Terorismul

Terorismul este cel mai periculos şi mai nociv efect al puterii şi se manifestă sub diverse forme: ca o reacţie împotriva celui slab,ca instrument de constrângere, ca urmare a unui conflict ideologic, politic, religios etc.1 Definiţiile terorismului sunt foarte variate; conform Departamentului de Stat SUA, acesta este definit ca fiind Violenţa premeditată, motivată politic, folosită împotriva unor ţinte noncombatante de către grupări subnaţionale sau agenţi clandestini cu intenţia de a influenţa publicul. Printre caracteristici se numără violenţa şi ameninţarea cu violenţa, folosirea sistematică a ei, intimidarea şi sensibilizarea prin agresivitate şi ură.

2 Există mai multe teorii care abordează problematica terorismului, definesc şi descoperă cum se nasc teroriştii, scopurile, cogniţiile, ce anume îi determină să adere şi să militeze pentru o grupare. Aceste teorii sunt: multicauzală, politică şi socială, organizaţională şi de grup, biologică şi psihologică.

2.1 Teoria psihologică studiază comportamentul violent şi agresiv, procesele informaţionale şi discrepanţele cognitive, predispoziţiile genetice şi ambientale cu caracter infracţional. Unele acte teroriste sunt săvârşite de psihopaţi, oameni care pierd contactul cu realitatea, pierd controlul sensurilor, acţionează inconştient. Comportarea lordeviantă are drept cauze: sărăcia, alcoolismul, drogurile, violenţa urbană, pierdereareperelor, boala, dificultăţile vieţii, neîmplinirile afective sau sexuale, refularea, inactivitatea,şomajul, inadaptabilitatea socială, provenienţa dintr-o familie dezorganizată. Astfel de asasini, de regulă ai unor şefi de state, ai unor personalităţi marcante, artişti sau simpli cetăţeni, atribuie o coloratură politică gestului lor, aduc motivaţii dintre cele mai şocante: pretextul de a se crede justiţiari, modificatori de destine, pacificatori, conducători, comandanţi străluciţi. De fapt, ei ascund fobii diverse,panici şi angoase difuze, acel monstru pitit în fiecare ins şi capabil de cele mai mari atrocităţi, plasat în zona inconştientului psihic freudian (pulsiunilor, iraţionaluluietc.).Abordarea psihologică a terorismului are la bază teoria psihopatlogică propusă de Oots şi Wiegele (1995), bazată pe fiziologie. Conform celor doi autori, un potenţial terorist este în primul rând caracterizat de atitudinea machiavelică, întrucât aceştia au tendinţa de a-şi manipula atât victimele, cât şi presa, publicul şi autorităţile. Potenţialul terorist: „trebuie doar să vadă că terorismul a avut succes în cazul altora pentru a deveni agresiv”, au mai subliniat autorii. Conform lui Oots şi Wiegele, un potenţial terorist devine terorist printr-un proces psihologic, fiziologic şi politic. Potenţialul terorist este considerat „un individ frustrat, care s-a răzvrătit “, iar după aceste răzvrătiri repetate, acesta se eliberează printr-un act agresiv şi caută, parţial, să îndepărteze cauza iniţială a frustrării sale prin atingerea scopului politic pe care îl negase până acum.

3 Tipurile terorismuluiÎn clasificarea tipurilor terorismului sunt luate în considerare scopurile grupărilor teroriste ce justifică manifestările lor sinucigaşe şi violente pe glob. Toate tipurile au ceva în comun şi anume fenomenul şocant, agresiv, violent şi brutal faţă de civili pentru sensibilizarea în vederea obţinerii unor răspunsuri favorabile şi expansiunea lor semi-

autonomă în fiecare stat. Experţii au identificat cel puţin nouă tipuri de terorism: terorismul naţionalist, fundamentalist islamic, sponsorizat de stat, de stânga, ciberterorismul, narcoterorismul, bioterorismul, ad-terorismul şi air-terorismul.

4 Studiu de caz: Ad-terorismul ca mijloc de promovare

Ad-terorismul este reclama sau publicitatea terorismului, o formă de comunicare facută prin intermediul mass-mediei de către terorişti cu intenţia de persuasiune şi teroare. Aceasta este o armă de manipulare şi intimidare folosită de liderii grupărilor, care se folosesc de mass-media, adresând un mesaj de teroare către oameni nevinovaţi cât şi faţă de guvernele din NATO şi UE, care sunt împotriva lor. Teroriştii fac uz de cele patru funcţii mediatice şi anume: informativă, interpretativă, expresivă şi critică.

a) funcţia informativă alimentează publicul cu ştiri sau informaţii cum ar fi ameninţarea, o nouă tentativă criminală în masă, asasinat, ostatici, detunări de avioane.b) funcţia interpretativă se referă la judecata de valoarea la care sunt supuse evenimentele, graniţa dintre informaţie şi opinie, informaţie şi comentariu rămâne de cele mai multe ori incertă, comentariul topindu-se în informaţie.c) funcţia expresivă: mass-media este un forum prin care indivizii îşi fac cunoscute opiniile criminale şi câştigă identitate politică şi religioasă.d) funcţia critică reprezintă rolul tradiţional de câine de pază pe care mass-media îl joacă în numele publicului faţă de terorişti.

Un exemplu concludent de ad-terorism este evenimentul din 28 februarie 2001, când un cotidian din Londra a relatat că surse islamiste sunt de părere că al Qaida pregăteşte un atac de proporţii asupra unor ţinte americane ce coincide cu războiul din Iraq. Înştinţarea a fost făcută publică pe diferite web-site-uri şi completată de declaraţii anterioare, iar rezultatul final a fost crearea unui sentiment de teroare în aşteptarea atacului. Publicitatea exagerată din media a intrat în jocul strategic de teroare psihică propus de al Qaida.

Leila KhaledPoziţie: Prim-secretar al Comitetelor Femeilor Populare Palestiniene(PPWP) din cadrul PFLPGeneralităţi: Khaled s-a născut în 13 aprilie 1948 în Haifa, Palestina. A părăsit Haifa la vârsta de 4 ani, când familia sa a fugit de israelieni şi a trăit într-o tabără de refugiaţi din Sour, Liban. Până la vârsta de 8 ani înţelesese problemele politice din Palestina. Inspirată de un revoluţionar palestinian al anilor ‘30, Izz Edeen Kassam, a decis să devină revoluţionar „pentru a elibera poporul şi pe mine însămi”. Anii 1956–59 au fost perioada sa de ucenicie ca activist al Mişcării Naţionaliste Arabe (ANM). Până în vara anului 1962, s-a luptat cu opresiunile naţionale, sociale şi sexuale, însă, datorită sprijinuluifinanciar al fratelui său, a reuşit în sfârşit să intre la Universitatea Americană din Beirut (AUB) în 1962, obţinând a doua medie la admitere. Din lipsă de fonduri, după un an, nu a mai putut să-şi continue studiile. În septembrie 1963, Khaled a plecat în Kuweit, unde a devenit profesoară. După ce s-a certat cu directorul şcolii, care îi cerea să renunţe la activităţile sale politice în numele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (PLO), s-a

întors în Liban la sfârşitul lunii iulie 1964. Invaziile SUA din Republica Dominicană şi Vietnam din 1965 i-au sporit ura pentru guvernul SUA. Moartea lui Ernesto „Che” Guevara din 9 octombrie 1967 a convins-o să se alăture revoluţionarilor.Când Fatah şi-a reînceput operaţiunile militare, în 18 august 1967, Khaled a încercat să se implice în activităţile de strângere de fonduri din Kuweit pentru eliberarea Palestinei. I-a cerut fratelui lui Yasir Arafat, Fathi Arafat, să o primească în Al-Assifah, aripa militară a Fatah. Totuşi, a găsit o alternativă la Fatah, când Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei (PFLP) a deturnat un avion El Al în iulie 1968, acţiune care a inspirat-o să contacteze PFLP în Kuweit. După ce s-a ocupat cu strângerea de fonduri pentru PFLP, i-a fost permis să intre în Escadronul Operaţiunilor Speciale şi a fost antrenată intens. În prima sa misiune, a deturnat un avion TWA care făcea o cursă de la Roma spre Atena în 23 august 1969, şi l-a redirecţionat spre Damasc, unde toţi cei 113 pasageri au fost eliberaţi nevătămaţi. Cu toate că sirienii i-au dezvăluit identitatea în întreaga lume, ea şi-a continuat cariera teroristă antrenând piloţi pe avioane El Al. Când regele Hussein al Iordaniei a lansat o ofensivă militară împotriva rezistenţei palestiniene în Amman, în februarie 1970, Khaled a luptat în stradă alături de camarazii săi. În luna martie a aceluiaşi an, pregătindu-se pentru o altă deturnare, a părăsit Ammanul şi a suferit cel puţin trei operaţii estetice timp de cinci luni, efectuate de un chirurg plastic renumit din Beirut.În timp ce Khaled discuta strategia cu doctorul Wadi Haddad în apartamentul acestuia din Beirut, în 11 iulie 1970, apartamentul a fost lovit de două rachete din primul atac israelian în Liban, rănindu-i acestuia soţia şi copilul. În 6 septembrie 1970, Khaled şi un complice au încercat să deturneze o cursă El Al de la Amsterdam cu 12 gardieni labord, însă nu au reuşit. Complicele a fost ucis, însă ea a supravieţuit şi a fost reţinută în Londra de către poliţia britanică. După 28 zile de detenţie, a fost eliberată cu ocazia unui schimb de ostateci şi escortată la Cairo, iar în 12 octombrie, la Damasc. După eliberarea sa, Khaled a mers la Beirut şi a intrat într-o unitate combatantă. Între lupte, făcea turul taberelor de refugiaţi şi recruta femei. S-a măritat cu un membru PFLP, Bassim, în 26 noiembrie 1970, însă căsnicia nu a durat. S-a întors la acelaşi chirurg plastician din Beirut şi şi-a reconstituit aproape în întregime vechea înfăţişare. A scăpat teafără dintr-un atac cu bombă (plasată la ea în pat de Mossad), însă sora sa a fost împuşcată mortal în ziua de Crăciun, în 1976. După ce dispăruse pentru un timp, s-a întors în 1980, la comanda unei delegaţii PLO la o conferinţă feministă din Copenhaga. A urmat studiile unei universităţiruseşti timp de doi ani, însă PFLP i-a cerut să se întoarcă în Liban înainte de a-şi termina studiile.

În ceea ce priveşte implicaţiile şi cercetările actuale asupra fenomenului terorist, s-au studiat foarte mult pierderile şi impactul lor în relaţia armată-societate. Acest aspect creează provocări noi în cercetarea sociologică. O recentă teorie psiho-sociologică spune că, dacă oamenii ştiu ori simt că viaţa le este ameninţată ei se vor închide faţă de membrii grupurilor externe (out-grup); relaţia cu aceste grupuri se închide. Acest fapt poate periclita cooperarea multinaţională, aşa cum există la ora actuală. S-a încercat să se cerceteze această ipoteză prin compararea comportamentului trupelor din Kabul şi din Germania, pe timp de război şi de pace la care se adaugă opinia publică, evident mult mai stresată de nevoia ei acută de securitate.

Bibliografie:General de divizie (r.) dr. Gheorghe Arădăvoaice et al., TERORISM, ANTITERORISM, CONTRATERORISM,Editura Antet, 1997, p. 28.Ariel, M., (2001). „Terrorism as a strategy of insurgence”, in Terrorismand political violence, vol.5, nr.4, p. 213-251. FrankCass, London.Hudson, A. R. & Majeska, M., (2005). The Sociology And PsychologyOf Terrorism: Who Becomes A Terrorist And Why? UniversityPress of the Pacific.Dr. Opan Maxim – Terorismul – cauze, efecte si masuri de combatere, Ed. Politica Bucuresti 1989Francois Massouli – Conflictele din Orientul mijlociu, Ed. Bic All. Bucuresti 2003.