teoria zonelor monetare optime

5/13/2018 Teoria Zonelor Monetare Optime - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/teoria-zonelor-monetare-optime-55a7520413e5d 1/7

Zona monetară optimă este definită drept un grup de ţări sau o regiune cu economii

puternic legate prin mişcarea bunurilor, serviciilor şi factorilor.

Zona poate astfel beneficia, alternativ, de cursuri fixe sau monedă unică. Dacă

însă nu este vorba de zonă monetară optimă, uniunea monetară va presupune costuri

mai mari decât beneficiile specifice.

Teoria zonelor monetare optime urmăreste să identifice mai exact raportul între beneficii si

costuri si momentul oportun de intrare într-o uniune monetară. Pionierul acestei teorii este

Robert Mundell (1961): ”The Theory of Optimum Currency Areas”,The American Economic

Review, Vol. 51, No. 4. (Septembrie 1961), pp.657 – 665, o lucrare clasică. Această teorie a fost

analizată si de alti economisti, cum ar fi Ronald McKinnon (1963) si Kenen (1969), care au

analizat criteriile care stau la baza functionării zonei monetare optime.Mundell afirma că zona monetară optimă reprezintă un set de regiuni unde tendinta de

migratie este suficient mare pentru a asigura ocuparea deplină atunci când una din regiuni

cunoaste un loc“. Mc Kinnon (1963) a adăugat la proprietătile ZMO gradul de deschidere

economic, iar Kenen (1969) a arătat că diversificarea productiei si consumului poate reprezenta

de asemenea o caracteristică a zonelor monetare optime.

O altă definitie este cea a lui Frankel (1999) care afirmă că o zonă monetară optimă este o

regiune pentru care este optim să existe o monedă unică si o politică monetară unică.Mai recent, Mongelli (2002) prezintă următoarea definitie: O zonă monetară optimă este

definită ca spatiul geografic optim al unei monede unice, sau al unui grup de tări, care au fixat

irevocabil ratele de schimb si urmează să se unifice“.

Structura zonei se fundamenteaza pe un grup (ipotetic) de tari si pozitia asimetrica a unei

singure tari, in cadrul acesteia.Aceasta fiind numita ancora, de la pozitia de ancorare a monedelor

celorlalte tari din grup fata de o moneda singulara,devenita reperul declarat cursului lor de

schimb.

În speţă, poate face parte din zona sau grupul de ţări considerat, o ţară(economia ei ) a

cărei monedă se raportează, valoric şi funcţional, la moneda ancoră. Pentru toate

ţările, cu excepţia ancorei, este asigurată liberatea exercitării tuturor politicilor, de la cele

comerc iale la cea moneta ră. În sch imb, ţara ancoră îşi asumă, prin definiţia ancorei si

zonei, obligatia esentială a libertătii de circulatie a p ro p r i e i moned e , ceea ce f ap t i c

1



înseamnă o complexitate incomodă de obligaţii internaţionale, cu sau fără

angajamente juridice deschis asumate.

Optimalitatea unei zone monetare este definită în termenii anumitor proprietăti (criterii),

printre care integrarea economică a tărilor membre, mobilitatea factorilor de productie,

similaritatea structurii productiei. Conform unei alte definitii, este optim pentru o tară să adopte

moneda uniunii monetare dacă beneficiile asociate acestei decizii depăsesc costurile. Există o

literatură extrem de vastă referitoare la zonele monetare optime, dar toate articolele si cărtile în

domeniu se axează pe modul în care o tară poate asigura stabilitatea internă cu politicile care au

rămas disponibile după pierderea autonomiei monetare si a politicii de curs de schimb. Această

literatură se referă la modalitătile de a asigura echilibrul macroeconomic (echilibrul intern si cel

extern) după un soc asimetric, adică un soc ce afectează o tără a uniunii, dar nu si pe celelalte.

Echilibru intern se referă la aducerea ratei somajului la nivelul ratei naturale si la asigurareacresterii economice. Echilibrul extern se referă la asigurarea echilibrului balantei de plăti, văzut

ca echilibru al balantei.

Potrivit lui Mundell, zona monetară unică presupune existenta unei bănci centrale unice si a

unei rezerve mari de mijloace de plată internationale, în timp ce zona monetară care cuprinde

mai multe valute are mai multe bănci centrale, iar rezerva mijloacelor de plată este dată de

cooperarea acestor bănci.Diferenta dintre aceste doua tipuri de zone monetare este ilustrată de

Mundell cu ajutorul unui exemplu.El considera două entităti (regiuni sau tări) – A si B- care se caracterizează prin ocuparea

deplină a fortei de muncă si printr-o balantă de plăti echilibrată. Acest echilibru este tulburat de o

schimbare a cererii de la entitatea B la entitatea A. Salariile si preturile nu pot fi reduse pe termen

scurt. Tările au moneda natională proprie.Această schimbare cauzează somaj în B si presiune

inflationistă în A, o balantă deficitară în B si una excedentară în A. La fel se întâmplă si în cazul

în care tările au o monedă unică. E recomandabil ca în această zonă creşterea monetară să fie

lentă, sau chiar zero. Sau, şi mai bine, moneda lui B ar trebui să se deprecieze, iar cea a lui A să

se aprecieze.

Mundell ajunge la părerea ca zona monetară, optimă nu este întreaga lume.

Existenta mai multor zone monetare în lume implică rate de schimb variabile. Cu privire la acest

lucru Mundell dă un alt exemplu.

2



El presupune că lumea este formată din două tări: Canada si Statele Unite. Cele două au

monede nationale diferite. De asemenea, continentul este divizat în două regiuni: estul – care

produce masini, si vestul – care produce bunuri ca si cheresteaua.Pentru a testa flexibilitatea

cursului de schimb se consideră că dolarul american fluctuează împotriva celui canadian si

că,cresterea productivitătii în industria automobilelor cauzează un exces de cerere pentru

cherestea si de asemenea un exces a stocului de masini.

Impactul modificării cererii cauzează somaj în est si presiune inflationistă în vest. Pentru ca

somajul să se atenueze, băncile centrale din ambele tări ar trebui sa marească rezerva valutară

natională, iar pentru a reduce inflatia este necesară micsorarea rezervelor valutare.Somajul poate

fi prevenit doar cu costul inflatiei si invers, inflatia poate fi stopată doar cu costul somajului. O

altă variantă ar fi manfiestarea concomitentă a inflatiei si a somajului într – o proportie mai

redusă.Pe urmă, Mundell mai presupune că dolarii din est si vest înlocuiesc dolarii canadieni si

americani si că există o rată de schimb flotantă între acestia. Atunci rezultatul unui exces de

cerere pentru cherestea nu ar cauza nici inflatie, nici somaj.

Sistemul de rate flotante a reprezentat o alternativă la mecanismul etalonului – aur. În cazul

etalonului – aur, deprecierea unei regiuni ar fi transmisă altei regiuni prin intermediul comertului

international. Tot asa se întâmplă si cu moneda unică. După Mundell ,zona monetară optimă este

regiunea.Teoria comertului international a fost dezvoltată pe presupunerile Ricardiene că factoriide productie sunt mobili pe plan intern si imobili pe plan extern. Nu toti economistii au fost de

acord cu această presupunere.

Mobilitatea factorilor interni si imobilitatea factorilor externi duc la functionarea eficientă a

unui sistem de rate de schimb flexibile.Conceptul de zonă monetară poate fi aplicat doar acelor

zone care au o organizare politică în stare de flux, cum ar fi fostele zone coloniale sau Vestul

Europei. Crearea unei Piete Comune în Vestul Europei este privită ca un pas spre o unire politică.

Se remarcă opinia lui J.E.Meade care sustine că Vestul Europei nu îndeplineste conditiile

necesare adoptării unei monede unice si că un sistem de rate de schimb flotant ar fi mai eficient

în prromovarea echilibrului balantei de plăti si a stabilitătii interne tocmai din cauza lipsei

mobilitătii muncii.

3



Scitovsky are o parere opusă. El sustine adoptarea unei monede unice pentru că aceasta ar

favoriza mobilitatea capitalului. Deci, Meade sustine formarea mai multor zone monetare, în

timp ce Scitovsky propune formarea unei singure zone monetare în Vestul Europei.

Mobilitatea factorilor este considerat un concept relativ, cu două dimensiuni - una

geografică si una industrială, care se schimbă odată cu modificările politice si economice.

Obiectivele stabilitătii interne pot fi atinse doar dacă există mai multe zone monetare în lume

legate între ele de un sistem de rate de schimb flotant.Alti economisti au fost preocupati de

costuri si de ratele de schimb si nu de stabilitatea politică. Ei sunt de părere că, cu cât monedele

sunt mai multe cu atât generează costuri mai mari. În opinia acestora, banii reprezintă un avantaj

care limitează numărul optim de monede. Astfel, pentru ei zona monetară optimă este lumea.

Apar două întrebări despre ratele de schimb flotante, si anume: dacă un astfel de sistem de

rate de schimb flotant ar putea lucra eficient si eficace în economia lumii moderne si cum ar trebui divizată lumea în zone monetare.

Pentru ca un sistem de rate de schimb flotant să fie eficient, el trebuie să fie bazat pe un

sistem de pret stabil, modificarea cursului de schimb să nu cauzeze schimbări mari în activitatea

de import – export, riscurile modificării cursului de schimb să poată fi acoperite la costuri

rezonabile, băncile centrale trebuie să se abtină de la speculatii monopolistice, trebuie să se

mentină un flux ridicat a miscărilor de capital pe termen lung. Stabilitatea internă bazată pe un

sistem flotant este valabilă doar în cadrul zonelor regionale. Fiecare regiune trebuie să aibă propria valută care să fluctueze relativ la altele. Canada este singurul exemplu modern care a

experimentat cursuri flotante.

Din cauza imobilitătii factorilor dintre două regiuni, o crestere în cererea de produse a unei

regiuni ar duce la o apreciere a cursului de schimb si la somaj în celaltă regiune. Acest proces ar

putea fi corectat cu politici monetare, însă acest lucru ar duce la agravarea inflatiei în cealalta

regiune.

Esecul experimentului Canadian ar provoca îndoieli asupra eficientei sistemului de schimb

dintr – o tară multiregională si nu asupra eficientei sistemului de schimb dintr -o tară unitară.

Principala contributie a autorului în ceea ce priveste economia lumii este teoria zonelor

monetare optime. În acestă lucrare, Robert Mundell a identificat o serie de criterii pe care trebuie

să le îndeplinească o tară pentru a putea apartine unei zone monetare optime: simetria socurilor

externe, gradul de mobilitate a fortei de muncă, gradul de deschidere a economiei, nivelul

4



diversificării economice. Autorul îsi exprimă într – un mod original propriile păreri despre zona

monetară optimă. De exemplu, în opinia lui ,zona monetară optimă nu este reprezentată de

întreaga lume, ci de o regiune de dimensiuni mai reduse. Totodată el consideră că ideea unei

monede unice trebuie evitată, indiferent care ar fi aceasta, precizând că trebuie să existe mai

multe monede care să nu concureze reciproc, ci fiecare ar trebui să se bucure de exclusivitate în

cadrul propriei zone.

În realizarea articolului, autorul respectă tehnicile consacrate de realizare a unui text,

respectiv textul are introducere, cuprins, concluzii, bibliografie, toate acestea fiind dezbătute într

– un mod complex. Prin parcurgerea paragrafelor si subparagrafelor autorul ne lămureste

problemele prezentate. Autorul utilizează paragrafele pentru a-si expune diferite idei. El nu

dezbate într-un paragraf mai multe probleme. De exemplu, intr-un paragraf el dezbate situatia in

care cele doua zone A şi B au au monede nationale diferite şi intr-un alt paragraf situatia in carecele doua zone au accasi moneda. Textul este usor de urmarit, fiind alcatuit din paragrafe şi

subparagrafe; este clar, deoarece cuprinde cuvinte folosite cu intelesul lor propriu, ele nu pot fi

interpretate altfel, deci autorul isi exprima obiectivele intr-un mod precis.

Robert Mundell a fost primul economist care a dezbatut problema cu privire la zona monetara

optima. Pe urma şi alti economisti au contribuit la dezvoltarea acestei teorii.

El s-a gandit pentru prima data la o zona monetara regională;el nu a considerat lumea

intreaga o zona monetara optima.Tot prin intermediul acestui articol autorul aduce o noua lumina asupra domeniului cursului

de schimb, având un curs de schimb flotant, politica monetară devine puternică şi politica fiscală

fără putere, slabă, iar opusul este valabil când există un curs de schimb fix.

Un curs de schimb flotant este determinat de piaţă din momentul în care banca centrală

renunţă la intervenţia asupra monedei. Politica fiscală devine acum fără putere. . În condiţiile

unei politici monetare neschimbate, cheltuielile guvernamentale în creştere duc la creşterea

cererii de bani şi la o rată a dobânzii mare. Intrările de capital determină aprecierea monedei

naţionale până la punctul în care exporturile nete mici elimină întregul efect al unor cheltuieli

guvernamentale mari.

Totuşi, în condiţiile unui regim flotant al cursului de schimb, politica monetară devine un

instrument puternic pentru influenţarea activităţii economice. Extinderea ofertei de bani tinde să

promoveze rate ale dobânzii mici, rezultând ieşiri de capital şi deprecierea monedei. Aceste

5



condiţii determină creşterea economică prin creşterea exporturilor nete. Cursurile de schimb

flotante şi mobilitatea perfectă a capitalului descriu regimul monetar actual din multe ţări.

În condiţiile unui curs de schimb fix, banca centrală trebuie să intervină pe piaţa monetară în

vederea satisfacerii cererii de monedă externă. Ca rezultat, banca centrală pierde controlul ofertei

de monedă, pe care o adaptează pasiv la cererea de monedă.

Teoria zonelor monetare optime este importanta şi utila pentru un stat in cazul in care

acesta doreste sa adere la o astfel de zona. Este necesar ca un stat sa cunoasca metodele şi

tehnicile descrise in articol in luarea deciziei de aderare sau nu. Articolul prezent dezbate numai

probleme de o mare importanta stiintifica.

Articolul este organizat intr-o maniera clara, fara greseli tehnice, cu exemple şi idei credibile,

demonstrate.

Din punct de vedere stiintific limbajul utilizat este potrivit şi corect, insa pentru a putea ficitit şi inteles este nevoie de o perioada mare de timp şi de o atentie sporita, datorita

complexitatii anumitor notiuni. In cazul persoanelor care nu au cunostinte din domeniul

economic, ideile prezentate in acest articol sunt mult mai dificil de inteles din cauza faptului ca

ei nu sunt familiarizati cu acesti termeni. Articolul prezent cuprinde teoreme relevante din punct

de vedere stiintific, care sunt prezentate intr-o maniera gramaticala corecta şi care sunt

exprimate clar.

Bibliografia articolului este alcatuita din lucrari cu caracter economic ale unor economisticare s-au remarcat de-a lungul perioadei de timp datorita contributiilor la dezvoltarea teoriilor

economice.

Concluzionând, ajungem la opinia că întrebarea pe care a pus-o Mundell în articolul său

referitor la „zonele monetare optime” din 1961, a fost radicală: „Când este oportun pentru un

număr de regiuni să renunţe la suveranitatea monedei lor în favoarea unei monede comune?”

Articolul lui Mundell menţionează pe scurt avantajele unei monede comune, cum ar fi costuri de

tranzacţii scăzute şi mai puţine incertitudini în legătură cu preţurile relative.

Dezavantajele sunt descrise mai în detaliu. Dezavantajul major este dificultatea menţinerii

ocupării când cererea internă se schimbă, ori „şocuri asimetrice” cer o reducere reală a salariului

într-o regiune particulară. Mundell subliniază importanţa unei mari mobilităţi a forţei de muncă

în scopul contracarării acestor distorsiuni. El caracterizează o suprafaţă monetară optimă ca un

set de regiuni unde tendinţa de migrare este destul de mare pentru a asigura ocuparea deplină

6



atunci când una dintre regiuni cunoaşte un şoc. Alţi cercetători au extins teoria şi au identificat

criterii adiţionale, cum ar fi mobilitatea capitalului, specializarea regională şi un sistem fiscal

comun.

Modul original în care Mundell a formulat problema a influenţat generaţii de economişti.

Consideraţiile lui Mundell de acum câteva decade sunt astăzi relevante.

Datorită creşterii tot mai mari a mobilităţii capitalului în economia lumii, regimurile de curs cu

ajustare controlată au devenit mai fragile. Mulţi observatori au considerat uniunea monetară sau

cursurile de schimb flotante – cele două cazuri dezbătute de Mundell în articolul său – ca cele

mai relevante alternative.

Analizele lui Mundell au atras atenţia asupra problemelor monedei unice europene.

Cercetătorii au examinat avantajele şi dezavantajele economice ale Uniunii Monetare Europene,

adoptând ideea unei zone monetare optime drept punct de plecare., În acest context, una dintrecheile problemei este mobilitatea forţei de muncă, drept răspuns la şocurile asimetrice ale

monedei. Analizând moneda euro, Mundell şi-a pus întrebări în legătură cu influenţa sa asupra

configuraţiei zonelor monetare şi dacă această influenţă va fi de durată.

În studiul „ Euro şi stabilitatea Sistemului Monetar Internaţional”(1998) Mundell face

această analiză prin prisma mai multor factori şi ajunge la concluzia că evoluţia monedei euro va

fi favorabilă, zona monetară creată de ea devenind tot mai mare, devansând dolarul. Pentru ca

euro să rămână o monedă internaţională, Uniunea Europeană trebuie să fie un centru statal puternic, fără vreo ameninţare din exterior.

7

teoria zonelor monetare optime

Documents