36. Medicaţia osteoporozei

Osteoporoza, afecţiune caracterizată printr-o distrucţie anormală a matricei osoase, are multiple cauze, cea mai frecventă fiind scăderea marcată a secreţei de estrogeni la femeile în postmenopauză sau care au suferit o castrare chirurgicală. Medicaţia osteoporozei este complexă, toate substanţele menţionate anterior fiind active practic în profilaxia sau tratarea acestei afecţiuni. În cele ce urmează vor fi analizaţi bifosfonaţii şi fluorul.

36.1. Bifosfonaţii

Sunt analogi ai pirofosfatului, reglator fiziologic al remanierii osoase, ce conţin în moleculă gruparea P-C-P nonhidrolizabilă. Utilitatea lor clinică se datorează capacităţii de a inhiba selectiv procesul de resorbţie osoasă, cu scăderea numărului şi activităţii osteoclastelor. În plus, este întârziată atât formarea cât şi dizolvarea cristalelor de hidroxiapatită, crescându-le stabilitatea.

Există în uz clinic mai multe forme: etidronatul din prima generaţie, utilizat în boala Paget, alendronatul, de generaţie mai recentă, alături de risedronat, utilizaţi şi în osteoporoză.

Bifosfonaţii au o farmacocinetică aparte, în sensul că doar 10% din doza orală se absoarbe, procent redus de alimentele administrate concomitent. Aproximativ jumătate din doza absorbită se acumulează în oase, timp de mai multe luni, şi restul este excretat neschimbat în urină. Principalele lor contraindicaţii sunt insuficienţa renală şi ulcerul gastric sau esofagian.

Etidronatul sodic este indicat în boala Paget deoarece inhibă resorbţia osoasă. Alte indicaţii sunt hipercalcemia din bolile maligne sau calcificările ectopice. Utilizarea sa este limitată de faptul că poate induce defecte de mineralizare a osului neoformat, cu risc crescut de fracturi.

Alendronatul sodic are avantajul că nu are practic acţiune demineralizantă, împiedicând în schimb resorbţia osoasă. De aceea, este bifosfonatul de ales pentru tratamentul osteoporozei la femeile în postmenopauză. Deoarece se absoarbe puţin, se administrează cu minim o jumătate de oră înaintea mesei de dimineaţă, pacientul păstrându-şi în acest interval de timp poziţia ortostatică. Se poate administra zilnic 10 mg, sau o dată pe săptămână, forma retard de 70 mg. În doze mai mari, de 40 mg/zi, este indicat în boala Paget, cu risc crescut de iritaţie gastrică. Studii clinice aflate în curs indică faptul că alendronatul poate fi util şi în alte forme de osteoporoză, inclusiv cea indusă de terapia cu glucocorticoizi.

Risedronatul sodic este aprobat în SUA, alături de alendronat, pentru tratamentul osteoporozei.

36.2.Fluorul

Fluorul se concentrează la nivelul oaselor şi al dinţilor, unde formează cristale de hidroxiapatită. Sub formă de fluorură de sodiu este demonstrat a fi eficient în profilaxia cariei dentare şi se află sub investigaţii clinice în terapia osteoporozei.

Suplimentarea aportului de fluor fie prin îmbogăţirea apei, fie prin comprimate zilnice, este cel mai eficient mod de prevenţie a cariilor dentare, cu condiţia consumului înaintea erupţiei dentiţiei permanente. Aplicaţia topică de preparate de fluor are eficacitate maximă dacă se face în momentul erupţiei dentare.

Cu toate că fluorul este singurul agent cunoscut până în prezent care poate stimula direct formarea masei osoase, îndeosebi a celei trabeculare, cu creşterea progresivă a densităţii osoase, utilizarea fluorurilor în prevenţia sau tratamentul osteoporozei de postmenopauză este controversată. Aceasta se datorează indicelui lor terapeutic redus, cu o frecvenţă mare de apariţie a reacţiilor adverse la doze terapeutice (greaţă, vărsături, sângerări gastrointestinale, artralgii şi chiar artrite). În prezent, în SUA sunt în curs studii clinice care utilizează un nou preparat de fluor cu eliberare lentă, prelungită şi dozaj mai redus. Oricum, folosirea fluorurilor în terapia osteoporozei trebuie făcută prin asocierea preparatelor de calciu, pentru a preveni apariţia osteomalaciei.