note de curs - universitatea de studii europene din moldova · facultatea de drept note de curs...

1

MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STUDII EUROPENE DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

NOTE DE CURS

JURISDICȚIA CONSTITUȚIONALĂ

(Ciclul I)

AUTOR:

Victor Rusu

mg. în drept, lector. univ.

Aprobat la şedinţa Catedrei Drept public

din: 20.05.2013, proces-verbal Nr. 10

Examinat de Consiliul facultăţii de Drept USEM

la 24.05.2013, proces-verbal Nr. 5

Aprobat la ședința Senatului USEM

din: 01.07.2013, proces-verbal Nr. 9

CHIŞINĂU – 2013

2

CUPRINS

Introducere ...................................................................................................... 4

Tema 1: Teoria instituţiei controlului constituţionalităţii legilor ................... 5

1. Noţiunea şi esenţa supremaţiei constituţiei. .......................................................... 5

2. Garanţiile juridice a supremaţiei constituţiei. ....................................................... 6

3. Noţiunea de control a constituţionalităţii legilor. ................................................. 7

4. Formele de control a constituţionalităţii legilor. ................................................... 8

5. Evoluția instituției controlului constituțional. ....................................................... 9

Tema 2: Evoluţia instituțiilor de control a constituţionalităţii legilor. ........ 11

1. Evoluția instituției controlului constituțional. ..................................................... 11

2. Modele de justiție constituționala. ...................................................................... 12

3. Instituția controlului constituțional în Republica Moldova. ............................... 12

Tema 3. Repere ale justiţiei constituţionale .................................................. 14

1. Justiţia constituţională şi justiţia de drept comun ............................................... 14

2. Trăsăturile justiţiei constituţionale. ..................................................................... 16

3. Necesitatea şi legitimitatea justiţiei constituţionale într-un stat democratic ...... 19

4. Suveranitatea şi justiţia constituţională ............................................................... 19

5. Justiţia constituţională – instrument al societăţii civile ...................................... 21

6. Justiţia constituţională şi democraţia .................................................................. 22

Tema 4: Statutul şi principiile de activitate a Curţii Constituţionale în

Republica Moldova. ................................................................................................ 24

1. Curtea Constituţională – unica autoritate de jurisdicţie constituţională. ............ 24

2. Relaţiile Curţii Constituţionale cu celelalte puteri ale statului. .......................... 25

3. Principiile activităţii Curţii Constituţionale. ....................................................... 26

4. Principiile jurisdicţiei constituţionale. ................................................................ 26

5. Legislaţia Republicii Moldova în domeniul jurisdicţiei constituţionale. ............ 27

6. Etica jurisdicţiei constituţionale. ........................................................................ 27

Tema 5. Organizarea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi statutul

judecătorilor............................................................................................................. 28

1. Statutul judecătorului Curţii Constituţionale. ..................................................... 28

2. Protecţia mandatului de judecător a Curţii Constituţionale. ............................... 31

3

3. Organizarea internă a Curţii Constituţionale. ..................................................... 34

4. Componenţa şi modul de formare a Curţii Constituţionale. ............................... 35

Tema 6. Atribuţiile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. ............... 38

1. Controlul constituţionalităţii actelor normative. ................................................. 38

2. Interpretarea Constituţiei Republicii Moldova. .................................................. 39

3. Controlul constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. ................ 40

4. Confirmarea constituţionalităţii unor acţiuni ale autorităţilor publice................ 40

5. Verificarea aspectelor de constituţionalitate a partidelor politice. ..................... 41

Tema 7. Etapele jurisdicţiei constituţionale. ................................................. 42

1. Subiecţii cu drept de sesizare la Curtea Constituţională. .................................... 42

2. Posibilităţile de acces a cetăţeanului la justiţia constituţională. ......................... 43

3. Depunerea sesizării la Curtea Constituţională a Republicii Moldova. ............... 43

4. Examinarea prealabilă a sesizării. ....................................................................... 44

5. Pregătirea cauzei spre examinare. ....................................................................... 44

6. Procedura de examinare a sesizării în şedinţă. .................................................... 45

7. Adoptarea actelor Curţii Constituţionale. ........................................................... 46

Tema 8. Actele Curţii Constituţionale .......................................................... 47

1. Tipurile şi conţinutul actelor Curţii Constituţionale. .......................................... 48

2. Pronunţarea şi publicarea actelor Curţii Constituţionale. ................................... 49

3. Elementele hotărîrii şi ale avizului ...................................................................... 49

4. Executarea actelor Curţii Constituţionale. .......................................................... 50

5. Consecinţele juridice ale actelor Curţii Constituţionale. .................................... 50

Referinţe bibliografice ................................................................................. 54

4

Introducere

Justiţia constituţională, fiind subramură a dreptului constituţional, este

studiat în calitate de disciplină juridică în cadrul Facultăţii de Drept. Această

disciplină are ca sarcină familiarizarea şi formarea deprinderilor studenţilor

facultăţii de drept în ceea ce priveşte mecanismele juridice de control al

constituţionalităţii legilor.

Jurisdicția constituţională este o modalitate specifică de control al

constituţionalităţii, exercitată prin intermediul jurisdicţiei constituţionale. Justiţia

constituţională este o instituţie nouă pentru statul Republicii Moldova. Această

instituţie a fost formată în ţara noastră în baza constituţiei Republicii Moldova, prin

instituirea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova. În regimul constituţional

actual, Curtea Constituţională a Republicii Moldova asigură supremaţia şi

aplicarea nemijlocită a Constituţiei pe întreg teritoriu statului şi faţă de toţi

subiecţii de drept.

Jurisdicția constituţională este exercitarea printr-o instanţă specializată prin

metode jurisdicţionale a controlului constituţionalităţii actelor normative, adoptate

de autorităţile publice centrale în stat. Justiţia constituţională este cea mai înaltă

garanţie juridică a controlului constituţionalităţii în Republica Moldova. Problema

principală a justiţiei constituţionale este în exercitarea funcţiei controlului social,

protecţia sistemului dreptului ca valoare socială, excluzînd eventualele intenţii de a

acţiona prin mijloace ilegale, indiferent de persoana care va avea aceste intenţii. În

centrul atenţiei justiţiei constituţionale, în primul rînd, este protecţia drepturilor şi

libertăţilor omului, precum şi soluţionarea litigiilor apărute între diferite instituţii

ale puterii în procesul de exercitare a puterii de stat.

Justiţia constituţională este sinteza, contopirea activităţii de control a puterii

de stat într-o procedură jurisdicţională specializată. Din aceste considerente, justiţia

constituţională include în sine atît norme materiale, cît şi procesuale.

5

Prin izvoarele sale, disciplina justiţiei constituţionale va permite studenţilor

să studieze mai profund şi alte discipline juridice. Această afirmaţie rezultă din

implicarea nemijlocită a justiţiei constituţionale în toate ramurile dreptului, prin

interpretarea de către Curtea Constituţională în procesul exercitării controlului

constituţionalităţii a normelor şi principiilor constituţionale aplicabile în celelalte

ramuri de drept.

Studierea Jurisdicția constituţională va contribui la asimilarea multilaterală

a noţiunilor şi instituţiilor studiate în cadrul cursului de drept constituţional al

Republicii Moldova şi va permite studenţilor de a delimita mecanismele realizării

constituţionalităţii în Republica Moldova şi însuşirii valorilor constituţionale

actuale ale Republicii Moldova.

Tema 1:Teoria instituţiei controlului constituţionalităţii legilor

1. Noţiunea şi esenţa supremaţiei constituţiei.

În doctrina dreptului constituțional nu exista o teorie bazata pe conținutul

unic de constituție. Majoritatea constituțiilor din lume au un conținut complex care

reglementează principii fundamentale pentru toate domeniile vieții politice,

economice, culturale, juridice s.a.. Acest caracter al constituției îi dă o formă de

lege fundamentală pentru toate relațiile sociale în stat. Majoritatea constituțiilor

prevăd în textul lor că sunt adoptate de către popor sau în numele lui. În constituția

SUA este folosită formula „Noi, poporul SUA‖, în Germania „Poporul german‖, în

Franța „Poporul francez aprobă constituția‖. În funcție de conținut între

constituțiile statelor exista deosebiri esențiale, nu există înconstituții o

consecutivitate de norme care să stabilească formă organizării de stat, exista doar

trimitere la norma de drept ce prevede acest lucru.În majoritatea statelor

constituțiile prevăd formă de guvernamînt, structura de stat, regimul politic al

statului, separația puterilor, drepturile și îndatoririle cetățenilor.

6

Supremația constituției este o calitate a constituției, care o situează în vîrful

instituțiilor politico-juridice dintr-un stat, fiind sursa principală a reglementărilor

din domeniul politic, juridic, social și economic. Constituția este sursa

fundamentală a sistemului politic și a sistemului juridic național. Ea este plasată în

fruntea ierarhiei actelor politice și a actelor juridice normative. Conținutul legii

fundamentale reflectă condițiile social-politice și istorice existente la moment cît și

tradițiile istorice, interesele naționale, cultura, politica statului. Constituțiile scrise

sunt elaborate de puterea constituantă a căror membri au calitatea de reprezentanți

ai națiunii. Supremația constituției se fundamentează pe conținutul și formă ei.

În doctrina constituțională sunt cunoscute supremația materială și formală.

Supremația materială se bazează pe faptul ca întreaga ordine juridică se

bazează pe constituție.

Supremația formală se bazează pe faptul că adoptarea ei necesită mai multe

etape complexe și se aprobă de către popor prin referendum.

Constituția ca izvor principal al dreptului este partea integrantă a acestuia,

toate celelalte ramuri de drept își găsesc punctul de plecare în conținutul

constituției. Orice abatere de la această este considerată nula. Daca o

normăconstituțională este modificată, se modifică și ramura respectiva de drept,

dacă o ramură de drept se modifică, atunci ea trebuie să fie în concordanță cu

normele constituționale. Supremația constituției implică o serie de consecințe

juridice care este asigurată în același timp și de garanții. Asigurarea supremației

constituției înseamnă și asigurarea stabilității sociale și a ordinii juridice în stat.

2. Garanţiile juridice a supremaţiei constituţiei.

În doctrina constituțională sunt cunoscute trei garanții juridice:

1. controlul general al aplicării constituției;

2. controlul constituționalității legilor;

3. îndatorirea fundamentală de a respecta constituția.

1. Controlul general al aplicării constituției este rezultatul faptului ca

întreaga activitate statală este bazată pe constituție. Constituția

7

reglementeazăformele fundamentale de organizare a puterii și categoriile statului.

Toate organele statului trebuie să-și desfășoare activitatea în conformitate și în

limitele prevăzute de constituție. Acest control general este prima generație

juridică a supremației constituției, el realizîndu-se prin formele de control

constituțional.

2. Controlul constituționalității legilor este o formă de verificare a

conformității legii cu constituția. Ca instituție a controlului constituțional ea

cuprinde reguli privitoare la organele competente să exercite acest control precum

și procedura prin care se aplică și măsurile luate în urma acestei verificări.

3. Îndatorirea fundamentală de a respecta constituția este o îndatorire în

primul rînd a Șefului statului de a veghea la respectarea constituției și

corectitudinea aplicării de toate organele statului, autorităților publice, partidelor

politice și a cetățenilor de a respecta constituția.

Constituția RM este legea supremă, nici o lege, nici un alt act juridic care

contravine prevederilor constituției nu are putere juridică.

3. Noţiunea de control a constituţionalităţii legilor.

Controlul constituțional este un control asupra transpunerii în viață a

constituției, a legilor constituționale și celor organice. Controlul constituțional este

o procedură de verificare a actelor emise de organele statului, proces prin care

organul ce verifică poate anula actele organului controlat. În doctrina dreptului

constituțional pentru fundamentarea și argumentarea științifică a controlului

constituțional s-au înaintat trei teorii de bază:

1. Teoria organică reiese din faptul că, deoarece constituția este actul

puterii legislative atunci actele organelor de stat prevăzute de constituție fiind

ierarhic puterii legislative nu trebuie să contrazică actului acestei puteri.

2. Teoria instituțională reiese din faptul că constituția instituie reguli

privindactivitatea organelor de stat, nici una din ele neavînd o forță juridică

supremă față de celelalte puteri.

8

3. Teoria natural-juridică se consideră, că constituția instituie niște

reguli de joc dintre guvernați și guvernanți, aplicînd astfel niște garanții

suplimentare cetățeanului, iar controlul constituțional este chemat să respecte

aceste garanții.

Prin esența sa controlul constituțional reprezintă și unul din mijloacele

privilegiate de apărare a societății civile împotriva dominației puterilor statale.

4. Formele de control a constituţionalităţii legilor.

Îndoctrina constituțională sunt cunoscute mai multe forme de control ale

constituționalității legilor:

1. Îndependență de timpul în care se efectuează controlul cunoaștem:

a) Controlul preventiv(apriori) se aplică prealabil înfață proiectului legii.

b) Controlul posterior se exercită asupra legilor deja publicate avînd

forță juridică. (se aplică în RM)

2. Îndependență de formă:

a) Controlul abstract – presupune verificarea unui act normativ în afara

unui caz concret.

c) Controlulconcret – are loc în urma unui proces judiciar concret.(se

aplică în RM)

3. Îndependență de modul înscrierii înconstituție:

a) Controlul explicit este prevăzut direct în textul constituției.(se aplică

în RM)

b) Controlul implicit nu-i prevăzut înconstituție, dar reiese dinprincipiul

legalității.(se aplică în RM)

4. Îndependență de spațiul de realizare avem:

a) Controlul intern – se aplică de organul care a emis actul.

b) Controlul extern – se aplica de un alt organ specializat.(se aplică în

RM)

5. Îndependență de conținut avem:

9

a) Controlul formal atrage atenție asupra condițiilor și cerințelor ce țin de

adoptarea și elaborarea actelor normative.(se aplică în RM)

b) Controlul material verifică conformitatea actului normativ cu

prevederile constituționale .(se aplică în RM)

6. După volum:

a) Controlul general se referă la toate categoriile de relații sociale

reglementate de constituție.(se aplică în RM)

b) Controlul particular se refera la unele categorii de relații sociale.(se

aplică în RM)

5. Evoluția instituției controlului constituțional.

Controlul constituțional pentru prima dată a apărut în Europa, și anume în

Anglia, unde în 1607 Edward Cook în calitate de președinte al Curții de Apel s-a

pronunțat într-o cauză civilă. A fost pentru prima dată cînd tribunalul a verificat

conformitatea legii votate de parlament. În SUA, Alexander Hamilton în lucrarea

sa „Federația‖ precizează că o constituție este și trebuie să fie considerată de

judecători drept o lege fundamentală supremă. În 1804 judecătorul John Marshall

într-un proces civil Marbury vis-a-vis Madison recurge la expunerea conflictului

între lege și constituție, menționând, că dacă doua legi (constituția și legea) sunt în

conflict, instanța ar trebui să decidă asupra cauzei respective, fie conform legii,

neglijînd constituția, fie conform constituției, neglijînd legea. Acel precedent

judiciar în SUA se aplică și astăzi. În Europa evoluția controlului constituțional a

fost aplicat la începutul sec. XIX și în mai multe state europene: Franța, Germania,

Italias.a. În România, printre primele state din Europa a consacrat dreptul

judecătorului de a da prioritate normei constituționale în conflict cu o lege

ordinara. Odată cu evoluția difuzării și apariției constituțiilor în lume au fost

instituite și instituțiile controlului constituțional. În Europa pentru prima dată a

apărut tribunalul constituțional din Austria (1920), bazat pe teoria lui Hans Kelsen,

ulterior au apărut: în Italia – 1947, în Germania – 1949, în Franța – 1958, în Turcia

10

– 1991, în Republică Moldova – 1995; ele avînd practic competențe comune de

verificare a controlului constituțional, dar structura și denumire diferită, În

dependență de fiecare stat, în Franța se numește „Consiliul Constituțional‖, în

Germania, Polonia – „Tribunalul Constituțional‖, în RM – „Curtea

Constituționala‖.

Întrebări și subiecte pentru dezbateri tematice.

1. Supremaţia constituţiei.

2. Controlul constituţionalităţii.

3. Tipurile controlului constituţional.

4. Modele de justiție constituțională.

5. Avantajele și dezavantajele modelului European față de cel American.

6. Organele competente de controlul constituțional în RM.

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema1.

Alexandru Arseni, Jurisdicția constituțională, Chișinău 2000, p.17, 45, 59

Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura All

Beck, p.140, 149, 153

Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Vol. I, București 2001:, Editura

Lumina Lex, p.207, 219, 224

Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami, p.65, 69,

70

Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București 2008:

Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68

Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa Nova,București

1996

Ion Guceac, Constituția la răscruce de milenii, Chișinău 2013, p.148, 367-394

Ion Guceac, Curs elementar de drept constituţional. Vol. I. Chişinău, 2001, p.154, 159

Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001, p.55, 57

Mihai Bădescu, Drept constituțional şi instituţii politice, Lumina Lex, București 2001, p.58

Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Chişinău: USM, 2010,

p.86, 89

Teodor Cârnaţ, Drept constituţional, Chişinău: USM, 2004, p.51, 56

Constituția din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994

11

Tema 2: Evoluţia instituțiilor de control a constituţionalităţii legilor.

1. Evoluția instituției controlului constituțional.

Controlul constituțional pentru prima dată a apărut în Europa, și anume în

Anglia, unde în 1607 Edward Cook în calitate de președinte al Curții de Apel s-a

pronunțat într-o cauză civilă. A fost pentru prima dată cînd tribunalul a verificat

conformitatea legii votate de parlament. În SUA, Alexander Hamilton în lucrarea

sa „Federația‖ precizează că o constituție este și trebuie să fie considerată de

judecători drept o lege fundamentală supremă. În 1804 judecătorul John Marshall

într-un proces civil Marbury vis-a-vis Madison recurge la expunerea conflictului

între lege și constituție, menționând, că dacă doua legi (constituția și legea) sunt în

conflict, instanța ar trebui să decidă asupra cauzei respective, fie conform legii,

neglijînd constituția, fie conform constituției, neglijînd legea. Acel precedent

judiciar în SUA se aplică și astăzi. În Europa evoluția controlului constituțional a

fost aplicat la începutul sec. XIX și în mai multe state europene: Franța, Germania,

Italias.a. În România, printre primele state din Europa a consacrat dreptul

judecătorului de a da prioritate normei constituționale în conflict cu o lege

ordinara. Odată cu evoluția difuzării și apariției constituțiilor în lume au fost

instituite și instituțiile controlului constituțional. În Europa pentru prima dată a

apărut tribunalul constituțional din Austria (1920), bazat pe teoria lui Hans Kelsen,

ulterior au apărut: în Italia – 1947, în Germania – 1949, în Franța – 1958, în Turcia

– 1991, în Republică Moldova – 1995; ele avînd practic competențe comune de

verificare a controlului constituțional, dar structura și denumire diferită, În

dependență de fiecare stat, în Franța se numește „Consiliul Constituțional‖, în

Germania, Polonia – „Tribunalul Constituțional‖, în RM – „Curtea

Constituționala‖.

12

2. Modele de justiție constituționala.

În spațiul științei dreptului constituțional sunt cunoscute mai multe modele

de justiție constituțională reieșind din faptul organizării și competențelor:

1. Modelul american este bazat pe precedentul și doctrina John Marshall

realizat de Curtea Supremă a Statelor Unite, verificarea controlului constituțional

este de competență instanțelor judecătorești la nivel de subiect al Federației, în

vîrful căreia este Curtea Supremă la nivelul federativ, bazat pe un control

descentralizat, difuz și dispersat.

2. Modelul britanic nu poate fi atribuit nici celui american, nici celui

european. El este caracterizat printr-un model concentrat sub jurisdicția Curții

Supreme formată din judecători ordinari.

3. Modelul european (Kelsen) se caracterizează printr-un model

concentrat specializat de judecători constituționaliști, deciziile avînd un caracter

definitiv care nu pot fi revăzute. Acest model poate fi atribuit și Curții

Constituționale a RM.

3. Instituția controlului constituțional în Republica Moldova.

Constituţia în titlul V, rezervă jurisdicţiei constituţionale un loc deosebit în

sistemul de drept din Republica Moldova. În Constituţie, în Legea cu privire la

Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994 şi în Codul Jurisdicţiei

Constituţionale din 16 iunie 1995 legiuitorul accentuează importanţa celei mai

înalte jurisdicţii în stat.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi-a început activitatea, odată

cu depunerea jurământului de către judecători la 23 februarie 1995, contribuind de

atunci încoace cu plenitudine la edificarea statului de drept.

Curtea Constituţională nu constituie o verigă în ierarhia instanţelor

judecătoreşti de drept comun din ţară. Ea este unicul organ de jurisdicţie

13

constituţională, autonom şi independent de puterea legislativă, puterea executivă

şi puterea judecătorească. Sarcina Curţii Constituţionale este garantarea

supremaţiei Constituţiei, asigurarea principiului separării puterilor în stat în

putere legislativă, executivă şi judecătorească, garantarea responsabilităţii

statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. Curtea Constituţională, la

sesizare, interpretează Constituţia, exercită controlul constituţionalităţii legilor

şi hotărârilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi

actelor Guvernului, înfăptuiește şi alte funcţii, atribuţii prin art.135 din

Constituţie.


1. Să identifice apariția instituției controlului constituțional la diferite etape

2. Sa analize diferite modele ale justiției constituționale

3. Sa aprecieze modelul Curții Constituționale ale RM

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema 2.

Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994, Nr. 317-

XIII, Monitorul Oficial al republicii Moldova din 1995, Nr. 8.

Codul Jurisdicţiei Constituționale a Republicii Moldova din 16 iunie 1995, Nr. 502-XIII,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 1995 Nr.53-54.



Beck, p.140, 149, 153


Lumina Lex, p.207, 219, 224


70




1996




14


p.86, 89



Tema 3. Repere ale justiţiei constituţionale

1. Justiţia constituţională şi justiţia de drept comun

Demersul avînd ca obiect reperarea instituţiei şi fenomenului de justiţie

constituţională implică, mai întîi, conotaţia locuţiunii şi apoi, identificarea

trăsăturilor justiţiei constituţionale1.

Sintagma ―justiţie constituţională‖ – dificil de spus cînd a apărut – este

susceptibilă de mai multe înţelesuri, unele comune, altele specifice şi din această

cauză solicită un limbaj tehnic, de specialitate. S-ar putea spune, bunăoară, că

justiţia constituţională este acea formă de justiţie care se înfăptuieşte pe baza şi în

cadrul constituţiei2. Greu, însă, de delimitat astfel termenul de ―justiţie

constituţională‖ de celelalte forme de justiţie care, de asemenea, mai întîi sau

poate în cele din urmă, se înfăptuiesc tot pe baza şi în cadrul constituţiei.

Locuţiunea ―justiţie constituţională‖, reclamă deci un sens propriu, distinctiv. Sub

semnul unei semnificaţii de specialitate, ea desemnează ―ansamblul instituţiilor şi

al tehnicilor‖ prin mijlocirea cărora este asigurată, fără restricţii, supremaţia

constituţiei. Astfel definindu-se ―justiţia constituţională‖ sînt cumulate cîteva

dintre componentele ei complementare: a) justiţia constituţională – ca dealtfel, în

general, justiţia – se realizează prin intermediul unui organ înzestrat – folosind

expresia unor procedurişti clasici cu o ―parte de justiţie‖3 (modelul european). Este

evocat, astfel, aspectul instituţional; b) justiţia constituţională se realizează prin

1Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996, vol.I, p.279.

2Termenul ―justiţie‖ este el însuşi susceptibil de mai multe semnificaţii (―dreptate‖, ―sisteme de organe‖,

―activitate desfăşurată de aceste organe‖), Ibidem, p. 9. 3E.Glasson, A.Tissier, R.Morel, citaţi de Alexandru Arseni, Justiţia Constituţională a Republicii Moldova, Chişinău,

2000, p.34.

15

anumite mijloace sau în anumite forme care, deşi prezintă unele trăsături comune

cu mijloacele sau formele altor genuri de justiţie ori împrumută tehnicile acestora,

au totuşi elemente specifice şi exclusive. Este evocat, astfel, aspectul procedural; c)

scopul justiţiei constituţionale – care determină, de fapt, modul de organizare a

instanţei chemată să înfăptuiască această justiţie şi procedura de activitate a

acesteia – este, în cele din urmă, asigurarea supremaţiei constituţiei, sancţionarea ei

ca factor structurant în sistemul normativ – juridic naţional, ―sacralizarea‖ ei la

vîrful piramidei ordinii juridice interne4 .

În sensul recunoscut astăzi, termenul ―justiţie constituţională‖ apare în opera

lui H.Kelsen5 şi în cea a lui Gh.Eisenmann

6, pentru primul ea însemnînd ―garanţia

jurisdicţională a constituţiei‖, iar pentru cel de-al doilea ―acea formă de justiţie sau

mai exact de jurisdicţie care priveşte legile constituţionale‖, fără de care constituţia

nu e decît ―un program politic, obligatoriu numai moralmente‖. Eisenmann

distinge însă ―justiţia constituţională‖ de ―jurisdicţia constituţională‖, sensul juridic

al ―justiţiei constituţionale‖ fiind astfel, în ultimă analiză ―garantarea repartizării

prerogativelor între legislaţia ordinară şi legislaţia constituţională‖, iar cel al

―jurisdicţiei constituţionale‖ acela de organ prin care se realizează ―justiţia

constituţională‖.

S-a preferat, însă, să se vorbească - şi expresia pare încetăţenită – de

―controlul constituţionalităţii legilor‖. Expresia, deşi sugestivă, şi sub un anumit

aspect imanentă, nu este, totuşi, adecvată, întrucît controlul constituţionalităţii

legilor reprezintă doar una dintre tehnicile puse la dispoziţia justiţiei

constituţionale7 . Atribuţiile ce revin justiţiei constituţionale confirmă, se crede,

această observaţie corectiv. Acestea potrivit unei opinii de sinteză, pare a fi: a)

asigurarea autenticităţii manifestărilor de voinţă ale poporului suveran; b)

4Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996, vol.I.,p.279-280.

5Citat de Alexandru Arseni, op. cit., V.I, pag. 166.

6Citat de Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1997, p. 281.

52 Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Europa Nova,, Bucureşti, 1996, vol.1, p.281 53

Alexandru Arseni, Drept constituţional şi instituţii politice, Chişinău, 1997, V.I., p. 166.

16

respectarea pe verticală şi pe orizontală a competenţelor conferite prin constituţie

diferitelor autorităţi publice; c) protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale

cetăţenilor; d) soluţionarea unora dintre problemele contencioase date prin

constituţie justiţiei constituţionale8.

2. Trăsăturile justiţiei constituţionale.

Identificarea trăsăturilor justiţiei constituţionale, în sens restrîns ale

controlului de constituţionalitate, constituie un demers util şi necesar nu numai

pentru a releva particularităţile acestei forme de justiţie, înfăptuită printr-un organ

special şi specializat, dar şi pentru a realiza astfel delimitarea acestui organ de

altele care, deasemenea, în mai mare sau în mai mică măsură înfăptuiesc un control

de constituţionalitate. Într-adevăr, atunci cînd controlul de constituţionalitate se

realizează ―concentrat‖, atunci, deci cînd o singură instituţie are monopolul acestui

control, această instituţie poate fi o Curte sau un Tribunal Constituţional (de

exemplu, în Austria, Italia, Germania, Franţa, Spania, România, Bulgaria, Ungaria,

Polonia, Republica Moldova, etc.), dimpotrivă, instanţa supremă din sistemul

organelor judecătoreşti9 - o Curte Supremă de Justiţie (de exemplu, în SUA,

Canada, Japonia). Denumirea de ―Curte Supremă‖ nu poate fi, însă, întrebuinţată,

în acest caz ca sinonim la aceia de ―Curte Constituţională‖. Cum s-a spus, poate

uşor maliţios, întrebuinţînd expresia de ―Curte Supremă Constituţională‖, mutatis

mutandis şi la fel de surprinzător s-ar putea vorbi şi despre regim parlamentar

prezidenţial.

Procedînd, deci, la identificarea trăsăturilor justiţiei constituţionale, avem în

vedere numai acea formă de control al constituţionalităţii – ca una dintre

competenţele justiţiei constituţionale şi poate cea mai importantă -care se

9În sistemele juridice care cunosc o dualitate sau o pluaritate de ordini jurisdicţionale nu există, cu adevărat, o

―Curte Supremă‖, ci numai acolo unde, precum în SUA, ordinea jurisdicţională este unică. Ion Deleanu, Drept

constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 282.

17

integrează ―modelului curţilor constituţionale‖, ―modelului european‖ s-au cum

mai este el numit, după sorginte şi autor10

, ―modelul austrokelsenian‖.

Justiţia constituţională este încredinţată unei Curţi sau unui Tribunal

Constituţional, independent – cum accentua Kelsen – de toate celelalte

autorităţi etatice (puţine sînt excepţiile sub aspectul denumirii organului care

înfăptuieşte justiţia constituţională: Curte de Arbitraj – în Belgia, Consiliul

Constituţional – în Franţa).

Condiţia acestei independenţe este existenţa unui ―statut constituţional‖

al organului care înfăptuieşte justiţia constituţională, definind organizarea,

funcţiile şi atribuţiile acestuia. Derivă de aici încă cîteva condiţii: a) înscrierea

dispoziţiilor cu privire la justiţia constituţională în însăşi constituţia statului; b)

autonomia statutară administrativă şi financiară; c) independenţa judecătorilor şi

inamovibilitatea lor; d) stabilirea unui regim disciplinar propriu pentru judecătorii

aparţinînd organului de justiţie constituţională; e) verificarea propriei competenţe

prin decizii definitive şi obligatorii; f) preeminenţa deciziilor justiţiei

constituţionale faţă de orice alte decizii jurisdicţionale; g) incompatibilitatea

judecătorului constituţional cu orice altă funcţie publică sau privată.

Sintetizând, orice instituţie a cărei existenţă, funcţionare sau atribuţii riscă să

fie pusă în cauză de legislativ sau de guvern, nu poate fi considerată Curte

Constituţională, nici de altfel şi la modul general care o jurisdicţie constituţională.

Justiţia constituţională este o justiţie exclusivă şi concentrată, ea avînd

monopolul constituţional. Altfel spus, instanţelor de drept comun nu li se pot

recunoaşte prerogative în domeniul contenciosului constituţional şi, cu atît mai

mult, ele nici nu şi le pot aroga.

Justiţia constituţională nu este numai o formă specială de jurisdicţie, dar şi un

organ constituţional, avînd ca misiune menţinerea echilibrului constituţional.

Judecătorii aparţinînd justiţiei constituţionale sînt desemnaţi de către

10

Ion Deleanu , Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p.15.

18

autorităţile politice din rîndul unor persoane care pot să nu aibă calitatea de

magistraţi şi pe baza altor criterii decît cele urmate la recrutarea, numirea şi

promovarea magistraţilor de carieră. Acest mod de desemnare a judecătorului

constituţional – de către autorităţile politice implică următoarele consecinţe11

: a)

libertatea de a alege între cei care pot dobîndi calitate de judecător constituţional;

b) apropierea sistemului european de civil lawde cel american de commonlaw; c)

acest tip de desemnare consolidează legitimitate judecătorului constituţional; d)

înnoirea periodică a unora din membrii instanţei de jurisdicţie constituţională

permite adaptarea structurii acesteia, corespunzător cu transformările intervenite în

interiorul autorităţilor publice.

Justiţia constituţională este o veritabilă jurisdicţie. Două precizări sînt, însă,

necesare: a) ea este o jurisdicţie specială, comportînd anumite particularităţi

faţă de celelalte forme de jurisdicţie; b) nu toate atribuţiile ce aparţin judecătorului

constituţional se realizează în cadrul unor proceduri jurisdicţionale.

Justiţia constituţională se află situată în afara aparatului jurisdicţional,

alcătuit de organele de jurisdicţie comune, obişnuite. Aşa fiind, ea este,

deci, o ―putere independentă‖, o putere care nu se află la vîrful unui edificiu

jurisdicţional. Aceasta este diferenţa fundamentală între o Curte Supremă şi o

Curte Constituţională - prima, cum sugerează şi denumirea ei, în mod necesar este

plasată la vîrful unei piramide jurisdicţionale12

. Totuşi între Curtea Constituţională

şi Curtea Supremă sau celelalte instanţe, de regulă (exceptînd sistemul francez,

care, numai în mod excepţional, în materie electorală, comportă unele legături între

judecătorul obişnuit şi judecătorul constituţional), există unele legături. Aşadar,

deşi organic, cele două forme de jurisdicţie sînt total independente, funcţional ele

interferează.

Justiţia constituţională este o formă de jurisdicţie cu reguli procedurale

11

L.Favoreau, citat de Ion Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996,

p. 284. 12

L. Favoreau, citat de Ion Deleanu, Drept constituţional şi Instituţii politice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996,

V.I, p. 285.

19

proprii. Prin natura ―litigiului constituţional‖ şi a autorităţilor chemate să-l

rezolve, procedura justiţiei constituţionale are, în mod necesar unele particularităţi.

3. Necesitatea şi legitimitatea justiţiei constituţionale într-un

statdemocratic

Justiţia constituţională a apărut ca necesitate - cea mai bună dovadă în acest

sens constituind-o instaurarea ei pe cale pretoriană – şi tot din necesitate s-a păstrat

şi s-a extins. Complexitatea instituţiei, ca şi anevoioasa şi contradictoria ei

existenţă, mai ales acolo unde ea a apărut ca fenomen ―inedit‖, fac necesară, fie şi

numai prin cîteva enunţuri, aducerea în atenţia acelor factori sau acelor relaţii ori

―strategii‖ care, într-un fel s-au altul, direct sau indirect, hotărîtor sau mai puţin

hotărîtor, explicit sau implicit, cu rezultate imediate sau efecte preconizate,

―întemeiază‖ şi ―explică‖ necesitatea şi legitimitatea justiţiei constituţionale.

4. Suveranitatea şi justiţia constituţională

Între alte obiecţiuni faţă de justiţia constituţională s-a înscris şi aceia că

aceasta ar fi incompatibilă cu suveranitatea parlamentului.

O primă remarcă faţă de o asemenea obiecţiune, observaţie suficientă sieşi şi

indiscutabilă, este desigur aceea că nu poate fi vorba despre suveranitatea unui

anumit organ de stat, fie el chiar parlamentul. Dar, chiar admiţînd, ca simplă

ipoteză de discuţie, că suveranitatea ar aparţine parlamentului, problema

incompatibilităţii dintre suveranitatea acestuia şi justiţia constituţională eşuează

într-una şi mai gravă. Legislativul, preciza Kelsen13

, este el însuşi şi în mod absolut

subordonat constituţiei, precum sînt subordonate legii justiţia şi administraţia.

Dacă, totuşi contrar acestei realităţi, continuă să se afirme incompatibilitatea

13

Citat de Ion Deleanu, Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 68.

20

justiţiei constituţionale cu suveranitatea legislativului, această afirmaţie n-ar avea

decît scopul de a disimula dorinţa puterii politice, care se exprimă prin organul

legislativ, de a nu se lăsă limitată în manifestările ei prin normele constituţiei. Din

perspectivă kelseniană, greu de explicat, deci, atitudinea celor care reclamă

instaurarea statului de drept, dar, totodată, refuză punerea în operă a exigenţelor

acestuia faţă de legislativ14

.

Îndeobște, constituţiile moderne evocând suveranitatea prin referire la

naţiune, proclamă, că suveranitatea naţională aparţine poporului, care o exercită

prin organele sale reprezentative15

sau prin referendum. În prima ipoteză, poporul

transmite ―exerciţiul suveranităţii‖, în cea de-a doua exercită el însuşi

suveranitatea. Distincţia este esenţială pentru o judecată corectă asupra relaţiei

dintre suveranitate şi controlul de constituţionalitate.

Atunci cînd, prin exercitarea suveranităţii, parlamentul adoptă legi, controlul

constituţionalităţii acestora apare indiscutabil ca necesar şi legitim, pentru a

constata dacă, într-adevăr, legile adoptate sînt conforme cu voinţa titularului

suveranităţii – poporul. Dacă legea fundamentală însăşi a făcut obiectul unui

referendum constituţional, controlul constituționalității legilor este cu atît mai mult

întemeiat.

Atunci, însă, cînd însuşi titularul suveranităţii, prin referendum, nemijlocit îşi

exprimă voinţa sa, controlul constituţionalităţii legii adoptate prin referendum

n-ar mai putea fi justificat, efectele lui impunându-se faţă de toate puterile

constituite16

. Cîteva precizări se crede că sînt necesare, chiar dacă unele dintre

ele, rămîn poate discutabile:

14

Ibidem, p. 69. 15

―Suveranitatea naţională‖ implică în mod necesar reprezentarea. Dar astfel, prin prezentare, aşa cum am precizat,

nu se transferă suferanitatea, ci exerciţiul ei. Aşa fiind , cum magistral demonstra Carre de Malberg, ―suveranitatea

parlamentară‖ este o uzurpare a ―suveranităţii naţionale‖; în consecinţă, nu ―suveranitatea naţională ― estea cea care

s-ar opune referendumului, ci degenerarea ei în ―suveranitate parlamentară‖. Idem. 16

Ion Deleanu, Justitţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 70.

21

dacă obiect al controlului de constituţionalitate nu poate fi legea însăşi,

adoptată prin referendum, în schimb pot face obiectul acestui control

constituţionalitatea procedurilor referendumului legislativ;

în măsura în care actul adoptat pe calea unui referendum local, vizând interese

naţionale, prin natura lui potrivit constituţiei, este susceptibil de verificare în

faţa justiţiei constituţionale, controlul de constituţionalitate a unui asemenea act

n-ar putea fi refuzat sub motivul că astfel poporul şi-a manifestat direct

suveranitatea sa;

dacă, ulterior, parlamentul ar adopta o lege contrară celei rezultate din

referendum, ea n-ar putea fi declarată neconstituţională sub motiv că se abate de

la legea rezultată din referendum.

5. Justiţia constituţională – instrument al societăţii civile

Cum anume poate fi legitimat controlul de constituţionalitate prin calificarea

lui ca instrument al societăţii civile?

Definită în termeni de dicţionar, societatea civilă este ansamblul raporturilor

individuale, a structurilor familiare, sociale, economice, culturale, religioase, care

există într-o societate dată, în afara cadrului şi a intervenţiei statului.

Semnificaţiile ―savante‖ atribuite societăţii civile poate nu ne apropie încă,

convingător de relaţia dintre aceasta şi controlul de constituţionalitate17

. Expresia

abstractă şi ―sublimă‖ a societăţii civile se află departe de motivaţia şi de scopul

ei: trecerea de la ―gestionarea oamenilor de către putere‖ la ―gestionarea puterii de

către oameni‖. Organizaţiile, asociaţiile etc. care acţionează în numele societăţii

civile, la fel cum spectaculară şi puţin credibilă este şi ideea că un parlamentar,

desemnat într-o porţiune a corpului electoral, acţionează ca mandatar al Naţiunii.

Coborând în concret, în contingent, rosturile societăţii civile se reduc la relaţia

dintre persoană - scoasă din rubrica statisticilor sociale şi politice – şi putere sau o

17

Ion Deleanu, Justitţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 73.

22

anumită autoritate de putere. Ideal ar fi ca autoritatea de putere, prin corectitudinea

şi altruismul ei, să înoculeze persoane de încredere desăvîrşite şi, la nevoie, să-i

asigure sprijinul generos, iar persoana, pe baza încrederii cultivate, să dovedească

loialism. Fiind încă departe de această relaţie ―sublimă‖ dintre individ – ca

membru al societăţii civile – şi putere, persoana trebuie să fie înzestrată cu

instrumente instituţionalizate şi eficace pentru ca, la nevoie, să se poată proteja

faţă de manifestările arbitrare sau pur şi simplu prejudiciabile ale puterii. Acţiunea

în contencios constituţional sau excepţia de neconstituționalitate – o quasiacţiune -

,precum şi acţiunea în contencios administrativ sînt tocmai instrumentele

instituţionalizate în acest scop. Nu sînt singurele, dar sînt dintre acele cu rezultat

imediat.

În concluzie, una dintre consecinţele existenţei unei construcţii – cartă a

drepturilor şi a libertăţilor – este realizarea unei noi ―geografii constituţionale‖.

Fiecare dintre părţi – guvernanţi şi guvernaţi – trebuie să-şi aibă

instrumentul ei de acţiune. Parlamentul şi guvernul aparţin ―societăţii politice‖;

justiţia constituţională aparţine ―societăţii civile‖. Poate mai exact, ea se află la

joncţiunea, la locul de articulare a societăţii politice şi a societăţii civile18

.

6. Justiţia constituţională şi democraţia

O întrebare ―tulburătoare‖, ―fundamentală‖, ―crucială‖ şi incitantă stăruie

încă: controlul de constituţionalitate este compatibil cu democraţia? Este

admisibil, într-un regim democratic, ca persoane (judecătorii) sau grupuri de

persoane (corpurile judiciare), în general sustrase responsabilităţii politice, să

impună propria lor ierarhie de valori, ―predilecţiile personale‖, decizînd sensul care

trebuie atribuit unor concepte precum ―libertatea‖ şi ―legalitatea‖,

―proporţionalitatea‖ sau ―rezonabilitatea‖? Sau în termeni şi mai sugestivi: ―Cum

18

D. Rousseau, citat de Ion Deleanu, Justiţia constituţională, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 74.

23

se explică – se întreba Georges Vedel19

- că judecătorul neales, desemnat de

detentorul unei părţi a puterii politice, poate să se opună aceleia care este, prin

persoana reprezentanţilor ei, Naţiunea suverană?‖. Răspunsurile au fost şi încă sînt

diferite, aşa încît stăruinţa în acest perimetru nu este inutilă. Diversitatea

răspunsurilor este explicabilă. Problema compatibilităţii controlului de

constituţionalitate cu democraţia nu poate fi rezolvată decît nuanţat, relativ, în

funcţie de circumstanţe multiple, ţinînd seama de istoria şi tradiţiile societăţii, de

exigenţele şi aspiraţiile ei, de structura sa politică, de procedurile de control

instituţionalizate şi judecătorii pe care îi are.

Prin sorginte semantică (demos şi cratos), democraţia este forma de

guvernamînt în care prerogativele puterii aparţin poporului, iar acesta le exercită

suveran. Aşadar, guvernarea poporului prin el însuşi (democraţie directă). Ea

semnifică receptarea în terminis a ideilor lui Russo20

, care considera că poporul

dispune de ―integritatea puterii‖ doar atunci cînd el însuşi se află reunit.

Imposibilitatea practică de realizare a unei asemenea democraţii este tot atît de

vădită ca şi generozitatea ideilor ce o animă. ―Democraţia directă‖, în sensul strict

şi original al acestei sintagme, n-a existat vreodată21

, şi este puţin probabil să se

înfăptuiască în viitorul previzibil.


Să definească noțiunea de justiție constituțională.

Să se argumenteze principiile și trăsăturile justiției constituționale.

Să se analizeze necesitatea justiției constituționale într-un stat de

drept.

Să se determine punctele tangențiale ale justiției constituționale și

democrației.

Bibliografie și lecturi suplimentare la tema3.



19

Idem. 20

Ion Deleanu, Justiţia constituţională,Editura Lumina Lex,București,1995,p.74. 21

Nici democraţia profesată în epoca lui Pericle n-a fost, cu adevărat, o democraţie directă, participarea ―poporului‖

la treburile cetăţii fiind parţială şi selectivă. Idem.

24

Ion Deleanu, Justiţia constituţională,Editura Lumina Lex,București,1995


Beck, p.140, 149, 153




1996





Tema 4:Statutul şi principiile de activitate a Curţii Constituţionale în

Republica Moldova.

1. Curtea Constituţională – unica autoritate de jurisdicţie constituţională.

Constituţia în titlul V, rezervă jurisdicţiei constituţionale un loc deosebit în

sistemul de drept din Republica Moldova. În Constituţie, în Legea cu privire la

Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994 şi în Codul Jurisdicţiei

Constituţionale din 16 iunie 1995 legiuitorul accentuează importanţa celei mai

înalte jurisdicţii în stat.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi-a început activitatea, odată

cu depunerea jurământului de către judecători la 23 februarie 1995, contribuind de

atunci încoace cu plenitudine la edificarea statului de drept.

Curtea Constituţională nu constituie o verigă în ierarhia instanţelor

judecătoreşti de drept comun din ţară. Ea este unicul organ de jurisdicţie

constituţională, autonom şi independent de puterea legislativă, puterea executivă şi

puterea judecătorească. Sarcina Curţii Constituţionale este garantarea supremaţiei

Constituţiei, asigurarea principiului separării puterilor în stat în putere legislativă,

executivă şi judecătorească, garantarea responsabilităţii statului faţă de cetăţean şi

25

a cetăţeanului faţă de stat. Curtea Constituţională, la sesizare, interpretează

Constituţia, exercită controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor

Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova şi actelor Guvernului,

înfăptuiește şi alte funcţii, atribuţii prin art.135 din Constituţie.

2. Relaţiile Curţii Constituţionale cu celelalte puteri ale statului.

Justiţia constituţională, în exerciţiu unora dintre atribuţiile ei s-au în

realizarea unora dintre funcţiile ce – i revin, colaborează cu celelalte puteri. Ea nu

se integrează, însă, în sistemul nici uneia dintre ele, nici nu se substituie vreuneia:

a) justiţia constituţională, ca varietate de justiţie, nu face parte, evident, din

puterea executivă, care, prin definiţie, nu rezolvă litigii, ci realizează aplicarea

legii, pe baza şi în limitele acesteia; b) ea nu face parte nici din puterea

judecătorească; c) deşi justiţia constituţională participă prin mijloace specifice la

procesul legislativ, jurisprudenţa ei nu poate fi asimilată cu practica legislativă.

Revenind la expresia lui Kelsen – ―legislator negativ‖ -, pentru a califica

justiţia constituţională, nonaparteneța acesteia la puterea legislativă este

incontestabilă22

.

Funcţiile justiţiei constituţionale amplifică şi explică raţiunile care stau la

baza instituirii ei: a) participarea la viaţa politică, prin tranşarea în termeni juridici

a conflictelor de ordin politic; b) regularizarea şi autentificarea schimbărilor

politice sau a alternanţelor la putere, mai ales, dacă asemenea schimbări politice

sau alternanţe se produc într-o stare de tensiune ori în spiritul revanşei, cu alte

cuvinte veghează la păstrarea echilibrului constituţional; c) consolidarea coeziunii

societăţii politice, prin însumarea formelor de manifestare a tuturor segmentelor ei

sub semnul ―binelui comun‖, constituit ca reper axiologic cardinal în legea

fundamentală. Prestigiul constituţiei creşte, astfel, direct proporţional cu

22

S-a spus chiar, fără a fi unanim acceptat, că întricît Curtea Constituţională este chemată să asigure respectarea

normelor constituţionale de către fiecare dintre cele trei puteri, ea are o poziţie de supeoritate faţă de acestea, o

poziţie de arbitru. Ion Deleanu,Drept constituţional şi insttituţii politice,Editura Lumina Lex,Bucureşti,

1996,V.I,p.285.

26

activitatea Curţii Constituţionale; d) ―normativizarea‖ constituţiei şi prin aceasta

imprimarea unei interpretări sau chiar a unei noi concepţii în unele sau în toate

ramurile dreptului; e) protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ca şi a

grupurilor minorităţi, constituie unul dintre principalele motive justificative ale

acestui control şi, istoriceşte, raţiunea instituţionalizării controlului23

; f)

―adaptarea‖ constituţiei şi stimularea evoluţiei ei, corespunzător mutaţiilor produse

în sistemul social – politic, printr-o acţiune progresivă şi coerentă de control al

constituţionalităţii, prevenind astfel schimbarea brutală a unei constituţii prea

rigide şi la un moment dat anacronice.

3. Principiile activităţii Curţii Constituţionale.

În activitatea sa Curtea Constituţională se bazează pe 4 principii:

a) independenţei;

b) colegialităţii;

c) legalităţii;

d) publicităţii.

Principiul contradictorialităţii în Legea cu privire la Curtea Constituţională

nu este fixat. De fapt însă în procesul exercitării jurisdicţiei constituţionale acest

principiu este admis.

4. Principiile jurisdicţiei constituţionale.

Jurisdicţia constituţională este exercitată pe principiul egalităţii părţilor şi a

altor participanţi la proces în faţa Constituţiei şi a Curţii Constituţionale.

23

Semnificativ sub acest aspect este faptul că, iniţial, Consiliul Constituţional Francez a apărut pentru a veghea ca

Parlamentul să rămînă în cadrul atribuţiilor sale stabilite prin Constituţie. Ulterior, el însuşi şi-a definit misiunea

fundamentală – acea de garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Ion Deleanu, Drept constituţional şi

instituţii politice, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1997, p. 299.

27

5. Legislaţia Republicii Moldova în domeniul jurisdicţiei

constituţionale.

Textele de bază în activitatea Curții Constituționale sunt:

1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, intrată în vigoare la 27

august 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 1995, nr. 1.

2. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională, nr.317-XIII din

13.12.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.8 din 07.02.95.

3. Codul jurisdicţiei constituţionale, nr. 502-XIII din 16.06.95, Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 53-54 din 28.09.1995.

6. Etica jurisdicţiei constituţionale.

Şedinţele Curţii Constituţionale se desfăşoară într-o atmosferă solemnă, cu

respectarea eticii procedurii jurisdicţiei constituţionale. În sala de şedinţe se află

Stema de Stat, Drapelul de Stat şi Constituţia Republicii Moldova. În şedinţă

judecătorii Curţii Constituţionale poartă robă, al cărui model este aprobat de Curte.

La intrarea şi ieşirea judecătorilor Curţii Constituţionale din sala de şedinţe

asistenţa se ridică în picioare. Participanţii la proces se adresează Curţii

Constituţionale, formulează cererile şi declaraţiile, prezintă explicaţiile şi răspund

la întrebări stînd în picioare. Excepţie se poate face numai cu încuviinţarea

preşedintelui şedinţei. Participanţii la proces nu au dreptul să pună întrebări

judecătorilor Curţii Constituţionale. Participanţii la proces se adresează Curţii

Constituţionale sau judecătorilor cu formula ―Onorată Curte‖, ―Înălţimea voastră‖,

iar altor persoane cu cuvintele ―Stimate Domn‖, ―Stimată Doamnă‖.

Încălcarea eticii procedurii jurisdicţiei constituţionale înseamnă lipsă de

respect faţă de Curtea Constituţională şi atrage răspunderea prevăzută de prezentul

cod.


Sa definească principiile justiției constituționale

Sa analizeze pe plan comparativ legislația ce prevede activitatea Curții

Constituționale

Sa aprecieze rolul Curții Constituționale în sistemul de drept.

28





Beck, p.140, 149, 153


Lumina Lex, p.207, 219, 224


70




1996






p.86, 89


Tema 5.Organizarea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi

statutul judecătorilor.

1. Statutul judecătorului Curţii Constituţionale.

Potrivit Constituţiei, judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe

durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.

Inamovibilitatea – garanţie a independenţei judecătorului-este instituţia pe

temeiul căreia judecătorul nu poate fi eliberat din funcţie, suspendat, pensionat

prematur, transferat prin voinţa arbitrară a autorităţilor publice ori în afara

cazurilor şi fără observarea formelor şi condiţiilor prevăzute de lege. Din

29

perspectiva statutului specific al judecătorului constituţional, numai unele dintre

aceste determinări ale inamovibilităţii îşi găsesc aplicare. Astfel :

- Mandatul judecătorului nu poate înceta decît individual, voluntar –

expres sau tacit –ori de drept, în condiţiile prevăzute de art.18 din Legea cu privire

la Curtea Constituţională, care stipulează :

(1) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează şi se

declară vacanţa funcţiei în caz de :

a) expirare a mandatului ;

b)demisie ;

c) ridicare a mandatului ;

d)deces.

(2) Încetarea mandatului şi vacanţa funcţiei în cazurile prevăzute la

alin.(1) lit. a), b), d), se declară prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii

Constituţionale, iar în cazul prevăzut la lit. c) de către Curtea Constituţională.

- Suspendarea din funcţie a judecătorului nu poate să aibă loc decît în

situaţia trimiterii lui în judecată penală şi pînă la soluţionarea definitivă a organului

judiciar (art.16 alin.4 din Legea cu privire la Curtea Constituţională).

Problema pensionării premature nu se poate pune, întrucît, judecătorul

constituţional este numit pe durata unui mandat, care nu încetează decît în situaţiile

prevăzute de art.18 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Este exclusă de

asemenea ipoteza avansării, Curtea fiind ea însăşi unica autoritate de jurisdicţie

constituţională şi în afara oricărui sistem ierarhic.

În fine, nu se pune problema transferării, fiind în prezenţa unui mandat

constituţional, nu a unui contract individual de muncă.

«Inamovibilitatea – spuneau doi iluştri doctrinari francezi (H.Solus şi

R.Perrot) – este un bun apreciat mai ales atunci cînd la-i pierdut ». Forţa

principiului inamovibilităţii, importanţa şi eficacitatea acestuia decurg, mai întîi,

din valoarea lui constituţională.

30

Judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului

pentru care au fost numiţi. Cu alte cuvinte, inamovibilitatea nu poate fi opusă

încetării mandatului la expirarea termenului acestuia.

Pentru «părţile» aflate într-un « litigiu constituţional », independenţa

judecătorului constituţional se traduce prin imparţialitate. Garanţiile imparţialităţii

sînt de ordin structural şi de ordin funcţional, îndeplinind funcţii complementare,

mutuale.

Un mijloc de protecţie a mandatului judecătorului constituţional, de

garantare a independenţei şi imparţialităţii lui îl constituie şi imunitatea

judecătorului, sub aspectul inviolabilităţii.

Inviolabilitatea este o aşa-zisă «imunitate de procedură», consacrată în

considerarea eventualelor imputări făcute judecătorului constituţional pentru alte

fapte decît cele săvârşite în îndeplinirea mandatului său şi în legătură directă cu

conţinutul acestuia. Inviolabilitatea are drept scop să prevină urmărirea judiciară

nefondată, arbitrară sau vexatorie a judecătorului, împiedicîndu-l astfel să-şi

îndeplinească mandatul încredinţat sau constrîngîndu-l astfel să-l exercite într-un

anume mod, contrar convingerilor şi voinţei sale.

Imunitatea nu este un privilegiu – inadmisibil de altfel ci o procedură

specială de protecţie a mandatului – constituţional – conferit judecătorului faţă de

acte sau fapte abuzive ori insuficient fondate;

După cum am afirmat mai sus, imunitatea este un garant al statutului

judecătorilor Curţii Constituţionale. Imunitatea are ca scop protecţia

judecătorului de presiunile exercitate prin acuzări nemotivate, aduse lui pentru

a-i influenţa modul de gîndire. Pe de altă parte, judecătorul trebuie să respecte

nişte standarde foarte înalte de comportament atît profesional, cît şi personal.

Faţă de realitatea că şi judecătorii constituţionali pot fi victimele unor speculaţii,

invenţii sau acţiuni obscure24

, legea organică, prin art. 16, cuprinde, după cum

am relatat, măsuri de protecţie. Spre exemplu, art. 6 al Protocolului patru al

24

Muraru I., Constantinescu M., Curtea Constituţionala a României, Bucureşti, 1997, p. 64.

31

Acordului general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei, adoptat

la Paris în 16 decembrie 1961, face referinţă la judecătorii Curţii Europene a

Drepturilor Omului.

2. Protecţia mandatului de judecător a Curţii Constituţionale.

Privilegiile şi imunităţile sînt acordate judecătorilor nu în beneficiul lor

personal, ci în scopul de a le asigura exercitarea funcţiilor în deplină independentă.

Doar Curtea, întrunită în şedinţă plenară, are calitatea să pronunţe ridicarea

imunităţilor, ea are nu numai dreptul, ci şi îndatorirea de a ridica imunitatea unui

judecător în toate cazurile în care, după părerea sa, imunitatea ar împiedica

realizarea justiţiei şi în care imunitatea poate n ridicată fără să prejudicieze scopul

pentru care este acordată.

Nu numai judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului se bucură de

imunitate. De regulă, în sistemele constituţionale democratice,de imunitate se

bucură şi parlamentarii, miniştrii, judecătorii. Practica a evidenţiat că nu rareori

interesele obscure, persoanele, conduc la măsuri judiciare care, de fapt, urmăresc

împedicarea unor demnitari de a-şi realiza atribuţiile, fapt ce a impus instituirea

imunităţii.

Majoritatea curţilor constituţionale din ţările contemporane evidenţiază

imunitatea parţială de la urmărire a membrilor săi (Armenia, Bulgaria, Croaţia,

Polonia, Portugalia, România, Rusia), cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă

(Ungaria, Italia, Polonia, Rusia, Slovenia). Sînt insă ţări încare există imunitate

penală şi civilă absolută (Azerbaidjan, Estonia, Letonia, Lituania). în Lituania acest

gen de imunitate este acordată judecătorilor chiar şi in stare excepţională sau de

război. Nu se bucură de imunitate penală judecătorii constituţionali în Germania şi

Belgia.

De regulă, imunitatea este ridicată de însăşi Curtea Constituţională (Albania,

Bulgaria, Croaţia, Georgia, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovacia).

32

Sînt ţări in care împuternicirea de a ridica imunitatea o deţin autorităţile care au

efectuat desemnarea.

În opţiunea noastră, numai Curtea Constituţională întrunită in plen are

calitatea să pronunţe ridicarea imunităţii, mai mult decît atît, este o îndatorire a

Curţii în cazurile prevăzute de legea organică. De această modalitate se şi conduce

Curtea Constituţională a Republicii Moldova, potrivit art. 16 din legea organică.

Orice amestec din partea autorităţilor publice în activitatea internă a Curţii

Constituţionale ar submina principiul independenţei atît a judecătorilor, cît şi a

Curţii.

Cu toate acestea, intr-un stat de drept, nimeni nu poate fi în afara unei

răspunderi asupra modului in care îşi exercită atribuţiile sau mandatul pe care 1-a

acceptat. Atunci cînd cineva acceptă o demnitate sau o funcţie publică, el le

acceptă în universalitatea dimensiunilor lor: drepturi, obligaţii, răspundere.

Desigur, judecătorul constituţional nu poate fi în afara unei răspunderi

pentru anumite fapte ilicite pe care le-ar comite, pentru că şi el este supus obligaţiei

de respectare a Constituţiei şi a legilor.

În cazul Curţii Constituţionale a Republici Moldova, potrivit art. 16 alin.

(2), competenţa de judecată pentru infracţiunile şi delictele administrative

săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale aparţine Curţii Supreme de

Justiţie. Tot Curţii Supreme îi revine competenţa de judecată a judecătorilor

Curţii Constituţionale, cum e în Spania şi Lituania, pe cînd în Belgia judecătorii

constituţionali sînt judecaţi în prima şi in ultima instanţă de câtre Curtea de

Apel.

Se cere menţionat faptul că judecătorii constituţionali nu pot fi traşi la

răspundere juridică pentru voturile sau opiniile exprimate in exercitarea

mandatului, după cum se şi menţionează in art. 13 alin. (2) din legea organică.

Această prevedere legală pune in valoare principiul constituţional al independentei

judecătorului, aşa cum am indicat mai sus, examinînd principiul independenţei.

Este in afara oricărei îndoieli că judecătorul, care şi-ar desfăşura activitatea sub

33

presiunea permanentă a unei eventuale răspunderi, nu ar mai fi independent.

Convingerile şi mentalitatea sa ar fi puternic afectate, judecătorul fiind intimidat de

perspectivele acestei răspunderi şi mereu şantajat. Atîta timp, însă, cit opiniile sau

voturile sale nu pot constitui temei pentru răspundere, judecătorul constituţional îşi

poate desfăşura activitatea cu sentimentul deplinei siguranţe, în respectul exclusiv

al conştiinţei sale profesionale25

. Judecătorii Curţii Constituţionale poartă

răspundere disciplinară pentru încălcarea cu vinovăţie a prevederilor Legii cu

privire la Curtea Constituţională şi a Codului jurisdicţiei constituţionale.

Răspunderea disciplinară trebuie reglementată astfel, incit să asigure independenţa

factorului constituţional şi să-1 protejeze. Desigur, atît declanşarea urmăririi

disciplinare a judecătorului Curţii Constituţionale, cît şi sancţionarea abaterilor se

cuvin realizate într-un regim juridic specific, care nu ar permite o intervenţie din

afară. Art. 84 din Codul jurisdicţiei constituţionale indică faptul că stabilirea

abaterilor disciplinare ale judecătorilor, determinarea sancţiunilor şi modul de

aplicare a acestora este de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.

Răspunderea disciplinară poate interveni doar în cazurile încălcării cu vinovăţie a

obligaţiunilor prevăzute de art. 17 din Legea cu privire la Curtea Constituţională.

Potrivit art.16 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.10 din Codul

Jurisdicţiei Constituţionale :

- Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat,

perchiziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată

contravenţională sau penală fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale.

- Judecătorul Curţii Constituţionale a cărui identitate nu a fost cunoscută în

momentul reţinerii este eliberat imediat după stabilirea identităţii.

- Factorul de decizie care a întreprins reţinerea judecătorului Curţii

Constituţionale, surprins în flagrant delict, trebuie să comunice imediat Curţii

Constituţionale. În decursul a 24 de ore aceasta decide asupra reţinerii.

25

MuraruI., Constantinescu M., Curtea Constituţională a României, Bucureşti, 1997, p. 63.

34

- Competenţa de judecată pentru infracţiunile şi delictele administrative

săvârşite de judecătorul Curţii Constituţionale aparţine Curţii Supreme de Justiţie.

- Intentarea de acţiune penală şi cererea încuviinţării trimiterii în judecată ţin

de competenţa Procurorului General.

- De la data încuviinţării trimiterii în judecată, judecătorul Curţii

Constituţionale este suspendat de drept din funcţie. În caz de condamnare

definitivă, mandatul judecătorului este ridicat, în condiţiile legii.

- Stabilirea de sancţiuni judecătorilor Curţii Constituţionale pentru abateri

disciplinare şi a modului lor de aplicare, precum şi ridicarea mandatului, se

efectuează în condiţiile prevăzute de cod.

Numai Curtea Constituţională are dreptul de a aplica judecătorilor, in

funcţie de gravitatea abaterii, una din următoarele sancţiuni:

a) avertisment;

b) mustrare;

c) ridicarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale.

Cerinţa obligatorie este ca sancţiunea să se aplice prin hotărârea Curţii cu

votul majorităţii judecătorilor, minimum 4, şi, in acest mod, hotărârea e definitivă

şi nu poate I atacată.

Astfel, Legea cu privire la Curtea Constituţională şi Codul jurisdicţiei

constituţionale a întemeiat unele reguli specifice privind răspunderea disciplinară

a judecătorilor constituţionali.

3. Organizarea internă a Curţii Constituţionale.

Secretariatul Curţii Constituţionale acordă Curţii asistenţă informaţională,

organizatorică, ştiinţifică şi de altă natură, organizează audienţa cetăţenilor,

examinează în prealabil sesizările Curţii Constituţionale a căror soluţionare de

către judecătorii Curţii nu este neapărată, acordă ajutor judecătorilor la pregătirea

dosarelor pentru examinare. Secretariatul Curţii Constituţionale este condus de un

35

şef. Regulamentul Secretariatului Curţii Constituţionale, organigrama şi statul lui

de funcţii se aprobă de Curtea Constituţională. Personalul Secretariatului Curţii

Constituţionale este compus din funcţionari publici, supuşi reglementărilor Legii

nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului

public, şi personal contractual, care desfăşoară activităţi auxiliare, supus

reglementărilor legislaţiei muncii.

Preşedintele şi judecătorii Curţii Constituţionale sînt asistaţi în activitatea lor

de 6 judecători-asistenţi. Judecătorii-asistenţi trebuie să deţină cetăţenia Republicii

Moldova, să aibă domiciliul în ţară, pregătire juridică superioară şi o vechime de

cel puţin 10 ani în activitatea juridică sau în învăţămîntul juridic superior. Ei sînt

angajaţi în funcţie, prin concurs, pe termenul de pînă la atingerea plafonului de

vîrstă de 65 de ani. Comisia de examinare se numeşte de Preşedintele Curţii

Constituţionale, din 3 judecători, şeful Secretariatului şi alţi funcţionari ai Curţii.

Judecătorii-asistenţi sînt asimilaţi cu judecătorii Curţii de Apel şi au acelaşi

statut ca şi judecătorii din alte instanţe judecătoreşti. Judecătorii-asistenţi

beneficiază de imunitate.

4. Componenţa şi modul de formare a Curţii Constituţionale.

Titlul V al Constituţiei Republicii Moldova, prin art. 134-140, a fost consacrat

Curţii Constituţionale, reglementînd statutul, atribuţiile, structura ei, condiţiile

pentru numirea judecătorilor, statutul acestora şi actele emise. Potrivit acestor

reglementări constituţionale, a fost adoptată Legea cu privire la Curtea

Constituţională si Codul jurisdicţiei constituţionale.

Atunci cînd vorbim despre organizarea Curţii Constituţionale, ne referim la

organele implicate direct sau indirect in formarea Curţii, la procedura de formare,

urmările ce apar în urma acţiunilor autorităţilor implicate, la cerinţele înaintate

candidaţilor la funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale, la termenele

mandatelor etc. Aceste chestiuni sînt reglementate de Constituţie, de Legea cu

privire la Curtea Constituţională şi de Codul jurisdicţiei constituţionale.

36

Organizarea Curţii Constituţionaleîn ţările unde există controlul constituţionalităţii

legilor exercitat de un organ special şi specializat se efectuează după trei modele de

desemnare:

I. desemnarea directă — ii revine autorităţii executive;

II. desemnarea electiva — îi revine autorităţii legislative;

III. desemnarea mixtă care se divizează în două grupe.

a) Prima grupă o formează:

— autoritatea legislativă,

— autoritatea executivă,

— autoritatea judecătorească.

b) Grupa a doua o formează:

— autoritatea legislativă,

— autoritatea executivă.

Există şi alte modele de desemnare a componenţei Curţii Constituţionale, întîlnite

in unele state. în Austria, Slovacia, Belgia, Danemarca, Spania, Cipru, Turcia şi în

alte ţări, desemnarea directă este exercitată de către şeful statului direct prin

numire si nu implică nici o procedură de votare.

Asistenţa informaţională, organizatorică, ştiinţifică şi de altă natură,

organizarea audienţei cetăţenilor, examinarea în prealabil a unor sesizări,

acordarea ajutorului în pregătirea dosarelor sînt asigurate de Secretariatul Curţii

Constituţionale.

Regulamentul Secretariatului, organigrama, statul lui de funcţii se aprobă de

Curtea Constituţională în conformitate cu prevederile art.34 din Legea cu privire la

Curtea Constituţională şi art.85 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prezentul

Regulament stabileşte direcţiile principale ale activităţii Secretariatului Curţii

Constituţionale pentru asigurarea condiţiilor necesare exercitării jurisdicţiei

constituţionale şi atribuţiile funcţionale ale compartimentelor şi subdiviziunilor

structurale ale Secretariatului Curţii.

37

Secretariatul este o subdiviziune a Curţii şi asigură activitatea ei. Îşi

desfăşoară activitatea în baza Legii cu privire la Curtea Constituţională, Codului

jurisdicţiei constituţionale şi a prezentului Regulament.

Organigrama şi statul de funcţii ale Secretariatului se aprobă de Curtea

Constituţională.


Sa definească statutul judecătorului constituțional

Sa analizeze organizarea internă a Curții Constituționale

Sa aprecieze pe plan comparativ componența și şi modul de formare a Curţii

Constituţionale.






Beck, p.140, 149, 153


Lumina Lex, p.207, 219, 224


70




1996






p.86, 89


38

Tema 6. Atribuţiile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.

1. Controlul constituţionalităţii actelor normative.

În dreptul public, termenul competenţă este utilizat pentru a evoca abilitarea

unui organ de stat pentru a purta o anumită activitate şi de a fi, in acest sens, titular

în raporturi juridice de putere26

.

Competenţa este un ansamblu de atribuţii prevăzut de lege, pe care organul

de stat este obligat să le exercite. În sensul dreptului civil, atribuţiile unui organ de

stat nu sînt drepturi subiective pe care acest organ le poate exercita sau nu, ci sînt

obligaţii legale. Dar nu trebuie de înţeles că legea nu poate stabili pentru organul

de stat şi un drept de apreciere.

Prin competenţa Curţii Constituţionale înţelegem un ansamblu de atribuţii

materiale, procesuale şi organizatorice. Este evident faptul că nucleul competenţei

Curţii Constituţionale îl formează atribuţiile materiale ce determină cazurile ce pot

fi examinate,pecînd atribuţiile procesuale şi organizatorice realizează menirea

Curţii.

Prin art.135 din Constituţie Curţii Constituţionale i se conferă anumite

atribuţii, diferite prin obiectul, natura şi condiţiile de exercitare. Aceste atribuţii pot

fi împărţite în trei categorii: consultative, de control al constituţionalităţii actelor

emise de autorităţile publice şi de interpretare a Constituţiei.

a) exercită la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor,

hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova a

hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care

Republica Moldova este parte [Lit. a) modificată prin Legea nr.1115-XIV din

05.07.2000]27

. Acest control este posterior, orice act normativ, precum şi orice

tratat internaţional la care Republica Moldova este parte se consideră

26

Iorgovan A., Drept administrativ si ştiinţa administraţiei, Bucureşti, 1983, p. 66.

27

M.O.nr.88-90/661 din 28.07.2000 [Lit. a) modificată prin Legea nr.1115-XIV din 05.07.2000]

39

constituţional pînă cînd neconstituţionalitatea lui va fi dovedită în procesul

exercitării jurisdicţiei constituţionale. Controlului constituţionalităţii sînt supuse

numai actele normative adoptate după intrarea în vigoare a noii Constituţii – 27

august 1994.

Curtea Constituţională soluţionează numai probleme ce ţin de competenţa

sa. Dacă în procesul examinării apar chestiuni ce ţin de competenţa altor organe,

Curtea remite acestora materialele. Curtea Constituţională îşi stabileşte ea însăşi

limitele de competenţă. Efectuînd controlul actului normativ contestat, Curtea

poate pronunţa hotărîri şi asupra altor acte normative, a căror constituţionalitate

depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat.

Curtea Constituţională potrivit Codului jurisdicţiei constituţionale, nu poate

să se autosesizeze, însă, conform art. 6 alin. (3) din Codul jurisdicţiei

constituţionale, controlând constituţionalitatea actului contestat, Curtea

Constituţională poate pronunţa o hotărîre şi în privinţa altor acte normative, a căror

constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului

contestat.

Conform art. 135 din Constituţie, Curtea Constituţională exercită, la

sesizare, controlul constituţionalităţii legilor, hotărîrilor Parlamentului, a decretelor

Preşedintelui Republicii Moldova a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum

şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, respectînd

următoarele condiţii:

a) Se supun controlului constituţionalităţii numai actele normative

adoptate după intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova – 27 august

1994.

b) Curtea Constituţională examinează în exclusivitate probleme de drept.

2. Interpretarea Constituţiei Republicii Moldova.

b) interpretează Constituţia. Majoritatea interpretărilor se referă la

competenţele autorităţilor publice şi respectarea principiului separaţiei şi

colaborării puterilor în stat;

40

3. Controlul constituţionalităţii iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.

c) se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. Potrivit

Constituţiei, subiecţii ce au dreptul de a iniţia revizuirea Constituţiei pot prezenta

proiectele legilor constituţionale numai cu avizul Curţii Constituţionale, adoptat cu

votul a cel puţin 4 judecători. Deşi avizul Curţii referitor la proiect nu este

obligatoriu pentru Parlament, în practică Parlamentul se conduce de aceste avize.

4. Confirmarea constituţionalităţii unor acţiuni ale autorităţilor publice.

d) confirmă rezultatele referendumurilor republicane. În perioada existenţei

Curţii Constituţionale în Republica Moldova asemenea referendumuri s-au

desfăşurat la 23 mai 1999, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 32 din 15.06.9928

și

a referendumului din 23 septembrie 2010.

e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii

Moldova: În decembrie 1996 Curtea a confirmat rezultatele alegerii Preşedintelui

Republicii Moldova, ales în corespundere cu prevederile Constituţiei29

, în aprilie

1998 – rezultatele alegerii Parlamentului Republicii Moldova30

, alegerile

anticipate din 25 februarie 200131

şi alegerii Preşedintelui Republicii Moldova din

4 aprilie 200132

. În anul 2005 la 17 martie au fost confirmate alegerile

Parlamentului33

şi validate mandatele deputaţilor aleşi în cadrul scrutinului

parlamentar din 6 martie 200534

şi la 6 aprilie au fost confirmate rezultatele

28

M.O. nr. 67-69/43 din 01.07.1999 29

M.O. nr. 1-2/2 din 02.01.1997 30

M.O. nr. 34/17 din 16.04.1998 31

M.O. nr. 23-30/13 din 15.03.2001 32

M.O. nr. 42/15 din 06.04.2001 33

M.O. nr. 42-45/5 din21.03.2005 34

M.O. nr. 42-45/4 din21.03.2005

41

alegerilor Președintelui Republicii Moldova35

. La fel alegerile parlamentare din

2009, 2010 si alegerea Preşedintelui Republicii Moldova din 2012.

f) constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului,

demiterea Preşedintelui Republicii Moldova sau interimatul funcţiei de Preşedinte,

precum şi imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita

atribuţiile mai mult de 60 de zile36

; Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.4 din 26

decembrie 2000 privind constatare circumstanţelor care justifică dizolvarea

Parlamentului37

și 2009

g) rezolvăcazurileexcepţionale de neconstituţionalitate a

actelorjuridicesesizate de CurteaSupremă de Justiţie:

5. Verificarea aspectelor de constituţionalitate a partidelor politice.

h) hotărăşte asupra chestiunilor ce au ca obiect constituţionalitatea

unui partid. Pînă în prezent în practica Curţii nu au fost soluţionate asemenea

cazuri.


Sa analize art. 135 din Constituția RM privind atribuțiile Curţii

Constituţionale.

Sa analizeze practica și atribuțiile altor instituții de justiție constituțională.






Beck, p.140, 149, 153


Lumina Lex, p.207, 219, 224

35

M.O. nr. 55-58/7 din 08.04.2005 36

M.O. 88-90/ 661 din 28.07.2000[Lit.f) în redacţia Legii nr.1115-XIV din 05.07.2000] 37

M.O. nr. 163-165/49 din 29.12.2000

42




1996






Tema 7. Etapele jurisdicţiei constituţionale.

1. Subiecţii cu drept de sesizare la Curtea Constituţională.

Art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 din Codul

jurisdicţiei constituţionale acordă dreptul de a sesiza Curtea Constituţională:

Preşedintelui Republicii Moldova;

Guvernului;

Ministrului justiţiei;

Curţii Supreme de Justiţie;

Judecătoriei Economice;

Procurorului General;

deputatului în Parlament ;

fracţiunii parlamentare ;

avocatului parlamentar;

43

Adunării Populare a Găgăuziei (Gagauz-Yeri) în cazul supunerii

constituţionalităţii actelor normative, ce îngrădesc împuternicirile Găgăuziei .

Curtea Constituţională trebuie să soluţioneze sesizarea în termen de 6 luni de

la data primirii materialelor.

2. Posibilităţile de acces a cetăţeanului la justiţia constituţională.

Dreptul unui cetăţean de a sesiza Curtea Constituţională este o normă

binevenită şi benefică intr-un stat democratic de drept. În special intr-un stat în

perioada de consolidare a statalităţii şi în perioada de tranziţie - aşa cum este statul

nostru. Această idee nu este susţinută de unii specialişti şi personalităţi politice şi

de stat, aducîndu-se diferite motive şi argumente atît de ordin politico-juridic, cît şi

organizatoric. Bineînţeles, realizarea unei astfel de norme necesită o restructurare a

Curţii, modificarea legislaţiei cu privire la Curtea Constituţională şi a Codului

Jurisdicţiei Constituţionale. O activitate care nu este mult prea complicată, dar care

necesită voinţa politică a legiuitorului şi cere timp. Cetățeanul poate sesiza Curtea

prin intermediul instituției avocatului parlamentar în cazul cînd sunt lezate careva

drepturi fundamentale.

3. Depunerea sesizării la Curtea Constituţională a Republicii Moldova.

Jurisdicţia constituţională este exercitată pe principiul egalităţii părţilor şi

altor participanţi la proces în faţa Constituţiei şi a Curţii Constituţionale. Curtea

Constituţională audiază numai explicaţiile părţilor, concluziile experţilor, dă citire

documentelor ce au atitudine la examinarea cauzei. Părţile în procesul de

jurisdicţiei constituţională au acces liber la lucrările dosarului, por să prezinte

argumente şi să participe la examinarea lor, să pună întrebări altor participanţi la

proces, să facă declaraţii, să prezinte explicaţii, verbale şi scrise, să obiecteze

împotriva declaraţiilor, argumentelor şi considerentelor altor participanţi la proces.

La încheierea examinării sesizării Curtea formulează o hotărîre, aviz sau

decizie în şedinţa plenară.

44

4. Examinarea prealabilă a sesizării.

În baza deciziei Curţii Constituţionale de a admite spre examinare sesizarea

şi de a o include în ordinea de zi, judecătorul-raportor întreprinde următoarele

acţiuni:

a) remite celeilalte părţi copia de pe sesizare şi de pe materialele anexate;

b) studiază obiecţiile scrise ale celeilalte părţi asupra sesizării;

c) solicită organelor respective materialele referitoare la cauză;

d) solicită efectuarea expertizelor;

e) întreprinde alte acţiuni pentru soluţionarea cauzei.

5. Pregătirea cauzei spre examinare.

După pregătirea preliminară a problemei spre examinare în subdiviziunea

respectivă a Secretariatului, sub controlul judecătorului-raportor, se întocmeşte

dosarul care cuprinde:

a) decizia Curţii Constituţionale de a admite spre examinare sesizarea şi de a

o include în ordinea de zi;

b) avizul asupra examinării preliminare a sesizării;

c) sesizarea şi materialele anexate;

d) cererea de efectuare a expertizelor;

e) note informative şi rapoarte despre lucrările efectuate în procesul

examinării preliminare a sesizării;

f) rapoartele de expertiză şi alte materiale.

Documentele ce nu au atitudine faţă de examinarea cauzei sînt excluse din

dosar. După pregătirea cauzei spre examinare, nu mai târziu de 10 zile înaintea

şedinţei Curţii Constituţionale, judecătorul-raportor ia măsuri pentru remiterea

copiilor de pe sesizare părţilor.

45

Celelalte materiale ce au atribuţie la examinarea cauzei se află în dosar şi

sînt accesibile părţilor spre familiarizare.

La hotărîrea Curţii Constituţionale materialele dosarului pot fi expediate

participanţilor la proces, precum şi Preşedintelui Republicii Moldova, Preşedintelui

Parlamentului, Prim-ministrului, Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie,

Procurorului General.

Judecătorul constituţional dispune de mijloace proprii de examinare

preliminară a cauzei. În stadiul de pregătire a cauzei spre examinare, solicită

organelor respective materialele referitoare la cauză, cere punctele de vedere

autorităţilor publice centrale, dispune efectuarea de expertize şi indică termenul de

prezentare în scris a raportului de expertiză. Întreprinde şi alte acţiuni pentru

soluţionarea cauzei în fond.

Controlînd constituţionalitatea actului contestat şi, constatînd fapte

neabordate şi necontestate în sesizare, Curtea Constituţională (şi nu judecătorul

constituţional) poate pronunţa o hotărîrea şi în privinţa actelor normative a căror

constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului

contestat. În acest caz subiecţii cu drept de sesizare nu pot pronunţ asupra

aspectelor sesizate de Curtea Constituţională.

Termenul maximal este de şase luni din ziua înregistrării sesizării.

6. Procedura de examinare a sesizării în şedinţă.

Hotărîrea şi avizul se pronunţă, de regulă, în aceeaşi şedinţă, după

deliberarea judecătorilor Curţii Constituţionale. La pronunţare, preşedintele

şedinţei nu divulgă rezultatele votării, cu excepţia cazurilor cînd vreun

judecător are opinie separată. În astfel de cazuri după pronunţarea hotărîrii şi

avizului, se dă citire şi opiniei separate. Hotărîrile şi avizele se pronunţă în numele

Republicii Moldova. Hotărîrea şi avizul Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu

pot fi atacate. Revizuirea hotărîrii şi avizului se efectuează numai la iniţiativa

46

Curţii Constituţionale, prin decizie, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor ei,

în cazul în care:

a) au apărut noi împrejurări, necunoscute la data pronunţării hotărîrii

şi emiterii avizului, dacă aceste împrejurări sînt de natură să schimbe esenţial

hotărîrea şi avizul;

b) se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte

normative în al căror temei a fost pronunţată hotărîrea şi emis avizul.

(2) Revizuirea hotărîrii şi avizului se efectuează cu respectarea

procedurii de jurisdicţie constituţională.

Curtea Constituţională are dreptul să corecteze, din oficiu sau la cererea

participanţilor la proces, inexactităţile din denumiri, desemnări şi greşelile de

redacţie. Corectarea inexactităţilor şi greşelilor de redacţie se face numai în

şedinţa Curţii Constituţionale, cu pronunţarea deciziei respective.

7. Adoptarea actelor Curţii Constituţionale.

Actele Curţii se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor. În cazul în care la

adoptarea hotărîrii privind constituţionalitatea actului normativ sau a tratatului

internaţional se înregistrează paritate de voturi, actul normativ sau tratatul

internaţional se prezumă constituţional, iar cauza se sistează. În alte cazuri de

paritate a voturilor se consideră că hotărîrea, decizia sau avizul nu au fost adoptate,

iar examinarea cauzei se sistează, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.4 alin.(1)

lit.d), e), f) şi h), cînd examinarea cauzei se amînă. Votarea se face deschis.

La decizia plenului Curţii Constituţionale, unele acte pot fi votate în mod

secret. Judecătorul nu este în drept să se eschiveze sau să se abţină de la votare.

Opinia separată a judecătorului poate fi anexată, la cerere, la actul adoptat.


47

Sa identifice subiecţii cu drept de sesizare la Curtea Constituţională.

Sa analizeze Legea cu privire la Curtea Constituțională și Codul jurisdicției

constituționale privind procedura de depunere și examinare a sesizărilor.

Să studieze procedura de adoptare a actelor de către Plenul Curții.



Legea cu privire la Curtea Constituţională nr.317-XIII din 13.12.94 cu modificările introduse

prin Legile nr. 917-XIII din 11.07.96 şi nr. 1221-XIII din 26.06.97 şi nr. 18-XIV din 14.05.98;

Codul jurisdicţiei constituţionale nr.502-XIII din 16.06.95 cu modificările introduse prin Legile

nr. 917-XIII din 11.07.96, nr. 1221-XIII din 26.06.97, nr. 18-XIV din 14.05.98 şi nr.174-XV din

18.05.2001




Beck, p.140, 149, 153


Lumina Lex, p.207, 219, 224


70




1996






Tema 8. Actele Curţii Constituţionale

48

1. Tipurile şi conţinutul actelor Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională pronunţă hotărîri şi decizii şi emite avize. În cazul

soluţionării în fond a sesizării se pronunţă hotărîre sau se emite aviz. În cazul

nesoluţionării în fond a sesizării se pronunţă decizie, care se întocmeşte ca act

aparte ori se consemnează în procesul-verbal.

Hotărîrile

Prin hotărîre, Curtea Constituţională:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi

hotărîrilor Parlamentului, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova,

hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care

Republica Moldova este parte;

b) interpretează Constituţia;

c) confirmă rezultatele referendumurilor republicane;

d) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui

Republicii Moldova;

e) rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate

de Curtea Supremă de Justiţie;

f) se pronunţă asupra altor cazuri de competenţa sa.

Avizele

Prin avize Curtea Constituţională se pronunţă asupra:

a) iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

b) circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului;

c) circumstanţelor care justifică suspendarea din funcţie a

Preşedintelui Republicii Moldova;

d) circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al

Republicii Moldova;

e) constituţionalităţii unui partid;

f) altor cazuri de competenţa sa.

Deciziile

Deciziile sînt pronunţate de Curtea Constituţională, de Preşedintele şi de

49

judecătorii Curţii în cazurile prevăzute de procedura jurisdicţiei constituţionale, cu

excepţia celor care necesită hotărîri sau avize.

Dispoziţiile

Preşedintele Curţii Constituţionale, în exerciţiul funcţiunii, dă dispoziţii.

2. Pronunţarea şi publicarea actelor Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională pronunţă hotărîri şi emite avize prin vot deschis.

La decizia Curţii ele pot fi adoptate prin vot secret. Votarea deschisă se

efectuează prin audierea nominală a judecătorilor Curţii Constituţionale.

Preşedintele şedinţei votează ultimul.

Preşedintele şedinţei supune votului propunerile judecătorilor Curţii

Constituţionale în ordinea prezentării lor. În final se votează actul în ansamblu.

Judecătorul Curţii Constituţionale nu este în drept să se abţină de la deliberări ori

de la vot. Hotărîrea şi avizul se adoptă cu votul majorităţii judecătorilor Curţii

Constituţionale. În caz de paritate a voturilor, cel al preşedintelui şedinţei este

hotărîtor.

Hotărîrea şi avizul sînt formulate în scris de judecătorul raportor sau

de un alt judecător, la propunerea preşedintelui şedinţei.

Judecătorul Curţii Constituţionale care nu este de acord cu hotărîrea

pronunţată sau cu avizul emis poate să-şi expună în scris opinia sa separată.

Opinia separată a judecătorului poate fi anexată, la cererea acestuia, la actul

adoptat.

3. Elementele hotărîrii şi ale avizului

(1) Hotărîrea şi avizul trebuie să conţină:

a) denumirea sa, data şi locul adoptării;

b) componenţa Curţii Constituţionale, numele grefierului;

c) informaţii despre părţi şi reprezentanţii lor;

d) prevederea Constituţiei conform căreia este examinată sesizarea;

e) cerinţele subiectului sesizării;

50

f) denumirea actului normativ al cărui constituţionalitate se

examinează;

g) împrejurările elucidate de Curte;

h) argumentele în favoarea hotărîrii pronunţate sau avizului emis, iar,

după caz, argumentele care resping opiniile părţilor;

i) dispozitivul;

j) modul şi termenul lor de executare;

k) menţiunea că sînt definitive şi obligatorii;

l) data intrării în vigoare.

Hotărîrea şi avizul se întocmesc ca acte aparte. Curtea Constituţională

poate amîna întocmirea hotărîrii şi avizului, dar nu mai mult de 5 zile.

Dispozitivul actului adoptat însă se întocmeşte în scris, se pronunţă în aceeaşi

şedinţă şi se trece la dosar. După definitivarea hotărîrii şi avizului Curtea

Constituţională le expediază participanţilor la proces. Hotărîrea şi avizul se

semnează de Preşedintele Curţii Constituţionale şi se trec în registrul Curţii.

4. Executarea actelor Curţii Constituţionale.

Actele Curţii Constituţionale se pronunţă public. Se publică în Monitorul

Oficial. Și întră în vigoare la data pronunțării. Poartă un caracter obligatoriu de

executare.Actele Curţii Constituţionale nu sînt supuse nici unei căi de atac, sînt

definitive şi intră în vigoare la data adoptării. La decizia Curţii, unele acte intră în

vigoare la data publicării sau la data indicată în ele. Actele Curţii Constituţionale

sînt semnate de Preşedintele Curţii sau de judecătorul careîl înlocuieşte. Hotărîrile

Curţii Constituţionale produc efect numai pentru viitor.

5. Consecinţele juridice ale actelor Curţii Constituţionale.

51

Hotărîrea şi avizul se pronunţă, de regulă, în aceeaşi şedinţă, după

deliberarea judecătorilor Curţii Constituţionale. La pronunţare, preşedintele

şedinţei nu divulgă rezultatele votării, cu excepţia cazurilor cînd vreun

judecător are opinie separată. În astfel de cazuri după pronunţarea hotărîrii şi

avizului, se dă citire şi opiniei separate. Hotărîrile şi avizele se pronunţă în numele

Republicii Moldova. Hotărîrea şi avizul Curţii Constituţionale sînt definitive şi nu

pot fi atacate. Revizuirea hotărîrii şi avizului se efectuează numai la iniţiativa

Curţii Constituţionale, prin decizie, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor ei,

în cazul în care:

a) au apărut noi împrejurări, necunoscute la data pronunţării hotărîrii

şi emiterii avizului, dacă aceste împrejurări sînt de natură să schimbe esenţial

hotărîrea şi avizul;

b) se modifică prevederile Constituţiei, ale legilor şi ale altor acte

normative în al căror temei a fost pronunţată hotărîrea şi emis avizul.

(2) Revizuirea hotărîrii şi avizului se efectuează cu respectarea

procedurii de jurisdicţie constituţională.

Actele Curţii Constituţionale sînt acte oficiale şi executorii, pe întreg

teritoriul ţării, pentru toate autorităţile publice şi pentru toate persoanele juridice şi

fizice. Actele normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale

devin nule şi nu se aplică din momentul adoptării hotărîrii respective a Curţii

Constituţionale. Consecinţele juridice ale actului normativ sau ale unor părţi ale

acestuia declarate neconstituţionale sînt înlăturate conform legislaţiei în vigoare.


Sa identifice actele adoptate și emise de Curtea Constituţională.

Sa aprecieze Consecinţele juridice ale actelor Curţii Constituţionale


Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994, Nr.

317-XIII, Monitorul Oficial al republicii Moldova din 1995, Nr. 8.

52

Codul Jurisdicţiei Constituționale a Republicii Moldova din 16 iunie 1995, Nr. 502-XIII,

Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 1995 Nr.53-54.


Cristian Ionescu, Drept Constituțional și instituții politice,Ediția 2, București 2004:, Editura

All Beck, p.140, 149, 153


Lumina Lex, p.207, 219, 224

Ioan Muraru Drept constituțional și instituții politice:București 1998, Editura Actami, p.65,

69, 70

Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu Drept constituțional și instituții politice:București

2008: Ediția 13, Volumul I, Editura C.H. Beck, p.62, 66, 68

Ion Deleanu, Drept constituțional și instituții politice, Tratat II:,Editura Europa

Nova,București 1996


Ion Rusu, Drept constituțional și instituții politice, Editura Lumina Lex, București 2001,

p.55, 57



p.86, 89



SUBIECTE PENTRU EXAMEN

la disciplina

Jurisdicția constituțională

1. Noţiunea controlului constituţionalităţii legilor şi formele de control de

constituţionalitate.

2. Particularităţile ―modelul european‖ faţă de cel american în domeniul justiţiei

constituţionale.

3. Formele de controlul constituţionalităţii legilor.

4. Principiile justiției constituționale.

5. Subiecţii cu drept de sesizare a justiţiei constituţionale.

53

6. Curtea Constituţională a Republicii Moldova - autoritate de jurisdicţie

constituţională şi de control al respectării legilor.

7. Relaţiile cu cele trei ramuri ale puterii de stat.

8. Analiza actelor normative, care reglementează structura şi organizarea internă a

Curţii Constituţionale.

9. Statutul, atribuţiile şi mandatul judecătorului Curţii Constituţionale.

10. Drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea judecătorului Curţii Constituţionale.

11. Garanţiile independenţei în activitatea judecătorului Curţii Constituţionale.

12. Atribuţiile Curţii Constituţionale din Republicii Moldova.

13. Soluţionarea practică a actelor juridice. Procedura de sesizare

14. Practica internaţională de ridicare excepţiilor de neconstituţionalitate.

15. Forma, esenţa şi actele Curţii Constituţionale la pronunţarea asupra iniţiativelor

de revizuire a Constituţiei.

16. Limitele revizuirii a Constituției.

17. Principii fundamentale privind înfăptuirea justiţiei constituţionale.

18. Natura şi caracterul interpretărilor constituţionale comparativ cu interpretările

legislative.

19. Executarea hotărîrilor şi avizelor Curţii Constituţionale.

20. Repararea daunelor pricinuite prin aplicarea unui act normativ, recunoscut ca

fiind neconstituţional.

21. Structura Curţii Constituţionale

22. Sancţionarea neexecutării hotărîrei şi avizului.

23. Exercitarea jurisdicţiei constituţionale.

24. Statutul judecătorului Curţii constituţionale.

25. Organizarea Curţii constituţionale a Republicii Moldova.

26. Izvoarele fundamentale de organizare şi competenţă a Curţii constituţionale a

Republicii Moldova.

27. Actele Curţii Constituţionale şi efectele lor juridice.

28. Atribuţiile şi competenţa Curţii.

54

TEMATICA TEZELOR DE LICENŢĂ

la disciplina

Jurisdicția constituțională

1. Curtea Constituţională garant al separaţiei puterilor în stat.

2. Statutul judecătorilor Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.

3. Atribuţiile Curţii Constituţionale a Republicii Moldova.

4. Analiza comparativa a sistemelor jurisdicționale existente în statele uniunii

europene.

5. Controlul constituţionalităţii legilor una din garanţiile supremaţiei

constituţiei.

6. Autorităţile competentesărealizezecontrolulconstituţionalităţiilegilor.

Referinţe bibliografice

Acte normative

1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994, intrată în vigoare la

27 august 1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 1995, nr. 1.

2. Legea Republicii Moldova cu privire la Curtea Constituţională, nr.317-XIII din

13.12.94, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.8 din 07.02.95.

3. Codul jurisdicţiei constituţionale, nr. 502-XIII din 16.06.95, Monitorul Oficial

al Republicii Moldova, nr. 53-54 din 28.09.1995.

Literatură doctrinară

1. Arseni Alexandru, ―Jurisdicţia Constituţională a Republicii Moldova‖,

Chişinău, 2000.

2. Victor RUSU Jurisprudenţa ―Curţii Constituţionale 1995-2005‖,Chişinău, 2006

55

3. Valeriu Zubco, ―Curtea Constituţională – unica autoritate publică politico-

jurisdicţională‖, Ed. ―Tipografia centrală‖, Chişinău, 2000.

4. Elena Aramă, ―Controlul constituţionalităţii legilor: istorie şi actualitate‖,

Chişinău, Ed.Museum-2000.

5. Deleanu Ion, ―Justiţia constituţională‖, Bucureşti, Lumina Lex, 1995.

6. Deleanu Ion, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, 2 volume, Ed. Fundaţia

―Chemarea‖, 1993.

7. Ioan Moraru, „Curtea Constituţională a României‖, Editura ―Albatros‖,

Bucureşti, 1997

8. Muraru Ioan, Constantinescu Mihai, ―Studii constituţionale‖, Bucureşti, Ed.

―Actami‖, 1995.

9. Muraru Ioan, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, Ed. a 8-a, Bucureşti,

―Actami‖, 1997.

10. Ionescu Cristian, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, 2 volume,

Bucureşti, Lumina Lex, 1997.

11. Drăganu Tudor, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, Tratat elementar, 2

volume, Bucureşti, Lumina Lex, 1998.

12. Arseni Alexandru, ―Drept constituţional şi instituţii politice‖, 2 volume,

Chişinău, 1997.

13. Victor Dan Zlătescu, Gheorghe Iancu, Cristina Ionescu, „Principii

fundamentale ale democraţiei constituţionale‖, „Lumina Lex‖, Bucureşti, 1996

14. Victor Duculescu, ―Crestomaţie de drept constituţional‖, vol.I, editura ―Lumina

Lex‖, Bucureşti, 1998.

15. Tinca Ovidiu, ―Constituţia şi alte texte de drept public: România, China,

Franţa, Germania, Italia, Rusia, Spania, SUA‖, Universitatea din Oradea,

Oradea, 1995.

16. Alexianu Gh., ―Curs de drept constituţional‖, Bucureşti, Ed. Casei Şcoalelor,

1931.

17. Diculescu Victor, ―Drept constituţional comparat‖, Bucureşti, Lumina lex,

1996.

18. Gionea Vasile, Nicolae Pavel, ―Curs de drept constituţional‖, Bucureşti, 1996.

19. Vincent Berger, «Jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor omului»,

traducere de Ionel Olteanu, Bucureşti, 1997

20. Vasilescu Florin, ―Evidenţa controlului de constituţionalitate‖, Statul de drept

român, nr.3-4, Bucureşti, 1996.

21. Analizele ştiinţifice ale USM, seria ―Ştiinţe socio-umane‖, Chişinău, 1998.

22. Pactet Pierre, ―Lesinstitutionsfrançaises‖, Paris, PVF, 1976.

23. A.Arseni ―Jurisdicţia constituţională a Republicii Moldova‖, Chişinău, 2000.

56

24. Valeriu Zubco ―Curtea Constituţională – unica autoritate publică politico-

jurisdicţională‖, ―Chişinău, 2000.

25. Revista ―Justiţia constituţională‖, 2003-2004.

26. Ion Guceac. Evoluţia constituţionalismului în Republica Moldova. Ministerul

Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Academia de Poliţie ―Ştefan cel

Mare‖, 1990-2000.

27. A.Arseni, V.Ivanov, L.Suholitco. Dreptul constituţional comparat.

28. Витрук Н., «Конституционноеправосудие», Москва, «Закон и право»,

1998.

29. Чиркин В., «Конституционное право зарубежных стран», Москва, 1996.

30. Скашун В.А., «Конституционное право зарубежных стран», Москва,

1996.

31. Соколов А.Н., «Правовое государство. Идея, теория, практика», Курск,

1994.

32. Лоуренс Фридмэн, „Введение в американское право‖, „Прогресс‖,

Москва, 1992.

33. Тихомиров Н.А., «Развитие теорий конституционного права»,

Государство и право, №7, 1998.

34. CharlsBorgaaue, ―Учреждение и пересмотр Конституции в Eвропе и

Америке‖, 1892, перевод С.Я.Цейтлина, Санкт-Петербург, 1995,

―Просвещение‖

35. Эбзеев Б.С., «Толкование конституции Конституционным судом России»,

Государство и право, №5, 1998.

36. Вадим Мишин. Разделения властей в государстве в переходном периоде.

Кишинэу 2003г.

37. Г.Руснак. Государство как основной элемент политической системы.

Политология: Курс лекций – Кишинэу, Молдавский Государственный

Университет. 1994 г.

38. Е.Мартынчик, М.Колоколов. Классическая проблема разделения властей

и проблема функционирования судебной власти. ULIM. Seria ―Drept‖,

1996.

39. Бюллетень Конституционного правосудия. Описание конституционных

судов. Секретариат Венецианской комиссии. Совет Европы. F-67075.

Strasbourg, CEDEX.

40. Н.В.Витрук. Конституционное Правосудие в России. (1991-2001г.г.).

Москва 2001 года.

41. В.О.Лучин, О.Н.Доронина. Жалобы граждан в Конституционный суд

Российской Федерации. Москва. «Закон и право», «ЮНИТИ», 1998г.

57

Surseinformaționale Internet:

1. http://www.constcourt.md/- Curtea Constitutionala a Republicii Moldova

2. http://www.ccr.ro- Curtea Constitutionala România

3. http://ks.rfnet.ru/- Curtea Constitutionala a Federaţiei Ruse

4. http://srv.president.gov.by/rus/court/constitutional_court/index.htm-Curtea

Constitutionala a Republicii Belarus

5. http://www.constcourt.gov.ge/- Curtea Constitutionala a Georgiei

6. http://www.nc.ee/index.html -Curtea Suprema a Republicii Estonia

7. http://www.lrkt.lt/-Curtea Constitutionala a Republicii Lituania

8. http://www.satv.tiesa.gov.lv/-Curtea Constitutionala a Republicii Letonia

9. http://www.cortecostituzionale.it/-Curtea Constitutionala a Republicii Italia

10. http://www.echr.coe.int/-Curtea Europeana a drepturilor omului

11. http://www.conseil-constitutionnel.fr/-Consiliul Constituţional al Franţei

12. http://europa.eu.int/cj/index.htm-Curtea de justiţie a Comunităţii Europene

http://srv.president.gov.by/rus/court/constitutional_court/index.htm-

note de curs - universitatea de studii europene din moldova · facultatea de drept note de curs...

Documents