8/12/2019 Sânzienele – Noaptea de Sânziene

http://slidepdf.com/reader/full/sanzienele-noaptea-de-sanziene 1/2

 În ziua de 24 iunie, în preajma solstițiului de vară, calendarul popular consemnează sărbătoarea cunoscută în Bucovina sub

denumirea de Sânziene.

Sânzienele își au originea într -un străvechi cult solar. Sărbătorile solare sunt praguri peste an, precum pragurile din viaţa

omului, şi presupun ritualuri asemănătoare. Solstiţiile şi echinocţiile nasc scenarii şi făpturi mitice, acte de divinaţie şi  propiţiere,

taine şi poveşti ancestrale, deschizând porţile cerului. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră(zeița romană a vânătorii și a pădurilor) sau după micile flori de câmp galben -aurii cu miros dulce (sânziene). În sudul țării li se

mai spune Drăgaice, Ziua Soarelui, Ursina, Amuţitul Cucului.

La câteva zile după solstiţiul de vară, moment ce marchează apogeul drumului solar, când astrul se află la zenit, punctul cel  

mai înalt al boltei cereşti, vin Sânzienele, cu noaptea cea mai albă a dragostei şi ziua cea mai călduroasă a anului. Sărbătoare

solară şi lunară totodată, Sânzienele sunt tributare focului, prin făcliile aprinse de feciori şi rotite după cum merge soare le pe

cer, dar şi apei, prin ritualul scăldării în rouă, practicat de tinerele fete.

Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități

antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui,

divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populația din  

munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închina te Soarelui, zeul

suprem dătător de lumină, căldură și hrană. Megaliții din Munții Călimani, pe care s -au descoperit însemne solare (rozete,

soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens, Munții Călimani fiind locul unde se desfășurau unele sărbători de vara din

care au derivat, mai apoi, nedeile locale.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt frumoase şi rele, Sânzienele sunt frumoase şi bune. Trăiesc în cete, ascunse de

ochiul omenesc şi îşi fac simţită prezenţa doar în noaptea de 23 spre 24 iunie , când cerurile se deschid. Atunci plutesc în

văzduh, dansează în poieni şi pe mal de ape, cresc bobul grâului, intensifică mirosul florilor, sporesc puterea tămăduitoare a

plantelor de leac. Tot ele apără copiii de boli, alungă grindina şi vijelia, înmulţesc păsările cerului şi animalele pământului.

Femeilor le aduc prunci frumoşi şi sănătoşi, iar fetelor mari, ursitul. Dacă oamenii sunt răi, Sânzienele devin nemiloase şi  îi

pedepsesc pe măsură: provoacă secetă, iau înapoi leacul plantelor, mirosul florilor, fertilitatea femeilor, puterea bărbaţilor, rodulpământului… Cu toate acestea, Sânziana, Drăgaica, este mai mult iubită decât temută, i se pronunţă fără frică numele, iar

atunci când este invocată, ţăranii o cheamă în felurite chipuri: Regina Holdelor, Doamna Zânelor, Doamna Căluşarilor, Stăpâna

Surorilor, Mireasă, Împărăteasă…

Tainele nopții 

 În noaptea de Sânziene, oamenii aşteaptă, speră, iubesc, iar cerul se deschide pentru cei care ştiu să-l privească. Este una

dintre marile nopţi de peste an, în care cele două lumi comunică energetic şi vibraţional. La fel şi cei care se iubesc cu adevărat.

Este noaptea în care plantele magice au cel mai mare leac şi florile câmpului cel mai puternic parfum. Se povesteşte că, tot

atunci, feriga ar face o floare albă (chiar dacă se ştie că nu înfloreşte niciodată, ci se înmulţeşte prin spori), strălucitoare ca o

stea, iar cine o va găsi va avea noroc toată viaţa, le va putea citi gândurile oamenilor şi va afla comori, de mii de ani ascunse.

 În noaptea de Sânziene înfloreşte „iarba-fiarelor” şi străluceşte în întuneric ca aurul, iar la răsărit picură sânge, lăsând urme

ca de rugină pe pământ. I se mai spune „iarba-tâlharilor” şi este o plantă miraculoasă, cu care hoţii şi haiducii pot deschide orice

 încuietoare, pot r upe zăbrelele şi cătuşele. Oamenii care au văzut-o înflorită în noaptea de Sânziene spun că are cap ca de om

pe care poartă o coroană, că în loc de frunze are un fel de aripioare, că nu are rădăcină şi -şi tot schimbă locul. În restul anului,

se pare că arată ca o iarbă obişnuită, din care pricină nu poate fi descoperită decât întâmplător, atunci când rupe fierul coasei

sau al plugului ori când face să-i sară calului potcoava.

 În noaptea de Sânziene, şi numai în noaptea de Sânziene se culege „nebunariţa”, cea mai veche plantă folosită în

ritualurile magice, una dintre componentele alifiei cu care se ungeau vrăjitoarele pentru a putea zbura.

 În noaptea de Sânziene, animalele grăiesc cu glas de om şi, de le poţi asculta, numai în astă-noapte poţi afla de la ele

nebănuitele taine ale lumii. În noaptea de Sânziene, porţile cerului sunt deschise şi se întorc strămoşii acasă. Sunt „Moşii de

Sânziene”, când se pomenesc morţii din neam, se aprind lumânări, se aduc ofrande vegetale la morminte, se dă de pomană…

8/12/2019 Sânzienele – Noaptea de Sânziene

http://slidepdf.com/reader/full/sanzienele-noaptea-de-sanziene 2/2

 În noaptea de Sânziene, feciorii umblă cu făclii aprinse, le rotesc după cum merge soarele pe cer, înconjoară cu ele curţile

şi grădinile într -un ritual solar de purificare şi fertilizare, după care le împlântă, înainte de a se stinge, în mijlocul holdelor şi al

livezilor.

 În noaptea de Sânziene înfloresc sânzienele… 

Plante oracol, plante magice, plante tămăduitoare… Dacă dormi cu ele sub pernă, îţi arată ursitul, dacă le prinzi în păr ori le

pui în sân, eşti drăgăstoasă tot anul, dacă te scalzi în roua lor, eşti frumoasă şi dragă cui vrei tu, dacă îţi înfăşori talia cu ele, te

apără de dureri…

 În noaptea de Sânziene, fetele fac coroniţe din florile galbene ca soarele şi dalbe ca luna, pe care în zorii zilei le aruncă  pe

casă. Dacă una dintre ele cade de pe acoperiş, e semn rău pentru cel căruia i-a fost împletită. În unele părţi, cununile se aruncă

pe casă de fiecare membru al familiei în parte, pentru a vedea ce noroc are până la Sânzienele anului ce vine. Cununile

bărbaţilor sunt împletite în formă de cruce,   iar cele ale fetelor în formă de cerc. În alte părţi, coroniţele se aruncă în ocolul

animalelor şi, dacă se anină de o vită tânără, se spune că şi ursitul va fi tânăr. În cele mai multe locuri, cununile de sânz iene se

ţin peste an, cu credinţa că sunt bune de belşug, de noroc, de zburător, de vrăji, de dragoste, de întors inima:

„Eu voi înturna ulcica asta, 

şi ulcica întoarnă vatra, 

şi vatra întoarnă soba, 

şi soba întoarnă grinzile cu horna, 

şi grinzile întoarnă podelele, 

…şi crângurile întoarnă pe Sânziene.

Şi Maica Domnului să întoarne inimile celor împricinaţi 

unul asupra altuia

cu cugetele şi cu dragostea 

să se împăciuiască!”. 

Ceremonial În ziua de Sânziene, soarele joacă pe cer la răsărit, de bucurie că astăzi străluceşte cel mai tare pe boltă, iar la amiază

 încremeneşte în loc, înflăcărat şi biruitor. În ziua de Sânziene se joacă Drăgaica. Dans ritual, asemenea celui al Căluşarilor,

implică formarea unei cete de fete (câteva îmbrăcate în haine bărbăteşti, purtând numele de Drăgăici, Drăghicuţe sau Drăgane)

care străbat uliţele satului, formând, prin drumul lor simbolic, un brâu apotropaic, ce cuprinde întreaga comunitate. Alaiul este

 însoţit de un muzicant şi de un steag purtat de una dintre fete, împodobit cu batice colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de

sânziene şi alte plante magice.

 În unele sate, fetele aveau şi coase, vestind că e vremea de cosit fânul şi holdele, că plantele şi-au încheiat drumul, au fost

sămânţă, au germinat, au crescut, s-au înmulţit, iar acum urmează să moară. În alte locuri, cea mai frumoasă fată se alege

Drăgaică, se găteşte cu spice de grâu şi cu flori de sânziene, ca o mireasă, după care, însoţită de alaiul său, cutreieră hol dele,câmpurile şi satele într -un extraordinar parcurs ritualic, aducător de belşug şi fertilitate, reminiscenţă a unui străvechi cult agrar.

 În ziua de Sânziene se „înstruţează Boul”, adică se împodobeşte cu flori, şi se plimbă prin sat, obicei ceremonial cu o

simbolistică nupţială, atestat îndeosebi în nordul Transilvaniei şi dedicat unei   divinităţi taurine, fertilizatoare, ce poate fi

identificată cu Mitra sau Dionysos.

 În ziua de Sânziene amuţeşte cucul, orologiul calendaristic al românilor, pasăre oraculară care-şi începe cântecul la

echinocţiul de primăvară, de „Blagoveştenie”, pentru a-l sfârşi acum, la solstiţiul de vară. În ziua de Sânziene, vara începe să se

 întoarcă spre iarnă, florile câmpului îşi pierd treptat mirosul şi puterea tămăduitoare, în păduri apar licuricii, pe cer răsare

„Cloşca cu Pui”…