplu, deciziile de unirede la Chișinău (27 martie/ 9 apri�lie 1918), Cernăuți (15/ 28 noiem�brie 1918) și Alba Iulia (18 no� iembrie/ 1 decembrie 1918) aufost luate de adunări constituitepe baza unui sistem care îi avan�taja din start pe români; de altfel,la Alba Iulia au fost prezenți nu �mai români. În primele douăorașe deciziile s�au luat în con �dițiile prezenței trupelor române,ba chiar în cel dintâi cu prim�mi�nistrul de la Iași aflat într�o salăalăturată celei în care se exercitavotul. Nu a existat un referen�dum, deși în special în cazul adu�nării de la Alba Iulia s�a încercatinducerea ideii că ar fi avut va�loarea unei consultări de acesttip. Nu putem ști care ar fi fost re�zultatele unor referendumuri lacare ar fi participat toată popu �lația regiunilor. Am putea facedoar aprecieri, dar nu cred că erostul lor aici.

Două dintre regiunile care s�au unit cu România, mă refer laBasarabia și Transilvania, și�auluat măsuri de precauție în mo�mentul unirii. Și anume au puscondiții. Basarabia a renunțat for�mal la ele la sfârșitul lunii noiem�brie 1918, odată cu încetareaactivității Sfatului Țării, nu fărăpresiuni din partea centrului. Totîn urma unor jocuri de putere alecentrului și�a încetat activitateaConsiliul Dirigent din Transilva�nia, în aprilie 1920. Bucureștiul aimpus perspectiva centralistă șiîn noile teritorii, potrivit unuimodel care fusese adoptat încă dela constituirea statului român.Bucovina nu a pus condiții, darexista un curent politic care voiapăstrarea unor atribuții mai largipentru regiune. Perspectivele asu�pra modului în care urma să arate

statul extins erau departe de a fiomogene. Practicile centrului aunemulțumit de altfel elitele lo�cale, care s�au considerat margi�nalizate de cele din Vechiul Regat,inclusiv în privința administrăriipropriilor regiuni.

Ce rol a avut monarhia românăîn acest proces?

România era din 1866 un statconstituțional, în care regele aveaun rol foarte important. Carol Idorise în 1914 intrarea în războide partea Centralilor, dar s�a con�format opiniei majoritare, careera pentru neutralitate. RegeleFerdinand a mers pe valul proan�tantist în 1916 și s�a pronunțatpentru rămânerea în Moldovacând se propunea retragerea înRusia. Alături de el, poate chiarmai mult, s�a afirmat regina Ma �ria, ajutată de personalitatea saputernică și de un abil joc descenă. Casa Regală a susținut ceeace susținea opinia publică. În de�cembrie 1918 regele a emis decre�tele prin care Basarabia, Buco� vina și Transilvania deveneauparte a României. Însă mai impor�tant cred că a fost rolul oamenilorpolitici ai momentului. De altfel,în România anului 1918 s�au aflat

la putere atât liberalii, cât și con�servatorii. De asemenea, oameniipolitici din noile regiuni au avutun rol, depinzând de forța lor și agrupurilor cărora le aparțineau.

Care considerați, din poziția deistoric și de intelectual public,că ar fi pentru româniimportanța Centenarului?

Anul 1918 a fost unul dintre mo�mentele considerate fondatoare.Modul în care s�au produs eveni�mentele propriu�zise lasă loc dediscuții și ar fi anormal să nu fieașa. Mai important mi se pareînsă, și o spun tot din perspectivăistorică, ceea ce s�a întâmplatdupă aceea. Pentru că s�a discutatîn perioada interbelică, cum sediscutase și mai înainte, cum sediscută și acum, despre ce fel destat trebuia să fie România, des�pre raporturile dintre centru șiregiuni, dintre majoritate și mi �norități; de asemenea, s�a vorbit multdespre drept și dreptate ș.a.m.d. Nuîmi dau seama cât învață oameniidin trecut, însă găsesc că este ne�cesar să știm ceva mai mult și ori�cum mai profund despre ce s�aîntâmplat cu această țară acum osută de ani, dar și de atunci în�coace. SDC

4ANUL XIV NR. 591

20 – 26 IANUARIE 2018opinii www.suplimentuldecultura.ro

Vă scriu de la Madrid, chiar din oraș. Am o bursă aici, la Es�cuela de Escritores (parte a unuifrumos proiect european penume CELA).

Se pare că spaniolii, în adorabilalor naivitate, cred că se mai poatescoate, totuși, un scriitor din mi �ne, dacă nu chiar un profesorpentru scriitori. Îi las să se iluzio�neze. Chiar când scriu aceste rân�duri văd o reclamă foarte lumi �noasă, care incendiază noapteamadrilenă, înspre cer, încolo:A teiluziona e un lux. Le dau spanioli�lor dreptul la acest lux.

Locuiesc în La Residencia deEstudiantes. Un fel de căminstudențesc, doar că nu seamănăcu căminele noastre studențești.Au mai locuit pe aici și Lorca,

Dalí sau Buñuel, dragul de el. Văofer această informație ca să vădați seama cât de mult a decăzutși cultura în mileniul al III�lea.Căci iată�mă, direct din maha�laua bu cureșteană a Teilor, toc�mai aici, pe Calle del Pinar 21. Aicis�a ajuns! Halal.

Beau cafele fără lapte și constatcă vorbesc o splendidă spaniolă deprinsă în timpul vizionării îndră�gitelor telenovele Esmeralda, Leo�nela și Inimă săl batică. Dimineațacitesc presa spaniolă, dar și cea in �ternațională (în mod curios, ziarelelumii continuă să existe, nu e ca lanoi, la România).

Mă cunoașteți de ani de zile,din acest colț de gazetă: îmi placeaceastă călătorie printre știrilelumii. Mă grăbesc spre paginile decultură.

În paginile de cultură, editorirespectabili, cât se poate de sep�tuagenari (aici e și speranța deviață mai mare), reclamă că numai citesc tinerii. Nici ei nu știu cesă se mai facă. Of.

Am colegi din toată AmericaLatină (din Venezuela până în Bo�livia și Mexic). Când nu mă maiajută spaniola din telenovele, în�cepem să vorbim în poezie, căcipoezia e singurul limbaj universalpe care îl știu. Sunt fericit să con�stat că latino�americanii sunt lacurent cu evoluția poeziei AneiBlandiana.

Colegii spanioli, însă, poeți șiei, nu au cuvinte de laudă cu pri�vire la întrecerile poetice din țaradomnului lor Cervantes. Iată,peste tot e la fel, de parcă am trăiîntr�o pagină din Ecleziastul. Egreu să te întreci literar, îndeo�sebi în poezie.

Sunt invitat să particip la oșuetă de�a lor, unde se citescpoeme în toate limbile timpuluinostru (inclusiv în olandeză). Lezic vreo două de�ale mele, una dinHavana și una din Moscova. Iar

după câteva cervecite deja i�amadus la zi cu toată opera mea detinerețe, strânsă sub frumosultitlu Toată poezia lumii. Se parecă cervecitele îmi îmbunătățescbrusc spaniola, fiindcă deja recitca Păunescu. Facem din Vergu�enza Ajena, căci așa se numeștesuperba ocazie care ni se oferă, uncenaclu în toată regula. Aprindemflacăra – am putea spune.

Poeții spanioli urcă și ei pescenă, știu să citească, sunt de �dulciți la spectacol, nu e rău, nu erău deloc. De fapt, e tot mai bine.

Apoi ne înghit nopțile din Ma�drid. Nopțile din Madrid suntlungi, dacă nu eterne. Se pleacămereu mai departe, întotdeaunacătre o altă destinație. Ne simțim caDon Quijote în căutarea cerveciteiperfecte. Mergem spre perfecțiune.

În lumea literară de limbăspaniolă, poeții o duc tot ca la noi.La o mie de exemplare vândute se

cheamă că sunt deja consacrați.Prozatorii se îndeletnicesc tot curomane, iar proza scurtă e sur�ghiunită și pe aceste plaiuri. De �spre dramaturgie nici nu mai amcuraj să întreb.

Mă grăbesc să închei, în zoritrec iar porțile Escuelei. Învățcarte (sau, mai exact, cum se scrieo carte – mi�ar fi prins bine îna �inte să fi publicat deja opt, daracum ce să mai fac?) într�o salăcare poartă numele lui AurelianoBuendia.

Pe tavan sunt peștișorii deaur ai colonelului. Nu știu cum săvă explic, dar ei sunt. Plutescacolo, dincolo de realitate, din�colo de magie. SDC

ANDREI CRĂCIUNCULEGĂTORUL DE HARFE

Noi salutări de la Spania

Pentru că m�am blocat cu ma �șina în zăpadă și m�am chinuitvreo trei ore s�o scot până acasă,nu mai am timp să scriu poves�tea pentru „Supliment“ la dead�line. Mă gândesc că poate o fiexistând unii curioși care se în�treabă ce e aia o idee de carte saude film, de unde pornesc cărțileși filmele. Așa că „fur“ repede treiexemple din fișierul meu: „Ideiîn lucru“. Care vor ajunge cartesau film. Sau nu. ☺

1.Coada de la moaștele unui sfânt,cum e la sfânta Paraschiva, la noiîn Iași. Se întinde pe kilometri în�tregi, durează uneori și trei zilepână să ajungi până la moaștepentru câteva secunde. Și e o at�mosferă așa, ca la Izvorul Tămă�duirii, dar nu se întâmplă nimicmiraculos, din contră: oamenii seceartă cu jandarmii, cu televiziu�nile, cu politicienii, se ceartă cum

și cine se bagă mai în față – sea�mănă cu o coadă din comunism,numai că aici nu se dă nimic con�cret. Mi se pare o poveste desprenevoia noastră de miracole.

În atmosfera asta, un tip maidegrabă ateu, dar curios (unulcare dorește să înțeleagă cum, ceși de ce se întâmplă acolo), vrea săfacă un documentar parcurgândtoată coada, timp de trei zile (cu ocameră ascunsă, cu un aparat defotografiat, cu o cameră la vedereetc.). Și�n timp ce stă la coada aiași face documentarul, viața luipersonală o ia razna, prin vești�conversații pe care le poartă la te�lefon, prin întâlniri accidentalecu trecători și cunoscuți...

2.Există 29 de mecanisme de apărare,29 de modalități prin care o per�soană caută să scape, să se eschi�veze de la o situație traumatizantădin realitate. De genul:negare (re�fuzul acceptării realită ții), regresia(întoarcerea obsesivă la un stadiuincipient din dezvoltarea perso�nală), intelectualizarea, refularea,proiecția (transferul sentimentelorpersonale față de sine asupra celordin jur), altruismul etc.

Toți folosim mecanisme deapărare, chiar și mai multe, combi�nate, nici unul nu e nociv până nu efolosit excesiv, bolnăvicios, pe olungă durată, caz în care persoanacare folosește acel mecanism în �nebunește. Cum ar fi să „povestim“cele 29 de mecanisme prin interme�diul a câte unui personaj, surprin�zând the breaking point, momen� tul/ contextul în care o ființă înne �bunește? Putem avea 29 de perso�naje oarecare din lumea noastră,putem avea 29 de nebuni celebri(artiști, savanți etc.), putem face o is�torie a literaturii sau a artei din per�spectiva asta, a nebunilor cu acte înregulă. Mecanismele de apărareavute în vedere ar funcționa doar ca

liant pentru o supratemă, ca pretextpentru a construi o metafizică a ne�buniei, o înțelegere a ei din perspec�tiva celui care înnebunește.

Evident, putem alege și maipuține mecanisme, cele mai frec�vente zece, să zicem, și facem ceva caîn Decalogul lui Kieslowsky. Sauputem folosi cele mai frecventeforme de nebunie, surprinzând thebreaking point.

3.Povestea războiului surd despre îdin i sau â din a, sînt sau sunt.Poate părea comic sau nesemnifi�cativ, dar a fost realmente un răz�boi, întins pe ani de zile, odată ceun inginer comunist, ajuns preșe �dinte al Academiei, a introdus�oimediat după Revoluție. S�a lăsatcu proteste din partea întregiicomunități științifice, cu ședin�țe furtunoase, certuri pasionale,conferințe întinse pe zile întregiîn toată țara, dar ea totuși a fostimplementată, fără nici un argu�ment rațional, doar „pentru a demonstra latinitatea limbii româ� ne“, deși nu o face deloc, din con�tră, încalcă toate principiile știin �țifice, inclusiv pe cel etimologic

(de ex., etimologic, înger ar trebuiscris ânger, că vine de la angelus,râu – rîu, că vine de la rivus)... Iarrăzboiul ăsta continuă și azi, e ovarză în limba română, lumeanoastră e încă împărțită în tabere,se păstrează în paralel ambele sis�teme, sunt unii care le combină,scriu „sânt“ sau pronunță „sunt“etc. E un caz unic în limbile șițările europene, de varză lingvis�tică la nivel național.

Mă rog, ce mi se pare intere�sant aici e bătălia unor lingviști pen�tru scriere, pentru cuvinte, și cum unidiot a ajuns să afecteze, practic,viața fiecărui român de astăzi. Și pa�siunea unor cercetători de a de�monstra că ăla�i idiot, dar nu i�aascultat nimeni. Și statutul științeipentru mase. Și cum o știință carenu�i tocmai fizică cuantică poateafecta cumva viața unei societăți, întimp ce descoperirile răvășitoare dinfizica cuantică nu au impact ime�diat decât asupra unei mici comu �nități de savanți. În plus, sunt aiciîn joc și o mul țime de menta litățiromâ nești, e povestea legilor la ro�mâni, e o poveste despre societateanoastră de azi, incapabilă să facă șisă respecte o lege simplă. SDC

Trei idei FLORIN LĂZĂRESCUÎNTÂMPLĂRI ŞI PERSONAJE

În paginile de cultură, editori respec-tabili, cât se poate de septuagenari, re-clamă că nu mai citesc tinerii. Nici ei nuștiu ce să se mai facă.

5ANUL XIV NR. 59120 – 26 IANUARIE 2018 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

PSD�ul trece printr�un conflictintern la vârf, președintele par�tidului e nemulțumit de pre�mierul numit de el însuși și adecis să�l mazilească, la fel ca pepremierul numit anterior tot deel, deoarece premierul (actualulfost, nu fostul fost) era bănuit căar vrea să preia puterea în par�tid, mazilindu�l de la conduce�rea PSD pe cel ce l�a numit laconducerea guvernului, așa căs�a cerut convocarea uneiședințe de comitet executiv aPSD, neapărat necesare, ba nu,ba da, filiale PSD județene și li�deri locali își exprimă adeziu�nea sau disponibilitatea față deunul sau altul dintre adversariicare oficial nici nu sunt adver�sari, ochii și urechile presei staucu ochii pe partid, pe PSD, penoul premier (noua premie�reasă), căci doar partidul poatedecide cum va fi condusă țarade noul (sau, poate, vechiul) gu�vern PSD, cum va colabora cu

parlamentul majoritar PSD șicum vor evolua lucrurile „în te�ritoriu“, unde PSD...

PSD, PSD, PSD. De câte ori ați au �zit în ultimele luni de vreun altpartid politic menționat într�uncontext cât de cât relevant pentrusocietatea românească? Din cândîn când, poate, minusculul USR, cuîncercările sale de a mai frâna unpic tăvălugul acestui partid�statcare nici măcar nu e un partid înaccepția clasică a cuvântului –dar și asta e tot o reacție la contro�lul aproape total pe care îl are asu�pra României grupul de indivizistrânși sub brandul�flamura PSD.

Tot împotriva lor se organi�zează și protestele civice onestedin ultimul an. Ba chiar, cum îmivine să zic, din ultimii 28 de ani. Fiindcă și eu, la fel ca majoritateaprotestatarilor, văd o legătură di�rectă, o continuitate dinastică�ple�bee: PSD�ul de azi, adică PDSR�ulde ieri și FSN�ul de alaltăieri, este,

într�o formă adaptată vremuri�lor, continuatorul Partidului Co�munist Român din secolul trecut,partidul unic, cel care a controlatRomânia din 1947 până în ziuade azi.

Nu e chiar atât de absurd săspui că Partidul Social�Democratdin România este continuatorulPCR�ului lui Nicolae Ceaușescu și,înainte de el, al lui Gheorghiu�Dej, nici că pesediștii de azi sunturmașii comuniștilor de odini �oară. Doar că trebuie să înțelegemmai bine ce înseamnă asta. Evi�dent, actualii lideri cu greutate aiPSD nu au mai nimic de�a face cudoctrina comunistă și cu gândireamarxistă (sau marxist�leninistă).Nu sunt nici adepți ai colectiviză�rii sau ai dominației clasei mun�citoare asupra celorlalte categoriisociale, nu susțin o revoluție pro�letară mondială și nici nu combatideile obscurantismului religios.Ba chiar dimpotrivă: nu cred săexiste altundeva în lume vreun

partid social�democrat care săatribuie atâta importanță și săofe re atâtea beneficii și atâțiabani Bisericii majoritare din țaralor. Ca să nu mai vorbim de mi�lioanele de cruci pioase pe care șile fac pesediștii de seamă prin bi�sericile țării, adesea în fața came�relor de filmat și nu o dată înă� untrul unor biserici pe care le�auși ctitorit, ca un soi de noi voievoziai României moderne.

Și totuși cei care îi etiche�tează astăzi drept „comuniști“ nuse înșală, fiindcă – în contextulistoric românesc – exact asta sunt.Lucrurile sunt însă mai compli�cate și, în același timp, mai simple,fiindcă Partidul Social�Democratnu este pur și simplu continua�torul PCR pe filiera pomenită mai sus. Comuniști asemenea lor sunt și reprezentanții formațiunii

presupus liberale ALDE, liberal�democrații domnului Călin Po�pescu�Tăriceanu, el însuși unactivist de tip comunist din speciaromânească. Partidul Național�Liberal – care, spre surprindereamultora, încă mai exis tă și mai dăuneori din coadă – își are și elcomuniștii de frunte, iar UDMR,formațiunea majoritară a ma�ghiarilor din România, amu șinăcontinuu puterea și se aliază cuoricine o deține, ocupând perma�nent poziții de putere, conformtradiției comuniste, adică „fărădeosebire de națio nalitate“, cumse spunea pe atunci. Altfel spus,puterea a rămas în mâinile ace �luiași soi de oameni, proveniți dinacelași creuzet puturos al activis�mului de tip comunist. Iar grupuldominant, haita conducătoare,este cea a PSD, o versiune nu toc�mai soft a partidului unic de odi�nioară.

În sensul acesta, da, PSD deazi, partidul ce domină viața poli�tică românească din decembrie1989 până azi, este continuatorulcomunismului în România.

Dar cât de comunist a fost co�munismul românesc, asta�i altăpoveste. SDC

RADU PAVEL GHEOROMÂNII E DEŞTEPŢI

Un partid cam comunist

E uimitor cât de rapid se schimbălucrurile în România. În urmă cudoar o săptămână, Dragnea era lapământ, unii îi cântau prohodul.Zmeul roșu Mihai Tudose seținea tare și amenința supre �mația în PSD, Mihai Bădălău,omul nr. 2 din PSD, citea scrisoriîn CEx�ul partidului și cerea maimultă transparență în luarea de�ciziilor, iar vreo zece filiale pese�diste se declarau de parteapre mierului. Era război pe față,părea că epoca Dragnea se apro�pie de final.

Ce s�a întâmplat în realitate? Mi haiTudose n�a mai demis�o pe Car�men Dan de la Interne și a devenitmielușel, arțăgoșii șefi de filiale s�au cumințit brusc, iar Bădălău și�a înghițit scrisoarea. CEx n�a fostdeloc complicat pentru Dragnea, cis�a transformat într�o execuție ra�pidă a celor care mișcau în front.Dovadă scorul din Comitetul Exe�cutiv pentru plecarea lui Tudose:

59�4. Plus patru abțineri. Ceva s�aîntâmplat în noaptea dinaintea

marii confruntări Dragnea�Tudo �se. Nu știm ce, dar peste două lunisau un an probabil vom afla ce s�apetrecut în culise și care a fostrețeta îmblânzirii dizidenților.

În urma conclavului PSD, încare până și echilibrata EcaterinaAndronescu a răbufnit, Liviu Drag�nea a ieșit întărit. Asta în timp cemai toți îi numărau zilele.

A doua zi a urmat încă o victo�rie pentru același Dragnea. Partidula nominalizat�o pe Viorica Dăncilăpentru postul de premier. O nu�mire mai bună nici că se pu tea. Pen�tru Dragnea, evident. Dăncilă, ori �ginară din Teleorman, reprezintădefiniția obedienței față de șeful departid. Îi datorează cariera lideruluisuprem, nu va ieși niciodată din cuvântul acestuia și îi va urma sfa�turile fără să schițeze vreun gest po �trivnic. Până la desemnarea VioricăiDăncilă mai era un hop de trecut:

Iohannis. Miercuri, partidele aufost chemate la Cotroceni. Nu eraun moment simplu pentru PSD,chiar dacă social�democrații de� țin majoritatea alături de ALDE în

Parlament. La câte trăsnăi a făcutPSD în ultimul an, președinteleavea mingea ridicată la fileu, indi�ferent care ar fi fost răspunsul său.Trebuia doar să lovească.

Surpriza cea mai mare a venitchiar în ziua consultărilor. La scurttimp după discuțiile cu partidele,Klaus Iohannis anunță că va ieși cudeclarații. Putea spune orice, ni�meni nu intuia comportamentulpreședintelui. Iohannis a precizatcă oferă PSD�ului o a treia șansă șică așteaptă ca noul guvern sătreacă la treabă.

Afirmația reprezintă o palmănu doar pentru susțină torii săi, câtmai ales pentru cei care au ieșit înstradă, seară de seară, timp de

aproape un an. Pentru oameniiăștia, care au îndurat nu doar frigul,ci și amenzile jandarmilor, vorbelepreșe dintelui au sunat a jignire. Ceșansă să mai dai unui partid care și�a dat jos două guverne în maipuțin de un an? Ce șanse să dai unuiPSD preocupat doar de Justiție?

Dacă PSD ar fi făcut în ultimulan măcar 100 de kilometri de auto �stradă, dacă s�ar fi început măcar unspital undeva în România, PSD aveace pune pe masă la discuțiile cupreședintele. Neînțe legerile în poli�tică nu�s de azi, de ieri, nici măcarscandalurile din tr�un partid nu maimiră pe nimeni, dar când singura tapreo cupare e cum să scapi de proble�mele penale, a treia șansă nu există.

Cu toate acestea, președinteleKlaus Iohannis nu prea avea de ales.Opoziția e încă fărâmițată, iar înParlament, PSD și ALDE au majori�tate. Dar de aici și până la accepta�rea pe loc a nominalizării PSD e calelungă. Viorica Dăncilă nu e un per�sonaj de forță în PSD. N�are ex �periență în administrație, ba dove �dește că e ruptă și de chestiunile europene, câ tă vreme spune că Ira�nul și Pakistanul sunt state membreale Uniunii Europene.

Putea președintele să oferepremierul altui partid? Misiuneimposibilă. Opoziția abia strânge

35 la sută din mandate, iar peUDMR și celelalte minorități egreu să te bazezi.

Nu faptul că Iohannis a dat gu�vernarea din nou PSD a deranjat, cimodul cum a făcut�o. Fără luptă,fără a arăta că îi pasă.

În doar câteva ore, Klaus Io�hannis a pierdut enorm. E greu despus dacă și�a periclitat definitivșansele la un nou mandat, dar ce�darea sa în acest mod a arătat unpreședinte care nu înțelege contex�tul. Președintele putea cere timp deanaliză, ba chiar avea dreptul să so�licite PSD o altă nominalizare, fărăsă dea multe explicații.

Nu cred în scenariul unui blatIohannis�Dragnea. A fost mai de�grabă un calcul rece al președin �telui: dacă tot e bal, să�i lăsăm să sefacă de râs până la capăt.

Problema e că unii din țaraasta nu mai au chef să mai așteptetrei ani până când s�ar putea ivișansa ca lucrurile să se îndrepte.Sunt deja 28 de ani de guvernarehaotică, e prea mult.

Exact cu un an în urmă, Iohan�nis s�a dus la Palatul Victoria și areușit să scoată elefanții din clădire.După ce au tropăit și prin Parla�ment luni bune, elefanții au invadatcurtea Cotroceniului. Cul mea, luiIohannis începe să�i placă. SDC

Revanșa elefanților

FLORIN GHEŢĂUVAGONUL CU VORBE

Toată lumea cunoaște zicala:„Nu judeca o carte după copertă“.(Este și�un blues cu titlul acesta,compus de Willie Dixon pentruBo Diddley, reluat apoi de mulțirockeri, celebri în anii ’60�’70.)Ce anume îndeamnă destuleformații rock din zilele noastresă adopte drept copertă niște imagini secționate parcă din fil�mele de groază?

O spune unul dintre practicanți,norvegianul Bjørn Alexander Brema.k.a. Gothminister: „Ca să faci ca�rieră în showbiz trebuie să ai o ima �gine personală distinctă“. Ge nul despectacol horror, din care trupaGothminister s�a inspirat pentruiconografia proprie, are o lungătradiție în cultura europeană (șinu numai). Cine se înseriază

curentului riscă să devină banal,să plictisească, să�și piardă chiaridentitatea după care tân jește.Când vrei să șochezi prin chestii...evident șocante, e al naibii degreu să obții audiență foar telargă; tipii ciudați, perverșii, obse �dații de anomalii sunt, totuși, ominoritate. Doar umorul poatesalva genul horror de la monoto�nie, dar și el devine perisabil dacănu sclipește prin inteligență. For �mațiile rock au, în plus, obligațiasă facă o muzică de calitate ire �proșabilă, atât ca melodie și ver�suri, cât și ca execuție în concert,înregistrare de studio și transpu�nere pe disc. Orice slăbiciune,orice bâlbă în acest „lanț trofic“duce la anularea eforturilor, lapierderea interesului din parteapublicului larg, la ridicol de�a

dreptul. Nu mai vorbesc despre apala moară pe care astfel de trupe odau oponenților, celor ca re încămai cred că rockul este manifestarediabolică și îl combat prin oricemijloace. Or – și spun acum o ba�nalitate – genul horror produce un(alt)fel de catharsis, de spre care s�au scris tomuri filosofice întregi,de�a lungul a două milenii și ceva deatestări documentare.

Probabil că oroarea e una din�tre componentele de bază ale na�turii umane, de vreme ce o regăsimdisecată în toate culturile și repre�zentată în toate artele. Cum să n�o

exploreze și pop�rockul? De laAlice Cooper la Michael Jackson șiRob Zombie, se pot enumera des�tule nume ce și�au câș tigat noto�rietatea datorită unei scenografiiterifiante. Au izbutit să se impunăcei care n�au făcut compromisurimuzicale. Personal, fiindcă nu potignora genul, mărturisesc oarecereține re și un soi de mefiență ceîmi strecoară fiori pe rețelele ne�uronice, când e să văd asemeneaspectacole. Nu la fel mi se întâmplăcând ascult discurile trupelor,chiar și pe ale celor care exagerea �ză cu elemente macabre.

Prima dată când am auzit opiesă Gothminister mi s�a părutcă e vreuna Rammstein, de care n�aveam habar. Textul în engleză,perfect „lizibil“ chiar și pentrumine, nevorbitor frecvent al gra�iului universal rockeresc, m�a de�terminat să caut amănunte de� spre ce ascultam. Componența șialbumele pot fi găsite de oricine,nu insist. Muzica merită pusă în

player măcar o dată, n�am îndo�ială, deși poate că sunt subiectiv.Ce m�a incitat să�i acord textul defață a fost începutul unui film din2012, intitulat Utopia, transpune�rea în show a discului omonim.Produs de Brem, filmul se vreaunul cu zombi, prilejuit de (saucelebrat la) un Halloween. Înce�putul mi s�a părut tulburător. Untip de vreo 35�40 de ani, func �ționar oarecare într�un oraș mo�dern, suferă un șoc, după care setrezește singur în habitatul acelacurat, îndestulat, civilizat, mostrăde confort occidental. Nimeni pestrăzi, nimeni în clădiri, nici oființă împrejur! Am lucrat vreo 35de ani singur într�o instalațieelectrică a cărei funcționare o su�pravegheam. Știu cum e în mo�mentele de luciditate maximă,când te cuprinde spaima și reali�zezi deodată că nu exiști...

Recent, Gothminister a editatThe Other Side (2017, AFM Re�cords). Dați�i o șansă! SDC

Într�un text scris în 1962 și repu�blicat recent, când se împlineauo sută de ani de la nașterea luiDebussy, filosoful și esteticianulVladimir Jankélévitch nota:„francezii, fiecare o știe, nu bă�nuiesc deloc surprinzătoarea în�florire a geniilor creatoare pecare o reprezintă, la sfârșitul se�colului al XIX�lea și începutul se�colului XX, muzica franceză. Eisunt prea ocupați cu simfoniilelui Brahms pentru a le păsa“. Și,după ce cita două nume de com�pozitori rămase la fel de puținfrecventate până astăzi, Jankélé�vitch îndemna: „Fie ca publicul,ascultând aceste lucrări vehe�mente și pasionate, să devinăconștient de bogăția de care neprivează de atâta amar de vremecoaliția snobismului și afrivolității pretențioase“.

În 1962, literatura muzicală seîmbogățea cu monografia mo�dernă ca abordare a criticului bri�tanic Edward Lockspeiser, Debu ssy.Viața și gândirea sa. Ea avea să fiecompletată în anii ’80 de muzico�logul Harry Halbreich cu un capi�tol nou, Analiza operei, și volumulcăpăta o versiune definitivă încolecția editurii Fayard, Indispen�sables de la musique.

Discuția despre Debussy șiepoca sa primea impulsuri noi cuapariția unor lucrări ale lui Vladi�mir Jankélévitch în anii ’70 și maiales cu aniversarea a 150 de ani dela naștere, serbată în 2012, laParis, cu o mare expoziție la Mu �sée d’Orsay: Debussy, muzica șiartele. Curatorul ei, editor al unuiadmirabil catalog, Jean�MichelNectoux, publica atunci și o co �lecție de înregistrări istorice,Compozitorul și interpreții săi(Aeon AECD 1215). Cel dintâi CD,Cântec și pian (1904�1948), reu�nea voci ca Mary Garden, NinonVallin, Jane Bathory, Irène Joa�chim, Gérard Souzay și ca pianiștiClaude Debussy însuși, BennoMoiseiwitsch, Ricardo Viñes, Rah�maninov, Rubinstein, MarcelleMeyer etc.

Anul 2012 aducea și o nouămonografie, la Gallimard, în co �lecția Folio Inédit, semnată deAriane Charton, o specialistă în li�teratură romantică și muzică, șidiverse compilații de discuri,între care se distingeau cele reali�zate de casele Sony și DeutscheGrammophon. Sony Classical re �unea într�o ediție aniversară limi�tată The Debussy Collection, pe18 discuri, interpretări prețioa sedin anii 1950�60 cu Orchestra

Simfonică din Boston, condusă deCharles Munch, cu New Philhar�monia și Cleveland, dirijate dePierre Boulez, și cu pianiști demarcă, între care Paul Crossley,Robert Casadesus, Arthur Rubin�stein, Horowitz. Ultimele douădiscuri făceau deliciul ediției Sony,unul cu piese cântate ca bisuri (deIsaac Stern, Jascha Heifetz), celă�lalt, Debussy la harfă, cu Xavier deMaistre și membri ai Filarmoniciidin Viena.

Deutsche Grammophon pu�blica o colecție tot de 18 CD�uri,ultimul cu înregistrări istorice,celelalte cu numele mari ale casei,între care Benedetti Michelangeli,Maria João Pires, Martha Arge�rich, Pierre Boulez etc. Tot atunci,EMI Classics remasteriza în for�mat 24 bit înregistrările superbedebussiene din anii 1960 ale luiSamson François.

Discuri demne de amintit auapărut atunci și în estul Europei:la Praga, unul de muzică de ca�meră cu Cvartetul Pražák și cuTrio Kinsky, la București, la Edi�tura Casa Radio, o admirabilăcolecție din arhiva istorică radio,Debussy 150.

Iar astăzi, după numai cinciani și din nou un Centenar? Prin�cipala apariție discografică o

constituie setul de 33 de CD�uriClaude Debussy: The CompleteWork, la Warner, cu o selecție ainterpreților de Denis Herlin,unul din cei mai buni cunoscă�tori ai compozitorului. Edițiareunește „ansamblul operelor cu�noscute ale lui Debussy“, singuralipsă fiind versiunea orchestralăa unui Intermezzo, compus în1882.

Patru lucrări apar înregis�trate pentru prima dată:Chansonde brises, pentru soprană solo, corde femei și pian la patru mâini(redescoperire recentă), primaversiune din 1898 a celor douăChansons de Charles d’Orléans,comedia lirică pentru soprană,tenor și pian, Diane au bois(1885�87), și începutul piesei LaChute de la maison Usher, înforma lăsată de Debussy în 1916.Li se adaugă reducții pentrupian, orchestrate de Koechlin, șitran scripții făcute de Debussyînsuși în anii 1890, ale unor pie �se de Schumann, Joachim Raff șiSaint�Saëns. Figurează, de ase�menea, o serie de aranjamenteale lucrărilor lui Debussy făcutede apro piați din cercul său, celeale lui André Caplet în mod spe�cial, aprobate de compozitor, șiale lui Henri Busser, Jean Roger�

Ducasse, Désiré�Émile Inghel�brecht și Bernardino Molinari. Casupliment la ediție a fost reținutăsingura înregistrare acustică, fă�cută de compozitor pentru Com�pania franceză Gramophone, De� bussy acompaniind�o pe MaryGarden în februarie 1904, și ru�lourile Welte�Mignon cu 14 piesede pian, înregistrate de el, proba�bil, în noiembrie 1913. SDC

6ANUL XIV NR. 591

20 – 26 IANUARIE 2018muzică www.suplimentuldecultura.ro

VICTOR ESKENASYSCRISOARE PENTRUMELOMANI„Muzica nu trebuie înţeleasă, ea trebuie ascultată.“ (Hermann Scherchen)

MIC INVENTAR LA O CELEBRARE MARE

Centenarul morții lui Claude Debussy

DUMITRU UNGUREANUROCKIN’ BY MYSELF

Minist(e)rul groazei

Palmaresul leagă trecutul recentși prezentul inovativ, aducândalături foști laureați și pe cei careau întrunit sufragiile juriuluiinter național de anul acesta. Isto�ria Premiului Europa pentru Tea�tru coboară în 1986, când a fostlansat ca proiect al Comisiei Euro�pene, iar de atunci a ajuns laperso nalități sau companii tea�trale care au marcat istoria ac�tuală a creației teatrale. Nu intruîn detaliile tehnice sau de regula�ment care însoțesc procedurile denominalizare și votarea – pre�miile și motivarea au fost făcutepublice cu mult înainte de începe�rea evenimentului, pentru că unadin tre condițiile ferme și fireștieste ca toți premianții să participela festivitate. Altfel pierd premiul.

Distincțiile acordate urmă�resc, pe de o parte, excelența înarta scenică, prin Premiul Europapentru Teatru, iar pe de altă par �te, detectarea și evidențierea celormai îndrăznețe tendințe, a celormai curajoși artiști, care uimescprin ceea ce propun în căutările șicreațiile din zona artelor specta�colului. Noi realități teatrale, așase numește premiul ce reliefeazăviziuni artistice neobiș nuite careduc imaginația prin locuri încăneumblate. În fiecare an, critici deteatru din toate țările europene(printre ei, și eu) sunt solicitați săfacă cinci nominalizări și adaugăastfel noi nume într�o listă undecineva ajunge dacă e propus mă �car de două persoane. Urmeazăalte filtre, dar de acolo se selec�tează câștigătorii, iar odată urcatîn acest club, nu poți decât speracă îți va veni rândul să convingiprin ceea ce faci și că vei primipremiul la un moment dat. Să fiioriginal, să devii o voce care con�tează, să ai continuitate în proiect,faptul de a te face cunoscut, pe

continent și în lume, de a te men �ține în spotul specialiștilor euro�peni, adică a participa la festiva�luri internaționale din primulcerc valoric, sunt câteva dintre„secretele“ obținerii premiului. Lis �ta de așteptare e destul de lungă,iar acolo se află și ai noștri RaduAfrim, Gianina Cărbunariu și, deanul acesta, Bobi Pricop.

Din ce am văzut la Roma, mi�am făcut un top personal cuSusanne Kennedy, Yael Ronen,Dimitri Papaioannu și veteranulRobert Wilson.

SUSANNE KENNEDY a pre�zentat ca „probă“ a universului eiteatral The Virgin Suicides/ Sinu�ciderea fecioarelor, după romanulamericanului Jeffrey Eugenides,tradus și la noi, la Polirom. Roma�nul e captivant prin scriitură șiabia apoi prin story, căci roman�cierul te lasă intenționat să anti�cipezi care va fi evoluția și dez� nodământul poveștii, dar te țineatașat prin felul în care descrie is�toria celor cinci surori adoles�cente care decid să�și pună capătprea tristelor lor zile. SusanneKennedy folosește romanul doarca un punct de pornire, dezinte�grându�l postdramatic și recom�punându�l plurifocal, imprimân� du�i o atmosferă scenică de lumerobotizată, epurată de sensibili�tate. Încriptează fără tezism temeactuale, precum ce înseamnă aziadolescența – popularitate, prefe �rința pentru mediul virtual, sen�sibilitate, nevoia de dragoste,descoperirea sexualității, anturaj.Vocile sunt detașate de emitent,actorii poartă măști și la final des�coperi că toți sunt de gen mascu�lin, pentru că în roman vocilenarative sunt ale prietenilor fete�lor, ajunși la maturitate și încer�când să priceapă enigma amicelor

de odinioară. „Cutia“ în care pri�vim, teatrul, e reconstruită în scenăși populată cu ecrane pe care ru�lează în buclă imagini fragmentate,cu obiecte simbol. O lume întreagăe înglobată în dispozitive electro�nice și fac un spectacol cu un hip�notism specific definitoriu pentrustilistica lui Kennedy.

YAEL RONEN și�a făcut uncredo din teatrul politic, alegândteme delicate, nerezolvate de societate. Le abordează original,documentându�le la nivelul apro� piat, cel de lângă noi, acum îm�preună cu echipa ei multicultu�rală de la Teatrul Gorki din Berlin.În The situation/ Situația impre�sionează nonșalanța, sinceritateași inteligența cu care mută accen�tul în problematica conflictuluidintre evrei și palestinieni de lanivelul abstract, macro, la celfoarte apropiat, al unei familii.Textul arată cât de nefiresc suntabordate uneori chestiuni ce s�arputea rezolva atât de simplu.Roma armee/ Armata romă dez�bate scenic chestiunea istoriei ofi�ciale a romilor, dificultățile întâm� pinate de minoritățile sexuale,prezentând perspectiva bunicilor,a părinților și a interpreților, prinreplică, muzică, vizualitate și sus �ținere actoricească de foarte bunăcalitate. Distribuția reu nește ar �tiști din Austria, Serbia, Germa�nia, Kosovo, România (MihaelaDrăgan, care a creat Giuvlipen,prima companie de teatru rom dela noi), Anglia și Suedia.

DIMITRI PAPAIOANNU e fa�bulos prin maniera unică în careexplorează corporalitatea în toatefibrele ei. E ca o lecție de anato�mie, de istoria artei sculpturale (ași făcut performance�uri în mu zee,unde corpurile dansatorilor deve�neau sculpturi vii alături de aceleade patrimoniu). Imagine scenicăuimitoare, coregrafie, imaginație,corporalitate, ușurin ța de a lucraatât cu ansambluri, cât și în solouriori duete delimitează un stil

distinct care l�a impus. Body me�chanic system și�a autointitulatsistemul estetic care încorporeazăîn proporții variate anatomie, fi�zică, știința fotografică, narativi�tate scenică, totul exprimat prinmiș care, posturi, cu unul, doi per�formeri sau cu mulțimi care ani �mă scena, o transformă într�unspa țiu al iluziilor magice. Fluidi�tatea ideatică, surpriza sunt altecaracteristici ale lui Papaioannou.

Care a așteptat pe lista PremiilorEuropa din 2000!

ROBERT WILSON a prezentatun reenactment al lui Hamletma�chine cu studenții italieni. Nu s�amulțumit doar cu reluarea subforma unui exercițiu de școală, afăcut adăugiri care demonstreazăcă, deși avangardist clasicizat, nuși�a pierdut nimic din prospe ți �mea creativă. SDC

7ANUL XIV NR. 59120 – 26 IANUARIE 2018 teatru

www.suplimentuldecultura.ro

ION BARBUPINACOTECA DIN PETRILA

OLTIȚA CÎNTECDATUL ÎN SPECTACOL

La Premiile EuropaS-au decernat, la mijloc de decembrie, laRoma, Premiile Europa pentru Teatru, uneveniment care și-a adăugat în cronologie a16-a ediție. A fost o săptămână consacratăartei scenice de top și care a adunat, sub celemai înalte auspicii continentale, câțiva dintrecreatorii remarcabili ai prezentului și invitați cecontează în evoluția actului teatral, reuniți într-un program bogat în spectacole, întâlniri,prezentări, discuții.

© U

te L

angk

afel

The situation

8ANUL XIV NR. 591

20 – 26 IANUARIE 2018interviu www.suplimentuldecultura.ro

POROROCA, DESPRE O ACTUALITATE DUREROASĂ – DISPARIȚIILE DE COPII

Regizorul Constantin Popescu:„Deconstrucția pierderii descrieun soi de suferință aparte“

INTERVIU REALIZAT DE IULIA BLAGA

Care a fost punctul de plecare al scenariului?

Pierderea unui copil, dar în altecircumstanțe. Pierderea rămânepierdere, iar deconstrucția ei de �scrie un soi de suferință aparte. Mi s�a părut ofertant atât vizual, cât șinarativ să încerc să descriu un astfelde personaj. Un exercițiu de stil și demizanscenă, dar și o barieră pe caretrebuia să o depășesc. Totodată, erao ocazie rară de a lucra cu actorii.

Mi se pare că există o dimensiuneegotică a personajului principal.Filmul e despre el, despre dure-rea și furia lui, nu despre ce s-arputea întâmpla cu fata. E șivinovăție aici?

Dimensiunea egotică nu existădecât în măsura în care am descrisun personaj și am regizat tot eu po�vestea. Într�o măsură mai maresau mai mică, vorbim cu toții de �spre noi, ca regizori. Cât despreobiectul pierderii, consider că edescris mai mult decât detaliatatât prin dialoguri, cât și princoncretețea suferinței părinților.Nimic nu descrie mai bine obiectulpierdut decât golul uriaș care ră�mâne în urma lui. Totuși, obser �vația e corectă. Vorbesc despreTudor, iar dacă asta înseamnă cădimensiunea egotică poate căpătaimportanță atât de mare încât de�vine translucidă, atunci confirm căexistă. E limpede că filmul e și uncomentariu despre puterea tăcută(și monstruoasă) a vinovăției, unanimal care se hrănește din toatesentimentele. Asta îl face profunduman, dar și imprevizibil.

Cine cunoaște cartea ta, Mesteciși respiri mai ușor, va remarca cele repetă antrenorul de înot co-piilor la începutul filmului: „Res-piră! Respiră că te-neci! Respiră!Respiră!“. De ce ai ținut săprefațezi așa drama eroului?

A fost una dintre deciziile care auapărut pe măsură ce lucram lafilm. Nu are legătură cu cartea, cicu una dintre dimensiunile poveș �tii. Prima variantă a fost gata în ia�nuarie 2015, dar apoi, timp de unan, povestea s�a structurat diferit.Unul din straturile narative avealegătură cu apa și, când am ajunssă filmez scena de la bazin, mi�amdat seama că e posibil să capetealtă greutate. Sugestia i�a aparți �nut, inițial, editorului filmului,

Corina Stavilă. N�aș spune că pre �fațează drama eroului, ci că mar�chează existența unuia dintre pri meleelemente care alcătuiesc întregul.Există o sumă de detalii mai multsau mai puțin ușor de observat, careformează componentele secundareale poveștii și care, alături de deta�liile auditive și vizuale, șlefuiescînțelesuri, definesc nara țiunea șiconstruiesc bifurcații posibile.

Tot înaintea dispariției, fetița îispune tatălui gluma cu elefan-tul cu ochi roșii care se ascundeîn copac, apoi stăm vreo trei mi-nute în plan general căutându-lpe tată în cadrul fix din parc.Con struiești foarte bine sus-pansul, dar te și joci cu aluzii la

Blow up și la Uncle BoonmeeWho Can Recall His Past Livesca să sugerezi că elefantul/ mons-trul poate să nu fie cine credem

noi sau nu unde credem noi.

E adevărat, cadrul acela lung as�cunde o sumedenie de informațiiinteresante, printre care și provoca�rea de a�l identifica pe Tudor (unclin d’oeil către cinefili, dar și oreverență), dar nu numai pe el. Mi�ar plăcea să cred că e limpedesugestia că monstrul poate să nu fiecine credem noi și, mai ales, nu undecredem noi, dar nu asta a fost in �tenția inițială. Mi�am dat seama deea la ceva timp după ce am scrissecvența dispariției și am revenit labucata descriptivă a drumului spreparc și la dialogul tatălui cu copiii.Nu mai auzisem de mult glumițaaceea și mi s�a părut că se potrivește.

PROVOCAREA A FOST CADISPARIȚIA SĂ SE ÎNTÂMPLESUB OCHII NOȘTRI

Dă-ne detalii despre cum ai făcut momentul dispariției copilei, cel mai reușit moment al filmului.

Știam că va fi complicat, dar mi s�apărut important ca după momen�tele de pândă sugerată voalat sătrec pe nesimțite la un cadru lungși bogat în informații, cât mai binecoregrafiat, care să solicite atențiaaproape la fel de mult cum ar face�oprezența unui spectator într�unparc. Desigur, e o iluzie. Cu toate căîncercăm să intuim asupra căruidetaliu ar trebui să ne concentrăm,ce se intuiește mai greu e punctulfinal al secvenței, iar asta sporeștetensiunea. Provocarea a fost cadispariția să se întâmple mai multsau mai puțin sub ochii noștri, maiales că secvența include detalii mai

puțin evidente atât în imagine, câtși în sunet, dar care pot sugera unanume răspuns. De aici ideea unuisingur cadru și sentimentul de ten�siune adăugat senzației de pândă.

Realizarea secvenței a fostfoarte dificilă. Am petrecut douăsăptămâni în parc înainte de re �petiții și filmare, pentru a înțe legecât mai bine mecanica locului.Traseul actorului descris minuțiosîn scenariu s�a modificat pe mă�sură ce am început testele de ca�meră și de echipament, cu diferitemodalități de filmare și obiectivepe care le abandonam sau modifi�cam. Totul a căpătat alte dimen�siuni la repetițiile cu actorii, copiiiși toată figurația (printre cele maidificile momente au fost cele alecopiilor fascinați de aparatul defilmat și care priveau spre came �ră). Dincolo de faptul că era foartecald, nu puteam lucra mai mult depatru ore zilnic, tocmai pentru căaveam la cadru copii.

Cum era un cadru lung și careimplica la maximum toate departa�mentele (în mod special camera –Valentin Mircea – și cei patru oa�meni de la sunet conduși de MihaiBogos, cu patru microfoane marimobile, patru ascunse pentruambianțe și 23 de lavaliere), cumaveam și actori, și copii, într�unparc cu direcții libere și imprevizi�bile, e ușor de închipuit ce a presu�pus filmarea unei secvențe cuindicații clare de joc, cu text, cu ac�tori în patru adâncimi de cadru,animale de companie, semne deoprire atât pentru cameră, cât șipentru actori și sunetiști, și cu oa�meni care îi coordonau pe cei careintrau în cadru. Dacă socotim șifaptul că aproape toată echipa tre�buia să stea ascunsă în timpul fil�mării, rezultă un cadru elaborat, în

În Pororoca e vorba despre un tată a cărui fetiță dispare înparc și despre Golgota pe care acesta o parcurge încercândsă o găsească. Această minuțioasă dramă psihologică plasatăîn coordonatele unui film de actualitate, dar în același timp și

o alegorie despre vină, a avut premiera mondială la Festivalulde la San Sebastian, unde Bogdan Dumitrache a fost distinscu Premiul de interpretare masculină. Filmul lui ConstantinPopescu poate fi văzut în România din 19 ianuarie 2018.

9ANUL XIV NR. 59120 – 26 IANUARIE 2018 interviu

www.suplimentuldecultura.ro

permanentă mișcare și imprevizi�bil, care dura neîntrerupt spre 30de minute.

În zilele filmării acestui cadru,care erau foarte fierbinți, apara�tele de înregistrat sunet se încin�geau atât de tare încât se opreau,oricâte pachete de gheață folo�seam. Ca să fie și mai interesant,am rămas (tot din cauza caniculei),cu doar două carduri funcționalepentru imagine. După fiecare în�cercare de a filma o dublă saudouă trebuia să așteptăm descăr�carea materialului în laptopuri.Cum, din cauza programului res�trictiv de filmare cu copiii și dinpricina căldurii, nu aveam timp săașteptăm, am ales ca materialul fil�mat al dublelor incomplete să fieșters. Această decizie riscantă atransformat filmarea din ziua res�pectivă într�o filmare aproape fărăplasă de siguranță.

Aș vrea să mai povestesc o în�tâmplare din timpul filmării du�blei care a rămas. Pentru a nu riscasă încurc echipa, am ales să nuînsoțesc actorul în drumul sprelac. Cum – din pricina diferențeide nivel și a distanței – aparatulcare transmitea imagini către mo�nitorul de control nu funcționatimp de două minute, n�am știutniciodată ce s�a filmat până dupăterminarea filmării dublei. Eramobosiți, încordați și doborâți decăldură, iar Bogdan în pragul le �șinului, atât de mari erau efortul șiconsumul nervos acumulate înacea bucată de secvență. Cu toatecă mai reușiserăm duble întregi,ne era greu să ne dăm seama dacătot ce se filmase în dubla respec�tivă era bine.

Asta era starea de spirit cândBogdan a pus piciorul pe asfalt și,exact când se pregătea să�i dea re�plica lui Mihai Munte niță, un bici�clist se îndrepta fără să�i pese căfilmam, către el. Traseele lor ar fiurmat să se întâlnească violent,mai ales că nici unul nu părea sădea semne că s�ar opri. Cu o na �turalețe de care nu�l mai credeamîn stare, Bogdan s�a oprit aproapeimperceptibil înainte ca biciclistulsă�l ajungă, a făcut o fentă subtilă,a integrat gestul în mișcarea deîna intare și a continuat să ridicemâna spre a sprijini textul pe care�l

adresa celuilalt actor, continuânddupă trecerea biciclistului să îna �inteze ca și când nimic n�ar fi fostmai firesc. Dubla a continuat. În�tâmplător sau nu, a fost cea pe caream ales�o (poate și pentru că a fostcu fluture în cadru). După filmare,Bogdan m�a întrebat: „Ți�a statinima la biciclist, este?“ „Credeamcă nu l�ai văzut.“ „Pe naiba! Pot să�ți spun și ce culoare avea la și �re turi“. Fiecare zi de filmare îmiconfirma că Bogdan fusese alege�rea potrivită.

E interesant că pare să nu te fipreocupat dinamica cupluluisoț-soție, ci mai mult felul în caresoțul pierde contactul cu realita-tea. Între soți nu există o rela țiecristalină și puternică. El e bănui-tor încă dinainte de dispa riția co-pilei, iar soția pleacă la părințicând devine greu. De ce?

M�a interesat, dar câte cupluri, atâ�tea dinamici. Plecarea ei nu subli�niază neapărat despărțirea, ci oruptură plauzibilă. Nu oricine facefață sau fiecare face față diferitunui astfel de moment. Relația lorera definită mai bine de câtevasecvențe care lipsesc din variantade acum. Lipsa lor a susținut acestfragmentarium emoțional într�unfel care mi�a plăcut. Nu mai era ne�voie de ele, traseul celor două per�sonaje era deja limpede. E posibilsă se fi pierdut o componentă aintimității lor, dar am preferat sădau mai multă atenție ritmului șisă consider că spectatorul le vaînțelege relația.

Apoi, îmi plac detaliile. Nimicnu e întâmplător în dialoguri, cuatât mai mult în dialogurile dintresoți sau dintre ei și polițist. Micigesturi care ies la iveală mai multsau mai puțin clar și care pot su�gera că relația dintre Tudor și Cris�tina, care la prima vedere e obiș� nuită, ascunde mici desincronizări.Semne ale neîncrederii propriiunor momente rutinate sau unoracare au pus cuplul la încercaresunt prezente peste tot, atât în ma�nifestările de neîncredere ale luiTudor, cât și în calmul Cristinei, înfelul în care�i ia apărarea lui Tudorîn fața mamei, în dorința de a trecepeste orice sau în modul în care,până la urmă, nu mai suportă sărespire același aer cu el.

Ce legătură vezi între fidelitateamembrilor cuplului și disparițiafetiței? În viață greșelile se plă-tesc mereu?

Cred că binele justifică existențaunui rău absolut, primar. Da, poatecă tocmai disfuncționali tățile cu�plului au dus cumva la dispariția

Mariei sau poate că modul fluid încare au decis să treacă peste firi�dele relației a declanșat un deze�chilibru. Și poate că vinovăția luiTudor și acuzațiile Cristinei pleacătocmai de aici, de la această pri�cină greu de observat. Vinovăția cucauză incertă e, cu atât mai mult, opovară. Avem nevoie de explicațiimai mult decât orice altceva șiatunci gestul lui Tudor îi confirmărăspunsul și atestă cumva că înviață greșelile (mai ales cele ireme�diabile) au un preț teribil de mare,mai ales când e plătit printr�o au�toflagelare care duce, de cele maimulte ori, la pierderea minților.

Ai avut și alte variante de final?

Nu, am știu de la început traseullui Tudor. Onest era ca filmul să setermine așa și să nu�i ofer nici oaltă variantă. Căderea trebuia săfie completă. Prin ipotetica luilașitate și din dorința de a obținecu tot dinadinsul un răspuns anu �me, vinovăția devine limpede șimai apăsătoare decât orice. Ea cu�prinde, desigur, și eșecul lor în va�riantă de cuplu ca posibilă cauză.Există însă și varianta ca eșecul luisă aibă ca demers un final corect(potrivit cu logica lui Tudor). Dar,pentru a ajunge la acest răspuns,trebuie analizate toate detaliile. Eadevărat că senzația e cea carecontează, căci am încercat să con�struiesc sinestezic filmul, din su�nete care există, din sunete ascun� se sub alte sunete, din detalii pecare le observi involuntar și care îțicreează o stare de disconfort șicare conduc, combinate, la un răs�puns. Dar răspunsul e unul singur.Tudor e într�un labirint, iar ieșireae brutală.

Ce ți-a spus psihologul cu care te-ai sfătuit?

Mi�a confirmat că traseul persona�jelor e corect și că personajul ur�mează o logică brutală conformunei realități implacabile. Crimi �naliștii mi�au detaliat și ei niștestraturi ale anchetei pe care nu lecunoșteam, dar și elemente subtilede dialog cu cei care trec prin ast�fel de momente, detalii care se re�găsesc în film. Tot prin interme�diul criminaliștilor am ajuns lastatistici referitoare la cupluricare trec prin așa ceva și la diver�sele modalități cu ajutorul căroraîncearcă să facă față unei aseme�nea drame.

Crezi că recentul caz al pedofilu-lui polițist va face ca interesul pu-blicului pentru film să crească?

E posibil să îi dea filmului o dimen�siune pe care nu am prevăzut�o,

apropo de relația dintre Tudor șiinspectorul Pricop. Câteva gesturi,poate câteva linii de dialog arputea stârni zâmbete amare înpreajma lansării filmului. Nu mi�amînchipuit nici o clipă că premierava coincide cu un astfel de caz, așacă găsesc ciudată potriveala mo�mentelor. Povestea ar putea stârnidiscuții prin realitatea descrisă.Cazurile de dispariție ale copiilorsunt multe. Nu toate sunt, însă,date publicității și nu în toate po �liția cere ajutorul popu lației. Existăși cazuri cu autor necunoscut. De �spre această realitate tristă vor �bește filmul, dar nu numai despreea, mai ales dacă – și subliniez asta –decizia personajului ar fi eronatădin toate punctele de vedere. Vi �novăția pe care o pomeneam poateprovoca sentimente obsesive pu�ternice, iar acestea pot provocaerori de judecată la fel de ușor caorice pasiune care orbește.

UN ARTIST URMAT DE OTÂRLĂ DE GROUPIES NUPOATE FUNCȚIONA CORECT

Pororoca a început să se vândăîncă din timpul Festivalului de laSan Sebastian, iar cronicile dinpresa străină au fost foarte bune.E asta pentru tine un semn că aifăcut un film bun?

Nu m�am îmbătat niciodată cu apărece. Instrumentele mele de eva�luare sunt cele proprii, în primulrând bunul simț și gusturile meleîn materie de cinema. Sunt primulspectator al filmelor mele. Dacăceva mă enervează sau mă plicti �sește, înseamnă că am greșit un�deva. Nu sunt de acord nici cuadorarea necondiționată, nici cuura devastatoare. Nu e în regulăîn primul rând pentru sănătateamintală a unei cinematografii. Un artist înconjurat de yesmenisau urmat de o târlă de groupiesnu poate funcționa la parametricorecți. Tot ce contează e ca

pentru tine să fie important săspui lucrurile alea.

Știu că am muncit cu toții te�ribil de mult la acest proiect filmatîn mai mult de 50 de zile. Bogdan atras foarte tare. Personajul lui eputernic și detaliile fine care îiconturează durerea conținută îiaparțin în aceeași măsură în careîmi aparțin și mie. Îi sunt recunos�cător și Iuliei (Lumânare), careface un personaj subtil apăsat de otristețe nespusă, ori lui Costin(Constantin Dogioiu), debutant înlungmetraj, cu un excelent perso�naj versatil și de o meticulozitatecrispantă. Despre Mircea (Gheor�ghiu), pe care n�am vrut să�l pome�nesc înainte de premieră, nu potdecât să spun că e un profesionistpe care abia aștept să�l reîntâlnesc.Le mulțumesc și celorlalți, dar nuam cum să�i numesc pe toți aici.

Te deranjează că Zviaghințev a făcut Loveless în același timp cu tine?

Nu știam detalii despre ce filmface, abia la sfârșitul lui aprilie2017 am aflat, când încheiasem demult filmările. N�are cum să măderanjeze. Povestea am început s�o scriu cu destul de mulți ani înurmă, așa că e doar o coincidență.După ce am văzut Loveless, m�ambucurat că am decis să abandonezo anume mișcare de aparat și o în�cadratură a unui început de sec �vență. Ar fi fost aproape identicecu unele din filmul lui Zviaghin �țev. Nu pot să spun că�mi plac toa �te opțiunile lui, dar mi�a plăcutfilmul. Mi se pare puternic, binecondus, cu câțiva actori excelenți,cadre tari și de o neutralitate careîmi amintește de răceala tăioasădin Izgnanie. Nu�mi place neapă�rat cum tratează liniștea, dar îmiplace întotdeauna cum se rapor�tează la regret. Mi�a plăcut și cuma descris spațiile orașului, stăpâ�nite de o tristețe stranie, diferit decum am făcut�o eu. SDC

Pororoca e un fenomenunic produs pe Amazon,

constând dintr-un valmareic de peste 4 metri

înălţime, care poateajunge chiar până la

1.000 km în sus pe fluviu.

POROROCA

Scenariul și regia: Constantin Popescu Imaginea: Liviu Mărghidan

Montajul: Corina Stavilă Sunetul: Mihai Bogos

Cu: Bogdan Dumitrache, Iulia Lumânare, AdelaMărghidan, Ștefan Răuș, Constantin Dogioiu, ElviraDeatcu, Ioana Flora, Adina Lucaciu, Emanuel Pârvu,

Izabela Neamţu, Dragoș Olaru, Angel Popescu, MirceaGheorghiu. Un film produs de Scharf Film &

Advertising (România) în coproducţie cu IrreverenceFilms (Franţa).

10ANUL XIV NR. 591

20 – 26 IANUARIE 2018carte www.suplimentuldecultura.ro

Prăbușirea Casei Golden

FLORIN IRIMIA

Familia Golden (acesta nefiind nu�mele real) a picat în mijlocul NewYorkului de niciunde, de par că s�arfi teleportat aici dintr�un alt timpsau poate chiar dintr�un alt uni�vers. Sunt bogați, sunt ciudați, sunttoți bărbați și la fel de bine s�ar fiputut numi Controversa sau Mistersau Ambiguitate, căci n�ar fi fostmai puțin bizar decât prenumelepe care și le�au luat:Nero, capul fa�miliei, un bărbat de șapte zeci deani de origine incertă, și cei trei fiiai săi, Petronius, zis și Petea, LuciusApuleius, zis și Apu, și Dionis, zis șiD., toți cu probleme identitare,comportamentale, toți tarați caniște eroi tragici. Par să fi venit înAmerica nu ca să o ia de la capăt,clădindu�și o nouă viață și o nouăidentitate, ci pentru a�și afla (saugrăbi) sfârșitul. Cine devine atât defascinat de această familie bizarăîncât să vrea să facă un documen�tar despre ea? Un tânăr misterios șicu nume poate inventat, René Un�terlinden („Spuneți�mi René“, neîndeamnă el pe urmele celebruluiIshmael), un cineast (și scriitor) îndevenire care se întâmplă să fievecin cu Goldenii în Manhattan,unde aceștia ajung să se stabi�lească. Ce aflăm despre ei? Multe,poate chiar totul, dar bineînțelesnu deodată, ci pe parcursul a peste400 de pagini, timp în care apa �rențele, minciunile, falsitățile vor fietalate în toată splendoarea lor.

Cum avem de�a face cu un ro �man de Salman Rushdie, de undeputeau proveni Goldenii dacă nudin India, țară care nu lipsește dinaproape nici o carte a sa. Mai precisdin Bombay, aka Mumbai, undepoate Goldenii ar fi rămas toatăviața dacă doamna Golden, numităîn roman după soția adevăratuluiNero, Poppaea Sabina, nu ar fi fostucisă într�un atac terorist. Profundîndurerat, copleșit de vină, urmăritde poliție și de alții la fel de certațicu legea ca și el, Nero Golden, peatunci un magnat al imobiliarelorcare nu era nici Nero și nici Golden,decide să se mute în New York. Fa�milia descinde în uriașa metropolă

la începutul președinției lui BarackObama, numit în roman simplu„președintele“, și odiseea lor pe pământ american se încheie simbo�lic și tragic pentru toți în zorii veniriila putere a Jokerului cu păr verde, o deloc voalată aluzie la DonaldTrump, „narcisistul gâgâit“, „hlizitulcu păr verde piele albă gură roșie“.

O CRITICĂ VIRULENTĂ LAADRESA NOULUI POPULISMPRACTICAT DE TRUMP

Spre deosebire de alte romane maivechi, Copiii din miez de noapte,Versetele satanice sau Seducătoa�rea din Florența, povestea dinCasa Golden e mai puțin consis�tentă și nu o dată m�am întrebatde ce a vrut Rushdie să scrie unîntreg roman despre o familie im�plauzibilă și să facă din acest de�mers unul realist, contemporan,și nu unul mitologizant, în carerealismul să fie mai degrabă defactură magică. După care, ajunsla final, mi�am dat seama. Roma�nul nu este doar un pretext pen�tru scriitor de a se lansa într�ocritică virulentă la adresa nouluipopulism practicat de Trump, încare to make America great againe o întoarcere la tiparul de gân�dire sexistă și rasistă a anilor ’50,dublat de relativizarea valorilor,de „adevărul alternativ“ profesatde Kellynne Conway. În fapt, dinmulte perspective, familia Goldenseamănă foarte mult cu familiaTrump. Nu știu dacă asemănărilesunt intenționate, dacă nu cumvaRushdie a vrut inițial să scrie ocarte numai despre Trump și peparcurs s�a răzgândit, dar acesteasemănări cu siguranță există.

Bătrânul Golden e cam deaceeași vârstă cu Donald, are o fa�milie numeroasă, e bogat, aface�rile lui din imobiliare și construc� ții sunt dubioase, ceea ce nu�loprește să�și pună numele auritpe fiecare clădire, se poartă urâtcu cei din jur chiar dacă declarăcă�și iubește familia, și�a luat o adoua soție cu mult mai tânărădecât el și care provine din Rusia,e „profund înamorat de ideea căeste un bărbat puternic“, fiind

totodată vulgar, lipsit de bun�gust,un tiran care ajunge spre finalulvieții să trăiască într�o lume paralelă,deconectată total de la realitate. Nuîntâmplător deci, René, crescut„într�o lume vrăjită, la adăpost depericole, în coconul de mătase libe�rală din centrul New Yorkului“,spune de la bun început că problemape care o va ridi ca în documentarulsău va fi problema răului, a răuluidin oameni. Construind această fa�milie a cărei poveste pare mai de�grabă ireală, Rushdie țin tește de fapttot către familia Trump, a cărei des�cindere la Casa Albă este la fel de ne�verosimilă ca cea a Goldenilor înManhattan. Trebuie să ne obișnuimcu ideea, parcă îl auzim pe Rushdiespunându�ne, și în loc să ne minu�năm încontinuu, hai să�i urmărimîndeaproape ce fac, iar într�o zi cusiguranță vor face ceva gre șit. Iaratunci Casa Golden (Trump) se vaprăbuși.

IUBIREA, FRUMUSEȚEA,SOLIDARITATEA ȘI PRIETENIASUNT ARMELE NOASTRE

Dar până și personajul lui Rush �die, Nero Iulius Golden, desprecare naratorul ne spune că aducecu Bestia din basm, pare mai sim�patic decât Trump. Nu întâmplă�tor, René ajunge să�l simpatizeze,mai ales după ce părinții tânăru�lui mor, iar el se mută chiar încasa satrapului. Acolo o va cu �noaște mai bine pe soția acestuia,rusoaica Vasilisa, cu care va ajun �ge să aibă un copil pe care femeiava pretinde că l�a făcut cu Nero.Evident, nu mai suntem demultîn epoca personajelor plate, a bu�nilor și răilor, și tocmai de aceeaîl vom vedea pe René, în posturasa de personaj pozitiv, cum facegre șeli, cum se raliază cu cine nutrebuie, cum devine chiar prietencu Nero Golden, pe care în final îlva trăda.

Toate acestea nu trebuie săne surprindă, cu atât mai mult cucât Casa Golden este până la ur �mă un veritabil Künstlerromanmodern în care suntem martori laevoluția unui artist, scenarist, regi�zor, dar și scriitor, iar titlul nu e doar

al filmului ajuns din documentar,film artistic, ci și al cărții pe careRené se hotărăște s�o scrie, adicăcea pe care o citim. Și pentru căRushdie, dincolo de mici concesiifăcute postmodernismului și meta �ficțiunii, scrie un roman realist încheie tradițională, avem și unmesaj moralizator la final. Iar mo�rala e, bineînțeles, că adevărul neva face liberi. Căci René, după toa �te greșelile comise, nu poate trăiîn minciună (deși ar fi trăit maibine așa) și alege adevărul, alegesă�l spună, asumându�și prețulsincerității. Cum suntem totușiîntr�un roman, fie el unul realist,curajul și demnitatea îi vor fi re�compensate și totul se va termina(cel puțin pentru el) cu bine.

Plin de referințe cinemato�grafice –un deliciu pentru citito�rul cinefil –, Casa Golden nu eromanul uluitor, năucitor, răsco�litor pe care l�ar fi așteptat unii,dar este un roman actual, solid,militant, un roman�protest la adre �sa noii Americi, America falsității,stridenței, bigotismului, rasismu�lui, vulgarității, violenței, calom�niei, paranoiei pe care un spiritliberal și emancipat ca cel al luiRushdie nu poate decât s�o de�plângă, dar fără să o abandoneze.

Chiar dacă trăim vremuri peri�culoase, în care iubirea, frumusețea,solidaritatea și prietenia nu maiînseamnă mare lucru în fața asal�tului anacronismului ideologic șicultural, ele sunt armele noastre.Așa că vom rămâne aici, pe poziții,și te vom vedea, vorba celor de laSibiu, te vom vedea și tot ce veiface va fi văzut, pur și simplu înfelul în care este.

Dar să o lăsăm pe Ryia, o fostăangajată a Muzeului Identității, săne�o spună: „Opt ani ne�am spuscă America progresistă, tolerantăși matură întruchipată de preșe �dinte este America cea adevăratăși va continua să fie astfel. (...) Iden�titatea secretă a Americii nu era unsupererou. S�a dovedit a fi chiaropusul, un super�ticălos. Suntemîn universul lui Bizarro și trebui săintrăm în relație cu această Bi�zarro�Americă pentru a o înțelege.(…) O mică parte din monstru seascunde și în noi (...), indiferent câtde norocoși suntem în viață sau îndragoste sau în plan financiar saufamilial sau profesional, la finalulcălătoriei se află focul care arde șicare ne va nimici pe toți“.

O carte „incendiară“, așadar,pentru această iarnă grea a în�vrăjbirii noastre. SDC

În ultimul său roman, Salman Rushdie pare să fie preocupat de tot ceînseamnă aparențe, atâta timp cât mai ales azi, în epoca mistificărilor de totfelul, a știrilor false și a manipulărilor grosolane, ele pot ajunge mult mai ușorla scopul râvnit, de a se substitui adevărului și de a deveni noua realitate.

11ANUL XIV NR. 59120 – 26 IANUARIE 2018 călătorii

www.suplimentuldecultura.ro

Împotriva regulilor casei.Alege libertatea ta

DESIRÉE HALASEH

Atunci când s�a dus bicu, cinevamă mângâia pe păr și altcineva pepicioare. Plângeam molcom, pejumătate disperat, pe jumătateîmpăcat. S�a aprins o lumânare.S�a auzit o slujbă ortodoxă. (Eu)(la persoana a treia) eram tristă.Să îi acceptăm tristețea, au spusbărbații trimiși de El să se îngri�jească de mine. Să fiu bine.

În ziua aia mi�a fost permis săfiu jalnică, slabă, obosită, fărăsperanță sau direcție. Să nu seaștepte nimic de la mine. Să potzăcea fără învoire de la serviciu,medic sau preot. Mi s�a părut căam așteptat o viață ziua asta. Ziuaîn care am să fiu eu cu mine îm�preună cu alții.

De când mă știu mi�a plăcutsă tac, să nu�mi iau partea, să în�ghit în sec și să zic că merge. Că eîn regulă să accept. Să practic to �leranța, să îngădui neatenția, lipsade tact sau delicatețea, suprimarea

dreptului uman al demnității per�sonale, al singură tății sau, dimpo�trivă, al apartenen ței la o com u� nitate.

Mi�a fost greu să cer ajutoratunci când mi�era frică să intruîn curtea școlii, unde băieții și fe�tele din cartier făceau legea, sausă duc gunoiul trecând printr�oarmată de puștani care spărgeausemințe și nu ratau nici o ocaziede a�mi aduce aminte că nu suntde�a lor, nu arăt, nu mă îmbrac șinu vorbesc ca ei.

Mi�a fost greu să resping pri�mul băiat care mi�a pus mâna peun sân cînd nu era cazul, mi�a fostși mai greu la 19 ani să ies dintr�orelație reciproc abuzivă în carepăream că m�am refugiat, mi�afost imposibil să spun stop atuncicând era deja prea târziu să maiîndreptăm ceva.

Am tăcut. Am rămas. Am cre�zut că asta e normalitatea. Și amrepetat rețeta cu fiecare ocazie,dând de la mine, oferind iluzii șimâncându�mă pe interior.

Până într�o recentă zi când,întorcându�mă înapoi în India, ca�lică și fără casă, am acceptat săintru pe prima ușă (întrucâtva)deschisă. Reveneam în India curânjetul până la urechi și după.Mi�a pierit rapid. În primele 10minute, amicul generos (nu de�geaba se spune că atunci când ci�neva vrea să�ți facă bine, fugi undevezi cu ochii) m�a pus în gardă curegulile casei lui, cum se face duș,cum se pune apa la toaletă și cume mai bine să nu mă ating de vreocanapea sau pat fără să fi făcut unduș în prealabil. Stupoare. Sigur,stai să�mi iau bagajul de pe șine.

NU SUN CU LUNILE, DAR CÂND TE REVĂD PARCĂ N-A TRECUT O ZI

Mă gândeam deja cum mă duc di�rect în satul vecin să stau în tihnaeconomiei mele. Vreo două ore n�amscos o vorbă. Mort în cort. Voiam săfug în lumea mea, oricare, dar nuuna plină de restric ții. Am alergie.Spune�mi că trebuie să și m�aipierdut. Ba nu trebuie să nimic.

Și n�am mai putut să mint. Sămă mint. Așa că mi�am luat tăl �pășița și mi�am jurat că orice s�arîntâmpla eu sunt așa: libertateîna inte de toate, mai pune�mă să

ascult Kiss Fm în drum spre mun �te și mă dau jos la autostop, ca�feaua, prietenii sau lenea de di� mineață țin de o religie, nu de unmoft, n�am chef, nu pot să�mi facplanuri mai departe de peste do �uă săptămâni, orice ar fi și orice s�ar întâmpla bagajul tot cu o orăînainte de plecare se va împache �ta, mănânc încet (festina lente, terog mult), învăț lucruri noi și maiîncet, uit nume, zile de naș tere im�portante și nu sun cu lunile, daratunci când te revăd parcă n�a tre�cut o zi, nu știu să port discuțiimici în pauza de la teatru sau înparcare, îmi salut selectiv veciniide bloc (dacă e cazul), probabil

îmi e imposibil să�ți plac toți prie�tenii și toate hobby�urile, câteo�dată obosesc și adorm înainte deora 12, nu�mi pasă de revelioane,ziua muncii și ce se spune la știri șimomentan stau într�un sat deșer �tic alături de alți câțiva nebunicare cred că se poate. Și altfel...

Se poate să fii tu cu tine îm�preună cu (nu chiar) oricine. Mi�au luat vreo 32 de ani să în �țeleg asta, să știu ce�am fost, cesunt și să nu am habar de ce așputea fi vreodată. Să știu când evremea să plec. Să aleg ce mi sepotri vește, să spun nu fără re�grete. Să spun DA clar și răspicat.Da, asta e de mine. SDC

L-am visat aseară. Se ducea către o mare învol -burată. Încercam în zadar să-l prind din urmă.Luase calea pierzaniei. Și se tot pierdea în de -părtare. Știu că decizia de a pleca i-a aparți nutaproape în totalitate. A făcut pact cu Divinul.Ne-a lăsat singuri în casele noastre goale. A zburat liber din carcasă. Ca fluturele din larvă.A evadat. Doar noi suferim după carcase.Oamenii mici. El e mare acum, bântuie munțiiși vârfurile lor bătute de soare și ninsoare.

Noua casă din satul Kuilapalayam,Tamil Nadu

Cameră cu priveliște în junglă

Ceaiul pe terasă

12ANUL XIV NR. 591

20 – 26 IANUARIE 2018avanpremieră www.suplimentuldecultura.ro

Orlando Figes – Dansul Natașei. O istorie culturală a Rusiei„Suplimentul de cultură“ publică în avanpremieră un fragment dinvolumul Dansul Natașei. O istorie culturală a Rusiei, de Orlando Figes,traducere de Lucia Popovici, care va apărea în curând în colecția„Historia“ a Editurii Polirom.

– FRAGMENT –

După cum știu cititorii romanuluiRăzboi și pace, războiul din 1812 afost o cumpănă vitală în culturaaristocrației ruse. A fost un războide eliberare națională din imperiulintelectual al francezilor – un mo�ment în care nobili precum fami�liile Rostov și Bolkonski s�au chi� nuit să se desprindă de con vențiilestrăine ale societății lor și au înce�put o viață nouă, după principiirusești. Această metamorfoză nu afost una simplă (și s�a produs multmai lent decât în romanul lui Tol�stoi, unde nobilii își redescoperăaproape peste noapte tradi țiilenaționale uitate). Deși vocile anti�franceze deveniseră destul de pu�ternice în primul deceniu al se� colului al XIX�lea, aristocrația eracufundată încă în cultura țării cucare era în război. Saloanele dinSankt�Petersburg erau pline cu ti�neri admiratori ai lui Bonaparte, caPierre Bezuhov din Război și pace.Cel mai rafinat grup era cerculcontelui Rumianțev și al lui Cau�laincourt, ambasadorul francez laSankt�Petersburg, cerc frecventatși de Hélène a lui Tolstoi. „Și cumvrei să luptăm noi împotriva fran�cezilor?“, întreabă contele Rastop�cin, guvernatorul Moscovei, înRăzboi și pace. „Crezi că putem noimobiliza oameni împotriva învăță �torilor și idolilor noștri? Uitați�vă

la tineretul nostru, uitați�vă la cu�coanele noastre. Zeii noștri suntfrancezii, împărăția cerului e pen�tru noi Parisul.“ Totuși, chiar și înaceste cercuri, invazia lui Napoleonera privită cu oroare, iar aversiu�nea lor față de tot ce era francez aconstituit baza unei renașteri ruseîn viață și în artă.

În climatul patriotic al anului1812, folosirea limbii franceze nuera văzută cu ochi buni în saloa�nele din Sankt�Petersburg – iar pestrăzi era chiar periculoasă. Roma�nul lui Tolstoi surprinde de mi�nune spiritul acelei perioade, cândnobilii, care fuseseră educați săvorbească și să gândească în fran�ceză, se chinuiau să poarte o con �versație în limba lor maternă.În tr�un cerc s�a hotărât interzice�rea folosirii limbii franceze și im�punerea un forfait pentru cei carese abăteau de la regulă. Singuraproblemă era că nimeni nu știa cu�vântul rusesc pentru forfait – nicinu exista vreunul –, așa că oameniitrebuiau să strige forfaiture. Acestnaționalism lingvistic nu era câtușide puțin nou. Amiralul Șișkov, laun moment dat ministru al Edu �cației Publice, plasase apărarealimbii ruse în centrul campanieisale împotriva francezilor încă din1803. Era implicat într�o dispută delungă durată cu adepții lui Karam�zin, în care ataca expresiile fran�ceze ale stilului lor de salon și�șidorea ca rusa literară să revină la

rădăcinile ei arhaice, slavona bise�ricească. Pentru Șișkov, influențalimbii franceze era vinovată pentrudeclinul religiei ortodoxe și al ve�chiului cod moral patriarhal: stilulde viață rus era subminat de o in�vazie culturală din Vest.

Reputația lui Șișkov a începutsă crească fulgerător după 1812.Cartofor bine�cunoscut, era unoaspete frecvent al caselor distinsedin Sankt�Petersburg, iar între par�tidele de vingt�et�un propovăduiavirtuțile limbii ruse. Printre gaz�dele sale, avea statutul de „înțeleptnațional“ și (poate, pe de o parte,pentru că îi erau datoare la jocurilede noroc) îl plăteau să le instru�iască fiii. A devenit o adevăratămodă pentru fiii nobililor să învețesă citească și să scrie în limba lormaternă. Dmitri Șeremetev, fiulrămas orfan al lui Nikolai Petroviciși al Praskoviei, a studiat vreme detrei ani gramatica rusă și chiar re�torică în adolescență, în anii 1810 –la fel de mult timp cât învățaselimba franceză. Dată fiind lipsa tex�telor rusești, copiii au învățat să ci�tească din Scripturi – într�adevăr,la fel ca Pușkin, erau adesea învă țațisă citească de către diacon sau de unpreot local. Față de băieți, era maipuțin probabil ca fetele să fie în �vățate scrierea rusă. Spre deosebirede frații lor, care urmau să devinăofițeri în armată sau moșieri, ele nuaveau să aibă prea mult de�a face cunegustorii sau cu șerbii și, de aceea,nu prea era nevoie să citească sau săscrie în limba lor maternă. Dar înprovincii exista o tendință tot maimare ca atât femeile, cât și bărbațiisă învețe limba rusă. Mama lui Tol�stoi, Maria Volkonski, stăpânea deminune rusa literară și chiar scriapoezii în limba maternă. Fără aceas �tă creștere a numărului de cititori înlimba rusă, renașterea literară a se�colului al XIX�lea ar fi fost de necon�ceput. Înainte, clasele educate dinRusia citeau preponderent litera�tură străină.

În secolul al XVIII�lea, utilizarealimbilor franceză și rusă demarcase

două sfere cu totul separate: fran�ceza era sfera gândirii și a senti�mentelor, iar rusa era sfera vieții dezi cu zi. Exista o limbă (franceza saurusa galicizată „de salon“) pentruliteratură și alta (vorbirea obișnui �tă a țărănimii, care nu era departede graiul negustorilor și al cleru�lui) pentru viața de zi cu zi. Existauconvenții stricte pentru folosirealimbilor. De exemplu, un nobil tre�buia să�i scrie țarului în rusă și arfi părut o lipsă de respect să�i scrieîn franceză; dar discuta întot�deauna cu țarul în franceză, ca și cualți nobili. Pe de altă parte, femeiletrebuiau să scrie în franceză, nudoar în corespondența cu suvera�nul, ci cu toți oficialii, fiindcă aceas �ta era limba societății rafinate;da că ar fi folosit expresii rusești,aceasta ar fi fost considerată onerușinare crasă. Totuși, în cores �pondența privată existau puținereguli bine stabilite, iar până lasfârșitul secolului al XVIII�lea

aristocrația devenise bilingvă, în �cât trecea cu ușurință și impercep�tibil de la rusă la franceză și înapoila rusă. Scrisorile de circa o paginăputeau avea și douăsprezece astfelde treceri dintr�o limbă în alta,uneori chiar în mijlocul frazei, ne�fiind determinate de schimbareasubiectului. SDC

AUTORUL

ORLANDO FIGES este profesorde istorie la Colegiul Birkbeck,Universitatea din Londra. Este au-torul a numeroase cărţi despreistoria Rusiei, printre care senumără: The Whisperers: PrivateLife in Stalin’s Russia (2008) șiJust Send Me Word: A True Storyof Love and Survival in the Gulag(2012). Cărţile sale au fosttraduse în peste 20 de limbi. SDC

CARTEA

Dansul Natașei este o cuprinzătoare istorie culturală a Rusiei în perioadace începe cu construirea Sankt-Petersburgului, sub domnia lui Petru celMare, și sfârșește cu anii regimului sovietic. Luându-și titlul de la o scenăsimbolică din Război și pace, în care tânăra contesă Natașa Rostovadansează intuitiv un dans ţărănesc, volumul explorează tensiunile dintrecomponenta europeană și cea populară ale culturii ruse și examineazămodul în care artiștii, scriitorii și gânditorii ruși au exprimat mitul „sufle-tului rus“ și ideea specificului rusesc. În același timp, Figes îmbinăreflecţia asupra unor capodopere ale culturii ruse „înalte“ cu cea asupraţesăturilor ţărănești, cântecelor populare, icoanelor și datinilor, pentru adezvălui un specific rusesc complex și contradictoriu. SDC

13ANUL XIV NR. 59120 – 26 IANUARIE 2018 opinii

www.suplimentuldecultura.ro

Dacă ați fost atenți la știri și a mai rămas loc și de știriinternaționale, poate ați auzit șide homarii din Elveția. Conformunei legi trecute recent, din mar�tie 2018 va fi ilegal ca homarii săfie fierți de vii. Bucătarii vor fiobligați să îi amețească sau să îiomoare înainte să îi arunce înapa clocotită și trebuie să îi păs�treze într�un mediu „cât maiapropiat de cel natural“ înaintesă îi gătească.

În prezent, este neclar dacă ho�marii pot simți sau nu durerea.Părerile, inclusiv în comunitateaștiințifică, sunt împărțite. Până decurând, se credea că homarii auun sistem nervos prea rudimen�tar pentru a simți sau procesa du�rerea. Experimente mai recentearată însă că homarii „fug“ deșocurile electrice atunci când știucă urmează să le primească și,dacă li se pune acid pe antene, în�cearcă imediat să îl îndepărteze.Problema homarilor – și a cerce�tătorilor – este că nu pot deducecu certitudine că aceste compor�tamente au legătură cu instinctulde supraviețuire al oricărui animal

sau sunt o expresie a durerii. Cualte cuvinte, ne închipuim că eireacționează la durere pentru cănoi am simți durerea în condițiiasemănătoare, dar nu putem ști cusiguranță acest lu cru. Poate că

atunci când dau din coa dă, în apafierbinte, este doar o reacție la unstimul nou și nu o încercare dis�perată de a ieși din închisoareacare clocotește. Tot despre ho�mari mai vorbesc un pic. Faptul

că ar putea să simtă durerea afost suficient pentru a se inter�zice, prin lege, să fie „torturați“ lagătit. În Elveția este consideratun fapt din categoria cruzimii îm�potriva animalelor și este de na�tură penală.

Acum voi vorbi un pic despreporcușorii de Guineea din Elveția.Acest text nu este nici despreporcușorii de Guineea. De acumzece ani, este ilegal ca elvețienii săaibă în casă unul singur, deoarecenu sunt fericiți singuri și au ne�voie de prieteni. În caz de nevoie,proprietarii pot apela la agențiimatrimoniale pentru porcușoriilor sau la servicii de închiriere deanimăluțe de casă, în cazul în carenu sunt dispuși să cumpere o pe�reche. Tot în pereche este obliga�toriu să trăiască papagalii, pești� șorii aurii și pisicile care trăiescdoar în interior.

Și pentru câini există legi spe�ciale. Acest text nu este nici desprecâinii din Elveția. Când cumpărăun câine, oamenii sunt obligați să

prezinte un certificat de compe �ten ță care demonstrează că știu săse poarte cu un prieten canin. Pâ �nă în 2017 era obligatorie absolvi�rea unor cursuri de proprietar decâine, dar s�a renunțat la lege în fa�voarea reglementărilor la nivel decanton. În continuare însă este ilegal să li se taie coada câinilor,câinii trebuie să poată alerga mini� mum cinci ore pe zi și este prefera�bil să nu stea foarte mult în lesă, cisă fie lăsați liberi pe cât de multeste posibil. În legislație au fostluate în considerare o serie de cer�cetări privind bunăstarea psihicăa câinilor, care arată faptul că prie�tenii noștri cei mai bun trăiescîntr�o continuă teamă de abandon.Pentru a face o comparație, senti�mentul ar fi asemănător trăirilorpe care le au bebelușii care, de fie�care dată când părinții pleacă, auimpresia că nu se vor întoarce niciodată. De asemenea, existăcantoane în Elveția unde statulfinanțează o poziție asemănătoareavocatului poporului, cu deosebi�rea că este un avocat al animalelor.Atâta timp cât fermierii și proprie�tarii de animale își pot angajaavocați, se consideră că și anima�lele au, la rândul lor, dreptul laapărare din oficiu.

Acest text nu este despre ho�mari, porci de Guineea, peștișori,pisici sau câini. Am dorit doar săîmi amintesc pretențiile pe carear trebui să le putem avea de la ceicare conduc o țară. SDC

MĂDĂLINA COCEADE VEGHE-N LANUL DE CULTURĂ

OK, a dezamăgit Iohannis. Drag�nea trebuia fiert la foc mic, iarpreședintele trebuia să�șianunțe decizia privind desemna�rea premierului mai pe la primă�vară. O parte a societății îl voiajucător pe depozitarul celor maimulte voturi acordate la alege�rile recente. Așa că și�a mai luato dată like�ul înapoi și s�a îmbuf�nat într�o bulă de Facebook.

„Aseară te�ai distrat, te�ai enervat,te�ai simțit răzbunat!“ Este textulunui promo de la începutul aces�tui an al emisiunii „Sinteza zilei“de la Antena 3. Urmând această lo�gică, Klaus Iohannis ar trebui, înlipsa unei opoziții parlamentaresolide și a unei variante atrăgă�toare pentru o eventuală alter� nanță la guvernare, să se deghizeze

la Cotroceni în Mihai Gâdea și,măcar de două ori pe săptămână,să zică ceva ca să ne simțim uniidintre noi răzbunați.

Președintele a semnat de �semnarea Vioricăi Dăncilă în fun c �ția de premier cam pe nemeste �cate, este practic imposibil să îigăsești o scuză validă din acestpunct de vedere. Nici o fandare,nici o analiză mai riguroasă a

precedentelor două guverne PSD�ALDE, nici un cuvânt despre ceeace s�ar putea întâmpla în cazul încare, peste 6 luni, Liviu Dragneavine cu un nou nume de premier.Din punct de vedere politic, nuexista un alt calcul câștigător nicipentru Iohannis, nici pentru biataopoziție. Din punctul de vedere alimaginii însă, jocul putea fi maielaborat. Ca de atâtea ori, Iohan�nis a ales să nu�și bată capul cuambalajul unei decizii probabildestul de bine cântărite.

Indiferent ce se va întâmplaîn plan administrativ după con�firmarea doamnei Viorica Dăncilăîn funcția de al treilea premier allui Liviu Dragnea, vom continuasă tragem ponoasele a două rea �lități:prin absenteismul masiv dela alegerile parlamentare de la

finalul lui 2016, PSD a câștigat deunul singur aproape 50% din vo�turile depuse în urne; grija majo �rității parlamentare (PSD, ALDE,UDMR și, fără s�o declare deschis,a multor parlamentari PNL) ră�mâne în acest mandat căsăpireaJustiției. Dacă în privința primu�lui „păcat originar“ prea mare lu �cru nu se poate face (opoziție fărăforță, încă dezorganizată și bui�macă, PSD cu comportament demonolit), nu același lucru este va�labil și în privința modificărilorurmărite la Codul Penal și Codulde Procedură Penală. Curat con �stituțional, atât președintele Io�hannis, cât și parlamentarii opozi� ției mai au destui ași în mânecă,iar jocul nu este nici pe departeînchis. Abia dacă aici s�ar ivi sem �ne de „trădare a cauzei“, atunciputem să�l lăsăm pe titularul de laCotroceni cu 100 de like�uri șizero reach organic.

În același timp, o privire mairealistă asupra naturii societățiinoastre n�ar strica să apară și prin

bulele mai radicale de pe Facebook.Pentru că, dincolo de miș cările derelativă emancipare din urbanulmare și mediu, România trăiește încontinuare suspendată între anii’80 și anii ’90 la nivel de mentali�tate. Libertatea de a călători nu în�seamnă nimic pentru românul carenu și�a părăsit poate niciodată car�tierul sau comuna mai mult decâtpentru a lua o porție gratis de fasolecu cârnați la 1 Decembrie. Accesulla Internet de mare viteză și televi�ziunea prin cablu nu determină înmod automat românul să se abo�neze la biblioteci științifice onlineși să se uite la Digi24.

Or, pornind de la o privirerealistă, trebuie să ne punem pro�blema dacă avem cristalizată ogenerație de politicieni și de ași aiadministrației publice care să fiecapabilă să schimbe din interiorulinstituțiilor fața societății româ �nești în următorul deceniu. Cei10.000 de specialiști promiși deEmil Constantinescu ne�ar camtrebui repede. Unde�i găsim? SDC

GEORGE ONOFREIDOI-ZECE, PROBĂ!

România suspendată

Acest text nu este despre homarii din Elveția

ANUL XIV NR. 59120 – 26 IANUARIE 201814

www.suplimentuldecultura.ro

LUCIAN AMARII (JUP)SUPLIMENTUL LUI JUP

rolurile Ivankăi Trump și al luiJared Kushner.

Între timp, cartea lui Wolff sebucură de vânzări consistente. Pu �blicitatea făcută, pe fundalul ac�tualului climat, a dus la vânzareaa 28.000 de exemplare în maipuțin de o săptămână, numai înlibrării. S�au vândut și mai multeexemplare în versiunea electro�nică (250.000) și audio (100.000).Drep turile de traducere au fostdeja vândute pentru 32 de țări.Astfel, în acest moment, Fire andFury a devenit cartea cea mai binevândută din întreaga lume.

Și, fiindcă e un moment bun dea scoate bani pe spinarea lui Do�nald Trump, o mulțime de alțieditori și autori se grăbesc să tra �gă din spuză pe turta lor cu vo�lume care fie îl apără, fie îl distrugpe președintele Statelor Unite.

Astfel, pe lista următoarelorapariții, se numără cărțile:n It’s Even Worse Than You Think:What the Trump Administration

Is Doing to America de David CayJohnston, un jurnalist care l�a„hăituit“ pe Trump de 30 de aniîncoace. O carte anti�Trump;n Trump’s First Year de MichaelNelson, un volum echilibrat careanalizează bunele și relele pri�mului an de mandat;n Understanding Trump de NewtGingrich și Eric Trump. O ana�liză prietenoasă realizată de cu�noscutul politician american șial treilea fiu al lui DonaldTrump;n American Grand Strategy in the Age of Trump de HalBrands. O altă analiză neutră rea�lizată de un autor consideratdrept un specialist serios în filo�sofie politică;n Trump’s ABC de Ann Telnaes,caricaturistă care publică în„Washington Post“. O antologiede caricaturi care, evident, vreasă îl facă praf pe Trump, alăturide „ienicerii, poltronii și profito�rii“ din jurul său.

De asemenea, se pregătesc și vo�lumele Trump:Putin on the Hits șiTrump’s Christmas Carol:God HelpUs, Everyone!, dar și multe altecărți.

Conform site�ului Amazon.com,în acest moment oferta conține4.514 cărți în limba engleză despreTrump ca președinte. Obama, să�racul, stă mai prost în clasament,cu numai 826 de titluri care îi suntdedicate în acest început de an.

Unul dintre beneficiarii invo�luntari ai acestui val de literatură„trumpistă“ este istoricul RandallHansen. O carte a acestuia, scrisăîn 2009, a ajuns pe lista bestselle �rurilor datorită unei confuzii –cartea se numește Fire and Fury:the Allied Bombing of Germany.O carte despre bombardamentelealiate asupra Germaniei, în carenumele lui Trump nu apare deloc.

„Editorul meu este foarte în�cântat“, a comentat Randal Han�sen, care este istoric și specialist înștiințele politice în Toronto. SDC

Era normal ca volumul lui Mi�chael Wolff să fie pe val într�unmoment în care zilnic mass�mediaîl arde în efigie pe președinteleSUA. Mai nou, Wolff este pe punc�tul să scoată bani și din adaptareapentru televiziune a cărții sale.„The Hollywood Reporter“ anunțăcă Endeavor Content, o casă deproducție înființată în octombrie,a cumpărat drepturile de adap�tare, cu intenția declarată de atransforma cât de repede Fire andFury într�un serial TV. Wolff va fiproducător executiv împreună cuun anume Michael Jackson, fostșef la BBC și Channel 4.

Nu se știe când și unde va fi di�fuzată această serie, dar toată lu �mea își dă cu părerea despre cinear trebui să interpreteze princi�palele personaje. Astfel, „The Hol�lywood Reporter“ crede că Ni� colas Cage ar fi perfect în rolul luiDonald Trump, fiindcă „la fel caTrump, Cage este imprevizibil și,tot ca Trump, Cage reușește să fieîn același timp înfricoșător șistupid“.

Alți actori sugerați: Laura Be�nanti, care a parodiat�o deja peMelania Trump în The Late Show,în vreme ce Katherine Heigl și Ti�mothée Chalamet ar putea juca

Între 1994 și 2004, Friends/ Prie�tenii tăi a fost unul dintre cele maipopulare seriale de pe planetă, iar„The Hollywood Reporter“ l�a de�clarat drept „cea mai bună seriedin toate timpurile“ acum câțivaani, în urma unui sondaj realizatprintre sute de profesioniști din

televiziune. Redifuzat acum deNetflix, Friends nu prea mai estepe placul noii generații, mult preareeducată de noua propagandă.

Mulți tineri britanici, de exem�plu, citați de „The Independent“ s�au declarat șocați și tulburați de„păcatele“ acestui serial: este, în

ochii lor, mult prea „homofob“,„sexist“ și râde prea mult de per�soanele supraponderale. O ultimăvină, greu de iertat, a seriei este șilipsa de diversitate, majoritateaprotagoniștilor fiind „albi, hetero�sexuali și stabili din punct de ve�dere financiar“.

„Sexiști, jalnic de imaturi șihotărât conservatori, bărbațiidin Friends sunt aproape an�titeza a ceea ce a devenit bărba�tul modern“, conchide supăratun editorialist de la „The Tele�graph“. SDC

Cartea Fire and Fury: Inside the Trump WhiteHouse de Michael Wolff este un mare hit delibrărie peste Atlantic și nu numai. Altevolume se pregătesc și ele să scoată bani pe seama președintelui SUA.

Literatura anti-Trump, nouamină de aur

Friends, seria careofensează generațiaușor ofensabilă

ANUL XIV NR. 59120 – 26 IANUARIE 2018 15

www.suplimentuldecultura.ro

Responsabilitatea juridică pentru conținutul articolului îi aparține autorului.Manuscrisele primite la redacție nu se înapoiază.

Adresă: Iași, B�dul Carol I, nr. 4, etaj 4, CP 266, tel. 0232/ 214.100, 0232/ 214111,

fax: 0232/ 214111

Redactor�șef:George Onofrei

Redactor�șef adjunct:Radu Cucuteanu

Editor:Anca Baraboi

DTP:Adina Arnăutu

Rubrici permanente:Bobi (Fără zahăr),Mădălina Cocea, Dragoș Cojocaru, Andrei Crăciun, Florin Ghețău, Radu Pavel Gheo, Florin Lăzărescu, George Onofrei

Carte: Doris Mironescu, Eli Bădică, Florin Irimia, Marius Miheț, CristianTeodo rescu, Bogdan�Alexandru Stănescu,Alina Purcaru

Muzică:Victor Eskenasy, Dumitru Ungurea nu

Film: Iulia Blaga

Teatru:Oltița Cîntec

Caricatură:Lucian Amarii (Jup)

Grafică: Ion Barbu

Actualitate:Cătălin Hopulele

Publicitate: tel. 0232/ 252294

Distribuție:Mihai Sârbu, tel. 0232/ 271333.Media Distribution S.R.L., tel. 0232/ 216112

Abonamente: tel. 0232/214100

Tarife de abonament:45 lei pentru 3 luni; 91 lei pentru 6 luni; 182 lei pentru 12 luni.Prețurile includ și tarifele poștale.

„Suplimentul de cultură“ este tipărit cu sprijinul

Adevărul Holding

Marcă înregistrată – Editura Polirom și „Ziarul de Iași“. Proiect realizat de Editura Polirom în

colaborare cu „Ziarul de Iași“. Se distribuie gratuitîmpreună cu „Ziarul de Iași“.

Într�un editorial publicat de „Globeand Mail“ și intitulat Am I a Bad Femi�nist?, Margaret Atwood și�a exprimatrezerve cu privire la direcția pe care aluat�o în ultima vreme mișcarea#metoo.

Atwood se teme că sunt ignoratepericolele unei sentințe publice de„vinovat numai pentru că ai fostacuzat“ și că se ajunge în situația încare „regulile normale ale prezentă�rii de dovezi sunt trecute cu vede�rea“. Scriitoarea a fir mă că „astfel delucruri sunt întot deauna făcute înnumele construirii unei lumi maibune. Uneori chiar construiesc o ast�fel de lume, măcar pentru o vreme.Uneori însă ele sunt folosite numai cascuză pentru noi forme de oprimare“.

Declarată de unele feministe drept o„feministă rea“, Atwood scrie:„În tim�puri extreme, extre miștii câș tigă.Ideologia lor devine religie și cine nuse con formează vederilor lor este de�clarat apostat, eretic sau trădător, iarmoderații sunt anihilați. Scriitorii defic țiune sunt și mai suspecți, fiindcăei scriu despre ființe ome nești, iar oa�menii sunt ambigui din punct de ve�dere moral. Scopul oricărei ideologiieste să elimine ambiguitatea“.

Într�o notă similară, actorulLiam Neeson este și el de părere căvalul de denunțuri și condamnăripublice apărut în siajul afaceriiWeinstein a căpătat un aspect devânătoare de vrăjitoare. Aliindu�sepărerii celor o sută de semnatare

ale apelului apărut în „Le Monde“(faimoasa listă a lui Deneuve) careacuză excesele #metoo, Neeson,care vede cu ochi buni denunțareacazurilor reale de hărțuire, credecă foarte multe celebrități cad vic�time nevinovate ale unor acuzațiinefondate.

Un ultim exemplu datează desăptămâna trecută, din StateleUnite, când comediantul de succesAzis Ansari a fost acuzat de o femeieîntr�un denunț explicit sexual dehărțuire. „Executarea“ lui Ansari aprovocat o controversă aprinsă,multe celebrități, ziariști și forma�tori de opinie denunțând felul încare Ansari a fost atacat și acuzat penedrept. SDC

n Luc Besson este regizorul fran�cez cel mai bine plătit în 2017, cuun salariu de 2,22 milioane deeuro și 2,22 milioane drepturi deautor. Ultimul său film, Valerianși orașul celor o mie de planete,nu a avut însă succesul scontat,asta adăugându�se necazurilor fi�nanciare prin care trece casa luide producție, Europacorp. Prinurmare, cel mai bine plătit regizorse vede silit să concedieze un sfertdin angajați, adică 22 de persoane.n Moartea, în decembrie, a scrii�torului Jean d’Ormesson a dus lao cerere uriașă a operei sale în li�brării. Romanul său postum Etmoi, je vis toujours a fost scosîntr�un tiraj de 180.000 de exem�plare și este una dintre cărțilecele mai bine vândute în prezent. n Marți a început Festivalul inter �național al circului de la Monte

Carlo care, în acest an, serbează250 de ani de circ tradi țional șimodern. Asta spre furia apărăto�rilor drepturilor animalelor, alecăror proteste frenetice însoțescfestivalul.n Festivalul de bandă desenată dela Angoulême serbează cei 70 deani împliniți de eroul Alix, „pri�mul erou antic cu adevărat mo�dern“. Creat în 1948 de cătrede senatorul și scenaristul Jac�ques Martin, galo�romanul Alix asupraviețuit creatorului său, seriafiind publicată și astăzi, subpenița altor autori.n S�au împlinit 50 de ani de lapremiera filmului Bullit, cu SteveMcQueen, un thriller care a intratîn legenda cinematografiei.n Old Fire House, un pub dinapropierea universității Exeterdin Devon, Marea Britanie, despre

care se spune că a inspirat hanulvrăjitorilor din seria Harry Potter,a fost vândut pentru suma de 4milioane de lire sterline. J.K. Row�ling, autoarea seriei, a anunțatînsă că nu a călcat niciodată înacel local, spre marea dezamăgirea fanilor.n „Nu ai cum să dai greș cu conti�nuările la Avatar“, spune JamesCameron, care în prezent fil�mează în Noua Zeelandă episoa�dele 2 și 3.n Întrebată, în cursul unui inter�viu pentru CBS, despre hărțuireasexuală, Sharon Stone a izbucnitîn râs. „În 40 de ani la Hollywood,am văzut tot ce se putea vedea“, acomentat actrița. SDC

PE SCURT

O nouă țintă pentru#metoo: Margaret Atwood

Pagini realizate de DRAGOȘ COJOCARU

Emmanuel Macron este la origi�nea unei inițiative de a împrumutaMarii Britanii celebra tapiserie dela Bayeux, pentru a simboliza trăi�nicia relațiilor dintre cele douățări separate de Canalul Mânecii.Este pentru prima oară când a �ceastă excepțională tapiserie este

împrumutată în 950 de ani, în ciu �da unor tentative nereușite dintrecut: în 1953, cu ocazia încoronă�rii reginei Elisabeta a II�a, sau în1966, cu ocazia aniversării a 900de ani de la bătălia de la Hastings.Realizată pe pânză de in (cu o lun�gime de aproape 70 de metri și o

înălțime de 50 de centimetri) în se�colul al XI�lea, tapiseria de laBayeux narează cucerirea Anglieiși înfrângerea anglo�saxonilor decătre William Cuceritorul în 1066,moment crucial în istoria MariiBritanii și în formarea poporuluibritanic de astăzi. SDC

Tapiseria de la Bayeux, ambasador în Anglia

Respectata scriitoare canadiană, autoarea bestsellerului Povesteacameristei, s-a văzut pusă la zid de feministele fanatice după ce a îndrăznit să își pună întrebări asupra mișcării #metoo.

16ANUL XIV NR. 591

20 – 26 IANUARIE 2018film www.suplimentuldecultura.ro

La primul nivel e vorba despre unfilm de tristă actualitate: o fetițăcare se află cu fratele și tatăl eiîntr�un parc din București dis�pare fără urmă. Popescu nu vreaca filmul să fie poziționat într�oanumită zonă a socialului, așa cădă familiei o situație materialăbună, neutră – apartament fru�mos într�un bloc cu terasă largă,mașină scumpă ș.a.m.d. În al doi�lea rând, Pororoca ar fi putut fi –și nu e – un thriller despre desco�perirea fetiței și a făptașului, sau/și despre răzbunare. Dar, deșitatăl începe o anchetă pe contpropriu (nu are încredere în efi �ciența poliției), ceea ce descoperănu se confirmă neapărat ca real,deși ar putea fi. (În interviul pecare l�am realizat, regizorul nicinu confirmă, nici nu infirmă pre�supunerile eroului.)

Ce e atunci Pororoca? Poves�tea destrămării unei familii atinsede tragedie? Ar putea fi, dar regi�zorul a renunțat la mai multescene care să descrie mai exactrelația soțului (Bogdan Dumitra�che) cu soția (Iulia Lumânare).Bașca o și expediază pe soție lapărinți, taman când familia aveamai multă nevoie să fie unită. Dincele câteva scene împreună, îna �inte și după dispariția fetiței, n�amputea spune că relația cuplu lui eprea armonioasă. Tudor e bănui�tor, crede că există un bărbat careîi face curte soției, deși el însuși edeschis flirtului, iar Cristina din �tr�o dată își acuză soțul că i�apierdut copilul și nu�l mai poatevedea în ochi. Dezinteresul maimult sau mai puțin rațional pecare cineastul îl acordă Cristinei se

datorează faptului că ea nu con �tează. Nici fetița dispărută nucontează mai mult decât acestbărbat confruntat cu o pierderepe care nu o poate gestiona și cusentimentul de vină & furie &neputință care crește în el ca unval mareic. Deci Pororoca nu e unfilm despre lipsa iubirii care afec�tează o întreagă societate și care eceva ereditar, ca în Loveless, deAndrei Zviaghințev, film oarecumsimilar, realizat în același timp.

BOGDAN DUMITRACHE SESCUFUNDĂ ÎN PERSONAJFĂRĂ OXIGEN SUPLIMENTAR

Nici soarta fetiței nu contează –mai e în viață?, ce s�a întâmplat cuea?, unde ar putea fi? –, cât des�trămarea interioară a părintelui.E ceva egoist aici, urmărit de ci�neast cu atenție meticuloasă,

aproape obsesivă – dar nu empa�tică. O curiozitate rece, deși Bog�dan Dumitrache se scufundă înpersonaj fără oxigen suplimentarși coboară odată cu el treptelespre haos. Faptul că a slăbit maimulte kilograme și că și�a lăsatpărul & barba să crească sunt de�talii lejere față de combustia in�ternă pe care o acumulează și careare nevoie de o descărcare ener�getică. Acest catharsis necesita oacumulare pe care o dau scenelerepetitive din parc sau de la po �liție, ca și lenta rupere de real aeroului care de la un punct încolodevine obsedat nu de fetiță, ci decel despre care crede că a răpit�o.Nu aceste scene impresionează,nici acumularea lor și nici finalul –am avut mereu impresia că reac �țiile personajelor nu sunt exact ce

ar fi trebuit să fie și că există oaritmie în relația autorului cu ele.Ce impresionează cel mai mult escena dispariției din parc, o sec �vență extraordinară de o jumătatede oră filmată dintr�o bucată, încare toți timpii sunt calculați per�fect astfel încât să te apuce an�goasa în avans, dar la timp. Chiardacă nu știi subiectul, simți căceva urmează să se întâmple. Caun romancier, Popescu înregis�trează detaliile de ambianță celemai fine și care ar putea oferi in�dicii cu anticipație.

Faptul că manipulează puținspectatorul devine vizibil și pen�tru că sec vența (foarte animată) eprecedată de un cadru fix dinparc, în care îl auzi pe Tudor vor�bind, dar nu îl vezi, și ai timp să te gândești la Blow up�ul lui

Antonioni (la care și Polițist, ad�jectiv trimitea) și la mai recentulUncle Boonmee Who Can RecallHis Past Lives de ApichatpongWeerasethakul, cu monstrul cuochi roșii care pândește din um �bră (la care trimite gluma fetițeicu elefantul ascuns în cireș).

Mai mult, Pororoca intrăstructural și simbolic în aceeașiparadigmă cu Polițist, adjectiv șimai ales cu Aurora, la care trimiteîn mod asumat. Ce era la Porum�boiu și Puiu o demonstrație aproa �pe matematică a unei ecuații curezultat știut aprioric, la Popescue mai degrabă o imersiune într�ozonă de umbră, o explorare poatenu atât a vinii, cât a pierderii, agolului lăsat de ceva. Elefantul cuochii roșii poate rămâne ascunsîn cireș. SDC

Pororoca – elefantul din cireș

IULIA BLAGAFILM

Sub titlul Pororoca, după numele valului mareicce se for mează pe Amazon în sus, putând urcapână la patru metri înălțime pe o distanță de1.000 de kilometri (fenomen la care filmul nuface referire), Constantin Po pescu ascunde pro-cesul unei descompuneri – indiciu dat și deafișul filmului, în care portretul protagonistuluiBogdan Dumitrache începe literalmente să sedeșire, semn al unei iremediabile autodistrugeri.

591