drept constituțional

51
Drept constituțional 1 (seminar) Bianca Potra 2 octombrie 2013 ! cumpără Constituția Examen oral – 2 subiecte teoretice și 1 speță (cu Simina Tănăsescu + încă cineva în comisie) 2 subiecte teoretice cu 2,5 puncte fiecare și 2 puncte pentru o speță. 2 puncte pentru activitatea de la seminar 1 punct oficiu Cam 5 lucrări Depozitul de carte Rolcris Manualul de drept constituțional volumul 1 Ștefan Diaconu + Simina Tănăsescu + Muraru Examen – ianuarie-februarie Neapărat – cărțile ST + Muraru Drept constituțional 2 (curs) Simina Tănăsescu 2 octombrie 2013 Miercuri – 14.00 – 15.00 (ore de consultați Simina Tănăsescu). Departamentul de Drept Public – 302 sala sau la cabinetul prodecanului sau la Centrul de Drept Constituțional (lângă Sala Nouă). Societate, stat, drept, politică morală, religie Societate – fenomenul științelor juridice se manifestă cu precădere în cadrele, limitele societății umane. Discutăm de relații juridice în măsura în care avem relații sociale reglementate de norme juridice. Relațiile sociale se desfășoară doar între ființele umane. Științele juridice nu există decât în cadrele societății umane, nu animale, căci și stupii de albine au organizarea lor. În științele juridice pornim de la premisa că ființa umană este conștientă și rațională. Conștientă în sensul că percepe, realizează ce anume face ea, acțiunile proprii și consecințele lor. Rațională pentru că nu își propune să zboare, nu-și propune lucruri aberante. Dar ființa umană este conștientă și rațională în permanență? Există o școală de gândire care își pune această problemă. Există și reguli juridice pentru ipotezele în care ființele nu sunt conștiente și raționale. În celelalte cazuri, dacă pornim de la premisa de sus, dacă nu este valabilă întotdeauna. Dar ce se întâmplă când ființa umană doarme? Toate standardele au un scop, un obiectiv. Ca să putem stabili asta, trebuie să ne proiectăm în viitor, lucru pe care numai ființa umană poate să o facă. Cea mai mare parte a regulilor juridice sunt create pentru a preîntâmpina posibile deviații de la regulile de bază – cum să protejezi individul de el însuși. Societatea umană, deci, este alcătuită din persoane conștiente care realizează consecințele propriilor acțiuni. Societatea umană este creată din fel de fel de indivizi. Reglementările juridice sunt astfel construite încât să aibă caracter general, universal. Deci când discutăm despre societatea umană nu discutăm

Upload: silvana-orop

Post on 29-Jan-2016

50 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

curs

TRANSCRIPT

Page 1: Drept constituțional

Drept constituțional 1(seminar)Bianca Potra2 octombrie 2013

! cumpără ConstituțiaExamen oral – 2 subiecte teoretice și 1 speță (cu Simina Tănăsescu + încă cineva în comisie)2 subiecte teoretice cu 2,5 puncte fiecare și 2 puncte pentru o speță.2 puncte pentru activitatea de la seminar1 punct oficiuCam 5 lucrări

Depozitul de carte RolcrisManualul de drept constituțional volumul 1Ștefan Diaconu + Simina Tănăsescu + Muraru

Examen – ianuarie-februarieNeapărat – cărțile ST + Muraru

Drept constituțional 2(curs)Simina Tănăsescu2 octombrie 2013

Miercuri – 14.00 – 15.00 (ore de consultați Simina Tănăsescu). Departamentul de Drept Public – 302 sala sau la cabinetul prodecanului sau la Centrul de Drept Constituțional (lângă Sala Nouă).

Societate, stat, drept, politică morală, religie

Societate – fenomenul științelor juridice se manifestă cu precădere în cadrele, limitele societății umane. Discutăm de relații juridice în măsura în care avem relații sociale reglementate de norme juridice. Relațiile sociale se desfășoară doar între ființele umane. Științele juridice nu există decât în cadrele societății umane, nu animale, căci și stupii de albine au organizarea lor.

În științele juridice pornim de la premisa că ființa umană este conștientă și rațională. Conștientă în sensul că percepe, realizează ce anume face ea, acțiunile proprii și consecințele lor. Rațională pentru că nu își propune să zboare, nu-și propune lucruri aberante. Dar ființa umană este conștientă și rațională în permanență? Există o școală de gândire care își pune această problemă.

Există și reguli juridice pentru ipotezele în care ființele nu sunt conștiente și raționale. În celelalte cazuri, dacă pornim de la premisa de sus, dacă nu este valabilă întotdeauna. Dar ce se întâmplă când ființa umană doarme?

Toate standardele au un scop, un obiectiv. Ca să putem stabili asta, trebuie să ne proiectăm în viitor, lucru pe care numai ființa umană poate să o facă.

Cea mai mare parte a regulilor juridice sunt create pentru a preîntâmpina posibile deviații de la regulile de bază – cum să protejezi individul de el însuși.

Societatea umană, deci, este alcătuită din persoane conștiente care realizează consecințele propriilor acțiuni. Societatea umană este creată din fel de fel de indivizi. Reglementările juridice sunt astfel construite încât să aibă caracter general, universal. Deci când discutăm despre societatea umană nu discutăm despre un ansamblu uniform de oameni. Societatea e formată din fel de fel de indivizi.

Factorii economici au un rol extrem de important în conturarea opiniilor oamenilor cu privire la valorile importante. Dacă o societate e mai bine satisfăcută de nivelul său economic, proprietatea va fi stabilită ca fiind valoarea supremă. Sau ar putea avea o valoare din plan moral. Dacă o societate are o distribuție inegală a elementelor, nu va exista redistribuirea averii. Factorul economic nu determină în sine regulile juridice, dar are o influență mare.

Factorul ideologic – presupune existența în cadrul unei societăți a unui set de valori. Orice societate umană are un set de valori, un număr de aspecte importante care merită să fie protejate. Pentru societatea dacică, viața umană nu era o valoare în sine. De asemenea, pentru multe societăți din Antichitate. Ființa umană ca atare s-a transformat în valoare absolută – iluminism. Noi considerăm asta adevărat (dar de ce nu? ST a zis că e o axiomă falsă). În Iran este importantă religia, valoarea esențială căreia i se subsumează ființa umană – ierarhia valorilor e diferită față de cea care există în societatea românească. În funcție de ierarhizarea lor se stabilesc ordinea de prioritate în reglementările juridice. Factorii ideologici au o componentă subiectivă. În caz social, toate realitățile sunt subiective. Foarte adesea, pentru societățile umane, contează percepția pe care o au indivizii la un moment dat despre o problemă. Dezbaterea socială care a dat prioritate unei valori în dauna alteia, inversarea valorilor, obiect al protecției, rezultă dintr-o percepție socială. Societăți diferite cu percepții diferite asupra aceluiași lucru.

Factori istorici – societățile de astăzi sunt rezultatul evoluțiilor în timp.

Page 2: Drept constituțional

În afară de câteva teritorii în are formele, instituțiile moderne nu au pătruns, societățile sunt organizate sub formă statală.

„STAT” are două accepțiuni. În științele juridice numim stat reuniunea a trei elemente: teritoriu, populație, suveranitatea înțeleasă ca putere de stat.

Teritoriu – o limită geografică.Populația – elementul subiectiv căruia i se adresează.Suveranitate – puterea de stat.Suveranitatea nu este trăsătura puterii de stat de a fi suverană, ci se referă la însăși puterea de stat, putere care nu e

nimic altceva decât o forță de comandă.În sens restrâns!!! Termenul de stat se referă la forma organizată și instituționalizată a puterii poporului (adică tot a

noastră). (sau națiunii? O întreagă dezbatere).Puterea organizată și instituționalizată a poporului vizează o modalitate de manifestare extrem de abstractă. Statul

nu există. Nu are existență materială. Este o abstracțiune, ceva ce am construit n mintea noastră, o formă de manifestare a puterii căreia ne supunem, am fost de acord. Care este legitimitatea puterii de stat?

Conceptul de stat este profund abstract. Se manifestă, se simte, se observă, se obiectivează fie prin normele juridice (sunt incluse în acte normative, iar acelea sunt scrise, normele fiind o regulă de conduită f abstractă) sau prin autoritățile sale (Parlament, Guvern, instanțe). Statul deține monopolul forței de constrângere legitimă. Statul are voie să aplice pedeapsa cu moartea, cetățenii nu au voie. Satul nu se manifestă numai represiv – ci și prin băncile, profesorii, semafor etc, printr-o sumedenie de autorități și reguli cu care ne întâlnim cotidian).

Guvernați/guvernanți – dețin puterea pentru că le-au dat-o cetățenii, iar ceilalți suportă. Raportul este asimetric, raport nefiind universal și peren, ci e unul care e repus în discuție la alegeri.

Statul e forma sub care se manifestă societățile umane. Statul ne interesează prin prisma funcțiilor pe care le manifestă. Funcțiile = legătura care se creează între o activitate umană și scopul pentru care a fost creată. Statul a apărut ca să fie bun la ceva, să servească la ceva. Are funcții de protecție, de apărare a membrilor societății de pericolul din exterior(externe) și interne – între indivizi. Distribuire și redistribuire a avuției sociale. Legislativă, executivă și judecătorească în funcție de obiectul activității.

Statul se manifestă fie prin autoritățile sale fie prin norme juridice. Statul și dreptul sunt ca oul și găina. Când a apărut statul a apărut și dreptul. Statul a apărut după finele Evului Mediu. Normele juridice sunt indisolubil legate de stat. Dreptul poate să însemne ansamblul normelor juridice în vigoare într-un moment dat în stat = dreptul obiectiv – suma normelor juridice care sunt în vigoare într-un moment dat în stat. Drept subiectiv – posibilitățile teoretic abstracte pe care le-au ființele umane, posibilități care sunt protejate și garantate de stat.

Dreptul natural vizează acele reguli, norme care-și au originea n divinitate, nu în societatea umană și care preexistă ființa umană și în baza lor ființa umană dobândește drepturi subiective. Dreptul pozitiv cuprinde normele juridice care există într-o societate dată.

Dreptul public se referă la totalitatea normelor care privesc statul, colectivitățile publice, teritoriale și raportul acestora cu indivizii. El vizează un raport inegal între stat și indivizi. Dreptul privat desemnează totalitatea regulilor care se referă la raporturile, relațiile dintre indivizi între ei, raporturi egalitare.

Drept != lege. Dreptul – norme cutumiare, nescrise, ansamblul de norme. Legea e un document. În sens larg prin lege înțelegem orice act normativ. În sens restrâns, termenul de lege desemnează actul normativ adoptat de parlament, de autoritatea reprezentativă în stat. Guvernul adoptă hotărâri de guvern. Nimeni altcineva nu adoptă legi decât parlamentul.

Fenomenul politic este unul dintre elementele determinante ale dreptului în sensul de știință juridică. Politica este cea care stabilește prioritățile unei societăți. Societatea își stabilește valori și ierarhii, dar pentru a le concretiza și de a da valabilitate în plan juridic – politica. Politica permite metamorfozarea valorilor în norme juridice.

Morala desemnează tot un ansamblu de reguli, o formă a conștiinței sociale, dar reguli care nu sunt formalizate și nu beneficiază de forța de constrângere a statului, nu au sancțiuni impuse de stat. Logodna e guvernată de reguli de morală, căsătoria e reglementată de reguli juridice. De aceea de poți logodi cu 5, dar nu te poți căsători. Unele norme de morală se regăsesc și în plan juridic, există situații în care unele reguli de morală sunt preluate de juridic, sunt posibile izvoare, dar nu se identifică.

Reguli de religie pot avea influență. România a adoptat o atitudine de separație. Statul contribuie la dezvoltarea tuturor religiilor. În principiu statul român nu este religios.

Drept constituțional 3(seminar)Bianca Potra9 octombrie 2013

Legi – legea fundamentală, legi ordinare, legi organice

Între legea de revizuire și Constituție există un raport de egalitate.

Page 3: Drept constituțional

Constituția nu conține legi, ea nu conține norme. Legile derivă din normele constituționale. Constituția nu cuprinde legi, ci norme!

Parlamentul e format din două camere: Senatul și Camera Deputaților. Parlamentul emite legi.

Temă: De căutat în Constituție și de făcut un tabel cu norme: juridice, religioase, morale, politice. Cine poate solicita revizuirea Constituției?

Constituția trebuie respectată de toate subiectele de drept.

Norma juridică este o regulă de conduită generală și obligatorie care trebuie respectată de bunăvoie, iar dacă nu o respectăm de bunăvoie, intervine forța coercitivă a statului, care trebuie respectată de toate subiectele de drept.

Un ansamblu de norme juridice care au un obiect comun de reglementare = instituția juridică.

Drept constituțional 4(curs)Simina Tănăsescu9 octombrie 2013

Dreptul constituțional este o grupare, un ansamblu sistematizat de norme juridice care regrupează acele norme prin care sunt reglementate relațiile sociale fundamentale care apar în procesul instaurării, menținerii și exercitării puterii de stat.

Spre deosebire de celelalte ramuri de drept, dreptul constituțional a apărut foarte recent, de aproximativ două secole.

În 1910 a început să fie studiat la Iași și în 1915 la București dreptul constituțional. Ce se studia? Normele care reglementează niște relații sociale se referă la niște interacțiuni umane. Unii autori au apreciat că ceea ce ar putea să constituie obiectul de studiu în drept constituțional ar fi doar aspectele care reglementează manifestarea puterii în stat, eminamente aspectele legate de putere. O altă linie de gândire susține că are de a face cu fenomenul de stat. Obiectul de studiu sunt formele sub care se manifestă statul. Alți autor susțin că, de fapt, studiul dreptului constituțional nu are nimic de a face cu puterea de stat, ci drepturile pe care le au indivizii în raport cu puterea de stat.

Drepturile fundamentale sunt o consecință a manifestării puterii de stat, fiind într-o relație invers proporțională.

Din perspectiva noastră, dreptul constituțională reunește normele care vizează puterea de stat, dar nu orice cu privire la ea.

Dreptul constituțional se ocupă de relațiile sociale care sunt importante pentru deținătorul puterii din acel stat, dar obiectul de reglementare a acestor norme sunt relații sociale, importante pentru deținătorul puterii, atât de importante încât normele să limiteze, să încadreze, să ofere o oarecare raționalitate în raport cu puterea de stat, astfel încât oricine intră în relație cu puterea de stat să aibă o anumită predictibilitate.

Obiectul de studiu pt ramura dr const reprezintă normele care reglementează relațiile sociale care sunt importante pentru instaurarea menținerea și exercitarea puterii de stat. Cu toate acestea, în doctrina contemporană se manifestă o tendință de a utiliza conceptul de dr const în afara cadrelor statale.

Se vorbește azi de un drept constituțional la nivelul UE, se vorbește despre Constituția UE, sau despre constituționalismul UE, sau în cadrul UE s-ar manifesta niște relații sociale de putere între cetățenii europeni și instituțiile europene, relații care seamănă cu forme de manifestare a puterii, manifestări care seamănă cu ceea ce se întâmplă la nivel statal în privința manifestării puterii de stat.

Ramurile de drept grupează instituții, care grupează norme.

Raportul juridic de drept constituțional, specificul normelor de drept constituțional

Un raport juridic este o relație socială guvernată de o normă juridică. Un raport juridic se caracterizează prin prezența a trei elemente: părți, obiect și conținut. Părțile raportului juridic sunt participanții la relația socială guvernată de acea normă. Obiectul raportului juridic îl reprezintă relația socială în sine. Conținutul raportului juridic desemnează drepturile și obligațiile care iau naștere între părți pe baza obiectului.

Raporturile juridice sunt infinite, pentru că și relațiile sociale sunt infinite. Apetitul de legiferare a statelor e mare.Relațiile sociale sunt multe. Urcatul în copac e o relație socială. Urcatul în copac pentru luat fructe din altă curte e

raport juridic = furt.Relațiile sociale asupra cărora intervine și o normă juridică se transformă în raport juridic.

Page 4: Drept constituțional

Raporturile juridice sunt doar acele relații sociale asupra cărora legiuitorul s-a aplecat și a stabilit o normă. Raporturile juridice sunt limitate.

SUNT FINITE SAU INFINITE??? SUNT INFINITE (Sunt infinite în cele din urmă – seminarul de constituțional, petnru că ai relații cu toți ceilalți și ei cu ceilalți și tot așa)

Dacă relația socială este în vreun fel reglementată de vreo normă, avem raport juridic.Raporturile juridice pot fi de multe feluri. Cea mai uzuală clasificare este în funcție de obiectul lor. Dar și în

funcție de metoda de reglementare (modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze relația). Raporturile juridice pot fi guvernate de niște norme care să claseze părțile raportului pe picior de egalitate, dar și de niște norme care să le claseze pe picior de inegalitate.

Examen: oral – 24, 25, 26 ianuarie + 31, 1, 2 februarie

Raporturile juridice de drept constituțional sunt exact același lucru, doar că sunt relații sociale guvernate de norme de drept constituțional. Specificul obiectului, particularitățile metodei de reglementare, caracteristicile normei juridice.

Raporturile juridice de drept constituțional au ca obiect de reglemnentare relațiile sociale care au de a face cu puterea de stat.

Drepturile limitează puterea de stat.Raportul juridic de drept constituțional vizează exercitarea puterii de stat, dar au existat și teorii care au susținut că,

de fapt, raportul juridic de dr const nu are niciun specific = teoria prevalenței??? Adică raporturile juridice de drept constituțional nu sunt altceva decât suma tuturor raporturilor juridice, inclusiv a celor care nu pot fi integrate în altă ramură de drept.

Această viziune nu coincide cu realitate. E greu de susținut că raportul juridic în care intră copilul moștenitor al părintelui decedat are de a face cu dreptul constituțional.

Unele dintre relațiile sociale sunt guvernate de niște norme care nu corespund cu structura clasică a normelor juridice (economia de piață). Este o normă juridică pentru că în măsura în care puterea constituantă prin această alegere (este economie de stat) în favoarea economiei de piață, în felul acesta excluzând alte modalități de manifestare a economiei. Prin precizarea acestei opțiuni le-a eliminat pe celelalte, deci economia României nu are cum să fie altfel decât economie de piață.

În C art 23 există norme extrem de detaliate (libertatea individuală).

Metoda de reglementare. Raporturile juridice de drept constituțional se stabilesc între părți care întodeauna sunt pe picior de inegalitate, niciodată nu vor fi la același nivel.

Drept constituțional 5(seminar)Bianca Potra16 octombrie 2013

26 ianuarie examen ORAL

Legi constituționale, organice și ordinare. Constituționale>organice>ordinare. Legea fundamentală, Constituția, se află într-o relație de egalitate cu legea de revizuire.

Norma = o regulă de conduită

Normele religioase, morale și politice sunt toate norme juridice.

Parlament + Guvern. Parlament = Senat + Camera Deputaților (sunt în număr mai mare). Parlamentul alege guvernul. Oamenii aleg parlamentul.

Care este diferența dintre normele juridice și cele politice?

Normele juridice au rolul de a reglementa o anumită conduită, în timp ce normele politice reglementează tot ce ține de politicul unei țări.

Justiția este cu caracter obligatoriu, morala nu este chiar așa de obligatoriu, sau nu are aceeași forță coercitivă atunci când este încălcată.

Page 5: Drept constituțional

La pensia alimentară instanța solicită probe – cere dovada veniturilor etc.

Drept constituțional 6(curs)Simina Tănăsescu16 octombrie 2013

Un raport juridic este o relație socială guvernată de o normă juridică.

Subiectele raporturilor de drept constituțional. Izvoarele de drept constituțional.

Raporturile juridice de drept constituțional au drept partic. pe de-o parte obiectul, tipul de relație socială, pe de alta metoda.

Nu toate normele de dc au neapărat o sancțiune. Unele sunt chiar norme principii.

Metoda de reglementare – participanții la raportul juridic sunt plasați pe o poziție, inegală, diferită.

Subiectele raporturilor de dc pot fi fie oamenii individuali, fie cei grupați în colectiv. Subiectele se manifestă în relații care au ceva de a face cu puterea de stat.

Posibilitatea sau nu a unităților administrativ teritoriale de a subiecte ale dc. Unitățile administrativ teritoriale sunt comunele și orașele la nivel de bază (satul nu există din punct de vedere juridic) și unitatea administrativ teritorială de coordonare care este județul. Aceste unități sunt subiecte ale raporturilor de drept constituțional și nu de drept administrativ, ceea ce e clar că sunt (sunt administrativ). Deci astea exercită putere de stat. WTF

Deci pentru a fi subiect de drept trebuie să…

Orașul București exercită putere de stat când stabilește prețul biletului de autobuz sau exercită o competență decizională, dar nu are nimic de a face cu puterea de stat. WTF

În structura actuală a statului român, chiar dacă textul Constituției face vorbire și legislația implementează o puternică descentralizare a statului, care descentralizare înseamnă delegarea de competențe legislative de la nivel național la nivel local, marea majoritate a autorilor apreciază că unitățile administrativ-teri nu sunt sub ale rap de drept const pt c ele dețin doar o putere delegată. Există și o altă teorie apreciază că descentralizarea corespunde acestei definiții, dar în măsura în care legea adminst publice face vorbire despre autonomie locala, nu numai despre descentralizare, în cadrul autonomiei locale, colectivitățile locale au puteri proprii. Nu sunt puteri delegate, ci sunt puteri prorpii pe care entitatea le are direfct de la comuinitatea de indivizi ce o constituie și în această perspectivă unitățile care dețin drept de autonomie locală ar putea fi subiecte de raport jurid de dc.

În privința unit admin teritîn actuaa reglementare, ele nu sunt subiecte blaba.

Poporul, statul, autoritățile publice (organele statului), partidele politice și formațiunile asimilate acestora, cetățenii, străinii și apartizii.

PoporulÎntre stat și drept în viziunea pozitivistă este chestiunea cu oul și găina, nu știm care a apărut prima. Statul este o

abstracțiune, nu există ca atare. Puterea de stat se manifestă pentru că ea există ca putere de comandă pentru că poporul este cel care o deține. Puterea aparține poporului într-un stat. Ideea centrală este că doar colectivitatea umană, indivizii care sunt constituiți într-un stat, doar aceia dețin puterea și numai din această perspectivă oamenii pot fi subiecte al raportului de drept constituțional. Când se organizează consultări populare avem un subiect de drept care inițiază referendumul – președintele etc., subiect statal – care intră într-un raport juridic cu întreaga suflare românească cu drept de vot care e consultată la referendum deci raportul se stabilește între popor și autoritatea care îl consultă, raport inegal pentru că autoritatea cere părerea. În cazul alegerii prezidențiale la fel. Nu există multe alte exemple în care întreg poporul să fie subiect de drept constituțional, foarte rar poporul exercită puterea – puterea în R se exercită direct sau prin reprezentanți.

Ca să stabilim un raport juridic de drept constituțional trebuie să stabilim o relație directă între doi participanți.

Între stat și popor ca să am raport trebuie să stabilesc conținutul relației.

Părțile, relația și norma juridică care se aplică lor.

Page 6: Drept constituțional

Relația socială dintre două subiecte de drept are ceva de a face cu puterea de stat, atunci e raport de drept constituțional.

STATULUn alt subiect al raport de dc poate fi statul, deși apare destul de rar. Poate să apară ca subiect dacă vorbim de

statele federare (state care sunt compuse din mai multe state) (între statele federate și statul federat) sau când statul acordă sau retrage cetățenia (deci un raport între un individ și statul căruia îi cere să îi acorde cetățenia, când apare evenimentul juridic al depunerii cererii – raportul juridic se transformă în raport dintre individ și autoritatea) – raportul juridic abstract e între individ și stat, dar numai când se solicită cetățenia, statutul de cetățean. Statul apare extrem de rar în rap juridică, ca și poporul.

Cel mai adesea subiectele raporturile de drept constituțional sunt autoritățile (publice sau organele statului). Statul e ca un organism uman, cap cu autorități, brațe (sistemul judiciar, într o vreme biserica și armata)… John Locke. Raporturile jurdice se stabilesc între autorități, între ele sau între autorități și suviecte individuale dedrept, cetățenii sau străinii. Când Guvernul depune un proiect la Parlament – relație inegală. Când îi scriu o scrisoare parlamentarului – raport între eu și autoritatea publică.

Autoritățile publice, acelea cărora legiuitorul le-a stabilit statul juridic distinct, doar ele pot fi în sine subiecte de drept ale rddc, sau pot fi și componentele acestora. Parlamentul are structură bicamerală și o organizare internă. O întrebare: președintele camerei deputaților poate fi subiect al unui raport de drept constituțional. Poate fi subiect al unui raport de drept civil. La CConst se solicită un punct de vedere dinpartea camerei deputaților și punctul e semnat de președinte.Dacă președintele camerei deputaților poate fi subeict al rddc în relația cu CC. Doctrina răspunde cu nu la maj acestor întrebări.

Partidele politice și formațiunile politice asimilate lorPP nu sunt altceva decât forme de asociere, precum asociațile studențești, cu scopuri diferite, partidele având drept

scop să ajungă la putere!!! În diverse forme, pe diverse doctrine etc. PP își propun, au vocația de a ajunge la putere, la guvernare, de a fi decidenți, asta e motivul pentru care ele pot fi subiecte de drept const pt că în sistemul de drept electoral există și candidaturi independente, cel mai des ele sunt propuneri ale partidelor. Candidații nu sunt de capul lor, sunt acolo pentru că i-a propus un partid. Raportul juridic dintre partid și candidat este de drept constituțional.

Asimilate PP numai în baza legii române pot participa în alegeri nu numai cnadidații ropuși de partide, ci și cand propușui de org reprezentatvie ale minoritățilro naționale, astfel spus minoritățile națoionale nu e neapărat nevoie să-și constituie PP, ci pot și cu ONGuri, asociații non profit, iar dacă acestea decid să se implice în alegeri, ele au un statul juridic asimilat partidului. Dacă vreuul dintre candidații propuși de ei ajunge n Parlament, ele se ocupă ca un partid. UDMR nu e partid, e UNIUNE!!!! E cazul aproape al tuturor organizațiilor care sunt reprezentante în Camera Deputaților, de aceea apreciem că pe lângă PP mai sunt subiect ddc și organizațiile.

Mai pot fi și subiectele individuale, cetățeni sau străini/apatrizi.Cetățenii pot fi subiecteși din perspectiva de simplu cetățean, cțnd el suportă acțiunea puterii de stat, cțnd scrii

parlamentarului, când faci o propuerere legislativă populară, dar cetățenii pot fi subiecte ale raportului de dr c și din poziția proeminentă, când cetățeanul are o funcție de reprezentare. Președintele e și cetățean, însă în virtutea asta, raporturile pe care le stabilește cu cetățenii sunt ierarhice.

Străinii sunt cei care nu au cetățenia statului de referință. Apatrizii sunt cei care nu au niiun fel de cetățenie. Străinii și apatrizii pot fi subiecte ale rap de drept const într-o singură ipostază – când cer cetățenia română. Atfel, dacă X apatrid trece pe roșu, nu are treabă cu dreptul constituțional.

Izvoare ale dreptului1. Materiale- condițiile socio istorice care dau naștere normelor juridice2. Formale – formele prin care se exprimă, exteriorizează normele juridice, terminologie deja tehnică, forme de

exprimare, de manifestare a normelor juridice

Izvorul normei juridice îl reprezintă actul normativ, actul fiind o formă de exteriorizare a regulii de conduită pe care o reprezintă norma juridică. Ne interesează acele izvoare ale dreptului care sunt acte normative, acte juridice unilaterale de manifestare a puterii prin care, de regulă, se stabilesc norme juridice.

Actele normative se stabilesc și produc efecte juridice. Actele normative reprezintă haina, îmbrăcămintea juridică care este conferită procesului decizional din cadrul unui stat. Actele normative sunt ierarhizate în baza unei teorii. Actele normative pot fi ierarhizate în funcție de două criterii: de autoritatea publică emitentă și de forma, de procedura prin care aceasta se exprimă. Procedura este adaptată, la rândul său, conținutului normativ al actului. Cu cât autoritățile sunt mai îndepărtate de sursa puterii, cu atât sunt plasate mai jos pe scara ierarhică, deci și actele juridice pe care ele le emit sunt plasate mai jos.

Page 7: Drept constituțional

Așadar, izvoarele formale ale dreptului sunt corespondente, ca funcțiile bijective între actele normative și funcțiile statului. O autoritate a statului plasată mai jos nu are cum să emită un act care să fie mai sus. În terminologia juridică specifică, legi nu emite decât parlamentul, guvernul emite hotărâri și ordonanțe, nimic altceva.

Ierarhia actelor depinde de ierarhia autorităților, iar autoritățile sunt structurate pe criteriul legitimității, iar legitimitatea măsoară distanța dintre autoritate și sursa puterii în sine.

În această prezentare a actelor normative care constituție izvoarele dreptului constituțional nu vor fi incluse chiar toate, nu vor putea fi incluse toate.

Izvoarele juridice ale dreptului constituțional sunt Constituția, legile ca acte ale Parlamentului, regulamentele parlamentare, ordonanțele Guvernului și tratatele internaționale. Discuții mai multe pot exista și în legătură cu alte posibile surse.

Norme juridice pot apărea și din cutume, din obiceiuri, repetate suficient de mult timp încât să dea sentimentul unei norme. În dreptul constituțional român, cutuma nu este considerată izvor de drept (putem vorbi cel mult de precedente). În dreptul civil este. În dreptul constituțional în genere se poate întâmpla ca cutuma să fie principalul izvor de drept, dar trebuie să facem diferența între cutumă ca izbor de drc și constituția cutumiară – doar legea fundamentală este alcătuită din cutume, dar restul este format din acte scrise. O cutumă este izvor de drept în drc, asta înseamnă că avem o Constituție scrisă, dar ea se poate completa cu obiceiuri.

Regulamentele de organizare și funcționare a camerelor parlamentareÎn ce măsură actele consensuale pot fi izvoare de drept?Convențiile colective de muncă.Natura de izvor de drept a jurisprudenței. România face parte din familia generală de drept romano-germanic în

care izvoarele dreptului sunt acte normative și nu hotărâri judecătorești. Cu toate acestea, în tendința actuală de globalizare îinclusiv în materie juridică există o tendință reală percepută și la nivel practic ca unele tipuri de hotărâri judecătorești să capete valoarea cvasi-normativă. Deciziile pe care ÎCDCȘJ le dă în soluționarea recursurilor în interesul legii, care recursuri în interesul legii sunt o modalitate de sesiare a curții pentru unificarea jurisprudenței. Dacă două Curți spun două lucruri diferite, procurorul general sesizează ÎCDCȘJ, ÎCDCȘJ trebuie să spună care este soluția corectă în acea situație.

Deciziile CCR, mai ales acelea care nu spun că legea este constituțională sau ne, ci deciziile de interpretare, adică o lege este constituțională numai într-o parte a ei dacă o anumită parte din ea interpretată într0un anume fel. Asta obligă toate autoritățile care au ceva de a face cu dispoziția de lege să o pună în aplicare exact cum a zis CCR, deci au o interpretare cvasi-normativă.

Unii spun că precedentul judiciar nu are valoare de drept în R, dar aceste două excepții nu pot fi trecute cu vederea.

1. Constituția (adoptată de Parlament, dar la originea ei este adoptată de Adunarea Constituantă + procedura referendumului, semn că deținătorul puterii în stat este cel care a adoptat Constituția).

2. Parlamentul adoptă ce acte? Legi. Două categorii: legi constituționale, organice și ordinare. De ce sunt legile organice mai importante decât cele ordinare, din punct de vedere formal, al procedurii și material, conținutul normativ. Domeniul legii organice??? CARE E?

3. Guvernul adoptă două categorii de acte: ordonanțe și hotărâri de Guvern. Ordonanțele sunt de două feluri: de urgență și simple. Cele de urgență se adoptă, se trimit spre aprobare la Parlament. Ordonanța de urgență de adoptă de Guvern, intră în vigoare și apoi este adoptată de Parlament. Ordonanțele simple presupun o lege de abilitare dată de Parlament Guvernului. Lege de abilitare??? Ordonanța simplă – lege de abilitare, ordonanță și lege de aprobare, ceea ce ne arată că actul de delegare legislativă are o natură juridică hibridă, e act care provine de la Guvern, dar are nevoie de confirmarea ulterioară de la Parlament.

Sub aspectul ierarhiei, ordonanțele de urgență pot interveni (115 din C) în domeniul legii organice, în vreme ce ordonanțele simple nu pot interveni decât în domeniul legii ordinare (asta nu scrie în C, dar deducem și deducem corect). Hotărârile de Guvern sunt acte de punere în executarea legii. Hotărârile Guvernului sunt sigur acte normative care n-au cum să schimbe nimic din ce e deasupra lor.

4. Administrarea publică centrală: ordine… acte de punere în executare a eventualelor hotărâri de Guvern

Structura piramidală a lui KELSEN

Izvoare ale dreptului constituțional român sunt doar acele acte care reglementează relații sociale referitoare la putere, astfel sus, izvoarele sunt Constituția, legile, ordonanțele și foarte rar hotărârile de Guvern.

Pe măsură ce coborâm, avem o legitimitate tot mai slabă, scade forța actelor normative, sera destinatarilor. PE măsură ce coborâm scade sfera destinatarilor, cui se adresează aceste acte normative – invers crește gradul de generalitate a normelor.

În cadrul statului, actele normative respectă principiul legalității, în sensul că actele normative inferioare va trebui întotdeauna să respecte autoritatea emitentă, procedura de emitere și conținutul normativ al actului normativ ierarhic superior. Actele normative ierarhic inferioare trebuie să respecte actele normative ierarhic superioare.

Page 8: Drept constituțional

Principiul legalității care permite verificarea sistemului normativ din treaptă în treaptă – în germană se numește Stuvenbahntheory??

Competență legată, determinată de norma superioară, face obiectul …. de legalitate. Și o parte care se cheamă competeța discreționară, autoritatea emitentă a actului inferior trebuie să aibă și ea puterea să spună ceva în plus față de ce a zis autoritatea ierarhică superioaă. Când în Constituție scrie că trebuie să existe secretul corespondenței, deci tu trbuie să pui un timbru, dar pe acesta trebuie să-l plătești și nu este neconstituțional, e foarte ok.

Așadar marja de discreționalitate – marja, desenul, piramida largă, deciziile pe care le poate lua instituția cu puțină influență.

Tratatul internaționalTratatele internaționale sunt acte juridice consensuale, bilaterale, nu sunt unilaterale precum actele normative și nu

sunt acte de putere, rezultă din înțelegerea părților, deci au altă natură juridică decât cele clasice. Sistemul juridic românesc – art 11, 20, 148 din C stabilesc un sistem dualist atenuat. Raporturile care se stabilesc între sistemul juridic național și sistemul juridic internațional se bazează pe dualism – dreptul internațional public e un ansamblu de acte strucurta altfel decât dreptul intern.

Dreptul internațional public este un ansamblu de acte care nu cunoaște ierarhizarea piramidei lui Kelsen. Izoarele – tratate ratificate de Parlament. Tratatele internaționale sunt undeva la al doilea nivel al piramidei, că așa zice art 11. Al al doilea ne mai spune că tratatele internaționale care înainte de raticare, înainte să se producă actul decizional al parlamentului ar putea fi contrare Constituției. Două variante. După ce R a negociat și a semnat, ajunge la concluzia că e contrară Constituției ei. Ce poate face? Să ratifice sau nu. Dacă decide să nu ratifice, e ok. (Să ratifice adică să accepte legea or shit?) Dacă decide să ratifice… un proces de revizuire a constituției e un proces decizional de altă natură decât cel obițșnuit. Dacă vrea să ratifice, suspendă procesul de ratificare, începe un nou proces decizional de revizuire a Constituției, cu variante sau nu, dacă da sau nu, dacă nu am terminat și cu tratatul, dacă se revizuiește C putem relua ratificarea tratatului, dar odată ce am finalizat-o, intră la nivelul doi, al Parlamentului. Deci! Tratatul este ori la nivelul Parlamentului, ori nicăieri.

Art 20 particularizează ipoteza asta la cazul special al drepturilor fundamentale. El ne spune că reglementările internaționale în materia drepturilor omului, au prioritate de aplicare față de legile contrare interne. Deci în materia drepturilor omului, tratatele sunt preferabile.

148 –în privința dreptului UE avem o procedură specială de adoptare. Alieantul 2 de la 148 ne spune că tratatele și actele juridice obligatorii din drepturile UE au prioritate de aplicare față de dreptul intern cu excepția cazurilor în care normele interne cuprind prevederi mai favorabile pentru titularii dreptului. Tratatele și actele obligatorii au prioritate …. WOOO CE??? Ceva cu art 20.

A citi din manual locul dreptului constituțional în sistemul de drept.

SEMINAR

În prima săptămână din ianuarie – lucrare – speță și cinci grile și două subiecte de teorie. 8 ianuarie. Și încă una la sfârșitul lui noiembrie. 27 noiembrie.

Săptămâna viitoare vom face o lucrare.O lege cu privire la actele normative, 7 coloane – una o să fie actul normativ (Constituția, legea de revizuire, legea

organică).1. Actul normativ2. Reglementarea lui3. Autoritatea emitentă4. Conținutul normativ5. Forța juridică6. Procedura de adoptare7. Intrarea în vigoare

LEGEA 24/2000

Ramura de drept – ansamblu de instituții juridice

Mai multe ramuri de drept formează un sistem de drept.

Dreptul public reglementează relațiile dintre stat și persoane

Raporturile dintre indivizi – drept privat

Page 9: Drept constituțional

În exemplul cu statul și cu banca, banca poate refuza… deci… e privat sau stat?

Studenții au dreptul la miting, protest și demonstrații. Nu la grevă, doar salariații au dreptul la grevă.

Raportul dintre guvernați și guvernanți este de reprezentare.

Norma instituția ramura sistemul de drept.

Dr const reglementează cele mai importante aspecte, atât referitoare la individ, cât și la stat, valori economice, forma statului, partidele politice, cele mai importante aspecte din țară.

Constituția nu conține legi, conține norme din care derivă legi.

Care e diferența dintre străini și apatrizi?

Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu

Drept constituțional 7(curs)Simina Tănăsescu22 octombrie 2013

Teoria constituției.

Constituția – un act normativ, o lege fundamentala.Când discutăm despre C, discutăm despre particularizarea unui curent de gândire filozofic care s-a numit

constituționalism, curent care si-a propus să înlocuiască din cadrele izvoarelor dreptului cutuma, mai degrabă cu regulile scrise, în ideea că aceste reguli scrise sunt mai clare, mai ușor de înțeles, de cunoscut și în orice caz, au un caracter de certitudine care limitează puterea de stat. Constituționalismul nu ține de fenomenul juridic.

Termenul de constituție se referă atât la actul normativ, juridic care reglementează, dar și la conținutul actului, la ce anume se reglementează prin Constituție. Când discutăm de Constituție și ce se reglementează, e bine să ne gândim la cum are loc această reglementare. Termenul de Constituție poate să însemne și o limită pentru puterea de stat, ce anume constituie manifestarea puterii și ce nu are voie să depășească acest cadru, dar se referă și la reglementarea exercitării puterii de stat. În ambele sensuri se folosește termenul de Constituție, fie drept o limită pentru putere, fie drept reguli de manifestare a puterii.

Există organizații internaționale care au la bază tratate care nu se cheamă tratate, ci se cheamă Constituții. Termenul a avut succes nu doar în plan juridic, ci și în planul relațiilor internaționale. Din punct de vedere analitic, în definirea conceptului de Constituție, avem în vedere două criterii:

1. Din punctul de vedere al criteriului material – conținutul normativ, la ce anume, la relațiile sociale reglementate. Din punctul de vedere al criteriului material, Constituția ar fi toate normele juridice care se referă la puterea de stat, indiferent cum sunt adoptate acele norme, prin proceduri mai dificile sau prin legi obișnuite, dacă se referă la puterea de stat, atunci e Constituție

2. Din punctul de vedere al criteriului formal – cine și cum poate să adopte o Constituție, deci se referă la autoritatea competentă și la procedura după care se poate adopta un act în genere, respectiv Constituția. Unii autori consideră ar fi Constituție orice este adoptat și reglementat prin proceduri mai dificile decât legile obișnuite. Deci este orice se adoptă mai complicat decât legile uzuale

Dar nu merge exclusiv una sau alta, pentru ca și tratatele internaționale se adoptă mai greu. Sau ar putea fi o hotărâre de Guvern, are legătură cu puterea de stat, dar sigur sigur nu e Constituție. Deci doctrina a ajuns la concluzia că e mai ok să le folosim pe amândouă.

Combinând, Constituția include norme juridice prin care sunt reglementate relațiile sociale esențiale, fundamentale referitoare la puterea de stat, norme care sunt edictate în conformitate cu proceduri speciale. Reunim ambele criterii, căci precizăm ce constituie obiect al reglementării (relațiile sociale fundamentale referitoare la puterea de stat), dar și cel formal (edictate în cadrul unor proceduri speciale).

Când discutăm de C. Cuvântul „Constituție” apare în dreptul roman, unde însemna o lege mai fundamentală, nu avea semnificația de astăzi. În Evul Mediu, termenul de Constituție s-a folosit drept regulă, statul pentru anumite tipuri de corporații, ba chiar pentru anumite secte religioase. Cuvântul folosit în sensul modern al termenului desemnează act juridic, normativ care are unele trăsături. Modern înseamnă începutul perioadei iluministe, când se referea pur și simplu la încadrarea puterii politice.

Page 10: Drept constituțional

Caracteristicile a ceea ce numim Constituție ar fi cel puțin următoarele, fiecare autor are o lungă listă:1. Cea mai importantă dintre trăsături este caracterul său de lege, dar nu în sens restrâns, ci în sens de act

normativ, adică act juridic în care sunt incluse norme juridice, adică prescripții, precizarea unor conduite de urmat.2. Este o lege fundamentală, act normativ fundamental – fundamental se referă și la, dar nu doar la relațiile

sociale reglementate, nu doar la conținutul normativ. Ea joacă rol de bază pentru tot restul sistemului normativ. Pe baza ei se adoptă toate celelalte acte normative.

3. Se distinge de alte legi prin conținutul său, anume prin faptul că ea reglementează relațiile sociale care sunt cele mai importante care vizează puterea.

4. De regulă, Constituțiile sunt grupate în articole, sistematizate, adoptate după proceduri solemne (se scoală în picioare etc).

5. De regulă, se caracterizează printr-un grad sporit de stabilitate, ceea ce înseamnă că ideal vorbind, C se modifică mai greu, deci mai rar, deci sunt mai stabile în timp.

Nu există o dată de naștere a Constituției. Apariția ei nu e un moment în timp, e un fenomen istoric, politic, social, rezultă dintr-un concurs de împrejurări dintre care unele nici nu au de a face cu Constituția în sine. Doctrina juridică apreciază că în sensul său modern, C ca fenomen juridic a apărut la finele epocii feudale, odată cu destrămarea relațiilor ierarhice, și cu nevoia impetuoasă a burgheziei de a se afirma și de a ajunge la putere, înlăturând aristocrația. Transmiterea puterii pe cale de succesiune nu e tocmai de dorit, mult mai benefică ar fi precizarea unor reguli prin care operează transferul de putere, iar regulile să fie scrise, ca să fie cunoscute de toată lumea și toată lumea să aibă șanse egale. Fenomenul de Constituție a început odată cu Magna Charta Libertatum în 1215 când Ioan fără de Țară când a pierdut bătălia, acolo pe câmpia de luptă de la ??? a semnat Magna Charta Libertatum, semnarea însemnând acordul la umilele dorințe pe care supușii i le0au pus sub nas.

E TRADUSĂ ÎN ROMÂNĂ CITEȘTE-O.

Prima Constituție scrisă a lumii ar putea fi aceasta Magna Charta Libertatum, 1215. De la 1215 până la 1787, Constituția USA, cea de la Philadelphia. Sunt 500 de ani. Asta e perioada în care s-a născut Constituția. Nu e o dată, e un proces. A luat naștere pe durata acestor 500 de ani prin încercările mai mult sau mai puțin disperate de a ajunge la putere ale unor grupuri. Constituția nu este doar un fenomen prin care se încadrează puterea sau se reglementează exercitarea sa, asta e în zilele noastre, la origine a fost un instrument prin care s-a promovat puterea unora în detrimentul altora.

Ce ne interesează este cum a evoluat fenomenul acesta al Constituției pe parcursul celor 500 de ani, iar evoluția e de la Constituția cutumiară la cea scrisă. C cutumiară înseamnă că toată C e formată doar din cutume și nu avem nimic scris. Acolo unde avem C scrise pot să există și norme complinitoare de natură cutumiară.

La ora actuală, constituții cutumiare avem doar în Anglia (nu MB), Israel, Noua Zeelandă. Dintre acestea trei, cel mai relevant rămâne cel al Angliei, pentru că 1215 e în Anglia, în al doilea rând pentru că în ciuda faptului că vorbim despre instituții cutumiare, există și acte scrise și tot Anglia e importantă pentru că de acolo ne vine regimul politic Parlamentar care permite funcționarea și în absența unor reguli scrise.

Constituția engleză este alcătuită din trei feluri de norme. C în întregime cutumiară nu există. Astea de le povestim sunt mixte. În MB avem acte juridice scrise, cutume, obiceiuri, common law (jurisprudență relevantă pentru exercitarea puterii), doctrina (scrierile unor filozofi). Actele scrise care alcătuiesc C Anglia încep cu Magna Charta Libertatum, sunt acte care deși sunt constituționale, la originea lor sunt de ordin contractual, sunt înțelegeri, deci avem clerici și nobilime + monarh, mai avem Petition of Right, adică solicitarea unui drept, apoi Habeas Corpus, apoi Bill of Rights 1689, apoi Actul Succesiunii la Tron 1701, apoi Actul Parlamentului, apoi o reformă ?????, apoi Actul referitor la Drepturile Omului 1998, apoi Actul de reformă a camerei lorzilor 2011, apoi probabil legile de volițiune??? Enumerare existentă și în manual.

Observăm caracterul evolutiv al actelor.

MCL era o simplă înțelegere între monarh și oamenii care s-au bătut cu el pe câmpul de luptă. Bill of Right – nobilii și o parte din cler și-au amintit că în 1215 monarhul le-a cerut ceva. Apoi, în Habeas Corpus, aceeași chestie. Umilii supuși îi reamintesc că monarhul le-a promis ceva și adaugă încă un punct.

Deeeeci vedem că este nevoie de timp:-? Monarhul a fost de fiecare dată pus într-o situație dificilă și trebuie să cedeze ceva. Precum broasca băgată în apă fierbinte.

Succesiunea actelor ne adaugă caracterul incremental, o adăugire ce a determinat o evoluție în plan constituțional. La această succesiune se adaugă normele cutumiare.

De ce au apărut Constituțiile scrise? Pentru că prezintă certe avantaje. C scrisă prezintă certitudine. În sec XVIII au început să se contureze câteva teorii care au început să convingă oamenii pentru necesitatea unei C scrise: fenomenul de C scrisă se datorează faptului că percepția oamenilor, adică cultura juridică la un moment dat la nivel statal a evoluat și a

Page 11: Drept constituțional

început să perceapă legea scrisă mai avantajoasă decât cea nescrisă, s-a schimbat mentalitatea generală care a generat o altă raportare la fenomenul juridic.

Fenomenul de C scrisă în această viziune de act unilateral de act normativ a început de la contracte. Magna Charta Libertatum e un contract în care una dintre părțile contractului – clerul, nobilimea înaltă și mijlocie, 3 pături sociale distincte au negociat cu monarhul. Rezultatul este Magna Charta Libertatum. Nu avem toată negocierea, ci avem rezultatul. Petition of Right e un contract. Umilii supuși s-au dus la monarh și l-au rugat să-și amintească și să-i mai ceară ceva. Textele scrise ale MB sunt o lungă succesiune de negocieri. Monarhul pierdea putere conștient și oarecum voluntar. Constituția e o limită de putere, un cadru juridic pentru puterea politică. Ideea cu limitarea a devenit evidentă în observarea modului în care a evoluat partea scrisă a C Angliei.

O a treia posibilă teorie = domnia legii = Rule of law = Rechtstadt = înseamnă că actul scris, legea, areposibilitatea să abroge norme cutumiare, în schimb normele cutumiare nu pot niciodată să abroge legi scrise, de aceea vorbim de Rule of Law. Astăzi în niciun caz nu mai înseamnă asta = această viziune.

Teoria contractului social, dovada faptului că scrierile unor autori pot să influențeze foarte bine gândirea juridică – JJRousseau și-a imaginat cum ar fi fost să fie în copilăria umanității pe care el și-o imagina la începuturile umanității. El își imagina că exista odată în vechime o stare socială în care ființele umane erau total libere, iar în încercarea lor de a gestiona resursele pe care le avea pământul, au ajuns la concluzia că aveau două variante: ori să se bată și care rămâne în viață ok, ori să se înțeleagă astfel încât să fie unii care să gestioneze resurse, apoi alții și tot așa. JJR ne spune că de la starea aceea naturală idilică a oamenilor, oamenii au ajuns să trăiască în sclavia statului și nu își mai manifestă puterea divină decât atunci când își aleg reprezentanții. Alegerea are la bază un contract – contract social pentru că se manifestă între toți și umanitatea a înțeles să încheie un soi de contract prin care unii nu sunt în stare să exercite puterea, guvernații și sunt ceilalți care pot și care o fac. Între cei doi e o înțelegere în baza căreia unii guvernează și ceilalți ascultă și ceilalți se supun și toți sunt fericit. Teoria revoluționară la acea vedere pentru că starea idilică era creația divinității și era posibilă doar în Eden, nu în viața de pe pământ, dar și pentru că pe baza contractului social se putea deduce faptul că indivizii își stabilesc propriile reguli. Teoria contractului social a fost dintre cele care au stat la baza C scrise, deși contractul social nu prea are de a face cu scrisul.

Din toate aceste teorii și din scrierile antice, din toate aceste mișcări filozofice a apărut în 1787 ceea ce e considerată prima constituția modernă scrisă a lumii. 1787 reprezintă un reper important, prin prisma faptului că prima C scrisă, că preambulului e primul în lume care arată că noi poporul american ne dăm singuri această constituție cu scopul de a ne căuta fiecare fericirea, de la noi vine puterea și la noi se întoarce și pe noi ne vizează în consecințele sale, deci e revoluționară în toate aceste aspecte, dar e revoluționară și pentru că e prima care a afirmat că are valoare normativă, adică regulile scrise îi obligă pe cei de acum și de mâine, adică au caracter prescriptiv. C SUA a fost unul dintre C rigide, pentru că dacă urmărim în concret cum ar putea fi modificată, ei bine, nu putea fi modificată în primii 10 ani și nici nu a fost.

C SUA este reper pentru că întrunește toate acele trăsături: lege, lege fundamentală,pe baza ei se stabilește un întreg sistem normativ, procedură solemnă, caracter scris, valoare fundamentală, e respectată în conținutul său normativ, este prototipul Constituției în termenul modern.

CURS

Regimul juridic al Constituției – modul în care apare, e adoptată, cum poate fi modificată și cum dispare.O Constituție e o lege fundamentală, actul prin care se stabilesc regulile esențiale pt organizarea statală, deci

adoptarea ei e un proces de însemnătate în plan juridic, politic, istoric din mai multe puncte de vedere.Nu toate Constituțiile au apărut în același mod.

Regimul juridic al unei C presupune să analizăm adoptarea, modificare și ieșirea din vigoare.

Adoptarea:Analizăm 3 chestiuni esențiale: pornim de la definirea C prin acel criteriu material/formal. Dpdv material –

care sunt relațiile car ear putea fi incluse într-o C sau nu, iar dpdv formal – cine ar putea adopta. În privința adoptării privim și cine poate iniția asta.

Ne interesează inițiativa, autoritatea competentă să o adopte și modul de adoptare. Sub aspetul inițiativei adoptăți ,de regulă teoriile democratice contemporane, acea inițiativă revine acelei autorități din stat care are o viziune globală.

Autoritatea competentă să adopte C o clasificăm în 2 categorii după criteriu modalității de realizare. E o teorie. În practică e mai nuanțat. Cine poate să adopte o C în ipoteza în care o C apare pentru prima oară. Când vrem să știm cine poate adopta o C, teoretic există un răspuns simplu: puterea constituantă. PC este fie o manifestare directă a puterii de stat, o autoritate a statului (deci ori deținătorul puterii în stat direct, ori o autoritate care poate să ia decizii cu privire la

Page 12: Drept constituțional

exercitarea puterii în cadrul unei comunități statale. PC se clasifică, e grupată, e analizată în cadrul a două categorii: PC originară și PC derivată (sau instituită). PC originară este cea care se manifestă atunci când apar noi state care nu au avut niciodată o C, sau atunci când au existat statele, au avut C, dar are loc o mișcare socială generalizată de revoltă, dar apare tabula rasa și apare o nouă putere. Deci Quebec dacă se rupe de Canada. Sau România după 89, deci anterioara strucutră a dispărut complet și s-a manifestat un nou mod de exercitare a puterii). PC originară este Consiliul Frontului de Salvare Națională.

În leg cu teoria PC trebuie observat că pentru ca opera sa juridică, C pe care ar adopta-o, e necesar ca acea putere să aibă o bază legitimă cât mai largă. CFSN nu a fost ales, e o emanație a revoluției, a fost o creație ad-hoc, însă acei oameni strânși în acea sală au hotărât decrete legi etc. Ei s-au manifestat ca o PC originară.

PC instituită este cea care este creată de o PC anterioară. Poate fi creată ori de o PCOriginară (Parlamentul care a creat C României în 1989) sau de o PCInstuită. PCI care a revizuit C R din 2003 a fost creată prin însăși baa C. PCI este ceva ce este deja predeterminat de PC anterioară. PC originară nu cunoaște limite în manifestările ei. PCI nu ar mai fi putut niciodată să adopte orice regulă, pentru că între timp în România s-au adoptat alte tratate, de exemplu interzicerea torturii. PCO teoretic nu are limite în exercitarea competențelor sale, însă PCI este predeterminată de puterea care o constitituie , deci poate schimba într-o C doar ceea ce-i perdmite anteirorul.

Modul de adoptare – modalitățile după care s-au adoptat C pot fi grupate:1. C acordate – Cartele concedate – constituții pe care monarhul în calitatea lui de stăpân absolut le

adoptă, anunță, ce vrea el să se întâmple în regatul său și în marea sa mărinimie le acordă supușilor. E un mare pas democratic, pentru că spune aș vrea să mă manifest în modul următor. Chiar dacă astăzi ni se pare f desuet, contrar tuturor regulilor democrației, la momentul acela era foarte ok. Monarhul anunță că vrea să-și exercite puterea în modul următor. E o formă de auto-limitare a puterii.

Exemple: începutul sec XVIII în Franța, Italia – unele sunt anunțate, dar nu au fost puse în practică, altele chiar au fost respectată

2. C plebiscitară – plebiscitul este procedura după care monarhul acordă C, dar are loc și o acceptare formală din partea populației care își exprimă acordul formal prin acordarea plebiscitului. Nu doar că monarhul anunță ce are de gând, dar și cetățenii spun părerea, dar cetățenii nu pot refuza. Singura modalitate prin care își pot exprima dezacordul este absența de la plebiscit.

Exemplu: Statutul albertin de la Albert – a fost primul care a pus față în față monarhul cu supușii săi. Acest statut a fost validat prin plebiscit. Constituția lui Carol al II-lea în 1938.

3. Constituția Pact – Are loc în cazul lui o autentică negociere în forme stricte – inițiativa redactării le revine celor care o depun. Nu mai e monarhul care spune aș vrea să exercit puterea în felul acesta, acum sunt ceilalți care spun cum.

Exemplu: C din 1866 de la noi, are loc o negociere între monarh și reprezentanții supușilor, un fel de Parlament, reprezentanții păturilor sociale. Ce rezultă din această negociere constituie textul constituțional.

4. Constituția Convenție – așa s-a numit produsul a ceea ce a rezultat în urma Convenției de la Philadelphia. Ce a rezultat din munca lro s-a numit C Convenție. CC este prima procedură în cadrul căreia nu mai apare în niciun fel monarjhul. Dacă până acum am spus ca monarhul, stabilește, întreabă, limitează, CC este în întregime adoptată de reprezentanți. CC este opera unei adunări constituante. Este procedura cea mai democratică cu putință – puterea este limitată de cel care o deține, care nu mai e monarhul, ci reprezentanții.

A fost considerată cea mai șmecheră și democratică chestie până în Al Doilea Război Mondial.Mai ales în urma WW2, procedura de adoptare a mai cunoscut o mică adăugire. E așa numita5. Constituție Referendară. La CC autoritatea nu e direct deținătorul puterii, ci e o adunare

reprezentativă pe care deținătorul puterii o constituie. În procesul de reprezentare dintre cetățeni și reprezentanți se poate rupe firul. S-ar putea să nu mai fie exprimată voința reală a cetățenilor. Deci se mai adaugă o procedură – cea a referendumului. După ce e adoptată, urmează să fie validată de către cetățeni, prin referednum, nu plebiscit, pentru că în cadrul referendumului își pot exercita dezacordul. CR sunt o formă nu foarte des uzitată în zilele noastre, dar e forma ultimă în evoluția democratică a procedurilor de adoptare a C. Sunt des utilizate mai ales că în urma mișcărilor rev au apărut puteri constituante noi.

În doctrina juridică am vorbit multă vreme de așa numita C Parlamentară. O CC e adoptată de reprezentanții poporului. Or, Parlamentul e autoritatea reprezentativă a poporului. Dar CC != CP. CC sunt adoptate de o adunare reprezentativă special insituită doar pentru adoptarea ei și după ce adoptă C se dizolvă – aceasta e singurul ei obiectiv. PE baza C adoptate au loc noi alegeri, se adoptă un Parlament care funcționează așa cum spune Constituția. Adunarea constituantă originară făcea ce voia, dar Parlamentul face cum îi spune Cosntituția. El nu poate exista decât dacă îi spune C să existe.

CP, procedura asta de adoptare înseamnă că parlamentul în fiecare moment poate schimba C cum îi place lui. CP merg mână în mână cu teoria suveranității populare. Procedura asta a fost adoptată de toate statele care făceau parte din blocul comunist.

Au exisstat și variante în care CP au fost validate de către popor.

Diferența dintre CR și CP + referendum este una a exercitării puterii. Există doar în China.

Page 13: Drept constituțional

(reeducarea în închisorile irlandeze – Hunger)

Modificarea – se referă evident la ipoteza în care există deja o C și pe aceea vrem să o schimbăm. Analiza C în funcție de modul lor de revizuire, clasifirea în C flexibile și C rigide. C flexibile sunt acelea care se modifică după aceeași procedură ca cea a legilor obișnuite.C rigide sutn cele care se modifică mai greu, mai dificile. Când clasificăm în flexibile și riginde, le clasificăm în baza unei comparații pe care o facem cu procedura de adoptare a legilor obișnuite. Clasificarea în C rigide și flexibile e extrem de importantă. Sub aspect practic are o consecință fundamentală – o C flexibilă nu limitează puterea legiuitoare. La o C flexibilă, ori de câte ori P adoptă o nouă lege, se schimbă și conținutul C. Cons din punct de vedere pragmatic este la nivelul stabilității C – la Cf oricare nouă lege apare și contrazice C, implicit schimbă C, implicit se tot modifică în timp de câte ori apar legi noi, deci nu e stabilă. Ne interesează stabilitatea cadrului juridic pentru că ea creează pentru cetățeni posibilitatea predicțiilor simple. Instabilitatea regulilor determină lipsa de predictibilitate pentru indivizi – la un moement dat dacă nu avem stabilitate, cetățeanul nu o să mai respecte nicio regulă. Stabulitatea nu e în sine un obiectiv, dar are importanță sub aspectul conduitei subiectelor de drept. O stabilitate excesivă în timp poate fi o osificare, poate să determine ignorarea normei de drept.

C cutumiare pot fi mult mai rigide decât cele scrise, iar cele scrise pot fi f flexibile. În textul C nu se prevde una specială – nu avem suprapunere între cele două clasificări – ideea C scrise a apărut tocmai în dorința de a da o oarecare stabilitate.

Rigiditatea C nu e un obiectiv în sine, dar ne interesează. La începutul fenomenului constiuțional, autoritățile care adoptau constituții stabileau interdicții absolute de modificare. C Franței din 1884(???) nu se va modifica niciodată. Dar pentru că nu se putea modificat niciodată, s-a abrogat în totalitate. Putem declara că doar acelea nu pot fi modificate, iar restul se pot modifica rigid/flexibil. C va fi rigidă cel puțin în privința valorilor care sunt declarate fixe.

Caracterul pluralist al statului român e fix.

O altă modalitate prin care s-a încercat garantarea rigidității C a fost precizarea a unei perioade de timp, măcar o vreme să vedem cu funcționează C și după ce observăm în practică vedem cum face. De exemplu, textul nu se modifica timp de 3 legislaturi (2 ani o legislatură). Sau C SUA – primele 10 amendamente au fost adoptate la 10 ani distanță.

O altă modalitate de garantare a legitimității. Prevederea unei proceduri d e modificare extrem de greoaie.C României 1866 – pentru a se modifica C trebuia ca textul legii de revizuire să fie citit de 3 ori din 15 în 15 zile. După aceasta avea loc dizolvarea Parlamentului. Apoi se stabileau alegeri și noul Parlament făcea aceeași șmecherie cu 3*15. Interdicția modificării pe timp de război.

Cine poate să revizuiască Constituția? Puterea constituantă instituită. Cine poate avea inițiativa? În C României e prevăzul la art 150, dar sunt multe C care nu spun cine poate lua inițiativa.

Carcterul democratic sau nu al procedurii de revizuire vizează gradul sau măsura în care deținătorul puterii de stat participă direct la procesul de revizuire – asta înseamnă organizarea de referndum, însă participarea directă a deținătorului puterii de stat nu se limitează doar la decizie, ci caracterul democratic se manifestă încă de la iniâiativă – C elvețiană – cetățenii pot iniția revizuirea unei C și în acest caz ea trebuie validată de cetățeni. Dacă nu cetățenii sunt inițiatorii, au totuși o posiblitate există așa numitul veto legislativ popular, o inițiativă a C adoptată de autorități poate primi o opoziție, ci după ce procesul de adoptare a legii s-a încheiat la nivel const, cetțenii pot începe un proces decizional care să se opună procesului legislativ care tocmai s-a încheiat. Există un internval de timp în care legea nu intră în vigoare, astfel încât cetățenii să aibă timp să inițieze împotrivirea.

Regimul juridic al oricărui act juridic – ieșirea din vigoare a actelor normative de regulă se produce prin abrogare. În privința abrogării, de regulă funcționează principiul simetriei juridice – cine adoptă un act normativ îl poate și abroga – cine a putut să inițieze adoptarea C poate să inițieze și abrogarea ei. De regulă, actele normative sunt scoase din vigoare prin abrogare, dar în afară de abrogarea aceasta expresă, explicită unde la final se afimră prin prezenta lege se abrogă actul expres anterior. Mai există și texte implicite – în practica statală au existat și abrogări implicite, prin simpla apariție a noii C, în vigoare este ultima adaptată, principiul abrogării legilor în timp, legea mai nouă o scoate pe cea mai veche. Mai există și alte modalități de ieșire din vigoare – căderea în desuetudine – norme care sunt în vigoare, dar nu mai au cum să se producă.

În istoria C României mai avem o modalitate – nu e foarte clară, textul C din 1938. Textul C a fost suspendat de Antonescu în 1940. Și nu s-a mai făcut legătură niciodată cu cea din 1938. În privința C din 1938 nu mai avem nicio prevedere.

CURS 6

Conținutul normativ al C și supremația C.

O C se definește prin reunirea criteriului material + formal. Material – normele juridice. Formal – organul competent să adopte și procedura.

Page 14: Drept constituțional

Relațiile sociale care pot fi reglementate printr-o C.

Gen proxim și diferența specifică.

În genere s-a obs că relațiile sciale reglementate printr-o C sunt cele esențiale, cele mai importante, dar caracterul acesta al importanței rel sociale e unul relativ – e relativ prin gradul de subiectivitate pe care-l presupune, pentru că fiind vorba de ceea ce apreciază o colect fiind mai imp, standardul, reperul la care ne referim e unul diferit.

Pentru fiecare colectivitate în parte ce anume se reglementează printr-o C depinde de propriile interese.

Ca să analizăm conț normativ al C într-o persp mai științifică trebuie să intrăm în detaliu.

Aprecierea referitoare la importanță este una relativă.

Putem intra în detalii prin analiza tipului relațiilor sociale, nu care, ci cum sunt ele, încercând să înțelegem ce fel de relații sociale se pot găsi într-o C.

Obiect al unei C vor fi reguli de tehnică guvernamentală: cine, cum exercită puterea de stat. Cui aparține puterea. Ce fac guvernanții cu puterea și cum o pierd etc.

Stabilitatea C are de a face cu predictibilitatea conduitelor umane.

Protecția drepturilor fundamentale. Obiect de reglementare pentru C îl reprezintă relațiile sociale cele mai imporante care au de a face cu puterea de stat, dar pe măsură ce puterea de stat e tot mai restrânsă de normlee juridice, se creează un spațiu tot mai larg pentru cetățeni, deci și drepturile fundamentale reprezintă obiect de reglementare.

Conținutul normativ al C are de a face cu relațiile sociale.În Coreea de Nord se face vorbire în C de concepția marxist-leninistă.În Germania se face vorbire în C de repartizarea competențelor dintre statele federale și statul federat (sau invers).În China se stabilește o ideologie dominantă de stat.În Vatican se face vorbire despre o anumită religie care nu e dominantă, ci e religia statului.Idem Iran.Deci în fiecare stat în parte colectivitățile umane au inclus la nivel C anumite tipuri de relații sociale pe care le-au

considerat relevante. În marea maj a C moderne contemporane, din conținutul normativ fac parte cel puțin urm categorii de reglementări. Cele referitoare la esența, tipul și forma statului. Regăsim în C reglementări referitoare la deținătorul puterii. El poate fi poporul – suveranitate populară –, sau poate fi națiunea, un concept abstract, cei de azi și cei de mâine, iar puterea e exercitată altfel. În C vom regăsi reglementări referitoare la fundamentul economic, social al puterii. De unde se naște puterea aceea, ce dă naștere. În C vom regăsi reglementări referitoare la fundamentele politice și/sau ideologice/religioase, ce justifică, ce legitimează puterea aceea din stat. Mai nou, de pe la finele sec 19 încoace, în C au apărut și partidele politice. Cu certitudine vom găsi reglementări care vizează autoritățile statului, compunerea lor, desemnarea, organizarea internă, funcționarea și eventual destituirea. În marea majoritate a C regăsim aspecte referitoare la statutul juridic al persoanei, dacă nu direct (cum acordă și cum retrage cetățenia), măcar indirect prin prisma dreturilor fundamentale. Tehnica guvernamentală tehnica instituțională – ce se întâmplă cu restul sistemului normativ etc.

Nu-i obligatoriu ca în toate C să găsim aceste lucruri – În Franța nu E nimic despre dreturile omului, nici USA.

Conținutul acesta normativ este o chestiune abstractă – se referă la norme juridice. Conținutul normativ al C îl aflăm citind un text, un izvor juridic. Conț norm nu se confundă cu textul C, în cn regăsim tipurile de reguli menționate, dar tipurile de reguli sunt palpabile, vizibile, deschisae analizei noastre prin intermediul textului scris. Conțnormativ se regăsește în text. Textul poate fi f variabil – putem avea un set de legi și niște norme cutumiare, sau o C un sg act, dar legile org referitoare la autonomia locală fac parte tot din blocul de constituționalitate etc. Deci cn îl găsim în texte, iar textele sunt f variabile, de la C aproape minimală a USA cu 7 art la cea a Indiei cu sute de articole (câte). De la C care are un singur text (România) la cea care are 24 de anexe precum cea a Africii de Sud.

Atunci când încercăm se identificăm conținutul normativ nu treuie să ne limităm numai la ceea ce scrie, ci de multe ori este nevoie să căutăm într-un ansmablu mai larg de izoare juridice.

Caracteristicile C – supremația ei. O plasăm în vârf în virtutea calității ei de a fi supremă – pentru că se bucură de cea mai mare legitimitate. Relația dintre gv gvrn e cea mai apropiată. De ce e C supremă în cadrul sistemului nromativ al unui stat. Supremația ei poate fi analizată ori ca o caracteristică a ei, ori drept un rezultat, un efect al faptului că se numește C. Supremația C din perspectivă pur analitică poate fi considerată o axiomă sau poate fi considerată rezultatul unui raționament juridic – explică de ce e C supremă prin raportarea la celelalte acte. Supremația e o axiomă în drept pentru că justificării sale rațoinale țin de științele metajuridice.

Page 15: Drept constituțional

O altă parte a doctrinei a încercat să nu o trateze ca pe o axiomă și a încercat să-și răspundă – de ce e C supremă.Fundamentarea științifică a supremației a fost realiczată în doctrină prin intermediul a trei tipuri de teorii. O primă

încercare de analiză a vizat fenomenul de supremație a C din pers criteriilor de definire a C, prin ce se definește, prin ce se distinge ea de alte acte normative – un criteriu material și unul formal. Ce se solitcită pentru existența unei C e mult mai exigent decât ce se solicităpentru alte acte normative – tocmai pentru că imaginea e una mai dificilă, mai exigentă, deci actul care rezultă din acet proces are o pozitiție superioară.

O altă încercare de definire, de justificare a supremației a pornind de la principiul democrației – în paradigma contemporană în exercitare puterii, puterea nu e divină, ci e rezultatul hotărârii indivizilor. Dacă pornim de la ideea că puterea se exercită democratic, cțnd e vorba să fie adoptate decizii fundamentale chiar participă toată suflarea în mod direct. Pentru că la producerea C participă întreaga comunitate direct, în vreme ce la adoptarea celorlalte acte nromateive, dar mediat prin intermediul parlamentului, decizia care e cea mai apropiată de colectivitate e cea mai importă, are caracter suprem.

O altă încercare de justificare de supremație a C s-a limitat strict la paradigma juridică. Ne interesează principiul legalității – înseamnă că fiecare act normativtrebuie să fie emis în conf cu regulile de competență și de procedură stabilite printr-un act care îi este superior. Dacă mergem din treaptă în treaptă ajungem într-un punct – norma fundamentală != C. NF = CETĂȚENII TREBUIE SĂ ASCULTE NORMLEE JURIDICE. Dacă indivizii ascultă de norme, treiuesă asculte de toate care sunt mai jos. Norma e abstractă, actul juridic e izvorul din care rezultă nroma. Pe baza principiului legalității, C e supremă pentru că deasupra ei nu mai e alta.

Chiar dacă o parte a doctrinei a încercat să explice supremația C, oricare dintre încercări poate fi pusă la îndoială la un moment dat, poate fi chestionată și din altă perspectivă, poate e mai simplu pentru cei care au luat-o ca pe o axiomă-C e supremă.

E cert că C în actualul model de funcț al statelor are această trăsătură, din care rezultă unele efecte care vizează pe de-o parte însăși C, dar efecte care vizează pe de altă parte și restul actelor din sistemul normativ.

Supremația are niște consecințe, efecte juridice. Consecințele se referă pe de-o parte la însăși C, pe de altă parte la sistemul normativ. Cu privire la C consecințele vizează criteriul formal, respectiv modul în care se adoptă și mai ales modul în care poate fi modificată o C. În privința adoptării – pentru adoptarea C e nevoie de o autoritate anume. E nevoie de o autoritate anume, una care are în mandatul său, competența să facă asta și e nevoie de o procedură specială. Același lucru e valabil și la revizuire. O parte vizează criteriul formal, aspectul formal. O altă parte vizează sistemul normativ, nu C ca atare, ci restul actelor. Ne interesează care ar fi diferența dintre C și restul sistemului.

Efecte asupra sistemului normativ – coformitatea întregului sistem normativ cu C. Una dintre C esențiale.

Ce înseamnă conformitatea întregului sistem normativ cu C (conformitate, NU compatibilitate).

Conformitate – sistemul normativ – tot. Toate actele normative dintr-un stat. Trebuie să respecte atât în privința autorității emitente, cât și a procedurii de edictare, precum și a conținutului normativ regulile pertinente stabilite în C.

Conformitatea are 2 aspecte: cel static și cel dinamic. Conformitatea înseamnă că toate normlee juridice cuprinse în actele normative trbeuie să nu fie în contracție, trebuie să fie conforme cu C. În plan juridic, conformitate înseamnă subordonare. Compatibilitatea presupune coexistenței fără conflicte. Sistemele normative naționale decurg din C. Deci nu e de imaginat o normă juridică ce ar avea un conținut normativ contrar cu cel al C. Aspectul de conformitate vizează mai ales criteriul material. Conformitatea trbeuie să vizeze și criteriul formal.

Primul-ministru emite DECIZII.

Decizia adoptată de primul-ministru este un act normativ. Un primar, deși aparent tot decizii adoptă, actul normativ al primarului are alt conținut normativ al primului-ministru. Primul-ministru poate adopta un act care să stabilează sarcini miniștrilor, iar un primar nu poate face așa ceva, dar și primarul, și primul-ministru treuie să emită decizii de așa natură încât să nu încalce C. Însănu doar aspectul material ne interesează, ci și cel formal. Numai prim-ministrul poate emite decizii care să se refere la toți miniștrii, numai primarul poate adopta o decizie pentru toți membrii unei comune ori shit.

Conformitatea are 2 ipostaze: dpdv static, tebuie ca în fiecare moment, fiecare act normativ să fie conform cu C. Teoretic actele nromative trebuie să fie conforme și cu toate cele de deasupra lor. Ne interesează că fiecare act normativ trebuie să fie în conformitate cu C. Dacă nu-s, sancțiunea în sistemul juridic românesc e că nu se mai aplică. O decizie care nu se pupă cu C nu este aplicată de nimeni, exemplul cu tăierea capului. Consecința faptului că un act normativ nu ar fi confomră cu C, confecința că acel act normativ nu produce efecte jruidice. Tehnic vorbind spunem că e invalid juridic. Dinamic, însă, sistemul normativ nu stă niciodată pe loc. În dinamica lui,în fiecare secundă se nasc acte juridice. În dinamica sa, principiul conformității înseamnă căorice act normativ care apare nou, tebuie de laînceput, de la acta emiterii

Page 16: Drept constituțional

sale să fie conform cu C. Ori de câte ori se schimbă ceva în C, e necesar ca tot sistemul normativ să se pună de acord cu ce scrie în C. Oricum ar viețui sistemul normativ, conformitatea trbeuie să existe în permnaență.

Conformitatea nu e același lucru cu simpla compatibilitate – în unele situații, conformitatea poate fi redusă la simpla concordanță. Nu mai sunt conforme în întregime.

Efectele supremației C vizează 1. C ca atare, 2. Sistmeul normativ în întregime.

Atât de importantă este supremația încât au fost stabilite garanții.Garanțiile juridice ale supremației C- Vizează modalitățile prin care în sit în care un act normativ nu ar respecta regula conformității, această situație

să fie corijată.După revizuirea C din 2003, garanțiile juridice ale supremației C sunt în număr de 2.1. Un așa-numit control general al aplicării C2. Un control mai tehnic și mai restrâns, controlul constituționalității legilor.

Controlul general al aplicării C este o obligație de natură constituțională pentru toate autoritățile statului în baza articolului 1, alineatul 5 din C. Altfel spus, orice demnitar, funcționar, orice pers care realizează o atribuție de natură publică. Orice astfel de angajat trebuie ca de fiecare dată când realizează atribuțiile de serviciu să se asigure că activitatea desfășurată e conformă cu C. C își produce acest efect important și în ceea ce numim efectul orizontal al aplicării sale, între persoane private între ele. Deci nu doar aspectul vertical, ci și pe orizontală între indivizi, în fiecare moment, fiecare pers care interacționează cu un alt actor din sfera respectivei comunități trbuie să se asigure că respectă C.

A doua garanție e una mai îngustă ca obiect de aplicare, mai tehnică.Controlul constituționalității legilor.Parlamentul atunci când adoptă legi, face acest lucru el și nu dă autoritatea altcuiva în conformitate cu procedura

stabilită prin C și adoptă legi al căror conț normativ e conform cu C.Controlul const legilor verifică măsura în care legile respectă.E un control limitat – doar la legi – nu include și alte acte normative. E doar controlul legilor, doar controlul prin

raportare la C, nu la tratate internaționale sau alte legi etc.

Într-o definiție ceva mai tehnică, controlul const legilor este activitatea statală organizată, instituționalizată de verificare a conformității legii cu C. Dpdv juridic controlul const legilor reunește normele juridice prin care sunt reglementate autoritățile statului competente să efectueze controlul, procedura după care se efectuează acest control și efectele pe care le produce controlul asupra actelor controlate.

SEMINAR

Decizia 799/2011 a CCR Publicată în MO 440 din 23 06 2011. Un proiect de revizuire a C.

Scoate și citește legea 47/92 privind CCR.

Test peste 2 săptămâni.

26 ianuarie EXAMEN sâmbătă ORAL.

Sunt 41 de județe și Bucureștiul

27 noiembrie test.

   ARTICOLUL 74  Iniţiativa legislativă

   (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

   (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

   (3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.

Page 17: Drept constituțional

   (4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.

   (5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.

   ARTICOLUL 150  Iniţiativa revizuirii

   (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

   (2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Simplă = relativă ??Există limite formale și limite materiale.

INIȚIATIVA DE REVIZUIRE (150) INIȚIATIVA LEGISLATIVĂ (74)TITUL

ARULPreședintele, un sfert din deputați și

senatori +500.000 de cetățeni cu drept de votGuvernul, Sen + Dep, Poporul (100.000) –

5000/județASPEC

TE PROCDURALE PRIVIND REVIZUIREA

2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere. (majoritate calificată).

Procedura de mediereDacă medierea nu funcționează,3/4

D+S în ședință comună (majoritate calificată).

Legi organice și ordinare (1 cu majoriate absolută și 2 cu simplă).

Ședințe separate.

LIMITE FORMALE

63/4   (4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.

152/3    (3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

151/2    (2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

    (4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi.

LIMITE MATERIALE

152/1+2   (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

   (2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

74/2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

FORȚA JURIDICĂ

Supremă față de celelate legi, = C, forță jurdiciă supremă, egală cu Constituția

Inferioară C

PROMULGARE

Guvernul inițiază proiecte de lege. Senatorii, deputații și populația inițiază propuneri legislative. Proiectul de revizuire. Referendum nu înainte de a fi verificată de CCR!!! CCR validează referendumul –

CVORUM. Decizia CCR e publicată. Apoi gata și se publică noua C și intră în vigoare.â

Deci la CCr ajunge de două ori – o dată pentru legalitate și a doua oară pentru validarea referendumului.

Page 18: Drept constituțional

O verifică în raport cu drepturile, libertățile și cu tratatele.

Tratatele se ratifică, legile se promulgă.

Dacă Președintele trimite spre revizuire, se duce la prima Cameră sesizată.

CCR se sesizează din oficiu la revizuirea Constituției (stai că vreau și eu să văd), iar în cazul celorlalte legi o sesizează altcineva.

CURS

Definiția, obiectul controlulkui de constituționalitate și funcțiile acestuia, apariția și unele controverselegate de modul în care se manifestă ți clasificarea tipurilor de control.

Ce e controlul de constituțoinalitate – poate fi considerat una dintre sancțiunile normelor de dr const. În dr const nu avem sancțiuni ca în penal. În dc sancțiunile operează de multe ori cu privire la rezultatul activităților neconstituțio (nu i se taie mâna, dar i se invalidează actul).

Ce ar putea să facă obictul controlului de constituționalitate. Distincția dintre controlul de constituționalitate și controlul constituționalității legilor.În diferite sist juridice, controlul operează cu privire la diferite tipuri de acte. În R am mers pe o variantă care vizează strict supremația C,obiect al controlului de constituțonalitate îl reprezintă doar actele juridice de reglementare primară – acele acte juridice care intervin pentru prima dată asupra uneor relații sociale, nu în aplicarea altora, ci reglemetnează prima oară relațiile sociale. În R obiect al controlului de constituționalitate ( o comparație între actul normativ și C, C e standardul permanent) sunt acte de reglementare primară (legile, actele pe care le adoptă P) și ordonanțele Guvernului.

În alte state, deși se cheamă cdcallegilor, în categoria actelor controlate sunt incluse mai multe tipuri de acte: sunt incluse bună parte din actele emise de puterea executivă, hotărâri de Guvern. Există state în care pot fi verificate și hotărțrile judecătorești. În Spania pot ffi verificate sub aspectul constituționalității numai prin raportarea la câteva drepturi fundamentale (procesuale) și hotărârile judecătorești. În Spania poți face un recurs în fața Tribunalului spaniol și apoi la CEDO. Există mai multe posibilități de organizare a controlului constituționalității al actelor normative. Discutăm doar de acte normative.

Obiect al controlului pot fi doar actele normative după ce ele sunt normative, după ce au devenit acte juridice ca atare, sau ar putea fi verificate și proiectele de legi. Alte acte normative parcurg și ele faza de proiect, însă etapele sunt multe, dar nu sunt la fel de multe ca la legi. Proiectele de acte normative trebuie să fie inițiate de cineva, un rpoiect circulă pe la niște autorități să ia niște avize pentru protecția mediului and shit, dacaă e hotărțre de Guvern ajunge la Guvern. La P un proiect de act normativ după ce trece peste toate,în momentul în care proeictuleste trecut pe ordinea de zi a P, până se publică – trc însă multe etape – se dezbate dacă să fie pus pe ordinea de zi, sunt trimise la comisiile permanente etc. Între momejtul înm care începe proeictul și până ajunge actul normativ, e o perioadă mare de timp.

Trebuie să existe un cotnrol de constituționalitate și în această perioadă, astfel încât atunci când trece legea să fim siguri că e ok dpdv constituțional

Controlul de const în fază de proeict – control general. Fiecare autoritate a statului încearcă să afle dacă ceea ce face e constituționalitate.

La noi și la francezi avem un proeict de constituționalitate al proiectelor de legi. Când? Că sunt multe etape. Controlul de constituținalite vizează proiectul de lege care rezultă din dezbaterea ambelor camere, după ce a fost vizat de ambele camere și până la momentul promulgării.

Am un text care potențial va produce efecte și dacă o să intre în vigoare s-ar putea să aibă efecte și const și ne. Îl verific acum când am un text definitiv, dar până să intre în vigoare.

De la mometul finalizării pnă la intrarea în vigoare.

Dar de ce? Există controlul de constituționalitate. La ce e bun el? De ce apare ccl. Cum de P adoptă legi neconst. Cu foarte mare bună-credință, legi pot fi adoptate neconstituțional, atât din perspectiva criteriului formal (autoritate și procedură), ct și din perspectiva criteriului material. Nu e greu să adopți o lege organică cu majoritate de lege ordinară și invers. Dacă norme de majoritate ordinară se adoptă cu majoritatea legii organice – ok, avem o legitimitate mai mare, dar dacă avem o dispoziție de rang organic adoptată cu o majoritate ordinară, nu e bine, pentru că era nevoie de un consens mai mare în P. Nu a fost adoptată ca organică, deci nu e adoptată. Sub aspectul procedurii, poate fi neconstituțională pentru că nu s-a adoptat cum trebuie. Cum s-a întâmplat asta? În 73 – fac parte din legi organice – regimul general al proprietății (exproprierea – luarea unui bun din patrimoniul unei persoane private și trecerea în proprietatea statului –

Codul civil nu e lege organică – pt că se referă și la relațiile dintre părinți și copii, iar în 73 nu zice că e vorba de relații.

Page 19: Drept constituțional

Legea protecției mediului înconjurător –

O a doua motivație penu trcare se pot adopta legi neconstituționale, ține de criteriul material, de conținut. Anumite inst juridice sunt ori f vechi, ori nu mai au nicio legătură cu realitatea din zilele noastre.

Se poate întâmpla ca legile săfie neconst – în aczul statelor federale, entitățile federate să-și propună obiective care intră în conflict cu C federală. Oricestat federat o să vrea să fie autonom, orice stat federal va vrea să-și adune…

Controlul constituționalității legile asigură coerența sistemului normativ, să fac aî tot sistemul normativ să fie conform cu C, dar și atunci când P adoptă o lege și spune ceva și ulterior vine G printr-o ordonanță de urgență fix pe dos, la un moment dar CCR e sesizată și întrebată care e actul nromativ? În fapt, CCR asigură separația puterilor în stat. Dacă P adoptă ceva, G trbuie să-l pună în executare.

Ccl servește la echilibrul politic –legile înP sunt votate cu niște majorități. În fapt, atunci când CCR spune că o lege este sau nu const înainte ca ea să fie în vigoare, ea spune care sunt raportuirle dintre majoritate și opoziție. Ca să i se ofere șiopoziției o voce, ea are posiblitatea contestării la CCR a actelor pe care le adoptă majoritatea.

Ccl este foarte util pentru protecția drepturilor fundamentale. Ccl poate fi util ăn sensul ănc areun individ să constate că după e a intrat o lege și se aplică, legea îi încalcă în drept. Se duce la unjudecător și-i spune. X nu vrea să aplică legea și nu o să o aplic pentru că aplicând-o aș încălca C. Indivizii pot să își valorifice mai bine drepturile pe care le au în faza C – avem norme const de aplicație directă.

Ccl poate avea mai multe funcții: servește și în plan strict normativ, și în plan instituțional, politic, cetățenilor pt că le asigură drepturile fundamentale. În măsura în care ccl devine unul excesiv, judecătorii activează activism judiciar,riscul este să se producă o interferență între funcția de judecată și procesul decizional politic. Judecătorul, că e const sau ordinar, compară situația de fapt cu legea/legea cu C (ordinar sau const). Nu spune da sau ba prin raportare la un standard. Decizia politică nu are repere. Decizia = alegerea uneia dintre mai multe în funcție de criterii variabile. Puterea politicaă are profund natură subiectivă. Decizia politică poate să fie și în sensu în care se sacrificăun criteriu ca să se dea prioritate altuia, ori a pune în mâinile judecătorilor deciziile de natură politică înseamnă îa- implica pe aceștia în decizii politice, dar și restrângerea opțiunilor politice. Ccl nu e un panaceu. Are f multe funcții utile, dar poate degenera în guvernământul judecătorilor și nu e nimic mai rău decât tirania unui număr restrâns (Platon Republica sau Politica, mai rău decât tirania unui singur om).

Cum a apărut?Nu am o dată fixă de ap a C, nu am nicio dată fixă de apariție a ccl. Dar ccl a apărut după C. Cu privire la întâietate, există o întreagă dispută.

Decizia care apus bazele ccl – Madison vs Margaery(???) – dezbaterea s-a pus asupra naturii juridice pe care o are C (????)

În 1801 au avut loc alegeri pt funcția de președinte a SUA și a avut loc o mare alternanțp politică. Republicanii au fost până atunci la putere. Au venit democrații. Schimbarea de președinte operează în a doua zi de marți din luna noiembrie. De la data alegerilor, până la data începerii mandatului președintelui ales e o perioadă de timp. În perioada asta fostul președintele face numiri de funcții ( ) ). Președintele care pleca l-a numit pe domnul Madison într-o funcție de judecător de pace într-un stat. Judecător de pace în SUA – moașă comunală – împarte și dezbate, nu e o funcție f importantă, o f publică și atât. Domnul Madison s-a dus acolo și a încput să funcționeze. Numai că administrația prezidențială nu l-a scris pe Madison. Vine MArgaery și se duce la serviciu. Domnul Margaery era al doilea om pe acelașii post. Amândoi aveau hârtie de la doi președinți, dacă numirea era anulată trebuiau anulate toate deciziile lui Madison. Au hotărâr să conteste. Unde se poate contesta un act de numire într-o funcție publică realizat de șeful statului. În dreptul procesual sua te duci la instanțele judecătorești și soliciți instanțelor o hotărâre de injoncțiune (??).

…….?e rpima decizia judecătoreascăîn care apare clar diferența dintre legi și C. de aia se și mergea pe aplicarea legilor în timp.

Nu s-a înregistrat cine a ocupat postul de judecător de pace. Marshall a explicat că C are forță juridică mai mare și de aceea e mai importană pentru că C este rezultatul unei convenții (de la Philadelphia) care avea caracterul reprezentativ cel mai înalt în epocă, deci nu poate o autoritate care are…

CclLa primăria comunei București în 1911-1912 – o putere politică – conservatorii/liberalii (1/2).

Hans Kelsen – prima CC. Un tribunal care nu-și propunea să apere drepturile indivizilor, ci își propunea echilibrul.

Din 1918 încoace cele două modele – american/european au fost în competiție.După WW2 a căpătat o răspândire fantastică. Modelul american – deși a apărut doar la nivelul Curții Supreme de Justiție.

Page 20: Drept constituțional

De ce există două modele. Principala problemă care s-a pus în leg cu modelul american este cea legată de efectele perverse – dacă orice judecător se apucă și spune dacă o lege este constituțională sau nu, ce se întâmplăcu legea. Hans Kelsen a imaginat modelul european.

Inter partes litigantes – numai în cele două părți.Efectele unei eventuale declarări de neconstituțoinalte sunt limitate doar la părțile din proces.

În modelul european atunci când are loc un control de constituținoalitate

Erga omnes = generale.

Când a declarat o CC o lege neconstituțională, e ne pt tt lumea. E invalidată. Nu e abrogată. P adoptă, P abrogă. CC declară – legea nu se va mai aplica. Poate să nu fie abrogată.

CC nu abrogă. CC = legiuitori negativi.

Legitimitatea ccr e pusă pe picior de egalitate cu P. Cum P adoptă legi de la CCR. Dispare problema judecătorească, dar e posibilă echilibrarea între curte și parlemtn.

Organul competent. Care poate fi autoritatea statului competentă să realizeze controlul de const. E dreptul la insurecție. Când poporul consideră că legile sunt injuste, le dă jos. Pornind de la ideea maximalistă a unei anarhii generale.

Câte tipuri de control pot fi?

De ce au voie judecătorii să verifice constituționalitatea legilor și totuși ei fac asta.

CONTROLUL CONSTITUȚIONALITĂȚII. Anterior și posterior.Posterior când deja legea a produc efecte juridice.

Un alt criteriu de clasificare este cel al procedurii prin care se realizează controlul. Avem un control realizat pe cale de acțiune și unul realizat pe cale de excepție. Fie o persoană, fie o autoritate a statului inițiază ccc indiferent dacă legea s-a aplicat sau nu.

Exemplul cu micul dejun. Actio popularis – pe cale de acțiune

Controlul pe cale de excepție – aștept să mi se aplice actul.

MODELUL AMERICAN ȘI MODELUL EUROPEANA – de toate instanțele, produce efecte inter partes, e control de natură subiectivă, e difuz, e concret – se referă la

aplicarea legii într-un caz concret. La modelul european - controlul de c erga omnes, obiectv, se referă la starea de fapt a legislației și de regulă – putem avea și prealabil și posterior,

În vreme ce la A avem doar control posterior.

Constituționalizarea dreptului e un proces care presupune o osmoză între normele din ssitemul nromativ și normle juridice pdin C – de sus ăn jos și de jos în sus.

SEMINAR

s-a inițiat, s-a dus în camere?, are loc procedura de mediere,

merge de două ori la Curte. O dată pentru a verifica constituționalitatea, a doua oară se pronunță pe formalități, cvorumul.

În elgătură cu Parlamentul – e constituțional, dar după tradiție este Parlament bicameral, fiecare cu Comisia Juridică, a doua citire ar fi fost formală. Legile n-ar fi fost la fel de bine văzute obiectiv.

CURS

Constituțiile române

Regulamentele organice au stabilit unele reguli generale pentru organizarea puterii.

Două argumente pentru care regulamentele nu ar fi C. 1. Kiseleff e cel care a lucrat în mod intens pentru adoptarea de către Divanurile Boierești a regulamentelor. Acordarea de C pentru aceste două provincii de către o putere străinănu seamănă cu o C care să fi fost crescută de acasă. Nu ar fi o C pentru că sunt acte impuse nu neapărat de o putere de ocupație.

Page 21: Drept constituțional

Au fost impuse, dar de fapt Kiseleff a fost atât de inteligent încât a reușit să facă aî divanurile să adopte actele.

Am o mare problemă legată de regulamentele organice. C reglementează raporturile de putere în cadrul unei colectivități umane. Colectivitateatreuie să le accepte.

Al doilea argument pentru care nu sunt C. RO stabileau reguli foarte progresiste pentru epocă: Parlament din 4 Camere, reguli referitoare la procesul legislativ. Cu toate acestea, RO, pregresive, nu a fost puse în vigoare. Cele modificate și oarecum adaptate.

Act normativ adus din afară, act normativ care nu a fost pus în aplicare, act normativ care cuprinde o sumedenie de alte norme care nu au nimci de a face cu puterea de stat, înseamnă că nNU SUNT CONSTITUȚII.

Nu le negăm rolul important și extrem deprogresiv în modernizarea statului român. Nu îincludem în categoria C ale statului roman o sumenedenie de anexe ale tratatelor de pace.

STATUTUL DEZVOLTĂTOR AL CONVENȚIEI DE LA PARIS – prima Constituție.Dpdv istoirc. Convenția de la Paris, 1858 a dat posibilitatea unirii celor două principate. Cele două principate vor

putea să-și stabilească reguli ele de la sine, autonomie internă.Însă istețimea lui Cuza and company a făcut ca ei să accepte convenția, dar în interiorul principatelor să adopte ceea ce s-a numit statului dezvoltător, deci niște modificări adoptate din interiori, nu nu impuse din afară, de altfel, puterile garante nici nu prea și-au dorit.

Statutul dezvoltător al convenției de la paris e alcătuit din două acte: Statulul dezvoltător și Legea electorală.SD 1864 – era din nou pentru epocă un act extrem de progresiv, dar se limita numai la limitarea puterilorîn stat, dar

pe cea judecătorească o uita. Puterea legiuitoare și puterea domnului. SD face vorbire despre exista unui parlament bicameral, despre adoptarea legilor prin colaborarea celor 3 puteri: adunarea electivă, fondatoare?? și a domnului, a modului în care puteai fi alese aceste două camere ale Parlamentului.+posibilitatea PUnite de a notifica legile care privsc administrațiunea lor dinăuntru.

Din perspectiva a ceea ce am numit a fi o C ,SDACDLParis are toate caracteristicile. E un act nomrativ prin care se limitează puterea,adoptatde către colecctiitate pentru colectivitate, un act nomrativ care nu cuprinde alte chestii.

Sub aspectul reglementărilor, SDACDLParis nu a fost o mare reușită, dar a fost important în ceea ce privește garantarea independenței,dar regulile în sine stabilite nu era dintre cele mai progresive, ba dimpotrivă i-a permis lui Cuza să se manifeste așa cum s-a manifestat. Acestea sunt motivele pentru care relativ rapid, 2 ani mai târziu s-a adoptat o nouă C.

1866 – Constituția de la 1866. NIorga consideră că textul este o traducere f puțin adaptată a C Belgiei, deci un transplant juridic. O altă opinie legată de originile Constituției din 1866, justitificată de Constantin Angelescu?? Consideră că Comisia de la Focșani însărcinată cu armonizarea legilor dintre cele două principate avea un proiect de C pe care l-a ținut până în momentul în care a părut un monarh dispus să-și însușească această C. Orice ar fi adevărat, cert e că textul C din 1866 a fost pentru principatele române a fost f progresvi. CONSTITUȚIE PACT. O negociere între monarh și clasa, pătura politică din cel două principate. Modalitatea în care e reglementateă puterea legiuitoare și modul în care cetățenii participă la guvernare. Și totuși, la 1866 a propus să fie adoptată o C ăîn cadrul căreia pentru Adunarea Deputaților, electoratul era împărțit în 4 coelgii electorale. Dreptul de a alege era legat de posibilitatea cetățeanului de a participa concret prin conntribuția financiară a celor care au un cuvânt de spus, deci nu e de conceput în epocă faptul că ar putea să voteze și cei care nu plătesc impozite.Raporturile dintre puterea legiuitoare și monarh sunt unele clasice pentru epocă, în senusl că ele se desfășoară prin exercitarea în comun a puterii legiuitoare.

Puterea executivă revine în întregime monarhului și pentru că monargul și-a dort ca această C să pună bazele…

Interdicția revizuirii C (1866) – f rigidă.

Controlul constituționalității legilor.Modernizare.A existat o emulație generală în rândul societății de modernizare.

Ceea ce a determinat adoptarea unei noi C. PRM a însemnat o trezire brutală la realitate. Cele două principate s-au găsit puse în situația delicată de a avea tezaurul trimis la ruși, guvernul în exil la Iași, linie de apărare pe Mărășești, o situație destul de delicată atât în plan economic, al instituțiilor statale cât și în plan geopolitic.

Deci textul 1866 nu era adaptat pentur noua realitate, realitate care a determinat o lărgire teritorială atât de mare încât adinistrația a ajuns ă gâfâie în încercările de a gestiona un spațiu mult mai larg. O confruntare care are de a face cu lupta politică internă, în 26 martie 1923.

26 Camera Dep27 Senat1923 – C reușește să atragă în planul exercitării politice la B și o parte din clasa politică transilvăneană. Reușește să

găsească un compromis rezonabil. 1923 face un pas înapoi față de 1866 sub aspectul acordării votului. 1866 aparent Pact, de

Page 22: Drept constituțional

fapt acordată, obținută sub imperiul protectoratului IȚ și AU, 1923 adoptată de către principate, înțeleasă ca fiind adoptată de întreg poporul român, iar acest caracter de legitimitate face ca ea să reușească să fie pusă în aplicare. Monarhul s-a bătut cu toată clasa politică pentru a o aduce la îndeplinire. 1923 reper. Structură – cea model pentru toate C ulterioare. 1923 – CCLegilor 1911 1912 – 1923 limitează – doar ĂCDCȘJ este capabilă să judece CCL.Inamovibilitate numai judecătoilro de la ÎCDCȘJ și Curțile de Apel. Regim juridic special dreptului de proprietate – sacră și inviolabilă. Interzice înființarea de tribuale extraordinare. Unul din motivele pentru care nu a putut fi pusă în vigoare după WW2.

Reper f important pentru afirmarea, consacrarea caracterului modern al statului român.

În 1938 face să fie adoptată o nouă C.

28 februarie 1938 pas înapoi semnificativ. Acordată la sensul propriu. Regres din perspectiva structurii. Regele este capul statului.

1938 stabilește senatori de drept, ca prag pentru a fi ales limita de 40 de ani. Restrânge caracterul democratic al puterii și lasă o marjă largă de manifestare arbitrarului monarhului. Nu are o viață lungă – clasa politică română s-a complăcut în mișcarea:

Sepctembrie 1940 e suspendată și Antonescu se autointitulează șeful stautlui și începe să guverneze prin decrete-legi. De la Antonescu încoace actele juridice de natură constituțională, de caracter tranzitoriu, poartă denumirea decrete-legi.

1944-1948 = sub aspect istoric ambiguă.1938 suspendată. Din 1940-1944 se face într-un mod liber, nereglementat, neîncadrat.

Decretul-lege 1626 din 1944. Pentru fixarea drepturilor ormânilor în cadrele constituțiunii de la 1866 cu modificațiunile din….(???)

Din 1944 încolo începe un nou mod de exercitare a puterii. Decretul 1626 din 31 august 1944 are 5 articole mari și late, dar în ele se pun bazele unui nou mod de ercitare a puterii. Primul articol pune în vigoare textul constituțional referitor la drepturi. Art 3 se precizează că vom avea o reprezentanță națională jucând roul de Parlament, monocameral. Din 40 44 n-am avut Parlament deloc. Până în 1940 P fusese mereu bicameral. Începând cu 44 avem monocameral.

Până se organizează puterile, guvernul va avea dreptul să reglementeze, să legifere. Prin al 5-lea articol se abrogă toate decretele-legale.

Se face tabula rasa din tot sistemul instituțional.

Tot în 31 august apare decretul 1849. Se adaugă un nou alineat și se arată că cei vinovați de crime de război vor fi sancționați prin intermediul unor tribunale extraordinare. În baza acestui decret au început procesele de după WW2. Aceste două acte sunt importante în epocă pentru că marchează tranziția.

De reglementat se reglementează în 1946. Decretul numrl2218/1946 se precizează cum va fi organizată puterea legiuitoare. Și anume: pritr-un singur corp, P monocameral, puterea legiuitoare se numește Adunarea Deputaților. AD avea să fie aleasă și de către femei care au căpătat drept de vot în 1946, iar modul de organizare al alegerilor, iar modul de organizare a alegerilor era anunțat că urma să fie anunțat mai încolo, ulterior în altă lege.

Republica Populară Română. Nu e Populară România. Ca entitate componentă dintr-un ansamblu mai larg de republici populare.

Legea 363 e capitalăpentru că schimbă pt prima oară în R forma de guvernământ. E drept că forma de guvernământ monarhică nu a fostmereu continuă. Domnitorii fuseseră aleși.

30 decembrie – formă de guvernământ republicană. Legea 363 anunță că ulterior acestei schimări fundamentale de formă de guvernământ urmează să se adopte o nouă formă de C. Se fae pentru prima oară vorbire de C – altfel, 7 ani de zile nu a avut C în sensul propriu al termenului, am avut o sumedenie de acte de natură fundamentală.

Legea 363 stabilește un nou organ – Prezidiul Republicii Populare Române – alcătuit din 5 personalități de marcă, joacă rol de șef de stat – colectiv. Stabilește noi forme de guvernământ.

Constituțiile din 1948 1952 1965- centralism democratic și democrație populară. C din 13 aprilie 1948 deși respectă structura, stabilite în tradiția C română.

(…………………………….??)

Procuratura – a 4-a putere în stat însărcinată cu verificare respectării legalității socialiste.

Page 23: Drept constituțional

Puterea aparține poporului și emană de la el.

Regula în stat va fi proprietatea socialistă, cea comună, iar cea privată va fi doar cu titlul subsidiar. Nu o numește proprietate privată, ci proprietate personală și art 11 din 1948 face o precizare astăzi viu contestată – anume când interesul general o cere, mijloacele de producție – băncile, societățile de asigurare – pot fi naționalizate.

C din 1948 începe să consacre f multe drepturi de natură economico-socială. 1948 a pus bazele națioalizărilor și a creat premisele pentru cooperativizarea agriculturii. În 1952 datorită întârzierilor legate de colectivizare – se adoptă o nouă C

24 sept 1952 se adoptă C RPR care are o structură originală. Începe cu un capitol referitor la orânduirea socială.

C din 1952 a permis o eviluție extrem de rapidă a colectivizării fără ca ea să conțină elemente extrem de inovatoare – dacă până în 48 49 au mai fost tolerate și alte partide politice în afara PCR, art 5 face vorbire despre PCR ca forță politică conducătoare. Prevedere referitoare la rolul conducător urmasăfie reluată în 1965.

1952-1965. S-a terminat Colectivizarea, Canalul, s-a schimbat societatea. 1965 – a avut loc un Congres PCR – 21 august 1965 se adoptă o nouă C. Sub aspectul structurii și al normelor revine la trăsăturile clasice cunoscutp=e de trpspturile române – se îndepărtează de modelul prestabilit soviect. Puterea aparține poporului.Stat și cooperatistă cu un reziduu de proprietate personală.

(………………..??)

1965- Republică Socialistă ROMÂNIA.

Mai 1990

În 2003 R a încercat să-ș ipregătească textul cons în vederea aderării la instituții internaționale și necesități legate de mai buna protejare a drepturilor fundamentale. În fapt, din cele 3 obiective stabilite unul singur a mers.

Este în plină desfășurare un nou proces de rev consti. În aprilie 2013 a fost respins. Un nou proiect este în debatere politică.

CURS

Cetățenie

Cetățenia este un elemente al capacității juridice. Instituția cetățeniei este de regulă studiată la alte discipline, studiată prin prisma efectelor pe care le produce asupra altor instituții juridice. Nu existeă efecte reciproce între instituția cetățeniei și a căsătoriei. Sunt consecințe ale cetățeniei pe care o au cei doi parteneri.

Modul în care statul înțelge să acorde sau să retragă această cetățenie.

Când discutîm despre instituția juridică, e bine să înțelegem că ea vizează în fapt cel puin două aspecte: „ se referă la legătura, relația care se stabilește între o personaă fizică și un stat și, respectiv, mai vizează condiția juridică a persoanei – statului său juridic. În zilele noastrre termiul de statul juridic nu mai este unul foarte expresiv. Statutul juridic trimite la societăți premoderne, aceleacare erau ierarhizate în diferite clase sau pături sociale. Societatea indiană cunoaște regimul castelor, iar statutul juridic (ce poate să facă o ființă umană) depinde de pătura în care se încadrează acea persoană. În societățile moderne, postiluministe și mai moderne unde princiupul egalității este dominnatn, statului jurdici nu se mai raportează la o ierarhizare, dar rămâne diferenat prin perspectiva ratașării?? La o putere de stat sau alta. Deci, ce poate sau ce nu poate face o ființă umană. Statulul juridic desemnează toatatiltatea drepturilor și obligațiilor.

Dpdv terminologic cuvântul cetățenie este cel puțin în înțelgerea unor sisteme juridice sinonim cu cel de naționalitate. Înainte de 1945 (statutul juridic al minorităților naționale), în R se punea semnul egalității dpdv juridic între cetățenie și naționalitate. În eng fr germnă termenul juridic de cetățenie se explică prin naționalitate. Dupa 1945în tt zona balcanică și în zona statelor baltice se face odiferență dpdv juridic între cetățenie și naționalitate.

Cetățenie – legătura care există între o persoană fiziă și statNaționliatatea- legătura care se stabilește între o persoană fizică și o colectiviitatea unmană identificată

după alte criterii după cele statală.Colectivitatea aceea se identifică cu conceăptul istoric răspândit în Europa mai mult după 1948 (sau 1848) se identifică cu conceptul istoric de națiune. Națiune care este considerată a fi o grupare de indivizi, o colectivitate umană, reunită, ai cărei indivizi se grupează după criterii de natură istorică, lingvisitcă, etnică, folclorică. De altfel, definirea juridică a conceptului de națiune e f dificilă. S-a încercat definirea juridică prin câteva recomanrdări ale Adunării Generale A Consiliului Europei și nu s-a reușit. Din această perspectivă, definirea națiune pe tărâmul științelor

Page 24: Drept constituțional

juridice nu există, ci o preluăm din istorie, din științele istorice și operăm cu ea ca atare și singura consecință pe car o preziăm în plan juridic și cel puțin îtnre conceptul de naționlaiteate și cel de cetățenie e o diferență.

âCetățenie – relația dintre un individ și o colectivitate umană constituită în stat, și atunci dăm posibiltatea statului de a stabili drepturi și obligații

Cetățenia ca instituție juridică – regimul juridic al cet romCetățenia română – relațiile juridice și politice permanente care se stabilesc între o PERSOANĂ FIZICĂ (are doar

ființa umană) și stat, în baza căreia acea persoană fizică deține totalitatea drepturilor și îndatoririlor conferite de dreptul pozitiv (C României și legile în vigoare). Deci o legătură, o relație între o pers fizică și un stat, legătură care e în mod evident de natură juridică, dar și extrajuridică – politică, socială, economică, e o relație complexă, de principiu ar trebui să fie una permanentă – o relație în baza căreia individul dobânziște în tt drepturile și obligațiile stabilite de dreptul pozitiv al statului cu pricina.

De ce ne interesează asta?Pentru că dezbaterea cea mai imporantă la instituția juridică…??? Când discutăm de stabilirea naturii juridice a

cetățeniei încercăm să stabilim ce este în concret cetățenia. În privința cetățeniei au fost elaborate mai multe teorii – una dintre ele a arătat că cetățenia e un contrat, o legătură în care cetățneanul dacă apreciază un regim juridic se duce la stat și statul acordă dau nu. O altă încercare de înțelegere a ce înseamnă, de constituie cetățenia, a fost înțelegerea ei nu sub aspectul de contract, ci un raport juridci care se întâmplă doar pentru că intervine o normă juridică, nu manifestă o manifestare expresă de voință a participanților. Niciuna dintre cele două variante nu sunt tocmai judicioase,. În ceea ce privește natura juridccă contractuală a cetățeniei avemfoarte mari rezerve, epntru că aspectul de negpcoere pare a fi cu totul absent din ceea ce înseamnă modalitățile originare de dobândire a cetățeniei: ius soli și ius sangvinis.

Ius solis/loci – individul dobânziște cetățenia statului pentru că se naște în acel stat.Ius sangvinis – individul dobânziște cetățenia părinților săi,Nu e nicio negociere, pruncul nu negociazăMai ales in perspectiva modului originar e greu de acceptat că ar exista o negociere. Negocierea intervine în cazul

pierderii. În măsura în care un individ solicită cetățenia unui stat. Statul cu pricina nu au marjă de negociere (mai multă sau mai puțină cetățenie), dar nici sub aspectul condițiilor. Criterii nonnegociabile. Statul deține o putere discreționară și poate dacă nu are chef să nu îi dea cetățenia lui Xulescu. Viziunea contractuală își are originile în perioaa premodernă atunci când relațiile dintre state eraupe diferite grade – vasalitate, suveranitate și când mișcprile dintre populații puteau să schimbe statulutul juridic.

A considera cetățenia un raport juridic poate că nu e forma cea mai înțeleaptă.Apreciem căcea mai apropiată de descirerea intimă a fenomenului, instituției juridice o reprezintă cea de element al

capacității juridice a persoanei. Posibilitatea abstractă de a încheia acte și de a avea drepturi, fără ca neapărat să interacționeze. Drepturile sunt o posibilitate abstractă. Cetățenia juridică este unul dintre elementele capacității juridice. Mai înainte de aceasta se situează elementul cetățeniei și faptul că cel care deține capacitatea e o persoană fizică.

Atunci când definim cetățenia ca o legătură sau ca statut juridic al persoanei ne uităm ce efecte produce asupra ???În absența cetățeniei, o persoană fizică are o capacitate juridică restrânsă. Capacitatea juridică deplină nu aparține

decât a celor care dețin și cetățenia.Persoana fizică are capacitate. Capacitatea se împartă în capactiate de folosință și de exercițiu.Când discutăm de capacitatea juridică deplină și restrânsă a cetățeanului ne interesează în mod abstract totalitatea

drepturilor și a obligațiilor. Când discutăm de asta, discutăm de acel subiect de drept – este persoană fizică, are calitate de cetățean și dispune de toate dreptuile și toate obligațiile. Dacă ființa umană nu e cetățean român, ea are o gamă extrem de largă de drepturi și obligații, mai puțin cele care stabilesc o legătură politică între el și statul român Dacă nu are deloc cetățenia română, el nu poate să exercite drepturile electorale, de a alegee și de a fi ales în autoritățile publice ale statului român, căci pot să aleagă și să fie ales în instituțiile europene.

Diferența între capacitatea deplină și restrânsă e una restrânsă, dar e esențială pentru manifestarea puterii stat, o diferență definitorie.

Regimul juridic al cetățeniei române

Izvoarele juridice ale instituției cetățeniei – art 5, Legea cetățeniei române și Convențiile internaționale referitoare la cetățenie etc etc.

Principiile generale ale cetățeniei române:1. Numai cetățenii români sunt titularii tuturor drepturilor2. Numai cetățenii români sunt ținuți să respecte toate obligațiile3. Cetățenii români sunt egali în drepturi și îndatoriri4. Cetățenia este exclusiv o chestiune de stat (acordarea și retragerea cetățeniei române se realizează de statul

român în mod suveran), adică prin decizii care sunt luate în mod discreționar, chiar dacă nu arbitrar, adică discreționar – cu marja aceea de apreciere.

5. Între instituția cetățeniei și cea a căsătoriri NU EXISTĂ EFECTE JURIDICE RECIPROCE, NU SUNT CONDIȚIONĂRI RECIPROCE. SE POATE DOBÂNDI ȘI PIERDE ȘI SEPARAT DE DACĂ E SAU NU CĂSĂTORIT CU UN ROMÂN

Page 25: Drept constituțional

6. S

În principiu, ea vizează drepturile exclusiv politice de a alege și de a fi ales în statul cu pricina. Dreptul devot, dreptul de a alege. Art 38 din CR face trimitere la posibilitatea cetățenilor europeni (care prin ipoteză nu sunt și cetățeni români) de a participa în procesele care vizează instituțiile UE, dar posiblitatea cetățenilor europeni de a participa în alegerile locale din statul pe teritoriul căruia și-au stabilit reședința, dacă au stabilit-o de mai bine de 3 ani. Au și drept de vot. Ce-am spus că face diferența dintre capacitatea juridică și cea deplină sunt drepturile exclusiv politice care au de a face cu puterea de stat. Autoritățile publice statale, nu locale. Autoritățile publice locale sunt entități constituite pentru punerea în aplicare a legilor, sunt entități organizatorice pentru a se putea aduce la îndeplinire actele … la nivel central. Local nu are nicio legătură cu exercitarea puterii de stat în România – nu e nicio dificultate de a accepta un astfel de drept electoral.

Dreptul de a domicilia pe teritoriul român. Domiciliu != reședință. 10 reședințe, 1 domiciliu. Dreptul de a domicila pe teritoriul R nu au decât cetățenii români. Cetățenii străini pot domicilia, dar numai după o aprobare administrativă din partea stautlui, trebuie să intervină o manifestare de putere din partea statulu. Când vor să-și stabilească ca element de identitate domiciuliu în R, statul român trebuie să spună da sau nu.Cetățeanul român se stabilește unde vrea el.

O mare discuție e iscată în continuare de dreptul de a deține proprietăți imobiliare, terenuri. (A ÎNTEBA LA SEMINAR) – tratatul de aderare a R la UE și prin anexele care au prevăzut perioade tranzitorii. Pt cetățenii europeni va fi posibliă deținerea de terenuri.

Dreptul de a fi angajat în orice funcție sau demintate publică?? Cumva 6 de mai sus?

Dreptul de a nu fi extrădat sau expulzat din România. Extrădarea e o măsură judiciară pentru persoanele care au fost găsite vinovate și condamnate definitiv la pedepse în alte state.

Remiterii de persoane și nu a extrădării automate.Extrădarea și expulzarea sunt măsuri care pot fi luate doar în urma unui proces judiciar!!!!!!!!!!!! Nu sunt măsuri administrative, deci nu decide un funcționar care diplomat să fie expulzat sau nu, ci extrădarea și expulzarea sunt măsuri care pot fi luate doar în urma unui proces unde persoana se poate apăra, unde există un judecător, doar unde există manifestare de probe. Când se ajunge acolo, e aproape sigur că trebuia să se întâmple asta.

Ultima mică diferență între capacitatea juridică deplină și restrânsă.Doar cetățenii români pot fi protejați diplomatic. Nu doar cetățenii români pot face obiectul???

Mufuletaf

Modurile de dobândire și modurile de pierdere ale cetățeniei române.În principiu în lume sunt două mari reguli după care se dobânzește cetățenia în mod originar. Dreptul sângelui și

dreptul locului. Un individ dobânziște cetățenia părinților săi. Legea română aduce câteva precizări. Copilul născut din părinți români dobânziște cetățenia română, dar și copilul născut dintr-un român este acordată cetățenia. Legea română e destul de protectoare. Prin această dispoziție evident, legea română admite dubla cetățenie. Dacă părinții au cetățenii diferite ius sagvinis, copilul are din start două cetățenii.

Legiuitorul român – NU IUS SOLIS!!! NU!!!

Dar mai sunt 2-3 moduri derivate de dobândire a cetățeniei. Derivate în sensul că nu se dobânziște imediat de la naștere, poate fi dobândite pe parcursul vieții în diferite împrejurări. Modul derivat, principal, e dobândirea cetățeniei la cerere. Un al doilea mod derivat sigur, figurat la început distinct, este dobândirea cetățeniei române prin repatriere . De ce ne interesează acest aspect? Dobândirea cetățeniei la cerere înseamnă că orice cetățean străin din lumea largă poate să solicite statului român cetățenia și statul dacă vrea i-o acordă. Redobândirea cetățeniei prin repatriere presupune: persoana a avut, dar a pierdut cetățenia română și în timp dorește să o recâștige, să o redobândească. Legea cetățeniei române din 1971 arăta că cetățenia română se dobânziște – se pierdea cu părăsirea ilegală a teritoriului român. Legea făcea deci din pierderea cetățeniei române o sancțiune pentru părăsirea definitivă a teritoriului, dar avea loc și dacă părăsea definitiv teritoriului. Deci o persoană care ar fi dorit pur și simplu să-și stabilească domiciliul în altă țară, pierdea automat.

Dup 89 legiuitorul a vrut să facă o diferență între acești oameni și toți ceilalți. Redobândirea cetățeniei presupunea unele facilități dpdv procedural. Dpdv procedural – etapele erau mult scurtate, mult facilitate în varianta inițială a legii. Începând cu modificarea din 97 sau 98 – regăsim două moduri de redobândire a cetățeniei etc.(???).

Al treielea mod derivt de dobândire a cetățeniei româneîl reprezintă adopția.

Page 26: Drept constituțional

Copilul găsit pe teritoriul României.

Condițiile de fond ale dobândirii cetățeniei: subliniem doar câteva detalii care prezintă importanță – dobândirea e din perspectiva persoanei, acordarea e din perspectiva statului, iar între ele e o diferență de timp. La repatriere se presupune că persoana își stabilește domiciliul.

2 IPOTEZE:1. Persoana s-a născut și domiciliază pe teritoriul României – dovada că în România nu se aplică ius soli. Cum se

poate naște un cetățean străin pe teritoriul României – foarte simplu – părinții lui se nasc aici. Dacă doi cetățeni străini se nimeresc în momentul nașterii copilului pe teritoriul României. Dacă între timp, acela micu revine în România la 18 ani. Dacă la momentul acela se află pe teritoriul R scapă de condiția de a demonstra că acea persoană a stat un timp

2. Străinul cu pricina face dovada că se află de cel puțin 8 ani pe teritoriul României sau e de cel puțin 5 ani dacă e căsătorit și conviețuiește cu un cetățean român. Dacă stă de cel puțin 5 ani și suportă o consoartă română sau dacă stă de cel puțin 8 ani, poate depune cerere de dobândire a cetățeniei române.

Pe durata celor 8 ani să dovedească prin comportament,acțiuni, atitudine loialitate față de statul român.Serviciul militar nu e obligatoriu.Dacă are asigurate în România mijloace legale de subzistență.Să nu fi fost condamnat nici în țară pe durata celor 8/5 ani și nici în străinătate pentru o infracțiune care l-ar face

nedem să fie cetățean român.Cunoaște nu doar limba română, ci posedă și elemente de cultură și civilizație românească.Cunoaște prevederile Constituției României.Condițiile procedurale sunt ori persoana ca atare ori un mandat se adresează cu o cerere însoțită de toate dovezile

necesare în fața Autorității Naționale Pentru Cetățenie.În cadrul acestei Autorități există două departamente – pierdere și acordare. Comisia verifică îndeplinirea

condițiilor materiale, întocmește un raport motivat în care spune nu doar că s-au îndeplinit condițiile, dar motivează dece treubie să i se acorde cetățenia persoanei.Dacă persoana nu îndeplinește condițiile raportul e respins și i se aduce la cunoștință persoanei. Dacă e ok, Autoritatea Națională.

Persoanele au la dispoziție 3 luni de la data la care au fost puse la curent în care să depună jurământul . De dobândit, petentul o dobânziște când depune jurământul. El se depune în fața președintelui Autorității sau un reprezentant. Dacă persoana nu dobânziște, acordarea se anulează.

Efectele juridice se întâmplă de la momentul depunerii jurământului de credință. Din acel moment, persoana dobânziște cetățenia.

La adopție e mai simplu. Minorul dobânziște pur și simplu când e adoptat. Procedura dobândirii cetățeniei pe calea adopției. Întâi e adopția care se realizează exclusiv în interesul minorului – toate aspectele se subsumează adopției. Cum adopția e o procedură judiciară, procedura e cea judecătorească – iar efectele se produc de la data la care se produc și efectele ca atare.

Copilul găsit.NU SE APLICĂ ÎN ROMÂNIA IUS SOLI. Până și persoana care s-a născut pe teritoriu și acum domiciliază nu

dobânziște automat, ci prin procedură.Copilul găsit dobânziște cetățenia româna NU în baza lui IUS SOLI, ci în baza lui IUS SANGI . În baza

prezumției juridice că părinții săi vor fi fost români. De unde știm noi asta? În lege scrie că minorul, copilul găsit pe teritoriul româniei. Minorul pierde cetățenia română la data la care i se stabilește adevărata filiație.

Dobânziște cet română pe baza prezumțieie că părinții sunt cetățeni români. Când i-am descoperit și am descoperit că nu sunt cetățeni români, a pierdut cetățenia română.

PIERDEREA CETĂȚENIEI ROMÂNE3-4 modalitățiCa sancțiune sau ca un angajamanet amiabil sau ca efect al unor proceduri juridice.Art 5 CR – cetățenia română nu poate fi retras celui care a dobândit-o pe calea nașterii. Sancțiunea nu operează

decât dacă sunt îndeplinite condiții materiale de fond. Ori cetățeanul român sărvâștește fapte foarte grave – trădare ori shit. Efect al condamnării penale va fi și pierderea. Ori, aflându-se în străinătate se înrolează în forțele armate ale unui alt stat cu care România a rupt relațiile diplomatice sau se află în stare de război. Sau a dobândit-o în mod fraudulos. Procedura e simetric inversă cu cea de la dobândirea cetățeniei pe calea cererii. Nu individul depune o cerere, ci în urma constatării a ceva nașpa, comisia pentru retragerea cetățeniei faceun raport motivat. Raportul e trimis la autoritatea națională. Și de îndată ce autoritatea a luat legătura că i s-a retras cetățenia – în baza deciziei autorității naționale.

Efectele juridice vizează doar persoana, nu și pe membrii familiei sale – soțul, soția, minorii nu pățesc nimic.

RENUNȚAREA

Page 27: Drept constituțional

Modalitatea amiabilă. Orice cetățean român poate să renunțe la cetățenia română. Renunțarea e la rândul său condiționată. Poate interveni doar pentru motive temeinice și numai dacă solicitantul nu este învinuit sau inculpat într-o cauză penală sau nu se află într-o executare a unei pedepse. Decă să nu fie în cadrul unui proces penal. Dacă nu e urmărit pentru debite. Ori dacă e urmărit, le achită sau prezintă garanții. Și, cumulativ, din 2001 încoace, dacă ori face dovada că a dobândit deja sau prezintă garanții căva dobândi o altă cetățenie. Legea română protejează foarte mult cetățenii.

Efectele pierderii pe calea renunțării vizează doar pe X. Doar dacă ambii părinți cer renunțarea, ce fac minorii?

Cetățenia română se poate pierde și prin adopție, când minorul român e adoptat de părinți, sau sepoate pierde prin desfacerea adopției când e desfăcută. Când se desface adopția minorul cu pricina își redobândește veche cetățenie.

Cetățenia de onoare – nu conferă totalitatea drepturilor și obligațiilor. În continuare nu votează pentur Parlamentul României. Nu are drepturi electorale de natură politică.

CURS

Drepturile fundamentale ale cetățenilor+libertățile+îndatoririle

Noțiunea de drepturi fundamentale își are originea în drepturile omului. Unii autori spune că există o diferențăîntre drepturile omului și drepturile fundamentale. Drepturile omului își au originiea în srierile filozofice din Antichitate. Esențial este viziunea referitoare la fiina umană ca fiind în centrul preocupărilor sale. Ființa umană este elementul central al dezbaterii filozofice, politice etc.

Între individ și colectivitatea din care el face parte pot să apară relații tensionate și în încercarea de a menține un oarecare echilibru între ființa umană și grupul din care și ființa umană face parte – ceva cu o cupolă

Drepturile omului nu capătă relevanțp decât dupăce începe să apară teoretizată puterea ca atare. Începe să se vorbească despre drepturile omului după ce începe să se facă diferența dintre puterea monarhului și exercitarea puterii monarhului.

Antichitatea s-a fundamentat pe ideea de supraviețuire a grupului.Drepturile omului apar atunci când se conștientizează eventualul efect nociv pe careîl paote avea grupul vis a vis

de indivizi.

Ceea ce poate să pună sub semnul întrebării chiar supraviețuirea grupului. Dacă fiecare individ își reclamă drepturi proprii, grupul se poate dizolva.

Conceptul de stat și de drepturi ale omului s-a născut în Europa și s-a răspândit greu, abia în sec 20 a cunoscut o explozie fantastică. În sec 20 răspândirea sa a fost fantastică. Important de reținut – documentele internaționale care au dat Big Bangul s-au dorit a fi o codificare la nivel minimal al conținutului drepturilor. Răspândirea fantastică în plan internațional a vizat în fapt doar conținutul minim al drepturilor.

Răspândirea geografică a fost însoțită de un fenomen de aprofundare.

Contestări iprin prisma fundamentelor sale.

Postmodernismul s-a manifestat inclusiv pe tărâmul științelor juridice. Drepturile nu aparțin doar omului. A pornit de la ideea de individualitate și subiectivitate – nu doar manifestarea conștientă a unei acțiuni trebuie protejate, ci și manifestările inconștiente pentru că aduc manifestări, influențează. Drepturile animalelor. Drepturile regnului vegetal. Trebuie să protejăm – pentru simplul faptul că există merită protecție. Nu doar manifestările raționale trbeuie să fie protejate – ci, dimpotrivă, drepturile omului ar treubi restrânse.

Conceptul drepturilor omului pornește de la drepturile naturale. Drepturile naturale pornesc din Antic când Aristotel ne-a spus că orice ființă umană prin simplul fapt că e ființă umană este dotată cu o sumă de atribute, caracteristici, particularități care nu-i pot fi șterse se numără și aceste drepturi ale omului.

Conceptul de drepturi ale omului are o mare hibă dpdv al eficacității în socitate. Dacă de la naștere ființa umană are niște atribute înseamnă că ele se manifestă pur și simplu.

Părinții fondatori.

Dacă noi recunoaștem în scris un număr de drepturi nu înseamnă că le restrângem?

Dreptul de petiționare – la noiși în MCL

Page 28: Drept constituțional

Drepturile fundamentale – drepturi subiective!!! Construct social, protejate la nivelul societății – care protejează valori esențiale pentru viața, libertate, demnitatea ființei umane și (singurul element de pozitivism) sunt pentru că au aceasstă valoare importante sunt recunoscută de regulă prin constituții sau și prin legi.

Dpdv juridic nu este nicio diferență între drepturi și libertăți. În planul etimologiei – la origine libertatea desemna sfera n care statul nu putea pătrunde, deci trimite la drepturile naturale. Drept la x – drepturi fundamentale. Filozofic.

Astăzi nu avem diferență.

Libertățile fundamentale vizează drepturile din prima generație, în vreme ce drepturile – a doua generație. Dar nu e o regulă. La un moment dat în evoluția drepturilor – s-a folosit terminologia de libertăți publice – pentru a face diferență între drepturile din sfera publică faâă de sfera privată.

Libertăți publice – eptnru manifestarea lor e nevoie de intervenția unei autorități publice.Libertăți private – nu e nevoie de nicio autorizație.

Când vorbim de drepturi fundamentale ne referim ladrepturile fundamentale din fiecare stat în parte. Vorbim de drepturile fundamentale ale cetățeanului. Drepturile fundamentale aparțin prin excelență numai cetățeanului.

Cetățeanul român nu are drepturi fundamnetale la protecția datelorpersonale, dar cetățeanul grec are.

Generațiile de drepturi. Sfera drepturilor omului și cetățeanului.

În materie de drepturi s-a cunoscut o evoluție. Protecția asigurată valorilor esențiale a tot sporit.

Toate astea au fost reanalizate de unii autori și au determinat o clasificare – o evoluție.

Drepturi de primă generație? – cele pentru protejarea cărora statul nu trebuie să se implice. Politică, social-politică.Drepturi de a doua generație? – dreptul la ceva, de natură social-economicăStatus negativus?Status Pozitivus. – vizează drepturile pe care trbeuie să le protejeze statul. Dreptul la învățătură. Status != stat. = stare de lucru. Starea, atitudineape care o adoptă statul – stare activă sau nu

Pe la sfârșitul anului 60 – a treia categorie, generație – status activus.

1+2- un titular și un beneficiar.1 – titularul = ființa umană. Titularul dreptului la liberă exprimare este individul acela care vrea să țipe, să urle, să

se manifeste într-un fel. Beneficiar – individului și colectivității. Beneficiarul imdiat e chiar individul. Libertatea individuală – beneficiar – individul. Titular – individ. Libertatea corespondenței la fel.

2 – disocierea între titular și beneficiar. Titular – elevul, studentul etc. Beneficiar – individul ȘI SOCIETATEA. Dreptul al protecția mediului înconjurător. Beneficiarul – colectivitățile.

3 – se produce o mutație. Dacă la primele două titluarul și beneficiarul – subiecte umane de drept, la a 3-a generație titluarul poate fi ori individul ori o grupare, iar benficiarul este umanitatea. Dreptul la pace!!!

4 – ridică o dificultate de altă natură. Când vorbim de dreptul la intimitate – nu are putea fi și un drept din prima generație? Iar de protejat, individul trebuie să fie protejat și față de stat și față de vecini și față de exterior – internetul care poate fi supravegheat – dreptul la intimitate are ca titular individul – dar de protejat el se protezează, dar de beneficiat.

Drept mamut.

Apariție de noi drepturi. Dreptul omului de a fi lăsat în pace. Sau dreptul de a se indigna. Doctrina nu a încetat să caute, să identifice noi forme de manifestare ale autonomiei personale. Când discutăm de apariția de noi drepturi, ele pot să fie desprinse de cele clasice, sau pot să fie.

Drepturi colective. Individualitatea și protecția subiectivității sale.

Apariția conceptului de drepturi colective presupune că titularul nu este individul. Din Antichitate până în postmodernitate când unii au ziscă și animalele și plantele au dreptului, înainte, când discutam de drepturi discutam de subiecte individuale de drept.

Page 29: Drept constituțional

Sub aspect terminologic eposibil ca sintagma drepturi colective să vizeze altceva. Nu titularul, ci beneficiarul să fie o colectivitate. Dreptul la grevă e un drept care revine fiecărui lucrător în parte. Are ca titular fiecare individ care vrea să întrerupă dreptul la muncă. Dreptul popoarelor la autodeterminare

Conceptul de drepturi colective – drepturi aparținând unor grupări minoritare față de o altă grupare mai mare – minorități rasiale, etnice, sexuale – atunci când discutăm de protecția minorităților incluse într-o comunitate mai largă, se pune întrebarea dacă minoritatea e titular de drepturi, pentru că insuși conceptul de drepturi ale omului a pornit de la ideea… individul raportat la grupul său. De drepturile colectvității e ceva mai dificil să discutăm pt căastfel de colectivități pentru a căpăta legitimitate, includ în rândurile sale persoane care nu s-ar dori incluse.

Conceptul de drepturile omului protejează doar OMUL.

Îndatoririle fundamentale

Drepturile fundamentale protejează zona de autonomie ale individului în raport cu colectivitatea.

Acțiuni ale subiectelor individuale de drept la care aceștia sunt ținuți de către stat – sunt apreciate de către coletivitate ca fiind esențiale pentru realizarea intereselor colective, generale. Așa ci, drepturile fundamentale protejează sfera de autonomie.

C SUA nu cuprinde îndatoriri. Chiar și acele state care nu precizează stabilesc îndatoriri, doar că nu lepun pe tapet. Dar îndatoriri fundamentale toată lumea are.

SEMINAR

Soții nu sunt rude. Nu există grad de rudenie între soți.

Să le căutăm ascendentul comun.

Verișorii primari sunt gradul 4. Titulescu a limitat gradele de rudenie în materie de succesiuni.

Dacă este un cetățean UE poate să dețină funcții în consiliul local.

1 ianuarie 2007 – aderarea la UE.

Nu poți cere extrădarea decât pentru fapte penale.

Ambasada sau Consulatul Român (care pot fi mai mult eîn funcție de ponderea cetățenilor români în țările respective și deîntinderea statului) protejează diplomatic. Fiecare ambasadă sau consulat au un numr de urgență și ambasadele sunt obligate să rezolve situația.

Notar poate să fie orice cetățean UE sau Confederației Elvețiene și invers. Dar pentru judecători e obligatorie condiția cetățeniei.

Capacitatea de exercițiu restrânsă – 14 16 aniCapacitate de exercițiu deplină – 18 ani. În anumite situații – minora care se căsătorește. Dacă divorțează pierde

această capacitate.

SEMINAR

Autorul sesizării – Judecătoria Sânnicolau MareObiect pe fiscalMotivarea sesizării

A citi despre principiul retroactivității

ARTICOLUL 15  Universalitatea

   (1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

Page 30: Drept constituțional

   (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Proprietatea publică și proprietate privată (persoană fizică sau juridică)

Deciziile CCR nu sunt obligatorii tuturor judecătorilor din țară decât în siuația în care se face recurs în interesul legii.Dacă se hotărește că pentru spețele de genul ăsta se face așa, atunci așa se face, dar doar dacă este impus – altfel, judecătorul X poate să respecte sau să nu.

1258 (8.10.2009) - 1519 ( - DE CITIT DECIZIILE

CURS

Corelația dintre reglementările interne și cele internaționaleProblema aceasta vizează o greșită înțelegere a modului în care acționează acestea două.Avem mai multe ordini juridice – ordini statele, europene etc.

Corelația dintre acestea în materie de drepturi ale drepturilor omului.Corelația nu are neapărat doar de a face art 11. Ordinea internațională nu are prioritate întotdeauna prioritate față de ordinea juridică internă. Când analizăm raporturile dinre protecția internă, regională, unternaționașlă a drepturlor omului, e bine să ne amintim cum a apărut codificarea... Standardele regionale sau internaâionale au apărut ca un soi de numitor comun. Exemplul clsic: Declarația universală a drepturilor omului (a se citi!) nu cuprinde reglementări, nu sunt norme juridice, cci Declarația universală a dr omului include declarații, dorințe, proiecții de viitor ale statelor prin care ele se angajează să protejeze drepturile cetățenilor. Declarația provine de la state, care s-au angajat ca toate împreună saă asigure cetățenilor lor în plan intern, nu numai ai lor, ci și ai celorlalte state care se află pe teriotriul lor, un minim de posiblități acceptate ca fiind normale. Minimul trebuie depășit de protecția internă. Corelația dintre reglementările interne și reglementările internaționale în materie de protecția drepturilor omului este una în baza căreia reglementările internaționale asigură un minim de protecție pe care statele îl pot depăși. Sub aspetul criterului material, reglementările suprastatale asigură minimul.Pentru că reglementările internaționale asigură minimul, în cazul în care reglementările interne nu asigură nici măcar minimul., atunci dăm prioritate regl internaționale. Altfel, dacă se satisfac exigențe mai înalte de protecție, atucni cele interne sunt prioritatea 1.Document politic, nu juridic – Declarația universală a drepturilor omului.

Art 20 este o consecință a acestei corelații dintre regl internaționale și cele interne în materia dreptului omului.

Sub aspect procedural – în materia dreptului internațional public – în relațiile dintre națiuni subiecte de drept erau doar state și organizații internaționale.

Ființa umană poate mai nou să fie subiect activ al unei acțiuni nu doar în cadrul în limitele statele împotriva celor care eventual i-ar încălca drepturile fundamentale, ci poate să intenteze acțiuni ? împotriva propriului stat. Sub aspect procedural, protecția se asigură fiecărui individ, fiecărei ființe umane. Nu e teribil de tehnic adevărată.

În plan procedural nu avem o reglementare specifică a dr omului, dar coreclația se explică prin 2 cuvinte: protecția internațională a drepturilor omului se realizează complementar față de protecția internă și subsidiar față de protecția internă. Complementar – dacă nu e realizată în plan intern mai există o posiblitiate. Subsidiară – nu se ajunge la ea decât după ce s-au epuizat toate căile interne de atac. Dacă nu e posibil în plan intern, ajungem la jurisdicțiile internaționale.

O problemă mai aparte o reprezintă la momentul actual sistemul de protecți a drepturile omului în cadrul UE. La nivelul UE, integrarea europeană a început cu o foarte mare atenția acordată aspectului de natură economică cu stimularea liberei circulații, dar în compensație cu o oarecare neglijare a protecției drepturilor fundamentale – libera circulație a lucrătorilor, a mărfurilor, a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor, dar nu a persoanelor.

Era o vreme 60-70 când multă lume îli punea semne de întrebare în legătură cu protecția drepturilor omului. Protecția drepturilor fundamentale ale cetățenilor UE este realizată cu prioritate la nivel statal.Până când nivelul de protecție al drepturilor fundamentale al cetățenilor europeni va fi cel puțin echivalent cu cel existent la niveul statelor membre. Chestiunea cu nivelul de protecție la nivel european să fie cel puțin echivalent cu cel intern a reapărut pe tapet odată cu apariția UE.

Odată cu apariâiaUE a apărut problema protecției drepturilor omului la nivelul UE.

Dacă până acum discutam de raportul dintre ordinile juridice dintre național și supranațional, acum ne punem întrebări de raportul dintre ordinile juridice europene între ele.

Page 31: Drept constituțional

UE a promis că va adera, însă curtea de justiție nu a lămurit raporturile sale cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Relațiile dintre ordinile juridice regionale, europene de protecția a DO.

Protecția drepturilor fundamentale ale cetățenilor

Drepturi exclusivpolitice.

Ele pot fi analizate ori articol cu articol (15-53/54) sau grupat.

Greva este o revendicare de natură economico-socială. Sunt interzise grevele de natură politică.

Clasificările sut d regulă relative.

Exclusiv politice – dreptul la vot și dreptul de a alege (judecători?/notari?)

Dreptul de azil se acordă străinilor care doresc să dobândească azil pe teritoriul R, pentru că în statele din care provin le este pusă în pericol viața sa și a celor apropiați lui. În mod discreționar, nu arbitrar, R poate acorda.

Universalitatea drepturilor!!!

Ființa umană primează în fața grupării de indivizi???

Toate ființele umane au drepturi fundamentale și toate drepturile fundamentale și toate drepturile aparțin oricărui individ.

Neretroactivitatea legii.O lege nu sepoate aplica unor fapte care s-au produs înainte să apară.

Aplicarea legii penale mai favorabile. Principiul neretroactivității nu e decât o consecință a unui alt princpiu și mai mare. Neretroactivitatea – legea, orice act normativ se aplică după ce a intrat în vigoare și până iese din vigoare, o consecință a lui tempus legit actum (?), consecință a unui alt principiu, și mai larg, al previzibilității normei – predictibilității conduitei umane. Ființa umană vrea să știe cum să se comporte. Regulile trebuie sî fie cunoscute înainte să înceapă orice activitate umană. Nu se aplică înainte, un corolar este o discuție referitoare la ultractivitatea legii (neretroactivitatea legii penale mai dure). Dacă legea penală mai favorabilă retroactivează. Legile, cel puțin aparent ultraactivează.

Principiu general al drepturilor – egalitatea.

Principiu egalității e un princpiu al proporționalității.

Filtrul normativ e cel care ne asigură (egalitatea faptică nu) egalitatea în plan social, o egalitate de regim juridic, iar aceea da, putem să o reclamăm. Adecvarea regimului juridic la specificul situaților sociale obiectivului prin prism obiectivului urmărit de legiuitor.

Art 16 consacră acest principiu al egalității, însă în alineatele celelalte mai face vorbire despre egalitatea dintre femei și bărbaâ, o egalitate strictă după criteriul sexului, dar în funcție și de alte criterii nu e posibilă nicio discriminare: originea socială, averea, rasa, culoarea etc.Art 4 alineatul 2 – criterii de natură limitativă. Alte criterii pot fi discutate. Tot articolul 16 mai conține o regulă – funcțiile și demnitățiile publice pot fi ocupate doar de persoane care au domiciliul în țară și cetățenia română.

Funcția publică este forma de manifestare a autorității statului – organizat la nivel ierarhic.Administrația publică – funcționari și personal contractual.Atât demnitățile publice, cât și funțioarii – cetățenie română și domiciliu. Precizarea unui regim juridic care ține seama de scopul legiuitorului.

Principiului liberului acces la justițieExistă o mare diferență între justiție.

Art 21 – accesul liber la justiție. Accesul liber la justiție.

Din categoria principiilor generale mai face parte și caracterul de excepție al restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți. Nu vorbim de principiul restrângerii, ci de excepția restrângerii. Ca principiu drepturile nu se restrâng, ci ca excepție. Caracterul de excepție alrestrângerii – doar se restrâng. Restrângere – exercitarea, forma de manifestare,nu conținutul ca atare.

Page 32: Drept constituțional

Pentru fiecare drept în parte avem limitări: libera exprimare (putem spune că e frumoasă, inteligentă, urâtă, dar proastă nu, că e insultă). Restrângerea exercițiului unor drepturi poate opera într-o societate democratică numai dacă e necesar. Restrângerea să fie proporțională cu cauzacare a determinat-o.Să și înceteze de înda+tă ce a începtat cauza. Să fie prin lege. Aplicarea restrângerii să nu fie discriminatorii.CURS DE LA ANDY

CURS

Drepturile și libertățilee social-politice și cele drepturile garanții.

Drepturile social-politice – categorie de drepturi mult mai omogene decât celelalte – cele care descriu relaționarea individului cu restul membrilor societății – drepturi care pot să pară mai degrabă de natură subiectivă. Drepturile acestea au o libertate/drept principală. Acestea se fundamentează pe libertatea conștiinței. Orice ființă umană are posibilitatea de a avea, de a deține, de a rațiiona cu privire la tot ce îl înconjoară în raport cu un sistem propriu. Libertatea conștiinței este ( ) libertății individuale. Ne interesează libertatea conștiinței în sine – protejează posibiltatea omuui de agândi. De îndată ce pătrundem pe ternul exteriorizării, pătrundem pe terenul altor drepturi. Limite la libertatea de exprimare și nu de conștiință. Manifestarea propriilor gândiri prin întruniri – exteriorizare a propriilor concepții, un alt mod de exteriorizare). Libertatea conștiinței e dreptul protejat natural. Libertatea conștiinței își are ca punct de pornire libertatea religioasă! (inițial nu a fost posibiltatea individului de a avea ce concepții a avut el chef. La început a fost religia, iar pentru garantarea libertății religioase. Libertatea religioasă este sâmburele de la care s-a pornit – către libertatea conștiinței. Gândirea îl determină să aibă o anumită conduită. Exteriorizarea trebuie să nu îmbrace una dintre formele care sunt oricum protekjate altfel, libertatea de exprimare. Nu e simpla libertate a conștiinei, ci și manifestarea unui cult religios.În privința libertății conștiinței articolul 29 – face vorbire despre libertatea conștiinței ca despre o libertate- un drept de prima generație – dintre acelea în cazul cărora atitudinea statului trebuie să fie una de abținere și în particular față de libertatea religioase statul trebuie să adopte o atitudine de echidistanță.Fie statul ca autoritate politică se confundă cu autoritate religioasă (Iran, Vatican), fie statele pot să aibă o atitudine de echidistanță, de totală separație față de biserică – conceptul de laicitate din Franța, ori statul poate să se alieze sau să aprecieze că numai una dintre credințele religioase merită să fie favorizate (cazul până în 2004 în Grecia unde în C se exprima clar preferința statului grec pentru religia ortodoxă). Statul român adeclarat în art 29 o atitudine de echidistanță, nici nu favorizează nici nu interzice cultele religioase, dacă acestea manifestă toleranță și respect religios, altfel spus C interzice orice forme de învrăjbire între cultele religioase între ele. De aici ideea că în România teoretic nu ar trebui să existe culte care ar trebui să fie interzise, dacă se manifestă în conformitate cu regulile constituționale. Din libertatea conștiinței rezultă toate celelalte drepturi din categoria asta.Dreptul la informație a apărut cum? Denumirea e sugesitvă. Libertatea de exprimare e din prima generație. Dreptul la informație un drept de a doua generație, dreptul la ceva. Exprimat liber toată lumea poate să se exprime, cu limitele acelea. Dreptul la informație – avem în vedere anumite categorii de informații, și anume acelea de drept public. Deci există și cele de natură secretă. Cele de natură publică provin de la stat – clare, prompte, certe, verificate. Informațiile referitoare la toate aspectele de natură publică ale funcționării instituțiilor statului, iar autoritățiel statului sunt obligate să ofere aceste informații.Dreptul la informație. Dreptul de petiționare. – există obligația autorităților publice de a răspunde. Obținerea de informații publice clare și corecte. La dreptul de petiționare – îi dă voie cetățeanului să intre în raport cu autoritățile publice, dar nu obligă autoritatea să facă nimic. Poți să dai în judecată. Sunt două drepturi cu conținuturi diferite. Petiționare – I generație. Informație – II generație. Obligația statului este să nu le împiedice să realizeze astfel de PETIȚII – statul se abține de la orice să împiedice cetățeanul. Dreptul de informație e un soi de pandant al libertății de exprimare, nu e neapărat corelativ, ci e oarecum în oglindă. Dreptul la informație se concentrează pe beneficiarul dreptului, pe individul care, membru al unei colectivități umane trebuie să primească informații de natură publică, clare și corecte.

Ultima categorie de drepturi – drepturile garanții. Dreptul de petiționare – drepturi garanții – manifestarea lui e ca o garanție epntru altele. Dreptul de petiționare e unul dintre cele mai vechi drepturi – de la MCL. Atât de vechi încât în unele C a dispărut. Dreptul de petiționare are câteva garanții simple care îl fac foarte eficient. Petiționarea este lipsită de orice taxă. Costul serviciului de curierat. Este extrem de important ca oamenii să se poată manifesta și să-și spună păsurile. Nu se admit petițiile anonime. Forma nu contează. Contează ca petiționarul să-și facă petiția clară și să se identifice. În afară de aceste reguli, dreptul de petiționare este unul extrem de liber.

Al doilea drept din categoria drepturilor garanții – dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin tăcere nejutificată la anularea actului, restabilirea situației și repararea pagubei. În articolul 52 sunt două drepturi. Dreptul persoanei vătămate vizează relațiile dintre cetățean și o autoritatea publică – nu doar o administrație publică în sens restrâns. Vătămarea se poate produce printr-o acțiune când adoptă un act administrativ. Vătămarea persoanei se poate produce și printr-o inacțiune. Tăcerea administrației poate fi asimilată cu un act administrativ și prin această asimilare poate să rezulte că prin actul administrativ se produce???(WUT?).Dreptul persoanei constă în revenirea persoanei vătămate la situația inițială.

Page 33: Drept constituțional

Totul vizează acte administrative – nu ne referim doar la autorități administrative. Nu doar autorități adminsitrative, căci și alte autorități publice pot încheia alte acte adminstrative. V/C = act consensual. Dreptul persoanei vătămate are în vedere doar o manifestare a autorității publice. Alineatul al treilea al art 52 vizează ipoteza erorilor judiciare săvârșite în procese. Erorile judiciare săvârșite în procesele penale. În esența lor, erorile judiciare presupun o hotărâre care produce efecte juridice și peste câteva timp se descoperă că starea de fapt era cu totul alta. Adevărul judiciar a fost de la început eronat. Într-un mod care nu îi poate fi imputabil cuiva. Eroare = judecătorul a realizat tot ce-a putut, a ajuns la o concluzie și a ajuns la un rezultat fals. În procesele penale, consecințele produse ca urmarea unei erori, de regulă!! Vizează libertatea unei persoane. De regulă se duce în pușcărie. Sau mă rog. Suportă consecințe serioase vizavi de libertățile sale fundamentale și are și cazier. După 2003, constituantul a apreciat că toate erorile ar trebui asumate de către stat.Art 52/3 – trimite la o lege – Codul Penal.

Îndatoririle.Cetățenii sunt ținuți să contribuie la cheltuielile publice și să exercite cu bună-credință drepturile și libertățile. Îndatorirea de fidelitate față de patrie e naturală. Atâta timp cât indivizii sunt împreunăand shit se presupune că trebuie să fie fideli. Nu sunt toți de acord, dar nu se manifestă în mod anormal față de propriul stat, propria patrie – un corolar al cetățeniei. Îndtorirea de fidelitate față de patrie spre deosebire de alte drepturi și obligații aparține numai cetățenilor. Îndatorirea de apărare a patriei.Impozitul și taxele respectă principiul legalității – una dintre cele mai imporatnte coordonate ale statului de drept.

Teoria dualistă susține că sunt două sisteme de norme juridice diferite: unul e cel intern și altul e cel internațional și aceste două sisteme sunt net distincte. Singurul mod în care sistemela astea pot să interacționeze este prin ratificare cu tratate internaționale – schimbarea naturii juridice a actului din act juridic consensual bilateral în act unilateral de putere. Se face doar cu trecerea prin filtrul democratic al fiecărui stat. Întâi se pornește de la premisa bolitivă, dacă vor să ratifice sau nu, mai clar dacă statele au participat șio au negociat încheierea validă a unui tratat, dar nu vor să îl ratifice la ei acasă. E foarte binesă fie așa în altă parte, dar la mine acasă eu nu vreau să fac.